Lagarele Mortii

Pagina 10 din 13 Înapoi  1, 2, 3 ... 9, 10, 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:54

Rezumarea primului mesaj :


Amintiri din Auschwitz
La Casa Corpului Didactic Bacau, au fost prezenti, in cadrul unui interesant simpozion, doi supravietuitori ai unor ingrozitoare lagare de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scriitorul Oliver Lustig, fost prizonier la Auschwitz si Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, au evocat, in fraze sobre si alese, amintiri din tragica lor experienta de viata in fata elevilor si profesorilor bacauani, informeaza RomNET. Aceasta actiune face parte din Programul de formare continua “Rasism, xenofobie, antisemitism - probleme educationale; Holocaustul”, acredidat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale din Bacau. Programul a fost initiat de prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau care a avut si fericita initiativa de a invita pe cei doi supravietuitori. Este o premiera pentru municipiul Bacau un asemenea simpozion. Cei doi invitati au emotionat asistenta cu intamplari neverosimile. De la Cluj, de unde a plecat Oliver Lustig, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. S-au mai intors circa 2.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa. Descrierile facute de Oliver Lustig, sunt stiintifice (cu diapozitive) si rostite, aproape, cu detasare: “Una din secventele cele mai teribile pentru existenta mea, a fost drumul de la Cluj la Auschwitz. Degradarea umana a inceput in vagoanele de vite, unde eram inghesuiti, impreuna cu tot calabalacul. Rusinea si umilinta a inceput de atunci”. Sosirea la destinatie parea sfarsitul unui calvar. De fapt el de abia incepea: “La Auschwitz, 2 medici SS-isti examinau detinutii sositi cu transporturile. Detinutii trebuiau sa treaca prin fata unuia dintre medici, care lua pe loc o hotarare, facand un semn cu mana. Cei apti pentru munca erau trimisi in lagar. Ceilalti erau trimisi imediat la instalatiile de exterminare. Copii in varsta frageda erau exterminati fara exceptie, deoarece nu erau in stare sa munceasca. La Auschwitz cautau sa insele detinutii lasandu-i sa creada ca ii duc la deparazitare. Nu este adevarat ca ofiterii SS veneau cu cainii asa cum se arata in filme. Remuscarea mea este ca, in gara Auschwitz, ca aici m-am despartit de mama si fratii mei fara sa-i imbratisez. Despartirea a durat putin si fara lacrimi. Dupa care au plecat linistiti spre camerele de gazare”. Pentru a destinde atmosfera in timpul trierii detinutelor care soseau cu trenurile pe atunci, adica in iunie si iulie 1944, o orchestra formata din detinute tinere si dragute, fete in bluze albe si fuste bleumarin, canta arii vesele din opereta “Vaduva vesela”, barcalora din “Povestirile lui Hoffman” etc. Noilor sositi li se spunea ca merg intr-un lagar de munca. Deoarece inca nu fusesera in lagar si nu vedeau decat estrada inconjurata de verdeata unde canta orchestra, nu puteau sa-si imagineze, desigur, ceea ce ii astepta. Detinutele triate pentru camerele de gazare, adica batranele, copiii si mamele, erau duse intr-o cladire din caramida rosie, pe care se afla inscriptia “Baie”. Aici li se ordona sa se dezbrace si, inainte de a intra in pretinsa camera de dusuri, li se inmana un prosop. Mai tarziu, in timpul marilor transporturi din Ungaria nu mai ramanea timp pentru masuri de camuflare. Atunci li se ordona cu brutalitate sa se dezbrace. Oliver Lustig spune ce insemnau ultimele clipe pentru detinuti, pentru cei aproape 2000 de detinuti cat incapeau intr-o sala: “Odata ajunsi in camera de exterminare, se introduceau granule de Cyclon B. In combinatie cu aerul dadea un gaz mortal. In functie de conditiile atmosferice, oamenii mureau dupa 3-15 minute. Se stia ca oamenii erau morti atunci cand tipetele lor incetau. De obicei se astepta o jumatate de ora inainte de a deschide usile si de a scoate cadavrele. Dupa ce cadavrele erau scoase, companii speciale de munca le luau inelele si smulgeau dintii de aur din gurile cadavrelor”. Ce a insemnat lagarul Auschwitz pentru Oliver Lustig: “Batai, foamete, torturi si asasinate erau fenomene obisnuite, erau lucruri obisnuite. Pentru mine au fost niste socuri formidabile. De la rotocoalele de fum din crematoriu si pana la locul de dormit. de pilda acesta era un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stareau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului”. O experienta terefianta. Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, a aratat ca, decenii in sir, in timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si formatori de opinie. Liviu Beris a rostit cateva adevaruri dureroase: in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune; cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. Liviu Beris a prezentat un film despre nenorocirile din acea vreme din care reiesea clar pozitia programatic antisemita a conducatorului de atunci al statului. Numai evolutia defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati - a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea in Transnistria. Liviu Beris a povestit intamplari zguduitoare despre crimele la care s-au dedat ofiteri romani. Martor la scene inumane, el a inteles ca lagarele de concentrare sunt un “complex hibrid de ne-oameni, de victime si calai”. Simpozionul de la Casa Corpului Didactic s-a inscris pe doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor programului de formare): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai favorabil ca niciodata asumarii trecutului.
http://www.cronicaromana.ro/amintiri-din-auschwitz.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.09.15 12:28, editata de 10 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.09 15:44

Ultimele vorbe
Pe tot parcursul jurnalului, mai ales în ultimele zile petrecute în
ghetou, fata repetă că nu vrea să moară. Mai mult ca niciodată,
dragostea pentru viață aproape că strigă. "Eu, Micul meu jurnal, nu
vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai
eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță
sau într-un pod. În orice gaură. Eu, Micul meu jurnal, m-aș lăsa
sărutată și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat
făina, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc"...
Fetița
privește pe geamul barăcii și o vede pe Mariska, servitoarea ei dragă.
Un jandarm prietenos "i-a dat voie să intre. Nu mai pot scrie, Micul
meu jurnal, îmi curg lacrimile, fug la Mariska..." Sunt ultimele
cuvinte scrise de Eva.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.09 15:43

Doar o fetiță...
Situația se agravează rapid. Prizonierii între 16 și 60 de ani sunt
duși să muncească. Bărbații în uniforme intră noaptea în camere, iar ei
trebuie să stea drepți. Mâncarea găsită asupra lor se confiscă.
"Fiecare primește un castron de fasole și 200 gr de pâine." E tot mai
greu. Fata nu-și mai poate vizita tatăl natural, care locuiește vizavi
de ghetou. Vocea vânzătorului de înghețată, de la care cumpăra și ea
odată, se aude din spatele gardului și-i trezește nostalgia.
Servitoarea Mariska se furișa tot mai greu să le aducă de mâncare, iar
zilele devin infernale. Discuțiile adulților, noaptea târziu, sunt
mereu auzite de fetița care nu mai poate dormi. Așa află că au început
interogatoriile la fabrica Dreher, unde evreii sunt "invitați" să spună
unde și-au ascuns averile. "Se aud asemenea urlete încât, pentru a le
atenua, un gramofon electric transmite cât e ziua de lungă melodia
"...
"N-au plâns nici copiii"
"Micul meu jurnal, acum totul se sfârșește. Au împărțit ghetoul în
sectoare și ne duc pe toți", scria Eva în 29 mai 1944. O zi mai târziu:
"Spun că ne deportează. Acest cuvânt nu l-am mai auzit". Fetița
privește cum sunt luați primii evrei. "Au înghesuit câte 80 de oameni
într-un vagon și le-au dat o singură găleată cu apă. Și mai groaznic
este că au lăcătuit vagoanele. Pe canicula aceasta, se vor sufoca.
(...) N-au plâns nici măcar copiii", scrie fata. "Tabloul a fost atât
de înfiorător!". Deznădăjduită, Eva observă că mama și tatăl vitreg
șoptesc într-un colț. "Vom declara, se pare, că nenea Bela este bolnav
de tifos. (...) Ce pot să știu eu; nu mă mai bazez pe nimic. Mă gândesc
întruna la Marta și mi-e teamă că ni se va întâmpla același lucru,
degeaba spun că nu ne duc în Polonia, ci la Balaton"...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.09 15:43

n agonie
În jurnalul Evei, realitatea vremii se oglindește în chip tragic.
Ajunge s-o obsedeze ziua în care află că Marta Munczer, cea mai bună
prietenă a sa, a fost deportată împreună cu familia în lagăr. Se temea
de aceeași soartă. Îi dau coșmaruri amintirea felului în care
horthyștii au luat farmacia bunicului ei, groaza de bombardament sau că
toți ai casei ar putea fi închiși pentru că ascultă posturi radio
străine. Bunica începea să-și piardă mințile, mama era agitată întruna.

Lozincile și îndemnurile rasiale din presă și de pe străzile
Oradiei nu conteneau. Averile adunate de evrei erau confiscate, nu
aveau voie să iasă din case decât dimineața, cu steaua galbenă în șase
colțuri cusută pe haine, și numai pentru o oră. Încet, încet,
autoritățile îi "împachetau" în ghetoul de la marginea orașului. La 1
aprilie, familia Evei era singura din cartier care mai rămăsese în
propria casă. Nu pentru mult timp. Pe 5 mai, Eva și familia ei erau
duși în ghetou. "Micul meu jurnal, sunt prea mică să pot descrie ce-am
simțit...".
Între ziduri
Dacă primele evenimente consemnate sunt scrise în "camera de copii
albă ca zăpada, cu vedere la grădină", ultimele pagini dezvăluie viața
între zidurile celui mai mare ghetou din Ungaria horthystă. Cel din
Oradea, declarat de autoritățile din Budapesta "ghetou-model", datorită
terorii instaurate de Peterffy Jeno, comandantul batalionului-școală de
jandarmi. "În șapte camere locuim 84 de oameni, iar holul și coridorul
sunt și ele pardosite cu saltele", spune Eva. "Seara am vrut să
aprindem lumina electrică, dar am fost deconectați: evreilor nu li se
cuvine lumina electrică", scria fetița. Aici, Eva vede cum mama ei este
umilită pentru un pachet de țigări. Tatăl ei vitreg este internat în
spitalul de contagioase, din ghetou. Îngrijorată pentru soț, mama o
"uită" din nou.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.09 15:43

a-ntre prieteni
Fetița cu părul negru, cu "ochii mari, frumoși, de culoarea
închisă", pe care vărul ei, Vasile Moldovan, o descria "foarte frumoasă
și deosebit de inteligentă", scrie ca și cum i-ar povesti unui prieten
imaginar. Rândurile așternute conturează portretul unei ființe pline de
viață, sensibilă, cochetă și iubită de apropiați.
Eva voia să devină
fotoreporter. "Voi avea un Ikonom Zeiss, cum are tăticu, și voi ști să
developez", spera ea. Chiar dacă mama îi prevedea un măritiș cu un
englez, în inima ei se aprinde pentru prima oară dragostea pentru Vadas
Pista. Un evreu și el, mai mare cu 9 ani.
Din familie, pe Juszti,
guvernanta creștină, care i-a fost și mamei dădacă, o iubea cel mai
mult. Apoi pe mama pe care o vede din ce în ce mai rar. Mai ales după
1941, când tatăl vitreg a fost deportat în Ucraina și ea s-a dus "să-l
scape". Micuța a rămas la bunicii din partea mamei, iar după doi ani,
la începutul lui '44, "mama Agi și nenea Bela" s-au întors în Oradea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Infernalul Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 25.07.09 20:35

Infernalul Auschwitz

Soarta evreilor din Transilvania de Nord-Vest a tinut de
politica Ungariei fata de populatia iudaica in al doilea razboi
mondial. In perioada mai-iulie 1944, evreii din acest teritoriu au
ajuns in lagarele de exterminare din Polonia. Din cei 151.000 de evrei
deportati au fost omorati 130.000.
Ilarion Tiu

In
calitate de supravietuitor al Infernului de la Birkenau-Auschwitz,
domnul Oliver Lustig a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu. In
primavara anului 1944 era in varsta de 18 ani. Dupa calvarul
Holocaustului isi pierduse jumatate din membrii familiei.
Jurnalul National: Cum ati primit vestea ca trebuie sa va parasiti domiciliul si sa mergeti in ghetou?
Oliver
Lustig: N-am primit nici o veste. N-a existat nici macar o presimtire.
In zorii zilei de 3 mai 1944, la aceeasi ora, in toate comunele si
satele de pe intreg nord-vestul Transilvaniei anexat Ungariei
horthyste, grupe de jandarmi, cu faimoasele pene de cocos la palariile
lor negre, au izbit cu bocancii si patul pustilor in usile tuturor
caselor de evrei. I-au arestat pe toti.
In cateva ore, cele trei
familii de evrei din comuna, cu cate un bagaj maxim de 50 kg, incarcate
in trei care trase de bivoli, am pornit spre postul de jandarmi. A doua
zi, convoiul cu care cele sase familii de evrei din trei sate
invecinate, gardat de jandarmi, a pornit spre ghetoul din Cluj.
Cum a fost viata in ghetou?
A
fost ceva tragic, nu se poate epuiza subiectul numai in cateva randuri.
De fapt, intrarea in ghetou a insemnat patrunderea in "anticamera
mortii", dupa cum s-a dovedit. In incinta unei singure fabrici de
caramizi din Cluj am fost inghesuiti 18.000 de evrei (printre care si
familia mea si a bunicilor) cu intregul nostru "avut", cat ne-a fost
permis sa luam la noi. Am fost cazati in soproanele existente pentru
uscarea caramizilor, care nu aveau nici usi, nici ferestre, pentru ca
vantul sa poata circula in voie.
Am improvizat niste pereti din cate
o patura sau cearsaf, agatate de stalpii celor doua laturi ale
sopronului, si alte doua pentru a ne delimita de familiile din fata si
din spate. Pentru 18.000 de familii erau 15 puncte de alimentare cu apa.
Cel
mai greu de suportat au fost teroarea si batjocurile la care eram
supusi. Punctul culminant al umilirii l-au constituit torturile duse
dincolo de orice limita pentru ca victimele sa declare unde si-au lasat
presupusele valori nedeclarate: bijuterii, aur, obiecte de arta etc.
As
vrea sa va sustin aceasta afirmatie reproducand un singur pasaj din
"Actul de acuzare" in procesul judecat la Tribunalul poporului din Cluj
(1945-1946) impotriva celor care au savarsit acte criminale in
ghetourile din nord-vestul Transilvaniei: "Acuzatii, stapaniti de cea
mai cruda bestialitate, supun la ingrozitoare chinuri pe evreii banuiti
ca si-au ascuns bunuri; anume ii dezbraca la piele si, intinzandu-i pe
pamant, le aplica lovituri peste talpile picioarelor, peste fese, peste
testicule, pana lesina, cand toarna apa pe ei ca sa-si revina; femeilor
le intruduc bastoane de lemn in vagin; le introduc ace sub unghii, ii
spanzura de stalpi sau grinzi cu mainile la spate. Unii evrei au
innebunit in chinuri".
In ce conditii s-a facut transportul din Cluj spre lagarele din Polonia?
Din
intreg calvarul pe care l-am strabatut, de la primul pas spre ghetou,
apoi trecand prin Birkenau-Auschwitz (Polonia) si terminand cu lagarul
Landsberg din Bavaria, subordonat Dachau-lui, "secventa" care ma
urmareste, ma chinuieste cel mai adesea si azi este drumul de la Cluj
la Birkenau-Auschwitz. Inchipuiti-va un vagon de vite cu 60-80, uneori
90 de oameni (copii, adulti, parinti, bunici) de-a valma cu tot avutul
care a putut fi carat pe spate din ghetou pana la gara: haine pentru
iarna si lenjerie de pat, saltele si paturi, vesela si lighene,
damigene cu apa si sacose alimentare. Loc pentru a te intinde sa te
odihnesti nu exista nici pentru bolnavi.
Tragedia era cand unul
murea. N-aveai alta solutie decat, ridicat in picioare, sa-l pui
intr-un colt al vagonului si sa-l sprijini cu un maldar de bagaje. Dupa
primele zile au inceput plansetele si tipetele copiilor - "mi-e foame",
"ma doare burta", "vreau apa... apa... apa". Poate si mai cutremurator
era sa auzi cate o mama sau bunica cum isi implora fiul medic: "Te rog
da-mi o pilula, fa-mi o injectie sa mor...".
Ce ati simtit cand, in sfarsit, trenul s-a oprit definitiv si usile vagonului au fost desfacute?
Despre
Birkenau-Auschwitz se spune, pe buna dreptate, ca a fost "o alta
planeta". Nu voi evoca cele patru luni cat am stat acolo. Voi vorbi
numai despre primele doua ore cate s-au scurs de la coborarea din tren
pana in clipa in care mama (Ileanda), impreuna cu doi frati gemeni
(Cornelia si Cornel) si fratele cel mai mic (Valentin) au intrat in
camera de gazare. In ziua de 9 iunie 1944, dimineata pe la 9-10, trenul
cu cel de-al cincilea lot de evrei din ghetoul din Cluj a intrat pe
poarta Birkenau-lui. Cand usile zavorate au fost date inlaturi, in
vagonul nostru a sunat de afara "Alle heraus" ("Toti afara") - prima
comanda. A urmat cea ce-a doua comanda: "Alles dost lassen!" ("Totul
ramane pe loc"!). Aceasta ne-a buimacit pe toti, adica totul ramanea in
vagoane.
Cum s-au comportat ofiterii SS cu evreii deportati dupa ce ati coborat din tren? Evocati, va rog, cateva momente din prima zi.
Grabiti
de strigatele repetate "mai repede, mai repede", am coborat din tren
speriati, infricosati. SS-istul mai mare in grad ne-a adresat cateva
cuvinte: "Doamnelor si Domnilor, stim ca ati avut o calatorie grea. Ati
fost inghesuiti, n-ati avut mancare suficienta. Acum s-a terminat.
Lagarul in care veti munci nu este acesta. Pana acolo mai sunt 2-3 km.
Din pacate, tocmai azi nu avem suficiente masini de transport. Va rugam
foarte mult: toate mamele si copiii pana la 14 ani, batranii, bolnavii
sa treaca vizavi de aceasta parte a peronului. Pentru ei vom face tot
posibilul sa gasim camioane. Ceilalti, care sunteti buni de munca si
puteti marsalui, ramaneti pe loc". Increzatori in cele auzite,
despartirea s-a facut foarte rapid, fara tipete, fara plansete. Mama si
trei frati au trecut de partea opusa. Peste cateva zeci de minute,
intreaga coloana din fata noastra s-a pus in miscare. Oamenilor li s-a
spus ca merg spre masini. In realitate, coloana pornise spre moarte.
Pana la camera de gazare mai erau 1.000-1.200 de pasi.
Asadar,
atunci, acolo m-am despartit pe veci de jumatate din familia mea. Cea
mai mare remuscare a mea, care m-a chinuit de-atunci si ma chinuieste
si in continuare, este ca m-am despartit de mama fara s-o sarut, m-am
despartit de frati fara sa-i imbratisez."

SPERANTE NEIMPLINITE
Dupa
Dictatul de la Viena din 1940 prin care Romania a cedat Ungariei,
Transilvania de Nord-Vest, unii evrei ramasi sub administratia
Bucurestiului au preferat sa se duca in Ungaria. Legislatia maghiara
fusese mai blanda fata de "problema evreiasca". Doar in ianuarie 1942
au existat cazuri de masacre ale populatiei evreiesti. Insa situatia
s-a schimbat radical la 19 martie 1944, cand Germania a ocupat Ungaria,
instaland un guvern fidel condus de DA¶me SztA¶jay. Acesta a aplicat
"solutia finala" sugerata de Germania in mai-iulie 1944, prin deportari
in Polonia.
GHETOURI SI DEPORTARI IN TRANSILVANIA DE NORD-VEST
Decizia
finala de ghetoizare a oraselor din Ungaria s-a luat la 26 aprilie
1944. Cele doua sectoare ale Jandarmeriei ungare din Transilvania de
N-V, de la Cluj si Targu-Mures, au luat masurile de identificare a
evreilor in teritoriu, iar la 3 mai 1944 au emis ordinele de trimitere
in ghetouri. In cateva zile, peste 150.000 de evrei au ajuns in aceste
spatii. Indrumati de sefii comunitatilor, acestia nu s-au opus
dispozitiei. Putini au ales sa se refugieze in Romania. O parte a
plecat pe cont propriu, altii, in mod organizat. Au existat trei puncte
de trecere organizata, initiate de Consulatul Romaniei la Oradea, de
comunitatea evreiasca din Turda si de avocatul Aurel Socol din Cluj.
Parcurgerea granitei romano-maghiare se facea cu ajutorul taranilor
localnici, romani in majoritate. Aceste calauze primeau intre 200 si
1.500 de pengo (moneda maghiara), riscand sa fie impuscati daca erau
prinsi. In 1944 au trecut in acest mod in Romania aproximativ 6.900 de
evrei, din care 2/3 din Transilvania de Nord-Vest si o treime din
Ungaria si alte state europene, cu scopul de a ajunge in Palestina.

NEGOCIERI SI TRADARI
In
perioada ghetoizarii si deportarii evreilor din Transilvania s-au
consumat si gesturi disperate ale unor lideri ai comunitatii. Seful
sionistilor din Ungaria, Rudolf Kasztner, a preferat sa negocieze cu
germanii refugierea evreilor bogati in Elvetia, in schimbul asigurarii
calmului comunitatii. Platind 1,5 miliarde de dolari, au scapat de
Holocaust 1.684 de evrei din Ungaria, dintre care 388 au fost
"recrutati" din ghetoul din Cluj. Liderii transilvaneni au scapat
astfel de camera de gazare, in schimb asigurand linistea celorlalti
evrei.

"Personal, consider corecta definitia celor care
apreciaza ca Holocaustul cuprinde toate planurile, masurile si
actiunile concepute, organizate si infaptuite de puterea de stat prin
organele sale din cel de-al III-lea Reich si aliatii sai vizand
exterminarea sistematica si in totalitate a poporului evreu, stergerea
de pe suprafata pamantului pana si a urmelor culturii sale. Cum
intreaga actiune avea la baza criterii rasiale, ea incepuse sa fie
aplicata si pe rromi. Am fost martor ocular in lagarul «E» din Birkenau
cum, intr-o noapte, la sfarsitul lunii mai 1944, cand ultimele mii de
rromi din cei peste 20.000 deportati acolo au fost gazate"
Oliver Lustig



http://ilariont.blogspot.com/2005/11/infernalul-auschwitz.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Evadare din Auschwitz Alfred Wetzler a reusit sa evadeze d

Mesaj Scris de Admin la data de 25.07.09 20:08

Evadare din Auschwitz





Alfred
Wetzler a reusit sa evadeze dintr-unul din lagarele naziste ale mortii
* Mai mult decat atat, el a salvat peste o suta de mii de evrei unguri
de la moarte




La
19 ani de la moartea lui Alfred Wetzler, volumul sau, pe care l-a scris
sub pseudonim, a fost tradus in limba engleza. Cartea "Evadare din iad:
adevarata poveste a Protocolului de la Auschwitz", scrisa in 1963, sub
pseudonimul Jozef L·nik (nume pe care il folosea si in cadrul miscarii
de rezistenta slovace) este de fapt o marturie zguduitoare a unui
prizonier care a reusit sa scape din cel mai teribil lagar nazist, si,
mai mult decat atat, despre actiunile sale au dus la salvarea altor
120.000 de oameni de la moarte.

Alfred Wetzler, un evreu
slovac, a fost unul dintre foarte putinii prizonieri care au reusit sa
scape de la Auschwitz-Birkenau, "zona neagra" a celui de-al Doilea
Razboi Mondial.

Wetzler si prietenul sau, Rudolf Vrba, tot
evreu slovac si el, au fost arestati de catre nazisti in 1942, in
Slovacia, si trimisi in lagar. Pe atunci, Wetzler avea 24 de ani si
Vrba doar 18. Wetzler a stat doi ani in lagar, fiind martorul unor
atrocitati incredibile.

Aceasta experienta a constituit baza
memoriilor sale, in care a scris: "este incredibil cat de grea poate fi
viata unui om, cate de rapida poate fi o persoana, chiar daca are mana
rupta, piciorul dislocat, capul spart si muscat de caini"

In primavara anului 1944, cu ajutorul altor prizonieri, cei doi
prieteni au reusit sa evadeze, initial ascunzandu-se timp de patru zile
intr-o uriasa stiva de lemne dintr-un colt al lagarului, stropita cu
diverse substante ca sa nu fie depistati de caini, pana ce operatiunile
de cautare ale gardienilor au incetat.

Apoi, cei doi, la
caderea noptii, au fugit printr-o gaura facuta in gard. Insa au facut
mai mult decat atat: au reusit sa intocmeasca planurile lagarului,
detaliile de constructie ale camerelor de gazare, ale crematoriilor si,
ceea ce a fost cea mai convingatoare dovada - o eticheta de pe o
canistra cu gaz ucigas Zyklon, care era folosit in camerele de gazare.

Cand cei doi evadati au reusit sa ajunga in Slovacia, dosarul facut de
ei, care a fost cunoscut ulterior sub numele "Auschwitz Protocol" sau
raportul Vrba-Wetzler, a ajuns la Churchill.

Dovezile au
ajutat la declansarea unor operatiuni strategice, cum ar fi bombardarea
unor cladiri guvernamentale din Ungaria, in care se aflau oficiali
nazisti care se ocupau cu deportarea evreilor catre Auschwitz. Datorita bombardamentelor, deportarile au incetat, ceea ce a dus la salvarea a peste 120.000 de evrei unguri.

Istoricul sir Martin Gilbert a declarat: "Alfred Wetzler a fost un erou
adevarat. A evadat de la Auschwitz si a contribuit la intocmirea unor
dosare cu informatii foarte importante. A spus pentru prima data
adevarul despre lagarul care devenise un loc al asasinarilor in masa,
ceea ce a dus la salvarea a mii de vieti.

Nici o alta actiune
din cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu a salvat atat de multi
evrei de la soarta pe care Hitler le-o harazise".

Saptamana
aceasta, marturiile lui Wetzler despre perioada in care a fost la
Auschwitz au fost traduse, la 19 ani de la moartea sa, in limba engleza.

Peter Varnai, cercetator la Universitatea Cambridge a sustinut acest
proiect fiind de parere ca "aceasta poveste este un exemplu de curaj
extraordinar, fiind un model de eroism pentru generatiile de acum".

La randul sau, istoricul Sir Martin a completat declarand ca "desi
Alfred Wetzler nu a stiut, evadarea sa curajoasa a fost nu numai sansa
vietii lui, ci si a unei intregi comunitati. Wetzler a fost o figura
centrala intr-unul dintre cele mai eroice acte din cel de-al Doilea
Razboi Mondial".

http://stiri.kappa.ro/magazin/evadare-auschwitz/stire_97190.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 23.07.09 17:35

O TRAGEDIE AMPLĂ

Holocaust, un cuvânt insuficient

Otto Adler a înțeles repede că l-am vizitat în căutarea unui răspuns la
cea mai grea întrebarea din lume: ”De ce?”. ”La temelie stă
antisemitismul. Acesta este de nenumărate feluri și începe de la
antisemitismul individual: tu nu știi ce înseamnă un evreu, deci e
altceva decât cunoști, iar tot ceea ce nu este ca tine este rău. De la
antisemitismul individului se ajunge treptat la antisemitismul de stat.
Statul are două mâini: una care apără cetățeanul, alta care pedepsește
în cazul în care cetățeanul comite ceva împotriva societății. Prima
manifestare a antisemitismului sistemic este că statul ia mâna de pe
evrei. În România, primul fenomen de acest fel a fost legislația
antievreiască. Apoi, prin progromul de la Dorohoi, unde au murit
laolaltă evrei cu vârste curpinse între 1 și 80 de ani, fenomenul a
luat o turnură oribilă”.



Camera cuptoarelor de la Dachau




Cuvântul Holocaust nu i se pare însă potrivit lui Otto Adler. ”Dacă ați
citit Vechiul Testament, știți că Holocaustul este de fapt procesul de
ardere a resturilor animale rămase în urma jertfelor. Analogia s-a
făcut cu faptul că și nemții trebuiau să ardă cadavrele, în ultima
etapă a procesului de exterminare. Procesul era însă mult mai complex:
selecția, trimiterea într-un fel de grădină în care așteptau să termine
”șarja” anterioară, vestiarul în care se dezbrăcau și li se spunea că
sunt trimiși la baie, apoi camera de gazare. La final, în cameră găseau
o piramidă de morți, pentru că fiecare încerca să urce cât mai sus
pentru a respire puțin aer. Această piramidă era dezasamblată acolo,
urma apoi camera cuptoarelor. Vedeți deci că Holocaustul nu reprezintă
decât un capitol nenorocit dintr-un caz particular. Denumirea din
ebraică, Shoah, care semnifică tragedie, e mult mai aproape de adevăr”.

Otto Adler știe: comunitățile care reacționează la discriminări, ca
aceea din Irlanda de Nord, sunt cele sănătoase. ”Este important ca
oamenii normali să nu tacă. Ce s-a întâmplat în Olanda, țara Annei
Frank, ce s-a întâmplat de trimite astăzi în Parlamentul European
deputați neo-fasciști? V-am spus: oamenii au uitat și, de aceea, au
încetat să mai gândească”. Adler privește critic politica, de care nu
s-a simțit atras niciodată: ”N-am fost înscris în niciun partid. Nu
există om care să nu mintă, multe minciuni sunt nevinovate. În
politică, însă, orice om trebuie să mintă prin definiție”.

CÂND BINELE ÎNVINGE

Minunile din lagăr nu au nevoie de cuvinte

Otto Adler a învățat la Auschwitz ceva care i-a folosit mai târziu: să
nu judece niciodată după ”imagine”. Acolo, la granița cu moartea, s-a
convins că Lombroso, italianul care credea că poate distinge criminalii
în funcție de fizionomie, ”a fost un bou”. ”Am avut un gardian cu mutră
specific lombrosiană. Fiindcă aveam prejudecăți, eram îngroziți. Dar
omul ăsta s-a dovedit a fi un înger, împărțea pâinea cu noi, ne dădrea
din țigările lui…”. Mai mult, în ultimul lagăr prin care a trecut, Otto
Adler a înțeles și că propaganda nu poate distruge niciodată definitiv
omenia.

”Tata s-a îmbolnăvit, și fără tratament murea în câteva zile. Medicul
lagărului mi-a dat o rețetă scrisă pe o bucată de sac de ciment.
Comandantul lagărului, el insusi detinut, m-a ajutat, m-a trimis cu o
echipă care făcea curat pe o stradă bombardată din Stuttgart. Nu era
nimeni decât un tânăr, de vârsta mea, în uniformă de Hitlerjungend.
Toată viața lui fusese educat să îi urască pe cei ca mine. După semnul
pe care îl aveam în piept, știa că sunt cel mai mare dușman al
Germaniei. Am pus rețeta pe o dărămătură cu o pietricică deasupra ei.
L-am privit, dar nu i-am spus nimic. A doua zi de dimineața, tânărul
era tot acolo. Îmi adusese medicamentele. A trebuit să ies din
perimetrul în care făceam noi curat. Cel care ne păzea a tras asupra
mea, mi-au intrat bucăți de piatră în picior, dar am apucat
medicamentul și tata a mai trăit paisprezece ani. Pe tânărul acela care
mi-a salvat tatăl nu l-am mai văzut niciodată. N-am apucat să ne spunem
niciun cuvânt”.








”Atunci, sinuciderea părea simplă,
trebuia să pui mâna pe sârma dintre blocurile din lagăr. Dar când am
pus eu mâna, nu s-a întâmplat nimic, fiindcă era zi. Doar noaptea se
băga curent. Atunci am hotărât că, orice ar fi, nu mă voi sinucide
niciodată”




”Cel puțin din punct de vedere
oficial, în România s-a acceptat că a existat Holocaustul. Dar pe mine
nu mă interesează treaba asta, ma interesează ca oamenii să accepte că
acesta este un semn de care trebuie să păzim omenirea”
Otto Adler, supraviețuitor al Holocaustului




AMERICA REFUZATĂ

”Hai mai bine acasă, să vedem dacă s-a întors mama”

Otto Adler vorbește șapte limbi: română, germană, maghiară, franceză,
engleză, ebraică și rusă. După legile evreiești, băieții trebuie să
învețe să citească de la trei ani, silabisind Tora. Așa a crescut și
Otto, în Cluj-Napoca. La mijlocul anilor ‘30, antisemitismul atinsese
Ardealul, nu cotise însă dreapta, pe Strada Dorobanților, la numărul
74, unde erau ”Garajele Leonida”. Acolo, copiii

maghiari, români și evrei se jucau împreună într-un univers mai mic și
mai bun, fără conflicte etnice sau religioase. Cel mai bun prieten din
copilărie al lui Otto Adler era Nelu Lungu, care a ajuns și el profesor
universitar, la stomatologie, la Cluj.

Cei
doi s-au regăsit după șapte decenii de despărțire. Nelu încă mai știe
alfabetul ebraic, pe care l-a o
dată

cu Otto, pe când acesta era cu piciorul în ghips și voia să studieze
numai împreună cu prietenul lui român. ”Ne întâlnim și ne plângem de
boli”. Ultima oară, Adler i-a pus o întrebare dificilă și inutilă:
”Nelule, în ce limbă vorbeam noi când ne jucam?”. Răspunsul a fost: ”În
ungurește”. Copiii de atunci, la fel ca oamenii bătrâni de acum, știu
că nu e cel corect. Se înțelegeau într-o limbă necunoscută, universală
și firească, așa cum se înțeleg toți cei care n-au apucat încă să
învețe să urască.

”Ne băteau democratic”

Nu mult mai târziu, Adler a înțeles că poartă cu el stigmatul poporului
său. A învățat că este ”jidan” și în Clujul de la sfârșitul deceniului
patru, ”jidanii” erau bătuți de câte ori ieșeau pe stradă: ”Ne băteau,
democratic, toată lumea în egală măsură, ne băteau și ungurii, și
românii!”. În 1939 a intrat în prima clasă la Liceul ”G. Barițiu”, apoi
timpul a încetat să mai aibă răbdare: ”Au venit ungurii în Transilvania
și i-au dat pe evrei afară din școli. Mi-au făcut un bine, căci așa s-a
născut Liceul Evreiesc din Cluj, unde au predat universitari, doctori
în științele lor, rămași pe drumuri. Am fost o promoție excepțională!
Colegul meu de bancă a fost Krau Edgar, care a devenit unul dintre cei
mai mari psihologi ai lumii!”.

Restul e comun și tragic: ghetoul, drumul cumplit spre
Auschwitz-Birchenau, întrebarea lui Mengele: ”Câți ani ai?”, răspunsul
mincinos și salvator: ”17”. Ca în ”La vita e bella”, Otto a rămas
nedespărțit de tatăl său. S-au înghesuit cu alte mii de bărbați în
barăci dreptunghiulare și înguste, au purtat hainele vărgate cu
triunghiul roșu și o dungă galbenă care încadra litera ”U”, de la
Ungaria, au ieșit la apel, la șase dimineața, au ”mâncat” zeama călduță
și roșiatică scoasă din sfeclă furajeră și au slăbit până la limită.
Tatăl lui a intrat în lagăr cântărind 107 kilograme. La ieșire mai avea
36.



La Dachau s-a murit "democratic": evrei și creștini laolaltă


O vedere din iad: farfuria cu cartofi

După Auschwitz, pentru Otto și tatăl său a urmat un lagăr de muncă, pe
teritorirul de astăzi al Franței, într-o comună numită Thiel, aproape
de Luxemburg. Acolo a mâncat Otto cea mai bună mâncare din viața sa
frumoasă și surprinzătoare ca strălucirea aurului de 24 de carate: ”O
farfurie cu cinci cartofi copți în coajă”. În toamna anului 1944, au
venit trenuri, care mergeau în zig-zag, pe căi ferate bombardate, și
i-au dus într-un lagăr de lângă Stuttgart. De aici au fost transferati
în martie 1945, la Dachau. Finalul a fost cu americani aruncând
alimente din camioane, cu evrei ca niște scheleți mâncând și murind.

Un amănunt: Otto Adler a fost din copilărie poliglot. Asta l-a salvat,
a fost interpret oficial al garnizoanei militare aliate și i s-a oferit
posibilitatea să plece în Statele Unite. Tatăl a refuzat oferta: ”Hai
mai bine acasă, să vedem dacă s-a întors mama”. Mama însă nu s-a întors
niciodată. Fusese gazată în prima zi la Auschwitz2-Birkenau. În
primăvara aceea a anului 1945, Otto a fost la un pas de moarte, a fost
salvat de injecțiile-minune cu penicilină (”Am fost primul român care a
cunoscut un astemenea tratament”), l-a cunoscut pe Eisenhower și,
pentru că era absolută nevoie, a plâns.

Epilogul e așa: în 1978, Otto Adler a mers într-o delegație în Polonia.
A stat trei ore la Birchenau. Două minute nu s-a putut mișca.
”Papașule, ce-ai făcut, mă, acolo, înțepenit? Te-ai ramolit?”, râdeau
colegii. Otto Adler nu le-a răspuns și au plecat toți înspre Cracovia,
unde a fost izbit de frumusețe: ”Nu știu de ce locuiesc oameni acolo,
ăla nu e un oraș, e un muzeu”. Mai departe, s-au oprit să mănânce la un
han, într-o comună oarecare. Vorbind nemețește, Otto Adler a atras
mânia sătenilor.

Rănile războiului erau nevindecate. ”Ne-a salvat atunci Rică Răducanu.
Le-am zis că suntem români, dar nu s-au liniștit, până când n-a strigat
unul dintre ei: ”Români? A! Rică Răducanu!””. Otto Adler zâmbește.
Colegii s-au luat cu altele, nu l-au mai întrebat niciodată de ce a
încremenit două minute. Acum, după treizeci și unu de ani, le-ar spune
așa: ”Am revăzut ”selecția”, pe doctorul Mengele ridicând mâna dreaptă
și trimițându-mă să mai trăiesc”.


http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/860296/Evreul-care-a-gasit-stralucirea-aurului-la-Auschwitz/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Evreul care a găsit strălucirea aurului la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 23.07.09 17:34

Evreul care a găsit strălucirea aurului la Auschwitz
Teribilismul lui Radu Mazăre de a purta o uniformă a Wehrmachtului
deschide un subiect de obicei evitat în media - modul în care se
raportează românii la Holocaust - și forțează apariția unui serial EVZ
programat, inițial, înspre toamnă.


De
astăzi, în fiecare joi, veți găsi câte un ”episod” dintr-o istorie ca o
rană deschisă. Începem de aici: Otto Adler a supraviețuit și s-a întors
din lagăre convins că ”viața e frumoasă și surprinzătoare, ca
strălucirea aurului de 24 de carate”. Otto Adler nu mai vede bine. I se
amestecă pe retină niște puncte care se unesc în contururi vagi și
foarte ciudate, ca și cum ar privi în continuu un tablou pictat de
Pablo Picasso.

Are optzeci de ani, se luptă zâmbind cu un cancer de prostată și
lucrează, ajutat de fiica sa, la o carte despre genetica urii și alte
lucruri importante.

Otto Adler știe ce spune. Este un evreu care a supraviețuit secolului
XX. Nu e puțin lucru. Pentru că a fost la Auschwitz și s-a întors,
mărturisește că nu plânge ”decât dacă este absolută nevoie”. Și
meșteșugește fraza aceasta antologică: ”Viața este frumoasă și
suprinzătoare, ca strălucirea aurului de 24 de carate”. Despre moarte
vorbește degajat. Ar vrea să i se întâmple ca vechilor indieni. Să se
retragă în pădure, lângă un copac bătrân, și să aștepte.

O jumătate de secol de tăcere

Otto Adler e cavaler. A fost decorat cu ”Steaua României”, târziu, în
2007. Un cavaler obosit care a început să uite evenimentele recente și
cumva lipsite de importanță: ”Dacă mă întrebați ce am mâncat ieri
dimineață, puteți să mă și biciuți, habar n-am. Dacă ma întrebați
despre lucruri din lagăr sau care e căldura specifică a dioxidului de
carbon la 1.050 de grade, vă spun cu precizie. L-am vazut la televizor
pe un mare actor român, un om cu o memorie fabuloasă, cum nu-și mai
aducea aminte prenumele lui Bogart și numele actriței din filmul
Casablanca. I-am vazut durerea întipărită pe față. L-am înțeles”.

În contrapartidă, Otto Adler știe că e condamnat să-și amintească
tinerețea mutilată, pe care s-a chinuit, degeaba, s-o îngroape între
straturile adânci, ca tranșeele, ale memoriei. Până în 1996 n-a vorbit
despre Holocaust. Deloc. ”N-am avut timp și n-am putut. Puteam să
vorbesc despre protecția mediului, dar nu despre Auschwitz”, se
justifică, stângaci, omul care a strâns în fața numelui titlurile
acadamice care i-au ținut mintea ocupată și nu l-au lăsat să se
întoarcă în timp.

Profesorul Adler s-a dedicat siderurgiei, în care și-a găsit terapia și
destinul. Între 1954 și 1994 a predat la Catedra de Termotehnică din
cadrul Universității Politehnice din București și a navigat între
laborator și teren. S-a pensionat conferențiar universitar doctor
inginer: ”Nu există nimic construit în România până în 1994 în domeniul
siderurgiei de care eu să nu știu. Cunosc până și câinii din
localitatea respectivă”.

Selecția de la Auschwitz, lângă Furnalul 7

Siderurgia și Auschwitzul se regăsesc, atât de șocant și de firesc, în
coșmarurile lui Otto Adler: ”Am visat recent selecția de la Auschwitz,
doar ca ea avea loc sub Furnalul 7 de la Hunedoara! A fost îngrozitor,
fiindcă nu mai eram băiatul de atunci care nu știa ce se va întâmpla,
ci eram tot un tânăr, dar care înțelegea exact ce urmează sau ce poate
urma”. În lagăr nu era timp pentru vise: ”Acolo visam că sunt liber.
Sau nu visam nimic. Nu prea aveam timp să visez pentru că mă trezeam
din somn din cauza păduchilor. Erau miliarde. Ați văzut în filme că la
Auschwitz scria: “Munca eliberează”. E fals. La Treblinka și la
Mauthausen scria așa. La Auschwitz scria: “Un păduche este moartea ta”.
Pentru că boala cea mai frecventă într-un lagăr era tifosul
exantematic. Eu am scăpat de cinstea de a fi posesorul aceste boli”.

În anii din urmă, a fost președintele Asociației Evreilor din România
Victime ale Holocaustului, a citit enorm despre iudaism, a fost filmat
de o echipa a lui Steven Spielberg (căreia i-a povestit nu viața din
lagăr, ci pe aceea de după), a sprijinit tipărirea a mii de cărți
pentru difuzare în școli, a ținut conferințe și a ajuns în punctul în
care spune așa: ”Noi, supraviețuitorii, suntem terminați. Dispărem. Cel
mai tânăr om care a fost într-un lagăr de concentrare din actuala
Românie are 75 de ani. Peste zece ani n-o să mai fie niciunul dintre
noi sau, dacă va mai fi, va fi un fel de mumie”. Nu există cale de
mijloc: vorbesc acum sau tac pentru totdeauna.

Povești ca a lui Otto Adler sunt fundamentale, pentru că nu spun ceva
tragic doar despre trecut. Holocaustul e cea mai importantă lecție
recentă despre unde se poate ajunge când operăm cu excluderi sociale,
iar asta e o temă mai actuală ca oricând în Europa.”De ce trebuie să
luptăm pentru a menține amintirea Holocaustului vie? Eu n-am luptat ani
de zile, pentru că am zis că trebuie să uitam. Am greșit! Ce se
întâmplă în Europa, în Italia, în Irlanda de Nord? Se întâmplă acum
aceleași proceduri care li s-au întâmplat evreilor atunci. Dacă luptăm
împotriva Holocaustului, nu luptăm ca să-i apărăm pe evrei, ci luptăm
ca să apărăm oamenii. Lumea a început să uite și istoria care se uită
se repetă”, avertizează Adler. Peste curtea casei sale din Ferentari
curge, pentru o clipă, o mare de tăcere. Apoi se aude doar zgomotul
fin, ca un fâlfâit de aripi, al unui oftat.


”Pot să spun cu mâna pe inimă că
încă există anti-semitism în România. Și asta în condițiile în care mai
sunt în țară aproximativ 8.000 de evrei!”

Otto Adler, supraviețuitor al Holocaustului

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Scandal la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.09 19:23

Scandal la Auschwitz
Comunitatea evreiasca din Polonia protesteaza la
adresa unei firme de transport care ofera si „bilet inapoi” de la fostul
lagar de concentrare
O campanie de promovare a turismului a starnit mania comunitatii evreiesti
din Polonia, din cauza afiselor care insotesc actiunea.

Firma de transport PKS Malopolska a incercat sa atraga turistii din
Cracovia pentru o excursie de cateva ore la fostul lagar de concentrare
nazist de la Auschwitz prin afise care au fost considerate de Pio



tr Kadlcik,
seful Uniunii Comunitatilor Religioase Evreiesti din Polonia, drept „revoltatoare
si dincolo de bunul-gust”.
„Auschwitz? Cu bilet de intoarcere? Din centrul orasului? Da, este
posibil”, este mesajul afiselor care au in fundal sarma ghimpata specifica
lagarelor de concentrare naziste. Pretul excursiei, care include si „biletul
de intoarcere” de la Auschwitz, este de 20 de euro.
„Nu cred ca au vrut sa jigneasca, ci au fost pur si simplu prosti”,
a declarat Kadlcik, reactionand la informatia aparuta in editia locala
de Cracovia a „Gazetei Wyborcza”. „Este nepotrivit nu numai pentru victimele
evreiesti de la Auschwitz, ci si pentru toti cei care au murit in acest
lagar. Este o tendinta nefericita in marketing de a face lucruri socante,
dar asta este prea mult”.350 de turisti au muscat deja momealaPentru Dorota Jelienska, nepoata unui supravietuitor al Auschwitzului,
afisele respective sunt „de necrezut”: „Nu se poate spune ca problema asta
ii priveste doar pe evrei, de vreme ce, pana in urma cu zece ani, polonezii
invatau mai mult despre non-evreii care au murit la Auschwitz. Deci oricine
face un asemenea afis e pur si simplu nebun. Daca as fi un turist din Israel
si as vedea acest afis, as prefera sa merg pe jos pana la Auschwitz decat
sa ma sui intr-unul dintre autobuzele lor”.

Presedintele PKS Malopolska, Tomasz Stanek, spune ca nu intelege de
ce se face atata caz. „Chiar n-am vrut sa jignim pe nimeni si daca „biletul
de intoarcere” deranjeaza pe cineva, o sa-l schimbam”, a declarat acesta,
care a adaugat ca niciunul dintre cei 350 de turisti care au beneficiat
de aceste excursii nu a sesizat vreo problema. „N-a fost intentia mea sa
jignesc pe cineva; daca am facut-o, imi pare extrem, extrem de rau”, a
incheiat Stanek. Compania sa a distribuit 30.000 de fluturasi si a afisat
peste 20 de panouri publicitare in cadrul campaniei.
O studenta, folosita pe post de „expert”Stanek sustine ca inainte de a da drumul campaniei a avut mai multe
consultari inclusiv cu o „experta” de la Centrul Evreiesc Auschwitz. „Nu
mi-a spus ca ar fi ceva in neregula”, a spus Stanek; „experta” respectiva
a declarat apoi ca „nu a privit cu atentie afisele”.
Directorul Centrului Evreiesc Auschwitz, Tomasz Kuncewicz, a dezvaluit
insa ca „experta” in cauza nu este decat o studenta careia i s-a cerut
parerea personala, nu o opinie din partea institutiei ca atare.
http://www.infonews.ro/article24172.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Capturarea evreilor

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.09 15:56

Exterminarea globala si
planificata a evreilor europeni a debutat in vara anului 1941, dupa
atacul impotriva U.R.S.S. si vom vedea in ce conditi.Dar evrei
polonezi, al caror nr. Se apropia de 3 mil. Au cunoscut inainte 2 ani
de calvar. Pt. a incepe, unele unitati de trupe de campanie, si in
special detasamente SS s-au dedat la glume imunde care mergeau mult mai departe decat brutalitatile devenite moneda curenta in Germania.

Taierea barbii si a perciunilor evreilor era un divertisment
raspandit;multi germani au trimis familiilor lor fotografii eternizand
aceste fapte alese! Un alt amuzament la moda consta in a navali intr-un
apartament sau intr-o casa de evrei, a-I constringe pe tineri si
batrani sa se dezbrace sis a danseze astfel inlantuiti in sunetul unui
fonograf: violul consecutive era facultative(date fiind
riscurile:urmarire pt. ,,crima impotriva rasei”).In orase si-n
targusoare au fost concentrate toti in cartiere speciale sau
,,ghetouri”, uneori imprejmuite cu-n zid, pt. a-I izola complet de
populatia crestina poloneza si ea tratata totusi, ca “rasa
inferioara”.Lipsita de recurse si de slujbe, populatia ghetourilor era
expusa tuturor suferintelor, mizeriei si foametei, parand a fi sortita
sa sucombe cu timpul de boala inanitiei, inainte ca Hitler sa
accelereze procesul in lagarele morti I.Populatia evreiasca, in buna
parte specializata in munci de confectii si alte ramuri ale
mestesugurilor artizanale, servea ca mana de lucru aproape gratuita si
exploatabila, la discretia furnizorilor armatei si spuselor
specialistilor in economie militara; era vorba chiar de “muncitori
absolute indispensabili”. Incat odata ora venita, SS-isti insarcinati cu genocidul nu au mai avut nici o grija.

Asa cum am vazut, tehnicile de exterminare a grupurilor omenesti
nedemne de-a trai au inceput a fi elaborate in toamna anului 1939.
41464rco19tvv7p
In decembrie, primul lagar de exterminare, cel de la Chelmno, intra in activitate; alte trei, cele de la Belzec, Sobibor si Treblinka, din
ce in ce mai bine utilate, au fost puse in functiune in martie, mai si
iulie 1942. Plasate sub autoritatea suprema a generalului SS, Odilo Globocnick, fostul gauleiter al Vienei, scapand astfel de cea a lui Eichmann. Exterminarea era infaptuita de SS-istii
lui Globocnick, ajutati de militari care complectau efectivul, in mare
parte acestia erau ucrainieni. O echipa de cateva sute de evrei se
ocupa de ridicarea cadavrelor si satisfacerea altor nevoi.

Fiindca se intentiona a fi transferate intr-un lagar de munca, adica
intr-un “teritoriu evreiesc autohton”, inscriptiile factice erau puse
la intrare, camuflate in gara obisnuita tali cladiri: “Intrare in
teritoriul autonom”, “sinagoga”, “sala de dusuri” si alte asemenea
inscriptii. Un obiectiv ajutator era recuperarea ultimelor avutii
corporale ale victimelor, adica hainele, destinate germanilor nevoiasi.
Tinand cont de felul cum se strangeau acele avuti, ei nu erau
intotdeauna satisfacuti. In consecinta, un delegate de la “Ajutorul de
iarna” german adresa urm. protest:

“Hainele
trimise de voi sunt intr-o stare atat de proasta incat, nu pot, in mare
parte sa fie distribuite celor care au nevoie. O mare parte din
vesminte este foarte murdara si patata de sange. Gulerele majoritatii
hainelor sunt atat de jegoase incat necesita o noua curatire (…) Nu sa
constatat decat mai tarziu, dupa deschiderea coletelor, ca in livrarea
facuta administratiei din Posnania-Oras, din 200 de vestoane, 51 erau
inca echipate cu steaua evreiasca!”
cv464r1419tvvv


Iata o descriere a ultimelor clipe ala unui talia de evrei deportati la
Treblinka, datorata lui Elie Rosenberg, un supravietuitor al “echipei
de cadaver din acest lagar”:

“SS
cu caini, cravase si baionete in mana stateau de-a lungul
Himmelstrase(“Calea cerului”, asa era numit, in deradere, drumul ce
ducea spre camera de gazare la Treblinka). Evreii mergeau in tacere. Nu
stiau incotro merg. La intrarea camerelor de gazare erau doi
ucrainieni(Ivan si Nicolai). Ei dadeau drumul gazului. Gazul venea de
la un motor. Se punea petrol sau pacura. Ultimii ajunsi la camerele de
gazare erau loviti cu baionete; primii, vazand ce se petrecea in
interior nu mai voiau sa intre. Patru sute de personae puteau sa intre
odata in camerele de gazare. Era tocmai bine pentru a se putea inchide
usa exterioara a camerei. Dup ace se inchideau ne aflam in partea
cealalta. In acest moment auzeam strigate ca “Sema Israel”(Asculta
Israel, cea mai sfanta rugaciune evreiasca), “tata”, “mama”. Dupa
treizeci de minute, toti erau morti. Acolo erau doi germani care
ascultau si apoi spuneau: “Toti dorm…”



In continuare as dori sa fac cateva precizari si descrieri ale catorva
lagare din Polonia, cu precadere celor mai importante, bineinteles:
Chelmno.Lagarul
era talian la cca. 60 de km de Lodz; lagarul era destinat exterminari
din fasia de pamant a Poloniei taliant in “Marea Germanie”. Lagarul a
functionat din decembrie 1941, pana in vara lui 1943. Camera de gazare
nu era altceva decat vagonul unui camion al morti, asemanator celor
care erau folosite in Rusia; dupa fiecare gazare care se solda cu 40 de
victime, camionul transporta cadavrele catre o transee lunga sau o
groapa comuna, sapata intr-o padure vecina. In medie, pe zi aveau loc
cca. 10 gazari. In vara lui 1944, lagarul a fost pus in functiune pt. a
lichida ultimi supravietuitori ai ghetoului de la Lodz, crutati pana
atunci ca fiind muncitori folositori. Din comandoul permanent evreu nu
a mai ramas decat doua personae care au supravietuit atrocitatiilor
comise asupra grupului din care faceau parte. Numarul total al
victimelor au fost estimate, de catre cei indreptatiti sa faca
estimarile, la un numar de aproximativ 600000 de morti.
Belzec. Acest
lagar, in care au fost taliant aproape sasesute de mii de evrei din
partea orientala a “Guvernamantului general al Poloniei”, ca si cateva
mii de evrei cehi si germani, avea cinci camere de gazare stationare,
capabile sa suprime pana la cinci mii de suflete, zilnic. Gazarile au
functionat pana la sfarsitul anului 1942; in primavera anului 1944,
instalatiile au fost distruse chiar de germani.
Sobibor.Situat
in apropierea zonei anexate de Rusia in 1939, Sobibor avea aceleasi
caracteristici generale ca Belzec si era destinat, in special, evreilor
din aceasta zona; o parte nu putuse sa fie evacuate in iunie-iulie 1941
din interiorul Rusiei. Dar un anumit numar de convoaie provenind din
Tarile de Jos si din Belgia si un convoy francez au fost indreptate
acolo intre iulie si octombrie 1942, trimestrul celor mai massive
exterminari. Mia apoi operatiunile s-au talia findca cea mai mare parte
a munci, in legatura cu evreii polonezi, fusese facuta. La Sobibor,
comandoul permanent evreiesc format din 300 de oameni, a reusit sa isi
procure cateva arme tali declanseze o insurectie. Aceasta talian a
permis sa supravietuiasca un nr. de 30 de evrei si a dus la suprimarea
acestui lagar in octombrie 1943. Si in acest lagar numarul victimelor a
fost unul considerabil.Dupa ce s-a “tras linie”, sa talian,cu
aproximatie, ca aici si-au pierdut viata cca. 250000 de “nearieni”.
Treblinka.Este
de departe cel mai vast lagar polonez; a fost asezat la cca. 100 de km
de Varsovia; era destinat, in special, sa extermine rapid cei aproape
400000 de evrei din imensul ghetou al capitalei poloneze. Lagarul
dispunea de zece camere de gazare, avand o suprafata de 50 metri
patrati: treizeci de SS si cateva sute de auxiliary ucrainieni,
de asemenea, un comandou evreiesc, format din o mie de oameni care erau
repartizati permanent acolo. In vara 1943, dupa insurectia ultimilor
sclavi ai ghetoului din Varsovia, comandoul evreiesc de la Treblinka,
stimulat de acest exemplu, a hotarat si el sa “moara in picioare”.
Insurectia a reusit, in ciuda tuturor sanselor, iar numarul
supravietuitorilor a fost de cincizeci, dintre care uni vor participa
la fondarea kibitului israelian”Luptatori de ghetou”(1949). Ca si in
cazul celorlaltor lagare, si aici, au avut loc massacre. Aceste crime
odioase s-au soldat cu aproximativ 730000 de decese.
Maidanek.Acest
lagar a fost deosebit fata de celelalte. Se apropia, la o scara redusa,
prin principiul sau-combinarea exterminari immediate cu moartea lenta
prin inanitie-cu imensul complex al mortii care a fost Auschwitz.
Construit in vara anului 1941, a fost in mod primitive un lagar de
munca, prevazut pt. 15000 de detinuti de orice provenienta. Se stie ca
in toamna anului 1941 au murit acolo, din cauza relelor
tratamente,prizonieri de razboi rusi. In vara 1942, au fost instalate
doua camere de gazare, folosite pt. evrei; ele functionau cu “Zyklon B” nu
cu oxid de carbon, inca o analogie cu Auschwitz. Numarul total al
victimelor evreiesti, din care majoritatea erau din Tarile de jos si
Grecia, este talian in cazul Maidanek-ului la un numar de 1380000 de
victime.
Auschwitz-Birkenau.Lagarul de
la Auschwitz a fost creat in 1940 in Silezia, intr-o regiune de
frontiera, care fusese germana inainte de 1918. Locul prezenta
avantajul de a fi talian pustiu si de a se afla in apropierea unei
incrucisari feroviare.
Auschwitz functiona la
inceput ca un lagar de concentrare si/sau de munca, cu effective mai
ales poloneze. De la crearea sa, Auschwitz a fost condos de comandantul
Hoess, un SS impecabil si un bun administrator. In iunie 1941,
Himmler l-a convocat la Berlin pentru a-I dezvalui ca va primi de la
Fuhrer ordinal de a proceda la “solutionarea problemei evreiesti in
Europa”. Hoess a avut idea de a folosi, pentru asfixiere, un
dezinfectant folosit de armata, gazul ”Zyklon B”, primele experiente au
fost facute in anul 1941 pe prizonieri de razboi sovietici. Convoaiele
mortii au inceput sa soseasca din toate colturile Europei in primavera
lui 1941; toti evrei din Franta(aproape un talia), toti cei din
ungaria, o parte din cei din Polonia, de asemenea, tigani si multi alti
cetateni au fost gazati la Auschwitz. Oalta idée a lui Hoess a fost
arderea victimelor imediat dup ace au fost asfixiate si de a se
construe in acest scop cuptoare pentru crematorii uriase. In ciuda
taliant lor globale de 12000 de talian pe zi, era nevoie sa arda
surplusul afara.
Totodata, la Auschwitz, o
parte din efectivul convoaielor de evrei(cei buni de munca) era
crutata.”Selectia” se facea la sosirea lor la “Auschwitz
II”(Auschwitz-Birkenau). Iata o descriere datorata savantului francez
Robert Waitz:

“Putin
cate putin, deportati inainteaza catre extremitatea cheiului. Doi SS
sunt la mijlocul acestuia, unul este medic ofiter. Deportatii defileaza
prin fata lui. Cu degetul mare sau cu o joarda, ofiterul ii dirijeaza
pe detinuti cand la dreapta, cand la stanga. Asa s-au format doua
siruri care se vor aduna la cele doua extremitati ale cheiului. Sirul
din stanga este format din talian de 20-25 de ani, iar aspectul
exterior este talian robust. Limitele de varsta sunt elastice, uneori
ele se extend de la 16 sau 18 ani la 50 de ani.

“Aspectul
si infatisarea detinutului, faptul ca este bines au mai putin bin eras,
intervin la alegere. In acest sir sunt adaugate si cateva femei.

“Sirul din dreapta este format din barbate mai in varsta, batrani, marea parte a femeilor, copii si bolnavii…
“In
sirul din stanga, femeile sunt conduse pe jos catre lagarul vecin,
barbate pleaca in camioane si remorci, inghesuiti unii peste altii.
Detinuti din sirul din dreapta sunt incarcati in camioane.

“In
convoiul meu, din 1200 de deportati, o proportie foarte mare de
talian(circa 330) si de asemenea cateva femei. Cifra este exceptionala.
Ea este rara findca 150 pana la 200 de oameni erau retinuti din fiecare
talia.”

La Auschwitz, mistificarea era
impinsa mai departe decat in lagarele poloneze. In consecinta,
persoanele care beneficiau de o amanare din “sirul din stanga”, erau
foarte convinse ca, mai devreme sau mai tarziu, isi vor revedea copii
sau pe cei apropiati. In acest scop, umerase de haine numerotate
impodobeau pereti vestiarelor la intrarea in camerele de gazare si,SS-ul
sau kapo-ul(detinut privilegiat) care conducea grupul, le recomanda sa
tina minte numarul; bucati de sapun din piatra de nisip, distribuite
membrilor grupului, serveau la desavarsirea iluziei.

Evrei care aveau parte de o amanare au avut acolo destine diferite,
findca ajjungeau sa se ridice in posturi de mare putere. Kapo erau
adesea fosti camionagii germani, din vremea inceputurilor celui de-al
3-lea Reich. Ei deveneau rotite ale SS-ului si, totodata,
caractere tipice ale brutalitatii.Evrei, doctori, muzicieni, chimisti,
cat si desenatori, care erau pe placul SS, scapau datorita talentelor lor; in schimb, cei care erau ocnasi, li se reducea speranta de viata la cateva luni.

Joseph Wulf, un fost detinut privilegiat, relateaza discutia pe care a
avut-o cu un co-detinut german in legatura cu Gandhi(care inainte de
razboi adresase un apel, tuturor evreilor, la non-violenta). Actul cel
mai rasunator a fost o rascoala a unuia din comandourile permanente
evreiesti care deserveau cuptoarele crematoriilor. Patru evrei care
munceau la uzina de arme au facut posibila aceasta rascoala,
procurandule arme.
Totalitatea victimelor din acest lagar a fost de aproximativ 2000000 de personae.

http://www.referatele.com/referate/istorie/online11/Capturarea-evreilor-in-Polonia--lagare-din-Polonia--Belzec--Sobibor--Treblinka--Maidanek--Auschwitz-.php
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Amintiri din iad

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:19

Amintiri din iad

http://www.ziarulunu.ro/articol275/Amintiri-din-iad.htm

]In urma cu 60 de ani, Josef Mengele le-a considerat pe gemenele Heilbrunn
candidatele potrivite pentru sadicele sale experimente. Spre deosebire
de multi altii, ele au supravietuit pentru a-si putea spune acum
povestea.



O intorsatura ciudata a sortii l-a facut, totusi, pe Mengele sa fie un
„binefacator“, gemenele Stephanie Heller si Annetta Able (nascute
Heilbrunn) n-ar fi fost acum in viata daca nu ar fi fost infamul medic
din Auschwitz. In varsta de 19 ani, tinerele fete din Cehia fusesera
trimise in lagarul de exterminare. Fiind fascinat de gemeni, Josef
Mengele le-a salvat de la moarte. Nu a fost nimic personal: intentiona
sa le oblige sa intretina relatii sexuale cu o pereche de gemeni si,
daca ar fi ramas insarcinate, sa le ucida pentru a studia apoi
embrionii. Scopul lui era sa imbunatateasca rata natalitatii ariene.
Conform declaratiilor lui Stephanie, ea si sora sa au fost salvate de
inaintarea trupelor rusesti, Mengele strangandu-si in fuga insemnarile
si cartile si disparand. Oricum, gemenele nu ar fi putut ramane
insarcinate pentru ca infometarea le dereglase intreg metabolismul. Pe
cand se aflau in lagar, Mengele le-a facut tinerelor transfuzii de
sange de la gemeni de sex masculin, ceea ce le-a cauzat boli serioase.
O alta prizoniera care a reusit sa ramana insarcinata a suferit un
avort fortat in luna a sasea, caruia i-a supravietuit. Din nefericire,
a murit insa mai tarziu, gazata.


Marile distrugeri

Mengele le-a folosit pe gemene si ca asistente, avand de indeplinit sarcini
ingrozitoare. „Trebuia sa incarcam cadavrele in camioane pentru a le
duce la crematoriu,“ isi aminteste Stephanie. „Munceam precum robotii.
Nu ne permiteam luxul de a reactiona emotional. Incercam sa nu ne uitam
la cadavre, de teama sa nu vedem pe cineva cunoscut“. „Singurul nostru
scop era sa supravietuim,“ adauga Annetta. „Zi de zi, minut de minut.“
Acum in varsta de 84 de ani, gemenele traiesc in Melbourne,
crescandu-si copiii si nepotii. Desi au trecut zeci de ani, inca mai
sunt urmarite de evenimentele care sunt acum cercetate si prezentate la
Centrul Holocaustului din Elsternwick, intr-o expozitie despre medicina
nazista. Expozitia este opera lui George Weisz, de 72 de ani, chirurg
ortoped si istoric in domeniul medicinei, care a fost profund tulburat
de experimentele naziste, denumite „marile distrugeri ale oricarui
lucru sacru din medicina“.


Crime fara sens


In Auschwitz de exemplu, doi gemeni aflati la o varsta foarte frageda au
fost cusuti unul de celalalt pentru ca Mengele sa poata studia
comportamentul siamezilor. Intr-un alt caz, unul din gemeni a fost
infectat cu tuberculoza, apoi ambii frati au fost ucisi pentru ca
doctorul sa poata observa diferitele patologii. Oamenii erau injectati
cu puroi, pentru a se studia cangrenele. In experimentele de
sterilizare, organele genitale erau iradiate, iar abdomenele femeilor
erau deschise fara anestezie, pentru a fi cercetate. In numeroase
lagare au fost efectuate 80 de astfel de experimente, realizate de 400
de doctori. Aceste asa-zise studii medicale au condus la moartea a
peste sapte mii de oameni. Dar Weisz subliniaza ca „nu era numai
problema evreilor. Oameni din aproape toate tarile aflate sub ocupatie
si prizonierii de razboi au fost supusi experimentelor si omorati“.
Treizeci de ani mai tarziu, experimentele nazistilor asupra hipotermiei
au fost reevaluate de sase centre medicale americane. Concluzia,
publicata in New England Journal of Medicine, a fost foarte clara:
„Studiile au fost necinstite, nestiintifice si fara valoare“.


Sterilizari fortate

In Germania nazista, 44% dintre medici s-au alaturat partidului de
guvernamant. Programul lor a fost strans legat de doctrina nazista a
superioritatii rasiale si a inceput prin purificarea genetica. Aceasta
includea sterilizarea fortata a oamenilor „nepotriviti sa traiasca“, in
acasta categorie intrand invalizii si bastarzii din Rhineland (copiii
familiior mixte formate de germani si africani sau germani si
asiatici). In 1945, 400.000 de germani au fost sterilizati fortat. A
urmat apoi eutanasierea acelora „cu o viata care nu merita traita“,
doctorii fiind platiti pentru a raporta posibilii candidati.
Aproximativ 200.000 de nemti au fost ucisi prin expunerea intentionata
la frig, prin infometare, injectii letale si prin gazare. Cum au putut
atat de multi doctori sa-si tradeze chemarea? Conform declaratiilor lui
Weisz, a fost obisnuita motivatie umana. „Erau oportunisti care au
vazut posibilitatea unei avansari rapide. Erau fanatici care credeau ca
purifica sangele arian. si erau platiti pentru asta. Au facut-o pentru
bani si pentru o pozitie profesionala, academica si economica mai buna.“




„Nu poti uita“
Dar evenimentele care au scos la iveala
ce e mai rau in firea umana, au adus de asemenea, si ceva pozitiv.
Weisz a tinut o conferinta despre doctorii evrei din ghetoul Varsoviei
si din lagarele de exterminare. „Acesti oameni au reusit sa faca o
munca incredibila si au realizat noi descoperiri care sunt inca
cercetate,“ a spus el. „Au fost facute studii despre fenomenul
infometarii si cum reactioneaza corpul uman. Au scris o carte pe care
au reusit sa o scoata cu greu din ghetoul din Varsovia.“ Au fost facute
cercetari asupra bolilor renale. O lucrare despre insuficienta renala
si despre tifos bazata pe studiile acestor medici a fost publicata in
2004. si, in ciuda interdictiei naziste asupra oricarei forme de
invatamant evreiesc in ghetou, acestia au reusit, totusi, sa infiinteze
o scoala, care a pregatit 400 de studenti. 10% dintre cei care au
supravietuit au primit acrediatrea studiilor dupa terminarea
razboiului. Pentru Stephanie si Annetta, viata a insemnat o lupta cu
uitarea. „Suntem putin diferite de ceilalti oameni“, spune Annetta. „Nu
suntem in stare sa aruncam mancarea si suntem fericite de fiecare data
cand facem dus.“ „Nu poti uita“, adauga Stephanie. „E vorba de
lucrurile marunte. Vezi pe cineva tratand rau pe altcineva si totul iti
revine in minte.“ Este o lectie pe care s-o fi invatat si care sa le
ajute sa gaseasca un sens in tot ceea ce s-a intamplat? „Am vrea“, a
raspuns Annetta cu un oftat.


  • Putini dintre doctorii criminali au fost pedepsiti ulterior si acestia primind sentinte usoare
  • In 1945, Mengele (foto) a fugit, dar a fost capturat si retinut la Nürnberg
  • A fost eliberat de aliati, care nu ii cunosteau situatia
  • A fugit in Brazilia, unde a trait pana in 1979, cand a suferit un atac de cord
  • A fost inmormantat in Embu sub o identitate falsa, Wolfgang Gerhard
  • In ciuda faptului ca a fost cautat international, nu s-a reusit capturarea lui
  • A trait 35 de ani cu identitati false
  • Abia in 1992 medicii criminalisti au reusit sa confirme cu ajutorul testelor
    ADN ca sub numele de Wolfgang Gerhard este inmormantat de fapt
    monstruosul Mengele

  • In 2004 s-au descoperit 85 de scrisori si cateva jurnale ale lui Mengele,
    insa ceea ce era scris nu a fost facut public, evenimentele mentionate
    de monstru in jurnalele sale fiind considerate „strigatoare la cer“

  • Toate aceste atrocitati au avut cel putin o urmare pozitiva: in 1946
    Tribunalul Doctorilor din Nürnberg a creat un cod al eticii aplicabil
    in experimentele medicale.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Monstruozitatea cu fata burgheza

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:17

Monstruozitatea cu fata burgheza






O carte cumplita care spune povestea in care suferinta nu e aproape niciodata rasplatita si crima aproape niciodata pedepsita.

Nu e usor sa citesti cartea lui Laurence Reese, reputatul director de
creatie pentru programele de istorie ale BBC, „Auschwitz. Nazistii si
solutia finala“, publicata in romaneste de Editura Rao, pentru care
acesta a primit Premiul Academiei Britanice si al Asociatiei
Internationale a Documentaristilor.

Oricine a vazut sau a
auzit macar o data de un documentar despre lagarele de exterminare a
evreilor, oricui i-a cazut odinioara in mina o carte precum „Procesul
de la Nürnberg“, oricine s-a foit nelinistit pe scaun, daca nu a plins
la un film precum „Alegerea Sophiei“. Si totusi, in cartea lui Laurence
Reese, scrisa in cel mai pur stil neutru jurnalistic, lipsit de
inflacararea si razbunarea epitetelor, fiecare pagina e chinuitoare.

Pe
baza a sute de interviuri cu oficiali si colaborationisti nazisti si
supravietuitori ai lagarelor de exterminare, Reese spune povestea
necrutator de trista a unor oameni obisnuiti, draguti si amabili, care
se transforma in monstri, ce le-au mincat capetele vecinilor,
prietenilor, colegilor de scoala sau pur si simplu unor straini, care
nu le „gresisera“ decit la nastere, cind aparusera pe lume in familii
de evrei.

Politicosul Heinrich Himmler, cu burtica, ochelari
cu rame de aur si aerul sau bonom de invatator de tara, pasionat de
agricultura, este cel care a organizat si a dus la capat „solutia
finala“; incintatorul si sofisticatul asistent personal al lui
Goebbels, Wilfred von Oven, care la batrinete, cind a acordat primul
sau interviu, a definit intr-un singur cuvint vremurile sale naziste:
„paradis“; amabilul Rudolf Hoess, comandantul lagarului de la
Auschwitz, unde au fost ucisi, la concurenta invidioasa cu alte lagare,
1.100.000 de evrei, era descris ca un om pe care nici nu-l vezi pe
strada, iar sinistrul dr. Mengele, care, inainte de a i se da friu
liber la Auschwitz, era un tinar doctor aratos si inteligent, ce nu
dovedise nici o urma de sadism.
„Poate ca, mai presus de orice,
Auschwitz-ul si solutia finala a nazistilor ne arata“, scrie Laurence
Reese, „capacitatea unor circumstante deosebite de a influenta
comportamentul intr-o masura mai mare decit putem sa ne imaginam“.
Toivi
Blatt, unul dintre cei mai curajosi supravietuitori ai lagarului de la
Sobibor, care si-a riscat viata pentru a evada, spune: „Oamenii m-au
intrebat: «Ce-ai invatat?» si ma gindesc ca sint sigur de un singur
lucru - nimeni nu se cunoaste pe el insusi. Persoana amabila de pe
strada pe care o intrebi: «Unde se afla strada Nordului?» si merge cu
tine jumatate de cvartal ca sa ti-o arate este o persoana buna si
amabila. Aceeasi persoana, intr-o situatie diferita, poate deveni cea
mai sadica cu putinta. Toti putem fi buni sau rai in aceste situatii
diferite. Uneori, cind cineva e realmente amabil cu mine, ma trezesc
gindind: «Cum s-ar fi comportat la Sobibor?»“.

La intoarcerea
acasa, dupa eliberare, in Slovacia, si ca el sint foarte multi, vecinii
si colegii de scoala l-au batut pe strada, cel care se instalase in
casa parintilor lui a refuzat sa i-o dea inapoi, iar dupa multi ani,
cind s-a intors din America si a cerut voie proprietarului sa intre
putin, ca sa-si aduca aminte de parintii sai morti la Sobibor, acesta a
crezut ca a venit sa caute aurul pe care-l ascunsese. Dupa plecarea
lui, si-a darimat casa caramida cu caramida ca sa-l gaseasca.
Multi
localnici polonezi au scotocit ani intregi gropile comune in cautarea
aurului evreilor, dupa ce in timpul razboiului furturile fara limite
ale membrilor SS din bunurile evreilor gazati cuvenite Reichului au
determinat o lunga ancheta in lagarele de exterminare.

„Se
pare“, scrie Reese, „ca regula generala, ca aceia care au trebuit sa
indure ororile lagarelor nu-si pot gasi alinarea. Multi dintre ei,
supravietuitorii, sint atei. Nu era loc de Dumnezeu la Auschwitz,
spunea unul dintre ei, conditiile erau atit de oribile ca Dumnezeu
decisese sa nu mearga acolo“.

Triunghiul mortii

Faptul
ca numele micilor lagare de la Treblinka, Sobibor si Belzec sint
rostite astazi fara sa aiba acelasi impact ca Auschwitz-ul este o
ironie neagra a istoriei, deoarece aici au fost asasinati 1,7 milioane
de evrei. Nazistii au cautat ca numele lor sa fie sterse din istorie si
inainte de terminarea razboiului le-au distrus, locurile fiind
impadurite sau arate, redevenind terenuri agricole.

http://www.cotidianul.ro/monstruozitatea_cu_fata_burgheza-40889.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:07

Memorialul din Washington, un muzeu multimedia
Realizat
dupa un concept futurist, Muzeul Holocaustului din capitala SUA, unul
dintre cele 17 muzee din lantul Smithsonian, contrasteaza total cu cel
de la Auschwitz
.
Televiziunea si Internetul dau spectaculozitate expozitiei din capitala SUA

Marketingul,
minunile tehnicii, cinematografia, efectele speciale si platformele
multimedia concureaza la Washington pentru o prezentare ce iti taie
respiratia. Inca de la intrare primesti un carnet de identitate ce
contine fotografia, numele si povestea unuia dintre detinutii care au
supravietuit lagarelor de exterminare naziste. Muzeul, structurat pe
mai multe niveluri, este inclusiv mai bine dotat cu obiecte de epoca
decit frusta expozitie de la Auschwitz. Pe linga acestea, muzeul
patronat de Smithsonian Institution detine o uriasa baza de arhive
multimedia: filme ale propagandei naziste, capturi surprinse in timpul
ascensiunii lui Hitler, in timpul razboiului sau in momentul eliberarii
prizonierilor de catre armata sovietica. Marturii-soc ale
supravietuitorilor pot fi vizionate, in mini-documentare de cite 15
minute, in mici sali de cinema amenajate la fiecare etaj al muzeului.
Pentru a intregi atmosfera, diriguitorii americani au reusit sa aduca
la Washington inclusiv o garnitura de vagoane care a transportat evrei
inspre Auschwitz-Birkenau. Ca sa treaca dintr-o parte in alta a
expozitiei din SUA, vizitatorii pot opta sa intre printr-unul dintre
odioasele vagoane. Culoarele sint incadrate de pereti de sticla pe care
sint scrise toate localitatile care au avut cea mai mica legatura cu
holocaustul. Mai multe localitati din Romania, printre care si Clujul,
apar acolo, la fel ca numele mai multor romani care sint trecute,
intr-o alta zona expozitionala, pe un zid al recunostintei, dedicat
celor care au salvat de la exterminare evrei in timpul razboiului.
In fine, iarasi contrastant cu sobrietatea autoimpusa a memorialului din
Polonia,
un opulent magazin de suveniruri ii asteapta pe clienti la iesirea din
muzeu: sute de carti pe tema holocaustului, dar si lantisoare, bratari
sau insigne colectionabile cu simboluri purtate de prizonieri in lagare
pot fi achizitionate de la Washington.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Auschwitz-Birkenau, Disneyland-ul mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:07

Auschwitz-Birkenau, Disneyland-ul mortii
http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/auschwitz_birkenau_disneyland_ul_mortii_14434.html


Dramele scapa printre click-uri, iar cifrele
grele, cu cinci si sase cifre, ale holocaustului se pierd printre
milioanele de pixeli. Turul Memorialului de la Auschwitz sfirseste
intr-un zimbet timp, buburez, prim-plan in fata unui brand „cool“ din
fier – „Arbeit macht frei“ – numai bun de aratat acasa amicilor. In
fundalul pozelor, un cer cu nori mirosind inca a cenusa, desi pozele
n-au miros.
Auschwitzul e rece si
sec ca un rechizitoriu. Citeva zeci de cladiri simetrice in istorie,
stinga-dreapta, aidoma filelor unui dosar ingalbenit de ani de durere.
In si printre rinduri, milioane de detalii – probe ce-si urla adevarul
cu ecou surd, intre peretii goi ai unor suflete oblice cu aparat foto
digital la git.

Holocaustul de vineri

Milioane de pixeli, zero sentimente

La
fel ca acum o jumatate de secol, mii de oameni trec, zilnic, celebra
de-acum poarta a Auschwitzului, Memorialul holocaustului, situat in
sudul Poloniei, la 40 de kilometri de Cracovia. Fanfara detinutilor
cinta pentru toti, cum intri pe dreapta, dintr-o poza de epoca, in trei
limbi de circulatie turistica. Baracile de caramida, acum locatii
muzeale, isi dezvaluie rutinat austeritatea fotogenica. Plopii,
prizonieri de lux intr-un gazon tuns ca-n Champions League, sint
prapori vii ai trecerilor si trecatorilor. Soarele dupa-amiezii s-a
agatat in rindul 5 de ghimpi al unui gard nazist, vecin cu o lampa
orbita de-atitea suferinte. Poteci, usi, zabrele, scinduri de lemn,
turnuri de paza, ziduri muscate de gloantele noptii, celule scrijelite
de rugaciuni si tablite cu atentionari inutile, intr-o germana fara
drept la recurs. Totul e perfect conservat. Un Pompei invelit in lava
remuscarilor. Ca si cum holocaustul s-ar fi intimplat vinerea trecuta.
Procesul
Memorialul
e un rechizitoriu desfasurat pe mai multe sute de metri, in cele mai
fine tuse ale animalicului masacru din anii ’40. Obiectele de muzeu,
atent dispuse, nu sint altceva decit probe intr-un proces virtual ce
incrimineaza, clipa de clipa, secunda de secunda, holocaustul nazist.
Dovezi ca sute de mii de oameni au fost impuscati, spinzurati sau
gazati la Auschwitz si Birkenau. Turistii sint chemati sa fie martorii
acestui proces chinuitor, continuu. Interioarele cladirilor din
caramida, inalte si reci, cu tocuri urmarite pretutindeni de ecouri,
ca-n filmele de groaza, sporesc sentimentul de sentinta, de ultimativ.
Condamnatii stau lipiti de pereti, ochii lor umplu culoarele de
rugaciuni neintelese – un imens cor mut –, iar vocile se sting in urma,
pas cu pas, in ritmul in care citesti verdictul final pe etichetele de
sub seturile de cite trei poze, fata-profil-semiprofil: „September
1942“, „November 1943“, „April 1944“...
Uzinele de distrus oameni
„Patru
dintre cladiri gazduiesc expozitia permanenta a muzeului de la
Auschwitz I. Fiecare cladire are o tematica proprie. Cladirea 4 contine
probe ale exterminarii, cladirea 5 probe ale crimelor impotriva
umanitatii, cladirea 6 probe legate de viata prizonierilor, iar
cladirea 7 probe ale conditiilor de trai din lagar“, explica, intr-o
engleza cu consoane nefiresc de reci, ghidul – o poloneza la 50 de ani
cu gesturi de diriginta repetenta la sentimente. Munti de pamatufuri de
barbierit, de piepteni, de valize, de zdrente si de pantofi, munti de
rame de ochelari calcati in picioare de cizme de SS-isti, cu tureac
inalt. Citeva jucarii, papusi orfane de copilarie. Munti de proteze si
de cirje, alte zdrente, mostre ale incaltarilor din lemn in care
mergeau la munci prizonierii. Apoi iarasi munti de badoage de Zyklon B,
gazul cu care erau asfixiati cei trimisi „la dusuri“. Dintr-o vitrina,
doua covoare lucrate ca la carte sparg monotonia vechiturilor. „Sint
covoare executate din par uman, luat de la femeile care ajungeau la
Auschwitz. «Uzinele mortii» furnizau materia prima“, inchide ghidul
rechizitoriul.
Natura moarta cu baraci, luminari si flori
Lagarul
Auschwitz II, cum mai e cunoscuta locatia de la Birkenau, la 3
kilometri de Auschwitz I, da adevarata dimensiune a crimelor
nazismului. Cit vezi cu ochii, un cimp intreg de cosuri de fum indica
simbolic, asemeni unor imense pietre mormint, locurile pe care s-au
aflat cele mai multe dintre baracile de lemn ce adaposteau, fiecare,
citeva sute de trupuri degerate de iernile poloneze. „Aici s-au filmat
majoritatea filmelor despre lagarele de concentrare naziste. Printre
altii, Steven Spielberg a turnat aici binecunoscutul film «Lista lui
Schindler»“, povesteste doamna-ghid, moment in care ochii zecilor de
asiatici scapara ca niste blituri. Un singur sir de baraci de lemn a
putut fi reconstituit in urma incendiului provocat de trupele naziste
in momentul retragerii din Auschwitz-Birkenau inainte de capitulare.
Trei rinduri de paturi suprapuse, late cit sa incapa, intr-o dunga,
cite opt-noua suflete. Deasupra, un rind de „geamuri“, aerisiri
deschise permanent care faceau ca pe timpul iernii inauntru sa fie –15
sau –20 de grade, la fel ca afara. Citeva buchete mari de flori si
niste luminari aprinse in baraci intregesc cadrul perfect pentru
martorii preocupati de fotografii.
„Cheeeeese!!!“
„Muzeul
si memorialul au fost gindite sa fie cele mai sobre locatii de acest
fel din lume. Nu exista aici nici efecte speciale, nici o scenografie
deosebita, impactul asupra vizitatorului vine de la dimensiunea
extraordinara a masacrului petrecut aici“, imi explica elegant Marek,
unul dintre responsabilii muzeului de la Auschwitz, in drum spre
iesire. La doi pasi de sobrietatea apasatoare a ansamblului de la
Auschwitz, un grup vesel de asiatici chicoteste in ploaia marunta
cautind un fotograf de ocazie care sa imortalizeze momentul istoric al
bifarii inca unui obiectiv turistic. „Cheeeesee!!!“, decreteaza timp
unul dintre turisti. O duzina de zimbete de plastic stralucesc fericite
sub blit in fata portii „Arbeit macht frei“ de la intrare, o fericire
pe care numai o poza cu Buggs Bunny sau Tom si Jerry ti-o mai poate da.
In fundalul pozei, norii grei, inca mirosind a cenusa, contureaza
diferenta turistica dintre Disneyland si Auschwitz, Disneyland-ul
mortii, locul in care sute de mii de oameni au fost ucisi in mijlocul
Europei si-al secolului XX.
Flori pentru bunicul


Levi
are 35 de ani, e evreu si locuieste in Franta. Un buchet mare de flori
rosii si-un fel anume, apasat, de a privi totul in jur, mereu distant,
la doi pasi in spatele tuturor, il deosebesc de restul turistilor din
grup. La Birkenau, in dreptul celei de-a patra baraci, se apropie de
gardul despartitor si reazama in ghimpi florile. „Erau pentru bunicul
meu, care a murit aici in timpul razboiului. Se spune ca ar fi locuit o
vreme intr-o baraca in rind cu aceasta, a patra... Din cind in cind,
daca avem drum prin zona, mai trecem – eu si cei din familie – sa punem
o floare sau o luminare. Daca ati observat, mai sint flori puse in
muzeu si in dreptul unor fotografii. Sint multi evrei care si-au
recunoscut rudele ucise aici...“, povesteste, incurcat, Levi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Evadare de la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:05

Evadare de la Auschwitz
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/537924/Evadare-de-la-Auschwitz/

Paneth Farkas, acum in virsta
de 85 de ani, a fost eroul unei intimplari incredibile,
care l-a impresionat si pe celebrul regizor american Steven Spielberg

Din 65 de membri ai familiei, au supravietuit lagarelor de
concentrare doar doi


Unul dintre putinii supravietuitori ai lagarului de la Auschwitz,
care se mai afla inca in viata, este Paneth
Farkas, acum in virsta de 85 de ani. Atunci cind
s-a casatorit, inainte de razboi, a facut
o fotografie in care apar 65 de membri ai familiei. La sfirsitul
razboiului, Paneth Farkas a aflat ca in afara
de o sora, care a trait ascunsa in sistemul
de canalizare al orasului Timisoara, toti ceilalti imortalizati au
fost impuscati sau exterminati in camerele
de gazare din lagarele
naziste. Celebrul regizor american Steven Spielberg a realizat, in
anul 1999, un interviu cu Paneth Farkas despre perioada petrecuta
in lagar si evadarea din acesta. De altfel, Paneth Farkas
se poate considera, poate, unica persoana care a reusit sa
evadeze din lagarul de la Auschwitz.
Deportat la doua saptamini dupa
casatorie

Pe Paneth Farkas, inceputul razboiului l-a prins la Cluj-Napoca,
lucrind intr-un atelier de producere a incaltamintei,
la atelierul care producea pantofi la comanda pentru ocazii festive
condus de un evreu. Deja era interzisa prin lege angajarea evreilor.
In anul 1940, numele lui figura deja in cartea de aur a sportului
romanesc. La Campionatele Mondiale de tenis de masa de la
Praga, din 1936, Paneth a cistigat medalia de argint, fiind
decorat pentru aceasta performanta de Regele Carol al ll-lea.
Pe sotia lui, Edita Holender, a cunoscut-o tot din lumea sportului clujean.
?Era atleta, si inca una de performanta. Dupa
doi ani petrecuti impreuna, am hotarit sa
ne casatorim. La nunta mea am facut o fotografie in
care apar 65 de membri ai familiilor noastre. Putin dupa acest moment,
am fost deportat intr-un detasament de munca la Baia Mare?,
povesteste, sugrumat de emotie, Paneth Farkas.
Constructor de drumuri pentru armata germana
In anul 1942, autoritatile maghiare au inceput sa
ii adune pe toti evreii care locuiau in teritoriul ocupat in
urma Diktatului de la Viena. ?Am facut parte din detasamentul 110/5
care lucra in zona orasului Baia Mare si construiam drumuri, cu sapa
si lopata. Am ajuns pina in Ucraina. Transportam cu
targa pietris si, din 10 in 10 metri, trebuia sa facem gramezi
mari pe care le imprastiam cu lopetile, si faceam un
drum pe care trebuiau sa treaca diviziile germane din Grupul
de Armate Centru care plecau pe frontul de Est?, spune Paneth.

Cind a ajuns acasa, la Cluj-Napoca, o parte din familia
lui era deja deportata. Pe sotia lui a vazut-o atunci pentru
ultima data, intr-o pivnita in care aceasta se
ascundea. Si acum, dupa 50 de ani, batrinul plinge
cind isi aminteste despre acele zile. Plinge de dorul
fostei sale sotii. In 1943, Paneth a fost si el prins si transportat
in orasul Nyiregyhaza de pe teritoriul Ungariei. ?Aici era un fel
de zona unde erau adunati evrei pentru a fi transportati spre lagarele
de exterminare. Am fost adunati intr-o fosta sinagoga
evreiasca unde eram paziti de politisti unguri?. Dupa
15 zile petrecute in ghetou, toti evreii au fost imbarcati
intr-o garnitura de tren marfar care avea vagoane destinate
pentru transportul
animalelor. ?Am nimerit intr-unul care nu avea
gratie la geam. Pe drum, m-am imprietenit cu un ceh si cu un polonez,
iar intr-o noapte am evadat, sarind pe geam. Am avut noroc
ca am cazut pe o capita de fin. Pe polonez
l-am gasit cu capul sfarimat de o borna de kilometraj?.Impreuna
cu evreul ceh, Paneth Farkas a ajuns in orasul Presov, unde au fost
gasiti de cei din rezistenta. ?Prin oras erau lipite afise
care anuntau ca doi fugari periculosi au evadat dintr-un tren german.
Partizanii mi-au facut acte si am primit numele de Iosef Szilack.
Asa am ajuns la Bratislava unde, dupa o vreme, m-au prins nemtii
si m-au trimis la lagarul de la Auschwitz?, mai spune Paneth Farkas.
?Stii unde mergi tu acuma? In cer?
In lagarul de exterminare de la Auschwitz, evreii erau
intimpinati de soldati si ofiteri SS. ?Era la o masa
un soldat care te intreba ce stii sa faci. Daca erai
prea batrin sau prea slabit nici nu mai vorbeau cu
tine. Iti faceau un gest cu degetul sa treci intr-o
parte. Eu Ie-am spus ca stiu sa vorbesc cinci limbi la perfectie
si ca am fost campion mondial la tenis de masa. Aveam 25
de ani. Un capitan SS mi-a spus ca in curind
voi ajunge in cer. I-am spus si lui ca am fost campion mondial
la tenis de masa si acest lucru l-a facut sa ma
trimita la munca?. Timp de citeva luni, Paneth
a lucrat la o fabrica de rulmenti din apropierea lagarului
de la Auschwitz, pina intr-o zi cind a fost recunoscut
de capitanul SS care I-a spus ca va ajunge in cer.
?Am devenit un fel de ordonanta pe linga el. Vreau
sa va spun ca pentru nemti niciodata n-am fost
evreu. Nu m-au inseriat, pentru ca nu au crezut ca
sint evreu. In acte eram Szilack, dar au stiut ca este
ceva suspect cu mine. Capitanul Dietrich, asa il chema, mi-a
spus doar atit: sa nu incerc sa evadez pentru
ca altfel ma va impusca el cu mina lui?. Pina
la urma, i s-a facut mila, mai ales ca i-am
spus ca am trei copii
si ca trebuie sa ajung in
Bratislava. Intr-o zi, cind o coloana militara
mare a plecat spre Bratislava, m-a dat pe mina unui locotenent cu
care am si ajuns in Cehoslovacia?.
?I-am asteptat, dar n-a mai venit nimeni?
Peripetiile nu au luat sfirsit nici la Bratislava. ?Mi-am cautat
citiva prieteni, dar am aflat ca au fost deportati. Atunci
am decis ca trebuie sa ajung la Budapesta. Am ales sa
trec granita pe jos, dar am fost prins de politia ungara, care m-a
considerat ungur. Dupa o perioada in care am stat in
inchisoarea din Budapesta, ?Mosony?, au vrut sa ma
retrimita in lagar, la Auschwitz. In gara
Keleti din Budapesta era mare aglomeratie si am reusit sa evadez
din nou de sub escorta ungurilor. Am ajuns la Ambasada Suediei unde se
aflau ascunsi multi evrei. Acolo mi-au facut acte si m-am numit
Arpad Sos?. Pentru ca stia la perfectie limba maghiara, lui
Paneth i-a fost usor sa ajunga in Romania. ?La
Cluj-Napoca, am aflat ca toti membrii familiei mele au fost deportati.
I-am asteptat sa vina dar n-a mai venit nimeni. Tirziu
dupa ce au inceput sa ajunga acasa evrei
deportati prin lagarele naziste am aflat ca sotia mea Edita,
a fost impuscata de soldati SS pentru ca nu a mai putut
sa reziste marsului?.

Dupa aceasta veste, Paneth Farkas a fost distrus moral
si numai sportul l-a facut sa isi revina. A
cistigat, in calitate
de antrenor al echipei Romaniei
la tenis de masa, 16 titluri mondiale si 33 de europene plus alte
zeci de distinctii nationale.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

1500 de evrei sunt trimisi la moarte in camerele de gaz

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 20:03

1500 de evrei sunt trimisi la moarte in camerele de gazare de la Auschwitz | 12-Mai-1942

http://www.astroline.ro/Eveniment_istorie_1500_de_evrei_sunt_trimisi_la_moarte_in_camerele_de_gazare_de_la_Auschwitz_910.html


Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau este numele unui
complex de lagare de concentrare si exterminare al Germaniei naziste.
Auschwitz este numele german al orasului din apropiere, Oswiecim,
situat la aproximativ 60 kilometri vest de Krakow, in sudul Poloniei.
Incepand din 1940, Germania nazista a construit mai multe lagare de
concentrare si un lagar de exterminare in zona, aflata sub ocupatie
germana la acea data. Lagarele de la Auschwitz au fost un element major
in perpetuarea Holocaustului, estimandu-se ca cel putin 1.1 milioane de
prizonieri au fost executati acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Cele trei lagare principale au fost:

Auschwitz I - lagarul initial de concentrare care a
fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul
executiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de
razboi polonezi si sovietici.
Auschwitz II (Birkenau) - lagar de
exterminare, unde cel putin 1.1 milioane de evrei, 75.000 polonezi si
circa 19.000 rromi (tigani) au fost ucisi.
Auschwitz III
(Monowitz) - care a fost folosit ca lagar de munca pentru uzina
Buna-Werke apartinand concernului IG Farben. Numarul exact de victime
nu este cunoscut, dar majoritatea estimarilor contemporane sunt in jur
de 1.1-1.6 milioane.

Ca toate lagarele de concentrare naziste, lagarele
de la Auschwitz au fost operate de trupele SS conduse de Heinrich
Himmler. Comandantii complexului au fost SS-Obersturmbannführer Rudolf
Höß (adesea numit "Hoess") pana in vara anului 1943, iar dupa aceea
Arthur Liebehenschel si Richard Baer. Höß a oferit o descriere
detaliata a activitatilor din lagar in timpul interogarilor sale de
dupa razboi si in autobiografia sa. El a fost spanzurat in 1947 in fata
intrarii crematoriului de la Auschwitz I.

Aproximativ 700 de prizonieri au incercat sa evadeze
de la Auschwitz, din care aproximativ 300 au reusit. O pedeapsa
obisnuita pentru incercarile de evadare era moartea prin infometare;
familiile celor care reuseau sa evadeze erau uneori arestati si trimisi
la Auschwitz pentru a opri alte incercari.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Să nu se uite vreodată Shoah-ul, crimă nemaiauzită a ne

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 19:45

Sănu se uite vreodată Shoah-ul, crimă nemaiauzită a nebunieinaziste! Câtse poate de clar magisteriul lui Benedict la XVI-lea despre exterminarea evreilor



O „crimă nemaiauzită” înfăptuită de o „nebună ideologie rasistă” care nu trebuie să se mai repete vreodată.

Pe
27 ianuarie, Ziua internațională de comemorare a victimelor
Holocaustului, răsună cu forță cuvintele lui Benedict al XVI-lea care –
în multe ocazii a condamnat exterminarea evreilor de către naziști. „Și
acum sunt îndurerat pentru cele întâmplate”, a spus Papa pe 9
noiembrie, anul trecut, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la „Noaptea
Cristalelor”.

Și în istoricele vizite la lagărul de exterminare
de la Auschwitz și sinagoga din Köln, Papa de origine germană a folosit
cuvine foarte clare, care nu lasă nici un spaziu acelor opinii absurde
și inacceptabile din punct de vedere istoric și moral care ar vrea să
nege tragedia Shoah-ului.

Niciodată, de acum înainte oroarea
antisemitismului: Benedict al XVI-lea a condamnat în mai multe rânduri,
cu cuvinte energice și cât se poate de clare, dezlănțuirea nazistă
împotriva poporului evreu. Impresionantă rugăciunea pe care a făcut-o
la lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz Birkenau, definit de
Papa un „loc de oroare, de acumulare de crime împotriva lui Dumnezeu și
a omului fără comparație în istorie”. Este dificil, sublinia în acea
vizită din 29 mai 2006, mai mult este apăsător „pentru un creștin,
pentru un Papă care provine din Germania” să ia cuvântul în acest loc.
Dar, adaugă, „trebuia să vin”:

„Nu puteam să nu vin aici.
Trebuia să vin. Era și este o datorie față de adevăr și față de dreptul
tuturor celor care au suferit; o datorie înaintea lui Dumnezeu, de a fi
aici – ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea și ca fiu al poporului
german”.

Pentru cei care încă azi neagă voința de exterminare
din partea Germaniei hitleriste și enormitatea tragediei, Papa de
origine germană are cuvinte definitive:

• „Autoritățile celui
de-al Treilea Reich voiau să strivească poporul evreu în totalitatea
sa; voiau să-l elimine de pe lista popoarelor lumii. Atunci, cuvintele
Psalmului: „Căci pentru tine suntem dați morții toată ziua, suntem
socotiți ca niște oi de junghiere”, se verifică în mod teribil. În
fond, acei criminali violenți, prin nimicirea acestui popor,
intenționau să-l ucidă pe acel Dumnezeu pe care-l invocă Avraam, care
vorbind pe Sinai stabili criteriile orientative ale umanității care
rămân valabile pentru totdeauna.”

Și, la audiența generală din
31 mai 2006, Papa revine asupra reflecției privind ororile din lagărele
naziste de exterminare. O tragedie fără precedent:

• „În lagărul
de la Auschwitz-Birkenau, ca în alte lagăre asemănătoare, Hitler a
făcut să fie exterminați peste 6 milioane de evrei (…) Să nu uite
omenirea de azi Auschwitz și alte 'fabrici ale morții' în care regimul
nazist a ținut să-l elimine pe Dumnezeu pentru a-i lua locul! Să nu
cedeze la tentația urii rasiale, care este la originea celor mai rele
forme de antisemitism!”

Deja când a vizitat sinagoga din Köln,
în august 2005, Benedict al XVI-lea a condamnat „nebuna ideologie
rasistă” a nazismului care „a fost la originea tentativei – proiectată
și sistematic pusă în practică de regimul de exterminare a ebraismului
european. Și, definește Shoah-ul ca pe „o crimă nemaiauzită” și până în
acel moment „de neimaginat”.

• „În anul acesta, 2005 – spunea
Papa – se celebrează 60 de ani de la eliberarea lagărelor de
concentrare naziste, în care milioane de evrei – bărbați, femei și
copii – au fost uciși în camerele de gazare și arși în cuptoare
crematorii”.

Și, răspunzând celor care se îndârjeau în mod
absurd în negarea evidenței unei tragedii precum Shoah-ul, lansează o
avertizare, în special noilor generații:

• „Evenimentele
teribile de atunci trebuie să trezească necontenit conștiințele, să
elimine conflictele, și să îndemne la pace”.

http://www.google.com/search?q=lag%C4%83rele+de+exterminare&hl=ro&lr=lang_ro&start=70&sa=N
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lagarul de la Auschwit, infamuosul complex de lagare de exte

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 19:41

Lagarul de la Auschwit, infamuosul complex de lagare de exterminare conduse de nazisti
http://www.super-referate.com/referate/istorie/17/Lagarul-de-la-Auschwit--infamuosul-complex-de-lagare-de-exterminare-conduse-de-nazisti.php

.at majoritatea victimelor, cel putin o treime din numarul total de
evrei ucisi de nazisti pe timpul razboiului 5-6 milioane de evrei, au
pierit aici. Un numar important de polonezi, prizonieri sovietici de
razboi, rommi si homosexuali si-au gasit tot aici sfarsitul.Lagarul de
la Auschitz a luat fiinta in aprilie 1940, din ordinele lui Heinrich
Himmler, seful a doua organizatii naziste garda nazista, cunoscuta sub
numele de Schutzstaffel SS si politia secreta, Gestapo. Lagarul de la
Auschitz a fost ocupat initial de prizonieri politici polonezi. In 1941
a fost inceputa constructia lagarului Birkenau, cunoscut si sub numele
de Auschitz II, care, incepand cu august 1942, includea si o sectie
pentru femei. Birkenau avea patru camere de gazare, care semanau cu
dusuri, si patru cremetorii, folosite pentru a incinera cadavrele. Inca
aproximativ 40 de lagare satelit au fost construite pe langa Auschitz
acestea erau lagare de munca si au fost denumite Auschiitz III. Primul
a fost construit la Monoitz si in el se aflau cetateni polonezi care au
fost evacuati din casele lor cu forta de catre nazisti.Prizonierii erau
transportati de pe tot cuprinsul Europei aflate sub influenta nazista
cu trenurile, ajungand la Auschitz in convoaie zilnice. La destinatie,
ei erau impartiti in trei grupuri. Un grup mergea la camerele de gazare
in cateva ore acesti oameni erau trimisi la Birkenau, unde mai mult de
20 000 de persoane puteau fi gazate si incinerate zilnic. La Birkenau
nazistii foloseau un gaz cu cianida, numit Zyklon-B. Un al doilea grup
era folosit ca sclavi la fabricile industriale ale unor companii ca si
I.G.Farben si Krupp. La complexul auschitz 405 000 prizonieri au fost
inregistrati ca muncitori intre 1940 si 1945, dintre care 340 000 au
murit datorita executiilor, batailor, infometarii sau a bolilor. Unii
au supravietuit datorita ajutorului industrialistului german Oskar
Schindler, care a salvat in jur de 1 000 de evrei polonezi, ducandu-i
de la Auschitz pentru a lucra pentru el, prima data in fabrica lui de
langa Cracovia, iar mai tarziu, la o fabrica ce se afla azi in
Republica Ceha. Un al treilea grup, format din gemeni si pitici, era
supus experimentelor medicale ale unor doctori precum Josef Mengele,
care era cunoscut ca si Ingerul Mortii .Lagarul era ticsit cu
prizonieri, dintre care, o parte erau alesi pentru a fi kapos si
sonderkommandos lucratori la crematorii. Membrii acestor grupuri erau
supravegheati de ofiteri SS si executati periodic. In total, 6 000 de
ofiteri SS lucrau la Auschitz.In anul 1943, in lagar existau deja
organizatii de rezistenta. Acestea au ajutat un numar de prizonieri sa
evadeze aceste evadari au dus cu ele vestile despre exterminarile in
masa, ca de exemplu, uciderea a sute de mii de evrei adusi din Ungaria,
intre mai-iulie 1944. In octombrie 1944 un grup de sonderkommandos a
distrus una dintre camerele de gazare de la Birkenau. Ei si complicii
lor, un grup de femei de la Monoitz, au fost executati.Cand armata
sovietica a patruns in Auschitz, in 27 ianuarie 1945, au gasit 7 600 de
supravietuitori abandonati acolo. Mai mult de 58 000 de prizonieri
fusesera evacuati de nazisti si obligati la un mars al mortii pana in
Germania.In 1946, Polonia a transformat lagarul de la Auschitz intr-un
muzeu, in memoria celor care au pierit acolo. Pana in 1994, aproximativ
22 de milioane de vizitatori 700 000 anual au trecut prin portile
deasupra carora sta scris cinicul motto Arbeit macht frei munca
elibereaza. Rudolf HssRudolf Hss a fost tipul functionarului model
produs exemplar al combinatiei dintre nevoia de renuntare completa la
orice dorinta personala si dresajul dictatorial.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 19:25

Rudolf Höss
Rudolf Höss a
fost tipul functionarului model: produs exemplar al combinatiei dintre
nevoia de renuntare completa la orice dorinta personala si dresajul
dictatorial. Daca refularea „spontaneitatii” personale, automatismul
perfect al gandirii si al reactiilor s-au putut intruchipa intr-un
asemenea grad de perfectiune in Rudolf Höss, explicatia o aflam in
caracterul sau si in circumstantele externe care l-au adus, inca din
tinerete, in situatia de a se simti bine doar intr-o lume puternic
ierarhizata, singura in care putea gasi justificarea propriei sale
existente. „A crede, a asculta si a lupta, aceasta este totul!” Rudolf
Höss se recunostea in aceasta deviza a SS-ului, care se potrivea
intocmai cu nevoile sale cele mai intime.
Viitorul
comandant al Auschwitz-ului s-a nascut in 1900 la Baden-Baden. Parintii
lui se distingeau printr-o stricta si deosebita religiozitate. Tatal, a
carei severitate si personalitate puternica au apasat foarte greu
asupra copilariei lui Höss, a facut legamant sa-l consacre pe fiul sau
sacerdotiului. Educatia sa, asa cum este evocata in primele pagini ale
„Memoriilor” sale, ne da explicatia evolutiei sale ulterioare:
„Parintii mei m-au invatat sa-i respect si sa-i venerez pe toti
adultii, cu deosebire persoanele care au atins o varsta inaintata,
indiferent de categoria sociala din care fac parte. [...] Incepand din
cea mai frageda tinerete, mi s-a insuflat constiinta profunda a
indatoririlor mele. Parintii mei vegheau cu cea mai mare grija ca sa-mi
indeplinesc obligatiile cu zel si minutiozitate. Fiecare dintre noi
avea un anumit numar de indatoriri precise de indeplinit...”
Nu
exista etapa a evolutiei lui in care sa nu regasim predispozitia lui
pentru indeplinirea absoluta a sarcinilor. In celula de la Nürnberg, la
sfarsitul vietii sale, el rezuma situatia astfel: „N-am nimic de spus.
Eu nu putem sa zic decat „da”. Noi nu puteam decat sa executam
ordinele, fara sa ne facem probleme.” Atunci cand a fost intrebat daca
nu putea sa refuze executarea unui ordin, el raspunse: „Nu, cu educatia
pe care o primisem noi, nu ne-ar fi trecut prin minte o asemenea idee,
indiferent care ar fi fost ordinul.”
Dupa mai
multi ani petrecuti pe frontul primului Razboi Mondial, ca granicer sau
chiar in inchisoare, Rudolf Höss intra, la staruintele lui Heinrich
Himmler, in SS. Acesta l-a repartizat serviciilor de paza ale lagarului
de concentrare de la Dachau, sub comanda colonelului SS Theodor Eicke.
Avusese aceeasi atitudine de ascultare fata de tatal sau, fata de
capitanul sau din timpul razboiului, si, fara indoiala, fata de seful
de echipa din inchisoare. Aceasta supunere oarba era insasi conceptia
sa fundamentala despre viata. Rudolf Höss a declarat intr-o zi ca el
dezaprobase complet metodele teroriste ale lui Theodor Eicke. Atunci
cand detinutilor li se aplicau batai cu ciomagul, ceea ce nu se
intampla rar, Höss, neputand suporta acest sistem barbar, se refugia in
ultimele randuri ale asistentei. Cu o franchete naiva, el recunostea ca
si mai tarziu, cand era comandantul Auschwitz-ului, nu „asista decat
arareori” la aplicarea acestor pedepse, pe care el singur le hotarase.
In
1938, atunci cand fu trimis la Sachsenhausen pentru a indeplini functia
de adjunct al comandantului lagarului, Höss il lauda pe comandantul
lagarului, colonelul SS Hermann Baranovski, pe care il venera ca pe
„propria sa imagine amplificata”, ca pe unul care a unuit „blandetea”
cu „severitatea necrutatoare in toate problemele de serviciu”. Acest
gen de schizofrenie, care permitea salvgardarea rezervelor sentimentale
in mijlocul unui univers al brutalitatii si asasinatului, ca si
adoptarea de la masa de lucru a celor mai atroce masuri, refuzand insa,
sub pretextul sensibilitatii, participarea nemijlocita la indeplinirea
lor, a fost aplicat de Höss pana la consecinte inimaginabile. Doi ani
mai tarziu, dupa ce dovedise intr-adevar ce este in stare, i se
incredinta misiunea de a mari lagarul de la Auschwitz. Aproape in
fiecare pagina a „Memoriilor” sale, Rudolf Höss relateaza in ce masura
se simtea „pe deplin angajat, ba chiar stapanit de misiunea sa”, cum
isi folosea intreaga ratiune „pentru a asigura lagarului, asa cum i se
cerea, o eficienta maxima”. Deveni modelul perfect al asasinului „in
abstractum”, care isi ucide victimele metodic, cateodata stapanit de o
jena launtrica, dar in orice caz cu o rabdare dezinteresata. Cand a
fost intrebat daca personal a fost convins de vinovatia evreilor
asasinati a raspuns ca problema nu avea prea mare importanta si ca, in
orice caz, „personal n-a pierdut niciodata prea mult timp ca sa
reflecteze asupra problemei”. Departe de a fi tulburat si muncit de
soarta acestor fiinte omenesti deznadajduite, care mureau in chinuri
groaznice, Höss reducea totul la o chestiune de organizare
administrativa, fiind preocupat doar de alegerea celor mai eficace
modele de cuptoare, de studierea capacitatilor de gazare si a
„posibilitatilor tehnice de ardere”. Unul din pasajele cele mai
edificatoare ale „Memoriilor” este acela in care vorbeste despre
sentimentul de usurare incercat atunci cand a aflat ca intrebuintarea
gazelor ii asigura o lichidare a detinutilor pe cat de rationala, pe
atat de nesangeroasa: „Cand ma gandeam la masa victimelor, la femei si
la copii, executiile prin impuscare imi provocau oroare. Executarea
ostaticilor si lichidarile masive ordonate de Reichsführerul SS si de
oficiul securitatii Reich-ului imi erau suficeinte. Acum eram linistit,
pentru ca de aici inainte eram scutiti de aceste bai de sange”. In
acest moment, victimele nu mai apr decat un element indezirabil, o
sursa de chinuri pentru calau.
Ne mai intalnim
inca o data cu urmele perfectiunii tehnicianului de mare clasa cand
Rudolf Höss subliniaza ca „dand curs dorintei Reichsführerului SS,
Auschwitz-ul a devenit cea mai mare institutie a tuturor timpurilor
pentru distrugerea vietilor omenesti”; sau acolo unde, cu satisfactia
unui bun planificator, el constata ca instalatiile sale de gazare aveau
o capacitate de zece ori mai mare decat aceea de la Treblinka. De
asemenea, descrierea diferitelor stadii ale procesului de exterminare
sunt cele ale unui expert calificat, satisficut de sine. Dupa ce a
descris panica produsa cu ocazia primelor transporturi, el adauga: „La
transporturile ulterioare s-a urmarit de la inceput identificarea
spiritelor turbulente, care n-au mai fost scapate din vedere. De indata
ce se producea vreo agitatie, respectivii erau dusi – in mod discret –
in spatele unei cladiri, unde erau impuscati cu o pusca de calibru mic,
in asa fel incat ceilalti sa nu auda nimic. De asemenea prezenta
trupelor sperciale Sonderkommando contribuia prin calmul lor la
linistirea acelora care presimteau ce avea sa se intample. Se urmarea
staruitor ca venirea si dezbracarea sa se faca intr-o liniste perfecta,
fara strigate sau busculade. Daca unii nu voiau sa se dezbrace, cei
care erau deja goi sau oamenii din grupele speciale ii ajutau.
Vorbinde-li-se frumos, recalcitrantii se calmau, acceptand sa se
dezbrace. Detinutii din grupele speciale aveau grija ca dezbracarea sa
se faca cat mai repede, pentru ca victimele sa nu aiba timp sa se
gandeasca...”
In cursul anilor, Rudolf Höss a
transformat acest proces complex de exterminare (gazarea, eliminarea
cadavrelor, utilizarea hainelor lor si a altor bunuri etc.) intr-un
angrenaj perfect rodat, a carui functionare impecabila era demna de
setea de organiare – rece si ambitioasa – caracteristica oamenilor de
teapa sa, carora lipsa oricarui simtamant omenesc le permitea sa se
achite de o aemenea treaba fara cel mai mic scrupul. Dupa ce prestat
trei ani si jumatate serviciu la Aschwitz, Höss fu promovat la
conducerea sectiei politice a inspectoratului lagarelor de concentrare.
El si-a exercitat functiile pana la sfarsitul razboiului, din ce in ce
mai nelinistit din cauza proastei functionari a celor mai multe dintre
lagare, ceea ce il facea sa regrete perfectiunea organizatorica atinsa
la Auschwitz. Dar inrautatirea generala a situatiei nu i-a permis sa
reorganizeze lagarele.
Dupa o intrevedere pe
care a avut-o cu el, psihiatrul american G.M. Gilbert era convins ca
„niciodata fostul comandant de la Auschwitz n-ar fi devenit constient
de monstruozitatea crimelor sale daca cineva nu i-ar fi demonstrat-o”.
Nu numai numeroase pasaje din memoriile sale, dar chiar si tonul si
stilul lor dovedesc ca, pana in fata mortii, Rudolf Höss n-a reusit sa
inteleaga actele sale criminale din punctul de vedere al
responsabilitatii personale. Singurele categorii existente pentru el
erau ordinul si supunerea. Ceea ce fusese facut in numele sau n-a avut
nicidata ceva comun cu el, Rudolf Höss, prieten solitar al naturii,
sensibil, legat de familie si mai ales de copiii lui. In fond, toate
acestea nu-l priveau.
Chiar daca notitele
biografice ne ofera cea mai cumplita imagine a trecutului, ea nu este
atat de cumplita numai din pricina milioanelor de fiinte omenesti
asasinate. Ceea ce apare tot atat de inspaimantator sunt trasaturile
acestor organizatori ai exterminarilor colective, care „aveau si ei o
inima”, dar a caror supunere oarba si nepasare in exercitarea
functiunii ii incarca cu o responsabilitate mai mare decat a fost
vreodata aceea a unui criminal „fara inima”.
La
2 aprilie 1947, tribunalul poporului din Varsovia, insarcinat cu
judecarea crimelor de razboi, il condamna pe Rudolf Höss la pedeapsa
capitala. Cincisprezece zile mai tarziu, sentinta fu executata la
Auschwitz, prin spanzurare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lagarul de la Auschwit, infamuosul complex de lagare de exte

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.09 19:23

Lagarul de la Auschwit, infamuosul complex de lagare de exterminare conduse de nazisti


Auschwitz

Auschwitz,
infamuosul complex de lagare de exterminare conduse de nazisti in
timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, este situat in sudul
Poloniei, in afara orasului Katowice, pe raul Vestula, la aproximativ
50km de Cracovia. Complexul cuprindea cele mai mari lagare de
concentrare naziste, iar numele sau este pentru totdeauna asociat cu
genocidul.
Complexul de la Auschwitz era locul
unde genocidul era planificat stiintific si executat eficient. Nu au
fost intocmite statistici prea exacte, dar se estimeaza ca numarul
mortilor in lagar variaza intre 1,5 milioane pana la 4 milioane de
oameni. Comandantul lagarului, Rudolf Höss, a recunoscut ca numarul
minim al mortilor a fost de 2,5 milioane. Evreii au reprezentat
majoritatea victimelor, cel putin o treime din numarul total de evrei
ucisi de nazisti pe timpul razboiului (5-6 milioane de evrei), au
pierit aici. Un numar important de polonezi, prizonieri sovietici de
razboi, rommi si homosexuali si-au gasit tot aici sfarsitul.
19899nqz23uhf6g
Lagarul de la Auschwitz a luat
fiinta in aprilie 1940, din ordinele lui Heinrich Himmler, seful a doua
organizatii naziste – garda nazista, cunoscuta sub numele de Schutzstaffel (SS) si politia secreta, Gestapo.
Lagarul de la Auschwitz a fost ocupat initial de prizonieri politici
polonezi. In 1941 a fost inceputa constructia lagarului Birkenau,
cunoscut si sub numele de Auschwitz II, care, incepand cu august 1942,
includea si o sectie pentru femei. Birkenau avea patru camere de
gazare, care semanau cu dusuri, si patru cremetorii, folosite pentru a
incinera cadavrele. Inca aproximativ 40 de lagare satelit au fost
construite pe langa Auschwitz; acestea erau lagare de munca si au fost
denumite Auschiwitz III. Primul a fost construit la Monowitz si in el
se aflau cetateni polonezi care au fost evacuati din casele lor cu
forta de catre nazisti.
Prizonierii erau
transportati de pe tot cuprinsul Europei aflate sub influenta nazista
cu trenurile, ajungand la Auschwitz in convoaie zilnice. La destinatie,
ei erau impartiti in trei grupuri. Un grup mergea la camerele de gazare
in cateva ore; acesti oameni erau trimisi la Birkenau, unde mai mult de
20 000 de persoane puteau fi gazate si incinerate zilnic. La Birkenau
nazistii foloseau un gaz cu cianida, numit Zyklon-B. Un al doilea grup
era folosit ca sclavi la fabricile industriale ale unor companii ca si
I.G.Farben si Krupp. La complexul auschwitz 405 000 prizonieri au fost
inregistrati ca muncitori intre 1940 si 1945, dintre care 340 000 au
murit datorita executiilor, batailor, infometarii sau a bolilor. Unii
au supravietuit datorita ajutorului industrialistului german Oskar
Schindler, care a salvat in jur de 1 000 de evrei polonezi, ducandu-i
de la Auschwitz pentru a lucra pentru el, prima data in fabrica lui de
langa Cracovia, iar mai tarziu, la o fabrica ce se afla azi in
Republica Ceha. Un al treilea grup, format din gemeni si pitici, era
supus experimentelor medicale ale unor doctori precum Josef Mengele,
care era cunoscut ca si „Ingerul Mortii”.
Lagarul era ticsit cu prizonieri, dintre care, o parte erau alesi pentru a fi kapos si sonderkommandos
(lucratori la crematorii). Membrii acestor grupuri erau supravegheati
de ofiteri SS si executati periodic. In total, 6 000 de ofiteri SS
lucrau la Auschwitz.
In anul 1943, in lagar
existau deja organizatii de rezistenta. Acestea au ajutat un numar de
prizonieri sa evadeze; aceste evadari au dus cu ele vestile despre
exterminarile in masa, ca de exemplu, uciderea a sute de mii de evrei
adusi din Ungaria, intre mai-iulie 1944. In octombrie 1944 un grup de
sonderkommandos a distrus una dintre camerele de gazare de la Birkenau.
Ei si complicii lor, un grup de femei de la Monowitz, au fost
executati. qh899n9123uhhf
Cand armata
sovietica a patruns in Auschwitz, in 27 ianuarie 1945, au gasit 7 600
de supravietuitori abandonati acolo. Mai mult de 58 000 de prizonieri
fusesera evacuati de nazisti si obligati la un mars al mortii pana in
Germania.
In
1946, Polonia a transformat lagarul de la Auschwitz intr-un muzeu, in
memoria celor care au pierit acolo. Pana in 1994, aproximativ 22 de
milioane de vizitatori – 700 000 anual – au trecut prin portile
deasupra carora sta scris cinicul motto „Arbeit macht frei” (munca
elibereaza).


http://www.referatele.com/referate/istorie/online17/Lagarul-de-la-Auschwit--infamuosul-complex-de-lagare-de-exterminare-conduse-de-nazisti-referatele-co.php
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Prima enciclopedie mondiala a lagarelor naziste arata c

Mesaj Scris de Admin la data de 11.06.09 12:28

Prima enciclopedie mondiala a lagarelor naziste arata ca reteaua era mai extinsa decât se credea
http://www.gardianul.ro/Prima-enciclopedie-mondiala-a-lagarelor-naziste-arata-ca-reteaua-era-mai-extinsa-decât-se-credea-s136717.html
Reteaua de persecutie înfiintata de Germania nazista era mai vasta decât se credea, formând un arhipelag de 20.000 de centre în state colaborationiste din toata Europa, precum România si Franta, potrivit primei enciclopedii mondiale a lagarelor mortii care a aparut în Statele Unite, relateaza AFP. Când istoricii Muzeului Holocaustului din Washington au început sa repertorieze diferitele locuri de detentie sau exterminare înfiintate în timpul regimului nazist (1933-45), „se asteptau la o lista de 5.000-7.000 de complexe“, explica Geoffrey Megargee, directorul proiectului. „Dar cifra nu a facut decât sa creasca si ne regasim în prezent cu un total de ordinul a 20.000“, explica el, dupa aparitia primului din cele sapte volume ale „Enciclopediei de Lagare si Ghetouri, 1933-1945“. În 1.700 de pagini, acest prim volum se întoarce la începuturile sistemului represiv în Germania, începând de la sosirea la putere a lui Adolf Hitler în 1933. Într-un an, nazistii transferasera deja în responsabilitatea SS sau a politiei peste o suta de lagare „destinate detentiei sau maltratarii dusmanilor reali sau presupusi ai regimului“, se arata în introducerea operei. La sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, reteaua îsi întinsese tentaculele în toata Europa. Statele colaborationiste, „de la Franta la România, de la Norvegia la Italia“, si-au creat propriile lor lagare, subliniaza autorii. Sistemul concentrationar va atinge apogeul odata cu lagarul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, din actuala Polonie, unde 1,1 milioane de persoane au murit în camere de gazare. În 12 ani de mentinere la putere, nazistii „au înfiintat o retea deconcertanta de centre de persecutie: centre de exterminare, ghetouri, lagare de munca, tabere de prizonieri de razboi, tabere de reinstalare, centre de eutanasie, bordeluri de campanie, închisori si altele“, explica enciclopedia. Arhipelagul continea de asemenea tabere de munca administrate de întreprinderi private si centre de „îngrijire“ pentru detinutii izolati.
Enciclopedia detaliaza asasinarea a sase milioane de evrei ucisi de nazisti, dar si a altor grupuri persecutate: romi (200.000 de morti), persoane cu dizabilitati (200.000), homosexuali, opozanti, prizonieri de razboi, comunisti.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++Mesaj inedit al unor fosti prizonieri de la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.09 14:02

Mesaj inedit al unor fosti prizonieri de la Auschwitz
Muncitorii de pe un santier din sudul Poloniei au gasit ingropat un mesaj intr-o sticla, scris de niste prizonieri din lagarul de concentrare de la Auschwitz. Sticla cu mesajul scris cu creionul continea numele a sase polonezi si al unui francez, toti avind virste intre 18 si 20 de ani.
***
Muncitorii care lucrau la o cladire a fostului lagar de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau au descoperit o sticla continind un mesaj scris in urma cu 65 de ani de catre sapte prizonieri, au declarat oficiali ai muzeului de la Auschwitz, citati de AFP.
Sticla a fost gasita cind a fost dezafectat un perete la Scoala superioara din Oswiecim (Auschwitz, in polona) care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, servise drept depozit pentru gardienii germani ai lagarului.
Scris de mina, mesajul este datat din 20 septembrie 1944. El explica faptul ca semnatarii, un francez si sapte polonezi, toti cu virste intre 18 si 20 de ani, erau folositi la construirea unui adapost antiaerian.
„Stim ca doi dintre semnatarii acestui mesaj au supravietuit, dar soarta lor dupa sfirsitul razboiului nu este cunoscuta”, a precizat purtatorul de cuvint al muzeului, Jerzy Mensfelt.
„Daca sint inca in viata, ei au in jur de 80 de ani in prezent. Poate ca datorita informatiilor despre aceasta descoperire vom putea sa aflam mai mult”, a adaugat el.
Potrivit agentiei PAP, numerele prizonierilor si numele lor sint: 12063 Albert Veissid din Lyon (Franta), 121313 Bronislaw Jankowiak din Poznan (vestul Poloniei), 130208 Stanislaw Dubla din Laskowice (sud-estul Poloniei), 131491 Jan Jasik din Radom (centru), 145664 Waclaw Sobczak din Konin (centru), 151090 Karol Czekalski din Lodz (centru), 157582 Waldemar Bialobrzeski din Ostroleka (nord-est).
Albert Veissid (84 de ani) a declarat telefonic, citat de AFP: „Nu imi amintesc nimic despre aceasta sticla. Si totusi, numele meu este marcat pe acest mesaj, precum si numarul meu matricol: 12063. Nu pot sa uit acest numar pentru ca se afla pe bratul meu”.
AFP aminteste ca Germania nazista a exterminat la Auschwitz-Birkenau aproximativ 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei din diferite tari, intre anul 1940 si inceputul lui 1945.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Plăcuță cu numele unor prizonieri britanici, găsită lân

Mesaj Scris de Admin la data de 06.05.09 20:46

Plăcuță cu numele unor prizonieri britanici, găsită lângă Auschwitz
O listă cu 17 nume presupuse a fi ale unor prizoneri britanici din cel de-al doilea război mondial deținuți de Germania nazistă în apropiere de lagărul de la Auschwitz, găsită în Polonia, a fost făcută publică marți.
'Pot să confirm autenticitatea documentului', a declarat istoricul Piotr Setkiewicz, expert al muzeului Auschwitz-Birkenau situat la Oswiecim, în sudul Poloniei.

Această placă de mărimea unei pagini de caiet, făcut dintr-un material plastic alb asemănător cu celuloidul folosit în acea vreme poartă pe o parte 17 nume scrise cu creionul cu majuscule, dintre care opt au fost bifate, iar pe cealaltă o listă cu cuvinte germane și traducerea lor în engleză.

Ea a fost găsită de Dominik Synowiec, un conservator de monumente istorice din Cracovia (sudul Poloniei).

Lista numelor scrisă de-a lungul marginii din stânga a plăcii este următoarea: 'OSBORNE LAWRENCE GARDINER LAMB SYMES SAUNDERS DUNNE DUNN HUTTON HOLMES ..., ..., CLARK MANSON ..., AUTY STEINGER.' Dintre cele 17 nume, unele sunt ilizibile.

'Căutam cu totul altceva', a povestit Synowiec. Lista se afla sub o grămadă de pământ, ramuri și frunze într-un buncăr situat pe locul lagărului pentru prizonieri de război de la Monowitz, unde germanii țineau în special cetățeni britanici.

Descoperirea în regiune a unei alte liste din acea perioadă, cu numele a șapte deținuți din lagărul de exterminare de la Auschwitz, a fost anunțată săptămâna trecută.

Trei dintre bărbații de pe acea listă sunt încă în viață: doi polonezi și un francez, Albert Veissid, în vârstă de 84 de ani. Un alt bărbat de pe listă a murit în 1997 în Suedia, iar despre ceilalți trei nu se știe nimic
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Auschwitz,terapie de soc pentru detinutii polonezi

Mesaj Scris de Admin la data de 06.05.09 18:42

Auschwitz, “terapie de soc” pentru detinutii polonezi
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=15213

Reprezentantii muzeului Auschwitz sustin ca s-a aprobat o cerere a autoritatilor din sudul Poloniei, prin care se solicita ca detinutii sa viziteze fostul lagar ca “element al programului lor de reabilitare”.
Condamnatii vor avea parte de un tur al taberei in care se estimeaza ca au murit 1,5 milioane de persoane, dar vor participa si la un curs despre istoria crimelor celui de-al Treilea Reich.
“Va fi o terapie de soc pentru ei. Vor invata ca un sistem teribil a fost creat prin acceptarea violentei si a opresiunii”, declara Luiza Salapa, de la serviciul penitenciarelor. Ea apreciaza ca ororile din lagar ar putea sa ii convinga pe detinuti sa renunte la comportamentul criminal.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Mesajul unor prizonieri Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 28.04.09 17:51

Mesajul unor prizonieri Auschwitz, descoperit după 65 de ani
O echipă de muncitori care lucra la o clădire a fostului lagăr de concentrare nazist a descoperit un mesaj scris de șapte evrei închiși în lagăr în urmă cu 65 de ani, informează AFP.



Purtătorul de cuvânt al muzeului, Jerzy Mensfelt, a precizat că se știe că doi dintre cei care semnează mesajul au supraviețuit războiului.

Textul, datat din 20 septembrie 1944, explică faptul că cei șapte prizonieri, un francez și șase polonezi, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, erau folosiți pentru construirea unui adăpost antiaerian.

Albert Veissid, un deportat francez al cărui nume figurează în mesaj, a declarat că nu își "amintește de această sticlă".

"Nu îmi amintesc nimic despre această sticlă. Cu toate acestea, numele și numărul meu matricol sunt marcate pe acest mesaj : 12063. Nu pot uita acest număr pentru că se află pe brațul meu", a afirmat, într-o convorbire telefonică, Veissid, în vârstă de 84 ani.

Muncitorii au găsit sticla în momentul în care doborau un perete la Școala superioară din Auschwitz. În timpul războiului, clădirea a folosit drept pentru gardienii germani.


În perioada 1940-1945, la Auschwitz-Birkenau au murit peste un milion de evrei din mai multe țări.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 06.05.09 18:45, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 10 din 13 Înapoi  1, 2, 3 ... 9, 10, 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum