Bratianu[v=]

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.11.15 13:19

http://cultural.bzi.ro/ionel-bratianu-regele-neincoronat-care-a-condus-romania-din-umbra-37517
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.09.15 13:34

Activitate culturala a lui Dumitru Bratianu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.06.15 21:11

1953 : A murit, în detenție, în lagărul de la Sighetu Marmației, istoricul  și omul politic Gheorghe I. Bratianu  (n. 3 februarie 1898), fiul lui Ion (Ionel) I.C.Bratianu .
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/category/diverse/page/13/

Din 1924 a fost profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi,  iar din 1940 al Universitatii din Bucuresti.

În 1942  este ales membru titular al Academiei Romane iar intre 1935 si 1947 a fost  director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucuresti ( 1941 -1947). În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului National Liberal, pe care o înființase

A murit în condiții încă neelucidate intr-una din zilele dintre 23 si 27 aprilie 1953 . Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii.

După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit. În 1971  familia a fost autorizată de guvernantii comunisti să-l dezgroape din cimitirul din Sighet  și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Stefanesti, judetul Arges.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 29.04.15 11:08

http://cultural.bzi.ro/lupta-diplomatica-de-la-paris-ion-i-c-bratianu-28891
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.04.15 9:46

http://cultural.bzi.ro/lupta-diplomatica-de-la-paris-ion-i-c-bratianu-27861
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.15 9:29

Alexandru ZUB – G.I. Brãtianu: ipostazã istoriograficã / 28
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.15 18:15

Gheorghe Bratianu - 114 ani de la nastere

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.11.14 10:32

Opera lui Gheorghe I. Bratianu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.10.14 14:23

http://cultural.bzi.ro/vintila-i-c-bratianu-in-functia-de-secretar-general-la-ministerul-de-finante-1901-1904-21028
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.10.14 17:08


O vizita controversata la Berlin, în 1936: Gheorghe Bratianu

Dumitru Hîncu



Nu multa lume asociaza numele istoricului Gheorghe Bratianu si cu activitatea sa politica din perioada interbelica. Urmasul ilustrei familii s-a remarcat atunci printr-o linie politica net anti-ruseasca, vizibila mai ales din împotrivirea constanta si vehementa la încheierea unui pact de asistenta mutuala între România si Uniunea Sovietica, promovat de N. Titulescu. Facând parte din grupul "tinerilor" liberali va înfiinta, si cu sprijinul abia revenitului în tara Carol II, la 15 iunie 1930, un Partid National Liberal, numit în epoca "disident". Programul sau continea prevederi generale bune: "înnoirea morala a tarii, instituirea unui regim sever de economii, revizuirea averilor functionarilor publici...". Dar influenta sa electorala, poate mai ales din cauza caracterului drastic al unora dintre ideile promovate, era destul de slaba. La începutul anilor â30, ea varia între 5,9% si 6,5%.

Cunoscut si pentru vederile sale pro-germane, Gheorghe Bratianu va vizita destul de des Berlinul, între anii 1934-1936, cerând audiente la mai marii Reichului, pentru a discuta despre liniile politicii externe românesti. Câteva documente pastrate în Arhiva Ministerului de Externe german ofera informatii extrem de interesante asupra vizitei sale de la începutul anului 1936.



La 14 ianuarie 1936, Legatia germana din Bucuresti anunta la Berlin:

"Cunoscutul om politic român Gheorghe Bratianu va sosi la Berlin în ziua de 20 ianuarie si va ramâne acolo pâna la 25 ale lunii. El va locui la hotel Adlon. Dând curs unei invitatii primite din partea Universitatii (profesorul Gamillschegg), va tine o conferinta despre relatiile dintre bunicul sau si Bismarck.

Domnul Bratianu, membru al cunoscutei familii care a dat României multi barbati de stat, se deosebeste de majoritatea rudelor sale printr-o pozitie categoric pro-germana si s-a apropiat în ultima vreme sufleteste de Germania de astazi, îndeosebi pentru ca, dintre toti politicienii români, el îsi da cel mai bine seama de primejdia ruseasca, plasând-o în prim-planul actiunii sale politice."

Legatia recomanda chiar ca Bratianu sa fie tratat la Berlin asemenea unei alte figuri importante a politicii noastre interbelice - Grigore Filipescu. Si îsi baza recomandarea si pe urmatoarea apreciere: "In politica interna a României, este conducatorul unei aripi separate a liberalilor, asa-numitii tineri liberali, nu lipsiti de importanta. Face parte din opozitia parlamentara, este un partizan declarat al monarhiei, contribuind în 1930 la pre-gatirea întoarcerii printului Carol. Este un oponent al ministrului de Externe Titulescu. Nu e sigur daca, asa cum se presupune într-un anume loc, la o eventuala remaniere a guvernului, i se va încredinta un minister sau chiar conducerea guvernului. In planul politicii externe s-a remarcat prin doua interpelari în legatura cu politica pro-ruseasca a lui Titulescu; este un adversar categoric al Rusiei Sovietice si refuza îndeosebi ideea unui pact asupra trecerii trupelor sovietice prin România spre Cehoslovacia.

In vârsta de 40 ani, domnul Bratianu vorbeste curent limba germana."


"Nu Parisul preseaza, ci Titulescu..."

O nota datata 22 ianuarie 1936 si adresata ministrului plenipotentiar dr. Carl Clodius din Ministerul de Externe german ofera chiar mai multe amanunte asupra vizitei.

"Prof. Bratianu, care tine în seara asta o conferinta despre Bismarck, n-a pomenit defel în cursul vizitei sale de astazi de probleme economice, ci numai de politica. El e în special interesat de relatia dintre România si Rusia Sovietica... Mi-a spus ca în cursul recentei sale vizite la Paris a constatat ca nu Parisul este acela care face presiuni asupra Bucurestiului în vederea încheierii unui pact între România si Rusia, ci ca, dimpotriva, Titulescu preseaza Parisul sa ratifice tratatul franco-rus. Titulescu spera sa poata astfel învinge rezistentele din România împotriva unui tratat cu Rusia... Bratianu mi-a mai povestit ca a vorbit pe îndelete cu ministrul-presedinte Goring despre relatia dintre Ungaria, pe de o parte, Germania si România, pe de alta. Domnul Goring i-a spus cu acest prilej ca între Germania si Ungaria nu exista o alianta militara. Domnul Goring l-a si împuternicit sa utilizeze cum crede aceasta declaratie.

Bratianu s-a exprimat precaut si nu prea respectuos despre Titulescu si despre regele român. Despre Titulescu a afirmat ca datorita numeroaselor sale calatorii peste hotare este în prea mare masura supus influentelor straine. Despre rege a spus ca nu e liber pe vointa lui. E adevarat ca, temporar, încearca sa procedeze energic. Dar nu stie sa se impuna si cade sub înrâurirea celor din jurul lui cu sentimente antigermane."

Se pare ca alianta germano-ungara reprezenta marea necunoscuta pe care Gheorghe Bratianu dorea sa si-o lamureasca. Promisiunile germane încep sa apara, dupa cum se vede si dintr-o alta nota, a însusi ministrului de Externe de atunci al Reichului, von Neurath, datata 23 ianuarie 1936.

"Domnul Bratianu, politicianul român care m-a vizitat azi dimineata, mi-a adresat aceleasi întrebari ca si ministrului-presedinte Goring si domnului von Renthe-Fink. I-am raspuns ca faptul ca nu avem nici o alianta cu Ungaria este unanim cunoscut. In ce priveste problema revizuirii [Tratatelor de Pace], nu vom da curs nici unei renuntari care ar echivala cu o noua recunoastere a prevederilor de la Versailles. Nu ne-am luat însa, bineînteles, nici un angajament de a sprijini pretentiile revizioniste unguresti. Domnul Bratianu s-a exprimat ca aceste declaratii sunt extrem de pretioase pentru lupta lui împotriva aliantei româno-ruse. Partizanii acestui pact subliniaza mereu ca el ar fi necesar ca o contrapondere a planurilor agresive germano-ungare.

Domnul Bratianu a mai aratat ca relatiile româno-polone lasa mereu de dorit, desi în ultimele luni pare a se vadi o usoara ameliorare.

In continuare, domnul Bratianu a dorit sa stie daca vom aborda acum problema coloniala. I-am raspuns ca, din cauza nevoii de a ne asigura materii prime, nu putem renunta la dobândirea de zone din care sa primim aceste materii. Lucru pe care l-am aratat mereu si englezilor. Când anume vom putea însa rezolva aceasta problema ramâne de vazut."

Ecouri slabe si masinatiuni de culise

Vizita lui Gheorghe Bratianu nu a avut prea mare ecou în presa vremii. Corespondentul la Bucuresti al agentiei germane de presa D.N.B. telegrafia acasa, la 27 ianuarie 1936, urmatoarele:

"Gheorghe Bratianu, conducatorul partidului liberal disident, întors luni din calatoria sa în Germania, a facut reprezentantilor presei declaratii asupra impresiilor sale. El a subliniat îndeosebi ca si-a format convingerea ca Reichul nu are nici o pretentie fata de România, ci doar o singura dorinta, aceea de a întretine bune relatii. Asupra deosebitei însemnatati a acestei constatari e de prisos sa mai insiste. De asemenea, a dobândit convingerea ca supozitia despre o pretinsa comunitate de interese între Germania si Ungaria nu este îndreptatita. Germania nu doreste în nici un caz sa sprijine pretentiile Ungariei. Gheorghe Bratianu nu a uitat totusi sa sublinieze importanta si necesitatea actualelor tratate de alianta ale României, adaugând însa, ca bune raporturi cu Rusia Sovietica ar avea drept consecinta o apropiere a Germaniei de state ce nu pot fi considerate toate prietene ale României. Oricât de necesara ar fi întretinerea de relatii normale cu Rusia Sovietica, intrarea în legaturi mai strânse cu ea ar însemna o primejdie atât pentru securitatea României, cât si pentru aceea a Europei în general."

Dupa înapoierea la Bucuresti, Bratianu a facut si o vizita la Legatia germana din Capitala, unde - dupa cum arata nota din 4 februarie 1936 - a tinut sa-si exprime satisfactia pentru excelenta primire de care s-a bucurat la Berlin. "Cu deosebire bucuros - se noteaza - s-a aratat el fata de declaratiile facute de ministrul presedinte Goring si confirmate de ministrul de Externe al Reichului. Le-a si publicat în numeroase ziare... Doar putine ziare au cutezat totusi, sa le comenteze, întrucât cunosc prea bine repulsia personala a lui Titulescu fata de Gheorghe Bratianu si s-au temut sa nu-l supere pe Titulescu. Le Moment a si recunoscut deschis ca Titulescu l-a chemat la Bucuresti pe domnul Comnen [ministrul României la Berlin] de teama ca o eventuala primire a lui Bratianu la Legatia româna ar conferi calatoriei sale la Berlin o importanta politica."

Totusi, ecouri razbat si în presa noastra. Dar ele demonstreaza, înca o data, cât de singur era Bratianu pe esichierul nostru politic. Astfel, în Adevarul, B. Branisteanu a argumentat ca declaratiile lui Gheorghe Bratianu erau foarte putin credibile din mai multe motive: 1) nu i-au fost facute de catre Hitler, singura autoritate de necontestat din Germania; 2) tactica germana era evidenta: mai întâi izolarea Rusiei Sovietice, iar apoi îngenuncherea celorlalte state sau, cum se exprima ziaristul, "mai întâi Sadova, apoi Sedan"; 3) împrejurarea ca între Germania si Ungaria nu exista o alianta formala n-avea prea mare importanta, întrucât amândoua urmareau teluri revizioniste.

Ceea ce ni se pare însa si mai revelator pentru jocul dublu al Reichului este ca într-o nota adresata Legatiei germane din Budapesta, Ministerul de Externe german informa printre altele ca: "S-ar putea ca declaratiile facute agentiei D.N.B., dupa înapoierea lui Bratianu la Bucuresti, sa produca emotie la Budapesta. In caz ca Legatia va fi întrebata, va rog sa limpeziti orice întelegere eronata. Cu acest prilej puteti ca, utilizând cea mai potrivita modalitate, sa asigurati ca partea ungara nu are nici un motiv sa fie îngrijorata. Caci n-a intervenit nimic care ar putea sa însemne vreo schimbare în pozitia germana de pâna acum fata de Ungaria. Noi dorim sa avem relatii cu România si consideram de cel mai mare interes, atât pentru Germania, cât si din punctul de vedere ungar, ca România sa ramâna departe de orice sistem de într-ajutorare franco-cehoslovaco-sovietic si, mai ales, de orice combinatie îndreptata împotriva Germaniei."

 


De la Sadova la Sedan

Din 1862, spatiul german a intrat sub noi auspicii odata cu venirea marelui Bismarck - presedinte al Consiliului de Ministri al Prusiei. Unificarea Germaniei "prin fier si sânge" nu mai pare deloc acum doar o iluzie. Timpul confruntarii sosise. Lupta se da pe viata si pe moarte. Doar patru ani, si Prusia lui Bismarck se confrunta cu doua puteri vecine - Austria, respectiv Franta. Suprematia si spatiul germanic - erau cele doua deziderate puse în joc. Dar victoria a fost clara. Sadova, micuta localitate de la est de Praga, în actuala Cehie, poate sta oricând marturie. Aici, la 3 iulie 1866, în batalia cunoscuta în istorie si sub numele de "Batalia de la Koniggratz", trupele prusace au înfrânt decisiv armata austriaca, deschizând astfel drumul spre desavârsirea unitatii germane si proclamarea suprematiei noului imperiu. O parte dintre vecini nu mai constituiau, de acum, nici o piedica. Ramânea numai Franta...

Iar Franta nu mai putea rezista mult timp... Numele orasului Sedan, situat în partea de nord-est a Frantei, în regiunea Champagne, pe râul Meuse, a intrat în istorie datorita tragicei batalii ce s-a purtat aici în cadrul razboiului franco-prusac (1870-1871), când trupele franceze au fost încercuite si decisiv înfrânte de cele prusace la 1 septembrie 1870, provocând astfel caderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea (1852-1870) si proclamarea republicii si a vestitei Comune din Paris (1871). Termenul de "Sedan" a devenit aproape sinonim cu dezastrul, cu înfrângerea absoluta.

Pentru Franta si pentru francezi, la Sedan s-a încheiat o pagina de istorie ilustra si de glorie. Prusacii învingatori au devenit de acum "inamicul numarul unu".

Marile puteri europene erau la... "schimbul de stafeta".

http://archive.today/LP52k
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.10.14 16:38

Dilema politicii externe românesti de la sfârsitul secolului trecut a fost: fratii din Transilvania si Bucovina sau cei din Basarabia? s-au rostit fraze sforaitoare, s-a strigat vânzare la orice actiune într-un sens sau în celalalt. Restul l-au facut Bratienii.


BISMARCK SI ION C. BRATIANU


GHEORGHE I. BRATIANU

"Bismarck e stapân absolut pe situatie". Aceasta a fost concluzia cu care s-a întors, în 1878, de la Berlin Ion C. Bratianu. Contextul în care îsi facuse aceasta parere l-am prezentat pe larg în numarul trecut. Vom afla de asta data în ce masura a influentat aceasta concluzie actiunea politica a marelui barbat de stat român.

Precizam înca o data ca am preluat textul tiparit în Revista istorica româna, V-VI (1935-1936), pp. 86-103. Am pastrat numai o parte din notele autorului, îndeosebi acelea care faceau completari sau precizari bibliografice. Notele noastre sunt indicate prin sigla h.r., iar interventiile în text prin paranteze drepte.

Aceasta constatare ne lamureste si orientarea pe care Ion Bratianu a dat-o politicii noastre externe, dupa proclamarea Regatului. Izbucnise conflictul cu Austro Ungaria în chestiunea Dunarii. Situatia noastra în Comisiunea europeana nu era favorabila: pentru diferite interese, marile puteri sprijineau punctul de vedere austriac, a carui izbânda însemna o vadita încalcare a drepturilor si a suveranitatii României. Se lua atunci o masura neobisnuita, care din nenorocire pare astazi si mai stranie dupa trecerea unei jumatati de veac: primul ministru propuse unui adversar politic, conservatorului Petre Carp, postul de ministru la Viena, pentru a duce la bun sfârsit tratativele într-o împrejurare atât de delicata, iar Petre Carp primi, fara alt gând decât de a servi pentru un timp un interes al tarii, - fara nici o schimbare în ce priveste politica interna, cum se exprima putin mai târziu Titu Maiorescu, lamurind atitudinea prietenului sau. Desigur un frumos exemplu, la omul de guvern ca si la fruntasul de opozitie, de patriotism si de întelegere a chestiunilor de interes obstesc.

Prin legaturile ce i le lasase educatia sa germana, Petre Carp reusi într-adevar destul de repede sa înlature greutati ce pareau întâi de neînvins. Delegatul german în Comisiunea Dunarii, contele Munster, capata noi instructiuni si lua fata de revendicarile României o atitudine favorabila. Carp, în deplina întelegere cu Dimitrie Sturdza, ministrul de externe, si cu primul ministru, Ion Bratianu, pusese problema pe alte baze.

Apropierea dintre Germania si Austro Ungaria dadea României un reazim mult mai temeinic împotriva vesniciei amenintari a expansiunii rusesti. Politica de interventie continua a Rusiei în Bulgaria, o vie propaganda sustinuta de importante mijloace banesti în presa si opinia publica a tarii îngrijorasera îndeajuns pe oamenii nostri de stat, pentru a le învedera primejdia de a ajunge - o enclava între Rusia si provinciile ei bulgaresti. De alta parte, blocul Puterilor Centrale, caruia i se alipea Italia, avea tot interesul sa si întinda influenta mai departe spre Rasarit si cu deosebire pâna la gurile Dunarii. O problema atât de mare, cu consecinte atât de însemnate, nu trebuia jertfita altor consideratiuni. De asemenea, se atragea înca o data atentia asupra greutatilor ce rezultau pentru o apropiere între România si Austro Ungaria din regimul la care erau supusi locuitorii români ai dublei monarhii.

La toate aceste se mai adaugase în 1883 incidentul inaugurarii statuii lui Stefan cel Mare la Iasi. La banchetul oficial, oferit regelui Carol I, deputatul Petre Gradisteanu, într-o înflacarata cuvântare, pomeni de cele doua margaritare care lipseau coroanei lui Stefan Voda. Intrebarile, protestele, lamuririle întretinura câtva timp o vie corespondenta între cancelarii Kalnoky întelesese "Transilvania si Bucovina". Nu fara greutate, se lamuri ca cele doua margaritare din coroana Voievodului Moldovei erau într-adevar Bucovina (care nu se putea ascunde) si Basarabia, ceea ce ar fi trebuit sa destepte susceptibilitatea Rusiei. Totusi ministrul tarului nu înmânase nici o nota de protestare. In sfârsit, se potoli si rasunetul acestei declaratii, gafa politica pentru unii, afirmare a constiintei de unitate nationala pentru ceilalti.

Dar de fapt, cheia situatiei nu era la Viena, ci la Berlin, sau mai de graba la Friedrichsruhe, unde se afla cancelarul. Acolo se si duse Petre Carp, urmat la un scurt interval de Ion Bratianu. In aceasta întrevedere cu Bismarck, se stabili un program, care era sa fie executat cât de curând. Regele Carol urma sa fie invitat la botezul unui fiu al printului Wilhelm, la Berlin, unde trebuia sa soseasca însotit de Petre Carp. Acolo trebuia sa arate împaratului dorinta sa ca România sa se alature aliantei defensive încheiate de germania cu Austria împotriva Rusiei, iar de acolo sa se întoarca în tara, trecând prin Viena, unde urma sa l vada si pe împaratul Franz Ioseph. Intr-adevar, în august 1883, regele pleca la Breslau, unde îi iesira înainte Ion Bratianu si Gh. Vârnav Liteanu, ministrul României la Berlin. Dupa ce avura loc întrevederile din capitala Germaniei si de la Viena, Bratianu pleaca la începutul lui septembrie la Gastein, unde se afla acum Bismarck. Aci, în linistea acestei cunoscute vilegiaturi de munte, se putea vorbi în liniste si se puteau examina în toate amanuntele lor conditiile si consecintele apropierii României de grupul de puteri ce era sa devina în curând Tripla Alianta.

Arhivele germane ne-au pastrat însemnarile lui Bismarck asupra convorbirilor de la Gastein. Totul în aceste relatiuni precise si complete este interesant si vrednic de luare aminte; ma voi margini însa aci sa scot în evidenta câteva puncte esentiale, caracteristice pentru situatia politica si pentru oamenii ce aveau sa o judece si sa hotarasca.

Apare întâi elementul determinant al hotarârii oamenilor de stat români. Carp, cu tonul de zeflemea ce-i era obisnuit, spusese într-o anumita împrejurare: "Je ne suis pas germanophile, je suis russophobe" [eu nu sunt germanofil, sunt rusofob]. Fara a-i fi dat aceasta forma paradoxala, teama de expansiunea ruseasca, dupa experientele dureroase din 1878, reapare deosebit de vie si de puternica la Ion Bratianu în cursul convorbirilor de la Gastein. "Antipatia si îngrijorarea lui fata de Rusia, noteaza cancelarul, mi-au aparut mai puternice decât asi fi socotit ca e firesc si vrednic de crezare, si nu fara un amestec sovinist cu privire la folosul unei granite la Nistru... Am avut impresia, adauga el mai departe, ca în eventualele noastre conventiuni politice, el vedea mai degraba o alianta ofensiva si defensiva cu o parte de câstig, decât o simpla asigurare de pace si de aparare". Numaidecât Bismarck îsi preciza punctul de vedere: "I-am spus deci, ca pentru Austria ca si pentru noi, un razboi rusesc si chiar unul victorios-ar trebui totdeauna sa ramâna o eventualitate, pe care ar trebui s-o evitam pe cât ne ar fi cu putinta, si pe care nu voiam sa o provocam prin extinderea ligii noastre de pace, ci dimpotriva s-o împiedicam". Austria, îl lamurea el, cauta un sprijin, fie printr-o întelegere cu Rusia, fie printr-o puternica alianta defensiva care s-o asigure împotriva dusmaniei ei. Numaidecât, aceste cuvinte desteptara la Ion Bratianu vechea lui teama de o întelegere a împaratiilor vecine în paguba tarii, teama ce o aratase înca din timpul tratativelor sale cu rusii, în 1877, asa cum ni le amintesc memoriile lui Nelidov(1). Iar raspunsul lui Bismarck aduse o precizare interesanta pentru evolutia viitoare a relatiilor româno germane: "Faptul ca i-am pomenit de o întelegere cu Rusia a pricinuit o izbucnire a îngrijorarii românesti, de a nu fi victima unui astfel de acord. l-am linistit în aceasta privinta, cu asigurarea ca mentinerea românilor ne slavi era în interesul Austriei si acela al regelui din casa de Hohenzollern în al nostru". Aceasta lamureste desigur si caracterul dinastic al aliantei ce urma sa se încheie, în ce priveste relatiile cu Germania, si faptul ca tratatul însusi a ramas, în România, pâna la 1914, o chestiune a regelui, comunicata numai presedintilor de consiliu în functie si ferita de orice discutie publica, pâna ce alte împrejurari mai grave au impus-o.

Convorbirea nu se margini însa numai la împrejurari specifice României. De aceea cancelarul astepta de la tratativele din Viena, ce erau sa urmeze, mai multe lamuriri asupra revendicarilor românesti. "Ca vor rasari dificultati în examinarea unor probleme, e cu atât mai probabil, cu cât Bratianu... a facut presupunerea, în ce priveste Italia, ca aceasta alianta nu va putea dura, daca nu am pune în vedere italienilor, în cazul unui razboi victorios, perspectiva unei mariri de teritoriu. Am numit atunci pe cale de întrebari Nizza si Corsica, ceea ce nu paru a satisface aprecierea lui Bratianu în privinta ambitiei italiene. La întrebarea mea daca mai are si altceva în minte, el spuse cu oarecare ezitare Savoia, se gândea însa poate la Trient". Observatii deopotriva de lamuritoare, pentru spiritul patrunzator al cancelarului german ca si pentru prevederea ministrului român.

Dar Bismarck mai astepta tratativele de la Viena si pentru altceva. Din mintea lui nu disparuse ideea unei întelegeri cu Rusia, înainte de a statornici vre-o alta legatura, "caci o întelegere cu Rusia e totusi mai importanta pentru mentinerea pacii decât una cu România". Situatia interna în Rusia putea suferi însemnate modificari, care n-ar fi ramas fara înrâurire asupra politicii ei externe. El nu se gândea la "o turburare mai mare", dar anumite împrejurari, ca "dezastre financiare mai mari, turburari agrare în unele parti sau intrarea în fagasul unor institutii parlamentare - remarcabila prevedere a evenimentelor de la 1905! - ar fi fost de ajuns pentru a stavili puterea de expansiune a imperiului".

Aceasta rezerva nu ramasese neobservata de Ion Bratianu. Nu a însemnat o formal nicaieri, dar ea explica graba cu care s-au desfasurat si s-au încheiat tratativele de la Viena, ce urmau sa întregeasca acordul principal cu Germania si sa-i dea în acelasi timp baza necesara a tratatului de alianta.

Graba ce nu excludea însa o foarte atenta supraveghere si aparare a punctului de vedere românesc, când erau în joc interesele tarii sau demnitatea ei. In raportul-ambasadorului german, principele de Resuz, catre Bismarck, ni s-au pastrat o serie de amanunte de un interes deosebit. Si acolo, primul ministru încercase de a introduce, în textul tratatului, unele dispozitiuni privitoare la urmarile unui eventual razboi cu Rusia. El vorbise chiar deslusit de stapânirea gurilor Dunarii si de granita Nistrului. Ceea ce provoca din partea lui Bismarck urmatoarea observatie, ca urmare a îngrijorarii ce îl stapânea: "Va fi întotdeauna o mare ispita pentru România, daca i se ofera posibilitatea juridica sa si asigure, pentru nazuinte si revendicari românesti pâna la Nistru sau aiurea, cooperarea a aproape doua milioane de soldati germani si austro ungari".

Dar Kalnoky(1) era prevenit si tinu la Viena acelasi limbaj pe care îl tinuse cancelarul german la Gastein. Ion Bratianu nu insista si admise fara greutate, de rândul acesta, ca nu era vorba de o alianta ofensiva, ci de o "liga a pacii".

El se arata însa mult mai îndaratnic cu privire la doua alte chestiuni, a caror însemnatate o patrunsese din primul moment. Cancelaria de la Ballplatz strecurase în textul provizoriu al tratatului de alianta un articol prin care Austro Ungaria si România se angajau - desigur reciproc - sa nu tolereze miscari, politice sau altele, îndreptate de pe teritoriul unuia din state împotriva celuilalt. Era un mijloc foarte iscusit de a pune capat propagandei nationale a românilor din Ardeal si mai ales legaturilor lor economice si culturale cu Regatul. Dar primul ministru român veghia. "D. Bratianu, înseamna principele de Reusz, a cerut sa se stearga cu tot acest articol. Ar fi aci o lipsa de încredere reciproca, careia ar fi mai bine sa nu i se dea expresiune în noul tratat". Era desigur greu de a se opune acestui argument. "Contele Kalnoy, ni se spune, s-a conformat acestei dorinte si întregul articol a fost sters".

La articolul urmator, o noua piedica: era vorba de o eventuala conventie militara privitoare la o cooperare a armatelor si la un comandament comun. "Primul ministru român, scrie ambasadorul Germaniei, a cerut ca cuvintele sa fie sterse, pentru ca regele sau ar putea fi jignit ca i s-a pus macar în discutie dreptul de a comanda el însusi armata lui proprie".

Ion Bratianu nu putea trece cu vederea ca regele sau fusese de fapt comandantul superior al armatelor române si rusesti sub zidurile Plevnei. Austriacii întelesera însemnatatea problemei si nu staruira sa mentina o dispozitie ce putea deveni jignitoare. Astfel, Ion Bratianu câstigase doua puncte importante: putinta de a pastra contactul cu românii din granitele monarhiei, fara a fi stânjenit de textul tratatului de alianta - rezerva cu însemnatate consecinte pentru viitor - si asigurarea ca în caz de operatii militare, armata tarii îsi pastra independenta si prestigiul comandantului ei, aceasta prerogativa ostaseasca ce a fost de la întemeierea sa misiunea specifica a dinastiei de Hohenzollern în România.

Asupra tuturor celorlalte puncte cei doi miniltri cazusera repede de acord si îsi manifestau reciproc satisfactia de a fi negociat într-un spirit de întelegere atât de desavârsita.

Era vorba acum de a se obtine adeziunea Germaniei la textul elaborat la Viena. Pentru regele Carol si guvernul sau, aceasta era în definitiv esentialul; tratatul cu Austro Ungaria nu fusese un scop, ci un mijloc. Se ivi însa o noua dificultate ce putea zadarnici în ultimul moment întregul rezultat al convorbirilor de pâna atunci. Imparatul Wilhelm se opunea categoric ca numele Rusiei sa fie mentionat în tratat, nevoind cu nici un chip sa-i dea aspectul unui act de ostilitate, care ar fi pus capat vechilor legaturi între casa dominatoare a Prusiei si St. Petersburg.

Ar trebui sa deschidem aci o paranteza mai lunga, pentru a lamuri aceste sentimente si aceasta atitudine a batrânului suveran. Imi va ajunge însa sa amintesc ca întreaga chestiune avea un prolog, ce se desfasurase în octombrie 1879. De atunci se înfruntasera cele doua teze: a cancelarului, exprimata foarte categoric într-un raport al sau catre împarat: "Gândul ca un tratat de alianta defensiva cu Austria ar putea înlocui garantiile, pe care mai înainte le dadea Confederatia germana si ar putea încheia politica germana a Majestatii Voastre, nu e pentru mine ceva nou. Inca de la tratativele de pace de la Nikolsburg(3) în 1866, am avut sentimentul, fata de comunitatea de o mie de ani a istoriei germane de pretutindeni, ca va fi nevoie sa gasim, mai curând sau mai târziu, ceva care sa înlocuiasca legatura care atunci trebuia distrusa, pentru a permite reforma Constitutiei germane". Sentimentul de comunitate germana, adauga mai târziu fauritorul unitatii Reichului, se afla "la Dunare, în Steiermark si în Tirol, nu la Petersburg si la Moscova".

La aceasta conceptie a omului de stat se opunea aceea a suveranului. Nu i se pot contesta serioase ratiuni, cel putin de moment: "Sunt împotriva ratificarii acelui tratat, scria el atunci, pentru ca nici nu s-a ivit obiectul, un razboi de agresiune împotriva Germaniei si Austriei. De altfel e îndeobste cunoscut ca tratate care ne leaga fara un motiv urgent sunt sabii cu doua taisuri!". Se adaugau la aceasta consideratiuni de un ordin mai personal, legaturile de prietenie cu tarul Alexandru, amintirile din tineretea lui departata, tovarasia de arme din razboaiele de libertate împotriva lui Napoleon I. Pentru acest Nestor al monarhilor Europei, problema ajunsese un caz de constiinta.

Acelasi lucru se poate spune despre cancelar. La un moment dat, acesta vorbea fara înconjur de sanatatea sa zdruncinata, de neputinta, pentru el, de a duce o politica ce nu ar fi raspuns convingerilor sale, de necesitatea unei demisii. Iar împaratul, dupa spusele lui Otto von Bulow, arata ca, fiind obligat de a ratifica tratatul cu Austria, "aceasta împrejurare ar deveni totusi pentru el o chestiune de existenta, adica ar duce la abdicarea sa, daca rezervele ce le formulase pentru linistea constiintei sale, nu ar fi tinute în seama(4). Aceste împrejurari din 1879 sunt ca un fel de prefata a tratativelor din 1883 si a ultimei lor faze; ele ne lamuresc rezervele lui Bismarck, ezitarea lui Wilhelm I. Cum era însa sa semneze România un tratat cu un înteles prea general, care putea s-o angajeze la operatiuni de asistenta militara pe alte fronturi decât acel al sferei ei proprii de interese? Bismarck întelesese foarte lamurit dificultatea. Pâna în cele din urma ingeniozitatea diplomatilor nu dadu gres si se gasi redactarea finala care înlatura ultimele greutati: "Si la Roumanie, sans provocation aucune de sa part venait a etre attaquee, l'Autriche Hongrie est tenue a lui porter en temps utile secours et assistance contre l'agresseur. Si l'Autriche Hongrie etait attaquee dans les memes circonstances dans une partie de ses etats limitrophe a la Roumanie, le casus foederis se presentera aussitot pour cette derniere"(5). Partile limitrofe erau Serbia si Rusia. Vor fi întrevazute oare semnatarii din 1883 ca dubla monarhie putea fi într o zi în ofensiva la una din marginile limitrofe României si în defensiva la cealalta?

Astfel noi, în textul iesit din compromisul parerilor contradictorii, putem afla germenele însusi al conflictului ce era sa puna capat legaturilor dintre Austro Ungaria si România, în zilele turburi din 1914.

Oricum însa, se statornicise, prin adeziunea Germaniei la 30 octombrie 1883, politica României pe treizeci de ani. Si se statornicise, capatând pentru aceasta orientare a ei, adeziunea hotarâta si sincera a omului a carui situatie o lamurise pe temeiul informatiilor sale, principele de Reusz în scrisoarea sa catre Bismarck, înca înainte de convorbirile de la Gastein. Regele României, scria el, e prea slab, ministrul de externe, Dimitrie Sturdza, n-are nici o influenta asupra poporului. "Numai d. Bratianu se poate mândri cu aceasta. Pe acest barbat de stat trebuie sa l câstigam pentru cauza aceasta. Caci el singur ar putea sa ofere poate oarecare chezasie pentru întarirea legaturii ce se doreste". Era o logica a evenimentelor: omul care determinase intrarea României în razboiul Independentei, cu toate riscurile si toate raspunderile, era desigur cel mai chemat sa si consolideze opera, prin legatura care putea asigura tarii sale o dezvoltare pasnica, ferita de primejdii, pentru mai bine de un sfert de veac.

Am socotit folositor de a lasa sa vorbeasca, pe cât mi-a fost cu putinta, mai mult faptele si actele diplomatice însesi. Desigur din textul lor, prea adesea uscat si concis, lipseste factorul de curiozitate si de contact omenesc. Lipseste de pilda emotia resimtita de tânarul Ion Bratianu, pe care tatal meu nu o tagaduia la batrânete, când marele Bismarck, în hallul de la Gastein, însotind pe primul ministru român si pe fiul sau, îl ajutase cu mâna lui viguroasa si prieteneasca sa si îmbrace paltonul(6). Lipseste poate ecoul direct al îngrijorarilor care framântau de la un text la altul, de la o convorbire la alta, pe oamenii care deschideau, în istoria tarii lor, drumuri si perspective hotarâtoare. Nu mi apartine de a defini ce contributie aduc aceste tratative la întelegerea figurii lui Bismarck care domina parca tot mai mult, cu trecerea vremii, destinele Europei. Dar în ce priveste pe Ion Bratianu, sa-mi fie iertat daca nu pot încheia fara a desprinde din firiul acestor fapte îndoitul învatamânt de realism politic si de înalt patriotism pe care îl cuprind. Republican prin convingeri, el ajunsese sa recunoasca în tara lui utilitatea unei monarhii ereditare si constitutionale. Nu a pregetat sa lucreze la întemeierea si la întarirea ei. Crescut în ideologia revolutionara a Parisului, a întrevazut la vârsta maturitatii necesitatea apropierii tarii sale de imperiile care reprezentau în politica lumii de atunci principiul stabilitatii si al conservatiunii. A lucrat din toate puterile sale sa o statorniceasca si sa o închege în tratatul de alianta din 1883, fara a parasi sau a compromite nimic din ceea ce socotea el necesar pentru a asigura securitatea, demnitatea si aspiratiunile viitoare ale României.

A încerca sa asezam aceste împrejurari în lumina unor evenimente mai actuale ar fi desigur cutezator. Atunci imperiul german vedea în alianta cu micul regat de la gurile Dunarii o chestiune de un interes mai mult dinastic. Astazi, independent de existenta caselor domnitoare, problema relatiilor între Germania si România priveste natiunile în întregimea lor. Ea trebuie sa tie seama, mai mult decât în trecut, de factorii permanenti si nationali ai dezvoltarii lor politice. Unul din acesti factori si a pastrat însa însemnatatea, cu toate prefacerile adânci pe care vremurile i le-au impus. Acesta este Rusia.

Desigur, astazi România si a îndeplinit revendicarile ei nationale spre Rasarit; ea nu mai priveste dincolo de hotarul pe care dreptatea istoriei i l-a redat. Ea are aci, mai mult decât acum cincizeci de ani, atitudinea conservatoare si defensiva, pe care Bismarck o definea în raportul sau catre împaratul Wilhelm, prin aceste cuvinte: "Consider un razboi cu Rusia ca cea mai mare calamitate ce ni se poate întâmpla în aceasta directie, fie numai pentru faptul ca nu ar avea pentru noi alt scop decât de a respinge o navalire barbara".

Cu atât mai mult, ea simte însa nevoia de a veghea la apararea intereselor ei si a misiunii pe care istoria si geografia par a o fi determinat deopotriva: acea de pazitoare statornica a libertatii Dunarii la tarmul Marii Negre, acea a unui zagaz de aparare împotriva revarsarii asupra Europei - revarsare de atâtea ori încercata, pe calea razboiului sau prin uneltirile pacii - a unor doctrine politice si sociale, straine si de fiinta nationala a românismului si de întregul spirit al civilizatiei de care au legat o destinele si menirea ei.

1 Contele Alexandr Ivanovici Nelidov, diplomat rus, consilier al generalului Nikolai Ignatiev, influentul-ambasador rus la Istanbul; a fost trimis de acesta la Bucuresti, în noiembrie 1876, pentru a negocia cu autoritatile române problema unei cinventii româno ruse, care s-a si încheiat la 4/16 aprilie 1877 - n.r.

2 Gustav Kalnoky (1832-1898), conte, om politic ungar, ministru de externe al monarhiei austro ungare - n.r.

3 Orasel în Moravia, unde la 26 iulie 1866 s-a încheiat armistitiul între Prusia si Austria si au început tratativele de pace; tratatul semnat la Praga, în 23 august 1866, lichida Confederatia germana în care Austria avusese rolul conducator si punea bazele Confederatiei germane de nord, sub egida Prusiei - n.r.

4 Este interesant de constatat ca la 1890, Bismarck era acela care nu voia "sa rupa toate puntile cu Rusia", iar împaratul Wilhelm al II lea era de alta parere.

5 "Daca se va întâmpla ca România sa fie atacata, fara vreo provoare din partea sa, Austro Ungaria e obligata sa i acorde, în timp util, ajutor si asistenta împotriva agresorului. Daca Austro Ungaria va fi atacata în aceleasi conditii, într-o zona limitrofa cu România, s-ar crea imediat un casus fiederis pentru aceasta din urma" - n.r.

6 Vezi în aceasta privinta Sabina Cantacuzino, Din viata familiei I.C.Bratianu, p. 257 258:Cei doi calatori se oprira la Gastein unde tata trebuia sa se întâlneasca cu Bismarck. De acolo a primit mama o lunga scrisoare de la Ionel, povestindu-i cum faimosul cancelar, poftind pe tata la prânz si aflând de Ionel, l-a invitat si pe dânsul. Nu erau la masa decât ei doi, p-tul si p-sa Bismarck. Meniul din cele mai simple. Ochiul obisnuit cu belsugul românesc, a observat ca nu era decât o potârniche de fiecare comesean, si pe lânga aceasta friptura numai o supa si un modest desert. La plecare, d-na Bismarck a luat sfesnicul de le a luminat intrarea si Bismarck a tinut paltonul tatei ca sa se îmbrace; feciorul nu s-a vazut. din nenorocire, aceasta scrisoare lipseste din arhiva familiei, fie pierduta de vre-un prieten caruia fusese împrumutata, fie ramasa în biroul mamei din salonasul de la Bucuresti, devastat de ocupatia din 1917!.

Pierderea acestei scrisori este desigur regretabila. Ea ar fi pus si mai bine în evidenta modestia conditiilor de viata ale oamenilor de stat din acea vreme si grija lor de a nu risipi banul public.

Tânarul Ion I. C. Bratianu, martor al întâlnirii tatalui sau cu marele om politic german, a fost adânc impresionat de sobrietatea delicata a printului Bismarck
Un frumos exemplu: colaborarea perfecta dintre omul din fruntea guvernului (Ion C. Bratianu) si unul din cei mai redutabili sefi ai opozitiei conservatoare (Petre P. Carp)
http://itcnet.ro/history/archive/mi1997/current10/mi13.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.14 20:12

1914-1916: Ionel Brătianu sau geniul de a aștepta
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.14 10:43

Sistematizarea Capitalei de catre Vintila I.C. Bratianu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.06.14 9:40

Vintila I.C. Bratianu in postura de director al Regiei Monopolurilor
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.06.14 9:14

Educatie si formare lui Vintila I. C. Bratianu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.04.14 14:10

http://cultural.bzi.ro/ionel-bratianu-vizirul-din-florica-12780
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.01.14 9:15

http://cultural.bzi.ro/povestea-lui-barbu-stirbei-un-print-al-bucurestiului-9315
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.01.14 18:58

http://cultural.bzi.ro/gheorghe-i-bratianu-marele-istoric-roman-1071
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.11.13 10:42

http://adevarul.ro/cultura/carti/resedintele-Stirbey-bucuresti-buftea-publicatie-excelent-documentata-despre-familia-Stirbey-89-1_528e3551c7b855ff5620c5b4/index.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 15:16

Ion C. Brătianu, Dumitru Botar, 1/20/2013
Incontestabil el a fost cel mai valoros om de stat al epocii sale, avגnd o intuitie politcă de mare finete pe care nimeni din generatia sa nu a egalat-o. Mגnuia perfect oamenii, cunoscגndu-le psi...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 15:03

Originea istoricului Gheorghe I. Brătianu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.09.12 20:11

Barbu Știrbey – Portret subiectiv


“Barbu Știrbey avea asupra regelui [Ferdinand] ca și asupra reginei [Maria] o influență atotputernică și, de fapt, în tot cursul crizei din care a ieșit întregirea neamului românesc, el a fost adevăratul suveran al României.

Nepot de domn, frumos, iubit de femei, elegant, plin de farmec, de o neobișnuită distincțiune și foarte bogat, legăturile lui Știrbey cu curtea princiară dăinuiau de pe la 1907, din vremea însângeratelor răscoale. La moartea lui Kalinderu, regele Carol îl numise administrator al Domeniilor Coroanei după îndemnul lui Seculici. Fiind un vechi om de casă al familiei Știrbey, bătrânul curtean nădăjduia, se vede, ca prin tânărul principe Barbu să-și păstreze influența și sub noua domnie pe care o simțea apropiată. Fapt este că la începutul domniei celei noi Știrbey se găsea, deci, într-o situațiune precumpănitoare și oficială, bucurându-se deopotrivă de încrederea reginei cât și a regelui.

Multă vreme se spusese și despre dânsul că e o personalitate lipsită de orice relief și de orice însemnătate. Ce e drept, aparențele autorizau asemenea verdicte. Într-o țară de vorbăreți nu am cunoscut om mai tăcut, într-o societate preocupată să facă efect, nu am văzut om afectând o mai mare modestie și, aș zice, o mai perfectă neînsemnătate a propriei persoane. Și totuși, sub această banală înfățișare se ascundea o nespus de interesantă personalitate, o inteligență pătrunzătoare, o excepțională abilitate și o mare ambiție; un amestec ciudat de voință și de lene, de hotărâre și de fatalism, de indiferență și de șiretenie. Curajos, uneori chiar îndrăzneț, deși prefera întunerecul luminii, iubitor de combinații, deși nu practica intriga, Știrbey era tipul boierului român care știe să se mlădie ca să se strecoare.

Destul de occidental ca să nu părăsească atitudinile demne ale unui civilizat, prea oriental însă ca să aibă puterea de convingere a Apusului și ca lucrurile omenești să nu i se prezinte sub prisma filozofică a nesiguranței, și a provizoratului. Dar ceea ce răscumpăra la el acest scepticism și i-a permis să aducă României servicii, pe care totuși e bine că istoria să le înregistreze și să le consfințească, este că avea idei democratice și își iubea sincer țara și neamul.

Fără îndoială că intelectualitatea lui nu avea nimic strălucitor. Nu-și dăduse niciodată osteneala să-și împodobească mintea printr-o cultură aleasă; nu avea nici preocupări literare, nici gusturi artistice. Era spiritual, singurele sclipiri ale unei inteligențe, încolo indolent. Dar n-am întâlnit un bun simț mai fără de greș, un instinct politic mai sigur. La el nimic nu era la întâmplare sau improvizație, totul era multă vreme întors, sucit, gândit și răsgândit. Meditațiile lui încete, pline de luciditate și de finețe, îl aduseseră repede la concluzia că în vremurile noastre omenirea evoluează spre democrație, iar dibăcia sa îi arătase că era mai cuminte și mai prevăzător să nu te împotrivești atotputerniciei unui asemenea curent.

Disprețuind tradițiunile și neîncurcându-se cu prejudecăți, i-a fost așadar lesne să se emancipeze cu desăvârșire de mentalitatea mediului său, să fie în chip natural, fără afectațiune, cel mai înțelegător dintre boieri, cel mai înaintat dintre bogătașii noștri. Lui i se datorează, în bună parte, toate reformele democratice ale regelui Ferdinand, fără dânsul ele ar fi rămas numai gânduri împărtășite, intenții neîndeplinite.

De asemenea, Știrbey era un patriot în cel mai adânc înțeles al cuvântului. Nu a trăit decât în țară și la țară. Numai pe pământul strămoșesc se simțea el bine acasă, în străinătate nu putea sta fără să-l apuce dorul de patrie. Aspirațiunile neamului îi mișcau inima, altcumva cam egoistă și indiferentă. Iar numele pe care îl purta, averile pe care le moștenise, i se păreau daruri ale soartei, care printr-un fel de lege a compensațiunilor și, poate, ca o poliță de asigurare, îl îndatorau să pună toată situația sa socială în slujba binelui și a măririi României. Nimeni mai mult decât el n-a contribuit ca în ceasul hotărâtor Coroana să fie cu adevărat Coroana Română, ca ea să se identifice în totul cu aspirațiunile seculare ale neamului.

Fiind cumnat cu Brătianu, a lucrat mână în mână cu el, i-a fost poate cel mai apropiat și mai prețios colaborator în greaua sarcină a înfăptuirii idealului nostru național. Nu a făcut-o însă din simpatie personală, sau din preocupări de partid, cum au șoptit-o clevetitorii, cum au susținut-o numeroșii săi dușmani. A făcut-o fiindcă era convins că, din toți oamenii de guvern de care România dispunea atunci, Brătianu era cel mai capabil, a făcut-o fiindcă conștiința îi zicea că așa o cer interesele cele mai înalte și cele mai sacre ale neamului. Dacă ar fi avut la îndemână vreun alt om politic mai de seamă, l-ar fi întrebuințat pe acela și dacă ar fi socotit că interesele naționale sau interesele dinastice sunt cumpănă cu interesele de partid, n-ar fi stat o clipă pe gânduri. De altminteri în tinerețe nimerise în rândurile conservatoare carpiste, nidodată nu a fost liberal, întotdeauna s-a considerat deasupra partidelor. Nu era destul de convins ca să fie un fanatic și era prea șiret ca să fie un partizan.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.09.12 20:10

Ionel Brătianu – Portret subiectiv


“Partizanii lui Brătianu îl socoteau drept “om genial” și Istoria îl va clasa foarte sus, ca pe toți cei care au reușit să înfăptuiască ceva. În realitate, Ionel Brătianu n-a avut nici măcar o licărire de geniu și succesele sale sunt datorite în bună parte norocului și mai ales împrejurărilor, din care n-a tras de altminteri decât un minimum de folos. Că n-a fost un geniu politic, o dovedesc tocmai planurile lui, care au dat toate greș în măsura în care nu au fost complectate sau ajutate prin evenimente independente de voința lui și imprevizibile.

Ionel Brătianu n-a fost un conducător genial de popoare, dar a fost un om foarte inteligent, desigur cel mai inteligent om politic al României în ultimii 50 de ani, fără a excepta chiar pe P.P. Carp. Carp avea o superioritate asupra lui Brătianu: o formidabilă forță morală întemeiată pe adânci convingeri, forță morală din care se ridica o voință de fier. Ionel Brătianu era un sceptic și un șovăitor și singura lui convingere era că în țara românească i se cuvenea primul loc, în toate.

Leneș, plin de duh – dar și de goluri – din toată personalitatea lui emana un farmec nespus. Seducător în toată puterea cuvântului, cucerea cu aceeași înlesnire și cu o elegantă “nonchalence” bărbații și femeile. Mi-aduc aminte de Nicu Filipescu, spumegând și trăznind, plecat la o întâlnire cu dânsul hotărât să-l ucidă și înapoiat acasă îmblânzit și cucerit… Acest dar de seducție al lui Ionel Brătianu era cu atât mai neașteptat cu cât frații și surorile lui înfățișau toți cele mai odioase mutre de pe fața pământului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.05.12 10:27

Ioana Brătianu. A trăit cu gingășie, cu demnitate și cu inteligența inimii
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.12 20:23

Ionel I.C.BRATIANU, „mana de fier” a politicii romanesti

Pe 24 noiembrie, 1927, s-a stins din viata Ionel I.C.Bratianu, presedintele Partidului National Liberal, omul despre care s-a spus ca a fost „mana de fier” ce a condus statul roman, conducatorul din umbra al Romaniei in deceniul de dupa primul razboi mondial. Varianta oficiala a fost ca liderul liberal a murit in urma unei laringite infectioase. Ionel I.C.Bratianu s-a nascut la 20 august 1864, la Florica, in judetul Arges. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Bratianu si frate al lui Vintila si Dinu Bratianu. Dupa ce si-a luat bacalaureatul la Colegiul „Sf. Sava” din Bucuresti, Ionel I.C.Bratianu a urmat ca voluntar un stagiu militar de sase luni, obtinand la sfarsitul acestuia gradul de sublocotenent in cadrul Regimentului 2 Artilerie. In paralel, a frecventat cursurile Scolii de Poduri si Sosele. In vara anului 1883 a plecat la Paris pentru a-si completa studiile, inscriindu-se in clasa de matematici speciale de la Scoala preparatorie Saint Barbe (1883-1884), dupa care, pana in 1886, a urmat cursurile Scolii Politehnice. In fine, in perioada 1886-1889 a fost student al Scolii de Poduri si Sosele, obtinand diploma de inginer. Cu toate ca a incercat de doua ori, nu a reusit sa obtina licenta la Sorbona. Revenit in tara in 1889, a fost concentrat la cazarma „Malmaison”, unde a fost inaintat la gradul de locotenent. In octombrie 1889 s-a angajat ca inginer specialist in constructia de cai ferate la C.F.R., in subordinea lui Anghel Saligny. Ionel I.C.Bratianu a devenit membru al Partidului National Liberal inca din 1895. In acelasi an a candidat la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. A sustinut acceptarea in partid (februarie 1889) a fostilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania (C.Stere, V.G.Mortun, dr. I.G. Radovici, I.Nadejde), creat in anul 1893. In 1907 s-a casatorit cu Eliza, fosta sotie a liderului conservator Alexandru Marghiloman. La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, Ionel I.C.Bratianu a fost ales presedinte al partidului, functie politica pe care o va pastra pana la sfarsitul vietii sale. A intrat in viata politica in perioada in care P.N.L. era condus de D.A.Sturdza. Cariera sa politica a debutat cu alegerea in functia de deputat de Targu-Jiu, in 1895, si a continuat cu detinerea unor portofolii ministeriale: ministru al Lucrarilor Publice intre 1897 si 1899, respectiv intre 1901 si 1902, ministru de Externe (1902-1904), ministru de interne (1907-1908). In acelasi an, la 5 decembrie, a fost victima unui atentat, fiind ranit de trei focuri de arma, trase de un lucrator de la Caile Ferate. Poetul Al.Vlahuta scria imediat dupa atentat: „Cel ce a dat astfel ochii cu moartea, are ca un adaos de putere din alte lumi. E omul care, o clipa, a privit in Eternitate. De acum esti consacrat, domnule Bratianu; trebuie sa ramai in focul strasnic al luptei, sa suferi si sa birui, sa suferi pentru neamul care te-a imputernicit si pentru el sa birui. Numai pentru el!” Cuvintele lui Vlahuta aveau semnificatia unei profetii. Izbucnirea primului razboi mondial, in 1914, avea sa-i consacre anvergura politica. La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. a acceptat propunerea inaintata de Bratianu privind reforma agrara (exproprierea partiala a marii proprietati) si electorala (colegiu electoral unic). Aceste propuneri ale liderului liberal au fost sustinute si de o importanta parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrati (care sustin insa niste modificari - doua colegii electorale si expropiere prin cumparare) si chiar conservatorii „batrani” (expropiere „in extremis” si in plan electoral accepta doar o largire a bazei colegiilor existente). La 4 ianuarie 1914, a fost desemnat din nou presedinte al Consiliului de Ministri (prim-ministru). Europa, divizata deja in doua aliante politico-militare, cu interese total opuse si ireconciliabile - Puterile Centrale si Antanta - se pregatea de razboi. O data cu izbucnirea acestuia, Romania a fost nevoita sa-si precizeze pozitia fata de conflictul mondial, aceasta cu atat mai mult cu cat, din 1883, statul roman avea un tratat de alianta secret, cu caracter defensiv, cu Puterile Centrale. Optiunea propusa de Bratianu - neutralitatea Romaniei sub forma expectativei armate - a fost adoptata in Consiliul de Coroana de la Sinaia, din 21 iulie/3 august 1914. Au urmat doi ani de neutralitate, perioada in care armata romana s-a pregatit in vederea intrarii in razboi la momentul potrivit, scopul fundamental urmarit de Romania fiind desavarsirea unitatii sale nationale. Bratianu era constient ca indeplinirea acestui deziderat trebuia „ratificat de sangele soldatilor care aveau sa moara in asaltul de pe platoul Transilvaniei”. In aceasta perioada, Bratianu a detinut si functia de ministru de razboi, calitate in care s-a preocupat de pregatirea armatei in vederea participarii la razboi. In noiembrie 1918, cand statul national unitar roman era infaptuit (prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania), Bratianu a revenit in fruntea guvernului pe care l-a condus pana in septembrie 1919. In acelasi timp, s-a aflat in fruntea delegatiei Romaniei la tratativele desfasurate in cadrul Conferintei de pace de la Paris din 1919-1920. Obiectivele delegatiei romane la Conferinta de Pace au fost declarate de primul-ministru: afirmarea independentei si suveranitatii nationale a Romaniei si consolidarea Marii Uniri prin recunoasterea internationala a acesteia. De asemenea, Ionel I.C. Bratianu a contribuit in mod direct la declansarea campaniei militare romane impotriva regimului comunist din Ungaria, condus de Bela Kun, care refuza sa recunoasca unirea Transilvaniei cu Romania. La Conferinta de Pace de la Paris, Bratianu a militat pentru democratizarea relatiilor internationale, respectarea intereselor statelor mici si mai ales ale Romaniei. Respingand amestecul marilor puteri in problemele statului roman, prefigurate de Tratatul asupra minoritatilor pe care marile state invingatoare urmareau sa-l impuna in cadrul Conferintei, dar si clauzele, considerate nedrepte fata de Romania, din Tratatul de pace cu Austria, Bratianu a refuzat semnarea celor doua tratate si a parasit conducerea guvernului in septembrie 1919. La 22 ianuarie 1922, s-a format, pe timp de sase ani, un nou guvern liberal, in frunte cu Bratianu. De altfel, primii zece ani de dupa incheierea primului razboi mondial au fost denumiti „decada bratienista”, datorita dominarii vietii politice romanesti, de catre seful Partidului National Liberal. Perioada 1922-1927 a fost caracterizata prin initiative politice de mare insemnatate pentru Romania: in plan economic, aplicarea devizei liberale „prin noi insine” a asigurat progresul rapid al Romaniei, mai ales in domeniile industriei si finantelor, iar in plan politic, incoronarea solemna, la Alba Iulia, in 1922 a lui Ferdinand * si a sotiei sale, Maria, ca regi ai Romaniei Mari, ca si adoptarea Constitutiei din 1923, au consolidat Marea Unire si cadrul democratic al statului roman. Pe 7 iunie 1923, Ionel I.C.Bratianu a fost ales membru de onoare al Academiei Romane. In noiembrie 1927, Ionel I.C. Bratianu s-a imbolnavit de gripa. Se pare ca medicul care l-a tratat i-a recomandat un tratament gresit, in urma caruia boala s-a agravat. Pe 24 noiembrie 1927, Ionel I.C.Bratianu s-a stins din viata, moartea sa fiind considerata „suspecta”. Varianta oficiala a fost ca liderul liberal a murit in urma unei laringite infectioase. „El nu se hotara niciodata repede. Elaborarea hotararilor sale era intotdeauna inceata, uneori chiar greoaie, fiindca, inzestrat in cel mai inalt grad cu simtul contingentelor, din primul moment ii apareau in minte toate repercusiunile probabile si posibile ale unui act, asa incat, inainte de a se hotari sa faca acel act, examina, reexamina, contraexamina toate urmarile lui si nu trecea de la intentie la fapt decat dupa ce, cantarind toate argumentele, favorabile si nefavorabile, foloasele ii apareau mai puternice, mai determinante decat neajunsurile. Din profesiunea lui de inginer ramasese cu obisnuinta de a nu pune niciodata piciorul pe un teren, inainte de a-l fi sondat si de a cunoaste bine soliditatea lui. Dar, o data gestatiunea terminata, o data hotararea luata, nu am intalnit in toata viata si in toata cariera mea politica, om mai neclintit in ducerea pana la capat a hotararilor sale.” - I.G.Duca O vocatie nativa de conducator „Dominand cu autoritate viata politica a Romaniei timp de doua decenii, Ion I. C. Bratianu a fost una din cele mai complexe si controversate personalitati ale istoriei nationale. Multi au incercat sa-si explice cauzele dominatiei politice a lui Ion I. C. Bratianu. Toti, sau aproape toti, cei care au comentat acest subiect sunt de acord ca avea o vocatie nativa de conducator. A mostenit un nume pe care a stiut sa-l onoreze si sa-l inalte. Crescut pentru a face politica, de profesie inginer, Ion I. C. Bratianu aplica ingineria in politica. Prin felul sau de a fi, Ion I.C. Bratianu dadea impresia unui om lenes, extrem de comod. Statea aproape tot timpul pravalit intr-un fotoliu sau intins pe o canapea. Se culca devreme, dormea dupa-amiaza, cand era minstru nu trecea cu zilele pe la minister, preferand sa-si cheme colaboratorii la el acasa. Cel mai adesea era vazut cu o carte in mana, de regula o carte de istorie. Inzestrat cu calitati native de om politic, Ion I. C. Bratianu cunostea din vastele sale lecturi activitatea marilor personalitati istorice, modalitatile de rezolvare a unor situatii de criza, calea de ajungere la luarea celor mai judicioase hotarari in momentele cruciale.” - Ioan Scurtu Ioan BOTIS
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Bratianu[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum