Kissinger[V=]

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Kissinger[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 18:21

Rezumarea primului mesaj :

HENRY-KISSINGER-
8]Populația lumii trebuie să fie redusa cu 50%.
7]Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili.
6]Avantajul celebrității este că, atunci cînd îi plictisești pe cei din jur, aceștia își închipuie că e vina lor.
5]90% dintre politicieni strică și reputația celorlalți 10%.
4]Nicio putere nu poate fi de acord să negocieze ceea ce consideră a fi însăși condiția existenței ei.
3]Ar putea fi peste puterile Americii sa facem cruciade in toate colturile lumii, pentru raspindirea democratiei. Sistemul american este produsul unor experiente istorice unice, dificil de imitat sau de transplantat in societatile musulmane, unde democratia n-ar prinde radacini.
2]Puterea este cel mai puternic afrodisiac.
1]Nimeni nu va cistiga razboiul sexelor. Se fraternizeaza prea mult cu inamicul...


Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.10.15 23:20, editata de 32 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Henry Kissinger:"Cred ca Romania este intr-o perioada d

Mesaj Scris de Admin la data de 17.12.07 11:40

Henry Kissinger:"Cred ca Romania este intr-o perioada de mari sperante"

Henry Kissinger este un om profund preocupat de limite si de (re)cunoasterea acestora in politica. El distinge in interviu trei categorii de oameni politici: marii oameni de stat, care forteaza limitele superioare, mediocrii, care se multumesc sa actioneze in interiorul limitelor, si nesabuitii, care isi depasesc limitele si pun in pericol propria societate si restul lumii.
In aceasta cheie poate fi citita interpretarea data de Kissinger celebrului binom "realism versus idealism" in politica internationala.
Kissinger nu se declara impotriva politicii wilsoniene de promovare a valorilor, dar pretinde ca acestea sa fie adaptate realitatilor istorice. Din acest punct de vedere, de exemplu, incercarea de a impune un regim democratic in Irak depaseste limitele si posibilitatile Americii.


Marele om de stat Kissinger a fortat limitele impuse de razboiul rece la inceputul anilor ’70, cand Statele Unite au apelat la Romania comunista a lui Ceausescu pentru a realiza o deschidere spre China in scopul de a ingradi influenta URSS.
Gasirea unor solutii in Kosovo si, in general, in
Balcani este limitata de faptul ca harta etnica a regiunii nu permite constituirea unor state pure din punct de vedere etnic. In schimb, spune el, America este perfect capabila sa gestioneze singura relatia cu Rusia si nu e nevoie ca Romania sa se constituie in mediator intre Rusia si Occident. Romania nu ar trebui sa isi propuna un asemenea obiectiv de politica externa, care, se pare, ii depaseste limitele.

Revista "Time" l-a declarat acum 30 de ani pe Henry Kissinger "omul cel mai indispensabil al lumii", iar ultimul sau biograf crede ca secolul al XXI-lea inca ii mai asteapta succesorul. Strateg al razboiului rece, constata cat de complicata a devenit lumea dupa caderea URSS. S-a intors in Romania dupa mai bine de 30 de ani, regasind-o "dinamica" si orientata spre viitor.

Prima dvs. vizita in Romania a fost in august 1969, cand erati consilierul pentru probleme de securitate nationala al presedintelui Nixon. Vizita la Bucuresti v-a dat prilejul sa comunicati in secret Beijingului ca SUA erau pregatite sa ia in considerare normalizarea relatiilor. In ce masura a ajutat rolul de mediator al Romaniei lui Ceausescu in destinderea relatiilor sino-americane dupa mai bine de 20 de ani de blocaj diplomatic?
— Vizita presedintelui Richard Nixon in Romania a fost una foarte importanta din punct de vedere simbolic. A fost pentru prima oara cand un presedinte american vizita o tara care apartinea Pactului de la Varsovia si care fusese ocupata de Uniunea Sovietica la sfarsitul razboiului. Iar pentru noi parea ca Romania doreste sa duca o politica independenta. Asa ca am incercat sa prevenim in acel moment ca Uniunea Sovietica sa aplice doctrina Brejnev peste tot in lume. si de aceea eram foarte interesati sa stabilim relatii cu China. I-am spus lui Ceausescu intr-o maniera generala ca eram pregatiti sa vorbim cu China. Problema era ca nu existau diplomati chinezi nicaieri in lume la acea data din cauza revolutiei culturale. Asa ca aveam nevoie de o terta parte care sa joace rolul de emisar. Iar Ceausescu a transmis propunerea noastra. Ce nu stiam la acea data si am aflat ulterior era ca de fapt chinezilor nu le-a placut sa comunice printr-o tara comunista, pentru ca le era teama ca puteau exista oameni in guvernul respectiv sau chiar in propriul guvern care i-ar fi informat pe sovietici despre ceea ce faceam.

De aceea ati folosit de asemenea si canalul pakistanez…

— Da, de fapt ce s-a intamplat in cursul acelei vizite a fost ca i-am rugat atat pe presedintele Pakistanului, cat si pe cel al Romaniei sa-i informeze pe chinezi. Iar timp de aproximativ sase luni dupa vizita, fiecare mesaj pe care-l trimiteam prin Pakistan il trimiteam si prin Romania. Dar chinezii raspundeau prin Pakistan, pentru ca erau suspiciosi privind relatia Romaniei cu Rusia.

Atat in memoriile dvs. publicate in 1979, cat si in cele ale presedintelui Nixon se arata ca, dupa ce s-a intors de la cina cu Ceausescu, in jurul orei 11 seara, presedintele SUA s-a plimbat, a povestit si a fumat un trabuc timp de o ora. Pe Ceausescu il gasise "inteligent" si "curajos in a infrunta Moscova cu vizita presedintelui american". si dvs. l-ati considerat "inteligent" si "ambitios" pe Ceausescu, care ar fi "reusit sa faca din tara sa o rascruce". Mai credeti asta?
— Da. Nu fac judecati privind politica interna a lui Ceausescu. Noi aveam de-a face in primul rand cu politica externa a Romaniei. Iar impresia noastra era ca Ceausescu facea doua lucruri: incerca sa previna ca Uniunea Sovietica sa nu-i faca Romaniei ce le-a facut Ungariei si Cehoslovaciei. Iar in al doilea rand dorea sa-i dea Romaniei o importanta mai mare decat o avea ca simplu membru al Pactului de la Varsovia. Si a facut aceste lucruri cu o dexteritate considerabila si cu ceva curaj. Noi fusesem intr-o calatorie in jurul lumii si am venit din Pakistan in Romania, dupa care mergeam in Germania. Deci trebuia sa fie o vizita de doua zile. Dar s-a intamplat ca exact in acea perioada sa fie programat un congres comunist la Bucuresti, la care trebuia sa vina chiar Brejnev. Noi nu stiam asta, in nici un caz n-am facut-o intentionat. Ceausescu si Guvernul roman au decis sa amane cu o saptamana congresul si au anulat invitatia facuta lui Brejnev, pentru a-l putea primi pe Nixon in acea zi. A fost o demonstratie foarte puternica de independenta.

Pe 24 decembrie 1989, la 20 de ani dupa vizita dvs. la Bucuresti, la o zi inainte de executia lui Ceausescu, secretarul de stat american James Baker a spus ca SUA nu au obiectii in cazul in care sovieticii sau alte tari din Pactul de la Varsovia ar interveni in Romania pentru a asigura fortele anti-Ceausescu. A fost pentru prima oara dupa al doilea razboi mondial cand un inalt oficial american accepta si chiar incuraja o interventie sovietica in afara teritoriului URSS. Romania independenta a anilor ’70 pe care o sprijineati dvs. si presedintele Nixon esuase dupa 20 de ani. Cat de surprinzatoare a fost pentru dvs. aceasta evolutie urmata de o revolutie?
— Secretarul Baker a fost un extraordinar secretar de stat. Este si o persoana extraordinara, si un bun prieten al meu, pentru care am un mare respect. Dar cred ca a facut o greseala teribila cu acea declaratie. si nu pot sa-mi imaginez ce i-a trecut atunci prin cap. Cred ca se gandea ca fortele anti-Ceausescu erau democratice si ca Rusia si restul statelor din URSS devin democrate, iar el nu dorea ca Ceausescu sa infranga aceste asa-zise forte democratice.

Asa-zise?
— Nu stiu la ce se referea exact, dar probabil ca asta gandea. A fost o greseala sa invite URSS sa faca uz de forta militara pentru a interveni in problemele domestice ale Romaniei.

Nu ar fi intervenit, oricum. Au refuzat. Ambasadorul SUA la Moscova l-a vizitat pe adjunctul ministrului de Externe al URSS si i-a transmis acelasi mesaj. Raspunsul rusilor a fost: "Nu vom mai folosi doctrina Brejnev niciodata".
— N-am stiut acest lucru. A fost o greseala, e clar.

Formuland politicile conservatoare ale lui Metternich de la inceputul secolului al XIX-lea ca o alternativa la idealismul lui Wilson de la inceputul secolului al XX-lea, ati sustinut, in anii de inceput ai carierei dvs. academice, ca problema fundamentala a politicii nu este controlul raului, ci limitarea justitiarismului. Cum se aplica aceasta in politica externa actuala a SUA fata de Irak si Iran?
— In discursul public se face distinctia intre idealism si realismul pe care se spune ca il reprezint. Realismul ar fi politica puterii, idealismul despre valori. Nu sunt de acord cu asta. SUA vor favoriza intotdeauna democratia, pentru ca este traditia noastra nationala. Distinctia care trebuie facuta nu este daca favorizam democratia in sensul abstract, ci in ce masura mergem intr-o cruciada pentru a o impune unor tari prin forta sau presiune. Aici fac eu distinctia. Eu am sprijinit actiunea militara in Irak ca masura de control al armelor de distrugere in masa, care s-au dovedit a fi inexistente, si in al doilea rand pentru ca Saddam a incalcat armistitiul cu SUA in nenumarate ocazii. Nu am fost niciodata in favoarea unei ocupatii militare care apoi sa incerce sa aduca democratia in mijlocul lumii islamice, unei tari care nu a avut o traditie democratica. Pot respecta obiectivele, dar cred ca s-a mers mult peste capacitatea noastra. Apoi, cand se merge un pas mai departe, spunand ca vom face Rusia democratica si China democratica, ne autoinvitam sa conducem politica interna a majoritatii tarilor din lume. Or, nici o tara nu are puterea sa faca asa ceva. Cred ca trebuie sa ne stabilim obiective moderate. Pe de alta parte, trebuie sa stim in ce credem. Nu am obiectii fata de un anume grad de idealism atata timp cat este legat de procese istorice.

Totusi, nu sunteti un wilsonian. Poate un jacksonian?
— In nici un caz nu sunt un wilsonian. Sunt un jacksonian in acest sens, deoarece cred ca America trebuie sa aiba o idee clara privind interesele sale nationale. si cred ca si celelalte state trebuie sa aiba o idee clara in privinta propriilor interese nationale. Politica externa consta in ajustarea acestor diferente in asa masura incat sa nu existe conflicte militare si un maxim de oameni sa profite de acest lucru. Ca regula generala, ma opun impunerii preferintelor proprii prin presiune.

In cartea dvs. "Are nevoie America de o politica externa?", publicata acum sapte ani, comparati Rusia actuala cu Europa postnapoleonica. Caderea lui Napoleon n-a calmat temerile cu privire la belicozitatea Frantei. Pacea reala, argumentati dvs., nu era posibila fara Franta. Cum poate fi folosit acest model cu privire la Rusia?
— In decursul istoriei sale, Rusia a fost o problema pentru vecinii sai din cauza ambitiilor sale expansioniste. Rusia actuala a pierdut 300 de ani de istorie. A ajuns inapoi de unde a pornit in timpul lui Petru cel Mare. Asa ca trebuie sa existe o oarecare intelegere pentru trauma psihologica a Rusiei, care este compensata uneori prin retorica excesiva. Obiectivul decisiv este ca Rusia sa devina parte integranta dintr-o ordine internationala. Realizarea Frantei dupa razboaiele napoleonice a fost ca Talleyrand a reusit sa o faca parte a ordinii europene. Rusia n-a reusit inca acest lucru.

Poate nici nu vrea.

— Poate nu vrea, intr-adevar. Dar ar fi mai bine pentru toata lumea daca ar exista un sentiment al securitatii si ar exista o diplomatie fara amenintare.

In noiembrie 2002, in timp ce se afla la Bucuresti, presedintele George W. Bush recomanda Romaniei, proaspat membru NATO, sa devina "un pod catre Rusia". Multi romani au privit asta ca pe o stranie incurajare catre o reapropiere a Romaniei de Rusia, ce trezeste amintiri pline de teama. Impartasiti aceasta interpretare romaneasca – probabil gresita – a mesajului presedintelui Bush?
— Sunt un prieten al presedintelui Bush, desi nu fac parte din administratia sa. Opinia mea generala este ca Romania stie cel mai bine care trebuie sa fie politica ei externa si ca noi trebuie sa ne concentram pe politica noastra externa, lasand liderii romani sa se concentreze asupra propriei politici externe. America nu are nici un interes sa existe relatii ostile intre Rusia si Romania. De fapt, ne-ar placea sa fie prietenoase. Dar in ce masura Romania poate fi un pod al intregului Vest catre Rusia cred ca este o judecata pe care Guvernul roman trebuie sa o faca.

Depinde si de rusi daca vor…

— Desigur, depinde si de Rusia sa decida. Nici nu stiu daca are nevoie de un pod, Rusia trateaza cu tarile direct.

Au un pod mai solid cu Germania?

— Cu Germania? Istoric, relatiile ruso-germane au fost uneori foarte dure, alteori foarte prietenoase. Au luptat doua mari razboaie, dar exista o scoala de gandire care considera ca, atunci cand sunt prietenoase, ambele tari sunt in siguranta, iar cand sunt ostile, ambele au de suferit. Dar asta e o atitudine germana. Cred ca in acest moment relatiile Rusiei cu Germania sunt foarte prietenoase.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Marele Henry Kissinger, cioc-cioc la usa lui Sorin Ovidiu Vi

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.07 15:50

Marele Henry Kissinger, cioc-cioc la usa lui Sorin Ovidiu Vintu

A VENIT MUNTELE LA MAHOMED
Henry Kissinger a fost in vizita acasa la Sorin Ovidiu Vintu si a luat masa cu Dinu Patriciu, Gabriel Popoviciu, Ion Tiriac, Ilie Nastase si Nadia Comaneci.[Citeste]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

La Gala Zece pentru România, Henry Kissinger va susține o pr

Mesaj Scris de Admin la data de 13.12.07 13:35

La Gala Zece pentru România, Henry Kissinger va susține o prezentare a relațiilor internaționale
Joi 13 decembrie 2007, 02:07


Henry Kissinger, fost secretar de stat al Statelor Unite, unul dintre cei mai influenți oameni politici din ultimele decenii este invitatul celei de-a treia ediții a Galei Zece pentru România.... continuare
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Kissinger vine la Realitatea cu globul de cristal

Mesaj Scris de Admin la data de 12.12.07 10:14

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fostul secretar de stat de la Casa Albă, Henry Kissinger vin

Mesaj Scris de Admin la data de 18.10.07 13:11

Fostul secretar de stat de la Casa Albă, Henry Kissinger vine pentru prima dată în România la invitația Realitatea TV

Joi 18 octombrie 2007, 13:17 Henry Kissinger vine pentru prima dată în România la invitația Realitatea TV! El este invitatul de onoare al Galei "Zece pentru România". Festivitatea va încheia cea de-a treia ediție a proiectului realizat de Mihai Tatulici și va fi transmisă în direct în data de 13... continuare
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Intalnire secreta Kissinger-Putin la Novo-Ogariovo

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.07 17:09

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un avocat din Uruguay cere extradarea fostului secretar de s

Mesaj Scris de Admin la data de 07.04.07 14:21

Un avocat din Uruguay cere extradarea fostului secretar de stat al SUA, Henry Kissinger
Eva GALAMBOS | 07 aprilie 2007
Avocatul Gustavo Salle din Uruguay, reprezentand familia unei victime a dictaturii militare din aceasta tara din perioada 1973-1985, a cerut procuraturii extradarea fostului secretar de stat, Henry Kissinger, din cauza presupusului sau rol jucat in "Operatiunea Condor", de trista amintire, informeaza AFP si presa latino-americana. "Condor" a fost un plan secret al dictatorilor latino-americani din anii '70, vizand eliminarea opozitiei politice de stanga din regiune, cea mai cunoscuta victima fiind presedintele chilian Salvador Allende. Tot in acest context, la 2 octombrie 1976, din capitala Argentinei, Buenos Aires, au fost rapiti 21 de cetateni din Uruguay, disparuti apoi fara urma, si tot in 1976 a fost asasinat, la Washington, ambasadorul chilian Orlando Letelier.

In ultimii ani, prin desecretizarea si declasificarea unor documente din arhivele Departamentului de Stat, precum si in urma depozitiilor unor martori, numeroase detalii ale acestui plan au iesit la iveala. "Operatiunea Condor" a fost pusa in aplicare de echipe ale mortii, formate din militari de extrema dreapta din Chile, Argentina, Uruguay, Bolivia, iar, potrivit martorilor, misiunea lor era sa descopere, sa rapeasca , sa tortureze si sa ucida membri ai opozitiei liberale.

Avocatul Gustave Salle reprezinta familia lui Bernardo Arnone, un militant de stanga, arestat in 1967 si dus in Argentina cu un grup de detinuti politici care au disparut. Se presupune ca au fost executati. In motivarea extradarii, Salle sustine ca dictaturile latino-americane din perioada respectiva "nu erau decat executantii" unui "plan de exterminare" intocmit in SUA de un grup condus de Henry Kissinger, pe vremea aceea secretar de stat si un sustinator activ al regimurilor de extrema dreapta din America latina, scrie AFP. Chiar daca implicarea directa a lui Henry Kissinger va fi greu de dovedit, ultimele documente declasificate indica limpede ca el cunostea ce se intampla in aceste tari. Astfel, in vara lui 1976, Departamentul de Stat a trimis ambasadorilor americani din Chile, Argentina, Bolivia, Uruguay si Paraguay un mesaj in care li se indica sa abordeze guvernele respective ca sa le ceara sa puna capat "Operatiunii Condor" , dar tonul mesajului nu era suficient de hotarat. Existenta insasi a acestei indicatii dovedeste o implicare a lui Kissinger, fapt pana acum negat, comenteaza Blake Fleetwood, militant pentru drepturile omului, fost ziarist la New York Times, care s-a ocupat de aceasta problema. Dar, scrie el, ambasadorii se temeau ca o astfel de interventie le va afecta securitatea, si tinand cont de temerile lor, mai tarziu Departamentul de Stat a contramandat dispozitia de a interveni pentru oprirea operatiunii "Condor".

Cererea pentru extradarea fostului secretar de stat a fost depusa cu o zi inaintea vizitei presedintelui Bush in Uruguay, in cadrul recentului sau turneu din America latina. Procurorul Mirtha Guianze a primit cererea si este in curs de a studia cazul, a informat presa din Uruguay. [email]eva.galambos@gandul.info[/email]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Henry Kissinger cere un acord SUA-Iran

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.07 16:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Si Henry Kissinger critica strategia americana in Irak

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.07 15:47

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nixon a apelat la Ceaușescu pentru a debloca relațiile SUA c

Mesaj Scris de Admin la data de 02.02.07 12:36

Nixon a apelat la Ceaușescu pentru a debloca relațiile SUA cu China
Fostul secretar de stat Henry Kissinger a dezvăluit cum a acționat pentru a pregăti vizita istorică a șefului Casei Albe, la Beijing, în 1971.
Fostul președinte american Richard Nixon, care dorea o apropiere de China în anii ’70, a încercat să folosească autoritățile comuniste de la București drept canal de comunicare cu regimul de la Beijing. Momentul a coincis însă cu răcirea relațiilor româno-chineze. Neîncrederea cu care privea Mao Zedong, liderul de la Beijing, evoluția României comuniste și a lui Nicolae Ceaușescu a determinat, până la urmă, Casa Albă să apeleze la Pakistan, relatează "The Daily Times". Aceste dezvăluiri au fost făcute, miercuri, de Henry Kissinger, fost secretar de stat în timpul administrației Nixon, care a subliniat că procesul defectuos de comunicare între Washington și Beijing reprezenta un obstacol major în pregătirea vizitei istorice în China a președintelui ame-rican, în 1971. "Dear Henry", pe atunci consilier pe probleme de securitate națională, s-a folosit de criza dintre Uniunea Sovietică și China, declanșată de ciocnirile dintre trupele sovietice și cele chineze de pe râul Ussuri, pentru a încerca să revitalizeze relațiile SUA cu regimul comunist de la Bejing.
Chinezii n-au avut încredere în români
"Identificarea unui canal de comunicare cu China s-a dovedit mult mai dificilă decât ne imaginasem", a povestit Kissinger. "Prima dată am folosit un interlocutor comunist, România, dar chinezii nu aveau încredere în români", a adăugat el. La rândul său, Beijingul a încercat să trimită semnale către Washington prin intermediul scriitorului și jurnalistului american Edgar Snow, un apropiat al lui Mao, dar administrația americană nu a dorit să aibă de a face cu un militant de stânga. Deși unii oficiali de la Casa Albă l-au avertizat pe Nixon că relansarea relațiilor cu China ar putea contribui la declanșarea unui război sovieto-chinez, administrația americană a continuat demersul, alegând Pakistanul drept canal de comunicare cu regimul lui Mao Zedong. "După acest moment, am început să pregătim vizita", a precizat Kissinger.
Canal secret de discuții, deschis de Pakistan
În 1969, Nixon a vizitat Lahore, iar generalul Yahya Khan l-a primit ca pe "un vechi prieten al Pakistanului". Într-adevăr, Nixon mai vizitase Pakistanul de șase ori, înainte de a se instala la Casa Albă. Ca președinte, a vorbit în termeni extrem de măgulitori despre pakistanezi, iar în 1970 i-a scris ge-neralului Yahya o scrisoare în care își exprima admirația pentru "formidabila abilitate" demonstrată "la conducerea Pakistanului într-o dificilă perioadă de tranziție", lăudându-i, cu același prilej, înțelepciunea și curajul dovedite ca lider.

Răspunsul generalului la aceste laude, ce puteau fi interpretate și ca sprijin, nu a întârziat. Recunoscător, Yahya a deschis un canal de comunicare între Washington și Beijing, totul culminând cu vizita secretă a lui Kissinger în China, în iulie 1971. Nixon a acționat apoi pe bază de reciprocitate, sprijinind într-o oarecare măsură Pakistanul în timpul crizei cu India. Cât de volatil și de fațadă a fost sprijinul, a dovedit-o ulterior
India, care a invadat estul Pakistanului.

Diplomația compromisurilor
Potrivit unor documente recent decla-sificate, Kissinger le-a spus chinezilor, în 1972, că Statele Unite sunt dispuse să abandoneze Vietnamul de Sud în mâinile comuniștilor, cu condiția ca operațiunea să aibă loc după retragerea trupelor americane. "Noi nu putem aduce un guvern comunist la putere. Ar fi altfel dacă acesta ar veni la putere, după o perioadă de timp, ca rezultat al evoluției istorice. Dacă putem să ne împăcăm cu ideea unui guvern comunist în China, putem s-o acceptăm și în Indochina", i-a spus Kissinger premierului chinez la acea vreme, Ciu Enlai.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Bătrînul Kissinger priveste lumea

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.06 20:08

Bătrînul Kissinger priveste lumea
La 83 de ani, Henry Kissinger nu a pierdut sensul formulei care a făcut din el unul dintre oamenii politici cei mai citati de pe planeta noastră. În timpul recentului „Forum international Bertelsmann“, fostul secretar de Stat american a conchis, într-o scurtă cuvîntare-tur de orizont al relatiilor internationale, în acesti termeni: „Lumea se aseamănă Europei din secolul XVII; ea va trebui să redevină Europa secolului XIX“. Pentru a sesiza sensul acestei comparări, e necesară o întoarcere la cărtile de istorie, sau măcar spre istoria asa cum a prezentat-o profesorul Kissinger înainte ca el să se fi angajat în politică, apoi, mai tîrziu, în lucrarea sa masivă „DIPLOMATIA“ (apărută la „Fayard“, în 1994) unde el se plasează, fără exces de modestie, pe linia Richelieu, Metternich si Theodore Roosevelt. Europa secolului XVII este un continent răvăsit de războaie între Puterile care căutau să se afirme unele împotriva altora, unde religia era o sursă de inspiratie adesea mai importantă decît „interesul national“. Potrivit lui Kissinger, marele merit al lui Richelieu este exact acela că a pus în prim-planul politicii sale „interesul Frantei“, neezitînd el, omul Bisericii, să se alieze cu printii protestanti pentru a slăbi Sfîntul Imperiu romano-german. Trebuie asteptat sfîrsitul Războiului de 30 de ani, în 1648, pentru a vedea ivirea unei ordini europene care va fi bulversată de Revolutia franceză si războaiele napoleoniene. Din această nouă dezordine se va naste, în 1815, în Europa, o ordine care a fost, pentru Kissinger, sistemul cel mai stabil al „balantei Puterii“ si, poate, sistemul perfect – concertul natiunilor, sistemul balantei puterii între posibilităti: nici una nu putea deveni atît de puternică încît să ameninte echilibrul ansamblului.
Pe cînd era consilierul presedintelui Nixon, Henry Kissinger a manevrat aceste jocuri cu măiestrie în conditiile războiului rece, predicînd, de exemplu, ca niciodată SUA să nu permită Chinei si URSS să aibă între ele relatii mai bune decît le au. Sistemul international actual poate, la urma urmei, să te facă să gîndesti la Europa secolului XVII. Nici un principiu organizatoric nu pare a-l structura. Religia a (re)devenit un motor al actiunii politice si militare. Concertul natiunilor secolului XIX era scris pentru o ideologie – apărarea valorilor conservatoare contra spiritului de la 1789 – acceptat de toti, inclusiv de Franta învingătoare. Nici o Putere nu pretindea a încarna, prin ea însăsi, promovarea valorilor universale. Acest mesianism, pe care îl primeste George W. Bush, este la fel de pernicios pentru politica externă a unei mari tări, în ochii unui om politic realist, care se dezinteresează de natura regimurilor. Aceasta nu-l împiedică pe Kissinger să aibă „liberă intrare“ la Casa Albă, căci actualul presedinte nu vorbeste doar cu cei care sînt de acord cu el. Fostul secretar de Stat ar fi bine plasat ca să inspire paralela între Irak si Vietnam pentru a inspira lui Bush dorinta de a tine sus steagul, precum atunci, în 1972, cînd el a negociat pacea cu adversarii comunisti? Este posibil. Între Vietnam si Irak există o diferentă fundamentală: Frontul National de Eliberare era sustinut de Vietnamul de Nord si beneficia de sprijinul ambivalent, dar real, al Chinei si al URSS. Kissinger a intrat într-o negociere globală cu statele a căror preocupare depăsea soarta Vietnamului. Nimic asemănător în Irak. SUA fac, aici, o gherilă dispersată, si nu au interlocutor. Lumea de azi este, hotărît lucru, departe de Concertul Natiunilor!...
Stefan Zaides
După „Le Monde“, 25 octombrie 2006,
cronică semnată de André Fontaine
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Kissinger: Victoria militară în Irak, imposibilă

Mesaj Scris de Admin la data de 20.11.06 9:39

In Irak nu mai este posibilă victoria militară, așa cum a fost ea înțeleasă până acum, a declarat, ieri, pentru BBC fostul secretar de stat american Henry Kissinger. El a avertizat însă că o retragere rapidă a trupelor coaliției ar putea avea "consecințe dezastruoase", amplificând violențele și destabilizând țările vecine. (AP)
Kissinger: Victoria militară în Irak, imposibilă
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Inainte, spre secolul al XIX-lea

Mesaj Scris de Admin la data de 27.10.06 15:18

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Valori universale, politici specifice (INTERVIU CU HENRY KIS

Mesaj Scris de Admin la data de 22.10.06 13:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Razboiul sfetnicului de taina

Mesaj Scris de Admin la data de 17.10.06 11:22

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Henry Kissinger: Moscova si Washington trebuie sa colaboreze

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.06 9:50

Henry Kissinger: Moscova si Washington trebuie sa colaboreze
Presedintele Vladimir Putin l-a primit ieri, la resedinta Novo-Ogariovo, pe fostul secretar de stat american, Henry Kissinger. Cei doi au analizat probleme de ordin international, precum si chestiuni strict legate de relatiile bilaterale. La Moscova, fostul sef al diplomatiei Statelor Unite a dat un interviu in exclusivitate pentru Nezavisimaia Gazeta.


Disensiuni inevitabile

- Sunteti unul dintre initiatorii relaxarii din anii ’70. Ati putea compara acea perioada cu cea a actualelor relatii dintre Rusia si SUA?

- In perioada de relaxare, Uniunea Sovieta si Statele Unite erau adversari in numeroase regiuni ale lumii. Am incercat atunci sa reducem din starea de incordare si sa cream cu timpul un fundament pentru colaborare in diferite regiuni ale globului pamantesc. In prezent, nu suntem inamici strategici. Pornim acum de la necesitatea cooperarii si putem lucra impreuna la nivel global in folosul crearii unui parteneriat greu de imaginat in perioada anterioara.

- Cu toate acestea, sunt experti care sustin ca suntem in pragul unui razboi rece. E adevarat, altii considera ca e o definitie exagerat de inspaimantatoare. Care este parerea dumneavoastra in acest sens?

- Cred ca un alt razboi rece ar fi o tragedie pentru popoarele noastre. Si nu cred ca asa ceva se va produce. Disensiunile dintre tari sunt inevitabile, avand in vedere ca interesele lor sunt diferite. Dar aceste divergente pot fi rezolvate, ele nu sunt majore, comparativ cu sfera de colaborare. Un exemplu cat se poate de graitor este problema iraniana.


Determinare

- La Washington s-a instaurat, potrivit semnalelor din presa, un consens critic la adresa Rusiei, in special in Congres, intre democratii liberali si republicanii conservatori. In acelasi timp, linia administratiei americane difera evident de aceasta abordare, asa este?

- Sunt, intr-adevar, oameni de ambele parti ale culoarului (ce desparte locurile democratilor si republicanilor in Congres), care se exprima critic la adresa Rusiei, cu precadere pe aspecte ale dezvoltarii interne. Totusi, in alcatuirea punctului sau de vedere, presedintele Statelor Unite porneste de la intelegerea uriasei importante a relatiilor de prietenie si colaborare dintre ambele tari. Desi, fara indoiala, anumite disensiuni exista.

- Care este iesirea din acesta situatie, care este calea de depasire a acestor neintelegeri?

- Cred ca ambele parti pot trece peste dezacorduri, daca adopta o atitudine serioasa fata de pozitiile fiecareia. In acelasi timp, ele nu trebuie sa uite importanta colaborarii si sa manifeste fermitate in dorinta lor de a obtine rezultate pozitive. Si sunt convins ca o asemenea determinare exista.

- Ce rol jucati in contactele ruso-americane – de mediator, care transmite mesajele unui lider celuilalt, sau de om care da sfaturi?

- Presedintele dumneavoastra, Vladimir Putin, m-a invitat cu mai multe ocazii la Moscova. Vreau sa precizez ca-l respect mult. Pana sa-l cunosc, am avut grija sa studiez in detaliu pozitia conducatorilor nostri. Gasesc aceste discutii deosebit de utile. Nu sunt o figura oficiala, dar incerc din toate puterile sa contribui la imbunatatirea relatiilor si din timp in timp incerc sa explic fiecarei parti punctul de vedere al celeilalte.


Problemele majore

- Exista acum printre problemele internationale una de natura sa joace un rol esential in normalizarea colaborarii dintre Washington si Moscova?

- O problema majora este Iranul. Aderarea Rusiei la Organizatia Mondiala a Comertului este alta problema majora. In ambele cazuri se pot face progrese. In dosarul iranian am realizat un mare pas inainte. Impreuna. In general, sunt de parere ca SUA si Rusia trebuie sa se consulte in toate problemele de politica internationala. Tot ce vizeaza pacea in lume afecteaza tarile noastre.

- Cat timp v-ati aflat in fruntea diplomatiei americane, problema controlului asupra inarmarii s-a aflat in centrul relatiilor dintre tarile noastre. Acum, aceasta tema, dupa cum a declarat recent presedintele Vladimir Putin, a fost uitata. Nu este oare cazul sa se revina asupra acestei problematici?

- Nu cred. Atunci, in vremurile sovietice, SUA si Uniunea Sovietica detineau uriase arsenale de arme, indreptate unele impotriva celorlalte si capabile, practic, sa distruga intreaga omenire. De aceea, a fost foarte important ca ele au inteles modul de gandire al celeilalte si au creat un mecanism pentru situatii de forta majora. In momentul de fata, Rusia nu este privita ca inamic al Statelor Unite. Si nu exista arme rusesti indreptate impotriva noastra.

Dar deosebit de grava a devenit chestiunea proliferarii armelor de distrugere in masa. In plus, ambele tari dispun de cele mai mari potentiale din lume in sfera energiei atomice. Sunt, prin urmare, convins de necesitatea conlucrarii noastre in acest domeniu. Rusia a facut o propunere foarte concreta Iranului privind infiintarea unei intreprinderi mixte de imbogatire a uraniului. Cred ca aceasta idee trebuie promovata in intreaga lume, pentru a propune si altor tari crearea de centre mondiale de imbogatire. Va fi o forma moderna de control asupra armamentului.

- Care sunt asteptarile dumneavoastra in legatura cu apropiatul summit G8, din iulie, de la Sankt-Petersburg?

- Pentru mine, in contextul relatiilor ruso-americane, intalnirile liderilor nostri sunt foarte importante: ofera posibilitatea pentru foarte multe discutii consistente. Si sunt convins ca viitoarele dezbateri vor fi deosebit de productive. Partile vor avea ocazia sa-si expuna ingrijorarile lor legate de evolutia celorlalte. Si vor tine cont de ce se va spune. Este un cadru aparte pentru dezbaterea chestiunilor privind energetica nucleara civila din intreaga lume impreuna cu alti lideri. (Agentia "Rusia la zi" – 7 iunie 2006)
http://www.rusialazi.ro/index.php?a=externe2006060702.xml
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Henry Kissinger a cedat Saigonul comuniștilor

Mesaj Scris de Admin la data de 31.05.06 11:15

Henry Kissinger a cedat Saigonul comuniștilor
Articol de Ciprian Tomescu

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a negociat, pe căi neoficiale, cedarea zonei de sud a Vietnamului către comuniști, cu condiția ca ocupația să aibă loc după retragerea trupelor americane, dezvăluie documente de arhivă declasificate ieri, în Statele Unite. În 1972, cînd războiul de îndepărtare a comuniștilor continua să facă foarte multe victime, în calitate de trimis special al președintelui Nixon, Kissinger i-a spus premierului chinez de atunci, Chou En-lai că, așa cum China poate fi condusă de un regim comunist, tot la fel și Indochina ar putea să devină comunistă. Documentele ce conțin extrase din discuțiile oficiale, declasificate din arhiva Universității George Washington, au ajuns în presă în urma unei cereri speciale formulată de grupul de cercetare a documentelor declasificate.


http://www.7plus.ro/index.php?a=9980&shift=1
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

HENRY KISSINGER: ISTORICUL SI PUTEREA

Mesaj Scris de Admin la data de 24.05.06 20:16

HENRY KISSINGER: ISTORICUL SI PUTEREA

Henry Kissinger, fostul consilier pentru Securitatea Natională al Presedintelui si ministru de externe al Statelor Unite, sub Nixon, figură proeminentă a ultimei jumătăti a secolului al XX-lea în calitate de înfăptuitor si, nu în mică măsură, modelator al politicii externe americane (deci si mondiale), istoric cu aplicare asupra trecutului Europei, cu centrul de greutate în epoca si opera politico-diplomatică a printului Metterich, a acordat un interviu ziaristei de televiziune germană, Sandra Maischberger. Retin reflectarea în răspunsurile lui Kissinger a unei îmbinări de cunoastere extrasă din experienta trăită a diplomatului de mare putere si din studiul istoriei, pe de o parte, si asimilarea unei culturi în care America se întîlnea mai mult cu Europa, decît e cazul la actuali lideri americani si, poate ca urmare, scrupulele nu neapărat practicate, dar oricum o constiintă mai limpede a momentelor de contrast dintre „Real Politik” si pricipiul etic, pe de altă parte. Între timp, accesul la anumite arhive si mai ales o carte, apărută nu de mult, pe cît de îndelung documentată pe atît de acuzatoare, au pus în circulatie afirmatii si informatii despre amestecul determinant al acestui patriarh al politicii externe americane în unele operatiuni însîngerate ale serviciului secret american, prin colaboratorii lui locali în America Latină, în special în Chile. Respectul pentru calitătile intelectuale si statura istorică a interlocutorului nu a împiedicat-o pe Sandra Maischberger să abordeze această zonă de tîrzie răzbunare a trecutului asupra prezentului acestui senior al politicii mondiale. Însă Kissinger a refuzat ferm să răspundă la acuzatiile ce i se aduc: „Eu am fost în situatia de a actiona asupra evenimentelor intr-o perioadă de istorie dificilă si încărcată de mari amenintări. Nu sînt chemat să judec eu ce am făcut atunci, ci altii, care, studiind temeinic împrejurările si provocările acelei epoci de război rece, vor aprecia binele sau răul pe care l-am făcut.”.
Sandra Maischberger a remarcat că din momentul în care li se recunoaste celorlalti capacitatea si dreptul de analiză si evaluare morală a deciziilor si initiativelor lui Kissinger, de ce acela care este în cauză nu si-ar exercita si el auto-analiza si examenul moral în raport cu actiuni din propriul lui trecut politic? Kissinger a rămas însă neclintit într-o hotărîre pe care o poti întelege nu numai ca pe un refuz al transformării ultimei părti a vietii într-o nesfîrsită gîlceavă cu cei care îi critică cealaltă parte, ci si ca pe expresia constiintei de sine a făuritorului de istorie fată de cei care nu o pot decît comenta ( sau „forfeca” ).
Ai putea însă considera unele din declaratiile lui de acum ca niste fragmente de răspuns indirect la întrebările critice sau acuzatoare asupra unora dintre „fărădelegile” de pe timpul cînd el participa la exercitarea puterii Statelor Unite în lume. Astfel, indiferent de rezervele lui stiute si nestiute fată de stilul belicos al actualei administratii americane, Henry Kissinger găseste că, la ora actuală a istoriei si după o minutioasă chibzuintă, războiul preventiv poate fi legitim în anumite cazuri. Bineînteles aceasta o spune avînd în vedere ce s-a întîmplat cu Irakul. Deasemenea, nu se poate să nu te frapeze felul cum, în mod repetat, Kissinger afirmă că este inadmisibil ca, după ce presedintele Statelor Unite spune că trebuia intervenit în Irak pentru a se preveni folosirea unor arme de distrugere în masă împotriva Americii să se afirme că presedintele a spus un neadevăr, de vreme ce arme de distrugere în masă nu s-au găsit si nu se găsesc în Irak. ”Presedintele a spus ce raportaseră serviciile secrete, deci nu a spus neadevărul”, este rationamentul exorcizant al unui Kissinger patinînd candid peste tot ceea ce chiar Washingtonul a recunoscut între timp asupra neadevărurilor comandate sau necomandate continute în respectivele rapoarte. Istoricul, interlocutorul de-a lungul timpului al unor personalităti de la vîrful conducerii unor puteri mai mari sau mai mici din marile culturi de pe planetă, participantul într-o anumită măsură la constructia edificiului tratatelor si conventiilor pe care încă se bazează în parte convietuirea internatională actuală, se arată brusc atins de un provincialism autoritar atunci cînd este vorba de presedintele Statelor Unite sau de relatiile acestora nu numai cu celelalte tări în general dar chiar si cu aliatii atlantici cei mai apropiati. După el, Germania, pe care o cunoaste bine si unde îsi petrece o parte din timp, nu ar fi trebuit în nici un caz să se declare în dezacord cu America în privinta războiului din Irak. Si aceasta nu vine din cine stie ce resentimente încărcate de amintirile crimelor colective naziste. Dovadă, atitudinea adoptată de el în privinta vinovătiei pentru holocaust. Henry Kissinger a declarat cu o fermitate, care în mod vizibil o surprindea pînă la o stînjeni pe Sandra Maischberger, că trebuie să se pună capăt culpabilizării în continuare a germanilor pentru crimele comise de oameni care au apartinut altei generatii, altei situatii istorico-ideologice si altei mentalităti. Ziarista germană a încercat, insistînd, să îl determine pe Kissinger să renunte la această formulare categorică. Se vedea că aceasta îi era Sandrei Maischberger aproape insuportabilă căci se ciocnea de o aversiune intelectuală si afectivă bine interiorizată nu numai de clasa politică, ci si de o bună parte din opinia publică din Germania fată de orice încercare nu de a se uita, ci de a nu se prelungi într-o formă obsesivă si cînd ritualizată, cînd împrospătată
retoric, adeseori cu accente de flagelare sau autoflagelare, culpabilizarea pe termen nelimitat a poporului german pentru crimele epocii naziste. Aceasta, după ce s-a recunoscut de foruri evreiesti si neevreiesti de mare autoritate în acest domeniu radicala, sistematica si perseverenta operă nu numai de denazificare, ci si de prelucrare critică a trecutului si edificare morală a unei Germanii democratice si strict antirasiste. Oricum, Kissinger a spus cuvinte încă greu de rostit în Germania actuală: „Nu vreau ca în continuare poporul german actual să fie pus pe banca acuzatilor”.
Convorbirea s-a sfîrsit sub semnul unei nedelicateti „jurnalistice” din partea ziaristei germane, în momentul în care, amintind că Henry Kissinger împlineste 80 de ani, l-a întrebat dacă si care ar mai fi un vis al lui pe a cărui împlinire ar dori să o mai vadă. Aici partenera feminină din acest dialog de înalt nivel s-a dovedit mai lipsită de finete psihologică si inteligentă a inimii decît încercatul (nu numai de grelele răspunderi, ci si de ani) bărbat de stat, căruia i se reprosează si paternitatea unor durităti din umbra serviciilor secrete externe americane. Căci întrebarea talentatei ziariste a iscat pe fata lui Kissinger un zîmbet neasteptat de suav si o luminozitate blîndă în sclipirea, altfel puternic cenusie, a ochilor: „Eu nu mă gîndesc la sfîrsitul meu în felul acesta”, si-a încheiat Kissinger interviul.



http://convorbiri-literare.dntis.ro/STINISOARAfeb4.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.06.11 15:23, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Kissinger: o paralelă între Vitenam și Irak

Mesaj Scris de Admin la data de 13.05.06 17:40

Kissinger: o paralelă între Vitenam și Irak


În opinia lui Henry Kissinger, războiul din Irak este un episod al
luptei împotriva islamismului radical (teoria poate fi regăsită și la
John Berman, în „Terorism și liberalism"). Dacă am specula pe firul
logic desprins din ghemul gândirii fostului secretar de stat al lui
Richard Nixon și al lui Gerald Ford (în perioada 1973-1977) ar putea
urma și alte episoade de acest gen. Chiar recent, o publicație
americană, „American Conservative Magazine", ce-i drept cam obscură,
a aruncat o bombă de presă: un anume colonel Byrne, șef al bazei de
antrenament de la Fort Monroe, ar fi avertizat asupra unui posibil
scenariu „9-11", în variantă atomică, însă! Byrne, care a fost dat
afară de la Fort Monroe pentru comportament sexual necuvenit, a
declarat că SUA au de gând să intre în Iran, după ce s-ar putea
înregistra un „atac" nuclear pe teritoriul SUA, la Charleston,
inițiat de Teheran. Chiar „Washington Post" a dezvăluit recent că
Pentagonul a inițiat o serie de planuri de operații pe teritoriul SUA
împotriva unor presupuse atacuri teroriste, după care ar urma să fie
instituită legea marțială în statele respective. „American
Conservative Magazine" a dezvăluit că Dick Cheney, vicepreședintele
SUA, ar fi dat ordin ca Iranul să fie invadat după următorul atac
terorist. Scenarii, scenarii...

Nu cred însă că bătrânul diplomat evreu ar dori să inducă o asemenea
idee.

Într-un articol preluat de „Le Figaro", în ediția electronică de
marți, „Retragerea din Irak: lecțiile istoriei", Kissinger crede că
prognozata retragere a 30.000 de militari americani de pe frontul de
operațiuni din Irak poate periclita succesul vizat de Administrația
Bush dacă acest proces nu este corelat cu întărirea reală a noii
autorități irakiene. Retragerea a circa 22% din totalul
contingentelor militare staționate în Irak este condiționată de
apariția unui guvern constituțional în urma alegerilor care vor avea
loc în decembrie.

Însă bătrânul vulpoi american avertizează că această posibilă
retragere, anunțată de generalul Casey, șeful forțelor militar din
Irak, poate compromite „șansele de succes" ale SUA dacă războiul de
gherilă de acolo va continua cu aceeași intensitate. Kissinger
bănuiește că într-un război care nu are o linie a frontului precisă,
cum este cel din Irak, o acalmie poate fi mai degrabă o strategie a
adversarului decât un semn de succes. Este perfect posibil, susține
Kissinger, ca rebelii să-și intensifice atacurile imediat ce cei
30.000 de militari americani vor părăsi Irakul.

Așa că fostul secretar de stat al SUA (al 56-lea în lunga listă de
profil) se pune pe dat sfaturi, ca unul care a negociat o pace într-
un război considerat de mulți istorici ca pierdut de SUA: cel din
Vietnam. Kissinger își amintește că între 1969 și 1972 au fost
retrași din Vitenam 500.000 de soldați, însă totul s-a petrecut
gradual. Abia în 1971 au fost retrași primii soldați americani
combatanți la sol: forțele SUA erau reduse cu câte 400 de soldați pe
săptămână în 1968 și debutul lui 1969, pentru ca până în 1971 să fie
retrași câte 20 de soldați pe săptămână. Asta în condițiile în care
amenințarea unor atacuri de gherilă era aproape nulă în 1968, după
eșecul ofensivei nord-vietnameze de la Tet. Saigonul era în acel an
un oraș liniștit, soldații americani nu erau atacați pe străzi, iar
noua administrație de acolo controla 80% din liniile frontului.

Care este teama lui Kissinger, așadar? El își aduce aminte că la trei
ani după acordul de pace de la Paris (1973) forțele regimului
comunist de la Hanoi au violat prevederile acestuia și au lansat
atacuri cu forțe convenționale asupra regimului de la Saigon. Nici
unul dintre garanții acordului de pace nu a ridicat un deget, iar SUA
au trebuit să contabilizeze singure un eșec parafat diplomatic. Cu
acest bagaj de experiență nefericită, Kissinger crede că nu se poate
menține un succes militar dacă nu există o susținere internă a SUA pe
mai departe în zonă și dacă nu se creează o platformă internațională
în sânul căreia noul Irak să-și poată găsi locul său și să fie
încurajat în demersurile sale.

Firește, Kissinger știe că Vietnamul a fost una, iar Irakul este
altceva. În timp ce războiul din Vietnam intra în „logica" războiului
rece, cel din Irak intră în cea a luptei împotriva islamismului
radical. Iată cum gândește un diplomat de carieră diferența dintre
cele două războaie masive duse de SUA în ultimii 40 de ani: „În
timpul războiului rece miza principală era supraviețuirea politică a
statelor naționale aliate ale SUA în jurul celor de la periferia
sovietică. Războiul din Irak se duce mai puțin în plan geopolitic,
cât, mai ales, sub șocul ideologiilor, al culturilor și al
credințelor religioase". O definiție cât se poate de huntingtoniană.
Kissinger dă o conotație de tip „soteriologic" războiului dus de SUA
în Irak, atunci când crede că obiectivele rebelilor adunați sub
steagul islamismului sunt subsumate unei idei de tip aproape fascist:
transformarea Irakului într-o bază de antrenament pentru următoarele
etape ale luptei, în primul rând împotriva statelor arabe moderate,
ca Egiptul, Arabia Saudită și Iordania până la victoria finală a
Profetului. De aceea SUA, au datoria să lupte până la capăt pentru
implementarea democrației în zonă. Chit că așa ceva costă...

Însă Kissinger avertizează că eșecul unui proces de pace după
retragerea SUA poate duce la război civil interminabil. Cauza: spre
deosebire de Vietnam, aici sunt regiuni care sunt în conflict latent,
datorită religiei diferite, dar și etniilor care se dușmănesc. Cazul
șiiților și al sunniților (din rândul cărora provenea Saddam). Cazul
kurzilor, care își controlează singuri teritoriul și nu se supun
aramatei naționale constituite sau pe cale de a se constitui.

Așa că, conchide Kissinger, suntem încă departe de a ști cum se va
termina aventura americană în Irak. Viitorul zonei, dar și al
arabilor in corpore, depinde de felul în care va fi gestionată
politic o situație cu care puterile europene nu s-au mai confruntat
din primele decenii ale secolului XX. E timpul, deci, ca ele să
revină în acest joc politic de reconfigurare a lumii arabe. Numai că
Iranul nu are de gând să stea cu mâinile la spate...

http://cuvantullibertatii.go.ro/articole/editorial.htm#art1
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Henry Kissinger: Secolul XXI va fi dominat de relatiile dint

Mesaj Scris de Admin la data de 10.04.06 17:34

Henry Kissinger: Secolul XXI va fi dominat de relatiile dintre SUA si China

Fost consilier pentru securitate nationala si fost secretar de stat
al SUA in perioada de varf a razboiului rece, Henry Kissinger, astazi
presedinte al unei firme de consultanta pentru marile concerne
economice, e considerat unul dintre analistii cei mai avizati ai
realitatilor internationale, punctele sale de vedere fiind studiate
cu toata atentia in cercurile politice si ale marelui business.
Explicabil, de aceea, interesul starnit de ultimul sau articol
(intitulat "Conflictul nu poate constitui o optiune"), publicat in
paginile cotidianului "International Herald Tribune". Teza sa este ca
secolul XXI, in care abia am pasit, va fi dominat de relatiile dintre
cei doi giganti, America si China. Or, in randurile unor oficialitati
americane, ale unor membri ai Congresului si ale mass-media se
constata critici la adresa politicii Chinei, de la rata de schimb a
yuanului (socotita a fi artificiala) pana la consolidarea puterii
militare. O confruntare este insa departe de dorit. Realitatea este -
afirma Kissinger - ca ridicarea Chinei - si a Asiei - in urmatoarele
decenii va duce la o reorientare substantiala a sistemului
international, centrul de greutate deplasandu-se de la Atlantic la
Pacific. Rolul de astazi al Chinei este comparat de unii cu cel al
Germaniei imperiale, la inceputul secolului trecut, de unde si
concuzia pe care o trag anumiti oameni politici ca o infruntare
strategica e inevitabila si ca SUA ar trebui sa se pregateasca din
timp in acest sens. O asemenea presupunere este - in viziunea
analistului - pe cat de gresita, pe atat de periculoasa.
Imperialismul militar nu corespunde stilului chinezesc, care isi
urmareste obiectivele cu multa chibzuinta, rabdare si simt al
nuantelor. De aceea, ar fi neintelept ca America sa aplice Chinei
politica indiguirii militare, practicata in perioada razboiului rece
impotriva Uniunii Sovietice. Un conflict ar putea avea loc numai daca
cele doua parti ar abandona moderatia, care a caracterizat relatiile
americano-chineze de mai bine de o generatie. Interesul Chinei este
sa coopereze cu America din mai multe motive, intre care necesitatea
de inlaturare a decalajelor economice interne, imperativul unei
ajustari a institutiilor politice pentru accelerarea revolutiei
economice si tehnologice, ca si constiinta urmarilor catastrofale ale
unui razboi rece cu America pentru nivelul de trai al populatiei - de
care depinde legitimitatea guvernului sau. Dar nici America nu va
avea de profitat de pe urma unui astfel de razboi, interesele ei
impunand, in egala masura, raporturi de colaborare cu China.
Concluzia: China trebuie sa evite politicile de excludere a Americii
din Asia si sa tina seama de sensibilitatile americane in problema
drepturilor omului, iar America trebuie sa inteleaga ca adoptarea
unui ton moralist-critic ar evoca in China amintirile condescendentei
imperialiste. "In momentul in care intram intr-un nou secol,
relatiile dintre China si SUA ar putea determina in ce masura copiii
nostri vor trai vremuri chiar si mai funeste decat cele din secolul
XX sau daca vor fi martorii unei noi ordini mondiale, compatibile cu
aspiratiile universale de pace si progres", incheie Kissinger.

http://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iunie/1131/136025/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Henry Kissinger si politica externa a Romaniei

Mesaj Scris de Admin la data de 07.04.06 11:42

Henry Kissinger si politica externa a Romaniei

Un recent articol al celebrului Henry Kissinger a ridicat la un nivel superior dezbaterea aprinsa din SUA cu privire la principiile politicii externe. Kissinger este considerat parinte al realpolitik, formula germana a doctrinei realismului politic, care cere o apreciere lucida a fortelor adversarului, dar si a fortelor proprii, eliminarea sentimentelor, iluziilor si prejudecatilor ideologice in elaborarea strategiei politicii externe. Aparuta intr-un moment de varf al conflictului ideologic Est-Vest, realpolitik a produs o adevarata rasturnare in gandirea politica occidentala.
Articolul lui Kissinger vine intr-o conjunctura de ofensiva a curentului neoconservator, puternic reprezentat in administratia Bush, in special la Pentagon. Diplomatic si in publicistica sa, Kissinger evita sa angajeze o polemica directa cu neoconservatorii, nici macar nu pomeneste doctrina lor specifica, preferand sa-i eticheteze cu termenul mai general de “idealisti” si operand cu antinomia dintre “idealism” si “realism”.
Scoala realista - scrie Kissinger - nu respinge importanta idealurilor si a valorilor. Dar ea insista asupra cantaririi atente, chiar nesentimentale a greutatii fortelor materiale si asupra intelegerii istoriei, culturii si economiei societatilor care alcatuiesc sistemul international. Nici un realist serios nu pretinde ca puterea este singura sa preocupare. Dar nici un idealist nu poate sustine ca puterea este irelevanta in raspandirea idealurilor. Adevarata problema este sa stabilesti proportia justa intre aceste doua elemente esentiale ale politicii.
Kissinger saluta avansurile extraordinare spre democratie din ultimele luni: alegeri in Afganistan, Irak, Ucraina si Palestina, alegeri locale in Arabia Saudita, retragerea Siriei din Liban, deschiderea in alegerile prezidentiale din Egipt si revolta din Kirghistan impotriva autoritatilor fortificate. Dar el atrage atentia asupra imprejurarilor internationale care au favorizat aceste avansuri si avertizeaza ca alegerile nu constituie o garantie inevitabila a unui rezultat democratic, deoarece si radicalii musulmani ca Hezbolah si Hamas par sa fi invatat mecanismele democratiei pentru a o submina si a-si stabili un control total. In genere, in privinta extinderii democratiei nu trebuie aplicate automat modele create timp de secole in societatile omogene ale Europei si ale Americii unor societati diverse din punct de vedere etnic si divizate religios din Orientul Mijlociu, Asia si Africa. Kissinger insista asupra unor aprecieri realiste privind modul si masura in care poate avea loc extinderea democratiei si libertatii in aceste regiuni si deplange faptul ca SUA este singura tara in care termenul “realist” este folosit ca un epitet peiorativ. Pesemne ca el nu citeste presa romaneasca.
Implementarea agendei libertatii cere ca valorile traditiei democratice sa fie corelate cu posibilitatile istorice ale altor societati - subliniaza Kissinger cu referire la agenda libertatii proclamata de presedintele George W. Bush in al doilea discurs inaugural in Congresul SUA. Trebuie sa evitam pericolul - scrie el - ca o politica bazata pe perceptiile noastre interne sa genereze in alte societati reactii de patriotism care pot sa duca la coalizarea celor nemultumiti impotriva a ceea ce ei percep ca hegemonie americana.
Deosebit de interesanta mi se pare opinia lui Kissinger cu privire la sintagma “regime change” - schimbarea regimului prin forte externe. Scoala idealista, scrie el, nu respinge neaparat aspectul geopolitic al realismului, dar il traduce printr-o chemare la cruciada in numele schimbarii regimului. Desi este avansata ca o noua doctrina, reteta schimbarii regimului ignora niste precepte bine cunoscute - scrie el. Ea a constituit imboldul razboaielor religioase din secolul XVII, al razboaielor revolutiei franceze din secolele XVIII si XIX, al Sfintei Aliante, al versiunii trotkiste a comunismului si al Jihadului musulman contemporan.
In mod evident, Kissinger dezaproba doctrina schimbarii regimului prin forte externe, mai ales ca acum nu mai este la putere.
Antinomia dintre “idealism” si “realism”
Henry Kissinger nu este doar un stralucit teoretician. Ca secretar al Departamentului de Stat in timpul presedintiei lui Nixon, el a si pus in practica doctrina realpolitik.
Sa amintim ca Razboiul Rece era in toi cand conflictul Est-Vest domina politica mondiala. Despre acest fenomen politic eu am scris si publicat in SUA o carte, in care analizam jocul strategic global in care erau angajate marile puteri ale acelui moment. Teoria mea se reducea la un model matematic, un fel de simulare a jocului in care erau angajate marile puteri cu ambitii de suprematie mondiala. Ipoteza mea era ca, indiferent de ideologia pe care o afiseaza, socialista sau capitalista, marile puteri participau la acest joc cu egala intensitate si fervoare.
Pe vremea aceea, erau trei jucatori - SUA, URSS si China - iar regula jocului se definea astfel: nici unul dintre cei trei nu trebuie sa aiba relatii ostile cu ceilalti doi, pentru ca aceasta permite, chiar incurajeaza alianta celor doi impotriva lui. Cand Henry Kissinger si-a dat seama ca SUA se afla in aceasta postura fata de cele doua puteri comuniste, a initiat vizita la Beijing a presedintelui Nixon, a propus masuri care sa duca la imbunatatirea relatiilor americano-chineze si a inceput sa joace cartea chineza la Moscova si cartea sovietica la Beijing, impiedicand astfel asocierea celor doi uriasi comunisti impotriva Americii.
In 1995, cand am fost invitat la Beijing de Institutul Strategic al Chinei sa tin o conferinta pe tema jocului strategic global (citisera cartea mea publicata in SUA), am analizat acest calcul al lui Kissinger. Nici n-am terminat bine conferinta si generalul chinez, director al institutului, a sarit in picioare si, intr-o engleza destul de inteligibila, a intrebat: “Dar acum, care este jocul si care este regula?”. Am raspuns: “Acum exista o singura superputere, SUA, si patru centre de putere, Japonia, Rusia, China si Uniunea Europeana, aceasta din urma neavand inca o politica externa si armata comuna. Trei reguli dicteaza jocul: 1. Nici unul din cei cinci jucatori nu trebuie sa se izoleze de ceilalti, daca vrea sa aiba un rol in rezolvarea afacerilor mondiale; 2. Fiecare trebuie sa se straduiasca a intra in coalitie cu cat mai multi din cei patru; 3. Coalitia ce va reusi sa reuneasca trei din cei cinci are cea mai buna sansa sa-si impuna vointa in afacerile internationale”.
Am mai atras atentia asupra unei schimbari in jocul strategic: in perioada Razboiului Rece conflictul dominant pe arena mondiala era cel politico-militar cu substrat ideologic Est-Vest. Odata cu prabusirea URSS, confruntarea politico-militara si-a pierdut virulenta ideologica, iar pe arena internationala s-a instalat ca tip de conflict dominant in lupta pentru suprematia mondiala competitia economico-tehnologica pentru cucerirea unei parti mai mari pe piata mondiala, rivalitatea militara trecand pe un plan secundar.
Romania postdecembrista si realpolitik
Cum se aplica antinomia dintre idealism si realism in cazul tarilor mici si mijlocii, cum este Romania?
In cazul tarilor mici si mijlocii nu mai joaca vreun rol participarea la lupta pentru suprematie mondiala. Predominant in politica lor externa apar atat nevoia de a-si asigura securitatea si suveranitatea nationala, cat si conditii mai favorabile pentru dezvoltarea economica si bunastarea cetatenilor in plan material si cultural. Traim intr-o lume in care revolutia tehnologica moderna, in particular globalizarea comunicatiilor, transporturile supersonice si interdependenta crescanda a industrialismului imping statele nationale spre uniuni mai largi, reflectand stadii diferite de integrare supranationala. Romania postdecembrista, ca stat european, a desfasurat o politica externa menita a-i inlesni o integrare cat mai rapida in NATO si in Uniunea Europeana. Idealismul acestei politici s-a manifestat prin cultivarea valorilor si principiilor comunitare ale Uniunii Europene. Ca acte de realism politic menite a accelera primirea noastra in NATO trebuie mentionata decizia din 1999 a presedintelui Emil Constantinescu de a acorda drept de survol avioanelor militare ale NATO care bombardau Iugoslavia, punandu-le totodata la dispozitie aeroportul din Timisoara, masura criticata la vremea respectiva de lideri ai opozitiei si de unele ziare, ca fiind o derogare de la valori pretuite de populatia romaneasca.
Un act si mai strigator de realpolitik a fost decizia guvernului Nastase din 2003 de a semna alaturi de SUA Tratatul privind Curtea Penala Internationala, care ii excepta pe militarii americani de la rigorile judiciare romanesti. Romania a fost primul stat din Europa (si ultimul) care semna acordul respectiv. Ulterior, fata de criticile severe ale guvernelor vest-europene, guvernul roman a renuntat la validarea tratatului de catre Parlamentul roman. Acest tratat semnat cu Washingtonul a dus insa la vizita presedintelui George W. Bush la Bucuresti, la urgentarea primirii Romaniei in NATO si la alte gesturi ale Washingtonului favorabile Romaniei.
Tot pe linia realismului politic poate fi situata declaratia presedintelui Traian Basescu in favoarea Axei Washington-Londra-Bucuresti, care a dus la o vizita de rangul I a presedintelui roman la Casa Alba. Ea a fost justificata in mod convingator de catre presedintele Basescu prin aceea ca Romania este stat de granita atat al Uniunii Europene, cat si al NATO si ca atare trebuie sa acorde o atentie speciala Marii Negre si zonei respective, in care SUA si Marea Britanie sunt mai implicate geopolitic decat Uniunea Europeana.
Se poate demonstra ca si prezenta unor trupe romanesti in Afganistan si Irak se datoreaza mai curand realismului politic decat valorilor cultivate de Uniunea Europeana. Desigur, presedintele si Guvernul Romaniei s-au straduit din rasputeri sa argumenteze ca eforturile Romaniei in zona Marii Negre servesc si interesele Uniunii Europene.
Adevarata problema - sustine Kissinger - este sa stabilesti proportia justa intre aceste doua elemente esentiale ale politicii - idealism si realism.

http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2005-06-03&art=1766


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.06.11 15:22, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Rapid si Kissinger

Mesaj Scris de Admin la data de 19.03.06 17:42

Rapid si Kissinger

Duminica 29 iunie 1986, Los Angeles Times, un ziar cu o usoara aplecare spre risc si exotic, plonja în ocultism. Cititorii americani aveau în fata o compunere incalificabila: în jur de 1.500 de cuvinte despre un joc necunoscut. Misterul aluneca insolent si devenea sfidare pura, în josul paginii, unde se putea citi, negru pe alb, numele autorului: Henry Kissinger, prim-bariton al marii scolii diplomatice realiste de dupa razboi, om de stat masiv si profesoral, ca o tona cu ochelari. Sobrietatea fostului secretar de stat scancea umilita, printre randurile unui eseu scurt si patrunzator: “Cupa Mondiala - în functie de caracter”. Mr. Kissinger îsi dezvaluia public slabiciunile si recunostea ca e, din prima copilarie, membrul unui cult fanatic. Kissinger, americanul international si aseptic, intelectualul antisentimental, se dovedea microbist. Asta doar pentru ca, în interiorul statuii, se afla, foarte viu, celalalt Kissinger: un evreu istet si pasional, nascut în 1923, într-un vechi oras german: Furth. Ein Volk - doua semintii Nu e usor de vorbit despre Furth. Orasul e mic, asa cum sunt atatea orase ghemuite în provincialismul bavarez. Si extraordinar de complicat, asa cum au obligatia sa fie toate orasele istorice germane. Furth a fost distrus în timpul razboiului de 30 de ani (1618-1648). Dilema fatala, între disciplina calvina si splendoarea catolica, nu s-a stins, însa, atunci. Dupa 1900, frica de incluziune în grupuri straine a gasit alt sediu: lupta, la început dialectala si comerciala, cu Nürenbergul vecin. Furth si Nürenberg au continuat contrazicerea. Pe orice tema. Pe la 1910, contrazicerea a gasit o tema si un pretext moderne, sprintene si populare: fotbalul. FC Nürenberg si Spvgg Furth au dominat fotbalul german, primul fotbal german, dar au facut-o, de fapt, pentru a se separa mai bine. Spvgg (una din cele mai reusite încurcaturi de consoane-cuart ale faimoaselor prescurtari germane) a castigat primul titlu, dupa un meci de pomina. Era 2-2, în minutul 90, împotriva lui Vfb (decenta prescurtare!) Lepzig. Regulamentul era, pe atunci, infinit mai curajos. Daca nimeni nu înscrie, în 30 de minute de prelungiri, se joaca pana cand una din echipe moare sau înscrie. Cand Furth a înscris, în sfarsit, era minutul 153. O echipa care devine campioana în acest fel nu se mai teme de nimeni si, în orice caz, nu de Nürenberg. În 1920, un component al echipei face greseala sa se însoare cu o Fraulein din Nürenberg. Delincventul e silit sa se transfere la FC Nürenberg. În 1929, Spvgg Furth întalneste acasa pe FC Nürenberg si, fireste, fundasul central al oaspetilor încheie meciul în coma. In 1924, nationala pleaca la Amsterdam pentru un meci cu Olanda. Cu trenul. Lotul e aproape în întregime alcatuit din jucatorii celor doua supraputeri germane: FC Nürenberg si Spvgg Furth. Cele doua semintii calatoresc în vagoane separate si nu îsi vorbesc. Germania castiga cu 1-0, dupa un gol marcat de Karl Auer, membru al tribului Nürenberg. Nici un membru al tribului advers nu îl felicita si nu se bucura. Monomania Spvgg Asa aratau vremurile copilariei lui Henry Kissinger. Nascut în 1923, la Furth, Kissinger a devenit, repede, un mic fanatic local. Pana în 1938, cand Kissingerii parasesc stadioanele si istoria germana, manati de la spate de nazism. Furth castigase trei titluri. Apoi dispare. La Furth, fotbalul decade. Spvgg aluneca în ligile si subligile din care revine, abia la sfarsitul anilor ’70, dar nu mai sus de divizia secunda. Nürenberg face însa cariera. Mai întai în fotbal. În 1936, Nürenberg castiga campionatul si pune, astfel, capat conversatiei cu Spvgg Furth. Apoi, fara a schimba stadionul, în istorie. Marele stadion neoclasic din Nürenberg se goleste de multimile vii ale fotbalului si se încarca de otel si faclii. Incep colosalele parade si mitinguri naziste. In sfarsit, dupa înca 9 ani, în noiembrie 1945, cariera publica a orasului se prabuseste, în umilinta si pedeapsa. Procesul de la Nürenberg dureaza un an. Kissinger poarta uniforma americana. Sub vestmant: viitorul om de stat si vechiul suporter. Kissinger are astazi 83 de ani si e cel mai celebru suporter de rezistenta - categoria în care se aduna si cultiva o monomanie crunta fidelii cluburilor obscure. Marele diplomat nu a pierdut, de altfel, nimic din puritatea accentului german cu care pronunta impecabil: Spielvereinigung - cuvantul nascut pentru a anunta un examen de filologie si închiriat de germani pentru a descrie placerea jocului în echipa. Pe scurt: Spvgg. Teoria culturilor nerasaritene In 1986, aproape de senectute, Kissinger a decis ca e, din nou, potrivit sa se gandeasca la fotbal. Eseul din Los Angeles Times nu e o piesa usoara. Gandirea lui Kissinger (hranita masiv de morfologia civilizatiilor) e la post. Fotbalul e continuarea teoriei culturii, cu alte mijloace. Kissinger are dreptate. Dupa 20 de ani, observatiile sale stau în picioare. Kissinger a ghicit de ce joaca Germania ca Germania si Italia ca Italia, si de ce Brazilia e exceptia de la regula care trimite în fotbal umbra depresiva a istoriei. A ghicit din mai multe motive. Primul tine de copilarie. Atunci a fost Kissinger initiat în misterele acestui joc mereu lipsit de suflarea sau de lipsa de suflare a multimilor, societatilor si culturilor. Cand a fost izgonit din superba Germanie a copilariei, era prea tarziu. Kissinger stia totul. Misterul profund al apartenentei la un loc, un oras, un cartier, un trotuar, un club minuscul se nascuse si luneca prin vinele neariene ale micului Heinrich. Viitorul Henry n-a facut decat sa adauge stiinta de carte: Spengler, Huizinga, Elias, Veblen se aplecasera deja asupra sportului si a fotbalului în special, explicand functia si radacinile culturale ale acestui joc magnetic si universal. Kisisnger a supravietuit, astfel, nenumaratelor sale duminici americane fara fotbal european. Fotbalul nu mai avea mistere si, pentru Kissinger, nimic nu putea scoate din matca linia de observatie folosita în faimosul eseu din 1986. Dar Kissinger s-a înselat, asa cum li se întampla, mereu, teoreticienilor infirmati de un truc al istoriei. Interventia istoriei a fortat o corectura. Ceva lipsea - adica - din eseul publicat în 1986. Nu atat comunismul si fotbalul lui prea putin studiat, cat optimismul fata de ceea ce poate electriza, iar, istoria Europei de Est. In 1986, Kissinger întelegea bine miscarea fotbalului si dependenta lui de cultura libera a Occidentului. Despre Est, Kissinger avea de spus doar atat: “Nu e deloc surprinzator ca nici o echipa est-europeana nu a ajuns în semifinalele sau în finala Cupei Mondiale. Prea multa planificare distruge creativitatea pe care se bazeaza jocul de fotbal”. Kissinger presupune tacit ca Estul e o zona de cultura moarta, un tesut cancerizat, exclus de la regenerare. Giulesti strategic Contraponderea acestei idei generale s-a prezentat, la lucru, de cateva ori: Craiova si Dinamo - 1983, Steaua - 1986, Nationala anilor 1993-’95. Însa niciodata n-au fost contrazise mai dur regulile realismului fatalist al lui Kissinger decat joia trecuta. Surpriza a venit din coltul cel mai umbros al mizeriei. Dintr-un ungher condamnat la dispret si inferioritate: Giulesti. Nu am nici o explicatie pentru victoria Rapidului în meciul cu SV Hamburg si mai ales pentru fotbalul de perfectiune cvasiitaliana jucat de o echipa practic necunoscuta. In aparenta, Hamburg a cazut secerata de ghilotina a doua goluri perfecte: Niculaie, cu o incizie de un hectar, si Buga, cu o crestatura scurta si vicleana. Dar Hamburg a fost anihilata de organizarea de joc a Rapidului, iar acest lucru e cel mai surprinzator eveniment al fotbalului românesc al ultimilor 10 ani. Capacitatea cerebrala si disciplina tactica pareau de mult reflexe moarte în fotbalul românesc. Dimpotriva, driblingul, întamplarea si dezagregarile de temperament pareau date fixe. Renasterea tactica si autoritatea strategica erau complet neverosimile. Nu e clar de unde si cum a reusit sfera în genere dezordonata si folclorica a Giulestiului o asemenea înaltare. Razvan Lucescu? Posibil, desi tineretea acestui om vadit inteligent nu poate explica prefacerea. E mai degraba vorba de o revenire la profesionismul abandonat, odinioara, în favoarea întamplarii si a boemei. Rapid e primul semn ca spatiul refractar si aproape iresponsabil al fotbalului romanesc începe sa descopere virtutile plictisitoare ale seriozitatii. Procesul nu e încheiat. Saltul înapoi ramane posibil, dar, odata cunoscut, gustul performantei mature va aduce, pana la urma, stabilizarea. Aici e deficient pesimismul lui Kissinger. Victoria Rapidului e un episod marunt, dar semnalul e inconfundabil. Chiar cea mai denaturata forma de cultura poate regasi, într-o zi, sensul creatiei. Nu exista culturi si popoare pierdute. Exista doar cicluri lungi, foarte lungi, care interzic, sever, creatia, spre a-i face loc, pe neasteptate. Sorpasso-Renastere-Kaputt E de ajuns cel mai mic semn de vointa si un popor reuseste sa prinda, din urma, firul istoriei. Tot asa cum gloria prelunga a unei culturi oboseste, la un moment dat. Cazul fotbalului german îl infirma, din nou, pe Kissinger. Prosperitatea si victoria nu fac întotdeauna casa buna. Hamburg a încheiat, în Giulesti, o curba de declin mult mai larga. In ultimele doua saptamani, fotbalul german a fost calcat în picioare, de trei ori, de maestrii italieni. Nationala a încasat un 4-1 îndesat, la Florenta. Bremen a fost pur si simplu pedepsita de soarta, pentru ca a îndraznit sa provoace marele Juventus. Milan a facut ceva lichid si neînsemnat din Bayern. Cu exceptia organizarii, nimic german nu mai arata bine înainte de Mondiale. Italienii vorbeau, pe la începutul anilor ’80, de sorpasso - depasirea, saltul care a prins din urma si a lasat în urma standardul de dezvoltare anglo-saxon. Problema nordului fotbalistic european e ca sorpasso nu s-a încheiat. Acestea sunt datele cu care a sosit pe Giulesti declinul german. Unde a devenit Kaputt, pentru ca a avut nenorocul sa întalneasca renasterea neasteptata a Estului.

http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2546&nr=2006-03-15


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.06.11 15:21, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Kissinger[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 18:21

HENRY-KISSINGER-
8]Populația lumii trebuie să fie redusa cu 50%.
7]Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili.
6]Avantajul celebrității este că, atunci cînd îi plictisești pe cei din jur, aceștia își închipuie că e vina lor.
5]90% dintre politicieni strică și reputația celorlalți 10%.
4]Nicio putere nu poate fi de acord să negocieze ceea ce consideră a fi însăși condiția existenței ei.
3]Ar putea fi peste puterile Americii sa facem cruciade in toate colturile lumii, pentru raspindirea democratiei. Sistemul american este produsul unor experiente istorice unice, dificil de imitat sau de transplantat in societatile musulmane, unde democratia n-ar prinde radacini.
2]Puterea este cel mai puternic afrodisiac.
1]Nimeni nu va cistiga razboiul sexelor. Se fraternizeaza prea mult cu inamicul...


Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.10.15 23:20, editata de 32 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Kissinger[V=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Înapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum