Saineanu[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Saineanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.07.11 18:27

UN SAVANT CĂLCAT ÎN PICIOARE
Destinul șocant al lingvistului, filologului și folcloristului Lazăr Șăineanu (1859-1934) a rămas pînă azi necunoscut marelui public intelectual. Cercetarea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Șăineanu, recent publicată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la București, riscă să aibă efectul unui strigăt în pustiu, căci lucrarea a ajuns doar pînă la cîțiva norocoși și e, practic, de negăsit în librării. Ne facem o datorie prezentînd informațiile cele mai semnificative pe care le pune în pagină, legat de acest subiect.

Lazăr Șain / Schein, fiul unui zidar evreu din Ploiești, a pornit cu abnegație pe calea activității intelectuale și a insistat pe învățarea cît mai profundă și nuanțată a limbii române. Și-a făcut din teza asimilaționistă un program de căpătîi, optînd să-și românizeze numele în mod oficial. Aventura existenței l-a purtat în preajma lui B.P. Hasdeu, antisemit notoriu din epocă, al cărui discipol fervent a devenit. (Duetul Nae Ionescu- Mihail Sebastian a cunoscut, iată, și stranii proiecții anticipatoare...) Profesorul Hasdeu îl ia sub aripa sa ocrotitoare pe studentul Șăineanu, ba chiar îi prefațează entuziast impresionanta lucrare de licență, Încercare asupra semasiologiei limbei române, publicată rapid la Tipografia Academiei Române și recompensată cu prestigiosul premiu Hillel, în valoare de 5.000 de lei aur. Acest prim studiu științific al tînărului evreu aprofunda importante probleme legate de tranzițiile semantice, din registrul sacru în cel profan, ale terminologiei românești.


Cu banii cîștigați din premiu, cercetătorul își continuă studiile academice la Paris, iar apoi la Leipzig, unde obține doctoratul în filologie. La întoarcerea în țară, este numit suplinitor al lui Hasdeu la Facultatea de Litere din București, însă fără a fi retribuit, întrucît, deși născut la Ploiești, era lipsit de cetățenia română, ca evreu. Pentru a putea supraviețui financiar, Șăineanu solicită o suplinire plătită, la o școală secundară. I se aprobă, în mod provizoriu, numirea pe un an spre a preda latina la cursul inferior, gimnazial, al unei școli bucureștene, cu toate că secretarul general al Ministerului Instrucției Publice, un oarecare Ștefan Mihăilescu, protestează zgomotos chiar și împotriva unei asemenea soluții efemere, amenințînd cu demisia. Un an mai tîrziu, Lazăr Șăineanu este numit profesor la universitate, pe noua catedră concepută de V.A. Urechiă și avînd o configurație științifică destul de bizară: “istoria și literatura română”. În acel moment izbucnesc însă proteste artificiale din partea opiniei publice (elevi, studenți, profesori etc.), evoluînd sub bagheta din culise a lui V.A. Urechiă, care lansează și primele grosolane rafale antisemite: “Un străin de ființa neamului nostru nu va putea deștepta în mintea și în inima generațiunii noi imaginea trecutului nostru plin de învățăminte pentru viitor. Cum va simți și va recunoaște acela pulsațiunile vieții istorice a românilor, cînd inima lui nu bate ca și a poporului românesc întreg, cînd el nu are nimic în comun cu aspirațiunile lui?”. În fața protestelor corpului profesoral, care acuza că noul coleg e lipsit de cetățenia română, Lazăr Șăineanu e obligat să-și dea demisia. Ministrul de atunci, Titu Maiorescu, i-o acceptă.

Devenise clar că, pentru a urma o carieră științifică pe deplin meritată, era necesară obținerea naturalizării. În toamna anului 1889, Șăineanu depune cererea în acest sens, spre a fi aprobată de cele două Camere ale Parlamentului. Prevederile Constituției îi impuneau candidatului o așteptare de zece ani, interval în care trebuia să locuiască în țară. Dar, între timp, ura lui V.A. Urechiă, care îl eliminase deja din sistemul universitar, îl urmărea cu insistență. Ba chiar mobilizase împotriva tînărului și sagacitatea influentului Dim. Sturdza, membru al Comisiei de indigenat. Manevrele de culise au fost dublate de acuzațiile calomnioase, importate artificial dintr-o altă sferă de dezbateri. Șăineanu încercase, într-o lucrare științifică, să explice semantic termenii “jidovi”, “tătari” și “uriași”, pe care îi punea în legătură cu khazarii convertiți la iudaism în secolul al VIII-lea, ajunși apoi, unii dintre ei, chiar și în spațiul românesc. Studiul lingvistic al cercetătorului a fost răstălmăcit, cu rea-credință, spre finalități istorico-politice și i s-a imputat că ar proclama întîietatea... evreilor în ținuturile românești (?!). Rezultatul campaniei încrucișate – una pe față, calomnioasă, și una pe dos, foarte tăioasă – a dus la respingerea cererii sale de împămîntenire, la finele anului 1891, în plenul Senatului, cu un scor copleșitor: 79 la 2.

După doi ani, în 1893, petiția a ajuns la Camera Deputaților. Autorul apucase între timp să publice alte două cercetări semnificative: Istoria filologiei române și Ioan Eliad Rădulescu ca grămătic și filolog. Ținîndu-se cont de aceste atuuri – precum și de intervenția binevoitoare a regelui Carol I pe lîngă primul-ministru Lascăr Catargiu – solicitarea de naturalizare a lui Lazăr Șăineanu este acceptată cu 76 de voturi contra 20.

Situația sa revine așadar spre aprobare în plenul Senatului, în aprilie 1895. Petiționarul a depus, personal sau prin intermediul profesorului Hasdeu, insistente diligențe pe lîngă mai-marii vremii: președintele Senatului, președintele Comisiei de indigenat etc. De altfel, dosarul științific Șăineanu a devenit și mai consistent, prin publicarea monografiei sale Basmele românilor, un volum de 1.000 de pagini, în care doar indicele de nume umplea 100 de pagini, pe două coloane. Sinteză a lumii basmelor de pretutindeni, din antichitate și pînă în prezent, manuscrisul fusese prezentat, anonimizat, conform regulilor, la concursul de profil lansat de Academia Română. După ce i s-a atribuit, cu elogiile unanime ale academicienilor, premiul Heliade Rădulescu, în valoare de 5.000 de lei, la dezvăluirea adevăratei identități a autorului s-a stîrnit un enorm scandal. Totuși, în ciuda insistențelor lui Dim. Sturdza sau Iacob Negruzzi de-a se anula rezultatul votului, decizia de premiere n-a mai fost revocată. Așadar, la dezbaterile din cadrul Senatului, proaspăt dobînditul premiu științific al Academiei Române ar fi trebuit să cîntărească semnificativ. La el se adăugau toate celelalte argumente favorabile: “născut în țară, stagiul militar satisfăcut la vîrsta legală, «buna purtare în societate» certificată de Primăria Bucureștilor, studii în țară și în limba română, publicații valoroase, premii, prețuirea lui Hasdeu, larg recunoscuta erudiție a petiționarului, faptul de a fi «îmbogățit literatura nostră cu opere de merit, fiind considerat ca unul dintre reprezentanții cei mai de valoare ai societăței române»”.

Dar nici de data aceea n-a fost să fie. S-a înscris la cuvînt tenacele senator V.A. Urechiă care, în numele românismului, și-a exprimat inflamat îngrijorarea că parlamentarii ar comite eroarea “de a băga în cetatea Românească un străin și mai ales calul lui Ulyse din Troia” (culegînd aplauze în rîndul senatorilor). Vorbitorul a acuzat apoi, pe ton incendiar, pasivitatea politică a candidatului și faptul că n-a luat apărarea românilor ardeleni persecutați. Se știa prea bine că evreilor lipsiți de cetățenie le erau interzise activitățile politice, iar unii dintre ei (Mozes Gaster ș.a.) fuseseră chiar expulzați din țară, sub pretextul de-a fi încălcat această prevedere. Iată cum profesorului Lazăr Șăineanu, altminteri un intelectual lipsit de ambiții și militantisme publice, i se imputa, de la tribuna Senatului, că nu făcea ceea ce legea nu-i permitea oricum să facă. Un alt reproș, la fel de flagrant în inepția sa, era că petiționarul nu ar fi fost capabil, cultural și spiritual, să adopte identitatea românească. Premiile obținute de cărțile lui Lazăr Șăineanu s-au transformat brusc în tot atîtea capete de acuzare, căci, iată, autorul a dobîndit foloase și avantaje de pe urma banilor statului. Imputația că “una din importantele lucrări a [sic!] D-lui Șeineanu [sic!] este un plagiat de sus pînă jos” este azvîrlită în trecere, fără a fi dovedită. Vorbitorul înflăcărat își încheie, în aplauzele tribunelor, perorația: “Să veghem, D-lor, pentru ca să nu se zică că [sic!] am băgat în cetatea noastră, în sînul națiunei române, elemente disolvante”. Pe parcursul votului care a urmat, s-au numărat 26 de bile albe, în favoarea petentului, însă 33 de bile negre. Întrucît necesarul de două treimi n-a fost oricum atins, votul s-a reluat a doua zi, cînd rezultatul a fost strivitor: 61 împotrivă și doar 12 de acord. Triumful senatorilor împotriva savantului a fost marcat de manifestări frenetice de satisfacție delirantă, care l-au șocat de-a dreptul, prin caracterul lor primitiv, pe scriitorul Alexandru Odobescu: “Ils m’ont fait l’effet de cannibales qui se réjouissaient bestialement d’avoir écharpé et dévoré un homme civilisé”.

În 1896, cînd ministrul Spiru Haret îi desființează pînă și catedra liceală unde preda, Lazăr Șăineanu e constrîns să plece în străinătate, unde încheie și publică volumul Studii folclorice. Tot în acea perioadă își tipărește cercetarea care îl va face faimos în ochii posterității, Dicționar Universal al Limbei Române, avînd circa 30.000 de termeni și 80.000 de definiții, prima încercare de acest fel de catalogare și definire a lexicului românesc. Rezultatul? Unii și-au însușit fraudulos, prin plagiere, pasaje din lucrarea sa (pedagogul I. Manliu a inclus 800 de definiții ale acesteia într-un vocabular școlar). Alții l-au acuzat disprețuitor, în numele antisemitismului ce-i propulsa, că “e străin de secretul limbei române” (V. Șăghinescu, un obscur institutor provincial). Alții l-au persiflat în grotești conferințe la Ateneu (Dr. Alceu Urechiă, însuși fiul flambatului senator-universitar din anii precedenți).

Reacțiile polemice ale lui L. Șăineanu sînt mai reduse ca intensitate, căci, pe de o parte, își redactează deja monumentalul studiu în trei volume Influența orientală asupra limbei și culturei române. Pe de altă parte, își reia tentativele privind obținerea cetățeniei, făcînd un alt pas important: trece la religia creștin-ortodoxă, luîndu-l ca naș de botez pe influentul politician Take Ionescu. Iar în dezbaterile Senatului din decembrie 1899, beneficiind și de raportul favorabil al Comisiei de indigenat, cu 37 de bile albe și 2 bile negre, se votează în sfîrșit proiectul de lege privind împămîntenirea lui Lazăr Șăineanu.

Bucuria noului cetățean român a fost însă de scurtă durată. Mergînd să se intereseze cînd anume i se va elibera diploma de naturalizare, află că dosarul său fusese restituit la Camera Deputaților. Potrivit unei norme procedurale de ultimă oră, care a fost susținută inclusiv de protectorul său, ministrul Take Ionescu, naturalizarea unui evreu intra în vigoare doar dacă era votată de ambele Camere ale Parlamentului, în cadrul aceleiași sesiuni. Întregul calvar trebuia luat de la capăt!

În ultima zi a sesiunii parlamentare 1899-1900, dosarul lui Lazăr Șăineanu, ajuns pe ordinea de zi a dezbaterilor din Cameră și beneficiind de toate atuurile deja cunoscute, este însă atacat vehement de anonimul N.N. Șoimescu. Politicianul redescoperă și mai înfierbîntat argumentele antisemite ale anilor trecuți, fiind confirmat de aplauzele entuziaste ale colegilor și de strigătele lor aprobatoare: “el, care s-a născut evreu, care prima silabă a pronunțat-o ovreiește, pînă cînd a început să învețe gratis în școlile române limba română, după gramatica profesorilor români, și crede că a devenit mai capabil și mai român în românisme și moldovenisme decît Maxim și Laurian”. Acceptarea unui asemenea individ ar pune patria în pericol: “Dacă, d-lor deputați, veți vota acest indigenat, atunci trebuie să disperăm de viitorul acestei țări; și, dacă (...) am primi în sînul nostru elemente cari nu vor renunța niciodată la neamul lor, care tind să prepondereze oriunde se stabilesc; și așa fiind, datori suntem, ca și noi să fim naționali și să ne apărăm naționalitatea de a nu fi copleșită de elemente rele străine”. După intervenția de un antisemitism atît de virulent, tentativele de amînare a votării proiectului de lege sînt refuzate. Dar legea însăși privind naturalizarea lui Șăineanu rămîne indecisă, “neîntrunind numărul de votanți cerut de regulament”.

În urma noului eșec, o lovitură și mai cruntă primește lingvistul din partea mentorului său de pînă atunci, B.P. Hasdeu. Acesta, în înțelegere cu ministrul Take Ionescu, celălalt presupus aliat al savantului evreu, pune la cale desființarea catedrei universitare filologice la care Lazăr Șăineanu aspirase. Audiența solicitată, în disperare de cauză, pe lîngă reputatul politician conservator P.P. Carp, căruia i se cere sprijinul, se soldează, din partea aceluia, doar cu sibilinica recitare a unui vers latinesc: “Gutta cavat lapidem...”. Iar atunci cînd, pe 14 decembrie 1900, Camera Deputaților trece din nou la votarea proiectului de lege privind acordarea cetățeniei române lui Lazăr Șăineanu, din cei 75 de deputați prezenți, 31 votează pentru, iar 44 contra. În lipsa celor două treimi necesare, votul e declarat nul și se reia a doua zi. Pe fundalul intensei agitații propagandiste antisemite, în preajma Parlamentului și în sala de vot, rezultatul îi este din nou defavorabil: din 93 de deputați, 45 sînt pentru, iar 48 se exprimă contra, astfel încît savantul se vede din nou respins de la cetățenia română, după 12 ani de așteptare. Satisfacția gazetelor naționaliste îmbracă tonuri apoteotice: “Toate inimile românești au tresăltat de o imensă bucurie...”; “Strămoșii noștri au tresărit de bucurie în mormintele lor...”; “O, Vladimir, umbră sfîntă a românismului, și voi, Mircea, Ștefan, Mihai!...” etc.

Toate eforturile asimilaționiste depuse de savant – românizarea oficială a numelui, cercetarea entuziastă a specificului limbii române, publicarea a mii de pagini pe subiecte lingvistice, folclorice și istorice autohtone, trecerea la religia ortodoxă, frecventarea notabilităților politice și culturale ale vremii, în scopul sensibilizării acestora în legătură cu situația sa de o injustiție frapantă – nu i-au fost de nici un folos.

O nouă lovitură primește Lazăr Șăineanu tot pe linie profesională. După două decenii de muncă, atunci cînd își publică “suprema mărturie a dragostei mele pentru limba și poporul român”, consistenta lucrare cu titlul Influența orientală asupra limbei și culturei române, Academia Română refuză s-o premieze, preferînd în locul ei o tipăritură despre Istoria cailor...

Iar șirul de suferințe ale autorului pare să nu mai ia sfîrșit. Nicolae Iorga îi dedică ultimei sale cărți un comentariu, pe ansamblu pozitiv, dar punctat de anumite rezerve. Lazăr Șăineanu se consideră însă vexat de unele ambiguități de apreciere și, reacționînd în numărul succesiv al aceleiași publicații (Noua Revistă Română), “penalizează aspru egocentrismul recenzentului, care se citase de nu mai puțin de 15 ori de-a lungul articolului, tonul său autoritar și vidul obiecțiilor”. Tonul replicii e decent, chiar dacă usturător: “Opera mea are desigur părți slabe, ca și părți bune, dar cred că nu-i drept să i se arunce în spinare pretinse «rectificări și întregiri» – făcute nu pentru folosul științei, ci numai și numai de dragul eului. Le moi est toujours haïssable.

De această dată, ura lui N. Iorga se dezlănțuie fără stavilă. Comentatorul revine luxuriant asupra dosarului științific Șăineanu, își retrage precedentele judecăți pozitive și pictează totul în culorile violente ale războiului (ne)academic, purtat sub stindardul naționalismului: cercetătorul evreu ar fi scris “despre multe lucruri fără să știe. Croia cu mîinile sale nedibace manuale, gramatici, antologii, dicționare pentru speculă. Îmi explicam însă aceste defecte. Știm cu toții că d-l Șăineanu nu e Român, și știm ce e. Poporul său are multe însușiri foarte înalte și nobile, dar și multe scăderi care sunt joase și urîte. Acestea, îmi ziceam eu, le are în sînge; nu poate scăpa de ele. Vreau să vorbesc de pasiunea pentru laude mari și pentru cîștiguri dese, fără multă cheltuială” etc.

Confruntat cu tergiversarea – timp de peste un deceniu –, iar apoi cu refuzul naturalizării sale, de către Parlamentul României, cu promisiunile amăgitoare ale politicienilor influenți, cu alungarea pînă și din modestele catedre liceale și gimnaziale ocupate provizoriu, cu blocarea căilor sale de evoluție științifică, în urma dușmăniei declarate – și reputate pentru perseverență – a lui Nicolae Iorga, apare ca explicabilă, deși absolut regretabilă, decizia radicală a lui Lazăr Șăineanu de-a pleca definitiv din România, împreună cu familia sa. Era o hotărîre luată de sensibilitatea ultragiată a savantului aflat deja dincolo de perioada primei tinereți, conștient de “profunda mîhnire pe care o încerc, văzîndu-mă constrîns să părăsesc la această vîrstă pămîntul de două ori sacru pentru mine – pentru că sunt născut acolo și pentru că părinții mei odihnesc acolo”.

Dispariția lui Lazăr Șăineanu din spațiul cultural românesc e primită cu o tăcere aproape unanimă, în presa vremii; dar nici apariția lui Lazare Sainéan în cercetarea științifică pariziană nu îi va aduce, pînă la sfîrșitul zilelor, mult dorita și pe deplin meritata catedră universitară. Strălucirea sa intelectuală se va consuma în paginile altor și altor cărți, deschizînd noi direcții de cercetare. Lingvistul se dedică, în pionierat, investigării argoului francez, structurat pe diversele categorii sociale de vorbitori, și publică numeroase titluri: L’Argot ancien (1907), Les Sources de l’Argot ancien (1912), L’Argot des tranchés (1915), Le Langage parisien (1920); unele i-au fost reeditate în Franța anului 2006. Fundamentala sa analiză în două volume La Langue de Rabelais (1920, 1923) mai era citată și în 1998 la Universitatea din California, ca o lucrare de referință. O altă operă grandioasă, de peste 1.500 de pagini, e consacrată cercetărilor etimologice: Les Sources indigènes de l’Etymologie française (1925-1930). Și nu putem ști dacă, din cauza noilor sale direcții de activitate științifică, sau poate din pricina dezgustului retrospectiv pentru abuzurile la care a fost supus în România, atunci cînd îl reîntîlnește la Paris pe Nicolae Iorga, fostul său adversar de polemici, Sainéan refuză să i se mai adreseze pe românește.

Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenția, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariția evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele și contextele care au putut face toate acestea cu putință. Deși investigația sa evoluează “la firul ierbii”, este cu atît mai impresionantă, căci reușește să reconstruiască un ansamblu de mentalități și comportamente șocante. George Voicu, după ce-a semnalat un șir de manipulări flagrante în dezbaterile contemporane (Zeii cei răi: cultura conspirației în România postcomunistă, sau Teme antisemite în discursul public), după ce-a demontat impecabil Mitul Nae Ionescu, de această dată îi acordă dreptul la revanșă unui mare nedreptățit. Studiul său, deși nu excelează în numărul de pagini, acoperă diverse surse de documentare (presa vremii, scrierile memorialistice ori autobiografice, informațiile “de culise” etc.). Tonul sobru, doar pe alocuri emoționat, îi lasă cititorului deplina libertate de-a trăi și a compătimi, în mijlocul acestor deprimante realități ale istoriei românești.

Cazul dramatic al expatrierii lui Lazăr Șăineanu vine să ilustreze că, în cultura noastră, lupta pentru carieră și pentru eliminarea concurenței de specialitate se poate duce cu orice fel de arme și în lipsa oricăror scrupule. Chiar în paguba acestei culturi.

http://193.226.7.140/~leonardo/n14/Laszlo7.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Saineanu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.01.09 14:16

Lazar
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum