SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Pagina 8 din 11 Inapoi  1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 02.03.06 19:01



Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.11.15 9:40, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


De ce să te căsătorești cu un evreu? Este doar o preferință

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.09 15:29

De ce să te căsătorești cu un evreu? Este doar o preferință personală

Evreii din ziua de azi au de-a face cu mai multe situații care le
amenință cultura și credința. Importanța pe care o are căsătoria în
cadrul comunității evreiești este un punct principal de controversă.

În discutarea acestei situații cu oameni de toate rasele, am fost
surprins să aflu cât de separatoare și încinsă poate deveni conversația.







Inevitabil, căsătoria în interiorul comunității evreiești îi afectează și pe evrei și pe non evrei.

Cu rata de căsătorii interconfesionale la evreii americani crescută
acum la 50%, mulți evrei ar putea fi sensibili să nu îi ofenseze pe
partenerii lor non evrei.

În plus, mulți oameni din afara comunității evreiești ar putea percepe
că discriminarea și excluderea stau sub suprafața acestei tradiții.

În ciuda pericolului de a îmi ofensa egalii, spunând dorința de a avea un partener evreu, aceasta este simplu și nedureros.

După ce am declarat o dată că îmi imaginez că într-o zi voi avea o
soție evreică, eu însumi, un prieten a comentat prompt, că prin
aceasta, exclud 90% din femeile din lume.

Mi-am corectat prietenul, cifra este de fapt, 99.8% din femeile din
lume. Lăsând matematica deoparte, noțiunea că evreii care preferă să se
căsătorească cu evrei au o formă de discriminare dezumanizantă este o
prostie.

Deși această tradiție este în declin, există un număr mare de evrei,
inclusiv eu însumi, care au o preferință personală de a se căsători cu
cineva care are aceleași valori culturale.

Vorba „păsările cu aceleași pene, stau împreună” poate fi prea simplă, dar este adevărată.

Mulți oameni se simt mai confortabil în anumite cercuri sociale și nu
este nimic de reproșat moral în aceasta. Personal, nu vreau să am de
explicat viitorilor socri de ce fac anumite glume, de ce folosesc
anumite cuvinte evreiești sau de a merge la film și la un restaurant
chinezesc e potrivit pentru Crăciun.

Sunt alți evrei ca mine, fericiți cu valorile religioase și culturale
ce au fost puse în noi din copilărie – nu ne place nimic mai mult decât
să le transmitem copiilor noștri.

Pentru majoritatea oamenilor, cel mai ușor mod de a transmite anumite
valori generației următoare, este de a găsi un partener care
împărtășește aceste valori. Se întâmplă că datorită comportamentului
meu și a colecției uriașe de filme cu Mel Brooks, sunt sigur că cel mai
potrivit partener pentru mine va fi o evreică.

Sunt mulți evrei care simt că anumite valori pot fi păstrate indiferent
dacă partenerul este evreu sau nu. Mulți evrei pe care îi știu sunt de
acord cu mine că dacă există dragoste și respect, doi oameni cu culturi
diferite pot avea o familie.

Aceasta îmi întărește punctul de vedere, dorința mea de a avea o
parteneră evreică se bazează pe preferință personală și nu datorită
unui decret dogmatic, religios.

Din contră, sunt anumiți oameni ultra-ortodocși din iudaism, care se
opun vehement inter-mariajului evreilor cu non evrei. Mai este politica
guvernului izraelian care impun obstacole semnificative căsătoriilor
mixte. Nu sunt de acord cu astfel de obstacole, dar aceasta nu schimbă
gândirea multor tineri evrei, cu privire la căsătoriile evreiești.
Pentru mine și mulți prieteni evrei, căsătoria în cadrul comunității
evreiești este doar o preferință personală.

Căsătoria evreilor, care are un procent mic în populația lumii, în
cadrul comunității evreiești ar trebui văzută ca o celebrare a
valorilor culturale și respect față de moștenirea noastră. Preferința
mea personală de a-mi căuta o soție evreică nu este parte a unei
conspirații în masă de a păstra puritatea rasială sau sanctitatea.
Pentru mine e cel mai bine.


http://www.voxvocis.us/news/pivot/entry.php?id=5945&w=my_weblog
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Dupa 2000 de ani, evreii care cred in Iisus vor un al Doilea

Mesaj Scris de Admin la data de 17.07.09 16:35

Dupa 2000 de ani, evreii care cred in Iisus vor un al Doilea Sinod la Ierusalim


Putini
dintre noi stim ca in Romania exista comunitati de evrei care cred ca
Iisus este Mesia, dar care isi pastreaza identitatea iudaica. Ei se
numesc evrei mesianici si doresc, ca si apostolii Mantuitorului, sa
vesteasca Evanghelia tuturor. Mai mult, o organizatie a lor, “Toward
Jerusalem Council Two”, a luat initiativa organizarii, dupa aproape
doua milenii
Citeste toata stirea
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O imensa cariera de piatra subterana, plina de simboluri cre

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.09 8:39

O imensa cariera de piatra subterana, plina de simboluri crestine, descoperita in Israel
O uriasa cariera de piatra subterana – altfel spus o pestera, veche de circa 2.000 de ani si pe ale carei ziduri exista numeroase simboluri crestine, a fost descoperita, pe Valea Iordanului din Israel, de o echipa de arheologi de la Universitatea din Haifa, informeaza Reuters.

Pestera are o suprafata totala de 4.000 de metri patrati si se afla la o adancime de 10 metri, in desert, in apropiere de stravechiul oras Ierihon, pe Valea Iordanului. Pestera a fost amenajata in urma cu 2.000 de ani si a fost folosita timp de 500 de ani, a explicat arheologul Adam Zertal, coordonatorul lucrarilor arheologice.

"Cand am ajuns la intrarea in pestere, doi beduini s-au apropiat de noi si ne-au avertizat sa nu cumva sa intram, caci pestera e locuita de lupi si hiene", povesteste Zertal, potrivit Newswise. Arheologii nu au dat crezare celor aflate si au intrat, descoperind o impresionanta structura arhitectonica sprijinita de 22 de stalpi uriasi din piatra. Pe acesti stalpi au gasit inscriptionate 31 de cruci, simboluri asemanatoare cu cele ale zodiacului, precum si unul din simbolurile specifice Legiunilor Romane.

Arheologii sunt foarte mirati de descoperirea unei cariere subterane. "Toate carierele pe care le cunoastem se afla la suprafata. Sa sapi o cariera sub pamant implica mari eforturi, caci trebuie sa scoti afara bucati imense si grele de piatra. Iar aceasta cariera este uriasa. Intrebarea este `de ce?`", spune Zertal

Pentru a gasi un posibil raspuns, arheologul face referire la faimoasa Madaba, o harta bizantina din mozaic, decoperita in Iordania, considerata a fi cea mai veche harta a Israelului. Ierusalimul si Valea Iordanului sunt marcate cu precizie pe harta, alaturi de o asa numita Galgala, sub care sta scris, in greaca, "Dodekaliton" (Cele 12 pietre). Pozitionarea pe harta a Galgalei se potriveste cu pozitia geografica a carierei subterane, explica arheologul, care promite ca va incerca sa afle adevarul despre misterioasa descoperire.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Unde a început potopul lui Noe?

Mesaj Scris de Admin la data de 23.05.09 17:44

Unde a început potopul lui Noe?

Un potop care a înghițit Pământul Israelului cu peste 7.000 de ani în urmă, îngropând sub ape șase sate neolitice din vecinătatea Munților Carmel, este originea Potopului biblic al lui Noe, potrivit unui arheolog al Marinei Britanice, citat de Jerusalem Post. Noua teorie cu privire la sursa marelui potop descris în Biblie apare în contextul unei controverse în rândul cercetătorilor, care dezbat dacă inundația Mării Negre din urmă cu peste șapte milenii a constituit potopul biblic. Potrivit teoriei enunțate de arheologul Sean Kingsley, publicată în Bulletin of the Anglo-Israeli Archaeological Society,

inundarea satelor din Munții Carmel - au fost îngropate sub apă casele, templele, mormintele, fântânile, atelierele și zidurile de piatră - este de departe 'cea mai convingătoare' dovadă arheologică de până acum a Potopului lui Noe.
'Ce este mai convingător din punct de vedere științific: o inundație a Mării Negre, atât de departe de Israel, și ideea fantezistă a arcei abandonate pe Muntele Ararat, sau șase sate neolitice îngropate sub apă chiar pe tărâmul Bibliei?', a afirmat Kingsley într-un interviu acordat publicației The Jerusalem Post.
El a adăugat că situl, în care a făcut excavări arheologul israelian Ehud Galili în ultimii 25 de ani, oferă 'o combinație convingătoare de coincidențe'. Însă Galili a respins teoria lui Kingsley, declarând marți, 9 decembrie, că ea nu poate fi corectă. 'În baza descoperirilor noastre arheologice, satul nu a fost părăsit din cauza unei catastrofe, ci în urma creșterii treptate a nivelului mării - creștere care a avut loc în întreaga lume', a declarat el, subliniind că ritmul creșterii apei a fost lent. Galili a mai adăugat că, în urma gravului tsunami care a lovit Asia, a apărut în lumea științei tendința de a 'vâna' mega-dezastre în trecut.
Kingsley, care se declară ateu, a afirmat că a început să studieze originea Potopului lui Noe cu cinci ani în urmă, fiind interesat de 'felul în care au apărut miturile', precum și din dorința de a lega o poveste biblică de încălzirea globală.
Teoria alternativă, potrivit căreia inundația Mării Negre din jurul anului 5.600 î.Hr. ar fi fost sursa potopului biblic este pusă la îndoială de faptul că nu au fost găsite pe teritoriile inundate case sau cimitire, explică Kingsley.
Oamenii de știință au căzut de acord asupra faptului că inundația Mării Negre a avut loc atunci când creșterea nivelului mării a provocat revărsarea Mediteranei peste pământ, tranformând lacul de apă dulce într-o mare cu apă sărată. Inundația a fost atât de mare încât a ridicat nivelul apei cu 155 de metri și a acoperit peste 150.000 de km pătrați de pământ.
Însă cercetătorii au păreri împărțite în ceea ce privește felul în care a avut loc inundația și viteza cu care s-a revărsat apa. Cei mai mulți sunt de părere că inundația a avut loc cu aproximativ 9.000 de ani în urmă și că a fost treptată.
Data inundației de proporții din Munții Carmel, pe care Kingsley o apreciază că ar fi avut loc între anii 6.000- 5.000 î.Hr, este și ea necunoscută.
'Data precisă a inundației nu este încă știută, însă fără îndoială că satele din Carmel nu au fost șterse de pe fața pământului de cutremure sau mișcări tectonie, ci de ape', a precizat Kingsley.
Teoria lui Kingsley cu privire la originea Potopului lui Noe, a declarat un arheolog independent, este intersantă, însă îndoielnică. 'Este puțin probabilă stabilirea unei legături între povestea biblică și satele neolitice de sub apă', a declarat profesorul Shimon Gibson, arheolog ce lucrează în cadrul Universității din Carolina de Nord. 'Însă demonstrează faptul că asemenea inundații masive aveau loc în această regiune a lunii și că temerea de catastrofe exista în subconștientul culturii popoarele din vechime'.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Papa Benedict al XVI-lea in Tara Sfanta

Mesaj Scris de Admin la data de 08.05.09 18:39

Papa Benedict al XVI-lea in Tara Sfanta
Sute de milioane de oameni vor urmari incepand de azi prin mass-media pelerinajul Suveranului Pontif in Tara Sfanta. Este o vizita istorica, cu conotatii politice, religioase si culturale profunde. Seful Bisericii Catolice, reprezentantul lui Iisus pe pamant, soseste in Tara Sfanta intr-unul din momentele cele mai tensionate si mai complicate din istoria acestor framantate pamanturi. Nebulozitatea politica in tot ce priveste viitorul Orientului MIjlociu si soarta tratativelor israeliano-palestiniene-arabe este mai grea ca niciodata.
Papa Benedict al XVI-lea se va stradui sa ocoleasca toate minele gata sa explodeze, facand cunoscut ca vizita sa nu are implicatii politice, ci este una pur religioasa. Pelerinajul Papei acopera un traseu biblic intins, cu popasuri in locurile sfinte pomenite in Vechiul si Noul Testament. Spre deosebire de vizita predecesorului sau, Papa Benedict al XVI-lea si-a inceput pelerinajul cu locurile sfinte din Iordania. Suveranul Pontif si-a exprimat dorinta de a urca pe Muntele Nebo, acolo unde Dumnezeu a vorbit ultima oara cu Moise, si i-a ingaduit acestuia, inainte de a muri, ca din varful muntelui sa priveasca Tara Promisa.

In apropierea muntelui Nebo se afla asezarea biblica Betania. Situata pe partea estica a Muntelui Maslinilor, la vreo trei kilometri de Cetatea Ierusalimului, Betania e pomenita in scrierile Evanghelistilor ca fiind locul unde Iisus a implinit minunea invierii din morti a lui Lazar. Parintii Bisericii Crestine, Eusebiu si Fericitul Ieronim, au vizitat si ei, in urma cu 1600 de ani cripta lui Lazar "cel a patra zi inviat". Cateva sute de metri mai departe se afla Piatra Colocviului, unde, conform traditiei crestine, Iisus s-a intalnit cu Marta si Maria, surorile lui Lazar.

Vizita In Iordania si in teritoriile palestiniene, unde majoritatea populatiei este musulmana, va atenua, fara indoiala, incordarea provocata de discursul antimusulman rostit de Papa in cursul vizitei sale in Germania, in 2006. Cu acel prilej, Papa a citat un Imparat bizantin din secolul 14, care sublinia legatura dintre Islam si violenta. E adevarat ca Papa Benedict al XVI-lea si-a exprimat de atunci de doua ori scuze, dar liderii musulmani nu au uitat incidentul.

Pregatirea acestui segment din pelerinajul Papei in Tara Sfanta dureaza de peste un an. Multiple probleme de securitate, religioase si politice, cu incarcatura exploziva urmau sa fie dezamorsate. Autoritatile israeliene s-au straduit sa rezolve unele dintre ele, anuland, de pilda, plata taxelor neplatite de institutiile religioase catolice din Ierusalim si din alte locuri din tara. Altele s-au dovedit insolubile. Vaticanul doreste sa primeasca 49 de lacasuri religioase, 19 aflate in teritoriile palestiniene si 28 in Ierusalim. Intre acestea si lacasul unde a avut loc, conform traditiei crestine, "Cina cea de taina".

Cererile Vaticanului i-au cutremurat pe Marii Rabini ai Israelului. Acestia s-au intrunit de urgenta si au cerut responsabililor israelieni sa intrerupa orice tratative pe aceasta tema. Nicio bucata din pamantul sfant nu poate fi instrainata si predata Vaticanului, prevede rezolutia Marilor Rabini.

In cursul pelerinajului, Papa va vizita Cenaclul si Sfantul Mormant, Zidul Plangerii si Cupola Stancii de pe Esplanada Moscheilor, se va intalni cu presedintele Israelului Shimon Peres, presedintele Autoritatii Palestiniene Mahmoud Abbas, Marele Muftiu al Ierusalimului, seikul Ekrema Sabri, Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Theophilos, si cei doi Mari Rabini ai Israelului, Iona Metzger si Shlomo Amar. In cursul vizitei la muzeul Yad Vashem, Papa va ocoli sala unde se afla exponatul acuzator la adresa Papei Pius al XII-lea, acuzat ca ar fi tacut si n-ar fi reactionat impotriva asasinarii a sase milioane de evrei in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Un om de stiinta de la Universitatea din Haifa i-a pregatit Papei un dar de pret: Biblia scrisa intr-un cuartz de cativa milimetri, care nu poate fi citita decat la microscop.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

La pas pe Via Dolorosa

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.09 18:05

La pas pe Via Dolorosa
Cu Marta, clujeanca, si cu Tamas, preotul ardelean, am strabatut, de Pasti, Via Dolo­rosa, loc de reculegere reli­gioasa, dar si de invatatura istorica si culturala. Zeci de mii de pelerini, turisti si pre­oti fac pentru prima oara sau repeta acest itinerariu in zile­le de Pasti, si nu numai. Via Dolorosa (Calea Durerii) ince­pe din locul unde se crede ca a fost judecat Iisus si se ter­mina la Golgota, unde a fost crucificat. Geografia sacra a fixat pentru eternitate 14 popa­suri-opriri ale intinerariului sfant. Noua se pot vedea pe Via Dolorosa, ultimele cinci se afla in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Ne supu­nem obiceiului si incepem pe­lerinajul din locul unde arhe­ologia a stabilit ca se inalta Turnul-fortareata Antonia.
Din lacasul unde procuratorul roman Pilat din Pont l-a judecat si condamnat pe Iisus s-au pastrat putine urme arheologice. Pe locul judecatii de odinioara, cruciatii crestini au ridicat o asezare religioasa, inlocuita si ea de calugarii franciscani cu o manastire pe care au denumit-o a "Flagelarii". Pe peretii manasti­rii, se pot vedea trei vitralii superbe: "Hristos biciuit pe spate", "Pilat spalandu-se pe maini" si "Coroana de spini plina de stele a lui Iisus". Doua altare, adevarate opere de arta, atrag atentia, un mozaic in forma de spini si Altarul Sfantului Pavel, amintind de intemnitarea Apostolului in fortareata Antonia. Regele Irod cel Mare a dat fortaretei acest nume, in onoarea prietenului sau, imparatul roman Marc Antoniu.
Ecce Homo
De Paste, vechii iudei veneau la Ierusalim cu sutele de mii, aducand jertfe si inchinandu-se in minunatul templu reconstruit al regelui Solomon. Istoricii au convenit ca Pilat se afla in Fortareata Antonia, cu o puternica garnizoana romana, pentru a preintampina posibilele tulburari evreiesti in zilele Pastelui. Evanghelia lui Matei arata ca Iisus a fost predat de preotii cei mai de seama ai evreilor lui Pilat si acesta l-a intrebat: "Esti tu Imparatul Iudeilor?" Si la raspunsul lui Iisus "Da, sunt", guvernatorul roman a ordonat sa fie batut cu nuiele si rastignit. Evanghelistul istoriseste ca ostasii l-au adus pe Iisus in curte, unde l-au batjocorit si au continuat sa-l bata, au impletit o cununa de spini si i-au pus-o pe cap, apoi l-au scos in strada, pentru a-l duce la locul Rastignirii. Din curtea fortaretei sau strada de odinioara pardosita cu dale mari de piatra, n-au ramas decat cateva mici portiuni de pavaj, asa numitul Litostratos. Pe unele din pietrele pavajului, observ incrustatiuni scrijelite cu sabia, semnele unui joc cu zaruri. Dupa incendierea templului, in cursul razboiului evreilor impotriva Romei, in anul 70, Fortareata Antonia a fost daramata, odata cu intreg Ierusalimul. In anul 135, din porunca imparatului Hadrian, pe ruinele vechiului oras, a fost inaltat un nou oras: Aelia Capitolina. Unul din cele trei arcuri masive cons­truite cuprindea aria vechiului Turn Antonia. Am privit cu atentie ceea ce a mai ramas din acest arc de piatra, el astazi poarta numele de "Arcul Ecce Homo", in amintirea momentului in care Pilat il prezinta pe Iisus multimii aflate in curtea "Judecatoriei": "Ecce Homo" (Iata Omul!). Evanghelistul Ioan arata ca Pilat a iesit afara, in fata multimii, si a zis Iudeilor: "Iata omul, vi-l aduc afara ca sa stiti ca nu gasesc nicio vina in El".
Pelerinii se opresc apoi la al II-lea popas de pe Via Dolorosa, unde a fost construita Biserica Surorilor Sionului. O parte din antica Arca Ecce Homo se afla in interiorul bazilicii. Deasupra usii de intrare citesc inscriptia, care tradusa in ro­maneste spune: "O, voi tre­catorilor, priviti si vedeti daca este vreo durere ca aceea care ma copleseste pe mine". Un citat din Plangerile profetului biblic Ieremia. Deasupra Arcului, in sfantul locas, se afla un citat din Evanghelia lui Matei: "Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului". Cu aceste cuvinte a fost intampinat Iisus-Mesia la intrarea in Ierusalim, in Duminica Floriilor.
Pelerinajul pascal continua si ne oprim la al III-lea popas, in fata unei mici capele, apartinand Patriarhatului Armean Catolic, care aminteste de prima cadere, sub povara Crucii, a lui Iisus, pe Via Dolorosa. Locul este antic, constructia e relativ noua, dateaza din anii celui de-al doilea Razboi Mondial, si a fost inaltata de soldatii catolici din armata libera poloneza, refugiati in Tara Sfanta, aflata sub mandat britanic.
Al IV-lea popas este desemnat de un mic paraclis, cu un basorelief reprezentandu-i pe Iisus si Sfanta Maria, "Stapana Durerii". Conform traditiei crestine, in acest loc de pe Via Dolorosa, mama lui Iisus si-a intalnit fiul, pe drumul Golgotei, ajutandu-l sa se ridice. Continuam drumul ingust pe Via Dolorosa si ne oprim la al V-lea popas, o capela franciscana, care deasupra portii poarta inscriptia latina: "Simon Cyrenaeo crux imponitur" (Crucea este pusa pe umerii lui Simon Cirineul). In acest loc, Iisus a cazut din nou si crucea fost dusa mai departe, o bucata de drum, de Simon, un iudeu din Libia.
Am ajuns la jumatatea drumului, care se ingusteaza si mai mult. Sub o bolta, un lacas de rit greco-catolic, marcheaza popasul al VI-lea, locul unde Iisus a intalnit-o pe Veronica. Aceasta nobila doamna, sotia unui centurion din Galia, impresionata de suferinta lui Iisus, si-a luat naframa, a inmuiat-o in apa, si i-a sters fata. Naframa, care pastreaza chipul lui Iisus, este relicva sfanta a Bazilicii Sfantul Petru din Roma. Traditia i-a conferit acestei femei numele de Veronica (dupa cuvintele "Vera Icon", adevaratul chip). Urmatorul popas, al VII-lea, este marcata de o coloana de marmu­ra. O inscriptie ne informeaza ca in acest loc se afla "Poarta Judecatii".
+n=Drumul durerii
O cruce innegrita de timp, fixata in zidul manastirii grecesti "Sfantul Haralambie", si inscriptia FIKA marcheaza popasul al VIII-lea, locul unde Iisus s-a intalnit cu femeile care isi manifestau cu multa durere mila fata de suferintele Mantuitorului.
Suim apoi cateva trepte de piatra, si din ulita Tarig Bab el Amud ajungem la Biserica copta, unde o coloana rosie de bazalt aminteste pelerinilor ca in acest loc a cazut Iisus a treia oara. Lasam in urma popasul al IX-lea, si din acest punct, Iisus lovit si insangerat, cu coroana de spini in jurul capului, este purtat de soldatii pana la Gol­g­ota. Urmatoarele cinci opriri, de la a X-a si pana la a XIV-a, sunt localizate in interiorul Bisericii Sfantului Mormant.
Preotul Tamas, care este toba de carte biblica, si citeste ghi­dul invatatului dr. Irineu Pop-Bistriteanul, ne spune ca aceste ultime opriri traseaza ultimii pasi ai lui Iisus inainte de a fi crucificat pe Golgota. In vre­murile biblice, aceasta era o stanca care semana cu un craniu de om. Evreii si crestinii antici spuneau ca sub Golgota este ingropat si craniul primului om, Adam. In limba aramaica, vorbita in Iudeea antica, Golgota insemna cap, capatana, (in ebraica gulgolet), in greceste Kranion. Din latina, unde "Calva" defineste teasta fara par, s-a ajuns la termenul "Calvar". Calvarul lui Iisus, cel rastignit pe Golgota.
190 de ani mai tarziu, dupa crucificare, Sfanta Elena va gasi Golgota, crucea pe care a fost batut in cuie Fiul lui Dumnezeu, si va inalta bazilica constantiniana, unde se afla Sfantul Mormant. Constructia a fost denumita Anastasis (Invierea). Este ultimul popas al Drumului Durerii strabatut de Iisus, si tot ce-l imprejmuieste musteste de vechi adevaruri crestine si legende.
Aici se incheie si pelerinajul nostru. Deocamdata.


Profesorul Shimon Gibson schimba Calea

Iesim afara, si lumina calduroasa a Pastelui ne izbeste placut. La cafeneaua lui Abu Said, de unde incepe Shukul, langa poarta Iaffo a cetatii, bem cafea cu el.
-Ati fost pe Via Dolorosa?, ne intreaba ospitalierul Abu Said.
-Am fost, ii raspundem mandri.
Abu Said clatina din cap
si ne intinde cotidianul "Haaretz", care apare
la Tel Aviv.
-Via Dolorosa nu incepe acolo de unde se credea pana acum, ne zice el atotstiutor. Fortareata Antonia se inalta aici, unde se vede Turnul lui David si ruinele Palatului lui Irod. Strabatea locurile pe care se afla astazi Cartierul crestin armenesc, pana la Golgota, ne lamureste el.
Intr-adevar, ziarul publica rezultatele cercetarilor profesorului israelian Shimon Gibson (foto), de la Institutul "Albright" din Ierusalim, care tind sa modifice geografia sacra a Drumului Durerii, strabatut de Iisus. Daca asa este, nu stim. Insa, in mod cert, intr-un domeniu atat de sensibil, noile teorii vor starni si noi controverse.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Absalom, Absalom!

Mesaj Scris de Admin la data de 15.04.09 14:06

Absalom, Absalom!
http://www.adevarul.ro/articole/absalom-absalom.html
Mormântul lui Absalom e aflat undeva în stânga porții pe care a intrat Iisus în Ierusalim. Absalom, Absalom, cel spânzurat de propriul păr, simbolul revoltei împotriva tatălui. Am explorat Ierusalimul într-o singură zi, alături de fratele Vasile, ghidul meu pentru orașul vechi.
Stăteam de trei zile în Ierusalim și nu văzusem nimic. Îmi blestemam soarta, însă în fiecare zi apărea câte o corvoadă, la care se adăuga faptul că nu știam orașul și nici prea mult curaj să merg singur printre puștoaicele de 18-19 ani cu mitraliera bălăngănindu-se pe fund nu prea aveam. Chiar și fata de la recepția hotelului exhiba ostentativ un ditamai pistolul la șold.

Ce am aflat din prima zi a fost că eram cazat într-o zonă destul de religioasă a Ierusalimului, iar zona de shopping din subsolul hotelului era cunoscută ca loc de recreere pentru religioși: în afară de kippe, menore și alte obiecte de cult nu prea puteai cumpăra și altceva. Am cerut o bere...

Abia după prima înghițitură am văzut că nu sunt privit în modul cel mai plăcut cu putință. Masa de lângă mine e ocupată de o familie venită să-l aniverseze pe unul dintre cei șase copii. Tatăl, cu pălărie neagră, mare, cu boruri largi, un parpalac negru. Mama îmbrăcată și ea extrem de sobru, fără o pată de culoare.

Copiii, în schimb, cu excepția celui mare (care poartă kippă și are deja tradiționalele „sărmăluțe” de păr pe lângă urechi) sunt niște copii normali, gălăgioși și veseli. Toată lumea bea Cola. La un moment dat, apare chelnerița cu un tort. Încep să-i cânte „La mulți ani!” În engleză. Profit de neatenția generală și ies.

În fața hotelului, mă așteaptă fratele Vasile, ghidul meu pentru orașul vechi. Fratele Vasile a fost inginer constructor, până când un accident extrem de grav i-a pus viața în pericol. De atunci, a rămas mâna dreaptă a părintelui David în Ierusalim. Ajungem în Grădina Ghetsimani.

Ăștia sunt măslinii, zice... Adică cum? Chiar ăia? Da, chiar ăia, iar unii dintre ei încă rodesc. Îmi amintesc poemul lui Voiculescu, dar nimic din ceea ce văd în acel spațiu imaculat, franciscan, nu se aseamănă cu imaginea pe care o aveam, acel cer expresionist, negru, furtuna, crengile măslinilor zbuciumându-se în vânt... Sau imaginea asta o aveam din filme? Fratele Vasile îmi arată poarta pe care a intrat Iisus în oraș.

Acum e zidită, iar în fața ei este cimitirul arab. Arabii au zidit poarta și au făcut cimitirul acolo tocmai pentru ca Iisus să nu vină a doua oară. Acum ne aflăm în locul de unde Pilat a rostit sentința. În capelă intră un grup de vreo 40 de copii arabi, împreună cu învățătoarea. Ascultă în tăcere...

Doi puști își dau coate și se strâmbă pe la spatele învățătoarei. O fetiță cu basma se întoarce spre ei și-i ceartă. Ieșim și începem să urmăm „stațiile“ de pe Via Dolorosa. Am un sentiment ciudat când văd chiloți de vânzare în fața Stației 4, să zicem. Magazinul arăbesc se numește Via della Rosa...

E și asta o chestie. Miroase a mirodenii puternice, a cafea, e cald, înăbușitor. Îmi amintesc mormântul lui Absalom, aflat undeva în stânga porții zidite. Absalom, Absalom, cel spânzurat de propriul păr, simbolul revoltei împotriva tatălui.

Sfântul Mormânt, apoi japonezii


O micuță biserică etiopiană păzește intrarea în complexul Sfântului Mormânt. Un călugăr negru, bătrân, se roagă în liniște, lângă un arbore de piper. E ultima zonă liniștită.

După ea încep agitația, pelerinajul turistic, apar japonezii cu aparatele de fotografiat. Intrarea în mormântul propriu-zis e păzită de doi tineri călugări greci. Nu pot pătrunde decât două persoane odată. Intru cu o namilă de rus de peste doi metri, care își pozează mâna așezată pe piatra tombală.

Nu mă pot concentra, mă pufnește râsul. Îmi închei singura zi de Ierusalim, singur, la Zidul Plângerii, după ce trec prin două sau trei scotociri, printr-un detector de metale și alte asemenea lucruri pioase.

Și aici, o persoană din trei are în mână o mitralieră sau un pistol. Soarele bate de undeva din spate și iar mă gândesc la Absalom cel revoltat și la plângerea lui David...

La Ierusalim cu Bogdan Alexandru Stănescu


Bogdan-Alexandru Stănescu este unul dintre cei mai tineri directori editoriali din România (n. 29 mai 1979). Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității București.

Master în literatură comparată (Facultatea de Litere, București) și în Istoria Artelor (Academia de Artă, București). Cronicar literar la revista „Luceafărul“, la „Adevărul literar și artistic“ și la revistele „22“, „Observator cultural“ și „Suplimentul de cultură“. Producător executiv la „Parte de carte“, Pro TV.

Din iarna lui 2005 a fost angajat la Polirom, pe postul de redactor-șef al redacției București. Din februarie 2006, a devenit director editorial. În 2007 a câștigat faza națională a Concursului Young Publisher of The Year.

Nu ratati!

La Centrul Cultural Mishkenot Sha’ananim au loc două spectacole de operă, inspirate după lucrări de William Shakespeare și de Goethe.

La 24 aprilie a fost programată o reprezentație după scrierile lui Shakespeare, pe muzică de Verdi, Rossini și Benjamin Britten, iar la 8 mai au fost programate spectacolele de operă „Faust“ și „Suferințele tânărului Werther“

Până la 30 august, la Muzeul Israelului, cea mai mare instituție culturală din Țara Sfântă, vor fi expuse sute de măști, din mai multe zone geografice de pe mapamond: Burkina Faso, Grecia sau Papua Noua Guinee.

Expoziția „Many Faces“ conține măști ritualice, dar și o piesă extrem de rară, o mască de piatră, despre care specialiștii spun că ar fi veche de 9.000 de ani.

Jerusalem Film Festival este unul dintre cele mai importante manifestări din această localitate și are loc între 9 și 18 iulie. În secțiunea „Panorama“ a fost inclusă și producția românească „Boogie“, regizată de Radu Muntean.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mica Enciclopedie Despre evrei si iudaism

Mesaj Scris de Admin la data de 11.04.09 19:33

Mica Enciclopedie "As"Religie. . Despre evrei si iudaism cuPr. prof. dr. Emilian Cornitescu Traim de secole alaturi de ei, dar nu-i cunoastem cu adevarat. Evreii si iudaismul raman o enigma pentru majoritatea contemporanilor nostri. Am trait atata vreme alaturi de ei si acum, cand prezenta lor in Roma...

Citeste tot articolul
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 10.04.09 19:12

Migdal David
De jos, privelistea e grandioasa: zidul care-l incinge, intins pe vreo patru kilometri, masiv, inalt, cu creneluri, este de un alb aproape ireal, puternic subliniat de verdele ierbii care acopera panta colinei si de esplanada intesata de furnicarul uman urcand spre poarta Jaffa, strajuita de Migdal David – migdal inseamna turn in ebraica, mai spune Vladimir. Constructia zidului a fost poruncita, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, de Soliman Magnificul, sultanul care a castigat in materie de inaltare de edificii si statornicire de legi ce a pierdut incercand sa infiga steagul Profetului in inima Europei. si zidul, si Turnul lui David sunt cladite din piatra alba, care absoarbe lumina zilei si o transforma in stralucire celesta. Dincolo de zid – larma, zgomot, intr-o alta tonalitate decat in oras: omeneasca, scutita de sforaitul motoarelor automobilelor, sunet de fond perceput in orice oras in care monstrul pe patru roti devine zeu. Suntem la o aruncatura de bat de Biserica Sfantului Mormant – dar pana acolo trecem printr-o piateta intesata de mici restaurante, magazine de covoare si suveniruri, agentii de schimb, inainte de a intra in suk-ul arab, mult mai ordonat si mai linistit decat ce am vazut in bazarul de la Istanbul si, in raport cu cel de la Fez – o culme a curateniei. In spatiul din fata bisericii este o inghesuiala greu de descris prin care ne facem loc cu dificultate, inregistrand, in timp ce ne caznim sa pastram unitatea micului nostru grup, fragmente de fraze in engleza, rusa, greaca, araba, franceza, polifonie lingvistica la care se adauga franturi de idiomuri neidentificate. Nici inauntru, in sala lespezii pe care a fost spalat Sfantul Trup de catre mironosite inainte de a fi pus in mormant, nu e mai putina larma.

Ma aplec, printre lampile albe care arunca o lumina opalescenta asupra marmurii trandafirii, si pun mana pe marginea dalei. Este clipa pe care Magdalena o fixeaza in memoria aparatului de fotografiat dupa care imi sopteste – de-acum esti hagiu! Este adevarat, sunt primul din sirul generatiilor de pana la mine, tarani, preoti si invatatori, care a ajuns la Sfantul Mormant. Cat despre a intra in minuscula capela unde se afla mormantul, e alta poveste! Sute de pelerini stau la coada; o scurta socoteala ne spune ca randul nostru ar veni cam peste doua-trei ceasuri asa ca ne multumim sa privim din prag interiorul lacasului. In capelele cu bolti bizantine ale marii biserici, a carei constructie a fost inceputa in secolul XII, staruie un zumzet, ca sa nu spun larma, care n-are nimic de-a face cu sfintenia locului. (De altfel, cu o zi inainte de sosirea noastra in Israel, intre calugarii greci si calugarii armeni avusese loc o incaierare in toata regula, cu smucituri de barbi si tras de sutane, pricinuita de o neintelegere privind intrarea la slujba. Respectarea randuielii la oficiile divine este esentiala, astfel s-ar isca neoranduiala, ceea ce s-a si intamplat).
Pe coordonatele aceluiasi fus orar cu noi, orele sunt identice la Ierusalim ca si la Bucuresti. Ne grabim catre Vechiul zid al Templului, Zidul de Vest, zidul Plangerii, Hakotel – in ebraica. Este relicva nepretuita a tuturor evreilor, indiferent de locul unde traiesc pe glob. Avem noroc, Vladimir gaseste repede loc de parcare, politistii sunt intelegatori. Trecem de poarta imensei incinte prevazuta cu sisteme de control aidoma celor de la aeroporturi, si ne indreptam catre Zid. Magdalena mi-a atras atentia – vezi ca barbatii se duc spre stanga si noi spre dreapta! – dar, coplesit de importanta vestigiului, uit imediat. Rezultatul: un cor de vociferari furioase in mai multe limbi, printre care disting viguroase interpelari in rusa. Am gresit drumul secondandu-le pe Magdalena si d-na Bergé pe drumul rezervat femeilor. Ma conformez scurt ritualei segregatii si ajung pe larga cale ce duce la poalele Zidului, plina de o lume pestrita: rezervisti ai armatei israeliene, in civil, dar cu pusca automata langa ei, turisti de fel de fel de natii, soldati in termen (trei ani, obligatoriu); multi poarta Kipa, semnul evreului religios, prinsa de par cu un soi de ace de siguranta. Ca si la sinagoga, nu te poti infatisa cu capul gol in fata zidului. Evreii ultrareligiosi poatra palarii negre, cu boruri largi, de sub care ies lungi zulufi, si redingote, tot negre, sfidand arsita zilelor subtropicale. Ma apropii de imensul zid peste pietrele caruia au trecut mai bine de doua milenii, ma rog, tacut, pentru pace si sanatate, imping intre doua pietre biletelul scris in seara precedenta, tot cu o rugaciune pentru Fauritorul tuturor celor vazute si nevazute, ma inchin, plec. De sus, de pe soseaua pe care ne vom inapoia, aruncam o ultima privire catre peisajul incarcat de splendoare mistica: zidul, aproape, apoi Moscheea lui Omar, in plan secund, a carei cupola aurita parand o luna plina sectionata de orizont, reflecta lumina asfintitului, El-Suwaneh – Muntele Maslinilor... Privelistea suprafireasca, definind spatiul sacru al celor trei mari religii monoteiste. Cum va fi aratat templul inainte de distrugerea prin foc din anul 70 aflam de la Joseph Ben Matitiahu, pe numele universal cunoscut – Josephus Flavius: "...Imbracat cum era cu masive placi de aur, la rasaritul soarelui el revarsa o stralucire atat de puternica incat privitorul care se straduia sa-l contemple era silit sa-si intoarca privirile la fel ca in fata razelor astrului zilei. Asadar strainilor veniti la ierusalim in pelerinaj, Templul le aparea din departare ca o creasta de munte acoperita cu zapada, caci portiunile neaurite erau stralucitor de albe."

YARDENIT – raul Botezului
Tot de dimineata plecam spre locul unde a fost botezat Mantuitorul: drum destul de lung, catre Nord, prin peisajul colinar al Galileii in care sunt presarate locuri sfinte ale Crestinismului, Nazaret, Capernaum... Trecem pe la poalele muntelui Tabor, inaltimea unde s-a produs miracolul Schimbarii la fata ("si dupa sase zile, Iisus a luat cu sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte. si S-a schimabt la fata, inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" – (Matei, 17, 1-2), locul unde I s-au aratat lui Christos Moise si proorocul Ilie iar Dumnezeu a grait: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in care am binevoit: pe Acesta ascultati-L". Cotim catre Kinneret, in fata se deschide o priveliste uluitor de frumoasa, de o nebanuita amplitudine, cum rareori mi-a fost dat sa vad: vai domoale, jos – marea Solileii sau, cum i se mai spune Marea Ginossar, lacul Tiberiadei – in ebraica Yam Kinneret (are forma unei harpe - kinor). In cateva minute suntem la locul Botezului. De-a lungul parkingului se intinde un zid acoperit cu texte din Noul Testament. Strabatem holul unui complex cu suveniruri si flacoane cu apa din Iordan si dam, dupa cativa metri, de locul unde Sf. Ioan Botezatorul a implinit ritualul cu care Iisus si-a inceput misiunea pamanteasca. Este locul unde, adresandu-li-se saducheilor si fariseilor veniti la botez Ioan le-a spus: "Pui de vipere, cine v-a aratat sa fugiti de mania ce va sa fie? Faceti deci roada vrednica de pocainta (…) Eu unul va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine; Lui nu sunt vrednic sa-I aduc incaltamintea; Acesta va va boteza cu duh sfant si cu foc" (Matei, 37-11). Spatiul unde traditia plaseaza actul Botezului este intr-un cot lin al raului. Iordanul (Yardenit) curge domol pastrandu-si apele putin adanci pe un pat stancos pe partea malului drept, cel opus fiind retezat, aproape abrupt, sapat in pamantul rosiatic omniprezent in Israel. Dincolo, in spatele unei perdele de eucalipti al caror frunzis se reflecta in apa verzuie este o curticica in care zaresc cai, asini, capre, gaini, un caine – o arca a lui Noe in miniatura. Intru in apa putin adanca si umplu sticla, prea profan ambalaj de plastic fost de Coca-Cola, singura relatie cu ambientul fiind inscriptia in literele stravechiului alfabet hebreu. La doi pasi de mine aluneca nesinchisindu-se de prezenta umana pesti grasi. si in apele Iordanului, si in Marea Galileii pestele s-a aflat intotdeauna din abundenta. Nu este, deci, de mirare ca Mantuitorul a aflat ucenici – viitorii Apostoli – printre pescari, intai pe Petru-Simon si pe Andrei, increstinatorul daco-romanilor ("Pe cand umbla pe langa Marea Galileii a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare caci erau pescari. si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" – Matei, 4, 18-20). Intr-adevar, pamantul acesta musteste de sfintenie.

Eroica sinucidere de la Masada
Drumul prin desertul Iudeii, regiune extrem de arida, cu imense intinderi valurite de pamant rosu si asezari de beduini, duce la Arad (da, asa se numeste acest oras nou, situl antic omonim la opt kilometri spre vest este vechi de circa cinci milenii). De la periferie, ne angajam imediat pe un drum descendent, numai viraje, ajungand intr-o depresiune enorma pe fundul careia se afla Marea Moarta, cota – 390 m fata de nivelul Mediteranei. Falii ametitoare, ravene, vai taiate de torenti, grohotisuri, pesteri – prin apropiere se afla si pestera in care se afla, se spune, stalpul de sare in care a fost transformata femeia lui Lot, nepotul lui Avraam, pedepsita pentru nesocotirea poruncii Ingerilor de a nu intoarce capul ("Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma si Gomora ploaie de pucioasa si foc din cer de la Domnul. si a stricat cetatile acestea, toate imprejurimile lor, pe toti locuitorii cetatii si toate plantele tinutului aceluia. Femeia lui Lot insa s-a uitat inapoi si s-a prefacut in stalp de sare" – Facerea, 19,24-26). Furat de infricosatoarea frumusete a peisajului, de-abia am timp sa observ un indicator – "Sodom" – Sdom in ivrit. Trecem pe langa un grup de hoteluri situate pe malul enormului lac ale carui ape, de fapt, o solutie suprasaturata de sare (cu care este comparabil Techirghiolul nostru inainte ca dispretul oficialitatilor fata de valorile noastre sa-l fi periclitat grav), stau pe un pat de namol terapeutic. Telul calatoriei este Masada, cetatuia cladita – asa cum aflam din "Razboiul Iudeilor" de regele hasmoneu Alexandru Ianai pe un platou stancos, izolat, la 450 m inaltime fata de Marea Moarta si consolidata din ordinul regelui Irod cel Mare (37-4 i.e.n.) care a poruncit sa se construiasca palate luxoase, bai, cisterne, facand din fortificatie refugiu in fata oricaror dusmani dinauntru sau din afara. Din acest moment si pana la distrugerea Ierusalimului (70 d. H.) de catre Titus, proclamat imparat de soldatii romani in incinta Templului in ruine, istoria poporului evreu este o insiruire de evenimente dramatice, la ce se adauga extraordinarul episod al sinuciderii colective de la Masada, ultimul bastion al revoltei antiromane a zelotilor. Circa zece mii de asediatori s-au straduit, timp de cinci luni, sa cucereasca citadela aparata eroic de vreo cateva sute de iudei. Asaltul final a fost dat asupra unei cetati puse sub semnul mortii: invadatorii nu au gasit decat cadavre. Explicatia o aflam tot de la Flavius Josephus: seful rasculatilor, Eleazar Ben Yair le-a tinut acestora un discurs exemplar prin demnitate si tarie de sacrificiu.

Decebal a facut la fel
"De multa vreme am hotarat noi, barbati viteji, sa nu fim sclavi nici ai romanilor nici ai altora, in afara de Dumnezeu… Socot ca Dumnezeu ne-a daruit aceasta favoare deosebita de a avea parte de moarte frumoasa si liber consimtita… Femeile sa ne moara nesiluite si straini de lanturile sclaviei sa ne ramana copiii! Dupa aceea sa ne oferim unii altora nobilul sacrificiu prin care ne vom pastra libertatea ca pe cel mai frumos vesmant de ingropaciune!". Dupa care, lasand intacte proviziile pentru ca romanii sa nu creada ca foamea i-a impins la sinucidere, aparatorii au incendiat bogatiile fortaretei si au tras la sorti executorii, dupa ce fiecare si-a ucis sotia si copiii. Zece barbati i-au ucis pe ceilalti, apoi au tras iar la sorti: unul i-a injunghiat pe ceilalti noua apoi s-a sinucis. Au fost in total 960 de morti. Romanii au aflat faptele de la doua femei care se ascunsesera intr-o conducta subterana, impreuna cu cinci copii. Era in ziua de 2 mai 73, 12 nissan – prima zi a Pastelui evreiesc. (O foarte interesanta comparatie face dr. Alfred Harlaoanu in remarcabilul volum "Istoria universala a poporului evreu": "Exista in rezistenta evreilor impotriva romanilor in timpul ultimului al Iudeei, in puterea lor de sacrificiu o asemanare izbitoare cu ceea ce avea sa se intample circa 30 de ani mai tarziu pe meleagurile Carpatilor nostri, in lupta dacilor condusi de Decebal impotriva aceluiasi cotropitor roman. (…) si daca aratasera ca prefera moartea predarii (…) similitudinea gesturilor aparatorilor Masadei si a luptatorilor daci au la baza conceptiile asemanatoare ale celor doua popoare despre demnitatea in viata si in moarte, fapt ce nu a scapat atentiei anticilor").

…Din teleferic, privesc, fascinat, "Drumul sarpelui", poteca in serpentina pe care urca baieti si fete in uniforma; se duc sa depuna juramantul militar pe platoul fortaretei. Existenta acestei diferite cai de urcus mi-e cunoscuta dintr-o excelenta proza a Magdalenei, aparuta in prima ei carte, "Soro lume". Dar asta este o alta istorie…
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Drumuri prin Tara Sfanta

Mesaj Scris de Admin la data de 10.04.09 19:12

Drumuri prin Tara Sfanta


Pelerin sau turist? Pe aici a mers Dumnezeu

Tabloul e mereu acelasi: inotatori, biciclisti, amatori de jogging. Barbati de toate varstele. O singura femeie: o tanara de vreo treizeci de ani, cladita ca o amazoana de pe un basorelief elen. E cu un cap mai inalta decat ceilalti, iar costumul negru, mulat pe trupul fara cusur o face si mai inalta. "Ceasornicul" meu secret… La 7.30 trece, cu precizie matematica, prin dreptul hotelului, efemera priveliste tonica. Din minusculul balcon de la etajul opt, vad silueta futurista a unui cilindru cu zeci de etaje, taiat piezis la varf, viziune singulara printre paralelipipede care amintesc mai degraba de Manhattan decat de un oras din Orientul Mijlociu. Dar asta e doar suprafata.

Eora cand soarele, deocamdata clement, se pregateste de asalt. Teoretic … "Aveti noroc, ar fi trebuit sa ploua", ne spun Magdalena si Vladimir Bratescu, prietenii care ne-au asteptat la iesirea din imensul aeroport "Ben Gurion". Nici macar o picatura, doar rareori, nori parelnici, nascuti din rasuflarea nocturna a marii, repede ucisi de soarele crud. Fii atent, pune-ti o sapca! ma previne Vladimir. Pe esplanada sirul semetelor hoteluri: Hilton, Carlton, Mariah, Ramada, Sheraton compune imaginea unui spatiu cosmopolit. E o perceptie partiala si superficiala. La doi pasi de zona ultramoderna a falezei dai de suk, bazarul heteroclit unde mirosurile ametitoare si culorile tari ale mirodeniilor Rasaritului se amesteca, intr-un vartej de senzatii, cu strigatele negustorilor in araba, in ivrit, cu fosnetul matasurilor, cu reflexele aramariei, tipsii, ibrice, cu luciul sclipiciurilor din pravaliile de suveniruri, cu imaginea compozita a vitrinelor minuscule unde stau alaturi de icoane cu chipul Maicii Domnului, Steaua lui David, in bronz smaltuit, Mana binecuvantatoare, cu rugaciuni in ebraica pentru protectia caminului, si bratarile-amuleta, impodobite cu piatra azuriu-opalescenta care fereste de deochi… Langa bazar – un cartier de blocuri cubiste, semanand bizar cu unele zone ale Bucurestiului anilor 20. Dupa larma din labirintul suk-ului, intri intr-un spatiu al linistii. Au fost construite pe vremea administratiei britanice. Cu aerul lor vetust, mic-burghez, raspandind o impresie de calm si bunastare moderata, le-am simitit mai aproape de suflet decat trufasele turnuri ultramoderne, functionale, desigur, dar impersonale, tributare unei stereotipii care marcheaza metropole precum Sydney, Toronto, mai nou orase din China dezlantuita…

De pe faleza ajungi, pe jos, in nici zece minute in celalalt Tel Aviv, cel nascut acum aproape o suta de ani, puternic influentat de stilul urbelor europene, mai ales de Viena. E o placere sa te plimbi pe Dizengoff si Ben Yehuda, sa te amesteci in multimea galagioasa, vioaie, sa te asezi pe o banca si sa incerci sa descoperi nota particulara, locala, in suvoiul uman, in forfota multicolora. Pentru mine, nota insolita a fost contrastul dintre pestrita scurgere larmuitoare a pietonilor de ambe axe, in blugi si tricouri estivale, si evreii ultraortodocsi, rari, e drept, dar impresionanti prin severa lor imbracaminte neagra: palarie cu boruri largi, de sub care coboara incadrand fata, perciuni bogati, redingota lunga, uneori ciorapi de matase. Privirea le e abstrasa, ignorand fluxul profan in care inoata. M-am plimbat indelung pe incantatoarea strada – mai degraba bulevard – Dizengoff, cu nume de rezonanta slava dar desemnand un evreu sadea, Meir Dizengoff, cel dintai primar al localitatii: vitrine elegante, cafenele animate, magazine selecte de antichitati si suveniruri de buna calitate, langa mici bacanii cu preturi modice, unde gasesti vinuri autohtone excelente (ah, vinurile izvorate din colinele Tarii Sfinte, vinul atat de des amintit in Cantarea Cantarilor, licoare sacra din timpuri biblice cunoscuta, elixir ceremonial, contopire cu frumusetea Sulamitei, al carei san "e cupa rotunjita, pururi de vin tamaios plina…"), barci ai caror cerberi stau marturie despre relativitatea poruncii de a-ti iubi aproapele, uneori banii lui fiind chiar mai iubiti…
Cat despre Ben Yehuda, strada poarta numele facatorului unei minuni: reinvierea limbii ebraice. Limba in care Yahve i-a vorbit lui Moise. Limba Cartii Sfinte. De obarsie lituaniana, Eliezer Ben Yehuda a venit aici cu vreo sapte decenii inainte de proclamarea statului Israel (1948), decis sa faca din ebraica, considerata "moarta" precum latina si elina, apanajul savantilor orientalisti, teologi, arheologi, o limba vie, ferment de coagulare nationala. Extraordinarele eforturi ale lui Ben Yehuda echivaleaza cu o revolutie in cultura si mentalitate, de o importanta greu de evaluat.

La sud de Tel Aviv, Yaffo - mai cunoscut sub numele Jaffa – urca lin pe un deal de pe culmea caruia vezi pana departe Mediterana, catre apus si, spre nord, seria ritmica a marilor hoteluri de pe faleza Tel Aviv-ului. Dupa zgomotul suvoaielor de masini din marele oras, calmul din arhibatranul Yaffo (pe numele sau biblic Ioppe) e binecuvantare cereasca. Orasul e vechi de cand lumea, aproape ca Ierihonul, varsta i se masoara in milenii; de la turnul cu ceas de pe strada Yefet, care jaloneaza, conventional, intrarea in spatiul fermecatoarei asezari, incerci si o coborare in timp. Pe colina Yafo s-a nascut, zice-se, mitul Andromedei, salvata de Perseu si proiectata in imensitatea constelatiilor; de cresterea si descresterea locurilor se leaga nume ilustre – regele Solomon, Alexandru, Sfantul monarh cruciat Louis, Sfantul Petru (aflat la Ioppe cand a fost chemat la Cezareea de catre piosul centurion Corneliu, informat de un inger al lui Dumnezeu ca Apostolul era gazduit in mica asezare mediteraneana, de un anume tabacar Simon, in "casa de langa mare", locuinta situata, deci, in perimetrul unde au fost construite biserica cu hramul Sfantului si manastirea unde a poposit Sf. Louis dupa eliberarea din captivitate, la doi pasi de celebra cafenea "Aladin"; tot la Ioppe a savarsit Sfantul Petru minunea invierii din morti a cuvioasei mucenite Tavita, careia i se spunea Caprioara, precum sta scris in "Faptele Apostolilor", 9, 36-41)

Retina inregistreaza imagini disparate. Din apropiere de moscheea Mahmudie – urma a prezentei turcilor in stapanirea carora intrase intr-o vreme Palestina – pleaca o strada comerciala, cu case vechi: la parter mici pravalii cu de toate, la etaj sacnasie, acele balcoane inchise, perdeluite, de unde cadanele puteau spiona forfota ulitei fara a fi vazute, asa cum gasesti si la arhaicele case cu cat de lemn de la Istanbul, pe malul asiatic al Bosforului. Mai sus e platoul din fata Muzeului de Antichitati unde, rasfirate pe cateva mese protejate de coviltire parasolare sunt etalate suveniruri care au si atras-o pe doamna Monique Bergé, coautor si eroina a cartii "Iubire interzisa", pe care am tiparit-o cu ani in urma la Constanta. O ajuta Magdalena in tratativele cu vanzatoarea, o tanara zdravana, roscata, care isi prezinta marfa in timp ce vorbeste ruseste la mobil. (Face, probabil, parte din imensul val recent de imigranti din fosta Uniune Sovietica, in total cam vreun milion de oameni, zice-se. Exista chiar un banc. Care e a doua limba vorbita in Israel? Rusa, nu? As, zice interlocutorul, glumet, ebraica! Prima e rusa… Se non é vero, é ben trovato…). La cativa pasi se rasfira pe nisipul tarmului spuma valurilor marii, poleite de lumina crepusculara…

Ierusalim, "Salasul Pacii"
De-abia acum, acasa, imi dau seama cat este de greu sa scrii despre Ierusalim. Despre ce sa scrii? Despre orasul pe care il poti parcurge cu ghidul turistic in mana identificand biserici, sinagogi, muzee, cartiere? Sau despre proiectia din tine a unui loc perceput de o buna parte a omenirii ca imagine a sacrului? Ca axis mundi, de unde porneste o legatura cu Cerul, invizibila dar mai puternica decat timpul?

Vladimir si Magdalena ne-au luat de dimineata de la hotel, din Tel Aviv. Parcurgem cei aproape 60 de kilometri pe o autostrada destul de aglomerata si intram in marele oras printr-o impunatoare artera din partea vestica. Trecem – din pacate doar trecem – pe langa Muzeul Israelului, unde, printre mii de alte exponate, sunt prezentate celebrele pergamente de la Marea Moarta, dupa ce lasam in urma Arhivele Nationale si Ministerul de Interne. Ne oprim langa sediul Knessetului, Parlamentul israelian, edificiu monumental, zidit din piatra alba din care sunt cladite, in mare parte, constructiile capitalei. Vrem sa-l vizitam dar, ghinion, e miercuri, zi de dezbateri, turistilor fiindu-le rezervate joia si duminica. Trecem pe langa ghereta de unde doi politisti supravegheaza zona si ne oprim langa monumentala Menora, Sfesnicul cu sapte brate, din bronz masiv, patinat, decorata cu altoreliefuri inspirate din Vechiul Testament. Ne aflam in micul scuar semicircular de unde incepe incantatoarea Wohl Rose, un paradis al trandafirilor. Ne indreptam catre Orasul Vechi luand-o pe strada Regele David, o artera eleganta, marcata de hotelul anonim, de rafinate imobile de locuinte si de silueta zvelta, turn terminat printr-o cupola care domina, cu cei 120 de metri, ansamblul de blocuri dimprejur: sediul YMCA (Young Men Christian Association). Sunt edificii ridicate acum aproape optzeci de ani, pe vremea mandatului britanic. Cartierul este alcatuit din imobile de lux, degajand o impresie de calm si bunastare, un aer usor vetust. Nota comuna este culoarea alba, un alb-galbui, asa-numita "piatra de Ierusalim" imbracand fatade; efectul este anularea masivitatii, o impresie de calm, de liniste. Am ajuns, in cateva minute, la poalele dealului, pe care se intinde Orasul Vechi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vaticanul și evreii - Anca MANOLESCU

Mesaj Scris de Admin la data de 05.04.09 21:24

Vaticanul și evreii - Anca MANOLESCU
"Cine amenință un evreu îl amenință pe Christos" - spunea Sfîntul Bernard, care era totuși un tip de sfînt ofensiv, aproape militar. În Decameronul lui Boccaccio parabola celor trei inele sugerează egala valabilitate a religiilor abrahamice. Un Pico della Mirandola, alături de alți renascentiști, a studiat Cabbala nu atît cu gîndul convertirii evreilor, cît mai ales din dorința de a reînvia o înțelepciune universală, perenă. În Evul Mediu, Spania nu a fost poate "secolul de aur" al întîlnirii între religiile monoteiste, dar a fost totuși un mediu al schimburilor intelectuale, al traducerilor și al circulației textelor. S-ar mai putea cita o sumedenie de fenomene punctuale de convivialitate între creștinism și iudaism.

Totuși, în spațiul larg al societății și în timpul lung al istoriei, teologia creștină a susținut "teoria substituției": creștinătatea este noul, adevăratul Israel, misiunea celui "vechi" fiind încheiată. Pentru europeni și pentru teologii lor oficiali, iudaismul nu era o "necredință", ci o "credință depășită", la care se adăuga calificarea de "popor deicid". Evreii au fost singurii necreștini admiși pe pămîntul Europei creștine, dar au fost mereu "străinii", utili, îngăduiți și persecutați ca străini. Mutînd accentul de pe religie pe cetățenie, modernitatea a schimbat statutul evreilor în societate: ei au putut începe să participe la viața publică, iar cultul le-a fost recunoscut oficial, alături de celelalte culte. Totuși, din punct de vedere teologic, lucrurile nu s-au schimbat prea mult pînă la mijlocul secolului trecut. Oroarea Holocaustului și a regimurilor fasciste totalitare a fost cea care a zguduit Biserica catolică și a determinat-o să își regîndească relația cu iudaismul. Deja în anii ’30, Papa Pius al XI-lea amintea: "din punct de vedere spiritual, sîntem toți semiți". După război și mai ales de la Conciliul Vatican II încoace, Biserica catolică și-a rafinat mereu concepția referitoare la relația spirituală între cele două religii, a înmulțit gesturile de fraternitate, dialogurile metodice cu reprezentanții iudaismului. Raporturile dintre iudaism și creștinismul apusean (catolic și protestant) nu mai stau astăzi sub semnul tensiunii inamicale. Sînt un domeniu bine organizat, bine frecventat de ambele părți, fertil. Însă trauma Holocaustului - alături de memoria istoriei lungi - face ca acest domeniu să rămînă extrem de sensibil, să păstreze - ușor de redeschis - vechile răni. E un domeniu unde fiecare fapt punctual capătă importanță simbolică, fiind interpretat după logici care, dacă nu mai sînt antagonice, au totuși perspective distincte. În orizontul noii cordialități, logica victimei, de parte evreiască, și logica identității proprii, de parte creștină, continuă să se confrunte. Dar dialogul, chiar dacă accidentat, rămîne deschis și partenerii ajung astfel să sporească o interogație comună, să mărească partea "celuilalt" inclusă în propria perspectivă. Incidentul cel mai recent - cu rezonanță publică și mediatică - a fost stîrnit de decizia Papei Benedict al XVI-lea de a ridica excomunicarea privitoare la patru episcopi integriști, pronunțată de Vatican în 1988. Printre ei se numără Monseniorul Richard Williamson, cunoscut pentru negaționismul său în ce privește Holocaustul, poziție pe care și-a reafirmat-o recent la televiziunea suedeză, susținînd inexistența camerelor de gazare. Voci evreiești, creștine și laice au condamnat poziția episcopului britanic și au pus implicit în chestiune decizia Papei. Cancelarul Angela Merkel (susținătoare a unei nete laicități europene) i-a solicitat germanului Benedict al XVI-lea o poziție clară față de incident. După o primă atitudine mai vagă, Vaticanul a cerut episcopului Williamson să-și renege public cuvintele privitoare la Holocaust.

Superiorul general al comunității integriste "Fraternitatea Sfîntului Pius al X-lea", Monseniorul Bernard Fellay, a declarat că actul episcopului negaționist e străin de concepțiile comunității pe care o conduce, a cerut iertare Papei și "tuturor oamenilor de bunăvoință, pentru consecințele dramatice ale acestui act" și i-a interzis Monseniorului Williamson, pînă la un nou ordin, "orice luare de poziție publică în chestiuni politice și istorice". Conferințe episcopale naționale au condamnat și ele atitudinea episcopului, îndemnîndu-l "să dobîndească o atitudine pozitivă față de evrei".

Blamînd negaționismul episcopului Williamson, Papa s-a arătat totuși indignat de virulența criticilor din mediul german la adresa deciziei sale de a-i reprimi în Biserica catolică pe episcopii integriști. Ea ar trăda reactivarea unor sentimente anticatolice, mereu latente în Germania.

Asemenea predecesorului și prietenului său Ioan-Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea are de articulat logica fraternității față de iudaism și logica unei Biserici catolice care vrea să rămînă fidelă misiunii ei, să recapete putere și unitate, să își mărească vizibilitatea publică și influența socială. Or, mediul integrist e caracterizat prin angajament religios puternic, prin mulțimea vocațiilor preoțești, prin inițiative personale. Vaticanul a încercat mereu reintegrarea integriștilor în Biserică, sperînd ca vigoarea lor să participe, cu ajustările necesare, la binele eclezial comun.

În cuvîntul cu care și-a inaugurat pontificatul, Benedict al XVI-lea s-a adresat "fraților evrei" de care creștinii "sînt legați printr-un mare patrimoniu spiritual ce-și are rădăcina în făgăduințele irevocabile ale lui Dumnezeu". El reafirma astfel o convingere teologică - formulată solemn în declarația conciliară Nostra Aetate (1965) - care a cîștigat putere în modernitate, dar care e de sursă paulină: tradiția ebraică își continuă destinul salvator, neinvalidată de apariția creștinismului. Pe de altă parte, Papa a stîrnit protestul responsabililor evrei atunci cînd a dat o mai largă posibilitate de celebrare vechii liturghii catolice, unde evreii sînt calificați drept "popor deicid" - noțiune pe care Vatican II o îndepărtase din liturghie și din doctrină. Ioan-Paul al II-lea, un Papă al fraternității religioase, nu a putut evita, nici el, confruntarea celor două logici. El a făcut gesturi-reper în privința iudaismului - vizita în 1986 la sinagoga din Roma, cererea de iertare pentru persecutarea evreilor și pentru Inchiziție, călătoria din 2000 în Țara Sfîntă -, alături de acte care au stîrnit reticențe de partea evreiască. Canonizarea Edithei Stein a fost percepută ca o încercare de prozelitism. Reflecția Vaticanului privitoare la Holocaust (1998) a dezamăgit prin faptul că, spre deosebire de Declarația expiscopilor francezi, textul pontifical nu menționa influența anti-iudaismului în formarea antisemitismului, ci condamna Holocaustul exclusiv ca act al regimurilor totalitare.

Magisteriul catolic are așadar de acoperit dubla sarcină de a păstra însuflețit imensul depozit al tradiției și de a trata critic temele exclusiviste pe care istoria unui creștinism istoric triumfător l-a depus acolo. Teologii catolici și protestanți au renunțat de mult la ceea ce istoricul Jules Isaac a numit "învățătura disprețului" privitoare la evrei. Au înlocuit-o cu o "învățătură a fraternității" care continuă să își elaboreze precizări doctrinare.

Cercetările istorico-critice ale textelor biblice, studiile întreprinse de teologi și de specialiști în științele omului privitoare la începuturile creștinismului au contribuit și ele la a spori, în publicul larg, conștiința legăturii dintre cele două tradiții. Se admite astăzi ca de la sine înțeles că primii creștini și-au trăit credința ca membri ai tradiției ebraice, că din punct de vedere istoric separarea celor două comunități a fost determinată de presiunea romană asupra Israelului, în fața căreia ele au reacționat diferit. Israelul s-a adăpostit în propria specificitate; creștinismul a sfîrșit prin a compune din punct de vedere istoric cu Imperiul.

Spiritual vorbind, dialogul actual între iudaism și creștinism are accidente și hopuri, dar și rezultate spectaculoase în raport cu scurta lui istorie. Imaginea fiecărei tradiții se limpezește în ochii celuilalt, se curăță de exclusivisme și dispreț. Din perspectivă ebraică, Iisus e socotit astăzi un mare profet și vizionar, chiar dacă logica ebraică nu admite întruparea divinului în istorie, ci doar la capătul ei. Însă acest capăt poate fi gîndit astfel încît logicile celor două tradiții - rămînînd distincte - să conveargă: nu spre o dogmă comună, ci spre acel punct atemporal în care istoria se articulează cu Ierusalimul ceresc.

Chestiunea cu adevărat nevralgică pentru întîlnirea celor două tradiții constă în tendința (pe care unii din reprezentanții lor o iau drept o datorie) de a-și obiectiva fără rest misiunea. Iudaismul are de evitat riscul de a-și gîndi unicitatea ca pe o superioritate. Creștinismul are de evitat riscul de a gîndi Adevărul întrupat într-un sens strict istoric, de unde ar decurge pretenții de universalitate orizontală. Chiar întîlnirea între iudaism și creștinism, chiar dificultățile ei teologice îndeamnă fiecare tradiție să se privească pe sine și să o privească pe cealaltă din punctul de vedere al Autorului lor comun.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Rugăciunea pentru evrei - Francesca BĂLTĂCEANU

Mesaj Scris de Admin la data de 05.04.09 21:22

Rugăciunea pentru evrei - Francesca BĂLTĂCEANU
În urma articolului meu de săptămîna trecută – „Vaticanul și evreii“ – doamna profesor Francisca Băltăceanu mi-a trimis un mesaj în care face binevenite precizări referitoare la rugăciunea pentru evrei din mai vechile liturghiere catolice. Îmi cer iertare față de cititori pentru faptul de a mă fi referit la această rugăciune în mod inexact, ținînd seama mai ales de reacțiile pe care le-a stîrnit în presă decizia de a permite o mai largă oficiere a vechii liturghii romane. Îi sînt recunoscătoare Franciscăi Băltăceanu pentru precizări și pentru bunăvoința cu care contribuie la cordialitatea între religii (Anca Manolescu).

Felicitări pentru curajul de a aborda în Dilema veche problema „fierbinte“ a Liturghierului din 1962, încadrînd-o echilibrat în ansamblul relațiilor între Bisericile apusene și evrei; e păcat să se încingă atmosfera degeaba! O singură clarificare poate că ar fi necesară, apropo de textul liturgic. Acceptarea (la începutul lui 2008) a folosirii de către unii a Liturghierului din 1962, deci de dinaintea Conciliului Vatican II, este o concesie făcută paseiștilor, care oricum nu sînt prea mulți: ideea e că grupul retro mai bine să folosească Missalul vechi (cu ilustrațiile lui de epocă cu tot), decît să nu se mai ducă la biserică sau să-și facă una clandestină!

Nu se spune nicăieri în el că evreii ar „deicizi“, niciodată nu s-ar fi admis așa ceva astăzi. Rugăciunea „incriminată“ nu face parte din textul Liturghiei, deci nu riscă să fie auzită toată ziua de credincioșii „nostalgici“. Este vorba de textul vechi (remaniat totuși, față de ediția din… 1570, pentru că s-au scos expresii care puteau suna prea de tot, există un tabel comparativ în http://veritatis.free.fr/Documents/) al unei rugăciuni care se spune o singură dată pe an, anume în Vinerea Mare. Atunci se face, tradițional, o rugăciune universală, pentru toți și toate (cler, popor, conducători, credincioși, necredincioși etc., un fel de ectenie amplificată). În ea, a 8-a invocație are ca titlu Pro conversione Iudaeorum, iar textul din 1962, zis /cîntat numai de preot, sună așa:
Oremus et pro Iudaeis: ut Deus et Dominus noster auferat velamen de cordibus eorum; ut et ipsi agnoscant Iesum Christum Dominum nostrum.
Oremus – Flectamus genua – Levate!
Omnipotens sempiterne Deus, qui Iudaeos etiam a tua misericordia non repellis: exaudi preces nostras, quas pro illius populi obcaecatione deferimus; ut agnita veritatis tuae luce, quae Christus est, a suis tenebris eruantur. Per eundem
Dominum... Amen.

Adică: „Să ne rugăm și pentru iudei: ca Domnul și Dumnezeul nostru să îndepărteze vălul de pe inimile lor, ca și ei să-l recunoască pe Isus Cristos, Domnul nostru.“
„Să ne rugăm. Să ne plecăm genunchii“ (aici lumea îngenunchează) – „Ridicați-vă!“ (lumea se ridică: gestul e la fel la toate rugăciunile din serie). „Atotputernice, veșnice Dumnezeule, care nu-i îndepărtezi nici pe iudei de la îndurarea ta: ascultă-ne rugăciunile pe care le aducem pentru orbirea acelui popor, ca, recunoscînd lumina adevărului tău, care este Cristos, să fie scoși din întunericul lor. Prin același Domn Isus Cristos... (finalul obișnuit al rugăciunilor). Amin.“

Evident, nu e foarte politicoasă, reflectă niște mentalități depășite, dar expresiile de tip „întunericul necredinței“, „orbirea...“ apăreau frecvent în rugăciunile pentru păcătoși/necredincioși/cei care credeau altfel etc. Unii rabini s-au supărat (ex. conferința rabinică italiană), alții nu (iar unii evrei au zis că „între prieteni, criticile sînt permise“!). În Osservatore Romano din 10 aprilie 2008, cardinalul Walter Kasper, președintele Comisiei pentru relațiile religioase cu ebraismul, a scris un articol în care a explicat că rugăciunea are un caracter total eshatologic și nu e nicidecum un apel la o misiune concretă către evrei, ci o încredințare în mîinile lui Dumnezeu. La 14 mai 2008, Cardinalul Tarcisio Bertone, Secretar de Stat al Vaticanului, a trimis o scrisoare către Marele Rabinat al Israelului, în care aprofundează această poziție. La 17 aprilie 2008, la vizita în SUA, Papa Benedict s-a întîlnit cu reprezentanții evrei, a vizitat o sinagogă, cu mare respect, la fel la vizitele în Australia, în Franța. S-a opus din nou oricărei forme de antisemitism (Osservatore Romano, 14 septembrie 2008) etc. (am o listă întreagă de evenimente). Ceva cu totul deosebit a fost faptul că, la Sinodul episcopilor din 2008, care avea ca temă Biblia, după deschiderea oficială (6 oct. 2008), Rabinul-șef de Haifa a fost invitat să le vorbească episcopilor despre semnificația Bibliei în viața religioasă ebraică (e o premieră absolută!) etc. etc.

Toate astea le-am luat din Osservatore Romano din 17 ianuarie 2009. http://www.vatican.va/news_services/or/or_qo/commenti/2008/ (dar se intră mai greu direct, eu nu reușesc decît cerînd pas cu pas de la www.vatican.va, ediția italiană).

Toate concesiile acestea cu Missalul vechi și cu ridicarea excomunicărilor vor să atenueze o tensiune pornită de mult, în Occident, între retrograzi (puțini) și Biserica mare, primii șocați cîndva și de unii „inovatori“ care au sărit peste cal, așa cum se întîmplă la orice reformă. Ideea cu ridicarea excomunicărilor a fost cam ca la școală: decît să exmatriculezi elevii de nesuportat, riscînd să-i împingi în găști, mai bine îi ții la marginea școlii, cu notă mică la purtare, dar înăuntru, sperînd să-i mai educi… Normal, majoritatea mare din Biserică se roagă în Vinerea Mare și pentru evrei, cu respect și afecțiune, după Liturghierul curent:

VI. Pro Iudaeis Orémus et pro Iudaeis, ut, ad quos prius locútus est Dóminus Deus noster, eis tríbuat in sui nóminis amóre et in sui foderis fidelitáte profícere. Oratio in silentio. Deinde sacerdos: Omnípotens sempitérne Deus, qui promissiónes tuas Abrahae eiúsque sémini contulísti, Ecclésiae tuae preces cleménter exáudi, ut pópulus acquisitiónis prióris ad redemptiónis mereátur plenitúdinem perveníre. Per Christum Dóminum nostrum. R. Amen.

VI. Pentru iudei: „Să ne rugăm și pentru evrei, pentru ca Domnul, Dumnezeul nostru, care le-a vorbit lor mai întîi, să le dea harul să crească în iubirea față de numele său și în fidelitate față de legămîntul său.“ Rugăciune în tăcere (așa cum e în Liturghierul actual la toate invocațiile din serie). Apoi, preotul:
„Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ai dăruit făgăduințele tale lui Abraham și urmașilor lui, ascultă cu bunătate rugăciunile Bisericii tale, pentru ca poporul pe care ți l-ai dobîndit la început să se învrednicească a ajunge la plinătatea răscumpărării. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.“

N-am îndrăznit să scriu direct Dilemei vechi. Dar ar fi bine ca lumea să afle cumva despre ce e vorba exact. Ar fi păcat să se redeschidă răni vechi, care și așa se închid greu…

Cu drag și cu cele mai bune urări, Francisca BĂLTĂCEANU
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii se pregătesc de Purim, cea mai veselă sărbătoare moza

Mesaj Scris de Admin la data de 08.03.09 16:16

Evreii se pregătesc de Purim, cea mai veselă sărbătoare mozaică
Luni și marți, evreii din toate colțurile lumii serbează Purimul, considerat cel mai vesel eveniment al istoriei acestui popor, marcând astfel eșecul tentativei de distrugere a religiei iudaice și a celor ce o împărtășesc.

Povestea Purimului, care a avut loc acum 2300 de ani, este descrisă în Cartea Esterei, pe care evreii o ascultă la sărbătoare. Eroii poveștii sunt Estera, o tânără evreică din Persia, și Mordehai, unchiul care o crescuse. Pentru că regele Persiei, Ahasverush, își ucide soția în timpul unei petreceri sălbatice, iar apoi se îndrăgostește de Estera, fără să-și dea seama că aceasta este evreică, sfetnicul Haman plănuiește să-i distrugă pe toți evreii. Estera, însă, îl înduplecă pe Ahasverush, iar acesta îl pedepsește pe Haman.

Cuvântul Purim are înțelesul de “sorți”, și se referă la “loteria” folosită de sfetnicul Haman pentru alegerea unei date anume când să aibă loc exterminarea evreilor.
În timpul sărbătorii de Purim, oamenii obișnuiesc să se mascheze, să organizeze carnavaluri, să pună în scenă spectacole și să mănânce delicatese, nelipsită fiind prăjitura tradițională Humentaschen (adică “buzunarele lui Haman), umplută cu mac, miere și nucă, de formă triunghiulară, la fel ca și pălăria în trei colțuri a fostului sfetnic al regelui Persiei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

De ce e importantă arheologia în Israel?

Mesaj Scris de Admin la data de 01.02.09 19:38

De ce e așa de importantă arheologia în Israel?,este rolul si importanta arheologiei in statul Israel? Aceasta intrebare poate capata un raspuns pe baza interesului pe care arheologia il prezinta in aceasta tara. Se poate afirma achiar existenta unui anumit "cult" pentru arheologie in randul israelienilor laici si religiosi moderni. Arheologia este studiata la toate universitatile israeliene mari. Muzee arheologice exista in mai multe orase. De asemenea, exista locuri istorice, de fapt descoperite prin sapaturi arheologice. Exista si functia de arheolog regional. In cadrul Ministerului Culturii functioneaza un Departament pentru antichitati.

Oameni politici citeaza uneori rezultate ale sapaturilor arheologice, iar rezultate noi sunt prezentate adeseori la posturile de radio, televiziune si in presa scrisa. Este vorba despre rezultate ale sapaturilor arheologice referitoare la perioade diferite, din preistorie (chiar din paleolitic) pana in perioada otomana. Arheologia este considerata un istrument de cercetare al istoriei "Tarii lui Israel" ("Eretz Israel").

Dimpotriva, in societatea ultrareligioasa evreiasca, arheologia este respinsa, cel putin partial. Motivul principal este interdictia profanarii mormintelor evreiesti ale stramosilor. Uneori, acest lucru provoaca conflicte intre arheologi si grupurile ultrareligioase. Conflicte care au fost uneori violente. Intr-un rand - acum circa 20 de ani - s-a ajuns la blestemarea arheologului Moshe Shilo de catre evrei ultrareligiosi.

Cu toate ca unii rabini ultrareligiosi s-au opus acestui act huliganic, afirmand ca este contrar principiilor Torei. Totusi au fost cazuri in care lucrari arheologice au fost intrerupte, iar osemintele descoperite au fost reinmormantate. Uneori au fost cazuri de intrerupere ale unor lucrari de constructie moderna, deoarece se constatase existenta unor morminte. Apoi incepea disputa : daca este vorba despre morminte evreiesti sau nu. Uneori, in asemenea cazuri, aparea o "coalitie" ciudata intre arheologi si liderii evreilor ultrareligiosi, impotriva antreprenorilor de constructii, care incercau sa se eschiveze atat de acordurile cu evreii ultrareligiosi, cat si cu Departamentul de antichitati.

Arheologie biblică

Ce determina interesul atat de puternic pentru arheologie in Israel? Raspunsul este: elementul politic, al ideii legaturii intre poporul lui Israelsi Tara lui Israel. Radacinile evreiesti sunt cautate in Eretz Israel (Palestina) in cadrul istoriei acestei tari, cu ajutorul sapaturilor arheologice. O parte a publicului israelian laic accepta afirmatii istorice din Biblia Ebraica (Tanakh; numita in crestinism Vechiul Testament) ca documentatie istorica. Totusi, acesti oameni nu accepta toate aceste afirmatii "ad litteram", considerandu-le partial legende. Alta parte a publicului laic nu accepta aceste afirmatii decat in cazul dovedirii lor. In privinta publicului evreiesc religios modern, el cauta de asemenea justificari. Aceste justificari istorice vin cu ajutorul arheologiei.

Arheologii sapa si descopera localitati mentionate in Biblia Ebraica, in Talmud si in Noul Testament. De asemenea, ei descopera asezari evreiesti vechi, uneori sinagogi din perioada romana si bizantina. Uneori grupuri de tineri dornic sa se colonizeze se aseaza exact in locul in care fusese asezarea evreiasca antica, sau cel putin alaturi de ea. In unle cazuri, toponimele arabe ale localitatilor ajuta la recunoasteri arheologice. Arheologia ajuta atat reconstituirii istoriei Tarii lui Israel, cat si a poporului lui Israel. Arheologi care cerceteaza istoria perioadei primului Templu de la Ierusalim, ca si a celui de al doilea Templu de la Ierusalim (epoca post-exilica), fac acest lucru cu Biblia Ebraica in mana.

Arheologia ofera documente, obiecte justificative pentru demonstrarea prezentei evreiesti in Palestina dealungul secolelor si mileniilor. Pentru arheologi, in general evrei laici, ca si pentru publicul laic in general, este vorba despre dovezi credibile, spre deosebire de cele scrise in Biblia Ebraica, unele considerate legende. Desigur, nu numai arheologia pe teme evreiesti este cercetata, ci si toate celelalte ramuri ale ei: preistoria, asezarile altor popoare, asezarile grecesti, romane, bizantine, asezarile crestine, asezarile arabe musulmane (respectiv ramasitele lor arheologice). Investitiile pentru cercetarile arheologice provin atat din bugetul statului (respectiv al Ministerului Culturii sau al Ministerului Invatamantului si Culturii), cat si din fondurile universitatilor, sau chiar din donatii din strainatate.

Interes străin

Exista si societati straine, interesate in cercetarea arheologieica a Tarii Sfinte, care finanteaza sapaturi arheologice, iar treprezentantii lor participa la acestea. Sa ne amintim ca interesul pentru arheologia Tarii Sfinte a aparut inca in secolul al XIX-lea. Printre altele, putem cita renumita Ecole Biblique et Archeologique Francaises din Ierusalim, precum si - mai tarziu - British School of Archeology. Exista Muzeul Rockfeller, in Ierusalimul rasaritean, iar Muzeul Israel in Ierusalimul apusean. Sa ne amintim si despre interesul aratat de lumea germana pentru arheologia Tarii Sfinte in secolul al XIX-lea, interes care de asemenea continua si astazi. De asemenea, arheologi americani sunt interesati in descoperirile din Israel. In privinta arheologilor crestini din alte generatii, precum William Albright, Kathleen Kenyon, Roland de Vaux, ca si al altor organizatii crestine care patroneaza sapaturi arheologice in Israerl sau in teritoriul palestinian (sau, cel putin participa la sapaturi), este vorba despre cautarea izvoarelor crestinismului.

Descoperirea manuscriselor de la Qumran ("manuscrisele de la Marea Moarta") au largit interesul pentru arheologia israeliano-palestiniana. Interesul a crescut atat in cercurile evreiesti, cat si in cercurile crestine. Au aparut teorii aerheologice diferite, cu concluzii istorice diferite. Disputele continua pana in prezent. Dupa cum disputele continua pana in prezent in privinta existentei (sau, dupa unii, a non-existentei) istorice a exodului. Alte dispute se refera la perioada primului Templu de la Ierusalim (epoca pre-exilica), din lipsa de dovezi arheologice (a existat chiar o incercare de falsificare a unei inscriptii, din fericire dovedita la timp). Trecerea fostului Sef al Marelui Stat Major Igal Iadin in domeniul arheologiei si sapaturile organizate de el la Masada au avut de asemenea consecinte, chiar politice. Masada, asa cum a fost descoperita de Igal Iadin, a devenitr un simbol pentru societatea israeliana, cu scop educativ si national (chiar nationalist), desi ulterior s-a observat ca era un mit istoric...

Oricum, cercetarile arheologice continua, cu scop academic, dar si religios, polic, educativ. Unele cu influenta mai mare, altele cu influenta mai mica. Poate ca ele au ajuns sa reprezinte o parte din viata culturala israeliana, desi sub forma mistificata, o parte a publicului neintelegand exact despre ce este vorba. Totusi, cercetarea merge inainte, desi uneori electiv...

citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pamantul Nasterii Domnului

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 17:05


Pamantul Nasterii Domnului


In aceste zile de adanca pace si bucurie, gandul nostru se indreapta spre locurile sfinte marcate de prezenta pamanteana a Domnului Iisus si a celor din jurul sau, care L-au pretuit si L-au urmat intru totul. Bethlehemul, ca loc de nastere a lui Hristos, este dominat de Biserica Sfintei Nasteri (Biserica Nativitatii), dar acesta nu este singurul loc pretuit de credinciosi. Una dintre cele mai impunatoare biserici din zona este Biserica Bunei Vestiri, aflata in Nazaret. Biserica romano-catolica, ea a fost inaltata deasupra pesterii in care Arhanghelul Gabriel i s-a aratat Fecioarei anuntand-o ca va naste un fiu.
Biserica din zilele noastre este cea de a cincea ridicata pe acest loc. Prima a fost construita din porunca imparatesei Elena, mama imparatului Constantin. Apoi pe locul acesteia s-a ridicat o alta de catre bizantini si apoi o alta de franciscani. Aceasta din urma a fost demolata in 1955, ridicandu-se in locul ei bazilica, terminata in 1966. In centrul navei din mijloc se afla cripta unde se vede „pestera Sfintei Fecioare”.
In apropiere de Ierusalim se afla satul Ein Kerem, considerat chiar un cartier marginas al orasului. Aici se inalta manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, biserica franciscana din secolul al XVIII-lea, posedand remarcabile vestigii bizantine, cruci, icoane pretioase si un mic muzeu. In apropiere exista o alta biserica franciscana ridicata pe locul unei manastiri a Surorilor Rozariului, primul ordin fondat de crestinii palestinieni.
Asa cum mentiona Biblia, dupa ce ingerul i-a vestit Mariei ca il va naste pe Mesia, Fecioara a mers sa-i faca o vizita verisoarei sale, Elisabeta, despre care aflase ca este insarcinata desi pierduse orice speranta ca va putea avea un copil. Acestui eveniment ii este inchinata biserica, numita de altfel Biserica Sfintei Vizite. La intrare te intampina doua statui de bronz reprezentandu-i pe Elisabeta si Zaharia, parintii Sfantului Ioan Botezatorul.
Pe peretii din dreapta se afla panouri de ceramica pe care este inscriptionata rugaciunea Fecioarei asteptand sa-l nasca pe fiul sau Iisus, rugaciune tradusa in 47 de limbi. Fatada bisericii este construita pe doua nivele cu minunate mozaicuri. In nivelul inferior se afla capela Sfintei Vizite si intr-o nisa din dreapta se pastreaza stanca in spatele careia, conform traditiei, a fost ascuns Ioan Botezatorul pentru a scapa de soldatii lui Irod care ucideau copiii mai mici de doi ani. Biserica propriu-zisa se afla la nivelul superior. Ansamblul, reunind vestigii cu alte elemente recente, este opera arhitectului Antonio Barluzzi care a lucrat si la Biserica Bunei Vestiri. Liturghia se tine in franceza, italiana, ebraica si araba.
Unul dintre cele mai pitoresti locuri din regiune este Manastirea Gornai sau Moscovia ridicata in cartierul rus si impresionand prin zidurile de piatra, fantanile sale si arborii fructiferi care o inconjoara. Satul s-a dezvoltat in jurul Fantanii Mariei, refacuta datorita donatiei lui Rothschild. Nu trebuie uitata nici manastirea Nôtre-Dame-de-Sion ale carei gradini iti umplu sufletul de liniste si nici alte locuri sfinte din zona ca Biserica Sfintei Ecaterina din Bethlehem, Muntele Maslinilor sau Via Dolorosa, toate apropiindu-te cu gandul si cu sufletul de Cel de Sus.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Evreii sarbatoresc Hanuka

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 15:20

Evreii sarbatoresc Hanuka
Hanuka 5769 sau „Sarbatoarea luminilor” este marcata de comunitatea evreiasca incepind de duminica, 14 decembrie. Timp de opt zile credinciosii merg la sinagoga, aprind luminari si impart daruri si bani copiilor.
***
Potrivit unei traditii de peste 2.000 de ani, Hanuka reprezinta „Sarbatoarea inaugurarii” sau „Sarbatoarea luminilor” si comemoreaza victoria macabeilor asupra monarhiei seleucide din Siria, care incerca sa distruga religia evreiasca si sa elenizeze popoarele de sub dominatia sa. Evenimentele istorice la care face referire sarbatoarea s-au desfasurat intre 165-163 i.Ch. Lupta armata a macabeilor impotriva grecilor a durat insa multi ani.
Regele Antiohus IV Epifanes a ordonat represalii impotriva evreilor si profanarea Templului din Ierusalim, pe care a vrut sa-l transforme intr-un lacas pagin, instalind o statuie a lui Zeus si sacrificind un porc (animal care nu este „kosher”) pe altar.
Impotriva lui Antiohus s-au ridicat evreii condusi de Matitiahu si de fiul acestuia, Iehuda Macabeul. Sub conducerea celui din urma a fost recucerit Templul din Ierusalim, altarul a fost refacut, iar menorah (hanukia – celebrul sfesnic cu sapte brate, n.r.) aprinsa. Numai ca, dupa lupte, mai ramasese doar o cantitate mica de ulei pentru menorah, cit sa arda o singura zi. Atunci au observat o minune, putinul ulei a ars neintrerupt, timp de opt zile si opt nopti.
Hanuka sarbatoreste tocmai aceasta minune a uleiului.
Traditia spune ca menorah se asaza la fereastra, pentru ca trecatorii sa afle si ei de minunea intimplata de Hanuka. Cele opt luminari trebuie puse in linie dreapta , la acceasi inaltime. Exceptie face a noua luminare prezenta in sfesnic, care este shammus-ul (luminarea de serviciu), care se aseaza la o inaltime diferita (mai sus sau mai jos), pentru a putea fi diferentiata de celelalte.
Luminarile trebuie sa arda cel putin jumatate de ora, in fiecare noapte a sarbatorii. Acestea se aprind incepind din partea dreapta a hanukiei. In fiecare seara se mai adauga o luminare, in stinga celei aprinse in noaptea precedenta, iar aprinderea luminarilor se face incepind din stinga (cu luminarea pusa pentru seara in curs).
In serile de Hanuka, cei mici primesc „geld” (bani) si daruri si exista obiceiul jucatului cu Dreidel – un titirez. Acesta este marcat cu patru litere ebraice: Nun, Gimel, Hei si Shin, pe care se construieste expresia „Nes Gadol Hayah Sham (in traducere – „o mare minune a fost acolo”) – referire la miracolul uleiului care a rezistat timp de opt zile.
Evreii considera Hanuka nu numai o sarbatoare a victoriei, a luminii, ci si a innoirii. In timpul acestei sarbatori, munca si alte activitati nu sint interzise.
De Hanuka sint traditionale mincarurile prajite, iar cele mai gustate sint gogosile latkes (din cartofi, ceapa, oua, faina, ulei).
In Capitala, sarbatoarea a debutat duminica, la Sinagoga Mare printr-un ceremonial religios.
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania a lansat pentru duminica 21 decembrie o invitatie la Centrul Comunitar Evreiesc – JCC – unde se va desfasura Hanuka Fest, „spectacol special cu Maia Morgenstern, fetele de la Amadeus si trupa de dansuri Hora, dar si gogosi pe saturate”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Incepe Hanuca, Sarbatoarea Luminilor

Mesaj Scris de Admin la data de 22.12.08 8:22

Incepe Hanuca, Sarbatoarea Luminilor
http://www.agenda.ro/news/news/14409/incepe-hanuca-sarbatoarea-luminilor.html
Pentru credinciosii de rit mozaic incepe Hanuca, una dintre cele mai insemnate sarbatori mentionate in calendarul Luah. Conform traditiei, ea aminteste de victoria evreilor asupra seleucizilor care, in secolul al II-lea i.Hr, au pangarit Templul de la Ierusalim incercand sa distruga obiceiurile iudaice.

Cunoscuta si drept Sarbatoarea Luminilor, Hanuca vorbeste deopotriva despre miracolul supravietuirii evreilor prin credinta si speranta, asa cum, odinioara, uleiul necesar pentru a mentine vie flacara candelei pentru o zi a durat de fapt opt, dand lumina cat tine sarbatoarea. De aceea, in casele evreilor si in lacasurile de cult mozaic, se aprinde cate o lumanare in fiecare dintre cele opt zile de Hanuca. Se incepe cu una, numarul lor creste zilnic, iar in ultima zi a Sarbatorii Luminilor, care anul acesta este celebrata intre 22 si 29 decembrie, opt flacarui ard amintind de statornicia in credinta.

Membrii Comunitatii Evreilor din Timisoara, prezidate de catre Paul Costin, s-au adunat duminica dupa amiaza sub cupola Sinagogii de pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 55, unde o predica festiva a deschis perioada de Hanuca. Dupa o traditie deja incetatenita in orasul nostru, recunoscut drept un centru important al ecumenismului, la sarbatoare au participat, alaturi de credinciosii mozaici, reprezentanti ai altor culte religioase, oficialitati si prieteni ai evreilor timisoreni.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Descendentii lui Avraham se lupta in Hebron

Mesaj Scris de Admin la data de 14.12.08 17:48

Politic / Extern (07-12-2008) Descendenții lui Avraham se luptă la Hebron, de George Gross:
Unii visează la România Mare, alții la Israelul Biblic. Aceste noțiuni aparțin istoriei. Pacea pe care ne-o dorim în lumea în care trăim nu lasă loc nostalgiei istorice.

Zonele religioase ale Hebronului aparțin celor două religii, Avraham fiind tatăl biblic al celor două seminții, prin fii săi Ytzhak și Ismail.

Actuala situație creată în Hebron de evreii religioși de dreapta este o consecință a politicii tolerante duse de guvernele Israelului de-a lungul a 60 de ani a existenței Statului Israel.

Nici un guvern israelian,și nici un guvern palestinian, nu va renunța la accesul liber în Hebron, indiferent cum se vor trasa granițele între cele două state.

Problema Hebronului se va rezolva numai prin creerea Statului Palestinian, ca de altfel și cea a Ierusalimului.

Perspectivele rezolvării conlictului Israeliano - Palestinian se complică:

- în Israel se va înscăuna un guvern de centru - dreapta după alegerile din februarie (cel puțin așa arată sondajele de opinie actuale)

- Fâșia Gaza se rupe de Cisiordanie întrucât guvernul Hamas nu recunoaște legalitatea Președintelui PLO Mahmoud Abbas și guvernului său din West Bank.

- Egiptul și Israelul nu vor permite formarea unui stat în Gaza sub conducerea Hamas, pro-iranian.

În aceste perspective actualul guvern de tranziție israelian trebue să rezolve securitate populației palestiniene și ebraice religios-extremistă din Hebron.
citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 14.12.08 17:08

Orașul cu două porți

Până în prezent, situl era atribuit orașului biblic Azeka. Dar descoperirile din vara acestui an au arătat că această așezare datează de la începutul secolului al X-lea î.Hr., din Epoca Fierului. Arheologii au scos la lumină, între altele, o fortificație masivă construită din megaliți, mulți dintre ei fiind stâlpi groși de piatră ("massebah"), cu formă conică, înfipți cu vârful ascuțit în zidul care înconjoară astăzi ruinele orașului. Pentru cunoscători, descoperirile pot fi monumentale. Un oraș antic cu două porți de acces, una înspre est (spre Ierusalim, considerată poarta principală, acoperită ulterior de un zid construit în perioada elenă), cealaltă înspre vest. O asemenea așezare cu două porți este unicată în Regatele lui Iuda și al Israelului, susțin arheologii. Zidurile sunt înalte și fortificate (câțiva bolovani au patru-cinci tone), iar, potrivit unor calcule, orașul ar fi adăpostit, la sfârșitul secolului al XI-lea î.Hr. și începutul secolului al X-lea î.Hr., cam 500 de suflete.

Ostraconul

Una dintre cele mai uimitoare descoperiri a fost un ostracon, care a ieșit la lumină cu un mesaj. Un mesaj lăsat moștenire probabil de un scrib, care a trăit în urmă cu aproximativ 3.000 de ani. Pe suprafața acestui ciob de formă aproape pătrată și a cărui latură este de aproximativ 15 centimetri au fost scrijelite, cu un fel de cerneală, 50 de caractere aparținând probabil limbajului proto-canaanit (precursorul alfabetului ebraic). Scrisul pe cinci rânduri este vizibil pe alocuri, iar arheologilor le-a atras atenția sintagma "al-ta’as" (cuvinte folosite exclusiv de triburile iudee), care însemna "nu o face". S-au descifrat totodată termenii "rege", "judecător" și "sclav", iar arheologii speră să poată desluși și alte cuvinte pentru a înțelege textul în ansamblul său.

Specialiștii spun că, după toate probabilitățile, acesta pare cel mai lung text găsit vreodată în ebraica veche. Ceea ce i-a șocat pe cercetători a fost însă faptul că această mărturie a trecutului este mai veche decât cea mai veche scriere ebraică cunoscută până în prezent, respectiv Manuscrisele de la Marea Moartă. În vreme ce Manuscrisele au fost scrise în urmă cu 2.000 de ani, acest ciob de vas are o vechime de cel puțin 2.850 de ani.

Oamenii de știință nu se grăbesc să speculeze. Spun însă că au nevoie de cel puțin opt-zece ani pentru a analiza fiecare element în parte și a oferi verdictul. Până atunci însă, în cercuri restrânse, se nasc tot felul de întrebări – era acesta un oraș filistean și dacă da, atunci de ce anume se temeau acei războinici de și-au construit ziduri înalte și întărite? Era acesta un oraș israelit și dacă da, atunci aceasta este o dovadă a legendelor biblice despre marele David și regatul său?

Moștenirea de la Shaaraim

Tehnologiile de ultimă oră folosite în astfel de domenii care ne pot dezvălui trecutul ar putea schimba foarte ușor istoria. Mai ales după ce arheologii au găsit în urmă cu câteva săptămâni o a doua poartă și se pare că a fost singurul oraș fortificat cu două intrări din Epoca Fierului.

Profesorul Garfinkel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim susține că, dată fiind configurația acestei așezări, a mărturiilor găsite aici și a testelor arheologice și radiometrice, acest sit ar fi aparținut orașului biblic iudeu Shaaraim (termen care, în limba ebraică, însemna "două porți" și care apare scris de trei ori în Biblie, de două ori orașul fiind legat de numele Regelui David). Argumentele folosite de Garfinkel în apărarea acestei ipoteze sunt: localizarea geografică a sitului; faptul că Shaaraim a fost menționat ca oraș iudeu în Scriptură; existența așezărilor fortificate construite pe platouri (în câmpii, văi etc.); zidurile-cazemate specifice stilului iudeu; iar principala intrare în oraș se făcea prin poarta care "dădea" înspre Ierusalim. Argumentele de ordin fizic (descoperite până în prezent) sunt: inexistența oaselor de porc (au fost găsite resturi de animale, dar nu și de porc. Carnea acestui animal nu era consumată de iudei, ci de filisteni); vasele sunt diferite față de cele din regiunea filisteană Gat; conform analizelor petrografice, piesele descoperite aici aparțin ceramicii din Valea Elah, iar inscripția de pe ostracon este în limba pre-ebraică.

"Este o descoperire critică în ceea ce privește aprecierea noastră viitoare la valoarea istorică uriașă pe care acest loc a jucat-o în regatul lui Iuda", a declarat Barnea Selevan, codirector al Fundației Stone, care se ocupă de organizarea vizitelor pentru studenți și pentru turiști la acest sit.

Poarta de est

Poziționată în partea de est a orașului, în direcția Ierusalimului, a doua poartă a fost construită din lespezi mari de piatră, fiecare cântărind 10 tone, fapt ce i-a făcut pe arheologi să susțină că ordinul întăririi acelor ziduri a venit de undeva de sus, probabil de la un guvern centralizat. Cu ajutorul testării cu carbon 14 s-a arătat că așezarea era încă activă în perioada dintre anii 1000 și 965 î.Hr. "Toate orașele din acea perioadă și cele pe care le-am descoperit până acum au o singură poartă. Aici am găsit două porți, ceea ce este foarte neobișnuit", a spus profesorul Garfinkel. Specialistul susține că descoperirile echipei sale indică fie că orașul era întărit din anumite motive, fie că era un avanpost militar, mai precis o structură centralizată ce făcea parte din sistemul guvernamental administrat de regele David al Israelului. Răspunsuri clare și concrete vom afla însă mult mai târziu, unii vehiculează chiar perioade de opt-zece ani de cercetări și săpături la Khirbet Qeiyafa. Trebuie luați în calcul toți factorii – "geografici, biblici, testele radiometrice. Nimic nu este o coincidență. (...) Poate că vom găsi o inscripție pe poartă indicându-l pe cel care a construit orașul: «Eu, David, fiul lui Isai, am ridicat acest oraș»", a adăugat Garfinkel.

Sceptici

Șeful echipei de arheologi spune că situl Khirbet Qeiyafa pare mai degrabă un avanpost militar din regatul Iudeu, prin care se exercita controlul asupra pământului din sud-vestul Asiei și Palestina și care a reprezentat predecesorul regatului Israel. Nu toți specialiștii susțin însă ipoteza lui Garfinkel, mai ales că nu se știe deocamdată cine controla această fortăreață cu rol strategic – iudeii sau filistenii.

Amos Kloner, profesor la Universitatea Bar Ilan și fost arheolog în zona Elah, este de părere că, deși pare inedită, descoperirea celei de-a doua porți nu denotă faptul că acesta a fost un oraș iudeu. Nici Israel Knohl, expert în studii biblice la Universitatea Ebraică din Ierusalim, nu împărtășește teoria lui Garfinkel. Într-o declarație citată de National Geographic, el a precizat că "principala problemă legată de acest sit este că nu a fost găsită nici o dovadă care să ateste că orașul ar fi fost iudeu". "Dacă mă întrebați ce fel de viață se ducea chiar și în Ierusalimul din perioada regelui David, n-aș putea să vă răspund", a adăugat Knohl.

Dar Garfinkel insistă asupra faptului că ostraconul și a doua poartă a fortăreței constituie descoperiri uimitoare, care nu au precedent în câmpul arheologiei biblice. El susține că, deși a fost săpată doar o suprafață foarte mică din sit, dovezile sunt numeroase și par covârșitoare.

CIOBURI
Cioburile scoase la iveală anul acesta din șantierul arheologic de la Khirbet Qeiyafa pot oferi numeroase mărturii despre locul pe care profesorul Yosef Garfinkel, arheolog la Universitatea Ebraică din Ierusalim, îl atribuie orașului biblic Shaaraim. Specialiștii au fost fascinați de descoperirile făcute și speră ca ele să confirme teoria potrivit căreia situl arheologic a aparținut cândva unui oraș iudeu fortificat, aflat în centrul unei regiuni tumultuoase încă din acea perioadă.

CALUL DOVEDIT

Printre piesele de ceramică a fost găsit și acest cap de cal cu căpăstru. Animal domestic folosit la muncile câmpului sau armă de luptă? Ar putea confirma această piesă teoria conform căreia situl de la Khirbet Qeiyafa s-a numit cândva Shaaraim și a avut o importanță geopolitică strategică, jucând un rol deosebit între regiunile de coastă și cele muntoase? Arheologii nu cunosc deocamdată răspunsul – este nevoie de timp pentru a-l afla. Există însă păreri potrivit cărora ruinele acestui oraș fortificat într-un spațiu unde Biblia spune că s-a desfășurat lupta dintre David și Goliat pot vorbi totodată despre autoritatea regeului Israelului, pe care unii istorici din zilele noastre consideră că ar fi condus un trib numeros și incult.

SCURT ISTORIC
Acesta este situl în care echipa de arheologi profesioniști și amatori a făcut senzaționalele descoperiri. Excavațiile au fost inițiate în vara anului trecut de o echipă condusă de profesorii Yosef Garfinkel de la catedra de arheologie a Universității Ebraică din Ierusalim și Saar Ganor de la Autoritatea Israeliană pentru Antichități. În august 2007, timp de două săptămâni, au fost observați megaliții și zidurile de apărare, construite, din pietre cântărind în total 200.000 de tone, sub forma unei cazemate. Tot în aceeași perioadă au început săpăturile la cea de-a doua poartă descoperită în situl arheologic. S-a observat că poarta era străjuită de doi coloși de piatră, a câte aproximativ 10 tone. Deși în 2005 profesorul Ganor a observat că situl aparține Epocii Fierului, săpăturile au început mult mai târziu.

Între 28 iunie și 1 august 2008, arheologii au săpat aproximativ 600 de metri pătrați din suprafața șantierului. Timp de șase săptămâni, specialiștii au delimitat cu precizie poarta ce "privește" spre Ierusalim (și au observat că aceasta este formată din patru încăperi) și au curățat de resturi zidul fortificat lung de 700 de metri, precum și două locuințe. Lucrările vor continua și anul viitor, săpăturile urmând să se defășoare în perioada 28 iunie-7 august.

Deși nu s-a confirmat că această așezare a purtat numele Shaaraim, arheologii susțin că vasele din ceramică sunt vechi de mii de ani. Unele piese seamănă chiar cu cele existente în secolul al XVII-lea î.Hr., în regiunea în care se afla și încă se află orașul-port Ashdod, legendar pentru "anakim"-ii (giganții) antici, dar și pentru rolul de capitală a provinciei asiriene (după anul 712 î.Hr.). Arheologii au observat totodată că ceramica găsită în orașul antic Gat nu seamănă cu cele de la sfârșitul existenței Filisteei, în care vasele erau decorate și bicolore. Pe de altă parte, testele cu radio-carbon efectuate pe patru rădăcini de măslini găsite la fața locului arată că orașul datează din perioada în care, potrivit Bibliei, David s-a urcat pe tronul monarhiilor unite iudee și israelită. "Cea mai logică concluzie este aceea că situl apariține unui vechi oraș iudeu", spune Garfinkel.

TESTE LA OXFORD

Arheologii au folosit detectorul de metale pentru a descoperi și alte dovezi ale orașului antic. Datarea orașului a fost însă făcută la Universitatea Oxford în octombrie și, respectiv, noiembrie în urma unor teste efectuate pe patru rădăcini de măslini. Astfel datarea a fost atribuită fie perioadei dintre anii 1000 și 975 î.Hr., fie perioadei dintre anii 1000-969 î.Hr. În ambele cazuri, datarea corespunde perioadei de domnie a lui David (aproximativ anii 1000-965 î.Hr.). Ca și structură, orașul ar fi fost mai degrabă o fortificație decât o așezare rurală. Acest lucru este demonstrat, în special, de existența zidului care înconjura cetatea. Acest zid, de 700 de metri lungime și patru grosime, era ridicat din megaliți a câte patru-cinci tone fiecare, cu o excepție: poarta de est era străjuită de două blocuri de piatră a câte zece tone.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Războinicii Bibliei

Mesaj Scris de Admin la data de 14.12.08 17:07

Războinicii Bibliei
Un grup de arheologi profesioniști și voluntari pretinde că a descoperit în Israel locul în care s-au luptat David și Goliat, precum și o scriere veche de aproximativ 2.850 de ani, cu mult înaintea conceperii Manuscriselor de la Marea Moartă.

Deși dovezile istorice despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 3.000 de ani sunt puține, arheologii cred că au găsit răspunsul la întrebarea legată de locul în care s-a desfășurat celebra luptă biblică dintre Goliat din Gat și David, cel care avea să devină conducătorul regatului unit al lui Israel și Iuda.

O echipă de arheologi a descoperit la aproximativ 30 de kilometri de Ierusalim un ciob și alte câteva indicii care, puse cap la cap, ar putea dezvălui mistere nepătrunse până acum de mintea omului modern. Pe această bucățică de pământ ars, o minte iscusită a așternut câteva rânduri despre care specialiștii din zilele noastre susțin că descriu lupta dintre doi eroi ai secolului al XI-lea înainte de Hristos. Mărturia datează de aproximativ trei milenii, după cum au arătat testele cu carbon 14 efectuate luna trecută la Ierusalim, și pare că descrie lupta dintre uriașul Goliat din Gat, filisteanul înalt "de șase coți și-o palmă" (aproximativ trei metri), și păstorul David, viitorul rege al Israelului unit.

Păstorul neînfricat

"Alegeți dintre voi un om care să se pogoare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri; dar dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji." Acestea au fost cuvintele, descrise mai târziu în Biblie (Vechiul Testament, Cartea I a lui Samuel, "Războiul cu Filistenii"), cu care înfricoșătorul luptător, cu "zale cu solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă" (aproximativ 57,5 kilograme), cu "tureci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri", a provocat oștile lui Israel la luptă. "Coada suliței lui (a lui Goliat, n.r.) era ca un sul de țesut și ferul suliței cântărea șase sute de sicli de fer (6,9 kilograme, n.r.). Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui."

Deși nu era soldat, ci un simplu păstor și mezinul celui mai bătrân om (al lui Isai) "între ceilalți oameni", David s-a oferit să-l slujească pe regele Saul, primul rege peste Israel, acceptând provocarea lui Goliat. Băiatul, "bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față", bun cântăreț la harpă, "priceput la vorbă și bărbat chipeș", nu s-a temut nici de scutul de aramă pe care uriașul filistean îl purta pe umăr, nici de coada suliței ori de fierul acesteia. "Robul tău (al lui Saul, n.r.) a păscut oile tatălui său. Și când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. Așa a doborât robul tău leul și ursul; și cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu. (...) Domnul, care m-a izbăvit din ghiara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui Filistean!" Vorbele tânărului David, păstrate până în zilele noastre în Cartea I a lui Samuel din Vechiul Testament, denotă o siguranță de sine aproape ieșită din comun. Un simplu păstor să țină piept unui uriaș feroce? Nici soldaților israeliți, nici regelui lor nu le venea să creadă.

Mărturii concrete, fizice despre locul bătăliei nu am avut până în prezent. În Biblie este scris că filistenii și-au strâns oștile pentru război, și-au ridicat tabăra între Soco (o cetate a lui Iuda) și Azeca, la Efes-Damim, iar israeliții și-au așezat tabăra în Valea Terebinților. "Filistenii se așezaseră pe un munte de o parte și Israel pe un munte de cealaltă parte; doar valea îi despărțea."

Khirbet Qeiyafa

În apropierea orașului de astăzi Beit Shemesh, se află situl Fortăreței Elah (Khirbet Qeiyafa, în arabă, n.r.). Având o suprafață de peste două hectare, situl este localizat la 32 de kilometri sud-vest de Ierusalim, pe dealurile care înconjoară Valea Elah. Aceasta era o locație strategică din punct de vedere geopolitic, ea aflându-se la confluența dintre Filisteea și zonele de coastă și regiunea ce lega Ierusalimul de Hebron. Arheologii spun că aici ar putea fi locul în care David l-a răpus pe Goliat cu o singură piatră și apoi i-a retezat capul cu sabia filisteanului. O poveste legendară despre care aflăm din Sfânta Scriptură.

Deși regele Saul a insistat ca tânărul păstor să poarte hainele sale, coiful de aramă, zalele și sabia sa, David a refuzat și "și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârău cinci pietricele netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi cu praștia în mână a înaintat împotriva filisteanului". Uimit de curajul băiatului, Goliat a râs și l-a întrebat: "Ce! Sunt câne de vii la mine cu toiege?". Răspunsul fu pe măsură: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în numele Domnului oștirilor, în numele Dumnezeului oștirii lui Israel pe care ai ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul, astăzi voi da stârvurile taberii filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu; Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre".

Replicile dure anunțau parcă o luptă înverșunată. Sorții au ținut de la bun început cu tânărul cu părul bălai: "Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe filistean în frunte și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât fără să aibă sabie în mână. A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă. Și bărbații lui Israel și Iuda au dat chiote și au pornit în urmărirea filistenilor până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul care duce la Șaaraim până la Gat și până la Ecron. (...) Iar David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim și a pus armele filisteanului în cortul său".

Situl biblic de la Khirbet Qeiyafa

Khirbet Qeiyafa a fost lăsat în voia sorții până în 2005, când profesorul Saar Ganor a descoperit aici structuri impresionante datând din Epoca Fierului. A fost neglijat atât de arheologi, cât și de oamenii bisericii. Anul trecut însă, o echipă de specialiști, condusă de Yosef Garfinkel de la catedra de arheologie a Universității Ebraică din Ierusalim și de profesorul Ganor de la Autoritatea Israeliană pentru Antichități, a inițiat o serie de lucrări în acest sit. "Descoperirile lui Garfinkel pot avea ecouri politice și religioase. Statul modern Israel se consideră succesorul regatului biblic unic al Iudeei, pe care l-a creat David. Pe site-ul Ministerului israelian de Externe, granițele moderne sunt desenate conform cu harta regatului lui David și al lui Solomon, așa cum apare el în Biblie", scrie un jurnalist american pe pagina de internet a publicației Bloomberg, într-un articol despre implicațiile posibile ale descoperirii de la Khirbet Qeiyafa.


.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

De Anul Nou la evrei

Mesaj Scris de Admin la data de 20.11.08 17:41

De Anul Nou la evrei
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=242&cmd=articol&id=9221
„Ori de cîte ori evreul se ocupă sincer de lumea lui,el e mai specific românesc, cu nuanța inerentă și cu un aer venerabil.“ (G. Călinescu în Istoria literaturii române)

După 1992 de ani de la nașterea lui Christos, la trecerea dintre 5752 și 5753 în calendarul evreiesc, eram în Tel Aviv, pe strada Trumpeldor, la masă cu mama mea, cu surorile ei mai mici, tanti Silvi și aceea numită de mine Sanseverina, cu o nepoată din Germania care-mi dăduse o poză de-a ei, în Berlin, stînd pe soclul statuii lui Marx și Engels unde se gravaseră cuvintele: „Noi sîntem nevinovați!“ și cu o prietenă a familiei, trăită înainte vreme „pe Jules Michelet“ în București și care timp de 10 minute ne-a povestit cum a căutat în dicționare ce înseamnă cuvîntul francez „obsolète“ și nu a găsit... Îl auzise la o emisiune a lui Pivot („acolo, la voi, prindeți Pivot?“ – m-a întrebat într-o paranteză la ideea de bază): „am o vîrstă cînd trebuie să știu ce înseamnă fiecare cuvînt“...
– Tu ești un caz! a categorisit-o tanti Silvi.
– Ce înseamnă că sînt un caz?
– Ce înseamnă că trebuie să înțelegi fiecare cuvînt? Și dacă nu ai să înțelegi fiecare cuvînt, ai să faci temperatură?

După care, firește, s-a trecut la politică, cu nimic mai blîndă decît la noi, în ’92. Erau ceea ce se numea „de stînga“, adică vroiau pace, eventual cu concesii bine controlate, dar să se termine cu nenorocirile, „da’ ce avem noi nevoie de atîtea teritorii? De ce să ne moară copiii, cînd azi există tehnică și bani cu care poți cumpăra orice?“ se avîntă obsoleta.
– Bine, dar există idealul... – am obstaculat-o delicat și toți se uitară la mine ca la un întîrziat mintal.
– Care idealuri? Lumea mai are azi idealuri? Ultimul ideal a fost comunismul. Ce a rămas din el? Eu am un pedichiurist, știți ce mi-a zis ieri? Doamnă, comunismul nu a existat... dacă ar fi existat, eu aș fi fost de acord...
– E bun pedichiuristul tău? o întrerupse tot tanti Silvi.
– Excelent, vi-l recomand, deși s-ar putea să plece în Canada...
– Ah, nu, noi o avem pe Mimi craioveanca...

M-am dat mirat: fusesem aici în urmă cu 10 ani, în ’82, era războiul din Liban, cu Sharon la Beirut, toate astea se discutau în șoaptă... m-am dus cu mama la „Românu-zarzavaturi“ și el mi-a demonstrat că poate cumpăra toate legumele din lume din cauză că băiatul lui controlează din avion tot Libanul...
Toți se uitau la mine ca la un personaj straniu – adică tu nu poți înțelege cum se pot schimba opiniile? Din ce țară vii? Singură, Sanseverina – cea plecată cel mai tîrziu din București, prin ’61 – mă privea cu bănuiala cea mai grea, aceea că aș putea fi ironic, cu totul altceva decît a fi critic sau crud prin glume. Nimic nu era mai grav, după cum mi-o spusese nu o dată, decît să fii ironic „în țara asta unde nu există cosași...“ – fusese suprema ei ironie. Ei nu erau ironici, erau familiari – o extraordinară familiaritate cu toți guvernanții care, buni, răi, deștepți, stupizi, puri sau „așa și așa“ își pierdeau orice solemnitate făcînd cu toții parte dintr-o familie (mișpaha – în ivrit, mișpuhă – în idiș), ca orice cunoscut, ca orice musafir bun de forfecat după ce pleacă din casă.

Era sentimentul „mișpuhologic“, pe românește, în mintea mea: „mătușologic“ care mereu aducea în discuție o manichiuristă din Arad, un băcan din Bacău, un bijutier din București, atenuînd violența observației, introducînd o undă de duplicitate ca între, totuși, rude; se băteau pe umăr cu Bush, Kohl, regina Angliei și Papa, îi știau la bani mărunți, nici unul nu-i putea trage pe sfoară, cu un laser infatigabil îi pricepeau dintr-o ochire, dintr-o vorbă, dintr-un nimic, „dacă țin sau nu cu noi“, supremul criteriu de judecată; toată politica lumii se transfigura în categorisire morală; de dreapta sau de stînga pe plan local, în viața lumii boșii și șefii ei deveneau „cutre“ sau nu, „antipatici“ sau invers, „un măgar“ sau „o dulceață“, după cum se defineau față de problema din zonă.

Numărul cel mare, clipul politic al serii a fost mama explicîndu-ne tranziția ei în viața internațională de la Mitterrand care-i plăcuse multă vreme pentru franceza lui și privirea foarte inteligentă ca, după aceea, cu timpul, să vadă „că ținea ca toată lumea cu arabii“... Mama mi-a făcut un semn cu mîna să mă țină departe, să stau în banca mea (obsoleta îmi șopti tandru că și pe ea Mitterrand o dezamăgise, „antisemitismul nu cere studii“...), se lăsă o pauză, „hai, dragă, zi, ce, ai nevoie de un purtător de cuvînt?“ și mama, pudică, rosti numele cu sfială: „Baker!*... ai văzut cum știe să poarte un costum?... de cîte ori coboară din avion, îl văd pe tatăl tău...“ Dar tata nu a zburat niciodată cu avionul – i-am amintit. Ea îmi făcu din nou un semn să nu insist, ca orice om inteligent care nu discută decît în ecuații superioare.

Zilele trecute, felicitîndu-mă pentru noul an 5769, unchiul meu, om la 91 de ani, îmi spuse că la cursul lor de literatură franceză au ajuns la Stendhal și a înțeles de ce am numit-o cîndva pe mătușa mea și soția lui, dusă dintre noi, Sanseverina.
* la ora aceea, secretarul de stat al Statelor Unite.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Închipuire sau istorie?

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.08 20:02

Închipuire sau istorie?
Născută în ținuturile îndepărtate ale Africii sau din imaginația unor popoare antice, înțeleapta regină din Saba a reușit secole de-a rândul să se învăluie într-o aură de mister. Prin învățăturile sale a reușit să îndrume popoare atât de diferite, legate doar prin religia monoteistă.

Născută în ținuturile îndepărtate ale Africii sau din imaginația unor popoare antice, înțeleapta regină din Saba a reușit secole de-a rândul să se învăluie într-o aură de mister. Prin învățăturile sale a reușit să îndrume popoare atât de diferite, legate doar prin religia monoteistă.

Cărțile sfinte ale evreilor, etiopienilor și musulmanilor vorbesc despre înțelepciunea și bogăția unei regine venite dintr-un ținut la fel de misterios ca propria persoană. Aproape că vorbim despre o fantasmă, care conduce un tărâm de basm, bogat în pietre prețioase, mirodenii și substanțe parfumate.

Sub vălurile enigmatice ale acestei personalități complexe o regăsim pe Makeda, mama sacră a unei națiuni, pe Bilqis, amanta misterioasă, pe Nicaua, conducătoarea ținutului Saba. Cum poate însuma o singură persoană toate aceste întruchipări? Atunci să fie ea doar rodul unei minți iscusite sau al unui suflet singuratic?

Știința nu ne ajută în deslușirea acestui mister. Poate este creația unor forțe mai puternice decât acceptă mintea umană să înțeleagă și atunci o primim ca pe un dar și îi creăm o aură de povești înălțătoare, o moștenire de legende care sălășluiesc la granița dintre real și mitic. Să fie regina din Saba o metaforă prin care mințile iscusite ale Evului Mediu au conturat o națiune apropiată de divinitate și iubită de Dumnezeul venerat?

Acestea sunt teoriile care se învârt în jurul acestei personalități enigmatice, care caută cu înfrigurare cel mai mic semn de recunoaștere. Adevărul se află încă departe de noi și asta-l face și mai dorit. Ceea ce putem afirma cu încredere este faptul că regina din Saba a reușit, voit sau involuntar, să-și găsească un loc în inima poporului etiopian, care o numește mamă. Mai important decât regatul său plin de bogății, a reușit după milenii să stăpânească suflete, iar ghicitorile ei încă mai pun la încercare mințile cele mai agere.

Vă invit să descoperiți în paginile acestei reviste toate fețele pe care regina din Saba le-a dezvăluit, reușind să rămână totuși de neînțeles.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.08 19:49

Iscusita regină din Yemen?
Pentru musulmani, Regina din Saba purta numele de Balqis sau Bilqis. În Coran însă, ea nu poartă nici un nume. Povestea Reginei din Saba regăsită în cartea sfântă a musulmanilor se aseamănă pe alocuri cu cea descrisă în Biblie, însă are anumite adăugiri. În Coran ni se spune că Allah i-a dat lui Solomon darul de a vorbi cu păsările. Într-o zi acesta a observat că lipsește pupăza. La întoarcere, pasărea i-a explicat că a călătorit pe un teritoriu străin, cunoscut ca Saba, al cărui popor venera Soarele, și nu pe Dumnezeu. Acest popor era condus de o femeie extraordinar de bogată, care ședea pe un tron din aur și argint. Auzind acestea, Solomon a trimis o scrisoare prin care a invitat-o pe regină să-l viziteze și să discute despre zeul lui, numit Stăpânul Lumilor în textul islamic. Regina i-a acceptat invitația și a pregătit diverse ghicitori pentru a-i testa înțelepciunea și cunoașterea. La sosire, a intrat într-un palat construit de Solomon special pentru ea. Pereții și podeaua erau de cristal, iar regina, crezând că sub picioarele ei se află apă și-a ridicat fusta pentru a păși fără să se ude și atunci și-a dezvăluit coapsele și picioarele acoperite de păr, ca ale unei capre. Această idee a picioarelor de capră este regăsită și în scrierile etiopiene.

În cele mai multe transcrieri, cuvantul ebraic "Sheba” a fost înlocuit de arabicul "Saba”, care numea un mare regat aflat pe teritoriul Yemenului de astăzi. Săpăturile din vechiul oraș comercial Marib din Yemen au scos la iveală ruinele unui templu, cunoscut sub numele de Mahram Bilqis sau Templul lui Bilqis, care sprijină teoriile conform cărora această zonă ar fi capitala Regatului Saba. În 2007, după aproximativ 3.000 de ani de la ridicarea templului, o echipă de cercetători, condusă de Bill Glanzman, profesor de arheologie la Universitatea din Calgary, a încercat să-i descopere toate secretele, să afle dacă templul este asociat cu Regina din Saba, cum a fost el folosit de-a lungul istoriei și cum a ajuns să joace un rol atât de important în folclorul arab.

Univers egiptean
Unii cărturari susțin că numele egiptean antic "Hatșepsut" se traduce prin "Regina din Saba". Legăturile dintre cele două mari femei din istorie constau în venerarea unei zeități solare și în faptul că regina Hatșepsut călătorea mult și se întorcea din expedițiile sale cu bogății nemaivăzute.

O altă teorie îndelung dezbătută aduce în discuție posibilitatea ca regina africană să vină din Nubia, regatul din sudul Egiptului Antic, împărțit de fluviul Nil și mărginit de Marea Roșie. Istoria Nubiei amintește de o tradiție și o bogăție care ar fi putut proveni de pe tărâmurile Reginei din Saba. Unii scriitori vorbesc despre regina războinică a Nubiei, care i-a ținut piept lui Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai buni strategi și conducători militari din istorie, în anul 332 î.Hr. Alții sunt însă de părere că Alexandru cel Mare, temutul rege al Macedoniei, nu a atacat niciodată Nubia. Renumitul istoric antic grec Strabo scrie despre o luptă între romani și o altă regină nubiană, descrisă ca având un singur ochi. Nu s-a confirmat însă nici una dintre aceste teorii și nu s-a demonstrat că Bilqis sau Makeda ar fi fost o regină nubiană.

În loc de concluzie
Atâtea teorii se învârt în jurul unor supoziții, al unor povești scrise foarte de demult. Ele vorbesc despre o regină exotică, venită, cel mai probabil, din ținuturile africane, însă nimeni nu știe de unde, unde s-a întors ori dacă a fost ea sau nu doar rodul imaginației oamenilor. Este fascinant cum, dacă este un personaj fictiv, această regină a reușit să devină o figură-cheie în atâtea culturi. Dacă a fost un personaj real, atunci este din nou fascinant modul în care s-a păstrat o aură mistică în jurul său, nedezvăluind prea multe despre ea, dar destul cât să capteze interesul.

Mai departe, Regina din Saba este așa cum o construiești cu propria imaginație. Chiar dacă nu a existat acum 3.000 de ani, ea cu siguranță există acum, în scrierile unor cărți sfinte, în inimile pline de speranță ale unor credincioși sau în paginile simple ale unei reviste.

REGINĂ SAU METAFORĂ?

Interpretarea creștină a scripturilor din Biblia ebraică și din Vechiul Testament care o menționează pe Regina din Saba accentuează valorile istorice și metaforice din această poveste. Întâmplarea este interpretată ca o metaforă creștină sau ca o analogie: vizita reginei este comparată cu o căsătorie metaforică a lui Hristos cu Biserica, unde Solomon este uns Messia, iar Regina din Saba reprezintă poporul care crede și îl ascultă pe Messia. Castitatea Reginei din Saba este considerată mai mult o reprezentare a Fecioarei Maria, iar cele trei daruri pe care le-ar fi adus cu ea – aur, mirodenii și pietre prețioase – reprezintă un analog la darurile magilor – aur, smirnă și tămâie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.08 19:48

"Fiul înțeleptului"
În acest pasaj biblic nu se întrevede printre rânduri nici un fel de atracție între Solomon și Regina din Saba. Cei doi sunt descriși ca doi conducători care se ocupă de treburile statale. Totuși, există anumite pasaje în Cântarea lui Solomon sau Cântarea Cântărilor, care, după anumite păreri, se referă la dragostea dintre cei doi, însă personajul feminin se aseamănă prea puțin cu regina bogată și puternică prezentată în Cartea Regilor. Pe de altă parte, în Kebra Nagast, întâlnirea cu Solomon decurge altfel, poveștile merg mai departe și vorbesc despre seducție, despre uniunea dintre Makeda și regele Israelului.

În această legendă regele Solomon o invită pe Regina din Saba la un banchet, unde a servit mâncăruri condimentate pentru a o înseta, apoi a invitat-o să petreacă noaptea în palatul său. Regina i-a cerut atunci să jure că nu o va forța în nici un fel, iar el a acceptat cu o singură condiție: ca ea, la rândul său, să nu ia nimic din casa lui cu forța. Ușor jignită de insinuarea că ea, o regină puternică și înstărită, s-ar coborî la un gest atât de josnic, l-a asigurat că acest lucru nu se va întâmpla. Totuși, setea a trezit-o în mijlocul nopții și s-a întins către vasul cu apă de la marginea patului în care se odihnea. Atunci a apărut Solomon, care a avertizat-o că își încălca promisiunea întrucât era pe cale să ia din casa sa apă, cel mai de preț bun. După ce și-a potolit setea, Regina din Saba l-a eliberat pe Solomon de jurământul ce-l făcuse și au petrecut noaptea împreună. Cartea sfântă etiopiană spune că, la câteva luni de la întoarcerea reginei în Aksum, capitala regatului său, Makeda, a dat naștere copilului lui Solomon, Menelik ("Fiul Înțeleptului", în limba etiopiană – n.r.). Conform acestei povești, câțiva ani mai târziu, Menelik I s-a întors la Ierusalim, unde tatăl său l-a primit cu brațele deschise și l-a invitat să conducă, împreună cu el, Israelul, însă tânărul născut din regina etiopiană și regele Solomon a refuzat. Întors în țara în care s-a născut, Menelik a adus cu el una dintre cele mai prețioase comori – Arca Alianței – care se află și în prezent pe teritoriul Etiopiei, la Biserica Sfânta Maria din Zion, aflată la Aksum. În concepția acestui popor, Etiopia este este țara aleasă de Dumnezeu, este noul Israel, unde El a hotărât că trebuie să se odihnească Arca Alianței, iar pentru a o aduce aici s-a folosit de ajutorul reginei din Saba și de cel al fiului acesteia, Menelik I.

Pentru monarhia etiopiană, păstrarea liniei moștenitoare a lui Solomon și a Reginei din Saba are o deosebită importanță politică și culturală, iar poporul acestei țări africane păstrează cu sfințenie povestea întâlnirii lui Solomon cu Regina din Saba, pe care o consideră a lor.

Localizarea unui mit
Nu există dovezi arheologice care să ateste existența reginei africane sau, cel puțin, nu există dovezi provenind din acele vremuri. Ruinele de la Aksum sunt cu aproximativ o mie de ani prea "tinere" și nu pot fi atribuite perioadei în care a condus o regină contemporană cu Solomon, așa cum a fost el fixat în istorie. Cât despre regatul Saba – unii istorici spun că el s-a aflat, probabil, în sudul Golfului Persic. Scrierile evidențiază existența acestui regat în Arabia și vorbesc, totodată, despre o serie de nume ale unor regi din aceste ținuturi, ai căror ani de domnie coincid cu cei ai misterioasei regine.

Și povestirea din Biblie s-a dovedit a fi imposibil de demonstrat (cel puțin până acum), dar ne oferă destule indicii și dovezi încât să crească speranțele că regina este un personaj istoric adevărat. Pietrele prețioase, mirodeniile și parfumurile de care se spune în Vechiul Testament că le-ar fi adus regina cu ea în vizita la Solomon ne dezvăluie un regat bogat în resurse. Doar câteva țări întrunesc aceste condiții: Somalia și Etiopia din nord-estul Africii și Oman și Yemen din Peninsula Arabică. Până în prezent nu s-au descoperit nici un fel de dovezi ale unei domnii matriarhale în Yemen de-a lungul primului mileniu dinainte de nașterea lui Hristos, însă unele dintre cele mai timpurii inscripții din nordul Etiopiei și Eritreei menționează regine cu un statut foarte important, foarte probabil egal cu cel al regilor.

În Biblie sunt mai multe persoane denumite Saba sau Sheba, dar se face referire și la un ținut cu acest nume. În Cartea lui Ezechiel aflăm despre negustorii din Tir, care aduceau din Saba condimente, pietre prețioase și aur, exact acele bogății pe care așa-numita Regina din Saba i le-ar fi adus lui Solomon în vizita sa la Ierusalim. "Negustorii din Saba și din Raema făceau negoț cu tine (cu orașul Tir, n.r.); îți plăteau cu cele la bune miresme, cu pietre scumpe și aur, mărfurile tale. Haranul, Canehul și Edenul, negustorii din Saba, din Asiria, din Chilmad, făceau negoț cu tine; făceau negoț cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră și cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite și bine împletite, aduse la târgul tău.” (Ezechiel 27, vers. 22-24)

Revenirea reginei de miazăzi
Însăși Regina din Saba este menționată din nou în Cartea Cărților, sub denumirea de "Regina de miazăzi", de această dată în Noul Testament, în Evangheliile după Matei și după Luca, în care Iisus afirmă că, la judecata finală, ea și locuitorii orașului Ninive îi vor condamna pe cei care au refuzat noua credință. "Regina de miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta și-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon și iată aici este mai mult decât Solomon.” (Matei 12:42). În Evanghelia după Luca întâlnim aceeași idee: "Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbații neamului acestuia și-i va osândi, pentru ca a venit de la marginile pământului, ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și, iată, mai mult decât Solomon este aici” (Luca 11:31)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tainica regină din saba

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.08 19:48

Tainica regină din saba Deși apare în atâtea culturi, de cele mai multe ori în aceleași tipuri de împrejurări, după 3.000 de ani de la presupusa ei existență nimeni nu poate spune astăzi cu siguranță cine este Regina din Saba.


Deși apare în atâtea culturi, de cele mai multe ori în aceleași tipuri de împrejurări, după 3.000 de ani de la presupusa ei existență nimeni nu poate spune astăzi cu siguranță cine este Regina din Saba.

Makeda, Bilqis, Nicaula... nume diferite date de popoare diferite aceleiași femei enigmatice cunoscută pretutindeni ca Regina din Saba. Misterioasă și exotică, ea este imortalizată în diverse opere religioase, cum ar fi Biblia ebraică și Coranul musulman. Și picturile persane și turcești o au ca personaj principal, iar în operele creștine medievale este prezentată ca întruparea Înțelepciunii Divine și ca întemeietoare a cultului Sfintei Cruci. În ținuturile africane și arabe din care s-a ridicat imaginea reginei, povestea sa continuă să fie istorisită cu evlavie și, iată, întrebările care planează în jurul său o păstrează permanent printre subiectele care intrigă o lume întreagă. Nici o altă femeie din istorie nu este atât de sărbătorită și totuși atât de enigmatică. Nimic din ceea ce se cunoaște despre ea nu este sigur, iar sursele, izvoarele legendelor sunt evazive. Cercetările au rămas la stadiul incipient, arheologii și istoricii încă se mai întreabă: cine este Regina din Saba? Cum a ajuns ea un personaj atât de cunoscut chiar dacă se știu atât de puține lucruri despre ea?

Mama Makeda a Etiopiei
Fără îndoială, cea mai cunoscută poveste legată de Regina din Saba, prezentă în majoritatea scrierilor vechi, este despre întâlnirea cu Solomon, bogatul și înțeleptul rege al Israelului. Istorisirea este prezentă, sub o formă diferită, și în Coran, dar este susținută și de istoricul roman Flavius Josephus, care vorbește despre o vizită pe care o primește Solomon din partea "reginei Egiptului și Etiopiei". Aceasta este însăși povestea care stă la baza formării poporului etiopian, iar de aici vin relatările cele mai minunate legate de regina africană, adunate în cartea sfântă Kebra Nagast. Pentru etiopieni, Regina din Saba este Makeda, mama unei națiuni în care regii, pentru că sunt descendenți direcți ai Mekedei, sunt înzestrați cu drepturi depline. Ceea ce stă scris în Kebra Nagast e literă de lege și nu este acceptat nici un conducător care nu se ghidează după învățăturile din cartea sfântă. Acest lucru este demonstrat și printr-o scrisoare trimisă în 1872 de prințul Kasa al Etiopiei către regina Victoria a Marii Britanii în care acesta o roagă să afle în mâinile cui se află Kebra Nagast și cum o poate obține deoarece poporul său nu îi va asculta ordinele fără această carte de căpătâi a poporului etiopian. Cu permisiunea Victoriei, cartea s-a întors în Etiopia, iar în prezent, ea este păstrată la Biserica Raguel din Addis Abeba.

O vizită exotică la începuturi
Dar să ne întoarcem la începuturi, la regii și reginele din secolul al X-lea î.Hr., și la descrierea lor în cartea sfântă a creștinătății. Dacă etiopienii se bucură de cele mai multe povești despre Makeda, evreii se pot mândri cu una dintre cele mai bogate colecții de culegeri de povestiri. În Biblie, literele au început să fie înșirate de-a lungul paginilor încă din era fierului, iar povestirile Vechiului Testament ajung până în anii 600-200 î.Hr., când Orientul Apropiat se afla sub ocupație persană și greacă. Aceste povestiri includ, bineînțeles, și una despre regina exotică. Pentru Solomon, ea nu avea nume, ci era Regina din Saba, iar în Cartea a Treia a Regilor stă scris: "Regina din Saba însă, auzind de slava lui Solomon cea în numele Domnului, a venit să-i încerce înțelepciunea cu cuvinte greu de înțeles. Venind ea de la Ierusalim cu foarte mare bogăție, cu cămile încărcate cu aromate, cu foarte mult aur și pietre scumpe, a mers la Solomon și s-a sfătuit cu el pentru tot ce avea ea pe inimă. Și i-a dezlegat Solomon toate vorbele ei și n-a fost vorbă adâncă pe care să n-o cunoască regele și să nu i-o dezlege. Văzând deci Regina din Saba toată înțelepciunea lui Solomon (...) a zis regelui: Adevărat este ce am auzit eu în țara mea de lucrurile tale și de înțelepciunea ta. Însă eu nu credeam vorbele, până n-am venit și n-am văzut cu ochii mei și iată, nici pe jumătate nu mi se spusese; tu ai înțelepciune și bogăție mult mai mare decât am auzit eu. (...) Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul lui Israel! Domnul, din dragostea cea veșnică a Lui către Israel, te-a pus rege să faci judecată și dreptate. (...) Iar regele Solomon a dat Reginei din Saba tot ce a dorit și a cerut, pe lângă ce i-a dăruit regele Solomon cu mâna lui. Și s-a întors ea înapoi la țara ei și toate slugile ei.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 8 din 11 Inapoi  1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum