Lagarele Mortii

Pagina 1 din 13 1, 2, 3 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.15 9:07

http://cultural.bzi.ro/rudele-unui-olandez-capturat-si-ucis-intr-un-lagar-nazist-au-primit-scrisoarea-lui-de-adio-dupa-70-de-ani-ce-au-descoperit-37169
Familia unui olandez care a fost prizonier in Al Doilea Razboi Mondial si a murit in lagarele de concentrare naziste a primit o scrisoare de adio din partea lui, dupa 70 de ani.

Peter Will a scris un bilet de adio pentru familia lui in timp ce se afla intr-un lagar de concentrare nazist, in Al Doilea Razboi Mondial. Insa, lucrurile lui personale au fost incurcate si biletul nu a ajuns niciodata la familie.

Insa, acum, dupa 70 de ani, familia soldatului olandez a descoperit ca mai avea de primit lucruri de la barbat si in sfarsit, rudele au intrat si in posesia scrisorii. Peter Will a scris biletul la scurt timp dupa ce a fost luat ca prizonier intr-un lagar de concentrare nazist, in 1944, in care isi lua ramas bun de la sotie si cei sase copii.

Dar, un prieten apropiat familiei a gasit intr-o arhiva online despre victimele Holocaustului detalii despre Peter Will si asa a descoperit ca exista portofelul lui. Astfel, i-a fost returnat familiei lui Peter, in care nu era doar scrisoarea, ci si poze vechi, pe care acesta le tinea cu familie, singura amintire care ii lega.

"A fost foarte emotionant pentru noi acel moment. Nu te astepti la asa ceva, dupa o perioada asa de lunga. Nu exista un final de poveste, el este mereu in gandurile noastre" a declarat Joop Wil, unul dintre fiii lui Peter, care avea doar 10 ani cand tatal sau a fost capturat, conform The Guardian.

Familia lui Peter nu se mai astepta sa primeasca vreun obiect, dupa ce i-au fost returnate biblia, un stilou si verigheta acestuia, in 1949. Insa portofelul a fost confundat ca apartinand altui soldat.

De-a lungul anilor, doi dintre fiii lui Peter au incercat sa descopere totul despre viata tatalui lor si au scris o carte despre el. Acestia au aflat ca tatal lor era inspector alimentar si a ajutat piloti ai Aliatilor sa evadeze, ba chiar i-a ascuns intr-o baraca dintr-un abator. "Dupa ce au descoperit toate astea, fiii lui cei mari si-au adus aminte cum tatal lor obisnuia sa stea pe veranda si sa urmareasca cu binoclul raidurile aeriene. Apoi, disparea pentru o perioada" au declarat cei de la ITS (International Tracing Service).

Peter Will a fost capturat in 1943 si a murit in ultimele zile ale celui De Al Doilea Razboi Mondial, in 1945. Familia a decis sa nu dezvaluie ce continea scrisoarea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.10.15 15:37

Primele camere de gazare ale lui Hitler: Cum au testat nazistii 
Unul dintre primele lagare ale lui Adolf Hitler, Poznan din Polonia, este mai putin cunoscut, desi aici s-au testat pentru prima data camerele de gazare, inainte ca acestea sa fie folosite pentru uciderea a milioane de evrei.

Ocupat de ofiterii SS in octombrie 1939, Fortul Colomb din orasul Poznan, vestul Poloniei, a fost redenumit Konzentrationslager Posen (Lagarul de Concentrare Poznan), iar aici s-au intamplat lucruri oribile, scrie Daily Mail.

In loc sa serveasca pe post de inchisoare pentru prizonierii Reich-ului, lagarul a fost folosit pentru uciderea sistematica a pacientilor cu boli psihice, luptatori ai rezistentei locale, academicieni, intelectuali si oricine era vazut de nazisti ca o amenintare.

Ofiterii SS se pregateau pentru exterminarea in masa, insa abia peste trei ani camerele de gazare au devenit metoda preferata a lui Hitler de eradicare a populatiei de evrei.

Insa, in urma cu exact 76 de ani, in luna octombrie, nazistii au decis ca lagarul de la Poznan sa devina primul loc de experimente cu gaz pentru uciderea in masa a civililor.

Vezi si Imaginile cutremuratoare ale INTUNERICULUI - FOTO

Sub comanda monstrului Gestapo Herbert Lange, ofiterii SS dintr-un grup special de executie, cunoscut sub numele de SS-Sonderkommando-Lange, au luat cu forta pacientii de la un spital de boli psihice din apropierea orasului Owinska.

Bolnavii au fost aruncati in camioane si dusi in primitivele camerele de gazare, care inainte erau folosite pe post de depozite pentru arme. Initial, ofiterii SS au luat doar pacienti barbati.

Au urmat femeile si copiii

In fiecare masina incapeau 25 de oameni. Cate trei camioane plecau de la spital in fiecare zi. Dupa ce toti barbatii au fost ucisi, nazistii au inceput sa ia femeile si, in cele din urma, copiii. Pana pe 30 noiembrie, toti bolnavii fusesera ucisi.

Insa nimeni nu a fost crutat. Personalul spitalului a fost, de asemenea, dus in camerele de gazare, iar unitatea medicala a fost transformata in cazarma SS.

Vezi si Greva de la Vorkuta

La sosirea in lagare, pacientii erau "descarcati" din masini si pusi sa strabata un pod, apoi erau condusi spre cele doua camere de gazare care se aflau pe un deal, in spatele taberei. Odata ajunsi inauntru, usile erau sigilate cu lut, iar, printr-un orificiu, era introdus monoxid de carbon.

Dupa ce au vazut ca metoda functioneaza, nazistii au inceput sa utilizeze camere mobile de gazare pentru a ucide pacientii si din alte spitale.

Ofiterii SS foloseau furgonete a caror teava de esapament nu dadea in exterior, ci direct in interiorul masinii. Astfel, pacientii erau gazati chiar in timp ce duba ii ducea in paduri din apropiere, unde erau ingropati in gropi comune.

Pana la jumatatea anilor 1940, Lange si oamenii lui au ucis peste 1.000 de pacienti din Owinska, 2.750 de bolnavi de la un alt spital de boli psihice din orasul Koscina, aflat la o distanta de 50 de kilometri, circa 1.550 de pacienti in orasul Dzialdowo - la aproape 300 de kilometri - si sute de polonezi in lagarul de concentrare.

In octombrie 1943, seful SS si Gestapo Heinrich Himmler a tinut doua discursuri la Poznan, in care a vorbit in mod explicit despre exterminarea in masa a evreilor, spunand ca genocidul este o misiune a istorica a nazistilor.

Istoricul Michal Krzyzaniak, autorul cartii "Poznan 1945", a spus ca, "oficial, locul era inchisoare si lagar temporar pentru civilii localnici, insa in realitate era lagar de exterminare".

"Prizonierii care nu sfarseau in camerele de gazare erau torturati si batuti pana la moarte. Numele victimelor sunt inca necunoscute, pentru ca toate documentele au fost distruse. Insa se estimeaza ca intre 10.000 si 15.000 de oameni au fost ucisi prin tortura, executie si gazare", a spus istoricul.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.10.15 13:22

http://cultural.bzi.ro/cum-a-fost-executat-comandantul-lagarului-de-exterminare-auschwitz-chiar-in-fata-crematoriului-foto-35752
La 1 mai 1940, Höss a fost numit comandant al unui lagar de prizonieri din vestulPoloniei, construit in jurul unor baraci militare care au apartinut, initial, Austro-Ungariei, iar mai apoi Poloniei, aflate in apropierea orasului Oswiecim(Auschwitz, in limba germana).

Höss a comandat lagarul timp de trei ani si jumatate, perioada in care l-a extins si l-a transformat in ceea ce urma sa devina cunoscut ca lagarul de concentrare Auschwitz-Birkenau, conform evz.ro.

A studiat lagarul de la Treblinka

Dupa ce a vizitat lagarul de la Treblinka pentru a studia metodele de ucidere in masa, Rudolf Höss a inceput, la 3 septembrie 1941, sa testeze si sa perfectioneze tehnicile de exterminare care au facut din Auschwitz cel mai eficient si sinistru instrument criminal al Solutiei Finale din doctrina lui Hitler.

Höss a ordonat construirea unor camere de gazare de zece ori mai mari decat cele de la Treblinka, pentru a putea ucide 2000 de oameni deodata, in loc de 200.

Vezi si Iata cu ce erau torturate femeile la Auschwitz! - FOTO 

„Am facut inca o imbunatatire comparativ cu Treblinka. La Treblinka victimele stiau aproape intotdeauna ca vor fi exterminate, insa la Auschwitz pacalimvictimele si le facem sa creada ca vor trece printr-un proces de deparazitare”, a spus Rudolf Höss la acea vreme.

Acesta a experimentat numeroase metode de gazare. Conform marturiei lui Adolf Eichmann, cel care a condus campania de exterminare a evreilor, de la procesul sau din 1961, Höss i-a spus ca a folosit filtre de bumbac inmuiate in acid sulfuric la inceputurile campaniei de ucidere in masa de la Auschwitz. Ulterior, a introdus cianura de hidrogen, produs din pesticidul Zyklon B, gaz care ucidea victimele in 3-15 minute.

„Stiam ca au murit atunci cand incetau sa mai tipe”, spunea Höss.

A incercat sa se ascunda, dar a fost parat de sotie


In ultimele zile ale razboiului, Höss a fost sfatuit de Heinrich Himmler sa se deghizeze intr-un membru al personalului militar german. A reusit sa fuga de arest timp de aproape un an. Atunci cand a fost capturat de trupele britanice la 11 martie 1946, el se deghizase in fermier si isi spunea Franz Lang.

Höss a fost parat de sotia sa, care le-a spus britanicilor cum pot sa-l gaseasca, temandu-se ca fiul lor, Klaus, ar fi fost trimis in Uniunea Sovietica, unde ar fi putut fi inchis sau torturat.

Vezi si Un german de 93 de ani va fi judecat pentru crimele de la Auschwitz


Soldatii britanici erau condusi de tanarul evreu Hanns Alexander, care a fost nevoit sa fuga din Berlin in Anglia cu intreaga familie, inainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Höss a fost recunoscut dupa verigheta de casatorie, pe care erau gravate numele Rudolf si Hedwig.

Dupa ce a fost intrebat si batut de catre cei care l-au prins si care ii cunosteau adevarata identitate, Höss a marturisit cine este cu adevarat.

Ce a spus un psiholog militar la proces

In timpul procesului sau din Polonia, el nu a negat crimele comise, insa a spus, constant, ca nu a facut altceva decat sa execute ordinele primite. Pana la finalul procesului, el a marturisit, totodata, ca intre 1 si 1,5 milioane de evrei au fost ucisi la Auschwitz sub comanda sa.

La finalul procesului, el le-a cerut magistratilor permisiunea de a-i trimite sotiei sale verigheta de nunta.

Dupa o discutie cu Höss in timpul procesului de la Nurenberg, psihologul militar american Gustave Gilbert a notat: „Manifesta mult prea multa apatie pentru a putea sugera vreo urma de remuscare si nici macar perspectiva faptului ca va fi spanzurat nu il streseaza. Lasa impresia generala a unui om normal intelectual, insa apatia schizoida, insensibilitatea si lipsa empatiei cu greu ar putea fi mai acute intr-o psihoza propriu-zisa”.

Fotografiile au disparut

Höss a fost condamnat la moarte prin spanzurare la 2 aprilie 1947. Sentinta a fost executata la 16 aprilie, in imediata apropiere a crematoriului de la Auschwitz.

Rudolf Höss a fost spanzurat la ora 10:08, iar decesul a fost constatat la 10:21. Trupul sau a fost, probabil, incinerat.

Executia a fost fotografiata de Stanislaw Dabrowiecki, un fotograf de presa. Imaginile au fost tinute secrete timp de zeci de ani in Polonia comunista. Negativele au fost depozitate intr-un seif de la Ministerul Justitiei, insa au disparut fara urma la un moment dat si nu au mai ramas decat 11 fotografii realizate la 16 aprilie 1947.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 07.10.15 19:26


  • FOTO: Viețile care ”NU merită trăite”. Lagărele de concentrare și imaginile care continuă să ZGUDUIE istoria
  •  În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a folosit una dintre cele mai grotești și cinice sintagme pentru a-i desemna pe cei care trebuie să fie, pur și simplu, uciși: “Lebensunwertes Leben” sau „vieți care nu merită trăite".


    Inițial, termenul făcea referire la bolnavii mintal. Ulterior, au fost denumiți astfel cei considerați ca fiind din “rasă inferioară”, precum și "devianții sexuali" și dușmanii poporului (din interior sau din exterior), conform publicației The Atlantic.


    Citește și: FOTO: Cum s-a făcut de RUȘINE armata rusă și ce vrea Vladimir Putin să uităm cu toții


    Încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, poliția nazistă a ucis civili în masă, iar evreii erau principalii vizați. Către sfârșitul războiului, Hitler a ordonat așa-numita “soluție finală”: exterminarea completă a evreilor.


    Campanile de exterminare a început cu trupele morții Einsatzgruppen în est, care au ucis peste 1 milion de oameni prin masacre, apoi a continuat cu lagărele de concentrare și, în final, cu cele de exterminare.


    Citește și: FOTO: Omenirea s-a aflat la un pas de un RĂZBOI NUCLEAR. Imaginile care spun totul despre o criză TERIBILĂ


    În 1945, trupele Aliate au făcut o descoperire teribilă: în lagărele de exterminare se aflau sute de mii de prizonieri înfometați și bolnavi și tot atâtea cadavre, precum și dovezile existenței unor crematorii și camere de gazare, mii de gropi comune și chiar cercetări provenite din realizarea unor experimente medicale îngrozitoare. 


    Germania nazistă a ucis peste 10 milioane de oameni în acest fel, dintre care 6 milioane au fost evrei.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 23.09.15 10:24

Fostul lagar nazist de la Dachau, transformat in adapost pentru 
Decizie incredibila a autoritatilor germane. Primarul din Dachau a transformat o anexa a fostului lagar de concentrare in locuinta pentru persoanele fara adapost, informeaza blink.htcsense.com. 50 de oameni, printre care si o romanca, au fost gazduiti in apropiere de locul in care nazistii au ucis peste 40.000 de oameni in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Si refugiatii sunt acuzati de orori. Potrivit presei germane, tot mai multe femei din taberele de refugiati sunt violate si fortate sa se prostitueze.

Lagarul de la Dachau a fost primul construit de nazisti inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial. Peste 41.500 de oameni au murit acolo, multi dintre ei in urma unor experimente medicale ingrozitoare. Lucru care nu l-a impiedicat pe primarul orasului sa transforme o fosta anexa in centru pentru oamenii fara adapost. 50 de oameni au fost cazati in fosta gradina de verdeturi a lagarului. Printre ei si o romanca cu trei copii. Aceasta le-a declarat ziaristilor ca cealalta varianta a ei era sa locuiasca pe strazi, astfel ca a acceptat planul autoritatilor. Romanca este mai preocupata de prezent si spune ca ceilalti oameni sunt agresivi si beau mult.


De altfel, noul val de refugiati din Germania e si el acuzat de propriile orori. Potrivit Institutului Gatestone, femeile din taberele de refugiati sunt violate, agresate sexual si chiar fortate sa se prostitueze de catre conationalii lor.



Cele mai multe dintre violuri au loc in adaposturile mixte in care, din cauza lipsei de spatiu, autoritatile germane au cazat la un loc femei si barbati care impart atat zona de dormit, cat si toaletele. Multe dintre victime se tem de represalii, motiv pentru care pastreaza tacerea.

De altfel, un raport intocmit de patru Organizatii non-guvernamentale a fost trimis partidelor politice inca din data de 18 august. Documentul avertiza ca femeile sunt considerate subordonatele barbatilor iar cele singure si copiii erau la mila atacatorilor. Mai mult, de frica, multe tinere dorm in haine de strada si evita sa foloseasca toaleta pe timp de noapte din cauza pericolului de viol si de jaf.

Situatia incepe insa sa se extinda si la femeile germane. Cel putin trei nemtoaice au fost violate in ultimele luni. Zeci de alte cazuri de viol si tentative de viol, pentru care politistii cauta „autori straini", sunt si acum nerezolvate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.15 12:29

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.15 20:37

Cum au fost întâmpinați mai mulți evrei care au venit să viziteze lagărul de concentrare de la Auschwitz. „A fost ca un pumn în stomac”


Vizitatorii evrei ai lagărului de concentrare de la Auschwitz au fost șocați să descopere că administratorii au montat dușuri la intrare, pentru a-i răcori în toiul verii. 
În condițiile în care temperaturile din Polonia au ajuns chiar și la 37 de grade Celsius, dușurile cu apă au fost montate la intrarea în lagărul de la Auschwitz, pentru a-i întâmpina pe vizitatori, informează Daily Mail.

Un grup israelian s-a arătat indignat de soluția găsită de administratori, deoarece dușurile amintesc de camerele de gazare folosite de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care au murit milioane de evrei.
Meyer Bolka, unul dintre vizitatorii lagărului-muzeu, a declarat pentru presa locală că dușurile au reprezentat „o lovitură în stomac” pentru el. „Am coborât din autocar direct în mijlocul dușurilor reci. Am fost șocat. Am mers la recepție și am întrebat-o pe angajata de acolo. Mi-a răspuns că au pus dușuri din cauza căldurii de afară”.

Pentru Bolka, care este evreu, dușurile au reprezentat o rememorare a ororilor din camerele de gazare și mulți dintre vizitatorii mai bătrâni s-au arătat indignați de gafa personalului de la Auschwitz.

„Într-un loc precum acesta, nu își are locul nicio conotație. Dacă dorești să-i răcorești pe vizitatori, trebuie să găsești altă soluție. Nu este plăcut să vezi aceste dușuri”, a spus Bolka.
Administratorii muzeului de la Auschwitz au precizat că nu au dorit să jignească pe nimeni prin amplasarea dușurilor la intrare. De asemenea, au spus că ar putea renunța la această soluție.

„Dușurile false folosite de naziști în camerele de gazare nu erau folosite pentru lansarea capsulelor de Zyklon B în interior. Otrava era aruncată prin găurile din tavan. Ne-a fost greu să găsim o asociere între dușurile folosite de noi pentru confortul vizitatorilor și cele din camerele de gazare”, a precizat conducerea muzeului de la Auschwitz.

Auschwitz face referire la o rețea de lagăre de concentrare și exterminare, construită și administrată de naziști în sudul Poloniei, țara anexată de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un simbol dominant al Holocaustului, Auschwitz a devenit o parte importantă a „Soluției Finale” aplicate de naziști în cazul evreilor. Milioane de evrei au murit în camerele de gazare naziste din țările europene ocupate de germani.

Gardienii îi mințeau pe evreii selectați pentru exterminare că vor merge la dușuri și dezinfecție. Oamenii erau conduși apoi către camerele morții, în care criminalii aruncau Zyklon B.

Victimele erau în general femei, copii și bătrâni, considerați inapți să muncească în lagărul de concentrare. Cel puțin 1,1 milioane de prizonieri au murit la Auschwitz, fie prin gazare, fie din cauza muncii și 90% dintre aceștia au fost evrei.

Printre victimele naziștilor s-au numărat însă și polonezi, rromi, ruși, martori ai lui Iehova și zeci de mii de oameni de diverse naționalități.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.15 8:30

Acuze grave au fost aduse sefilor muzeului Auschwitz
Acuze grave au fost aduse sefilor muzeului Auschwitz, pentru lipsa de sensibilitate de care au dat dovada, dupa ce au instalat pulverizatoare de apa care sa ii racoreasca pe vizitatori in zilele caniculare. Pulverizatoarele de apa au fost montate dupa ce temperatura aerului a depasit 37 de grade, in acest sfarsit de saptamana, pe tot teritoriul Poloniei. Dupa ce au foat montate aceste instalatii au incepus sa curga si plangerile vizitatorilor israelieni care considera ca respecitivele pulverizatoare duc cu gandul la camerele de gazare ale fostului lagar nazist de exterminare.

Meyer Bolka, un israelian care vizita muzeul, a declarat pentru o publicatie locala: "Indata ce am coborat din autocar, am pasit sub pulverizatoare am simtit ca si cum as fi primit un pumn in abdomen, a fost un soc. Cand am intrebat-o pe femeia de la receptie ce e cu aceste dusuri, ea mi-a explicat ca astazi este canicula". Bolka a mai spus ca, pentru orice evreu care ajunge la muzeul Auschwitz si este stropit cu apa din aceste instalatii este un soc si o rememorare clara a ororilor din camerele de gazare. Managerii muzeului au emis un comunicat de presa in care spun ca nu au vrut sa ofenseze pe nimeni, iar pulverizatoarele au fost instalate pentru confortul vizitatorilor care se aflau in muzeu in cea mai caniculara zi din an.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.08.15 12:33

http://cultural.bzi.ro/poveste-de-dragoste-la-auschwitz-33245
Oricat ar parea de greu de imaginat, in lagarul de exterminare de la Auschwitz a existat cel putin o poveste de dragoste intre o evreica si un gardian nazist.

Povestea de dragoste interzisa dintre Helena Citronova si Wunsch este reamintita de The Daily Mail in contextul in care un nou roman scris de Kate Breslin este considerat "ofensator si deranjant" pentru ca a descris povestea fictiva de dragoste dintre un comandant de lagar nazist si o prizoniera.

In viata reala au existat asemenea povesti si una dintre ele a avut loc laAuschwitz, aminteste sursa citata. Aici oamenii faceau orice pentru a supravietui si Helena Citronova a fost una dintre acestia. Ea s-a salvat pe sine si pe familia sa cedand afectiunii unui gardian nazist.

Desi a avut relatii sexuale cu cel care a salvat-o, Wunsch, si a admis ca in cele din urma a ajuns sa-l iubeasca, relatia Helenei s-a infiripat numai pentru ca femeia dorea sa supravietuiasca.



Evreica din Slovacia, ea lucra intr-o uriasa hala din lagar, unde erau sortate bunurile celor condamnati la moarte, inainte de a fi transportate inapoi in Germania pentru a finanta razboiul nazist.

Helena s-a intalnit cu Wunsch in 1942. Relatia lor a fost redata in mai multe documentare, inclusiv de catre PBS, care a aflat ca Helena a fost pusa sa cante la aniversarea lui Wunsch, in aceeasi zi in care fusese condamnata la moarte. El a salvat-o de la moarte sigura. Apoi, Wunsch i-a trimis biscuiti si biletele de dragoste ba chiar i-a salvat sora de la moarte.


Ulterior, dupa multi ani, in Israel, femeia si-a amintit ca mai degraba murea decat sa se incurce cu un nazist si mult timp dupa aceea a simtit ura fata de barbat. "Nu puteam nici sa ma uit la el", a povestit aceasta, care a rememorat cum sentimentele i s-au schimbat in timp.

Sentimentele pentru Wunsch s-au schimbat cand acesta a reusit sa-i salveze sora (dar nu si copiii acesteia) din camera de gazare, a povestit supravietuitoarea.

Helena si sora ei au supravietuit si cu toate ca dupa episodul Auschwitz relatia sa cu Wunsch nu a evoluat, ea a depus marturie in sprijinul sau, multi ani mai tarziu, cand acesta a fost judecat pentru crime de razboi. Helena a murit in 2005.

Wunsch, austriac, a murit in urma cu sase ani si la procesul sau din 1972 martorii au povestit ca era brutal cu detinutii si ca uneori selecta evreii care urmau sa moara de cei care traiau. El a fost achitat pentru ca potrivit legii austriece se prescrisesera crimele de care era acuzat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.15 16:57

Auschwitz, după 70 de ani: orașul deasupra căruia se adună norii

Grupurile de turiști se duc spre barăcile în care au locuit prizonierii naziștilor. Foto: Medeea Stan/ Adevărul Într-o zi de vară, cerul gri din orașul polonez Auschwitz îi urmărește pe turiștii care merg dincolo de poarta „muncii eliberatoare“. Lagărele de concentrare naziste sunt astăzi muzee, unde se păstrează numele și fotografiile celor închiși și omorâți aici, în perioada 1940-1945. ȘTIRI PE ACEEAȘI TEMĂ „Contabilul de la Auschwitz“ a fost condamnat la patru ani de închisoa... Chiar la intrarea în orașul Auschwitz se înalță panouri publicitare cu promoțiile pe care diverse hipermarketuri le anunță prin culori aprinse și semne de exclamare. Aici își duc zilele în jur de 40 de mii de oameni. Locul pare să poarte pe umeri un trecut istoric sumbru și o apăsare, în primul rând, a numelui asociat instantaneu cu Holocaustul.    Pe 29 iunie 2015, într-o după-amiază de luni, viața localnicilor nu se mai limitează la lupta perpetuă cu trupele SS — acronim de la „Schutzstaffel“, inițial, garda de corp a lui Adolf Hitler —, ci se desfășoară în condiții obișnuite. Unii se opresc în stația de microbuz, câțiva își fac cumpărăturile, iar alții merg pe stradă fără să se grăbească. Imaginile se derulează firesc, dincolo de geamul autobuzului care  plecase cu o oră în urmă din Cracovia. Nu lipsesc nici parcurile sau blocurile de locuințe din mica urbe remodelată de naziști în 1940.    Lagărele de concentrare închise acum mai bine de șapte decenii au devenit muzee. Erau trei la număr: Auschwitz I, Auschwitz II-Birkenau, Auschwitz III-Monowitz (Buna) și au avut ca scop initial găzduirea etnicilor polonezi, care au fost și primii prizonieri politici. Barăcile din cărămidă erau, de fapt, foste cazărmi ale armatei poloneze. Aproximativ pentru 20 dintre ele, naziștii au mai ridicat fie un etaj, fie două, în vederea pregătirii lor pentru prizonieri. Celor din urmă le-a revenit apoi munca de a construi încă un etaj pentru clădirile rămase neterminate și de a înălța alte opt astfel de spații de cazare.   Gardurile din sârmă ghimpată și barăcile.   Foto: Medeea Stan Cu capul plecat, spre barăci Deasupra porții de la intrarea în lagărul Auschwitz I se unduiește chenarul metalic care cuprinde lozinca „Arbeit macht frei“/ „Munca eliberează“. Norii se adună și urmăresc grupurile de turiști, însoțite sau nu de ghid. Îi picură. Își pleacă capul și merg spre barăci. Imagini și hărți ale invaziei Poloniei din 1939 de către Germania Nazistă, fotografii ale evreilor uciși și ale etnicilor polonezi deportați sau exterminați și plăcuțele cu texte explicative împânzesc pereții interiori. Vizitatorii pășesc pe urmele unor oameni privați de libertate și uciși în numele mitului superiorității rasiale. Se uită la aceiași pereți pe care cei închiși, majoritatea evrei, îi vedeau înainte de a adormi, după ore grele de muncă.    Prizonierii mâncau de trei ori pe zi, însă valoarea nutritivă a alimentelor, între 1500 și 1700 de calorii, era prea mică pentru a susține efortul fizic depus în cele peste 11 ore de lucru. Dimineața primeau o jumătate de litru de apă fiartă în care amestecau ori cafea obținută din cereale ori ceai fără zahăr, iar la prânz mâncau cam un litru de supă din cartofi și napi suedezi. Mai găseau în compoziție ovăz și făină de secară, dar în cantități foarte mici. Nici cina nu era mai consistentă. Cele 300 de grame de pâine neagră cu 25 de grame de cârnați sau de brânză ar fi trebuit să le țină de foame până a doua zi la amiază.    Doi romi din Ardeal își poartă pălăriile pe un culoar de unde pot fi privite camerele în care se odihneau prizonierii. Unul dintre ei se miră: „Ai văzut cum dormeau? Îi țineau ca pe animale“. În primele săptămâni, scrie pe o plăcuță, în camere nu era decât fân pe jos.    După ocuparea țării de către naziști, în 1939, polonezii nu au mai avut drepturi civile. Indiferent de etnie, oamenii fie erau ridicați de pe stradă și duși să muncească în Germania, fie erau împușcați într-un spațiu public ori privat. Numeroase sate au fost arse, iar pe cetățenii polonezi de etnie evreiască atât din mediul rural, cât și din cel urban, ocupanții naziști i-au transportat în ghetouri, unde aveau să trăiască izolați de restul societății. De acolo erau duși, după o vreme, în lagărele de concentrare.      Odată ce coborau din tren, gardienii stabileau care dintre ei vor fi gazați. Le spuneau să formeze un rând separat de grupul inițial, asigurându-i că îi vor duce să facă duș. Cam 2000 de persoane erau închise în camerele de 210 m2. Paznicii încuiau ușa pentru 15-20 de minute și, în loc de apă, pe trupurile oamenilor ajungea un pesticid pe bază de cianură, numit Zyklon B. Cadavrelor li se scoteau dinții de aur, li se luau bijuteriile și erau duse la crematoriu. Inclusiv documentele le erau arse. Părul femeilor era vândut de SS ca materie brută pentru industria textilă din Germania. Pentru un kilogram primeau 50 de pfennigi, adică o jumătate de marcă germană. În spatele unei vitrine, dintr-o cameră destinată vizitelor, se află în jur de 1950 kg de păr.  Recipientele în care se ținea pesticidul Zyklon B.  Copiii desenau oameni spânzurați Un turn Babel ia naștere pe culoarele barăcilor. Grupuri din Germania, Spania, Franța și Japonia se opresc pentru a-și asculta ghidul. Turiștii fotografiază cam tot ce le iese în cale, însă păstrează liniște. Abia dacă vorbesc între ei. Pereții albi ai unei încăperi adună desenele copiilor închiși în mai multe lagăre de concentrare naziste. Michal Rovner, artist vizual, a citit jurnale ținute de ei în perioada Holocaustului și, pe marginile paginilor, a găsit schițe pe care le-a copiat pentru a le expune apoi. Copiii vedeau oameni spânzurați și multe arme.   Unul dintre desenele adunate de artistul vizual Michal Rovner. Ecranele suspendate îl arată pe Hitler în timpul unuia dintre glorioasele lui discursuri. Răcnetul Führer-ului entuziasmează masele care îl aplaudă îndelung. Hitler își propusese să îi oblige pe oamenii „inferiori“ să se supună rasei conducătoare. În caz că se împotriveau, aveau să fie exterminați. Teoriile lui își aveau bazele, printre altele, în lucrările francezului Arthur de Gobineau și ale englezului Hoston Stewart Chamberlain. Primul susținea că arienii, popor nomad, reprezentau o rasă superioară și fuseseră creatorii unei noi civilizații, după cucerirea popoarelor inferioare. Din pricina căsătoriilor dintre cele două rase s-ar fi ajuns la declinul civilizației pure. Dintre Irlanda, Anglia, nordul Franței, țările Benelux, Scandinavia și Germania, națiunea din urmă era cel mai puțin amestecată rasial. Pentru Hoston Stewart Chamberlain, toate rasele erau impure, cu excepția germanilor, poporul superior, și a evreilor, poporul plin de cusururi. De aceea, trebuia evitată crearea oricărei legături între cele două „rase“.    Poetul și eseistul român de etnie evreiască Benjamin Fundoianu, pe numele adaptat odată cu mutarea în Franța, Benjamin Fondane, a murit într-o cameră de gazare de la Auschwitz-Birkenau, în 1944. Pe o plăcuță se regăsesc cuvintele notate de scriitor, pe când își aștepta sfârșitul: „Amintiți-vă doar că am fost nevinovat/ și, la fel ca voi, muritor în acea zi,/ am avut și eu un chip/ însemnat de mânie, de milă și bucurie/ pur și simplu, un chip uman“.    În muzeu se află o „Carte a numelor“ evreilor care au murit în toate lagărele naziste. Pare că se întinde de-a lungul camerei ca un tren al vieții și al amintirii. Până în 2013, au fost adunate mai bine de 4 milioane de nume și proiectul se desfășoară în continuare. Institutul de Istorie Contemporană din München apreciază că, în total, ar fi decedat 5, 29 milioane de evrei, însă nu exclude posibilitatea ca numărul să fi ajuns la 6 milioane. Yad Vashem, autoritatea națională a Israelului pentru memoria Holocaustului și a victimelor, a adunat documentele cu aceste nume din pagini cu mărturiile membrilor familiei și din mai multe arhive.   4 milioane de evrei, în „Cartea numelor“. Lagărele de concentrare naziste din orașul Auschwitz sunt astăzi muzee care păstrează numele și fotografiile celor închiși și omorâți aici, în perioada1940-1945. Victimele planului de exterminare al lui Hitler nu au fost doar evreii, ci și etnicii romi și polonezi. Nici prizonierii de război sovietici nu au scăpat cu viață: 15.000 au murit în vara lui 1941. Numărul total al oamenilor sacrificați, între aceste ziduri, pentru construirea unei civilizații „pure“, depășește 1 milion.    Deportarea în lagărele Auschwitz Iunie 1940 140-150.000 de prizonieri polonezi (peste 70.000 uciși) Vara lui 1941 15.000 de sovietici (toți uciși) 25.000 de prizonieri de alte naționalități (12.000 uciși) Martie 1942 1,1 milioane de evrei (aproape 1 mil. uciși) Februarie 1943 23.000 de romi (21.000 uciși)   Copiii de la Auschwitz 232.000 deportați: 216000 evrei, 11000 romi, 3000 polonezi, 1000 de etnici slavi de alte naționalități. Majoritatea copiilor evrei au murit în camera cu gaz. Armata roșie a eliberat, pe 27 ianuarie 1945, 650 de copii și tineri, dintre care 450 aveau sub 15 ani.  Câteva dintre hainele copiilor uciși în camerele de gazare.  Holocaustul în România  Primele legi împotriva evreilor au fost adoptate în 1938, în timpul regelui Carol al II-lea. Treptat, au fost excluși din funcțiile publice, din Societatea Artelor Frumoase și cea a Scriitorilor, precum și din viața economică a statului. Din septembrie 1940, de când mareșalul Antonescu a guvernat cu legionarii, pentru evreii români, situația s-a înrăutățit: legea interzicea căsătoria între etnicii evrei și cei români.    Într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, în 2013, Radu Ioanid, doctor în filosofie și istorie, a vorbit despre modul cum a fost conturată imaginea negativă a evreilor, de-a lungul anilor, în România: „Evreul este vinovat de toate dezastrele României. Evreul colaborează cu germanii în Primul Război Mondial, evreul colaborează cu rușii când România pierde Basarabia și Bucovina de Nord, evreul aduce comunismul, evreul aduce capitalismul“.     Pogromul din București a avut loc în ianuarie 1941, când au fost arestați 2000 de evrei. 125 dintre ei au fost asasinați, iar ceilalți au scăpat, se pare, în urma intervenției armatei. După șase luni, la Iași au murit încă 13.000 de evrei. Pe 9 octombrie 1941, au început deportările în Transnistria, regiune administrată de România din august 1941, unde și-au pierdut viața în jur de 120.000 de evrei și 12.000 de romi. După un an, Ion Antonescu a oprit deportările, ceea ce a dus la salvarea a 292. 000 de persoane. În raportul despre România, instituția Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului din Israel, scrie că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni au pierit pe teritoriile aflate sub administrație românească. Aproximativ 9.000 de evrei au supraviețuit în perioada 1939-1942, pentru că au reușit să emigreze în Palestina.   INTERVIU Nava Semel, scriitoare: „Aveam senzația că, dacă îmi întreb părinții despre Holocaust, le fac rău“ Nava Semel (60 de ani) a lansat anul acesta, în România, volumul de ficțiune „Râs de șobolan“, inspirat din povestea familiei. Mama ei, Mimi Artzi, nu a vorbit despre experiențele din lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde a fost deportată de guvernul Antonescu, iar scriitoarea nu a îndrăznit să deschidă subiectul decât după vârsta de 20 de ani. Nava Semel, premiată în SUA, Germania și Israel, a venit în România pentru premiera documentarului „Aliyah DaDa“, la care producătoarea și regizoarea Oana Giurgiu a lucrat aproape cinci ani. Mama lui Semel, în vârstă de 93 de ani, apare în filmul despre evreii români plecați, în timpul sau imediat după cel de-al Doilea Război, spre Israel — stat devenit independent, în 1948, după împărțirea Palestinei printr-o hotărâre ONU.  Scriitoarea Nava Semel.   Foto: timesofisrael.com Părinții v-au vorbit despre Holocaust? Părinții mei, ca mulți alți supraviețuitori, nu au povestit. Era un cod al liniștii: „tu nu întrebi, eu nu spun“. Oamenii nu vorbeau despre ororile prin care au trecut, despre experiențele lor, pentru că voiau să crească evrei israelieni „sănătoși“, persoane care să aparțină de statul Israel. Și, de asemenea, simțeau că, dacă vorbesc despre orori, nici ei nu pot trece la următoarea etapă, cea de a se vindeca. În Israel, între 1945 și 1951, au venit cam 500.000 de persoane. Aveau traume multiple, iar terapia nu exista. S-au vindecat singuri, ceea ce e incredibil. Faptul că au rămas tăcuți și că nu își aminteau zilnic prin ce au trecut i-a ajutat. Nu știam nimic despre experiența părinților mei, dar efectele erau acolo.   La școală, participam la evenimente, dar, când ajungeam acasă, nu-i ziceam mamei: „ai fost acolo, povestește-mi“. Era un paradox.  Care erau efectele? Aveau coșmaruri, vorbeau, uneori, în limbi necunoscute pentru mine. Pomeneau despre Auschwitz, Transnistria, nume străine, de neînțeles. Chiar dacă nu știam exact despre ce era vorba, când eram mică, mi-am dat seama că toate astea aveau legătură cu un eveniment negativ, cu ceva îngrozitor, ce li se întâmplase părinților noștri. Într-un fel, îmi doream să-i protejez. Am simțit că trecuseră prin ceva îngrozitor și că era responsabilitatea noastră, a copiilor, să nu pomenim, să nu le reamintim.    Când erați mai mică, știați ce a fost Holocaustul? Formal, știam despre el, pentru că aveam la școală Ziua Memorială a Holocaustului. Nu purtasem însă un dialog emoțional cu părinții. La școală, participam la evenimente, dar, când ajungeam acasă, nu-i ziceam mamei: „ai fost acolo, povestește-mi“. Era un paradox.    Era ceva obișnuit să comemorați fără să întrebați mai mult? Da. Vă dați seama? Era un subiect tabu, în anii ‘60, când eram elevă. Dar știam că a existat Holocaustul, știam și că părinții mei trecuseră prin asta.   Vă era teamă să puneți întrebări? Sigur, pentru că, din moment ce în copilărie am primit mesajul că este un teritoriu periculos, aveam senzația că, dacă întreb, le fac rău. Am întrebat-o pe mama, pentru prima dată, după ce am împlinit 20 de ani.     În ce perioadă s-a întâmplat? Dialogul dintre părinții supraviețuitori și copii a avut loc, din punct de vedere emoțional, abia în anii ‘80, când eram adulți. În cazul meu, am vorbit cu mama despre asta după ce am avut primul copil. Cred că s-a întâmplat pentru că supraviețuitorii au văzut cea de-a treia generație, și au putut vorbi. Erau conștienți că realizaseră ceva în viață. Aveau o familie, ceea ce era cel mai important pentru supraviețuitori, iar familia avea deja mai multe generații. Vedeau un copac, și nu un trunchi tăiat.     Spuneați că tatăl iubea România. De ce a pornit spre Israel? A fost ținut prizonier de către guvernul fascist, în timpul războiului. A stat în zona Bucureștiului în închisoare, din cauză că era activist sionist. După tortură, urma să fie executat. Se pregătea să moară și aștepta să vină un camion să-l ducă la execuție, într-o pădure din apropierea Capitalei. Dar mașina nu a mai ajuns. Începuseră luptele pe străzi, iar camionul a fost lovit de un glonț și a făcut pană de cauciuc. Între timp, fasciștii au pierdut, iar ușile închisorilor au fost deschise, pentru ca prizonierii să iasă. Avea sentimente contradictorii. A pornit spre Israel, pentru că a simțit că, prin tot ce i se făcuse, fusese dat afară din România, o țară pe care o iubea.  Mama a ieșit din lagăr și a mers prin pădure. Nu avea bani, buletin, nimic.  Părinții au plecat împreună? Da. Mama s-a întors de la Auschwitz în 1945. L-a cunoscut pe tata în 1946, în Bucovina. Mama se dusese la Suceava, unde locuiau părinții ei. Când a fost deportată la Auschwitz, ea stătea în Transilvania. S-a căsătorit cu tata în noiembrie 1946, iar în singura poză de la cununie aveau gențile cu ei. Atunci au plecat spre Israel ilegal. Trebuiau să treacă granița cu Iugoslavia, să meargă la Zagreb, unde au mai așteptat câteva zile un vapor ilegal, cumpărat de mișcarea sionistă de la o companie din Mississippi. Barca nu mersese niciodată pe Marea Mediterană. Au îmbarcat, dar au fost prinși de britanici, care i-au dus într-un campus din Cipru. Au stat acolo pentru încă vreo 10 luni și abia în 1947 au reușit să ajungă la destinație.    Mamei  i-a fost greu să își amintească experiența de la Auschwitz și să vorbească despre ea? Când s-a hotărât să-mi povestească, nu mi-a vorbit despre lucrurile îngrozitoare, pe care nici până în ziua de azi nu le-am aflat. Mi-a vorbit despre oamenii care au ajutat-o. Chiar și în lagărul de concentrare din Germania, unde a fost apoi deportată de la Auschwitz, a ajutat-o un neamț. Îi aducea mâncare. Fără ajutorul lui ar fi murit de foame. Dacă ar fi fost prins de naziști, ar fi fost executat. A hrănit-o luni întregi, iar ea nu l-a uitat. Nu a avut șansa să-i mulțumească și s-a gândit la asta mult timp.    Despre eliberare v-a spus? Armata rusă i-a eliberat pe evrei pe 8 mai 1945. Au auzit tancurile rușilor. Naziștii fugiseră, iar ei au rămas singuri. Rușii, spre deosebire de americani sau britanici, nu le aduceau mâncare și doctori evreilor pe care îi eliberau. Mama a ieșit din lagăr și a mers prin pădure. Nu avea bani, buletin, nimic
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 03.08.15 22:09

Mărturia unui deținut

Robert Anteme, în cartea lui, intitulată « Specia umană », scrie cutremurător despre viața în lagărele naziste astfel :

Noi toți, din contră, suntem aici pentru a muri. Este obiectivul pe care l-au ales SS-iștii pentru noi. Nici nu ne-au împușcat nici nu ne-au spânzurat dar fiecare, rațional este privat de hrană, trebuie să devină mortul așteptat, într-un timp variabil.

Singurul sop al fiecăruia este deci de a se împiedica de a muri. Pâinea pe care o mâncăm este bună pentru că ne este foame, dar dacă se calmează foamea, știm și se simte de asemenea că prin ea  viața se apără în corp. Frigul este dureros, dar SS-iștii nu vor să murim din cauza lui, trebuie să ne protejeze pentru că moartea este în frig. Munca ne golește –pentru noi, absurd – dar uzează, și SS-iștii vor să murim prin muncă ; de asemenea trebuie să economisim din muncă pentru că moartea este în ea. Și mai este timp : SS-iștii cred că a ne forța să nu mâncăm și a munci, vom sfârși prin a muri; cei 88 cred că ne vor aduce la oboseală adică prin timp,moartea este în timp.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.15 15:34

INFIORATOR! Ce a DESENAT o fetita crescuta intr-un LAGAR DE 
O fetita care a crescut intr-un lagar de concentrare a fost rugata, in 1948, intr-un centru pentru copiii cu probleme emotionale, sa deseneze o casa.

Desenul realizat de fetita simbolizeaza ororile dintr-un lagar de concentrare, care au lasat urme teribile asupra psihicului ei.

Nimeni nu a stiut, cu exactitate, la ce se gandea atunci cand a facut desenul, insa acesta pare sa simbolizeze haosul gardurilor de sarma ghimpata, conform rarehistoricalphotos.com.

Fotografia a fost realizata de David Seymour intr-un adapost pentru copiii cu probleme emotionale din Varsovia, in 1948. Sunt cunoscute putine informatii despre identitatea copilului. Ea se numea Tereszka, un diminutiv de la Teresa si are privirea unui copil socat de lucrurile ingrozitoare la care a fost martor in timpul intregii sale copilarii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 27.06.15 10:49

http://www.mediafax.ro/life-inedit/regina-elizabeth-a-vizitat-fostul-lagar-nazist-german-bergen-belsen-video-14508680
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a vizitat, vineri, fostul lagăr nazist de la Bergen-Belsen, în ultima zi a vizitei în Germania, informează BBC News online.
Lagărul Bergen-Belsen, unde a murit celebra scriitoare adolescentă Anne Frank și alte zeci de mii de persoane, a fost eliberat de armata britanică în anul 1945.
Regina Elizabeth, în vârstă de 89 de ani, și prințul consort Philip au depus coroane de flori la intrarea în fostul lagăr nazist, în ultima zi a vizitei de patru zile efectuate în Germania.
Înainte de a merge în fostul lagăr situat în apropiere de Hanovra, regina Elizabeth a vizitat Poarta Brandenburg din Berlin.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 22.06.15 10:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.05.15 14:11

http://www.evz.ro/imagini-socante-din-lagarele-de-concentrare-cum-arata-chipul-ingrozit-al-vietilor-care-nu-merita-traite-galerie-foto.html
În Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a folosit una dintre cele mai grotești sintagme pentru a-i desemna pe cei ale căror vieți sunt neimportante sau care trebuie să fie, pur și simplu, uciși: “Lebensunwertes Leben” sau „vieți care nu merită trăite".

La început, termenul se refera la bolnavii mintal, după care au fost denumiți astfel cei considerați ca fiind din “rasă superioară”, precum și "devianții sexuali" și dușmanii poporului din interior sau din exterior, relatează publicația americană The Atlantic.
Încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, poliția nazistă a ucis civili în masă și i-a vizat în special pe evrei. Către sfârșitul războiului, vânătoarea s-a transformat în așa-numita “soluție finală” a lui Adolf Hitler: exterminarea completă a evreilor.


Ampla campanile de exterminare a început cu trupele morții Einsatzgruppen în est, care au ucis peste 1 milion de oameni prin masacre, apoi a continuat cu lagărele de concentrare și, în final, cu cele de exterminare.
În 1945, trupele Aliate au făcut o descoperire șocanță: în lagărele de exterminare se aflau sute de mii de prizonieri înfometați și bolnavi și tot atâtea cadavre, precum și dovezile existenței unor crematorii și camere de gazare, mii de gropi comune și cercetări provenite din realizarea unor experimente medicale îngrozitoare. Naziștii au ucis peste 10 milioane de oameni în acest fel, dintre care 6 milioane au fost evrei.
GALERIA FOTO de mai sus prezintă imagini cu chipul vieților care “nu merită trăite”. Foografiile sunt șocante!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.05.15 12:47

http://cultural.bzi.ro/iosif-ferdinand-de-austria-arhiducele-inchis-la-dachau-29992

Arhiducele Iosif Ferdinand de Austria si Toscana (Erzherzog Joseph Ferdinand Salvator Maria Franz Leopold Anton Albert Johann Baptist Karl Ludwig Rupert Maria Auxiliatrix von Österreich-Toskana) (n.24 mai 1872, Salzburg – d.28 august 1942, Viena) a fost un arhiduce de Austria si mare duce de Toscana si un comandant militar. Mai tarziu a fost inchis pentru scurt timp la Dachau in timpul erei naziste.


Joseph Ferdinand s-a nascut la Salzburg ca fiu al lui Ferdinand al IV-leaMare Duce de Toscana si a sotiei acestuia, Alice de Bourbon-Parma. Fiind al patrulea copil si al doilea fiu, el si-a asumat rolul de mostenitor dupa ce fratele sau mai mare a renuntat la drepturile sale in urma a numeroase scandaluri. El i-a succedat tatalui sau ca sef al Casei de Toscana la 17 ianuarie 1908.

In 1921, s-a casatorit morganatic cu Rose Kaltenbrunner (1878-1928), apoi in 1929 cu Gertrude Tomanek von Beyerfels-Mondsee (1902-1997). Din a doua casatorie a avut doi copii:

    Claudia Maria de Habsbourg-Toscana (1930) ;
    Maximilien de Habsbourg-Toscana (1932), care s-a casatorit in 1961 cu Doris Williams (n. 1929)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.05.15 9:29

Lagarul de concentrare nazist de la Płaszów
Lagarul de munca a fost creat in decembrie 1942, la periferia de sud a orasului Cracovia, din Polonia, pe amplasamentul a doua vechi cimitire evreiesti. Comandantul lagarului era Hauptsturmführer SS Amon Göth. La 13 si 14 martie 1943, Amon Göth, in persoana, supervizeaza lichidarea ghetoului din Cracovia si transfera locuitorii acestuia la Płaszów. Avea sub ordinele sale un personal format din barbati si femei, printre care Gertrud Heise, Luise Danz, Alice Orlowski si Anna Gerwing.


Lagarul era mai intai un lagar de munca, care furniza mana de lucru diferitelor uzine de armament si unei cariere de piatra. Rata mortalitatii era extrem de ridicata. Numerosi detinuti, intre care femei si copii, au murit acolo de tifos, de foame sau chiar executati. Conditiile de trai s-au deteriorat iar din cauza cruzimii si sadismului de care a dat dovada comandantul, Amon Göth, care a condus lagarul intre februarie 1943 si septembrie 1944. Se estimeaza la un total de 50 000 de persoane care au trecut prin lagarul de la Płaszów, si ca au fost cel putin 9 000 de morti (numar corespunzator corpurilor gasite in gropi, apoi arse in vara lui 1944 de unitatile insarcinate sa faca sa dispara urmele uciderilor masive comise de nazisti).

In ianuarie 1945, detinutii care mai erau in viata, precum si personalul au parasit lagarul intr-un mars al mortii, spre Auschwitz, iar cei care au supravietuit marsului au fost gazati, la sosire. Armata Rosie a gasit lagarul gol, la 20 ianuarie 1945.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 12.05.15 16:45

NAZIȘTII au inventat lagărele de concentrare PLUTITOARE
Neștiind ce să facă cu prizonierii din lagărele de concentrare de la Neuengamme, la sud de Hamburg, și de la Fürstengrube, aproape de Auschwitz, naziștii au ales o soluție uluitoare.
Cap Arcona, construit în anii ’20, era un elegant vapor de croazieră lung de 206 metri, care, înainte de începerea războiului, făcea legătura între Germania și America de Sud. Fusese construit pentru a primi la bord 850 de pasageri, scrie săptămânalul german Der Spiegel.
În primăvara lui 1945, circa 4600 de deținuți au fost mutați pe Cap Arcona, care a fost transformat astfel în lagăr de concentrare plutitor. Condițiile de detenție de la bord erau înfiorătoare:

Pe 3 mai 1945, cinci zile după capitularea naziștilor, în timp ce Cap Arcona naviga în apele golfului Lübeck din Marea Baltică, a fost bombardat de avioanele armatei britanice. Pachebotul a luat foc apoi s-a scufundat. Majoritatea prizonierilor au murit în flăcări. Doar 500 dintre ei au supreviețuit naufragiului, reușind să ajungă la țărm, înotând într-o apă a cărei temperatură nu depășea 7 grade.


Vasele de pescuit care au venit să dea ajutor naufragiaților nu au acceptat la bord decât bărbații în uniformă, împingându-i pe deținuți în mare. Unii au fost chiar împușcați când au ajuns la mal.
Cap Arcona nu a fost singurul lagăr de concentrare plutitor care a fost scufundat în acea zi de trupele britanice, notează săptămânalul Focus. Cele 200 de avioane ale Royal Air Force, care au scufundat pe 3 mai 1945 o sută de nave germane au atins și cargoul Thielbeck, la bordul căruia se găseau 2400 de prizonieri din lagărul Neuengamme.
Ulterior, foști ofițeri SS au susținut că intenționau să-i transporte în Suedia. Der Spiegel evocă însă doi versiuni mai plauzibile: fie vasele erau folosite provizoriu, până s-ar fi găsit o soluție de cazare a deținuților, fie „SS intenționa să scufunde vasele cu prizonieri cu tot”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 03.05.15 13:02

http://cultural.bzi.ro/amintiri-din-infernul-de-la-dachau-gheorghe-ene-dumnezeu-a-avut-grija-de-mine-si-am-scapat-din-toate-29043
Unul dintre putinii supravietuitori ai lagarului nazist de la Dachau, dinGermania, traieste modest intr-o comuna din Arges. Are 92 de ani, citeste fara ochelari si are grija singur de gospodarie. Ascunde insa o poveste impresionanta, pentru ca experienta din lagarul de exterminare a lasat urme adanci.

Viata lui Gheorghe Ene este ca un scenariu de film. Inrolat la 22 de ani, scapa din macelul de la Oarba de Mures si ajunge cu armata romana pana inCehoslovacia. Acolo este luat prizonier de nemti si mutat dintr-un lagar in altul pana a ajuns la Dachau. O umbra intre miile de oameni incolonati ce strabateau pe jos CehiaPoloniaGermania.

„Cat puteai sa mergi, mergeai. Cand nu, cadeai jos. Daca mai gaseai cate un suflet mai bun te mai lua de brat, mai mergeai cu el. Mai lua doi insi cand nu mai putea, daca nu mai putea acolo te lasa. Apoi ce se intampla, nu mai stim, fie ca il omora, ca asa viu nu il lasa”, spune Gheorghe Ene, potrivit digi24.ro.

A vazut camere de gazare si cum ard trupurile colegilor lui. Se gandea ca aceeasi soarta o va avea si el. A scapat insa.

„Eram la mana lor. Totusi Dumnezeu a avut grija de mine si am scapat din toate”, adauga batranul.

Cea mai fericita zi din viata lui a fost aceea in care in lagar au ajuns aliatii. Era prima zi din noua lui viata. 9 martie 1945.

„Atunci am zis ca noi am fost morti si atunci am inviat. Atunci eram atat de vesel”, isi aminteste supravietuitorul.

Au trecut 70 de ani de atunci. Gheorghe Ene are 92 de ani si spune ca este sanatos tun. Doar 3 copii mai traiesc, dar are 13 nepoti si 15 stranepoti. Raspanditi peste tot in lume.

„Este in varsta, se tine destul de bine. De exemplu, daca e sa mergem pe deal, undeva, ma tin dupa el, dar obosesc”, spune nepotul lui Constantin Ene.

In lagarul de la Dachau au fost adusi aproximativ 200.000 de oameni din 30 de tari, iar din datele oficiale reiese ca peste 35 de mii si-au gasit sfarsitul acolo. Insaistoricii spun ca numarul victimelor este mult mai mare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 29.04.15 16:14

Amintiri din „uzina morții“. Elisabeta Mendel a fost martora crimelor comise de naziști în lagărul de la Auschwitz
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/amintiri-uzina-mor-ii-elisabeta-mendel-fost-martora-crimelor-comise




Elisabeta Mendel avea 31 de ani când a fost deportată, în luna mai a anului 1944, în lagărul de la Auschwitz. Deși  s-a numărat printre puținii supraviețuitori ai Holocaustului, aceasta a putut povesti abia după 40 de ani cum se murea în lagărul de concentrare.

 

Amintirile din „uzina morții” au fost consemnate în 1984 de către doi jurnaliști vâlceni, Gheorghe Smeureanu și Ioan Barbu, și publicate  în ziarul „Orizont”, singurul ziar din Râmnicu Vâlcea, din perioada comunistă.   În 1944, Elisabeta Mendel locuia în comuna Pantinceu, din județul Cluj. Primul soț al femeii a murit pe câmpul de luptă, cu puțin timp înainte ca ea să fie deportată în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Înainte să ajungă în Polonia, Elisabeta Mendel a fost dusă de jandarmi într-un ghetou de la marginea Clujului, alături de alte câteva mii de evrei.    „Era o fostă fabrică de cărămizi, un șir de polăți. Am fost strânși aici, din Cluj și din alte împrejurimi, peste 15 000 de oameni bărbați și femei, bătrâni și copii. Ne făceau mâncare în căzi mari de baie, nu aveam pe ce dormi, cu ce ne acoperi noaptea copiii. Au început bătăile. Unii erau torturați îngrozitor, abia îi mai recunoșteai la întoarcere. (...)  În cele trei săptămâni cât am stat la Cluj am simțit infiltrarea groazei, sentimentul că ne-am pierdut drepturile de oameni. Pe 27 mai, am fost înghesuiți în vagoane pentru animale. Tot drumul a fost un chin inimaginabil. În gara Nyregyhaza, hortiștii ne-au predat nemților. După două zile și trei nopți am putut coborî din tren ca să bem apă. În vagoane, mizeria ajunsese de neînchipuit. Închiși ca într-o cutie, am trăit 92 de oameni cu senzația că suntem într-un sicriu umblător. Mulți n-au rezistat, agonizau în aerul îmbâcsit și se salvau prin moarte de chinurile care aveau să urmeze.  (...) Porțile Auschwitzului erau ca niște porți ale destinului. În pragul lor se despărțeau mamele de copii, frații de surori, soții de soțiile lor. Aici m-am despărțit eu de fratele meu Zoltan. Pe drum spre lagăr m-a rugat să-i dau o bucată de slănină. I-am spus că slănina o păstram pentru mai târziu, că nu se strică. N-am să-mi port ierta niciodată că nu i-am satisfăcut această dorință. De atunci, de la poarta Auschwitzului n-aveam să-l mai revăd niciodată”, a spus Elisabeta Mendel.    

 

Viața în infern a început în haine de bal

 

După „triaj”, înainte de a fi conduși în barăci, toți deportații erau tunși la piele, obligați să facă duș cu apă rece și apoi îmbrăcați cu se găsea. Elisabeta Mendel a început o luptă cruntă pentru supraviețuire în haine de bal. Deținuții care dădeau cel mai mic semn de slăbiciune ajungeau în camera de cazare sau la crematoriu.   “ Dintr-un morman de haine vechi am primit o cămășuță de copil, o pereche de saboți și o rochie mov, lungă, un fel de rochie de bal. (…) La ora 3 noaptea, eram scoase la apel, aliniate câte 5, în poziție de drepți până la 8 sau 9 dimineața. Se făcea numărătoarea, iar apoi se dădea comanda ca toată lumea să se dezbrace și, cu hainele în mână, treceam una prin fața doctorului Mengele și a celorlalți SS-iști. Pe cele care dădeau semne de oboseală sau boală, doctorul călău le diagnostica “apte pentru crematoriu”. De fapt, selecționări de un fel sau altul aveau loc în fiecare clipă, iar una dintre cele mai dramatice se petrecea la așa-zisa masă de prânz. Cam la zece deținute exista o singură oală în care se turnau zece polonice de ciorbă. Cred că o făceau din iarbă cosită de pe marginea șanțului. Nu avea niciun gust și era plină de pământ, așchii. Oala trecea din mână în mână, sorbeam, n-aveam lingură. Cele de la coada șirului strigau la cea care lua oala să nu bea prea mult, să o dea mai departe. Dar, ultimele două, trei, rămâneau de fiecare dată și fără fiertură. Dimineața mai primeam câte o cană surogat de cafea, tot un fel de apă chioară, iar seara o felie de pâine pe care o mâncam firimitură cu firimitură”, a povestit supraviețuitoarea Holocaustului.

 

Copiii, primele victime ale Holocaustului

 

Cruzimea naziștilor nu cunoștea limite. Printre episoadele care au marcat-o pe Elisabeta Mendel a fost cel în care un bebeluș, a cărui naștere a fost percepută de multe deținute ca fiind singura minune din infernul de la Auschwitz,  a fost lăsat să moară sub soarele arzător, la marginea lagărului de exterminare.  Cel care a hotârît că pruncul nu are drept la viață a fost chiar Mengele, cel supranumit 'doctorul Moarte".   “ Erau 32 de barăci și în fiecare trăiau 1 200 de femei. Barăcile aveau câte o sobă imensă de cărămidă în care se făcea puțin foc. Țin minte aceste sobe fiindcă au jucat un rol într-o întâmplare tragică petrecută la intrarea în lagăr. Nu-mi dau seama cum se întâmplase, dar doctorul Mengele și cu Eichman nu au observat la triajul făcut prin porțile Auschwitzului că una dintre noi era însărcinată în luna a opta. A avut noroc, altfel ar fi mers imediat la crematoriu.  După o lună, femeia, o fată din Lugoj, a născut. Am ajutat-o fiecare după puteri. Eram foarte fericite, ni se părea că nașterea acestui copil, o fetiță, ar fi un semn că viața poate învinge. Ne era, în același timp, o teamă imensă că miracolul nostru va fi descoperit. Noaptea dormea în sânul mamei, dar spre dimineață, o lăsam într-una din sobele de care v-am povestit. Așa au trecut două săptămâni. Dar într-o dimineață, Mengele, care nu prea obișnuia să intre în barăci, ne-a făcut o vizită însoțit de un paznic. Se plimba printre noi cu cravașa în mână când, dinspre sobă, s-a auzit un scâncet. Noi, toate deținutele, încremeniserăm. S-a lăsat o tăcere de gheață. Ne țineam respirația, apoi plânsul unui copil a umplut baraca. Nemții n-au dat semn că ar fi surprinși. Tacticoși, au întrebat cine e mama, iar apoi i-au ordonat, sub amenințarea pistolului, să-și scoată pruncul din sobă și să-l ducă la poarta lagărului.  Ca o somnambulă, femeia s-a supus. Și-a dus copilul în brațe până la poartă, lângă un punct de observație, o schelă de lemn în vârful căruia stătea un neamț cu mâna pe pistolul automat. Noi n-aveam voie să ne apropiem de copil mai mult de zece pași. În baracă, mama agoniza de durere. Pe la prânz, m-am apropiat de copil, la cei zece pași îngăduiți. Scâncea stins, tresărea în convulsii. Soarele torid îl ardea, muștele îi intrau în urechi, în nas, în gură. Nimeni nu a avut voie să-l ridice și a murit acolo, în soare”, și-a amintit Elisabeta Mendel.    

 

Elisabeta Mendel: “A fi gazat însemna un lux”  

 

După acest episod, speranța că vor mai scăpa din lagărul de concentrare s-a spulberat, iar deținutele au fost cuprinse de o mare deznădejde.    “Am devenit și mai deprimate, și mai convinse că din acest cerc al morții nu mai există scăpare. Fusesem urcați cu forța pe un Everest al cruzimii. Crematoriile fumegau zi și noapte. Pe marginea unor gropi imense, în care ardea motorina, veneau în șiruri de câte doi, cei pentru care nu mai era loc în camerele de gazare supraaglomerate. Primeau un glonț în ceafă și se rostogoleau în groapă. (…) Viața și moartea continuau să se amestece în lagăr. Noaptea, flăcările crematoriului luminau barăcile. Dar nu știu, dacă mă puteți crede, a fi gazat însemna oarecum un lux față de imensele suferințe morale la care eram supuși. Cele mai multe bătăi le sufeream din cauza supraveghetoarelor care erau de aceeași naționalitate ca noi. Ne umileau și ne loveau cu dușmănie acuzându-ne că, spre deosebire de ele, care erau în lagăre de la începutul războiului, noi trăiserăm liniștite până atunci”, a mai povestit Elisabeta Mendel.    

 

„Revoltă la crematoriu”

 

Elisabeta  Mendel nu a putut uita, deși trecuseră 40 de ani, episodul în care evreii, care făceau de serviciu la crematoriu, s-au răsculat împotriva naziștilor.   „Într-o noapte, cu puțin înainte de a fi transportați în lagărul de muncă de la Stuthoff, tăcerea epuizată a aglomerației din barăci a fost sfâșiată de lungi rafale de puști automate. Deținutele își țineau respirația ascultând în beznă. Mai întâi am crezut că e iarăși vorba de o execuție spontană izvorâtă din capriciul vreunuia dintre călăii noștri. Dar nu, schimburile de focuri durau de prea mult. Trebuie -gândeam noi atunci, că s-a întâmplat ceva deosebit. (...) Am aflat a doua zi că se răsculase grupul celor 60 de evrei care făceau de serviciu la crematoriu cărând cadavrele din camerele de gazare ca cuptoare.  La intervale regulate, din două în două luni, nemții obișnuiau să-i înlocuiască pe cărătorii de cadavre cu alții noi, cei vechi pierzându-și urmele și putința de a depune mărturie. Schimbarea echipei de ciocli fără voie urma să se facă a doua zi, iar aceștia erau conștienți că moartea va veni odată cu zorile. Nu se știa cum, dar luaseră legătura cu partizanii. În miez de noapte, aceștia au tăiat gardul  de sârmă ghimpată și au aruncat peste gardul electric câteva arme. Evreii de la crematoriu s-au transformat într-un grup de comando, care a reușit pentru aproape două ore să fie stâpân pe situație. Nemții au opus rezistență dar balanța victoriei părea să încline în favoarea răsculaților.  Răzbunarea acestora a fost pe măsura suferințelor îndurate: un SS-ist luat prizonier a fost aruncat de viu în flăcăcrile cuptorului. Destul de repede însă, din două camioane a coborât un detașament  de SS-iști înarmat până în dinți. Răsculații s-au bătut eroic, dar n-au rezistat în fața superiorității numerice a nemților. Cei prinși au fost și ei arși de vii. Câțiva însă, se zvonea prin lagăr, că au reușit să treacă la partizani. A doua zi, teroarea a cunoscut un moment de vârf și crematoriile au fost mai pline ca niciodată. Aș vrea să spun, nu știu dacă cunoașteți că moartea la Auschwitz era organizată ca o industrie.  Din părul oamenilor se făceau covoare, din osemintele calcinate se fabricau îngrășeminte, din grăsimea umană se făcea săpun, “celebrul” săpun de lux RIF, răspândit și comercializat în toate teritoriile ocupate de fasciști. După război am aflat că RIF însemna „săpun pur de evreu”. Ceva mai odios nu putea fi imaginat”, afirma fosta prizonieră, în urmă cu aproape 30 de ani.

 

Sursa: adevarul.ro






avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 11.03.15 18:41

Ravensbruck, lagar nazist pentru femei. Cruzimea femeilor-
Mai mult de 50.000 de prizoniere si-au gasit sfarsitul in lagarul de concentrare Ravensbruck din Germania nazista. Calai le-au fost gardieni-femei care aveau pretentia sa poarte lenjerie intima roz, sa etaleze coafuri perfect aranjate si flirtau cu membrii SS.

Dincolo de aceasta aparenta feminitate acste femei-gardieni se dovedeau adevarate bestii insetate de sange, dupa cum releva o carte care se va lansa pe 13 ianuarie.

„ If This Is A Woman: Inside Ravensbruck, Hitler’s Concentration Camp For Women“ (Daca asta este femeie: Povesti din Ravensbruck, lagarul de concentrare pentru femei construit de Hitler“) scrisa de Sarah Helm se lanseaza maine pe piata britanica dezvaluind marturii ale supravietuitoarelor din lagarul de concentrare pentru femei Ravensbruck, locul unde au murit in chinuri peste 50.000 de femei.

Vezi si Secrete socante ale Holocaustului

In spatele ororilor traite de prizonierele din Ravensbruck, documentate cu ajutorul marturiilor venite chiar din partea acestora, se afla femei-gardian care au dat dovada de o cruzime fara margini, desi cele mai multe ar fi parut fiinte gingase, incapabile sa omoare o musca.

Una dintre cele mai temute si mai detestate femei-gardian de la Ravensbruck era Dorothea Binz, femeia care a avut indrazneala sa afirme inainte sa fie executata, dupa ce a fost judecata pentru faptele sale groaznice: „Sper ca nu veti crede ca am fost toate oameni rai“, au fost ultimele cuvinte ale unei femei care le-a facut viata un iad detinutelor de la Ravensbruck. Dorothea Binz a fost descrisa de multe dintre supravietuitoarele din lagarul de concentrare drept „personificarea raului“. 

Autoarea se intreaba, la fel ca multi alti care au aflat despre suferinta de care au avut parte prizonierele de la Ravensbruck, ce fel de femeie putea fi capabila sa comita asemenea atrocitati impotriva altor femei. Desi multi sunt tentati sa-si inchipuie ca aceste fiinte groaznice erau dure, masculinizate, un fel de barbati in fuste, adevarul aratat de autoarea Sarah Helm descrie persoane extrem de feminine. Multe erau blonde si foarte frumoase, imbracate la moda, motiv pentru care erau invidiate de tinerele din orasul din apropierea lagarului, Furstenberg. 

Vezi si Masascrul de la Buchenwald, unul din cele mai mare lagare naziste de pe teritoriul 

In timpul liber, bestiile cu chip de om culegeau flori si se plimbau cu barca, petreceau si flirtau cu membrii SS din lagar, cu care adesea aveau si relatii intime. Gardienii-femei erau responsabili de diverse zone, cum Helene Massar supraveghea atelierul de croitorie, o bruta, dupa cum a fost descrisa de prizoniere, sau Marga Lowenberg, recunoscuta pentru frumusetea sa, dar mai ales pentru felul oribil in care trata detinutele. In lagar exista si un salon de infrumusetare, unde gardienele erau rasfatate si ingrijite de cosmeticiene si coafeze selectate din randul prizonierelor, scrie adevarul.ro.

Dupa orele de relaxare la salon, gardienii cu fusta reveneau la supravegherea detinutelor, urand, folosind biciul si asmutind cainii asupra lor. Aproximativ 3.500 de femei-gardian au muncit la Ravensbruck de-a lungul timpului, iar unele dintre acestea au declarat ulterior ca au fost socate de ororile la care au fost martore. Johanna Langefeld, primul sef-gardian (Oberaufseherin) a impus o disciplina brutala si nu pregeta sa tina prizonierele in ploaia rece timp de ore in sir pentru cea mai mica abatere, dar nu a fost cea mai rea dintre ele. 

Era terifiata de experimentele medicale care implicau disectii pe viu asupra prizonierelor alese special in acest sens, poreclite „iepuri“, motiv pentru care se pare ca ar fi fost considerata prea „moale“. Una dintre secretareale sale si-a adus aminte ca a observat-o in repetate randuri pe Johanna Langefeld deprimata, fiind sfasiata intre datorie si ceea ce nu o lasa constiinta sa faca, adesea trezindu-se din somn urland din cauza cosmarurilor. „Scorpia blonda“.

Pe de alta parte, Binz, poreclita de prizoniere „scorpia blonda“, era cu totul altfel. Aceasta era responsabila de o sectie unde prizonierele erau pedepsite, loc unde se achita bucuroasa de indatoririle sale. Detinutele au invatat repede ca nu trebuie sa o priveasca in ochi, altfel ar fi ajuns sa faca baie in apa rece ca gheata. Binz era pornita mai ales impotriva prizonierelor din Armata Rosie, „scroafele ruse“ dupa cum le numea.

Una dintre acestea a scris o poezie despre ea in timpul detentiei, poem care a iesit la iveala dupa 70 de ani, cand i-a fost citit scriitoarei, in apartamentul din Moscova al fostei prizoniere.

O blonda frumoasa/ Atat de frumoasa esti/ Cu ochi stralucitori, albastri si plete bogate/ Dar daca am putea, ti-am sfasia adancul sufletului si ti-am strangula inima insetata de sange.

Una dintre primele detinute de la Ravensbruck, Doris Maase, de profesie medic, si-a adus aminte de prima sa intalnire cu Binz, dupa ce o prizoniera incercase sa se sinucida izbindu-se de un gard electrificat. Binz a fost cea care a oprit-o. „A tarat-o pe biata femeie care arata ca un schelet si a batut-o cu un bat peste coapsele goale. Atata cruzime venita din partea unei femei atat de tinere m-a impresionat adanc“, a relatat Maase. 

Fiica unui padurar, Binz a crescut jucandu-se in padurile din preajma orasului Furstenberg, mergea la biserica si la scoala, se scalda in lacurile din imprejurimi, la fel ca ceilalti copii din zona. Nimic nu dadea de banuit ca este capabila de un asemenea comportament violent. Numai ca, inca de la zece ani Binz a intrat in Liga fetelor germane, unde doctrina a transformat-o incet intr-un robot, iar la scoala invata de asemenea sa dispretuiasca evreii, la fel ca pe toti „proscrisii“ societatii. 

Problema a apatut cand, in adolescenta, a fost grav bolnava de tuberculoza si astfel a lipsit foarte mult de la scoala, absenta care i-a furat sansa de a-si termina studiile. Stigmatizata ca „tuberculoasa“, Binz a fost refuzata de multi angajatori, asa ca atunci cand i s-a oferit sansa de a fi gardian intr-un nou lagar de concentrare, la numai 19 ani, a imbratisat aceasta oportunitate cu tot sufletul. Binz nu era singura femeie-gardian atat de temuta.

Maria Mandl, la numai 23 de ani, care i-a luat locul ca sef al gardienilor lui Langefeld, era renumita pentru cruzimea cu care vana si trata toate fetele cu par cret sau ondulat. Se plimba printre prizonierele insirate pentru inspectie si daca prindea vreun carliont rebel o batea pe „vinovata“ pana nu mai misca, apoi o trimitea sa fie rasa pe cap si venea inapoi sa fie data exemplu celorlalte detinute, purtand o pancarta pe care scria: „Am incalcat regulile si mi-am ondulat parul.“

Dincolo de aceste orori a caror autoare era Mandl, prizoniera Maria Bielicka si-a amintit un episod incredibil relatat o alta prizoniera, care facea curat in casa unde statea Mandl. In casa gardienelor era un pian, iar fata in casa a auzit intr-o zi cea mai frumoasa muzica. Femeia care canta era pierduta in ganduri, transfigurata, de parca traia intr-o lume a ei. Era Mandl, cea care cateva zile mai devreme omorase in bataie o evreica, in fata tuturor, a povestit Bielicka. 

Mail Brute se aflau si in randul personalului din spitalul lagarului. Dr. Herta Oberheuser era una dintre cele mai cochete femei din lagar. Imbracata de obicei cu o bluza fina prin care se putea zari lenjeria intima roz, cu bratari de aur la maini si inele pe degete, inalta si blonda, doamna doctor administra injectii letale adolescentelor care udau patul de teama sau din cauza afectiunilor medicale. Atunci cand pacientele se plangeau de sete, Oberheuser le dadea otet indoit cu apa. La fel de ingrozitoare era si sefa asistentelor, Elisabeth Marschall, care avea o infatisare mamoasa, parea ca adora bebelusii care veneau pe lume in lagar, dar totusi fura cantitati mari de lapte praf si mancare din ratiile pentru copiii, iar acestia mureau de foame.

Crimele de care aceste femei au fost acuzate ulterior erau atat de ingrozitoare incat s-a intamplat ca avocatilor acuzarii sa li se faca rau in timp de analizau dosarele. Una dintre aceste povesti de groaza se refera la camera mortii, unde erau abandonati nou-nascutii adusi pe lume de prizoniere. In 1944, femeile gravide care venisera la Ravensbruck au dat nastere pe pamant, imediat dupa ce sosisera in lagar. Dar multe altele, mai ales poloneze, erau insarcinate in numai cateva luni cand au venit, adesea purtand copiii soldatilor care le violasera. Initial, toate gravidele care veneau la Ravensbruck erau obligate sa faca avort, dar la un moment dat se nasteau atat de multi incat s-a amenajat in spital o camera unde prizonierele asistate de doctorul Zdenka Nedvedova si cateva moase aduceau copiii pe lume. 

Primii 20 de nascuti au fost tratati bine, la fel si mamele lor. Dar dupa cateva zile, ordinele au indicat ca mamele sa nu mai primeasca ratii suplimentare si curand nu au mai avut lapte sa-si alapteze bebelusii care au murit de foame. Mamele ajungeau aproape de pragul nebuniei, indurerate ca isi priveau neputincioase copiii care se stingeau sub ochii lor.

Pentru a evita problemele si a tine mamele departe de copii, gardienii au dat ordin sa fie amenajata o alta camera, unde bebelusii abia nascuti erau adusi si pusi claie peste gramada, ca „sardinele“, dupa cum a povestit una dintre prizoniere, asistenta Marie-Jo Wilborts. Dupa 30 de zile, primii 100 de copii au murit, a marturisit asistenta Wilborts, precizand ca singura lor consolare era speranta ca ii va salva pe unii dintre ei. Intre septembrie 1944 si aprilie 1945 s-au nascut 600 de copii in lagar, dintre care numai 40 de au supravietuit. 

Dar si dintre acestia, multi au fost dusi la Belsen, in februarie 1945, unde au murit oricum.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.15 21:05

Unul din cele mai sumbre secrete ale nazistilor a fost scos la lumina
Arheologii care fac cercetari pe locul fostului lagar de concentrare Sobibor, din estul Poloniei, au descoperit ramasitele unor camere de gazare pe care nazistii incercasera sa le ascunda.

Armata germana a vrut sa stearga urmele atrocitatilor comise la Sobibor, unde aproximativ 250.000 de evrei au fost ucisi. Nazistii au inchis lagarul in urma revoltei din 14 octombrie 1943, au demolat camerele de gazare si au turnat un drum de asfalt deasupra ruinelor. 

Acum, arheologii au sapat sub acest drum de asfalt si au gasit straturi de caramizi, pe locul unde probabil se aflau peretii camerelor de gazare.

Peretii sunt bine conservati si ofera o imagine destul de clara privind dimensiunile incaperilor de gazare, istoricii putand astfel estima mai corect numarul oamenilor ucisi aici, scrie descopera.ro.

Pe langa zidurile acestea, arheologii au mai gasit diferite obiecte ingropate in apropiere, printre care si o verigheta cu o inscriptie in ebraica.

Potrivit istoricilor, exista putine informatii despre ce s-a intamplat in lagarul de la Sobibor, pentru ca nazistii au sters urmele, iar supravietuitorii din lagar sunt foarte putini.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.02.15 20:33

http://revistacultura.ro/nou/2015/01/singularitatea-shoah-aspecte-istoriografice/

Istoria tragediei de la Auschwitz este deja scrisă, încât ceea ce se discută este în principal interpretarea ei. Explicarea destructivității de atunci nu s-a încheiat.
Pe de altă parte repercusiunile acestei tragedii sunt de pondere istorică universală. Astăzi Europa continuă să fie confruntată cu întrebarea dacă despărțirea de trecutul conflagrațiilor pornite din sânul ei a fost dusă până la capăt. Din aceste rațiuni împart răspunsurile mele la întrebările ce se pun în patru articole – Aspecte istoriografice, Explicația destructivității, Urmări ale Auschwitzului și Ce revine Europei din experiența Auschwitzului? – ce pot fi citite și separat. Abordez în cele ce urmează aspecte istoriografice.
Însuși Ernst Nolte care, prin „revizionismul“ său istoriografic, a fost punctul de plecare al controversei istoricilor germani asupra unicității crimelor naziste ce a izbucnit în anii optzeci, scrie: „Violențele celui de al treilea Reich sunt singulare. Într-adevăr, există destule precedente și paralele pentru lagărele de concentrare și chiar pentru , dar nimicirea mai multor milioane de evrei europeni – și a multor slavi, bolnavi mintal și țigani – este, sub aspectul motivării și al executării, fără seamăn și suscită, mai ales prin recea, inumana, tehnica precizie a mașinăriei cvsiindustriale a camerelor de gazare, o revoltă fără seamăn“ (Ernst Nolte, Zwischen Geschichtslegende und Revisionismus. Das Dritte Reich im Blickwinkel des Jahres 1980, în „Historikerstreit“. Die Dokumentation der Kontroverse um die Einzigartigkeit der national-sozialistischen Judenvernichtung, Piper, München, Zürich, 1989, p. 15). Deloc dispus la radicalismul vreunei critici neistorice a anilor treizeci-patruzeci sau la „revizia“ evaluărilor inițiale, un alt istoric, Joachim Fest, cunoscut pentru cercetările sale de istorie a perioadei naziste, a verificat, la rândul său, argumentele principale ale „tezei singularității crimelor nazismului“ – inexistența precedentelor istorice pentru „soluția finală (Endlösung)“, caracterul „administrat și mecanic al omorârii în masă“, retrogradarea fără seamăn a oamenilor în inuman. El a examinat, de asemenea, controversa Habermas-Hillgruber asupra perspectivei adecvate de abordare a evoluției „frontului din Răsărit“ al Germaniei național-socialiste și a tras concluzia după care Hitler a putut copia practicile stalinismului și a făcut-o, desigur, dar îi rămâne proprie mărirea criminalității dincolo de ceea ce era cunoscut la acea dată. „Nu trebuie să fii de concepția că voința de distrugere a lui Hitler a fost inspirată din amenințarea cu distrugere dinspre revoluția rusă; ea provenea, conform originii ei, mai curând din angoasele timpurii și fanteziile privind violențele ale austriacului german“ (Joachim Fest, Die geschuldete Erinnerung…, în vol. cit., p. 105). Un istoric și sociolog de prim-plan, Hans Mommsen, a argumentat că nu este adecvată considerarea crimelor nazismului în oglindă cu samavolniciile bolșevismului. „Analogia dintre bolșevism și național-socialism este adecvată mai curând pentru a lua doar niște asemănări exterioare drept constitutive“ (vezi Hans Mommsen, Neues Geschichtsbewusstsein und Relativierung des Nationalsozialismus, în vol. cit., p. 185). Alt protagonist al „revizionismului istoriografic“, Andreas Hillgruber, a admis că „omorârea în masă a evreilor este, în criteriile de comparație ale lumii occidentale, singulară, căci ceva comparabil nu a existat, de exemplu nici măcar în fascismul italian“ (Andreas Hillgruber, Für die Forschung gibt es kein Frageverbot, în vol. cit., p. 236). Istoricul Jürgen Kocka a reliefat deosebiri între nazism și bolșevism, insistând pe „dimensiunea europeană a distrugerii național-socialiste a evreilor, spre deosebire de dimensiunea intern-sovietică a distrugerii staliniste a culacilor“. Iar istoricul Eberhardt Jäckel a înfruntat direct faptele și a dat răspunsul cel mai limpede: „omorârea evreilor făcută de național-socialism a fost singulară deoarece niciodată înainte un stat, cu autoritatea conducătorului său responsabil, nu a decis și nu a anunțat omorârea, pe cât posibil fără rest, a unui anumit grup de oameni, incluzând bătrânii, femeile, copii și sugarii, și nu a pus în aplicare această hotărâre cu toate mijloacele puterii de stat“ (Eberhard Jäckel, Die elende Praxis der Untersteller…, în vol. cit., p. 115).
Am redat aceste opinii pentru că ele oferă, chiar în condițiile diferențelor de abordare istoriografică dintre autori de prim-plan, imaginea a ceea ce a fost Auschwitz. Ele constituie, totodată, un indicator concludent al stării reflecțiilor din timpul nostru. Abia pe fundalul creat de aceste opinii, răspunsul la întrebarea „cine a luat decizia , care s-a pus în aplicare la Auschwitz pe scara cea mai mare?“ poate fi formulat până la capăt.
Cel care caută acest răspuns constată ușor că nu duce la vreo soluție realistă părăsirea opticii în care persoane identificabile au luat decizia. Tentația părăsirii nu este nouă, dar nici foarte veche. Ea provine din filosofii ce scot din discuție răspunderile persoanelor pentru acțiunile lor, punându-le pe acestea din urmă pe umerii „istoriei“, „destinului“, „tehnicii determinate planetar“, „conjuncturilor“, „conjurațiilor“ și reprezintă o altă temă a controverselor cu privire la scrierea istoriei contemporane.
Bunăoară, în istoriografie, revine adesea tendința de a pune decizia de exterminare aplicată în lagărele nazismului în seama unor instanțe anonime: situația geopolitică generată de declarația lui Chaim Weizmann de alăturare a organizației mondiale evreiești la alianța antihitleristă (susținere fără temei, căci organizația nu era subiect de drept statal), situația de pe front (idee intenabilă, căci exterminarea fusese anunțată cu mult timp înainte), preluarea conducerii Germaniei de grupări criminale (totuși, cineva anume, din sânul acestora, a decis), tendințele autodistructive ale societății moderne (interpretare ce nu rezistă, căci nu în toate țările intrate în cursul modernizării s-au produs asemenea crime). Oricât s-a profitat în istoriografie de sincope în reconstituirea pe documente de arhivă a pașilor care au dus la „soluția finală“, în concret a „ordinului Führer-ului“, nu este nici un dubiu asupra contribuției decisive a lui Hitler însuși la luarea deciziei. Ideea „soluției finale a chestiunii evreiești“ a circulat, așa cum atestă documentele găsite, între Hitler, Göring, Heydrich și alte vârfuri naziste. Ea era în linie, de altfel, cu pasaje din Mein Kampf (1925-26), cu amenințările deloc voalate ale lui Hitler (care vorbea în 1939 de „sfârșitul evreilor în Europa“) și cu intenția mărturisită de Führer, în aceeași zi de 30 ianuarie 1939, de a „distruge (ausrotten) evreii“. Mărturiile depuse la procesul intentat vârfurilor regimului național-socialist de la Nürnberg au atestat, pe de altă parte, că prin expresia „soluția finală“ din limbajul nazist s-a înțeles „exterminarea“, iar decidenții au fost până la urmă cei din cercul lui Hitler și Führer-ul însuși.
Așa stând lucrurile, investigația rădăcinilor „soluției finale“ în formația și biografia lui Hitler, desfășurate în condițiile declinului imperiului habsburgic și apoi ale crizei din Germania, întreprinsă de Robert Wistrich (Laboratory for World Destruction. Germans and Jews in Central Europe, University of Nebraska Press, 2007), este din capul locului edificatoare. Nu este vorba de a reduce cauzalitatea unui fenomen atât de grav la fantasmele unei persoane, fie ea și posesoare la un moment dat a unei puteri discreționare, dar este vorba de a identifica cu precizie persoanele care, în locuri și momente anumite, au îndreptat evenimentele pe o anumită direcție. Această temeinică cercetare, a cărei anvergură a fost subliniată și de primirea Marelui Premiu al Austriei, a dus la concluzia că „Viena a fost prologul, iar contrarevoluționarul München catalizatorul care l-au lansat pe Adolf Hitler pe contorsionatul drum către Auschwitz“ (p. 377).
Care a fost cursul politic al României, aliată atunci a Germaniei naziste, în anii în care se punea în aplicare „soluția finală“? Se știe că autoritățile naziste au promovat „soluția finală“ nu doar pe teritoriul german, ci și în spațiul internațional. Naziștii au cerut aliaților lor să o aplice de asemenea și au făcut presiuni în acest sens. Documentele acțiunii externe a Berlinului acelei perioade atestă acest fapt. Ceea ce s-a petrecut după 14 septembrie 1940, când mareșalul Ion Antonescu a fost declarat „conducătorul“ țării, a justificat evaluarea elaborată de Jean Ancel pe baza documentelor aflate la dispoziție: „așa cum participarea românească la distrugerea poporului evreu poate fi considerată un capitol negru al istoriei românești, salvarea a 300.000 de evrei reprezintă cea mai nobilă pagină a ei“ (în Documents Concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust, selected and Edited by Jean Ancel, The Beate Klarsfeld Foundation, 1986, vol. XI,
p. 46). Această evaluare nu a putut fi dislocată.
Într-adevăr, până la bătălia de la Stalingrad, autoritățile române au colaborat cu vârfurile germane și oficiul însărcinat cu aplicarea „soluției finale“, pus sub conducerea operativă a lui Eichmann. Deportările în Transnistria, lovirea evreilor și discriminarea lor, au fost printre consecințe. Carol Iancu (în cartea sa La Shoah en Roumanie: les Juifs sous le regime d’Antonescu…, Presses Université Paul Valéry, Montpellier, 1998) a lămurit acest aspect. Pe de altă parte, reprezentanții germani în România au presat autoritățile de la București pentru aplicarea neîntârziată. Colaborarea acestora a rămas însă marcată de refuzul lui Mihai Antonescu, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, de participare la ceea ce acesta a numit „distrugerea fizică de ființe umane“. De aceea fostul rabin Moshe Carmilly-Weinberger a tras concluzia mai bine sprijinită pe fapte: „Guvernul Antonescu a fost responsabil de moartea a 300.000 de evrei români. Acesta este capitolul trist și negru din istoria României în anii 1940-1945. În același timp, noi nu putem să uităm că România a rezistat deportării evreilor în lagărele de exterminare din Polonia, în pofida ocupației germane de patru ani. Porturile românești au fost deschise pentru mii de refugiați, în trecerea lor spre Palestina. Emigrația evreiască a continuat sub privirile vaselor și submarinelor germane staționate în portul Constanța. din iadul nazist prin România, care a fost una dintre cele mai sigure rute de evadare în vremea Holocaustului“ (Moshe Carmilly-Weinberger, The Road to Life, Shengold Publishers, New York, 1994, pp. 15-16).
După datele existente, guvernul Kállay, pe fondul retragerii trupelor germane în fața ofensivei sovietice, a trimis în lagărele de exterminare, către sfârșitul războiului, 600.000 de evrei, o mare parte din Transilvania de Nord (p. 44), smulsă României prin Dictatul de la Viena.
O vastă memorialistică, apoi reconstituirile istorice precise au arătat grozăviile petrecute înăuntrul lagărelor de exterminare și cu deosebire la Auschwitz. Ce au trăit prizonierii s-a evocat în imagini cutremurătoare pentru generații, începând cu procesul de la Nürnberg, și este cunoscut la această oră de publicul larg. De aceea, aici amintesc doar trei mărturii dintre cele mai grăitoare.
Elie Wiesel ne aduce în față, în proza evocatoare Night, scene zguduitoare: începând cu sosirea în lagăr („Am privit la doamna Schächter. Băiețașul ei o ținea încă de mână. În fața noastră acele flăcări. În aer miros de carne arsă. Trebuie să fie miezul nopții. Am sosit. În Birkenau“), continuând cu ceea ce se putea vedea („Nu departe de noi, flăcări, uriașe flăcări. Ceva a fost ars acolo. Un camion a venit și a descărcat ceea ce transportase: copilași. Copii! Da, am văzut cu ochii mei… copii aruncați în flăcări“) și încheind cu avertismentul ofițerului SS („Aici trebuie să munciți. Dacă nu vreți, veți ajunge direct la horn. La crematoriu. Muncă sau crematoriu: alegerea este a voastră“). Tot ce le rămânea prizonierilor era familiarizarea cu conștiința sfârșitului apropiat.
Creatorul logoterapiei, Victor E. Frankl (Man Search For Meaning, Rider, London, 2008), își amintește cât de fără de speranță devenise viața în lagărul de concentrare: „…cea mai simplă metodă de sinucidere era să atingi gardul de sârmă ghimpată. Nu era cu totul dificil pentru mine să iau decizia. Nu era greu din moment ce pentru cel din interior așteptarea de viață, calculată în mod obiectiv și socotind toate șansele, era foarte mică. El nu putea să aibă siguranța că va fi în acel procent de oameni care ar supraviețui tuturor selecțiilor. Prizonierul de la Auschwitz, în prima fază de șoc, nu era speriat de moarte. Chiar camerele de gazare și-au pierdut oroarea pentru el, după primele zile – peste toate l-ar scuti de actul comiterii sinuciderii“ (p. 31). Viața fiecăruia nu mai era în nici o privință în mâinile sale.
În sfârșit, Wladyslaw Bartoszewski, ministrul de Externe de mai târziu, fost prizonier, din generația de luptători polonezi căzuți în mâna naziștilor cu care a debutat Auschwitzul în septembrie 1940, menționează debutul omorârii prin gazare cu Zyklon B, care s-a aplicat la început prizonierilor ruși, apoi, pe scară sistematică, evreilor. El adaugă: cu toate informațiile furnizate de guvernul polonez din exil, „nici o țară din lume nu a reacționat adecvat“ pentru „a pune capăt în mod eficace omorârii de masă germane. Aceste mijloace eficace nu au fost găsite și, propriu-zis, nici una nu le-a căutat cu asiduitate“ (Wladyslaw Bartoszewski, Reflexionen eines Ehemaligen Auschwitz-Häftlings, în Benedikt XVI, Wo war Gott? Die Rede in Auschwitz, Herder, München, 2006, p. 33). Auschwitzul este printre tragediile care s-au petrecut înconjurate de inerția lumii din jur.
Sunt trei relatări dintr-o veritabilă mare de mărturii. Ele sunt însă suficiente pentru a arăta ce au trăit prizonierii de la Auschwitz, cât de jos a ajuns prețul vieții și ce fractură nefericită a rămas între lagăr și lumea celor care puteau fi salvatori.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 03.02.15 17:16

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-ar-ta-cotidian-n-ghetoul-ora-ul-polonez-lodz-n-1943-foto
În 1943, orașul Lodz din Polonia se afla sub teroarea nazistă. Procesul de exterminare lăsase orașul aproape pustiu, oamenii concentrați în fabricile ghetoului, îndurerați și obosiți.
La 8 septembrie 1939, trupele Wehrmachtului înaintau mult în interiorul Poloniei și ocupau Lodz, oraș industrial, al treilea ca mărime în Polonia. Lodz era un important centru al culturii evreiești din Polonia, iar 34% din populație era de origine evreiască, anume 665 000 de locuitori. De la momentul ocupării, evreii au fost persecutați de către cadrele SS, dar și de conlocuitorii germani.
Atacuri, deportări, distrugerea magazinelor și a apartamentelor, închiderea instituțiilor evreiești de către noile autorități – toate acestea le-au văzut și trăit evreii la începutul toamnei din 1939. Le era interzis să părăsească orașul fără permisiune, să asculte radio, să conducă mașini, dar și să folosească transportul în comun. În două zile, între 15-17 noiembrie 1939 toate sinagogile au fost distruse, iar evreii au fost obligați să poarte „Steaua Galbenă” (Judenstern).
Între decembrie 1939 și februarie 1940 a fost instalat ghetoul în Stare Miasto (Centrul Vechi al orașalui), Baluty  (un cartier evreiesc sărac) și în zona suburbană Marysin. Ghetoul a fost deschis oficial la 8 februarie și cei 164 000 de locuitori evrei rămași în Lodz au fost mutați forțat. Ghetoul din Lodz era cel de-al doilea ca mărime după cel din Varșovia
Au fost tipărite bancnote și monede speciale, precum și timbre diferite. A fost desemnată o echipă de poliție germană, condusă de Walter Rudolf Keuck, cu misiunea de a supraveghea ghetoul, care, având o suprafață de doar patru kilometri pătrați, a devenit cea mai dens populată zonă a orașului Lodz. Aproximativ 200 000 de evrei – inclusiv cei 38 500 de evrei deportați din Germania, Austria, Cehoslovacia și Luxemburg – au fost cazați în case mizerabile construite din lemn, însumând 31 271 de apartamente. Nivelul de trai și, mai ales, condițiile sanitare erau deplorabile – lipsa hranei în cantități suficiente, cu doar 700 de apartamente dotate cu apă potabilă, dar fără canalizare și nicio resursă pentru încălzire în timpul iernii (nici măcar haine și pantofi potriviți). Acestea au fost cauzele morții a aproximativ 21% din populația ghetoului.
Ghetoul fusese contruit, însă, doar ca o etapă temporară, iar soarta evreilor din Lodz era exterminarea. La 16 ianuarie 1942 au început deportările către lagărul de exterminare de la Chelmno – prioritate având bolnavii, invalizii, bătrânii, femeile și copiii – iar până în septembrie, toți evreii din Warthegau (partea vestică a Poloniei, anexată de Germania) fuseseră fie uciși, fie deportați. Toți în afară de 77 000 de evrei care au rămas în Lodz.
Prin urmare, lagărul din Chelmno a fost închis, iar deportările au încetat. Până în mai 1944, ghetoul a fost transformat într-un lagăr de muncă – aproximativ 90% dintre evrei munceau în fabricile din ghetou.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 02.02.15 19:04

http://www.istorie-pe-scurt.ro/ma-duc-la-auschwitz-pupici-al-tau-heini/#more-3263


Auschwitz (în poloneză O¶wiêcim) sau Auschwitz-Birkenau -nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II)-, oficial pe scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste. Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, adică uciderea indezirabililor- evrei, țigani, slavi. Se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Situat în apropierea orașului industrial Oswiecim din sudul Poloniei (o parte a țării anexată de Germania la începutul celui de Al Doilea Război Mondial), Auschwitz era compus din trei lagăre: un lagăr de triere și administrativ, unul de exterminare și ultimul de muncă forțată. Este cunoscut drept cel mai letal lagăr de exterminare nazist. Este posibil ca Auschwitz să fi fost ales pentru a juca un rol central în implementarea „soluției finale” deoarece era situat într-un nod de cale ferată cu 44 de linii paralele – linii de cale ferată care au fost folosite pentru transportul și uciderea aici a evreilor din întreaga Europă.

Heinrich Himmler
Heinrich Himmler, șeful SS, organizația paramilitară nazistă, a ordonat înființarea aici a primului lagăr de concentrare la 27 aprilie 1940, iar primul transport de prizonieri politici polonezi a sosit la 14 iunie. Pe durata întregii sale existențe, acest mic lagăr de concentrare, Auschwitz I, a fost rezervat prizonierilor politici, în principal polonezi și germani. În octombrie 1941 au început lucrările la Auschwitz II, sau Birkenau, situat în afara perimetrului satului Brzezinka, din apropiere. Mai târziu, aici SS a construit un uriaș complex de lagăre de concentrare și de exterminare, care includea cca 300 de barăci pentru deținuții din lagăr: patru mari, așa-numite Badeanstalten (săli de baie), în care prizonierii erau uciși prin gazare; Leichenkeller (pivnițe pentru cadavre), în care erau depozitate cadavrele celor gazați; și Einascherungsofen (cuptoare pentru arderea cadavrelor). Un alt lagăr de concentrare (Buna-Monowitz) aproape de satul Dwory, denumit mai târziu Auschwitz III, a devenit în mai 1942 un lagăr de muncă forțată care furniza brațe pentru uzinele chimice și de fabricare a cauciucului sintetic din apropiere ale concernului IG Farben. În plus, Auschwitz devenise centrul unui complex de 45 de lagăre de concentrare mici din regiune, în majoritatea acestora fiind deținuți prizonierii obligați la muncă forțată, ca sclavi. În cea mai mare parte a perioadei dintre anii 1940 și 1945, comandantul lagărelor de concentrare centrale de la Auschwitz a fost căpitanul SS Rudolf Franz Hoss care a fost spânzurat în 1947 în fața intrării crematoriului de la Auschwitz I.

Spânzurarea criminalului la locul unde el însuși trimisese la moarte oameni vinovați de a avea altă origine decât el.

Lagărul de exterminare și cel de muncă forțată erau în strânsă legătură. Mii de prizonieri erau examinați și selecționați de doctorul lagărului de concentrare, Josef Mengele, pentru experimente medicale. Doctorii de la Auschwitz experimentau pe prizonieri metode de sterilizare, folosind doze masive de radiații, injecții intrauterine și alte proceduri barbare. Experimentele implicând uciderea și autopsierea gemenilor erau menite să furnizeze informații care ar fi putut conduce la expansiunea rapidă a „rasei ariene”. Compania farmaceutică, Bayer, o subsidiară a IG Farben pe atunci, a cumpărat prizonieri pentru studii medicale. Oamenii au fost infectați cu viruși pentru a se descoperi antidotul sau au fost injectați cu substanțe letale pentru a se observa efectele. S-a trecut chiar la injectarea unor substanțe chimice direct în ochii copiilor în încercarea de a le schimba culoarea, diverse amputări de membre . Un alt experiment a fost introducerea deținuților în cazane cu apă fierbinte pentru a vedea până la ce temperatură rezistă omul înainte să moară.

Mengele în 1956. El este cel mai important nazist care a scăpat teafăr, murind în 1979 în timp ce înota.
Gemene “studiate” de Doctorul Morții, așa cum a fost supranumit Mengele
Cum ajungeau cu ternul la Auschwitz, oamenii erau supuși procesului numit selektion: dacă erau direcționați spre dreapta- cei mai tineri sau cei mai sănătoși, supraviețuiau pentru a fi supuși exterminării prin muncă (puțini au scăpat)-, iar dacă erau trimiși la stânga- copiii mici, mamele, lor sau infirmii- ajungeau la dușuri care nu erau altceva decât camere de gazare. Supuși unor condiții îngrozitoare de viață – inclusiv lipsa unor adăposturi și condiții sanitare adecvate -, primind rații minime de hrană și siliți să muncească (pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben) până la epuizare, cei care nu mai puteau munci erau transportați înapoi la Birkenau pentru a fi gazați. Corporațiile germane investiseră masiv în construirea unor uzine în apropiere de Auschwitz, pentru a folosi munca forțată a deținuților. În 1942, numai corporația IG Farben(a patra ca mărime din lume) investise peste 700 de milioane de mărci germane în construcțiile de la Auschwitz III.

Selektion



Între 15 mai și 9 iulie 1944, cca 438 000 de evrei unguri au fost transportați la Birkenau cu 147 de garnituri de tren, solicitând la maxim facilitățile și resursele de aici destinate exterminării. Deoarece crematoriile erau supraaglomerate, cadavrele erau arse pe ruguri întreținute parțial de propria grăsime a victimelor. Cu puțin timp înainte de începerea deportării evreilor unguri, doi prizonieri au reușit să evadeze din lagăr, ducând cu ei schițe și planuri ale acestuia. S-au întâlnit în Slovacia cu conducători ai mișcării de rezistență și au întocmit un raport complet, inclusiv hărți ale lagărelor. Când acest raport a ajuns, în vara anului 1944, la serviciile de informații ale Aliaților, au existat voci care au cerut bombardarea Auschwitzului. Deși a fost bombardat complexul industrial adiacent lui, lagărul de exterminare și crematoriile sale au rămas neatinse, faptul generând multe controverse 50 de ani mai târziu. În total, aproximativ 700 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care circa 300 au reușit. Pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări.

Ajungerea în infern
Pe măsură ce armata sovietică avansa, în 1944 și la începutul anului 1945, Auschwitz a fost, treptat, abandonat. La 18 ianuarie 1945, cca 60 000 de prizonieri au fost obligați să mărșăluiască spre Wodzislaw, unde au fost îmbarcați în vagoane de marfă (mulți dintre ei în vagoane descoperite) și trimiși spre V, în lagăre de concentrare situate departe de linia frontului. Pe drum, unul din patru prizonieri a murit de foame, frig, de epuizare fizică sau de disperare. Mulți au fost împușcați pe drum, în ceea ce a devenit cunoscut ca „marșurile morții”. Cei 7650 de prizonieri bolnavi sau înfometați care au rămas în lagăre au fost găsiți de trupele sovietice care au eliberat lagărul la 27 ianuarie 1945. 180 erau copii sub 8 ani.

Fericire lângă locul veșnicei tristeți
Vara lui 1944. Paznicii cântă în ritmul unui acordeon într-o stațiune aproape de locul unde mii de oameni erau omorâți zilnic
Femeile au jucat un rol important în fabrica morții de la Auschwitz. O parte s-au sinucis pentru a scăpa de repercusiunile faptelor, o altă parte s-au ascus, schimbându-și numele și/sau fugind în America de Sud. Puține au fost condamnate
La Auschwitz și-au pierdut viața între 1,1 și 1,5 milioane de oameni, 90 la sută dintre ei fiind evrei. Printre morți s-au numărat și cca 19 000 de țigani, care au fost deținuți în lagăr până la 31 iulie 1944, când naziștii i-au gazat. Ei au reprezentat, alături de evrei, singurul grup de victime gazate împreună cu întreaga familie. Numeric, polonezii au constituit al doilea grup de victime la Auschwitz – 83 000 de morți.

În camera de gazare oamenii zgâriau pereții de disperare.
Deși germanii au distrus porțiuni ale lagărului înainte de a le abandona în 1945, dar mari părți din Auschwitz I și Auschwitz II (Birkenau) au rămas intacte și au fost transformate mai târziu în muzeu și memorial. În prezent, locul este amenințat de activitatea industrială în creștere a orașului Oswiecim. Totuși, în 1996, guvernul polonez s-a alăturat altor organizații într-un efort pe scară largă pentru asigurarea conservării Auschwitzului, inclus din 1979 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Hartă a lagărelor de concentrare/ exterminare. Click pentru mărire
Ieri, 26 ianuarie, au fost făcute publice o serie de scrisori ale lui Heinrich Himmler. Una din ele, datând din iulie 1942, era adersată soției sale. El își termină scrierea cu fraza: “Mă duc la Auschwitz. Pupici. Al tău, Heini”. Atât de degajat era când vorbea despre fabrica morții. Mulți din cei care au supraviețuit, locuiesc în prezent în Israel. Acești oameni sunt martori ai unui genocid fără precedent al poporului evreu, ai tentativelor de a șterge de pe fața pământului nu numai pe evrei, dar și amintirea despre ei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Lagarele Mortii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 13 1, 2, 3 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum