MESERII

Pagina 8 din 9 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Urmatorul

In jos

MESERII

Mesaj Scris de Admin la data de 17.06.07 10:50

Rezumarea primului mesaj :

Munca din adâncuri
Atrase de un venit despre care au auzit că este mai bun, multe persoane se înghesuie să devină scafandri militari. Mulți veniți, puțini aleși.
Centrul de Scafandri de la Constanța se bazează acum pe 200 de militari. La momentul realizării reportajului nostru, unii erau plecați la antrenamente, alții făceau scufundări la mare altitudine în lacul Vidraru, iar alții erau la Târgu-Mureș, pentru a primi certificare națională pentru forțele speciale, sau la Mila 18, unde se află în tabăra de supraviețuire.

În biroul căpitanului comandor Cătălin Fleșeriu, șeful de Stat Major de la Centrul de Scafandri, agitație mare. Telefoanele sună aproape nonstop. Fie se cere colaborarea pentru o anchetă a poliției, fie e nevoie de ajutorul scafandrilor pentru salvarea unor oameni. Tuturor acestor solicitări li se găsește rezolvarea.
Fiecare armă are deviza pe măsură, iar la scafandrii militari se spune doar “dacă ar fi ușor, oricine ar putea face”. Mulți vin, puțini rămân însă în această meserie. Cei mai mulți sunt respinși încă de la testare sau renunță pe parcurs, pentru că nu pot ține pasul la pregătire sau, dacă reușesc, se pot îndrepta după o vreme spre firmele private de scafandri.

STARTUL MESERIEI. Totul începe cu o vizită medicală mai amplă decât de obicei, examenul psihologic, pregătirea fizică cu o condiție absolut necesară, înotul și apoi testarea în barocameră, pentru a se verifica rezistența organismului la presiune și la amestecul de gaze, probe eliminatorii pentru posibilii candidați la această meserie. O simplă cădere sau slăbiciune îl elimină pe candidat din această meserie. Laboratorul de hiperbar de la Centrul de Scafandri a fost instalat în 1978 de o firmă franceză, și de atunci mii de militari testați pentru mare adâncime și-au făcut pregătirea. Instalația permite simularea condițiilor reale de scufundare până la 500 de metri adâncime, explică șeful de Stat Major, cpt. cdor. Cătălin Fleșeriu. Este o metodă mult mai ieftină decât una reală în mare, în hiperbar se pot regla temperatura, lumina și presiunea.
După trecerea testelor se poate trece la cursul de bază, dar tot la stadiul de scafandru începător, care încă nu are deprinderile necesare să reziste la adâncimi mari. Până la a deveni scafandru luptător e cale lungă și durează ani buni de pregătire, până când se poate ajunge în forțele speciale sau în rândul scafandrilor deminori.

MAREA OSTILĂ. În adâncuri, mediul este ostil, este întuneric și este frig. Nu se compară cu turismul subacvatic, unde totul este distracție și este mult mai simplu. Totuși, spune cpt. cdor. Cătălin Fleșeriu, accidente pot apărea și la câțiva metri adâncime, pentru că, furați de peisaj, stau prea mult, se ajunge la criză de aer, iar ieșirea la suprafață se face mult prea brusc.
Tot la Centrul de Scafandri sunt brevetați și cei care lucrează în mare cu sudură subacvatică sau lucrări de motaj și care trebuie pregătiți pentru a cunoaște protecția muncii. Regulile trebuie strict respectate, orele, adâncimea, revenirea la suprafață, mai ales când apare amestecul de gaze. Accidentele de scufundare pot fi provocate de embolia gazoasă, bule de azot ce împiedică circulația sangvină, care induc și alte pericole. Munca în echipă de doi este la fel de importantă pe lângă siguranța de sine a scafandrului, contează atât pe el, cât și pe coechipier pentru a ajunge cu bine la suprafață, din nou la aer.

MISIUNI. Pe lângă hiperbarul de la centru, divizionul de scafandri mai dispune de o astfel de instalație și la bordul navei “Grigore Antipa”, vas ce are nevoie de modernizare, care este așteptată de cei care se pregătesc la bord.
Printre exercițiile militare pe care le execută și cele NATO din ultimii ani, scafandrii militari sunt pregătiți să intervină la orice solicitare. Au fost mobilizați la inundațiile din județ, când au salvat copiii rămași blocați de viitură pe acoperișul grădiniței, au ajutat localnici năpăstuiți, pot fi solicitați de poliție pentru a căuta victime înecate sau obiecte acuzatoare într-o anchetă.

MILITAR SAU PRIVAT . Riscurile sunt la fel de mari și pentru un scafandru care lucrează la o firmă privată, unde mai mult el trebuie să fie mai bine pregătit pentru a merge în adâncimi. Școliți la Centrul de Scafandri și în căutarea unui venit care să le asigure un trai mai bun, cei pasionați de o meserie grea trebuie să fie la fel de conștienți că la cea mai mică greșeală își pot risca viața. “Într-un fel este să mori erou, într-un fel este să mori prost” este o vorbă valabilă în munca de scafandru. Accidentele pot apărea oricând, chiar și la cea mai mică adâncime, de la 40 de metri, gândești altfel, este explicația unui manager de firmă privată de scafandri.
Cei care muncesc într-o astfel de meserie au de înfruntat multe provocări. Scafandrii comerciali trebuie să se mențină într-o formă deosebită și să își întrețină deprinderile la superlativ, pentru că sunt solicitați mult mai mult să coboare în adâncuri. La fel de valabil în armată, dar și în privat este că pericole sunt de o parte și de alta și la cea mai mică ezitare se poate pierde totul, mai ales viața.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 26.06.11 18:21, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Ultimii vărari din Mehedinți

Mesaj Scris de Admin la data de 06.10.07 10:30

Ultimii vărari din Mehedinți
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Criza de croitorese

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.07 18:23

Criza de croitorese

Nemultumite de salariile mici, angajatele fabricilor de profil aleg sa plece la munca in strainatate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

MESERII CARE VOR AVEA INTOTDEAUNA CAUTARE

Mesaj Scris de Admin la data de 26.09.07 14:09

MESERII CARE VOR AVEA INTOTDEAUNA CAUTARE


Oamenii pun mare pret pe sanatate, iar medicii sunt, de departe, cei de care au cel mai mult nevoie atunci cand se imbolnavesc. Cu toate ca se cred cele mai inteligente fiinte de pe pamant, oamenii nu au ajuns sa invinga moartea. »»»
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vedete care au fost controlori de bilete

Mesaj Scris de Admin la data de 25.09.07 14:08

Vedete care au fost controlori de bilete
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Meserii bizare in Marea Britanie

Mesaj Scris de Admin la data de 23.09.07 18:12

Meserii bizare in Marea Britanie

Unii sunt platiti pentru slujbe despre care nici nu s-ar crede ca exista.
Britanicii au cateva meserii ciudate, cum ar fi: privitor de zugraveala sau mancator de ceapa. Suna absurd, dar ei susþin ca fara aceste slujbe vietile milioanelor nu ar mai fi la fel. Keith Jackson este platit sa priveasca zugraveala uscata. Pare o meserie usoara, dar este stresanta. „Oamenii gasesc ca este nostim si adesea rad cand le spun ce fac. Poate fi considerata cea mai plictisitoare slujba din lume, dar este foarte importanta”, spune Keith. De fapt, el nu numai ca priveste zugraveala, ci si testeaza pereþii sa nu ramana umezi. Jackson supravegheaza lucrarile firmei Wrexham, printre clienþii careia se numara si metroul londonez. Stephen Ward, in schimb, raspunde de controlul de calitate al celor 28 milioane de borcane de ceapa murata Branston, vandute in fiecare an in Marea Britanie. La fiecare cincisprezece minute, el mananca o ceapa cruda pentru a se asigura ca gustul ramane acelasi. De asemenea, Ward gusta si ceapa dupa ce a stat la murat, in oþet. Impreuna cu echipa sa, formata din 22 de persoane, verifica produsul final.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Meserii care ne tin departe de casa

Mesaj Scris de Admin la data de 21.09.07 20:34

Meserii care ne tin departe de casa
Tinerii si copiii romani din secolul 21 cred ca pentru baieti meseria de viitor este cea de fotbalist, iar pentru fete cea
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sapte meserii - recunoscute in intreaga UE

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.07 12:55

Sapte meserii - recunoscute in intreaga UE
Din 20 octombrie 2007, medicii, dentistii, farmacistii, asistentii medicali generalisti, moasele,...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ultimul pieptănar din Târgu Frumos

Mesaj Scris de Admin la data de 16.09.07 8:32

Ultimul pieptănar din Târgu Frumos

Măiestrie - ridică pe degete inima metalului



Petru Mandachi, 80 de ani, este singurul "meșter de ceaune" din orașul Târgu Frumos, urbe altădată plină de meșteșugari renumiți în întreaga țară.



Moș Petru, un adevărat artist în domeniu. Un meșter pieptănar care a locuit până deunăzi chiar pe Strada Pieptănari, în Târgu Frumos. Un "rom de omenie", zice-se, admirat de întreaga breaslă și toată suflarea țigănească a târgului. Ultimul pieptănar și ceaunar din Târgu Frumos.

Din coarne de bou făcea piepteni "deși", pe care îi vindea în toată țara unora dintre românii care, pe atunci, aveau destui păduchi. Gospodăria și-a ridicat-o din această muncă grea, pe care o practică și astăzi, însă cu mai puțin spor la vânzare. Când nu a mai putut face piepteni din os, din cauza lipsei coarnelor de vită, s-a apucat de turnat cratițe și vase pentru gătit.



Lupta. Astăzi, pieptenele des se face din plastic și nu prea mai are întrebuințare, iar așa-zisele oale minune de prin supermarketuri subțiază punga cu medicamente a bătrânului, care se încăpățânează să toarne oale din aluminiu. Vase în care, spune meșterul, iese cea mai bună friptură.

Când focul s-a încins și miezul de aluminiu pâlpâie gălbui, moș Petru apucă cârjele și coboară în mica turnătorie. O hardughie cu pereții dărâmați, cu cuptor serios și utilaje. "S-a încins. Noroc. Toarnă", suflă bătrânul ultimele indicații. Putere nu mai are decât pentru treburile ușoare. În schimb, supervizează totul. Nepoții execută. "Scoate forma, toarnă, vezi focul." Acum a căzut pe un scaun. Zâmbetul larg mijește sub mustața scurtă, țigănească, a la Hitler. "Se face fum mult, mai aerisim, mai punem cârpa la gură, dar tot ne intoxicăm, slavă Domnului că

n-am murit, mai bem lapte, mai deznegrim funinginea cu o țuică, spălăm sărăcia", spune bătrânul.

Când era puști a învățat meseria de la tatăl său. Bunicii săi au lucrat mai mult piepteni. Tatăl său s-a apucat de făcut ceaune în 1944, când nu mai găsea coarne de vită, iar aluminiu era pe toate drumurile, de la armamentul distrus. Ai săi au învățat meșteșugul turnării de la un alt muncitor care turna în întreprindere. Aluminiul se toarnă când ajunge la temperatura adecvată. La 480 de grade Celsius, când pâlpâie galben ca un soare. Turnarea unui vas din aluminiu durează 1,5-2 ore.



Profit. Bunicii au lucrat mai mult la piepteni. "Acum, lumea nu cumpără, că nu prea mai sunt păduchi." Pe vremuri, când kilogramul de carne costa cel mult 13 lei, iar litrul de vin 3-4 lei, câștiga pe un pieptene 10 sau chiar 12 lei. A vândut în toată țară, de la București, Arad și până la Salonta, Dobrogea și nordul Moldovei. "Când mă puneam la treabă, lucram și 50-60 de piepteni pe zi. Într-un an greu am făcut și 100 de piepteni, dar m-au ajutat și tata, și mama. Țiganii acceptau și trocul: luau în schimbul pieptenilor carne de porc, mălai, ouă, fasole, vin și ce mai avea țăranul în bătătură, mai ales în prag de sărbători". S-a însurat, tânăr fiind, cu o româncă frumoasă, admirată de toată țigănimea. Era elegant îmbrăcată, în blănuri și bijuterii, cu kilograme de aur pe ea. Și acum o prețuiește, dar și ea l-a iubit mult, că era mlădios și curat, dar mai ales pentru că avea o fire tare, de bărbat puternic. Astăzi trăiește greu, fiindcă are o pensie de doar 168 de lei, ca veteran. Însă cu mâinile lui negre, subțiri, ridică pe degete inima metalului și alungă moartea.



,,Lucram la lumina lămpii cu gaz, cu fitil, la lumina lumânării, dar văd și acum fără ochelari. Ochii îs bunișori, dar spatele mă doare, că am fost rănit în război. Am stat mult la pat, dar apoi m-am apucat de muncă"



,,Muncesc și acum, ajutat de nepoți, că am mulți, 17 la număr. Dar tot cu tata lucram cel mai bine. Tata a construit soba, a știut să facă cuptorul și eu am învățat de la tata, și am făcut cuptorul cu fier beton înăuntru"



,,Acum, un pieptene des nu costă mai mult de 6-7 lei, și abia se vând doi-trei pe săptămână. La fel ca ceaunele. Mulțumesc lui Dumnezeu, erau vremuri bune, mi-am înălțat cu banii de pe piepteni casă. Într-o iarnă am ridicat-o, pe Strada Pieptănari"



,,Când mă puneam la treabă lucram și 50-60 de piepteni pe zi. Într-un an greu am făcut și 100 de piepteni, dar m-au ajutat și tata, și mama. Țiganii acceptau și trocul: luau în schimbul pieptenilor carne de porc, mălai, ouă, fasole, vin și ce mai avea țăranul în bătătură, mai ales în prag de sărbători"

Petru Mandachi meșteșugar
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vracii de carte dau foaia timpului înapoi

Mesaj Scris de Admin la data de 09.09.07 19:55

Vracii de carte dau foaia timpului înapoi
Trioul legătoreselor Bibliotecii Județene Timiș salvează, anual, conform normelor U.E., volume vechi, prețuind miliarde de lei
Legătorii de carte. Obișnuiți să rămână în umbră, siguri, în schimb, că fără ei nici o bibliotecă a Galaxiei Gutenberg n-ar supraviețui unei vieți de om. Între clipa cea repede care transformă fila în pulbere și nemurirea care face din carte monument stă mâna aspră, roasă de lipici, bătucită de efort, a legătorului de carte. Povestea de astăzi e povestea lui.

Nu de mult, Timișoara celebra un secol de bibliotecă publică. Moment istoric, marcat în marmură pe fațada Bibliotecii Județene Timiș. Au fost sărbătoriți atunci bibliotecarii, oameni cu vocația cărții înscrisă în palmă, precum linia vieții. S-au veselit aniversar cititorii, poporul care dă sens acestei lumi. Dar mai ales a fost sărbătorită însăși Cartea: vie, plină de-nțelesuri... Au rămas, în schimb, în umbră, oamenii care fac cărțile sănătoase. Vracii de carte: cei care vindecă rănile lăsate de timp și de preagrăbita mână a cititorului printre pagini, cei care lungesc viața volumelor până la a le dărui nemurirea și le lansează, întinerite, în caruselul lecturii publice.
Meșteșuguri rare, meserii uitate
Între toate specializările acestei bresle, restaurarea de carte este, zice-se, cea mai grea. Armate de „soldăței“ minusculi ajută timpul să-și ducă destructivul război, atacând, rozând, destrămând continuu celuloza. În vestul țării nu există nici un atelier specializat exlcusiv în restaurarea de carte. Iar legătorii de volume sunt, pe timp ce trece, tot mai puțini. Cândva, în vechile tipografii, legătoria era o meserie mult respectată. Cine-o-nvăța, mânca o pâine albă și... mai avea și mintea luminată de conviețuirea cu pagina scrisă. Noile tehnologii au înlocuit zațul cu computerul și legatul cu lipirea prin presiune. Nu puține sunt însă cărțile care - frumoase, lucioase, scumpe - se dezlipesc și devin... foi volante de la prima răsfoire, iar „doctorii“ de carte sunt greu de găsit. Ca și coșarii, de când sobele s-au rărit. Ca și maistorii de mașini de dactilografiat, de când computerul e noul zeu al zilei. Ca potcovarul, rotarul, acarul, paharnicul. Și, la urma urmei, îți spui, la ce bun să plângi după legătorii de carte, când Internetul e-un ocean infinit de cuvinte scrise? Răspunsu-i simplu: oricine a mângâiat cu mâna, cu privirea, mintea și sufletul o carte, îl știe. Din păcate, însă, astăzi școli de legătorie de carte nu mai există în România. Ucenicia se învață de la cei vechi. Câți au mai rămas. Mai puțini decât ei sunt doar... ucenicii. Cărțile se rup, se aruncă, se topesc. Când și când, expoziții de patrimoniu scot la iveală tipărituri vechi de secole, adevărate obiecte de artă: te întrebi, inevitabil, cum au rezistat timpului. Într-o cămăruță înghesuită, cu aer uscat, cu miros dulceag de tipar și lipici, trei femei trudesc aplecate asupra foilor. Ele știu răspunsul. Știu rețete uitate, tehnici moștenite, secrete profesionale. Pe care le păstrează tainic... doar pentru că astăzi nu prea mai au cui să le împărtășească.
Forzaț cu amintiri
„Aveam 16 ani când am plecat de acasă, de la Igriș, și m-am angajat la Timișoara. Am lucrat la «Banatul», la încălțăminte, opt ani și jumătate. Lucram la bandă, făceam finisaje. Apoi am auzit că fac angajări la Biblioteca Județeană. Îmi plăceau cărțile, de asta voiam să lucrez mai degrabă la bibliotecă decât la finisat papuci. Am dat concurs la bibliotecă și am intrat pe post de mânuitor de carte. Un timp, le-am ajutat pe bibliotecare cu aranjatul cărților pe raft. Dar eu voiam o meserie. Și așa am cerut transfer la secția de legătorie. Mi-au plăcut mult cărțile. Dacă nu?mi plăceau, nu stăteam atâția ani aici. Uite, sunt aproape trei decenii de când tot leg cărți, zi de zi“. Subțire și mică de statură, doamna Ana-Maria Csiszer ține în mâini o foaie de hârtie de legat copertele, un capăt de forzaț adică - termen de specialitate în limbaj tipografic, în timp ce ne povestește despre meseria sa, aproape exotică în era Internetului.
Mii de buzunare
„Am avut multe colege care s-au plictisit repede și au renunțat. Dar mie mi-a plăcut. Am învățat meserie de la o colegă mai veche de?a mea, de la Margareta Sirovița. Ea mi-a arătat cum se leagă frumos cărțile. E la pensie acum. Am lucrat vreme de 15 ani împreună. După ce a plecat ea, am rămas un timp singură pe secția de legătorie. Dar nu prea mult timp, căci nu mai puteam face față, cărțile erau multe“. De regulă, în jur de zece cărți se pot lega pe zi acum la secția specială a Bibliotecii Județene Timiș. „Dar, în funcție de cât de ruptă este, pot trece și opt ore până se repară o carte. E o treabă foarte delicată. Se așteaptă mult. Legatul manual al cărților e o meserie pe care, dacă nu ai răbdare, nu ești făcut s-o practici“, ne spune doamna Catița Gondor, care lucrează în domeniu de 17 ani, alături de colega sa Ana-Maria Csiszer. „Dar facem și mai mult de zece pe zi, dacă
nu-s așa distruse cele trimise de secțiile de împrumut. În afară de cărți, trebuie să facem și mii de plicuri, tot aici se fac și fișele de împrumut, și buzunarele de carte în care se pun fișele, aici tăiem cartonașele pentru fișiere și rafturi“. Toate acestea sunt foarte migăloase și cer multă atenție și timp.
Ca pe vremea lui Pazvante
Situația ar putea fi mai bună dacă ar fi bani. „Dar suntem instituție bugetară și lucrăm cu mijloace rudimentare. Vă spun că trebuie să legăm monitoare oficiale sau ziare, le punem unele peste altele și facem teancuri mari, apoi trebuie găurite ca să trecem sfoara prin găuri. Batem găurile cu sula. O mașină ar face mișcarea asta imediat, fără mare chinuială“. Cele două doamne de la legătorie sunt cunoscute pentru onestitatea lor în întreaga instituție. Ele lucrează bine și cu credință, în orice condiții. Ele știu că volumele se rup și trebuie recondiționate, pentru a reintra în circuit. Spre deosebire de colega sa, Catița Gondor ne spune că atunci când are de legat reviste sau ziare pentru Secția de Periodice, își mai aruncă ochii prin articolele publicațiilor: „Eu nu mă rabd, vă spun drept. Dacă văd vreun articol care mă interesează, mă așez și-l citesc pe loc. Nu este zi să nu citesc un ziar“. Puțină deconectare la o muncă dificilă nu strică.
Playboy cu lipici
Periodicele și, în special, ziarele sunt cel mai dificil de legat. „Sunt foarte mari, incomode. Și mai ales sunt grele, iar noi trebuie să le întoarcem și pe o parte, și pe cealaltă, de mai multe ori. E ca și cum ai face o carte mare, mare, cu pagini grele, care ne rup mâinile. Mai pretențioase sunt revistele, care cer un alt soi de cusătură, nu merge oricum. Paginile revistelor trebuie cusute în zig-zag, nu se străpung“. După ce sunt legate, fiecare carte, revistă, ziar este notat într-un caiet al secției, care ține evidența. Astfel, se poate vedea care dintre publicații sunt aduse la legat/recondiționat mai des, pentru a se putea spune cam care dintre ele sunt mai des cerute de cititori. „Acum am de legat un «Playboy»“, ne spune Ramona Csiszer, fiica doamnei Ana-Maria Csiszer. Ramona este una dintre puținele, dacă nu chiar singura, tânără care și-a arătat interesul de a afla tainele acestei meserii aproape dispărute. Tânăra este în vârstă de 25 de ani și lucrează la legat cărți de 7 ani.
Ce se rupe...
se citește
Reviste căutate mai sunt „Sănătatea“, „Magazin istoric“ și altele. Dacă înainte de Revoluție cel mai frecvent se întorceau la recondiționat cărțile lui Marin Preda, cu predilecție „Cel mai iubit
dintre pământeni“ și „Moromeții“, acum cea mai mare audiență la cititori o au cărțile semnate Sandra Brown. „Am legat la cărți de Sandra Brown, o mulțime!“, spune Ana-Maria Csiszer. „Au copertele strălucitoare, dar nu sunt bine legate nici atunci când sunt noi. Se rup foarte ușor“. Cărțile lui Jules Verne au încă o mare căutare la publicul cititor, mai rar fiind citite acum „Cireșarii“ sau „Momente și schițe“ de I.L. Caragiale, care se întorceau foarte des înainte la secția de recondiționare. Acum, principalul gând al Anei-Maria Csiszer este acela de a da mai departe meseria ei. O face, prin fiica sa, dar ea crede că ar trebui ca tinerii să se intereseze de păstrarea valorilor noastre.
Virtual egal indestructibil?
În opoziție cu activitatea de legat/recondiționat cărțile și periodicile, stă Stația pilot „Biblioteca virtuală“, care este un program de trecere a cărților și periodicelor în format digital, astfel încât acestea să fie accesibile pe Internet. Biblioteca Județeană Timiș se pregătește să intre în era cărților virtuale, când se presupune că numărul accesărilor va fi cel care va conta în măsurarea utilității sale, și mai puțin cifra de împrumuturi. În
ultimii 7 ani, instituția a demarat un amplu program de informatizare. Astfel, în această perioadă au fost achiziționate primele calculatoare și soft-ul TINLIB, un program special, utilizat de toate bibliotecile publice românești. În urmă cu 5 ani, a fost creată secția de informare și documentare europeană, sub egida Consiliului Județean Timiș și a Institutului Intercultural Timișoara. În 2000, s-a înființat stația pilot „Biblioteca virtuală“. Programul are în vedere introducerea tuturor periodicelor vechi din colecțiile instituției în virtual, atât pentru facilitatea accesului oamenilor, cât și pentru mai sigura conservare a publicațiilor, supuse uzurii timpului și deteriorării pricinuite de intensa lor utilizare.


Rețeta casei
Cele trei specialiste în legatul cărților ne-au oferit, pentru cititorii săptămânalului „Agenda“, o rețetă simplă de recondiționat o carte. Cu puțină răbdare și cu mai puțin efort, orice carte din biblioteca dumneavoastră ar putea deveni ca nouă, fără să vă coste vreun ban. Astfel, „o carte deteriorată trebuie mai întâi de toate desfăcută filă cu filă. Se curăță bine aracetul rămas de la lipirea anterioară pe file. Dacă vreuna dintre foi e deteriorată, se lipește în prealabil cu ajutorul unei foițe subțiri, de tip pergament. Apoi, foile se așază una peste alta, cu atenție, observându-se poziționarea lor corectă, în așa fel încât paginile să curgă, număr după număr. O dată făcute teanc, foile se bat bine-bine în dreptul cotorului, pentru o mai bună așezare una peste cealaltă. Atunci, cotorul se unge cu aracet, care trebuie uniform netezit pe suprafața cotorului. Pe suprafața unsă, se poate lipi o fâșie de tifon. Acum vine partea cu forzațul, hârtia care face legătura între coperte și cartea propriu-zisă. Apoi, cartea se pune la uscat“. Și gata! Volumul e ca nou.


Pe rafturi europene
Dacă s-ar ghida după norme, scriitorul Paul Eugen Banciu, directorul Bibliotecii Județene Timiș, ar „scăpa” de obiectul muncii Secția de Legătorie. „Cărțile care nu se mai reeditează, după șase luni pot fi scoase din circuit. Din acest motiv, pentru mine e foarte importantă această secție și munca celor trei doamne care salvează multe cărți“. Secția de recondiționare ar trebui să se ocupe de cărțile vechi, de patrimoniu, mult mai pretențioase de întreținut. „O dată cu aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, criteriile de clasare a cărții de patrimoniu se schimbă“. Zestrea noastră bibliofilă se va adăuga celei europene, pentru stabilirea valorii unei cărți nu va mai conta doar vechimea, ci și numărul de exemplare, astfel că o carte care se mai găsește și în Germania, și în Franța, și la noi va avea o valoare mai mică“. De fapt, ne explică în continuare Paul Eugen Banciu, valoarea unei cărți de patrimoniu nu se poate stabili decât atunci când ea se vinde. În general, valoarea cărților de patrimoniu românești nu va scădea, deoarece acestea se tipăreau într-un număr de exemplare mai mic decât tirajele celor în alte limbi. În fondul Bibliotecii Județene sunt în jur de
7 000 de cărți de patrimoniu, care sunt păstrate la temperatură și umiditate constante. Dar un centru de recondiționare a cărții de patrimoniu nu există în zona de vest a țării. Procesul de recondiționare a unei cărți vechi este foarte costisitor. Noile apariții sunt considerate prioritare. Și din aceste motive, meseria de legător manual de carte devine din ce în ce mai rară, acum totul fiind automat în ceea ce privește producția de carte. La Secția de patrimoniu a Bibliotecii Județene se pot consulta peste 7 000 de documente înglobând carte românească veche, carte străină veche, ediții prime de lux, exemplare numerotate, cu autograf, cărți ilustrate de artiști cunoscuți, precum și volume cu vechi însemnări manuscrise, cu ex libris sau cu tehnici speciale de legătură, carte cu valoare bibliofilă din secolele XVI-XX. Din totalul fondului mai fac parte 96 de periodice, 354 de manuscrise, 84 de hărți vechi, 2 445 fotografii, 473 ex libris-uri, 20 stampe, 39 facsimile, 2 foi volante. Acestora li se adaugă importante lucrări de referință, indispensabile cercetării tipăriturilor vechi. Secția organizează periodic expoziții grupate sub genericul „Cartea de patrimoniu“ și întocmește cataloage pentru acestea. Între marile valori bibliofile ale B.J.T. se numără: Cicero Marcus Tullius „Tullius de officiis cum commentariis Petri Marsi einsque recognitione“, Veneția, 1500; Pelbartus de Timișoara „Pomerium quadragesimale“, Augsburg, 1502; „Noul Testament“, Bălgrad, 1648; „Îndreptarea legii“, Târgoviște, 1652. Lucrări ale unor cărturari de seamă din Banat, cum sunt: Constantin Diaconovici Loga: „Ortografia sau dreapta scrisoare pentru îndreptarea scriitorilor limbii românești“, Buda, 1818; Dimitrie Țichindeal: „Epitomul sau scurte arătări“, Buda, 1808.
http://www.agenda.ro/2004/50-04-senz3.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sobăriță la 87 de ani

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.07 16:04

Sobăriță la 87 de ani
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Meserii deficitare pe piata muncii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.07 15:57

Meserii deficitare pe piata muncii
Daca ati absolvit 8 clase si doriti sa castigati un ban cinstit, insa nu aveti nicio calificare,...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Meseriașii porumbeilor

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.07 16:01

Meseriașii porumbeilor

Nume mari în ale columbofiliei, la București

Olandezul Gerard Koopman, cel mai mare columbofil din lume, conaționalul său, Marcel Sangers, campion european și mondial în sportul columbofil, și belgianul Nikolaas Gyselbrecht, fondatorul celui mai mare site de licitații de porumbei, www.pipa.be, s-au aflat, ieri, în capitala României, ca să inaugureze o crescătorie de porumbei voiajori sportivi, pusă pe picioare de românii Marcel Nicolaescu și Adi Ursuleț.
Din cei 450 de porumbei ai crescătoriei, două nume se evidențiază în mod deosebit, prin arborele genealogic și prin sumele plătite pentru achiziționarea lor: Amore’s Dirk și Amira, care au costat 20.000, respectiv 19.000 de euro.
Un porumbel voiajor poate să parcurgă între 1.000 și 1.900 de metri/minut. Au existat cazuri în care pentru un porumbel participant în competiții s-au plătit și 300.000 de euro. Sunt țări în care ambulanțele sunt dotate și cu porumbei voiajori: o dată ajunși la locul unui accident, pacientului i se recoltează sânge, sângele e pus într-o fiolă, fiola este legată de piciorul porumbelului, care zboară la spital și ajunge înaintea ambulanței, astfel că la sosirea mașinilor de Salvare există deja date clare despre starea rănitului. Iată numai câteva dintre detaliile de culise povestite de columbofilii prezenți la deschiderea crescătoriei de porumbei voiajori sportivi din Capitală.
Creștea porumbei pe ascuns
Chiar dacă în anii „epocii de aur" n-aveai acasă calculator sau mp3 player, îți găseai tu o îndeletnicire care să-ți facă viața mai frumoasă. Unii creșteau iepuri, alții aveau grijă ca de ochii din cap de unicul pește din acvariu, iar altora le plăcea enorm să urmărească zborul porumbeilor.
Din ultima categorie făcea parte și Marcel Nicolaescu. Copil pe-atunci, își creștea porumbeii pe ascuns, în podul casei, care nu cumva să-l prindă tatăl, căruia ocupația fiului nu-i prea plăcea. Dacă-n copilărie n-avea decât vreo 10-15 porumbei, omul de afaceri s-a hotărât în 2005 să revină la pasiunea lui și și-a cumpărat 100 de porumbei, de la cei mai cunoscuți columbofili din România.
Surprinzător lucru pentru un începător în ale columbofiliei, porumbeii lui au obținut premii încă de la primele participări. „Colecția" lui Marcel Nicolaescu s-a îmbogățit pe parcursul anilor, s-au înmulțit și premiile, așa că decizia de a înființa o crescătorie în toată regula a venit de la sine.
De ea se ocupă asociatul său, Adi Ursuleț, care știe în detaliu povestea porumbeilor: „Avem aici în jur de 450 de porumbei: 150 de porumbei tineri, născuți anul acesta, 120 de porumbei importați din Belgia și Olanda, numai pentru reproducere, cei mai scumpi dintre toți, iar restul, porumbei maturi, în vârstă de peste un an, participanți la competiții".
Porumbei de 20.000 de euro

Adi Ursuleț și Marcel Nicolaescu, cei care au ...


Nikolaas Gyselbrecht se vâră și el în discuție. E unul dintre oaspeții de seamă prezenți la inaugurarea crescătoriei. N-are decât 26 de ani, dar a pus pe picioare cel mai mare site de licitații de porumbei voiajori, www.pipa.be, unde PiPa înseamnă Pigeon Paradise (Paradisul Porumbeilor).

Prin el și prin site-ul care-i aparține, colecția Nicolaescu-Adi s-a îmbogățit cu exponate de seamă. „Amore’s Dirk a costat 20.000 de euro. E unul dintre cei mai scumpi porumbei pe care i-am vândut, a mai fost un american care a licitat pentru un porumbel 22.000 de euro. Amore’s Dirk a fost atât de scump, pentru că este fiul unui porumbel renumit, Kleine Dirk, cu porumbița Amore. Și Amira, fiica lui Kleine Dirk, a fost scumpă, a costat 19.000 de euro.
Estimez că domnul Nicolaescu a investit cel puțin 300.000 de euro în porumbeii de aici". Tânărul belgian oferă și el amănunte din culisele licitațiilor de porumbei: „Pe parcursul anului trecut, am licitat 753 de porumbei voiajori, iar prețul mediu a fost de 1.800 de euro.
Cei mai mulți cumpărători sunt din China și Taiwan, în jur de 75%, acolo e o adevărată afacere, se pariază pe porumbei... De regulă, noi organizăm licitații pentru porumbei din Belgia și Olanda, țări cu tradiție în creșterea porumbeilor voiajori, dar la anul, în februarie, vom licita, în premieră, 10 porumbei provenind din România, din această crescătorie".
„Îmi doresc oficializarea sportului columbofil în România"
Dacă privești astăzi crescătoria din București, îți vine greu să crezi că în 2005 nu erau aici decât două boxe pricăjite cu câțiva porumbei. Și-ți vine greu să crezi că-n numai șase luni au început să obțină rezultate importante în competițiile naționale. „Îmi doresc oficializarea sportului columbofil, vreau să fie recunoscut
de Agenția Națională pentru Sport", a declarat, ieri, Marcel Nicolaescu.
Gerard Koopman, la București
Se spune despre Gerard Koopman că e cel mai mare columbofil la nivel mondial, date fiind performanțele obținute pe parcursul anilor, dată fiind îndelungata istorie cât privește creșterea porumbeilor într-o țară cu tradiție, cum este Olanda. Tatăl său, Cornelis Koopman, s-a apucat de treaba asta în 1927, iar Gerard a dus mai departe, cu succes, afacerea familiei.
Dacă porumbelul pe care-l cumperi poartă marca „C&G Koopman", poți fi sigur că ai făcut o investiție bună. La București, Koopman s-a arătat încântat de înfățișarea crescătoriei, după cum s-a arătat dispus să le împărtășească pasionaților români din experiența sa în ale columbofiliei.
Din Olanda a venit și Marcel Sangers, unul dintre columbofilii „pe val" în țara sa de origine, „care cultivă linii de porumbei foarte, foarte bune". „Am văzut în crescătoria de aici porumbei care pot concura oriunde în Europa", a precizat Sangers.
Cei trei oaspeți de seamă, Gerard Koopman, Marcel Sangers și Nikolaas Gyselbrecht, au tăiat, alături de proprietarii crescătoriei, panglica inaugurală.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Meserie in bataia pustii

Mesaj Scris de Admin la data de 15.08.07 10:42

Meserie in bataia pustii

Dan Marin, unul dintre putinii armurieri din Romania, a reparat pustile lui Amza Pellea, Sorin Rosca Stanescu sau Adrian Nastase.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nea Matei, dogarul orb care simte lemnul cu degetele

Mesaj Scris de Admin la data de 13.08.07 12:00

Nea Matei, dogarul orb care simte lemnul cu degetele
Dumitru Matei, 84 de ani, a facut toata viata butoaie fara sa-si foloseasca ochii. Si-a pierdut vederea, in urma cu cinci decenii, din cauza unei arme.


Nu vede lumina zilei de aproape jumatate de secol, dar este unul dintre cei mai cunoscuti dogari din judetul Bacau. Dumitru Matei, 84 de ani, din comuna Rachitoasa, isi castiga traiul din vanzarea butoaielor facute cu mana lui. Chiar daca traieste in intuneric, face butoaiele cu precizie milimetr [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Din secretele olăritului - Cocoșul de Hurez’

Mesaj Scris de Admin la data de 12.08.07 7:50

Din secretele olăritului - Cocoșul de Hurez’

Ceramica de Hurez’ – cum le place bătrânilor din zonă să pronunțe – a devenit demult o marcă. Cu toate acestea, nu de puține ori, constați cu tristețe că modernismul tinde să "bată" tradiția. Aruncând un ochi printre rafturile magazinelor cu vase care te întâmpină de îndată ce intri în Horezu, vezi, amestecate printre farfurii și ulcioare veritabile, vaze "moderne", cu forme "futuriste", brelocuri cu Dracula sau Tweety, bibelouri de diverse forme și numeroase alte suveniruri, multe "made in China". Răspunsul la întrebarea firească "ce caută toate acestea într-un astfel de spațiu?!" vine prompt de la comercianți: "Asta cere lumea!".


Afacere. Meșterii din Olari își văd însă de treabă, convinși că, într-o bună zi, vor putea face, din nou, precum bătrânii lor: olărit din pasiune. "Tinerii preiau meseria, dar tradiția se pierde, nu se mai respectă. Nu mai vor să facă străchini, așa cum au învățat de la bunii lor, fac tot felul de vaze... kitsch-uri sau cum le zice", ne-a spus, cu tristețe, Mihaela Bâscu, soția lui Constantin Bâscu, renumit meșter, continuând: "Acum, banu’ e la putere, totul este privit ca o afacere, e multă hâră (ceartă – n.n.) între oameni. Pe vremea lui Ceaușescu, la noi în sat erau doar șase olari, astăzi sunt 25", adaugă Mihaela. Și pentru că aproape totul se privește ca o "afacere", i-am întrebat pe olari dacă rentează: "Cei mai în vârstă țin «cu dinții» de secretele meseriei, nu vor să spună mai nimic la tineret. Aici, cu vânzarea produselor merge destul de slab. Mai sunt ceva târguri prin zonă, însă noi mergem cu ele prin țară. Zilele trecute am fost pe la Oradea, Suceava...", ne-a povestit și Ionel Popa, faimos "făcător" de ulcioare.


Procedeu. Care e drumul unui bulgăre de lut, până să ajungă vas...?! Unul sinuos... Olarii știu cel mai bine: "Pământul îl luăm dintr-un singur loc, Dealul Ulmului – îi zice, aici, în apropiere. Săpăm la vreo 5-6 metri și îl punem în saci de plastic". "Majoritatea dintre noi lucrăm cu roți (de olărit) clasice, unii însă și-au cumpărat din cele electrice, să câștige mai mult timp. Vopseaua se pune și se amestecă într-o râșniță, moară, iar apoi preparăm culorile. Predominante sunt negrul, albastrul, verdele, albul și galbenul (roșala). Negrul este pământ gol, spălat. Din el ies bobițe pe care le băgăm în moară. Albul este tot pământ, galbenul, la fel. Toate culorile se deschid, prin ardere. Albastrul însă îl cumpărăm", ne-au împărtășit meșterii din secretele artei lor. "De ornat, vasele le ornăm tot cu obiecte tradiționale: cornul de vită și pana de gâscă. Deh, mai sunt și pensule, că acu’ a năvălit tehnologia peste toți. Înainte, toate se făceau din mâini și din picioare". Un ultim pas al meșteșugitului vaselor este arderea. Într-un cuptor imens alcătuit din cărămizi obișnuite, oalele sunt băgate, fiind așezate circular, și se ard la o temperatură de 1.000 de grade, fiind lăsate în jur de opt-nouă ore.


Simbol. Din punct de vedere al modelului de ornare, toată ceramica de Horezu, farfuriile, mai ales, au desenat pe ele "cocoșul". Ce simbolizează el... tot meșterii olari au fost cei care ne-au dezvăluit misterul: "Cocoșul și spicul grâului sunt elementele specifice ale zonei noastre. Cocoșul este stema orașului Horezu. Legenda spune că acesta era cel care îi trezea pe oameni în vremurile în care tehnica nu era atât de avansată și, astfel, cocoșul a rămas emblema locului".


Controversa "plumbului". Un aspect controversat al poveștii ceramicii de Horezu este cel al prezenței plumbului în vopseaua cu care sunt ornate vasele. Unii dintre cei intervievați ne-au dezvăluit, mai cu sfială, faptul că, "au auzit ei", vopseaua cu care sunt pictate oalele ar conține plumb, lucru nociv pentru sănătatea celor care le folosesc. "Teoria" este însă repede "demontată" de unul dintre meșteri: "Nu-i adevărat, dom’le, păi noi din astea mâncăm. Dacă ar fi toxice, n-am muri, dracului... Păi, bătrânii noștri trăiesc și până la 100 de ani. Dacă ar fi dăunat, nu ar mai fi trăit atâta", spune cu patos Mihai Bâscu.

Evenimente. Frumusețea vaselor de Horezu poate fi admirată, în fiecare an, la târgurile de profil din zonă și din țară. Printre aceste manifestări se numără: "Festivalul ceramicii populare românești «Cocoșul de Horezu»", care are loc la începutul lunii iunie, "Târgul olarilor «Ochiul de păun»", "Târgul meșterilor populari" de la Craiova, "Târgul de Sfinții Apostoli «Petru și Pavel»", organizat la București, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" etc.


Pitoresc. Farmecul Horezului este dat nu numai de arta olăritului, ci și de pitorescul mănăstirilor din zonă – Polovragi, Arnota, Bistrița, Mănăstirea Horez, peșterile vizitate de turiști români și străini – Peștera Muierilor, Peștera Polovragi, Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, Muzeul Trovanților, Culele de la Măldărești, zona Rânca, Baia de Fier etc.
Muieri reci, dar frumoase... Peștera Muierilor este un splendid monument al naturii. Aceasta se găsește pe teritoriul comunei Baia de Fier, în județul Gorj. Denumirea peșterii, după cum au dat-o vechii locuitori ai Băii de Fier, provine din faptul că, în timpuri de demult, încărcate de războaie, în timp ce bărbații plecau să lupte împotriva celor care le încălcau țara, femeile și copiii se ascundeau în această peșteră, transformată într-un adăpost foarte bine păzit. "Muierile noastre sunt reci, dar sunt frumoase", spunea cu haz ghidul care ne-a purtat prin peșteră, unde există o temperatură constantă în tot timpul anului, de 10 grade. Să-l credem... pe cuvânt!

O istorie aparte este și cea a Culelor de la Măldărești. Complexul Muzeal reunește Culele Greceanu, Duca și Casa Memorială I.G. Duca, toate adevărate bijuterii arhitecturale autohtone. Termenul "culă" provine din turcescul "kule", care înseamnă turn.



Mănăstirile, "fărâme" de Rai




Amplasată la poalele muntelui Piatra Polovragilor, în apropierea Cheilor Oltețului, undeva, la marginea localității Polovragi din județul Gorj, Mănăstirea Polovragi este un real monument de arhitectură. Mănăstire de maici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, sfântul lăcaș te îmbie încă de la intrare. "Explozia" florală, liniștea și pioșenia măicuțelor, te fac să-ți promiți ce vei reveni ori de câte ori ai ocazia.

Mănăstirea este situată în apropierea Peșterii Polovragi, pe care a și administrat-o vreme de 300 de ani. Mănăstirea este construită în stil bizantin, fiind ctitorită în jurul anului 1505. Mănăstirea Horezu este cel mai important complex monahal din Muntenia. Ctitorită în 1690, mănăstirea adăpostește mormântul în care ar fi trebuit să se odihnească domnitorul Constantin Brâncoveanu. Prin sculptura și pictura sa aparte, Mănăstirea Horezu este una dintre cele mai reprezentative mărturii ale stilului brâncovenesc. Pictarea mănăstirii s-a făcut de către meșterii Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe ¾i Ichim. Mănăstirea Horezu se află sub protecția UNESCO.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pălărieri de 111 ani

Mesaj Scris de Admin la data de 10.08.07 13:15

Pălărieri de 111 ani
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Oamenii au alte profesii decît cele predestinate

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.07 18:08

Oamenii au alte profesii decît cele predestinate

Majoritatea oamenilor își aleg alte profesii decît cele care le-au fost înscrise în destine. Oare de ce? Am putea da vina, într-o oarecare măsură, pe limitele minții umane, pe neputința ei de a prelua și a ne comunica toate mesajele primite, din adîncul creierului, de la spiritul nostru.
Prea puțini dintre noi reușesc să învețe și să practice meseria mult-visată, iar aceasta poate fi alta decît cea predestinată. Pentru unii, dorințele părinților au valoare de lege, pentru alții, lipsa banilor este o piedică necruțătoare în calea învățării, atrăgînd după sine întreruperea studiilor. Pentru cei mai mulți, alegerea și învățarea unei meserii sînt determinate de: posibilitățile materiale, apropierea școlii (facultății) de casa părintească, perspectivele financiare oferite de practicarea meseriei respective etc. Ne punem fireasca întrebare: ce vom păți dacă meseria aleasă nu este cea predestinată nouă? Putem distinge două situații cu caracter general:
a) întîmpinăm dificultăți încă din perioada învățării, urmînd a ne confrunta cu neîmpliniri majore mai tîrziu și cu neputința de a le depăși;
b) reușim să învingem ghinioanele, eșecurile, piedicile apărute la tot pasul, dovedind o voință "de fier" și o putere de muncă greu de stăvilit.
Nici aceia care, din fericire, au optat chiar pentru profesia lor predestinată nu vor fi scutiți de greutăți în practicarea ei, dar vor trece mai ușor peste ele. Am putea spune că pentru ei munca va fi mai ușoară și viața mai plăcută. Nici în problematica profesiei predestinate nu există reguli generale. Omul însuși, cu toate calitățile și defectele sale, își croiește neobosit drumul spre muncă și o viață mai bună. După ce veți citi lista de mai jos, veți găsi, poate, cheia succesului în carieră, dacă ea a rămas, undeva, ascunsă pentru dvs.

PROFESIILE PREDESTINATE ALE UNOR PERSOANE PUBLICE:

* Adrian Năstase - economist; * Angela Similea - actriță, cîntăreață de operă; * Alexandru Arșinel - actor; * Andreea Marin - psiholog; * Anca Țurcașiu - balerină; * Adrian Romcescu - pianist; * Anghel Iordănescu - antrenor de gimnastică; * Adriana Trandafir - profesoară de limbi străine; * Aneta Stan - profesoară de muzică; * Angela Gheorghiu - pianistă; * Adrian Enache - economist; * Adrian Daminescu - pianist; * Brîndușa Novac - gimnastă; * Bodo - arhitect; * Bosquito (solistul vocal) - balerin; * Beatrice Niculiță - medic; * Bruce Willis - antrenor de lupte; * Britney Spears - actriță, cîntăreață; Barbra Streissand - pianistă; * Brigitte Bardot - medic; * Corneliu Vadim Tudor - medic; * Călin N. Turcu - astronaut; * Cosmin Cernat - antrenor de box; * Cristi Minculescu - actor, cîntăreț de operă; * Corina Dănilă - dansatoare; * Cătălin Crișan - manechin, fotomodel; * Claudia Schiffer - prezentatoare de modă; * Cristian Tudor Popescu - psiholog; * Catherine Deneuve - ambasador; * Carmen Trandafir - procuror; * Costi Ioniță - medic; * Cyndi Lauper - cîntăreață; * Călin Geambașu - saxofonist; * Dan Matei Agathon - inginer; * Dan Iosif - medic; * Daniela Bartoș - medic; * Daniela Györfi - creatoare de modă; * Dan Enescu - medic; * Diana Lupescu - medic; * Dana Deac - actriță; * Dan Bittman - manager; * Dan Negru - actor; * Doina Levintza - creatoare de modă; * Dan Diaconescu - jurist; * Daniel Dăianu - economist; * Dan Teodorescu - chitarist; * Elisse Kraft - medic; * Eric Clapton - baterist; * Elton John - muzician; * Elena Cârstea - avocat; * Eros Ramazzotti - antrenor de schi; * Florentin Scalețchi - jurist; * Felicia Filip - cîntăreață de operă; * Florina Cercel - avocat; * Florin Călinescu - regizor; * Florin Piersic - actor; * George W. Bush - jurist; * Gheorghe Hagi - economist; * Gheorghe Funar - jurist; * Gianina Corondan - cîntăreață de jazz; * Gică Petrescu - cîntăreț de muzică ușoară; * Gabriel Dorobanțu - cîntăreț de muzică ușoară; * George Dumitrescu - jurnalist; * Gigi Becali - economist; * George Mottoi - ofițer de marină; * Gabriel Cotabiță - informatician; * Gabriela Szabo - gimnastă; * Hildegard Puwak - diplomat; * Horia Moculescu - muzician; * Ion Iliescu - medic; * Ion Țiriac - ofițer de marină; * Irina Loghin - pictor; * Ion Dolănescu - inginer; * Ion Cojar - ofițer; * Ileana Stana Ionescu - scriitoare; * Irina Petrescu - antrenor de gimnastică; * Ilinca Tomoroveanu - poetă; * Ion Diaconescu - avocat; * Ioan Gyuri Pascu - translator; * Iuliana Marciuc - specialistă în marketing; * Julio Iglesias - antrenor hipic; * Janet Jackson - actriță, cîntăreață; * Jennifer Lopez - fotomodel; * Jean Constantin - actor; * Liliana Pagu - avocat; * Luciano Pavarotti - cîntăreț de operă; * Leonard Miron - medic; * Lucian Mîndruță - jurnalist; * Liviu Vasilică - electronist; * Maia Morgenstern - actriță, pictoriță; * Mitică Popescu - inginer; * Maria Dragomiroiu - cîntăreață de muzică populară; * Mădălina Manole - translator de limbi orientale; * Mircea Albulescu - inginer; * Marina Almășan - creatoare de modă; * Monica Tatoiu - economist; * Mihaela Tatu - actriță; * Monica Anghel - actriță; * Mircea Diaconu - actor, chitarist; * Mihaela Constantinescu - creatoare de modă; * Mariana Nicolesco - cîntăreață de operă; * Marcel Pavel - cîntăreț de operă; * Mitzura Arghezi - scriitoare; * Michael Douglas - actor; * Mick Jagger - balerin; * Marioara Murărescu - cîntăreață de muzică populară; * Mircea Lucescu - antrenor de fotbal; * Mihaela Rădulescu - compozitoare; * Mircea Dinescu - jurnalist; * Mădălin Voicu - pianist; * Marian Simion - pugilist; * Michael Jackson - medic; * Mona Muscă - diplomat; * Mircea Badea - specialist în management; * Madonna - cîntăreață de musical; * Mariah Carey - creatoare de modă; * Mirabela Dauer - artist plastic, cosmeticiană; * Mariana Mihuț - actriță; * Nicolae Văcăroiu - jurist; * Narcisa Suciu - medic; * Neti Sandu - psiholog; * Nadine - fotomodel; * Nicu Covaci - dirijor; * Neculai Constantin Munteanu - jurnalist; * Nicolae Manolescu - scriitor; * Ovidiu Mușetescu - aviator; * Olga Tudorache - economist; * Ovidiu Komornik - violonist; * Octavian Ursulescu - geolog; * Oreste - informatician; * Oana Pellea - actriță; * Papa Ioan Paul al II-lea - preot; * Patriarhul Teoctist - călugăr; * Principesa Margareta - jurist; * Radu Duda - ofițer de marină; * Mihai de Hohenzollern - constructor de autoturisme; * Ana de Bourbon-Parma - magistrat; * Rodica Stănoiu - jurist; * Radu Vasile - scriitor; * Radu Timofte - medic militar; * Ramona Bădescu - actriță; * Roberto Alagna - compozitor, cîntăreț; * Robert de Niro - manager; * Rodica Popescu Bitănescu - medic; * Shakira - cosmeticiană; * Sylvester Stallone - cascador; * Sting - compozitor; * Sophie Marceau - cîntăreață; * Simona Amînar - antrenoare de gimnastică; * Sharon Stone - actriță; * Ștefan Iordache - actor; * Ștefan Hrușcă - inginer; * Șerban Huidu - regizor; * Ștefan Bănică jr. - violonist; * Traian Băsescu - economist; * Tamara Buciuceanu Botez - medic; * Tudor Gheorghe - muzician; * Toni Grecu - actor; * Tom Cruise - actor; * Vladimir Putin - ofițer de contrainformații; * Valeriu Stoica - procuror; * Virgil Ianțu - actor; * Violeta Beclea-Szekely - antrenoare de schi; * Victor Socaciu - electronist, om de afaceri; * Whitney Houston - cîntăreață.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Locuitorii din Galicea, de profesie cautatori de aur

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.07 16:20

Locuitorii din Galicea, de profesie cautatori de aur

Comuna Galicea ar putea fi considerata un mic Eldorado al judetului Valcea deoarece zeci de localnici pot fi vazuti pe malurile Topologului, Oltului sau paraielor din zona cernand cu niste site speciale nisipul din albie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O viață, din cuverturi

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.07 13:16

O viață, din cuverturi
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tinere talente la Târgul Meșterilor Populari

Mesaj Scris de Admin la data de 30.07.07 8:48

Tinere talente la Târgul Meșterilor Populari
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Alfred, șofer doar pe ultimul drum

Mesaj Scris de Admin la data de 29.07.07 8:08

Alfred, șofer doar pe ultimul drum


Un craiovean are o pasiune mai puțin obișnuită, aceea de a conduce oamenii pe ultimul drum. Mai precis, Alfred Marschall este șofer de dric și spune că practică această meserie din plăcere, cu toate că profesia sa de bază nu are nicio legătură cu transportul celor decedați la locul de veci.

Inginer electrician de meserie, Alfred Marschall (48 ani), din Craiova, spune că a renunțat să aducă lumina în casele oamenilor, preferând, în schimb, să preia afacerea cu morți, moștenită din familie, un atelier de pompe funebre, ce rezistă pe piață încă din 1902. Nu îi este greu, deși recunoaște că drumurile lungi îl obosesc foarte tare. “De când m-am născut, sunt în acest domeniu. Am moștenit atelierul de la părinții mei. Sunt electrician de profesie, am terminat facultatea, dar nu am practicat niciodată această meserie. De când mă știu, sunt pe pompe funebre”, a mărturisit acesta.

Conduită specifică

Fire calmă, Alfred Marschall spune că profesia pe care a ales-o, benevol sau nu, implică și o conduită specifică, pe care nu oricine ar putea să și-o însușească. “Trebuie să ai răbdare, înțelegere față de oameni. Omul are probleme destul de mari și trebuie să știi să vorbești cu el. Nu vine de plăcere, vine de nevoie și trebuie să îl respecți, pentru că este vorba de o tragedie. Fiind de atâta timp în domeniu, am înțeles că persoanele care îmi solicită ajutorul trebuie respectate”, a precizat el. Regretă că nu are mai mult timp liber la dispoziție, deși spune că nu e acesta motivul pentru care nu și-a întemeiat încă o familie. “Este program aproape continuu. Mereu trebuie să stai după oameni, pentru că nu știi când au nevoie de tine și trebuie să îi servești. Nu ai deloc timp liber”, a afirmat șoferul dricului totodată patronul atelierului de pe strada Amaradiei.

Niciun incident

De prin 2000, de când și-a cumpărat mașina, nu a avut niciodată parte de incidente neplăcute și, spune el, niciunul dintre cei care i-au solicitat serviciile nu s-a plâns până acum: “Ce probleme să am? Nu am avut niciun incident. Nimeni nu a venit să îmi reproșeze ceva. Atâta timp cât condițiile oferite sunt bune, nu văd ce probleme aș putea să am.”
Bărbatul precizează că nu i se pare deloc deprimant să fie la volanul dricului, în același autovehicul cu un om mort. Dimpotrivă, ia totul ca atare și e atent doar la drumul pe care îl are de parcurs până la destinația finală: cimitirul. Îi mulțumește lui Dumnezeu că este încă în putere și le poate fi de folos oamenilor. “Orice om se naște și moare la un moment dat. Nu simt nimic deosebit când sunt cu sicriul în mașină, ci doar o compasiune față de omul care a venit să îmi ceară ajutorul și este normal să simți așa. La fel aș simți și dacă nu aș avea această meserie”, a declarat Marschall.

Trebuie să ai răbdare, înțelegere față de oameni. Omul are probleme destul de mari și trebuie să știi să vorbești cu el. Nu vine de plăcere, vine de nevoie și trebuie să îl respecți, pentru că este vorba de o tragedie. Fiind de atâta timp în domeniu, am înțeles că persoanele care îmi solicită ajutorul trebuie respectate. Alfred Marschall

De când m-am născut, sunt în acest domeniu. Am moștenit atelierul de la părinții mei. Sunt electrician de profesie, am terminat facultatea, dar nu am practicat niciodată această meserie. De când mă știu, sunt pe pompe funebre. Alfred Marschall

Compasiune față de om
Orice om se naște și moare la un moment dat. Nu simt nimic deosebit când sunt cu sicriul în mașină, ci doar o compasiune față de omul care a venit să îmi ceară ajutorul și este normal să simți așa. La fel aș simți și dacă nu aș avea această meserie.

Merțan pentru morți

Dricul, un superb exemplar din clasa Mercedes, cu numărul de înmatriculare DJ-97-LEH, se află mai tot timpul parcat în fața atelierului de pompe funebre și este cu adevărat o plăcere să îl privești, din exterior, bineînțeles.
Acesta este dotat cu un portbagaj sau, mai bine zis, un fel de anticameră spațioasă, în care sicriul este transportat. Este căptușit cu un plafon ce nu permite ca temperatura să crească sau să scadă prea mult, astfel încât coșciugurile să nu fie afectate în vreun fel. Un amănunt interesant este acela că autoturismul lui Alfred este singurul dric din țară înregistrat ca mașină funerară, iar acest lucru îl face să se simtă mândru. “Am dat vreo 250 de milioane să o înscriu acum câțiva ani. Am așteptat o grămadă de timp să îmi vină actele din Germania, pentru că în România nu s-a putut realiza acest lucru”, a declarat Alfred.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nomenclatorul de meserii din Sarbi

Mesaj Scris de Admin la data de 26.07.07 10:20

Nomenclatorul de meserii din Sarbi





Unul dintre „cele mai pitoresti” personaje din Maramuresul Istoric locuieste in Sarbi. „Lorint”, ca asa-l stie lumea, este un adevarat „nomenclator de meserii”. Desi viata l-a invatat sa construiasca valtori, mori, cuptoare, pescarii, carute, case si chiar sicrie, Gheorghe Opris face senzatie printre straini si localnici cu scaritele asamblate in sticlele cu horinca. Cadura mare! Veneam din Maramuresul Istoric pe scurtatura Barsana – Calinesti – Budesti – Cavnic pe larg [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Bucătarii, la mare căutare

Mesaj Scris de Admin la data de 24.07.07 21:01

Bucătarii, la mare căutare

Potrivit unei statistici realizate de portalul EURES, cele mai cerute ocupații pe piața europeană a forței de muncă în ultima perioadă sunt cele de bucătari - 299, ingineri de sisteme și programatori - 294, și cele de șefi de sală, chelneri și barmani - 291. Acestea sunt urmate de cele de ingineri și tehnicieni în mecanică, dulgheri și tamplari, agenți de vanzări în întreprinderi și sudori și tăietori cu flacără (autogen
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE.....

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.07 8:33

L-am întrebat pe specialistul de la SIE cum a fost atunci cand a recrutat primul agent. „Frumos. Trăiește și-acum“, mi-a răspuns ofițerul. Bine, dar agenții știu pentru cine lucrează și ce anume fac de fapt? „Unii știu“. Fără să mă las descumpănită de vorba puțină a interlocutorului meu, am continuat cu întrebările: și pe cei care știu ce anume fac, cum îi determini să facă asta? Ca prim răspuns primesc o privire atât de pătrunzătoare că-mi stă cafeaua în gât. Ca să nu-i dau satisfacție începând să tușesc, casc ochii și înghit în sec. Subiectul curiozității mele îl ia ca pe un gest de insistență și lasă garda un pic mai jos: „Uitați cum: discreția e regula tuturor regulilor în meseria asta. Identitatea reală a agentului nu o știe decât ofițerul care a făcut recrutarea și uneori șeful mare. În societățile tradiționaliste, tăcerea ta este garanția pentru viața agentului. Fiecare agent are un preț, de obicei mare - serviciul de informații e o jucărie scumpă. Informatorul va fi motivat pe un anume tip de colaborare. Cel mai bine este să lucrezi cu cei care sunt motivați de patriotism. Aceste legături sunt și cele mai durabile. În cazul motivațiilor bazate pe bani sau statut (o slujbă mai bună sau promovare profesională), legătura riscă să se dilueze în timp“. I-am cerut specialistului de la SIE să-mi dea amănunte despre pregă- tirea contactului operativ - întâlnirea ofițerului cu agentul. Cel dintâi sosește la locul întâlnirii cu cel puțin jumătate de oră înainte de ora convenită, pentru a verifica dacă există filaj în zonă. „Cineva mi-a povestit că e un întreg balet care se face pentru a vedea dacă e curată zona...“. Îngheț și vreau să-mi înghit cuvintele, dar ofițerul nu pune întrebări. În schimb se arată încântat de termenul „balet“. Răspunde că, da așa este - zona se verifică amănunțit. „Dacă nu faci baletul, riști să-ți vină mai mulți spectatori decât ți-ai dorit. E un stres uriaș, care te consumă. Nu spaimă, stres“. De grija cu care ofițerul face aceste verificări depinde longevitatea relației dintre el și agent și uneori chiar longevitatea agentului. Ce se întâmplă cu agentul atunci când cade în mâinile contraspionajului? „I se propune să continue colaborarea, livrând informații fabricate, adică să-și intoxice ofițerul controlor. Dacă nu acceptă, este deferit justiției și de-acolo, Dumnezeu cu mila. Nu-mi dau seama ce i se întâmplă în pușcărie. Probabil că depinde cât de frig e în țara respectivă. Oricum, are loc un proces de debriefing, ca să-și dea seama (contraspionajul - n.n.) ce a spus, care sunt sursele de interes (ale spionului - n.n.) și dacă agentul a recrutat la rândul lui alți informatori“. Specialistul depășește cu eleganță subiectul fără să insiste asupra metodelor prin care se face „aducerea la adevăr“. În cărțile lui, John Le Carre, fost ofițer MI6 (serviciul britanic de informații externe) vorbește despre „metode specifice persoanelor necooperante“, cum ar fi un sac urât mirositor tras peste capul celui anchetat, în vreme ce mâinile îi sunt, evident, legate.

Informațiile
Dar ce-i interesează pe spioni? În ultima vreme, secretele cele mai vânate de profesioniștii acestei meserii sunt informațiile economice. „Spionajul s-a privatizat“, îmi atrage Florian Gârz atenția. Toate marile companii au structuri de protecție a informaț iilor și, deși unele nu recunosc, departamente care se ocupă de strângerea informațiilor despre concurență, prin metode mai mult sau mai puțin legale. În spionajul economic se recrutează în special pe bază de bani și prin penetrare - firmele își trimit, sub diverse acoperiri, propriii angajați de la securitate ori agenții acestora să lucreze la concurență, pentru a smulge secrete, astfel încât să ajungă să controleze piața. Informațiile militare - programe de înarmare, date despre organizarea armatei, elementele de biografie și mai ales slăbiciunile liderilor militari devin din ce în ce mai puțin importante. Informațiile politice - dușmăniile, prieteniile, afacerile, intențiile liderilor politici dintr-o țară sau alta constituie de asemenea subiecte de interes pentru spioni. „Sunt căutate informațiile cu care îți poți controla adversarul“, mi-a spus un al treilea interlocutor, tot anonim, și tot de meserie. Și din nou Gârz: „Spionajul începe în momentul în care pentru a obține informația încalci o lege. Omul este în mod natural înclinat către culegerea și prelucrarea de informații pe care le transformă în cunoaștere. Această însușire a fost ridicată la rang de politică de stat și atribuită unor structuri bine organizate. Dumnezeu a binecuvântat spionajul în momentul în care l-a învă- țat pe Moise să trimită iscoade în țara Canaanului“. Tot Gârz spune că unele informaț ii sunt secrete într-o țară și publice în alta. Pentru a afla care este bugetul militar al SUA e nevoie doar să intri pe Internet, pe când Federația Rusă nu face publice datele cu privire la bugetul ei militar. Și tot Gârz mi-a povestit că, pentru a proteja un secret, uneori englezii îl strecoară printre multe alte informații publice, astfel ca acesta să treacă neobservat. În perioada cât a lucrat la Ankara, ca ofițer operativ, fostul spion a avut mai multe succese notabile. De pildă, el a știut dinainte data, ora și locul debarcării trupelor turcești în Cipru. „Această informație a fost deosebit de valoroasă exact o săptămână - din momentul în care am obținut-o până la momentul la care s-a întâmplat. Dar ea nu a fost valorificată, pentru că nu m-au crezut nici ai mei din Centrală (românii - n.n.), nici grecii, cărora le-am dat-o“, își aminteș te ofițerul.

Filajul
Dacă spionii încearcă să afle secrete, serviciile de securitate internă, contraspionajul încearcă să le protejeze. Și face asta căutând să-i identifice și apoi urmărindu-i pe spioni. Metodele folosite sunt dintre cele mai ingenioase. Un diplomat aflat la post în Coreea de Nord și-a dat seama că are tehnică de ascultare la masa din restaurantul unde prânzea de obicei atunci când și-a exprimat dorința de a mânca un anume fel de mâncare și acesta i-a fost servit chiar a doua zi. După ce a evaluat un pic peisajul, profesionistul a apreciat că microfonul se găsește într-o superbă scrumieră de porțelan. De atunci, ori de câte ori avea de transmis un mesaj, diplomatul „vorbea la scrumieră“.

Cum vezi filajul? Tot Gârz mi-a răspuns: „Prin folosirea terenului, aduci filorii în imposibilitate de a se mai acoperi. Bietul agent de filaj trebuie să ajungă să se arate, pentru că știe că, altfel, la următoarea cotitură te-a pierdut“. Curbele sunt deosebit de utile în astfel de situații, iar serpentinele sunt mană cerească. La fel și terenul accidentat, intrările în pasaje subterane, ca și vitrinele magazinelor. Unii specialiști recomandă plimbările prin parc pentru identificarea filajului. „Nu mă interesează să descopăr toată brigada - îmi ajunge să văd unul singur, ca să știu că sunt acolo“, zice Gârz. Poveștile cu „prăfuitul“ filorilor sunt simple snoave. „Niciun ofițer nu face asta decât dacă e idiot, pentru că așa se desconspira. Când ai văzut că ai coadă, în primul rând nu te duci la contactul operativ. În al doilea rând, faci turism sau te duci acasă și te culci“, îmi explică, apăsat, colonelul. Eu nu mișc și nu respir. În schimb simt că, așa cum lui Pinochio îi creștea nasul atunci când mințea, mie îmi cresc pavilioanele urechilor pentru a prinde fiecare vorbă spusă de Gârz. „Nu trebuie să-ți bați joc de filaj, pentru că sunt și ei oameni. Dacă e vremea prânzului și intri în restaurant, iar filorii se așază și ei la masă în mod legendat - plătește-le nota sau comandă-le ceva de mâncare, ca să le arăți că i-ai identificat. Și ei vor avea înțelegerea necesară să te lase să-ți faci treaba atât cât se poate. Ori de câte ori ai ocazia, încearcă să stabilești o relație bună cu ofițerii de la contraspionaj. Când eram atașat militar la Ankara, m-am dus la Erzîncan, unde era o divizie mecanizată pe care voiam s-o cercetez. Cu o seară înainte văzusem că am coadă și, la cină, le-am trimis o sticlă de whisky filorilor. Dimineață mi-am găsit mașina spălată lună. M-am dus să alimentez. Cât am stat la coadă, am reușit să văd ce mă interesa. M-am întors la hotel, am luat micul dejun, apoi am început să mă învârt prin oraș cu filorii după mine. Când m-am apropiat prea tare de baza militară, a venit la mine un polițist și m-a întrebat unde vreau să merg și dacă mă poate ajuta cu ceva. Am înțeles mesajul și n-am insistat. Așa se face treaba“, încheie Gârz.

Căsuța poștală
Contactul direct cu agentul poate fi riscant, astfel că spionii folosesc uneori, pentru a primi și transmite materiale, ceea ce ei numesc „căsuță poștală moartă“ - un loc secret în care agentul pune informa- țiile, iar ofițerul - banii și instrucțiunile. Că- suța poștală trebuie să fie sigură, trebuie să fie accesibilă și trebuie să rămână... secretă. Gârz zice că alegerea căsuței ține de ingeniozitatea ofițerului: „Să nu fie într-un loc unde urmează să se toarne beton, sau într-un loc inundabil, nu trebuie să fie undeva unde poate fi găsită de copii și să nu fie o ascunzătoare banală, că și contraspionajul mai are idee despre cum se fac schimburile de felul ăsta. Dacă este în timp de război, căsuța trebuie să fie într-un loc ferit de bombardamente. Sub pericolul morții nu trebuie să folosești de două ori aceeași căsuță și să nu te duci la ea cu coadă după tine, că te-a văzut Dumnezeu. La centrele de spionaj se confecționează căsute, ingnifuge și hidroizolate, care imita mediul înconjurător. Unele căsuțe nu se folosesc niciodată în timp de pace. Sunt așa-numitele căsuțe poștale în conservare, care sunt aprovizionate cu materiale (aparatură de transmisiuni, armă, muniții, aur) și sunt golite numai în caz de război. Aceste căsuțe în conservare sunt destinate agenților aflați în conservare, care devin activi numai în cazul ruperii relațiilor diplomatice.

I-am cerut și ofițerului SIE să-mi povestească despre căsuțele poștale. „Găsirea unei căsuțe este o activitate consumatoare de timp. Poți s-o folosești de mai multe ori, dar cu fiecare utlizare crește riscul de a fi descoperit“. Ofițerul mi-a povestit că niște agenți CIA au fost prinși de serviciul de securitate cubanez pentru că se duceau prea des în pădure. Li s-a părut că Havana este foarte supravegheată, așa că spionii s-au gândit că în pădure cel puțin nu vor fi prinși. Or, tocmai aceste plimbări le-au atras atenția celor de la contraspionaj. „Folosirea căsuței poștale nu-ți oferă garanția că nu vei fi prins. Ba chiar unii se distrează filmându-te“, a încheiat omul de la SIE.

O astfel de ascunzătoare confec- ționată, care imită o piatră, a fost descoperită de Federalinaya Slujba Bezsapasnosti - serviciul rus de securitate internă. Căsuța era operată de agenți englezi. Chiar a fost un caz de spionaj sau a fost doar o făcătură, menită să aurească blazonul cam ruginit al unui FSB incapabil să contribuie decisiv la normalizarea situației din Cecenia? Omul de la SIE e prudent în aprecieri. „Eu nu am foarte multe elemente, dar după cum arată cazul, aș zice că serviciul rus de contraspionaj a dat peste agentul rus care băga informațiile în piatră și acolo s-a terminat totul; au mers țintit. Agentul a vorbit - le-a dat graficul depunerilor. Probabil, în schimbul cooperării i-a fost redusă pedeapsa cu câțiva ani. Mai iertători deatâ t nu cred să fi fost rușii“.

Operațiuni „umede“
Un alt caz despre care aproape că nu s-a vorbit, deși toată lumea a înțeles ce este, a fost decapitarea a patru diplomați ruși prinși de insurgenții irakieni. Ofițerul SIE îmi explică, tihnit, ca și cum mi-ar spune că săptămâna viitoare s-ar putea să plouă: „Irakul este un spațiu de conflict și astfel de zone nu sunt o sursă de atracție pentru diplomați“. Înțeleg că în zonele de război deseori calitatea de diplomat este o acoperire - nici măcar foarte solidă - pentru activitatea de spionaj. „Se mai pune întrebarea și ce căutau cei patru diplomați în zona din care au fost răpiți - că acolo nu era - din câte-mi amintesc - nicio lansare de carte, niciun semniar și nicio activitate culturală“. Îl întreb pe omul de informații de ce nu au fost salvați rușii, iar el îmi răspunde tot cu o întrebare: „Cine să-i salveze? Dacă ați fi studiat cazurile lor de intervenție antiteroristă - Beslan, Moscova - ați fi văzut că ei merg pe ideea intervenției în forță. Nu negociază - important este să omoare toți teroriștii“. Și cu irakienii care i-au decapitat pe cei patru ruși, ce s-a întâmplat? „Probabil îi mai caută șiacum“. Învățasem, în două ore de conversație cu acel om de care eram pur și simplu fascinată, că răspunsurile sale scurte ascund informații valoroase, a căror sursă trebuie protejată. Oficialul pretextează o ședință urgentă, ca să scape de mine, pentru că altfel aș fi fost în stare să-l țintuiesc în scaun până seara ca să-l pot întoarce pe o parte și pe alta, examinându-l ca pe un prețios obiect de studiu. Dar el a curmat șirul întrebărilor mele. Ultima dintre ele a fost despre cazul Litvinenko, fostul ofiter KGB, refugiat în Marea Britanie și otrăvit cu poloniu. Așa ceva se numește, în jargonul profesional al spionilor, „operațiune umedă“. „Relațiile dintre Rusia și Marea Britanie se știu de pe vremea lui Kim Philby și a rezidenturii cominerniste la Londra (anii ‘30 - n.n.). Luptă dintre ei nu s-a întrerupt niciodată, doar caracterele (personajele - n.n.) au alte nume. Britanicii au mai multă grijă față de om, ei nu doresc să riște credibilitatea serviciului. Dincolo, credibilitatea serviciului s-a clădit tocmai pe așa ceva. Este o diferență de raportare la valoarea omului. Pentru unii costă mult, pentru alții costă mai puțin“.

Drum fără capăt
Peregrinările mele printre spioni și informațiile pe care au vrut sau au refuzat să mi le dea se încheiaseră. „Teai dus să cumperi cărți și, pentru că cineva te-a îndrumat greșit, ai intrat în anticariat. Librăria, cu lucrările noi și bune, era deasupra. Oamenii ăia ți-au arătat vechituri“, mi-a spus un coleg mai în vârstă.

Se poate să fi fost adevărat - tot ce pot spune este că, în încercarea de a afla cum se face spionajul, mă plimbasem prin camera întunecată, încărcată de prezențele căutătorilor de informații. Nu știu dacă umbrele din jurul meu au fost fantome sau oamenii vii - drumul pe care merg cei ce află secrete e învăluit pentru totdeauna în ceață și ține de la începutul și până la sfârșitul istoriei. Pentru mine, venise vremea să ies la lumină.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Regulile de aur ale unui spion

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.07 8:32

Regulile de aur ale unui spion

O meserie a tainelor și a adevărurilor. O meserie în care e la fel de greu să taci, pe cât e de greu să vorbești. „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va elibera“ - oricine intră în sediul CIA, poate citi acest verset din Evanghelia după Ioan. Dincolo de referiri alegorice - definiția rece, de manual: „Spionajul este activitatea de culegere a informațiilor, în secret, cu privire la o țintă ale cărei interese sunt diferite sau potențial ostile în raport cu entitatea ce colectează datele“. S-au scris biblioteci întregi și încă alte biblioteci despre ceea ce cunoscătorii numesc „a doua meserie ca vechime în lume, după prostituție“. Totuși, nimeni nu a reușit să închege din cuvinte esența spionajului, așa cum nimeni nu poate alcătui construcția de vorbe care să cuprindă tot ce înseamnă dragoste. Până la urmă, să faci spionaj înseamnă să minți în numele adevărului, într-o lume în care foarte des ucidem în numele iubirii. Spionajul este un război fără uniforme și fără tranșee. Un război tăcut, purtat sub aparența păcii.

Și totuși, cum se face spionajul? „Cu grijă“, mi-a răspuns un specialist de la SIE. „La fel ca întotdeauna“, mi-a spus și colonelul Florian Gârz, fost ofițer de informații militare. Oamenilor din meseria asta le place să fie laconici. Să închidă cât mai mult înțeles în cât mai puține cuvinte este pentru ei un exercițiu intelectual. Sau poate numai deformație profesională.

Documentarea despre cum se face spionajul mi-a permis o călătorie fascinantă în lumea secretelor și a celor care le păstrează. A fost o poveste închegată din frânturi, pentru că nimeni nu a vrut să-mi spună tot.

Legenda
„E ca într-o cameră întunecată. Ghicești și alte prezențe în afară de a ta. La început te sperii, pentru că, deși știi ce sunt, încă nu știi cum sunt. După un timp, se dezvoltă un fel de simț tactil, parcă al creierului. Deși nu e niciun fir de lumină, începi să-i distingi pe ceilalți, unii de alții, și pe fiecare din bezna ce acoperă tot. Încet, îți dai seama ce vrea și ce face acela, și acesta și celălalt. Numele lor nau nicio importanță, pentru că oricum nu sunt cele reale. Nici amănuntele din biografiile lor nu contează, pentru că sunt fabricate. Începi să te miști printre ceilalți, în acest întuneric. Devine natural, ca și cum ai respira. Vei face asta până la sfârșitul sfârșitului vieții. Din spionaj nu se iese la pensie. Chiar și când te retragi, continui să înțelegi. Pur și simplu informația vine la tine. Dacă nu se întâmplă așa, înseamnă că de fapt n-ai făcut asta niciodată - numai ți-ai închipuit că o faci“. Omul care mi-a spus aceste vorbe m-a prevenit să nu-i folosesc numele. Ne cunoaștem de multă vreme și pentru că știe cum scriu de obicei, m-a rugat, stăruitor, să nui dau vreun fel de descriere fizică. N-am putut să scot mai mult de la el și n-a vrut să mă reîntâlnească pentru o revizuire a materialului. Am plecat pe rând de la terasa unde niciunul dintre noi nu apucase să- și termine berea. Eu m-am ridicat prima, forțându-mă să pășesc fără să întorc capul. Simțeam privirea profesionistului care rămăsese la masă cum îmi scormone urmele, să vadă dacă sunt filată. Nu ma sunat în zilele următoare, ceea ce înseamnă că probabil nu eram.

„Trebuie să ai o legendă - o poveste care să justifice de ce te afli acolo unde nar trebui să fii“, mi-a povestit altcineva. Orice informație are mai multe nivele de protecție. Când te duci la o anumită adresă să te interesezi de cineva, vecinii sunt curioși ce e cu străinul apărut prin preajmă. Când intri într-o țară străină, încă de la graniță te întâmpină ciripitorii serviciului de contraspionaj; există câte o antenă (mici colective, compuse din doi-trei ofi- țeri) a serviciului la fiecare punct de trecere a frontierei. Informatorii nu fac mare lucru. În primul rând, se uită cu atenție ce e în jurul lor. În termeni tehnici, asta se numeș te „monitorizarea mediului de interes“. Pe urmă, unul din ei încearcă să intre în vorbă (să relaționeze, din nou în termenii lor) cu persoanele care par diferite - nu sunt mici traficanți de frontieră, nici localnici reveniți acasă și călătoresc într-o perioadă când nu este sezon turistic, în schimb se petrec evenimente politice, militare ori economice foarte importante. Persoanele singure sunt vizate cu precă- dere - de obicei spionii nu-și iau familia ori prietenii atunci când pleacă în misiune. Călătoresc singuri, iar asta constituie un element de identificare a lor. Dacă ținta (persoana vizată) evită contactul sau dacă nu are o poveste credibilă legată de motivul călătoriei, intră „în atenție“. Suspectul va fi filat și, poate, reținut, prentru verificări suplimentare. De obicei spionii recunosc informatorul după întrebări, după un anume fel, „pipăitor“, și după arta de a fi mereu parcă în treacăt, de a privi fără să privească, de a asculta fără să pară că acordă atenție și de a pune întrebă ri banale la care să obțină răspunsuri importante. Povestea de acoperire a spionului, legenda sub care călătorește, poate fi, destul de des, o poveste de dragoste, despre cineva cunoscut vacanța trecută. Dacă întrebările nu-i sunt la îndemână, spionul se poate face că nu înțelege prea bine limba. Sau poate vorbi foarte mult și jovial, revărsând asupra informatorului un torent de propoziții fără valoare, până când acela se lipsește de obiectul curiozităț ii sale. Istoria de livrat ciripitorului este un prim element al legendei de acoperire. Vine apoi acoperirea propriu-zisă. Oricare dintre anonimii de pe stradă poate fi spion: turistul, șoferul, jurnalistul, omul de afaceri, diplomatul ori studentul. El trebuie să aibă un motiv plauzibil pentru a-și manifesta interesul pentru informația la care dorește să ajungă. Deci acoperirea trebuie să îi permită acest lucru. Un bursier la Filologie nu se poate interesa de informaț ii militare, pe câtă vreme un jurnalist o poate face. Nici acest al doilea interlocutor al meu n-a fost interesat să-și facă publicitate la gazetă, dar cel puțin a avut răbdare să-mi termin de băut berea și chiar m-a condus cu mașina până aproape de casă, pentru că se înserase și stătea să plouă. Traficul era insuportabil, iar omul meu mă avertizase: „Gata cu întrebă rile despre subiectul ăsta, da?“. Pentru că nu mai aveam subiect de conversaț ie, gândurile mi-au luat-o razna. Mam întrebat dacă nu cumva, tot întâlnindu- mă prin diverse cârciumi cu anonimi care să-mi spună cum se face spionajul, n-o să ajung să-mi compromit reputația de femeie care nu bea, nu pierde vremea prin resturante și nu umblă cu bărbați.

„Spionul cu acoperire diplomatică este mâță cu clopoței. Pentru el este mult mai greu să ajungă la informație, dat fiind că este cunoscut de cei de la contraspionaj și este luat în vizor imediat ce a intrat în țara de destinație“, mi-a completat colonelul Gârz povestea despre legende. De fapt, contraspionajul pornește totdeauna de la premisa că orice diplomat ar putea să fie ofițer de informații, așa că-i verifică bine pe toți. Tot Gârz mi-a povestit, dar mai demult, că, pentru a masca ieșirea din ambasadă a adevăraților spioni, rușii au inventat metoda ieșirilor multiple. Sediile ambasadelor sunt de obicei filate de una sau două echipe. Dacă unul dintre ofițerii de informații trebuie să meargă la un contact operativ, într-un interval de 30 de minute, ies din ambasadă 20 - 30 de funcționari, care o iau în direcții diferite, derutând filajul. Astfel, ofițerul poate pleca la întâlnirea cu agentul fără să fie urmărit.

Ofițerii
„Dacă vreți să vă spun eu cum se face spionajul, nu vă pot ajuta. Vă pot explica doar cum lucrăm noi. Peste tot în lumea asta spionajul este ilegal. Deci nimeni nu va recunoaște că face așa ceva“. Omul din fața mea este vizibil incomodat de cuvântul „spionaj“. Mă aflu în sediul oficial al Serviciului de Informații Externe, undeva în afara Bucureștiului, ca urmare a unei cereri în care am solicitat să vorbesc cu cineva de la ei. Specialistul SIE nu m-a insultat prezentându-se sub un nume fals. Pur și simplu nu s-a prezentat deloc. Era un individ cu o figură atât de banală, încât am uitat-o imediat ce am ieșit din instituție. „Colectarea informațiilor este o meserie foarte scumpă, pentru că riscurile sunt foarte mari“, mi-a atras atenția ofițerul. „Singurul mod de a reduce riscurile este confecționarea unei acoperiri cât mai solide. Aici sunt foarte multe variabile - de la culoarea pielii, până la accent. Confecționarea acoperirii durează luni sau chiar ani. Înainte de a pleca în misiune, ofițerul își desfășoară activitatea într-un mediu cât de cât asemănător cu cel în care va opera“, mai spune specialistul.

„Trebuie să te confunzi cu oamenii“, explică Florian Gârz marele secret al meseriei de spion. „Eu sunt un om cu o concepție învechită - cred că munca de informații este un joc de gentelmeni, iar ofițerul de informații este un om formidabil, cu o cultură extraordinară, care pleacă în lume, în numele țării lui, asumându-și cele mai riscante misiuni. Nu-mi pun problema că eu îmi servesc țara, deci sunt băiat bun și celălalt este ticălos, pentru că nu servește țara mea. Nu, în spionaj fiecare își servește țara, deci toți sunt băieți buni. La români valorile au fost răsturnate - acum nu se mai știe dacă e mai bine să-ți servești țara sau s-o trădezi. Cert este că, dacă luăm în considerare ce s-a întâmplat în „cazul Pacepa“ este clar că e mai profitabil să trădezi. Stau și mă întreb, după o viață întreagă pe care am riscat-o de nenumărate ori pentru România, dacă într-adevăr a meritat să fac asta“. Nemulțumirea colonelului (r) Florian Gârz am mai auzit-o exprimată și de alți ofițeri de informații, cu alte ocazii. Reabilitarea lui Mihai Pacepa i-a dezamăgit profund pe cei care au trebuit să fie retrași de la post după dezertarea în Occident a fostului adjunct al Departamentului de Informații Externe. Spionii care erau atunci în activitate încă își mușcă mâinile după rețelele căzute sau abandonate, într-o meserie esențial analitică, dar pe care poți s-o faci numai atunci când rațiunea este însuflețită de pasiune.

Recrutarea
Spionul recrutează agenți, cu ajutorul cărora ajunge la informații. Pentru a reuși să-l controleze pe omul care știe, ofițerul poate folosi tot felul de metode. Poate să-l șantajeze, să-l intimideze, să-l plă- tească sau să-l convingă. Dar, după recrutare va trebui să-l facă să se simtă în siguranță, pentru că numai așa va putea să lucreze eficient cu el. Spionajul, ca și contraspionajul se bazează pe informatori - omul este partea cea mai valoroasă și totodată cea mai vulnerabilă a angrenajelor prin care circulă informații sensibile. Farmecul personal al ofițerului are un rol important în relația cu agentul, indiferent de mecanismul prin care acesta a fost recrutat.

„Sigur că am să mă întâlnesc cu tine și sigur că am să-ți spun câte ceva despre ce te interesează, așa cum și atașatul militar al Germaniei Federale la Ankara îmi dădea informații nu de dragul socialismului, ci de dragul meu“, mi-a spus Gârz la telefon atunci când i-am spus despre ce vreau să scriu. Interviul cu el începuse deja. Bătrânul colonel obișnuiește să spună că femeile nu sunt potrivite pentru meseria de ofițer de informații - ele sfârșesc prin a se îndrăgosti de bărbații pe care-i recrutează. Nu l-am întrebat niciodată de câte ori a făcut jocul ăsta cu femei care spionau pentru alte țări. Probabil că nici nu mi-ar da amănunte - deși a trecut de 70 de ani, Gârz încă mai are surse de protejat. Unele secrete vor muri odată cu el.

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: MESERII

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 8 din 9 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum