Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» Forumul lui NANU ....redivivus !
Scris de Nemo 26.01.17 15:49

» CRONOLOGIA PRINCIPALELOR MĂSURI ANTIEVREIEȘTI ÎN ROMÂNIA
Scris de Admin 18.01.17 20:22

» Adio întemeietorului forumului si o privire spre viitor...
Scris de Admin 17.01.17 21:20

» Pogromul de la București; noi dezvaluiri- ADRIAN CIOFLANCA
Scris de Admin 17.01.17 18:42

» Uli Valureanu
Scris de Admin 17.01.17 10:11

» Nemo's corner - - amestecate
Scris de Nemo 31.12.16 19:06

» O VESTE TRISTA
Scris de anita47 13.12.15 21:27

» AUTO[3=====]
Scris de Admin 24.11.15 16:23

» CASA&GRADINA[3=====]
Scris de Admin 24.11.15 13:56

» CULINARE[4=====]
Scris de Admin 24.11.15 13:41


Lagarele Mortii

Pagina 5 din 13 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.02.06 23:54

Rezumarea primului mesaj :


Amintiri din Auschwitz
La Casa Corpului Didactic Bacau, au fost prezenti, in cadrul unui interesant simpozion, doi supravietuitori ai unor ingrozitoare lagare de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scriitorul Oliver Lustig, fost prizonier la Auschwitz si Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, au evocat, in fraze sobre si alese, amintiri din tragica lor experienta de viata in fata elevilor si profesorilor bacauani, informeaza RomNET. Aceasta actiune face parte din Programul de formare continua “Rasism, xenofobie, antisemitism - probleme educationale; Holocaustul”, acredidat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale din Bacau. Programul a fost initiat de prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau care a avut si fericita initiativa de a invita pe cei doi supravietuitori. Este o premiera pentru municipiul Bacau un asemenea simpozion. Cei doi invitati au emotionat asistenta cu intamplari neverosimile. De la Cluj, de unde a plecat Oliver Lustig, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. S-au mai intors circa 2.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa. Descrierile facute de Oliver Lustig, sunt stiintifice (cu diapozitive) si rostite, aproape, cu detasare: “Una din secventele cele mai teribile pentru existenta mea, a fost drumul de la Cluj la Auschwitz. Degradarea umana a inceput in vagoanele de vite, unde eram inghesuiti, impreuna cu tot calabalacul. Rusinea si umilinta a inceput de atunci”. Sosirea la destinatie parea sfarsitul unui calvar. De fapt el de abia incepea: “La Auschwitz, 2 medici SS-isti examinau detinutii sositi cu transporturile. Detinutii trebuiau sa treaca prin fata unuia dintre medici, care lua pe loc o hotarare, facand un semn cu mana. Cei apti pentru munca erau trimisi in lagar. Ceilalti erau trimisi imediat la instalatiile de exterminare. Copii in varsta frageda erau exterminati fara exceptie, deoarece nu erau in stare sa munceasca. La Auschwitz cautau sa insele detinutii lasandu-i sa creada ca ii duc la deparazitare. Nu este adevarat ca ofiterii SS veneau cu cainii asa cum se arata in filme. Remuscarea mea este ca, in gara Auschwitz, ca aici m-am despartit de mama si fratii mei fara sa-i imbratisez. Despartirea a durat putin si fara lacrimi. Dupa care au plecat linistiti spre camerele de gazare”. Pentru a destinde atmosfera in timpul trierii detinutelor care soseau cu trenurile pe atunci, adica in iunie si iulie 1944, o orchestra formata din detinute tinere si dragute, fete in bluze albe si fuste bleumarin, canta arii vesele din opereta “Vaduva vesela”, barcalora din “Povestirile lui Hoffman” etc. Noilor sositi li se spunea ca merg intr-un lagar de munca. Deoarece inca nu fusesera in lagar si nu vedeau decat estrada inconjurata de verdeata unde canta orchestra, nu puteau sa-si imagineze, desigur, ceea ce ii astepta. Detinutele triate pentru camerele de gazare, adica batranele, copiii si mamele, erau duse intr-o cladire din caramida rosie, pe care se afla inscriptia “Baie”. Aici li se ordona sa se dezbrace si, inainte de a intra in pretinsa camera de dusuri, li se inmana un prosop. Mai tarziu, in timpul marilor transporturi din Ungaria nu mai ramanea timp pentru masuri de camuflare. Atunci li se ordona cu brutalitate sa se dezbrace. Oliver Lustig spune ce insemnau ultimele clipe pentru detinuti, pentru cei aproape 2000 de detinuti cat incapeau intr-o sala: “Odata ajunsi in camera de exterminare, se introduceau granule de Cyclon B. In combinatie cu aerul dadea un gaz mortal. In functie de conditiile atmosferice, oamenii mureau dupa 3-15 minute. Se stia ca oamenii erau morti atunci cand tipetele lor incetau. De obicei se astepta o jumatate de ora inainte de a deschide usile si de a scoate cadavrele. Dupa ce cadavrele erau scoase, companii speciale de munca le luau inelele si smulgeau dintii de aur din gurile cadavrelor”. Ce a insemnat lagarul Auschwitz pentru Oliver Lustig: “Batai, foamete, torturi si asasinate erau fenomene obisnuite, erau lucruri obisnuite. Pentru mine au fost niste socuri formidabile. De la rotocoalele de fum din crematoriu si pana la locul de dormit. de pilda acesta era un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stareau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului”. O experienta terefianta. Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, a aratat ca, decenii in sir, in timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si formatori de opinie. Liviu Beris a rostit cateva adevaruri dureroase: in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune; cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. Liviu Beris a prezentat un film despre nenorocirile din acea vreme din care reiesea clar pozitia programatic antisemita a conducatorului de atunci al statului. Numai evolutia defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati - a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea in Transnistria. Liviu Beris a povestit intamplari zguduitoare despre crimele la care s-au dedat ofiteri romani. Martor la scene inumane, el a inteles ca lagarele de concentrare sunt un “complex hibrid de ne-oameni, de victime si calai”. Simpozionul de la Casa Corpului Didactic s-a inscris pe doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor programului de formare): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai favorabil ca niciodata asumarii trecutului.
http://www.cronicaromana.ro/amintiri-din-auschwitz.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 14.09.15 12:28, editata de 10 ori

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 24.02.13 10:10

Ultimii supraviețuitori ai lagărului Treblinka, sub povara amintirilor după 70 de ani: "Dumnezeu trebuie să fi fost în vacanță atunci"

Ultimii supraviețuitori din lagărul Treblinka încă în viață, Kalman Tagiman și Samuel Willenberg, povestesc, într-un documentar care va fi difuzat luni de BBC, coșmarul pe care l-au trăit în urmă cu 70 de ani în locul rămas în istorie drept "fabrica morții", scrie Daily Mail.

Lagărul de concentrare Treblinka din Polonia a fost deschis în 23 iulie 1942 și, până la sfârșitul acelui an, a devenit locul în care au murit cei mai mulți oameni din istoria cunoscută a omenirii. În zilele cele mai "aglomerate", erau omorâți 15.000 de evrei.

Se estimează că la Treblinka au ajuns între 800.000 și 1,2 milioane de evrei și romi. Șansele de supraviețuire după primele trei ore erau de 1%. Mai puțin de 70 de evrei au scăpat cu viață din acest lagăr, după ce au evadat în 2 august 1943.

"Era iadul, iadul pur. Un om normal nu își poate imagina cum cineva ar fi putut să supraviețuiască - erau ucigași, ucigași înnăscuți, care omorau pe oricine, fără nicio urmă de remușcare. Era doar moarte. Dumnezeu trebuie să fi fost în vacanță atunci. L-am căutat, dar nu am găsit nimic altceva decât frumosul cer polonez", povestește, în documentar, Kalman Tagiman.

Chiar și după 70 de ani, pe Samuel Willenberg îl chinuie aceeași amintire: momentul în care a găsit hainele surorilor lui mai mici într-un morman de lucruri de-ale celor care au fost gazați în ziua respectivă. "A fost cea mai urâtă zi din viața mea. Chiar și acum plâng când mă gândesc la ea", mărturisește Wilenberg.

La fel ca și Tagiman, cu care a rămas prieten pentru tot restul vieții, Samuel Willenberg trăiește acum în Israel. Ambii aveau doar 19 ani când au ajuns la Treblinka și ambii au vrut să vorbească pentru BBC despre ororile trăite de teamă că, odată ce vor muri ei, oamenii vor uita despre "iadul" de lângă Varșovia.

Treblinka era compusă din două lagăre, Treblinka I și Treblinka II. În primul dintre ele, erau duși bărbații considerați mai rezistenți, pentru muncă forțată. Treblinka II, pe de altă parte, era locul unde sutele de mii de evrei și romi au fost gazați sau împușcați. Copiii neînsoțiți, răniții și aceia care erau prea slăbiți pentru a merge până la una din cele zece camere de gazare erau duși la "Spital" - de fapt, o colibă cu steagul Crucii Roșii pe ea. Înăuntru, toate aceste persoane erau împușcate în ceafă și aruncate în gropi comune.

Când își amintesc de zilele în care au fost sclavii naziștilor de la Treblinka, Willenberg și Tagiman spun că nu era clipă fără noi orori. Când sortau lucrurile victimelor, cei doi bărbați își amintesc că găseau, printre haine și alte obiecte personale, nou-născuți încă în viață, pe care naziștii îi ardeau de vii.

După înfrângerea suferită în februarie '43 în fața rușilor, la Stalingrad, naziștii au distrus, la ordinul lui Himmler, lagărul de la Treblinka și au construit o fermă în locul ei, cu scopul de a ascunde genocidul care a avut loc aici. Sclavii au dezgropat aproximativ 750.000 de cadavre, pe care li s-a ordonat să le ardă, ca să nu existe dovezi despre existența lor, potrivit supraviețuitorilor.

Tocmai pentru că dovezile materiale despre existența lagărului de la Treblinka sunt puține, iar supraviețuitorii și mai puțini, cei care neagă Holocaustul susțin că Treblinka nu a fost mai mult decât un loc de tranzit pentru evrei.

Cu toate acestea, chiar dacă puține, dovezile există. Anul acesta, spre exemplu, un expert britanic pe nume Caroline Sturdy Colls a reușit să găsească, datorită unor radare speciale, gropile comune în care au fost aruncați evreii la Treblinka.

În 1960, Kalman Tagiman a fost unul dintre martorii din procesul lui Adfolf Eichman și a povestit, cu "arhitectul Holocaustului" în față, coșmarul de la Treblinka, precum și evadarea din acest lagăr. Ulterior, Eichman a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității și a fost spânzurat în 1962.

Cât despre Samuel Willenberg, acesta a ales să își lase amintirile posterității prin desenele sale și diferite sculpturi inspirate din ce a trăit în "fabrica morții", mai scrie Daily Mail.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 24.02.13 9:59

Dragoste și sex la Auschwitz și în Gulag

Cei care au trăit deja sfârșitul lumii, și în Germania nazistă, și în Uniunea Sovietică, și-au amintit: acolo, lângă moarte, omul fie se întoarce la animal, fie se ridică prin dragoste.



Helena și Franz

Știți ce înseamnă Auschwitz, cunoașteți anatomia urii pe care o cuprinde acest cuvânt care ar putea ține loc de sinonim morții în toate dicționarele lumii. Rândurile care urmează nu sunt un omagiu patetic adus credinței că iubirea poate totul, fiindcă nu poate. Rândurile care urmează spun o poveste de dragoste. Faceți cunoștință cu Helena Citronova(foto). Această femeie fusese aleasă să moară devreme, dar a murit târziu, în 2005, bătrână, dar încă foarte frumoasă. A ajuns până la urmă în Țara Făgăduinței.


Diavolul sau poate un înger

Inima unei femei este un cufăr de secrete, scriu scenariștii peliculelor romantice, și poate că au dreptate. Și iat-o pe Helena Citronova, bătrână, dar încă foarte frumoasă, împăcată cu viața și cu moartea, cum își deschide inima. Laurence Rees, jurnalistul BBC care și-a dedicat deceniile sale memoriei altora, a ascultat, a notat și a înțeles: iubirea s-a strecurat, diavolul știe cum, sau poate doar un înger al lui Dumnezeu știe cum, și la Auschwitz.

Mai exact: trenul Helenei Citronova, evreică din Slovacia, a oprit în gara Iadului în martie 1942. Mai făceau oamenii dragoste în martie, în război? Helena Citronova îi explică limpede lui Laurence Rees ce a fost viața ei la început la Auschwitz: „o istorie a foamei și a abuzului”.



O zi în „Canada”

Exista chiar și acolo o zonă mai liberă, o speranță de viață – sectorul acela se numea „Canada”. Cine ajungea în „Canada” muncea mai puțin (tria bunurile noilor sosiți) și mânca mai bine. Femeilor care lucrau în „Canada” li se permitea să își păstreze hainele și – un lux între acele orori – nu erau rase pe cap. O altă evreică din Slovacia i-a oferit Helenei Citronova rochia cu dungi a unei prizoniere care tocmai murise, o femeie care lucrase în „Canada”. Viața Helenei Citronova ca „intrusă” în „Canada” n-a durat decât o zi. A fost prinsă și amenințată că va fi trimisă la un detașament disciplinar, la muncă. Numai că ziua aceea era chiar ziua de naștere a unui SS-ist, Herr Franz Wunsch. Helena Citronova a fost aleasă să îi cânte ceva, fiindcă știa limba germană. Iată: „Colegele m-au silit să cânt. Așa că am cântat pentru Wunsch, cu capul plecat – nu puteam să mă uit la uniforma sa. Plângeam când cântam și, pe neașteptate, când am terminat de cântat l-am auzit spunând «Bitte». Pe un ton scăzut, mi-a cerut să cânt din nou... Iar fetele mi-au spus: «Cântă, cântă – poate-ți va permite să rămâi aici!». Așa că am cântat din nou, un cântec în limba germană pe care îl învățasem la școală. Atunci m-a remarcat, atunci s-a îndrăgostit de mine”.



Acolo era mai mult

Franz Wunsch a salvat-o de detașamentul disciplinar, și tot el a început să facă toate acele gesturi pe care le fac bărbații îndrăgostiți. I-a trimis cutii cu prăjituri, i-a scris pe bilețele pe care scria ca un tăntălău, ca un nebun: „M-am îndrăgostit de tine”. Helena Citronova: „Mă simțeam îngrozitor, mă gândeam că mai bine ar fi să mor decât să am o relație cu un SS-ist”.

Tinerii din ziua de azi nu știu cum era. Înfruntă și ei pericolele lor, nu spunem că nu le înfruntă, globalizarea îi duce în toate părțile pământului, așază, nu de puține ori, continente și oceane între ei. Dar ca un SS-ist să se îndrăgostească de o evreică – așa ceva era peste poate! Și câte nu a făcut Franz Wunsch, așa SS-ist, așa îndrăgostit cum era! Când sora Helenei, Rozinca, a ajuns și ea la Auschwitz, Wunsch a intrat în crematoriu după ea. Copiii Rozincăi nu au putut fi salvați, dar oricum, ea, sora Helenei, a trăit – salvată de un SS-ist. „Pe măsură ce trecea timpul, începusem într-adevăr să-l iubesc. Își riscase viața pentru mine de mai multe ori”, povestește Helena Citronova. Și dacă vă gândiți că această dragoste s-a întrupat, vă înșelați. Au fost doar priviri pe furiș, vorbe aruncate, riscante bilețele de amor, cum sunt, adesea, în iubirile care nu se împlinesc. Numai că acolo era mai mult, acolo era Auschwitz. Când s-a aflat de sentimentele lor, și Helena și Franz au negat totul. Ea ar fi urmat să moară, el și-ar fi pierdut cariera, sau poate mai mult, poate totul. Totuși, chiar și așa, strict supravegheat, Wunsch a continuat să le protejeze pe Helena și Rozinca până când Auschwitz-ul s-a terminat.



Cuvintele de la sfârșitul războaielor

Ar fi frumos să scriu acum că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dar nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Iubirea dintre Franz Wunsch și Helena Citronova nu a supraviețuit Auschwitz-ului. Când lagărul a fost eliberat, Franz a făcut ultimul gest – le-a oferit surorilor perechi de ghete pentru marșul ce avea să vină. I-a spus Helenei că va fi trimis pe front, și i-a lăsat adresa mamei sale din Viena. Cunoașteți foile acelea de hârtie de la sfârșitul războaielor. Dar Helena Citronova nu s-a dus niciodată la Viena. A rupt acea hârtie, chiar dacă i-a spus lui Laurence Rees – și trecuseră decenii de atunci, și inima femeii e un cufăr de secrete – că l-a iubit pe Franz Wunsch.



Janos și Fritz

Era ianuarie 2009 când Janos Gottlieb, octogenar, savant evreu, maghiar, dar mai ales român, ne-a primit în casa și în amitirile sale. Era frig și era dimineață la Iași. Două ierni mai târziu, Janos Gottlieb nu mai este pe acest pământ. Amintirile sale au rămas. Așa ceva nu se poate uita. Janos Gottlieb a supraviețuit în trei lagăre naziste, și-a ajutat tatăl să se spânzure, i-a făcut ștreang din curea, fiindcă bătrânul nu mai putea traversa acel deșert de deznădejde și de umilință.

La Melk, Janos Gottlieb – avea 15 ani, la naiba!, voia să trăiască! – a fost exploatat sexual de un deținut german care acum păzea evrei. Din prima seară în care a ajuns în acel lagăr, Fritz Grune, căci acesta îi e numele, l-a obligat să îi facă sex oral. „Mi-a spus că el era de mulți ani acolo, fără femei, m-a pus să-l mângâi pe organele genitale și...”.



Cel iubit de Dumnezeu

Janos Gottlieb l-a văzut pe Fritz lovind până la moarte, spânzurând, râzând de cei spânzurați. Era o brută perfectă.

Janos Gottlieb nu a povestit, timp de șase decenii nimănui, nici celor mai apropiați, ce s-a întâmplat la Melk. A acceptat să își scrie memoriile și să vorbească presei dezgustat de negarea Holocaustului care își înmulțea adepții și în România. Janos Gottlieb a fost un om care a supraviețuit, în genunchi, dar a supraviețuit, care de atunci a trăit frumos și a murit demn.

În loc de concluzie, păstrez această posibilă traducere a numelui său: „cel iubit de Dumnezeu”.



Femeile sovietice

Am mai scris în revista aceasta despre Radu Mărculescu. A murit în 2011, an blestemat, după ce trăise aproape un secol, cel mai negru secol din istoria recentă. În memoriile lui Radu Mărculescu (Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică) și-au făcut loc mai multe povestiri ale militarilor români care au cunoscut Gulagul sovietic. Cea a sublocotenentului de artilerie Mitică Grama ar putea sta la baza unui scurtmetraj încărcat de oroare, de umor, dar și de un anumit geniu. Locul: un sat de lângă lagărul Oranki, în care prizonierii formau brigăzi de cosași și contribuiau din plin la bunăstarea colhozului local. Satul era, demografic, distrus: 80% - femei, în rest – bătrâni, invalizi și copii. Femeia sovietică îndura multe, dar avea și ea limitele ei. Rețineți acest adevăr istoric: femeia sovietică a exploatat sexual cosașul român!

Din aceste violuri atipice au apărut sarcini și conflicte ireconciliabile între gravidele care purtau fructul, iubirii să spunem, cu același prizonier.



Politrucii fug de rușinea damelor

O asemenea situație a ajuns sus, la autorități mari, îndrituite să rezolve. Atenție, regizori români din noul val! În sala de solemnități a colhozului s-a ținut o ședință de înfierare a femeii sovietice. Politrucii veniți de la centru le-au ocărât că în timp ce bărbații lor sângerează până la moarte pentru patrie (știți cum sângerează eroii sovietici), ele ce fac? Unde e demnitatea morală a femeilor sovietice? Femeia sovietică însă nu de demnitate, nu de lecții de etică socialistă avea ea nevoie. Și iată acest urlet uman, animalic, spuneți-i cum vreți: „Vrem bărbați, nu demnitate!”. Iată, mai departe: „Faceți-ne voi ce trebuie!”. Sau: „Dați-ne soții noștri înapoi, dacă ăștia nu vă plac!”. Apoi, damele și-au ridicat fustele de colhoznice și și-au arătat rușinea! Și pe față, și pe dos – își amintește Mitică Grama. Fiind o situație la care nici Lenin nu se gândise, politrucii au dat bir cu fugiții. Aici articolul se termină, dar nu cade nicio cortină, nu scrie „sfârșit”, căci nici dragostea și nici sexul nu cunosc încheiere, iată, nici măcar la sfârșitul lumii.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.12 18:05

Sute de evrei care au supraviețuit Holocaustului au murit în prima săptămână. Motivul e incredibil: vezi ce au mâncat când au ajuns acasă


Sute de evrei au murit in prima saptamana dupa eliberare dupa ce au consumat prea multe dulciuri si ciocolata.

Acestia erau subnutriti iar excesul de zahar si alimente le-a fost fatal.

"Stomacul lor era prea slab pentru a procesa un debit asa de mare de alimente bogate in zahar si alte substante greu procesabile. Trebuiau sa consume fructe si legume, alimente bogate in proteine nu in zaharuri, o lunga perioada de timp, pana isi reveneau fizic. Cei care au trecut direct la dulciuri, probabil pentru a-si stapani frustrarile acumulate in anii de detentie, au facut o greseala fatala", explica un expert in nutritie.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 30.10.12 12:28

VIDEO: A murit fotograful oficial al Morții


Wilhelm Brasse, care a fost obligat să fotografieze victimele lagărului de concentrare de la Auschwitz, a murit săptămâna trecută la vârsta de 94 de ani, informează Daily Mail.

Brasse a fost bântuit toată viața sa de imaginile terifiante pe care a fost nevoit să le facă, însă este considerat un erou deoarece și-a riscat viața pentru a păstra fotografiile care au fost folosite drept dovezi apoi în condamnarea naziștilor.

După terminarea războiului, Wilhelm Brasse a încercat să continue să realizeze fotografii, însă fusese prea traumatizat. "Când am început să fac fotografii din nou, am văzut moartea. Făceam portretul unei fetițe și vedeam în spatele ei fantome. Am văzut toți acei ochi mari, îngroziți, uitându-se la mine. Nu am putut continua", a spus bărbatul.

Înainte de începerea războiului, Brassse studiase fotografia de portret într-un studio din orașul polonez Katowice, care era deținut de mătușa lui. Brasse era fiul unui tată german și al unei mame poloneze. Existența sa a fost însă tulburată în septembrie 1939 odată cu invazia nazistă a Poloniei. După ce a fost supus la mai multe interogatorii ale Gestapo-ului, Brasse a încercat să fugă în Ungaria, însă a fost prins. Pentru că a refuzat în repetate rânduri să-și declare loialitatea față de Hitler a fost trimis în 1940 la lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. "Pentru că știam să fac fotografii și cunoșteam și limba germană, m-au desemnat fotograf în lagăr", a spus Brasse.

Zilnic, Brasse fotografia prizonieri. Se pare că bărbatul a realizat în jur de 40.000, 50.000 de portrete. Într-o zi, un prizonier fusese trimis la el pentru că infamul doctor Josef Mengele voia o fotografie cu un tatuaj neobișnuit pe care acesta îl avea. "Era foarte frumos. Era un tatuaj cu Adam și Eva în fața Pomului, în Rai, care fusese realizat de un artist priceput", a mărturisit Brasse. La o oră de la realizarea fotografiei, bărbatul fusese omorât.

"Lui Mengele îi plăceau fotografiile mele și mi-a spus că vrea să fotografiez și persoanele pe care experimentează. Primul grup a fost format din fete evreice. Li se ordonase să se dezbrace. Aveau între 15 și 17 ani. Erau foarte timide și îngrozite pentru că erau supravegheate de bărbați. Am făcut tot posibilul să le calmez", a spus Brasse.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 24.10.12 8:46

"Oare pasarile mai canta in IAD"? Povestea cutremuratoare a eroului care a scapat de 200 de ori din lagarele naziste

"Oare pasarile mai canta in Iad" este titlul romanului in care Horace si-a spus povestea de dragoste, iar acum, mai multi producatori vor sa realizeze un film dupa romanul soldatului britanic.

Povestea lui Horace Greasley incepe inainte de startul razboiului, cand lucra precum barbier in Ibstock, din Leicestershire. Cu toate ca ar fi putut sa nu se inroleze in armata, Horace a ales sa faca acest lucru din dragoste pentru patria lui. In 1940 a fost luat prizonier si dus intr-un lagar de concentrare de langa Polonia.

Aici a intalnit-o pe Rosa, care avea pe atunci numai 17 ani - ea era fiica directorului carierei de piatra in care lucrau prizonierii si asigura comunicarea dintre ofiterii germani si prizonieri.

Horace a fost un adevarat erou, dand dovada de mult curaj in timpul prizonieratului: le-a cerut superiorilor lui mai multa hrana pentru prizonieri. Britanicul a fost eliberat in 1945.

Din nefericire Horace nu s-a putut casatori cu Rosa, pentru ca aceasta a murit atunci cand a nascut un copil.

Britanicul s-a mutat in Spania si s-a casatorit in 1975. A murit in 2010, dupa ce a reusit sa isi scrie memoriile.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 24.10.12 8:08

Ultimul supraviețuitor de la Auschwitz a murit


Un oficial al Muzeului Auschwitz a anuntat ca ultimul supravietuitor al lagarului de exterminare a incetat din viata, la varsta de 90 de ani.

August Kowalczyk a ajuns la Auschwitz in decembrie 1940, iar in iunie 1942 s-a aflat printre cei 50 de prizonieri protagonisti ai celei mai spectaculoase tentative de evadare din lagarul mortii.

Doar 9 dintre evadati au reusit sa scape, printre acestia aflandu-se si Kowalczyk, care a reusit sa se ascunda pana la finele razboiului.

Devenit ulterior un popular actor, Kowalczyk si-a dedicat intreaga viata pentru a impartasi tinerilor ororile traite la Auschwity, acolo unde au murit circa 1,5 milioane de evrei.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 22.09.12 10:49

Mărturii din infernul de la Auschwitz

Irina Berenstein (86 de ani) și-a văzut părinții, bunicii și șapte frați intrând pe ușa camerei de gazare . Fiică a unui bijutier, Irina Berenstein, născută Aron, originară din Alba Iulia, a fost deportată la vârsta de 20 de ani, în martie 1944. A scăpat ca prin minune și acum trăiește în Brăila.

La 86 de ani, Irina, fostă croitoreasă de lux, deapănă amintiri pe care și coala de hârtie le suportă cu greu. Și-a văzut bunicii, părinții - tatăl și femeia care era cu el - și o parte dintre frați duși la crematorii. 11 oameni dragi și-a pierdut în lagărul de la Auschwitz, între care și șase frați, cu vârste între 10 și 17 ani. „Tatăl meu, bijutier iscusit - de fapt, am fost o familie de bijutieri -, avea o prăvălie în Alba Iulia. Pe când aveam 5 ani, am rămas orfană de mamă. M-a luat la el fratele mai mare, Eugen, care era tot bijutier, dar la Cluj-Napoca. După ce Ardealul a fost ocupat, au început și persecuțiile. Ne-au obligat să purtăm steaua galbenă - «Steaua lui David» -, apoi au început să-i adune pe băieții care erau bănuiți că ar fi comuniști", povestește Irina Berenstein.

La început, prin 1940-1941, deportau mai mult băieți și fete sau oponenți ai guvernului. Unii chiar se ofereau voluntari să plece, pentru că li se spunea că merg „la muncă", mai spune femeia. În 1944, însă, i-au adunat pe aproape toți evreii din Cluj - copii, tineri și bătrâni, bărbați și femei - și i-au urcat în vagoane de marfă.

BUNICII, PREA BĂTRÂNI

Irina s-a aflat într-unul dintre primele transporturi de evrei clujeni. „La 5 martie 1944 am împlinit 20 de ani. La o lună, ne-au adunat pe toți evreii din Cluj și ne-au dus la «Cărămidărie». Am fost luată cu forța, împreună cu fratele și cumnata mea. Ne-au spus că mergem la muncă, dar ne-au dus la Auschwitz. Pe bunicii mei, Roza și Adolf Șlezinger, evrei din Bistrița, nici nu i-au mai băgat în lagăr, că erau prea bătrâni, i-au dus direct la crematorii", își amintește supraviețuitoarea. Apoi, au fost aduși, povestește ea, și ceilalți membri ai familiei, tatăl, femeia cu care se recăsătorise și încă șase frați mai mici. Doar o soră, Anna, a scăpat. Se măritase de ceva vreme cu un ucenic de prin Brăila, își luase nume românesc și așa a supraviețuit.

A stat la Auschwitz până la sfârșitul lui septembrie 1944, la marginea lagărului, într-o baracă de unde putea vedea bine crematoriile. „Mă uitam cu lacrimi în ochi. Îmi mușcam buzele ca să nu plâng, se auzeau gemete prelungi. Oamenii nu aveau putere să mai țipe. Se văitau pentru ei, se văitau pentru cei dragi. Mă văitam și eu. Nu aveam glas să mai plâng, Doamne, nu vreau să-mi amintesc! Ne-au despărțit încă de la început. Doar cumnata, aflasem, a scăpat. S-a întors în Cluj și a murit răpusă de o boală grea. N-am mai vorbit cu ea. După tristețea aceea, nu voiam decât să uităm", își amintește Irina.

„Să nu fie Mengele!"

Femeia își continuă povestea ca și cum ieri s-ar fi întâmplat toate nenorocirile: „În lagăr ardeau crematoriile după fiecare transport cu evrei. Mirosea a carne arsă și știam ce se întâmplă. Se făceau apoi trieri pentru muncă și ne rugam să nu fie de față doctorul Mengele (supranumit «doctorul Moarte», n.r.), căruia îi plăcea să omoare și să facă experimente pe evrei. Dormeam pe pământul gol, ne spălam cu săpun făcut din grăsimea celor uciși, iar de mâncat mâncam niște iarbă cu nisip în ea. Mă cufundasem într-o tăcere grea. Treceau zilnic prin fața barăcii umbre, oameni care luau drumul morții".

În acele momente, tânăra, pe atunci, aproape că nu mai simțea foamea și frigul, pentru că-i era totuna. Doar câteva pofte simple îi mai țineau vie speranța. „Dacă reușesc să ies, nu-mi doresc decât să mănânc o ceapă și să fumez!", gândea ea.

„Țigane, cântă-mi..."

Pe la sfârșitul lunii septembrie 1944, Irina a fost selectată pentru muncă, împreună cu alți evrei de la Auschwitz. I-au urcat pe toți într-un tren de marfă și i-au dus la Nürnberg. Din cauza bombardamentelor aliate au fost însă transferați într-un lagăr din Cehoslovacia.

„În timp ce mă aflam în trenul către Nurnberg, am început să cânt o romanță românească - «Țigane, cântă-mi romanța/ Unei femei ce am iubit» -, vestită la acea vreme. M-a auzit neamțul care-i păzea pe evreii din vagonul alăturat și, la prima oprire, i-a spus soldatului din vagonul meu să facă schimb, adică să mă ducă în vagonul lui, în locul altei evreice. Am aflat că era român, sas, și că ajunsese în Wehrmacht pentru că i se promisese pământ, el fiind sărac", povestește supraviețuitoarea. Fermecat de vocea Irinei, sasul și-a împărțit rația de mâncare cu ea și i-a purtat de grijă, până la destinație. Nu l-a mai văzut niciodată.

Irina a stat în lagărul din Cehoslovacia până în aprilie 1945, când împreună cu alți supraviețuitori au fost eliberați de către partizanii polonezi și soldații americani. „Dacă nu veneau partizanii polonezi să ne scape, ne ardeau de vii. Nemții pregătiseră deja două bidoane cu benzină, dar n-au apucat să ne dea foc, au fugit. Au deschis ușile alea mari, iar noi am tăbărât afară. În țară ne-am întors în camioane dintr-alea pentru animale, cântând de fericire. Îmi recăpătasem glasul", a spus evreica.

Cu toate acestea, și acum își amintește mirosul morții de la Auschwitz: „Simt mereu mirosul acela înecăcios, dulce-amărui. Eu eram doar o copilă, aveam 20 de ani, dar nici bucuriile, nici tristețile ce au urmat n-au șters acele amintiri sinistre".

"Pe bunicii mei, Roza și Adolf Șlezinger, evrei din Bistrița, nici nu i-a mai băgat în lagăr, că erau prea bătrâni, i-au dus direct la crematorii."

Irina Berenstein supraviețuitoare Auschwitz

"Mă cufundasem într-o tăcere grea. Treceau zilnic prin fața barăcii umbre, oameni care luau drumul morții."

Irina Berenstein supraviețuitoare Auschwitz

"Nemții pregătiseră deja două bidoane cu benzină, dar n-au apucat să ne dea foc, pentru că au fugit."

Irina Berenstein supraviețuitoare Auschwitz

Schindler din Ardeal



Preotul Alexandru Nicula - foto (97 de ani), secretarul episcopului Iuliu Hossu, a participat la salvarea a sute de evrei, în 1944. „Nu voi uita niciodată noaptea în care au fost închiși vreo 200 de evrei din Cluj-Napoca, care urmau să fie deportați. Ne-am hotărât imediat să intervenim", a povestit preotul. „Când am ajuns la ei, evreii s-au târât spre mine în genunchi, implorându-mă să-i salvez. Nu-i puteam lăsa fără să-i ajut. Episcopul i-a botezat, iar eu le-am fost naș de botez", a explicat bătrânul metoda prin care, împreună cu episcopul Hossu, a reușit să salveze parte din evreii din Cluj-Napoca. De asemenea, după ce i-a ajutat să scape de deportare, Nicula i-a trecut granița din Ardealul de Nord, cedat Ungariei în 1941, în România, aflată dincolo de Feleac. Monika Krajnik

Viața după lagărul de exterminare

Imediat după eliberare, Irina s-a întors în Cluj-Napoca, acolo unde credea că-și va face un rost. Era însă singură. Sora rămasă în viață a găsit-o și a convins-o să se mute la Brăila. A trecut, așadar, munții și, în 1950, s-a căsătorit cu ziaristul Silviu Berian, alias Sami Berenstein, unul dintre fondatorii ziarului „Înainte", oficiosul Brăilei începând cu anul 1945. Sami fusese și el deportat în Transnistria. „Ne-am văzut, ne-am luat, am împărțit amintirile dureroase. N-avem copii, iar el s-a prăpădit. Am trăit bine și frumos în orașul acesta cosmopolit. Durerea e tot ce-am lăsat în urmă!", conchide Irina.

Toate acestea sunt, însă, amintiri. Acum, supraviețuitoarea de la Auschwitz răsfoiește albumele cu amintiri și merge regulat la Templul Coral din Brăila, ca să-i pomenească pe cei dragi. Vorbește cu greu, atât din cauza lacrimilor care îi umplu vocea, cât și din pricina unei boli care îi afectează gâtul. Are auzul slăbit și nu lasă întrebările străinilor să-i tulbure tăcerea interioară. A acceptat cu greu să-și povestească trecutul, pentru că trecutul, pentru ea, înseamnă suferință și moarte.

Singură și măcinată de amintiri

„Cândva, în Brăila erau 11.000 de evrei și opt sinagogi. Acum mai suntem vreo 70 de evrei și avem o singură sinagogă. Deși nu a existat antisemitism aici, evreii au plecat, majoritatea, în Israel. Doamna Irina Berenstein a suferit foarte mult, și-și amintește de trecut, în fiecare an, cu durere în suflet, de Ziua Holocaustului. În Cimitirul Evreiesc avem îngropate bucăți de săpun făcut din evreii uciși în lagăr", a spus David Iancu Segal, președintele Comunității Evreilor din Brăila.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.08.12 13:18

Ultimii supraviețuitori ai lagărului Treblinka, sub povara amintirilor după 70 de ani: "Dumnezeu trebuie să fi fost în vacanță atunci"


Ultimii supraviețuitori din lagărul Treblinka încă în viață, Kalman
Tagiman și Samuel Willenberg, povestesc, într-un documentar care va fi
difuzat luni de BBC, coșmarul pe care l-au trăit în urmă cu 70 de ani
în locul rămas în istorie drept "fabrica morții", scrie Daily Mail.

Lagărul de concentrare Treblinka din Polonia a fost deschis în 23
iulie 1942 și, până la sfârșitul acelui an, a devenit locul în care au
murit cei mai mulți oameni din istoria cunoscută a omenirii. În zilele
cele mai "aglomerate", erau omorâți 15.000 de evrei.

Se estimează că la Treblinka au ajuns între 800.000 și 1,2 milioane de
evrei și romi. Șansele de supraviețuire după primele trei ore erau de
1%. Mai puțin de 70 de evrei au scăpat cu viață din acest lagăr, după
ce au evadat în 2 august 1943.

"Era iadul, iadul pur. Un om normal nu își poate imagina cum cineva ar
fi putut să supraviețuiască - erau ucigași, ucigași înnăscuți, care
omorau pe oricine, fără nicio urmă de remușcare. Era doar moarte.
Dumnezeu trebuie să fi fost în vacanță atunci. L-am căutat, dar nu am
găsit nimic altceva decât frumosul cer polonez", povestește, în
documentar, Kalman Tagiman.



Kalman Tagiman // FOTO: BBC/Daily Mail

Chiar și după 70 de ani, pe Samuel Willenberg îl chinuie aceeași
amintire: momentul în care a găsit hainele surorilor lui mai mici
într-un morman de lucruri de-ale celor care au fost gazați în ziua
respectivă. "A fost cea mai urâtă zi din viața mea. Chiar și acum
plâng când mă gândesc la ea", mărturisește Wilenberg.

La fel ca și Tagiman, cu care a rămas prieten pentru tot restul
vieții, Samuel Willenberg trăiește acum în Israel. Ambii aveau doar 19
ani când au ajuns la Treblinka și ambii au vrut să vorbească pentru
BBC despre ororile trăite de teamă că, odată ce vor muri ei, oamenii
vor uita despre "iadul" de lângă Varșovia.

Treblinka era compusă din două lagăre, Treblinka I și Treblinka II. În
primul dintre ele, erau duși bărbații considerați mai rezistenți,
pentru muncă forțată. Treblinka II, pe de altă parte, era locul unde
sutele de mii de evrei și romi au fost gazați sau împușcați. Copiii
neînsoțiți, răniții și aceia care erau prea slăbiți pentru a merge
până la una din cele zece camere de gazare erau duși la "Spital" - de
fapt, o colibă cu steagul Crucii Roșii pe ea. Înăuntru, toate aceste
persoane erau împușcate în ceafă și aruncate în gropi comune.

Când își amintesc de zilele în care au fost sclavii naziștilor de la
Treblinka, Willenberg și Tagiman spun că nu era clipă fără noi orori.
Când sortau lucrurile victimelor, cei doi bărbați își amintesc că
găseau, printre haine și alte obiecte personale, nou-născuți încă în
viață, pe care naziștii îi ardeau de vii.



Samuel Willenberg // FOTO: BBC/Daily Mail

După înfrângerea suferită în februarie '43 în fața rușilor, la
Stalingrad, naziștii au distrus, la ordinul lui Himmler, lagărul de la
Treblinka și au construit o fermă în locul ei, cu scopul de a ascunde
genocidul care a avut loc aici. Sclavii au dezgropat aproximativ
750.000 de cadavre, pe care li s-a ordonat să le ardă, ca să nu existe
dovezi despre existența lor, potrivit supraviețuitorilor.

Tocmai pentru că dovezile materiale despre existența lagărului de la
Treblinka sunt puține, iar supraviețuitorii și mai puțini, cei care
neagă Holocaustul susțin că Treblinka nu a fost mai mult decât un loc
de tranzit pentru evrei.

Cu toate acestea, chiar dacă puține, dovezile există. Anul acesta,
spre exemplu, un expert britanic pe nume Caroline Sturdy Colls a
reușit să găsească, datorită unor radare speciale, gropile comune în
care au fost aruncați evreii la Treblinka.

În 1960, Kalman Tagiman a fost unul dintre martorii din procesul lui
Adfolf Eichman și a povestit, cu "arhitectul Holocaustului" în față,
coșmarul de la Treblinka, precum și evadarea din acest lagăr.
Ulterior, Eichman a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității
și a fost spânzurat în 1962.

Cât despre Samuel Willenberg, acesta a ales să își lase amintirile
posterității prin desenele sale și diferite sculpturi inspirate din ce
a trăit în "fabrica morții", mai scrie Daily Mail.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 07.08.12 18:07

Peripețiile unui jurnal


Amintirile Anei Novac (? 1924, 1925, 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) bazate pe însemnările făcute la Auschwitz [„Les beaux jours de ma jeunesse" - „Die schönen Tage meiner Jugend” - „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele"] în atenția Securității.


La începutul anului 1959, Securitatea din București află că scriitoarea Ana Novac intenționează să publice un jurnal. Detalii despre „misteriosul” jurnal urma să afle o dactilografă care își semna notele cu numele conspirativ „Marga”. Dactilografa „Marga” a fost angajată de scriitorul Paul Schuster (1930-2004), soțul de atunci al Anei Novac, pentru a-i bate la mașină lucrările literare. Pe lîngă această activitate, „Marga” mai avea, însă, și sarcina secretă de a-i spiona pe cei doi scriitori, suspectați de acțiuni dușmănoase și de scrierea unor „lucrări ostile regimului democrat-popular”.

Ana Novac, care se numește, de fapt, Zimra Harsányi, a supraviețuit deportării în lagărele naziste. În timpul detenției la Auschwitz ea a făcut însemnări scrise într-un caiet și pe foi de hîrtie. La sfîrșitul anilor 1950, Novac s-a apucat să prelucreze aceste însemnări în vederea publicării unei cărți despre care ar fi spus că va avea un impact mai mare decît jurnalul Annei Frank, acea tînără de 14 ani ascunsă în Olanda care ținea un jurnal pînă-n momentul deportării în lagărul Bergen-Belsen, unde a și murit în martie 1945.






​​Odată cu declanșarea celui de-al doilea val de represiune stalinistă, după revoluția din Ungaria din 1956, Ana Novac devine ținta unor atacuri ideologice, deși pînă la acea dată nu intrase în conflict cu autoritățile. Dimpotrivă, piesele ei, tributare realismului socialist se bucurau de aprecierea criticii. În timpul campaniei publicistice din preajma congresului PMR, din 1955, este citată ca „scriitor progresist”, exemplificînd această apreciere cu piesa ei de teatru „Familia Kovacs”.

Pe fundalul înăspririi atmosferei și a sugrumării speranțelor bazate pe condamnarea abuzurilor lui Stalin de către liderul sovietic Hrușciov, în România acelor ani începe un nou val de arestări. În acest context, piesa Anei Novac „Ce fel de om ești tu?”, jucată în sezonul 1957/58, este calificată drept o deraiere de la linia partidului. În urma criticilor, Novac este exclusă din partid, ceea ce atunci echivala cu o serie de îngrădiri social-politice.

Securitatea, bineînțeles, era interesată să culeagă orice informație privind atitudinea scriitoarei, suspectînd-o că ar putea strecura critici la adresa regimului în jurnalul despre șederea la Auschwitz. În anii următori „Marga” furnizează informații suplimentare legate de jurnal, iar Securitatea pune la cale o operațiune secretă pentru a ajunge în posesia textului.

După emigrarea poetului Moses Rosenkranz (1904-2003) în Occident, în 1961, Schuster intrase și el în vizorul Securității. Asta din cauza unor poezii ale lui Rosenkranz aflate în custodia colegului său Schuster, redactor la revista „Neue Literatur” din București.

În pofida încercărilor Securității de a perturba redactarea jurnalului, Ana Novac publică o primă versiune, în 1966, nu în România, ci în Ungaria („A téboly hétköznapjai"). Asta la un an după de a emigrat în Occident, stabilindu-se, în cele din urmă la Paris. O traducere în germană apare în 1967 sub titlul „Die schönen Tage meiner Jugend", iar un an mai tîrziu în Franța sub titlul: „Les beaux jours de ma jeunesse" - „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele". Sub acest titlu au apărut ulterior și alte ediții, inclusiv cea în limba română, publicată la Cluj în anul 2004.

Mărturia inedită a Anei Novac a fost apreciată de numeroși comentatori, fiind o piesă care întregește imaginea ororilor comise de către naziști.

Addenda

[9 ianuarie 1959. „Marga" denunță Securității atitudinea critică a soților Ana Novac-Paul Schuster, atrăgînd atenția poliției politice că autoarea Novac intenționează să-și redacteze jurnalul propriu pe care-l consideră superior Jurnalului Annei Frank și pe care l-ar fi calificat drept „un fleac copilăresc"]


Sursa: „Marga"[1]
Ofițer: Lt. Maj. Roșianu Aneta
9 ianuarie 1959

NOTĂ INFORMATIVĂ Nr. 1
Scriitoarea ANA NOVAK (sic!), un dușman al regimului nostru.
În ultimele săptămîni ale anului trecut am avut ocazia să cunosc pe susnumita mai de aproape, lucrînd chiar în casa ei în pădurea Tunar, (Telefon 17.13.48) împreună cu actualul soț al ei, cu numitul Paul Schuster[2], care scrie actualmente un roman cu titlul „5 litri de țuică".
Numita, o femeie în vîrstă de 30 și ceva de ani, slăbuță, cu păr tuns modern, foarte scurt, palidă, nefardată, umbla în casa ei toată ziua numai în pijama cu capod, lucrînd la jurnalul ei de zi din lagăr, cel mai mult timp în pat.-
M-a simpatizat din primul moment, văzînd că nu am dat înapoi nici de noapte numai să lucrez la mașină, ca să ajut pe soțul ei, să termine romanul sus numit, care trebuie să apară la ziarul „Neuer Weg" să apară și la Editura Tineretului.-
Este o femeie simpatică și deșteaptă, dar m-a surprins din primul moment, felul ei de a vorbi cu dispreț despre actualul nostru regim. Fără nici o rezervă – parcă mă cunoștea de ani de zile, începe și se plînge, că astăzi nu se mai poate lucra, că omul este legat cu lanțuri și trebuie să gîndești ce ți se ordonă etc. etc.-
Ca să nu par suspectă am luat notă de toate, fără însă să mă exprim în nici un fel: am fost în observație.
Am stat cîteva zile în casa lor, lucram pînă la 3 și 4 dimineața și am scris la mașină ceea ce îmi dicta autorul romanului susnumit. Mai ales în timpul mesei (am luat masa cu ei împreună în casa lor) a încercat mereu să-și descarce sufletul.-
În timpul acela, într-una din zile, a sosit din Germania Democrată un calendar pe numele soțului ei PAUL SCHUSTER chiar în momentul cînd noi luam masa. Ea întinde mîna și se uită la coloratele tablouri, care se găsesc în acel calendar și zice: „Au început și cei din Germania să tîmpească. Dobitocii!... Numai tablouri de muncitori... S-au prostit și cei de acolo, au ajuns și ei în halul acela în care ne găsim și noi; decadență!!!" Cu mult dispreț a răsfoit calendarul și-l aruncă pe urmă înspre soțul ei. El tace și se uită la tablouri, fără să spună un cuvînt. Eu am tăcut și m-am făcut că nu aud nimic, mai ales că a sosit și o carte și anume cartea „Dracul și domnișoara din mînăstire"[3] care este lucrarea soțului ei Paul Schuster și care a fost editat și în Germania Democrată.-
În repetate rînduri mai a căutat să intre cu mine în discuție și să-mi spun părerea mea despre situația actuală. Cu bine cu rău am reușit să mă strecor în așa fel că nu are nici un fel de bănuială.-

Ana Novak este o femeie foarte chibzuită. Mai ales, cînd am adus discuția la cartea „Journalul Anei Frank"[4], o carte care are răsunet în toată lumea, tragedia unei fete evreice, care cu vîrsta de 13 ani scrie journalul ei și moare peste 2 ani în lagăr chinuită de bestii fasciste.-
„A", spune Ana Novak, „Cartea Anei Frank" este un fleac copilăresc, o să vedeți cartea mea: „Journalul meu"[5] la care lucrez acuma!!"
Mi-a displăcut această atitudine, dar am tăcut și am observat mai departe.-
Mi-a povesti între altele, c-a fost dată afară din partid!! (Cu mare satisfacție am luat notă de acest fapt, mai ales că vorbește așa fără nici o rezervă despre regimul nostru).
Se mîndrește că este singura care are curaj să vorbească că și Titus Popovici (care-l cunosc personal, am lucrat în limba germană la mașină cartea lui „Străinul") că și el ar fi spus ei, că are dreptate și cînd să vorbească, îi arătă o lucrare scrisă și Titus sare și spune „vrei să ne nenorocești pe noi toți?!" Și că așa sînt prietenii, niște lași!!
***
Mă simt obligată să vă atrag atenția de acest fapt, că Ana Novak vorbește fără nici o rezervă de „mizeria" în care trebuie să trăiască astăzi scriitorii și că în fiecare alt stat scriitorii au sprijin, numai la noi trebuie să trăiască în mizerie.-
De luni, 12 ianuarie mai am să lucrez în casa susnumitei deoarece trebuie să termin scrisul cu romanul sus numit. În aceste prime zile ale sosirii mele în casa ei, Ana Novak nu va fi acasă, mi-a dat ieri telefon și mi-a comunicat că pleacă peste 10 zile la Sinaia (!) (adevărat o viață de „mizerie" dacă poate să-și permită să plece pentru 10 zile la Sinaia „ca să lucreze în liniște!") Și mă roagă să viu neapărat în timpul acela să scriu cu soțul ei, să fiu energică și să-l țin de lucru ca să termine odată cu romanul respectiv. Deoarece sînt cu mult mai în vîrstă decît soțul ei, am acceptat și voi lucra cu soțul ei pînă la terminarea romanului tot acolo în locuința lor. Între timp Ana Novak va reveni în București și vom discuta din nou de „mizeria" din timpul de astăzi.-
Vă interesează ceva? Pot să vă fiu de folos într-o anumită chestiune?
Asta este adevărata față a scriitoarei Ana Novak. Acum 4 zile am lucrat în limba germană la piesa ei de teatru „Preludiu" de care are nevoie urgentă de cîteva exemplare.-
Mă întreba ieri la telefon, ce părere am și dacă-mi place piesa. I-am răspuns că este într-adevăr așa, cum a fost atunci, în timpul cînd s-a schimbat regimul nostru și îmi plac anumite scene foarte mult. „Da", spune ea, „atunci am fost încă convinsă, și foarte înflăcărată... e mult de atunci!..." „Între timp s-a schimbat mult..."
Așa că vedeți, ăsta este adevărul. Sînt curioasă dacă această piesă va [fi] permisă și eventual jucată din nou pe(sic!) teatrele țării noastre. Este o piesă bună, cu mult adevăr, dar Ana Novak nu merită triumful cuvenit deoarece este astăzi o dușmană a regimului nostru. Mă întreb dacă vorbește și în altă parte așa cu dispreț, cum vorbește cu mine, care va fi rezultatul???.
(ss) Marga.
„Marga" a fost instruită să adîncească relațiile cu Ana Novak și soțul ei Paul Schuster și în măsura în care va constata manifestări dușmănoase la ei să ni le sesizeze.-
Lt. Maj. Roșianu Aneta.

ACNSAS, I 184937, vol. 1, ff. 187-189

[1] Document dactilografiat.
[2] Paul Schuster, scriitor născut la 20 februarie 1930 la Sibiu, mort pe data de 5 mai 2004 la Berlin; a părăsit România în 1972, stabilindu-se în Berlinul Occidental. Schuster a lucrat ca redactor al revistei „Neue Literatur" din București. Cea mai importantă carte semnata de Schuster este romanul „Fünf Liter Zuika" - „Cinci litri de țuică" - (1961, 1965, o versiune prelucrată a fost reeditată în Germania dupa 2002).
În Berlinul de Vest pe lînga Schuster fusese dirijat agentul Ivan Denes. Cînd mai trăia în România, Denes l-a spionat și pe scriitorul Titus Popovici, amintit în nota colaboratoarei „Marga", care a dactiligrafiat traducerea romanului acestuia, „Străinul".

Titus Popovici (16 mai 1930 la Oradea - 29 noiembre 1994, Tulcea) a fost un scriitor reprezentativ al realismului socialist, autorul romanelor „Străinul“ (1955; apărut în traducere germană la Editura Tineretului la București: Der Fremdling, Jugendverlag Bukarest, 1957) și „Setea“ (1958; pentru care a fost distins mai tîrziu și cu Premiul de Stat, roman apărut în R.D.G. într-o traducere germană: Der grosse Durst, Übersetzung aus dem Rumänischen: Maria Frank, Verlag Volk und Welt, Berlin, 1960). Ambele romane fuseseră ecranizate („Setea“ în 1960, în regia lui Mircea Drăgan, „Străinul“, în 1963, în regia lui Mihai Iacob; cf. Tudor Caranfil, Dicționar de filme românești. Lungmetraje de ficțiune, Editura Litera Internațional, București, 2002, p. 193, p.187). În prima fază a impunerii sistemului stalinist, Popovici fusese suspectat de troțchism, adică de „deviere de la linia partidului". Unul dintre colaboratorii Securității care urma să stabilească detalii privind aceste suspiciuni fusese Ivan Deneș (cf. ACNSAS, SIE 10829, vol. 1, ff. 25v, 87). Popovici este și autorul a numeroase scenarii de film ca, de pildă, „Puterea și adevărul” din 1971, realizat de regizorul Manole Marcus, în care s-a abordat tema abuzului de putere din timpul așa numitului „obsedant deceniu“. Popovici a făcut și carieră politică și a fost cooptat în rîndurile C.C. al P.C.R., fiind membru supleant între anii 1965-1969, iar membru plin între anii 1969 și 1989. Totodată a fost și deputat în M.A.N., 1965-1969, și, din 1974, membru corespondent al Academiei R.S.R. (Cf. Florica Dobre [coord], Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicționar, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Studiu introductiv: Nicoleta Ionescu-Gură, Editura Enciclopedică, București, 2004, p. 486). La Plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977 Popovici l-a atacat extrem de dur pe Nicolae Breban care tocmai publicase romanul „Bunavestire”, afirmînd că aparația acestuia a constituit o „greșeală politică“. Amintește în acest context și de Paul Goma. În cuvîntarea sa, tributară liniei partidului care urmărea restaurarea dogmatismului cultural, Popovici avertizează față de faptul că scriitori ca Breban și Goma ar putea să devină „modele“, concluzionînd: „Bunavestire este romanul unui autor pe lîngă care viața de luptă, de sacrificii, de dăruire, chiar și de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raței. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o anume acuitate) reține cu precădere, urîtul, trivialul, obscurul și josnicul, lucruri care ca boala, ca moartea, aparțin și ele realității. Dar a reține numai asta înseamnă, cu indulgență spus, o serioasă carență a viziunii despre lume.“ (Cf. Nicolae Breban, Bunavestire, prefață de Eugen Negrici, Editura Jurnalul Național, București, 2011, pp. 34-35) După revoluție, Titus Popovici a făcut o întorsătură de 180 de grade. Un pseudoroman cu accente critice la adresa fostului regim comunist a apărut postum: Cartierul Primăverii. Cap sau pajură, Editura Mașina de Scris, București, 1998.
[3] Titlul original al cărții, apărută la București în 1955, este: „Der Teufel und das Klosterfräulein".
[4] Annelies Marie „Anne" Frank, născută la 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main a murit în martie 1945 în lagărul de concentrare nazist, Bergen-Belsen. În timp ce trăia într-o ascunzătoare în Olanda, pentru a scăpa de prigoana nazistă, a scris un jurnal, publicat după război.
[5] Jurnalul lui Zimra Harsányi (? 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) care a devenit cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ana Novac, a apărut prima dată în Ungaria, în 1966, sub titlul, „A téboly hétköznapjai". Ulterior, în 1967, apare o ediție în Germania la editura Rowohlt: „Die schönen Tage meiner Jugend" (tradusă din maghiară de Barbara Frischmuth), iar în 1968 în Franța într-o traducere a lui Jean Pârvulesco: „Les beaux jours de ma jeunesse". Traduceri ale jurnalului, în care autoarea relatează despre perioada petrecută în lagărele de concentrare de la Auschwitz și Płaszów, au apărut și-n Olanda, Statele Unite ale Americii și-n 2004 în România, tradus de Anca-Domnica Ilea sub titlul:„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele", Editura Dacia, Cluj-Napoca. După o nouă ediție în franceză apare traducerea în germană, realizată de Eva Moldenhauer, publicată la editura Schoeffling din Frankfurt pe Main, în 2009, sub titlul deja consacrat: „Die schönen Tage meiner Jugend".

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 20.06.12 9:21

Auschwitz - sufletele pierdute in al Treilea Reich


Perioada nazismului si-a lasat adanc amprenta atat asupra poporului
german cat si asupra lumii. Un macel la scara larga sub o masca de
intentii bune.

Cine nu a auzit vreodata de Holocaust sau de cei aproximativ 5-6
milioane de evrei ucisi? Cel putin acesta este numarul cunoscut al
celor masacrati, anumite rapoarte indicand faptul ca numarul lor s-ar
ridica la 9-11 milioane.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, guvernul nazist a inceput
construirea de lagare de concentrare si exterminare. Probabil cel mai
cunoscut este lagarul de exterminare Auschwitz din Polonia, unde au
fost masacrati cel putin 1 milion de evrei, 75.000 de polonezi si
aproximativ 19.000 de rromi.

Din cauza numarului foarte mare de detinuti, oamenii erau marcati
precum niste vite printr-un proces de tatuare efectuat in general de
unul dintre prizonieri. Asa deveneau doar niste cifre.

Un prizonier care a supravietuit holocaustului povesteste: "In fiecare
dimineata se iesea la munca. Si fiecare mergea la locul lui de munca.
Unii in lagar, altii in afara.

Cei care lucrau in afara lagarului, la poarta aveau fanfara. Fanfara
de detinuti. Si toata lumea pleca dimineata, la munca, pe muzica.
Seara, cand veneau detinutii de la munca, iarasi erau asteptati cu
muzica!

Erai complet derutat de ce se intampla in acest Iad...Pentru ca, in
realitate, era un Iad!

A nu avea nume...
A nu avea libertate...
A fi imbracat in haine vargate...
A fi inconjurat de doua randuri de sarma ghimpata prin care trecea
curent electric de inalta tensiune..."

In afara de experimentele pe oameni vii, detinutii de la Auschwitz
erau folositi la diverse munci insa erau subnutriti si lasati sa moara
de foame. Acelasi supravietuitor povesteste: "Se dadea o paine, care
se vedea ca nu era facuta din faina, ci din tarate, pentru o
saptamana. Eu nu stiu daca au tinut ceilalti o paine o saptamana...
Eu, cum o primeam, dupa zece minute, eu nu mai aveam din ea, pentru ca
o mancam, pentru ca mi-era vesnic foame. Si sase zile eu nu mai vedeam
nici un fel de paine, nici macar surogatul ala de tarate!"

Dupa o perioada de circa 30-60 de zile se organiza o selectie in
interiorul lagarului. Plutonierii trupelor SS faceau o "preselectie"
in randul celor prea slabiti si prea bolnavi pentru a fi apti de
munca, acestia urmand sa fie dusi la Birkenau la camerele de gazare.


Cei ce incercau sa evadeze erau executati in fata tuturor detinutilor,
acestia din urma fiind fortati sa asiste. Cea mai des folosita metoda
de executie la Auschwitz era spanzuratoarea.

"Era un fel de lada din scandura, avea o inaltime de, poate, 80 de
centimetri, avea o manivela, iar sus, un lat pe care era prinsa o
funie. Detinutilor li s-a pus funia in jurul gatului, un alt detinut a
actionat manivela, iar cei condamnati au ramas spanzurati in gol,
pentru ca lada s-a deschis si ei au cazut in gol.

Asta a fost actul spanzurarii. Au fost lasati atata timp pana ce
medicii au constatat decesul. Au fost luati jos, pusi in caruta si
dusi...Au fost dusi la crematoriu, la Birkenau."

Un alt cuvant inspaimantator pentru detinutii de la Auschwitz era
"bunker". Bunkerul era locul de tortura unde ochii inlacrimati ai
evreilor erau supusi de rasetele si batjocura SS-istilor. Aici aveau
loc bataile crunte. Nazistii ii puneau pe detinuti sa isi bata colegii
iar daca refuzau ii astepta aceeasi soarta. Dupa ore de batai si
tortura, oamenii se intorceau in baracile de care apartineau. Unii
dintre ei.

Discutiile din lagarele de concentrare se invarteau in jurul unor
intrebari puse la ordinea zilei:

Oare cand ne vor gaza?
Oara ce face familia mea?
Oare unde este familia mea?
Oare o sa se termine vreodata?

Auschwitz II, mai exact Birkenau, era rostit cu teama de detinutii
lagarelor de concentrare. Nu stiau detalii despre acest loc insa ce
stiau sigur era ca cei deportati acolo urmau sa fie gazati.

In urma celor gazati nu ramanea decat un maldar de haine, perechi de
incaltari si cateva bunuri - mici bijuterii, monezi, fotografii ale
celor dragi.


Amintirea lagarelor de concetrare si exterminare a ramas o pata neagra
in istorie - o pata pe care nimeni nu o va putea curata pentru
milioanele de suflete chinuite, pentru familiile lor si acei cativa
eroi care au reusit sa salveze cateva vieti.
http://www.metalhead.ro/articole/auschwitz---sufletele-pierdute-in-al-treilea-reich-aid84344

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 19.06.12 13:44


Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 18.06.12 10:30


Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.12 10:56

Simbolurile echipelor de fotbal vor fi interzise in incinta muzeului de la Auschwitz in timpul CE

Fularele echipelor, steagurile, vuvuzelele si alte accesorii ale fanilor de fotbal vor fi interzise vizitatorilor muzeului de la fostul lagar de exterminare nazist Auschwitz, din Polonia, in perioada Campionatului European.

Interdictia este valabila si pentru steagul Israelului, deseori folosit in onoarea victimelor Holocaustului.

"Stim ca pasiunile trezite de acest tip de turneu sportiv sunt foarte puternice si speram ca nu vor fi exprimate in timpul vizitelor in acest loc al amintirilor", a declarat Pawel Sawicki, atasat de presa al muzeului de la Auschwitz-Birkenau.

Muzeul a mai decis sa interzica din motive de securitate rucsacurile mici. Pana in prezent erau interzise doar rucsacurile mari.

"Am decis sa fim mai atenti in aceasta perioada, pentru a evita orice problema in muzeu in ceea ce priveste vizitatorii ce ar putea avea un comportament lipsit de respect", a explicat Sawicki.

Campionatul European de fotbal, organizat de Polonia si Ucraina, va avea loc in perioada 8 iunie - 1 iulie.

Reprezentativele a patru din cele 16 natiuni participante la Euro-2012 - Germania, Italia, Anglia si Olanda - intentioneaza sa faca o vizita la Auschwitz.

.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.04.12 12:33

O reproducere a camerei de gazare de la Auschwitz va fi realizata la Simleu Silvaniei

Un centru pentru studierea Holocaustului va fi deschis in acest an la Simleu Silvaniei, ca anexa a Muzeului Memorial al Holocaustului din Romania, in timp ce muzeul va fi recompartimentat pentru a avea incaperi tematice, din care una va reconstitui cu fidelitate o camera de gazare de la Auschwitz.
Directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Romania, Daniel Stejeran, a declarat ca un centru pentru studierea Holocaustului va fi deschis in acest an in Simleu Silvaniei, urmand sa fie o anexa a Muzeului Memorial al Holocaustului din Romania, aflat in oras.

"Vom deschide in 2012 un centru pentru studierea Holocaustului, ca anexa a Muzeului Memorial al Holocaustului din Romania. El va gazdui exponatele ce se gaseau in muzeu pana la finele lui 2011, cand acesta a intrat intr-un amplu proces de reabilitare. Odata ce lucrarile vor fi incheiate, muzeul va avea incaperi tematice, din care una va reconstitui cu fidelitate o camera de gazare de la Auschwitz. Totodata, la intrare, vizitatorii vor putea urmari un documentar pe tema Holocaustului, intr-o sala special amenajata, dupa modelul de la muzeul care functioneaza in prezent in fostul lagar nazist Auschwitz", a declarat Daniel Stejeran.

Potrivit sursei citate, Centrul pentru Studierea Holocaustului va fi deschis in cladirea fostei scoli evreiesti din Simleu Silvaniei.

"Cladirea fostei scoli evreiesti apartine Fundatiei Caritatea, dar a fost demarat procedeul prin care vom lua imobilul in concesiune. In centru vor fi expuse colectii de carte veche in limba ebraica, de fotografii si documente care au ramas de la comunitatea evreiasca din Salaj, marturii ale supravietuitorilor Holocaustului, materialele audio-video si materiale documentare, obiecte de cult - printre care o Torah donata de Consiliul Emek-Hefer din Israel", a spus Stejeran.

Cladirea Muzeului Memorial al Holocaustului din Romania este in plin proces de reabilitare, investitia in valoare de 100.000 de euro fiind posibila datorita fondurilor asigurate de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, JOINT Romania, Comunitatea Evreilor din Oradea si Asociatia Memoriala Hebraica Nusfalau.

Potrivit sursei citate, lucrarile au inceput in septembrie 2011 si, initial, trebuia sa fie finalizate in cinci luni. Intrucat proiectul de reabilitare a fost reorientat pe recompartimentarea spatiului, abia in a doua jumatate a acestui an investitia va fi finalizata. In prezent, lucrarile de reabilitare sunt realizate in proportie de 50 la suta.

In timpul lucrarilor din iarna, peste 200 de carti vechi, in limba ebraica, au fost descoperite de muncitori ascunse in podul cladirii, intre plafon si scanduri care nu au fost miscate in ultimii 70 de ani. Printre volume au fost cateva care dateaza din 1899. Unele carti erau distruse si afectate de apa de ploaie care a patruns prin acoperisul subred si nu au mai putut fi reconditionate, fiind ingropate in zona fostului Ghetou din Cehei. Cele care s-au pastrat in stare buna vor fi expuse in Centrul pentru Studierea Holocaustului.

Potrivit lui Daniel Stejeran, toate aceste volume au apartinut comunitatii evreiesti care a locuit in Simleu Silvaniei pana in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si ofera o bogata gama de informatii privind viata comunitatii de dinainte de Holocaust.

Cartile respective nu reprezinta prima descoperire de acest gen facuta la Muzeul Holocaustului. In 2005, cand cladirea fostei sinagogi a fost reabilitata partial, pentru ca aici sa poata fi deschis Muzeul Holocaustului din Romania, alte cateva sute de volume au fost gasite in pod. Si atunci, o parte din carti au fost prea deteriorate pentru a putea fi pastrate, asa ca au fost puse in saci si ingropate in zona in care a fost candva Ghetoul din Cehei.

Muzeul Memorial al Holocaustului din Romania a fost deschis la Simleu Silvaniei in 2005. Institutia este unicul muzeu de acest gen din Romania, la Bucuresti si la Iasi fiind deschise doar sectii muzeale dedicate Holocaustului.

Inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Simleu Silvaniei a avut a doua comunitate mare de evrei din Salaj (dupa cea de la Carei, care era inclus in plasa Salaj), numarand circa 3.000 de persoane. Aproape toti evreii au fost fost deportati, insa, de trupele horthyste in Ghetoul Cehei si de acolo la Auschwitz.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 20.04.12 13:26

AUSCHWITZ: Aproximativ 8.000 de participanți la Marșul celor Vii


[color:f033=#000]Circa 8.000 de [color:f033=#0494e1 !important]persoane, majoritatea tineri evrei, au participat joi la cel de-al 21-lea Marș al celor Vii la fostul lagăr nazist Auschwitz-Birkenau, organizat în memoria celor șase [color:f033=#0494e1 !important]milioane de evrei exterminați de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

[color:f033=#000]"Pentru mine, acest marș este ca o mică lumânare pe care o aprindem în memoria victimelor. Sunt sigur că, în tenebrele acestei lumi, cu cât vor fi mai mulți oameni care vor aprinde lumânări, cu atât lumea va fi mai bună", a declarat pentru AFP Steven Higgs, în vârstă de 22 de ani, din Boston, Statele Unite, prezent pentru [color:f033=#0494e1 !important]prima dată în Polonia.




Marșul celor Vii, o manifestație anuală, este pentru el ultima etapă a unei vizite de patru săptămâni la locul de amintire al evreilor, din Polonia.

[color:f033=#000]"Este important pentru tineri să fie acolo, să mărșăluiască împreună. [color:f033=#0494e1 !important]Noi nu putem să ne uităm istoria. Avem datoria de a-i învăța despre Holocaust", a declarat pentru AFP Ester Maes, în vârstă de 60 de ani, care a venit din Israel pentru a-i însoți pe tineri.

[color:f033=#000]"Istoria poporului nostru este tragică. Ceea ce s-a întâmplat la Auschwitz este tragic și trebuie să ne amintim acest lucru deoarece se poate repeta într-o [color:f033=#0494e1 !important]zi", a adăugat ea.

Participanții la marș au traversat în sunet de șofar, un instrument de suflat folosit de evrei în ritualul lor, poarta de intrare, cu celebra inscripție "Arbeit macht frei" ("Munca eliberează") a acestui lagăr simbol pentru Holocaust, instalat de Germania nazistă în sudul Poloniei în 1940.

Ei au parcurs apoi pe jos drumul între Auschwitz, partea cea mai veche a lagărului, și Birkenau, principalul loc de exterminare a evreilor, situat la distanță de trei kilometri.

"Cuvintele nu vor putea descrie niciodată ce s-a întâmplat aici. Nu se pot descrie toate aceste orori. Scenele a ceea ce a fost viața noastră zilnică la Auschwitz rămân pentru totdeauna gravate în memoria mea", și-a amintit Willy Manela, fost deportat, cu numărul 3241 tatuat pe braț, și care în prezent trăiește în Irlanda.

"Tinerii care mărșăluiesc aici să nu uite niciodată. Nimeni nu poate uita la ce a condus ura și sfidarea față de celălalt", a adăugat el.

Alături de tineri evrei provenind din Israel, Australia, Statele Unite și Europa, aproximativ 2.000 de tineri polonezi au participat la acest marș, organizat cu ocazia zilei anuale a Shoah.

Tinerii au fost însoțiți de fostul mare rabin așkenazi din Israel Meir Lau și de șeful poliției israeliene Yohanan Danino, precum și de foști combatanți americani și canadieni din al Doilea Război Mondial care au eliberat alte lagăre naziste, cum ar fi cel de la Buchenwald.

Șase mari flăcări au fost aprinse în fața Memorialului din Birkenau în memoria celor șase milioane de evrei uciși în război.

Germania nazistă a exterminat la Auschwitz-Birkenau aproximativ 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei din diverse țări europene, între 1940 și începutul lui 1945. Acest lagăr a fost eliberat de Armata Roșie în ianuarie 1945.

"Am venit la Auschwitz împreună cu toată familia mea pentru a perpetua memoria a ceea ce s-a întâmplat în aceste locuri. Nimeni din familia mea nu a murit aici, nici în alt lagăr de concentrare, dar fiind aici simt că fiecare victimă de la Auschwitz face parte din familia mea", a declarat Maria Heromano, în vârstă de 43 de ani, venită din Mexic.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.03.12 8:18

Dragoste și sex la Auschwitz și în Gulag


Cei care au trăit deja sfârșitul lumii, și în Germania nazistă, și în
Uniunea Sovietică, și-au amintit: acolo, lângă moarte, omul fie se
întoarce la animal, fie se ridică prin dragoste.

Helena și Franz

Știți ce înseamnă Auschwitz, cunoașteți anatomia urii pe care o
cuprinde acest cuvânt care ar putea ține loc de sinonim morții în
toate dicționarele lumii. Rândurile care urmează nu sunt un omagiu
patetic adus credinței că iubirea poate totul, fiindcă nu poate.
Rândurile care urmează spun o poveste de dragoste. Faceți cunoștință
cu Helena Citronova(foto). Această femeie fusese aleasă să moară
devreme, dar a murit târziu, în 2005, bătrână, dar încă foarte
frumoasă. A ajuns până la urmă în Țara Făgăduinței.

Diavolul sau poate un înger

Inima unei femei este un cufăr de secrete, scriu scenariștii
peliculelor romantice, și poate că au dreptate. Și iat-o pe Helena
Citronova, bătrână, dar încă foarte frumoasă, împăcată cu viața și cu
moartea, cum își deschide inima. Laurence Rees, jurnalistul BBC care
și-a dedicat deceniile sale memoriei altora, a ascultat, a notat și a
înțeles: iubirea s-a strecurat, diavolul știe cum, sau poate doar un
înger al lui Dumnezeu știe cum, și la Auschwitz.

Mai exact: trenul Helenei Citronova, evreică din Slovacia, a oprit în
gara Iadului în martie 1942. Mai făceau oamenii dragoste în martie, în
război? Helena Citronova îi explică limpede lui Laurence Rees ce a
fost viața ei la început la Auschwitz: "o istorie a foamei și a
abuzului".

O zi în "Canada"

Exista chiar și acolo o zonă mai liberă, o speranță de viață -
sectorul acela se numea "Canada". Cine ajungea în "Canada" muncea mai
puțin (tria bunurile noilor sosiți) și mânca mai bine. Femeilor care
lucrau în "Canada" li se permitea să își păstreze hainele și - un lux
între acele orori - nu erau rase pe cap. O altă evreică din Slovacia
i-a oferit Helenei Citronova rochia cu dungi a unei prizoniere care
tocmai murise, o femeie care lucrase în "Canada". Viața Helenei
Citronova ca "intrusă" în "Canada" n-a durat decât o zi. A fost prinsă
și amenințată că va fi trimisă la un detașament disciplinar, la muncă.
Numai că ziua aceea era chiar ziua de naștere a unui SS-ist, Herr
Franz Wunsch. Helena Citronova a fost aleasă să îi cânte ceva, fiindcă
știa limba germană. Iată: "Colegele m-au silit să cânt. Așa că am
cântat pentru Wunsch, cu capul plecat - nu puteam să mă uit la
uniforma sa. Plângeam când cântam și, pe neașteptate, când am terminat
de cântat l-am auzit spunând <>. Pe un ton scăzut, mi-a cerut să
cânt din nou... Iar fetele mi-au spus: <

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.12 18:31

http://www.gandul.info/international/auschwitz-atunci-si-acum-alaturarea-este-socanta-galerie-foto-din-locul-unde-au-murit-un-milion-de-oameni-9347816

BBC publică o galerie foto cu imagini de la Auschwitz, surprinse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv astăzi. Fotografiile de față au fost publicate într-o carte numită "The place where you are standing" (Locul în care te afli), vândută la muzeul Auschwitz-Birkenau, în engleză și poloneză.






Peste un milion de oameni, majoritatea evrei, au fost omorâți de naziști la Auschwitz, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.


Imaginile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost realizate de fotografi ai armatei germane și prezintă toate etapele Holocaustului: aducerea evreilor cu trenul (în imagini, cei de origine maghiară), intrarea lor în lagăr și apoi în camerele de gazare.



[color:adaf=#000]Imaginile recente au fost realizate de fotograful Pawel Sawicki. El spune că i-a fost destul de greu să fotografieze exact același [color:adaf=#0494e1 !important]loc imortalizat în imaginile de arhivă, deoarece acele poze au fost făcute de la înălțime.



"Ideea nu a fost să replicăm întru totul decorul imaginilor istorice, ci mai degrabă să reamintim privitorului despre ce s-a petrecut aici. Din păcate, oamenii din primele fotografii lipsesc, rămâne doar locul în care au fost uciși", spune Sawicki.



"Alăturarea acestor imagini este șocantă. Acum, când mă plimb prin lagăr, văd cu totul altceva decât înainte", spune Marek Zajac, secretarul muzeului Auschwitz-Birkenau.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.12 16:12

http://www.acum.tv/articol/46217/

Recent a avut loc aniversarea eliberării lagărului de concentrare nazist Auschwitz. Data a fost adoptată ca Ziua Internațională a Holocaustului (”Shoahului”). 27 ianuarie 1945 – 27 ianuarie 2012. 67 de ani. Ocazie pentru a organiza manifestări comemorative, menite să împiedice un singur lucru: uitarea. Îmi amintesc un articol de presă, publicat de regizorul și scriitorul Otto Rappaport din Cluj în anul 1969 în ”Revista Cultului Mozaic”, singura publicație din România de atunci în care putea apărea un asemenea articol: ”A unsprezecea poruncă: să nu uiți”. Cred că memoria nu mă înșeală și nu am uitat despre tema acestui articol și despre împrejurările în care a fost scris. Era comemorarea a 25 de ani de la deportarea evreilor din Ungaria și nordul Transilvaniei la Auschwitz, în anul 1944.

Să un uiți!

Nu este o poruncă din Decalog, ci un adaos la el. Este o mențiune din Biblia Ebraică. Moșe (Moise) a cerut poporului său să-și amintească trecutul. O primă încercare de prezentare a istoriei? Nu vreau să spun acest lucru. Prefer să afirm că ar fi una dintre primele încercări de păstrare a memoriei istorice, diferită de știința istorică modernă. Dar memoria istorică a rămas. Ea trebuie să rămână. Datorită memoriei istorice învățăm, înțelegem. Viitorul nu poate exista fără trecut. Dacă istoria ca știință este – și trebuie să fie și să rămână – apanajul istoricilor profesioniști, memoria istorică este a tuturor, aparține tuturor oamenilor. În acest sens trebuie primită și acceptată memoria Holocaustului. Lagărul de la Auschwitz este și trebuie să fie muzeu al tragediei, al genocidului, al Holocaustului. Pentru ca asemenea fenomene să nu se mai repete. Deși fenomene asemănătoare au avut loc și ulterior. Un trib din Ruanda a fost exterminat de alt trib: membrii lui au fost omorâți numai pentru că proveneau din tribul respectiv. Sau, în Cambodgea. Și în alte asemenea cazuri…

Odată am conversat cu un cunoscut mai vârstnic, un ziarist israelian remarcabil. Subiectul conversației era Holocaustul. Partenerul meu de conversașie afirma că Holocaustul a avut un singur aspect, cel evreiesc, fiind culmea cea mai înaltă a antisemitismului. I-am răspuns exprimându-mi părerea mea, după care Holocaustul are două aspecte: cel evreiesc și cel universal.Ceea ce mă face să mă întreb adesea care dintre aceste două aspecte este mai puternic, precum și cel mai profund păstrat în memoria colectivă. De fapt, totdeauna întrerup acest dialog pe care îl fac cu mine însumi, spunându-mi că ambele aspecte sunt importante în egală măsură și ambele trebuie memorate. Deși uneori adaug aspectului universal un element suplimentar: ideea dezumanizării, a pierderii sentimentului uman, a rațiunii. Somnul rațiunii naște monștri, ceea ce se poate întâmpla oriunde și oricând. Odată, un istoric punea întrebarea, ce a însemnat Holocaustul pentru poporul german, pentru poporul maghiar, pentru poporul român, și așa mai departe. Nu: ce a însemnat Holocaustul pentru poporul evreu, lucru pe care l-am învățat cu toții și pe care trebuie să îl recunoască toți oamenii de bună credință. Dar oare poporul german este același după Holocaust, așa cum a fost înaintea lui? Dar oare în timpul Holocaustului? Dar oare nu cumva un fals, un simbol al minciunii și cinismului, a lăsat o pată pe însuși obrazul poporului german? Ca și pe obrazul fiecărui alt popor european implicat în crima (sau, mai curând monstruozitatea) de genocid? Mă refer la minciuna și cinismul afirmației ”Arbeit macht frei”. Afișată pe poarta principală a lagărului de la Auschwitz.

Simbolul minciunii

S-a afirmat adeseori că marea majoritate a germanilor erau complet străini de crimele și monstruozitățile liderilor naziști. Mai mult, s-a afirmat că nimeni nu credea, nu putea să creadă că se întâmplă asemenea orori. Chiar și cei care le cunoșteau, nu știau cum și dacă să le povestească altora, de teamă că nu vor fi crezuți de nimeni. În cartea ”Asasinii printre noi”, Simon Wiesenthal (”vânătorul de naziști”) povestește despre un ofițer german care probabil că nu era nazist, care trata deținuții din lagăr omenește și care a vorbit cu el într-una din zilele de la sfârșitul războiului. La afirmația lui Wiesenthal, că dacă s-ar afla în America ar spune adevărul , ar povesti ceea ce a văzut și a simțit, respectivul ofițer german îi răspunde (citez din memorie): ”Adevărul? Dar or să vă creadă? Cine poate crede că s-au petrecut asemenea orori, dacă nu le-a trăit?”. Simbolul cinic, destinat mințirii poporului și a lumii întregi, precum și a deținuților proaspăt aduși în lagăr a rămas lozinca ”Arbeit macht frei” (munca te eliberează). Simbol al minciunii, care astăzi poate reprezenta ambele aspecte ale Holocaustului, atât cel evreiesc, cât și cel universal. Deci, cine muncește va fi liber, nu va fi trimis la camera de gazare. Ca și cum libertatea s-ar fi născut în vestitul lagăr al morții, iar arestarea, deportarea, rasismul, antisemitismul, asasinarea prin gazare ar fi fost lucruri de la sine înțelese. Munca ar fi urmat să elibereze pe cei destinați acestor suferințe. Afirmație falsă, idee falsă, minciună sfruntată spusă tuturor cu dezinvoltură. Munca era destinată atât folosirii deportaților deținuți, cât și exterminării lor. Iar deportații, deținuții care erau aduși în lagăr, nu trebuiau să vadă totul de la început, nu trebuiau să știe de la început ce-i așteaptă. Ca și eventualii trecători liberi (dar oare câți erau dintre aceștia?), care treceau pe lângă poarta lagărului și nu trebuiau să știe ce este înăuntru. ”Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. De ce să vadă oamenii domnia rinocerilor, o lume ionesciană tragică? Mai bine să vadă altceva, deși deportații și deținuții înșiși știau ce îi așteaptă. Poate că o falsă autosugestie, pe baza unei lozinci scrisă pe poartă i-ar minți într-atât, încât bieții oameni s-ar putea să înceapă să creadă o minciună, despre care știau că este minciună, la disperare. Mai mult, ar munci cu mai mult efort, cu mai multă râvnă, cu speranța că poate-poate or să reușească să obțină eliberarea sau cel puțin să supraviețuiască, să rămână în viață. Desigur, nu totul începea cu moartea, ci se termina cu moartea, ea era sfârșitul. Inițial era munca de sclav, pe care stăpânii naziști o voiau cât mai intensă, cu cele mai multe și cele mai bune rezultate. Inițial, lagărul de la Auschwitz era un lagăr de muncă, devenit lagăr de exterminare după aceea. De la început, deportații erau despărțiți în două: cei buni de muncă și cei nevolnici. Ultimii erau trimiși direct la moarte, nici nu aveau măcar șansa de a face ceea ce afirma lozinca ”Arbeit macht frei”. Primii erau folosiți la orice muncă istovitoare, până la capăt, atunci când ei înșiși deveneau nevolnici. Atunci împărtășeau soarta celor din categoria a doua: moartea, gazarea. Munca nu-i elibera, ci îi omora. Moartea bazată pe ură, bestialitate și neomenie era răsplata muncii.

Observații post-factum

Cucerirea lagărului de la Auschwitz și eliberarea deținuților de către armata sovietică a pus capăt acestei monstruozități. Soldații înșiși s-au trezit în fața unei realități incredibile.O realitate pe care nimeni nu și-o putea imagina. Realitate întâlnită și la cucerirea altor lagăre și eliberarea altor deținuți de către trupele aliate, printre care a lagărului de la Dachau, de către armata americană. Auschwitz (Oswiecim) este în Polonia. Dachau este pe teritoriul Germaniei. Dar lagăre ale morții, ”utilate” cu camere de gazare au existat în toate țările europene ocupate de naziști. Deportările continuaseră și după bătălia de la Stalingrad. Unii istorici vorbesc despre ”războiul pe care l-a câștigat Hitler”, deportarea și asasinarea a circa șase milioane de evrei, dar și al altor oameni precum rromii, dizidenții politici, bolnavii incurabili, mulți prizonieri de război. În privința evreilor, ei erau destinați morții prin însuși faptul că se născuseră, fără nici o altă vină. Hitler, înfrânt de Puterile Aliate, a reușit totuși să distrugă fizic șase milioane de evrei. Circa jumătate din evreii Europei. Evreii din Ungaria au fost deportați târziu, atunci când era clar tuturor că înfrângerea Germaniei naziste este o simplă chestiune de timp. Genocidul se desfășura în continuare, după un plan stabilit cu exactitate dinainte. Cercetători au demonstrat că acest plan nu era original. Era o copie a planului genocidului armenilor, trasat de oamenii sultanului Abdul Hamid după înfrângerea Turciei în războiul din 1877. Plan bestial care aștepta ocazia de a fi pus în aplicare și care a fost pus în aplicare atunci când s-a ivit această ocazie, în timpul primului război mondial. Copiat de Hitler pentru lichidarea fizică a evreilor, idee visată de el în timpul scrierii halucinantei lui ”Mein Kampf” și pusă în aplicare de el pe baza aceluiași plan atunci când a apărut ocazia. Tragedia este că mulți indivizi entuziasmați de afirmațiile lui l-au urmat și au activat pentru aplicarea acestui plan ucigaș. Era în condițiile crizei economice, care au permis punerea în aplicare a unei ideologii populiste, a unei halucinații criminale. Atențiune și la situația contemporană, în care a reapărut pericolul instaurării unei dictaturi. Minciuna ”Arbeit macht frei” putea influența și asupra germanilor, înfierbântați de lozincile unui ”Fuehrer” fanatic. Ei credeau că datorită lui vor putea munci și trăi liberi, uitând că oamenii pot fi liberi numai dacă respectă viața, munca cinstită și liberă, precum și drepturile altora. Lozincă mincinoasă care se voia deviză, precum și care voia să influențeze nu numai asupra germanilor, ci și asupra întregii omeniri. Pe această cale, Germania era prezentată ca o țară ideală, în care fiecare om are un loc de muncă și muncește pentru a-și construi libertatea. Demagogie care a influențat asupra unui număr mare de oameni, până când minciuna a fost dovedită tuturor. Formă în care s-a manifestat și lozinca ”Omul și pogonul”, afirmată de liderii Gărzii de Fier în România. Pogonul de pământ urma să-l hrănească pe proprietarul lui, fiecare om urmând să devină proprietarul unui pogon de pământ. Cuvinte frumoase, dar lipsite de orice bază reală: nu erau pogoane de pământ atâtea câți oameni erau în România interbelică.

După război…

Lagărele au fost cucerite, deblocate, deținuții supraviețuitori au fost eliberați. Unii dintre ei erau într-o asemenea stare încât nu au putut supraviețui eliberării. Cei supraviețuitori s-au străduit să se reintegreze în viața socială, economică și culturală, unii în țările lor, alții emigrând. Lagărul de la Auschwitz a fost păstrat pentru a servi ca muzeu. Problema era că se afla pe teritoriul Poloniei, devenită țară comunistă. Totuși, el a devenit muzeu, iar lozinca ”Arbeit macht frei” a rămas pe poartă, la locul ei, ca simbol al cinismului și al minciunii naziste. Deși marginalizat, muzeul întemeiat pe teritoriul lagărului a rămas chiar și în perioada politicii anti-israeliene și antisemite a guvernului comunist polonez. Polonia, care fusese centrul iudaismului european, devenise cimitirul uriaș al acestui iudaism. După prăbușirea regimului comunist, muzeul de pe teritoriul lagărului de la Auschwitz a devenit un simbol, fiind vizitat de oameni de bună credință din întreaga lume, indiferent de naționalitate, religie, origine etnică. Printre vizitatori au fost și arabi musulmani, care astfel au început să înțeleagă tragedia evreilor. Precum și mulți oameni care au început să înțeleagă în profunzime tragedia întregii omeniri, a dezumanizării.

Încercarea de a construi o mănăstire catolică carmelită pe teritoriul fostului lagăr a fost respinsă.

Treptat a apărut negaționismul, respingerea, de data aceasta din partea neonaziștilor, a istoricilor ”revizioniști”, negaționiști ai Holocaustului, precum Augustin App, Thies Christophersen, Carlo Mattogno, Joachim Bochaca Oriol, Paul Rassinier, Robert Faurisson, Arnold Butz, Siegfried Castan, David Irving și alții. Neonaziști de diferite naționalități. Disputele s-au extins, devenind înfierbântate. În România, reprezentanții negaționismului au adoptat altă formă: Germania da, este vinovată, dar nu România. Desigur, ei au uitat pogromurile, precum și deportările în Transnistria, ca și ideologia legionară sinistră…Multe țări au interzis negaționismul, deoarece el reprezintă o insultă a memoriei victimelor, precum și o tolerare a crimei, a monstruozității, a genocidului, o permisiune pentru genociduri viitoare.

Lozinca ”Arbeit macht frei” a rămas pe loc. Dar ea a atras atenția atât negaționiștilor, cât și…negustorilor de antichități. Furată ea a fost pregătită pentru a fi vândută contra unor sume mari de bani unor colecționară de antichtăți și obiecte de valoare istorică. În cele din urmă a fost găsită în Suedia și repusă la locul ei, la intrarea în muzeul lagărului.

Astăzi



Dar astăzi? Care este situația astăzi? Uneori, amintirea Holocaustului a devenit o bagatelă. Nu neapărat negaționism, dar o prezentare semi-ironică, bazată pe neînțelegere. Precum și necunoașterea realității. O sondaj recent făcut de revista ”Der Spiegel” în Germania – sondaj ale cărei rezultate au fost transmise în întreaga lume, prin presa electronică și scrisă – a arătat că unul din cinci tineri de 18-29 de ani din Germania nu știe că Auschwitz era lagăr al morții și crede că era un lagăr de muncă. De asemenea, unul din trei tineri din Germania nu știe că Auschwitz este pe teritoriul Poloniei. Cei care cunosc realitatea sunt oamenii mai vărstnici. Dar oare poate fi explicat totul tineretului, de asemenea manieră încât să cunoască realitatea genocidului, a monstruozității, să o respecte, să o accepte ca exemplu, fără a-i face să considere că este un simplu aspect al trecutului, iar cei care pun accentul pe povestirea acestui fapt ar fi bătrâni conservatori depășiți de evenimente? Adăgăm aici ideea regretatului jurist Beniamin Mendelsohn (1900-1998), creatorul victimologiei ca știință, originar din București, stabilit ulterior la Ierusalim, care cerea introducerea conceptului juridic ”monstruozitate”, care este mai mult decât o crimă, depășind-o cu mult și care trebuie pedepsită altfel decât o simplă crimă și care trebuie prezentată publicului într-o formă specială. Eforturile Institutului Yad Vashem din Ierusalim de a prezenta Holocaustul profesorilor de istorie din diferite țări (printre care și România) sunt deosebit de importante. Ca și predarea unor lecții speciale despre Holocaust elevilor de liceu în diferite țări, din inițiativa ministerelor învățământului din aceste țări (adăugăm și aici România).

Dar nu este suficient. Unii oameni continuă să banalizeze Holocaustul, precum și lozinca ”Arbeit macht frei” în cadrul lui. Unii o fac chiar din ură. Un caz recent s-a petrecut în România. Directorul de Cabinet al Prefectului de Mureș, domnul Mircea Munteanu a transmis un mesaj care instigă la ură și lezează în mod grav comunitatea evreiască, precum și pe românii care luptă în stradă în mod legitim pentru drepturile lor. Pe contul său de Facebook, acest domn a trimis un mesaj care include expresia: ”Arbeit macht frei! Asta să înțeleagă protestatarii…” Banalizarea și bagatelizarea Holocaustului, în mod voit sau nevoit, poate fără cunoașterea realității. Anterior, domnul Mazăre, primarul orașului Constanța, precum și fiul lui, s-au costumat în…uniforme naziste, probabil în glumă. În Israel, protestatari din rândul evreilor ultrareligioși au costumat copii participanți la o demonstrație în uniforme de deportați deținuți la Auschwitz. Fie că demonstrația ar fi fost justă sau nu, această ”costumație” a trezit protestul public, în primul rând al supraviețuitorilor Holocaustului.

Atențiune, oameni buni! Atențiune, vă rog! Să înțelegem istoria suferinței, să nu râdem de noi înșine, să nu bagatelizăm Holocaustul. Să facem diferența între a munci și a construi pe de o parte – și lozica nazistă ”Arbeit macht frei” pe de altă parte.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 09.02.12 16:43

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/fapt-divers/instrumente-chirurgicale-folosite-intr-un-lagar-nazist-scoase-la-licitatie-253075.html

Materialul chirurgical care i-a aparținut directorului unui lagăr de concentrare din Al Doilea Război Mondial va fi scos la licitație, sâmbătă, în sudul Marii Britanii, potrivit Mediafax.

Instrumentele poartă inițialele ofițerului SS Anton Burger, comandantul lagărului Theresienstadt, situat în apropiere de orașul Terezin din actuala Republică Cehă.

Ofițerul nazist, de origine austriacă, aflat la conducerea lagărului din iulie 1943 până în februarie 1944, nu a beneficiat niciodată de pregătire medicală, fapt care i-a făcut pe istorici să bănuiască o deturnare a scopului pentru care a fost creat acel echipament medical.

Cutia în care se aflau instrumentele a fost recuperată de supraviețuitorii Holocaustului. Nora fostului comandant a încredințat obiectele unei mici firme de licitații din sudul Angliei, Villa Hall Auctions.

Ea nu a putut să ofere prea multe informații despre traseul acelei cutii, ținând cont de faptul că soțul ei vorbea foarte rar despre familia sa, de care a fost despărțit.

Theresienstadt era un ghetou și un lagăr de tranzit unde au fost încarcerați până la 140.000 de evrei. 33.000 dintre ei au murit acolo în timpul războiului și 88.000 au continuat drumul spre Auschwitz și alte lagăre de exterminare.

Lagărul a devenit celebru servind mașinăriei de propagandă a regimului nazist, care l-a "cosmetizat" pentru o vizită a Crucii Roșii și pentru turnarea unui film.

Condamnat la moarte după război, Anton Burger a reușit să scape și a trăit în Germania sub un nume fals, până la moartea sa, în 1991. Abia la trei ani de la decesul său, adevărata lui identitate a fost descoperită.

Vânzarea acestor obiecte, estimate la sume cuprinse între 2.400 de euro și 4.800 de euro, va avea loc sâmbătă.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 29.01.12 10:52

http://www.adevarul.ro/international/bucuresti-Auschwitz-nazisti-lagar_0_635936533.html

În 1945, armata sovietică a eliberat pe 27 ianuarie 1945 lagărul de concentrare aflat pe teritoriul Poloniei.

Memorialul Ziua Holocaustului a fost sărbătorită ieri. Este ziua când, în 1945, armata sovietică a eliberat cel mai cunoscut lagăr nazist de concentrare. Un sondaj realizat printre tinerii de naționalitate germană arată că 21 la sută dintre cei sub 30 nu au auzit niciodată de Auschwitz, iar 31 la sută nu știu unde a fost construit (Polonia), scrie publicația Spiegel Online.

FOTOGALERIE: Click pentru mai multe fotografii făcute la Auschwitz


Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.12 16:31

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/evenimente/holocaustul-destine-intrerupte-67-de-ani-de-la-eliberarea-evreilor-de-la-auschwitz-251622.html

Cu ocazia Zilei Internaționale a Comemorării Holocaustului, astăzi se inaugurează vernisajul expoziției "Holocaustul.Destine întrerupte", la Bacău, conform Casei Corpului Didactic Bacău.

Expoziția va avea loc la Centrul Internațional de Cultură și Arte „George Apostu" Bacău și cuprinde lucrările mai multor artiști plastici, realizate în cadrul taberelor de creație organizate de Institutul “Elie Wiesel”, între 2009 și 2011.

Expoziția a fost organizată de Casa Corpului Didactic "Grigore Tăbăcaru" Bacău, în colaborare cu Institutul pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel". La vernisaj va participa și șeful misiunii Ambasadei statului Israel în București, Arezoo Hersel.

27 ianuarie a devenit Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, în urma rezoluției adoptate în 2005 de Organizația Națiunilor Unite. În această zi, în 1945, trupele sovietice au eliberat lagărul Auschwitz-Birkenau din Polonia. Rezoluția respinge orice negare a Holocaustului și încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generații lecția genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete.


Ziua Internațională a Holocaustului este comemorată, începând din anul 2006, în numeroase țări din întreaga lume. Cu acest prilej, sunt aduse omagii, se aprind lumânări și au loc marșuri ale durerii, în memoria celor care au suferit și au murit în timpul Holocaustului

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 26.01.12 11:09

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/tinerii-germani-nu-au-auzit-de-Auschwitz-375853.html

Chiar dacă pare greu de crezut există și nemți care nu au auzit niciodată de lagărul de la Auschwitz și nu știu ce s-a întâmplat acolo. Conform unui studiu, peste 20% dintre tinerii germani sunt în această situație.

O cercetare realizată cu doar două zile înainte de comemorarea Holocaustului arată că 21% dintre tinerii între 18 și 30 de ani nu au auzit de lagărul Auschwitz. Mai mult, jumătate dintre aceștia nici măcar nu au vizitat un astfel de lagăr deși majoritatea lagărelor de pe teritoriul Germaniei au fost transformate în monumente comemorative.

Nici adulții nu stau prea bine cu cultura generală. Astfel, 70% dintre respondenții peste 30 de ani nu știu că lagărul Auschwitz se află în Polonia și nu în Germania.

În lagărul de la Auschwitz au fost omorâte 1,2 milioane dintre cele șase milioane de victime ale Holocaustului.

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 23.01.12 15:57

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/descoperiri-cutremuratoare-la-treblinka-primele-dovezi-ale-existentei-gropilor-comune-251073.html

Deși cercetătorii știau că au existat crime în masă în lagărele de la Treblinka (Polonia), din mărturiile puținilor supraviețuitori și țăranilor polonezi, nu au reușit niciodată să le identifice cu precizie. Recent, cercetătoarea Caroline Sturdy Colls și echipa ei au reușit să găsească locul unde au fost săpate mai multe gropi comune, precum și locul unde au fost construite două camere de gazare, relatează BBC News.




Cu ajutorul unor tehnologii non-distructive - georadarul, prospectări electrice și prospecțiuni magnetice- echipa de arheologi condusă de Caroline Strudy Colls a reușit să identifice mai multe gropi comune și camerele de gazare unde au fost omorâți aproape un milion de oameni, evrei și romi.

Naziștii au părăsit Treblinka II (lagăr de exterminare) în 1943, moment în care au distrus toate urmele lagărului de exterminare, au plantat pomi și au sădit panseluțe. Un raport din 1946 al investigatorilor care cercetau crimelor naziștilor arăta că s-a descoperit "o pivniță în care rămăseseră corespondențe arse, fundația unei clădiri de birouri și un puț vechi" și, din loc în loc, "urme de garduri arse, bucăți de sârmă ghimpată și bucăți de pavaj stradal".

Au mai descoperit rămășite umane în pământ, când au săpat, iar, la suprafața solului, "mari cantități de cenușă amestecată cu nisip și multe oase de om". Totuși, așa cum au declarat, nu au găsit nici gropi comune, nici morminte.

Deși existau mărturii care atestau existența mormintelor evreilor în zonă, întrucât nu s-au găsit prea multe dovezi fizice, au început să apară suspiciuni, ajungându-se până la îndoieli dacă acolo chiar a fost și un lagăr de exterminare, a explicat arheologul Caroline Sturdy Colls pentru BBC.

Caroline Sturdy a demarat cercetările în 2010 și a descoperit mai multe gropi în granițele fostului lagăr. Unele au fost făcute de țăranii polonezi care căutau aurul cu care se credea că ar fi fost îngropați evreii (există o controversă legată de acest fapt, întrucât Polonia neagă cum că țăranii ar fi încercat să profite de pe urma nenorocirilor evreilor, n.r.), însă o parte din gropile descoperite se potrivesc cu descrierile făcute de martori, care indicau mormintele comune și crematoriile.

Una dintre aceste gropi are o lungime de 26 metri, o lățime de 17 metri, este adâncă de cel puțin patru metri, are o pantă la vest și o rampă la est. Încă cinci gropi de diferite mărimi și cel puțin la fel de adânci au fost identificate în zonă. Luând în considerare mărimea și așezarea, mai mult ca sigur este vorba de gropi comune, a arătat cercetătoarea.Totuși, nu s-au făcut excavații, întrucât tradiția evreiască nu permite exhumarea morților, a mai precizat Sturdy.

Fotografiile din spațiu din anii '40 au putut fi, astfel, completate cu imagini din satelit, GPS și tehnologii care analizează solul. Totuși, aceste instrumente nu pot detecta rămășițele umane. Metodele folosite de arheologi arată diferența dintre pământ și ceea ce este îngropat în el și, pe baza informațiilor transmise de aparate, cercetătorii pot stabili unde au existat clădiri și unde sunt gropile comune.

De asemenea, aparatele au descoperit și două fundații de cărămidă. Cercetătoarea a explicat că, cel mai probabil, este vorba de camerele de gazare. Potrivit mărturiilor, erau singurele clădiri din lagăr construite din cărămizi.

Spre deosebire de Auschwitz, la Treblinka nu au existat crematorii de la început (în 1941, s-a construit lagărul de muncă forțată de la Treblinka I, n.r.), pentru că s-a luat decizia arderii cadavrelor odată cu aplicarea soluției finale (Operațiunea Reinhard, 1942- exterminarea evreilor- gazarea și arderea cadavrelor în crematorii, n.r.), a mai explicat cercetătoarea.

Ordinul de exhumare și ardere a cadavrelor a venit la Treblinka abia în 1943. Rapoartele bazate pe mărturii arată că trupurile exhumate au fost arse pe ruguri improvizate din lemn și bucăți din calea ferată, iar cenușa lor a fost îngropată în aceleași gropi comune din care fuseseră scoase cadavrele. Totuși, s-a descoperit recent că oasele nu ard complet decât la temperaturi foarte mari, în condiții speciale, ceea ce înseamnă că cenușa cadavrelor conține încă foarte multe oase. Astfel, se explică de ce la Treblinka, mai ales după ploaie, se văd oase ieșind din pământ, arată Caroline Sturdy Colls.

Arheologii vor continua cercetările la Treblinka, pentru a stabili exact de câte gropi comune e vorba și câți oameni și-au pierdut viețile acolo.

Între 870.000 și 925.000 de oameni- copii, femei și bărbați- de origine evreiască și romă evrei au fost omorâți în lagărul de exterminare de la Treblinka, confom informațiilor Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite. .

Evreii aduși la Treblinka treceau printr-un proces de selecție: cei care erau apți de muncă erau lăsați să muncească la Treblinka I, iar ceilalți erau trimiși la Treblinka II, unde erau omorâți pe loc. În 1943, Treblinka II a fost desființat, iar Treblinka I și-a continuat activitatea până în 1944. Când trupele sovietice au avansat către lagăr, soldații SS au omorât evreii rămași- al căror număr este estimat între 300 și 700, și au evacuat lagărul. Trupele sovietice au ajuns în lagăr la sfârșitul lui iulie 1944. Pentru mai multe informații privind lagărul de la Treblinka, accesați aici pagina Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 14.01.12 10:48

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/video-am-murit-la-auschwitz-dar-nimeni-nu-a-stiut-o-250193.html

230 de femei, fiecare luptând, prin mijloacele ei, împotriva ocupației naziste din Franța. Într-o zi din ianuarie 1943, au fost urcate în tren și deportate la Auschwitz-Birkenau. De la fete de 16 ani, la bătrâne de 67. De la intelectuale, la eleve și muncitoare. 49 au scăpat.

A fost singurul grup de femei din Rezistența franceză trimis într-un lagăr de exterminare nazist. De regulă, prizonierii politici erau trimiși la Mauthausen-Gusen. Charlotte Delbo, poetă, a scris despre acest drum în "Le convoi du 24 janvier" (Convoiul din 24 ianuarie). Grupul a rămas în memoria lagărului prin faptul că, intrând pe poarta de la Auschwitz, au început să cânte Marseilleza. Una dintre ele, Annette Epaux, urma să intoneze din nou imnul național al Franței când mergea spre camera de gazare.

În ochii mei, veți vedea sute de mii de ochi holbându-se la voi


Cele mai multe dintre femei erau comuniste și cu foarte puțină educație. Femeile au fost duse la Birkenau, apoi la Raisko și, după un an, au fost trimise la Revensbruck (lagăr nazist pentru femei).
Charlotte Delbo, împreună cu soțul ei, împușcat la o lună după arestare, distribuiau materiale împotriva naziștilor și făceau parte din grupul de rezistență adunat în jurul filosofului Georges Politzer.

Marie-Claude Vaillant Couturier (Marie-Claude Vogel), fiica editorului revistei "Vu" a publicat pamflete și foi împotriva regimului de ocupație din Franța. A fost arestată după ce a căzut într-o capcană întinsă de poliția franceză unei părți a Rezsitenței. Toți bărbații care erau cu ea au fost împușcați, iar ea a fost deportată. A stat la Auschwit 18 luni și a fost transferată la Ravensbruck în august 1944, a fost eliberată la sfârșitul lui aprilie 1945.

"Uitați-vă la mine. Pentru că în ochii mei veți vedea sute de mii de ochi holbându-se la voi și în vocea mea veți auzi sute de mii de voci acuzându-vă", le-a spus Marie-Claude Vaillant-Couturier lui Gorin, Bormann, Donitz și von Ribbentrop. Citiți mărturia ei de la procesele de la Nuremberg aici.

Danielle Casanova, eroină a comuniștilor, membră a Partidului Comunist, a scris și distribuit manifeste și a colaborat cu ziare și reviste în ilegalitate. Prinsă în 1942, a fost trimisă la Auschwitz și a murit de tifos în mai 1943.

Alte femei din transport erau:

Marie-Claude Vaillant-Couturier, fiica editorului Lucien Vogel, preamărită ca eroină comunistă, avea să depună mărturie în procesele de la Nuremberg

France Rondeaux, verișoară a lui Andre Gide

Vittoria "Viva"Dabeuf, fiica liderului socialist italian Pietro Nenni

Simone Sampaix, fiica editorului L'Humanite

Marie "Mai" Politzer, soția sociologului Georges Politzer

Adelaide "Heidi" Hautval, doctor. Ea a salvat viețile multora în lagărul de concentrare și va depune mărturie împotriva atrocităților medicilor naziști.

Helene Solomon-Langevin, fiica fizicianului Paul Langevin

Laure Gatet, cercetătoare

Madeleine Dechavassine, cercetătoare

Danielle Casanova- elogiată ca martiră comunistă

Mărturii din lagărul de exterminare."Auschwitz et Apres"-Charlotte Delbo

"Am murit la Auschwitz, dar nimeni n-a știut-o."

"Sunt înconjurată de camaradele mele. Îmi găsesc locul în căldura pe care noi am creat-o și pentru că trebuie să ne întoarcem mereu, mă gândesc la rolul apelului: este apelul de dimineață- ce titlu poetic ar fi- chemarea dimineții. Nu mai fac diferența între zi și noapte".

"Nu mai aveam un soț de partea cealaltă. Așteptam o poveste. Nu, se întorc în paturile lor de metal. Fiecare merge la locul ei, cu privirea în gol. Iar celelalte, care voiau să știe, se așezau mai aproape de ea, lângă cele cu care ea se înțelegea mai bine, ca să o întrebe. Am rămas unde eram. Nu m-am dus lângă Regina, pe care o plăceam, nici lângă Margot. Și nici una dintre cele ale căror nume fuseseră strigate alături de al meu, de dimineață, nu se mișca. Știam".

"Buzele se mișcă, dar nu se aude nici un sunet. Anxietatea îți inundă ființa, o anxietate precum visele care te cotropesc. Asta înseamnă să fii moartă? Buzele încearcă să vorbească, dar gura îți este paralizată. O gură nu poate forma cuvintele când e uscată".

"Este prima masă de după înmormântare, când cineva încearcă să regăsească cuvinte familiare și își găsește forța de a se adresa celorlalți, care beau și mănâncă. Și cel care vorbește spune: ‘Nimic nu îți înalță spiritul ca iubirea pe care ai avut-o pentru un bărbat sau pentru o femeie- ea îți rămâne întipărită pe viață- și nu mai ai nevoie de nimeni altcineva'. "

"Este întodeauna un moment în care frigul îți pătrunde mai adânc în oase, nuditatea rece. Cerul pare mai luminos. Este zi. Îi spun ‘zi'. Îi spun zi, deși ne trezim la trei de dimineață. Este zi cât o eternitate. Ziua s-a transformat în noapte".


Recent, povestea celor 230 femei au fost spusă de englezoaica Caroline Moorehead, într-o carte-document numită "A train in the winter".

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

http://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/franta-a-deb

Mesaj Scris de Admin la data de 28.12.11 19:46

http://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/franta-a-deblocat-5-milioane-de-euro-pentru-auschwitz-birkenau-66807.html

Franța a deblocat 5 milioane de euro pentru prezervarea fostului lagăr de exterminare Auschwitz-Birkenau, în sudul Poloniei, a anunțat marți conducerea muzeului de la Auschwitz.

Banii vor fi vărsați timp de cinci ani, cu începere din 2012, a semnalat într-o scrisoare către Simone Veil, fost deportat la Auschwitz și președinte de onoare al Fundației pentru memoria Shoah, premierul francez François Fillon, citat pe site-ul internet al muzeului, transmite Moldpres.

Franța este o țară al cărei trecut complex a statornicit legături foarte puternice între experiența istorică și identitatea colectivă. Memoria Shoah este astăzi foarte prezentă în Franța în spațiul public, în educație și în numeroasele inițiative sociale”, a scris directorul muzeului de la Auschwitz, Piotr Cywinski, într-un comunicat.

Pentru prezervarea sitului, Polonia a invitat comunitatea internațională să constituie un fond permanent de 120 milioane de euro. Mai multe țări și-au anunțat deja participarea la acest fond care dispune în prezent de 97 de milioane de euro, potrivit muzeului. Germania a acordat 60 de milioane de euro, Polonia – 10 milioane de euro, Austria – 6 milioane de euro, SUA – 15 milioane de dolari și Marea Britanie – 2,5 milioane de lire (2,8 milioane de euro). Uniunea Europeană a deblocat 4 milioane de euro, iar Israelul – 3,5 milioane de shekeli (900.000 dolari).

Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135917
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 13 Inapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum