RIRI SYLVIA MANOR

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Admin la data de 06.08.13 15:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Admin la data de 06.11.12 18:46

Riri Sylvia MANOR - Cartea șoaptelor în Țara Cărții: un succes previzibil
În seara zilei de joi, 11 octombrie 2012, a avut loc la Tel Aviv, în frumoasa librărie și Sală de lectură „Tzomet Sfarim“ de la Centrul Dizengof, lansarea Cărții șoaptelor, în prezența autorului Varujan Vosganian. Lansarea cărții, în traducerea sa în ebraică, a fost impecabil organizată de către ICR Tel Aviv și Editura Hakibbutz Hameuchad-Sifriat Poalim.

Un public mult mai numeros decît cel prezent de obicei la astfel de evenimente, peste o sută de persoane, a ajuns la librărie, chiar înainte de ora fixată evenimentului, în speranța că va avea timp să primească un autograf și să schimbe cîteva cuvinte cu autorul. Erau oameni născuți și crescuți în cultura română, dar și copii și nepoți, care nu știau limba română, dar erau dornici să citească în ebraică o carte scrisă în țara de origine a părinților lor. Erau, de asemenea, prezenți – fără legătură cu originea – și foarte mulți oameni de cultură israelieni, care au citit cartea sau au aflat despre carte.



Personal, privind standul cu numeroasele Sefer Halahișot (Cartea șoaptelor, în ebraică), m-am emoționat și m-am aflat parcă, din nou, la București, în 2009, deschizînd prima oară paginile romanului, puțin timp după apariția sa în limba română. Revăd uluirea de care am fost cuprinsă chiar de la prima frază citită. O carte clasică, de zile mari – mi-am spus. Este posibilă o astfel de apariție în zilele noastre? Ime­diat, pe 6 noiembrie 2009, am trimis, din Ro­mânia, lui Avram Kantor – directorul-adjunct al prestigioasei edituri israeliene – un e-mail cu titlul: „Șocată de o carte, e cu totul ieșită din comun“. Cînd m-am reîntors în Israel, am publicat un articol in ziarul Haaretz despre carte, articol intitulat „Ghidul spre holocaustul poporului armean“, am aratat cartea editorului, l-am convins să ceară dreptul să o publice în Israel, l-am sunat pe domnul Varujan Vosga­nian, punîndu-l în legătură cu editura. Editorul și autorul s-au înțeles imediat asupra condițiilor de copyright. După aceea, s-a cerut și s-a primit sprijinul ICR pentru traducere și pentru publicare, iar Any Shilon a tradus cartea în ebraică. A fost o traducere care a trebuit să fie făcută foarte minuțios, dată fiind bogația metaforelor și complexitatea limbii folosite în carte, traducerea necesitînd luni de lucru intens. Redactarea cărții a fost făcută de Anita Peri Sela. În urmă cu o lună, romanul a apărut pe rafturile tuturor librăriilor din Israel.

La lansarea cărții, doamna Gina Pană, directoarea ICR Tel Aviv, a deschis seara vorbind despre carte și a moderat evenimentul. Excelența Sa, domnul Eduard Iosiper, ambasadorul României în Israel, a felicitat autorul, ICR-ul și editura israeliană. A luat apoi cuvîntul doamna ministru Irina Kajal-Marin, subsecretar de Stat la Ministerul Culturii si Patri­moniului Național din România, care a declarat că „înțelege perfect de ce această carte a emoționat atîția oameni și de ce este recomandată de la un cititor la celălalt. Viața însăși este un amestec de sentimente de diferite intensități și culori. Cartea vorbește despre sentimente comune fiecăruia dintre noi. Cartea șoaptelor este o punte culturală între oameni diferiți, pentru că Varujan Vosganian însuși reprezintă o astfel de punte, reunind în carte oameni de o inestimabilă valoare“.



În continuare, domnul Herzel Hakak, presedintele Asociației Scriitorilor Ebraici din Israel, a făcut o vastă și profundă analiză a cărții. Iată cîteva din spusele sale: „Cel care citește povestea magnetizantă care este Cartea șoaptelor se simte aruncat în valurile agitate ale evenimentelor istorice, pînă în centrul furtunii, privește în ochi sufletul omenesc, se găsește în fața tainelor existenței, a poveștii tragice a poporului armean… Șoaptele acestei cărți prind o forță care frînge inimile… Ca și Marcel Proust, Varujan Vosganian pornește în căutarea timpului pierdut. Cartea șoaptelor dă viață cărbunilor care șopotesc, iar timpul este salvat de la dispariție… Varujan Vosganian aruncă lumina asupra lumii în care a crescut, asupra credinței și a amintirilor în care a trăit poporul armean, încercînd mai presus de toate să găsească sensuri și semnificații… Genocidul armean e transformat într-o mărturie vie, iar Cartea șoaptelor va rămîne un monument viu. În acest memorial al durerii, autorul a dat viață amintirilor, tuturor acelor clipe sîngeroase, tuturor speranțelor sfărîmate în bucăți. Trecutul inert se ridică dintre sfărîmături, iată-l respirînd aproape de noi: ascultă-i gemetele! Ceea ce era nemișcat se transformă, începe să sîngereze; de aici încolo, devine foarte greu să rămîi pasiv în fața acestei narațiuni cumplite. Nu mai e vorba doar de povestea unui popor, devine o situație universală, care ne atinge pe toți, un transcript al suferintei și al credinței. Șoaptele devin o mărturie vibrantă, vorbesc inimii fiecarui om… Este confruntarea unui popor sufletește puternic cu opresorul turc, pe de o parte, și cu pumnul de fier al regimului sovietic, pe de altă parte… Ea, cartea, deși vorbește cel mai adesea despre trecut, nu e o carte de istorie, căci în cărțile de istorie se vorbește mai ales despre învingători; e, mai degrabă, o culegere de psalmi, căci vorbește îndeosebi despre cei învinși… Fiecare șoaptă are puterea de a arunca o stîncă în aer…“.

Herzel Hakak a vorbit și de faptul că dacă lumea ar fi știut să înțeleagă morala genocidului armenilor, „dacă ar fi știut să se trezească și să salveze poporul armean, atunci genocidul evreilor nu ar mai fi fost comis“.



În încheierea emoționantei recenzii făcută cărții, președintele Asociației Scriitorilor Ebraici din Israel, Herzel Hakak, a declarat: „Nouă nu ne mai rămîne decît să îl îmbrățișăm pe autor, să absorbim sensul lucrurilor, să nu fugim de lecția istoriei, de strigătele morților. Cartea aceasta merită să fie îmbrățișată de toți scriitorii lumii prin intermediul Premiului Nobel pentru Literatură“.
După această urare, doamna Gina Pană mi-a dat cuvîntul și am spus, printre altele: „În Israel – unde generația a doua și a treia a celor 400.000 de evrei originari din România nu știu bine sau deloc limba română –, apariția acestui roman este încă un prilej minunat de a arata copiilor și nepoților din ce țară, din ce cultură și din ce limbă bogată își trag părinții seva intelectuală… În timp ce descrie saga poporului armean, Varujan Vosganian ne face să ne gîndim la încercările noastre, la durerile noastre, la viețile noastre pe care le-am petrecut adesea ca învinși, în plimbarea fără pavăză și fără armură prin secolul al XX-lea, înecat în singe; învinși, dar supraviețuitori și reînviind din și peste cenușa oamenilor, a orașelor, a lagărelor, reînviem ca să povestim mai departe mesajul nostru: noi existăm, noi am rămas, noi trebuie să rămînem oameni în ciuda celor ce s-au petrecut sau tocmai de aceea“.


Any Shilon, traducătoarea cărții în ebraică, a povestit cît de onorată s-a simtit să traducă acest roman. Încredințez discursul său de la lansare, separat, revistei Observator cultural.



În continuarea serii, doamna Anita Peri Sela, redactoarea cărții în ebraică, crede că „aici, în Israel, poate mai mult ca în orice alt loc, acest roman e făcut să vibreze. Termeni precum deportări, lagăre,treptele morții, supraviețuitori și șoapte sînt înțeleși aici într-o perspectivă mult mai profundă de către cei care au trăit personal experiența complexă de a fi a doua și a treia generație după Holocaust“.
În încheierea serii, Varujan Vosganian a mulțumit asistenței și a subliniat faptul că, „în timpul Holocaustului armean, a pierit jumătate din numărul de armeni existent atunci – din trei milioane au rămas un milion și jumătate. De la genocid, fiecare armean trăiește în lumea celor vii și, în paralel, în lumea celor morți, morți care, fiecare, ar fi putut naște copii, nepoți și strănepoți. De atunci, fiecare armean trebuie să simtă responsabilitatea celor existenți, în paralel cu propria lui existență.“


A fost o seară care nu va fi uitată de nici unul dintre cei prezenti, o seară care a apropiat Cartea șoaptelor de Țara Cărții. A doua zi, Cartea șoaptelor și-a continuat drumul în Israel, printr-o lansare extrem de emoționantă, la Ierusalim, la Seminarul Teologic al Patriarhiei Armene, în Cartierul Armean din Orașul Vechi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Admin la data de 20.07.11 18:30

Riri Sylvia MANOR - Copyro are o nouă directoare generală: Rodica Guiu

UPDATE (vineri, 15 iulie, ora 23.00) Rodica Guiu este noua directoare generală la Copyro, în urma alegerilor desfășurate vineri, 15 iulie, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, înlocuind-o din funcție pe Nicoleta Cofcinski. Rodica Guiu a fost propusă de actualul presedinte Copyro, Eugen Uricaru. Pînă la alegerea în noua funcție, Rodica Guiu a fost consilier juridic la Copyro. În ședinta de vineri, Rodica Guiu a fost singura candidată admisă în concurs, după ce candidatura Cristinei Poterășoiu – director executiv al Asociației Editorilor din România – a fost invalidată, pe motiv că nu a semnat olograf „scrisoarea de intenție“ și „CV“-ul. Cristina Poterășoiu a fost propusă și susținută de Dan Mircea Cipariu, care, în urma respingerii candidaturii Cristinei Poterășoiu, și-a anunțat demisia din Comisia de Lectură a Copyro și din Copyro.
Prin invalidarea candidaturii Cristinei Poterășoiu s-a ajuns în situația unui candidat unic, Rodica Guiu, care a fost susținută de președintele Uricaru, evitîndu-se, astfel, un vot secret la care să participe doi candidați.

Textul de mai jos, al scriitoarei și traducătoarei Riri Sylvia Manor, a fost trimis redacției revistei Observator cultural înainte de desfășurarea alegerilor.


Nu-i lăsați singuri pe obișnuiții Casei Copyro, în ziua de 14 iulie!


Săptămîna aceasta, pe 14 iulie, are loc adunarea generală Copyro, care va alege o nouă conducere. Actuala conducere a fost suspendată de către ORDA, pe motiv că au depășit plafonul legal de 15% din încasări, care poate rămîne la dispoziția Copyro. Revista noastră a publicat recent un interviu cu Robert Bucur, director general ORDA, cu titlul: „Copyro n-a dorit să intre în legalitate“, publicat în Observator cultural, din 9 iunie 2011. Supunem atenției cititorilor noștri un mesaj primit de la scriitoarea și traducătoarea Riri Sylvia Manor.


Trei lucruri par extrem de greu de explicat actualei conduceri Copyro: dragostea și admirația față de literatura română, dezinteresul material și naivitatea. Personal – grav atinsă de aceste trei vicii –, am molipsit-o cu entuziasmul meu pe Ella Blass, născută și crescută în Israel. Timp de doi ani, în fiecare clipă liberă, munceam împreună la traducerea în ebraică a lui Fram, ursul polar de Cezar Petrescu. Am făcut-o benevol, voiam cartea în mîinile copiilor israelieni. Am reușit, la terminarea traducerii, să convingem o mare editură israeliană să accepte publicarea cărții, deși există criză și deși e vorba despre o carte care poate fi vîndută numai la o populație limitată, copii în jurul vîrstei de 10 ani.
În naivitatea mea, am crezut că nimic nu îi va putea încînta mai mult pe directorii de la Copyro decît faptul că vor contribui la promovarea culturii române și că vor veni în întîmpinarea editurii, înțelegînd că e vorba despre o carte pentru copii, iar autorul este astăzi, din păcate, complet necunoscut în străinătate.

Arta chinuirii editorilor



Îmi veți ierta naivitatea, nu știam nimic despre arta chinuirii editorilor la Copyro. Am întrebat la Bruxelles: în Uniunea Europeană, se acordă dreptul de copyright pentru o perioadă de cinci pînă la zece ani. Doamna Nicoleta Cofcinski, directoarea (suspendată) de la Copyro, dorea ca, după un an, să se reia discuția contractuală, adică, în caz de reușită, să se ceară condiții financiare suplimentare de la editorul care a investit în redactarea, tipărirea și difuzarea cărții. În plus, am aflat de la editori importanți și serioși că, pentru acordarea copyrightului, în cazul scriitorilor pentru cititorii adulți, faimoși astăzi în lume, se cer, la început, 700-1.000 de euro, iar pentru Fram, ursul polar, doamna Nicoleta Cofcinski a cerut 3.000 de euro! De aceea, după aproape un an de chin, editorul a decis să renunțe la tipărirea cărții, spunîndu-mi că nu a întîlnit, în toată lumea, un caz similar Societății de Gestiune Colectivă Copyro. Au trecut mai bine de doi ani de la terminarea traducerii și cartea e paralizată în Israel.

După ce am publicat în Observator cultural informații despre faptul că Fram, ursul polar a fost înghețat la Copyro, am avut surpriza să primesc un e-mail de la doamna Nicoleta Cofcinski însăși, în care îmi propunea să ne plătească traducerea (menționez că nicăieri, în nici o negociere, nu am cerut vreodată bani pentru traducere, dar se vede că acest cuvînt, „benevol“, a cam pus-o pe gînduri și a speriat-o, fiind un lucru de neînțeles pentru dînsa). În tot cazul, în afară de plata traducerii, doamna Nicoleta Cofcinski se oferea să tipărească în ebraică, în România, cartea, pe socoteala Copyro!!! 1.000 de exemplare! Adică traducerea în ebraică, în România, înseamnă fără redactare profesională de către experții unei edituri serioase, fără corectura greșelilor de tipar de către oameni care știu să citească în ebraică și fără a intra pe ușa din față în Israel, în așa fel încît volumul să se găsească la loc vizibil în vitrinele librăriilor și să se poată publica recenzii în ziare și în reviste. Doamna Cofcinski scria că vor trimite 300 de exemplare la biblioteci, în România – gest inutil: îl vor citi de acum încolo copiii români pe Fram, în limba ebraică?! –, și că se vor trimite exemplare și la Teatrul Idish – unde se cunoaște numai limba idiș, care nu are nici o legătură cu ebraica. Restul de 700 de exemplare – mă informa doamna Cofcinski – mi le va trimite mie în Israel, adică să pîndesc la colțuri de stradă și, ori de cîte ori se apropie un copil, să-l întreb: „Vrei un Fram?“. Iar el să-mi răspundă: „Ce e aia?“.
„Ce putem face?“



Cred că nici în teatrul absurd al lui Ionescu nu există o situație similară! Dacă nu ar fi comic, ar fi trist, și acceptarea condițiilor doamei Cofcinski ar fi însemnat un act complet lipsit de onoare față de cel care a fost Cezar Petrescu. Ne punem întrebarea: de ce Copyro a vrut să risipească banii pe un proiect absurd – să fi fost, poate, un aranjament fiscal avantajos? – și să nu primească procente din vînzarea cărții în Israel?

În cei doi ani trecuți, am discutat cu foarte mulți scriitori, editori, directori editoriali, oameni de litere, care se vaită și povestesc cîte ocazii s-au pierdut în promovarea literaturii române peste hotare, din cauza tratativelor chinuitoare, a condițiilor exagerate sau a proceselor în litigiu. Editurile sînt descurajate și, de multe ori, renunță – mi s-a spus – pe ideea păguboasă, care îndeamnă la resemnare: „Ce putem face?“. S-a ajuns și la situații în care, deși există, de exemplu, o traducere foarte bună a unei capodopere universale în limba română, traducătoarea a decedat și se cere, astfel, acordul Copyro, care pune prețuri exagerate, încît este mai ieftin să se facă o nouă traducere.
Dicționarul scriitorilor francezi nu poate apărea

Un alt exemplu: la Editura Polirom, o lucrare extrem de importantă, Dicționarul scriitorilor francezi, un volum colectiv cu 28 de autori – majoritatea actuali și foști membri ai Catedrei de Limba și Literatura Franceză de la Universitatea din București, precum și două cadre didactice de la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iași – așteaptă, din 2007, să fie publicată. Este prima lucrare de acest gen redactată în România (1.631 de pagini), cuprinzînd articole despre 698 de scriitori francezi. Volumul este pregătit sub coordonarea prof. univ. dr. Angela Ion. Editura Polirom nu a primit acordul Copyro, în litigiu fiind problema sumelor pe care editura trebuie să le ofere ca drepturi de autor pentru persoanele decedate între timp, colaboratoare la volum. Colectivul a decis să rescrie majoritatea textelor, cu excepția a 22 de articole care nu pot fi înlocuite. Sînt 22 de articole redactate și publicate de profesorul Alexandru Dumitriu-Paușești, care, prin valoarea lor și prin interpretarea dată operei unora dintre marii scriitori francezi (aparținînd, în special, perioadei cuprinse între sfîrșitul secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea), pot oricînd să își găsească locul într-o lucrare cum este actualul Dicționar. Aceste texte (reprezentînd circa 69 de pagini, deci 4,2% din corpus) constituie, de cîțiva ani, motivul pentru careDicționarul nu poate fi tipărit. Numeroasele oferte făcute de Polirom au fost respinse de Copyro și, în acest fel, de patru ani, munca a 27 de persoane este aruncată, practic, la coș.

Foarte mulți se vaită de situație, dar mie mi se pare că se vaită platonic. „Nu se poate face nimic!“, spuneau persoanele cu care am vorbit. Personal, îmi vine să spun că numai cu moartea nu se poate face nimic. Cu viii și cu viile se mai poate face cîte ceva! De exemplu, legea spune că lucrurile se decid prin votul scriitorilor membri Copyro, la adunarea anuală a acestei instituții. Decizia nu este numai a scriitorilor care primesc lefuri din partea Copyro. În privința sumelor păstrate și utilizate de către Copyro, după lege, trebuie să se oprească numai 15% dintre încasări. Inspecția făcută de ORDA la Copyro a dezvăluit o altă realitate, așa cum a declarat public – revistei Observator cultural, dar și altor publicații – directorul ORDA, Robert Bucur. Peste 60% dintre banii încasați de Copyro s-au păstrat la Societatea de Gestiune Colectivă. Așa încît, la adunarea generală din 14 iulie, e foarte important să existe o participare vie și activă a scriitorilor membri în Copyro, dar care nu fac parte dintre privilegiați, să fie prezenți cei cărora le pasă de promovarea calitativă și cantitativă a literaturii române și de o morală ceva mai neproletară, în felul ei.


În tot cazul, o societate de scriitori în care predomină valorile financiare dă de gîndit. Naivitate din partea mea? Dar și speranța de schimbare în bine…



Notă: După suspendarea actualei conduceri Copyro de către ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), la Copyro are loc, săptămîna aceasta, adunarea generală, care va decide noua conducere. Adunarea Generală Extraordinară a fost convocată pentru data de 14 iulie 2011, ora 11.30, la Sala Millenium din cadrul Centrului de Conferințe al S.C. Complex Hotelier Modern S.R.L. din București, bulevardul Carol I, nr. 34-36, sector 2 (fostul Hotel Modern). În situația în care nu se realizează cvorumul necesar, conform statutului, Adunarea Generală Extraordinară se reconvoacă pentru data de 15 iulie 2011, ora 11.30, la aceeași adresă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Admin la data de 23.09.10 17:01

Riri Sylvia MANOR - Cezar Petrescu – gratis, eu – plătită?!

CU TREI ANI ÎN URMĂ. Îmi conving prietena, Ella Blass – născută, crescută în Israel și cu vaste cunoștințe lingvistice – să mă ajute la traducerea în limba ebraică a cărții Fram, ursul polar de Cezar Petrescu. Deși eram ambele foarte ocupate în meseriile și funcțiile noastre (eu ca profesor de oftalmologie și ca scriitor; Ella Blass – conducînd, la Ministerul israelian de Protecție Socială, Secția de adopții internaționale și locale), ori de cîte ori aveam un moment liber, îl dedicam traducerii; pe parcurs, ne minunam amîndouă, mereu și mereu, de iscusința și de genialitatea cu care Cezar Petrescu a știut să scrie acest roman. Dat fiind că Ella a avut tot timpul secretare, dînsa nu era obișnuită să tasteze repede, așa încît prefera să scrie de mînă textul, iar apoi să-l dea la cules pe calculator. Deci toată traducerea romanului a fost scrisă de mînă, în ebraică!

CU UN AN ÎN URMĂ. Terminăm, după doi ani, traducerea romanului, făcută de noi benevol, ca un omagiu adus marelui scriitor. Sîntem fericite, pe de o parte, de posibilitatea copiiilor din Israel de a veni în contact cu această capodoperă a culturii române și, pe de altă parte,fericite la gîndul că, astfel, copiii adoptați aici, din România, vor avea ocazia să fie mîndri de țara lor de origine. Despre vizita făcută la Copyro – cu rugămintea de a ușura acordarea dreptului de copyright spre a promova cultura română clasică dincolo de hotarele României – se pot afla amănunte în articolul publicat în Observator cultural, numărul din 12-18 august 2010, cu titlul: „Fram, ursul polar în luptă cu ghețarul de la Copyro“.

SEPTEMBRIE 2009. Una dintre cele mai prestigioase edituri israeliene, Sifriat Hapoalim-Kibutz Hameuchad, a acceptat – după prezentarea făcută de noi și după lectura traducerii – să publice cartea. Probabil că nici nu e nevoie să menționez cît de greu se acceptă, astăzi, o carte pentru publicare, în condițiile crizei economice mondiale. Dar bucuria noastră a fost de scurtă durată. A început calvarul inimaginabil al corespondenței cu Copyro și al negocierilor.

SEPTEMBRIE 2009-IULIE 2010. Domnul Avram Kantor, directorul Editurii Sifriat Hapoalim, propune acordarea de drepturi de autor similare cu cele cu care e obișnuit să lucreze, condiții care îi sînt acceptate și aprobate și de către reprezentanții autorilor – cei mai solicitați de cititori, renumiți în toată lumea. Propunerea financiară a fost generoasă, mai ales ținînd cont și de faptul că, din păcate, Cezar Petrescu e azi un autor complet necunoscut, atît pe plan mondial, cît și în Israel. De atunci s-a purtat o corespondență chinuitoare și complet istovitoare pentru editor; în ultima scrisoare trimisă domnului Avram Kantor, doamna directoare Cofcinski îi cere 3.000 de euro!!! Și asta, pentru o înțelegere de numai un an, după care ar urma să reînceapă calvarul corespondenței absurde și al negocierilor fără finalitate, care nu țin cont de situația plații copyrighturilor în toată lumea. Pentru cei care nu știu, așa cum am aflat de la mai multe edituri românești și israeliene, se plătește, la început, la încheierea contractului, între 700 și 1.000 de euro pentru scriitori renumiți, cu romane bestseller, laureați sau candidați la Premiul Nobel. Apoi se acordă procente la fiecare carte vîndută. Editura care a cumpărat copyrightul îl deține pentru o perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani (în nici un caz un an (!), cît a oferit doamna directoare Cofcinski). Acest tip de ofertă a fost propus de către domnul Avram Kantor, de la începutul schimbului de mesaje. După o corespondență de 10 luni, editorul din Israel a renunțat la tipărirea cărții, scriindu-i doamnei Cofcinski și spunîndu-ne nouă, traducătoarelor lui Fram, ursul polar, că nu vede cum se poate ajunge la un acord cu Copyro. Partea tristă e că aceasta nu e singura ocazie ratată de a se publica literatură română în alte țări.

12 AUGUST. Apare în Observator cultural articolul meu despre chinuirle traducerii lui Fram, ursul polar în Israel.

9 SEPTEMBRIE. Ella Blass publică o scrisoare deschisă în Observator cultural despre acest subiect, cerînd ajutor. În scrisoarea sa, Ella Blass menționează: „Traducerea – munca benevolă pe parcursul a doi ani – este gata deja de un an. Din septembrie 2009, o renumită editură din Israel a acceptat cartea spre publicare, dar pretențiile pentru primirea dreptului de publicare, de la Copyro din România, sînt nereale în comparație cu alte țări, iar cartea nu poate fi publicată. Am scris această scrisoare ca să cer ajutorul fiecăruia, mă adresez celor care vor să-l ajute pe Fram, celor care pot să contribuie și să acționeze ca această carte purtătoare a culturii române să apară în limba ebraică“.COUP DE THéÅTRE. Pe data de 8 septembrie, primesc un e-mail, pe adresa mea electronică, de la doamna director general Nicoleta Cofcinski (mesaj pe care îl reproduc la finalul articolului), în care aceasta mă întreabă dacă aș fi de acord – dat fiind că nu se poate ajunge la o înțelegere cu editura israeliană – ca „traducerea în limba ebraică a lucrării Fram, ursul polar, autor Cezar Petrescu, să fie editată în România, făcînd parte din programul de finanțare al societății noastre, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, din care:
– 300 de exemplare să fie distribuite gratuit în România, la centrele de cultură, școlile și teatrul evreiesc de stat;
– 700 de exemplare să le încredințăm organizației condusă de dvs. pentru a le distribui în mod gratuit în Israel, în centre culturale reprezentative“.
În scrisoarea de la Copyro se mai spune că „am fi foarte bucuroși să ne comunicați opiniile cititorilor cu privire la această carte atît de îndrăgită de cititorii din România“.


LAST BUT NOT LEAST. „Precizăm că drepturile autoarei traducerii vor fi suportate tot de societatea noastră“. Nepătrunse sînt căile Copyro, dar, cu această scrisoare, am impresia că s-a reușit performanța de a se depăși orice scenariu imaginabil posibil, chiar în cadrul acestei societăți.Să le luăm pe rînd:
1. Costul tipăririi a 1.000 de exemplare în România, chiar cu cele mai ieftine – și așa vor și arăta – mijloace, costul pentru depozitarea volumelor în România, al locului unde vor putrezi 280 de exemplare – imediat veți vedea de ce –, costul transportului a 700 de exemplare în Israel și al depozitării lor acolo, costul traducerii în ebraică a volumului, toate acestea înseamnă o cheltuială cu mult mai mult mai mare decît încheierea unui contract decent și corect cu editura israeliană.
2. La observațiile de la primul punct, ar trebui adăugată suma incalculabilă pe care Copyro ar trebui să o plătească drept despăgubiri pentru terfelirea memoriei unui mare scriitor, care nu se mai poate apăra singur, făcut să intre în Israel pe ușa din spate, făcut să nu strălucească în vitrinele librăriilor, să nu apară la rubricile de critică literară și să nu beneficieze în prealabil – la o editură serioasă – de o redactare lingvistică demnă de acest nume. Nu e un secret – așa se petrec lucrurile și la marile edituri din Romånia: o carte tradusă și acceptată spre publicare este predată, cîteodată, și la doi redactori, în paralel, pentru a asigura o calitate de prim rang cărții. Cine va redacta cartea în limba ebraică, pe care Copyro dorește să o tipărească în România? Cine va plăti redactarea? Cine o va distribui în tot Israelul?
3. Să ne întoarcem la cele 300 de cărți destinate, după doamna directoare, copiiilor din România. 300 de copii, între 9 și 12 ani, cititori de limba ebraică în România!!! Trei sute? Teatrul Evreiesc de Stat – care e pentru adulți – să primească el cărți pentru copii, și încă într-o limbă pe care nu o știu și nu o înțeleg??! Interesant e că doamna directoare Cofcinski nu are cunoștințele generale elementare și nu știe că limba idiș e cu totul și cu totul altă limbă decît limba ebraică! Să înceapă, oare, copiii născuți și crescuți în Romånia să citească Fram, ursul polar în traducere? Ce defect are scumpul de Fram în românește? Și chiar dacă, prin absurd, ar fi adevărat, atunci să-l citească tocmai în traducerea ebraică, avînd litere speciale, necunoscute în general pe plaiurile mioritice? Deci, există perspectiva ca 270-280 de exemplare, să spunem, să putrezeasca în vreo magazie.
4. Să ne întoarcem la celelalte 700 de exemplare rămase. Unde să le depozitez în Israel? Am tradus doi ani benevol cartea, dar nu sînt dispusă să nu mai am loc în propria mea casă și să mă mut la hotel. Chiar și spiritul de voluntariat are o limită… Și cum să le dau cartea copiiilor de 10-12 ani? Să pîndesc copiii pe stradă și să le spun: „Luați și voi un Cezar Petrescu, e gratis…“ Cum să se prezinte această carte genială criticilor literari din Israel? Pe sub masă? Știe doamna Cofcinski numele tuturor criticilor literari din Israel, ca să le expedieze cartea? Și dacă aceștia primesc volumul, dar el nu este în librării, cum să comenteze ei ceva care nu se află pe piața israeliană? Un volum care n-are garanții de credibilitate din partea unei edituri din Israel va fi neglijat de criticii literari din Israel. Contează mult și cine editează acest volum.


Deci: nu sînt de acord cu acest tîrg propus mie de doamna Cofcinski. Îi transmit că nici cealaltă traducătoare, Ella Blass, nu dorește să fie „cumpărată“, pe această cale, de Copyro. Ar fi, de fapt, o „pseudoapariție editorială“ a cărții în ebraică, o risipă enormă, nejustificată și neeficientă de bani: cărțile nu vor ajunge în librării, copiii din Israel nu vor putea s-o vadă în vitrine și nu vor putea s-o cumpere. Cu economia care s-ar realiza prin tipărirea firească a cărții în Israel și prin procentele încasate din vînzări se vor putea subvenționa burse pentru tineri autori români, de exemplu. Nu e păcat?

Mă reîntorc la întrebarea retorică: i se cuvine lui Cezar Petrescu – scriitor român – așa o „re-ucidere“? Acum, în încheiere, stimată doamna Cofcinski, haideți să vedem și punctele comune dintre noi. Ambele dorim, sper, binele și faima literaturii române. A trecut timpul dușmanilor de clasă. Uitați ce vă propun, în concluzie: economisiți drepturile noastre – al meu și al lui Ella Blass – ca traducătoare. Puneți de o parte și cheltuiala de a tipări o carte plină de greșeli de ebraică, într-o țară unde limba ebraică și literele ebraice nu sînt pe toate drumurile. Economisiți depozitarea cărților neutilizabile aici, precum și transportarea a 700 de cărți în Israel. Cu numai o parte din aceste economii veți putea să vă permiteți să veniți în întîmpinarea editurii israeliene și să acceptați imediat condițiile lor, condiții în care ei colaborează cu alte țări. Cîteodată, ca să promovezi cultura română peste hotare, trebuie să îți dai seama că există valori peste interesele financiare. Noi nu vrem bani pentru traducere. Îl vrem pe Fram, editat, redactat bine și difuzat peste tot în Israel. Dumneavoastră?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.08.10 16:24

url=http://www.observatorcultural.ro/Riri-Sylvia-MANOR*authorID_2366-authors_details.html]Riri Sylvia MANOR[/url] - Fram, ursul polar în luptă cu ghețarul de la Copyro

Cezar Petrescu este acel autor care a reușit să fascineze, cu o singură carte, cea mai importantă lume a unui cititor: lumea copilăriei sale. Generații după generații de copii din România au fost fermecati de Fram, ursul polar. Toată arta acestei cărți minunate constă în faptul că niciodată nu pune în gura lui Fram cuvinte, gîndire și limbaj uman. Fram rămîne urs, în pielea lui de urs, un urs special și drag, care ne-a înduioșat atît de mult pe noi, puii de om. Cezar Petrescu ne-a făcut să întrezărim – prin forma genială a scrierii acestui roman unic – că nu există zîne puse în priză. Or, tocmai de zîne puse în priză ar fi avut nevoie, acum, sărmanul Fram, pentru ca să recîștige o binemeritată înviere în alte limbi, pentru ca și copiii de pe alte meleaguri să îl poarte în geamantanul inimii și să afle de „Cezar Petrescu, scriitor român“.

Poate că numai aterizarea vreunei zîne cu bagheta plină de baterii încărcate – fie și o zînă președinte de Stat, fie și o zînă prim-ministru sau, Doamne milostivește-ne!, fie ea o zînă ministru al Culturii –, l-ar mai putea salva pe bietul Fram, rătăcit de luni de zile printre ghețarii neclintiți, înțepeniți ai țării numite Copyro. Trîntit între dosare pregătitoare de noi procese și judecăți stă bietul, iubitul nostru urs – ilustru necunoscut în străinătate – și dîrdîie de frig, amintîndu-și cu nostalgie cît îi era de cald la Polul Nord… El dîrdîie de frig, iar eu nu pot „to play it cool“! (după ce l-am visat vorbind în limba Bibliei și cu blana mîngîiată de toți copiii din Israel).



Realitatea este că doi ani de zile, benevol, împreună cu Ella Blass, am dedicat fiecare clipă liberă traducerii cărții Fram, ursul polar în ebraică. Fiecare clipă liberă timp de doi ani! Ce să fac? Îl iubesc pe acest urs și credeam că acesta ar fi și un început de a-l face cunoscut pe Cezar Petrescu în toată lumea, cum, fără îndoială, ar fi fost cunoscut, dacă s-ar fi născut în Anglia, Franța, Germania sau America.
Naivitate condamnabilă



Prietenii, auzind că traduc cartea, mi-au spus să mă interesez de drepturi la Copyro. Nu va fi nici o problemă – am spus cu o naivitate condamnabilă. Auzisem, de fapt, că la Copyro se fac toate greutățile posibile și imposibile, dar realitatea e că nu am crezut. Mi-am zis, că dacă mă duc personal și îi expun doamnei directoare Nicoleta Cofcinski necesitatea răspîndirii comorii culturale românești în afara granițelor României, atunci dînsa va da aprobarea pe loc – după plata obișnuită în toate țările europene. Și va fi un Happy Fast End. Am luat-o cu mine pe Any Shilon care, întîmplător, se afla la un curs în România și am venit în urmă cu un an la DOAMNA DIRECTOARE, lăsînd din acea clipă toate speranțele la poartă, noi, cele care am intrat. I-am explicat cît e de importantă imaginea României în străinatate și cum se poate schimba imaginea prin cultură. Doamna directoare Cofcinski ne-a ținut două ore pe ceas. În prima parte, după expunerea noastră scurtă și scurtată, am fost imediat solicitate să ne înscriem pe loc în acea minunată asociație Copyro, ca să ne reprezinte pe tot timpul vieții și, mai ales, pe tot timpul morții. Aproape că am semnat, crezînd că e o formalitate, înainte să căpătăm dreptul de a se publica Fram, ursul polar în ebraică. Aruncîndu-ne o privire, am văzut ceva ciudat. Fără să fim întrebate dacă avem copii – moștenitori de drept – ni s-au dat formulare „Mandat de Gestiune“ pentru COPYRO, deja marcate cu o linie diagonală de anulare, în dreptul unui număr de cinci moștenitori posibili. Adică, de pe acele formulare, erau automat șterși moștenitorii. Nu de către noi, ci de către Copyro. Cu alte cuvinte, deși eu, cît și Any avem copii, am fost solicitate – fără nici o explicație și în speranța că nu vom ști, de fapt, ce semnăm – să cedăm toate drepturile Copyro-ului . Repet – nici măcar nu am fost întrebate dacă avem moștenitori și dacă vrem să îi „defavorizăm“. Noi ne-am făcut semn pe furiș și i-am spus doamnei directoare Cofcinski că este foarte bine că ne oferă atîtea avantaje, cîte spunea, dar că luăm formularele acasă să le mai citim. Avem încă formularele cu dreptul copiilor noștri anulat a priori de Nicoleta Cofcinski! Le pot arăta oricui dorește să le cerceteze.



Acum, documentîndu-mă din articolul Iuliei Popovici, „Pe cine apără Copyro“ (Observator cultural, nr. 514, 25 februarie 2010), am citit că unei părți dintre membrii USR, în număr de 847, li s-a cerut – ca și nouă – completarea unor fișe personale. Și, așa cum scrie Iulia Popovici, „uneori fără să fie pe deplin conștienți de implicațiile mandatării, o parte (847) dintre membrii USR au devenit și membri ai Fondului, ocazie cu care acesta a și fost botezat COPYRO“.

Dar să ne întoarcem la vizita noastră la Copyro. A doua oră a întîlnirii s-a desfășurat cu încercări – deși cred că e oprit de lege să se facă public ceva în litigiu sau judecată – de a ni se arăta (parcă eram în România anilor șaizeci) ce putere are în mînă DOAMNA DIRECTOARE. Ni s-a povestit de procesul moștenitoarelor lui Sebastian – cînd o fi apucat să semneze formularele sărmanul Sebastian??! –, de ce moștenitoarele nu sînt moștenitoare, cîte procese face dînsa ziua și noaptea și că ea și numai ea salvează economia României. Toți vor să o înșele, sa o fure pe Ea și pe Statul român. Și ca să ne arate că nu e de glumit, DOAMNA DIRECTOARE a chemat un avocat tînăr, cu un dosar mai mare decît el, pe care l-a îndemnat să fîlfîie paginile procesului „Sebastian contra Sebastian“ prin fața ochilor noștri uluiți. Am răbdat totul cu stoicism, exprimînd cu voce tare cîte o formulă de politețe și încercînd să readucem în discuție subiectul Fram. La urma urmelor, ne-am spus că, dacă DOAMNA DIRECTOARE are timp, se află în România, de neatins este, banii pe procese îi scoate nu din buzunarul ei, de ce nu ar face procese în stînga și în dreapta? Dar noi voiam doar să apară cît mai repede Fram, ursul polar în vitrinele librăriilor din Israel, să fie tradus în ebraică, nu venisem să servim ca psihologi și să auzim, precum în cartea Contesei de Ségur, despre „Nenorocirile Sofiei-Nicoleta“, despre toți care vor să o fure și să o înșele și ea le face procese!



Am ieșit în stradă împreună cu Any, ca niște evadate dintr-o piesă de teatru incredibilă și penibilă, cu replicile luate parcă din altă epocă. Am căutat să nu mă las paralizată în eforturile mele de a traduce Fram în ebraică, am terminat traducerea cărții și am avut ambiția ca Fram să fie aprobat pentru publicare de către una dintre cele mai prestigioase edituri israeliene. Nu e greu de imaginat cît de complicat devine acum procesul de a convinge o editură să accepte o nouă carte, cînd ne găsim în plină criză economică și, mai ales, cînd e vorba de un scriitor complet necunoscut în Israel.
Am convins o editură din Israel



Am adus capitole traduse, le-am citit, am pledat, am convins. M-am bucurat. Mi-am zis că Ben Gurion a avut dreptate: „Cine nu crede în vise nu e realist“. Avram Kantor, directorul editurii, după ce a aprobat cartea, i-a scris pe data de 14 septembrie 2009 doamnei Cofcinski la Copyro și a oferit condiții foarte bune, asemănătoare cu cele pe care le oferă, după acceptarea publicării, celor mai renumiți scriitori din Europa și din America. I s-a răspuns abia după trei săptămîni, la 6 noiembrie, Avram Kantor i-a răspuns la 16 noiembrie, dînsa i-a răspuns la 21 decembrie, Avram la 22 decembrie, dînsa la 23 decembrie, Avram la 23 decembrie, Nicoleta în 12 ianuarie 2010, dînsul în 12 ianuarie, dînsa în 15 ianuarie. De fiecare dată, sacrosancta DOAMNĂ DIRECTOARE îneca în pretenții, în cuvinte seci și goale de conținut și într-o păcură de birocrație orice posibilitate de tipărire a cărții. I s-a oferit 6% la primele 3000 de exemplare vîndute, 8% dacă se vînd între 3.000 și 6.000 de exemplare și apoi 10%, la toate exemplarele ce s-ar vinde pe timp de cinci ani ai contractului, dar nu a acceptat decît un contract pe o perioadă de un an. Toate editurile fac contracte pe cinci ani, doamna Cofcinschi dorea un singur an!

Știind că exista un Consiliu de scriitori, care are funcția de a supraveghea activitatea DOAMNEI DIRECTOARE, m-am adresat, în repetate rînduri, la doi membri. Dar, minune!, de fiecare dată, ei – și mai naivi decît fusesem eu în trecut – veneau cu cîte o poveste brodită de directoarea Cofcinski și care nu avea nimic în comun cu scrisorile reale dintre editura israeliană și Copyro. Ultimul exemplu e de-a dreptul comic: le spune Nicoleta Cofcinski că lucrurile sînt aproape terminate, într-un mod pozitiv. Singurul lucru pe care îl așteaptă pentru a da aprobarea finală la negocierile începute din septembrie 2009 e ca eu să dau un răspuns la niște întrebări clarificatoare pe care ea mi le-a trimis mie. Cum îi răspund la întrebări, ea va da aprobare! – le-a spus, în februarie 2010, celor din comitet. Mica problemă este că nu mi-a pus nici o întrebare clarificatoare!!! Și de ce mi-ar fi pus? Nu sînt editură. Eu doar bocesc după Fram, cel care nu va apărea în ebraică, cel pe care l-am tradus gratis și zadarnic timp de doi ani.
„Sîntem cu mîinile legate“



De la cineva foarte apreciat în întreaga Românie și care, de asemenea, e neputincios-neputincioasă în fața paralizantului Copyro, am primit o scrisoare în care scrie textual: „Uite așa se duce orice șansă de a publica literatură română la o editură serioasă din Israel. Iar noi sîntem cu mîinile legate, indignați și cu mîinile legate“. I-am scris și Nicoletei Cofcinski personal. Atunci am primit o scrisorică de la DOAMNA DIRECTOARE în care scrie că nu a mai pomenit ca o traducătoare să intervină la negocierile cu o editură. I-am explicat că nu sînt numai traducătoare, conduc o organizație nonprofit de strîngere a legăturilor între scriitorii români și cei israelieni și că mi se pare într-adevăr anormal să ceară, între altele, după atîtea chinuri, ca dreptul de copyright să i se dea editurii israeliene numai pentru un an! Ce editură ar accepta ca – după ce a muncit și a investit în lansarea și în popularizarea cărții – să vină după un an (tocmai cînd se pot culege roadelor eforturilor depuse) DOAMNA DIRECTOARE CHINUITOARE și să reînceapă calvarul pretențiilor sau să dea cartea altcuiva?
Editorul israelian, sătul de pretențiile Copyro, renunță



În tot cazul, în momentul de față, traducerea cărții e terminată de aproape un an și stă paralizată. I-am scris directoarei Cofcinski că, dacă lucrurile continuă, îmi retrag traducerea. Directorul editurii, Avram Kantor, după tratative care ar fi istovit elefanți, a fost nevoit să scrie o ultimă scrisoare, în care preciza că nu poate lua cartea pentru un singur an, ci pentru cinci. Pentru că directoarea Cofcinski, de la Copyro, nu acceptă acest lucru, editura renunță la proiect. Avram Kantor mi-a mărturisit că, în vasta lui activitate internațională, nu a întîlnit niciodată o astfel de persoană ca Nicoleta Cofcinski.

În ultima lună, tot după intervențiile mele nenumărate, directoarea Cofcinski a scris o nouă scrisoare, în care accepta cinci ani, dar cu sume exorbitante de bani și condiții pe care editura israeliană nu le-a mai auzit în toată lumea. Au răspuns că nu își pot permite să accepte condițiile. Oare Copyro e un stat ca statul papal în statul României? Oare această directoare a fost aleasă pe viață, ca Papa de la Roma? Sfătuiesc pe oricine vrea să-și clarifice aceste întrebări să recitească articolul „Nașterea Copyro din spiritul Fondului Literar“, apărut în Observator cultural, nr. 64, mai 2001, și va afla amănunte importante despre felul în care s-a născut Copyro din Fondul Literar. Deciziile care s-au luat asupra destinului societății de gestiune colectivă a drepturilor de autor – Copyro – au avut loc într-o adunare care a întrunit numai 102 persoane din 847 membri ai societatii, „ceea ce înseamnă – se subliniază în articol – că deciziile care s-au luat cu această ocazie asupra destinului societății de gestiune colectivă a drepturilor de autor s-au votat de către 102 persoane în numele a 847!“ Desigur că trebuie plătite drepturile de autor; așa cum, pe bună dreptate, afirma Avram Cantor: „Am o vastă experiență de plătit copyright pentru cei mai celebri autori din toată lumea, dar niciodată nu am întîlnit un fenomen asemănător și condiții care nu există în nici o altă țară“.



Și iată ce i-a scris Avram Kantor doamnei directoare: „Dear Nicoleta Cofcinski., Thank you for your long efforts. What I do understand very clearly by now is that we can’t reach any understanding and therefore. I’ll have to give up and leave this project to anybody else that can reach an understanding with you. Thanks again. Avram Kantor“.

În luna iulie a anului 2010, editorul israelian Avram Kanton și directoarea Copyro, Nicoleta Cofcinski, au avut o ultimă discuție:

Dear Mr. Kantor,

In the conditions in which you Publishing House wishes to publish and distribute for a 5 years period the Hebrew Language translation of the work Fram, the polar bear by Cezar Petrescu, COPYRO comes back to the e-mail dated January 15th with a new offer:

– for a circulation of 2000 copies the publishing house has to pay the gross amount of 3000 Euro;

– the agreement is for 1 year period;

– at the end of the period of 1 year the publishing house will be obligated to communicate the situation of the stock and to request authorization for a new circulation;

– for the new circulation requested between the publishing house and COPYRO w il l be concluded a new agreement that w il l provide that the Publishing House has to pay as royalties 8% net from the distribution price of the book (also at the signing of the agreement). Of course, at the end of the contractual period the Publishing House will have to communicate the situation of the stock.

Your Publishing House can make these requests of agreement for a 5 years period, period in which our society undertakes not to authorize another user from Israel to publish and distribute the work “Fram, the polar bear”.

In the case in which the Publishing House does not respect it’s obligation to communicate at the end of each contractual period (30 days before the finalization of the annual authorization) the situation of the stock, COPYRO w il l understand that the Publishing House does not wish to publish another circulation and w il l be able to authorize any other Publishing House from Israel to publish and distribute the above mentioned work.

Best regards,

General Manager, Nicoleta Cofcinski



Răspunsul domnul Kantor:

Dear Nicoleta Confcinski,

I’m Sorry, but the terms you offer are far from what we can accept, thank you for trying, but I don’t see how we can even get closer, underthese circumstances.

Best regards

Avram Kantor

Hakibutz-HameuchadSifriat Poalim Publishers



Nu am nici o îndoială că domnul Kantor nu e singurul care a renunțat să publice un autor român din cauza acestui fenomen unic, de la Copyro, care practică mecanismul de descurajat și de chinuit editori. Cineva a scris despre practicile Nicoletei Cofcinski și le-a numit „rinocerită“. Eu aș spune „comportament de dinozaur“, dar ce mai contează denumirea?

Cuvinte mari, că „se aduc mari servicii și cîștiguri României“, ar trebui puse în cîntar cu sumele mari de bani, care nu ajung în România. Exact ca în cazul domnului Avram Kantor, foarte mulți renunță la contracte și la ideea de a publica autori români. Cei care vor, pe bună dreptate, să schimbe imaginea Romåniei prin cultură, sînt indignați, dar au mîinile legate. Pînă cînd? Să schimbi ceva, să schimbi legile copyright-ului, poate fi un proces traumatic și incomod, dar ar fi o mărturie pozitivă (și europeană) a oricărui organism sănătos, viu și viabil. În tot cazul, dificultatea schimbării nu e o scuză ca să lași lucrurile să stagneze, iar directori imuni la promovarea literaturii romåne în lume, cum este Nicoleta Cofcinski, își fac în continuare veacul într-un post în care obstrucționează traducerile din literatura română.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Interviu acordat de poeta Riri Sylvia Manor ziarului "Ziua"

Mesaj Scris de Admin la data de 24.01.10 17:49

Interviu acordat de poeta Riri Sylvia Manor ziarului "Ziua"

Ziarul "Ziua" din Bucuresti a publicat la sfarsitul saptamanii trecute un interviu acordat de poeta israeliana Riri Sylvia Manor scriitoarei Iolanda Malamen. Riri Manor, de profesie medic (neuro-oftalmolog), a vorbit despre volumul "Privind", prima ei carte de poezie in limba romana:
"In anul 2000, dupa ce de cativa ani buni revenisem la poezie, cu bucuria de-a redescoperi in scris limba romana, in care comunicasem de copil si pana la terminarea Facultatii de Medicina din Bucuresti, am publicat intr-adevar, volumul de poezie "Privind", la editura "DU STYLE", carte care a fost rasplatita cu premiul "Lucian Blaga". A fost un moment emotionant reintalnirea, dupa atatia ani, cu literatura romana de care fusesem despartita de mai bine de trei decenii..."
Riri - cum ii spun prietenii - a povestit ca a predat tiparului o noua carte de poeme al carei titlu i-a fost inspirat de termenul "Save As..." folosit la calculator pentru a pastra un anumit subiect. Poezia cu care incepe cartea are ca tema contrastul dintre imbatranirea fizica si lipsa de uzura a sufletului. Alta tema pe care o dezvoltat-o e bazata pe actualitate. "Bineinteles, a declarat poeta, ca realitatea israeliana ma face adesea sa scriu: "Nu va obisnuiti/ vreodata/ a muri/ va implor/ sa nu /va obisnuiti./ Fiecare copil mort/ ramane un copil virtual/. Toti copiii mortii/ ai nostri/, ai lor/ seamana leit intre ei/ fiecare copil mort are/ nas/ochi/vise/ si acelasi numar de cromozomi/ ingropati sub pamant/ ce nu vor mai inflori primavara".
In legatura cu viata literara din Romania, pe care o cunoaste bine (datorita si faptului ca vine la Bucuresti in fiecare luna, pentru a acorda consultatii medicale), iri Sylvia Manor a declarat: "Eu cred in vigoarea spiritului literar romanesc si ca o dovada este si faptul remarcabil al existentei in toata Romania a grupurilor literare care dau viata si culoare diverselor curente literare, in ciuda luptei continue pentru banii necesari publicarii de carte. Numarul impresionant de edituri, fiecare avand politica proprie in alegerea textelor, cu seriozitate si competenta, este iarasi un lucru bun. Scriitori autohtoni si straini umplu rafturile librariilor cu aparitii de ultima ora... Un alt fapt, care este motiv de mandrie si de normalitate culturala, este Festivalul anual "Zile si nopti de literatura" de la Neptun, care aduna mari scriitori din toata lumea. Ca israelianca am fost mandra ca in 2004, Amos Oz a primit marele premiu "Ovidius" si ca alti poeti si prozatori israelieni au participat de asemenea la acest important festival de literatura.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ritualul, Memoria (ro.)

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.09 14:16

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O zi de luni. Am visat? Nu am visat? (ro.)

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.09 14:16

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Acum patru ani, in acest bistro au murit zece oameni

Mesaj Scris de Admin la data de 27.03.08 18:57

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pioniera ochilor

Mesaj Scris de Admin la data de 28.02.08 17:37

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Am aflat la 60 de ani ca Sighetul e in Romania

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 18:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Noi cei din Tel-Aviv suntem America

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.08 20:03

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O poeta israeliana se reimprieteneste cu limba romana

Mesaj Scris de Admin la data de 29.10.07 19:07

O poeta israeliana se reimprieteneste cu limba romana

Riri Sylvia Manor, oftalmolog israelian de prim-plan, si-a lansat al doilea volum de poezie in limba romana, “Save As… “. Evenimentul a avut loc joi seara, la Muzeul Literaturii, in prezenta criticilor si a scriitorilor invitati.

Ieri-seara, la Muzeul Literaturii Romane, Riri Sylvia Manor, secundata de Ana Blandiana, Mircea Martin si Lucian Pricop, si-a lansat ultimul volum de poezii, “Save As… “. Cartea a fost publicata la Editura Paralela 45 si reuneste poeme scrise in ultimii sapte ani.

Riri Manor profeseaza cu succes oftalmologia in Israel, unde s-a stabilit din 1960, cind a parasit Romania. Poezii scrie de la 9 ani, insa abia dupa multa vreme de la plecarea din tara i-a revenit apetitul pentru vers. Acesta este al doilea volum de poezie pe care il publica in tara, la sapte ani dupa debutul in limba romana. “Privind”, volumul cu care Riri Manor a debutat in 2000, a fost recompensat, un an mai tirziu, cu Premiul pentru poezie la Festivalul “Lucian Blaga”. Riri Manor a marturisit ca multe din poeziile care se regasesc in “Save As… “ au fost scrise in ebraica si apoi traduse in romana. Poeta a explicat ca traducerea este insa un act de recompunere a poemului in ritmul si exigentele impuse de cea de-a doua limba, si nu un proces de transpunere dupa regulile din manualele de gramatica.

Ana Blandiana a vorbit entuziast despre directetea si prospetimea versurilor din “Save As… “, care pot sa treaca drept adevarate pagini de autobiografie. A insistat si pe relatia fructuoasa dintre versuri si bilingvismul poetei, aspect speculat si de intervenetia lui Mircea Martin, care a scos in evidenta raportul tensionat al poetei cu ebraica si cu limba natala, redescoperita prin scris.

Intr-un interviu acordat ziarului Cotidianul imediat dupa lansarea volumului, Riri Manor a marturisit ca, mai nou, a inceput sa scrie proza scurta. Daca poezie scrie in ambele limbi, de proza nu se poate apropia decit in limba romana. In schimb, cea mai frumoasa limba in care se poate scrie poezie este, crede Riri Manor, limba ebraica, pentru logica si bogatia de sensuri concentrate de fiecare cuvint.

Volumul “Save As… “ urmeaza sa apara si in Israel, in limba ebraica. Daca volumul de debut, “Privind”, a fost tradus din ebraica in romana, pentru a putea fi lansat aici, poeziile din al doilea volum vor parcurge traseul invers, de la romana la limba celei de-a doua tari.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Riri Sylvia Manor: "Este greu de descris frumusetea lim

Mesaj Scris de Admin la data de 29.10.07 19:05

Riri Sylvia Manor: "Este greu de descris frumusetea limbii ebraice in poezie"
http://www.ziua.net/display.php?id=183068&data=2005-08-19

Riri Manor, ce inseamna 30 de ani de absenta din limba romana, in care ti-ai scris primele incercari literare?

In cazul meu, desi am plecat in jurul varstei de douazeci de ani, nu am uitat nimic - simt - nici acum, dupa atata timp, bogatia si rafinamentul limbii romane. Complimentul care m-a bucurat cel mai mult dupa publicarea cartii mele de poezii la Bucuresti, in 2000, a fost cel facut de un critic care a scris ca am "harul limbii romane". Pastrarea tezaurului limbii romane intact s-a datorat, cred, faptului ca am citit foarte multa beletristica din frageda copilarie si ca am avut profesori de limba romana de cel mai inalt nivel intelectual, profesori care iubeau si traiau literatura.

Ai emigrat in Israel si a trebuit sa inveti o limba pe care nu o cunosteai.

Pentru un scriitor care isi traieste viata de la o varsta tanara in alta tara decat cea materna, e foarte greu sa invete in profunzime toate nuantele unei limbi noi, mai ales cand e vorba de una atat de bogata in semnificatii ca limba ebraica. Daca nu va fi niciodata posibil sa aprofundezi ebraica la fel ca cineva care a facut scoala in Israel si care cunoaste in profunzime limba Bibliei, cu o semnificatie extraordinara pentru scrisul literar ebraic actual, se poate totusi sa fii foarte prezent in noul mediu, sa citesti multa literatura ebraica si astfel sa iti poti insusi o parte din tezaurul expresiilor si al specificului limbii. Important e sa continui mereu sa inveti, sa fii receptiv si sa acorzi atentie noii limbi si culturi.

Medicina, care te-a absorbit, a facut ca timp de peste doua decenii sa intrerupi total scrisul, literatura.

In Israel nu am mai scris literatura timp de 20 de ani. Intr-o buna zi, spre propria mea surprindere, am reinceput sa scriu poezii si ele s-au scris, curios, in limba ebraica. Am constatat ca nu traduc niciodata din romaneste, ci imi cautam cuvintele numai in limba ebraica, in cuprinsul vocabularului pe care il posed. Era ca si cum as fi intrat intr-un web pe fagasul limbii ebraice, facand jocuri de cuvinte si folosind expresii care existau numai in aceasta limba. De aceea mi-a fost extrem de greu sa imi traduc in romana cartea de poezii gandite in ebraica. Un poet care incepe sa scrie intr-o noua limba o poate privi dintr-un unghiu nou, captand un aspect nou si uluitor pentru cei care o vorbesc din nastere. In anumite limite permise, el poate aduce noii limbi insusite o savoare necunoscuta pana atunci, o intorsatura de fraza captivanta prin inedit.

Medicina, pe care o profesezi cu competenta (esti un renumit medic neuro-oftalmolog), e o alta pasiune a ta, inca un mod de a trai cu intensitate sentimentele, umanul.

Invatam de la Pascal ca inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste. Spre surprinderea mea, am descoperit, mai ales dupa ce am ales oftalmologia ca specialitate, ca nu voi fi doctor-functionar, doctor numai ca sa am si eu o profesie. Am inceput sa pun diagnostice grele corect, sa scriu lucrari stiintifice si sa mi se accepte articole la publicare in revistele internationale cu criterii foarte severe de acceptare. Am conferentiat la congrese internationale si am parcurs tot drumul academic pana la functia de profesor. Consider insa ca cel mai important aspect al carierei mele medicale este contactul empatic cu pacientul care sta in fata mea, faptul ca el are atata incredere in mine, ca simte ca vreau sa il ajut si ca ii simt durerea. Ca sunt avocatul lui. Legatura doctor-pacient este nu mai putin importanta decat tratamentul, este de fapt tratament. Daca nu exista regimul comunist in Romania pe vremea cand aveam 18 ani, nu m-as fi indreptat niciodata spre studiul medicinei si nu as fi putut sti ca am talent in acest domeniu. Insa, cu toata reusita si cu toate satisfactiile extraordinare pe care aceasta profesie mi le-a oferit, nimic nu m-a facut atat de fericita ca momentul in care am tinut in mana prima mea carte de poezii publicata in Israel, in anul 2000. Poate fiindca era reintoarcerea la o parte din mine pe care o credeam pierduta pentru totdeauna, poate fiindca era o anumita victorie a mea asupra limbii ebraice, pe care cu atatea greutati am invatat-o. Poate pentru ca poezia era eul meu initial, neprelucrat, adevarat.

La cele trei editii ale festivalului "Zile si nopti de literatura" de la Neptun, ai reusit sa convingi cativa importanti scriitori israelieni sa fie prezenti, ba mai mult, anul trecut Amos Oz, candidat la Premiul Nobel, a fost laureatul festivalului.

Lui Amos Oz i se tradusesera patru carti in romaneste, dar nu fusese niciodata invitat la o lansare in Romania, nu avusese nici un contact cu cititorii si cu intelectualii romani. Cand nu ai cea mai vaga notiune de nivelul intelectualitatii si literaturii romane, nu iti poti nici macar imagina ceva coerent, adevarat. El era acelasi mare scriitor si inainte de a veni in Romania, dar contactul personal, in ambele directii, a dus la rezultatele exceptionale pe care le cunoastem. Lansarea celei de-a cincea carti, "Sa cunosti o femeie", tradus in romaneste de doamna Antoaneta Ralian, a fost un adevarat roman de dragoste intre autor si cititorii sai. Nu numai ca Amos a primit Premiul "Ovidiu" la Neptun, dar si oamenii de litere romani cu care el a discutat pe parcurs au primit premiul intelectualitatii si al iubirii de literatura in ochii lui Amos Oz, care nu stia inainte nimic despre Romania.

Stiu ca esti initiatoarea unei fundatii care se ocupa de relatiile scriitorilor romani cu cei israelieni.

Am infiintat o "Asociatie de Scriitori Israel-Romania", cu scopul de a apropia cele doua literaturi, si am facut o prima manifestare la Tel Aviv despre Nichita Stanescu. Caseta video care a inregistrat aceasta manifestare a fost predata Muzeului National al Literaturii Romane. In 2003 am organizat la Cinemateca din Bucuresti vizionarea filmului "Trompeta din Vadi", dupa celebra carte a scriitorului israelian Sami Michael, in prezenta autorului, care a raspuns apoi la intrebarile unui public numeros, dornic sa afle mai multe despre Israel. La fiecare din cele trei editii ale festivalului international "Zile si nopti de literatura" au participat in mod activ scriitori israelieni. Astfel, in afara de cei pomeniti, au fost in Romania Ori Bernstein, Israel Bar Kohav Aser Reich si Nurit Zarhi.

Care e circuitul cartii de poezie in Israel? In ce tiraje se citeste si se vinde? De cata pretuire se bucura?

Nu se poate sa nu fim constienti de faptul ca, in afara catorva poeti care sunt in centrul "consensului", poezia nu este populara printre cititori. La ora actuala, proportional cu numarul locuitorilor, se poate spune ca Israelul "isi intretine" poezia. Cei doi-trei poeti considerati cei mai buni pot vinde si cateva mii de exemplare. Ca pretutindeni in lume, nu se poate trai azi din poezie. Cei care publica prima oara sau necunoscutii pot vinde maximum 30 de exemplare si probabil ca o parte dintre cumparatori sunt rude. In ultimii ani, multi oameni au schimbat poezia citita in public cu poezia pusa pe muzica si cantata, mult mai seducatoare pentru publicul israelian. In partea veche a Tel Aviv-ului este inca intacta superba casa cu curte in care a trait si a creat Bialik, poetul nostru national. In aceasta atmosfera speciala se organizeaza seri minunate de poezie cu un public numeros, printre care si multi tineri.

Ce crezi ca aduc deosebit in literatura lumii scrierile autorilor israelieni?

Ce este deosebit, dupa mine, in literatura israeliana este faptul ca e scrisa intr-o limba care se reinoieste, bazata pe o limba antica: limba Bibliei. E literatura unei tari de imigratie si de aceea imbraca aspecte atat de diverse, complexe si interesante. Starea de tensiune si situatia grea din punct de vedere politic nu reusesc sa scada vitalitatea si intensitatea acestei literaturi.

Si frumusetea limbii este extraordinara.

Sunt greu de descris frumusetea si ecourile de dincolo de cuvinte ale limbii ebraice, mai ales in poezie. Ebraica este limba in care s-au scris primele poezii, "Cantarea cantarilor".

Amos Oz vorbeste cu fiecare ocazie publica despre fanatism. Ce inseamna a fi fanatic intr-o lume care pare ca nu se mai teme de nimic?

Un fanatic e un om care uraste si invidiaza tot ce are viata. In ceea ce priveste Orientul Mijlociu, o situatie atat de complexa nu poate fi digerata de catre fanaticii ambelor parti. Acum, de cateva saptamani, s-a gasit o posibila rezolvare. Numai doza necesara de gandire complexa si abstracta va pune definitiv capat conflictului.

Riri Manor, imi plac poemele tale, in care se strecoara lumina misterioasa a tinuturilor stravechi in care traiesti. Esti o poeta care descopera si comunica in metafore scurte si limpezi.

Iti multumesc! Din pacate, niciodata nu voi poseda atat de bine limba ebraica precum posed limba romana materna, dar am probabil capacitatea de a ma concentra in limba in care scriu. La fel mi se intampla si cand scriu in romaneste, dar acolo sunt cu totul si cu totul pe fagasul limbii romane.

Scrii si proza? Lucrezi la o carte noua de poezie?

Lucrez la o carte noua de poezie intitulata "Save As...", numita astfel dupa titlul uneia dintre poezii, in care descriu contrastul dintre descompunerea treptata a corpului si capacitatea de a ramane intr-o vesnica tinerete spirituala.

Iti doresc sa vii cat mai des in Romania si sa cunosti cat mai bine literatura tarii in care te-ai nascut, in folosul propriei poezii!





Dialog realizat de Iolanda MALAMEN


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.06.13 18:07, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Admin la data de 29.10.07 19:04

Riri Sylvia Manor


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.06.13 18:06, editata de 7 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: RIRI SYLVIA MANOR

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum