Sorban[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Sorban[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.05.14 18:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un om si un roman: Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.11 18:57

Un om si un roman: Raoul SorbanProfesorul Raoul Sorban, o legenda vie. Omul roman, omul-biblioteca. Dupa cum scria regretatul Adrian Riza in postfata cartii „Invazie de stafii” a Profesorului, „Sa-l infatisezi unui necunoscut pe Raoul Sorban, este o imposibilitate. Mai intai, pentru ca viata lui incape cat pe zece vieti, sa le zicem, normale. Mai apoi, pentru ca, de-a lungul ei, el a fost luat, pe rand si impreuna, pictor, critic de arta, istoric, scriitor, profesor universitar, om politic. Dar ce n-a fost Raoul Sorban? Personaj polimorf, paradoxal, cu un neastampar al implicarii si cu o curiozitate de cunoastere cu totul in afara obisnuitului.”
Raoul Sorban a primit titlul de „Drept intre Popoare” acordat de Yad Vashem fiindca a salvat, in vremea Holocaustului, evrei amenintati cu moartea pe teritoriile romanesti ocupate de Budapesta si le-a facut poteca spre partea de Romanie care mai ramasese vie pe harta unde acestia s-au bucurat de grija si de iubirea poporului roman. Am devenit roman in legitima aparare atunci cand ideea de roman a fost pusa la indoiala, marturiseste Profesorul. In dialogurile cu Raoul Sorban consemnate de Constantin Mustata in cartea aparuta in 2002, pe vremea cand Profesorul implinea 90 de ani, a fost evocata perioada petrecuta in unica cetate a copilariei, casa parinteasca din Dej, perioada zguduita pe neasteptate de tragicul accident al disparitiei tatalui domniei sale, compozitorul Guilelm Sorban, autorul multor lieduri indragite precum „Mai am un singur dor”, „Pe langa plopii fara sot, „Numai una” si a prelucrarii unei melodii populare romanesti care a inspirat imnul statului Israel.
-Ce reprezinta pentru Profesorul Sorban, Stoiana, casa familiei Sorban? Ce nu s-a schimbat la Stoiana ?
- Foarte mult reprezinta pentru mine Stoiana. Multa lume, si dintre localnici, ma intreaba: ce nu s-a schimbat ? Ce ai regasit, daca ai cautat ceva ? Si am raspuns greu, dar pana la urma am spus adevarul: ceea ce nu s-a schimbat la Stoiana este cantecul pasarilor. Pasarile canta exact cum au cantat in anii tineretii mele. In rest, totul este alterat de vreme, de accidentele prin care a trecut locul. Eram intr-o zi pe ulita si trece un om cu o caruta trasa de un cal, se opreste si vine la mine, isi scoate clopul si zice, cuviincios: „Domnule, eu stiu cine esti: esti feciorul Sorbanoaiei. N-o da eu cine sunt.?” „Domnule”, raspund, „eu nu te-am vazut in viata mea, dar un lucru stiu: cine a fost tatal dumitale.” „N-o, da cine?” Zic: „Silip. Tu esti ori Todor, ori Vasile, ca erau doi, cam de aceeasi varsta.” „Tulai, Doamne, de unde stii ?” –ma intreaba omul. „Ochii dumitale sunt identici cu ai tatalui dumitale”.
In aceleasi dialoguri consemnate de Constatin Mustata, Profesorul vorbea despre o carte-sinteza, in pregatire, care cuprinde scrieri despre Tonitza, Aurel Papp, Vida Geza, Ter Borch, Frans Hals, Pallady, precum si monografia Halassy, o viata de artist.
- Ce ati mai pregatit in laboratorul de creatie de la Stoiana?
- Un volum care e gata si care se intituleaza Sortiti sa vada. Si am revenit la profesia mea: eu sunt istoric de arta. Sunt cuprinse aici aproximativ 15 profiluri de creatori si romani si unguri si nemti si olandezi. Cartea e culeasa, nu stiu daca o sa o tipareasca cineva. Deoarece cu editura din Cluj cu care ma intelesesem, s-a intamplat un lucru foarte interesant: mi s-a spus asa: „Domnule Sorban, noi iti tiparim cartea daca gasesti un sponsor care sa vina cu 50-60 de milioane de lei”. Da, am gasit un sponsor. Cand am rezolvat problema, s-a ridicat pretentia la 80-100 milioane de lei. Si a fost de acord Ministerul Culturii, era ministru Razvan Teodorescu, sa finanteze volumul, platind hartia. Dar totul s-a petrecut prea usor. Eu am obtinut 50 de milioane de lei intr-o zi, am reusit apoi sa obtin 80 de milioane de lei intr-o alta zi si atunci au cerut 400 de milioane de lei. Si le-am spus ca, dupa parerea mea, eu stiu ce inseamna banul, pentru ca il castig foarte greu: „Atata nu merita.” Si nu am mai facut nici un demers sa fac rost de bani. Era o carte care putea fi tiparita cu reproduceri si fara reproduceri. Pentru ca, la o carte de arta, conteaza foarte mult ilustratia. Specialistii, insa, nu au neaparat nevoie de ilustratie, au nevoie de parerea ta. Cartea aceasta e gata. Nu cred ca voi reusi sa o tiparesc. Nu mai inteleg politica editoriala. Titlul nu e original, nu e al meu. Este dintr-o poezie a lui Goethe. E un destin sa vezi. In general vedem, dar ceea ce vedem nu intereseaza. Sunt, insa, oameni sortiti sa vada, sa vada pana la esenta si dincolo. Si neaparat vad dincolo de aparenta. Exista o viziune a cartii care isi gaseste confirmarea in abordarile monografice. Cel mai mare editorial al meu a fost o carte despre pictorul olandez Ter Borch. Cand am facut propunerea amicului meu Modest Murariu, a acceptat imediat. Stiti in cate exemplare s-a vandut „Ter Borch” ? In 80 000. S-a vandut tradus in ruseste, s-a vandut nemteste, englezeste, frantuzeste si romaneste. Foarte multe s-au vandut in lumea lui Ter Borch, deci in Olanda. Asadar m-am ocupat de Halassy, de Ter Borch, de Frans Hals, ma ocup de Friedrich von Bõrges, nu stiu daca mai traieste, de mai multe luni nu am schimbat cu el nici o vorba, sunt o serie de oameni pe care ii stiu pe dinauntru, ei , bine, exista ceva care ii leaga: este acest dar imperativ, o porunca: sa vada.
Conceptul cartii, menirea de a vedea...
- Nu se poate altfel. Repet, e un vers dintr-o poezie a lui Goethe. M-am intalnit cu aceasta poezie cand am scris monografia despre Pallady. Sa rezum mesajul cartii. La acest artist de care m-am ocupat eu, exista ceva care transpune arta in domeniul destinului.
Adrian Riza mai scria despre Profesorul Sorban: „Si totusi, silit sa spun, in cateva cuvinte, cine e Raoul Sorban, as putea, reducandu-i la esenta viata si zbuciumul, s-o fac: Raoul Sorban este un om si este un roman. Si cum zicea Eminescu, cu asta, punctum.”



http://www.cronicaromana.ro/sortiti-sa-vadaun-om-si-un-roman-raoul-sorban.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Raoul Sorban In loc de necrolog

Mesaj Scris de Admin la data de 02.08.09 17:38

Raoul Sorban
In loc de necrolog



D
e mortuis,
nihil nisi bene, spune stravechiul dicton latin, potrivit caruia ar
trebui sa vorbim numai despre calitatile celor decedati. Raoul Sorban a
decedat la venerabila varsta de 94 de ani. Venerabila a fost insa numai
varsta, nu si controversata personalitate a disparutului. Ultima nu
prea permite respectarea dictonului roman.

Nascut in anul 1912, Sorban ar fi supravietuit in
umbra parintelui sau, compozitorul Guilelm Sorban, autor al unor
"hituri" din vremuri mai linistite, cum ar fi valsul Barca pe valuri.
Dar el avea sa infrunte valuri mai putin prietenoase decat cele ale
notelor muzicale. Si avea sa se dovedeasca a fi un carmaci deosebit de
abil. Ar fi ramas, probabil, in acest anonimat, daca nu ar fi fost
transformat peste noapte in salvatorul a zeci, apoi sute si, in
sfarsit, mii de evrei din Transilvania. Datorita acestor merite, in
anul 1987 el avea sa devina unul din primii romani pe care Institutul
Memorial Yad Vashem din Ierusalim avea sa-i onoreze cu titlul de Drept
intre Popoare. S-a zvonit ca a beneficiat si de o pensie din Israel si
ca fiica lui Sorban s-ar fi bucurat de o substantiala bursa la
Universitatea Tehnica din Haifa. Nu am putut confirma niciodata zvonul.

Merite atribuite lui Sorban s-au datorat unei
imposturi. A existat, intr-adevar, o retea in Ministerul de Externe al
Romaniei care a participat la salvarea unor evrei maghiari,
transilvani, dar si de alte nationalitati, carora le-a facilitat
tranzitul din Ungaria prin Romania, cu destinatia Palestina. Centrul
acestei retele se afla la legatia romana din Budapesta. Numai ca Raoul
Sorban n-a facut niciodata parte din ea. Au existat, de asemenea, si
independent de aceasta retea, romani de omenie in Clujul ocupat de
autoritatile horthiste, care s-au expus unor pericole uriase, ajutand
evrei din Transilvania sa treaca ilegal frontiera, in apropiere de
Manastur sau de Turda. Cel mai activ dintre acestia, un veritabil Drept
intre Popoare, a fost fara indoiala Aurel Socol. O demonstreaza fara
nici un fel de dubiu jurnalistul clujean Zoltán Tibori Szabó in
palpitantul volum Frontiera dintre viata si moarte, aparut anul trecut
la editura Compania. Din nou, Sorban nu a avut nimic de a face cu
aceste fapte eroice. Un interviu luat de catre Tibori Szabó fostei
logodnice a lui Sorban, Éva Semlyén (mai tarziu Eva Pamfil), in anul
1997, o dovedeste fara nici un fel de dubiu. Sorban, insa, avea sa
pretinda ca el este cel ce a salvat viata Evei Semlyén, afirmand mai
intai ca cei salvati s-au numarat cu zecile, treptat ajungand la mii.

Poate ca aceasta nu este cea mai intunecata fila
dintr-o lunga viata. Arestat de catre comunisti la scurt timp dupa
terminarea celui de-al doilea razboi mondial sub suspiciunea de a fi
colaborat cu nazistii (suspiciune niciodata confirmata sau infirmata),
Sorban avea sa fie salvat de la puscarie de filosoful marxist Tudor
Bugnariu, sotul lui Dorli Blaga. Rasplata? Asa cum arata Dorli Blaga in
memoriile publicate in revista Apostrof dupa ce a vazut dosarul
parintelui sau la CNSAS, Sorban avea sa devina unul din principalii
informatori ai Securitatii impotriva lui Blaga si a lui Bugnariu -
ultimul devenind din ce in ce mai suspect cu cat national-comunismul
avea sa inlocuiasca marxismul vulgar al anilor ‘50.

Se pare ca familia Blaga nu a fost singura victima
a lui Raoul Sorban. Cel descris intr-un necrolog publicat de ziarul
Ziua la data de 21 iulie ca fiind "unul din marii critici ai artei
contemporane, profesor universitar in tara, dar si titular la Madrid"
isi datora cariera servilismului fata de autoritatile acelor timpuri
grele (inclusiv eliminarea de la studii a unor suspecti sau incomozi),
precum si - din nou - imposturii - de data aceasta una academica. Iata
ce isi amintea despre Sorban I.D. Sarbu: "De la conferinta de Istoria
teatrului am zburat, am fost zburat, de un oarecare nobil ungur pe nume
Raoul Sorban: acesta este unic in istorie - facuse doi ani de Litere la
unguri, o vara la o universitate mussoliniana, in Italia, dar nu avea
licenta. A ajuns decanul Facultatii de Teatrologie (al Institutului),
seful Catedrei de Istoria Literaturii dramatice si propriul sau student
in anul unu sau doi. Dadea examen cu sine insusi (A facut cariera la
Istoria Artelor in Bucuresti, l-am auzit conferentiind, nu era rau ca
vorbitor. «Trancanitor de arte abstracte» - cum il numea un coleg mai
rau de gura" (I.D. Sarbu, Scrisori catre bunul Dumnezeu, dosar ingrijit
de Ion Vartic, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof nr. 12/1996, pp.
160-161).

Nu l-am cunoscut personal pe Raoul Sorban. Am
vorbit insa cu el la telefon pe cand vizita orasul München, unde se
afla pe atunci sediul Europei Libere. I-am reprosat (crezand eu insumi
pe atunci in ipostaza lui de salvator al evreilor transilvaneni)
colaborarea cu Ilie Ceausescu, in a carui revista de asa-zisa istorie
tocmai publicase un articol ultrasovinist, cu stridente note
antimaghiare. Mi-a raspuns "Asta am crezut toata viata".

De data asta nu mintea. Sorban a fost si a ramas
pana la ultima suflare un sovin. O dovedesc si alte publicatii -
printre ele una pusa in circuit de catre nu mai putin
ultranationalistul Iosif Constantin Dragan inainte de caderea
comunismului. O dovedeste si cariera politica a lui Sorban dupa 1989 -
mai intai ca membru al defunctului Partid Socialist al Muncii
verdetpaunescian, mai apoi ca membru al PRM. In paginile saptamanalului
Totusi iubirea, Sorban avea sa ne dezvaluie in 1996 ca adevaratul
salvator al evreilor fusese nimeni altul decat Ion Antonescu. Am
intrebat atunci, si mai intreb si azi: de ce nu a facut Sorban aceasta
dezvaluire Yad Vashem-ului, pentru ca titlul sa-i fie acordat celui
care il merita pe drept?

Cativa din membrii Comisiei Wiesel, din care am
facut parte - printre ei profesorul Randolph L. Braham, primul care a
relevat public impostura lui Sorban - au ezitat daca sa ia sau nu
pozitie impotriva mentionarii sale printre cei care au salvat evrei in
Romania in timpul prigoanei antonesciene. Comisia a lucrat in baza
consensului si printre membrii ei se numarau si personalitati care ar
fi insistat ca Sorban sa fie amintit la capitolul respectiv, asa cum a
si fost. Ar fi lipsit de etica sa dezvalui aici numele sau motivatia
acestora. Ni s-a parut ca sunt lucruri mai importante in raport, la
care nu vom putea renunta, si am ales compromisul. Acum regret.

Institutul Yad Vashem are cunostinta de aceasta
impostura, dar se pare ca nu doreste sa se puna in penibila situatie de
a-i retrage titlul. Se pune insa si o intrebare "locala". Cum se face
ca semnatarul necrologului acestui informator al Securitatii in ziarul
Ziua din 21 iulie este tocmai campionul demascarii colaboratorilor
acesteia in randul "formatorilor de opinie"? - l-am numit pe domnul
Victor Roncea, cel ce aparent semneaza si de data aceasta sub
pseudonimul D.E. (Departamentul Externe). Cred ca raspunsul poate fi
gasit chiar in necrolog: "In ultima perioada a vietii sale, tinerii
apropiati ideilor nationale il numeau un «sfant intre oameni»", scrie
"D.E". Dar despre ce este sfant pentru prezumtivul autor voi scrie in
alta publicatie. Si chiar foarte curand.

http://www.revista22.ro/raoul-sorban-in-loc-de-necrolog-2949.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 03.11.08 17:43

Raoul Sorban

1912 -Se naste, la Dej, ca fiu al ilustrului compozitor Guilelm Sorban (Arad/1876, Dej/1923), o personalitate prestigioasa a epocii, autor al romantelor „Mai am un singur dor” (Eminescu), „Pe lângă plopii fără sot” (Eminescu), „Numai una” (,,Pe umeri pletele-i curg râu” –George Cosbuc) s.a.Descinde dintr-o veche familie nobiliara româneasca din Ardeal, atestata inca din 1266, printr-o diploma a regelui Bela al IV-lea. Mama provine dintr-o familie alsaciana si aduce cu ea zestrea genetica germana si franceza.Tatal moare tanar,la 47 de ani,se pare ca otravit de un adversar politic.

1923-1927 Studii gimnaziale si liceale la Blaj si Cluj, cu precadere in domeniul muzical, unde are ca profesori pe Heinz Heltmann, Celestin Cherebețiu; Jean Bobescu si Paula Kouba-Stranszky;

1930 Debuteaza in jurnalistica (ziarul “Patria”) 1930 Studiaza pictura si muzica in Italia, Germania si Austria; la Milano-urmeaza Conservatorul „Giuseppe Verdi” (1930-1934); in aceeasi perioada,cunoaste si urmeaza ca elev pe pictorul expresionist Oskar Kokoschka. Incepe sa se afirme in pictură cu expozitii la Baia Mare si Cluj (1935) urmate de alte “personale” la Botoșani (1936), București, Baia Mare (1938), Cluj (1939, 1942, 1943), si de participari la expoziții colective: Cluj (1942, 1943), București (1939, 1956).

Intre 1935-1939, studiaza Dreptul, la Cluj, iar in 1938 devine director al Cabinetului Rezidentului Regal al Ținutului Someș, prof. dr. Coriolan Tătaru si Preparator la Catedra de Istoria Artei a Universității din Cluj;

1939 Lucreaza, pana in 1944, în Ministerul Afacerilor Străine la Departamentul de Presa, dar in 1940, dupa un incident cu Politia Legionara din Bucuresti (este arestat), se intoarce la Cluj. Dupa ocuparea Ardealului de Nord, devine una din figurile importante ale intelectualitatii ardelene rezistente (fiind si secretar de redacție la „Tribuna Ardealului” si, din 1943, fondator al ERAN( Editura Româneasca din Ardealul de Nord )

1942 Arestat de autoritatile ungare (martie–noiembrie); apoi, din 1944, se afla intre organizatorii acțiunii de salvare a evreilor din Transilvania de Nord, operatiune la care participă, pana la reintoarcerea in Romania, la 1 Mai 1944. Cariera universitara stralucita, in domeniul istoriei artei, cu un doctorat în aceasta disciplina, arheologie si estetica, sub indrumarea eminentului savant Zoltán Felvinczi Takáts;

Din 1945 lucreaza la Președinția Consiliului de Miniștri (in Departamentul de presa). La jumatatea lunii martie, este arestat de autoritatile ungare la Cluj, desi reprezenta Romania, in calitate de comisar guvernamental, la festivitatile de reunire a Transilvaniei de Nord l România. Peste câteva zile este arestat de autoritățile ungare din Cluj.

1946-1948 Conduce Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Cluj, unde este si profesor, iar in 1947 inaugureaza Salonul de Artă Plastică al Transilvaniei, fondat impreuna cu acad. V. Vătășianu și prof. Gyula László

1948-1949 Conduce,ca rector, Institutul de Arte din Cluj, pe care il fondeaza si unde lucreaza ca profesor universitar. 1949 Este exclus din invatamant si din viata sociala, datorita situatiei politice din tara, si devine zugrav la o cooperativa, inainte de a fi arestat, in 1952 (jurnalistul C. Mustata constata ca “în cele patru arestări – 1940, 1942, 1945, 1952 – a totalizat șase ani de lipsire de libertate, fără a fi judecat și condamnat”)

1956 Redactor pentru cartile de arta - Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

1963 Datorita Ministrului Ilie Murgulescu, este re-integrat in invatamantul universitar; profeseaza doi ani la Universitatea Bucuresti iar din 1965 este profesor, secretar științific și șef de catedră la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București pana in 1978; 1969 Sustine conferinte despre arta romaneasca la Budapesta, Paris, Haifa, München 1968-2006-conduce doctorate in Istoria Artei, la Universitatea Bucuresti

1986 „O viață de artist, între München și Maramureș”-o scriere memorialistica importanta; In acelasi an, apar primele articole din ciclul “Retelele Omeniei”, initiate de Adrian Riza si M. Ungheanu, tratand participarea lui Raoul Sorban la salvarea evreilor din Transilvania de Nord.

La 7 aprilie 1987, Institutul Comemorativ al Martirilor și Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” (Ierusalim), ii atribuie titlul de „Drept între popoare”, primit de “neevreii” care au salvat evrei de la moarte; La 5 decembrie 1990 primeste titlul de Cetățean de Onoare al Statului Israel.

Incepand din 1990, bibliografia lui cunoaste o noua categorie de lucrari, dintr-o specie proprie, amestec de memorialistica si reconstituire documentara, “istorie secreta” sau “eretica”, analiza de doctrina politica. Astfel, lucrari cum ar fi „Fantasma imperiului maghiar și Casa Europei” (1990) “Chestiunea maghiară”(2001), o carte “arestata” (post-fata de Adrian Riza si “facuta disparuta”) sau “Invazia de stafii” (2004, cu o prefata de Adrian Paunescu) devin episoade ale unei opere de “reconquista a viziunii istoriografice documentate” si deopotriva ocazie pentru marginalizarea si mai pronuntata a carturarului ardelean. Retras la Stoiana, ca stramosii lui, nobili transilvaneni liberi, Raoul Sorban isi continua opera stralucita, pretuita de multi si detestata de “monopolistii de opinie” de la noi si de aiurea, pana la petrecerea lui din viata, in iulie 2006, cand “patriarhul istoriografiei romanesti” intra, la randul lui, in istorie.

Opera de carturar cuprinde un numar impresionant de “monografii de autor”,ce vor trebui re-descoperite si recitite,precum: G.A. Beltraffio (Milano 1935); Pictorul Mihai Șorban (Cluj, 1943); Tonitza – Scrieri despre artă (cu o prefață de Tudor Arghezi, București, 1962);C. Baraschi (Ed. Meridiane, 1965); Th. Pallady; Aurel Ciupe; Nicolae Tonitza; Aurel Popp (1968); Börmches (1974); Vida (1982); Ter Borch (1985); ; Szervátiusz, Aurel Popp (Ed. Corvina, Budapesta), colaborari la o sinteza esentiala: “Istoria învățământului artistic din România (București, 1964), nenumarate prefete si “studii introductive”, care, la randul lor, merita editii de restituire si o publicistica fenomenal de intinsa,care constituie acum obiectul de studiu al unui grup de cercetatori din Cluj-Napoca, indrumat de admirabilul studios Ilie Rad. Opera, dar si “personalitatea”constituie o tema de studiu pentru viitor, rezemata pe carti ce i s-au dedicat (cum ar fi “Convorbiri cu Raoul Sorban”, de C. Mustata) si pe numeroasele scrieri memorialistice, risipite in presa si in cele mai diferite volume colective (ca exemplu: “Retrospective autobiografice” (Rétrospectives autobiographiques). In: România km 0, 1999, 1, nr. 1, p.125-132).
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=7412
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Gânduri despre Raoul Șorban

Mesaj Scris de Admin la data de 01.03.07 19:32

Gânduri despre Raoul Șorban
Aflat în Țara Sfântă, corespondentul nostru Dorin Suciu ne trimite, pentru început, un tablou al celui care a fost Dreptul între Popoare - Raoul Șorban. Denigrat și după moarte de membrii unei secte kominterniste, Raoul Șorban este unul dintre puținii oameni care și-a pus viața la bătaie pentru a salva alte vieți - printre care și vieți de evrei, într-un timp în care nu era o jucărie să sari în apărarea evreilor. Prețuit de Israel printr-un act oficial, omul Raoul Șorban este mai mult decât un simbol, este expresia elocventă a unei aristocrații a bunului simț. Am avut privilegiul să-l cunosc și să fiu beneficiarul unor sfaturi calde și competente, a unor îndrumări care mi-au deschis o cale - cea a adevărului, zic eu. Nu au fost mulți cei ca Raoul Șorban. Nici nu cred că se vor mai găsi mulți astfel de oameni. Să-l cinstim.

Raoul Șorban a fost un personaj providențial, adică un om pe care destinul l-a desemnat să fie acolo unde era nevoie să fie, atunci când era necesar să fie, și care a avut curajul să spună, să scrie și să facă ceea ce trebuia făcut. Pentru ca să se știe și să nu se uite. Cred cu tărie că dacă el nu și-ar fi făcut datoria față de el însuși și față de neamul său, astăzi conștiința multora dintre noi, ca români, ar fi arătat altfel. Nu am să scriu însă despre cel care a fost Raoul Șorban, muzicianul, pictorul, criticul de artă, profesorul, scriitorul, istoricul sau omul politic - s-a scris despre el frumos, cu vorbe alese -, ci despre omul viu, cel care trăiește și va mai trăi un timp, atât cât vor trăi amintirile celor care l-au cunoscut. Țin minte ziua când am avut revelaț ia predestinării lui Raoul Șorban. S-a întâmplat într-o seară cețoasă de toamnă a anului 2001.

Mă invitase la el acasă, în apartamentul său din București, ca să lămurim împreună sensurile unui pasaj ambiguu dintr-un document descoperit de istoricul Vasile Lechințan în arhivele clujene. Un raport din data de 5 octombrie 1940 al jandarmeriei horthyste care adeverea faptul că Albert Wass, conte de țaga, scriitor și criminal de război, reciclat după anul 2000 în simbol cultural și politic al maghiarimii ardelene, era cel care inițiase împingerea în moarte a două tinere evreice și a doi țărani români. Când am plecat, noaptea târziu, mi-a dat cartea sa „Chestiunea maghiară“, apărută de curând, dar de negăsit. Mi-a spus și de ce: cea mai mare parte a tirajului fusese blocată în depozitul editurii la care erau acționari doi oameni politici ajunși între timp la putere - un prim-ministru și consilierul său - care aveau nevoie de voturile partidului etnic...

Dimineața aproape terminasem de citit cartea care dezvăluia întreaga impostură istorică, culturală și politică a „hungarismului“, cum îl numea Raoul Șorban, și, totodată, drama unei națiuni căreia i s-a creat iluzia unei superiorități culturale și politice și a unei false misiuni civilizatorii cu consecințe nefaste pentru ea însăși și pentru națiunile din jur. Rezultatul, demonstra „Chestiunea maghiară“, s-a tradus inițial în disprețul, iar mai apoi în ura față de tot ce nu este maghiar, ci român, german, sârb, croat sau slovac. Totul era scris „sine ira et studio“. Nu citisem ceva mai cutremură tor de la cartea despre Transilvania al lui David Prodan. Raoul Șorban a trăit el însuși toate chinurile și umilințele la care au fost supuș i românii, dar și evreii, țiganii și toate celelalte minorități, în perioada celor patru ani în care Transilvania de Nord a fost făcută cadou lui Horthy de către Hitler și Mussolini. Pentru că a îndrăznit să scrie despre calvarul neamului său și să dea pe față duplicitatea unor personaje care, din „prieteni“ și „democrați“, s-au transformat brusc în neprieteni și colaboratori zeloși ai regimului horthyst, a fost acuzat că este antimaghiar și șovin.

Nimic mai fals. A iubit și a respectat limba și cultura celor cu care și-a petrecut copilăria. În cursul întâlnirilor pe care le-am avut, treceam fără să ne dăm seama de la limba română la limba maghiară atunci când discutam despre documente. Vorbea ungurește cu vădită plăcere, iar în București nu prea avea cu cine. Era un împătimit al culturii ungare și un fin cunoscător al literaturii de limbă maghiară. Avea cunoștințe vaste și profunde de istorie a Ungariei. Mi-a prezentat ceea ce el numea „drama Trianonului“ cu reală compasiune pentru cei cărora guvernanții de atunci ai Ungariei le-au indus o psihoză colectivă de frustrare care a grevat mai apoi și mentalul colectiv al generațiilor următoare. Era de părere că această dramă a fost poten- țată de orbirea clasei politice ungare care, șovină și obsedată de hegemonie, a refuzat să înțeleagă că Pacea din 1920, oricât de dureroasă pentru națiunea ungară, era un act de dreptate făcut popoarelor majoritare și oropsite ale monarhiei bicefale, și nu un accident funest. Și felul în care, în anii care au urmat, printr-o propagandă insidioasă, în loc să fie lăsată să se vindece, rana Trianonului a fost reinfectată sistematic, iar aceeași propagandă a transformat iredentismul și revizionismul într-o veritabilă religie de masă. Cu consecințe tragice pentru cei care nefiind maghiari au avut neșansa să se afle după Dictatul de la Viena în Transilvania de Nord...

Își amintea cum, în mod paradoxal, această neșansă a fost pentru el benefică pentru că l-a ajutat să dobândească conștiința faptului că era român. A fost necesară pentru aceasta o dublă trădare, cea a colegilor artiști și cea a prietenilor din tinerețe, toți maghiari ardeleni, fără excepție. Cea mai dureroasă a fost infidelitatea lui Károly Kós (Kosch), personalitate complexă, arhitect, grafician, literat, care se erijase în promotor al ideii de „transilvanism“, înțeles ca o matrice spirituală la nașterea căreia au contribuit deopotrivă, în decursul timpului, maghiarii, germanii și, alături de ei, românii ardeleni. Mi-a povestit cum Kós, care devenise președintele „Breslei Miklös Barabás“ a artiștilor plastici din Transilvania de Nord, a transformat-o într-o asociație oficială a regimului horthyst care i-a repudiat pe cei de altă origine decât cea maghiară. Se simțea în glasul său obida când mi-a reprodus vorbele cu care cel care se pretindea „apostolul transilvanismului“ i-a alungat din expoziția asociației pe el și pe un coleg evreu: „Ați înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!“. Am să povestesc o amintire pe care mi-a împărtășit-o și pe care nu am regă- sit-o în niciuna dintre cărțile sale. Dacă țin bine minte, odată când era bolnav la pat, mama lui (care era armeancă), l-a mângâiat și ținându-l de mână i-a destăinuit că pe el îl iubește mai mult decât pe fratele său Vilian pentru că el, Raoul, „simte mai românește“.

Era greu în acei ani să fii român, ba chiar primejdios, iar bătrânul de 90 de ani mi-a mărturisit, privind cu ochii duși, că nu poate uita senzația stranie de vină pe care a avut-o în acele clipe. Avea o anume seninătate, a celui care știe că în viață nu există învingători sau învinși, ci doar supraviețuitori. L-am văzut o singură dată tulburat, atunci când i-am dus copia unui document prin care organizația UDMR din județul Cluj solicita ca, pe o anumită clădire din orașul Dej, să fie pusă o placă comemorativă care să ateste că acolo „a trăit și creat“ scriitorul Daday Loránd. Cererea purta avizul lui Mircea Opriță, președintele filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România. Or, Daday era cel care, sub pseudonimele Mözes Szekely și Ducso Csaba, publicase în 1935 la Budapesta cărțile Zátony (împotmolirea) și Nincs Kegyelem (Fără milă), unele dintre cele mai infamante scrieri antiromâ nești, care instigau deschis la genocid împotriva „valahilor“! S-a schimbat la față și mi-a povestit cu voce albă cum el personal asistase la Cluj, în iarna lui 1943, la o conferință în care Daday Loránd propusese „rezolvarea problemei valahe“ prin „smulgerea din pântecele femeilor valahe a feților lor scârboși“. Apoi mi-a relatat că, imediat după Dictatul de la Viena, în calitate de inspector școlar al județului Someș, Daday a dat dispoziție să fie dați afară toți învățătorii români din satele unui județ care era românesc în proporție de 90%. Imediat după „eliberare“, acest personaj sinistru fusese recuperat de Uniunea Populară Maghiară și, pentru un timp, numit primar al orașului Dej. Spălarea politică, mi-a istorisit - și acum glasul său suna aproape amuzat -, avea să fie completă în 1981, odată cu apariția în editura Kriterion, al cărei director era Geza Domokos (viitorul președinte al UDMR), a Lexiconului Literaturii Maghiare din România.

În articolul dedicat lui Daday Loránd nu se sufla nici un cuvânt despre activitatea sa de colaborator al regimului horthyst sau despre scrierile sale șovine, în schimb era menționat meritul de a fi participat la acțiunile mișcării comuniste ilegale din România interbelică! Faptul că acum cineva putea avea nerușinarea de a cere ca un asemenea individ să fie comemorat pentru merite culturale (!) i se părea totuși prea mult. Ascultându-l pe Raoul Șorban îmi dădeam seama că marea lui „vină“ nu a constat doar în faptul de a nu fi pierit în acel vârtej de resentimente, dispreț și ură care a fost dezlănțuit în septembrie 1940, ci de a fi avut chiar îndrăzneala să mărturisească despre trădarea prieteniei, cinism și ipocrizie, despre mistificările politice, culturale și istorice, indiferent de perioada în care s-au petrecut. Să se implice în dezvăluirea oricărui gen de impostură, așa cum a făcut-o și în ultima sa carte al cărei conținut corespunde pe deplin formidabilului său titlu: „Invazie de stafii“. O carte-testament care deslușește înțelesul fundamental al existenței unui om, o declarație de credință față de poporul căruia îi aparține și pe care îl avertizează asupra primejdiei de a-și retrăi trecutul dacă îl ignoră. S-ar putea crede că Raoul Șorban era o figură sumbră, pe firea căruia vremurile pe care le trăise lăsaseră urme de neșters.

Nimic mai greșit. Avea un simț al umorului deosebit, pe care îl exercita în primul rând asupra lui însuși. Se distra copios amintindu-și cum, în anii ‘40, era să se bată în duel la Cluj cu un anume Dăncuș (parcă), sau cum îl criticase Andrei Pleșu într-o ședință de partid pentru „imoralitate“, având în vedere că se căsătorise de vreo patru sau cinci ori. Mi-a explicat că, de fapt, el era un monogam convins, dar „în serie“... îmi stăruie în memorie felul delicat în care a pus capăt unei discuții, care se întinsese cam mult, pe tema oportunismului politic: „Fără supărare, între Bela Kun și Bela Markö, eu îl prefer pe Bela Bartok!“. Îmi reproșez că nu am stăruit asupra resorturilor sufletești ale acțiunilor de salvare a evreilor în care fusese implicat. Mi-a spus doar că, împreună cu mulții alții, a făcut-o dintr-un spirit de solidaritate umană, potențat de starea de umilință care îi fusese rezervată ca român în partea de Transilvanie ocupată de Ungaria, că nu fusese niciodată un temerar, dimpotrivă, dar că a încercat conștient să-și domine frica.

O minunată definiție a curajului. Ultima amintire despre Raoul Șorban este cea privind reacția lui când l-am avertizat că în curând va apărea traducerea din limba maghiară a unei cărți în care va fi atacat. De obicei, îmi vorbea cu „dumneavoastră“ . Atunci m-a privit stăruitor și mi-a spus: „Dragul meu, nu are nici un rost. Îi cunosc prea bine pe cei care mă calomniază și știu și motivele. În fața propriei mele conștiințe eu sunt curat, știu ce am făcut, știu ce n-am făcut și îmi pare rău doar pentru că aș fi putut face mai mult și mai din timp“. Apoi a recitat în limba maghiară ultimele două versuri ale minunatei poezii „Mi-e inventarul gata“ de József Attila: „Akárhogyan lesz, immár kész a leltár / Eltem - és ebbe más is belehalt mar“. Ce-o fi, o fi - mi-e inventarul gata. Basta! Trăii - și alții au murit de boala aceasta. Era în toamna lui 2005. Peste puțin timp a plecat la Cluj. Nu s-a mai întors niciodată la București. S-a stins în vara următoare, la 94 de ani, după o viață în care a trăit cât alții în șapte...

http://www.atac-online.ro/cultură--culte_23/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

RAOUL SORBAN

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.07 16:18

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

IUBIRILE LUI ȘORBAN

Mesaj Scris de Admin la data de 19.10.06 16:22

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

„Chestiunea maghiară" de Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.06 17:29

„Chestiunea maghiară" de Raoul Sorban
Raoul Sorban este si rămîne un mare intelectual, care s-a afirmat,
plenar, în ramura umanisticii, reliefînd o vastă cultură, măiestrie
în ceea ce priveste interpretarea istoriei – mai ales cea a
Transilvaniei – si, nu în ultimul rînd, un profund patriotism. De
cîte ori îl revăd am impresia că în fata mea stă un patriarh, de o
grandoare austeră si hieratică, legat parcă de sute de licee din
însîngeratul Ardeal, ducîndu-mă cu gîndul la „cuvintele-simbol" ale
folclorului nostru: „Muntii nostri aur poartă/ Noi cersim din poartă-
n poartă"... Despre maestrul Raoul Sorban, Adrian Riza a consemnat
următoarele: „Descendent al unei vechi familii nobiliare transilvane,
Raoul Sorban era însă dintotdeauna un «om de stînga». După Diktatul
de la Viena, purtat din închisori unguresti într-o companie de
pedeapsă spre frontul din Răsărit, el era destinat disparitiei. Apoi,
în 1952, a fost arestat din nou, de această dată ca «dusman al
poporului». Peste toate avatarurile unei biografii frămîntate, Raoul
Sorban rămîne o mare constiintă, un reper de atitudine neabătută de
pe drumul drept al închinării la un ideal. Un ideal de înalt umanism
(Sorban a fost consacrat «Drept între Popoare» la Yad Vashem, în
Ierusalim, pentru actiunea de salvare a evreilor «cu riscul propriei
vieti»), cu rădăcini într-o neînfrîntă credintă în poporul căruia îi
apartine, în destinul lui istoric si în capacitatea lui de trăire
înaltă, europeană. Cartea de fată vine să confirme toate acestea si
să lămurească sensul major al unei existente, avertizîndu-ne,
încercînd să ne deslusească pericolele ce ne pîndesc dacă ne uităm
trecutul. Si, totusi, silit să spun în cîteva cuvinte cine e Raoul
Sorban, as putea, reducîndu-i la esente viata si zbuciumul, s-o fac:
Raoul Sorban este un Om si este un Român. Si, cum zicea Eminescu, cu
asta punctum". Volumul „Chestiunea maghiară", de Raoul Sorban, pune
într-un con de lumină multe, foarte multe documente în legătură cu
istoria Transilvaniei; totodată, volumul dă un răspuns, categoric,
neohorthystilor, care pledează pentru refacerea „Ungariei Mari". Fapt
utopic, care ar însemna că ungurii, în acest context, ar fi o
populatie în minoritate. Sfidînd realitatea că în Ardeal populatia
românească, urmasii dacilor si romanilor, constituie majoritatea,
unii pseudoistorici sustin următoarele: „Pretentiile Ungariei (asupra
Transilvaniei – n.n.) sînt justificate atît la nivelul mai ridicat,
cît si de superioritatea si semnificatia europeană a creatiilor sale.
Dacă se compară valorile produse de milenara cultură a maghiarimii
ardelene cu cele ale românilor – care, în marea lor majoritate, au
imigrat în Transilvania abia în secolele XVII-XVIII-XIX – vom
constata în sarcina românilor o înrădăcinată si umilitoare
inferioritate intelectuală, o asemenea diferentă penibilă (în
comparatie cu ungurii – n.n.) încît, în interiorul unei pasnice
viitoare convietuiri, politica ungară, pe cît posibil, n-ar avea voie
nici măcar să se refere la ea.... Pretentia românilor (asupra
Transilvaniei – n.n.) poate fi sustinută doar de un singur argument:
de numărul (mai mare – n.n.) al populatiei, mai exact de majoritatea
etniei române (în Transilvania – n.n.). În acest chip, mecanica
interpretare wilsoniană a principiului autodeterminării (popoarelor –
n.n.) a servit un singur scop, anume acela de a camufla ineptia
aplicării brutale si fără sens a principiului etnic". Maestrul Raoul
Sorban ne expune „Doctrina hungarismului" astfel: „Doctrina
hungarismului este o realitate a telurilor ungare de-a lungul vremii.
Indiferent de marile evenimente prin care a trecut poporul maghiar,
indiferent de prefacerile la care a fost supusă viata societătii si a
statului maghiar, hungarismul a rămas acelasi, în continut si în
expresie. Folosind termenul de «maghiaromanie» la 1849, în «Das Lied
von den Maghiaromanen», preotul sas J.Fr. Geltsch se oprea asupra
unui continut tipic al doctrinei hungarismului. Maghiaromania însemna
ridicarea maghiarimii peste toate celelalte natiuni, postularea
hegemoniei maghiare, fără a tine seama de realităti. Hungarismul are
ca reper central al doctrinei sale statul lui Stefan cel Sfînt.
Aceasta ar fi Ungaria Mare, către care încearcă să năzuiască perpetuu
actiunea de stat ungară. Fantasma Imperiului ungar străbate si azi
toate proiectele de lucru ale politicii maghiare. Marea hartă a
Ungariei visate mobilizează energiile si determină actiuni, aceleasi
în fond si pe vremea lui J.Fr. Geltsch si pe vremea noastră. Culorile
politice pe care le-a schimbat statul ungar între timp n-au schimbat
în nici un fel continutul doctrinei hungarismului, care-si arată
esenta chiar si atunci cînd îmbracă hainele teoretice ale Casei
Europei".
În România zilelor noastre, aceste teze absurde nu au nici o
justificare; în această privintă ne stau mărturie realitătile din
tară: românii si maghiarii se bucură de aceleasi drepturi, iar
majoritatea strivitoare a populatiilor respective vietuieste sub
cerul senin al prieteniei între neamuri, conform principiului
crestin: „Pre pămînt pace si între oameni bună învoire"...
Doru Popovici
http://www.romare.ro/revro/curent/unguri.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Istoricul Raoul Sorban a plecat dincolo

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.06 17:24

Istoricul Raoul Sorban a plecat dincolo
http://www.cronicaromana.ro/istoricul-raoul-sorban-a-plecat-dincolo-.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

REFERINTE despre RAOUL SORBAN

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.06 17:24

REFERINTE despre RAOUL SORBAN
http://www.geocities.com/rsorban/anexe.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 08.08.06 18:56

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Memoriile lui Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.06 18:43

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Recviem pentru un ultim mare umanist: Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 26.07.06 20:31

Recviem pentru un ultim mare umanist: Raoul Sorban
Raoul Sorban (1912-2006), profesorul de istoria artelor si profesorul de nationalism, ne-a părăsit la 94 de ani, ducîndu-se la cele vesnice. Trupul respectabilului bărbat a fost îngropat în cimitirul din Dej, la 21 iulie 2006, zi însorită, cu multă lume, lîngă mormîntul tatălui său, Guilelm Sorban, fost prefect al Dejului si, mai ales, compozitor cunoscut. Raoul Sorban era un aristocrat cu o noblete atestată în documente latinesti, regale, din secolul al XIII-lea. Raoul Sorban era un cosmopolit. Vorbea, din copilărie, cu tovarăsii de joacă, româna, maghiara, germana. A studiat apoi muzica si istoria artelor în mari orase europene, la Viena si în Italia. Si-a petrecut vremea printre artistii si literatii Clujului, ca om al orizonturilor deschise, liber de orice determinări de neam, libertate sporită de conditia sa de fiu de mosier. Atelierul lui de pictor era un laborator în care se intersectau toate graiurile locului. Anii 1940-1944 au produs însă modificări imprevizibile în viata tînărului pictor, care se împărtea între propriul atelier si cenaclurile literare găzduite de profesorul Victor Papilian. În momentul în care fostii prieteni de colocvii literare, din poliglota cafenea clujeană, i-au dat de înteles că fiind „valah“ este fiintă de rang secund, ca orice valah si orice evreu, Raoul Sorban a descoperit lumea intolerantei si a opresiunii. Fiul de mosier a tinut însă să se confunde cu ai lui, cu „valahii“, si să facă din această alegere un resort de actiune. În initiativele culturale de ordin simbolic ale putinilor intelectuali si artisti români rămasi în Transilvania ocupată de trupele ungare, a avut, de aici înainte, un rol de seamă. Cît de atroce a fost această ocupatie asupra Ardealului de Nord, ne-a spus-o scriitorul Francisc Păcurariu în romanul „Labirintul“ (1974), în care multe situatii si personaje sînt luate din realitate. Raoul Sorban a luat, firesc, partea celor prigoniti, ajungînd pe această cale să participe la salvarea evreilor din Transilvania de Nord, meniti exterminării la Auschwitz. A ajuns, la fel de inevitabil, si în companiile de muncă, în care erau mobilizati prioritar români, trimisi să facă lucrări istovitoare, riscante, în spatele frontului, precum alti români. A avut parte de închisoare, unele condamnări fiind dictate de ocupantul ungur, dar si de statul român, ocupat de Armata Rosie si condus de un partid bolsevic. Paradoxal este că Raoul Sorban era un om cu vederi de stînga. După o detentie politică, de cîtiva ani, Raoul Sorban a putut să intre timid în activitatea culturală, ca redactor de editură, ca pictor, ulterior ca profesor de istorie a artei. Cu toate că mai tînărul său coleg de generatie a tinut să vorbească în romanul „Labirintul“ despre cumplita perioadă a ocupatiei ungare, Raoul Sorban a asteptat multă vreme pînă cînd s-a pronuntat ca martor al acelei sinistre perioade. A apărut, în public, ca participant la o dezbatere a revistei „Luceafărul” despre anii ‘40, ai ocupatiei armatei ungare în Transilvania, unde a adus un cuvînt lucid, nuantat, neiertător si exact. Era în anii ’80. După care a vorbit despre salvarea evreilor din Transilvania de Nord, pe care ocupantul ungar îi livra, în loturi succesive, Auschwitz-ului. Făcuse parte din releele ascunse ale acestei operatii desfăsurate de evrei, cu sprijin românesc. Mărturiile au fost puse pe hîrtie de scriitorul Adrian Riza si tipărite în Almanahurile „Luceafărul“. Declaratiile lui Raoul Sorban erau o adevărată revelatie, care modifica optica mohorîtă cu care erau priviti – si cu care se priveau - românii. Din suta de mii de exemplare ale unui asemenea Almanah, unul a ajuns la fostul rabin al Clujului, Moshe Carmilly Weinberger, care s-a întors în România să-si regăsească colaboratorul din vremuri de restriste. A avut loc o întîlnire, au avut loc discutii (am fost martor la una din ele)! Acesta a fost începutul de drum prin care Raoul Sorban a ajuns „Drept între popoare“ la Tel Aviv, unde a primit faimoasa diplomă si a sădit un pom ca toti cei laureati pentru că au salvat evrei, fără ca ei însisi să fie evrei, actionînd în mod idealist. Desi invitat oficial, la Yad Vashem, Raoul Sorban n-a primit pasaportul cuvenit. A plecat la Tel Aviv cu pasaport turistic si cu recomandarea să nu facă declaratii de presă. Acestui eveniment, căruia presa străină i-a acordat atentie, presa română i-a întors spatele. Mîna lungă a războiului rece, impunea ca, despre români si România, să nu circule nici o opinie favorabilă. Mai mult, autori care scriseseră despre omenia românească fată de evrei, în epoca Holocaustului, au început să-si schimbe opiniile si chiar să conteste salvarea evreilor, pentru care Raoul Sorban devenise „Drept între popoare“. Explozia de adevăr a mărturisirilor lui Raoul Sorban, privind prigoana ocupantului în Transilvania de Nord si prigonirea si exterminarea evreilor aici, incomoda calcule diverse. După teribilele zile ale lui decembrie 1989, l-am văzut pe Raoul Sorban preocupat de sîngele vărsat în Transilvania de Nord, si încercînd să înfiinteze, cu ajutorul guvernului provizoriu de la Bucuresti, un ziar – „Ardealul”, care n-a putut lua fiintă. A tipărit în schimb o lucrare de avertisment, la care îl îndemna vechea sa experientă de „valah“ discriminat în Transilvania de Nord, „Fantasma imperiului ungar si Casa Europei“ (1990), care a fost un mesaj venit la timp si i-a asigurat recunostinta cititorilor. Profesorul de istoria artei, care se ocupase de Tonitza, de Vida Geza, nu-si uitase instrumentele. Raoul Sorban a tipărit singulara monografie „O viată de artist“, despre Simon Holossy - „Corbul, pictor din Scoala de la Baia Mare“, evidentiindu-i valoarea, fără a uita metodele prin care propaganda ungară i-a schimbat identitatea, din român în ungur. I-au urmat si alte cărti, precum „Chestiunea maghiară“ si, mai ales, „Invazia de stafii“, volum memorialistic, ce include fragmente din drama mai multor tări si popoare, si, nu în ultimul rînd, drama poporului român si aceea a autorului cărtii legate de ultimul război mondial. Sînt cărti adînc meditate si extrem de grăitoare pentru noua generatie, aflată fatalmente departe de aceste evenimente atît de pline de urmări. La căpătîiul prestigiosului dispărut, unde am tinut să fiu prezent, s-au aflat si au vorbit personalităti importante ale bisericii crestine, scriitori si fosti studenti, dar nimeni din partea celor pe care i-a salvat cu riscul propriei vieti în anul 1944. Din generatia lui Raoul Sorban sînt cunoscute figuri supradimensionate de rezonanta operei lor: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Edgar Papu, dar nici una cu altitudinea constiintei identitătii românesti din Transilvania, în timpul războiului si după aceea. Raoul Sorban a fost un artist veritabil, un literat cu o lucidă reactie la răul care ne-a asediat si ne asediază, un patriarh care n-a cedat nimic din ideile si pozitiile sale, nici atunci cînd a fost părăsit, nici atunci cînd a fost lovit. Pentru generatiile tinere, Raoul Sorban a fost o aparitie providentială, despre care se va mai vorbi.

Mihai Ungheanu
ROMARE
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Prietenii si-au luat adio de la profesorul Raoul Sorban

Mesaj Scris de Admin la data de 22.07.06 11:10

Prietenii si-au luat adio de la profesorul Raoul Sorban
http://www.ziua.ro/display.php?id=204023&data=2006-07-22
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Raoul Sorban: Statul maghiar nu este onest in cazul Gojdu

Mesaj Scris de Admin la data de 15.06.06 9:44

Raoul Sorban: Statul maghiar nu este onest in cazul Gojdu
http://www.ziua.ro/display.php?id=201684&data=2006-06-15
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sorban[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.06 19:27



Ultima editare efectuata de catre Admin in 27.05.14 18:36, editata de 5 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Sorban[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum