Wiesel[v=]

Pagina 2 din 2 Inapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 6:47

Rezumarea primului mesaj :

ELIE WIESEL-
Opusul dragostei nu este ura, ci indiferența.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 30.11.14 20:03, editata de 17 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Doru Mareș l-a tradus pe Elie Wiesel

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.07 14:15

Doru Mareș l-a tradus pe Elie Wiesel

http://www.azi.ro/daca.htm
În holul Institutului Francez de Cultură are loc în această seară, la ora 19.00, lansarea volumului, apărut la Editura Trei, Nebuna dorință de a dansa, de Elie Wiesel, în traducerea lui Doru Mareș. Manifestarea este înscrisă în "Atelier 77". Lectura bilingvă din acest volum este făcută de Adina Dinițoiu și Claudia Calvo. Interludiile muzicale sunt asigurate de clarinetiștii Claudiu Marius Danciu și Mihai Sergiu Rebac.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.07 19:16

— Altundeva ai risca să o iei razna. Nici nu îți poți imagina ce putere are Satana. Poartă nenumărate măști. Aici este aceea a ereziei sioniste. Adepții ei vor încerca, fără îndoială, să te întoarcă de la drumul drept.
— Ești nebun? Satana, aici? În țara Sfântă? În orașul lui David și al profeților?
— Unde-ai vrea să fie? Lui Satana nu-i pasă de cabarete: acolo, oamenii se descurcă și fără ajutorul lui. Iar el se furișează în ieșiva, în ambianța de rugă și studiu, pentru a-și ademeni prada. Vrei să știi cum o face? O să-ți spun: pentru a-și atinge țelurile, se folosește de patriotismul facil, de politică și chiar de obsesia siguranței. Ce este politica acestei țări, dacă nu unealta modernă a lui Satana? Cu siguranță, discuțiile între Avrohom și conducătorii sioniști își găseau prelungirile la Ierusalim. Și eu, care credeam că adversarii Israelului nu își puteau susține lupta decât în afara acestei țări. Mi-am deschis sufletul în fața lui Haim-Dovid, care făcea totul pentru a mă lămuri:
— Trebuie să înțelegi că greșești. Dacă dorești să îți salvezi sufletul, rămâi aici, cu noi. Dacă nu…
— Dacă nu?
Note:
1. Mițvot — porunci rabinice, cărora cabaliștii le atribuie puteri magice.
2. Maharal din Praga — Iuda Loew Ben Bețalel (cca 1520–1609). Autoritate rabinică, moralist, cabalist și matematician, supranumit Maharal, acronim de la Morenu ha-rav Leib („învățătorul nostru, Rabi Loew"). Reputația lui extraordinară, care se apropie de mit, ține atât de erudiție, cât și de ascetism și de evlavie. Autor prolific, a scris numeroase lucrări, cu impact profund asupra gândirii și misticii evreiești.
3. Midraș — comentariu rabinic al Bibliei având drept scop explicarea diverselor probleme juridice sau transmiterea unei învățături morale prin diferite genuri literare: povestiri, parabole, legende.
4. Marele Maghid din Meserici — Dov Ber din Meserici (cca 1710–1772). Supranumit „Marele Maghid", conducătorul principalului grup hasidic după moartea lui Israel Baal Șem Tov; organizator al mișcării și cel mai mare teoretician al ei. Astfel, deși considerat discipol al lui Baal Șem Tov, Maghidul din Meserici a fost în esență un gânditor independent în interiorul mișcării și purtătorul unei viziuni personale asupra hasidismului.
5. Isaac Luria — (1534 — 1572) fondatorul Cabalei lurianice.
6. Zidul — Zidul Plângerii — Zidul de Apus — o parte a zidului de susținere apusean de pe muntele Templului de la Ierusalim, cel mai important dintre locurile sfinte evreiești. Rugăciunile rostite în fața zidului sunt considerate deosebit de eficace. Multe obiceiuri, acum părăsite, s-au format în jurul Zidului de Apus.
7. Al Doilea Templu — a fost construit la Ierusalim aproximativ în anul 515 î.e.n., cam la 70 de ani după distrugerea Primului Templu. Noua construcție a apărut în urma decretului lui Cirus, care le-a permis evreilor exilați în Babilon să se întoarcă în Iudeea.

8. Neturei Karta — organizație internațională evreiască antisionistă. Viziunea organizației Neturei Karta este aceea că Dumnezeu a dat Israelul evreilor doar cu condiția ca aceștia să ramână la un anumit nivel spiritual, pe care evreii nu l-ar mai fi atins după Distrugerea Templului și începutul Diasporei. Astfel, susține această organizație, evreii nu ar trebui să se reîntoarcă în Israel decât atunci când, prin teșuva (căință), Îl vor aduce pe Mesia și vor dobândi iertarea divină. Eu însă nu vreau decât un lucru: să îl uit. Ea vrea contrariul: să mă facă să mă întorc, să retrăiesc scena seducției, să scormonesc în zone tenebroase și murdare… Nu o fi un pic cam vicioasă încântătoarea terapeută căreia îi plătesc plăcerea pe care i-o provoacă trecutul meu?
Mi-a vorbit despre succesorul lui Besht, fondatorul mișcării hasidice? Marele Maghid din Meserici spunea că, dacă te afli pierdut și neputincios în fața unei uși a cărei cheie ai rătăcit-o, nu-ți rămâne decât o singură soluție: să spargi ușa.
Într-o noapte am zărit un om singur, în apropierea Zidului. Tăcut, contempla apropiatul cer înstelat care părea să protejeze orașul adormit, învăluindu-l în liniște. Dintr-o dată, omul a început să râdă. M-am apropiat de el, curios să văd ce l-ar fi putut distra într-atâta, rugându-se în fața ultimului vestigiu al celui de-al Doilea Templu. Mi-am dat seama că era un bătrân care plângea și râdea în hohote, în același timp.
Despre hoții de identitate sau „străinul" din fiecare
Andreea Răsuceanu
Două cuvinte-cheie care ar defini romanul lui Elie Wiesel: luciditate (din cel mai pur tip hamletian, distructiv, cu implicațiile ei de factură proustiană, re-memorarea și re-trăirea) și cădere-în-sine (în sensul unei via negativa, ein-sof pentru iudaism). Două instanțe narative - una cu rol de autentificare (psihanalista Theresa Goldschmidt), cealaltă cu rol de stimulare a discursului narativ (Doriel, vorbitor fascinant, ale cărui povești aflate la limita între faptul real și cel imaginar degajă un magnetism care păstrează lectorul cu sufletul la gură până în finalul cărții). Două identități, una asumată, cealaltă un soi de intrus pitoresc, fascinant, coborât parcă din parabolele indiene, unde ființa poate fi posedată de un duh și apoi condusă într-o călătorie inițiatică la capătul căreia are loc revelația. În tradiție evreiască, dibuk-ul este un „hoț" de identitate care îl locuiește pe om, un „suflet rătăcitor, exilat, pierdut în imensul neant făcut din universul oamenilor și memoria lui Dumnezeu". De acest suflet străin care i se identifică, devenind parte din sine, depinde salvarea lui. Iar exorcizarea presupune o sondare a abisului uman și o anihilare a „străinului", posibilă numai prin exercițiul autocunoașterii. Romanul lui Elie Wiesel se organizează în jurul acestei căutări de sine care, ca orice act autentic, este declanșatoare de revelații.
Pe de altă parte, în centrul de semnificații al cărții regăsim ideea de iubire în sens mistic, de dăruire și participare la drama Celuilalt, care în acest caz se traduce în termenii relației dintre psihanalist și pacient, precum și noțiunii de transfer. În interpretarea romanului lui Elie Wiesel nu analiza problemei evreității, extrem de delicată încă și astăzi, ar trebui să primeze și nici latura psihanalitică a, ci sublinierea valențelor acestei iubiri de ordin metafizic, ce se împletește cu fascinația și solidaritatea umană, lipsită de dimensiune erotică, învestită cu un potențial eliberator și regenerator. Relația dintre Teresa Goldschmidt și mai vârstnicul Doriel presupune această iubire care dublează confesiunea întru vindecarea sufletească a „pacientului". Ea este pe de o parte iubire în forma sa cea mai pură dar presupune totodată o consumare, un abandon al sinelui, o dăruire a propriei vitalități în virtutea unei potențiale vindecări. Pe măsură ce ședințele de analiză avansează, relația dintre Teresa și soțul său se deteriorează, iar psihanalista se vede epuizată interior de experiența îndelungilor și istovitoarelor conversații menite să-i aducă lui Doriel pacea interioară. Pe măsură ce se întemeiază plasa complicată a poveștilor acestuia, Teresa se vede absorbită ea însăși într-un labirint inepuizabil, în care întâmplările imaginare, fantasmagorice se împletesc cu cele autentice, iar halucinația începe să pară mai credibilă decât însăși realitatea. Excesul de memorie care, pretindea Doriel, îi afectase propria sănătate mintală ajunge acum să se repercuteze asupra psihanalistei, care, la fel ca orice receptacol al mărturiilor de tot felul, se pierde pe sine în acest joc diabolic de-a inventarea și reinventarea identității. Doriel se declară de la bun început „nebun" suferind de angoase și insomnii, hăituit de fantomele unui trecut teribil. Dar nebunia lui se dovedește a fi de o cu totul altă factură și pare a depăși experiența Teresei și a-i anula capacitatea de detașare: „Știu, doctore, știu că oamenii spun: A înnebunit, săracul Doriel, a înnebunit. Asta este: sunt nebun. Revin la întrebarea care ne însoțește toate ședințele: Ce înseamnă să fii nebun, doctore? Între un povestitor normal, care povestește viața unui nebun, și un nebun care își amintește despre moartea unui om normal, care are mai degrabă nevoie de îngrijirile dumneavoastră, doctore? Dacă lumea îmi spune că sunt nebun când eu știu foarte bine că nu sunt, care dintre noi este adevăratul nebun?" Doriel caută în nebunie, așa cum însuși autorul avertizează, un posibil sens al realității.
Rememorarea lui Doriel face să renască din măruntaiele timpului diferite personaje care, în loc să îi confirme povestea, îi sporesc neverosimilitatea: Maya, iubirea lui din tinerețe, cu surâsul ei de copil neliniștit, maestrul său, rabinul Yohanan și soția acestuia, Rivka, deportați cu unul dintre ultimele convoaie la Auschwitz, membri ai familiei, evocați cu multă nostalgie etc. Întâlnirea de la început, între pacientul recalcitrant și psihanalista tenace, se va transforma treptat în comunicare autentică și va culmina într-o eliberare reciprocă.

Cartea lui Elie Wiesel (deținător al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1986) vorbește înainte de toate despre o experiență universală a eliberării, despre exercițiul mântuitor pe care îl presupune anamneza, despre relațiile profunde care se pot întemeia între oameni, și abia în subsidiar despre trauma cumplită declanșată de Holocaust care a mutilat iremediabil sufletul evreiesc. În măsura în care cititorul este deschis către această dimensiune general umană a cărții, ea ar trebui devorată cu aceeași pasiune de oricine o deschide.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:39, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.07 15:43

În Israel, unde am ajuns mult mai târziu, am vizitat nu doar o ieșiva, am întrebat nu doar un rabin și am făcut mai multe băi ritualice, sperând într-un miracol. În piosul Bnei Brak, aproape de laicul Tel Aviv, dar și prin mahalalele Ierusalimului, am asistat la sclipitoare și adesea erudite cursuri ținute de profesori competenți. Despre cunoștințele mele căpătate în perioada studiilor din Brooklyn, mi-am dat seama că erau teribil de subțiri. Mai aveam, așadar, mult de învățat. Dar nu acesta mi-era scopul. Să fi fost nevoia de rupere de țară mai mare decât setea de descoperire? Trăgând după mine un vag sentiment de culpabilitate, căutam o școală sau un om capabil să mă învețe pocăința. Constituia oare vinovăția, încă de atunci, unul dintre aspectele condiției mele umane? Puritan până în vârful unghiilor, Ruth continua totuși să mă obsedeze. Nu o atinsesem, iar acum mă întrebam dacă reacționasem astfel din timiditate, din teama de scandal sau de a nu încălca regulile. Ruth mă privea prin ochii fiecărei femei pe lângă care treceam, în parc sau în autobuz. E stupid, e absurd, mărturisesc, dar mi s-a întâmplat să îi regăsesc privirea și în ochii unui bărbat. Nu mai știam pe unde să mă pitesc. Unde se poate ascunde omul de sine însuși?
La Safedi, cetatea cabaliștilor, am mers să mă întind pe mormântul rabinului Isaac Luria5. I-am cerut sfatul. În vechea cetate a Ierusalimului, în fața Zidului6 cu nenumăratele lui fisuri, am strecurat o mulțime de bucăți de hârtie prezentându-mi cererea, m-am recules implorându-l pe regele David, pe el care a cunoscut gustul păcatului, să-mi arate calea remușcării, a iertării sau, cel puțin, a uitării. Într-o noapte am zărit un om singur, în apropierea Zidului. Tăcut, contempla apropiatul cer înstelat care părea să protejeze orașul adormit, învăluindu-l în liniște. Dintr-o dată, omul a început să râdă. M-am apropiat de el, curios să văd ce l-ar fi putut distra într-atâta, rugându-se în fața ultimului vestigiu al celui de-al Doilea Templu7. Mi-am dat seama că era un bătrân care plângea și râdea în hohote, în același timp. Privindu-l cu mare atenție, întrebându-mă dacă râdea și plângea din același motiv, am început și eu să râd, să hohotesc. Îmi spuneam: lumea în care trăiește nu e a mea, rugăciunile lui sunt străine de ale mele, dar, cine știe, lacrimile lui și ale mele poate vor umple până va da pe dinafară cupa de aur negru pe care Dumnezeu o va ține în mâna dreaptă atâta timp cât poporul lui va fi încă în exil. Râdeam fiindcă chipul lui, deși contorsionat, era cel, mereu tânăr, al lui Ruth.
M-a simțit dintr-o dată. Mereu cu ochii îndreptați către cer, m-a întrebat:
— De unde vii?
— De departe.
— Ce faci pe aici?
— Caut.
— Ce cauți?
— Caut mijlocul de a-mi învinge proastele înclinații. S-a gândit îndelung, apoi mi s-a adresat tot fără a mă privi:
— Ești căsătorit?
— Nu, celibatar.
— De ce?
— Nu știu.
— Ar trebui să îți găsești o femeie. Vrei să te ajut?
— De ce nu. Cu o condiție…
— …Care?
— Nu vreau să îmi pună întrebări asupra sursei veniturilor și, în general, nici despre trecutul meu.
— Și dacă nu?
— Dacă nu, nu mă însor cu ea.
Abia atunci a găsit de cuviință să mă privească:
— Ești în mare pericol, tinere. Dumnezeu să te apere.
Acestea fiind zise, a izbucnit iarăși în râs, și-a lipit fața de perete și a făcut din râsu-i o rugăciune în care Ruth nu mai avea nici un loc.
Și nici eu.
* * *
O lună după sosirea mea pe aeroportul de la Lydda, aveam să locuiesc rând pe rând în mai multe rezidențe ale diferitelor școli talmudice, unde primeam și două mese pe zi. Nevoi mai mult decât modeste și, mulțumită lui Samek, fratele lui Romek, buzunarele mereu pline. Aș fi putut opta pentru cel mai bun hotel al țării, dar mi-ar fi fost rușine. Știam că unchiul Avrohom nu m-ar fi aprobat. S-ar fi temut că mâncarea nu e destul de cașer. Și apoi, avea obiceiul să declare că a-ți exhiba bogăția este, mai degrabă, o greșeală decât un păcat: la ce bun să trezești invidia, gelozia? Nu mi-a fost greu să mă înscriu într-o ieșiva din Ierusalim, fiindcă unul dintre mentorii ei, originar din Satu Mare, din Transilvania, era prieten din copilărie cu unchiul Avrohom, dar mai fanatic decât acesta. Aparținea unei secte apropiate de Neturei Karta8, : virulent antisionistă, nu recunoștea legalitatea și nici măcar existența statului Israel. Limba curentă, oficială, era idișul. Te-ai fi putut crede într-unul dintre târgușoarele dispărute ale îndepărtatei Europe Centrale. Am înțeles cum stau lucrurile încă din timpul primului Șabat: la slujba de dimineață, cantorul nu a citit rugăciunea pentru salvarea Israelului și gloria apărătorilor lui. Pe acolo se trăia, încă, înainte de război. Văzându-mă mirat, Haim-Dovid, fiul rabinului, mi-a repetat argumentul ritual: pentru noi, evreii care credem în Dumnezeu, existența unui nou stat evreiesc este contrară tradiției și legii rabinice, așadar, din punctul nostru de vedere, sacrilegiu, act imoral și ilegal. M-am plimbat cu el, într-o sâmbătă după-amiază, pe străduțele strâmte și întunecate ale orașului vechi, unde chiar și pietrele spuneau povestea singurului popor al antichității care i-a supraviețuit acesteia. L-am întrebat dacă grupul lui era apropiat de arabi. Da, absolut. Mai bine să fie un singur stat palestinian, decât două, vecine. Și totul în numele și în cinstea Torei! Nu-mi credeam urechilor: nu știa, oare, că oricine s-ar folosi de sulurile sfinte pentru a ucide devenea un asasin? Îmi aminteam disputele lui Avrohom cu sioniștii, de la Marsilia. Însă, pe atunci, nu exista încă un stat evreiesc suveran. Acum, el există, iar existența lui este în permanent pericol. Acorda Haim-Dovid mai multă încredere unui stat arab decât unuia evreiesc? Da, absolut. Un răspuns simplu ca bună ziua, dat cu accentul său tărăgănat. Îmbrăcat într-un caftan uzat, aproape o zdreanță, ca și cum nu ar fi purtat niciodată altceva, tânărul student Haim-Dovid nu putea vorbi fără a-și mângâia bărbia, încă lipsită de barbă, fără a-și sublinia ideile cu un peremptoriu „absolut". O să plouă mâine? „Da, absolut." Se simte mai bine tatăl tău? „Mulțumesc lui Dumnezeu, da, absolut." Pentru Haim-Dovid, faptele cele mai neînsemnate relevau absolutul. Trebuia să mă alătur lor și să rămân în acea ieșiva? „Dacă vrea Dumnezeu, absolut." L-am întrebat de ce. Aveam nevoie să fiu convins. Nu s-a dat în lături să îmi explice:


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:38, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 02.09.07 21:02

Îmi pune întrebări noi, repetă altele, cu aceeași voce profesională, impasibilă, impersonală, ca și cum ar fi completat un formular administrativ. Nimic din ceea ce aș putea spune nu i-ar schimba ritmul sau tonalitatea. O mașinărie umană, asta este! Mă închid într-o tăcere întunecată. Ce-o fi împingând-o de mă supune acestui interogatoriu? Cine se crede? Doar cunosc genul ăsta de exercițiu. Nu-i mai răspund. Revine la aceleași întrebări în cursul ședinței următoare. Nu-i înțeleg obstinația. De ce o interesează într-atâta episodul ăsta stupid și umilitor din adolescență?
Sigur că da, în textele pe care le studiam era din plin vorba despre dragoste, însă despre un singur soi de dragoste. Dumnezeu ne-a ordonat să îl iubim. Dar să iubim o femeie? Chiar și nevinovată, o femeie te poate subjuga
Știu, doctore, știu că oamenii spun: A înnebunit, săracul Doriel, a înnebunit. Asta este: sunt nebun. Revin la întrebarea care ne însoțește toate ședințele: Ce înseamnă să fii nebun, doctore? Între un povestitor normal, care povestește viața unui nebun, și un nebun care își amintește despre moartea unui om normal, care are mai degrabă nevoie de îngrijirile dumneavoastră, doctore? Dacă lumea îmi spune că sunt nebun când eu știu foarte bine că nu sunt, care dintre noi este adevăratul nebun?

S-a agățat de el și nici că o mai poți îndepărta.
Eu însă nu vreau decât un lucru: să îl uit. Ea vrea contrariul: să mă facă să mă întorc, să retrăiesc scena seducției, să scormonesc în zone tenebroase și murdare… Nu o fi un pic cam vicioasă încântătoarea terapeută căreia îi plătesc plăcerea pe care i-o provoacă trecutul meu?
* * *
La a patruzeci și patra ședință, câteva minute înainte de final, reușește să mă surprindă, ba, mai rău, să mă zguduie cu o întrebare pe care o aruncă liniștită, de parcă s-ar interesa cum e vremea:
— În toată povestea asta există un mic amănunt care îmi scapă: sunteți convins de realitatea poveștii despre Ruth?
— Nu înțeleg ce vreți să spuneți.
— Vorbesc despre memoria dumneavoastră. Cu siguranță nu este perfectă. Nici o memorie nu este perfectă. Credeți că lucrurile pe care mi-ați spus că le-ați trăit chiar corespund cu realitatea?
— Tot nu înțeleg ce insinuați, îi spun încercând să îmi stăpânesc furia.
— Se poate întâmpla și unor oameni complet sănătoși. Cu trecerea anilor, trecutul se estompează. Sunt uitate evenimente reale și revin în „memorie" episoade visate ori închipuite.
— Credeți, adică…, credeți că am mințit!
— …Cred că, poate, v-a mințit memoria pe dumneavoastră. Nu e de folos, și important, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru mine, să luăm în calcul toate posibilitățile? Nu se lasă cu una, cu două, iar eu mă cramponez de poziția mea. Cu cât insistă mai mult, cu atât mai puțin sunt dispus să cedez. Totuși, în profunzimile conștiinței simt cum se strecoară dubiul. Victimă a certitudinilor actuale, nu cumva am început să mă înșel în privința trecutului? Să-mi fi luat dorințele drept promisiuni împărtășite? A văzut terapeuta în mine mai limpede decât eu însumi? După câteva săptămâni, ghidându-mă cu câte un cuvânt sau cu câte o tăcere, reușește să mă facă să redescopăr adevărul: între mine și Ruth nu s-a petrecut nimic. Ultima noastră întâlnire, asemănătoare celor de dinainte, dar mai scurtă, s-a derulat într-o tăcere inconfortabilă, pe care nimic nu a întrerupt-o. Nu au existat nici întrebări insolente, nici răspunsuri abstracte. Recunoșteam, admiram și eram îndrăgostit de frumusețea lui Ruth, asta fusese tot. Îi dorisem trupul? Nici măcar nu sunt sigur. Cred că mi-a strâns mâna când a venit, dar coborându-și privirea. Eram prea timid sau prea laș pentru a prelua inițiativa? Dacă aș fi sărutat-o, m-ar fi respins, oare, amintindu-mi că e logodită? De unde să știu? Am cunoscut puține femei în viața mea. Însă de Ruth și de relația noastră nevinovată îmi voi aminti întotdeauna. Dar… dacă nimic nu s-a întâmplat între noi, de ce mi-am inventat rolul vinovatului?
* * *
Strălucita mea terapeută irascibilă m-a înnebunit de tot. Dacă nu oi fi fost deja nebun. Sub efectul baghetei ei magice, tot ceea ce știu dispare, iar memoria se întunecă. Prins într-un vârtej oniric de dansatoare agresive și de războinici timizi, oscilând între râs și agonie, între zgomotul oceanului și liniștea înălțimilor, mi-am pierdut din nou orice noțiune a identității. Îmi vorbesc și nu mai ajung să mă hotărăsc dacă sunt cel care vorbește ori cel care ascultă, cel care crede în Dumnezeu ori cel care îl neagă. Urmărit de forțe obscure, demonice, fug fără să înaintez, fără ca măcar să mă urnesc din loc: ca și când aș evolua în afara spațiului și a timpului. Pentru o clipă știu că se anunță zorii, dar imediat mă corectez: abia de e miezul nopții.
* * *
Puțin după incidentul legat de Ruth, adevărat sau imaginar, mi-am părăsit familia și mediul ei prea restrictiv. Pentru a nu o mai vedea pe Ruth? Mai degrabă pentru a nu mai fi supus tentației. Realizam că, data viitoare, nu aș mai ști cum să rezist. Unchiului Avrohom i-am oferit o explicație mai mult sau mai puțin plauzibilă: urma să împlinesc optsprezece ani. Ajuns la acest stadiu al studiului, simțeam nevoia de a pleca spre a aprofunda cunoștințele într-o ieșiva din Bnei Brak sau din Ierusalim. La masă, față în față cu el, cu mâinile pe genunchi, cu un aer rătăcit, îi răspundeam la întrebări. Antisionist neobosit, dorea să se asigure că nu plec în Țara Sfântă pentru a lupta contra arabilor:
— Se spune că o să fie război, pe acolo.
— Fără îndoială.
— Vrei să mori?
— Nu.
— Să trăiești?
— Nici atât.
— Ce vrei?
— Nu știu. Știu doar că trebuie să plec.
— Fugi?
— Posibil.
— Fugi de sau spre ceva?
— Amândouă, probabil.
— Nu o să faci politică pe acolo? Îmi promiți?
— Îți promit.
— Nici afaceri?
— Îți promit.
— Pleci numai pentru a studia Tora, de acord?
— De acord, unchiule Avrohom.
— Nimic altceva?
— Nimic.
— Pleci singur?
— Singur.
— Pentru cât timp?
— Pentru atâta cât va fi nevoie ca să îmi termin studiile.
— Asta poate însemna și toată viața.
— Știu.
— Când crezi că vei pleca?
— Peste câteva săptămâni sau peste câteva luni. Nu mi-am fixat o dată anume.
— Și cine îți va plăti călătoria? Eu nu sunt foarte bogat.
— Știu, unchiule Avrohom.
— Ei, avem timp să ne mai gândim. Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să găsim o soluție.
— Da. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Avrohom s-a gândit un moment, și-a mângâiat barba și mi-a spus:
— Sunt sigur că acolo, sus, părinții tăi sunt mândri de tine. Iar eu, gândindu-mă la aventura ratată și la Ruth, îmi spuneam: Eu nu sunt chiar atât de sigur. Credeți sau nu, dar ruga unchiului meu, cel atât de apropiat de ceruri, s-a îndeplinit. Cum de îmi pot aminti atâtea lucruri? Fiindcă mă gândesc adesea la ele. Cât despre ședințele cu Theresa Goldschmidt, acestea continuă. Din ce în ce mai rău.
* * *
Extras din notele Dr. Theresa Goldschmidt
Cu Martin, joi seara
— Nu mai pot, îmi spune. Am ajuns la capătul puterilor. Îmi examinez unghiile, bosumflată, ca de fiecare dată când sunt nemulțumită.
— Nu ai nimic de spus? mă întreabă Martin.
— Nu… Ba da… Dacă vrei… În definitiv, nu ești vreun străin.
— Din nou povara numită Doriel?
— Da. Îmi dau seama că într-adevăr nu îl pot ajuta.
Îmi scapă.
— Refuză să coopereze? Se agață de propria boală, nu-i așa?
— Este un om nefericit care nici nu își mai caută fericirea.
Mă întrerup. De teamă să nu spun unele lucruri pe care e mai bine să le ascund.
Ne întoarcem de la cinema. Film politic: denunțarea războaielor, a clasei dominante. Mai ales a autorității.
De obicei, când revenim de la un spectacol, ne place să discutăm la masă, în bucătărie, savurându-ne infuzia de verbină care ne ajută să adormim. Vorbim despre veri și prieteni pe care îi vedem rar: un neurolog mutat în California, un profesor de istorie contemporană care predă în Arizona. Nu și în seara aceasta. Numai Doriel ne preocupă. Din cauza lui sunt morocănoasă, gata să mă îndoiesc de mine însămi, de puterea mea de judecată și de deducție.
— Ce s-a întâmplat astăzi? Un nou incident? Mai deosebit?
— Nu, nimic deosebit. Tocmai că totul se petrece ca de obicei. Îi pun întrebări, pentru a acționa asupra memoriei lui, el se lasă prins în joc, răspunde, însă nu merge până la capăt. Am continuu impresia că se oprește în prag, ca și cum ar da peste un perete, ca și cum s-ar teme că ar putea zbura în înalt ori cădea într-o prăpastie. Și-atunci îmi vine să urlu.
— Dar nu asta se întâmplă în mod obișnuit psihoterapeuților? Toți căutați cheia care ar putea deschide fortăreața în care se ascunde dușmanul care este boala sau boala sufletească. Însă cheia aceasta, de atâtea ori mi-ai repetat, e ascunsă într-o cutie închisă cu două rânduri de lacăte. Că trebuie fără contenire descoperită cheia care te poate face să pui mâna pe următoarea cheie.
— Ce să fac? Îmi crapă capul să găsesc un răspuns, fie și provizoriu.
— Nu te-ai gândit să îți încredințezi pacientul recalcitrant vreunui coleg?
— Nu știu… ți-am spus că mi-a vorbit despre succesorul lui Besht, fondatorul mișcării hasidice? Marele Maghid din Meserici4 spunea că, dacă te afli pierdut și neputincios în fața unei uși a cărei cheie ai rătăcit-o, nu-ți rămâne decât o singură soluție: să spargi ușa.
— Magnific sfat!
—Doar nu-mi sugerezi să… folosesc forța! Asta ai învățat din cărțile pe care le strângi la bibliotecă? Că violența este o opțiune chiar și pentru bolile mintale?
— Tu l-ai citat pe maestrul hasidic…
— Eu nu vorbeam despre violență. Când e vorba de suflet, trebuie să poți intra cu blândețe. Cu un cuvânt.
Cu un gest, cu un semn, cu o privire. Cu o strângere de mână. De ce nu, cu o tăcere. Martin m-a lăsat un timp să mă gândesc.
— Dacă măcar, îi spun surâzând, l-aș putea face să admită că și dragostea face parte din viață și că se poate face referire la ea fără rușine…
— Nu este prea bătrân?
— Sigur că îmbătrânește. Ca toată lumea.
— Ca noi?
— Ce are una cu alta? Totuși… Suntem mai tineri decât
Doriel! Bine. Să admitem. E bătrân. Un pic.
— Nu-mi spune că îți este teamă să îmbătrânești.
— Nu-ți spun. Dar ție, atât de liniștit în mijlocul cărților tale, atât de sigur pe mijloacele tale, ție îți este frică?
— Da. Mi se întâmplă să îmi fie frică. Frică să nu trăiesc o viață diminuată, ca un obiect care nu mai este bun de nimic. De a-mi simți trupul cum pleacă de capul lui, fără să fie însoțit de suflet. Și invers: frică de a mă descoperi părăsit, abandonat, trădat de rațiune. Într-un cuvânt, de a muri înainte de moarte.
—Natural. Pentru o inteligență ca a ta, să nu mai poți fi stăpânul gândurilor și al dorințelor ar fi cea mai atroce dintre încercări. Dar…
— Dar ce?
— Nu uita de pactul nostru. Ne-am jurat să avem grijă, tu de mine și eu de tine, pentru a nu fi supuși la această umilință. Dar dacă nu aș fi eu, de Doriel cine s-ar ocupa?
— Chiar nu are pe nimeni?
— Pe nimeni. În afară, poate, de una dintre femeile care, până la proba contrarie, aparțin lumii himerelor sale. Cu ea trăiește. Vorbește de parcă ar mai exista. Și cu cât vorbește mai mult, cu atât sunt mai convinsă că nu a existat niciodată. Dacă e să te iei după el, femeia asta are un surâs de copil înspăimântat.
— Atunci, e simplu: să-i găsim Dulcineea și ea îl va învăța să surâdă… Un mic anunț în ziare și treaba e ca și făcută.
— Nu-ți bate joc.
— Nu-mi bat joc de nimeni.
— Nici măcar de ea…
— Draga mea, câteodată nu ești atentă la nuanțe: poate că tocmai ea își bate joc de el. Și de noi.
— Doctore, înainte de a vă vorbi despre experiența mea în Israel, poate că ar trebui să vă vorbesc despre părăsire. Este sentimentul care m-a însoțit și m-a asuprit chiar și la Ierusalim, unde am trăit cel mai intens cu amintirile mele. Este sentimentul care m-a apăsat încă din copilărie, de când am fost despărțit de părinți. De altfel, „despărțit" mi se pare un cuvânt prea ușor. „Smuls de lângă" ar fi mai potrivit. Nu ar fi trebuit să îi părăsesc niciodată. Ar fi trebuit să mă agăț de mâna mamei mele, de brațul tatălui meu. Să nu îi las să moară fără mine. Știu că greșesc, că nu a fost vina mea. Eu eram prea mic, iar ei prea hotărâți. Știu că îngerul morții triumfă întotdeauna asupra celor vii, că așa a fost și așa va rămâne.
Dar, uitați unde greșiți, doctore: a ști nu ajută omul să găsească răspunsul esențial și nici pacea curată. Există un nivel la care iubirea de Dumnezeu și cunoașterea de sine nu folosesc la nimic.
* * *


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:42, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Elie Wiesel - Nebuna dorință de a dansa

Mesaj Scris de Admin la data de 12.07.07 17:14

Elie Wiesel - Nebuna dorință de a dansa
Filosof și scriitor, Elie Wiesel a fost recompensat cu Premiul Nobel în 1986, cu Premiul Médicis în 1968 și Premiul Livre Inter în 1980. S-a născut în România și este unul dintre supraviețuitorii Auschwitz-ului. A fost deportat cu întreaga sa familie la doar 15 ani, pierzându-și mama, sora și apoi tatăl. După eliberare, a studiat filosofia la Sorbona. În 1958, François Mauriac propune spre publicare un roman scris de Elie Wiesel, La Nuit - o poveste cutremurătoare despre holocaust și experiența din lagăr -, care avea să devină un mare succes internațional (în SUA s-au vândut un milion și jumătate de exemplare numai în 2006, adică la 45 de ani de la prima publicare). Din 1963 a devenit cetățean american, predând științe umaniste la Universitatea din Boston.
Elie Wiesel
Jonathan era prietenul meu. Lui îi puteam încredința dubiile și temerile mele. Însă, la un moment dat, complicitatea noastră a dispărut. Ce ne-a despărțit? O să râdeți: nici ambiția de a reuși, nici încălcarea voluntară a comandamentelor cotidiene, ci Dumnezeu. Dumnezeu însuși se interpunea adesea între mine și prietenul meu. Și, încă o dată, și o femeie și-a jucat rolul.
Într-o dimineață, contrar obiceiului ei, Ruth a năvălit în sufragerie fără să mai bată la ușă. Tocmai studiam un pasaj obscur dintr-un text vechi, asupra căruia aveam unele dubii, ceea ce mă enerva. Era vorba despre suferința lui Mesia pe care doar omul, generație după generație, o poate vindeca. Jonathan și cu mine discutasem despre subiect în ziua precedentă și îmi spuneam că nu ar fi rău dacă am mai face-o și după-amiază. Un articol recent despre preponderența misticismului în gândirea și romanul modern poate că ne-ar fi putut ajuta. Ipoteză complicată și nu neapărat convingătoare: constatând eșecul culturii occidentale ca răspuns de natură etică, omul contemporan al Auschwitzului se întoarce inevitabil către cealaltă latură, cea a misticismului. Ceea ce nu poate fi spus formulează mai bine întrebările decât limbajul articulat, ghicind că misterul sfârșitului este condiționat de acela al începutului. Înțelepciunea pură rezidând în cele de dinainte, nu în cele de după. Încercând să spargem chiar uneltele expresivității literare, am reformulat, la nivelul nostru, concepția cabalistică a exploziei vasului (shvirat hakelim) care a însoțit Creația. Iată cum se definea înspăimântătoarea putere a omului, conform unui mistic german de la începuturile Evului Mediu: individul uman se poate folosi de aceasta pentru a înțelege ori pentru a pune capăt înțelegerii; prin ea poate închide ființa între pereții clipei, dar o și poate elibera fără ca măcar să își dea seama că, în această dublă încercare, este vorba doar despre el însuși. Îi este dat să poată face un pas către ceruri, dar nu le poate împiedica pe acestea să facă, la rândul lor, pasul înapoi… Întrerupt de sosirea lui Ruth, șirul gândurilor mi s-a tulburat.
Totuși, inconștient, o așteptam. În ultima vreme venea de mai multe ori pe săptămână pe la părinții ei și, de fiecare dată, când eram singur. De obicei rămânea lângă ușă, ca pentru a păstra o anumită distanță între noi.
De data aceasta s-a apropiat și, în picioare, cu privirea fixată asupra mea, m-a întrebat dacă mă încurcă la învățat.
Am dat să murmur că nu, nici vorbă, dar mi-a ieșit „da, foarte mult". A schițat un surâs și mi-a zis „foarte bine" pe un ton aproape insesizabil și atât de intim, încât un frison mi-a parcurs toată șira spinării. S-a aplecat spre mine, șoptind: „Ia să vedem noi, ce lucrare te-a acaparat pe de-a-ntregul?". Am bâlbâit câteva cuvinte incoerente. Un pumn de fier îmi zdrobea pieptul. Am căutat, fără succes, un răspuns adecvat. Am simțit că roșesc ca și când maestrul meu ar fi ghicit că sufletul îmi este în pragul dezastrului. După o clipă, chipul lui Ruth era încă și mai aproape de al meu. Am simțit că mi se oprește respirația. Ce-o să facă? Doar o întrebare, mi-a pus o mică întrebare: „Este vorba și despre dragoste pe-acolo?". Ar fi vrut să știe ce părere am. Nimic altceva. Mă simțeam stângaci și ignorant.
Ce răspuns să inventez? Sigur că da, în textele pe care le studiam era din plin vorba despre dragoste, însă despre un singur soi de dragoste. Dumnezeu ne-a ordonat să îl iubim. Dar să iubim o femeie? Chiar și nevinovată, o femeie te poate subjuga. Cum nu îi răspunsesem, și-a continuat interogatoriul pe un ton din ce în ce mai presant:
„Ai iubit vreodată o femeie, o femeie așa ca mine?".



Mă voi prăbuși, mi-am spus, simțeam cum urma să fiu răpit de cei o mie și unu de demoni din iad. Din fericire, am auzit ușa de la intrare. Cât ai clipi, Ruth s-a ridicat și și-a schimbat înfățișarea, pentru a-și putea primi mama.
„Te așteptam", i-a zis când aceasta a intrat. Iar eu m-am cufundat iarăși în citirea cărții, sperând că totul nu a fost decât un vis care se va risipi într-o clipă și, mai ales, fără efecte care să rămână vizibile. Cele două s-au retras în bucătărie.
După câteva momente, am plecat să mă întâlnesc cu Jonathan. O să ghicească ce mi s-a întâmplat? M-am hotărât să nu îi spun nimic.
Însă, după-amiaza, m-am întrerupt din studiu și l-am întrebat:
— Ce părere ai despre păcat?
— Care dintre ele?
— Nu contează. Când devine păcat un gând rătăcit sau o dorință refulată?
— De exemplu?
Spre a mă îndepărta de terenul minat, am răspuns:
— Existența lui Dumnezeu. Să ne închipuim că un om începe să aibă unele îndoieli, că se teme să nu își piardă credința, însă continuă să practice mițvot1. Este el un păcătos?
— Nu știu cum să îți răspund. Pentru mine, a trăi în afara credinței este de neconceput. Dumnezeu este Dumnezeu și se află peste tot, în astre, ca și în firele de praf. Cum ai putea să îți imaginezi inexistența Lui?
— Dacă Dumnezeu este peste tot, așadar și în faptele și în gândurile noastre, cum ne mai explicăm instinctele, slăbiciunile?
— Într-o zi îi vom studia pe Maimonide, pe Maharal din Praga2, pe filosofi. Deocamdată, mă mulțumesc să îți răspund că Dumnezeu știe toate răspunsurile. Mai mult: Dumnezeu este răspunsul universal la toate întrebările.
Mi-am zis, în mine: sunt oameni care au mii de lucruri de ascuns — eu, doar unul singur. Și atunci, Ruth a irupt iarăși în gândurile mele, așa că m-am hotărât să schimb subiectul.
Ziua următoare mi-am reluat studiul, singur în sufragerie.
Însă, mi-am dat seama că, de fapt, o așteptam pe Ruth. Și așa, așteptând-o, mi-am pierdut eu nevinovăția. E idiot de simplu: așteptând, l-am uitat pe Dumnezeu care, la rândul Lui, se presupune că ne așteaptă. Să fi uitat și El? Ușa s-a deschis și Ruth a intrat cu un paner plin cu cireșe în mână. Ca de obicei, a rămas în picioare, surâzând vag. Am simțit că roșesc și am coborât privirile. Eram dezorientat, străin parcă mie însumi. Fiecare părticică a trupului meu mă renega. Totuși, Ruth continua să mă observe, în timp ce surâsul i se accentua și devenea grav. Aș fi vrut să îi spun că mi se pare frumoasă, la fel de frumoasă ca biblica Sarah și ca iubita lui Iacob, Rachel, Sulamita, singurele mele referințe în materie de frumusețe, însă nu am îndrăznit. Aș fi vrut să-i mai spun că mă răscolește, dar nici asta n-am știut cum s-o fac. Tăcerea apăsătoare a devenit insuportabilă. De rupt, tot Ruth a rupt-o:
— La ce te gândești?
Să-i mărturisesc că la ea mă gândesc? Că de ieri, numai pe ea o am în minte?
— Învăț.
— Ce înveți?
— Midraș3.
— Ce anume din Midraș?
— Problema mântuirii.
— Știam că e o promisiune, dar habar nu aveam că e și o problemă.
— Amândouă.
— Nu e ori una, ori alta?
— Ei, ar fi prea mult de explicat.
— Avem tot timpul. Mama s-a dus să își viziteze o prietenă bolnavă și nu o să se întoarcă decât după-masă.
S-a oprit un moment și apoi a continuat dintr-o suflare:
— Suntem singuri.
Dintr-o dată m-a invadat panica. Imperceptibil, fața lui Ruth s-a apropiat de a mea. Prostește, bâjbâind, am început să repet ca un maniac ce aflasem împreună cu Jonathan, în ultimele săptămâni: țelul omului nu este doar acela de a se elibera de răul care îl amenință și îi întinde capcane, dar și acela de a pune capăt exilului poporului evreu și al tuturor celorlalte popoare, grăbind venirea lui Mesia. Cum să îl atingem? Nimic mai simplu: restituind Creației, prin acte morale, echilibrul originar, puritatea, adică. M-a privit îndelung și a început să râdă:
— Și eu care eram convinsă că te gândeai la mine.
Și, după o pauză de respirație:
— Dacă ți-aș spune că și eu am nevoie să mă eliberez?
O să mă sufoc: mai bine tac. Ruth a continuat:
— Chiar vă închipuiți, tu și prietenul tău, și tata, și toți maeștrii voștri, că sunteți singurii care vreți să salvați lumea? Sunt unii care pretind că vă aflați pe un drum greșit. Mi s-a vorbit despre un tânăr evreu polonez, fiul unui negustor bogat care, înainte de război, lucra pentru același scop. Era comunist.
— Nu pricep: evreu și comunist? Se potrivesc astea două?
— Se pare că altădată se potriveau. Evreul ăsta tânăr s-a întors acasă, într-o seară, și a declarat că pur și simplu Dumnezeu nu există și că lumea abia atunci se va fi eliberat când toți oamenii vor realiza acest lucru.
— Ridicol, i-am răspuns. Negarea existenței lui Dumnezeu nu ar putea face altceva decât să tragă întreaga societate spre opresiune, brutalitate, cruzime…
— Și eu cred la fel ca tine. Doar că…
— Doar că?
— Dacă existența lui Dumnezeu implică supunerea față de legile lui, iar aceste legi mă împiedică să iubesc, ce am de făcut?
Ce vrea de la mine? Să scap de disciplina care mă leagă de Moise? Să o scap pe ea de o asemenea legătură? Ori poate de logodnic? Sunt totuși mai naiv decât ea, mai slab. Cufundat în ale sufletului, nu știu nimic despre misterele trupului, pe care ea trebuie să le cunoască. Iat-o aplecându-se spre mine, iar eu nu știu cum să mă comport. Dar nici nu mă ridic să o iau la fugă. E îngrozitor de aproape și eu rămân așezat la locul meu. Se apleacă spre mine și creierul îmi explodează. Îmi întinde mâna și, cum sunt lipsit de reacție, o prinde pe a mea.
— Suntem singuri, mi-a șoptit la ureche. Singuri în toată casa. Singuri într-o lume care ne spune să nu ne temem. Fără să înceteze șoaptele, buzele i s-au lipit de ale mele.
— Suntem doi nebuni și e așa de bine!, a zis. Să mulțumim acestei sfinte nebunii care ne dăruie trupurilor dreptul lor, făcându-ne liberi și triumfători. Un gând mi-a trecut ca o lamă prin minte: „Dacă vom continua, o să fiu supus chinurilor iadului". Dar n-a continuat. Ruth a pus capăt exercițiului. M-a lăsat și a început să râdă.
— Vezi? Raiul nu-i acolo, sus, ci aici și eu pot să-l construiesc din trupul tău și din al meu. Râzând, mi-a dat câteva cireșe:
— Gustă-le, și ele vin din rai.
S-a aranjat, și-a trecut o mână prin păr și a ieșit pe ușă. Pe mine m-a cuprins o veche senzație de părăsire. M-am gândit la părinții lui Ruth. Nu credeam că se poate întâmpla ceva mai rău decât să fiu blestemat de aceștia sau de Dumnezeu. Eram însă convins că așa se va întâmpla. Am pășit dincolo de un prag, am violat o interdicție și nimic nu va mai fi ca până acum. Sunt în același timp judecător și condamnat. Mi-am pierdut nu doar inocența, dar și respectul pentru mine însumi. Și, în mine, s-a făcut auzită o voce, aceea a unui nebun ambuscat, cuprins de panică: „Dă, Doamne, ca vinovăția mea să nu te împroaște pe Tine cu noroi".
* * *
— Doctore, gândiți-vă la următoarea întrebare: poate înnebuni omul din cauza lui Dumnezeu? Nu-mi răspundeți? Iată alta: își poate omul alege nebunia?
— Nebunie și alegere, spune psihoterapeuta, ciudată combinație de termeni. Mă întreb de ce ați utilizat-o. De ce vorbind tocmai despre Ruth.
— Nu știu. Așa mi-a venit.
— Fără să vă fi gândit?
— Da. Fără.
— Doar ca efect al hazardului?
— Da. Al hazardului.
— Creierul, vă rog să mă credeți, nu ascultă de hazard.
— Al meu ascultă.
— Fiindcă este excepțional?
— Nu pretind să fiu deținătorul a ceva excepțional. Nu sunt un narcisist.
— Dar tocmai ați atribuit hazardului o dimensiune interesantă.
— Interesantă? Pentru cine?
— Pentru noi doi.
— Nu și pentru mine.
— Vă deranjează interesul meu?
— Nu. Totuși, aș prefera să schimbăm subiectul.
— Fiindcă este vorba despre Ruth?
— Nu. Da.
— Ruth face parte din boala dumneavoastră?
— Posibil. Aș vrea să nu ne mai oprim la ea.
— V-a făcut rău, nu-i așa?
— Făcând ce?
— Râzând de dumneavoastră. Încercând, mai întâi, să vă seducă, iar apoi lăsându-vă baltă.
— Nu așa, nu așa s-au petrecut lucrurile.
— Dar cum?
— V-am mai spus. Haideți să schimbăm subiectul.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:40, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Elie Wiesel instigă la război

Mesaj Scris de Admin la data de 20.03.07 16:23

Elie Wiesel instigă la război în cinematografele pariziene
UN CLIP intitulat “Să fim fermi cu Iranul” a fost difuzat în ultimele zile în cinci săli de cinema din Paris, în pauzele publicitare dinaintea filmelor din program. Clipul de un minut îl înfățișează pe scriitorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru… pace, care avertizează asupra “pericolului nuclear iranian”, împotriva căruia ar trebui luate în calcul toate măsurile. Spotul se încadrează într-o campanie la nivel mondial orchestrată de Ministerul israelian de Externe prin intermediul unei organizații non-guvernamentale americane, Fundația pentru Apărarea Democrației (Foundation for the Defense of Democracies). În toamna anului trecut, mai multe personalități publicaseră în trei cotidiane centrale din Franța un “Apel către liderii europeni de a se opune întoarcerii la barbarie” (sic), adică de a izola Iranul în vederea unui atac al Israelului asupra acestui stat. Același colectiv de personalități organzaseră în decembrie anul trecut la Paris o conferință cu tema “Europa, dosarul iranian și Franța”, în prezența aceluiași Elie Wiesel, conferință în cadrul căreia scriitorul Pascal Bruckner făcuse apel la atacarea Iranului cu bombe atomice.
Mai multe organizații franceze au sesizat poliția, procuratura și conducerea Centrului național al cinematografiei cu privire la difuzarea clipului “Să fim fermi cu Iranul”. Legislația franceză interzice îndoctrinarea tineretului (clipul a fost proiectat înaintea unor filme care se adresau în primul rînd tinerilor); în același timp, legea interzice propaganda de război străină.
Cele cinci săli de cinema care au difuzat clipul aparțin companiei “Les Écrans de Paris”, deținut de Sophie Rachline-Dulac, vice-președintă a grupului Publicis, una dintre cele mai mari agenții de publicitate din lume. Sophie Dulac este nepoata lui Marcel Bleustein-Blanchet, fondatorul Publicis și averea ei este clasată între primele 300 din Franța, potrivit revistei Challenge.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:32, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lumea lui Elie Wiesel - ieri si azi -Baia Mare

Mesaj Scris de Admin la data de 05.11.06 13:26

Lumea lui Elie Wiesel - ieri si azi - viata evreiasca in Baia Mare
Primele asezari evreiesti în Baia Mare. Nu exista documente exacte despre primii evrei care au venit si s-au asezat în Baia Mare. Prima marturie care a ajuns pana la noi este din anul 1664. Stim ca în acest an un evreu, cu numele de Adam Nassanowicz, se ocupa de comertul cu cupru, dar se pare ca el nu locuia în Baia Mare. Un alt document, din anul 1725 semnat de un functionar responsabil cu recensamantul populatiei, mentioneaza ca „de cand ma stiu nu exista nici un evreu în Baia Mare, si nici acum situatia nu s-a schimbat.”

Dupa cum se stie, orasele miniere erau închise pentru evrei printr-o lege valabila pe întreg teritoriul Ungariei, datata din anul 1693. Aceasta interdictie a ramas în vigoare pana la mijlocul secolului al 19-lea, cu toate ca unor evrei li s-au acordat privilegii speciale de sedere în orasele aceastea. Dar trebuie mentionat ca aceste privilegii erau provizorii si cei care le capatau erau sub un control foarte strict din partea autoritatilor. Astfel, si în Baia Mare exista asemenea privilegii de sedere provizorie incepand din anul 1830. Cei care au primit aceste aprobari se ocupau cu comert, export de produse miniere - cupru si aur - si intermedieri. Din anul 1850 a fost ridicata interdictia de a permite asezarea evreilor în orasele miniere, si astfel numarul evreilor care s-au asezat în Baia Mare a crescut în urmatorii ani. Mai ales, odata cu dezvoltarea orasului si înflorirea vietii economice în oras, numarul evreilor veniti creste, ceea ce demonstreaza ca Baia Mare devenise un loc propice pentru bunastarea materiala a cetatenilor lui, inclusiv a evreilor din acest oras.

Viata economica. Primii evrei care s-au asezat în Baia Mare, bineînteles cu aprobarea autoritatilor, erau îngraditi în ceea ce priveste meseriile pe care le putea exercita (ca de altfel în toate orasele din Europa în acea perioada). Ei puteau sa practice numai acele meserii care nu existau în oras: prelucrator de aur, plapumar, comert cu cherestea, si ei exercitau aceste meserii pentru autoritati. Evreii erau tinuti departe de orice era legat de mina, si erau paziti cu maximum de rigurozitate. În 1848, de exemplu, reprezentantul orasului Baia Mare în parlament, I. Csausy, a sprijinit hotararea de a nu lasa pe nici un evreu sa se apropie, sau sa se ocupe cu ceva legat de mina sau de produsele ei.

Din 1850, însa, meseriile evreilor încep sa se mai nuanteze. Unii dintre ei au patruns totusi în mine, fie ca functionari, responsabili, exportatori sau intermediari. De altfel, evreii din Baia Mare au jucat si un rol important în dezvoltarea mineritului din oras, în largirea minelor în anii 80 ai secolului al 19-lea, prin împrumuturi de capital strain. Datorita lor s-a dezvoltat industria din oras, în special industria chimica, industria lemnului si cea de prelucrare a pielii. Dar majoritatea evreilor din Baia Mare se ocupau cu comert si cu mestesuguri. Nu avem date precise despre procentajul reprezentat de comertul evreilor în comertul din oras, înainte de primul razboi mondial, dar stim ca situatia materiala e evreilor din Baia Mare era superioara celei a evreilor din întreaga regiune a Transilvaniei.

Organizarea comunitatii. Din primii ani ai asezarii în Baia Mare, evreii au pus bazele comunitatii din oras, desi în mod oficial putem vorbi de o comunitate, doar din anul 1860. În 1861 a fost înfiintata Hevra Kadisha. Dar înainte de asta, exista în oras o micve (baie rituala), s-a deschis cimitirul evreiesc si exista un minian care functiona într-o casa închiriata. Cand numarul evreilor a crescut, stim ca existau cateva minian-uri, în mai multe case particulare, închiriate pentru rugaciuni. Sinagoga mare a fost construita în anul 1886. Împreuna cu sinagoga, a fost construita o baia rituala noua, mai mare, o scoala evreiasca si o gradinita evreiasca, o locuinta pentru rabin si o sala pentru întruniri. Pana la Holocaust, este cunoscut faptul ca la comunitate s-a tinut evidenta copiilor nascuti, a casatoriilor din comunitate, si a deceselor. Evidenta a început din anul 1850, dar din pacate evidenta stricta si exacta apare doar din 1856. Înainte de 1850, evreii din oras erau luati în evidenta în cataloagele comunitatii din Targu Lapus.

La începutul secolului al 20-lea existau în Baia Mare doua scoli Ahavat Beit Avraham (Iubirea casei lui Avraham) si Beit HaMidras Sel Baalei Hamelaha (Scoala Meseriasilor). Pana în anul 1911, cand s-a organizat sistemul de învatare a iudaismului în Talmud Tora, copiii evreilor învatau cu învatatori particulari care erau supravegheati de comunitate. În 1888 învatau la liceul orasului 19 elevi evrei, din totalul de 197 de copii evrei.

Primul presedinte al comunitatii - Iaakov Low - care a fost presedintele comunitatii timp de 40 de ani, a contribuit la dezvoltarea si înflorirea vietii evreiesti din oras.Într-un singur an s-au construit majoritatea cladirilor principale ale comunitatii, care au fost folosite pana la Holocaust.

Viata economica. Viata economica a evreilor din Baia Mare a fost direct proportionala cu dezvoltarea industriala a orasului, la care evreii au avut un cuvant greu de spus. În deceniul anterior Holocaustului s-au mai asezat în Baia Mare 1500 de evrei, ceea ce demonstreaza ca situatia materiala din oras era prospera chiar si pentru evrei. Dupa un raport al comunitatii din anul 1929, structura profesionala a evreilor din Baia Mare se prezenta astfel: 4 industriasi, 2 proprietari de pamant, 5 comercianti en gros, 160 comercianti mici, 100 meseriasi, 80 muncitori, 30 functionari,12 avocati, 6 doctori, 4 ingineri, 2 ziaristi, 2 artisti, 3 constructori, 114 someri care aveau nevoie de ajutor social (din 524 de evrei).

Structura comunitara a evreilor din Baia Mare dupa primul razboi mondial. În ciuda loviturii pe care a primit-o comunitatea evreiasca din Baia Mare in primul razboi mondial, ea s-a refacut într-un timp relativ scurt. Institutiile comunitare au fost refacute, si-au reluat activitatea ca înainte de razboi, ba chiar au sporit numeric.

În deceniul al doilea al secolului XX functionau în cadrul comunitatii cateva institutii de ajutor si Tedaka. Ghilda mestesugarilor evrei din oras a înfiintat o societate de ajutor, fara beneficiu, în anul 1924. Tot ei au deschis o casa de batrani pentru fostii mestesugari. Organizatiile de femei din oras s-au ocupat foarte intens de familiile nevoiase din oras, de nevoile copiilor lor, si de scolile pentru copii saraci. În cadrul comunitatii functiona din anul 1922 o societate Tiferet Bahurim (Mandria tinerilor) pentru tineri. În acelasi an s-a deschis o noua scoala evreiasca, pe langa sistemul de învatamant Talmud Tora deja existent, în care limba de predare era romana. Pentru a avea o idee despre ceea ce însemna învatamantul evreiesc din Baia Mare, trebuie mentionat ca în anul 1934, la cursurile Talmud Tora activau 5 profesori, iar în anul 1935 s-a construit pentru mai buna functionare a cursurilor, o cladire noua. Majoritatea populatiei evreisti din Baia Mare respecta traditia evreiasca de rit askenaz.. Desigur structura populatiei orasului nu era omogena, existand în Baia Mare si o grupa - dar mai restransa - de hasidimi, precum si o parte a populatiei evreiesti în proces de asimilare.

Primul rabin al orasului a fost Rabinul Mose Aharon Hacohen Krauss (1886-1944), unul din foarte putinii rabini din întreaga Transilvanie care avea educatie universitara. A devenit rabinul comunitatii din Baia Mare în anul 1919, dupa ce a fost rabin în alte comunitati din Ungaria. Foarte repede si-a însusit limba romana, astfel încat, dupa nu mult timp, la ocazii deosebite, tinea predicile si în limba romana. Sub îndrumarea sa functiona în Baia Mare o Yeshiva, care, în anii ‘30 numara 50 de elevi. Era cunoscut ca unul din cei mai mari si mai buni predicatori din întreaga tara. În 1920 a fost ales printre oficialitatile orasului. În anul 1936, cand a murit Prim Rabinul Comunitatii ortodoxe din Bucuresti, Rabinul Krauss a fost ales ca rabin al acestei comunitati din Bucuresti, dar el a ramas de fapt în Baia Mare, de unde a fost ridicat si omorat în timpul Holocaustului.

Miscarea sionista. Baia Mare a fost orasul în care s-au format si au activat multi dintre reprezentantii sionismului. Studentii din Baia Mare au fost întemeietorii organizatiei sioniste Macabia. Printre acestia se numara Simon Lajos, avocat si publicist , care a publicat o carte de inspiratie sionista, în limba maghiara, intitulata: Hova vezet a zsidok utja?, Budapesta, 1919. El a influentat si îndrumat tinerii din Baia Mare în activitati si actiuni sioniste. Prima activitate organizata, a început în anul 1924, cu înfiintarea filialei Yael a organizatiei sioniste Aviva, care numara, la înfiintare, 14 fete. Cam în aceeasi perioada, s-au organizat si tinerii din Baia Mare într-o organizatie asemanatoare, numita Barisia. Din pacate, aceste doua grupari s-au dizolvat într-un timp destul de scurt.

Un nou avant a cunoscut miscarea sionista prin anii 1930, cand s-au înfiintat filiale ale organizatiilor sioniste Mizrahi, Hanoar Hationi (tineretul sionist), si organizatia Wizo. În anul 1935 s-a deschis o noua filiala Hapoel Hadati (Tineretul religios) care numara 100 de membrii la deschidere. Tot în acelasi an, comnitatea evreiasca din Baia Mare a hotarat sa doneze la fondul Keren Kayemet (care strangea fonduri pentru cumpararea de pamant în Palestina), 5.000 de lei pe an, în ciuda dezacordului sefului comunitatii, care era un hasid din Satu Mare. În perioada în care Iacob Hirsch, el însusi un adept al sionismului, a fost presedintele comunitatii (1936-1940), miscarea sionista s-a bucurat de mult sprijin, moral dar si material de la întreaga comunitate. Iacob Hirsch a fost ales în 1930 în organizatia sionista a Transilvaniei. Baia Mare a gazduit în acea perioada întruniri si comisii alle sionistilor din afara orasului. Astfel s-au tinut în Baia Mare întalniri ale reprezentantilor sionisti din Transilvania de Nord, cu participarea unor reprezentanti din Satu Mare, Carei, Oradea, Sighet si Cluj. În 1936 s-au întalnit în Baia Mare reprezentanti ai organizatiei Mizrahi din regiunile Clujului si Salajului, la care au venit 160 de membri din 12 filiale diferite. Desigur ca au existat si perioade în care activitatea sionista a cunoscut si momente de regresie sau de stagnare.

Baia Mare în perioada Holocaustului. Pana la sfarsitul anului 1940, relatiile dintre populatia neevreiasca si cea evreiasca din Baia Mare erau normale, fara incidente. Odata cu preluarea orasului de catre maghiari, relatiile s-au înrautatit. Exista o permanenta asmutire si învrajbire a populatiei neevreiesti împotriva evreilor. Au patruns elemente fasciste în conducerea orasului, si cu sprijinul lor, au început sa fie dati afara evreii din fabrici si din mina. În 1941 au fost retrase evreilor autorizatiile de practicare a comertului. Le-au fost confiscate evreilor fabricile, în special fabricile de cherestea.

În anul 1942, relatiile au fost mai putin încordate, iar din punct de vedere economic, s-au mai îmbunatatit.

În anul 1943 s-a înfiintat în Baia Mare un mare centru de concentrare pentru munca obligatorie a evreilor din întreaga Transilvanie si din regiunea Carpatilor, inclusiv din orasele Ungvar si Munkacs. De aici, din Baia Mare, au fost trimisi evreii la munca obligatorie în toata Ungaria si în Ucraina. Comandantul acestui centru de recrutare a evreilor din întreaga Transilvanie, si nu numai, era colonelul Imre Revicki (1897-1957), care s-a dovedit uman si care a încercat prin tot ce îi statea în putere sa ajute si sa usureze soarta evreilor. În 1944, cand evreii din Transilvania au fost concentrati în gheto-uri pentru a fi trimisi apoi în lagarele de exterminare, colonelul Revicki si-a demonstrat calitatile cu adevarat umane: au fost trimisi oameni special numiti de catre el în toate gheto-urile cu ordine de recrutare pentru foarte multi evrei, cu scopul foarte precis de a-i salva de la moarte. În unele gheto-uri, acesti reprezentanti au fost primiti si ordinele lor au fost executate conformat ordinelor acestuia, iar evreii de acolo au fost trimisi la Baia Mare. Se apreciaza ca numarul evreilor astfel salvati de la moarte s-a ridicat la 30.000.

În mai 1944 a fost înfiintat si în Baia Mare un gheto în care au fost pusi 14.000 de evrei din oras si din zonele apropiate. La data de 20 mai 1944, au patruns în centrul de recrutare al lui Revicki jandarmi care stiau ca el lipseste de acolo si au luat aproximativ 2000 de evrei pe care i-au trimis în gheto. Printre evreii care se aflau în centrul acesta din Baia Mare se afla si rabinul Yekutiel Iehuda Halberstam, învatatul din Cluj, care, ca multi alti rabini au fost chemati de catre Revicki în Baia Mare si salvat. In ziua de 27 mai evreii din Baia Mare au fost trimiti la Auschwitz si au pierit în procent de peste 85%.

Dupa razboi, o parte din evrei s-au întors în Baia Mare. Cateva din centrele si institutiile comunitatii au fost refacute. În 1947 erau în Baia Mare aproximativ 950 de evrei, multi veniti si din alte zone ale Romaniei.

http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_baia_ma.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:27, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Elie Wiesel a refuzat sa fie presedinte al Israelului

Mesaj Scris de Admin la data de 05.11.06 13:15

Elie Wiesel a refuzat sa fie presedinte al Israelului
Wiesel este laureat al Premiului Nobel pentru Pace



  • actualul presedinte al Israelului este anchetat pentru viol, hartuire sexuala, acceptare de bunuri si foloase necuvenite
Intrebat daca numirea sa la conducerea tarii nu ar putea sa contribuie la avansarea procesului de pace, Elie Wiesel a raspuns: “Presedintele in Israel este o autoritate morala, dar guvernul este acela care ia decizii”.Elie Wiesel, nascut in 1928 la Sighetul Marmatiei (Romania), a reusit sa supravietuiasca lagarelor de exterminare naziste si militeaza intens acum pentru combaterea efectelor Holocaustului si acuzarea celor vinovati, inclusiv post mortem. Scriitorul a fost solicitat sa vina la conducerea Israelului in locul lui Moshé Katzav, judecat pentru viol, hartuire sexuala, acceptare de bunuri si foloase necuvenite, obstructionarea Justitiei, ascultarea ilegala a convorbirilor functionarilor sai. Ofiterii care au anchetat cazul au adunat dovezi ca actualul presedinte ar fi violat doua functionare ale Ministerului Turismului in perioada in care el era ministru in aceasta institutie. In cazul in care este confirmata vinovatia sa, Katzav risca 14 ani de inchisoare. Parlamentul i-a retras sprijinul, iar ministrii asteapta acum numirea altui presedinte de stat care sa accepte functia.
Moshe Katsav a fost ales in 2000 si beneficiaza de imunitate parlamentara. Este casatorit si are cinci copii. El a anuntat deja ca nu intentioneaza sa demisioneze din functie si ca va pleda nevinovat la toate capetele de acuzare. (Adina ZAMFIR)
http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&art_key=10586&cat_load=NEWS&archive=yes


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:26, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Elie Wiesel, contra intereselor Romaniei

Mesaj Scris de Admin la data de 28.03.06 9:46

Elie Wiesel, contra intereselor Romaniei
Elie Wiesel, singurul ardelean laureat al Premiului Nobel, si-a completat colectia de gafe impotriva Romaniei, tara sa natala. Recent,Wiesel s-a alaturat sustinatorilor ideii de infiintare a Universitatii de Stat maghiare, prin scindarea Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca.

Grupul care sustine reinfiintarea Universitatii „Bolyai” a reusit sa colectioneze pe lista aderentilor la aceasta idee, pe langa cativa politicieni UDMR, si 79 de personalitati ale lumii academice din 23 de tari, in frunte cu sase laureati ai Premiului Nobel, printre care si Elie Wiesel! Pe 8 februarie, in trei orase simultan (la Cluj-Napoca, Budapesta si Salzburg) a fost prezentata scrisoarea de sustinere a reinfiintarii Universitatii „Bolyai”, semnata de un comitet de initiativa, politicieni UDMR si personalitati academice. Scrisoarea a fost expediata presedintelui Comisiei Europene (Jose Manuel Barroso), presedintelui Romaniei (Traian Basescu) si prim-ministrului Romaniei (Calin Popescu Tariceanu). In scrisoare, semnatarii „constata” ca din 1990 nu s-a realizat nici un progres in privinta „respectarii libertatilor din viata universitara si a drepturilor minoritatilor din Romania”!
Se aduce ca argument faptul ca in alte tari exista exemple de universitati de stat in limbile minoritatilor, si ca desi „la ora actuala, Romania are multe probleme de rezolvat, totusi credem ca, in vederea constituirii unei societati cu adevarat democratice, autoritatile romane ar trebui sa asigure drepturi minoritatii maghiare, cu o populatie de 1.500.000 de suflete pe teritoriul Romaniei. Din aceste motive cerem insistent sa fie luate masuri imediate pentru restabilirea Universitatii „Bolyai” din Cluj-Napoca drept universitate de Stat” (care a existat intre 1945-1959, n.red.) - conform documentului. Desi recunosc faptul ca in Transilvania exista doua universitati private cu predare in limba maghiara, semnatarii sustin ca maghiarii din Romania sunt departe de a fi reprezentati conform ponderii lor demografice in invatamantul superior din Romania.
Pozitia Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca (UBB) a fost exprimata de profesor Ladislau Gyémánt, decanul Institutului de Studii Europene din cadrul UBB. Conform acestuia, Elie Wiesel si restul personalitatilor academice, au fost informati unilateral de catre Comitetul de Initiativa „Bolyai” despre situatia de la UBB, dar nu au fost niciodata in vizita la Cluj, asa ca nu cunosc situatia reala. Ca o paranteza, unul dintre motivele doririi scindarii cu orice pret a UBB este faptul ca rectoratul Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj a refuzat sa infiinteze clase de muzica in limba maghiara (nu radeti, ca e de plans!). Fara comentarii.
Asocierea numelui unicului ardelean laureat al Premiului Nobel cu ideea infiintarii Universitatii de Stat maghiare, prin scindarea Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca, ne reaminteste de alte momente in care Wiesel a comis gesturi controversate.
Wiesel, erou sau impostor?

Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobelului pentru Pace in 1986, ascunde o serie de fapte si vorbe mai putin cunoscute romanilor. Bunaoara, intre noiembrie 1947-ianuarie 1949, el a lucrat in Israel ca jurnalist al bandei teroriste Irgun. Perioada coincide cu cea in care respectiva grupare a bombardat hotelul King David si a comis masacrul de la Deir Yassin, doua dintre cele mai crude si barbare acte de terorism. Din aceasta cauza, Wiesel si-a atras oprobiul unui potpuriu de personalitati evreiesti si de alte nationalitati (precum profesorul McGowan, care a declarat ca Elie Wiesel este „simbolul ipocriziei”, conform articolului sau din revista „Washington Report on Middle East Affairs”). De asemenea, si personalitatile evreiesti (!) Norman Finkelstein sau Noam Chomsky, il descriu pe Elie Wiesel, laureat a sute de premii si onoruri, prin cuvintele “un impostor ingrozitor”. Ei ii reproseaza acestuia (care a scris ca “opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta”), ca este el insusi total indiferent la suferintele palestinienilor sau ale celor peste o suta de milioane de victime ale comunismului.
Elie Wiesel este cel care a scris cu propria-i mana, in cartea „Legends of Our Time”: „Fiecare evreu trebuie sa rezerve in fiinta lui o zona aparte pentru ura - o ura sanatoasa, barbateasca - pentru tot ceea ce este personificat in nemti si pentru ce supravietuieste la nemti”. Dar ura sa pentru poporul german nu l-a impiedecat ca in ianuarie 1945, atunci cand se afla internat la spital la Birkenau din cauza unei infectii la un picior, la apropierea trupelor sovietice, sa prefere sa se retraga in Germania impreuna cu trupele naziste, in loc sa-i astepte pe rusi (conform propriei autobiografii).
Wiesel la Sighet

Sunt filosemit (argumentele mele constand macar in numeroasele articole publicate in GAZETA), dar nu pot omite momentul din 2002, cand Wiesel a vizitat ultima data Sighetul insotit de Ion Iliescu. Ca simplu concetatean al laureatului cu Nobel m-am simtit profund jignit. Trecand peste primirea demna de un vicerege al Indiilor (cu copii de 3-5 ani echipati in costume populare, care scandau dirijati de educatoare: „Wiesel-Iliescu”), cele cateva cuvinte adresate de Elie Wiesel sighetenilor au ranit: „am venit aici fara nici un fel de ura si fara nici un fel de amaraciune.
Cu totii v-ati nascut dupa razboi si tot ce s-a intamplat atunci nu este responsabilitatea dumneavoastra. Nici nu sunt sigur ca stiti de fapt ce s-a intamplat in 1944. Poate ca parintii sau bunicii dumneavoastra mai traiesc, duceti-va acasa si intrebati-i ce s-a intamplat atunci cand, in Sighet, exista o comunitate evreiasca infloritoare. Cum de s-a intamplat ca foarte curand n-a mai ramas nici un evreu? Intrebati-i daca atunci au varsat vreo lacrima, daca au dormit bine dupa tot ce s-a intamplat. Iar dumneavoastra poate veti spune copiilor vostri ca ati vazut un evreu care s-a intors la Sighet”.
Cuvinte grele, aruncate gratuit, nedemne. Daca nu stie ca nu romanii, ci maghiarii l-au deportat, i-o reamintim. Daca nu stie ca romanii au regretat atunci (si acum) plecarea evreilor, i-o reamintim. Daca nu crede ca romanii din Sighet au vrut, dar n-au putut, sa impiedice armata de ocupatie horthista sa-si duca la bun sfarsit misiunea criminala de deportare, ii sugeram sa studieze arhivele. In rest, pentru un om care a lucrat nu o data contra intereselor Romaniei (desi a primit aici multiple onoruri), nu pot sa am stima.
Contestat de Ionesco si Goma

La 6 iunie 2001, Elie Wiesel a fost ales membru de onoare al Academiei Romane, „ca omagiu pentru eminenta opera spirituala si morala inchinata umanitatii contemporane”. De la aceasta inaltime, Wiesel a dat lectii romanilor, reprosandu-le nepasarea si cruzimea cu care au asistat la deportarea evreilor din Sighet, omitand cu buna stiinta ca deportarile au fost instrumentate de catre autoritatile maghiare.
Paul Goma il dispretuieste cu fervoare pe Wiesel pentru ca acesta ar fi declarat la televiziunea franceza, in anii ’80, ca a fost deportat din Sighet in aprilie 1944 de jandarmii romani (desi deportarile de la Sighet la Auschwitz au fost executate de jandarmi unguri sub jurisdictie maghiara). Wiesel a retractat ulterior, sustinand ca a descris exact episodul in romanul sau, „Noaptea”, dar faptele raman, iar prietenul sau, Eugene Ionesco, i-a reprosat falsificarea istoriei.
http://ro.novopress.info/?p=1182


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:25, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 15.02.06 23:38

Viata economica si sociala. Deja de la sfarsitul secolului al 19-lea evreii din Dej au infiintat cateva fabrici si manufacturi de mare importanta. In 1898 3 asociati au infiintat o fabrica mare de caramida si tigla. La inceputul secolului au infiintat o fabrica de producere de sapun, o rafinarie de titei si o moara cu aburi.

Dupa recensamantul din 1930, la o populatie evreiasca de 800 de evrei, structura profesionata se prezenta astfel: 185 comercianti, 161 mestesugari, 88 salariati cu ziua, 44 functionari, 33 rabini, dayanim, hahami, si angajati ai comunitatii, 7 industriasi, 12 avocati, 11 medici
·5 farmacisti, 6 ingineri, 18 invatatori care predau la scolile evreiesti, 7 profesori, 8 proprietari de pamant, 4 bancheri, 13 agenti de turism, 10 proprietari de diligente, 44 pensionari, 32 liber profesionisti, 109 persoane care aveau nevoie de ajutor social.

Multi dintre evreii din Dej au jucat un rol important in viata sociala si culturala a orasului. Trebuie mentionata aici si activitatea remarcabila a unor femei din Dej care au activat in domeniul cultural. Astfel este Eva Lazar (1914-1944) care a fost o pictorita cunoscuta si apreciata in cercurile intelectuale din Ungaria. A fost ucisa in timpul Holocaustului. Zimra Harsanyi, pe numele ei de scriitoare, Anna Novac, care a scris piese de teatru, unele dintre ele bazate pe experientele din Auschwitz. Acestea au fost prezentate atat in Romania cat si in Franta. Jurnalul ei , care descrie viata din Auschwitz a fost tradus in multe limbi, printre care franceza, germana, italiana, maghiara si olandeza. Traieste azi la Paris.

Viata religioasa in Dej. Dupa moartea rabinului Yehezkiel Panet in 1929, a fost ales ca rabin al Dejului fiul acestuia Iacov Elimeleh Panet. El a fost, ca si tatal lui, conducatorul Kolelului si invatatoului comunitatii haside din Dej. Inca din timpul vietii tatalui lui, el era cunoscut ca rabin tanar talentat si pentru iscusinta lui de a tine discursuri. Era cunoscut si apreciat pentru inteligenta lui. In 1934 viziteaza Israelul, pentru a vedea cum se descurca evreii din asezarile religioase (kolel) din Safed, Tveria si Ierusalim, dar nu a stat numai acolo. El s-a aratat interesat de tot ceea ce se intampla in Israel, a vizitat si cateva kibuturi. Dupa ce s-a intors, a vorbit despre Israel si a subliniat importanta emigrarilor in Israel. Cand a fost inchis in gheto-ul din Dej, el a fost trecut pe lista celor care trebuiau sa ajunga in Elvetia cu ajutorul dr. Israel Kastner, dar a refuzat sa paraseasca ghetoul si a murit impreuna cu toata famila. Hasidimii care au continuat drumul lui si elevii lui au tiparit, dupa moartea acestuia, cartea sa despre Tora si drasot-urile lui, cu titlul de Zihron Yaakov (Amintirile lui Iacov), Brooklin, 1974.

Pe o perioada de 80 de ani, functiona in Dej una din cele mai mari si cunoscute Yesiva din regiune. Ea a fost infiintata in anul 1862 de catre primul rabin al orasului Menahem Mendel Panet, si toti urmasii lui au continuat munca lui si au dezvoltat aceasta Yesiva. Perioada de glorie a aceastei Yesiva a fost in timpul rabinului Yehezkiel Panet (1902-1929). In deceniul al 2-lea al secolului al 20.lea invatau aici 150 de studenti. In afara acesei Yesiva, mai functionau in oras cateva alte yesivot mai mici pentru tinerii din oras.

Activitatea sionista. In octombrie 1918 s-a deschis o filiala a organizatiei nationale evreiesti a sionistilor din Transilvania. Presedintele filialei a fost ales Mose Dux, proprietar de pamant si proprietarul fabricii de spirt din unul din satele din imprejurimi. In 1926 a emigrat in Israel, unde a investit toti banii in cultivarea de citrice. Din pacate a venit in vizita in Dej la izbucnirea razboiului si nu a mai putut sa se intoarca si a murit in timpul Holocaustului impreuna cu sotia sa.
In anul 1919 sionistii din Dej au scos o gazeta lunara in limba maghiara, cu o anexa de patru pagini in ivrit. In 1920 s-a oprit publicarea acesteia pana in 1934 cand s-a reluat tentativa de a publica in ivrit. Au aparut cam 10 numere. Editorul ziarului a fost ucis in timpul Holocaustului.

In 1922 s-au mai deschis doua filiale sioniste in Dej, una pentru baieti si una pentru fete, in care activau aproximativ 30 de tineri. S-au mai deschis alte cateva filiale, dintre care cea mai importanta a fost filiala organizatiei Beitar la care au participat mai mult de 100 de tineri. De fapt aceasta filiala a fost cea mai activa si serioasa din intreaga Transilvanie. La conducerea ei se afla Kalman Feuerstein (1895-1944). Trebuie de asemenea mentionat ca Dejul era foarte implicat in strangerea de fonduri pentru Keren Kayemet si Keren Haiesod. Simpatizantii miscarii sioniste din Dej au donat sume serioase la aceste fonduri.

In 1931 o s-a infiintat o filiala a organizatiei sioniste Hapoel Hamizrahi , dupa vizita in oras a unuia dintre conducatorii de talie nationala ai acestei organizatii. In anii urmatori a luat avant miscarea sionista si s-au mai infiintat filiale ale unor organizatii ca Hamizrahi, Bnei Akiva s.a. Un moment important la jucat deschiderea unei filiale a organizatiei sioniste cunoscute pana in prezent, HaSomer HaTair, care a dus la o crestere rapida a numarului de tineri care participau la actiunile lor.

Perioada Holocaustului. Imediat dupa intrarea trupelor maghiare in Nordul Transilvaniei, s-a format in Dej o „comisie speciala” care trebuia sa urmareasca activitatea pro-comunista a unor elemente din oras. Aceasta comisie a recomandat arestarea a 15 tineri evrei. Dupa ore indelungi de interogare au fost eliberati 5 din acestia. Cei arestati au fost trimisi in lagarele de concentrare Garany si Kistarcsa. Trebuie mentionat ca tocmai acesti tineri au reusit sa fuga din lagar scapand in felul acesta de a fi trimisi la munca obligatorie si apoi la Auschwitz.

La data de 27 iulie 1942 au fost mobilizati 287 de barbati din judetul Dej, intre 25 si 40 de ani, dintre care in jur de 70 erau din Dej. Printre acestia se aflau si cei doi fii ai rabinului Dejului, rabinul Haim Baruh Panet, care era presedintele Curtii de judecata din Dej si rabinul Menahem Mendel Panet, care fusese numit cu an mai devreme rabinul orasului Huedin. Se pare ca lista acestor evrei a fost intocmita cu atentie pentru a-i include pe acei evrei care erau instariti si aveau averi insemnate. Acestia au fost trimisi la munca periculoasa in Ucraina, unde trebuiau sa detecteze si sa dezgroape mine, in conditii foarte grele, de infometare sistematica, de odihna putina si doar pe zapada si pe gerul caracteristic Ucrainei. Desi au fost trimisi in Ucraina ca sa nu se mai intoarca, din cei 214 evrei trimisi, 73 au fost eliberati si trimisi in Ungaria, 130 au murit in Ucraina. In august 1944 au fost trimisi inapoi in Ungaria restul de 84 de evrei, care insa, peste doua saptamani vor fi trimisi la Auschwitz. Din regimentul acesta (regimentul 110/34) au supravietuit 37 de evrei.

La inceputul lunii aprilie 1944 conducerea comunitatii din Dej a fost insarcinata cu intocmirea unei liste exacte si amanuntite a tuturor evreilor din oras. Acesta era de fapt inceputul actiunii de concentrare a evreilor in gheto, dar pentru a masca aceasta intentie, s-a pretextat ca aceasta lista este menita sa ajute la schimbarea cartelelor de alimente ale evreilor. Conducerea comunitatii a fost obligata sa realizeze aceste liste intr-un timp foarte scurt, ei lucrand 3 zile si 3 nopti incontinuu. Lista intocmita cuprindea 3.266 de nume. Inainte de a fi trimisi in gheto, au trecut soldatii maghiari din casa in casa si au confiscat tot ce au gasit, imbracaminte si vase pentru „soldatii care lupta pe front”. La 21 aprilie s-au inchis definitiv si ultimele fabrici ale evreilor, magazine sau orice alte magazine care le apratineau, dupa o preluare foarte exacta a intregului inventar.

Gheto-ul din Dej. La data de 3 mai, la 3 dimineata toti evreii din Dej nu au mai avut voie sa paraseasca casele si timp de 3 zile ei au fost trimisi in gheto in 3 valuri, in functie de zona de domiciliu. Timp de 3 zile, siguranta a intrat in fiecare casa evreiasca si a dat familiei 30 de minute sa se impacheteze si sa parasesasca casa. Aveau voie sa ia hrana numai pentru 3 zile.

Dupa aceasta, ei au fost adunati intr-un loc, de unde li s-au mai confiscat din hainele si obiectele stranse de ei, si apoi dusi in padurea Bungur, unde a fost amenajat gheto-ul. Nu s-au facut nici un fel de pregatiri pentru gheto-ul evreilor. Nu era apa, nu era nici o constructie, doar fan pentru a se culca pe el... Dupa ce au ajuns in gheto, au inceput evreii sa adune materiale pentru ridicarea unor corturi improvizate, legate de cele mai multe ori de copaci. Apa era adusa in masini de pompieri si impartita in portii foarte mici. Gheto-ul era pazit de graniceri unguri, cunoscuti pentru duritatea si violenta lor. Acestia profitau de faptul ca evreii stateau la coada pentru portia de apa si ii bateau pana cadeau din picioare.

Dupa cateva zile s-au organizat evreii din gheto si au deschis o cantina publica care impartea mancarea mai intai copiilor, bolnavilor si batranilor, si dupa aceea celorlalti evrei. Mancarea nu era suficienta, portia de paine era de 160 gr. de persoana. Ei au suferit de foame, si nu puteau primi nici un ajutor de la nimeni. Un taran a venit odata cu vaca lui la portile gheto-ului incercand sa-i ajute pe evreii infometati, dar a fost surprins de graniceri si batut, astfel incat a ramas invalid pe viata.

Odata cu aducerea evreilor si din afara Dejului, suprafata gheto-ului s-a marit, cuprinzand in incinta sa si un rau, care a fost folosit pentru spalare, si o sura care a fost transformata in spital. La o saptamana dupa infiintarea gheto-ului au inceput adevaratele chinuri pentru evreii de aici. Intr-o cladire situata la jumatatea drumului dintre oras si gheto, erau luati evreii mai bogati sau cei care pareau mai instariti si chinuiti pana dezvaluiau unde si-au ascuns averile sau banii. Foarte multi nu au rezistat acestor torturi si au dezvaluit unde si-au ascuns valorile sau numele crestinilor carora le-au incredintat bunurile lor.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:19, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lumea lui Elie Wiesel -Dej

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 20:03

Inceputul asezarii evreiesti in Dej. Evreii au inceput sa se aseze in orasul Dej din anul 1834, dupa ce s-a acordat dreptul de asezare in oras unor evrei mestesugari din oraselul invecinat Urisor. Acesti primi evrei, care au venit aici, nu au capatat decat drept de sedere provizoriu si puteau fi izgoniti din oras ori de cate ori breslele mestesugarilor o doreau. Chiar inainte de anul 1834 unii evrei au incercat sa se aseze in Dej, incercari care au ramas insa fara succes.

Populatia evreiasca care a venit in Dej si a dus la inflorirea comunitatii evreiesti de aici se trage din zonele si comunele invecinate: Urisor, Cuzdioara, Iclodul Mare si alte sate mai mici. In unele din satele invecinate evreii s-au asezat inca de la inceputul secolului al 18-lea, asa cum arata un document din anul 1736.

Trebuie mentionati 3 evrei care s-au asezat in Dej in situatii deosebite. In anul 1850 s-a oprit in orasul Dej o garnizoana armata a tarului rus venita sa-i ajute pe austrieci sa reprime incercarea revolutionara. Acesti evrei au dezertat din armata tarista si s-au ascuns in oras si au adoptat nume de familie noi: Wasserstrom, Harnik si Roth. Ei s-au casatorit cu fete din oras si s-au asezat definitiv in oras. O mare parte din evreii care au constituit mai apoi comunitatea evreiasca din Dej sunt urmasii acestor „dezertori”. Dupa un timp, in anul 1878, unul din acesti refugiati, pe numele de Aharon Wasserstrom a fost ales presedintele comunitatii.

Organizarea comunitatii evreiesti. Comunitatea evreiasca din Dej incepe sa se organizeze ca o comunitate prin anii 50 ai secolului al 19-lea. In 1857 a fost infiintata Hevra Kadisha, desi un cimitir in Dej inca nu exista, astfel incat evreii care au murit pana la dobandirea unui cimitir erau ingropati in cimitirul vechi de la Urisor. Cimitir propriu va apare abia in anul 1863. In 1862 a fost construita prima sinagoga din Dej si in aceeasi perioada a fost construita si prima baie rituala. Inainte de construirea sinagogii, evreii din Dej se rugau intr-o casa de rugaciune inchiriata, care fusese inainte hotel.

In 1909 s-a inaugurat, cu mare ceremonial, sinagoga cea mare din Dej, una dintre cele mai fastoase si frumoase sinagogi din regiune. Era o sinagoga renumita in toata Transilvania, si mai exista si poate fi vazuta si azi. Vechea sinagoga a ramas hasidimilor din oras, care numarau la vremea aceeea 250 de suflete.

Regulamentul comunitatii, care cuprindea 69 de paragrafe, a fost alcatuit in anul 1879 si refacut si adaptat de atunci de cateva ori. A fost si tiparit de doua ori, odata in anul 1891 in limba idis si odata in anul 1922, in limba maghiara. Si Hevra Kadisha avea un statut si regulament propriu, format din 37 de paragrafe, pe care l-a publicat in anul 1913, in limba maghiara.

Primul presedinte al comunitatii a fost Laios M. Hirsch, care a venit la Dej prin anii 50 ai secolului trecut din Iclodul Mare. In anii ‘80 s-a hotarat ca adjunctul presedintelui comunitatii sa fie ales din randurile hasidimilor din oras, care s-au inmultit simtitor in acea perioada.

Timp de 25 de ani a stat la conducerea Hevrei Kadisha din Dej medicul Natan Friedlaender (1819-1900) care a venit in Dej din Ungaria. El era o mare personalitate a lumii evreiesti: a fost elevul lui Hatam Sofer, a petrecut cativa ani in Galitia la curtile rabinilor de acolo - Nahman Krohmahl si Slomo Iehuda Rapoport.

In perioada interbelica comunitatea evreiasca din Dej s-a dezvoltat si diversificat odata cu cresterea populatiei evreiesti din oras. Existau in Dej, pe langa Sinagoga Mare si Vechea Sinagoga care era folosita de catre hasidimi si Sinagoga Mare Poalei Tedek (Lucratorii Dreptatii), inca 11 case de rugaciune, in cladiri special inchriate. In anii 30 a fost refacuta si modernizata baia rituala, care de atunci a fost folosita si ca baie comunala a orasului, avand si sauna. Si macelaria rituala a fost recladita in functie de normele sanitare moderne.

In cadrul comunitatii functionau si cateva organizatii de ajutor si tdaka. Cea mai veche organizatie, in afara Hevrei Kadisha, era, se pare, organizatia femeilor pentru fapte de dreptate sociala si bine public , infiintata inca din 1889. In 1914 s-a reinfiintat aceasta organizatie, din initiativa sotiei rabinului Panet, pentru a spijini familiile ai caror membri s-au inrolat in armata. In afara de taxele anuale, fondurile erau stranse si prin prezentarea unor piese de teatru si alte evenimente culturale tinute si interpretate de membrele acestei organizatii, in special de Hanuka si de Purim. In 1920 organizatia femeilor a deschis si o cantina publica pentru familiile nevoiase care expedia si pentru acasa mancare la cei care nu se puteau deplasa. In 1933 a deschis aceasta organizatie si o casa pentru batrani.

Mestesugarii din Dej au infiintat organizatia proprie, intitulata Poalei Tedek (Lucratorii Dreptatii), care era de asemenea foarte activa. Ei au infiintat o societe de binefacere., cu un capital initial de 100.000 de lei, care a fost sprijinita apoi de catre Joint si de alte organizatii evreiesti internationale. Si aceasta organizatie a deschis o casa de batrani pentru membrii ei.

In 1919 a infiintat comunitatea evreiasca din Dej o banca de imprumut si economii, care la inceput avea o activitate destul de redusa. In 1935 s-a ridicat numarul actionarilor la aceasta bana la 600 si activitatea si importanta acestei banci a crescut corespunzator. Orfelinatul pentru copii evrei din toata Transilvania functiona in Cluj, dar o filiala a acestuia in Dej, care nu numai ca sprijinea material copiii orfani, dar avea grija si de copiii foarte saraci din oras. Aceasta filiala se ocupa,, in special, cu detectarea copiilor care sufereau de malnutritie si trimisi pentru cateva saptamani, pentru refacere, in timpul verii, la sanatoriul din Tihuta, care se afla intr-o zona muntoasa din regiunea Carpatilor. O alta organizatie, infiintata in 1925, si numita Linat Tedek (Cazare pentru Bine), avea in posesia ei o casa cu 6 camere. In aceasta casa erau gazduiti gratuit refugiatii sau cersetorii care treceau prin oras. In anul 1933, membri comunitatii Dej au infiintat o cantina rituala pentru soldatii evrei din cele 2 regimente care s-au asezat in oras.



http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_dej_-_l.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:17, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Inceputul vietii evreiesti in Sighet.

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 19:28

Inceputul vietii evreiesti in Sighet.
Inceputul vietii evreiesti in Sighet. Conform traditiei, evreii traiau in Sighet deja din anul 1640, dupa cativa ani alaturandu-li-se si un numar de evrei proveniti din Polonia si Ucraina, supravietuitori ai pogromurilor din 1648-1649. Primul documenent in care sunt pomeniti evreii dateaza din anul 1690. Prin acest document locuitorii din Sighet cer expulzarea evreilor, doarece ei „creaza multe probleme” populatiei. O alta atestare documentara a evreilor din Maramures, din 1692, consemneaza hotararea consiliului judetean care decide interzicerea gazduirii evreilor pe teritoriul Maramuresului, cei aflati fiind obligati sa plece, iar cei ce vor gazdui in viitor evrei sa fie amendati cu 100 florini, amenda referindu-se si la oamenii ordinii publice, daca nu vor sesiza incalcarea hotararii.

Evreii din Sighet au avut intotdeauna de luptat pentru dreptul lor la existenta si pentru imbunatatirea conditiilor de trai. De exemplu, in anul 1750 ei au adresat o scrisoare de plangere guvernului din Ungaria, in care descriau cum sunt atacati, jefuiti si chiar amenintati cu moartea de catre populatia din Sighet. Printre altele au aratat ca legea emisa de autoritatile locale, prin care se interzicea evreilor producerea de bauturi alcoolice, este nefondata deoarece ea se bazeaza pe pretextul insuficientului import de bauturi in regiunea Maramures.

Legaturile comerciale dintre evreii din Sighet si evreii din Polonia si Galitia erau foarte stranse. De exemplu, intr-un document din 1705 este mentionat un evreu din Polonia „evreul Grafului Pototki” care intentioneaza sa se ocupa de aprovizonarea industriei de armament a armatei ungare cu otelul necesar fabricarii de arme, din momentul in care i se va elibera un permis corespunzator. Un alt document, din anul 1708, descrie cum autoritatile locale din Sighet trimit un evreu din Sighet in Polonia pentru a achizitiona 300 de perechi de cizme deosebite, pe care cizmarii locali nu stiau sa le fabrice. In anul 1728 au fost atacati si jefuiti doi evrei din Polonia cand treceau Carpatii chiar la granita cu Maramuresul. Din lista cazurilor de jefuire se poate deduce amploarea si felul comertului dintre evreii din Maramures si cei din Polonia si Galitia: este vorba de 1300 blani de oaie, 20 de blani de lup, 15 kg matase, 15 kg de bumbac, 23 de feluri diferite de tesaturi, si altele. Cei 2 evrei care au fost jefuiti de aceste obiecte au depus plangeri dupa plangeri timp de 2 ani de zile, pana cand in 1730 principele Transilvaniei a ordonat autoritatilor din Maramures sa fie despagubiti.

In anul 1762, croitorul Yoel a fost trimis de catre guvernatorul local intr-o misiune de securitate nationala: el trebuia sa urmareasca miscarile de trupe de pe granita nationala si sa consemneze ceea ce vede. Observatiile lui au fost scrise in „limba evreilor” (adica in idis sau ebraica) si au fost traduse in maghiara. Acest fapt si altele arata ca in ciuda ingradirilor pe plan economic, evreilor din Shiget, li s-au recunoscut talentele si li s-a acordat si incredere pentru exercitarea unor functii speciale.

Evreii din Sighet au fost printre primii care au aderat la ideile kabalistice ale lui Sabatai Tvi cativa dintre ei alaturandu-se mai apoi sectei Yaakov Frank. S-a pastrat „scrisoarea rosie”, pe care Yaakov Frank a scris-o unui evreu „Mose Seater”. In anul 1767 trei dintre evreii din Sighet, care apartineau Frankistilor, si intre ei Moshe Ben Israel (probabil asemanator cu Mose Seater), au cerut unuia dintre preotii orasului sa-i converteasca la catolicism. Traditia orasului Sighet afirma ca cei 3 evrei s-au razgandit si ca urmasii lor s-au numarat printre oamenii de seama ai orasului.

Organizarea comunitatii. Nu exista informatii precise privind data de la care putem vorbi despre formarea comunitatii evreiesti din Sighet. Ceea ce stim este ca in anul 1740 exista deja un minian permanent. Este cunoscut ca prima sinagoga a fost ridicata in anul 1770. Hevra Kadisha a fost infiintata in mod oficial in 1798, cand s-au redactat statutul acesteia, desi se stie ca a functionat si cu mult inainte. In 1835 s-au redactat statute noi corespunzatoare spiritului timpului si al locului si i s-au alaturat noi membri. Sinagoga cea mare, care a existat pana la Holocaust, a fost ridicata in anul 1836.

Odata cu fondarea comunitatii si cu cresterea numarului membrilor ei, in special in cei 50 de ani dintre 1830-1880, au aparut si s-au dezvoltat una cate una institutiile specifice ei. Trebuie mentionate mai intai institutiile de invatare traditionale, ca de exemplu: Talmud Tora, SAS, scolile evreiesti, care functionau in fiecare sinagoga si casa de rugaciuni. Aceste institutii s-au dezvoltat si inmultit odata cu cresterea numarului membrilor comunitatii.

Pe langa aceste institutii, s-au creat cateva societati si organizatii cu scopuri sociale si de ajutor reciproc. In anul 1883, a fost infiintata societatea de ajutor reciproc a mestesugarilor Handwerker Unterstuetzungs Verein care si-a construit chiar o sinagoga speciala sub numele Poalei Tzedek (Muncitorii Dreptatii). Organizatia femeilor din comunitate, care s-a distins prin multiplele ei actiuni de caritate, a fost fondata, dupa cate se stie, spre sfarsitul anilor ‘80 sau inceputul anilor ‘90 din secolul al XIX-lea. In aceasi perioada, au fost infiintate societatea Malbis Arumin (Imbraca pe cei goi), cu scopul principal de a asigura imbracaminte copiilor de scoala, si societatea Sandakaut care isi propunea sa ajuta tinerele mame sarace. In anul 1894 s-a ridicat casa de ajutor comunal, unde se imparteau portii de mancare la un pret foarte mic. Incepand cu anul 1901, casa de ajutor comunal incasa o taxa permanenta platita si de membrii comunitatii si de autoritatile locale.

In cadrul comunitatii, nu au fost neglijati nici evreii care traiau dincolo de hotarele tarii. In 1891 s-a creat in cadrul comunitatii sefarde, asociatia de ajutor pentru refugiatii din Rusia si in 1900 cele 2 comunitati, cea sefarda si cea askenaza, au infiintat in comun o organizatie asemanatoare de ajutorare a refugiatilor din Romania care au trecut prin Sighet, in drum spre locurile spre care au fost izgoniti.

In timpul revolutiei anti-habsburgice din Ungaria din 1848-1849, evreii din Sighet au ramas destul de pasivi. Dupa documentele gasite, doar 4 evrei au participat la aceasta revolutie. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca majoritatea evreilor din Sighet proveneau din Galitia si erau mai putin implicati in politica maghiara.

In anul 1889, comunitatea din Sighet a cerut pentru prima oara sa construiasca un Eruv Haterot (act simbolic instituit de rabini, prin care se contopeau cateva terenuri si care permiteau transportul de lucruri si de Sabat). Cererea a fost respinsa an dupa an. Doar dupa o lupta indelungata, care a durat 6 ani, primaria le-a aprobat cererea si in anul 1895 li se aproba cu conditia ca stalpii pe care ii construiesc pentru delimitarea zonei sa poata fi folositi si ca stalpi pentru tragerea firelor de curent electric pentru oras.

Invatamantul evreiesc in Sighet. Marea majoritate a populatiei evreiesti din Sighet a cunoscut, pana la sfarsitul primului razboi mondial, numai o educatie traditionalist-religioasa.

In 1770, cumnatul rabinului de atunci al comunitatii, Moshe Ghitzis, a deschis scoli - heder - pentru invatarea Torei. De atunci, invatarea Torei nu a incetat in oras, fie ca ea se realiza intr-un cadru organizat - Talmud Tora - fie ca invatamant particular in casele evreilor din Sighet.
In deceniul al 8-lea al secolului al 19-lea, existau numai 5 elevi evrei printre elevii scolii publice din Sighet. In anul 1895 figureaza in protocoalele conducerii comunitatii neologe, Egyenloseg, din Sighet, o nota care informeaza ca in intregul district al Maramuresului (incluzand teritoriul care dupa primul razboi mondial va fi inglobat Republicii Cehoslovacia), in care locuiesc 45.073 de evrei nu exista nici o scoala evreiesca. Elevii scolarizati (1.980 de elevi din totalul de 7.627 de copii de varsta scolara) urmeaza cursurile scolilor generale neevreisti din oras, si cursurile unor scoli de meserii crestine. Prima scoala evreiasca din Sighet s-a deschis numai scurt timp inainte de izbucnirea primului razboi mondial, la initiativa rabinului comunitatii sefarde din oras. Numarul elevilor a fost insa destul de mic.

Sistemul de invatamant iudaic din Sighet. Cand discutam despre sistemul de invatamant iudaic din Sighet trebuie avute in vedere doua aspecte, si anume incadrarea copiilor evrei in scolile ne-evreiesti, de „stat” si sistemul de invatamant evreiesc traditional: heder, Talmud Tora si yesiva

In perioda in care evreii se aseaza in Sighet, orasul are foarte putine scoli sau institutii de invatamant. Exista numai o scoala generala infiintata de rabinul Dantzig, iar dupa primul razboi mondial, se infiinteaza o scoala evreiasca condusa de Zvi Turmann. Dar doar un numar foarte mic de evrei frecventau aceste scoli.

Sistemul de invatamant traditional - hederul sau orele de Talmud Tora cu invatatori particulari - a ramas neschimbat dar numarul era in crestere
De o importanta deosebita este Yesiva care a existat in Sighet din anul 1858. In anii '30 frecventau yesiva aproximativ 150 de evrei. In anul 1928, conducatorul yesivei, rabinul Yekutiel Yehuda Gross a introdus cursuri de invatat tesutul. Aceast program a fost un program scolar foarte revolutionar pentru vremea aceea, deoarece in nici o yesiva din toata Transilvania nimeni nu se gandea sa introduca pe langa studiul Torei si cursuri de invatat meserii. Prin anii ‘30, rabinul Gross a dezvoltat si a largit programul yesivoturilor profesionale si a deschis cursuri de invatat agricultura. Aceste cursuri erau adresate in special celor care intentionau sa emigreze in Israel.

Miscarea sionista in Sighet. Interesul pentru miscarea sionista are radacini vechi in Sighet. Se pare ca inca din anul 1867. In scrisoarea rabinului Zvi Hirsch Kalischer catre Eliezer Rab, intemeietorii asezarii Petah Tikva din Israel, se intereseaza rabinul Kalischer asupra personalitatii unui invatat mare din Sighet - rabinul David Asch care i-a scris lui Kalischer interesandu-se de asezarile din Eret Israel (rabinul David Asch, fiul rabinului Menahem Asch, rabinul asezarii Uzhorod Ungvar, a locuit in tinerete in Sighet.)

Opozitia majoritatii evreilor religiosi din Sighet a franat dezvoltarea miscarii sioniste, cu toate acestea a aparut si s-a dezvoltat in Sighet o miscare puternica, una din cele mai framantate si eficiente din intreaga Transilvanie.

Viata culturala. Chiar de la inceputul secolului al 19-lea Sighetul a cunoscut o viata culturala evreiasca intensa. Deschiderea unei tipografii in limba ebraica in oras, in anul 1874, a dat un imbold destul de puternic vietii evreisti culturale din Sighet. Tipografia aceasta a functionat fara intreruperi timp de 70 de ani (1874-1944), timp in care au fost tiparite peste 200 de tiparituri in limba ebraica, majoritatea carti despre Tora, unele scrise de rabinii si inteleptii din Sighet. Tipografia reprezenta in acelasi timp si o sursa de venit foarte buna, in special in timpul tipografului vestit Avraham Koifman si a fiilor lui (1900-1944), cand s-au tiparit si multe publicatii in alte limbi decat ebraica. Printre altele au fost publicate si toate actele jandarmeriei maghiare. Avraham Koifman a fost si unul dintre conducatorii comunitatii evreisti din Sighet pentru foarte multi ani.

Chiar din primii ani de la intemeierea tipografiei in limba romana in Sighet, a fost publicat saptamanalul Hatur (Coloana Tipografica), sub conducerea lui Avraham Ghinzler, care a publicat mai mult de 30 de exemplare intre anii 1874-1876. Una din personalitatile lumii ebraice cunoscute in domeniul literaturii ebraice umoristice si a sionismului, a carui activitate literara si publicistica este legata de Sighet, este Leib Gottlieb. Au fost de asemenea publicate si ziare religioase. De exemplu Saarei Tion (Portile Sionului) (1895), Vaad hahamim (Divanul Inteleptilor), s.a. care insa nu au avut foarte mult succes, pentru ca erau concurate de alte ziare cu tiraj mai mare si mai cunoscute populatiei Sighetului, ca de exemplu Tel Talpiot, Nitei Bahurim, Ohel Itzhak s.a.

Perioada Holocaustului. Cea mai grea perioada pentru evreii din Sighet (inainte de deportarile din 1944) a fost vara anului 1941. In iulie 1941 au fost izgonite mii de familii din intregul teritoriu al Ungariei, daca nu aveau cetatenie maghiara din 1919 (nici pana azi nu stim numarul exact al evreilor izgoniti, el fiind apreciat intre 21 pana la 35 de mii). Teritoriul cel mai greu afectat a fost Maramuresul, Bereg si Ung. Din aceste regiuni au fost izgonite si familii care numai din neglijenta nu aveau acte doveditoare sau chiar si cele care aveau acte in regula. Anul 1941 a fost un an foarte greu si din cauza ca in acest an au inceput sa fie trimisi evreii in detasamentele de munca obligatorie. Ei au fost trimisi in Ucraina, in gerul de acolo, la munci foarte grele, ca genisti pe linia intai a frontului.

Intre 1943 si 1944 au fost multi evrei care, reusind sa fuga din lagarele de concentrare si exterminare din Polonia, au trecut prin Sighet in drumul spre Budapesta unde organizatiile evreiesti de acolo ii ascundeau printre populatia neevreiasca.

Odata cu victoria germanilor asupra ungurilor, la 19 martie 1944, situatia evreilor s-a inrautatit zi de zi: confiscarea radio-urilor, interzicerea de a folosi transportul de orice fel, confiscarea bunurilor, etc. Toate aceste masuri, comune evreilor din intreaga Europa de Rasarit, erau mai drastice in Maramures, si in special in Sighet deoarece au fost aplicate .

Gheto-ul din Sighet. La 20 aprilie a inceput concentrarea evreilor in gheto. De fapt erau 2 gheto-uri: gheto-ul mare care era in centrul orasului era format din patru strazi in care era concentrata majoritatea evreilor si gheto-ul mic in care au fost adusi evreii din imprejurimi. In total au fost inchisi in gheto circa 15.000 de evrei. Conditiile de trai in gheto erau foarte grele.

Putin timp dupa concentrarea in gheto, evreii au inceput sa se organizeze: au fost infiintate tot felul de organizatii de ajutorare care supravegheau impartirea mancarii, un birou de oraganizare a muncii, unde se facea impartirea oamenilor in vederea muncii obligatorie, incercand sa-i apere pe cei bolnavi sau suferinzi. Un birou de igiena si sanatate - care a mobilizat toate cadrele medicale din gheto pentru supravegherea medicala a evreilor in conditiile de igiena minima din gheto. Mai ales ca ei credeau ca vor sta in gheto pana la sfarsitul razboiului.

Deportarile spre Auschwitz. Evreii din gheto-ul din Sighet au fost deportati in patru etape (transporturi). Primul transport a plecat pe 16 mai si a inceput din gheto-ul mic de unde au fost deportati evreii din imprejurimile Sighetului. Celelalte transporturi au iesit unul dupa altul, pe 18, 19 si 21 mai. Acestea au fost dintre primele deportari din Ungaria si dintre cele mai brutale: in drum spre tren, au fost inchisi evreii in sinagoga si au fost efectuate controale corporale injositoare.

http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_sighet_.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 08.07.11 14:58, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lumea lui Elie Wiesel - ieri si azi - Sighet

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 19:06

Lumea lui Elie Wiesel - ieri si azi - viata evreiasca in Sighet
Inceputul vietii evreiesti in Sighet. Conform traditiei, evreii traiau in Sighet deja din anul 1640, dupa cativa ani alaturandu-li-se si un numar de evrei proveniti din Polonia si Ucraina, supravietuitori ai pogromurilor din 1648-1649. Primul documenent in care sunt pomeniti evreii dateaza din anul 1690. Prin acest document locuitorii din Sighet cer expulzarea evreilor, doarece ei „creaza multe probleme” populatiei. O alta atestare documentara a evreilor din Maramures, din 1692, consemneaza hotararea consiliului judetean care decide interzicerea gazduirii evreilor pe teritoriul Maramuresului, cei aflati fiind obligati sa plece, iar cei ce vor gazdui in viitor evrei sa fie amendati cu 100 florini, amenda referindu-se si la oamenii ordinii publice, daca nu vor sesiza incalcarea hotararii.

Evreii din Sighet au avut intotdeauna de luptat pentru dreptul lor la existenta si pentru imbunatatirea conditiilor de trai. De exemplu, in anul 1750 ei au adresat o scrisoare de plangere guvernului din Ungaria, in care descriau cum sunt atacati, jefuiti si chiar amenintati cu moartea de catre populatia din Sighet. Printre altele au aratat ca legea emisa de autoritatile locale, prin care se interzicea evreilor producerea de bauturi alcoolice, este nefondata deoarece ea se bazeaza pe pretextul insuficientului import de bauturi in regiunea Maramures.

Legaturile comerciale dintre evreii din Sighet si evreii din Polonia si Galitia erau foarte stranse. De exemplu, intr-un document din 1705 este mentionat un evreu din Polonia „evreul Grafului Pototki” care intentioneaza sa se ocupa de aprovizonarea industriei de armament a armatei ungare cu otelul necesar fabricarii de arme, din momentul in care i se va elibera un permis corespunzator. Un alt document, din anul 1708, descrie cum autoritatile locale din Sighet trimit un evreu din Sighet in Polonia pentru a achizitiona 300 de perechi de cizme deosebite, pe care cizmarii locali nu stiau sa le fabrice. In anul 1728 au fost atacati si jefuiti doi evrei din Polonia cand treceau Carpatii chiar la granita cu Maramuresul. Din lista cazurilor de jefuire se poate deduce amploarea si felul comertului dintre evreii din Maramures si cei din Polonia si Galitia: este vorba de 1300 blani de oaie, 20 de blani de lup, 15 kg matase, 15 kg de bumbac, 23 de feluri diferite de tesaturi, si altele. Cei 2 evrei care au fost jefuiti de aceste obiecte au depus plangeri dupa plangeri timp de 2 ani de zile, pana cand in 1730 principele Transilvaniei a ordonat autoritatilor din Maramures sa fie despagubiti.

In anul 1762, croitorul Yoel a fost trimis de catre guvernatorul local intr-o misiune de securitate nationala: el trebuia sa urmareasca miscarile de trupe de pe granita nationala si sa consemneze ceea ce vede. Observatiile lui au fost scrise in „limba evreilor” (adica in idis sau ebraica) si au fost traduse in maghiara. Acest fapt si altele arata ca in ciuda ingradirilor pe plan economic, evreilor din Shiget, li s-au recunoscut talentele si li s-a acordat si incredere pentru exercitarea unor functii speciale.

Evreii din Sighet au fost printre primii care au aderat la ideile kabalistice ale lui Sabatai Tvi cativa dintre ei alaturandu-se mai apoi sectei Yaakov Frank. S-a pastrat „scrisoarea rosie”, pe care Yaakov Frank a scris-o unui evreu „Mose Seater”. In anul 1767 trei dintre evreii din Sighet, care apartineau Frankistilor, si intre ei Moshe Ben Israel (probabil asemanator cu Mose Seater), au cerut unuia dintre preotii orasului sa-i converteasca la catolicism. Traditia orasului Sighet afirma ca cei 3 evrei s-au razgandit si ca urmasii lor s-au numarat printre oamenii de seama ai orasului.

Organizarea comunitatii. Nu exista informatii precise privind data de la care putem vorbi despre formarea comunitatii evreiesti din Sighet. Ceea ce stim este ca in anul 1740 exista deja un minian permanent. Este cunoscut ca prima sinagoga a fost ridicata in anul 1770. Hevra Kadisha a fost infiintata in mod oficial in 1798, cand s-au redactat statutul acesteia, desi se stie ca a functionat si cu mult inainte. In 1835 s-au redactat statute noi corespunzatoare spiritului timpului si al locului si i s-au alaturat noi membri. Sinagoga cea mare, care a existat pana la Holocaust, a fost ridicata in anul 1836.

Odata cu fondarea comunitatii si cu cresterea numarului membrilor ei, in special in cei 50 de ani dintre 1830-1880, au aparut si s-au dezvoltat una cate una institutiile specifice ei. Trebuie mentionate mai intai institutiile de invatare traditionale, ca de exemplu: Talmud Tora, SAS, scolile evreiesti, care functionau in fiecare sinagoga si casa de rugaciuni. Aceste institutii s-au dezvoltat si inmultit odata cu cresterea numarului membrilor comunitatii.

Pe langa aceste institutii, s-au creat cateva societati si organizatii cu scopuri sociale si de ajutor reciproc. In anul 1883, a fost infiintata societatea de ajutor reciproc a mestesugarilor Handwerker Unterstuetzungs Verein care si-a construit chiar o sinagoga speciala sub numele Poalei Tzedek (Muncitorii Dreptatii). Organizatia femeilor din comunitate, care s-a distins prin multiplele ei actiuni de caritate, a fost fondata, dupa cate se stie, spre sfarsitul anilor ‘80 sau inceputul anilor ‘90 din secolul al XIX-lea. In aceasi perioada, au fost infiintate societatea Malbis Arumin (Imbraca pe cei goi), cu scopul principal de a asigura imbracaminte copiilor de scoala, si societatea Sandakaut care isi propunea sa ajuta tinerele mame sarace. In anul 1894 s-a ridicat casa de ajutor comunal, unde se imparteau portii de mancare la un pret foarte mic. Incepand cu anul 1901, casa de ajutor comunal incasa o taxa permanenta platita si de membrii comunitatii si de autoritatile locale.

In cadrul comunitatii, nu au fost neglijati nici evreii care traiau dincolo de hotarele tarii. In 1891 s-a creat in cadrul comunitatii sefarde, asociatia de ajutor pentru refugiatii din Rusia si in 1900 cele 2 comunitati, cea sefarda si cea askenaza, au infiintat in comun o organizatie asemanatoare de ajutorare a refugiatilor din Romania care au trecut prin Sighet, in drum spre locurile spre care au fost izgoniti.

In timpul revolutiei anti-habsburgice din Ungaria din 1848-1849, evreii din Sighet au ramas destul de pasivi. Dupa documentele gasite, doar 4 evrei au participat la aceasta revolutie. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca majoritatea evreilor din Sighet proveneau din Galitia si erau mai putin implicati in politica maghiara.

In anul 1889, comunitatea din Sighet a cerut pentru prima oara sa construiasca un Eruv Haterot (act simbolic instituit de rabini, prin care se contopeau cateva terenuri si care permiteau transportul de lucruri si de Sabat). Cererea a fost respinsa an dupa an. Doar dupa o lupta indelungata, care a durat 6 ani, primaria le-a aprobat cererea si in anul 1895 li se aproba cu conditia ca stalpii pe care ii construiesc pentru delimitarea zonei sa poata fi folositi si ca stalpi pentru tragerea firelor de curent electric pentru oras.

Invatamantul evreiesc in Sighet. Marea majoritate a populatiei evreiesti din Sighet a cunoscut, pana la sfarsitul primului razboi mondial, numai o educatie traditionalist-religioasa.

In 1770, cumnatul rabinului de atunci al comunitatii, Moshe Ghitzis, a deschis scoli - heder - pentru invatarea Torei. De atunci, invatarea Torei nu a incetat in oras, fie ca ea se realiza intr-un cadru organizat - Talmud Tora - fie ca invatamant particular in casele evreilor din Sighet.
In deceniul al 8-lea al secolului al 19-lea, existau numai 5 elevi evrei printre elevii scolii publice din Sighet. In anul 1895 figureaza in protocoalele conducerii comunitatii neologe, Egyenloseg, din Sighet, o nota care informeaza ca in intregul district al Maramuresului (incluzand teritoriul care dupa primul razboi mondial va fi inglobat Republicii Cehoslovacia), in care locuiesc 45.073 de evrei nu exista nici o scoala evreiesca. Elevii scolarizati (1.980 de elevi din totalul de 7.627 de copii de varsta scolara) urmeaza cursurile scolilor generale neevreisti din oras, si cursurile unor scoli de meserii crestine. Prima scoala evreiasca din Sighet s-a deschis numai scurt timp inainte de izbucnirea primului razboi mondial, la initiativa rabinului comunitatii sefarde din oras. Numarul elevilor a fost insa destul de mic.

Sistemul de invatamant iudaic din Sighet. Cand discutam despre sistemul de invatamant iudaic din Sighet trebuie avute in vedere doua aspecte, si anume incadrarea copiilor evrei in scolile ne-evreiesti, de „stat” si sistemul de invatamant evreiesc traditional: heder, Talmud Tora si yesiva

In perioda in care evreii se aseaza in Sighet, orasul are foarte putine scoli sau institutii de invatamant. Exista numai o scoala generala infiintata de rabinul Dantzig, iar dupa primul razboi mondial, se infiinteaza o scoala evreiasca condusa de Zvi Turmann. Dar doar un numar foarte mic de evrei frecventau aceste scoli.

Sistemul de invatamant traditional - hederul sau orele de Talmud Tora cu invatatori particulari - a ramas neschimbat dar numarul era in crestere
De o importanta deosebita este Yesiva care a existat in Sighet din anul 1858. In anii '30 frecventau yesiva aproximativ 150 de evrei. In anul 1928, conducatorul yesivei, rabinul Yekutiel Yehuda Gross a introdus cursuri de invatat tesutul. Aceast program a fost un program scolar foarte revolutionar pentru vremea aceea, deoarece in nici o yesiva din toata Transilvania nimeni nu se gandea sa introduca pe langa studiul Torei si cursuri de invatat meserii. Prin anii ‘30, rabinul Gross a dezvoltat si a largit programul yesivoturilor profesionale si a deschis cursuri de invatat agricultura. Aceste cursuri erau adresate in special celor care intentionau sa emigreze in Israel.

Miscarea sionista in Sighet. Interesul pentru miscarea sionista are radacini vechi in Sighet. Se pare ca inca din anul 1867. In scrisoarea rabinului Zvi Hirsch Kalischer catre Eliezer Rab, intemeietorii asezarii Petah Tikva din Israel, se intereseaza rabinul Kalischer asupra personalitatii unui invatat mare din Sighet - rabinul David Asch care i-a scris lui Kalischer interesandu-se de asezarile din Eret Israel (rabinul David Asch, fiul rabinului Menahem Asch, rabinul asezarii Uzhorod Ungvar, a locuit in tinerete in Sighet.)

Opozitia majoritatii evreilor religiosi din Sighet a franat dezvoltarea miscarii sioniste, cu toate acestea a aparut si s-a dezvoltat in Sighet o miscare puternica, una din cele mai framantate si eficiente din intreaga Transilvanie.

Viata culturala. Chiar de la inceputul secolului al 19-lea Sighetul a cunoscut o viata culturala evreiasca intensa. Deschiderea unei tipografii in limba ebraica in oras, in anul 1874, a dat un imbold destul de puternic vietii evreisti culturale din Sighet. Tipografia aceasta a functionat fara intreruperi timp de 70 de ani (1874-1944), timp in care au fost tiparite peste 200 de tiparituri in limba ebraica, majoritatea carti despre Tora, unele scrise de rabinii si inteleptii din Sighet. Tipografia reprezenta in acelasi timp si o sursa de venit foarte buna, in special in timpul tipografului vestit Avraham Koifman si a fiilor lui (1900-1944), cand s-au tiparit si multe publicatii in alte limbi decat ebraica. Printre altele au fost publicate si toate actele jandarmeriei maghiare. Avraham Koifman a fost si unul dintre conducatorii comunitatii evreisti din Sighet pentru foarte multi ani.

Chiar din primii ani de la intemeierea tipografiei in limba romana in Sighet, a fost publicat saptamanalul Hatur (Coloana Tipografica), sub conducerea lui Avraham Ghinzler, care a publicat mai mult de 30 de exemplare intre anii 1874-1876. Una din personalitatile lumii ebraice cunoscute in domeniul literaturii ebraice umoristice si a sionismului, a carui activitate literara si publicistica este legata de Sighet, este Leib Gottlieb. Au fost de asemenea publicate si ziare religioase. De exemplu Saarei Tion (Portile Sionului) (1895), Vaad hahamim (Divanul Inteleptilor), s.a. care insa nu au avut foarte mult succes, pentru ca erau concurate de alte ziare cu tiraj mai mare si mai cunoscute populatiei Sighetului, ca de exemplu Tel Talpiot, Nitei Bahurim, Ohel Itzhak s.a.

Perioada Holocaustului. Cea mai grea perioada pentru evreii din Sighet (inainte de deportarile din 1944) a fost vara anului 1941. In iulie 1941 au fost izgonite mii de familii din intregul teritoriu al Ungariei, daca nu aveau cetatenie maghiara din 1919 (nici pana azi nu stim numarul exact al evreilor izgoniti, el fiind apreciat intre 21 pana la 35 de mii). Teritoriul cel mai greu afectat a fost Maramuresul, Bereg si Ung. Din aceste regiuni au fost izgonite si familii care numai din neglijenta nu aveau acte doveditoare sau chiar si cele care aveau acte in regula. Anul 1941 a fost un an foarte greu si din cauza ca in acest an au inceput sa fie trimisi evreii in detasamentele de munca obligatorie. Ei au fost trimisi in Ucraina, in gerul de acolo, la munci foarte grele, ca genisti pe linia intai a frontului.

Intre 1943 si 1944 au fost multi evrei care, reusind sa fuga din lagarele de concentrare si exterminare din Polonia, au trecut prin Sighet in drumul spre Budapesta unde organizatiile evreiesti de acolo ii ascundeau printre populatia neevreiasca.

Odata cu victoria germanilor asupra ungurilor, la 19 martie 1944, situatia evreilor s-a inrautatit zi de zi: confiscarea radio-urilor, interzicerea de a folosi transportul de orice fel, confiscarea bunurilor, etc. Toate aceste masuri, comune evreilor din intreaga Europa de Rasarit, erau mai drastice in Maramures, si in special in Sighet deoarece au fost aplicate .

Gheto-ul din Sighet. La 20 aprilie a inceput concentrarea evreilor in gheto. De fapt erau 2 gheto-uri: gheto-ul mare care era in centrul orasului era format din patru strazi in care era concentrata majoritatea evreilor si gheto-ul mic in care au fost adusi evreii din imprejurimi. In total au fost inchisi in gheto circa 15.000 de evrei. Conditiile de trai in gheto erau foarte grele.

Putin timp dupa concentrarea in gheto, evreii au inceput sa se organizeze: au fost infiintate tot felul de organizatii de ajutorare care supravegheau impartirea mancarii, un birou de oraganizare a muncii, unde se facea impartirea oamenilor in vederea muncii obligatorie, incercand sa-i apere pe cei bolnavi sau suferinzi. Un birou de igiena si sanatate - care a mobilizat toate cadrele medicale din gheto pentru supravegherea medicala a evreilor in conditiile de igiena minima din gheto. Mai ales ca ei credeau ca vor sta in gheto pana la sfarsitul razboiului.

Deportarile spre Auschwitz. Evreii din gheto-ul din Sighet au fost deportati in patru etape (transporturi). Primul transport a plecat pe 16 mai si a inceput din gheto-ul mic de unde au fost deportati evreii din imprejurimile Sighetului. Celelalte transporturi au iesit unul dupa altul, pe 18, 19 si 21 mai. Acestea au fost dintre primele deportari din Ungaria si dintre cele mai brutale: in drum spre tren, au fost inchisi evreii in sinagoga si au fost efectuate controale corporale injositoare.


http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_sighet_.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.09.08 19:21, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 6:47

ELIE WIESEL-
Opusul dragostei nu este ura, ci indiferența.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 30.11.14 20:03, editata de 17 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Inapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum