SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Pagina 6 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 02.03.06 19:01



Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.11.15 9:40, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Israel, locul unde se întâlnesc religiile lumii

Mesaj Scris de Admin la data de 21.08.11 10:05

Israel, locul unde se întâlnesc religiile lumii

Ierusalimul este principalul loc de pelerinaj al creștinătății și nu numai. Locurile de rezonanță biblică, mărturiile trecerii lui Iisus și măslinii milenari fascinează turistul. În Israel, te poți bucura de o plimbare pe Drumul Crucii sau prin deșert, de un tratament cu nămol la Marea Moartă sau de o noapte într-unul din cluburile din Tel Aviv.

Capitala Israelului, Tel Aviv, este un oraș tânăr și plin de viață. Zgârie-norii eleganți ai cartierelor noi se iau la întrecere cu clădirile similare din marile orașe ale lumii. Aici se află una dintre cele mai impresionante densități de sedii de corporații și oameni cu bani din câți a văzut pământul. Urbea are toate atuurile unui oraș cosmopolit.

Piața Kikar Hamedina atrage turisții dornici să cumpere lucruri deosebit de luxoase. Străzile Allenby și Lilienblum sunt recunoscute pentru cluburile și barurile unde buna dispoziție, distracția și petrecerile se țin lanț. Iar Jaffa, centrul vechi al orașului, abundă în ulițe cu clădiri vechi, în ton cu atmosfera arabă a locului.

Ierusalimul văzut de sus





Dar punctul forte al Tel Aviv-ului este faleza la Marea Mediterană, plină de hoteluri dichisite și binecuvântată cu o plajă lată, cu nisip fin. Aproape la orice oră din zi și din noapte vezi oameni care aleargă sau care-și plimbă cățeii, tineri care înoată ori se distrează cu picioarele în valuri și turiști sau localnici care-și petrec timpul la terasele din zonă.

Miniparadis economic în deșert

Ținta noastră de această dată era însă Ierusalimul, așa că am lăsat repede în urmă noua capitală a Israelului. Pe drum am întâlnit deșert cât vezi cu ochii, sate de beduini, cămile, peșterile manuscriselor de la Marea Moartă și câteva kibbutz-uri. Acestea sunt forme de conviețuire socială, un fel de cooperative ale deșertului. Câteva zeci de oameni se strâng într-un grup, fac un contract foarte dur și apoi se stabilesc în inima deșertului. Statul îi ajută cu infrastructura. Adică le creează o cale de acces, aduce electricitatea și, mai ales, apa atât de prețioasă aici. Și mâna aceasta de oameni, în care fiecare are un rol extrem de bine definit, transformă o palmă de nisip și piatră într-un miniparadis economic. Fiecare își investește toate economiile, energia și vreo 20 -30 de ani din viață în această comunitate. Aici cele mai multe bunuri sunt la comun.



Nimeni nu are voie să părăsească oaza decât cu aprobarea specială a celorlalți și cine nu se supune voinței grupului pierde toată agoniseala. Prin contract, te poți retrage doar după un mare număr de ani, dacă vrei să beneficiezi financiar de partea ta. În astfel de locuri, clădite pe un sistem oarecum „comunist", direct în inima deșertului, cu apă adusă de la sute de kilometri depărtare, oamenii produc de toate. De la lactatele și legumele care uneori ajung și în supermarketurile din România și până la fructe ori alte trufandale pentru care noi și alți europeni plătim o mulțime de bani.

Marea Moartă, sănătate pentru turiști

În drum, spre Ierusalim, am trecut și pe la Marea Moartă (aflată la mai puțin de o oră de mers față de Tel Aviv) și am coborât în cel mai jos loc uscat de pe suprafața globului. Ne aflam la peste 400 de metri sub nivelul mării. Mare lucru nu prea poți face, dar dacă ai venit aici pentru sănătate și frumusețe, ai nimerit în locul ideal. Turiștii se ung toată ziua cu nămol, fac tratamente specifice, înoată în piscine și citesc ziarul pe spate în mijlocul mării. Asta pentru că oricât de mult am încercat să mă scufund, n-am avut nicio șansă. Apa extrem de sărată mă arunca de fiecare dată la suprafață ca pe un buștean. Concentrația de sare și alte minerale este de 30%, de zece ori mai mare decât în ocean.

Pe Drumul Crucii

Credincioși în curtea Vechiului Templu





În prima zi în Ierusalim am mers pe Drumul Crucii. Via Dolorosa este plină de comercianți, cu precădere arabi, care se bagă-n sufletul tău, de nu mai știi pe ce lume trăiești. Zona abundă în suveniruri religioase. Ca orice turist, mi-am făcut o fotografie cu locul în care s-a sprijinit de zidul unei clădiri Iisus Hristos, pentru a-și trage sufletul în drum spre Golgota. Pentru creștini, Biserica Sfântului Mormânt trădează o spiritualitate aparte. Construită acum 1.000 de ani de către cavalerii cruciați, biserica adăpostește Mormântul lui Iisus Hristos și locul unde a fost înfiptă Crucea Domnului în stâncă.

Ciprian Enea la Zidul Plângerii





A doua zi, am urcat pe Muntele Măslinilor, unde m-am plimbat printre măslinii groși și scorburoși, despre care unii localnici susțin că ar fi de pe timpul lui Iisus. Apoi am luat prânzul având la picioare Grădinile Ghetsimani.

Prețuri și taxe în marile orașe din Israel

Cele mai bune locuri pentru a cumpăra mâncare și legume sunt piețele în aer liber: Carmel Market din Tel Aviv și Mahane Yehuda Market din Ierusalim. Nu schimbați banii la bancă, comisionul este astronomic, cele mai convenabile sunt birourile de schimb valutar care nu iau comision și au același curs valutar ca la bancă. Un bilet de autobuz costă 1,6 dolari, un prânz la restaurant - de la 13 dolari de persoană, o sticlă de apă - 2 dolari, iar o bere - 6,5 dolari. Dacă închiriați o mașină, veți plăti de la 31 de dolari pe zi. Unele magazine permit recuperarea TVA de 15% la vamă, în anumite condiții. Pentru a fi siguri că primiți banii înapoi, întrebați ghidul cum trebuie procedat.

Masa, servită în tradiția „cușer"

Israelul se învecinează cu Libanul, în nord, Siria, în nord-est, Iordania, în est, și Egiptul, în sud-est. Țara are ieșire la trei mări: Marea Mediterană, Marea Moartă și Marea Roșie. Verile sunt lungi, fierbinți și uscate, iar iernile umede și călduroase. Marea Galilea și râul Iordan furnizează cea mai mare cantitate de apă dulce a țării.

Populația numără aproximativ șapte milioane de locuitori, din care câteva sute de mii sunt de origine română. Peste trei sferturi dintre cetățenii Israelului aparțin cultelor evreiești, iar 16 procente sunt musulmani. Creștinii reprezintă mai puțin de un procent. Limbile oficiale sunt ebraica și araba. Moneda locală este shekel. Pentru un euro se oferă la schimb cinci shekeli.

Doi tineri într-o cafenea tradițională





Mare atenție la frontieră, unde toți turiștii sunt întrebați dacă transportă pachete sau bagaje ale altor persoane sau dacă au asistat personal la împachetarea fiecărui lucru din bagaj. O surpriză ați putea avea și cu modul de a servi mâncarea în tradiția „cușer" a celor mai multe hoteluri și restaurante. Pe scurt, la mesele unde se servesc preparate din lapte (în special dimineața) nu se servesc preparate din carne și invers. Mâncărurile din pește ori vegetale sunt considerate alimente neutre și se pot afla pe masă tot timpul. Unele restaurante sunt chiar profilate fie pe rețete unde sunt acceptate produsele lactate ori pe meniuri pe bază de carne.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Periplu pe urmele lui Iisus Israel și Iordania

Mesaj Scris de Admin la data de 04.08.11 19:27

Periplu pe urmele lui Iisus Israel și Iordania

Sărbătorile de Paște au o semnificație divină dacă sunt petrecute pe tărâmuri sfinte. În fiecare an, la Ierusalim, în biserica Sfântului Mormânt, are loc miracolul Sfintei Lumini: flacăra sacră se aprinde singură. Asistă la o ceremonie unică și savurează fiecare moment magic!

Pe coasta Mediteranei vei descoperi Haifa, un splendid oraș, aflat într-un golf la poalele Muntelui Carmel. Muntele mai este cunoscut sub numele de Via Domnului și este cea mai apropiată bucățică de Rai pe pământ: cu hrană pentru suflet, minte și spirit. Pe munte se află Locurile Sfinte Baha’i, grădina zoologică și parcul Gan Ha’em.

Pe țărmul frumos, cum mai este numit Haifa, prin traducerea celor două cuvinte ebraice hof și yafe, merită să vizitezi Mânăs­tirea Stella Maris, locul unde s-a înființat Ordinul Carmelit și Grădinile Baha’i, cu o vedere unică asupra Mării Mediterane și o sumedenie de chiparoși, arbuști și tufe veșnic înflorite care încântă pe orice vizitator.

În satul Cana domină biserica unde a avut loc prima minune a Domnului – transformarea apei în vin în timpul unei nunți. Franciscan Wedding Church din Cana este o capelă pe a cărei fațadă sunt chipuri de îngeri și este flancată de două clopotnițe. La etaj vei descoperi o capelă cu un dom simplu, iar în partea inferioară se află un mic muzeu cu artefacte, printre care o presă de vin și unul dintre cele șase borcane folosite pentru miracol. Magazinul local din Cana vinde vin de nuntă și numeroase suveniruri.

Nazareth-ul te va întâmpina, la rândul său, cu locuri sacre pe care merită să le descoperi: Biserica Catolică Buna Vestire, ridicată pe locul casei Sfinților Ioachim și Ana și Biserica Ortodoxă Sf. Arhanghel Gavril – cu izvorul unde acesta i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Iisus Hristos. Pașii te poartă apoi spre Capernaum – supranumit Orașul Domnului, Tabgha, unde Iisus a săvârșit minunea în­mulțirii pâinilor și a peștilor, Muntele Fericirilor – locul unde Mântuitorul a rostit Fericirile. Pentru o experiență inedită alege o minicroazieră cu o copie a bărcii lui Iisus, pe apele Mării Galileii.

Ca să ajungi în Valea Iordanului trebuie să parcurgi drumul dintre Israel și Iordania. Nu departe de ieșirea Iordanului din Marea Galileei este locul real al Botezului lui Iisus. A devenit loc de pelerinaj: înveșmântați în alb, nenumărați pelerini își așteaptă rândul să fie cufundați, precum Hristos și contemporanii Săi, în apa sfântă a Iordanului – simbolica poartă a Împărăției. De cum treci granița în Iordania, la Qumran, descoperi Marea Moartă, o altă atracție cu semnificație religioasă. Ce­le­brele Manuscrise de la Marea Moartă surprind perioada pe care Iisus a petrecut-o la Esenieni, o sectă din secolele II – I î.Hr., care urmau îndeaproape Legea lui Moise și credeau în nemurirea sufletului și în pedepsirea divină a păcatelor. Ieriho, orașul în care Iisus a venit de mai multe ori, prezent și în pilda Sama­rineanului milostiv, se mândrește cu Biserica Greco-ortodoxă, unde se află „Dudul lui Zacheu“, cu Biserica și Căminul Ro­mâ­nesc.

3 aprilie este Ziua mult așteptată! Participi la ceremonia Venirii Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt. După terminarea vecerniei, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, iar apoi se dezbracă de veșmintele arhierești, rămânând doar în stihar. Este controlat riguros de către polițiștii evrei ca nu cumva să dețină vreo sursă de foc, brichetă, chibrit și apoi intră în Sfântul Mormânt.

Mormântul este presărat cu vată, pe care se lasă de la sine, o umezeală, ca un fel de rouă. Patriarhul se așază în genunchi și se roagă lui Dumnezeu să trimită din Cer Lumina. Sfânta Lumină vine sub forme diferite în fiecare an: raze, fulgere, spirală, ploaie de lumină.

Orașul Bethleem îți va rămâne în suflet datorită Bisericii Ortodoxe a Nativității și a Criptei unde Dumnezeu S-a făcut Om, pentru mântuirea noastră (aici se află o icoană a Maicii Domnului Apărătoarea Bethleemului, făcătoare de minuni). Biserica romano-catolică Sf. Ecaterina și Grota Laptelui sau Grota pruncilor uciși sunt atracții care nu pot lipsi din programul de vizite.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ce nu spune Biblia despre lupta dintre David și Goliat

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.11 13:33

Ce nu spune Biblia despre lupta dintre David și Goliat
Arheologii din sudul Israelului au făcut o "descoperire majoră", care pune într-o lumină diferită Biblia, scrie Fox News. Este vorba despre o metropolă veche de 3.000 de ani, locuită de filisteni, portretizați în Biblie drept cei mai aprigi dușmani ai evreilor. Printre aceștia, se număra și uriașul Goliat, învins de regele David după ce a fost pus la pământ cu ajutorul unei praștii.
Aren Maeir, arheologul care s-a ocupat de săpături, a declarat că mai bine de 100 de oameni din întreaga lume lucrează de peste 15 ani la dezgroparea relicvelor din Israel. "Când am deschis cel de-al cincisprezecelea sit, am găsit multe dovezi despre o cultură foarte prosperă și interesantă. Dacă citești Biblia, rămâi cu impresia că filistenii erau doar niște barbari. Dar, de fapt, reprezintă o cultură foarte sofisticată, uneori mai sofisticată decât a evreilor", a precizat Maeir.


Arheologul-șef a explicat și de ce filistenii sunt prezentați negativ în Biblie. "Biblia este un text religios, ideologic, scris de evrei. Astfel, e normal ca filistenii să fie prezentați într-o manieră subiectivă. Noi (n.r. echipa de arheologi) am vrut să aflăm cum trăiau filistenii zi de zi și să înțelegem adevărul din spatele descrierii lor din Biblie", a explicat Maeir.
El spune că autorii Bibliei au "uitat" să menționeze anumite aspecte legate de dușmanii lor. "Spre exemplu, în Biblie nu se menționează că filistenii provin din altă regiune, iar noi am găsit dovezi clare că ei au venit din jurul Greciei antice. Chiar și numele filistenilor, cum ar fi Goliat, sunt diferite de cele ale evreilor. În plus, există diferențe substanțiale între filisteni și evrei. Spre exemplu, filistenii mâncau carne de porc și de câine, deși la evrei acest lucru era interzis. Deci relațiile dintre cele două civilizații sunt mult mai complexe decât se arată în Biblie", precizează arheologul.
"Nu știu dacă vom găsi și craniul lui Goliat, cu o gaură în el"
În metropola descoperită de arheologi, numită Gath, s-au găsit rămășițele unei "structuri mari, posibil un templu, cu două coloane", notează Fox News. În general, descoperirile din Gath susțin ideea că povestea lui Goliat, prezentată în Biblie, reflectă realitatea geopolitică a vremii, adică foarte violentele confruntări dintre filisteni și regele evreilor, la granița dintre cele două civilizații.
"Asta nu înseamnă că vom și reuși să găsim craniul lui Goliat, cu o gaură cauzată de piatra aruncată de David. Totuși, ne putem da seama care era mediul social de atunci", conchide Maeir.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

YOM HAZIKARON (ZIUA AMINTIRII)

Mesaj Scris de Admin la data de 29.06.11 22:57

YOM HAZIKARON (ZIUA AMINTIRII)

Yom HaZikaron este comemorata pentru cei care au cazut in timpul serviciului activ in fortele armate israeliene. Aceasta zi solemna este pe 4 Iyar, cu o zi inainte de Ziua Independentei.

Incepe la apusul soarelui si se termina a doua zi la rasaritul stelelor care marcheaza ajunul Zilei Independentei.
Se aprind lumanari comemorative in baze militare, scoli, sinagogi, locuri publice si in locuinte particulare. Steagurile sunt ridicate numai pana la jumatatea catargului pe tot cuprinsul tarii.

In tot decursul zilei soldatii servesc ca garzi de onoare la memorialele militare din toate localitatile si orasele. Familiile celor cazuti la datorie participa la ceremonii memoriale la cimitirele militare.
Comemorarile de Yom HaZikaron incep oficial la ora 8 seara cu o ceremonie la zidul de vest din Ierusalim. Presedintele Israelului si Comandantul General al armatei tin de obicei discursuri la ceremonie. Toate cinematografele si alte locuri de amuzament sunt inchise.
Sirena suna la 11 dimineata timp de doua minute, iar ceremoniile au loc la 42 de cimitire militare unde vorbesc ministrii din guvern si membrii ai Knessetului. Rabinatul israelian a desemnat rugaciuni speciale atat pentru Shabbatul dinaintea Zilei memoriale a Holocaustului, cat si pentru Yom HaZikaron. In aceasta zi se tin ceremonii memoriale in 42 de cimitire memoriale din toata tara pentru cei 19109 de soldati israelieni cazuti.
O ceremonie speciala a avut loc la cimitirul militar Mt. Herzl din Ierusalim pentru cei peste o mie de polititti si graniceri morti. Pentru prima oara, in 2000 au fost comemorati si civilii care au fost omorati in atacurile teroriste palestiniene incepand din 1948. Aceasta zi memoriala se incheie cu aprinderea ceremoniala a unei torte in ajunul Zilei Independentei.

De la distrugerea Templului si de la exilul din Israel in anul 70 e.n., evreii au fost imprastiati in toata lumea, dar visul lor de a se intoarce in Tara lui Israel ca o natiune libera si independenta a fost pastrat in viata in toata Diaspora. Israelul si Ierusalimul au fost centrul rugaciunilor si poeziei evreiesti, in speranta de a reuni poporul evreu si de a avea izbavirea mult cautata.

http://www.romania-israel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cabala, grupul înțelepților care nu primește șomeriExclusiv

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.11 17:08

Cabala, grupul înțelepților care nu primește șomeri

Adrian Silvășanu, cel care coordonează comunitatea cabaliștilor din România, povestește că mișcarea Cabala este o știință a realității, și nu o religie. La noi sunt câteva sute de adepți.
Câteva milioane de cabaliști sunt în toată lumea, iar numărul lor devine din ce în ce mai mare. Punctul de plecare al mișcării este în Israel, acolo unde s-a înființat o Academie dedicată studiului spiritualității. Sunt milioane de studenți în toată lumea, de la copii de creșă până la bătrâni care, pe finalul cursei, își caută prin Cabala rostul pe lume.

Adrian Silvășanu, un român de 35 de ani, plecat acum 16 ani din țară să găsească spiritualitatea, este, de ceva vreme, un membru important al comunității de cabaliști din Israel. I-a luat 13 ani să observe care e adevăratul drum spre fericire. După cercetări duse până în India, a ales Cabala. Spune că nu e o religie, e o înțelepciune veche care te ajută să conștientizezi că toți oamenii sunt un suflet universal. N-are legătură nici cu brățările lui Demi Moore, nici cu apa sfințită a Madonnei, cu care și-a umplut caloriferele din reședințele luxoase din America. "E vorba doar de spiritualitate", spune Silvășanu. Membrii comunității sunt numiți "puncte din inimă".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

UN IED MIC, NUMAI UN IED (“HAD GADYA”) de Lucian Zeev HERȘCO

Mesaj Scris de Admin la data de 23.04.11 13:32

UN IED MIC, NUMAI UN IED (“HAD GADYA”) de Lucian Zeev HERȘCOVICI
“Hagada”, povestirea ieșirii neamului lui Israel din Egipt, citită în prima seară de Pesach (Paștele evreiesc) în Israel (“Țara Sfântă”) și în primele două seri de Pesach în afara Israelului se încheie cu un cântec vesel, optimist, cu aspecte realiste legate de viața zilnică însoțite de elemente fantastice și mesianice. Textul cântecului este scris în gen popular. Acest cântec este iubit de copii și pare destinat copiilor pentru a-i menține treji până la miezul nopții, oră până la care trebuie continuată masa specială de “seder” (=ordine) conform tradiției. Cântecul pare un basm versificat pentru copii. Cântecul acesta, în limba arameică, este intitulat “Had Gadya”, în traducere exactă “Numai un ied”. Diferite traduceri devenite populare i-au schimbat puțin titlul, adoptând formula inexactă (dar încetățenită în folclor) “Un ied mic” sau “Un ieduț”. Formă în care mi-l amintesc din copilărie și, desigur, și-l amintesc și alții.
Originea cântecului “Had Gadya”
Istoricii literari și cercetătorii istoriei muzicii și folclorului afirmă că “Had Gadya” – atât textul, cât și muzica – este de origine germană, bazat fiind pe un cântec popular german din secolul al 16-lea (“Der Herr der schickt den Jokel aus”; informații în acest sens in “Encyclopaedia Judaica”, ediția 1971, volumul 7, coloana 1048), bazat pe un cântec popular francez medieval destinat copiilor. Aceiași cercetători iși sprijină punctul de vedere pe faptul că “Had Gadya” este introdus pentru prima oară în textul “Hagadei de Pesach” în ediția apărută la Praga în anul 1590 (o “Hagada” existentă în cercul evreilor așkenazi) și nu făcuse parte din textul “Hagadelor de Pesach” din cercurile evreilor sefarzi și yemeniți: aceștia au adoptat cântecul “Had Gadya” mult mai târziu, probabil sub influența evreilor așkenazi, păstrând textul arameic, dar modificând melodia, înlocuind-o cu melodii proprii existente în culturile și folclorul lor. Faptul că textul este compus în limba arameică reprezintă o indicație a folosirii limbii arameice talmudice de către evreii așkenazi învățați în Talmud în acea perioadă. Probabil că a existat chiar o tendință de paralelizare a textului cântecului cu legende din Talmud și cu modul de viață al evreilor în perioada talmudică, deci anterioară secolului al 6-lea al erei creștine.
Motivele literare și aspectele simbolice
Textul cântecului are forma unei poezii medievale epice bazată pe ritm și aliterație. Un om – tatăl – cumpără un ied contra sumei de doi zuzi. Denumirea monedei amintește pe cea a vechii monezi “scud” (plural: “scuzi”) existentă în Franța medievală și renascentistă; pentru comparație menționăm această denumire, în formă literară, atât în cronici, cât și, sub influența lor, în romanul “Cei trei mușchetari” de Alexandre Dumas. Tatăl aduce iedul acasă. Motanul, flămând și sălbatic, se repede la ied și îl sfâșie. Câinele, probabil un dulău uriaș, se repede apoi la motan, îl mușcă de moarte și îl sfâșie. Dar apoi sare ciomagul, îl lovește pe câine și îl ucide. Însă nici ciomagul nu scapă de dușman și de pedeapsă: este ars în foc, fiindcă focul se năpustește asupra lui. Dar focul este stins în cele din urmă de apă (poate de ploaie, poate ca urmare a creșterii apelor, poate de apă aruncată de oameni asupra focului incendiar pentru a-l stinge). Apa rămâne (poate într-o băltoacă, în care nu apucase să se usuce), dar este băută de o vită însetată (vacă sau bou). Dar vita este apoi tăiată de un casap, desigur pentru a servi drept hrană oamenilor. Casapul moare după aceea, fiind adus la moarte de Îngerul Morții. Însă nici Îngerul Morții nu este veșnic: el este ucis (formă menționată în text; sau, poate înlăturat, gonit, oprit de a mai ucide) de către Dumnezeu. Precum vedem, cântecul include aspecte care descriu viața zilnică rurală și de târg semirural, într-o formă parțial tristă și parțial satirică, unele elemente fiind legate de credința religioasă, altele hiperbolizate. Elementul principal este cel al relației între faptă și răsplată. Fiecare își primește pedeapsa meritată de la cineva mai puternic decât el, nimeni nu este veșnic, deasupra tuturor se află Dumnezeu, care încheie ciclul, fiind Cel care decide asupra vieții și morții tuturor. Unii cercetători au comparat tema cu cea a romanelor picarești spaniole din secolele 16-17 (printre care și cu tema personajului principal al romanului “Don Quijote de La Mancha” de Cervantes). Trecerea de la un element la altul, de la un aspect la altul, de la o distrugere la alta, până la încetarea suferinței și apariția liniștei supreme – ca o mântuire – amintește și de romanul picaresc anonim spaniol “Lazarillo de Tormes”, precumși de unele legende prezente în literatura bizantină. Alți cercetători au găsit paralelisme între “Had Gadya” și unele poeme indiene și persane. Ne putem gândi eventual la unele paralelisme cu unele “pilde” de Esop prezente în Esopia și cu unele fragmente din romanul popular “Alexandria”. Folclorul include elemente asemănătoare în toate culturile, la toate popoare, afirmă unii cercetători ai folclorului comparat. Lucru valabil și pentru literatura populară scrisă.
Interpretări rabinice și teologice
Interpretările teologice au fost moralizatoare: ideea raportului între faptă și răsplată, sau ideea că fiecare dușman are dușmanul lui. Interpretările rabinice au introdus ideea raportului între Dumnezeu și poporul lui Israel. De asemenea, este ideea speranței în Dumnezeu, precum și ideea mesianică a mântuirii pentru neamul lui Israel. Tatăl, cel care cumpără iedul pentru doi zuzi este Dumnezeu. Cei doi zuzi, deci două monede, ar fi Moshe (Moise) și Aharon (Aaron), cei doi oameni prin intermediul cărora Dumnezeu a vorbit poporului lui Israel. Iedul ar fi poporul lui Israel. Motanul care a sfâșiat iedul ar fi Asiria, care a cucerit regatul nordic în anul 722 înaintea erei creștine. Dulăul ar fi Babilonul (respectiv Noul Babilon), care a cucerit regatul Asiriei. Ciomagul ar fi Persia, care a cucerit Babilonul. Focul ar fi Macedonia, care a cucerit regatul persan în timpul regelui Alexandru cel Mare. Apa ar fi Imperiul Roman, care a cucerit regatele elenistice. Vita ar fi arabii, sarazinii, care au cucerit Palestina de la “Roma” (de fapt, de la Bizanț). Casapul ar fi cruciații: ei au cucerit Palestina de la arabii sarazini musulmani și au întemeiat un regat al lor cu capitala la Ierusalim. Îngerul Morții ar fi turcii otomani, care au cucerit Palestina ulterior. În cele din urmă, Dumnezeu învinge și alungă Îngerul Morții și răzbună neamul lui Israel, ales de El, “unicul ied”. Deci, neamul lui Israel se va reface cu ajutorul lui Dumnezeu. Este ideea mesianică, paralelă cu ideea revirimentului oaselor uscate, existentă în cartea Yeshayahu (Isaia) din Tanakh (Biblia Ebraică). Observăm caracterul teologic, optimist și moralizator al interpretărilor. Mesajul principal este cel al supremației lui Dumnezeu, al raportului între Dumnezeu și Israel, al ideii alegerii lui Israel de Dumnezeu și răzbunării lui Israel de Dumnezeu, al refacerii și resuscitării lui Israel. Este un fel de interpretare optimistă a speranței, a ideii mesianice de salvare, de renaștere cu ajutorul Divinității. Unii comentatori au introdus chiar o comparație între “Had Gadya” și ideea relației între trup și suflet în mistica iudaica. S-au făcut încercări de paralelizare între povestirea din “Had Gadya” și povestirea vieții lui Iosef, fiul lui Iacov din Biblia Ebraică. O interpretare recentă, a rabinului Israel Meir Lau, fost Șef-Rabin al Israelului, astăzi Șef-Rabin al orașului Tel Aviv și președinte al Consiliului de conducere a Institutului Yad Vashem, este că “Had Gadya” include ideea memoriei și recunoștinței. Rabinul Lau citeză în acest sens pe rabinul Moshe Sofer (Hatam Sofer) din prima jumătate a secolului al 19-lea, precum și o întâmplare legată de fostul șef al Marelui Stat Major din Statele Unite ale Americii, generalul Colin Powell.
Prezentări artistice și traduceri în limba română
“Had Gadya” a inspirat numeroți artiști. Motive din acest cântec apar în pictură și desen. Asemenea reprezentări picturale apar în numeroase ediții ale “Hagadei de Pesach”. Sunt renumite cele realizate de pictorul și ilustratorul Zeev Raban, dar există si multe altele, mai vechi dar și contemporane. Cântecul a fost tradus în numeroase limbi, împreună cu textul “Hagadei”, în special în secolele 19-20. Asemenea traduceri, dar în proză, neversificate sau conținând versuri albe, apar și în limba română, în traducerile “Hagadei de Pesach”. Regretatul poet Albert Goldenberg, originar din Piatra Neamț și stabilit ulterior la Tel Aviv din România a scris un poem, versificat, bazat pe “Had Gadya”, dar modernizând și actualizând sensul cântecului.
Încerc să traduc textul cântecului în versuri, după puterile mele, mai jos, fără a fi poet. Nu știu dacă va plăcea cititorilor sau nu, nu știu în ce măsură se poate vorbi despre respectarea totală a fidelității.
HAD GADYA - UN IED MIC, NUMAI UN IEDUȚ
Traducere în limba română de: Lucian-Zeev Herșcovici
Un ied mic, doar un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț,
Tata a adus din piață
Într-o bună dimineață.
Cu doi zuzi îl cumpărase
Și acasă îl luase.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Dar motanul a venit,
La ieduț s-a repezit
Și, flămând, a sfâșiat
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț.
Jucăuș, vesel, drăguț.
Iar dulăul a sărit,
Furios s-a năpustit
Și de moarte l-a mușcat
Pe motanul ce-a sfâșiat
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Dar ciomagul a sărit
Și pe dulău l-a pălit,
Până l-a lăsat mort, lat,
Bun numai de îngropat.
El, dulăul ce sărise
Și furios se năpustise
Și de moarte îl mușcase
Pe motanul ce sfâșiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Însă se aprinse focul
Și se-ntinse în tot locul,
Iar ciomagul s-a aprins
Și a ars și nu s-a stins.
Ciomagul de lângă ușă
S-a făcut totul cenușă.
El, ciomagul ce sărise
Și pe dulău îl pălise,
După ce, turbat, mușcase,
Motanul care sfâșiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Însă apa s-a întins
Și focul uriaș l-a stins.
Focul care, lângă ușă,
Făcu ciomagul cenușă.
Ciomagul care sărise
Și pe dulău îl pălise,
După ce, turbat, mușcase,
Motanul care sfâșiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Apa în băltoacă sta,
Când veni vita s-o bea.
Vita bău, însetată,
Apa ce rămase, toată,
Care focul îl stinsese,
Foc ce ciomagul arsese,
Care mai anțârți sărise
Și pe dulău îl pălise,
După ce el îl mușcase,
Pe motanul ce sfâșiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Apoi vita, cum se știe,
Fu dusă la căsăpie.
Cu-n satâr, un măcelar
A tăiat-o așadar,
Pe vita care, însetată,
Băuse chiar apa toată,
Care focul îl stinsese,
După ce ciomagu-arsese,
Care pe dulău pălise,
După ce anțârți sărise
Și pe motan îl mușcase,
După ce el sfâșiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Apoi casapul muri,
Atunci când timpul îi veni,
Îl chemă Îngerul Morții
Și-i spuse care-i sunt sorții,
Lui, casapul ce-njunghiase
Vite multe și tăiase
Și pe vita însetată,
Care bău apa toată,
Ce stinsese focul care
Arsese ciomagul mare,
Ciomagul ce sărise
Și pe dulău îl pălise,
Pe dulăul ce-l mușcase,
Pe motanul ce sfâșiase,
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
Dumnezeu ce-a făcut lumea,
Făcu și acum minunea:
A ucis Îngerul Morții,
Chiar lui îi veniră sorții,
Lui, ce trecuse prin coasă,
Oameni mulți și, nemiloasă,
Moartea le venise-n față
Și le luase scurta viață.
Unul, casap ce-njunghiase
Și vite multe tăiase,
Una fu cea însetată,
Care bău apa toată,
Ce stinsese focul care,
Mistui un ciomag mare,
Care pe dulău sărise
Și cu sete îl pălise,
După ce el îl mușcase,
Pe motanul ce sfâșiase
Iedul cu doi zuzi cumpărat,
De tata acasă luat.
Un ied mic, numai un ieduț,
Jucăuș, vesel, drăguț.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Bethleem: locul în care dispar creștinii

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.10 15:20

Bethleem: locul în care dispar creștinii
„Vă rugăm să pregătiți pașapoartele: intrăm pe teritoriul Autorității Palestiniene. Pregătiți pașapoartele și așteptați în liniște. Facem tot posibilul ca verificarea pașapoartelor să nu dureze mult.“ În mașina de tip mini-bus, însoțitorul oferă ultimele instrucțiuni grupului de pelerini veniți să viziteze locul în care, potrivit tradiției și învățăturii creștine, s-a născut Mîntuitorul. Un grup eteroclit, în care predomină însă sud-americanii și anglo-saxonii. Aflat lîngă Ierusalim, Bethleemul de astăzi oferă încă de la intrare o priveliște sumbră: un zid imens de beton completat de sîrmă ghimpată, o imagine de tip închisoare sau lagăr, separă zona controlată de Autoritatea Palestiniană, de statul Israel, în chiar inima acestuia. Pe alocuri, pe ziduri, graffiti de natură războinică care arată indivizi cu cagule, în plină acțiune – aruncînd cu pietre sau folosind o praștie – descriu istoria acțiunilor de protest palestiniene, începînd cu prima Intifada. Lîngă ele, plictisiți și toropiți de căldură, își fac rondul foarte tineri soldați israelieni. Sîntem preluați de un bătrîn în costum gri care ne conduce spre un magazin cu obiecte de artizanat. Unele sînt la fel de kitschoase ca acelea de prin mînăstirile și bisericile noastre: brățări cu iconițe, medalioane cu Fecioara Maria, Cina cea de Taină sculptată în lemn masiv, toate la prețuri amețitoare. Pentru ca toate confesiunile să fie mulțumite, în spiritul turismului ecumenic, poți să alegi din oferta de icoane ortodoxe, figurine catolice din ipsos, viu colorate, Biblii în engleză, pentru uz protestanto-american, sau chiar menore sau mezuze, în cazul în care se ivesc și turiști israelieni. Pe un raft, omniprezentele produse cosmetice bazate, pasămite, pe nămolurile și apele-minune de la Marea Moartă, în vecinătatea compartimentului cu sticluțe cu apă sfințită.
În sfîrșit, reușim să trecem de punctul de control, într-o înghesuială formată în bună măsură de femei în veșminte musulmane însoțite de patru-cinci copii. De altfel, la intrarea pe teritoriul palestinian, o inscripție pe zid ne face o declarație de dragoste: „I love tourists“.
Lupta pentru supraviețuire
Bătrînul în costum gri ne spune, pe scurt, povestea arabilor creștini din Bethleem: la începutul anilor ’80, erau în jur de 60.000, din 80.000 de locuitori. Apoi, au început să dispară în ritm accelerat: astăzi, sînt maximum 12.000, și ei pe picior de plecare. Primele victime, într-un război care nu-i privește, pe care nu l-au declanșat și nu l-au dorit. Cu fiecare conflict, atentat sinucigaș, Intifada, contraofensivă israeliană, ei sînt primii care-și fac bagajele și se duc unde văd cu ochii.
Sentimentul de nesiguranță a devenit acut de cînd Bethleem-ul a intrat sub control palestinian. Puținii rămași sînt chemați de rudele aflate deja în Europa, SUA, Australia. Astfel, ne aflăm în plin paradox: pe pămîntul sfînt, vizitat de milioane de pelerini creștini din toată lumea, creștinii născuți în chiar locul Nașterii sînt o specie pe cale de dispariție. În Biserica Nașterii Domnului, coada de pelerini pare fără sfîrșit, iar la cîțiva pași, în casele de piatră albă tipice Orientului Mijlociu, o altă familie își face bagajele. „Iar ceea ce vedeți aici, doamnelor și domnilor – continuă bătrînul –, sînt rezultatele muncii noastre. Fiindcă, vă dați seama, ce activitate economică ar putea să fie profitabilă într-un astfel de loc al războiului? Ce fel de comerț ar fi posibil aici? Așa că acum, noi, cei rămași, trăim din turism. Din obiectele pe care le vedeți aici.“ Pînă atunci indiferenți și absenți, vizitatorii deschid poșetele, portofelele și buzunarele. Se cumpără icoane, brățări, tablouri, broșuri.
Pelerinii
„Știi, eu nu sînt o persoană religioasă sau chestii de genul ăsta. Cred în spiritualitate. Mă interesează toate religiile. M-am născut catolică, dar nu vreau să mă limitez la o singură credință, e plictisitor. Practic yoga, cînd vreau să mă regăsesc. De-asta cred că aici se află un punct energetic important, pozitiv, al planetei. Mă înțelegi, nu?“ O braziliancă drăguță împărtășește convingerile ei religioase, proaspătului amic mexican. În aer plutește un început de flirt, așa că toată lumea care înțelege spaniola zîmbește îngăduitor cînd le aude conversația. Sobrul tată de familie german, venit cu soția și cei trei copii, e uluit cînd aude că trebuie să-și pună o eșarfă, ceva peste genunchi, fiindcă bermudele se opresc deasupra. Alături, un norvegian scapă „la mustață“: și el are bermude, dar un pic mai lungi. Așteptăm, de vreo trei sferturi de oră, în Biserica Nașterii, să ajungem în grota în care o stea argintie marchează locul în care tradiția spune că s-a născut Iisus. „Vi s-a spus dinainte care sînt regulile în privința hainelor“ – spune excedat Jorge, ghidul care ne-a preluat la intrarea în lăcaș. „Femeile trebuie să-și acopere umerii și decolteul. Bărbații – să poarte pantaloni deasupra genunchilor. Aici este o biserică ortodoxă și regulile sînt stricte. Ce e atît de greu de înțeles?“ Biserica de piatră, cu o curte încăpătoare, în care se intră printr-o ușă foarte joasă ce te obligă să te apleci, numită „poarta smereniei“, e împărțită în trei compartimente: catolic, armean și ortodox. Însă ortodocșii, prin Patriarhia greacă a Ierusalimului, au monopolul administrativ al grotei Nașterii. În mijlocul Bisericii se află un mozaic, vestigiu – afirmă ghidul – al primei biserici din Bethleem, construită de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare. În jur, tot soiul de pelerini: de la „spiritualiști“ de genul tinerei brazilience, pînă la călugărițe ortodoxe, de la călugări franciscani italieni, la grupuri de turiști americani. Ghizii și pelerinii vorbesc concomitent în toate limbile pămîntului: la un moment dat, se aud și frînturi de conversații în română. Cîteodată, procesiuni de pelerini cu lumînări în mînă, care cîntă și se roagă, vin în valuri. Coborîm cîteva scări și intrăm în grota Nașterii. Și aici, dai peste atitudini diferite: de la femeile ortodoxe cu capul acoperit, care se roagă în genunchi, pînă la sud-americani macho care își aranjează freza înainte de a se fotografia în fața stelei argintii din grotă. Fiindcă această masă umană atît de diversă are ceva în comun: aparatele de fotografiat care țăcăne neîncetat. Intrarea în grotă e străbătută, cu efect vizual de fulger, de lumina blitz-urilor.
Nu departe, o altă biserică e construită pe Cîmpul Păstorilor, locul unde s-ar fi plimbat, cu turmele, smeriții ciobani care aveau să fie martori ai primelor momente pe pămînt ale Pruncului sfînt. Preoți și pastori țin predici în spațiul din spatele bisericii, ascultați cu evlavie de credincioși. Și pe un deal, nu departe, arătare din alte timpuri, un cioban în haine umile își îndeamnă cele cîteva oi anemice să înainteze. Orice conversație se oprește: sîntem furați de această apariție care a făcut timpul să încremenească, peste două milenii.
În foc încrucișat
În fața bisericii, o moschee și o biserică își alătură semiluna și crucea pe cerul de un albastru pal, lipsit de nori. Simbolic vorbind, o imagine puternică, dar lipsită de acoperire în realitate. Creștinii se simt tot mai stingheri în acest loc, pe care broșurile turistice vor să-l prezinte ca pe o oază a toleranței interconfesionale.
Jorge – ghidul care ne prezintă Bethleem-ul în engleză și spaniolă – este palestinian. Tatăl lui, spaniol, a întîlnit o arăboaică, s-au îndrăgostit și s-au căsătorit. Cînd a trimis o aplicație la o universitate din Spania, spaniolii au fost intrigați de numele lui cu rezonanțe iberice și l-au primit. După cîțiva ani, s-a întors acasă și acum însoțește grupurile de turiști care vor să viziteze locurile sfinte. Și el se plînge de situația grea, dar evită să spună ce anume se întîmplă, de parcă nenorocirea ar fi abstractă, o chestiune de destin, o povară venită de sus.
Spre seară, grupul nostru de pelerini se întoarce la Ierusalim. Aici, pentru un moment de liniște după o zi atît de încărcată, poposim într-un restaurant. După cîteva pahare de vin, cînd limbile se dezleagă, patronul, arab creștin-ortodox, începe să vorbească despre situația din Bethleem: „Practic, sîntem prinși de ani întregi într-un foc încrucișat. Pentru israelieni sîntem doar arabi, deci aliați de facto ai musulmanilor. Pentru musulmani sîntem creștini, deci străini, «cruciați», prieteni ai israelienilor. După ultima Intifada, imediat după 2000, și eu m-am gîndit să plec. Ei se bat și noi plecăm, fiindcă nu înțelegem nimic din ce se întîmplă. Fiica mea e deja în Canada, am trei băieți mai mici, dar și ei ar vrea să plece. Cred că restaurantul ăsta și oaspeții pe care îi am din cînd în cînd, ca dvs., sînt ultimele lucruri care mă rețin. Și, poate, pasiunea mea pentru vinuri. Ăsta e întotdeauna un motiv bun să rămîi, și unul la fel de bun să pleci. Știți că aici, în Israel, avem vinuri foarte bune? Dați-mi voie să vă prezint cîteva...“
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Magie și superstiție la evrei

Mesaj Scris de Admin la data de 09.09.10 8:58

Magie și superstiție la evrei
Cartea constituie o explorare fascinantă a unor forme religioase care nu au dispărut cu totul, ci persistă în imaginarul popular. Potrivit autorului, nu este posibil să înțelegem corect spiritualitatea și istoria poporului evreu fără să încercăm să îi recuperăm folclorul și credințele din secolele trecute.
JOSHUA TRACHTENBERG
„Magie și superstiție la evrei"
Religie, 380 pagini, Editura Herald, Colecția „Cultură și civilizație".
Preț: 34 lei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CINE ESTE EVREU: O PROBLEMĂ NEREZOLVATĂ A STATULUI ISRAEL de

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.10 11:52

CINE ESTE EVREU: O PROBLEMĂ NEREZOLVATĂ A STATULUI ISRAEL


Recent in statul Israel a fost redeschisă – pentru a nu știu câta oară - o problemă veche: cine este evreu. De data aceasta nu sub forma unei definiții, ci a unui aspect legislativ, respectiv al convertirilor la iudaism. Este vorba de legea propusă de deputatul David Rotem din partidul “Israel Beiteinu”, aflat în coaliția guvernamentală, partid condus de ministrul de externe Avigdor Lieberman.
Deocamdată legea nu a fost supusă la vot în cea de a doua și a treia lectură, ca urmare a intervenției primului ministru Beniamin Netanyahu. El a afirmat că această lege va distruge unitatea poporului evreu și va produce o ruptură în relațiile dintre Israel și diaspora evreiască (în special cea americană) – și a cerut șase luni pentru rediscutarea și amendarea ei, după consultații prealabile cu Agenția Evreiască și cu reprezentanți ai curentelor religioase reformist și conservativ din Statele Unite ale Americii. Motivul? Evrei din aceste curente sunt printre susținătorii materiali ai statului Israel, pe lângă faptul că sunt susținători politici ai lui. Precum și să o rediscute împreună cu reprezentanți ai partidelor religioase și a partidului ”Israel Beitenu” și să o reanalizeze împreună cu aceștia.
CINE ESTE EVREU?
Pentru a prezenta ideea fundamentală care a stat la baza legii propuse (Legea convertirilor la iudaism) și conținutul rezumativ al ei, este important să ne referim pe scurt la definiția conceptului de evreitate. Diferite încercări în acest domeniu au fost considerate problematice. Totuși, statul Israel a avut nevoie de o definiție clară, acceptată din punct de vedere juridic, inclusiv pentru definirea satutului persoanelor interesate de a imigra în țară și a primi cetățenia ei. In cele din urmă, “legea reîntoarcerii” din anul 1950 a specificat că poate imigra în Israel orice evreu din lume, iar un amendament la această lege, din anul 1970, a specificat că poate imigra în Israel și primi cetățenia statului (respectiv calitatea de “ole hadaș”) atât orice evreu sau evreică, cât și orice copil sau nepot al unui evreu sau al unei evreice, cu condiția de a nu-și fi schimbat religia în mod voluntar niciodată. Precum și membrii familiei lui (sau ei) care vin în țară împreună cu el sau cu ea. În privința apartenenței la evreitate, cel dintâi prim-ministru al Israelului, David Ben-Gurion a convocat o conferință de intelectuali de tendințe politice, apartenențe culturale și orientări religioase (sau nereligioase) diferite, care în cele din urmă a adoptat punctul de vedere tradițional halachic: evreu este cel născut de o mamă evreică și cel care a trecut la iudaism.
Deci, etnicitatea evreiască este stabilită după mamă; este o rămășiță a matriarhatului, precum și ideea certitudinii, în cazul în care tatăl nu este cunoscut. În privința convertirii la iudaism, fără o specificare clară, ea trebuia făcută la un rabin ortodox, deoarece sistemul religios instituționalizat din Israel era ortodox. Totuși erau acceptate și persoanele trecute la iudaism în străinătate. Persoanele imigrate în Israel fără să fie de religie evreiască nu se bucură de unele drepturi legate de primirea serviciilor religioase, precum dreptul de a se căsători religios, de a-și înregistra copiii ca evrei și de a fi înmormântate în cimitirele evreiești, cu excepția unor parcele speciale. Lucru care a nemulțumit acești oameni, astazi în număr de circa 250.000 sau chiar 300.000 persoane (nu cunoaștem numărul lor exact, uneori este prezentat exagerat, alteori minimalizat; majoritatea lor sunt imigranți din fosta Uniune Sovietică, dar și din alte țări, inclusiv din România). Ideea acceptării etnicității evreiești și după tată, susținută de unii politicieni și intelectuali israelieni, printre care renumitul cercetător al Cabalei Gershom Sholem (și acceptată de unele grupuri reformiste din SUA) nu a fost acceptată oficial în statul Israel.
CURENTELE RELIGIOASE ÎN IUDAISM
În prezent există patru curente religioase în iudaism: ortodox, conservativ sau tradiționalist, reformist și reconstrucționist. În statul Israel, singurul curent recunoscut oficial este cel ortodox, în diferite variante: așkenaz și sefard, hasidic și lituanian oponent hasidismului, ultrareligios (“haredy”) dar și religios moderat modernsau național-religios ori sionist religios (“hatzionut hadatyt”). Între aceste aspecte ale curentului evreiesc ortodox există diferențe, uneori mari, de exemplu între evreii ultraortodocși și cei religioși moderni, de obicei moderați în chestiuni halachice, sau între evreii ultrareligioși așkenazi și cei sefarzi.
M-am referit la aceste diferențe în câteva articole precedente și nu vreau să insist asupra lor din nou. Ceea ce trebuie să specific este existența Șef-Rabinatului de stat, condus de doi Șef-Rabini, unul așkenaz și al doilea sefard, care conduc afacerile religioase, inclusiv Tribunalul Rabinic Suprem. De asemenea, există Consilii religioase locale, precum și rabini ai orașelor, ultimii în aceeași formă – așkenaz și sefard. De obicei, in aceste funcții sunt aleși rabini de orientare religioasă moderată, proveniți din rândul sionismului religios; uneori însă, pot fi aleși rabini de orientare mai strictă, apropiați de cercurile ultrareligioase.
Curentele conservator, reconstrucționist și reformist nu sunt recunoscute în mod oficial în statul Israel: ele funcționează în mod particular, independent, fără o recunoaștere oficială, neputând lua decizii acceptate de autoritatea statală. Aceste curente activează în special în afara Israelului, în Diaspora evreiască, alături de curentul ortodox, în special în SUA, dar și în Canada, țările Americii Latine, Australia, țările europene (unde reformismul este denumit ”iudaismul liberal”). Curentul ortodox cere respectarea strictă (sau, cel puțin, atentă) a normelor halachice. Curentul sionist religios caută punerea în aplicare a normelor halachice în condițiile noi, ale existenței statului Israel. Curentul reformist (apărut în forme mult mai moderate în secolul al 19-lea) afirmă că încearcă adaptarea normelor halachice în condițiile secolului 21, determinând practic anularea unora dintre acestea.
Curentul conservator, întemeiat în secolul al 19-lea de către rabinul Zacharias Fraenkel, numit și “reforma conservatoare”, urmărește un reformism moderat, păstrând tradiția într-o formă diferită, fără obligarea respectării normelor halahice, ci a aspectelor tradiționale. Curentul reconstrucționist, întemeiat în secolul al 20-lea de către rabinul Mordechai Kaplan urmărește menținerea vieții evreiești pe calea punerii accentului pe educație. Un alt curent, neo-ortodox, întemeiat în Germania în secolul al 19-lea de catre rabinul Samson Raphael Hirsch, a încercat modernizarea ortodoxiei, bazat în parte pe teze atribuite filosofului Moses Mendelssohn. Acest curent însă a pierdut teren și astăzi este puțin reprezentat.
PROBLEMA CONVERTIRII LA IUDAISM
Istoria evreiască a reunit aspectul etnic și aspectul religios. De aceea, în afara apartenenței etnice dovedită prin naștere, a apărut și apartenența prin convertire. Ea a existat dealungul întregii istorii evreiești, încă din perioada biblică. Uneori, trecerea la iudaism era făcută cu simplitate și ușurință: este cazul moabitei Ruth, așa cum apare în cartea cu același nume din Biblia Ebraică. Numărul convertiților la iudaism a fost mare în perioada elenistică. Ulterior, el a fost mare și în perioada Talmudului. Au apărut chiar două “școli” menționate în Talmud reprezentând două puncte de vedere asupra convertirilor la iudaism și a acceptării convertiților. Prima este cea a învățatului Shammai, care cerea rigorismul: poate fi acceptat în calitate de convertit cel care a studiat Tora (Pentateucul), cunoaște cele 613 comandamente ale Torei și le respectă cu strictețe. Cea de a doua este cea a învățatului Hillel, de orientare moderată: el cerea unui candidat la conversiune să înceapă să învețe Tora, să cunoască baza ei, iar apoi să continue să învețe Tora în măsura posibilului, ca orice evreu nativ și să respecte ceea ce a învățat. Întrebat de un candidat la conversiune care este baza iudaismului, rabinul Hillel a răspuns: “Iubește pe semenul tău ca pe tine însuți”, iar când acel candidat la conversiune a declarat că acceptă acest lucru, rabinul Hillel l-a convertit. Cele două curente au continuat să existe dealungul istoriei evreiești, până în prezent. Desigur, voința cuiva de a se converti la iudaism a fost influențată de multe aspecte istorice, social-politice, culturale, religioase și individuale-psihologice.
PROBLEMA CONVERTIRII LA IUDAISM ÎN STATUL ISRAEL
Deoarece singurul curent religios recunoscut în statul Israel este cel ortodox, rabinii aparținând acestui curent sunt singurii în drept să convertească pe cineva la iudaism. Bineînțeles, convertirile recunoscute oficial sunt cele făcute în fața unui tribunal rabinic oficial, aparținând statului și funcționând pe baza legii statului, care le acordă atribuția de a face convertiri la iudaism. Dar există câteva aspecte. Primul este, dacă respectivul rabin judecător rabinic (“dayan”) este mai strict în aplicarea normelor halachice, cerând candidaților la conversiune respectarea strictă a celor 613 comandamente ale Torei, sau dacă este mai liberal sau mai elastic în concepția și gândirea lui, renunțând să ceară acest lucru de la început. Deci, vechea dispută între rabinii Shammai și Hillel în condițiile Israelului contemporan. Al doilea aspect se referă la cetățenia respectivilor candidați la conversiune, respectiv dacă sunt cetățeni ai Israelului și locuitori ai săi, ori sunt centățeni ai altor state veniți în Israel din motive diferite (studenți, turiști, muncitori străini, parteneri de căsătorie ai unui cetățean israelian, bebeluși adoptați în străinătate) care doresc să treacă la iudaism. Cel de al treilea aspect este cel al existenței persoanelor convertite la iudaism în străinătate care vor să imigreze în Israel. Cel de al patrulea aspect este cel al atitudinii și motivelor care determină un cetățean israelian sau o cetățeancă israeliană laic sau respectiv laică dar care nu este născut evreu sau evreică să treacă la iudaism. Cel de al cincilea aspect este cel al atitudinii diferitelor categorii ale populației Israelului față de convertiți.
În privința primului aspect, trebuie să menționăm că există diferite feluri de judecători rabinici. Unii dintre ei afirmă un punct de vedere extremist: unul era chiar mândru că nu a acceptat convertirea la iudaism a nimănui în tot cursul carierei sale. Dar alții acceptă convertirile cu mai multă ușurință, iar o convertire făcută nu poate fi anulată decât cu greutate. În privința celui de al doilea aspect, trebuie să menționăm ca statul încurajează sau cel puțin ajută convertirea la iudaism a cetățenilor săi care nu sunt evrei în conformitate cu normele halachice. Este vorba despre oameni care au învățat în școli israeliene, vorbesc limba ebraică, au servit sau servesc în armată, lucrează în țară. Deci, este necesar ca acești oameni să nu fie diferiți de ceilalți și să se integreze total în țară. În privința cetățenilor altor țări, atitudinea nu este aceeași, tendința fiind de a verifica motivelor care îi determină să treacă la iudaism. O atitudine relativ dură este în special față de lucrătorii străini care vor să rămână în Israel și să capete cetățenia lui. În privința celui de al treilea aspect, trebuie să menționăm că, în mod teoretic, orice convertire la iudaism făcută în străinătate trebuie recunoscută. Totuși au existat dispute și în acest sens, cercuri ultraortodoxe cerând controlul aspura rabinilor care au făcut convertirea în străinătate. A fost chiar un caz în care un ministru de interne și-a dat demisia și partidul lui a părăsit coaliția guvernamentală, datorită acordării cetățeniei israeliene unei femei convertită la iudaism de către un rabin reformist din SUA. În cele din urmă, ea a primit cetățenia israeliană și buletin de identitate, fiind recunoscută și căsătoria ei religioasă cu un cetățean israelian, de asemenea oficiată în străinătate de către un rabin reformist.
În privința celui de al patrulea aspect, trebuie să menționăm că trecerea la iudaism a unur cetățeni israelieni care nu sunt evrei din punct de vedere halachic este văzută de aceștia ca o formă de identificare cu țara și o dorință a lor de a fi ca toți ceilalți și de a beneficia de drepturi la servicii religioase legale. Dar în același timp, în rândul unor cetățeni israelieni laici, fenomenul este văzut ca un element religios acceptat de populația laică fără ca evreii laici să-l accepte din punct de vedere religios, ci numai din punct de vedere social: căsătorii legale, copii circumciși care să nu fie diferiți de ceilalți la școală și la armată sau în alte cazuri de viață colectivă, înmormântări ca ale tuturor. Mulți dintre evreii laici care influențează asupra rudelor lor neevrei de a trece la iudaism, sunt complet necunoscători în domeniul teologiei iudaice. Uneori se ajunge chiar la un paradox: unii candidați la conversiune devin cunoscători în acest domeniu mai mult decât rudele sau prietenii lor evrei laici nativi, devin convinși de ideile religioase și decid să părăsească societatea laică și să treacă în tabăra religioasă. În privința celui de al cincilea aspect, trebuie să menționăm că atitudinea societății israeliene față de convertiți nu este unică, ci ambivalentă: pe de o parte ei sunt bine primiți (aici trebuie să menționăm că în Biblia Ebraică este o frază care cere iubire față de străin, “și vei iubi străinul”), pe de altă parte în unele cercuri religioase ei sunt extrem de verificați, deoarece se consideră că nu au un “blazon” și există reticențe în privința căsătoriei cu ei sau cu urmașii lor imediați.
Desigur, există și atitudini speciale față de bebelușii înfiați de familii israeliene în străinătate și convertiți la iudaism ca minori. Dacă la vârsta de 12 ani fetele sau la 13 ani băieții (majoratul religios) nu declară că vor să părăsescă iudaismul, ei rămân evrei, decizia de convertire semnată de părinți pentru ei rămâne valabilă. Deoarece și în acest caz s-a cerut părinților să trăiască o viață religioasă, bazată pe normele halahice, iar unii nu au putut sau nu au vrut acest lucru, aceștia au declarat trecerea copiilor la iudaism în cadrul comunității conservative. În cele din urmă, acești copii au fost recunoscuți ca evrei. Aici trebuie să adăugăm încă un aspect. Unii oameni, atât evrei complet laici, cât și care nu sunt evrei din punct de vedere halachic și nu sunt nici credincioși, nici practicanți ai niciunei religii, ci atei declarați, preferă să nu facă actul convertirii la iudaism, considerat ca nefiind potrivit gândirii lor personale.
Datorită greutății convertirii la iudaism a unor tineri cetățeni israelieni, statul a luat unele măsuri în urmă cu câțiva ani: ușurarea convertirii la iudaism a soldaților care nu sunt evrei, precum și a tinerilor care voiau să se căsătorească. Un curs de convertire la iudaism durează circa un an an. Incercarea a fost de a-l scurta pentru cei care aveau unele cunoștințe iudaice. A fost întemeiat un institut special, condus de rabinul ortodox moderat Haim Druckman, unul dintre liderii sionismului religios, om popular în rândul tineretului datorită activității lui în domeniul educațional și de popularizare a iudaismului, de asemenea fost deputat în Knesset din partea Partidului Național-Religios. În cadrul acestui institut predau cursuri atât rabini ortodocși, cât și rabini conservativi și reformiști, examenele erau suținute în fața lor, dar și în fața unui tribunal rabinic ortodox moderat condus de rabinul Haim Druckman, el fiind cela care trebuia să recunoască respectiva convertire. Totuși era o liberalizare, o ușurare. Dar după câțiva ani, unii oameni politici ultrareligioși au pornit împotriva acestui institut și a trbunalului rabinic al rabinului Druckman. S-a mers până la a se cere anularea unor conversiuni. Rabinul Druckman a protestat, dar ulterior a trebuit să accepte să-și părăsească postul și să iasă la pensie. Problema convertirilor la iudaism a reapărut și s-a agravat din nou.
PROPUNEREA DE LEGE A DEPUTATULUI DAVID ROTEM

Partidul “Israel Beiteinu”, bazat în mare parte pe voturile originarilor din fosta Uniune Sovietică a decis să ia măsuri în acest sens, pentru a satisface interesele acestei părți a votanților lui. Dar în coaliția guvernamentală sunt și partide religioase. Rezultatul a fost încercarea unei soluții de compromis. Propunerea de lege a deputatului David Rotem include două aspecte. Primul este decizia de permitere a acceptării conversiunilor de către rabinii municipali. Aceasta este o ușurare: mulți rabini municipali sunt adepți ai metodei rabinului Hillel și nu a metodei rabinului Shammai. Deci, convertirile la iudaism vor putea fi făcute mai ușor, fără a li se cere convertiților sau părinților copiilor convertiți să adopte un mod de viață religios halachic fără voia lor. Dar orice convertire va trebui să fie recunoscută de Șef-Rabinatul de stat. În acest caz apare o problemă. În majoritate cazurilor, Șef-Rabinii sunt aleși din rândul rabinilor ortodocși moderați, ai sionismului religios.
Dar ce se întâmplă în cazul unui Șef-Rabin care să prefere metoda rabinului Shammai și nu a rabinului Hillel? Acesta va putea anula o convertire făcută de un rabin (respectiv de un tribunal rabinic) orășenesc local și va putea impune modul de viață ultrareligios sau religios unor convertiți pentru a nu li se anula conversiunea. Deci o complicare a lucrurilor și accentuarea diferenței între evreii laici născuți evrei și convertiții la iudaism care ar prefera un mod de viață laic, dar fiind evrei. Faptul a provocat nemulțumire chiar și în partidul “Israel Beiteinu”: propunerea de lege nu satisface cererea imigranților din fosta URSS. Nici partidele ultrareligioase “Yahadut HaTorah” – ashkenaz și “Shas” – sefard/oriental – nu au fost mulțumite de această lege, considerând că totuși schimbă status-quo-ul existent. S-a ajuns chiar la pericolul unei crize guvernamentale (poate că acesta a fost unul dintre scopurile disputei), dar în cele din urmă s-a constatat că nici un partid politic nu este interesat în aceasta, mai ales înaintea vacanței parlamentare.
În cele din urmă, soluția temporară, o amânare, a venit din partea primului ministru Netaniayahu. Proteste au venit și din partea liderilor curentelor conservativ și reformist din SUA, fie direct, fie prin intermediul liderilor lor locali din Israel. Ambele părți, cea ortodoxă și cea reformistă-conservativă au început să facă presiuni. Liderii reformiști și cei conservativi au afirmat că această lege înseamnă monopolul Șef-Rabinatului israelian (ortodox) asupra convertirilor. Dar deputatul Rotem a afirmat că legea nu se referă la Diaspora evreiască, în străinătate fiecare putând trece la iudaism așa cum crede, ci se referă numai la statul Israel. Reacția cercurilor reformiste a fost că nu-i pot părăsi pe frații lor din Israel atunci când aceștia au nevoie de ei. S-a ajuns ca ambele părți să se acuze reciproc de presiune politică. Afirmația cercurilor reformiste era că legea crează o prăpastie în mijlocul poporului evreu. Reacția cercurilor ortodoxe a fost că pe această cale unitatea poporul evreu nu este păstrată, ajungându-se la asimilare.
În cele din urmă, punctul de vedere al primului ministru a fost acceptat. Deocamdată. Ce va urma? Nu știm. Să sperăm că bine…Deocamdată, amânarea votării legii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

I-a pedepsit Dumnezeu pe romani pentru distrugerea...

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.10 7:21

I-a pedepsit Dumnezeu pe romani pentru distrugerea...



Arheologul biblic Hershel Shanks a găsit dovezi care atestă că anumite surse literare și epigrafice fac legătura între două evenimente apropiate temporal, care au avut impact devastator asupra evreilor și romanilor: distrugerea Templului din Ierusalim și dispariția orașului Pompei.
Într-un articol, intitulat “Distrugerea orașului Pompei – răzbunarea lui Dumnezeu”, publicat în revista Biblical Archeological Review, arheologul biblic Hershel Shanks, examinează unele izvoare istorice, care atestă că o anumită parte a populației orașului Pompei, probabil de origine evreiască, a asimilat erupția vulcanului Vezuviu cu o pedeapsă divină pentru distrugerea Templului lui Irod.
Proximitatea temporală a celor două evenimente și data calendaristică similară la care au avut loc (Tisha B’av – ziua în care evreii comemorează distrugerea celor două temple din Ierusalim), constată arheologul, ar fi putut naște o astfel de legătură în rândul comunității evreiești.
Ce izvoare istorice atestă legătura?
Percepția istoricilor romani, care au relatat evenimentul, printre care Cassius Dio și Pliniu cel Tânăr, este una de distrugere absolută. Aceștia arată că evenimentele au fost atât de devastatoare și manifestarea erupției atât de violentă, că toți observatorii direcți au crezut că asistă la sfârșitul lumii, în care soarele dispărea pentru a lăsa loc nopții, în spatele unui nor de cenușă, iar pământul se surpă, pentru a înghiți umanitatea. Distrugerea templelor zeilor locali, inclusiv celui a lui Jupiter Capitolinus, a avut un efect psihologic distructiv asupra participanților la eveniment, confirmându-le senzațiile. Totuși, istoricii romani nu au făcut nicio legătură între evenimentele investigate de Shanks.
Mult mai probabilă a fost asimilarea celor două evenimente în cadrul comunității evreiești – atestată istoric în Pompei – mult mai marcată de distrugerea Templului de către legiunile romane conduse de Titus în anul 70 d.Ch.
Arheologul a găsit dovada unei astfel de legături în cartea patru a Oracolelor Sibilinice, compuse din previziuni ale un sibile evreice. Deși, respectivele paragrafe sunt revelate după erupția din 79, ele apar cu titlu de previziune:
O furtună a războiului se va abate asupra Ierusalimului
din Italia, și va distruge marele Templu al lui Dumnezeu
Un lider roman [Titus] va veni... și va arde Templul din Ierusalim,
ucigând mulți evrei, distrugându-le pământurile

Când lemnul va arde, din măruntaiele pământului [Vezuviu]
în Italia, și se va ridica până în ceruri
va incendia multe orașe, distrugându-le locuitorii.
Multă cenușă va umple cerul
și o ploaie de rocă incandescentă va lovi pământul.
Vor simți furia lui Dumnezeu”.
O sursă epigrafică, ulterioară erupției vulcanului, scrisă cu litere latine, confirmă ipoteza furiei divine, în accepțiunea comunității evreiești. La scurt timp după tragedie, un locuitors reîntors al Pompeiului scrijelea cuvintele “SODOM GOMOR”, pe peretele unei case. Arheologul consideră că ploaia de foc abătută asupra Pompeiului a fost o pedeapsă a lui Dumnezeu. Totuși, ceea ce nu lămurește arheologul este legătura directă cu evenimentele din 70 d.Ch. Cercetările arheologice din Pompei și Herculaneum au relevat o serie de fresce reprezentând poziții erotice chiar pornografice și numeroase alte mozaice, statuete și alte obiecte care denotă senzualitatea. Așadar, există posibilitatea reală ca sursa epigrafică să aibă în vedere decadența morală a pompeienilor, similară celei din cauza căreia locuitorii Sodomei și Gomorei au dispărut, stârnind mânia lui Dumnezeu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israel: „Nu“ partidelor ultrareligioase

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.10 7:32

Israel: „Nu“ partidelor ultrareligioase



Un recent sondaj de opinie citat de „ Jerusalem Post“ relevă că majoritatea israelienilor vrea excluderea din coaliția guvernamentală a celor două partide ultrareligioase – Shas și Iudaismul Unit al Torei.
Astfel, 95% din alegătorii evrei laici, dar și 62% din evreii credincioși consideră că partidele ultrareligioase și-au pierdut credibilitatea în ochii publicului care dorește menținerea democrației și a statului de drept.
Declarația îi aparține rabinului Uri Regev, directorul organizației Hiddush - Pentru Libertate Religioasă și Egalitate în Israel, care a realizat sondajul. Cetățenii nu vor tolera ca viitorul Israelului să fie amanetat partidelor ultra­religioase, a precizat el.
Potrivit sondajului, 58 la sută din cei chestionați ar dori un guvern de uniune națională în care să intre, în locul celor două formațiuni ultrareligioase, partidul Kadima (acum în opoziție).
Conflictul dintre laic și religios
Rezultatele sondajului ilustrează o stare de fapt cunoscută de multă vreme în Israel - conflictul dintre caracterul laic și religios, mai ales sub forma sa extremistă, al statului evreu.
Există analiști care consideră că ideologia ultrareligioasă, prezentă pregnant în coloniile evreiești din Cisiordania, este o amenințare la securitatea Israelului. La ora actuală, afirmă ei, o mare parte a corpului ofițeresc al armatei israeliene, odinioară bastionul laicității, este compusă din tineri ultrareligioși educați în ieșivoturi (școlile religioase).
Viața de zi cu zi a israelienilor este tulburată de numeroase manifestări violente ale ultrareligioșilor, cum au fost cele din vara trecută, împotriva unor parcări private din Ierusalim care funcționau și sâmbăta.
De curând, mii de părinți ultrareligioși au protestat față de hotărârea Ministerului Învățământului de a unifica două școli religioase de fete și au refuzat să-și trimită copiii acolo.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

DISCRIMINARE RASIALĂ SAU DIFERENȚĂ RELIGIOASĂ

Mesaj Scris de Admin la data de 04.07.10 16:55

DISCRIMINARE RASIALĂ SAU DIFERENȚĂ RELIGIOASĂ
http://www.acum.tv/articol/14271
Recent, in Israel a aparut un nou aspect social care a ajuns in dezbaterea publica: nonacceptarea unor eleve de origine sefardo-orientala intr-o scoala ultrareligioasa din localitatea Imanuel. Este vorba despre o asezare evreiasca ultrareligioasa moderata din Shomron, un oras destinat initial sa fie un oras in care sa predomine modul de viata ultrareligios. Insusi numele orasului este semnificativ: in limba ebraica, Yim anu El (Imanuel) inseamna: Dumnezeu este cu noi. Bineinteles, majoritatea locuitorilor acestui oras mic sunt indentificati ideologic cu partidele si curentele ultrareligioase: Yahadut HaTora (Iudaismul Torei, respectiv al Talmudului si Bibliei Ebraice, partidul ultrareligios al evreilor ashkenazi) si Shas (Shomrei Tora Sfaradim, respectiv Sefarzii Pastartori ai Torei, partidul ultrareligios al evreilor sefarzi). Bineinteles, in acest cadru toate deciziile sunt luate de rabinii apartinand celor doua curente. In privinta evreilor ultrareligiosi ashkenazi din oras, grupul cel mai puternic s-a dovedit a fi cel al hasidimilor de Slonim.
Totusi, desi este vorba despre evrei ultrareligiosi (care din pacate sunt uneori neintelesi, neacceptati si chiar respinsi de societatea israeliana laica datorita modului lor diferit de comportare, viata si imbracaminte, precum si datorita culturii lor diferite) evreii ultrareligiosi din orasul Imanuel au fost acceptati, in mod partial, ceva mai usor: motivul este ca acesti oameni recruteaza si servesc in armata israeliana.
Intrucat evreii ultrareligiosi au o perceptie de viata si socioculturala diferita de cea a evreilor laici si traditionalisti moderni, ei si-au creat un sistem de invatamant diferit, bazat pe sistemul de invatamant traditional evreiesc, existent in anumite forme inca dinaintea modernizarii. Baza educatiei copiilor lor nu o formeaza materiile laice, ci studiul Bibliei Ebraice, Talmudului si comentariilor rabinice. Totusi, in scolile lor sunt predate si unele materii laice, necesare tinerilor ultrareligiosi pentru a-si face o profesiune practica. Desi, trebuie sa mentionam ca multi evrei ultrareligiosi prefera sa se ocupe numai cu studiul Torei toata viata, preferand saracia materiala si bogatia spirituala (conform interpretarii lor) bogatiei materiale si saraciei spirituale. Ei sunt convinsi ca pe aceasta cale indeplinesc un comandament divin. Adaugam ca aceste scoli apartin ele insele curentului religios care le-a intemeiat, iar parintii elevilor se identifica ei insisi cu acel curent. In numeroase cazuri, aceste scoli se intretin in special din donatii particulare, din partea unor evrei ultrareligiosi din Israel si mai ales din strainatate care se identifica cu punctul de vedere al curentului religios respectiv. Dar aceste scoli – cu exceptia celor apartinand curentului antisionist extremist – primesc si fonduri din partea guvernului israelian. Acest lucru le obliga sa accepte unele aspecte legate de sistemul de invatamant “modern”: predarea unor materii laice si acceptarea tuturor copiilor in scoala, indiferent de apartenenta comunitara si religioasa a parintilor. Totusi, acest ultim aspect este receptat uneori in mod partial si teoretic, fara a fi pus in practica in mod real. Ministerul Invatamantului intelege situatia si prefera sa evite conflicte sociale care pot duce la conflicte culturale si chiar politice, mergand pana la instabilitate guvernamentala: partidele ultrareligioase moderate, care colaboreaza cu “sionistii”, pot parasi coalitia guvernamentala, lucru care nu este de dorit nici pentru politicieni, nici pentru societatea israeliana, chiar daca evreii ultrareligiosi sunt nedoriti ca persoane.
Una dintre problemele scolilor ultrareligioase este ca educatia copiilor se face in conformitate cu normele halahice, respectiv ale dreptului traditional iudaic. Dar o unitate totala in acest sens nu exista. Dreptul traditional iudaic, respectiv normele halahice, difera de la o comunitate la alta. Dealungul istoriei evreiesti, in care existau comunitati si nu exista o autoritate statala, normele juridico-halahice au aparut ca urmare a initiativei particulare a unui rabin invatat sau a altuia, fara a putea sa fie impuse altei obsti sau comunitati, care putea accepta interpretarile altui rabin cazuist. Ca urmare, au aparut norme halahice diferite de la o comunitate la alta, desi era vorba in special despre norme marginale, baza fiind totdeauna aceeasi. Totusi, aceste norme marginale, ca si diferentele in privinta conditiilor de viata au generat aparitia unor tipuri diferite de evrei. Astfel au aparut comunitati de orientare diferita: ashkenaza traditionala lituaniana oponenta hasidismului; ashkenaza hasidica (in cadrul careia au aparut numeroase curente hasidice diferite unul de celalalt); sefarda; irakiana; iemenita; etiopiana; italiana; romaniota-bizantina si altele. Pana si cartile de rugaciune sunt diferite de la un curent la altul, iar ritul religios este diferit si el. Codul de legi al iudaismului (Shulkhan Arukh), redactat de rabinul sefard Yosef Karo in secolul al 16-lea in spiritul traditiei sefarde, a trebuit sa fie adaptat necesitatilor evreilor ashkenazi de catre rabinul ashkenaz Moshe (Moses) Isserles in secolul al 17-lea. Ulterior a aparut un compendiu al sau, al rabinului ashkenaz Shlomo (Solomon) Gantzfried, in secolul al 19-lea, dar diferentele intre interpretarile sefarde si cele ashkenaze au ramas. Bineinteles, exista si diferente intre educatia baietilor (adeseori in ieshive) si a fetelor, pregatite mai mult pentru viata practica.
Scoala de fete din orasul Imanuel la care a inceput disputa este ashkenaza. Disputa a inceput deoarece nu au fost acceptate eleve de origine sefarda orientala la aceasta scoala. Faptul a provocat protestul unor rabini de origine sefarda orientala (principalii fiind fostul Sef-Rabin Ovadia Yosef si fiul acestuia, rabinul Yakov Yosef). Dar faptul ca acesti rabini au protestat public a creat o ocazie unor personalitati publice laice sa se amestece, afirmand ca aceasta este o discriminare comunitara. Ocazie extraordinara pentru acesti oameni politici laici sa-si suflece manecile si sa castige noi adepti dintre evreii laici antireligiosi pe cale demagogica. Fara sa inteleaga despre ce este vorba, sau prefacandu-se ca inteleg lucrurile “altfel”, acesti politicieni au pornit la atac. Intr-atat incat rabinii ultrareligiosi sefarzi au inteles ce se intampla si au preferat sa treaca de partea colegilor lor ashkenazi. Dar era prea tarziu: diavolul discriminarii comunitare iesise deja din sticla in care fusese inchis si isi bagase codita lui cea barligata in societatea israeliana. Propaganda impotriva discriminarii comunitare in aceasta scoala s-a extins in presa scrisa si electronica, devenind unul dintre subiectele preferate de mass-media israeliana, care prezenta lucrurile numai intr-o forma strict exterioara. Faptul ca rabinul Yakov Yosef s-a adresat Curtii Supreme laice a statului a agravat situatia. In cele din urma, Curtea Suprema a decis ca discriminarea este interzisa (personal adaug: pe buna dreptate), iar conducerea scolii respective, precum si parintii elevelor ashkenaze, trebuie sa accepte elevele sefarde-orientale in scoala. Daca nu, va fi pusa in aplicare o sentinta judecatoreasca: arestarea parintilor elevelor ashkenaze, atat a tatilor cat si a mamelor.
Publicul laic si in special cel antireligios a tresaltat de bucurie: in sfarsit, o palma trasa evreilor ultrareligiosi. Parintii elevelor ashkenaze, ca si alti evrei ultrareligiosi ashkenazi, au protestat. Ei au explicat – din pacate cu intarziere – ca nu este vorba despre o discriminare de ordin comunitar si rasial, ci de diferente religioase in privinta normelor halahice si de interpretare religioasa. In mod cu totul neasteptat, rabinii ultraortodocsi sefarzi si orientali s-au alaturat rabinilor si in general evreilor ultraortodocsi ashkenazi. Ei au afirmat ca nu erau de acord initial cu metoda, insa nu vor sa accepte amestecul politicienilor si publicului laic si antireligios in viata lor. S-a creat un paradox. Parintii elevelor ashkenaze au afirmat ca prefera sa mearga la inchisoare decat sa aplice o hotarare a unuit tribunal laic, care este opusa normelor halahice. Ceea ce s-a si intamplat. Ei au afirmat direct ca legea religioasa, a Torei, este mai presus decat legea juridica a statului si preponderenta acesteia din punctul lor de vedere. Incurarajrea lor a venit din partea Admorului de Slonim, respectat la Imanuel in mod deosebit. Tribunalul Rabinic Superior Ultrareligios a decis ca intr-adevar legea Torei, legea religioasa, este preponderenta fata de legislatia laica, deci ea trebuie sa fie respecata si nu legislatia laica in cazul unei contradictii intre aceste doua legislatii. Prin urmare, acesti evrei ultrareligiosi ashkenazi au fost arestati, (de fapt s-au prezentat ei singuri la inchisoare in haine de sarbatoare, organizand o manifestatie), iar acest lucru a provocat noi proteste. Faptul ca, din motivul de a se face presiuni asupra parintilor ultrareligiosi au fost trimisi la inchisoare atat tatii cat si mamele (care si-au luat cu ele pruncii), iar unii copii si adolescenti au ramas acasa singuri, a incitat publicul. In cele din urma s-a ajuns la un acord – dar nu este clar cum este si cum va fi aplicat – ca parintii sa mearga la inchisoare cu randul, intai tatii, apoi mamele. Publicul ultrareligios s-a unit in jurul acestei chestiuni, producandu-se o adevarata solidaritate in respingerea hotararii Curtii Supreme laice. Un ministru adjunct ultrareligios si-a mutat biroul in apropierea inchisorii in care se afla evreii ultrareligiosi arestati din acest motiv. Scandalul a devenit si mai mare prin faptul ca aceste arestari sunt valabile numai pana la finele anului scolar in acea scoala, deci circa doua saptamani de la data publicarii deciziei, ulterior nemaiavand nici un efect, in afara celui social.
S-a ajuns chiar la o afirmatie din partea unor personalitati laice: hotararea Curtii Supreme a fost un act de dreptate, dar lipsit de inteligenta. Din ce cauza? Pentru ca a aparut un cerc vicios, o sabie cu doua taisuri. Pe de o parte, punerea in aplicare a deciziei Curtii Supreme inseamna un conflict intern deosebit de grav: un numar mare de evrei ultrareligiosi au afirmat ca…vor sa mearga la inchisoare si ei, din solidaritate cu cei trimisi la inchisoare. Mai mult, conflictul intre evreii laci si cei ultrareligiosi s-a agravat, iar in randul multor evrei ultrareligiosi s-a accentuat sentimentul instrainarii. O asemenea ruptura ii poate indrepta spre grupurile ultrareligioase extremiste, care nu recunosc statul Israel si nu accepta ideologia sionista. Pe de alta parte, a nu pune in aplicare aceasta decizie inseamna desconsiderarea Curtii Supreme in societatea israeliana si pierderea pestigiului si rolului social, juridic si politic al acesteia. Deci, rau in ambele variante.
Ce ar fi trebuit sa faca Curtea Suprema? Nu sunt jurist pentru a face o propunere. Pot doar sa citez afirmatii de pe strada, facute de oameni simpli, sau transmise de ie la posturi israeliene de radio si televiziune, in conversatii cu publicul. Aceasta desi nu sunt adeptul amestecului strazii in chestiuni juridice. Curtea Suprema laica ar fi trebuit sa recunoasca faptul ca este un proces legat de normele halahice ale dreptului religios si nu de normele laice ale dreptului civil, administrativ si public – si ar fi trebuit sa decida transferul procesului la Tribunalul Suprem al Comunitatii Ultrareligioase, sau cel putin la Tribunalul Suprem Religios de Stat, care sa decida pe baza dreptului religios traditional. In plus, trebuia sa ia in consideratie faptul ca desi oamenii politici – pe baza teoriei sioniste – sustin ideea unitatii intregului popor evreu, aceasta unitate nu exista. Cel putin in prezent, o asemenea unitate este o fictiune: realitatea este ca exista in continuare evrei ashkenazi si evrei sefarzi, evrei occidentali si evrei orientali, evrei germani, polonezi, bulgari, romani, rusi, irakieni, iemeniti, etiopieni, marocani, francezi, argentinieni, englezi, americani, etc. Fie ca ne place sau nu, aceasta realitate exista si ea trebuie sa fie respectata. Daca cineva vrea sa depaseasca cadrul sau comunitar, casatorindu-se sau locuind impreuna cu un partener sau o partenera de alta origine comunitara sau de alta nationalitate, este liber sa faca acest lucru in mod individual. Dar aceasta nu inseamna anularea cadrului comunitar si al traditiilor religioase si folclorice sau chiar laice ale fiecarui grup si chiar ale fiecarui individ. “Unitatea poporului” mai poate astepta sau poate fi interpretata intr-alta forma, din punct de vedere civic si a pozitiei cetateanului in stat si in viata economica. O existenta statala de 62 de ani nu poate anula o istorie si o traditie de 2000 de ani. Sa ne amintim ca in toate tarile in care convietuiau evrei ashkenazi si evrei sefarzi, unii reprezentand o minoritate mare si altii o minoritate mica in cadrul unei minoritati mari, existau sinagogi, scoli, abatoare rituale, spalatorii de decedati si cimitire separate pentru fiecare dintre aceste doua comunitati de origine tocmai din cauza diferentelor de interpretare halahica, recunoscute de liderii si de rabinii ambelor comunitati. Desi unitatea era in privinta pozitiei in stat, particularismul se pastra in problemele interene. Bineinteles, fiecare avand dreptul liberei alegeri. Ceea ce s-a intamplat si in Romania in cea de a doua jumatate a secolului al 19-lea si in prima jumatate a secolului al 20-lea. Ceea ce se intampla si in prezent in unele tari civilizate, precum Franta, Italia, Spania, Statele Unite ale Americii, Canada, Argentina si altele.
Sa ne opunem discriminarii si rasismului, indiferent cum ar fi si s-ar manifesta. Dar sa-i intelegem pe evreii ultrareligiosi. Si sa intelegem traditia. Sa ne amintim de titlul unui roman de Mihai Sebastian, desi il putem prezenta intr-un context diferit: “De doua mii de ani”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii: aleși, dar nu excepționali

Mesaj Scris de Admin la data de 15.06.10 15:32

Evreii: aleși, dar nu excepționaliÎnțelepciune, pricepere, creativitate, subtilitate și abilitatea de a nuanța. Calități pe care evreii și le autoatribuie firesc. Cât de legitimă este însă această autoînsușire a excepționalismului, se întreabă editorialistul evreu Michael Chabon, într-o fină analiză a condiției poporului "ales", publicată de NYT.
"Flota din Gaza împinge Israelul într-o mare de stupiditate", constata cotidianul israelian Haaretz în urma incidentului din 31 mai, când o intervenție a forțelor navale israeliene asupra navei turcești Mavi Marmara, care transporta ajutoare umanitare spre Fâșia Gaza, a lăsat în urmă 9 morți și 30 de răniți în rândul pasagerilor navei. Astfel alege editorialistul evreu Michael Chabon să-și înceapă articolul dedicat condiției poporului din care face parte, publicat de The New York Times.
Chabon încearcă să raporteze acest incident sângeros la imaginea de sine pe care "poporul ales" și-a creat-o de-a lungul istoriei: aceea a unui grup de indivizi înzestrați cu o nativă, aproape magică, agilitate a intelectului.
Evreii au dat și un nume acestui autoatribuit dar genetic: "seichel". Un termen care, tradus rigid, înseamnă înțelepciune, însă implică și pricepere, creativitate, subtilitate și abilitatea de a nuanța.
"Evreii au avut tot timpul nevoie de ‘seichel' pentru a supraviețui. Un evreu va căuta întotdeauna calea isteață de rezolvare a problemelor pentru că înțelege că acțiunea directă - forța brută, spre exemplu - reprezintă adesea soluția cea mai puțin elegantă", citează Chabon un alt evreu, Jeffrey Goldberg, semnatar al revistei The Atlantic.
Citat pe care îl etichetează, sec, drept o absurditate. Evreii pot sau nu să fie mai deștepți decât alte popoare - își începe argumentarea Chabon - dar cert este că dovada existenței acelei însușiri supranaturale invocate anterior nu poate fi găsită în istoria evreilor, în aceeași măsură înțesată de "capete de lemn" ca și cea a altor națiuni.
Mai mult, continuă editorialistul, nici măcar supraviețuirea evreilor de-a lungul secolelor - în ciuda urii, persecutării, intoleranței și mai ales a genocidului la care au fost supuși - nu este vreun truc mintal, ci doar un alt exemplu de continuitate în cadrul speciei umane.
"Ne construim istoria națională ascunzându-ne prostia în anecdote", spune Chabon, amintind de Chelm, "orașul proștilor" din folclorul evreiesc. Și mai amendeză o dată cultul inteligenței promovat în rândul evreilor: pentru a-ți imagina că există un Chelm ai nevoie să crezi că este și un loc populat numai de deștepți.
Chabon oferă un strop de experiență personală pe acest subiect, mărturisind că încă de mic a fost instruit despre plusul evreilor de dibăcie, inteligență, chiar genialitate. Așadar, obișnuit cu fluxul de informație documentată și opinii solide receptat în familie la fiecare masă de Paști, Chabon menționează că a crescut învățând să ignore prompt orice caz de evreu mai puțin dotat intelectual, așa încât să-și păstreze "aura" cultivată acasă.
Educația din familia evreiască este sursa următoarei comparații: "Un evreu prost este ca o gaură pe interiorul buzunarului de la pantaloni. Uiți de ea de fiecare dată când te îmbraci, însă îți aduci aminte, șocat, atunci când monedele cad zăngănind pe podea".
Acest șoc repetat iar și iar, dar niciodată ținut minte, a revenit în momentul în care evreii s-au reînâlnit cu stupiditatea lor ca popor primind vestea împușcăturilor de pe nava Mavi Marmara, își reia Chabon firul gândirii.
Trecând peste teoria "poporului ales", pestea cea a binecuvântării care de fapt este o povară sau peste aceea a excepționalismului, evreii trebuie să se confrunte acum și cu ipoteza stupidității naționale, într-o lume dominată de Chelm-uri, crede Chabon. Care îndeamnă la interpretarea istoriei evreilor și a Israelului ca o pe orice poveste a evoluției umane, cu gloria și eșecul, măreția și decăderea, crimele și filantropia aferente.

Citând Declarația de Întemeiere a Statului Israel, care spune că evreii "au dreptul să fie stăpâni ai propriei sorți, precum alte națiuni, în cadrul statului lor suveran", Chabon observă că, "precum alte națiuni", evreii sunt la fel de capabili de acte de barbarism și stupiditate.
"Să ne lepădăm de iluzii, oricâtă stupiditate am fi moștenit. Să nu uităm de eterna gaură din buzunarul nostru uman. Haideți să nu judecăm Israelul pentru curajul, echitatea sau autoritatea sa morală decât după standardele contradictorii pe care le aplicăm nouă înșine sau celorlalți. Și haideți să nu ne iertăm pe noi înșine - după cum nu iertăm nici Israelul - pentru această contradicție", încheie Chabon.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Teroriștii palestinieni, urmăriți cu „ARTA“

Mesaj Scris de Admin la data de 13.06.10 19:51

Teroriștii palestinieni, urmăriți cu „ARTA“
http://talusa1946.forumculture.net/post.forum?mode=reply&t=10418
Oamenii Biroului „Orient“
În fața acestui pericol, șeful de atunci al Direcției de Contraspionaj, regretatul general Neagu Cosma, hotărăște crearea unui colectiv care să se ocupe exclusiv și intens de problema studenților străini, și mai ales de cei palestinieni. Deoarece pe atunci coordonam activitatea biroului de contraspionaj „Orient“, am primit ordin ca în 24 de ore să prezint schema colectivului și planul de acțiune. Noaptea târziu, după ce am terminat împreună cu cei trei ofițeri întocmirea planului de măsuri, ne‑am gândit să dăm și un nume acestei micro‑subunități și am botezat‑o „ARTE“ (prescurtarea de la Arab‑Terorism), denumire care, după câteva zile, s‑a transformat pe nesimțite în „ARTA“. Prin urmare, aveam un plan bun și un nume, dar ne lipsea esențialul: ochii și urechile în proximitatea obiectivelor.
„Mustafa“, băiat deștept
Pentru început, am pus ochii pe „Mustafa“, unul dintre cei mai activi afaceriști. Învățase binișor românește, era simpatic, șmecheraș, cu trecere la femei, foarte sigur pe el și, după cum ne informaseră cadrele didactice, foarte inteligent. Nu dădea prea mare atenție agitațiilor naționaliste ale colegilor săi și, chiar mai mult, unul dintre studenții cu care făcea afaceri ilegale era israelian get‑beget. Am analizat mai multe variante de a‑l contacta discret, fără a‑l face să intre în panică și să‑și alerteze conaționalii.
O colaboratoare de-a noastră, studentă româncă, despre care știam că se bucura de oarecare atenție din partea lui „Mustafa“, i‑a spus acestuia că vărul ei, care lucrează în Ministerul Învățământului, a văzut‑o într‑o zi cu el la un bar și s‑a arătat interesat să‑l cunoască, pentru a discuta despre problemele studenților străini din România. Colaboratoarea l‑a întrebat pe „Mustafa“ dacă este de acord să‑i facă cunoștință cu vărul ei. Fără să stea prea mult pe gânduri, el s‑a arătat încântat, afirmând în glumă că o relație la minister nu strică.
După două zile, într‑o discretă cafenea din Cotroceni a avut loc întâlnirea cu „Mustafa“, iar după ce a făcut prezentările, colaboratoarea și‑a cerut scuze că trebuie să plece, având cursuri. Rămași numai noi doi, după puțin timp „gheața“ s‑a spart și am început să discutăm prietenește despre viața studențească, despre familia lui, despre ceilalți studenți străini și despre faptul că unii au uitat de ce au venit aici și se țin numai de afaceri, petreceri și alte prostii. Râzând, „Mustafa“ a recunoscut că și el mai face câte o mică afacere, dar se ține și de carte. Prinzând momentul, l‑am întrebat glumind, care sunt acele „alte prostii“ de care se ocupă unii dintre colegii lui: „aiureli politice“. Era clar că inteligentul meu interlocutor intuise ceva și venea în întâmpinarea problemelor ce credea că m‑ar interesa. După puțin timp m‑am întâlnit cu generalul Cosma, care, dintr‑o mașină parcată în apropiere, ascultase toată discuția cu „Mustafa“, datorită emițătorului ce‑l aveam asupra mea. Era mulțumit. Au urmat multe întâlniri cu „Mustafa“, care a început să ofere cu promptitudine informațiile solicitate. Relația noastră a rămas una de prietenie dintre un student și un funcționar al Ministerului Învățământului, aceasta fiind soluția cea mai convenabilă pentru „Mustafa“, care dorea să salveze aparențele.
„Fane“ și „frații“ săi
După ce făcusem primul pas, experiența acumulată și informațiile obținute ne‑au permis să mărim numărul colaboratorilor din rândul lor, folosind cele mai variate metode: atragerea treptată, organizarea de flagrante în afacerile lor ilicite, sub acoperirea organelor de poliție, cointeresarea (evitarea unei exmatriculări, obținerea aprobării de căsătorie cu românce, rezolvarea favorabilă a unor dosare de accidente de circulație fără urmări grave etc.).
Dintre cei atrași se evidenția prin devotament, atașament față de noi, spirit de inițiativă și inteligență, cel căruia îi dădusem numele conspirativ „Fane“. Ne considera familia lui din România: pe mine mă numise „unchiul“, iar căpitanul Dumitru era „fratele“ lui.
Într‑o seară, „Fane“ i‑a telefonat „fratelui“: era foarte agitat și l‑a chemat urgent la o întâlnire. Adusese cu el o valiză în care se găseau obiecte personale, dar „Fane“, cu mâinile tremurând de încordare, a desprins fundul valizei, scoțând la iveală partea în care erau așezate, în lăcașuri de poliester expandat, un pistol automat, câteva încărcătoare pline cu cartușe, două grenade, un steag palestinian împăturit și câteva exemplare ale unei declarații în limba engleză prin care explicau de ce au atacat Ambasada Israelului din București.
Ce se întâmplase? În seara respectivă, „Fane“ a primit un telefon de la o rudă din Israel – teritoriu palestinian, care l‑a informat că se află la aeroportul Otopeni și vine la el acasă. Deși mirat, totuși colaboratorul i‑a făcut o primire călduroasă rudei. După scurt timp, ruda a deschis valiza cu care venise și i‑a arătat armele din compartimentul mascat, destăinuindu‑i că era șeful unui comando palestinian format din trei persoane, care aveau misiunea de a ataca Ambasada Israelului din București și de a‑l executa pe ambasador, considerat un vechi dușman al poporului palestinian. Ceilalți membri ai comandoului urmau să sosească separat, tot cu avionul, urmând ca ruda lui „Fane“ să‑i preia de la aeroport.
Ruda lui „Fane“ i‑a mărturisit că a acceptat această misiune fiindu‑i teamă să refuze. „Fane“ l‑a asigurat că va găsi o formulă pentru a‑l ajuta să n‑o ducă la îndeplinire și, în același timp, să nu suscite bănuieli acasă. I‑a spus că are un prieten, fiul unui șef de la Miliția română, și‑l va contacta imediat pentru a se consulta cu el. „Fane“ și‑a lăsat ruda acasă, a luat valiza și s‑a întâlnit cu ofițerul nostru, iar acesta, nu mai puțin emoționat, mi‑a telefonat informându‑mă asupra celor ce se petreceau.
Întâlnire cu glonț pe țeavă
Șeful comandoului, convins de „Fane“, a acceptat să se întâlnească cu noi și, la ora stabilită, cei doi au coborât din mașină la adresa indicată. Eu și căpitanul Dumitru îi așteptam la intrare. „Fane“ a făcut prezentările. Pentru prima oară de când eram în aparatul de contraspionaj, la ordinul generalului Neagu Cosma, eu și căpitanul Dumitru luasem asupra noastră pistoalele din dotare, băgând și cartușul pe țeavă. Era o măsură de precauție absolut necesară, de vreme ce noi nu știam despre „invitatul“ din acea noapte decât că era șeful unei echipe de teroriști înarmați și puși pe fapte mari.
Discuția purtată prin intermediul lui „Fane“ a fost cordială. Generalul și‑a exprimat admirația pentru lupta poporului palestinian, dar a subliniat că nu putea fi de acord cu producerea de evenimente sângeroase pe teritoriul nostru, ceea ce ar crea mari probleme politicii internaționale a României. „Oaspetele“ asculta atent și dădea mereu din cap afirmativ, iar când i s‑a expus planul nostru pentru neutralizarea celorlalți membri ai comandoului, nu a ridicat nicio obiecție.
Membrii comandoului, fiecare cu valiza lui cu arme, s‑au cazat la hotelul „Tranzit“, iar tot armamentul l‑au ascuns sub cada din baie. A doua zi dimineața au plecat pentru a face recunoașterea terenului din perimetrul Ambasadei Israelului și au servit masa la un restaurant, oferind timp echipei noastre de tehnicieni să pătrundă în camera de la hotel și să neutralizeze tot armamentul (percutoarele de la automate au fost tăiate, cartușele au fost golite de pulbere, iar grenadele, dezamorsate).
Intră pe fir serviciul israelian
Toți membrii comandourilor au fost reținuți, li s‑a confiscat întregul armament și, în mod elegant, au fost obligați să părăsească țara. După aceste episoade, conducerea direcției a considerat oportună trimiterea lui „Fane“ să‑și viziteze familia din teritoriile ocupate și, în același timp, să încerce să stabilească dacă se mai puneau la cale acțiuni teroriste care să vizeze obiective evreiești din România sau Ambasada Israelului din București.
Înainte de a pleca în țările calde, era obligatorie administrarea unui vaccin a cărui eficacitate era de aproximativ o lună. „Fane“ și‑a făcut vaccinul și a plecat. Deoarce sejurul la familia sa s‑a prelungit cu mult peste o lună, la întoarcere trebuia să rămână în carantină câteva zile. În Palestina, activitatea colaboratorului nostru a intrat în atenția Shin‑Bet (Serviciul de contraspionaj al Israelului) care, probabil, și‑a propus să stabilească – în argou – „pe ce parte dansează“. Cunoscând că „Fane“ depășise termenul de valabilitate al vaccinului, Shin‑Bet a trimis cu avionul cu care pleca acesta, un agent care „întâmplător“ nu avea vaccinul făcut.
După raționamentul celor de la Shin‑Bet, dacă „Fane“ era agentul nostru, atunci imediat l‑am fi scos din carantină pentru a‑și goli sacul cu informații. Probabil că așa s‑ar fi petrecut lucrurile dacă „Fane“ nu ne‑ar fi telefonat din carantină cerându‑ne să nu‑l scoatem. Solicita doar să‑i trimitem o fată care să se dea drept prietena lui, iar el avea să‑i relateze ei de­spre ce era vorba.
Israelul aflase că autoritățile române nu tolerează acțiunile teroriste, de aceea nici până în ziua de azi nu înțeleg de ce a trebuit ca organele de contraspionaj israeliene să se deranjeze atât pentru a stabili care este statutul lui „Fane“, când ar fi putut foarte simplu, ca semn de recunoștință, să ne transmită că „Fane“ a avut un comportament suspect prin intrarea în legătură cu diferite persoane cunoscute ca fiind potențial teroriști, iar de restul ne ocupam noi.
La aproximativ un an și jumătate după aceste evenimente, „Fane“, la volanul mașinii sale, se deplasa cu viteză spre Ploiești. La un moment dat, autoturismul a derapat și s‑a răsturnat, lovindu‑se violent de copac. Acul kilometrajului se oprise la 130 km pe oră. Organele miliției rutiere, la cererea noastră, au făcut o verificare minuțioasă, dar concluzia a fost: „accidentul s‑a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile carosabilului“.
După cum se știe, fenomenul acțiunilor teroriste a luat amploare pe plan internațional, iar în locul micului grup „ARTA“ s‑a înființat mai întâi un serviciu „ARTA“, care, mai apoi, și‑a schimbat numele, devenind U.M.0625/R.P. În decembrie 1977 a fost creată Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă USLA.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ashkenazii sunt o ramură a poporului evreiesc

Mesaj Scris de Admin la data de 13.06.10 19:49

Ashkenazii sunt o ramură a poporului evreiesc

Ashkenazii sunt evrei din Europa Centrală și de Est, originari din Germania.

Numele vine din idiș, ashkenaz. Ei sunt diferiți de evreii sefarzi de origine spaniolă prin limba idiș, un amestec de ebraică și de germană, de refuzul oricărei influențe culturale externe și folosirea unor formule liturgice și a unor practici rituale deosebite. Ashkenazii s-au instalat de-a lungul Rinului în secolul al XIV-lea și s-au răspândit în regiunile Europei centrale, baltice și slave, un secol mai târziu, dând naștere unor comunități active, cu viață culturală intensă. Persecutați de regimul țarist în cursul secolului al XIX-lea, au alimentat un puternic curent de emigrație înspre SUA. Au fost obiectul unei acțiuni sistematice de exterminare nazistă, mare parte din cei 6 milioane de victime ale Holocaustului au fost evrei ashkenazi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Intoarcerea uriasilor

Mesaj Scris de Admin la data de 13.06.10 19:35

Intoarcerea uriasilor

Uriasii sunt strans legati de istoria veche a evreilor. Populeaza folclorul si sunt mentionati si in Biblie, intre potopul lui Noe si perioada regelui David. Nefilimii, deveniti dusmanii de moarte ai poporului lui Abraham, se pare ca au avut drept descendenti niste uriasi. ...

Citeste tot articolul
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii si-au pastrat continuitatea genetica Evreii sunt apro

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.10 13:53

Evreii si-au pastrat continuitatea genetica


Evreii sunt apropiati din punct de vedere genetic de ciprioti si drusi, iar cei din diaspora au pastrat o solida continuitate genetica, in ciuda distantelor foarte mari dintre ei, potrivit unui studiu asupra geneticii populatiilor umane publicat, pe 9 iunie, in revista britanica Nature.

"Am gasit dovada potrivit careia comunitatile evreiesti sunt originare din Orientul Apropiat", s-a felicitat Doron Behar de la Rambam Health Care Campus din Haifa, Israel, cel care a condus cercetarile.

"Descoperirile noastre genetice se potrivesc cu datele istorice", a tinut sa sublinieze Behar, citat de AFP.

Rezultatele oamenilor de stiinta au fost realizate pe esantioanele de ADN obtinute de la 121 de persoane ce traiau in 14 comunitati evreiesti din diferite zone ale lumii: Israel, Africa de Nord, Europa, Asia Centrala si India.

Acestea au fost comparate cu cele obtinute de la alte 1.166 de persoane care faceau parte din 69 de populatii non-evreiesti, inclusiv din regiuni in care traiau si comunitati evreiesti.

Cercetatorii au mai inclus in studiul lor si datele genetice obtinute in urma analizei a 16.000 de esantioane de cromozomi Y masculini si a ADN-ului mitocondrial transmis exclusiv pe linie materna.

Obiectivul lor era sa repereze combinatiile variatiilor de segmente de ADN, denumite SNP (single nucleotide polymorphisms), care servesc drept marcatori in diferentierea grupurilor umane.

Studiul a confirmat astfel ca Orientul Apropiat este regiunea de origine a evreilor, exact cum se precizeaza si in vechile texte evreiesti.

In plus, informatiile din SNP-urile evreilor sunt mai apropiate de cele ale cipriotilor si drusilor decat de ale oricarei alte populatii din Orientul Apropiat.

Evreii din diaspora, puternic legati prin traditii sociale, culturale si religioase, si-au mentinut, la randul lor, o solida continuitate genetica, in ciuda amestecului ADN-ului lor cu ADN-ul populatiilor din tara gazda, se mai arata in acelasi studiu.

La populatiile non-evreiesti, marcatorii SNP au confirmat o apropiere genetica intre beduini, iordanieni, palestinieni si sauditi.
detalii »
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Conflictul israeliano-egiptean, mutat și în patul conjugal

Mesaj Scris de Admin la data de 08.06.10 8:07

Conflictul israeliano-egiptean, mutat și în patul conjugal
http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/conflictul-israeliano-egiptean-mutat-patul-conjugal

Înalta Curte Administrativă a confirmat sâmbătă o decizie care îi deposedează de cetățenie pe egiptenii care se căsătoresc cu femei israeliene, într-un caz care ilustrează sensibilitatea subiectului în Egipt, în pofida păcii semnate cu Israel în urmă cu peste 30 de ani, relatează AFP.
Judecătorul Mohammed al-Husseini a decis că Ministerul de Interne trebuie să îi ceară Guvernului să ia măsuri pentru a-i deposeda de cetățenie pe egiptenii căsătoriți cu o israeliană, precum și pe copiii lor.
Hotărârea Înaltei Curți nu poate fi atacată în apel.
Judecătorul a declarat că decizia nu se aplică egiptenilor căsătoriți cu femei arabe care au cetățenie israeliană.
"Cazul unor bărbați (egipteni) căsătoriți cu femei arabe israeliene este diferit de cel al celor căsătoriți cu israeliene de origine evreiască deoarece (arabii israelieni) trăiesc sub ocupație israeliană", a declarat Husseini în fața Curții.
"Decizia Curții ține cont de securitatea națională a Egiptului", a subliniat el.
Anul trecut, un tribunal de primă instanță a cerut Ministerului de Interne să examineze cazul unui egiptean căsătorit cu o israelliană, și al copiilor lor, pentru a "lua dispozițiile necesare în vederea deposedării lor de naționalitate".
Ministerele egiptene de Interne și de Externe au atacat în apel această decizie, argumentând că acest tip de hotărâre revine Parlamentului.
Nabil al-Wahsh, avocatul care a adus cazul în fața tribunalului, a subliniat că "legea privind naționalitatea egipteană avertizează asupra oricărui mariaj cu o persoană considerată sionistă".
Nu trebuie să se permită nașterea unei generații "care să nu mai fie loială Egiptului și lumii arabe", a declarat el. Copiilor rezultați din aceste căsătorii "nu trebuie să li se permită să efectueze serviciul militar", potrivit lui.
El a afirmat, de asemenea, că autoritățile egiptene au refuzat să furnizeze numărul exact al egiptenilor căsătoriți cu israeliene, estimările sale fiind de aproximativ 30.000. "Majoritatea sunt căsătoriți cu israeliene considerate sioniste și numai 10 la sută s-au căsătorit cu o arabă israeliană", a adăugat el.
"Decizia Curții este în favoarea Egiptului, o națiune de leadership, de istorie și civilizație", a continuat Wahsh, apreciind că "este pentru protecția Egiptului și a tinerilor egipteni, precum și pentru securitatea națională".
"Decizia survine în timp ce Israelul continuă asaltul asupra celor care iubesc pacea. Ultimul exemplu este agresiunea împotriva unui vapor cu ajutor umanitar care se îndrepta spre Fâșia Gaza, aflată sub blocadă", a declarat el.
Luni, comandouri israeliene au atacat un convoi de nave care transporta sute de militanți propalestinieni și tone de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza, provocând moartea a nouă civili.
Mii de egipteni, în special dintre cei care locuiau în Irak și care au fost nevoiți să părăsească țara în timpul războiului din Golf din 1990, au plecat să caute de muncă în Israel, unde s-au și căsătorit.
Egiptul a fost, în 1979, prima țară arabă care a semnat un tratat de pace cu Israelul. Problema relațiilor cu Israelul rămâne însă delicată în cadrul societății egiptene.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Iona Lazăr: Mareea pălăriilor negre

Mesaj Scris de Admin la data de 06.06.10 14:41

Iona Lazăr: Mareea pălăriilor negre
Ultra-ortodocșii au trecut printr-un an dificil: ciocniri violente vara trecută la intrarea în parcarea Carta la Ierusalim, manifestări furtunoase în ziua de odihnă sacră, în față la Intel, diferite chestiuni legate de abuzarea copiilor, linii de autobuz separate, cadavre de ascuns de ochiul autorităților, pentru a împiedica autopsiile, intransigență în ceea ce privește conversiile, fiasco-ul de la centrul Barzilai, controverse în ceea ce privește serviciul militar și aplicării legii Tal, steaguri incendiate de ziua Independenței. Ultima ispravă pe tapet: școala Emmanuel, unde copiii sefarzi sunt separați de așkenazi.
Haredimii sunt obișnuiți ai primelor pagini din ziare. Însă în ultimele săptămâni, au devenit ținta predilectă a jurnaliștilor. A fost bunăoară un atac sulfuros din partea ziristului și prezentatorului Gabi Gazit la Radio Hafsaka, care i-a atacat într-un monolog rostit pe nerăsuflate, numindu-i „viermi”, „lipitori” și „paraziți de ultimă teapă”. Lunga sa tiradă s-a voit a fi un răspuns ultimelor ciocniri care au avut loc de Yom Haatzmaut între ultra-ortodocșii sectei sioniste Netourei Karta și poliție. Incendierea drapelului alb-albastru ne-a făcut să ne amintim scene similare care s-au desfășurat la Teheran, Beirut sau Damasc. Însă pentru Ierusalim, un atare gest, este ceva nou.
La puțină vreme după aceste evenimente, primarul Tel-Avivului, Ron Huldai, a vorbit într-un discurs fulminant despre educație, declarând că țara trebuie să se ocupe de „acești ignoranți, oameni care se înmulțesc cu o viteză amețitoare, dar care trag țara înapoi”. El a accentuat subliniind că țara „are dreptul să intervină asupra problemelor de bază, cum ar fi educația”. El s-a referit în mod special la acele școli religioase, care deși independente sunt finanțate de stat și care neglijează studiul limbilor străine, a matematicii și a științelor pentru a se afunda în studiul Talmudului, a Mișna sau altor texte sacre.
Tiradele primarului Tel-Avivului și a jurnalistului Gabi Gazit au zguduit atât pe oamenii politici cât și personalități ortodoxe care i-au taxat drept rasiști, acuzându-i de incitare, indivizi care se joacă în mod crud cu temerile conaționalilor. Ministrul afacerilor interne Eli Yishai (Shas) l-a acuzat pe Huldai că vrea să-și facă reclamă la nivel național stârnind această polemică a educației. Aceeași ipoteză este îmbrățișată și de ziaristul de la Yediot Aharonot, Nahum Barnea: „guvernul habar n-are cum să rezolve problema. Așa că lasă un gol pe care se zoresc să-l acopere poiticieni ambițioși ca Ron Houdai”

Educație civică ? Ce-ați vrea să-i învăț?

Ditriamba primarului de la Tel Aviv a provocat o serie de dezbateri la televiziune și în presa scrisă. Unul dintre momentele centrale l-a constituit tentativa Canalului 10 de a atinge fondul chestiunii, și anume educația. Postul de televiziune a difuzat un interviu cu un profesor ortodox, care avea chipul și vocea blurate. „Matematica? Nenecesară după vârsta de 10 ani. Educația civică? Ce-ați vrea să-i învăț? Să-și plătească tichetele de parcare?” se întreba acesta.Trebuie să înțelegeți că,scopul educației este să-l transforme pe copil într-un bun yeshiva (școală religioasă), nu într-un specialist în tehnologie”. Atunci când reporterul a insistat asupra importanței studiului limbii engleze și a științelor, profesorul a răspuns direct: „Școlile laice nu-i învață pe copii decât păcătoșenia”.
Yair Lapid, celebrul cronicar al Yediot Aharonot, n-a fost surprins de o asemenea abordare. În hebdomadarul său a publicat „Scrisoare către prietenul meu haredin”, articol în care-și exprima îngrijorarea pentru viitorul țării: „Copiii noștri vor ajunge să trăiască într-o lume cu care nu vor putea coexista”. El a dezvoltat subiectul: „Ce le cer la urma urmei? Să-și lase pruncii să beneficieze de avantajele educației. Cunoștințe fundamentale cum are fi ebraica, engleza, matematica și informatica sunt cunoștințe indispensabile pentru a deveni un cetățean pe propriile picioare”.
Punctele nevralgice ale acestei probleme au fost analizate într-un studiu din 2009 al centrului Taub, condus de profesorul Dan Ben-David. După opinia lui, cu 50 de ani în urmă, 61 la sută dintre copii au fost cuprinși în sistemul public de educație, în timp ce numai 15 procente au urmat școli ortodoxe sau arabe. În jurul anilor 1980, numărul copiilor depășea 26 la sută. Rezultat: douăzeci de ani mai târziu numărul șomerilor dintre absolvenții școlilor religioase era de 65 la sută, majoritatea adulților ultra-ortodocși omorându-și timpul cu studiul Torei, iar dintre arabi, numărul șomerilor era de 27 la sută. Dacă această tendință se menține, atunci în 2040, numai 14 la sută dintre copii vor mai urma școli laice.
Consecințele ar fi: săbirea economică, fără a mai vorbi de prăbușirea armatei, căci arabii și ultra-ortodocșii sunt scutiți de serviciul militar. Concluziile profesorului Dan Ben-David sunt înspăimântătoare. Singura soluție pe care o întrevede economistul constă în operarea unor reforme radicale în educație, manevră riscantă, având în vedere că mulțimea percepțiilor diferă de la lumea laică la sfera haredimă.
După ce a prezentat cele două puncte de vedere, canalul național a dat cuvântul reprezentanților lumii ortodoxe: rabinului Israel Eichler, ziarist și vechi membru al Iudaismului Unificat cu Tora și Dudi Zilbershlag, publicist și editor: „Țara noastră progresează, cu aceeași credință în domeniul nostru. Ce vă dovedește asta?” a întrebat Eichler. Zilbershlag a adăugat: „Haredimii sunt cei care construiesc țara”.
Cu un simplu gest au măturat concluziile raportuui Taub, lămurind chestiunea cu un răspuns prefabricat: „Toate studiile anti –ortodoxe sunt finanțate cu banii evreilor americani reformați, care au declarat război iudaismului.”

La ce-ar servi un compromis?

Este foarte adevărat că opinia publică are o teamă pandemică față de această comunitate și de influența pe care o are asupra țării. Aceasta se alătură problemelor pe care le avem legate de amenințarea iraniană și problema palestiniană. Socotind aceasta alături de manevrele politice, portretele nepoliticoase și aprecierile inutile, de izbucnirile violente în apărarea Shabbatului, chestiunea haredimilor este cu adevărat o problemă socială. Dar sectorul ortodox recunoaște oare?
Shahar Ilan, corespondentul agenției Haaretz pentru probleme religioase conchide: „Presa ortodoxă agită capa roșie, dar cred că aceasta este totuși conștientă de problemă”. Fără îndoială că și pentru Noah Efron, autorul cărții „Adevărații evrei: Laici contra ortodocși” este evident că haredimii nu sunt dispuși să facă nici un compromis: Există un sentiment care crește în sânul comunității ortodoxe: acela că viitorul le aparține și nădejdea că într-un viitor apropiat vor deveni majoritari. Această senzație de putere, îi face să refuze orice compromis, așa o antantă cu laicii este inutilă. Aceeași senzație o au și laicii, care se simt copleșiți de un coșmar”.
Atunci oare vântul unei rebeliuni se abate asupra Israelului, așa cum susține Huladi?
Jurnalistul de la Yediot Aharonot – Nahoum Barnea nu crede: „Israelul a depășit faza revoluției. Dar să schimbi năravurile este destul de dificil. Raportul Taub nu va schimba nimic. Din contră, ce-ar trebui să ne preocupe cu adevărat este ce se va întâmpla în următorii zece ani cu amenințarea iraniană”.
Mareea pălăriilor negre poate să mai aștepte.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Talmudul, legea plină de învățături a evreilor

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.10 23:44

Talmudul, legea plină de învățături a evreilor



TVR Cultural va difuza astăzi un documentar despre cea mai importantă carte de norme, legende și folclor a culturii iudaice.... Citește
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Adam MAZUR - ARTE VIZUALE. A fost aici o sinagogă?

Mesaj Scris de Admin la data de 03.05.10 20:37

Adam MAZUR - ARTE VIZUALE. A fost aici o sinagogă?

Wojciech Wilczyk (n. 1961) aparține generației de artiști care stabilesc cadrul discursului artistic în Polonia. În afara activității artistice, prin numeroase publicații, participări la conferințe și expoziții în instituții poloneze de prestigiu (Galeria Națională de Artă „Zacheta“, Centrul pentru Artă Contemporană Zamek Ujazdowski, Muzeul de Artă din Lodz), Wilczyk face legătura între mediile și generațiile documentariștilor, organizînd totodată în jurul propriei persoane un grup al „fotorealiștilor“. Stabilit la Cracovia, fotograful realizează consecvent, de la sfîrșitul anilor ’90, serii de fotografii care prezintă dezintegrarea formelor industriale din Silezia. Melancolia imaginilor create de Wilczyk, în felul lor niște mărturii ale procesului istoric, este o consecință a reflecției asupra caracterului ireversibil al schimbărilor impuse de Capital (acesta este și titlul unei expoziții și al unui album editat de Wilczyk), la o scară care depășește granițele unei regiuni a Poloniei. Retragerea în trecut a epocii industriale nu este singura temă abordată de Wilczyk. Fotografiile mașinilor retrase din exploatare din seria „Viața de după viață“, care îndeplinesc funcția unor reclame de pe marginea drumurilor, par a fi mult mai ancorate în existență, ba chiar nostalgice. La rîndul lor, imaginile care surprind participanții la ceremoniile religioase din sanctuarul din Kalwaria Zebrzydowska (ciclul „Kalwaria“, realizat pe parcursul a zece ani) fac trimitere la tradiția umanistă prezentă în artă și fotografie cel puțin de la sfîrșitul secolului al XIX-lea.
Wojciech Wilczyk se raportează consecvent la istoria înregistrării documentare topografice, încercînd să prezinte memoria locurilor într-un stil propriu. În fotografiile din seria „A fost aici o sinagogă?“, Wilczyk fotografiază foste temple evreiești, sinagogi și case particulare de rugăciune, din care au rămas nu mai mult de 350 între granițele actuale ale Poloniei. Peisajul arhitectural din diferitele epoci ale istoriei evreiești în Polonia interferează cu utilizarea actuală a clădirilor care au subzistat, slujind acum ca biblioteci publice, posturi de pompieri, depozite en-gros, supermarketuri, magazii C.A.P. părăsite și degradate. Acest atlas special al viziunilor „completează“ ceea ce pînă acum era exclus din peisajele aflate sub semnul „fotografiei patriei“, ai cărei creatori au luat evident ca model „Heimatfotografie“ germană. Evitînd patosul și motivul suvenirului din călătoria în Polonia, Wilczyk surprinde forme din trecut aparent înrădăcinate în peisajul contemporan, dar care se distanțează de el, trezind amintirea unui trecut încîlcit. Fotografia de-vine pentru memorie un vehicul, ochiul fotografului observă ceea ce de obicei rămîne ascuns, ceea ce, ajuns cotidian, devine invizibil. Pe de altă parte, clădirile predate comunităților și foștilor proprietari sînt adaptate unor scopuri noi, surprinzătoare. În acest fel, nu numai că sînt „folosite“, ci și trezite la viață. Privirea grijulie și tandră a artistului fixează pe peliculă forma arhitectonică și socială schimbătoare în care apare acum istoria. Nu există aici artificii și nici un parc tematic pentru turiștii din Israel, Germania și America. Deși se poate vizita și un asemenea parc tematic – Artur Grabarczyk scrie în Dziennik (14.03.2008, p. 11): „Va fi creat un ștetl evreiesc“. Totul datorită inițiativei Muzeului din Chmielnik, care a decis să „recreeze scenele, sunetele și mirosurile unui oraș antebelic. Vizitatorul va auzi zarva pieței, șoaptele rugăciunilor, cîntece în idiș, va simți mirosul azimei coapte ...“. La Wilczyk nu se aude nici un cîntec și nici o șoaptă în idiș, nu se simte nici un miros. Ce-a fost s-a dus și nu se mai întoarce. Se vede ce-a rămas și ce fac alții cu cele rămase. Simpla înregistrare documentară cu care avem de-a face privind peisajele lui Wilczyk demască această iluzie, dezvăluie spectatorului peisajul pustiu al Realului descris de Slavoj Zizek. Cu alte cuvinte, influența imaginilor-document ale lui Wilczyk, prezentate în expoziții și publicate în presă, ne face să ne gîndim la efectul de distanțare (Verfremdungseffekt) descris de Bertold Brecht și folosit de el în concepția teatrală. În locul simulării comode trebuie să ne solicităm intens imaginația pentru a auzi șoapta istoriei. Efortul vizitatorilor galeriei este oricum incomparabil cu dificultatea călătoriilor neîntrerupte în colțuri ale Poloniei a căror existență a fost uitată nu numai la Varșovia. Sinagogă după sinagogă, zile, luni, ani în șir, pînă la efectul scontat.



A fost aici o sinagogă? – întrebarea pusă artistului de locuitori și de artist locuitorilor orășelelor de provincie este adresată și publicului, care se freacă la ochi de uimire văzînd depozitul en-gros de geamuri, barul local, firma de pompe funebre sau depozitul de mobilă olandeză. Întrebarea pusă de trecătorii anonimi, scoși din rutina zilnică de apariția fotografului, este totodată o negare și o confirmare a cunoștințelor de istorie, a lucrurilor pe care le-a auzit fiecare, dar cumva le-a uitat sau, mai bine zis, nu a vrut să le țină minte. Iar dacă și le amintește, dintr-o dată apare emoția. De obicei însă nu își amintește. De ce să ții minte dacă poți să uiți? E mai ușor și mai nimerit în situația de față, cînd datorită miliardelor de euro din Uniune provincia poloneză devine mai puțin provincială, iar modernizarea înseamnă în acest caz ștergerea urmelor trecutului. Nepremeditată, distanțată în timp, pentru a trece pe cît posibil neobservată.

Da, aici a fost o sinagogă. Dacă nu ne credem ochilor, trebuie să credem aparatul îndreptat spre aceste clădiri de fotograful tăcut, dar insistent. Un fotograf care ar putea fi numit în mod paradoxal peisagist, mai degrabă însă peisagist revizionist, căci Wilczyk impune în proiectul său o viziune complet nouă a peisajului polonez comparativ cu cea lansată cu trudă de propagandiștii ante- și postbelici. Peisajul natal se dovedește a fi mult mai diferențiat decît am putea bănui astăzi, într-o Polonie mai unită etnic ca niciodată. Incompatibilitatea dintre imaginea acestor rămășițe ale unei societăți multiculturale și felul în care ne imaginăm că ar trebui să arate, azi, Polonia este problematică. Mai ales că privește nu numai realități poloneze și evreiești, ci și germane. Nu vorbim aici totuși despre mutarea granițelor după conferința de la Ialta, în urma căreia una din zece clădiri se găsesc pe Teritoriile Redobîndite, adică fost germane. Istoria în această parte a Europei se complică tot mai mult. Dar trecem deja la altă chestiune. Se pare că, privite cu detașare, seriile de fotografii ale lui Wilczyk vorbesc despre aspecte mult mai universale decît urzeala tragică a istoriei acestui popor sau a altuia. Exilările și războaiele, urmele materiale rămase de la culturi trecute, distruse sau izgonite, sînt tema fundamentală a strădaniei lui. Ce e de făcut cu toate acestea? De uitat nu se poate, iar de păstrat nu e nimeni în stare. Morții nu se mai întorc, viii nu vor să-și mai amintească, să zgîndăre rănile. Întotdeauna se poate ridica un monument, se pot provoca discuții în tabloide sau lansa o uniune revanșardă, dar poate e mai bine să fotografiezi. E poate mai modest și mai rezervat, dar mult mai favorabil reflecției, muncii memoriei care trebuie și este depusă permanent.



––––––––––––––

Adam Mazur – doctor în științe umaniste, critic, istoric de artă, cadru didactic la Școala Superioară de Psihologie Socială din Varșovia. Curator al Centrului pentru Artă Contemporană Zamek Ujazdowski din Varșovia. Redactor al revistei de artă Obieg (Circuit).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Via Dolorosa loc de veneratie al crestinismului

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.10 20:36


Via Dolorosa – loc de veneratie al crestinismului


Reprezentativ pentru cele trei mari religii monoteiste, Ierusalimul este considerat de evrei, crestini si musulmani un „oras al lui Dumnezeu”.
Pentru crestini el reprezinta locul Patimilor, Inmormantarii si Invierii lui Iisus Hristos. Din multimea locurilor sfinte, venerate de credinciosi, se remarca in mod deosebit Via Dolorosa sau Drumul Calvarului, cel pe care Iisus l-a suit cu crucea in spinare. Acesta serpuieste prin labirintul de stradute ale Orasului Vechi, pornind de la Manastirea Ecce Homo pana la Basilica Sfantului Mormant. Este drumul parcurs de Mantuitor, de la Sala de judecata a lui Pilat in Antonia, pana la Golgota, „Dealul Capatanii”, unde a fost crucificat. Cele 14 popasuri evocate in Evanghelii sunt marcate prin capele, manastiri si Basilica Sfantului Mormant.
Primul popas este considerat cel din curtea actualului Colegiu Omaha. In partea stanga se inalta un minaret, numit traditional „Turnul lui Antonie”, amintind locul vechii fortarete romane unde Iisus a fost condamnat. Din curtea colegiului, in fiecare vineri, calugarii franciscani incep Drumul Calvarului.
In cel de al doilea popas au fost ridicate capelele franciscane ale Condamnarii si Flagelarii. Sub manastirea Ecce Homo se afla inca pietrele podelii forumului construit de Adrian in secolul al II-lea i.Hr. Aici a fost rostita condamnarea la moarte a lui Iisus, aici a fost Mantuitorul incununat cu spini si de aici a inceput „Drumul Crucii”. Manastirea, construita alaturi de Arcul de Triumf al lui Adrian, a fost ridicata pe locul in care Pilat l-a prezentat multimii pe Iisus, incununat cu spini, rostind cuvintele „Ecce Homo” (Iata Omul).
Ce de al treilea popas, locul in care Mantuitorul s-a prabusit sub greutatea crucii, este marcat de o Capela Poloneza avand deasupra intrarii un basorelief realizat de Tadeuz Zielinsky. Intalnirea Mantuitorului cu Mama Sa, respectiv cel de al patrulea popas, este comemorata printr-o Capela Catolica Armeniana iar in locul celui de al cincilea popas a fost inaltat un paraclis franciscan.
Pe locul celui de al saselea popas se afla capela manastirii Micilor Surori ale lui Iisus. Conform traditiei aici s-a aflat casa Veronichii, cea care a sters cu naframa chipul insangerat al Mantuitorului. In subsolul capelei exista ruinele unei manastiri din anii 546-563, inchinata sfintilor Cosma si Damian. In locul celei de a doua caderi a lui Iisus, respectiv al saptelea popas se afla o inalta coloana in Capela Franciscana, al optulea popas este insemnat de o Cruce Latina pe zidul Manastirii Grecesti, iar cea de a noua oprire este insemnata de o coloana romana.
Ultimele cinci popasuri se afla in Basilica Sfantului Mormant. Aici patrunzi intai in Capela Dezbracarii (al zecelea popas) apoi in Sanctuarul Latin, cu superbe mozaicuri, locul in care Iisus a fost batut in cuie pe cruce (al 11-lea popas).
Altarul grecesc, reprezentand a 12-a oprire, ornamentat in stil oriental, se afla deasupra Stancii Calvarului, locul in care a fost rastignit Mantuitorul intre cei doi talhari. Stanca a fost larg fisurata de cutremurul care a avut loc in clipa mortii lui Iisus.
Cel de al 13-lea popas il reprezinta „Piatra Durerii” unde a fost pus Iisus dupa moartea sa. Ultimul popas este locul cel mai venerat de crestinatate. Este locul Inmormantarii si Invierii lui Iisus, capela respectiva, ridicata de cruciati pe fundatiile bizantine din timpul lui Constantin, reprezentand punctul central al Sfintei Basilici. Intregul Drum al Crucii glorifica misterul vietii Mantuitoului, iar rugaciunile credinciosilor, care au bucuria sa ajunga aici, contribuie la sfintirea sa.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Legenda Golemului din Praga

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.10 16:50

Legenda Golemului din Praga

Adevărata legendă a Golemului din Praga



Alături de legenda „evreului rătăcitor” ( unii îi spun jidovul, fără sens peiorativ), a lui Hamlet, Don Quijote, a Olandezului Zburător, a lui Dracula, ș.a., Evul Mediu a cunoscut și legenda Golemului, care la rândul ei a avut destule ecouri în cinematografia secolului XX.

În Psalmul 139, se vorbește despre o substanță amorfă, numită „golem”, cu înțeles și de embrion. În Talmud se spune că și Adam a trecut în cursul plămădirii sale, prin faza de golem. Destui învățați, rabini, savanți se fereau de viața publică a cetății, studiau cărțile vechi, Cabala, astfel că populația a început să creadă că este ceva necurat sau divin în preocupările lor, că omul poate fi creat artificial, prin vrăji. Se spune că Ben Sira a creat o asemenea făptură, împreună cu tatăl său, i-au scris pe frunte cuvântul „emet” ( adevăr), dar creatura s-a speriat că va muri ca și Adam, astfel că cei doi învățați au șters litera e, cuvântul devenind „met”( moarte), iar creatura s-a stins. Au mai circulat o serie de legende asemănătoare, dar, abia în secolul XVI , în timpul împăratului Rudolf II, care a fost și un pasionat alchimist, Golemul a devenit o întruchipare a năzuinței evreilor pentru izbăvirea de persecuții. Rabinul Eliahu din Helm s-a adresat lui Dumnezeu care l-a ajutat să alcătuiască un Golem, de aceea rabinul a căpătat și numele de Baal Șem ( a nu se confunda cu Baal Șem Tov din sec. XVIII, fondatorul Hasidismului). Baal Șem înseamnă stăpânul Numelui. Nici acest Golem nu a trăit mult, pentru că aspectul și puterile sale înfricoșau . Era suficient să i se scoată din frunte biletul cu vrăjitul cuvânt „emet”, că personajul se prăbușea în propria țărână. Rabinul Iehuda Loew din Praga, numit și Maharal ( 1513-1609) a fost mai perseverent, a creat și a subordonat creatura pe nume Golem, care a devenit o pavăză pentru evreii acuzați fie de deicid, de „omor ritual”, de „profanarea ostiilor”, toate blestemățiile inventate de fanatici călugări, episcopi, simpli credincioși. Numeroși evrei au fost arși de vii numai pentru o vorbă aruncată de un oarecare, nebun sau interesat în uciderea unui vecin evreu. Golemul era obligat sâmbătă să rămână ascuns, dar rabinul Loew a uitat să-i scoată biletul din frunte și, cu greu l-a găsit pe Golem lângă o sinagogă. Speriat să nu se făptuiască o nelegiuire, rabinul Loew l-a prefăcut în lut. Această grămăjoară este arătată și azi turiștilor creduli.

Scrierile lui Gustav Meyrink, romanul ”Golem”, piesa lui H.Leivik, filmele cu Frankenstein, ș.a. au pornit de la prezența Golemului în tezaurului Evului Mediu. Învățatul Moshe Idel, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, visiting profesor la numeroase universități din lume, o autoritate în domeniul misticii în genere, a celei iudaice, în special, apreciat la superlativ de Ioan Petru Culianu, a scris o carte pasionantă „Golem”, privind sub aspectul mistico-cabalistic această creație, evident imaginară. Cartea a părut la Ed. Hasefer, în 2003, în limba română. Sunt citați Bruno Schulz, nefericitul gravor și scriitor, care a spus că fiecare om simte nevoia de a crea ceva, de a fi demiurg, Norbert Wiener, autorul eseului „Dumnezeu și Golem S.A.”, care a echivalat mașina cu Golemul, în spiritul ciberneticii pe care el a creat-o, ș.a Cel puțin o sută de personalități culturale, filosofi, teologi, scriitori, de diverse credințe, catolici, ortodocși, evrei s-au implicat în dezbaterea posibilităților omului de a crea ceva alături de Dumnezeu. Cabala a avut numai de câștigat din această experiență, iar literatura mai are multe de spus.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.10 16:49

Aventura Profetului Iona
Aventura profetului Iona






Marin Sorescu a dedicat o cunoscută piesă dramatică profetului Iona, care a devenit „clasică” pentru dramaturgia ultimelor decenii. Să vedem ce l-a atras din istoria acestui personaj biblic.

Iona face parte din șirul profeților de a „doua mărime”. De Ziua Pocăinței, Yom Kipur, după Anul Nou evreiesc, se citește capitolul dedicat lui Iona. Acesta era fiul lui Amitai și al unei femei care fusese înainte, soția lui Țarefat, cel sculat din morți de către profetul Eliahu (Ilie). A trăit în regatul Iudeei, sub un rege nelegiuit, Iereboam II, pe vremea unui alt profet Amos. A profețit prăbușirea regatului, dar acest lucru nu s-a întâmplat și Dumnezeu, pentru a-l feri de mânia cetățenilor, l-a trimis la Ninive, capitala Asiriei, spre a propovădui pacea dintre asirieni și evrei. Iona s-a considerat jignit din cauza eșecului său ca profet și a încercat să fugă de însărcinarea primită de la Cel de Sus, care era și foarte riscantă. S-a îmbarcat în portul Iafa

( actualmente, parte a orașului Tel Aviv, este unul dintre cele mai vechi porturi din lume), pe o corabie ce pleca în Spania, țara cea mai depărtată de Iudeea, în lumea cunoscută de evreii antici. Abia pornită în larg, corabia a fost cuprinsă de o furtună extrem de violentă, limitată numai în locul unde plutea corabia. Marinarii au crezut că zerii lor ( echipajul era fenician) sunt mâniați, dar l-au zărit pe Iona chinuit de remușcări. Acesta le spuse că el a fugit de Dumnezeu și acesta, probabil, cere jertfa slujitorului său. Iona a rugat să fie lăsat să se înece în mare, iar marinatrii, după ce au tras la sorți și sorții l-au indicat tot pe Iona, s-au hotărât să-l coboare în apă. Cum a părăsit acesta corabia, furtuna s-a potolit complet. Iona s-a scufundat, dar un pește uriaș, unii au considerat că era vorba de o balenă, ceea ce , sub aspect zoologic nu este posibil ( balena nu poate înghiți obiecte, prăzi mari), l-a înghițit imediat. Povestea este dezvoltată și de Talmud care vine cu completări. Peștele uriaș se temea de o ființă marină și mai mare, Leviathanul, dar Iona l-a salvat rostind rugăciuni către Dumnezeu. Peștele l-a plimbat pe Iona pe mări și oceane, ca în povestirea lui Jules Verne, „20.000 de mile sub mări”. După mai multe peripeții, Iona ajunge la țărm, iar marinarii fenicieni, care au urmărit toată aventura s-au convertit la credința în Dumnezeul Unic.





Iona a ajuns la Ninive , unde a început să profețească pieirea capitalei imperiului asirian, pentru necredința locuitorilor și opresiunea împotriva evreilor. Locuitorii au început să se roage de Domnul evreilor, care s-a milostivit și a iertat orașul. Iona s-a simțit din nou ca un profet mincinos. În fața lui s-a ivit o plantă, se pare ricin, care a crescut repede, iar Iona, necăjit s-a culcat la rădăcina arborelui miraculos și a avut un vis. Să fecea că un vierme se urca pe trunchiul copacului și îl distrugea. Visul l-a îngrozit și l-a trezit din somn. Dumnezeu i-a spus – „Dacă ție îți pare rău pentrru că viermele a distrus o plantă pe care tu nici nu ai îngrijit-o, cum să distrug eu Ninive, pe care tot eu l-am construit?”. Aici se încheie povestea lui Iona, care se spune că ar fi trăit până la vârsta de 140 de ani.

Povestirea despre Iona are unele trăsături ale teatrului absurd, modern, pe care Marin Sorescu a știut să le pună în valoare. De asemenea este vorba de destinul omului într-o lume a violenței și a lipsei de repere morale. Nu în ultimul rând, este o povestire despre Dumnezeu, despre felul Său de a judeca faptele oamenilor, de a le ierta anumite păcate, acordând o mare atenție aleșilor pe care dorește să-i aibă ca profeți. Cartea lui Iona este, alături de cartea lui Iov, una dintre cele mai pilduitoare din literatura biblică.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Gog și Magog

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.10 16:37

Gog și Magog

În Vechiul Testament ( Biblia ebraică), Gog este numele unei localități din Armenia antică, dar, prin mitologizare, simbolurile creștine, Gog și Magog au devenit personaje care ar urma să lupte înaintea Judecății de Apoi, de partea Satanei, pentru a opri venirea Mesiei. Literatura beletristică a preluat de mult aceste simboluri ( v. și Giovanni Papini, ș.a.). Prin apariția la Ed. Hasefer a volumului cu titlul de mai sus, a lui Martin Buber ( traducere din germană, de Ruxandra Hosu, redactor- Alin Croitoru), semnificația acestor două nume este mult extinsă. Avem o antologie de pilde hasidice, scrisă într-un stil impecabil, pentru că autorul a fost și filosof și scriitor. Câteva cuvinte despre Martin Buber – născut la 8 februarie 1878, la Viena, și-a petrecut copilăria în casa bunicului, Solomon Buber, un savant rabin din Lemberg ( azi, Lvov), capitală a Galiției, unde s-a născut și hasidismul, în secolul XVIII, mișcare religioasă care punea accentul pe exprimarea liberă, necanonică a iubirii față de Dumnezeu, mișcare ce are acum centrul în SUA. Kafka, Sarte, Camus au apreciat și au fost influențați de opera lui Buber ( „Eu și Tu” a apărut și în română, sub îngrijirea lui Ștefan Augustin Doinaș ). „Omul care nu a simțit farmecul acestei vieți nu va cunoaște nici farmecul Paradisului” ...”Mai mare este ultima minune decât prima”... „Dumnezeu se ascunde pentru cel care știe că El se ascunde și pentru cel care nu știe” ( formulare tipic talmudică)... „Dumnezeu ascultă și rugile secrete” – sunt formulări din cărțile sale despre hasidism.

Volumul despre care discutăm aici a apărut în original la Ierusalim, în ebraică, în 1943, iar în engleză, la Philadelphia, în 1945. A fost tradus apoi în mai multe limbi europene. În postfața scrisă de autor, el explică motivul care l-a îndemnat să publice această antologie. Buber nu expune ideile proprii, nici nu are cum, din moment ce este vorba de folclor, el doar face o selecție din „tezaurul imens al hasidismului”, cum numește acest folclor, prea puțin cunoscut la noi. Se spune că fondatorul hasidismului, Eliezer Baal Șem Tov a locuit o perioadă în zona Neamțului, din Moldova.

Ca să analizez sau să prezint pe scurt fiecare povestire, ar trebui să ocup un spațiu care ar depăși posibilitățile oricărei reviste. Mă voi rezuma la o prezentare a povestirii „Văzătorul”, cu care se deschide volumul. În apropierea unui castel din Lublin (Polonia), în urmă cu ceva secole, s-a stabilit o comunitate evreiască, nu înainte de a asana mlaștina și a construi, casă cu casă un mic târg, un „ștetl”, cum se spune în idiș. Acolo se naște un om cu capacitatea de „a privi de la un capăt al lumii la celălalt”, așa cum ar fi dorit și Domnul să-l făurească pe primul om, dar știind că păcatul este mai tare decât virtutea, i-a luat acest dar. Disperat de ceea ce vedea, Jakob Jizchak ( îi vom spune JJ) , și-a legat ochii timp de șapte ani , astfel că vederea sa a slăbit mult, dar sufletul continua să privescă la fel ca înainte, cu aceeași putere de pătrundere. Veneau la el oamenii săraci, bolnavi, loviți de năpaste să-l roage pentru un sfat, un ajutor. JJ aduna bilețele, apoi cugeta. Se gândea că este mai bine să-l iubești pe cel păcătos care își cunoaște păcatul, decât pe cel drept , care se laudă că este drept. Mai puțin demn de milă este cu cel care este rău și nu știe acest lucru, acela nici la poarta Iadului nu se schimbă. JJ prefera pe un adversar al hasidismului unui aderent care la care nu se simțea pasiunea, căldura sufletească. Mai degrabă un adversar pasionat, care poate deveni un aderent la fel de pasionat, decât un om „călduț”. Cel mai mult acest rabin-țadik ( țadik înseamnă om drept) ura tristețea. Păcătosul, spunea el, știe să se veselească, în timp ce evlaviosul este mereu trist. Povestirea are un tâlc, care constituie esența hasidismului – „La Dumnezeu să vii cu bucurie, nu cu mâhnire, învinge mâhnirea”. Citind întregul volum, oricare lector cu suflet și minte neatinse de prejudecăți va simți ceva din bucuria spirituală a unei credințe care ne face mai fericiți decât am fi fără ea. – credința în binefacerea divină.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pagina 6 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum