Grossman[v]=

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.15 11:46

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 12.11.15 12:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 07.11.15 11:51

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 06.08.15 10:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 17.07.15 22:02

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 28.06.15 18:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 18.06.15 9:03

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.14 10:05

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 09.05.14 13:19

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 29.09.13 20:01

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.13 14:39

ARMATA ROMÂNĂ LA ODESA ȘI STALINGRAD


Posted on 6 decembrie 2012 by SECRETELE ISTORIEI

Armata Română la Odesa și Stalingrad în notițele lui Vasili Grossman, corespondent de război al ziarului sovietic Krasnaia Zvezda În lucrarea „A writer at war, Vasily Grossman, A soviet journalist with the Red Army 1941-1945″, editată și tradusă de Antony … Continue reading →
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 03.12.12 14:53

Armata Română la Odesa și Stalingrad

În lucrarea „A writer at war, Vasily Grossman, A soviet journalist with the Red Army 1941-1945", editată și tradusă de Antony Beenor și Liuba Vinogradova, editura Vintage, 2005, pe baza notițelor rămase și a articolelor din ziarul armatei sovietice, „Krasnaya Zvezda", la pag. 192, referitor la bătălia de la Stalingrad, descrie ce a văzut:

„Trupele române, îmbrăcate în uniforme maro și căciuli din blană de oaie, nu aveau echipament modern, tunuri antitanc etc. Curând (după 23 august 1944 - n.r.) ei au lăsat jos armele și au strigat « Antonescu kaput », dar aceasta desigur că nu i-a salvat. Mii de prizonieri cu mâinile goale au fost impușcați, iar drumurile înghețate erau pline de rămășițele armatei învinse." (Vasili Grossman)

Ehrenburg și Grossman, amândoi evrei ucrainieni, au scris împreună cartea „The Black Book" (Carte Neagră), iar al doilea a depus mărturie și la Tribunalul de la Nürnberg sub forma unui articol referitor la lagărul de la Treblinka unde a intrat odată cu Armata Roșie; probabil erau și prieteni, totuși total diferiți în caracter. Nu am citit descrierea Odesei făcută de Ehrenburg după aruncarea în aer a clădirii în care se afla Comandamentul Militar Român. În toată literatura holocaustului, inspirată de propaganda sovietică, se face mare caz de represaliile care au urmat. Cât au fost de reale aceste represalii și la ce dimensiuni? Altminteri, orice armată, inclusiv cea a Israelului de azi, în situații de acest gen recurge la represalii disproporționate, având toată acoperirea morală și juridică.

Vasili Grossman, în calitate de corespondent de război, a intrat în Odesa odată cu trupele sovietice. Iată descrierea din notițele sale din timpul războiului, pag. 266: „Odesa a fost în sfârșit securizată în 10 aprilie 1944. Garnizoana ei a fost formată, în principal, de Armata a 3-a română. Regimul de ocupație a Ukrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut (gentle, în engleză) în comparație cu tratamentul german al populației."

Ziua după capturarea Odesei

„Portul este gol. Norișori de fum. [...] Inscripții la intrarea în cantinele românești « Intrarea interzisă germanilor ». Prima ședință a OBCOM (Comitetul regional al Partidului comunist) Odesa... Secretarul OBCOM m-a invitat să particip. [...] Se găseau acolo multe alimente, zahăr, prăjituri, făină. Gazdele ofereau acestea nu atât din politețe cât mai ales ca să arate regretele românilor pentru ce au lăsat. [...] Darea de seama a secretarului OBCOM: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executați. Ei au fost duși acolo de poliția ucrainiană. Șeful poliției din Domanevka a ucis el însuși 12.000 de oameni. În noembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuțiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori au fost arestați de români, duși la Tiraspol și trimiși în judecată. Crime a făcut și procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odesa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el « să mergem la împușcat ». Ei ucideau oamenii în grupuri separate [...]. Până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka și patruzeci de copii care se aflau în creșă. Numărul total al evreilor din Odesa executați în Domanevka a fost aproape 90.000. Cei care au supraviețuit au primit ajutor de la Comitetele evreiești din România."

„... ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor."

Binențeles că asemenea însemnări nu au apărut și nu puteau apărea în ziarul armatei. Este și meritul celor care au tradus și publicat notițele lui Grossman, Antony Beevor și Liuba Vinogradova, că nu le-au „trecut cu vederea" și le-au publicat așa cum au fost scrise, chiar dacă nu sunt pe placul autorilor și falșilor martori care au pus în cârca românilor tot ce s-a întâmplat in Transnistria. Iată că secretarul de partid comunist din Odesa, la câteva zile după retragerea românilor nu are nimic de reproșat românilor, nu știe nimic de „grozăviile" făcute la cucerirea Odesei. De ce? Simplu: pentru că acele grozăvii au fost inventate la ani mulți după 1944. Așa se explică și de ce Tribunalul Poporului din Odesa l-a găsit nevinovat pe guvernatorul Alexianu, singurul guvernator pe care sovieticii nu l-au condamnat la moarte după război: niciun localnic, trăitor sub guvernarea lui George Alexianu, nu a avut ceva de reclamat în fața tribunalului împotriva felului cum George Alexianu a administrat regiunea. Tot Grossman explică în notițele sale de ce au fost atât de porniți ucrainienii împotriva evreilor, astfel la pag. VIII aflăm: „În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva culacilor (a chiaburilor) și pentru colectivizarea forțată a agriculturii a provocat o mare foamete si moartea a șapte milioane de oameni. [...] Agenții staliniști au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor." Nici de data aceasta nu apare implicarea românilor în acțiunile ucrainienilor. Desigur că sovieticilor nu le convenea să se afle despre ce au făcut ucrainienii, în fond Ucraina făcea parte din U.R.S.S., așa că le-a convenit ca totul să fie pus pe seama germanilor și a românilor, un rol important în montarea acestui neadevăr avându-l Ilya Ehrenburg.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 28.03.12 10:37

David Grossman (ebraică:דויד גרוסמן), născut în Ierusalim la 25 ianuarie 1954, este un scriitor israelian.

A învățat filosofie și teatru la Universitatea ebraică de la Ierusalim. În serviciul militar a fost ofițer la AMAN. După ce s-a eliberat din armată a lucrat la stația de radio israeliană Kol Israel (Vocea Israelului) ca reporter și actor de teatru radiofonic.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 28.03.12 10:31



Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.05.14 11:37, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Războiul Uniunii Sovietice împotriva scriitorilor: cazul Vas

Mesaj Scris de Admin la data de 27.09.11 13:27

Războiul Uniunii Sovietice împotriva scriitorilor: cazul Vasili Grossman, eroul devenit inamic

„Un vânt de fier îi lovea în față, dar cu toate acestea ei înaintau. Încă o dată inamicul a fost cuprins de frică: chiar erau acești oameni muritori?” Aceste cuvinte apar într-un articol din data de 20 noiembrie 1942, semnat de Vasili Grossman. Mai mult, ele sunt gravate în piatră la baza unui dintre cele mai venerate monumente de război din Rusia: memorialul de la Mamayev Kurgan din Volgograd, fostul oraș Stalingrad.

Rapoartele trmie de Grossman din primele linii ale războiului au oferit rușilor de rând, dar și soldaților, un profund sentiment de camaraderie și hrăneau voința de a lupta în continuare. Astăzi, la Mamayev Kurgan, nu există niciun indiciu cu privire la identitatea celui care a scris acele cuvinte. În momentul în care a început construcția complexului memorial, în 1959, Grossman era deja persona non grata în Uniunea Sovietică. Romanul său, Viață și soartă, urma să fie confiscat, fiind considerat atât de periculos încât să nu poată fi publicat în următoarele două secole. Cum a ajuns atât de popularul scriitor din timpul războiului inamnicul regimului?

În ajunul războiului, Grossman locuia la Moscova și era deja un scriitor de succes, publicând câteva povestiri ș romane, toate considerate acceptabile de către cenzura strică a regimului. Epurările și Teroarea l-au afecatat într-o anumită măsură, dar le-a supraviețuit. Grossman era un evreu de origine ucrainiană din orașul Beridchev născut în anul 1905. Invazia din 22 iunie 1941 a dărâmat întregul univers al lui Grossman. În doar două săptămâni, germanii erau la marginea orașului său natal. Aproape toți cei 30.000 de evrei au fost omorâți, printre care și mama sa. Motivat de moartea mamei sale, Grossman s-a oferit voluntar în armată, dar din cauza unor probleme fizice a fost trimis la Steaua Roșie, ziarul Armatei Roșii. Editorul, Generalul Ortenberg, a văzut în V. Grossman un scriitor cu „o cunoaștere profundă a inimii umane”.

Până în acel moment, el nu mai pusese niciodată mâna pe o armă, și nici nu mai fusese confruntat cu ororile războiului. Aceasta a fost însă realitatea următorilor patru ani de zile din viața sa, în calitatea sa de „frontoviki”- jurnalist de front.

Scrierile lui Grossman rareori includeau laude la adresa lui Stalin sau a partidului. El prefera să-și concentreze atenția asupra soldaților, lunetiștilor, comandanților. Articolele i-au adus respectul și admirația atât persoanelor de pe front, cât și a acelora din spatele frontului. A primit mai multe premii și medalii pentru cuvintele și curajul său. Pentru Grossman, ca și pentru mulți din generația sa, războiul era – după spusele unui prieten apropiat de-ai săi – oportunitatea „de a spăla toată murdăria stalinistă de pe fața Rusiei”.

Până a ajuns în fața ruinelor Berlinului, Grossman scrisese nu doar despre viețile distruse de război ale soldaților și civililor sovietici, dar și despre ororile și crimele naziștilor din Ucraina. El a fost foarte afectat de tot ce văzuse, dar era hotărât să prezinte, în anii păcii, tot adevărul despre război. În eseul publicat în 1946, numit Amintirile celor căzuți, el spunea: „Cei care scriu despre război și despre ziua de astăzi trebuie să-și amintească faptul că fascismul a dorit distrugerea însuși conceptului de «ființă umană». Victoria noastră a susținut dreptul ființelor umane de a trăi, gândi și de a fi libere”.

Dar după război, dreptul de a trăi și gândi liber nici nu intra în discuție. Noii inamici ai statului au luat noi forme: prizonierii de război și soldații trimiși în gulag, populațiile etnice deportate; „cosmopoliții” și evreii. Iar Grossman era și evreu, și o voce importantă în societate, o voce din ce în ce mai neliniștită. Atacurile oficiale asupra sa au început încă din 1946, după publicarea piesei Dacă e să ne luăm după pitagoreici. Apoi, criticile s-au înăsprit în 1952, când Grossman a publicat romanul Pentru o cauză dreaptă. Cartea a fost practic distrusă de cenzură.

La începutul lui 1953, campania anti-cosmopolitismului a culminat cu așa-zisul complot al doctorilor, în care importanți doctori din Moscova, majoritatea evrei, au fost acuzați că ar fi urmărit asasinarea unor persoane din fruntea partidului. Grossman, împreună cu alți scriitori evrei, a fost „invitat” să semneze o scrisoare deschisă către Stalin prin care se cerea deportarea evreilor pentru a-i salva de „furia poporului”.

Simțind că arestarea sa nu avea să întârzie prea mult, Grossman a decis să se ascundă împreună cu vechiul său prieten, Semyon Lipkin. Apoi, pe 5 martie, a avut loc marea tragedie națională: moartea lui Stalin. Investigația în cazul complotului doctorilor a fost închisă, iar Hrușciov și noua elită au început așa-zisa destalinizarea. Cartea lui Grossman, Pentru o cauză dreaptă, a fost readusă în librării, iar el a primit un premiu pentru servicii aduse literaturii.

În acel moment, Grossman a simțit că era timpul pentru noua sa carte, Viață și soartă, o reprezentare caleidoscopică a fenomenului Gulagului, a lagărelor de concentrare, a luptelor germano-sovietice de pe front; o portretizare soldaților și a mamelor îndurerate, o comparație între nazism și stalinism. Cartea vorbește despre dragoste și pierderi, despre lupta unui Bine fragil împotriva Răului Suprem.

Dar nu cu mult timp în urmă, cartea Dr. Jivago a lui Boris Pasternak făcuse furori din cauza criticii implicite a stalinismului. Fusese scoasă pe ascuns din Uniunea Sovietică și promovată în Vest, unde obține în 1958 premiul Nobel pentru Literatură. Statul sovietic nu mai putea face aceeași greșeală de două ori, și sigur nu cu o operă având un potențial atât de periculos precum Viață și soartă.

Pe 14 februarie 1961, trei oameni ai KGB-ului, doi colonei ca „martori” și un general au apărut la ușa lui Grossman cu un mandat de arestare... pentru manuscript. El a comparat momentul ca pierderea unui copil. A mers chiar până la Hrușciov cu rugămintea de a-i înapoia cartea. Dar ideologul suprem al regimului, Suslov, l-a chemat pe Grossman la Kremlin pentru a discuta despre lipsa de judecată în „examinarea vieții sovietice dintr-un punct de vedere non-sovietic”, și i-a spus că o asemenea carte, „plină de semne de întrebare”, nu poate fi publicată. Totuși, Suslov nu citise cartea, ci doar rapoartele care comparau amenințarea acesteia cu cea a „bombelor atomice pe care inamicii noștri le pregătesc împotriva noastră”.

Confiscarea lucrării l-a distrus pe Grossman. El a continuat să scrie, dar și-a pierdut audiența, și a murit în 1964. N-a știut niciodată că KGB-ul nu ratase o copie a cărții sale, ulterior microfilmată și scoasă din țară. Cartea a fost publicată în Elveția în 1981.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.10 10:05



Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.05.14 11:38, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 11.10.10 10:14

Un evreu sovietic - primul negaționist al Holocaustului din Transnistria




Vasile Grossman a fost un corespondent sovietic de război, în al II-lea război mondial. A semnat împreună cu mai cunoscutul Ilya Ehrenburg mai multe texte, printre care și o Carte Neagră. Probabil că după modelul acesteia, Matatias Carp și-a pus semnătura în 1946 pe Cartea Neagră de la București, scrisă însă în strînsă colaborare cu numitul Ehrenburg.
Din acest motiv, dar și altele, valoarea de document a acestei cărți este aproape nulă. Citită cu atenție, de cele mai multe ori această carte dovedește cu totul altceva decît ce și-au dorit autorii ei. Ar fi interesant să aflăm ce a mai scris și publicat Matatias Carp pe aceeași temă după ce a plecat din România în Israel. Cum în România cartea a fost destul de repede retrasă din librării, ar fi fost de așteptat ca, în Israel, Matatias Carp s-o reediteze, să aducă argumente în plus ș.a.m.d., după cuviință. A făcut-o? Se pare că nu! De ce? Evreii din Israel proveniți din România, în număr de cîteva sute de mii, știau prea bine că Matatias Carp a mințit. Ca martori ai celor relatate, nu ar fi primit această carte fără să reacționeze virulent împotriva minciunii. Le este ușor evreilor de azi să înghită minciunile lui Matatias Carp în măsura în care nu cunosc adevărul, nu au trăit acele evenimente. Din informații orale, știu că înșiși evreii au scos din circulație cartea mincinoasă, curînd după apariție.
Despre ce a mai scris Ilya Ehrenburg știm mai multe. A scris mult, și numai abjecții și minciuni, la vremea lor mult apreciate de Stalin, ulterior făcute uitate de posteritatea sovietică și mai ales evreiască. Este jenant să fii pus alături de un asemenea individ. Nimeni nu revendică moștenirea publicistică rămasă de la acesta... Aviz emulilor săi de azi, alde Radu Ioanid și gașca de holocaustologi, de ...transnistrologi!
Cu Vasile Grossman este altă situație. A fost un corespondent de front mai onest, poate chiar onest. A fost de față cînd în aprilie 1944 trupele sovietice intră în Odessa abandonată de armata română. Consemnează cu încîntare imaginea unui oraș care s-a bucurat din plin de binefacerile unei ocupații militare civilizate. La părăsirea Odesei și, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administrație, românii nu au spart nici măcar un geam... Au lăsat totul în stare de funcționare. Ne-au rămas de la acest Vasile Grossman și însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică. După cîteva decenii, aceste notițe au fost traduse și publicate de doi americani, Antony Beenor și Liuba Vinogradova, autorii cărții A writer at war. Vasilii Grossman, Editura Vintage, 2005. Despre această apariție editorială ne-a scris dl Ion Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atît de important, pentru a detașa în chenar însemnarea făcută de Vasile Grossman asupra represaliilor antievreiești de la Odessa. Îl citez așadar pe evreul sovietic Vasile Grossman:
"Darea de seamă a secretarului OBCOM, Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executați. Ei au fost duși acolo de poliția ucrainiană. Șeful poliției din Domanevka a ucis el însuși 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuțiile în massă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori au fost arestați de români, duși la Tiraspol și trimiși în judecată. Crime a făcut și procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el 'să mergem la împușcat'. Ei ucideau oameni în grupuri separate.(...) Dar pînă a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka și patruzeci de copii care se aflau în creșă. Numărul total al evreilor din Odessa executați în Domanevka a fost de aproape 90.000 de oameni. Cei care au supraviețuit au primit ajutor de la Comitetele evreiești din România".
Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului. Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:
1) De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat și comentat de angajații Institului care cheltuie banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?
2) De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nici o referință la procesul intentat de autoritățile românești din Transnistria criminalilor de la Domanevka? Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?
3) Existau în Transnistria, sub ocupația românilor, creșe pentru copiii evrei?
De la același Vasile Grossman ne-a rămas și explicația pentru crimele săvîrșite împotriva evreilor din Ucraina: "În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor și pentru colectivizarea forțată a agriculturii a provocat o mare foamete și moartea a șapte milioane de oameni.(...) Agenții staliniști au răspîndit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai tîrziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor".
Așadar, "entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor...". Acest evreu Vasile Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvînt despre români în relatarea sa, relatare produsă chiar în zilele imediat următoare evenimentelor la care se referă. În schimb, după 60-70 de ani, evreii Radu Ioanid și Jean Ancel, Lya Benjamin și Andrei Oișteanu, alți nemernici, printre care și angajații români ai Institului mai sus pomenit, inventează o vinovăție a românilor: românii i-au omorît pe evreii ucrainieni! Românii au omorît zeci de mii de evrei ucainieni!
De ce această mistificare? Pentru că dacă spui adevărul despre acei evrei ucrainieni, că au fost omorîți de compatrioții lor ucrainieni, atunci trebuie să vorbești și de cei șapte milioane de ucrainieni, despre care toată lumea în Ucraina de azi știe că au fost victimele politrucilor staliniști, majoritar evrei!
Un basarabean care a făcut armata în Ucraina prin 1960, domnul Andrei Sofonea, povestește că localnicii, cînd aflau că este român, imediat comentau cu supărare și indignare atitudinea armatei române care, în timpul ocupației, i-a împiedicat pe ucrainieni să-i ucidă pe evrei după pofta inimii lor. Ceea ce mi-a confirmat spusele lui Simion Ghinea: în Transnistria satele în care au fost deportați evreii erau păzite nu ca să nu iasă evreii, ci ca să nu intre peste evrei ucrainienii, dornici de răzbunare!
Așadar, dînd vina pe români pentru evreii uciși de ucrainieni, banda de transnistrologi (evrei și români) încearcă să evite un subiect extrem de dureros: cine sînt vinovații pentru moartea cumplită, prin inaniție, a șapte milioane de oameni, de europeni, în plin Secol al XX-lea, în timp de pace?
Nu cumva tot românii?!
N.B: Dacă cifra de 6 milioane, a evreilor morți în Holocaust este contestată, și e contestată pe bună dreptate ca fiind exagerată (din fericire!), cifra de 7 milioane, de ucrainieni, morți din vina lui Stalin, adică a politrucilor acestuia, este o cifră încă necontestată, după știința mea. Din păcate este și o cifră aproape deloc comentată. Cu ce este mai valoros un evreu mort prin gazare decît un ucrainean mort prin înfometare?
Sinistră întrebare! Dar ne obligă să ne-o punem Radu Ioanid și gașca, în măsura în care au inventat, în ultimii ani, și această teză ordinară: în Transnistria, românii au ucis zeci de mii de evrei ucrainieni!
În contrast net cu aceste hecatombe consemnate de Vasile Grossman, dăm printre însemnările sale și de următoarea apreciere: "Regimul de ocupație a Ucrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației". Consemnare făcută la fața locului, la puțină vreme după ce se încheiase "regimul de ocupație sub români", cînd impresiile erau proaspete și toată lumea cunoștea subiectul. Ca ziarist, corespondent de front, Vasile Grossman avea de unde să afle adevărul.
Editorii săi, publicîndu-i însemnările în Statele Unite, în cea de mai sus folosesc cuvîntul gentle, tradus pe dl. Ion Ispas prin plăcut. Mai existau și alte cuvinte românești echivalente pentru englezescul gentle, de la care cunoaștem cu toții derivatul gentleman. Acesta să fi fost comportamentul românilor în Transnistria, al unor gentlemani? Majoritatea surselor serioase, credibile, acreditează acest calificativ!
Interesant ar fi de văzut care a fost cuvîntul rusesc folosit de Grossman. Iată o temă de cercetare pentru un holocaustolog autentic, specialist în ceva ce nu s-a întîmplat: holocaustul din Transnistria! Căci nici cuvîntul gentle, englezesc, nici cuvîntul plăcut, românesc, nu se potrivesc cu imaginea curentă a Transnistriei anilor 1941-44, pusă în circulație de propaganda holocaustizantă, la Yad Vashem sau la monumentul Holocaustului din București ori în alte temple ale minciunii.
În schimb, acest cuvînt, această apreciere dată de evreul Grossman situației evreilor din Transnistria ocupată și administrată de români se potrivește cu cele spuse sau scrise despre Transnistria de alți evrei. Evrei serioși, precum Wilhelm Filderman, Alexandru Șafran, Sigfried Jagerdorf, Leone Blum, Marius Mircu, Barbu Bronștein, Nicolae Minei-Grünberg, Mihail Bruhis, Moshe Carmilly Weinberger, Mizzi Locker, asupra cărora nu planează suspiciunile sau chiar dovezile de sperjur ori minciună, care dau prostul renume al unor Radu Ioanid, Sonia Palty etc. Dimpotrivă. Sînt evrei cu care orice evreu se poate lăuda în fața oricui!
Cu alte cuvinte, prima consemnare despre Transnistria a ziaristului evreu Vasile Grossman, făcută imediat după încetarea ocupației românești, afirmă foarte clar că dacă evreii au suferit în această regiune, nu au suferit din pricina românilor. Au suferit evreii asupra cărora autoritatea ocupantului român era minimă: evreii localnici, evreii ucrainieni. Ceilalți evrei, evreii aduși din România, aflați sub controlul strict al administrației românești, nu au suferit decît ca oameni, de boli și de neputințele vîrstei, de ravagiile molimilor, care au lovit deopotrivă pe evrei și români. Asta nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!

Citeste mai mult...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 13.04.10 7:33

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Descoperă adevărul despre bătălia de la Stalingrad

Mesaj Scris de Admin la data de 12.04.10 14:32

Descoperă adevărul despre bătălia de la Stalingrad

Săptămâna trecută, la Editura Polirom, s-a lansat romanul “Viață și destin”, al lui Vasili Grossman....
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vasili Grossman

Mesaj Scris de Admin la data de 23.11.09 13:35

Vasili Grossman


Vasili Grossman – un scriitor devotat adevărului

Sloganurile „ Partidul are întotdeauna dreptate” și „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră” au avut urmări catastrofale în viața a milioane de oameni, în secolul XX. Mulți scriitori, unii de valoare, s-au pus în slujba acestor ... neadevăruri. Vasili Grossman nu s-a numărat printre ei. In anul 2007, apărea la Paris, la Ed. Calmann – Levy, sub îngrijirea lui Antony Beevor și Liubei Vinogradova „Carnets de guerre. De Moscou a Berlin, 1941 – 1945”. Din păcate , editorii din România nu s-au grăbit să publice o traducere a acestor carnete cu totul inedite, la 44 de ani de la moartea autorului și la peste șase decenii de când au fost scrise. Grossman arată ... adevărata față a războiului, comportarea germanilor, a rușilor, a românilor în război, cu ochiul necruțător al reporterului de război. La noi , în țară, scriitorul a fost cunoscut prin cărțile „Iadul de la Treblinka” ( Cartea Rusă -1945), „Popor nemuritor” ( idem), „Nuvele” ( 1952), „Stepan Colciughin” ( 1953), „ Pentru o cauză dreraptă” ( 1957), apoi , după o pauză de 34 de ani, în 1991, la Humanitas, „ Panta Rei”. , apoi, după zece ani, la Ed. Univers, „Viață și destin”, un roman de peste 7oo de pagini, scris în plină epocă de teroare stalinistă ( mai bine zis la apogeul ei, înaintea declinului), în anul 195o, predat în 1961 la revista ”Znamia”, apoi ... arestat ( desigutr, manuscrisul) de către KGB și apărut abia în 1989, la 25 de ani de la moartea scriitorului.Cartea a produs un șoc comparabil cu cel provocat în 1964 de ”O zi din viața lui Ivan Denisovici” a lui Soljenițân, dar aceea era o scurtă povestire. Soarta lui Grossman a fost pecetluită , ca existență în viața literară, încă din primii ani de după război ( el a publicat, împreună cu Ehrenburg, ”Cartea neagră”, despre crimele naziștilor în URSS, împotriva evreilor), dar postumitatea i-a fost favorabilă, deși cu mare întâtrziere. La noi , el continuă să fie un necunoscut. La noi, preocuparea pentru recuperarea unor controversați politicieni ori scriitori anihilează, deocamdată, procesul de decantare și de cunoaștere a unor valori din afara spațiului carpato-dunărean., care au cointribuit la demascarea sistemului dictatorial stalinist, cu mult înainte ca sistemul să se fi prăbușit. Romanul „Viață și destin”, o amplă evocare ce poate fi pusă, desigur, cu anumite , posibile, critici ( autorul nu s-a putut ocupa îndeajuns de finisarea manuscrisului) alături de „Război și pace”, „Pe Donul liniștit”, ș.a. a trecut aproape neobservat în România. Soarta a mii de oameni, unii ajunși în lagărele germane.,alții în GULAG., unii pe front, alții în funcții de partid, la NKVD, oameni dwe diverse naționalități, ruși, evrei, ș.a. sunt prezenți în carte, chiar dacă numele lor nu sunt pomenite, este o frescă elaborată de un maestru.Ceea ce este cel mai important și se păstrează în mintea cititorului este însemnătatea vieții omului, deși sau poate pentru că moartea este mereu prezentă și numai moartea, prezentă este cruzimea unor semeni dezumanizați. Cineva a numit opera acestui dăruit scriitor ”Arhipelagul Vasili Grossman”. El nu a apucat să trăiască nici 6o de ani, s-a născut în 19o5, la Berdicev ( un orățel din Ucraina, care i-a inspirat mai multe povestiri) și a murit în 1964, la Moscova, înconjurat de suspiciune, în pericol de a fi arestat, era marginalizat de ani de zile.La naștere numele său era Iosif Solomonovici ( adică fiul lui Solomon) Grossman, dar cum putea un jurnalist sovietic să poarte un nume atât de evreiesc,astfel că a fost numit Vasili Semionovici, ceea ce era cu totul altceva. Tatăl său era un fost menșevic, adică un potențial „dușman al poporului”, dar fiul s-a atașat de idealurile proclamate de Revoluție. S-a făcut remarcat cu povestirea „ In orașul Berdicev”, fiind elogiat de Gorki și Bulgakov. Pelicula „Comisarul”, realizată de Al. Askoldov în 1967, care a rulat și la noi, a fost apoi pusă în arhivă, până în 1990, fiind considerată de cenzorii brejneviști, ca„ nereprezentativă”. O femeie – comisar ( în rol este Nona Mordiukova, o mare actriță) rămâne gravidă și tovarății hotărăsc că ea nu poate să nască decât pe ascuns. Este lăsată să se adăpostească în familia unui evreu din Berdicev, ea este îngrijită de membrii familiei, naște, iar copilul devine un alt optulea copil al tinichigiului evreu Magazanik.Detașamentul Armatei Roșii își recuperează comisarul, revoluția merge mai departe. In 1989, apărea la Moscova, un volum reprezentativ de povestiri și nuvele intitulat ( în traducere) ”Câteva zile triste” Momente din război, din perioada interbelică, tragedii personale care ne interesează, gânduri, o multitudine de personaje, dioaloguri șocante prin veridicitate, toate acestea îl arată pe Grossman în plenitudinea unei puteri de creație puțin obișnuite. Babel, Soljenițân, alți prozatori de forță se regăsesc în substratul acestor scrieri. Din păcate, viața și destimul lui nu i-au fost prea binevoitoare. Condițiile de permanentă ideologizare forțată, de control partinic la care au fost supuși scriitorii, jurnaliștii în URSS, ca și în RSR, alte țări socialiste nu au favorizat o ,literatură de nivelul la care creatori de mare talent ar fi putut ajunge. Dar unii au ajuns.Adevărata literatură nu se poate desprinde de adevăr, de iubirea pentru semeni, indiferent dacă „partidul are sau nu are dreptate ”, dacă literatura „răspunde su nu comenzii sociale”, cum o cereau „genialii lideri” care nu mai sunt. Numele lui Vasili ( Yosia, cum i se spunea în copilărie)Grossman va rămâne, al politrucilor mai puțin.


Boris Marian
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 13.12.08 17:15

Evreii lui Grossman (III) Lev Dodin știe să facă istorie. Destinul e de partea lui. Mereu ne surprinde prin sursele pe care le abordează. El ne restituie acum un text extraordinar, în spiritul pedagogiei pe care o practică la Academia de Artă Dramatică din St. Petersburg, unde este profesor, orientîndu-i pe studenți spre revalorificarea marii literaturi ruse, unul dintre aceștia fiind Yuri Kordonsky, care ne face o demonstrație după Crimă și pedeapsă chiar la Teatrul „Bulandra". Spectacolul are, ca și romanul lui Grossman, o structură arborescentă, cum spunea Camil Petrescu, atunci cînd a teoretizat, pe cazul Un om între oameni, diferența dintre roman, piesă de teatru și scenariu de film, el nevăzînd dramatizarea unui roman decît prin ample sacrificii și amputări. Dar dacă ar fi cunoscut un regizor ca Lev Dodin..., care, iată, reușește să ne redea scenic imaginea polistratificată a unui mare roman. Cum? Concentrînd structura arborescentă la un evantai de conflicte dramatice, implicit la un conflict de idei. Din multitudinea de planuri narative, el a știut să extragă esența dramatică, fapt pe care nu l-a reușit spectacolul Teatrului Habimah, după Anna Karenina. Paradoxul este că pe cînd artiștii evrei au rabinizat romanul lui Tolstoi, Malîi Teatr a rusificat romanul evreului Grossman. De altfel, evreica Anna Strum chiar spune că ea s-a simțit totdeauna rusoaică, atunci cînd îi citea pe Pușkin sau Cehov. Și Victor al ei dansează cazacioc ca un rus, bea ca un rus, se îmbracă și se comportă ca un rus. Dovadă că, peste plasa imaginară a lumii, el poate să joace volei cu orice rus, așa cum în lagăr un bătrîn bolșevic conviețuiește cu un ofițer SS, fiind de acord că fasciștii și comuniștii sînt două entități ale aceluiași aluat. Metafora simplă a lui Dodin, cu plasa de volei, la care joacă prizonierii, ca și oamenii liberi, o metaforă fraternală, are și o conotație pe verticală, ce ține de permanențe: plasa de volei, în partea ei dinspre rampă, se sprijină pe un dulap vechi. E dulapul istoriei, miticul dulap din Livada cu vișini și din toate familiile acestui pămînt. El este simbolul normalității. Există la Grossman o replică dată lui Cehov, respectiv ideii din Unchiul Vanea: „Toți oamenii normali sînt caraghioși. Tu ești normal", îi spune Astrov lui Vanea. În Viață și destin, în schimb, avem următorul dialog: „Azi e sîmbătă. Oamenii normali nu lucrează". „Cine sînt normali? ". „Evreii". Iar spectacolul se termină cu mama evreică din lagăr, care nu-și găsește cuvintele să-și încheie scrisoarea către fiul ei, dar pînă la urmă alege cuvîntul cel mai potrivit: „Trăiește, trăiește, trăiește în veci!" (Sfîrșit) PS: În pauza acestu i copleșitor spectacol făceam un schimb de impresii cu actorul Ștefan Velniciuc și o cioclovină cu numele Florica Ichim, care se bagă pes-te tot, așa cum s-a băgat și în opera lui Camil Petrescu, simbolul intelectualului român de stînga, vine și-mi spune: „Ha, ha, ha, am scăpat de PRM, e sărbătoare națională!". Cum să nu fie jale, și alte nenorociri dacă există astfel de oameni? Ce-a înțeles ea din spectacolul lui Grossman-Dodin? Dormise, dacă n-a învățat ce e toleranța, dacă n-a înțeles nimic din ce-a văzut pe scenă, cît de mutilată arată istoria și datorită unor mortăciuni ca această i(ce)chim-ică Florică, o servitoare care urăște tot ce-i național, și e suficient să-i spuneți că faceți parte din „partidul lui Eminescu", s-o vedeți cum scuipă, face bale sau scutură din mînă, ca masturbatul de Patahîrbici!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Admin la data de 12.12.08 18:08

Evreii lui Grossman (II) De altfel, aceasta este și ideea lui Dodin, o viziune polistratificată, asemenea romanului, care are drept model opera lui Tolstoi Război și pace. Și această panoramare complexă, în mai multe straturi sociale și istorice, Dodin o realizează prin suprapunere. Ca în teoria lui Hașdeu, despre strat și substrat. De pildă, patul iubirii, în care fac dragoste Genia și iubitul ei, apoi Victor și Ludmila, se află în spațiul gulagului și al frontului. La fel și apartamentul răvășit, în prag de evacuare, unde trăiește familia Strum. Deci scenele intime se suprapun continuu peste realitatea din afară, peste viața din lagăr, inclusiv peste dezbaterea ideologică și politică, mereu aprinsă, ce are loc între diferite persoane sau grupuri, cu concepții diferite, toate acestea amestecîndu-se peste momentele de război, cu care se intersectează neîncetat. E o panoramă exhaustivă privită dintr-un ghetou, dintr-un lagăr cu deținuți politici ruși, de pe cîmpul de luptă și din interiorul familiei lui Strum. Dar cînd viața savantului pare pecetluită, după ce este dat afară din Institut și află că și alți colegi de-ai săi evrei au fost îndepărtați, deodată apare mîna destinului: Victor Strum primește un telefon de la Stalin, care îl felicită pentru munca lui și direcția în care merge. Stalin aflase la ce descoperire lucra el și avea nevoie, în acel moment al războiului, de bomba atomică. Dar Strum nu bănuia nimic. Crede că i se face o dreptate meritată, că e repus în drepturi. Este chemat și la Beria, care îi oferă acces la documentație străină, îi procură aparatură nouă, îi aduce și colaboratorii doriți, aflați prin Siberia, cu adevărat Strum devine de nerecunoscut, declarînd fericit că se simte un om liber. Dar la ziua fetei lui, grupul de foști colegi șantajiști, care îi erau ostili la început, după ce îl lingușesc bine, îi pune în față să semneze un document împotriva ziarului „New York Times", care atacase știința sovietică. Replica e foarte dură, implicînd ideea fascismului american. I se spune că de acest document știe nu numai Beria, dar și Stalin. După mai multe frămîntări și căldări cu apă pe cap, Strum semnează. Și un kakebist spune, „dacă a semnat rebelul, vor semna toți". „Uite minune, zice altul, cel mai puțin supus, a devenit cel mai supus". Aceasta este trista demonstrație a lui Grossman. Te aștepți ca savantul să fie deportat, să arate ca un erou anticomunist, dar el devine un supus al regimului, o unealtă a dictaturii. Sau o fi vorba doar despre lașitatea tipic evreiască, despre care vorbește și Mihail Sebastian? Sau despre frica lui Iuda, condamnat la o veșnică teamă, cum scrie Nae Ionescu?!
Spectacolul, închinat memoriei lui David Borovsky, colaboratorul cel mai apropiat al lui Dodin, este jucat extraordinar. Mama, Anna Strum, este interpretată cu simplitate de actrița Tatiana Shestakova, fiul ei, Victor, de Sergey Kuryshev, pe care nu de mult l-am admirat în rolul lui Gloucester din Regele Lear. Aici el face un adevărat spectacol demn și de Balșoi Teatr. Și o să continui cu această paralelă: Elena Solomonova, în Reagan, aici e Ludmila, Daria Rumyantseva, mezina Cordelia, aici e Nadia, Elizaveta Boyarskaya, Goneril, aici e Genia, Vladimir Seleznev, Edmund, aici e Abarchuk, primul soț al Ludmilei, Danila Kozlovskiy, Edgar, aici îl vedem în Novikov, cel care o idolatrizează în asemenea măsură pe Genia încît îi aplică ideile pe front, adică salvează vieți, în loc să ucidă etc. Un studiu gridophanic ar revela o complexă mișcare transversală, cum ar spune Bryan Reynolds, ce declanșează un mecanism fatal, strivitor, ca în Regele Lear. Istoria e ca un tăvălug, în care în centru se află soarele înșelător, cu expresia lui Nikita Mihalkov, adică Stalin, ceilalți fiind aruncați la margine, marginalizați și striviți. Însuși Victor Strum, din central, atunci cînd era un r ebel, devine marginal, cînd ajunge un supus.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Grossman[v]=

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum