Eichmann[v=]

In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.08.15 13:09

https://salwatiromania.wordpress.com/2011/04/02/nazistul-adolf-eichmann-imi-pare-rau-ca-nu-am-omorat-toti-evreii-documente-desecretizate/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 19.02.15 15:17

Adolf Eichmann, omul care a aplicat „solutia finala”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.12.14 13:56

Eichmann, omul din spatele Holocaustului
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.03.14 12:46

Eichmann, omul din spatele Holocaustului


Se cunosc multe lucruri despre Adolf Eichmann. Capturarea sa din 1960 a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, iar procesul său, desfășurat la Ierusalim în anul următor, s-a transformat într-un eveniment internațional. Fotografiile cu Eichmann purtând toate însemnele naziste, sau cele cu el în cușca de sticlă, au făcut ocolul globului. Dar viața și cariera lui Eichmann mai ridică și astâzi nenumărate întrebări. Există un tip anume de individ destinat să devină ceea ce francezii numesc un «génocidaire»? Antisemitismul și ura rasială au fost elemente esențiale în formarea oamenilor care au stat în spatele genocidului ?
La Ierusalim, Eichmann a fost descris drept arhitectul genocidului. Astfel, primele cărți dedicate acestui subiect în perioada imediat următoare procesului au ajuns să exagereze rolul său. Chiar și biografiile care au pus la îndoială însemnătatea rolului său în cadrul soluției finale l-au văzut pe Eichmann drept modelul tip al executantului. Este teza deja celebră a lui Hannah Arendt, conform căreia Eichmann spunea adevărul când susținea că nu a fost decât o rotiță în marea mașinărie a exterminării, un simplu birocrat, asemănător unui robot, lipsit de gândirea proprie. Rezumată în formula «banalitatea răului», această teză a influențat generații întregi de intelectuali și istorici.

Din această perspectivă, asasinarea în masă a evreilor a fost, mai mult decât o reîntoarcere la barbarie, o operațiune rațională, sofisticată, executată de către o birocrație modernă. Germania nazistă era un stat puternic centralizat și ierarhizat în care puterea și autoritatea erau propagate de sus în jos. Masacrul a fost opera unor profesioniști în uniforme negre impecabile, oameni care au trimis alte ființe umane în adevărate uzine ale morții în baza unor decizii luate în numele «științei rasiale», a eugeniei și a rațiunii economice.
Cartea Hommes ordinaires, semnată de Christopher Browning (1992), se ocupă de asasinatele prin împușcare din Polonia anilor 1942-1943; lucrarea a condus la prima breșă în teoria conform căreia genocidul a fost opera impersonală a birocrației. Ulterior, foarte multe cercetări s-au concentrat asupra conduitei germanilor la toate nivelele elaborării și punerii în practică a politicii antisemite în interiorul Reichului. Aceste cercetări au scos la iveală faptul că orizontul acestei politici nu a fost de la bun început exterminarea în masă și, mai mult, că nu antisemitismul a fost singurul factor determinant, ci și alte considerente de ordin economic, logistic, de securitate.
Cum a devenit Eichmann un «génocidaire»
Adolf Eichmann se naște în 1906 la Solingen, un mic oraș industrial din Renania. În 1913, tatăl său, contabil, găsește o nouă slujbă și se mută cu cei șase băieți ai săi în Austria, la Linz. Mama sa moare în 1916, iar tatăl lui se recăsătorește într-un timp relativ scurt. Tatăl lui Eichmann era membru activ al Bisericii Evanghelice, iar Eichmann însuși va rămâne membru al acesteia până în 1937, mult după ce majoritatea ofițerilor SS rupseseră legăturile cu religia.
Tănârul Eichmann a fost dominat de tatăl său. Era un copil leneș și un elev mediocru (va părăsi școala înainte de a-și lua vreo diplomă). Tatăl său, care și-a creat propria întreprindere de extracții petroliere, i-a găsit de-a lungul timpului mai multe slujbe în acest domeniu. Profesia l-a purtat pe Eichmann pe întregul teritoriu al Austriei, acesta fiind vânzător de produse petroliere. El a învățat să identifice centre de comunicare nevralgice, să planifice și să organizeze livrări, să vândă ușor produse și să-i facă pe oameni să-i urmeze ordinele cu strictețe. Patronii lui Eichmann erau evrei și îl apreciau, motiv pentru care acesta a fost și promovat. Însă în 1933, când Austria era lovită grav de criza economică, Eichmann a fost concediat, motiv pentru care acesta s-a hotărât să plece în Germania pentru a-și urma noua pasiune: politica.
În timpul procesului său, Eichmann a susținut permament că a fost mereu apolitic. Dar convingerile sale erau de fapt ancorate adânc. Provenea dintr-o familie germană profund naționalistă; tatăl său îl înscrisese în mișcarea naționalistă Wandervogel. În plus, el însuși s-a alăturat, la începutul anilor 1920, organizației Heimwehr, o asociație paramilitară puternic antimarxistă și antisemită. Profund naționalist, Eichmann îi detesta pe naziștii austrieci adepți ai unei politici pasive. Situația s-a schimbat în anii '30, când noi oameni au venit la conducerea partidului. Atunci, NSDAP-ul austriac devine o forță politică suficient de puternică pentru a-l atrage pe tănârul ambițios și dornic de a servi Volksgemeinschaft, comunitatea etno-națională, încarnarea utopică a națiunii.

În aprilie 1932, Eichmann a fost contactat de un membru SS pe nume Ernst Kaltenbrunner, o stea în devenire a politicii și un avocat de renume. Invitația de a se alătura partidului nazist a fost irezistibilă pentru Eichmann, care devine membru al NSDAP și al SS. Din acel moment, legătura sa cu ideologia va deveni indestructibilă. În câteva luni, acesta devine activist în SS-ul austriac. În 1933, când partidul nazist a fost interzis în Austria, Eichmann pleacă în Germania, unde petrece câteva luni într-o unitate SS austriacă înainte de a fi trimis la Dachau. Devine apoi membru în Sicherheitsdienst (SD), serviciul de securitate al partidului creat în 1931 și condus de Reinhard Heydrich.
În câțiva ani, SD-ul a devenit instrumentul cel mai dinamic și mai nemilos al „politicii evreiești”. Însă în 1934 acesta nu juca încă niciun rol în problema evreiască, avea un buget restrâns și era doar una din multele organizații naziste rivale între ele. După ce a lucrat o perioadă scurtă de timp în departamentul însărcinat cu problema francmasonilor, Eichmann a fost remarcat de Leopold Itz Edler von Mildenstein, șeful secțiunii evreiești a SD-ului. După ce a călătorit în Palestina, acesta a început să creadă că emigrarea evreilor către locul lor de origine era soluția „problemei evreiești”. Von Mildenstein a devenit mentorul lui Eichmann, îndemnându-l să studieze societatea și istoria evreiască. Leopold von Mildenstein era de părere că evreii erau un element străin Volksgemeinschaft, dar totuși disprețuia antisemitismul vulgar reprezentat de Julius Streicher sau Goebbels.
Așadar, în câțiva ani, Eichmann a adoptat versiunea cea mai radicală a ideologiei naziste. El a devenit reprezentantul perfect al acelei generații de tineri convinși că misiunea lor era restaurarea măreției Germaniei și ștergerea amintirii înfrângerii din 1918. Prima lor sarcină trebuia să fie regenerarea poporului german (volk). Ei defineau Volksgemeinschaft în termeni biologico-rasiali. Regenerarea presupunea deci fie o politică pronatalistă, fie măsuri pentru ameliorarea rasei. Aceasta cerea și excluderea elementelor străine care reprezentau un pericol la adresa purității rasiale, iar evreii erau cea mai mare amenințare. Antisemitismul devine astfel un articol de credință pentru acești tineri.
Căutarea unei soluții - de la emigrare forțată...

În 1937 Eichmann este promovat, dar SD-ul era încă o anexă marginală a SS-ului. În această perioadă, SD-ul își construiește reputația de a fi expert în problema evreiască, iar Eichmann iese în evidență. În timp ce Streicher și Goebbels se foloseau de metode din ce în ce mai severe, dar dezordonate, contra evreilor, SD-ul promova ideea emigrației acestora. Din acest motiv, Eichmann pleacă în Palestina în octombrie 1937, dar autoritățile britanice nu îi vor permite o staționare la Haifa mai lungă de 48 de ore. Această călătorie a contribuit la transformarea lui Eichmann într-un expert în problema evreilor și emigrației acestora. Însă pentru naziști ideea nașterii și dezvoltării unui stat evreiesc independent era de neconceput, astfel că SD-ul trebuia să încurajeze emigrarea către țări îndepărtate unde evreii trebuiau să trăiască în sărăcie.
În martie 1938, când Germania anexează Austria, un regim de teroare se abate asupra evreilor austrieci. Eichmann a fost însărcinat să plece la Viena pentru a rezolva de la fața locului problema comunității evreiești. El a reorganizat întreaga procedură de emigrație. A concentrat toate birourile serviciilor guvernamentale într-un palat confiscat de la familia Rothschild. Toți evreii puteau obține un pașaport și viză de plecare, dar toate averile le erau confiscate. În scurtă vreme, biroul de emigrări din Austria a devenit unul model. În câteva luni, 150.000 de evrei au părăsit Austria. În realitate, nu politica de emigrare eificientă i-a convis pe aceștia să plece, ci regimul de teroare la care au fost supuși.
După Kristallnacht, Eichmann se întoarce în Germania pentru a aplica aceeași politică acolo.  În plus, tot el urma să se ocupe de emigrările din teritoriile cehe ocupate în primăvara lui 1939. În luna octombrie a aceluiași an, Eichmann a fost numit șeful diviziei IVB4 a RSHA (Reichssicherheitshauptamt – biroul de securitate al Reichului). După începutul războiului, emigrarea a devenit însă imposibilă. Atunci, Eichmann începe să studieze posibilitatea deportării evreilor într-un teritoriu transformat în „rezervă”. Regiunea Lublin din Polonia părea potrivită pentru acest scop, dar mijloacele necesare lipseau, iar SS-ul avea atunci alte priorități. Începând din 1940, Eichmann a supervizat expulzarea brutală a sute de mii de polonezi, mutați pentru a face loc în teritoriile anexate etnicilor germani. El devine astfel un specialist în politica utopică de germanizare, și a căpătat competențele logistice necesare specializării sale în probleme de transport și mutări de populație.
În vara lui 1940, după înfrângerea Franței, Eichmann revine la planul de deportare a 4 milioane de evrei, de data aceasta către Madagascar, colonie franceză. Acest plan a fost însă abandonat. Când Germania începe războiul contra Uniunii Sovietice, în iunie 1941, Himmler și Heydrich aveau în minte alt proiect: deportarea evreilor către zona cercului polar și abandonarea lor acolo. Între timp, în est, la îndemnul celor doi, trupele Einsatzgruppen începeau masacrarea comunităților evreiești. Ținut la curent cu aceste fapte, Eichmann nu a jucat însă niciun rol. Himmler și Heydrich au decis să mute populația evreiască în ghetourile din teritoriile poloneze și sovietice, ucigându-i pe cei inapți de muncă. Eichmann era cel responsabil cu buna desfășurare a operațiunilor. În toamna și iarna din 1941-1942, acesta a asistat la operațiuni de gazare la Chelmo, la împușcări în masă la Minsk, și a vizitat Auschwitzul. Deja la acea dată decidenții naziști se hotărâseră să nu mai aștepte sfârșitul războiului pentru a-i deporta pe evrei, ci să recurgă la asasinarea în masă a acestora.
...la soluția finală: exterminarea.

Punerea în practică a exterminării în masă a fost subiectul conferinței de la Wannese din ianuarie 1942, conferință reunită la inițiativa lui Heydrich și organizată de Eichmann. Acesta și-a asigurat cooperarea mai multor ministere, a partidului nazist și a SS-ului pentru „Soluția finală”. Specialist în chestiuni de logistică și politică antisemită, Eichmann a devenit și centrul de coordonare a proiectului și principalul actor în procesul de exterminare. Ulterior, Eichmann va declara că a fost șocat de perspectiva unei eliminări fizice a evreilor, și că se simte exonerat de orice responsabilitate deoarece era vorba de ordine venite de la cei mai importanți oameni din stat.
De la începutul anului 1942, colaboratorii săi au fost trimiși în toată Europa ocupată pentru identificarea, marcarea și concentrarea evreilor în lagăre de tranzit înainte de deportarea lor în est către centrele de exterminare. în 1942-1943, Eichmann a fost marele maestru din spatele enormei mașinării care a trimis în lagăre evrei din Germania, Austria, Cehia, Franța, Olanda, Belgia, Slovacia, Grecia și Italia. În 1944, după ce forțele germane au ocupat Ungaria, Eichmann a călătorit la Budapesta pentru a coordona exproprierile și deportările evreilor. Aproape 437.000 de evrei au fost deportați din Ungaria, iar o mare parte dintre aceștia au murit la Auschwitz-Birkenau. Când regimul lui Horty a hotărât încetarea deportărilor, Eichmann a refuzat să le pună capăt, și se pare că i s-a opus și lui Himmler în decembrie 1944, când acesta i-a ordonat să pună capăt genocidului.
Eichmann nu a fost o figură centrală a partidului nazist. Până în 1939, el nu a luat nicio decizie cheie cu privire la politica evreiască și nici nu avea cum să știe, la acel moment, cât de departe va merge aceasta. Primele practici de exterminare au fost puse în practică de alții și executate independent de biroul său. Abia din iunie 1941 el devine complice la masacrele în masă, devenind principalul organizator al exterminării evreilor la scară europeană.
Se pare că Eichmann a învățat să urască într-o manieră impersonală și controlată. El a fost motivat de o utopie, crezând că poate duce la dispariție – fie ea prin emigrare, deportare sau exterminarea – populația evreiască a Germaniei și, mai mult, a Europei. A dorit să contribuie la restaurarea Germaniei și recrearea unei comunități naționale „sănătoase”; a fost animat de convingerea că elementele impure trebuie eliminate, evreii în primul rând. În viziunea nazistă asupra lumii, aceasta era o politică rațională și științifică. Odată ce Germania a ajuns în mijlocul războiului total, evreii amenințau nu doar puritatea națiunii, ci chiar supraviețuirea acesteia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.08.13 19:08

Otto Adolf Eichmann

            Eichmann este cel care a orchestrat deportarea în masă a evreilor din țările lor în ghetourile de așteptare și lagărele de exterminare. Un copil fenomen al lui Heydrich, este adesea numit “Arhitectul Holocaustului”. A învățat ebraica și obiceiurile evreilor pentru a-i manipula , prin puterea de constrângere, să-și lase teritoriile ocupate și posesiunile în dauna unui vieți mai bune în ghetou. La sfârșitul războiului a aplicat aceste metode și asupra evreilor unguri, și fără intervenția lui Raoul Gustaf Wallenberg (atașat al Ambasadei Suediei în Ungaria), numărul victimelor Holocaustului ar fi fost mult mai mare.
            A părăsit Germania la sfârșitul războiului, folosindu-se de o navă pentru a ajunge în America de Sud, unde a fost prins de agenții Mossad în Argentina. A fost extrădat în Israel și spânzurat în 1962, în urma unui proces intens mediatizat. Moartea lui Eichmann a fost și este singura execuție civilă desfășurată vreodată în Israel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.04.13 19:29

Procesul lui Eichmann, „un Nürnberg individual”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.05.12 8:55

Cum a fost capturat Adolf Eichmann


Adolf Eichmann este un personaj care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cel care a inspirat cunoscuta expresie a lui Hannah Arendt, „banalitatea răului”, a fost judecat pentru crimele comise în timpul războiului în 1961, în cadrul unui proces organizat în Israel. Dar cum a ajuns Eichmann acolo?

După sfârșitul războiului, Eichmann a fost capturat pentru prima oară de un grup de soldați americani care nu și-au dat seama pe cine au descoperit. El avea să evadeze în 1946 și după ce s-a ascuns sub diferite nume, a reușit să ajungă, în 1950, în ceea ce credea ca avea să fie un loc sigur: Argentina. Dar un deceniu mai târziu, serviciile secrete israeliene au reușit să îi dea de urmă la Buenos Aires, unde Eichmann lucra într-o fabrică Mercedes-Benz sub numele de Ricardo Klement. Greșeala făcute de Eichmann care, în cele din urmă, l-a costat libertatea și viața, a fost că, deși el și-a schimbat numele, nu a luat aceeași măsură și în cazul soției și copiilor săi.

După înființareaagenției Mossad, în 1949, una din principalele sarcini ce i s-a dat a fost găsirea criminalilor de război naziști. În anii '50, agenți Mossad, precum și foste victime ale Holocaustului, s-au dedicat vânătorii de naziști. Unul dintre cele mai importante nume este cel al lui Simon Wiesenthal, cel de la care pornește și operațiunea de căutare și capturare a lui Eichmann.

În 1954, el a dat peste o scrisoare primită de un austriac ce trăia în Buenos Aires în care un asociat îi spunea că l-a văzut pe Eichmann în Argentina și că acesta locuia în apropiere de Buenos Aires. Coroborând aceste date cu alte informații adunate de Wiesenthal, israelienii au adunat mai multe piste cu privire la locația lui Eichmann.

Un rol important în descoperirea lui Eichmann l-a jucat și Lothar Hermann, un avocat de origine germano-evreiască care, după ce a scăpat de la Dachau, a plecat în Argentina. La un moment dat, fiica sa, Sylvia, a început să iasă cu un tânăr german pe nume Klaus Eichmann, care se lăuda cu trecutul nazist al tatălui său. Hermann l-a contactat pe Fritz Bauer, un procuror german, care a transmis aceste informații mai departe către Mossad. În cartea despre procesul lui Eichmann, Deborah Lipstadt, istoric american, scrie că Sylvia a fost trimisă la Eichmann acasă pentru a aduna informații. Acolo, ea ar fi fost întâmpinată la ușă de Eichmann însuși, care a spus că era unchiul lui Klaus.

În 1959, agenții Mosad au primit informații că Eichmann s-ar afla la Buenos Aires unde trăiește sub numele de Ricardo Klement. După ce agenții l-au depistat și s-au convins că este vorba chiar de Eichmann, guvernul israelian și-a dat acordul pentru operațiunea de a-l captura și a-l aduce la Ierusalim pentru a fi judecat. Operațiunea urma să fie condusă de Mosat împreună cu Shin Bet.

Eichmann a fost capturat în apropiere de casa sa din suburbiile capitalei argentiniene. Agenții Mosad au ajuns la Buenos Aires în aprilie, după ce confirmaseră identitatea țintei. După ce l-au supravegheat timp de mai multe zile pentru a-i afla rutina, au observat că Eichmann se întorcea seara acasă cu autobuzul, în jurul aceleiași ore. Planul aproape că a fost abandonat după ce tocmai în seara aceea, Eichmann nu a ajuns cu autobuzul obișnuit. El a apărut o jumătate de oră mai târziu. Un agent l-a oprit, adresându-i se în spaniolă, și imediat după aceea ceilalți au sărit pe el pentru a-l imobiliza și băga în mașină. Mai târziu, Eichmann avea să le spună agenților că imediat ce i-au spus să stea cuminte sau îl împușcă și-a dat seama că a fost capturat de israelieni.

De acolo, a fost dus la o casă ce fusese închiriată cu câteva zile înainte, unde a fost supus unui interogatoriu în urma căruia prizonierul și-a recunoscut identitatea. Eichmann a fost ținut în casa respectivă până pe 20 mai; în ziua aceea, sedat și deghizat, el a fost urcat la bordul unui avion El Al. După o escală în Senegal, Eichmann a fost dus în Israel. Trei zile mai târziu, premierul Ben-Gurion făcea, în fața parlamentului, anunțul care, la momentul respectiv, a uimit lumea întreagă: după 15 ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Adolf Eichmann fusese în sfârșit capturat.

Procesul său, care s-a transformat într-un adevărat eveniment internațional, avea să înceapă un an mai târziu, în aprilie 1961. Calm, Eichmann a stat într-o cușcă din sticlă antiglonț și a ascultat toate mărturiile împotriva sa. El s-a apărat susținând că nu făcuse altceva decât să îndeplinească ordinele primite de la superiorii săi din ceea ce era la momentul respectiv un guvern legitim. Procesul s-a terminat în august, dar verdictul a fost dat abia în decembrie. Găsit vinovat, Eichmann a fost spânzurat cinci luni mai târziu, pe 31 mai 1962.

Scandalul internațional

Pentru o perioadă, guvernul israelian a negat implicarea în capturarea lui Eichmann, susținând în schimb că acesta fusese prins de voluntari evrei care l-au predat autorităților israeliene. Capturarea lui Eichmann pe teritoriul Argentinei a stârnit un scandal internațional, astfel că au avut loc negocieri între premierul Ben-Gurion și președintele argentinian Arturo Frondizi, în timp ce extrema dreaptă din Argentina a lansat un val de proteste antisemite din cauza incidentului.

În iunie 1960, după eșecul unor negocieri secrete purtate cu autoritățile israeliene, Argentina a cerut convocarea unei întâlniri urgente a Consiliului de Securitate ONU pentru a protesta împotriva a ceea ce considera a fi o „încălcare a drepturilor suverane ale Republicii Argentiniene”. În dezbaterea ce a urmat, Golda Meir, reprezentant oficial al părții israeliene, a susținut că cei care l-au capturat pe Eichmann nu erau agenți secreți, ci persoane particulare, astfel că incidentul nu era decât o „încălcare izolată a legilor argentiniene”.

În cele din urmă, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 138/1960, prin care se cerea Israelului să acorde părții argentiniene „reparații corespunzătoare”. De asemenea, conform rezoluției, Eichmann trebuia să fie adus în fața justiției pentru crimele de care era acuzat. În cele din urmă, la începutul lunii august, Israelul și Argentina au pus capăt disputei. În timpul procesului, autoritățile judiciare israeliene au evitat să pună problema legalității capturării lui Eichmann.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.03.12 0:22

Karl Adolf Eichmann - Arhanghelul Mortii

La 11 aprilie 1961 a inceput procesul lui Karl Adolf Eichmann, incheiat la 15 decembrie acelasi an, prin condamnarea lui la moarte. Pentru multi observatori, inclusiv pentru Hannah Arendt, Eichmann a devenit simbolul criminalului nazist nemilos care pretinde ca a trebuit sa execute fara a se putea impotrivi ordinelor superiorilor sai. Unul dintre cei mai cunoscuti criminali de razboi nazisti a fost Karl Adolf Eichmann. Nascut la 19 martie 1906, Eichmann a fost comerciant in Solnigen (districtul R�hr). In 1934 a intrat in serviciul de securitate condus de Heydrich. In 1939, a fost desemnat sa se ocupe de problema evreiasca si a devenit unul dintre principalele personaje raspunzatoare pentru „solutia finala”, asasinarea in masa a evreilor in lagarele de concentrare, incepand din 1941. In 1943, principalii sefi de servicii naziste se intalneau zilnic la dejun in imobilul din Kurf�stenstrasse nr. 116, unde se aflau birourile lui Eichmann. Acolo, in jurul aceleiasi mese, se strangeau oameni ale caror nume faceau sa se cutremure intreaga Europa. Kaltenbrunner, temutul sef al R.S.H.A.-ului, obisnuia sa-l intampine pe Eichmann cu multa cordialitate. Erau originari din aceeasi regiune si aveau numeroase relatii comune. Himmler asista la aceste dejunuri ori de cate ori avea ocazia. Se intampla destul de des ca M�ller, seful Gestapoului, sau Eichmann sa profite de contactul acesta direct ca sa-i ceara lui Kaltenbrunner sau lui Himmler indicatiile de care aveau nevoie. „Intre fructe si branza, de pilda, sau in timp ce se degusta un pahar de coniac adus din Franta, se hotara ce categorie de prizonieri trebuia lichidata, daca cutare mijloc de executie trebuia preferat altuia etc. Asemenea subiecte monstruoase de discutie reprezentau pentru oamenii aceia un fapt cotidian si atat de banal, incat nici macar nu le tremura mana cand apucau ceasca de cafea. In cursul unor asemenea dejunuri s-au discutat amanuntele instalarii primelor camere de gazare si tot atunci s-au comentat rezultatele experientelor destinate exterminarii evreilor. Au fost cantarite cu grija rapiditatea, rentabilitate si avantajele diferitelor metode”, observa Jacques Delarue. Eichmann devenise seful absolut al sectiei a IV-a B a gestapoului. El tinea permanent legatura cu Kaltenbrunner si primea adesea ordine directe chiar de la Himmler, desi, din punct de vedere administrativ, continua sa se afle sub ordinele lui M�ller. Sarcina de a duce la bun sfarsit „solutionarea finala” a problemei evreiesti – adica exterminarea totala a evreilor din Europa – i-a fost incredintata lui Eichmann. Aceasta era hotararea la care ajunsese pana la urma politica antisemitismului absolut, care incepuse in Germania o data cu pogromurile organizate de Heidrich la 9 noiembrie 1938. Potrivit calculelor facute la N�rnberg, aplicarea acestei „solutionari” a costat viata a circa 6.000.000 de evrei din Germania si din tarile ocupate. In urma deciziei semnate de Bormann la 1 iulie 1943, Eichmann a devenit stapanul absolut al evreilor; acesta decizie le interzicea evreilor sa se adreseze tribunalelor si ii supunea jurisdictiei exclusive a Gestapoului. O decizie anterioara, semnata tot de Bormann la 9 octombrie 1942, hotarase ca „inlaturarea permanenta a evreilor de pe teritoriul Germaniei Mari nu mai putea fi efectuata prin emigrare, ci numai prin folosirea unei «forte implacabile» in lagarele speciale din Rasarit”. In est s-a aplicat la inceput sistemul pogromurilor organizate. Ulterior s-a trecut la metode de exterminare stiintifice si industriale. Sistemul faimoaselor convoaie care-i strangeau din intreaga Europa pe evreii destinati mortii si ii transportau in lagare a fost organizat de Eichmann. Data plecarilor si marimea acestor convoaie erau fixate in functie de capacitatea de absortie a lagarelor si de posibilitatile de transport ale cailor ferate germane. Comandantii lagarelor mortii nu ucideau prin gazare decat la ordinul lui Eichmann. Fiecare ofiter SS care conducea cate un convoi primea dispozitiile necesare si avea calitatea sa indice daca trenul avea sa fie indreptat sau nu spre un lagar de exterminare, precum si tratamentul care avea sa se aplice deportatilor. Literele „A” si „M” imprimate pe instructiunile privind escortarea trenurilor indicau lagarele Auschwitz sau Maidanek, ceea ce insemna ca oamenii aflati in tren aveau sa fie gazati. Dupa caderea Germaniei naziste, a inceput vanatoarea criminalilor de razboi. Adolf Eichmann, raspunzator direct de moartea a milioane de evrei, a rezistat mai mult timp. In 1945 a reusit sa fuga dintr-un lagar aflat in zona de ocupatie americana, unde era prizonier, si sa se refugieze in Argentina. Mai multi ani a vagabondat apoi prin Brazilia, Paraguay si Bolivia, dupa care, in 1955, s-a stabilit la Buenos Aires. Urmat de sotia sa si de cei doi fii ai sai, Eichmann s-a angajat la Uzina de automobile Mercedes-Benz din suburbia orasului. Reusise sa-si aranjeze o falsa stare civila sub numele de Ricardo Klement. Infatisarea unui mic slujbas asezat nu a reusit insa sa-l salveze: la 13 mai 1960, un grup de agenti secreti israelieni l-au rapit in plina strada, in timp ce se inapoia de la lucru. Transportat clandestin in Israel, Eichmann a fost dus la Ierusalim. Acolo a inceput procesul public in urma caruia Eichmann a fost condamnat la moarte. In ultimul timp au aparut informatii potrivit carora Washingtonul stia inca din 1958 pseudonimul sub care acesta se ascundea in Argentina, dar nu a informat Israelul. Nici Germania Federala nu era straina de aceasta informatie. Tacerea a fost pastrata insa de teama ca dezvaluirile lui Eichmann sa nu duca la un alt fost nazist, Hans Globke, membru al guvernului cancelarului Konrad Adenauer. Eichmann a fost acuzat pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Acuzarea publica a fost condusa de primul-procuror al Israelului, Ghideon Hausner. In timpul procesului a iesit la iveala ca Eichmann, spre sfarsitul razboiului, chiar a contramandat ordinele lui Hitler, deturnand vagoanele care trebuiau sa transporte trupe si munitii pentru a le folosi in cadrul „trenurilor mortii”. „Am pierdut razboiul, dar voi castiga razboiul meu”, a afirmat Eichmann in prezenta unor prieteni. In aceeasi perioada s-a dus la Auschwitz pentru a creste numarul celor executati la 12.000 pe zi. Eichmann a admis liber aproape toate acuzatiile privind participarea sa la trimiterea la moarte a milioane de evrei. S-a aparat motivand lipsa de putere in fata ordinelor superiorilor sai, spunand ca era doar o rotita dintr-o masina uriasa. Apararea a mai sustinut ca procesul in sine era nedrept pentru ca pretinsele crime nu fusesera comise in Israel, care nici nu exista cand s-a comis Holocaustul asupra evreilor. Era judecat un om pentru crime comise impotriva cetatenilor altor state. Germania nu s-a aratat dornica sa preia cazul, lasandu-l pe Eichmann sa fie judecat in Israel. Procesul lui Eichmann a fost primul proces televizat din istorie si a aratat lumii, prin marturiile supravietuitorilor, adevarata oroare a Holocaustului. La 1 iunie 1962, Eichmann a fost spanzurat de tavanul celulei sale, in inchisoarea din Ramleh, fara nici o formalitate. Trupul sau a fost ars, iar cenusa imprastiata in aceeasi noapte in apele marii. Astfel disparea din istorie unul dintre ultimii sefi ai Gestapoului ramasi in viata, „beneficiind” de un sfarsit pe masura vietii lui. Eichmann ramane singura persoana condamnata la moarte in Israel si executata. Pentru multi observatori, inclusiv pentru Hannah Arendt, Eichmann a devenit simbolul criminalului nazist nemilos care pretinde ca a trebuit sa execute fara a se putea impotrivi ordinele superiorilor sai. Lipsa de reactii la „solutia finala” Cu rare exceptii, in legatura cu „solutia finala”, guvernele tarilor europene au avut o atitudine care a mers de la indiferenta la complicitate. „Cu exceptia Danemarcei si Olandei, toate guvernele Europei ocupate si-au dat concursul la masurile de discriminare apoi de deportare care i-au lovit pe evrei. In majoritatea cazurilor, politiile nationale n-au depus mai putin zel pentru a-i urmari decat Gestapo-ul. In acest trist tablou de groaza, Polonia si Ucraina merita o mentiune speciala: exterminarea evreilor, care se practica acolo pe fata, s-a facut cu simpatia, cateodata activa, a unei importante parti a populatiei (...) Aceeasi observatie e valabila pentru guvernele aliate. Nu numai ca (...) nu le-a pasat sa ofere inainte de razboi un azil pentru evreii persecutati, dar in tot timpul ostilitatilor, ei au refuzat sa acorde o atentie speciala situatiei evreilor (...) Aceste guverne au refuzat mai ales sa bombardeze caile ferate care duceau spre lagare, ceea ce ar fi putut cel putin sa franeze genocidul; aviatia aliata nu putea fi distrasa de la sarcinile sale strategice”, afirma Josy Eisenberg. „Fara nici o indoiala ca ocupantul nu a avut mijloace de presiune carora sa nu li te poti opune si ca tacerea Papei si a ierarhiei bisericesti n-a fost decat o ingrozitoare obligatie; trebuia sa se evite nenorociri si mai mari. E adevarat ca o criza de o asemenea anvergura ii priveste, si nu in mica masura, pe toti cei care au fost martori si nu au strigat, oricare ar fi fost ratiunea tacerii lor”, sustine Fran�ois Mauriac. Mauthausen, „copilul” lui Eichmann Eichmann a infiintat patru lagare, intre care Mauthausen. Modul in care a fost conceput si construit acest lagar dovedeste ca politica de exterminare era considerata de nazisti ca o actiune de lunga durata, care avea sa se prelungeasca in timp, multa vreme dupa ce Europa intreaga avea sa fie supusa si domesticita. Avand aspectul unei uriase fortarete de piatra, asezat pe culmea unui munte si inconjurat de baraci, Mauthausen, in afara de faptul ca era o institutie permanenta, avea si posibilitatea sa gazduiasca o puternica garnizoana de soldati si ofiteri, fiind prevazut cu toate instalatiile necesare. Fortareata propriu-zisa era o adevarata uzina a mortii. Acolo erau trimisi toti detinutii epuizati de munca silnica din lagarele anexe, ca Gusen si Ebensee. Atunci cand bataile si infometarea sistematica faceau sa le scada capacitatea de munca sub un anumit nivel, ei erau trimisi in lagarul central, unde erau lichidati in cateva ore. In principal, nimeni nu iesea viu din lagarul principal. Ioan BOTIS
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.03.12 15:53

Premieră în Mossad: Desecretizarea arhivei în dosarul nazistului Eichmann Internațional

În decembrie 2011, într-un gest unic în analele instituției, Mossad,
temutul serviciu secret israelian, și-a deschis arhivele pentru
public.

Institutul a prezentat probele celei mai importante operațiuni din
istoria sa: capturarea criminalului nazist Adolf Eichmann, prins în
Argentina în 1960, judecat și condamnat la moarte prin spânzurare în
Israel în decembrie 1961. Execuția a avut loc în mai 1962.

A fost singura dată în istoria Israelului când a fost adoptată și
aplicată pedeapsa cu moartea. Trupul nazistului a fost incinerat și
cenușa a fost risipită în afara apelor teritoriale ale Israelului.

După 50 de ani, Mossad a desecretizat dosarul Eichmann, iar cele mai
importante probe au putut fi analizate de public întro expoziție
găzduită de Parlamentul din Ierusalim.

Oamenii s-au înghesuit să vadă expoziția, poate fiindcă foarte puțini
criminali din regimul nazist patronat de Hitler au ajuns în fața
justiției.

"Această expoziție este unică, deoarece este prima oară când Mossad-ul
își deschide arhiva și ne prezintă instrumentele sale de lucru, dovezi
și documente, parte integrantă din filmul capturării lui Eichmann", a
declarat istoricul Neomi Izhar.

Au fost expuse cheile de la casă, pașaportul fals emis de Crucea
Roșie, alte obiecte personale, dar și originalul fișei lui Eichmann
din evidențele Mossad.

Operațiunea de prindere a nazistului, care trăia în Argentina sub
numele de Ricardo Klement, a încălcat legile internaționale. Practic,
Eichmann a fost localizat, capturat, răpit și extras ilegal din
Argentina de către un grup de agenți Mossad.

Cu toate acestea, nu au existat interpretări sau luări de poziție
internaționale, fiindcă toate statele au părut a fi de acord că
Israelul era determinat și îndreptățit să-l judece pe Eichmann pentru
rolul său în Holocaust și paternitatea "Soluției Finale" de
exterminare a evreilor.

După cum se știe, Eichmann nu s-a căit și a sfidat instanța care-l
judeca, spunând la proces că singurul său regret e acela de a nu fi
omorât toți evreii.

Un român între agenții care au acționat în Argentina

"În expoziție puteți observa cum am reușit să ducem la bun sfârșit
această misiune, având la îndemână instrumente relativ primitive.
Astăzi, fără celulare, calculatoare, sateliți și GPS-uri nu am mai
reuși să facem așa ceva", a declarat Rafi Eitan, șeful diviziei care
s-a ocupat de operațiune.

Puțini știu că numărul doi în comando-ul operațiunii de capturare a
fost un evreu de origine română, Michael bar Yehuda Moldovan, născut
la Sighet, în 1920. Familia sa din Sighet a fost asasinată la
Auschwitz, în 1944.

"Am fost cel de-al doilea om din echipa care s-a ocupat de localizarea
și prinderea lui Eichmann. Am fost apoi confruntat cu una dintre cele
mai dificile sarcini din viața mea. Am stat cam două luni împreună cu
el în celulă, pentru a-l interoga. Niciodată nu a manifestat vreun
regret, nu a avut vreo mustrare de conștiință", a declarat Moldovan
întrun interviu pentru "Gândul" în 2008.

"O problemă de supraviețuire"

Institutul pentru culegere de informații și operațiuni speciale
(Mossad) este serviciul de informații externe al Israelului. Cel mai
tânăr serviciu de spionaj - înființat în 1949 de premierul David Ben
Gurion - Mossad a intrat rapid careul de ași, fiind considerat la fel
de eficient ca KGB, CIA sau MI5.

Sunt voci autorizate care spun că ar fi cel mai bun. Dintre toate
serviciile secrete din lume, Mossad-ul este singurul care se consideră
și se autodefinește nu ca un "Serviciu", ci drept un “Institut", adică
un centru academic care ar oferi specialiștilor săi cea mai aspră, dar
și cea mai performantă școală de pregătire a viitorilor spioni.

"Ar trebui să înceteze fabricarea de legende în jurul Mossad-ului. Noi
doar am muncit mai mult și am strâns mai multe informații decât alții.
Nici o altă țară din lume nu a avut o atât de presantă nevoie de un
serviciu secret eficient. Pentru noi este o problemă de
supraviețuire", declara Isser Harel, șef al instituției în anii
1953-1963.

Mossad se află în subordinea primului ministru și se poate spune că
acțiunile instituției, au avut mereu girul premierilor care au condus
guvernele israeliene, atunci când nu au reflectat în întregime voința
acestora.

"Ar trebui să înceteze fabricarea de legende în jurul Mossad-ului.“
ISSER HAREL, șef al instituției în anii 1953-1963

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Eichmann, omul din spatele Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 08.09.11 10:08

Eichmann, omul din spatele Holocaustului

Se cunosc multe lucruri despre Adolf Eichmann. Capturarea sa din 1960 a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Procesul său, desfășurat la Ierusalim în anul următor, s-a transformat într-un eveniment internațional. Fotografiile cu Eichmann purtând toate însemnele naziste, sau cele cu el în cușca de sticlă au făcut ocolul globului. Dar viața și cariera lui Eichmann mai ridică și astâzi nenumărate întrebări. Există un tip anume de individ destinat să devină ceea ce francezii numesc un « génocidaire » ? Antisemitismul și ura rasială au fost elemente esențiale în formarea oamenilor care au stat în spatele genocidului ?

La Ierusalim, Eichmann a fost descris drept arhitectul genocidului. Astfel, primele cărți dedicate acestui subiect în perioada imediat următoare procesului au ajuns să exagereze rolul său. Chiar și biografiile care au pus la îndoială însemnătatea rolului său în cadrul soluției finale l-au văzut pe Eichmann drept modelul tip al executantului. Este teza deja celebră a lui Hannah Arendt, conform căreia Eichmann spunea adevărul când susținea că nu a fost decât o rotiță în marea mașinărie a exterminării, un simplu birocrat, asemănător unui robot, lipsit de gândirea proprie. Rezumată în formula «banalitatea răului», această teză a influențat generații întregi de intelectuali și istorici.

Din această perspectivă, asasinarea în masă a evreilor a fost, mai mult decât o reîntoarcere la barbarie, o operațiune rațională, sofisticată, executată de către o birocrație modernă. Germania nazistă era un stat puternic centralizat și ierarhizat în care puterea și autoritatea erau propagate de sus în jos. Masacrul a fost opera unor profesioniști în uniforme negre impecabile, oameni care au trimis alte ființe umane în adevărate uzine ale morții în baza unor decizii luate în numele « științei rasiale », a eugenismului și a rațiunii economice.

Cartea Hommes ordinaires, semnată de Christopher Browning (1992), se ocupă de asasinatele prin împușcare din Polonia anilor 1942-1943; lucrarea a condus la prima breșă în teoria conform căreia genocidul a fost opera impersonală a birocrației. Ulterior, foarte multe cercetări s-au concentrat asupra conduitei germanilor la toate nivelele elaborării și punerii în practică a politicii antisemite în interiorul Reichului. Aceste cercetări au scos la iveală faptul că orizontul acestei politici nu a fost de la bun început exterminarea în masă și, mai mult, că nu antisemitismul a fost singurul factor determinant, ci și alte considerente de ordin economic, logistic, de securitate.

Cum a devenit Eichmann un « génocidaire »

Adolf Eichmann se naște în 1906 la Solingen, un mic oraș industrial din Renania. În 1913, tatăl său, contabil, găsește o nouă slujbă și se mută cu cei șase băieți ai săi în Austria, la Linz. Mama sa moare în 1916, iar tatăl lui se recăsătorește într-un timp relativ scurt. Tatăl lui Eichmann era membru activ al Bisericii Evanghelice, iar Eichmann însuși va rămâne membru al acesteia până în 1937, mult după ce majoritatea ofițerilor SS rupseseră legăturile cu religia.

Tănârul Eichmann a fost dominat de tatăl său. Era un copil leneș și un elev mediocru (va părăsi școala înainte de a-și lua vreo diplomă). Tatăl său, care și-a creat propria întreprindere de extracții petroliere, i-a găsit de-a lungul timpului mai multe slujbe în acest domeniu. Profesia l-a purtat pe Eichmann pe întregul teritoriu al Austriei, acesta fiind vânzător de produse petroliere. El a învățat să identifice centre de comunicare nevralgice, să planifice și să organizeze livrări, să vândă ușor produse și să-i facă pe oameni să-i urmeze ordinele cu strictețe. Patronii lui Eichmann erau evrei și îl apreciau, motiv pentru care acesta a fost și promovat. Însă în 1933, când Austria era lovită grav de criza economică, Eichmann a fost concediat, motiv pentru care acesa s-a hotărât să plece în Germania pentru a-și urma noua pasiune: politica.

În timpul procesului său, Eichmann a susținut permament că a fost mereu apolitic. Dar convingerile sale erau de fapt ancorate adânc. Provenea dintr-o familie germană profund naționalistă; tatăl său îl înscrisese în mișcarea naționalistă Wandervogel. În plus, el însuși s-a alăturat, la începutul anilor 1920, organizației Heimwehr, o asociație paramilitară puternic antimarxistă și antisemită. Profund naționalist, Eichmann îi detesta pe naziștii austrieci adepți ai unei politici pasive. Situația s-a schimbat în anii '30, când noi oameni au venit la conducerea partidului. Atunci, NSDAP-ul austriac devine o forță politică suficient de puternică pentru a-l atrage pe tănârul ambițios și dornic de a servi Volksgemeinschaft, comunitatea etno-națională, încarnarea utopică a națiunii.



În aprilie 1932, Eichmann a fost contactat de un membru SS pe nume Ernst Kaltenbrunner, o stea în devenire a politicii și un avocat de renume. Invitația de a se alătura partidului nazist a fost irezistibilă pentru Eichmann, care devine membru al NSDAP și al SS. Din acel moment, legătura sa cu ideologia va deveni indestructibilă. În câteva luni, acesta devine activist în SS-ul austriac. În 1933, când partidul nazist a fost interzis în Austria, Eichmann pleacă în Germania, unde petrece câteva luni într-o unitate SS austriacă înainte de a fi trimis la Dachau. Devine apoi membru în Sicherheitsdienst (SD), serviciul de securitate al partidului creat în 1931 și condus de Reinhard Heydrich.

În câțiva ani, SD-ul a devenit instrumentul cel mai dinamic și mai nemilos al „politicii evreiești”. Însă în 1934 acesta nu juca încă niciun rol în problema evreiască, avea un buget restrâns și era doar una din multele organizații naziste rivale între ele. După ce a lucrat o perioadă scurtă de timp în departamentul însărcinat cu problema francmasonilor, Eichmann a fost remarcat de Leopold Itz Edler von Mildenstein, șeful secțiunii evreiești a SD-ului. După ce a călătorit în Palestina, acesta a început să creadă că emigrarea evreilor către locul lor de origine era soluția „problemei evreiești”. Von Mildenstein a devenit mentorul lui Eichmann, îndemnându-l să studieze societatea și istoria evreiască. Leopold von Mildenstein era de părere că evreii erau un element străin Volksgemeinschaft, dar totuși disprețuia antisemitismul vulgar reprezentat de Julius Streicher sau Goebbels.

Așadar, în câțiva ani, Eichmann a adoptat versiunea cea mai radicală a ideologiei naziste. El a devenit reprezentantul perfect al acelei generații de tineri convinși că misiunea lor era restaurarea măreției Germaniei și ștergerea amintirii înfrângerii din 1918. Prima lor sarcină trebuia să fie regenerarea poporului german (volk). Ei defineau Volksgemeinschaft în termeni biologico-rasiali. Regenerarea presupunea deci fie o politică pronatalistă, fie măsuri pentru ameliorarea rasei. Aceasta cerea și excluderea elementelor străine care reprezentau un pericol la adresa purității rasiale, iar evreii erau cea mai mare amenințare. Antisemitismul devine astfel un articol de credință pentru acești tineri.

Căutarea unei soluții - de la emigrare forțată...


În 1937 Eichmann este promovat, dar SD-ul era încă o anexă marginală a SS-ului. În această perioadă, SD-ul își construiește reputația de a fi expert în problema evreiască, iar Eichmann iese în evidență. În timp ce Streicher și Goebbels se foloseau de metode din ce în ce mai severe, dar dezordonate, contra evreilor, SD-ul promova ideea emigrației acestora. Din acest motiv, Eichmann pleacă în Palestina în octombrie 1937, dar autoritățile britanice nu îi vor permite o staționare la Haifa mai lungă de 48 de ore. Această călătorie a contribuit la transformarea lui Eichmann într-un expert în problema evreilor și emigrației acestora. Însă pentru naziști ideea nașterii și dezvoltării unui stat evreiesc independent era de neconceput, astfel că SD-ul trebuia să încurajeze emigrarea către țări îndepărtate unde evreii trebuiau să trăiască în sărăcie.

În martie 1938, când Germania anexează Austria, un regim de teroare se abate asupra evreilor austrieci. Eichmann a fost însărcinat să plece la Viena pentru a rezolva de la fața locului problema comunității evreiești. El a reorganizat întreaga procedură de emigrație. A concentrat toate birourile serviciilor guvernamentale într-un palat confiscat de la familia Rothschild. Toți evreii puteau obține un pașaport și viză de plecare, dar toate averile le erau confiscate. În scurtă vreme, biroul de emigrări din Austria a devenit unul model. În câteva luni, 150.000 de evrei au părăsit Austria. În realitate, nu politica de emigrare eificientă i-a convis pe aceștia să plece, ci regimul de teroare la care au fost supuși.

După Kristallnacht, Eichmann se întoarce în Germania pentru a aplica aceeași politică acolo. În plus, tot el urma să se ocupe de emigrările din teritoriile cehe ocupate în primăvara lui 1939. În luna octombrie a aceluiași an, Eichmann a fost numit șeful diviziei IVB4 a RSHA (Reichssicherheitshauptamt – biroul de securitate al Reichului). După începutul războiului, emigrarea a devenit însă imposibilă. Atunci, Eichmann începe să studieze posibilitatea deportării evreilor într-un teritoriu transformat în „rezervă”. Regiunea Lublin din Polonia părea potrivită pentru acest scop, dar mijloacele necesare lipseau, iar SS-ul avea atunci alte priorități. Începând din 1940, Eichmann a supervizat expulzarea brutală a sute de mii de polonezi, mutați pentru a face loc în teritoriile anexate etnicilor germani. El devine astfel un specialist în politica utopică de germanizare, și a căpătat competențele logistice necesare specializării sale în probleme de transport și mutări de populație.

În vara lui 1940, după înfrângerea Franței, Eichmann revine la planul de deportare a 4 milioane de evrei, de data aceasta către Madagascar, colonie franceză. Acest plan a fost însă abandonat. Când Germania începe războiul contra Uniunii Sovietice, în iunie 1941, Himmler și Heydrich aveau în minte alt proiect: deportarea evreilor către zona cercului polar și abandonarea lor acolo. Între timp, în est, la îndemnul celor doi, trupele Einsatzgruppen începeau masacrarea comunităților evreiești. Ținut la curent cu aceste fapte, Eichmann nu a jucat însă niciun rol. Himmler și Heydrich au decis să mute populația evreiască în ghetourile din teritoriile poloneze și sovietice, ucigându-i pe cei inapți de muncă. Eichmann era responsabil cu buna desfășurare a operațiunilor. În toamna și iarna din 1941-1942, acesta a asistat la operațiuni de gazare la Chelmo, la împușcări în masă la Minsk, și a vizitat Auschwitzul. Deja la acea dată decidenții naziști se hotărâseră să nu mai aștepte sfârșitul războiului pentru a-i deporta pe evrei, ci să recurgă la asasinarea în masă a acestora.

...la soluția finală: exterminarea.


Punerea în practică a exterminării în masă a fost subiectul conferinței de la Wannese din ianuarie 1942, conferință reunită la inițiativa lui Heydrich și organizată de Eichmann. Acesta și-a asigurat cooperarea mai multor ministere, a partidului nazist și a SS-ului pentru „Soluția finală”. Specialist în chestiuni de logistică și politică antisemită, Eichmann a devenit și centrul de coordonare a proiectului și principalul actor în procesul de exterminare. Ulterior, Eichmann va declara că a fost șocat de perspectiva unei eliminări fizice a evreilor, și că se simte exonerat de orice responsabilitate deoarece era vorba de ordine venite de la cei mai importanți oameni din stat.

De la începutul anului 1942, colaboratorii săi au fost trimiși în toată Europa ocupată pentru identificarea, marcarea și concentrarea evreilor în lagăre de tranzit înainte de deportarea lor în est către centrele de exterminare. în 1942-1943, Eichmann a fost marele maestru din spatele enormei mașinării care a trimis în lagăre evrei din Germania, Austria, Cehia, Franța, Olanda, Belgia, Slovacia, Grecia și Italia. În 1944, după ce forțele germane au ocupat Ungaria, Eichmann a călătorit la Budapesta pentru a coordona exproprierile și deportările evreilor. Aproape 437.000 de evrei au fost deportați din Ungaria, iar o mare parte dintre aceștia au murit la Auschwitz-Birkenau. Când regimul lui Horty a hotărât încetarea deportărilor, Eichmann a refuzat să le pună capăt, și se pare că i s-a opus și lui Himmler în decembrie 1944, când acesta i-a ordonat să pună capăt genocidului.

Eichmann nu a fost o figură centrală a partidului nazist. Până în 1939, el nu a luat nicio decizie cheie cu privire la politica evreiască și nici nu avea cum să știe, la acel moment, cât de departe va merge aceasta. Primele practici de exterminare au fost puse în practică de alții și executate independent de biroul său. Abia din iunie 1941 el devine complice la masacrele în masă, devenind principalul organizator al exterminării evreilor la scară europeană.

Se pare că Eichmann a învățat să urască într-o manieră impersonală și controlată. El a fost motivat de o utopie, crezând că poate duce la dispariție – fie ea prin emigrare, deportare sau exterminarea – populația evreiască a Germaniei și, mai mult, a Europei. A dorit să contribuie la restaurarea Germaniei și recrearea unei comunități naționale „sănătoase”; a fost animat de convingerea că elementele impure trebuie eliminate, evreii în primul rând. În viziunea nazistă asupra lumii, aceasta era o politică rațională și științifică. Odată ce Germania a ajuns în mijlocul războiului total, evreii amenințau nu doar puritatea națiunii, ci chiar supraviețuirea acesteia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Adolf Eichmann, banalitatea raului

Mesaj Scris de Admin la data de 28.08.11 19:23


Adolf Eichmann, banalitatea raului

A fost unul dintre cei mai huliti si mai „vânati” criminali de razboi nazisti, un individ care i-a inspirat celebrei filosoafe si politologe Hannag Arendt sintagma „banalitatea raului”. Cum de a fost posibil ca un modest functionar german, timid si interiorizat, sa se transforme, peste noapte, intr-un tortionar sadic si sa devina principalul organizator al „solutiei finale” si sa puna la punct prinderea evreilor din numeroase tari ale Europei si transportarea lor in lagarele de concentrare, pentru a fi ucisi? Este o intrebare la care istoricii se straduiesc inca sa ofere un raspuns.Omul care a aplicat „solutia finala”


Eichmann s-a nascut in 1906, intr-o familie luterana din Solingen, fiind fiul industriasului Adolf Karl Eichmann. Moartea mamei lui, pe când baiatul avea doar 8 ani, l-a marcat profund. Dupa Primul Razboi Mondial, tatal lor, care luptase in armata austro-ungara, si-a luat familia si s-a mutat la Linz, unde si-a deschis o companie miniera. Fiul sau, Adolf, n-a reusit sa termine liceul si, in 1923, a devenit angajat al firmei tatalui, pentru ca apoi sa se angajeze ca agent de vânzari al firmei Oberosterreichische Elektrobau AG, o filiala a concernului Standard Oil. La sfatul unui prieten de familie, Ernst Kaltenbrunner, Eichmann s-a alaturat ramurii austriece a partidului nazist din Germania si apoi a intrat in SS, fiind acceptat ca membru deplin al temutei grupari in 1932. Când nazistii au venit la putere, el a fost promovat sef de brigada SS, fiind distribuit in echipa de administratie a lagarului de concentrare Dachau. In 1937, impreuna cu superiorul sau direct, Herbert Hagen, Eichmann va fi trimis in Palestina, pentru a discuta cu administratia britanica de aici posibilitatea unui transfer masiv de populatie evreiasca din Germania in Tara Sfânta. Refuzati de britanici, care se temeau ca o emigrare masiva a evreilor, intr-o zona cu populatia majoritar araba ar fi dus la tensiuni si conflicte, nazistii au fost obligati sa abandoneze solutia deportarii tuturor evreilor europeni in Palestina.
Izbucnirea celei de-a doua conflagratii mondiale il va gasi pe Eichmann la Berlin, unde va intocmi un alt proiect de emigrare. Acesta viza deportarea evreilor in insula Madagascar, dar de asemenea s-a soldat cu un esec. In toamna lui 1941 liderii nazisti au adoptat ceea ce ei numeau „solutia finala”: exterminarea evreilor din toata Europa controlata de nazisti. Diabolicul Reinhard Heydrich, impresionat de calitatile de administrator ale acestui functionar pedant care era Eichmann, l-a insarcinat cu organizarea transporturilor de evrei polonezi catre lagarele de concentrare. In 1944, trimis in Ungaria, el a incercat mai intâi sa-i vânda pe evreii de aici Aliatilor, in schimbul unor bunuri (inclusiv camioane de transport), dar propunerea i-a fost respinsa, astfel ca Eichmann a trimis peste 400.000 de evrei unguri la camerele de gazare.

Eichmann devine Eckmann, Eckmann devine Klement


Dându-si seama ca razboiul e pe cale de a fi pierdut, la inceputul anului 1945, seful SS, Heinrich Himmler a ordonat incetarea exterminarii in masa a evreilor si a cerut ca toate dovezile referitoare la „solutia finala” sa fie distruse. Uimit, Eichmann a refuzat sa se supuna ordinului, continuând sa aresteze evrei pâna la intrarea sovieticilor in Ungaria, moment in care s-a vazut nevoit sa plece in Austria. La sfârsitul razboiului, Eichmann a fost capturat de Aliati, dar, având acte false, sub numele de Otto Eckmann, a reusit sa scape si s-a ascuns intr-un satuc din Germania, Altensalzkoth. In 1950, Eichmann, devenit Eckmann, a plecat in Italia, unde, cu ajutorul unui calugar franciscan, a reusit sa obtina un pasaport emis de Comitetul International al Crucii Rosii si viza pentru Argentina. Calatorea acum sub o noua identitate: Ricardo Klement, tehnician.
In urmatorii zece ani, temutul calau nazist a trait in Argentina, alaturi de sotia si cei patru copii ai lor (mezinul, Ricardo Francisco nascut chiar in America de Sud, in 1955) având meserii dintre cele mai diferite – de la crescator de iepuri, la inginer hidrotehnician. In tot acest timp, potrivit unor documente CIA declasificate in iunie 2006, americanii au stiut tot timpul unde se afla Eichmann, dar nu au intervenit, pentru ca nu cumva arestarea lui sa puna intr-o postura nedorita SUA si sa reaminteasca opiniei publice internationale de recrutarea altor criminali de razboi nazisti de catre Pentagon. La fel de reticent era si cancelarul german Konrad Adenauer, care se temea de posibilele dezvaluiri privitoare la propriul lui consilier de securitate, Hans Globke, care colaborase cu Eichmann la aplicarea „solutiei finale”.

Hazardul si Mossadul intra in actiune


Dar, spre deosebire de americani, care foloseau fara scrupule chiar si fosti spioni nazisti, angajându-i in CIA, Israelul, stat fondat in 1948, nu era dispus sa uite si sa ierte. Când in 1949 a fost infiintat serviciul secret al acestui stat, Mossad, una dintre principalele sale sarcini a fost „vânarea” criminalilor de razboi nazisti. De-a lungul urmatorului deceniu, multi alti evrei sau victime ale Holocaustului au incercat sa dea de urma lui Eichmann, cel mai important „vânator de nazisti” fiind Simon Wiesenthal. In 1954, acesta a primit o carte postala din Buenos Aires, prin care era anuntat ca Eichmann se afla in Argentina si lucreaza la o companie de distributie a apei potabile. Conducerea Mossad a demarat atunci propria ei investigatie.
Isser Harel, seful Mossad, va declara mai târziu ca amanuntul care a dus la identificarea lui Eichmann a fost acela ca, desi el isi schimbase numele, sotia si fiii sai si-l pastrasera! De asemenea, un rol esential in aflarea identitatii criminalului de razboi nazist l-a avut Lothar Hermann, un evreu incarcerat cândva la Dachau si care, dupa razboi incercase sa-si refaca viata in America de Sud. Hazardul a facut ca el sa se stabileasca tot la Buenos Aires, ca si Eichmann, iar fiica lui, Sylvia, sa se indragosteasca de fiul cel mare al nazistului, Klaus. Tânarul nu s-a sfiit sa-i vorbeasca iubitei sale de faptele „glorioase” ale tatalui sau si de implicarea acestuia in Holocaust, fara sa stie ca vorbeste cu fiica unei posibile victime a lui Eichmann. A urmat o corespondenta de câtiva ani, purtata intre Hermann si Mossad, pâna când agentia de spionaj sa accepte ca, intr-adevar, Ricardo Klement era una si aceeasi persoana cu Adolf Eichmann.
Guvernul israelian a aprobat o operatiune indrazneata, de capturare a nazistului. Eichmann a fost prins de agentii Mossad pe 11 mai 1960, care l-au legat si l-au dus intr-o casa inchiriata in prealabil, unde „Ricardo Klement” si-a recunoscut identitatea reala. El a fost lasat sa aleaga: executia imediata sau judecarea in Israel, optând pentru a doua varianta. Sedat, in asa fel incât sa para beat, Eichmann a fost imbracat in uniforma de steward si urcat la bordul unui avion al companiei aeriene El Al. Acesta a facut mai intâi o escala la Dakar, inainte de a ajunge in Israel, pe 21 mai 1960. Anuntul capturarii lui, facut de presedintele Ben Gurion in fata Knessetului, a fost primit cu ovatii. Procesul lui Eichmann, inceput pe 11 aprilie 1961, a trezit atentia lumii intregi. Acuzatul s-a aparat, afirmând ca nu era vinovat de atrocitatile comise, intrucât respectase ordinele date de superiorii sai. Dupa multe luni de dezbateri si audierea a zeci de martori, pe 15 decembrie Eichmann a fost condamnat la moarte. El va fi executat pe 31 mai 1962, la miezul noptii, in inchisoarea israeliana Ramla. Avea sa fie prima si ultima condamnare la moarte din istoria statului Israel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Killerul evreimii europene "protejat" de americani

Mesaj Scris de Admin la data de 25.07.11 23:24

Killerul evreimii europene "protejat" de americani
Serviciile de spionaj americane (CIA) au permis ieri publicarea a 27.000 de documente ante si post-belice, din care reiese un fapt stupefiant: Germania Occidentala stia inca din anul 1952 ca mega-nazistul Adolf Eichmann (foto), killerul evreimii europene, se ascundea in Argentina. Aceasta informatie, stocata cativa ani de serviciile de spionaj vest-germane ale lui Gehlen, a fost transmisa Washingtonului abia in 1958. Deasupra lui Gehlen trona Hans Globke, un fost ofiter SS, pe atunci consilierul pentru probleme cu securitatea al cancelarului german Konrad Adenauer si omul de legatura dintre spionajul vest-german si CIA. "Razboiul rece" tinea lumea in chingi, iar spionajul american folosea cunostintele si energia multor fosti nazisti in felurite treburi secrete, asa ca sefilor CIA le-a fost teama de deconspirarea calaului nazist. Acesta ar fi putut "ciripi" despre Globke si multi alti fosti stabi nazisti, acum in slujba Germaniei Occidentale si Statelor Unite. Istoricul american Thimothy Naftali crede ca a existat o conspiratie a serviciilor speciale americano-vest germane pentru protejarea criminalului de razboi. De fapt, ambele servicii erau interesate ca nimeni sa nu detecteze urmele lui Adolf Eichmann. Altele au fost insa interesele Mossadului israelian, care inscrisese pe agenda sa, prioritar, la cererea expresa a prim-ministrului David Ben Guruion, descoperirea si rapirea lui Eichmann. Ceea ce s-a si intamplat in septembrie 1960, un comando israelian, in frunte cu Isser Harel, comandantul Mossadului, l-a rapit pe Eichmann din Buenos Aires, capitala Argentinei, si cloroformizat, l-a transportat la Ierusalim. Serviciile secrete vest-germane si americane erau ingrijorate ca Eichmann va dezvalui in cursul procesului informatii inconfortante despre Hans Globke sau alti fosti ofiteri nazisti care lucrau pentru Germania Occidentala si Statele Unite. Judecat si condamnat la moarte, Eichmann a fost spanzurat si cenusa sa risipita deasupra Marii Mediteraniene.
http://www.ziua.ro/display.php?id=201197&data=2006-06-08
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.05.11 19:21

Andrei MURARU - Eichmann la Ierusalim. După 50 de ani
Ticăloșii fără glorie sînt doar în filmul lui Quentin Tarantino. Marii criminali naziști nu au fost executați sumar, deși unii lideri ai Aliaților și-ar fi dorit acest lucru1, ci au avut parte de un proces răsunător, imediat după război. Actul justițiar a produs, probabil, mai multe scrieri decît orice altă acțiune juridică. Cazul lui Adolf Eichmann este însă diferit din multe puncte de vedere. Oficialul SS a fost capturat de forțele de securitate israeliene în Argentina, la 15 ani după Nürnberg. A fost judecat pe teritoriul unui stat care nu exista în 1945. Procesul a durat opt luni, de patru ori mai mult decît i-a luat lui Eichmann să deporteze aproape jumătate de milion de evrei maghiari la Auschwitz. A primit singura condamnare la moarte într-o instanță civilă din istoria statului Israel.
Deborah Lipstadt a realizat o reevaluare analitică a procesului și a consecințelor sale. O lucrare de sinteză care punctează cele mai importante momente ale judecării fostului colonel. La cinci decenii de la capturarea lui Eichmann, Lipstadt privește retrospectiv, avînd capacitatea instinctivă de a evidenția tonajul polemic și memoria convulsivă a subiectului. Poate pentru că ea însăși are experiența sălii de judecată. L-a înfruntat într-o curte britanică, la începutul anilor 2000, pe David Irving, un pseudoistoric negaționist. Cazul de la Londra, descris drept „history on trial“, a reaprins dezbaterea despre istorie și justiție, dar și despre normele etice și deontologice ale istoricului. Factualitatea Holocaustului nu poate fi decisă, schimbată sau transformată de un tribunal. La Londra, Irving a fost devoalat, în schimb, drept un falsificator al trecutului2.


Sub această experiență inițiatică a pornit Lipstadt la scrierea cărții de față. „Este un eveniment ce constituie o parte intensă a memoriei copilăriei mele“ (trad.m., p. XIII) – a spus ea despre procesul din 1960. A fost, într-adevăr, un forum de rememorare a acțiunilor de exterminare și un mod de a pune întrebări incomode care fuseseră, pînă în acel moment, doar aluzive. Actul de justiție de la Ierusalim a avut un impact mediatic major. Evenimentul a fost acoperit de mai mulți reporteri decît procesele de la Nürnberg, petrecute cu 16 ani mai devreme. Consecințele au fost, de asemenea, remarcabile pentru investigarea, înțelegerea și receptarea Holocaustului.


Despre biografia lui Eichmann s-a scris mult3. El n-a terminat niciodată liceul. S-a înscris în Partidul Nazist la 28 de ani, cu un an înainte ca Hitler să preia puterea în Germania, fiind atras de retorica belicoasă, dar și de camaraderia și bonomia promise de socializarea militaristă. A început prin a se ocupa de supravegherea organizațiilor evreiești, în care a văzut „o conspirație gigantică“. A evoluat rapid, bizuindu-se pe principiul acuității propriului interes. După „succesele“ înregistrate la Viena și Berlin cu devalizarea evreilor ca responsabil al Biroului Central pentru Emigrare, a fost promovat de Reinhard Heydrich. Eichmann a fost cel mai tînăr ofițer4 de la Conferința de la Wannesse, unde s-au pus la punct detaliile Soluției Finale. Era juniorul energic și promițător. În cadrul procesului, spune Lipstadt, „s-a conturat un portret al unui om proactiv, energic, un maestru creativ al disimulării“ (p. 65). Ulterior, a fost responsabilizat cu organizarea transporturilor pentru rezolvarea „chestiunii evreiești“.


Ungaria a fost locul desăvîrșirii acțiunii genocidale a lui Eichmann, punctul culminant al carierei lui5. Și-a arătat puterea malignă în 1944: a deportat 437.000 de evrei maghiari la Auschwitz-Birkenau în doar două luni, dintre care 75% au fost gazați. A negociat în aparență pentru un schimb impenitent (evrei contra camioane), dar, în realitate, a făcut eforturi disperate ca un număr cît mai mare de civili să ajungă în camerele de gazare. I-a sugerat lui Rudolph Höss, comandantul lagărului, să-i gazeze pe toți, fără a-i mai selecta. Într-o zi din iulie 1944, după ce Horthy a decis stoparea deportărilor, a făcut tot posibilul să ducă la îndeplinire un plan diabolic. I-a ținut închiși timp de o zi pe liderii comunității din Kistarcsa pentru ca aceștia să nu poată comunica, în timp ce oamenii lui au deportat la Auschwitz 1.500 de persoane. Te uimește insistența sa diabolică și efortul pedant pentru a ucide pînă în ultima clipă a războiului. În octombrie 1944, i-a forțat pe evreii maghiari să facă un marș pe jos către lagărele din Polonia, astfel încît zeci de mii și-au găsit sfîrșitul.



Cea mai interesantă mărturie Eichmann nu a oferit-o la proces, ci la interogatoriul luat de Avner Less, un ofițer de poliție israelian. Eichmann avea 54 de ani în momentul capturării, n-a crezut vreo clipă că va fi judecat, ci aștepta acvilin execuția. Printre altele, i-a acuzat pe șefii săi pentru că la Nürnberg l-ar fi „înfundat“ încercînd să se disculpe. A utilizat, în schimb, același argument al „îndeplinirii ordinelor“, dar a inserat detalii cutremurătoare la care a fost martor ocular: a relatat despre pregătirile pentru uciderea în masă, despre evreii dezbrăcați și urcați într-un camion pentru a fi lichidați, despre momentul cînd au fost deschise ușile unui spațiu de gazare, despre scena unei execuții sumare în masă din Lodz. În sala de judecată, a fost însă un chibzuit manipulator. „În sensul actului de acuzare, nu!“ (p. 61) – a fost răspunsul său la întrebarea dacă se consideră vinovat. A spus ce a vrut, cît a vrut, cum a vrut, cu jumătăți de adevăr și cu răstălmăciri dezgustătoare. Un Nürnberg individual, o ripostă poltronă pe măsură. Dovezile documentare l-au demascat însă. Cînd un institut al Universității din Strasbourg a solicitat în timpul războiului 115 schelete pentru cercetări, Eichmann a găsit soluția ingenioasă: a cerut ca un antropolog să selecționeze evrei care să fie ulterior gazați. Nu și-a recunoscut niciodată faptele abominabile. Ba mai mult, s-a autovictimizat, uzînd de supremul cinism convulsiv.
Procesul a fost însă și un barometru care a măsurat tensionata relație dintre supraviețuitorii Holocaustului și autoritățile de la Ierusalim. Încordarea a pornit de la linia clară pe care premierul septuagenar Ben Gurion a trasat-o între Holocaust și Statul Israel. „Admițînd că, în timp ce Israelul nu poate vorbi în numele tuturor evreilor, el a argumentat că trebuie să vorbească în numele victimelor Holocaustului...“ (p. 33). American Jewish Committee s-a opus din răsputeri organizării procesului la Ierusalim, argumentînd că Eichmann a comis crime odioase împotriva umanității, nu doar a evreilor: „Liderii AJC au sugerat, de asemenea, ca Israelul să formuleze comentariile referitoare la Holocaust în termeni universali“ (p. 35). Și în alte colțuri ale Europei, acțiunea din instanță a trezit vagi sau profunde resentimente. Berlinul s-a temut ca nu cumva actul justițiar să alimenteze culpabilizarea națiunii germane pentru genocidul evreiesc. Dar Ben Gurion a utilizat evenimentul pentru a dezvolta relațiile dintre cele două state, fără ca onoarea Germaniei postbelice să fie afectată. Printre altele, el i-a cerut procurorului de caz să se asigure că referințele la Berlin priveau în mod precis doarGermania nazistă. SUA au salutat arestarea oficialului nazist, în vreme ce Uniunea Sovietică a refuzat să dea curs solicitărilor de documente.


Procesul a suferit însă de pe urma unor erori judiciare importante. Cele mai însemnate critici au fost exprimate cu privire la strategia și la actul de acuzare. De exemplu, Eichmann a fost învinuit și pentru ce nu a făcut: deportările și execuțiile din Est ori înființarea ghetourilor și a lagărelor. Lista a fost completată de critici cu: încălcarea principiului neretroactivității legii, condițiile capturării, incapacitatea apărării de a aduce martori (foști combatanți SS) fără ca aceștia să fi fost arestați de către autoritățile israeliene, imparțialitatea completului de judecată (evrei germani emigrați în Palestina, foști destinatari ai Soluției Finale). Acuzarea a formulat, de asemenea, învinuirile în așa fel încît Eichmann ar fi jucat un rol deosebit în toate aspectele exterminării din Europa. Procurorii au transformat mărturiile victimelor în punctul nodal al procesului. Depozițiile supraviețuitorilor au fost privite cu deferență de către critici, dar multe dintre ele au fost considerate irelevante din punct de vedere legal.


În sînul societății israelite, procesul a fost locul de intersecție al memoriilor ireductibile, punctul culminant al unei dezbateri fierbinți. Cu cîțiva ani înainte, Israel Kastner6, evreul maghiar care a negociat schimbul „blood for goods“ cu Eichmann, fusese inculpat pentru colaboraționism. Kastner a fost asasinat însă înainte de verdict, în 1957. Procesul din 1961 a adus în discuție o problemă sensibilă pentru supraviețuitorii Holocaustului: cooperarea consiliilor evreiești cu regimul nazist. Interesant de adăugat că legea în baza căreia a fost judecat Eichmann fusese adoptată în Israel, în 1950, pentru a sancționa tocmai colaborarea evreilor cu autoritățile celui de-Al Treilea Reich.


Ultimul capitol al volumului lui Lipstadt este dedicat dezbaterii din jurul cărții semnate de Hannah Arendt7. Gînditoarea germană a stîrnit nenumărate reacții ostile, a fost acuzată de antisemitisim și de faptul că a privit cu dublă măsură victimele și criminalii. A vorbit despre Eichmann ca despre un funcționar mărunt fără multe inițiative, „o rotiță minusculă“8 din lanțul crimei și nu un antisemit virulent, deși a considerat explicațiile privind executarea ordinelor drept mincinoase. Lipstadt a notat că „pentru mulți Arendt a fost în mai mare măsură personaj central în povestea Eichmann decît Eichmann însuși. Și, cu siguranță, din perspectivă intelectuală, a fost“ (p. 149). Arendt a fost dezamăgită profund de proces: limba oficială utilizată, irelevanța mărturiilor, atmosfera din sala de judecată, strategia acuzării, politizarea. S-a așteptat ca actul justițiar să explice natura totalitară a societăților, resorturile crimei. A privit Holocaustul ca o infracțiune împotriva umanității și a descris drept „patetică și sordidă“ colaborarea evreilor cu naziștii. Pentru Lipstadt însă, evaluarea procesului făcută de Hannah Arendt e mult mai complexă și parțial neînțeleasă. Detractorii gînditoarei germane au susținut că a avut grave carențe în documentare și nu a fost prezentă la tot procesul. Ba chiar a lipsit de la cele mai multe dintre înfățișări. „A relatat o versiune a Holocaustului în care antisemitismul a jucat un rol incontestabil minor“ (p. 187), a subliniat Lipstadt.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.04.11 19:32

Povestea exilului nazistului Adolf Eichmann din Argentina
Adolf Eichmann este unul din cei mai cunoscuți ofițeri naziști. Locotenent-colonelul a pus în mișcare sistemul de deportare a evreilor în lagărele de exterminare naziste, motiv pentru care a fost supranumit "arhitectul Holocaustului". După război, a fugit în Argentina cu un pașaport fals.
În anii '60, serviciul de informații externe al Israelului, Mosad, l-a capturat și, după ce a fost judecat, printre altele, pentru crime împotriva umanității și crime de război, a fost spânzurat în 1962. Ziarul german "Der Spiegel" a intrat în posesia documentelor de la procesul lui Eichmann și le prezintă cititorilor întreaga poveste a unuia din cei mai importanți naziști, alături de Joseph Mengele, Reinhard Heyndrich, Joseph Goebbels și Heinrich Himmler.
Raiul argentinian pentru criminalii naziști
Câteva sute de croați, unguri și belgieni și peste 800 de oficiali germani, cu convingeri și trecuturi naziste, s-au adăpostit în Argentina după război, arată Der Spiegel.
Omul de afaceri Horst Carlos Fuldner i-a ajutat să-și reconstruiască viața. Fuldner deținea CAPRI, o companie care proiecta centrale hidroelectrice. Acolo erau angajați naziștii refugiați în Argentina. Și Eichmann s-a angajat la CAPRI și a fost trimis în provincia Tucuman, din nordul țării.
Nazistul și-a adus soția și fiii la el în 1952. Fuldner și cei 300 de angajați ai companiei lui au aflat curând că numele muncitorului german Klement era, în realitatea, Eichmann, se arată în înregistrările de la Ambasada Germaniei din Buenos Aires. Totuși, pentru copiii lui, care nu îl mai țineau minte, era unchiul Riccardo. Mult mai târziu au aflat fiii lui cine era tatăl lor și au păstrat secretul.
Când și-a pierdut slujba în 1953, familia s-a mutat la Buenos Aires, iar Eichmann a încercat mai multe afaceri pe cont propriu. În cele din urmă, s-a angajat la o uzină Mercedes-Benz, ca sudor și mecanic.
Fostul locotenent-colonel și-a păstrat toate legăturile cu ceilalți oficiali naziști. A fost văzut deseori la discuții cu Josef Mengele, faimosul doctor de la Auschwitz care făcea experimente pe evrei și tria oamenii din lagărele de exterminare, dar participa și la petreceri date în onoarea altor naziști.
Eichmann regreta că nu a omorât toți evreii
Spre deosebire de mulți dintre foștii săi camarazi, Eichmann și-a întreținut cu greu familia. S-a simțit trădat de naziștii care au depus mărturie în procesele de la Nuremberg, după cum scria biograful lui, Ceserani. De aceea, a început să discute și a păstrat legătura cu doi jurnaliști: Willem Sassen și Eberhard Fritsch.
Într-o duminică, cei trei s-au întâlnit în casa lui Sassen din Buenos Aires. Eichmann a povestit despre crimele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: "Nu am fost un simplu executant. Dacă doar aș fi făcut ceva, înseamnă că aș fi fost un prost. Am luat parte la întregul proces. Am fost un idealist", mărturisea nazistul, care nu a avut nici o clipă de regret, așa cum se observă pe toate înregistrările, aflate acum posesia Arhivelor Germane din Koblenz.
De fapt, singurul lucru pe care Eichmann l-a regretat este că nu a reușit să omoare toți evreii. "Nu ne-am făcut treaba cum trebuie, s-ar fi putut face mai multe."
Întâlnirile din casa lui Sassen nu au rămas secrete și mulți naziști participau, inclusiv foste ajutoare ale lui Himmler.
"Unde naiba este Eichmann?"
În iunie 1952, serviciul de informații al Germaniei a aflat unde se ascunde Eichmann, sub numele de "Klemens". Informația a ajuns apoi la CIA și la serviciul de informații israelian.
Extremiștii de dreapta chiar glumeau în public despre Eichmann. În 1959, când apăruseră zvonuri cum că ofițerul nazist era în Kuweit, publicația neo-nazistă Reichsruf a publicat materialul "Unde naiba este Eichmann?" și tot ea a livrat răspunsul: în Argentina. Articolul explica fuga nazistului în America de Sud, prin Italia, cu ajutorul Bisericii Catolice. De altfel, și publicațiile quality ale vremii, ca Munzinger, scria că Eichmann se refugiase în Argentina.
De ce nu l-a prins, totuși, serviciul german de informații? Se pare că organizațiile oficiale germane nici nu aveau ca scop să îi vâneze pe criminalii de război. În plus, până în noiembrie 1956, nici nu a existat un mandat de arestare pe numele lui Adolf Eichmann.
Vânătoarea ratată
Ca mulți alți oficiali naziști, Eichmann a profitat de faptul că procurorii din Germania de Vest nu puteau ancheta pe cineva dacă nu exista o plângere oficială, după cum a explicat specialistul Andreas Eichmuller, de la Institutul de Istorie Contemporană din Munchen.
Când un supraviețuitor al Holocaustului a adresat o scrisoare oficialilor de la Berlin, în 1952, s-a demarat imediat o anchetă judiciară, care s-a terminat la fel de repede. Motivul? Eichmann nu putea fi găsit.

Pentru că nu mai existau plângeri pe numele fostului ofițer nazist, nu a fost o problemă pentru Vera Eichmann să se prezinte la ambasada Germaniei din Buenos Aires și să completeze cereri de pașapoarte pentru cei doi fii ai ei. Nu numai consulatul Germaniei l-a ajutat pe Eichmann, ci și angajații din Viena și Italia.
Când procuratura din Frankfurt s-a autosesizat în cazul Eichmann și a emis un mandat de arestare în 1956, poliția germană s-a opus urmăririi internaționale a fostului ofițer nazist, pe motiv că Interpolul nu permitea acuzarea pentru crime de natură politică și rasistă.
Numai Oficiul pentru Protejarea Constituției din Germania a continuat urmărirea lui Eichmann și a cerut ajutorul ambasadei din Buenos Aires, în 1958. A primit un răspuns oficial rece, în care li se sugera autorităților germane să îl caute pe Eichmann în Orientul Mijlociu. De altfel, ambasadorul german în Buenos Aires era Werner Juncker, membru al Partidului Nazist din 1935.
Atașatul cultural în Buenos Aires, acum în vârstă de 84 de ani, Goerg Negwer, le explică jurnaliștilor de la Der Spiegel că cei mai mulți naziști încercau să nu iasă în evidență în Argentina, deși li se cunoșteau identitățile.
Zecile de mii de refugiați germani din Buenos Aires erau împărțiți: naziștii și anti-naziștii aveau propriile cercuri pe care le frecventau, aveau propriile gazete și cluburi. Ambasada trebuia să mențină un echilibru între cele două părți, își amintește fostul atașat cultural.
De ce nu s-a amestecat CIA? Eichmann nu era cetățean american, nu omorâse americani și nu comisese nici o infracțiune pe teritoriul Statelor Unite. Guvernul american putea să sprijine Germania doar în cazul unei cereri de extrădare. În rest, orice gest ar fi fost "ilegal", cum se arată într-o notă transmisă directorului CIA din acea perioadă, Allen Dulles.

În aprilie 1960, o echipă Mosad a ajuns în Argentina. Misiunea ei: să-l prindă pe Adolf Eichmann.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.04.11 14:07

"Îmi pare rău că NU AM OMORÂT TOȚI EVREII". Der Spiegel publică DOCUMENTE și FOTOGRAFII DESECRETIZATE care atestă că nazistul Adolf Eichmann putea fi prins mult mai repede
Acum cincizeci de ani, la Ierusalim, începea unul dintre cele mai spectaculoase procese ale secolului al 20-lea, care avea să aducă Holocaustul în atenția întregii lumi: statul israelian versus Adolf Eichmann, locotenent-colonel al armatei naziste, responsabil pentru omorârea a milioane de evrei, în lagărele naziste.
În 1961, a fost capturat în Argentina de serviciul secret israelian Mossad și adus în Israel. A fost condamnat la execuție prin spânzurare, pentru 15 capete de acuzare, printre care crime de război și crime împotriva umanității. În timpul procesului, a declarat că singurul lui regret este că nu i-a omorât pe toți evreii. "Nu ne-am făcut treaba corect", a declarat Eichmann.
Acum, după aproape 50 de ani, Der Spiegel publică documentele desecretizate care dovedesc că Adolf Eichmann ar fi putut fi capturat mult mai ușor, dacă nu îi era facilitată plecarea din Germania, în 1950. Un apropiat nazist i-a făcut rost de o identitate falsă, care i-a permis să ajungă în Italia, după care să părăsească Europa. El s-a stabilit în Argentina, sub o identitate falsă, și a lucrat pentru Mercedes timp de 10 ani, până a fost capturat de Mossad.
Un alt document desecretizat al CIA arată că americanii știau că Eichmann trăiește în Argentina sub un pseudonim, dar au decis să nu acționeze pentru că nazistul nu a comis nicio crimă pe teritoriu american sau împotriva americanilor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.01.11 19:06

"Arhitectul Holocaustului", o ...

Serviciile secrete germane știau din 1952 că Adolf Eichmann, unul dintre artizanii Ho-lo-caustului, trăia în Argentina, unde se refugiase după război, arată Bild și Spiegel.
Un document secret obținut de publicația germană Bild din arhivele serviciilor secrete naționale, BND, arată că acest serviciu știa din 1952 locația lui Adolf Eichmann, cel mai mare criminal nazist, coordonator al unui sistem care a ucis 6 milioane de evrei, cu 8 ani înainte de a fi capturat în Buenos Aires de agenții Mossadului. Evadat din Germania în 1950, Eichmann, unul din cei ce au conceput „soluția finală" - un plan de exterminare sistematică a evreilor din Europa -, a fost arestat de Mossad în 1960, adus clandestin în Israel unde a fost judecat, condamnat și apoi executat în Ierusalim, doi ani mai târziu. Dan Setton, autorul unei cărți despre nazistul de tristă celebritate Eichmann, a avut acces
la dosarele Mossad unde a descoperit circumstanțele arestării lui în Argentina, după o „vânătoare" desfășurată în întreaga lume timp de 15 ani.

Cotidianul Bild reproduce o fișă a serviciilor secrete germane BND datând din 1952, în care se poate citi: „Eichmann nu se află în Egipt, ci trăiește sub numele Clemens în Argentina". Serviciile
germane nu au făcut nimic pentru a-l aresta. Documente
ale CIA declasificate în 2006 arată că responsabilii germani au așteptat până în 1958 pentru a informa omologii lor americani despre locul unde se ascundea fostul nazist. „În calitate de supraviețuitori ai scopurilor malefice ale lui Eichmann, este foarte neplăcut să aflăm că BND cunoștea locația «arhitectului Holocaustului» aproape cu zece ani înainte ca Mossadul să-l repereze și să-l aducă în fața justiției" declară la New York Elan Steinberg, vicepreședinte al Asociației americane a supraviețuitorilor Holocaustului și a descendenților acestora. El adaugă că este la fel de deranjant să vezi lipsa de voință a serviciilor secrete germane de a livra documente care pot clarifica această tristă istorie și alte probleme legate de soarta naziștilor după război".

Reticența cancelariei
Bild precizează că nu a obținut acces la documentul reprodus decât cu ajutorul unui avocat și în urma unei plângeri depuse la un tribunal federal. Cancelaria germană, autoritatea de tutelă a serviciilor secrete, este reticentă în a da publicității documente referitoare la foștii naziști fugiți, afirmând că ar putea aduce prejudicii politicii germane în Orientul Mijlociu sau colaborării cu servicii secrete din străinătate.
Bettina Stangneth, istoric german, arăta în Spiegel: „Cine ar fi fost interesat într-un proces al lui Eichmann când cancelarul declarase în 1953 că toate discuțiile despre naziști trebuie să se oprească?". După război, poliția din Germania de Vest, sistemul juridic, serviciile secrete și administrația civilă erau pline cu foști naziști. „Ar fi fost nevoie de un nou sistem și probabil de noi oameni pentru a-l judeca pe Eichman în Germania." În mod cert, Eichmann a avut întâlniri interministeriale pentru a coordona genocidul și cunoștea mulți oficiali care aveau posturi bune în administrația din Germania de Vest, susține Stangneth. „Eichmann cunoștea, de asemenea, și dimensiunea implicării companiilor
germane în lagărele de exterminare și ghetouri". Companiile plăteau departamente guvernamentale pentru alocația de muncă forțată. „Nimeni nu știe extinderea în interior și cât de bună memorie avea Eichmann."

Agenții își supravegheau foștii colegi
Uki Goni, jurnalist argentinian care a făcut cercetări despre comunitatea nazistă din Argentina după război, a declarat că nu ar fi surprins dacă BND ar fi știut locația criminalului Eichmann înainte de 1952. „Cercetările mele arată că ambasada germană din Buenos Aires cunoștea foarte bine unde și câți naziști se aflau. Comunitatea germană în acest oraș era destul de mică, încât era imposibil ca agenții BND sau diplomații să nu știe unde se afla fiecare dintre ei." „BND dispunea de foști ofițeri SS și ofițeri naziști. Mulți dintre agenții BND care ar fi trebuit să supravegheze naziștii de peste graniță erau ei înșiși naziști." Potrivit lui Stangneth „avem nevoie să explorăm acest capitol și este trist că nu am fost capabili să o facem până în 2011. Republica germană protejează propria legendă, o legendă pe care fiecare a început-o cu sfârșitul războiului. Eichmann nu este doar parte a istoriei nazismului, este și parte a istoriei Germaniei de Vest".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Karl Adolf Eichmann - Arhanghelul Mortii

Mesaj Scris de Admin la data de 13.04.10 16:30

Karl Adolf Eichmann - Arhanghelul Mortii
* La 11 aprilie 1961 a inceput procesul lui Karl Adolf Eichmann, incheiat la 15 decembrie acelasi an, prin condamnarea lui la moarte. Pentru multi observatori, inclusiv pentru Hannah Arendt, Eichmann a devenit simbolul criminalului nazist nemilos care pretinde ca a trebuit sa execute fara a se putea impotrivi ordinelor superiorilor sai.


Unul dintre cei mai cunoscuti criminali de razboi nazisti a fost Karl Adolf Eichmann. Nascut la 19 martie 1906, Eichmann a fost comerciant in Solnigen (districtul Rühr). In 1934 a intrat in serviciul de securitate condus de Heydrich. In 1939, a fost desemnat sa se ocupe de problema evreiasca si a devenit unul dintre principalele personaje raspunzatoare pentru „solutia finala”, asasinarea in masa a evreilor in lagarele de concentrare, incepand din 1941.

In 1943, principalii sefi de servicii naziste se intalneau zilnic la dejun in imobilul din Kurfüstenstrasse nr. 116, unde se aflau birourile lui Eichmann. Acolo, in jurul aceleiasi mese, se strangeau oameni ale caror nume faceau sa se cutremure intreaga Europa. Kaltenbrunner, temutul sef al R.S.H.A.-ului, obisnuia sa-l intampine pe Eichmann cu multa cordialitate. Erau originari din aceeasi regiune si aveau numeroase relatii comune. Himmler asista la aceste dejunuri ori de cate ori avea ocazia. Se intampla destul de des ca Müller, seful Gestapoului, sau Eichmann sa profite de contactul acesta direct ca sa-i ceara lui Kaltenbrunner sau lui Himmler indicatiile de care aveau nevoie. „Intre fructe si branza, de pilda, sau in timp ce se degusta un pahar de coniac adus din Franta, se hotara ce categorie de prizonieri trebuia lichidata, daca cutare mijloc de executie trebuia preferat altuia etc. Asemenea subiecte monstruoase de discutie reprezentau pentru oamenii aceia un fapt cotidian si atat de banal, incat nici macar nu le tremura mana cand apucau ceasca de cafea.
In cursul unor asemenea dejunuri s-au discutat amanuntele instalarii primelor camere de gazare si tot atunci s-au comentat rezultatele experientelor destinate exterminarii evreilor. Au fost cantarite cu grija rapiditatea, rentabilitate si avantajele diferitelor metode”, observa Jacques Delarue. Eichmann devenise seful absolut al sectiei a IV-a B a gestapoului. El tinea permanent legatura cu Kaltenbrunner si primea adesea ordine directe chiar de la Himmler, desi, din punct de vedere administrativ, continua sa se afle sub ordinele lui Müller. Sarcina de a duce la bun sfarsit „solutionarea finala” a problemei evreiesti – adica exterminarea totala a evreilor din Europa – i-a fost incredintata lui Eichmann. Aceasta era hotararea la care ajunsese pana la urma politica antisemitismului absolut, care incepuse in Germania o data cu pogromurile organizate de Heidrich la 9 noiembrie 1938. Potrivit calculelor facute la Nürnberg, aplicarea acestei „solutionari” a costat viata a circa 6.000.000 de evrei din Germania si din tarile ocupate. In urma deciziei semnate de Bormann la 1 iulie 1943, Eichmann a devenit stapanul absolut al evreilor; acesta decizie le interzicea evreilor sa se adreseze tribunalelor si ii supunea jurisdictiei exclusive a Gestapoului.
O decizie anterioara, semnata tot de Bormann la 9 octombrie 1942, hotarase ca „inlaturarea permanenta a evreilor de pe teritoriul Germaniei Mari nu mai putea fi efectuata prin emigrare, ci numai prin folosirea unei «forte implacabile» in lagarele speciale din Rasarit”. In est s-a aplicat la inceput sistemul pogromurilor organizate. Ulterior s-a trecut la metode de exterminare stiintifice si industriale. Sistemul faimoaselor convoaie care-i strangeau din intreaga Europa pe evreii destinati mortii si ii transportau in lagare a fost organizat de Eichmann. Data plecarilor si marimea acestor convoaie erau fixate in functie de capacitatea de absortie a lagarelor si de posibilitatile de transport ale cailor ferate germane.

Comandantii lagarelor mortii nu ucideau prin gazare decat la ordinul lui Eichmann. Fiecare ofiter SS care conducea cate un convoi primea dispozitiile necesare si avea calitatea sa indice daca trenul avea sa fie indreptat sau nu spre un lagar de exterminare, precum si tratamentul care avea sa se aplice deportatilor. Literele „A” si „M” imprimate pe instructiunile privind escortarea trenurilor indicau lagarele Auschwitz sau Maidanek, ceea ce insemna ca oamenii aflati in tren aveau sa fie gazati. Dupa caderea Germaniei naziste, a inceput vanatoarea criminalilor de razboi. Adolf Eichmann, raspunzator direct de moartea a milioane de evrei, a rezistat mai mult timp. In 1945 a reusit sa fuga dintr-un lagar aflat in zona de ocupatie americana, unde era prizonier, si sa se refugieze in Argentina. Mai multi ani a vagabondat apoi prin Brazilia, Paraguay si Bolivia, dupa care, in 1955, s-a stabilit la Buenos Aires. Urmat de sotia sa si de cei doi fii ai sai, Eichmann s-a angajat la Uzina de automobile Mercedes-Benz din suburbia orasului. Reusise sa-si aranjeze o falsa stare civila sub numele de Ricardo Klement. Infatisarea unui mic slujbas asezat nu a reusit insa sa-l salveze: la 13 mai 1960, un grup de agenti secreti israelieni l-au rapit in plina strada, in timp ce se inapoia de la lucru. Transportat clandestin in Israel, Eichmann a fost dus la Ierusalim. Acolo a inceput procesul public in urma caruia Eichmann a fost condamnat la moarte. In ultimul timp au aparut informatii potrivit carora Washingtonul stia inca din 1958 pseudonimul sub care acesta se ascundea in Argentina, dar nu a informat Israelul. Nici Germania Federala nu era straina de aceasta informatie. Tacerea a fost pastrata insa de teama ca dezvaluirile lui Eichmann sa nu duca la un alt fost nazist, Hans Globke, membru al guvernului cancelarului Konrad Adenauer.

Eichmann a fost acuzat pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Acuzarea publica a fost condusa de primul-procuror al Israelului, Ghideon Hausner. In timpul procesului a iesit la iveala ca Eichmann, spre sfarsitul razboiului, chiar a contramandat ordinele lui Hitler, deturnand vagoanele care trebuiau sa transporte trupe si munitii pentru a le folosi in cadrul „trenurilor mortii”.

„Am pierdut razboiul, dar voi castiga razboiul meu”, a afirmat Eichmann in prezenta unor prieteni.
In aceeasi perioada s-a dus la Auschwitz pentru a creste numarul celor executati la 12.000 pe zi. Eichmann a admis liber aproape toate acuzatiile privind participarea sa la trimiterea la moarte a milioane de evrei. S-a aparat motivand lipsa de putere in fata ordinelor superiorilor sai, spunand ca era doar o rotita dintr-o masina uriasa. Apararea a mai sustinut ca procesul in sine era nedrept pentru ca pretinsele crime nu fusesera comise in Israel, care nici nu exista cand s-a comis Holocaustul asupra evreilor. Era judecat un om pentru crime comise impotriva cetatenilor altor state. Germania nu s-a aratat dornica sa preia cazul, lasandu-l pe Eichmann sa fie judecat in Israel. Procesul lui Eichmann a fost primul proces televizat din istorie si a aratat lumii, prin marturiile supravietuitorilor, adevarata oroare a Holocaustului.

La 1 iunie 1962, Eichmann a fost spanzurat de tavanul celulei sale, in inchisoarea din Ramleh, fara nici o formalitate. Trupul sau a fost ars, iar cenusa imprastiata in aceeasi noapte in apele marii. Astfel disparea din istorie unul dintre ultimii sefi ai Gestapoului ramasi in viata, „beneficiind” de un sfarsit pe masura vietii lui. Eichmann ramane singura persoana condamnata la moarte in Israel si executata. Pentru multi observatori, inclusiv pentru Hannah Arendt, Eichmann a devenit simbolul criminalului nazist nemilos care pretinde ca a trebuit sa execute fara a se putea impotrivi ordinele superiorilor sai.


Lipsa de reactii la „solutia finala”

Cu rare exceptii, in legatura cu „solutia finala”, guvernele tarilor europene au avut o atitudine care a mers de la indiferenta la complicitate. „Cu exceptia Danemarcei si Olandei, toate guvernele Europei ocupate si-au dat concursul la masurile de discriminare apoi de deportare care i-au lovit pe evrei. In majoritatea cazurilor, politiile nationale n-au depus mai putin zel pentru a-i urmari decat Gestapo-ul. In acest trist tablou de groaza, Polonia si Ucraina merita o mentiune speciala: exterminarea evreilor, care se practica acolo pe fata, s-a facut cu simpatia, cateodata activa, a unei importante parti a populatiei (...) Aceeasi observatie e valabila pentru guvernele aliate. Nu numai ca (...) nu le-a pasat sa ofere inainte de razboi un azil pentru evreii persecutati, dar in tot timpul ostilitatilor, ei au refuzat sa acorde o atentie speciala situatiei evreilor (...) Aceste guverne au refuzat mai ales sa bombardeze caile ferate care duceau spre lagare, ceea ce ar fi putut cel putin sa franeze genocidul; aviatia aliata nu putea fi distrasa de la sarcinile sale strategice”, afirma Josy Eisenberg.
„Fara nici o indoiala ca ocupantul nu a avut mijloace de presiune carora sa nu li te poti opune si ca tacerea Papei si a ierarhiei bisericesti n-a fost decat o ingrozitoare obligatie; trebuia sa se evite nenorociri si mai mari. E adevarat ca o criza de o asemenea anvergura ii priveste, si nu in mica masura, pe toti cei care au fost martori si nu au strigat, oricare ar fi fost ratiunea tacerii lor”, sustine François Mauriac.


Mauthausen, „copilul” lui Eichmann


Eichmann a infiintat patru lagare, intre care Mauthausen. Modul in care a fost conceput si construit acest lagar dovedeste ca politica de exterminare era considerata de nazisti ca o actiune de lunga durata, care avea sa se prelungeasca in timp, multa vreme dupa ce Europa intreaga avea sa fie supusa si domesticita. Avand aspectul unei uriase fortarete de piatra, asezat pe culmea unui munte si inconjurat de baraci, Mauthausen, in afara de faptul ca era o institutie permanenta, avea si posibilitatea sa gazduiasca o puternica garnizoana de soldati si ofiteri, fiind prevazut cu toate instalatiile necesare. Fortareata propriu-zisa era o adevarata uzina a mortii. Acolo erau trimisi toti detinutii epuizati de munca silnica din lagarele anexe, ca Gusen si Ebensee. Atunci cand bataile si infometarea sistematica faceau sa le scada capacitatea de munca sub un anumit nivel, ei erau trimisi in lagarul central, unde erau lichidati in cateva ore. In principal, nimeni nu iesea viu din lagarul principal.
pe larg [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pașaportul nazistului Eichmann, eliberat de Crucea RoșieÎn 1

Mesaj Scris de Admin la data de 01.10.09 14:23

Pașaportul nazistului Eichmann, eliberat de Crucea RoșieÎn 1950, organizația umanitară internațională l-a ajutat fără să vrea pe Adolf Eichmann să ajungă în Argentina, cu ajutorul unor documente de identitate false, de care au mai beneficiat naziști notorii, precum Joseph Mengele
Un judecător argentinian a găsit, din întâmplare, în arhivele unui tribunal din Buenos Aires, pașaportul fals utilizat de criminalul de război Adolf Eichmann pentru a fugi din Europa în Argentina. Acesta fusese eliberat de organizația Crucea Roșie Internațională, cu sediul la Geneva.
După ce a fost descoperit, documentul, denumit deja "o piesă istorică", a fost consemnat Muzeului Holocaustului din capitala argentiniană. Surprinzător, pașaportul, ce datează din 1950, s-a păstrat într-o stare foarte bună, astfel că s-a putut citi cu ușurință numele pe care faimosul nazist l-a folosit pentru a fugi din Europa: Riccardo Klement. Crucea Roșie a reacționat imediat și a dat publicității cererea făcută de Eichmann pentru eliberarea documentului, păstrată în arhivele sale.

La fel a fugit și "îngerul morții"
Începând cu 1945, organizația umanitară internațională a eliberat acest gen de pașapoarte refugiaților sau apatrizilor care nu mai aveau documente de identitate. Pe cel al lui Eichmann a fost trecut numele de "Riccardo Klement", iar la locul nașterii figurează orășelul italian Bolzano. Doar descrierea fizică este conformă realității: "păr șaten, ochi deschiși la culoare, nas regulat". Crucea Roșie a mai eliberat astfel de documente și altor criminali de război, printre care s-au aflat Joseph Mengele, supranumit "îngerul morții", și Walter Kuschmann, cunoscut gestapovist.

Eichmann a fost capturat de Mossad
Adolf Eichmann și-a dobândit un loc aparte în istorie din cauza planului numit " Soluția finală", prin care au fost trimiși la moarte milioane de evrei. În 1960, serviciile secrete israeliene au reușit să-l descopere și să-l captureze, ducându-l apoi în Israel. Acolo a fost judecat și executat în 1962. "La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, zeci de mii de refugiați au beneficiat de aceste documente de călătorie eliberate de Crucea Roșie", a explicat Vincent Lusser, purtătorul de cuvânt al organizației. "Este regretabil că mai mulți criminali de război naziști au reușit să fugă în acest mod din Europa și să se ascundă în țările Americii Latine", a mai spus el.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Rapirea lui Eichmann

Mesaj Scris de Admin la data de 01.10.09 14:20

Rapirea lui Eichmann
Intre 10 mai 1960 si 31 mai 1962 s-a derulat cea mai spectaculoasa si mai importanta actiune a Mossad-ului si a Justitiei israeliene: rapirea, judecarea si condamnarea la moarte a mega-killerului nazist Adolf Eichmann. Arhitectul asasinarii in masa a evreimii europene, Adolf Eichmann, reusise la sfarsitul celui de-Al II-lea Razboi Mondial sa fuga din Germania si sa se refugieze in America Latina. Pentru Isser Harel, seful Mossadului, capturarea si aducerea in Israel a calaului nazist devenise o obsesie.
Cine a fost Adolf Eichmann?
Nascut in 1906, la Sollingen, in Germania, a invatat primii ani de scoala, ca si Hitler, la Linz, in Austria. Avea un chip palid, foarte timid, i se spunea "micutul evreu". Complexat, se va refula, mai tarziu, in meseria de ucigas de evrei. In 1932 a aderat la Partidul Nazist austriac si, protejat de capetenia nazista Ernst Kaltenbrunner a devenit un an mai tarziu ofiter SS. Din 1934, Eichmann a lucrat in serviciile represive naziste SD (specializat in problemele evreiesti). Convins ca Eichmann vorbeste ebraica, capetenia nazista Heinrich Himmler l-a numit director al Muzeului evreiesc. In 1937, Eichmann a facut o calatorie in Palestina. In 1939, Eichmann a fost numit seful "Sectiei evreiesti". Seful sau era Reinhard Heydrich, dar adesea a lucrat direct cu Heinrich Himmler. In sfarsit, avea mana libera pentru a actiona cu toata eficacitatea de care era capabil impotriva evreilor, si era un monstru deosebit de eficace.
Meticulozitatea germana si fanatismul nazist, ura fata de evrei si cruzimea inimaginabila s-au conjugat in tot ceea ce a intreprins killerul evreimii europene. La sfarsitul anului 1940, Eichmann controla viata si moartea tuturor comunitatilor evreiesti, impulsionand raidurile exterminatoare de evrei savarsite de Einsatzgruppen si actiunile de lichidare a evreilor in toate tarile ocupate sau aliate cu Germania nazista. Intre timp, a urcat si in grad, a devenit Obersturmbannfuehrer SS, locotenent-colonel. S-a ocupat, bineinteles, de organizarea Consfatuirii din 20 ianuarie 1942 de la Wannsee, unde s-a stabilit planul exterminarii totale a celor 11 milioane de evrei traitori in Europa. In august 1944 va raporta lui Heinrich Himmler ca in lagarele mortii din Polonia nu au fost ucisi decat 4 milioane de evrei, alte 2 milioane fiind asasinati de brigazile mobile sau au murit din cauza foamei si bolilor. Dupa razboi, Adolf Eichmann a reusit sa evadeze din lagarul in care fusese internat de trupele americane.
Pe urmele fiarei
In 1949, un an dupa proclamarea Independentei Statului Israel, Isser Harel a jurat ca-l va prinde si-l va aduce pe Eichmann intr-o cusca la Ierusalim. Nu a actionat singur in actiunea de depistare si rapire a lui Eichmann. Intr-o carte celebra, "Casa din strada Garibaldi", Isser vorbeste despre tovarasii cu care a actionat. Aproape toti erau supravietuitori ai Holocaustului, cu parinti si rude exterminate de Eichmann.
Pe tot parcursul anilor 1957-1959, tot felul de informatii privind prezenta lui Eichmann in Germania, Kuweit si chiar in Israel s-au dovedit false.
Isser Harel a lansat la sfarsitul lui decembrie 1959 o campanie de dezinformare: Germania occidentala era solicitata sa inainteze Kuweit-ului o cerere de extradare a lui Eichmann, dar seful Mossad-ului stia ca acest criminal nu se afla acolo. Prin juristul german dr. Fritz Bauer a ajuns la Mossad o informatie de o importanta uriasa: dupa razboi, Eichmann se ascunsese intr-o manastire germana, si sub obladuirea unor calugari catolici croati si-a schimbat numele in Ricardo Klement, nume sub care ajunsese in Argentina, cu un pasaport al Crucii Rosii Internationale. Un Ricardo Klement aparea in cartea de telefoane a orasului Buenos Aires din 1952. Tipul fusese proprietarul unei spalatorii, apoi intre 1952-53 a lucrat in domeniul producerii energiei electrice pentru societatea Capri. Seful Mossad-ului a intuit ca e pe drumul cel bun. El a decis sa incredinteze cercetarile lui Iosif Kenet, un agent trimis sa lucreze independent. Originar din Germania, Kenet era un supravietuitor al lagarului de exterminare de la Auschwitz. Paralel, o unitate operationala a Mossad-ului, condusa de Ezra Eset, a intreprins cercetari, la sfarsitul lui decembrie 1959, in jurul familiilor Eichmann si Vera Liebl, sotia lui Eichmann. Ezra Eset era originar din Romania. Tatal lui Eichmann, la acea data in varsta de 82 de ani, avea un magazin de articole electrice la Linz. Tatal, cei patru frati ai lui Eichmann, familia Verei Eichmann au refuzat sa vorbeasca, inconjurandu-se de un zid gros al tacerii. La sfarsitul lui februarie 1960, Josef Kenet a plecat in Argentina. Avea misiunea sa-l gaseasca pe Adolf Eichmann, alias Ricardo Klement.
Incepe vanatoarea
A doua zi dupa sosirea lor la Buenos Aires, la 29 februarie 1960, inarmati cu o harta a orasului, au inceput investigatiile. Dupa cateva zile au depistat, in cartierul San Fernardo, casa in care locuiau Ricardo Klement, Vera, cu cei trei baieti nascuti in Germania si cu un baietel nascut in Argentina. Mai stabilisera ca Adolf Eichmann, alias Ricardo Klement, avea o slujba la compania Capri, din Tucuman, un oras la 150 km departare de Buenos Aires. In plus, reusisera sa-l fotografieze pe Ricardo Klement. Acum, identificarea si capturarea lui Eichmann devenisera realizabile.
Agentul Rafi Eytan si-a format echipa operationala din cei mai buni oameni ai Mossad-ului, fiecare un specialist in domeniul sau. Intrucat echipa trebuia sa fie "autarhica" din toate punctele de vedere, sa-si satisfaca propriile necesitati, inclusiv in domeniul vital al documentelor, era obligatoriu ca Shalom Dani sa faca parte din ea, scrie Harel. Dani era cel mai bun falsificator de documente. Un adevarat maestru in arta delicata de care depinde adesea succesul unei actiuni: prepararea de acte oficiale de toate tipurile, in special pasapoarte si acte de identitate. Apoi au fost mobilizati Abraham Shalom, un remarcabil om de actiune, planificator excelent, vorbitor a mai multor limbi straine si specialist in operatiuni in strainatate. Eli Yuval, un luptator puternic, as in rezolvarea problemelor tehnice, si Zeev Keren, omul cu "maini de aur" care era in stare sa descuie orice lacat si orice usa inchisa. Eytan, comandantul echipei, i-a adus pe Ezra Eset, un excelent organizator, si pe Kenet, care cunostea deja locurile lui Buenos Aires si casa lui Eichmann. In plus, Kenet era un talentat anchetator. Din echipa operationala mai faceau parte si Itzhac Neser. Acesta nu avea nici o insusire de luptator, era lent, greoi si lipsit de reactii. Avea insa rarissima insusire de a inspira incredere oricui il vedea. Rolul care ii era destinat a fost de a inchiria o casa in Buenos Aires, unde sa locuiasca impreuna cu agenta Dina Ron, in calitate de "sotie", si sa para vecinilor drept o pereche normala. In aceasta locuinta urma sa fie adus Eichmann, dupa capturarea sa.
In sfarsit, ultimul cu care a fost completata echipa a fost medicul anestezist M., cel care avea sa se ocupe de anestezierea lui Eichmann in momentul capturarii si al pastrarii sale in stare de adormire pe parcursul mutarii sale dintr-un loc in altul si in special al transportarii in Israel.
Era absolut necesar ca actiunea sa aiba loc inaintea sosirii avionului special israelian care aducea delegatia israeliana la sarbatoarea Centenarului Argentinei. Cu acest avion urma sa fie transportat Eichmann in Israel. Avionul urma sa aterizeze la Buenos Aires, la 12 mai 1960, iar decolarea spre Tel Aviv, o zi sau doua mai tarziu. Mossad pregatise din timp lista detaliata a datelor personale si semnalmentelor lui Eichmann.
Capturarea lui Eichmann
Seful Mossad-ului a decolat spre Buenos Aires in ziua de 29 aprilie 1960, bineinteles cu o identitate falsa. Ricardo Klement se intorcea in fiecare zi la aceeasi ora - 19,40, cu autobuzul 203, care venea de la San Fernando, si care se oprea in dreptul unui chiosc de pe sosea. Aprindea o lanterna si parcurgea cei 170 de metri care-l desparteau de casa de pe strada Garibaldi, unde locuia.
La 1 mai au sosit la Buenos Aires si Yehuda Simoni, unul din conducatorii Mossad-ului, si Iosif Klein, responsabil la compania de aviatie El-Al. Ei trebuiau sa asigure tehnic transportarea intregului grup de rapitori impreuna cu cel rapit, cu avionul israelian.
Dupa ce a dat ultimele ordine, Isser Harel, racit cobza si cu febra, s-a instalat la cafeneaua stabilita si astepta un semn de la oamenii trimisi in actiune. Pe 10 mai 1960, la ora 21, nu primise nici un semn de viata de la agentii sai. Conform unui plan orar, a trecut si a baut ceai si cafea pe la cateva cafenele. Abia catre miezul noptii i-a vazut intrand pe Abraham si Kenet. Pareau obositi, dar ochii le straluceau. Isser a inteles ca Ricardo Klement - Eichmann, fusese capturat. Conform planului pe care il exersasera, relateaza Isser Harel in cartea "Casa din strada Garibaldi", Eli trebuia sa puna stapanire pe Klement dupa sistemul numit "inlaturarea sentinelei": sa-l insface din spate si sa-l traga spre masina tinandu-l cu spatele la el. Zeev urma atunci sa sara de pe locul sau si sa-l apuce de picioare. Dar, de teama ca Eichmann avea un pistol, Eli a adoptat o alta cale: a sarit asupra lui Klement pentru a-l dobori la pamant. Din pricina pasului inapoi al lui Klement, elanul saltului lui Eli i-a facut sa cada pe amandoi. In cadere, Klement a scos un urlet ingrozitor, ca o fiara prinsa in capcana. Zeev a fugit in jurul masinii si l-a prins de picioare. Klement era ca paralizat. Vazand ca echipa s-a abatut de la plan, Rafi s-a temut de o complicatie si, contrar procedeului stabilit, a sarit din masina, l-a apucat pe Klement de cap si a inceput sa-l traga spre masina, in timp ce Eli si Zeev il impingeau. Toata actiunea n-a durat nici macar un minut.
Cand au sosit la casa conspirativa era 8,55, seara. Trecusera cincizeci de minute de cand Klement-Eichmann coborase, pentru ultima data in viata lui, din autobuzul 203.
Klement a fost intins pe un pat de fier, cu un picior prins cu catuse de marginea patului. tinand in fata lista semnalmentelor particulare ale lui Eichmann, Kenet a inceput sa puna o serie de intrebari prizonierului. In cele din urma acesta a marturisit: "Ma numesc Adolf Eichmann".
Injectat cu un soporific
Imediat dupa ce Eichmann a fost capturat, Isser Harel a trimis codul stabilit lui Iacov Caroz, sef de departament la Mossad, pentru ca acesta sa-i informeze pe premierul David Ben Gurion, ministrul de Externe, Golda Meir, si seful Statului Major al Armatei: "Eichmann e in mainile noastre". In cele din urma, zborul a fost programat pentru 21 mai 1960, la miezul noptii. Cand au sosit, Eichmann a fost scos dintr-o masina, imbracat intr-o uniforma de membru al echipajului, el pasea sustinut din ambele parti. Eichmann putea sa mearga, dar nu era capabil sa vorbeasca si nici nu stia ce se intampla cu el. Asa a trecut de bariera de control si a fost urcat in avion, in compartimentul VIP.
Eichmann a fost injectat cu un soporific, si dormea profund. Cei sapte agenti care ocupasera compartimentul VIP nu-si luau ochii de pe el. Cand motoarele avionului au inceput sa duduie si avionul s-a desprins de pe pista, Isser Harel nu-si putu stapani un strigat de victorie. La 22 mai 1960 avionul El-Al ateriza la aeroportul din Tel-Aviv. Asa cum jurase, Isser Harel, il aducea intr-o cusca la Ierusalim, pe mega-killerul nazist.
Eichmann a fost judecat la Ierusalim si condamnat la moarte pentru crime impotriva poporului evreu, crime impotriva umanitatii si crime de razboi. A fost spanzurat la 31 mai 1962, in inchisoarea din Ramle. Dupa incinerare, cenusa i-a fost aruncata din avion, deasupra Marii Mediterane. Se spune ca insusi Isser Harel, comandantul Mossad-ului, a tinut sa faca, personal, acest lucru.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

EICHMANN

Mesaj Scris de Admin la data de 01.10.09 14:18

EICHMANN
Numărul criminalilor de război care și-au mânjit nemijlocit mâinile, trupul întreg și conștiința cu sângele a milioane de evrei nevinovați este extrem de mare. O ierarhizare a lor este imposibilă. Pe „cea mai de sus” treaptă a josniciei și mârșăviei stă, fără îndoială, Adolf Eichmann, locotenent-colonelul în SS, fostul șef al secției IV.B.4 însărcinat cu rezolvarea definitivă” a problemei evreiești. Și-a consacrat întreaga carieră asasinatelor; n-a avut alt scop în viață decât moartea. A acționat cu atâta convingere și însuflețire, încât la apropierea prăbușirii Reich-ului, când până și criminali de talia lui Himmler încercau să ascundă urmele fărădelegilor săvârșite, Eichmann declara emfatic: Voi sări zâmbind în mormânt cu satisfacția că am pe conștiință cinci milioane de evrei” Dimensiunile halucinante ale asasinatelor pe care le-a organizat nemijlocit nu l-au speriat niciodată. Se liniștea și își liniștea colaboratorii: „O sută de morți reprezintă o catastrofă; cinci milioane – o cifră statistică”.S-a pregătit pentru îndeplinirea macabrei misiuni cu sârguință, cu meticulozitate tipic nazistă. A făcut, prin 1937, o călătorie în Palestina pentru a studia la fața locului iudaismul. A solicitat oficial fonduri pentru a învăța ebraica cu un rabin.Instalat la Berlin, în clădirea de pe Kurfürstenstrasse nr. 116, la etajul II, în camera oglinzilor, Eichmann devine principalul expert al Reich-ului în probleme evreiești, șeful absolut al tuturor evreilor din Europa, având dreptul și sarcina să-i descopere, să-i izoleze, să-i deporteze și să-i lichideze pe toți care trăiesc în Reich, în țările cotropite de el și în cele de sub influența acestuia.Cu două decenii mai târziu, închis într-o cușcă de sticlă incasabilă, Eichmann a încercat să se eschiveze de la gravele acuzații ce i se aduceau (mărturiile scrise prezentate la proces cântăreau 330 de tone), făcând pe modestul, repetând la nesfârșit că a fost un om mărunt, neînsemnat, un simplu și umil executant. Dar atunci, când era șef pe Kurfürstenstrasse nr. 116, făcea pe grozavul. Era nelipsit de la dejunurile oferite zilnic de Himmler principalilor săi colaboratori. În timp ce se aprecia calitatea cașcavalului, aroma fructelor sau tăria coniacului, se discuta și eficiența diferitelor metode de exterminare în masă. Eichmann își etala cunoștințelor în materie și spiritul de inițiativă direct în fața lui Kaltenbruner și a lui Himmler.Când la 31 Iulie 1941, Göring i-a cerut în scris lui Heydrich să facă propuneri privind organizarea și asigurarea „rezolvării definitive” a problemei evreiești, a devenit evident că detașamentele speciale existente nu puteau face față ritmului și dimensiunilor exterminării preconizate. Se căutau răspunsuri cu febrilitate la trei întrebări: a) care să fie modalitatea exterminării? b) unde să aibă loc? c) cum să fie transportate victimele la locul supliciului?Eichmann s-a putut lăuda că le-a rezolvat pe toate trei. În acest scop, nu s-a cruțat. A dovedit multă tenacitate. Înainte de a decide, s-a deplasat personal de două ori în Polonia. Prima dată a asistat, la Lodz, la o gazare în masă cu gaze de eșapament. A mărturisit la proces: Într-o încăpere, care, dacă îmi amintesc bine, a fost de 5 ori cât aceasta, evreii au trebuit să se dezbrace, apoi a sosit un camion care s-a oprit în fața unei intrări. Am deschis ușa camionului. Evreii, în pielea goală, au trebuit să urce în camion”.
Eichmann a urmărit camionul cu mașina personală și după cum a declarat în continuare: camionul s-a oprit lângă un șanț lung, s-au deschis ușile și în șanț au început să fie aruncate cadavre. Păreau încă vii, atât de flexibile le erau membrele ... Am mai văzut cum un civil le smulgea, cu un clește, dinții de aur din gură ... Apoi, deprimat, m-am urcat în mașină ...„Deprimarea” aceasta însă i-a trecut repede. Încă în toamna aceluiași an s-a deplasat la Auschwitz pentru a se sfătui cu Höss, comandantul acestui lagăr, despre cum s-ar putea duce la bun sfârșit exterminarea totală a evreilor din Europa”.În 1946, Höss, înainte de a fi spânzurat, a declarat în scris: Potrivit părerii lui Eichmann, asasinarea oamenilor în camere de baie cu monoxid de carbon ar necesita procurarea unor instalații complicate, ținând seama de masele de oameni care urmează să fie asfixiate, iar procurarea gazului, ar fi foarte grea .... Eichmann se interesa de un asemenea gaz care se poate procura ușor și nu necesita instalații speciale ... Am calculat împreună că, inundând cu gaz potrivit încăperile la dispoziție, s-ar putea extermina simultan 800 de persoane”.Înainte de a fi spânzurat, în cușca sa de sticlă incasabilă Eichmann și-a impus, și a reușit, să asculte cu calm, indiferent, acuzațiile. Mușchii feței s-au supus. Numai mâinile nu și le-a putut stăpâni; degetele îi zvâcneau spasmodic. Da, mâna dreaptă, cea care atât de hotărât a ridicat-o în aer, arătând unde să se întindă cel mai mare lagăr de exterminare (Birkenau), unde să fie amplasate crematoriile, acum nu-l mai asculta.Laș, copleșit de probele zdrobitoare, Eichmann repeta cu nerușinare: nu-mi amintesc ... nu știu, nu cunosc .... n-a intrat în competența mea ... a trebuit să execut ... purtam uniformă, trebuia să mă supun ... “. În realitate, atunci când purta uniforma SS se simțea atotputernic.Și era. Ca împuternicit special al lui Heydrich pentru „soluția finală”, el a fost, în fapt, executorul oficial al planului de exterminare a evreilor din Europa. Așa cum l-a caracterizat Kurt Becher, împuternicitul lui Himmler pentru faimoasa tranzacție „Marfă contra sânge”, Nu Eichmann a fost tatăl spiritual al planului (de exterminare a evreilor nn), dar el a fost executorul fanatic al acestuia.”Sosit la Viena, imediat după Anschluss, ține un discurs: Acum, desigur, fiecare evreu știe că i-a sunat ceasulși telegrafiază la Berlin: Îi țin total în mâinile mele”. La Therezienstadt declară: Listele cu numele evreilor decedați constituie lectura mea preferată.În 1939, sosind la Praga, ordonă: „Evreii trebuie să plece. Și încă repede.” A doua zi, primul convoi de evrei cehi pleca spre un lagăr de concentrare.În fanatismul său, Eichmann urmărea cu aceeași scrupulozitate sadică lichidarea unor indivizi care erau pe punctul de a fi exceptați, ca și a unor mari colectivități. Nu se liniștea până nu-i știa pe toți evreii depistați, trimiși spre camerele de gazare.Eu am organizat doar transporturile – a încercat să se apere Eichmann când s-a aflat pe banca acuzaților. Accept că le-am și pornit. Da, am știut și unde se vor opri.
Dar ce-s eu vinovat de ce s-a întâmplat după ce s-au oprit trenurile pe rampă? Lagărele nu-mi erau subordonate. Lagărele n-aveau nimic comun cu secția pe care o conduceam. Eu mă ocupam doar de transmutare, de curățirea spațiului, de ritmicitatea transporturilor, de sosirea lor la timp până în poarta lagărelor. După aceea, dincolo de rampă, dincolo de poartă, au răspuns și trebuie să răspundă alții.În realitate, Eichmann știa mai bine ca oricare altul din ierarhia SS-ului ce se întâmplă dincolo de porțile KZ-urilor, în dosul sârmelor ghimpate. El personal a dat dispoziții comandantului lagărului Birkenau-Auschwitz pentru folosirea gazului Zyklon B și, din 1942 până în 1944, a asigurat cantitatea de gaz necesară asfixierii milioanelor de deportați.De altfel, Eichmann însuși a mărturisit într-un interviu imprimat pe bandă de magnetofon înainte de a fi arestat: Eu n-am fost un oarecare. Am fost cineva. Am știut ce vreau. Am avut convingeri. Am acționat așa cum mi-a dictat conștiința. Am fost o personalitate. I –am influențat și pe alții, Rudolf Höss mi-a fost recunoscător că l-am ajutat și îndrumat. I-am dat siguranță. I-am inoculat convingerea că servește o mare cauză ....Mi se impută că am aprobat, că am contribuit la introducerea gazării moderne în masă, dar nimeni nu se gândește câți SS-iști am salvat de la degradare, i-am ferit de sentimentul că sunt niște asasini ordinari, pe alții, mai slabi de înger, i-am salvat de la veșnicele mustrări de conștiință, inevitabile în condițiile asasinării rudimentare de dinainte de construirea crematoriilor la Birkenau.Eu n-am ucis. Mi se impută moartea unui tânăr. Într-adevăr, l-am izbit de câteva ori cu o bâtă. Ce sunt eu de vină dacă reprezentanții acestei rase degenerate n-au pic de rezistență, mor ca muștele.La proces, Eichmann a chelălăit ca un câine speriat: Am fost doar o mică rotiță în marele mecanism”. Adevărul este că el însuși a conceput, a pus la punct și a asigurat funcționarea impecabilă a mecanismului exterminării în lagărele de concentrare. Sincronizând cu sânge rece durata de asfixiere a unei serii în camerele de gazare și capacitatea de absorbție a lagărelor cu mărimea convoaielor de deportați și posibilitățile de transport ale căilor ferate. Experiența de înalt funcționar al morții” dobândită în Austria, Cehoslovacia, Polonia etc. a valorificat-o cu o înspăimântătoare duritate în Ungaria și în teritoriile ocupate de horthyști.Cu toate greutățile războiului, Eichmann obține de la guvernul horthyst 110 trenuri cu câte 40 – 50 vagoane și, în mai puțin de două luni, numai între 14 Mai și 9 Iulie 1944, trimite spre Auschwitz 431.351 de evrei. La un moment dat, diagrama deportărilor e pusă în pericol. La 2 Iunie 1944, englezii și americanii bombardează principalele noduri de cale ferată. Plecarea spre Auschwitz a transporturilor de deportați planificate pentru noaptea de 2 spre 3 Iunie se oprește. Printre acestea și cel de al 5-lea transport din ghetoul din Cluj, în care trebuia să intru și eu cu întreaga familie. Eichmann spumegă de furie, nu admite nici o dereglare. Dacă sunt bombardate liniile ferate, convoaiele să plece pe jos”. Se fac eforturi disperate și, în numai 3 zile, totul reintră în normal. La 6 Iunie, trenul cu cel de al 5-lea transport de deportați din Cluj urmează celelalte „trenuri ale morții” ce gonesc spre Auschwitz.Da, aceasta este realitatea. Pe baza ordinelor lui Eichmann, detașamentele speciale scotoceau Europa în lung și în lat, ca nici un evreu să nu scape; trenuri nesfârșite porneau din toate colțurile bătrânului nostru continent spre Auschwitz, la ordinele lui intrau în funcțiune camerele de gazare, se aprindeau focurile în crematorii. Semnătura lui însemna condamnarea la moarte a zeci și zeci de mii de oameni nevinovați.La proces, procurorul general a fost pe deplin îndreptățit să afirme: „Eichmann este la fel de vinovat ca și cum el însuși ar fi spânzurat, ca și cum ar fi biciuit cu propria lui mână, ca și cum el ar fi gonit victimele în camerele de gazare, ca și cum el le-ar fi împușcat în ceafă și aruncat în șanțurile pe care tot ele au fost obligate să și le sape cu câteva clipe înainte.
http://fcer.jewish.ro/public_html/index.php?option=com_content&view=article&id=45%3Aintrebarea-1&catid=60%3Aoliver-lustig-supravietuitor-birkenau-auschwitz&Itemid=53&limitstart=3
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Românul din echipa Mossad care l-a capturat pe Adolf Eichman

Mesaj Scris de Admin la data de 08.08.09 15:08

Românul din echipa Mossad care l-a capturat pe Adolf Eichmann


Românul din echipa Mossad care l-a capturat pe Adolf Eichmann





La Tel Aviv, într-un apartament cu pereți împodobiți cu tablouri
valoroase, diplome, fotografii, tăieturi de ziar, numeroase medalii și
decorații, trăiește, aproape în anonimat, un octogenar, încă viguros, a
cărui viață este mai mult decât un roman.

Este un conațional de-al nostru plecat din Sighet
în urmă cu aproape 60 de ani. Prea puțini știu astăzi că Michael bar
Yehuda Moldovan a făcut parte din echipa Mossadului care l-a capturat
în Argentina pe Adolf Eichmann. Deși nu obișnuiește să dea interviuri -
de altfel, după câte mi-a spus, multe lucruri nici nu are voie să le
dezvăluie -, a avut amabilitatea să stea de vorbă cu semnatara acestor
rânduri.






Student la Sorbona și luptător în Rezistența Franceză
„M-am născut în Sighet,
în 1920, și mă trag dintr-o familie foarte cunoscută în acea vreme în
oraș, Moldovan-Rosner, proprietara unei mari tăbăcării, prezentă de mai
multe generații aici“, își începe povestea bătrânul.

„Deși aș fi dorit să urmez o carieră militară, părinții mei au avut
alte gânduri și, în condițiile în care în România situația politică se
înrăutățea și studenții evrei erau persecutați de legionari, ei au
decis să mă trimită la Paris, astfel că, în 1937, m-am înscris la
Sorbona, la Facultatea de Filologie. Studenția mea nu a durat decât doi
ani. În 1939, la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, m-am
înrolat în armata franceză. Am fost luat prizonier, dar am reușit să
evadez și m-am refugiat în sudul Franței, lângă Toulouse, la frontiera
cu Spania. Aici am intrat în Rezistența evreiască și franceză, unde am
continuat lupta împotriva germanilor naziști. La un moment dat, am fost
arestat de poliția franceză, dar, spre norocul meu, i-am putut convinge
că sunt francez. În aceste condiții, superiorii mei au considerat că ar
fi mai bine să părăsesc Franța și să trec în Spania și acolo să ajut
armata franceză, Rezistența, organizând trecerea frontierei pentru
refugiați - atât evrei, cât și neevrei. Dar și aici am fost capturat și
închis în lagărul de la Miranda d.Ebro“, povestește el.
După multe peripeții, tânărul Moldovan ajunge, în 1943, pe un vapor
portughez, în Palestina, se înrolează în armata britanică și apoi în
Brigada Evreiască, parte componentă a armatei britanice, participând la
luptele din Italia, efectiv până la 8 mai 1945. Între timp, află că
familia sa din Sighetul ocupat de horthyiști a fost deportată și
asasinată la Auschwitz, în 1944. După război, Michael bar Yehuda
Moldovan își continuă activitatea, de-acum în armata israeliană,
participă la războiul din 1948 și părăsește armata în 1958, cu gradul
de căpitan.
În căutarea criminalilor de război
Despre cei șase ani petrecuți în Mossad, interlocutorul nostru nu
ne-a spus prea multe, fiind constrâns de un angajament de
confidențialitate. Cum acțiunile Mossad privind capturarea lui Eichmann
(colonelul SS care a organizat exterminarea evreilor din teritoriile
ocupate de cel de-al III-lea Reich) au fost de-acum dezvăluite, ne-a
relatat, totuși, câteva amănunte. „Am fost cel de-al doilea om din
echipă care s-a ocupat de localizarea și prinderea lui Eichmann. Am
fost apoi confruntat cu una dintre cele mai dificile sarcini din viața
mea. Am stat cam două luni împreună cu el în celulă, pentru a-l
interoga“. A regretat Eichmann cele făcute? „Niciodată nu a manifestat
vreun regret, nu a avut vreo mustrare de conștiință. Eichmann scria
scrisori din închisoare soției lui și cita tot felul de denumiri de
lacuri și mine de sare din Austria. Eram convins că sunt referiri la
locurile unde el a ascuns bunuri luate de la evrei, destinate lui și
familiei lui. Am încercat să le găsim, dar se pare că americanii au
început căutările înaintea noastră“. Mossadul a vrut să localizeze și
să captureze și alți criminali de război naziști - Mengele, Bormann -,
dar căutările au eșuat.
Una dintre imaginile aflate pe peretele biroului lui Michael Bar
Yehuda este un facsimil dintr-un ziar egiptean de limbă franceză, cu
fotografia lui și cu titlul: „Iată șeful rețelei de spioni din RAU
(Republica Arabă Unită, numele Egiptului la un moment dat), care a vrut
să-l asasineze pe Nasser„. Este adevărat?, l-am întrebat eu. Nu mi-a
răspuns, mi-a zâmbit doar enigmatic și s-a limitat să-mi spună: „Am
fost de multe ori amenințat cu moartea, au vrut să mă răpească; spre
norocul meu, nu au reușit“. După câțiva ani petrecuți în Mossad, bar
Yehuda a trecut la Ministerul de Externe. A fost ambasador sau membru
al ambasadelor israeliene în țări ca Burundi, Finlanda, Belgia și
altele. Întors la centrala ministerului, a îndeplinit funcții de
ministru consilier și director adjunct la Departamentul de cercetări
politice.
Fostul spion a devenit pictor, sculptor și scriitor
Michael Bar Yehuda Moldovan s-a pensionat în 1985, dar aceasta nu
înseamnă că a devenit inactiv. Este președintele Asociației evreilor
din Israel proveniți din Sighet, al Asociației de Prietenie
Finlanda-Israel, vicepreședinte al Organizației veteranilor și
rezistenților francezi din Israel. A fost decorat de numeroase ori,
atât în Israel, cât și în străinătate. ”Sunt un om al cărții și
spadei”, se autocaracterizează, cu referire la faptul că-și scrie
memoriile. Are ca hobby sculptura și pictura, dovedind un talent ce
depășește amatorismul. „Spielberg a vrut să facă un film despre viața
mea, dar condiția pusă de mine a fost ca pelicula să nu fie
valorificată în scopuri comerciale. Cum n-am ajuns la înțelegere,
proiectul a căzut”, îmi povestește el.
La încheierea întâlnirii, mi-a spus, cu regret, că, deși Ambasada
română din Israel a promis că-l va invita la evenimentele organizate
acolo, acest lucru nu s-a întâmplat. Poate că, citind articolul de
față, cei de acolo își vor aduce aminte de această personalitate, cu un
trecut care face cinste și țării sale de origine.

http://www.gandul.info/emigrant/romanul-din-echipa-mossad-care-l-a-capturat-pe-adolf-eichmann.html?3896;2334510#


Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.12.14 14:21, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 15.05.08 19:39

ADOLF  EICHMANN-
Ca si concluzie, trebuie sa spun ca nu regret nimic.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 08.08.15 13:10, editata de 19 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Eichmann[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum