AM SUPRAVIETUIT!!!!!

Pagina 9 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

AM SUPRAVIETUIT!!!!!

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 0:06

Rezumarea primului mesaj :

POPOR ALES CONVORBIREA LUI TEVIE  LÃPTARUL CU DUMNEZEU

           In viata asta, potrivitã
           Pentru borfasi, pentru haimani,
           Mi-ai dat o mânã de prieteni
           Si-o lume-ntreagã de dusmani !

           Poti sa fii hot, pungas, ministru,
           Te-njurã lumea sau te ceartã,
           Dar dacã esti cumva evreu,
           O viatã-ntreagã nu te iartã !

           Poti fi mai bun, mai învãtat
           Si mai cinstit, cã nu e greu,
           Dar porti teribilul pãcat
           Cã, pur si simplu, esti evreu….

           Sar imbecilii sã te rupã !
           Te-njurã ziarele ades !
           Te-ar sfâsia si când te pupã !
           De asta, Doamne, m-ai ales ?

           De mii de ani nu avem pace
           Ne mor copiii in rãzboi
           Si n-avem liniste de-o viatã !
           De asta ne-ai ales pe noi ?

           Am vrut si noi putin “shalom”
           Cuvânt rostit atât de des.
           Dar pacea noastrã cu vecinii
           N-ai avut timp s-o fi ales.
           De câte ori ai vrut, destinul            
           Ne-a jucat viata la noroc.
           Doamne, puteai s-alegi pe altii
           Si nu ne supãram deloc !

           Antisemitii se agitã,
           Urlã bezmetic orice vrei
           Se-ncarcã lumea de prostie
           Si se descarcã pe evrei.

           Avem atâtea premii NOBEL
           Si mari artisti sub steaua ta,
           Dar nimeni nu ridicã glasul
           Când ne injurã o haimana !

           Poate cã lumea joacã teatru,
           Privesc la cer si vãd noroi,
           Sunt generosi cu orisicine
           Si democrati! Dar nu cu noi…

           Când undeva le merge rãu,
           Când ageamiii fac luminã
           Si nu au bani si mor de foame,
           Numai evreii sunt de vinã.

           Când se mãnâncã între ei,
           Când se omoarã frati cu frati,
           Sãracii - ei n-au nici o vinã,
           Numai evreii-s vinovati !

           Suntem copiii tãi,o Doamne,
           În casa ta intrãm smeriti,
           Si atunci de ce ne lasi în lume
           Pe mâna unor trogloditi ?

           Dece-i înduri pe asasinii
           Cei fãrã lege, fãrã minte,
           Amarnic sã ne pângãreascã
           Pânã si sfintele morminte?

           Cu noi se rãfuiesc într-una
           Intelectuali si derbedei,
           Dar ce-au cu mortii nostri, Doamne?
           Ce vina au cã-s morti evrei?

           Tot ce se-ntâmplã-n lumea asta
           Catastrofal si ne-nteles
           E doar si doar din vina noastrã!
           De asta, Doamne, ne-ai ales?

           Ei pot sa facã tot ce vor!
           Sã poarte zvastici, cãsti sau fes!
           Noi n-avem nici-un drept pe lume?
           De asta, Doamne, ne-ai ales?

           Se uitã acru-n pasapoarte,
           La vãmi ne puricã ades.
           Noi doar suntem “afaceristii”!
           De asta, Doamne, ne-ai ales?

           De asta ne-ai adus pe lume?
           De asta ne-am crescut copii?
           Sã tremurãm pentru secunda
           Ce Tu ne-o dai pentru-a trãi?

           Tu ne-ai dat multe lacrimi, Doamne.
           Ne-ai dat nevoi si griji si stress.
           DAR TU  NE-AI  DAT  SI  ISRAELUL !
           SI PENTRU ACEASTÃ FERICIRE
           TODÁ RABÁ CÃ NE-AI ALES !!!!


Ultima editare efectuata de catre Admin in 26.09.14 13:11, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Nu-ți fie frică, nu ține decît o clipă!

Mesaj Scris de Admin la data de 29.06.08 9:04

"Nu-ți fie frică, nu ține decît o clipă!"TRAGIC ● Un petec de hîrtie și șuieratul unui glonț l-au salvat de la moarte
Între 28 și 30 iunie 1941, a avut loc pogromul evreiesc de la Iași. Se împlinesc 67 de ani. Atunci, pe străzile orașului, în curtea Chesturii Poliției și în "trenurile morții" ce au plecat din gară către diferite destinații au pierit în condiții de neimaginat peste 10.000 de evrei, mai bine de o zecime din populația de atunci a urbei.

Martori care să povestească despre ororile petrecute la Iași în zilele pogromului au rămas puțini. Unul dintre ei este și profesorul Hugo Rosman, pe atunci un adolescent de 15 ani. Luat cu forța de acasă, umilit și bătut, Rosman a fost dus cu mîinile sus în dimineața zilei de 29 iunie în curtea Chesturii Poliției, acolo unde aveau să sfîrșească schingiuiți mii de evrei. A scăpat ca prin minune, căpătînd întîmplător acel bilet salvator pe care scria "Liber". Rosman se numără printre puținii care au păstrat și fac public acest document unic.

ÎNCEPUTUL. Bătrînul, acum de 82 de ani, amintește și contextul în care s-a ajuns aici. Atmosfera ostilă împotriva evreilor începuse încă din 1940. De altfel, ei au căpătat din 1941 interdicție totală în învățămîntul de stat: "Sufeream cumplit, pentru că oamenii mă alungau și mă coborau din tramvai. De asemenea, la școală mulți încercau să mă bată doar pentru că eram evreu". Acutizarea prigoanei asupra evreilor s-a realizat o dată cu izbucnirea la 22 iunie 1941 a ostilităților între Germania și Uniunea Sovietică. Unii dintre ieșeni îi suspectau în mare parte pe evrei ca fiind simpatizanți ai sovieticilor. Așa că a început măcelul.

RIDICAREA. În perioada apropiată pogromului era prima lui săptămînă de vacanță. "Seara zilei de 28 iunie 1941 reprezintă momentul declanșării pogromului de la Iași, la care au participat unități ale Armatei Române, în special ale jandarmeriei, ale armatei germane și o parte a populației, mai ales oameni de la marginea societății, persoane ușor de indus în eroare cu sloganuri antisemite". La 28 iunie, a aflat că evreii erau bătuți, scoși din locuințe și că mulți dintre ei deja fuseseră uciși. "În dimineața de 29 iunie, o patrulă militară românească, îndrumată de un vecin «binevoitor» care afirmase că din locuința noastră s-au tras focuri de arme, ne-a somat s-o urmăm." Unul dintre vecini, Aioanei, maistru într-o fabrică de textile, s-a opus, însă fără succes. "Tatăl meu și cu mine am fost bruscați și duși într-o direcție pe care nu o cunoșteam. Am fost înjurați, umiliți, împinși spre Chestura Poliției, acolo unde, la orele amiezei, a început masacrul." Pe drum au fost bătuți și scuipați. Îi stăruie și acum în suflet despărțirea de mama sa. "Nu-ți fie frică, nu durează decît cîteva clipe!", i-a șoptit ea printre lacrimi. Se gîndea că fiul său nu va scăpa cu viață atunci cînd jandarmii i-au ridicat pe bărbați. La Chestură a văzut ofițeri nemți cu însemnele "Todt", cei care lucrau la terasamente, poduri, căi ferate. Era o comisie formată din trei comisari. Unora le dădea biletul "Liber", pe alții îi opreau, dar, între timp, cei sosiți erau în continuare bătuți și umiliți. "În fața mea, un avocat a fost reținut și m-am speriat. Am dat carnetul de elev și mi-au spus: «Fugi, fugi acasă!», și mi-au întins un bilet. L-am păstrat împreună cu alte documente ce subliniază discriminarea, cum este acest act pe care scrie «sînge evreiesc»".

MORȚI PE STRADĂ. Adolescentul de 15 ani a văzut atunci pentru prima dată pe drumuri oameni uciși. "Erau plini de sînge, fie împușcați, fie mutilați din cauza loviturilor primite, batjocoriți." Dacă Hugo a scăpat, multe dintre rudele sale nu s-au mai întors acasă. A realizat cu adevărat tragismul acelor evenimente atunci cînd a revenit, în toamnă, la școală. "A fost un șoc teribil să constat că, dintre cei 40 de elevi care au absolvit clasa a IV-a (a IX-a de acum), nouă dintre ei lipseau." Între zecile de cunoștințe care au pierit atunci, Hugo nu uită să enumere și numeroși profesori de la școala evreiască. "Nu pot uita niciodată privirile pline de mirare și neputință ale mamelor colegilor noștri uciși atunci cînd ajungeam inevitabil în dreptul lor și le salutam."

Familiilor nu li se eliberau certificate de deces pentru a-și îngropa morții. Autoritățile doreau astfel să ascundă numărul real al victimelor și atrocitățile comise.

Alții s-au dezis de propriul neam evreiesc pentru a scăpa. Avea o rudă care, întrebată de cei care îi vînau pe stradă ce face, a răspuns că merge la vînat jidani: "Era un moment de delir colectiv. Erau însă și oameni buni. Un vecin, Ioan Șoșu, un om fără multă carte, a venit să mă ia de la bunicul meu. Pe stradă, cei care-l întîlneau îi strigau: «Te-ai jidănit!», dar el, un om voinic, îi repezea energic. Îi voi păstra recunoștință memoriei lui pînă la capătul zilelor". La 29 iunie 1941, în Duminica Neagră, așa cum este cunoscută acea zi, evreul Hugo Rosman s-a născut pentru a doua oară. Pașaportul pentru viață era acel petec de hîrtie pe care scria: "Liber". Pentru el este ca un al doilea "certificat" de naștere.

Destinul… sau cine știe? A făcut astfel să supraviețuiască valului de crime abătut asupra evreilor în acele zile sîngeroase. Multora dintre evreii supraviețuitori ai acelor timpuri încă le e teamă să vorbească. Și la Hugo Rosman nu e departe o astfel de stare sufletească.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Victimele Holocaustului comemorate in lume

Mesaj Scris de Admin la data de 19.05.08 17:41

Victimele Holocaustului comemorate in lume
Ceremoniile de marcare a 60 de ani de la infiintarea statului Israel au debutat la 1 mai prin manifestari de comemorare a victimelor Holocaustului. Marsul Celor in Viata s-a desfasurat la Auschwitz, iar in Germania a fost deschisa pentru public cea mai mare arhiva cu documente referitoare la Holocaust. Contextul international arata insa o recrudescenta a actelor antisemite in intrega lume.
Aproximativ 8.000 de persoane, majoritatea tineri evrei, au participat la 1 mai la cel de-al XVII-lea Mars al Celor in Viata, organizat la fostul lagar al mortii de la Auschwitz-Birkenau, in sudul Poloniei, in memoria celor sase milioane de evrei exterminati de nazisti, relateaza AFP.
Marsul Celor in Viata a inceput in jurul orei locale 14.00 (15.30 ora Romaniei), dupa ce s-au auzit sunetele de shofar (corn de berbec), instrument folosit de evrei in ritualurile lor. Participantii la mars au trecut pe sub arcada lagarului de la Auschwitz, unde este inscris: "Arbeit macht frei (Munca elibereaza)" inainte de a parcurge pe jos cei trei kilometri care separa tabara de Birkenau, principalul loc de exterminare a evreilor.
In acest an, selectionerul clubului de fotbal britanic Chelsea Avram Grant, scriitorul israelian Fitan Haber si un supravietuitor al lagarului de la Auschwitz-Birkenau, Henryk Mandelbaum, in virsta de 85 de ani, au participat la mars. La Birkenau, zona unde se aflau camerele de gazare si cuptoarele crematoriilor, un barbat a rostit numele victimelor, copii, femei si barbati evrei din toate tarile europene exterminati in aceasta tabara.
Marsul Celor in Viata este organizat din 1988 de Ministerul israelian al Educatiei cu ocazia Zilei Comemorarii Holocaustului (Yom Hashoah, in ebraica). Initial, acesta avea loc la fiecare doi ani. In 2005, cel mai mare mars a reunit 20.000 de participanti. Din 1940 pina in 1945, circa 1,1 milioane de barbati, femei si copii, majoritatea evrei din diverse tari europene ocupate de germani, au murit in lagarul de la Auschwitz-Birkenau.
In acest lagar au fost ucisi, de asemenea, 85.000 de polonezi care nu erau de origine evreiasca, 20.000 de romi, 15.000 de sovietici si 12.000 de persoane de alte nationalitati.
Tot la 1 mai, sirenele au sunat timp de doua minute in Israel, incepind cu ora 10.00, in memoria victimelor Holocaustului, in paralel cu ceremoniile desfasurate la memorialul Yad Vashem, in Knesset si in scoli, relateaza site-ul Ynetnews.com. Sirenele au marcat inceputul Zilei Comemorarii Holocaustului pe intreg teritoriul israelian, maarcata de ceremonii organizate la memorialul Yad Vashem, in Knesset, Parlamentul israelian, si in institutiile de invatamint.
Presedintele Shimon Peres a participat la o ceremonie in cursul careia a depus o coroana de flori la memorialul revoltei din ghetoul din Varsovia. Alte ceremonii importante au avut loc pe Muntele Herzl si in kibbutzurile Yad Mordechai si Lohamey HaGeta'ot. In timpul zilei, diverse manifestari si ceremonii la cimitire vor mentine vie amintirea celor sase milioane de evrei care si-au pierdut viata in ghetouri si lagare de concentrare ale regimului nazist intre 1939 si 1945, noteaza EFE. In parlamentul israelian au inceput sa fie citite numele victimelor „Shoah”, act care s-a repetat la Muzeul Yad Vashem.
Intensificare a actiunilor antisemite la nivel mondial
Numarul actiunilor antisemite la nivel mondial a sporit in cursul anului 2007 fata de anul trecut, indica un raport dat publicitatii miercuri, la Tel Aviv, informeaza AFP. „S-au produs 632 acte antisemite violente in intreaga lume, in 2007, ceea ce reprezinta o crestere cu 6,6 % fata de anul anterior”, a indicat intr-o conferinta de presa autoarea raportului Dinah Porat, director al Centrului pentru studierea antisemitismului si rasismului de la Universitatea din Tel Aviv. Dna Porat a publicat respectivul raport in aceeasi zi in care Israelul comemoreaza „Ziua Shoah”, in amintirea victimelor nazismului.
Documentul insista asupra unei diminuari „incurajatoare a numarului de actiuni antisemite in tari precum Franta, Germania, Africa de Sud si Statele Unite ale Americii”, gratie interventiei sporite din partea autoritatilor si a grupurilor pentru apararea drepturilor omului, potrivit autoarei raportului. De asemenea, la nivel global s-au diminuat atacurile asupra unor organizatii sau institutii de invatamint evreiesti, insa a sporit numarul cazurilor de vandalizare a monumentelor si cimitirelor evreiesti.
In fine, raportul subliniaza ca au crescut atacurile antisemite grave, in unele tari intre care Franta, Austria si Ucraina, iar in Canada, in special in Quebec, se manifesta o „crestere sensibila a sentimentului antisemit si islamofob”.
Cel mai recent act de intoleranta este polemica iscata la Salonul Cartii de la Torino, unde invitat de onoare este Israelul. Decizia de a alege statul Israel drept "invitat de onoare" la Salonul Cartii de la Torino, Italia, este contestata de mai multi scriitori, printre care se numara intelectualul musulman Tariq Ramadan, care a organizat, luni, un contra-eveniment despre "purificarea etnica a Palestinei", potrivit AFP.
Cea mai mare arhiva a Holocaustului, deschisa publicului
Germania a pus la 30 aprilie la dispozitia publicului cea mai ampla colectie de documente care reflecta crimele nazistilor si victimele acestora, relateaza Reuters. Serviciul international de localizare (ITS) din orasul Bad Arolsen detine aproximativ 50 de milioane de dosare despre aproximativ un milion de victime din trimpul regimului nazist al lui Hitler. Documentele includ ordine de incarcerare, evidentele deceselor si informatii ale Gestapo-ului, evoca detalii despre persoanele care au fost ucise in timpul Holocaustului, despre supravietuitorii lagarelor de concentrare si despre milioane de condamnati la munca silnica si persoane transferate.
Colectia mai contine si numele persoanelor de pe lista lui Oskar Schindler, un binecunoscut om de afaceri care a salvat sute de evrei.
Pina miercuri, a fost permis doar accesul victimelor Holocaustului si ale rudelor acestora.
Directorul ITS, Reto Meister, a declarat ca aceasta deschidere a marcat debutul unui nou capitol al arhivelor, dupa mai bine de 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial.
"Deschiderea va mentine vie memoria crimelor monstruoase din perioada nazista", a declarat Meister in cadrul ceremoniei de deschidere. Centrul face parte din Comitetul International al Crucii Rosii, 11 natiuni fiind reprezentate in consiliul ITS: Belgia, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Marea Britanie si Statele Unite. Israelul si Statele Unite au depus eforturi mult timp pentru ca arhivele sa fie accesibile publicului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O evreica de origine romana stringe bani pentru un muzeu

Mesaj Scris de Admin la data de 08.12.07 18:38

O evreica de origine romana stringe bani pentru un muzeu al Holocaustului
O evreica de origine romana stabilita in Statele Unite, care a supravietuit terorii de la Auschwitz, stringe donatii pentru refacerea unui muzeu dedicat copiilor care au spravietuit Holocaustului. O evreica de origine romana stabilita in Statele Unite incearca sa stringa, din donatii, 300.000 de dolari pentru refacerea unui muzeu dedicat copiilor care au spravietuit Holocaustului si care a fost aproape distrus de un piroman, relateaza Indianapolis Star on-line. Eva Kor stie ce inseamna ura. "Viata nu ne slabeste nici o clipa cind vine vorba de greutati", spune Kor, cu puternicul accent transilvan. Ea s-a nascut in satul Protz, pe teritoriul Romaniei, in urma cu 69 de ani. A fost operata dupa un acident, a lucrat apoi ca agent imobiliar si, in paralel, s-a implicat in multe actiuni caritabile care ii ocupau in jur de 14 ore din zi. Apoi a urmat incendiul. Muzeul Luminarilor din Terre Haute - la care ea tinea extrm de mult, dedicat copiilor care au supravietuit experimentelor groaznice de la Auschwitz - a fost ars de un piroman, pe 18 noiembrie. La virsta de zece ani, Eva a fost trimisa la Auschwitz, impreuna cu parintii si trei surori. In afara de ea si de sora ei geamana, Miriam, toti au murit. S-au aflat printre cei aproape 180 de gemeni evrei si tigani torturati, in numele unor experimente medicale, de doctorul Josef Mengele. Sora Evei, Miriam, a murit in anul 1993. Kor este hotarita sa nu uite nimic din toate astea. In 1995, la 35 de ani dupa ce si-a refacut viata, casatorindu-se si stabilindu-se in Terre Haute, s-a hotarit sa deschida un muzeu care sa aminteasca de copiii torturati atunci. Muzeul Luminarilor se numara printre cele peste 40 de muzee dedicate Holocaustului care exista in intreaga lume, insa este singurul care prezinta situatia din perspectiva copilului. Totusi, viata lui Kor nu a fost construita numai din probleme si durere. Printre cele mai mari alinari ale ei se numara prietenia cu Mary Frances Wright. Wright (64 de ani) este profesoara de literatura si psihologie la Universitatea de Stat din Indiana, dupa ce a fost profesor de istorie la un liceu. Nu a fost pasionata de studierea Holocaustului pina in 1972. "Ma aflam cu fiica mea la Munchen, la Jocurile Olimpice. Ea se antrena la gimnastica. Am fost acolo cind intreaga echipa a Israelului a fost masacrata", a spus ea. Dupa ce a asistat la moartea a 11 sportivi israelieni ucisi de teroristi palestinieni, Wright s-a intors in Statele Unite hotarita sa inteleaga Holocaustul. A citit mult si i s-a parut fascinant, iar asa a ajuns sa afle, de la un student, in 1983, despre Kor si despre eforturile ei de a gasi si alti gemeni care au supravietuit experimentelor doctorului Mengele. Wright a sunat-o pe Kor si a rugat-o sa le tina studentilor ei o prelegere. Astfel a inceput prietenia lor. In ciuda dificultatilor prin care a trecut in ultimele saptamini, Kor stie foarte bine ca focul a luminat - si la propriu, si la figurat - munca ei. Incendiul a fost prezentat in presa internationala, iar donatiile pentru reconstructia muzeului au inceput sa vina. Kor a depus, pe 1 decembrie, la banca, inca 8.000 de dolari, ajungind acum la 20.000 de dolari. Scopul ei este sa stringa 300.000 de dolari. Kor si Wright apreciaza orice ajutor. Singurul lor scop este sa reface muzeul pentru a-si perpetua mesajul, adauga sursa citata. Indianapolis Star mai relateaza, in aceeasi editie, ca primul suspect de incendierea muzeului Holocaustului din TerreHaute a fost acuzat si pentru ca l-ar fi amenintat pe presedintele Bush, anchetatorii stabilind ca le-ar fi declarat unor apropiati ca vrea sa omoare evrei pentru a-si proteja rasa. Autoritatile federale l-au arestat dupa ce un informator a anuntat un politist din Terre Haute ca stie cine a pus foc la muzeu. In timpul audierilor, procurorii l-au descris pe Joseph Charles Stockett (57 de ani) ca fiind un simpatizant nazist care a ars clinici si centre in care se faceau avorturi si, mai nou, ca l-ar fi amenintat pe vicepresedintele american Dan Quayle. Stockett recunoaste ca este antisemit dar neaga implicarea sa in incendierea muzeului, adauga sursa citata.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Supravietuitorii holocaustului intreaba: unde-s banii d

Mesaj Scris de Admin la data de 07.12.07 19:38

Supravietuitorii holocaustului intreaba: unde-s banii din despagubiri?
ULTIMII SUPRAVIETUITORI ai holocaustului din Israel sunt nevoiti sa supravietuiasca adesea din pensii infime, ceea ce a generat o stare de nemultumire. Statul evreu ii condamna pe supravietuitori la o viata in saracie si umilinta, relateaza Deutsche Welle.
Dupa ce au supravietuit lagarelor naziste si au pus umarul la infiintarea si afirmarea statului Israel, multi intre supavietuitorii holocaustului sunt astazi la marginea societatii israeliene, la limita subzistentei. Pensiile din care traiesc acestia sunt mici, asa incat “abia daca le raman 300 de euro pe luna”.
Acesta este semnalul de alarma tras de ministrul Pensiilor, Rafi Eitan, totodata presedintele partidului pensionarilor israelieni. Ajuns ministru, Eitan a considerat oportun sa apeleze la statul german pentru a mai ameliora putin nivelul de viata al victimelor holocaustului. Aceasta, desi intelegerea intre Israel si Germania asupra pensiilor platite supravietuitorilor holocaustului a fost indeplinita. Lucru intarit si de ministrul german de Finante, Peer Steinbruck care, aflat recent in vizita in Israel, a atras, la randul lui, atentia ca, acum, responsabilitatea apartine integral statului evreu.

In vara acestui an, mai multe organizatii care apara drepturile supravietuitorilor holocaustului au organizat o demonstratie de protest. Imbracati in uniformele lagarelor de concentrare, cu steaua galbena pe piept, batranii au manifestat impotriva faptului ca din totalul de 3,5 miliarde de marci germane al despagubirilor pe care Germania le-a platit ca urmare a ultimului acord, doar o mica parte a ajuns la destinatie.
“Israelul, tanar si bogat, isi umileste fondatorii” au scandat atunci demonstrantii. Majoritatea banilor s-au pierdut undeva in strafundurile birocratiei israeliene, acuzau acestia.
Cotidianul Maariv, citat de publicatia electronica romaneasca Divers, a publicat in acest context o caricatura infatisandu-l pe ministrul pensiilor, Rafi Eitan, mulgand… uliul de pe emblema statului german. O situatie penibila pentru ambele state, si, mai ales, pentru supravietuitorii holocaustului. Acestia vor fi, probabil, din nou umiliti de propriul stat, care acum ar trebui sa dea socoteala de parcursul fondurilor de despagubiri, dar, ca orice stat normal, e de asteptat ca se va eschiva, noteaza Divers.
In Israel, circa o treime din numarul pernsionarilor, circa 240.000, sunt supravietuitori ai holocaustului. Din acestia, circa 30% traiesc sub limita saraciei, conform unor date ale asigurarilor sociale, mai scrie Deutsche Welle.
De la inceputul anilor 1950, Germania a platit in total 26 de miliarde de euro drept compensatii pentru actiunile sale din timpul regimului national-socialist.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 30.12.08 8:59, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un supravietuitor al Holocaustului, martor in procesul unui

Mesaj Scris de Admin la data de 17.11.07 20:00

Un supravietuitor al Holocaustului, martor in procesul unui fost nazist
FLORIDA - Un supravietuitor al Holocaustului - o evreica de 75 de ani, stabilita in Statele Unite - a depus marturie, in fata unui tribunal din Florida, in procesul privind deportarea unui fost gardian nazist de origine romana, relateaza The Sun Sentinel on-line.
Renee Goldberg a relatat instantei cum a fost supusa torturii, timp de patru ani, in lagarul de concentrare de la Gross Rosen, in Polonia. Intre 1943 si 1945, acolo s-a aflat in serviciu Adam Friedrich - un fost gardian nazist despre care autoritatile americane afirma ca s-a inrolat voluntar in armata lui Hitler. El are acum 82 de ani si locuieste in Saint Louis.
Potrivit oficialilor americani, Friedrich nu a fost un bun cetatean american si intentioneaza sa-l deporteze. Autoritatile spera sa obtina date relevante de la Renee Goldberg, care a fost audiata timp de doua ore ca martor al acuzarii, in procesul intentat fostului nazist. Marturia ei ar urma sa contracareze incercarile apararii de a minimaliza brutalitatea tratamentului aplicat detinutilor din lagarul de la Gross Rosen, adauga The Sun Sentinel on-line. Femeia a povestit cum, in 1944, la 16 ani, a fost legata de un scaun si o femeie gardian i-a smuls unghiile. Isi aminteste foarte bine figura celei care a torturat-o, dar nu poate spune daca s-a aflat vreodata fata in fata cu Friedrich. "Vreau sa fie deportat si sa-i fie retrasa cetatenia americana", a spus Goldberg, in fata instantei.
In plingerea civila formulata anul trecut, se arata ca Friedrich a asistat personal ori a dispus persecutii, in perioada in care s-a aflat in serviciu in lagarul din Polonia si intr-o tabara subordonata acestuia, pe locul unei fabrici de gaz otravitor. Sarcina lui era sa pazeasca, dintr-un foisor, prizonierii si pe cei care munceau fortat, sustine Departamentul de Justitie american. Friedrich a negat in permanenta acuzatiile aduse.
In lagar erau o multime de canale, in care 500 de femei erau tinute, iarna, in apa pina la genunchi. Nu aveau manusi, ciorapi sau lenjerie, ci erau imbracate doar intr-o haina subtire si incaltate in sandale din lemn care le rodeau pielea, a relatat magistratilor martora, citata de publicatia americana. Cind a venit rindul mamei lui Renee sa stea in apa inghetata, tinara a incercat sa se furiseze pe linga paznici si sa-i ia locul, dar a fost prinsa si dusa intr-o camera de tortura, unde i-au fost smulse unghiile. La intoarcere, un alt detinut polonez si-a riscat viata bandajindu-i degetele, care au avut nevoie de citeva saptamini ca sa inceapa sa se vindece. "Unii ar spune ca este inutil sa mai judeci un om asociat unor asemenea torturi, pentru ca acum este batrin si inofensiv. Dar cei ce cred asta gresesc. Ar fi o nedreptate fata de cei sase milioane de evrei si de alte cinci milioane de victime macelarite de acesti oameni", afirma un reprezentant al Comitetului American pentru Evrei. Biroul Federal pentru Investigatii Speciale a deportat 56 de fosti nazisti, incepind din 1979 (cind a inceput urmarirea fostilor hitleristi in Statele Unite) si pina in 2002 (cind au fost formulate acuzatiile la adresa lui Friedrich). Mai mult de 170 de rezidenti americani au fost investigati pentru posibila apartenenta la armata nazista.
Friedrich - nascut in Romania - a ajuns in Statele Unite in 1955, din Austria, el devenind cetatean american in 1962. Acuzatiile guvernamentale la adresa lui se bazeaza pe prevederile care interzic celor care au participat la persecutiile naziste sa intre in SUA.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mărturisiri dintr-un lagăr de muncă

Mesaj Scris de Admin la data de 07.11.07 18:56

Mărturisiri dintr-un lagăr de muncă

Emanoil David, născut fără vrerea sa evreu, a îndurat ceea ce nimeni pe această lume nu își poate imagina, iar după mai bine de o jumătate de secol, cei care l-au chinuit susțin că nu îl cunosc. Bărbatul, pășcănean de origine, a murit la trei zile după ce statul german nu i-a recunoscut chinul prin care a trecut cît a stat în lagărele nemțești.

Răscumpărare pentru viață
Pe 17 iunie 2000 a fost semnat acordul final dintre Statele Unite ale Americii și Germania, alături de reprezentanți ai Poloniei, Rusiei, Ucrainei, Belarus și Cehiei, privind despăgubirile acordate celor care au fost obligați la muncă de regimul nazist. Mai mult de un milion de persoane se pot considera în măsură să beneficieze de pe urma acestor plăți, majoritatea victimelor urmînd a primi între 5.000 și 15.000 de euro. Măsura compensării nu a fost acordată și pășcăneanului Emanoil David, care a văzut cum arată iadul pe pămînt. Pe 5 ianuarie 2004, Emanoil David a primit răspunsul cererii trimise către Organizația Internațională pentru Migrație, Programul German de Compensare pentru Munca Forțată, prin care i s-a adus la cunoștință că solicitarea i-a fost respinsă, în ciuda faptului că fostul prizonier a muncit aproape trei luni pentru a aduna documentele doveditoare. Aflarea veștii l-a mîhnit foarte mult și poate și de aceea la cîteva zile s-a stins din viață.
Evreul
Născut la Botești, lîngă Roman, pe 17 iunie 1925, Emanoil David, s-a născut într-o familie de evrei, și a trăit la Pașcani mai bine de o jumătate de veac. Coșmarul său a început în august 1944, o dată cu încorporarea. Împreună cu alți camarazi, tînărul soldat trebuia să evacueze o parte din arhiva Consiliului Botești. Totul a coincis cu retragerea nemților din fața Armatei Roșii, iar Emanoil și camarazii săi au fost luați prizonieri, urcați în vagoane de marfă și duși în Germania. După o călătorie foarte grea, pe 4 octombrie 1944, au fost debarcați și internați în lagărul de la Erfurt, scena unor atrocități de neînchipuit. La sosire, fiecare grup era triat – bărbați, femei și copii – și mulți dintre ei au sfîrșit în imensele crematorii sau în camerele de gazare. Din ultimul grup, 25 de români au fost îmbarcați în vagoane de marfă, spre dimineață fiind predați comandantului de lagăr din Kahlwinkel (Bilorda, Weimar). Administrația i-a luat în evidență, Emanoil primind numărul 88, care era trecut pe cartea de identitate, pe cartela de alimente și folosit inclusiv la apelurile zilnice. Din acel moment toți deținuții deveniseră un număr, fiind distribuiți la muncă, sub pază. Fiecare zi începea la ora 5: după apelul de dimineață, deținuții mergeau doi km de la Kahwinkel la locul de muncă, situat la marginea localității Bilorda. Deținuții munceau la calea ferată și în mină. La un interval de două sau trei ore, mureau cinci sau șase persoane din cauza muncii istovitoare. Numărul victimelor sporea și cu cel al deținuților împușcați. În timp, Emanoil David și-a dat seama că lagărul reprezenta comandoul Gustloff-Werk-Bilorda și aparținea Fabricii de armament din Weimar a industriașului Fritz Sauchel. Aici, deținuții erau considerați ca fiind "sclavii" lui Fritz Sauchel. Oamenii munceau cîte 12 ore pe zi, cu excepția pauzei de masă. "De multe ori nu apucam să mîncăm deoarece gardienii ne băteau în timpul mesei. În zilele fericite apucam să mîncăm ceva, să luăm măcar cîteva guri dintr-o bucată de pîine", ne-a spus Emanoil David, în urmă cu mai bine de un an.
Mănuși din piele de om
În timpul detenției, bărbatul nu a putut crede că trăirile sale sînt adevărate. Periodic erau îmbarcați în mașini zeci de deținuți și trimiși la două crematorii din apropiere. Pentru a-i face pe plac soției, comandantul lagărului a dat ordin ca din pielea celor gazați să se facă mănuși și săpun și, ca lucrurile să fie bine făcute, au fost gazați 200 de oameni. "Deoarece rezerva de săpun era pe terminate, s-a dat ordin să primim săpun făcut din cadavre. Eram supravegheați îndeaproape, iar dacă nu foloseam săpunul eram torturați, apoi aruncați la crematoriu", a mai adăugat Emanoil David.
Libertatea, o iluzie
La începutul lunii martie 1945, deținuții improvizaseră un radio, pe undele căruia oamenii au auzit că războiul era pe sfîrșite. Nimeni nu mai credea că va redeveni liber, dar în scurt timp apăruseră și primele semne ce anunțau retragerea în dezordine a nemților, trupele aliate apropiindu-se tot mai mult de Berlin. După zeci de chinuri, Emanoil își pierduse orice speranță. În limba ebraică, numele Emanoil se traduce "Cu noi este Dumnezeu". Într-adevăr, puterea divină a fost alături de pășcănean și în cîteva zile, trupele aliate i-au eliberat pe deținuții din lagarele naziste. "Am auzit într-una din zile un zgomot asurzitor de avioane, după care s-a așternut liniștea. Cînd m-am uitat în jur, am văzut cum soldații americani au intrat pe poarta lagărului și aruncau ciocolată deținuților. A fost cel mai fericit moment din viața mea", ne-a spus Emanoil David cu cîteva zile înainte de a muri.
Bărbatul vorbise molcom, cu glas aproape stins și dezamăgit că suferințele sale nu i-au fost recunoscute de statul german. Este adevărat că viața petrecută în lagăr nu poate fi răscumpărată, însă Emanoil David nu a putut înțelege cum dovezile chinurilor sale nu au fost recunoscute de cei care i-au răpit o parte din tinerețe.
Data publicării: 21-10-2005
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Doi frati din Romania despartiti de Holocaust

Mesaj Scris de Admin la data de 20.10.07 17:28

Doi frati din Romania despartiti de Holocaust s-au regasit dupa 65 de aniData publicarii: 20/09/2006


Multi supravietuitori ai Holocaustului au petrecut ani de zile pentru a-si gasi rudele imprastiate in lume dupa ce au fugit din calea nazistilor.

Doi frati originari din Romania, Simon Glasberg, in virsta de 81 de ani, si Hilda Shlick, in virsta de 75 de ani, care au fost despartiti din cauza Holocaustului, s-au reintilnit dupa 65 de ani, in Israel.

Cei doi s-au intilnit la Yad Vashem's Hall of Names din Israel, un memorial ridicat in cinstea celor sase milioane de evrei ucisi in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la citeva zile dupa ce Glasberg sosise din Canada pentru a-si vedea sora pe care o crezuse moarta in timpul razboiului.

Nepotii lui Shlick l-au gasit pe Glasberg prin internet, dupa ce au descoperit ca numele bunicii lor se afla in mod eronat in baza de date a Yad Vashem care cuprinde victimele Holocaustului. In afara de faptul ca s-au regasit, cei doi frati au fost surprinsi sa afle ca alti doi frati si o sora au supravietuit Holocaustului.

Multi supravietuitori ai Holocaustului au petrecut ani de zile pentru a-si gasi rudele imprastiate in lume dupa ce au fugit din calea nazistilor. O mare parte dintre acestia si-au regasit rudele abia dupa caderea comunismului. Cei doi frati s-au despartit in 1941. Shlick a fugit din orasul sau, Cernauti, impreuna cu o sora mai mare in Uniunea Sovietica si si-a schimbat numele. Mai tirziu s-a casatorit si a devenit Hilda Shlick. Ea s-a mutat cu o sora in Estonia, iar in 1998 s-a stabilit in Israel. Glasberg a ramas in Romania in timpul razboiului, impreuna cu trei frati si parintii sai.

Toti au supravietuit sederii intr-un lagar nazist. Ulterior s-au mutat in Canada dupa o perioada scurta petrecuta in Israel unde Simon Glasberg si unul dintre fratii sai au luptat in razboiul de independenta din 1948. Planurile de intilnire ale celor doi frati au fost aminate din cauza razboiului dintre israelieni si gruparea libaneza Hezbollah, care a luat sfirsit pe 14 august. Shlick a avut parte de doua surprize, deoarece a aflat ca parintii lor au supravietuit razboiului si au trait pina la virsta de 90 de ani. Acum, Hilda isi doreste sa le viziteze mormintele aflate la Montreal.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Omul care s-a intors din iad

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.07 18:24

Omul care s-a intors din iad

La Iasi traieste unul dintre putinii supravietuitori ai lagarelor naziste. Profesorul universitar Ioan Gottlieb dezvaluie o poveste care-ti face parul maciuca

Profesorul Ioan Gottlieb, de la Facultatea de Fizica a Universitatii "Al.I. Cuza", acum in virsta de 69 de ani, este poate singurul iesean care a trait "pe viu" iadul din lagarele naziste. Avea doar 15 ani cind a fost deportat din Baia-Mare, orasul sau natal, impreuna cu parintii, cu bunicii sai si cu ceilalti evrei din oras, insa a fost printre putinii localnici care a supravietuit ororilor. Si-a pierdut intreaga familie in lagar. Perioada de peste un an din adolescenta sa pe care a petrecut-o la Auschwitz, Mauthausen si Melk i-a lasat lui Ioan Gottlieb rani adinci. Doar una dintre ele - nu si cea mai profunda insa - este vizibila: o cicatrice de vreo sase centimetri lungime, ii taie in doua fruntea, urcind pina spre crestet. Este o "amintire" din perioada in care a lucrat la infirmieria lagarului nazist de la Melk, unde a fost deportat, in vara lui '44, impreuna cu parintii si bunicii sai. Din cauza mizeriei si a infectiilor, i-a aparut un furuncul in frunte. "Toti cei care s-au infectat au murit, numai eu am scapat", povesteste Ioan Gottlieb, adaugind: "Dupa ce colegii mei de pat, doi olandezi, au murit de infectie, am fost dat pe mina unui medic polonez. Mi-a spus: «Nu am dezinfectant. Doar singele tau te mai poate salva. Te voi taia pentru a curge mult singe». Din cap pina in picioare eram plin de singe si de puroi, insa m-am vindecat". Daca rana aceasta s-a cicatrizat mai rapid, cu cele dinauntrul sau a avut mai mult de luptat. "Daca viziona un film despre evreii din lagar, citeva zile nu mai vorbea deloc. Se inchidea in sine, iar asta ma speria ingrozitor", isi aminteste sotia sa.

"Cind m-am intors aveam 32 de kg"

"Am evitat sa povestesc cuiva despre partea aceasta a vietii mele. In primul rind pentru ca ma rascoleste, in al doilea rind pentru ca uneori oamenii nu cred ca ce le spun e adevarat. In al treilea rind pentru ca nu e acelasi lucru sa povestesti si sa traiesti asta", a tinut sa precizeze, la inceputul intilnirii noastre, Ioan Gottlieb, acum in virsta de 69 de ani. A relatat toata povestea deportarii, de la 3 mai 1944 si pina in august 1945, intr-o ora, fara sa fie grav, incrincenat sau patetic. A istorisit totul, curgator si firesc, condimentindu-si frazele cu umor si autoironie. Avea 15 ani cind a fost "incarcat" impreuna cu parintii si cu bunicii sai in trenul de vite care transporta evreii din BaiaMare, cu directia Auschwitz. Peste un an si ceva, cind avea sa se reintoarca acasa, singur de aceasta data, desi era mai mare cu un an, avea doar 32 de kilograme. "Nici un coleg de scoala nu m-a recunoscut. Nici macar nu mai aminteam de mine insumi", isi aminteste profesorul. Primul lucru pe care l-a vazut cind a coborit din tren, la Auschwitz, a fost un nor de fum de la crematoriu. A urmat "ritualul" obisnuit pentru cei deportati: barbatii au fost separati de femei, batrinii de copii. "Pentru a nu ne desparti, tata a declarat ca am 18 ani, iar el a spus ca are 40, desi avea 47. Ii era teama sa nu fim separati, eu laolalta cu copiii, iar el cu batrinii. Batrinii si copiii erau omoriti primii intrucit erau inutili, nu aveau putere de munca", a explicat profesorul. Dupa citeva nopti petrecute in baracile de la Auschwitz - "inghesuiti mai ceva ca heringii, daca se intorcea unul il urmau toti ceilalti" - au fost dusi in lagarul Mauthausen, situat la vest de Viena. "Acolo am primit numere: numarul meu era 72.762. E usor de tinut minte, mai ales pentru mine", a spus domnul Gottlieb, rizind amar, schimbind pentru un minut subiectul discutiei, dintr-o nevoie de relaxare, probabil. "Eu beu cafea multa si tare", a spus el, turnind in cesti. "Am si fumat, dar m-am lasat foarte usor: am facut un infarct", a spus el. De la Mauthausen a fost trimis la Melk, un lagar de munca de la citeva zeci de kilometri distanta. "Dimineata eram scosi la «apelplatz», unde stateam ore in sir in picioare, sa ne numere. Apoi mergeam sa sapam cu pickhammer-ul niste galerii subterane, pentru o fabrica ce se construia inafara localitatii. Eu nu eram pregatit fizic pentru asta, aveam doar 15 ani. Veneam de acolo cu dureri ingrozitoare de cap din cauza vibratiilor. Munceam din greu si mincam doar «dorgemuse», adica sfecla furajera fiarta si piine", isi aminteste profesorul Gottlieb, adaugind ca, din august '44, regimul de viata s-a imbunatatit la Melk: au primit la masa si cartofi.

"Sub picioarele celor doi spinzurati, doi nemti isi spuneau bancuri"

Atunci a dat peste el "norocul" de a fi transferat sa munceasca la infirmierie, unde se dadea mincare ceva mai multa, insa acolo a trait alte orori: asista la amputari "pe viu" si cara la crematoriul din Mauthausen mortii, cu camionul. "Nu era o placere deosebita pentru mine sa fac asta", spune el. Cel mai mult l-a impresionat insa cind au fost obligati sa asiste la spinzuratoarea a doi ucraineni, prinsi dupa o tentativa de evadare. "Au murit demn, fara miorlaituri si fite. In timp ce noi priveam spectacolul ingroziti, sub picioarele lor, doi nemti isi spuneau bancuri", isi aminteste prof.dr Gottlieb. "Multi au devenit bestii acolo, nu numai nemtii. La eliberare, multi de-ai nostri le-au taiat gitul nemtilor ca pe gaini. Am vazut cum pe un alt neamt l-au inecat de cinci ori si l-au reanimat. Este groaznic sa mori de cinci ori", a mai povestit profesorul, adaugind ca ceea ce a invatat acolo, este ca "oamenii nu trebuie pusi cu totii in aceeasi oala". In august '45 au fost mutati cu totii la Mauthausen. Infringerea germanilor era iminenta, multi nemti fugisera deja, detinutii au ramas aproape "ai nimanui", morti si vii laolalta. "Ati vazut filmul «Procesul de la Nurnberg»? Eu am vazut pe viu movilele de morti, la Mauthausen. Crematoriul nu mai functiona". Cei ramasi in viata au fost eliberati de armata americana in mai 1945. "Ne-au dat sa mincam bine, iar noi ne-am bucurat grozav. Apoi a urmat dezastrul. Organismul nu era obisnuit cu hrana multa, asa ca multi au murit. Eu m-am imbolnavit grav, insa am scapat", a adaugat prof.dr Ioan Gottlieb. A ajuns acasa in iulie 1945. A luat viata de la capat. Dupa ce a reinvatat sa mearga, a reluat studiile la Liceul maghiar din Baia-Mare, apoi Facultatea de Matematica din Cluj, iar din 1953 s-a stabilit in Iasi. In cei 55 de ani cit au trecut de atunci, a vizitat o singura data lagarele prin care a umblat. Si, in ciuda temerii sotiei sale ca asta il va cufunda din nou in tacere, calatoria aceea i-a adus o liniste pe care o astepta de mult, o impacare cu sine insusi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE..................

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.07 17:40

Emigrarea

Aceasta este pe scurt povestea spusa de Meir Shai si pe baza careia George Rusu a primit titlul de „Drept intre Popoare". Deocamdata nu sint cunoscute documente din arhive privind acest caz care sa fie coroborate cu marturia lui Shai.

Dupa razboi, Meir Shai a urmat Facultatea de Chimie Alimentara si Institutul de limba rusa „Maxim Gorki", dupa care a lucrat ca profesor si inginer. In 1958, dupa ce a depus cerere de emigrare in Israel, a fost trecut la munca de jos, ca muncitor necalificat, fiind pus sa descarce vagoane cu seminte de floarea-soarelui si apoi sa mature curtea fabricii de ulei, unde fusese inginer.

S-a transferat la Institutul de cercetari chimico-farmaceutice, tot pe post de maturator, dar a fost utilizat ca laborant, putind chiar sa publice in reviste de specialitate. S-a ambitionat sa urmeze Facultatea de matematica la fara frecventa si Scoala de Arte populare.

L-a vazut pentru ultima data pe George Rusu la inmormintarea tatalui sau. In 1970, a plecat in Israel, unde a fost timp de trei decenii profesor de matematica la Scoala de elita „Reali" din Haifa.

Cine a fost George Rusu

George Rusu s-a nascut la 1 martie 1880 la Cetatea de Balta (judetul Alba), intr-o familie cu o lunga traditie preoteasca. A urmat, la rindu-i, teologia, la Institutul „Andreanum" din Sibiu. A devenit in scurt timp secretarul Mitropolitului Miron Cristea, al carui nepot era.

Ulterior, si-a completat studiile la Academia de Belle Arte din München. S-a specializat in pictura si gravura bisericeasca, precum si in restaurare, profitind de numeroasele calatorii in Romania si in Europa.

In primul razboi mondial, a luptat ca ofiter, intii in armata Austro-Ungariei, iar apoi in cea a Romaniei. Dupa razboi, s-a implicat in conceperea si construirea a numeroase monumente dedicate eroilor de razboi. In 1933, a terminat iconostasul Bisericii Mitropolitane din Cluj.

In 1938, a fost numit director artistic al Tipografiei de Carti Sfinte Liturgice, iar dupa moartea lui Miron Cristea, a mers la Cernauti, unde a devenit consilier artistic al Mitropoliei Bucovinei. In aceasta ipostaza a fost cunoscut de familia Slacman.

Dupa al doilea razboi mondial, s-a ocupat in special de restaurare. A fost pentru o vreme la conducerea Comisiei Monumentelor Istorice, punindu-si amprenta direct asupra restaurarii frescelor manastirilor Dragomirna (1946) si Tismana (1948). In 1950, a devenit profesor la Scoala de Arta Bizantina a Patriarhiei din Bucuresti si consilier al Patriarhului Iustinian.

In 1958, a realizat pictura Catedralei din Sibiu. Cu timpul, a inceput sa-si piarda vederea, dar a continuat sa practice profesoratul. La virsta de 90 de ani, s-a stabilit in Brazilia, la Curtiba, impreuna cu fiica sa, Domnita. Acolo a si murit, lasind pentru muzeul orasului 280 de piese originale din productia sa artistica.

Paradoxurile cazului Meir Shai

Imagine de la ceremonia de la Patriarhie in care reprezentantul statului Israel ii inmineaza fostului Patriarh Teoctist titlul de „Drept intre Popoare” acordat lui George Rusu


Pina la George Rusu, a mai fost recompensat de Yad Vashem cu titlul de „Drept intre Popoare" un singur reprezentant al Bisericii Ortodoxe Romane, preotul Petre I. Gheorghe.

Explicatia pentru aceasta sta, fara doar si poate, in atitudinea ambigua a BOR fata de deportarea evreilor si afilierea unei parti din clerul ortodox la ideologia de extrema-dreapta. Paradoxul face ca in biografia lui Meir Shai sa fi intervenit salvator mai multe persoane cu un bogat palmares antisemit, surprins de istoricul Jean Ancel in cartile sale.

Patriarhul Miron Cristea a facut nenumarate declaratii antisemite in perioada interbelica, pe cind nepotul George Rusu lucra in preajma sa. Cristea era adeptul mutarii tuturor evreilor din Romania. „Iti vine sa plingi de mila bietului popor roman - scria Cristea - caruia evreul ii stoarce si maduva din oase."

Patriarhul colporta majoritatea stereotipurilor antisemite din discursul legionar si cel antonescian. Un adept al ideilor lui Cristea era si Tit Simedrea, pe cind era episcop de Hotin. El cerea romanilor sa se uneasca pentru a-i obliga pe evrei sa paraseasca Romania.

Marele merit al lui George Rusu si Tit Simedrea este ca nu s-au lasat condusi de aceste idei atunci cind familia Slacman le-a cerut ajutorul. O alta ironie a sortii este ca autorizatia de iesire din ghetou a fost semnata de Stere Marinescu, a carui nume a devenit, dupa cum afirma Jean Ancel, „sinonim cu politica antisemita romaneasca".

In fine, pentru ca povestea sa se incheie cu un paradox, titlul de „Drept intre Popoare" pentru George Rusu a fost inminat Patriarhului Teoctist care, conform unor informatii documentare publicate de „Ziarul de Iasi" in 2001, a participat la rebeliunea legionara din 1941 si la devastarea sinagogii „Resit Daath" din Bucuresti.

Dreptii intre popoare

Yad Vashem, institutia insarcinata de statul Israel cu pastrarea memoriei victimelor Holocaustului, a instituit in 1963 titlul de „Drept intre Popoare" ca recompensa pentru ne-evreii care si-au riscat viata salvind evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

In prezent, numarul total al „Dreptilor intre Popoare" depaseste cifra de 20.000. Cei mai multi sint polonezi - peste 6.000, olandezi - peste 4.700 si francezi - peste 2.700.

Din Romania sint recunoscuti in prezent 55 de „Drepti", iar din Republica Moldova, peste 70. O lista a acestora, cu scurte prezentari biografice, se gaseste in Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania.

Salvatorii romani distinsi de Yad Vashem au profiluri diferite din punct de vedere al virstei, educatiei si ocupatiei (tarani, muncitori, farmacisti, juristi, profesori, ofiteri, diplomati), dar au in comun atasamentul fata de valori universale sau crestine si fata de un cod al solidaritatii umane, mostenit in general de la familie. Relatia personala cu cel salvat a jucat, de asemenea, un rol important.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Povestea unui iesean salvat din Infern

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.07 17:39

Povestea unui iesean salvat din Infern

Acum 66 de ani, in octombrie 1941, a inceput deportarea evreilor in Transnistria, din ordinul regimului Antonescu. Acesta este motivul pentru care statul roman a fixat ziua de comemorare a Holocaustului in Romania pe 9 octombrie. Marcam aceasta comemorare evocind povestea unui iesean de origine, Meir Shai, care a scapat miraculos de deportare, impreuna cu familia sa, gratie ajutorului oferit de George Rusu, un pictor de biserici, nepot al Mitropolitului Miron Cristea.

Pentru gestul sau, George Rusu a fost recompensat post-mortem, in acest an, cu titlul „Drept intre popoare" de catre Autoritatea Martirilor Holocaustului si a Comemorarii Eroilor „Yad Vashem" din Israel. Meir Shai povesteste ca, fara ajutorul lui George Rusu, el si familia sa ar fi ajuns in Transnistria, unde putini au reusit sa reziste agresiunilor, foametei, frigului, bolilor si mizeriei.

Meir Shai locuieste acum in Israel, dar nu poate uita evenimentele din Iasi si Cernauti care puteau sa-i curme destinul


L-am intilnit pe Meir Shai la Bucuresti, cu putin timp inainte de ceremonia acordarii titlului post-mortem de „Drept intre Popoare" salvatorului sau. Mai mult de un an s-a zbatut, facind drumuri intre autoritatile romane, pentru a afla informatii despre George Rusu, si cele israeliene, pentru a-i fi recunoscute meritele celui care a riscat pentru a ajuta o familie de evrei proscrisa, asemeni celorlalti coreligionari, de regimul antonescian.

Pina la urma, documentatia adunata de Shai a convins Autoritatea Martirilor Holocaustului si a Comemorarii Eroilor „Yad Vashem" din Israel, care a acordat titlul pe numele lui George Rusu. Fiica lui Rusu traieste in Brazilia, dar nu s-a putut deplasa din motive de sanatate, asa incit titlul a fost inminat, anul acesta, in iulie, fostului Patriarh Teoctist. A fost una dintre ultimele ceremonii publice importante la care a participat raposatul Patriarh.

Fuga

Meir Shai s-a nascut la Iasi in 1930 si a locuit aici impreuna cu familia sa pina in 1940, pe strada Gindul nr. 6, linga Liceul National. Pe atunci, inainte de ebraizarea numelui, se numea Marcel Slacman. Tatal, David, era tipograf. Meseria il ajuta sa-si intretina familia, dar tot aceasta i-a provocat si mari necazuri.

Meir Shai isi aminteste ca, la un moment dat, la tatal sau a venit Corneliu Zelea Codreanu in persoana, impreuna cu alti legionari, pentru a-i cere sa monteze o tipografie legionara. Aceasta intimplare a schimbat total viata familiei Slacman. David Slacman a refuzat, fireste, sa-i ajute pe legionari, motiv pentru care a fost amenintat in fata: „Daca refuzi, o sa te impuscam noi curind". Se intimpla undeva prin 1937. „De atunci nu am mai avut liniste", povesteste Meir Shai.

In 1940, cind lucrurile au inceput sa se precipite, familia Slacman a decis sa se mute din Iasi. Pe termen scurt, decizia a fost inspirata, pentru ca in iunie 1941 a avut loc la Iasi ingrozitorul pogrom care a lasat indoliate majoritatea familiilor evreiesti. Au mers intii in Basarabia, unde au stat vreo sase luni, apoi au ajuns la Cernauti. Aici era o consistenta comunitate evreiasca (aproape 60% din populatia orasului), a doua ca marime din Romania Mare dupa cea din Bucuresti, si credeau ca sint, cit de cit, in siguranta. Aveau sa se insele.

Sovieticii

Au prins doar pentru putina vreme administratia ruseasca. Asa cum se stie, dupa notele ultimative din vara anului 1940, Romania a cedat nordul Bucovinei Uniunii Sovietice, regiunea raminind sub administratie sovietica timp de un an, pina ce a fost preluata de trupele germano-romane, in cadrul operatiunii Barbarossa, indreptate impotriva statului sovietic. Conditia sociala modesta a familiei a fost un avantaj pe perioada ocupatiei sovietice, cind circa 10.000 de evrei din Bucovina au fost deportati in Siberia, pe motiv ca ar fi apartinut „claselor exploatatoare".

Meir Shai nu-si aduce aminte nimic notabil despre contactul cu autoritatile sovietice. Stie doar ca in acea perioada tatal sau s-a angajat la tipografia Mitropoliei Bucovinei. Tiparea scripte bisericesti. Le mergea cit de cit bine, dar norii se adunau rapid deasupra orasului.

In iulie 1941, trupele romane si germane au intrat in Cernauti. Familia Slacman a scapat de primele valuri de violenta - jafuri, violuri, arestari, crime - indreptate impotriva evreilor. Nu a avut insa cum sa scape de reglementarile antisemite (purtarea stelei galbene, restrictii de circulatie, ingradirea dreptului la munca etc) instituite sub administratia romaneasca, reprezentata de pe pozitia de Guvernator de colonelul Alecsandru Riosanu si ulterior de generalul Corneliu Calotescu.

Ghetoul

Cladirea mitropolitana din Cernauti, o cladirea monumentala ridicata in secolul XIX, la subsolul careia si-a gasit adapostul familia Slacman


Incepind din august, autoritatile regimului Antonescu au pregatit infiintarea unui ghetou in Cernauti, in care sa fie masata intreaga populatie din oras, pentru a fi ulterior deportata in Transnistria. Primarul de atunci al Cernautiului, Traian Popovici, un fost admirator al lui Ion Antonescu, s-a opus insistent ghetoizarii populatiei evreiesti, masura pe care o califica drept „o barbarie". Cu toata aceasta opozitie, populatia evreiasca a fost masata in ghetou in octombrie 1941 si imediat au inceput si deportarile catre Transnistria.

Membrii familiei Slacman - parintii David si Ida si copiii Bea, Gari si Marcel - au ajuns si ei in interiorul ghetoului. Ca si in cazul celorlalti evrei, averea le-a fost confiscata, fiind declarata „bun al statului". Au avut voie sa ia in ghetou doar atit cit au putut duce cu miinile. Conditiile dinauntru erau ingrozitoare: aglomeratie de nedescris, mincare putina si foarte multa mizerie.

Terifiat de perspectiva deportarii, David Slacman a cerut ajutor la locul sau de munca - Mitropolia Bucovinei, care era pe atunci pastorita de mitropolitul Tit Simedrea. A apelat la un apropiat, George Rusu, care era consilier al Mitropoliei si pictor de biserici. Atunci nu stia ca Rusu era nepotul lui Miron Cristea.

Un alt lucru pe care nu il stia atunci era faptul ca, in anii din urma, si Miron Cristea si Tit Simedea expusesera pozitii antisemite explicite in presa vremii, pozitionindu-se aproape de viziunea legionarilor si, ulterior, a regimului Antonescu, la fel ca o buna parte din clerul ortodox.

Deportarea

Intre timp, primarul Popovici reusise sa obtina de la autoritatile antonesciene exceptarea de la deportare a unui numar de evrei considerati „necesari" orasului. Acestia au primit „autorizatii" pentru a ramine, semnate de guvernatorul Calotescu. Popovici a emis in paralel un numar de autorizatii in numele Primariei.

Prin aceste metode, au fost salvate de la deportare in 1941 circa 20.000 de persoane (aproape 17.000 prin autorizatii semnate de Calotescu, iar peste 3.000 prin „autorizatii Popovici"), restul de 30.000 de evrei ai Cernautiului fiind deportati in Transnistria. Acestia din urma au fost transportati in vagoane de vite si pe jos in lagarele de tranzit de la Atachi si Marculesti, dupa care au fost trecuti in Transnistria.

Un al doilea val de deportari a avut loc in vara anului 1942, cind au fost scoase din oras peste 4.000 de persoane, majoritatea din rindul celor care primisera „autorizatii Popovici". Intre timp, Popovici intrase in dizgratie, fiind demis de catre regimul Antonescu, in ochii caruia devenise „jidovit".

Majoritatea evreilor din Cernauti au ajuns la Moghilev, iar o parte, mai departe, la Bug. O mare parte dintre cei deportati au pierit pe drum sau la destinatie, impuscati sau coplesiti de foamete, frig si boli.

In 1989, Popovici a fost rasplatit postmortem cu titlul de „Drept intre Popoare" pentru straduinta sa de a salva de la deportare populatia evreiasca. Anul acesta, pe 8 august, a mai fost acordat un titlu de „Drept intre Popoare" unei persoane implicate in evenimentele de la Cernauti. Este vorba despre Theodor Criveanu, ofiter in rezerva in acea perioada, care a fost, alaturi de altii, responsabil cu alcatuirea listelor de „evrei necesari" care au primit autorizatie. Conform datelor din dosarul sau de la Yad Vashem, acesta a contribuit la trecerea pe liste a unui numar mai mare de evrei decit cel stabilit de autoritatile antonesciene.

Salvarea

Sinagoga principala din Cernauti, care a fost transformata in cinematograf in timpul regimului comunist


Familia Slacman a avut norocul sa scape de deportare in octombrie 1941. Dupa o discutie avuta in ghetou cu David Slacman, George Rusu l-a informat pe Mitropolitul Tit Simedrea despre situatia acestuia. Cu imputernicirea Mitropolitului, George Rusu a mers sa solicite guvernatorului Calotescu o autorizatie pentru David Slacman, pe motiv ca acesta era indispensabil pentru functionarea tipografiei Mitropoliei. Calotescu a refuzat sa semneze autorizatia.

Ironia sortii a facut insa ca documentul sa primeasca in prealabil semnatura maiorului Stere Marinescu, seful Cabinetului militar al guvernatorului, principalul responsabil local pentru deportarea si extorcarea evreilor. Oricum, fara semnatura lui Calotescu, documentul nu era valabil. Norocul familiei Slacman a fost ca paznicii ghetoului nu au observat absenta semnaturii, lasind familia Slacman sa iasa.

Dupa aceasta, cei cinci membri ai familiei Slacman s-au deplasat la Mitropolie, in subsolul careia au fost adapostiti, cu grija lui George Rusu si invoirea Mitropolitului. Exista un mare risc in aceasta decizie deoarece din 11 octombrie 1941 era in vigoare in Cernauti o ordonanta care prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei „ce vor ascunde in locuintele lor persoane straine sau vor usura fuga" evreilor.

Familia Slacman a stat in subsolul Mitropoliei fara intrerupere un an si opt luni. Astfel au scapat si de al doilea val de deportari, din vara anului 1942. Au primit mincare si conditii de trai. George Rusu cobora din cind in cind pentru a le ridica moralul. De acolo au iesit in siguranta in august 1943.

.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.07.11 19:06, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Decoratii pentru supravietuitorii pogromului de la Iasi

Mesaj Scris de Admin la data de 15.10.07 20:09

Decoratii pentru supravietuitorii pogromului de la Iasi

Ieseanul Leizer Finchelstein a fost decorat ieri de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in Grad de Cavaler, in cadrul ceremoniei prilejuite de comemorarea Zilei Holocaustului in Romania.

Povestea lui Leizer Finchelstein, care a supravietuit pogromului de la Iasi, a fost prezentata pe larg de "Ziarul de Iasi" in octombrie 2004. Finchelstein povestea ca in 29 iunie 1941, pe cind avea 17 ani, a fost ridicat de acasa impreuna cu tatal si fratii sai si dus la Chestura Politiei din strada Alecsandri, unde evreii erau omoriti cu bitele sau impuscati. De acolo, a ajuns in al doilea tren al mortii, impreuna cu alti trei frati.

Din cele peste o suta de persoane ingramadite in vagonul sau au ramas in viata, pina la oprirea la Podu Iloaiei, circa 20 de oameni. Dupa pogrom a fost deportat Basarabia, in lagarul de munca fortata de la Saba, dupa care a fost mutat la lagarul de la Predeal.

Anul acesta, Leizer Finchelstein a aflat, gratie unor documente inedite publicate in "Ziarul de Iasi", ce s-a intimplat cu unul dintre fratii sai, Iosub, despre care stia doar ca a disparut in timpul pogromului. Din documente rezulta ca acesta s-a aflat in primul tren al mortii, cel care a mers la Calarasi, dar a murit pe drum.

Un alt frate, Smil, aflat tot in acest tren, a avut de suferit toata viata pentru ca i-a intrat piciorul in putrefactie dupa ce i-au cazut cadavre peste picior si nu s-a mai putut misca.

Ieri au mai fost decorati alti trei supravietuitori ai pogromului de la Iasi, care locuiesc acum la Bucuresti - Iancu Tucarman, Constantin Benone si Leonard Zaicescu, precum si alti supravietuitori ai Holocaustului - Liviu Beris, Oliver Lustig, Lia Bercovici, Radu Comsa, Octavian Fulop si Sarina Ionescu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Orfan de Pogrom

Mesaj Scris de Admin la data de 13.10.07 17:27

Orfan de Pogrom

"Atunci aveam sa aflu ca sint diferit fata de colegii mei: ca eu sint evreu, iar ei ortodocsi", isi aminteste avocatul pensionar Ionel Aghinei. In anul Pogromului, 1941, avea 11 ani. Azi se comemoreaza 60 de ani de la ziua insingerata a evreilor din Iasi

Cu 60 de ani in urma, joaca citorva copii dintr-o curte de pe strada Stefan cel Mare a fost intrerupta de explozia unei bombe la citiva metri departare. Asa a facut cunostinta cu razboiul Ionel Aghinei, un copil atunci in virsta de 11 ani, dar necazul cel mai mare il va lovi pe acesta peste doar citeva zile. "Abia atunci aveam sa aflu ca sint diferit fata de alti colegi de-ai mei, ca eu sint evreu, iar ei ortodocsi", povesteste pensionarul-avocat, care a trait ziua Pogromului de la Iasi, 29 iunie 1941, eveniment comemorat astazi de comunitatea evreilor din Iasi pentru a 60-a oara.

In primele zile ale ofensivei armatelor germane si romanesti pe frontul rasaritean trupele germane din zona au lansat zvonul ca populatia evreiasca sprijina contraofensiva sovietica, iar pleava a luat foc. Si pentru ca istoria nu are nici mama, nici tata, familii intregi au fost distruse de necugetatele minti ale unor xenofobi sau doar dezaxati prinsi de evenimente cu cutitele in mina. Numarul victimelor de atunci se pare ca nu il vom cunoaste niciodata cu precizie pentru ca declaratiile martorilor infirma cifra "oficiala" de aproximativ 3.200 de morti, sustinind ca au fost de patru ori mai multi ucisi in acele zile. Ramin insa amintirile citorva dintre cei care au suferit atunci. Printre cei citeva mii de evrei care au fost strinsi cu forta in curtea Chesturii Politiei avea sa fie si Ionel Aghinei; acolo avea sa vada furia omului de "rasa pura" si acolo avea sa faca ultimul drum alaturi de tatal sau.

Totul a inceput cu o bomba

De la radioul dat la maxim de Duduia Astefei, copilul de 11 ani, Ionel Aghinei, a auzit si el indemnul maresalului: "Soldati romani, va ordon, treceti Prutul!". "Insa prima data cind am constientizat ca a inceput razboiul a fost doua zile mai tirziu (24 iunie 1941-n.r.) cind o bomba care, probabil, trebuia sa loveasca nodul de cale ferata, a cazut la Ripa Galbena", isi aminteste azi avocatul Aghinei despre inceputul ucigatorului "joc planetar", care a intrerupt joaca lui si a prietenilor sai.

Locuia intr-o casa pentru opt familii, de pe strada Stefan cel Mare. Romani si evrei imparteau aceeasi curte si chiar acelasi aparat de radio. Erau atunci la Iasi peste 50.000 de evrei, dintr-o populatie de 100.000 de oameni. Buna convietuire a romanilor cu populatia semita nu cadea insa bine germanilor aliati, care au considerat ca primul lucru care trebuia facut inainte de ofensiva in rasarit era exterminarea acestora - este de parere avocatul Aghinei. Doua bombardamente sovietice asupra Iasului, pe 24 si 26 iunie, au inasprit nelinistile si au infierbintat zvonurile potrivit carora etnici evrei ar fi instalat semnalizatoare pentru bombardierele rusesti.

Dar noaptea de 28/29 iunie a fost pretextul pentru nemti de a trece la o actiune decisiva impotriva "dusmanilor de rasa": asa a inceput Pogromul de la Iasi, despre care se stie ca a fost organizat de trupele germane in colaborare cu Serviciul Sigurantei Nationale, elemente legionare si persoane declasate.

"Aveau niste cutite care semanau cu cele de abator. A fost ultima data cind l-am vazut pe tata"

A doua zi, soldati germani si romani, neautorizati, patrundeau cu forta in case, in cautarea suspectilor. Evreii erau luati si dusi la Chestura Politiei pentru a fi anchetati. De fapt, ancheta se reducea la o superficiala verificare a comisarilor romani. In curtea Chesturii oamenii erau inghesuiti precum sardelele, si multi dintre ei lesinau din cauza caldurii si a lipsei apei. Corectional, acestora li se aplicau lovituri cu maciuci de cum intrau in curte. Cei care incercau sa fuga erau mitraliati imediat.

Ionel, impreuna cu mama si tatal sau, au fost si ei dusi de persoane inarmate acolo, dar, dupa citeva ore, au fost eliberati. Seara insa, in curtea familiei Aghinei au aparut citiva indivizi inarmati cu cutite. "Aveau niste cutite care semanau cu cele de abator si i-au zis tatei ca trebuie sa ii urmeze la Politie. A fost ultima data cind l-am vazut pe tata", isi aminteste acum avocatul Aghinei, care la 11 ani avea sa ramina doar in grija mamei. Ofteaza scurt si lasa sa ii scape o propozitie simpla: "Dar tata nu s-a mai intors".

Despre moartea tatalui sau, Zalman Aghinei, avea sa ii povesteasca Iuju Bercovici, un vecin din curtea copilariei, unul dintre acei barbati care au fost in asa-numitele "trenuri ale mortii". "El mi-a spus ca a fost lovit cu o maciuca de catre unul dintre cei care ii pazeau, si de acolo a fost dus la Spitalul "Ghelerter". A doua zi avea sa i se constate moartea, dar noi nu am aflat decit dupa luni de zile ce se intimplase cu el". Bercovici a fost si el o victima a Pogromului. A fost unul dintre putinii supravietuitori ai celebrelor "trenuri ale mortii", care aveau sa ii transporte pe miile de evrei arestati in curtea Chesturii. Pentru a evita omorirea lor, autoritatile locale au luat initiativa de a ii transporta catre lagarul Tirgu Jiu, dar in loc de 50 de vagoane, cite fusesera solicitate pentru cele aproape 2.500 de persoane, seful Garii Ie-a pus la dispozitie 19 vagoane.

Inghesuiti in vagoane, multi evrei au murit pina sa ajunga la destinatie. Un prim tren i-a plimbat innebunitor pe cei 2500 de evrei, intr-un "du-te vino" continuu, de la Roman la Tirgu Frumos. Intre timp, din initiativa germanilor, au fost arestate inca 2.000 de persoane, care au fost urcate intr-un alt tren de 19 vagoane. Un prim tren a fost debarcat la Podul Iloaiei, unde doar aproximativ 800 de oameni mai erau in viata. Cel de-al doilea tren a fost debarcat la Calarasi. Pe 6 iulie, cind garnitura a ajuns acolo, mai erau doar 1011 supravietuitori. Dupa ce au fost pusi sa munceasca timp de trei luni de zile la o cale ferata, oamenii au fost imbarcati intr-o zi, iarasi in trenuri, si adusi acasa, la familii sau la ce le mai ramasese din ele.

Pe 24 decembrie 1941 mamei lui Ionel Aghinei, Tiba Aghinei, i-a fost eliberata o hirtie prin care i-a fost oficial recunoscuta calitatea de vaduva. Ionel Aghinei a ramas si el cu citeva hirtii, care ii certifica tragedia copilariei. El se numeste si acum "orfan de pogrom". Isi aminteste cu amaraciune ca, atunci cind au plecat din curtea Chesturii, tatal sau purta in mina o hirtiuta de dimensiunea unui buletin pe care era scris: "Liber".

Pogromul de la Iasi in cartile de istorie

Evenimentele de la sfirsitul lunii iunie 1941 se plaseaza la scurt timp dupa declansarea Razboiului din Rasarit. Locuitorii Iasului traiau zile tensionate. Avioane sovietice efectuau raiduri deasupra orasului, stirnind panica in rindul populatiei. Au fost acuzati cetateni evrei de a fi semnalizat avioanelor sovietice, in cursul noptilor, diferite obiective; autoritatile care au intreprins arestari nu au putut identifica autorii.

Au avut loc incidente in diferite cartiere ale orasului, in noaptea de 28-29 iunie, cind s-a tras asupra cladirilor in care erau cantonate trupele germane. Comandamentul german din localitate s-a folosit de aceasta situatie pentru a-si pune in aplicare planurile de exterminare a populatiei evreiesti. In aceasta actiune li s-au alaturat elemente legionare, scapate de sub controlul autoritatilor militare si civile.

Asa cum s-a scris, la Iasi si in cele doua trenuri ale mortii au avut loc "zile insingerate". Au fost omoriti cu bestialitate mii de evrei, persoane nevinovate. In ce priveste numarul victimelor, exista mai multe puncte de vedere. Dupa documentele vremii, in urma

Pogromului au murit 3.233 de oameni. Alte aprecieri indica 5.000, 10.000, 12.000 de victime. Aprecierile trebuie verificate, dar faptele ramin fapte si nu poate exista vreo ingaduinta pentru violenta. Autoritatile romane, militare si civile au depus eforturi pentru a limita proportiile catastrofei. Raspunderile trebuie bine precizate pentru a putea separa griul de neghina
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Petrolul romanesc a fost cumparat de nazisti

Mesaj Scris de Admin la data de 12.10.07 21:10

Petrolul romanesc a fost cumparat de nazisti cu aurul evreilor

Germania nazista a cumparat petrol romanesc cu aur furat de la evrei: 580 milioane dolari.

Germania nazista a cumparat petrol din Romania valorind 580 milioane dolari la pretul actual, pe care l-a platit cu aurul capturat de la evrei, releva un raport publicat, ieri, de Congresul Mondial Evreiesc (WJC) si citat de REUTER. Raportul afirma ca Germania nazista a furat aur in valoare de cel putin 8,5 miliarde de dolari de la proprii cetateni, de la evreii europeni si din trezoreriile tarilor pe care le-a ocupat. Suma depaseste cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari estimarile anterioare. Un raport publicat in luna mai de administratia americana afirma ca Germania nazista a furat aur in valoare de 7 miliarde dolari.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE...................

Mesaj Scris de Admin la data de 12.10.07 20:56

Dupa un regim de foamete si teroare am fost la un hambar de la marginea orasului Calarasi unde eram tinuti toata ziua in soare, iar in hambar nu intram decit noaptea cind era o inabuseala insuportabila. Datorita mizeriei m-am imbolnavit de scabie si multe infectii ce ar fi putut duce la amputarea minei drepte.

Mai tirziu, comunitatea evreilor calaraseni ne-a scos pe noi copiii pina la 16 ani in oras, unde sub ingrijirea comunitatii locale am avut un regim mai omenos.

La 25 august am plecat spre casa. Dar si acum s-a dovedit reaua vointa a autoritatilor care ne tineau zile intregi pe drumul spre casa cu toate ca drumurile erau libere si nu eram impiedicati. (...) In parte din acest timp am fost impreuna cu un frate, care din cauza virstei a fost dus la munca obligatorie si datorita regimului de munca si foame s-a imbolnavit si dupa un an si jumatate de chinuri a murit la Iasi."


O gravida: „Mi-au dat un bocanc in burta zicind ca sa nu mai fac jidani"

- Miriam Solomon, nascuta in 1905, strada Lozonschi, casnica, maritata cu rabinul Iancu Solomon, mort in al doilea tren al mortii

„...In ziua de 29 iunie dimineata (la) ora 7, au intrat la noi doi sergenti de politie si un plutonier cu revolvere intinse spre noi sa ridicam miinile si-a(u) inceput a rascoli toata casa, tot ce era mai de pret mi-au luat, si nu era destul, ne-au izbit din casa sa trecem in convoiu pe barbatul meu, cu copiii. Si cind m-a izbit si pe mine eu m-am rugat la ei ca intr-adevar am fost gravida. (...) Mi-a(u) dat un bocanc in burta zicind ca sa nu mai fac jidani, am cazut lesinata si cei patru copii au cazut pe mine si au fost batuti. (Impreuna) cu ceilalti (am fost) dusi la Chestura unde am calcat pe mii de morti, si pe barbatul meu l-am pierdut. Tot drumul spre Chestura, barbatul meu a fost lovit cu arma si el ca rabin cu barba au luat chibrit si au aprins barba. Cind m-am despartit de el era fript pina la singe.

Dupa ce am ramas fara de barbatul care la el am trait ca o regina am trebuit sa le aduc bucatica de piine la cei 4 copilasi ai mei care cel mai mare nu avuse 13 ani si pe linga asta eram gravida cu al cincilea copil. Si cind stateam la rind si-mi ajungea rindul sa-mi ieu piinea veneau romancele si ma scoteau cu bataie din rind, «iesi ca esti jidanca si nu e ora jidanilor», si m-am rugat de ei ca sint gravida si am copii mici acasa, mai rau au inceput sa ma ghionteasca si sa tipe «te trimete la Bug si nu mai faci jidani», si asa am suferit mai multe suferinti pe timpul legionarilor."

„Oamenii mureau ca mustele"

- Isac Rotman, nascut in 1918, strada Stefan cel Mare, lucrator

„In ziua pogromului, am fost ridicat de acasa in drum spre adapost de catre soldati inarmati. (...) Soldatii vazindu-ma cu servieta, ma credeau spion pentru care motiv am fost batut si apoi fotografiat cu servieta, am fost apoi dus la Chestura unde am fost iar batut cu patul armei. Apoi am fost dusi la gara. (...) Cind am fost bagati in vagoane si oamenii mureau cu mustele in primele zile, cind trenul era oprit la Tg. Frumos, pentru a grabi moartea m-am aruncat afara din vagon crezind ca soldatii ma vor impusca. Dar cind si-au dat seama ca vreau sa mor impuscat au inceput sa ma tortureze, lovindu-ma cu paturile armelor si calcindu-ma in picioare pina m-au crezut mort, dupa care mi-au scos portmoneul cu banii, bijuteriile si actele, totul la valoarea de atunci de 100.000 lei. Am suferit atit pina am lesinat.

M-am trezit cind 2 oameni m-au apucat de miini si picioare, m-au tras intr-un colt, m-au desbracat, m-au tras peste o mlastina si m-au aruncat intr-un camion cu cadavre. (Ar trebui sa scriu destul de mult ca sa arat cit am suferit in camion numai in drum spre cimitir unde s-a gasit si acolo cineva care sa vrea sa ma omoare si m-a lovit cu o cheie de masina in ceafa.) La intrarea in cimitir o stiva cu cadavre acoperite cu paie arse precum si o groapa cit toata lungimea cimitirului in care erau aruncate cadavrele si printre ei si unii care mai miscau sau tremurau, dar care nu mai puteau opune vreo rezistenta erau aruncati claie care cum cadeau si erau aruncati de-a dreptul din camion, asa cum se arunca lemnele intr-un loc fara ordine. Apoi am fost biciuit de un comisar pentru ca m-am asezat linga o pusca mitraliera. Am fost dus inapoi spre vagoane si silit sa calc peste un morman de cadavre cari erau aruncate afara din vagon si care morman era peste pragul usii vagonului. Iar ce era mai rau este ca au refuzat sa scoata toate cadavrele din vagon, lasindu-ne pe noi cei citiva supravietuitori o zi si o noapte cu o jumatate de vagon de cadavre care fierbeau din cauza caldurii insuportabile, fara apa si fara aer, facind sa se inmulteasca numarul cadavrelor pina la golirea vagonului."

„Pina si dintii de aur din gura i-am vindut"

- Iosep Tipra Ovici, nascuta in 1902, strada Cucu, casnica

„In 29 iunie 1941, am fost scosi din casa eu cu sotul meu si cu un copil de un an, am fost batuti de 3 soldati romani si dusi la Chestura. La poarta Chesturii, sotul meu a fost lovit in cap cu arma de un soldat. Atunci copilul a inceput sa tipe si am fost alungati eu cu copil, iar scumpul si nevinovatul meu sot a fost dus la Chestura si de acolo pus in vagon si ucis la statia din Tg. Frumos de unde mi-a si trimis actul de moarte. Si asa am ramas cu copilul meu pe drumuri, cit mi s-a furat, cit am vindut, pina si dintii de aur din gura i-am scos si i-am vindut ca sa-mi pot intretine copilul."


„Intr-un an am fost evacuata de trei ori"

- Ghitta Leib, nascuta in 1909, strada Lapusneanu, casnica

„In dimineata zilei de 29 iunie am fost scosi din adapost in batai si batjocura, incolonati in convoi si impinsi la Chestura Politiei. Aici, dupa citeva ore de asteptare in amenintari si batjocura au trimis femeile si copiii acasa, iar barbatii nu i-am mai vazut caci au fost inchisi in vagoane si trimsi pe linia mortii, 140 de oameni intr-un vagon, asa ca sotul meu a murit inabusit in vagon si eu am ramas vaduva cu 2 copii mici. In noiembrie 1942 am fost evacuata din pravalie si scoasa din piinea zilnica caci nu aveam cum sa-mi cistig existenta. In aprilie m-a evacuat din locuinta tot prin C(entrul) N(ational) de R(omanizare) si in noiembrie 1943 (am fost) inca o data evacuata prin CNR din locuinta. Asa ca in decurs de un an am fost evacuata de 3 ori si de atunci mi-e distrusa gospodaria si cu greu pot cistiga existenta (...)."


„Am fost pradat de catre un fost vecin"

- Mendel Moscovici, nascut in 1891, strada Palat, brutar

„(...) In ziua de 29 iunie, a tragicului pogrom savirsit aici, am fost pradat de majoritatea imbracamintei si a putinelor bijuterii aflate in casa chiar de catre un fost vecin, legionar, de meserie cizmar. De asemenea, la un denunt facut de un necunoscut s-a facut o descindere la fiul meu Leib Moscovici in anul 1942, unde dupa ce s-a rascolit s-a gasit corespondenta din America de la rudele noastre, corespondenta care a fost declarata subversiva si dinsul inchis pe timp de 1 an la inchisoare, iar tot ce era de pret ca aur, bijuterii si bani s-a confiscat in favoarea Statului roman.(...)"


„Am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata"

- Iosif Sclear, nascut in 1917, strada Nicolina, vinzator

„In ziua de 29 iunie 1941, am fost luat de acasa cu forta si batut tot timpul pina ce am ajuns la Chestura si la Chestura am fost jefuit de suma de 50.000 lei, un ceas de mina si un stilou, si am fost lovit cu rangi de fier la corp si ranit grav la cap dupa ce ne-a bagat in vagoane si am mers 8 zile pe cea mai mare caldura fara nici un pic de apa sau mincare. In lagar (la Calarasi) am fost intrebuintat la munca foarte grea si fara sa avem hrana indestulata am facut munca obligatorie in detasament fara a avea concediu si am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata.

Parintii mi-au fost omoriti in Basarabia si Transnistria impreuna cu doi frati si o sora de care nu mai stiu nici macar locul unde sint inmormintati. Am avut o casa ramasa de la parinti si dupa ce a fost trecuta la CNR a fost darimata pe motivul ca a fost avariata, iar materialul a fost dat unui legionar. (...)"

„Ne anunta ca nu mai este mult si ne va taia si pe noi"

- Avram Bercu, nascut in 1884, strada Arapu, timplar

„Nu mai era chip de iesit in strada in special pentru ca ne recunosteau de la km distanta, purtind semne distinctive. Cum ieseam in strada eram scuipat, lovit pe la spate de cel mai mic copil, iar daca spuneam un cuvint sareau parintii copiilor cu un ciomag la bataie, eram nevoit sa ma inchid in casa pe un timp pina batausul uita.

Regimul asta era inainte de pogrom. Dupa pogrom era si mai rau. Eu cu familia mea am fost crutati in timpul pogromului de a fi dus la moarte ca prin minune uitasera de straduta noastra, dar cu toate astea nu au uitat sa ne tie sub amenintari, in fiecare ora venea alt vecin crestin si ne anunta (ca) nu mai este mult si ne va taia si pe noi ca pe méii. Eu si toti ai mei ne-am ascuns si doua zile n-am iesit din ascunzatoare. Dupa pogrom insa veni ordine ca evreii nu au voie de a iesi pe strada inainte de ora 8, iar in piata nu aveam voie inainte de ora 10 si de a-ti cumpara piinea tot nu puteai pina la 10 si daca veneam la 10 ne punea in rinduri separate, aparte pe evrei si aparte pe crestini. Dupa ce sa impartia la toti crestinii incepea sa se deie la evrei deabia pe jumatate partia cit trebuia de exemplu la crestini. (...)"

Dosarul familiei Finchelstein

In octombrie 2004, am prezentat in „Ziarul de Iasi" marturia lui Leizer Finchelstein, supravietuitor al celui de-al doilea tren al mortii, care s-a oprit la Podu Iloaiei. Printre dosarele gasite in fondul CME se afla si dosarul familiei Finchelstein, unde este cuprinsa si scurta marturie a lui Leizer. Dosarul lamureste, printre altele, soarta unui frate, Iosub Finchelstein, despre care Leizer stia ca a disparut in timpul pogromului, dar nu stia unde a murit. Astfel, tatal, David Finchelstein, povesteste ca acest fiu a fost impreuna cu el in trenul care a mers la Calarasi, dar a murit pe drum. In dosar se afla si marturia altui frate, Smil Finchelstein, despre care Leizer a povestit ca, fiind in trenul spre Calarasi, i-a intrat piciorul in putrefactie dupa ce i-au cazut cadavre peste picior si nu s-a mai putut misca.

David Finchelstein, tatal, nascut in 1884, timplar: „In ziua de 29 iunie am fost scos din casa si pus in convoi si dus la Chestura. Seara am fost imbarcati in vagoane de vita cite 100-130 intr-un vagon. Am mers trei zile cu vagoane ermetic inchise pina la Roman unde vagoanele au fost deschise si cadavrele scoase. Din vagonul meu s-au scos 100 de cadavre asfixiate raminind 25 persoane vii. Dupa aceia vagoanele au fost din nou inchise si dupa alte 5 zile am ajuns in lagarul Calarasi Ialomita. Pe drum am pierdut un fiu de 23 de ani.(...) Am stat 4 saptamini la pat dupa intoarcerea acasa. In plus, am gasit casa pradata".

Smil Finchelstein, frate mai mare de-al lui Leizer: „(...) Eu am ajuns (la Calarasi) cu un picior anchilozat si am fost internat la spital unde am stat pina la eliberare. (...) In august 1942 am fost (...) trimis la munca (obligatorie) desi inca nu puteam umbla pe picior. Am prestat munca pina la 20 august 1944."

Leizer Finchelstein: „In lagarul Podu Iloaiei am fost trimis la munca desi n-am avut virsta. Virsta mea de atunci era de 17 ani."
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Aruncat de viu in mormint

Mesaj Scris de Admin la data de 12.10.07 20:53

Aruncat de viu in mormint


"Ziarul de Iasi" publica astazi in premiera nationala documente despre Iasi aflate in arhiva Congresului Mondial Evreiesc. Sint marturii si fotografii infioratoare, tinute ani de zile "la secret". Astazi se comemoreaza 66 de ani de la groaznicul eveniment, care este atit de putin cunoscut pe plan local: Pogromul de la Iasi.





Strada Vasile Alecsandri, undeva linga actuala Stare Civila din zona Piata Unirii, asa cum arata imediat dupa masacrul din 29 iunie 1941


Astazi se implinesc 66 de ani de la izbucnirea Pogromului de la Iasi, tragicul eveniment care a schimbat brutal fata Iasului. Marcam aceasta comemorare aducindu-va in atentie o serie de documente inedite, date recent spre cercetare, care contin marturii nepretuite din punct de vedere al cercetatorilor despre prigoana la care au fost supusi evreii din Iasi in anii '30-'40 ai secolului trecut. Este vorba despre documentatia rezultata de pe urma unei ample anchete facute la sfirsitul razboiului printre evreii supravietuitori din Romania de catre Congresul Mondial Evreiesc. Zeci de mii de evrei au completat chestionare in care a rezumat experienta lor in timpul Holocaustului. Printre acestea, am avut surpriza sa gasim si fisa lui Leizer Finchelstein, ieseanul a carui marturie despre experienta sa traumatizanta din timpul pogromului am prezentat-o pe larg in „Ziarul de Iasi", in octombrie 2004.

Documentele Congresului Mondial Evreiesc - Sectia Romana au fost trecute la secret in perioada comunista si abandonate in subsolul revistei „Realitatea evreiasca" din Bucuresti, subsol care a fost la un moment dat inundat. De acolo au fost recuperate dupa 1989 de cercetatoarea Lya Benjamin, iar Anca Ciuciu, de la Centrul pentru Studiul Evreilor din Romania, a inceput sa le prelucreze arhivistic pentru a le pune in circulatie. Din pacate, multe dintre documente sint intr-o stare precara si au nevoie urgenta de un proiect de restaurare.

Dosarele individuale realizate de CME sint o sursa exceptionala pentru a reconstitui in detaliu impactul Holocaustului in Romania si pentru a scrie istoria sociala a comunitatii evreiesti din Romania la mijlocul secolului XX.

Documentele contin informatii despre familia celor cuprinsi in ancheta, despre profesia si proprietatile acestora, despre persecutiile antisemite (revizuirea cetateniei, efectele legislatiei „romanizarii", maltratari, jafuri, devastari, exproprieri, evacuari, concedieri, purtarea semnelor distinctive, arestari, pedepse, munca obligatorie, internari in lagar, deportari etc) si despre rude pierdute in Holocaust. Partea cea mai utila a dosarelor o constituie sectiunea in care se gasesc marturiile supravietuitorilor, unele dintre ele extinse, despre experienta personala sau a rudelor apropiate care au avut de suferit.

Vocea unei jumatati din Iasi

Citeva mii de documente ofera date despre comunitatea evreiasca din Iasi, care reprezenta, inainte de pogrom, jumatate din populatia orasului. Au lasat marturie supravietuitori ai pogromului din iunie 1941, dar mai ales vaduve si orfani care si-au pierdut parintii atunci. Putine au fost familiile de evrei din Iasi care nu au pierdut macar o ruda. Si aproape nici un evreu nu a scapat de umilinta batailor, denigrarii si persecutiilor de toate felurile la care a fost supusa comunitatea de catre autoritati si legionari, de catre populatia Iasului si deseori chiar de catre fostii vecini.

Ca urmare a violentelor de la mijlocul secolului trecut, profilul etnic al Iasului si structura de proprietate au fost schimbate brutal. Daca ne uitam pe adresele celor al caror destin a fost risipit atunci, vedem ca multi dintre ei locuiau pe strazi precum Stefan cel Mare, Lapusneanu, Cucu, Palat, adica zone centrale din geografia orasului. Astazi, putini oameni si putine lucruri mai pastreaza memoria Iasului multicultural si a tragediei care i-a adus sfirsitul. Pina si locul unde a fost centrul Infernului in iunie 1941, fosta cladire a Chesturii de pe strada Alecsandri, este vag semnalat de o placuta memoriala, care nici macar nu a fost pusa de autoritatile iesene.

Voci din Infern

Am selectat din multitudinea de documente citeva marturii elocvente. Acestea sint scrise intr-un stil lacunar, deseori stingaci, dar pastreaza incorporata durerea si tensiunea acelor vremuri. Scrisoarea tip prin care Sectia romana a CME invita oamenii sa depuna marturie spunea ca „nimic nu este mai de pret decit redarea exacta a adevarului". Si continua: „Dosarul durerilor noastre nu trebuie sa cuprinda un singur cuvint care sa constituie o exagerare, o deformare a realitatii. Sinceritatea absoluta trebuie sa fie supremul omagiu adus patimirilor noastre.(...) Ele vorbesc singure, in simplitatea lor goala, mai cutremurator decit le-ar putea reda pana cea mai maeastra."

Asa cum se stie, pogromul din Iasi a fost declansat in 29 iunie 1941, ca urmare a ordinelor date de regimul Antonescu. La violente au participat militari, politisti si jandarmi romani, agenti SSI, soldati germani, legionari si populatie civila din Iasi (studenti, ceferisti, functionari, meseriasi, negustori etc). Populatia evreiasca masculina a fost masata la cladirea Chesturii, ori cu forta, ori atrasa cu pretextul ca va primi permis de „liber". Primele mii de victime au cazut la poarta si in curtea Chesturii, lovite in cap cu arma sau bita, ori impuscate. Peste noapte, cei ramasi in viata au fost imbarcati in doua trenuri de vite, ramase in memorie ca „trenurile mortii". Primul tren s-a oprit la Calarasi, iar al doilea la Podu Iloaiei, dupa ce au mers foarte incet, dupa trasee absurde, in bataia nemiloasa a soarelui de vara. Oamenii au murit cu miile, in special din cauza lipsirii deliberate de apa, a caldurii sufocante si a imbulzelii. In total, au murit, conform datelor din istoriografia recenta, in jur de 14.000 de evrei.

Marturii cutremuratoare despre Iasi facute publice de Congresul Mondial Evreiesc

„La Chestura ne astepta privelistea unui strat de oameni morti"

- Lazar Rosen, nascut in 1927, strada Stefan cel Mare, elev

„In dimineata zilei de 29 iunie am fost ridicat impreuna cu toata familia mea, indiferent de virsta si sex, cu toate ca nu aveam decit 14 ani.

Dupa ce am fost dusi la Chestura, cu miinile ridicate si mereu impunsi cu baionetele sau impinsi cu patul armelor, am fost eliberat cu acel bilet «Liber». Dar in seara aceleiasi zile am fost din nou dusi, de asta data numai barbatii, la Chestura, unde ne astepta privelistea ingrozitoare a unui strat de oameni morti ce zaceau pe pietrele din curte. Doua rinduri de soldati romani si germani primeau cu lovituri de lemne de 1 m pe nefericitii ce erau intii jefuiti de obiecte de valoare «de care nu mai aveau nevoie acolo unde mergeau». Dupa citeva rafale de mitraliera in urma carora tatal meu si un frate au fost raniti, cei sanatosi, sub stimulentul ducerii la domiciliu, au fost incolonati si dusi la gara, paziti de siruri lungi de sentinele si pe laturi de tancuri gata de atac.

Dupa o noapte intreaga de teroare in care am stat intinsi pe pietrele din piata garii, am fost aruncati in vagoanele de vite ce ne asteptau demult. In vagonul (in) care am fost aruncat eram 85 de persoane, dar eram dintre cei mai fericiti si nici nu stiam. Aveam si niste ferastruici pe care calaii in graba uitasera sa le astupe. La aceste ferestre lasam camesile in timpul noptii pentru a ne putea astimpara setea cu roua depusa. Pina in ziua de joi 3 iulie am mers sau mai bine zis ne tineau pe loc, in regiunile cele mai expuse soarelui arzator de iulie. In ziua de 3 iulie in zori am fost invoiti sa ne aruncam mortii in camioane, iar cei ce, in stare(a) de aiureala in care se gaseau nu stiau despre ce e vorba, erau cit pe ce sa fie si ei aruncati in camioanele cu morti. Am fost transportati apoi in aceleasi vagoane la Roman, unde am fost siliti sa facem o baie fierbinte in timpul careia si haina ce-mi ramasese fusese arsa, am fost culcati si gramaditi pe cimentul din curtea Companiei a IV-a Sanitare. Aici insa ne-au venit in ajutor evreii romascani.

A doua zi, aranjati numai cite 40 in vagon, au fost trimisi mai departe si in ziua de duminica 6 iulie am coborit in afara orasului Calarasi - Ialomita la remizele unui regiment.

Aici am i(n)noptat, dormind pe cimentul care in prealabil fusese spalat si lasat cu baltoace de apa.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 21.07.11 19:31, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mai multi bani de la Germania pentru supravietuitori

Mesaj Scris de Admin la data de 13.09.07 10:25

Mai multi bani de la Germania pentru supravietuitorii holocaustului

DUPA MAI MULTE luni de negocieri, guvernul german a hotarat suplimentarea cu inca 250 de milioane USD a programului de pensii acordate supravietuitorilor holocaustului, anunta Jerusalem Post citand oficiali ai “Conferintei Revendicarilor” (CR).
De aceste fonduri aditionale vor beneficia circa 6000 de supravietuitori ai holocaustului din intreaga lume, dintre care circa o treime traiesc in Israel.
Conform intelegerii parafate intre Conferinta si Ministerul German de Finante, ajutoarele nu vor mai fi acordate acum doar supravietuitorilor al caror venit anual este sub 16000 USD. “A fost, inainte de toate, o chestiune de principiu”, spune Gideon Taylor, vicepresedintele executiv al CR.
Intelegerea, care va intra in vigoare la 1 octombrie a.c., stipuleaza ca pensiile de limita de varsta acordate de guvern si pensiile de ajutor social nu vor mai fi luate in considerare la calcularea venitului global, dand astfel mai multor mii de supravietuitori posibilitatea de a fi acum eligibili pentru plata compensatiilor.
Conferinta Revendicarilor, a carei denumire completa este “Conferinta Revendicarilor Materiale ale Evreilor impotriva Germaniei” are ca scop asigurarea de compensatii si restituiri pentru supravietuitorii holocaustului si urmasii acestora.
Stipendiile acordate conform Fondului “Articolul 2″ au insumat deja pana acum mai mult de 2 miliarde USD si de ele au beneficiat peste 73.000 de supravietuitori ai holocaustului, de la inceperea negocierilor cu guvernul german, in 1992. Pensia media este de 320 USD per persoana, conform aceleiasi surse
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Am supraviețuit din dorința de a povesti

Mesaj Scris de Admin la data de 12.09.07 9:08

"Am supraviețuit din dorința de a povesti ce s-a întîmplat la Auschwitz"

Ieri, în Sala Millo a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", s-a încheiat sesiunea de instruire a profesorilor de istorie privind predarea problemei Holocaustului.


Acțiunea a fost organizată de Centrul pentru Studii Ebraice "Golstein Goren", în parteneriat cu Asociația IDEE și Asociația pentru Educație și Dialog Civic. Dl Oliver Lustig, supraviețuitor al lagărului de la Birkenau-Auschwitz, le-a povestit dascălilor cîteva fragmente din experiența sa: "De la bun început ni s-a spus că apa este otrăvită. Din dorința de a trăi, am băut numai apă de ploaie. De asemenea, nu am văzut niciodată în lagăr femei însărcinate sau copii. Cum ajungeau în lagăr, femeile gravide erau omorîte. A fost o singură excepție, într-un lagăr din Germania unde un comandant a lăsat șapte femei să nască". Oliver Lustig a împărtășit secretul tenacității sale. "Am supraviețuit din dorința de a povesti, din dorința de a putea striga în gura mare, să se audă în toată lumea ce s-a întîmplat acolo. Am scris pînă acum 11 volume, o parte dintre ele traduse în mai multe limbi. Cel mai căutat este Dicționar de lagăr, care a fost tradus în maghiară, germană, italiană și portugheză", a încheiat ieșeanul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul a inzecit compensatiile

Mesaj Scris de Admin la data de 21.08.07 10:44

Israelul a inzecit compensatiile pentru victimele Holocaustului
Guvernul israelian a cazut de acod cu organizatiile victimelor Holocaustului sa sporeasca indemnizatiile pentru supravietuitorii ghetourilor si lagarelor naziste stabiliti in Israel, de la 20 la 250 dolari pe luna. Acestia vor beneficia de scutiri de taxe si facilitati la serviciile publice in functie de venituri, a anuntat primul ministru Ehud Olmert.
Acordul, incheiat dupa mai multe saptamani de proteste ale supravietuitorilor Holocaustului, nu prevede ce sume compensatorii vor primi victimele care nu au ajuns in ghetouri si in lagare, in speta refugiatii al caror numar se ridica la 85.000. Guvernul Olmert a fost acuzat de „abandonarea“ celor 240.000 de supravietuitori ai Holocaustului din Israel, dupa ce luna trecta a anuntat un proiect de compensare a acestor victime cu 20 de dolari pe luna. “Pentru prima data Statul Israel ia problema aceasta in serios”, a declarat un reprezentant al organizatiilor supravietuitorilor, Uri Arazi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Povestea unei supravietuitoare

Mesaj Scris de Admin la data de 22.07.07 18:26

Povestea unei supravietuitoare

Ester Daskal, o evreica din Satu Mare, a supravietuit Holocaustului si a plecat in America, unde a devenit un mentor pentru imigranti.
***
In 1944, la Auschwitz, Ester Daskal, o evreica din Satu Mare, si prietena ei defilau prin fata lui Josef Mengele, doctorul nazist botezat “Ingerul mortii”. Dar n-au invins-o nici Auschwitzul, nici Mengele. Ester Daskal a murit luna trecuta, la 93 de ani, in Beachwood – Cleveland, iar ziarele locale au prezentat povestea vietii ei, ca pe un exemplu de curaj si daruire.
“Mengele venea la doua - trei saptamini”, isi aminteste cumnata si prietena lui Ester, Rose Dancziger Schwartz. “Ne dezbracam de putinele haine pe care le aveam. Ne radeam parul de pe corp. Trebuia sa defilam prin fata lui Mengele”.
Femeile care pareau slabite, erau trimise de doctor intr-o anumita directie, probabil traseul catre camera de gazare. De fiecare data, Mengele le-a trimis pe Rose si pe Ester cu celelalte, care pareau intr-o conditie mai buna, in directia opusa.
Asta insemna ca, cel putin pina la urmatarea inspectie, scapasera.

Casatorita inainte de Auschwitz

Ester Moses s-a nascut in 1914, intr-un sat din regiunea Satu Mare, “o enclava a evreilor hasidici”, dupa cum o caracterizeaza jurnalistii americani. Cu sase saptamini inainte ca soldatii germani sa o duca in lagarul de la Auschwitz, Ester s-a casatorit cu Alex Daskal, care avea sa fie dus la rindul sau intr-un lagar de munca fortata.
“Cind s-au regasit, el era slab ca un schelet”, isi aminteste Schwartz, al carei accent tradeaza inca radacinile romanesti.
“A fost un miracol ca s-au regasit si au trait impreuna aproape 60 de ani, pina la moartea lui Alex, in 2003”.
La sfirsitul anilor '40, cuplul a plecat la niste rude care locuiau in Cleveland. “Locuiam toti intr-o camera, care era deasupra unui bar”, isi aminteste fata lui Ester. “Mama pusese o draperie si transformase incaperea in doua camere: dormitorul si sufragerie. Nu aveam loc sa ne jucam, dar nu-mi amintesc asta ca pe ceva rau. Erau multi imigranti, de toate natiile, in zona, pe vremea aceea”.

Inceputurile "visului american"
Ester lucra ca vinzatoare la tejgheaua unei brutarii. Sotul ei avea trei slujbe. La sfirsitul anilor '50, erau co-proprietari ai unei Case de ingrijire, cu 16 paturi, de care a inceput sa se ocupe Ester.
„Ne-am mutat intr-o casa cu doua apartamente. Unul dintre ele era de obicei inchiriat unor rude. Mama a aranjat un al treilea etaj, pentru pacienti. Eu si fratele meu dormeam in aceeasi camera, pentru ca cealalta incapere sa fie pentru pacienti”. Ester s-a asociat cu citeva rude si, la sfirsitul anilor '60, au facut casa de ingrijire “Broadview Nursing Home”. La inceputul anilor '70, a devenit proprietara la “Pleasantview”, o casa de ingrijire cu 220 de paturi.
Ester lucra in bucatarie, avea grija de pacienti si, in acelasi timp, era un mentor si un ajutor pentru cei care voiau sa avanseze profesional.
Cind Arthur Pollak, un prieten de familie, a vrut sa-si deschida o afacere, Ester a decis sa cumpere de la el toate legumele pentru Casa de ingrijire, pentru a-l ajuta. „Erau incintati sa vada cum alti oameni incep sa faca bani, sa se descurce, amintinud-si poate ca cineva le-a dat cindva o mina de ajutor, pe care acum simteau nevoia sa o dea si ei altora”, spune Pollak.
Ester a angajat imigranti din Polonia, Ungaria, Puerto Rico si i-a incurajat sa lupte pentru „visul american”. „Ea m-a invatat cum sa fac tot”, spune Lucica Borzea, o imigranta din Romania, bucatareasa la Pleasantview. „Uneori ma lua la ei acasa si ma ajutau sa invat engleza. M-a invatat ca daca ma port cu oamenii frumos si cinstit, o sa am o viata buna in America”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Judecatorul - un film despre un supravietuitor

Mesaj Scris de Admin la data de 24.06.07 21:23

Judecatorul - un film despre un supravietuitor
TIRGU JIU - "Judecatorul"/"O Krisinitori" este un film care prezinta viata reala a unui supravietuitor al Holocaustului, ce traieste in Tg. Jiu, deportat in Transnistria intre anii 1942 si 1944, se arata intr-un comunicat de presa.
Marin Constantin zis "Suta" are 69 de ani, este judecator in comunitatile traditionale de rromi si care a trait toata viata in spiritul dreptatii. El este omul "care aduce pace in comunitate"!
Actiunea filmului se desfasoara in jurul personajului principal, judecatorul "Suta", dar se intersecteaza si cu alte marturii ale fratilor Rabedea si Maria - adesea inconjurati de nepoti - care asculta marturiile deportatilor si povesti despre nedreptatea facuta rromilor in Transnistria.
Telespectatorii au posibiliatatea sa vada un caz real de justitie traditionala Roma "Romano Kris", mai exact cum judecatorul "Suta" restabileste pacea impreuna cu alti judecatori regionali, intr-o familie de rromi din Oravita.
Filmul, o coproductie Tumende TV si TV Productive International, regizat de Laurentiu Calciu, este promovat printr-o campanie anti-discriminare in cinci municipii din Romania.
In perioada 11-14 iulie 2007 filmul va fi prezentat si in cadrul evenimentului “Zigeunerkulturtage” ce de va desfasura in Zurich, Elvetia
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O supravietuitoare a Holocaustului s-a intalnit

Mesaj Scris de Admin la data de 01.03.07 16:02

O supravietuitoare a Holocaustului s-a intalnit, dupa 63 de ani, cu binefacatoarea sa!O supravietuitoare a Holocaustului, in varsta de 83 de ani,
s-a intalnit dupa 63 de ani la Varsovia cu ultima membra in viata a unei familii poloneze care a salvat-o de la moarte, ascunzand-o de trupele SS germane, informeaza miercuri AFP receptionata de Rompres.
Intalnirea a avut loc pe culoarul unei scoli evreiesti aflata chiar pe locul unde nazistii infiintasera ghetoul din Varsovia. Supravietuitoarea Holocaustului, Miriam Schmetterling s-a imbratisat cu Jozefa Czekaj, 79 de ani, femeia pe care nu a mai vazut-o de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
‘’Ma aflu acum aici numai datorita curajului si bunatatii lui Jozefa si a familiei sale care au decis atunci sa riste totul pentru a ma salva chiar de sub nasul nemtilor’’, a declarat Miriam Schmetterling in fata mai multor persoane venite sa asiste la emotionanta reintalnire organizata de asociatia evreiasca Claims Conference (asociatie care lupta pentru obtinerea de compensatii in favoarea victimelor Holocaustului).
‘’Pentru mine Jozefa si familia ei sunt cei mai mari eroi ai acestui razboi’’, a mai adaugat Miriam Schmetterling. Totul s-a intamplat intr-o noapte ploioasa de vara din anul 1943, cand tanara Miriam, impreuna cu sotul si parintii sai si-au gasit refugiu intr-un mic hambar din gospodaria familiei Jozefei Czekaj din satul Kopyczynce.
Impreuna cu o alta familie de evrei, Miriam si famlia sa au locuit in hambar pana in luna martie a anului 1944. ‘’Erau constienti de riscurile la care se expuneau. In cazul in care am fi fost descoperiti, soldatii SS ne-ar fi executat pe toti, si pe noi si pe gazdele noastre’’, a mai sustinut ea. ‘’Timp de zece luni am stat impreuna in hambar vorbind mereu in soapta. A trebuit sa invat din nou sa vorbesc cu voce tare dupa ce am fost eliberati de trupele sovietice’’, a povestit Miriam Schmetterling pentru agentia franceza de presa.
Evreii polonezi reprezinta jumatate din numarul total al evreilor europeni ucisi de nazisti in virtutea aplicarii asa-numitului plan al ‘’Solutiei finale’’.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O supraviețuitoare a Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 28.02.07 11:55

O supraviețuitoare a Holocaustului o regăsește pe salvatoarea sa
O supraviețuitoare a Holocaustului, în vârstă de 83 de ani, s-a întâlnit la Varșovia cu singura membră în viață a unei familii din estul Poloniei care a salvat-o de la deportarea în lagărele morții.

Pe holul unei școli evreiești din apropierea locului în care era ghetoul evreilor din Varșovia, Miriam Schmetterling a căzut în brațele lui Jozefa Czekaj, în vârstă de 79 de ani, născută Tracz, pe care nu o mai văzuse de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Mă aflu aici doar pentru că Jozefa și familia sa au hotărât să riște totul pentru a ne salva, chiar sub nasul germanilor", a spus Miriam, în fața a circa 100 de persoane invitate să asiste la această revedere pregătită de organizația Claims Conference. Această organizație luptă pentru obținerea de compensații în favoarea victimelor Holocaustului.

"Pentru mine, ei sunt cei mai mari eroi ai războiului", a spus Miriam.

Într-o noapte de vară a anului 1943, pe o ploaie torențială, tânăra Miriam, soțul ei și părinții au găsit refugiu în micul grânar al casei Tracz, din Kopyczynce. Împreună cu o altă familie de evrei, ei au stat acolo până în martie 1944."Timp de zece luni, am stat toți șapte strânși unul în celălalt, fără să vorbim. Doar șușoteam. Am reînvățat să vorbesc când am fost eliberați de sovietici", a povestit Miriam.

Jozefa, care avea 15 ani pe atunci, sora sa și părinții le dădeau mâncare printr-un sistem ingenios de pârghii și roți instalat în șemineu. Același sistem era folosit pentru curățarea fecalelor și pentru spălarea lenjeriei.

"Erau conștienți de riscurile la care se expuneau. Dacă am fi fost descoperiți, ei ar fi fost executați împreună cu noi", a subliniat Miriam. "Tânăra Jozefa avea prieteni, se ducea la școală, dar trebuia să se comporte ca și cum totul era normal acasă", a adăugat ea. Situația era cu atât mai periculoasă cu cât familia Tracz locuia chiar în fața postului de poliție.

"Cântam la pian pentru a acoperi orice eventual zgomot care ar fi venit dinspre grânar", atunci când se apropia cineva de casă, a povestit Jozefa.

Jumătate dintre cei șase milioane de polonezi morți în timpul războiului erau evrei. Evreii polonezi constituie jumătate dintre evreii europeni victime ale naziștilor.

"Sunt fericită că pot să-i mulțumesc Jozefei, că o pot revedea. Ea este singura supraviețuitoare a acestei familii de strategi ingenioși care ne-au adăpostit", a spus Miriam.

Jozefa și rudele în viață au primit medalia celor Drepți, decernată persoanelor care au salvat evrei în timpul războiului, punându-și viața în pericol. "Un proverb evreiesc zice: cine salvează o viață salvează întreaga lume", a spus, emoționată, Miriam.
http://www.realitatea.net/45755_O-supravietuitoare-a-Holocaustului-o-regaseste-pe-salvatoarea-sa-.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Coleg de infern cu Elie Wiesel

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.07 15:57

Coleg de infern cu Elie Wiesel
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-02-12/coleg-de-infern-cu-elie-wiesel.html
Originar din Bocicoiu Mare, un sat de linga Sighet, Simon Baraban e unul dintre milioanele de evrei care au trecut prin lagarele de exterminare. Eliberarea l-a surprins alaturi de viitorul premiat Nobel, Elie Wiesel. El povesteste pentru „Cotidianul" cum voia sa emigreze dupa eliberare peste Ocean, dar comunistii l-au convins sa ramina in Romania.

La un moment dat au venit de la jandarmerie sau de la armata si ne-au spus sa ne pregatim, sa ne luam valiza ca plecam. Ne-au spus ca ne duc in Germania pentru ca e razboi si trebuie sa ajutam. Nimeni, absolut nimeni nu s-ar fi gindit ca evreii sint dusi la asa o catastrofa. Ne-au strins, ne-au bagat in vagoane. Fara toaleta, fara nimic. Cind am ajuns la Auschwitz, am vazut ca sint rufe agatate afara si credeam ca e o tabara in care oamenii isi traiesc cit de cit normal
viata. Dupa citeva minute ne-am dat seama ca lucrurile nu stau deloc asa. Ne-au batut atunci, ne-au chinuit. La zece minute dupa ce am coborit din tren am ramas singur, fara parinti, fara ai mei.

Opt, opt, douazeci

A inceput lupta cu viata, ca sa nu mori. Noroc ca nu am stat mult la Auschwitz si ca atunci cind ajunsesem acolo era cald, vara. De acolo m-au luat repede la Birkenau. A venit cineva si a intrebat daca e cineva mecanic. M-am prezentat, ca invatasem ceasornicarie. 8820, am spus ca eu sint mecanic. Asta era numele meu, acolo nu aveai nici o identitate, nu buletin, nu pasaport, nu nimic. „Opt, opt, douazeci!", asa ma strigau. Dupa citeva zile deci, m-au luat mecanic, cu putin noroc. Asta era un job foarte bun, lucram la o fabrica. Apoi, dupa citeva luni, m-au luat inapoi linga Auschwitz, la Buna. Acolo veneau la doua-trei zile americanii si englezii cu avioanele. Era o uzina foarte mare, cu buncare din beton sub pamint in care ne ascundeam cind era alarma.

La coada la ciorba

Programul incepea la
ora 6.00, ne spalam si mergeam, incolonati ca soldatii, la munca. Cu muzica, aveau orchestra. Eram sute si sute de oameni in lagar. De la Buna am plecat pentru ca nemtii se temeau ca vin rusii. La Buna erau multi subnutriti. Au facut o triere. Eu am avut noroc, ca am mincat tot, nu eram slab si eram si tinar. Pe multi i-au luat cu masina si nu stiu unde i-au dus... Primeam 200 g de piine, o bucata de margarina si ceva salam, pentru toata ziua. Dupa ce veneam de la lucru primeam o jumate de litru sau un litru de ciorba, nu tin minte. La rind stateam mereu la urma, pentru ca supa acolo era mai groasa, cu cartofi sau cu fasole. Mincarea era valuta acolo, se faceau afaceri mari cu mincare, primeai in schimb tigari, aur. Dar se si fura.

Poza de la Ierusalim

Nu am stiut cine e Elie Wiesel, nu stiam. Acolo eram mii de oameni. In poza sint linga el, dar numai la sfirsit, la eliberare. E un rabin faimos in Israel de care s-a scris, i-au luat interviu. Si el a fost cu noi la Buchenwald. De el stiam, de Wiesel nu. Am descoperit abia la Ierusalim, cind am vazut poza (foto), ca sint linga el. Cind am citit cartea lui Wiesel. Povesteste o data de o defilare de moarte. Mergeam pe jos zi si noapte, la un frig de -20 de grade, in zdrente. Eram si eu acolo. Am luat carton si mi-am bagat in haine, in bocanci. Daca nu rezistai si cadeai jos, mureai, te lasau acolo. Au evacuat toate lagarele, erau mii. Au fost si dintre cei care s-au ascuns si cind au sosit rusii au scapat, dar foarte putini. Daca as fi stiut unde ne duc, la Bocicherec m-as fi ascuns, erau paduri.

Banalizarea mortii

Am mers la Buna. Erau paturi cu patru etaje, eu am dormit sus, dar cei care au dormit jos au murit, multi. Dimineata ii luau nemtii ca gunoiul. Nu erau paturi si centrala termica. Sus era mai cald, asa ca am scapat. De acolo am fost dusi la tren, cu bou-vagon. Era un frig crunt. De la Buna la Buchenwald sint sute de kilometri. Pina am ajuns acolo, jumate din vagon murise. Am ajuns la Buchenwald si cel mai bun lucru a fost pentru noi ca nu puteai sa mergi la patul tau pina urma sa te speli. Mii de oameni s-au imbulzit la intrare, se calcau in picioare. Au murit multi si acolo. Prima data in viata mea cind am vazut un mort nu am putut sa ma uit, dar in timp m-am obisnuit. Moartea era prezenta peste tot si devenea ceva comun, nu te mai impresiona. Murisera foarte multi. Dimineata, ziua, seara. N-am crezut niciodata ca am sa scap.

Sarbatoare

Veneau americanii cu avioanele, ii auzeam, si artileria. Ne rugam sa vina, sa scapam odata. Erau baraci uriase, cu mii de oameni intr-o baraca. Deodata au inceput sa ne evacueze, ne-au luat si ne-au scos afara. Eu m-am ascuns si am scapat. Din zecile de mii de oameni am ramas putini, putini... Au evacuat baraca si eu si inca cineva ne-am ascuns sub podea. Il aud pe SS ca vine sa caute daca a ramas cineva in baraca. Intelegeam nemteste. Vine un caporal, ridica scindura, ochi in ochi, ma vede, pune la loc scindura si iese din baraca. Nu imi venea sa cred. Dupa ce a plecat, spunea in germana, nu e nimeni. Dar nu face nimic, oricum aruncam in aer baraca, nu scapa nimeni. Cind am auzit ca vor sa arunce baraca in aer, am iesit, dar nu imediat. Daca te prindeau, luai o mama de bataie...

Erau citeva baraci cu prizonieri americani si francezi. Si eu m-am dus la ei si am cautat mincare la gunoiul lor, pentru ca aveau hrana mai buna decit noi, esticii. Am stat acolo mai multe ore si, cind m-am intors la baraca mea, nu mai era nimeni. Nemtii luasera pe aproape toata lumea. Ramaseseram doar citeva sute, tinerii. Dimineata vin din nou germanii: Afara, afara! Pentru Apel Platz. Mergeam spre platou. Linga baraci era padure (Buchenwald). Nu padure mare, dar era padure. Am auzit artileria. Am mers in jos, acolo, ne era foarte frica. Dar vedeam ca soldatii germani, santinelele coborau din pichete. Au venit americanii! Sarbatoare.

Inapoi

M-am intors la Bocicoi in sat si am regasit doar o sora. De acolo am plecat in Arad si apoi in Israel, in 1949. Asta e pe scurt istoria. Erau doua vapoare, 7.000 de oameni, eram ca sardinele. Am facut pregatiri militare pentru ca sa lupt in Israel. Cind m-am intors in tara, englezii m-au salvat. Razboiul se terminase, dar am intrat imediat in armata, la Politia Militara, m-am casatorit, am trei copii. Si acum ma intorc in Romania, sa fac lucruri frumoase.

America sau Romania

Americanii cind ne-au eliberat ne-au adus o gramada de mincare. Si noi am inceput sa mincam. O nebunie! Si au murit multi dintre noi. Nu erau obisnuiti cu mincarea grasa. Dimineata m-am sculat, am mers intr-un sat linga Weimar si am cumparat sapunuri. Sapun RIF. Rhein Juden Fat. Stii asta? Grasime Curata de Evreu. Am cumparat si am vindut contra cirnati. Piine, mincare. Dar am scapat. Americanii s-au purtat foarte, foarte bine. M-au intrebat unde vreau sa merg: ma intorc in Romania, vreau sa merg in America sau in alta tara? Am spus ca vreau sa merg in America, m-am inscris pe lista lor. Stiam ca nu mai am familie. Voiam America. Au venit evreii comunisti din Romania si au dus munca de lamurire cu mine. „Maai, vrei sa mergi in America? La capitalisti? Hai acasa, o sa ne socotim cu antisemitii, cu cei care i-au ajutat pe nemti". Si m-am intors in Romania. Vaai de mine. Atunci am facut cea mai mare greseala din viata mea. Am realizat imediat ce hram poarta rusii, de fapt majoritatea erau din Uzbekistan, Turkmenistan, din partile acelea.


avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

XXX="Vinerea lunga" a lui Tompa G'bor

Mesaj Scris de Admin la data de 19.12.06 7:52

"Vinerea lunga" a lui Tompa G'bor

Cosmarul din mintea supravietuitorilor
Un spectacol impresionant a avut premiera la Teatrul Maghiar din Cluj, recent. "Vinerea lunga" este versiunea scenica a romanului "Kadis pentru copilul nenascut" de Imre Kertesz. Autorul dramatizarii: Visky Andr's. Regizorul spectacolului: Tompa G'bor. Povestea e dincolo de scena, aici dramatizarea si regia pastrand numai aura unui trecut dureros, visul-cosmar care trece prin mintea supravietuitorilor. Spectacolul se subintituleaza "Teatru-kadis".

Tompa G'bor si-a conceput spectacolul ca pe unul epurat de decoruri inutile, epurat si de cuvinte fara rost. Totul e ca dupa o catastrofa atomica, din care s-au salvat cateva persoane, noua la inceput, zece dupa aparitia necunoscutului, si tot atatea carti de rugaciune cu ajutorul carora personajele de pe scena, evrei supravietuitori ai tragediei Holocaustului, isi exprima suferinta pentru cei disparuti, in rugaciunea specifica pentru morti, kadisul. Ei rostesc frazele din carte deodata, dar miscarile lor spasmodice vorbesc mai mult decat cuvintele. O disperare deloc muta, dar in acelasi timp deloc vorbita ia nastere pe scena, in fata ochilor spectatorului. Coregrafia Vavei Stefanescu se recunoaste - ea are ceva expresionist, foarte potrivit cu subiectul, cu atmosfera, mai mult poetica decat epica.

Tragedia Holocaustului

Dramatismul scenelor ia nastere ciudat, fara efort parca, din izbucniri bruste si calmari instantanee - daca ai putea sa-i privesti de departe si foarte de sus, cei zece oameni parca sunt un singur corp dezmembrat, dar care, totusi, pulseaza in acelasi ritm; in acelasi moment se ridica si in acelasi moment coboara, de parca ceva, un sange subteran, trece prin toti, fara ca el sa poata fi vazut de spectator. Este efectul pe care l-a obtinut Tompa Gabor cu actorii: Dimeny Iron, Peter Hilda, Orb'n Attila, Bodolai Bal'zs, Gyorgyjakab Eniko, Bogd'n Zsolt, Erno Gallo, Lehel Salat, Ferenc Sinko, Emoke Kato. Un rol important il au si cele cateva motive muzicale, alese tot de Tompa G'bor, ca si decorul si costumele, negre, masculine chiar pentru femei, caci suferinta care le-a fost impusa in lagare a fost aceeasi pentru toti. Autoarea costumelor si a decorului: Carmencita Brojboiu.
Povestea care sta undeva in spatele a ceea ce se spune pe scena, cu copilul care, inainte de a se naste, refuza sa fie evreu, cu scriitorul a carui sotie este exasperata ca nu-i da atentie si il ameninta, in consecinta, ca va pleca cu altul, "care nu e evreu", totul simbolizeaza mai mult decat spune. Teatru poetic, "Vinerea lunga" a devenit un spectacol de retinut pentru miscarea sa, pentru cele doua culori unice, alb si negru, pentru nisipul-cenusa care cade din inalt la sfarsit, intr-o ploaie a amintirii celor pe care kadisul de la inceput ii plangea. De retinut plastica extraordinara a spectacolului, acordata perfect notelor muzicale si facand un pandant cu miscarea scenica.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

DOCTOR ÎN LAGĂRELE MORȚII

Mesaj Scris de Admin la data de 08.11.06 20:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: AM SUPRAVIETUIT!!!!!

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 9 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum