Medici[v]

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

In jos

Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.08 20:27

Rezumarea primului mesaj :

CATERINA  DE  MEDICI-
Adevarul este prostia dusa pina in pinzele albe.
=====
LORENZO  DE  MEDICI-
Mă pot încrede mai mult în dușmanii cinstiți decît în prietenii falși.
=====
MARIA  DE  MEDICI-
Fiecare pictor se pictează pe sine însuși.
=====
Alessandro
Cosimo de


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.10.15 12:16, editata de 15 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.06.14 9:40

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.05.14 10:55

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.05.14 19:05

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.12.13 20:37

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 25.11.13 21:43

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.12 8:52

Caterina de Medici – o italiancă la curtea Franței


În 1533, la numai paisprezece ani, Caterina de Medici a sosit în Franța pentru a deveni soția celui de-al doilea născut al lui Francisc I, ducele de Orléans. Oricât ar fi fost de substanțială zestrea tinerei florentine, era totuși vorba despre o mésalliance: fata era doar moștenitoarea unei familii de bancheri. Această căsătorie avea însă temeinice motivații politice. Pentru Clement al VII-lea, unchiul miresei, consolidarea înțelegerii între familia Medici și coroana franceză avea să permită papalității să nu depindă integral de bunăvoința lui Carol al V-lea care, cu doar șase ani în urmă, îngăduise armatelor imperiale să jefuiască Roma și să treacă prin foc și sabie Cetatea Sfântă. În vreme ce lui Francisc I înrudirea cu papa și cu dinastia Medici îi servea la consolidarea proiectelor sale de hegemonie asupra Italiei și la contrabalansarea influenței casei de Habsburg.

Pontiful își conduse personal nepoata în Franța, demonstrând în acest fel cât de mult ținea la această căsătorie; Caterina își făcu intrarea în Marsilia la 12 octombrie 1533, în urma cortegiului papal, însoțită de o coregrafie extraordinară și cu totul inedită pentru francezi. Precedat doar de un cal alb care purta Sfintele Daruri, Clement al VII-lea înainta așezat în jilțul gestatoriu, urmat de cardinalii îmbrăcați în roșu, așezați în șeile unor catârce albe; urma apoi Caterina, înconjurată de o mulțime de doamne și de gentilomi călare. Șaisprezece zile mai târziu, nunta a fost celebrată cu mare fast și seara, la capătul unui banchet oferit de papă celor doua curți reunite, tinerii căsătoriți au fost conduși în camera nupțială de regina Eleonora și de doamnele ei.

Henric și Caterina aveau aceeași vârstă, nu știau nimic unul despre celălalt, dar știau ce se aștepta de la ei și trebuiră să susțină în mod public proba. Urmărindu-le îmbrățișările prin draperiile întredeschise ale patului conjugal, Francisc a putut să constate ca amândoi mirii „se dovediseră vioi“, iar a doua zi dimineață, foarte devreme, însuși Clement al VII-lea îi vizită și le inspectă patul. De prisos să spunem că în acele vremuri sentimentul de pudoare era mult diferit de al nostru, iar noțiunea de intimitate nu-și făcuse încă intrarea în simțul comun. Dar dacă și regele, și pontiful fuseseră atât de interesați să verifice finalul fericit al primei nopți a celor doi soți încă adolescenți, gestul se explică prin faptul că deplina consumare a căsătoriei era necesară pentru pecetluirea definitivă a angajamentelor reciproce, la care amândoi ajunseseră dupa lungi tratative. Aceasta îi dădea lui Clement al VII-lea garanția că, oricum ar fi evoluat situația politică, Caterina devenise, cu titlu deplin, soția lui Henric și nu mai risca să fie trimisă înapoi în Italia; iar Francisc I își vedea legitimate ambițiile de dincolo de Alpi și putea să proclame cu voce tare drepturile pe care al doilea născut al său le dobândise, în calitate de soț al Caterinei, asupra ducatului de Urbino. După mai puțin de un an, însă, moartea subită a lui Clement al VII-lea spulbera promisiunile pe care acesta le garantase și lui Francisc I nu-i rămăse decât să constate în ce măsură căsătoria cu „mica ducesă” devenise o afacere foarte proastă.

Viața care o aștepta pe Caterina la curtea Franței se anunța, așadar, a nu fi deloc ușoară, dar tânăra florentină fusese deja calită de o copilărie plină de drame. Orfană încă de la naștere de amândoi părinții, unica moștenitoare legitimă a unui mare patrimoniu, ținută ostatică și amenințată cu moartea în timpul răscoalei populare din Florența, care se desfășurase până în august 1530, fata crescuse în interiorul unui clan familial sfâșiat de intrigi, interese, ambiții contradictorii, în așteptarea momentului de a sluji drept pion matrimonial pe complicata tablă de șah a politicii italiene.

În noua sa țară, Caterina trebui înainte de toate să renunțe la singura certitudine care o însoțise până atunci, aceea de a aparține unei dinastii care nu se temea de comparații: era „doar“ o Medici – și când, la trei ani de la căsătorie, moartea neașteptată a Delfinului făcu din Henric moștenitorul tronului Franței, disparitatea de condiție dintre cei doi soți apăru drept și mai scandaloasă.

Inteligentă, voluntară și obișnuită să conteze doar pe resursele ei, Caterina făcu totul pentru a-și îmbunătăți situația și a câștiga bunăvoința noii familii, adaptându-se rapid obiceiurilor de curte, învățând o franceză impecabilă, arătându-se veselă, maleabilă, afectuoasă, modestă, ascultătoare. Reuși imediat să stabilească raporturi de înțelegere cu celelalte doamne din familie: cu pioasa, gentila și puțin iubita regină Eleonora, cu Marguerite de Navarra, sora regelui, cu cumnata, Marguerite de Franța, menită căsătoriei cu ducele de Savoia. În același timp, știu – fapt mult mai dificil și mai angajant – sa intre în grațiile socrului.

La sosirea Caterinei în Franța, Francisc I, pe atunci de-abia trecut de patruzeci de ani, trecea, în ciuda dramaticelor lui eșecuri, drept cel mai puternic monarh al Europei, iar domnia sa avea să mai dureze încă treisprezece ani. Cucerit de atașamentul pe care i-l arăta nora, suveranul îi îndeplini rugămințile, îngăduindu-i să facă parte din micul lui cerc de favoriți, „mica bandă“ care-l urma peste tot. Pentru a putea fi alături de el chiar și în timpul vânătorilor – sportul regal prin excelență – Caterina inventă până și un nou fel de a călări, cu piciorul stâng fixat în scară si cu dreptul sprijinit de vârful șeii, inaugurând astfel stilul ,,amazoană”. De altfel, Francisc I, admirator entuziast al artei italiene și constructor neobosit de splendide palate, nu putea să nu aprecieze cultura și simțul artistic al nurorii, care-și formase gustul la Florența și la curtea pontificală, în contact direct cu marile colecții medice și cu capodoperele păstrate la Vatican.

Adevărul e că „mica ducesă“ nu reușea să-i dea soțului ei un fiu: „Serenissima Delfină poate fi caracterizată ca foarte bine alcătuită, dar în ceea ce privește calitățile trupului de femeie născătoare de copii, nu numai că nu le are încă, dar mă îndoiesc că le va avea vreodată, deși nu încetează să ia pe gură toate acele leacuri care pot s-o ajute la procreere, și de aceea se află în mare primejdie să se îmbolnăvească încă mai rău“, scria în acei ani Matteo Dandolo, ambasador al Serenissimei Republici Venețiene. „Este iubită și mângâiată de Delfin, soțul ei, în chipul cel mai bun; și majestatea sa o iubește, si e iubită deopotrivă de întreaga curte și de tot poporul, încât nu cred că s-ar găsi cineva care să nu dea sânge pentru a o face să aibă un copil“.

Nu toate afirmațiile diplomatului trebuie însă luate ad literam: sterilitatea nu era singura problemă a Caterinei, care suferea în tăcere pentru că nu reușise să se facă iubită de un soț pe care ea, în schimb, îl iubea cu pasiune. Adolescentul timid și întunecat căruia îi fusese dată de soție nu era lipsit de considerație pentru ea, dar își dăruise de multă vreme inima unei femei de neatins, al cărei cult îl celebra în mod public. Dar pentru aceasta trebuie să facem un pas înapoi și să ne întoarcem la epoca în care Caterina nu părăsise încă Italia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.10.10 13:07

Fastul familiei de Medici, readus la ...


Picturi realizate de mari maestri, pietre pretioase, vaze de mare valoare, obiecte exotice si stiintifice, ... detalii »
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.09.10 18:09

Cosimo Medici di Giovanni degli (9/douăzeci și șapte/1389-8/unu/1464) a fost primul din dinastia Medici politice, de conducătorii de facto de la Florența în cea mai mare a Renașterii italiene; de asemenea, cunoscut ca "Cosimo" cel Bătrân "(" Il Vecchio ") și" Cosimo Pater patriae ".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lorenzo Magnificul, marele promotor al Renașterii

Mesaj Scris de Admin la data de 18.06.10 19:25

Lorenzo Magnificul, marele promotor al Renașterii
În anul 1469, Lorenzo de Medici devine cetățean de onoare al Florenței. El este supranumit Magnificul datorită calităților sale în domeniile politicii și diplomației și pentru însușirile sale deosebite de protector al culturii, care va deveni simbolul Florenței secolului al XV-lea și,...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Caterina de Medici, văduva neagră

Mesaj Scris de Admin la data de 10.10.09 10:58

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.06.09 7:58

Lorenzo de' Medici (1 January 1449 – 9 April 1492) was an Italian statesman and de facto[1] ruler of the Florentine Republic during the Italian Renaissance. Known as Lorenzo the Magnificent (Lorenzo il Magnifico) by contemporary Florentines, he was a diplomat, politician and patron of scholars, artists, and poets. His life coincided with the high point of the early Italian Renaissance; his death marked the end of the Golden Age of Florence. The fragile peace he helped maintain between the various Italian states collapsed with his death. Lorenzo de' Medici is buried in the Medici Chapel in Florence.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Caterina de Medici - inger sau demon?

Mesaj Scris de Admin la data de 09.09.08 20:26


Caterina de Medici - inger sau demon?


Fara îndoiala ca putine personaje istorice au avut o reputatie atât de proasta precum Caterina de Medici, regina a Frantei între 1547 si 1559 si de mai multe ori regenta, în numele fiilor sai minori. Nici un istoric modern nu va pune la îndoiala rolul jucat de ea în cadrul razboaielor religioase, ce au sfâsiat Franta în a doua jumatate a secolului XVI dar exista totusi o imensa diferenta de abordare în ceea ce priveste politica dusa de aceasta femeie cu o personalitate deosebita: în vreme ce unii considera ca ea a inflamat situatia, generând conflicte fratricide soldate cu mii de victime si a folosit cele mai violente mijloace spre a-si elimina oponentii, altii cauta sa o prezinte drept un lider vizionar, ce a înteles ca numai o monarhie puternica, absolutista, putea face din Franta o mare putere europeana.
Urâta Caterina si adorata Diana
Astazi, opinia publica de pretutindeni are o parere cvasideplorabila fata de Caterina de Medici, considerând-o una dintre principalii responsabili pentru masacrul din ziua Sfântului Bartolomeu, când mii de hughenoti au fost ucisi, inclusiv liderul lor, amiralul Coligny. Si totusi în ultima vreme, istorici precum Nicola Sutherland sau Jean-Louis Bourgeon au încercat sa releve acea dimensiune a Caterinei despre care cronicarii contemporani, în marea lor majoritate ostili „italiencei” nu spun mare lucru.
Dar ce se stie despre Caterina? Nascuta la Florenta, ca fiica a lui Lorenzo de Medici, duce de Urbino, si a Madeleinei, contesa de Boulougne, ea a ramas orfana de ambii parinti la doar câteva saptamâni de la venirea pe lume. Crescuta în împrejurari vitrege, a învatat de mica sa se apere de primejdii, sa teasa intrigi si sa atace cu înversunare, într-o lume care, în plina epoca a Renasterii era mai barbara poate decât cea a întunecatului Ev Mediu. La doar 14 ani devine sotia lui Henric, al doilea fiu al regelui francez Francisc I si, când acesta urca pe tron, va fi regina consoarta.
Dar Henric, un aventurier afemeiat, care nu mostenise nimic din geniul politic al tatalui sau, o exclude total din viata politica si, la curte, Caterina traieste într-o recluziune totala. Nimeni nu are ochi decât pentru favorita regelui, superba Diana de Poitiers si când aceasta moare, la o vârsta extrem de frageda, toti o blameaza pe Caterina. Motivele nu sunt greu de priceput: italianca era urâta de francezi, care o divinizau în schimb pe Diana si este evident ca partida Caterinei ar fi avut cel mai mult de câstigat din disparitia frumoasei amante. Si totusi, asa cum am avut prilejul sa aratam, într-un numar trecut al revistei noastre, evidentele istorice demonstreaza clar ca regina nu a avut nici un amestec în moartea, cauzata de boala, a tinerei favorite.
Mama statului
Moartea regelui Henric II, în 1559, o propulseaza pe Caterina în arena politicii internationale. Iar italianca dovedeste ca e perfect pregatita pentru a juca rolul principal. Este regenta pentru fragilul ei fiu mare, Francisc II, care moare, la doar 16 ani. Plângându-l cu un ochi, cu celalalt regina vegheaza ca fratele lui mai mic, Carol IX, de 10 ani, sa nu fie amenintat de nimic. Dar si acesta moare, în 1574, si pâna la disparitia ei, în 1589, regina va supraveghea cu atentie orice miscare a fiului mezin, Henric III, care nu ia nici o decizie fara stirea mamei. Ce s-ar fi întâmplat daca în spatele celor trei regi, printre cei mai slabi si mai nesiguri suverani din istoria Frantei, nu s-ar fi aflat o femeie precum Caterina?
Raspunsul nu e greu de dat si chiar si cronicarii ostili acesteia o recunosc: regatul ar fi cazut prada unor conflicte interne ce s-ar fi încheiat, desigur, cu destramarea sa, mai ales în conditiile în care puternicii vecini – Anglia, Spania, Imperiul German – chiar asta asteptau. Dar destinul acestei mari natiuni a hotarât ca, în aceste vremuri ostile, în fruntea sa sa se afle o femeie nici macar franceza, prin nastere, dar care a luptat pentru Franta cu mai multa energie decât toti regii de pâna la ea.
Ar fi gresit sa o consideram pe Caterina o femeie însetata de sânge, care a calcat pe cadavre spre a se mentine la putere. Documentele contemporane o arata chiar preocupata de gasirea unei solutii pasnice pentru conflictele religioase ce subminau Franta si este clar ca regina a facut totul pentru a calma spiritele, acceptând chiar unele concesii politice si religioase pentru hughenoti. Când a înteles ca doar o masura dura, ferma, poate salva situatia, si-a dat girul pentru actiunea violenta din ziua Sfântului Bartolomeu, care a curmat vietile a mii de protestanti dar a asigurat stabilitatea monarhiei franceze si mai ales mentinerea pe tron a dinastiei de Valois. Nu întâmplator, Henric III, fiul sau favorit si unul dintre cei mai buni regi pe care i-a avut Franta a numit-o „nu doar mama noastra, ci si mama statului nostru”...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CATERINA DE MEDICI văduva neagră...Familiile de bogați banch

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.08 20:06

CATERINA DE MEDICI văduva neagră – Familiile de bogați bancheri florentini, „născătoare“ de Papi și de regi, Medici au dominat și au condus Florența între secolele XV și XVIII – cu unele intermitențe. Moștenitoarea simțului politic ascuțit al stămoșilor, Caterina a văzut lumina zilei la 13 aprilie 1519, la Florența. Fiică a lui Lorenzo de Medici al II-lea și a Medeleinei de la Tour d’Auvergne, rămîne orfană de mamă de la prima întîlnire cu viața. Este crescută de unchiul ei, Papa Clement al VII-lea. Strănepoata lui Lorenzo Magni ficul învață de timpuriu să măsoare riscurile puterii. Este reținută ostatică la Florența, între anii 1527 și 1530, de către locuitorii revoltați împotriva familiei sale. La vîrsta de numai 14 ani, este logodită cu cel de-al doilea fiu al regelui Francisc I, Henric, duce de Orléans, din rațiuni politice. Caterina sosește în Franța în anul 1533. Fizicul său – ochii bulbucați, fața osoasă, alura de femeie uscată – nu-l încîntă deloc pe viitorul său soț. Dar este plină de vitalitate, dezinvoltă, extrem de cultă și lipsită de scrupule, calități ce pînă la urmă îl farmecă. Impresionează pe toată lumea prin talentul său de a călări. Totuși, duce o existență ștearsă la curte. Henric se afișează cu aleasa inimii, Diana de Poitiers. Cu toate că, în anul 1547, Caterina este încoronată la Saint-Denis, rolul de suverană îl joacă această femeie de 39 de ani, de un șarm irezistibil. Cu atît mai mult cu cît, timp de zece ani, regina rămîne sterilă. „Supraviețuiește“ la curte printr-o disimulare florentină: devine prietena, chiar confidenta, favoritei. La rîndul ei, Diana îl determină pe Henric să-și achite datoriile conjugale. Și miracolul se produce: Caterina de Medici aduce pe lume zece copii, în 12 ani, între anii 1544 și 1556, și capătă mai multă putere. De-acum, Henric al II-lea îi încredințează regența regatului de cîte ori pleacă la război. La 29 iunie 1559, este rănit mortal într-un turnir. Caterina preia conducerea efectivă a regatului. Mereu în doliu, timp de 30 de ani, reușește să păstreze frîiele puterii pe parcursul domniilor a trei dintre fiii săi. De altfel, acești nevolnici nu sînt în măsură să administreze un regat. Tuberculos, Francisc al II-lea moare la vîrsta de 16 ani. În timpul scurtei sale domnii, Florentina își face ucenicia de conducătoare. Urmează Carol al IX-lea, care este încă un copil cînd urcă pe tron. Caterina subtilizează regența de la Antoine de Bourbon. Pentru a păstra prestigiul monarhiei, instituie un exigent „înțeles“ al statului. Diana de Poitiers este obligată să părăsească imediat curtea. Dar nu este persecutată peste măsură. Caterina are sarcini mai urgente de îndeplinit. Proliferarea protestantismului amenință regatul cu secesiunea. Pentru a stăpîni situația, nu are decît atuuri mediocre. Unul dintre acestea este „toleranța“. Se folosește, în acest sens, de cîteva fete frumoase, care alcătuiesc faimosul „escadron zburător“. Primul vizat este cancelarul calvinist Michel de l’Hospital. După ce ajung la un acord, Caterina convoacă Conciliul de la Poissy, în anul 1561 (septembrie-octombrie), reuniune a teologilor catolici și protestanți, care încearcă să apropie cele două teze. Apoi, printr-un edict – în ianuarie 1562 –, tot în spiritul reconcilierii între adversarii religioși, acordă discipolilor lui Calvin libertatea de a-și practica cultul în afara orașelor. Iritați, catolicii – conduși de clanul Guise – declanșează „războaiele Religiei“, după masacrul protestanților de la Wassy (1562). Aceste războaie, ce coincid cu slăbirea puterii regale, opun clanuri mobiliare – Guise, catolici, împotriva lui Condé și Burbon – și alți fanatici religioși. La început, Caterina și fiii săi încearcă să nu treacă de nici o parte. Pentru a-și asigura loialitatea populației, regenta pornește într-o lungă călătorie prin țară: doi ani și jumătate de „turneu de prestigiu". În această perioadă dă întreaga măsură a geniului său politic. Recuperează Le Havre și reglementează problema Calais. Se dovedește o protectoare a artelor. Pune la cale căsătoria fiicei sale, libertina Marguerite de Valois – bine cunoscută sub numele de Regina Margot – cu un principe protestant, Henric de Navarre, viitorul Henric al IV-lea, într-o nouă încercare de reconciliere religioasă. Caterina suportă cu greu, și ca politician, și ca mamă, veleitățile de independență ale lui Carol al IX-lea și antrenarea sa pe o pantă periculoasă de către amiralul Coligny – noul șef al protestanților după moartea lui Condé. La 23 august 1572, înconjurată de consilieri francezi și italieni. Populația pariziană profită de situație și, la 23-24 august, în noaptea Sfîntului Bartolomeu, sînt masacrați protestanții – hughenoții – din Paris și din provincie. Se declanșează un nou război religios (între anii 1572 și 1573). Începînd din anul 1574, după moartea lui Carol al IX-lea, „Regina neagră“ acționează numai din culise, în contul altui fiu, Henric al III-lea. Aproape septuagenară, bolnavă și izolată, controlează din ce în ce mai puțin acțiunile noului suveran. Moare, după o scurtă boală, pe data de 5 ianuarie 1589, la Blois – potrivit altor surse, la Chenonceaux –, în ainte ca regele Henric al III-lea să fie asasinat de către Jaques Clément.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=16301&_nr=706
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Femei diabolice Caterina de Medici

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.08 20:37

Femei diabolice Caterina de Medici

"Fiica lui Lorenzo al II-lea de Medici, soția lui Henric al II-lea regele Franței. A fost regentă a Franței între anii 1560-1563, în timpul minoratului fiului ei Carol al IXlea. În timpul domniei fiilor ei Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea a influențat politica internă și externă a statului francez. Caterina de Medici s-a născut la 13 aprilie 1519, la Florența, și a murit la 5 ianuarie 1589, în Blois. A deschis ochii pe tărâmul frumoasei Italii, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de Medici, iar mai târziu a trăit în Franța, sub numele Catherine de Médicis. A fost regina Franței și soția regelui Henric al II-lea al Franței, precum și mamă a încă trei regi aparținând ramurii Valois. (Wikipedia, enciclopedia liberă) "

Copilăria
Născută în Florența, a fost fiica lui Lorenzo II de Medici, duce de Urbino, nepotul lui (Lorenzo Magnificul) și a prințesei Madeleine de la Tour d’Auvergne. Și-a pierdut ambii părinți prematur, motiv pentru care a fost trimisă la o mănăstire de maici spre a fi educată; avea doar paisprezece ani (28 octombrie 1533), când s-a măritat cu ducele de Orléans, în Marsilia. Unchiul ei era papa Clement al VII-lea (a refuzat acordarea divorțului lui Henric al VIII-lea de prima lui soție, Caterina de Aragon). Deși acesta i se adresa Caterinei cu apelativul de nepoată, era de fapt văr de gradul întâi al bunicului ei. Viața cu Henric al II-lea Papa Clement al VII-lea a fost cel care a perfectat mariajul ei, discutând cu tatăl lui Henric, Francois I al Franței. Francois, implicat în lupta împotriva lui Charles V, luptă care avea sa o ducă pe parcursul întregii sale vieți, a fost încântat de oportunitatea de a-și întări influența în peninsula Italiei. Caterina era atractivă și inteligentă, dar pe parcursul domniei lui Francois, a exercitat puțină influenta în Franța. Era tânără și era o străină într-o țară care avea o mare greutate pe scena politică, fiind pusă în umbră de persoane mai importante. Caterina, după zece ani de căsnicie încă nu avea copii, iar mai tarziu avea sa fie definitiv pusă in umbră de amanta lui Francois, Diana de Poitiers. În consecin- ță, zvonurile despre un posibil divorț au apărut la curte, și se pare că însuși regele era alarmat privind spre orizontul tot limpede în care vedea extincția speței sale și rămânerea fără urmași, drept urmare ar fi fost tentat sa dea curs unui asemenea demers. Dar Caterina a avut într-un târziu așteptaț ii copii, iar Francois a trăit suficient spre a-și vedea nepoții, înainte de a închide definitiv ochii.

Regina

La un an după săvâr- șirea căsătoriei, în 1553, Henric a început o relație de durată cu Diana de Poitiers, după moartea soțului acesteia, cu care fusese prieten apropiat. Pe durata domniei soțului ei (1547-1559), Caterina a trăit retrasă, a dus o viață pasivă, observâ nd totuși ce se petrecea în jurul ei.
Caterina era extrem de geloasă din cauza relației soțului ei cu Poitiers, dar nu a avut autoritatea necesară pentru a o stopa. În ceea ce îl privea, Henric era atașat Dianei, în care avea încredere deplină. Dealtfel, a trăit sub influența ei următorii 25 de ani, controlând cu abilitate din postura ei de iubită a regelui decizii politice.
Conștientă de rolul pe care îl juca, avea intervenții competente și nu abuza de statutul câștigat.
În 1552, când regele a plecat în campania de la Metz, Caterina a ră- mas sa conducă regatul, dar cu puteri forte limitate, deoarece Poitiers lua majoritatea deciziilor, cu asentimentul lui Henric. Acest lucru a continuat inclusiv după ascensiunea fiului ei Francois al II-lea la tronul Franței, la vârsta de 15 ani. Când Henric al II-lea a fost grav rănit la un turnir, Caterina a preluat controlul, interzicâ nd accesul Dianei de Poitiers în preajma bolnavului, în pofida repetatelor chemări ale acestuia. După moartea lui, Caterina a exilat fosta amantă a regelui, și pentru prima oara a fost capabilă să exercite puterea conferită de statutul de regină. După moartea lui Henric al IIlea, soția fiului ei, Maria, regina Scoției, prea puțin dispusă să se amestece în politică pe cont propriu, era îndrumată de unchiul ei, cardinalul Lorenei și duce de Guise.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Filosoful lui Medici, otravit cu arsenic

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.08 20:30

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Medici[v]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.04.08 20:27

CATERINA  DE  MEDICI-
Adevarul este prostia dusa pina in pinzele albe.
=====
LORENZO  DE  MEDICI-
Mă pot încrede mai mult în dușmanii cinstiți decît în prietenii falși.
=====
MARIA  DE  MEDICI-
Fiecare pictor se pictează pe sine însuși.
=====
Alessandro
Cosimo de


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.10.15 12:16, editata de 15 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Medici[v]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum