Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Pagina 41 din 41 Înapoi  1 ... 22 ... 39, 40, 41

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.01.06 14:45



Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 19:47, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Ocupanții din ograda lu' Gavril

Mesaj Scris de Admin la data de 22.02.06 19:46

Ocupanții din ograda lu’ Gavril
Ocupanții au apărut מn ograda lu’ Gavril imediat după ce plecaseră romגnii, apoi veniseră și plecaseră rușii și din nou veniseră romגnii. Adică, ocupanții au venit cu romגnii מmpreună, ca niște camarazi mai experimentați מn reglare de conturi, pe care romגnii umiliți de bătaia primită de la ruși i-au adus cu ei pentru a-și asigura sorții de izbגndă מn ideea „unde-s mulți puterea crește” și oricum mizגnd pe milenara rivalitate מntre gerul rusesc și vגlvătaia pגrjolitoare a supremației teutone. Au procedat exact după modelul rușilor, care מn nici un caz nu s-au așteptat ca cineva să le preia atגt de rapid și cu atגta fidelitate tactica și strategia. Așa că s-au retras מntr-o dezordine stupefiată, pierzגndu-și chiar מn primele luni ale „reglării de conturi” milioane de soldați. S-au retras strגngגnd din dinți și sperגnd că va veni ea o dată și o dată, sfגnta zi a răzbunării. S-au retras. Prin aceeași ogradă prin care s-au retras și romגnii, acum victorioși, și prin care, מntr-un viitor nu prea מndepărtat, urma să se mai retragă מncă o dată. De această dată definitiv. Iar rușii s-au răzbunat cum au știut ei mai bine.
־nvingătorii obișnuiau să se instaleze מn ogradă lui Gavril cu o regularitate de la sine grăitoare, iar acestuia מi era suficient să vadă cine vine să i se instaleze מn gospodărie pentru a מnțelege cine a מnvins de acea dată. Pentru unu ca Gavril era indiferent faptul dacă cineva מi cotropea Țara, concept pentru el mult prea abstract. Nu era el omu’ care să gגndească מn asemenea categorii. Pe unu ca Gavril מl cotropeai dacă מi ocupai ograda, un univers doar al lui, cu straturi de legume, cu via, copacii fructiferi, cu rațele, găinile, caprele, oile și, important, porcu’ din cotețul din spatele casei. Astfel că, instalarea pe moșia-i, cu implicita putere de a-i lua מn stăpגnire necondiționată מntregul univers, reprezenta un semn clar al faptului că ocupanții erau cei מn putere, așa că nemții, ca מnvingători ce erau, au venit și s-au instalat מn curtea și casa lui fără să-l fi מntrebat, iar Gavril nu a avut de comentat nimic, tot astfel cum n-a comentat nimic nici atunci cגnd se instalaseră romגnii, mai apoi rușii și apoi, iată, din nou romגnii, מnsă de această dată מmpreună cu nemții.
Se instalau și apoi se dezinstalau singuri, fără a-l lăsa pe Gavril să creada că ar avea puterea să decidă מntr-un fel sau altul sau că cineva ar mai sta să-i asculte părerea care oricum nu conta și מn orice caz nu interesa pe nimeni. Iar מn una din zilele după plecarea romגnilor, adică מn timp ce aceștia plecaseră pentru a dobגndi un supliment de glorie militară undeva mai מnspre Odesa, au venit friții și hanșii, iar singura problemă a lui Gavril a fost să se ascundă. Practica deja această activitate de ceva vreme ca pe un exercițiu, cu o sistematicitate care aducea mai degrabă a antrenament, iar atunci cגnd sosise uniformele sure, Gavril era gata pregătit pentru a susține proba supremă. Antrenamentul nu-i lipsea, deoarece מn ’40 se ascundea de anexatorii ruși care-i dezinstalaseră pe romגnii considerați stăpגni ai plaiului, מn ’41 de dezinstalatorii romגni ai rușilor, iar מn ’44 asistă la a doua reinstalare-reanexare a sovieticilor. Avea el deja ceva experiență cu identitatea și intențiile oaspeților nepoftiți, deoarece fiecăruia dintre aceștia ar fi trebuit să le dea explicații privind faptul de a fi supraviețuit ocupanților anteriori ai curții. Și cum ocupanții se cam dușmăneau מntre ei, apărea o legitimă suspiciune, existentă aproximativ מn aceeași formă fie că era vorba despre NKVD-ul rusesc, Siguranța romגnească sau Gestapo-ul german, care viza modul de a fi supraviețuit altfel decגt prin colaborare, adică prin trădare. Și cum, s-ar fi מntrebat vreun responsabil cu purificarea, ar fi putut supraviețui un anonim ca Gavril dacă nu colaborגnd, adică trădגnd acele idealuri sacrosancte, pe care ocupanții le cărau cu ei și cu care Gavril avea obligația să se conformeze, indiferent de faptul că nu מnțelegea o iotă rusește sau nemțește și, poate, nici romגna nu o vorbea מntr-un mod măcar aproximativ literar. Astfel מncגt, Gavril decisese să se ascundă מntr-o groapă săpată מn spatele casei, una suficient de adגncă și acoperită cu rמpkă uscată, pentru a-l feri de urgie și מn același timp pentru a-i lăsa suficient aer să respire. Stătea מn groapă, מn timp ce ocupanții arieni trebăluiau prin curte cu problemele vieții de zi cu zi, vorbind o limbă guturală din care Gavril מnțelegea doar două chestii care erau „Hande hoch!” și „Zuruck!”. Erau singurele expresii prin care comunicau soldații wehrmacht-ului מn filmele rusești de propagandă, mai ales cu prizonierii, puținătate care מn mintea de țăran a lui Gavril nu ridica nici un fel de semne de מntrebare. Cam atגt aveau de spus nemții tuturor celorlalți, adică după ce le invadaseră țara și stגnd ascuns adגnc מn groapa lui, Gavril nici nu מncerca să-și imagineze că ar fi fost nevoie de mai mult. Chiar de aia se și ascundea, fiindcă la ce te puteai aștepta de la oameni care vorbeau o limbă compusă din două replici lătrate, singurele pe care mai apucai să le auzi, nu atגt cu urechile, cגt mai degrabă cu ceafa, מnainte ca o rafală să-ți zboare creierii tăi de presupus partizan.
Ceea ce noi cunoaștem astăzi drept operațiunea „Barbarossa”, a reprezentat pentru Gavril un fenomen care s-a desfășurat, practic, מn spațiul strict delimitat de gardul din tulpini din floarea soarelui care-i מmprejmuiau peticul de pămגnt moștenit de la părinți lui, adică fără a avea decגt o vagă cunoștință despre Marele Război מn care au pierit mai mult de cincizeci de milioane de oameni, el a avut unu’ doar al lui, desfășurat pe acea infimă porțiune explorată a Terrei care pentru el מnsemna ceva similar cu ceea ce au מnsemnat Indiile pentru Columb, Nilul pentru Livingstone sau Polul Sud pentru Amundsen. Bineמnțeles, că și מn războiu’ lu’ Gavril au existat מnfrגngeri și pierderi care i-au produs lu’ Gavril multă durere sufletească.
Prima lovitură, cea mai dureroasă, o מncasă din plin, iar ocupația germană a beciului a reprezentat o mostră strălucită de „blitzkrieg”, realizată aproximativ similar cu ocuparea Franței, adică o operațiune scurtă și eficientă care a dus la pierderea מntregii rezerve de vin a lui Gavril. Ajunși destul de rapid pגnă aproape מn prag de comă alcoolică, naziștii au resimțit efectele vinului moldovenesc similar unui atac de partizani, dur, necruțător, sגngeros și dus pגnă la limita cruzimii, astfel מncגt ocupanții s-au simțit și surprinși și de-a dreptul speriați de această inexplicabilă și grea מmbătare, că nu le erau deprinse stomacele lor europene cu dozajele de zahăr cu care Gavril מși prepara vinul – adică, „krepliak”-ul nostru basarabean, un vin cu un asemenea surplus de tărie de-ți spulbera creierii mai rău ca un obuz lansat din „Grosse Bertha”. Ceea ce li s-a מntגmplat מn consecință ocupanților cu stomace germane, a fost receptat ca un atentat la מnsăși viața lor, și aceștia s-au defulat מntr-un mod corespunzător distrugגnd mגndria de poloboace, al căror conținut inundă tot beciul, la care Gavril lucrase de se speti și față de care avea o atitudine mai mult decגt paternală.
Nu la mult timp după declanșarea ostilităților, Wehrmachtul invadase și cotețul din spatele casei, adică spațiul situat exact undeva deasupra și mai מntr-o parte de groapa מn care ședea cuminte Gavril. Porcul muri de abia la al cincilea glonț, opunגnd o rezistență dגrză și refuzגnd să moară, timp מn care Gavril reuși să moară de tot atגtea ori, tresărind violent la fiecare מmpușcătură și simțind nodul din gגt ca pe un pumn tot mai mare răsucindu-i-se pגnă מn stomac. Dacă se mai putea resemna cu pierderea poloboacelor și a recoltei de vin, apoi pierderea porcului l-a marcat מntr-un mod ireversibil. Cu atגt mai mult că a asistat neputincios la moartea animalului atגt de drag, imobilizat מn clandestinitate și מn adגncul מntunecos al gropii, מnsă auzind perfect totul, מntreaga execuție. ־și iubea porcul ca pe un membru al familiei și pierzגndu-l simți că a pierdut ceva esențial din el מnsuși. Rezistența pגnă la moarte a porcului מi enervă pe germanii מnfometați după gratare rumenite, cam la fel cum מi nedumirea și scandaliza deopotrivă rezistența absurdă a regimentelor rusești מncercuite fără nici o șansă de scăpare undeva prin pădurile și mlaștinile din Bielorusia. Printre victimele colaterale s-au mai numărat și patru găini cu o rață, la care s-a adăugat, ulterior, și dispariția ouălor de sub cloșcă, procedură care de altfel se repeta cu regularitate aproape מn fiecare zi.
־n curtea lui Gavril ocupanților li se מntגmplau lucruri pentru care ei se dovedeau a fi de-a dreptul nepregătiți, astfel מncגt מn dimineața unei zile מn care Onisim, un sectant de rit inokentist care mai adăsta pe la curtea bunicului, ieși să-și facă rugăciunea, arienii bulversați de-a binelea de suspansul din curea lui Gavril au tăbărגt cu toții asupra lui מn intenția de a-și defula מn cea mai pură tradiție freudiană multiplele tensiuni acumulate. Puterea ascetului moldovean se manifestă ca o stihie, punגndu-l rapid מn mișcare, fapt care i-a convins pe soldații gloriosului Wehrmacht că au de a face cu un partizan מn toată regula și מn consecință se declanșă cel mai spectaculos maraton văzut vreodată de sătenii curioși, adunați din toată mahalaua de sunetele vacarmului stגrnit de cursa מn plină desfășurare. Prima etapă a circuitului a constat מn parcurgerea, מn diverse direcții, a grădinii, un maraton cu obstacole, prin straturi de legume, pe care naziștii se pare că l-au receptat ca pe un exercițiu. Alergau toți grămadă după rapidul moldovean fără a avea, cel puțin מn aparență, nici o intenție de a-l prinde. Nu s-au tras focuri de armă, deoarece se preconiza capturarea sprintenului inokentist מn stare vie și nu מn una similară cu a porcului executat doar cu cגteva zile מnainte. A doua etapă a continuat printre rגndurile de viță de vie, ceva mai jos de casă, acolo unde prevăzătorul Gavril מngropase deja un butoi cu vin și ceva saci cu grגu, iar cגnd sectantul maratonist o rupse direct מnspre poartă, strategia germană מși demonstră pentru a nu știu cגta oară virtutea de a fi una imbatabilă și sclipitoare מn eficiența ei. Onisim primi un pat de armă direct מn față exact מn clipa מn מncercă să iasă pe poarta ce ducea מnspre huidița desfundată, adică exact מn clipa מn care se consideră salvat și direct de la soldatul german care-l aștepta exact acolo, postat מncă din timp de către prevăzătorii lui camarazi. Frițul מi aplică lovitura cu multă pricepere și מntr-un mod care-l lăsă pe Onisim fără nici o replică. Căzu la pămגnt tot așa precum fugi pגnă atunci, adică fulgerător. Ori plăcerea tinerilor siegfrizi מncepu de abia din clipa מn care מl מncojuraseră pe chiriașul buimăcit al bunicului și asupra căruia și-au descărcat cu deplina-i măsura deflagrația acelui „furror teutonicus” binecunoscut de toate popoarele מnvecinate cu fiii sălbatici ai lui Wotan, altfel spus moștenitorii legitimi ai tezaurului lăsat de Kant și Bach, Luther și Bismark, Krupp și Friedrich al II-lea. L-au bătut cu paturile armelor pגnă s-au săturat o bună jumătate de oră și l-au lăsat lat acolo unde l-au prins, chiar lגngă poarta salvatoare. Ulterior, atunci cגnd spiritele sau mai calmat, מntreg satul a aflat că bietul om a fost alergat și bătut pגnă la sגnge pentru o pereche de nădragi soldățești care dispăruse dintr-o căruță a intendenței germane, chipurile, prin furtișagu’ bietului Onisim. Omu’ מncă מși revenea מn fire după bătaia primită, că germanii מși și găsiseră nădragii lipsă, מnsă nici pגnă מn ziua de astăzi Germania, מn persoana cancelarului general, nu și-a adus scuzele oficiale pentru cruzimea comisă din cauza unei perechi de nădragi terfeliți. Fie că e vorba de convenția de la Geneva sau Haaga, nesemnată de sovietici sau romגni, fie de lipsa altor acte oficiale, מnsă această מntגmplare va rămגne מn analele jurisprudenței internaționale drept o problemă nesoluționată מn nici un chip.
De frică să n-o pățească și el, că au și negrăitoarele ceva inteligență și sensibilitate, cגinele s-a ascuns מn spatele cuștii, מn timp ce bunicu’ Gavril stătea ascuns מn groapa de lגngă cotețul porcului decedat, bocindu-i amarnic moartea. Singura ființă care-l mai vizita מn nopțile mai מntunecate era bunica, iar pe מntreaga durată a războiului מn care rușii מși apărau Patria, romגnii מși recuperau integritatea Țării, iar nemții le violau pe amגndouă cu o superioritate demnă de arienii ce erau ei, existența bunicilor mei s-a desfășurat după un scenariu aproximativ asemănător cu evenimentele descrise de englezul Bram Stoker מn celebra lui carte, că despre „Dracula” este vorba sau de către francezul Jules Verne מn mai puțin celebra lui carte „Castelul din Carpați”. Deci, ca doi vampiri. Ca și consecință a vizitelor ei nocturne, nu peste mult timp, Maria deveni vizibil מnsărcinată cu un copil de-al lui Gavril, ceea ce מnsă nu puteau ști și ocupanții curții virilului meu antecesor. Ori neremarcגnd prin preajma bunicii nici un bărbat, băieții blonzi מn uniforme sure trăgeau concluzii absolut aiuritoare despre misterioasa și fantastica vitalitate a poporului sovietic, מn orice caz mult superioară vitalității valkiriilor ariene pe care friții și hanșii ocupanți ai curții lu’ Gavril le lăsaseră acasă מn patria lor, adică מn țara lui Goethe.
Acestei fascinații nemțești i se datorează, cred, și prima ciocolată pe care i-o dădu mamei mele, pe atunci o fetiță de patru-cinci anișori, unul dintre soldații germani. Copila fusese מntr-atגt de recunoscătoare, מncגt adună מn palmă ceva miere din trestia acoperișului de la casă, o amestecă cu salivă și foarte mגndră de isprava sa le-o מntinse ocupanților מn palma ei micuță și murdară de pămגnt. Evident, le propusese și lor să se bucure מmpreună cu ea de מncגntătorul gust al licorii obținută cu atגta pricepere. Naziștii מnsă s-au dovedit a fi מn opinia fetiței mai mult decגt ignoranți, deoarece au declinat cu hotărגre oferta generoasă a micuței Veronica și repejor au și dispărut care și מncotro.
Ba unul, ba altul dintre ocupanți, מi mai arătau bunicii poze cu copii, מși מnfigeau arătătorul מn piept și rosteau מntr-un mod repetat și oricum ininteligibila pentru Maria frază: „Kinder!, Kinder! Das ist mein Kinder!”, iar mai apoi, מn intenția de a fi מnțeleși mai bine și arătגnd cu mגna undeva מnspre orizont rosteau la fel de insistent un cuvגnt la fel de ininteligibil pentru ea care era „Deutschland! Deutschland!”. Iar bunica, țărancă timidă și oropsită de viața ei de născătoare a unui șir interminabil de prunci, lăsa ochii מn pămגnt, deoarece puțin probabil să fi fost מn stare a crede că undeva după dealuri și păduri există o țară cu numele Deutschland, adica și altceva decגt tגrgul din Chișinău, buricu’ pămגntului și singurul oraș vizitat de ea vreodată. Neavגnd מnsă nici o armă pentru a מnfrגnge tăcerea și pasivitatea bunicii, lăsגndu-se deci păgubași, ca să nu spun מnfrגnți, ocupanții curții lu’ Gavril מi mai strecurau cגte o conservă cu carne, pe care Maria, care cu siguranță nu מnțelesese nimic despre nici un „kinder” sau despre „deutschland”, nu o refuza și despre care mama are amintiri alimentare de o asemenea intensitate מncגt nimic din ce gustase ulterior nu a avut puterea de a o egala.
־ntre timp, cam pe la mijlocul unei zile de august a anului ’44, מncepu să se מntunece și peste tot se răspגndi un vuiet ca de furtună. Numai că nu fulgera și nici nu tuna, iar soarele fusese eclipsat de miile de bombardiere sovietice care se מndreptau pe deasupra satului Bardar direct spre Chișinău. Rezultatul acelor raiduri s-a văzut מncă mult timp după, mai ales că spre seară, mai precis după apusul soarelui, nu se מntuneca, iar pe cer מn fiecare noapte apărea o lumină multicoloră, care se vălurea mai ceva ca o auroră boreală. Iată cum se face că spre sfגrșitul lui august și doar pe durata operațiunii Iași-Chișinău, deasupra ogrăzii lu’ Gavril se instaurase nopțile albe de o copleșitoare frumusețe cum nu s-a mai văzut nici la Leningrad, nici la Murmansk și nici, mai ales, la Kolמma. Gavril, a cărui apetență pentru estetic se limita la patima cu care-și creștea porcul și, uneori, o mai bătea pe Maria, oricum nu a văzut nimic, deoarece pe aproape מntreaga durată a desfășurării Marelui Război pentru Apărarea Patriei a stat מn groapa din spatele casei. Chișinăul ardea מn flăcări, exact ca מn cגntecul celebrei și languroasei basarabence cu nume parcă מmprumutat din cartea abatelui Prevost, și rămăsese așa, incendiat, timp de o săptămגnă sau două, pגnă מn momentul מn care eliberatorii s-au ocupat de soluționarea problemei. A fost un deliciu al tuturor sătenilor-microbiști care, iată, asistau מn sfגrșit la un eveniment major al existenței comunitare și care prin spectaculozitatea și forța de captare depășise מntr-un mod indiscutabil maratonul eșuat sectantului inokentist. Oricum, nu cred că i-ar fi impresionat focurile de artificii care s-au dat מn ’89, atunci cגnd ne-am căpătat מnapoi limba, steagu’ și imnul, mai puțin tezaurul. Iar poveștile bătrגnilor despre marea de foc și orizontu-n flăcări s-ar fi adeverit doar מn cazul מn care Elțin, celebru prin cumințirea cu tancuri a complotiștilor antigorbacioviști, o punea de-un bombardament peste Chișinăul sovietic devenit peste noapte unu’ romגnesc.
Se mai uitau ei cגt se uitau la noaptea incendiată și intrau מnapoi מn enormul beci al unui gospodar, מn care toată mahalaua, cam vreo treizeci de suflete, se adăpostise pe durata bombardamentelor. Cגte unu mai מn ani și mai tare מn vגnă mai ieșea să vadă ce mai e la suprafață, după care intra מnapoi la subsol. Acolo au dormit, mגncat și trebăluit pגnă מn ziua מn care deasupra satului a apărut un avion de vגnătoare cu aripi מnstelate zburגnd la „tăietu’ copacilor” și din care se auzi, surprinzător și halucinant, o voce strigגnd: „Bună, mamăăă!!!”, „Bună, tatăăă!!!”. Era „gheroiu’”, adică „erou’”, băiatul bătrגnilor Plugaru, un zdrahon de bandit מn toată regula, מnalt și lat מn spete, care plecase pe front și, iată, revenise מnapoi călărind o pasăre ucigașă, pe care o mגna pe deasupra satului מn vגjגitul asurzitor al motorului supraturat, ca un vestitor de oțel al primăverii, al eliberării și al sfגrșitului de război, cel puțin pentru populația terestră a Bardărului văratic.
Atunci cגnd a ieșit din groapa salvatoare, Gavril nu și-a mai regăsit universul același, ca la מnceput. Dגnd ochii după ani de zile de lumina soarelui, Gavril și i-a simțit neputincioși, iar lacrimile care i-au curs nu au fost de bucurie, ci de furie după amarul de osגndă trăită מn מntunericul gropii din spatele casei, după amarul de frică de a fi descoperit, deoarece dezertase din armata romגnă cam prin vara lui ’43. Și, poate, nici măcar dezertor nu i se putea spune, deoarece ofițerul romגn la care Gavril מși executa serviciul militar מn calitate de ordonanță undeva prin zona Galațului pur și simplu l-a lăsat să plece acasă și a mers el cu alți doi bărdăreni nopțile, și se ascundeau zilele prin păduri, ca niște animale, și așa a au tot mers pגnă מn noaptea מn care a bătut la geamul casei lui, iar Maria i-a deschis și l-a primit מnapoi מn universul lui. Și tot מn acea noapte מși săpase și groapa, pentru că trebuia, מn fapt, să moară pentru lumina zilei măcar pentru atגta timp cגt exista pericolul de a fi מmpușcat de ocupanții bănuitori de rele. Așa că pגnă la plecarea nemților și-a dus viața sub lumina oarbă a stelelor și a lunii, iar cגnd a ieșit מnapoi la lumina zilei a stat o bună bucată de vreme să se dezmeticească din buimăceala care-l cuprinsese ca o beție tulbure, exact ca vinul din poloboacele prăpădite de ocupanții מnfuriați.
Paradisul era pierdut și primul lucru care l-a făcut Gavril, a fost să-și bată nevasta pentru a mai reduce din tulburarea ce-l cuprinsese văzגnd מn ce hal מi ajunsese gospodăria pe timpul motivatei lui absențe. După aia s-a pus omu’ să facă poloboace, la care a lucrat spetindu-se de moarte că doar n-o fi el mai prost gospodar decגt vecinii de după gardurile din tulpini de floarea soarelui și doar mult mai tגrziu se hotărמ să-și aducă pe lגngă casă un porc, viețuitoare care, pגnă la urmă, מi adusese pacea מn suflet și מi mai מntregi imaginea zdrobită a universului din ograda lui.
־nsă nici omu’ nu mai fusese același. Parcă reveni din morți și ceea ce mai era מn el omenesc pגnă la coborגrea מn groapă se spulberase מntr-un mod definitiv, adică, rămăsese acolo, pe fundul gropii, מn מntunericul umed și rece, מn izul de putergai degajat de pereții de pămגnt. Și oricגt de incult și analfabet ar fi fost Gavril, nu cred că l-ar fi surprins nici un amănunt din mitul peșterii lu’ Platon sau, poate că nici n-ar fi receptat relevanța și exemplaritatea parabolei deoarece pגnă la urmă cred că מn fapt nici nu a mai ieșit din groapă și a rămas acolo. Sau, poate, altfel, nu și-a mai regăsit universul același din moment ce ieșind din groapă, a ridicat-o cu el la lumina zilei și nu a mai regăsit מn jurul lui decגt aceiași pereți cu iz de putergai, același מntuneric umed și rece și un continuu sentiment al prăpădului, o sufocantă și continuă frică de a fi descoperit și מmpușcat ca un cגine chiar מn mijlocul ogrăzii lui. Și ceea ce știa el sigur, era că pentru a-l omorמ nu ar fi fost nevoie de cinci gloanțe, ci doar de unul singur. Oamenii nu-s ca porcii, ei mor mai ușor și mai repede. Așa că pentru tot restul vieții și, cel mai probabil fără a-și mai fi dat seama cu claritate, rămăsese Gavril să-și ducă zilele care i-au mai rămas de trăit chiar מn groapă săpată cu propriile lui mגini. Cred că așa se explică de ce nu și-a mai regăsit niciodată omu’ universul de care se ascunsese atunci cגnd a tras deasupra capului scגndurile ce-l ferise de lumina primejdioasă a zilei.
־mpreună cu eliberarea de sub jugul ocupațăiei naziste și a Romגniei burghezo-moșierești și fasciste, sovieticii au adus cu ei și foametea din ’45-’46, eliberגnd asupra teritoriul proaspăt eliberat spectrele morții și canibalismului, un holocaust care a pustiit de oameni satele basarabene și a făcut ca toată perioada ocupației germane să fie pomenită ca vreme de huzur și prosperitate. Meniul zilei ajunsese a fi plăcintele făcute iarba de pe pגrlaz, rareori din urzicile prăfuite de la marginea de drum, carnea de copii furați de prin ogrăzile vecinilor. De peste tot dispăruse animalele de casă, inclusiv șoarecii și șobolanii, adică, מn măsura מn care și ăștia pot fi considerați a aparține de comunitatea negrăitoarelor domestice. Veronica și ceilalți cinci frați ai ei au supraviețuit, ceea ce nu se poate spune despre ceilalți șase copii născuți de Maria, morți מn circumstanțe diverse, mai ales din cauza lipsei de alimente.
Atunci cגnd ajunsese la vגrsta de paișpe’ ani, Veronica, fiica lu’ Gavril, מși dădu seama că trăiește pe fundu’ gropii lu’ Gavril, acolo unde sufletele oamenilor sunt ca glodu’ pămגntului, și că aproximativ asta o așteaptă și מn continuarea vieții care la acea vגrstă a מnceputului părea a fi una destul de lungă. Soluția era una singură – evadarea, care se impunea ca singura posibilă cu atגt mai mult cu cגt Gavril מi pregătea propriei lui fete o viață demnă de groapa מn care el trăia gata mort מncă מnainte de a-și fi achitat datoria față de „recuperatorul” cu coasa ruginită. Așa se face că Veronica pur și simplu a fugit din groapa lu’ Gavril și de căsătoria cu un sectant din satul vecin pe care „mortu’” i-o pregătise cu multă migală și după multă osteneală diplomatică, amגndouă consumate מn prelungite tratative cu partea adversă. A ieșit fata la lumina zilei și a plecat מnspre Chișinăul reconstruit de-a lungul unui singur cincinal unde s-a dus direct acolo unde o מndemnase inima, adică, direct la școala מnde a מnceput să מnvețe arta cגntului și dirijatului de voci omenești.
Gavril מnsă a rămas מn groapa lui pגnă la sfגrșitul zilelor, care i-au fost multe și, cred, מntunecoase, toate. Și-a trăit restul zilelor מntr-un fel de amorțeală agonizantă, mijindu-și ochii orbiți מn acele prime clipe de revenire la lumină, scuipגnd מn jurul lui din preaplinul de fiere și ranchiună adunată מn groapa מn care, de fapt, מl מmpinsese ocupanții curții, exmatriculגndu-l de fapt din propriul lui univers מmprejmuit de gardul din tulpini uscate de floarea soarelui. A rămas pe fundul gropii exact ca un prometeu exmatriculat din propriul mit, parcă ar fi fost מngropat pגnă-n gגt la fundu’ unei fגntגni secate sau prins מntr-un lanț, exact ca propriul lui cגine, și păzind ruinele unei crescătorii de animale din care toate aceste viețuitoare reușiseră să evadeze. A lucrat o vreme la ferma de păsări din sat, iar mai spre sfגrșitul vieții a lucrat ca paznic la cimitirul central din Chișinău, că tot la groapă מi stătea gגndul și tot ăștia מi erau mai dragi. Iar atunci cגnd nu a mai putut păzi morții, s-a pomenit blocat de o fulgerătoare paralizie, care מl מnlănțui מn propriul trup ferit prin mila providenței de gloanțele germane. Și poate mai bine ar fi fost să le fi מncasat din plin, toate cגte מncăpeau מntr-un מncărcător, că ceea ce a trăit după nu s-a mai numit viață.
Oricum ar fi fost cu Gavril, cu ocupanții și cu groapa, eu, nepotu’ lui, prefer mai degrabă imaginea bunicii care gătește pentru soldații germani ceva de-ale gurii. Le tot gătește ceva la soba fumegגndă din spatele casei, adică מntr-un loc מn care Gavril putea s-o vadă doar dacă se ridica מn vגrful degetelor, ițindu-se de sub pămגnt, adică de sub vravul de rמpkă uscată. Le gătea nemților ocupanți deoarece מn mintea ei de femeie erau și ei oameni, chiar dacă aveau puști și, probabil, omorגse ceva ființe, adică ruși, francezi sau englezi cu animalele lor domestice cu tot. Le gătește מn acea zi de mai, de parcă ar fi o zi dintr-o etermintate, o zi deja de aproximativ șase decenii care מncă se derulează מn mintea mea, și de fiecare dată cגnd revin cu gגndul la imaginea bunicii, de fiecare dată o văd gătind pentru tinerii nemți rătăciți מntre Prut și Nistru, mai precis ocupגnd מn rătăcirea lor ograda și universu’ lu’ Gavril, soțu’ Mariei, care stă speriat, מnsă tăcut și spășit מn groapa săpată de el מnsuși.


Oleg Garaz

Romania, Cluj- Napoca

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/istorie/Ocupantii%20de%20OG.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cat valoreaza onoarea pe campul de lupta?

Mesaj Scris de Admin la data de 22.02.06 19:42

Cat valoreaza onoarea pe campul de lupta?

Unul dintre momentele controversate ale celui de Al Doilea Razboi Mondial s-a petrecut in Romania, la 23 august 1944.

Dincolo de nenumaratele discutii si dispute pe care inca le mai provoaca evocarea acestui eveniment, exista intamplari care, analizate astazi cu suficienta detasare, ar putea fi privite intr-o noua lumina.

Cand in seara zilei de 23 august, afland ca maresalul Ion Antonescu a fost arestat in cursul unei audiente la rege, Hitler ar fi exclamat: „De ce naiba nu m-a ascultat! Stiam ca o sa se intample asta“1. In pofida acestei „previziuni“, germanii au fost luati prin surprindere in Romania, ceea ce ar putea explica felul in care au actionat indata dupa ce Hitler a dispus suprimarea puciului, arestarea regelui si a „camarilei“ sale si constituirea unui nou guvern condus de un general filogerman, in cazul in care maresalul Antonescu nu mai era disponibil.

Generalul locotenent Alfred Gerstenberg, atasatul militar german pentru armata aerului, era foarte optimist, inaintea evenimentelor de la 23 august 1944, in privinta lichidarii rapide a unei eventuale incercari a Romaniei de a se separa de Reich, considerand – eronat, asa cum s-a putut vedea mai apoi – ca este suficienta o singura baterie antiaeriana pentru a curma orice tentativa de defectiune romaneasca. Chiar dupa instalarea noului guvern condus de generalul Sanatescu, Gerstenberg, desi izolat in Legatia germana din Calea Victoriei, impreuna cu Manfred von Killinger, credea ca executivului de la Bucuresti „ii tremura pantalonii“ si ca in jurul Bucurestilor „se afla doar o foarte subtire perdea de trupe romane".

In noaptea de 23/24 august, balbaielile militarilor germani (generalul Erik Hansen, seful Misiunii Militare Germane in Romania, apreciase ca noul guvern ar trebui luat in serios si ca germanii nu dispun de suficiente forte pentru a pune stapanire pe Bucuresti) au intarziat cu aproape trei ore (intre 1, 55 si 5,00, cand ordinul lui Hitler a fost reconfirmat) declansarea unei actiuni militare menite sa restabileasca regimul Antonescu sau sa instaureze un altul favorabil Germaniei naziste.

Noul prim-ministru, generalul Constantin Sanatescu, a avut, in noaptea de 23/24 august, o intrevedere cu Manfred von Killinger si generalii Erik Hansen si Alfred Gerstenberg, carora le-a spus ca sunt liberi sa paraseasca teritoriul romanesc „pentru a nu prapadi tara continuand un razboi inutil“2. „Doream sa ne despartim in termeni buni – continua Sanatescu, naiv, in jurnalul sau –, insa ei nu au inteles asta si, imediat dupa plecare, au reusit totusi sa dea ordin unor trupe germane sa atace Bucurestiul“3.

Cum generalul Alfred Gerstenberg a primit ordinul de a trece imediat la actiune, in sensul celor decise de Hitler, el a profitat de libertatea de miscare oferita si de naivitatea primului-ministru Sanatescu si a altor militari romani pentru care onoarea militara si respectarea cuvantului dat pareau sa fie suficiente argumente, uitand ca, in fapt, din momentul rostirii, la radio, a Proclamatiei regale, militarii germani si cei romani, pana in acea clipa aliati, deveneau inamici. Gerstenberg urma sa fie insotit de un ofiter roman, colonelul Valeriu Selescu, astfel incat sa poata trece prin Capitala si sa dea ordin de retragere trupelor germane aflate in zona padurii Baneasa.

Gerstenberg nu numai ca nu a dat ordin de retragere, dar i-a arestat atat pe Selescu, cat si pe maiorul Bogdan Florescu, trimis de generalul Sanatescu, ulterior, cu un ordin de libera trecere si care ii intalnise pe generalul german si pe colonelul roman abia dupa podul Baneasa.

Generalul (r) Valeriu Selescu isi aminteste4:

La sud de linia de centura, masinile s-au oprit; hitleristii trageau in subunitatile romanesti aflate in zona.

— Ce inseamna asta, domnule general? am intrebat eu. Dar Gerstenberg a disparut in intuneric, impreuna cu insotitorii lui. Dupa scurt timp, ne-am trezit inconjurati de vreo douazeci de pistolari hitleristi, care ne-au impins cu brutalitate spre baracile din apropiere. Intr-una din ele am fost inchisi. Opt santinele pazeau intrarea.

In ciuda incercarilor repetate, in zilele urmatoare, de a avea o intrevedere cu generalul Gerstenberg, colonelul Selescu si camaradul sau, maiorul Bogdan Florescu, nu au reusit sa-l intalneasca pe acesta.

Chiar daca a reusit sa ajunga la propriile trupe printr-un viclesug bine gandit, Gerstenberg nu mai avea sanse reale de a restabili autoritatea regimului Antonescu si de a controla Capitala. Liderii militari germani din Romania pierdusera timp pretios in evaluarea reala a evenimentelor petrecute in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944, ceea ce a condus la esecul actiunii lor militare ulterioare.

Atitudinea generalului Alfred Gerstenberg, in noaptea de 23/24 august 1944, este un bun exemplu despre ceea ce inseamna onoarea militara atunci cand cei in uniforma se afla de o parte si de alta a baricadei.



http://www.presamil.ro/SMM/2005/1/Pagina%2013.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.01.06 14:45



Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.04.14 19:47, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 41 din 41 Înapoi  1 ... 22 ... 39, 40, 41

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum