SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Pagina 5 din 11 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 02.03.06 19:01



Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.11.15 9:40, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 05.02.12 15:18

Evreul „rătăcitor”



Evreul „rătăcitor”


Legenda evreului veșnic rătăcitor nu are nici o bază istorică. S- a născut în mijlocul mileniului al doilea al erei noastre și a alimentat un antievreism de imagine ( falsă). Se spunea că un evreu din Ierusalim i-ar fi refuzat lui Iisus, în drumul Golgotei, o cană cu apă și chiar a strigat – „Să fie răstignit”. Numit Ahasverus, prin preluarea eronată a numelui unui rege persan care este amintit în Cartea Esterei, evreul respectiv a fost blestemat să nu moară niciodată și să rătăcească pentru a-și răscumpăra vina față de Mântuitor. Legenda contrazice chiar morala creștină care respinge răzbunarea. Dar istoria evreilor este în mare parte o istorie a unei Diaspore ( Risipire, în grecește).
Veniți în Canaan la începutul mileniului al II-lea î.e.n., evreii antici care au antrenat și alte triburi, au reușit la începutul primului mileniu, deci după o mie de ani, să-și întemeieze un regat puternic sub David și Solomon. Regatul se divide în Israel și Iudeea. Apoi, în anul 722 î.e.n. asirienii distrug regatul Israel, iar în anul 586 î.e.n. babilonienii distrug regatul Iudeei. În anul 165 î.e.n. Iuda Macabeul alungă pe grecii regelui Antiochos și întemeiază un nou regat cu capitala la Ierusalim. Dinastia decade, apar regii idumei, Irod și urmașii săi, romanii pun stăpânire pe Palestina, iar în anul 70 e.n. Templul Mare din Ierusalim este distrus. Anul 135 e.n. marchează ULTIMA ÎNCERCARE de refacere a statului evreu, până în anul 1948, când Ben Gurion declară Independența Noului Stat Israel. Timp de aproape două milenii evreii au fost în Diaspora, astăzi , circa jumătate din numărul lor continuă să fie în această Diasporă. Holocaustul, indiferent de ce afirmă negaționiști de diverse orientări, a redus cu circa 30% numărul evreilor în lume, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari catastrofe produse de oameni contra altor oameni.
Să urmărim evoluția acestei Diaspore în timp. Nu se știe cu precizie numărul evreilor la sfârșitul mileniului I e.n., dar un anumit număr de hazari trecuți la mozaism s-a adăugat evreilor tradiționaliști. În nici un caz ei nu au constituit o majoritate, cum pretind unii falsi istorici. La începutul Diasporei din era noastră, evreii locuiau în mare parte în Occident, apoi, la presiunea Bisericii Catolice și a unor principi catolici o parte s-au stabilit estul Europei, în Polonia, Rusia, Galiția, Ucraina, Moldova. În anul 1492, regii Spaniei, Isabela și Ferdinand izgonesc pe toți evreii din regat, astfel că sefarzii ( evrei spanioli) se răspândesc pe teritoriul Imperiului otoman,în Italia,Franța, Țările de Jos, Germania, iar în est se va crea tradfiia evreilor așkenaziți ( Așkenaz înseamnă german, în ebraică). Evreii sefarzi vor vorbi ladino, un dialect spaniol, iar așkenaziții – idișul, un dialect germano- slav- ebraic. Credința este comună, unele rituri diferă. Astăzi aceste diferențe au cam dispărut, mai importante fiind reformele religioase care au intervenit în ultimele secole. În secolul XVIII, când a început mișcarea iluministă evreiască, în paralel cu cea europeană, trăiau în Polonia un milion și jumătate de evrei, circa 250.000 în vestul și centrul Europei, restul de 750.000 în Asia și Africa de Nord, deci în total circa două milioane și jumătate de evrei. În două secole populația a crescut la 15 milioane datorită îmbunătățirii condițiilor de trai, a asistenței medicale în Europa. Exodul evreilor în America a creat noi centre de cultură și civilizație evreiască, ca și pentru o tendință de asimilare. În ajunul celui de al doilea război mondial, numărul evreilor era de circa 18 milioane, pe toate continentele. Circa jumătate din populația evreiască era cuprinsă în sfera industrială, ca și a micii producții manufacturiere, restul în comerț, finanțe, alte ocupații. Agricultura și serviciul militar a fost interzis evreilor timp de secole. Ghetoul și-a pus amprenta pe viața comunităților evreiești de asemenea, timp de secole. El era și un loc de autoprotecție , dar și de marginalizare socială. El a intrat definitiv în istorie, numai la Ierusalim există un cartier Mea Shearim ( O sută de porți) unde trăiesc ultra-religioși în condițiile ghetoului de altădată.
Să urmărim cum a evoluat Diaspora în diverse țări ale lumii. În Peninsula Iberică – Spania, Portugalia, evreii au ajuns încă în primul secol al erei noastre, dar se pare că au fost coloniști și mai devreme. Istoria evreilor din această parte a lumii a fost determinată de valurile de cuceritori, de la triburile germanice, apoi cuceririle arabe, până în fatidicul an 1492 , când evreii sunt izgoniți di n Spania și după trei ani, din Portugalia. Maimonide, Halevi au fost cele mai strălucite personalități ale evreimii sefarde , într-o perioadă „de aur”, secolul XI-XII. Despre evreii sefarzi s-au scris numeroase cărți. Nici în Franța soarta evreilor nu a fost foarte fericită, presiunea Bisericii, cruciadele, apoi Inchiziția, prejudecățile au creat condiții aspre de conviețuire. O personalitate comparabilă cu Maimonide din Spania, a fost Rași din Troyes. Regii Franței au izgonit și ei pe evrei pentru o perioadă. Împăratul Napoleon a repus relațiile cu evreii pe baze moderne, raționale. Dar la sfârșitul secolului XIX, afacerea Dreyfus a aruncat una dintre cele mai întunecate umbre asupra așa zisei „toleranțe” din Franța, acuzația de trădare care i s-a adus unui ofițer de Stat Major total nevinovat era îndreptată, de fapt, împotriva unui popor. Jurnalistul Theodor ( Bejiamin) Herzl, aflat la proces a suferit o adevărată transformare spirituală renunțând la asimilaționism și devenind inițiatorul sionismului politic. Se poate spune că Statul Israel are, indirect, ca făuritor, fără voie pe căpitanul Dreyfus . Sionismul lui Herzl a pus bazele unei strategii care a dat roade. În Țările de Jos situația evreilor a fost favorabilă unei evoluții normale, rolul Bisericii nu era preponderent. Acolo s-a afirmat filosoful Spinoza, ce avea să fie excomunicat pentru că a adus ideea unui panteism „eretic” în concepția rabinică. În Anglia , atitudinea față de evrei a fost oscilantă, de la ospitalitate la respingere, iar marele Will a adus în scenă un personaj , Shylok, aparent odios, care, de fapt cerea respectarea unor prevederi contractuale. Christopher Marlowe era mai puțin înțelegător, „neguțătorul din Veneția” fiind chiar respingător. În secolul XIX, unul dintre constructorii imperiului britanic a fost evreul convertit Disraeli. În Italia, deși Vaticanul nu accepta o apropiere față de „trădătorii” lui Iisus, evreii au fost mai puțin persecutați, date fiind și condițiile istorice. Italia a devenit stat unitar abia în a doua jumătate a secolului XIX. Insulele din Marea Mediterană au fost oaze de prosperitate pentru evrei, în special după venirea sefarzilor. Despre evreii din Balcani se poate spune că ei au format cea mai veche Diaspora, în Europa, adică de la cucerirea Ierusalimului de către Titus ( 70 e.n.). Aici s-au întâlnit evreii antici cu sefarzii și cu așkenazimii. La curtea lui Ștefan cel Mare era un medic venețian pe nume Șmil, spune legenda, iar în oastea lui Mihai Viteazul s-au aflat și evrei. În Ungaria ,Polonia, ca și în Austria, Germania destinul evreilor a fost dependent de politica guvernanților. În Cehia , toleranța religioasă a fost o bună regulă, la fel ca și în țările scandinave. În Țările Baltice, ca și în unele perioade, în Polonia, antievreismul s-a manifestat destul de violent. Nu mai vorbim de Rusia , unde pogromurile, în secolele XVII-XIX s-au succedat cu o violență nemaiîntâlnită în alte țări. Evreii s-a răspândit pe toate continentele, în Asia, Australia, pe insulele din Pacific, etc. În Africa antievreismul a fost dictat de extremismul islamic, iar în Africa de Sud de naționaliștii albi.
Cum spuneam, Holocaustul a devenit o falie în istoria evreimii, iar crearea Statului Israel este și o consecință a acestui flagel extrem de dureros și extins. Astăzi, Orientul Apropiat este frământat de ciocnirea dintre interesele țărilor consumatoare de petrol, de politica duplictaă a Moscovei, dar și de prezența politico-militară a SUA, ca super-putere. Israelul este singurul stat democratic din zonă, înconjurat de țări cu regimuri autoritare și având ideologii fie moderate, fie extremiste. Cuvântul Armeghedon , care semnifică și sfârșitul Lumii în credința populară creștină, provine de la numele geografic al localității Meghido, unde în antichitate se aflau grajdurile regelui Solomon, dar unde au avut loc și o serie de bătălii. Dar sfârșitul Lumii nu este previzibil și nici de dorit. În orice caz nu evreii îl vor aduce.
BORIS MARIAN
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 05.02.12 10:04

http://www.acum.tv/articol/45951/

Anat Hoffman, activistă progresistă israeliană originară din Ierusalim, care timp de 14 ani a îndeplinit funcția de consilier municipal, iar apoi cea de director executiv al Centrului de acțiuni religioase in Israel (IRAC), va veni la Los Angeles la începutul lunii februarie. Doamna Hoffman – care în urmă cu doi ani fusese arestată întrucât purtase Tora la Zidul Plângerii – va sosi in California cu următorul mesaj adresat evreilor americani: “Ceea ce se întâmplă în Beit Shemesh este o amenințare la fel de mare la adresa Israelului, ca ceea ce se întâmplă la Teheran”.Anat Hoffman va vorbi la serviciul divin de Șabat de la Templu Emanuel si Templu Beth Am, din Beverly Hills. Parte din discursul său se va referi la ceea ce se petrece în Beit Shemesh. “Măsura securității nu este dată doar de apărarea armată a frontierei, ci și de posibilitatea unei fetițe de 8 ani de a se duce la școală fără a fi intimidată “. Cuvintele lui Anat Hoffman vizează cazul elevei Naamei Margolese din Beit Shemesh, întrată în atenția opiniei publice, în urma unui reportaj difuzat pe Canalul 2 TV, care dezvăluia că fetița fusese scuipată și calificată drept „curvă” de bărbații ultra-ortodoxi, în timp ce se îndrepta spre școală. Aceștia fuseseră deranjați că fetita – care face parte dintr-o familie ortodoxă modernă, cu toate că purta o fustă lungă, nu era destul de modest îmbrăcată. Anat Hoffman se luptă de decenii pentru a împiedica manifestările de acest gen, Odată cu ecoul stârnit de povestea micuței Naama Margolese, se pare că a sosit și momentul favorabil pentru D-na Hoffman .

„Este pentru prima dată” – a declarat Anat Hoffman – „că problemele legate de egalitatea sexelor și pluralismul religios pot fi supuse dezbaterii politice israeliene. Consider că este o șansă majoră, pentru că ne aflam în ajunul unor alegeri”.

D-na Hoffman este convinsă că aceste probleme interne – egalitatea între femei și bărbați, pluralismul religios și drepturile minorităților – reprezintă amenințări pentru viitorul Israelului. “De ce nu ar putea fetele să-și celebreze majoratul (Bat Mitzvah) la Zidul Plângerii?” s-a întrebat Anat Hoffman.

Ea luptă de mai bine de douăzeci de ani pentru dreptul femeilor de a citi din Tora (Sulul Sfânt), la Zidul Plângerii. În calitate de președinte al grupului Women of the Wall , ea a fost mult timp în conflict cu grupul ortodox, care controlează cel mai sfânt loc din Ierusalimul evreiesc. Dar pe Anat Hoffman nu o nemulțumește doar influența lor asupra locurilor sfinte. O minoritate extremistă de ultra-ortodocși a devenit tot mai puternică si influența ei s-a extins dincolo de limitele comunităților lor.

Chestiunea delimitării locurilor pentru bărbați de cele ale femeilor în autobuzelor publice, a explodat în cadrul unei dezbateri publice, în decembrie anul trecut, după ce Tanya Rosenblit și Doron Matalon, militar în Forțele de Apărare Israeliene, au fost hărțuite de ultra-ortodocși pentru că refuzaseră să se așeze pe scaunele din spate ale autobuzului.

În 2007 IRAC a depus o petiție în numele a cinci femei care au fost hărțuite pentru încălcarea segregării din autobuzele publice. În ianuarie a.c. Curtea Supremă a Israelului a stabilit că această practică este ilegală. De atunci Anat Hoffman s-a plasat în mod continuu fruntea mișcării “Freedom Rides”, în care ea și alte evreice stau pe locurile din față ale autobuzelor segregate, pentru a se asigura de respectarea deciziei Curții Supreme . Totuși, șoferii acestor autobuze nu intervin când ultra-ortodocșii încep sa hărțuiască femeile. În momentul de față sunt pe rol 13 procese intentate împotriva conducătorilor de autobuze care nu respectă legea impusă de Curtea Supremă.

În societatea israeliană secularizată a început procesul de destrămare a unei culturi tradiționale în care diferența dintre sexe era adânc înrădăcinată. Cu zece ani în urmă a fost adoptată legea privind protecția femeilor față de hărțuirea sexuală. Din momentul intrării în vigoare a acesteia, o serie de comportamente tolerate anterior în armată și guvern au devenit ilegale. În 2011 Moshe Katsav, fostul președinte al Israelului, a început executarea celor de șapte ani de detenție pentru viol. Moshe Katsav nu crezuse ca această lege avea să se aplice și în cazul lui.

În același timp, în societatea evreilor ortodocși femeile au început să câștige putere și influență. Anat Hoffman subliniază faptul că femeile plătesc datoriile familiei și ele au control asupra carnetului de cecuri – în timp ce bărbații primesc doar o educație religioasă.
Hoffman, care a urmat facultatea la UCLA, se pregătește să abordeze publicul evreiesc din Los Angeles și San Francisco Bay Area, în speranța că evreii americani vor pune presiune pe guvernul israelian cu privire la aspectele sociale. “Israelul are nevoie să audă adevărul de la suporterii săi. Sionismul nu este un sport pentru spectatori.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 24.01.12 10:53

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cine-fost-regina-saba
A existat cu adevãrat seducãtoarea reginã din Saba? Douã cãrți sfinte
, Biblia creștinã și Coranul o pomenesc. În viziunea asupra casei
regale apuse a Etiopiei un copil al reginei din Saba începe o dinastie
care dureazã 2000 de ani. Conform ambelor scrieri copilul este
conceput într-o noapte de dragoste consumatã între regina arabã și
regele evreilor, Solomon I. Pânã la cãderea sa în 1974 împãratul Haile
Selasii I al Etipoiei se putea sprijini pe o formularisticã ce îl
desemna drept cel de-al 225-lea urmaș al reginei din Saba și al
regelui Solomon.

Dar știința este încãpãțânatã. Nu se multumește cu mituri, cautã în
schimb dovezi consistente. Doveditã momentan este dezvoltarea unei
culturi sabaice in oaza Marib cam cu 1000 de ani a.Hr. dar realizarea
respectivã se atribuie unui grup de țãrani. Cele mai vechi inscripții
care consemneazã existența unui stat al Sabei dateazã din secolul al
VIII-lea. Regele Solomon domnește însã între 965 și 926 a. Hr. Prin
urmare istoria ne învațã cã primul stat sabaic ia naștere la decenii
dupã domnia lui Solomon.

Cercetãtori renumiți precum John Philby s-au strãduit sã creeze o
punte între istorie și legendã. Teoria lui Philby spune cã regina din
Saba ar fi fost o femeie de origine nobilã dintr-un trib. Tribul sãu
alcãtuit din arabi sabaici ar fi venit din Mesopotamia prin zona
Siriei, atunci fiecare astfel de trib își numea cãpetenia rege/reginã.
Regina ar fi ajuns la Solomon în Ierusalim pentru a plãti tribut
marelui conducãtor. O parte dintre sabaici s-ar fi deplasat dinspre
Mesopotamia spre sud-vestul Arabiei. Acolo s-ar fi stabilizat și ar fi
înflorit amintirea unei anumite regine, pe care ar fi pãstrat-o vreme
de secole.

În amintirea majoritãții iemeniților existã însã douã regine din Saba.
Legendara reginã din Arabia Sauditã anticã se numește Malika Bilqis.
Ei i se atribuie templul ridicat în oaza Marib, dedicat zeului lunar
Almaqah. Se pare cã a fost construit în secolele VIII-VII a.Hr. Pentru
aceastã perioadã, ca de altfel pentru întreaga istorie a regatului
sabaic, nu se poate dovedi prezența unei regine. Viața și stãpâniorea
celei de-a doua regine Bilqis (Malika cea tânãrã) sunt însã ceva mai
bine documentate. Este vorba despre Arwa Bint Ahmed as-Sulayhi, fiica
lui Ahmed, integratã în tribul Sulayhi. Un anume Ali Ibn Muhammad
as-Sulayhi conduce o rãzmerițã în regiunea muntoasã din sud-vestul
capitalei iemenite San”a”, în 1047. Ba chiar reușește sã punã mâna pe
capitalã. Dușmanul sãu era un imam, un credincios care era totodatã un
puternic conducãtor de triburi, dar care ca dinast legitimat religios
nu controla decât o parte din zonã. Sprijinindu-se pe mișcarea
fatimido-șiitã și pe resurse materiale puse la bãtaie de familia
domnitoare din Egipt, Ali Ibd Muhammad devine sultan, controlând
majoritatea Yemen-ului și regiunea de coastã a Mãrii Roșii.

Fiul și moștenitorul lui Ali, Al-Mukarram Ahmed, încheie în anul 1069
un contract de mariaj cu Arwa Bint Ahmed, o fatã din trib cu el. La
numai cinci ani dupã aceasta, din cauza bolii apãsãtoare, sarcinile de
stat revin soției sale. În 1074 Arwa se înfãțișeazã istoriei drept
regina Malika. Ea moștenește cu adevãrat regatul și se simte
responsabilã fațã de poporul sãu, fapt recunoscut de politicienii din
Yemen de azi. Unii spun cã ar fi cea mai însemantã conducãtoare a
Islamului. Pentru a stabili care au fost de fapt legãturile dintre
reginã și poporul sãu ne-ar trebui izvoare care lipsesc. Putem doar
specula cã a avut de-a face cu lupte interne pentru tron și atacuri
externe.

Lupte sngeroase s-au dus cu sigurantã între fidelii Malikei și
najahizii care detineau un oarecare control asupra coastei Mãrii
Roșii. Arwa îl poate învinge pe dușmanul sãu periculos, sclavul de
odinioarã Najah, numai când ea însãși se apropie mai mult de câmpul de
bãtãlie. Pãrsește așadar capitala și transformã micul oraș de munte
Jiblah în reședința sa. De acolo nu era decât o zi pânã la focaul
conflictului. În afarã de asta, Jiblah, aflat pe o rocã de bazalt, era
mai ușor de apãrat.

Najah era din Etiopia. În timpul conflictului primește ajutoare și de
pe celãlalt mal al Mãrii Roșii, din Eritrea de azi. Acolo domnea un
rege creștin. Mulți dintre susținãtorii Arwei vedeau în Najah nu doar
un lider local care s-a rasculat, ci și un agent secret al Etiopiei
creștine. Mai demult sabaicii au rãspândit credinta lor în țara de
dinolo de Marea Roșie și au influențat mult sitlul arhitectural, dar
aceasta a fost înãbușitã de Islam și de creștinism. Si ceva nu se
uitase însã de poporul iemenit: cã de 500 de ani nu se eliberaserã
incã teritorii de sub stapânirea etiopianã. De aceea Arwa Bint Ahmed
era vãzutã atât ca o luptãtoare pentru libertate, cât și ca o
apãrãtoare a dreptei credinte.

Stadiul actual al cercetãrii afirmã cã dupã schimbarea capitalei îi
mai rãmân 51 de ani de domnie. Este sub semnul întrebãrii dacã s-a
cãsãtorit vreodatã. Ar fi trebuit în acest caz sã împartã controlul
statal cu un bãrbat, probabil dintr-un trib rival. În 1138 se pare cã
moare în vârstã de 88 de ani, în Jiblah. Malika este îngropatã în
moscheea localã. Dinastia Sulayhidã nu a supraviețuit mult timp dupã
decesul sãu, din cauza luptelor civile. Dar secolele stãpânirii
sulayhide reprezintã o perioadã înfloritoare atât pentru Yemen, cât și
pentru zona Mãrii Roșii, Tihama. Atunci oamenii au început s-o
desemneze drept Bilqis cea tânãrã.

Dacã Arwa însãși s-a perceput ca o urmașã a reginei din Saba nu se
poate spune. Dar o asemenea comparație ar fi rãmas documantatã cumva.
În Coran este menționatã regina din Saba, dar ea nu are un nume
concret. În timpul Arwei deja era de 200 de ani un obicei pentru
învațați și poeți sã o numeascã Bilqis. Așa se înscrie în istorie
Bilqis I, fondatoarea templului din Marib, iar celei de-a doua Bilqis
poporul îi dedicã o formațiune naturalã: un con vulcanic lângã Hamam
Damt, care și astãzi poartã numele de ”tronul lui Bilqis”.

Scriitorii o prefac în eroinã, ghizii în element turistic. Multe
instituții din Yemen îi poartã numele. Dacã nu știm nimic sigur despre
existența ei din antichitate, acum știm sigur cã existã în prezent.
Bilqis cea Tânãrã este și un simbol al emancipãrii feminine. S-au
întreprins deja câțiva pași în acest sens, pentru cã femeia are și
drept de vot activ, acces în Parlament sau în fucții din aparatul de
stat. La sute de ani dupã antichitatea pãgânã, regina din Saba câștigã
mai mult în însemnãtate în ideologia islamicã.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 16.01.12 16:26

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 10.01.12 10:33

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 06.01.12 16:45

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=27679:incredibil-dar-adevrat-rabini-arzand-drapelul-israelului&catid=1:dezvaluiri&Itemid=7

Mișcarea Occupy Wall Street organizează manifestații în New York de mai bine de două luni, iar mass-media ignoră sau minimalizează evenimentele. Și acestea nu sunt singurele manifestații de protest din New York despre care presa nu informează corect publicul! În luna septembrie, La New York, în paralel cu demonstrațiile anti-Wall Street – de fapt, la doar câteva sute de metri distanță – sute de evrei ultra-ortodocși, în frunte cu câțiva venerabili rabini, au manifestat contra existenței statului Israel și contra sionismului, arzând drapelul israelian. Acest fapt pare incredibil, dar este adevărat!
Cine sunt acești antisioniști, pe care nimeni nu va îndrăzni totuși să îi catalogheze drept antisemiți? Deși, cu manipularea mediatică a epocii noastre, nu putem ști ce surprize ne mai așteaptă... Mișcarea Neturei Karta, care este la originea manifestațiilor antisioniste de la New York, a fost fondată în 1938 la Ierusalim și are în prezent la nivel mondial sute de mii de adepți. Ea ține de un curent iudaic tradiționalist, a cărui ideologie are la bază Tora, cartea sfântă a evreilor și care se opune în mod radical sionismului. Acest curent consideră că existența unui stat suveran al evreilor în timpul a ceea ce ei numesc „actuala perioadă de exil” încalcă unele principii fundamentale ale iudaismului. Fiind deseori catalogată – din rațiuni propagandistice – drept „o sectă stranie” –, mișcarea Neturei Karta semnalează pe drept cuvânt faptul că ideologia sa nu a adăugat nimic și nu a modificat cu nimic adevăratele legi ale Torei și de aceea apelativul „sectă” nu i se poate aplica.
Pretenția Statului Israel de a vorbi în numele tuturor evreilor nu este, în viziunea grupului Neturei Karta, îndreptățită și în plus contravine obligației formulate de Tora de a împiedica profanarea numelui lui DUMNEZEU. Sionismul încalcă, de asemenea, din perspectiva acestei mișcări, obligația de a proteja viața umană, prin conflictele pe care le provoacă Statul Israel și furia pe care o trezește în rândul celorlalte națiuni, punând astfel în pericol poporul evreu. Există și un alt puternic curent antisionist în sânul evreilor ultra-ortodocși, Haredim, care consideră că Talmudul interzice crearea unui Stat evreu, atâta vreme cât „Mesia nu a venit încă”.
Mișcarea Neturei Karta, care este la originea manifestațiilor antisioniste de la New York, estimează că Statul Israel este una din cauzele nedreptăților la care sunt supuși palestinienii, fapt care contravine de asemenea preceptelor Torei. Ea acuză de asemeni sionismului de instrumentarea „Holocaustului” și a antisemitismului pentru a-și justifica acțiunile. Neturei Karta organizează periodic demonstrații de protest în care, pentru a-și exprima dezacordul față de existența statului Israel și a se disocia de acțiunile acestuia, ard steagul israelian și alte simboluri ale acestui stat. Manifestațiile în care este ars steagul israelian au devenit deja o „tradiție” și au loc periodic, chiar dacă sunt ignorate de mass-media care și-a făcut un obicei din a trece sub tăcere, deloc întâmplător, aceste evenimente.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/urmele-l

Mesaj Scris de Admin la data de 04.01.12 8:39

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/urmele-lui-goliath

Cu toții cunoaștem povestea biblicã a luptei dintre David și Goliath. Tânãrul pãstor neînarmat îl ucide pe uriașul rãzboinic. Între israeliți și filisteni mãrul discordiei nu s-a consumat ușor. Dar cine au fost acești filisteni?

O bãtãlie decisivã pune fațã în fațã armatele evreilor și filistenilor. Din rândul filistenilor se remarcã gigantul Goliath, care dorește sã provoace o luptã în doi cu unul dintre adversar. Dar israeliții sunt îngroziți și nimeni nu îndrãznește sã înfrunte namila de om. Regele Saul îi promite celui care ar îndrãzni cã va avea parte de o recompense consistentãși de mâna fiicei sale. Așa cã se anunțã tânãrul pãstor David. Refuzã sabia și armura regelui și se repede în luptã doar cu o praștie, cu care îl ucide cu o loviturã într ochi. Israeliții capãtã curaj, îi urmãresc pe filistenii timorați și nu aratã niciun fel de compasiune. Aceasta a fost una dintre marile victorii ale poporului evreu asupra unora dintre cei mai mari dușmani.

Din spațiul egeean în Palestina

Filistenii aparțineau inițial popoarelor mãrii, o coaliție de diverse populații din regiunea Anatoliei și Mãrii Egee, care atacã de mai multe ori Egiptul în timpul faraonului Ramses al III-lea (1184-1153 a.Hr.). acesta respinge mai multe atacuri, iar în cel de-al 8-lea an al domniei se ajunge la o bãtãlie dublã pe mare și pe uscat. Victoria o eternizeazã prin inscripții și reliefuri în templul sãu de la Medinet Habu. Pe reliefuri filistenii se remarcã prin acoperãmântul capilar, în rest corpul este reprezentat gol exceptând o bucatã de material în jurul mijlocului. Ei purtau un coif special cu tichie și nu, cum se bãnuia înainte, o coroana cu pene sau vreun fel de frizurã.

Filistenii s-au stability precumpãnitor în Palestina de sud, mai ales în câmpiile de lângã coastã. Mai întâi sub stãpânire egipteanã și la sfârșitul secolului al XII-lea încã sub control egiptean, orașele Gaza, Askalon și Aschdod intrã în sfera de influențã a filistenilor, care alcãtuiesc Pentapolis. Asadar aceste trei orașe împreunã cu Akkaron și Gath sunt guvernate de principi care se reunesc într-o confederație cu sediu schimbãtor.

Declinul puterii egiptene are drept rezultat stabilirea filistenilor în regiune și de aici posibilitatea expansiunii. Dau rapid peste israeliți și se naște o stare de rãzboi care dureazã și îi implicã și pe canaaniți.

În ciuda tuturor descrierilor din Biblie faptele prezentate nu se muleazã mereu pe descoperirile geografice. Este descries amãnunțit mai ales echipamentul militar al filistenilor, respectiv al lui Goliath. Din lagãrul militar filistin iese la ivealã ca luptãtor de prim rang Goliath din Gat, care mãsura șase coți și o șchioapã. Pe cap poartã un coif din bronz și are o platoșã tot din bronz, care valoreazã 5000 de shekeli. Are și atele de bronz la picioare iar între umeri poartã o secerã. Are o sulițã groasã cât un copac și extrem de ascuțitã. Înaintea sa pãșește scutierul.

Descrierea biblicã ne duce cu gândul la niște asemãnãri cu hopliții greci. Lancea, sabia, scutul sau coiful cu perie sunt indicii destul de clare. Dacã se comparã descrierea însã cu reliefurile din Medinet Habu, se ajunge la concluzia cã darea de seamã din Vechiul Testament se potrivește cel mai devreme pentru secolul al VII-lea, cãci abia de atunci dateazã armura grea.

Filistenii – un popor rãzboinic

Organizarea lor militarã le-a adus cu siguranțã multe avantaje. Carul de luptã și arcul le-au preluat de la egipteni. Ridicarea unor avanposturi precum și folosirea unor unitãți mobile le-au permis extinderea teritoriului ocupat. Prelucrarea fierului și întrebuințarea acestuia în domeniul militar le-a fost de mare ajutor. Totuși un efect secundar a constat în faptul cã triburile din Israel au trebuit sã se refacã militar și organizatoric, pentru a face fațã acestei amenințãri.

În domeniul religios filistenii se diferențiau fundamental de israeliți. Venerau mai mulți zei și zeițe, de exemplu Dagon sau Baal Zebur. Pentru aceștia ridicau temple și alte lãcașuri sfinte unde se realizau sacrificii. Filistenii uzitau și blocuri sculptate din piatrã, care nu erau pânã atunci cunoscute în zonã, exceptând Ciprul. În marile orașe ridicau case și palate, care se disting de tradiția arhitecturala canaanitã.

Despre moștenirea filistinã

Denumirea de Palestina are de-a face cu filistenii. Dupã ce romanii înãbușesc rãscoala lui Bar Kochba din 135 p.Hr., integreazã Palestina provinciei Syria. În 193/94 se ajunge la o împãrțire în umra cãreia se creeazã provincial Palestina. Numele se pãstreazã și azi, așadar supraviețuiește stãpânirii byzantine, arabe și osmane. În conflictul palestino-israelian se încearcã ocazional conectarea palestinienilor cu trecutul filistin și prin aceastã invocare depãsirea stãrii de rãzboi. Se cere totuși atenție, cãci filistenii déjà dispãruserã ca popor cu multe secole înaintea cuceririi romane. Rezidenții Palestinei de azi sunt urmașii populației bizantine și apoi a arabilor infiltrați în zonã. În ziua de azi încã se mai folosește pilda cu David și Goliath când vine vorba despre o luptã inegalã. Dintr-un anume punct de vedere, prin uriașul biblic filistenii încã mai au un loc în memoria colectivã, deși uniunea lor de orașe este supusã de cãtre asirienii lui Tiglatpilaser al III-lea în 732 a.Hr.

g-geschichte.de
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 01.01.12 18:57

Crăciunul într-o familie de evrei neologi de Eva Galambos

Deși mă trag dintr-o familie evreiască „pură”, (ca să fiu și eu puțin rasistă pe invers), îmi aduc aminte că , în copilărie, am sărbătorit Crăciunul și nu Hanuca.. Nu aveam menora în casă ( mi-am cumpărat eu acum câțiva ani când am fost în Israel fiindcă îmi place ca simbol al iudaismului mai mult decât steaua lui David), în schimb, cel puțin cât eram mici fratele meu și cu mine, ni se făcea pom. Când am mai crescut ne făceam noi doi dintr-o creangă de brad culeasă din grădină.

Sigur, nu cunoșteam semnificația Crăciunului, am aflat-o la orele de religie ortodoxă când am mers la școală. Din clasa întâi am urmat școala românească, nu evreiască (a mai funcționat și la Arad trei ani până la reformă). Nu eram obligată să particip la ora de religie, pe a mea o aveam duminica, spre disperarea mea deoarece când toți copiii dormeau, eu trebuia să mă scol ca să ajung acolo. Dar părintele Bogdan (și acum îi țin minte numele ) nu ne scotea de la oră dacă vroiam să rămânem, dimpotrivă, când ridicam mâna ( și se întâmpla) mă lăsa să răspund. Nu cred că vroia să mă convertească, eu eram de mult conștientă că sunt evreică, dar mai învățam câte ceva. Așa am aflat și de semnificația Crăciunului dar nu o legam de ce se întâmpla la noi acasă. Pomul se făcea ca să primim cadouri și să nu-i invidiem pe ceilalți copii. Probabil că ne-ar fi putut da și de Hanuca, dar părinților mei nu le-a trecut prin minte acest lucru. Dar în multe familii de evrei neologi se întâmpla la fel. O poveste similară am aflat mai târziu și de la soacra mea, timișoreancă. Și la ei se făcea pom pentru copii. La noi mai interveneau două lucruri. După calendarul unguresc, pe 24 decembrie erau Adam și Eva (nu sfinți, ungurii au pentru toate numele, indiferent dacă sunt de sfinți sau păgâne, respectiv din mitologia maghiară, câte o zi). Și cum fratele meu și cu mine eram Adam și Eva, sigur că ni se spunea că este ziua noastră onomastică.

Tot pe 24 decembrie era și ziua bunicului meu și mama mea își aducea aminte cum se aduna familia ei atunci la Târgu Mureș. Mai am niște poze cu bunicul și toți nepoții, eu sunt cea mai mică, să fi avut doi ani. Nu-mi aduc aminte și după aceea n-a mai fost nimic de felul ăsta, bunicul și încă vreo 30 de membri ai familiei lui au dispărut în fumul crematoriilor din Auschwitz.. Dar mama aprindea de 24 decembrie o candelă în amintirea bunicului meu.

După ce m-am căsătorit, tot cu un evreu, am continuat să sărbătorim Crăciunul, cu câte un pomișor, cadouri și mâncăruri tradiționale. Am învățat să fac „beigli” (Andrea știe ce este), un fel de ruladă din cocă de cozonac, cu nucă sau cu mac, e mult mai ușor de făcut decât un cozonac, nu trebuie să-l frămânți ore întregi….

Acum chiar dacă am rămas singură, tot serbez într-un fel Crăciunul. De multe ori îl combin cu Hanuca, îmi invit prietenii evrei și creștini la masa care este împodobită cu crengi de brad și alături luminăricile Menorei, (nu am hanuchie) și este foarte frumos. Mă amuz și spun că fac masă ecumenică, ceea ce se întâmplă și când Pesah-ul cade în acelaști timp cu paștele și când prietenii mei creștini se bucură să mânce azimă și supă cu găluști de pască. Mai pun niște verdețuri pe masă și explic cum este și de ce se mânâncă aceste feluri de Seder dar ei știu deja.

Revenind la Crăciun, întotdeauna mi-a plăcut atmosfera acestei sărbători. Pentru mine, ca și pentru alți evrei, simbolizează pacea și armonia și chiar încerc să creez acest spirit, serbând în același timp cu Hanuca, sărbătoarea evreiască pe care o iubesc cel mai mult. Pentru mine, ambele sunt omagii aduse luminii, viitorului, liniștii și armoniei dintre noi toți. Mă gândesc la minunea uleiului, la faptul că nu este voie să lăsăm să se stingă lumina. Și cred că această idee este valabilă pentru toate credințele.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CRĂCIUN ÎN ȚARA SFÂNTĂ, VĂZUT DE UN EVREU DIN IERUSALIM

Mesaj Scris de Admin la data de 01.01.12 18:55

CRĂCIUN ÎN ȚARA SFÂNTĂ, VĂZUT DE UN EVREU DIN IERUSALIM

Mi-am pus adeseori o întrebare. Ce reprezintă Crăciunul pentru mine, un evreu tradiționalist originar din România, cetățean israelian care locuiește la Ierusalim? Uneori mi-am spus că ar fi o zi ca celelalte. Apoi, m-am gândit că nu este chiar așa. Ceea ce este interesant pentru mine ar fi ceremonialul sărbătorii. Apoi am adăugat că ar mai fi ceva. Este ziua de naștere a unui evreu, Yehoshua ben Iosef. Un evreu de orientare diferită, dar totuși evreu. Un evreu care a reușit – poate fără să iși propună acest lucru – să influențeze o lume, să intemeieze o religie sau, mai bine zis, câteva religii și culturi care au determinat evoluția întregii omeniri. Deși ideile acestui om au fost și au rămas respinse de poporul lui (sau, inițial, de liderii și marii învățați ai săi), el rămâne un om de geniu. Desigur, printre altele ca urmare a activității și scrierilor urmașilor lui în credință și gândire, care au difuzat învățăturile lui. Ce putem face, uneori geniile nu sunt acceptate de familia, poporul și țara lor, nu sunt potrivite acelei gândiri, care preferă alte genii, alte gândiri, potrivite lor - și atunci se manifestă în afară, în altă lume. Ulterior lucrurile au evoluat diferit, iar cei care au adoptat învățăturile acestui om l-au considerat Mântuitor, Fiu al lui Dumnezeu și au pornit împotriva poporului în rândul căruia se născuse, care nu accepta și nu putea accepta această idee. Uneori chiar l-au adoptat pe acest om într-o formă ciudată. În primul an după semnarea acordurilor de la Oslo, în seara de Crăciun, musulmanul Yasser Arafat s-a urcat pe acoperișul Bisericii Nativității din Beith Lehem și a tras cu arma sărbătorește, strigând că Iisus a fost primul palestinian, iar Crăciunul este o sărbătoare palestiniană. Reacția turiștilor pelerini nu a fost de simpatie, așa cum spera Arafat, a cărui zi de naștere era – mi se pare – în aceeași perioadă, ci de groază: ei veniseră să serbeze Crăciunul, ziua de naștere a lui Iisus Mântuitorul lor în cântec și bucurie, nu ziua de naștere a lui Yasser Arafat cu focuri de armă și teroare. Nu știu cum ar fi reacționat evreul Yehoshua ben Iosef , susținător al spiritualității, mărinimiei și iertării, adversar al folosirii forței, la această ”sărbătorire” a zilei lui de naștere. Oare ar fi spus că, dacă cineva îți trage o palmă, să-i întinzi și obrazul celălalt? Sau ar fi fost indignat? După cum nu știu cum ar fi reacționat la faptele prezentate într-un tablou de Marc Chagall, care ilustra Holocaustul într-o formă simbolică, arătând ura antievreiască generalizată, bolnavă, ca și ura anticreștină a naziștilor deveniți păgâni. Sau chiar la faptul în sine, dacă s-ar fi petrecut într-adevăr și el ar fi fost martor ocular. Tema? Un convoi de evrei sunt mânați de soldați naziști spre Auschwitz, spre camerele de gazare. Pe drum convoiul îl întâlnește pe Iisus crucificat, pe cruce. Un soldat nazist se îndreaptă spre el, pentru a-l da jos de pe cruce și a-l alătura convoiului, pentru a-l trimite și pe el la Auschwitz, în camera de gazare. Doar și el era evreu, nu-i așa? Deci, recunoașterea naziștilor că este vorba de un evreu pe care voiau să-l distrugă, ca pe orice alt evreu.. Moștenirea lui religioasă și culturală nu avea importanță pentru ei, era evreiască…Uneori simt nevoia să strig, precum scriitorul Isaia Răcăciuni în titlul unui roman scris în perioada Holocaustului, dar publicat abia după cel de al doilea război mondial: ”Dați-ni-l înapoi pe Iisus!”

ALTĂ ÎNTREBARE ȘI ALTE REFLECȚIUNI PERSONALE

Mi-am pus încă o întrebare. Care este poziția Crăciunului, și – prin generalizare – a culturii și religiei creștine la Ierusalim, Orașul Sfânt pentru cele trei religii monoteiste , în Ierusalimul contemporan, dominat de două culturi și religii: cea evreiască iudaică și cea arabă musulmană? Este loc și pentru cultura și religia creștină (sau, pentru culturile și religiile creștine) în acest oraș? Răspunsul subsemnatului este că da, trebuie să fie. Ierusalimul este Orașul Sfânt al tuturor, atât pentru iudaism și islam, cât și pentru creștinism. La fel, Țara Sfântă este sfântă pentru toți. Reprimarea unei religii și a unei culturi este o crimă. În Ierusalim și în Țara Sfântă sunt numeroase biserici, locuri sfinte și urme creștine. Ele aparțin creștinismului, dar și culturii mondiale. Precum și mulți creștini, de toate riturile, fiecare dintre ei devotat bisericii lui, Patriarhatului lui, fie Grec, Latin, Armean, Copt. În fond, creștinismul a apărut în Țara Sfântă, ea rămâne patria lui, centrul lui mondial, strămoșesc. Creștini din întreaga lume vin în Țara Sfântă să vadă locurile sfinte ale religiei lor, să se roage acolo. Pelerinaj sau hagialâc? Același lucru, valabil pentru creștinii de toate riturile, ca și pentru toții evreii și pentru toți musulmanii. Disputele asupra apariției creștinismului – printre care și ideea că ar fi apărut și fără iudaism, datorită numărului imens de zeități păgâne romane, politeismul nemaifiind potrivit societății de la începutul primului mileniu al erei noastre – nu pot șterge rolul Țării Sfinte, al iudaismului și al evreului Yehoshua ben Iosef în această revoluție istorică. Totuși, atât în Israel cât și în țările arabe vecine lui, Crăciunul este considerat sărbătoarea unei minorități. Un prieten creștin religios, un teolog care se afla la Ierusalim de Crăciun, mi-a spus odată că nu înțelege din ce cauză nu este sărbătorit Crăciunul în mod oficial nici în Israel, nici în țările arabe musulmane: în fond, nu este decât bucuria la nașterea unui copil. Totuși nu am fost de acord în totalitate cu prietenul meu: Crăciunul este sărbătorit peste tot, cel puțin menționat, prezentat la televiziune, deși fără multe detalii teologice, prezentarea limitându-se la aspectul ceremonial. I se poate adăuga acestei sărbători elementul mistic, religios, al Bunei Vestiri, al păstorilor, magilor, stelei, luminii? Nu pot intra în această dispută. Pot menționa doar faptul că lumina este prezentă în toate religiile, rolul ei fiind de a goni întunericul. Ca și speranța, care apare ca o vestire, atunci când se naște un copil, fiindcă un copil înseamnă o speranță. Desigur, este dificil și a stabili ziua exactă a nașterii acestui copil. A fost ea stabilită și memorată pe baza unei dispoziții a unui împărat roman, în ziua soarelui, a solstițiului? Sunt unii teologi și istorici ai religiilor care afirmă că ziua de naștere a lui Iisus Christos (Yehoshua ben Iosef) ar fi primăvara, nu în ziua solstițiului de iarnă. Nu sunt autorizat să-mi dau părerea în acest domeniu. Pot afirma doar, că teologii romano-catolici o stabilesc în noaptea de 24 decembrie anul 5 (unii dintre ei vorbesc despre anul 4), pe baza calendarului gregorian. Teologii greco-ortodocși continuă să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, deci în ziua de 6 ianuarie. Teologii gregorieni armeni, monofiziți, au altă tradiție, după părerea lor ziua de naștere a lui Iisus fiind la 18 ianuarie. Deci, câteva date și…câteva sărbători. Bine ar fi dacă toți ar sărbători laolaltă, în fiecare dintre aceste trei zile. Dar acest lucru este imposibil, datorită intereselor patriarhatelor din Ierusalim, a liderilor bisericilor, a unor oameni care nu acceptă punctul de vedere al altora. Este interesant că Biserica Românească din Ierusalim este nevoită să serbeze Crăciunul la 6 ianuarie deoarece este dependentă teologic de Patriarhatul Grec. Totuși, îl serbează de fapt la 25 decembrie, cu ușile închise, deoarece un Sinod al ei a adoptat calendarul gregorian în România încă din anul 1924, de la reforma calendarului. Desigur, ar fi ideal ca toți oamenii, indiferent de apartenența religioasă, să sărbătorească împreună, fiecare atât sărbătoarea lui, cât și sărbătoarea prietenului și vecinului lui. Sau, cel puțin să-și ureze ”Sărbători fericite” reciproc, să se bucure fiecare pentru el însuși, ca și pentru celălalt. În fond, sărbătorile sunt făcute pentru oameni, nu de dragul sărbătorilor și prin urmare, de ce să nu ne înveselim cu toții, de ce să nu fim ca frații?

BEITH-LEHEM, NAZARETH, IERUSALIM

În Țara Sfântă, sărbătorirea principală a Crăciunului are loc la Biserica Nativității din Beith Lehem. Oraș al cărui nume ebraic este ”Casa Pâinii”, menționat în Biblia Ebraică sub forma ”Beith Lechem Yehudah” în cartea Ruth. Deci, dragoste pentru pâine și pace, speranță pentru viață. Orașul de origine al regelui David, nepotul lui Oved, copilul născut din legătura de căsătorie între Boaz și Ruth moabita, convertită la iudaism, devotată fostei ei soacre Naomi. Deci: iudaism și universalitate, dragoste și speranță, victoria vieții asupra morții. Nu este întâmplător: tradiția creștină afirmă, pe baza Evangheliilor că Iisus (Yehoshua) ar fi urmașul regelui David. O formă de afirmare a continuității, bineînțeles problematică, nefiind date complecte, după unele interpretări ideea fiind inexactă, dar – trebuie să adăugăm – fiecare om drept cu credința lui, care trebuie să fie respectată de toți ceilalți oameni, chiar dacă nu sunt dispuși să o accepte, nefiind de acord cu ea. Îmi amintesc de faptul că în copilărie mi se spusese că un creștin poate fi considerat un om drept, cu credință în Dumnezeu, după ce vedem că își face cruce și atunci putem avea toată încrederea în el. Desigur, idee diferită de unele idei actuale ale subsemnatului, dar care merită să fie păstrată, memorată. Revenind la orașul Beith Lehem, menționăm că numele lui a fost transmis de traducerea greacă și de traducerea latină a Bibliei Ebraice sub forma Bethleem, iar în tradiția românească sub forma Vicleim. Chiar și colindul de dinainte de Crăciun este numit Vicleim. În limba arabă, orașul este denumit Bayt Lahme (”Casa Cărnii”), deci tot o memorare a hranei, mai bună. Orașul este situat într-o zonă în care sunt prezenți păstori, ciobani cu oi, în apropiere de Ierusalim.

Conform tradiției creștine, Iisus s-a născut în Grota Nativității, aflată în Biserica Nativității. În acest loc a fost construită o basilică de către împăratul Constantin cel Mare în anul 325 al erei noastre, iar lucrările au fost supravegheate de însăși mama împăratului, Elena. Basilica a fost distrusă după circa 200 de ani de la construirea ei, din vechea clădire păstrându-se numai structura inițială, respectiv cinci naosuri despărțite prin patru rânduri de unsprezece coloane și o mică parte din vechea pardoseală cu un mozaic. Biserica a fost reconstruită de împăratul Justinian, care i-a adăugat trei abside în formă de treflă, un pronaos și două scări laterale către grotă. În anul 614 al erei noastre, în perioada invaziei persane în timpul regelui Chosroes, biserica a scăpat de distrugere ca prin minune: invadatorii s-au oprit în fața reprezentării iconografice a Regilor Magi în cadrul mozaicului care decora frontonul, deoarece aceștia erau îmbrăcați în costume persane. Ulterior, biserica a supraviețuit, dar a cunoscut unele adaosuri arhitectonice în perioada cruciadelor, precum și în perioada otomană. Grota Nativității este un amplasament relativ mic, cu ziduri placate cu marmoră. Într-o absidă mică, ”Altarul nașterii lui Iisus”, sunt 15 lămpi de argint aparținând diferitelor comunități creștine, atârnate de o stea de asemenea din argint. Grota Nativității este proprietatea Patriarhatului Grec. Ea este legată de alte grote, în care se poate intra trecând prin Biserica Santa Caterina, construită de franciscani în anul 1881. De fapt, creștinii catolici celebrează slujba religioasă de Crăciun în această biserică, neavând acces în alt loc, iar creștinii ortodocși – în Biserica Nativității la 6 ianuarie.

Sărbătorirea Crăciunului cu o slujbă religioasă specială are loc și la Nazareth (în limba ebraică: Natzereth, păzitoarea), oraș situat în nordul Israelului, la Biserica Bunei Vestiri. In conformitate cu tradiția creștină, această biserică este construită pe locul grotei legendare în care Maria ar fi primit vestea de la Îngerul Gabriel, că va naște Pruncul. Inițial, pe acest loc a fost construită o basilică, atribuită de asemenea împăratului Constantin și mamei sale Elena. Se pare totuși ca această basilică a fost construită ceva mai târziu, în anul 356 al erei noastre. În aceeași regiune au fost construite și alte biserici, în perioada bizantină și în perioada cruciată, iar mai târziu de către franciscani, pe același loc. Ultima biserică, franciscană, a fost demolată în anul 1955, iar pe locul ei a fost construită actuala biserică, sfințită în anul 1969.

La Ierusalim, Orașul Sfânt pentru cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul, islamul – , capitala lor și a Țării Sfinte, precum și a statului Israel, în care se află numeroase biserici, de rituri creștine diferite, sărbătorirea Crăciunului este fastuoasă, dar totuși mai puțin decât cea a Paștelui. Și, bineînțeles, mai puțin fastuoasă decît la Beith Lehem și la Nazareth. Dintr-o conversație cu un prieten bun cunoscător al religiei creștine, motivul ar fi că la Ierusalim ar fost sfârșitul drumului lui Yehoshua ben Iosef (respectiv crucificarea, moartea, învierea) și nu începutul drumului său. Începutul drumului lui este la Nazareth (vestea nașterii) și Beith Lehem (nașterea). De aceea, fastul este mult mai mare în sărbătoririle din aceste două orașe considerate sfinte de asemenea. Ca în fiecare an, orașele Beith Lehem și Nazareth, precum și porțiuni din cartierele creștine ale Ierusalimului au fost decorate, gătite de sărbătoare. La ferestre au fost așezați brazi de Crăciun, decorați. Într-un loc am văzut – în unul din anii precedenți – decorarea cu becuri electrice a unui brad viu, care crește pe stradă. La Poarta Jaffo , din zidurile orașului vechi, s-au distribuit brazi gratuit tuturor celor interesați, în ajun de Crăciun, ca în fiecare an, de către un reprezentant al primăriei orașului capitală. Tradiție existentă încă din perioada mandatului britanic. Ajutor acordat de primărie celor interesați să serbeze Crăciunul. Respect al autorității de stat, evreiască, pentru această sărbătoare creștină și pentru practicanții ei. Unele străzi au fost decorate cu ghirlande de becuri simbolice, printre care Steaua Bunei Vestiri de Crăciun. Altele, în cartierele evreiești ale Ierusalimului, au fost decorate cu becuri în altă formă, cea a candelabrelor de Hanuca. Anul acesta, cele două sărbători au coincis în timp. Ocazie pentru manifestarea ecumenismului, a dragostei pentru pace între oameni și religii. În magazinele din cartierele creștine ale Ierusalimului, în special în cartierul creștin din orașul vechi, dintre ziduri, s-au aglomerat mărfuri potrivite să devină cadouri de Crăciun, precum și beculețe destinate a decora brazii, statuete și desene de sfinți, brazi artificiali ambalați în cutii colorate, păpuși reprezentînd pe Moș Crăciun, ”Santa Klaus”, după cum este numit în cultura anglo-saxonă și americană. Ca și multe alte produse artizanale (sau…foste artizanale), fabricate în China comunistă în serie. Precum și lumânări, artificii, CD-uri cu muzică de Crăciun. Același lucru la Beith Lehem și Nazareth. Mai mult, în urma imigrației evreiești masive din fosta Uniune Sovietică, în cadrul căreia au imigrat în Israel și mulți creștini prin căsătorii mixte intereligioase, asemenea obiecte au apărut și în magazine ”rusești”. Nu numai în Ierusalim, dar și în alte orașe, precum Tel Aviv, Haifa (oraș în care există, oricum, o comunitate creștină arabă destul de mare), și altele. La Beith Lehem, oraș aflat pe teritoriul Autorității Palestiniene autonome, piața din fața Bisericii Nativității a fost gătită sărbătorește. Numită ea însăși Piața Nativității, plină cu magazine destinate turiștilor în mod special. Ocazie bună pentru comercianți de a face ceva afaceri, de a câștiga – și pentru turiștii pelerini de a se bucura, de a-și procura amintiri de Crăciun din Țara Sfântă. Apropo, pentru acești comercianți nu are importanță dacă obiectele de cult sunt creștine, musulmane, iudaice. Ei le au în magazine pe toate, le vând pe toate, tuturor. O formă de dezvoltare a relațiilor de cunoaștere reciprocă și de împrietenire între oameni, de a se bucura de sărbători, chiar și de sărbătorile altora, fie și sub forma comerțului. În Piața Nativității din Beith Lehem au apărut cămile decorate (în locul Sfântului Nicolae cel care dă daruri pentru Crăciun), precum și un localnic, probabil actor, costumat în Moș Crăciun. Dintr-o trăsură, striga ”Merry Christmas”, în limba engleză, salutând și binecuvântând turiștii pelerini. Apropo, numărul turiștilor pelerini care au vizitat și vizitează Țara Sfântă, respectiv Israelul și Autoritatea Palestiniană anul acesta cu ocazia Crăciunului este de circa 100.000 de persoane. Majoritatea lor sunt veniți în grupuri, unii în mod individual. Turiști din întreaga lume, de pe toate cele cinci continente. În schimb,numărul creștinilor locali este în scădere datorită presiunii musulmane din teritoriul controlat de Autoritatea Palestiniană, care îi determină pe unii dintre ei să emigreze, să plece pentru a-și construi viața în alte zări ale lumii. Pregătiri și sărbătoriri dinaintea începutului sărbătorii propriu-zise.

SĂRBĂTOARE

În seara de 24 de decembrie, trecerea din teritoriul israelian în cel palestinian, de la Ierusalim la Beith Lehem – două orașe vecine – a devenit mai ușoară (bine ar fi să fie așa tot timpul, oamenii să devină prieteni). Au trecut mulți turiști, dar și mulți israelieni dornici să vadă sărbătorirea, ceremonialul fastuos. Patriarhul Latin al Ierusalimului, arhiepiscopul Fuad Twail, a plecat la Beith Lehem pentru a conduce slujba religioasă și festivitățile. Slujba s-a desfășurat ca în fiecare an, în biserica Santa Caterina. Festivități se desfășurau afară, în Piața Nativității. Același ”Moș Crăciun” continua să poftească turiștii și să-i binecuvânteze cu ”Merry Christmas”. La Nazareth a avut loc un carnaval. Televiziunea israeliană a transmis o parte din festivități, astfel ca să poată fi văzute de fiecare. Îmi aduc aminte că, în urmă cu mulți ani, înaintea acordurilor de la Oslo, ”guvernul local” era reprezentat de fostul primar al Ierusalimului, regretatul Teddy Kollek, precum și de faptul că programul era transmis alb-negru: încă nu exista televiziune în culori, iar ”Moș Crăciun” nu putea fi văzut la televizor în halatul lui roșu, ca astăzi, ci într-o culoare ștearsă. Imi amintesc și de singura dată când am plecat la Beith Lehem în seara de Crăciun, din curiozitate, invitat de un prieten, ziarist israelian de limba ebraică și de limba arabă. Era în anul 1974; au trecut mulți ani de atunci, situația politică a devenit mult mai dificilă. Oare va fi mai bună în viitor? Oare serbările de Crăciun ar putea contribui cu ceva la îmbunătățirea situației?

Deocamdată a fost serbat numai Crăciunul catolic și protestant. Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim a serbat așa cum a putut. Să așteptăm pentru sărbătorirea Crăciunului ortodox grecesc și rusesc, precum și a Crăciunului armean. Deocamdată, orașele israeliene și palestiniene legate de această sărbătoare și cele în care există comunități creștine continuă să fie gătite de sărbătoare. Desigur că și în legătură cu apropierea anului nou. Turiștii pelerini continuă să vină, comercianții să vândă. Paralelismul între sărbătorile de Hanuca și Crăciun, precum și cu sărbători musulmane continuă. Cu toții caută să se bucure. Să vedem și sărbătoririle viitoare. Și, în rest, să sperăm în pace și liniște. Nu numai de sărbătortile evreiești, creștine și musulmane, ci tot timpul. Iar tuturor, urări de ”Sărbători fericite” fiecăruia după tradiția, religia și credința lui, precum și urări de an nou bun și fericit, și La mulți ani. Atât calitatea, cât și cantitatea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 30.12.11 8:57

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 26.12.11 19:32

Biserica Sfintei Nasteri


http://www.revistamagazin.ro/content/view/9130/7/

In aceste zile scaldate in sacralitate, intreaga lume crestina isi indreapta gandurile si sufletul spre Sfanta Familie si spre locul Nasterii Mantuitorului. Asa cum se stie, El s-a nascut intr-o pestera/iesle din apropiere de Bethlehem, oras in care Sfanta Fecioara si Sfantul Iosif venisera pentru un recensamant, impus de autoritatile romane. Pe locul Sfintei Nasteri, in secolul al IV-lea a fost ridicata o biserica, una dintre cele mai vechi din lume.
In secolul al VI-lea imparatul Iustinian a daramat-o pentru a inalta o alta mai mare si mai impunatoare. De-a lungul timpului, biserica a fost continuu largita si infrumusetata ajungand in zilele noastre un ansamblu arhitectural alcatuit din doua biserici si o cripta. Locasul a fost grav avariat in anumite perioade ale istoriei. Pe langa incendii, cutremure, si furturi ale marmurei din interior pentru decorarea altor temple, biserica a suferit si pierderea minunatei stele de argint asezata chiar pe locul nasterii lui Iisus, ceea ce a constituit una dintre cauzele indirecte ale Razboiului Crimeii din cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Forma bazilicii actuale o conserva pe cea gandita de Justinian dar intregul ansamblu ocupa acum o suprafata foarte mare. Constructia este in forma de cruce, cu naosul larg, impartit in cinci nave, pronaos cu patru randuri de coloane cu capiteluri corintiene, cu cate o absida pe partile laterale si una spre rasarit, unde este plasat altarul. In secolul al XII-lea peretii au fost acoperiti cu mozaic bizantin, care s-a conservat doar partial pana in zilele noastre.
Acoperisul de plumb, donat de regele Angliei, Edward al IV-lea, a fost luat de turci, care l-au tranformat in gloante si ghiulele in razboiul impotriva Venetiei. Biserica este data in grija grecilor ortodocsi, a armenilor si a romano-catolicilor, spatiul fiind impartit intre cele trei mari comunitati. Astfel Biserica Ortodoxa detine naosul cu cele cinci nave longitudinale si Altarul Nasterii din Grota. Bisericii Apostolice Armene ii apartine latura stanga si Marele Altar iar Bisericii Romano-Catolice Altarul Adoratiei Magilor din Grota Ieslei.
Locasul este un loc al pacii si intelegerii. Accesul la grota in care s-a nascut Iisus se face prin doua scari laterale, inegale, iar locul Nasterii Domnului este indicat printr-o stea de argint cu 14 brate, incastrata in marmura si inconjurata de lampadare. Aici, cu toate diferentele dogmatice, locul devine neutru, chiar daca apartine uneia dintre comunitati. In grota amenajata de romano-catolici se afla un altar, marcand locul in care Sfanta Fecioara a asezat Pruncul in iesle.
Intrarea in Biserica se face printr-o usa foarte joasa, care avea scopul de a feri locasul de invadatori iar astazi este considerata "Usa umilintei", subliniind smerenia cu care trebuie sa te apropii de miracolul Nasterii Domnului. Intr-o curte pavata ("Piata Ieslei") credinciosii se aduna in seara de Craciun asteptand slujba de la miezul noptii.
Ansamblul arhitectural contine si numeroase capele, rememorand anumite episoade din Biblie cum ar fi "Fuga in Egipt" (Capela Sfantul Iosif) sau "Uciderea Pruncilor" (Capela Inocentilor).
Basilica este inclusa pe lista monumentelor grav avariate (primele 100 din lume) si s-a cerut de asemenea includerea ei in patrimoniul UNESCO. In apropiere se afla Biserica Sfanta Ecaterina, construita in 1882 pe ruinele unui locas ridicat in timpul cruciadelor. Cele doua biserici comunica intre ele prin usile laterale ale absidelor. De aici se transmite in lumea intreaga slujba romano-catolica din noaptea de Craciun.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 25.12.11 11:03

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 25.12.11 11:03

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

În prag de Hanuka, gândul mă duce la Harry Solomon de Andrea

Mesaj Scris de Admin la data de 25.12.11 11:03

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Admin la data de 22.12.11 14:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

De ce a venit rabinul Eli Lando la București: cât de "KOSHER

Mesaj Scris de Admin la data de 01.11.11 10:25

De ce a venit rabinul Eli Lando la București: cât de "KOSHER" va deveni România

http://www.gandul.info/financiar/de-ce-a-venit-rabinul-eli-lando-la-bucuresti-cat-de-kosher-va-deveni-romania-8901775

Românii ar putea găsi, mai des, în magazine alimente kosher. Pe plan mondial, piața produselor kosher - preparate potrivit regulilor mozaice - este evaluată la 16 miliarde de dolari pe an, statisticile arătând că peste 40 de milioane de persoane preferă aceste alimente, majoritatea consumatorilor fiind din SUA, Israel și Australia.

Circa 44% din producția kosher - mâncare, băutură, condimente și altele - este cumpărată de evrei, 19% de musulmani, iar diferența de 37% de către cei fără apartenență religioasă, dar care acordă o importanță deosebită stilului de alimentație, arată statisticile. Una dintre marile firme de certificare în domeniu, OK Kosher Certification, intenționează să intre pe piața românească, reprezentanții ei având în această perioadă întâlniri cu mai multe companii din domeniul industriei alimentare, precum și cu mici fermieri.
Rabinul Eli Lando: "Companiile din România sunt foarte interesate de certificarea kosher"

"Scopul vizitei mele în România este de a prezenta beneficiile culturii kosher. Companiile cu care am avut întâlniri până acum în România au fost foarte interesate. Aceste produse au un mare potențial pentru export", a declarat pentru gândul Eli Lando, director relații internaționale OK Kosher. Rabinul spune că, după întâlnirile pe care le-a avut cu firme de pe piața românească, "reacția a fost una foarte bună". El a sintetizat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele care vor să fie certificate kosher. "Pe scurt, regulamentele în domeniu prevăd că pentru a fi kosher trebuie avute în vedere trei caracteristici: siguranță, curățenie și transparență", ne-a mai declarat Eli Lando.

"În supermarketurile din România nu există astfel de produse. Chiar ieri am vizitat două dintre cele mai mari lanțuri de magazine și nu am găsit astfel de produse", a declarat pentru gândul Marian Cioceanu, președintele asociației Bio România. Asociația a organizat recent, în parteneriat cu Centrul Național de Testare a Calității și Facultatea de Medicină Veterinară București, o conferință în vederea certificării produselor kosher, la care au fost invitați reprezentanții firmei reprezentate de Lando.

Între participanți s-au numărat grupul de panificație Dobrogea, Dorna Lactate - care face parte din grupul Lactalis, certificat de OK Kosher -, Hofigal, Fabrica de conserve Râureni, Senator Wine, precum și o fabrică de ulei de floarea-soarelui presat la rece și producători de miere.

Cât costă o certificare kosher

Costurile pentru obținerea certificării kosher sunt importante, cele mai mici fiind pentru industria vegetală, iar cele mai mari pentru producerea de vinuri și în domeniul procesării cărnii. "De exemplu, pentru a obține carne kosher, animalele trebuie sacrificate de evrei, iar prelucrarea este inspectată de un rabin. Un evreu va fi zilnic în firmă. Dacă nu are măcar un client pentru produsele kosher, nu merită făcută investiția pentru certificarea în domeniul prelucrării cărnii și al obținerii vinurilor kosher", a explicat Marian Cioceanu.

El a arătat că acesta este și motivul pentru care produsele "curate" se vând la prețuri mult mai mari comparativ cu cele non-kosher. Astfel că, în SUA, o sticlă de vin ajunge să se vândă cu peste 60 de dolari.

Firme interesate să intre pe piață

Firmele contactate de gândul spun că sunt interesate să intre pe această piață de nișă. "Intenționăm să intrăm pe piața produselor kosher, dar aceasta este o piață mai complexă. Este necesară o certificare specifică. Piața prezintă un potențial de export. Deocamdată nici actualele exporturi pe care le avem, de produse naturale, nu sunt pe cât ne dorim. Este loc și de mai bine", a declarat pentru gândul Daniela Raiciu, director de marketing la Hofigal.

"Ne interesează orice piață de vânzare, fie de larg consum, fie de nișă, cum este cea kosher. Vom avea în curând o întâlnire cu reprezentanți ai unei mari firme de certificare în domeniu. Vom vedea dacă se va concretiza ceva sau nu", a declarat pentru gândul reprezentantul unei firme din domeniul panificației.

Produse mai scumpe cu 50%

Piața Kosher a Statelor Unite este evaluată la 12,5 miliarde dolar și se așteaptă ca în 2013 să depășească 13 miliarde dolari, potrivit Agriculture and Agri-Food Canada.

Consumatorul obișnuit al produselor kosher cheltuie cu 47% mai mult decât consumatorul non-kosher. În industria alimentară, produsele kosher reprezintă sectorul cu creșterea cea mai rapidă, cu o rată a creșterii de 12,5% anual. Puse unul lângă altul pe un raft, produsele kosher se vând cu 20% mai bine decât produsele concurente non-kosher, potrivit publicației internaționale a consumatorului kosher Kosher Spirit.

La nivel mondial se constată o reorientare către alimentația sănătoasă, către produsele tip kosher, nu numai de către comunitățile religioase, cât și de către alte persoane nemotivate religios. Explicația constă în faptul că în cazul produselor kosher nu sunt acceptate organismele modificate genetic și hibrizi proveniți de la specii diferite și, mai mult de atât, sunt supuse unor inspecții riguroase, de încredere.

Controalele alimentelor kosher sunt riguroase și cuprind întregul flux de producție. Astfel se acordă importanță inclusiv distrugerii deșeurilor animale sau vegetale pentru a nu fi utilizate în alte industrii, considerând că ar conduce la obținerea de produse nocive.

75.000 de produse kosher

În prezent, în SUA, se comercializează peste 75.000 produse kosher de către 9.850 furnizori certificați. Cei mai mari producători de alimente oferă produse certificate kosher - mare parte din ele fiind certificate de OK Kosher. În timp ce rata anuală de creștere a vânzărilor de produse agro-alimentare este, în general, cuprinsă între 1-2% , cea a produselor kosher este de peste 10%.

În condițiile în care firma îndeplinește condiții de certificare și aceasta este făcută de firma OK Kosher Certification, firmele primesc și dreptul de a aplica logo-ul firmei OK pe etichetele de export, ceea ce garantează deschiderea către firme de mare prestigiu din SUA: COSTCO, ShopRite, Trader Joe's, WholeFoods - firme ce au cifre de afaceri de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Pentru a menține calitatea produselor certificate OK, șeful organizației, Rabinul Don Yoel Levy vizitează anual fiecare client sau trimite un reprezentant personal care discută cu clienții detalii privind stadiul afacerilor și posibilitatea de a ajuta la creșterea volumului de vânzări în condiții de strictă confidențialitate.

Categorii de alimente kosher

Cele trei categorii de bază ale alimentației kosher cuprind: carne, lactate și pareve sau parve (acestea nu conțin carne, lactate sau derivate ale acestora, și nu au fost gătite sau amestecate cu carne sau lactate).

Sunt considerate animale kosher vitele și oile. Găina, curcanul, unele rațe și unele gâște sunt de asemenea kosher. Potrivit legii iudaice, animalele kosher și păsările de curte trebuie tăiate de un specialist numit shochet. Laptele și produsele din lapte de la un animal kosher sunt considerate lactate kosher. Pareve se referă la alimente ce nu conțin nici carne și nici ingrediente lactate și nici derivate ale acestora. Fructele și cerealele sunt kosher și pareve. Ouăle de la păsările de curte kosher sunt de asemenea kosher. La fel și icrele de la peștii kosher.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

După 5772 de ani

Mesaj Scris de Admin la data de 09.10.11 22:45

După 5772 de ani

Sînt convins, într-o bună măsură, că nu voi indispune multă lume (trebuie să ai mereu grijă în a nu tînji la unanimități) dacă, în aceste zile ale Anului Nou evreiesc, voi alege cîteva mostre de humor iudaic, de mult definit ca o politețe a disperării.

Alarmă mondială: ghețurile celor doi poli ai pămîntului se topesc irezistibil, se anunță că, în 48 de ore, întreaga planetă se va scufunda sub ape. Creștinii se adună în toate bisericile și preoții le dau ultimele sfaturi: „Căiți-vă, căiți-vă, căci în 48 de ore vă veți înfățișa Domnului!“. Budiștii se înghesuie în templele lor și bonzii îi asigură: „Fiți fericiți, căci peste 48 de ore veți cunoaște Nirvana!“. Evreii se strîng în toate sinagogile și rabinii le dau cele din urmă indicații: „Oameni buni, vă mai rămîn 48 de ore ca să învățați să trăiți sub apă!“.





Un agnostic și un rabin discută despre existența lui Dumnezeu, despre suflet și relația spirituală dintre om și lume: „Țin să te informez, rabi – spune agnosticul, cu oarecare agresivitate –, că marele filozof Spinoza a scris că omul e din aceeași esență cu orice animal și că amîndoi sînt produsul aceleiași Naturi“. Rabinul îi replică: „Îmi amintesc foarte bine aceste rînduri... dar, spune-mi, care specie de animal a produs vreodată un Spinoza?“.




Un strălucit student dintr-o ieșiva (școală religioasă) se duce la bătrînul rabin cu care studiază și îi spune tranșant:
– Rabi, trebuie să-ți mărturisesc că am devenit sceptic. Nu mai cred în Dumnezeu.
– Și de cît timp studiezi Talmudul? se interesează rabinul.
– De cinci ani...
– Doar de cinci ani? exclamă rabinul. Și ai deja îndrăzneala de a te socoti un sceptic?

În ziua de Iom Kipur, atunci cînd cei care s-au certat tot anul trebuie să se împace, Moșe se apropie de Samuel și îi șoptește: „Îți doresc tot ceea ce-mi dorești tu mie!“. La care, Samuel îi răspunde: „Iar începi?“.

Cineva l-a întrebat pe Woody Allen de ce a renunțat la saxofon pentru clarinet. Woody i-a răspuns sincer: „E mai comod în cazul unui pogrom“.

În filmul Supă de rață, un dialog între Groucho Marx și doamna Teasdale:
– Și soțul dumitale?
– A murit... (Groucho se arată sceptic, ea insistă): Am stat lîngă el pînă la sfîrșit...
– Nu e de mirare că a murit...
– L-am ținut în brațele mele, l-am îmbrățișat...
– Aha! strigă Groucho. E clar că l-ai omorît.

În rai, Eva îi strînge drăgăstos mîna lui Adam și-l întreabă: „Mă iubești?“. Adam (privind-o surprins): „Am de ales?“.

Mila Domnului față de creaturile sale s-a epuizat și i-a chemat pe toți mai mari lumii să-i anunțe că va distruge omenirea.

Obama s-a dus la Casa Albă și a comunicat americanilor vestea bună și cea rea. Vestea bună este că Dumnezeu, adevărul nostru suprem, există și i-a vorbit. Vestea rea e aceea că El s-a decis să ne termine pe toți.

Putin, la Kremlin, a fost fără alternativă și a transmis două vești rele: Dumnezeu, cîndva „opiu al popoarelor“, există și intenționează să lichideze lumea.

Netaniahu a comunicat în parlamentul de la Ierusalim două vești excelente: „Adonai, în mîinile căruia ne-am încredințat dintotdeauna soarta, trăiește și mi-a vorbit; nu ne va părăsi – și nu va mai exista niciodată problema palestiniană“.

Scurt scenariu al sărbătorilor evreiești:
1) Toți au încercat să ne omoare.
2) Pînă la urmă, i-am biruit.
3) Și acum, cu toții la masă!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Carte de urări pentru Anul Nou iudaic

Mesaj Scris de Admin la data de 09.10.11 22:13

Carte de urări pentru Anul Nou iudaic

Am ales o reteta proprie, de efect, plina de savoare si totodata o conotatie mediteraneana. Este un semn de prietenie, de dragoste frateasca pentru prietenii mei din Israel, implicit pentru Adriana, Miriam, Didi. Imi pare rau ca nu pot sa gatesc macar uneia dintre persoanele dragi. Reteta transmite un gand bun si La Multi Ani !

Salada de smochine cu arugula

Ingrediente

8 smochine proaspete
500 gr arugula proaspata, bine spalata si uscata
petale de panselute 12 flori
alune de padure sfaramitate in bucati mai mari, nu pisate
2 fire de ceapa verde taiate in rondele
fasole verde in pastai data in clocot in prealabil si apoi racita, marinata (30 minute in suc de lamaie, putin sos Tabasco si f putin suc de portocale)
10 12 pasca evreieasca –Matzoh
50 ml ulei de masline sau de alone de padure
300 gr carne de pui, pregatita in cuptor sau la gratar, dezosata si curatata de pielite usor condimentata
2 lamai

Metoda de preparare

1.Amestecati arugula, petalele de panselute, ceapa si fasolea verde.
2. Asezati salada pe un platou.
3.Taiati smochinele in jumatati sau in sferturi si le dispuneti in jurul saladei.
4. Presarati carnea maruntita si alunele.

Inainte servire stropiti amestecul cu ulei de masline si cu suc din lamaile stoarse.
Se consuma cu Matzoh si cu un pahar de vin rosu, de preferinta un Pinot Noir.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Autoritățile din Londra renunță la semafoarele cu butoane di

Mesaj Scris de Admin la data de 03.10.11 8:47

Autoritățile din Londra renunță la semafoarele cu butoane dintr-o intersecție pentru ca evreii să nu păcătuiască

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/
Autoritățile din Marea Britanie vor schimba începând din decembrie sistemul semafoarelor cu buton dintr-o zonă aglomerată a Londrei pentru ca evreii să nu încalce regulile religioase.

Trecerea străzii de către evreii religioși în perioada Sabatului este destul de dificilă. Ei nu au voie să folosesacă electricitate în timpul Sabatului, astfel că apăsarea pe butoanele din intersecții care schimbă culoarea semafoarelor este considerată o încălcare a dogmei lor religioase.

Pentru ca aceștia să ajungă la sinagogă, traficul rutier va fi oprit pe o arteră principală din nordul Londrei la fiecare 90 de secunde, de vineri seara până sâmbătă seara (perioada Sabatului evreiesc). Cei care se ocupă de schimbare spun că traficul nu va fi afectat, deși zona este una destul de aglomerată, scrie Daily Mail.

Măsura va intra în funcțiune din decembrie, când în zonă va fi inaugurat un sistem modernizat cu 8 milioane de lire streline.

Decizia de a include puncte de trecere automată a străzi a fost luată după ce liderii sinagogii Finchley au explicat problema cu care se confruntă conducerii Transporturilor din Londra, care se ocupă întreținerea drumurilor principale din capitala Marii Britanii.

Un purtător de cuvânt al instituției a afirmat că există întotdeauna consultări cu membrii comunității pe proiectele rutiere majore. "Ideea ne-a fost sugerată de către membrii sinagogii. Ne-am gândit și credem că o putem realiza", a spus el.

Deși evreilor religioși li se permite să care o serie de obiecte de uz caznic, precum cheile de la ușă, să împingă căruciore pentru copii sau scaune cu rotile, ei nu au voie să folosească energia electrică. Printre alte activități interzise în sabat sunt gătitul, scrisul sau stingerea unui incendiu.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 09.10.11 22:49, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ANUL NOU EVREIESC ȘI SĂRBĂTORILE CARE ÎL URMEAZĂ: IUDAISM ȘI

Mesaj Scris de Admin la data de 02.10.11 11:43

ANUL NOU EVREIESC ȘI SĂRBĂTORILE CARE ÎL URMEAZĂ: IUDAISM ȘI UNIVERSALITATE de Lucian Zeev HERȘCOVICI

Luna Tișrei este cea de a șaptea lună a calendarului mozaic, pe baza Bibliei Ebraice. Dar totuși este luna începutului anului (Roș Hașana, în traducere ”Capul Anului”). Probabil ca această idee a apărut încă din perioada primului Templu de la Ierusalim, înainte de Exilul Babilonian, deci înainte de anul 586 înaintea erei creștine. Date suficiente nu există: informațiile provin din epoca post-exilică. Până și numele lunilor din calendarul ebraic sunt de origine babiloniană, amintind nume de zeități păgâne babiloniene. Dar în cartea biblică Vayqra/Leviticul (XXIII, 23-25) este mentionată luna a șaptea a calendarului ebraic, fără a fi denumită (după cum sunt menționate și alte luni, după numărul lor), precum și sărbătorile din această lună, cu semnificațiile lor și obligațiile legate de aceste sărbători. Prima zi a acestei luni este Anul Nou (Roș Hașana; în prezent, pe baza unei tradiții a cărei origine provine probabil din epoca exilică, sunt celebrate două zile, datorită dificultății transmiterii datei precise în toate obștile evreiești în perioada celui de al doilea Templu). Cea de a zecea zi a lunii ebraice Tișrei este ”Yom Kipur”, ziua expierii. Perioada 15-21 Tișrei este sărbătoarea de Sucot (Sărbătoarea Colibelor), iar ziua de 22 Tișrei este ”Șemini Ațeret”, ziua Marii Adunări convocată de scribul Ezra, considerată și ”Simhat Tora”, ziua Bucuriei Torei, în care se termină lectura unui ciclu anual al Torei (Pentateucul) și începe lectura altui ciclu anual al ei.

ROȘ HAȘANA

Desigur, se pune întrebarea: dacă luna Tișrei este luna a șaptea a anului, cum se explică faptul că Anul Nou este în prima zi a acestei luni? Din ce cauză nu este la începutul primei luni, respectiv a lunii Nisan? Răspunsul – parțial – îl găsim în Talmud, care include un tratat special dedicat Anului Nou, intitulat ”Roș Hașana”. Talmudul menționează patru date pentru începutul de an. Prima este 1 Nisan, prima zi a primei luni (lună care cade primăvara, în timpul căreia este sărbătorit Paștele Evreiesc, respectiv ”Pesah”), dată în prezent considerată ca fiind începutul anului nou probabil datorită reînvierii naturii și ieșirii fiilor lui Israel din Egipt, din robie. Altă dată este 1 Șvat (după unii comentatori 15 Șvat), anul nou al pomilor. A treia dată este 1 Elul, considerată anul nou al animalelor, legată de alegerea animalelor pentru a fi sacrificate în Templul de la Ierusalim. În privința datei de 1 Tișrei, ea este considerată a fi ziua creației lumii. Celebrarea ei s-a extins după așezarea poporului lui Israel în țara lui: această dată a devenit legată de culesul viilor, de muncile agricole de toamnă. Ea a devenit anul nou al regilor, anul nou civil. Ulterior, ea a pătruns în tradiție și în memoria colectivă, rămânând data unanim acceptată pentru anul nou.

În cartea Vayqra/Leviticul, această dată nu este menționată ca an nou, ci ca ”Yom hazikaron” (Ziua amintirii, respectiv a reamintirii de către fiecare om a faptelor făcute în ultimul an), ”Yom Terua” (Ziua sunării trâmbiței; după unele interpretări, ”șofarul”, instrument muzical confecționat dintr-un corn de berbec nu ar fi trâmbiță, ci bucium sau corn), ”Yom hadin” (Ziua judecății respectiv a judecății divine a tuturor ființelor și a soartei lor în noul an, viitor). Deși celebrat și ca o sărbătoare de familie, Anul Nou evreiesc este o zi de meditatie. Este ziua înscrierii fiecărui om (chiar a fiecărei viețuitoare) în Cartea Vieții de către Dumnezeu. Deci, începutul deciderii soartei fiecărui om (indiferent de naționalitate și religie ), ba chiar a fiecărei ființe are loc de Roș Hașana. În conformitate cu gândirea iudaică, soarta celor drepți este decisă din prima zi a anului, în mod pozitiv, iar soarta celor păcătoși de asemenea este decisă în prima zi a anului, în mod negativ. Dar marea majoritate a oamenilor sunt medii, nici drepți dar nici păcătoși. De aceea, soarta lor este înscrisă în Cartea Vieții de Roș Hașana, dar pecetluită după 10 zile, de Yom Kipur. Pentru a fi înscriși cu o soartă bună, evreii credincioși se roagă lui Dumnezeu și își cer iertare de la El în perioada celor 10 zile de pocăință (Aseret Ymey Teșuva), de la Roș Hașana la Yom Kipur, căutând să îndeplinească și cât mai multe comandamente divine. Deoarece luna Elul precede luna Tișrei, ea este dedicată pregătirilor pentru Ziua Judecății divine. Un psalm care simbolizează umilința și speranța iertării și a ajutorului divin este recitat în fiecare zi. În fiecare dimineață se suflă din trâmbiță (”șofar”) , ca simbol al pocăinței și revenirii la credință, cu excepția zilelor de sâmbătă (”Șabat”). Tot în luna Elul se recită anumite rugăciuni speciale, ”slihot”, prin care se cere iertare lui Dumnezeu. Tradiția evreilor sefarzi (spanioli și orientali) este de a recita aceste ”slihot” începând din prima zi a lunii Elul (”Roș Hodeș Elul”). Tradiția evreilor așkenazi este de a le recita numai în ultima săptămână a lunii Elul. Aceste rugăciuni sunt recitate noaptea, fie către miezul nopții, fie dimineața în zori, înaintea rugăciunii obișnuite de dimineață. ”Slihot” continuă să fie recitate în cele 10 zile de pocăință din luna Tișrei (”Aseret Ymey Teșuva”). Cele 40 de zile de pocăință (luna Elul și primele 10 zile ale lunii Tișrei) au fost puse în legătură cu cele 40 de zile în care Moșe (Moise) s-a aflat lângă Dumnezeu pe Muntele Sinai ascultând și învățând Tora, până la revenirea lui pe pământ, când a descoperit ”vițelul de aur”. Altă tradiție vorbește despre pecetluirea definitivă a soartei pentru păcătoși în ziua de Hoșana Raba (Ziua Marii Mântuiri), ultima zi de Sucot. Dar toți evreii au obligația rugăciunii iertării păcatelor până în această zi, datorită ideii solidarității. Mai mult, rugăciunea este făcută de fiecare la plural, cerându-se iertare nu numai pentru păcatele individuale, ci si pentru cele ale celorlalți fii ai lui Israel. Acesta este aspectul național al rugăciunii. Deoarece se vorbește despre toți oamenii și chiar despre toate viețuitoarele, aluzie fiind la iertarea păcatelor tuturor, această rugăciune are și un caracter universal. Deoarece toți oamenii, nu numai evreii, sunt înscriși în Cartea Vieții, li se poate dori un an bun tuturor. Menționăm și faptul că cererea de ietare, recitată în zilele lunii Elul, de Roș Hașana, în cele 10 zile ale pocăinței din luna Tișrei culminând cu Yom Kipur, chiar și în ziua de Hoșana Raba se referă la păcate și greșeli comise de om față de Dumnezeu. În privința păcatelor și greșelilor făcute de un om față de alți oameni, fiecare om trebuie să-și ceară iertare față de aceștia. De aici obiceiul urării de an bun (urare pe care o facem tuturor): ea simbolizează iertarea și împăcarea. Există o veche tradiție evreiască a oamenilor de a se împăca și a-și da mâna înainte de Roș Hașana. Tradiție care ar trebui reluată și păstrată de toți oamenii, indiferent de naționalitate și religie, în zilele noastre. Există și obiceiul de a vizita mormintele celor dragi în luna Elul și în cele 10 zile de pocăință din luna Tișrei. Obicei care trezește amintiri pioase și respect pentru memoria celor care nu mai sunt printre noi și au trecut în veșnicie. În privința tradițiilor alimentare, menționăm pe cea a consumului rodiilor (ca simbol al înmulțirii) și al mierii, care simbolizează un an dulce. În loc de a muia pâinea în sare, ea este muiată în miere.

YOM KIPUR

Ce reprezintă Yom Kipur? Ea este considerată cea mai sfântă zi a anului în calendarul ebraic. În cartea Vayqra/Leviticul, ea este menționată ca fiind poruncită să fie un Șabat (sâmbătă, ziua de odihnă și sfințenie) al Șabaturilor, deci o zi de odihna și sfințenie pentru toate zilele de odihnă și sfințenie. Este a zecea zi a lunii Tișrei, ultima dintre cele 10 zile de pocăință din această lună, prima fiind Roș Hașana . Ne putem gândi și la faptul că Biblia Ebraică prezintă o simetrie în jurul cifrei 7 (luna a șaptea; săptămâna are șapte zile). Din ce cauză este totuși a zecea zi a lunii a șaptea și nu a șaptea zi a lunii a șaptea, dacă totuși este ziua destinată să fie simbolul zilei a șaptea pentru toate cele de a șaptea zi? Probabil că este vorba de poziția acestei zile în perioada primului și a celui de al doilea Templu de la Ierusalim, pe lângă calculul celor 40 de zile petrecute de Moșe (Moise) în preajma lui Dumnezeu, în cadrul Revelației Sinaitice. Inițial rolul ei era de face legătura și a stabili tranziția între Roș Hașana și sărbatoarea de Sucot. Treptat, importanța acestei zile a crescut. Yom Kipur este o zi de post și rugăciune.

Normele halahice legate de această zi sunt ale unei zile de Șabat. Este important să menționăm și ziua care o precede, 9 Tișrei, a noua dintre cele 10 zile de pocăință. În ajunul ei există obiceiul răscumpărării păcatelor (”kaparot”), considerat și o rememorare a jertfelor care erau aduse în Templul de la Ierusalim. Pentru răscumpărarea păcatelor, fiecare membru al unei familii alege un cocoș sau o găină (în funcție de sexul lui) și afirmă transmiterea lor asupra păsării, care este sacrificată apoi. Dar acest obicei nu este acceptat de toți comentatorii: nimeni nu poate fi absolvit de păcate transmițându-le unei biete păsări; este neapărat necesară corijarea morală și individuală, de a nu mai comite păcate în viitor, ci de a face numai fapte bune și de a îndeplini poruncile din Tora. De aceea, mulți evrei religioși au înlocuit acest obicei cu cel al dării de pomană săracilor. Tot în ajun de Yom Kipur este obiceiul de a mânca bine și a se veseli cu toții: această zi este considerată un fel de sărbătoare, menită să pregătească postul. În această zi, la rugăciunea de amiază, are loc mărturisirea păcatelor (”Al het”). Ideea este că păcatele sunt mărturisite așa cum a fost stabilit de învățații diin Talmud, adăgându-se însă că acestea sunt păcate cunoscute, dar în afara lor sunt și alte păcate, necunoscute omului, dar cunoscute lui Dumnezeu, cerându-se iertare și pentru acestea. Mărturisirea păcatelor are loc și în ziua de Kipur, la rugăciunile de seară, dimineață și amiază (amurg), bineînțeles cerându-se iertare pentru comiterea lor.

Un element interesant este intrarea în Yom Kipur. Ea este marcată de de rugăciunea ”Kol Nidre”, prima rugăciune recitată în seara ajunului acestei zile. Această rugăciune afirmă că toate promisiunile făcute în cursul anului precedent sunt anulate, dar în formă condiționată, cea a corijării individuale. De fapt, nu este o ștergere totală, ci o amânare a pedepsei pentru păcate, de la Yom Kipur de astăzi la Yom Kipur viitor, cu condiția corijării și a exprimării regretului pentru greșelile făcute, promisiunile de neîndeplinit, actele de incorectitudine. Pedeapsa va veni dacă respectivul nu se va corecta el însuși, individual, social și moral. Ideea este a corijării individuale, a faptului că Dumnezeu nu urmărește să pedepsească omul, ci să-l ajute să se îndrepte. Dumnezeu va accepta omul care a greșit, cu condiția ca acest om să revină la calea cea bună; mai mult, îi crează această posibilitate pentru toată viața. Asupra modului de celebrare a ajunului de Yom Kipur și a rugăciunii de Kol Nidre în Iașiul de altă dată, există o povestire scrisă în limba ebraică de scriitorul Șmuel Yosef Agnon. Asupra ei vom reveni cu altă ocazie.

Este interesantă și ieșirea din Yom Kipur. Rugăciunea de ”Neila” (Încheiere) exprimă speranța că soarta tuturor oamenilor va fi pecetluită cu bine în Cartea Vieții, că toți se vor bucura de un an bun. Încheierea este cu o suflare prelungă din trâmbiță (șofar), spre deosebire de suflările din luna Elul, precum și de suflările melodioase, unele lungi, altele scurte din ziua de Roș Hașana. Există și obiceiul ca, la ieșirea din post și după recitarea rugăciunii de seară (deja o rugăciune obișnuită), precum și după o cină îmbelșugată, să se treacă la pregătirea următoarei sărbători, Sucot. Ce înseamnă acest lucru? Răspunsul este: construirea colibei necesară pentru această sărbătoare, ”suca”. Motivul: a îndeplini un comandament divin imediat după ieșirea din ziua expierii, Yom Kipur, arătându-se Domnului Dumnezeu că omul respectiv este gata să îndeplinească poruncile Lui, că este un om corect și că merită pecetluirea unei soarte bune în anul nou.

DOUĂ POEME SINAGOGALE

În continuare ne vom referi la două rugăciuni poetice. Prima, ”Unetane Tokef” (Să se dea putere) este recitată de evreii așkenazi atât de Roș Hașana, cât și de Yom Kipur. Ea precede rugăciunea de Sfințire (”Kedușa”), recitată la reluarea de către oficiant (cantor sau hazan) a rugăciunii celor 18 biunecuvântări, adaptată acestor zile festive. Conform tradiției, această rugăciune a fost atribuită învățatului Rabi Amnon din Mainz, din secolul al 12-lea, ca o declarație de atașament iudaismului și credinței iudaice în Dumnezeu. Cea de a doua rugăciune la care ne referim este poemul sinagogal ”Hayom Arat Olam” , recitat de Roș Hașana, ca o declarație a zilei ca zi de judecată, ca zi de suflare din trâmbiță (”șofar”) și obligație a ascultării glasului trâmbiței (”șofarului”). M-am gândit să traduc aceste rugăciuni poetice, poeme sinagogale (”piutym”) în versuri în limba română. În privința primeia, fragmente ale ei le-am tradus în urmă cu doi ani, iar regretatul nostru coleg și amic Adrian Boldan, de binecuvântată amintire, le-a întrodus într-un articol al său despre Yom Kipur, menționând ca subsemnatul sunt autorul traducerii versificate. De data aceasta am decis să traduc în versuri întregul poem sinagogal ”Unetane Tokef”, împreună cu ”Kedușa”. Va fi poate prea lung, sper ca cititorul să mă ierte dacă nu-i va plăcea. De asemena, am decis să traduc și scurtul poem sinagogal ”Hayom Arat Olam”. După câte știu – poate greșesc; dacă greșesc rog onorații cititori să mă corecteze – este prima traducere integrală în versuri în limba română a poemului ”Unetane Tokef” însoțit de ”Kedușa”, precum și prima traducere în versuri în limba română a poemului sinagogal ”Hayom Arat Olam”. Integral, ele au fost traduse numai în proză. Vreau să sper să placă cititorilor; dacă nu, îi voi ruga să critice traducerea, să-mi răspundă în mod critic. Mulțumesc anticipat.

UNETANE TOKEF (=ȘI SĂ SE DEA PUTERE)

(Traducere: Lucian-Zeev Herșcovici)

Doamne, către Tine să se înalțe Sfințirea,

Căci Tu domnești peste toată firea.

Și se dă putere sfințirii zilei cea mare,

Căci e o zi înfricoșătoare.

Ziua în care se va înalța regatul Tău,

Va fi pregătit pentru milă tronul Tău

Și vei ședea în adevăr pe el

Și toate le vei judeca în al Tău fel.

În adevăr, pentru că Tu ești și judecător

Și martor a toate știutor.

Și scrii și pecetluiești

Și numeri și socotești

Și îți vei aminti de toate

Faptele ce păreau uitate.

Deschizi Cartea Amintirilor,

Ascunsă tuturor privirilor

Și din ea vei citi

Faptele orișicui ar fi,

Cu propria lui mână iscălite,

Pecetluite.

Și trâmbița cea mare va suna

Și glasul ei va răsuna,

Iar îngerii se vor grăbi, vor alerga

Și oastea cerului va tremura,

Vor spune toți: Azi este ziua judecății,

Ziua dreptății,

Când Domnul va porunci ca oastea cerului să fie judecată,

Căci nici o ființă nu va fi iertată.

Veni-vor toți la judecata Ta,

La tronul Tău, sus, cu toți se vor înfățișa.

Precum păstorul care își numără turma

Și își aduce oile la stână,

La fel Tu, Doamne, tuturor le găsești urma

Și îi aduni și-i numeri cu-a Ta mână.

Decizi ce va fi pentru fiecare vietate,

Sentința fiecăruia o scrii la toți, la toate.



De Roș Hașana se înscrie

Și de Yom Kipur se pecetluiește,

Ce o să fie

Pentru orișicine care viețuiește.

Cine va trăi

Și cine va muri;

Cine-și va petrece viața

Bună – ziua, dimineața:

Cine însă o va sfârși,

Cine, bietul, va pieri.

Cine va muri înnecat,

În flăcări sau înjunghiat,

Cine va fi răpus de o fiară,

Cine de foame o să moară,

Cine va muri de sete,

Sau în cutremur, sub perete,

Cine va muri de ciumă,

Fără tată, fără mumă,

Cine va fi strangulat,

Cine va fi lapidat,

Cine se va odihni

Și cine se va grăbi.

Cine se va liniști,

Cine va innebuni,

Cine se va îmbogăți

Și cine va sărăci.

Cine se va înălța,

Cine se va umili,

Cine-o fi în pacea sa

Și cine va suferi.

Și pocăință, rugăciune, fapte bune

Gonesc ursita rea din lume.

Căci precum Numele, așa iți este și cuvântul:

E greu ca să Te mânii, ușor îți e să ierți,

Nu vrei ca să ucizi pe nimeni, cât e lumea și pământul,

Pe păcătos – om drept Te străduiești să-l vezi

Și până-n clipa morții lui, de-o fi,

Când se va îndrepta din calea rea, la Tine-l vei primi.

E adevăr că pe toți i-ai creat

Și patimile tuturor le știi, Tu le-ai aflat,

Doar omul este numai om, râde și plânge,

Nu e decât carne și sânge.

Căci omul din țărână-i făurit

Și în țărână va fi săvârșit.

El își câștigă pâinea cu a frunții lui sudoare,

Atât timp cât trăiește, până moare.

E ca un ciob de lut, de oală spartă,

Sărmanul, răsuflarea-și poartă,

Ca iarba veștejită,

Ca floarea ofilită,

Ca umbra trecătoare,

Ca nourii sub soare,

Ca vântul ce-a suflat,

Ca praful spulberat,

Ca visul care zboară

Până când omul o să moară.

Dar rege al lumii întregi Tu ești,

Veșnic trăiești și peste toți domnești.

Nemărginită-i existența Ta,

Conduci lumea de-a pururea;

E existența Ta la infinit

Și măreția Ta fără sfârșit.

Numele Tău este necunoscut,

Dar știm cu toții cât e de plăcut.

Numele Tău mare, cu toți l-am întâlnit

Și fiecare este fericit.

Fă pentru Numele Tău mare și sfințit

Și pentru măreția lui de neclintit,

Preaînălțat și presfințit de îngerii din cer

Ce-asupra lui păstrează o tăcere ca de fier.

Ei Numele Tău îl sfințesc din înalțimi,

Iar noi cu toții îl sfințim din adâncimi

Și de trei ori sfințirea Ta chemăm,

Sfințire și sfințenie, noi ca și ei strigăm.

KEDUȘA (=SFINȚIRE)

(Traducere: Lucian-Zeev Herșcovici)

Coroană iți vor da Doamne, îngerii din înălțimi,

Uniți cu oamenii, poporul Tău, din adâncimi.

Cu toții împreună sfințirea-ți vom striga,

Precum spuneau profeții: de trei ori o vom chema.

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor,

Îl onorează întreaga lume a iubirilor.

Întreaga lume e plină de mărirea Lui,

Cei care îl slujesc și știu că altul ca El nu-i

Și ei îl preamăresc și spun:

Binecuvântat fie Numele Lui cel Bun,

Domnind peste întreaga lume, unde a fost, este și va fi,

Peste poporul Lui cu mila va domni.

Și toți uniți, Numele Tău binecuvântând,

De două ori, seara și dimineața ”Ascultă Israele” strigând.

Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru Unul este,

El este

Domnul nostru,

Părintele nostru,

Regele nostru,

Salvatorul nostru.

El ne va mântui a doua oară

Și ne va asculta cu mila Lui a doua oară, iară;

În fața tuturor ființelor, El spune:

V-am descoperit ca-n ziua începutului,

Să fiu Domnul Dumnezeu al vostru, al viitorului și trecutului.

Eu sunt al vostru Domn, Dumnezeu,

Pentru vecie, numai Eu.

Puternic ești Tu Doamne, al nostru Dumnezeu

Și tot așa vei fi oricând, mereu

Și ce puternic e Numele Tău pe pământ.

Dumnezeu este regele întregului pământ, El Cel Sfânt.

În acea zi Tu ești Unul, nu-i poveste

Și Numele Tău Unul este.

Și așa cum în Cărțile Sfinte scrie,

El va domni asupra lumii întregi, pe vecie!



În fiecare generație vom mărturisi mărirea Ta

Și vom sfinți Sfinția Ta de rege, așa.

Pe veci Te-om lăuda, Mărite Doamne Sfânt,

Căci rege sfânt ești pe acest pământ

Și vei domni în veci în lumea toată,

Împărăția Ta e sfântă și curată.

HAYOM ARAT OLAM (=AZI E ZIUA ZĂMISLIRII LUMII)

(traducere: Lucian-Zeev Herșcovici)

Azi e ziua zămislirii lumii, toată

Creată de Tine, Doamne, cu al Tău cuvânt.

Azi Tu chemi la judecată,

Toate ființele de pe pământ.

Ca fiii Tăi, sau ca robi ne vom înfățișa

Și vom veni în fața Ta.

De vom veni în fața Ta ca fii,

Găsi-vom mila tatălui pentru copii.

În fața Ta ca robi de vom veni,

Cu ochii către Tine, cu speranță așteptând,

Ca o lumiă judecata Ta o vom primi,

Mult Prea-Temute Doamne Sfânt.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Moise „faraonul ascuns”?

Mesaj Scris de Admin la data de 25.09.11 11:21


Moise „faraonul ascuns”?


Conform celor scrise in Biblie, primii locuitori ai Taramului Fagaduintei au fost evreii, carora Moise, un personaj carismatic, considerat „ales al lui Dumnezeu”, le-a poruncit sa fuga din robia egipteana, prin desert. Uimitoarele intâmplari ale acestui „Exod” au fost larg dezbatute, prin intermediul a numeroase articole, carti si chiar filme. In ziua de azi, oamenii, chiar si cei apartinând altor culte decât iudaismul, cred ca Moise a fost un personaj real, asemenea lui Iisus Hristos sau Ioan Botezatorul. Originea sa ramâne insa un subiect controversat: cine a fost adevaratul evreu? Copilul evreu crescut din mila de fiica faraonului, un preot egiptean rebel, ori poate insusi marele faraon Ramses?
De la Osarsef la Moise
Intr-o zi, faraonul egiptean Amenofis a dorit sa-i vada cu ochii lui pe zei. El i-a chemat la curtea sa pe toti inteleptii imperiului si i-a intrebat ce-ar putea face pentru ca dorinta sa i se indeplineasca. Unul dintre intelepti l-a sfatuit sa curete Egiptul de leprosi si alti oameni impuri, din cauza carora el nu putea sa vada fata zeilor. Suveranul a trecut imediat la fapte. A adunat leprosii, infirmii si neputinciosii si i-a trimis la carierele de piatra de la est de Nil, la munca silnica, despartindu-i de restul poporului. Când inteleptul ce-i daduse acest sfat a vazut grozaviile comise s-a temut ca zeii il vor pedepsi si, innebunit de spaima, s-a sinucis.
Leprosii au muncit la cariere multa vreme, inainte ca Amenofis sa se indure de ei si sa-i lase sa locuiasca in liniste in orasul Avaris, ramas pustiu din vremuri imemoriale. La sosirea aici, leprosii l-au ales lider pe un preot egiptean din Heliopolis, numit Osarsef si acesta le-a instituit o serie intreaga de reguli care violau insa traditiile egiptene – de pilda el le-a cerut sa nu mai manânce carne de porc, o delicatesa pentru egipteni si sa renunte la religia politeista pentru a se inchina unui singur zeu. Ulterior, Osarsef a trimis solie unui trib de pastori, hicsosii, ce fusesera alungati din Egipt de faraon, cerându-i sa-si uneasca vortele pentru rasturnarea tiranului.
Aflat in fruntea ostilor reunite ale proscrisilor si hicsosilor, Osarsef si-a schimbat numele in Moise. Pentru cineva care a auzit despre sclavia si exodul evreilor din Egipt, aceasta poveste pare familiara. Ea a fost scrisa de Manetho, un preot egiptean care a trait in sec. III i.Hr. si care si-a bazat, in mod evident, descrierea, pe inscriptiile hieroglifice stravechi gasite in templele egiptene. In mare masura putem considera povestea sclavilor proscrisi si a liderului lor, Osarsef, ca o versiune egipteana a Exodului biblic. Povestea lui Manetho continua, descriind cum armata lui Moise a patruns in Egipt, a vandalizat statuile si templele zeilor si a impus un regim tiranic asupra tarii, incercând sa-i schimbe din temelii institutiile religioase existente.
A fost asadar Moise un preot egiptean rasculat impotriva propriei tari? Nici pâna astazi istoricii nu s-au putut pune de acord daca versiunea pe care Manetho o da aparitiei poporului israelit este o distorsiune deliberata a povestii biblice a Exodului sau este bazata pe elemente istorice sigure, pastrate in Egipt si transmise pe cale orala pâna la el.
Sarpele si toiagul – simbolurile lui Moise si ale faraonilor
In 2003, doi istorici francezi de origine ebraica, fratii Messod si Roger Sabbah, membri ai Academiei Franceze, lansau o ipoteza si mai socanta, anume ca evreii nu au fugit niciodata din Egipt, iar Moise este un simplu mit, adevaratul Moise fiind, de fapt, nimeni altul decât faraonul egiptean Ramses. Ei au ajuns la aceste concluzii stupefiante dupa ce au comparat, ani de zile, scrierile din Vechiul Testament referitoare la Exod, cu hieroglifele egiptene datând din aceeasi perioada, adica anul 1300 i. Hr. „Evreii despre care se spune ca ar fi fugit din robie nu au fost decât un grup numeros de egipteni, care fusesera de fapt alungati, din pricina ereziei religioase pe care o sustineau, anume existenta unei singure divinitati, credinta ce venea in contradictie cu religia egipteana oficiala, prin excelenta politeista”, este de parere Roger Sabbah.
Egiptologul Jan Assmann, autor al lucrarii „Moise, egipteanul”, sustine ca povestea istorisita de Manetho se bazeaza de fapt pe traditiile ramase de la doua evenimente dramatice, in istoria Egiptului Antic: revolutia religioasa a faraonului Akenaton, cunoscut drept „Regele Eretic”, care a incercat sa interzica venerarea idolilor si sa impuna religia monoteista a Zeului Soare – Aton, si cucerirea Egiptului de catre triburile nomade ale hicsosilor. El afirma ca povestea fugii din Egipt, asa cum este spusa de Biblie, este o versiune a acestor evenimente, care s-a pastrat in Canaan si si-a gasit expresie in cartea sacra a evreilor, Tora. In vreme ce istoricul roman de origine iudaica Flavius Iosephus neaga total povestea despre revolta leprosilor, el ofera o alta, personala, in „Antichitati Iudaice”, vorbind despre un capitol putin cunoscut din viata lui Moise. Mai precis perioada dintre salvarea lui Moise de catre fiica faraonului si momentul când, ajuns la maturitate, el vede poporul sau suferind din cauza impilarii faraonului. Iosephus dezvaluie ca Moise ar fi fost crescut in palatul faraonului si, ajuns la vârsta adulta, a fost numit conducator al armatei, aducând triumful egiptenilor in lupta cu inamicii etiopieni.
Omorât de propriul sau popor?
Expertii in studiu biblic Yait Zakovitch si Avigdor Shinan pretind ca vorbele lui Iosephus reflecta mai curând o traditie antica existenta intre vechii israeliti cu privire la aventurile lui Moise la curtea faraonului. Dar nu doar eruditii antici au fost preocupati de enigma lui Moise ci si cei crestini, din Evul Mediu si Renastere. Acestia considerau ca Moise ar fi fost initiat in credinta monoteista de un preot egiptean legendar, pe nume Hermes Trismegistus.
Poetul german Friedrich Schiller merge si mai departe, sustinând, in eseul sau „Misiunea lui Moise”, ca acest personaj a fost un tânar rob evreu care a urmat initierea dedicata castei egiptene a preotilor, unde i-a fost inoculata ideea de monoteism. Dar, scrie Schiller, „intreaga structura a societatii egiptene era bazata pe venerarea mai multor zei si renuntarea la politeism ar fi insemnat colapsul acestei structuri. Preotii egipteni nu erau siguri ca noua religie, ce viza venerarea unui singur Dumnezeu, ar fi putut sustine acest edificiu”.
In timpul cât a fost preot, Moise a invatat scrierea hieroglifica si a practicat misterioasele ritualuri ale ordinului preotesc. Când a ajuns sa afle suferintele poporului sau, el a ales sa dezvaluie acestuia secretul monoteismului si si-a calauzit oamenii spre Taramul Fagaduintei. Si Sigmund Freud a adoptat, in volumul „Moise si monoteismul”, aparut in 1939, parerea ca Moise fusese un preot egiptean. Dar, sustine celebrul psihanalist, el insusi evreu, israelitii, un neam foarte conservator, s-au ridicat impotriva lui atunci când el a incercat sa le impuna venerarea Soarelui. Asa ca l-au ucis inainte de a intra in }ara Sfânta (un incident pe care textul biblic nu-l aminteste dar care, considera Freud, ar fi fost o anticipare a sacrificiului lui Iisus, de peste o mie de ani) si l-au ales drept conducator pe fratele sau, Aaron.
Freud mai crede ca, dupa ce l-au asasinat pe Moise, evreii au renuntat la religia impusa de el si, in locul lui Aton l-au venerat pe Iahve, „un zeu brutal, marginit si sângeros”, spune el, care le-a poruncit israelitilor sa-i distruga pe oamenii care traiau in Canaan.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

“Eu nu spun adio acestei comunități” – interviu cu Marele Ra

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.11 13:25

“Eu nu spun adio acestei comunități” – interviu cu Marele Rabin Menachem Hacohen de Andrea Ghita



31 august 2011, la Sinagoga Mare din București, a avut loc ceremonia de rămas bun a Marelui Rabin Menachem Hacohen, care și-a încheiat misiunea în România. În ajunul acestei zile importante, Marele Rabin a avut amabilitatea de a mă primi în biroul său – unde tocmai își corecta discursul de a doua zi – și de a-mi acorda un interviu.

Voiam să atrag tânăra generație către viața evreiască”

Andrea Ghiță: Ce sentimente vă încearcă scriind discursul de rămas bun?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Îmi amintesc de momentul instalării mele în această funcție, când am fost frământat de multe întrebări.

În primul rând m-am întrebat dacă eram demn de locul pe care-l ocupaseră înaintașii mei, personalități rabinice de anvergură precum:Niemirower, Șafran sau Rosen ? Dacă voi putea ajuta bătrânii singuratici, supraviețuitori ai Holocaustului? Dacă voi reușit să mă înțeleg cu generația de mijloc, alcătuită din oameni care au crescut în epoca comunistă și s-au înstrăinat de educația iudaică, de cultura iudaică? Singura legătură cu comunitatea era participarea la cor. Erau membrii corului care cânta la sinagogă. Nu mai exista educație evreiască, se desființaseră școlile evreiești, nu se mai publicau cărți evreiești. M-am întrebat dacă voi fi în stare să găsesc un limbaj prin care să mă fac înțeles de ei și să-i readuc la viața evreiască, la comunitatea evreiască ? Am întâlnit tineri, elevi și studenți, dornici să învețe și să practice iudaismul Mă întrebam cum voi reuși să mi-i apropii pe acești tineri, în care vedeam viitorul vieții evreiești din România?

A.G. Care considerați a fi fost cea mai importantă realizare a acestor 13 ani?

Marele Rabin Menachem Hacohen: În general rabinul se preocupă să mențină minianul (*) din sinagogă, veghează la păstrarea cașrutului (**), se îngrijește de înmormântări și de cimitire.

Și eu aveam aceste atribuții, dar dat fiind că majoritatea comunităților evreiești din România erau organizate și asigurau toate serviciile specifice, mi-am propus să fac mult mai mult decât cele amintite. Voiam să atrag tânăra generație către viața evreiască. Și atunci, cu ajutorul Dr. Zwi Feine de la Joint, am căutat instrumentele potrivite pentru această acțiune.

A.G. Care erau aceste instrumente?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Era perioada de început a Internetului și am creat condiții ca tinerii să aibă acces la computer în cadrul comunității. Apoi i-am ajutat să-și însușească elementele iudaismului în limba maternă și am înființat Centrul Pedagogic de Studii Iudaice, care elabora materiale în toate domeniile iudaismului, atât scrise cât și audio-vizuale. Am reușit să stabilim legătura cu toți tinerii evrei, indiferent unde ar fi fost risipiți în țară. Cred că aceasta a fost cea mai mare realizare a mea în România, pentru că ei reprezintă viitorul vieții evreiești din această țară. Chiar dacă unele dintre comunitățile actuale nu se vor menține, viața evreiască nu va dispărea, datorită unor comunități puternice și active precum cea de la București, Oradea sau Timișoara.

A.G. Știu că ați mai avut și alte satisfacții în răstimpul cât ați fost în România. Mă refer la cărțile publicate.

Marele Rabin Menachem Hacohen: Aș vrea să fac o delimitare între mulțumirea proprie, legată de publicarea cărților în ebraică și română. Nu sunt singurul care publică volume, mai bune sau mai rele. Satisfacția mea cea este faptul că atunci când mă duc în comunități întâlnesc, peste tot, oameni care mă primesc cu drag, care țin la mine și eu țin le ei. Ne înțelegem, chiar dacă nu vorbesc limba română. Pentru că vorbim limba inimii.



„Unul dintre visele mele era să cresc un urmaș”

A.G. Dacă atât de multă lume ține la Dvs. de ce părăsiți comunitatea?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Pentru că nici eu nu întineresc. Am 79 de ani…

A.G. -Ad meea veesrim! (***)

Marele Rabin Menachem Hacohen: Nu doresc să trăiesc până la 120 de ani. E prea mult. Am și alte îndatoriri. Sunt șef rabinul moșavurilor din Israel, vicepreședinte la Claims Conference, lucrez cu Joint. Călătoresc foarte mult, petrec în avion zile și nopți.

Nepoții mei nici nu simt că au un bunic și mi se adresează cu un apelativ foarte nobil: „Tatăl nostru care ești în… ceruri!”. Cred că a venit momentul să slăbesc ritmul. Sper ca această comunitate, care se află într-o situație destul de bună, va găsi omul potrivit să continue munca mea. Am și spus că ori de câte ori cineva are nevoie de sfaturile mele, de ajutorul meu, i le pot da prin telefon, prin internet, pe Skype. Eu nu spun adio acestei comunități. Voi continua să fiu în legătură cu ei, însă nu mai pot îndeplini funcția de șef rabin cu toate atribuțiile aferente, nu pot să-mi asum toate îndatoririle zilnice. Cred că fiecare om care a atins o anumită vârstă trebuie să se oprească, să spună a fost de ajuns.

Unul dintre visele mele era să cresc un urmaș…Am pregătit un tânăr foarte, foarte talentat, pe rabinul Șlomo Sorin Rosen. Am făcut eforturi, l-am trimis la un seminar rabinic în Statele Unite, a petrecut un răstimp într-o yeshiva în Israel și a revenit ca rabin. Doream ca el să-mi ia locul, considerând că o comunitate adevărată are nevoie de un rabin din rândurile sale, nu adus de afară. Din nefericire ne-a părăsit pentru că nu era prea fericit aici. Dar a făcut lucruri deosebite. A tradus sidurul – cartea de rugăciuni- în limba română modernă, cu transliterare. Eu am găsit fonduri pentru a fi publicată. Și asta a fost o mare satisfacție. Pe de altă parte, am fost dezamăgit de plecarea acestui tânăr.

A.G. Eu nu-mi pot imagina viitorul vieții evreiești fără sinagogă și fără rabini. Dumneavoastră plecați și rămânem fără nici un rabin. Ce părere aveți?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Nu. Lucrurile nu stau chiar așa. Chiar astăzi vine un rabin. După cum vedeți, nu plec până nu sosește el. Deocamdată nu va exista un șef-rabin, însă rabinul Schafer vorbește româna și maghiara pentru că s-a născut și a copilărit la Arad. Deci există speranță.



„Dacă rabinul stă numai să se roage și să le predice oamenilor, nu prea are șanse”

A.G.: Ce l-ați sfătui pe noul rabin și pe viitorul șef rabin ?

Marele Rabin Menachem Hacohen: Îi sfătuiesc atât pe noul rabin, cât și pe viitorul șef-rabin, să înțeleagă că viața evreiască nu mai e ca acum o sută de ani. Provocarea este să găsești căile de a-i învăța pe oameni ce înseamnă identitatea evreiască. Și eu sunt convins că o comunitate evreiască nu poate exista fără sinagogă, însă în sinagogă trebuie să creezi o atmosferă care să atragă oamenii. Dacă rabinul stă numai în fața pupitrului rugându-se sau predicându-le oamenilor, nu prea are șanse. Oamenii stăteau câte două ore la serviciul divin de Șabat fără să poată citi și înțelege rugăciunile, dar cu noile cărți de rugăciune, ei pot citit textul transliterat și pot înțelege traducerea rugăciunilor. Să nu uităm că istoria poporului evreu de plin de miracole și nu putem prezice ce ne aduce viitorul. Trebuie să sperăm și să facem tot ceea ce suntem în stare

A.G: Poate că am dat greș și nu am reușit să ne păstrăm rabinul. Ce trebuie să facă o comunitate pentru a-și păstra rabinul și ce poate face rabinul pentru a rămâne cât mai mult într-o comunitate ca cea din România.

Marele Rabin Menachem Hacohen: În primul rând rabinul trebuie să-și îndeplinească obligațiile, dar nu ca pe un serviciu ci ca pe o misiune sfântă. Trebuie să fie un idealist, gata să sacrifice uneori viața particulară, alteori confortul său. Asta în primul rând. Ce are de făcut comunitatea? Dacă rabinul este așa cum v-am spus, să nu se rezume la a se duce din când în când la sinagogă să-l asculte, ci să-l considere parte din viața lor. În comunitățile mici, ca ale noastre, trebuie să trăim cu toții ca într-o familie. Iar rabinul nu trebuie să servească doar în sinagogă ci să fie și un activist social. Să se îngrijească de nevoile oamenilor: fizice și spirituale și să se roage către Domnul, pentru ajutor.

„Azi nu vreau să vorbesc despre neîmpliniri, ci despre un viitor mai bun”

A.G.: Care au fost relațiile dintre șef rabin și liderii comunității, dintre conducerea laică și cea religioasă?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Aș dori ca fiecare rabin, de oriunde ar fi el, să aibă parte de relații de calitatea celor pe care le- am avut eu cu conducerea FCER. Nu au refuzat nimic din ceea ce le-am cerut. Cred că asta s-a datorat și atitudinii mele, respectului pe care l-am arătat față de ei și mi-au răspuns la fel. Pentru că dacă oferi iubire primești iubire.

A.G.:Care au fost neîmplinirile din acești 13 ani?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Neîmplinirile ?! Situația comunităților. Aș fi dorit ca toate comunitățile să fie organizate. înfloritoare și să aibă o viață evreiască. Dar asta nu s-a întâmplat. O altă neîmplinire este respectarea cașrutului. Dar azi nu vreau să vorbesc despre neîmpliniri, ci despre un viitor mai bun,

A.G.: Ce veți face după ce veți părăsi comunitatea noastră, România? Care sunt proiectele Dvs.?

Marele Rabin Menachem Hacohen : După cum v-am spus sunt rabinul moșavurilor, ceea ce este o sarcină foarte dificilă, întrucât avem peste 2000 de moșavuri. Eu sunt șef rabin și am în subordine patruzeci de rabini. La vârsta mea nu e un lucru ușor. Doresc să mai scriu câteva cărți. Voi fi ocupat și la Claims Conference. Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea sănătate și încă vreo câțiva ani, ca să pot îndeplini tot ce mi-am propus. În Talmud se spune că un om nu părăsește lumea aceasta cu toate dorințele împlinite, e suficient dacă își îndeplinește jumătate din ele. Eu sunt mulțumit pentru că paharul meu cu dorințe este umplut mai sus de jumătate și-i mulțumesc Domnului pentru asta.

A.G.: Legenda spune că ați participat la Războiul de Șase Zile…

Marele Rabin Menachem Hacohen : Nu este o legendă. Am fost parașutist în Războiul de Șase Zile. Eram rabin militar, rabinul marinei, dar în război am luptat ca parașutist.

A.G.: Și e adevărat că ați ajuns printre primii la Zidul Plângerii ?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Da, am fost primul soldat evreu care a ajuns la Zidul Plângerii, dar despre asta poți afla din articole și fotografii…

A.G.: Ați fost parașutist și ați luptat în război. Credeți că situația internațională se poate schimba atât de dramatic încât să se spulbere tot ceea ce ați obținut luptând?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Nu știu. Dar în viață nu poți face doi pași deodată, trebuie să mergi pas cu pas. Trebuie să fii sigur că primul pas e corect și apoi să continui. După două mii de ani de exil avem, Slavă Domnului, un stat. Ne trebuie doar să fie pace. Și am încredere că va fi.

A.G.: Cum ?

Marele Rabin Menachem Hacohen : Asta este o întrebare pentru politicieni și nu pentru rabini…

* zece bărbați evrei care alcătuiesc cvorumul de rugăciune

** sumă de prescripții privitoare la alimentația evreiască

*** Urare tradițională de mulți ani (până la 120 de ani)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cum și de ce a pierit Sodoma?

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.11 10:54

Cum și de ce a pierit Sodoma?
Chiar și în ziua de azi numele orașului a rãmas asociat unor practici pe care morala le respinge și care mai sunt pedepsite cu moartea în unele state. Dar ce spune Biblia, în fond, locul în care a debutat de fapt istoria Sodomei?

Povestea distrugerii celor douã orașe de la Marea Moartã, Sodoma și Gomora, este relatatã în Genezã, în ciclul lui Avraam. Acolo aflãm cã pãcatul a acoperit cu umbra sa demonicã mințile oamenilor și cã Dumnezeu a decis sã coboare din cer pentru a-l observa în toatã gravitatea sa și a a-l pedepsi cum se cuvine (deși pãcatul nu este precizat, știm doar cã este vorba despre ceva strigãtor la cer). Constatarea amarã a divinitãții rezultã în aneantizarea celor douã orașe, dar la un moment dat Dumnezeu, cel atoateștiutor, se întreabã: “Sã-i ascund lui Avraam ce am sã fac”? Avraam, cunoascând planurile divine, se îngrozește la anunțul unei asemenea distrugeri și încearcã sã intervinã pe lângã divinitate pentru cruțarea orașelor, mãcar a celor drepți care s-ar putea afla printre pãcãtoși.
În cele ce urmeazã, Avraam, amintindu-și că Lot este în Sodoma, s-a târguit cu Dumnezeu că dacă vor fi zece drepți în Sodoma, să nu îi pedepsească și pe ei împreună cu păcătoșii. Doi Îngeri s-au dus la Sodoma în căutare de oameni drepți. Ei au fost primiți în casă de Lot, care le-a dat și de mâncare. Însă sodomiții, auzind că Lot a găzduit niște străini, au venit la casa lui, cerându-i sã-i cunoascã. Se știe cã în ebraicã verbul “a cunoaște” mai are și sensul de a avea relații sexuale, de unde probabil reputația deloc dezirabilã a sodomiților. În cazul de fațã nu este vorba neapãrat de vreo aluzie la homosexualitate. Lot însã, dacã se opune cererii în vederea respectãrii regulii sfinte a ospitalitãții, le propune în schimb sodomiților sã le ofere pe fiicele sale fecioare, ceea ce ar sugera existența unei oarecare motivații sexuale din partea sodomiților. Jean Girardoux, în piesa “Sodome et Gomorrhe”, condamnã amorul efemer, ceea ce reprezintã o lecturã într-o singurã cheie a poveștii biblice. Oricare ar fi pãcatul cãruia îi cad pradã sodomiții, cert este cã fac dovada lipsei de ospitalitate, brutalitãții nestãvilite și nedreptãții, greșeli fatale pe care Lot nu le poate tolera.



Reperarea focului divin

Îngerii i-au luat pe Lot și pe soția sa și cele două fiice ale sale și au plecat din Sodoma, care începuse a fi acoperită de o ploaie de pucioasă și foc din cer. Femeia lui Lot, care a privit în urmă împotriva sfatului îngerilor, a fost prefăcută într-un stâlp de sare. Cam asta relateazã Biblia.
Urmeazã o încercare de a localiza orașele distruse, o misiune deloc ușoarã, cercetãtorii oscilând între malul de nord și cel de sud al Mãrii Moarte. Un indiciu l-ar putea oferi numele arab al unei coline de sare pe malul de sud-est: Djebel Usdum. În orica caz, arse din temelii și apoi acoperite de sare, cele douã orașe nu ar prea fi avut cum sã trãiascã în continuare prin vestigii care sã le șopteascã povestea. Absența ruinelor a fost explicatã și prin bulversãrile geologice, cutremurele de pãmânt sau posibila scufundare în Marea Moartã. Istoricul evreu contemporan lui îisus, Flavius Iosephus, relatând evenimentele care au marcat campania lui Vespasian în Iudeea, descrie împrejurimile mãrii. El precizeazã cã: “în vecinãtatea sa se aflã regiunea Sodomei, teritoriu odinioarã prosper datoritã bogãției orașelor și acum devastate de foc. Se spune cã, într-adevãr, impietatea localnicilor a atras asupra lor fulgerul care i-a îmbrãțișat; încã se mai vãd urmele focului divin și vestigiile aproape șterse din cinci orașe”.
Remarca lui Iosephus este caracteristicã tuturor comentatorilor antici, care au refuzat sã iscodeascã o cauzã legitimã a aneantizãrii cetãților. Și Origene, marele teolog alexandrin din prima jumãtate a secolului al 5-lea, într-una din omiliile sale tratând textul Genezei, stãruie mai mult asupra ospitalitãții lui Lot. Referindu-se la întâlnirea sa cu cei doi îngeri, Origene declarã: “Ascultați asta, voi cei care închideți ușile strãinilor, ascultați, voi care evitați un oaspete ca pe un dușman!”O lecție de actualitate. Dar în același text, Origene menționeazã cum la ieșirea din Sodoma Lot nu se reunește imediat cu Avraam, subliniind “perfecta imperfecțiune” a lui Lot și întrebându-se dacã este posibil ca un om sã fie ireproșabil sau doar pur și simplu exemplar.
De altfel, într-o altã omilie despre cartea profetului Ieremia, același Origene se intereseazã mai mult de soarta celor douã orașe, de disputa aproape între egali dintre Avraam și Dumnezeu care se soldeazã cu o târguialã pe care Origene o percepe drept dovada clemenței divine și a filantropiei sale.



Mitul grec al lui Phaeton transpus în secolul al doilea

Se povestește cum, dupã purificarea sãvârșitã de potop, oamenii s-au îndepãrtat din nou de cele sfinte. Biciul divin lovește de aceastã datã sub forma focului ceresc pe pãcãtoșii sodomiți. Intervenția lui Avraam în favoarea orașelor transformã istoria orașelor într-o învãțãturã teologicã.
Înaintea lui Origene, Iustin, filosof roman de secol doi, ca și episcopul Irineu de Lyon, considerã cã au înțeles importanța pildei. Par sã-l anticipeze pe Origene, vãzându-l în personajul cu care trateazã Avraam nu atât pe Tatãl, cât pe Fiul. Fiul este cel care primește de la Tatãl puterea de a condamna sau nu locuitorii Sodomei și Gomorei. Avem acolo primele elemente ale dogmei cristologice, ale doctrinei Trinitãții care urma sã fie elaboratã mult mai complex.
Origene era un teolog cu multe idei. Vis-a-vis de interpretarea sa asupra distrugerii biblice, sã îi relevãm una dintre concluzii. În ultimii ani ai secolului al doilea, filosoful pãgân Celsus, în “Cuvântul adevãrat”, pune în legãturã evenimentul cu mitul grecesc al lui Phaeton. Mitul lui Phaeton spune că acesta s-a lăudat prietenilor că tatăl lui este chiar zeul soarelui. Aceștia nu l-au crezut, iar Phaeton a mers la Helios, care îi jurase pe râul Styx să îi îndeplinească orice dorință. Phaeton a cerut tatălui său să îi împrumute pentru o zi caleașca (Soarele). Helios cedează și îi oferă fiului său carul, nu înainte de a-i fi dat o mulțime de recomandări și sfaturi. Phaeton urcă în carul solar și se înalță pe cer, dar este înspăimântat de înălțime și pierde controlul asupra cailor albi ai lui Helios. La început se ridică prea sus răcind peste măsură pământul, apoi se coboară prea jos, arzând vegetația și aducând secetă. Din greșeală el transformă o mare parte din Africa în deșert. Zeus, văzând acestea și vrând să oprească și alte dezastre mai mari ce ar fi putut urma, l-a trăsnit, aruncându-l mort în apele râului Eridan. Sodoma este, asemenea lui Phaeton, pedepsitã pentru neascultare.
Origene îi dã replica lui Celsus în 248, la 70 de ani dupã redactarea operei care încã mai cântãrea greu în lupta anticreștinã. El începe contraargumentul prin a preciza cã Moise este mai vechi decât Homer și deci ar fi vorba de un plagiat…Este un topos binecunoscut al apologeticii creștine și ebraice, din moment ce evreii Filon din Alexandria și Flavius Iosephus deja insistaserã asupra vechimii mai mari a lui Moise. De partea creștinã, Tatian, autor siriac de secol doi, s-a strãduit sã demonstreze anterioritatea lui Moise nu doar fațã de Homer, ci chiar fațã de zeii greci! Origene, continuând, își lãrgește concluzia asupra întregii pleiade de profeți. Toți par a relata cum un foc ceresc suprimã viciul, acționând ca agent al reînnoirii, deci nu existã niciun dubiu cã aceste evenimente s-au întâmplat în trecut și sunt pe cale de a se produce și în viitor. Sodoma și Gomora devin paradigme ale autenticitãții în discursul profetic. Distrugerea biblicã este constant invocate în mediile creștine, de exemplu în secolul al 4-lea, când Grigore de Nazianz, în discursul de la Constantinopol, se apãrã împotriva acuzației cã ar fi intrigat pentru a obține scaunul episcopal din orașul imperial.

Sã fi fost pãcatul invidiei?


Grigore începe sã vorbeascã despre invidie, cea care i-a umbrit judecata lui Lucifer și l-a alungat din luminã. Dupã aceea, invidia “a fãcut ca lumea sã fie condusã într-un mod imoral suprimat prin apã sau foc”. Grigore de Nazianz nu este singurul care echivaleazã diluviul lui Noe cu arderea Sodomei și Gomorei. Didimus Orbul, un exeget contemporan lui Grigore, face aceeași remarcã, ba mai mult, încadreazã în același registru și pãcatul niniviților împotriva cãrora fusese trimis profetul Iona. Dacã în cazul Sodomei, pãcatul are aceeași gravitate ca și cel care a provocat potopul, înseamnã cã este un caz extrem. Un caz de invidie? În fapt, pentru unii teologi, refuzul lui Lot de a ceda oaspeții sodomiților echivaleazã cu o invidie de naturã carnalã, sexualitatea exacerbatã pentru care erau cunoscuți fiind departe de mit.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: SARBATORI/RELIGIE/DATINI/TRADITIE

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 11 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum