Brociner[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Brociner[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.11 21:34

Chiar dacă problema « nationalității evreilor din România » nu era
specificată în mod explicit, după cum doreau diferiți participanți la
Congres, tratatul soluționa în mod onorabil această problemă. Ceea ce
nu a împiedicat, în anii ce au urmat, nenumărate șicane administrative
sau comentarii răuvoitoare, precum cea a Enciclopediei Istorice 1938,
care spunea:
« Și independența ne este recunoscută, însă numai sub rezerva
acordării de drepturi Evreilor. Așadar, forța internațională evreiască
ne silea să acordăm drepturi celor pe care ne silise să’i primim. »
În tot cazul, printr’un decret publicat în Monitorul Oficial al
României cu numărul 255 din 1879 se decide naturalizarea unui prim grup
de 883 evrei, eroi ai Războiului de Independență. Primul dintre ei era
Mauriciu Brociner, eroul dela Grivița.
Acest fapt, împreună cu imaginea de eroism al tânàrului militar, a
avut un răsunet important în opinia publică a țării. Astfel, se pare că
despre Brociner se spunea: « E un erou, măcar că e ovrei! ». Iar în
comunitatea evreiască, atunci când se vorbea de un nepriceput, se
zicea: « Mit im westi nicht annemen Plevne! » (Cu el nu cucerești
Plevna!)
Cariera lui Mauriciu Brociner a continuat de-a lungul anilor de o
manieră tot atât de strălucitoare. În anii următori el a ajuns chiar
până la rangul de colonel și a devenit consulul României la Frankfurt.
În cele din urmă, Brociner a îndeplinit și funcția de aghiotant al
reginei Elisabeta, care i-a oferit în semn de prețuire ceasul cu
monogramă care se află astăzi în posesia familiei din Italia. Probabil
că tot atunci, el a primit, cu ocazia vizitei împăratului Franz Iosif
în România, decorațiile austriece « Ordinul Franz-Iosif » și « Ordinul
Coroanei de Fier » care se găsesc de asemenea în colecția familiei dela
Milano. Ele au fost lăsate de soția lui Mauriciu Brociner, care nu a
avut descendenți, nepotului ei, tatăl lui Mario.
Mauriciu Brociner a trăit o viață îndelungată. În 1946, pe 15
februarie, cu cinci luni înainte de a deceda la vârsta de 91 ani,
Mauriciu Brociner a fost sărbătorit din inițiativa Uniunii Evreilor din
România, ca fiind ultimul veteran evreu încă în viață, din Războiul
pentru Independență.
Dispunem de un raport redactat de Direcțiunea Poliției de Siguranță
pe 16 februarie 1946, în care este descrisă sărbătorirea dela «
Fundația Dalles » din capitală la care au participat cca. 400–500
persoane. Regele Mihai era reprezentat de colonelul Ulea, maestrul de
ceremonii al Palatului Regal.
După ce Mauriciu Brociner s’a scuzat că nu poate pronunța discursul
pregătit din cauza vârstei înaintate, acesta a fost citit de șeful
Secțiunii Tineret a Uniunii Evreilor din România. Au fost amintite
evenimentele Războiului pentru Independență și legăturile cu regele
Carol I și regina Elisabeta. A fost pus în evidență faptul că « cei doi
suverani erau democrați convinși, nu făceau distincție de rasă și
regele Carol I a lucrat pentru apropierea României de Rusia și că
Regele Mihai I este un urmaș demn al Regelui Carol I, întrucât lucrează
pentru democrație și relații cu U.R.S.S. »
Raportul Siguranței se încheie cu afirmația: « Festivitatea
sărbătoririi colonelului veteran Mauriciu Brociner s’a desfășurat
într’o atmosferă de admirație pentru Regele Mihai, publicul aclamând și
manifestând pentru Suveran. »
Pentru memorie, se pare că, după pierderea Basarabiei de Sud, răpită
de Rusia țaristă în ciuda ajutorului dat de România în timpul
războiului dela 1877, regele Carol I ar fi afirmat că « prietenia cu
Rusia ne costă mai mult decât dușmănia cu ea »!
Pe drept cuvânt, istoria se repetă.
* * *
Timp de câtiva ani, după descoperirea plăcii din cimitirul «
Filantropia », această poveste de demult mi se tot învârtea prin cap.
Mă întrebam cum aș putea da peste adresa actuală a lui Mario Brociner.
În fine, acum câteva luni, urmând sfatul unui prieten, am căutat pe
MINITEL « Mario Brociner – Italia » și am găsit un singur răspuns, cu
un număr de telefon la Milano.
Când am sunat, mărturisesc cu inima strânsă de emoție, am
descoperit, după câteva cuvinte, că numărul indicat era cel al fostului
meu coleg. Bineînțeles că în primul moment am vorbit în italiană. Mai
apoi, l’am întrebat dacă mai vorbește românește și mi-a răspuns: «
Puțin! »
După câteva luni, profitând de un voiaj în Italia, am organizat o
întâlnire cu Mario Brociner într’o cafenea din Milano. Din primul
moment mi-a vorbit în românește, fără nici o dificultate. După plecarea
din România, familia lui a locuit la Florența, apoi la Milano, unde
Mario este de ani de zile profesor de fizică și matematică la Liceul
Israelit din oraș. În România nu s’a mai întors decât o dată, la
sfârșitul anilor ’70.
Din păcate, odată cu dispariția membrilor familiei din generațiile
anterioare, cea mai mare parte a informațiilor și amintirilor personale
despre Mauriciu Brociner s’au pierdut. Rămân însă decorațiile și ceasul
oferit de regina Elisabeta, salvate din România comunistă de tatăl lui
Mario, cu ajutorul ambasadei italiene. Unde au dispărut principalele
decorații, românești și rusești, câștigate pe frontul din Bulgaria?
Mister! De ce s’au păstrat numai cele oferite de Imperiul Austro-Ungar?
Alt mister!
Iată însă că, mulțumită unei plăci cu o inscripție curioasă,
descoperită întâmplător într’un cimitir din București, mi-am regăsit,
după mai bine de patruzeci de ani, un vechi prieten. Această placă era,
cu siguranță, veriga ce’mi lipsea pentru a reface lanțul. Și a
descoperi un șir întreg de evenimente, astăzi uitate, care sper că
merită a fi readuse în memoria contemporanilor.
Adrian Irvin Rozei, Milano, mai 2004
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Brociner[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.11 21:33

In afara legendarului căpitan Valter Mărăcineanu, cel care s’a
distins cu această ocazie, a fost sublocotenentul Mauriciu Brociner. În
luptele dela Grivița, pe 30 august 1877, după ce Valter Mărăcineanu a
căzut la datorie, Mauriciu Brociner a preluat comanda trupei și a
continuat atacul asupra redutei otomane. El a fost cel care a ridicat
steagul românesc deasupra cele de-a doua redute turcești dela Grivița.
În semn de recunoștință, Mauriciu Brociner a fost decorat cu ordinul «
Steaua României » în grad de Cavaler, cu ordinul « Virtutea Militară »
cl. I și cu ordinul rusesc « Stanislav cu spade ». Tot atunci el a fost
trecut ca ofițer activ în cadrul Regimentului 8 Infanterie, cu care a
participat, mai târziu, la cucerirea fortificațiilor dela Plevna.
La sfârșitul atacului, sublocotenentul Mauriciu Brociner a fost
rănit. În seara zilei de 30 august, când primul ministru I. Brătianu
l’a vizitat la spital, i-a spus: « Dle. sublocotenent, frumoasă
inaugurare a epoleților. Te felicit. Faci onoare neamului dumitale. »
Cariera sublocotenentului Mauriciu Brociner nu s’a oprit aici,
pentru că în anii următori el a urcat treptele ierarhiei militare,
devenind mai apoi chiar și colonel. În plus Mauriciu Brociner a fost
aghiotantul reginei Elisabeta, după cum indică placa din cimitirul «
Filantropia » dela Bucuresti.
Însă cariera remarcabilă a colonelului Mauriciu Brociner a avut și
un aspect etnic fără egal, pentru că el a fost primul evreu care a
obtinut nationalitatea română.
Merită să menționăm faptul că, deși evreii nu aveau drepturi
politice în România, neavând cetățenia română, ei au participat în mod
activ în războaiele pentru emanciparea neamului și în proporții
similare cu cele ale populației autohtone. Astfel, în timpul Primului
Război Mondial, numărul mobilizaților, conform datelor Monitorului
Oficial, al victimelor, ba chiar și al celor decorați pentru fapte de
arme, au fost vecine, dacă nu chiar identice cu cele ale populației
autohtone.
Am avut personal șansa de a’l cunoaște, la începutul anilor ’60, pe
inginerul Landau, care exact ca și sublocotenentul Mauriciu Brociner,
însă patruzeci de ani mai târziu, subofițer în timpul Primului Război
Mondial, a preluat conducerea unității sale după ce toți ofițerii
fuseseră decimați de inamic, și a condus-o la victorie.
Odatà cu succesul obținut de români pe câmpul de luptà în 1877, s’ar
fi putut imagina că drumul spre independența naționalà nu va mai fi
decât o simplă formalitate. Numai că acest lucru nu era chiar atât de
simplu, pentru că independența trebuia să fie recunoscută de către
marile puteri europeene, care aveau fiecare câte un bun motiv pentru a
o evita.
Principalele manevre în jurul acestui subiect s’au desfășurat în
cadrul Congresului dela Berlin, care s’a ținut între 13 iunie și 13
iulie 1878.
În plus de problemele capitale pentru existența României, cum erau
recunoașterea independenței, alipirea Dobrogei sau pierderea Basarabiei
de sud, a fost ridicată cu această ocazie și chestiunea emancipării
evreilor din țară. Această problemă, dezvoltată în spiritul ideilor
care agitau întreaga Europă în acea perioadă -Franța acordase
drepturile civile evreilor din Algeria în 1870, presa internațională
discuta despre emanciparea evreilor din Bulgaria și Serbia etc.- a
devenit un factor cheie în privința recunoașterii independenței
României.
În cele din urmă ea a fost concretizată prin articolele 43 și 44 ale tratatului final, care spuneau:
« Articolul 43: Înaltele Părți Contractante recunosc
independența României, legând-o de condițiile expuse în cele două
articole următoare:

Articolul 44: În România, deosebirea de credințe religioase și
de confesiuni nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau
de incapacitate în ce privește folosința drepturilor civile și
politice, admiterea la posturi publice, funcții și onoruri sau
exercitarea diferitelor industrii și profesiuni în orice localitate.

Libertatea și practicile exterioare ale tuturor cultelor sunt
asigurate tuturor supușilor Statului român, precum și străinilor, și nu
se va pune nici o piedică organizării ierarhice a diferitelor
comunități și nici raporturilor cu conducătorii lor spirituali.

Supușii tuturor puterilor, comercianți sau alții, vor fi tratați
în România pe picior de egalitate perfectă, fără deosebire de religie. »
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Brociner[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.11 21:33

Mario, Dumnezeu știe cum, se pare că fusese înțepat de o viespe și
suferea de o urticarie uriașă, răspândită pe tot corpul. Așa se face că
cele douà pramatii, una mâncată de varicelă și cealaltă de urticarie,
nu se puteau întâlni fără să sară unul asupra altuia și să se bată până
se rupea pielea de pe ei. Probabil că era un mod « sui generis » de a
se scărpina, însă care avea consecințe nefaste, pentru că îi lăsa rupți
până la sânge. Mamele lor, disperate de aceste acțiuni, au terminat
prin a-i separa cu găleți de apă rece și palme nenumărate. Însă nici nu
mai putea fi vorba să se întâlnească sau să iasă împreună.
Câtiva ani mai târziu, am auzit nu știu cum că Mario Brociner,
împreună cu părinții lui, au plecat în Italia, ceeace mi s’a părut
normal, fiindcă era « italian », și așa a dispărut din vedere pentru
câteva zeci de ani.
* * *
La sfârșitul anilor ’90, cu ocazia unei vizite la București, am
decis să mă duc la cimitirul « Filantropia ». În copilărie, de fiecare
dată când mă duceam la acest cimitir, cel mai important loc de veci
evreiesc din București, nu ratam niciodată ocazia de a depune o floare
pe mormântul lui Mihail Sebastian, pentru care aveam o admirație
deosebită. Desigur că pe atunci nici nu aveam habar de existența «
Jurnalului » care a fost o adevărată lovitură de trăznet în lumea
intelectualității române în anul 1995. Însă piesele lui, în special «
Jocul de-a vacanța » și « Steaua fără nume », m’au mișcat dintotdeauna
până la lacrimi. Și deși mă duc de zeci de ani în fiecare an în Italia,
până astăzi n’am pus încă piciorul la Civitavecchia, deși visez s’ o
vizitez de mai bine de 40 ani. Poate că e frica de a fi deziluzionat de
un loc ce este mai mult un simbol decât o realitate obiectivă!
În orice caz, hoinărind prin acest cimitir, de cele mai multe ori cu
inima ruptă de durere, privind starea deplorabilă a sutelor de morminte
abandonate sau căzute în ruină din cauza cutremurelor sau neîngrijirii,
am remarcat o placă de marmură pe care era înscris:
« Colonel veteran din 1877
MAURICIU BROCINER
Director al Mareșalatului și Palatului Regal
Secretarul M.S. REGINA ELISABETA (Carmen Silva)
deced. 18 Iulie 1946 ».

Imediat mi-am adus aminte de prietenul meu din copilărie, Mario
Brociner, și mi-am spus că este imposibil să nu fie o legătură între
cei doi Brociner. Cu atât mai mult cu cât Mauriciu și Mario par a fi
același nume.
Așa am descoperit istoria excepțională a eroului național român Mauriciu Brociner.
* * *
Mauriciu Brociner a fost poate cel mai important exponent al
minorității evreiești în lupta pentru emancipare a națiunii române din
secolul XIX. De fapt, participarea evreilor în luptele duse pentru
întregirea neamului și independența națională nu au debutat în 1877.
În cronologia istoricului Augustin Hieronimus Ortelius, publicată la
Viena în 1615 și, mai apoi, în 1665, se menționează că « cei 18 000
oșteni ai marelui voievod (Mihai Viteazul) aflați în ziua de 16
Septembrie 1600 în împrejurimile orașului Alba Iulia, erau vlahi, sârbi
și evrei, care trecuseră de partea voievodului ».
În timpul războiului de Independență din 1877 situația evreilor era
cu totul deosebită. Neavând cetătenia română, și fiind lipsiți deci de
drepturi politice, ei nu aveau obligația de a participa la război. Și
totuși, mai bine de 1 000 voluntari au luat parte, atât ca ostași, cât
și ca ofițeri.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

REINTALNIREA CU EROUL DELA ’77

Mesaj Scris de Admin la data de 10.07.11 21:33

REINTALNIREA CU EROUL DELA ’77

NENUMARATE sunt întortocherile istoriei care sunt
și vor rămâne pentru totdeauna un mister! Nu pentru că lucrurile ar
avea vreo rațiune excepțională, ci pentru că de cele mai multe ori ne
lipsește un element, uneori minor al explicației care ar face ca totul
să devină limpede și clar, fără nici un punct obscur și deci ușor de
înțeles. Uneori, printr’o șansă deosebită, acest element de legătură
apare ca din senin, zeci de ani după ce evenimentele s’au întâmplat și
leagă verigile lanțului într’o ordine logică. Dar dacă acest « chaînon
manquant » lipsește? N’ar fi păcat sà ignorăm tot lanțul numai pentru
că lipsește un element? E clar că nu!
Și atunci, după cum spun jucătorii de bridge, « on fait l’impasse ».
Adică trecem peste elementul lipsă și legăm restul lanțului cu un
joker! Care jocker? Cel mai simplu este cel al timpului. Putem spune,
și nimeni nu va îndrăzni să ne reproșeze: din cauza zecilor de ani care
au trecut, un element al lanțului a dispărut și chiar dacă suntem
convinși că a existat, sau există undeva, nimeni din cei pe care îi
cunoaștem nu și-l mai amintește. De data aceasta, cer dreptul la acest
jocker! Pentru că restul lanțului merită să fie amintit!
* * *
Pe când aveam vreo 9 sau 10 ani, am fost bolnav de varicelă. Nimic
special, pentru că aproape toți copiii au trecut pe acolo. Din
fericire, varicela nu era o boală prea gravă. Nici nu se compara cu
poliomielita, care făcea ravagii în anii ’50 sau cu febra tifoidă, care
reapărea cu regularitate în fiecare vară, în acea epocă, la București.
Poate din această cauză și mulțumită afișelor care ne explicau că
trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a trece la masă, am rămas cu
obiceiuri de higienă puțin practicate în occident. Numai ani de zile
mai târziu, am aflat că febra tifoidă a dispărut din aceste țări de mai
bine de vre’o sută de ani și astfel s’au pierdut niște obiceiuri care
nouă, veniți dintr’o lume balcanică, la limita orientului, ni se par
elementare.

Tot atunci, la sfârșitul anilor ’50, a apărut posibilitatea de a fi
vaccinat contra poliomielitei, teribilă calamitate a epocii și, în
ciuda faptului că România trăia într’o oarecare izolare fațà de lumea
occidentală, au apărut și au fost larg difuzate, în același timp,
vaccinurile Salk din S.U.A. și Merieux din Franța, care au salvat
probabil un număr impresionant de copii dela o soartă dureroasă.
Însă varicela nu avea nimic de a face și nu era nici pe departe atât
de periculoasă ca poliomielita. Singura problemă era că, după o
perioadà de incubație și o perioadă de contagiune, rămâi cu o mulțime
de bubulițe pe tot corpul, care te mănâncă de te apucă toți dracii și
nu știi cum să te mai scarpini, uneori până la sânge, ca să-ți
liniștești mâncărimile.
Așa se face că, pe când eram la școala primară, la vreo 9 sau 10
ani, părinții mei au decis să trimità « copilul » să se refacă dupà
varicelă. Cea mai bună soluție era să fie expediat vreo două săptămâni
în afara Bucureștilor. Cum a fost ales orașul Câmpulung Muscel, nu-mi
mai amintesc, însă știu că mama mea era încântată pentru că tot acolo
se ducea și Mario Brociner, un coleg dela școala Clemența, pe strada
Maria Rosetti, unde eram elev în cursul primar. Mario venea și el cu
mama lui, așa că se întrevedea o posibilitate ca cei doi copii de
aceeași vârstă să se joace împreună, lăsând mamele liniștite, pentru a
conversa în pace. Pentru că tații respectivi rămâneau la București,
obligați fiind să lucreze.
Prin ce minune nu știu, dar Mario Brociner reprezenta pentru mine un
ideal. Probabil datorită faptului că, după cum numele lui îl indica,…
era italian! Pe atunci, când orice legătură cu lumea occidentală era
suspectă, să ai un coleg, mai mult, un prieten italian era teribil de
valorizant. În plus, Mario vorbea italiană cu mama lui, alt element de
mister complementar. Toți factorii erau deci reuniți pentru ca sejurul
nostru la Câmpulung să se petreacă în cele mai bune condiții posibile.
Așa părea în teorie! Pentru că în practică lucrurile s’au petrecut
altfel.
http://ro.altermedia.info/reportajinvestigatii/reintalnirea-cu-eroul-dela-77_1958.h
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Brociner[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.07.11 20:51

Mauriciu Brociner, erou de război evreu român a murit la data de 18 iulie 1946.
Mauriciu Brociner afost unul din cei o mie de voluntari evrei români care au luptat în Războiul de independență (1877-1878). În timpul războiului Mauriciu Brociner a fost primul evreu român care a primit grad de ofițer (sublocotenent). În luptele la cucerirea celor două redute la Grivița sublocotenentul Mauriciu Brociner a înfipt steagul român pe redute.
După război, în anul 1879, prin decretul regal 255, 883 evrei români care au luptat în război, cu Brociner în frunte, au primit cetățenia română, care până atunci nu se dădea necreștinilor.
Mauriciu Brociner a primit diverse medalii și cu timpul a înaintat până la gradul de colonel. Colonelul Mauriciu Brociner a fost consulul României la Frankfurt și Director al Mareșalatului și Palatului Regal și Secretarul Reginei Elisabeta
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Brociner[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.08.07 16:31

Mauriciu
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Brociner[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum