Irod[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Mausoleul din colina

Mesaj Scris de Admin la data de 04.07.11 1:34

Mausoleul din colina

Descoperirea mormantului lui Irod cel Mare rezolva o enigma care i-a intrigat pe arheologi de mai bine de 30 de ani. O descoperire cu totul exceptionala al carei protagonist este Prof. Netzer de la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Se stia din scrierile istoricului Flavius Josephus ca regele Irod a fost inhumat in colina artificiala cunoscuta sub numele de Irodium care domina intreaga regiune Bethleem, aflata la marginile desertului Iuda. Cu toate astea, sapaturile intreprinse in anul 1972 si intrerupte in doua randuri de cele doua intifade nu au permis localizarea mormantului. Astazi exista explicatia esecului primelor campanii de sapaturi. Irod trebuia sa fie ingropat la poalele colinei. Marturie stau lucrarile de amploare intreprinse in timpul vietii sale pentru constructia mormantului si a unui drum cu o lungime de 350 de metri si o latime de 30 de metri, prin care urma sa treaca cortegiul funerar.
Cercetarile s-au concentrat asupra zonei in care se oprea acest drum ceea ce a condus la degajarea unor resturi arheologice din epoci ulterioare, mai ales cea bizantina. In momentul in care a devenit clar faptul ca mormantul nu se afla in locul in care se astepta sa fie descoperit, profesorul Netzer si echipa sa de arheologi au intreprins in august 2006 noi sapaturi pe flancul colinei pentru a identifica, in final, mormantul, la sfarsitul anului 2006, intr-o panta dulce spre nord-est. Se pare ca Irod, la batranete, a hotarat, din motive necunoscute, sa fie inhumat intr-un loc diferit de amplasamentul prevazut initial.

Din mormant, acum nu se mai afla decat o scara de acces monumentala, larga de 6,5 metri, construita special pentru cortegiul funerar, si un pavaj din piatra taiata cu o suprafata de 100 metri patrati. Sarcofagul, construit din piatra rosie de Ierusalim, masurand 2,5 metri, era inchis cu un capac triunghiular decorat cu rozete. Mausoleul a fost in intregime distrus iar sarcofagul redus la fragmente de piatra. Faptasii sunt, fara indoiala, insurgentii care au ocupat aceste locuri din 1966 pana in 1972 in timpul primei revolte evreiesti care il renega pe Irod, aliat al romanilor.

Judecand dupa scrierile lui Flavius Josephus, in funeraliile regelui, nimic nu a fost uitat pentru a le face magnifice. Corpul, invesmantat in straie regale, cu o diadema pe frunte, o coroana de aur pe cap si un sceptru in mana dreapta, a fost purtat de o litiera in timp ce razboinicii inarmati pana-n dinti il insoteau. Companiile garzilor sale trace, germane si galice se aflau in fata, urmate de trupele comandate de sefii lor. 500 de ofiteri se aflau in coada cortegiului.

Descoperirea mormantului lui Irod cel Mare, pune, o data in plus, problema vestigiilor arheologice, legate de istoria evreilor, vestigii situate pe teritoriu palestinian. In dreptul international, Irodium nu se afla in Israel iar sapaturile intreprinse de arheologii Universitatii Ebraice din Ierusalim sunt ilegale. E totusi dificil de negat faptul ca personajul Irod, oricare ar fi judecata lui Flavius Josephus, e o figura de prima importanta in istoria evreilor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Irod[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.07.11 17:57

Î ncă din copilărie, Irod a înțeles avantajele unei alianțe cu suveranii romani – poziție care a fost mult timp privită ca o trădare a poporului evreu – și romanii sînt cei care l-au făcut, în cele din urmă, rege pe Irod. De-a lungul carierei, el s-a străduit să împace cererile acestora cu cele ale supușilor săi evrei, care își păzeau, cu mare atenție, independența politică și religioasă. Păstrarea acestui echilibru fragil era îngreunată de originea lui Irod; mama sa era de etnie arabă, iar tatăl său edomit și, deși Irod a fost crescut ca evreu, îi lipsea statutul social al familiilor vechi și puternice din Iersualim, care i-ar fi permis să slujească drept mare preot, așa cum făcuseră, în mod tradițional, regii hasmoneeni. Mulți dintre supușii săi îl considerau pe Irod un intrus - „pe jumătate everu”, așa cum va scrie, mai tîrziu, primul său biograf, soldatul și aristocratul evreu Flavius Jose Phus – și au continuat să lupte pentru o teocrație hasmoneeană. În 43 î. Chr., tatăl lui Irod a fost otrăvit de un agent hasmoneean. Trei ani mai tîrziu, cînd parții au invadat, pe neașteptate, Iudeea, o facțiune hasmoneeană rivală s-a aliat cu invadatorii, la detronat și mutilat pe Hyratanus și s-a întors împotriva lui Irod. Î n acest moment de criză, Irod a căutat sprijin la romani. El a părăsit Ierusalimul împreună cu familia sa, la adăpostul întunericului, și, după înfrîngerea parților și a aliaților lor evrei, într-o bătălie crîncenă, purtată pe locul unde, ulterior, va construi Herodiumul, a călătorit la Roma, unde Senatul, amintindu-și de loialitatea sa neabătută, l-a numit rege al Iudeei. A ieșit din clădirea Senatului braț la braț cu cei mai puternici doi oameni din Imperiul Roman: Marc Antoniu, soldatul și oratorul care conducea jumătatea de răsărit a imperiului, și Octavian, tînărul patrician care o conducea pe cea de apus și care, nouă ani mai tîrziu, îl va înfrînge pe Antoniu și va prelua comanda întregului imperiu, luîndu-și, ulterior, titlul de „Augustus”. Apoi, într-un act care simboliza numeroasele compromisuri pe care avea să le facă pentru a-și păstra nesigura putere, Irod a condus procesiunea pe Capitoliu pînă la templul lui Jupiter, cel mai sacru altar al Romai, unde regele Iudeei le-a oferit sacrificii zeilor Romei păgîne
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Irod[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.07.11 17:57

între adevăr și defăimare (I)
La 13 km spre Sud de Ierusalim, un deal se ivește brusc din deșert, ca un mic vulcan. E Herodium, una dintre cele mai mărețe creații arhitecturale ale lui Irod cel Mare, regele Iudeei.
Conducător abil și generos, strălucit general și unul dintre cei mai plini de imaginație și energici constructori ai Antichității, Irod și-a condus regatul spre o nouă prosperitate și putere. Și, totuși, azi el e cunoscut mai ales ca monarhul viclean și ucigaș din Evanghelia lui Matei, care a ucis toți pruncii de sex masculin din Betleem, într-o încercare eșuată de a-l omorî pe Isus cel nou-născut, regele din profețiile iudeilor. E aproape sigur că Irod nu e vinovat de această crimă, despre care nu există o altă referire în afara celei a lui Matei. Dar, cu siguranță că el a ucis copii, inclusiv trei dintre proprii săi fii, laolaltă cu soția, cu soacra și cu numeroși alți membri ai curții sale. Arheologul israelian Ehud Netzer a petrecut ultima jumătate de secol în căutarea adevăratului Irod, cel înfățișat nu în vorbe, ci în piatră. El a excavat numeroase situri ale construcțiilor lui Irod de pe cuprinsul Țării Sfinte, explorînd palatele în care a locuit regele, fortărețele în care a luptat, peisajele în care se simțea cel mai confortabil. Dintre numeroasele proiecte de construcții pline de imaginație ale lui Irod, Herodium e singurul care-i poartă numele și, poate, cel mai apropiat sufletului său. Aici, la sfîrșitul carierei sale îndrăznețe și mînjite de sînge, a fost înmormîntat într-un impunător mausoleu.
Amplasamentul exact al mormîntului lui Irod a rămas un mister timp de aproape două milenii, pînă în aprilie 2007, cînd Netzer și colegii săi de la Universitatea Evreiască din Ierusalim l-au dezgropat pe pantele superioare ale Herodiumului. Descoperirea a înlesnit pătrunderea într-una dintre cele mai enigmatice minți ale Antichității - și noi dovezi ale urii pe care Irod o stîrnea printre contemporanii săi. Acesta a devenit și un incident de natură politică, palestinienii susținînd că artefactele din sit le aparțin, iar coloniștii evrei spunînd că prezența mormîntului le întărește pretențiile la Cisiordania. Irod s-a născut în anul 73 î. Chr. și a crescut în Iudeea, un regat din inima vechii Palestine, sfîșiat de război civil și prins între dușmanii puternici. Monarhia hasmoneeană, care condusese Iudeea timp de 70 de ani, era divizată de lupta crîncenă pentru tron dintre doi frați, prinții Hyrcanus II și Aristobulus II. Regatul era, la rîndul său, prins într-o luptă geopolitică de amploare între legiunile romane, de la nord și vest, și parți, dușmanii istorici ai R omai, la est. Tatăl lui Irod, principalul sfetnic al lui Hyrcanus și un înzestrat general, a mizat pe romani, care l-au îndepărtat pe Aristobulus și l-au făcut pe Hyracanus rege al Iudeei.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=21370&_nr=911
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Regele Irod se dezvaluie

Mesaj Scris de Admin la data de 29.06.11 22:16

Regele Irod se dezvaluie





http://www.natgeo.ro/istorie/personalitati-si-evenimente/regele-irod-se-dezvaluie


La aproape 13 km spre sud de Ierusalim, acolo unde ultimii maslini pitici si culturile de porumb pe terenuri cu pietre se pierd in desertul iudeu, un deal se iveste brusc, un con abrupt cu varful taiat, ca un mic vulcan. E Herodium, una dintre cele mai marete creatii arhitecturale ale lui Irod cel Mare, regele Iudeei, care a transformat un delusor intr-un memorial impunator, lucrat in piatra alba, si l-a inconjurat cu palate ale desfatarii, cu piscine si gradini terasate.
Conducator abil si generos, stralucit general si unul dintre cei mai plini de imaginatie si energici constructori ai antichitatii, Irod si-a condus regatul spre o noua prosperitate si putere. Si totusi azi el e cunoscut mai ales ca monarhul viclean si ucigas din Evanghelia lui Matei, care a ucis toti pruncii de sex masculin din Betleem, intr-o incercare esuata de a-l omori pe Isus cel nou-nascut, regele din profetiile iudeilor. E aproape sigur ca Irod nu e vinovat de aceasta crima, despre care nu exista o alta referire in afara celei a lui Matei.
Dar cu siguranta ca el a ucis copii, inclusiv trei dintre propriii sai fii, laolalta cu sotia, cu soacra si cu numerosi alti membri ai curtii sale. De-a lungul vietii, el a impletit creativitatea cu cruzimea, armonia cu haosul. Arheologul israelian Ehud Netzer a petrecut ultima jumatate de secol in cautarea adevaratului Irod, cel infatisat nu in vorbe, ci in piatra.
El a excavat numeroase situri ale constructiilor lui Irod de pe cuprinsul Tarii Sfinte, explorand palatele in care a locuit regele, fortaretele in care a luptat, peisajele in care se simtea cel mai confortabil.
Dintre numeroasele proiecte de constructii pline de imaginatie ale lui Irod, Herodium e singurul care-i poarta numele si poate cel mai apropiat sufletului sau. Aici, la sfarsitul carierei sale indraznete si manjite de sange, a fost inmormantat intr-un impunator mausoleu.


Amplasamentul exact al mormantului lui Irod a ramas un mister timp de aproape doua milenii, pana in aprilie 2007, cand Netzer si colegii sai de la Universitatea Evreiasca din Ierusalim l-au dezgropat pe pantele superioare ale Herodiumului.

Descoperirea a inlesnit patrunderea intr-una dintre cele mai enigmatice minti ale antichitatii – si noi dovezi ale urii pe care Irod o starnea printre contemporanii sai. Acesta a devenit si un incident de natura politica, palestinienii sustinand ca artefactele din sit le apartin, iar colonistii evrei spunand ca prezenta mormantului le intareste pretentiile la Cisiordania.

Irod s-a nascut in anul 73 i.HR. si a crescut in Iudeea, un regat din inima vechii Palestine sfasiat de razboi civil si prins intre dusmani puternici. Monarhia hasmoneeana, care condusese Iudeea timp de 70 de ani, era divizata de lupta crancena pentru tron dintre doi frati, printii Hyrcanus II si Aristobulus II.

Regatul era, la randul sau, prins intr-o lupta geopolitica de amploare intre legiunile romane, de la nord si vest, si parti, dusmanii istorici ai Romei, la est. Tatal lui Irod, principalul sfetnic al lui Hyrcanus si un inzestrat general, a mizat pe romani, care l-au indepartat pe Aristobulus si l-au facut pe Hyrcanus rege al Iudeei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Irod[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.10 18:00

Irod, ucigãtorul de prunci sau regele neînțelesÎn istoria lumii creștine, Irod, „regele pios și prieten al împãratului” (cum îl caracteriza un document oficial), rãmâne un personaj sinistru prin aceea cã, potrivit tradiției, spre sfârșitul domniei lui, informat de nașterea unui „rege al iudeilor” de cãtre magii veniți din Orient, încearcã sã ducã la pieire pe nou-nãscutul din Betleem.


Pentru a fi sigur de eliminarea potențialului rival al dinastiei lui, în condițiile în care soldații sãi nu reușesc sã-l identifice, Irod recurge la o mãsurã extremã, crudã și sângeroasã: uciderea tuturor pruncilor „de doi ani și mai jos”. Dar Sfânta Familie, la îndemnul îngerului, fugise deja în Egipt, unde va sta pânã la decesul prigonitorului sãu.
Legenda biblicã ne permite, în plan istoric, datarea nașterii lui Iisus și, prin aceasta, a momentului începutului actualei ere, survenitã cu puțin timp înainte de moartea regelui blestemat, în 4 î.e.n. Figura lui Irod al istoriei, supranumit Cel Mare, este însã mult mai complexã și semnificativã pentru viața poporului asupra cãruia a domnit. Ajuns rege la capãtul a 20 de ani de lupte, confruntãri și sacrificii, printr-o decizie a Romei din 40 î.e.n., devenitã efectivã în 37, el a domnit 33 de ani, presãrați cu intrigi, asasinate și compromisuri politice, dar și cu ample și repre­zentative opere edilitar- ar­hitec­tonice. Oricum, domnia sa, în ciuda acuzelor ce i se aduc cu mai multã sau mai puținã îndreptãțire, reprezintã un vârf în istoria iudeilor. Ca nimeni altul, Irod a înțeles invincibilitatea Romei și a știut sã se adapteze circumstanțelor timpului, sã gestioneze problemele interne ale regatului, deosebit de complexe, și sã-și afirme individualitatea domniei. De aceea, poate, el rãmâne și un rege oarecum neînțeles, deopotrivã de contemporani și posteritate.
Familia și puterea moștenitã
Irod (nume de origine greacã) se naște în 73 î.e.n., ca „pe un sfert evreu”, fiu al lui Antipater, idumeean de origine (aparținãtor deci al unui popor trecut la iudaism cu numai 50 de ani înainte) și al lui Cypros, nabateanã, aparținãtoare „a unei ilustre familii din Arabia”, situație care își va pune amprenta asupra statutului sãu public: de influențã printre notabilii Idumeei, dar impopular pentru iudei. Amestecându-se în luptele pentru putere în regiune, tatãl ajunge sã devinã omul forte al marelui preot hasmonean și etnarh Hyrcarros II, ceea ce-i permite sã-și numeascã cei doi fii ai sãi în importante funcții militare: Phasael devine comandant al Ierusalimului, iar Irod, la nici 15 ani, cel al Galileei. În urma ajutorului dat lui Cezar în rãzboiul alexandrin (48 î.e.n.), Antipater obține cetãțenia romanã, care va fi transmisã și urmașilor sãi.
Prima încercare majorã
Ajuns foarte puternic în rândul notabililor Iudeei, tânãrul Irod cunoaște prima mare confruntare cu adversarii sãi, atunci când este acuzat de moartea brigandului Ezekias în fața Sinedriului din Ierusalim, fapt considerat drept o tentativã a versatilului Hyrcarros de a rãsturna puterea lui Antipater și a fiilor sãi. Dar procesul avea sã ofere ocazia demonstrãrii adevãratei forțe a acestora: acuzatul va beneficia de o energicã scrisoare de susținere din partea lui Sextus Cezar (un pãrinte al marelui Cezar!) și va apãrea la Ierusalim însoțit de o escortã redutabilã! Deși achitat de tribunal, se refugiazã la Damasc, unde comandantul roman îl numește responsabil pentru Siria de sud și Samaria.
În 43 î.e.n. Antipater este otrãvit, în timpul unui dineu dat de Hyrcarros, la instigarea lui Malicos, un vechi rival al sãu.
Drumul spre sceptrul regal
Uciderea lui Cezar la Roma, în anul 44 î.e.n., a creat o situație confuzã, complexã, la nivelul întregului imperiu, care a însemnat și pentru Irod deschiderea drumului spre puterea supremã în Iudeea. Comandant militar al Galileei, el se raliazã, mai întâi, lui Caius, unul dintre asasinii fostului împãrat, ajuns în Siria spre a menține „pax romana” în regiune. Folosește ocazia spre a-și rãzbuna tatãl, al cãrui ucigaș va cãdea rãpus pe plajã sub pumnalele mercenarilor. Dupã înlãturarea lui Caius, sosește în orient Antoniu care, contra unei consistente sume de bani, susține pe Irod și pe Phasael împotriva detractorilor evrei și le confirmã puterile deținute. Dar momentul de rãscruce avea sã-l reprezinte invazia Siriei de cãtre parți, eveniment care va tulbura grav situația din regiune pentru cîțiva ani, va genera conflicte de putere și va sfârși tot sub talpa invicibilã a soldaților Romei. Pentru început, Antigonos, nepot al lui Hyrcan, le cumpãrã bunãvoința cu 1000 de talanți și 500 de femei frumoase și astfel este instalat șef la Ierusalim. Situația complicându-se și devenind periculoasã, Irod împreunã cu familia, partizanii apropiați și armatã, în total circa 9000 de persoane, hotãrãsc sã fugã spre zone mai protejate de suflul rãzboiului. În drum, mulți dintre fugari sunt mãcelãriți de cavalerii parți. Sub zdruncinãturile drumului, trãsura lui Irod se rãstoarnã, gata sã-i omoare mama, iar el, sub emoția întâmplãrilor, este pe punctul sã se sinucidã. La 15 km de Ierusalim e atacat de o grupare iudee adversã, dar o învinge și, mai târziu, pe acel loc, va construi Palatul Herodium (unde în 2007, arheologul E.Netzer crede cã a descoperit osuarul fostului rege). Fuga este prea lentã din cauza numãrului mare al refugiaților, fapt pentru care Irod dispune dispersarea unei mari pãrți dintre ei în Idumeea, pe 800 dintre cei slabi îi instalã în fortãreața Masada și împreunã cu o micã escortã își continuã drumul. Între timp au loc rãzbunãrile: Antigonos poruncește tãierea urechilor lui Hyrcannos pentru ca, astfel mutilat, sã nu mai poatã rãmâne mare preot, iar Phasael se sinucide lovindu-se cu capul de zidurile închisorii în care ajunsese.
Cãutându-și scãparea și eventual o victorie, Irod se îndreaptã mai întâi spre Petra, cu gândul de a împrumuta bani de la regele nabatean Malichos I, ducând cu sine un nepot de 7 ani drept viitor gaj, dar la granițã, oamenii regelui îl sfãtuiesc sã se întoarcã de teama reacției parților. Pare pierdut, însã chiar atunci îi încolțește gândul cel bun: izbânda nu poate veni decât de la Roma și pornește spre acolo. Ajunge, în drum, mai întâi la Alexandria, unde o întâlnește pe Cleopatra, care îl primește bine. Pleacã, apoi, pe mare, dar o furtunã puternicã îl determinã sã se opreascã pe insula Rhodos, unde schimbã corabia. Ajuns în cele din urmã la Roma, se întâlnește cu protectorul sãu, Antoniu, dar și cu Octavian, viitorul Augustus.
Din inițiativa acestora, în 40 î.e.n., Senatul se întrunește și voteazã numirea lui Irod ca rege al evreilor și guvernator asupra teritoriului lor. Astfel este desemnat ca stãpân al Iudeei, întrecând orice așteptare a sa, un om supus, dependent total de Roma, ce nu aparținea nici unei linii regale și nici sacerdotale a Ierusalimului, care spre a domni trebuie sã-i rãmânã fidel, iar religia sa nu-l va împiedica sã aducã jertfe zeitãților romane.
Vor urma însã 3 ani duri de preluare a puterii și exercitãrii sale efective. Rolul decisiv va reveni, în acest sens, armatei romane. În 37 se cãsãtorește cu Mariamme, nepoatã a lui Hyrcannos, pentru a-și construi o oarecare legitimitate de moștenitor al hasmonenilor în ochii populației. În Samaria este gata sã fie asasinat în baie, dar scapã și de aceastã datã, sub semnul protecției divine. Cu ajutorul generalului roman Sossius asediazã, în cele din urmã, Ierusalimul; trecut prin foc și sabie, orașul este pe cale sã fie aproape distrus. Mari stricãciuni cunoaște și Templul unde se refugiaserã Antigonos și partizanii sãi. Acesta se predã generalului roman și implorã iertare, dar Irod îi plãtește lui Antoniu uciderea și este executat. Astfel devine Irod rege, peste așteptãrile lui, dar cu indispensabilul ajutor al Romei.
O domnie prin intrigi și masacre
Așa cum remarca un istoric, Irod se singularizeazã între puternicii timpului sãu printr-un exces neobișnuit în masacrarea apropiaților lui. Desigur, în prima linie se va afla numeroasa și complicata sa familie, care va juca un rol politic major, în jocul puterii și mai ales în privința succesiunii la tron.
În toatã aceastã afacere și-a pus puternic amprenta pasiunea aproape maladivã a lui Irod pentru femei. Într-adevãr, a avut nu mai puțin de 10 soții, unele în mod concomitent, fiind poligam, iar istoria domniei sale se confundã în mare parte cu cea a rivalitãții permanente dintre consoarte și fiii din diferite cãsãtorii, la care s-au adãugat permanentele amestecuri din partea lui Pheroras și Salomeea, fratele și, respectiv, sora regelui.
Astfel, abia devenitã consoartã regalã, Mariamme se și grãbește sã obținã exilul lui Antipater, fiul rezultat din prima cãsãtorie a lui Irod cu idumeana Doris. Deși soția în funcție era nepoata lui Hyrcannos, faptul nu a împiedicat executarea acestuia la ordin regal, dupã întoarcerea din captivitatea parților, pentru marea vinã de a fi fost monarh! Tot așa, a dispus și uciderea fratelui lui Mariamme, Ionathan, pe care îl numise mare preot, dar care purta „stigmatul” capital de a fi popular și descendent din hasmoneni. Desigur, în urma unor evenimente de acest gen, relațiile dintre cei doi soți s-au degradat și aveau sã se rupã iremediabil atunci când Salomeea îi dezvãluie lui Irod cã Mariamme l-ar fi înșelat chiar cu Iosif, propriul ei bãrbat! Turbat de mânie, regele poruncește pe loc uciderea celor doi adulterini!
Situația personal-familialã a lui Irod se înrãutãțește și prin declanșarea unor rivalitãți crâncene între posibilii urmași la tron. Mai întâi, exilarea (temporarã) a lui Antipater fãcuse ca relațiile dintre cei doi sã se altereze definitiv, iar moartea Mariammei fãcea ca Alexandru și Aristobul, cei doi fii ai lor, educați la Roma, sã nu-i ierte niciodatã uciderea mamei lor. Apoi, pentru mulți ani, între cei trei frați avea sã izbucneascã un conflict pe viațã și pe moarte. Întoarsã în așternuturile patului regal, Doris, având ca aliatã pe Salomeea, îl va sprijini pe Antipater, în timp ce Alexandru și Aristobul nu se vor bucura decât de susținerea salvatoare a lui Augustus. ªi aceasta pânã când implicarea unuia dintre ei în relațiile complicate dintre Irod și nabateeni determinã judecarea lor de cãtre rege și un tribunal roman, condamnarea la moarte și sugrumarea. Dar cei doi prinți executați aveau la rândul lor fii, deci potențiali rivali la tron ai lui Antipater, care trebuia deci și ei eliminați! O perpetuã luptã pentru putere, cu învinși și învingãtori temporari în umbra dominatoare a lui Irod. Numai cã, între timp, acesta din urmã își schimbã poziția, sub diverse influențe; Doris este din nou repudiatã, iar Antipater, bãnuit de tentativã de otrãvire a tatãlui sãu, judecat în fața guvernatorului roman al Siriei, este pus în fiare în așteptarea verdictului împãratului asupra sorții lui.
Ucigãtorul de prunci nevinovați
Singura „întâlnire” din istoria lui Irod cu Iisus este legatã de episodul masacrului pruncilor nevinovați, din teama primului de venirea pe pãmânt a unui conducãtor al lui Israel, care astfel îl va detrona. Un rol important îl au în acest sens cei trei magi. Povestit în Evanghelia dupã Matei (2,1-12) episodul magilor de la rãsãrit a marcat imaginația artiștilor și tradiția creștin -popularã a minunii nașterii pruncului Iisus din Nazaret. În secolul I al erei noastre, termenul grec de „anatole” desemna direcția de unde rãsãrea soarele. Scriptura ne aratã identitatea nou-nãscutului, aceea de Mesia fiul lui David, locul nașterii, Betleemul Iudeei, timpul istoric „în zilele lui Irod regele”. Totuși, magii, specialiști întru ale cerului și destinului mãrimilor vremii, ignorã evenimentul. Descoperirea de cãtre aceștia a ceea ce deja povestitorul biblic știe presupune o anumitã cercetare, ceea ce amplificã și mai mult misterul.
Prestabilit sub zodia divinã, scenariul descoperirii Pruncului și închinãrii lui de cãtre magii de la rãsãrit cunoaște mai multe acte, etape. Primo: plecarea lor spre Ierusalim, cetatea unde apãrea drept normalã nașterea unui prinț. Dar astrologic se dovedește imposibil a indica imediat locul nașterii noului Mesia, acesta fiind descoperit la cererea lui Irod, tulburat de veste prin indiciile unei profeții relevate de arhiereii și cãrturarii poporului.
Cum, potrivit acestuia, de aici și astfel „va ieși Conducãtorul care va paște pe poporul Meu Israel”, preocupat de problemã, Irod a aflat pe ascuns de la magi „lãmurit în ce vreme s-a arãtat steaua”, și i-a trimis la Betleem spre a cerceta cu de-amãnuntul despre Prunc, cu cererea expresã cã dacã îl vor afla sã fie anunțat spre a putea veni și el spre a „se închina Lui”.
Secundo: Magii nu ar fi ajuns la nou-nãscut dacã astrul nu le-ar fi apãrut; steaua pe care o vãzuserã la Rãsãrit mergea înaintea lor, pânã ce a stat deasupra unde era Pruncul. Totul se desfãșoarã sub diriguirea cerurilor, a divinitãții stãpânã a Universului! Brusc, totul se dezlãnțuie; intrând în casã, vãd pe Prunc cu Maria, mama Lui, și cãzând la pãmânt I se închinã, aducându-I drept daruri: aur, smirnã și tãmâie. Fiind înștiințați prin vis a nu se mai întoarce la Irod, precum stabiliserã cu acesta, se întorc pe altã cale în țara lor. Odatã cu acesta ei pãrãsesc scena biblicã. Totuși, mai târziu în fața credinței unui sutaș, pe a cãrui slugã o însãnãtoșește, Iisus va arãta „cã mulți de la rãsãrit și de la apus vor veni și vor sta la masã cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împãrãția cerurilor”, în timp ce „fiii Împãrãției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afarã” (Matei 8, 11-12). Pãrãsit de magi, Irod se mânie și recurge la soluția extremã: uciderea tuturor pruncilor, care erau în Betleem și în toate hotarele regatului, de doi ani și mai jos, dupã timpul pe care îl aflase de la ei.
Piosul ctitor
În titulatura oficialã, prezentã într-un document, se vorbește despre „regele Irod, Pios, Prieten al Împãratului”. Pioșenia reprezenta în antichitate nu atât o virtute personalã, cât o preocupare de a onora cu ostentație pe pãrinți și ceilalți înaintași, divinitãțile și deținãtorii puterii. Pentru un conducãtor precum Irod cel mai nimerit mod de a-și manifesta o astfel de pietate era acela de a ridica ori restaura monumente sau de a fonda orașe în cinstea unei anumite persoane, al cãrei nume îl împrumuta adesea. Asumându-și un asemenea rol cu înfrigurarea de a rãmâne neapãrat în istorie, el a împânzit regatul cu diferite semne ale „pioșeniei” sale astfel exprimatã. În cinstea strãmoșilor, mai exact a pãrinților, a înființat cetatea Antipatris (în onoarea tatãlui, Antipater, la nord-est de Jaffa) și respectiv a ridicat fortãreața Cypros între Ierusalim și Ierichon (dupã numele mamei sale). Totodatã, în afara regatului a finanțat o serie de sanctuare pãgâne, precum cel al divinitãții Baalshamin, în sudul Siriei.
Recunoștința fațã de Roma și-a manifestat-o inclusiv prin botezarea a douã dintre orașele înființate de el cu numele princeps-ului roman: marele fort Cezareea (reședința prefectului roman al Iudeei) și Sebasta (în grecește, Augusteniana). În plan religios, în 21 î.e.n. a decis construcția unui al 3-lea Templu în Ierusalim, în stil elenistic pentru a-l înlocui pe cel anterior și a-și satisface gustul sãu pentru edificii monumentale. Lucrãrile au fost terminate în circa un an și jumãtate, dar pentru ridicarea marii esplanade a lãcașului a fost nevoie de nu mai puțin de 8 ani din cauza soluțiilor inginerești-arhitecturale care au trebuit gãsite și aplicate! În ciuda puternicelor reticențe ale autoritãților religioase, în cadrul complexului monumental, cu puternicã vocație culturalã, s-a creat un spațiu accesibil vizitatorilor neevrei, precum și o piațetã pentru femei. La 29 august 70 e.n. soldații romani conduși de Titus, reprimând rãscoala, au distrus și Templul, din care astãzi nu ne-a mai rãmas decât zidul zis „al Plângerii”.
„Prieten al împãratului”
O altã caracteristicã a domniei lui Irod și a politicii sale a reprezentat-o atitudinea servilã fațã de Roma și oportunismul în privința relațiilor cu conducãtorii sãi. Partizan declarat al lui Antoniu în rãzboiul civil din anii 30, dupã victoria lui Octavian la Actium, în 31, trece de partea acestuia, gest favorizat și de conflictul deschis întreținut ani în șir cu Cleopatra, regina Egiptului. În urma unei întrevederi, în insula Rhodos, cu viitorul Augustus, și explicațiile aduse, conjugate cu împrejurãrile concrete, cei doi ajung la un compromis, în urma cãruia Irod își pãstreazã tronul.
Veritabil „animal politic”, el a promovat strategia (greu de condamnat) de „prieten al Romei”, indiferent de cine era cezar. Ca atare, putea sã replice noului lider: am fost aliatul lui Antoniu, deci al romanilor, am înfruntat pe Cleopatra pe care tu ai pedepsit-o, ai devenit stãpânul Romei, înțeleg atunci sã te servesc pe tine. Sub semnul acestei relații speciale se va desfãșura întreaga domnie irodianã. Un singur episod avea sã o întunece, dar pentru puțin timp și spre sfârșitul ei.
Aflat de mult timp în conflict cu omul forte al regatului nabatean vecin, Syllaios, în anul 8 î.e.n., Irod se implicã în complexa succesiune de la Petra și invadeazã Nabatena. La Roma, acțiunea a fost consideratã drept o amenințare pentru echilibrul zonal de forțe, pe care imperialii doreau sã-l conserve, ceea ce a însemnat o cãdere în dizgrație, dar numai pentru un an, a regelui iudeu. Încrederea va fi, desi­gur, cumpãratã cu bani, așa cum se cuvenea.
Pentru a înțelege relațiile complexe dintre familia regalã și casa imperialã romanã, sã amintim cã, la moartea sa, prin testament, Irod a lãsat cezarului 10 milioane de monede din argint marcat, împreunã cu vase din aur și argint, iar Iuliei, soția lui Octavianus, dar și altor persoane din anturajul lor le-a împãrțit alte 5 milioane; la moartea sa, Salomeea, sora regelui, i-a lãsat întreaga avere drept moștenire consoartei împãratului.
Sfârșitul
Apropiindu-se de 70 de ani, din ce în ce mai bolnav, tracasat de problemele curente, Irod se apropie de sfârșitul existenței sale fizice, nu înainte de a mai face câteva gesturi semnificative pentru personalitatea și vremea sa.
În marea de rubedenii și apropiați de la curte, intrigile continuã și se înmulțesc, se regleazã continuu conturi, inclusiv prin recurgerea la crimã, corupția este în floare, orice se vinde și se cumpãrã. Totul se transformã în conspirații, minciuni, cu rãsturnãri spectaculoase de situații, greu de controlat de un bãtrân suferind, ajuns la capãtul puterilor și, poate, al rãbdãrii. Sub aspect fizic devenise aproape un „cadavru viu”. Cum scrie Fl. Josephus, un foc interior îl mistuia încet, dar febra nu era așa de tare încât sã rãzbeascã în afarã, stârnind dureri în adâncul vintrelor. La aceasta se adãuga o foame nesãțioasã pe care nu putea sã o satisfacã nicidecum. „Viscerele sale aveau ulcerații, dar cel mai mult îl chinuia suferința pe care o resimțea în intestinul gros. Picioarele îi erau nãpãdite de un lichid apos și strãlucitor, iar în jurul abdomenului avea o inflamație, pãrțile rușinoase fiind atât de putrede, încât colcãiau de viermi. Gâfâia când se scula și i se tãia respirația, iar duhoarea pe care o revãrsa rãsuflarea lui precipitatã îi supãra pe cei din jur”.
Ghicitorii, care se ocupau cu prezicerea viitorului, consultați la palat îndrãzneau sã spunã cã ar fi vorba de o pedeapsã a cerurilor pentru numeroasele lui nelegiuiri. În ciuda chinurilor groaznice pe care le îndura și a evidențelor gravitãții bolii, Irod spera cã suferințele sale își vor gãsi leacul. Chemați sã-l trateze, medicii îi aplicã tratamentele de care dispuneau. Astfel, merge dincolo de Iordan, la Callirhoe, unde face bãi cu apele termale de aici și o curã cu cele medicinale. Când tãmãduitorii, vãzând cã s-a mai întremat, l-au cufundat într-o cadã plinã cu ulei, mulți au crezut cã regele și-a dat duhul, dar gemetele de teamã ale slujitorilor l-au readus la viațã. Pierzându-și orice speranțã de vindecare, Irod își pregãtește trecerea la cele veșnice și intrarea în istorie. Dar, desigur, în felul sãu și nu înainte de a-și încheia ultimele socoteli cu lumea terestrã.
Printre acestea s-a aflat și cea a situației fiului sãu, Antipater, în privința cãruia, între timp, venise de la Roma îngãduința din partea împãratului de a decide singur, ca pãrinte și rege, fie sã-l surghiuneascã, fie sã-l ucidã. Frãmântat de gânduri și mãcinat de boalã, la început ezitã în a lua o hotãrâre tranșantã. Imprevizibilul se produce însã. Într-o crizã existențialã, Irod încearcã sã se sinucidã cu un cuțit cu care curãța un mãr spre a-l mânca, dar mâna îi este opritã, in extremis, din gestul fatal de unul dintre verii sãi. Suficient însã pentru a se transmite fulger în palat zvonul morții regelui! Aflat în închisoare, și aflând supoziția, Antipater jubileazã de bucurie și, cu promisiuni, încearcã sã convingã temnicerul sã-l elibereze spre a ocupa tronul. Trãdat regelui, acesta dispune numaidecât executarea nefericitului fiu.
De situația personalã dificilã a lui Irod au încercat sã profite și adversarii sãi, proveniți mai ales din rândul populației iudee. Im­popu­laritatea lui permanentã, cauzatã și întreținutã de originea sa amestecatã, regimul polițienesc de guvernare și presiunea fiscalã insuportabilã, generatã din nevoia finanțãrii marilor lucrãri publice și susținerii cheltuielilor somptuoase, au creat o stare tensionatã, care aștepta doar scânteia spre a exploda. Ea s-a ivit în contextul în care doi dascãli ai tineretului, Iudas și Matthias, aflând cã boala regelui este fãrã leac, îndeamnã poporul și îndeosebi pe tineri sã distrugã toate lucrãrile pe care acesta le fãcuse, disprețuind datinile strãmoșești. Primul avut în vedere a fost uriașul și costisitorul vultur din aur așezat deasupra porții mari a Templului din Ierusalim. Faptul constituia un „sacrilegiu”, cãci era interzisã decorarea locului cu statui și imagini care reprezentau întruchiparea unei ființe vii. Incitați și de rãspândirea unei știri false a morții regelui, un grup de tineri s-au urcat la amiazã pe acoperișul templului și au prãvãlit la pãmânt vulturul de aur, dupã care l-au sfãrâmat cu securile în vãzul mulțimii adunate în jurul sanctuarului. Reacția regalã nu a întârziat, însã, armata capturând vreo 40 de revoltați pe care i-a adus în fața lui Irod. Acesta le-a reproșat faptul cã, în loc sã primeascã recunoștința pentru faptul cã a ridicat edificii, în frunte cu noul templu pe care l-a împodobit, pe când cei din neamul hasmoneilor n-au putut ca, de-a lungul domniei lor de 125 de ani, sã înalțe în cinstea lui Dumnezeu un asemenea sanctuar. Înspãimântați de posibilele represalii, iudeii s-au dezis de fapta sãvârșitã de „tinerii înfierbântați”, fãrã acordul cãpeteniilor, iar Irod a dat dovadã de blândețe și consecințele s-au redus la înlocuirea marelui preot. Totuși, Matthias, dezlãnțuitorul rãscoalei, împreunã cu câțiva dintre tovarãșii sãi au fost arși de vii. În aceeași noapte a avut loc o eclipsã de lunã.

La cinci zile de la execuția lui Antipater, Irod s-a stins din viațã. Conform datinei, a fost decretat un doliu de o sãptãmânã în cinstea dispãrutului. Mai înainte ca știrea morții sale sã se rãspândeascã, au fost eliberați iudeii închiși în hipodrom, poruncindu-li-se sã se întoarcã în ținuturile lor. Apoi, grupul țintã l-a constituit armata, adunatã în amfiteatrul din Ierohion, în fața cãreia a fost cititã scrisoarea prin care defunctul îi mulțumea pentru credința și dãruirea cu care îl slujise și îi cerea sã se supunã așijderea și lui Archelaus, fiul și urmașul sãu la domnie. Tot în fața oștirii s-a dat citire testamentului regal, care urma însã a fi confirmat de împãratul de la Roma.
Au urmat apoi funeralii magnifice, acordându-i-se toate podoabele, precum și pompa cuvenitã unui mare rege. Dupã cum ne relateazã Fl.Josephus, Irod a fost dus pânã la mormânt pe o litierã de aur, împodobitã cu numeroase și felurite pietre prețioase; trupul îi era înveșmântat în purpurã, creștetul cu diademã fiindu-i acoperit de o coroanã de aur, în timp ce sceptrul stãtea în mâna-i dreaptã. Litiera era înconjuratã de rude, urmatã de oșteni, grupați dupã nația din care fãceau parte și denumirea lor. Ultimii veneau cei 500 de slujitori care aduceau mirodeniile. Cortegiul a strãbãtut astfel drumul de circa 200 de stadii pânã la Herodion.
Monumentul funerar
În mai 2007, arheologul israelian Ehud Netzer anunța localizarea mormântului lui Irod la Herodion, aproape de Bethleem, în Iudeea, unde descoperise resturile unui podium mulurat (10 x 10 m). El suporta un monument funerar ornat cu coloane care, în mod neîndoielnic, ar adãposti rãmãșițele pãmântești ale fostului rege. Mormântul era înconjurat de o grãdinã în terase, cu care se comunica printr-o mare scarã, ce continua pânã la palatul aflat în vârful colinei. Curios, edificiul funerar a fost ridicat pe un rezervor amenajat în timpul vieții lui Irod și care inițial a fost destinat scopului specific. Se pare cã edificiul funerar nu a fost plasat întâmplãtor aici, deoarece astfel, pe de o parte avea o perspectivã deosebitã spre Ierusalim, iar pe de alta nu risca sã „contamineze” palatul, știut fiind cã, în tradiția iudaicã, proximitatea morților era consideratã sursã de impuritate ritualã.
Alura conicã a colinei de amplasament, cu palatul sãu circulat la vârf și pantele artificiale, ar putea evoca un tumulus funerar pe care unii l-au comparat cu cel al împãratului O.Augustus de la Roma. În virtutea acestei ipoteze, unii specialiști au dedus cã Irod ar fi fost înhumat, precum acesta, în palat, unde ar fi rãmas pentru totdeauna. Drept consecințã, Herodion și-ar fi pierdut, dupã funeralii, funcția sa rezidențialã, din cauza riscului de pângãrire ritualã.
Supoziția lui E.Netzer, privind amplasarea mormântului la jumãtatea pantei, suficient de departe de palatul propriu-zis, ar oferi o explicație poate mai nimeritã rolului general jucat de Irod în timpul vieții și rãmas în memoria istoricã.
Arheologul Jean-Sylvain Caillou a lansat teza conform cãreia mormântul putea sã aparținã, la fel de bine, primului fiu al monarhului, lui Archelaus. Împotriva ei pledeazã, în primul rând, un argument stratigrafic important: mormântul era deja plasat atunci când scara monumentalã a fost amenajatã. Ori, istoricul Fl.Josephus vorbește de ea atunci când descrie funeraliile lui Irod, prezidate de Archelaus. De asemenea, dimensiunile și calitatea mormântului corespund întru totul unui suveran de anvergura lui Irod cel Mare. În orice caz, fiul sãu nu a avut o staturã politicã pe mãsurã și, în plus, nimic nu a împiedicat ca mormântul lui Archelaus sã fie transferat lângã cel al tatãlui sãu.
Urmașii
Dupã moartea sa, celebratã prin funeralii somptuoase, demne de împãrații romani, fiii rãmași în viațã ai fostului monarh (din 7 mai supraviețuiau 4) și-au disputat moștenirea acestuia. Astfel, fiul cel mare Archelaus, conform dorinței lui Irod, ar fi trebuit sã domneascã asupra celei mai mari pãrți a țãrii, dar, neîncrezãtor, Octavian Augustus îi refuzã titlul de rege. Mãsura se va dovedi prudentã, pentru cã, în curând, izbucni o revoltã contra lui, palatul regal a fost distrus, iar intervenția armatei nu a reușit sã înãbușe rãsculații. Pentru a instaura ordinea, soldații romani au fost nevoiți sã riposteze cu duritate. În cele din urmã, în 6 e.n. împãratul decide exilarea lui Archelaus în Galia, dupã unele izvoare, la Vienna. Teritoriul sãu va deveni o provincie romanã.
Irod Antipa, fratele mai mic al primului (nãscut în 22 î.e.n.) a fost numit, de cãtre Roma, în 4 î.e.n. tetrarh (guvernator) al Galileei și Pereei. El și-a repudiat prima soție pentru a se cãsãtori, în ciuda legii evree, cu Herodiada, care îi era deopotrivã nepoatã și femeia fratelui sãu, dupã tatã. Se va instala cu reședința la Tiberiada și va construi, în stil grec, orașul Seforis, aproape de Nazareth.
În cele din urmã și el a fost exilat de Gaius în 40 e.n., se pare tot în Galia, la Lugdunum, însoțit de Herodiada, care a refuzat oferta împãratului de a rãmâne liberã, spunându-i: „Ceea ce mã împiedicã sã beneficiez de generozitatea ta este dragostea pentru soțul meu pe care socotesc cã nu se cade sã-l pãrãsesc la ananghie, de vreme ce am fost pãrtașã la fericirea lui”. Aceasta a rãmas celebrã prin aceea cã a determinat moartea lui Ioan Botezãtorul, care îi reproșa virulent lui Antipa cãsãtoria cu ea. Cu ocazia unui festin pentru aniversarea regelui, ea a fãcut sã danseze în fața lui pe fiica sa Salomeea. Sedus de frumusețea fetei, monarhul i-a promis cã îi va da ceea ce îi va cere, în schimbul favorurilor ei. Iar aceasta va dori, și i se va oferi, capul lui Ioan Botezãtorul, atunci prizonierul lui Antipa.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Irod[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.10 19:42

Irod cel Mare


Ultima editare efectuata de catre Admin in 29.06.11 22:16, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un macelar pe tronul lui David

Mesaj Scris de Admin la data de 15.11.09 13:21


Un macelar pe tronul lui David


Pentru posteritate, regele evreu Irod a ramas drept unul dintre cei mai detestati tirani ai istoriei, om crud si lipsit de suflet, sluga a romanilor si opresor al oricarei opozitii interne. Personaj descris drept „nebunul care si-a asasinat familia si a ucis un numar mare de rabini” si mai ales, potrivit Evangheliei dupa Matei, drept regele care a poruncit „masacrul inocentilor”, la auzul vestii ca in Israel se nascuse un copil ce avea sa ceara de la el tronul lui David. Dincolo de legende si acuze, care este totusi adevarul istoric despre acest suveran iudeu numit, in ciuda reputatiei sale negative, „Irod cel Mare”?
Maestrul combinatiilor
Se stie ca Irod s-a nascut in anul 72 i.Hr., ca fiu al lui Antipater Idemuneanul, un inalt demnitar evreu sub etnarhul Hyrcanus II. O legenda ulterioara va pretinde ca de fapt tatal lui a fost un sclav al lui Antipater. Numit guvernator al Galileei de catre tatal sau, la doar 25 de ani, Irod s-a bucurat de sprijinul romanilor, cumparat cu bani grei. Violent, indraznet si imprevizibil, el a fost considerat insa de batranii din Sanhedrin o primejdie pentru regat dar, inainte de a fi judecat de acest for al evreilor, a fugit la Damasc, revenind in tara doar dupa haosul provocat de otravirea lui Antipater, care oferise sprijin financiar asasinilor lui Caesar. Avand legaturi la nivel inalt in cadrul armatei romane si mituind factorii de decizie de la Roma, Irod a reusit sa-i convinga pe Marcus Antonius si pe Octavian ca tatal sau fusese obligat sa-i ajute pe conspiratorii contra lui Caesar, fiind altfel amenintat sa-si piarda tronul. Cand Antonius a venit in Asia, Irod a fost numit tetrarh al Galileei. Nu se va bucura insa multa vreme de putere, caci nepotul lui Hyrcanus, Antigonus, a invadat Palestina si, a preluat tronul, cu ajutorul partilor. Irod s-a vazut iarasi obligat sa fuga, de asta data la Roma, unde a fost numit rege al evreilor de catre Senatul roman, desigur, bine stipendiat de acest abil „maestru al combinatiilor”.
Stapan crud dar constructor priceput
Ca atare, Irod a revenit in Israel, cu sprijinul romanilor si, spre a-si asigura o mai mare credibilitate in ochii evreilor, care deja il priveau ca pe un „macelar” si un venetic – el era doar pe jumatate evreu – s-a casatorit cu Mariamne, fiica lui Antigonus, desi la data respectiva era deja insurat, cu Doris, si avea si un copil, pe care nu s-a sfiit sa-i alunge pur si simplu de la curtea regala, spre a face loc noii achizitii… Dar Antigonus domnea inca la Ierusalim si eforturile lui Irod si ale soldatilor romani pe care-i avea la dispozitie, de a cuceri orasul, aveau sa dea rod abia peste trei ani, in 36 i.Hr. Antigonus a fost executat iar Irod a devenit singur stapanitor – „basileus” – al Israelului.
Suspectandu-si noua sotie ca ar complota impotriva sa, pentru restaurarea pe tronul tarii a neamurilor lui Antigonus, Irod a poruncit sa fie ucisa, executandu-i de asemenea si pe mai multi suspecti, dintre curtenii apropiati. Nimeni nu poate nega insa ca, in ciuda cruzimii excesive de care a dat dovada, Irod a fost un mare constructor. El a recladit templul din Ierusalim, a construit viaducte pentru aducerea de apa proaspata in capitala regatului, a construit inexpugnabilele fortarete Masada si Herodium si a intemeiat noi orase, precum Caesarea Maritima. In acelasi timp, a obtinut, alaturi de regina Cleopatra – fata de care nutrea o ura fara margini, impartasita de frumoasa egipteanca – monopolul asupra exploatarii asfaltului, la Marea Moarta, si a reusit, tot gratie unor bacsisuri grase, sa primeasca de la romani concesionarea bogatelor mine de cupru din Cipru.
A ucis Irod pruncii din Bethleem?
Personalitate puternica, dominatoare, Irod a facut tot posibilul sa diminueze puterea preotilor evrei. Functia de Mare Preot a incetat, sub regimul lui, sa fie ereditara, regele acordand acest post favoritilor sai si schimbandu-i des, spre a nu deveni rivali ai sai. Politica a dat rezultate, intrucat majoritatea Marilor Preoti nu vor fi decat simple marionete, in slujba lui si a romanilor. Traditia crestina il considera pe Irod autor al unui masacru fara precedent: uciderea tuturor pruncilor sub doi ani din Israel, pentru a-l elimina pe un potential rival la tron, care, prevestisera astrologii lui Irod, l-ar fi putut rasturna pe rege.
Nici o sursa istorica nu confirma acest lucru dar este evident ca agresivitatea incontestabila a lui Irod si usurinta cu care el varsa sange, de multe ori nevinovat, ar fi putut genera o asemenea traditie. Totusi, unii istorici moderni sustin ca incidentul ar fi avut loc dar Bethleemul fiind o asezare minuscula, numarul pruncilor ucisi n-ar fi depasit cateva zeci, ceea ce ar putea explica lipsa referirilor istorice. Sigur e faptul ca Irod si-a ucis cumnatul, pe Aristobul, care era fratele Mariamnei si Mare Preot, dar si pe cei doi fii pe care Mariamne i-i daruise si pe care regele ii suspecta ca i-ar vrea tronul. Nimeni nu a fost sigur de viata sa, sub domnia acestui rege despotic si nu-i de mirare ca insusi Augustus, care i-a fost contemporan si l-a sprijinit, din ratiuni politice, pe tiran, spunea ca „este mai bine sa fii cainele lui Irod decat copilul lui”.
Regele a murit putrezind de viu
Istoricul si arheologul german Emil Schurer a emis, in 1896, ipoteza ca Irod a murit la finele lui martie – inceputul lui aprilie, anul 4 i.Hr. Sursa lui de inspiratie a fost Flavius Iosephus, care scria ca regele a pierit la 37 de ani dupa ce fusese numit in functie de romani si la 34 de ani de la moartea lui Antigonus. Un alt amanunt interesant, mentionat de eruditul evreu – anume ca Irod a murit imediat dupa o eclipsa lunara care, in opinia lui Iosephus, vestea de altfel disparitia unui rege – i-a ajutat pe istoricii moderni sa localizeze mai precis data mortii lui Irod: o eclipsa partiala de Luna, vizibila in Palestina, a avut loc pe 13 martie anul 4 i.Hr. La fel de controversata a fost multa vreme si boala cumplita care l-a rapus pe rege si numita in Antichitate „morbul lui Irod”.
Studiind descrierea simptomelor, lasata de Iosephus, expertii medicali din zilele noastre au ajuns la concluzia ca regele suferea de o afectiune cronica a rinichilor, combinata cu gangrena lui Fournier, motiv pentru care, dupa cum spun sursele antice, „regele efectiv putrezea de viu, mancat de viermi, ca pedeapsa pentru nenumaratele sale pacate”. Nu lipsesc nici teoriile potrivit carora Irod ar fi suferit de o boala de natura sexuala, dat fiind faptul ca avusese, de-a lungul vietii, zeci de neveste si concubine. O alta ipoteza sustine ca regele ar fi fost bolnav, in ultima parte a vietii sale, de scabie, boala care afecteaza si creierul si care ar putea explica depresia si paranoia lui.
Iosephus consemneaza o ultima violenta, socanta, poruncita de Irod: temandu-se ca nimeni nu va plange la moartea sa, regele a poruncit ca un mare numar de demnitari de rang inalt sa fie ucisi, atunci cand el avea sa-si dea ultima suflare, pentru ca manifestarile de jale si de doliu sa aiba intr-adevar loc! Din fericire pentru acestia, fiul lui, Archilaus, si fiica, Salomeea, nu i-au indeplinit ultima dorinta.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Irod[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum