Forum Informativ

Istoria evreilor in Romania interbelica, actualitate evreiasca si...lucruri mai putin cunoscute din istoria si cultura romana[si...mondiala].
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  InregistrareInregistrare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  Conectare  

Distribuiti | 
 

 Primul Razboi Mondial

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3 ... 8 ... 14  Urmatorul
AutorMesaj
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Primul bombardament aerian a avut loc în 1911   21.07.08 19:09

Primul bombardament aerian a avut loc în 1911


http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=15384

Primul bombardament aerian a fost efectuat în anul 1911, de un pilot italian, în timpul războiului cu Turcia pentru posesia Libiei. De la bordul avionului său, un Bleriot XI, pilotul a lansat – cu mîna – 3 bombe asupra unei ținte din Libia. Bombardamentul aerian a fost apoi folosit pe larg, începînd cu primul război mondial, cînd se făcea la vedere și cu bombe cărora deseori li se aprindea fitilul înainte de a fi lansate, cum se proceda cu bombele de mînă. Primul bombardament aerian asupra Capitalei României a fost efectuat, de către nemți, în toamna anului 1916 – prima victimă a fost un copil, Corina, fetița poetului Șt. O. Iosif, mort cu 3 ani înainte. Cei doi – tatăl și fiica – sînt înmormîntați alături, la Cimitirul Bellu.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Atacul turco-german asupra Suezului   30.07.08 15:26

Atacul turco-german asupra Suezului
La 2 august 1914 a fost semnat un pact militar germano-turc, care a situat dintr-o data Imperiul Otoman, ramas suveranul teoretic al Egiptului, printre beligerantii primului Razboi Mondial. Istmul Suez a devenit, in acest fel, una din pozitiile strategice esentiale ale razboiului si un virtual camp de batalie, intrucat, de la inceputul ostilitatilor, armata turca a capatat instructori si material german. Sultanul Mehmed al V-lea a abandonat puterea in mainile unui triumvirat dictatorial, din care s-a desprins in prim plan figura lui Enver Pasa, un tanar ofiter de treizeci si doi de ani, poreclit Napoleonik, pentru ca realizase 18 Brumar al sau, jucand rolul principal in rasturnarea sultanului si se proclamase singur ministru de razboi si seful statului major general pe larg [...]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Veteran italian intrat în istorie   28.10.08 18:07

Veteran italian intrat în istorie



DISPARIȚIE. Ultimul combatant italian din Primul Război Mondial, Delfino Borroni, a murit duminică, la vârsta de 110 ani, în locuința sa din Lombardia, potrivit televiziunilor italiene, citate de France Presse. [Citeste]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Eroii militari romani cazuti in Primul Razboi Mondial vor av   02.12.08 18:32

Eroii militari romani cazuti in Primul Razboi Mondial vor avea de acum un loc de cinste in Slovenia
Luni, 1 decembrie a.c., la ora 12.00, Oficiul National pentru Cultul Eroilor impreuna cu Ambasada Romaniei la Ljubljana a organizat ceremonia dezvelirii Monumentului eroilor romani ridicat in localitatea Branik, situata la circa 100 km de Ljubljana transmite Romanian Global News.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Abatorul primului Razboi Mondial   16.12.08 20:39

Abatorul primului Razboi Mondial
Desfasurata intre 21 februarie 1916 si 19 decembrie 1916, batalia de la Verdun, din primul Razboi Mondial, a fost numita si „Abatorul”, deoarece numarul de morti, raniti si disparuti in aceasta batalie a fost enorm, depasind 700.000 de oameni. A fost cea mai lunga si mai sangeroasa batalie din primul Razboi Mondial, in aceasta lupta fiind implicati doua milioane de oameni.

Batalia a inceput la 21 februarie 1916, atunci cand germanii au lansat o ofensiva masiva impotriva localitatii Verdun, unul dintre cele mai importante puncte din linia de aparare franceza. Asezarea in sine era vulnerabila – inconjurata de ape si, aparent, usor de cucerit – era si un important nod de cale ferata si de drumuri rutiere, insa germanii au ales-o, mai ales, pentru forta ei simbolica, deoarece Verdun era o localitate incarcata de mituri dragi francezilor. Aici, s-a semnat, in 843, celebrul „Pact de la Verdun”, moment in care Lothar I a lasat Lorena fiului sau, Lothar al II-lea. Dupa moartea acestuia, Lorena a devenit subiect de disputa intre conducatorii regatului franc de apus (Franta de azi) si regatul franc de rasarit (Viitoarea Germanie).

Planul de atac pentru scoaterea Frantei din razboi a fost facut de catre contele von Schlieffen, care planuia un atac prin teritoriul Belgiei si, eventual, prin cel al Olandei, cu un atac de invaluire asupra Parisului si fortarea guvernului francez la capitulare. Planul parea sa functioneze initial, trupele germane trecand prin Belgia cu o viteza apreciabila. Insa in noiembrie 1914, ofensiva germana a fost blocata de trupele aliate, la doar 40 km de Paris.

Soldatii Antantei au reusit, apoi, sa mai impinga armatele inamice cateva zeci de kilometri inapoi, fortificand linia frontului pe aceste coordonate. Razboiul s-a transformat dintr-un razboi de manevre intr-unul de pozitii. Fiecarei tabere ii era mai usor sa reziste pe pozitii decat sa atace. Fiecare atac se solda cu pierderi semnificative. Astfel, in februarie 1916, s-a decis inceperea ofensivei de la Verdun de catre Imperiul German. Calculele istoricilor estimeaza ca, pentru fiecare kilometru patrat de teritoriu pierdut sau castigat de Puterile Centrale in zona, s-au pierdut sute de oameni. Macelul a culminat cu noptile de groaza in care s-au pierdut cateva zeci de mii de oameni in doar doua nopti. In timpul fazei de inceput a bataliei de la Verdun, a aparut, pentru prima oara, conceptia tactica a superioritatii aeriene. In timpul pregatirii atacului, germanii au realizat o mare concentrare de avioane de lupta in apropierea fortaretelor si, la inceputul atacului, au doborat sau au impiedicat decolarea tuturor avioanelor aliate, de recunoastere. Aceasta a permis avioanelor de recunoastere si bombardierelor germane sa opereze fara a putea fi impiedicate sa-si duca misiunea la indeplinire. Francezii au contraatacat rapid, deplasand escadrilles de chase din alte sectoare, pentru a recastiga suprematia aeriana. In spatiul aerian ingust de deasupra Verdunului, s-au dat lupte grele, pentru succesul operatiunilor de recunoastere aeriana.

Forturile care inconjurau orasul Verdun, Douamont si Vaux au fost primele tinte ale fortelor militare germane. Erik von Falkenhayn, seful Statului Major german, a sperat ca, prin concentrarea tuturor resurselor germane, sa poata izola trupele franceze in aceasta zona si, in cele din urma, sa-si infranga adversarul, prin superioritate numerica si determinare, indiferent de costurile umane. Dupa cel mai puternic bombardament de artilerie de pana atunci si cu pierderi extrem de numeroase, Falkenhayn a reusit sa ocupe forturile Donamont si Vaux. Cu toate acestea, sub conducerea inspirata a generalilor Nivelle si Pétain, Verdunul nu a fost cucerit.

O ofensiva britanica pe raul Somme a usurat presiunea asupra orasului Verdun (iulie 1916), iar pana in decembrie, francezii au reusit sa recupereze o mare parte din teritoriul pierdut. Despovarati, intr-o oarecare masura, dupa batalia de pe Somme, francezii si-au reluat pozitiile, prin intermediul unor contraatacuri, la 24 octombrie si 15 decembrie 1916.
Desi rezistenta pe care au opus-o francezii s-a dovedit cruciala pentru moralul armatei, aceasta batalie a fost un nou exemplu in ceea ce priveste masivele costuri umane pe care le-a presupus razboiul de transee din primul Razboi Mondial, in care circa 400.000 de soldati din trupele aliate si 350.000 de soldati germani si-au pierdut viata pe o suprafata de numai cativa kilometri patrati.
Intentia germanilor fusese sa declanseze o batalie prin care sa erodeze fortele franceze, sperand ca, ulterior, sa poata distruge armata franceza. In final, germanii au avut parte de aproape la fel de multe victime ca si francezii.
Batalia de la Verdun a dat si numele de „poilus” soldatilor armatei franceze. Pletosi, nerasi, murdari si acoperiti de noroaiele din mlastinile Verdunului, „poilus” au fost un subiect tabu multa vreme pentru civilii francezi. Felul jalnic in care aratau a fost ascuns sistematic populatiei Frantei, putinele fotografii existente aratand doar ceea ce dorea Ministerul de Razboi sa arate.

In perimetrul in care a avut loc celebra batalie de la Verdun si care este, in fiecare an, in luna noiembrie, loc de aduceri aminte si de comemorare a celor cazuti pe front, autoritatile franceze au ridicat un impresionant monument in care sunt adapostite osemintele a peste 100.000 de soldati. In ultimele decenii, Verdun a devenit un simbol al reconcilierii franco-germane. La Verdun, si-au pierdut viata si 2.746 de soldati romani. Ei isi dorm somnul de veci in 46 de amplasamente din regiune.

Bataliile s-au purtat cu un armament nou, performant si cu scopul precis de a ucide in masa. Razboiul este considerat primul razboi industrializat al omenirii. O industrie terifiant de precisa, cu obiectivul unic de a secera vieti. Fiecare armata si-a folosit aviatia ca un obiect de propaganda, datorita multor simboluri pe care aceasta le reprezinta. Avionul era considerat o forma a libertatii de care soldatii inrobiti in transee trebuiau sa-si aduca aminte si tot el reprezenta varful de lance al tehnologiei vremii.
Grenadele folosite de ambele tabere erau de mai multe feluri. S-au folosit de la grenade fumigene pana la grenadele explozive si grenadele cu schije de toate tipurile. Datorita acestora, se cunosc inca cel putin doua accesorii, inventate pentru a le contracara: masca de gaze si casca metalica impotriva schijelor. Folosirea lor a emis greutati de ambele parti, datorita sistemului de numarare si aruncare. Mobilizarea fiind generala de ambele parti, multi soldati nu stiau sa numere destul de repede sau se incurcau, declansand explozia unei grenade in propria lor tabara.
Fara indoiala, cele mai folosite arme au fost piesele de artilerie. Au existat in toate calibrele si formele posibile. De la calibrul 60 mm, folosit impotriva infanteriei la inceputul razboiului, pana la giganticul tun Big Bertha, tunul urias folosit de germani in ultimii ani ai razboiului pentru a bombarda Parisul, din spatele liniilor frontului. De la artileria folosita impotriva infanteriei si pana la cea folosita impotriva avioanelor si a tancurilor. Avioanele au fost folosite destul de sporadic in bombardamente. Cea mai avansata arma creata si folosita in acest razboi ramane, totusi, tancul. Inventat initial de Aliati si, mai apoi, copiat de germani, tancul a fost arma care a pus capat razboiului de transee. Tancul a fost folosit ca suport pentru infanterie. S-ar putea asemana cu un scut mobil pentru soldatii pe care-i apara. Primul model a fost Matilda, creat de englezi. Acesta era dotat cu doua mitraliere laterale, care aveau unicul scop de a oferi o oarece paza vehiculului, nu erau folosite pentru a ataca propriu zis; pentru aceasta, exista infanteria din spatele tancului. Mai tarziu, a fost dotat si cu un mic tun pentru atac. Francezii au fost, si ei, rapizi in a-si copia aliatii, insa modelele lor s-au dovedi a fi ineficiente.

Erik von Falkenhaym

Apreciat de imparatul german Wilhelm al II-lea, generalul german a ocupat si functia de ministru de Razboi, intre anii 1913 si 1915. Imediat dupa izbucnirea primului Razboi Mondial, Falkenhayn a fost numit sef al Marelui Stat Major al armatei germane. Din aceasta postura, Falkenhaym a respins planul unei ofensive germane in Rasarit, plan sustinut de Hindenburg si Ludendorff, din cauza „imensitatii spatiului”, scopul sau fiind acela de a obtine o victorie pe frontul de vest, prin „vlaguirea inamicului”. In urma esecului inregistrat in batalia de la Verdun si a uriaselor pierderi umane suferite, a fost obligat sa-i cedeze locul, la 29 august 1916, lui Hindenburg. Falkenhaym a fost numit comandant sef al fortelor germano-austriece care au atacat, in 1916, Romania, apoi, comandant in Palestina (1917-1918) si Lituania (1918). In 1921, a publicat Campania Armatei a II-a impotriva Romaniei.

Henri-Philippe Pétain

Ofiter al armatei franceze, Pétain a parcurs toate gradele militare, pana la acela de general. In timpul primului Razboi Mondial, dupa ce a oprit inaintarea trupelor germane la Verdun, a devenit erou national. In 1917, a fost numit comandant suprem al armatei franceze, iar in anul urmator a fost avansat la gradul de maresal. Sub comanda sa, armatele franceze au luat parte la ofensiva finala victorioasa, condusa de maresalul Ferdinand Foch, in 1918. Pétain a luptat in Maroc, in 1926, si a devenit ministru de Razboi in 1934. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, a condus guvernul de la Vichy. Guvernul sau a fost unul extrem de autoritar, sprijinit de fascistii francezi, care a emis o serie de legi antisemite. Dupa invadarea Frantei de catre Aliati in 1944, Pétain a fost luat de nazisti in Germania. S-a intors de buna voie in Franta, in 1945, pentru a raspunde acuzatiei de tradare si a fost condamnat la moarte. Presedintele Charles de Gaulle i-a comutat pedeapsa in detentie solitara, pe viata. Pétain a fost inchis intr-o fortareata pe Insula d’Yeu, din largul coastei de vest a Frantei, unde si-a petrecut ultimii ani de viata.
pe larg [...]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: O inventie de mii de ani: razboiul chimic   14.03.09 17:23

O inventie de mii de ani: razboiul chimic
Sintagma de razboi chimic cu subdiviziunile sale lingvistice, ideologice sau politice, de la caz la caz: razboi biologic, arme biologice, chimice, razboi nuclear, a inceput sa fie intens mediatizata cu precadere in timpul si dupa prima conflagratie mondiala si a atins apogeul in secolul nostru cand este un termen la moda, desi fenomenul in sine constituie apanajul marilor puteri care detin asemenea arme de distrugere in masa: Federatia Rusa, America, tari din Asia si lumea islamica. Adeseori traim cu falsa impresie ca lumea contemporana per ansamblu a inventat, valorificat si diversificat categoriile de arme amintite, alaturi de cele conventionale sau non-conventionale, idee preconceputa si total gresita. Este trecut sub tacere teribilul foc grecesc (inventat de un filosof din Atena pe nume Proclus) care a tinut secole de-a randul la distanta pe dusmanii din exterior ai Bizantului sau aruncarea cadavrelor contaminate de ciuma, cu ajutorul catapultelor deasupra zidurilor cetatii Genova, prin acostarea celor trei galere venite de prin departarile Levantului si folosirea gazelor toxice in timpul Primului Razboi Mondial de catre armatele germane pe fronturile de Vest.
Pana mai ieri, eram obisnuiti sa credem ca folosirea pe scara larga a unor proiectile non-conventionale care provocau pagube mai mari decat cele conventionale prin utilizarea unor compusi chimici larg raspanditi astazi in industrie: petrol, fosfor, metan, elemente radioactive, ar tine mai degraba de lumea moderna si contemporana, iar amintirea unor razboaie din Antichitate sau Evul Mediu in care s-au utilizat asemenea arme de distrugere in masa era considerata de domeniul legendelor si al fantasticului, ori, descoperirea pe care v-o propun spre analiza arata ca lucrurile stau in realitate cu totul altfel.
Războiul chimic era practicat în urmă cu 1.800 de ani, potrivit cercetătorilor britanici, care au descoperit, într-un tunel din Siria, rămășițele unor soldați romani uciși de perși cu un gaz toxic, ce avea în compoziție cristale de sulf și bitum, informează publicația The Independent.
Dovezile celui mai vechi război chimic cunoscut până în prezent au fost descoperite la un sit arheologic din deșertul Siriei, unde, în anul 256 d.Cr., 20 de soldați romani au fost asfixiați într-un tunel de inamicii perși, prin gazare cu un amestec de bitum și sulf.

Cadavrele soldaților romani purtând armuri au fost descoperite în urmă cu 70 de ani, dar abia recent cercetătorii au identificat cauza morții.
Se pare că soldații romani făceau parte dintr-o garnizoană care săpa tuneluri în jurul orașului antic Dura-Europos, pentru a-i contraataca pe inamicii perși, care luaseră cu asalt cetatea și săpau, la rândul lor, tuneluri pentru a mina zidurile localității.
Analiza substanțelor găsite în situl arheologic, precum și modul în care erau dispuse cadavrele romanilor au indicat faptul că aceștia au fost uciși deliberat, în numai câteva minute, cu un gaz toxic.
“Perșii au aflat că romanii săpau tunelul și le-au pregătit o «surpriză». Cred că au plasat dispozitive de aprindere a focului în galerie și, în momentul în care romanii au intrat, au dat drumul gazului toxic. Romanii și-au pierdut cunoștința în câteva minute și, după alte câteva minute, și-au pierdut viața. Dovezile de la Dura arată că perșii erau la fel de buni cunoscători ai strategiilor de război ca și romanii”, a spus cercetătorul Simon James, de la Universitatea din Leicester, unul dintre autorii studiului.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Desfasurarea primului razboi mondial Voi relua discutia de   11.07.09 14:43


Desfasurarea primului razboi mondial






Voi relua discutia de la participarea tarii noastre la primul razboi mondial.
Ca
si in alte situatii din decursul istoriei, liderii politici de la
inceputul secolului al XX- lea, pusi in fata iminentei razboiului, au
adoptat neutralitatea. Carol I si-ar fi dorit sa participe la
conflagratia moniala inca din anul 1914 cand, la intrunirea Consiliului
de Coroana, de pe 3 august, isi manifesta simpatia pentru Puterile
Centrale, intre care se afla si Germania, aducand in discutie si
tratatul pe care il semnase in 1883. Insa nu obtine sprijinul
politicienilor, care opteaza pentru o " expectativa armata." Chiar daca
la 27 septembrie 1914 Carol I moare, aceasta situatie nu se va schimba.
Abia
in luna august a anului 1916, Romania se hotaraste, in sfarsit, in ce
tabara va lupta: Antanta, pentru a elibera Transilvania si nordul
Bucovinei de sub stapanirea autro- ungara. Lupta romanilor se cerea
sustinuta insa si de aliatii nostri rusi, care au refuzat sa ne acorde
ajutor. In aceste conditii, teritoriul tarii, in afara de Moldova, este
ocupat, iar administratia Romaniei se retrage la Iasi. In cele din
urma, rusii au fost obligati sa trimita intariri masive pe frontul
romanesc, pentru a se evita o invazie germana in sudul Rusiei. Dupa mai
multe lupte de mica amploare, armata germana a fost oprita din
avansare, la mijlocul lunii ianuarie a anului 1917.
Pe
parcursul anului 1917, armata romana, sustinuta de cea rusa, participa
la obtinerea victoriilor de la Marasti, Marasesti si Oituz. Imperiul
Tarist incepe insa sa fie zdruncinat de lupte politice interne si de un
razboi civil, ce aveau sa conduca la instaurarea regimului bolsevic.
Revolutia din octombrie, cum este cunoscuta, si preluarea conducerii
Imperiului Rus de catre bolsevici, pe 7 noiembrie 1917, ne-au scos
principalul aliat din razboi. Rusii au incheiat pace separata cu
Puterile Centrale, pe 3 martie 1918, la Brest- Litovsk. Romania, ramasa
singura, nu a avut alta alternativa decat sa iasa si ea din razboi si
sa incheie pacea, la Bucuresti.
Insa, dupa ofensiva de la Salonic,
prin care Bulgaria a fost scoasa din razboi, tara noastra a reintrat in
razboi, pe 10 noiembrie 1918, cu o zi inainte de semnarea armistitiului
de incheiere a primului razboi mondial, in padurea Compiegne. Asadar,
sfarsitul razboiului ne-a gasit in tabara invingatorilor, ceea ce a
facut posibila Marea Unire.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Preliminariile participarii Romaniei la primul razboi mondia   11.07.09 14:44


Preliminariile participarii Romaniei la primul razboi mondial









Ideea
unitatii natioanle a insotit istoria romanilor, constituind baza
fundamentala a crearii Romaniei moderne. Limba romana vorbita in Tara
Romaneasca, Moldova si Transilvania, permanentele legaturi economice
dintre cele trei tari romanesti au starnit spiritul national. Promovata
de carturari, realizata pentru scurt timp de Mihai Viteazul ( 1600),
ideea unirii va deveni mai puternica in epoca moderna ( 1859). In
aceeasi perioada avea loc unificarea Italiei si a Germaniei. Ulterior,
vor fi incadrate in corpul tarii Dobrogea ( 1878) si Cadrilaterul (
1913). Lupta romanilor din teritoriile aflate sub stapanire straina, la
inceputul secolului al XX- lea, se va inscrie in aceea a popoarelor
europene dornice de a realiza state unitare.
Izbucnirea, pe 28 iulie
1914, a primului razboi mondial, a pus Romania in fata unei intrebari
fundamentale: cu care dintre cele doua fronturi politico- militare sa
se alieze? O hotarare era greu de luat, avand in vedere faptul ca din
Antanta facea parte Imperiul Tarist ( pana in 1917), care stapanea
Basarabia, iar intre Puterile Centrale se afla Austro- Ungaria, care
anexase Bucovina si Transilvania.
La 3 august 1914 a fost intrunit
Consiliul de Coroana la Sinaia, care a hotarat adoptarea unei politici
de neutralitate militara. Cu aceasta hotarare a trebuit sa se resemneze
si Carol I, apoi Ferdinand ( din septembrie 1914), care, potrivit
originii lor germanice, si-ar fi dorit afilierea la Puterile Centrale,
alaturi de care lupta Germania. Guvernul liberal condus de Ion I. C.
Bratianu promova, de asemenea, politica de expectativa si de pregatire
armata, urmand ca hotararea de intrare in razboi sa fie luata in
functie de derularea evenimentelor.
In toamna anului 1914, Romania
incheie o conventie cu Imperiul Tarist, conform careia, in schimbul
unei " neutralitati prietenoase", Imperiul avea sa recunoasca dreptul
Romaniei de a anexa teritoriile aflate sub stapanirea Austro- Ungariei.
Tot atunci, tara noastra a incheiat o intelegere formala si cu Italia,
cu care trebuia sa colaboreze si sa se anunte reciproc in legatura cu
intrarea uneia dintre ele in razboi. Romania a mai mentinut legaturi si
cu alte state din Antanta ( Franta, Anglia).
In
anii 1914- 1915, cele doua blocuri politico- militare au incercat sa
atraga Romania de partea lor, avand in vedere pozitia geografica a
acesteia, cat si rezervele de petrol si de cereale. In acest scop,
Berlinul si Viena au incercat sa-l oblige pe primul- ministru ungar sa
acorde concesii romanilor sau chiar sa permita armatei romane sa ocupe
o parte a Transilvaniei, pentru a opri atacul rus. Totodata, Puterile
Centrale doreau alungarea lui Bratianu din fruntea guvernului si
numirea unui alt guvern, de aceasta data conservator, care sa manifeste
atractie spre germani. Antanta a incercat si ea sa atraga Romania, fie
pe cale diplomatica, fie prin amenintari. Discutiile purtate cu acest
bloc politico- militar au avut loc la Bucuresti, Paris, Londra,
Petersburg.
In vederea intrarii tarii noastre in razboi, romanii se
manifestau diferit. Opinia politica dorea alianta cu Antanta, printre
sustinatorii reprezentativi numarandu-se Nicolae Iorga, Nicolae
Filipescu sau Octavian Goga. Conservatorii ( P. P. Carp, Titu
Maiorescu, Constantin Stere) credeau ca ar fi mai avantajoasa aderarea
la Puterile Centrale, cu care se incheiase un tratat inca din anul
1883, aderare ce ar fi inlaturat pericolul slav.
In vara anului 1914
a inceput pregatirea si inzestrarea armatei, prin imprumuturi din
partea Angliei si armament de la Germania si Austro- Ungaria. La 14
august 1916, Consiliul de Coroana hotaraste intrarea Romaniei in razboi
alaturi de Antanta, incheind o conventie militara si o alianta
politica. Conform acestora, toate statele membre ale Antantei erau
egale in drepturi, Roamnia trebuia sa declare rezboi Austro- Ungariei
si sa sisteze orice legatura comerciala cu dusmanii aliatilor. In
schimb, tarile cu care se alia tara noastra recunosteau dreptul
teritoriilor aflate sub dominatie austro- ungara de a se uni cu
Romania, Rusia obligandu-se sa apere Dobrogea de un posibil atac
bulgar. Conform conventiei militare, statele Antantei trimiteau zilnic
300 de tone de munitii, trupele aliate tarii noastre trebuiau sa lupte
la Salonic, pentru a nu oferi posibilitatea Austro- Ungariei si
Germaniei sa atace Romania. Trupele rusesti trebuiau sa lupte pe
frontul din Galitia, pentru a apara Dobrogea. Au fost sau nu respectate
aceste prevederi, ramane sa detaliez in urmatoarea insemnare.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Cruciații din primul război mondial   23.07.09 10:12

Cruciații din primul război mondial


Următoarea relatare este, după părerea multora, cea mai
tulburătoare și semnificativă povestire despre armatele fantomă din
timpul Primului Război Mondial.

Ea a apărut într-o publicație engleză intitulată „Mesajul Național”
pe data de 24 aprilie 1940. Istoria este relatată de către un martor
foarte competent, căpitanul Cecil Wightmick Haywood, fost căpitan de
Stat Major în corpul „British Intelligence”. În timpul acestei
întâmplări, Haywood se afla în micul orășel belgian Bethune. La
începutul anului 1918, trupele portugheze au fost trimise pe acest
front. Germanii i-au întâmpinat imediat cu un tir terifiant de obuze.
Aceștia au fugit, lăsând o spărtură în liniile Aliaților.
Pentru a întârzia înaintarea germanilor, escadroane de pușcași
englezi au fost plasate de-a lungul malurilor canalului La Bassee.
Artileria germană a început să bombardeze posturile pușcașilor, apoi
brusc și-a schimbat tirul și a lovit fără milă o bucată de pământ sterp
de lângă Bethune. Apoi aceeași zonă părăsită a fost mitraliată cu
înverșunare de mitralierele nemțești. „Fritz a luat-o razna, dom-le”, a
spus un sergent care se afla lângă căpitanul Haywood. „De ce oare o fi
împușcând în terenul ăla gol?” Apoi artileria germană s-a oprit.
Căpitanul Haywood s-a strecurat până la malul canalului. În fața lui,
soldații infanteriei germane fugeau într-o dezordine de neimaginat,
aruncându-și armele și proviziile, străduindu-se doar să-și mărească
viteza spre patria mamă. În cursul următoarelor zile, căpitanul Haywood
a interogat câțiva prizonieri, mulți dintre ei ofițeri.
Toți au spus aproape aceeași istorie. Germanii înaintau cântând,
siguri pe victoria finală. Brusc, o formație de cavalerie albă a fost
văzută pe dealul de lângă Bethune. Iată declarațiile nemților: „Erau cu
toții îmbrăcați în alb și călare pe cai albi.” Toți nemții i-au văzut,
inclusiv observatorii artileriei. Artileria și mitralierele și-au
îndreptat tirul spre zona în care înainta ciudata cavalerie.
Concentrarea tirului a fost înspăimântătoare. Nici un călăreț n-a
căzut. Germanii au declarat: „Cavaleria… înainta în liniște la trap. În
fața lor, călărea conducătorul – silueta subțire a unui bărbat – la
șold avea o sabie mare, nu o sabie de cavalerie, ci una asemănătoare cu
cea folosită de Cruciați; în mâini ținea frâul calului său alb.” Și
apoi spuma armatei Keiser-ului a rupt-o la fugă înfricoșată, atunci
când bătălia părea câștigată, când poziția Aliaților era disperată,
când între germani și victoria finală nu mai rămăseseră decât câteva
cuiburi părăsite de mitralieră.

http://www.atac-online.ro/22-07-2009/Cruciatii-din-primul-razboi-mondial.html
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Traumele Trianonului   12.09.09 15:10

Traumele Trianonului
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Cruciații din primul război mondial   30.10.09 9:28

Cruciații din primul război mondial
http://www.atac-online.ro/29-10-2009/Cruciatii-din-primul-razboi-mondial.html
Următoarea relatare este, după părerea multora, cea mai tulburătoare și semnificativă povestire despre armatele fantomă din timpul Primului Război Mondial. Ea a apărut într-o publicație engleză intitulată „Mesajul Național” pe data de 24 aprilie 1940. Istoria este relatată de către un martor foarte competent, căpitanul Cecil Wightmick Haywood, fost căpitan de Stat Major în corpul „British Intelligence”. În timpul acestei întâmplări, Haywood se afla în micul orășel belgian Bethune.
La începutul anului 1918, trupele portugheze au fost trimise pe acest front. Germanii i-au întâmpinat imediat cu un tir terifiant de obuze. Aceștia au fugit, lăsând o spărtură în liniile Aliaților. Pentru a întârzia înaintarea germanilor, escadroane de pușcași englezi au fost plasate de-a lungul malurilor canalului La Bassee. Artileria germană a început să bombardeze posturile pușcașilor, apoi brusc și-a schimbat tirul și a lovit fără milă o bucată de pământ sterp de lângă Bethune. Apoi aceeași zonă părăsită a fost mitraliată cu înverșunare de mitralierele nemțești.
„Fritz a luat-o razna, dom’le”, a spus un sergent care se afla lângă căpitanul Haywood. „De ce oare o fi împușcând în terenul ăla gol?” Apoi artileria germană s-a oprit. Căpitanul Haywood s-a strecurat până la malul canalului. În fața lui, soldații infanteriei germane fugeau într-o dezordine de neimaginat, aruncându-și armele și proviziile, străduindu-se doar să-și mărească viteza spre patria mamă. În cursul următoarelor zile, căpitanul Haywood a interogat câțiva prizonieri, mulți dintre ei ofițeri.
Toți au spus aproape aceeași istorie. Germanii înaintau cântând, siguri pe victoria finală. Brusc, o formație de cavalerie albă a fost văzută pe dealul de lângă Bethune. Iată declarațiile nemților: „Erau cu toții îmbrăcați în alb și călare pe cai albi.” Toți nemții i-au văzut, inclusiv observatorii artileriei. Artileria și mitralierele și-au îndreptat tirul spre zona în care înainta ciudata cavalerie. Concentrarea tirului a fost înspăimântătoare.
Nici un călăreț n-a căzut. Germanii au declarat: „Cavaleria… înainta în liniște la trap. În fața lor, călărea conducătorul – silueta subțire a unui bărbat – la șold avea o sabie mare, nu o sabie de cavalerie, ci una asemănătoare cu cea folosită de Cruciați; în mâini ținea frâul calului său alb.” Și apoi spuma armatei Keiser-ului a rupt-o la fugă înfricoșată, atunci când bătălia părea câștigată, când poziția Aliaților era disperată, când între germani și victoria finală nu mai rămăseseră decât câteva cuiburi părăsite de mitralieră.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Ultimul veteran al Primului Război Mondial vrea un monument   04.12.09 19:09

Ultimul veteran al Primului Război Mondial vrea un monument

Frank Buckles, ultimul supraviețuitor al Primului Război Mondial, în vârstă de 108 ani, a cerut joi, în cadrul Congresului american, crearea unui monument național pentru soldații care au luptat în capitala [...]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Proba de foc   04.02.10 20:44

Proba de foc



http://www.natgeo.ro/istorie/personalitati-si-evenimente/proba-de-foc


Gloantele sunt tot acolo, unele inca intacte. Ca si schijele ucigase. Din elicopter, se vad perfect transeele, cu traseul lor in zigzag. Locul se cheama Dealul Cosna, din Moldova, numit si Cota 789. Pe pantele sale abrupte, Dimitrie Dimancescu a condus un atac care avea sa se dovedeasca decisiv pentru mentinerea frontului in Primul Razboi Mondial.
Totul s-a petrecut acum mai bine de 90 de ani, cand pe aceste inaltimi ale Carpatilor trupele romanesti si cele germane s-au luptat timp de doua saptamani pe viata si pe moarte. Romanii si-au mentinut pozitiile cu mari pierderi, descurajand patrunderea sperata de germani. Un ofiter german vorbea despre "ultima reduta" de pe frontul de est. Romania, care in fatidicul august 1914 nu implinise inca 50 de ani ca natiune moderna, privea cum Europa era inghitita de vartejul distructiv al asanumitului "razboi care va curma toate razboaiele".
Regele Carol dorea ca tara sa se alature Germaniei. "Era sigur de victoria germana - avea sa scrie consilierul sau, Take Ionescu - si credea ca razboiul va dura cel mult pana in decembrie". Dupa trei luni, Carol murea si era urmat la tron de nepotul sau, Ferdinand, si de sotia lui, Maria, nepoata reginei Victoria. Si datorita influentei ei, dupa doi ani de ezitari, Romania intra in razboi de partea Antantei - Anglia, Franta si Rusia. Lucrurile n-au mers bine.
Dupa primele incursiuni peste munti, in Transilvania austroungara, fortele romanesti au fost umilite intr-un dublu contraatac, condus din sud de armata feldmaresalului August von Mackensen si din nord, prin mai multe trecatori din Carpati, de armata generalului Erich von Falkenhayn. Peste alte cinci luni, capitala Bucuresti era ocupata, iar familia regala si guvernul se refugiau la Iasi. Devenea acum vital pentru aliati ca bogatele rezerve de petrol si de grau ale Romaniei sa nu incapa pe mainile nemtilor si austro-ungarilor.


Pe 7 octombrie 1915, cand aveam 19 ani, principele Carol a venit la mine cu o oferta: „Daca te inscrii voluntar, vino la Regimentul meu de Vanatori“. A doua zi, imbracat in uniforma Regimentului 2, „Regina Elisabeta“, ma alaturam companiei. Eram o companie nou-alcatuita de biciclisti in cadrul Diviziei 1 Cavalerie.

Comandant era capitanul Nicu Tataranu. In companie mai erau alti trei ofiteri si eu, care, desi nu fusesem inca promovat, eram considerat un viitor sublocotenent. Am plecat imediat catre vest, unde ni s-a spus ca ne vom gasi divizia. Ne indreptam spre cartierul general al Diviziei 1 Cavalerie, ale carei trupe calare puteau inainta 50 de kilometri pe zi.

Noi, pe bicicletele noastre, abia daca faceam 30-40 pe drumurile pline de noroi si hartoape, asa ca trebuia sa calatorim si noaptea ca sa tinem pasul. Turtucaia, un cap de pod controlat de romani pe malul drept al Dunarii, a fost atacata si cucerita de germani si bulgari fara prea mare rezistenta. Drept reactie, generalul Averescu a conceput un plan de ocupare a Bulgariei cu doua armate, una ruseasca, prin Dobrogea, si una romaneasca, urmand sa treaca Dunarea pe pontoane, la Flamanda.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Atentatul de la Sarajevo. Cine sunt vinovatii?   19.02.10 20:12

Atentatul de la Sarajevo. Cine sunt vinovatii?

La 28 iunie 1914, intr-o duminica dimineata, printul mostenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, a fost intampinat cu bucurie de catre locuitorii capitalei Sarajevo. Totusi au fost si unele exceptii. Existau si persoane care nu agreau prezenta printului la Sarajevo. Putin dupa ora 10, cineva a aruncat o bomba asupra masinii in care se aflau arhiducele Franz Ferdinand si sotia sa, Sofia, ducesa de Hohenberg. Ridicand mana sa o protejeze pe Sofia, arhiducele a deviat proiectilul, care a explodat in strada, in spatele lor. Desi, cateva persoane au fost ranite usor de schije, s-a decis sa se mearga totusi la ceremonia de bun venit, insa pe un alt traseu decat cel stabilit anterior. Dar nimeni nu l-a informat si pe sofer de schimbare. Cand automobilul arhiducelui a cotit de pe cheiul Appel spre strada Franz Joseph, generalul Oskar Potiorek l-a atentionat pe sofer sa se opreasca si sa mearga inapoi cu spatele deoarece a gresit traseul. Manevra i-a adus pe ocupantii imperiali ai masinii exact pe directia de tragere a asasinului. Au urmat doua impuscaturi. Un glonte a strapuns gatul lui Ferdinand, celalalt a lovit-o pe Sofia in abdomen. Peste cateva minute amandoi erau declarati morti. Asasinul a fost arestat, la

fel cum fusese arestat si cel care aruncase initial bomba. Cei doi s-au dovedit a fi revolutionarii sarbi Gavrilo Princip si Nedeljko Cabrinovic, membri ai unui grup numit ,,Tanara Bosnie." Impreuna cu alti patru tineri conspiratori, Princip si Cabrinovic se postasera pe traseul convoiului oficial cu intentia de a-l ucide pe arhiduce, simbolul groaznicei dominatii habsburgice. Studenti la Belgrad, cei doi planuisera actiunea inca din primavara. Dupa ce li se alaturase si tanarul Trifko Grabez, conspiratorii au cerut arme de la un nationalist bosniac, Milan Ciganovic. Acesta i-a instruit pe tinerii studenti, invatandu-i sa traga cu pistolul si sa arunce cu bombe, iar apoi le-a furnizat capsule cu cianura ca sa se sinucida dupa ce isi indeplineau misiunea. Cert este faptul ca acest atentat a constituit ,,scanteia" care a aprins ,,fitilul" primei conflagratii mondiale. Pana la sfarsitul lui august 1914, o mare parte a Europei era antrenata in razboi.

Procesul lui Gavrilo Princip si a inca 24 de posibili complici implicati in asasinate a inceput la Sarajevo, la 12 octombrie 1914. La sase zile dupa incheierea procesului, judecatorii au dat verdictul. Princip, Cabrinovic si Grabez au fost gasiti vinovati de asasinat si tradare. Pentru ca nu implinisera inca douazeci de ani, nu

puteau fi condamnati la moarte, asa ca primeau douazeci de ani de detentie. Toti trei au murit in inchisoare inainte de sfarsitul razboiului. Interesant este faptul ca, dupa doi ani, colonelul Dimitrijevnic isi asuma responsabilitatea atentatului. Exista depozitie scrisa, inmanata Tribunalului Militar care dovedeste acest fapt. Cu toate acestea, nu a fost niciodata condamnat. Fusese el ,,creierul" intregii conspiratii, iar tinerii studenti au fost doar niste marionete? Istoricii se contrazic si in prezent daca el a fost sau nu cel care a pus la cale asasinatul arhiducelui Franz Ferdinand.


http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=48053
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Se vinde casa unde s-a semnat capitularea Bucureștiului cătr   14.03.10 10:59

Se vinde casa unde s-a semnat capitularea Bucureștiului către nemți, în 1916




20:38Casa Bobancu, care în Primul Război Mondial a fost transformată în comandament al trupelor germane, este evaluată la 1,3 milioane de euro.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Chinezi contra Kaizerului   28.03.10 13:21


Chinezi contra Kaizerului

Cu toate ca intregul conflict desfasurat intre 1914-1918 a implicat mai putini combatanti si incomparabil mai putine resurse umane decat uriasa hecatomba pe care Hitler o va declansa, pe 1 septembrie 1939, el ramane un „razboi mondial” ale carui proportii depaseau toate razboaiele de pana atunci. Se stie ca principalele tabere beligerante s-au grupat in jurul celor doua centre de greutate ale continentului european – Tripa Intelegere, dominata de Germania, si Antanta, unde rolul primordial l-au avut Franta si Marea Britanie si careia mai tarziu i se vor alatura si Statele Unite. Popoarele de pe alte continente au fost in general scutite de ororile razboiului, cu exceptia unor inclestari desfasurate in Africa si Asia, ori a luptelor dintre britanici si turci, in Orientul Mijlociu. In aceste conditii, pare cel putin bizar sa auzim ca pe frontul de Vest la efortul de razboi al Antantei au participat nu doar francezi, britanici si americani, ci si chinezi. Ce au cautat, va veti intreba, chinezii in Europa, in Primul Razboi Mondial?
Apocalipticul duel de pe Somme
Pentru a raspunde aceasta intrebare, sa facem o calatorie imaginara pe estuarul raului Somme, din nordul Frantei, locul unde s-au dat, in urma cu aproape un secol, unele dintre cele mai crancene lupte din toate timpurile. Aici, un cimitir modest adaposteste ramasitele pamantesti ale oamenilor din Corpul Muncitorilor Chinezi, a caror participare la Primul Razboi Mondial a fost pe nemeritat trecuta cu vederea de istorici si de opinia publica. Privind pajistile intinse si padurile bogate de pe Somme, urmele apocalipticului duel desfasurat candva aici sunt evidente; brazdele sunt inca rascolite de obuze, in padure se casca, din loc in loc, luminisuri – aici copacii au fost smulsi din radacini de proiectilele trase de combatanti.
Santuri cu peretii prabusiti stau marturie ca aici au existat candva fortificatii puternice, siruri nesfarsite de transee in care a pierit floarea Europei acelor timpuri. Aceasta regiune a Frantei gazduieste numeroase cimitire ale celor cazuti, lucru de inteles, daca tinem seama de faptul ca aici au pierit sute de soldati. Fiecare cimitir este la fel: coloane nesfarsite de lespezi de mormant albe, perfect aliniate, ca intr-un ultim onor dat celor ce vin sa-si comemoreze mortii. De fapt, nu trebuie sa ai studii de istorie ca sa iti formezi o idee asupra liniei frontului din 1916: cimitirele pline de soldati britanici marcheaza punctele unde s-au dat atunci cele mai crancene batalii. Padurile si campurile de la Somme au fost atunci scena celor mai sangeroase confruntari pe care Europa le vazuse vreodata.
Uniti in moarte
Soldatii englezi si cei din dominioanele Imperiului Britanic si-au aflat odihna vesnica in uriase memoriale, precum cele de la Beaumont-Hamel, Villers-Bretonneux, ridicat in cinstea eroilor australieni, Longueval si Delville, unde se afla un cimitir pentru soldatii sud-africani, sau Courcelette, unde sunt inhumati militarii canadieni. Cel mai mare si mai cunoscut este Cimitirul Eroilor Necunoscuti de la Thiepval, construit in cinstea celor 72.000 soldati britanici si sud-africani care au pierit pe Somme fara sa aiba vreodata parte de un mormant crestinesc. Exista insa si un cimitir mai mic, putin cunoscut si foarte putin vizitat de pelerinii care vin anual sa se reculeaga la mormintele strabunilor lor.
Este vorba despre cimitirul chinezesc de la Noyelles-sur-Mer, inconjurat de un zid scund si pavat cu alei de prundis galbui. Aici se gasesc 841 de pietre de mormant care daca ar vorbi ar spune una dintre cele mai fascinante povesti ale Primului Razboi Mondial. Cei inhumati in cimitir nu au fost ucisi pe campurile de lupta ale Frontului de Vest. Ei au facut parte din Corpul Muncitorilor Chinezi, care si-a adus o contributie majora la efortul de razboi al Aliatilor. Corpul a fost format in toamna anului 1916, dupa dezastrele colosale suferite de Aliati in batalia de pe Somme – in care aproape 20.000 soldati britanici au fost ucisi intr-o singura zi, dezastre care au decimat practic armata britanica. Cum fiecare batalion al Imperiului Britanic era important, unitatile britanice din dominioane au fost concentrate pe Frontul de Vest si s-au facut noi recrutari. Ca atare, s-a produs o subita si severa acuta penurie de forta de munca, pentru a sprijini sistemele logistice si de comunicatie ale armatei, tot mai solicitate pe masura ce razboiul se prelungea.
Harnici, rabdatori si destoinici
Inca din a doua jumatate a secolului XIX, emigrantii chinezi fusesera angajati in numar mare, pe tot cuprinsul globului, fiind implicati in cele mai de amploare proiecte arhitectonice. Ei construisera sute de kilometri de cai ferate in America de Nord, exploatasera minele de aur ale Africii de Sud si lucrasera plantatiile din America de Sud si Caraibe, fiind apreciati pentru harnicia si cumpatarea lor. Desi China era in acel moment dat neutra – nu va intra in razboi decat in 1917 – britanicii au incheiat un acord cu guvernul de la Beijing pentru formarea de corpuri de muncitori, din voluntari chinezi, care sa ajute masina de razboi Aliata sa functioneze. Cum chinezii traiau atunci in conditii inimaginabile de saracie, cererile de angajare au venit cu miile.
Majoritatea voluntarilor erau tarani din provincia Shantung, in nordul Chinei, care au fost angajati cu contract in armata britanica, pe termen de trei ani. Calatoria din China spre Franta a fost lunga si aventuroasa; voluntarii au strabatut Pacificul, pana la coasta vestica a Canadei, au mers o saptamana cu trenul pana la Nova Scotia si apoi mai multe saptamani pe Atlantic, pana la Liverpool sau Plymouth. Ultimul stadiu al acestui voiaj care a durat trei luni a fost traversarea Canalului Manecii si oprirea la Noyelles-sur-Mer. Chinezii nu au luptat cu arma in mana contra germanilor, dar au depus eforturi sustinute pentru construirea de docuri, drumuri si aeroporturi, au transportat munitie si echipamente militare, adesea sub focul dezlantuit al inamicului. Curand, ei au cucerit simpatia soldatilor Aliati, dovedindu-se nu doar foarte vrednici ci si ingeniosi si rapizi. Desi fusesera angajati ca lucratori necalificati, pana la sfarsitul razboiului multi aveau sa se remarce prin destoinicia lor ca ingineri, mecanici, tamplari sau constructori. De pilda, ei au devenit de neinlocuit in repararea tancurilor si motocicletelor, desi pana la plecarea din China majoritatea nu vazusera niciodata asemenea vehicule!
Ingropati dupa principiile feng shui
Dupa armistitiul din 1918, moment la care Corpul Muncitorilor Chinezi numara aproape 100.000 oameni, majoritatea angajatilor au ramas in Europa, fiind insarcinati cu dificila misiune de curatare a campurilor de mine, in cadrul carora multi si-au pierdut viata. Si mai multi vor pieri in anii urmatori – 1919 si 1920, din cauza epidemiei de gripa spaniola, care se apreciaza ca a ucis si circa 2000 de chinezi, pe langa milioanele de europeni ce i-au cazut victime. Altii au murit in raidurile aviatiei germane asupra depozitelor si porturilor. Un memorial special poarta numele a 41 de muncitori chinezi care au murit pe uscat sau pe apa si ale caror oseminte zac, fara morminte, pe fundul marii sau pe campiile inverzite ale Frantei. Pe lespedea comemorativa se poate citi „Credinciosi pana la moarte” si „Vesnica fie gloria lor”, alaturi de numele chinezilor morti, scrise in engleza si in chineza. Ca o curiozitate interesanta, locul cimitirului de la Noyelles-sur-Mer a fost ales de chinezii supravietuitori si este pozitionat cu respectarea stricta a principiilor feng shui – pe o colina cu panta foarte lenta, avand la poale un izvor, pentru ca oamenii ingropati acolo sa aiba parte de o odihna vesnica netulburata...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: 9 lucruri putin stiute din primul Razboi Mondial   08.04.10 19:47

9 lucruri putin stiute din primul Razboi Mondial


Descopera 9 lucruri incredibile din primul Razboi Mondial!
Nu cu mult timp in urma, Yuppy a prezentat o lista deosebit de interesanta cu 9 lucruri putin stiute din al doilea Razboi Mondial, pe care cartile de istorie le-au ocolit. Pentru ca nu suntem tocmai conventionali, va oferim acum cateva informatii putin stiute despre marele razboi declansat in 1914...


  • Dupa patru ani de lupte sangeroase, primul Razboi Mondial avea sa se termine la ora 11 dimineata, pe data de 11.11.1918. Pe 8 noiembrie, delegatii germani au plecat in Franta, unde au avut ocazia sa vada fronturile si incredibilele distrugeri provocate acolo. Intr-un vagon de tren oprit in padurea de la Compiegne, au inceput discutiile, desfasurate pe mai multe zile. Pe 10, germanii au primit un mesaj in care citeau ca Wilhelm al II-lea, marele Kaiser, tocmai abdicase. Generalul Hindenburg da ordine diplomatilor sa accepte imediat armistitiul, indiferent de clauze. Hartia a fost semnata la ora 5 dimineata, punand capat razboiului, dar acesta a continuat pana la 11 din motive pe care le veti citi in continuare. Poza surprinde exact momentul semnarii armistitiului, negociatorul german Matthias Erzberger fiind in partea dreapta.


  • Armistitiul fusese semnat la ora 5 a.m., toate partile avand sase ore pana la incetarea oricarui foc. Multi comandanti s-au oprit imediat dupa ce au primit mesajul, asta pentru ca nu avea rost sa mai lupte stiind ca pacea se va instaura in scurt timp. Americanii, umpluti de orgoliu si de dorinta de a fi decorati acasa, au continuat lupta pana in ultimul minut. Britanicii nu erau deloc de acord sa opreasca focul, dorind sa-i nimiceasca pe germani pentru a nu putea incepe un nou razboi. Si aveau perfecta dreptate. In acele sase ore, 863 de britanici si membri Commonwealth au murit, cand practic nici nu mai era razboi. Poza ii arata pe nemti, in ultimele clipe ale primului Razboi Mondial.


  • Armistitiul fusese semnat la ora 5 a.m., toate partile avand sase ore pana la incetarea oricarui foc. Multi comandanti s-au oprit imediat dupa ce au primit mesajul, asta pentru ca nu avea rost sa mai lupte stiind ca pacea se va instaura in scurt timp. Americanii, umpluti de orgoliu si de dorinta de a fi decorati acasa, au continuat lupta pana in ultimul minut. Britanicii nu erau deloc de acord sa opreasca focul, dorind sa-i nimiceasca pe germani pentru a nu putea incepe un nou razboi. Si aveau perfecta dreptate. In acele sase ore, 863 de britanici si membri Commonwealth au murit, cand practic nici nu mai era razboi. Poza ii arata pe nemti, in ultimele clipe ale primului Razboi Mondial.


http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/149780/9-lucruri-putin-stiute-din-primul-Razboi-Mondial.html
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Telegrama care a bagat America in razboi   18.04.10 20:26


Telegrama care a bagat America in razboi

Anul 1917 a reprezentat un moment crucial in evolutia Primului Razboi Mondial. Pe de o parte, cucerirea puterii de catre bolsevici, in Rusia, a zguduit puternic siguranta taberei Antantei, permitand Puterilor Centrale sa poata lupta doar pe un singur front si sa aiba spatele asigurat, in Rasarit. In aceste conditii, ar fi fost posibil ca Germania, Austro-Ungaria si aliatii lor sa triumfe. Dar intrarea in razboi a Statelor Unite nu doar ca a compensat lipsa Rusiei ci a contribuit decisiv la victoria finala a Antantei. Se vorbeste foarte mult despre scufundarea navei comerciale Lusitania de catre germani, ca fiind factorul crucial in decizia americana. Dar acest incident tragic s-a petrecut in 1915 si, desi a creat in opinia publica din SUA un puternic curent de simpatie pentru Antanta, nu a avut repercusiuni imediate. Adevaratul factor declansator a fost o telegrama trimisa de ministrul de externe al Reichului ambasadorului german la Washington.
O propunere ispititoare...
Pe 16 ianuarie 1917, ambasadorul german la Washington, Johan von Bernstorff, primea o telegrama cifrata de la Berlin, din partea ministrului de Externe, Arthur Zimmermann, cu instructiunea de a o trimite mai departe ambasadorului german in Mexic, Heinrich von Eckardt. Ce spunea micul petic de hartie care avea sa decida, intr-un fel, soarta razboiului? „Pe data de 1 februarie intentionam sa declansam razboiul submarin fara restrictii. Dar intentia noastra este ca Statele Unite sa-si mentina neutralitatea. Daca acest lucru nu va fi posibil, sugeram o alianta cu Mexicul, cu urmatoarele propuneri: declaratii de razboi comune la adresa Statelor Unite si interdictia de a incheia pace separata. Vom oferi sprijin financiar total Mexicului, incurajand aceasta tara sa-si recupereze teritoriile pierdute in trecut in favoarea americanilor: New Mexico, Texas, Arizona etc. Va solicitam sa-l informati pe presedintele Mexicului de aceste intentii de indata ce razboiul cu SUA va izbucni si sa-i sugerati posibilitatea medierii unei aliante tripartite cu Japonia. Va rugam sa aduceti la cunostinta presedintelui Mexicului ca angajarea unui razboi submarin total promite sa oblige Anglia sa ceara pacea in cateva luni.”
...si un refuz bine calculat
Presedintele mexican Venustiano Carranza a studiat documentul cu toata seriozitatea si a solicitat chiar militarilor sa analizeze daca proiectul propus de german este fezabil. Analiza realizata de generalii mexicani a dus la concluzia ca nu era nici posibil si nici de dorit un conflict cu SUA, din urmatoarele motive: incercarea de recuperare a fostelor teritorii mexicane ar fi dus la un razboi devastator cu vecinul de la nord, mult mai puternic; oricat de „generos” ar fi fost sprijinul financiar german, el nu ar fi avut nici o finalitate, pentru ca singurul stat american de unde Mexicul putea procura arme sau munitii ramanea SUA. In plus, in conditiile in care flota britanica domina rutele navale din Atlantic, Germania nu putea trimite Mexicului cantitati suficiente de armament. Si chiar daca Mexicul ar fi avut mijloacele militare pentru a recuceri teritoriile pierdute in urma cu mai bine de jumatate de secol, pacificarea unei populatii vorbitoare de limba engleza ar fi fost un element dificil. Generalii atrageau atentia si asupra unui posibil conflict cu grupul ABC (Argentina, Brazilia, Chile), care in cele din urma va declara razboi germanilor. Intelegand ca propunerea este total dezavantajoasa pentru tara lui, Carranza a declinat-o.
Germanii au pierdut pe mana lor
La acel moment insa, telegrama fusese deja decriptata partial de Aliati, publicarea ei declansand consternare in randul opiniei publice americane. Telegrama fusese transmisa prin radio dar si prin doua rute de telegraf, sub acoperirea mesajelor diplomatice, prin mijlocirea a doua tari neutre, Suedia si SUA. Germanii nu aveau acces telegrafic direct la emisfera vestica, deoarece britanicii distrusesera cablurile germane si inchisesera statiile germane din tarile neutre. Ca atare, germanii erau fortati sa utilizeze cablurile britanice si americane, cu riscul de a fi interceptati. Telegrama lui Zimmermann a fost transmisa chiar prin Marea Britanie iar ofiterii spionajului britanic – asa-numita „Camera 40” au reusit sa decripteze principalele ei puncte, suficient cat sa inteleaga mesajul.
Cand guvernul britanic a aflat ce continea telegrama, a fost cuprins de o euforie generala: misiva oferea o splendida oportunitate pentru ca Statele Unite sa intre in sfarsit in razboi, de partea Antantei. Sentimentele anti-germane in SUA erau deja puternice, din cauza razboiului submarin declansat de nemti, care facuse multe victime americane. Dar britanicii trebuiau sa actioneze cu prudenta: daca germanii ar fi aflat ca le fusese descifrat codul, l-ar fi schimbat si viitoarele interceptari ar fi fost mult mai dificile. Atunci s-a recurs la o stratagema, pretinzandu-se ca mesajul telegramei fusese dezvaluit Aliatilor de catre un functionar de la ambasada Germaniei din Ciudad de Mexico. Germanii au muscat momeala si guvernul de la Berlin i-a cerut expres lui von Eckardt sa afle cine fusese „tradatorul”.
Cronica unui deznodamant anuntat
Publicarea telegramei in presa americana s-a facut cu acceptul presedintelui Wilson; multi au crezut ca e vorba despre un fals, pus la cale de britanici pentru a forta mana americanilor. Imperiul mediatic condus de magnatul Hearst (modelul din care s-a inspirat Orson Welles cand a creat „Cetateanul Kane”) a pornit chiar o campanie de presa, sustinand ca britanicii vor sa scoata din foc castanele tot mai incinse ale razboiului european cu mana Americii. Sentimentele care au cuprins opinia publica americana au fost contradictorii. Dar, pe 3 martie 1917, Zimmermann insusi a recunoscut autenticitatea telegramei. Wilson a cerut Congresului sa permita inarmarea vaselor americane, pentru a se putea apara impotriva atacurilor submarinelor germane.
Cateva zile mai tarziu, pe 2 aprilie, el a trimis un alt mesaj senatorilor, solicitandu-le acceptul pentru a declara razboi Germaniei. Rugamintea a fost indeplinita iar pe 6 aprilie 1917 Congresul SUA a avizat intrarea tarii in razboi. Vestea a fost primita cu entuziasm in Statele Unite, caci militarii solicitau de mult o asemenea interventie, in conditiile in care submarinele germane scufundasera pana atunci si vase americane, fara a fi pedepsite – de pilda SS Housatonic, in februarie 1917, in Golful Biscaya si SS California, in largul coastelor irlandeze. In acelasi timp, propunerea facuta de germani Mexicului a aprins si mai tare sentimentele anti-mexicane manifestate de o buna parte a populatiei SUA – generalul John J. Pershing avusese mult de furca din cauza raidurilor pradalnice intreprinse de revolutionarul mexican Pancho Villa, considerat in America un bandit de cea mai joasa speta. Din fericire pentru Mexic, atitudinea rezervata a presedintelui Carranza, care a stiut sa se opuna propunerii germane, a salvat, cu siguranta, tara lui de la un dezastru.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: 1916-1917: partizanii din pădurile Olteniei   02.05.10 1:23

1916-1917: partizanii din pădurile Olteniei
Elevul Ionel Popescu, în vârstă de 16 ani, se alătură, în anul 1917, unei grupări de partizani care acționa în pădurile Olteniei. Grupare condusă de „haiducul Victor” – Victor Popescu, unchiul său din partea mamei.
Tânăr și inocent, Ionel câștigă ușor încrederea celor din jur și reușește să pătrundă frecvent în mijlocul trupelor germane staționate în zonă, ca să obțină informații. După luni de zile de prigoană prin păduri în care face de toate, se deghizează și-n femeie ca să transmită mai ușor misive, Ionel Popescu se înrolează în armată și pleacă pe front. La 24 de ani avea deja trei decorații. Mult mai târziu, în anii ’40, refuzând să se înscrie în Partidul Comunist, e dat afară din serviciu. E deportat în Bărăgan și-apoi trimis la închisoare. Și-apoi moare. Și-așa dispare un erou. Necunoscut, nepomenit.
„Historia” încearcă azi un exercițiu de recuperare. Cine-a fost Ionel Popescu? Cum era să fii partizan în timpul Primului Război Mondial? Care i-a fost viața după anii de partizanat?
Războiul și ocupația

Istoria oficială, de manual, consemnează că la 23 octombrie 1916 începe prima bătălie de la Tîrgu-Jiu, iar trupele românești conduse de generalul Ion Dragalina resping ofensiva trupelor germano-austro-ungare. La 11 noiembrie începe cea de-a doua bătălie de pe râul Jiu. Frontul românesc este rupt, armata germano-austro-ungară ocupă orașul Târgu-Jiu și pătrunde în Câmpia Olteniei.
Batalioanele românești sunt spulberate, dar ofițerii, printre care și un sublocotenent, Victor Popescu, aranjează cum pot retragerea spre Craiova și organizează cu restul trupelor linii succesive de apărare. În așteptarea rezervelor rusești și românești, sublocotenentul Popescu și camarazii săi rămași în viață se ascund în pădurile de stejar din împrejurimi.
Cercetașii trimiși în recunoaștere raportează, după câteva zile, că germanii controlează întreaga regiune și că dinspre Craiova spre Târgu-Jiu se scurg coloane de prizonieri români. Nici nu-i de mirare: la 21 noiembrie, germanii ocupaseră deja Craiova. Câteva săptămâni mai târziu, la 3 decembrie 1916, armata română pierde bătălia de pe râul Neajlov și râul Argeș, denumită „Bătălia pentru București”. Casa
Regală, Guvernul și un milion și jumătate de civili și militari se refugiază în Moldova, iar restul țării rămâne sub ocupație germană. Peste puțin timp, însă, în pădurile Olteniei avea
să-nceapă să acționeze un grup de partizani...
Cum se naște gruparea
Sublocotenent în rezervă, Victor Popescu, simplu învățător în civilie, a ajuns șef de partizani mai mult dintr-o întâmplare a sorții, după ce s-a ascuns prin păduri mai multe săptămâni, pentru a nu fi luat prizonier. În noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, cea în care administrația română se retrăgea în Moldova, Victor Popescu e surprins de o patrulă germană, la locuința părinților din comuna Valea-cu-Apă și, pentru a scăpa, ucide doi soldați nemți.
Acesta e, de fapt, momentul în care hotărăște efectiv să organizeze rezistența împotriva nemților. Primii care se alătură luptei de gherilă sunt cumnatul său Nicolae Popescu, învățător în satul Covrigi, și fiul acestuia, Ionel Popescu. Nepotul său, adică, pe-atunci doar un adolescent.
„Așa vor păți toți aceia...”
În gruparea de partizani a unchiului său din partea mamei, Ionel Popescu ajunge după ce părăsește pensionul Stranolga din Craiova. Tânărul știe foarte bine limba germană, așa că e folosit de partizanii lui Victor Popescu pentru a se infiltra în taberele nemțești. Mic de statură, cu figură de copil, stabilește repede relații cu plantoanele germane, observă cu atenție ce trenuri staționează în gară, când pleacă, ce transportă. Deghizat în femeie, e folosit adesea ca și curier, pentru a duce informații comandamentului condus de generalul Eremia Grigorescu.
În martie 1917, tânărul Ionel Popescu e prins însă de nemți. Capturarea lui de către poliția militară de ocupație vine în urma unui șiretlic. Nemții infiltrează ca spion pe Aftangel Toma, călugăr la Mănăstirea Tismana, pe care-l pun să slujească la biserica din Balboși, comună situată în zona de acțiune a grupului de partizani. Înainte însă ca tânărul partizan să fie transferat la Turnu Severin, camarazii săi din pădure reușesc să îl elibereze. Și, ceva mai târziu, în noaptea de 30 spre 31 mai 1917, călugărul spion Aftangel Toma e asasinat de partizani. Care lasă pe trupul său și un mesaj: „Așa vor păți toți aceia care își trădează frații și stau în slujba dușmanului”.
Atac asupra garnizoanei germane din Târgu-Jiu
Cea mai răsunătoare lovitură e dată în luna iunie 1917, când partizanii atacă orașul Târgu-Jiu și forțează garnizoana inamică să-l părăsească. Ascunși în munți și aprovizionați de țărani, gruparea rezistă mai multe luni. De altfel, șeful grupării, „haiducul Victor” (cum i se spunea lui Victor Popescu), trecea adeseori neobservat pe lângă patrulele germane deghizat în cioban, preot sau cerșetor. La un moment dat, recompensa pe capul „haiducului” ajunge și la 30.000 de lei, iar nemții fac totul ca să distrugă gruparea.
Peste 700 de martori sunt anchetați cu sălbăticie de către trupele de ocupație pentru a afla ascunzătoarea partizanilor. După executarea a zece camarazi, Victor Popescu decide să plece în Moldova și ajunge nevătămat în tranșeele Armatei Române alături de cinci tovarăși, printre care și nepotul Ionel Popescu. Și cu asta se sfârșește povestea grupării de partizani din pădurile Olteniei.
Arestare

Date fiind însă faptele de tânăr partizan, tânărul Ionel Popescu e decorat cu Virtutea Militară, în prezența Reginei Maria și a Regelui Ferdinand. La 19 ani se înrolează elev-sergent în Regimentul 7 Roșiori și continuă lupta pe front.
La 24 de ani, tânărul primise deja trei decorații pentru fapte de luptă. După război, se angajează ca polițist, ajungând comisar cu funcția de șef al Biroului Judiciar al Poliției Mehedinți. Mult mai târziu, din cauza refuzului de a se înscrie în Partidul Comunist, în 1945, e dat afară din Poliție. Iar în perioada 1 aprilie 1947 – 17 iunie 1951, cel mai tânăr partizan din Primul Război Mondial se află în arest la domiciliu, acuzat fiind de „activitate contra clasei muncitoare”.
Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, în iunie 1951, Ionel Popescu, împreună cu familia, e deportat în Bărăgan, în comuna Pelican din raionul Călărași. Rămâne aici până în ianuarie 1956. Urmează apoi anchete dure ale Securității. Potrivit unui document întocmit de Securitate la 28 februarie 1958, Ionel Popescu e acuzat că, „în timpul cât a fost șeful detașamentului de Poliție Găești, a urmărit activitatea elementelor comuniste”.
După ce doi informatori, „Popescu Gheorghe” și „Marin Vasile”, dau mărturii, ofițerii de Securitate concluzionează: „trecându-se la verificarea materialului informativ, furnizat de agenții de mai sus, s-a ajuns la concluzia că Popescu Ionel a desfășurat activitatea de agitație cu caracter dușmănos împotriva regimului democratic popular și trăia cu speranța într-o eventuală schimbare a regimului din RPR prin declanșarea unui nou război mondial de către imperialiști”.
Moarte

E arestat de două ori: octombrie 1957 – ianuarie 1958 și octombrie 1959 – aprilie 1964. E torturat zile în șir. Securiștii îi rup maxilarul și îl țin mai multe zile fără mâncare. Potrivit sentinței, prin care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracțiuni de uneltire împotriva ordinei sociale, Ionel Popescu a fost arestat „pentru că în perioada anilor 1956-1959, s-a manifestat dușmănos față de diferiți cetățeni, afirmând că regimul democrat popular se va schimba, desconsiderând realizările acestuia și căutând să semene neîncredere în rândul cetățenilor, declarându-se de acord cu activitatea foștilor legionari.
Executarea pedepsei a început la 2 octombrie 1959 și a expirat la 28 septembrie 1969”. Ionel Popescu e eliberat în baza unui decret de grațiere, foarte grav bolnav, și moare în spital după șapte săptămâni. Apucase însă să-și vadă familia – singura bucurie după ani întregi în care durerea i-a fost și prieten și dușman.
mai mult
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Activa falanga anglo-saxona   15.05.10 16:09

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-05-10/reporteri-fara-frontiere-2-activa-falanga-anglo-saxona.html

Dupa incheierea primului razboi mondial, cel dintai gazetar acreditat de un ziar britanic la Bucuresti a fost Dimitri Buhatov Rostowski. Nu era englez ca atare, o spune si numele lui, se nascuse in 1906 in Rusia tarista, intr-o familie pe care revolu Dupa incheierea primului razboi mondial, cel dintai gazetar acreditat de un ziar britanic la Bucuresti a fost Dimitri Buhatov Rostowski. Nu era englez ca atare, o spune si numele lui, se nascuse in 1906 in Rusia tarista, intr-o familie pe care revolutia din 1917 o afectase profund. Dupa ce luptase impotriva regimului bolsevic in calitate de voluntar, in armata generalului Wranghel, in timpul razboiului civil din primii ani a€™20, fusese nevoit sa emigreze din tara natala, stabilindu-se initial in Marea Britanie. Societatea engleza nu numai ca l-a adoptat, dar i-a oferit si un rost, destul de ambiguu dupa cum vom vedea. Dimitri Buhatov Rostowski a descins in Romania sub acoperirea unui pasaport Nansen, acordat de Societatea Natiunilor apatrizilor rusi, si reprezenta ziarul Daily Mail, incepand din 22 ianuarie 1925, cand i s-a eliberat si primul bilet de libera petrecere in Romania de serviciul Controlul Strainilor al Politiei bucurestene. SPIONAJ SUB ACOPERIRE. Cum il reprezenta e o alta poveste, el insusi mirandu-se de ineptiile publicate despre romani, uneori sub numele lui, de cunoscutul cotidian londonez. Si la 15 februarie 1929 chiar i-a scris lui Douglas Crawford, redactorul pentru strainatate al respectivului ziar, ca stirile referitoare la Romania erau scoase din palarie de indivizi cu o fantezie excesiv de bogata, intreband totodata cine erau acestia. Usor iritat, Douglas Crawford i-a raspuns ca, de vreme ce insusi Rostowski nu-si alimenta gazeta cu informatii verificate, redactia nu avea incotro si era nevoita sa apeleze la surse ocazionale. Normal. Dedicat cu precadere activitatilor de spionaj in beneficiul Intelligence Service, Rostowski acorda mai multa atentie rapoartelor pentru structurile britanice de resort decat corespondentelor lui de acoperire. Fapt care se resimtea in paginile din Daily Mail. Destinul l-a scapat in cele din urma de povara unei dedublari stanjenitoare, care incepuse sa bata la ochi. Atins de o maladie tratabila numai chirurgical, Rostowski a refuzat sa se opereze la Bucuresti si a plecat la Geneva, ca sa moara sub bisturiu elvetian. In anii ce au urmat, in pozitia de lider al grupului britanic de presa din Romania s-a insinuat Archibald Gibson, corespondentul cotidianului The Times. Cel putin acesta nu s-a disimulat, practica spionajul pe fata, fapt despre care aveau cunostinta si protipendada bucuresteana, si autoritatile romanesti. Se pare chiar ca se incheiase un soi de pact confidential intre el si serviciile autohtone de aceeasi factura, conduse de faimosul Mihail Moruzov. Interesant, si Archibald Gibson se nascuse la Moscova, la 3 martie 1904, si s-a integrat in mediul social romanesc pana acolo incat s-a casatorit cu o romanca sadea, despre care avem toate motivele sa fim convinsi ca-i fusese strecurata in pat de serviciul secret roman. In februarie 1941, cand Marea Britanie a rupt relatiile diplomatice cu Romania, aceasta a lasat de izbeliste o casatorie care nu-i mai pria si a refuzat sa-si urmeze sotul la Istanbul, unde se repliase mai toata reteaua britanica de spionaj din spatiul balcanic. Totusi, relatiile lui Archibald Gibson cu Bucurestii nu s-au intrerupt nici o clipa. In calitate de reprezentant oficial al SOE in Turcia, a fost permanent la curent cu tot ce se intampla remarcabil in viata politica, sociala si economica a Romaniei. Printre cei ce ii furnizau informatiile de rigoare, toate de prima mana, s-au numarat ziaristul elvetian Karl Gyr - Charles Gyr dupa iesirea Romaniei din alianta cu Reichul nazist - si fostul deputat liberal Constantin Bursan. Naveta acestora intre Bucuresti si Istanbul, practicata cu voia Serviciului Special de Informatii roman, condus de data aceasta de Eugen Cristescu, a ramas consemnata documentar si, mult mai tarziu, si unul, si celalalt au fost luati la intrebari de Securitate. Nu s-a mai tinut cont de faptul ca ambii colaborasera cu un aliat al Uniunii Sovietice. Karl Gyr a fost retinut aproape cinci ani in ancheta, dar n-a comparut in fata vreunei instante din lipsa de probe valide, fiind apoi expulzat. In schimb, Constantin Bursan a decedat in detentie, in spitalul penitenciarului Vacaresti la 18 ianuarie 1952. TURTIT DE VINUL DE MURFATLAR. Dintre ziaristii britanici in trecere prin Romania, unii au fost tratati cu consideratie, iar altii nu. In ciuda faptului ca Marea Britanie, impreuna cu Franta, garantasera frontierele romanesti si se putea presupune ca functiona intre Londra si Bucuresti o alianta militara de facto. Astfel, in august 1939, cu numai cateva zile inainte de declansarea celui de-al doilea razboi mondial s-a intamplat sa descinda in Romania asa-zisul ziarist englez Ralph F. Hoddinott, acreditat de o publicatie obscura din Oxford, de care Directia Presei de la Bucuresti nu avea cunostinta. Functionarul superior Ion Dragu, care gestiona relatiile ziaristilor straini cu Ministerul Afacerilor Straine si apoi cu Ministerul Propagandei Nationale, a si comunicat aceasta nedumerire Directiunii Politiei de Siguranta. Hoddinott venea din Polonia, insa resedinta lui permanenta se afla la Atena. Curios, in tara cu care aveam frontiera directa atunci il interesase centura de fortificatii dintre Stanislawow si Lwow, care ar fi trebuit sa bareze un atac declansat de sovietici. In Romania, sub pretextul cercetarii antichitatilor din Dobrogea, a incercat sa ajunga in Cadrilater, pe linia fortificatiilor dintre Turtucaia si Sabla. Si se ridica intrebarea: Ce voiau sa stie englezii, de fapt? Daca Polonia va putea sa reziste unui razboi purtat pe doua fronturi, cu germanii in vest si cu rusii in est? Daca bulgarii ar fi putut sa strapunga fortificatiile romanesti din Cadrilater? In toamna lui 1940, nu se poate uita, Londra a salutat revenirea Cadrilaterului in componenta Bulgariei. Luat in primire de comisarul A. Gheorghiu, seful politiilor din Eforie, Carmen Sylva si Techirghiol, Ralph Hoddinott a sfarsit prin a da totul din el. Dupa ce l-a impins intr-o carciuma si l-a imbatat tun, comisarul Gheorghiu l-a interogat cum a vrut si a aflat ca englezul, departe de a fi ziarist, era agent al Intelligence Service si a obtinut de la el chiar si adresele celor doua cutii postale de la Atena, spre care erau indrumate rapoartele lui si ale altor britanici din sud-estul european, cu o indeletnicire identica. Una era plasata pe Str. Homer nr. 17, iar cealalta pe Str. Sira nr. 60. In cele din urma, Ralph Hoddinott a fost transportat sub escorta la Bucuresti, peripetiile lui ulterioare invaluindu-se in clarobscur. JOCUL TELEGRAMELOR INVENTATE. Nici M. H. Lovell, corespondent temporar al agentiei Reuter la Bucuresti, nu a avut aici un trai linistit. A fost expulzat in martie 1940, pentru tentativa de a produce zazanie intre Romania si Reich, intr-un moment cand diplomatiei bucurestene numai asta ii mai lipsea. Totul a plecat de la o telegrama interceptata de Siguranta, in care acuzase Germania ca ar fi adresat Romaniei un ultimatum. Scenariu identic cu cel montat de englezi si in primavara lui 1939. Presa bucuresteana n-a facut pu-blica stirea si nici presa britanica nu a gasit de cuviinta sa dea incidentului vreo amploare. Dupa stiinta noastra, numai ziarul in limba ebraica din Palestina, Haboker, a incercat sa explice cele intamplate la Bucuresti: ""Dl M. H. Lovell, ziarist englez si corespondent al agentiei Reuter - preciza aceasta gazeta - , a fost arestat pe neasteptate de politia din Bucuresti si tinut in arest patru ore, dupa care a fost expulzat peste frontiera ungara. Sir Reginald Hoare, ministrul Marii Britanii in Bucuresti, a prezentat o nota de protestare ministrului de externe Gafencu. Se crede ca aceasta expulzare a fost provocata de intrigi naziste, care aveau drept scop inlaturarea influentei engleze si franceze in Romania. Iata cum s-au petrecut faptele: atasatul comercial al Germaniei la Bucuresti, Arthur Konradi, a comunicat lui Luvil ca dr. Clodius, delegatul economic nazist in Romania, ar fi inaintat guvernului roman un ultimatum. Luvil s-a grabit sa trimita aceasta stire secreta la Londra. Indata ce aceasta a fost data publicitatii, Legatia Germaniei de la Bucuresti a protestat telefonic pe langa guvernul roman. Luvil a fost invitat la Ministerul Propagandei Nationale. In timp ce astepta pe coridor a venit si corespondentul agentiei germane DNB, care a inaintat un nou protest. Dupa aceasta, Lovell a trimis la Londra o dezmintire oficiala din partea guvernului roman, crezand ca afacerea s-a terminat. A doua zi, Luvil a fost din nou chemat la MPN, de unde a fost arestat si expulzat. El a fost invinuit ca ar fi trimis o alta telegrama asupra sperantelor Germaniei de a rasturna guvernul Tatarescu si de a aduce in loc, ca sef al guvernului, pe Vaida-Voevod. Lovell sustinea ca nu a trimis niciodata o astfel de telegrama. Intre timp, autoritatile romane nu au permis nimanui din partea Legatiei Angliei de a da ochii cu el. Enigma celei de-a doua telegrame nu a fost inca dezlegata. Un singur lucru este cert: Lovell nu a trimis-o. Astfel, nazistii nu se dau in laturi de la nici o falsificare sau inselaciune pentru a compromite pe englezi in tarile neutre."" Intr-adevar, nu era prima data cand propaganda britanica fabrica ultimatumuri germane inexistente. A doua telegrama totusi putea fi un rod al intoxicarilor elaborate in anturajul lui Arthur Konradi, despre care mult mai tarziu s-a aflat ca dirija intreaga retea germana de spionaj din spatiul roman. Cu toate ca o paralizie contractata cu vreo doi ani in urma il tintuise pe toata viata intr-un fotoliu rulant. Mai mult noroc a avut Cedric Salter, luat in colimator de politia legionara in toamna lui 1940 fara o motivatie precisa. Acesta dorea sa se casatoreasca cu Ana Ciorescu, zisa Nelly, pe care o angajase ca secretara si cu care traia de aproape un an in concubinaj. Politia o considera o ""demimondena"", fara sanse de a se cupla legal cu englezul, deoarece acesta era casatorit si in Anglia si se afla intr-un proces de divort a carui sentinta nu se mai pronunta. Era prea putin spre a fi agatat de ciracii lui Horia Sima si cei ramasi in Directia Presei si dupa abdicarea lui Carol al II-lea, mai pastrand in ei un rudiment de civilitate, au intervenit cu promptitudine in favoarea lui Salter: nu ne amestecam in viata particulara a individului. Fara dificultati notabile au patruns pe teritoriul roman si l-au parasit ziaristii britanici Patrick Francis Maitland (The Times) si Serge Nabokoff (Daily Mirror). Sau americanii Daniel Luce, corespondent pentru Europa Centrala si de Est al publicatiilor Life, Fortune si Time, si Reuben H. Markham, reprezentantul de la Bucuresti al agentiei Associated Press. VINOVATI SAU NEVINOVATI? De altfel, ziaristii americani calcau pe aceste meleaguri indepartate mai rar, insa in unele cazuri nu au scapat nici ei de dizgratia autoritatilor romanesti. Semnificativ a fost cazul lui Walter Duranty, corespondentul itinerant al lui The New York Times. Accentuand asupra frecventelor lui calatorii la Moscova, in calitate de emisar al presedintelui Roosevelt, Directia Presei de la Bucuresti il caracterizase succint intr-o nota de uz intern: ""Refuza intotdeauna sa aiba contacte oficiale si se documenteaza dupa cum ii place"". Sistemul nu a placut, dimpotriva, a starnit suspiciuni si nu i-a priit. In mai 1939, intr-o corespondenta preluata de NANA - Asociatia agentiilor de presa din New York - si aparuta in mai multe ziare de peste Ocean, afirmase ca ""armata romana nu este pregatita de razboi"", relatarea continand si unele date din categoria secretelor militare. Cand razboiul batea la usa, o asemenea afirmatie nu putea decat sa aduca prejudicii majore autoritatilor de la Bucuresti. Nu intamplator, Walter Duranty a fost invitat sa plece din Romania. De asemenea, sub efemerul regim legionar a fost determinat sa plece din tara si ziaristul american Winston Burdett. La Bucuresti se cuplase cu italianca Lea Schiavi, corespondenta cotidianului milanez La€™Ambrosiano. In ianuarie 1940, aceasta primise autorizatia Marelui Stat Major sa viziteze fortificatiile de pe Nistru, in rest petrecandu-si timpul la Hotelul Esplanade din Bucuresti, in octombrie 1940 a plecat impreuna cu Winston Burdett la Ankara, unde a fost asasinata de un comando al Gestapoului. Asta insemna ca oriunde s-ar fi miscat tara dupa ea si o coada, ferm hotarata sa-i faca de petrecanie. Despre amantul ei de peste Ocean nu a mai ajuns nici o veste in Romania. URMA SCAPA TURMA. Dupa instalarea regimului legionar si preluarea fraielor statului de catre generalul Ion Antonescu, circulatia ziaristilor anglo-saxoni pe la Bucuresti s-a diminuat considerabil, in locul acestora insinuandu-se germanii si italienii. Ultimul ramas pe pozitii a fost ghinionistul Frank Edward Stevens, intrat si el pe mana Securitatii, insa mult mai tarziu. Se nascuse la 28 februarie 1883, la Moulton, Alabama, SUA, ca al patrulea fiu al lui James si al Eupheniei. Dupa o copilarie marcata de privatiuni, se inrolase in 1908 in armata americana, urmand in paralel cursuri liceale si universitare. Totodata a intrat in contact cu organizatia YMCA, fiind trimis ca reprezentant al ei in Franta, dupa incheierea primului razboi mondial. In 1922 a descins in Romania, unde a fost angajat ca instructor de educatie fizica la ONEF, iar peste doar cativa ani a cumulat si functia de secretar general al filialei YMCA din tara. Din 1927 pana in 1941, in calitate de corespondent acreditat la Bucuresti, a colaborat la importante cotidiene si agentii de presa americane si britanice, intre care amintim International News Service, Reuter, The Consolidated Press of America si United Press. Publicatia la care a colaborat cu prioritate a fost Christian Science Monitor, editia din Boston. In primavara lui 1940 era presedintele Asociatiei Presei Straine din Bucuresti, bucurandu-se de o consideratie deosebita si din partea colegilor, si din partea autoritatilor. Practic, era singurul ziarist strain care putea sa-si transmita corespondentele fara a fi cenzurat. Necazurile lui au inceput in toamna aceluiasi an 1940, mai exact la 3 septembrie, cand a transmis pentru United Press o stire evident falsa: ""Antonescu a acceptat mandatul de prim-ministru si a dat ordin sa se traga asupra Palatului Regal!"". Astazi cunoastem destula istorie ca sa stim ca rocada puterii a decurs altfel. Drept urmare, legatura prin telefon cu strainatatea i-a fost taiata. Avea prieteni la Societatea de Telefoane, care nu-i deturnau apelurile prin circuitele Sigurantei, dar la 7 septembrie 1940 s-a decis sa fie supus si el unei cenzuri drastice. In continuare s-a intamplat ceva extrem de ciudat: desi nu mai expedia in strainatate nici un fel de corespondenta, presa americana ii atribuia diverse articole saturate de fantezii. Nici el nu intelegea mai nimic din tot ce se intampla. In martie 1941, serviciul Controlul Strainilor a refuzat sa-i mai prelungeasca termenul de sedere in tara, insa Directia Presei a apreciat ca nu era cazul sa se procedeze necugetat cu singurul ziarist american care mai exista la data aceea in Romania. Totusi, Directia Generala a Politiei nu a cedat. In aceeasi primavara, dupa plecarea englezilor din Bucuresti, Asociatia Presei Straine a fost desfiintata si inlocuita cu Uniunea Presei Straine, condusa de acum de germani. SFARSIT DE ETAPA. Frank Edward Stevens a refuzat sa se inscrie in noua structura profesionala. La 31 iulie 1941, prin Petre Ilcus, Directia Presei a reusit sa-l scuteasca de expulzare si a recomandat iar politiei sa-i acorde posibilitatea de a ramane in tara, insa ""fara dreptul de a exercita o profesiune"". In felul acesta a putut sa-si prelungeasca sederea in Romania pana in decembrie 1941, cand si relatiile diplomatice cu SUA au fost intrerupte. La inceputul anului 1942, impreuna cu intregul personal al Legatiei americane de la Bucuresti, Frank Edward Stevens a plecat mai intai la Istanbul, apoi peste Ocean, unde a fost contactat de Biroul de Servicii Strategice (OSS) ca specialist in problemele romanesti. Iar dupa 23 august 1944 va reveni in Romania, in cadrul Misiunii Militare Americane. Nu-si inchipuia ce-l asteapta. INTALNIRI DE TAINA
""Marti seara, 30 octombrie, a avut loc in casele lui Alexe Gheorghiu, din Str. Dianei 5, o masa politica intima, la care au participat generalul Ilie Steflea, fostul sef de stat major al lui Antonescu, Frank Stevens, Balan, secretar general la Ministerul de Finante, si dna Popescu, fiica lui Stelian Popescu. Cei prezenti - care de fapt sunt toti agenti in solda anglo-americanilor - au discutat indelung evenimentele si mai ales situatia interna. Dl Balan a comunicat - dupa datele avute asupra sa - stadiul in care s-a ajuns cu aplicarea Armistitiului si la cat se ridica zilnic ridicarile sovietice din Romania, indiferent sub ce forma se produc. Dl general Steflea a dat lamuriri si a comentat situatia din armata romana (...), dezvaluind felul in care se face democratizarea ostirii"" - (SSI, 7 noiembrie 1945) SPIONAJ
""La sediul societatii YMCA functioneaza o importanta agentura a Misiunii Americane. Din sursa Misiunii Americane suntem informati ca ziaristul Frank Stevens, care a revenit din nou in Capitala, a inceput o intensa activitate informativa in birourile societatii YMCA din Str. Progresului nr. 8. Este vizitat zilnic de numeroase persoane, printre care notam pe Sebastian Serbescu, directorul ziarului Semnalul, dr. Emil Belizarie, membru PNT, Vasile Stoica, secretar general al Ministerului Afacerilor Straine, Otto Gagel, mare industrias, general Socrate Mardare de la sectia culturala a MStM, Rodolfo Gliez, supus bolivian, cunoscut traficant. Rapoartele sale informative le prezinta direct lui Burton Berry, fiind colaboratorul sau cel mai apropiat in ce priveste chestiunile politice. Sursa: serioasa"" - (DGP, 3 iulie 1946)
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Trauma Ungariei: 90 de ani de la Trianon4 iunie 1920. Una di   27.05.10 16:18

Trauma Ungariei: 90 de ani de la Trianon
4 iunie 1920. Una dintre cele mai negre zile ale Ungariei. Ziua în care ministrul Agost Benard și trimisul Alfred Drasche-Lazar au semnat, la palatul Marele Trianon, ca reprezentanți ai Ungariei, tratatul de pace încheiat după sfârșitul Primului ...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Extremiștii din Ungaria protestează la Versailles,...   05.06.10 7:43

Extremiștii din Ungaria protestează la Versailles,...
Formațiuni de extremă-dreapta din Ungaria organizează vineri dimineața, la Versailles, o manifestație împotriva Tratatului încheiat acolo după Primul Război Mondial, în urmă cu 90 de ani, considerat de Budapesta o umilire națională, informează L'Express, citat de Medifax.
Pe ruinele fostului Imperiu Austro-ungar, care a dispărut în 1918, învingătorii din Primul Război Mondial stabileau, la 4 iunie 1920, prin Tratatul de la Trianon, noile frontiere ale Ungariei. Două treimi din teritoriul său și o treime din populația acesteia reveneau, prin acest document, Austriei, Cehoslovaciei, României și Iugoslaviei.
Cea de a 90-a aniversare a Tratatului de la Trianon, considerat de Budapesta o "umilire națională", urma să fie marcată vineri printr-o manifestație a extremei-drepte ungare la Versailles, în cursul dimineții urmând să aibă loc un miting la intrarea în Grand Trianon, urmată de o ceremonie la catedrală, la ora la care a fost semnat documentul, în cursul după-amiezii.
După o perioadă interbelică dominată de nostalgie și revanșism, comentează publicația franceză, "șapa de plumb a comunismului a acoperit, fără să astupe total, această rană a istoriei", adăugând că aceasta a "reapărut odată cu apariția democrației". Publicația citează, în continuare o declarație a primului premier ungar din perioada post-comunistă, Josef Antall, care afirma, în 1990, că se considera "premierul a 15 milioane de unguri", o aluzie directă la maghiarii din țările vecine.
În campania electorală din această primăvară, partidul de dreapta al lui Viktor Orban, Fidesz, care a câștigat alegerile, și formațiunile de extremă-dreapta și-au promis reciproc "repararea (acestei) nedreptăți", adoptând, la 26 mai, o lege care permite maghiarilor din țările vecine să obțină dubla cetățenie. Textul urmează să intre în vigoare în august, în pofida protestelor unora dintre aceste țări, în special Slovacia.
Ambasada Ungariei din Paris nu a luat nicio atitudine în legătură cu protestul extremei drepte ungare de la Versailles, iar consulul a fost rugat să-și petreacă ziua la birou, potrivit publicației franceze.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Secrete la Gallipoli   20.07.10 7:25

Secrete la Gallipoli
http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/secrete-gallipoli
Campania Gallipoli a avut loc în peninsula cu același nume din Turcia, între 25 aprilie 1915 și 9 ianuarie 1916, în timpul Primului Război Mondial. A fost o operațiune comună, britanică și franceză, pentru a cuceri capitala Imperiului Otoman și pentru a securiza o rută maritimă spre Rusia, țară care se simțea amenințată de turci.

Tentativa a eșuat, cu pierderi grele de ambele părți. Atacul naval al britanicilor a început la 19 februarie 1915, însă, din cauza vremii nefavorabile, asaltul a fost abandonat, după ce trei nave de război au fost scufundate, iar alte trei au fost avariate. Trupe din Australia și Noua Zeelandă câștigaseră un cap de pod la „Anzac Cove“.
Între timp, britanicii încercau să debarce în cinci puncte în jurul Cape Helles, dar s-au stabilit doar în trei, cerând întăriri. Turcii au profitat de nehotărârea britanicilor pentru a aduce cât mai multe trupe.
La Londra a izbucnit o criză politică între Churchill, Primul Lord al Amiralității, și Lord Fisher, cel care s-a ocupat de operațiunea pe mare. Fisher a cerut ca operațiunea să fie anulată. Guvernul liberal a fost înlocuit cu o coaliție și Churchill, deși eliberat din postul anterior, a rămas în Consiliul de Război. În luna august, mai multe trupe britanice au debarcat la Suvla Bay, pentru a tăia toate căile de comunicare ale Turciei. Ofensiva s-a dovedit a fi ineficientă. Consiliul de Război a decis să încheie campania, trupele britanice fiind evacuate în lunile decembrie 1915 și ianuarie 1916.
Dacă bătălia de la Gallipoli ar fi avut sorți de izbândă, ar fi pus capăt participării turcești în război. Chiar și așa, turcii au pierdut 300.000 de oameni, iar aliații 214.000, în încercarea de a-i împiedica pe turci să ocupe Rusia. Documentarul „Secrete la Gallipoli“, care va fi prezentat de National Geographic Channel, vorbește despre bătălia de la Gallipoli ca fiind una dintre cele mai inutile și sângeroase din timpul Primului Război Mondial.
Însă rămășițele acestui conflict în care și-au piedut viața zeci de mii de oameni nu se găsesc doar pe pământul stropit cu sânge al Turciei, dar și pe fundul apelor. După aproape un secol de la această luptă, exploratorul subacvatic Dr. Robert Ballard, cel care a descoperit urme ale Titanicului, a adunat povestiri de mult pierdute din campania din Gallipoli pornind de la epavele găsite pe fundul mării.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Serviciile Secrete românești lovesc în spionajul...   10.08.10 2:50

Serviciile Secrete românești lovesc în spionajul...
A fi ministru plenipotențiar austro-ungar în România în anul 1914 era o misiune mai mult decât dificilă. O misiune ingrată și cu șanse minime de final cordial. Iar Austro-Ungaria pare conștientă de acest fapt în momentul în care, în 1912, îl numește pe Ottokar von Czernin ca reprezentant diplomatic al intereselor dublei-monarhii la București. Peste doi ani, cariera ministrului plenipotențiar austro-ungar în România e pusă sub semnul întrebării. Serviciile Secrete Românești pun mâna pe servieta sa, în care se găsea lista informatorilor români recrutați de spionajul austro-ungar!

Anii 1912-1913 au marcat o schimbare fundamentală a atitudinii României față de Dubla Monarhie, o dată cu desfășurarea Războaielor Balcanice, în urma cărora România a câștigat Cadrilaterul. Impactul psihologic al acestei victorii era dublat și de o semnificație politică: intrarea României în război a însemnat un pas decisiv în ruperea legăturilor cu Puterile Centrale și, în special, cu Austro-Ungaria.
Prezența trupelor române în Bulgaria declanșa un conflict împotriva voinței austriece. La sud de Dunăre se discuta, practic, chestiunea Ardealului. Astfel se explică și nemulțumirea opiniei publice românești după încheierea Păcii de la București din 10 august 1913. Nu un teritoriu din sudul Dobrogei, care nu aparținuse niciodată României, constituise miza războiului, ci Transilvania, eternul ideal românesc.
Extrem de sensibila chestiune a Transilvaniei rămăsese nerezolvată la sfârșitul secolului al XIX-lea, după declanșarea mișcării memorandiste din 1892. Începând cu anul 1905, noii conducători ai mișcării naționale românești adoptau activismul, ca mijloc de luptă, cerând autonomia Ardealului și dreptul locuitorilor de aici de a-și decide singuri soarta.
Cinci deputați români activau în 1910 în Parlamentul de la Budapesta, iar până în preajma declanșării Primului Război Mondial am avea impresia că nu se întâmplă nimic deosebit în planul relațiilor româno-ungare.
Ziarul „Rumänischer Lloyd” (unul dintre ziarele în limba germană editat la București, cu un puternic impact pe plan extern) prezintă un început de an 1914 destul de tumultuos în planul negocierilor româno-ungare. Niciuna dintre părți nu voia să cedeze. Românii ar fi dorit 70 de mandate în Parlamentul de la Budapesta și un tratament asemănător cu cel de care se bucurau cehii din partea austriecilor. Chiar dacă contele Tisza știa că cererile românilor sunt îndreptățite, nu putea să le dea dreptate. Ar fi fost contrar uzanțelor diplomatice și contrar intereselor politice ale țării sale.
Așa că, încă din lunile ianuarie-februarie ale anului 1914 negocierile româno-ungare se încheiau cu un eșec. Cum Ungaria era asociată Austriei, opinia publică românească le „ura” pe amândouă. Pe una, direct, pe cealaltă, indirect. Iar contele Ottokar von Czernin, un aristocrat din Boemia, asociat unui austriac, putea fi întâmpinat la București la modul contradictoriu: cu antipatie și cu speranță. Antipatie, pentru că reprezenta interesele austro-ungare, și speranță pentru că, numai prin mijlocirea și înțelepciunea lui, mai exista o posibilitate de a îndrepta relațiile româno-ungare, poate chiar de a obține mult-dorita autonomie a Transilvaniei.
Omul Arhiducelui

Ziarul „Rumänischer Lloyd” (Lloydul românesc) îl prezintă pe Czernin drept simpatizant al cauzei românești. Pe lângă calitățile sale diplomatice și simțul politic de necontestat, Czernin avea și defecte: spre exemplu, înțelegea prea puțin, aproape deloc, limba ungară. În plus, în privința situației politice și economice din România, ambasadorul face confuzii: într-o discuție cu arhiepiscopul catolic Raymund Netzhammer, contele își exprimă regretul că religia lui Carol I nu era „pe calea Vienei”.
Era atât de puțin informat Czernin despre religia catolică a regelui nostru? Altfel, cum se explică faptul că îl credea pe Carol I drept protestant, iar pe regele Ferdinand I al Bulgariei, drept „convertit la altă religie”?
Desigur că situația cunoștințelor lui Czernin s-ar fi putut îmbunătăți dacă timpurile ar fi fost mai liniștite. Acest lucru nu se întâmplă: la 18 iunie 1914 are loc atentatul asupra arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei.
Era pretextul declanșării Primului Război Mondial. Ottokar von Czernin este deplin afectat de acest eveniment deoarece fusese întru totul omul arhiducelui, fiind, din acest motiv, nu prea bine văzut la Ministerul Afacerilor Externe. Influența lui era notorie și se știe că întreținea o legătură personală și epistolară cu moștenitorul tronului. Este momentul în care cariera lui Czernin la București era salvată doar grație intervenției personale a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena. Această carieră fragilă este pusă din nou sub semnul întrebării în octombrie 1914, într-o zi în care, în ­cursul unei vizite, ambasadorul lasă servieta sa diplomatică cu prețioase documente în mașina cu care se deplasa. Un act de uitare, de neglijență? Nu neapărat, dacă Serviciul Român de Informații și Contrainformații nu ar fi fost, în permanență, pe urmele lui Czernin.
Filajul la care era supus ambasadorul se intensificase mai ales după ce Serviciul Secret descoperise un fapt inedit: Victor Verzea, șeful serviciilor poștale, transmitea lui Czernin codul de descifrare al telegramelor corespunzătoare corespondenței comandanților militari și oamenilor politici. Așa că servieta uitată a lui Czernin constituia ocazia ideală pentru o revanșă. Iar Serviciile Secrete au chiar noroc: în servietă se găsea cifrul diplomatic și o listă a informatorilor recrutați de spionajul austro-ungar. Agenții români au sustras rapid documentele din servieta lui Czernin la un atelier fotografic. Apoi, poliția returnează servieta „intactă”, pretextând că fusese găsită asupra unui hoț.
Czernin mulțumește autorităților române pentru profesionalism și își păstrează încrederea că evenimentul respectiv fusese unul nesemnificativ și izolat. Ca urmare, timp de doi ani, până la intrarea României în război de partea Antantei, vor fi știute cu ușurință toate comunicările dinspre și înspre Viena. Contele mușamalizează evenimentul și păstrează, pe mai departe, relații cordiale cu Viena. Cum de se bucura contele de atât de multă trecere la Curtea de la Viena? Sau chiar el furniza informații care țineau, mai degrabă, de activitatea unui spion, iar acum se afla în postura de spionat?
Episodul are și un epilog: fotografiile documentelor sustrase în toamna anului 1914 au fost găsite în podul casei în care locuise Ionel Brătianu, la începutul anului 1917, când Bucureștiul se afla sub ocupația trupelor lui Mackensen. Autoritățile române nu au luat măsuri decisive pentru a-i aresta pe spionii de pe listele lui Czernin, ci i-au pus doar sub o supraveghere mai strictă. În privința lui Czernin, este cert că uitarea unei serviete într-o mașină, în București, în octombrie 1914, nu i-a produs îngrijorare. Altfel, cum ar fi povestit atât de inocent și degajat acest incident în Memoriile sale?
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor : 135913
Data de inscriere : 15/12/2005

MesajSubiect: Primul Război Mondial va lua sfârșit oficial săptămâna aceas   30.09.10 10:00

Primul Război Mondial va lua sfârșit oficial săptămâna aceasta


05:18Primul Război Mondial se va termina oficial duminică, 3 octombrie, la 92 de ani după ce luptele au încetat. Această dată reprezintă momentul în care Germania va plăti ultimele despăgubiri pe care le datorează țărilor care formau la acea vreme Forțele Aliate.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Primul Razboi Mondial   Astazi la 18:33

Sus In jos
 
Primul Razboi Mondial
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 2 din 14Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3 ... 8 ... 14  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Forum Informativ :: Razboi-
Mergi direct la: