Calarasu[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Calarasu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.11.13 12:10

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Calarasu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.11 8:51

Evadarea dintre morți: ”Ăsta mișcă un picior. Dă-l înapoi”

Andrei Călărașu a fost aruncat în iunie 1941 într-un tren și a
coborât, șase zile mai târziu, în patru labe, orfan și cu o rezervă
inepuizabilă de lacrimi. Când a pus piciorul în vagonul întunecat tras
pe o linie secundară a gării din Iași, în 1941, Andrei Călărașu era
încă Bernard Gropper, avea 19 ani și doar o idee vagă despre ură. Ura
aceea care, din când în când, mai vopsea cruci pe casele evreilor, ca
într-un Vechi Testament rescris după chipul și asemănarea fantomelor
antisemitismului care bântuiau lumea.


Biografia
rotundă a lui Andrei Călărașu, unul dintre regizorii importanți ai
României postbelice, a fost pe punctul să rămână un simplu arc de cerc
în vara lui 1941. Anul acela cât un salt în apele fierbinți și tulburi
ale infernului, cu o lume închisă ermetic între pereții demenței și ai
abjecției.

Bernard Gropper a sfârșit acolo, pe traseul demonic Iași-Călărași,
într-un tren ca un carusel al morții pentru mii de evrei. La capăt,
după șase zile biblice, a ieșit afară, târându-se în patru labe,
altcineva, un supraviețuitor, o imensă durere și un pariu-antidot: să
înlăture drama și să trăiască o viață râzând. Sub un nume nou și o
zodie mai fericită. Andrei Călărașu are astăzi sinceritatea celui pe
care doar un noroc fantastic l-a strâns ferm de mână și l-a adus în
tabăra viilor.

Pentru că, nici măcar după 70 de ani, nu înțelege de ce destinul său a
fost întins până în punctul în care a fost gata să cedeze. O întrebare
cât un exercițiu retoric: poți să accepți faptul că tatăl și fratele
tău sunt uciși din ambiția unor scelerați cu halucinații mesianice și
imaginații diabolice? Andrei Călărașu ne oferă singurul răspuns
posibil, “Mă iertați un sfert de oră”, apoi își coboară fața în palme
și izbucnește în plâns.

ULTIMA AMĂGIRE

”Mergem undeva, o să vă fie mai bine”

Când l-a văzut pe tânărul de 15 ani, îmbrăcat în cămașă verde și cu o
eșarfă prinsă în diagonală, rostind cu patos “aici Garda și Căpitanul”,
domnul Leibovici, proprietarul locuinței unde familia Gropper stătea cu
chirie, s-a speriat atât de tare încât a leșinat. În ziua aceea,
Bernard a luat o bătaie soră cu moartea de la tatăl său. Era 1937 și
tânărul abia începea să înțeleagă că, atunci când vine vorba de
legionari, evreii nu pot glumi. Din spatele uniformelor verzi rânjea o
ură teribilă.

Bernard evada din această lume greșită agățându-se de sufletul său de
artist, virusat pentru totdeauna de inocența “Vagabondului” lui
Chaplin. Cel de-Al Doilea Război Mondial bătea la ușă, iar tânărul
Gropper le monta puștilor de pe strada Sfântul Theodor din Iași
spectacole de teatru. “Iașiul era un oraș cultural și cosmopolit,
stăteam împreună cu românii creștini, învățam împreună. Erau și oameni
răi care mânjeau casele evreilor cu cruci și ziceau: ”Aici stau
jidani”, ca să știe să îi atace, după aia, cine trebuia. Erau însă și
oameni cumsecade, care ne apărau: ”Mergeți afară, aici nu mai sunt
jidani, Lăsați-ne în pace!”.
La despărțire, într-un beci

Când războiul s-a prăvălit ca o boală incurabilă peste destinul
României, Bernard Gropper nu simțise încă aversiunea celorlalți. Tatăl
său administra un depozit de benzină în oraș, situația financiară a
familiei era mai mult decât bună, nimic nu anunța represiunea teribilă
pregătită cu minuțiozitate, departe, în laboratoarele fasciste. Când au
început bombardamentele în iunie 1941, aripile antisemitismului erau
gata să se deschidă larg.

Atunci, tatăl lui Bernard a făcut ceva ce se face de obicei la marile
despărțiri: “Suna alarma des în Iași. Stăteam în beci, eram îmbrăcați
foarte gros. Am fost anunțați să mergem la chestura de poliție. Mama
mea a murit pe când eu aveam opt ani. Tata ne-a zis: ”Copii, eu am
lucrat toată viața, am tot strâns, am trei milioane de lei”. Și a
început să ne împartă, tu primești asta, tu primești asta. Avea un ceas
Longines de aur și mi l-a dat mie. Eram foarte mândru și un pic
inconștient, mi l-am agățat, pe loc, în piept”.

Familia Gropper știa că nu se află în cea mai bună dintre lumile
posibile, dar se simțea în siguranță. “Noi primisem ”bilete de voie” și
credeam că nu ni se va întâmpla nimic. Când le-am ridicat am fost
tratați frumos. Ni s-a spus să ne ducem acasă, că nu mai avem nicio
grijă”. În ziua aceea, 29 iunie 1941, o lume se prăbușea. Averea
strânsă într-o viață de tatăl lui Bernard era lăsată în urmă, într-un
beci ferit de bombardamente. Destinele familiei Gropper mergeau mai
departe, încolonate, spre chestură, spre gloanțe, spre moarte.

“Mergeam pe stradă, era ora 14, și tot timpul ne împungeau cu baioneta.
Eu am fost împușcat într-un picior, lovit cu patul armei în cap. În
chestură am intrat, plin de sânge, în patru labe, dacă erai în picioare
puteau să te împuște. Am stat pe jos, până seara”. Apoi, decizia a
căzut ca o ghilotină: se pleacă la gară. Evreii încă nu bănuiau nimic.
“Mergem undeva, o să vă fie mai bine”, erau singurele cuvinte pe care
evreii le auzeau, cuvintele care s-au auzit de atâtea ori în istoria
lor. Cuvinte pe care Andrei Călărașu le repetă obsesiv, aproape înecat
de propriile lacrimi. “O să vă fie mai bine...”.
ULTIMUL SUPRAVIEȚUITOR

Miracolul: din nou printre cei vii

Istoria trenurilor care au plecat din Iași la acel sfârșit de iunie
1941, ticsite de evrei și mirosind a bălegar, văr nestins și moarte, a
rămas o ecuație cu multe necunoscute. Microscopul istoric s-a oprit de
prea puține ori asupra Holocaustului românesc, iar atunci când a
făcut-o pogromul de la Iași a fost subiectul sensibil și evitat. În
săptămânile trecute, EVZ v-a prezentat doi supraviețuitori ai trenului
Iași-Podu Iloaiei, Iancu Țucărman și Leonard Zăicescu.

Andrei Călărașu e exemplul rar al celuilalt traseu al morții:
Iași-Călărași. E ultimul supraviețuitor care a trăit până acum. Trenul
care a mers pe ruta aceasta are povestea cea mai dură, cea mai lungă,
cea mai puțin cunoscută. Câteva mii de evrei au fost urcați atunci în
vagoane, destinați unui drum ca o moarte sigură și lentă. Mai puțin de
o mie s-au mai întors acasă, după șase luni petrecute într-o colonie la
Călărași.

Căutătorii de aur: smulgerea dinților și tăierea degetelor

Printre ei, Andrei Călărașu, al cărui nume nou poartă amprenta veșnică
a timpului când s-a născut a doua oară. Călărașu își amintește, încă
îngrozit, sadismul semenilor săi: “De la chestură am mers la gară, unde
ni s-a spus să ne culcăm cu fața în sus, așezați pe spate pe niște
lespezi de piatră”. Scena care urmează ar avea loc greu și în
producțiile horror care satisfac astăzi pofta de macabru: “Au venit
niște oameni, nu știu ce erau, se uitau cine are dinți de aur în gură
și îi scoteau cu un clește”.

O simfonie de gemete, țipete disperate și glasuri înecate în sânge
răzbat în memoria lui Andrei Călărașu. Firul demenței nu mai avea
capăt. Doar un ghem imens de nebunie se desfăcea la infinit: “Celor
care aveau inele, le-au tăiat degetele, pentru a nu se mai chinui cu
smulsul bijuteriilor”. După operațiile performate pe viu de chirurgii
urii antisemite, a urmat îmbarcarea în vagoane, aproape de miezul
nopții.

O precizare: cei sortiți pentru Podu Iloaiei au avut o soartă mai puțin
dură. Acolo, imediat după urcarea evreilor în tren, s-a pornit.
“Expresul” de Călărași a forțat însă toate limitele imposibilului. După
îmbarcare, s-a așteptat, ore în șir, ca într-o gară de la capătul
omeniei. S-a așteptat, fără speranță, doar pentru a primi izbăvirea,
prin moarte.

”Eu am băut urina cuiva, cineva a băut urina mea”

“Nimeni nu mai știa ce e cu el, toată lumea era nebună, era îngrozită.
Eu am băut urina cuiva, cineva a băut urina mea, a fost ceva groaznic.
Din cauza căldurii și îngrămădelii, oamenii urlau. Dacă scoteai mâna pe
geam, cerșind apă sau aer, ori te loveau, ori îți tăiau mâna. După o
oră sau două, am leșinat. N-am mai știut ce a fost cu mine. Era un
miros acolo, de cadavre, de urină și de materii fecale, ceva
îngrozitor. Spre dimineață, mai simțeam doar trenul cum se oprește din
loc în loc”. Garnitura spre Călărași a plecat în zori. Vagoanele erau
deja ticsite de cadavre.

Andrei Călărașu își mai amintește, ca prin vis, doar de atmosfera de
spital psihiatric din vagon, cu nebuni sărind peste corpuri inerte și
cu zeci de cadavre alunecând afară, la deschiderea ușilor. ”Trenul
morții” Iași-Călărași oprea, din loc în loc, pentru a “descărca” evreii
morți. Lângă Roman, Andrei Călărașu a fost pe punctul de a ceda
definitiv. Împușcat în picior, semi-conștient, incapabil să mai
articuleze cuvinte, s-a prăbușit în afara vagonului, alături de
cadavre, atunci când ușile s-au deschis. “Erau pregătiți să ne îngroape
chiar acolo, lângă tren. Atât am auzit: ”Ăsta mișcă un picior, dă-l
inapoi”. Asta a fost salvarea mea”.
UN ÎNGER ÎNFIAZĂ UN ORFAN

"Lasă, mamă, că o să te cresc eu...”

“Pe tatăl și pe fratele meu nu i-am mai văzut niciodată. Au urcat în
același tren cu mine, dar după ce am leșinat n-am mai știut nimic. Am
trăit luni de zile cu speranța că au fost duși într-un lagăr, că au
scăpat. Nici acum nu știu unde sunt îngropați. Din familia noastră a
mai supraviețuit doar sora mea”. Sunt rânduri pentru cei care neagă
Holocaustul, dar mai ales pentru cei care vor să știe. “La Roman s-a
vrut deschiderea vagoanelor, dar cei responsabili au refuzat, motivând
că jidanii au tras în armată. În familia noastră, n-a avut nimeni
pistol niciodată! Pentru ce am suferit atât? Pentru ce? Pentru ce?”,
își strigă Călărașu deznădejdea.

La mijlocul celor mai teribile suferințe, există întotdeauna și o rază
de lumină. Pentru supraviețuitorul de astăzi ea are un nume și un chip:
Viorica Agarici, șefa organizației de Cruce Roșie din Roman și unul
dintre cei 54 de români Drepți între Popoare. În noaptea lui 2 iulie
1941, femeia a auzit gemetele evreilor aflați încă în viață în trenul
morții și a insistat ca aceștia să primească mâncare și apă. Viorica
Agarici l-a salvat, fără să-i pese că e evreu. Istoria a fost însă, din
nou, crudă: trenul a mers mai departe, Călărașu a ajuns într-un lagăr,
în orașul al cărui nume a ales să-l poarte, întru neuitare, au urmat
luni de mizerie și suferință, apoi destinul l-a achitat inexplicabil.

Viorica Agarici a obținut recunoștința veșnică a evreilor pe care i-a
salvat de la moarte și ura celor pe care îi considera “ai săi”: românii
din Roman n-au iertat-o pentru “greșeala” comisă și au forțat-o să
plece din oraș. Călărașu n-a mai văzut-o niciodată. Când s-a întors la
Iași, în casa lor nu mai era nimic. Atunci, un al alt înger a coborât
în viața lui și l-a înfiat: ”M-a văzut o vecină, o creștină, o femeie
extraordinară, m-a văzut amărât cum eram și mi-a spus așa: ”Lasă, mamă,
că o să te cresc eu...””.

DINCOLO DE SECURITATE ȘI DE ISRAEL

Ultimele pagini dintr-un roman de dragoste trăită

Mai târziu, Andrei Călărașu a ajuns regizor. Și mai târziu, n-a vrut să
semneze pactul cu Securitatea. În 1965, după ce apucase să spună că
fiica lui Dej, care se imagina pe sine o mare actriță, nu are pic de
talent, după ce fusese dus în pădure, legat la ochi, pentru o
”discuție” lămuritoare, după ce fusese umilit, marginalizat, urmărit,
chinuit, comuniștii l-au lăsat, și la presiunile ambasadorului
israelian la București, să plece la Tel-Aviv.

În Israel, Andrei Călărașu a pus bazele televiziunii. Când a revenit în
România, la începutul anilor 80, pentru un film despre comunitatea
evreiască, mai mult de două sute de ”ochi albaștri” l-au monitorizat.
Andrei Călărașu își răsfoiește dosarul scos recent de la Consiliul
Național pentru Studierea Arhivelor Securității și rostește, ca pe o
rugăciune: ”Ferească Dumnezeu să mai vină vreodată comuniștii la
putere!”.
Acum, la 87 de ani, mâna aceasta de om a
venit din Israel pentru a-și petrece vara acasă: ”Inima mea a fost
mereu în România”. Mai frumos decât orice secvență de film, în urma lui
rămân paginile trăite ale unei fantastice povești de dragoste. Andrei
Călărașu își atinge soția cu priviri ca niște mângâieri și încheie așa:
”Eu nu pot să dorm. Toată noaptea mă uit la ea și mă gândesc: ”Oare se
va mai trezi?”. Când adorm eu, întotdeauna, în zori, mă veghează ea.
Suntem căsătoriți de șaizeci și trei de ani”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Calarasu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.12.09 10:28

Andrei Călărasu ,
...când era de-o schioapă, a început să facă mutrisoare.
Pentru el, a-i face pe altii să rădă, era ca pentru noi toti copiii, mici, si mari, ca si cum ni s-ar fi împărtit chiholeh, sau strudel cu nuci, de Purim. Apoi, când a devenit soltic, sovav care elebora farsele cu premeditare, a trecut la boroboate...
La numai opt ani si jumătate, a rămas orfan de mamă. De mamă s-a despărtit pentru totdeauna, după ce ea a trecut în lumea celor drepti... Pariul lui Andrei cu sine, a fost o promisiune făcută LUI. Să nu plângă, să fie vesel, si, mai presus de toate, să-i facă pe ceilalti să zâmbească, să uite de necazuri. Totul se înversuna în destinul lui, să nu fie de partea lui Melpomene, a muzei tragediei. Să nu devină... "dramă"! Nu a putut să se ducă, cel putin să pună o floare pe mormântul mamei. Ea, Fie-i amintirea binecuvântată, era îngropată, la cimitirul evreiesc din Herta, judet românesc, trecut cu japca la sovietici...
Reta Sternhel, fetita blondă si cu ochi albastrii, din strada Sft. Theodor, din Iasi, care i-a fost vecină, si printre primele admiratoare, povesteste că la Andrei si momentele grave, dureroase, trecute de noi evreii din România, în anii de prigoană, erau un prilej de parodie. Le făcea copiilor din cartier spectacole, pe care le scria, le regiza si le interpreta. Le făcea proiectii de filme, si, pentru că muza aleasă de el a fost Thalia, a comediei, si, mai ales, pentru că pentru el modelul a fost Charles Chaplin, Charlot, s-a îmbrăcat odată cu o cămase verde, si-a legat în diagonală o esarfă, s-a dus la proprietar, si cu un glas dres i-a spus: ..."aici Garda si Căpitanul...". Acesta dl. Leibovici, uluit, aproape lesinat, si-a recăpătat răsuflarea si culoarea normală în obraji, numai după ce l-a recunoscut...
Mă las dus de condei, si desi intentionez să vă povestesc despre seara minunată pe care el ne-a oferit-o la Cinemateca din Tel Aviv, mă abat putin din drum. Acest om minunat, pe numele lui Bernard Gropper, artist înnăscut, a fost dus împreună cu tatăl si fratele său, sub pază armată – politisti si jandarmi – în 29 iunie 1941, la chestura din Iasi, si apoi urcati ( vă amintiti..."poftiti în vagoane!"), claie peste grămadă, 120 de oameni, în vagoane pentru vite...
În acel "tren al mortii", cum i s-a spus, au "călătorit"- 6 zile si 6 nopti, fâră apă, fâră hrană, în plină arsită, pe ruta Iasi-Călărasi. Tatăl si fratele lui au murit în acel tren sufocati...
S-a întors singur la Iasi, si-a continuat studiile, conservatorul, si când a ajuns după război, în 1950 la Teatrul Armatei, marele regizor român, omul, Alexandru Finti, sub a cărui îndrumare s-a aflat, l-a luat într-o zi de o parte, si i-a spus:.." tu să fi ca si copilul meu, că meriti, ai fost făcut orfan, esti talentat, om bun...si l-a botezat : să te cheme Andrei Călărasu, în semn de recunostiintă că în orasul acela românesc de la malul Dunării, după solutia finală a problemei tale evreiesti, tu te-ai născut din nou!"
...Asa s-a apucat, tânărul regizor de teatru si de cinema, să ne descretească fruntile, să ne facă să zămbim si să ne mai eliberăm de tern si entuziasmul comunist bine dirijat.
Andrei Călărasu, acest mare "soltic" al cinematografiei românesti, care s-a ambitionat să ne arate cu o fată mai umană, si-a început drumul cu bunul lui prieten, marele artist Mircea Crisan, realăzând în 1954 filmul "...si Ilie face sport", scenariul Alexandru Andy si M. Crisan, regia Andrei Călărasu. Au urmat apoi "A cincea aniversare" (1955), "Vultur 101" (1956)- scenariul N. Tăutu si A. Călărasu- un film comandă în spiritul epocii; "Alo, ati gresit numărul..." (1958)-scenariul S. Macovei, regia A.Călărasu, o comedie de mare succes, de public si de critică, care apropape l-au băgat pe Andrei la zdup, pentru formalism si lipsa de fermitate partinică,etc.,etc, Au urmat "Doi băieti ca păinea caldă" (1959)-despre viata noastră în întrecerea socialistă si cu fruntasi în productie, "Portretul unui necunoscut"(1960) si "Vacantă la mare", pe care Andrei ni l-a prezentat luni 9 iulie la Cinemateca din Tel Aviv.
"Vacantă la mare" este o adiere, un parfum ca o boare venită în vis, să ne amintească de tinerete si entuziasmele ei. Este revederea cu acele timpuri câstigate de noi. Nu pierdute. Când pentru a ne destinde, minunata Orchestră a Radiodifuziunii sub conducerea maestrului Sile Dinicu, ne oferea ..."din muzica popoarelor!" Andrei care era si el îndrăgostit de muzica bună, de jazz, cosmopolită si decadentă, cum era numită de priveghii culturali ai partidului, si care stia că formatia lui Sile Dinicu este asemenea renumitei dirijorului si compozitorului american Glenn Miller, s-a avântat, si-a făcut curaj si ne-a oferit un divertisment, un amestec de qui-pro-qou-uri, gaguri si naivităti, ca să ne facă să lăsăm la o parte viata din (de) lagăr, plictisul întrecerii pentru realizarea si depăsirea, si redepăsirea planului si pentru a mai lua câte o pauză în lupta de clasă, si, în apriga luptă pentru pace!
Andrei Călărasu, a filmat, după cum îi este în fire (asa a filmat si la "Alo ati gresit numărul", ca si în celelelte filme), o bună parte din secventele filmului "Vacantă la mare", în decor natural. Mamaia filmată ca un santier este un document. Tot asa faleza de la Cazinoul din Constanta, faleza si malul mării la Mamaia, Gara de Nord din Bucuresti, trenul automotor si secventa din vagonul cu care călătoresc eroii filmului.
Contributia creatoare a regizorului este dominantă în film. Scena repetitiei orchestrei, în care instrumentistii stau în bărci la malul mării (timp în care barca contrabasistului i-a apă!), este o aluzie la vizionările de aprobare în fata cerberilor culturali; momentul schimbării solistilor de la Salvamar, înlocuiti de alti salvatori, veniti de la Năvodari la Mamaia în ..."schimb de experientă"; scena muncii pe santier, "la sapă" a tinerelor arhitecte (Ana Szeles, Melania Cîrje si Ileana Dunăreanu), dovedesc măiestrie.
Filmul reuneste nume de prestigiu : H.Nicolaide si G. Grigoriu, scenariul; Imaginea Andrei Feher (excelente imagini de noapte, marea,etc.); Muzica G. Grigoriu. În rolurile principale Iurie Darie si Alex. Munte, cu vădite calităti în rolurile de comedie. Iurie Darie a onorat cu prezenta sa această seară. Cu o aparitie interesantă Ion Fintesteanu, responsabil cultural si Alexandru Repan –dirijorul orchestrei. Filmul oferă prilejul de a-i zări si pe Dem Rădulescu, Clody Berthola, Puiu Călinescu, Iolanda Mărculescu si Horia Moculescu.
Andrei mi-a amintit un alt mare artist israelian :..."haiinu teirim ve ze haia mizeman..." Am fost copii, apoi tineri, si desi a fost mai demult, Andrei n-a cedat, n-a renuntat să-si slujească semenii. Cât de puternice au putut fi resursele sale sufletesti, după tot ce a trecut acest om, în drumul lui, cu noi, si, pentru noi, ca să ne ofere bucurie!
Andrei Călărasu a sărbătorit 85 de ani. La Multi Ani Andrei!
Rog pe cei de la Arhiva Natională de Filme a României, institutie serioasă, de prestigiu, membră a Uniunii Internationale ale Arhivelor Cinematografice, si pe cei responsabili de la Uniunea Cineastilor din România, să repare, urgent, încălcarea gravă a dreptului de autor. De pe genericele filmelor sale a fost scos numele regizorului Andrei Călărasu. Este nu numai o ilegalitate. Este mai degrabă un semn de incultură. Nu poate exista nici un fel de justificare pentru această practică a fostului regim comunist. Nu se potriveste României de astăzi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Calarasu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 29.08.09 12:21

Andrei  Calarasu..


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.02.14 20:38, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Calarasu[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum