Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Pagina 6 din 41 Înapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 23 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.01.06 14:45



Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 19:47, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.03.13 9:43

Ultimul supraviețuitor al operațiunii Valkyrie, atentatul...

Ewald Heinrich von Kleist, ultimul supraviețuitor al operațiunii Valkyrie, un atentat eșuat împotriva lui Adolf Hitler, comis în 1944 de ofițeri din cadrul Wehrmachtului la Rastenburg (în prezent în Polonia), a decedat, scrie cotidianul Die Welt în ediția de miercuri, relatează AFP.

Von Kleist a murit vineri, precizează cotidianul, citând familia acestuia.



Pe 20 iulie 1944, ofițeri din cadrul Wehrmachtului, inclusiv charismaticul conte Claus Schenk von Stauffenberg, au încercat, în legătură cu rețele ale Rezistenței civile alcătuite din politicieni conservatori și de stânga, dar și din membri ai sindicatelor, să îl elimine pe Hitler la Rastenburg, în Prusia de Est, cu scopul de a înlătura regimul nazist de la putere.

Von Kleist a fost recrutat [color:4e8c=#0494E1 !important]personal de către von Stauffenberg în cadrul acestui atentat, cel mai spectaculos, căruia Führerul i-a scăpat cu viață.

Hitler a fost rănit de explozie, iar principalii autori ai atentatului din jurul lui von Stauffenberg, generalul Friedrich Olbricht, colonelul Albrecht Ritter Mertz von Quirnheim și locotenentul-șef Werner von Haeften au fost arestați și executați.

Ewald Heinrich von Kleist a fost încarcerat la Bendlerblock, la Berlin, unde a fost plănuit atentatul, un [color:4e8c=#0494E1 !important]loc ce servește astăzi drept anexă Ministerului Apărării, după care a fost trimis în lagărul de concentrare de la Ravensbrück, în Germania.

În 2010, în timpul unei comemorări anuale a acestei tentative de asasinat, von Kleist a declarat că principala motivație a complotiștilor a fost "voința de a pune capăt crimelor îngrozitoare" ale nazismului.

Atentatul ar fi putut scurta cu aproape zece luni perioada celui de al Treilea Reich, dar și considerabilul bilanț de milioane de victime în rândul evreilor, germanilor, sovieticilor și aliaților.

Oprațiunea Valkyrie (Walküre, în germană) a făcut obiectul mai multor filme, cel mai recent lansat în 2008, cu Tom Cruise în rolul contelui Claus Schenk von Stauffenberg.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.13 8:31

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.03.13 17:20

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10069/8/

Al Doilea Razboi Mondial a insemnat si o confruntare a planurilor strategice de lovire a adversarului in punctele considerate vulnerabile, doua mari motive stand la baza gandirii marilor generali de armata: asigurarea materiilor prime care se consumau cu viteza uluitoare pe fronturi si protejarea zonelor unde adversarul ar putea avea avantaj tactic. Unele proiecte au fost amanate, altele au fost complet eliminate din strategie. Din paienjenisul planurilor secrete am ales Operatiunile: "Sea Lion" (Leul de mare) si "Unthinkable" (Inimaginabila), ambele marete si... abandonate.

Hitler se visa acasa la Churchill
In iulie 1940, ordinul lui Hitler "Führer Directive nr.16" viza pregatirile totale pentru invazia Marii Britanii (UK), adica "Operatiunea Sea Lion". Probabil ca cei doi maresali ai sai, Goering si Rundstedt, au incremenit cand au auzit decizia lui Hitler, care "voia sa termine mai repede cu Europa". Pana atunci, in 1940 ocupase Danemarca, Norvegia, Belgia, Luxemburg si Franta. Cu URSS avea pact de neagresiune (din 1939), asa ca mai ramanea marele dusman UK, care-i declarase razboi dupa invadarea Poloniei (1939). Este sigur ca marii sai maresali, trecuti prin inalte scoli militare, stiau ca UK nu a putut fi invadata nici de catre Napoleon, caci pozitia geografica a Arhipelagului Britanic este una cat se poate de favorabila.
Hitler parca nici nu voia sa auda de superioritatea Marinei Regale a UK in Canalul Manecii, Marea Baltica si Marea Nordului. Dictatorul nazist avea un vis maret: sa-si faca biroul de comanda acasa la Winston Churchill, adica la Palatul Blenheim (Oxford), resedinta de peste 300 de ani a ducilor de Marlborough. Si credeti-ma, acea "casa" a lui Churchill - stil baroc englez - nici nu incape intr-o fotografie normala. Numai biblioteca are 50 de metri lungime si este amenajata ca galerie de arta... Hitler voia sa mediteze la "maretia proprie" in parcurile si gradinile Blenheim, pentru a-l umili pe Churchill, asa cum Bismarck semnase Unificarea Germaniei la Paris, la Versailles... Dar marii maresali ai führerului n-au vrut sa intre in acea capcana intinsa chiar de seful lor, caci stiau ca va fi un dezastru. Cu toate acestea, ei pregatisera inclusiv barje uriase care sa traverseze Canalul Manecii cu tancuri plutitoare si chiar submersibile. Hitler se gandise si la impartirea in sase regiuni economico-militare a UK, cu capitala la mult ravnitul Blenheim. Totodata, "strategul" de la Berlin se gandise si la invadarea Irlandei ("Operatiunea Green"), pentru a ajuta Operatiunea Sea Lion. Dar Republica Irlanda era neutra si trebuia o solicitare catre Berlin... In septembrie 1940, Goering si alti maresali l-au convins pe Hitler sa renunte la invadarea UK, mai ales ca spionajul britanic avertizase asupra atacurilor cu amfibii, submarine si avioane de lupta naziste.
Cine credea in Stalin?
Nimeni dintre aliati. De aceea, Winston Churchill a gandit in vara lui 1945, dupa ce Germania si Japonia capitulasera, "Operatiunea Unthinkable", prin care URSS sa fie atacata ca masura de prevedere pentru un atac al rusilor contra aliatilor. Atat de mare era neincrederea in Stalin, care, imediat dupa bombardamentul atomic al SUA in Japonia, a invadat Japonia pentru a controla Manciuria... Acel gest al URSS dovedea cat de periculos e liderul de la Kremlin. Dar strategii britanici au renuntat la acel proiect, caci daca i-ar fi prins iarna in URSS, ar fi fost un dezastru...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.03.13 15:33

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.03.13 18:50

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.03.13 9:20

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.13 12:41

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10053/8/

Prabusirea Imperiului Rus in 1917 a permis Finlandei, pe atunci Mare Ducat, sa-si declare independenta. In pragul propriului razboiului civil, URSS a acceptat pierderea acestei tari, dar in anul 1939 Stalin a decis sa recupereze teritoriile ostile care se aflau la doar 40 de kilometri de Leningrad. Astfel, la 30 noiembrie 1939 Armata Rosie a pornit "Razboiul de iarna" de cucerire a Finlandei, conflict care a durat 105 zile si care a adus URSS mari avantaje economice pentru razboiul mondial care incepuse deja.

Cand Hitler si Stalin erau prieteni...
Contextul european al Razboiului de iarna era urmatorul: Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, insemna neagresiunea dintre Germania si URSS, si impartirea sferelor de influenta din Europa. Aceasta prietenie dintre Hitler si Stalin s-a manifestat mai intai prin invazia Poloniei (septembrie 1939) de catre cei doi colosi, fapt care a insemnat debutul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Apoi si Hitler, si Stalin au purces la cate o razbunare istorica: Hitler ura Franta (care umilise Imperiul German in 1918), iar Stalin voia bogatiile pierdute din Finlanda. In consecinta, Liderul de la Kremlin porneste invadarea acelei tari nordice, convins ca finlandezii nu vor fi ajutati de nimeni. Si asa s-a si intamplat.
Armata Rosie era net superioara fortelor finlandeze, atat ca numar de combatanti, cat si ca echipament militar. Dar abia atunci si-a dat seama Stalin ce uriasa greseala facuse procedand la "Marea Purificare" din 1937, prin care mii de ofiteri de rang inalt au fost ucisi sau inchisi (fiind cosiderati "dusmani ai URSS"). Cu toate acestea, flotila aeriana era de 30 de ori mai numeroasa decat cea a Finlandei, iar numarul de tancuri era de sute de ori mai mare. Dar victoria URSS contra Finlandei a fost avantajata si de zig-zagurile politico-militare ale tarilor occidentale. Franta si Marea Britanie, tarile care ar fi trebuit sa intervina in sprijinul finlandezilor, nu au facut-o pentru ca Suedia si Norvegia nu au permis tranzitul armatelor aliatilor occidentali pe teritoriile lor. Aceasta a fost cheia Razboiului de Iarna: Suedia si Norvegia se temeau ca aliatii vor face un "cap de pod" pe teritoriile lor (unde se aflau si minereurile de fier atat de utile Germaniei) si-i vor supara atat pe Hitler, cat si pe Stalin.
In consecinta, Suedia si Norvegia au ramas in continuare neutre, Franta si Marea Britanie au fost spectatoare, Stalin a recuperat bogatiile Finlandei (prin Pacea de la Moscova din 1940), iar Hitler si-a vazut linistit de cuceririle sale, invadand Danemarca si Norvegia in aprilie 1940, apoi ocupand fara prea mare rezistenta Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg, intre 10 mai si 22 iunie 1940.
"Barbarossa" nu crede in pace
Jocurile pareau facute. Numai ca Razboiul de Iarna se va dovedi a fi pentru Stalin doar un "antrenament" pentru lovitura sub centura pe care o va primi de la amicul Hitler. Führerul constatase ca Occidentul a ezitat sa ajute vreo tara ocupata de el, iar dupa victoria lui Stalin din Finlanda a dat foc Pactului Ribbentrop-Molotov. Si, la 22 iunie 1941 a pornit Operatiunea Barbarossa, prin care Germania invada URSS, crezand ca-l va distruge pe Stalin, vechiul prieten. Si abia atunci Occidentul avea sa intervina, cu ajutorul SUA, speriat ca Hitler ar putea capata o putere prea mare...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.13 12:24

Cine a fost jurnalistul căruia regimul nazist i-a interzis să accepte Nobelul pentru Pace

Puțini știu astăzi cine a fost Carl von Ossietzky. Însă în perioada interbelică, acest jurnalist german s-a aflat în centrul a două controverse importante ce au ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume: mai întâi, la sfârșitul anilor '20, pentru că a făcut publice informații privind reînarmarea ilegală din... » citeste mai mult
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.02.13 8:40

Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabilește strategia de acțiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea și la puțină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găsește la Arhivele Naționale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată proveniența lui. După ton, vocabular și atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomații și economiștii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport și identitatea autorului său este șocantă viziunea asupra trecutului și viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susțin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziștilor față de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime și forță de muncă.



Raport german din 4 noiembrie 1940



România de pe cele două părți ale Carpaților reprezintă două entități deplin diferite. Transilvania și Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova și ținuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice . Încă din secolul al X lea cultura țărănească și orășenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaților nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spațiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu și este influențat de formele exterioare. Valahia și Moldova au fost dependente de imperiile german, turc și rus și din păcate la dorința acestor puteri au devenit state "independente". "Națiunea română" nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viață vegetativă a micului popor de țărani și păstori valahi care număra cu puțin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci niște profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulțirea de zece ori a acestei populații în secolele XIX și XX s-a reuțit prin apariția sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare șansă economică s-a transformat, ca la toți primitivii, într-o creștere a populației. De aici a rezultat un număr mai mare și o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul și cu masele muncitoare; fără să existe un popor și cu atât mai puțin o națiune. Puținul care are legătură cu voința poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigrați aici ca forță de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniță ale Imperiului a apărut dorința de a da o viață mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorință.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câștig a nimicit toate încercările de îmbunătățire. Faptul că turcii, grecii, evreii și alți străini au devenit zeii idealului îmbogățirii fără limite și acceptarea corupției ca sistem au făcut ca aceste dorințe idealistice să nu aibă nici o șansă. Abia revoluția din 1940 a dat ocazia unei renașteri a poporului român pentru o viață de națiune independentă.
Ar fi o greșeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mișcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate și voință proprie care a apărut în rândurile populației României.
Putem astfel vedea că există aici substanțe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat și a transforma o populație într-un popor. În primul rând nu există un conducător și nici o clasă conducătoare . Codreanu și 17.000 de comandanți subordonați au fost înlăturați și "poporul" nu s-a mișcat. Revoluția nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reușit deoarece inamicii săi au fost niște nemernici lași. Și chiar și așa Antonescu nu ar fi reușit nimic dacă prăbușirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluțiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăiește de la început pe baza atotputernicei bunăvoințe a Axei, chiar și din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate și împotriva rezistenței din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forțe proprii care să îi fie alături. Într-o țară ai cărei ofițeri, funcționari și intelectuali aproape fără excepție sunt obișnuiți să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o dușmănie crescândă . De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiștilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puțin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanția că nu vor apărea dezordini în sud-estul spațiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic și pentru situația aprovizionării sale.
Mulțumită capacității populației românești de a răbda de foame, mica supraproducție agrară a României va fi la dispoziția Reichului și petrolul își va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi românești se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulțumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogățiile naturale și forța de muncă din această țară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puțin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunitățile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României și să fie însuflețite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare și piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învățătură și care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simțite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbește împotriva unei posibilități de acest fel. Cunoscătorii țării ne asigură că populația României nu este una ambițioasă și că în mod oriental-slav se mulțumește cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să își asigure toate cele necesare . Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întărește în această atitudine. Faptul că credința ortodoxă se găsește alături de ideea națională și de cea de ordine în ideologia Mișcării Legionare ne face să nu ne așteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se dorește ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăților țărănești minuscule prost exploatate să apară mari moșii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forța de lucru care acum lenevește să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura și trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forță de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.
În acest fel i se va da poporului german din România o șansă de implicare care să îi dea și conștiința că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puțină vreme o corporație de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului și pot să își satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reușește ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniță, ci să îl păstreze și cum este de dorit, să îl dezvolte. Țara de dincoace de Carpați poate prin munca sașilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai țării care să fie folosiți pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaților.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranității oricum îi lipsesc acestui stat) și fără ca să fie blocate posibilitățile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populației românești. Modalitatea de acțiune trebuie să fie o impunere pe cale pașnică. Nu ar trebui să fie dificil de obținut sprijinul guvernului român pentru înființarea unor moșii model și treptat numărul acestor mari moșii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcțiilor de drumuri și canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunități și care printr-o organizație centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realități și nu pe programul imposibil de realizat al unei minorități de gardiști fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere și alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce privește interesele Reichului și foloasele cuvenite pentru contribuția și responsabilitatea lor politico-militară, forțele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare și administrare, conducerea producției și a comerțului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilitățile coloniale care se găsesc la ușa sa.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.13 17:54

Stalingrad: memorie și istorie

Când, la 23 august 1942, începea marea bătălie de pe Volga, era chiar ziua mea, împlineam doi ani. Asta nu mă împiedică să aud și acum ecoul de atunci al numelui „Stalingrad”. Mai întâi fiindcă Martin, soțul dragei mele Kati, ajutorul de nădejde al mamei în gospodărie, era soldat în armata germană, ca mulți dintre sașii ardeleni, și Kati tremura de grija lui atât de tare încât chiar eu înțelegeam că Stalingrad e ceva foarte periculos.

Martin a revenit sănătos de la Stalingrad, după care, la sfârșitul războiului, a mai ajuns odată pe-acolo, deportat, ca atâția dintre conaționalii lui. Încă mai spre sud avea să ajungă în 1945 și un foarte apropiat prieten al părinților mei, Reiner Biemel – fratele lui Walter Biemel, asistentul și exegetul fidel al lui Martin Heidegger. Reiner era mult mai mult român și francez decât sas, studiase la București, dar trăise la Paris înainte de război ca lector la editura Bernard Grasset. A trebuit însă să se întoarcă în România când a izbucnit războiul. A scăpat de concentrare, dar nu și de deportare. Îmi amintesc foarte precis cum a venit într-o dimineață de duminică, abia eliberat, la noi acasă, m-a ridicat în brațe și mi-a spus că sunt cu mult mai ușoară decât un sac de cărbuni. După ce a plecat – de tot, căci venise să-și ia rămas-bun, pleca la Paris definitiv – tata mi-a explicat ce era cu cărbunii.

Dar sonoritatea cea mai tristă a numelui Stalingrad mi s-a dezvăluit cam în vremea când bătălia se încheiase cu înfrângerea Germaniei și a aliaților ei. Atunci au venit în București, la noi acasă, bunica dinspre tată și cele două surori ale lui, refugiate de la Iași – la vreme, fiindcă la puțin timp după plecarea lor, casa bătrânească din Tătărași avea să fie bombardată. Sora mai mică a tatălui meu se măritase cu un tânăr și frumos avocat cu câteva luni înainte ca acesta să fi fost mobilizat. Îi vedeam în fotografia de la nuntă, o pereche armonioasă, dar nu i-am văzut împreună decât în fotografia aceea puțin artificială, căci mirele ajunsese la Stalingrad și după asta nu s-a mai știut nimic despre el. Mătușa mea l-a așteptat în zadar până în martie 1977, la cutremur, când a murit.

Cum să împaci aceste amintiri cu ideea, cât se poate de corectă din punct de vedere istoric, că înfrângerea germanilor – și a bieților români, morți pe capete în cea mai cumplită iarnă din timpul cumplitului război – a salvat Europa de nazism? Ca să nu mai adaug lecturile literare – romanele lui Ilia Ehrenburg, de exemplu, înainte și după dispariția lui Stalin; sau filmele eroice ale primilor ani de după război, urmate apoi de tragediile prea puțin optimiste pe care cinematograful dezghețului sovietic le proiecta – polemic față de triumfalismul anterior – și care ne obligau pentru prima dată să luam act de drama autentică a războiului văzut printre ruinele Stalingradului.

Decorat de regele Angliei cu Spada Stalingradului, bătută în pietre scumpe, înfrățit cu nenumărate orașe martirizate în timpul războiului, Stalingrad are o valoare simbolică enormă până azi. Când am ajuns la Paris prima dată și am trecut cu metroul prin stația Stalingrad, la capătul Avenue de Flandres, pe lângă Cheiul Senei, am resimțit tensiunea și paradoxul unei sfâșieri inevitabile între memorie și redimensionarea ei în termenii istoriei.

Sub semnul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, prea puțini își amintesc că Țarițîn este o fortăreață atestată documentar din sec. XVI, pe care au încercat rând pe rând să o cucerească cazacii rebeli, Stenka Razin, Emelian Pugaciov, Hatmanul Krasnov și de Denikin: von Paulus nu e decât cel din urmă din acest șir. În ianuarie 1920, armatele albilor, comandate de generalul Denikin erau silite să se retragă de la Țarițîn. O legendă oficializată în 1925 susținea că înfrângerea lui Denikin s-ar fi datorat inițiativei îndrăznețe a lui Stalin, drept care orașul căpăta numele acestuia, în oglindă și în competiție cu „orașul lui Lenin”. În 1961, în cadrul marii operații de destalinizare, numele e din nou schimbat în „Volgograd”, dar nici azi nu sunt puțini cei care cer să se revină la numele care a devenit istoric în timpul războiului.

În iarna asta se împlinesc șapte decenii de la victoria decisivă a Armatei Roșii. Nu ar fi de mirare ca, sub președinția lui Vladimir Putin, atât de fervent evocator al Marelui Război, să revedem cum Volgograd își redobândește numele de glorie militară.

În ultimă instanță, aceasta este o epitomă a marelui nod de contradicții care se numește Rusia: o mare putere, dar și o uriașă forță spirituală, care îmbină deloc armonios disperarea și trufia, cu o istorie strălucită și însângerată deopotrivă, cu o superbă istorie culturală și cu o istorie politică dintre cele mai opresive, „a Treia Romă”, pravoslavnică și atee, mistică și cinică totodată. Văzută de pe malurile Senei, Rusia e fascinantă; de pe malurile Dâmboviței, ea rămâne tragică și amenințătoare, cum e și memoria Stalingradului

Sabia de la Stalingrad, este un paloș, de tip cruciat, cu două taisuri, facută la ordinul Regelui George al V-lea al Marii Britanii, în cinstea victoriei Armatei Roșii asupra Germaniai la Stalingrad. Sabia poartă o inscripție în rusă: "În semn de omagiu din partea Poprului Britanic, pentru cetățenii cu inimi de fier, un cadou din partea Regelui George al V-lea". Sabia a fost înmânată lui Iosif Vissarionovici Stalin, de către Primul Ministru al Marii Britanii cu ocazia Conferinței de la Tehenran (28 noiembrie -1 decembrie 1943).
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.13 17:48

Propaganda la Stalingrad

Nu propaganda a decis sorții bătăliei pe viață și pe moarte de la
Stalingrad, dar toți cei implicați au făcut propagandă potrivit
intereselor lor: atunci, în timpul uriașei încleștări, imediat după
deznodământ, dar și după terminarea Războiului Mondial și începutul
celui Rece. O confruntare la fel de dură pentru exploatarea unei
victorii sau atenuarea unei înfrângeri.



În monografia lor, apărută în 1999 sub titlul lămuritor Înfrânți și
uitați. Românii în bătălia de la Stalingrad, istoricii militari Mihail
Vasile Ozunu și Petre Otu deplâng și încearcă să repare nedreptatea ce
li s-a făcut ostașilor români din Armatele a 3-a și a 4-a care au
luptat în bătăliile de la Cotul Donului și respectiv la Stalingrad.
Despre aceștia, istorici și memorialiști îndeosebi sovietici, dar și
germani, insinuează pe nedrept în lucrările lor apărute în perioada
Războiului Rece că ar fi constituit punctele slabe ale încercuitei
Armate a 6-a germane, că ar fi resimțit o frică paralizantă față de
tancurile sovietice și în consecință ar fi părăsit prea ușor
pozițiile, trecând însă sub tăcere faptul că Germania nazistă nu-și
îndeplinise obligațiile de asigurare a unui armament corespunzător
aliaților români. Într-adevăr, Hitler, imediat după șocul capitulării
feldmareșalului Paulus pe 31 ianuarie 1943, a încercat explicarea
catastrofalei înfrângeri aruncând vina pe slăbiciunea aliaților români
și unguri, tot așa cum generalii din înaltul comandament german
(Victorii pierdute de Erich von Manstein sau Amintirile unui soldat de
Heinz Guderian) au pus responsabilitatea dezastrului suferit la
Stalingrad pe seama deciziilor proaste, arbitrare și maniacale impuse
de Führer. La mijloc se aflau onoarea, prestigiul și uriașele orgolii
răscolite de o zdrobitoare victorie sovietică și o la fel de
categorică înfrângere germană.



Confruntarea istoricilor

Dar cea mai mare încărcătură propagandistică au conținut-o lucrările
mareșalilor și istoricilor sovietici publicate de-a lungul Războiului
Rece, care nu au abandonat, indiferent de faptul că au fost scrise
înainte sau după moartea lui Stalin în 1953, maniera triumfalistă și
tonul aproape arogant în care au prezentat evenimentele, susținând că
totul s-a desfășurat conform unui plan bine prevăzut de Stavka și că
astfel s-a demonstrat atât superioritatea școlii strategice sovietice,
cât și eroismul și capacitățile combative extraordinare ale ostașului
Armatei Roșii.

Mareșalul A.I. Eremenko, participant la bătălie, vrând să demaște și
să dea o replică usturătoare foștilor săi dușmani de moarte de la
Stalingrad, care, prin memoriile lor, falsificau de-a dreptul istoria
celui de-Al Doilea Război Mondial, afirma (într-un volum publicat la
Moscova în 1958 și tradus imediat și în România dejistă de Editura
politică) că principala cauză a victoriei URSS era "superioritatea
orânduirii noastre socialiste asupra noii ordini instaurate de
fasciști în Germania și introduse în țările subjugate de ei". Evident
că nimeni din spațiul socialist nu-i putea contra-replica în acea
vreme partinicului mareșal sovietic prin aducerea în discuție a
Pactului Ribbentrop-Molotov, a orbirii paralizante a lui Stalin la
declanșarea operațiunii "Barbarossa" pe 22 iunie 1941, a uriașelor
gafe militare și a deciziilor în dispreț pentru viața oamenilor
dovedite de generalii, mareșalii și comisarii sovietici. Tot așa, nici
istoriografia română din perioada comunistă nu a putut aborda subiecte
legate de participarea militară României alături de Germania nazistă
în Războiul sfânt împotriva bolșevismului, campaniile de pe frontul de
est din 1941-1944 fiind total ocultate din manuale și monografii, iar
militarii români participanți fiind etichetați "drept slugi ale clicii
militaro-fasciste ale lui Ion Antonescu". În schimb, s-a scris, s-a
filmat, s-a sculptat, s-a pictat, s-a expus, s-a vorbit și s-a glosat
enorm, și uneori exasperant, pe tema participării trupelor române
alături de glorioasa Armată Roșie la lupta împotriva hitlerismului și
hortysmului pe Frontul de Vest.


Propaganda sovietică: afișe, filme, trenuri de propagandă, discursuri
ale prizonierilor germani la microfonul radioului moscovit

Pentru partea sovietică, sarcina de căpătâi a propagandei în "Marele
Război pentru Apărarea Patriei" a fost mobilizarea la maxim a tuturor
resurselor umane și angajarea lor în lupta contra Wehrmacht-ului până
la sacrificiul suprem. În acest scop, multe din vechile clișee și
dogme ateiste și de clasă ale ideologiei și propagandei bolșevice au
fost fie uitate, fie mult ameliorate. Patriotismul adânc înrădăcinat
al rușilor pentru Maica Rusie a fost speculat cu abilitate de aparatul
de propagandă bolșevic, care a făcut instantaneu uitată alianța
sovieto-nazistă semnată în 1939 și s-a mobilizat la o scară fără
precedent pentru o producție masivă de propagandă conform noii
situații: afișe evocându-l pe Kutuzov și Ceapaev, reluarea pe ecrane a
filmului lui Eisenstein "Alexandr Nevski" (cenzurat în 1939, tocmai
datorită Pactului Ribbentropp-Molotov, despre victoria cneazului
împotriva cavalerilor teutoni), trenuri de propagandă la fel ca în
anii Războiului civil, emisiuni de radio, fluturași asupra inamicului,
discursuri politice încurajatoare și promițătoare, răspândirea groazei
de a suporta atrocitățile naziste în caz de prizonierat, dar și un
impresionant sistem de ordine și decorații. Adesea prizonierii germani
erau aduși la microfonul radioului moscovit pentru a transmite mesaje
către familiile lor din Germania în scopul distrugerii moralului
populației și trupelor germane, însuși feldmareșalul Paulus fiind
obligat, după predare, la o astfel de declarație. Au fost promovați și
cultivați propagandistic și o serie de eroi autentici, precum
lunetistul Vassili Zaițev (1915-1991), cioban din munții Urali, care
s-a oferit voluntar să lupte la Stalingrad și grație talentului său a
ajuns ca în ianuarie 1943 să doboare 242 de germani, fiind declarat în
februarie același an Erou al Uniunii Sovietice și avansat căpitan.
Vassili Zaițev a fost interpretat de Jude Law în filmul regizat în
2001 de Jean Jacques Annaud Enemy at the Gates, care înfățișează
sângeroasele lupte de la Stalingrad, film în care apare și rivalul
sniper-ului sovietic, maiorul german Erwin Konig, interpretat de Ed
Harris, personaj a cărui existență reală nu a putut fi totuși
confirmată.



Un aparat teribil de supraveghere și de represiune destinat combaterii
dezertărilor în rândul militarilor sovietici

La Stalingrad, nu numai poziția strategică a metropolei industriale de
pe Volga, ce stătea în calea accesului Wehrmacht-ului către bogatele
câmpuri petrolifere caucaziene, dar și simbolica numelui și a istoriei
sale (Stalin avusese în 1920 un rol important în apărarea orașului
împotriva trupelor albe ale lui Denikin) au conferit înfruntării
germano-sovietice o miză de prestigiu suplimentară, ce se regăsea în
mistica ambilor dictatori. "Niciun pas înapoi!" a fost ordinul-slogan
lansat de Stalin la 28 iulie 1942 după începerea ofensivei germane,
"Tătuca" neputând concepe retragerea Armatei Roșii dincolo de Volga.
Ca urmare, deși Wehrmacht-ul ajunsese la un moment dat să controleze
aproape 90% din oraș, luptând casă cu casă, printre ruine, cu imense
suferințe și sacrificii umane, Armata Roșie a rezistat până la 19
noiembrie 1943 când a fost declanșată operațiunea "Uranus", ce
reprezenta contraofensiva sovietică care a dus la încercuirea și apoi
la predarea Armatei a 6-a, în frunte cu feldmareșalul Paulus.

În același timp, din pricina gravității situației de pe front și a
pierderilor uriașe înregistrate în rândul trupelor Armatei Roșii (la
Stalingrad, speranța de viață pentru un soldat nou venit în prima
linie era de o zi, iar pentru un ofițer, de trei zile) a intrat în
funcțiune un nemilos aparat de supraveghere și de represiune destinat
combaterii defetismului și dezertărilor în rândul militarilor, dar și
a civililor. Detașamentele speciale de tristă rezonanță, ulterior
numite "Smersh", au contribuit prin execuții sumare la coerciția
soldaților Armatei Roșii pentru a rezista până la ultimul om. La
aceasta s-a adăugat și enormul dispreț al comandanților și comisarilor
sovietici pentru viața și suferințele trupelor din subordinea lor.
Filmul"Enemy at the Gates" conține o secvență elocventă în acest sens,
în care comisarii politici îi mitraliau din spate pe soldații
sovietici care se retrăgeau în fața germanilor. Incredibila putere de
rezistență și forța combativă a soldaților Armatei Roșii se explică
astfel prin îngemănarea spiritului de sacrificiu și patriotismului
natural al rușilor, peste care s-au adăugat cei douăzeci de ani de
îndoctrinare bolșevică și presiunea terorii puternicului aparat de
represiune politic și militar.



Uriașa victorie sovietică de la Stalingrad (declarat în 1945 "Oraș
erou"), considerată de majoritatea istoricilor drept punctul de
cotitură al celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Germania a
pierdut inițiativa strategică (după ce pierduse Blietzkrieg-ul cu un
an înainte în asediul nereușit al Moscovei), a intrat imediat după
război în mitologia oficială a URSS. În 1949 a fost realizat, în regia
lui Vladimir Petrov, filmul documentar-artistic "Bătălia
Stalingradului", cu o durată de peste trei ore și care a fost premiat
în același an cu Globul de Cristal la festivalul filmului de la
Karlovy Vary din proaspăt socialista Cehoslovacie; în același timp,
critica occidentală aprecia pelicula doar drept un exercițiu de cult
al personalității lui Stalin, insistent prezentat drept un conducător
supra-uman căruia i se datora victoria. În octombrie 1967 a fost
inaugurat un imens monument al patriei "Mama Rusia" pe colina Kurgan
Mamaev din Volvograd (noul nume al orașului), împreună cu un vast
memorial de război ce cuprinde și casa Pavlov în care au rezistat timp
de două luni soldații sovietici.



De cealaltă parte, apogeul propagandei lui Goebbels: Germania declară
"război total"

Rezistența combativă și fără speranță a soldaților germani la
Stalingrad în fața presiunii covârșitoare a Armatei Roșii, în
condițiile unor cumplite suferințe fizice și privațiuni, a fost
explicată de istorici prin remarcabila disciplină a trupelor,
combinată cu asprimea comandanților, peste care s-au adăugat spiritul
de camaraderie, solidaritate și vitejie induse prin educația din țară,
alături de o foarte puternică îndoctrinare cu ideologia
național-socialistă. Aceste concluzii rezultă din corespondența către
casă a militarilor și din mărturiile directe ale acestora. Soldații
germani chiar au crezut sincer că fuseseră trimiși într-un război
preventiv al inevitabilelor agresiuni viitoare ale URSS, că era
datoria lor să lupte și să se sacrifice pentru patrie și Fuhrer, fiind
convinși de soarta cumplită ce i-ar fi așteptat dacă erau luați
prizonieri de bolșevici. Astfel, fluturașii cu îndemnurile de predare
sau dezertare aruncate de aviația sovietică, somațiile sau
amenințările acestora, chinurile supraviețuirii zilnice nu i-au
înduplecat pe militarii Armatei a 6-a să se predea, până când
comandantul lor, Paulus, avansat de Hitler pe 30 ianuarie 1930
feldmareșal (tocmai pentru a se sinucide sau a rezista sinucigaș), a
hotărât că un caporal nu merită ca oamenii să-și dea viața pentru el.
Cu alte cuvinte, cei zece ani de propagandă nazistă și-au dovedit
eficacitatea chiar și în condițiile aspre ale războiului.

Infinit mai lucid și cinic s-a comportat pe timpul bătăliei
Staligradului ministrul propagandei naziste dr. Joseph Goebbels.
Opinia publică din Germania era la curent cu angajarea Wehrmacht-ului
în bătălia pentru orașul Stalingrad, dat fiind că în primele faze ale
acesteia ofensiva germană fusese încununată de success, iar Hitler
însuși afirmase prematur și imprudent pe 8 noiembrie 1942 că victoria
era deja tranșată. Goebbels, neuitând experiența dramatică din iarna
anului precedent în fața Moscovei, a fost mult mai reluctant în a
menționa luptele pentru cucerirea orașului de pe Volga, ce dovedeau o
rezistență sovietică din ce în ce mai încrâncenată. Pe de altă parte,
Goebbels, urmărind redobândirea unei poziții de întâietate în
anturajul imediat al Fuhrerului (și anihilarea influenței lui Martin
Bormann și a rivalului Otto Dietrich), încerca să-l convingă pe Hitler
de ideea "războiului total" pe care el o formulase în februarie 1941
într-un articol din revista "Das Reich".În momentul când, la 22
noiembrie 1943, Armata Roșie a încercuit Armata a 6-a germană în punga
de la Stalingrad, iar Înaltul Comandament German și Hitler însuși
impuseseră blocarea oricărei știri către populația germană în speranța
unei redresări miraculoase a situației de pe front, Goebbels s-a aflat
în fața celei mai mari provocări din cariera sa de propagandist. Din
moment ce zvonurile asupra unui dezastru la Stalingrad începuseră să
circule în Germania încă din decembrie 1943, Goebbels a rectificat
prudent retorica propagandei sale (în sensul reducerii agresivității)
și cuvintele cheie indicate în directivele sale către presa germană,
minimizând înfrângerea Afrika-Korps a lui Rommel și neluând în seamă
nici măcar anunțul capitulării necondiționate a Germaniei făcut la
summit-ul Roosevelt-Churchill de la Casablanca (confundat la traducere
drept "Casa albă" de către specialiștii Abwehr-ului). În același timp,
Goebbels nu a încetat să încerce a-l convinge pe Hitler să dea drumul
la știrile proaste de la Stalingrad, să accepte aplicarea "Războiului
total" așa cum îl propunea el și, nu în ultimul rând, să fie numit
"Fuhrer al frontului de acasă", obiective eșuate sau atinse parțial.

Totuși, Goebbels a impus ca tradiționala aniversare a zece ani de la
preluarea puterii de către naziști în Germania la 30 ianuarie să nu
mai fie sărbătorită cu steaguri și parade și a dispus ca afișele cu
sloganurile "Hitler înseamnă victorie" sau "O luptă, o victorie" să
fie retrase, în timp ce discursul său cu această ocazie a fost mult
mai sumbru, cuprinzând cuvinte precum amenințare, catastrofă,
supra-uman, mizerie, anxietate, disperare, înfrângere, de neconceput.
Anunțul făcut de "Radio Moscova" privind predarea lui Paulus și a mai
multor generali a căzut apoi ca o lovitură de trăznet, iar Goebbels a
ordonat trei zile de doliu național. Discursul-spectacol de la Palatul
Sporturilor din 18 februarie 1943, transmis în direct la radio, prin
care Goebbels a anunțat "Războiul total" declarat de Germania prin
angajarea tuturor resurselor sale ca o reacție la dezastrul de la
Stalingrad, a fost pregătit cu minuțiozitate din punct de vedere
politic, dar și al retoricii, cu zile întregi înainte, poate pentru
prima dată ministrul propagandei nemaiprezentând textul spre aprobare
lui Hitler. De data aceasta, cuvintele preferate au fost eroic, sfânt,
sacru, solemn, credință oarbă, adresarea lui Goebbels pornind de la
persoana a treia ("ei au..."), trecând apoi la persoana întâi ("eu
vă...."), pentru ca în final să ajungă la mobilizatorul "noi...", iar
tonul speech-ului a variat de la grav, la ironic, de la amenințător,
la moralizator. În pofida succesului uriaș, al entuziasmului și al
adeziunii autentice trezite printre ascultătorii discursului lui
Goebbels (ce fusese deja distribuit prin telex tuturor ziarelor
germane), acesta nu a fost receptat în direct nici de Hitler, care era
plecat pe front, și nici de Goring, care în acea seară se culcase
devreme.

În perioada imediat următoare înfrângerii de la Stalingrad și
discursului despre "Războiul total", directivele de propagandă ale lui
Goebbels (valabile până în martie 1943 când tot el a dispus retragerea
parțială a acestora), emise prin Reichpropagandaleitung, au pus
accentul pe ideea victoriei unei Europe unite în fața bolșevismului
sau căderea în haos a continentului. Sistemul bolșevic era puternic
asociat evreilor, iar "Războiul total" împotriva URSS era considerat
unul defensiv, Germania, sub unica conducere a lui Hitler, fiind
singura putere capabilă să obțină victoria. Inocularea populației
germane cu o frică teribilă față de amenințarea iudeo-bolșevică ce ar
urma să distrugă în caz de victorie civilizația germană, aducând
oamenii în sclavie, a fost unul din efectele pe termen lung ale
acestei campanii de propagandă.



Propaganda română, în umbra celei germane

Păstrând desigur proporțiile, angajarea și respectiv pierderile
armatei române (Armata a 4-a comandată de generalul Petre Dumitrescu)
în bătălia de la Stalingrad au fost asemănătoare Germaniei. În ceea ce
privește propaganda română, aceasta, deși ajunsese după doi ani de
operații militare pe front la un nivel superior de maturizare și
eficacitate, urma linia și modelul german. Istoricul Mioara Anton
consemnează, în volumul Propagandă și război, un impresionant număr de
publicații de propagandă (o mare varietate și un tiraj important) pe
care Marele Stat Major și Ministerul Propagandei Naționale ajunseseră
să le producă pentru menținerea moralului și spiritului combativ al
trupelor de pe front, dar și pentru moralul populației civile din
țară. Toate aceste publicații, distribuite destul de haotic, aveau o
credibilitate din ce în ce mai redusă, din pricina stilului adesea
abstract și lozincard, străin soldatului-țăran semi-analfabet, dar și
pentru că realitatea dură și chinuitoare a frontului din Cotul Donului
sau de la Stalingrad anula zdrobitor îndemnurile propagandistice
redactate la București.



Puterea unui refren de genul: "Cinci la pâine și-n chiloți/Am plecat
pe front cu toți"

Ziarele "Sentinela", "Soldatul", "Ecoul Crimeii", sau "Calendarul
ostașului", "Cuvinte pentru ostaș", "Ora Ostașului", caravanele
cinematografice, echipele de teatru trimise pe front nu reușeau să
contracareze zeflemeaua corozivă a unui refren de genul "Cinci la
pâine și-n chiloți/Am plecat pe front cu toți", care circula în epocă.
În plus, în 1942-1943 nu mai era vorba de eliberarea pământului
strămoșesc al Basarabiei de sub ocupația bolșevică, ci de un "Război
sfânt împotriva bolșevismului" departe de casă, ceea ce pentru același
soldat-țăran era un concept mult prea abstract. Pe front, fractura
dintre ofițeri dezinteresați și disprețuitori și soldații de la țară
era agravată de numeroasele carențe și sincope în aprovizionarea cu
hrană, echipament conform anotimpului și armament potrivit misiunilor
încredințate, care toate la un loc favorizau propaganda sovietică
difuzată prin megafoane, radio, fluturași și manifeste. Combaterea
defetismului, a propagandei sovietice și britanice prin radio sau prin
manifeste și fluturași, demantelarea zvonurilor au reprezentat în
România, la fel ca și în Germania sau celelalte state din afera Axei,
o problemă majoră și de cele mai multe ori insurmontabilă.
Comunicatele oficiale despre pierderile sovietice, articolele,
emisiunile radio, afișele, expozițiile despre faptele de arme ale
soldaților români, despre ororile și suferințele produse de bolșevici,
despre tratamentul inuman la care erau supuși prizonierii (existând
chiar recomandarea că era de preferat o moarte eroică rapidă, decât
una în chinurile prelungite ale prizonieratului) nu mai reușeau să
convingă nici pe civili și nici pe militari, mai ales după pierderile
suferite la Stalingrad și începutul retragerii. Un efect puternic
demoralizator asupra trupelor l-au avut manifestele parașutate de
sovietici cu fotografii ale generalilor Lascăr, Mazarini, Dumitriu,
căzuți în prizonierat.

După dezastrul de la Stalingrad, mareșalul Antonescu s-a văzut nevoit
nu numai să accepte ideea inițierii unor tratative cu aliații
occidentali, dar în primă urgență să ordone măsuri pentru refacerea
moralului scăzut al trupelor și să intervină pentru aplanarea și
normalizarea relațiilor de comandament germano-române, profund
afectate de criza Stalingradului, precum și pentru apărarea onoarei
militarilor români, tratați deja de germani cu dispreț și neglijență,
fiind învinuiți de lașitate și slăbiciune în luptă. Astfel, în numele
apărării intereselor naționale, a fost interzisă ferm răspândirea
zvonurilor, militarii reveniți în țară fiind instruiți și triați
pentru depistarea celor ce dezertaseră la ruși și apoi fuseseră
trimiși înapoi ca informatori sau colportori de zvonuri, unii dintre
aceștia fiind judecați ca "agenți ai inamicului". Au fost inițiate
acțiuni educativ-preventive în trenurile de permisionari și s-au
realizat noi broșuri precum Cuvinte pentru ostași. Instrucțiuni pentru
educația morală a soldaților; iar Cabinetul Militar a elaborat în
martie 1943 "Instrucțiuni pentru combaterea propagandei inamice și
lămurirea publicului (în special muncitorii și țăranii) despre nevoia
de a lupta pe frontul de est alături de germani contra bolșevicilor".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 18:35

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9961/8/

Inca din antichitate, armatele invadatoare obisnuiau sa ia drept prada de razboi artefacte din ceea ce astazi numim patrimoniul national al tarii invadate. In realitate, era vorba despre furturi, despre pradaciuni facute cu uriasa lacomie si fara ca cineva sa se mai poata opune. Cu totala neutralitate, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial presa din SUA sublinia ca pentru marile furturi de arta comise de nazisti, Hitler l-a avut drept exemplu pe Napoleon Bonaparte. Totodata, ziaristii nu uitau ca si aliatii, americanii si sovieticii, au comis furturi de obiecte de arta si cultura pe care, ulterior, le-au recunoscut.

Stalin, un iubitor de capodopere
Cazul URSS este unul special in acest context, pentru ca Stalin a avut doua atitudini total opuse fata de arta. Astfel, in anul 1928 el a dispus alcatuirea unei liste cu tablourile care insumate sa valoreze peste 2 milioane de ruble, la "export". Sub indrumarea "Comisariatului Poporului pentru Iluminare", mai multe muzee in frunte cu Ermitajul din Leningrad s-au "orientat" spre 250 de capodopere care valorau cel putin 5.000 de ruble fiecare. Apoi au inceput vanzarile secrete catre colectionari particulari. Scopul acestor instrainari criminale din patrimoniul URSS era obtinerea de fonduri pentru primul plan cincinal, care avea in vedere dezvoltarea industriei grele, pentru ajungerea din urma a Germaniei (care se lupta si ea sa se refaca dupa razboi).
Vanzarile de lucrari inestimabile de la Ermitaj au continuat pana in 1934. Omul-cheie al lui Stalin a fost Boris Lagran, comisar al poporului, insarcinat sa faca vanzarile din Ermitaj. Acest personaj odios (Stalin l-a schimbat dupa trei ani) sustinea teza conform careia poporul sovietic nu are nevoie de "arta degradanta a clasicilor picturii universale, care exprima atitudinea exploatatorilor"... Un astfel de individ a instrainat si capodopere pe care Stalin voia sa le opreasca. Cand a aflat ca marele cumparator de la Lagran fusese un bancher american care apoi a donat capodopere de peste 6,5 milioane dolari guvernului SUA, pentru infiintarea Galeriilor Nationale Americane, Stalin s-a infuriat. Arta de cel mai inalt nivel, stransa de Ecaterina cea Mare si tarul Nicolae I, a ajuns in mainile capitalistilor...
Dar al doilea plan cincinal putea demara (din 1932) si URSS a devenit treptat o mare producatoare de otel (in special) si de aici si marea industrie de razboi. Pentru a-si repara greselile, probabil, liderul de la Kremlin a purces dupa ocuparea Germaniei naziste la pradaciuni care urmau sa acopere, chipurile, golurile ramase la Ermitaj. In consecinta, in teritoriile ocupate de URSS, in special in viitoarea Germanie Democrata, s-au format "Brigazile trofeelor", care au furat si au dus in URSS incomensurabile cantitati de documente rare, bijuterii, picturi, sculpturi etc. Rubens, Caravaggio, van Dyck, Rembrandt, Raphael si alti mari maestri au facut drumul inapoi spre Leningrad - evident, nu aceleasi lucrari vandute intermediarilor americani.
Repatrierea, o problema delicata
Dupa semnarea tratatelor de pace, ar fi fost fireasca repatrierea lucrarilor patrimoniale furate ca prada de razboi. Dar iata ca dupa ce Boris Eltin a promis ca va repatria o mare parte din capodopere (1998), Duma de Stat a dat imediat o lege prin care se stipula ca valorile translocate in timpul razboiului (din Germania nazista) reprezinta "compensatii pentru crimele de razboi si pradaciunile din timpul invaziei URSS". Cu alte cuvinte, furturile din patrimoniul national si individual al unei tari, in timp de razboi, pot fi justificate oficial.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.13 18:53

Stalingrad. Jurnalul de front al marelui anonim: «Noi incidente cu aliații noștri germani....

Carnetul pe care îl prezentăm în paginile următoare a aparținut unuia dintre combatanții români pe Frontul de Est. Nu-i știm numele, dar știm altceva: veritabil cronicar al vremurilor pe care le-a trăit, militarul – încadrat în serviciul de aprovizionare al armatei – a consemnat conștiincios în carnețel traseul unității sale, impresii, griji, schimbări, dorințe, în intervalul 29... » citeste mai mult
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.13 18:42

Iată cine ar fi putut opri Al Doilea Rặzboi Mondial!

Pe 8 noiembrie 1939 tâmplarul Georg Elser încearcặ sặ-l ucidặ pe Hitler într-un atentat pus la cale într-una din cele mai mari berặrii din Germania (Bürgerbräukeller, München) și astfel sặ opreascặ cea de-a doua conflagrație mondialặ deja începutặ pe 1 septembrie 1939. Elser plặnuiește lovitura încặ din toamna lui ’38, atunci când aflặ cặ Führerul are de gând sặ ținặ o cuvậntare la berặrie în amintirea puciului hitlerist din 1923. Elser izbutește sặ obținặ accesul la sala în care urma sặ aibặ loc ceremonia, unde amplaseazặ dupặ o noapte întreagặ de lucru un dispozitiv explozibil cu amorsặ de siguranțặ.

Atentatul din 8 noiembrie 1939

Majoritatea componentelor bombei le pregặtește Elser de unul singur. Doar anumite pặrți de metal le trimite pentru prelucrare în diverse ateliere. În cursul nopții de 2 spre 3 noiembrie fixeazặ dispozitivul în coloana încặperii și umple restul spațiului cu explozibil. Dupặ ce fixeazặ și ceasurile pentru seara de 8 noiembrie, lasặ lucrurile sặ curgặ de la sine și pặrặsește München-ul.
Hitler ține într-adevặr un discurs aniversar dupặ toate regulile oratoriei, dar mai scurt decật de obicei, deși este vorba de un eveniment de importanțặ majorặ pentru dictatura sa. El se grặbește însặ sặ plece spre Berlin. Dupặ finele discursului, în jurul orelor 21.07, Hitler, alặturi de alte personaje de marcặ ale NS-ului, pặrặsește încặperea. La 21.20 se produce explozia. Pupitrul sặu este brusc înlocuit de pulbere și moloz. Explozia distruge nu numai coloana din spatele pupitrului, ci întregul tavan al sặlii. Sub dặrặmặturi zac 8 morți și 60 de rặniți. Imediat dupặ detonare încep desigur investigațiile, iar din nefericire pentru Elser, acesta este capturat chiar înainte de atentat, cậnd se aflặ în Konstanz, la Bodensee, încercậnd cu disperare sặ fugặ în Elveția. Gestapo-ul îl aresteazặ din pricina conținutului suspect al genții sale. La cậteva zile dupặ audieri, Elser mặrturisește atentatul și declarặ rặspicat cặ tot ce și-a dorit a fost netezirea drumului spre pace în Europa. Ținut captiv mai întậi în Sachsenhausen, apoi în Dachau, Elser este împușcat pe 9 aprilie 1945, la cậteva sặptặmậni inainte de sfậrșitul rặzboiului.



O faptặ onorabilặ

Fapta lui Elser aparține acelui aspect al rezistenței antinaziste despre care se discutặ și acum destul de aprins. În 1969 Anton Hoch, de la Institutul pentru Istorie Contemporanặ, publicặ rezultatul cercetặrilor sale care desființeazặ mitul din jurul lui Elser. Dar un an mai tậrziu Lothar Gruchmann publicặ protocolul arestặrii lui Elser, pe care îl recupereazặ din arhivele Ministerului de Justiție. Impresionantul document cuprinde în bunặ mặsurặ cuvintele lui Elser însuși, ceea ce oferặ o imagine interesantặ asupra vieții și gậndirii sale. Publicặrile de acest tip provoacặ o schimbare în percepția asupra personajului, contribuind la aprecierea sa în mediul public și științific. O reușitặ a atentatului pus la cale exclusive de persoana sa ar fi putut avea urmặri colosale: oprirea rzboiului și a genocidului. Într-un fel Elser ar putea fi considerat un adevặrat antagonist al lui Hitler și contra-imaginea sa moralặ.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.13 18:36

Orchestra Roșie, parte a rezistenței antinaziste

Sub denumirea de Orchestra roșie poliția secretã germanã adunã mai multe cercuri de rezistențã antinazistã. Conceptul creat în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial se referã atât la o rețea de spionaj a serviciului de informații sovietic activ în Europa de Vest, cãt și la mai multe grupãri de rezistențã din Reich-ul german. Printre aceste cercuri se numãrã organizația din jurul lui Harro Schulze-Boysen și Arvin Harnack, precum și cea a diplomatului Rudolf von Sheliha.

Numele "Rote Kapelle" ("Orchestra Roșie") este datorat obiceiului serviciilor de contrainformații germane de a porecli spionii-operatori radio cu aliasul "cutii muzicale", iar pe agenții lor de pe teren ca "muzicieni". "Roșu" era eticheta pentru "comunist". Începuturile organizației pot fi datate chiar la 1933, pe mãsurã ce criticile împotriva național-socialismului iau amploare. Dar abia în 1939 se încheagã cooperarea grupãrilor Schulze-Boysen și Harnack. Înãuntrul organizației destul de laxe activeazã grupuri mai mici când individual, când combinat. Discuțiile cu teme politice, activitãțile antinaziste și rețelele sociale merg mânã în mânã. Funcționari din ministere și angajați ai Wehrmacht-ului se afiliazã mișcãrii alãturi de artiști, muncitori, creștini, liberali sau tineri comuniști. Rezistența se manifestã cel mai activ în anii 1940-42. membrii organizației Schulze-Boysen/Harnack elaboreazã mai multe manifeste ilegale, împrãștie foi voalante și rãspândesc mesajele episcopului Clemens August Graf von Galen, conducând de asemenea o activitate intensã de afișaj ca urmare a deschiderii expoziției cu tentative de hãrțuire din mai 1942, “Paradisul sovietic”.

Țelurile principale ale grupãrii sunt încheierea rapidã a rãzboiului și încheierea unei înțelegeri cu Uniunea Sovieticã, pentru ca Germania sã poatã supraviețui dupã rãzboi ca stat național independent. În calitate de ofițer de informații din Ministerul Aerului, Schulze-Boysen deține informații despre planul de atac asupra URSS. Din toamna 1940 Harnack și Schulze-Boyse intrã în contact cu un angajat al ambasadei sovietice la Berlin, care le oferã detalii despre acesta. Câțiva adepți încearcã în lunile urmãtoare, fãrã succes, sã producã o legãtur radio cu Moscova. Primele informații pãtrund în interiorul Moscovei în 1941 prin intermediul unui agent al serviciului de informații moscovit ce activeazã în Europa de Vest. O parte din campania de informare include dezvăluirea secretelor naziste țărilor străine, în mod special prin contacte personale cu membrii personalului diplomatic al ambasadei SUA și printr-o legătură mai puțin directă cu guvernul sovietic. Serviciile de contraspionaj germane aleg să eticheteze grupul Schulze-Boysen cu numele de Orchestra Roșie pentru a-și justifica acțiunile împotriva activiștilor germani antinaziști. Rudolf von Scheliha, care avea ca sarcină de serviciu la Ministerul de Externe să monitorizeze presa străină în legătură cu atrocitățile naziste, îi iritã pe șefii Gestapo-ului prin cererea de detalii despre atrocitățile care s-au petrecut de fapt, astfel devenind o țintă a serviciilor secrete. Este condamnat la moarte și executat prin spânzurare pe 22 decembrie 1942, împreună cu luptătorii din grupul lui Harnack și Schulze-Boysen.

Existã într-adevãr și un grup sovietic de spionaj coordonat de agentul sovietic Leopold Trepper. Alexander Gurewitsch alias Kent, un agent al rețelei Trepper, pleacã la Berlin pe 29 octombrie 1941 pentru a încerca să stabilească legături cu mișcarea de rezistență Schulze-Boysen/Harnack. Este singurul moment în care s-a stabilit un contact între cele două rețele de spionaj. Grupul lui Trepper făcea rapoarte despre concentrările de trupe germane în teritoriile sovietice ocupate de naziști, despre rezultatele atacurilor aeriene asupra Germaniei, despre producția germană de avioane și despre transporturile de combustibil. În Franța, se lucreazã cu mișcarea de resistență comunistă aflată în ilegalitate. Agenții acestui grup reușesc să intercepteze convorbirile telefonice din Paris ale Abwehrului. Suzanne Spaak, o militantă socialistã născută în Belgia, se alăturã rețelei pariziene a grupului Trepper după ce este îngrozită de comportamentul ocupanților naziști din țara ei de origine. Până la urmă, Abwerul reușește să localizeze prin triangulație aparatul de transmisie al lui Johann Wenzel, un agent al grupului Trepper din Belgia, și îl aresteazã. Wenzel acceptã să lucreze ca agent dublu și să-și trădeze șefii din rețea. Operațiunile grupului Trepper sunt eliminate în întregime până în primăvara anului 1943.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.13 18:04

70 de ani de la marea batalie de la Stalingrad


Pe 2 februarie s-au implinit 70 de ani de la sfarsitul marii batalii de la Stalingrad din 1943. Cotu Donului si Stepa Kalmuca. Au pierit cu sutele de mii. Printre ei, si romani. Istoricul Cristian Scarlat ne aduce in atentie acest moment si cateva reflexii legate de lipsa sau disparitia constiintei memoriei eroilor care au luptat pentru patrie si neam.

“Cati or fi fost? Multi. O suta de mii? O suta cincizeci de mii? Statistica. Pentru alte zeci de mii ”sansa” prizonieratului s-a dovedit a fi o himera. Oasele le-au putrezit in lagare. Celor putini care au scapat din Infernul acelor zile si nopti sangeroase le-au ramas doar amintiri cumplite si cosmarul vuietului inclestarii ce i-a urmarit pana la moarte. Poate si dincolo de ea...
Pe unde le-or fi oasele, acolo, departe? Fara o cruce la capatai..., fara mormant..., fara nume. Uitati de toti. De stat, de istorici, pana si de neamuri...
Tot mai rar o lumanare mai e aprinsa la cate un parastas in cimitire tot mai neincapatoare.
Ion, Gheorghe, Ion, Vasile, Ion, Constantin, Ion, Petre, Mihai, Ion, Tudor, Florea, Dumitru, Ion... pomelnic romanesc.
Candela Neamului se stinge, incet-incet...
Si un mic requiem, nerecomandat celor sensibili!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 01.02.13 17:21

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.13 17:07

Legăturile de complicitate care i-au protejat pe criminalii naziști


Istoricul german Daniel Stahl a publicat recent cartea „Nazi Hunt: South America's Dictatorships and the Avenging of Nazi Crimes”, în care dezvăluie detalii despre o coaliție secretă care ar fi protejat timp de zeci de ani criminalii naziști fugiți în America de Sud, notează Der Spiegel.
În urma analizării mai multor documente din arhivele europene, dar și din America de Sud, Stahl a reușit să pună cap la cap o serie de informații ce l-au condus la o concluzie amară: între curțile de justiție, poliție, guverne și administrațiile din mai mai multe state a existat o puternică alianță ce a împiedicat arestarea foștilor adepți ai lui Hitler.


Potrivit autorului volumului, motivele pentru care s-a evitat pedepsirea criminalilor naziști au fost diferite de la națiune la națiune. Astfel, dacă în cazul diplomaților germani din partea de vest a fost vorba despre solidaritate, în ceea ce-i privește pe anchetatorii francezi lucrurile au stat diferit. Temându-se ca propriile colaborări cu regimul nazist să nu iasă la iveal, liderii de la Paris au preferat să păstreze tăcerea și să nu se implice în această „vânătoare”, a explicat Stahl.
Pe de altă parte, dictatorii din America de Sud au refuzat implicarea în cazurile de acest fel tocmai pentru a nu atrage atenția asupra crimelor la care guvernele erau complice la vremea respectivă
Astfel, fostul ofițer SS Gustav Wagner a reușit să se stabilească în Brazilia și să se „salveze” din fața unei extrădări, deși fusese acuzat de complicitate la uciderea a 152.000 de evrei din lagărul de concentrare Sobibor din Polonia.
De asemenea, Josef Mengele, medicul german supranumit „Îngerul morții”, a scăpat de pedepsă după ce oficialii francezi și Interpolul au refuzat să se implice în operațiunile internaționale ce vizau arestarea criminalilor naziști.
În cazul colonelului SS Walter Rauff, care a contribuit la dezvoltarea camerelor de gazare, pedepsa a întârziat să apară după ce chiar mai mulți membri ai Ministerului german de Externe au ajutat la stabilirea sa în Chile.
Potrivit lui Daniel Stahl, cele trei cazuri nu au fost singulare, sute de naziști importanți refugiați în America de Sud au reușit să scape nepedepsiți pentru faptele comise.

În paginile cărții sale, istoricul analizează îndeaproape tertipurile utilizate pentru protejarea celor vinovați chiar de aceia care, în mod normal, ar fi trebuit să colaboreze în numele justiției.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.01.13 23:17

Crime oribile uitate



La mai mult de șase decenii după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, o informație mult timp ascunsă privind masacrarea a 2.000 de etnici germani sudeți în iunie 1945, divide orășelul ceh Postoloprty. Susținătorii unui monument memorial al incidentului se confruntă cu cei care doresc să facă uitate crimele.

Sute de germani au fost forțați să ia parte la o paradă, în orașul ceh Postoloprty (cunoscut în germană ca Postelberg) pe 6 iunie 1945, la doar o lună de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Cinci băieți descoperiți printre bărbați au fost trimiși acasă. Nimeni nu știe ce căutau acei băieți la acea reuniune, în acea zi fatidică de vară. Unii au considerat că le era foame, alții au spus că, probabil, încercau să fugă de furia armatei cehoslovace.
Dl Marek a vrut ca băieții să fie biciuiți,” își amintește Peter Klepsch, acum în vârstă de 81 de ani, un martor ocular. “Dar căpitanul Cerny, comandantul trupelor cehe, a spus ca băieții să fie împușcați.”

Numele băieților erau Horst, Eduard, Hans, Walter și Heinz. Cel mai tânăr avea 12 ani iar cel mai mare 15. Au fost biciuiți și apoi împușcați, câte unul, în fața celorlalți. Cehii nu au folosit mitraliere, ci carabine, așa că a durat ceva timp să-i ucidă pe toți cinci. “Unul dintre băieți, care nu fusese ucis din primul foc, a fugit către trăgători, implorându-i să-l lase să se ducă la mama sa,” își amintește Heinrich Giebitz, acum în vârstă de 80 de ani. “Au continuat să tragă.”

64 de ani mai târziu, procurorii cehi i-au acuzat de această atrocitate pe polițistul Bohuslav Marek și pe Vojtech Cerny, căpitan în armată. Cei doi sunt însă morți demult, așa că uciderea băieților va rămâne nepedepsită. Dar acesta a fost doar un capitol din masacrarea a aproximativ 2.000 de germani sudeți în câteva zile, în 1945 în Postoloprty și Zatec, la circa 60 de kilometri de Praga.
Supraviețuitorii și rudele celor uciși vor acum să ridice un monument în memoria victimelor – dar întâmpină împotrivirea multora dintre cei 5.000 de locuitori ai orășelului Postoloprty. “Majoritatea localnicilor se opun acestui fapt,” spune istoricul Michal Pehr, un membru al comitetului care se ocupă de proiect. “Întreaga istorie a fost tabu pentru mulți oameni, timp de decenii,” adaugă Pehr.

“Să nu supraviețuiască nimeni”

Totul a început în săptămânile și lunile de după încheierea războiului. Era momentul așa-ziselor “expulzări,” când etnicii germani erau vânați în diverse părți ale Cehoslovaciei. Fasciștii fuseseră învinși. Acum cehii voiau să scape de cetățenii lor de origine germană, cât mai repede posibil.
Etnicii germani au trăit la granițele Cehiei de secole, așa că atunci când Hitler a anexat zona sudetă în 1938, s-au adunat pe străzi pentru a aclama soldații. Restul Bohemiei și Moraviei a devenit curând un protectorat nazist, iar în anii ce au urmat peste 300.000 de cehi au murit uciși de mâinile stăpânirii germane. Lagărul de concentrare Theresienstadt și satul Lidice, ars din temelii de trupele SS, vor servi întotdeauna ca simboluri ale barbariei naziste.

La conferința de la Potsdam din august 1945, aliații au autorizat expulzarea a mai mult de trei milioane de etnici germani din Cehoslovacia, precizând totuși că “orice transfer care va fi efectuat, va avea loc într-o manieră ordonată și umană“. Dar la acea vreme oamenii, deja, luaseră lucrurile în propriile mâini, în multe zone.
Încă din octombrie 1943, Edvard Benes, care va deveni președintele Cehoslovaciei după război, amenințase din exilul de la Londra “ceea ce au făcut germanii pe pământurile noastre din 1938 încoace se va întoarce împotriva lor, însutit și fără milă“. Vorbind în timpul unei transmisiuni radio în noiembrie 1944, Sergej Ingr, comandantul suprem al forțelor cehe din Anglia, a emis următorul ordin către compatrioții săi: “Loviți-i, omorâți-i, să nu supraviețuiască nimeni.”

Forțați să mărșăluiască și să cânte

Astfel de îndemnuri au fost receptate cu înflăcărare în zone precum Postoloprty și Zatec. Dupa retragerea Armatei Roșii din zonele recent eliberate, soldații Corpului I Cehoslovac au pătruns imediat în regiune, cu scopul “concentrării” populației de etnie germană.
Într-o duminică, pe 3 iunie 1945, armata a ordonat unui număr de 5.000 de etnici germani din Zatec să se adune în piața orașului, de unde urmau să mărșăluiască 15 kilometri spre Postoloprty, acompaniați de amenințări, lovituri și focuri de armă.
Luni seara am fost cu toții forțați să mărșăluim prin piață și să cântăm cântece naziste,” își amintește Peter Klepsch. “Toți cei care nu mărșăluiau sau nu cântau erau biciuiți.”

În seara următoare un grup a fost condus către execuție. Nu avea să fie ultima.
Lui Klepsch, care s-a opus naziștilor și a sfârșit războiul în închisoare pentru că a încercat să ajute trei francezi să fugă, i s-a permis – în cele din urmă – să părăsească scena atrocităților, în cea de-a cincea zi. Un număr necunoscut de oameni au rămas în urmă. Majoritatea au fost executați.
Cea mai mare groapă comună, conținând aproape 500 de cadavre, a fost apoi descoperită lângă o fermă, în afara orașului.

Puși să își sape propriile morminte

250 de oameni au fost duși în prima zi, alți 250 în următoarea, și un strat de pământ a fost așezat între ei,” a declarat un polițist la ancheta parlamentară din 1947. “Nu au fost executați toți într-o singură noapte, ci în etape“. Adeseori condamnaților li se dădea câte un târnăcop și o lopată și erau siliți să-și sape propriile morminte.
Asasinii nu au avut scrupule. La urma urmei aveau sprijinul unor oameni importanți din armată. Jan Cupka, șeful serviciului de informații al armatei, își amintește de generalul Spaniel, comandantul Divizei I Cehoslovace, care le recomandase să “curețe” regiunea de etnicii germani. “Generalul ne-a spus, ‘Cu cât mai puțini rămân, cu atât mai puțini inamici vom avea.‘”

O anchetă parlamentară din 1947 a îngropat sub tăcere atrocitățile. Într-o operațiune strict-secretă, în august 1947, mai multe gropi comune au fost deshumate și cadavrele arse pentru ca “germanii să nu aibă memoriale care să le țină trează amintirea suferințelor lor“.
Între timp documentele oficiale despre “evenimentele din Postoloprty” au fost clasificate ca fiind confidențiale și au dispărut în arhiva ministerului de interne cehoslovac.
Sursa: Spiegel
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.01.13 10:29

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.12.12 12:56

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.12.12 18:37

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 25.11.12 12:52

foto
Stalingrad, o catastrofă pentru reputația ofițerimii române


20:40Văzută prin ochii camarazilor germani și ai inamicilor sovietici, armata română angrenată în cumplita bătălie de acum 70 de ani arată dezolant. Rapoartele vorbesc despre soldați curajoși, dar prost înarmați și indisciplinați, conduși de ofițeri incompetenți. Excepție făceau vânătorii de munte.Articol complet
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.11.12 11:17

Foto-document. Pentru slovaci, românii sunt Eliberatorii


În timpul Campaniei din Vest, perioada decembrie 1944-mai 1945, armata română a avut o contribuție deosebit de importantă la eliberarea Slovaciei de sub ocupația celui de-al Treilea Reich. În peste 50 de localități din Slovacia sunt și astăzi plăci, troițe, monumente, obeliscuri sau cimitire militare, care-i amintesc și-i omagiază pe soldații români căzuți aici la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La 65 de ani de la încheierea războiului în Europa, „Historia” vă prezintă o serie de fotografii inedite, realizate în Slovacia de fotoreporterii militari, între 18 decembrie 1944 și 27 aprilie 1945.

După cum este consemnat în toate documentele militare de epocă, între 18 decembrie 1944 și 27 aprilie 1945, Amatele 1 și 4 române, în cooperare cu trupele Frontului 2 ucrainean și unitățile de partizani slovaci, au desfășurat ample operațiuni militare pentru înfrângerea rezistenței naziste de pe teritoriul Slovaciei, ducând lupte grele pentru forțarea zonelor muntoase Javorina, Metalicii Slovaci, Nitra, Fatra Mare, Fatra Mică, Inovec, Tatra Mică, Carpații Albi.


La începutul operațiunilor militare din această țară, generalul de Corp de Armată, Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei 4 române în acea perioadă, făcea referire, într-un ordin de zi din 17 decembrie 1944, la relațiile de prietenie dintre români și slovaci și-i atenționa cumva pe soldați că armata română intră „într-o țară prietenă, care ne-a arătat întotdeauna cea mai mare și sinceră prietenie”. Așa că „fiecare ostaș trebuie să caute a fi cât mai blând și corect cu populația, tratând-o ca și când ar fi românească”.
„Armata română dezrobitoare”


Cât privește începerea operațiunilor militare propriu-zise în Slovacia, menționăm că în perioada 18 decembrie 1944-17 ianuarie 1945, după eliberarea Ungariei, Armata 4 română a continuat înaintarea pe direcțiile Roznava-Kočice, eliberând localitățile Buyica, Seòa, Perin, Jablonov, Turna, Luèka, Zádiel, Silica Brezová. În noaptea de Anul Nou (31 decembrie 1944-1 ianuarie 1945), diviziile 2 și 3 Munte române au forțat râul Ipel, interceptând șoseaua Veliká-Trenè, eliberând, în continuare, localitățile Veliká, Jelsŏvec, Mačkova, și au participat, până la 12 ianuarie 1945, alături de Armata 27 sovietică la eliberarea orașului Luèenec.

În comunicatul Marelui Stat Major român din 13 ianuarie 1945 se consemna: „În regiunea vest Luèenec vânătorii noștri de munte, continuând atacurile pline de avânt, au respins spre nord forțele inamice, care rezistau cu înverșunare în numeroase cazemate, cucerind alte câteva înălțimi importante”.
Între 12 și 31 ianuarie, Armata 4 română a acționat ofensiv pe direcția Jablonov-RoŸòava-Dobčiná desăvârșind cucerirea masivului muntos Silica Planina și eliberând orașul RoŸòava, o adevărată poartă de pătrundere spre zonele centrale ale țării.

Acționând pe un teren muntos, pe ger puternic și-un viscol așijderea, ostașii Regimentului 27 Dorobanți, în cooperare cu partizanii slovaci – care i-au călăuzit pe cărările tainice ale munților în timpul nopții de 27/28 ianuarie 1945 – au atacat prin surprindere inamicul la est de orașul Tisovec, eliberând localitatea după o luptă de circa șase ore. Localnicii i-au primit pe români cu brațele deschise. În Jurnalul de Operații al Diviziei 3 Infanterie găsim consemnarea: „Aici, în mijlocul orașului suntem primiți de către autorități și populația civilă care, cu lacrimi în ochi, își manifestă sentimentul de prietenie pentru armata română dezrobitoare”.


Ofensiva a fost continuată pe direcția Cervená-Skola-Brezno și pe direcția Tisovec-Brezno, pe un ger de minus 16 grade Celsius și cu o zăpadă care ajungea până la brâu. La 31 ianuarie, orașul Brezno a fost și el eliberat.

Eliberarea Zvolenului

Operațiunea „RoŸòava” a fost una dintre cele mai ample operațiuni militare desfășurate de Armata 4 română pe teritoriul slovac. În ea au fost angrenați peste 80.000 de militari care s-au desfășurat pe o fâșie ofensivă având o lărgime cuprinsă între 20 și 60 de kilometri și o adâncime de peste 80 de kilometri. După douăzeci de zile de lupte în condiții geografice și climaterice deosebit de dificile, Armata 4 română a forțat masivul muntos Silica Planina, a interceptat comunicațiile pe văile râurilor ©titnik, Slaná, Murań și cursul superior al Hronului și a eliberat peste 160 de localități.

Pierderile proprii s-au cifrat la 5.200 de ostași (morți, răniți și dispăruți). În perioada 10 februarie-26 martie 1945, românii au participat la operațiunea ofensivă „Zvolen-Banská Bystrica”. În primă fază s-au purtat lupte grele pe valea Hronului spre Banská Bystrica și pentru cucerirea munților Metalicii Slovaci; au urmat luptele pentru eliberarea orașului Zvolen, între 25 februarie și 14 martie, și cele pentru eliberarea orașului Banská Bystrica, între 14 și 25 martie 1945.

La finalul acestei ample operațiuni, generalul Nicolae Dăscălescu, de-acum comandantul Armatei 4 române, menționa în raportul înaintat Marelui Stat Major român: „Trupele Armatei 4, după lupte grele de zi și de noapte și cu pierderi importante, în strânsă legătură cu trupele aliate, au cucerit zona industrială dintre Brezno și Banská Bystrica. Cu toată apărarea îndârjită a inamicului, zeci de fabrici și mult material brut pentru industria grea au rămas în mâinile trupelor noastre. Această fază a operației a fost terminată prin cucerirea de către armatele aliate, în strânsă legătură cu trupele Armatei 4, a importantului oraș și nod de comunicații Banská Bystrica”.

Asaltul continuă

În aceeași perioadă, Armata 1 română a desfășurat o amplă și dificilă operație ofensivă pentru cucerirea masivului muntos Javorina și forțarea cursului mijlociu al râului Hron.

La 19 februarie 1945, generalul Vasile Atanasiu, comandantul Armatei 1 române, sublinia în raportul înaintat Marelui Stat Major român: „...după lupte grele, care au durat zile în șir, cu un inamic bine organizat la teren, dispunând de armament numeros automat, armament greu și artilerie, trupele Armatei 1, învingând toate greutățile anotimpului și terenului accidentat, au reușit să smulgă din mâinile inamicului cota 1044-nodul orografic al munților Javorina și nodul de comunicații Orenov Laz prin care se deschide drumul spre centrul Senohrad și Závadá”.

În continuare, la 25 februarie, Armata 1 a reluat ofensiva pentru desăvârșirea cuceririi masivului muntos Javorina și interceptarea cursului mijlociu al Hronului. În seara zilei de 26 februarie, generalul Vasile Atanasiu raporta: „După două zile de atac, distrugând forțele inamice din față, Armata 1 a reușit să cucerească înălțimea cu cota 1024, care este cel de-al doilea înalt punct din masivul Javorina, înălțimea cu cota 777 puternic apărată tot timpul de inamic, importantul nod de comunicații cu localitatea Senohrad, precum și alte numeroase localități: Hreonjakova, Buèany, Pavlikov, Lonec Èervená, Uhlinska pod Javorina, Palanka, Mladočovice”.

Ca urmare a acestor acțiuni, la încheierea primei etape a acestei mari operații ofensive, în comunicatul oficial al Marelui Stat Major român din 7 martie 1945 se preciza: „După lupte grele, care durează de o lună de zile, trupele Armatei 1 române au sfărâmat toate rezistențele germano-maghiare din regiunea masivului muntos Javorina. În acest timp unitățile noastre, luptând cu un inamic extrem de îndârjit, într-o regiune muntoasă foarte greu de străbătut și în condițiuni atmosferice nefavorabile, au pus stăpânire pe întreg acest masiv adânc de 35 kilometri, producând inamicului pierderi foarte mari: morți, prizonieri și material de război. Au fost cucerite peste 110 localități”.

A urmat ofensiva pe direcția Dobrá Nina-Gunda și cucerirea aliniamentului Dol. Breznica-Bácurov-Kozelnika, până la 19 martie, inamicul fiind aruncat la vest de Hron pe întregul front al Armatei 1.
Pentru efectuarea acestei mari ofensive, în perioada 30 ianuarie-19 martie 1945, Armata 1 română a angrenat în lupte un efectiv de peste 71.000 de militari, înregistrând pierderi importante: 590 de ofițeri, 670 de subofițeri și 14.565 de gradați și soldați (mo­rți, răniți și dispăruți).

La sfârșitul acestei operațiuni comandantul Armatei 1, generalul Vasile Atanasiu sublinia în ordinul de zi: „Ostași ai Armatei 1! În șapte săptămâni de iarnă aspră, prin atacu­rile voastre năvalnice de zi și de noapte, ați cucerit masivul Javorina și, după o înaintare de 40 kilometri, ați ajuns la Hron, la vest de Zvolen. Bătăliile de la Oremov Laz, cotele 1044-1027-777, Senohrad, Sása, Pliečovice, Dobrá Niva, constituie pagini de glorie nepieritoare, sunt frunzele cununilor de lauri ce împodobesc frunțile eroilor. Cu toate greutățile de care v-ați lovit în munți și păduri, pe viscole năpraznice, ger și zăpadă mare, ați luptat neîntrerupt, neobosiți, sfidând moartea și, făcând eforturi supraomenești, ați învins un inamic dârz și perfect înarmat, îndeplinindu-vă glorios datoria... strălucitoarele voastre fapte de arme vor rămâne de-a pururea pildă vie în istoria poporului român. Pentru binele țării, care se bizuie pe voi, duceți tot mai departe gloria neștirbită până la înfrângerea completă a inamicului”.

Trupuri în pământul negru al Cehoslovaciei

În a doua jumătate a lunii martie 1945, Armatele 1 și 4 române se aflau în dispozitiv pe linia râului Hron și au fost, între 25 martie 15 aprilie, angrenate în operațiunea ofensivă dintre Hron și Morava, care s-a desfășurat până la 27 aprilie 1945. Se cuvine a fi amintită în acest context colaborarea dintre armata română și partizanii slovaci și cehi, care s-a manifestat permanent pe parcursul celor 147 de zile de crâncene încleștări cu forțele inamice. Dintre care, 74 de zile în condiții de iarnă grea...

Mărturiile simpatiei și recunoștinței populației locale sunt numeroase, atât documentar, cât și iconografic. Iată ce-i spunea, la începutul lui februarie, învățătoarea din localitatea Palanka comandantului Diviziei 9 Infanterie: „Am așteptat de multă vreme ziua de astăzi ca să vă primim aici, în țara noastră slovacă, unde frații din munții Tatra vă așteaptă cu nerăbdare. V-am așteptat fiindcă știam că ne aduceți eliberarea de sub jugul ocupanților germani... Sfântă și frumoasă este misiunea dumneavoastră de a reda poporului nostru libertatea și posibilitatea de a-și croi un destin propriu”.

Pentru cinstirea memoriei ostașilor români, imediat după încetarea ostilităților pe front, pe teritoriul recent eliberat au fost ridicate numeroase monumente, obeliscuri, troițe și alte însemne omagiale. Festivități solemne s-au desfășurat la Oremov Laz (2 iunie 1945), KromìűiŸ (21 iunie 1945), Piečtany (24 iunie 1945), Luèenec (6 iulie 1945) etc. Primarul orașului KromìűiŸ a ținut să spună următoarele: „Numele eroilor căzuți ale căror trupuri odihnesc în pământul negru al Cehoslovaciei vor rămâne întipărite de-a pururi cu litere de aur în istoria acestui oraș și nu numai în cronici, dar vor rămâne mai ales, și cu atât mai mult, în adâncul inimilor locuitorilor recunoscători. Aceștia nu vor uita niciodată că numai datorită ostașului român, orașul KromìűiŸ a rămas aproape intact și nu a suferit decât neînsemnate pagube materiale... Iar pentru viitor aceste monumente vor adânci o legătură frățească durabilă dintre națiunile română și cehoslovacă”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.11.12 9:43

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 6 din 41 Înapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 23 ... 41  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum