Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» Forumul lui NANU ....redivivus !
Scris de Nemo 26.01.17 15:49

» CRONOLOGIA PRINCIPALELOR MĂSURI ANTIEVREIEȘTI ÎN ROMÂNIA
Scris de Admin 18.01.17 20:22

» Adio întemeietorului forumului si o privire spre viitor...
Scris de Admin 17.01.17 21:20

» Pogromul de la București; noi dezvaluiri- ADRIAN CIOFLANCA
Scris de Admin 17.01.17 18:42

» Uli Valureanu
Scris de Admin 17.01.17 10:11

» Nemo's corner - - amestecate
Scris de Nemo 31.12.16 19:06

» O VESTE TRISTA
Scris de anita47 13.12.15 21:27

» AUTO[3=====]
Scris de Admin 24.11.15 16:23

» CASA&GRADINA[3=====]
Scris de Admin 24.11.15 13:56

» CULINARE[4=====]
Scris de Admin 24.11.15 13:41


Lagarele Mortii

Pagina 13 din 13 Inapoi  1, 2, 3 ... 11, 12, 13

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:54

Rezumarea primului mesaj :


Amintiri din Auschwitz
La Casa Corpului Didactic Bacau, au fost prezenti, in cadrul unui interesant simpozion, doi supravietuitori ai unor ingrozitoare lagare de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scriitorul Oliver Lustig, fost prizonier la Auschwitz si Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, au evocat, in fraze sobre si alese, amintiri din tragica lor experienta de viata in fata elevilor si profesorilor bacauani, informeaza RomNET. Aceasta actiune face parte din Programul de formare continua “Rasism, xenofobie, antisemitism - probleme educationale; Holocaustul”, acredidat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale din Bacau. Programul a fost initiat de prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau care a avut si fericita initiativa de a invita pe cei doi supravietuitori. Este o premiera pentru municipiul Bacau un asemenea simpozion. Cei doi invitati au emotionat asistenta cu intamplari neverosimile. De la Cluj, de unde a plecat Oliver Lustig, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. S-au mai intors circa 2.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa. Descrierile facute de Oliver Lustig, sunt stiintifice (cu diapozitive) si rostite, aproape, cu detasare: “Una din secventele cele mai teribile pentru existenta mea, a fost drumul de la Cluj la Auschwitz. Degradarea umana a inceput in vagoanele de vite, unde eram inghesuiti, impreuna cu tot calabalacul. Rusinea si umilinta a inceput de atunci”. Sosirea la destinatie parea sfarsitul unui calvar. De fapt el de abia incepea: “La Auschwitz, 2 medici SS-isti examinau detinutii sositi cu transporturile. Detinutii trebuiau sa treaca prin fata unuia dintre medici, care lua pe loc o hotarare, facand un semn cu mana. Cei apti pentru munca erau trimisi in lagar. Ceilalti erau trimisi imediat la instalatiile de exterminare. Copii in varsta frageda erau exterminati fara exceptie, deoarece nu erau in stare sa munceasca. La Auschwitz cautau sa insele detinutii lasandu-i sa creada ca ii duc la deparazitare. Nu este adevarat ca ofiterii SS veneau cu cainii asa cum se arata in filme. Remuscarea mea este ca, in gara Auschwitz, ca aici m-am despartit de mama si fratii mei fara sa-i imbratisez. Despartirea a durat putin si fara lacrimi. Dupa care au plecat linistiti spre camerele de gazare”. Pentru a destinde atmosfera in timpul trierii detinutelor care soseau cu trenurile pe atunci, adica in iunie si iulie 1944, o orchestra formata din detinute tinere si dragute, fete in bluze albe si fuste bleumarin, canta arii vesele din opereta “Vaduva vesela”, barcalora din “Povestirile lui Hoffman” etc. Noilor sositi li se spunea ca merg intr-un lagar de munca. Deoarece inca nu fusesera in lagar si nu vedeau decat estrada inconjurata de verdeata unde canta orchestra, nu puteau sa-si imagineze, desigur, ceea ce ii astepta. Detinutele triate pentru camerele de gazare, adica batranele, copiii si mamele, erau duse intr-o cladire din caramida rosie, pe care se afla inscriptia “Baie”. Aici li se ordona sa se dezbrace si, inainte de a intra in pretinsa camera de dusuri, li se inmana un prosop. Mai tarziu, in timpul marilor transporturi din Ungaria nu mai ramanea timp pentru masuri de camuflare. Atunci li se ordona cu brutalitate sa se dezbrace. Oliver Lustig spune ce insemnau ultimele clipe pentru detinuti, pentru cei aproape 2000 de detinuti cat incapeau intr-o sala: “Odata ajunsi in camera de exterminare, se introduceau granule de Cyclon B. In combinatie cu aerul dadea un gaz mortal. In functie de conditiile atmosferice, oamenii mureau dupa 3-15 minute. Se stia ca oamenii erau morti atunci cand tipetele lor incetau. De obicei se astepta o jumatate de ora inainte de a deschide usile si de a scoate cadavrele. Dupa ce cadavrele erau scoase, companii speciale de munca le luau inelele si smulgeau dintii de aur din gurile cadavrelor”. Ce a insemnat lagarul Auschwitz pentru Oliver Lustig: “Batai, foamete, torturi si asasinate erau fenomene obisnuite, erau lucruri obisnuite. Pentru mine au fost niste socuri formidabile. De la rotocoalele de fum din crematoriu si pana la locul de dormit. de pilda acesta era un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stareau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului”. O experienta terefianta. Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, a aratat ca, decenii in sir, in timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si formatori de opinie. Liviu Beris a rostit cateva adevaruri dureroase: in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune; cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. Liviu Beris a prezentat un film despre nenorocirile din acea vreme din care reiesea clar pozitia programatic antisemita a conducatorului de atunci al statului. Numai evolutia defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati - a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea in Transnistria. Liviu Beris a povestit intamplari zguduitoare despre crimele la care s-au dedat ofiteri romani. Martor la scene inumane, el a inteles ca lagarele de concentrare sunt un “complex hibrid de ne-oameni, de victime si calai”. Simpozionul de la Casa Corpului Didactic s-a inscris pe doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor programului de formare): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai favorabil ca niciodata asumarii trecutului.
http://www.cronicaromana.ro/amintiri-din-auschwitz.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.09.15 12:28, editata de 10 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


-----Intre Emancipare, Auschwitz si Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 06.01.07 20:40

Intre Emancipare, Auschwitz si Israel Una din monstruozitatile comise de ratiunea ‘iluminata ‘ in iluziile sale desarte este antisemitismul- ura fata de evrei ca noua miscare de masa aparuta dupa industrializare. ‘Dialectica luminilor’ nu a oprit ‘proiectul modernitatii ‘ in fata evreilor, ci le-a pregatit acestora catastrofe inimaginabile : emanciparea, asimilarea, antisemitismul, Auschwitz, sionismul, statul Israel si conflictul din Orientul Apropriat sunt legate intre ele printr-o serie complexa de cauze si efecte dialectice care interactioneaza neintentionat.

Istoria evreilor dupa 1789 trimite mai mult decat oricare alta la anumite tonalitati de un tragism aparte ale istoriei universale.Dialectica ‘progresului’ i-a aruncat pe evrei peste procesul de emancipare, antisemitism si peste asimilare spre monstruozitatea crimelor in masa comise la scara industriala, monstruozitate intruchipata de Auschwitz.

Iluminismul voltairian si Revolutia franceza faceau deja necesara, ca un pret pentru acordarea de drepturi civile individuale, o solutionare la nivel colectiv a problemei evreiesti.

Dupa Revolutia franceza si cea industriala se va accentua tensiunea creata de izolarea si asimilarea evreilor.Conflictelor legate de formarea si afirmarea identitatii evreilor li se va adauga o alta scindare, aparuta odata cu Iluminismul si cu varianta acestuia’Haskala’: contrar evreimii care facea presiuni din Ghetto, reprezentata de catre Moses Mendelssohn si discipolii sai, se va mentine o ‘evlavie’ fundamentalista, restransa pe cat posibil la ‘ghetoul mesianic’, evlavie simbolizata astazi de Mea Sherim din Ierusalism si care a fost fondata in 1873.Toate conflictele interevreiesti vor lua nastere intre ortodoxia evreiasca poloneza si modernizarea prin asimilare.
In spiritul iluminist, revolutia franceza va asigura emanciparea evreilor in doua etape: cea a sefarzilor in 1790 si cea a asenazilor in 1791.Insa o data cu dobandirea unor drepturi civile egale in cadrul a ceea ce se va numi ‘nation une et indivisible’, ei isi vor pierde drepturile colective traditionale de comunitate autonoma, urmand sa dispara ca popor si religie in urma procesului de asimilare individuala.


In secolul XIX, evreii se vor lasa asimilati in mod semnificativ nu numai in Germania, ci pretutindeni in Europa.
Antisemitismul modern va reactiona la fel de dusmanos ca si miscarea spaniola din 1391, soldata cu un pogrom si botezuri fortate si orientata impotriva neocrestinilor: evreii asimilati, chiar si cei botezati nu ar fi fost decat o deghizare a ‘evreului etern’, in tentativa lacoma a acestuia de a deveni ‘stapan al lumii’. Evreii ortodocsi, ramasi in ‘ghettourile mesianice’ erau din aceasta perspectiva incorigibili si indaratnici: ei nu se puteau face agreabili nici macar in mediul inconjurator.


Revolutia industriala si noile nationalisme vor genera noi tensiuni : faptul ca dupa eliberarea lor din ghetouri in cadrul procesului de modernizare si industrializare evreii vor sti, prin succesul inregistrat in plan economic , sa plateasca respectul celor din jur, va fi intampinat cu o escaladare rapida a resentimentelor antievreiesti.Foarte curand aceste resentimente vor evolua catre modelul de ura ideal si anume lupta de clasa: evreul bogat, capitalist, speculant la bursa si antrepenor era vazut ca dusmanul de clasa innascut si ‘sabotor al poporului’.

Cuplarea problemelor nationale cu cele sociale va conduce in mod direct la national-socialism,perioda in care s-a recurs la un proces de raspandire generala a evreilor. Are loc polarizarea intre ortodocsi si secularizanti in 1881 in Rusia si 1894 in Franta a evreilor. Sionismul, grupat prin lucrarile Congresului de la Basel si prin Programul de la Basel 1897 in Organizatia sionista mondiala , a cerut , prin formula moderata a unei ‘patrii nationale’ fondarea unui stat national-evreu, ca azil pentru evreii persecutati de antisemitism.Aceasta cerere va da nastere unor probleme legate de ‘dubla loialitate’ a evreilor, probleme proiectate chiar si asupra acelora care se declarau patrioti convinsi in cadrul statului in care traiau.Urmarile: scoaterea evreilor din sfera national- socialismului si mutarea lor catre Madagascar.

Hitler va executa antisemitismul traditional pana la nivelul genocidului la scara industriala, simbolizat prin Auschwitz, el creandu-si depre sine imaginea celui care va izbavi umanitatea de raul ‘evreimii mondiale’.Astfel are loc una din cele mai mari monstruozitati ale lumii: arderea de vii a evreilor in cuptoarele din Auschwitz. Cea mai mare contributie la fondare statului evreu au avut-o crimele savarsite impotriva lor: holocaustul.Pentru ca sionismul a respins sionismul cultural, care se voia un stat comun iudeo-arab, el a provocat conflictul din Orientul Apropiat , din ‘Tara sfanta’, conflict legat de pamant, apa si lacase sfinte.

Ortodocsii fundamentalisti vor respinge sionismul si statul Israel, considerandu-le ca pe o prevenire blasfemica asupra venirii lui Mesia, neparticipand nici la constituirea statului si nici la apararea lui, incepand din 1948.

Dupa patru razboaie in Orientul Apropriat (1948-1949, 1956, 1967, 1973) si interventia sangeroasa in razboiul libanez civil(1983) si dupa intifada(1986-1992), Acordul de autonomie de la Oslo, acord ce vizeaza Ierihonul si fasia Gaza, ofera speranta pentru o pace reala in regiune.Dupa ocoluri sangeroase, Israelul s-ar indrepta catre sionismul cultural.Cu toate acestea, fundamentalistii de ambele parti au vrut sa submineze acordul prin teroare. De parte evreiasca-israeliana, subminarea s-a produs prin lozinci de tip rasist’ARABII AFARA’, care s-au materializat in cadrul masacrului de la Hebron, din moscheea Ibrahim in 1994.

Coloniile costruite incepand cu 1976 in teritoriile ocupate, in intentia sprijinului strategic,se constituie astazi in material incendiar.
Daca procesul de pace din Orientul Apropriat va esua intr-un final, lumea ar fi cu o speranta mai saraca.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/andreea-lica-1.htm

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Evreii doresc distrugerea crucilor de la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 05.10.06 19:40

Evreii doresc distrugerea crucilor de la Auschwitz
Crucea de opt metri a fost sfintita in 1979 de Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea

O serie de asociatii evreiesti au contestat vehement, ieri, ridicarea unor cruci la lagarul de la Auschwitz. Crucile fusesera ridicate in memoria victimelor poloneze ale nazismului. Guvernul israelian a protestat saptamana trecuta pentru instalarea celor cateva zeci de cruci. Un grup de catolici au replicat, duminica, ridicand alte cinci cruci. Dupa 1988, evreii au cerut in repetate randuri distrugerea unei cruci, inalte de opt metri, vizibila din interiorul fostului lagar, motivand ca este o un "gest nerespectuos fata de victimele holocaustului evreiesc". Un grup de catolici, in mare majoritate fosti militanti ai gruparii anti-comuniste Solidaritatea, au tinut sa aduca aminte asociatiilor evreiesti ca la Aushwitz au fost ucisi si polonezi nu numai evrei. Crucea de opt metri a fost sfintita de Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, in 1979. Guvernul de stanga polonez a sustinut ca ridicarea celor cinci cruci este "initiativa unor persoane iresponsabile". Capul Bisericii Catolice poloneze, Joseph Glemp, a considerat ca israelitii doresc sa "impuna o vointa straina". Prelatii catolici se vor intruni pe 26 august pentru a solutiona conflictul.
ZIUA

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lagarele de concentrare si deportare a populatiei iudaice

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 20:13

Lagarele de concentrare
si deportare a populatiei
iudaice din judetul Mures

La Targu-Mures, trupele hitleriste au sosit la data de 21 martie 1944. La inceputul lunii aprilie au venit si ofiterii Gestapo ai lui Adolf Eichmann, dupa unele zvonuri chiar Eichmann petrecand cateva ceasuri in oras, fiind in trecere. Sediul comandamentului german a fost stabilit la hotelul "Transsylvania". O prima masura luata impotriva evreilor din oras a fost arestarea conducerii organizatiei sioniste, printre care se numarau dr. Erdélyi Emil, Csengeri Mayer, Lederer Dezsö, Darvas Mór. A urmat apoi constituirea Sfatului Evreiesc, organizatie prin care oficialitatile germane comunicau cu populatia evreiasca. Din Sfatul Evreiesc au facut parte Szófer Manó, Singer Ernö, Scwimmer Jenö, Goldstein Ernö, Ábrahám Sámuel, din partea comunitatii ortodoxe, si Helmer József, Lederer Dezsö, Darvas Mór, Csengeri Mayer, din partea comunitatii status-quo.

Asa cum, pe tot cuprinsul Transilvaniei de nord-vest, au fost aplicate prevederile legislatiei antievreiesti ale guvernului Sztojai, si in orasul Targu-Mures au intrat in vigoare aceste legi discriminatorii. Din 31 martie 1944, s-a interzis angajarea de catre evrei de personal casnic crestin, a urmat apoi interzicerea practicarii anumitor meserii (avocat, medic, ziarist, artist, inginer). La 1 aprilie 1944, se emite ordonanta nr. 1240/1944 cu privire la obligativitatea purtarii stelei galbene. Sunt mentionate sapte cazuri de nesupunere la prevederile acestei ordonante. Cei in cauza au fost arestati, internati in lagarele de concentrare, apoi dusi in lagarele de exterminare. La 21 aprilie, a aparut ordonanta cu privire la inchiderea tuturor magazinelor evreiesti, care au fost sigilate, iar proprietarii au fost expropriati.

Organul de presa, cu un vadit caracter antisemit si prin care se mediatizau prevederile legiuirilor antievreiesti, a fost ziarul "Székely Szó". Au fost publicate multe articole cu caracter antisemit, cu scopul de a atata opinia publica impotriva populatiei evreiesti si de a-i intimida pe cei care i-ar fi compatimit pe evrei. Astfel, in 17 mai 1944, a aparut un articol cu titlul "Zsidósiratás" ("Plangere asupra evreilor"), in care sunt amenintati toti cei care "ar plange asupra situatiei evreilor".

Evreii din oras au fost supusi la numeroase umilinte si injosiri din partea comandamentului Gestapo. Au fost somati ca, in termen de 24 de ore, sa puna la dispozitia comandamentului o suma de 500.000 de pengö. Croitorii trebuiau sa puna la dispozitia ofiterilor germani, tot in termen de 24 de ore, costume de gala, cu care acestia participau la petreceri seara de seara. Sfatul Evreiesc trebuia sa aleaga 110 locuinte de lux dintre casele evreilor, pentru a le da in folosinta ofiterilor Gestapo, impreuna cu mobila eleganta din ele. Evreii erau obligati sa depuna masinile de scris, bijuteriile din aur, picturile valoroase si alte obiecte de arta.

In urma unei dispozitii a politiei, toti evreii erau obligati sa se prezinte la sediul acesteia pentru a fi inregistrati. Aceasta din urma dispozitie a constituit faza premergatoare adunarii evreilor in ghetouri si a deportarii lor.

Persoanele care au fost raspunzatoare pentru adunarea evreilor in ghetouri si deportarea lor au fost urmatoarele: Joós Andor, prefect al judetului; dr. Márton Sighismund, subprefect al judetului; dr. Májay Ferenc, primarul orasului; dr. Hennel Ferenc, prim-notar al Primariei; colonel dr. Papp Ioan, comandantul Inspectoratului de jandarmi al celor 4 judete secuiesti; colonel Zalantay Ioan, comandant al legiunii de jandarmi din Targu-Mures; dr. Bedö Géza, chestorul politiei Targu-Mures; colonel Körmendy Géza, comandant al administratiei militare Targu-Mures; general de corp de armata Kozma Stefan, comandantul garnizoanei; maiorul Schröder, cetatean german, sef al sectiei Gestapo din Targu-Mures. (Fragment din "Lagarele de concentrare si deportare a populatiei iudaice din jud. Mures").

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lagăr nazist subteran descoperit la Wansleben am See

Mesaj Scris de Admin la data de 04.09.06 13:05

Lagăr nazist subteran descoperit la Wansleben am See
La 60 de ani după război, documente descoperite în arhiva poliției secrete a fostei RDG - Stasi dezvăluie existența unui lagăr subteran de concentrare în apropierea orașului Wansleben am See. În anii copilăriei, în timpul celui de-al doilea război mondial, Dieter Michaelis știa că trebuie să se țină departe de o mină de sare veche. El nu putea însă să nu vadă deținuții în haine albastre dungate, însoțiți de soldați SS, care luau pâine de la brutărie, scrie publicația britanică The Guardian. "Ni se spunea că sunt oameni răi, dușmani ai Germaniei și că trebuie să stea în pușcărie", spune Michaelis, astăzi în vârstă de 68 de ani. Minerul Horst Bringezu, astăzi pensionar, a descoperit o serie de dovezi în timp ce studia istoria industriei miniere locale. Potrivit documentelor, aici au lucrat peste 1.500 de deținuți, mulți dintre care au pierit. Mai mult, în tunelurile subterane naziștii ascunseseră cărți rare și tablouri neprețuite. Toate acestea au dispărut, scrie ziarul britanic. În anul 1944 SS a adunat 300 de muncitori din alte lagăre, inclusiv de la Buchenwald, pentru a construi aici spații subterane uriașe, unde prizonieri din Polonia, Franța și Rusia - mulți dintre ei evrei - lucrau pentru industria militară germană. La 11 aprilie 1945, pe când se apropiau trupele aliate, nemții i-au scos pe deținuți din lagăr. "A fost un marș al morții", își amintește De Clercq, 84 de ani, care trăiește astăzi în apropiere de Poitiers. "Cei care nu puteau merge erau împușcați pe marginea drumului. Așa au murit 50 până la 70 dintre tovarășii mei", spune el. Curând după sosirea americanilor lagărul a fost uitat, deoarece aceștia s-au concentrat asupra unui alt lagăr, de la Nordhausen, unde au fost descoperite schițele rachetei secrete V2. Și dacă lumea a uitat de Wansleben, foștii deținuți și-l amintesc. "Unul dintre gardieni se numea Herr Spiess", povestește Michaelis. "După război el a plecat în sudul Germaniei, dar s-a întors, schimbat aproape complet, purtând barbă. Un polonez care fusese în lagăr și a rămas în localitate, l-a recunoscut și l-a ucis", mai spune el. În anul 1943, cea mai cunoscută academie de științe din Germania, Leopoldina, a trimis la Wansleben pentru a fi ascunsă o colecție de cărți rare - peste 7000 și 13 tablouri. Rușii, care au ajuns aici la 11 săptămâni după americani, au dus întreaga colecție la Moscova. Directorul Leopoldina, Jochen Thamm, afirmă că au revenit în biblioteca instituției numai aproximativ 50 de cărți, celelalte aflându-se și acum în Rusia. Printre lucrările dispărute se numără o monografie timpurie a astronomului Johann Kepler, un text al lui Paracelsus datând din 1589, un atlas anatomic unicat al lui Andreas Vesalius, din 1543, mai scrie The Guardian.

http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Lagar-nazist-subteran-descoperit-la-Wansleben-am-See-35-702.html

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

JURNALUL MORȚII

Mesaj Scris de Admin la data de 16.05.06 17:41

JURNALUL MORȚII
După al doilea război mondial, puzderie de cărți au istorisit crimele Holocaustului, cele mai cutremurătoare fiind mărturiile victimelor.
BIHOREANUL vă prezintă tulburătoarea poveste a unei tinere de 13 ani din Oradea,
care în primele luni ale anului 1944 a scris un jurnal ce relatează
ultimele luni din viața ei înainte să fie urcată în trenul morții spre
Auschwitz.
"Micul meu jurnal"
"Am împlinit 13 ani, m-am născut într-o zi
de 13, vineri", își începe Eva Heyman, rău-prevestitor, micul ei
jurnal. Era abătută. Mama ei, Agi, recăsătorită cu un publicist
persecutat de autoritățile horthyste, nu ajunsese la ea. "E prima mea aniversare la care a lipsit".
Prima
filă din jurnal datează din 13 februarie 1944. Cuvintele simple ale
copilei descriu cenușiul și încordarea vremurilor. Deși nu înțelegea
toate vorbele celor mari, câte-o remarcă scăpată de aceștia la
neatenție îi stârnesc curiozitatea. Necazurile familiei nu-i mai pot fi
ascunse. Simte că se petrece ceva ciudat și își așterne gândurile
într-un caiet cu lăcățel. Cheița o purta mereu la gât, în lănțișorul
primit de la mătușa Lili, sora tatălui ei.

http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/jurnalul-mortii/6919/229/


Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.07.11 0:29, editata de 4 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++A EXISTAT, OARE, UN PLAN PENTRU DEPORTAREA LA AUSCHWITZ

Mesaj Scris de Admin la data de 09.05.06 18:54

A EXISTAT, OARE, UN PLAN PENTRU DEPORTAREA LA AUSCHWITZ A EVREILOR DIN ROMÂNIA?
http://193.226.7.140/~leonardo/n03/Solacolu2.htm

Cu cîteva luni în urmă în săptămînalul Observator Cultural era publicat, în două numere consecutive, sub titlul Istoria Comunismului și a Holocaustului, un amplu interviu acordat Laviniei Betea de către directorul Centrului de Cercetare a Diasporei „Goldstein−Goren“ de pe lîngă Universitatea din Tel Aviv, istoricul Liviu Rotman. Textul interviului e bogat în informație și conține interpretări demne de reținut pentru o viitoare discuție asupra genocidului la care a fost supusă în anii ultimului război mondial o parte din evreimea română − o dezbatere care, de altfel, ar fi trebuit mai de multă vreme să înceapă în societatea românească.

Interviul conține însă și o afirmație − în legătură cu schimbarea politicii regimului Antonescu față de evrei, petrecută în toamna anului 1942; o cotitură importantă, al cărei rezultat a fost supraviețuirea a circa 400.000 de oameni − care este, după cunoștințele mele, inexactă. Dar pe care am ezitat multă vreme s-o semnalez, deoarece n-am dorit ca intervenției mele să i se atribuie un caracter polemic, absolut contraproductiv în actualul stadiu incipient al discuției. Și nu m-aș fi pronunțat, dacă afirmația n-ar fi fost făcută recent, cu alte prilejuri, și de alți cercetători ai fenomenului.

Astfel, întrebat de ce Antonescu n-a dus pînă la capăt politica de exterminare a evreilor (1941−1942) „netrimițîndu-i la Auschwitz, ci în Transnistria“ − o imagine altfel eronată a partenerei sale de interviu, întrucît nu despre asta e vorba, căci evreii români puteau fi foarte bine uciși pînă la ultimul în Transnistria, după cum o dovediseră evenimentele de pînă atunci, pentru asta nu era neapărat necesară deportarea lor în lagărele de exterminare naziste de pe teritoriul fostei Polonii − Liviu Rotman afirmă hotărît, fără ezitare: „Pot să vă spun și că a existat un plan foarte bine pus la punct, plan încheiat și predat, de care fuseseră anunțate și autoritățile germane. Plan întocmit de Radu Lecca, personalitate importantă care avea sarcină să se ocupe de evrei. Radu Lecca întocmește un plan pe care guvernul și Antonescu personal îl aprobă, privind deportarea evreilor din România în valuri, pe etape, spre lagărele de la Auschwitz și din Europa Centrală... [În ce an?] În 1942. Neaplicarea acestui plan, după ce fusese semnat și transmis Germaniei − întîi amînarea lui și apoi neaplicarea lui − a însemnat schimbarea poziției lui Antonescu datorită cauzelor pe care le-am pomenit înainte. Faptul că a existat acest plan este foarte clar“ (Observator Cultural, nr. 189, 7 octombrie 2003, p. 18, col. 2).

Tocmai asta e: că nu e clar deloc. Pentru că, din cîte cunosc, pînă acum n-a fost publicat un astfel de document în limba română. Dacă Liviu Rotman are cunoștință de el, îl rog să producă proba afirmației sale, publicîndu-l. Iar dacă nu, desigur, s-o revizuiască. Deoarece, formulată atît de categoric, dacă nu se sprijină pe un document la fel de neechivoc, afirmația este falsă.

De altfel, în sprijinul ideii că lucrurile nu sînt deloc clare în privința evenimentelor petrecute în septembrie-octombrie 1942, al căror rezultat a fost o modificare a politicii regimului Antonescu în „problema evreiască“, vine și detaliul deloc lipsit de semnificație că unul din obiectivele pe care și le-a propus recent înființata Comisie Internațională de sub președinția lui Elie Wiesel este tocmai elucidarea acestor împrejurări.

Ceea ce a fost pînă acum publicat în limba română este un document purtînd data de 15 septembrie 1942, care are titlul Expatrierea evreilor din România, însoțit de explicația „Propunerile Richter pentru expatrierea evreilor din România (în românește de un translator al Legației Germaniei la București)“ − un text care se află la Yad Vashem Archiv − P 6/50, iar traducerea textului original la Y.V.A. − P 12/65 și a fost publicat în Jean Ancel: Documents Concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust, vol. IV, 1942, pp. 197−202, precum și în Lya Benjamin (coord.): Evreii din România între anii 1940−1944, vol III, 1940−1942: Perioada unei mari restriști, Partea a II-a, Ed. Hasefer, București 1997, pp. 256−259. În care e vorba de propunerile înaintate guvernului român de către Gustav Richter, SS-Hauptsturmführer, consilier al Legației Germaniei la București, însărcinat cu Problemele Evreiești. Care cuprinde un plan detaliat pentru deportarea celor circa 280.000 evrei care mai existau atunci în Vechiul Regat, Banat și Transilvania de Sud, în lagărul german de exterminare de la Belzec (din Guvernămîntul General, cum era denumită fosta Polonie), în loturi de cîte 2.000 de persoane, care urmau să fie transportate cu garnituri de tren formate din cîte 50 vagoane de marfă închise și un vagon de călători pentru personalul de pază, ce urmau să pornească la fiecare două zile din gara Adjud, trecerea în Guvernămîntul General făcîndu-se la punctul de frontieră Snyatin.

Dar de la propunerile întocmite de consilierul Legației Germaniei la București, Richter, pînă la „un plan foarte bine pus la punct [...] întocmit de Radu Lecca [...] pe care guvernul și Antonescu personal îl aprobă [...]“, după cum afirmă Liviu Rotman, drumul mi se pare lung.
*


Să încerc să reconstitui, pe baza documentelor publicate pînă acum, succesiunea de evenimente din vara-toamna anului 1942, desfășurate în jurul chestiunii continuării deportărilor de evrei. Documente apărute în: Matatias Carp: Cartea Neagră. Suferințele evreilor din România, vol. III, Transnistria, Ed. Diogene, București 1996; Lya Benjamin (coord.): Evreii din România între anii 1940−1944, vol. II, Problema evreiască în stenogramele Consiliului de Miniștri, Ed. Hasefer, București 1996, și: Evreii din România între anii 1940−1944, vol. III, 1940−1942: Perioada unei mari restriști, Partea a II-a, Ed. Hasefer, București 1997; Jean Ancel: Transnistria. 1941−1942, vol. III, Goldstein−Goren Diaspora Research Center, Tel Aviv University, 2003.

Pentru a fixa condițiile în care au loc aceste evenimente, trebuie menționat faptul că în vara anului 1942 se mai aflau în Transnistria, masați în lagărele din partea de nord a provinciei, în așteptarea preluării de către trupele germane și trecerii lor peste Bug, circa 70−80.000 evrei, supraviețuitori ai deportărilor din Bucovina, Basarabia și nordul Moldovei, din localitățile transnistrene și din Odessa. Tot în acel timp era în plină desfășurare deportarea rromilor − un număr de aproape 25.000 în primul val de deportări − care urmau să fie plasați în aceeași zonă din apropierea Bugului. De asemenea, în ghetoul din Cernăuți așteptau să fie deportați tot în acea zonă, în totalitate sau numai în parte, cei aproape 20.000 evrei salvați de la deportare în toamna anului 1941 de către primarul Traian Popovici.

Din această pricină, Guvernămîntul Transnistriei atrăgea atenția că nu mai poate primi un nou val masiv de deportați.

La 10 iulie 1942, Cabinetul Militar de pe lîngă Președinția Consiliului de Miniștri trimitea două adrese Ministerului de Interne. În prima făcea cunoscut că „mareșalul Antonescu a hotărît: 1) să se întocmească o situație cu evreii care se găsesc actualmente în Transilvania; și 2) pentru a face loc, adăposti și caza refugiații români din Ardealul cedat, să se studieze trimiterea pe Bug a tuturor evreilor din Transilvania, cu excepția intelectualilor necesari nevoilor noastre [...] și a industriașilor necesari pentru conducerea diferitelor întreprinderi [...]“. Iar în cea de a doua că „domnul Mareșal consideră că toți evreii găsiți că au înfrînt legile și dispozițiile actuale privitoare la prețuri, la restricții în vînzarea anumitor produse [...] să fie deportați pe Bug. [...] Domnul Mareșal dispune să i se prezinte un studiu care să cuprindă: 1) statistica și studiul deportărilor de evrei din Vechiul Regat și Transilvania (comuniști, refugiați din Bucovina și Basarabia, trecuți la religia reformată sau catolică maghiară etc.); 2) propuneri asupra deportărilor ce urmează să se mai facă (cei din Bucovina, infractorii la legile restrictive interne de mai sus, evreii din Transilvania ce se evacuează pentru a face loc refugiaților români etc.); și 3) propuneri de comunicat la ziare pentru evreii infractori.

Tot în acel timp (20 septembrie 1942) Marele Stat Major trimitea Președinției Consiliului de Miniștri și, respectiv, Guvernămîntului Transnistriei, două note cu conținut similar, în care ruga „să se fixeze localitățile unde vor trebui dirijate transporturile cu evreii sancționați cu trimiterea în Transnistria [pentru nesupunere la dispozițiile Decretului privind munca obligatorie în folos obștesc; nota mea, I.S.], apreciind că numărul total al membrilor familiilor acestor evrei s-ar putea urca la circa 30−40.000“.

Așa stînd lucrurile, s-ar putea spune că în toamna anului 1942, din punct de vedere tehnic, al executării deportărilor preconizate, pe care mareșalul Antonescu le dorea continuate pentru „a deparazita poporul român de elementul iudaic“, se ajunsese la un impas, „soluția deportării pe Bug“ nemaiputînd fi luată în considerare. S-a căutat o altă soluționare a problemei, prin deportarea evreilor „în alte zone“, după cum se exprima voit ambiguu Mihai Antonescu în ședința Consiliului de Miniștri din 29 septembrie 1942? Nu știm, documentele publicate pînă acum nu confirmă această ipoteză, ele neprecizînd stadiul la care se ajunsese în eventualele tratative purtate în această direcție, ci oferă mai degrabă o informație contradictorie.

În a doua jumătate a lunii august 1942, evenimentele par să se precipite. Astfel, într-o notă verbală adresată Ministerului Regal Român al Afacerilor Străine de către Legația Germaniei la București se vorbește de o consfătuire care urmează să aibă loc la Berlin, la care șeful Poliției de Siguranță și S.D. îl invitase pe Radu Lecca, Împuternicitul Guvernului pentru Reglementarea Regimului Evreilor din România, el urmînd să fie însoțit de Gustav Richter, SS-Hauptsturmführer, Consilier pentru Problemele Evreiești pe lîngă Legația Germaniei la București.

Într-o notă de picior, Lya Benjamin menționează că „Radu Lecca a fost la Berlin între 20-27 august 1942 cu misiunea de a discuta amănuntele privind începerea deportărilor evreilor din Arad, Timișoara și Turda în lagărele de exterminare naziste“. Și tot într-o notă de picior, în alt loc citează o altă notă verbală a aceleiași legații: „[...] Deoarece domnul director ministerial Lecca s-a întors de la Berlin după terminarea convorbirilor cu privire la emigrarea evreilor din România, Legația consideră tratativele preliminare ca încheiate și roagă să i se trimită un răspuns succint, reprezentînd atitudinea [poziția] guvernului român la toate punctele importante, pentru a-l prezenta guvernului Reichului“.

Însă ceea ce părea atît de clar Legației Germaniei la București nu se reflectă deloc în demersurile făcute de către cei doi emisari care conferențiaseră la Berlin cu șeful Poliției de Siguranță și S.D. Fiindcă, proaspăt reveniți la București, ei produc documente contradictorii. Astfel, în vreme ce Richter înaintează la 15 septembrie 1942 guvernului român „propunerile“ pentru „expatrierea evreilor din România“ în Guvernămîntul General (fosta Polonie), un document al cărui conținut l-am prezentat foarte pe scurt mai înainte, companionul său Lecca pare să fie animat de alte preocupări, mișcîndu-se în altă direcție; pentru că, după cum afirmă Lya Benjamin într-o altă notă de picior, „la 11 septembrie 1942, trimite Președinției Consiliului de Miniștri un proiect de deportare a evreilor din Banat și vestul Transilvaniei pe cale maritimă, «prin ambarcațiunile disponibile și aprobate de Ministerul Marinei»“. Încotro? Desigur, înspre Palestina − o soluționare a problemei evreiești din România care n-a fost niciodată agreată de autoritățile de la Berlin. Pentru ca într-o altă notă de picior, Lya Benjamin să revină cu precizarea: „La 18 septembrie 1942, Radu Lecca face propuneri referitoare la stabilirea normelor după care urmează să se efectueze operațiile de evacuare a populației evreiești din Banat și din regiunile frontierei de vest. Rezoluția pusă pe aceste propuneri a fost în următorii termeni: «Evacuarea evreilor din Ardeal numai se studiază. Nu va începe decît cînd va veni momentul oportun. Pînă atunci se pregătește, în cele mai mici amănunte, de Ministerul de Interne, pe baza indicațiilor date de domnul mareșal Antonescu»“.

Așadar, la guvernul român, nici un cuvînt despre deportarea evreilor din România în Guvernămîntul General, atît de dragă Legației Germaniei la București. Vîntul pare să bată în altă direcție ori să se fi oprit de tot.

Iată că, din încercarea de reconstituire, pe baza documentelor publicate pînă acum, a evenimentelor petrecute în perioada iulie-octombrie 1942, care au marcat începutul unei schimbări în politica regimului Antonescu față de evrei, tocmai veriga aceasta lipsește. Sau e neclară, ascunsă parcă în ceață.

A existat, oare, un plan pentru deportarea la Auschwitz a evreilor din România, „aprobat de guvernul român și de Antonescu personal“, așa cum afirmă Liviu Rotman? Din documentele publicate pînă acum nu rezultă așa ceva. De altfel, alcătuirea unor asemenea „planuri“ nici nu făcea parte din uzanțele guvernării Antonescu, care era preocupată în permanență ca politica de lichidare a evreimii să nu lase nici o urmă compromițătoare. Astfel, marea operație de „curățire a terenului de elemente iudeo-bolșevice“, desfășurată în Bucovina și Basarabia în vara-toamna anului 1941, nu numai că nu s-a făcut pe baza vreunui plan, dar nici ca urmare a unor ordine scrise, ci doar a unor dispoziții verbale date de, pe atunci, generalul Antonescu. Cît despre emisarii trimiși la diferite tratative sau negocieri în străinătate, după cum se știe, ei nu plecau niciodată cu dispoziții scrise, ci doar cu instrucțiuni verbale, care li se comunicau în ajunul plecării.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Numarul mortilor de la Auschwitz:

Mesaj Scris de Admin la data de 21.04.06 12:08

Numarul mortilor de la Auschwitz:

9,000,000-Documentarul francez "Night and Fog", prezentat in special
copiilor de scoala.

8,000,000-"The French War Crime Research Office, Doc. 31, 1945.

7,000,000-Deasemenea "French War Crime Research Office".

6,000,000-Numar dat in cartea "Auschwitz Doctor" by Miklos Nyiszli. A
fost dovedit ca aceasta carte este un hoax iar asa numitul "doctor"
nu a fost ninicodata la Auschwitz chiar daca este citat adesea chiar
de istorici.

Intre 5,000,000 si 5,500,000-Citat in 1945 la procesul comandantului
de la Auschwitz, Rudolf Hoess, care a dat "marturia" in engleza chiar
daca nu a vorbit nicioadata aceasta limba!!!!

5,000,000-Numar dat in aprilie 20, 1978 de catre ziarul francez "Le
Monde".

4,500,000-In 1945 acest numar este dat de un martor citat la procesul
lui Hoess.

4,000,000-Numar dat de un document sovietic din May 1945 si
recunoscut oficial de tribunalul de la Nurberg. Acest numar a fost
preluat si de "The New York Time" chiar daca acelasi ziar ca si "The
Washington Post " au "taiat" mai tirziu acest numar la 1.5 milioane.
De fapt numarul de 4 milioane a fost denuntat de catre oficialii
muzeului de la Auschwtiz si redus la 1.5 milioane, numar care nu a
fost oficial anuntat de catre presedintele polonez Lech Walesa decit
cinci ani dupa anuntul oficial al muzeului.

3,500,000-Numar dat in editia din 1991 al "Dictionary of the French
Language" si 11 ani inainte de catre Claude Lanzmann in introducerea
cartii "Three Years in an Auschwitz Gas Chamber" de Filip Muller.

3,000,000-Numar dat in marturia smulsa de la Rudolf Hoesss care a
spus ca pina in dec 1943 acesta a fost numarul celor care au murit la
Auschwitz. Acest numar a fost citat adesea de ziarul
evreiesc "Heritage" chiar daca acest numar a fost dezmintit cu ani
inainte chiar de catre oficialitatile muzeului de la Auschwitz.

2,500,000-Numar dat de catre faimosul "martor in viata" al
holocaustului Rudolf Vrba.

2,000,000-Numar dat de trei faimosi istorici ai holocaustului Leon
Poliakov (1951) in "Harvest of Hate"; Georges Wellers, in 1973
in "The Yellow Star at the Time of Vichy"; si Lucy Dawidowicz, in
1975 in "The War Against the Jews."

2,000,000 to 4,000,000-Numar dat de istoricul evreu Yehuda Bauer in
1982 in cartea, "A History of the Holocaust." Interesant, pina in
1989 Bauer revizuieste acest numar ajungind la conluzia ca nu au fost
mai mult de 1.6 milioane.

1,600,000-In septembrie 22 1989 cind in "Ierusalem post" Yehuda Bauer
a publicat oficial acest numar a declarat "....'The larger figures
have been dismissed for years, except that it hasn't reached the
public yet." La atita cinism este greu sa mai comentezi ceva!!!

1,500,000-Numarul anuntat oficial in 1995 de catre Lech Walesa. Acest
numar a fost inscris si pe placa oficiala de la intrarea in lagar.

1,433,000-Numar dat de "Le Monde" in septembrie 1989, acelasi
ziar "vorbea" de 4 milioane in 1973.

1,250,000-Numarul total al mortilor de la Auschwitz dat de catre
istoricul Raul Hilberg in 1985, in cartea "The Destruction of the
European Jews." Hilberg considera ca din 1,25 milioane aprox 1milon
au fost evrei.

Intre 1,100,000 si 1,500,000-Estimare a istoricilor Yisrael Gutman
and Michael Berenbaum de la muzeul american al holocaustului in
cartea lor "Anatomy of the Auschwitz Death Camp" publicata in 1984.

1,000,000-Jean-Claude Pressac, in cartea din 1989 "Auschwitz:
Technique and Operation of the Gas Chambers." Cartea sa vrut o arma
impotriva asa numitilor "Holocaust deniers".

900,000-Numar dat in aug 1990 de catre ziarul evreiesc din New
York "Aubau".

Intre 800,000 si 900,000-Numar dat de catre Gerald Reitlinger in 1953
in cartea, "The Final Solution."

Intre 775,000 si 800,000-Jean-Claude Pressac's, in 1993 in
cartea, "The Crematoria of Auschwitz: The Mass Murder's Machinery",
reducind numarul mortilor de la 1 milion (in 1989). In urma
cercetarilor facute Pressac ajunge la concluzia ca in jur de 630.000
au fost evrei.
Si in fine:
73,137- Numar care a fost dat in The New York Times in March 3, 1991
si bazat in totalitate pe documentele germane din timpul razboiului
mai exact evidentele si registrele din lagarele de concentrare,
documente capturate de catre aliati si numai recent facute public.
Aceste documente atesta ca in intreaga Germanie au murit in lagar de
prizonieri intre 1935 si 1945, 403.713 persoane (diferite rase si
religii, motivul mortii fiind diferite boli, executie, etc). Dintre
acestia 73.137 au murit la Auschwitz dintre care 38.031 au fost
evrei!!!

http://club.neogen.ro/cluburi/?
c=mephistostiri&cwtd=show_post&c_keyword=&pos=1&list=asc&idpost=56496&
make_reply=0&next_urlm=c%3Dmephistostiri%26pdata%3D2004-01-28%26pos%
3D1%26list%3Dasc

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Germania deschide o arhivă despre lagărele de concentrare

Mesaj Scris de Admin la data de 20.04.06 7:46

Germania deschide o arhivă despre lagărele de concentrare
Germania a anunțat va deschide o uriașă
arhivă despre sistemul lagărelor de concentrare folosit de naziști pe
parcursul celui de-al doilea război mondial. În felul acesta, Berlinul
pune capăt unei dispute izbucnite cu mai mulți ani în urmă, în care au
mai fost implicate Marea Britanie și Statele Unite.


Documentele
se află într-o fostă baracă SS din centrul Germaniei. Ele conțin
informații detaliate despre mai bine de 17 milioane de persoane care au
fost trimise la muncă forțată în lagărele naziste de concentrare.
Până
acum, Crucea Roșie a folosit o parte a acestei arhive pentru a da de
urma supraviețuitorilor care pierduseră legătura cu familiile lor.
Anual, numărul cererilor este de aproximativ 150 de mii.
Însă
unii dintre cei care au supraviețuit lagărelor au cerut acces direct la
dosare, fiind sprijiniți de diverse asociații evreiești, dar și de
Statele Unite și Marea Britanie.
Implicații legale
Ani
de-a rândul, Germania a refuzat să dea curs acestor solicitări, de
teamă să nu deschidă calea unor procese. Berlinul pare să fi trecut
însă peste rezervele pe care le-a manifestat până acum.
E
improbabil ca deschiderea arhivelor să aibă implicații legale
deosebite, pentru că majoritatea faptelor care ar fi putut justifica
apelul la justiție s-au prescris.
Cum, cu
totul, 11 state au contribuit la crearea arhivei în cauză, decizia
deschiderii ei poate fi pusă în aplicare doar după ce fiecare țară în
parte o va fi ratificat. Se așteaptă ca întregul demers să se încheie
la începutul lunii viitoare.
Politicile celui
de cel de-al treilea Reich au dus, între altele, la moartea a peste 11
milioane de oameni. Aproape jumătate dintre ei erau evrei. Printre
victimele Holocaustului s-au mai numărat indivizi considerați
degenerați sau "inferiori" - romi, preoți, persoane de culoare ori cu
handicap, homosexuali.
http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/04/060419_germania_holocaust.shtml

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lucrari realizate in lagarele naziste, expuse

Mesaj Scris de Admin la data de 12.04.06 16:59

Lucrari realizate in lagarele naziste, expuse pentru prima data la
Berlin

-- "Arta la Auschwitz" face tema unei expozitii inedite organizate in
colaborare cu Muzeul de Stat al lagarelor Auschwitz-Birkenau din
Polonia, care va fi gazduita de orasul Berlin pana pe 14 august.


Polonezul Wladyslaw Siwek realizeaza o lucrare comandata, de format
mare, in care reprezinta activitatile obisnuite din lagar.
Lucrari, picturi, desene realizate de deportati intre 1940 si 1945
sunt prezentate pentru prima oara in Germania. Sunt "lucrari care
vorbesc despre cel mai mare cimitir al umanitatii", noteaza
cotidianul francez Le Monde. Arta a fost posibila la Auschwitz pentru
ca deportarea nu i-a ocolit pe artisti. Polonezii au fost cei care
au "inaugurat" lagarul, in 1940. Lor le-au urmat alti cetateni ai
Europei ocupate: cehi, unguri, rusi, evrei de toate nationalitatile,
unii dintre ei artisti specializati in sculptura, pictura, muzica
etc. De muzicieni sunt legate cele mai multe istorii; cea mai tragica
dintre toate este aceea a orchestrei care ii insotea pe deportati la
plecarea sau la intoarcerea de la munca si, chiar mai groaznic,
asigura fundalul sonor al executiilor.

In octombrie 1941, SS deschid un muzeu, "o caricatura infricosatoare
a unei societati normale", comenteaza "Le Monde". In acest muzeu au
fost expuse toate lucrarile gasite in bagajele celor deportati.
Dintre acestia s-au remarcat cei mai migalosi, care au fost folositi
ca mana de lucru in falsificarea bancnotelor - sunt expuse si
acestea.

Polonezul Wladyslaw Siwek realizeaza o lucrare comandata, de format
mare, in care reprezinta activitatile obisnuite din lagar.

In prim plan, un colonel SS da ordine, asa cum ar face-o orice
inginer pe un santier oarecare. In expozitie, pot fi vazute si alte
lucrari comandate deportatilor: portrete ale ofiterilor SS, ale
familiilor lor sau chiar ale cainilor lor. Dar si peisaje romantice,
inotatoare goale, paduri si munti inzapeziti numai buni pentru a
legana nostalgiile "expatriatilor" nazisti, adauga comentatorul de
la "Le Monde".

Prin arta, artistii deportati au reusit sa se izoleze intr-o oarecare
masura de atmosfera mortii. "Daca nu as fi pictat, nu as fi
supravietuit lagarului", scria peste ani Wladyslaw Siwek. Lasandu-le
deoparte pe cele comandate de ofiteri, cele mai multe dintre
lucrarile realizate la Auschwitz au fost realizate pe ascuns, cu
mijloace rudimentare: artistii foloseau materiale recuperate, furate
sau fabricate chiar de ei acolo. Pictau pe carton, pe hartie sau
chiar pe piese de lenjerie. Lucrarile realizate in lagar au fost
gasite dupa 1945.

Ele fac parte din expozitia permanenta a Muzeului Auschwitz, iar acum
au fost imprumutate Centrului Iudaic, care a organizat expozitia
berlineza.
http://www.averea.ro/display.php?data=2005-06-20&id=2423

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Buchenwald

Mesaj Scris de Admin la data de 11.04.06 13:11

Buchenwald dupa 60 de ani
Supravietuitorii lagarului nazist de la Buchenwald-Dora, situat in estul Germaniei, si-au celebrat duminica cea de a 61-a aniversare a eliberarii lor, invitand generatiile tinere sa intretina amintirea victimelor. La ceremonie au participat circa 600 de persoane care au depus coroane de flori. Lagarul de concentrare de la Buchenwald-Dora a fost eliberat de armata americana in 11 aprilie 1945, 21.000 de detinuti scapand astfel mortii.
http://www.cronicaromana.ro/stiri-589.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.07.11 19:29, editata de 4 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Povestiri de la Auschwiz,De la Oradea la

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.06 13:38

Povestiri de la Auschwiz,De la Oradea la Pitesti , de ce ?

Vasile Emeric Rosenberg are 75 de ani si locuieste in Pitesti. La prima vedere pare un bunicut simpatic, lipsit de orice grija. In realitate insa, lucrurile nu stau deloc asa. Spaima, teroarea, ororile pe care le-a trait la Auschwitz, cumplitul lagar de exterminare al evreilor, ii tulbura visele si dupa 60 de ani. N-a uitat nici un moment cele zece luni petrecute sub teroarea mortii... N-a uitat nici o clipa faptul ca nemtii i-au omorit intreaga familie... N-a uitat ca a fost o vreme cind devenise un simplu numar...
Povestea lui Emeric Rosenberg este cutremuratoare. In mai 1944, acesta traia impreuna cu familia la Oradea, in Transilvania cedata Ungariei prin Dictatul de la Viena. “Am fost deportat la Auschwitz, impreuna cu toti ai mei: tata, mama, bunic, bunica, unchi, matusa, veri, verisoare... Doar eu am mai scapat de acolo... Am avut mare sansa. Urma sa ne aliniem pentru selectionare. Celebrul doctor Mengele ne tria”, isi aminteste Emeric. “A venit un detinut care facea parte dintr-un comando special ce deservea la crematoriu si mi-a spus ca nu cumva sa zic ca am mai putin de 18 ani. Eu aveam pe atunci 15 ani si opt luni. Daca as fi spus virsta reala, as fi ajuns direct la crematoriu. Mengele era cel care avea putere de viata si de moarte asupra noastra. Ne selecta in functie de capacitatile fizice, de virsta. Intr-o singura clipa, cu un simplu gest, erai un om terminat”, deapana batrinul cu lacrimi in ochi. Beneficiar al unei constructii fizice robuste, Emeric Rosenberg a scapat de crematoriu. “Ne-au repartizat in lagarul Auschwitz III - Monowitz, unde lucram la constructia unei fabrici de cauciuc sintetic. Munceam pentru o firma reputata, o mare intreprindere chimica. Munceam de dimineata pina seara. Infometati, ca niste animale... Din cauza foametei, eu am ajuns la 30 de kilograme... Unchiul meu n-a mai rezistat. A cerut sa fie bagat la crematoriu”.

Injectat cu tifos

Emeric Rosenberg spune ca in infernul de acolo moartea era faptul de care te temeai cel mai putin. “Ajunsesem la limita in care nu-ti mai era frica de moarte. Poate de tortura. Nemtii nu pierdeau prilejul sa foloseasca o metoda psihologica, eu ii zic agresiune psihica. Ne aratau poarta lagarului, unde scria “Arbeit Macht Frei”, care inseamna “munca te face liber”, si cosul crematoriului... De fapt, iti spuneau: de aici nu scapa nimeni viu! Eu am reusit sa scap. Datorita norocului”, isi mai aminteste Rosenberg. Un experiment macabru a facut ca tinarul prizonier sa fie infectat cu tifos. “Injectarile cu diversi microbi erau folosite ca metode de exterminare, dar si ca experimente medicale, pentru a vedea cit rezista la boala organismul uman. Cele mai multe experimente le faceau pe femeile care nascusera gemeni. Voiau sa gaseasca o metoda prin care nemtoaicele sa nasca numai gemeni... Sa umple pamintul de nemti. Era in 1945. Retragerea a coincis cu boala mea - tifos”, isi continua incredibila poveste.

Erau doar niste cifre

“Nemtii nu m-au omorit, pentru ca ei credeau ca tifosul imi va veni de hac. N-a fost asa. O doctorita de-acolo, din lagar, a incercat pe mine un tratament pe care-l descoperise”, spune pitesteanul. Tratamentul-minune al doctoritei a fost pasaportul catre viata al lui Emeric Rosenberg. Din cei zece membri ai familiei ajunsi la Auschwitz, doar el a scapat. “Pe toti i-au omorit nemtii. Am ramas singur. In aprilie 1945 m-am intors acasa impreuna cu alti citiva supravietuitori. Cind am ajuns la granita ungaro-romana, ne-am dat jos din tren si am pupat pamintul. Va dau cuvintul meu, nu mint! Stiti de ce? Nu credeam ca vom scapa cu viata din lagar. Acolo ne-am pierdut si numele, identitatea. Eram doar numere. Eu eram A 9.423. Tata era A 9.422. Unchiul, A 9.424.”
Intors in tara, Emeric Rosenberg a absolvit Scoala Militara si Academia. A reusit sa se realizeze pe plan profesional, insa experienta cumplita traita in lagar i-a brazdat adinc viata. “Si astazi mai visez ororile de-acolo. Si pling. Acum am 75 de ani. Nu am familie. Nu m-am casatorit, nu am copii. Mi-a fost frica sa-mi intemeiez o familie, de teama sa n-o pierd din nou.”

http://romaniansbc.ca/modules/newbb/viewtopic.php?viewmode=thread&order=DESC&topic_id=553&forum

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Din lagarul de la Auschwitz, in inchisorile comuniste

Mesaj Scris de Admin la data de 24.02.06 19:32

Din lagarul de la Auschwitz, in inchisorile comuniste In urma cu cateva saptamani, v-am prezentat povestea si viata tumultoasa a fostului detinut din reteaua de lagare de la Auschwitz, Gheorghe Arvatu. De data aceasta, prezentam viata fostului numar 60313 din lagarul Keisersteinbruch, in inchisorile comuniste. Revenit in tara dupa perioada de prizonierat, Gheorghe Arvatu nu a stat prea mult timp liber. Dupa 11 ani de la incheierea razboiului, el avea sa fie incarcerat iar. De data aceasta, temnicerii erau chiar ai lui, cei pentru care luptase si pentru care isi riscase viata.
“Fascistule! Nazistule! M-ai calomniat si trebuie sa dai socoteala!”
Toamna anului 1956 mirosea a pucioasa si a praf de pusca. Vecina de la vest, Ungaria, era cuprinsa de flacarile revolutiei, in timp ce la romani domnea o stare de neliniste si agitatie. Gheorghe Arvatu era contabil-sef la Cooperativa de Centru Melinesti-Amaradia. Unitatea la care lucra era aproape in pragul falimentului. Vinovat de acest lucru se facea, dupa cum relateaza Arvatu, procurorul Gheorghe Gomoiu. Acesta ii obliga pe gestionari sa faca ceea ce dorea el si, la un moment dat, stocurile de marfa au ajuns sa sufoce cooperativa. “Eu l-am rugat sa-i lase in pace pe gestionari, pentru ca vom ajunge sa dam faliment. I-am spus ca stocurile de marfa create in acest moment nu sunt vandabile si, daca va mai continua asa, vom fi nevoiti sa inchidem”, povesteste Arvatu. Pe fondul conflictului din Ungaria, precum si din cauza faptului ca Arvatu ii vorbise de la obraz, procurorul Gheorghe Gomoiu, stiind ca este disident, l-a provocat la discutii. “M-a intrebat ce cred despre revolutia din Ungaria si despre comunism. I-am raspuns sincer ca este nevoie de o reforma a comunismului si ca acesta este o dogma care nu apartine romanilor. Noi ne-am muncit tot timpul ogorul si nu am avut nevoie sa ne conduca nimeni de la spate. Atunci i-am spus si lui ca ceea ce face el nu este conform cu legile si s-a enervat. Mi-a replicat: «Fascistule! Nazistule! M-ai calomniat si trebuie sa dai socoteala!». Atunci m-a dat in judecata. Procuratura era in aceeasi curte cu Tribunalul. M-au condamnat la un deceniu de inchisoare in «temnitele terorii». Nu am avut dreptul nici macar la un avocat. Mi-au numit ei unul, insa nu a avut ce sa apere. O singura data s-a judecat si s-a si pronuntat sentinta”, isi aminteste Arvatu.
Mai rau ca-n lagar
Timp de cateva luni, Gheorghe Arvatu a stat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova. Din cauza conditiilor mizere s-a imbolnavit si a cazut la pat. Isi aduce aminte de “calitatea” mancarii din inchisoare: zgarciuri, urechi, resturi de animale, varza stricata si celebrul turtoi (o turta din paine care, cand nu era aproape cruda, era veche de cateva zile - n. red.). “Eram prea bolnav si atunci au hotarat sa ma trimita la Targul Ocna, la Spitalul TBC. M-au legat de maini si de picioare si m-au urcat in duba cu doi care au vrut sa evadeze. Drumul mi s-a parut o vesnicie si a fost ingrozitor. Nu puteam sa ma misc, iar starea sanatatii mele incepuse sa se agraveze. La spital am stat cateva luni si m-am mai refacut cat de cat. Am umblat din penitenciar in penitenciar, dintr-o hruba in alta si am crezut ca voi innebuni. Satul de carcera am cerut sa fiu transferat, deoarece doream sa mai vad si eu lumea. Tin minte ca la acea vreme se construia la Craiova actualul sediu al IPJ. M-au dat la munca aici, dar nu am stat prea mult deoarece m-am imbolnavit iar. De data asta am avut hepatita. M-au bagat singur intr-o celula si m-au lasat acolo ca pe un obiect”, isi aminteste Arvatu. Boala detinutului se agrava, insa nimeni nu se interesa de el. Intr-o zi, dupa ce isi sleise puterile batand in usa, Arvatu este vizitat de unul dintre sanitari, care s-a interesat de ce boala sufera. Sanitarul a vorbit cu doctorul si au facut referat catre comandantul inchisorii pentru a-l interna intr-un spital civil. Pentru ca mai avea cateva saptamani si se libera, comandantul nu a vrut sa aprobe referatul si i-a transmis detinutului ca trebuie sa se descurce si sa supravietuiasca asa cum poate.
Liber, dar mai mult mort decat viu
Cu trei zile inainte de a iesi din inchisoare, Gheorghe Arvatu a fost dus la infirmerie. Nu se mai putea tine pe picioare si nu mai avea putere nici sa manance. Cand s-a liberat, gardienii si sanitarii l-au luat pe brate si l-au scos in fata inchisorii. “Eram cazut langa zid si nu stiam ce sa fac. Un domn care a trecut pe acolo cu masina m-a luat si m-a dus in Calea Bucuresti, la spital. Doctorii s-au speriat si m-au intrebat de unde vin si le-am spus ca de la inchisoare. S-au purtat foarte bine cu mine. Abia dupa 21 de zile am fost cu adevarat liber. Atunci m-am vindecat complet si am parasit spitalul”, precizeaza Gheorghe Arvatu.
Pus sub observatie
Dupa ce a scapat de inchisoare, suferintele lui Gheorghe Arvatu nu s-au terminat. Convins de faptul ca regimul comunist nu este cea mai buna solutie pentru tara, Arvatu s-a alaturat miscarii conduse de Paul Goma, primul disident din Romania care s-a opus lui Ceausescu si care a fost condamnat la inchisoare si exilat timp de 25 de ani. “Era in anul 1977. Atunci am intrat pentru prima data in legatura cu Paul Goma. Inainte de asta aveam numai un «talpas» pe urmele mele, insa acum situatia se agravase. La intrarea pe strada mea, eram pazit de politisti. Toti cei care intrau pe strada si care nu erau de acolo erau legitimati si intrebati unde merg. Nimeni nu avea voie sa-mi faca vizite, nici macar rudele. Sotia era foarte speriata, dar am reusit sa o linistesc. I-am spus ca nu ma mai intorc la inchisoare, dar, cu toate acestea, o umbra de teama se putea citi pe fata ei.
Scrisoarea care
i-a adus 20 de zile de inchisoare
Intr-o seara, aproape ca am facut o criza de nervi. Au venit ginerele si fata pe la noi. Mai intai ne-au telefonat, iar eu le-am spus sa nu vina ca sunt probleme, dar ei n-au vrut sa ma inteleaga. La plecare i-am condus pana la coltul strazii. Fata a observat pe cineva ascuns intr-unul din chioscurile din curtea ICIL-ului, la care se vindea lapte. Am plecat cu inima stransa spre casa, gandindu-ma ca li se poate intampla ceva. Din fericire, au ajuns cu bine acasa”, povesteste Gheorghe Arvatu. La cateva zile dupa vizita copiilor, Arvatu a trebuit sa-i trimita lui Paul Goma o scrisoare. Din nefericire, aceasta a fost interceptata de Securitate. Gheorghe Arvatu a fost arestat si, timp de 20 de zile, a fost tinut in beciuri, batut si anchetat. Pentru ca nu au reusit sa scoata nimic de la el, anchetatorii l-au dus la colonelul Radulescu.
Acesta era cunoscut sub pseudonimul “Spargatorul”. Inalt, cu figura de bruta, Radulescu era ultimul anchetator, dupa cum afirma Arvatu. “Daca el nu scotea nimic de la tine, atunci insemna ca nu ai nimic de ascuns. M-a torturat, m-a chinuit, dar nu a aflat nimic de la mine. M-am intalnit cu el acum cativa ani, insa mi-a fost scarba sa-l opresc si sa-l intreb de ce a facut ceea ce a facut”. Pentru a-l face de rusine, securistii au dat ordin sa fie judecat in fata colectivului de munca. In presa a aparut un articol in care Arvatu era prezentat ca fiind unul dintre cei care “aveau de gand sa tradeze patria fugind peste hotare”. La putin timp a fost dat afara de la serviciu si a fost declarat dusman al poporului, pierzandu-si unele drepturi. Gheorghe Arvatu nu s-a descurajat si s-a implicat mai mult in miscarea lui Goma. A fost unul dintre semnatarii scrisorii deschise adresate lui Ceausescu, in care erau condamnate abuzurile si nedreptatile unui regim stramb.
In 1988 a intrat in greva foamei si a fost tinut cu perfuzii in actualul Spital Judetean de Urgenta Craiova. A trimis mai multe telegrame catre Comitetul Central, dar nimeni nu s-a interesat de el.
O pierdere
cat o suta de vieti
Imediat dupa Revolutia din Decembrie 1989, pe data de 30 aprilie 1990, Gheorghe Arvatu a dat un interviu la Televiziunea Romana Libera. La o luna de la acel interviu, fiica si ginerele se hotarasc sa plece intr-o excursie in Iugoslavia. Gheorghe Arvatu a fost anuntat ca acestia au suferit un accident rutier si au murit. “Am mers la fata locului, insa nimeni nu mi-a spus nimic. Nici de ce au murit, nici cum au murit. In interviu nu am povestit decat viata mea. Probabil ca cineva a fost deranjat de anumite lucruri. Oricum, Ministerul Afacerilor Externe si Ambasada Romaniei de la Belgrad nu m-au ajutat in nici un fel. Ba dimpotriva, s-au purtat cu mine de parca as fi avut vreo boala. Nu mi-au dat nici gazduire pentru o noapte si m-au lasat sa dorm langa cladire, sub cerul liber”.
Gardienii fiara
Zilnic, lanturile zornaiau, se auzeau voci infundate, rastite si pline de rautate. Apoi urmau urlete animalice si tipete de groaza. Cei care tipau de durere erau detinutii. In fiecare zi, gardienii aveau treaba. Iar treaba lor era aceea de a-i snopi in bataie si de a-i tortura pe cei care faceau o greseala cat de mica. “Pentru o tigara erai bagat la carcera. In puscarie, cea mai cautata marfa sunt tigarile. Cei de la etajele superioare le trimiteau celorlati tigari cu «caleasca». Asta este un sacut de panza in care se puneau tigarile. Se lasa in jos cu o sfoara, iar cel care o trimitea il anunta pe celalalt batand in perete alfabetul Morse. Cine era prins cu «caleasca» era trimis la carcera. Dar mai inainte il bateau si il schingiuiau si isi bateau joc de el”, povesteste Arvatu.
Cel mai fioros dintre gardienii penitenciarului din Craiova era un locotenent. Pe acesta Arvatu si-l aminteste foarte bine si spune ca era o legenda vie in inchisoare: “Era o bestie cu chip de om! E de pe undeva de la Brabova sau Seaca de Padure. Nu avea nici un fel de respect pentru oameni. Si gardienii tremurau in fata lui. La un moment dat i-a avut in inchisoare pe fratele si pe tatal sau. Fusesera arestati pentru neplata cotelor. Nici macar nu se uita la ei. M-a ingrozit pur si simplu si ma gandeam de ce are atata ura in el. De ce si pentru cei care aveau acelasi sange cu el?”.



http://www.cronicaromana.ro/din-lagarul-de-la-auschwitz-in-inchisorile-comuniste-1.html

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Auschwitz, o rana deschisa de sase decenii

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 20:20

Auschwitz, o rana deschisa de sase decenii
Peste 10.000 de persoane, intre care zeci de sefi de state, vor participa astazi, in Polonia, la o ceremonie exceptionala care marcheaza 60 de ani de la eliberarea celui mai mare lagar de concentrare nazist, Auschwitz-Birkenau, de catre fortele sovietice. Circa 2.

000 de fosti deportati si soldati rusi care au participat la eliberarea lagarului se vor revedea astazi pe locul uneia dintre industriile mortii, unde mai stau inca marturie resturile a patru crematorii si camere de gazare.

Andrzej Przewoznik, secretar al Consiliului national pentru protectia monumentelor si locurilor martiriului, crede ca unii dintre acesti eroi imbatriniti se vor revedea astazi “fara indoiala pentru ultima data”.
La eveniment vor fi prezenti 19 presedinti, intre care Vladimir Putin va tine un dicurs in numele “eliberatorilor”, presedintele israelian Moshe Katzav va vorbi pentru cele 1,1 milioane de evrei exterminati aici, iar polonezul Aleksander Kwasniewski, in numele tarii sale.

Presedintele francez Jacques Chirac a inaugurat un pavilion francez renovat pe locul lagarului Auschwitz I, in timp ce la pavilionul britanic va fi dezvelita o placa memoriala in amintirea soldatilor morti la Auschwitz III, in prezenta printului Edward si a sefului diplomatiei britanice, Jack Straw.

Germania va fi reprezentata de presedintele Horst Koehler, iar Statele Unite de vicepresedintele Dick Cheney. Printre invitati se vor numara si opt premieri, intre care cel italian, Silvio Berlusconi, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si al Parlamentului European, Joseph Borell, precum si regina Beatrix a Danemarcei si regele Albert al II-lea al Belgiei.
Potrivit oficialilor polonezi, timp de doua zile au loc in Oswiecim si Cracovia intilniri bilaterale la nivel inalt. De asemenea, vor fi organizate forumuri si mese rotunde, iar presedintele polonez ii va decora pe fostii soldati din Armata Rosie. Pe locul lagarelor se va inaugura oficial un Centru international pentru studierea Holocaustului. (N.C.)

Sharon acuza!

In discursul dedicat comemorarii a 60 de ani de la eliberarea lagarului de la Auschwitz, premierul israelian Ariel Sharon a acuzat faptul ca “lumea nu a ridicat nici macar un deget” pentru a pune capat Holocaustului.

In discursul tinut in fata parlamentului, Sharon a subliniat ca, atunci cind nazistii in inceput sa deporteze in masa evreii din Ungaria la Auschwitz, in 1944, fortele aliate nu au bombardat liniile ferate care duceau catre lagarele mortii. “Concluzia trista si cutremuratoare este ca nimanui nu i-a pasat ca evreii sint ucisi.

In timpul celui mai groaznic test, prietenii si binefacatorii n-au ridicat un deget. Aceasta este lectia evreilor de pe urma Holocaustului. Statul Israel si-a invatat lectia, iar, de cind a fost fondat, s-a aparat singur. Stim ca nu ne putem baza decit pe noi insine”, a declarat Sharon. (L.C.)

Soldatii sovietici, marcati de ororile de la Auschwitz

Chiar daca au trecut de atunci 60 de ani, soldatii rusi care au eliberat lagarul de la Auschwitz si care sint inca in viata pastreaza nestearsa amintirea ororii ce i-a intimpinat in spatele sirmei ghimpate. Multi dintre ei spun ca au primit misiunea sa-i elibereze pe detinutii din Polonia, fara a fi averizati insa ca este vorba de un lagar de concentrare.

Ghenri Koptev a fost printre primii soldati sovietici care au intrat la 27 ianuarie 1945 in lagarul mortii. “Aproape de intrare, pe un loc ce parea foarte intins, am vazut mii de persoane. Strigau si cintau in diferite limbi... O zdreanta rosie le flutura deasupra capului”, isi aminteste el. “Nu puteai distinge barbatii de femei, batrinii de tineri.

Erau fiinte umane cu ochii adinciti in orbite si pielea transparenta. Rideau si plingeau in acelasi timp”, povesteste Koptev. El isi aminteste cum a vazut undeva, in spatele multimii, o alee marginita de o parte si de alta de mormane inalte de doi metri de cadavre umane. Era drumul spre crematoriu. “Am mai vazut o camera plina cu parul taiat de la oameni si o alta doar cu ochelari.

Apoi am intrat intr-o incapere unde erau dusuri, dar am aflat abia mai tirziu, dupa procesul de la Nürenberg, la ce foloseau”, marturiseste octogenarul. Erau camerele de gazare.
Ivan Martinuskin are acum 81 de ani si nu isi mai aminteste daca a vazut el insusi inscriptia “Arbeit macht frei” (munca te face liber) deasupra intrarii in lagar, sau daca memoria ii joaca feste dupa ce a vazut ulterior numeroase documentare.

Insa isi aduce aminte de momentul de confuzie pe care l-au trait oamenii din compania pe care o conducea, cind au vazut “niste fiinte bizar imbracate”, adunate in grupulete in spatele gratiilor si care-i priveau pe soldati cu oarecare neincredere.

“Nu am inteles niciodata cum a putut o minte omeneasca sa inventeze acest cosmar”, marturiseste Koptev, care impreuna cu Martinuskin participa astazi la ceremoniile din Polonia. (N.C.)

Cosmarurile victimelor n-au disparut

Dupa 60 de ani, supravietuitorii inca se mai trezesc noaptea tipind
In ciuda ranilor sufletesti niciodata inchise cu-adevarat, supravietuitorii ororilor din lagarul de la Auschwitz fac eforturi an de an ca lumea sa nu uite de unul dintre cele mai intunecate episoade ale istoriei.

Si astazi, cind intreaga lume comemoreaza 60 de ani de la desfiintarea lagarului de la Auschwitz, multi dintre supravietuitori se trezesc noaptea tipind din cauza cosmarurilor, unii incapabili sa povesteasca grozaviile care le-au marcat pentru totdeauna viata.

Altii sint hotariti sa povesteasca lumii prin ce-au trecut, de teama ca amintirea incepe sa paleasca, dat fiind numarul tot mai mic al celor in viata, si ingrijorati ca istoria se poate repeta.
Bracha Ghilai, supravietuitoare a lagarelor de la Auschwitz si Bergen-Belsen, nu a putut povesti socul prin care a trecut pina acum citiva ani, cind a vizitat muzeul Holocaustului Yad Vashem, din Ierusalim. Atunci a fost profund miscata de fotografia unei fetite slabe si desculte, tinind in mina o pereche de ghete, alaturi de profilul scheletic al unei femei complet dezbracate.

“Atunci am inceput sa vorbesc. Acesta a fost declicul”, povesteste ea. Bracha Ghilai s-a vazut in acea fetita, amintindu-si de ziua in care a fost nevoita sa ia ghetele surorii sale moarte, Shari, pentru a indura frigul.

“Iarta-ma, draga mea sora, iarta-ma Shari, dar imi doream atit de mult sa traiesc, iar acele ghete simbolizau viata”, a scris Bracha mai apoi, intr-o scurta nuvela intitulata “Ghetele”.

“Unchiul Mengele”

Martha Weiss avea 10 ani cind a fost adusa la Auschwitz, in 1944, si, ca toti copiii prea mici pentru a fi pusi la munca, a fost trecuta in rindurile celor sortiti gazarii. Ca prin minune, grupul din care facea parte Martha a fost crutat. Ea si sora ei, Eva, si-au petrecut ultima luna din lagar in rezerva de experimente a celebrului doctor Mengele.

“Le zicea copiilor sa stea in poala lui si sa-i zica “unchiule”, sau “unchiul Mengele”, iar uneori le dadea dulciuri. Cu acelasi ton cu care spunea “sint unchiul Mengele”, el le cerea apoi asistentilor sa le administreze copiilor injectia letala”. “Cind s-a apropiat de sora mea, m-am aruncat asupra lui.

Eram constienta ca e periculos, insa s-a intimplat sa fie intr-o stare de spirit buna si nu-i pasa daca o omora pe Eva Weiss sau pe altcineva, astfel ca sora mea a supravietuit.

Lichidari si experimente

O alta poveste cutremuratoare este a lui Ruth Brand. Adusa la Auschwitz din Ungaria, pe 18 mai 1944, adolescenta de atunci a fost separata imediat de familie, iar un gardian german i-a promis ca-si va vedea rudele in curind. O detinuta a pus-o in fata unei realitati crude. “Nu vezi crematoriile? Nu intelegi ca ai tai sint arsi acolo?”.

Intr-adevar, parintii, fratele, sora si bunica lui Ruth fusesera gazati in aceeasi seara. Ruth isi aminteste si de un medic evreu, Gisela Pearl, care provoca avorturi detinutelor insarcinate pentru a le cruta de exterminare sau de experimente. Unul dintre cele mai crude experimente era imobilizarea mamelor de pat pentru a nu putea avea grija de bebelusii lor.

“Voiau sa vada cit de mult ii ia femeii sa innebuneasca... si sa vada cit supravietuieste copilul fara hrana”, isi aminteste Ruth.

Singe pe zapada

Jack Hendel, un evreu din Grecia trimis la Auschwitz pe cind avea 15 ani, isi aminteste ca nazistii au inceput evacuarea lagarului cu 10 zile inainte de venirea sovieticilor, fortind circa 60.000 de detinuti sa ia calea “marsurilor mortii” in padurile Poloniei, mii dintre ei fiind ucisi sau murind din cauza frigului, foametei sau epuizarii. “Nu mai puteau inainta... apoi auzeai focurile de arma.

Era groaznic sa vezi pe zapada imaculata singele bietilor oameni. Continuam sa merg ca un robot, fara sa ma gindesc la nimic”, isi aminteste

Viata ca o razbunare

A trai cu astfel de amintiri terifiante si cu cosmarurile epuizante este o lupta zilnica pentru aproape un milion de supravietuitori ai lagarelor naziste care mai sint astazi in viata. Multi dintre ei au incercat insa din rasputeri sa depaseasca traumele si sa-si construiasca o noua viata.

Bracha Ghilai s-a inrolat in armata israeliana, iar Martha Weiss si-a intemeiat o familie in Australia, stabilindu-se ulterior in Israel, unde una dintre nepoatele sale a fost ranita intr-un atentat sinucigas. Ruth Brand spune ca cei patru fii, 11 nepoti si patru stranepoti ai sai sint “o razbunare impotriva celor care mi-au distrus intreaga familie si o treime din poporul meu”.
http://www.hotnews.ro/articol_13771-Auschwitz-o-rana-deschisa-de-sase-decenii.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.07.11 18:00, editata de 1 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++De ce n-au fost bombardate cuptoarele de la Auschwitz?

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 20:01

De ce n-au fost bombardate cuptoarele de la Auschwitz?
Ar fi putut fi impiedicata "solutia finala?"


In contenciosul Holocaustului, Auschwitzul arde in continuare. Supravietuitorii acuza. Ei nu vor intelege niciodata cum a fost posibil ca sute de mii de evrei sa fie prefacuti in cenusa, fara ca aviatia Aliatilor sa intervina. Bombardierele britanice, americane si rusesti au survolat de multe ori Auschwitz-ul, dar nici o explozie n-a scos din functie sinistra masinarie de transformare a oamenilor in scrum. Holocaustul, "Soa" in ebraica, a fost cea mai tragica perioada din istoria poporului evreu. Intre 1933 si 1945, Germania nazista si aliatii ei au asasinat milioane de evrei.
Scuza ca, pana in 1944, Aliatii nu au stiut despre existenta lagarelor de exterminare nu mai sta astazi in picioare. Informatii cu privire la acest subiect circulau inca din primavara lui 1942. Washingtonul, Londra, Geneva sau Vaticanul au fost alertate de surse dintre cele mai diverse. Si totusi, masacrul a continuat nestingherit. Ar fi putut fi el impiedicat? Sau macar "limitat"? Subiectul starneste si astazi dispute aprinse in randul istoricilor.
S-a mai spus, nu ar fi existat Holocaustul daca marile puteri ale democratiei occidentale ar fi oprit Germania nazista atunci cand aceasta era inca lipsita de forta. Dar cine se gandea in acele vremuri ca ar putea exista un Holocaust? - se intreaba istoricul israelian Yehuda Bauer. Termenul nici macar nu figura in dictionarele lumii. In anii '30, "solutia finala" nu aparuse inca in terminologia nazista. Numerosi istorici sustin ca nici macar in 1941 sinistrul concept nu fusese inca formulat. In ce moment al razboiului au inceput sa ajunga in cancelariile Aliatilor primele informatii despre masacrarea in masa a evreilor? Istoricul Richard Breitman sustine ca descifratorii britanici ai codurilor de razboi germane au aflat din mesajele radio ale Gestapo-ului despre asasinarea in masa a evreilor in teritoriile rusesti ocupate intre iulie si septembrie 1941. Mesajele decodificate au ajuns pe masa de lucru a premierului englez Winston Churchill. Le-a cunoscut, desigur, si presedintele american Franklin Delano Roosevelt. Au luat in serios Churchill si Roosevelt aceste informatii? Unii istorici se indoiesc. Enormitatea criminala a ceea ce se petrecea era incredibila. In plus, Aliatii aveau probleme mai stringente. In vara lui 1941, scrie istoricul Yehuda Bauer, armatele sovietice se retrageau in debandada, fortele britanice fusesera nimicite in Grecia si Creta, iar batalia Atlanticului mergea rau. Chiar daca ar fi vrut sa-i salveze pe evreii amenintati cu aneantizarea, Aliatii nu ar fi avut cum s-o faca. A existat o propunere ca flota engleza sa-i duca pe evreii din Romania si Balcani in Palestina. Londra a respins planul. Autoritatile de la Bucuresti agreau o asemenea solutie de "a scapa" de evrei. Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului (presedinte Elie Wiesel) precizeaza ca Ion Antonescu, conducatorul tarii, "nu a cedat nazistilor, desi acestia au facut mari presiuni asupra lui, mai intai prin ambasadorul german si apoi cu ocazia intalnirilor sale cu Hitler si Ribbentrop, pentru a indeplini angajamentul sau de a deporta evreii romani. Astfel, Antonescu si regimul sau i-au crutat pe evreii din Vechiul Regat si sudul Transilvaniei de nazisti si de la Solutia Finala". Asa se explica de ce evreii romani nu au ajuns in cuptoarele de la Auschwitz. Moartea i-a secerat insa pe cei din Transnistria.
Informatii ingrozitoare, dar ineficiente
Primele relatari cu privire la masacrarea evreilor din teritoriile controlate de nazisti dateaza din noiembrie 1941. Informatia a fost lansata de Richard Lichtheim, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Geneva, care ii avertiza pe liderii comunitatilor din Palestina.
La 27 martie 1942 primele convoaie cu evrei deportati din Franta ajungeau la Auschwitz. Acest lagar de concentrare avea sa fie destinatia finala pentru circa un milion de evrei, adusi din toate regiunile aflate sub cizma hitlerista.
Desi bine pazit, "secretul" incepuse sa transpire. Era stiut, de pilda, la Geneva. Un grup de medici elvetieni, intorsi dintr-o misiune umanitara de pe frontul din Rasarit, incercasera sa povesteasca ororile despre care aflasera. Erau ingroziti de ceea ce vazusera. Dar autoritatile elvetiene i-au silit sa taca. Londra primea aproape in continuu semnale disperate din Polonia, de la Bund, partid socialist evreiesc, antisionist, anticomunist si antireligios, care activa in ilegalitate. Primul raport al Bund a ajuns in Marea Britanie in iunie 1942. BBC l-a transmis prin radio. Documentul descria o imagine apocaliptica: 700.000 de evrei polonezi fusesera asasinati, majoritatea gazati. Se sugera, insa, ca exterminarea ii vizeaza doar pe evreii polonezi.
La 8 august 1942 doctorul Gerhard Riegner, reprezentantul de la Geneva al Congresului Mondial Evreiesc, a trimis la Londra si New York faimoasa sa telegrama. Riegner facea cunoscut faptul ca intre 3,5 si 4 milioane de evrei erau amenintati sa fie asasinati, cea mai mare parte din ei gazati cu acid prusic (gazul Zyklon folosit la Auschwitz era un derivat al acidului prusic). Cel care a dezvaluit aceasta cumplita informatie era Eduard Schulte, un om de afaceri german, antinazist, care asistase in Silezia la o reuniune a capeteniilor naziste unde se discutase despre gazarea evreilor. Riegner a verificat daca Stephen S. Wise, conducatorul evreimii americane sioniste, fusese informat de continutul telegramei sale. Spre stupefactia sa, Riegner a aflat ca oficialitatile de la Washington au cenzurat telegrama. Dupa ce Wise a aflat de telegrama, a fost sfatuit sa n-o popularizeze. Profesorul Yehuda Bauer considera ca telegrama lui Riegner a fost un moment de cotitura in istoria Holocaustului: lumea afla pentru prima oara o informatie clara si precisa despre "Solutia Finala". Ce importanta mai are astazi faptul ca istoriografia evreiasca americana il acuza pe Stephen S. Wise ca s-a supus instructiilor Washingtonului, in loc sa alerteze opinia publica? Daca ar mai fi in viata, Wise ar invoca, fara indoiala, faptul ca Statele Unite erau in razboi. Nu exista, deci, alternativa de a polemiza cu autoritatile militare. In plus, telegrama continea doua fraze-cheie dictate de Paul Guggenheim, seful lui Riegner: "Transmitem informatia cu toate rezervele, pentru ca exactitatea e imposibil de a fi confirmata. Informatorul afirma ca poseda legaturi stranse cu cele mai inalte autoritati germane, rapoartele sale sunt "subtirele"".
Daca anglo-americanii ar fi initiat o actiune militara speciala pentru salvarea unei comunitati evreiesti, n-ar fi lipsit acuzatiile ca razboiul se poarta in numele unei minoritati. Erau zilele cand americanii duceau lupte grele la Midway, in Pacific. Fata de numeroasele jertfe ale aliatilor, promovarea unei actiuni pro-evreiesti ar fi avut o coloratura tendentioasa, usor de speculat. Totusi, autoritatile americane au simtit nevoia sa actioneze. Printr-o diversiune. La 29 aprilie 1943 a fost organizata o conferinta anglo-americana, pe tema..."refugiatilor". O farsa tragi-comica, cum o caracterizeaza istoricul Bauer. Coincidenta sare in ochi: era ziua izbucnirii rascoalei din ghetoul Varsoviei. Participantii la consfatuire au aprobat o serie de masuri in favoarea refugiatilor, dar au cazut de acord, in mare secret, sa nu intreprinda nimic. Richard Law, conducatorul delegatiei britanice, ii scria superiorului sau, Anthony Eden, ministru Afacerilor Externe: "Sunt dezolat ca trebuie sa va deranjez cu evreii. Stiu cat de mult poate sa va plictiseasca acest lucru."
Ce puteau si ce nu puteau face anglo-americanii
In perioada anilor 1942-1943, anglo-americanii nu aveau cum sa salveze milioanele de evrei aflati in pericol de moarte. Bombardierele nu dispuneau de aeroporturi, cel din Foggia, Italia, devenind operational abia in noiembrie 1943. In toti acesti ani de razboi, Aliatii ar fi putut cel putin sa dea curs cererilor organizatiilor evreiesti, care solicitau ca tarile neutre sa aiba grija de refugiatii evrei care reuseau sa fuga din clestele nazist, sa permita acestor refugiati stabilirea in Palestina (renuntand la restrictivele legi britanice privitoare la emigrare), sa transfere fonduri organizatiilor evreiesti clandestine din Europa etc. Am observat deja ca secretul Auschwitz-ului fusese deconspirat. Anglo-americanii n-au facut insa din lagarele de concentrare un subiect de propaganda. Dimpotriva. Inca din toamna lui 1942, jurnalistul polonez Tadeuz Chciuk-Celt a informat despre executiile in masa si camerele de gazare de la Auschwitz. La 27 noiembrie 1943, la Londra, Guvernul polonez in exil a anuntat ca zeci de mii de evrei si prizonieri rusi au fost dusi la Auschwitz "pentru a fi exterminati in camerele de gazare". La 23 martie 1943, aceeasi sursa anunta construirea unui nou crematoriu, cu o capacitate de 3000 de victime pe zi. Doua luni mai tarziu, in mai 1943, polonezii londonezi comunica datele furnizate de serviciile de informatii ale Poloniei libere: 645.000 de evrei asasinati la Auschwitz.
Scuza ca, pana in anul 1944, nu se stia nimic despre camerele de gaz de la Auschwitz nu se justifica. Responsabilii englezi si americani erau informati. Se pune intrebarea daca in ochii lor aceste informatii ingrozitoare erau si credibile. Victor Cavendish-Bentinck, presedintele Comisiei mixte de informatii a Guvernului britanic, a reactionat neincrezator: "Polonezii si evreii, mai ales ultimii, ne bruiaza creierul cu aceasta istorie a camerelor de gazare". Clar, englezii nu credeau in aceasta poveste. Istoricul nu-i condamna, amintind relatarile cutremuratoare, dar false, privind bombardarea soldatilor englezi de catre germani in timpul primului razboi mondial.
"Protocoalele Auschwitz" ascunse la Ambasada Romaniei
La 7 aprilie 1944 doi deportati evrei slovaci, Rudolf Vrba (Walter Rosenberg) si Alfred Wetzler, reusesc sa evadeze din lagarul de la Auschwitz. Intorsi pe plaiurile natale, ei i-au povestit lui Oskar Krasnianski, unul din sefii rezistentei slovace, tot ce au vazut la Auschwitz: lagarul de exterminare, camerele de gazare, logistica lagarului, chiar si planul lagarului, desenat din memorie. Totul scris in limba slovaca. Era prima varianta a "Protocolului Auschwitz". La 27 mai 1944, alti doi prizonieri evrei reusesc sa evadeze: Arnost Rosin si Czeslaw Mordowicz. Si ei ajung in Slovacia, unde relateaza alte aspecte din Auschwitz, printre care si deportarea si gazarea primelor loturi de evrei maghiari din Transilvania de Nord si Ungaria. Raportul lor e incorporat in versiunea Vrba-Wetler a Protocoalelor. La 20 iunie 1944, Vrba si Mordowicz, acompaniati de Krasniansky, s-au intalnit cu Monseniorul Mario Martilotti, nuntiul papal al Elvetiei. "Protocoalele Auschwitz" ajung la Vatican. Probabil ca au fost citite de Papa. Cinci zile mai tarziu, la 25 iunie 1944, Suveranul Pontif s-a adresat amiralului Horthy, conducatorul Ungariei, implorandu-l sa-i scuteasca pe evrei de suferinte suplimentare. Cand scria cartea "Regandind Holocaustul", istoricul Bauer marturisea ca nu i s-a permis sa consulte arhivele de la Vatican, asa ca nu poseda informatii in plus asupra acestei interventii papale.
"Protocoalele Auschwitz" au ajuns si la Budapesta, Bucuresti si Bratislava. 300.000 de evrei unguri fusesera deja deportati la Auschwitz, dar inca multi ar mai fi putut fi salvati. Conducatorii evreimii maghiare nu si-au informat, insa, coreligionarii despre sinistra realitate a lagarelor de exterminare. "Protocoalele Auschwitz" au inceput insa sa circule. Fulop von Freudiger, unul din sefii evreimii maghiare, in pericol de a fi arestat la Budapesta, se refugiaza la Bucuresti. Aici, el redacteaza un memoriu pe care il transmite in Occident. E greu de crezut ca Eugen Cristescu, atotputernicul si atotstiutorul sef al serviciilor secrete ale lui Ion Antonescu, nu stia ce invarte evreul Fulop von Freudiger in Romania.
Romania avea culoare de manevrare nu numai cu Ungaria fascista vecina, dar si cu cancelariile aliatilor englezi, americani si rusi. Mose Krausz, secretarul Biroului pentru Palestina al Agentiei Evreiesti din Ungaria, care se ascundea in incinta Ambasadei Elvetiei la Budapesta, a marturisit dupa sfarsitul razboiului ca a predat, la 18 iunie 1944, un exemplar din "Protocoalele Auschwitz" lui Florian Manoliu, diplomat la Ambasada Romaniei din Ungaria. A doua zi, Manoliu le-a transferat la Geneva. (Ministrul Mihai Razvan Ungureanu ar putea sa scormoneasca in arhive; un asemenea roman ar merita sa fie la Ierusalim un "Drept al Popoarelor").
Acuzatii viabile si altele mincinoase
Autorii "Protocoalelor Auschwitz" i-au acuzat de tradare pe conducatorii evrei si pe liderii din tabara anglo-americana deopotriva, pentru ca n-au facut cunoscut adevarul evreimii in primejdie si nu au salvat-o de la catastrofa. Acuzatii exagerate. Evreii din lagare, infometati, inspaimantati, bolnavi, nu ar fi avut cum sa infrunte masinaria de razboi hitlerista. La inceputul anului 1944, comandamentele militare ale Aliatilor, in cunostinta de cauza, ar fi putut, insa, ordona atacuri de uzura asupra lagarelor, si in special asupra Auschwitz-ului. Cuptoarele si camerele de gazare puteau fi bombardate. Avioanele Aliatilor au fotografiat instalatiile. Chiar daca ar fi existat victime printre prizonierii evrei si rusi, raidul simboliza o speranta. De ce asemenea raiduri nu au avut loc? Se poate specula pe aceasta tema mult si bine. Misterul va dainui, in pofida explicatiilor, care nu lipsesc, ale istoricilor, militarilor si politicienilor.
La 27 ianuarie 1998, profesorul israelian Yehuda Bauer a tinut un discurs in fata deputatilor germani din Bundestag. El le-a vorbit de Auschwitz. "Armata sovietica a eliberat la 27 ianuarie 1945 lagarul de exterminare de la Auschwitz", a spus profesorul. Au fost eliberati doar vreo 8000 de detinuti, majoritatea bolnavi, uitati miraculos de trupele SS in lagar. Alti 58.000 de detinuti fusesera scosi din incinta, inainte de sosirea rusilor, si pusi sa umble intr-un mars al mortii. La sfarsitul razboiului, sute de mii de fosti detinuti, din toate lagarele de exterminare, umblau pe drumurile europene. Evenimentul acesta migratoriu marca brutalul epilog al regimului cel mai crud cunoscut de istorie, regimul nazist. Auschwitz-ul va aminti insa intotdeauna oroarea nazista. Razboiul declansat de Germania national-socialista a provocat moartea a 49 de milioane de oameni, majoritatea civili. Dintre acestia, 6 milioane au fost ucisi pentru vina de a se fi nascut evrei. Ar fi putut fi ei salvati? Intrebarea ramane pe agenda de lucru a istoricilor.
http://ziua.ro/display.php?id=174136&data=2005-04-16&ziua=11a7add15d4714437fb48149b7d5573e

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++DE LA BUCURESTI LA AUSCHWITZ SI RETUR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 19:46

DE LA BUCURESTI LA AUSCHWITZ SI RETUR

http://www.roma

După 60 de ani

La 27 ianuarie 1945 soldatii sovietici intrau în lagărul nazist de exterminare Auschwitz-Birkenau. Socul a fost teribil. Imaginile erau de cosmar: stive de cadavre, camere de gazare, crematorii. Doar în acest lagăr au fost exterminati 1,1 milioane de oameni (mai ales evrei, dar si romi, detinuti politici, homosexuali etc.). Ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua Internatională a Holocaustului. Unele tări (Italia, de pildă) au preluat această dată ca zi natională de comemorare a genocidului. Din motive pe care le-am prezentat cu alt prilej, Guvernul României a ales o altă dată, 9 octombrie, ca zi de comemorare a Holocaustului în România (vezi 22, nr. 761, 5 X 2004).

Ziua de 27 ianuarie este o zi cu o semnificatie deosebită inclusiv pentru România. În perioada 16 mai - 3 iunie 1944, din Transilvania de nord, aflată atunci sub ocupatie maghiară, au fost deportati la Auschwitz circa 150.000 de evrei. Dintre acestia, 130.000 au fost exterminati acolo. Semnificatia zilei de 27 ianuarie sporeste anul acesta, avînd în vedere faptul că se împlinesc sase decenii de la eliberarea lagărului. Cu acest prilej, presedintele României a fost invitat în Polonia să participe la comemorare, împreună cu alti lideri europeni (din Rusia, Franta, Germania, Austria s.a.). Este practic prima vizită oficială a lui Traian Băsescu în calitate de sef al statului.

Semnale pozitive

De curând, pe 18 ianuarie, luând cuvântul în fata ambasadorilor acreditati la Bucuresti, presedintele Băsescu s-a referit la această vizită în următorii termeni: "Săptămâna viitoare voi participa la ceremoniile comemorative de la Auschwitz, la marcarea celor 60 de ani care au trecut de la eliberarea lagărelor naziste. În acest context, vreau să spun răspicat că voi fi intransigent cu orice fel de manifestare extremistă, xenofobă sau antisemită si că nu voi tolera ca România să mai fie asociată cu gesturi de această natură. Voi sustine activitatea Comisiei Internationale de Studiere a Holocaustului si o prezentă serioasă a tării noastre în Grupul International de Reflectie pentru Holocaust. Actele de reparatie morală la adresa comunitătii evreiesti si initiativele în domeniul educatiei vor confirma sinceritatea abordării românesti în rezolvarea problemelor trecutului. Ne-am propus, de asemenea, să sustinem mai atent proiecte care să ofere sanse reale de muncă, de educatie, cetătenilor din comunitătile roma si vrem ca reusitele noastre să devină exemplu de conduită în Europa".

Sper să fie un semnal pozitiv pentru autoritătile românesti, care au obligatia de a veghea la respectarea legii. Pentru că, si în această privintă, România este sub zodia formelor fără fond. Sloganul României în tranzitie pare să fi devenit "Avem legi, dar nu le aplicăm". În contextul în discutie, mă refer la modul în care nu se aplică prevederile Ordonantei de urgentă 31/2002, privind "interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrsirea unor infractiuni contra păcii si omenirii". Potrivit ordonantei, astfel de manifestări se sanctionează penal. La art. 6, de pildă, se prevede pedeapsa cu închisoare pentru "contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia". Nu sînt un apărător fără rezerve al acestei reglementări. Cred că rolul educativ al profesorului este mult mai important decît cel punitiv al procurorului. Dar mai cred că, într-un stat de drept, legea trebuie aplicată.

Realităti negative

Nu iau acum în discutie înscrisurile anonime, cu autori greu de identificat: sloganuri graffiti de tip MOARTE TIGANILOR (text scris cu litere de-o schioapă, însotit de o zvastică, pe sediul central al PUNR, în buricul Bucurestiului, în Piata Universitătii) sau ANTONESCU - EROU NATIONAL (grafitti pe peretele exterior al bisericii din Piata Muncii din Bucuresti) sau ACHTUNG JUDEN! (scris pe zidul unei case din vechiul cartier evreiesc al Bucurestiului). Totusi, faptul că nu se iau măsuri imediate de stergere a unor astfel de inscriptii este si el simptomatic în ceea ce priveste nerespectarea legii. Vreau să mă refer anume la unele manifestări cu autori cunoscuti, fată de care autoritătile ar trebui să se autosesizeze:

Literatură rasistă si legionară

Este vorba despre cărti, brosuri si publicatii legionaroide (Puncte cardinale, Permanente, Măiastra, Noua dreaptă etc.), dar si de unele explicit legionare, care se lăfăie prin librării sau pe tarabe stradale. De exemplu, publicatia intitulată chiar Obiectiv legionar, "Revista Miscării Legionare", cum se auto-defineste. Ea este editată de Garda de fier - Legiunea Arhanghelul Mihail si are ca director chiar pe neo-căpitanul miscării, Serban Suru. Revista publică literatură legionară (de pildă, s-a reeditat Cărticica sefului de cuib, publicată de C.Z. Codreanu în 1933), fotografii cu legionari efectuînd salutul nazist, articole de negare a Holocaustului etc. etc. În numărul dublu de la sfîrsitul anului 2004, se publică cu comentarii un rezumat al raportului Comisiei Internationale de Studiere a Holocaustului, fiind numit "un raport criminal". "În fiecare sâmbătă, la sediul Miscării Legionare", se specifică pe coperta a doua, "se poartă discutii pe diverse teme. Intrarea liberă". În revistă se specifică adresa organizatiei, faptul că publicatia se distribuie prin RODIPET si că abonamentele se fac (nota bene!) prin oficiile Postei Române. Am verificat la postă si nu mi-a venit să cred. În "Catalogul pulicatiilor interne - 2005", la cap. 6 (Publicatii de comentarii, analiză si dezbatere a fenomenelor sociale si politice), la nr. 4846 se află revista Obiectiv legionar (cu un pret evident subventionat: 13.000 lei/număr). O publicatie, chipurile, onorabilă, printre alte publictii onorabile (în strictă vecinătate este înregistrată… revista 22).

Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Săptămîna rosie (28 iunie - 3 iulie 1940) sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumeste să fie, ca altii, negationist. El admite Holocaustul din România, dar îl motivează, îl justifică. O teorie atît de aberantă încît nici măcar nu este pedepsită de lege.

Emisiuni negationiste la TV

Astfel de talk-show-uri au loc de regulă la National TV sau la OTV ("acest Hyde-Park din pădurea mediatică românească", cum inspirat l-a numit Florin Gabrea), avînd adesea ca protagonist pe neobositul negationist de serviciu, Ion Coja. În această privintă, nu s-au sesizat nici măcar membrii Consiliului National al Audio-vizualului, altfel foarte vigilenti (si punitivi) în ceea ce priveste impactul asupra tinerilor a imaginilor cu elemente mult mai putin nocive (tutun, alcool, sex).

Bulevardul Ion Antonescu

Prin orasele patriei - Tîrgu Mures, Oradea, Cluj, Cîmpulung Muscel s.a. - sînt bulevarde si străzi care poartă numele maresalului Ion Antonescu. Magdalena Boiangiu mi-a spus recent că, pentru a ajunge de la hotel la teatrul din Tg. Mures, făcea un ocol pentru a nu merge pe Bulevardul Maresal Ion Antonescu. Pe acest bulevard, în fata garnizoanei se află un soclu care asteaptă bustul maresalului. La rîndul ei, Smaranda Enache mi s-a plâns că a trăit o situatie extrem de penibilă, atunci când a fost nevoită să meargă pe Bulevardul Ion Antonescu pentru a ajunge la monumentul ridicat în memoria victimelor Holocaustului din Tg. Mures. În astfel de cazuri, vina apartine autoritătilor din administratia locală. Este de mirare faptul că, la peste sase luni de la decesul epocii funariote, primarul democrat Emil Boc nu a considerat cu cale să schimbe denumirea străzii Ion Antonescu din Cluj.

Bustul maresalului

În unele locuri din spatiul public continuă să existe monumente reprezentîndu-l pe Ion Antonescu. E vorba, de pildă, de bustul de lîngă biserica "Sf. Constantin si Elena", din Piata Muncii, ctitorită de maresal la începutul anilor '40. Fără să aibă avizul Comisiei Nationale a Monumentelor, bustul a fost ridicat cu fonduri alocate de Iosif Constantin Drăgan. El a fost inaugurată prin 1999, în prezenta lui C.V. Todor (care, ca românul impartial, a ridicat ulterior o statuie lui Itzhac Rabin) si a generalului Mircea Chelaru (pe atunci seful Marelui Stat Major, acum presedintele PUNR). După aparitia Ordonantei 31/2002 s-a apelat la o solutie ridicolă, dar conformă cu legea: bustul maresalului a fost acoperit cu un "sarcofag" de tablă (modelul Cernobîl). Asa arăta încă monumentul la sfîrsitul anului 2004. Ulterior, în preajma Crăciunului, cutia de tablă a fost îndepărtată. Deputatul Aurel Vainer, reprezentantul în Parlament al comunitătii evreiesti, a înaintat un protest oficial Primăriei Sectorului 3, Primăriei Capitalei si Parchetului General. Un protest similar a fost depus si de Centrul de Monitorizare si Combatere a Antisemitismului în România.
În concluzie, vreau să spun că vizitele mediatizate ale înaltilor demnitari la locuri de comemorare a victimelor Holocaustului (cum este Auschwitz-ul) sînt bine venite, avînd o puternică încărcătură simbolică. Dar dacă nu sînt dublate acasă de măsuri practice, de ecologie morală si legală, ele riscă să rămînă simple gesturi de fatadă.

http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer_01_08.html

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

PROZA. Ecouri din Holocaust in literatura universala

Mesaj Scris de Admin la data de 15.02.06 22:00

PROZA. Ecouri din Holocaust in literatura universala

espre lucrurile despre care nu se poate vorbi si este imposibil sa se
taca, trebuie sa se vorbeasca pina la trezirea „acelor spatii in care –
oricit de slab – vocea umana mai are ecou“ (André Schwarz-Bart, p.
407), pina cind cuvintul neputincios va capata forta coplesitoare a
strigatului mut al suferintei si mortii si pina cind nici o ureche nu
se va mai refuza ascultarii. Despre aceasta imposibilitate de a tacea
si neputinta de a vorbi marturisesc textele adunate in acest volum de
Oliver Lustig, texte in parte literare si problematizante – in
incercarea de a investi cuvintul povestirii cu o parte din greutatea si
imediatul trairii care depasesc orice putinta descriptiva sau empatica
(Vasili Grossman, Ladislav Fuks, Aharon Appelfeld, Jan Otèenaöek, André
Schwarz-Bart, William Styron, Elie Wiesel, Primo Levi, Oliver Lustig),
in parte simple si zguduitoare marturii ale supravietuitorilor (Hedin
Fried, Wieslaw Kielar, Miriam Korber, Nyiszli Miklos, Sonia Palty) sau
ultime insemnari ale celor care nu au mai supravietuit (jurnalele
fetitelor de numai 13 ani, una din Amsterdam, cealalta din Oradea, Anne
Frank si Eva Heyman).

Izolarea, umilirea, deposedarea de bunuri, claustrarea, apoi vagoanele
de vite – infernul care conduce spre Infern –, sosirea si trierea: un
gest al miinii ofiterului SS care trimite la moarte sau la suferinte de
neindurat, injosirea, bestialitatea, „dusurile“ sau „dezinfectarea“,
zvircolirile cumplite ale mortii prin asfixierea cu Zyklon ale unor
copii, femei si batrini, goi si fara nume (terifianta marturie a lui
Nyiszli Miklos, medic legist la Auschwitz), azvirlirea in flacarile
crematoriilor, iar pentru cei ramasi in viata: tortura, suferintele
inimaginabile, transformarea intr-un numar, intr-un cobai al doctorului
Mengele sau intr-o componenta inlocuibila si fara importanta a acestui
mecanism al mortii, toate acestea fac ca viata umana si lumea sa-si
piarda orice sens si semnificatie. Zbaterile disperate ale instinctului
de conservare, care face sa nu mai existe decit eul cazut in adincimile
abjectiei si ale durerii, echivaleaza paradoxal cu stergerea definitiva
a notiunii de „eu“, de individualitate umana care se constituie prin
recunoasterea celorlalte si de catre celelalte individualitati umane.
Pierderea numelui, a chipului, a unicitatii si demnitatii, omul devenit
mut si surd – caci nici o ureche nu mai primeste ecoul strigatului lui
– orb –, caci ceea ce i se arata in fata ochilor este intotdeauna
acelasi tablou al mortii si disperarii –, moartea devenita cel mai
obisnuit dintre spectacole, adesea dorita, sperata, fac ca orice mina
intinsa, orice cuvint, orice privire sa-si piarda sensul in aceasta
lume de monade ale suferintei. De aceea, cuvintele „vis“, „cosmar“,
„infern“ apar obsesiv in toate aceste descrieri si marturii, ca o
imposibilitate sau un refuz de a asuma si trai o realitate in care
ordinea acceptata a realului este anulata si singura ordine, singurul
sens sint acum tortura, opresiunea, moartea.

Fiecare dintre marturii, descriind aceeasi realitate insuportabila –
Auschwitz, Treblinka, Buchenwald, Dachau, Birkenau, iernile aspre ale
Transnistriei –, este noua si surprinzatoare, nu numai din cauza
chipurilor infinite ale suferintei si raului, ci si pentru ca ofera
exemple ale supravietuirii valorilor si sensurilor umane in maruntaiele
acestei masinarii al carei scop nu era atit exterminarea, cit anularea
unicitatii si demnitatii umane. Bestialitatea, cruzimea victimelor care
se transforma in cei mai nemilosi tortionari, dar si mici gesturi de
generozitate – care aici capata semnificatii uriase –, sacrificiu,
daruire, renuntare, refuzul de a deveni calau. Nu incape aici nici o
concluzie si nu se poate spune niciodata ultimul cuvint.

Fiecare marturie este o intrebare care nu asteapta raspuns. O intrebare
adresata miilor de intrebari ale celorlalti (nu spusese cindva tadikul
Nahman din Bratlav ca fiecare intrebare poate raspunde la o alta
intrebare care nu a primit sau nu poate primi raspuns, ridicata de
cineva cindva, undeva, si ca oamenii comunica in timp si spatiu prin
intrebarile lor?), adresata tacerii celorlalti, urmelor de sens ale
lumii si, mai ales, adresata lui Dumnezeu, acestui Dumnezeu al tacerii
si al absentei. „Cum se poate crede in Dumnezeu dupa Auschwitz?“ si
„Dupa Auschwitz, cum se poate sa nu se creada in Dumnezeu?“ (Elie
Wiesel, p. 476) sint cele doua intrebari care isi sint una alteia ecou
in imposibilitatea oricarui raspuns. Exista o credinta traita pina la
capat si o acceptare cu dragoste a suferintei proprii – kiddush hashem
(André Schwarz-Bart), tristetea sau mila profunda pentru El, pentru
Dumnezeul acestei lumi devenite infern (Elie Wiesel, p. 477) si exista,
in cele mai multe cazuri, revolta surda a neputintei si a disperarii, a
unei omeniri care nu mai are puterea sa creada in propria ei umanitate.
Exista, mai presus de toate, aceasta imposibilitate de a uita si de a
cobori in tacere, desi fiecare cuvint nu face decit sa evoce neputinta
cuvintului.

http://www.observatorcultural.ro/PROZA.-Ecouri-din-Holocaust-in-literatura-universala*articleID_9042-articles_details.html

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Peste 5000 de evrei din Suceava au fost deportati

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 9:55

Peste 5000 de evrei din Suceava au fost deportati in Transnistria

afirma presedintele Comunitatii evreilor din Suceava, soil Petraru • oficialitatile Sucevei comemoreaza astazi, in premiera, Ziua Holocaustului, alaturi de evrei • tot in premiera, aceasta zi este marcata si in scoli, iar oficialitatile depun coroane de flori la monumentele martirilor • "Unde pot fi gasite cuvinte care sa exprime durerea noastra si a oricarui om cinstit fata de crimele comise atunci?", se intreaba Soil Petraru, supravietuitor al deportarilor din Transnistria • 59 de romani au primit titlul de "Drept al Popoarelor" acordat neevreilor care au salvat evrei in timpul Holocaustului

Evreii din Suceava comemoreaza astazi genocidul comunitatilor europene din timpul celui de-al doilea razboi mondial si cinstesc memoria celor care au opus o rezistenta activa in lupta impotriva ucigasilor a milioane de evrei nevinovati. Pentru prima data, alaturi de ei se afla oficiali ai statului si ai Guvernului, care depun coroane de flori la monumentul martirilor de la Zaharesti, aflat in cimitirul evreiesc din municipiul Suceava, si la Siret. Holocaust inseamna "ardere de tot". Din numeroasele comunitati care au existat in Polonia, Germania, Austria, Olanda, Cehoslovacia, Iugoslavia si Grecia n-au mai ramas decit putini supravietuitori. Comunitatile din Uniunea Sovietica, Romania si Ungaria au fost reduse la jumatate, iar dintre supravietuitori multi s-au orientat spre emigrare. "Solutia finala" aplicata de Hitler evreilor a fost inspaimintatoare, fara precedent in istoria omenirii.
"Unde pot fi gasite cuvinte care sa exprime durerea noastra si a oricarui om cinstit fata de crimele comise atunci? Nu o data ma trezesc din somn in urma unui vis ingrozitor, un cosmar al progromurilor din acea vreme, a deportarilor din Transnistria. Este un doliu fara mingiiere, o amintire care nu se poate sterge, amintirea unor oameni care au fost trimisi la moarte pentru singura vina de a fi fost evrei. Cine poate aprecia valoarea unei lacrimi de mama atunci cind un ofiter nazist i-a smuls copilul din brate si l-a aruncat in flacari, sau lacrimile unui fiu a carui mama i-a murit in brate, asa cum mi s-a intimplat si mie in luna iulie a anului 1942, pe cind ma aflam deportat in Transnistria. Ce vina au avut cei 22 de evrei, femei si barbati, tineri si batrini, care din ordinul maiorului Valeriu Carp, ce a stationat cu o unitate militara, au fost adusi din mai multe comune din judetul Suceava in satul Zaharesti si impuscati, apoi ingropati intr-o groapa comuna? Aceasta s-a intimplat in iulie 1940, iar in primavara anului 1941, la insistentele conducerii comunitatii evreilor, cu aprobarea autoritatilor, cadavrele acestor victime au fost deshumate si inmormintate in cimitirul evreiesc din Suceava. Aici sint mormintele si un monument ridicat in memoria lor.
Ce vina au avut cei peste 5000 de evrei din Suceava, care in toamna anului 1941 au fost deportati in Transnistria, de unde s-au intors mai putin de 2000? Restul au murit de frig, foame si conditiile inumane in care au trait", spune presedintele Comunitatii evreilor din Suceava, Soil Petrariu.
O alta victima a acelor ani cumpliti este Joger Kalman. La 6 ani a fost deportat din Cimpulung Moldovenesc impreuna cu mama si bunica in Transnistria. Cealalta parte a familiei, respectiv sora Lucy, tatal Iacob, bunicii si restul familiei dinspre tata, a fost deportata din Rona de Jos - Sighetul Marmatiei, la Auschwitz. Singurul care s-a mai intors de la Auschwitz a fost un frate al tatei. "Asa au fost timpurile. Cine ne ajuta isi risca propria viata", este singurul comentariu pe care il face Joger Kalman.

"Citiva evrei, doar, urmau sa supravietuiasca pentru a fi martori ai lui Dumnezeu"

Evrei si neevrei au fost inchisi in lagarele de la Helmo, Belzec, Sobibor, Treblinka, Maidanek si Auschwitz, au trait si au murit acolo. Deportarile in lagare au inceput in toamna anului 1941 si au continuat intr-un ritm sustinut pina in 1944. "Solutia finala" a fost pusa in aplicare in aproape toate tarile ocupate de nazisti sau care faceau parte din Axa. Exceptie au facut Finlanda, Bulgaria si Danemarca. In Finlanda (1.000 de suflete), evreii au fost acceptati in continuare in armata; in Danemarca (6.000) regele si populatia s-au opus cu hotarire politicii naziste si au contribuit la transferarea celor mai multi dintre evrei in Suedia; in Italia au fost promulgate legi anti - evreiesti, dar guvernul si armata s-au opus deportarii si exterminarii evreilor. Deportarile au inceput dupa ocuparea tarii de catre germani, in 1943. Bulgaria s-a opus si ea pretentiilor naziste si cei circa 10.000 de evrei din aceasta tara au fost salvati.
Intre 1941 -1942, la ordinul maresalului Antonescu, din Romania au fost expulzati in Transnistria aproximativ 150.000 de evrei, din care s-au mai intors cam un sfert. Comunitatie din Cernauti si Vechiul Regat au supravietuit. Primarul din acea vreme de la Cernauti, Traian Popovici, a oprit deportarile din Cernauti. A primit titlul de "Drept al Popoarelor".
Din Ardealul de Nord, pe care Romania a fost obligata sa-l cedeze Ungariei in urma Dictatului de la Viena, au inceput deportarile spre Auschwitz la 15 mai 1944. Autoritatile ungare au trimis in lagar 380.000 de evrei ardeleni, dintre care 300.000 au fost exterminati. Unii au supravietuit si au dus in continuare o viata adesea mutilata. Fiecare dintre cei aproximativ 4,5 milioane de evrei care au pierit a reactionat altfel in fata acestei incercari. Unii, care erau credinciosi, si-au pierdut credinta. Unii atei au devenit evlaviosi, considerind ca Dumnezeu ii pune la incercare pe cei pe care ii iubeste. Pentru evreii traditionalisti Hitler era instrumentul cu care Dumnezeu remodela lumea, iar cei care sufereau erau slujitorii lui Dumnezeu si chinul lor era menit sa inlesneasca implinirea Legii divine. Citiva evrei doar urmau sa supravietuiasca pentru a fi martori ai lui Dumnezeu. Dumnezeu era prezent in lagare si multi l-au si gasit acolo.
Cei mai multi n-au inteles ce li se intimpla si au incercat zadarnic sa inteleaga. Rezistenta spirituala a imbracat forme diverse, a fost activa sau pasiva, tacuta sau inexprimabila, violenta sau lipsita de violenta. Poporul lui Israel a trecut printr-o perioada de mari suferinte care l-au mutilat, insa traieste mai departe ca martor al lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu.
In Israel Memorialul Yad Vashem a fost ridicat in memoria victimelor Holocaustului. In incinta acestuia exista o Alee a Dreptilor Tuturor Popoarelor - a celor care nu au pregetat sa-si salveze semenii evrei in acei ani cumpliti. La loc de cinste sint si numele a 59 de romani in memoria carora au fost saditi 59 de arbori. "Recunoastem ca viata multor evrei care mai traiesc astazi se datoreaza unor oameni de alte etnii si religii, care le-au salvat-o cu riscul propriei vieti. Virfuri ale vietii politice din multe tari ale lumii se preocupa astazi de cultivarea memoriei si responsabilitatii Holocaustului. Insusi Papa Ioan Paul al II- lea, in pelerinajul sau in Israel, in vizita la Zidul Plingerii a cerut iertare lui Dumnezeu, in numele crestinatatii, pentru suferintele pricinuite evreilor de-a lungul istoriei. Acestea sint fapte datatoare de incredere in ziua de miine. Noi nu condamnam popoare, nu condamnam poporul roman sau pe neevreii din Suceava, cu care am trait si vom trai in armonie, si ii iertam pe cei putini care au comis atrocitati in anii Holocaustului. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa uitam. Asa ceva nu se poate uita, durerile sint prea mari! Tora ne invata ca Dumnezeu nu a creat nici evrei, nici germani, nici unguri, nici rusi si nici romani. A creat OMUL, care trebuie respectat ca atare, din orice loc ar fi. De Ziua Holocaustului oficiem slujba de pomenire la sinagoga, rugindu-ne pentru odihna sufletelor scumpilor nostri martiri, ne rugam pentru pacea si progresul Romaniei, patria in care traim si pentru pace in Orientul Mijlociu si in lume. Fie in veci neuitata memoria martirilor nostri!", a spus presedintele Comunitatii sucevene.
In premiera, despre Holocaust, evrei si Transnistria li se vorbeste astazi elevilor in scoli. Vreme de jumatate de ora, elevilor suceveni li se va spune despre suferintele poporului evreu in contextul celui de-al doilea razboi mondial. O data cu ororile Holocaustului poate li se va vorbi copiilor si adolescentilor suceveni si despre gesturile de solidaritate umana.
De exemplu, in dosarul nr.8/1943, Fond nr.5 Prefectura Suceava exista e o scrisoare din partea Parohiatului roman Sf. Nicolae Suceava, datata 25 februarie 1943, catre autoritatile din Transnistria ; "In comuna Itcani - gara s-a ridicat o biserica noua, cladita pe de-a intregul pe spiritul de jertfa a oamenilor de bine fara deosebire de confesiune si natiune. La finalizarea lucrarilor de la aceasta biserica a contribuit si d-l Adolf Kolber. Ca primar al comunei a lucrat intii acolo ca primaria din Itcani sa contribuie cu sume insemnate pentru biserica, afara de aceasta a contribuit si din mijloacele sale proprii cu sume de bani si a depus munca si interes pentru terminarea bisericii spre a fi data menirii ei".
La aceasta se adauga si o scrisoare a populatiei din Itcani catre guvernator, prin care il roaga sa permita intoarcerea familiei Kolber deportata in ghetoul Murafa jud. Moghileni din Transnistria. "Rugam sa le permiteti intoarcerea acasa sau la Cernauti. (...) In intreprinderile sale Adolf Kolber a avut intotdeauna personal crestin, pe care l-a tratat cu blindete, sprijinind pe cei nevoiasi, dind intotdeauna obolul sau pentru scopuri crestinesti si nationale". Rezolutia guvernatorului ca urmare a acestui demers a fost "Pentru un tratament mai blind".

• Recensamintul pe nationalitati din 8 ianuarie 1942 arata 5 evrei in Suceava

Dupa deportarea evreilor in Transnistria Suceava a ramas fara tipografi, cofetari, modiste, geamgii, croitorese, brutari, instalatori, ceasornicari, dentisti, radiofonisti etc, dupa cum reiese din Necesarul de meseriasi si lucratori calificati de care are nevoie orasul Suceava (^ Burdujeni si Itcani) in urma plecarii evreilor. (id. - 138/141).
"Se remarca intrucitva lipsa unor alimente de prima necesitate, in urma plecarii evreilor din orasul Suceava si judet, neputindu-se deschide la timp pravaliile cu coloniale de catre comerciantii crestini, populatia alimentindu-se numai de la Cooperativa si Federatia Suceava. Totodata se simte lipsa de imbracaminte si incaltaminte, dar mai ales de incaltaminte care lipseste total de pe piata. Locuitorii tarani sint ingrijorati de venirea iernii si ca nu pot sa-si procute incaltamintea necesara pentru ei si copiii lor. (...) Se simte la fel lipsa comerciantilor romani si meseriasilor, atit in orasul Suceava cit si in comunele din judet, judetul Suceava fiind cu un numar mai mare de germani expatriati, care au tinut un procent destul de insemnat in comert si meserie, iar in ultimul timp prin evacuarea evreilor aceasta situatie a devenit si mai sensibila pentru intreaga populatie. (...) Miscarea Legionara a scazut simtitor in urma recentelor victorii de pe Front si mai ales in urma totalei evacuari a evreilor din judet. Miscarea comunista a luat sfirsit odata cu evacuarea evreilor din oras si judetul Suceava". Aceeasi adresa mai mentioneaza ca sint probleme si in cazul functionarilor pentru ca "unii dintre ei sint mediocri si slab calificati" si ca se inregistreaza mari lipsuri in aprovizionare. Sapunul, uleiul, pielea, talpa, fierul, cuiele si sirma lipsesc total. (Adresa nr.1128, 28 octombrie 1941- Starea de spirit a populatiei, id. - 7/1941))
Primaria Suceava informeaza Prefectura prin adresa nr.8987/27 noiembrie 1941 ca "in urma evacuarii evreilor bugetul Primariei a suferit o scadere simtitoare a veniturilor sale", iar la 15 ianuarie 1942, prin adresa nr.288, ca "s-au luat masuri pentru ca sa se ingrijeasca casele evreilor inca nelocuite, sa se goleasca de apa rezervoarele pentru a se cruta instalatiile de apeduct din interior, inlaturindu-se astfel inundarea locuintelor", ca nici o moara din oras nu mai functioneaza si ca toate intreprinderile comunale au fost desfiintate (id).
Recensamintul pe nationalitati din 8 ianuarie 1942 arata 5 evrei in Suceava.
Bunurile celor plecati, in special imobilele, au constituit obiectul a numeroase cereri facute atit de institutii cit si de persoane fizice. Locuintele evreilor deportati din Suceava sint solicitate pentru a fi transformate in scoli, licee, internate, inspectorate etc. Nu mai putin de 23 de institutii au solicitat imobile evreiesti. (id - 48/1942).
Primele informatii privind repatrierile din Transnistria gasim in documente din 1943. Oficiul Judetean al Evreilor de pe linga Prefectura a intocmit un tabel nominal cu evreii pur singe (id - 8/1943). Au fost repatriati 12 evrei in baza ord. 847 93/1943 al Presedintelui Consiliului de Ministri. Printre acestia sint Herta Marie Geller in virsta de 10 ani, Aron Landwehr de 71 de ani, Cohn Mina, de 15 ani si Igo Schachter de 7 ani. Mai sint amintiti 20 de evrei botezati intre anii 1891 - 1940 si 15 evrei proveniti din casatorii mixte.
Nu stim insa ce s-a intimplat cu acestia, se pare ca nu au ramas totusi in Suceava deoarece Situatia pe confesiuni inregistrata la Primaria Suceava in 6 noiembrie 1943 indica doar 7 persoane de religie mozaica. (Fond Primaria Suceava - 10/1943, p.9). Nici recensamintul din 20 ianuarie 1944 nu arata o crestere a populatiei iudaice, dintr-un numar total de 9.295 de locuitori numai 8 fiind evrei. (id.p.15). Abia la 21 octombrie 1946 gasim o comunitate semnificativa numeric. Dintr-o populatie de 12.666 locuitori, 7.181 sint romani, 3.523 evrei, 1.116 polonezi, 439 germani, 73 armeni, 19 cehi, 189 ucraineni/ ruteni, 124 rusi si 2 slovaci. (Fond Primaria Suceava -19/1946, p.7).
In mod firesc, cei reintorsi au dorit sa-si recapete proprietatile si bunurile lasate in buna stare in momentul evacuarii, ceea ce a provocat destule nemultumiri.
Raportul 116 din august 1944 a Avocaturii Statului catre Prefectura mentioneaza ca "... cei intorsi din Transnistria pretind pur si simplu recunoasterea de jure a tuturor drepturilor de proprietate si de posesiune faptica" si ca a constatat "reavointa din partea unor contribuabili reintorsi din Transnistria care nu vor sa plateasca nici un fel de suma". (id. - 45/1944). Treisprezece persoane care nu si-au primit casele inapoi il informeaza asupra acestui fapt pe prefect la 24 august 1944, iar adresa Contenciosului Statului Suceava nr.162/31 august 1944 anunta Prefectura ca "evreii reintorsi din Ucraina vor primi in custodie averea mobila si imobila urmind ca pina la verificarea pretentiilor lor de proprietate sa plateasca chirie". (id - 166/1944).
Unii si-au recapatat casele, altii au ramas chiriasi in propriile locuinte pina la moarte. Incetul cu incetul, comunitatea s-a refacut, dar n-a mai atins niciodata nivelul de dinainte de razboi. Unii au emigrat, altii au ramas pe aceste meleaguri pe care nici macar cumplitele atrocitati dintr-o neagra perioada din istoria Romaniei nu i-au putut face sa le urasca.
Astazi la Suceava mai sint evrei doar putin peste 100, dintre care 20 sint supravietuitori ai deportarilor. Ceilalti au parinti sau frati care au trecut prin acest iad. Ei evita sa incrimineze pe cineva pentru ceea ce s-a intimplat atunci, dar isi amintesc cu o precizie uluitoare, cu date si ore exacte, cosmarul acelor ani.
Cit despre cei care neaga existenta Holocaustului, Soil Petrariu ii invita sa le spuna asta celor deportati. Asa numitii "revizionisti" neaga Holocaustul, considerat "propaganda postbelica utila", sustin ca in lagare "nu au avut loc gazari de oameni, ci doar de paduchi". Pe site-ul de pe internet al revizionistilor scrie ca "politica statala oficiala asupra evreilor in timpul celui de-al III-lea Reich era emigrarea, nu exterminarea", "germanii voiau sa salveze vieti - chiar si pe cele ale inamicilor lor - omorind paduchi si alti paraziti", "nu au existat camere de gazare ci camere de dezinsectie", in lagare oamenii au murit de malnutritie, suprapopulare si lipsa igienei, iar Auschwitz si Birkenau nu sint lagare de concentrare ci "parcuri tematice de minciuni antigermane". La Auschwitz nu au murit 1,5 milioane de evrei, ci "doar 30.000, majoritatea din cauza bolilor si supraglomerarii".
Cel mai cunoscut revizionist este canadianul Ernst Zundel, protagonistul unui rasunator proces intentat de organizatiile evreiesti in 1988, dupa ce si-a facut publice opiniile.
Profesorii romani de istorie le pot vorbi acum copiilor despre Holocaust, despre istoria evreilor europeni, in general. Unii dintre ei au avut posibilitatea in 1999 sa studieze Holocaustul in institutii israeliene. Tendinta generala - impartasita atit de istorici cit si de membri ai comunitatii evreiesti - este acum aceea ca, in anii razboiului, Romania - prin liderii sai de atunci – a participat la Holocaust.(Dana HUMOREANU)

function openWin_email(link, handler, width, height) {
window.open(link, handler, 'scrollbars=no, width='+width+', height='+height+', ScreenX=100, ScreenY=50, left=200,top=100');
}
function openWin_printare(link, handler, width, height) {
window.open(link, handler, 'scrollbars=yes, width='+width+', height='+height+', ScreenX=100, ScreenY=50, left=200,top=5');
}


http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?page=articol&ids=947

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++AUSCHWITZ:DETALIUL TEHNIC AL MORTII

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 9:49

AUSCHWITZ:DETALIUL TEHNIC AL MORTII
La 27 ianuarie 1945, militari ai armatei rosii patrundeau în lagarul de la Auschwitz. Cei 7000 de SS-isti care alcatuisera personajul fugisera spre Vest. Cu trei luni înainte ei începusera sa arda documentele compromitatoare. Aruncasera în aer si crematoriul si camerele de gazare. Totusi, nu au reusit sa distruga toate marturiile. "Vânatorii de arhive" sovietici - ofiteri din NKVD si din cadrul informatiilor militare - le-au descoperit pe cele ramase într-un bunker. Ele privesc construirea si extinderea complexului de la Auschwitz. Dosarele, care însumau 45 000 pagini, au fost transportate la Moscova si adapostite într-o cladire anume construita, amplasata în partea de nord a orasului. "Captura" de la Auschwitz reprezinta doar o parte a tezaurului; în aceeasi cladire au fost depozitate toate documentele luate din Germania, inclusiv arhiva Biroului II francez, ajunsa în posesia lui Hitler dupa capitularea Frantei.

Existenta respectivei institutii, aflata pe strada Vîborgskaia nr. 3, a fost facuta publica pentru prima oara de catre ziarul Izvestia, în 1990. Intre 1991-1993, a existat o perioada de gratie, când s-a putut patrunde cu usurinta, inclusiv în asemenea tainite strict pazite (vezi Magazin istoric, nr. 5/1997). Directorul arhivei, Anatoli Prokopenko, cel care a deschis usile cercetatorilor, facea urmatoarea declaratie, reprodusa în publicatia britanica The Guardian, editia pentru weekend: "Nu exista sali de lectura obisnuite în cladirile arhivelor [speciale]. Asta este regula. Oamenii trebuie sa citeasca în biblioteci. Informatia la care au nevoie sa ajunga se gaseste în carti. Lucrurile pe care nu trebuie sa le cunoasca se pastreaza în arhive".

Inselatoare cuvinte codate

Primul occidental care a patruns în cladirea de pe Vîborgskaia nr. 3 a fost Gerald Fleming, autorul cartii Hitler and the Final Solution (Hitler si solutia finala.). Aprobarea a primt-o din partea lui Eduard Sevardnaze, pe atunci ministru de externe. Au urmat si alti cercetatori. Echipa de la Holocaust Memorial, din Washington, a microfilmat 2,3 milioane de pagini de documente.

Fleming declara: "Foarte repede mi-am dat seama ca arhiva din cladirea centrala de la Auschwitz era de cea mai mare importanta". Dosarele contin rutina birocratica ce însotea lichidarile în masa: planurile pentru extinderea lagarului, corespondenta între cartierul general al SS din Berlin si comandamentul local, ofertele cu schitele camerelor de gazare si ale cuptoarelor facute de companiile germane aflate în competitie pentru câstigarea comenzilor, cererile pentru diferite livrari, de la ciment la sistemele de ventilatie care sa faca mai eficiente camerele de gazare. Apar, de exemplu, detalii despre planurile lui I. G. Farben, cel mai mare conglomerat chimic din lume la acea data, de a transfera personal la Auschwitz.

Intre cei care s-au aplecat asupra documentelor recent date la iveala se numara si doi cercetatori care nu sunt istorici de profesie: Robert Ian Van Pelt (preda istoria arhitecturii la Universitatea Waterloo, din Canada) si Jean-Claude Pressac (farmacist într-un sat de lânga Paris).

Acesta din urma a început prin a se îndoi de existenta camerelor de gazare. Cercetarile sale s-au axat pe aspectele tehnice ale mecanismelor prin care se practicau executiile în masa în lagarele de exterminare naziste. In 1989 a publicat lucrarea Auschwitz: technique and Operation of the Gas Chambers (Auschwitz: tehnica si modul de functionare a camerelor de gazare). El raspundea astfel uneia dintre principalele obiectii invocate de cei care neaga existenta camerelor de gazare pe motiv ca ele erau o imposibilitate tehnica.

Intr-un articol publicat ulterior în revista franceza L'Histoire, Jean-Claude Pressac facea o analiza a argumentelor invocate împotriva utilizarii camerelor de gazare si a crematoriilor. Dupa 1945, principalele marturii au provenit de la supravietuitori si de la cei anchetati în cadrul proceselor intentate criminalilor de razboi. Unii dintre fostii detinuti au fost tentati sa exagereze. Acuzatii au adoptat clasica tactica de aparare: "nu eu, celalalt", "am vazut, dar de departe", "eram pe acolo, dar nu am luat parte". Asa se face ca aspectele tehnice au fost, practic, trecute sub tacere. In rechizitoriul sovietic sustinut în fata Tribunalului de la Nurnberg au fost citate doar doua scrisori din sursa germana privind cuptoarele de incinerare si crematoriile. O asemenea penurie documentara a fost agravata în urma divizarii Europei în doua blocuri opuse. In Europa de Ets - spune Pressac - cercetarea istorica viza doar exploatarea acelor documente care se integrau în cadrul ideologic al luptei antifasciste. Ceea ce ducea la deformarea lor, scoase din context si interpretate în mod fortat.

In Occident, lipsa documentelor - cele mai multe se aflau în Polonia si Uniunea Sovietica - i-a determinat pe istorici sa recurga la o metoda substitutiva. Potrivit acesteia, un act devine incriminator, chiar daca în aparenta nu este, presupunându-se ca ar contine cuvinte "codate". Astfel, s-a generalizat semnificatia criminala a tuturor cuvintelor în a caror componenta intra prefixul "Sonder" (special). Dar daca "Sonderbehandlung" (tratament special) se referea într-adevar la moarte, "Sonderbaracke" desemna un bordel.

Nu este de mirare deci ca istoria lagarelor de concentrare scrisa dupa asemenea metode nu era tocmai riguroasa. In plus, s-a mai strecurat o eroare. Procedura de gazare a fost descrisa ca fiind aceeasi în toate lagarele, fiind plasata în acelasi tip de cladire (sala de baie), cu o pregatire identica (împartirea unor sapunuri si prosoape), un proces de gazare standard (gazul asfixiat fiind împrastiat prin dusuri). Procedura astfel descrisa era cea presupusa a fi functionat la Dachau. In realitate, camera de gazare de acolo nu a fost pusa în functiune.

Era de asteptat ca persoane interesate sa scoata în evidenta, cu timpul, asemenea nepotriviri. Iar apoi sa considere ca totul a fost o legenda. Atunci când i se ia în considerare ca la Auschwitz erau opt locuri în care se practicau gazarile, ca victimele se dezbracau în locuri distincte, ca introducerea gazului asfixiant diferea în functie de instalatie, ca s-au folosit doua metode de incinerare, criticile pot fi devastatoare.
Punct final?

La rândul lor, supravietuitorii Holocaustului, loviti a doua oara printr-o asemenea negare si constând neputinta istoricilor traditionali de a pune capat procesului de revizuire, s-au adresat justitiei. Dar nici asa lucrurile nu au decurs foarte lin. Procesele si apelurile s-au succedat.

Cei ce negau existenta camerelor de gazare nu s-au mai ocupat de lagarele de exterminare din partea occidentala a Germaniei, unde avusesera loc doar gazari "sporadice". In partea estica, asemenea acte fusesera comise la Kulmhof, Belzec, Sobibor, Treblinka, Maidanek si Auschwitz. La Kulmhof s-au folosit camioane pentru gazare. Or a transforma un camion obisnuit într-un instrument al mortii nu este un proces prea complex. Un document german indica limpede operatiile care trebuiau efectuate. Istoricii revizionisti l-au ignorat.

Pentru Belzec, Sobibor si Treblinka nu se poate face un studiu tehnic pentru ca nu s-a mai pastrat nimic. A iesit din discutie si Maidanek, unde numarul celor gazati a fost considerat "prea mic". A ramas Auschwitz. S-a spus despre acesta ca "numele de Auschwitz a capatat o asemenea semnificatie simbolica încât acolo se va confirma sau prabusi mitul".

S-a vorbit foarte putin despre trecutul localitatii ca atare, interesul focalizându-se asupra istoriei sale morbide din vremea celui de al doilea razboi mondial. In secolul XIII, colonisti germani au întemeiat o asezare. Faptul istoric a jucat rolul sau în alegerea locului pentru purificare etnica. Dar a mai fost si un alt element de natura tehnica. Auschwitz devenise de timpuriu un important nor feroviar, functie pe care o mentine si astazi. Lagarul a fost creat în mai 1940 si evacuat la 18 ianuarie 1945.

Prin deschiderea arhivei secrete din Moscova s-au putut completa datele deja stiute din dosarele pastrate în muzeul de la Auschwitz. S-au reconstituit astfel etapele construirii si extinderii lagarului, a camerelor de gazare si a crematoriilor. Astazi se poate realiza - potrivit aprecierii lui Jean-Claude Pressac - o sinteza istorica aproape completa, verificându-se si autenticitatea marturiilor supravietuitorilor. Au putut fi puse în evidenta o serie de neconcordante. Astfel numerosi supravietuitori deportati în 1943-1944 si care se aflau în Birkenau au declarat ca au vazut fum iesind pe cosurile celor patru crematorii, zi si noapte, în lunile mai-iunie 1944. Or cuptoarele a doua dintre ele nu functionau la acea data. In plus, erau ascunse de copaci.

Oricât ar parea de morbide asemenea demonstratii, ele sunt totusi necesare. Un crematoriu, în sine, nu este decât un instrument de prevenire a epidemiilor, prin prefacerea cadavrelor în cenusa. Abia când el se transforma dintr-un mijloc sanitar într-o uzina a mortii avem dovada care poate pune capat polemicii. La 29 ianuarie 1943, cel ce conducea lucrarile de extindere la Auschwitz trimitea superiorilor sai de la Berlin o scrisoare în care vorbea deschis despre morga nr. 1 a crematoriului II ca despre o "pivnita pentru gazare". La 6 martie 1943, un angajat civil cerea firmei Topf und Söhne realizarea rapida a unui proiect ce prevedea utilizarea caldurii degajate de cele trei motoare ale tirajului fortat al cosului pentru încalzirea încaperii morgii nr. 1, care ar fi trebuit, prin definitie, sa fie racita, nu încalzita. La 14 martie, un maistru al firmelor Topf nota despre morga 2 a crematoriului ca era "un loc de dezechipare". La 31 martie, sublocotenentul SS Kirschneck spunea despre morga nr. 1 a crematoriului II ca era prevazuta cu o usa etansa cu un vizor ce avea o sticla groasa de 8 mm si ca cea de la crematoriul III urma sa primeasca o usa similara. In documente apar si alte asemenea mentiuni despre instalarea unor ferestre etanse.

Cei ce negau existenta camerelor de gazare au ignorat arhivele muzeului de la Auschwitz. Noile descoperiri îi pun într-o dificultate si mai mare. Daca opiniile lor persista înca, aceasta se datoreaza si unei masive pierderi a memoriei colective asupra subiectului. Societatea contemporana este framântata de o multitudine de probleme, mult mai presante. In plus, asa cum remarca si Robert Jan Van Pelt, "problema este ca exista prea mult material despre Holocaust si nu sunt destui oameni care sa puna întrebarile potrivite".

Construita mai întâi aproape exclusiv pe memoriile fostilor detinuti, istoria camerelor de gazare a devenit în ultimele doua decenii subiect de vehementa controversa. Cei ce negau existenta lor si a Holocaustului, istoricii revizionisti, s-au folosit de contradictiile inerente existente în asemenea marturii. Unghiul de abordare folosit de pressac sau Van Pelt, cât si punerea în circulatie a noilor documente permit reconstruirea etapelor extinderii lagarelor de exterminare, stabilirea momentului când ele s-au transformat din lagare în uzine ale mortii, detaliile tehnice ale criminalelor operatii. Sa se fi încheiat controversa?


http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1997/current8/mi26.htm

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----UN SURAVIETUITOR DE LA AUSCHWITZ, ACUZAT DE GENOCID

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 5:41

UN SURAVIETUITOR DE LA AUSCHWITZ, ACUZAT DE GENOCID
Polonia cere extradarea din Israel a unui evreu supravietuitor al lagarului de la Auschwitz, sub acuzatia de genocid
Solomon Morel, 83 de ani, evreu originar din Polonia, este acuzat de moartea unor prizonieri germani intr-un lagar comunist pe care l-a condus dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial.
Morel a fost comandantul lagarului de la Swietochlowice, situat langa orasul Katowice, unde au fost inchisi prizonieri germani din februarie pana in noiembrie 1945. Israelul a refuzat cererea anterioara de extradare a lui Morel, pentru acuzatia de tortura, in 1998, motivand ca a fost depasit termenul de prescriptie pentru aceasta infractiune (*Nota AM: ceea ce nu ii impiedica pe evrei sa fugareasca prin toata lumea “gardieni nazisti”, tot octogenari, pentru aceeasi acuzatie. Pentru acestia nu s-a depasit “termenul de prescriptie”).
Procuratura poloneza a schimbat acum incadrarea juridica la “genocid”, pentru care nu exista prescriptie, bazandu-se pe noi marturii ale unor internati germani din lagarul de la Swietochlowice.
Andrzej Arseniuk, purtator de cuvant al acuzatorilor de la “Institute of National Remembrance”, care investigheaza crimele din timpul celui de-al doilea razboi mondial si al epocii comuniste, a declarat: “marturia fostilor prizonieri care traiesc acum in Germania a imbogatit semnificativ dovezile.” El a spus ca proaspetele dovezi arata ca Morel a torturat cel putin 13 prizonieri identificati dupa nume.
Leon Kieres, presedintele Institutului, a aratat la randul sau: “Acum stim ca intentia sa era exterminarea pe criterii nationale si politice.” Noul rechizitoriu il acuza pe Morel de incercarea de a ucide prizonierii germani prin infometare, privarea de asistenta medicala, sau prin sanctionarea insubordonarii prin metode de tortura, precum inchiderea in celule stramte, inflitrate cu apa, calcarea in picioare sau silirea lor sa stea drepti ore intregi, cantand marsuri naziste.
Kieres a mai spus ca Morel este considerat a fi responsabil pentru moartea a cel putin 1.538 de internati in lagar. Investigatiile au inceput in 1992, Morel fiind singurul evreu polonez acuzat de represalii asupra germanilor, dupa infrangerea acestora.
Conform lui Kieres, aceasta cerere de extradare va fi ultima incercare a Poloniei de a-l aduce pe Morel in fata justitiei.
Morel a fost inchis la Auschwitz, unde si-a pierdut parintii si doi frati. El a emigrat in Israel in 1994 ca sa scape de urmarirea jsutitie poloneze
http://ro.altermedia.info/politica/un-suravietuitor-de-la-auschwitz-acuzat-de-genocid_684.html

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:54


Amintiri din Auschwitz
La Casa Corpului Didactic Bacau, au fost prezenti, in cadrul unui interesant simpozion, doi supravietuitori ai unor ingrozitoare lagare de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scriitorul Oliver Lustig, fost prizonier la Auschwitz si Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, au evocat, in fraze sobre si alese, amintiri din tragica lor experienta de viata in fata elevilor si profesorilor bacauani, informeaza RomNET. Aceasta actiune face parte din Programul de formare continua “Rasism, xenofobie, antisemitism - probleme educationale; Holocaustul”, acredidat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale din Bacau. Programul a fost initiat de prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau care a avut si fericita initiativa de a invita pe cei doi supravietuitori. Este o premiera pentru municipiul Bacau un asemenea simpozion. Cei doi invitati au emotionat asistenta cu intamplari neverosimile. De la Cluj, de unde a plecat Oliver Lustig, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. S-au mai intors circa 2.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa. Descrierile facute de Oliver Lustig, sunt stiintifice (cu diapozitive) si rostite, aproape, cu detasare: “Una din secventele cele mai teribile pentru existenta mea, a fost drumul de la Cluj la Auschwitz. Degradarea umana a inceput in vagoanele de vite, unde eram inghesuiti, impreuna cu tot calabalacul. Rusinea si umilinta a inceput de atunci”. Sosirea la destinatie parea sfarsitul unui calvar. De fapt el de abia incepea: “La Auschwitz, 2 medici SS-isti examinau detinutii sositi cu transporturile. Detinutii trebuiau sa treaca prin fata unuia dintre medici, care lua pe loc o hotarare, facand un semn cu mana. Cei apti pentru munca erau trimisi in lagar. Ceilalti erau trimisi imediat la instalatiile de exterminare. Copii in varsta frageda erau exterminati fara exceptie, deoarece nu erau in stare sa munceasca. La Auschwitz cautau sa insele detinutii lasandu-i sa creada ca ii duc la deparazitare. Nu este adevarat ca ofiterii SS veneau cu cainii asa cum se arata in filme. Remuscarea mea este ca, in gara Auschwitz, ca aici m-am despartit de mama si fratii mei fara sa-i imbratisez. Despartirea a durat putin si fara lacrimi. Dupa care au plecat linistiti spre camerele de gazare”. Pentru a destinde atmosfera in timpul trierii detinutelor care soseau cu trenurile pe atunci, adica in iunie si iulie 1944, o orchestra formata din detinute tinere si dragute, fete in bluze albe si fuste bleumarin, canta arii vesele din opereta “Vaduva vesela”, barcalora din “Povestirile lui Hoffman” etc. Noilor sositi li se spunea ca merg intr-un lagar de munca. Deoarece inca nu fusesera in lagar si nu vedeau decat estrada inconjurata de verdeata unde canta orchestra, nu puteau sa-si imagineze, desigur, ceea ce ii astepta. Detinutele triate pentru camerele de gazare, adica batranele, copiii si mamele, erau duse intr-o cladire din caramida rosie, pe care se afla inscriptia “Baie”. Aici li se ordona sa se dezbrace si, inainte de a intra in pretinsa camera de dusuri, li se inmana un prosop. Mai tarziu, in timpul marilor transporturi din Ungaria nu mai ramanea timp pentru masuri de camuflare. Atunci li se ordona cu brutalitate sa se dezbrace. Oliver Lustig spune ce insemnau ultimele clipe pentru detinuti, pentru cei aproape 2000 de detinuti cat incapeau intr-o sala: “Odata ajunsi in camera de exterminare, se introduceau granule de Cyclon B. In combinatie cu aerul dadea un gaz mortal. In functie de conditiile atmosferice, oamenii mureau dupa 3-15 minute. Se stia ca oamenii erau morti atunci cand tipetele lor incetau. De obicei se astepta o jumatate de ora inainte de a deschide usile si de a scoate cadavrele. Dupa ce cadavrele erau scoase, companii speciale de munca le luau inelele si smulgeau dintii de aur din gurile cadavrelor”. Ce a insemnat lagarul Auschwitz pentru Oliver Lustig: “Batai, foamete, torturi si asasinate erau fenomene obisnuite, erau lucruri obisnuite. Pentru mine au fost niste socuri formidabile. De la rotocoalele de fum din crematoriu si pana la locul de dormit. de pilda acesta era un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stareau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului”. O experienta terefianta. Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, a aratat ca, decenii in sir, in timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si formatori de opinie. Liviu Beris a rostit cateva adevaruri dureroase: in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune; cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. Liviu Beris a prezentat un film despre nenorocirile din acea vreme din care reiesea clar pozitia programatic antisemita a conducatorului de atunci al statului. Numai evolutia defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati - a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea in Transnistria. Liviu Beris a povestit intamplari zguduitoare despre crimele la care s-au dedat ofiteri romani. Martor la scene inumane, el a inteles ca lagarele de concentrare sunt un “complex hibrid de ne-oameni, de victime si calai”. Simpozionul de la Casa Corpului Didactic s-a inscris pe doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor programului de formare): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai favorabil ca niciodata asumarii trecutului.
http://www.cronicaromana.ro/amintiri-din-auschwitz.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.09.15 12:28, editata de 10 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 13 din 13 Inapoi  1, 2, 3 ... 11, 12, 13

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum