Buzatu[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.15 13:18

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.15 19:54

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.08.15 9:20

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.07.15 20:01

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.05.14 18:16

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.06.13 18:11


Profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu



Un cavaler al luptei pentru afirmarea istoriei adevărate
Ieri, 20 mai 2013, la amiază, cel mai mare istoric al României contemporane, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, a căzut la datorie, în atelierul de cercetare de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană-Iași al Academiei Române, înconjurat de cărțile și manuscrisele sale. Pe 6 iunie ar fi împlinit 74 de ani. Marele istoric Gheorghe Buzatu s-a născut la data de 6 iunie 1939. După absolvirea Liceului „Regele Ferdinand“ din orașul Râmnicu Sărat (1946-1956), a urmat cursurile Facultății de Istoriede la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“din Iași (1956-1961). În anul 1971, a obținut doctoratul în istorie la această facultate. După absolvirea facultății, a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol“ al filialei Iași a Academiei Române (1961-1992), apoi ca cercetător științific principal I la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei din Iași a Academiei Române (1992-1997), profesor de „Istorie Contemporană și Relații Internaționale“ la Universitatea din Craiova (începând din anul 1997), iar, ulterior, profesor consultant la Universitatea „Ovidius“ din Constanța.
[Continuare →]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.05.13 9:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.13 22:39

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 21.05.12 13:25

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.11 19:44

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un ziarist interbelic necunoscut, profesorul Buzatu, Xenopol

Mesaj Scris de Admin la data de 08.09.11 14:56

Un ziarist interbelic necunoscut, profesorul Buzatu, Xenopol, turcii, rusii si romanii: Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu, un luptator academic pentru aflarea si prezentarea istoriei adevarate a Romaniei, ne ofera prin Editura TIPO – Moldova un cadou deosebit: reeditarea celor doua volume ale lucrarii lui Alexandru D. Xenopol, Războaiele dintre ruși și turci și înrâurirea lor asupra țărilor române, aparuta la Iași, in 1880, insotita de prefata neobositului istoric, fondator in 1994 al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, aflat sub tutela Academiei Romane si in parteneriat stiintific, printre altele, cu renumitele Hoover Institute si Standford University. Sub egida Centrului Profesorului Gheorghe Buzatu, care organizeaza si captivante conferinte si dezbateri publice, au aparut pana acum nenumarate studii remarcabile despre istoria nationala reala a romanilor, iar biblioteca institutiei academice iesene dispune de o arhivă de specialitate totalizând 3 767 volume, provenind din achiziții și propriile publicații, din donații (Dr. Faust Brădescu, Prof. Univ. Dr. D. Ciurea, Prof. Univ. Dr. Alexandru Andronic, Prof. Univ. Dr. Vasile Neamțu) ori din schimburile interne și externe de cărți și reviste, dupa cum se afirma pe site-ul acesteia, CICE – Iasi. In cadrul operei neobositului profesor, de recuperarea a valorilor romanesti autentice, se inscrie si tiparirea la Editura TIPO – Moldova a unei serii de titluri renumite, in Colectia Opera Omnia, coordonata chiar de catre Profesorul Gheorghe Buzatu. Portalul Ziaristi Online a publicat azi, in exclusivitate, prefata Profesorului Buzatu la cea mai recenta aparitie din Colectia Opera Omnia, Razboaiele dintre rusi si turci. Invatamintele pe care le putem trage din aceasta introducere in apriga chestiune ruseasca sunt tulburatoare. Nu in ultimul rand, din punctul meu de vedere, publicarea in premiera a unei veritabile anchete ziaristice geopolitice a unui jurnalist interbelic ramas necunoscut, pana acum, respectiv I. Joldea Rădulescu, demn de omagiat, aduce o lumina fascinanta asupra intelegerii problematicii faliei geostrategice dintre Romania si Rusia la Gurile Dunarii si Marea Neagra, un subiect fierbinte si azi, dezbatut de-a lungul vremii de toti marii publicisti nationalisti romani, de la Mihai Eminescu la Nae Ionescu, dupa cum aminteste si Profesorul Buzatu mai jos, in fragmentul preluat de Roncea.ro:
RĂZBOAIELE DINTRE RUȘI ȘI TURCI
DIN PERSPECTIVA UNEI
REALITĂȚI GEOPOLITICE INCONTESTABILE:
“ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA
ȘI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU”
de Prof. Univ. Dr. GH. BUZATU

“Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau Pamfil Șeicaru, titani ai presei noastre politice, nu au neglijat – din unghiuri și în perioade diferite – rolul și locul factorului rusesc asupra orientării de ansamblu a României în relațiile internaționale. Fără nici o exagerare, dar aserțiunile lor în această privință au constituit și au rămas contribuții de referință ale unui neprețuit tezaur
[3], concretizat în învățături și maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai puțin pentru a ne delecta, însa, mai cu seamă, pentru a afla sugestii, lumini și rațiuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel că, o dată cu trecerea timpului, nici nu mai știi cui – celor nominalizați deja sau generației de aur a anilor ’20-’40 (Octavian Goga, Gh. I. Brătianu, I. Petrovici, S. Mehedinți, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, P. P. Panaitescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Sabin Manuilă, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Țuțea s.a.) – să-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutală” (?!), pe atât de reală, și anume că, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul poziției noastre geopolitice a rezultat din faptul că, în orice moment al evoluției lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia și prea departe de Dumnezeu! Și, într-adevăr, mai cu seamă de la 1812 înainte, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iașilor și Bucurestilor, mai apoi a României, o premisă, o condiție și o rezultantă, de prea puține ori un beneficiu și – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie și un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenței României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum și între 1944 și 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă “prieten” și tutore ideologic (practic stăpân absolut – până prin Ž60) al Bucureștilor. Despre toate acestea ne vorbește, pilduitor, un document inedit[4], recent descoperit în arhivele “procesului” intentat în 1946 foștilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu[5], mai precis o lungă scrisoare (54 pagini dactilografiate), trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Șeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu.

Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspirația ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareșalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificația vecinătății Rusiei. A obținut, se înțelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri și precizări fundamentale, demne oricând de o antologie. Ca să exemplific, voi reține că, în 1936, neîntrecutul N. Iorga s-a destăinuit jurnalistului I. Joldea Rădulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînțeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în 1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruși… Noi trebuie săne ferim ca de foc să irităm pe ruși, întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei, și, al doilea, fiindcă rușii sunt ca elefanții: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, prin declarații oficiale și prin presă, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolșevic, care ne amenință liniștea și siguranța internă”. Cu un alt prilej, după dezastrul granițelor răsăritene în iunie 1940, Mareșalul C. Prezan, unul dintre coautorii victoriilor răsunătoare din 1917-1919, și-a exprimat dezacordul față de propunerea ca România să fi intrat în război pentru a respinge notele ultimative ale lui Molotov privind Basarabia și Bucovina de Nord, motivând că „ar fi fost o mare greșeală… Am fi fost zdrobiți și amenințați să pierdem, poate, și mai mult. Cred că rușii atâta așteptau: să fie provocați ca să ne ocupe”. Însă șansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcție al României, nimeni altul decât I. I. C. Brătianu. Era cu puțin timp înainte de sfârșitul neașteptat al marelui bărbat de stat, unul dintre fondatorii și călăuzitorii marcanți ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existență. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei și convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins ca România, aflată și astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situația când nu poate și nici nu trebuie să-și îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele și îndemnurile antemergătorilor noștri iluștri, fie ei fondatori de țară, fie creatori și propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naționale. Cu precizarea că, în funcție de momentul, de conținutul și de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reține pentru cititor câteva din pasajele cele mai semnificative pe tema enunțată din interviul acordat în 1927, de premierul României, ziaristului … de ocazie, care, totuși, a fost I. Joldea Rădulescu. Menționez, o dată în plus, că textul este inedit, iar întrebările din paranteze aparțin reporterului de la 1927: „I. I. C. Brătianu – Știu că și alții fac sforării ca rușii să ne recunoască granița dinspre Răsărit; le-am făcut și eu. Nu zic că e rău, dar nu e nici bine, fiindcă această recunoaștere obținută, ne vom culca pe roze și vom uita de eterna primejdie rusească…” La întrebarea ce era de făcut?, Brătianu a observat: “Nimic altceva decât să ne menținem mereu pe linia politică a alianței cu Anglia și Franța; orice deviere, cât de mică, de la această alianță, ne va fi fatală; cum ne-ar simți că ne îndepărtăm de protectorii noștri pentru a-i înlocui cu alții, sau că ramânem singuri, rușii ne vor ataca…” În asemenea situație, a intervenit Joldea Rădulescu, se impunea să le răspundem rușilor?, drept care Ionel Brătianu a replicat ferm: “… Nu; dacă voi fi eu la guvern, nu vom răspunde; dacă vor fi alții și aceștia vor comite greșeala să răspundă, îți spun de pe acum ce se întâmplă: vom fi zdrobiți și însăși ființa statului va fi în primejdie de moarte. Rușii ne vor copleși cu numărul și ne vor invada întregul teritoriu. Suprema înțelepciune recomandă să nu ne batem niciodată, în nici o împrejurare și oricum s-ar prezenta coaliția. Fiindcă odată terminat războiul, prietenii de arme se vor întoarce acasă, iar noi vom rămâne iarăși singuri, față-n față cu haotica, năucitoarea amenințare. Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să porneasca nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinitățile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorții unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic și pe acela al alianțelor; din momentul în care s-a dezlănțuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Jurnalistul nu s-a dat bătut, oferind exemplul războiului Crimeii, temă care nu-i era necunoscută premierului de la București. “… Crimeea – a dezvoltat Brătianu – a fost un succes pentru aliați, fiindcă rușii erau conduși atunci de un țar care nu-nvățase nimic din strategia lui Alexandru I. Dacă rușii se retrag în interiorul țării, sunt imbatabili. Armata rusă nu poate fi înfrântă decât de acela care va ști sau va reuși s-o atragă în afară de frontierele Rusiei!”
[6].

Între cei chestionați de I. Joldea Rădulescu, nu putea să lipsească Constantin Stere însuși, în 1930-1931. Potrivit „Marelui Basarabean”, care a avut un rol proeminent în politica României în 1914-1918, el fusese convins că, la sfârșitul primului război mondial, Rusia ar fi fost zdrobită, fiind eliminată de pe scena europeană pe cel puțin … o sută de ani! Nu fusese așa, întrucât, de fapt, Rusia ieșise regenerată din conflagrație, probabil pentru că imperialismul țarilor a fost preluat și amplificat de Kremlinul Roșu
[7].

Potrivit lui N. Iorga, la care propun să revenim, problema Rusiei bolșevice trebuia tratată în context. El s-a declarat în acord cu Berdiaev, opinând că bolșevismul reprezenta „un fenomen sufletesc specific rus, care nu poate – și, adăugăm noi, în 1990-1991, istoria a confirmat-o, nici nu a fost finalmente! – distrus cu tunul”
[8]. Totodată, cine putea mai bine – ne întrebăm – să circumscrie în context problema Basarabiei? Să-l urmărim, așadar, pe N. Iorga: „… Basarabia ne-a picat în gură ca o pară mălăiață, care însă ne-a rămas în gât. N-o s-o putem înghiți decât dacă cineva ne va da o puternică lovitură de pumn în ceafă [...] N-o putem asimila decât dacă o zguduire socială internă ne determină, vrând-nevrând, să acceptăm un regim politic care convine structurii și vecinătății sale cu Rusia [...] Dar nici dacă ne vom transforma radical nu vom fi siguri de Basarabia, atâta vreme cât nu vom ști să punem între Rusia și noi barajul unei alianțe care să-i ție pe ruși în frâu. Basarabia ne va da într-o zi de furcă. Până atunci ea ne va obliga la cheltuieli militare enorme care însă, în clipa conflictului nu ne vor folosi la nimic”[9]. Prognoza istoricului s-a dovedit corectă: în iunie 1940 sfârșitul Basarabiei române a inaugurat procesul dezintegrării României Mari!

Tot în anul 1936, o dată cu N. Iorga, I. Joldea Rădulescu s-a întâlnit cu Poklewski-Koziel, fostul ministru al lui Nicolae al II-lea la București, unde a rămas după revoluția bolșevică. Fostul diplomat țarist constata că, la momentul respectiv, România nu mai putea conta în Europa, dintre cei mari, decât pe Marea Britanie și Franța, neexcluzând perspectiva ca, „în clipa când acestea vă vor lăsa din brațe, puteți să vă faceți testamentul”
[10]. Nu aveau să mai conteze, atunci, nici Germania și nici Mica Înțelegere… De ce Germania – nu, s-a arătat intrigat Joldea Rădulescu. Considerentele expuse de Poklewski-Koziel s-au dovedit calificate: „… Germania? Germania singură ar putea să înfrunte Rusia, dar n-o va bate niciodată. Aceasta nu s-ar putea întâmpla decât dacă: sau Germania va fi ajutată de Anglia și Franța, ceea ce e exclus; sau Rusia nu va fi ajutată de Anglia și Franța, ceea ce e puțin probabil. Fiindcă, atunci când se va dezlănțui războiul, el va deveni iarăși un conflict european, dacă nu chiar mondial. Rivalitățile dintre marile puteri vor salva Rusia”[11]. În context, recomandările diplomatului s-au dovedit ferme și inspirate, confirmate integrale de evoluțiile europene dintre 1937 și 1947: „Să nu ieșiți de sub tutela Angliei și Franței; să nu provocați; în cazul când sunteți atacați, să vă retrageți frumușel în cort și să așteptați; dacă Anglia și Franța înving, veți fi salvați; dacă aceste două mari puteri vor fi înfrânte, să vă supuneți soartei și să așteptați alte câteva decenii sau secole, până [ce] o împrejurare vă favorizează să vă recuperați ceea ce ați pierdut. În general, sfatul meu, pe care l-am dat tuturor oamenilor politici români, este să evitați pe cât posibil de a participa la un conflict armat contra Rusiei, chiar alături de alții. Lăsați pe cei mari să se bată între ei, nu vă amestecați, stați departe, cât mai departe și cât mai mult timp departe…”[12] Totodată, cel intervievat n-a ocolit, dimpotrivă, problema Basarabiei, prevestind că URSS va interveni, la o „conjunctură favorabilă”, pentru a recupera teritoriul dintre Prut și Nistru, chiar printr-un atac militar[13], iar România nu se va putea apăra. De ce? Întrucât cu Rusia – argumenta Poklewski-Koziel, ca și cum ar fi expus oficial punctul de vedere al Kremlinului stalinist – „nu se poate bate oricine. Vrei să știi părea mea sinceră? V-ați mărit prea mult față de puterile dv. morale… Și, ca să puteți păstra această moștenire extrem de grea, ar trebui să aveți altfel de oameni, și nu-i aveți (subl. ns. – Gh. B.)”[14].

De asemenea, I. Joldea Rădulescu a convorbit de-a lungul anilor cu ziaristul T. Pisani
[15], cu Ion Inculeț, în toamna anului 1940, după prăbușirea României Mari[16], și cu un fost diplomat, al cărui nume nu-l comunică și nici nu cutezăm să-l bănuim, fără riscul de a ne înșela profund. Era tot în toamna anului 1940, iar Bucureștii, din naivitate, se îmbarcase pe aceeași navă cu Germania lui Adolf Hitler, care, aprecia interlocutorul necunoscut și nebănuit, deja … pierduse războiul[17]. O situație în care era preferabil să fi fost extrem de prevăzători, să ne fi ținut – așa cum recomandase, dacă ne amintim, și Poklewski-Koziel – mult departe. Iar față de Rusia, continua diplomatul în cauză, nimic nu se impunea decât „o prudență fără seamăn…, o atenție încordată asupra tuturor mișcărilor sale, sforțări continue pentru a păstra cu ea raporturile cele mai bune cu putință și, în sfârșit, grija de a rămâne cât mai departe de vreun conflict militar cu Rusia sau de a participa alături de alții, oricine ar fi ei, la un asemenea conflict”. Dat fiind că, ne asigură I. Joldea Rădulescu, că ar fi conchis diplomatul: „Nu bolșevismul constituie primejdia morală care ne pândește, ci Rusia. Rusia, pur și simplu[18].”

Integral, impreuna cu Notele de subsol, la
Ziaristi Online
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.07.11 23:26

Senatorul Buzatu isi alinta discipolul, care vrea sa manince evrei cu furculitaData publicarii: 23/08/2001


Senatorul PRM Gheorghe Buzatu vorbeste cu candoare despre mai tinarul sau coleg de partid, care a provocat un scandal national cu o incropeala literara plina de testosteron. Ieri, Parchetul de pe linga Curtea Suprema de Justitie s-a autosesizat dupa aparitia cartii lui Vlad Hogea, care contine mesaje anti-rasiale explicite.

ATENTIE IESENI ! Acesta este adevaratul ziar al iesenilor, continuator al politicii editoriale a „Monitorului“. Retineti caracteristica de baza: titlul scris cu alb pe fond rosu. Pe piata a aparut si un alt ziar - cu numele „Monitorul de Iasi“ - ziar cu comanda la Bucuresti. Dumneavoastra trebuie sa alegeti „INFO MONITORUL“.


Editarea scandaloasa a cartii antisemite "Nationalistul" a deputatului PRM de Iasi, Vlad Hogea, va fi anchetata de Parchetul Curtii Supreme de Justitie. Procurorii acestei instante s-au autosesizat in cazul tiparirii a volumului "Nationalistul", urmind sa stabileasca, dupa cum informeaza Ministerul Public, daca autorul poate fi tras la raspundere penala pentru propaganda nationalist-sovina.

Pozitia Academiei ramine anemica

Gheorghe Buzatu, vicepresedintele Senatului Romaniei, cel care a girat cartea lui Vlad Hogea in calitate de director al Institutului de Istorie si Civilizatie Europeana din Iasi, considera insa ca interzicerea acestei carti ar reprezenta o incalcare a articolului 19 din Conventia Internationala a Drepturilor Omului prin care se stipuleaza libertatea de expresie. Daca justitia urmeaza sa faca o ancheta in ce priveste aspectele propagandist-sovine ale cartii, includerea volumului lui Hogea in celebra colectie a Academiei, "Romanii in istoria universala", are toate sansele sa ramina nepedepsita. Desi articolele lui din "Nationalistul", mustesc de invective la adresa evreilor si a tiganilor, tinarul autor se va putea mindri, in plus, ca a fost asezat alaturi de nume precum Mihai Eminescu sau Nicolae Iorga, ale caror studii au fost si ele publicate in aceasta colectie inaugurata in anul 1986.

Academia Romana s-a spalat pe miini de aceasta "afacere" sustinind doar ca "editarea lucrarii «Nationalistul» de Vlad Hogea nu a primit aprobarea Academiei Romane", fara a lua totusi vreo masura impotriva folosirii abuzive a numelui institutiei.

Vladut, un pui de nationalist

Conform unui comunicat de ieri al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Comitetul Director al acesteia se arata "indignat si revoltat" de aceasta aparitie editoriala care este o "grava incitare la ura rasiala", insa nici macar aceasta se pare ca nu va deferi in justitie pe autorul "Nationalistului". Profesorul Gheorghe Buzatu, cel care i-a dat girul lui Vlad Hogea in calitate de director al Institutului de Istorie si Civilizatie Europeana, nu are nimic sa-si reproseze in acest sens, deoarece autorul este in viziunea lui un inofensiv si nu un instigator la ura: "Este deosebit acest tinar si nu trebuie uitat ca are doar 24 de ani. Pentru mine el este «Vladut» si ceea ce a scris el sint niste fraze de copil, niste «gingasii» de verb, de limbaj", spune Gheorghe Buzatu. "Cind am vazut cartea i-am zis ca, uite, aici vor fi probleme, dar este oare datoria mea sa fac cenzura?", adauga directorul Institutului de Istorie si Civilizatie Europeana.

Paradoxal, Gheorghe Buzatu spune insa ca nu a stiut ca numele Academiei va aparea chiar pe coperta "Nationalistului" deoarece cu nici o alta carte din colectie nu s-a intimplat asa: "La celelalte carti numele Academiei apare pe contracoperta. Cred ca a fost greseala tipografului, dar sint om serios si-mi asum responsabilitatea pentru asta. Am spus acest lucru presedintelui Academiei", spune Gheorghe Buzatu, transferind prin aceasta explicatie "scandalul Hogea" in zona grotescului. Buzatu sustine ca are autonomie stiintifica ca director si in ce priveste includerea cartilor in colectia Academiei pe care o coordoneza: "Daca eu plec miine de la Institut si-mi fac un centru de studii la PRM, asa cum este la moda, eu iau toate cartile cu mine", spune cu mindrie Buzatu.

Cu Academia si nevasta pe coperta

Daca in general se arata incintat de cartea mai tinarului sau coleg, Gheorhe Buzatu recunoaste totusi ca Vlad Hogea a cam sarit calul asezind pe coperta a doua a cartii o fotografie cu prietena sa. Greseala va fi insa foarte curind indreptata in a doua editie a cartii, care, culmea nerusinarii, asa cum preconizeaza Gheorghe Buzatu, va aparea nestingherita peste doua saptamini: "Cartea s-a vindut foarte bine si am vorbit cu Vadim Tudor deja pentru a doua editie, care va fi in 10.000 de exemplare, deoarece am primit foarte multe solicitari din toata tara, de la Bucuresti, de la Deva,... Voi face de data aceasta o prefata in care voi aduce niste explicatii", spune nonsalant Gheorghe Buzatu.

Masina Senatului

Scandalul provocat de aparitia cartii tinarului deputat peremist Vlad Hogea, dincolo de controversele pe care le presupune, a confirmat cu virf si indesat ca in chiar lumea academica se poate confirma proverbul: "O mina spala pe alta". Chiar daca pare cel putin ciudat ca filiala din Iasi a Academiei Romane sa nu ia nici o masura impotriva acestei carti, o explicatie exista. Foarte recent, de citeva saptamini asa cum recunoaste presedintele fililalei iesene, acad. Cristofor Simionescu, Academia si-a imbogatit patrimoniul cu o masina. Filiala din Iasi a primit o masina Dacia, "folosita patru-cinci ani", asa cum tine sa precizeze presedintele Cristofor Simionescu, care se pare ca "a fost a fostului senator Vasiliu" si care are numar de Senat: "Parlamentarilor li s-au schimbat masinile, iar cele vechi au fost redistribuite, la Academie si in alte parti, nu stiu unde", explica Cristofor Simionescu, spunind ca pentru acest automobil urmeaza sa se faca actele in curind.

Donatia a fost facuta de Senatul Romaniei, in urma unei cereri de acum citeva luni, acad. Simionescu neputind nega ca Gheorghe Buzatu, directorul Institutului de Istorie si Civilizatie Europeana din cadrul filialei iesene a Academiei, a avut o legatura cu aprobarea acestei cereri in calitate de vicepresedinte al Senatului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Demitizările funcționează oricum în cazul istoricilor

Mesaj Scris de Admin la data de 15.11.09 9:47

„Demitizările funcționează oricum în cazul istoricilor” – dialog cu istoricul Gheorghe BUZATU

Aurel Stefanachi: Domnule profesor, astăzi, de la înăltimea vîrstei de 70 de ani, cum îl vede Gh. Buzatu pe Gh. Buzatu, atît ca istoric cît si ca cetătean onest al României democrate?
Gheorghe Buzatu: Stimate Domnule A. S., în primul rînd, se impune să vă multumesc pentru dialogul ce-mi propuneti. Apoi, trebuie să vă felicit pentru întrebările avansate. Iar, pentru a răspunde prompt la prima întrebare, voi fi cît se poate de scurt: Fără comentarii!… Cît priveste „cum mă văd”, voi fi tot cît se poate de… sincer: Nu asa cum as fi dorit EU, dar nici asa cum mă doresc ori mă privesc ALTII!?
Într-un moment „relaxant” ati venit cu următoarea subliniere „stat sandwich”. Cît de mult România se află sub această subliniere?
Este adevărat, desi, în fapt, n-am fost de loc original. M-am gîndit la situatia Poloniei surprinsă si calificată ca atare prin 1938-1939, aflată pe atunci în ajunul celei de a patra împărtiri (si ciopîrtiri!) din istorie: Între Germania si URSS. Numai că, din nefericire, de vreme ce pentru Polonia se dovedea ultima, în mod hotărît pentru România era prima, iar seria a continuat în 1944, în 1946-1947, în 1989 si după… Un stat sandwich semnifică un stat prins la mijloc între două sau mai multe puteri, fără nici o putere sau vointă de reactie în fata actelor agresive ale acestora, altfel fel spus – o decădere extremă pe scena istorică mondială (sau continentală), un stat la dispozitia tuturor, a ultimului venit, si gata să accepte ultima pretentie, teritorială sau de altă natură. Marele nostru ziarist Pamfil Seicaru, chiar în epocă si imediat după aceea, a surprins excelent situatia, cu referire – este adevărat – la anul catastrofal 1940, cînd s-a prăbusit, sub presiunea imperialismelor externe mari si mici, România Mare. Si, atentie, Domnule A. S., în opinia mea procesul, inaugurat acum 70 de ani, încă nu s-a încheiat! Totul depinde, în continuare, de noi, căci pe la „porti străine” putem bata în van…
Sînteti, dacă nu primul, sigur printre primii, care după ’89 ati abordat frontal ca istoric, destinul si biografia maresalului I. Antonescu. Cine este de fapt maresalul I. Antonescu pentru istoria Europei?
Este adevărat si sînt convins că nu am gresit. Personajul mă preocupă în fapt încă de pe cînd eram student, ceea ce n-am ascuns, pentru că nu aveam de ce. Doar toti profesorii buni ori mari pe care i-am avut ne-au învătat acelasi lucru: să ne alegem cu grijă eroii, optînd pentru cei care au dovedit sau dovedesc că au „clasă”, în orice conditii si în fată orisicui. Or, netăgăduit, Ion Antonescu A FOST SI VA RĂMÎNE UNUL DINTRE ACESTIA, iar noi nu trebuie să uităm că, în urmă cu 2-3 ani, un concurs national deschis al unei televiziuni publice l-a nominalizat fără reticente între primii, dacă nu cumva cel dintîi (?), ÎNTRE MARII ROMÂNI de oricînd si de oriunde. Un asemenea „clasament” ar trebui să ne retină atentia, să nu deranjeze pe nimeni, căci, în atare situatie, ar fi o prostie.
Domnule profesor, de o bună bucată de vreme, învătămîntul românesc se află într-o perpetuă reformă. Manualele de istorie, atît pentru gimnaziu cît si pentru liceu, au devenit adevărate incertitudini. Cine răspunde?
Vă voi răspunde punctual si, deci, transant: 1. Da, după 1989, după mult prea lăudata Revolutie, care a fost, în fond, o lovitură de stat, sistemul national de învătămînt a intrat din păcate în era reformelor fără limită, anuntate si (culmea!) aplicate într-un ritm ametitor,adică de la un an la altul si, mai mult chiar, de la un trimestru la altul! Dar, ce să-i facem, doar trăim, urmare a lui Ž89 – făcut nici cînd si nici cum trebuia, după cum nici de către cine se impunea? –, traversăm, asadar, de-atunci nesfîrsita eră a tranzitiei… Si, în care, desigur, legea fundamentală actionează neconditionat: toate se încep, dar nimic nu se termină. În atare conditii, concluzia nu-i decît una: Păcat de scoala românească (mă refer la cea care a fost odată) si, deopotrivă, păcat de copiii, nepotii si cadrele noastre didactice, de o calitate si disponibilitate excelente, cum nu găsesti în multe locuri pe glob! 2. În chestiunea manualelor – slabe, neinteresante, contraindicate etc. etc. – nu există decît trei mari vinovati: a) autorii; b) programele scolare; c) ministerul de resort, cu toată liota de „specialisti” improvizati. 3. Iar, deasupra tuturor, se află MARELE VINOVAT, desigur, în fiece caz si la orice moment acesta fiind MINISTRUL ÎN FUNCTIE, care, pentru numele lui Dumnezeu, ar trebui să înteleagă că reprezintă necontenit, de la nominalizare si pînă la revocare, de la răsăritul si pînă la apusul soarelui, exclusiv un model, care are la dispozitie mai multe arme secrete (traditia, calitatea de exceptie a elevilor/studentilor si a unora dintre cadrele didactice, prestigiul netăgăduit si valoarea profesională intrinsecă într-un domeniu stiintific sau altul, existenta prin/pentru recordul profesional, hotărîrea în actiune si intransigenta opozabilă tuturor, iar, la sfîrsit dar nu si cel mai putin important, demisia). Mă opresc aici, întrucît s-ar putea să-mi reprosati că asemenea manageri nationali nu-s de găsit… Desi, pentru a fi linistiti, îmi îngădui să observ că ei circulă printre noi, însă noi avem talentul de-a face contra-selectii în loc de cele mai nimerite alegeri.
Domnule profesor, de ce unii istorici insistă pe ideea demitizării marilor figuri ale istoriei nationale? Pe cine deranjează?
Vă rog să observati că demitizările functionează oricum în cazul istoricilor. Îi am în vedere pe autorii contributiilor temeinice consacrate „actorilor”, mari sau mici, ai istoriei nationale, si care – intervenind într-un moment sau altul – în chip obligatoriu, propunînd noi orizonturi în istoriografie, operează corectările ce se impun, confirmă ori infirmă anumite informatii si situatii. Cu alte cuvinte, în ordinea firească a lucrurilor, în sirul istoricilor cunoscuti oricum cei care intervin după predecesori se dovedesc revizionisti si oricînd, pe ici – pe acolo, dacă nu cumva chiar prin părtile esentiale, au ce schimba, dărîmă mituri (desi crează altele!) ori operează mutatii, convenabile ori neconvenabile. Toate acestea nu reprezintă, pur si simplu, o… regulă a jocului, ci tin de domeniul metodelor stiintifice de investigare a trecutului. Este un lucru bine stabilit. Care este însă în totală contradictie cu „moda demitizărilor”, cu „demitizările” operate la comandă (politico-ideologică, din interes bănesc, doctrinar, religios ori militar etc. etc.) ori cu altele făcute, pur si simplu, de… dragul schimbărilor… După sistemul: de ce Mihai si nu Stefan, ba nu – de ce Stefan-sus si Mihai-jos? Care-i distanta – mă întreb si vă întreb – între asemenea… miute si prostitutie? Mai apoi, ce înseamnă demitizare, mai ales că, în anume conditii obiective, ea a functionat precis în istorie? După cum se stie, se spune că I. V. Stalin, agasat de anume pretentii ale Nadejdei Krupskaia, ar fi aranjat să i se transmită la un moment dat că, dacă îi mai încuraja pe trotkisti, în zilele următoare presa moscovită avea să difuzeze stirea cum că ea… n-ar fi fost sotia lui V. I. Lenin?! După cum observati, tot o chestie de demitizare. Numai că, la noi, demitizatorii care ne-au inundat literalmente după 1989 s-au luptat din greu cu Mircea cel Bătrîn, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul s.a., stabilind conexiuni absurde între actiunile lor purificatoare si diversele –isme fantasmagorice de genul sovinism, nationalism, national-comunism s.a.m.d. Esecul fiindu-le garantat, demitizatorilor nu le-a mai rămas un alt argument decisiv decît desfiintarea disciplinei istorice însesi, fie prin manuale, fie din scoli si facultăti, iar aceasta sub pretextul facil al integrării neîntîrziate a României în NATO ori în UE…
Ati călătorit mult. Ati studiat arhive imense. Stiti multe. Cum sînt tratati istoricii si istoria în Europa, S.U.A., Rusia etc., în comparatie cu România?
Sub acest aspect, trebuie să vă dezamăgesc oarecum. Este adevărat că, sub aspect comparativ, în multe privinte trebuie să păstrăm rezerve, însă, dacă avem în seamă valoarea, consistenta, diversitatea si cantitatea contributiilor istoriografice valorificate în ultimele două decenii, să retinem că stăm bine. În perfectă continuitate cu traditia excelentă a istoriografiei moderne nationale, care a înscris în patrimoniul european si chiar mondial atîtea nume prestigioase, precum N. Iorga si A. D. Xenopol, Vasile Pârvan si Gh. I. Brătianu, Andrei Otetea si David Prodan etc. etc. Cu toate acestea, trebuie să ne gîndim în mod serios la ce va fi mîine sau cum vor suporta istoricii socul viitorului? Sub acest aspect, optimismul trebuie îmbinat cu pesimismul, realitătile cu posibilitătile, fără a pierde nici o clipă din vedere elementele institutionale si cele materiale ale evolutiei studiilor istorice. În context, pentru prezent si viitor, am în vedere si suficiente nerealizări sau – de ce nu? – chiar esecuri, asa precum asa-zisele Rapoarte internationale care acoperă (practic, amestecă) probleme si epoci, sisteme politici si orînduiri istorici, tendinta lor fiind evidentă – aceea de a impune noi „cursuri scurte” pentru a desfiinta bătăliile de opinii. Lucru imposibil, netăgăduit, mai ales astăzi, în plină epocă a „domniei” cvasi-decisive a Internetului.
Ca istoric credeti în globalizare? Ce rezolvă, ce complică, de ce globalizare?
Nu sînt – nefiind temeiuri si neexistînd nici semnale pozitive – în nici un fel un fan al globalizării. De aceea replica mea va fi în cel mai bune stil caragialesc: – Globalizarea, da, cît de mult ne lipseste, dar ar fi păcat să se înfăptuiască!!!
Sînteti creator de scoală. Ce spuneti despre tînărul istoric?
Pentru multi dintre ei, nu am decît cele mai bune cuvinte. Mă gîndesc la ceea ce au publicat deja tinerii istorici, la ceea ce au în studiu, la nivelul lor de pregătire. Observ, cu bucurie, că multi deja s-au grupat pe „scoli” din punct de vedere institutional sau după preocupări etc., că au dovedit maturitate în grija lor pentru specializare (doctorate, investigatii în marile biblioteci si arhive), că si-au impus si au ajuns, multi dintre ei, la o disciplină fermă în privinta „cheltuielilor” de timp si de fonduri, că unii au ajuns, fără exagerare, „asi” în domeniul computerelor. Fie numai si atîtea, si ajung!
Domnule profesor, sînteti si un marcant om politic. Are România astăzi o adevărată clasă politică sau o „aglomeratie” de profitori?
Fără exagerări, nu vreau să vă flatez, dar să stiti că deja ati răspuns Dv.!
Sîntem în plină criză economică mondială. Cum vedeti viitorul României?
Fie numai dacă am în vedere povestea ultimilor 20 de ani, dar, obligatoriu, rău, tot mai rău, foarte rău… Context în care, totusi, vor surveni si exceptii. Am în vedere evolutia, pe care, cum am precizat, o întrevăd integral sub bune auspicii, a studiilor istorice (si deopotrivă a nenumărate domenii stiintifice). Ceea ce – s-ar putea să-mi reprosati – n-ar reprezenta decît o „floare rară” în raport cu situatia generală… De acord, dar, nu-i asa, tot reprezintă ceva, comparativ cu nimicul care, după cum am impresia în unele momente, ne-a cam inundat… Nu stiu dacă din întîmplare ori la comandă? Si doar, Dv. ati spus dintru bun început, sînt istoric!!!
Vă multumesc.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.10.07 19:10

GHEORGHE
Adina
GAVRIL


Ultima editare efectuata de catre Admin in 04.08.15 9:21, editata de 7 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Buzatu[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum