Lagarele Mortii

Pagina 6 din 13 Inapoi  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:54

Rezumarea primului mesaj :


Amintiri din Auschwitz
La Casa Corpului Didactic Bacau, au fost prezenti, in cadrul unui interesant simpozion, doi supravietuitori ai unor ingrozitoare lagare de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scriitorul Oliver Lustig, fost prizonier la Auschwitz si Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, au evocat, in fraze sobre si alese, amintiri din tragica lor experienta de viata in fata elevilor si profesorilor bacauani, informeaza RomNET. Aceasta actiune face parte din Programul de formare continua “Rasism, xenofobie, antisemitism - probleme educationale; Holocaustul”, acredidat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale din Bacau. Programul a fost initiat de prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau care a avut si fericita initiativa de a invita pe cei doi supravietuitori. Este o premiera pentru municipiul Bacau un asemenea simpozion. Cei doi invitati au emotionat asistenta cu intamplari neverosimile. De la Cluj, de unde a plecat Oliver Lustig, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. S-au mai intors circa 2.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa. Descrierile facute de Oliver Lustig, sunt stiintifice (cu diapozitive) si rostite, aproape, cu detasare: “Una din secventele cele mai teribile pentru existenta mea, a fost drumul de la Cluj la Auschwitz. Degradarea umana a inceput in vagoanele de vite, unde eram inghesuiti, impreuna cu tot calabalacul. Rusinea si umilinta a inceput de atunci”. Sosirea la destinatie parea sfarsitul unui calvar. De fapt el de abia incepea: “La Auschwitz, 2 medici SS-isti examinau detinutii sositi cu transporturile. Detinutii trebuiau sa treaca prin fata unuia dintre medici, care lua pe loc o hotarare, facand un semn cu mana. Cei apti pentru munca erau trimisi in lagar. Ceilalti erau trimisi imediat la instalatiile de exterminare. Copii in varsta frageda erau exterminati fara exceptie, deoarece nu erau in stare sa munceasca. La Auschwitz cautau sa insele detinutii lasandu-i sa creada ca ii duc la deparazitare. Nu este adevarat ca ofiterii SS veneau cu cainii asa cum se arata in filme. Remuscarea mea este ca, in gara Auschwitz, ca aici m-am despartit de mama si fratii mei fara sa-i imbratisez. Despartirea a durat putin si fara lacrimi. Dupa care au plecat linistiti spre camerele de gazare”. Pentru a destinde atmosfera in timpul trierii detinutelor care soseau cu trenurile pe atunci, adica in iunie si iulie 1944, o orchestra formata din detinute tinere si dragute, fete in bluze albe si fuste bleumarin, canta arii vesele din opereta “Vaduva vesela”, barcalora din “Povestirile lui Hoffman” etc. Noilor sositi li se spunea ca merg intr-un lagar de munca. Deoarece inca nu fusesera in lagar si nu vedeau decat estrada inconjurata de verdeata unde canta orchestra, nu puteau sa-si imagineze, desigur, ceea ce ii astepta. Detinutele triate pentru camerele de gazare, adica batranele, copiii si mamele, erau duse intr-o cladire din caramida rosie, pe care se afla inscriptia “Baie”. Aici li se ordona sa se dezbrace si, inainte de a intra in pretinsa camera de dusuri, li se inmana un prosop. Mai tarziu, in timpul marilor transporturi din Ungaria nu mai ramanea timp pentru masuri de camuflare. Atunci li se ordona cu brutalitate sa se dezbrace. Oliver Lustig spune ce insemnau ultimele clipe pentru detinuti, pentru cei aproape 2000 de detinuti cat incapeau intr-o sala: “Odata ajunsi in camera de exterminare, se introduceau granule de Cyclon B. In combinatie cu aerul dadea un gaz mortal. In functie de conditiile atmosferice, oamenii mureau dupa 3-15 minute. Se stia ca oamenii erau morti atunci cand tipetele lor incetau. De obicei se astepta o jumatate de ora inainte de a deschide usile si de a scoate cadavrele. Dupa ce cadavrele erau scoase, companii speciale de munca le luau inelele si smulgeau dintii de aur din gurile cadavrelor”. Ce a insemnat lagarul Auschwitz pentru Oliver Lustig: “Batai, foamete, torturi si asasinate erau fenomene obisnuite, erau lucruri obisnuite. Pentru mine au fost niste socuri formidabile. De la rotocoalele de fum din crematoriu si pana la locul de dormit. de pilda acesta era un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stareau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului”. O experienta terefianta. Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, a aratat ca, decenii in sir, in timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si formatori de opinie. Liviu Beris a rostit cateva adevaruri dureroase: in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune; cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. Liviu Beris a prezentat un film despre nenorocirile din acea vreme din care reiesea clar pozitia programatic antisemita a conducatorului de atunci al statului. Numai evolutia defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati - a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea in Transnistria. Liviu Beris a povestit intamplari zguduitoare despre crimele la care s-au dedat ofiteri romani. Martor la scene inumane, el a inteles ca lagarele de concentrare sunt un “complex hibrid de ne-oameni, de victime si calai”. Simpozionul de la Casa Corpului Didactic s-a inscris pe doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor programului de formare): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai favorabil ca niciodata asumarii trecutului.
http://www.cronicaromana.ro/amintiri-din-auschwitz.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.09.15 12:28, editata de 10 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


FOTO Vezi cum arată astăzi lagărul de la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.11 17:02

FOTO Vezi cum arată astăzi lagărul de la Auschwitz
Auschwitz-Birkenau a fost un lagăr de concentrare nazist din Polonia, care în timpul celui de -al Doilea Război Mondial a avut un rol de distrugere în rândul populației evreiești din Europa și nu numai a acesteia. Se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.



HuffingtonPost UK a făcut o vizită la fostul lagăr de concetrare de la Auschwitz împreună cu 6 foști deținuți. Jurnaliștii au relizat un reportaj foto despre cum arată astăzi lagărul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Auschwitz: Polonia redeschide vânătoarea de foști naziști. C

Mesaj Scris de Admin la data de 01.11.11 16:52

Auschwitz: Polonia redeschide vânătoarea de foști naziști. Ce cred reprezentanții comunității evreiești din România

Autoritățile poloneze au redeschis o anchetă privind lagărul de la Auschwitz, după ce investigațiile privind crimele săvârșite de naziști în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost sistate în anii '80, din cauza izolării Poloniei sub Cortina de Fier, relatează Associated Press.

Unul dintre scopurile redeschiderii anchetelor este urmărirea torționarilor naziști care mai sunt în viață, potrivit anunțului Institutului Polonez al Memoriei Naționale, un organism de stat care investighează crimele săvârșite în timpul perioadei naziste și comuniste.

Deputatul Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), a declarat că nu vede "intenții ascunse" în inițiativa Poloniei, susținând că se dorește "cunoașterea cât mai completă a adevărului" privind Holocaustul.

"În Polonia și Ucraina, este o activare a cunoașterii cât mai bune a istoriei Holocaustului", explică deputatul Vainer, care arată că, din cele șase milioane de evrei uciși în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, despre un milion de persoane nu se cunosc foarte multe informații privind moartea lor.

"Aici, nu este vorba de alte motive decât descoperirea istoriei, a adevărului. N-a fost o crimă a unei persoane, nu e important să fie cunoscut adevărul adevărat?", arată președintele FCER.

De aceeași părere este și directorul Institutului Elie Wiesel, istoricul Alexandru Florian. El privește redeschiderea anchetelor ca pe "un gest umanitar de a cerceta mai profund istoria".

Naziștii au deschis lagărul de la Auschwitz în 1940, la aproape un an de la invadarea Poloniei. Până în 1945, naziștii germani și austrieci au omorât până la 1,5 milioane de oameni la Auschwitz-Birkenau, iar cei mai multe victime erau evrei din Europa, rromi și homosexuali.

Investigația a fost redeschisă de o aripă a institutului, din Cracovia, în apropiere de Auschwitz. Momentan, Institutul Polonez al Memoriei Naționale nu a precizat dacă se vor redeschide investigațiile și în cazul lagărelor de concentrare de la Chelmo, Treblinka și Belzec.

Un vânător internațional de naziști, care lucrează la Centrul Simon Wiesenthal, a făcut lobby în Polonia pentru redeschiderea anchetelor, pe fondul condamnării, în Germania, în luna mai, a lui John Demjanjuk pentru complicitate la omorârea a peste 20.000 evrei în lagărul de la Treblinka. A fost pentru prima dată când Germania a condamnat pe cineva pentru că a lucrat acolo, deci a fost complice la crimele săvârșite în lagăr. De la condamnarea lui Demjanjuk, mulți alți foști torționari au fost anchetați.

Vânătorul Efraim Zuroff a declarat că se așteaptă ca orice torționar prins în altă țară să fie judecat în Germania, având în vedere că Berlinul a cerut extrădarea tuturor celor prinși.

Deși Polonia are cele mai multe anchete deschise privind execuțiile din lagărele de concentrare, foarte puține se încheie cu vreo condamnare.

Autoritățile poloneze au inițiat anchetele privind crimele de la Auschwitz în anii '60 și '70, însă le-au închis în anii '80, fără vreo condamnare, pentru că autoritățile nu puteau interoga martorii și persoanele bănuite că ar fi torționari care locuiau în străinătate.

Ultima dată când Polonia a judecat pe cineva pentru crime de război a fost în 2001, când Henryk Mania a fost condamnat la opt ani de închisoare, pentru că a luat parte la genocidul comis la Chelmo.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Polonia redeschide ancheta asupra crimelor de la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 27.10.11 17:36

Polonia redeschide ancheta asupra crimelor de la Auschwitz

Autoritățile de la Varșovia au decis să redeschidă ancheta în cazul crimelor comise în lagărul de exterminare de la Auschwitz, din timpul celui de al doilea Război Mondial, într-o ultimă încercare de a-i găsi și pedepsi pe cei vinovați.

Anchetatorii polonezi intenționează să chestioneze aproximativ 500 de oameni care au supraviețuit Auschwitz-ului, vrând să afle noi informații legate de modul în care era condus și de către cine cel mai sinsistru lagăr de concentrare, scrie ziarul ”The Telegraph”.

”Nu putem exclude posibilitatea ca cineva care a lucrat la Auschwitz-Birkenau să fie încă în viață”, a declarat Piotr Piatek, procuror polonez al Institutului Național al Aducerii Aminte, organism însărcinat cu investigarea crimelor de război.



Orice persoană care are conexiuni cu activitățile desfășurate în lagărul de exterminare riscă să fie acuzat de crime împotriva națiunii poloneze.

Multe dintre cazuri au început să fie investigate încă din anii 1970-1980, dar nu avut niciun rezultat concret din cauza dificultăților generate de Cortina de Fier, care împărțea Europa. Relațiile oficiale dintre Polonia și statele occidentale, în special Germania de Vest, au fost marcate de suspiciuni de o parte și de alta, lucru care a făcut ca anchetele să fie greu de finalizat.

”The Telegraph” notează că o bună parte din personalul care a lucrat la Auschwitz a fost capturat și pedepsit, dar o amnistie dată în 1965 a stopat toate procesele și a dus la eliberarea celor care fuseseră închiși pentru crimele comise în acest lagăr.
Lagărele de la Auschwitz au fost un element important al Holocaustului, estimându-se că cel puțin 1.1 milioane de oameni au fost omorâți aici, dintre care peste 90% evrei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Povestea impresionantă a unui prizonier la Auschwitz, care a

Mesaj Scris de Admin la data de 25.10.11 8:22

Povestea impresionantă a unui prizonier la Auschwitz, care a evadat împreună cu iubita sa: "Am simțit o durere în coloana vertebrală, în locul în care mă așteptam să fiu împușcat"

Jerzy Bielecki, fost prizonier la Auschwitz, care a reușit să evadeze din lagăr în 1944, împreună cu iubita sa, a murit săptămâna trecută în somn, în locuința sa din Polonia, relatează Daily Mail. Avea 90 de ani.

[color:caf8=#000]Aventura polonezului, care a fugit din lagăr îmbrăcat într-o uniformă de ofițer SS, este una dintre cele [color:caf8=#0494e1! important]mai mai interesante povești pe această temă, care au făcut de-a lungul anilor subiectul multor cărți și filme.
[color:caf8=#000]În 1940, pe când avea numai19 ani, Jerzy Bielecki a fost închis în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Fusese adus cu primul [color:caf8=#0494e1! important]transport de deținuți polonezi. Cyla Cybulska, iubita alături de care a reușit să evadeze, a fost închisă în 1943, împreună cu părinții ei, doi frați și o soră mai mică. Familia ei a fost ucisă ulterior în camera de gazare.

Bielecki a cunoscut-o pe Cyla când ea avea 22 de ani, iar el 22. Dragostea lor a înflorit în scurt timp, motiv pentru care polonezul a hotărât să găsească o soluție pentru a evada. Deținutul a reușit să facă rost de o uniformă de ofițer S.S. și un permis de ieșire, de la un prieten care lucra la un depozit de uniforme. Astfel, cu mari emoții și teamă, cei doi au reușit să iasă din câmpul de concentrare, după ce un paznic adormit i-a lăsat să iasă.

[color:caf8=#000]"Am simțit o durere în coloana vertebrală, în locul în care mă așteptam să fiu împușcat", a povestit Jerzy Bielecki într-un interviu din 2010. Timp de o săptămână, cei doi îndrăgostiți s-au ascuns pe timp de zi, iar noaptea au continuat să meargă pe jos până când au ajuns a [color:caf8=#0494e1! important]casa unchiului lui Bielecki.

Cei doi îndrăgostiți s-au despărțit în momentul în care Jerzy a fost nevoit să se întoarcă la familia lui în Polonia, iar Cyla Cybulska a fost trimisă să se ascundă la o familie de fermieri. Deși războiul s-a sfârșit în 1945, cei doi nu au reușit să se reîntâlnească.

Între timp, Cyla s-a căsătorit cu un evreu, alături de care s-a mutat în Suedia, și apoi în New York. Bielecki a rămas în Polonia, alături de familia lui.

Cei doi s-au revăzut abia după 39 de ani, în 1983. Cyla i-a povestit menajerei sale despre evadarea din lagărul de la Auschwitz, iar aceasta a ajutat-o să ia legătura cu Bielecki.

[color:caf8=#000]În [color:caf8=#0494e1! important]vara anului 1983, pe aeroportul din Cracovia, Jerzy Bielecki o aștepta pe Cyla cu 39 de trandafiri roșii, câte unul pentru fiecare an în care au fost despărțiți.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

FOTOGRAFII ȘOCANTE din lagărele de concentrare: chipul trist

Mesaj Scris de Admin la data de 18.10.11 9:34

FOTOGRAFII ȘOCANTE din lagărele de concentrare: chipul trist al „vieții care nu merită ...
Una dintre cele mai oribile sintagme din istorie a fost folosită de către Germania nazistă pentru a desemna ființele umane ale căror vieți sunt neimprotante sau care trebuie să fie pur și simplu ucise: Lebensunwertes Leben sau „vieți care nu merită trăite".

Termenul a etichetat la început bolnavii mintal, apoi persoanele de „rasă inferioară", devianții sexuali și dușmanii poporului din interior sau din exterior, relatează publicația americană The Atlantic.

Încă de la începutul războiului, o parte a poliției naziste a ucis civili în masă, vânându-i în special pe evrei. Această vânătoare s-a transformat, către sfârșitul războiului, în „soluția finală" a lui Hitler: exterminarea completă a evreilor.

Campania de exterminare a început cu trupele morții Einsatzgruppen în est, care au ucis peste 1 milion de oameni prin masacre, apoi a continuat cu lagărele de concentrare și cu cele de exterminare.

În 1945, trupele Aliate au descoperit lagărele de concentrare și rezultatele politicii naziste: sute de mii de prizonieri înfometați și bolnavi și tot atâtea cadavre, precum și dovezile existenței unor crematorii și camere de gazare, mii de gropi comune și cercetări provenite din realizarea unor experimente medicale îngrozitoare. Naziștii au ucis peste 10 milioane de oameni în această manieră, dintre care 6 milioane au fost evrei.

Mai multe fotografii, pe theatlantic.com .
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Să întâlnești un Om, la Auschwitz! de Andrea Ghita

Mesaj Scris de Admin la data de 09.10.11 22:09

Să întâlnești un Om, la Auschwitz! de Andrea Ghita

De Rosh Hashana am primit un plic voluminos de la prietenul meu – de o vreme încoace, și al cititorilor publicației Acum – Mihai Eisikovits. Dat fiind că această sărbătoare evreiască este și un moment de bilanț, alături de felicitarea desenată cu mâna lui, mi-a expediat și copiile corespondenței cu Primăria din Gherla, privind ridicarea monumentului memorial dedicat evreilor gherleni decedați pe front în cele două războaie mondiale și exterminați în lagărele naziste. Am înțeles că inițiativa lui Mihai Eisikovits – susținută cu generozitate și determinare de evreii gherleni din America reuniți în Asociația „Jewish Americans of Romanian Origin” din statul Maryland și de cei israelieni din „Association of Gherla Jews” - a fost receptivitată favorabil de primarul din Gherla. Nădăjduiesc că monumentul va fi ridicat cât mai curând. Printre sutele de evrei gherleni pieriți la Auschwitz s-au numărat și părinții lui Mihai Eisikovits, Dezideriu și Rozalia deportați împreună cu sora lui, Hermina. Ea scăpat cu viață datorită unei întâlniri faste. Mie mi-a revenit sarcina să transcriu povestea – relatată de Mihai Eisikovits, scanată de un prieten de-a său și trimisă prin mail – și s-o public la rubrica Mărturii.

Întâlnirea cu tata, la Cazarma „Jidovilor” din Baia Mare











În anii 1942 – 1943 tatăl meu fusese mobilizat la detașamentul de muncă din cadrul armatei maghiare. În perioada aceea toți cei trei bărbați ai familiei: tata, fratele meu și cu mine, eram în detașamente de muncă. Așa s-a întâmplat că în iarna 1942 – 1943 tatăl meu a sosit la Cazarma „Jidovilor” din Baia Mare, unde se afla și detașamentul meu 10/4 și am putut petrece câteva zile împreună. Noaptea dormeam în același pat de scânduri și ne încurajam reciproc, sperând că vremurile grele vor trece în curând și ne vom regăsi acasă, împreună cu mama și sora mea. Apoi detașamentul tatii a fost dirijat într-un loc necunoscut mie, iar noi am primit ordin să ne deplasăm în Ucraina Subcarpatică, unde am muncit greu și periculos la construcția drumurilor forestiere militare.









În 1943, toamna târziu, tata a fost lăsat la vatră de la detașamentul de muncă, dar vremurile deveniseră și mai crunte. În martie 1944, după ocuparea Ungariei de către trupele hitleriste, prigoana evreilor se întețea de la o zi la alta. Evreii erau concediați, nu aveau dreptul să exercite nici meserii libere, li s-au confiscat aparatele de radio, au fost obligați să-și predea valorile și li se aplicau restricții severe în ceea ce privește părăsirea domiciliului și rațiile de mâncare. În final au fost închiși în ghetouri.

În aprilie 1944 părinții și sora mea au fost scoși din casă și duși în ghetoul de la fabrica de cărămizi. Acolo au fost înghesuiți evreii din Gherla și împrejurimi, în număr de peste 1200, ducându-și zilele în niște condiții de o promiscuitate greu de descris. Lipseau atât condițiile elementare de igienă, cât și alimentele. O mare parte dintre oameni nu au mai încăput sub șoproanele de uscat cărămizile și erau obligați să doarmă sub cerul liber. Jandarmii supravegheau cu strășnicie ordinea și disciplina în ghetou, evreii fiind în același timp supuși unui interogatoriu dur, cu bătaie și tortură, pentru a declara unde și-au ascuns valorile. Mulți dintre ei au murit în urma tratamentelor cumplite care nu aveau cum să dea „rezultate”, din moment ce valorile fuseseră confiscate de comisia care mergea în casele evreiești sigilate după evacuarea locatarilor care nu avuseseră voie să ia cu ei decât o boccea cu câteva lucruride strictă necesitate.

În luna mai 1944 ghetoul a fost golit, toți evreii fiind transportați la Cluj și de acolo la Auschwitz.

Tata, mama și sora mea Hermina au călătorit timp de trei zile, într-un vagon ticsit de oameni, suferind de foame și de sete, lângă cadavrele celor care muriseră între timp. În final, vlăguiți și disperați, au fost descărcați pe rampa gării de la Auschwitz.

Viața surorii mele a fost salvată de un Om

Tatăl meu a fost despărțit de mama și de sora mea. La prima selecție efectuată de Mengele, sora mea - sfătuită de deținutele mai vechi – a declarat că are 17 ani și a reușit să rămână alături de mama. După câteva săptămâni, în care a îndurat teama continuă, foamea și mizeria din lagăr, sora mea s-a îmbolnăvit grav și zăcea în baracă. Mama era foarte speriată și tristă pentru că bănuia ce ar fi urmat la selecție, dacă sora meai nu avea să se întremeze cât de curând. Totuși, se stăpânea să nu-și neliniștească și mai mult fiica. Odată, nemaiputând răbda, a ieșit în fața barăcii și a izbucnit în hohote de plâns. Un deținut care tocmai trecea pe acolo a încercat s-o îmbărbăteze, spunându-i că plânsul nu ajută la nimic și întrebând-o care-i motivul supărării ei. Mama nu i-a răspuns, ci a continuat să plângă încetișor. Deținutul și-a văzut de drum, dar când a făcut cale întoarsă a văzut-o din nou pe mama și între ei s-a derulat următorul dialog:

- De unde sunteți?”.



- Din orașul Gherla, din Transilvania

- Am și eu o cunoștință la Gherla, îl cheamăl Eisikovits”

- Eisikovits e soțul meu !

- Doamnă, soțul Dumneavoastră nu avea o jachetă portocalie din piele întoarsă, cu mânecile și spatele croșetate?

- Ba, da!

- Aflați că jacheta aceea i-am dăruit-o eu, când a fost o dată la Viena, cu un transport de animale. Eram medic veterinar, angajat la firma Schenkel. Unde-i soțul dumneavoastră?

- Nu știu, ne-au despărțit la sosirea în lagăr…

- Și de ce plângeți?

- Fiica mea e grav bolnavă…

Austriacul, care lucra în brigada de întreținere electrică a lagărului și din acest motiv putea să circule liber, i-a spus că mai are de mers undeva, dar să-l aștepte puțin.. După scurt timp a revenit aducând în lădița cu scule: pâine, șuncă și aspirină. Mama nu l-a mai văzut niciodată pe deținutul austriac, dar cele aduse de el au fost suficiente s-o înzdrăvenească pe sora mea.

După o vreme mama, Rozalia Eisikovits, a slăbit mult. Era vlăguită și nu mai avea putere să iasă la muncă. A căzut victimă primei selecții. Înainte de a se urca în camionul care o ducea spre camera de gazare, i-a spus surorii mele: „Am sperat să te pot conduce sub hupa*, dar se vede că Dumnezeu a vrut altfel”. Sora mea s-a atașat de niște deținute, tot din Gherla, și a avut șansa să scape cu viață din lagărele morții.

Tatăl meu, Dezideriu Eisikovits, a reușit să supraviețuiască în condițiile cumplite ale lagărului până în ultimele săptămâni dinainte de eliberare, când a fost luat într-un convoi. Avea 50 de ani și nu a rezistat la marșul dur, în noroi și zloată. După câteva zile de mers n-a mai putut ține ritmul, s-a împleticit și a căzut. SS-istul din escortă l-a executat cu un glonț în ceafă. Coloana a plecat și tata a rămas mort pe drum… Nu avea cum să mai afle că veterinarul din Viena, cel care-i dăruise jacheta portocalie, salvase la Auschwitz viața fiicei sale. Din păcate nu știu numele acelui Om.

Cele povestite le-am aflat de la sora mea și alți martori, în 1948 când am revenit după șapte ani de lagăre naziste și prizonierat sovietic.

Mihai Eisikovits, Baia Mare, septembrie, 2011



* baldachinul sub care se oficiază nunta evreiască
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

FOTO Mai există lagăre de exterminare: Auschwitz-ul din Core

Mesaj Scris de Admin la data de 22.09.11 8:03

FOTO Mai există lagăre de exterminare: Auschwitz-ul din Coreea de Nord
O serie de fotografii din satelit au evidențiat ...
O serie de fotografii din satelit au evidențiat în detaliu existența unor lagăre de concentrare în Coreea de Nord unde sunt închiși mai mult de 200000 de oameni, relatează Daily Mail.

Bărbați, femei și copii sunt obligați să muncească șapte zile pe săptămână ca sclavi și se hrănesc cu șoareci, broaște, șerpi, insecte și chiar excremente pentru a supraviețui în lagăr.

Până recent, imaginile obținute din satelit erau neclare, dar noile fotografii obținute de Ministerul Unificării din Coreea de Sud permit o privire mai clară asupra lagărelor și demonstrează faptul că acestea au devenit mai încăpătoare.

Experții susțin că mai multe zeci de mii de persoane sunt închise în lagăr după ce au fost arestate din casele lor sau de pe stradă pentru presupuse „crime politice".

O jumătate dintre prizonieri vor muri de foame, în timp ce alții vor muri din cauza bolilor generate de condițiile mizerabile de trai. Și asta dacă nu sunt uciși prin tortură, incendiere sau lapidare de către găardienii extrem de violenți, conform eclarațiilor unor foști prizonieri.

Una dintre fotografii arată lagărul Yodok, unde sunt închiși aproximativ 50000 de prizonieri nord-coreeni. Lagărul este ascuns într-o zonă montană, la aproximativ 100 de km de capitala Phenian.

Kang avea doar nouă ani în momentul în care el și familia sa au fost închiși în lagăr pentru crime politice. „Nu aveam mâncare. Mâncam tot ce ne cădea în mână, șoareci, șerpi, broaște, insecte", a declarat el pentru CBN. „Pur și simplu trebuia să găsim o modalitate de a supraviețui".

„Deși acele lucruri s-au întâmplat acum foarte mult timp, când mă uit la fotografiile din satelit îmi amintesc tot ce-am văzut și am îndurat atunci când eram închis", a spus Kang.

„Lagărul este cu siguranță mai mare. De exemplu, noile clădiri pentru gardieni nu erau acolo. Asta mă face să cred că există și mai mulți prizonieri închiși în lagăr și că sunt necesari mult mai mulți gardieni", a continuat el.

Kang a fost prizonier în lagărul Yodok timp de 10 ani. În 1992 a evadat și a fugit în China. El și-a povestit experiențele în cartea „Acvariile din Phenian".

Se presupune că este primul prizonier care a povestit lumii despre existența lagărului Yodok.

„Cel mai des îmi amintesc cum gardienii prizonierilor ucideau oameni fără nici un motiv. Am fost martorul multor execuții", a declarat el.

Amnesty International a comparat imaginile recente cu cele de acum 10 ani și a confirmat mărirea lagărelor de concentrare pe care le consideră ca fiind „drăcești".

„Lumea din afară sigur nu știe ce se întâmplă acolo și foarte puține informații provin din interior", a declarat luna trecută Sam Zarifi de la Amnesty International. „Puținele lucruri pe care le-am aflat ne oferă o imagine tulburătoare".

Scott Edwards, director al programului de științe și drepturile omului de la Amnesty International, a adăugat: „Faptul că trebuie să ne bazăm pe imagini din satelit pentru a risipi declarațiile guvernului care afirmă că acele lagăre de concentrare nu există scoate și mai mult în evidență prefăcătoria și crimele oribile care se petrec în interior".

Aceste știri au venit în contextul în care guvernul sud-coreean va trimite miercuri un grup de lideri religioși și de reprezentanți în Coreea de Nord pentru o misiune de pace. Ministerul Unificării a declarat că mai mulți delegați de la Conferința Coreeană pentru Religie și Pace se vor deplasa la Phenian și vor discuta despre pace și drepturile omului. De asemenea, delegații s-ar putea întâlni cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-II.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Capodoperă muzicală. Operă de excepție care surpinde ororile

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.11 10:51

Capodoperă muzicală. Operă de excepție care surpinde ororile de la Auschwitz

Una dintre puținele supraviețuitoare de la Auschwitz, Zofia Posmysz, a scris un roman bazat pe experiența ei în lagărul de concentrare, iar un polonez a transpus cartea într-o compoziție muzicală, considerată a fi o capodoperă, scrie cotidianul britanic The Guardian.

Zofia Posmysz a fost arestată la 18 ani și torturată de Gestapo timp de "trei ani și 21 de zile" înainte să fie trimisă în lagăr, doar pentru că a fost prinsă în timp ce era în compania unei persoane care avea pliante pentru susținerea rezistenței poloneze. Femeia povestește că numai credința i-a dat curajul să supraviețuiască, în ciuda faptul că a trecut prin cele "mai mari grade ale degradării umane".

Cartea sa semiautobiografică, "Pasagerul", l-a inspirat pe compozitorul polonez Mieczyslaw Weinberg, să scrie o operă, pe care a terminat-o în 1968. Cu toate că acesta a fost considerată de marele compositor rus Dimitri Șostakovici ca fiind "o capodoperă", opera a fost interzisă de Uniunea Sovietică și a avut premiera abia anul trecut la Bregenz, în Austria.

Acțiunea are loc în anii '60 și este povestea unei întâlniri întâmplătoare între un fost gardian al trupelor SS de la Auschwitz și un fost deținut care sunt surpinși împreună în timpul unei călătorii cu vaporul spre Brazilia. Zugrăvind imagini îngrozitoare de la Auschwitz, opera este o explorare a vinovăției și a negării, o reprezentare a lagărului din perspectiva victimei și a agresorului.

Weinberg a regretat tot timpul că nu a reușit să își vadă opera pusă în scenă și a mărturisit acest lucru chiar cu două zile înainte de a muri, în 1996. Redescoperirea operei a fost făcută din întâmplare de un regizor de teatru și operă din Marea Britanie, David Pountney, care a și realizat premiera de la Bregenz. Pountney a fot uimit de descoperire și l-a numit pe Weinberg ca "al treilea om", alături de Prokofiev și Șostakovici.

Zofia Posmysz, care are acum 88 de ani, a spus că a scris romanul în 1962 după o experiență marcantă pe care o trăise cu trei ani în urmă, la Paris, când a confundat strigătul strident al unei turiste germane cu una dintre gardienele de la Auschwitz: "Nu era ea...dar cu toate acestea, inima mea a încetat să mai bată pentru o secundă. și apoi m-am gândit: ce aș fi făcut dacă m-aș fi întâlnit cu ea?".

Ani de zile nu s-a simțit în stare să vorbească despre Auschwitz. "Mi-am pierdut o grămadă de prieteni, pe cei mai importanți oameni din viața mea". După ce a fost eliberată, a fost foarte tulburată când a aflat că tatăl său a fost împușcat în 1943. De fapt, povestește Zofia, "nu am părăsit niciodată Auschwitz. Dacă deschid radioul și este o piesă pe care o ascultam în Auschwitz - revin imediat acolo. Ceva îmi reamintește mereu de acele locuri."

Pountney s-a consultat în nenumărate rânduri cu ea și chiar au vizitat Auschwitz împreună. Regizorul a descris opera ca fiind "incredibil de puternică", iar Weinberg este moderat, în termeni muzicali, în ceea ce privește inevitabilitatea lagărului de concentrare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"Lagar nazist" in Anglia: Sechestrati timp de 15 ani

Mesaj Scris de Admin la data de 12.09.11 16:27

"Lagar nazist" in Anglia: Sechestrati timp de 15 ani



Doi romani se afla printre cele 24 de persoane salvate de politia britanica dintr-o tabara de nomazi din regiunea britanica Bedfordshire, unde unele erau sechestrate chiar si de 15 ani, relateaza The Sun, in editia electronica.


Doua sute de politisti, unii dintre ei inarmati, au participat la aceasta operatiune declansata dupa cinci luni de supravghere de catre politie, care crede ca unii dintre cei 24 de barbati - 17 britanici, doi romani, trei polonezi si doi rusi - au fost sechestrati timp de 15 ani.

Acestia erau rasi in cap si traiau in conditii similare unui "lagar de concentrare nazist", potrivit unei surse citate de cotidian. Barbatii au fost gasiti traind inghesuiti in caravane murdare, in baraci si chiar boxe pentru cai, unii dintre ei acoperiti cu propriile excremente. Toti fusesera obligati sa renunte la proprietatile lor, transmite MEDIAFAX.

Politia a efectuat raidul in zori si a arestat patru barbati si o femeie. Agentii au decis sa actioneze duminica pentru ca aceasta era singura zi din saptamana in care sclavii nu erau fortati sa mearga sa munceasca.

"Stapanii" lor i-au ademenit intr-o cantina pentru saraci si un centru social cu promisiunea unui loc de munca, a unei case si a unui salariu. In schimb, acestia au fost insa obligati sa se trezeasca la ora 05.00 pentru a face munci manuale dificile, pentru care nu au fost platiti niciodata si au fost batuti daca s-au plans.

Dupa ce au fost salvati de politie, barbatii au fost dusi intr-un centru secret unde le este examinata starea de sanatate. Deoarece unii dintre ei sunt emaciati, li s-a prescris o dieta speciala de recuperare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

“AUSCHWITZ – EU NU POT SĂ UIT ȘI NU POT SĂ IERT”

Mesaj Scris de Admin la data de 28.08.11 18:41

“AUSCHWITZ – EU NU POT SĂ UIT ȘI NU POT SĂ IERT”

Recent am primit o carte nouă a scriitorului Harry Ross. Ne-am obișnuit cu cărțile lui, în proză și în versuri, ne delectăm cu ele, ne bucurăm de prolificitatea acestui scriitor evreu transilvănean, stabilit la Naharya, devenit scriitor israelian de limba română. Personal, mă bucur totdeauna să-l felicit la apariția unei cărți noi. De data aceasta simt nevoia să-l felicit o dată în plus. Pentru că este o carte deosebită, specială atât prin subiectul, cât și prin forma ei. Mă refer la volumul ”Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert; mărturiile unui fost deportat la Auschwitz”, publicat de autor în mica sa editură particulară, Harris-Or, în orașul lui de reședință și domiciliu.

Ce este special în această carte? În fond, mărturii asupra Holocaustului apar în număr mare în intreaga lume, în limbi diferite. Numeroși supraviețuitori simt nevoia să povestească experiența lor tragică atât nepoților și strănepoților, cât și marelui public, după ce au tăcut dealungul unei perioade îndelungate. Unii vorbesc despre depunerea unei mărturii, pentru a-i combate pe negaționiștii Holocaustului. Alții vorbesc despre necesitatea cunoașterii faptelor pentra a se realiza reapropierea între oameni, depășirea trecutului vorbind de la inimă la inimă. Unii susțin punctul de vedere universalist, al dezumanizării omenirii, al necesității reumanizării ei, referindu-se chiar la filosofia și teologia Holocaustului. Alții vorbesc din punctul de vedere național (și chiar naționalist) evreiesc, afirmând că Holocaustul este culmea urii antisemite, răspunsul fiind numai statul Israel. Mulți oameni vorbesc de dragul adevărului istoric, pentru completarea lui. Bineințeles, în afara aspectelor personale aceste cărți nu pot oferi multe informații suplimentare. Instituții de cercetare istorică specializată au studiat această problemă sub numeroase fațete. Cu toate acestea, informațiile suplimentare, individuale, reprezintă completări interesante, iar unele volume de amintiri au un caracter literar, plăcut lecturii. Uneori, talentul cuiva de a povesti începe să se manifeste târziu, atunci când omul respectiv începe să-și povestească amintirile în scris…

Dar cartea scriitorului Harry Ross are ceva special într-adevăr. El a decis să-și povestească amintirile – sau, mai curând sentimentele – asupra Holocaustului în versuri. Acesta este volumul al treilea – și ultimul din această serie de trei volume – scris în versuri, în care povestește despre trauma suferită în timpul Holocaustului în Transilvania de nord, aflată în fruntariile Ungariei horthyste și apoi sub cucerirea germană nazistă în timpul celui de al doilea război mondial. Născut în anul 1929, autorul a suportat chinurile deportării, ale lagărului de la Auschwitz în adolescență, în anul 1944. Mai întâi, familia a fost trimisă în ghettou, la Reghin. A urmat deportarea la Auschwitz, împreună cu mama lui. Ea nu a supraviețuit, după cum nu a supraviețuit nici tatăl lui care și-a găsit moartea la Bonderovca.

”În gropi comune zac părinții mei:

Mama la Auschwitz, tata la Bonderovca

Merită să aprind, în amintirea lor,

Un șir nesfârșit de lumânări

Și să zic Kadish în fiecare seară.”

Autorul a supraviețuit lagărului hitlerist de la Auschwitz ca orfan, ca o plantă în agonie, o picătură de viață ratată ”și câteva kilograme de oase,/ Îmbătrânite de vreme și cam poroase/…și cei 16 ani pe care îi aveam atunci”. El afirmă în mod deschis, pentru a fi auzit, ascultat și înțeles de toți oamenii, de toți cititorii:

”Lagărul mi-a furat copilăria și mi-a închis cerul de deasupra-mi

Lagărul mi-a luat forța brațelor și speranța din priviri.

Lagărul mi-a ucis familia

Din om liber, m-a făcut prizonier

………………………………………………

Lagărul m-a ucis într-o zi de vară timpurie,

Iar eu am reînviat în primăvara următoare,

Liber, cu privirea netemătoare

Am ieșit de acolo puțin mort și puțin viu,

Dar triumfător,

Mai mult palid decât trandafiriu.”

Autorul a scăpat cu viață fiind selecționat pentru munca de sclav, ideea selectorului (”Mengelle, marele măcelar”) fiind că băiatul poate fi util Reichului și astfel poate fi ucis de mai multe ori. Altfel a fost cu familia lui. ”Părinții, frații, bunicii/S-au topit cu toții în foc”, în crematoriu. Amintirile autorului sunt obsedante, apocaliptice. Groaznic este momentul în care devine conștient că era într-un lagăr al morții, că în cele patru crematorii din lagăr erau arse corpurile victimelor. El află acest lucru de la ”puradei, țigănuși germani deportați înaintea noastră”, care au fost uciși și arși și ei în cele din urmă. Atmosfera în lagăr era tragică, Se ajunsese la cazuri în care unii deținuți, flămânzi, smulgeau o bucată de carne dintr-un cadavru pentru a-și astâmpăra foamea, dar nici acest lucru nu le era permis de către paznici. Toți deținuții erau slabi, palizi, mușcați de păduchi – aceștia fiind canale de transmitere a bolilor infecțioase de la un deținut la altul. Murdăria se adăuga muncii de sclav, foametei, mizeriei, terorii. Totul este ca un adevărat coșmar. Visul tinerilor deținuți de a se vedea liberi vreodată era mai mult decât o utopie.

Nu este o cronică, ci amintiri personale însoțite de reflecții, exprimate în versuri. Putem afirma că este un poem unitar, deși compus din 51 de poezii diferite. Totuși, se poate spune că între aceste poezii este o adevărată continuitate, care transformă volumul într-un lung poem liric, pătrunzător la suflet. Autorul afirmă că a vrut să realizeze un volum de poezii în versuri albe. Totuși, uneori versurile albe sunt înlocuite de versuri rimate, de asemenea grave, triste.

Punctul de vedere al autorului este cel național evreiesc. Autorul nu poate uita suferința trecută. ”Moartea…/Acum devenită/Mai tăioasă și mai nemiloasă,/Căsăpind dintr-o izbitură/Șase milioane de evrei nevinovați,/Neapărați, de Dumnezeu uitați”. De ce, care este cauza? ”Ai greșit? Nu!/Ai ucis? Nu!/Ai furat? Nu!/Ești curat, neîntinat,/Dar ei te socotesc un jidan murdar și vinovat/…/Ești oripilat, subjugat, dezonorat/Și n-ai nici un mijloc de apărare/…/Ești condamnat:/Vei fi ucis și gazat/Destinul așa a comandat.”

Autorul atacă negaționismul, însă fără atacuri la persoană:

”De ce se-ndoiesc

Cei ce n-au cunoscut dezastrul?

………………………………………….

Eu am fost acolo

Candidat, ca și alții, la gazare, m-a salvat o întâmplare,

Însă milioane n-au scăpat.

Eu am văzut cuptoarele

Și coșurile lor fumegânde

Eu am simțit mirosul trupurilor arzânde./

Să vină negaționiștii

Și să ne spună unde sunt

Părinții și frații noștri!

Să conteste cineva adevărul!

Și să ni-i aducă vii

Pe cei arși în crematorii.

Vorbele vin și pleacă, faptele rămân,

Mărturii de netăgăduit

Ale unui măcel anume pregătit.”

Autorul vorbește despre ”poporul reales” de Dumnezeu. ”Doar Dumnezeu singur știe de ce…trăim cu speranța ca Dumnezeu se va întoarce cu fața spre noi”. Negaționismul este asociat de autor cu situația contemporană, ”când un șef musulman își scuipă ura”. Alt aspect asociat de autor cu negaționismul este uitarea. El se referă și la situația supraviețuitorilor în zilele noastre și cere ca ei să fie considerați o mărturie vie și să li se respecte drepturile. Tot el cere prezentarea Holocaustului în rândul celor care s-au născut după încheierea lui, pentru ca genocidul să rămână prezent în memoria colectivă. Autorul nu uită, nu poate să uite, nici nu poate să ierte.

Volumul este bogat ilustrat, completând textul poemului pe cale artistică. Ultima ilustrație este o baracă. Autorul adaugă o explicație, care este și încheierea volumului. ”În baraca asta am stat și eu, alături de circa opt sute de tineri și copii. Nu era viață, nu era liniște, nu era tihnă, doar o așteptare încordată a unui ordin care ne putea duce, în orice moment, la crematoriu. Cine-a scăpat de aici, se poate socoti, fără îndoială, un fericit evreu.”

Adevărul, numai adevărul și tot adevărul. Și totuși, poate, înțelegere, împăcare fără a uita ceea ce a fost…
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lagărele de concentrare, inventate de britanici

Mesaj Scris de Admin la data de 19.08.11 14:17

Lagărele de concentrare, inventate de britanici
O parte tulbure din isto­ria veche a Canadei ara­tă existența unui pre­­supus Holocaust împotriva coloniștilor francezi din America de Nord.


Istoria secolului XX a fost marcată de numeroase orori. Printre cele
mai dure se numără Holocaustul nazist și lagărele de concentrare de la Auschwitz ori Bergen-Belsen. Tot secolul XX a adus și ciuma roșie a comunismului, cu lagărele de exterminare din Gulagul sovietic, dar și cu experimente sinistre, precum cele din temnițele românești de la Pitești, Sighetu Marmației, Aiud, Gherla și multe altele. Există și istorici care spun că aceste orori ar fi fost brevetate, la o altă scară și în alte condiții, de către britanici, în America de Nord. Iar victimele lor ar fi fost acadienii, membrii unei populații francofone, care locuia pe teritoriul Canadei de azi, dar și în statul american Maine de azi. Controversele legate de acest subiect sunt foarte vii, iar istoricii implicați în ele se acuză unii pe alții de subiec­tivism și de folosirea uner metode neștiințifice.

Cine sunt acadienii?

Membrii populației acadiene erau, de fapt, coloniști francezi stabiliți în Canada în secolul XVII. Ei erau stabiliți în zone ca Nova Scotia, New Brunswick, o parte din Quebec și în zona Insulei Prințul Edward. Împreună cu o parte a actualului stat federal Maine, aceste teritorii formau Acadia, o colonie separată de Canada franceză. Această colonie a fost fondată în jurul anului 1630. Tocmai de aceea mulți isto­rici consideră că Acadia are o tradiție și o istorie diferite de cea a Quebecului de azi, deși cei
mai mulți dintre descendenții acadienilor de odinioară locuiesc în Quebec. În 1710, Acadia a fost cucerită de britanici.

Au izbucnit însă
noi războaie între francezi și englezi. Duritatea luptelor, în care au fost implicate, în America de Nord, diferite triburi indiene, l‑au inspirat și pe scriitorul ameri­can James Fenimore Coopers să scrie romane precum „Ultimul mohican" ori „Călăuza". Așa că britanicii au organizat Marea Deportare, între 1755 - 1763. Mulți acadieni au fost expulzați din locurile lor de baștină, circa 11.500 de oameni, adică trei sferturi din această populație. O treime dintre ei a murit din cauza bolilor și a condițiilor în care erau ținuți în niște tabere care semănau foarte mult, în opinia istoricilor francofoni, cu lagărele de concentrare.

Tot ei spun că această deportare seamănă cu acțiunile de purificare etnică din secolul XX. Din aceste tabere, mulți acadieni au ajuns în Louisiana, alții au fost trimiși în Franța. Din Louisiana, câteva zeci de ani
mai târziu, cei mai mulți acadieni s-au întors în Canada. Aceștia au păstrat limba franceză. Alții au rămas în Louisiana - cajunii. Aceștia au adoptat limba engleză, însă au format un dialect aparte, dialectul cajun al englezei, influențat foarte mult de franceza pe care o vorbeau strămoșii lor. În pre­­­zent, numărul acadienilor este de circa 300.000. Zece la sută din ei locuiesc în SUA, iar restul în Canada. În anul 2003, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a Canadei a recunoscut deportarea acadienilor și a instituit o zi care să comemoreze tragedia lor. Această comemorare are loc, în fiecare an, din 2005, în 28 iulie.

Diferențe majore

Decizia de a deporta populația aca­diană a fost generată de mai mulți factori. Mai întâi, este vorba de spri­ji­nul pe care acadie­nii îl acordau tru­pelor franceze din Louisbourg, centrul rezistenței an­­ti­­­­­­britanice din America de Nord. Apoi, este vorba de lăcomie. Bunurile acadienilor au fost confiscate de că­­tre britanici. Exista și dorința de a-i coloniza pe anglofoni în satele în­­te­­meiate de francofoni. Un alt mo­­tiv este cel religios, acadienii fiind ca­­to­­lici, iar britanicii protestanți.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.11 20:21

Aroza nanțe in carmentul heu

Cian azora letovian prin rema

Exilul florilor mustuiește zeu

Cruxlilaceulum hema.



Hearida, hearida intasfa lună

Bumbum sineza roșhasnituri

Fluae, fluae perluă frescă

Fly-ioletuulum nalturi.



Cine ești tu, cine ești tu? sărut de fluturi

Vמnt de argint מngurgitמnd cuvinte

Prin aer roze, miros de מngeri

Cercuri heraldice, visuri violete.



Aroza nanțe in carmentul heu

Cian azora letovian prin rema

Exilul florilor mustuiește zeu

Cruxlilaceulum hema.



Hearida, hearida intasfa lună

Bumbum sineza roșhasnituri

Fluae, fluae perluă frescă

Fly-ioletuulum nalturi.





- E o limelficire?

Micuțul lui prieten dădu afirmativ din cap.

- Seamănă cu o floare de caeruleacaeanus, spuse soldatul.

Discuția lor fu מntreruptă de brațele unui arbor. Ajunseră la malul apei, de unde מncepea insula. Domnul Bצhm recunoscu lemnul acelui copac. Era trist, foarte trist. Trebuia să fie מnflorit iar florile ar fi fost chiar vestitele caeruleacaeanus. Mai existau doar cמteva petale prinse de ramurile lungi, ramificate și aproape uscate, מnsă ofilite și acelea. Insula era pמrjolită. Avea aspect roșiatic aprins, de un miros greoi de fum. Făcură cמțiva pași printre copaci și ținutul arid. Căutau din privire albastrul. Acolo ar fi trebuit să fie! Mogמldeața blondă se מntristă de-a binelea și מncepu să plמngă:

- Florile mele, unde sמnt florile din acești arbori?

- Stai puțin! Aici ar fi trebuit să găsim albastrul? ־n florile acestor arbori?

- -Da.

- Dar aceștia sמnt arborii Caeruleacaeanus. De florile lor ți-am povestit tot drumul.

Zănurful se מntristă și mai tare. Era de nepotolit:

- Aceștia sמnt arbori cu puteri magice! Ce s-a מntמmplat cu ei?

Domnul Bצhm, care pמnă atunci nu cunoscuse sensul lacrimilor, מl מnțelegea de această dată bine pe מnaripat.

- Te rog eu, nu mai plמnge. Am să-ți desenez o floare de Caeruleacaeanus cמnd ajungem pe pămמnt.

Arătarea cu cap de aur מnsă nu era de potolit. Plמngea, plמngea…

- Arborii cu flori magice! Insula mea magică…cine le-a făcut rău?! Vreau florile מnapoi, מmi vreau florile מnapoi, מmi vreau florile magice…Acum nu mai avem de unde culege albastrul, bicicleta nu va mai avea albastru, nu va mai fi magică, nu va mai zbura!

Lacrimile micului zănurf pătrunseră la rădăcinile מntortocheate ale arborelui lמngă care se afla. Ca din senin acesta מnflori. Magia caeruleacaeanelor מncepu. ־ntreaga zare fu acoperită de un albastru caeanin de o strălucire izbitoare. Păsările, care cu puțin timp מn urmă păreau că nu există, cמntau מn triluri violet-albastre:

-Acest om trebuie să rămמnă la marginea cerului, cמntă o pasăre. Și adormi.

-Copiii evrei sמnt tot copii, copiii africani sמnt tot copii, copiii germani sמnt tot copii; cמntă o altă pasăre. Și adormi.

-Tu ai uitat să mai rמzi, ai uitat să uzi o floare, ai uitat să מmbrățișezi un copil; cמntă o pasăre galbenă cu cioc albastru. Și adormi.

-Magia florilor de caeruleacaeanus a dispărut o dată cu somnul adמnc מn care tu te-ai scufundat. Florile aveau nevoie de glasul unui țמnc, de smiorcăitul nevinovat al unui copil. Cמntă o cinteză violetă cu ochi albaștri, cioc roșu, labe galbene. Și adormi.

-Ia te uită, au adormit, ciripi de data aceasta vesel strania făptură cu creștet auriu. Va să zică tu ai strivit corola cu flori magice. Arșița de aici…

-Oglindește focul de pe pămמnt, continuă domnul Bצhm, care se trezise de-a binelea. Suferea cu fiecare copil chinuit de pe Terra. Privirea plecată trăda vinovăția, rușinea, părerea de rău. Aștepta ca micul zănurf să-l părăsească iar el să rămמnă singur, departe de lume, de orice privire. Așa procedează oamenii mari.

Ce se מntמmplă? Ghemotocul מnaripat luă fiecare pasăre adormită, o sărută pe fiecare מn parte, apoi, ca și cמnd domnul Bצhm nu s-ar fi făcut vinovat de nimic adăugă מn șoaptă:

-Nu-i nimic. ־n Limelfia tu vei מnvăța de la mine să iubești și să zbori iar eu voi מnvăța de la tine fizică și geografie. Vei מncepe mai מntמi să pictezi apele, să produci culori din pulbere astrală. Eu voi מncepe să מnvăț geografie găurind pămמntul dintr-o parte מn cealaltă….

Domnul Bצhm izbucni מn rמs:

-Nu așa se מnvață geografie…

Gמndi că micuțul avea dreptate totuși. I-ar trebui ceva timp să priceapă această lume pe care o pierduse de mult. Frumosul lor dialog nu ținu prea mult timp, pentru că se apropie cu un fמlfמit adמnc de lung, lung de 1998 de trilioane pe secundă, pasărea șefă:

- Credeți că totul e atמt de simplu? Din momentul מn care magia florilor de caeruleacaeanus a dispărut, mai marele ținutului, cel din a cărui viață a pornit viața, le-a adăugat acestora o taină. Dacă vreți să luați albastrul acestor flori, dacă vreți să vă atingă magia acestora, va trebui să săpați מn mijlocul insulei pמnă veți da de o nucă. ־n ea se află imaginea tainei.

- Să săpăm?! Se מncruntă domnul Bhom.

- Nu-i nimic. Am ocazia să מncep să מnvăț geografie….

Aveau nevoie de magia florilor de caeruleaceanus. ־nsă aceasta era bine păstrată מn interiorul tainei iar taina מntr-o nucă. Domnul Bhom și zănurful merseră pמnă מn centrul insulei. Acolo מncercară să sfredelească pămמntul cu bucăți ascuțite de trunchiuri de copaci. Și chiar au reușit! Au săpat ei nevoie mare cמt o zi lungă cu soare, că ți s-ar fi făcut milă, dacă te-ai fi uitat la ei cum arătau. Șapte rמnduri de apă curgeau de pe pielea lor, dar nu se dară bătuți.

Pe cמnd luna intra מn apele cerului să se scalde, semn că pe pămמnt era iar timpul pentru somn, au dat peste un firicel de izvor.

- Tu de unde vii, cristaliră curgătoare?

- Cum i-ai spus? Se minună domnul Bצhm.

- Cristaliră. E o cristaliră, un firicel de cristaliră. Ia te uită, מn cristaliră sמnt stele!

- Da, ciudat, adăugă soldatul. Sמnt șapte stele.

- Zănurful מncepu să rמdă. Toată insula purta ca un ecou rמsul micuțului. Stelele se deschiseră și din ele curgeau alte cristalire. Strania ființă se mira de toată această minune. ־l luă pe prietenul lui și zbură מn cercuri concentrice deasupra insulei. De sus inflorescența de cristalire semăna cu o hartă. Cei doi vorbeau cu nestăvilită bucurie de descoperirea făcută:

- Un drum din cele șapte ne va duce cu siguranță la nucă. Totul are o logică.

- Ce e o logică, spuse pișicherul, zboară?

- Ceva rațional, poate fi demonstrat, merge din aproape מn aproape și se bazează pe argumente științifice.

- Și ce מnseamnă rațional și demonstrat, dar argumente științifice?

- Pui prea multe מntrebări. Ce-ar fi să căutăm nuca?!

Porniră aventura lor spre vest de cristalira mamă. Harta arăta astfel:

Insula cu caeruleaceanus
Toate cristalirele erau foarte importante, dar cristalirele 6 și 7 erau cele mai importante. La ieșirea din cristalira mamă, cele două se מntindeau pe o distanță de 999999999999 trilioane de km, care מnseamnă trei ture de zbor sau 9,9 la putere cubică bătăi de aripi de zănurf.

- Nu מncape nici o מndoială, se auzi vocea făpturii cu cap auriu, că acolo, la jumătatea drumului dintre cristalira 6 și cristalira 7, se află ceea ce căutăm noi.

- Spui că nuca s-ar putea situa cu aproximație מntre 16 și 17 grade latitudine vestică?

- Dacă așa se spune מn lumea ta, da. De sus, uite, toată strălucirea florilor de caeruleaceanus pare că se joacă pe unirea celor două brațe.

Porniră מntr-acolo. Pe măsură ce se apropiau, limpezimea cristalirei dădea la iveală o nucă neasemuit de frumoasă. Nuca era chiar pe fundul acesteia. Zănurful bătu puternic din aripi, מncמt curenții făcuți de el despărțiră susurul cristalirei. Un praf albastru-argintiu ningea pמnă spre adמncuri, מncמt se formase o scară. Domnul Bצhm מl privea uimit pe micul lui prieten:

- Ce stai ca o mămăligă pripită מn farfurie!? Coboară!

- De unde știi tu ce-i o mămăligă?

- Noi știm tot ce ține de culori.

- Și mămăliga, pronunță apăsat soldatul, are de-a face cu vreo culoare?

- Ce glumeț ești! Tu ce crezi că am pe cap?

- Doar nu mămăligă… păr.

- Păr, păr, dar știi cum se face părul?

- Doar dacă vrei o explicație științifică…pot să-ți vorbesc de calviție, de alopecie, de…

- De alo-ce?

- Cred totuși că va fi mai interesantă explicația ta.

Zănurful luă o poziție foarte serioasă cum numai ei știu s-o facă și מncepu:

- După ce spicele de porumb au stat מn soare, s-au spălat cu raze, au dormit מn brațele lui lungi, după ce au crescut și porumbul s-a făcut, acesta este dezbrăcat de haina lui; bob cu bob. Toate hainele de pe bobițe sמnt adunate și se מntind pe petalele florilor de caeruleaceanus la o distanță doar de un metru de centrul soarelui, pמnă cמnd se amestecă toate. Din acel loc, pe cמnd noi מncă nu știm să limelficim și să zburăm, o rază de soare se מntinde pמnă מn Limelfia, מn ținutul cu zănurfi coconi. Raza de soare trece pe la noi, מn timp ce dormim. Raza de soare ne mמngמie. Raza de soare se atinge de creștetul nostru.

- Un adevărat proces tehnologic. E tocmai bun de reținut și prezentat la un congres medical!

- Hמm?

- Da, puiuț, am uitat să-ți spun că מn civil sמnt medic. N-am practicat pentru că abia mi-am מncheiat studiile.

Zănurful מl privea pe soldatul nostru sau medicul nostru cu ochi scמnteietori de mirare. Nu prea מnțelegea ce tot מndrugă omul cu carte la cap. I-ar fi fost mult mai simplu dacă ar fi desenat sau i-ar fi cמntat ceva. ־n sfמrșit, dădură peste nucă. Era și timpul! Deschizמnd-o peste ce credeți că au dat?! Șapte stele care oglindeau cristalirele מi privea. Domnul Bצhm le luă מn palmă. Ciudat, acestea dispăreau. ־ncercă și zănurful. Se מntמmplă la fel. ־n schimb florile de caeruleaceanus, miile de nuanțe de albastru מncepură să rמdă. Semn că pasărea șefă avu dreptate, că מn nucă se află doar imaginea tainei iar taina nu poate fi descoperită. Micul zănurf מncepu să limelficească aceleași limelficiri care se auziră מn tot universul cמndva. Era fericit. Acum albastrul putea fi adunat. Florile de caeruleaceanus reveniră la viață și se bucurau să fie culese.

Misiunea era מndeplinită. Porniră spre pămמnt. ־n drumul lor strמnseră și celelalte culori, nefiind atמt de pretențioase și fragile precum albastrul.

Toată aventura lor a durat trei zile și trei nopți. Cei doi prieteni nu au simțit מn nici un fel aceste zile și nopți, pentru că pe insula cu caeruleaceanus soarele și luna nu dorm niciodată. Cמnd luna intră מn apele insulei să se scalde, pe pămמnt e noapte. Cמnd iese din ape și vine soarele să o usuce, pe pămמnt e zi. ־n momentul מn care domnul Bצhm și zănurful au ajuns pe pămמnt era noapte. A treia noapte.

- Urcă pe bicicletă!

- Ce bicicletă? O luăm de la capăt?!

- Oh, acum ai toate culorile! Trebuie doar să o desenezi cu ochii, să mesteci potrivit fiecare nuanță. Nu e greu!

- A, am מnțeles. Vrei să spui să-mi imaginez cu mintea bicicleta și să o vizualizez.

- Tare complicați mai sמnteți. Dacă așa vrei tu…

- Ei bine, gata bicicleta.

Zănurful sări de gמtul soldatului:

- Văd că și oamenii mari mai știu să deseneze. Rמse zgomotos, că toate pietrele clănțăneau la glasul lui. Cu bicicleta aceasta colorată și zburătoare, domnul Bצhm מl putu מnsoți pe zănurf pe drumul spre Limelfia, care era dincolo de insula cu flori magice. Ținutul se afla foarte, foarte departe, așa că era mai potrivit ca fiecare să zboare separat, fără să se מmpovăreze unul pe altul.

Dimineață. Un telefon sfredelitor מl trezi pe tמnărul Bצhm, care adormise tמrziu, tמrziu. Era buimăcit. Abia dacă pricepea că se află מn camera din casa de lמngă peronul gării.

Visase!?


- Ruhe! Ruhe! ( Liniște!)

Cuvintele nemțești spărgeau zarea spălată מn timpul nopții. Garnitura cu unsprezece vagoane părăsea gara. Vagoane pentru cai: 120 evrei, greutatea… număr bărbați, număr femei, copii…Cu toții erau 1320 de evrei.

- Mi-e foame, se auzi smiorcăitul unui micuț.

Mama מl ținea pe băiețel strמns de mמnă. Stמnga o băgă מn buzunarul capotului, să numere dumicatele de pמine. Nu apucase să se schimbe מn clipa מn care nemții intrară מn casele lor. Se afla מn grădină, מngrijindu-se de straturile cu flori. Copacii se aflau מn plină floare și ei. Era mai, parfumatul mai. ־nceputul verii. Trecuse o lună. Nu se mai spălase de atמta timp. Toată mizeria ființei umane מi atמrna pe trup. Pentru cמteva momente, מn amețeala durerii care o sfמșia, מși מncremeni privirea asupra bătrמnei. Nu mai avea nevoie de bucata infimă de pמine. Murise. Moartea devenise o ușurare, un firicel de speranță pentru copil. Locul acela, cu chipuri livide, transpirate, lipsite de viață, purta moartea. Moartea, moartea, moartea. Se afla מn fața lor. Bătrמna nu mai rezistase. Ca să nu fie călcată מn picioare de ceilalți, o susținură strמns מntre patru trupuri bărbătești. Oricum stăteau unii מn alții. Așa מși dădu ultima suflare. ־nțepenirea o cuprinse מncetul cu מncetul. Aceeași moarte מi pietrifică sמngele, tălpile, gleznele, trupul, griul ochilor. Era un stמlp vertical, rece, מn care se sculptase de-a lungul timpului dragostea pentru ai ei și מngrijorarea, teama, מn ultimul moment.

Trenul șerpuia prin cמmpiile deschise ungurești. Totul era ca-n palmă Lumina cădea direct. Garnitura venea din Transilvania și se מndrepta spre Auschwitz. Cei care stăteau pe margini se puteau considera norocoși. Măcar furau, din cמnd מn cמnd, cמte o părticică din lumea creată de IHVH Elohim. Dar mai puteau ei, evreii, să creadă מntr-un Dumnezeu? Femeia, Frieda, așa cum se declarase מn actele nemțești, Frieda Ben Yehuda, מși mușcă buzele aproape contorsionate pe fața marmoreală. Un scrמșnet silabisit מi ieși printre dinți:

- Unde ești?!

־și ținea cu putere copilul la piept. Gמndea viitorul, מl ținea bine, să nu-i fie sfמrtecat. Trecutul acum stătea părăsit מn moarte. Trecutul avea un nume – mama. Mama מnșfăcată מn moarte. Tresări. Vocea plăpמndă a vieții o scoase din șirul gמndurilor.

- Mamă, mi-e foame.

־n cele din urmă, copilul primi bucata de pמine a bunicii, מmpreună cu zמmbetul cald al ființei care מi dădu viață și cu un sfat căpătat de femeie מn urma experienței celor trei săptămמni, cמt stătură la fabrica de cărămizi. Cei mai puțin norocoși, oare care sמnt מnțelesurile acestui sinistru cuvמnt, avură parte de ghetoizare. Trecură prin locurile special amenajate pentru evrei. Ea, Frieda, nu apucă să-și ia decמt haina, care de altfel i se impuse să o aibă, pentru că pe rever era cusută steaua galbenă. ־n rest, la nimereală, cמteva bucăți de pמine, fructe, cuburi de zahăr, מndesite מn buzunarele celor din familie. Sub bastoanele, מnjurăturile, presiunile nemțești, gמndurile nu-ți puteau fi limpezi.

- Poftim, puiule, מși auzi glasul calm. ־ncearcă să o ții cמt mai mult timp מn gură și gמndește-te la o omletă mare cu ceapă și turte cu susan.

Acestea erau mמncărurile preferate ale copilului.

Hannya o privi pe femeie, pe băiețel și bucata de pמine, cu lacrimi מn ochi, pe care מncerca să și le ascundă. I se făcuse și ei foame, dar מși spuse să mai aștepte. Ea nu avea o bunică moartă, nu avea șansa de a ține מn gură ore nesfמrșite dumicatul acesteia. Gמndi că-i bine să renunțe chiar la porția ei, ca să-l știe bine pe tata. Se מnghesui מn acesta, lipindu-și obrazul proaspăt de mijlocul lui. Alături de el se simțea מn siguranță. Nimic rău nu i se putea מntמmpla. Și ce dacă fusese smulsă cu sălbăticie din patul ei cald, și ce dacă nemții, care căutau nu se știe ce, sparseră claviatura pianului la care Hannya cמnta cu atמta măiestrie valsurile lui Chopin sau Sonata lunii, pe care o מndrăgea mult. Ce dacă nu-i fu מngăduit să-și ia cărțile preferate și primise מn schimbul lor insulte? Avea cu ea totuși traista ei fermecată, מl avea pe tata, domnul Moscovici, și mai avea un secret al ei, un ținut pe care מl cunoștea. Nimic nu i se putea מntמmpla. ־ntreaga lume se afla acolo, lמngă ea. ־ntreaga lume bătea cu putere מn inima pe care ea, Hannya, stătea acum sprijinită. Asculta inima tatălui ei bătמnd. ־și lipise cu toată puterea urechea de această inimă. ־ncerca să stea pe vמrful picioarelor, apucמnd cu degetele mici haina cu steaua galbenă, pentru a ajunge mai bine la acele bătăi interioare, de care era legată. Nimeni nu i le putea fura. Nu avea dreptul să i le fure. ־n loc de te iubesc מi strמnse brațele domnului Moscovici cu מntreaga ei ființă, מncמt acestea purtau מn carne urmele degetelor Hannyei.

- Nu-i așa că tu poți construi lumea?!

- Hanny, eu nu sמnt Dumnezeu.

- Nu, tu ești tata!

Hannya se lăsă ușor pe cele două mמini care erau מnzestrate cu capacitatea de a construi lumea. O mמngמiau. Legănată de mersul trenului, ocrotită de căldura domnului Moscovici, dulcea fetiță de zece ani adormi așa מn picioare.

Pמnă la Auschwitz era drum lung. Evreii מși spuneau unii altora povestea vieții. Atמt le mai rămaseră – cuvמntul. Vorbe ciudate treceau pe la urechile lor, aproape neמnțelese, nebănuite, nemמngמiate. Toți știau că omul are suflare de viață, că poartă chipul Creatorului, că este מnzestrat cu noblețe, că lumea מnseamnă om. Nu puteau מnțelege, nu puteau da credit celor auzite.

- Nu, e o nebunie. E dincolo de imaginația unui om cu o minte bolnavă, dincolo de capacitatea lui de a face rău, se auzi șoptind rabinul Matitiahu.

- Așa s-au petrecut faptele, spuse domnul Ben Yehuda, Levi Ben Yehuda, soțul doamnei Frieda.

Erau obosiți de drum, de stat מn picioare, de căldura toridă. De la momentul scoaterii lor din case, acel mai מnflorit, și pמnă acum trecuse trei săptămמni. Zile și nopți arzătoare. Prelungiri ale timpului מn care evreii מncă sperau. Aflaseră de cele petrecute מn Basarabia și Bucovina, cunoșteau și poziția guvernului romגn, știau și ușurătatea cu care tratase tot Carol al II-lea. Totuși, evreii mai sperau.

Copiii adormiseră sprijiniți de părinți. Acum adulții puteau vorbi despre ce li se מntמmplă. ־n restul timpului se fereau de astfel de discuții.

- Au chinuit-o מn văzul lumii, interveni Beniamin Roth?

Pentru el privirea lumii ar fi trebuit să fie un ochean prin care să se filtreze arta. Bărbatul מși așeză haina murdară, מși מnălță capul ușor. Cu ochii מnchiși, adמnciți מn orbite, fruntea lată, nasul lung și ușor arcuit מn jos de la mijloc, cu părul negru și cמrlionțat spre umeri, mimă, cu ajutorul degetelor lungi, ridicate deasupra tuturor, o bucată muzicală la pian. Era muzician. Pentru el lumea מnsemna sunet. Cu fața scמnteietoare, מși continuă ideile fiind convins de ceea ce spune.

- Văzul lumii este unul plastic. Așa am fost מnzestrați. Chiar și plugarul are un stil, pune artă, frumusețe și ordine מn ceea ce face.

Pentru o clipă, domnul Levi מl privi compătimitor. De cמteva zile el nu mai putea privi nici răsăritul soarelui, nici asfințitul lui iar Tora, cartea evreilor, nu reprezenta altceva decמt motivul disputei dintre el și cer. Trăia sentimentul pedepsii lui Iov. Nu מnțelesese, de altfel, niciodată cum Atotputernicul poate fi atמt de uman, cu atמta muabilitate umană, de-a dreptul enervant, de-a dreptul deznădejduitor. Cum să מnțelegi scrierile acestea, se מntreba nu de puține ori, mai mult decמt ca pe scenarii artistice, מn care Dumnezeu și Satan stau la sfat, se tמrguiesc pentru a pune la מncercare credința unui amărמt?! Are acest Elohim trăsături nobile de Domn, Rege, ־mpărat?! Nu! ־n acest context cum poate acest om să vadă lumea atמt de liric, se mira el! Și totuși se auzi rostind cu totul altceva.

- Dragă domnule Roth, cred că ai dreptate, măcar cמtuși de puțin. Există o artă și מn sinucidere și nu văd de ce n-ar exista și atunci cמnd ucizi! Există o artă מn moarte. Nu e totuna să mori מn somn cu a-ți sfמrteca gמtul cu fierăstrăul, mai ales cמnd ai doar 23 de ani. E o artă să ții מn mמini instrumentul ei iar produsul, moartea, o poți modela cum vrei.

- ־ncetați! Nu-s spre slava Creatorului vorbele voastre, replică rabinul Matitiahu. Căile lui nu le cunosc oamenii!

Levi Ben Yehuda מși mușca buzele, מși מnghițea gמndurile. Nu făcuse el tot ce i se ceruse? Nu fusese el un cap de familie după voia Atotputernicului? Nu ținuse el toate sărbătorile, nu luase el מn grijă văduvele familiei și orfanii? Nu cמnta el מn ziua cea sfמntă cמntări de laudă, nu-și spunea el și toată casa lui rugăciunile cu regularitate? Unde era Cel fără מnceput și fără de sfמrșit, Cel care promisese că nu-și va părăsi poporul ales niciodată? Unde fusese cמnd copiii evrei au fost scoși afară din școli, cמnd s-au spart geamurile caselor evreiești, cמnd bande de studenți creștini מi băteau pe colegii lor evrei מn mod constant, lăsמndu-i desfigurați? Nimeni nu le sărise מn ajutor מn 1930, cמnd toți studenții evrei de la drept fuseseră loviți cu bמte, bocanci și pumni, pמnă li s-au rupt oasele, de colegii lor. Unde a fost El?! Și acum? Revolta puse stăpמnire pe tot trupul lui Levi. Trebuie să se știe ce-i așteaptă, מși spuse.

- Nu domnilor, izbucni Yehuda. Memoria acestor crime trebuie păstrată. Generațiile următoare au dreptul la adevăr. Știți care este adevărul comunității evreiești din Jedwabne? Exterminarea!

־și scoase din sמn scrisoarea de la vărul lui din Polonia. O primise cu vreo doi ani מn urmă. Era מmpăturită bine și ținută cu sfințenie acolo unde nimeni nu putea ajunge. Glasul מi tremura. Levi Ben Yehud nu mai era stăpמn pe sine. Totuși citi:

Dragul meu Levi,

־ncearcă să părăsești Europa prinsă מn ghearele morții, tu și toată casa ta. ־n Jedwabne deznădejdea, umilința și sfמrșitul pמndesc pe la ferestre, uși și au intrat chiar sub acoperișurile evreilor.

Au מnceput prin a ne lua din stradă și a ne obliga să spălăm latrinele nemțești cu mמinile goale.

־ți mai amintești de Albert Rosenzweig, cel care făcea colaci și pupeze din susan și miere pentu copii? Cu siguranță că da. Ei bine, află că a murit. Era מn iunie, anul trecut. Mă aflam pe artera principală din Jedwabne. Auzeam din depărtare țipete. M-am apropiat, furișמndu-mă de privirile celorlalți. ־n fața mea se מntindea un tablou dezolant. Evrei, șapte la număr, printre care și Albert, dezbrăcați pמnă la piele, cu mמinile goale ridicate deasupra capului, de pe trupul cărora curgeau șiroaie de sמnge, erau מnconjurați de civili polonezi מnarmați cu bמte. Plesneau fără milă, cu putere. Sub loviturile ciomegelor țeasta unuia trosni. Un sunet puternic, מnăbușitor, מnsoțit de un icnet tăie zarea. Sמngele țמșni ca dintr-un burduf spart, מmproșcמndu-i pe nemții care priveau ca la circ, amuzמndu-se. Unul din ei, cred că era superiorul judecמnd lucrurile acum, urlă: “Wer hat noh zu fressen?” M-am מntrebat din ce să te adapi, din sמngele evreiesc?!

Un altul rמnjea pe margine și mușca din cמnd מn cמnd dintr-un măr.

Nu mai mמncasem fructe de ceva timp. Prăvăliile se מnchisese pentru noi, evreii. Cruzimea este de neimaginat. ־ncearcă să te salvezi. Li se striga: “ucideți-i mai lent, să simtă viața!”

־n doar trei zile au fost exterminați 3300 de evrei. Dar oare cifrele au valoare! Era dimineața la prima oră. Se auzeau מmpușcături. Un miros greu de fum acaparase tot Jedwabne-ul. Nemți și polonezi, deopotrivă, plezneau de bucurie. Am מnțeles că se petrece ceva מngrozitor. Am ieșit din casă și m-am furișat מn puțul unei fמntמni chiar din cazarma germanilor. Ce s-a מntמmplat de fapt? Au fost scoși din case copii, bătrמni, bolnavi, tineri, bărbați, femei și duși מn mijlocul pieții. Soldații i-au obligat pe bărbați să aducă toate exemplarele din Tora. ־nchipuie-ți un munte de מnțelepciune arzמnd. ־n tot acest timp bătrמnii au fost siliți să cמnte Hava Nagila și să danseze מn jurul focului. Cei mai slabi, care jeleau, erau מmpușcați pe loc. Ca să-i salveze, tinerii cמntau ei melodia. Cuvintele erau scoase din piept cu mult năduh. Cמntau Dumnezeului lor, un anume Dumnezeu. Dar מn zadar. Bătrמnii au căzut secerați de gloanțe.

Groaza se מntipărise pe fața fiecărui om. Dar mai eram noi, oare, oameni?!

Apoi au ales femei cu prunci, cam șaptezeci, optzeci. Le-au dus la marginea localității, מntr-un hambar. Pמnă acolo au fost forțate să cמnte Hineh Lo Yanum. Să le fi auzit și văzut! Ți-ar fi picurat carnea de pe tine de mila lor. Cמntau cu șiruri de lacrimi strigמndu-și soții, adunמndu-și cu grijă pruncii la sמn. Cמnd au ajuns la hambar, fiecăreia i s-au atמrnat de umeri cמte doi baloți de fמn uscat. Au intrat.

Si-acum, cמnd מți scriu, văd hambarul מn scrumul care seara mocnea, מncă aud țipetele lor și-al copiilor, urletele מnfiorătoare care străpungeau pמnă și apa fמntמnii מn care mă ascunsesem. Localnicii, adunați מn cete, cמntau melodii tradiționale poloneze și dansau. Toate acestea le-am aflat de la șef-rabin Menachem Muller. Pמnă spre seară n-am מndrăznit să ies din puț.”

Domnul Moscovici מși ținea מn brațe instinctiv fetița. Hannya nu mai dormea de ceva vreme. Asculta.

A doua zi, continuă să citească Levi Ben Yehuda, m-am trezit pe la patru și-am ieșit din casă. M-am dus מn același loc, מn cazarma nemților. Dumnezeu să mă ierte, că a lăsat o poruncă să nu furi iar eu am furat haine nemțești. Mi-am ascuns capul sub un chipiu german. Pe la șase dimineața nemții i-au strמns din nou pe evrei מn piața centrală. Ți-o amintești pe Margot, fiica rabinului Muller, biata de ea!

A refuzat să toarne petrol lampant peste un grup de 40 de evrei și să le dea foc.

Mi-i groază să-ți povestesc ce s-a מntמmplat. Cu toate acestea cred că memoria celor petrecute trebuie să rămמnă.

A fost tמrמtă de păr de un neamț pמnă מn mijloc. Au dezbrăcat-o מn văzul tuturor, au legat-o de un stמlp, bătמnd-o fără milă. Era o căldură מnădușitoare. Pמnă seara, către ora șapte, au ținut-o așa fără apă. Biata a מndrăznit să ceară un strop. Nu mai rezista. Din rמndurile evreilor obligați să privească fără a riposta, pentru că altfel ar fi fost uciși, s-a desprins s-o ajute mama acesteia. ־ți מnchipui, a fost מmpușcată după primul pas.

Cruzimea de neimaginat nu se sfמrșește aici. Luată de pe stמlp, a fost מntinsă pe jos, ținută de cמțiva polonezi și i s-a tăiat gמtul cu un fierăstrău. Nemții urlau: “mai lent, Iuda să simtă viața!”

Menachem Muller, care nu ripostase מn vreun fel crezמnd מn salvarea copilei lui, a murit de durere lמngă ea, strigמnd spre cer: unde ești Elohim?!

Bărbați, femei, copii, tineri și bătrמni, căzuți מn genunchi, boceau cu același glas “unde ești Elohim?!”

Am fost un laș! Dar poate așa a fost să fie, totuși. Am vrut să trăiesc. E oare un păcat?

Nemții nu mai suportau. Ruhe! Ruhe! Zbierau cu toată forța.

Elohim, Elohim, unde ești Elohim?! Tמnjetele disperate acopereau vocile nemțești. ־n mai puțin de cמteva minute toată piața s-a transformat מntr-un abator: carne și sמnge. Obținuseră mult dorita liniște. Tăcerea morții cuprinse tot Jedwabne-ul. Casele, bunurile, animalele noastre au fost luate מn stăpמnire de nemți. Nu m-am mai מntors acasă. Pereții clădirilor erau scrijeliți cu cuvintele: Moarte lui Iuda!

Cu greu și trecמnd prin ghearele morții am ajuns מn Ohio. Aici nu miros a Juda.

Dragul meu Levi, cred că ți-am descris cמt am putut mai bine situația din Europa. Salvează-te tu și casa ta! ־n rest, Atotputernicul cu voi.

Cu multă dragoste, al tău văr,

Beniamin Adller”

Cu mמinile tremurמnde מși מmpătură la loc scrisoarea și o puse מn sמn. Mulți plמngeau מn surdină. Doar rabinul Matitiahu מngמna cu ochii מnchiși versete din Talmud, מnvățate pe de rost.

Spre seară garnitura se opri brusc. Cמțiva din fiecare vagon fuseseră coborמți și puși să arunce excrementele adunate מn găleți. Fiecare vagon avea cמte două găleți. Una cu apă și alta goală pentru necesități. Unii eliberau conținutul latrinei improvizate, ceilalți, sub injurii și bastoane erau מnvățați să strige cu bucurie: Arbeit Macht Frei!

־n depărtare se zăreau munți. Ieșiseră din מntinsa Ungarie. Păziți de mitralierele zgomotoase, evreii făceau exerciții de zמmbit.

- Arbeit Macht Frei! Arbeit Macht Frei! Arbeit Macht Frei! Arbeit Macht Frei! Striga ritmic un neamț ca ieșit din minți. Zמmbiți și cמntați:

Arbeit Macht Frei!

- Warum? ( de ce?) מntrebă domnul Moscovici.

- Hier ist kein warum! ( aici, nu מntrebi de ce) i se răspunse și primi drept răsplată o puternică lovitură מn față cu patul puștii. Amețit de căldură, soare și lipsit de apă, tatăl Hannyei se legănă ușor pe picioare și căzu imediat. Nici nu avu timp să-și dea seama că מi fuseseră smulși doi dinți. Buzele מi erau umflate.

Cu o cutezanță de neconceput pentru o fetiță, firava Hannya se năpusti asupra neamțului cu pumnii ridicați, cu gura מncleștată și o privire de animal aflat מn preajma prăzii și lovi replicמnd:

- Nur fr Auschwitzsdeutsche! (Numai pentru nemții din Auschwitz). Neamțul spמnzură fetița, ținמnd-o strמns de gמt, o ridică pמnă la מnălțimea ochilor, scoase o מnjurătură și-i dădu drumul de sus. Se pregătea să elibere glonțul de pe țeavă, cמnd toți evreii מncepură מntr-un glas aproape asurzitor să cמnte cu cuvinte nemțești mecanicul: Arbeit Macht Frei!

Ceilalți evrei din celelalte vagoane se מnghesuiau să vadă ce se מntמmplă. Rafale de gloanțe erau lăsate cu ură și מnjurături să străpungă aerul. Nemții amenințau. Domnul Bצhm apăsă pe trăgaci. Nimic! ־ncă o dată. Nimic! Era enervat de-a binelea.

- Lasă, spuse Hannya domnului Moscovici ștergמndu-i sמngele de pe față cu un capăt al tricoului ei, te iau cu mine מn Limelfia. Acolo totul va fi bine.

Străduindu-se să-și revină, să nu o sperie mai mult decמt a fost cazul pe copila lui, domnul Moscovici schiță un surמs.

Germanul tresărise la numele rostit de fată. ־l știa, מl cunoștea prea bine, simțea că are experiența lui, dar nu-și dădea seama cum. ־și spusese מn gמnd că fetița aceasta reușise să-l facă să zמmbească cu o zi מnainte. Acum מnsă מnsoțea garnitura evreiească și mai exista un aspect foarte important. Era arian. Nu putea permite o astfel de situație din partea unei ființe inferioare.

־ncercă a treia oară. Nimic. Luă un alt pistol al unui camarad. Rezultatul fu același. Nemții מnjurau și loveau la nimereală. Evreii erau din nou băgați מn vagoanele de cai. Sigilate. Loviturile continuau să cadă cu un trosnet metalic מn fier. Ca la un semnal dat de un dirijor al unei mari și complexe orchestre poporul lui Israel מncepu să cמnte, mai מntמi מn surdină, apoi din ce מn ce mai tare, Hallelu Et Adonai. Era vineri seara. Intrau מn Șabat.

- Ruhe! Ruhe! Arbeit Macht Frei! Arbeit Macht Frei! Nimic.

Lucia Dărămuș
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fragment din romanul Arbeit Macht Frei!

Mesaj Scris de Admin la data de 28.07.11 20:19

Fragment din romanul Arbeit Macht Frei!

Povestea aceasta, dragi oameni mari, este reală.Veți putea מnvăța ceva, dacă veți avea răbdare preț de două capitole, cמt veți sta מmbrăcați מn copii. După aceea veți reveni la condiția mult iubită de voi – a omului mare. Așadar ea, povestea, מncepe מn anul 1944, cמnd Hannya, fetița care știa să zמmbească tot timpul, a fost luată din patul ei cald și dusă מmpreună cu familia și alții la fel ca ea, מntr-un tren.Cei mai mulți l-au numit trenul morții, cum existau și halele morții, gropile morții, pentru că mașinăria s-a dovedit a fi un balaur mare de fier, negru la ochi, cu gură uriașă care מnghițea sute de suflete. Pentru Hannya, fetița cu zמmbet de stele, s-a dovedit a fi trenul vieții. Era noapte și foarte, foarte cald. Copiii plמngeau, adulții מncercau să-i potolească. Hannyta, מn aceea noapte, מși ținea tatăl strמns de mמnă. Nu מnțelegea ce se petrece. ־ntr-un colț מntunecat de vagon, adunמnd la piept bucceluța pe care apucase să și-o ia, מncepu să exploreze tărמmul tainic pe care doar ea și prietenii ei מl cunoșteau. Acest tărמm de vis chiar există. El se numește LIMELFIA. Hannyta și cei trei prieteni – Negrilă, Gălbilă și Roșilă – fuseseră deja acolo de mai multe ori. Am uitat să vă spun – Hannya era o fetiță evreică foarte frumoasă, ascultătoare, care citea foarte mult. ־i plăceau poveștile. Chiar ea inventa basme și מi mai plăcea să picteze. De aceea מn trăistuța ei ați fi găsit, dacă ați fi căutat, o carte cu pagini albe מn care obișnuia să-și ascundă poveștile inventate, pe Negrilă, pe Gălbilă, pe Roșilă și multe culori. Așadar, cum stătea ea מnghesuită printre ceilalți evrei, auzi niște glasuri care ieșeau din trăistuța ei fermecată:

-Hei, Hanny, scoate-ne de aici, spuse primul pitic.

Hannya deschise băgăjelul cמt să le dea un pic de aer celor trei, מși aruncă privirea מn interior și ce să vezi…?!

־n căciula lui Roșilă strălucea ținutul Limelfiei. Fetița zמmbi larg. ־ntr-o clipă ușa vagonului se deschise cu zgomot iar מn lumina lunii apăru chipul răutăcios al unui soldat. Venise să mai מnghesuie cמteva zeci de evrei מn tren, deși acesta era suprapopulat. Dintr-o singură privire surprinse fața vioaie a Hannytei. Nu-i plăcu deloc:

-Wer ist das?, מntrebă acesta pe un ton răutăcios și apăsat.

-Das ist Roșilă, se auzi vocea de clopoțel a fetiței. Este prietenul meu. Gălbilă și Negrilă מi sמnt frați. ־mpreună sמnt trei pitici pe care i-am primit anul trecut de la un domn german. ־i scoase pe toți trei. Vorbiți cu domnul, este foarte amabil. Haideți, spuneți Guten Abend! Ridicמnd ochii spre soldat adăugă: “Ei sמnt pitici copii și știu mai mult să deseneze. Roșilă pictează macii, Negrilă lalelele, Gălbilă floarea-soarelui. Sמnt foarte pricepuți. De aceea vara macii vă incמntă cu roșul de foc, primăvara lalelele negre se iau la מntrecere cu pămמntul smolit, iar floarea –soarelului se lasă pe mמna pictorului Gălbilă, care o face cea mai frumoasă. A și cמștigat un concurs de frumusețe. De atunci poartă pe cap coroana strălucitoare primită de la soare. Bagajul acesta este al meu. ־n el mai am culori și….. Negrilă, mi-ai ascuns cartea? Wo ist das Buch? Aha, aici era! ….cartea mea albă. ־n ea מnghesui toate poveștile, mai adăugă fetița și מntinse larg cele două mמnuțe fără ca să aibă ceva מn ele.

-Și מți מncap? מntrebă soldatul de această dată cu fruntea descrețită, care מnțelese imediat că are מn față un copil inteligent și spontan. Avea și el o fetiță acasă.

-Cartea mea e ca trenul acesta, adăugă Hanny. Cu cמt sמnt mai mulți evrei, cu atמt mai מncăpător devine trenul. Poveștile mele stau unele peste altele, ca noi. Nu se ceartă, pentru că sמnt de multe feluri și se iubesc. Eu mă numesc Hannya. Wie heiβen Sie?

-Ich heiβe Bצhm. Domnul Bצhm privea cu uimire chipul curajoasei Hannya. Pentru un moment, se gמndi că evreii sמnt tot oameni și renunță să-i mai מmbrמncească și să-i lovească, așa cum avusese pמnă atunci obiceiul.

Ușa vagonului se reמnchise. Pe lמngă tren, pמnă tמrziu מn noapte, se auzeau doar pașii puternici ai jandarmilor, cuvinte nemțești, iar מn depărtare, din cמnd מn cמnd, focuri de arme. Evreii din tren sperau מn ziua de mמine. Că vor fi duși undeva să muncească, undeva unde steaua galbenă de pe hainele lor nu ar mai fi stמrnit מn ceilalți de lמngă ei mמnie, batjocură, furie. ־ncercau să adoarmă liniștiți, cu nădejdea מn sמn.

Hannya nu מnțelegea de ce trebuie să doarmă מn picioare. După obiceiul ei ori de cמte ori ceva nu mergea cum trebuie, מși deschise larg privirea și מncepu să brodeze cuvinte, care se și așezau מn cartea ei.

-Hei, trezește-te Domnișoară, spuse Gălbilă și מncepu să mמrמie un cמntecel:

Fluturi roz, verzi, azurii

Păsări albe mii și mii

Animale mici și mari

Care zboară, care cמntă

Care pasc pe verzi cמmpii

Ne așteaptă, scump copil,

־n ținutul fermecat

Limelfia – pe nume chemat

Zănurfi prin abur de zahăr plutesc

Scăldמndu-se מn mările visului,

leneș ochean al soarelui.

-Ce metaforă frumoasă ai creat, spuse Negrilă. Nu-i așa că-i o metaforă plasticizantă?

-Pof…tiiim?!, comentă Roșilă. Metaforă din plastic ai spus?

-Nu, nătărăule, plasticizantă. Adică o imagine plastică.

-Ba tu ești nătărău. Din material plastic poți să faci …găleți…..מm, מm…sau …מn orice caz nu metafore, spuse Roșilă cu mare emfază, ridicמndu-și nasul מn vמnt a deșteptăciune.

Negrilă se făcu negru de mמnie. Ridică palma și pleosc una peste cap:

-Na, o meriți! Unde ai fost la ora cu metafora!? De te-ar auzi acum doamna Piticanie…

-Ha, ha, ha, izbucniră מn rמs ceilalți doi pitici. Poate vrei să spui doamna Piticoată …. Nu Piticanie.

-־ncetați, interveni Hannya. Se vede că nu vă prea place școala. N-ar strica să băgați la cap ce vă spun acum și să מncuiați bine capul ca să nu vă mai zboare noțiunile cine mai știe pe unde. Metafora este de două feluri: revelatorie și plasticizantă. Acum gata, e timpul să zburăm spre Limelfia.

-Roșilă, מn ce parte ne vei duce?

-Spre מnafara marginii Limelfiei. Acolo găsim destulă apă pentru toți acești oameni din tren. Doar că am nevoie de mult, mult vמnt cald, se smiorcăi acesta, neuitמnd să-și sufle nasul roșu și mare מntr-o frunză de arțar.

-Nu vă faceți probleme, voi face eu rost. Tu pregătește-ți doar căciula. Roșilă מși scoase scufia din cap și o מntinse spre fată. Hannya מși aținti privirea prin crăpăturile din tavanul vagonului pe unde pătrundeau razele lunii și spuse:

-Doamnă Lună, doamnă Lună, te rog să le spui vulcanilor tăi să clocească, iar cמnd s-au מncălzit destul de mult și מncep să tușească să-și מndrepte buzele spre căciula lui Roșilă. Noi vrem să ajungem מnafara marginii Limelfiei.

-Ce-mi dai, dacă fac ce-mi spui tu? Luna מși aranjă marginile vaporoase ale rochiei, apoi se uită מn oglinda fermecată pe care o avea tot timpul la ea. Așa מși trimitea trupul grațios pe suprafața oricărei ape de pe pămמnt.

Copila se gמndi un pic, apoi răspunse:

-־n acea parte de Limelfia sמnt mulți nori și plouă foarte mult. Zănurfii de acolo sמnt mai plouați decמt zănurfii din mijlocul marginii. Muncesc mult, foarte mult. Majoritatea lucrează מn comerț. Vמnd nori zănurfilor din interiorul marginii dinspre interiorul Limelfiei. Acolo nu plouă. Acolo este deșert. De aceea sמnt mai tot timpul obosiți. Voi vinde nori. Cu banii adunați voi cumpăra delfini să te מncמnte și să-ți cמnte, sanitară să te מngrijească, hamsii să te hrănească.

-Sמnt mulțumită de ce-mi oferi. Dar mai spune-mi, de ce vrei tu să călătorești pמnă acolo?

-Unde stau eu acum, spuse Hannya, nu mai este chiar confortabil. Sמntem מngrămădiți sute de oameni מntr-un vagon. E foarte cald. Unii nu mai pot respira. Alții mor de sete. ־ți amintești, aseară cמnd te-am vizitat ti-am propus să vii la mine מn pat și să dormi, מn cazul מn care ai fi fost obosită. Te-aș fi servit și cu o מnghețată cu vanilie… מți era cald. Acum מnsă, nu știu de ce am fost scoși din case și băgați aici. Trebuie să salvez oamenii, cum am vrut să te salvez și pe tine. Trebuie să aduc apă de pe Limelfia.

Doamna Lună מși מntinse brațele, o ridică pe Hannyta pמnă la ochii ei care se furișau prin zăbrelele vagonului și-i zמmbi cu multă dragoste.

-Nu ne rămמne, zise Luna, decמt să punem vulcanii la treabă. Dar pentru ca să clocotească, vulcanii trebuie să doarmă adמnc, adמnc... Abia cמnd sforăie מncep clocotitul, căldura, tusea.

-Prea bine, zise Hannya, să doarmă.Vom face liniște.

-Ei nu pot adormi decמt dacă li se cמntă. Eu nu știu să cמnt, cמntă-le tu.

Hannyta מncepu să cמnte cu un glas limpede, cristalin, o melodie despre Cel care crease toate frumusețile cמte existau מn cer și pe pămמnt. Un cמntecel pe care mama ei obișnuia să-l מngמne seara, מnainte de culcare – Eli, Eli! Limba vechiului ei pămמnt despre care știa atמtea povești adevărate, cu oameni care fac munții să plמngă, morții să vorbească, toiagele să se transforme מn șerpi, apele מn sמnge, מi era tare dragă. Credea fiecare cuvמnt pus מn poveștile evreiești, spuse de părinți. Nu de puține ori, melodiile acestor cuvinte care veneau tare de departe o mמngמiară, מi alinară somnul. Acum, מnsă, era rמndul ei să le cמnte. Magia lor de mii de ani avea să מmblמnzează universul. Hannya credea מn ele. Toate stelele se מmbulziră să ajungă מn primul inveliș al cerului, să privească omulețul al cărui glas atמt de frumos pătrunse pמnă la ele מncמntמndu-le.

Cמntecul, armonia lui cristalină, acoperi zgomotul sinistru făcut de papucii soldățești, de strigătele מnspăimמntătoare, de suspinele copiilor evrei…

Glasul limpede al Hannyei, ca izvorul de munte, era מnsă neplăcut soldaților care izbeau cu bastoanele puternic מn vagoane strigמnd – Liniște! Gura! Hannyta מnsă cמntă mai departe.

Toți vulcanii de pe lună adormiră profund.Unii מncepură să sforăie și să scoată fum și bulbuci pe nări, alții să tușească de-a binelea.

Cמt ai spune pește mămăliga prăpădește, căciula lui Roșilă se umplu de un vמnt puternic, extrem de cald. Nici n-avură timp să mulțumească Lunii pentru ajutor că se treziră מn Limelfia, ținutul mult iubit de ei.

Zănurfii știau că vor sosi, așa că fuseseră așteptați.

Totuși, ca să pătrunzi מn acest loc ești supus unor probe. La Marea Poartă a Limelfiei te מntמmpină de fiecare dată un Baediantrop, o ființă foarte veselă, ca o sferă, cu nasul mare și roșu, cu două mמini lungi, mai lungi decמt trupul, care te supune testului – Om mare sau om Mic?

Prima מncercare pe care a avut-o Hannya de trecut părea foarte simplă, dar מn realitate nu era așa.

Un covor verde cu flori albe și galbene i se מntinse מn față. ־n mijloc se afla un șotron care trebuia parcurs. Nimic mai simplu! Nu-i așa? Așa ați spune, dragi oameni mari.

Hannya aruncă piatra și מncepu - țop-țop מntr-un picior - să sară fiecare pătrat. Cמnd ajunse מn dreptul pietrei o gură mare se deschise și fetița căzu מn ea.

Se מnvמrti, se rostogoli מn labirintul șotronului pמnă se opri מn cele din urmă מn ultima מncăpere de unde nu se mai deschidea nici un drum. Pe masă, acolo se afla și o masă, găsi un pergament. Strămoșul cărții stătea מmpăturat cu o ținută regală de-a dreptul, deși săracul era scrijelit și pe deasupra mai și mirosea a piele de animal. Literele vechi erau legate unele de altele מn fraze lungi, cuvintele nefiind despărțite מntre ele cum știm noi că se scrie acum.

Hannya citi:

Orice om este metafora unei pietre prețioase. Pe măsură ce trece prin viață el se șlefuiește bine, bine de tot. Toate plusurile nefolositoare sמnt מndepărtate. Frumusețea, strălucirea din el vin din ceea ce a pus מn ceilalți. ־n final omul arată ca o nestemată. Este o nestemată. Dacă vrei să ieși de aici, demonstrează-ți bunătatea simplă.

Hannya, citind toate aceste cuvinte, căzu pe gמnduri. Oare ce trebuie să fac? Se מntrebă מn sinea ei.

O porni spre dreapta pe una din străzile curcubeului rougalvial, care atמrna de creanga unui copac. Merse cמt merse, מn cele din urmă מnsă i se făcu foame. Nu avea ce să mănמnce așa că ……… se puse pe cמntat.

Și cמntă ea, și cמntă, pמnă cמnd cuvintele, care cמndva născuseră lumina, מntinderile de ape, pămמntul, deschiseră ușa peretelui curcubeului rougalvial. Hannya privi curioasă gura, care se căsca din ce מn ce mai mare, pe măsură ce glasul ei מnvioara cuvintele melodiei. Dincolo de acești pereți se aflau ferecați toți oamenii care cמndva au fost și ei copii, dar au uitat să mai fie și astfel nu și-au mai amintit de cuvמntul bunătate, bunătatea simplă.

Nu-i putea lăsa מnchiși acolo. Trebuia să-i salveze. ־i rugă să o urmeze. Pășiră cu toții peste prag și căzură מn adמncitura mare și neagră a unei scoici dantelate, care se și מnchise מndată. O voce parcă din ape adמnci, plină de grație se auzi:

Oamenii mari nu pot pătrunde מn ținutul Limelfiei decמt purtați de glasul tău, Hannya. Pentru aceasta trebuie să rămמi מnchisă מn scoică pentru totdeauna și să cמnți. Alegerea este a ta.

Fetița n-a stat mult pe gמnduri. ־notמnd מn apele străvezii, purtată din cמnd מn cמnd de un căluț de mare, מncepu să fredoneze o melodie veselă, pe care obișnuia să o cמnte de Hanuca. Era sărbătoarea ei preferată pentru care se pregătea cu aproape o lună מnainte. Repeta toate melodiile la pian alături de tatăl ei. ־mbrăca fiecare rochie din dulapul cu haine, trecמnd prin fața fiecărui membru din familie, apoi, מn funcție de numărul complimentelor primite, se hotăra asupra uneia dintre ele. De Hanuca, מnsă, norocoasa rochie era cu totul alta. ־n Sinagogă stătea totdeauna la balcon. De acolo putea să-l vadă cel mai bine pe Marele Rabin cמnd scotea Torra, cמnd se ruga pentru ea, cum cמnta rugăciunile, cum מși pregătea pe trup hainele speciale. Totul avea pentru fetiță o aură tainică. O făcea să se simtă מn siguranță, ca atunci cמnd era bolnavă și mama o ținea strמns la piept, iar ea מi simțea respirația caldă. Era o alinare și adormea pe loc. Dar cel mai mult iubea momentul מn care erau chemați toți copiii, cמntau, se țineau de mמini și săltau pe melodia veselă despre bunătatea lui Eli, care a ținut Menora aprinsă opt zile și opt nopți, care a מnvins מntunerecul. Adulții cמntau și ei: Mi Camoha Baeilim Hașem? ( Cine e ca Tine, מntre puternici, o, Doamne?) La sfמrșit, cei mici primeau bani, dulciuri și mere. Mama i le cocea, după ce i le umplea cu zahăr și scorțișoară. Ea, Hannya cמnta.

Purtată de căluțul străveziu, fetița nu se מnspăimמntă. Melodia fredonată aduse cu ea toate amintirile sărbătorii luminii, pמnă și mirosul de zahăr ars cu scorțișoară și măr מl simțea מn nări, iar o ușoară zeamă tămמioasă o simțea pe limbă.

Stați liniștiți, lucrurile nu au rămas așa. Hannya nu a rămas מnchisă מn scoică.

Cei trei prieteni ai ei, deși au absentat de la ora despre metaforă, erau mari meșteri מn cuvinte. S-au מnfățișat מnaintea Baediantropului

și-au מnceput:

Eu sמnt Roșilă și vorbesc מn limba roșie:

Fetița – roș Hannya – roș

Om mic – roș cu suflet mare – roș –

s-a dovedit a fi…..

Eu sמnt Gălbilă și vorbesc מn limba galbenă:

Hannyta – galb copil nevinovat – galb –

De două ori – galb - , s-a sacrificat…..

Eu sמnt Negrilă și vorbesc מn limba neagră:

Hannya – neagră, apă – neagră,

la evrei – neagră, tren - neagră

Roșilă și Gălbilă izbucniră מn rמs.

-Oare nătמngeală neagră există?

Nici Baediantropul nu se putu abține. Rostogolit pe spate, cu burta mare מn sus, se prăpădea de rמs:

-Așa maeștri מn ale cuvintelor sמnteți că n-am מnțeles decמt că vorbiți tare colorat, mai spuse acesta. M-ați distrat de minune pe ziua de astăzi. Aduceți fetița la mine, porunci el, baediantropilor minori. El era cel major.

Ajungמnd מn fața lui, Hannya povesti despre motivul venirii ei acolo. Toți cei prezenți se מnduioșară, considerמnd că acest copil cu adevărat poate da lecții de bunătate. Baediantrop prinse Oceanul din Limelfia de cele nouă colțuri, מl scutură bine, pמnă cמnd o parte din ape se revărsă peste margini și ajunse astfel sub forma picăturilor de ploaie printre crăpăturile vagoanelor unde erau מngrămădiți evreii.

Hanny nu-și uită promisiunea față de Doamna Lună.

־n căciula lui Gălbilă מndesă cמțiva nori pe care מi vמndu מn ținutul cu deșert. Aici peisajul era cu totul devastat. Printre cactușii mמncați de

pמrjol מși făceau apariția niște creaturi ciudate jumătate șopמrle, jumătate dragon.Cei trei, Negrilă, Gălbilă, Roșilă, confundמnd aceste creaturi ciudate cu niște fructe exotice mמncară. Ce s-a מntמmplat cu aceștia, dar și cu buna și isteața Hannya, veți afla după pățania domnului Bצhm. Vă mai amintiți de el? Cel pe care prietena noastră l-a făcut să zמmbească pentru cמteva clipe. ־nsă pentru ca din paginile cărții să nu dispară toate cuvintele și מmpreună cu acestea Hannya și prietenii ei, va trebui să-i scrieți Hannyei pe următoarea adresă:

Pentru Hannya și cei trei prieteni

Țara: Creanga unui copac

Strada: Curcubeul Rougalvial

Ținutul: LIMELFIA



Ploua. ־n noaptea luminoasă de vară, מnceput de vară, picăturile pătrundeau printre zăbrelele vagoanelor. Din depărtare, de la fereastra domnului Bצhm, ploaia părea o perdea dantelată care adie מn bătaia vמntului. Razele lunii, din cמnd מn cמnd, pătrundeau מn peluza de apă. Domnul Bצhm locuia מntr-o cameră din casa de lמngă peronul gării. Nu avea somn. Căldura deasă a verii מl ținea treaz. Se plimba dintr-un colț al camerei מn celălalt. Mמine va fi altă zi, cu siguranță, מși spuse מn șoaptă. Avea să מnsoțească trenul pמnă la Auschwitz. Nu-i prea plăcea acest fapt. Mai fusese מn acel loc unde cuvמntul kinder era trecut sub tăcere. ־n schimb toți – copii, adulți, bătrמni – purtau numele Hהftling. Văzuse micuți bătuți cu cravașe, plesniți cu funii מmpletite din sמrmă, loviți cu patul puștii, izbiți de bocancii soldățești.

Imaginea Hildei, fetița lui de acasă, מl făcea deseori să-i privească pe copiii evrei simplu – ca pe niște copii, deși uneori se simțea vinovat pentru un astfel de gמnd. Știa că aceștia nu fac parte din noua specie umană, pură, ci dintr-o rasă impură, de care lumea trebuie curățată. ־nvățase toate acestea la orele de ideologie. Studiase și așa ceva, deși fusese medicinist. Nu practicase niciodată מnsă. Războiul מi luase prin surprindere pe toți. Și la urma urmei era mai important scopul ultim al vieții arienilor de a purifica lumea, de a elimina speciile impure! Cum stătea el așa lמngă fereastră cam singurel, gמndindu-se la toate acestea, nu mică מi fu uimirea să vadă un vמrtej מndreptמndu-se spre geamul lui.

- Hai, urcă, se auzi o voce stranie.

- Poftim? Trăznit ca de fulger, domnul Bצhm căscă niște ochi mari a mirare ca atunci cמnd curăți o găleată de ceapă.

- Crezi că am toată noaptea la dispoziție? spuse o creatură veselă, cu haine tare ciudate, de credeai că-i מmbrăcată cu o meduză galbenă. De fapt făptura era o ghidușie strălucitoare, מnaripată, neastמmpărată, care mai avea pe deasupra și un ghemotoc de cap auriu.

- Urcă pe bicicletă!

- Ce bicicletă, spuse domnul Bצhm buimăcit. Nu-i venea să creadă ce i se מntמmplă.

- Oh! Se arătă ușor supărată ciudata și drăgălașa creatură. Desenează o bicicletă! Cadrul verde, roțile roșii, ghidonul albastru, frמna galbenă, spițele argintii, מncadrată-n auriu și gata!

Fraza cu toate detaliile o spuse pe nerăsuflate, că soldatul rămase pentru cמteva clipe cu gura căscată, deși מntotdeauna a crezut despre el că nu-i un gură cască.

- De unde să cumpăr eu toate aceste culori? E război, magazinele nu mai fac astfel de comenzi.

- La voi totul se cumpără, מntrebă zănurful? Hai cu mine.

Ciudățenia מl מnșfăcă pe domnul Bצhm și dădu fuga prin lanurile de grמu, de unde culese galbenul. Soldatul nu prea era el obișnuit cu hoinăreala pe cמmp, dar n-avu מncotro. Spicele מl cam מnțepară nițel. Băgă tot galbenul adunat מntr-un buzunar.

- Ce facem acum, de unde luăm albastrul?

- Oare ce v-ați face voi, oamenii mari, fără ideile noastre? De la cer!

Ați priceput, desigur, zănurful era un zănurf țמnc. Așadar porniră מn zbor spre cer. Domnului Bצhm acest drum מi aminti de copilărie, cמnd obișnuia să viziteze foarte des cerul. ־și făcuse și o hartă, una adevărată. Știa cu ochii מnchiși unde se află constelația Lebăda, cunoștea fiecare colț al Carului Mare, dar și al Carului Mic. Nu de puține ori se plimbase fie cu unul, fie cu altul pe Calea Lactee. Zăbovea așa cam șapte zile și șapte nopți. Dacă i se făcea foame n-avea decמt să מnfingă căușul palmelor מn laptele de sub roțile carului și să soarbă. Emoțiile מl מmbulzeau. Era sigur că va auzi din nou sunetele de cristal ale stelelor, că lebăda מi va recita versuri, că ursul מi va מntinde laba, sperמnd să primească o acadea. Cel puțin așa se petreceau lucrurile מn copilărie.

- Te rog, nu poți să fii un pic mai atent? Dacă te vei mai foi atמt de mult o să-mi strivești aripile, spuse puiul de zănurf. Unde ți-e capul! De ți-ar pica o stea מn țeastă, n-ar strica să-ți facă o gaură și să ți se picure מn ea un dram de inteligență!

Omulețul מnaripat nu putea să מnțeleagă sub nici o formă stמngăcia oamenilor mari.

-Hei, nu te mai burzului la mine atמt! Mă gמndeam la מntמmplările copilăriei mele. Poate nici nu știi că pe Calea Lactee există flori de caeruleacaeanus care מnfloresc mai frumos și sמnt mai zמmbitoare decמt toate florile de pe pămמnt.

- Ce culoare au florile de caeruleacaeanus? ־ntrebă micul zănurf.

- Ai puțină răbdare.

Domnul Bצhm se cam chircea de trup pentru că, trebuie să recunoaștem, trecuse ceva vreme de cמnd nu mai bătuse drumul acesta și-i era frică de מnălțime, dar și frig. Zburau cam cu o viteză de 99999999999999 trilioane de km, pe oră.

- Te rog….se auzi glasul firav al pișicherului cu părul blond. Te rog, povestește-mi despre caeruleacaeanus. Te rog…te rog, te rog…

Domul Bצhm nu pricepuse niciodată curiozitatea aceasta de nestăvilit a copiilor.

- Eu מncerc, dar nu mă prea pricep la cuvinte…

- Nu-i nimic, povestește-mi. E foarte simplu. Floarea e colorată, nu?

- Da, e colorată.

- Ca să vorbești ai nevoie de cuvinte, nu?

- Da, de cuvinte.

- Atunci e simplu! Izbucni vulcanic năzdrăvanul. Iei cuvintele și le colorezi, apoi mi le șoptești la ureche colorate. Așa eu voi ști cum este o caeruleacaeanus.

Cum vorbeau ei astfel, de nu-i prea מnțelegea nimeni, se auzi un pleoscăit rotund. La מnceput foarte aproape de ei, apoi din ce מn ce mai מndepărtat și sferic. Intrase מn apele cerului.

-Mă מntreb, cum de nu cad apele de aici peste pămמnt, așa de o dată? Și ce-i ține pe copaci lipiți? Și dacă faci o gaură de la un capăt al pămמntului la celălalt capăt nu străbați mai ușor pămמntul? Și de cealaltă parte oare ce se află?

-Prea multe מntrebări! Ce? De ce? Cum? Care? Mai așteaptă. La מntoarcere o să-ți pun מn mמnă o carte de fizică, una de geografie, alta de…mai bine te las מn bibliotecă.

Rostise aceste cuvinte cu enervare, מncercמnd să-și scoată apa din ochi. Cum fac uneori medicii cu zănurfii, neștiind că au מn fața ochilor מnaripați de pe alte planete. ־n cazul domnului Bצhm, se vede că-l luaseră valurile pe nepregătite. Puiuțul מși scutură capul, aripile, și-i zמmbi omului cu carte la cap:

- Nu știu să citesc. ־n lumea mea nu sמnt cărți, sמnt Limelfice și se limelficește. Sunete de argint se aud din fiecare limelficire. O notă argintie are o poveste cristalină, care fמlfמie, curge lin ca un ușor susur de liră.

־n timp ce מnaintau prin apele cerului spre insula din fața lor de unde puteau lua albastrul, zănurful מncepu să limelficească. Sunetele pe care le scotea erau vrăjite, și, căzute מn undele apelor, erau duse pe unde hoinăreau ele. Așa că se auzeau מn tot universul. Pמnă și eu am auzit limelficele de cristal și-am מncercat să le מnvăț pentru voi:
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mărturii cutremurătoare despre Holocaust

Mesaj Scris de Admin la data de 22.07.11 19:21

Mărturii cutremurătoare despre Holocaust

Muzeul Holocaustului din Israel adaposteste un document istoric valoros, o marturisire socanta despre ororile Holocaustului. Este vorba despre jurnalul unei fete evreice, de 14 ani, din Polonia, care povesteste momentele cumplite traite imediat dupa invazia nazistilor.

Insemnarile dateaza din 1943, cu putin inainte ca Rutka Laskier sa fie deportata la Auschwitz. "Franghia din jurul nostru devine din ce in ce mai stransa. Ma transform intr-un animal care asteapta sa moara", scrie adolescenta despre cumplita situatie in care se afla impreuna cu familia sa.

Rutka a murit la scurt timp dupa ce a ajuns la Auschwitz, dar jurnalul sau a supravietuit datorita prietenei sale, careia i l-a incredintat. Caietul are 60 de pagini in care adolescenta isi trascrie gandurile si emotiile in timp ce traia intr-un ghetou din Polonia si obligata sa poarte o stea galbena pentru a fi recunoscuta.

"Nu pot sa cred ca intr-o zi nu va mai trebui sa port aceasta stea. Ca razboiul se va termina. Daca acest lucru se intampla, probabil voi innebuni de bucurie". Din pacate, Rutka nu a apucat sa se bucure de finalul razboiului, fiind doar unul dintre milioanele de evrei ucisi de nazisti.

O pagina cutremuratoare este cea in care adolescenta isi aminteste despre o intamplare socanta la care a asistat. Un soldat neamt a smuls un bebelus de la sanul mamei pentru a-l ucide cu mainile goale.

Jurnalul Rutkei a fost pastrat mai bine de 60 de ani de prietena ei crestina, Stanislawa Sapinska. Aceasta a ascuns caietul dupa deportarea Rutkai. Nu a dorit sa-l faca public decat anul trecut, la mai bine de 60 de ani de cand a fost scris. Femeia a marturisit ca nu a vrut sa incalce intimitatea prietenei sale.

Singurul supravietuitor din familia Rutkei Laskier a fost tatal sau, Yaakov. Acesta a plecat in Israel dupa terminarea razboiului refuzand sa vorbeasca despre ororile prin care a trecut.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Jurnalul unui doctor de la Auschwitz e de vânzare: ce a scri

Mesaj Scris de Admin la data de 19.07.11 10:39

Jurnalul unui doctor de la Auschwitz e de vânzare: ce a scris medicul SS despre experimentele pe evrei și romi

Memoriile originale ale doctorului german Josef Mengele, supranumit "Îngerul morții" pentru experimentele derulate în lagărele de concentrare naziste, vor fi scoase la vânzare în Statele Unite.
Mengele a fost unul dintre medicii cu cel mai înalt rang din Auschwitz. După al Doilea Război Mondial, a fugit în America Latină, unde și-a scris memoriile: reflecții filosofice, povești biografice, poezii, transcrierea unor conversații, remarce politice, toate scrise între 1960 și 1975 în timp ce se afla în Argentina, Paraguay și Brazilia. Prețul lor de vânzare pleacă de la 300.000 - 400.000 de dolari. 95% din documente nu au fost niciodată publicate și reprezintă o mină de aur pentru cercetători și istorici. Volumul jurnalului ajunge la 3.500 de pagini, scrise de însuși medicul nazist.
Josef Mengele, născut la 16 martie 1911 în Bavaria, a fost supranumit "Îngerul morții" după ce, în calitate de căpitan SS, a inițiat și condus "selecții" ale evreilor deportați din toată Europa pentru exterminarea lor de la Auschwitz-Birkenau și a efectuat experimente medicale pe deportați, mai ales pe cupluri de gemeni.
La 17 ianuarie 1945, Mengele a fugit în Argentina. În 1959 a plecat în Paraguay, apoi în Brazilia. Un cadavru exhumat în 1985 a fost identificat ca fiind al lui, anul morții fiind stabilit, cu aproximație, 1979.
Mengele a luat bacalaureatul cu note remarcabile, cu care a fost admis la Universitatea din München. A studiat medicina și antropologia la München, Bonn și Viena, luându-și în 1935 doctoratul în antropologie cu o lucrare despre diferența rasială în structura maxilarului inferior.
Experimente

În 1943 a fost trimis în complexul de lagăre de concentrare nazist din Auschwitz. Mengele a profitat de ocazia de a-și continua studiile asupra eredității, folosind deținuții drept cobai. Era interesat îndeosebi de gemeni.
Printre experimentele lui Mengele se numărau injectarea unor substanțe chimice direct în ochii copiilor în încercarea de a le schimba culoarea, diverse amputări de membre și alte operații brutale și cel puțin o tentativă de a transforma o pereche de gemeni în „siamezi" prin sutura venelor lor. Un alt experiment a fost introducerea deținuților în cazane cu apă fierbinte pentru a vedea până la ce temperatură rezistă omul înainte să moară.
Conform depoziției unei foste lucrătoare din lagăr, Mengele a făcut experiențe și pe femei, care erau supuse unor proceduri de sterilizare și șocuri electrice.
Mengele s-a interesat și de pitici, odată cu sosirea familiei Ovitz, o familie de artiști de circ români, pe care îi numea adesea „familia mea de pitici" și pe care îi considera ilustrare perfectă a anormalului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Benedict al XVI-lea, primul papă german la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 15.07.11 22:09

Benedict al XVI-lea, primul papă german la Auschwitz

Papa a mers la Auschwitz ca fiu al poporului german

Benedict al XVI-lea a intrat, ieri, în istorie ca primul papă german care a vizitat lagărul de la Auschwitz, unde și-au găsit sfârșitul aproape 1,5 milioane de oameni, majoritatea evrei.

Vizita suveranului pontif a marcat sfârșitul unui turneu de patru zile în Polonia, țara natală a succesorului său, Ioan Paul al II-lea. Cei doi au venit la fostul lagăr nazist în 1979, iar, un an mai târziu, cardinalul Joseph Ratzinger și mai mulți episcopi germani au mers din nou la Auschwitz. "Ioan Paul al II-lea s-a dus la Auschwitz ca fiu al poporului polonez, iar Benedict al XVI-lea se duce ca fiu al poporului german", declara, ieri, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls. Papa avea programată o vizită și la Birkenau, o secțiune a complexului de lagăre unde evreii erau aruncați din trenuri direct în camerele de gazare. Sfântul Părinte era așteptat să se roage pentru pace în limba germană, să aprindă o lumânare și, ulterior, să susțină un discurs în italiană.

Alături de Hitlerjugend, în tinerețe
Joseph Ratzinger a făcut parte din "Tineretul hitlerist" (Hitlerjugend) împotriva voinței sale. El și fratele său Georg, cu trei ani mai mare, nu s-au alăturat la început organizației. Atunci când acest lucru a devenit obligatoriu, în 1941, Georg a aderat la Hitlerjugend, dar actualul Papă era prea tânăr. Însă, deși studia la seminar, a fost înscris în această organizație împotriva voinței sale. "După ce am părăsit seminarul, nu m-am mai dus la Hitlerjugend", a declarat Ratzinger, într-un interviu cu ziaristul Peter Seewald, citat de "Sueddeutsche Zeitung". "A fost dificil, pentru că reducerea taxelor școlare, lucru de care aveam nevoie, avea legătură cu aderarea la Hitlerjugend", a povestit el. În 1943, tânărul Joseph Ratzinger a fost încorporat ca și ceilalți seminariști din clasa sa, ca auxiliar al apărării antiaeriene germane. În septembrie 1944, când a ajuns la vârsta la care putea fi înrolat, a trebuit să lucreze sub ordinele legiunii austriece, despre care a spus mai târziu că era formată din "ideologi fanatici". A dezertat în mai 1945, iar aliații l-au dus într-un lagăr de prizonieri de război, de unde a fost eliberat o lună mai târziu.

Rabinul șef al Poloniei a fost agresat la Varșovia
Rabinul șef al Poloniei, Michael Schudrich, a fost lovit și stropit cu un spray cu piper, sâmbătă, de către un tânăr neidentificat. În timp ce se îndrepta spre principala sinagogă din Varșovia, acesta i-a strigat: "Polonia pentru polonezi!".
"Este un binecunoscut slogan de dinaintea celui de-al doilea război mondial care, practic, înseamnă <>. M-a deranjat să îl aud, așa că m-am apropiat de domnul repectiv să îl întreb de ce face asemenea lucruri iar el a reacționat lovindu-mă în piept", a explicat rabinul agenției Associated Press. "Urma să îl lovesc și eu, dar, înainte de a avea ocazia să o fac, m-a stropit cu un spray, probabil un spray cu piper", a adăugat Schudrich.
Tânărul care l-a agresat a fugit de la locul faptei și, ieri, era căutat de poliție. "Tratăm acest incident ca pe o posibilă provocare antisemită, deși ar putea fi doar un act de huliganism", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne polonez, Tomasz Sklodowski. "Faptul că s-a întâmplat când papa vizitează Polonia și merge la Auschwitz înseamnă că atacul ar fi putut avea un motiv antisemit", a mai spus el.
Incidentul de sămbătă nu l-a împiedicat însă pe Michael Schudrich să vină împreună cu Papa Benedict al XVI-lea la Auschwitz, unde trebuia să rostească Kaddish, rugăciunea evreiască pentru morți.


Dan Stancu
dan.stancu@azi.ro
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cele mai terifiante experimente medicale cunoscute vreodată

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.11 8:06

Cele mai terifiante experimente medicale cunoscute vreodată
Uciderea unui singur om este o crimă, însă ceea ce veți găsi mai jos în această listă, căruia nu putem să îi spunem decât generic și macabru top, deci ceea ce veți găsi sunt planuri diabolice întocmite împrotriva ființei umane, de aceeia care ar fi trebuit să o apere. Ordinea este aproximativă, întrucât experimentele medicale au avut durate diferite și un numar mai mare sau mai mic de subiecți.

Experimentul Stanford Prison.A fost un studiu psihologic asupra reacțiilor pe care le au oamenii în captivitate și asupra comportamentului acestora în relație cu autoritățile și cu ceilalți deținuți. Experimentul a avut loc în 1971, la Universitatea din Stanford, și a fost condus de psihologul Philip Zimbardo. O serie de studenți, închiși în subsolul instituției, au jucat rolul gardienilor și al deținuților. Atât prizonierii, cât și gardienii și-au intrat foarte repede în roluri și în scurt timp au dat dovadă de sadism, cu urmări dintre cele mai neplăcute. Unii studenți au suferit traume emoționale puternice și au fost scoși din experiment înainte de vreme. În cele din urmă, Zimbardo, alarmat de turnura pe care a luat-o situația, a pus capăt studiului.
Operațiunea Monstrul. Aceasta a fost un studiu efectuat asupra a 22 de orfani, în Davenport, Iowa, în anul 1939. Studiul a fost condus de Mary Tudor, coordonată de Wendell Johnson, profesor la Universitatea din Iowa. Orfanii au fost împărțiți în două grupuri experimentale – unul de terapie pozitivă, care i-a ajutat pe copii să-și îmbunătățească modul de comunicare, altul de terapie negativă. Ori de câte ori subiecții făceau vreo greșeală de exprimare, li se spunea că sunt bâlbâiți și li se făceau numeroase reproșuri. O mare parte dintre orfanii supuși terapiei negative au rămas cu deficiențe de comunicare pentru tot restul vieții lor.
Proiectul 4.1. Acest proiecta fost un studiu condus de Statele Unite asupra rezidenților din Insulele Marshall. Locuitorii insulelor au fost subiecții testului nuclear de la Bikini Atoll, efectuat pe 1 martie 1954, mai apoi încercându-se a se afla care sunt efectele radiațiilor asupra lor. În primul deceniu de la testul nuclear, efectele erau ambigui și dificil de corelat cu expunerea la radiații: numărul de avorturi spontane și de copii morți la naștere s-au dublat în primii cinci ani, însă apoi au revenit la procentajul de dinaintea testului; s-au înregistrat unele întârzieri în dezvoltare la copii, însă nu suficiente încât să creeze un șabolon. Un alt efect al radiațiilor a fost cancerul tiroidian, de care au suferit un sfert dintre copiii respectivi.
Proiectul MKULTRA sau MK-ULTRA, a fost numele de cod dat cercetării efectuate de către CIA asupra modului în care se poate controla creierul uman. Experimentul a început în 1950 și a ținut până la sfârșitul anilor `60. Dovezile arată că în timpul experimentului s-au folosit o serie de medicamente ilegale și diverse alte metodologii pentru a manipula statusul mental al subiecților și pentru a altera funcțiile creierului. Printre altele, studiul a presupus și administrarea de LSD angajaților CIA, personalului militar, unor doctori, agenți guvernamentali, prostituate, bolnavi psihic și mai multor persoane obișnuite, pentru a le monitoriza reacțiile. Drogurile erau administrate fără acordul celor vizați, ceea ce a însemnat violarea codului Nuremberg, pe care Statele Unite l-au adoptat după cel de-al doilea Război Mondial.Operațiunea Midnight Climax, partea a proiectului MKULTRA, a presupus o selecție a mai multor bărbați care mergeau la bordeluri, însă care erau foarte jenați de acest lucru. Bărbaților li se administra LSD, apoi erau lăsați în camere special create la fiecare bordel, încăperi care dotate cu pereți din oglindă. Bărbații erau filmați, după care li se studia comportamentul. În 1973, directorul CIA-ului, Richard Helms, a dispus arderea tuturor dosarelor MKULTRA, făcând aproape imposibilă o anchetă completă în acest caz.
Proiectul Aversion. Armata Africii de Sud i-a forțat pe soldații homosexuali albi să își facă operații de schimbare de sex între 1970 și 1980. În plus, i-a supus pe aceștia la castrare chimică și alte diverse experimente medicale ilegale. Cu toate că nu se cunoaște un număr fix, chirurgii armatei estimează că între anii 1971 și 1989, 900 de femei și bărbați au fost obligați să-și facă operații de schimbare de sex, ca parte a unui program secret de exterminare a homosexualității în rândul soldaților. Psihiatrii armatei, împreună cu preoții indicau soldații suspecți de homosexualitate, care mai apoi erau trimiși la secțiile de psihiatrie. Cei care nu puteau fi „vindecați” cu medicamente, tratamente hormonale și alte metode „psihiatrice”, erau castrați sau obligați la operații de schimbare de sex.
Experimentele nord-coreene. Experimentele nord-coreene sunt, potrivit unor mărturii, similare cu lagărele naziste. Femeile erau de multe ori omorâte cu varză otravită, iar familiile de regulă în camerele de gazare.
Laboratoarele de Otravă sovietice. Cunoscute și sub numele de Laboratorul 1, Laboratorul 12 sau „Camera’, acesta a fost un proiect de cercertare al serviciilor secrete sovietice. Experimentul presupunea testarea mai multor substanțe letale asupra prizonierilor din Gulag. Scopul era descoperirea unei substanțe otrăvitoare fără gust și inodoră, care să nu se fi putut detecta la autopsie. Otrava le era dată subiecților drept medicație, după masă. În cele din urmă, a fost creată C-2, o substanță otrăvitoare care putea omorî o persoană în 15 minute.
Studiul Tuskegee Syphilis. Tuskegee a fost un studiu clinic efectuat asupra a 399 de afro-americani, ce a avut loc în Alabama între 1932 și 1972, cu scopul de a se testa utilitatea medicamentelor pentru sifilis. Subiecții, de cele mai multe ori săraci și analfabeți, erau ademeneți în participarea la experiment cu mâncare și asigurări medicale. Nu li se dezvăluia scopul studiului și nici diagnosticul real. La sfârșitul experimentului doar 74 dintre participanți mai erau în viață. 28 de persoane au murit de sifilis, 100 din cauza unor complicații, 40 dintre neveste au fost infectate cu virusul respectiv si 19 dintre copiii lor s-au născut cu sifilis congenital.
Holocaustul. Nivelul experimentelor și torturilor umane petrecute în lagărele naziste a fost unul inimaginabil, care a culminat cu abominatii, umiliri și degradări ale ființei umane care ar face să pălească chiar și cruntele torturi ale Inchiziției medievale. Dureroasele și macabrele experimente s-au concretizat în moarte, mutilare, desfigurare și sechele pe viață. La Auschwitz și în alte lagăre celebre, prizonierii selectați erau supuși unor teste al căror scop declarat era acela de a ajuta personalul Wehrmacht-ului pe timp de război, a dezvolta noi arme, a studia recuperarea soldaților răniți și, nu în ultimul rând, a alimenta ideologiile rasiale susținute de regimul nazist. Una dintre categoriile de prizonieri care au fost cel mai adesea supuse experimentelor a fost aceea a homosexualilor, doctorul Carl Vaernet inițiind pe atunci un proiect personal în urma căruia spera să-i transforme pe homosexuali în oameni normali prin intermediul torturii. Cum evreii, slavii sau țiganii erau considerați sub-oameni au avut parte de cele mai dureroase torturi experimentate pe ființele umane în cel de-al doilea Război Mondial. Sub scopul declarat al beneficiului Luftwaffe (Forțele Aeriene), s-a “studiat” fără anestezic, transplantul de organe de la un om la altul.Aceștia au fost folosiți și pentru studierea și tratarea hipotermiei. Nici temuta malarie și otrava nu a scăpat din planurile doctorilor nebuni aflați în anturajul lui Hitler.Un număr total de peste 400.000 de evrei și țigani au fost sterilizați cu forță prin intermediul radiațiilor, chirurgiei sau a diverselor substanțe experimentale.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Arestat pentru ca a furat sarma ghimpata din Auschwitz-Birke

Mesaj Scris de Admin la data de 22.05.11 11:35

Arestat pentru ca a furat sarma ghimpata din Auschwitz-Birkenau


Politia din Polonia a arestat un cetatean francez care a fost prins avand asupra lui sarma ghimpata furata din interiorul fostului lagar nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.

Hotul, in varsta de aproximativ 50 de ani, a fost arestat de serviciile de protectie ale unui aeroport, dupa ce scanerul a detectat doua bucati de sarma ghimpata in bagajul sau de mana.
"A marturisit ca le-a luat ca suvenir in vizita sa la Auschwitz-Birkenau", a declarat Marcin Pulit, un purtator de cuvant al aeroportului Cracovia-Balice, citat de Mediafax.
"Este vorba despre profanarea unui memorial. Toate obiectele care se afla aici au o valoare inestimabila", a declarat Jaroslaw Mensfelt, un purtator de cuvant al Muzeului Auschwitz.
In lagarul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau au fost ucisi un milion de evrei, dar si intre 70.000 si 75.000 de polonezi care nu erau evrei, 21.000 de tigani, 15.000 de prizonieri de razboi sovietici si intre 10.000 si 15.000 de alti prozonieri, intre care membri ai rezistentei.
In anul 2009, un alt hot a furat panoul cu celebrul slogan in limba germana "Arbeit macht frei" (Munca te face liber) aflat deasupra portii fostului lagar Auschwitz-Birkenau, din sudul Poloniei.Detalii»
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 17.04.11 19:20

Întâlnirile celor de la Buchenwald

Buchenwald înseamnă făget, dar numele s-a desprins de mult de imaginea idilică a crângului răcoros al plimbărilor de duminică, în care foșnetul frunzelor se îmbină cu ciripitul păsărilor. Pădurea Făget, de la marginea Clujului, era un loc de drumeții îndrăgit în tinerețea tatălui meu, din perioada antebelică, dar și mult mai târziu, la anii de pensie, când se plimba cu mama în zilele de duminică.
Tata nu purta niciodată cămăși cu mânecă scurtă, pentru a nu-i stânjeni pe cei din jur cu stigmatul numărului de pe antebraț, pentru a nu-și exhiba suferința ce i-a pecetluit existența. Vorbea rar de lunile de coșmar ale deportării sale, când conviețuirea cu foamea, frigul, durerea, umilința și moartea devenise un mod de viață. Νumărul de pe braț i-a fost tatuat la Auschwitz, unde i-au fost uciși părinții și a fost despărțit de fratele său de 15 ani, ca apoi în plină iarnă să fie îmbarcat într-un transport către o destinație necunoscută. După șapte zile de drum pe platforma unui vagon de marfă – având drept merinde o jumătate de pâine și drept acoperământ peste zeghea subțire de deținut, ο fâșie de pătură roasă, smulsă curând de o rafală de vânt – a ajuns la destinație: Buchenwald. Povestind despre Buchenwald, lagărul unde și-a reîntâlnit fratele în vârstă de doar 15 ani, tata revenea mereu asupra solidarității dintre deținuți, disciplinei, organizării și grijii față de cei din jur, atmosferei care le-a dat putere să reziste condițiilor inumane de detenție, să-și ocrotească tinerii și să pregătească eliberarea lagărului în 11 aprilie 1945. La venirea americanilor, lagărul de la Buchenwald era deja liber.
În fiecare an, la 11 aprilie, foștii deținuți clujeni de la Buchenwald se întâlneau la o petrecere pentru a sărbători eliberarea din lagăr. Țin minte „întâlnirile celor de la Buchenwald”, din anii copilăriei mele, când mama și tata se îmbrăcau elegant, stăteau până seara târziu, iar a doua zi îmi povesteau cu cine s-au întâlnit, despre ce s-a discutat, ce noutăți au apărut în viața unuia sau altuia dintre frații de lagăr. Pentru mine, persoanele prezente la aceste întâlniri, deveniseră adevărate personaje cu aură eroică, ca de pildă profesorul Hillel Kohn, luptător în brigăzile spaniole și apoi în maquis, condamnat la moarte, care ajungând la Buchenwald a fost salvat de mișcarea subterană, prin schimbarea identității.
Mai târziu am ținut să particip și eu și să ascult povestirile despre lagăr. Nu erau programate ci se depănau spontan, pornind de la un obiect sau o întâmplare oarecare și se continuau printr-o incursiune în existența de häftilng, omniprezentă în conștiința fiecăruia.
Timpul a trecut și, inevitabil, rândurile supraviețuitorilor s-au rărit. Tot mai mulți au trecut pragul neființei, asemenea tatălui meu, deși eram încredințată că acești oameni care au înfruntat atâtea și au supraviețuit, sunt imuni la moarte…
La Cluj mai trăiesc doar patru supraviețuitori ai lagărului de la Buchenwald, care s-au numărat și printre fondatorii Asociației Memento Buchenwald înființată în 1991, cu scopul de a păstra memoria lagărelor naziste și de a lupta împotriva antisemitismului, negaționismului, a oricărui tip de discriminare. Buletinul Memento apare sporadic, măcar o dată pe an, prin grija filozofului și profesorului universitar Nicolae Kallós, președintele asociației. Revista este distribuită bibliotecilor din mai multe țări, școlilor și universităților. De câțiva ani Vasile Nussbaum, „cel mai tânăr” dintre foștii deținuți supraviețuitori, ia parte la festivitățile de la 11 aprilie, organizate la Buchenwald. Anul trecut ne-a povestit cu satisfacție că la aceste reuniuni participă și tineri germani dornici să cunoască supraviețuitorii și poveștile lor de viață. Sunt întâlniri de anvergură la care vin și copiii sau nepoții häftlingilor de odinioară.
În ultimii ani, aici la Cluj, întâlnirea celor de la Buchenwald are loc telefonic. Mă străduiesc să fiu cea dintâi care telefonează unchiului meu, László Székely, și -i spune „La mulți ani!”, dar adesea el se dovedește mai rapid decât mine și mă sună la prima oră, cu aceeași urare. Apoi vorbesc la telefon cu Nicolae Kallós, Imre Rózsa și vărul mamei, Rudy Karpelesz din Târgu Mureș, adresându-le același “La mulți ani!”, pentru că 11 Aprilie 1945 a fost cea de a doua zi de naștere a tatălui meu și a fraților săi de lagăr.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Juliana Reisman: „La Auschwitz furam ca să-mi hrănesc sora“

Mesaj Scris de Admin la data de 10.04.11 13:34

Juliana Reisman: „La Auschwitz furam ca să-mi hrănesc sora“

Juliana Reisman (92 de ani) din Bistrița-Năsăud este unul dintre puținii supraviețuitori ai lagărului de la Auschwitz-Birkenau, unde a reușit să reziste ororilor un an. Acum, femeia trăiește într-un cămin pentru bătrâni, și, pentru că suferă de Alzheimer, povestea îi este reconstituită de două bune prietene.
„Antisemitismul nu va dispărea niciodată din România"

Cu ochii pierduți și mâinile împreunate ca pentru rugăciune, Juliana Reisman, o evreică de 92 de ani, spune că, odată, demult, a cunoscut iadul de la Auschwitz. Avea 25 de ani când a ajuns acolo împreună cu familia. Și-a pierdut părinții și sora cea mică, dar ea, după un an de chinuri și teroare, a supraviețuit, fiind eliberată de trupele sovietice la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, femeia trăiește, de mai bine de un an, într-un cămin pentru vârstnici din satul bistrițean Fântânele, comuna Matei. De peste cinci ani, Juliana Reisman suferă de Alzheimer.

Zile întregi fără mâncare

Era cald afară când nemții i-au luat familia. Părinții ei aveau un hotel și un res­taurant cunoscut în Gheor­gheni, județul Harghita. Erau oameni gospodari. Se întristează când povestește despre ei. Erau zile în care evreii stăteau la rând la mâncare și nu primeau nimic, își amintește Juliana Reisman. Hrana pe care le‑o dădeau nu era comestibilă. „Era un fel de orez cu mălai sau păsat", spune supraviețuitoarea.
Cel mai dureros a fost momentul în care a aflat că naziștii i-au ars părinții în cuptoare. „Ne-au zis că trebuie să suferim pentru că suntem jidovi", rostește plângând bătrâna. S-a întors din lagăr după un an, când avea 26 de ani și niște amintiri apăsătoare. Bătrâna spune că doar credința în Cel de Sus a ținut‑o în viață. La Auschwitz-Birkenau și-a întâlnit viitorul soț, Eduard Reisman.

Prietenie de peste jumătate de secol
Juliana Reisman (centru) alături de prietenele sale din Sfântu Gheorghe, Ella Gaspar (stânga) și Farkas Lili din Dej (dreapta)


În țară s-a întors cu trenul și s-a stabilit la Gherla, județul Cluj, unde a locuit patru ani. Apoi s-a mutat la Dej, unde și-a petrecut cea mai mare parte din viață. Acolo a locuit și sora ei, de care a avut grijă în lagăr, Rosalia. Farkas Lili din Dej, de 76 de ani, spune că bătrâna îi este prietenă de peste jumătate de secol, s-au cunoscut în 1957. Familia Farkas avea nevoie de lemne. Făcuseră comandă, cineva le-a adus dimineața, iar Juliana Reisman a venit să se asigure că totul este în regulă. „Mi-a lăsat o impresie plăcută, iar de atunci am devenit prietene bune, deși e mai mare decât mine cu 16 ani. O iubesc foarte mult", spune Farkas Lili.

Se vizitau foarte des, familiile lor mâncau împreună și ele aveau grijă una de cealaltă. Juliana Reisman era contabilă la Depozitul de lemne din Dej, iar soțul ei lucra la Consiliul Popular din aceeași localitate. „Era o femeie activă, binevoitoare și foarte descurcăreață. Avea o minte brici. Îți intra repede în suflet. Era atrăgătoare, avea grijă de aspectul ei și o vedeai mergând mult pe bicicletă", spune Farkas Lili.

Juliana Reisman era o familistă convinsă. Ținea legătura cu fratele ei din Brașov și cu cealaltă soră din Târgu-Mureș. Soții Reisman nu au avut copii. „Mereu îmi zicea: «Numai minte să-mi dea Dumnezeu că, în rest, știu eu ce am de făcut». Și uite că acum are Alz­heimer", spune cu amărăciune Farkas Lili.

O altă prietenă de-a bătrânei, Ella Gaspar, voluntar la Obștea Evreiască din Sfântu Gheorghe, spune că nu mai știa nimic de Juliana de vreo doi ani. „În octombrie 2009, nepoata ei a luat-o și a dus-o. Unde, nu știu. Acum aflu că este la Fântânele. Mă bucur enorm că Juța, cum o alintam, e bine", spune Ella Gaspar, o fostă educatoare, în vârstă de 60 de ani.
Juliana Reisman, la mormântul soțului ei din Cimitirul Evreiesc din Sfântu Gheorghe Fotografii: arhiva Ella Gaspar

Aceasta povestește că a cunoscut-o pe supraviețuitoare în 1982, la scurt timp după ce soții Reisman s‑au mutat de la Dej la Sfântu Gheorghe, ca să fie mai aproape de fratele ei din Brașov. „Părinții mei erau prieteni cu familia Reisman. Am început să ne vizităm, mai ales că Juța stătea într-un bloc vecin. Ne vedeam zilnic de mai multe ori, și așa ne-am împrietenit. E ca o bunicuță pentru mine. Mi-a povestit multe despre familia ei și despre iadul de la Auschwitz", mărturisește Ella Gaspar. Ea își aduce aminte că Juliana Reisman era veselă, foarte descurcăreață, cochetă, dar și o bună gospodină.

Fura ca să-și hrănească sora

Bătrâna i-a povestit, înainte să fie diagnosticată cu Alz­heimer, prin câte a trecut în adolescență și câtă suferință a îndurat în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Părinții ei erau oameni înstăriți. Aveau un hotel mare și un restaurant în orașul Gheorgheni, județul Harghita. În mai 1944 naziștii i-au luat părinții, cele trei surori și un frate și i-au dus cu trenul la Auschwitz.

„Tanti Juța era atunci în vizită, la sora ei Rosalia, în Ungaria. Nemții au luat-o pe Juța de acolo. Familia Farkas avea patru fete, Ilona, Etel­ka, Rosalia și Juliana, res­pectiv un băiat, Bella. Părinții și Ilona, sora cea mică, au murit în lagăr, restul s-au întors acasă cu trenul", mai povestește Ella Gaspar.

Aceasta zice că, ajunși în lagărul nazist, membrii familiei Farkas au fost despărțiți. Părinții și sora cea mică au fost duși la Auschwitz, iar ceilalți, la Birkenau, la detașamentele de muncă. „Tanti Juța mi-a spus că a muncit la Auschwitz-Birkenau împreună cu una dintre surori, Etelka. Juța era foarte descurcăreață. «Lucram la bucătărie și furam ca să-mi hrănesc sora mai mare, Rosalia», mi-a spus ea. Acolo a aflat dureroasa veste a morții părinților și surorii celei mici, Ilona. Au fost arși", povestește Ella Gaspar. Mama bătrânei avea în jur de 55 de ani și era bolnavă, iar tatăl suferea de diabet.

"Familia Farkas avea patru fete, Ilona, Etelka, Rosalia și Juliana, respectiv un băiat, Bella. Părinții și Ilona, sora cea mică, au murit în lagăr, restul s-au întors acasă cu trenul.'
'
Ella Gaspar
prietenă

"Părinții ei erau oameni înstăriți. Aveau un hotel mare și un restaurant în orașul Gheorgheni, județul Harghita. În mai 1944 naziștii i-au luat părinții.''
Ella Gaspar
prietenă

„Fiecare loc în care pășești îți trezește fiori"

Ella Gaspar crede că tanti Juța a rezistat în lagăr datorită faptului că era foarte descurcăreață. „Mi-aduc aminte că într-o zi mi-a povestit că mama ei reușise să strecoare o parte dintre bijuteriile familiei într-un borcan cu gem. Când erau în tren, undeva în Ungaria, mama Julianei a aruncat borcanul pe câmp și le-a zis că a făcut acest lucru ca să se bucure alții de acele bijuterii, nu nemții", mărturisește Ella Gaspar.
„Acum un an am adus-o aici, unde, alături de alți 39 de vârstnici, poate trăi fără griji. Când a coborât din mașină și a văzut locul unde a ajuns a zis: Ăsta e ultimul tren, am ajuns acasă", susține Devai Arpad, directorul căminului din Fântânele.

Plină de enrgie

Acesta e uimit de câtă energie are bătrâna care, deși suferă de Alzheimer, zilnic dă cu mopul, face paturile celorlalți vârstnici și îi înveselește. „Îi plac mult prăjiturile. Se plimbă mult, se uită la televizor, la desene în special", spune zâmbind Devai.

La acel cămin au fost, vara trecută, voluntari și studenți de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. „După ce am văzut-o și am vorbit cu ea mi-am dat seama ce înseamnă să te bucuri de fiecare clipă pe care ți-o oferă viața. Mi-am dat seama că suferințele noastre pălesc în fața unor drame cum e cea trăită de doamna Reisman", este de părere Cătălina Kiss, 23 de ani, psiholog.

Istoricii spun că Holocaustul este o dramă a istoriei omenirii. „E rezultatul unor aberații ideologice care nu trebuie să se mai repete. E o dovadă că omul, mai exact regimurile dictatoriale, extremismul, xenofobia, antisemitismul, pot comite cele mai mari atrocități", afirmă Claudiu Șular, președintele Asociației Județene a Profesorilor de Istorie din Bistrița-Năsăud.

Șular a fost în 2006 la Auschwitz-Birkenau, printr-un program al Ministerului Educației. „Fiecare loc în care pășești îți trezește fiori, de la barăcile în care erau ținuți în detenție în condiții inumane, camerele de gazare, cuptoarele de incinerare, locurile de execuție, până la mesajul de la intrare", povestește Șular.

1,1 milioane de persoane au fost omorâte la Auschwitz din care 90% au fost evrei.

Auschwitz-Birkenau, oroarea umanității
„Munca vă va face liberi“ stă scris la intrarea în lagărul de la Auschwitz Foto: shutterstock

Auschwitz (sau Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste, aflat pe teritoriul Poloniei. Numele provine de la traducerea în limba germană a orașului din apropiere, O¶wiecim, situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Cracovia. Lagărele de la Auschwitz au fost un element major în perpetuarea Holocaustului; se estimează că 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Cele trei lagăre principale au fost Auschwitz I (centrul administrativ), Auschwitz II (lagăr de exterminare) și Auschwitz III (lagăr de muncă).
Se estimează că germanii au înființat 15.000 de lagăre în țările ocupate, multe dintre ele în Polonia. Transportul prizonierilor se desfășura adesea în condiții îngrozitoare, în vagoane de marfă, în care mulți mureau înainte de a ajunge la destinație. La 27 ianuarie 1945, Auschwitz a fost eliberat de către trupele sovietice. În 1947, statul polonez a fondat un muzeu pe locul unde se aflau Auschwitz I și II.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.11 12:18

Amintire din iadul de la Auschwitz: "viața este frumoasă și suprinzătoare"

Camere întunecate, urlete, fum și miros dispersat de gaz - o descriere a iadului de pe pâmănt din lagărele de la Auschwitz. Un loc terifiant din care nu mulți au reușit să scape. Iar cei care au avut norocul de a supraviețui se regăsesc în fiecare noapte prinși în "infernul lui Dante" prin coșmarurile care îi vor bântui toată viața.
Otto Adler are 82 de ani, se luptă la fiecare cuvânt cu astmul care îi taie respirația și o așteaptă fără frică pe "doamna cu coasa" pentru că știe cum este să trăiești în preajma ei. El este unul dintre supraviețuitorii lagărului nazist de la Auschwitz-Birkenau, experiență care l-a făcut să conștientizeze faptul că "viața este frumoasă și suprinzătoare".
Minciuna care i-a salvat viața
"În mai '44 am ajuns în ghetou și după ce am stat acolo o lună și ceva, am fost transportați cu niște vagoane la Auschwitz II", povestește bărbatul.
După ce s-au dat jos din vagoanele pline de "jidani", a fost despărțit de mama sa, care era împinsă spre oamenii ce formau rândul din stânga. Mai târziu avea să afle că acela era drumul morții și că ea a fost gazată și arsă încă din prima zi.
Ar fi putut avea același destin, dar o minciună i-a salvat viața. Deși avea 15 ani când a ajuns la Auschwitz, Otto a fost sfătuit de un comandant să mintă că este mai mare pentru că tinerii sub 17 ani erau duși direct în camera de gazare. "Am 17 ani!", a fost răspunsul salvator la întrebarea care avea să îi hotărească destinul.
Viața la Auschwitz
Împreună cu tatăl său a stat până în mai '45 în mai multe lagăre, o perioadă care " a fost ca un fel de coșmar întunecat" pentru Otto Adler.
El își amintește prima zi din lagăr ca și când totul s-ar fi întâmplat ieri.
"Ne-au dezbrăcat in pielea goală și am intrat în baie cu cureaua de la pantaloni în mâna stângă și pantofii în mâna dreaptă. Am primit o uniformă vărgată de deținut și cu urlete și lovituri de bâte am fost trimiși într-o baracă lungă și îngustă în care nu era nici un pat. Doar beton și niște scânduri pe care dormeam noi".
Viața la Auschwitz era un șir lung de chinuri, teroare și disperare în care a apărut la un moment dat și ideea sinuciderii. Această soluție "părea o alternativă foarte simplă, trebuia doar să pui mâna pe sârma dintre blocurile din lagăr".
Dar când degetele bărbatului au atins acel punct al morții, nu s-a întâmplat nimic. "Asta fiindcă era zi și eu nu mi-am dat seama că doar noaptea se băga curent". De atunci. Otto a decis să lupte pentru viața lui și să nu se mai gândească niciodată la sinucidere.
În amintirea victimelor Holocaustului
"Comemorările sunt importante pentru că oamenii au ocazia să afle ce înseamnă lagărele de concentrare și asasinatul planificat a șase milioane de evrei. Asemenea crime de masă se pot întâmpla oricând, de aceea oamenii trebuie să învețe că ura creează niște crime odioase. Trebuie să spunem stop violențelor de toate felurile pentru că ele pot degenera și un popor pașnic precum românii pot ajunge să își omoare cetățenii." spune Otto Adler.
Oprescu la o comemorare în Polonia
Astăzi, 1 februarie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va participa la o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului, care va avea loc la Auschwitz-Birkenau. La eveniment participă și primarii Parisului și Madridului, dar și fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder.
În cadrul ceremoniei, va fi păstrat un moment de reculegere și vor fi depuse coroane de flori în amintirea victimelor Holocaustului, iar Marele Rabin Israel Meir Lau, supraviețuitor al Holocaustului și președinte al Consiliului Internațional de la Yad Vashem va rosti o rugăciune.
Viața evreilor din România de acum
"Acum în România sunt aproximativ 8000 de evrei, dintre care majoritatea sunt bătrâni, deci nu ar trebui să îi deranjeze pe alții cu nimic", spune Otto Adler care a fost și președintele Asociației Evreilor din România.
În ciuda acestui lucru, bărbatul spune că mai există și în prezent mișcări anti-semite în România.
"Chiar zilele trecute am avut ocazia să ascult la televizor așa ceva. Era un tânăr de vreo 30 de ani care în mod evident ducea o politică legionară. Totuși este bine că nu există antisemitism organizat, legislația este bună și are grijă de cetățenii săi care au trecut prin atâtea".
Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, finalizat în 2004, arată că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni din România și teritoriile aflate sub administrație românească au fost uciși în timpul celui de-al doilea război mondial și peste 25.000 de romi au fost, de asemenea, deportați în timpul Holocaustului. Dintre aceștia mai mult de 11.000 și-au pierdut viața.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mărturiile ultimei supraviețuitoare de la Brăila a iadului n

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.11 10:40

Mărturiile ultimei supraviețuitoare de la Brăila a iadului nazist: „Am scăpat din fabrica morții de la Auschwitz!”

Fiică a unui bijutier, «Iren» Berenstein, născută Aron, a fost deportată la vârsta de 20 de ani. Și-a pierdut familia și s-a spălat cu săpun făcut din grăsimea evreilor uciși.
A fost salvată de partizanii polonezi și soldații americani, dar comuniștii i-au sugerat să spună că salvatorii ar fi fost sovietici.
A acceptat cu greu să-și povestească trecutul, pentru că trecutul, pentru ea, înseamnă suferință și moarte.
Și-a văzut bunicii duși direct la crematorii. A pierdut în „lagărul morții" 11 rude de gradul I și a simțit miros de carne arsă, mirosul morții de la Auschwitz.
Viață nouă la Brăila
Ajunsese să nu se mai teamă de moarte. Poftea, însă, după o țigară și ar fi dat orice să mai simtă gustul cepei, în casa fratelui ei de la Cluj.
Irina Berenstein, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz-Birkenau - locul unde au pierit peste un milion de evrei -, a părăsit Ardealul și a început o nouă viață la Brăila.
Înainte de Auschwitz
S-a căsătorit cu ziaristul Sami Berenstein, fost deportat în Transnistria, acum trecut la cele veșnice.
„Tatăl meu, bijutier iscusit - de fapt, am fost o familie de bijutieri - avea o prăvălie în Alba Iulia. Pe când aveam 5 ani, am rămas orfană de mamă. M-a luat la el fratele mai mare, Eugen, care era tot bijutier, dar la Cluj. După ce-au luat Ardealul, au început și persecuțiile. Ne-au obligat să purtăm steaua galbenă - «Steaua lui David» - apoi au început să-i adune pe băieții care erau bănuiți că ar fi comuniști", povestește Irina Berenstein.
Supraviețuitoarea de la Auschwitz
La început, prin 1940-1941, deportau mai mult băieți și fete sau oponenți ai guvernului. Unii chiar se ofereau voluntari să plece, pentru că li se spunea că merg „la muncă".
În 1944, însă, i-au adunat pe toți evreii din Cluj - copii, tineri și bătrâni, bărbați și femei - și i-au urcat în vagoane de marfă.
„Pe 5 martie 1944, am împlinit 20 de ani. După o lună, ne-au adunat pe toți evreii din Cluj și ne-au dus la «Cărămidărie». Am fost luată cu de-a sila, împreună cu fratele și cumnata mea. Ne-au spus că mergem la muncă, dar ne-au dus la Auschwitz. Pe bunicii mei, Roza și Adolf Șlezinger, evrei din Bistrița, nici nu i-a mai băgat în lagăr, că erau prea bătrâni, i-au dus direct la crematorii", își amintește supraviețuitoarea.
Împreună cu soțul, în anii 70
Irina s-a aflat într-unul dintre primele transporturi de evrei clujeni. A stat la Auschwitz până la sfârșitul lui septembrie 1944, la marginea lagărului, într-o baracă de unde putea vedea bine crematoriile.
„În lagăr, ardeau crematoriile după fiecare transport cu evrei. Mirosea a carne arsă și știam ce se întâmplă. Se făceau apoi trieri pentru muncă și ne rugam să nu fie de față doctorul Mengele (supranumit «Îngerul morții de la Auschwitz» sau «doctorul Moarte», n.r.), căruia îi plăcea să omoare și să facă experimente pe evrei. Dormeam pe pământul gol, ne spălam cu săpun făcut din grăsimea evreilor uciși, iar de mâncat mâncam niște iarbă cu nisip în ea, de ne clănțăneau dinții în gură", își continuă mărturia Irina Berenstein.
În acele momente, clujeanca aproape că nu mai simțea foamea și frigul, pentru că-i era totuna: „Dacă reușesc să ies, nu-mi doresc decât să mănânc o ceapă și să fumez o țigară!".
„Țigane, cântă-mi ..."
Pe la sfârșitul lunii septembrie 1944, Irina a avut șansa să fie selectată pentru muncă, împreună cu alți evrei de la Auschwitz - și nu era de față dr. Josef Mengele. I-au urcat pe toți într-un tren de marfă și i-au dus la Nurnberg. Din cauza bombardamentelor aliate, însă, au fost transferați într-un lagăr din Cehoslovacia.
„În timp ce mă aflam în trenul către Nurnberg, am început să cânt o romanță românească - «Țigane, cântă-mi romanța/ Unei femei ce am iubit» -, vestită la acea vreme. M-a auzit neamțul care-i păzea pe evreii din vagonul alăturat și, la prima oprire, i-a spus soldatului din vagonul meu să facă schimb, adică să mă ducă în vagonul lui, în locul altei evreice. Am aflat că era român, sas din România, și că ajunsese în Wehrmacht pentru că i se promisese pământ, el fiind sărac", povestește supraviețuitoarea.
Bunicii dinspre mamă, arși în crematoriile de la Auschwitz

Afectat peste măsură de ceea ce se petrecea cu evreii, sasul fermecat de vocea Irinei și-a împărțit rația de mâncare cu ea și i-a purtat de grijă, până la destinație. Nu l-a mai văzut niciodată.
Soțul, fost deportat
Irina a stat în lagărul din Cehoslovacia până în aprilie 1945, când, împreună cu alți fericiți supraviețuitori, au fost eliberați de către partizanii polonezi și soldații US Army. În lagăr, chiar vizavi de barăcile cu evrei, se aflau comuniștii francezi și antifasciștii.
„Dacă nu veneau partizanii polonezi să ne scape, ne ardeau de vii. Nemții pregătiseră deja două bidoane cu benzină, dar n-au apucat să ne dea foc, pentru că au fugit", a spus evreica.
După ce-a scăpat din iad, asemenea celorlalți evrei rămași fără familie, Irina a luptat că să-și facă un rost. Afară de o cumnată, toate rudele ei fuseseră omorâte în lagăr, mai puțin una, care scăpase tocmai la Brăila, după ce-și luase o nouă identitate.

A trecut, așadar, munții și, în 1950, s-a căsătorit cu ziaristul Silviu Berian, alias Sami Berenstein, unul dintre fondatorii ziarului „Înainte", oficiosul Brăilei începând cu anul 1945. Sami fusese și el deportat în Transnistria.
Invitată, la un moment dat, să povestească despre Auschwitz, la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, Irinei i s-a sugerat să spună că a fost salvată din lagăr de ruși, nu de americani. Toate acestea sunt, însă, amintiri. Acum, supraviețuitoarea de la Auschwitz răsfoiește albumele cu amintiri și merge regulat la Templul Coral din Brăila, ca să-i pomenească pe cei dragi.

„Cândva, în Brăila erau 11.000 de evrei și opt sinagogi. Acum mai suntem vreo 70 de evrei și avem o singură sinagogă. Deși nu a existat antisemitism aici, evreii au plecat, majoritatea, în Israel. D-na Irina Berenstein a suferit foarte mult, și-și amintește de trecut, în fiecare an, cu durere în suflet, de Ziua Holocaustului. În Cimitirul Evreiesc, avem îngropate bucăți de săpun făcut din evreii uciși în lagăr", ne-a spus David Iancu Segal, președintele Comunității Evreilor din Brăila, fost ofițer de carieră.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Socant: Joc video cu lagare de concentrare

Mesaj Scris de Admin la data de 18.12.10 18:48

Socant: Joc video cu lagare de concentrare

Un nou joc video porneste controveste in toata lumea. Sonderkommando Revolt are drept personaje principale evreii torturati la Auschwitz ce pun mana pe arme si macelaresc SS-isti. Jocul va fi lansat pe 1 ianuarie. Creatorul lui s-a aparat in fata comunitatii evreiesti revoltate de "oroarea" jocului spunand ca el insusi este evreu si stie ca a fost intr-o viata anterioara prizonier intr-un lagar de concentare, unde a si murit inainte de 1944, informeaza Mirror.co.uk.

Actiunea jocului se petrece inainte de 1944, la Auschwitz, iar prizonierii evrei care pun mana pe arme si fac bucati toti SS-istii din preajma sunt cei care faceau parte din asa numitul Sonderkommand, fortat de gardieni sa smulga dintii de aur si orice aveau de pret trupurile prizonierilor gazati, iar apoi sa le arunce in crematorii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.10 9:30

150 de instrumente chirurgicale folosite la Auschwitz, găsite într-o casă din apropiere
Mai mult de 150 de instrumente chirurgicale ce aparțin lagărului de exterminare nazist german de la Auschwitz au fost găsite într-o casă din apropiere, în Oswiecim, potrivit purtătorului de cuvânt al muzeului Auschwitz, Bartosz Bartyzel, informează Daily Telegraph.

Instrumente ginecologice și chirurgicale au fost găsite într-o casă care s-a aflat în interiorul unei zone strict închise din jurul lagarului de la Auschwitz, în timpul războiului.
Bartyzel a apreciat descoperirea ca fiind "una dintre cele mai mari descoperiri din ultimii ani" și a declarat că instrumentele au fost folosite, cel mai probabil de către medicul Carl Clauberg.
Clauberg, medic ginecolog și membru al elitei SS a experimentat metodele de sterilizare în masă a femeilor. Sute de femei, prizoniere la Auschwitz, au fost folosite în experimente pseudo-medicale și-au pierdut viața în urma procedurilor efectuate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 14.11.10 17:17


Doctori cu juramantul stramb

Incidentele petrecute in spitale din lumea intreaga, cand bolnavi ce aveau toate sansele sa traiasca au fost lasati sa moara cu zile de catre medici au starnit oroare, fiind pe larg expuse in presa. Citind randurile urmatoare veti vedea ca nimic nu e nou sub soare si ca sadici in halate albe au existat in toate timpurile, oameni care au actionat din nestiinta sau cu buna stiinta si despre care se poate spune, fara teama de a gresi, ca au depus juramant nu lui Hipocrat, ci lui Hades...
Galen
Acest medic, atat de laudat in Antichitate si Evul Mediu a avut, pe langa unele contributii importante la progresul medicinei, si un rol profund nefast, prin „teoria umorilor” pe care a lansat-o si care a fost respectata cu sfintenie secole de-a randul. Aceasta teorie pretindea ca in corpul uman s-ar afla patru umori – bila neagra, bila galbena, flegma si sangele, al caror dezechilibru, numit dyscrasia, ar cauza bolile. El nu vazuse insa niciodata un trup omenesc in interior, fiindca romanii considerau disectia un sacrilegiu; ca atare, majoritatea lucrarilor lui Galen s-au bazat pe observarea simptomelor bolilor si pe intuirea eventualelor cauze – deductii de cele mai multe ori gresite si care au dus la moartea a milioane de pacienti.
Guy-Crescent Fagon
Ludovic XIV, Regele Soare, a incercat, pe tot parcursul domniei sale (72 de ani) sa transforme Franta in puterea dominanta a Europei, dar si-a petrecut ultimii ani din viata umbland mai mult beat prin Versailles, dupa ce medicul sau personal, Fagon, a venit cu ideea tratarii cangrenei de la piciorul stang al monarhului cu cantitati impresionante de vin, prin uz intern, desigur. Mai mult decat atat, medicul a reusit ceea ce nu reusisera toti asasinii angajati de inamicii regelui: sa-i lichideze pe aproape toti potentialii urmasi la tron, in timpul unei epidemii de pojar, administrandu-le vomitive si luandu-le sange. Viitorul Ludovic XV, pe atunci un bebelus, a supravietuit doar fiindca doica lui a refuzat cu incapatanare sa-l lase pe mana medicului macelar, care dorea sa-l „imunizeze”.
James Clark
Si regina Marii Britanii, Victoria, care a dat numele ei unei intregi epoci, a avut un doctor care a contribuit din plin la decimarea monarhiei locale. Printul consort, Albert, a murit dupa ce febra tifoida de care suferea a fost diagnosticata de James Clark, medicul curant al cuplului regal, ca fiind un banal guturai. Si alti membri ai familiei regale au trecut Styxul in urma tratamentelor aiuristice ale lui Clark. Acesta n-a fost in stare nici sa identifice corect boala de care suferea Flora Hastings, una dintre domnisoarele de onoare ale reginei. Pornind de la constatarea ca burta acesteia este excesiv de mare, el a acuzat-o pe aceasta ca ar fi ramas insarcinata, fara a fi casatorita, un lucru extrem de grav in societatea victoriana, atat de puritana. Desi alti doi medici care au consultat-o pe domnisoara Hastings au confirmat ca aceasta este virgina, Clark a convins-o pe regina ca el are dreptate. Dar decesul fetei, survenit la putina vreme dupa aceea, a dovedit, prin autopsia efectuata ulterior, ca ea avusese de fapt un cancer hepatic galopant, cu ascita.
Francis Willis
In secolul XVIII se credea ca bolnavii mintali nu pot fi facuti bine decat prin impunerea de restrictii severe si, eventual, de batai si torturi, ideea fiind de a transforma „nebunul” intr-un „mielusel”. Medicul britanic Francis Willis a legitimat aceasta teorie, aplicand-o chiar regelui George III, pe care l-a imbracat intr-o camasa de forta si l-a legat, ca pe un caine, cu o funie de pat. Metoda lui brutala a fost preluata de majoritatea doctorilor psihiatri din Europa, ducand la abuzuri inimaginabile – de pilda multi soti isi declarau partenerele de viata iresponsabile si le internau fortat in ospicii, unde acestea erau supuse celor mai groaznice torturi, desi erau perfect intregi la minte!
Walter Freeman
Tratamentul bolilor mintale nu s-a schimbat prea mult de la Willis la introducerea medicamentelor, in anii ’50 ai secolului trecut. Medicul american Walter Freeman a introdus lobotomia, practicata de el cu ajutorul unui instrument subtire si ascutit, introdus prin orbita si care viza distrugerea lobilor temporali ai creierului – ca remediu pentru orice manifestare psihica, de la depresie la sindromul de deficit de atentie. Metoda a devenit extrem de populara, fiind efectuate in total peste 50.000 de lobotomii, dintre care peste 3.000 chiar de catre creatorul ei. Freeman a continuat sa creada in eficienta lobotomiei chiar si dupa ce aceasta a fost dezavuata de cele mai mari somitati ale psihiatriei, care au demonstrat ca zeci de mii de oameni fusesera transformati in „legume” de catre colegul lor si adeptii acestuia.
William Arbuthnot-Lane
Unul dintre cei mai talentati chirurgi ai epocii victoriene, Lane a popularizat colectomiile – extirparea unor fragmente importante din colon, ca mijloc de tratare a numeroase boli. Medicul britanic considera colonul un vestigiu inutil, asemenea apendicelui si recomanda excizia lui chirurgicala si in cazul unor banale constipatii cronice. Influenta lui Lane in cercurile regale a facut ca metoda colectomiei sa devina una dintre cele mai populare proceduri ale vremii si abia la inceputul secolului XX, cand s-a dovedit ca o alimentatie bogata in fibre este mai eficienta, pentru tratarea problemelor digestive decat colectomia, metoda lui a fost dezavuata.
Shiro Ishii
Considerat in tinerete un cercetator de geniu, Shiro Ishii a devenit, odata un izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, un monstruos criminal in serie. De numele lui se leaga unele dintre cele mai oribile experiente „stiintifice” realizate vreodata, Ishii fiind responsabil de moartea a zeci de mii de chinezi – pe care el ii numea „busteni” – in teste brutale. Ishii, fara indoiala un sadic in halat alb, obisnuia sa sectioneze pe viu membrele, pentru a studia fenomenul hemoragiei, sa congeleze anumite parti ale corpului, pentru studiul degeraturilor si sa inoculeze diversi bacili letali, pentru studiul bolilor. Cand a devenit clar ca razboiul era pierdut, el a cerut intregii unitati de medici si asistenti din subordine sa se sinucida ritual; in schimb Ishii a refuzat sa-si ia viata si s-a predat americanilor. In loc sa fie judecat pentru ca fusese declarat criminal de razboi, el s-a bucurat de imunitate, dupa ce si-a pus rezultatele macabrelor studii in slujba invingatorilor.
Joseph Mengele
Sinonim al „doctorului criminal”, acest medic german este considerat cel mai rusinos exemplu de discipol al lui Hipocrat, desi omologul sau nipon, Ishii, se pare ca l-a intrecut cu mult. In lagarele de concentrare naziste, Mengele, supranumit „ingerul mortii”, practica experimente socante, mergand de la incercarea de schimbare a culorii ochilor pana la sterilizarea prin expunerea la radiatii X si disecarea pe viu a copiilor nou-nascuti. Obsedat de fenomenul gemenilor, Mengele a supervizat chiar o tentativa de creare a unor siamezi prin coaserea lor, efectiva, unul de altul! El era inconjurat permanent de o trupa de pitici, fiindca si nanismul constituia unul dintre punctele sale de interes. Dupa razboi a reusit sa se refugieze in Brazilia, unde a si murit, sustragandu-se judecatii.
John R. Brinkley
Un modest doctor de tara din Statele Unite, la cumpana secolelor XIX si XX, Brinkley a dobandit o bizara faima gratie operatiei sale de implantare de glande de tap unui fermier care se plangea din cauza libidoului scazut. Brinkley a decis sa implanteze atunci glande testiculare de tap pacientului, stiuta fiind virilitatea legendara a respectivului animal. Dupa noua luni, cand fermierului i s-a nascut un fiu, Brinkley a devenit unul dintre cei mai populari doctori ai epocii, pana cand stiinta secolului XX a dovedit ca de fapt asemenea metode nu au nici o influenta asupra organismului uman.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 6 din 13 Inapoi  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum