Wiesel[v=]

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.11.14 19:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.09.14 17:14

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.05.14 18:22

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.11.12 10:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.12 9:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 19.06.12 1:05

Elie Wiesel ii da crucea inapoi lui Kover Laszlo



Nascut la Sighetu Marmatiei, evreu supravietuitor al Holocaustului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel i-a trimis o scrisoare lui Kover Laszlo, presedintele Parlamentului ungar, in care il anunta ca renunta la cea mai inalta distinctie primita de la statul maghiar: este socat de renasterea extremismului si fascismului in Ungaria!


Elie Wiesel renunta la Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Ungare, distinctie primita in 2004 de la presedintele de atunci al Ungariei, Madl Ferenc.

Cum isi motiveaza Elie Wiesel neasteptata decizie? A luat act cu indignare despre faptul socant ca la incercarea de reinhumare a poetului legionar Nyiro Jozsef a fost partas insusi presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo. CITESTE: Kover Laszlo, presedintele Parlamentului Ungariei, trage tare in campania electorala din... Romania

"Domnule presedinte (al Parlamentului Ungariei - n.red.), am aflat cu profunda dezamagire si indignare despre participarea dumneavoastra, alaturi de secretarul de stat pentru cultura Geza Szocs si de liderul formatiunii de extrema-dreapta Jobbik, Gabor Vona, la o ceremonie organizata in Romania in memoria lui Jozsef Nyiro. (...) Mi se pare ofensator ca presedintele Parlamentului ungar sa participe la o ceremonie in favoarea unui ideolog fascist ungar al regimurilor Miklos Horthy si Szalasi",scrie Elie Wiesel. "Nu vreau sa fiu asociat in niciun fel cu aceste activitati. In consecinta, renunt la Ordinul Marii Cruci pentru Merite acordat de Republica Ungaria pe 24 iunie 2004", precizeaza Wiesel.

In plus, scriitorul s-a aratat ingrijorat de faptul ca in Ungaria sunt botezate, in zilele noastre, piete centrale dupa Horthy Miklos si este reabilitat Wass Albert, alaturi de alte persoane care au colaborat cu guvernul fascist, iar in programa scolara sunt introdusi autori care propovaduiesc idei ale extremei drepte. CITESTE: Miklos Horthy a reinviat in Ungaria!

Cine este Elie Wiesel?

Elie Wiesel (n. 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmatiei, intr-o familie de evrei) este un scriitor si ziarist in limbile franceza, engleza, idis si ebraica, eseist si filosof umanist, activist in domeniul drepturilor omului, supravietuitor al Holocaustului - a indurat chinurile lagarului din Auschwitz.

In 1986, Elie Wiesel a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. De-a lungul timpului, a primit sute de distinctii. Universitati si institute din lume i-au decernat 136 de titluri de Doctor Honoris Causa - numarul cel mai mare de doctorate H.C. acordate cuiva. Din anul 2001 este membru de onoare al Academiei Romane.

In 2002, Elie Wiesel a venit in Romania, ca invitat personal al lui Ion Iliescu, pentru a inaugura la Sighet Casa memoriala Elie Wiesel, ocazie cu care presedintele l-a decorat cu cea mai inalta distinctie romaneasca, Ordinul Steaua Romaniei in grad de Mare Ofiter.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.11 16:40

Elie Wiesel: Ultimele aventuri ale NUMARULUI UNU

Pe bună dreptate, autorul acestor rânduri ar putea fi acuzat de cruzime mentală în cazul în care, prin cea mai vinovată neglijență, ar fi uitat să dea știri despre „NUMĂRUL UNU“, respectiv însuși Elie Wiesel. Să începem deîndată cu cea mai importantă informație, pentru a pune, astfel, capăt acestui suspans de nesuportat: lui Elie Wiesel îi merge cât se poate de bine și, pe zi ce trece, îi merge tot mai bine. Iată cum această știre excelentă, referitoare la chipul radios al lui Elie Wiesel, reprezintă, într-o oarecare măsură, cea mai bună dintre garanții asupra supraviețuirii umanității.
Ne mai amintim, cu înfiorare, că lumea întreagă își oprise respirația aflând că Elie Wiesel pierduse aproximativ 15 milioane de dolari, o sumă considerabilă pentru goimi, pe care i-o încredințase bunului său prieten Bernard Madoff. Această pierdere era cu atât mai nedreaptă cu cât el ar fi dorit să dirijeze acești bani, prin intermediul fundației sale umanitare, către ușurarea sorții damnaților Pământului.



Dar Yahve veghea de sus, căci Premiul Nobel pentru Pace și-a făcut doi prieteni noi, foști șefi ai serviciilor de informații israeliene, proaspăt convertiți la domeniul cercetărilor arheologice. Astfel, Elie Wiesel a devenit președinte consultativ al Elad, o ONG având misiunea de a declara pământurile și casele aflate în posesia palestinienilor drept situri arheologice, fapt care îi permite acestei ONG să-i spolieze în mod absolut legal pe locuitori de bunurile lor, pentru a putea face săpături. Dacă, cine știe cum, aici ar putea fi aflate coarnele lui Moise, o astfel de descoperire ar constitui, într-o oarecare măsură, o nouă perlă care ar putea fi încrustată pe coroana lui Elie Wiesel.

Pe lângă scormonit, Elie Wiesel își ocupă timpul liber cu ținerea de conferințe: cu ocazia celebrării, în 2009, a Sărbătorii Tabernacolelor; câteva vorbulițe drăgălașe i-au permis să bage în buzunar 500.000 de dolari într-o singură seară, în beneficiul, este adevărat, al Fundației sale pentru Umanitate.

Elie Wiesel și-a mai găsit un prieten, în persoana lui Alan Dershowitz, un generos mecena care sponsorizează o organizație sionistă anti-iraniană. O dată în plus, Elie Wiesel și-a dat drumul la gură declarând, cu privire la președintele Mahmoud Ahmadinejad: „(…) Omul acesta este o rușine pentru omenire. (…) acest om este negativistul numărul unu din lume. Acest om a declarat public, în mai multe rânduri, că are nevoie, că dorește arme nucleare pentru a șterge de pe fața Pământului un stat, statul evreu. Acest om ar trebui arestat, dus în fața Tribunalului internațional de la Haga și acuzat de incitare la crime împotriva umanității. Nu merită să fie președintele nici unei țări. Nu ar trebui acceptat în calitate de invitat nici la New York, nici la Paris și nicăieri altundeva. Trebuie declarat persona non grata pretutindeni în lume“.

Probabil că, din pricina unui moment de neatenție, Mahmoud Ahmadinejad a omis să-i trimită lui Elie Wiesel rugămintea fierbinte de a-i acorda permisiunea de a candida la președinția Republicii islamice a Iranului! Fără doar și poate că această gravă încălcare a protocolului le-a servit drept lecție cancelariilor și că șefii de state din întreaga lume s-au grăbit să dea curs lăudabilelor cerințe ale președintelui Fundației pentru Umanitate.

După război, Elie Wiesel a devenit ghidul turistic al „Veselului Paris“. Pentru a-și lua în bășcălie clienții, se distra confundând Turnul Eiffel cu Arcul de Triumf. Auditoriul său lua drept bune declarațiile unui personaj investit cu autoritatea unui cunoscător. Elie Wiesel va ști, fără doar și poate, să-și amintească de aceste lucruri atunci când își va redacta poveștile cu menire istorică, presupuse ca stând mărturie pentru cele trăite de-a lungul vieții.

„Nu departe de noi, se ridicau dintr-o groapă flăcări, flăcări uriașe. Acolo ardeau ceva. Un camion se apropie de groapă și își răsturnă acolo încărcătura: erau copii mici. Bebeluși! Da, am văzut-o cu ochii mei… Copii în flăcări“. Sursa: Elie Wiesel, La Nuit (Noaptea), Les Éditions de Minuit, 1958, pagina 57.

Iată în ce termeni Elie Wiesel povestește că la Auschwitz exista o groapă incandescentă pentru adulți și o alta pentru copii. Acest „Mare Martor“, deținător autoproclamat al Memoriei colective evreiești, deține rarul privilegiu de a sta de vorbă cu Dumnezeu. Premiu Nobel pentru Pace în 1986, el a publicat, în 1958, sub titlul La Nuit, versiunea franceză amărturiei deportării sale.

Într-o altă lucrare a sa, scrie referitor la Babi-Yar, localitate din Ucraina unde ar fi avut loc execuții în masă: „Mai târziu, am aflat de la un martor că, timp de mai multe luni la rând pământul nu încetase să se cutremure și că, din vreme în vreme, irupeau acolo gheizere de sânge“ (Elie Wiesel, Parole d’étranger, Éditions du Seuil, 1982, pagina 86).

Cu privire la Elie Wiesel, Pierre Vidal-Naquet declara, în numărul pe aprilie 1987 al revistei lunare Zéro (pag. 57): „Rabinul Kahane, acest extremist evreu (…) este mai puțin periculos decât un om ca Elie Wiesel, care povestește tot felul de lucruri…Este suficient să citești o descriere din La Nuit ca să știi că unele dintre descrierile sale nu sunt exacte și că sfârșește prin a se transforma într-un negustor al Shoah-ului…Ei bine, și el se face vinovat, și încă extrem de vinovat, față de adevărul istoric.

Elie Wiesel nu vorbește nicăieri în autobiografia sa de camerele de gazare de la Auschwitz. Asta lucru nu-l împiedică pe acest avatar al lui Moise să declare, în ceea ce privește Shoah-ul, în The Jewish Chronicle, din 30 iunie 1978: „…un secret, un mister care poate fi comparat cu înmânarea Tablelor Legii pe Muntele Sinai“.

Folosindu-se de cea mai puternică lupă a sa, istoricul revizionist Carlo Mattogno s-a aplecat asupra misterului cu numele Elie Wiesel și asupra secretului vieții sale. N-a fost nevoie să escaladeze Muntele Sinai… Iată și urmarea, fără menajamente.

„Cu ocazia celei de-a zecea «Zile a Memoriei», din 27 ianuarie 2010, Elie Wiesel era invitat la Parlamentul din Montecitorio (Italia), unde a pronunțat o scurtă intervenție punctată cu o retorică nătângă și asezonată cu idioțenii fantasmagorice, cum ar fi un apel adresat lui Fini și lui Berlusconi de a «introduce un proiect de lege care să califice atentatul sinucigaș drept crimă împotriva umanității» sau dorința ca Ahmadinejad «să fie arestat și adus în fața Curții de la Haga și acuzat de incitare la crime împotriva umanității»(1). Întrucât aceste fraze vin din partea unei persoane care îi susține pe asasinii israelieni…“

Cele mai importante declarații ale sale – și vom vedea de ce – sunt următoarele:

„Eu, numărul A-7713, vin aici să vă aduc un mesaj cu privire la evenimentele care au avut loc după două mii de ani […]. Acum șaizeci și cinci de ani, exact pe vremea asta, tatăl meu Sholmo, fiul lui Nissel și al lui Eliezer Wiesel, purtătorul numărului A-7712, murea de inaniție și de boală în lagărul de exterminare de la Buchenwald“ (s. n., R.-L. B.).

Fini l-a prezentat pe acest invitat în modul următor: „Ziua de astăzi reprezintă un eveniment excepțional, deoarece este pentru cea de-a treia oară, în istoria centenară a Parlamentului italian, când un invitat se exprimă solemn în fața Adunării. Este o onoare pe care Elie Wiesel o merită din plin, deoarece el este cu adevărat un personaj excepțional. De fapt, el este, printre supraviețuitorii lagărelor de concentrare naziste, cel mai autorizat martor viu al ororilor Shoah-ului“ (sublinierile noastre). Apoi el a continuat: „De zeci de ani, Elie Wiesel ne încurajează în această angajare fundamentală prin calitatea sa de magistru moral, energia charismei sale intelectuale și umane, forța angajamentului său civil, pentru ca noi să nu uităm și să facem să progreseze cauza drepturilor omului și a păcii în lume. […] Pe lângă faptul că este un martor ocular al Shoah-ului, Wiesel este o persoană plină de credință și de dragoste“ (s. n., R.-L. B.).

Atenția ne-a fost atrasă asupra acestui punct ca urmare a unui articol, scris în ungurește pe data de 3 martie 2009(2) și tradus în engleză a doua zi(3), iar în italiană în luna aprilie(4). Pentru un scurt rezumat, Miklós Grüner, deportat din Ungaria la Auschwitz în mai 1944 și, de acolo, transferat în lagărul de la Monowitz și, în final, evacuat la Buchenwald în ianuarie 1945, declara că în lagăr se împrietenise cu doi frați, Lázár Wiesel, născut în 1913, înmatriculat cu numărul A-7713, și Abraham Wiesel, născut în 1900, înmatriculat cu numărul A-7712.

În fapt, se pare că Elie Wiesel și-ar fi însușit identitatea lui Lázár Wiesel și ar fi făcut astfel încât să treacă drept fiul lui Abraham. Miklós Grüner adaugă că, la o întâlnire cu Elie Wiesel, care îi fusese prezentat ca fiind vechiul său prieten Lázár Wiesel, acesta din urmă a refuzat să-i arate numărul său de înmatriculare, tatuat pe antebraț. Atunci, a făcut cercetări și a descoperit că Elie Wiesel nu fusese niciodată internat în vreun lagăr de concentrare și nu figura pe nici o listă oficială de deportați. Declarațiile lui Miklós Grüner au fost adesea reluate în presă, însă fără ca acestea să facă, vreodată, obiectul unei anchete. Deci, nu mai rămâne decât să le supunem unei verificări, bazându-ne pe sănătoasa metodologie critică revizionistă.

Să începem cu datele de stare civilă ale lui Elie Wiesel.

S-a născut la Sighet, în România, pe data de 30 septembrie, fiul lui Sholmo și Sarah Frig, fiica lui Dodye Feig, deportat la Birkenau pe 16 mai 1944(5).

Înainte de toate, trebuie să verificăm credibilitatea acuzatorului.

Ceea ce se poate spune cu certitudine despre Miklós Grüner este că se afla la Buchenwald în mai 1945. Într-un „Chestionar al deținuților din lagărele de concentrare“ al Military Governent of Germany, numele său apare clar, precum și data sa de naștere – 6 aprilie 1928. Numărul său matricol este notat pe mână, în sus și la stânga: 120762(6). [Vezi Documentul 1: Chestionar cu privire la Miklós Grüner, Buchenwald, 6 mai 1945, facsimil pe site].

Însă personajul cheie al acestei afaceri este Lázár Wiesel. Din fericire, există o fișă personală pe numele său, referitoare la internarea sa în lagărul de la Buchenwald, ceea ce permite verificarea afirmațiilor lui Miklós Grüner. Pe această fișă(7), sus în stânga, apare inscripția scrisă de mână „Ung. Jude“, „Evreu ungur“; în centru, „Ausch. A 7713“, „Auschwitz A-7713“, fostul număr matricol de la Auschwitz; la dreapta, „Gef.-Nr.: 123565“, „Număr de deținut 123565“, noul număr matricol de la Buchenwald. Deținutul era născut pe data de 4 septembrie 1913 (anul de naștere al lui Lázár Wiesel, declarat de către Miklós Grüner) la Maromarossziget, și era fiul lui Szalamo Wiesel, care se afla la Buchenwald, și al Serenei Wiesel născută Feig, internată la KL Auschwitz. Ștampila „26.1.45 KL. Auschwitz“ înseamnă că Lázár Wiesel fusese înregistrat la Buchenwald pe data de 26 janvier 1945, venit fiind de la Auschwitz [Vezi Documentul 2: Fișă personală a lui Lázár Wiesel (KL Buchenwald), facsimil pe site].

Trebuie să precizăm că Maromarossziget (în ungurește Máramarossziget), actualmente Sighetu Marmației (în românește), este aceeași localitate pe care Elie Wiesel o numește Sighet(Cool. Numele „Szalamo“ este identic cu „Shlomo“, în timp ce „Serena“ aduce, din punct de vedere fonetic, cu „Sarah“.

Tabelul care urmează amintește rezultatele verificărilor expuse mai sus:


Lázár Wiesel
Elie Wiesel
Număr matricol
A-7713
A-7713
Data nașterii
4 septembrie 1913
30 septembrie 1928
Locul nașterii
Máramarossziget = Sighet
Sighet
Numele tatălui
Szalamo = Shlomo
Shlomo
Numele mamei
Serena Feig
Sarah Feig
Domiciliul tatălui în 1945
Buchenwald
Buchenwald

Miklós Grüner are întrutotul dreptate: Elie Wiesel și-a însușit identitatea lui Lázár Wiesel.

O altă acuzație formulată de Miklós Grüner se referă la originea cărții lui Elie Wiesel La Nuit (în italiană La notte). În versiunea în ungurește a articolului indicat în nota 2 se afirmă că lucrarea a fost publicată în ungurește la Paris, în 1955, de către prietenul său Lázár, sub numele de Eliezer și având titlul A világ hallgat (Și lumea tace). În schimb, în traducerea în engleză a articolului lui Grüner (vezi nota 3), titlul indicat este Un di Velt hot Gesvigen, care este în idiș. O căutare asupra titlului în ungurește nu a dat nici un rezultat.

În schimb, poate fi găsită urma cărții în idiș. Aceasta figurează în Bibliography of Yiddish Books on the Catastrophe and Heroism(9), nota 549 de la pagina 81. Nota, redactată în idiș, afirmă următoarele: Eliezer Wiesel, Un di Welt hot geschwign (Et le monde s’est tu), Buenos Aires, 1956, Uniunea centrală a evreilor polonezi din Argentina, Colecția Le Judaïsme polonais, vol. 117, 252 pagini. Această carte are o traducere în engleză, care corespunde capitolului VII dinLa Nuit [în care Wiesel povestește călătoria sa de la Gleiwitz la Buchenwald]. Voi vorbi despre asta la sfârșitul acestui articol.

Michael Wiesberg [vezi nota 11 citată mai jos] dă despre acest subiect informații demne de interes: „Wiesel însuși a furnizat mai multe versiuni cu privire la nașterea cărții sale. Naomi Seidman a dezvăluit că Wiesel în persoană a fost cel care, în Tous les fleuves vont à la mer(Toate fluviile curg spre mare), atrage atenția cititorului asupra faptului că el a predat, în 1954, manuscrisul original al cărții La Nuit,redactat în idiș, editorului argentinian Mark Turkow, afirmând că nu l-a mai revăzut niciodată, lucru negat de către Turkow. Acest manuscris a fost publicat în 1955, la Buenos Aires, sub titlul Und di Velt hat Geshveyn (Și lumea a tăcut). Wiesel pretinde că l-ar fi scris în urma unei croaziere în Brazilia, în 1954. Cu toate acestea, într-un interviu, a declarat că abia în mai 1955, după ce l-a întâlnit pe François Mauriac(10) [care îi va prefața cartea], a luat hotărârea să rupă tăcerea. „Și anul acela [în 1955], la zece ani după evenimente, am început să-mi povestesc istoria. Apoi a fost tradusă din idiș în franceză, după care i-am trimis-o. Am fost foarte, foarte buni prieteni, până la moartea lui“.

„Naomi Seidman, în cercetările sale cu privire la cartea La Nuit, a dezvăluit că între versiunea în idiș și cea în franceză există diferențe notabile, mai cu seamă în ceea ce privește lungimea, tonul, intenția și temele tratate în lucrare. Ea atribuie aceste diferențe influenței lui Mauriac, care poate fi descris ca fiind «o personalitate întru totul deosebită»(11)“.

Drept urmare, în această privință, se poate spune că originea acestei cărți rămâne cel puțin incertă și confuză. Din toate datele prezentate mai sus rezultă că povestea călătoriei de la Gleiwitz la Buchenwald nu are cum să fie veridică.

În concluzie, Elie Wiesel nu a fost niciodată internat nici la Birkenau, nici la Auschwitz, la Monowitz sau la Buchenwald. Cât despre tatăl său Shlomo, numele său(45) figurează în Central Database of Shoah Victims’ Name(46) de la Yad Vashem, însă aceste informații au fost transmise, pe data de 8 octombrie 2004, de către Elie Wiesel însuși!

Impostură și mărturie falsă: Elie Wiesel este într-adevăr „un personaj excepțional“, simbolul viu al „Holocaustului“. Și cei care îl celebrează în calitate de „personaj excepțional“ sunt demni de sublima sa „calitate de magistru moral“.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Elie Wiesel impostorul sau Pseudowiesel

Mesaj Scris de Admin la data de 14.11.11 16:14

Elie Wiesel impostorul sau Pseudowiesel

Motto:
Pretinsele camere de gazare hitleriste și pretinsul genocid
al jidanilor formează
una și aceeași minciună istorică ce a
permis o gigantic
ă escrocherie politico-financiară, ai cărei
principali
beneficiari sunt statul Israel și sionismul
internațional, principalele
victime fiind poporul german
f
ără actualii lui conducători și poporul palestinian
în întregul lui

Robert Faurisson

Pseudo-Wiesel: o bombă de presă?!

De câteva săptămâni, în România se vorbește insistent despre „bomba“ Elie Wiesel, ca urmare a informațiilor publicate de Jurnalul National,

cum că acesta ar fi furat identitatea adevăratului deținut cu nr. A-7713, Lazar Wiesel, unchi (frate cu tatăl său, Abraham Wiesel) și coleg de lagăr cu suedezul de origine iudeo-maghiară, Miklos Grüner – motiv pentru care acesta i-a și intentat, la Judecătoria din Budapesta, Nobel-istului Elie Wiesel proces penal pentru însușire frauduloasă de identitate! Iată de ce, unii vorbesc de „bombă mediatică“, alții de „bombă ziaristică“, „bombă holocaustică“, „bombă antishoah-ică“ și așa mai departe… Unii pretind că Wiesel ar fi un sfânt, coborît ca Sfântul Duh, din Calendarul Ecumenismului, pentru a deschide calea religiei New Age, care ne va mântui pe toți. Alții cred că Wiesel este un escroc și jumătate, un mitoman de la care ne putem aștepta la orice bombe mediatice, shoah-ice, holocaustice, un impostor care a întors pe dos întregul Comitet de atribuire a Premiului Nobel pentru Pace și căruia trebuie să i se retragă Premiul Nobel acordat-șmecherit-furat în 1986, precum și celelalte decorații date de guvernele S.UA., Angliei, Franței, României
Bombă-nebombă, escroc, mitoman, laureat Nobel pentru Pace sau numai pentru verzi și uscate, numitul Elie Wiesel pare să se fi născut la 30 septembrie 1928, la Sighet, în casa jidanului Abraham Wiesel. Locul nașterii lui nu a fost încă pus la îndoială de nimeni. Nu tot așa stau, însă, lucrurile cu data nașterii și alte detalii din biografia lui Wiesel. Acestea fac obiectul unor aprige contestații și dispute care au pasionat de-a lungul anilor cercetători științifici, istorici, ziariști, polițiști, agenți secreți, detectivi și, nu în ultimul rând, deținuți sau rezidenți ai chibuțului Auschwitz, cunoscut în general ca lagăr german de concentrare, după unii chiar de „exterminare“! Fără să i se fi decernat vreun premiu de notorietatea Nobel-ului, primit și dezonorat de Wiesel cu dexteritatea talmudică specifică multora din neamul său – după cum vom vedea –, Auschwitz-ul este, totuși, mai puțin contradictoriu și parcă mai celebru decât fostul nostru posibil concetățean, despre care s-au spus multe, dar, iată, nu toate. Nu însă, deocamdată, că s-ar fi născut în altă parte decât în Sighetul nostru, al Marmației (vezi detalii și harta României Mari în articolul: The Shadowy Origins of “Night” II By Carolyn Yeager).


Astfel de oameni pot să coboare oricând călare pe „666“, aducându-ne viitorul din cea mai adâncă bolgie a Infernului. Cu riscul de a-i dezamăgi pe cei care îl împopoțonează cu titlul de „compatriot“ sau „conațional“ (ceea ce nu-i chiar tot una), deși trecut prin și probabil chiar născut în Sighetul Marmației, Elie Wiesel nu aparține modestului nostru popor daco-român. Polițiile lumii, inclusiv renumitul F.B.I., ezită și evită să controleze validitatea colecției de pașapoarte ale controversatului laureat Nobel pentru Pace! Care pace? Cine a cunoscut așa ceva de la Al Doilea Război Mondial încoace? Iar după Războiul Rece a urmat „pacea fierbinte“! Pacea de nu mai stă frunză lângă frunză și piatră peste piatră în Palestina, Vietnam, Afganistan, Panama, Granada, fosta Iugoslavie, Irak, Libia?!? Cât despre pașapoartele și cetățeniile lui Wiesel, oricare ar fi acestea, ele nu pot fi mai false decât Premiul Nobel, care i se potrivește ca nuca-n perete! Omul nostru a trecut prin Sighet. Orașul are gară veche cu tot ce trebuie: toaletă, bufet și altele, inclusiv, până de curând, serviciu de bagaje de mână. Valizele cinstite care trec prin gările C.F.R.-ului aspiră, oare, la naționalitatea română? De asta, Elie Wiesel și părinții lui s-au dezis cu scârbă, în septembrie 1940, cu ocazia răpirii Transilvaniei nordice la Ungaria, după „arbitrajul“ italo-german de la Viena. O mărturisește el însuși într-un fel de eseu autobiografic, despre care vom spune și noi câteva cuvinte. Oricâte premii Nobel ar mai fi stricate pe pielea lui, oricâte discursuri ipocrite ar mai ține în fața academicienilor ramoliți de la Oslo sau București, oricâte valize ar mai plimba prin Maramureș sau Palatul Cotroceni, Wiesel nu poate fi daco-român, după cum, printr-un punct exterior unei drepte, vorba lui Euclid, nu se poate duce decât o singură paralelă și numai una la acea dreaptă.


Elie Wiesel este incongruent cu adevărul și cu evreii



Vom vedea că Wiesel este paralel cu toate drepturile și dreptele, constanta lui perpendicularitate nefiind decât aceea a unui lung șir de pungășii începute, probabil, în timpul războiului și continuate cu mult succes după. Ulciorul, însă, merge de multe ori la apă, dar nu la infinit. Aparținător unui popor cu „lustru“ – zis „ales“ – decât poporul nostru, Wiesel este paralel nu numai cu România, ci cu multe. Cu buna credință și, mai ales, cu adevărul.

După toate semnele, Wiesel este descendent khazar. Cu alte cuvinte, el este un iudeo-jidov „sintetic“, coborâtor din vechiul popor khazar, care trăia cu cincisprezece secole în urmă între Volga și Marea Caspică. Ca descendent al poporului khazar, Wiesel nu poate fi un veritabil urmaș al iudeilor, cu atât mai puțin al evreilor sau al izraeliților. Prin simplă trecere la religia iudeo-talmudică, descendenții khazarilor au devenit iudei parveniți sau jidani, fără nici o picătură de sânge semit în vinele lor, fără vreun drept „istoric“ de a se amesteca în treburile Palestinei. Religia iudaică pentru care au optat khazarii nu a putut face din ei nici iudei, nici semiți. Persanii trecuți la religia lui Mahomed nu au devenit, prin aceasta, arabi. Trecuți cum-necum la creștinism, nici noi nu am încetat de a fi de etnie sau sânge daco-român. Cu toată trecerea la creștinism, rușii au rămas ruși, ucrainenii ucraineni, polonii poloni și ungurii unguri. Cum și de ce ar face excepție khazarii? Cu oricâtă religie, propagandă, ideologie sau mofturi talmudice ar fi spălat, „sângele apă nu se face“. Oricât ar fi religia de religie, ideologia de ideologie și propaganda de propagandă, toate trec precum apa peste pietre. De la caz la caz într-un secol, două sau trei, sau într-un mileniu, două sau trei. „După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe ce din vechi se pomenește, cu Darius al lui Istaspe“…

În numele propagandei sioniste, unii s-au adresat în scris Academiei Române pentru a scoate substantivul și adjectivul „jidov“ sau „jidan“ din limba daco-română, cărora prin flexiune lingvistică le corespunde pe deasupra verbul „a jidovi, jidovire“, de unde o mulțime de forme prin conjugare la toate modurile, timpurile și persoanele. Deși nu ea ne-a învățat să vorbim, Academia Română trebuie ajutată să își facă o idee în această problemă, nu pentru a impune respectul celor care vor să ne-nvețe românește, ci pentru a nu se face de râs. Păstorel Teodoreanu i-a spus odată academicianului Graur, fie-i țărâna ușoară, care și el voia să ne-nvețe românește: „Domnul Graur se căznește să ne-nvețe românește. / Noi l-om crede când i-o crește, bucățica ce-i lipsește!“

Multe bucățele și alte prepuțuri trebuie să crească pe mădularele celor din «Centrul pentru monitorizarea și combaterea „antisemitismului“» din România – reprezentat de vameșul-„filolog“ Marco K. Katz – înainte ca cineva să îi ia cu adevărat în serios în țara aceasta. Culmea obrăzniciei este că – reluând pretenția țiganului Nicolae Păun, care, obraznic, voia, și el, eliminarea cuvântului țigan din dicționare (vezi SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 16) – acest centru de tăiați-împrejur, recidiviști în presiunile lor contra valorilor românești, somează Academia Română, care, în mod nedemn, s-a lăsat intimidată – probabil din cauza lichelismului moștenit din vremea Socialismului –, pentru a schimba definiția anumitor cuvinte din Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Printre descendenții khazarilor, Elie Wiesel este un caz notoriu – în turpitudinea lui –, nu singurul, din păcate!

Povestea khazarilor începe în secolul al VII-lea al erei noastre, când Imperiul Bizantin și Califatul Arab, proaspăt constituit, sunt nevoite să se apere împotriva frecventelor incursiuni de jaf ale acestora; pe de altă parte, și bizantinii și arabii încercară să-i creștineze pe khazari și, respectiv, să-i treacă la religia lui Mahomed. S-a ajuns, însă, la situația „Când doi se ceartă,… al treilea câștigă!“

Între anii 760-780, e.n., refuzând atât creștinismul ortodox, cât și islamul, khazarii adoptă religia fostului regat iudeu, dispărut ca entitate politică cu 14 secole în urmă (secolul VII î.e.n.), când a fost cucerit de Imperiul Babilonian. Fără un stat de sine stătător, împrăștiat de Romani în cele patru vânturi, stabilit, mai ales, în jurul Mediteranei, tribul lui Iuda, cu Benjamin după el, se manifestă în diverse puncte ale lumii, realizând, între altele, performanța convertirii khazarilor. Convertire, însă, nu chiar la vechea religie iudaică a Torei, care dispăruse, ci la talmudismul în care aceasta se metamorfozase, adică iudaismul medieval. Cât despre celelalte zece triburi, în frunte cu cel al lui Israel, acestea niciodată nu acceptaseră dominația iudaică a comisarilor politruci în sutană, cunoscuți sub numele de „leviți“. După toate probabilitățile, vechii izraeliți nu erau semiți, ci arieni, ca și hitiții, amoriții și alte popoare, cu care vechii iudei s-au războit de-a lungul întregii antichități, până când le-a venit și lor rândul să fie împrăștiați de Roma în cele patru vânturi. Federația celor zece triburi în frunte cu Israel fusese cucerită de asirieni în anul 722 î.e.n. Șapte secole după cucerirea asiriană, pe vremea romanilor, nimeni nu-și mai amintea de vechiul regat al celor zece triburi în frunte cu Israel. Nu se vorbea decât de fostul regat al triburilor lui Iuda și Benjamin, devenit provincie romană sub Pompei, după aproximativ șase secole sub babilonieni, perși, greci și macedoneni. După alte 700 de ani, în secolul al VIII-lea, când khazarii devin jidani, prin trecerea la iudeo-talmudism, niciunul dintre aceștia nu auzise de Palestina. Lucrul era cât se poate de normal: khazarii erau asiatici de origine turco-mongolă, fără picătură de sânge semit în vinele lor. De aceea, urmași lor trecuți la iudaism sunt considerați, de toate limbile și popoarele lumii, iudei-parveniți, adică jidani. Nimeni nu-i confundă cu iudeii de pe vremea lui David, Solomon sau Christos.

Strămoșii lui Elie Wiesel au ajuns la Sighet nu traversând Mediterana și Balcanii, ci Asia sud-siberiană vestică, Rusia, Ucraina, Lituania, Ungaria, Polonia, poate chiar și Moldova. De acolo ne-o fi ieșit vorba că suntem buni până la prostie, pe care unii au înțeles-o în sensul că ne prindem greu și uităm repede. Iată de ce sunt necesare multă superficialitate și un imens amatorism pentru a face din nobel-istul Elie Wiesel fie un „compatriot“ sau „conațional“ de-al nostru, fie un semit. Respectivului laureat Nobel i s-au cântat osanale, i s-a pus covorul roșu la picioare. I s-au spus, însă, și unele adevăruri care l-au cam dat peste cap. Între altele, că nu este nici iudeu, nici român, nici izraelit, nici evreu, ci jidan sadea, adică un fost khazar, ai cărui strămoși au trecut, cândva, la religia mozaică. Pentru alte amănunte, care se anunță picante, să așteptăm decizia Judecătoriei civile din Budapesta. Aceasta are pe rol foarte interesantul dosar privind o anumită substituire de identitate, la care s-a pretat impostorul laureat Nobel, Eliezer Wiesel.


Lagărele de muncă germane au devenit chibuțuri jidănești



Nenumăratele matrapazlâcuri istorico-literare pe tema fostelor lagăre sau chibuțuri germane de concentrare, din timpul ultimului război mondial, arată că cei ce făceau și desfăceau totul în acestea nu erau nemții, ci prizonierii lor, între care destul de mulți jidani. Prin numărul lor relativ important, prin solidaritatea bine cunoscută, prin spiritul lor organizatoric și afacerist, acestora nu le-a fost greu să transforme lagărele nemțești în adevărate chibuțuri jidovești, peste care, pe nesimțite, au ajuns să domnească în numele cahal-ului! Este cazul să spunem asta nemților de la obraz. Nu numai din perspectiva adevărului istoric, ci și pentru alte eventualități. Istoria continuă. Cât despre povestea cu „atrocitățile“ germane, cine mai crede în ea? S-a cam fumat. S-a aflat că este vorba de o minciună istorică, de o insultă la adresa popoarelor care au sprijinit sau simpatizat cu cei ce au luptat contra iudeo-sovieto-americanilor și englezilor în cadrul celui de Al Doilea Război Mondial. Începe să se încetățenească ideea că regimul național-socialist din Germania s-a apropiat cel mai mult de idealul social-comunitar al socialiștilor din diverse țări și momente ale epocii moderne. Auschwitz-ul, Treblinka, Dachau și celelalte „lagăre“ erau, de fapt, un fel de falanstere sau chibuțuri internațional-socialiste, de care nemții erau mândri până la urechi, unde își conduceau oaspeții veniți de pretutindeni pentru a vedea ceea ce părea de necrezut: deținuții germani sau de alte naționalități nu trăiau ca ocnașii francezi din Guyana, nici ca sclavii din Gulagul sovietic, coloniile englezești sau închisorile americane gen Guantanamo, din Irak, Afganistan și chiar de la noi, după unele persistente zvonuri. Fostele „lagăre“ germane aveau moneda lor proprie, bulevarde, străzi, piscine, curățenie exemplară, echipe sportive, apă caldă, apă rece, tot confortul modern, inclusiv bordel pentru oamenii muncii… Acolo se muncea. Național-socialismul lichidase șomajul încă din timp de pace. Altceva nu a mai lichidat, dar asta-i altă problemă. Deținuții din aceste lagăre semănau cu suporterii echipelor de fotbal din zilele noastre. Unii țineau cu Auschwitz, alții jurau pe Dachau sau Treblinka, după cum microbiștii jură pe Oțelul Galați, Rapid București, C.F.R. Cluj și așa mai departe. Cei capabili de muncă munceau, plătindu-și confortul din munca lor. Un confort, însă, de care nu s-au bucurat niciodată oamenii muncii din cartierele Berceni sau Balta Albă, cu atât mai puțin cei din măreața Uniune Sovietică… Până acum nu s-a auzit ca nemții sau alte popoare să fi pretins despăgubiri din partea celor ce au locuit acolo ani de zile, adesea învățând și practicând meserii dintre cele mai moderne. Meseria, însă, se știe, este brățară de aur. Pe bună dreptate regimul socialist al lui Ceaușescu, cel al Uniunii Sovietice și multe altele au pretins, cândva, despăgubiri candidaților la emigrare, specializați într-un domeniu sau altul, de către „lagărul socialist“, cum i se spunea până nu demult continentului euro-asiatic de la Elba germană până la Vladivostok și Oceanul Pacific. Auschwitz-ul și celelalte lagăre germane de concentrare populațională erau infinit mai mici decât lagărul socialist al popoarelor „frățești“. De acesta s-a ales praful, fără ca experiența istorică inter-continentală să fi fost înțeleasă de cei care și-au petrecut viața întreagă în interiorul sârmei ghimpate socialiste. Socialistă sau național-socialistă, sârma ghimpată rămâne sârmă ghimpată și lagărul rămâne lagăr. Milioane de oameni s-au născut în lagărul socialist, au trăit și muncit zeci de ani în acesta, au ieșit la pensie… Acum povestesc verzi și uscate despre cât au suferit ei în multele cincinale, când defilau de 7 Noiembrie, 1 Mai sau 23 August cu portretele călăilor lor în brațe. Unii în Gulagul cel Mic, în dosul zăbrelelor Jilavei, ale Canalului Morții, ale reeducării prin tortură de la Pitești, Aiud sau Gherla, alții în Gulagul cel Mare, înconjurat cu sârmă ghimpată de la insula Sahalin și Vladivostok până-n Berlin și inima Europei.

Gulagul sau universul concentraționar socialisto-sovietic cuprindea zeci de milioane de kilometri pătrați, zeci de state și sute de popoare care reprezentau pe atunci, după cum se spunea, speranța de mai bine a omenirii. În comparație cu lumea concentraționară sovietică și sovietizată, lagărele germane nu reprezentau nici cât negru sub unghie. Nu degeaba, față de lagărul „comunist“ intercontinental, animat de spiritul „internaționalismului proletar“, lumea concentraționară (inter)național-socialistă germană se reducea la câteva zeci sau sute de chibuțuri, în care deținuții se aranjau cum puteau spre a-și îndulci viața și a supraviețui războiului. Unii dintre ei au realizat la bursa războiului gheșefturi și lovituri la fel de interesante ca acelea de la bursa păcii. Toate războaiele din istorie și-au îmbogățit câștigătorii. Ultimul Război Mondial nu a făcut excepție. Dovadă: pe lângă despăgubirile oficiale de după război, pe lângă miile de uzine, fabrici și întreprinderi demontate de învingători și transportate în țările lor, pe lângă zecile de mii de brevete tehnico-științifice luate cu japca de la învinși, pe lângă milioanele de oameni de știință, specialiști de tot felul și chiar meseriași mai răsăriți duși în sclavie de către învingători, Germania plătește și acum despăgubiri, după aproape 70 de ani, foștilor deținuți din chibuțurile germane, fiilor și nepoților acestora. În astfel de condiții, se înțelege că traficul de identitate, de stare civilă poate deveni o afacere extrem de rentabilă. Fără vreun eveniment neprevăzut, care ar putea schimba fața lumii, situația aceasta ar putea dura încă vreme de secole. Că este vorba de Germania, de Japonia, Italia, România sau alte țări din fosta coaliție euro-germană și mondială, care a avut nefericirea de a pierde războiul, vechiul dicton Vae victis este mai adevărat ca niciodată.

Adevărul, însă, trece dincolo de materie, de bani, de despăgubiri de război, de pasiunile, cruzimile, sălbăticia și barbaria care s-au remarcat în ambele tabere. Din păcate, acestea se prelungesc până în zilele noastre, sub ochii noștri. Acum nu le mai putem pune pe seama nefericiților învinși de la Stalingrad, Cotul Donului, Kursk sau Berlin. Nu aceștia sunt vinovați pentru holocaustul practicat de statul Israel contra poporului palestinian. Nu aceștia sunt vinovați de holocaustul practicat de orgolioșii americani în Afganistan, Irak, Libia, în închisorile lor secrete, în care Crucea Roșie sau altă organizație umanitară nici măcar nu visează că ar putea proceda vreodată la o inspecție, precum în lagărele germane din timpul războiului.

Elie Wiesel s-a înecat în propria mizerie

Revenind la Elie Wiesel, nu se știe exact prin care lagăre germane de concentrare a trecut – sau, mai degrabă, „il ne fut jamais emprisonné ni à Birkenau, ni à Auschwitz, ni à Buchenwald...“ –, întrucât, fără să mai socotim chestiunea subtilizării identității unchiului său, în diverse ocazii a făcut afirmații contradictorii. Spre deosebire de alți foști prizonieri în chibuțurile germane, Wiesel a refuzat să își prezinte tatuajul regulamentar, pe care nemții îl făceau sistematic pe antebrațul stâng, la sosirea unui nou rezident într-un lagăr de concentrare. Nimeni nu îi contestă titlul de laureat Nobel-ist. Din acest punct de vedere, problema constă în faptul că, de când cu astfel de laureați, Premiul Nobel a devenit o referință negativă, chiar infamantă…

Premiile Nobel, mai ales cele pentru „Pace“, sunt atribuite foarte pe sprânceană și pe alte criterii stahanoviste, precum premiile „Lenin“ sau „Stalin“ din fosta Uniune Sovietică. Aceasta este concluzia recentă a unui Revision Comity of the Nobel Foundation, care denunță The Jewish bias of the Nobel Prize. Raportul acestui Comitet este semnat de Jan C. Biro (profesor de onoare la Institutul Karolinska din Stokholm) și de Kevin B. MacDonald (profesor de psihologie la Universitatea de Stat din California). Fără să pronunțe cuvântul „mafie“, cei doi semnatari vorbesc de un lobby jidovesc în instituția Premiului Nobel, lobby a cărui activitate și influență reprezintă o violare a voinței fondatorului Alfred Nobel, a legislației suedeze, respectiv norvegiene. Din același raport aflăm că, între 1901 și 2010, au fost atribuite 543 de premii Nobel la 817 laureați și 23 de organizații. Dintre cei 817 laureați, 181 sunt jidani, adică 22 la sută, procentaj excesiv raportat la populația mondială. Raportul Comitetului de Revizuire din cadrul Fundației Nobel arată că tendința de exagerare a meritelor științifice sau de altă natură ale personalităților jidovești s-a accentuat după cel de Al Doilea Război Mondial1.

Dincolo de chestiunea Premiului Nobel și a substituirii de identitate la care s-ar fi pretat Elie Wiesel, cu sau fără dreptate acesta este considerat în anumite cercuri un fel de „martor ocular“ al Holocaustului jidovilor în general și al „camerelor de gazare“ în special. Dacă astfel de evenimente și așa arme de nimicire în masă ar fi existat cu adevărat, lumea întreagă ar putea fi martoră. Cu alte cuvinte, problema martorilor nu s-ar mai pune. Totuși, ea se pune… Rezultă că ceva este putred în Danemarca… În ce fel ar putea Wiesel să fie martor al „camerelor de gazare“?! Cum ne-ar putea el convinge să credem în posibila existență a acestui mod de exterminare în masă, care, la o examinare atentă, se dovedește o imposibilitate fizică, chimică, general tehnică?

În cartea sa autobiografică publicată sub diverse titluri și variante, în diverse limbi, vorbind de „experiența“ lui de prizonier la Auschwitz și Buchenwald, Wiesel nu pomenește nici măcar odată expresia „cameră de gazare“. Ediția franceză a acestei autobiografii poartă titlul La Nuit2, adică Noaptea. Această carte acreditează o cu totul altă metodă de exterminare a omului de către om, una pe care faimoșii „martori oculari“ au abandonat-o între timp, iar lumea, în indiferența ei doctă, de care se plânge până și Wiesel, nici măcar nu și-a dat seama că este dusă cu preșul… Fără să sufle o vorbă despre „camerele de gazare“, Wiesel pretinde că nemții i-ar fi exterminat pe jidani cu ajutorul focului. Nu este vorba de focul grecesc, nici de unul nemțesc, sau de focul de țigară… Este vorba de focul banal, cu care s-au jucat mulți înaintea lui Wiesel, de unde ispita acestuia de „a-și da neapărat foc la valiza“ cu care s-a preumblat prin Sighet! În imaginația lui debordantă, dar fantasmagorică, Wiesel crede că oamenii pot fi aruncați pe foc precum vreascurile uscate, sub cerul liber. Wiesel se găsește în situația din proverbul care zice că „nu se poate face din «rahat» bici și să și pocnească“. De făcut și-a făcut bici. „Rahat“, slavă Domnului, plutește-n el până la urechi… De pocnit, însă, pocnește ca în povestea lui Andersen cu „Hainele cele noi ale Împăratului“. Împăratul era în pielea goală, iar gloata lingăilor, a prostănacilor de curteni și de intelectuali insuficient copți la minte se făcea că îi admiră straiele nemaipomenit de frumoase. Împăratul khazar din Sighet „a pus-o de mămăligă“ cum a pus-o. «Rahatul», însă, i-ar putea sterpezi dinții, și încă nu numai pe ai lui. Să recunoaștem, însă, că Wiesel a avut ghinion cu minciuna fochistă. Numai el știe de ce a preferat-o. Avea la dispoziție și altele. Avea de ales între mai multe minciuni posibile din arsenalul propagandistic al holocaustiștilor vremii. În 1956, când Wiesel publică Un di velt hot geshving, mitul exterminării prin foc era răspândit în mediile noii burghezii concentraționare, care realiza câștiguri fabuloase inventând povești despre fostele chibuțuri naziste, războaie și holocausturi. De altfel, termenul de „holocaust“, în sensul lui mai nou, de dogmă idolatrico-holocaustică, pe care DEX-ul și celelalte dicționare l-au lansat abia după 2007, s-a născut din chiar această născocire wiesel-iană a exterminării oamenilor prin foc: conform dicționarului, „holocaust“ înseamnă „arderea de tot“ a jertfelor, în ritualul mozaic; deci, prin foc, focul făcut cu vreascuri, ca la rugurile lui Jan Hus, Jeanne d’Arc, Giordano Bruno, Michael Servet și ale celorlalți, savanți sau simpli enoriași „eretici“ exterminați prin foc de Inchiziție. În primii 15-20 de ani de după război, mitul exterminării prin foc era adesea combătut cu succes de mitul exterminării prin apă fiartă, prin curent electric sau gaz. Vreme de peste 30 de ani, din anii '60 până după anul 2000, s-a vorbit numai de exterminarea prin gaz, mai precis gazul sau acidul cianhidric (HCN). După anul 2000, fugindu-le pământul de sub picioare și în disperare de cauză, ziariștii exterminaționiști au lansat mitul exterminării prin gloanțe, la care, lucru de mirare, nimeni nu se gândise până atunci. Nici măcar „gânditorul“ și foarte fantasmagoricul laureat Nobel, care a sucit mințile bieților academicieni norvegieni, care calcă vârtos pe drumul tras de vajnicii tovarăși „academicieni ADI“, colegii Academicianului Doctor Inginer Elena Ceaușescu, om de știință de statură internațională! Pardon!

Minciuna exterminării prin gaz a fost lansată și acreditată de propaganda americană de război (War Refuge Board Raport, noiembrie 1944). Minciuna uciderii oamenilor prin apă fiartă sau aburi (în special în chibuțul Treblinka) este de origine poloneză (Documentul Nuremberg PS-3311). Cât despre minciuna uciderii prin curent electric, aceasta a fost lansată de sovietici, printr-un articol publicat în Pravda (2 februarie 1945, pagina 4) și intitulat „Combinatul Morții de la Auschwitz“. Originea minciunii exterminării prin foc nu a putut fi determinată cu precizie înainte de proza bombastică, declamatorie și plină de gemete ipocrite a lui Wiesel. În 1958, Wiesel publică în franceză La Nuit, despre care am vorbit și o să mai vorbim – mai ales că i se contestă paternitatea, lucrarea fiind, se pare, scrisă de o oarecare Lying Weasel. În această carte, el pretinde că la Auschwitz erau două imense prăpăstii sau gropi incandescente, una pentru adulți, alta pentru copii… Citat: „Nu departe de noi, flăcări gigantice ieșeau dintr-o prăpastie în care ardea ceva. Un camion se apropie de buza prăpastiei și își basculă încărcătura: încărcătură de copii, prunci și bebeluși ! Da, i-am văzut cu ochii mei… Copii în mijlocul flăcărilor. Este oare de mirare că de atunci somnul nu se mai lipește de ochii mei?“ (p. 57).

Ceva mai încolo era o altă prăpastie în flăcări gigantice, în care „victimele agonizau ore întregi“ (p. 58). Să fi fost oare flăcări reci, de dura ore întregi agonia? Coloana din care făcea parte Wiesel ar fi fost condusă de nemți până la „trei pași“ de prăpastie, apoi până la „doi pași“. „La doi pași de prăpastie ni s-a ordonat să facem la stânga și am fost introduși într-o baracă“ (p. 60).

„Martor“ excepțional, Wiesel vorbește și de alți „martori“, nu chiar așa excepționali, dar „orișicât“ – cum spunea Răducanu, portarul Rapidului, către taxatoarea tramvaiului, care-l apostrofa că fumează în tramvaiul clasei muncitoare, care putea deraia din această cauză, de pe linia Partidului. „Vai de mine, spuse Răducanu, trăiască P.C.R.-ul mâncați-aș, da’ eu trag tot fumul în piept, nu afum clasa muncitoare cu imperialistele astea de țigări Kent“. Poantele lui Wiesel, trebuie să recunoaștem, sunt mai subtile. Fără țigări, fără linie aparentă de partid, fără să scoată fum nici măcar pe ochi, ne trage în piept, deraiază tot, chiar și tramvaiele l-au crezut o bucată de vreme. Dar „minciuna are picioare scurte“ și, treptat, se face lumină.

Iată, însă, altă gogonată de îngheață apele și plâng tramvaiele. Apropo de Baby-Yar, localitate din Ucraina unde nemții au executat mai mulți partizani sovietici, printre care se aflau și jidani, Wiesel ne spune următoarele: „Mai târziu, prin intermediul unui martor, am aflat că vreme de luni și luni de zile pământul s-a cutremurat fără încetare, din timp în timp țâșnind din el gheizere de sânge“ (cf. Paroles d'étranger, Ed. Seuil, Paris, 1982, p. 86).

Oricum, curioșii sunt rugați să verifice dacă vreun oficiu sau centru de supraveghere a cutremurelor și erupțiilor vulcanice sau de altă natură a înregistrat așa fenomen. Cutremurele repetate respective ar fi trebuit să se simtă binișor în Moldova, unde se nasc oameni de mult și chiar întregi, greu de tras în piept à la Răducanu. Credincioșii, însă, de la necredinciosul Toma încoace, nu verifică, nu pun degetul pe cui… că așa i-a învățat Biserica, în Duminica Tomii.

Greu de spus că aceste cuvinte i-ar fi scăpat autorului într-un moment de uitare de sine, caracteristic mai mult sau mai puțin anumitor manifestări psihiatrice. De vreme ce s-a putut scrie așa ceva, ne aflăm în fața unui foarte interesant caz de patologie holocau$tică. O carte nu se publică oricum, ca și cum ai trage un fum în piept „pe blat“, când se uită taxatoarea în oglindă. Publicarea unei cărți presupune lecturi și re-lecturi, pentru corectarea eventualelor erori. Nu mai vorbim de faptul că aceste cărți au fost traduse în diverse limbi, ca tot ceea ce a scris autorul nostru sărit mai curând de pe fix, decât de pe linia partidului sau a tramvaiului!

Deja, în 1954, deputata comunistă Germaine Tillion, franțuzoaică de origine jidovească și democrație impecabilă, s-a arătat scandalizată de „minciunile gratuite3“, credea ea, în legătură cu chibuțurile concentraționare naziste: „Aceste persoane (care mint în mod gratuit) sunt mult mai numeroase decât se crede în general. Un domeniu ca lumea concentraționară este exact ceea ce trebuie pentru stimularea imaginației sado-masochiste. Am cunoscut numeroși întârziați mintal (tarés mentaux), jumătate escroci, jumătate nebuni, exploatând o deportare (și detenție) imaginară. Am cunoscut, însă, și deportați adevărați, al căror spirit bolnav s-a forțat să depășească monstruozitățile văzute sau despre care auziseră. S-au găsit chiar editori pentru a imprima aceste elucubrații. S-au găsit și compilatori, mai mult sau mai puțin oficiali, pentru a le utiliza. Editorii și compilatorii nu pot fi scuzați, căci o anchetă elementară ar fi fost suficientă pentru a descoperi impostura“ (Germaine Tillion, Le Système concentrationnaire allemand (1940-1944), în Revue d'Histoire de la Deuxième Guerre Mondiale, iulie 1954, pag. 18, nota nr. 2).


Proliferarea falsurilor despre holocaust



Dar Germaine Tillion nu a fost suficient de curajoasă pentru a da exemple concrete. Din păcate, în acest domeniu, așa se obișnuiește de zeci de ani. Mulți sunt cei care recunosc că există „camere de gazare“ false, pe care turiștii le vizitează și unde elevii sunt duși în pelerinaj, precum pionierii la Doftana și credincioșii la moaștele Sfintei Parascheva, sau în satul cuviosului Petrache Lupu de la Maglavit. Nu se spune, însă, niciodată unde sunt aceste „camere de gazare“ false. Doar n-or fi pe lună? De asemenea, se admite că există „martori mincinoși“. Nu se spune, însă, cine sunt aceștia! Cel mult, se vorbește de cunoscutul escroc Martin Gray, căruia socialistul francez Max Gallo i-a fabricat la comandă cartea de mare succes holocau$tic printre vitele de pripas candidate la potcovire cerebrală holocau$tică. Cu titlul de Au nom de tous les miens“ (În numele tuturor alor mei), falsul a ajuns un best-seller mondial.

Cunoscătorii vorbesc, încă, de Jean-François Steiner, al cărui best-seller TREBLINKA (1966) a fost prezentat inițial drept operă al cărei fiecare detaliu este garantat prin mii de mărturii scrise sau orale. În realitate, a fost vorba de o grosolană fabricație Made in France, a scriitorului Gilles Perrault (v. Le Journal du Dimanche, 30 martie 1986, p. 5). Un alt fabricant de „autentice“ mărturii holocau$tice este Marek Halter, despre ale cărui vitejii shoah-ice amintește Paul Goma în monumentala Săptămână Roșie. În 1983, Halter a publicat La Mémoire d'Abraham, care, în anul următor, a obținut premiul Prix du Livre Inter (sic) și în care vorbește despre vasta sa experiență în cadrul Ghetoului din Varșovia. Despre acest ghetou vorbește, însă, și ziarul francez Libération (24 ianuarie 1986, p. 19), care ne asigură că micuțul Marek – care „se dă grande“ actualmente – a părăsit Varșovia, la vârsta de trei ani, în 1939, împreună cu mămica lui scumpă. Marek Halter afirmase că părăsise Varșovia nu înainte de începutul Războiului Mondial, ci doi ani mai târziu, în 1941. Ghinion. Ancheta ziarului Libération l-a dat peste cap, scoțând la iveală și alte detalii picante. Pe lângă faptul că Halter a părăsit Varșovia înainte ca nemții să constituie ghetoul din capitala polonă, el nici măcar nu s-a deranjat să-și scrie singur „rahatul“ mincinos, pe care cititorii prostiți l-au înghițit ca pe Sfintele Taine! Cartea mincinoasă a lui Halter a fost scrisă, și ea, tot la comandă, de un „negru“, cum se spune, Jean-Noël Gurgan. Dar, culmea rușinii pentru Franța, premiul nu i-a fost retras!

Să continuăm lista falsurilor dovedite la ora asta. Filip Muller este autorul cărții Eyewitness Auschwitz: Three Years in the Gas Chambers („Trei ani într-o cameră de gazare la Auschwitz“). Falsul este prefațat de cineastul Claude Lanzmann și, deși a obținut premiul LICRA în anul 1980, pute de la o poștă. S-a aflat că autorul lui este un „negru“ neamț, Helmut Freitag, care, la rândul lui, a plagiat un alt fals celebru, semnat de Miklos Nyiszli (v. Carlo Mattogno, The Filip Muller's Plagiarism, republicat în Auschwitz un caso di plagio, Edizioni la Sfinge, Parma, Italia, 1986). Se vede limpede că unele „opere holocau$tice“ prezentate drept documente autentice nu sunt decât compilații și plagieri între diverși fabricanți de falsuri și vânzători de gogonate: Max Gallo, Gilles Perault, Jean-Noël Gurgan, Helmut Freitag ș.a.

Cât despre Elie Wiesel, în nici un caz acesta nu minte „gratis“, cum greșit credea Germaine Tillion. Deși se prezintă mare îndrăgostit de și apărător al omenirii, în nemărginita lui iubire pentru omenire, Wiesel nu ezită să facă apel public la ură: „Orice jidan trebuie să păstreze înăuntrul lui o zonă de ură, o ură sfântă și bărbătească pentru ceea ce personifică neamțul, pentru tot ce înseamnă german. Altfel înseamnă să ne înșelăm morții“ (cf. Rendez-vous avec la haine, Legends of Our Time, New York, 1968, Avon Books, p. 1778).

La începutul anului 1986, 83 de deputați în Bundestag au luat inițiativa de a-l propune pe Elie Wiesel pentru Premiul Nobel, secțiunea Pace. Aceasta ar constitui, ziceau ei, „o mare încurajare pentru cei care lucrează în sensul reconcilierii“ (RFA, The Weel in Germany, 31 ianuarie 1986, p. 2). De fapt, aceasta a însemnat ceea ce s-a numit mai târziu „trecerea de la național-socialism la național-masochism“.

Ca și Ion Iliescu sau Traian Băsescu la noi, Jimmy Carter, președinte și el, a avut nevoie de un președinte pentru comisia prezidențială a „Holocau$tului“. Nu a găsit altul decât pe bufonul sărit de pe fix, incontrolabilul Elie Wiesel. Le Monde vorbește în termenii următori despre caracterul histrionic al lui Wiesel: «Chiar și printre cei care aprobă lupta scriitorului jidan din America, descoperit cândva de catolicul François Mauriac, unii îi reproșează tendința de a transforma durerea în „durerologie“, imputându-i faptul de a fi devenit marele preot al contabilității planificate a Holocaustului». (Le Monde, 17 oct. 1986, p. 1, articolul Un Nobel éloquent). Ziarul francez își exprimă îngrijorarea pentru faptul că, în «ultimii ani, în numele unui pretins „revizionism istoric“, s-au elaborat teze, în special franțuzești, care pun în cauză existența camerelor de gazare naziste și probabil, dincolo de asta, genocidul jidovesc însuși».

Circulă cu insistență vorba de spirit că nu există „bișniță“ mai rentabilă decât shoah-bișnis. Sloganul „Shoah-business“ a fost lansat în 1981 de Léon A. Jick. Este trist să o spunem. Adevărul, însă, este ușor de recunoscut și obligă pe cei ce îl socotesc valoarea supremă a culturii europene de la origini până în prezent. De fapt, este vorba de o butadă sau banc devastator, care dovedește că aforistul Bulă are discipoli cunoscuți sau necunoscuți inclusiv în America și în Israel. Ideea este că nu există bișnis mai tare decât shoah-business. Aflat în pelerinaj la Sfântul Mormânt sau poate cu vreun gheșeft pe acolo, Bulă spune acest aforism pe englezește. Îl reproducem în original, spre a nu-i altera „tămâioasa“ de Ierusalim, nu de Bohotin, pentru colecțiile amatorilor de bancuri din epoca post-comunistă: The devastating barb: «There's no business like Shoah business» is, sad to say, a recognizable truth. Léon A. Jick, The Holocaust: its Use and Abuse within the American Public, Yad Vashem Studies, Ierusalim 1981, XIV, p. 316.

Elie Wiesel lansează apeluri disperate și patetice contra revizionismului istoric și, în general, contra tuturor celor care se arată respectuoși față de adevărul istoric. Ca și alți profitori ai minciunii istorice exterminaționiste, Wiesel simte că îi fuge pământul de sub picioare. Istoricilor mincinoși de pretutindeni le este din ce în ce mai greu să mențină credința delirantă că jidanii ar fi fost exterminați sau că ar fi fost măcar supuși unei politici de exterminare oarecare, mai ales prin intermediul pretinselor „camere de gazare“. Până acum, la aproape 70 de ani după război, nu s-a publicat nici o dovadă concretă despre existența „camerelor de gazare“. Pe plan științific, nici un istoric serios nu mai susține astăzi mitul sau superstiția „camerelor de gazare“.

Între 29 iunie și 2 iulie 1982, Universitatea Sorbona din Paris a găzduit un mare Colocviu Internațional pe această temă. Impresionanta manifestație a reușit să evadeze din chingile propagandei holocau$tice, devenind, pe alocuri cel puțin, o adevărată manifestație științifică. Colocviul a fost condus de istoricul François Furet și de sociologul Raymond Aron, ambii decedați între timp și, întâmplător, ambii jidani. În cuvântul de încheiere a lucrărilor Colocviului, aceștia au avut curajul și onestitatea de a admite că nu s-a găsit nici un fel de dovadă în sprijinul tezei că Germania nazistă ar fi practicat o politică de exterminare a jidanilor sau a altui popor ori minoritate religioasă, culturală ori rasială. De fapt, este vorba de o foarte bună veste pentru omenire, adevărata Bunăvestire a secolului XX, care trebuie adusă la cunoștința marelui public din toate țările, a întregii omeniri.

Elie Wiesel este, însă, campionul bufon al celor care vor să ascundă omenirii Vestea cea Bună. De aici scandalul nefiresc din presă, radio, televiziune, din diverse ong-uri, medii parlamentare și guvernamentale: cu cât jurnaliștii, politicienii și polițiile gândirii vorbesc mai mult despre minciuna „camerelor de gazare“, cu atât istoricii, universitățile și academiile din lume bagă capul în nisip mai adânc decât struțul. Există, însă, și istorici, intelectuali sau scriitori care se ridică împotriva minciunii exterminaționiste, a doctrinei de ură la adresa adevărului și a omenirii, practicată de banda de profitori și falsificatori ai Istoriei, al căror dezonorant campion este rușinosul, tristul și ilariantul Elie Wiesel, o rușine pentru omenire, cu sau fără Premiul Nobel. În mod elocvent, Naomi Seidman, o evreică cinstită din S.U.A., a redactat studiul Elie Wiesel and the Scandal of Jewish Rage („Elie Wiesel și scandalul furiei evreiești“), publicat în Jewish Social Studies, în decembrie 1996.

1. La 11 aprilie 2011, site-ul www.fonzibrain.wordpress.com(dakaronlinenet) a postat știrea următoare: „INCREDIBIL: doi oameni de știință suedezi îndrăznesc să spună adevărul în ceea ce privește problema atribuirii de premii Nobel cu vârf și îndesat (sur-attribution) numai jidanilor… Bineînțeles, (ziarul) Le Monde protestează…“. Printr-o Scrisoare deschisă datată 31 martie 2011 și semnată de cei doi profesori suedezi în numele Revision Comity of the Nobel Foundation, aceștia denunță The Jewish bias of the Nobel Prize. Raportul respectiv deplânge faptul că probitatea Comitetului Nobel de astăzi nu mai este la nivelul celei de acum 20 de ani, după cum nici aceea nu mai era la nivelul celei de acum 40, 60 sau 80 de ani, pe vremea când Premiul Nobel a fost atribuit, între alte personalități, unor jidovi ca Einstein sau Bergson. Cele 13 pagini ale Raportului prezintă o serie de detalii, procente și statistici care merită atenția. Cei doi semnatari ne asigură că nu este vorba de antisemitism, ci de analiza și corijarea The Jewish bias of the Nobel Prize, arătând că, potrivit testamentului lui Alfred Nobel, premiile trebuie atribuite celor care le merită în cel mai înalt grad, indiferent de naționalitatea lor, principiu care ar fi fost violat de Fundația Nobel, care ar fi manifestat o nejustificată preferință pentru laureații de origine jidovească. Semnatarii Scrisorii deschise fac o serie întreagă de calcule, arătând că nu este normal ca unui popor care reprezintă 0,2 la sută din omenire să i se atribuie 21,5 la sută din premiile Nobel. Din calculele lor nu reiese, însă, că cele 0,2 la sută din omenire nu ar fi realizat cel puțin 21,5 la sută din marile descoperiri științifice de după 1900. Semnatarii Scrisorii deschise procedează la o serie de calcule complicate și savante, în legătură cu ponderea laureaților Nobel jidani în cadrul populației mondiale. Dat fiind că jidanii reprezintă 0,2 la sută din omenire, cele 659 de premii Nobel acordate non-jidanilor sau „gentililor“ ar corespunde la 6,6 la sută din laureații Nobel, iar cei 181 de premiați jidani ar corespunde la 90,5 la sută în valoare globală. Matematicienii și amatorii de statistici pot reface calculele, eventual introduce noi criterii în discuție. Problema este că s-a ajuns la o astfel de discuție, că laureații Nobel se aleg adesea după criteriile fotbalistice incoruptibile ale lui Gigi Becali și că, orice ar spune unii și alții, cazul Wiesel ar putea fi tratat de mult încercatele comisii, specializate în corupție, ale Federației Române de Fotbal. Potrivit semnatarilor documentului citat, jidanii laureați Nobel ar fi de 137 de ori mai numeroși decât toate celelalte popoare la un loc și numai de 26,3 ori mai numeroși decât laureații Statelor Unite.

2 . La Nuit, Night(Noaptea) lui Wiesel este versiunea considerabil prescurtată (178 pagini în franceză, Ed. de Minuit, 1958) și edulcorată a unui volum foarte violent, de 800 de pagini, apărut în Argentina, în 1956, sub titlul în idiș Un di velt hot geshvign, Și lumea a păstrat liniștea. Versiunea franceză definitivă este o substanțială prescurtare și schimbare a titlului, o cu totul altă carte, care contrazice în multe privințe textul inițial, în idiș, Un di velt hot geshvign. Ediția germană a Nopții franțuzești a apărut în 1962, la Ullstein, sub titlul Die Nacht zu begraben Elisha (Noaptea de îngropare a morților, micuțule Elisha), în traducerea lui Curt Meyer-Clason, cu o prefață de François Mauriac. Istoricul și eruditul elvețian Jürgen Graf a confruntat versiunea germană a Nopții cu cea franceză, constatând falsurile menționate și tendința lacrimogenă de văicăreală incurabilă. Noémie Seidman, profesoară de Studii Iudaice la Uniunea Teologică Superioară din Berkeley, California, a comparat și ea cele două cărți, însă în versiunile franceză și idiș. Concluzia: în nici un caz nu poate fi vorba de una și aceeași carte. Profesoara Seidman vorbește de doi martori supraviețuitori, unul jidan, celălalt francez. Primul scrie într-un idiș perfect și este stăpânit de o imensă sete de răzbunare contra Germaniei și a întregii lumi. Cel de al doilea, de fapt același „martor supraviețuitor“, schimbă stiloul și se comportă ca un catolic francez, ca o ușă de biserică pătrunsă de cea mai pură iubire creștină. Wiesel s-a arătat surprins de importanța acordată de critica holocaustică diferențelor flagrante dintre Noaptea franțuzească și textul în idiș. Prins cu mâța în sac, laureatul Nobel se face că nu vede gravitatea contradicției, pretinzând că ar fi explicat-o în All Rivers Run to the Sea (Toate râurile duc la mare, Editura Hasefer, București, 2000). Aceasta, însă, este o manieră de a o scoate pe mânecă, de a complica lucrurile în speranța minimalizării diferenței grave dintre cele două mărturii contradictorii, ale aceluiași om, despre aceleași evenimente. Acest „na-ți-o frântă că ți-am dres-o“ arată că, strâns cu ușa, laureatul Nobel o scaldă cum poate, pretinzând că divergențele dintre cele două „mărturii“ provin din faptul că una este idiș-ul și alta franceza. Noi nu știam că idiș-ul este una și franceza alta… Noroc cu Wiesel, care se străduiește să ne lumineze. Gravitatea problemei nu constă în faptul că versiunea franceză este mai scurtă, ci în aceea că s-a schimbat cu totul textul în chestiune. Orice ar zice ei, norvegienii și suedezii și-ar putea gospodării mai cu chibzuință premiile Nobel. Una este papagalul, alta cioara vopsită în culorile acestuia.

3. Germaine Tillion se înșela: minciunile erau și au rămas reale, nu însă și „gratuite“. Pe baza lor, statul sionist Israel și milioane de jidani din toate țările au stors de la nemți mii de miliarde de dolari. De acum, plătim și noi. Nu se știe cât, dar se știe că pentru nimic. În urmă cu zece ani, președintele Iliescu și guvernul Adrian Năstase au dat mai multe Comunicate Oficiale arătând că în România nu a existat nici un holocaust. Ulterior, însă, după proteste și alte figuri de stil de la Tel-Aviv, și președintele Iliescu, și premierul Năstase și ministrul jidov Răzvan Theodorescu și-au cam băgat codița între picioare. Oare când s-au înșelat: când au scos-o sau când au băgat-o?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"Aici e casa mea, aici a fost copilaria mea,

Mesaj Scris de Admin la data de 27.07.11 22:33

"Aici e casa mea, aici a fost copilaria mea,
aici am invatat primele cuvinte"




Elie Wiesel s-a nascut, in 1930, la Sighet. Supravietuitor al
Holocaustului, deportat din Transilvania de Nord, vremelnic ocupata de
fascistii unguri, s-a stabilit in S.U.A. In 1986, i-a fost decernat
Premiul Nobel pentru Pace. Este autorul a numeroase lucrari de
beletristica si de filosofie iudaica, traduse in multe tari ale lumii.
Dintre acestea mentionam: Noaptea ("Editions de Minnuit", Paris, 1958),
Orasul norocului (Ed. "Seuil", Paris, Premiul "Rivarol", 1964), Evreii
tacerii (Ed. "Seuil", Paris, 1966), Cersetorul din Ierusalim (Ed.
"Seuil", Paris, 1968, Premiul "Médicis", 1968), Celebrari hasidice (Ed.
"Seuil", Paris, 1972), Al cincilea fiu (Ed. "Grasset", Paris, 1983),
Uitarea (Ed. "Seuil", Paris, 1989) s.a.

Totul a inceput de la un telefon sunand de
cateva ori pentru a vorbi cu directorul Casei Memoriale, in curs de
amenajare, "Elie Wiesel". Nu, gresesc. Reapropierea mea (mentala) de
Elie Wiesel, asa cum l-am ascultat vorbind la Sinagoga din orasul
natal, l-am insotit pe strazile Sighetului, l-am privit rugandu-se la
mormantul bunicului caruia-i poarta numele, din cimitirul evreiesc al
aceleiasi urbe transilvane, a inceput la sfarsitul verii trecute, la
Brasov. Participam la Festivalul de coruri ale tineretului evreu din
Romania, editia I. A fost anuntat corul din Sighet. Un cor mic, e
drept, dar tinerii aceia cantand in idis si ebraica cantece pe care le
invatase si concetateanul, coreligionarul lor, laureatul Premiului
Nobel de azi, imi readuceau in memorie o frantura dintr-un poem de
Nelly Sachs: "Va veni odata cineva / sa prinda verdele unui boboc
prima-varatic / de vesmantul de rugaciune..." Elie psalmodia in
sinagoga unde se rugasera toti Wiesel-ii din care purcede. Spunea kadis
in amintirea lor, a unei comunitati intregi, a tuturor comu-nitatilor
prefacute-n fum la Auschwitz. "Un evreu nu trebuie sa se desparta
niciodata de comunitatea sa". Acesta a fost raspunsul tatei, cand
Maria, menajera lor, a patruns in ghetou, punandu-si viata in pericol,
inainte cu o zi de a fi deportati, oferindu-se sa-i salveze intr-o
ascunzatoare numai de ea stiuta. A fost si raspunsul ultimului rabin
din Dej, si al lui Ianusz Korczak... Nu stiu daca Elie Wiesel primeste
revista noastra. Ar fi aflat acum ca Moise, sohetul cu care a stat de
vorba in 1964, cand a venit cu o echipa a N.B.C. sa faca un film
documentar despre evreii din Sighet, n-a fost ultimul hasid, cum a
crezut. Ca dorinta acelui sohet - "ajutati-ne sa reparam acoperisul
ultimei sinagogi care mai este deschisa aici" - se traduce, azi, prin
reinnoire. A Sinagogii din Alba Iulia, a Templului din Tg. Mures, a
Templului din Brasov... Ca nici israelieni originari din Tecuci n-au
stat cu mainile in san cand a fost vorba sa se repare cimitirul unde
odihnesc cei dragi din orasul lor natal. Ca a fost renovat Monumentul
Deportatilor din Dej... Dar Elie Wiesel, cel pe care l-am cunoscut in
'84, cand venise sa comemoreze, impreuna cu noi, 40 de ani de la
deportarea evreilor din Transilvania de Nord, nu vedea decat acel
prezent, din anii cei mai duri ai ceausismului. I se parea o minune -
asa cum a si declarat - ca ne afirmam ca evrei. "Ca ajutam (aici se
referea la refacerea, gratie Sef Rabinului Rosen, a parteneriatului cu
"Joint"-ul) fratii si surorile noastre sa ramana ceea ce sunt". Pasea
pe strazile Sighetului urmarind cu privirea un palc de copii cu
ghiozdanele pe umeri. Avea, atunci, 54 de ani; un om in puterea
varstei. I-am surprins lacrimi in coltul ochilor. "E si asta o
libertate, mi-a raspuns intrebarii nerostite, pe care voi, generatiile
de dupa Holocaust, n-o puteti intelege: libertatea, puterea de a
plange. In lagar, trebuie sa stiti ca nu se plangea. Acum o fac pentru
primul meu invatator, Batizer rebe. "Priviti copii, ne arata
alef-bet-ul, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor... Cu cele 22 de
litere ale alef-bet-ului a creat Dumnezeu lumea. Aveti grija de ele si
ele vor avea grija de voi". Daca stau sa ma gandesc bine, a adaugat,
batranul dascal nici nu era chiar atat de batran...". "Ce va atrage
spre Sighet?" "Aici a fost casa mea, aici a fost copilaria mea, aici am
invatat primele cuvinte... Cand am venit prima data in Sighet, era
noapte. Orasul dormea. Casa care a fost a noastra dormea si ea. Nu s-a
schimbat. Aceeasi bolta, aceeasi gradina, aceeasi fantana. In casa
asta, locuiesc acum oameni straini. Pe perete, deasupra patului, era
fotografia batranului invatat Rabin Israel din Vijnita. Cuiul e tot
acolo..." Ajungem la cimitirul evreiesc. Intram. In fata mormantului
lui Eliezer Wiesel, bunicul caru-ia-i poarta numele, ne retragem la
cativa metri distanta. Ce este dincolo de El Male Rahamim pe care-l
rosteste? Ce simte fata de singurul om din familie care-a ramas sa-si
doarma somnul de veci in orasul lui? L-a cunoscut indirect, din
povestirile bunicii Nisel, din care ne-a dezvaluit cate ceva pe drum.
"De dimineata pana seara, bunicul era cufundat in cartile lui sfinte.
Cateodata - spunea bunica Nisel - ma intrebam daca macar ma vede. "Dar
tu, bunico, il priveai, il vedeai?". "Tot timpul. Sa vad daca nu-i
lipseste ceva. Daca nu i s-a rupt camasa. Daca nu-i nevoie sa-i repar
caftanul, sa-i carpesc un ciorap. Sabatul cu el era raiul pe
pamant..."". Cine zice ca iubirea e antinomica vesniciei? Stiu ca a
plange e ceva personal. Daca ar plange acum, simtindu-se privit de
toti, ar insemna sa frizeze spectacolul. N-o face. Se intreaba,
probabil, daca e demn de numele bunicului sau. Elie a fost singur in
lumea crimei, a cruzimii. Acum e singur in fata mormantului acesta, cu
tata, mama, cu Tipuca, mezina, care vin numai in vis. Este istoria un
mare macel? Un teatru al absurdului, care ne face pe toti bufoni si
nebuni? Faptul ca la adunarea de la sinagoga a pomenit, in sensul
acesta, de Moise der Mesighener, nebunul targului, ma indreptateste sa
cred ca-si continua gandul: un diagnostic al lumii lui '84. Dar numai
al ei? "Ma intreb: cine e nebun? El e nebun? Nu, lumea e nebuna! [...]
Vorbim contra urii. Scriem contra urii. Scriem impotriva fanatismului.
Si, mai ales, suntem impotriva indiferentei [...]. Fanatismul duce la
antisemitism si antisemitismul nu e un pericol numai pentru poporul
evreu...". Cate n-a trait si cate n-am trait in rastimpul scurs de
atunci?! Premiul Nobel, debutul universitar, implicarea in infiintarea
Muzeului Holocaustului din Washington, in lupta antiapartheid din
Africa de Sud, in denuntarea crimelor contra umanitatii in conflictele
din fosta Iugoslavie - pe plan individual. Caderea Cortinei de Fier,
razboiul din Golf, atentatul terorist antiamerican din acest 11
septembrie - pe plan colectiv. E adevarat, experientele sunt
inco-municabile. A plange - spunea Maharalul din Praga - inseamna a
semana. A rade, inseamna a culege. Sa fie scrisul singura indeletnicire
umana, care le imbina, simultan, pe amandoua? Privind acesti tineri
evrei sigheteni la Festival, cantand in ebraica, dar si in idis, limba
atat de draga lui Elie Wiesel, ma gandesc cat adevar exista in
aforismul ca imposibilul nu e evreiesc. Clarvizionarul Wiesel n-a
putut, totusi, imagina nici un asemenea festival in Romania, nici
deschiderea unei case memoriale in care sa-i fie reconstituit universul
pe care-l credea pierdut o data cu golirea locuintelor evreiesti, a
obloanelor trase, a usilor batute in cuie. Spiritul realei
interetnicitati in care a crescut, avandu-si expresie lingvistica
("acasa se vorbea, deopotriva, certifica, idis, romana, maghiara,
germana") si interumana (nu uita gestul unui coleg neevreu, Petru, care
si-a riscat viata intrand in ghetou si ajutandu-l sa duca la un prieten
un aparat de radio al tatei), se reflecta si in multipla aparte-nenta
spirituala. Este un scriitor evreu de expresie idis si franceza,
originar din Romania, stabilit in Statele Unite. A fost tradus, mai
intai, in engleza, apoi in multe alte limbi ale pamantului, inclusiv in
romana.

Elie Wiesel are constiinta Marelui Mecanism,
care nu e chiar unul si acelasi lucru cu Cercul Fortunei. Acest Mare
Mecanism n-are forte transcendentale, nici absolut. Unii il creeaza si
cad victime. Altora li se pare ca-l creeaza si cad, de asemenea,
victime. Cei mai multi nici nu-l creeaza, nici nu traiesc cu aceasta
iluzie, insa, cad, la fel, victime ale sale. Acestui implacabil
Mecanism, ii opune gradinile Sighetului din anii formarii sale
intelectuale, in care continua sa scrie intelepti ai Talmudului; unde,
la lumina lumanarilor, se tes legende din Midras; unde viseaza, in
paduri, vioara lui Rabi Ithak Luria...


http://www.romanianjewish.org/ro/realitatea_evreiasca_04_06.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaustologii avertizeaza statul român sa ii sanctioneze p

Mesaj Scris de Admin la data de 23.07.11 20:50

Holocaustologii avertizeaza statul român sa ii sanctioneze pe negationisti
Redam mai jos o stire din care putem afla ca scriitorul Elie Wiesel, autorul moral al condamnarii Romaniei pentru participarea la holocaust, a fost agresat pe 1 februarie intr-un hotel din San Francisco de catre un "negationist". Deplangem intamplarea, dar pentru mai buna informare afisam fotografia facuta "negationistului" francez Robert Faurisson pe patul de spital, in 1989, dupa ce fusese ranit grav de un grup de sionisti ca pedeapsa pentru opiniile sale.
Avertisment asupra neaplicarii legislatiei de sanctionare a negarii Holocaustul
BUCURESTI - Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” solicita autoritatilor romane sa se autosesizeze si sa analizeze manifestarile de “negationism” fata de Holocaust si actiunile publice care recurg la “simboluri fasciste, naziste sau legionare”.
Solicitarea Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” vine in contextul in care, pe 1 februarie, scriitorul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost agresat intr-un hotel din San Francisco de catre un presupus contestatar al Holocaustului.

Potrivit institutiei din Romania, infiintata in anul 2005, “agresorul intentiona sa il determine pe Elie Wiesel sa afirme ca relatarile despre Holocaust din romanul sau autobiografic “Noaptea” ar fi simple fictiuni”.
“Consideram ca aceasta noua forma de escaladare a negationismului, care a avut ca tinta integritatea vietii unei persoane, reprezinta un semnal de alarma deosebit de grav (…) Cele petrecute la 1 februarie vin sa demonstreze ca acolo unde negationismul este sanctionat prin lege fara ca aceasta sa fie aplicata, pericolul izbucnirii violentei este unul real si nu unul imaginar. Reamintim pe aceasta cale necesitatea ca institutiile abilitate ale statului sa dea dovada de mai mult curaj in a se autosesiza si a analiza manifestarile de negationism fata de Holocaust sau manifestarile si actiunile publice care recurg la simboluri fasciste, naziste sau legionare”, se arata intr-un comunicat remis la 12 februarie.
Scriitorul Elie Wiesel a fost atacat pe 1 ianuarie in liftul unui hotel din San Francisco, probabil de un contestatar al Holocaustului care sustine ca l-a urmarit citeva saptimani, a anuntat politia americana, citata de San Francisco Chronicle online.
Wiesel, in virsta de 78 de ani, participa la o conferinta desfasurata la Argent Hotel, el fiind atacat, in dupa-amiaza de 1 februarie, in liftul hotelului, de catre un barbat care a insistat ca vrea sa ii ia un interviu, a declarat sergentul Neville Gittens, purtator de cuvint al politiei locale.
Elie Wiesel a spus ca prefera sa acorde interviul in holul hotelului, dar barbatul a insistat sa mearga in camera acestuia. Ulterior, agresorul a oprit liftul la etajul al saselea al hotelului, l-a tras pe Wiesel pe palier si a incercat sa-l oblige sa intre intr-o camera de la acel etaj.
“In acest moment, Wiesel a inceput sa strige”, a spus Gittens, Agresorul a fugit, iar scriitorul, care nu a fost ranit in urma incidentului, a coborit in holul hotelului si a chemat politia. Totusi, Wiesel a decis sa renunte la participarea la conferinta si a fost escortat de politie la aeroport.
Ulterior, un barbat care s-a identificat drept Eric Hunt, sustinind ca este autorul atacului, a publicat o relatare a incidentului pe un site antisemit si antiisraelian, afirmind ca l-a urmarit pe Wiesel timp de mai multe saptamini si ca intentiona sa il determine sa recunoasca faptul ca Holocaustul nu a avut loc.
Elie Wiesel s-a nascut la Sighet in 1928. In 1944 familia lui, parintii si cei patru copii, a fost deportata la Auschwitz-Birkenau. Mama si trei surori ale sale au fost ucise, in timp ce tatal sau a murit intr-un “mars al mortii” catre lagarul de la Buchenwald, cu trei luni inaintea eliberarii acestuia, in 1945. Wiesel a scris mai mult de 40 de carti pe baza experientei sale legate de Holocaust, iar in 1978 presedintele american Jimmy Carter i-a incrediintat coordonarea eforturilor de construire a Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington. In 1986, Wiesel a primit Premiul Nobel pentru Pace. In 2003-2004, el a fost presedintele Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.10 0:15

Elie Wiesel: Comparația între deportarea evreilor și expulzarea romilor este inacceptabilă
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a apreciat drept "inacceptabilă" comparația între deportarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și expulzarea romilor din Franța, dar s-a declarat solidar cu aceștia din urmă, relatează AFP.
"Trebuie să fim prudenți cu acest limbaj. Acești romi sunt trimiși în România, nu la Auschwitz", a declarat Wiesel sâmbătă seara, într-o emisiune a postului de televiziune France 3, apreciind drept "inacceptabilă" comparația.
"Nu avem dreptul să banalizăm evenimentele, amintirile și memoria", a spus el.
Wiesel și-a exprimat însă spriijinul pentru romi. "Eu însumi fost refugiat, nu pot să nu mă solidarizez cu acești bărbați, femei și copii care se află în Franța", a spus el. "Cred că nu trebuie expulzați", a adăugat laureatul Premiului Nobel pentru Pace.
Președintele francez, Nicolas Sarkozy, a anunțat la sfârșitul lunii iulie o înăsprire a politicii de securitate a Franței și desființarea taberelor ilegale ale romilor, atrăgând numeroase critici pe plan intern și internaținal.
[color:43dc=#000]Conform Ministerului Imigrației, 8.313 romi români și bulgari au fost expulzați de la începutul anului, în timp ce în [color:43dc=#0494e1! important]2009 numărul [color:43dc=#0494e1! important]total al repatrierilor a ajuns la 9.875.
În Franța trăiesc circa 15.000 de romi, în baza dreptului la liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene, însă deseori ei locuiesc în tabere improvizate, iar după trei luni petrecute în Franța, fără domiciliu stabil și surse de venit, ei riscă să fie expulzați.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Zilele Culturii Iudaice la Sighetu – Marmației de Andrea Ghi

Mesaj Scris de Admin la data de 27.06.10 9:24

Zilele Culturii Iudaice la Sighetu – Marmației de Andrea Ghita

Pentru istoria comunității evreiești din Sighetu-Marmației, anul 2010 marchează două evenimente importante: împlinirea a 270 de ani de la prima atestare documentară a unei comunități închegate (1740) și 220 ani de la construirea Sinagogii Mari (1790). Pentru a marca aceste evenimente importante atât pentru comunitatea evreiască cât și pentru istoria orașului, Asociația „Nordica” organizează un festival, în speranța de a-l înscrie în calendarul evenimentelor culturale anuale ale municipiului Sighetu-Marmației.

Sinagoga din Sighetul Marmatiei

Proiectul pilot „Zilele Culturii Iudaice”, ce se desfășoară în perioada 27-30 iunie 2010, cuprinde concerte de muzică „klezmer”, lansarea volumului ilustrat „Evrei de seamă născuți la Sighet” de Ioan J. Popescu, o sesiune de comunicări, expoziții documentare și de artă fotografică precum și un atelier de creație cu participarea unor muzicieni evrei și instrumentiști maramureșeni de muzică populară din țară și străinătate. Vor evolua: Bob Cohen și formația „Di Naye Kapelye” (Ungaria), taraful „Manyo” din Teceu, (Ucraina), Jake Shulman-Ment (SUA)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Adevarul e doar al victimelor?

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.09 18:03

Adevarul e doar al victimelor?
Unde incepe si unde se termina responsabilitatea scriitorului, se intreaba Elie Wiesel, intr-o disputa cu Pierre Péan, autorul unui volum asupra genocidului din Rwanda, acuzat in Franta pentru incitare la ura rasiala.
***
„Este deplorabil moral si regretabil istoric sa nu privilegiezi adevarul victimei”, scrie Wiesel in replica la modul in care Pierre Péan, jurnalist de investigatie, a abordat cazul Rwanda in volumul „Noires fureurs, blancs menteurs, Rwanda 1990-1994”, prin care pretinde o relectura a genocidului contra Tutsi din Rwanda din primavara lui 1994. Potrivit lui, genocidul, un termen pe care incearca sa il evite, preferind temenul mai slab de „masacru”, este cauzat de Paul Kagame, care, deliberat, a deturnat avionul prezidential pe 6 aprilie 1994. Imediat dupa, imaginile furiei si violentei au pus stapinire pe mica tara africana. In timpul genocidului din Rwanda, 800.000 de Tutsi si Hutu moderati au fost ucisi.
Notiunile de „genocid” si cea de „complicitate la genocid” nu sint o chestiune de opinie, fiind definite de Tribunalul Penal International pentru Rwanda. Pierre Péan, care jongleaza cu termenii si cu realitatea istorica, este judecat la Paris, intr-un proces intentat de Organizatia franceza pentru drepturile omului, „SOS Racisme”, pentru incitare la ura rasiala, acuza bazata pe descrierea culturii Tutsi drept una caracterizata de minciuni si deceptii.
„Adevarul victimelor, unicul adevar al istoriei”
„Eu apartin unei generatii pentru care actul gratuit nu este o optiune. Pentru noi, arta nu se poate multumi cu unicul scop de a distra. Logos-ul fara Ethos este absenta unei dimensiuni umane fara de care totul devine arid. Ceea ce ne poarta spre urmatoarea concluzie: la limita, orice scriitor este responsabil nu doar pentru ceea ce scrie, ci si pentru maniera in care ceilalti interpreteaza ce a scris”, scrie Elie Wiesel, intr-un articol din Le Nouvel Observateur, preluat de NewsIn.
Dupa ce a citit cartea lui Péan, pe care il cunoaste din volumul dedicat trecutul vichyist al lui François Mitterrand, Wisel spune ca si-ar dori sa il creada nevinovat, ceea ce, evident, nu poate. „Citeodata nu ma pot elibera de sentimentul de disconfort atunci cind recitesc paginile iesite din mina lui”, este cocluzia laureatului Nobel pentru pace, caruia cazul ii provoaca un dicurs mai aplu, despre victimele istoriei si registrul in care adevarul istoric trebuie lecturat. Tonul lui Wiesel este unul absolut si nu lasa loc optiunii: victimele in istorie sint singulare, certe, iar referirea la ele trebuie sa se faca in acest context. Inca din Preambul, spune Wiesel, Péan insista asupra concluziei sale definitive, cum ca sefii Tutsi au fost responsabili de propria lor catastofa, numita apoi de istorie „genocid”. Intreg volumul este scris in aceasta cheie, iar asta „mi se pare deplorabil moral si istoric regretabil”, este judecata grava a lui Wiesel. Péan nu merge pina la capat, dar repeta prea des cuvintul „minciuna” atunci cind vorbeste despre Tutsi si cultura acestora: „Nu este asta un pic prea aproape de o defaimare colectiva?”, continua acesta.
„Scriitorul din el ar trebui sa stie ca vorbele, cu radacinile lor in trecut, nu sint niciodata inocente. Cuvintele au consecinte. Lumea numita civilizata a aflat putin prea tirziu, dar pina la urma a inteles”, isi scrie Wiesel judecata de valoare, inainte de a concluziona ca libertatea de a spune implica, in ultima instanta, responsabilitatea absoluta.
„Ceea ce generatia mea m-a invatat este ca, in fiecare eveniment tragic, adevarul victimelor este cel care trebuie privilegiat. (...) Cel care il neaga ori il diminueaza nu face decit sa atinga onoarea si sa lezeze memoria acestora, constient sau nu”, suna concluzia dura si fara nuante a lui Elie Wiesel.
A vorbi doar despre victime este 'deplorabil moral si istoric regretabil'
„Ce onoare pentru un scriitor sa suscite reactia unui laureat al Nobelului pentru pace”, ii raspunde Pierre Péan lui Wiesel, tot in paginile lui Le Nouvel Observateur. „Si-a scris articolul citeva ore inaintea procesului meu, pentru a influenta justitia franceza?”, se intreaba malitios acesta, continuind pe un ton ironic: „Ar fi nedemn de el. Vreau sa cred ca, in ciuda a ceea ce a scris, nu mi-a citit bine cartea”.
Procesul intentat de „SOS Racisme” se bazeaza doar pe citeva pagini, de la 41 la 44 , din volumul care numara 500 de file, in care se prezinta succint istoria politica a Rwandei, iar paginile au fost scrise impreuna cu Antoine Nyetera, un Tutsi descendent al familei regale, se apara scriitorul.
Elie Wiesel rezuma, intr-o singura fraza, intreaga carte: „Sefii Tutsi au fost responsabili de propria lor catastofa, numita genocid”. „De ce sa vorbim la plural de sefii Tutsi, cind eu ma refer la o organizatie politica, FPR, cu o ramura militara, pe care eu o acuz? Eu afirm ca Paul Kagame, sef al FPR, este responsabil pentru atacul din 6 aprilie 1994 contra lui Juvénal Habyarimana, presedinte legitim al Rwandei”, spune raspicat Péan. Astazi, toata lumea admite ca acest act a fost factorul care a declasat masacrul din Rwanda. In felul acesta, Paul Kagame are o parte de responsabilitate in ceea ce priveste genocidul asupra Tutsi, continua autorul, de altfel un scriitor care nu s-a sfiint sa atace subiecte „grele” pentru Franta.
Elie Wiesel, continua Péan, mutindu-se intr-un alt registru, vorbeste mai degraba despre propria sa experienta a Shoah-ului, ori cele doua catastrofe istorice, Shoah-ul si genocidul asupra Tutsi, nu au nicio legatura si nu sufera termeni de comparatie.
„Adevarul victimelor (…) merita sa fie privilegiat”, imi spune Elie Wiesel. Dar Paul Kagame nu este victima, iar „adevarul” pe care vrea sa il impuna lumii este o teribila ofensa adusa memoriei adevaratelor victime. „Respect compasiunea prin care Elie Wiesel este martorul victimelor, pentru ca ea este inradacinata in memoria Shoah-ului, dar aceasta compasiune nu este un suficienta pentru a recauta si reselecta adevarul”, scrie Péan.
„Toate victimele merita compasiunea noastra. A plinge doar victimele Tutsi este deplorabil moral si istoric regretabil”, incheie Pierre Péan, pe un ton care nu isi asteapta replica, intorcind cuvintele lui Wiesel.

*
De la scandalul provocat de afacerea cu diamente al lui Valéry Giscard d'Estaing in 1979 la prima afacere Elf, cele mai multe dintre marile polemici publice ale Frantei si-au gasit locul in cartile lui Pierre Péan. Jurnalist de investigatie, Péan a debutat ca reporter pentru AFP si L' Express, concentrindu-si anchetele pe relatiile dintre Franta si Africa, dar si pe marile figuri ale Republicii, carora nu ezita sa le dezvaluie trecutul obscur.
A scris despre François Mitterrand, in „Une jeunesse française”, despre secretarul general Jacques Foccart, in „L'Homme de l'ombre” sau despre popularul ministru de Externe Bernard Kouchner, in „Le Monde selon K”. Aceasta ultima carte, publicata in 2009, a provocat un veritabil scandal, ministrul fiind acuzat ca ar lucra in favoarea unor regimuri autoritare africane contra unor sume considerabile.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Elie Wiesel în România

Mesaj Scris de Admin la data de 20.07.09 20:14

Elie Wiesel în România
“România trebuie sâ facă față trecutului“
Elie Wiesel
Cât
de vinovată este România, ca stat, pentru tragedia evreilor români,
care au fost deportați în lagăre de concentrare și apoi uciși, la fel
cum s-a întâmplat cu toți evreii din Europa, în cel de-al Doilea Război
Mondial? Iată o întrebare neliniștitoare, pe care o lasă în urma sa,
după o vizită de numai 2 zile în țara natală, laureatul premiului Nobel
pentru Pace, Elie Wiesel.

Umbra mareșalului Ion Antonescu a
planat deasupra tuturor momentelor acestei vizite… Acasă la Sighet, la
Academia Română, la Palatul Cotroceni sau la celealte întâlniri -
discursul lui Elie Wiesel a avut un leit motiv - românii trebuie să își
facă un examen de conști-ință, și să recunoască atrocitățile comise
împotriva evreilor de Regimul Antonescu.

“V-aș ruga să faceți
anumite lucruri - pe care poate ca le-ați făcut, dar eu nu știu - să vă
îndrumați poporul, să vă învățați poporul în numele adevărului și al
amintirii, spunându-le lucruri care poate că au fost spuse, dar nu
suficient de clar în legătură cu trecutul, pentru că trecutul e bun,
dar nu întotdeauna în totalitate bun”, i-a spus Wiesel lui Ion Iliescu.
El a amintit că, în urmă cu două săptămâni, președin-tele Franței,
Jacques Chirac, a afir-mat că Franța i-a ajutat pe germani să-i
extermine pe evrei, și crede că și președintele Iliescu ar trebui să
spună românilor: “Tineți minte că e posibil ca o națiune să greșească”.
“Eu însă nu cred în vina colectivă și nu cred în pedeapsa colectivă,
pentru că doar cei vinovați sunt vinovați, iar copiii sunt nevinovați,
ei sunt copii. Așa că a le spune adevărul nu va pune România într-o
situație jenantă, ci, dimpotrivă, va creea un climat care, de fapt, îi
va respinge pe fanatici”, a declarat Wiesel. El nu a ascuns că se teme
pen-tru viitorul României, în condițiile în care comunitatea evreiască
de aici l-a informat cu privire la existența “unui partid rasist și
național-ist”. “Comunitatea evreiască redusă din România trăiește în
angoasă. Cum puteți lăsa ca acești politicieni să dezonoreze țara?
Vorbiți, scrieți, protestați, pentru ca țara să recapete respectul pe
care îl merită”, a spus Elie Wiesel, referindu-se la Partidul România
Mare, condus de Cor-neliu Vadim Tudor.

De partea cealaltă,
președintele Iliescu spune că și-a facut de multă vreme examenul de
conștiință. În privința lui Ion Antonescu, șeful statului spune că
mareșalul a fost condamnat pe drept, dar a avut și pãrțile sale bune.
“Sigur că are și unele merite în reprimarea rebeliunii legionare din
1941 și că în a doua parte a războiului, din rațiuni politice, nu a
marșat și nu a cedat la presiunea germanilor pentru curățirea etnică și
pentru expulzarea și deportarea evreilor în lagărele germane”, a
afirmat șeful statului. Acum câteva luni, Guvernul a adoptat o
or-donanță prin care interzice busturile Mareșalului Antonescu.
Întrebat “de ce în Palatul Victoria, portretul Mareșalului figurează
într-o galerie a foștilor conducători ai României” – Iliescu a răspuns
că e vorba numai de o expoziție, care nu îl glorifică pe fostul
dictator.
Acasă, fără amărăciune și fără ură
În
timpul vizitei în România, Elie Wiesel a fost și în orașul natal – în
Sighetul Marmației. Aici el a partipat la deschiderea unui mic muzeu al
Holocaustului - amplasat chiar în casa în care s-a născut. Scriitorul a
intrat aici cu vădită emoție… Chiar dacă spune că s-a întors “fără ură
și fără amărăciune”, el nu s-a putut opri să se întrebe “Cum de a fost
posibil așa ceva?” Era vorba despre coșmarul trãit de el, împreună cu
familia sa, și de întreaga comunitate de evrei din oraș… Wiesel este
unul din puținii supraviețuitori ai celor 15 mii de evrei deportați de
aici, în martie 1944. “Tot ce ce s-a întâmplat atunci nu este
responsa-bilitatea dumneavoastră. Poate că părinții și bunicii
dumneavoastră mai trăiesc. Duceți-vă acasă și întrebați-i cum era
atunci când aici, la Sighetul Marmației, trăia o comunitate evreiască
prosperă și cum acum nu mai este nici un evreu. Întrebați-i cum s-au
simțit după acea noapte, după 1944, dacă au dormit bine după aceea”,
le-a spus Elie Wiesel locuitorilor din Sighetul Marmației.

Cine este Elie Wiesel?

Născut
în 1928 în nordul României, la Sighetul Marmației – Elie Wiesel a
crescut în tradiția evreiască. Al Doilea Război Mondial i-a schimbat
radical viața, după ce el și familia sa au fost deportați la Auschwitz,
alături de alți 15 mii de evrei din Sighetul Marmației. Părinții i-au
murit în lagăr, la fel ca și una din surori - celelalte două au
supraviețuit. În 1948 a început să studieze literatura, filozofie si
psihologie la Sorbonne - devine apoi jurnalist – ocazie cu care îl
întilnește pe scriitorul Francois Mauriac, care îl încurajează să scrie
o carte despre amintirile sale din lagăr. Cartea apare în 1958, se
numește Noaptea și vorbește despre teribila experiență a evreilor în
lagărele de concen-trare. Succesul este imediat, iar romanul e tradus
în zeci de limbi. După ce primește mai multe premii, activitatea lui
Elie Wiesel e în-cununată în 1986 cu premiul Nobel pentru Pace. În
recenta sa vizită în România, Elie Wiesel a fost decorat de Ion Iliescu
cu cea mai înaltă distincție a țării – “Steaua României“, în grad de
Mare Ofițer.

http://www.atheneum.ca/modules/smartsection/item.php?itemid=323
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Barack Obama a vizitat lagărul de concentrare de la Buc

Mesaj Scris de Admin la data de 06.06.09 8:03

Barack Obama a vizitat lagărul de concentrare de la Buchenwald, însoțit de Elie Wiesel



Obama era însoțit în vizita sa de cancelarul german Angela Merkel și de Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace originar din România și supraviețuitor al lagărului de la Buchenwald, unde tatăl său a murit alături de alte 56.000 de persoane.
Președintele american Barack Obama a vizitat vineri lagărul de concentrare din Buchenwald, în estul Germaniei, însoțit de Elie Wiesel și de Angela Merkel, pentru a aduce un omagiu victimelor Holocaustului, transmite AFP.

Obama, primul președinte american care vizitează lagărul de la Buchenwald, s-a întâlnit cu un grup de studenți din orașul învecinat numit Iena, care se aflau lângă gardul de la intrarea în lagăr, pe care era inscripționat sloganul cinic "Fiecare primește ce merită".
Obama, Merkel, Wiesel și președintele Comitetului Internațional al Prizonierilor de la Buchenwald-Dora, francezul Bertrand Herz, au depus câte un trandafir alb la monumentul ridicat "în memoria tuturor victimelor" lagărului.

Obama a sosit cu elicopterul la Dresda, la aproximativ 200 de kilometri est de Buchenwald, un oraș distrus de aviația anglo-americană la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, unde președintele american a discutat vineri dimineață cu Merkel.

"Ne-am gândit că este important să vizitez Buchenwald în timpul acestei călătorii", a explicat Obama, care va merge sâmbătă pe plaja din Normandia, în Franța, pentru a participa la festivitățile ce marchează 65 de ani de la debarcarea aliaților.
"Sunt legat personal de acest lagăr", a explicat președintele american, amintind că un unchi al său, Charlie Payne, a participat la eliberarea unui lagăr anexat celui din Buchenwald în 1945. Payne, în vârstă de 84 de ani, i se va alătura lui Obama în Franța.
Vineri seară, Obama va merge la spitalul militar american din Landstuhl, în vestul Germaniei, unde sunt îngrijiți soldații armatei americane răniți în Afganistan sau în Irak. Ulterior, el va pleca spre Franța, unde va participa sâmbătă la ceremoniile care vor marca 65 de ani de la debarcarea din Normandia, la 6 iunie 1944.

Obama a vorbit joi despre Holocaust în discursul său adresat lumii musulmane, la Cairo. "Voi vizita Buchenwald, care făcea parte dintr-o rețea de lagăre în care evreii au fost reduși la sclavie, au fost torturați, uciși de gloanțe și gazați de cel de-al Treilea Reich. Șase milioane de evrei au fost omorâți. Negarea acestui lucru este lipsită de fundament, este o ignoranță plină de ură", a declarat Obama în discurs.
Presa germană sugera că vizita președintelui reprezintă o contrapondere la criticile pe care le-a adresat Israelului, căruia i-a cerut să înceteze procesul de colonizare a teritoriilor palestiniene.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Potrivit lui Elie Wiesel, președintele iranian Ahmadinejad e

Mesaj Scris de Admin la data de 23.04.09 20:44

Potrivit lui Elie Wiesel, președintele iranian Ahmadinejad este 'o rușine' pentru ONU
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a afirmat că președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad este 'o rușine' pentru ONU, după diatriba antiisraeliană a acestuia

din cadrul Conferinței 'Durban II' privind rasismul, de la Geneva.
Președintele iranian 'este o rușine pentru Națiunile Unite, pentru diplomația mondială și pentru întreaga umanitate', a apreciat Elie Wiesel, pe marginea unei ceremonii de comemorare a Shoah.
'A fost o eroare din partea Națiunilor Unite' sa-l invite la conferință, a adăugat Elie Wiesel, în fața sediului ONU. El a salutat faptul că delegațiile franceză, engleză și alte delegații europene au părăsit sala, apreciind că Ahmadinejad este 'primul negaționist din lume'.
Comunitatea evreiască din Geneva a organizat luni o seară de comemorare a Holocaustului, în cursul căreia au fost citate nume ale victimelor Shoah.
Mahmoud Ahmadinejad a provocat luni nemulțumirea țărilor occidentale în cursul primei zile a Conferinței ONU privind rasismul lansând o violentă diatribă împotriva Israelului și determinând retragerea delegațiilor europene prezente în prima azi a conferinței 'Durban II'.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

++ELIE WIESEL IL CRITICA PE PAPA

Mesaj Scris de Admin la data de 29.01.09 9:55

ELIE WIESEL IL CRITICA PE PAPA
Papa Benedict al XVI-lea a iertat "cel mai vulgar aspect al antisemitismului" reabilitand un episcop traditionalist care negase amploarea Holocaustului, a declarat Elie Wiesel, supravietuitor al lagarelor naziste si laureat al premiului Nobel pentru pace.

Intr-un interviu pentru Reuters, Wiesel - nascut in Romania - a mai spus ca este imposibil ca Vaticanul sa nu fi cunoscut trecutul respectivului episcop si ca probabil a actionat astfel "intentionat". "Oare ce crede Papa ca am simtit cand a facut asa ceva? Acest episcop care a negat existenta Holocaustului - fireste, in ziua de azi negarea Holocaustului este cel mai vulgar aspect al antisemitismului - si acum si Papa sa mearga atat de departe si sa faca ce a facut, stiind ceea ce stie, este absolut deranjant", a subliniat Wiesel. "Rezultatul acestei actiuni este foarte simplu: sa-i oferi incredere unui om care a negat Holocaustul inseamna ca sensibilitatea fata de noi, evreii, nu este cum ar trebui", a subliniat Wiesel.
Richard Williamson, originar din Marea Britanie, unul dintre cei patru episcopi pentru care excomunicarea a fost ridicata sambata, a facut mai multe declaratii controversate, negand amploarea reala a Holocaustului, asa cum este ea acceptata de istorici.
Williamson a spus: "Cred ca nu au existat camere de gazare" si ca doar pana la 300.000 de evrei au murit in lagarele naziste, in loc de sase milioane
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fundația Elie Wiesel și-a pierdut aproape toate bunurile

Mesaj Scris de Admin la data de 25.12.08 17:49

Fundația Elie Wiesel și-a pierdut aproape toate bunurile
Fundația Elie Wiesel pentru umanitate a anunțat miercuri că și-a pierdut 'cvasi-totalitatea bunurilor', pe care le avea la societatea lui Bernard Madoff - informează AFP, preluata de Agerpres.
Fundația Elie Wiesel pentru umanitate avea 15,2 milioane de dolari la societatea de investiții a lui Bernard Madoff. Aceasta reprezintă cvasi-totalitatea bunurilor Fundației, a precizat pe site-ul său internet organizația de luptă împotriva antisemitismului.
'Suntem profund întristați și dezolați că suntem, ca numeroși alții, victime a ceea ce ar putea fi cea mai mare escrocherie din istorie privind plasamentele', a adăugat organizația, creată în 1986 de laureatul Premiului Nobel pentru Pace și soția sa Marion.
Fundația Elie Wiesel, care desfășoară programe de sensibilizare în ceea ce privește antisemitismul, organizând concursuri și conferințe internaționale, asigură că va rămâne 'angajată în continuarea operei fondatorului său'.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Elie Wiesel crede ca lumea nu a invatat nimic din experienta

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.08 17:25

Elie Wiesel crede ca lumea nu a invatat nimic din experienta Holocaustului
Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, a declarat ca discursul rostit recent de presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite demonstreaza ca lumea nu a invatat nimic din Holocaust, relateaza cotidianul Haaretz in editia electronica de saptamina trecuta.
„In urma cu zece ani si mai putin, liderul unei tari care si-a anuntat dorinta de a sterge Israelul de pe harta nu ar fi indraznit sa apara si sa vorbeasca de la podiumul Natiunilor Unite”, a declarat Wiesel.
Wiesel a facut referire la discursul rostit de Ahmadinejad la sfirsitul lunii septembrie cind liderul de la Teheran a denuntat „criminalii sionisti” si ceea ce a descris drept controlul exercitat de acestia asupra finantelor internationale.
„Epoca ramasa in istorie sub denumirea de ‘perioada de dupa Auschwitz’ s-a incheiat”, a precizat Wiesel. „Daca ma intrebati daca lumea a invatat ceva, raspunsul meu este NU”, a subliniat acesta.
El a adaugat ca, pe fondul suferintei si rautatii care marcheaza comunitatea internationala in prezent, convingerea sa initiala potrivit careia „ura a ars, de asemenea, (la Auschwitz) impreuna cu evreii” pare sa fie contestata de realitate.
Wiesel, in virsta de 80 de ani si laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1986, s-a nascut la Sighetul Marmatiei, in Romania, si a supravietuit lagarelor naziste de la Auschwitz si Buchenwald, exprienta pe care a descris-o in peste 40 de carti
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"Inarmarea Iranului trebuie oprita"

Mesaj Scris de Admin la data de 30.09.08 16:17

"Inarmarea Iranului trebuie oprita"
Scriitorul Elie Wiesel, Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, implineste azi 80 de ani
Lumea evreiasca sarbatoreste, de ieri, Rosh Hashana (Anul Nou 5769). Este si ziua de nastere a scriitorului Elie Wiesel, Laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Prilej de a i se sarbatori lui Elie Wiesel cele opt decenii de viata cu un sentiment de recunostinta.
El a devenit de mult un simbol al supravietuirii umane si al victoriei spiritului asupra raului. Chiar si acum, la varsta de 80 de ani, il intalnim pe fostul detinut din lagarul de exterminare nazist de la Auschwitz, activ in tot soiul de batalii intru promovarea marilor idealuri ale omenirii. "Din punctul meu de vedere, varsta nu are importanta", spune Elie Wiesel. "Biologic insa, trupul a obosit". La New York, unde locuieste in prezent, Wiesel isi sarbatoreste astazi cea de-a 80 a aniversare in cadrul restrans al familiei, cu sotia Marion, si cu fiul sau.
Shlomo Elishai. A preferat o reuniune modesta unei petreceri fastuoase intr-un hotel de cinci stele newyorkez, cu discursuri bombastice si o mediatizare mondiala. Copil fiind, moartea i-a insotit zilele si noptile, dar a avut sansa sa supravietuiasca. Paradoxal, atunci nu se gandea la moarte, acum insa se gandeste adesea la ea. "La Auschwitz vedeam tot timpul oameni morti, ma gandeam la cei morti mai mult decat la moarte. Acum, am inceput sa ma gandesc la propria mea moarte, si la lumea de dincolo, daca exista asa ceva. Dupa toate regulile logicei, nu ar fi trebuit sa raman in viata, eram destinat sa dispar acolo. Uite insa, ca in pofida logicii, am construit ceva si am povestit cate ceva".
Elie Wiesel s-a nascut la 30 septembrie 1928, in Romania, la Sighetul Marmatiei; casa parinteasca este astazi un muzeu care poarta numele ilustrului evreu ma­ramuresean. Tatal, Shlomo Wiesel, era un evreu tare habotnic, care tinea o mica pravalie de coloniale. Familia a fost smulsa din Sighetul Marmatiei de ocupantii unguri fascisti si deportata la Auschwitz si apoi la Buchenwald; acolo, au disparut pentru totdeauna tatal, mama-Sara, cea mai mica dintre cele trei surori-Tzipora si restul familiei. Auschwitz-ul i-a anulat statutul de om, tatuandu-i pe brat un numar: A-7713. Pentru lumea contemporana nu exista fiinta care sa se identifice mai pregnant cu istoria Holocaustului. De altfel, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania poarta numele lui Elie Wiesel. Acesta insa refuza statutul de simbol. "Grozaviile Holocaustului continua sa traiasca in adancul fiintei mele, chiar daca as vrea sa le uit", spune Wiesel. "Eu nu sunt un simbol, eu sunt un om, care continua sa traiasca cu durerile trecutului".
Din Sighetul Marmartiei la Auschwitz si pana la Premiul Nobel, Elie Wiesel a scris si a tiparit deocamdata 57 de carti si mii de articole, spun deocamdata pentru ca el spera ca abia acum, la varsta de 80 de ani, sa scrie cea mai buna carte a sa. Cea mai faimoasa carte a lui Wiesel, "Noaptea", o prescurtare a masivei autobiografii "Si lumea a tacut", a fost tradusa in 50 de limbi straine si tiparita in multe milioane de exemplare. De-a lungul vietii, Elie Wiesel care a fost onorat cu cele mai importante premii ale lumii, a fost consilierul personal al ultimilor trei presedinti ai Statelor Unite, i s-a propus sa fie Presedintele Statului Israel, a prezidat Congrese internationale, a umblat prin lume si s-a intalnit cu nenumarati sefi de state, acoperit de glorie, spune insa ca cea mai importanta clipa a vietii a trait-o atunci cand i s-a nascut fiul. "Am reusit, in pofida a tot ce am suferit, sa aduc viata pe lume. Aceasta este mica mea victorie asupra raului".
In 1964, Wiesel a revenit in Romania, din dorinta de a-si revedea casa in care se nascuse. "Nimic nu s-a schimbat in Sighet, povesteste Wiesel. In afara de faptul ca nu mai traieste niciun evreu in oraselul copilariei mele. M-am intrebat atunci: unde sunt evreii mei? Unde au disparut cu totii? Am simtit cum un nod dureros mi se aseaza in gat. Copilaria mea a fost fericita. Sighet era in genere un orasel linistit pentru noi, evreii. Imediat dupa ce trupele germane au patruns in Ungaria, la inceputul anului 1944, evreii din Sighet au fost masati in ghetou. Nu am stiut unde eram dusi si nu ne gandeam la o evadare. Aveam o femeie de serviciu, Maria, care ne-a implorat sa ne ascundem in casa ei, de la marginea padurii, dar niciunul dintre noi nu banuiam ce ne asteapta. Cand am fost urcati in trenuri, am vazut doi ofiteri germani care se uitau la noi. Unul, avea o privire melancolica, ca si cum si-ar fi spus "Pacat". Mi-am spus atunci ca-i pare rau ca nu mai erau evrei pe care sa-i deporteze. Multi ani dupa aceea, am asistat la Ierusalim la procesul lui Adolf Eichmann. L-am recunoscut pe Eichmann, fusese unul din cei doi ofiteri care asistasera la deportarea evreilor din Sighet".
"Credinta mea in Dumnezeu este ranita"
In interviul acordat lui Mirav Leshem (cotidianul ebraic "Iediot Aharonot"), Elie Wiesel relateaza viata ingrozitoare a copilului care a fost, in lagarele de exterminare de la Auschwitz si Buchenwald. Si-a pierdut atunci credinta in Dumnezeu?
"In acei ani mi s-a zdruncinat credinta in Dumnezeu, spune Wiesel. Pana astazi am probleme cu Dumnezeu. La Auschwitz, am spus rugaciunile in fiecare zi, ma intreb si astazi cum de m-am putut ruga cand vedeam toate grozaviile din jurul meu. Imi puneam intrebari grele, dar nu m-am gandit sa-l parasesc pe Dumnezeu. Si pana astazi imi este imposibil sa inteleg Auschwitz-ul si prezenta lui Dumnezeu acolo. Caut raspunsuri dar nu gasesc. Credinta mea este ranita. Continuu si astazi sa spun in fiecare zi rugaciunile. In scrierile sfinte sta scris ca de "Rosh Hashana" (Sarbatoarea Anului Nou), Dumnezeu hotaraste si semneaza cine va continua sa traiasca si cine va muri in acel an. De Rosh Hashana imi amintesc de razboi si de Auschwitz. Si spun: Atotpu­ternicule, cum de s-a intamplat ca atunci ai semanat atata moarte?"
Dupa razboi, Elie Wiesel a trait intr-un orfelinat la Paris, apoi a studiat filozofia la Sorbonna. A lucrat o vreme corespondent al ziarului israelian "Iediot Aharonot", calitate pastrata si in SUA, unde s-a mutat la mijlocul anilor '50. Presedintele Jimmy Carter l-a chemat sa-i fie consilier si l-a numit in fruntea Comisiei Prezidentiale pentru pastrarea memoriei Holocaustului. In tot acest timp, Wiesel continua sa fie profesor la universitatile americane si sa scrie carti. In 1986, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Academia Suedeza il onora pentru lupta sa consecventa impotriva violentei, rasismului si opresiunii. Wiesel i-a povestit lui Leshem despre momentul teribil de emotionant cand a fost invitat sa vorbeasca la Viena, in balconul din piata unde Hitler a vorbit si a fost aclamat in 1938. De atunci, nimanui nu i se mai ingaduise sa vorbeasca de-acolo. Wiesel si-a inceput astfel cuvantarea: "Nu sunt sigur daca istoria are simtul dreptatii, dar simtul umorului il are. Ultimul discurs rostit din acest balcon chema la exterminarea mea si a neamului meu, dar iata-ma acum, aici".
Ingrijorat de amenintarea atomica
"Presedintele Iranului Ahma­dinejad nu numai ca neaga existenta Holocaustului, dar ameninta Israelul si poporul evreu cu un "adevarat" Holocaust, spune Wiesel. Nu am nicio indoiala, daca Ahmadinejad va fi in posesia chiar si a unei singure si mici bombe atomice, el nu va avea nicio retinere ca s-o arunce asupra Israelului. El vrea sa intre in istorie ca primul conducator al islamului care a provocat un Holocaust. Nu inteleg de ce Rusia si Coreea de Nord ajuta Iranul sa produca armament nuclear, dar oricum nu am incredere in Putin. In toate ocaziile eu avertizez lumea asupra pericolului atomic iranian, si cer izolarea Iranului ca <>, si alungarea ei din ONU. Nu sunt militar si nu pot spune ca Israel trebuie sa declare razboi Iranului, s-ar isca scandal ca un Laureat al Nobelului pentru Pace instiga la razboi. Dar un singur lucru il stiu prea bine: inarmarea atomica a Iranului trebuie oprita cu orice pret".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

-----Elie Wiesel trebuie să-și impună punctul de vedere

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.08 19:19

"Elie Wiesel trebuie să-și impună punctul de vedere în mod creator, nu cu forța"
"Elie Wiesel trebuie să-și impună punctul de vedere în mod creator, nu cu forța"
• dialog cu istoricul ieșean Gheorghe Buzatu, vicepreședinte al PRM


– Domnule Buzatu, ați declarat că veți returna Președinției distincția "Serviciu Credincios", în semn de protest față de acordarea uneia asemănătoare și dlui Elie Wiesel. Nu vă e teamă de faptul că PRM și dumneavoastră, personal, ați putea fi acuzați din nou de antisemitism? – Decizia mea nu are legatură cu antisemitismul. Are legătură cu faptele istorice. Adică, vine cineva născut în România și afirmă că patria sa este pruncucigașă prin tradiție? Cum se poate așa ceva? Această atitudine a mea nu a fost luată acum, la o inspirație venită la întîmplare. În 2002, într-un volum, am expus această problemă și nu am fost singurul. Faptul că a fost mai apoi decorat de Președinție (dl Elie Wiesell, n.r.), este uluitor. Trebuia să nu se producă așa ceva și, lipsind cauza, nu intervenea efectul. – Dumneavoastră ați participat la numeroase dezbateri privind existența Holocaustului în România... – Trebuie sa aveți în vedere că există o Ordonanță de Urgență în acest sens, pe care am dezbătut-o în Parlament pe toate fețele. Aceasta face excepție atunci cînd problema Holocaustului se discută sub raport științific. E cu totul altceva față de propaganda care se poate face de către diverse cluburi, asociații, organizații sau partide. Aceasta este confuzia cea mare. Eu, ca om de știință, am obligația să spun adevărul. Ș, dacă insist pentru adevăr nu încalc nici o lege și nici o ordonanță. Asta nu înțelege Elie Wiesel și nu înțelege nici presa. Vă rog să luați textul ordonanței și veți vedea clar afirmat că oamenii de știință, muzeele, își pot continua cercetările și își pot publica rezultatele... Aici nu există un for sau un partid unic, care la nivel planetar dă indicații în legătură cu ce și cum să scriem. Este hilar. Adică, abia am abandonat cenzura, iar acum o reinstaurăm? Și asta în folosul cui? Al lui Elie Wiesel? – Există însă un raport al acelei Comisii internaționale pentru studierea Holocaustului, care spune că acest fenomen a existat în România... – Și de cînd raportul acestei Comisii trebuie să devină literă de lege? Atunci înseamnă că și decretele Președinției trebuie să devină lege pentru toată lumea. Respectați eliberarea lui Miron Cozma, spre exemplu! Este un punct de vedere! – Revenind acum la acest "circ" al medaliilor, credeți că el își avea rostul acum? – Toți cei care au făcut acest lucru se integrează unui curent... Este ca un semnal de alarmă ca, în alte ocazii, cînd se mai acordă asemenea distincții, cei care fac acest lucru – indiferent că vorbim aici de președintele țării sau de altcineva – să fie foarte atenți și să pună în studiu serios persoanele care beneficiază de aceste distincții. Ceea ce este uimitor este că acest Wiesel a făcut declarațiile pe care le-a făcut nu la o televiziune americană sau în China, ci aici, la București: "România a ucis, a ucis, a ucis!" Dumneavoastră, ca cetățean român, ce atitudine ați adopta? Mai mult, ce s-ar fi întîmplat dacă acest lucru l-aș fi spus eu, spre exemplu? În felul acesta acceptăm că există persoane care au dreptul să vorbească și altele nu. Din 1949 datează Declarația universală a drepturilor omului, care îngăduie oricărei persoane să-și expună punctul de vedere. Or, Elie Wiesel se pare că n-a aflat încă de acest lucru, el, laureat al Premiului Nobel. – Acum, dumneavoastră spuneți că nu sînteți de acord cu "neacceptarea nuanțelor în abordarea științifică a fenomenului Holocaustului, inventarea de anti-evrei și împărțirea simplistă a istoricilor în negaționiști și ne-negaționiști". La ce anume faceți referire? – Pentru ei, dacă nu te ocupi de problema respectivă, ești negaționist. Pe mine nu mă interesează problema generală a Holocaustului. Eu am în vedere situația specifică a României. În al doilea rînd, dacă nu accepți planul general, la fel, ești negaționist. Dl Wiesel este obișnuit să gîndească după acest model care, probabil, i-a asigurat pînă acum triumful. Dacă nu ești de acord cu el, ești antisemit. Iată că eu nu sînt antisemit! Am o operă bogată și îi trebuie d-sale cîțiva ani de viață ca s-o parcurgă și îl rog să-mi reproducă din aceasta un text antisemit. Pentru astfel de acuzații, eu aș putea să-l dau chiar în judecată, dar îl iert, pentru că e om bătrîn. Trebuie să mai mediteze. În ciuda poziției în care a ajuns, se vede că este departe de ceea ce se numește știință și istoriografie. Mai are de învățat pentru a-și impune punctul de vedere în mod creator și nu cu forța, adunînd colegii de breaslă ca să admită o susținere. Asta este datoria fiecărui om de știință. D-sa este un universitar în America și nu poate pierde din vedere acest lucru. Comisia (pentru studierea Holocaustului, n.r.) a făcut probabil o treabă bună. N-am văzut raportul, dar nu cred că există vreo ordonanță de urgență care ne obligă să cumpărăm și să citim acel raport, căci nu mai e document de partid. – El cuprinde însă o serie de recomandări, printre care studierea problemei Holocaustului în școală... – Foarte bine. Eu, în viața mea nu am colaborat și nu voi colabora la editarea nici unui manual. Un istoric serios nu se ocupă de manuale. El își scrie cărțile sale. Dan Hațegan
http://www.evenimentul.ro/local/article/98412,12,baseArticle.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.08 19:10

Wiesel consemneaza copilaria sa, povesteste cu emotie despre familie si Sighetul lui natal, tot ce era acolo, nostalgic si romantios – chiar daca, la rece privind lucrurile, nimic nu era prea vesel si nici romantios in anii ’30-’40 prin Europa. Si a venit fractura, ora H, Stunde Nul: deportarea la Auschwitz. Raul, uritul, moartea, suferinta, inimaginabilul a fost si el consumat. Copilul devine adolescent, adolescentul se maturizeaza destul de lent. A scapat. Traieste. Trebuie sa traiasca, sa depuna marturie. Despre parintii lui, despre ceilalti, despre toti. Dumnezeu ii da curaj si incredere. O sa devina ziarist. A ajuns. O sa devina scriitor. A devenit. Dar nimeni nu putea sa banuiasca faptul ca o sa primeasca si Premiul Nobel pentru Pace. Ca scriitor? Nu. Ca militant. Wiesel depune o marturie apasata asupra multor evenimente tragice, individuale sau colective, consumate in secolul 20. Dupa atitia morti, cui ii mai pasa de altii care se tot aduna si maresc cifrele, si asa uriase, din statistici? „Banalitatea raului“ devenita moneda curenta. (Hannah Arendt beneficiaza de un portret acid.) Si totusi, ce cuprind aceste memorii ale unui, evreu-neevreu, scriitor francez? Salvarea unei vieti a fost platita scump. Cum pot fi rascumparate aceste vieti, atitea suflete nevinovate – dar oare e cineva cu adevarat nevinovat pe acest pamint? Ce facem cu pacatul originar? Cum poate fi depasita aceasta uriasa suferinta de care a avut parte nu doar familia lui Wiesel, ci intregul popor din care face parte? Dar ceilalti? Suferinta a fost doar a evreilor? Cuvintele GENOCID, HOLOCAUST, SHOAH nu erau folosite atunci cind oamenii mai puteau sa nu piara. Si totusi au pierit. Si au ramas cuvintele. Istoria cuprinsa in memoriile lui Wiesel este istoria unei Europe si a unei lumi („Noi nu uitam de Hirosima, dar nici voi sa nu uitati de Pearl Harbour“, se adreseaza unor interlocutori japonezi) in care am trait si noi. N-are rost sa facem un pomelnic de evenimente la care Wiesel a fost partas direct, implicat prin rasucirile propriului destin. Wiesel nu uita ca mai inainte de a fi scriitor este evreu, NU VREA sa uite asta, este cel mai important lucru pentru el. Este o optiune personala, dar si o tema de meditatie pentru scriitorii, evrei sau neevrei, din secolul 20. Tot ce pune Wiesel pe hirtie ni se pare semnificativ: e mult, e putin, scrie bine sau rau, e redundant, devine pisalog sau enervant, dezlinat – am auzit obiectii venind din partea unor scriitori chiar „belgieni“, ca si Wiesel.

Stiti bancul cu belgienii? Cica in Belgia era o mare disputa intre valoni si flamanzi cind venea vorba de repartizarea in armata. In aceasta situatie, Statul-Major a decis: valonii sa mearga la infanterie si flamanzii la artilerie. Si atunci un evreu din Bruxelles ar fi intrebat: Dar noi, belgienii, unde mergem? Chiar inca nu realizam ce s-a intimplat in secolul 20 si ne tinem de fleacuri? Ghetto-ul scriitoricesc nu e mai putin conservator decit cel etnic. La urma urmelor, fiecare are dreptul sa puna accentele pe care le doreste. Poti sa ramii cu dreptatea ta, de simplu necunoscut, privata, sau poti sa te implici in soarta omenirii cu dreptatea, tot a ta, de premiant Nobel, foarte bine mediatizata. Crime, razboaie, oameni rai si oameni buni, evrei rai si evrei buni, Israelul, Eretz-Israel nascut dupa razboiul al doilea mondial (daca primul a fost cel mare, al doilea cum a fost?) devine o realitate. Dupa doua mii de ani evreii au din nou o patrie. A lor. Vechiul vis al lui Hertzl a devenit realitate. Lumea, si evreiasca, nu mai poate fi ca inainte, Orientul Mijlociu a explodat, a luat foc si asa a ramas. Curios cum in memoriile lui Wiesel nu apare nici un cuvint despre asa-numitul Acord Sykes-Picot (dupa numele celor doi ministri de Externe) dintre Anglia si Franta din 1915. In parte secret, in parte cunoscut, el a impartit Orientul in functie de interesele celor doua mari puteri coloniale ale timpului. Acea imparteala (sic!) arbitrara sub raport istoric, geografic, etnic si economic a fost o miscare tactica, politica ce a avut consecinte, si mai are, pina azi. Nu intram in detalii. Declaratia Belfeur, importanta ei ca si tot ce a insemnat miscare sionista apar prea putin in memoriile lui Wiesel.

Accentul cade pe dupa Auschwitz. Si viata lui. Jurnalist, scriitor, familie, educatie, evenimente, deja de Israel am pomenit, razboiul rece, interesele rusesti, cele americane, razboiul de 6 zile, antisemitismul, ALIA, diaspora si stat national, Wiesel intre toate acestea, probleme individuale si colective, cum e mai bine, asa sau altfel, razboaie reci si calde, atentate, paci, negocieri, morti, mereu morti, succese, victorii, nume mici si nume mari, Dogan si Aba Eban, Golda Meir, Motta Gur, Entebbe, se stie mai putin azi ca englezii oferisera Uganda ca teritoriu unde evreii sa-si faca un nou „Heimat“, asa cum rusii creasera Republica Birobidjan la granita cu China comunista; in faimoasa poveste cu eliberarea ostaticilor de pe aeroporul lui Idi Amin un rol important l-a avut faptul ca el a fost construit de israelieni, care stiau pina si sensul de deschidere si inchidere al usilor, razboiul de Yom Kippur, reactiile internationale, politicieni, scriitori, ziaristi, polemici, cu Jean Daurel sau Domenach, activisti, rusi sau evrei de aiurea, congrese, mai mult sau mai putin mondiale, sefi de state, usi inchise si porti deschise, dusmania cu Wiesenthal, vinatorul de nazisti, subiect shakespearian, Wiesel ajunge sa fie implicat in atitea evenimente fierbinti ale lumii contemporane. Marturiile lui Wiesel ne indeamna la propriile noastre marturii si reflectii. Ce a devenit scrisul dupa ce traitul n-a mai avut nici o valoare? Wiesel, cu o temeinica educatie religioasa si o puternica constiinta religioasa, revine mereu la Dumnezeu. La credinta, la increderea in cuvintele textelor sacre. Cartea. Hasefer. Sint evreii mai credinciosi decit celelalte popoare? Da si nu. Chiar in interiorul natiei diversitatea e coplesitoare. Ca si dusmaniile, ura, spune Wiesel, intre noi ajunge la forme demential absurde, ajungem sa ne dusmanim mai tare decit cu dusmanii nostri! Nu e ceva singular, putem confirma acest lucru, din pacate, si in alte zone. Cum s-a ajuns aici? O alta chestiune. Ura. Biblia. Tora. Misna. Viata lui Wiesel si gindirea lui sint impregnate de adinca participare a religiosului. Fara Dumnezeu se poate trai, desigur, dar, lucru dovedit, s-a trait urit. Chiar si ateismul nu creste pe un gol, nu este un vid, este un refuz, semn ca ceva, ceva exista undeva anume.

Unde? In mintea si sufletele noastre. 2000 de ani de crestinism au schimbat fata lumii. Ca si celelalte religii care au urmat. Traim intr-o lume multipolara, plurietnica si multiculturala. Cum sa o mai scoatem la capat cu toate provocarile lumii de azi: saracia, foametea, teroarea, resursele, poluarea, SIDA, drogurile, ideologiile, religiile si, nu in ultimul rind, terorismul si intoleranta. Neputinta de a-l accepta pe celalalt, neputinta de a intelege ceva-ceva si din existenta celorlalti. (Nebunia distrugerii statuilor budiste, in aceste saptamini, din Afganistan de catre talibanii mollahului Omar este un exemplu concludent. Cine si-ar mai fi inchipuit ca la inceput de an 2001 giganticele statui ale lui Buddha din Afganistan, unicate ale artei universale, vor fi agresate – nici macar nu stim situatia exacta azi! –, atacate cu tancuri si lansatoare de rachete! Pare incredibil, liderii islamului siit si sunnit deopotriva protesteaza inutil! Ce se va intimpla? Cunoscutul miliardar saudit Ben Laden se ascunde tot in Afganistan, de unde conduce o incredibila retea a terorii. Ce se va intimpla? Va trebui sa raspundem noi, nu doar Wiesel.) Povestile si istoriile cuprinse in memoriile lui Wiesel sint pline de numeroase sugestii. „Activismul“ si „militantismul“ lui Wiesel, care irita destula lume, scriitoriceasca sau mai putin, evreiasca sau din afara ei, mi se par atasament fata de valorile umaniste ale existentei. Si a tacea este o forma de raspuns, spune pe undeva Camus, citat de Wiesel. Si Wiesel nu prea tace, ne place sau nu. Cine ne opreste sa nu procedam ca el? Multe lucruri profunde se ascund in aceste carti de memorii. Nu doar ale lui Wiesel. Nina Berberova, in memoriile ei, face un extrem de apasat elogiu al vietii si fericirii intr-un secol dominat de nefericire.

Jurnalul fericirii al lui Steinhardt a ramas exemplar si a intrat in atentia marelui public romanesc. Sa mai amintim ca destinul, unic, al acestui evreu, crestinat, botezat in puscarie si ajuns monah ortodox, nu teolog de prima mina, are alt parcurs decit cel al lui Wiesel? Ca Rohia lui Steinhardt din Tara Lapusului e doar atit de aproape de Sighetul maramuresean al lui Wiesel? Cine mai stie azi de evreii ciobani – caz singular, se pare – din acea zona? Si atitea alte detalii si amanunte care, inainte de a ne irita, ar trebui sa ne oblige la meditatie. Evreitate, romanitate, grecitate – de care avem atita nevoie in lumea de azi –, caci intre Atena si Ierusalim ne-am consumat noi interogatiile si s-au epuizat tragediile. Parintele Man, erudit teolog rus, tot un evreu convertit, este DECAPITAT, mai acum citiva ani, intr-o Rusie care-si cauta o noua identitate. E posibil? A fost. Asa cum pare incredibil ca un evreu, un tinar ultrareligios, sa-si omoare propriul prim-ministru. Sau un medic, acel Goldberg parca, om cu familie si copii, sa ucida cu mitraliera credinciosi arabi care se rugau in moscheea lor. Posibil? Da. Din pacate. Dupa Auschwitz lumea n-a mai fost ce a fost ea inainte. O alta rusoaica „alba“, Marie „Missie“ Wassiltchikoff (Vassiltchikov, in transcrierea englezeasca), traieste la Berlin, pur si simplu fara sa fie scriitoare si depune o marturie teribila prin jurnalul ei, scris in englezeste, The Berlin Diaries, 1940-1945, Methuen London Ltd, 1985, despre nazism, istoria Germaniei si o viata care a fost doar a ei. Inalta aristocratie germana, marea burghezie internationala, societatea nazista in intregul ei vazute din interior. Alt fascism, prezentat nu in culori estompate, ci perceput intr-o alta perspectiva, care ne ajuta sa intelegem mecanismele terorii si ale crimei organizate. Cum s-a ajuns aici, si din INDIFERENTA, din PREJUDECATI, COMODITATE, prin acceptare si tacere, lasitate sau meschine interese pedestre.

Raul nu apare doar din „rau“, ci si din „bine“ sau prea-mult-bine. Acel „extremism care vine din centru“ de care pomenea dl Tamas in scrisoarea lui catre intelectualii din Romania si care a pus pe jar atitea spirite luminate se naste, da, aici, la „centru“ – am senzatia ca a fost si o eroare de traducere, textul in ungureste cred ca suna mai nuantat! –, in caldura protectoare a micii/marii burghezii. Extremismul si rasismul se pot iti si intr-un proletariat integrat, cu middle class-ul de care tot ducem lipsa ca sa ne asezam si noi, cumsecade, pe coordonatele unei democratii de lunga durata. Dar acolo, la „centru“, „in mijloc“, s-au copt si multe toxine si s-au distilat destule otravuri. Pacat ca memoriile rusoaicei Vasilcikov nu sint cunoscute la noi (m-am bucurat cind am descoperit ca dl Andrei Pippidi le cunoaste si le apreciaza foarte tare). Asa cum si Memoriile Maresalului Jukov – traduse la noi acum 40 de ani – dau o alta fateta a aceleiasi teorii. E bine ca memoriile lui Wiesel au aparut si in limba romana. As vrea sa cred ca ar putea incepe discutii adecvate si la obiect, pe cit se poate in subiectivismele noastre alimentate de si prin atitea canale sau interese. Nu e cu suparare, asa sintem.

Societatea romaneasca de azi are nevoie de aceste dezbateri legate de evrei, evreitate, antisemitism, nationalism si xenofobie. Tocmai pentru a limpezi lucruri ce tin de mentalul colectiv, de psihologia maselor si de manipularea lor. Am fost si eu la Wannsee, acolo unde s-a decis „solutia finala“: ENDLÖSUNG. Manierati si educati functionari ai statului nazist german au decis, in ianuarie 1942, ca un popor sa fie scos din istorie. Nu s-a reusit, dar pretul platit, de foarte multa lume, a fost urias. Chiar si dupa decenii Wiesel se intreaba: De ce nu au bombardat Aliatii lagarele? Sau drumurile de acces, caile de comunicatii? Multe intrebari ramin suspendate. Din memoriile Berberovei aflam secrete teribile: de banii primiti de Lenin de la nemti sau de acordul secret incheiat intre membri ai cabinetului Kerenski si cel francez pentru a nu se semna o pace separata cu Germania. De ce? Revolutia bolsevica din 1917 n-ar mai fi avut loc! O anume arhiva din Elvetia se va deschide in 2007 pentru a ne oferi detalii: au fost jocurile de culise ale masoneriei. Spune Berberova. La Wannsee? Un loc pitoresc, pe malul unui lac, intre Berlin si Potsdam, constructii cochete si elegante, liniste, tihna, pace, marea burghezie care traia si traieste la Grünnewald – bune descrieri in memoriile lui Nikolaus Sombart – si o tragedie ce se naste din mijlocul nostru. De linga noi. Unul din ofurile lui Wiesel: voi ce-ati facut? De ce ati tacut, de ce n-ati intervenit, de ce ati inchis ochii sau chiar profitat: in Germania, in Polonia, in Romania sau Ucraina? Responsabilitati? Multiple. Ciudatenii? Desigur – un fascist ca Salazar ii protejeaza si-i salveaza pe evrei? N-a fost bine, pina la urma, pentru nimeni. Si apoi, dupa, dupa Auschwitz, dupa razboi, nimeni n-a avut nevoie nici de evrei, nici de nimeni. „Persoane deplasate“, refugiati, azilanti, exil, exiluri, exilati, o lume care parca si-a pierdut coordonatele si nu reuseste sa si le mai fixeze. DIASPORA apare din antichitatea greaca. Asa cum stenahoria se naste din „lipsa de pamint“. Trei categorii, spune Wiesel, coexista intre noi: calai, victime si spectatori.

Traseele ce duc de la o categorie la alta sint multiple. Restul e doar statistica. Daca a venit o vreme a evaluarilor „corecte“ (Cine? Cum?) cu atit mai bine. Pentru toata lumea. „Chestiunea evreiasca“ nu este doar o problema a evreilor, ci ne atinge pe noi toti. Ca vrem sau nu, ca ne face placere sau nu, ca avem motive sau nu sa o privim cu ostilitate, curiozitate sau indiferenta. Recrudescenta nationalismului si a intolerantei in lume, in Europa, in Balcani sau chiar si la noi, ar trebui sa ne dea de gindit. Poate mai mult decit atit: sa ne dea de „actionat“. Nu ne putem integra nici in NATO, nici in UE si nici in noi insine daca nu reusim sa ne punem in acord si sa rezolvam multe dintre chestiunile ridicate sau amintite de Elie Wiesel in memoriile lui. „Poporul norvegian este intotdeauna alaturi de victime“, noteaza in cartea sa Wiesel. Multi armeni din generatia bunicilor mei au avut pasapoarte Nansen. De apatrizi. Asa cum mii de copii orfani, culesi dupa masacrele din 1915, de pe abatoarele din desertul sirian, au fost gazduiti in Romania. Adapostiti, crescuti, educati. Salvati! Nu se stie bine. Ar fi bine sa se stie. S-a uitat. Foarte rau. Si exemple bune ar fi multe. Nu doar cu evrei sau cu armeni. De atitea ori pe pamint romanesc nu putini destarati si-au gasit refugiu. Care a devenit adapost, apoi camin. Dincolo de discursurile inflacarate, folosite in scopuri electorale, exista o realitate istorica romaneasca putin cunoscuta si mai putin mediatizata. Ce se poate face? Vor veni expertii si vor da solutii si sugestii. Vor veni factorii politici care vor decide ce si cum. Si marea masa, tacuta sau cirtitoare, isi va vedea de treburile ei, rizind in barba sau bodoganind sceptic. „O sa treaca si asta!“ La urma urmei o carte, Memoriile lui Wiesel, inca o carte. Si atit. Oare?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Memoria lui Wiesel

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.08 19:09

Memoria lui Wiesel
http://www.observatorcultural.ro/Memoria-lui-Wiesel*articleID_3234-articles_details.html
Elie WIESEL
Toate fluviile curg in mare
Traducere de Felicia Antip, Alexandru si Magdalena Boiangiu, Editura Hasefer, Colectia „Memorii“, Bucuresti, 2000

Elie WIESEL
… Si marea nu se umple
Traducere de Felicia Antip, Alexandru si Magdalena Boiangiu, Editura Hasefer, Colectia „Memorii“, Bucuresti, 2000

Daca exista la Camus o anume obsesie a mortii, descifram in scrisul lui Elie Wiesel din Memorii o anume obsesie a vietii. Nu pentru ca a scapat de la Auschwitz, ci pentru ca „la pensée du Midi“ a lui Camus devine un fel de „la pensée du Mitteleuropa“. Mitul lui Sisif, sinuciderea, absurdul, lupta cu istoria si propriul destin, balansul si ezitarea intre „da si nu“, revolta – impotriva cui? –, depasirea „masurii“ si a limitelor, de ce are nevoie omul pentru a ramine el insusi si a nu deveni nici revoltat, nici indiferent, cum sa ramii solitar intr-o lume coplesita de ura, cum sa nu devii solidar intr-o lume coplesita de rau, cum sa pui in acord constiinta ta cu respiratia istoriei, angajarea si refuzul ei, framintarea launtrica si nu in cele din urma relatia cu Dumnezeu fac din gindirea lui Camus o premisa pentru a infrunta moartea cu seninatate. Moartea lui Camus, absurda si pusa sub semnul „jocului“, al hazardului, consfinteste traseul unei evolutii a spiritului sau. Ne gasim foarte aproape de Wiesel. Sa inlocuim obsesia mortii cu cea a vietii si incertitudinea cu certitudinea existentei lui Dumnezeu.

Nu vrem sa fortam o idee comparativa, ci extragem un sens din cele 900 de pagini ce alcatuiesc Memoriile lui Elie Wiesel. Si mai e ceva, de neocolit: Wiesel e evreu. E credincios. Si consecvent. Asta l-a salvat. Putea sa moara, putea sa nu ajunga scriitor, putea sa fie un simplu supravietuitor al lagarelor de concentrare naziste: Wiesel crede in CUVINT, are incredere in CUVINTE. El vrea sa depuna marturie, scrie si clameaza pina la epuizare (a lui) si iritare (a altora, din jur, din lume) ceea ce se intimpla in lume. In lumea lui, in lumea noastra. Nascut in 1928, ajunge la 15 ani la Auschwitz. De la Sighetul din Maramures, crescut si educat intr-o saraca familie de evrei cu frica lui Dumnezeu, se vede proiectat in plina adolescenta in cosmar. E de inteles ca un destin astfel fracturat nu poate ramine fara raspuns. Reactia lui Wiesel va fi una alcatuita din cuvinte. Daca Dumnezeu exista, trebuie sa crezi in judecata lui. Ceea ce se intimpla cu oamenii este, lucru dovedit de atitea ori, dincolo de puterea noastra de intelegere. (Exista un cuvint de origine araba, khasmet, intrat in limba romana prin intermediul limbii turce: destin, fatalitate, plin de miez, care spune totul; pe vremea lui I.L. Caragiale era des uzitat, azi a disparut.)

Scapat din tenebrele mortii, Wiesel nu poate si, mai tirziu, nu vrea sa uite; memoria devine factorul coagulant al vietii lui. Va depune marturie, cu viata lui, cu scrisul lui, pentru toti cei morti si cei care au fost salvati. Din toata familia lui scapa doar el si alte doua surori. Ceilalti, mama, tata, o alta sora, alte rude dispar in cuptoarele naziste. Pentru Dumnezeu, cum NU au existat? Negationismul (cuptoarelor, lagarelor, mortilor etc.) este o alta forma a raului, absurda si ea, desigur, dar nu mai putin coplesitoare. A fi evreu, a fi credincios, a fi scriitor. Iata cele trei coordonate ale vietii unui copil care ajunge de la Sighet la Oslo, de la tihna anonimatului la angajarea deplina in cele mai fierbinti evenimente ale politicii mondiale. Elie Wiesel este sau nu scriitor? Este. Este un militant pentru drepturile omului si alte drepturi, un activist, un angajat intru adevar? Este! Este un evreu religios, consecvent cu el insusi si cu cauza poporului din care face parte? Desigur. Sigur ca militeaza pentru NEUITAREA acelei tragedii numite HOLOCAUST. Sigur ca, devenind dintr-un simplu ziarist francez – il citeste si apreciaza pe Camus, nota bene, in anii ’50! – o VOCE a evreitatii din intreaga lume, bine mediatizata si ascultata, va da nastere la reactii. Invidia, reaua credinta, ura, ambitiile si vanitatile nu sint apanajul doar al intelectualilor sau al neevreilor. O judecata severa il calauzeste pe Wiesel la tot pasul; vrea sa ramina el insusi, sa nu greseasca, sa nu nedreptateasca pe nimeni. De aici si distantarea lui, de atitea ori, de politica oficiala israeliana, de aici si implicarea lui nu doar in chestiunea „evreilor rusi“, dar si in eliberarea lui Andrei Saharov sau in militantismul lui vizavi de crimele din Ruanda, Cambodgia sau alte colturi ale lumii. Ar fi foarte multe lucruri de comentat, de luat la bani marunti, de analizat prin prisma sensibilitatii si perceptiei, evident particulare, a fiecarui cititor. Avem de-a face cu o carte foarte speciala.

Chiar daca, deja, literatura memorialistica a devenit extrem de bogata si ocupa un factor aparte in biblioteca lumii. Partea ei teoretica este deja bine definita si a devenit, in ultimele decenii, chiar o stiinta aparte. Sa facem o mica paranteza inainte de a spune, concret, citeva cuvinte despre continutul memoriilor lui Wiesel. Perceptia noastra, a fiecaruia dintre noi, a evreilor. Relatia dintre Ei si Noi a fost mereu si din timpuri imemoriale una extrem de complexa. Si a ramas, inca, nesolutionata. A curs multa cerneala – dar, sa nu uitam, si mai mult singe – pe acest subiect si in spatiul romanesc. Antisemitismul a ramas, in continuare, o problema, nu doar subiect de meditatie. As putea sa povestesc, apelind la propria memorie, citeva istorii-cu-evrei pe care le detin la rindul meu. Dar acum avem de-a face cu memoriile lui Wiesel si nu cu cele ale lui Horasangian. Totusi, nu ma pot abtine sa nu istorisesc o intimplare care are tilcul ei. In toamna lui 1961, un avion al companiei Tarom aducea la Moscova o delegatie romana condusa de presedintele Consiliului de Stat al Planificarii. Reprezentantii Romaniei urmau sa participe la tratativele ce se derulau intre membrele CAER pentru un nou plan de cooperare. La Moscova, pe aeroport, delegatia este intimpinata de diplomati romani, dar si de un inalt functionar al CSP care facea deja parte din echipa de negociatori.

Seful delegatiei romane da mina cu cei care venisera sa-l intimpine (Rosianu sa fi fost ambasadorul?) si ajunge in dreptul propriului sau colaborator. Zimbete protocolare, urari de bine-ati-venit, „Ce mai faci, armene?“, intreaba binedispus tovarasul presedinte al CSP, ing. Gh. Gaston-Marin, la care subalternul, ce sa spuna, zimbeste timp, luat prin surprindere, si n-apuca sa-i raspunda „sefului“ ca bine sau foarte bine (de o alta varianta nici nu putea fi vorba!) ca inaltul personaj suride in continuare si adauga malitios: „Rizi, rizi, nu-ti da mina sa-mi zici, da’ tu ce mai faci, mai, jidane?“. Inutil sa precizez ca interlocutorul armean al lui Gh. Gaston-Marin (evreu plecat la studii in Franta pe care razboiul l-a prins acolo si a intrat in rezistenta primind numele de Gaston, ca apoi sa faca o cariera de tehnocrat in aparatul sistemului comunist din Romania) chiar era armean – semana ingrozitor cu Anastas Mikoian! – si se numea Ovanez Horasangian. Tatal meu. Urmase la rindul lui Politehnica la Berlin si Bucuresti, devenise cetatean roman datorita unei diplome romanesti, facuse 6 ani de concentrari si de front in linia intii (a plecat la razboi sublocotenent si a venit capitan, plus citeva decoratii pe care bunica le-a aruncat la gunoi prin anii ’50, de frica) si cazuse dupa (evident, 23 august 1944) in picioare, ajungind in PCR si CSP, asa cum altii din familie au „cazut“ mult mai rau. „Si ce-ati facut dupa povestea de la aeroport?“, l-am intrebat eu pe tata – stiu multe povesti si istorii de la tata. „Pai, ce sa facem, seara, la Ambasada, am baut un sprit cu Gaston, el era cazat la &laquo;Ukraina&raquo;, in apropiere, si i-am spus bancuri cu evrei.

Gaston a ris, tinea la mine, &laquo;Fir-ai sa fii, tovarase Horasangian, cauti pe dracu’ cu luminarea!&raquo;“. Despre ce era vorba: superiorul direct al tatii, director general in CSP, un anume tovaras Saveanu, inginer si evreu la rindul lui, nu-l prea avea la ficati pe tata. De ce? Tov. Saveanu, l-am cunoscut si eu, bolnav de stomac, prudent si suspicios de felul lui, nu era om de sprit! Scurt. Tata, om chefliu si fustangiu, cam prea slobod la gura si fapte pentru ortodoxia, stalinista inca, de atunci, si-a scris mare parte a istoriei vietii lui la... sprit! Om de lume, prieten cu te miri cine, a trait si a murit cu zimbetul – Charles Boyer – pe buze. Din perspectiva de azi pare neverosimil, dar asa a fost, asa i-a fost dat. Parca-l vad judecindu-l pe Wiesel, daca ar fi sa-i citeasca Memoriile: „Cam crispat individu’!“. Nu vreau sa rid de nimeni si nici sa minimalizez nimic, poate si eu as fi „cam crispat“ dupa criteriile tatii. Dar vreau sa spun ca viata si oamenii dau dovada de atitea complicatii incit este extrem de dificil sa le descilcim. Azi, stau si ma gindesc si ma intreb daca generatia care creste sub ochii nostri cu manele, Andre, whisky, e-mail si televizor-mincat-pe-piine (ca sa parafrazez un prim-ministru care ne-a lasat cu gura cascata ca la... dentist) mai stie ce e aia „sprit“ sau „muzica de inima albastra“. Nu cu mult timp in urma, Andrei Plesu a facut o eleganta analiza a spritului prezentind, intus et in cutae, o metafizica a spritului romanesc demna de marii talmudisti ai hasidismului rasaritean.

Ca sa revin la subiectul nostru. Tata avea dreptate: la un „sprit“ se rezolva multe. (Aceeasi idee o gasim si in memoriile lui Wiesel, in Franta mai toate chestiunile importante se trateaza la restaurant, la o masa.) Oare asa o fi? Parca generatia mea traitoare in Romania n-a mai apucat asa ceva. Sau m-am rupt eu de realitate, poate si generatia mea va trebui si ea sa depuna marturie pentru ce i-a fost dat ei sa traiasca. Nici pentru ce a fost inainte, nici pentru ce s-a intimplat dupa, iata cum in viata oamenilor exista mereu cite un inainte si un dupa care schimba, cu brutalitate, datele. Dupa 23 august a fost altceva in Romania, asa cum dupa Auschwitz a fost altceva in viata lui Wiesel. Dar si a omenirii – ne place sau nu – sintem obligati sa acceptam aceasta evidenta. Scurt: Elie Wiesel depune MARTURIE (folosesc din termenul acreditat de scriitorul francez, doua dintre cartile lui, Noaptea si Evreii tacerii, nu sint nici romane si nici povestiri, ci marturie. Asa le catalogheaza scriitorul. Nu avem de ce sa ne indoim, chiar daca aflam cite ceva despre ele din cartea de fata, fara sa avem acces la volumele propriu-zise). Wiesel depune marturie despre propria-i viata. Pe nesimtite, evolutia e fireasca si coerenta prin prisma biografiei sale dramatice, el devine din solitar un solidar cu propriul sau popor. Ii apartine, trup si suflet, cu gindul, cu fapta, cu credinta in Sfinta Scriptura si in Dumnezeu care, orice s-ar intimpla, nu poate fi parasit. Orice s-ar intimpla! Si se intimpla! S-a intimplat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Elie Wiesel cere judecarea lui Ahmadinejad

Mesaj Scris de Admin la data de 28.09.08 19:01

Elie Wiesel cere judecarea lui Ahmadinejad
Laureat al Premiului Nobel si supravietuitor al Holocaustului, Elie Wiesel a cerut ONU sa-l puna sub acuzare pe liderul iranian Mahmud Ahmadinejad pentru incitare la genocid, mai degraba decit sa-i permita sa ia cuvintul in Adunarea Generala de la New York, relateaza Reuters.
Wiesel a vorbit la un miting din New York, cerind liderilor lumii sa opreasca Iranul in ambitia sa de a obtine arma nucleara. El a subliniat ca Ahmadinejad - care a spus ca
Israelul trebuie sters de pe harta - ar trebui pus sub acuzare pentru „propagarea de politici de genocid“. „Nu e Hitler, nimeni nu este Hitler, dar vrea sa urmeze calea lui Hitler si acest lucru il face un criminal“, a spus Wiesel.
„Presedintele Ahmadinejad este o amenintare la adresa pacii mondiale si nu ar trebui sa se afle la New York. Locul sau este intr-o celula din inchisoarea ONU“, a subliniat Wiesel. Manifestantii au strigat „Opriti Iranul“ si „Zero toleranta pentru islamo-fascisti“.
Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a primit in schimb luni seara, la New York, premiul umanitar al Fundatiei Elie Wiesel pentru umanitate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Elie Wiesel depune marturie impotriva tinarului care l-a ata

Mesaj Scris de Admin la data de 13.07.08 17:01

Elie Wiesel depune marturie impotriva tinarului care l-a atacat
Supravietuitor al Holocaustului si laureat al premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, a declarat luni in fata juratilor ca barbatul care l-a agresat in 2007, in liftul unui hotel, l-a acuzat ca ii este "teama de adevar", relateaza San Francisco Chronicle in editia electronica.
Ellie Wiesel, in virsta de 79 de ani, le-a povestit juratilor unui tribunal din San Francisco cum s-a intilnit cu agresorul sau, Eric Hunt, in virsta de 24 de ani, cind a urcat in liftul hotelului Argent, in seara zilei de 1 februarie 2007.
Eric Hunt, domiciliat in New Jersey, care l-a urmarit pe Wiesel din Florida pina in California, a pledat nevinovat, invocind probleme de sanatate mentala pentru toate acuzatiile aduse inclusiv tentativa de rapire, sechestrare sub motiv fals, lovire si abuz asupra unei persoane in virsta.
In ascensor, Hunt i-a cerut lui Wiesel sa vina in camera sa pentru un interviu. "Deodata, s-a intors inspre mine si mi-a spus: 'Tu vii cu mine!' (...) Am fost socat", povesteste laureatul premiului Nobel pentru Pace. Cind acesta a refuzat, agresorul a inceput sa il bruscheze, incercind sa il scoata din liftul oprit la etajul sase. Dupa ce a iesit din lift, Wiesel a reusit sa scape de agresor si, de teama sa nu fie rapit, a inceput sa strige dupa ajutor, dar nu a venit nimeni.
Din fericire pentru Wiesel, cind liftul a revenit la etajul sase, Hunt a plecat, nu inainte de a-i transmite insa un mesaj. "A spus pur si simplu ceva ce m-a lasat nelamurit vreme de citeva zile. 'Iti este teama de adevar!'", le-a spus supravietuitorul Holocaustului juratilor tribunalului american. "Avea un aer de totala indiferenta, pentru tot ce faceam, ceea ce simteam sau spuneam", a precizat Wiesel.
Eric Hunt a fost arestat trei saptamini mai tirziu, dupa ce a postat intimplarea pe un site antisemit si astfel a fost identificat. In timpul interogatoriului tinarul a declarat ca incerca sa il faca pe Wiesel sa recunoasca faptul ca Holocaustul nu a avut loc. Wiesel nu a fost ranit in timpul asaltului, iar depozitia sa va continua in cursul zilei de marti.
Ellie Wiesel este autorul a peste 40 de carti despre Holocaust, iudaism si subiecte asemanatoare. Tatal, mama si sora sa au murit in taberele de concentrare naziste. El a fost deportat din Romania la Auschwitz in 1944, dar a reusit sa supravietuiasca
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Wiesel[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum