Transilvania/Banat

Pagina 2 din 7 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Urmatorul

In jos

Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 23.02.06 11:28

Rezumarea primului mesaj :



Ultima editare efectuata de catre Admin in 13.11.14 10:09, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 26.07.13 18:39

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.12 9:39

Istoriografia Transilvaniei, un câmp de război secular


Valahii au venit din sudul Dunării, susțin unii istorici străini. Istoriografia românească opune argumente și dovezi ale creștinismului în Transilvania anterioare creștinării ungurilor și bulgarilor. Istoriografia Transilvaniei oferă, de circa un sfert de mileniu, imaginea unui câmp de bătălie. Poziția sa geopolitică și constelațiile de interese în care a fost inclusă au alimentat controversele.

Teoria imigraționistă

Pentru istoricii noștri, scrie Lavinia Betea pentru Adevărul, Transilvania este „leagănul poporului român". Dar după memorandumurile din 1791 și 1792 adresate curții de la Viena prin care fruntași transilvăneni cereau recunoașterea românilor ca națiune, istoriografia germană, maghiară și austriacă a contraatacat. Deoarece „Supllex Libellus Valachorum Transilvaniae" („Petiția valahilor din Transilvania") argumenta drepturile solicitate cu vechimea și descendența românilor din coloniștii romani și băștinașii daci, istoricii au construit „teoria imigraționistă". Deși nu austriacul Robert Roessler a inventat-o, numele său este asociat acesteia după ce-a promovat-o într-o lucrare publicată în 1871. În „Transilvania și iar Transilvania" (Editura Enciclopedică, 2002), istoricul clujean David Prodan a sintetizat astfel teoria „imigraționistă" promovată de austriacul Robert Roessler:

1. Românii au venit în Transilvania, ca imigranți, abia după cucerirea ungară. La început migrau din Balcani, apoi din Țările Române. Procesul imigrării a fost continuu, cu vârfuri în secolele XII-XIII și XVIII. Astfel că, abia de la 1900 încoace, românii sunt majoritari printre etniile din Transilvania. Procesul acestei imigrări e particularizat prin durata de secole, dar cu variații de intensitate. Sensul a fost unic: din afara spre interiorul Transilvaniei. Fapt unic însă în istorie: imigrarea aceasta nu e „sesizată" prin dovezi istorice. Oamenii „se scurg" fără a lăsa urme în documente, din pură atracție față de bogăția și bunăstarea ținutului.

2. Stabilindu-se pe cursurile văilor și în munți, românii au fost favorizați la efectele calamităților naturale, epidemiilor și războaielor. În consecință, sporul lor natural a fost net superior celorlalte etnii.

3. Neam de păstori, românii au fost mai prolifici și datorită... laptelui de oaie.

4. Seminomazi și semisălbatici, păstorii românii au deprins, treptat, de la „băștinașii" unguri modul de viață sedentar și deprinderi de economie agrară.

5. În ierarhia spirituală și culturală a popoarelor din Ungaria, românii sunt pe ultima treaptă.

Ce răspund românii

Se subînțeleg, așadar, dificultățile unei sinteze a istoriei creștinismului transilvan. În interculturalitatea și cosmopolitismul specifice ținutului, Maramureșul are o istorie religioasă deosebită Banatului sau Făgărașului. În istoria creștinismului transilvănean se intersectează istoria Bisericii Ortodoxe Române cu aceea a ortodocșilor sârbi, există o istorie a cultului greco-catolicilor, alta a bisericii calvine, a romano-catolicilor și așa mai departe. Și nu puține au fost relațiile conflictuale dintre institu­țiile religioase și momentele
de divergențe dintre istoriografii lor.

În „Istoria Bisericii Ortodoxe Române" (Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2006), preotul profesor doctor Mircea Păcurariu reia argumentele istoriografiei românești, începând cu postularea continuității daco-romane și pe teritoriul din vestul arcului carpatic. Creștinii s-au răspândit, făcând prozeliți și dincolo de Carpați, afirmă autorul, după retragerea administrației și a legiunilor romane comandată de împăratul Aurelian (271-275). Mai ales după promulgarea Edictului de la Mediolanum de către Constantin cel Mare (313), prin care încetează prigonirea adepților lui Hristos.

Dovezi paleocreștine

Obiecte paleocreștine descoperite de arheologi acreditează afirmațiile. În 1775, în satul Biertan (lângă Mediaș) a fost dezgropată o tăbliță votivă din categoria obiectelor numite „donarium" de romani. Purta inscripția „Ego Zenovius votum posui" („Eu Zenovius am împlinit făgăduința") și simboluri ce încredințează că aparținuse unui creștin. Discul cu monograma lui Hristos în interior (XP) atașat ei indică secolul IV. Alt obiect asemănător a fost scos din apropierea ruinelor castrului roman Porolissum (Moigrad-Sălaj). Geme (pietricele din onix, de formă ovală) sculptate cu simboluri creștine sunt, de asemenea, dovezile trecerii timpurii peste Carpați a credinței creștine. Vestită a fost gema de la Potaissa (Turda), cu simbolurile Păstorului cel Bun, pomului vieții, porumbelului și peștelui în miniatură.

Locurile de cult dedicate zeilor au fost transformate, după retragerea romanilor, în așezăminte ritualice creștine. Specialiștii în istoria antică a României și în paleocreștinism au stabilit asemenea urme la Porolissum (Moigrad-Sălaj). Biserica din Densuș (sat hunedorean din apropierea Sarmisegetusei) este reprezentativă pentru tipul acesta de transformare. Primele generații de creștini, ca și cei de azi, au folosit simboluri religioase în confecționarea bijuteriilor, obiectelor de mobilier și la decorațiuni interioare.

Câteva descopariri datate în secolele III-IV: inel de aur gravat cu simbolurile delfinului și păunului (Băile Herculane), inel de bronz cu cruce (Valea Carașului - Banat) precum și numeroase opaițe gravate cu crucea, păstrate în muzeele din Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Cluj.

Urmele unei basilici cu baptiseriu (anexă pentru ritualul botezului) au fost identificate la Morissena (Cenad-Timiș), lăcașul de cult fiind datat în secolele IV-VI.

Cum s-a ridicat valahul din „barbaria străbună"

Imigrarea valahilor în Transilvania a fost descrisă astfel de unul dintre marii istorici interbelici unguri, Szekfu Gyula, în traducerea lui David Prodan:
„Tot din nădejdea de a scăpa de apăsarea fără margini, au imigrat valahii din Muntenia și de la Dunăre în principatul transilvănean independent al veacurilor XVI și XVII, căci doar trecând granițele Transilvaniei ei găseau numaidecât un mai înalt grad de cultură, o mai mare siguranță a vieții și averii, o mai fructuoasă muncă.

Posibilități pentru o viață culturală mai înaltă la fel se deschideau și acelor păstori valahi care străbătând pădurile seculare ale munților de Apus ai Transilvaniei, treceau mai departe spre șesul Ungariei, și aruncând o privire spre satele maghiare pustiite de tătari sau de turci, se grăbeau să ia în stăpânire căminurile maghiare părăsite, care pentru ei, și numai în tăciunii stinși, reprezentau o mai înaltă formă de viață decât seminomadismul din colibele lor de munte. Contactul dintre maghiar și valah, pentru valah însemna necontenit posibilitatea de ridicare din barbaria străbună; primul e elementul dătător de cultură, al doilea primitor de cultură, o primește de-a gata sau pur și simplu și-o însușește de la celălalt. În acest înțeles, putem spune: a fost o fatalitate pentru maghiarime că la hotarele barbariei turcești a înscăunat solide stări culturale europene, creștine, care cu o putere irezistibilă, ca un munte magnetic au atras spre ele elementele valahe și sârbești, strivite sub apăsările turcești. (...)

Revărsarea aceasta enormă și necontenită a valahimii explică și de ce n-au mai avut succes nici străduințele protestanților maghiari și sași de la începutul veacului XVI și nici eforturile catolicilor de a cultiva prin Unire valahimea. În zadar au întemeiat tipografii valahe cetățenii sași, domnii maghiari ai veacului XVI sau principii transilvani ai veacului XVII începând cu Gabriel Bethlen și sfârșind cu Mihail Apafi, în zadar au decretat învățământul în limba română și cultivarea poporului român prin biserică, iezuiții maghiari ai vremii lui Leopold I s-au zdrobit și ei fără folos în interesul poporului convertit la Unire, ba chiar contele maghiar Csaki, episcopul de Oradea, în zadar le-a cumpărat popilor valahi îmbrăcăminte europeană, ca să le înlesnească și prin aceasta împrumutarea gândirii europene; toate acestea nu puteau atinge decât valahimea încetățenită mai devreme, căci imigrația majora necontenit această valahime, pe cale de cultivare, cu elemente păstorești fugare, semisălbatice, seminomade.

Păstorii valahi ai munților bihoreni zadarnic coborau în așezările maghiarimii pe văile Crișului, ridicându-se prin aceasta în rândul agricultorilor, când locurile lor de pe vârfurile munților le luau noi și noi elemente barbare scăpate din iadul turco-fanariot. În voievodate, țăranul valah - după descrieri valahe - dormea pe pământul gol, sub cap își punea o piatră în loc de pernă, acoperământul lui era bolta cerească, singura lui mobilă, o rogojină zdrențuită, unica lui hrană, mămăliga. (...)

Privind stările dezolante ale iobăgiei transilvănene din veacul al XVIII-lea, nu ne e îngăduit să uităm că iobagul valah venea de foarte adânc, din adâncimi tot mai mari, și așa era absolut o imposibilitate să-l așezi într-o organizație de muncă mai liberă, căci renunțând la instrumentele de constrângere nu e de crezut să se fi ajuns la altceva, decât la descătușarea instinctelor lui antisociale aduse din voivodate. În organismul iobăgesc din Banat și Transilvania, în dispozițiile cu care comitatele și alte autorități susțineau ordinea publică, strășnicia era singurul instrument de ridicare a speței valahe din acea stare semisălbatică, în care au aruncat-o pe teritoriile ei naționale proprii și dominația străină, dar și neputința politică și de autoorganizare a poporului valah."

Mielul, vechi simbol al creștinismului

După afirmațiile lui Edouard Urech („Dictionnaire des symboles chretiens", Delachaux et Niestle, Neuchatel, 1972), mielul este unul dintre vechile simboluri ale creștinismului. La originea reprezentării se află cultul israelit care cerea sacrificarea unui miel sau a unui ied pentru iertarea păcatelor. În creștinism, mielul implică mai multe sensuri. Însuși Iisus Hristos în predicile sale s-a comparat pe sine cu un păstor.

Ioan Botezătorul l-a numit pe Iisus Hristos „mielul lui Dumnezeu" care salvează lumea de păcat. Asocierea cu Fiul lui Dumnezeu comportă unele sensuri esențiale viziunii creștine. Întâi că mielul n-a fost oferit, ca sacrificiu, de către oameni lui Dumnezeu, ci tocmai Dumnezeu îl oferă oamenilor. Derivă din aceasta că mielul purifică omenirea de păcate prin sacrificiul său. Apocalipsa a reluat metafora mielului lui Dumnezeu jertfit pentru păcatele omenirii.

Cele dintâi reprezentări ale mielului (uneori ca berbec nimbat) apar în catacombele primilor creștini. În arta religioasă, mielul apare frecvent însoțit de păstor cu semnificația fidelității credincioșilor față de păstorul Iisus.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 28.06.12 8:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.12 11:01

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.12 10:57

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 11.03.12 19:53

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 25.11.11 15:17

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 11.10.11 13:28

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 22.09.11 6:05

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 05.08.11 12:12

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.11 10:45

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 19.07.11 16:36

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 15.07.11 7:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Povestea coloniei americane Transylvania

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.11 18:54

Povestea coloniei americane Transylvania
In interactiunile turistilor straini cu romanii sunt doar cateva repere cunoscute la care acestia apeleaza pentru a identifica Romania interlocutorului: Hagi, Nadia Comaneci, Ilie Nastase. Chiar daca nu vor recunoaste toate aceste nume, multi americani au auzit de Transilvania (despre care cred, de multe ori, ca este o tara distincta) si despre mitul lui Dracula. Insa putina lume cunoaste povestea Transylvaniei din SUA, o colonie ce a existat pe teritoriul american pentru doar 18 luni, intre anii 1775 si 1776.

Povestea coloniei americane Transylvania

Un specialist in drept, originar din Virginia, Richard Henderson, este personajul cheie al acestei povesti. Dupa o cariera de succes ca serif, el a fost numit, in 1768, judecator la Curtea de Apel a Carolinei de Nord, pozitie pe care a detinut-o pana la dizolvarea acesteia, in 1773. Henderson a fondat, in 1774, compania Louisa, cu scopul de a cumpara de la triburile indiene un teritoriu mare pe care sa poata intemeia o colonie proprie. A reorganizat compania pe 6 ianuarie 1775, adaugand noi membri in componenta sa si redenumind-o: Transylvania Company. Cu aceasta ocazie, Henderson a ajuns la un acord cu ceilalti actionari in privinta guvernarii noului teritoriu, odata achizitionat. In ciuda faptului ca guvernatorul statului Carolina de Nord i-a interzis sa negocieze fara mandat cu triburile Cherokee din zona, Henderson a insistat si a semnat in cele din urma un tratat cu acestia, la Sycamore Shoals, pe data de 17 martie 1775. Ca urmare a acestui acord, indienii Cherokee cedau, pentru aur, argint si bunuri in valoare de

10.000 de lire sterline, o intindere de 81.000 de kilometri patrati, care devenea noua colonie Transylvania. Spre comparatie, regiunea omonima din Romania acopera 99.837 de kilometri patrati. Teritoriul coloniei de atunci este cuprins astazi in buna masura in statul Kentucky si in zona de nord si de centru a statului Tennessee. Chiar daca pretul platit a fost mic, tranzactia este considerata de catre unii istorici una dintre cele mai corecte intelegeri agreate de colonisti in relatiile cu amerindienii.

Transylvania, a 14-a colonie americana?

Henderson nu a asteptat mult si a tinut, pe 23 martie, prima adunare generala in noul teritoriu, in noua capitala-Boonesborough (numita dupa Daniel Boone, cel care a negociat cu indienii Cherokee cedarea teritoriului). El a cerut delegatilor in discursul sau inaugural sa elaboreze legi care sa atraga populatie pe noul teritoriu si care sa ii incurajeze pe nou-veniti sa respecte autoritatea conducerii coloniei Transylvania. Pentru ca noua colonie sa fie recunoscuta de catre Congres, reprezentantii companiei au decis ca sistemul de guvernamant al Transylvaniei sa fie unul democratic, in care cei 8 proprietari ar fi avut, totusi, drept de veto. Viziunea lui Henderson a fost expusa intr-un discurs, pe 23 mai 1775, in fata delegatilor reprezentand patru forturi, carora le-a prezentat Transylvania ca "un imperiu al libertatii”. Legislatura

Transylvaniei, convenita pe 23 mai, este considerata de istorici primul corp legislativ format de cetateni americani nesupusi Coroanei britanice. Proprietarii noului teritoriu au ales, pe 25 septembrie, un reprezentant care sa pledeze in fata Congresului pentru recunoasterea Transylvaniei drept a 14-a colonie. Efortul lor a esuat, insa, Congresul refuzand sa recunoasca Transylvania, atata timp cat Virginia si Carolina de Nord aveau pretentii asupra unor parti din teritoriul sau. Pe 9 noiembrie 1775, legislatura statului Virginia a anulat tratatul de la Sycamore Shoals, motivandu-si decizia prin argumentul ca o parte a teritoriului Transylvaniei ii apartinea. Nici Carolina de Nord nu a vazut cu ochi buni independenta Transylvaniei, proclamandu-si jurisdictia asupra unei parti din teritoriul noii colonii. Incercarea lui Henderson a picat intr-unul din cele mai proaste momente: in ajunul

revolutiei americane. In acele vremuri, cand coloniile erau din ce in ce mai putin dispuse sa cedeze pretentiilor Marii Britanii, era putin probabil ca acestea sa accepte pretentiile unui cuceritor neautorizat precum Henderson. Chiar daca Transylvania a pierdut teritoriul reclamat de cele doua state, acestea au despagubit proprietarii companiei cu cate 200.000 de acri de pamant (circa 810 kilometri patrati). Suprafata de 400.000 de acri (aproximativ 1.600 de kilometri patrati) reprezenta doar o mica portiune din suprafata detinuta initial de Transylvania (2%). O parte din acest teritoriu constituie azi comitatul Henderson, parte a statului Kentucky, iar o alta parte reprezinta comitatul Transylvania, parte a statului Carolina de Nord. Transylvania de azi este supranumita de catre localnici, pentru ca pe teritoriul sau pot fi gasite peste 250 de cataracte, printre care si Cascada Whitewater, una dintre cele mai mari caderi de apa din estul SUA.

De ce "Transylvania”?

Numele coloniei visate de Henderson, ca si in cazul regiunii Transilvania din Romania, vine din latina: trans inseamna "peste”, iar silvam este forma in acuzativ a singularului de la silva, ce inseamna "padure”. Prin urmare, numele acesta reprezinta regiunea aflata "dincolo de padure”. Richard Henderson a studiat dreptul, fiind admis in barou in 1763. De formatie umanista, el era un bun cunoscator al istoriei si al limbii latine si cunostea astfel etimologia numelui regiunii din Europa de Est. Daca in acea perioada Transilvania era sub dominatie habsburgica, in imaginatia lui Henderson colonia Transylvania urma sa fie un taram al fagaduintei, dincolo de padurile muntilor Allegheny si departe de dominatia Coroanei Britanice. In mod inedit, incercarea lui Henderson apare in jurnalele lui John Adams, unul din principalii artizani ai revolutiei americane si al doilea presedinte al SUA. Cu toate acestea, in octombrie 1775, cu doar cateva luni inaintea Declaratiei de independenta a SUA, acesta nota in jurnalul sau ca proprietarii Transylvaniei au notiuni republicane si scheme utopice, detinand acel teritoriu fara acordul Coroanei sau al vreunei colonii. Delegatul Transylvaniei in Congresul Continental, James Hogg, care avea misiunea de a obtine recunoasterea teritorului coloniei, mentiona in ianuarie 1776 scepticismul lui Adams, care incerca sa aduca relatiile cu Marea Britanie pe un fagas bun. Hogg relata ca a fost avertizat de John Adams ca recunoasterea Transylvaniei de catre Congres ar insemna protejarea unor oameni care au incalcat vointa regelui, "confirmand astfel spiritul independent de care suntem acuzati in fiecare zi”. Astfel, Transylvania a ramas doar un vis.

Transylvania nu a fost uitata

Chiar daca colonia Transylvania nu a dainuit mult, existenta sa nu a fost uitata de localnici. In Carolina de Nord, tranzactia lui Henderson cu indienii Cherokee este reeditata in fiecare an de catre un grup de pasionati. Acestia se costumeaza in tinute specifice secolului al XVII-lea, incluzand muschete si flinte din perioada respectiva, pentru a reedita atmosfera din timpul coloniei Transylvania. Organizatorii acestui eveniment declara ca retrairea momentelorcheie din istoria statului permite oamenilor sa le memoreze mai usor decat daca le-ar citi intr-o carte. "Prin aceste puneri in scena facem oamenii sa vorbeasca despre istoria noastra, asigurandu-ne astfel ca lumea nu o va uita. Ne bucuram sa vedem copii la aceste evenimente, pentru ca ei vor duce mai departe povestea acestui loc generatiilor viitoare”, a declarat intr-un ziar local Chad Bogart, unul dintre organizatorii acestei ceremonii. Povestea coloniei Transylvania nu e evocata in zilele noastre doar prin aceste evenimente. In statul Kentucky exista Universitatea Transylvania, fondata in 1780. Pentru cei ce nu cunosc originea numelui institutiei de invatamant, acesta este explicat pe pagina sa oficiala: "Numele nostru poate evoca imagini cu vampiri si lilieci, insa Transylvania nu vine de la regiunea din Romania cunoscuta datorita contelui Dracula, ci de la numele dat acestei regiuni de pionierii care au fondat-o in secolul al XVIII-lea”. Chiar daca a existat doar 18 luni, Transylvania si-a lasat amprenta asupra istoriei americane si constituie si astazi o influenta notabila in Kentucky si imprejurimi. Nu toti americanii cunosc insa povestea acestui proiect indraznet din istoria SUA, Transylvania reprezentand pentru acestia mai degraba un loc indepartat, pentru vecie legat de Dracula. Astfel, nu ezitati sa mentionati grandiosul proiect al lui Richard Henderson, in cazul in care sunteti confruntat cu stereotipul Transilvaniei – tara a vampirilor. Daramand aceste clisee, veti reusi totodata sa scoateti din umbra istoriei o initiativa notabila a unui indraznet deschizator de drumuri.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 18.05.11 9:26

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 24.03.11 16:08

Un german ne descopera comorile Transilvaniei
Volumul “Orase din sudul Tran­sil­vaniei”, al istoricului de arta german Arne Franke, a fost prezentat aseara la Bucuresti, Libraria Car­tu­resti Ve­ro­na, cu sprijinul Forumului Cultural German al Europei de Est si al Am­basadei Ger­ma­niei in Romania.
In jurnalul sau de calatorie, pu­bli­cat de Forumul Cultural German al Eu­ropei de Est, Arne Franke invita cititorii la zece trasee culturale prin orasele construite de sasii transilvaneni. Scopul acestei “se­rioase lecturi de calatorie” este atra­gerea aten­tiei asupra regiunii turistice a Tran­silvaniei.
Volumul sau subliniaza dezvol­ta­rea europeana a oraselor intemeiate de sasii transilvaneni pe teritoriul Ro­maniei de astazi, luand ca exemple Sibiul cu o densitate im­pre­sio­nan­ta de monumente arhitecturale, Bra­sovul (cu unul dintre cele mai importante edificii religioase din Europa de Sud, “Biserica Neagra”), Sighisoara (cetatea medievala ridicata la rang de pa­tri­moniu mondial), Medias (singura biseri­ca fortificata oraseneasca din tara).
Arne Franke a studiat la Uni­ver­si­tatea din Frankfurt / Main si a lucrat in domeniul conservarii monumen­te­lor istorice la Gorlitz. Din anul 1997, este liber-profesionist in domeniul cercetarii in construc­tii, realizator de expozitii, autor si profesor de istoria arhitecturii si tehnici de conservare si restaurare a monumentelor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 01.12.10 12:56

"Românii sunt o nație inferioară" susținea...
Delegația maghiară de la Paris din 1920 a încercat să amâne cât mai mult semnarea tratatului de pace care ar fi dus la recunoașterea Unirii Transilvaniei cu România. Șeful delegației de la Budapesta, contele Albert Apponyi a pus la dispoziția marilor puteri ample memorii în care apăra cauza Ungariei. Notele părții maghiare au încercat în permanență să inducă ideea că românii sunt o rasă inferioară, incapabilă să guverneze și greu guvernabilă.

Rasismul notelor maghiare de la Conferința de la Paris este insinuat treptat mai ales în cadrul demonstrațiilor și argumentațiilor istorice și politice. Istoria românilor din Transilvania este distorsionată în conformitate cu teoriile lui Roessler, conform cărora românii au venit din Balcani în secolele XIV – XV și s-au manifestat ca un “factor perturbator” al ordinii maghiare, fiind envoie de eforturi pentru civilizarea “păstorilor seminomazi”. Notele maghiare mai susțin și existența unei diferențe majore între românii din interiorul și din afara arcului carpatic – primii fiind mult superiori în urma contactului cu maghiarii. Ponegrirea românilor la Paris a rămas fără succes - însă afirmațiile cuprinse în notele diplomatice maghiare din anul 1920 cu privire la “inferioritatea rasei românești” constituie și acum o radiografie a unei concepții politice extremiste.
Diverse paragrafe ale memoriilor maghiare țin să sublinieze superioritatea maghiarilor față de români: “Din punct de vedere intelectual și economic Transilvania este cu o sută de ani mai avansată decât România, de aceea alipirea ei la România va avea o influență nefastă asupra dezvoltării sale și poate provoca tulburări cât se poate de serioase”. Diplomații de la Budapesta încercau să demonstreze că românii constituie o clasă inferioară în Transilvania afirmând: “Majoritatea lor (a românilor n.red.) se recrutează din clasa țărănească, iar maghiarii a căror viață socială este mai dezvoltată și care au numeroase clase intelectuale sunt astfel mult mai mobili decât această masă de țărani. Viața socială a maghiarilor și a sașilor este mult mai diferențiată. Procentul lor în profesiile calificate depășește cu mult procentul populației lor. Dimpotrivă, românii sunt importanți prin cifra de analfabeți”.
Mai mult, presupusa inferioritate a românilor este considerată a fi de neevitat: “Superioritatea maghiarilor și a sașilor în discuție nu se datorează nici protecției statului maghiar, nici unui sistem de opresiune bazat pe violență. Aceasta este o presupunere care este negată de datele statistice care demonstrează faptul că inferioritatea rasei românești se manifestă într-o manieră frapantă ori de câte ori le este lăsat spațiu liber pentru inițiativa privată”.
Argumentarea opresiunii
“Inferioritatea românilor din Transilvania, departe de a fi rezultatul unei opresiuni, provine din două cauze distincte. În primul rând națiunea română este una tânără, căreia îi lipsesc tradițiile și care nu și-a descoperit conștiința națională decât la mijlocul secolului al XIX lea. Religia sa este cea bizantină, limba ritului său este slavă, iar în Transilvania biserica românească și-a câștigat independența datorită principilor maghiari protestanți și uniunii confesionale (crearea bisericii greco-catolice, n.red.) pe care românii nu au putut-o realiza prin forțe proprii ci doar sub presiunea unei influențe exterioare. Literatura lor națională este de origine recentă”, susțineau notele remise de delegația maghiară marilor puteri.
“Poporul român nu a reușit să scoată la lumină individualitatea rasei sale, nici să imprime un specific național instituțiilor țării sale. Nici instituțiile evului mediu, nici puterea ideilor epocii contemporane nu au avut nici un fel de influență asupra politicii și civilizației sale. Epoca cruciadelor, sistemul feudal, papalitatea, Sfântul Imperiu Roman, Renașterea și Reforma, au trecut fără să lase urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, națiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente”, afirmau diplomații maghiari.
Incapacitate de dezvoltare
Memoriile citate susțin că românii sunt pur și simplu incapabili de dezvoltare, fiind parcă condamnați să rămână o rasă inferioară: “Înapoierea civilizației și dezvoltării economice a românilor nu trebuie să surprindă pe nimeni, este o certitudine faptul că trăind într-un stat, alături de alte popoare, românii nu reușesc și nu au reușit de multă vreme să egaleze acele popoare (…)“Însă inferioritatea românilor din Transilvania ține și de istoria lor locală. Elementul românesc nu a fost unul autohton, nu a reușit să-și fondeze un stat al său, ci s-a insinuat lent de-a lungul secolelor. Asemănător maselor vulcanice care sub presiune pătrund prin crăpăturile scoarței terestre, elementul românesc s-a infiltrat prin fisurile care s-au produs în edificiul național și economic edificat de maghiari și de sași în Transilvania. ȘI tot așa cum masele vulcanice nu se ridică la suprafață ci se afundă în sol, la fel poporul român din Transilvania a rămas la baza scării sociale”.
Totuși “rasa românească” este capabilă să “învețe” de la maghiari, conced la un moment dat diplomații de la Budapesta: “Românii din Transilvania care au venit aici în secolele XV – XVI din Balcani nu au avut o viață constituțională. Din cauza inferiorității lor intelectuale și economice, biserica lor le-a oferit singura posibilitate de civilizare (…) Toate vechile instituții intelectuale și economice sunt exclusiv maghiare sau germane, iar elementul românesc nu a înființat decât în ultima sută de ani instituții proprii intelectuale și economice, sub influența binefăcătoare a mediului intelectual și economic maghiar și german. Acesta este și motivul pentru care românii din Transilvania au depășit cu mult în ultimul secol pe frații lor de rasă care trăiau în afara acestui amestec etnic în propriile lor țări (Valahia și Moldova)”.
Deformarea istoriei
Memoriile maghiare deformează istoria încercând să acrediteze că românii au venit în Transilvania la 400 de ani după venirea ungurilor, organizați în cete de păstori seminomazi, care au avut nevoie de măsuri de coerciție pentru a se putea încadra într-un stat organizat: “În interiorul zonei carpatice primul stat veritabil a fost format în secolul al X lea de către maghiari care s-au stabilit aici după ce au ocupat poziții în regiunile transdanubiene și în Câmpia Maghiară. (…) În secolele XIV și XV în urma invaziei turce în Balcani a crescut în mod considerabil imigrarea românilor de dincolo de Dunăre în Transilvania și în părțile orientale ale Ungariei”.
Notele diplomatice din 1920 neagă continuitatea daco-romană: “Primul care a exprimat ideea că românii trebuie să fie urmașii ale elementelor poporului roman care au rămas în Dacia a fost Bonfinius care din cauza asemănării dintre limba italiană și cea română a susținut că românii din Transilvania sunt urmașii legionarilor și colonilor împăratului Traian. Această teză a lui Bonfinius a trecut în cursul secolului al XVIII prin operele lui Toppeltinus și Cantemir în știința europeană și a devenit cu ajutorul unor anumite circumstanțe politice externe o dogmă științifică”. Mai mult, maghiarii resping și un cronicar ungur, dacă acesta îi menționează pe români: “Anonymus, cronicarul anonim al regelui Bela este unicul cronica din evul mediu care găsește români în secolul al IX lea în vechea Dacie la sosirea maghiarilor în țara lor actuală. Însă istoria critică a demonstrat că este imposibilă recunoașterea operei lui Anonymus drept o sursă istorică autentică. Inspirată de o fantezie patriotică, această operă nu redă istoria adevărată a cuceririi țării de către unguri, ci o epopee. Aceeași critică științifică a demonstrat că partea care se referă la români a fost interpolată în această cronică abia mai târziu”.
Românii – “element perturbator”
Maghiarii susțineau la Paris că românii au fost în permanență un “element perturbator”: “Românii imigranți s-au stabilit inițial pe domeniile regale necultivate și nelocuite, sub conducerea propriilor lor cneji, care la origine erau conducătorii imigrației. Raporturile lor cu populația de agricultori sași și maghiari au fost la fel de proaste ca și cele cu populațiile balcanice. Nu s-au putut obișnui decât foarte greu sau chiar deloc cu ordinea economică, socială și juridică a statului maghiar. Din acest motiv au existat numeroase pedepse împotriva lor, iar autoritățile statului au fost silite să pună în vigoare numeroase legi coercitive împotriva lor. (…) Putem afirma că toate datele istorice probează faptul că în evul mediu românii au fost peste tot priviți de la prima lor apariție ca un element perturbator care nu respecta nici proprietatea individuală, nici ordinea socială, nici instituțiile juridice ale statului. Este evident că un astfel de element nu a putut avea o influență economică, politică și socială suficientă pentru a putea fi un factor constituțional alături de celelalte trei națiuni legale (…) A fost foarte dificil pentru guvernările Transilvaniei să obișnuiască acest popor cu o morală, cu ordinea socială legală și cu instituțiile juridice ale statului, într-un cuvânt să facă din acești păstori seminomazi un popor agricol și muncitor, apt pentru civilizație”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 29.11.10 12:03

Cum influențau jocurile politice voievozii Transilvaniei
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-influentau-jocurile-politice-voievozii-transilvaniei
Celebritatea lui Ladislau Kán, voievod al Transilvaniei între 1294-1315, se datorează rolului jucat în războiul intern pentru Coroana Ungariei din perioada 1301-1310. Cu toate acestea, paradoxal, Ladislau Kán a rămas, chiar și pentru contemporanii săi, un personaj înconjurat de o aură de mister.
Profitând de criza de autoritate prin care trecea regatul ungar în ultimii ani ai domniei lui Andrei al III-lea (1290-1301), ultimul rege Arpadian, Ladislau Kán, voievodul Transilvaniei, își consolidase poziția autonomă în cadrul regatului maghiar. În această epocă, Transilvania începea să fie cunoscută ca o țară distinctă (Regnum Transilvanum), aflată însă, mai mult sau mai puțin formal, în subordinea regilor Ungariei.
Spre deosebire de predecesorii săi din secolul al XIII-lea, care nu aparțineau unor familii transilvănene, fiind aleși de regii Ungariei dintre membrii propriului lor anturaj, Ladislau Kán a fost cel dintâi voievod a cărui familie era perfect integrată în „starea” nobiliară a Transilvaniei, fiind prezentă în această provincie de cel puțin trei generații. De altfel, un înaintaș al voievodului, purtând același nume, fusese voievod al Transilvaniei în perioada 1260-1265.
După moartea regelui Andrei al III-lea (1301), voievodul și-a consolidat puterea, preluând în administrarea sa directă proprietățile și veniturile regale din Transilvania și o parte a Banatului. De asemenea, Ladislau și-a impus autoritatea și asupra secuilor și sașilor, cu toate că aceștia nu recunoșteau, de regulă, decât autoritatea regelui Ungariei. Mai mult decât atât, Ladislau Kán l-a numit, în anul 1307, pe unul dintre fiii săi în calitatea de episcop de Alba Iulia, reușind astfel să preia controlul asupra domeniilor și cetăților episcopiei.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Voievodul transilvănean și-a permis chiar să ducă o politică externă proprie. Începând cu anii 1301-1303, Ladislau Kán și-a ancorat pozițiile în lumea sud-estului european, întreținând relații excelente cu stăpânitorii sârbi, bulgari, ruteni și români. Aceste relații au reprezentat o premisă indispensabilă a rolului pe care l-a jucat în competiția pentru Coroana Ungariei.
Sprijinitor inițial al candidaturii la Coroana ungară a regelui ceh Venceslas al II-lea Pűemysl (1278-1305), Ladislau Kán și-a atras ostilitatea lui Carol Robert de Anjou, candidatul susținut de Papa Bonifaciu al VIII-lea. În anul 1304, Carol Robert l-a numit în funcția de voievod al Transilvaniei pe un nepot al episcopului de Alba Iulia, Petru Monoszló. Această numire a rămas doar formală, deoarece candidatul Casei de Anjou nu dispunea de o armată care să îi permită să fie respectată această decizie.
Asasinarea lui Venceslas (21 iunie 1305) a avut drept consecință intrarea în competiția pentru coroana Ungariei a unui nou contracandidat al lui Carol Robert, cu mult mai puternic decât regele ceh: ducele bavarez Otto de Wittelsbach, a cărui familie era principala adversară a Casei de Habsburg în competiția pentru Coroana imperială a Germaniei. Sosit la Buda în fruntea unui important contingent de cavaleri bavarezi, Otto a reușit să își atragă sprijinul nobilimii de la est de Tisa, în frunte cu membrii neamului Borșa, și, de asemenea, al tuturor coloniștilor germani din Transilvania și din alte regiuni ale Ungariei. La 6 decembrie 1305, la Alba Regală, Otto de Wittelsbach a fost învestit oficial cu Coroana și celelalte însemne sacre ale regalității ungare, pe care Otto le obținuse, în vara anului 1305, de la fiul minor al defunctului rege Venceslas. În vara anului 1306, poziția lui Otto de Wittelsbach s-a deteriorat însă simțitor, odată cu obținerea Coroanei regale a Boemiei de către Rudolf al III-lea de Habsburg (26 august). Ca urmare a acestei schimbări dinastice, Boemia și-a modificat radical poziția față de competiția pentru succesiunea la tronul Ungariei, ea transformându-se dintr-o adversară a lui Carol Robert într-o aliată a acestuia.
Odată cu dispariția sprijinului boem, Buda a devenit pentru Otto de Wittelsbach o reședință nesigură. El s-a îndreptat, în consecință, spre Transilvania, unde dispunea de numeroși susținători: nobilii din familiile Borșa și Chanad, sașii din provincia Sibiului și, mai ales, voievodul Ladislau Kán, care dispunea de o forță militară redutabilă. Datorită situației aproape disperate în care se afla, Otto a fost obligat să accepte o condiție care, în împrejurări normale, nu ar fi avut șanse de a fi luată în considerare: căsătoria sa cu fiica lui Ladislau Kán, care urma astfel să devină regina Ungariei.
Un prizonier celebru, Otto de Wittelsbach
Sosit în Transilvania în primăvara anului 1307, Otto de Wittelsbach a vizitat orașul Bistrița, a cărui popu­lație germană îi era favorabilă și, cu această ocazie, a primit jurământul de credință al sașilor din comitatul Sibiului. Între timp însă, în august 1307, Papa Clement al V-lea l-a numit legat pontifical în Ungaria pe cardinalul Gentile de San Martino ai Monti și a reînnoit excomunicarea pronunțată de Bonifaciu al VIII-lea împotriva adversarilor lui Carol Robert, extinzând-o în mod explicit și asupra susținătorilor lui Otto de Wittelsbach. Temându-se de excomunicarea papală și nemulțumite de căsătoria lui Otto cu fiica lui Ladislau Kán, cele mai multe dintre marile familii aristocrate ale regatului au trecut de partea lui Carol Robert. În fața acestor noi provocări, Ladislau Kán a fost nevoit să reevalueze șansele lui Otto de a prelua controlul regatului. El a reușit însă, printr-o lovitură de maestru, să găsească o ieșire spectaculoasă din impasul politic în care intrase: a desfăcut căsătoria fiicei sale și l-a arestat pe Otto de Wittelsbach, transformându-l în prizonierul său, asigurându-și astfel sprijinul Habsburgilor, una dintre cele mai influente familii domnitoare ale Europei.
Încă din vara anului 1307, Ladislau Kán intrase în tratative cu regele Germaniei, Albert I de Habsburg (1298-1308), principalul inamic al fostului său ginere. Habsburgii erau interesați atât de eșecul lui Otto în competiția pentru tronul Ungariei, dar și de o cât mai îndelungată reținere a sa în îndepărtata Transilvanie, menită să netezească drumul fiului lui Albert, Frederic cel Frumos, către Coroana Sfântului Imperiu. Frederic cel Frumos întreținea, el însuși relații diplomatice cu voievodul Ladislau.
Una dintre cele mai importante cronici germane ale timpului, Chronicon Osterhoviense, afirmă de ­altfel fără înconjur că decizia „ducelui” Ladislau al Transilvaniei de a-l transforma pe Otto de Wittelsbach în prizonierul său a fost făcută ca urmare a intrigilor lui Albert de Habsburg, care a încercat chiar, cu această ocazie, să preia controlul asupra Bavariei.
Păstrarea lui Otto în prizonierat i-a asigurat lui Ladislau Kán cea mai înaltă protecție europeană la care acesta putea spera: aceea a lui Albert de Habsburg, cel mai important susținător european al politicii pontificale și, de asemenea, principalul aliat extern al lui Carol Robert de Anjou. Devine astfel ușor de înțeles de ce atât candidatul angevin, cât și nunțiul apostolic, cardinalul Gentile, nu au îndrăznit să întreprindă, în întreaga perioadă a deținerii lui Otto, nici măcar un gest de ostilitate împotriva voievodului transilvănean. Iar această interdicție de a interveni împotriva lui Ladislau era, pentru Carol Robert, cu atât mai supărătoare cu cât voievodul transilvănean intrase, împreună cu arestarea lui Otto, în posesia Coroanei și a însemnelor sacre ale regalității ungare, obiecte simbolice în absența cărora candidatul angevin nu se putea încorona.
Chiar și așa, însă, reținerea lui Otto de Wittelsbach în Transilvania a avut un rol important în asigurarea recunoașterii lui Carol Robert ca rege al Ungariei de către reprezentanții celor mai importante familii aristocratice din regat, reuniți, la 10 octombrie 1307, pe câmpia de la Rakos. La 1 mai 1308, regele Albert de Habsburg a fost asasinat și, odată cu dispariția acestuia, continuarea reținerii lui Otto în Transilvania nu-i mai era voievodului de nici un folos. Semnificativ pentru ostilitatea manifestată în continuare de Ladislau împotriva lui Carol Robert este însă faptul că ducele bavarez nu a fost predat candidatului angevin. El a fost încredințat întâi unui enigmatic voievod român, care domnea probabil în Maramureș, apoi eliberat și lăsat să își găsească singur drumul spre Bavaria, prin Rutenia și Polonia. Imediat după întoarcerea sa în patrie, Otto a declanșat de altfel o campanie de represalii împotriva lui Frederic de Habsburg, care, pentru a-i face față, a fost nevoit să apeleze la sprijinul lui Carol Robert de Anjou.
Pentru a-și putea continua rezistența împotriva candidatului Casei de Anjou și pentru a-și menține poziția de arbitru al conflictului pentru Coroana Ungariei, Ladislau Kán avea însă nevoie de o altă alianță europeană puternică. Soluția aleasă de Ladislau a fost încheierea unei alianțe cu Serbia, garanția acesteia urmând a fi reprezentată de căsătoria fiicei voievodului cu Ștefan, moștenitorul Coroanei Serbiei. Această alianță sârbo-transilvană era însă departe de a fi o simplă alianță regională. Adevărata dimensiune a proiectelor politice ale lui Ladislau Kán poate fi înțeleasă doar în contextul proiectelor europene făurite, în această perioadă, de Carol de Valois, fratele regelui Franței, Filip al IV-lea cel Frumos.
Căsătorit cu Ecaterina de Courtenay, împărăteasa titulară a Constantinopolului, Carol de Valois planificase, împreună cu dogele Veneției, declanșarea, în cursul anului 1308, a cruciadei pentru reconstituirea Imperiului Latin. În acest context, Carol a încheiat, în 1307, o alianță formală cu Serbia, care urma să fie garantată, asemeni alianței sârbo-transilvane, prin căsătoria lui Carol, fiul lui Carol de Valois, cu Zorica, fiică a lui Ștefan Milutin, rezultată dintr-o pretinsă căsătorie a sa cu Elisabeta, fiica lui Ștefan al V-lea al Ungariei. Această căsătorie urma să îi confere fiului lui Carol de Valois și urmașilor acestuia dreptul legitim de a intra în posesia Coroanei Ungariei, aflată în acel moment în păstrarea aliatului regelui sârb, voievodul Ladislau Kán.
Aceste proiecte păreau să dobândească o nouă anvergură în primele luni ale anului 1308, ca rezultat al unor evenimente neașteptate: moartea soției lui Carol de Valois, Ecaterina de Courtenay, împărăteasa titulară a Constantinopolului (2 ianuarie 1308), anula drepturile acestuia asupra Imperiului Latin; câteva luni mai târziu, însă, asasinarea lui Albert de Habsburg (1 mai 1308) i-a oferit șansa de a se angaja, cu sprijinul fratelui său, Filip al IV-lea al Franței, în competiția pentru Coroana Germaniei.
Apropierea voievodului de proiectele Casei de Valois s-a dovedit a fi însă o greșeală, în condițiile în care papa Clement al V-lea și Carol Robert de Anjou îl susțineau pentru a candida la Coroana Germaniei pe Henric al VII-lea de Luxemburg, care a și fost, de altfel, încoronat, în noiembrie 1308. În aceste condiții, alianța sârbo-transilvană, lipsită de orice susținere europeană, s-a transformat într-una de importanță locală, iar consecințele acestei realități nu au întârziat să apară.

În septembrie 1308, cardinalul Gentile s-a considerat, în sfârșit, în măsură să îi transmită lui Ladislau Kán un ultimatum prin care îi cerea să anuleze căsătoria fiicei sale cu fiul regelui Serbiei și să-i predea lui Carol Robert Coroana regală a Ungariei. Sigur pe forțele sale, voievodul a refuzat să îndeplinească cererile adversarilor săi. Ca urmare, în iunie 1309 s-a desfășurat o primă ceremonie de încoronare a lui Carol Robert, ocazie pentru care a fost confecționată o coroană provizorie.
Renunțarea la „Sfânta Coroană”
În același timp, un sinod patronat de cardinalul Gentile a interzis cu desăvârșire contractarea vreunei căsătorii între „fiica, nepoata sau altă rudă de sânge” a unui creștin catolic și orice „eretic patar, gazar, schismatic sau alt dușman al credinței creștine”, cei care nu s-ar fi conformat acestei decizii în răstimp de o lună urmând să fie declarați „eretici dușmani ai credinței”. Amenințarea era una cât se poate de serioasă: dacă voievodul ar fi fost declarat eretic, împotriva lui și a Transilvaniei, ar fi putut fi organizată o cruciadă, fapt care ar fi aruncat asupra întregii provincii un spectru al jafului și al distrugerii. Izolarea în care se afla l-a determinat, în cele din urmă, pe voievod să înceapă negocierile cu regele Carol Robert, căruia i-a cedat „Sfânta Coroană” în august 1310, în schimbul recunoașterii stăpânirii sale asupra Transilvaniei și a celei mai mari părți a Banatului.
Puternic susținut de nobilimea locală, Ladislau Kán a păstrat stăpânirea Transilvaniei până la încetarea sa din viață, în primăvara anului 1315, fără ca regele Carol Robert să îndrăznească să întreprindă vreo acțiune armată împotriva sa. Invazia trupelor regale în Transilvania a avut loc abia după dispariția marelui voievod și a reprezentat începutul unui război de durată. Sprijiniți de Serbia, Bulgaria, cnezatul Haliciului și de Basarab, voievodul Țării Românești, nobilii transilvăneni s-au împotrivit cu înverșunare instaurării dominației angevine, susținând succesiunea fiilor lui Ladislau Kán la conducerea voievodatului. După o lungă serie de confruntări – Debrețin (1316), Ciceu (1317), Topa (1318), Bonțida (1320), Deva (1321) ș.a. – regele a reușit să își impună, în cele din urmă, autoritatea asupra celei mai mari părți a Transilvaniei, chiar dacă unii dintre reprezentanții nobilimii rebele și-au continuat rezistența, în fortărețele lor, timp de mulți ani după încheierea oficială a războiului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 25.10.10 20:42

Bistrița a fost capitala Transilvaniei



Documente vechi dintr-o colecție păstrată la arhivele bistrițene arată că, în lunile iulie și august 1849, Bistrița a fost capitala Transilvaniei. Această poveste este o necunoscută pentru majoritatea profesorilor și pasionaților de istorie. Cercetătorii, puținii care știu de acest fapt, propun ca istoria locală să fie predată în școli.

În lunile iulie și august 1849, într-o perioadă tulbure după revoluția patșoptistă, Bistrița a hotărât soarta tuturor orașelor transilvane. De aici, dintr-o clădire din Centrul Istoric, plecau ordonanțe și proclamații pentru întreaga regiune, pe atunci principat în cadrul Imperiului Austriac. Aceste documente purtau semnătura primului guvernator militar și civil al Transilvaniei, baronul german Ludovic Wohlgemuth. El și-a stabilit cartierul general la Bistrița, transformând astfel micul oraș într-un adevărat centru de putere. „Bistrița a devenit pentru două luni capitala Transilvaniei", spune istoricul Ioan Mureșan, totodată directorul arhivelor județului.



Bistrița, centrul de putere al Transilvaniei

Documente din colecția Iulian Marțian, colecție ce valorează sute de mii de euro și care se păstrează la arhivele bistrițene, arată că Ludovic Wohlgemuth a fost trimis de împăratul austriac să restabilească ordinea în Transilvania și să înăbușe ultimele pusee ale Revoluției de la 1848-1849 din zonă.

Astfel, Bistrița devine cancelaria guvernatorului, iar de aici pleacă proclamații în orașele Transilvaniei, acte prin care autoritatea lui Wohlgemuth își face simțită autoritatea în scurt timp. „A guvernat cu o mână de fier deoarece a reușit în puțin timp să restabilească ordinea în zonă. A repus în funcțiune instituțiile existente înainte de Revoluția de la 1848. Baronul a luat și măsuri pentru redresarea economiei, șubrezită de prezența pe piață a trei monede. Pe lângă moneda imperială, cea austriacă, mai apăruseră și monedele rusești și maghiare. A lăsat pe piață doar moneda împăratului", explică istoricul Mureșan.



Primul guvernator militar și civil al Transilvaniei primise împuternicire imperială de a hotărâ singur în probleme importante fără să se mai consulte cu împăratul de la Viena, Francisc Iosef.

Fosta clădire a Primăriei Bistriței, sediu pentru guvernatorul Transilvaniei

Ludovic Wohlgemuth a sosit la Bistrița la începutul lunii iulie cu o „curte" de funcționari destul de restrânsă. Istoricii spun că acesta ar fi locuit, cel mai probabil, în clădirea fostei primării a Bistriței, situată în Centrul Istoric al orașului, pe strada George Coșbuc, imobil care astăzi este sediu pentru o parte dintre direcțiile Primăriei Bistrița. „Nu există documente care să ne confirme supoziția, dar la acea vreme nu era nicio altă clădire mai potrivită care să găzduiască un guvernator și curtea sa", susține Ioan Mureșan.

Documentele din arhive dezvăluie că primul guvernator militar și civil a plecat de la Bistrița la sfârșitul lunii august și s-a stabilit la Sibiu, oraș de unde a condus Transilvania. Ludovic Wohlgemuth este doar unul dintre guvernatorii militari și civili numiți de Imperiul Austriac în provinciile sale pentru a restabili ordinea după perioada tulbure a Revoluției de la 1848-1849.

De ce Bistrița?

Wohlgemuth s-a stabilit la Bistrița pentru că în județ era Regimentul al II-lea de graniță la Năsăud, singurul care, în timpul Revoluției patșoptiste, a rămas fidel împăratului de la Viena. Regimentul avea companii de soldați pe Văile Șieului și Bârgăului, cu alte cuvinte guvernatorul era în siguranță în această zonă, bine apărată de grănicerii năsăudeni.

O poveste care ar trebui predată în școli

Povestea baronului Ludovic Wohlgemuth care face ordine de la Bistrița în Transilvania după Revoluția de la 1848-1849 nu se află din manualele de istorie. Liceenii bistrițeni spun că habar n-au că localitatea în care trăiesc a fost, pe vremuri, cel mai puternic oraș al Transilvaniei. „Nu știam că Bistrița a fost capitala principatului Transilvania. Ar fi interesant dacă aș afla mai multe la ora de istorie. Chiar mi-ar plăcea să știu mai multe despre trecutul județului meu", este de părere Nora Flămînd, o liceancă de 15 ani la Colegiul Național „Andrei Mureșanu" din oraș, pasionată de istorie.

Puțină lume știe de cele două luni când Transilvania a fost condusă de la Bistrița. Cercetătorii sunt de părere că această poveste, ca și altele, ar trebui inclusă într-un manual de istorie, un opțional care să fie studiat de tinerii pasionați. „E un aspect despre care se știe prea puțin. Ar trebui ca elevii să învețe despre trecutul județului lor. Ar trebui să se facă un manual alternativ de istorie din care tinerii să afle despre evenimentele locale", consideră cercetătorul bistrițean Adrian Onofreiu.

citeste mai mult
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Admin la data de 10.10.10 15:21

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Transilvania/Banat

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 7 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum