Sofer[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Sofer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.10.11 16:40

Septembrie in Shiraz


În perioada dificilă ce urmează revoluției din Iran, negustorul de bijuterii Isaac Amin este arestat și acuzat pe nedrept de spionaj. Îngrozită de dispariția acestuia, familia sa trebuie să reziste în această nouă lume a cruzimii și haosului, asistând neputincioasă...

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Sofer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.10.11 16:40

DALIA SOFER s-a născut în 1972, în Iran, de unde, la vârsta de zece ani, s-a refugiat împreună cu familia în Statele Unite. Și-a luat masteratul în literatură la Sarah Lawrence College, iar pentru romanul său de debut, Septembrie în Shiraz, nominalizat la Orange Prize 2008, a fost distinsă cu Whiting Writers’ Award. Dalia Sofer a petrecut câțiva ani în Yaddo, o comunitate artistică din Saratoga Springs, iar în prezent locuiește la New York.

Detalii...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Sofer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.07.11 18:34

Umbra revoluției. La Teheran
Numele Daliei Sofer a devenit cunoscut pe piața internațională de carte în ultimul an și jumătate, deși autoarea este tînără (abia a împlinit treizeci și șase de ani) și nu a publicat decît foarte puțin deocamdată. Motivul popularității sale se leagă de succesul romanului de debut The September of ShÌrȘz/Septembrie în ShÌrȘz, apărut în 2007. Neașteptat de repede, cartea a fost tradusă în mai multe limbi (inclusiv în română, anul acesta), obținînd cîteva premii prestigioase și concurînd serios pentru altele. În ciuda faptului că trăiește la New York de aproape trei decenii și a beneficiat de o educație umanistă (anglofonă și francofonă) de primă mînă (atît liceală, cît și universitară!), Dalia Sofer nu poate fi încadrată ușor în profilul cultural al noii generații de romancieri americani și nici măcar în tiparul mai complex al postmodernismului tîrziu. Specificitatea sa - să-i spunem - "estetică" derivă din tematica menționatului debut epic, tematică nu doar insolită, din perspectivă artistică, ci și provocatoare, prin substratul istoric și mentalist pe care-l implică.

Sofer provine dintr-o familie evreiască iraniană care, la începutul anilor optzeci, suferă persecuții teribile (pe fondul revoluției islamice), văzîndu-se nevoită să emigreze în Statele Unite (pe cînd scriitoarea avea numai zece ani), cu traume psihologice și sociale. Septembrie în ShÌrȘz este cronica (subiectivă) a momentului respectiv, o "autoficțiune" grefată pe un interval temporal de transformări radicale și, măcar în aparență, ireversibile. Modificarea abruptă a unei întregi lumi se reflectă aici - violent și copleșitor - în decorul miniatural al vieții personale, trecute (inițiatic, epifanic, cathartic, formator etc.) printr-un veritabil Purgatoriu terestru. Romanul reușește să surprindă remarcabil starea de teroare indusă de "durata scurtă" a istoriei "duratei lungi" (dacă ar fi să abordăm alegoria Daliei Sofer prin prisma terminologiei braudeliene). "Istoria mare", a grupului - nevăzută per se -, înghite "istoria mică", vizibilă, a existenței individuale, proiectînd-o apoi într-un decor tenebros și pestilențial, unde fiecare umbră ivită fugitiv pe retina ochiului pare o fantomă apocaliptică. Aș observa de aceea că principala calitate a volumului Septembrie în ShÌrȘz rămîne capacitatea de a crea și întreține o stare de nevroză, pe care personajele încearcă întîi să o suporte, iar, ulterior, să și-o asume.

Contextul istoric general - al Iranului islamizat - nu apare în roman decît fragmentar, prin imagini sporadice, desfășurate haotic precum piesele unui puzzle incomplet. Intuiția cititorului și "narațiunea" reală, a istoriei propriu-zise, neficționale, pot uni aceste puncte disparate, pentru a alcătui, ultimativ, un tablou înfricoșător. La 1 aprilie 1979, Iranul este proclamat republică islamică (printr-un referendum), punîndu-se capăt revoluției de proporții începute cu un an mai devreme. Șahul Mohammad Reza Pahlavi, ultimul reprezentant - pe tron - al vechii monarhii persane, părăsește țara, bolnav și umilit, lăsînd locul unui nou lider politic (și, totodată, religios) - ayatollahul Rohollah Khomeini. Episodul a fost considerat a treia mare revoluție din istorie, după cea franceză și cea bolșevică, întrucît acum se pun bazele transformării fundamentalismului islamic într-o forță politică și ideologică, de anvergură, atît în Asia, cît și în Africa. În deceniile următoare, el va contrabalansa liberalismul apusean, ducînd la redefinirea zonelor de influență la nivel planetar. Inițial, revoluția islamică a entuziasmat milioane de iranaieni (după fuga șahului, ayatollahul e primit ca un rege la Teheran!), dar, mai tîrziu, își arată adevărata față - brutală și izolaționistă. Noua Constituție (teocratică) a țării stipulează ca obligație supremă a fiecărui cetățean păzirea cu sfințenie a legilor islamice (mergîndu-se pînă la martiriu). De asemenea, se supralicitează identitatea pură iranaiană, opusă civilizației decăzute a Apusului (fobie culturală determinată și de impresia colectivă că șahul ar fi fost o marionetă în mîinile americanilor).

Septembrie în ShÌrȘz se focalizează pe durata unui an întreg, din septembrie 1981 pînă în septembrie 1982, o perioadă de timp cînd efectele nefaste ale revoluției ating apogeul. Oamenii sînt arestați, anchetați sumar și executați pentru motive aberante, ce combină, grotesc, politicul cu religiosul. În centrul poveștii, se află familia bijutierului evreu Isaac Amin care deține o afacere profitabilă, în Teheran, pînă la debutul evenimentelor. Într-o dimineață de septembrie însă, inevitabilul se produce. Isaac este arestat și închis într-o pușcărie imundă, unde umanitatea prizonierilor se esențializează, atingînd palierele instinctualității primare. La început, eroul nu poate să intuiască rațiunile întemnițării, dar, treptat, prin intermediul dialogurilor "maieutice" cu anchetatorul (acoperit de o cagulă!), înțelege că e acuzat de ... sionism și spionaj în favoarea Israelului. Totuși, experiența-limită devine una inițiatică pentru Isaac. Realizează că viața anterioară, în ciuda confortului și stabilității ei, își atinsese propriul punct mort, intrînd într-o rutină depersonalizatoare. Dacă Sofer ar fi urmărit articularea unui roman psihologic și nu a unuia de atmosferă, probabil că l-ar fi putut creiona pe Amin ca pe un personaj al mutațiilor de identitate, precum Paul Dombey al lui Dickens sau Arthur Gordon Pym al lui Poe, de exemplu. Așa Amin rămîne numai simptomul unei crize ce depășește spațiul individualului, cuprinzînd, într-un mod obscur și invaziv, mecanismele universalului.

Deși redactat la persoana a treia, romanul se conturează după model jamesian - din "perspectivele" a patru naratori indirecți. Pe lîngă narațiunea lui Isaac, pătrundem și în povestirile complementare ale celorlalți membri ai familiei Amin: Farnaz (soția protagonistului), Shirin (fetița lui de nouă ani) și Parviz (fiul - student la arhitectură în New York). Fiecare intermezzo epic reprezintă, în sine, o inițiere, o schimbare a identității personale, adică o "istorie mică", generată - necondiționat - de convulsiile "istoriei mari". Chiar dacă se află în lumea liberă, Parviz simte din plin consecințele dezastrului politic iranian. El rămîne fără bani și pierde orice contact cu familia. Ca atare, este nevoit să muncească pentru a-și plăti datoriile. Tînărul superficial și cumva despiritualizat devine astfel profund și subtil (e drept, și sub influența Mendelsonilor - evrei practicanți din New York - care îl găzduiesc și de a căror fiică, Rachel, eroul se îndrăgostește), ieșind de sub carapacea tipologiei unilaterale și evoluînd către complexitatea unei psihologii (ca și în cazul lui Isaac, însă, Parviz nu se modifică suficient, pentru a părăsi epicul de stare și a intra în bildungsroman). Farnaz - în căutarea disperată a lui Isaac - se reconstruiește psihologic, depășind automatismele de soprană ratată (și alcoolică), în care începuse să se piardă. Shirin (desigur, un alter ego al Daliei Sofer) trăiește drama inocenței distruse de o lume fundamental coruptă. Sperînd că va salva viețile unor oameni urmăriți de noul regim (aidoma tatălui ei), fetița ajunge să fure "dosare" din pivnița unei colege de școală, al cărei tată funcționează în temutele "gărzi revoluționare". Disproporția dintre gestul naiv făcut de Shirin și brutalitatea implacabilei "revoluții" oferă, în fond, măsura reală a mizei simbolice din acest roman: ruptura (burlescă) dintre "istoria mică" și "istoria mare".

Cînd, în sfîrșit, familia se reunește și decide să abandoneze Iranul, evadînd prin Turcia (de-a lungul unei călătorii extrem de riscante) interacțiunea dintre cele două "protagoniste" reale ale cărții (,istoria mică" și "istoria mare") capătă o tensiune dramatică absolută. În epilog, Sofer (,ficționalizată" în personajul Shirin) mărturisește: "La 12 septembrie 1982, părinții mei, sora mea și cu mine ne-am trezit în zori și ne-am îmbrăcat ca de obicei, iar apoi ne-am luat bagajele. Urma să plecăm din casa noastră din Teheran și să ne îndreptăm spre nord, pentru a fugi din țară peste granița cu Turcia, cu ajutorul unor traficanți. Îmi amintesc cum mi-am făcut patul în acea dimineață, întrebîndu-mă de ce mă mai deranjam. Aveam zece ani atunci. Știam că, indiferent de rezultatul încercării noastre, nu aveam să mai dorm niciodată în acel pat. Îmi amintesc și faptul că mi-am așezat cu grijă papucii sub un scaun, imaginîndu-mi cum aveau să-i găsească acolo vecinii, săptămîni sau chiar luni mai tîrziu, după ce își vor da seama că dispăruserăm. Va fi asemenea unei anchete a polițiștilor în casa în care fusese omorît cineva. Îmi imaginam cum niște străini urmau să-mi inspecteze lucrurile, spunînd -'Fetița asta colecționa pietricele și abțibilduri. Îi plăcea Micul prinț al lui Saint-Exupéry și a citit, poate chiar a învățat pe dinafară, fabulele lui La Fontaine.' Așa îmi imaginam că ar fi putut fi catalogată și rezumată viața mea" (p. 396). Fundalul așa-zicînd "mare" al istoriei rămîne, pentru individ, pînă la urmă, o abstracțiune, chiar dacă una, paradoxal, cu efecte letale. Pentru el, sens are numai spațiul mic, "profan", al propriei existențe. Acolo, "liderii maximi", "comandanții supremi" și "generalissimii" nu valorează nici măcar cît un abțibild ori o piatră colorată. Din nefericire însă, nu sensul este cel care direcționează traiectoria istoriei. Aceasta descoperă personajele lui Sofer la finalul inițierii lor.


mai mult...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sofer[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.09 19:11

Dalia


Ultima editare efectuata de catre Admin in 24.10.11 16:40, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum