Newton[v=]

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

In jos

Newton[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.09.07 21:19

Rezumarea primului mesaj :

ISAAC  NEWTON-
5]Platon este prietenul meu, Aristotel este prietenul meu, dar cel mai bun prieten al meu este adevarul.
4]Tactul este arta prin care marchezi un punct fara sa-ti faci un dusman.
3]Fiecarei actiuni i se opune o reactiune egala.
2]Dificultatile sint mai usor de invins decit indoiala.
1]Oamenii construiesc prea multe ziduri, dar nu destule poduri.
=====
HOWARD  NEWTON-
Tactul este arta de a face o observație fără a-ți face un dușman.
=====
Helmut


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.10.15 14:21, editata de 24 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Newton[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.08 16:37

Deja cunoscut regelui și onorat de acesta, Newton a fost subiectul atenției regale și din alt motiv. În iunie 1697 Petru cel Mare, tînărul țar al întregii Rusii, și-a părăsit țara pentru a vizita Anglia și Europa Occidentală. Avînd o înălțime de doi metri și o greutate ce ar fi făcut din scheletul său trofeul oricărei societăți științifice, pentru a purta un sigiliu cu inscripția „Sînt un elev și vreau să învăț“. Tot ce ținea de noua știință și tehnică îl interesa. Țarul plănuia să aducă cunoștințele în țara sa, care abia ieșise din Evul Mediu. După ce a vizitat șantierele navale ale Angliei, principala ei fabrică de tunuri și Observatorul Regal de la Greenwich, el a cerut anume să-l întîlnească pe Newton. Întîlnirea a avut loc în Turnul Londrei, unde savantul a discutat despre știință cu țarul și a fost ghidul său prin monetărie, ale cărei uriașe prese puse în funcțiune de frînghii și mușchii oamenilor, băteau monede în ritmuri diferite, asemeni unor ceasornice care au luat-o razna. Țarul și suita sa au fost găzduiți la Sayes Court, complet reamenajată în onoarea vizitei rușilor. Primul semn că ceva nu era în regulă a venit sub forma unei scrisori de la unul dintre servitorii englezi: „Casa e plină de oameni cam nepoliticoși“. Întreaga sălbăticie devastatoare n-a apărut la lumină decît după plecarea lui Petru și suitei sale. Covoarele erau atît de murdare încît podeaua de sub ele a trebuit înlocuită. Ferestrele din aproape fiecare cameră erau sparte, așa că invitații au transformat aproape 50 de scaune elegante în lemne de foc, pentru a scăpa de frig. Saltelele erau sfîșiate „ca de animale sălbatice“, iar 20 de tablouri au fost străpunse de găuri ca urmare a numeroaselor ședințe de tir. Vecinii au observat că rușii se jucau cu roaba, o invenție necunoscută în Rusia. Pe rînd – între ei se afla și Petru, revoltător de murdar – se fugăreau unul pe altul prin minunata grădină, lăsînd în urmă gropi. Imediat după plecarea lui Petru din Anglia, Newton a prmit vizita lui Jaques Cassini, fiul cunoscutului astronom Giovanni Domenico Cassini. Trimis de Ludovic al XIV-lea, celebrul Rege Soare, care a mutat curtea franceză la Versailles, înconjurat de portocali în floare și mii de nobili servili, Cassini i-a oferit lui Newton o rentă substanțială. Deși n-ar fi spus-o niciodată în public, convingerile sale religioase îl împiedicau să aibă de-a face cu un rege catolic al unui regat catolic, așa încît Newton a refuzat politicos oferta. Drept urmare, Ludovic, care nu era obișnuit cu asemenea jigniri, l-a exclus de pe lista candidaților pentru titlul de asociat străin al Academiei Franceze de Știință. Dar un an mai tîrziu, în 1699, academia însăși le-a acordat titlul lui Newton și lui Johann Bernouli, cel la a cărui provocare matematică răspunsese atît de strălucit. Cu excepția cîtorva vizite ocazionale la Lincolnshire, legăturile lui Newton cu familia au fost reduse după moartea mamei sale. La Cambridge se bucurase de trecerea domoală a zilelor și anotimpurilor și de izolarea ce îi îngăduise să-și continue nestingherit munca. Fie că îi plăcea sau nu, Londra și monetăria îl transformaseră într-un om activ, cerîndu-i administrarea unei instituții în care oaspeți importanți erau delectați cu dineuri și vinuri fine. Nefiind vreodată căsătorit, Newton avea nevoie de cineva care să se ocupe de necesitațile lui casnice și să stea la masă cu invitații. În locul unei menajere, care n-ar fi știut să se poarte în societate, a apelat la nepoata sa Catherine Barton, fiica surorii lui vitrege, Hannah. Catherine a ajuns, probabil, în casa unchiului său de pe Strada Jermyn în 1696, pe cînd avea 17 ani. După toate mărturiile, tînăra era izbitor de frumoasă. Cînd s-a îmbolnăvit de varicelă, Newton a trimis-o în convalescență la țară să se recupereze și s-a îngrijorat că pe chipul ei fermecător ar fi putut rămîne semnele bolii: „Te rog să mă anunți“, i-a scris, „ce se întîmplă cu obrazul tău și dacă ți-a trecut febra. Laptele cal d de vacă ar putea să-ți facă bine“. Newton a răsuflat ușurat cînd a revăzut-o pe nepoata sa, mai frumoasă ca oricînd
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Newton[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 15.10.08 20:57

Mergeau împreună în diminețile de duminică la Grantham ca să cumpere proviziile pentru fermă și să vîndă recoltele de pe cîmpurile din Woolsthorpe. Însă, imediat ce ajungeau, Isaac se îndrepta spre vechea sa cameră de deasupra spițeriei, unde își petrecea ziua citind cărți păstrate aici de fratele fostei sale gazde, Joseph Clarke, profesor la Școala Regală. Alteori, pur și simplu alegea un loc confortabil pe marginea drumului și citea pînă cînd servitorul îl culegea la întoarcere. „Fără îndoială“, observa Stukeley, „omul (s-a plîns) de asta mamei sale“. Într-adevăr, nu încape nici o îndoială! E limpede că Isaac trăia în lumea creațiilor minții sale. Ele erau mai reale pentru el decît tot ce întîlnise în lumea din afară. Henry Stokes, care urmărea îndeaproape pașii elevului său, s-a hotărît în sfîrșit să intervină în numele lui Isaac. A vizitat-o pe Hannah la Woolsthorpe și i-a spus ce pierdere imensă ar fi dacă o minte atît de promițătoare ar rămîne la ferma familiei. „Singura soluție ca să-și mențină sau să-și sporească șansele ar fi găsirea universității potrivite“. Directorul s-a oferit chiar să achite în avans taxa anuală de 40 de șilingi, solicitată copiilor născuți la mai mult de o milă de Grantham – un sacrificiu însemnat pentru un om cu o avere modestă. Hannah putea fi aproape la fel de greu de înduplecat ca și fiul ei, obligîndu-l pe Stokes să își susțină argumentele în mai multe rînduri. În apărarea ei trebuie amintit că planurile sale pentru Isaac se năruiau și, o dată cu ele, visele unei mame. Pentru o femeie aproape neștiutoare de carte pămîntul era singurul lucru care avea importanță. În cele din urmă, ea s-a dus să ceară sfatul lui William Ayscough, fratele ei în care avea încredere. Spre surprinderea sa, William s-a aliat cu Stokes, fiind de acord ca Isaac să se întoarcă la școală. Neavînd de ales, Hannah și-a dat consimțămîntul cu inima îndoită. Fiul ei își va continua studiile la universități. Revenirea lui Isaac la Grantham a fost salutată de mulți, inclusiv de Catherine Storer, fiica vitregă a lui Clarke. Ea și cei doi frați, Arthur și Edward, au devenit foarte apropiați de Isaac de cînd au locuit sub același acoperiș pe High Street. La bătrînețe, pe cînd avea peste 80 de ani, Catherine a fost rugată să vorbească despre celebrul său partener de joacă, pe care l-a descris ca pe „un tînăr sobru, tăcut, meditativ, care nu participa niciodată la jocurile prostești ale băieților“. Mai interesantă pare ideea unei înclinații romantice față de Newton: „Fiind crescuți împreună, se spune că el ar fi nutrit un sentiment de iubire față de ea, iar ea nu neagă. Însă... acest lucru era incompatibil cu căsătoria, poate că și cu studiile sale“. Nu se știe în ce au constat studiile din ultimele luni pregătitoare înainte de plecarea la Cambridge. Latina fiind limba academică, Stokes a testat fără îndoială pentru ultima oară cunoștințele celui mai bun elev al său despre clasici. Din biblioteca personală a lui Newton s-au păstrat operele poeților antici Pindar și Ovidiu; pe ele este înscripționat „1659“, iar ambele erau texte standard în școlile din vremea aceea. De asemenea, avea acces la biblioteca de două-trei sute de volume, majoritatea religioase, a lui Barnabas Smith, dăruite de mama sa după ce a rămas văduvă. Pe acestea le păstra în rafturi făcute de el însuși în dormitorul de la etajul superior din Woolsthorpe, chiar în camera unde va lucra în curînd la cîteva dintre cele mai importante descoperiri științifice și formulări matematice ale sale. În cele din urmă, în 1661 a sosit momentul plecării. Cu mîndria unui tată, Stokes i-a cerut lui Isaac, în vîrstă de 18 ani acum, să vină în fața clasei. Cu lacrimi în ochi, directorul a ținut un discurs lăudîndu-l pe tînăr și îndemnîndu-i pe ceilalți să-i urmeze exemplul. Pe rama unei ferestre a Școlii Rega le, cu un cuțitaș, Newton a lăsat o amintire simplă asupra căreia își vor opri privirea mai tîrziu generații de admiratori curioși: „I. Newton“.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Newton[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.10.08 21:52

Mulți ani mai tîrziu, Newton i-a povestit unei rude că acesta a fost unul din primele sale experimente. Acest interes timpuriu pentru forța curenților de aer era completat de o adîncă fascinație privind timpul. Încă înainte de a intra la Școala Regală, Newton a întreprins un studiu al mișcării Soarelui, urmărindu-i umbra pe care o lăsa în curte, pe pereți și pe țiglele acoperișului conacului Woolsthorpe. Folosind un instrument ascuțit, a sculptat 2 cadrane solare lîngă o fereastră de pe fațada sudică a casei. Același lucru l-a făcut la casa familiei Clarke din Grantham, folosind cuie pentru a însemna orele și jumătățile de oră. Potrivit lui Stukeley, „toată lumea știa cît e ceasul datorită cadranului lui Isaac, așa cum i se zicea“. Mai tîrziu, despre Newton se povestea că știa cît e ceasul doar privind poziția umbrelor de pe pereții camerei sale de studiu și că aceste observații erau la fel de precise ca și limbile ceasului său de buzunar. Ceasul său cu apă e cel mai des menționat dintre modelele sale mecanice și era construit dintr-o cutie de lemn primită de la cumnatul lui William Clarke. Avea patru picioare înălțime și în vîrf era un cadran cu numerele orelor. Mecanismul era pus în funcțiune de o bucată de lemn, care se ridica și cobora alternativ după picăturile ritmice ale apei. Era păstrat în camera în care locuia și, din cînd în cînd, familia Clarke trecea pentru a vedea cît e ceasul. Asemenea tinerilor Leonardo da Vinci și Benjamin Franklin, Isaac Newton nu era doar un meșteșugar infantil, care să nu urmărească un scop, ci se juca cu idei și mecanisme. Isaac locuia la etajul superior al casei familiei Clarke, unde acoperise pereții cu schițe în cărbune inspirate din cărți, dar și din viață. Între alții, erau desenați regele Carol I, care murise cînd Isaac nu împlinise încă șapte ani, poetul metafizic și preotul John Donne, directorul Școlii Regale Henry Stokes. Păsări, fiare, corăbii și figuri matematice umpleau spațiul rămas, alături de versuri ale însuși tînărului poet, presupune ce va dispărea curînd. Există motive întemeiate de a presupune că Isaac a petrecut multe ore în compania gazdei sale, în timp ce spițerul amesteca medicamentele pentru locuitorii din Grantham. Una dintre numeroasele cărți ce i-au atras atenția lui Newton era Misterele naturii și artei, de John Bate. A treia ediție fusese pulbicată în 1654, cînd Isaac avea 11 ani. Rețetele lui Bate pentru amestecul vopselelor și tratarea durerilor frecvente au fost notate în primele sale caiete, la fel ca și informațiile despre boli și tratamentele lor, copiate dintr-un catalog de Francis Gregory numit Nomencaltura. Una dintre cele mai puțin îmbietoare este o rețetă pentru abces: „Bea de două sau trei ori pe zi o porție mică de mentă și pelin și 300 de miriapozi bine bătuți (cu capetele smulse) după ce au fost ținuți în patru galoane de bere în fermentație“. Dat fiind interesul pentru cărți și tot ce ținea de mecanică, era de așteptat ca Newton să aibă rezultate bune la studii. Însă nu a fost așa. Henry Stokes l-a înscris în cea mai mică clasă, unde a fost clasat pe penultima poziție din peste optzeci de elevi. Mai tîrziu, Newton însuși a recunoscut că „a continuat foarte neglijent“ studiile sale la Școala Regală. Cursul evenimentelor s-a schimbat radical într-o dimineață cînd Isaac mergea la școală. Băiatul clasat chiar înaintea sa l-a lovit în stomac, ceea ce l-a făcut să se gîndească la răzbunare. Cînd orele din acea zi s-au terminat, Isaac l-a provocat la bătaie pe colegul lui și au mers în curtea bisericii din apropiere pentru a rezolva disputa. Deși mai scund decît adversarul lui, Isaac s-a luptat cu multă hotărîre, pînă cînd adversarul s-a declarat învins. Apoi, i-a lipit fața de pereții bisericii ca să-l țină minte. Dar nici asta nu era de ajuns. Isaac a început să se dedice studiilor și curînd a devenit cel mai bun elev al școlii. Anii de la Grantham au fost printre cei mai fericiți din viața lui Napoleon, însă Hannah a hotărît să le pună capăt. Fiul ei avea aproape cincisprezece ani cînd ea i-a adus la cunoștință directorului Stokes că Isaac trebuie să se întoarcă la Woolsthorpe pentru a învăța toate cîte trebuie să știe un proprietar de pămînt respectat. Stokes era îngrozit. Isaac îl convinsese pe directorul școlii că aptitudinile sale erau prea mari pentru a fi irosite într-un colț de țară din Lincolnshire. Nici Isaac nu se vede pe sine trăind ca oamenii simpli din jur, pentru că începuse să ducă o altă viață. Întoarcerea la ferma familiei ar fi însemnat o lîncezeală intelectuală care i-ar fi adus frustrări și nemulțumiri, ba chiar o depresie cumplită. Hannah era de neclintit, făcînd astfel inevitabilă ciocnirea dintre voințele lor. Isaac s-a întors acasă și a trecut mai tîrziu actele sale de nesupunere pe lista păcatelor. Era „țîfnos cu mama lui“ și a refuzat să îndeplinească sarcinile date. A lăsat oile să rătăcească pe proprietatea vecinului, provocînd daune pe care Hannah, jenată, a trebuit să le plătească în instanță. Stukeley a aflat că „cea mai mare plăcere a sa era să stea sub un copac cu o carte în mînă sau să meșterească modele din lemn după fantezia sa, ori să facă mici roți de moară pe care le punea în apă“. Nu numai că oile se rătăceau și grîul nu era însămînțat, dar adolescentul uita adesea să se întoarcă acasă la masă, obicei pe care-l va păstra și la maturitate. Nemulțumită și i ritată, Hannah a încercat să-i schimbe comportamentul punîndu-l sub supravegherea unui servitor mai în vîrstă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 13.10.08 18:58

O săptămînă mai tîrziu, mama și copilul erau conduși la biserica din Colsterworth, unde rudele și prietenii s-au adunat să-l vadă pe micuț botezat. Preotul a notat cu grijă evenimentul în registrul bisericii: „Isaac fiul lui Isaac, și Hanah Newton, botezat pe 1 ianuarie, (1643)“. Isaac era încă un țînc care a învățat să umble cînd mama sa a fost remarcată de un văduv în vîrstă numit Barnabas Smith, paroh la North Witham, aflat cam la o milă sud-est de Wools thorpe. Smith era licențiat al Univeristății Orxford și devenise foarte bogat, primind o moștenire substanțială de la tatăl său. Înainte de fi acceptat cererea în căsătorie a preotului, Hannah a insistat ca el să facă cadou fiului ei o proprietate și să repare conacul Woolsthorpe, unde ar fi urmat ca într-o bună zi Isaac să se stabilească. Smith a fost de acord, iar căsătoria a avut loc în ianuarie 1646, la o lună după ce Isaac împlinise 3 ani. Din motive necunoscute, s-a hotărît ca Isaac să rămînă la Woolsthorpe, în grija bunicilor materni, familia Ayscoughs. Copilul, traumatizat, care nu-și cunoscuse tatăl, era dintr-o dată despărțit de mama lui. Cînd a mai crescut, a descoperit cît de chinuitor de aproape rămăsese ea; dacă se cățăra în copac, putea zări în depărtare clopotnița bisericii din North Witham. Acolo locuia Hannah, dar și străinul misterios care o „răpise“. Pierderea îl rodea ca un cancer al sufletului În tinerețe, într-o perioadă de trăiri religioase intense, Isaac a alcătuit o listă de „păcate“ pe care le comisese de-a lungul timpului. Multe din ele erau nevinovate, însă cel cu numărul 13 era revelator: „Amenințarea că le voi da foc tatălui și mamei, împreună cu casa lor“. Următorul era la fel de tulburător: „Am dorit moartea cîtorva persoane". Fiul abandonat nu avea numai o fire instabilă, dar strînsese ranchiună și ar fi așteptat ani, dacă ar fi fost nevoie, pentru a se răzbuna pe cei despre care credea că greșiseră față de el. Pe lîngă părinții săi absenți, cele „cîteva persoane“ cărora Isaac le dorea moartea ar fi putut include cele două surori vitrege și fratele vitreg, copiii lui Smith născuți pe cînd avea aproape 70 de ani. Mary Hannah și Benjamin erau rivali în a obține atenția mamei. Cînd Smith a murit în cele din urmă, în 1653, Hannah, acum o văduvă foarte avută, s-a întors la Woolsthorpe împreună cu cei trei copii aflați în grija sa. În acest răstimp, Issac, în vîrstă de 11 ani, se obișnuise să se izoleze de restul lumii, retrăgîndu-se în cotloanele ascunse ale minții sale. Hannah era decisă ca Isaac, spre deosebire de tatăl său, să învețe carte. În timpul absenței ei, a fost înscris la o școală din sat, la care se ducea și de la care se întorcea pe jos în fiecare zi. Apoi, la un an după ce Hannah s-a întors la Woolsthorpe, tînărul de 12 ani a intrat la Școala Regală din Grantham, un oraș-tîrg la vreo 7 mile distanță. Latina și greaca erau limbile de predare, iar bazele educației clasice ale tînărului Newton au fost puse în această perioadă. Studiile biblice erau, de asemenea, o parte importantă a programei și Issac s-a inițiat în scrierea ebraică. Deși se punea accent pe gramatică și literatură, elevii primeau și într-o măsură mai mică, cunoștințe de aritmetică. E posibil ca tot atunci Isaac să fi fost inițiat în geometrie, dar, dacă așa stau lucrurile, nu există nici o mențiune în caietele rămase. S-a aranjat așa încît tînărul să fie găzduit în casa lui William Clarke, spițerul local, a cărui soție era o prietenă apropiată a mamei lui Isaac. Familia Clarke locuia în centrul Granthamului, pe Hight Street și, după toate relatările, au îngăduit tînărului chiriaș sufientă libertate, în limite rezonabile. Potrivit dr. William Stukeley, originar din Grantham, cu care Newton se va împrieteni mai tîrziu, cînd cei doi locuiau în Londra, „oricine îl știa pe Sir Isaac pe cînd era băiat își amintește bogăția aptitudinilor sale, investițiile sale stranii și extraordinara sa înclinație pentru mecanică". În loc să se joace cu alți băieți după ore, el „era preocupat să facă mici obiecte și modele felurite din lemn: în acest scop strînsese mici ferăstraie, toporiști, ciocane și o întreagă magazie de unelte, pe care le folosea cu mare îndemînare". Isaac a vizitat o moară de vînt în construcție care l-a inspirat să meșterească singur un model. Cînd l-a terminat, a pus înăuntru un șoarece - căruia i-a zis „morarul" - și o rație de cereale. Pentru a ajunge la mîncare „morarul" punea o rotiță în mișcare, care, la rîndul ei, învîrtea paletele morii. Flăcăul era la fel de fascinat de zmee, pe care le construia din hîrtie în diverse forme, pentru a găsi modelele care zboară cel mai mult. De asemenea, făcea felinare din hîrtie creponată și aprindea în ele lumînări cînd mergea la școală în diminețile întunecate de iarnă. Uneori, noaptea, lega aceste felinare de cozile zmeelor, speriind țăranii, care le confundau cu cometele. Mai scund și mai slab decît colegii săi de școală, Isaac a încercat să-i învețe „jocul filozofic", după cum spune Stuikeley. Cînd Lordul Protector Oliver Cromwell a murit în septembrie 1658, asupra Angliei s-a abătut o mare furtună, dînd naștere superstiției că diavolul se afla în mijlocul vijeliei căutîndu-și sufletul pierdut. Profitînd de o șansă rară, Isaac a intrat într-o competiție cu cîțiva tineri mai atletici pentru a vedea cine sare mai departe. Sincronizîndu-se atent cu rafalele vîntului, spre surprinderea și necazul lor, i-a întrecut pe ceilalți băieți
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Isaac Newton - Anii de gratie

Mesaj Scris de Admin la data de 11.10.08 18:09

Isaac Newton - Anii de gratie
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nașterea și moartea marelui savant Isaac Newton

Mesaj Scris de Admin la data de 11.10.08 18:05

Nașterea și moartea marelui savant Isaac Newton



Autor : GALE E. CHRISTIANSON
Bătăile clopotului au început cu puțin înainte de ora 10, mai întîi slabe, apoi tot mai puternice, în timp ce mii de oameni se adunau pentru a asista la moartea regelui, îngrămădindu-se pe străzile aglomerate ale Londrei spre palatul Whitehall. Era 30 ianuarie 1649. Frigul era pătrunzător, cîteva p ete însorite se răsfirau pe cerul cenușiu, iar înghețul era atît de aspru încît țurțuri mai de gheață blocau arcele lui London Bridge, ce trece peste Tamisa. În ziua dinainte, 59 de judecători semnaseră condamnarea la moarte a regelui Carol I, mulți dintre ei fiind întărîtați și instigați de liderul rebel Oliver Cromwell, care urma să devină Lord Protector și să conducă la fel ca un rege. Cromwell și Capetele Rotunde, care s-au tuns scurt sfidînd nobilimea cu perucă și care practicau religia puritană, doreau cel mai mult moartea regelui. Ei luptaseră cu regele și susținătorii săi.
Mulți dintre ei erau apropiați de catolicism, interzis încă din 1642, cînd izbucnise războiul civil în nordul Angliei și se răspîndise ca o epidemie de ciumă. Acum, conducătorul forțelor învinse trebuia să plătească. Temîndu-se că frigul l-ar face să tremure și să dea impresia dușmanilor săi că-i e teamă, Carol și-a pus două rînduri de lenjerie de corp înainte de a îmbrăca cel mai bun costum. Însoțit de episcopul Londrei și de servitorul său personal, Herbert, regele a ieșit din palatul St. James și s-a îndreptat prin parcul care înconjura palatul spre eșafodul de la Whitehall Palace, aflat în construcție, din care pricină nu putuse dormi cu o noapte în urmă. Mergea atît de repede printre șirurile de soldați care păzeau drumul, încît escorta abia ținea pasul. Ajuns la Whitehall, a mîncat o bucățică de pîine și a băut puțin vin. La ora două cerul s-a mai limpezit. Mulțimea, ținută la distanță de cîteva șiruri de soldați, putea doar întrezări figuri trecînd rapid în spatele ferestrelor. Deodată apăru regele, pășind printr-o deschizătură largă pe eșafod. A îngenuncheat și și-a pus capul pe butucul de lemn. Călăul mascat a strîns lungul păr regal sub o bonetă și s-a îndepărtat, în vreme ce prizonierul își petrecea ultimele clipe în rugăciune. Cînd a terminat, regele și-a întins brațele în semn că e pregătit să-l întîlnească pe Dumnezeu, iar securea a coborît într-un arc iute. Ajutorul călăului a ridicat capul retezat ca să îl vadă toată lumea și a strigat: „Priviți capul unui trădător!“. În locul aclamațiilor așteptate, un lung murmur colectiv s-a auzit dinspre mulțime. Temîndu-se de tulburări, Cromwell a poruncit să fie golite străzile, iar soldații săi călare au dat bice cailor. Spectatorii s-au speriat și mulți dintre ei s-au călcat în picioare în nebunia generală, sporind teama armatei și a austerului conducător al noului guvern. Conacul Woolsthorpe, o casă de piatră gri din comitatul englez Lincoln, era un loc retras cu șapte ani înainte de moartea regelui. Pe atunci războiul civil se răspîndea, iar Crăciunul bătea la ușă. Singurii care locuiau aici erau Hannah Newton, o tînără văduvă, și servitorul ei. Soțul lui Hannah, Isaac, un țăran liber, sau un fermier prosper, murise în octombrie, la vîrsta de 36 de ani, și era înmormîntat la cimitirul din satul Colsterworth, la mică distanță peste rîul Witham, care se vedea din dormitoarele de la etaj. Isaac și Hannah au fost căsătoriți doar 5 luni pînă ca el să se îmbolnăvească. Nu s-a mai vindecat și a fost chemat un avocat pentru a redacta testamentul. Cele mai multe dintre proprietățile sale, inclusiv o sută de acri de pămînt, conacul, vitele, grînele, mobilierul casei au fost lăsate lui Hannah. Ca și tatăl său, Isaac Newton nu avea știință de carte și a semnat documentul cu obișnuitul „X“. Nici o mențiune nu s-a făcut privind copilul nenăscut din pîntecele lui Hannah. Durerile facerii au început pe 24 decembrie 1642. Era lună plină și copilul s-a născut o oră sau două după miezul nopții, în dimineața de Crăciun. Era atît de fragil încît cele două femei care au asistat-o pe Hannah au fost trimise să facă rost de medicamente de la un vecin. În loc să se grăbească, ele s-au așezat să se odihnească pe drum, gîndindu-se că pruncul era deja mort. În anii următori, Hannah i-a povestit fiului ei că era atît de mic cînd s-a născut încît ar fi încăput într-un vas de un sfert de galon. Î n plus, era slab și nu își putea ține capul drept pentru a mînca sau a respira. Un guler special i-a fost așezat pe gîtul firav pentru a-i sprijini capul; o lungă perioadă de timp a rămas mai mic în înălțime decît băieții de vîrsta lui și, chiar și la maturitate, era puțin mai scund decît un englez mediu din vremea aceea.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=17269&_nr=744
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un magician numit Newton

Mesaj Scris de Admin la data de 20.07.08 19:09


Un magician numit Newton

Multi oameni considera ca Sir Isaac Newton (1642-1727) a fost cel mai mare savant al tuturor timpurilor. Mai mult decat oricare alt pamantean, Newton a pus fundamentul mecanicii clasice, al opticii si chiar al matematicii moderne. Iar performanta trimiterii de echipaje umane pe Luna i se datoreaza intr-o mai mare masura lui decat lui Einstein, fie si din simplul motiv ca aceasta a pornit de la aplicarea fizicii newtoniene.
Fermierul ratat devine savant genial
Chiar daca orice elev de gimnaziu cunoaste contributia lui Newton la dezvoltarea stiintei, putini oameni maturi stiu insa cine a fost cu adevarat acest corifeu al progresului. Cati au idee, de pilda, ca Sir Isaac a fost un impatimit alchimist? Sau ca, la fel ca si Einstein, a fost certat cu scoala, in copilarie? Sau ca, obsedat de studiul Bibliei, a incercat chiar sa prezica ziua Apocalipsei? Debutul in viata al marelui savant nu s-a desfasurat sub auspicii prea favorabile. Nascut prematur, in ziua de Craciun a anului 1642, la trei luni dupa moartea tatalui, Isaac a primit numele acestuia.
Era atat de sfrijit si plapand incat nimeni nu se astepta sa traiasca si chiar mama lui spunea ca Isaac era atat de mic ca incapea intr-o halba de un litru! Totusi, copilul a crescut ca din apa si, fiindca nu manifesta prea mult sarg pentru invatatura, desi era foarte inteligent, mama sa l-a retras de la scoala, pentru a-l face fermier, cum fusesera toti din familia lor. Din fericire, Isaac s-a dovedit un nepriceput la muncile campului si, la insistentele unchiului sau, mama tanarului a acceptat sa-l lase sa se inscrie la Trinity College din Cambridge, unde ii va uimi pe toti cu ideile sale novatoare in privinta stiintelor exacte.
Tacerea nu e intotdeauna de aur
Se spune – si insusi Voltaire da credit acestei intamplari – ca Newton ar fi formulat teoria gravitatiei universale stand in gradina casei sale din Woolsthorpe Manor, la umbra unui mar si urmarind cum cad fructele. De fapt, povestea este falsa, intrucat Newton insusi isi amintea, spre sfarsitul vietii, ca ideea i-a venit stand la fereastra incaperii sale, de unde a vazut un mar cazand din copac. Un alt lucru interesant si putin cunoscut e ca savantul si-a facut majoritatea descoperirilor pana la varsta de 30 de ani, mai ales intre 21 si 27 de ani.
De pilda, experimentele sale revolutionare cu privire la natura luminii si spectrul de culori au fost efectuate in 1669, cand Newton avea doar 27 de ani. Totusi, el nu a prezentat concluziile la care ajunsese decat trei ani mai tarziu, cand a fost primit ca membru in Royal Society. Din cauza faptului ca nu era deloc interesat in a-si face publice descoperirile, Newton a avut mult de pierdut. Cand matematicianul german Gottfried Leibnitz si-a publicat lucrarile asupra calculului integral, Newton va pretinde ca el descoperise metodele respective cu multi ani inainte, dar nu a putut dovedi acest lucru... La fel de tacut s-a dovedit si atunci cand a fost ales membru al Parlamentului, in 1689, pentru un an.
Desi a asistat constiincios la dezbateri, el nu a deschis gura decat o singura data si nu la tribuna, ci pentru a cere usierului sa inchida o fereastra, pretinzand ca este sensibil la curent! Este paradoxal cum de lucrarile lui Newton, mai ales legile miscarii si gravitatiei universale au fost folosite de savantii moderni pentru a pleda impotriva existentei lui Dumnezeu, cand se stie ca Sir Isaac era un om profund religios. „Gravitatia explica miscarea planetelor dar nu poate explica si cine pune in miscare planetele. Dumnezeu guverneaza toate lucrurile si stie tot ce este sau poate fi facut.
Opozitia fata de cucernicie este ateism in teorie si idolatrie in practica. Iar ateismul este atat de lipsit de sens si de odios pentru rasa umana incat n-a avut niciodata multi aderenti”. Aceste ganduri nu l-au impiedicat totusi pe Newton sa se pronunte impotriva existentei Diavolului si a doctrinei crestine a Sfintei Treimi. Realizand insa ca pozitia sa nu va fi acceptata de publicul larg, el nu si-a publicat niciodata tezele in timpul vietii, acestea vazand lumina tiparului la trei decenii dupa moartea lui.
Apocalipsa va veni in 2060?
Marea lui pasiune ramane insa studiul Bibliei caci, oricat ar parea de ciudat, genialul savant a scris mai multe lucrari de religie decat de stiinta! Newton a calculat chiar, pornind de la textele biblice, data crucificarii lui Iisus Hristos, stabilind-o pentru 3 aprilie 33 d.Hr. si a prezis, corect, ca intr-o zi evreii vor avea din nou tara lor in Israel. Pentru a intelege mai bine litera Cartii Sfinte, a invatat chiar ebraica veche, citind Biblia in original! Cu putin timp inainte de moarte, Isaac Newton incerca sa descifreze un presupus cod secret, incifrat in Biblie, care, credea el, continea legile secrete ale lui Dumnezeu pentru Univers.
Savantul englez a prezis ca a doua venire a lui Christos va urma unei perioade de lungi razboaie si molime si va precede o perioada de o mie de ani de pace, in care sfintii vor domni pe Pamant. Putem spune ca opiniile sale despre Apocalipsa nu difera prea mult de cele ale oamenilor din epoca in care Newton a trait. Dar faptul ca a dat, pentru sfarsitul lumii, o data certa - anul 2060 - ne face sa credem ca el s-a bazat pe informatii concrete, vizavi de aceasta data.
Desi nu da detalii, in manuscrisul gasit la Ierusalim, despre cauza Apocalipsei, astronomii care au analizat manuscrisul sunt de parere ca Newton s-a referit, probabil, la impactul Terrei cu vreun asteroid. Faptul ca religia de care era atat de impatimit condamna alchimia nu l-a impiedicat pe controversatul savant sa fie si un alchimist priceput. Desigur, studiile sale din acest domeniu au fost tinute in cel mai deplin secret cat a trait, caci, incercand sa transforme metalele in aur Newton incalca legea ce interzicea acest lucru, lege datand din anul 1404.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Miturile false ale istoriei

Mesaj Scris de Admin la data de 27.04.08 12:58


Miturile false ale istoriei

Se spune, pe buna dreptate, ca aceia care nu-si cunosc istoria sunt condamnati sa o repete - iar istoricii ne asigura ca majoritatea evenimentelor din trecut sunt atat de sumbre si de sangeroase incat nimeni nu si-ar dori sa le retraiasca. Pe de alta parte insa, v-ati intrebat vreodata cat sunt de adevarate faptele inscrise in manualele de istorie drept „absolut autentice”? Din nefericire, timp de decenii si chiar secole, oamenii au crezut diverse legende istorice false, pe care, din fericire, istoriografia moderna, judecand fara ura si partinire, le-a clarificat.
„Marul lui Adam” a fost lamaie?
Toata lumea stie astazi ca, potrivit scrierilor biblice, fructul prin care Adam a dobandit cunoasterea ar fi marul daruit de Eva. Dar arheologii ne asigura ca, in urma cu cateva milenii, pe valea Eufratului - locul presupusei „gradini a Edenului” - nu cresteau meri, in schimb existau numerosi lamai. Iar ca marul pare a fi doar o inventie tarzie a teologilor crestini, o dovedeste faptul ca pana si in Coran, fructul cu care Eva si-a ispitit barbatul este... banana. Cu alte cuvinte, fiecare religie a adaptat legenda biblica propriei culturi si traditii, fiindca in tarile arabe banana era la fel de comuna ca si marul, in Europa medievala. De altfel, multi oameni, in Europa Evului Mediu nici nu auzisera macar de lamaie, si mai mult ca sigur pentru ei teologii medievali au facut aceasta rectificare in paginile Bibliei.
Newton si gravitatia
O alta legenda ce are in centru marul, dar care de asemenea pare sa fie falsa, se refera la descoperirea, de catre Isaac Newton, ale celebrelor legi ale gravitatiei. Povestea spune ca intr-o zi, faimosul savant statea la umbra unui mar, cand un fruct i-a cazut in cap, dandu-i astfel inspiratia pentru a formula legile gravitatiei, problema ce-l framanta de multa vreme. Cel ce a amintit primul despre povestea marului a fost Voltaire, intr-unul dintre eseurile sale, preluand o marturie indoielnica a nepoatei lui Newton, Catherine Conduitt, neconfirmata de nimeni altcineva din anturajul savantului englez.
Cozonacul dauneaza grav sanatatii
In 1766, Jean Jacques Rousseau a scris despre un incident petrecut, sustinea el, in urma cu un sfert de veac, in care „unei mari printese” (numele sau nu era mentionat) i s-a spus ca poporul nu are paine. „Atunci sa manance cozonac”, a venit raspunsul. Cand Rosseau scria aceste lucruri, Maria Antoinette era o fetiscana de 11 ani, in Austria, iar pana la Revolutia franceza se vor mai scurge 23 de ani. Este evident ca mitul potrivit caruia ea ar fi rostit aceste cuvinte a fost lansat mult mai tarziu, de catre propagandistii revolutionari, dornici sa arate astfel dispretul pe care „austriaca” il manifesta fata de poporul francez. Cuvintele niciodata rostite aveau sa o coste insa viata pe nefericita regina, al carei cap va cadea pe esafod.
Un artist intr-o ureche
Van Gogh reprezinta astazi arhetipul artistului damnat, condamnat la o viata de saracie si privatiuni de catre o lume care nu i-a recunoscut talentul. Lucrurile nu au stat chiar asa, intrucat el nu a pictat decat in ultimii opt ani din viata si nu a dus-o deloc atat de rau cum se crede, beneficiind de stipendiile generoase ale fratelui sau, Theo. Ar fi putut trai chiar mai bine daca pasiunea pentru absint nu l-ar fi inrobit. La fel de falsa este teza potrivit careia Van Gogh si-ar fi taiat o ureche, dupa o cearta la betie cu Gauguin. De fapt, nu si-a retezat toata urechea, ci doar o parte din lobul acesteia.
Vrajitoarele din Salem
Procesul „vrajitoarelor din Salem”, desfasurat in 1692 si ulterior reflectat in zeci de carti si filme, a constituit unul dintre cele mai rusinoase episoade din istoria omenirii, o crima comisa in numele religiei. In total au fost arestate 150 de persoane, dintre care 31 judecate si 20 executate. Este impropriu spus „procesul vrajitoarelor”, fiindca sase dintre cei condamnati la moarte au fost barbati. De asemenea, nici unul dintre acuzati nu au fost arsi pe rug, asa cum iti vor spune astazi toti elevii de liceu, ci de fapt spanzurati, una singura dintre „vrajitoare” fiind ucisa cu pietre de multimea isterizata.
Micul caporal nu era chiar mititel
Unii psihologi au incercat sa explice faptul ca ambitia devoratoare a lui Napoleon Bonaparte s-a datorat complexului de inferioritate provocat de inaltimea prea mica. Dar respectivii psihologi au fost indusi in eroare de o mica neintelegere: „piciorul regal”, unitatea de masura standard in secolul 18, nu era egala cu „piciorul englezesc”. Ca urmare, timp de doua secole s-a mentinut conceptia gresita ca Napoleon ar fi masurat doar 159 cm, cand in realitate el avea o inaltime de 168 cm, adica era mai inalt decat media barbatilor din epoca sa. Porecla „micul caporal” i-a fost data de soldati spre a-l necaji, la inceputul carierei sale militare, atunci cand ambitiile sale erau incomparabil mai mari decat rangul inferior detinut in armata franceza.
Ioan cel Fara de Tara si stiinta de carte
Magna Carta reprezinta o piatra de hotar in istoria umanitatii, fiind documentul care a limitat puterea suveranilor britanici si a semanat primele seminte ale democratiei parlamentare. Exista numeroase tablouri infatisandu-l pe regele Ioan Fara de Tara cum semneaza acest act, inconjurat de baroni, la Runnymede, in 1215. Tablouri minunat realizate, de altfel, dar avand o singura hiba: regele nu si-a pus niciodata semnatura pe Magna Carta, din simplul motiv ca era cu desavarsire analfabet si se folosea de un sigiliu regal pentru a sanctiona documentele, neavand nevoie de semnatura.
Capitanul Cook, erou fara voie
Daca ii vei intreba astazi pe australieni cine a fost europeanul care a descoperit continentul de la Antipozi, trei sferturi dintre ei iti vor raspunde pe data: capitanul James Cook. Si totusi, in 1770, atunci cand faimosul navigator acosta la Sydney, Australia fusese deja vizitata de olandezii Abel Tasman si Dirk Hartog, si de piratul englez William Dampier. In plus, la data primei sale expeditii in Marile Sudului, Cook nu era capitan, ci doar locotenent de marina.
Edison si lumina electrica
Si Thomas Edison este creditat pe nedrept ca fiind inventatorul luminii electrice. Este drept, el a avut la activ peste o mie de inventii, dar in ceea ce priveste lumina electrica, gloria apartine altcuiva. Mai precis englezului Humphry Davy, care a inventat arcul electric, folosind un filament de carbon. Dar problema era ca acest filament nu rezista unei utilizari mai mari de 12 ore; in decursul anilor ce a urmat, numerosi savanti au incercat sa imbunatateasca ideea lui Davy, cel care a gasit cea mai ingenioasa solutie fiind, intr-adevar, Edison.
Gandhi a eliberat India... mai tarziu
Pentru occidentali, Mahatma Gandhi reprezinta simbolul independentei Indiei. El a promovat idealurile antice de non-violenta, ahimsa, dar astazi, multi istorici sunt de parere ca independenta uriasului subcontinent asiatic era inevitabila, cu sau fara aportul lui Gandhi. Congresul National Indian, motorul eliberarii tarii de sub dominatia coloniala britanica, exista inca din 1885, atunci cand Gandhi avea doar 16 ani. Alti istorici afirma chiar ca independenta ar fi putut fi obtinuta chiar mai devreme, daca s-ar fi concentrat pe metode mai dure decat pasnica rezistenta pasiva, propovaduita de Gandhi, precum cele pentru care pleda marele rival al acestuia, Netaji Chandra Bose.
Washington n-a fost primul presedinte american
Contrar opiniei impartasite de 99,99% din populatia lumii, primul presedinte al Statelor Unite, abia eliberate de sub jugul scortosilor britanici nu a fost George Washington, ci un cvasinecunoscut John Hanson, reprezentatul coloniei Maryland in Congresul continental. Pe 5 noiembrie 1781, Hanson care culmea, era considerat... om de culoare, din cauza descendentei sale maure, a fost ales de Congresul constitutional al celor 13 colonii in functia de „Presedinte al Statelor Unite” in cadrul adunarii Congresului. El s-a aflat in aceasta functie timp de un an incheiat, fiind urmat de alti sase presedinti, inainte ca Washington sa primeasca primul sau mandat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Istoria fotografiei in date importante

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.07 17:29

Istoria fotografiei in date importante
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Newton[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.09.07 21:19

ISAAC  NEWTON-
5]Platon este prietenul meu, Aristotel este prietenul meu, dar cel mai bun prieten al meu este adevarul.
4]Tactul este arta prin care marchezi un punct fara sa-ti faci un dusman.
3]Fiecarei actiuni i se opune o reactiune egala.
2]Dificultatile sint mai usor de invins decit indoiala.
1]Oamenii construiesc prea multe ziduri, dar nu destule poduri.
=====
HOWARD  NEWTON-
Tactul este arta de a face o observație fără a-ți face un dușman.
=====
Helmut


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.10.15 14:21, editata de 24 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Newton[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum