ACTUALITATE.....DIVERSE

Pagina 4 din 14 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9 ... 14  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 18:33

Rezumarea primului mesaj :

ESPERANTO
 
Limba
esperanto a fost propusă lumii pentru prima dată în 1887, anul în care
Dr. Lejzer Ludwik Zamenhof a publicat în limba rusă cartea intitulată Limbă internațională. Prefață și manual complet (pentru vorbitorii de limba rusă),
Varșovia, Editura Kelter. Deoarece autorul își semnase lucrarea cu
pseudonimul Doktoro Esperanto (doctorul care speră), numele de
Esperanto a fost adoptat universal. Zamenhof, născut in 1859, a
fost fascinat de ideea unei limbi internaționale încă din adolescență.
Când unchiul său Jozef l-a întrebat într-o scrisoare ce nume
ne-evreiesc și-a ales pentru a trăi în mijlocul gentililor (conform
uzanțelor), Zamenhof, pe atunci în vârstă de șaptesprezece ani, i-a
răspuns că și-a ales numele de Ludwik, deoarece l-a găsit citat, sub
forma de Lodwick (sau Lodowick), într-o lucrare de Comenius (1).
Originea și personalitatea lui Zamenhof au contribuit fără îndoială la
concepția și difuzarea limbii sale. Născut într-o familie evreiască în
Bialystok, în zona lituaniană a Poloniei aflată atunci sub dominația
Rusiei Țariste, Zamenhof și-a petrecut copilăria într-un creuzet de
rase și limbi răscolit continuu de mișcări naționaliste și de valuri de
antisemitism. Experiența opresiunii și, mai târziu, a persecuției
guvenului țarist împotriva intelectualilor, mai ales a celor evrei, a
dus la ideea unei limbi universale și, în același timp, la înțelegerea
între popoare bazată pe o asemenea limbă. În plus, deși Zamenhof era
solidar cu cauza evreilor și dorea întoarcerea lor în Palestina,
religiozitatea lui laică îl împiedica să adere la un sionism
naționalist și, în loc să vadă sfârșitul diasporei evreiești prin
întoarcerea la limba ebraică, el spera ca evreii din lumea întreagă să
devină uniți printr-o nouă limbă.
În timp ce esperanto se răspândea în mai multe țări, mai întâi în
cele slave, apoi în restul Europei, suscitând interesul societăților de
erudiți, filantropilor și lingviștilor și făcând obiectul mai multor
colocvii internaționale, Zamenhof a publicat anonim un pamflet în
favoarea unei doctrine bazate pe fraternitatea universală, numită homaranismo.
Unii adepți ai limbii esperanto au insistat (cu succes) ca mișcarea în
favoarea noii limbi să rămână independentă de orice ideologie,
argumentând că, pentru ca limba esperanto să se impună, ea trebuie să
atragă oameni cu convingeri religioase, politice și filozofice
diferite. Ei au căutat chiar să treacă sub tăcere faptul că Zamenhof
era evreu, dat fiind faptul că, să nu uităm, în acea epocă se formula
în anumite medii teoria "complotului evreiesc".
Cu toate
acestea, deși mișcarea esperantistă a dat dovadă de o neutralitate
absolută, impulsul filantropic și spiritul religios laic care o animau
nu au putut să nu-și exercite influența asupra adepților noii limbi,
numiți în esperanto samideanoj,
adică ”aderenți la aceeași idee”. În plus, încă din anii de început,
noua limbă și susținătorii ei au fost prigoniți de guvernul țarist care
îi suspecta și din cauză că avuseseră șansa - sau neșansa - de a-și fi
câstigat sprijinul pasionat al lui Tolstoi, al cărui pacifism umanitar
era văzut ca o ideologie revoluționară periculoasă. În fine,
esperantiștii din mai multe țări au fost mai târziu persecutați de
nazism. Dar persecuția tinde să întărească o idee: majoritatea
celorlalte limbi internaționale aspirau să se prezinte ca auxiliare
practice, în timp ce esperanto reînvia intensitatea elanului religios
și irenic care caracterizează căutările limbii perfecte cel puțin până
în secolul al XVII-lea.
Limba esperanto a avut mulți
susținători sau simpatizanți iluștri, de la lingviști ca Baudouin de
Courtenay (2) și Otto Jespersen (3), până la oameni de știință ca Peano
(4) sau filozofi ca Russell (5). Dintre mărturiile cele mai
convingătoare, o amintim pe cea al lui Carnap (6), care în Autobiografia
sa evocă cu emoție sentimentul de solidaritate pe care l-a încercat
vorbind o limbă comună cu oameni din diverse țări și calitățile acestei
”limbi vii [...] care îmbină o flexibilitate surprinzătoare a
mijloacelor de expresie cu o structură de o mare simplitate”; ca să nu
mai amintim de lapidara afirmație a lui Antoine Meillet: ”Toute
discussion théorique est vaine: l'Espéranto fonctionne” (”Orice
discuție teoretică este inutilă: esperanto funcționează”).
Ca dovadă a succesului limbii esperanto,
există în zilele noastre o Universala Esperanto-Asocio cu reprezentanți
în principalele orașe ale lumii. Presa esperantistă numără peste o sută
de periodice, operele principale din toate literaturile, de la Biblie
la poveștile lui Andersen, au fost traduse în esperanto și există, de
asemenea, o producție literară originală.
Ca și în cazul limbii volapük,
esperanto a cunoscut, mai ales în primele decenii de existență, lupte
pasionate în vederea introducerii a diverse reforme în lexic și
gramatică; în așa măsură, încât în 1907, Comitetul de Conducere al
Delegației pentru alegerea unei limbi internaționale, al cărui secretar
fondator era Couturat (7), a adoptat o măsură pe care Zamenhof a
considerat-o un ajutor, dar care era o adevărată trădare: a fost
recunoscut faptul că cea mai bună limbă era esperanto, dar ea a fost
aprobată în versiunea ei reformată, cunoscută mai târziu sub numele de Ido
(datorată în mare parte lui Louis de Beaufront [1855-1935], care fusese
totuși în Franța un esperantist pasionat). Cu toate acestea,
majoritatea esperantiștilor a rezistat, recunoscând un principiu
fundamental enunțat înainte de Zamenhof, conform căruia în viitor se
vor putea face adăugiri și, probabil, îmbunătățiri lexicale, dar
păstrând ceea ce se numește ”fundamentul” limbii, stabilit de Zamenhof
în Fundamento de Esperanto, în 1905.

 
http://www.esperanto.ro/eseuri/eseu2.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.02.14 11:01, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Cruciada Copiilor doar o legenda?

Mesaj Scris de Admin la data de 04.12.11 18:42


Cruciada Copiilor doar o legenda?


Razboaiele religioase cunoscute sub numele de cruciade au reprezentat campanii militare binecuvantate de mai multi papi si adoptate de Biserica romano-catolica. Scopul declarat al acestor conflicte militare cu musulmanii, a fost acela de a reda accesul crestinilor la Locurile Sfinte din Ierusalim si din apropierea acestuia. Principala serie de cruciade s-a desfasurat intre 1095 si 1291. Luptand impotriva musulmanilor, crestinii au avut unele succese de inceput, urmate de esecuri si renuntari.
Cultul inocentilor
Cea mai controversata cruciada, a patra conform numerotarii oficiale, este si astazi tema de dezbatere intre istorici, unii dintre ei negand existenta unei asemenea campanii militare duse de minori. Cert este un singur lucru, si anume puternicul "cult al inocentilor" din Europa apuseana. In esenta, acest cult tinea de credinta conform careia rugaciunile copiilor - detinatori ai puritatii umane - pot rascumpara de la Dumnezeu pacatele maturilor. Conceptia de baza il avea in centrul sau pe Iisus-copilul si legenda uciderii pruncilor la comanda regelui Irod. Fanatismul si misticismul specifice Evului Mediu au intretinut aceasta traditie (avand si radacini pagane), ajungandu-se la faimoasa Sarbatoare a copiilor" din data de 28 decembrie, cand din randul minorilor era ales un "Episcop copil", purtat cu mare alai prin localitate si care, culmea!, mai trebuia sa tina si o liturghie. In aceste circumstante, cand copiii erau la domnie o zi pe an, o viziune profetica a unui minor putea declansa miscari populare de amploare.
Fapte si viziuni
Motorul declansarii unei organizari multinationale a copiilor - cu sublinierea ca in permanenta este vorba despre copiii oamenilor saraci, loviti de disperarea provocata de foamete - a fost un baiat de 12-13 ani care ar fi inceput sa predice, in franceza si germana, urmatoarea viziune personala: Iisus i s-a aratat in vis si i-a spus ca se poate instala pacea intre crestini si musulmani, in urma unui mars al copiilor spre Locurile Sfinte. Era vorba, de fapt, despre un miracol care urma sa se produca intre cele doua tabere...
Legenda spune ca acel baiat a fost Nicolas, un adolescent, pastor german, in jurul caruia s-au strans, in anul 1212, mai multe mii de copii ai saracimii din Franta, Germania, Italia. Crezul lor era ca musulmanii puteau fi convertiti pasnic la crestinism... Marsul "cruciatilor minori" a ajuns la Genova, unde Nicolas era asteptat sa faca o prima minune: apa marii sa se despice pentru a merge pe jos in tara Sfanta! Cum minunea nu s-a produs, copiii s-a imprastiat suferind de foame si oboseala.
Un al doilea mars al copiilor s-a desfasurat sub conducerea francezului Stephan, care la randul sau sustinea ca are "o scrisoare de la Iisus catre regele Frantei". S-au adunat aproape 30 de mii de copii care, cu chiu, cu vai, au ajuns la Saint-Denis, resedinta lui Philip II. Regele i-a primit compatimitor, dar i-a sfatuit sa se intoarca acasa. Dar Stephan s-a ambitionat si a ajuns doar pana la Marsilia, unde "oastea" infometata s-a imprastiat.
Interpretarea moderna
Istoricii care contesta existenta unei cruciade a copiilor spun ca informatiile cronicarilor pleaca de la o greseala de traducere din latina intre termenii de "copil" si "sarac". In realitate, marsurile respective ar fi fost ale saracimii din Franta si Germania, ca miscare de protest impotriva glorificarii exagerate a cruciatilor si a faptelor lor de pana atunci. Istoricul Steve Runciman afirma chiar ca a existat o motivare psiho-sociala pentru a pune miscarea pe seama copiilor, pentru a scoate in evidenta dificultatile materiale ale oamenilor de rand.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A treia cruciadă: Bătălia de la Montgisard

Mesaj Scris de Admin la data de 25.11.11 14:20

A treia cruciadă: Bătălia de la Montgisard Perioada secolelor XI-XIII a fost tulburătoare pentru populația Europei și a Orientului Mijlociu, atât prin prisma organizării sociale, cât și prin prisma acțiunilor militare, mai ales a cruciadelor, desfășurate adesea fără vreo noimă, deși în numele creștinătății.
Cruciadele au fost pornite inițial ca răspuns la strigătele de ajutor ale Imperiului Bizantin împotriva turcilor selgiucizi, care au tăiat accesul către Ierusalim. Armatele cruciate au cuprins soldați de pe tot cuprinsul Europei și nu au fost niciodată sub o conducere militară unificată. Din punct de vedere militar sunt recunoscute nouă asemenea cruciade, prima începând în 1095, iar ultima sfârșindu-se în 1272. Toate au avut un puternic impact politic și socio-economic asupra Europei, mai ales prin ruinarea Bizanțului.
Musulmanii s-au luptat secole îndelungate între ei, dar venirea la putere a lui Saladin a pus capăt disputelor, acesta reușind să-i unească pe toți sub un singur sceptru. După ce Saladin s-a aliat cu bizantinii, trei mari regi europeni (Frederic I Barbarossa - Germania, Filip al II-lea - Franța și Richard al III-lea - Anglia) au format la rândul lor o alianță, proclamând cea de-a III-a cruciadă. În această cruciadă, statul papal nu a jucat un rol deosebit, deși s-a desfășurat sub egida creștinătății. Dintre acești trei regi, doar cel al Angliei a ajuns în Orientul Mijlociu (Frederic a murit pe drum, iar Filip s-a întors în Franța, fiind grav bolnav).
În timpul acestei a III-a cruciade a avut loc, pe 25 noiembrie 1177, bătălia de la Montgisard, dintre Saladin și regele Ierusalimului, Baldovin al IV-lea (de Flandra). Tânărul rege belgian (doar 16 ani) abia ce sosise în Țara Sfântă, însoțit de prietenul și aliatul său, Filip de Alsacia. Bolnav deja de lepră, Baldovin înțelege că are puțin timp la dispoziție pentru a arăta lumii că pelerinajul nu a fost în zadar. Încearcă să-i convingă pe bizantini că o schimbare a taberei și o alianță cu cruciații este mai benefică decât cu musulmanii și că e mult mai convenabil să aplice o lovitură preventivă asupra lui Saladin în Egipt, folosind forțele navale superioare, fără folos însă. Aflând de planurile lui Saladin de a ataca Ierusalimul, Baldovin pleacă la Ascalon însoțit de 375 cavaleri templieri, pentru a apăra fragilul regat creștin. Acolo a fost, însă, nevoit să suporte asediul a 26000 de soldați musulmani. Raynald de Châtillon, Odo de St. Armand, Baldovin de Ibelin și fratele său Balan, Reginald de Sidon și Joscelin al III-lea de Edessa îl însoțeau pe Baldovin. Pentru că regele belgian era bolnav, comanda cruciaților era, în fapt, deținută de Raynald, care avea o dușmănie personală contra lui Saladin.
În drumul său spre Ierusalim, Saladin atacă Ramla, Lydda și Arsuf, convins că Baldovin nu îl va împiedica, având o așa mică armată. În consecință, armata musulmană se împrăștie pe un teritoriu larg, fără a avea cunoștință că soldații săi rămași să-l țină pe loc pe rege au fost înfrânți, și că acesta din urmă a pornit în urmărirea lui Saladin.
Urmărirea a dat roade, astfel că cei doi adversari au făcut joncțiunea lângă Ramla, la Mons Gisard. Saladin a fost totalmente surprins de acest fapt, armata sa fiind într-o totală dezordine. Baldovin a cerut ca moaștele Sfintei Cruci să fie aduse înaintea armatei sale, și, deși grav bolnav, a îngenuncheat în fața acestora, cerând binecuvântarea soldaților săi. Apoi a urmat atacul furibund al cavaleriei cruciate, de-a lungul, litoralului, loc în care armata musulmană nu avea cum să se organizeze rapid. În urma acestui atac, armata lui Saladin a fost nimicită, cruciații, conduși de un rege care lupta cu mâinile bandajate pentru a nu i se observa rănile, obținând astfel o victorie importantă. Saladin însuși a scăpat cu greu, fugind pe o cămilă. Victoria lui Baldovin a fost completată de capturarea convoiului regelui musulman și de uciderea nepotului acestuia, Ahmad. Deși urmărit până târziu în noapte, Saladin nu a putut fi capturat. Pierzând mai bine de 90% din armata sa, inclusiv garda mamelucă, a fost nevoit să se retragă în Egipt, tot drumul fiind hărțuit de nomazii beduini.
În amintirea acestei victorii, regele flamand a ridicat pe locul sângeroasei bătălii o mănăstire benedictină, dedicată Sfintei Ecaterina din Alexandria. Această înfrângere i-a zădărnicit planurile imediate de cucerire a Ierusalimului, lui Saladin trebuindu-i mai bine de 10 ani ca să-i înfrângă decisiv pe cruciați în 1187, în bătălia de la Hattin.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Soarta și destinul de Wanda Lucaciu

Mesaj Scris de Admin la data de 06.11.11 17:21

Soarta și destinul de Wanda Lucaciu

Legatura intre Macy & Co, Israelul si Anne Frank

Nathan Straus si fratele lui, Isidor Straus, au fost proprietarii a doua magazine imense si cunoscute in toata lumea, Macy & Co si Abraham & Strauss, situate in New York. Fratii erau multimilionari si mari filantropi.

In 1912, amandoi fratii impreuna cu nevestele lor, s-au aventurat intr-o vacanta in Europa. Nathan Straus, un sionist inversunat, a tinut neaparat sa faca o vizita in Palestina.

Palestina, in anii 1912, era o tara saraca, de necomparat cu Israelul in zilele noastre. Nu multi oameni se aventurau in acei ani sa calatoreasca in Palestina. Totusi fratii Straus au vrut sa vada cu ochii lor ce au reusit a realizeze sionistii cu sumele mari donate de ei, pentru imbunatatirea vietii in Palestina.

Dupa o saptamina Isidor si sotia sa au decis sa se reintoarca in Europa, dar Nathan si cu sotia au ramas in Israel sa ajute cu mainile lor si sa amelioreze viata aspra din Palestina.

Nu dupa mult timp, Isidor i-a trimis o telegrama lui Nathan sa se reintoarca in Europa, pentru ca vaporul va pleca spre Statele Unite din Southampton, Anglia. Nathan si sotia sa au parasit Palestina si au ajuns in Anglia pe data de 12 Aprilie, dar vaporul spre Statele Unite plecase deja…

Este suficient sa amintesc ca vaporul care a plecat din Southampton spre New York, cu o zi inaite ca Nathan si sotia sa ajunga in Anglia, si pe care se aflau nenumarati pasageri, printre care si Isidor Straus cu nevasta sa, nu a fost altul decit Titanicul.

Nathan Straus si-a dat seama ca menirea lui era sa fie de folos Palestinei si poporului sau. S-a intors in Palestina si dandu-si seama ca a inselat moartea, si-a dedicat restul vietii, pina in anul 1931 cind s-a stins din viata, activitatilor filantropice care au fost extrem de importante atat pentru aceasta tara mica si saraca cat si pentru locuitorii ei.

Astazi, Natanya este un oras turistic, pe malul Mediteranei, cu peste 200000 de rezidenti si un centru comercial important pentru comertul de diamante. Acest oras a fost numit in onoarea lui Nathan Straus, care prin contributiile facute a dus la dezvoltarea viitoarei tari, Israel. Unde te uiti si unde te intorci poti vedea mici amintiri despre Nathan Straus, filantropia, umanitatea si dragostea acestuia pentru poporul lui.

Nathan Straus si Anna Frank

Fiul lui Nathan Straus (Nathan Jr.) a fost student la Universitatea Princeton si in anul 1908 a sosit la Universitatea din Heidelberg, Germania. Acolo, a cunoscut un tanar student care era interesat in istoria artei. Acest student nu era altul decit Otto Frank, care a acceptat o pozitie la Macy & Co alaturi de Nathan Straus Jr.. Otto Frank s-a indragostit de New York, dar din pacate, tatal lui a murit in anul 1909 si Otto a trebuit sa se reintoarca in Germania.

Nu este necesar sa continuam povestea tragica si dureroasa a familiei Frank si jurnalul fiicei sale Anne Frank.

La un eveniment in onoarea lui Nathan Straus a amintit de un vechi proverb: “ the world is my country, to do good is my religion”…This has often been an inspiration to me, I might say, “Humanity is my kin, to save babies is my religion” ( Lumea este tara mea, facerea de bine este religia mea…As putea sa spun ca acest proverb a devenit inspiratia mea “Umanitatea este familia mea, sa salvez copii, este religia mea…”)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Admin la data de 06.11.11 17:14

SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (II) de Lucian Zeev HERȘCOVICI

Evrei antisioniști și evrei nesioniști

În condițiile actuale, se pune întrebarea: cine sunt evreii antisioniști? Acestei întrebări îi pot adăuga câteva întrebări auxiliare. Există o istorie a curentului antisionist în rândul evreilor? Căror orientări le aparțin evreii antisioniști? Care sunt cauzele antisionismului evreiesc? Cum luptă evreii antisioniști împotriva sionismului? Care sunt argumentele evreilor antisioniști privitoare la orientarea lor? Există și evrei nesioniști care nu sunt antisioniști și – în acest caz – care este diferența între ei și evreii antisioniști?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să ne referim atât la situația contemporană, cât și la istoria evreiască din ultimii 130 de ani. Într-adevăr, antisionismul are o istorie paralelă cu cea a sionismului, baza fiind o contrareacție ideologică și politică. De facto, antisionist, ca și nesionist, este evreul care nu consideră că soluția problemei evreiești este în întemeierea și consolidarea unui stat evreiesc în Palestina. Aceasta indiferent de orientările evreilor antisioniști și nesioniști, care pot fi de natură socială, politică, religioasă, sau practică. Au existat – și există – evrei antisioniști și nesioniști asimiliști și ultrareligioși, liberali și comuniști. Fiecare grupare are argumentele ei politice și ideologice, elementul comun fiind apartenența la tabăra antisionistă sau nesionistă. Diferența între adepții nesionismului și antisioniști este legată de atitudinea lor față de sionism. Nesioniștii sunt indiferenți, preocupați de problemele lor practice, considerând emigrarea evreiască în Eretz Israel (și ulterior în statul Israel) ca pe un fapt riscant, ca pe o dezrădăcinare. Ei sunt ambientați în mediul lor social, economic și cultural, deși trăiesc în acest mediu ca evrei. Fără a se opune sionismului, ei nu îl primesc din motive personale: nu cred în posibilitatea lui de a rezolva problema evreiască, sunt sceptici din acest punct de vedere, dar totuși îl acceptă ”pentru alții” aflați în nevoie. Cu scopul de a ajuta altor evrei, sunt dispuși să ajute mișcării sioniste și Israelului. În cazul lor, este o activitate legată de solidaritatea general-evreiască, de apartenență teoretică la poporul evreu, precum și de natură filantropică. Fenomenul s-a dezvoltat în perioada interbelică, atunci când se punea problema ajutorării refugiaților evrei din Uniunea Sovietică și, puțin mai târziu, din Germania nazistă. Exemplu este întemeierea Agenției Evreiești (în anul 1923), în cadrul căreia sunt chemați să participe evreii nesioniști alături de evreii sioniști pentru a asigura cooperarea tuturor evreilor dornici să ajute la întemeierea unui cămin național evreiesc. Mulți evrei nesioniști acceptă și participă cu contribuții bănești substanțiale. Printre aceștia era și Wilhelm Filderman, unul dintre liderii evreimii române, lider al al organizației ”Uniunea Evreilor Români”, care lupta pentru integraționism: cu toate disputele lui politice cu sioniștii din România (care includeau și aspecte electorale), el donează sume mari de bani Agenției Evreiești. Desigur, era vorba despre un evreu nesionist, dar care în nici un caz antisionist militant, lucru valabil și pentru mulți alți evrei nesioniști, din numeroase țări. Putem adăuga și aspectul folcloristic al problemei. În România interbelică circula o glumă. Cine este sionist? Răspunsul era: un evreu care se duce la alt evreu să-i ceară bani pentru ca al treilea evreu să plece în Palestina. Deci, sionist dar palestinocentric, neinteresat personal de emigrare – era evreul devenit activist sionist, care alesese activitatea practică, respectiv colectarea de fonduri. Dar de la cine putea colecta fonduri pentru încurajarea emigrării evreiești în Palestina? De la evreii sioniști? Era greu, mulți dintre ei aparțineau clasei medii, nu dispuneau de bani suficienți. Sociologul Heinrich Sanielevici, in intelectual evreu anitisionist, afirma că este sionist negustorul din Dudești care vinde cinci măsline și o scrumbie pe zi. Atunci, activistul sionist care avea nevoie de bani pentru susținerea emigrării evreiești în Palestina se adresa burgheziei evreiești bogate, nesionistă, dar care nu se opunea sionismului. Reprezentantul ei este evreul al doilea. El dădea bani pentru a ajuta emigrarea în Palestina a unui evreu sărac, refugiat sau un tânăr sionist: acesta era evreul al treilea, cel care urma să plece. Fenomenul s-a dezvoltat în special după anul 1924, când Statele Unite au limitat imigrarea, impunând restricții. Deorece ne-am referit la aspectul folcloristic, menționăm și altă glumă din aceeași perioadă, care include toate aspectele. Într-o localitate mică din Moldova traia o bătrână evreică. Ea nu știa decât limba idiș. S-a întâmplat că biata bătrână s-a îmbolnăvit, avea dureri de cap și medicul din mica ei localitate nu putea face nimic pentru a o vindeca. Atunci familia au decis ca bătrâna să plece la București la un medic bun, însoțită de nepoata ei, tânără, studentă în capitală, femeie modernă: medicul nu știa limba idiș. Era toamna târziu, prin noiembrie. Nepoata traducea. La întrebarea medicului, ce i s-a întâmplat, bătrâna răspunse în idiș: ”Oi, her doktor, main kopf mă vaitik, fun Tișă-Bav” [=Vai, domnu’ doctor, mă doare capul de la postul de 9 Av (deci de la Ziua Căderii Templului din Ierusalim, care este – aproximativ – în luna gregoriană august; nota noastră)]. Traducerea nepoatei însă ”moderniza” până la falsificare. ”Domnule doctor, bunica spune că o doare capul din ziua în care a căzut Templul de la Ierusalim”. La care medicul a răspuns imediat: ”Ei bunicuțo, dacă te doare capul de la căderea Templului din Ierusalim, poți să mai trăiești așa încă două mii de ani!”. Deci, la un loc: sionist, nesionist, antisionist.

În privința evreilor antisioniști, ei au apărut și au început să activeze imediat după apariția sionismului. Activitatea lor se desfășura fie sub formă de polemici scrise, fie sub formă de intervenții politice și diplomatice. Orientarea antisionistă a apărut în primul rând între evreii asimiliști. Ei nu numai că nu au luat criticat ideologia sionistă, dar au și ironizat-o. Era vorba atât de evrei asimiliști din rândul marii burghezii bogate, cât și de intelectuali evrei aparținând altor culturi. Unii dintre ei acceptaseră chiar convertirea la creștinism. Aceștia erau evrei din țări central-europene și vest-europene: Germania, Austro-Ungaria, Italia, Anglia, Franța, Olanda. În privința Germaniei, menționăm că evreii din Muenchen au mers până la a se opune ca Theodor Herzl să organizeze primul congres sionist în orașul lor, deoarece acest lucru ar deranja spiritului lor german. În cazul Austro-Ungariei, menționăm romanul lui Herzl ”Altneuland” (Țară veche, țară nouă; tradus și în limba română, o ediție relativ recentă fiind publicată la Tel Aviv în anul 1974 de către Dr. Șlomo Leibovici-Laiș, în traducerea mai veche a lui M. Moscovici și L.B.Wechsler), în care printre personaje apar Blau și Gruen, clovnii Vienei, precum și reprezentantul ”baronului Goldstein”. Clovnii evrei ai Vienei își bat joc de ideea sionistă, adăugând batjocura la adresa evreilor est-europeni. Glumele sunt la adresa imposibilității evreilor de a-și întemeia un stat, de a-și crea un serviciu public și o armată. In cele din urmă, se pune întrebarea cine va fi rege în viitorul stat evreu. Unul dintre clovni răspunde că…baronul Goldstein, dar urmează replica dură a reprezentantului acestuia, că nu permite nimănui să-și bată joc de ”domnul baron”. Nu este exclus ca ”baronul Goldstein” să fi fost reprezentarea combinată a elitelor evreiești ale Vienei, care se opuneau sionismului, unii membri ai acestor elite ajungând să primească titlul nobiliar de baron din partea împăratului austriac, drept recompensă pentru servicii aduse imperiului, desigur în domeniul economic. După cum nu este exclus să fi fost aluzii la adresa baronului Moritz von Hirsch, care nu credea în posibilitatea întemeierii unui stat evreiesc, nici în posibilitățile economice ale Palestinei de a hrăni un număr mare de locuitori și întemeiase coloniile agricole din Argentina – iar atunci când Herzl îi ceruse ajutorul îl refuzase.

Alianța Israelită Universală a fost de asemenea antisionistă. Motivele acestei orientări erau de natură ideologico-politică. Tendința acestei organizații era liberalismul, emanciparea și integrarea ”israeliților” în țările lor din punct de vedere economic, social și cultural. Ideea liderilor Alianței Israelite Universale era a apartenenței evreilor la țările lor. Din punctul lor de vedere, nu exista un popor evreu, ci israeliți coreligionari, deci israeliți francezi, englezi, germani, ruși, români, etc. Liderii Alianței Israelite – printre care Adolphe Cremieux, Jacques Bigart, Charles Netter, baronul Rotschild și alții se considerau israeliți francezi. În școlile întemeiate de ei – printre care școala agricolă ”Mikve Israel” de lângă Jaffo, în Palestina, se preda în limba franceză. Elevii erau educați în spiritul acestei culturi, fapt care a determinat o reacție a liderilor Organizației Sioniste Mondiale, care a cerut încetarea asimilaționismului francez în Palestina. Deoarece Alianța Israelită Universală întemeiase numeroase școli în special în țările orientale, ideologia ei antisionistă a pătruns în aceste țări. În afară de ideologia liberală și democrată, care cerea emanciparea evreilor în țările lor natale, Alianța Israelită nu credea nici în posibilitățile economice ale Palestinei: nu numai că această țară nu putea hrăni un număr mare de imigranți, dar nici evreii stabiliți deja acolo nu vor putea lucra în agricultură. O parte dintre absolvenții școlii agricole ”Mikve Israel” erau îndreptați spre alte țări, în care vor putea lucra în agricultură. Liderii Alianței Israelite Universale au considerat sionismul drept ”fanatism”. Atitudinea lor s-a modificat abia după întemeierea statului Israel.

Alt curent care a pornit dintru început împotriva sionismului a fost cel ultrareligios. Desigur, nu a fost vorba despre toate grupurile ultrareligioase: o parte a lor au fost apropiate de mișcarea sionistă sau de partidul ”Agudath Israel”. Antisioniste erau organizația ”Neturei Karta” și grupul hasidic ”Satmar” (hasidimi de Satu Mare). Ideea lor era că este interzis evreilor de a întemeia un stat în Palestina, acesta fiind apanajul lui Dumnezeu în unicitate, atunci când El va decide acest lucru și îl va trimite pe Mesia pentru a mântui poporul lui Israel. Diaspora evreiască este interpretată de ei ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele poporului și nimeni nu are dreptul să se opună lui Dumnezeu: evreul care face acest lucru comite un păcat. Pentru a-L determina pe Dumnezeu să-l trimită pe Mesia este o singură soluție: îndeplinirea strictă de către evrei a tuturor celor 613 comandamente ale Torei (Pentateucul) și rugăciunile făcute corect și din tot sufletul. Atitudinea acestor grupuri a rămas neschimbată până astăzi. Deși unii dintre membrii lor locuiesc în Israel (în special în cartierul ”Mea Shearim” din Ierusalim), ei nu recunosc statul Israel. Forma nerecunoașterii ajunge uneori la paroxism: nu numai că nu participă la alegeri, că refuză buletinele de identitate și că refuză orice ajutor material sau social din partea statului, dar unii lideri ai lor – precum ”ministrul de externe” al organizației ”Neturei Karta” – colaborează cu Autoritatea Palestiniană, susținând că aceasta este adevăratul și unicul lider al Palestinei. Un reprezentant al grupului a fost membru în guvernul palestinian, funcția lui fiind a relațiilor cu lumea evreiască. În cartierul Mea Shearim pot fi văzute lozinci împotriva sionismului și sioniștilor. Unii membri ai organizației ”Neturei Karta” s-au alăturat și negaționiștilor Holocaustului, participând chiar la o conferință în acest sens organizată în Iran; era vorba însă de ultrareligioși din Statele Unite al Americii, nu din Israel.

Vizavi de acest curent antisionist ultraortodox, rabini de orientare antisionistă sunt și în curentul opus, reformist. Ideea este bazată pe cea a reformismului extremist, din Germania din secolul al 19-lea, transferată în prezent în Statele Unite ale Americii (dar și în alte țări), după care mesianismul și-a pierdut sensul. Deci, acești oameni nu-l mai așteaptă pe Mesia, nici nu mai păstrează o legătură specială cu Eretz Israelul. Iudaismul lor a suferit o modificare, devenind diferit atât de iudaismul tradiționalist, cât și de reformismul moderat conservator, precum și de reformismul clasic. In prezent, o mare parte a reformismului religios evreiesc a devenit sionistă sau de orientare prosionistă și proisraeliană. Această orientare a ei datează încă din perioada celui de al doilea război mondial, în parte sub influența rabinului Stephen Wise. Reformiștii antisioniști reprezintă o minoritate, dar care reușesc să atragă atenția publicului datorită orientării lor propalestiniene în conflictul israelo-palestinian.

Un curent virulent antisionist este cel al evreilor comuniști și de stânga extremă. Putem afirma că în prezent el este cel mai puternic curent antisionist și anti-israelian evreiesc. Baza lui ideologică este marxistă, incluzând atât ”socialismul evreiesc” bundist, cât și socialismul și comunismul general. Socialismul evreiesc a fost de la începuturile lui un concurent al naționalismului evreiesc în rândul maselor. Era vorba însă și de idei diferite. Să ne amintim că a existat (și există în continuare) un sionism de stânga, social-democrat și socialist. Ideea socialismului evreiesc era că în viitorul socialist va fi o egalitate complectă între oameni, așa încât nu vor mai exista diferențe între evrei și creștini, deci nu va mai exista o problemă evreiască. Respingerea sionismului de către evreii socialiști se baza pe ideea că numărul evreilor care vor emigra în Palestina va fi mic, deci majoritatea evreilor vor rămâne în țările lor, săraci și exploatați ca și fiii altor etnii. Deci, pentru rezolvarea problemei evreiești nu se impune sionismul (împotriva căruia începuseră o propagandă acerbă), ci socialismul, care urmează să rezolve problema tuturor exploataților și săracilor, inclusiv problema evreiască. Bineînțeles, se punea problema diferenței între burghezia evreiască reprezentanta capitalismului, adeseori asimilată social, cultural și lingvistic (pe care însă unii dintre socialiștii evrei o vedeau ca reprezentantă a sionismului, deși în realitate în majoritatea ei nu era sionistă, ci în multe cazuri antisionistă) – și proletariatul evreiesc. Deoarece limba vorbită de proletariatul evreiesc era idișul, ea a fost adoptată de socialiștii evrei antisioniști și de unii comuniști evrei.

În privința comuniștilor evrei, ei au văzut sionismul ca pe o diversiune naționalistă menită să abată masele evreiești de la lupta împotriva capitalismului și imperialismului. Din punctul lor de vedere, sionismul se opunea internaționalismului proletar, la fel ca orice altă formă de naționalism. Mai mult, evreii erau – din punctul de vedere al lui Lenin, preluat de unii comuniști evrei din Rusia – o reminiscență etnică datorată antisemitismului, care va trebui să dispară prin asimilare după anularea totală a acestei ideologii. Deci, sionismul nici nu mai avea loc. Totuși, limba și cultura idiș au fost tolerate, până la represiunea organizată de Stalin, dar nu atât împotriva sionismului, cât împotriva evreilor comuniști antisioniști, intelectuali idișiști din Uniunea Sovietică, la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 ai secolului al 20-lea. Era totuși o obsesie antisionistă, a ideii de stat (sionist) în stat. Orientarea antisionistă a apărut și în rândul comuniștilor evrei din România. Ca și în alte țări comuniste, era vorba despre comuniști de origine evreiască aflați în conducerea politică a partidului comunist și a statului – și de comuniști evrei care păstrau legătura cu viața evreiască, activau în organizația sectorială ”Comitetul Democratic Evreiesc”, contribuiau la dezvoltarea culturii idiș, dar erau antisioniști, ca și cei din prima categorie. Orientarea lor antisionistă pe plan intern și extern a fost dublată de o orientare anti-israeliană virulentă. Drama lor a fost că atunci când atitudinea politică statală s-a modificat ca urmare a schimbărilor politice pe arena internațională, s-au văzut marginalizați, iar unii dintre ei au emigrat în Israel, revizuindu-și și atitudinea față de sionism. Un caz special este cel al scriitorului evreu sovietic Ilya Ehrenburg: deși a manifestat o atitudine antisionistă, exprimată prin romanul ”Viața furtunoasă a lui Laizik Roitschvantz” (totuși un roman care exprimă drama evreiască în stilul clasic al scriitorilor evrei ruși idișiști), el s-a îndreptat ulterior spre o atitudine nesionistă, iar la sfârșitul vieții a lăsat o parte a arhivei lui moștenire instituției Yad Vashem din Ierusalim. Altă orientare ciudată este cea a scriitorului evreu german Arnold Zweig. Refugiat și stabilit în Palestina în perioada Holocaustului, a revenit în Germania Răsăriteană după cel de al doilea război mondial, manifestând o atitudine antisionistă încă înaintea revenirii sale.

Evrei de stânga cu orientare antisionistă există și în prezent în lume, în special în Statele Unite ale Americii, Europa Occidentală, țările Americii Latine, Africa de Sud, Australia. Este interesant faptul că atitudinea acestor oameni nu este numai antisionistă și anti-israeliană, ci și propalestiniană. Atitudinea lor este influențată fie de comunism, fie de liberalism. Din acest punct de vedere, ne putem referi la intelectuali de clasă din generația mai veche, precum profesorul filolog Noam Chomski, violonistul Yehudi Menuhin, actorul Woody Allen în Statele Unite ale Americii, istoricii și sociologii Annie Kriegel, Claude Cahen, Maxime Rodinson în Franța, scriitorul laureat al premiului Nobel pentru literatură Harold Pinter în Anglia, scriitoarea Natalia Ginzburg în Italia,scriitorul Max Aub în Spania și Mexic, oamenii politici Bruno Kreisky în Austria și Pierre Mendes-France și Michel Debré în Franța, și alții. Totuși, există diferențe de orientare între acești oameni, antisionismul unora fiind mai violent, reunit cu atitudinea propalestiniană, iar a altora mai moderat, apropiindu-se uneori de atitudinea nesionistă moderată, ajungând chiar la părăsirea atitudinii antisioniste. În general, orientarea lor este internaționalistă și democrată. Asemenea orientare apare și la unii intelectuali evrei din generația mai nouă. Ce determină orientarea lor? Nu este exclus ca ideii internaționalismului să se adauge și cele ale umanismului, modernismului, democrației. Ei consideră poporul palestinian ca fiind nedreptățit, reprimat, persecutat pe nedrept pentru a se acorda un loc de stat unor cetățeni din Odessa sau Frankfurt, poporul palestinian nefiind vinovat de genocid și de suferința poporului evreu. Este interesant că asemenea atitudine apare și la unii intelectuali israelieni de stânga, unii declarând că nu mai sunt sioniști. Alții, istorici, dau interpretări diferite fenomenului istoric, ajungând chiar a se îndoi de existența poporului evreu așa cum este prezentat de istoriografie, afirmânde teze deosebite și susținând că tezele clasice reprezintă mituri istorice. Pe această cale ei ajung la ideea postsionismului.

Cum va evolua postsionismul – și dacă va continua să coexiste cu sionismul și antisionismul, precum și modul în care vor evolua aceste două curente este, deocamdată, o chestiune de viitor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (I) de Lucian Zeev HERȘCOV

Mesaj Scris de Admin la data de 30.10.11 18:13

SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (I) de Lucian Zeev HERȘCOVICI

M-am întrebat adeseori ce înseamnă sionism, precum și care este semnificația unor termeni proveniți din acest concept, indicând respingerea lui sau pierderea aspectelor lui principale. Mi-am pus și alte întrebări referitoare la această problemă care continuă să trezească interesul lumii contemporane. Cine sunt evreii sioniști și care sunt tendințele lor sociale, politice și culturale? Cine sunt adversarii lor, evreii antisioniști? Este posibilă o reunire a celor două tendințe în una singură, de dată relativ recentă, postsionismul? Există și alți sioniști în afară de evrei? Care este mobilul orientării lor? Fără să pretind că voi putea da răspunsuri complete, voi căuta să fac mici observații pe această temă.

Sionismul și istoria lui

Sionismul reprezintă un curent ideologic și politic naționalist apărut în rândul evreilor din Europa centrală și răsăriteană în anii 70, 80 și 90 ai secolului al 19-lea. Apariția lui a fost treptată, sub forme diferite, în funcție de condițiile existente. Unii istorici au vorbit despre o mișcare presionistă, care ar fi precedat sionismul politic. Istoriografia contemporană a demonstrat că este vorba de același curent exprimat în forme diferite, în funcție de perioada și locul afirmării. Ideologia susținută de rabinii Zvi Hirsch Kalischer, Samuel Mohliver și Yehuda Alcalay, ca și de Leo Pinsker, iar în România de Karpel (Nathan Pethachya) Lippe, Samuel Pineles, Israel Teller, Menahem Braunstein-Mibashan, – precum și mișcările ”Chowewe-Zion”, ”Chibath-Zion”, ”Yishub Eretz-Israel” nu reprezintă fenomene menite să anunțe sau să pregătească apariția sionismului politic susținut și profesat de Theodor (Benjamin Zeev) Herzl, ci faze evolutive ale aceluiași fenomen.

Sionismul s-a născut ca urmare a câtorva aspecte: nereușita rezolvării problemei evreiești pe calea integrării totale în societatea înconjurătoare (parțial respinsă de mediul non-evreiesc, parțial respinsă de evreii tradiționaliști care respingeau asimilarea); apariția antisemitismului modern (care includea elementul de excludere a evreilor din societate, cerând reghetoizarea și chiar alungarea lor din țară, ajungând chiar la pogromurile din Rusia de sud – ”Hasufoth beNeghev” – și la reacții antisemite în Franța în timpul ”Afacerii Dreyfuss”, deși emanciparea fusese obținută în această țară); apariția romantismului și ulterior a naționalismului modern la popoarele central-est europene (în special cele din Imperiul Habsburgic și Imperiul Țarist ), care a exercitat o influență puternică și asupra minorității evreiești; influența romantică a ideii mesianice (care părea să fi fost părăsită în mod parțial în timpul polemicii pentru emancipare și a reformismului religios iudaic), dar care este reluată și reunită cu ideea renașterii evreului ”de tip nou”; fenomenul modernizării culturale a evreilor pe calea școlarizării, ideea productivizării lor pe calea muncii agricole, a regenerării lor pe aceeași cale și a reorganizării vieții evreiești pe baze moderne, parțial laice (deci, în mod parțial, tocmai un rezultat al mișcării de Haskala – iluminismul evreiesc); întărirea iudaismului tradiționalist și hasidic est-european și adaptarea unei părți a lui la noile condiții ale modernizării și naționalismului.

Ideea ideologilor sionismului era cea a revenirii evreilor ”acasă”, a transformării lor în agricultori în țara pomenită de ei în rugăciuni de trei ori pe zi, loc în care nu vor mai fi respinși de nimeni, vor dispune de pământuri proprii și nu vor mai fi considerați paraziti economici, uzurpatori de terenuri agricole sau străini, precum și ideea renașterii naționale evreiești. Unii ideologi vorbeau chiar de regenerarea biologică evreiască, de crearea unei noi rase evreiești de tip oriental, diferită de tipul fizic est-european al evreului respins, evreii orientali fiind considerați mai puternici și mai sănătoși decât evreii așkenazi, de ideea reîntoarcerii evreului la natură, desigur sub influența filosofiei tolstoiene. Era și ideea renașterii statale, bazată pe amintirea monarhiei israelite antice în Palestina. Baza istorică era în Biblia Ebraică (Tanah), iar istoria evreiască din Diaspora era respinsă, trecută cu vederea. Era o încercare de a vorbi despre o renaștere pe teritoriul strămoșesc părăsit ulterior, fără a fi luate în considerație alte faze istorice mai târzii.

Palestina, numită Eretz-Israel în limba ebraică, reintrase în circuitul politic și intelectual evreiesc european (în afara aspectului simbolic și religios din rugăciuni și din comentariile biblice) în mod practic sub influență germană, franceză, rusă, engleză ca urmare a evoluției atitudinilor politice în ”Chestiunea Orientului” și a creșterii interesului pentru istoria antică și arheologie. Ideea solidarității evreiești se baza pe ideologia dezvoltată de organizația ”Alliance Israélite Universelle” , deși aceasta începuse să-și piardă rolul după înfrângerea Franței în războiul franco-german (1871) și ulterior s-a opus ideologiei naționaliste evreiești. Ideea romantică a renașterii evreiești fusese influențată de răscoala greacă anti-otomană, renașterea greacă și apariția unui stat grec modern. Ideea naționalistă fusese influențată de ideologia revoluțiilor de la 1848, precum și a fenomenelor ideologico-politice care le-au urmat, printre care răscoala poloneză. Ideea egalității sociale fusese influențată atât de ideologia revoluției franceze, cât și de ideea socialistă: pe această cale s-a născut atât socialismul evreiesc ”bundist” (opus naționalismului sionist), cât și sionismul socialist. Trebuie să menționăm că sionismul este o mișcare națională târzie, după ce alte popoare își realizaseră dezideratul național, sau cel puțin iși creaseră ideologia necesară realizării acestui deziderat.

Pe scurt, putem afirma că sionist este cel care tinde spre Sion. Muntele Sionului, Tzyyon (în limba ebraică) sau Zion, era citadela Ierusalimului, cucerită de regele israelit David (1004-967 î.e.n.) și devenită centru al regatului său. Termenul modern ”sionist” (în limba germană ”Zionismus”) a fost stabilit de ideologul și ziaristul Nathan Birnbaum, aflat la Cernăuți pentru o perioadă de timp (dorința lui era de a cunoaște viața evreilor din răsăritul Europei (”Ostjuden”). Birnbaum a folosit acest termen în coloanele ziarului său naționalist evreiesc în limba germană ”Autoemanciparea”, începând din anul 1890. Ziarul său a apărut până în anul 1895, scopul editorului fiind construirea unei punți între evreii vest-europeni și evreii est-europeni. Ulterior, Nathan Birenbaum a fost un susținător al lui Theodor Herzl. Mai târziu, el s-a apropiat de tradiția și viața religioasă evreiască și s-a alăturat partidului alternativ (deși el însuși sionist, dar în altă formă), Agudath Israel.

În privința termenului ”sionist”, sensul lui a devenit: cel care consideră că problema evreiască poate și trebuie să fie soluționată pe calea palestiniană: emigrarea evreiască, întemeierea unui cămin național și a unui stat evreiesc în Eretz Israel. Această idee nu includea – și nu include – aspectul politico-ideologic: în rândul curentului sionist au apărut – și există și astăzi – partide politice bazate pe ideologii diferite, existente și în alte societăți și state. Un evreu sionist, stabilit în statul Israel sau locuitor al altui stat, poate fi liberal, religios, socialist sau de orice altă orientare, aparținând însă cadrului general sionist, care nu este afectat de apartenența ideologico-politică a adepților săi. Disputele politico-ideologice au loc în acest caz în interiorul sionismului și nu în afara lui; ele sunt între sioniști de diferite orientări politico-ideologice, de stânga și de dreapta și nu între sioniști și nesioniști sau antisioniști. Limba oficială adoptată de mișcarea sionistă organizată (începând cu primul congres sionist, de la Basel, din anul 1897) este ebraica, aleasă ca limbă națională a poporului evreu. Propunerea venea din partea lui Karpel (Nathan Pethachya) Lippe, medic și publicist în limbile germană, română și ebraică din Iași, participant la primul congres sionist. Dicționarul ebraic al filologului Eliezer Ben Iehuda a contribuit la renașterea limbii ebraice ca limbă vorbită. Ideea de naționalitate evreiască a fost paralelizată cu cea a apartenenței la religia evreiască (mozaică).

În România această idee a fost susținută, printre alții, de Șef-Rabinul Dr. Iacob Isac Niemirower. Theodor Herzl a susținut că întoarcerea evreilor în Palestina, patria lor istorică, trebuie prcedată de întoarcerea lor la iudaism. În prezent, orice evreu locuitor al Israelului, indiferent de concepția sa politică și religioasă este considerat sionist, cel puțin din punct de vedere practic. Sionist este considerat și orice evreu din afara Israelului, care susține acest stat sau instituții din cadrul lui, fie politic, fie material, chiar dacă nu-și declară atașamentul față de acest stat.

Sioniști au apărut și în rândul unor prieteni ai evreilor, creștini. Motivul orientării lor era de natură ecumenistă. Unul dintre primii adepți ai lui Theodor Herzl a fost un pastor protestant. În România, un susținător al ideii sioniste a fost preotul, ebraistul și scriitorul Gala Galaction, autor al broșurii ”Sionismul la prieteni”. Desigur, era vorba despre oameni care credeau sincer în soluția problemei evreiești pe calea întemeierii unui stat evreu în Palestina. În afară de ei au existat antisemiți care voiau emigrarea forțată a evreilor, excluderea lor din societate. Aceștia au adoptat lozinca ”Jidanii la Palestina” încă de la prima emigrare organizată și reușită, din anul 1882. Acești oameni transformaseră visul mesianic evreiesc într-o armă de excludere a evreilor, lucru demonstrat de Charles Netter, unul dintre liderii Alianței Israelite Universale. În România asemea curent a fost susținut de Nicolae Ionescu, A.C.Cuza, mai târziu de unii lideri ai regimului antonescian. În polemica sa cu politicianul antisemit și juristul Alexandru Constantin Cuza, rabinul Iacob Isac Niemirower a demonstrat că atitudinea acestuia nu era sionism (așa cum se străduia Cuza să susțină), ci terorism antisemit. În prezent, orice susținător al Israelului care nu este evreu, indiferent de apartenența lui politică sau religioasă și de funcția pe care o îndeplinește poate fi considerat un sionist gentil sau cel puțin un prosionist.

Istoria sionismului modern a cunoscut câteva faze evolutive. Prima este cea a organizatiilor ”Chowewe Zion”, ”Chibath Zion”, ”Yishub Eretz-Israel”, care au funcționat în prima jumătate a anilor 80 ai secolului al 19-lea. Ele funcționau în Europa est-centrală. Ideologia lor era cea a colonizării agricole a Palestinei, fără să pună problema întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul ei. Ideea era ca acești agricultori să se bucure de autonomie ca supuși ai sultanului turc, după modelul autonomiei de care se bucurau evreii din Galiția, ca supuși ai împăratului austriac.

Ideea întemeierii unui cămin național evreiesc în Palestina a apărut mai târziu, odată cu apariția broșurii lui Theodor Herzl, ”Der Judenstaat: Versuch einer modernen Loesung der Judenfrage” (Leipzig și Viena, 1896). Broșura s-a bucurat de un succes deosebit, ideea întemeierii unui stat evreu, susținută de autorul ei câștigând numeroși adepți atât în rândul evreilor est-europeni, cât și a celor vest-europeni. Ea a cunoscut numeroase editii și traduceri (până în 1990 au apărut 80 de ediții în 18 limbi; există traduceri și în limba română, prima fiind apărută la Botoșani în anul 1896, de Martin Spinner, puțin după apariția originalului; alta a fost făcută de publicistul și scriitorul I. Ludo și publicată la București. Primul congres sionist, organizat deTheodor Herzl la Basel în anul 1897, a dus la o nouă organizare a mișcării sioniste, la întemeierea Organizației Sioniste Mondiale. Declarația Balfour (2 noiembrie 1917) a adus o primă reușită politică a mișcării sioniste. Pentru prima dată se vorbea despre întemeierea unui cămin național evreiesc în limtele dreptului pubic în Palestina, obligația sioniștilor fiind respectarea drepturilor comunităților de alte religii și naționalități din țară. Imigrarea evreiască în Palestina a crescut, deși nu într-un ritm accelerat, deoarece posibilitățile economice ale acestei țări erau considerate insuficiente. Imigranți evrei au venit din toate colțurile lumii, în mod special din Rusia, ca urmare a instalării la putere a regimului comunist (1917), a războiului civil și a foametei din Ucraina.

Marea Britanie a primit mandatul asupra Palestinei, care fusese deja ocupată de trupele ei. Dar ea trebuit să facă față conflictului evreo-arab. Acest conflict apăruse încă din perioada otomană, înainte de primul congres sionist, odată cu vinderea de pământuri de către cămătarii arabi coloniștilor evrei la începutul anilor 80 ai secolului al XIX-lea. Era vorba de pământuri luate de acești cămătari de la felahii arabi în schimbul unor datorii agricole neplătite din cauza condițiilor grele în care era făcută agricultura. Anterior, cămătarii înapoiau pământurile felahilor, primind înapoi datoria în mod eșalonat: cămătarii nu aveau ce face cu pământurile, nimeni nu era interesat să le cumpere. De data aceasta, se găsise client. Atunci când felahii s-au dus să lucreze pământurile pe care sperau să le primească înapoi de la cămătari, au constatat că acestea nu mai erau ale lor. În mod paralel, aveau loc reacții ale unor notabili arabi față de sionism. Într-o scrisoare către un cunoscut evreu, un notabil arab creștin a afirmat că sionismul este un curent important, bun, cu condiția să nu fie pus în practică, ci să rămână pur teoretic. Conflictele între evrei și arabi s-au agravat după primul război mondial, culmea fiind pogromul din Hebron din anul 1929. Britanicii au schimbat un element principal din declarația Balfour, limitând imigrația evreiască în Palestina și promulgând vestita Carte Albă.

Mișcarea sionistă mondială a cunoscut o slăbire deorece nu putea să-și îndeplinească scopul în condițiile limitării imigrării, a celui de al doilea război mondial și a Holocaustului evreimii europene. Ulterior, întemeierea statului Israel independent ca stat evreiesc în Eretz Israel (14 mai 1948) a reprezentat realizarea scopului central al mișcării sioniste. Activitatea Organizației Sioniste Mondiale și a Agenției Evreiești a fost îndreptată spre susținerea Israelului, ajutorarea lui politică, economică și culturală. Mai târziu a apărut chiar ideea că sionismul și-a încetat existența în calitate de curent ideologic după întemeierea statului Israel, deoarece și-a realizat scopul final, ulterior căpătând forma atitudinii față de statul Israel, și fiind urmat de o fază nouă denumită postsionism. Această fază ar include o coordonare a activității întregii evreimi mondiale, fiind bazată pe o reunire între sionism și antisionism în formele lor existente înainte de întemeierea statului Israel, deci o reunire între teză și antiteză, din care ar fi rezultat sinteza postsionistă. Ideea s-a dezvoltat în special după apariția conceptelor de ”postmodernism” , ”postcomunism” și ”postliberalism”. Totuși, ea este discutabilă, deoarece conceptul ”sionism” este național, nu politico-ideologic. Desigur, o posibilitate în acest sens există, deși nu este suficient de clară, cel puțin în condițiile politice actuale, în care statul Israel nu este recunoscut de lumea arabă ca stat al poporului evreu, când disputa asupra teritoriului Eretz-Israelului și a așezării sale evreiești continuă, când mai mult de jumătate din evreimea mondială a ales să rămână în în afara Israelului, când există și un număr mare de evrei antisioniști de diferite orientări.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Diplomația cutremurului: Israelul, primul stat care ajută Tu

Mesaj Scris de Admin la data de 27.10.11 16:20

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Undă verde pentru Fram, în Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 04.10.11 18:56

Undă verde pentru Fram, în Israel

http://www.observatorcultural.ro/Unda-verde-pentru-Fram-in-Israel*articleID_25944-articles_details.html

Între august 2006 și august 2008, subsemnata și Ella Blass am tradus în ebraică Fram, ursul polar de Cezar Petrescu; cartea a fost acceptată de una dintre cele mai importante edituri israeliene, dar a fost îngropată trei ani în România, pe coridoarele înghețate ale lui Copyro, societate particulară de acordare a drepturilor de autor, condusă de directoarea Nicoleta Cofcinski. Tratativele pentru dreptul de autor al lui Cezar Petrescu s-au purtat între lunile septembrie 2009 – iulie 2010. La mijlocul anului 2010, Avram Kantor, editorul israelian, a ridicat mîinile (s-a predat) și a ajuns la concluzia că nu poate face față cerințelor absurde și nemaîntîlnite pretinse de Copyro (a renunțat mai ales din cauză că i se dădea copyright pentru un singur an). Am publicat un articol despre acest subiect în Observator cultural și, imediat, am primit o propunere stupefiantă din partea doamnei Cofcinski: să îmi plătească traducerea – o făcusem benevol – și să tipărească 1.000 de exemplare din Fram, ursul polar în ebraică, în România!!! Adică fără redactare și corectură și fără o intrare demnă de Cezar Petrescu și de literatura română în Israel. Am scris despre acest fenomen Copyro încă două articole.


Îngrijorată că au trecut mai bine de doi ani de la terminarea traducerii – totuși, am dedicat doi ani din viață acestui proiect – și că nepoatele mele devin prea vîrstnice pentru carte, am început să mă interesez cum stau lucrurile cu această instituție Copyro și cu monarhia absolută de acolo. Am aflat, de pildă, dintr-un articol din Observator cultural, semnat de doamna Iulia Popovici, cum a fost înființată această societate. Am aflat că acel comitet care trebuia să o controleze pe doamna Cofcinski primește leafă de la Copyro. Am aflat că puterea Copyro izvorăște din voturile acordate, la ședința anuală, de către scriitori, dar cîți scriitori știu și sînt prezenți la această ședință anuală? Și, mai ales, am aflat că foarte mulți editori se vaită că sînt chinuiți de doamna Cofcinski pînă la sînge, că nu de puține ori se renunță la răspîndirea culturii române în străinătate din cauza condițiilor inacceptabile, privitoare la dreptul de autor, pentru editurile străine, că un dicționar al scriitorilor francezi, editat de un grup de profesori din România, la care s-a muncit ani de zile, nu poate fi publicat și stă paralizat ca manuscris, din cauza pretențiilor de „drept de traducător“, evocate în mod exagerat de doamna Cofcinski.


Pe parcursul luptei mele pentru ca dragul de Fram să înceapă, în sfîrșit, o carieră internațională, am făcut apel și la Ministerul Culturii și am continuat să mă întîlnesc cu oameni extrem de importanți în peisajul intelectual român. Toți se plîngeau de comportamentul doamnei Cofcinski, dar toți păreau induși în eroare și paralizați de aceeași lozincă, probabil lansată de însăși Copyro: „Copyro e o instituție particulară și nu se poate face nimic, nu se poate interveni“.


Totuși, logica mea îmi șoptea că nu trebuie să abandonez: era și păcat pentru dragul de Fram. M-am interesat atunci cine sînt acei avocați specializați în „dreptul de autor în România“ și mi-a fost recomandată o avocată tînără, pe cît de frumoasă, pe atît de talentată. În mod normal, nu aș fi avut ocazia să o cunosc.

Din acest punct începe o istorie de necrezut, cu implicații în viața personală a avocatei. Dar să nu anticipez. Am aflat multe despre legile din România de la acea avocată și despre schimbarea importantă, produsă la ORDA (Oficiul Român al Drepturilor de Autor, care are dreptul să controleze – financiar și administrativ – ce se întîmplă la Copyro și la alte societăți de gestiune colectivă a drepturilor de autor), în momentul în care a venit la conducere domnul Robert Bucur. L-am cunoscut, am fost profund impresionată de personalitatea sa și am reînceput să sper că Fram va ieși la lumină. Revenind în România în august 2011, avocata cea tînără și frumoasă m-a informat că, în urma controlului efectuat la Copyro (pentru anul 2009) și a neregulilor găsite, doamna Cofcinski a fost înlăturată din funcție și s-a început reorganizarea pe baze noi a societății Copyro.

Însă, vorbind cu noua mea prietenă, mi-am dat seama că e abătută. Și ce va urma să aflați e, într-adevăr, de necrezut. „Ce s-a întîmplat?“ o întreb eu, neghicind cauza indispunerii. „Sînt gravidă în luna a cincea, dar azi mi s-a spus la control ultrasonografic că fetița nu are esofag!“ Aceasta e o anomalie îngrozitoare, mi-am zis. „Mi s-a spus să fac întrerupere de sarcină, ceea ce nu e o procedură simplă, la o vîrstă atît de avansată a sarcinii. Sînt foarte tristă.“ Imediat mi-am adus aminte că, în domeniul medical de care mă ocup – neuro-oftalmologia –, interpretarea ultrasonografiei este de primă importanță și poate schimba, de la un capăt la altul, o diagnoză. Nu este o imagine statică. Totul depinde de dexteritatea manipulării direcției undelor și de interpretare.


„Ascultă“, i-am spus, „nu faci nimic, nu renunți la sarcină. În Israel sînt aparate foarte perfecționate și specialiști pregătiți în Statele Unite, la cele mai bune universități. Telefonez și mă interesez cine e cel mai bun în ultrasounds, în acest domeniu.“ Zis și făcut. Aflu că e un profesor pe care îl cunosc, soția sa a lucrat cîndva la același spital cu mine. Era vineri seara. Vorbesc cu soția. Îmi spune: „Soțul meu e în Africa de Sud, se reîntoarce luni, stă în Israel și vede paciente numai luni și marți, iar miercuri pleacă la un congres la Chicago și revine după o săptămînă“.


Îi explic despre ce e vorba și îi spun că fiecare zi e importantă în cazul în care va trebui întreruptă sarcina. Soția medicului îmi răspunde: „Dar are toate orele ocupate, în aceste două zile. Bine, îi telefonez în Africa să îl rog să o consulte“. Îmi telefonează înapoi și mă anunță că i-a aranjat consultațiile marți, la ora 12, la clinica sa din Tel Aviv.


O sun din nou pe avocată. Îi sugerez un hotel pe malul mării și un șofer foarte cumsecade, Nissim, care mă ia întotdeauna de la aeroport. Găsește bilet numai luni seara. Face o rezervare la hotel. Ajunge în Israel marți, la ora 1 dimineața. O așteaptă Nissim, cu o pancartă cu numele ei. Ajunge la ora 2 noaptea la hotel. A doua zi dimineață, Nissim vine să o ia de la hotel, la ora 11; l-am rugat să stea cu ea la clinică pînă termină analiza, să nu fie singură în fața unor vești foarte triste. Lucrurile s-au desfășurat – am aflat prin telefon – după program. Analiza a durat o oră. Fetiței i s-au făcut o mulțime de poze, înmînate mamei sale, la sfîrșitul întrevederii. E o frumusețe. Are esofag. Va fi mai înaltă decît mama sa – i se spune –, căci are femurul foarte lung! Poate va fi balerină (zic eu)! Și cel mai important: va apărea în această lume și poate o va schimba, aducîndu-i amprenta sa.


Iată! – dacă nu ar fi existat Fram, pe care îl îndrăgesc de la nouă ani, dacă nu aș fi avut bătăile de cap cu Nicoleta Cofcinski și Copyro, dacă nu aș fi cunoscut-o pe avocata cea talentată, specializată în drepturi de autor, și dacă nu aș fi revenit în România, tocmai în august, atunci… Nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar fi putut întîmpla.

Să revenim la mama fetiței pe care am lăsat-o fericită în cabinetul specialistului. Am vorbit cu Nissim să îi arate anumite puncte de interes turistic în Tel Aviv și apoi s-a întîlnit, la o cafenea, pe malul Mediteranei, cu Ella Blass – prietena cu care am tradus Fram, ursul polar în ebraică.

La ora 20, Ella a dus-o la aeroport și avocata a plecat din Israel în aceeași zi în care a intrat, marți, dar la ora 22. Miercuri, am luat prînzul împreună în București și am văzut pozele fetiței.

Happy-end


După lupte seculare, care au durat doi ani, noua directoare de la Copyro, doamna Rodica Guiu, a semnat contractul cu editura israeliană, pe data de 19 septembrie 2011. În acest mod, Fram, care părea înghețat definitiv la Copyro, va vorbi în limba Bibliei și va cuceri inima copiilor israelieni…

Dar eu am cam rămas pe gînduri. Ce legături pot exista între evenimente, oameni, soartă? Nu că aș fi religioasă. Și totuși, există ceva. Undeva. Cumva. Poate. „Pînă cînd nu acceptăm că viața însăși își are temeiul în mister – n-am învățat nimic“, scria Henry Miller. Să le dorim viitorilor nou-născuți – Fram, în Israel, și fetița, în România – o lume mai bună, pe cele două continente, o lume cu mai puține personaje negative. La morale de cette histoire: dacă se întîmplă, pe ici, pe colo, să avem energia să reacționăm, atunci să o facem. „Nu se poate face nimic“ nu e o filozofie a vieții. Văicărelile rămîn platonice. Nu nasc copii. Și nici cărți.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A intrat în Cartea Recordurilor pentru cei mai mulți ani pet

Mesaj Scris de Admin la data de 21.09.11 15:09

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

FOTO. Nudism în masă. O mie de israelieni au pozat goi la Ma

Mesaj Scris de Admin la data de 19.09.11 10:33

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul este din ce în ce mai izolat în regiune de Eva Gala

Mesaj Scris de Admin la data de 12.09.11 17:55

Israelul este din ce în ce mai izolat în regiune de Eva Galambos

Mai sunt doar 10 zile până la sesiunea Adunării Generale a ONU și respectiv a prezentării de către Autoritatea Palestiniană a cererii de declarare a independenței statului palestinian. Ținând cont de structura acestui for, rezultatul este previzibil, 140 din cei aproximativ 190 de membri vor vota în favoarea acestei solicitări, în condițiile în care în Consiliul de Securitate , for decizional, Statele Unite au afirmat că-și vor opune veto-ul. Aceasta înseamnă că , oficial, nu se va putea vorbi despre un stat cu drepturi depline, entitatea existentă va primi statut de observator în ONU dar va putea participa la o serie de organisme ale acesteia. Va fi, în primul rând o victorie morală a palestinienilor , accentuând izolarea Israelului care capătă contururi tot mai puternice, mai ales în lumina ultimelor evenimente legate de deteriorarea puternică a relațiilor cu Turcia și atacul împotriva Ambasadei Israelului de la Cairo.

Este greu de apreciat care dintre aceste două momente este mai grav. Dacă problema relațiilor cu Turcia are un impact pe termen lung și se referă la multe aspecte –economice, militare și diplomatice -, ceea ce s-a întâmplat la Cairo este un simbol al vremii, o ilustrare a stării de spirit din lumea arabă – antiisraelismul care, în pofida “primăverii arabe” (sau poate din cauza ei), nu dă semne de atenuare, deși la începutul acesteia s-a susținut că nu conflictul israeliano-palestinian ar sta în centrul revoltelor. Se pare că a fost doar o primă perioadă înșelătoare, ca după aceea, ca să spunem așa, “lucrurile să revină la normal”, adică tot Israelul să fie țapul ispășitor.

Dar să le luăm la rând. Nivelul extrem de scăzut la care au ajuns relațiile dintre Israel și Turcia nu a început cu raportul Palmer privind operațiunea israeliană de stopare a navelor care vroiau să spargă embargoul instituit împotriva fâșiei Gaza , soldată cu victime, majoritatea cetățeni turci. Ankara a început să aibă o atitudine de respingere a Israelului de la războiul din Gaza , la care s-a adăugat incidentul cu vasul turcesc Mavi Marmara și cu intervenția în forță a unor comandouri israeliene care au reacționat (exagerat constată raportul Palmer) la atacurile brutale ale celor de pe navă împotriva unor militari neînarmați. Dar , am putea merge și mai departe în trecut. Israelul a avut timp de peste 20 de ani, relații excelente cu Turcia, țară musulmană dar cu conducere laică, o colaborare economică extinsă, inclusiv în domeniul turismului, dar mai ales o colaborare militară , ceea ce a însemnat manevre comune, posibilitatea unor antrenamente ale aviației israeliene în regiuni muntoase din Turcia ( asemănătoare cu cele din Iran, acum aviația israeliană a venit în România) și exporturi masive de arme sofisticate. Venirea la putere a unui regim islamist moderat, dar și amânarea de către Uniunea Europeană a primirii Turciei i-au determinat pe conducătorii țării care doreau ca Turcia să devină o putere regională, să-și schimbe orientarea și, în pofida apartenenței la NATO, să se apropie de state din regiune ca Siria și chiar Iranul. Stagnarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene și apoi războiul din Gaza împotriva unor coreligionari, au dus la o înăsprire a poziției Turciei față de Israel. Cerința Turciei a fost ca guvernul să ceară scuze pentru ambuscada de pe Mavi Marmara, cerere refuzată de partea israeliană “Cireașa de pe tort” a constituit-o Raportul Palmer care a considerat legitim embargoul impus de Israel fâșiei Gaza, lucru neacceptat de Ankara., deși înainte de a-i cunoaște conținutul, guvernul turc a declarat că va ține cont de acest document. Rezultatul: expulzarea ambasadorului Israelului și a unei părți din personalul ambasadei, reducerea schimburilor comericale , mai ales în domeniul armamentelor, practic, înghețarea relațiilor bilaterale și pierderea de către Israel a unui important aliat strategic în regiune.

Atacul ambasadei Israelului din Cairo


Ceea ce s-a întâmplat la Cairo este pe de- o parte, un rezultat indirect al deteriorării relațiilor cu Turcia ( incidentul a avut loc cu puțin timp înaintea vizitei premierului turc Erdogan la Cairo în perspectiva încheierii unor acorduri cu Egiptul, inclusiv în domeniul militar), al lipsei de perspectivă în negocierile de pace israeliano-palestiniene și al împușcării de către militarii israelieni a cinci polițiști egipteni, confundați cu teroriștii care au organizat o serie de atentate în Israel. Dar eu cred că motivul principal este atmosfera creată în urma “primăverii arabe”. Este trist să afirmăm acest lucru dar adevărul este că, înlăturând un regim dictatorial care nu permitea nici un fel de manifestări, opinii care contraveneau politicii guvernului de-atunci și anume, relații cu SUA și pace cu Israelul, o pace rece chiar și atunci, o parte din egipteni au putut să-și manifeste adevăratele sentimente față de Israel- dușmănia. Ceea ce se întâmplă în Egipt îmi evocă, din păcate, lunile sau primii ani de după revoluția din România când democrația a consfințit libertatea expresiei, drept care au izbucnit manifestări antisemite, înăbușite până atunci.

Sub presiune americană (forțele de securitate egiptene au intervenit abia după ce Leon Panetta, ministrul american al apărării, a reușit să-l contacteze pe șeful Consiliului Militar Suprem, Mohamed Hussein Tantawi cu care Netanyahu nu a putut lua legătura), a fost declarată starea de urgență și guvernul egiptean a promis că va respecta toate acordurile internaționale, inclusiv cele de pace cu Israelul. Problema care se pune, cât va mai rezista Consiliul, cum se vor finaliza alegerile din Egipt și cum vor evolua relațiile cu Israelul.

La ora actuală, constatarea este că Israelul a pierdut doi aliați prețioși în regiune, importanți, mai ales că erau state musulmane. Ce s-ar putea face? Sigur, a da sfaturi pentru cineva din afară este ușor, dar există niște elemente utilizate în relațiile internaționale, printre care unul important este compromisul. Deși în vorbe guvernul Netanyahu și-a manifestat disponibilitatea pentru “compromisuri dureroase”, în fapte a făcut prea puțin. Israelul nu are voie să-și piardă aliații și aici cel mai important lucru ar fi reluarea negocierilor israeliano-palestinene, chiar, repet recurgându-se la compromisuri dureroase, printre care, îndrăznesc să spun, recunoașterea statului palestinian. O astfel de recunoaștere ar spori obligațiile palestinienilor față de comunitatea internațională, față de Israel. De fapt, ideea este susținută de mulți analiști politici și personalități din Israel. Acest demers ar atenua posibilitatea unor manifestații explozive în teritoriile palestiniene după votul din ONU, ar reduce sentimentele antiisraeliene în regiune și ar apropia de Israel statele islamiste moderate, inclusiv Turcia. Ar fi o cale bună pentru eliminarea izolării Israelului și pentru a se apropia de o pace sigură care ar garanta securitatea și supraviețuirea statului evreu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cel mai important aliat al Israelului din Orientul Mijlociu

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.11 12:14

Cel mai important aliat al Israelului din Orientul Mijlociu s-a enervat. Ce eforturi face Tel Aviv pentru a repara situația

Diplomații din [color:7c24=#0494e1! important]mai multe capitale s-au chinuit în acest weekend să readucă liniștea într-o zonă fierbinte a Orientului Mijlociu, în contextul în care alte două focuri ard deja în regiune: Libia și Siria. Relația dintre Israel și principalul său aliat din lumea arabă - Egiptul, au ajuns brusc la cel mai alarmant nivel de tensiune din ultimii 30 de ani

Totul a pornit de la un schimb de atacuri cu rachete și mortiere între israelieni și palestinienii din Fâșia Gaza, care în ultimele zile s-au intensificat. În acest schimb de focuri, trei militari egipteni au fost uciși (la granița dintre Egipt și Israel sunt staționați aproximativ 1.000 de soldați, pentru a asigura securitatea Canalului Suez). A fost vorba de un accident, au susținut oficialii israelieni.

În urma acestui incident, Egiptul a anunțat sâmbătă că își retrage ambasadorul de la Tel Aviv. Diplomați ai mai multor națiuni s-au grăbit să negocieze cu cele două părți o rezolvare a acestui impas, a spus un diplomat occidental care a dorit să-și păstreze anonimatul, conform New York Times.

Egiptul a cerut israelienilor să-și ceară scuze oficial pentru ceea ce s-a întâmplat. Într-un gest fără precedent, rupând tăcerea impusă de tradiția Sabbath-ului, ministrul Apărării din Israel, Ehud Barak, a satisfăcut cererea venită de la Cairo: "Regretăm moartea membrilor forțelor de securitate ale Egiptului, în timpul atacului terorist de la granița israeliano-egipteană". Tel Aviv a calificat atacurile venite din Gaza drept teroriste, pentru că în urma lor au murit civili. Răspunsul israelian a fost însă pe măsură.

Totuși, gestul fără precedent din partea israelienilor nu i-a mulțumit pe deplin pe egipteni. Guvernul de la Cairo a spus că declarația lui Barak nu este de ajuns, dar și-a reafirmat angajamentul de a menține acordul de pace cu Israelul, încheiat cu mai bine de 30 de ani în urmă, la Camp David.

Guvernanții de la Cairo se află în aceste momente sub presiunea străzii, având în vedere că mii de protestatari au demonstrat în fața ambasadei Israelului și i-au dat jos steagul.

Îndepărtarea lui Hosni Mubarak de la putere, în februarie, a schimbat lucrurile în relația dintre cele două țări. Pacea era menținută cu forța de dictatorul egiptean, în ciuda sentimentului cetățenilor de rând, care nu agreează ideea unui stat israelian. Egiptul, alături de Iordania, dețin cele mai puternice armate din Orientul Mijlociu și sunt singurele state arabe care au recunoscut la nivel oficial statul Israel, prin acordul de la Camp David. Acum, autoritățile de la Cairo se află într-un stadiu de tranziție spre democrație, neputând să mai asigure la fel de strict ordinea.

"Egiptenii nu acceptă ceea ce s-a întâmplat și asta înseamnă că Israelul ar trebui să aibă grijă. Dacă își continuă comportamentul față de palestinieni și față de procesul de pace, înseamnă că situația va escalada și mai mult", a comentat pentru NYT Mohamed Bassiouni, fost ambasador al Egiptului în Israel.
Surse militare din Israel sunt sceptice în a-și asuma o vină care spun că nu le aparține. Unii dintre atacatorii palestinieni ar fi purtat uniforme egiptene, astfel că a intervenit confuzia. Pe de altă parte, Israel se plânge de mai multe luni că guvernul de tranziție de la Cairo nu mai asigură securitatea în Peninsula Sinai, permițând atacuri cu bombă asupra conductelor de gaz dintre Egipt și Israel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Recitind "O Istorie a Evreilor" a lui Paul Johnson de Eva Ga

Mesaj Scris de Admin la data de 21.08.11 15:07

Recitind "O Istorie a Evreilor" a lui Paul Johnson de Eva Galambos

Cred că spun un lucru comun dacă afirm că este foarte bine să recitești din când în când cărți care ți-au plăcut, care te-au impresionat. Venindu-mi ideea să mă înscriu, eventual, în această toamnă la un master în Iudaistică, la Centrul Goldstein- Goren al Universității București, am reluat, încă înainte de a ști că s-a recomandat ca bibliografie pentru examen, „ O Istorie a Evreilor” a lui Paul Johnson. O citisem cu mulți ani în urmă, și am considerat-o atât de interesantă și de bine scrisă încât am cumpărat multe exemplare cadou prietenilor mei neevrei. Acum am recitit-o cu tot atâta pasiune ca atunci, dar am încercat să văd în ce măsură unele concluzii ale lucrării, scrise în 1985, au rămas valabile și astăzi.

Pentru cei care nu cunosc cartea, amintesc amănuntul că Paul Johnson, ziarist și istoric britanic , nu este evreu, dar se află printre cei (mulți, puțini?) care îi apreciază și îi iubesc pe evrei, care consideră că supraviețuirea lor a fost un miracol și aceasta s-a datorat simțului etic și moral al iudaismului care a pătruns adânc în gândirea și sufletul fiecărui evreu începând cu profetul Avraham și până la marii gânditori, marile personalități evreiești din zilele noastre.

Johnson abordează problematica istoriei evreilor în mod obiectiv, uneori critic, regretând ceea ce el consideră că au fost șanse scăpate de reprezentanții eveimii de a universaliza iudaismul, atrăgând atenția asupra unor elemente de imuabilitate, poate chiar dogmatism, de închistare în principiile iudaismului și în gândirea unor lideri religioși de-alungul timpului.

Pe de-altă parte, el nu neagă că poate chiar această „ghetoizare”, alături de raționalismul și spiritul de inovare dovedite de evrei chiar și în cele mai întunecoase epoci, a contribuit la supraviețuirea iudaismului. Interesantă este opinia lui despre Haskala, iluminismul evreiesc, Johnson considerând că soluția lui Mendellsohn, deși îi elibera pe evrei din ghetou, nu a fost cea mai potrivită pentru continuitatea istorică a iudaismului.

Una peste alta, ceea ce reiese din Istoria lui Johson, (sau cel puțin așa am înțeles eu) este că aproape nimeni nu i-a iubit pe evrei, nu i-a înțeles, i-a considerat un corp străin de care trebuie scăpat. Și aceasta din antichitate și până astăzi. Două țări au fost aduse ca exemple pozitive pentru viața evreilor – Marea Britanie și aici nu vreau să mă refer la politica britanică în Palestina pe care autorul o analizează într-un mod critic ci la drepturile de care s-au bucurat evreii la posibilitatea de a-și manifesta capacitățile, de drumul larg deschis care le-a permis să ajungă în cele mai înalte funcții , până și în Camera Lorzilor. Cea de a doua țară unde evreii s-au simțit bine de la început, arată Johnson, o reprezintă Statele Unite.

El consideră că se poate vorbi nu despre evrei americani ci despre americani pur și simplu, de origine evreiască. Condițiile istorice i-au făcut pe evrei nu să se asimileze ci să se integreze complet în cultura și societatea americană, fără să-și piardă evreitatea, pe care o practică așa cum cred ei. Ajungând la concluzia tristă că orice ar fi făcut, evreii nu erau de dorit aproape pe nicăieri, pasul logic, potrivit autorului, a fost necesitatea creării unui stat propriu, Israelul. Și aici el apreciază capacitatea și disponibilitatea statului evreu, ale liderilor lui de a accepta niște situații de fapt, de a negocia, de a ajunge la înțelegeri și condamnă încăpățânarea lumii arabe care a respins categoric orice compromis.

Și poate că aceste ultime aspecte ar merita dezbătute. În ce măsură, după 25 de ani au rămas valabile aceste constatări? Din păcate, lumea s-a schimbat și nu întotdeauna în bine. Marea Britanie care i-a iubit pe evrei este astăzi locul de manifestare- și mă refer la campusurile universitare – a unui antisemitism belicos.În Statele Unite americanii evrei sunt împărțiți în tabere în ce privește politica israeliană iar președintele Obama, neîndoielnic aliatul strategic al statului evreu, dă de multe ori semnale contradictorii. Iar dacă ne referim la Israel, impasul în care se găsește procesul de pace, relațiile cu lumea arabă, cu palestinienii nu se datorează numai unei singure părți.

Desigur, securitatea Israelului este pe prim plan dar acea disponibilitate de negocieri, de compromisuri de care vorbea Johnson nu se prea regăsește astăzi la oamenii politici care se află la conducerea statului. În acest fel, din nou sanctuarul care a oferit și oferă deocamdată o garanție de securitate nu numai evreilor din Israel ci și celor din diaspora, este amenințat. Nu ar trebui lăsat să dispară, mai ales că există o amenințare iminentă, dacă nu concretă, simbolică dar care ar putea avea efecte pe termen lung și mă gândesc la eventualitatea declarării statului palestinian..

Poate ar merita să se facă acele compromisuri dureroase despre care a vorbit chiar premierul Netanyahu dar care, cel puțin deocamdată, nu s-au concretizat. Altfel, cine știe, noile capitole ale istoriei evreilor ar putea să se asemene în mod dramatic cu cele pe care le regăsim în Istoria lui Paul Johnson.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Controversă. Rabinul care căsătorește gay cu lesbiene, în sp

Mesaj Scris de Admin la data de 16.08.11 16:44

Controversă. Rabinul care căsătorește gay cu lesbiene, în spiritul religiei

Un rabin din Ierusalim căsătorește de șase ani homosexuali cu lesbiene, relatează revista Time, în ediția electronică. Acum, el și-a propus să creeze un site matrimonial pentru gay, care îi încurajează să își aleagă o pereche de sex feminin și să se căsătorească. Totuși, comunitatea gay nu aprobă aceste practici, vorbind despre alegerea unei vieți trăite în minciună.

Rabinul Arelah Harel și-a dorit să le ofere o alternativă credincioșilor homosexuali care vor să-și trăiască viețile potrivit legii iudaice.

"A fost o idee nebunească, nu știu de unde mi-a venit", le-a spus rabinul jurnaliștilor.

În trecut, rabinul a cununat mulți oameni care, deși erau gay, își ascundeau orientarea sexuală și preferau să se căsătorească cu o femeie straight, numai de ochii lumii. Totuși, Harel consideră că relația este mai sănătoasă fără secrete de acest fel, iar partenerii se pot uni în spiritul ideilor în care cred.

Cu toate astea, căsătoriile homosexualilor cu lesbiene nasc destule controverse.

"Mie nu mi se pare că este o opțiune, știu pe cine iubesc, știu de cine mă simt atras, nu cred că a trăi o viață gay mă privează de bucuriile pe care le au cuplurile hetero", a explicat un avocat gay, pe nume Avi.

Deși nu condamnă acțiunea rabinului - de a căsători cupluri formate din gay și lesbiene, nu crede că această soluție va fi adoptată de mulți, pentru că nu mulți reușesc să trăiască o viață în minciună. "Dacă un om simte că vrea să trăiască o astfel de viață și este în acord cu ea, e bine, dar nu cred că vor putea duce la capăt o căsătorie falsă", a arătat Avi.

Nici Amit, un membru al comunității gay religioase, nu este convins de eficiența unor căsătorii ale homosexualilor cu lesbiene. "Nu cred că este pentru toată lumea. Sunt oameni cărora li se potrivește și care caută o astfel de soluție", a explicat el. Amit se consideră 100% homosexual, însă spune că sunt oameni care nu sunt 100% gay și ar putea rămâne credincioși unei femei, iar căsătoria gay-lesbiane este pentru acești bărbați.

"Unii bărbați homosexuali nu se pot schimba, iar alții pot, iar cei care pot și se căsătoresc cu o femeie, îi pot rămâne credincioși", a explicat el.

"Nu cred că este sănătos pentru copii. Și nici pentru cuplu. Să fii gay nu este ceva neapărat împotriva religiei", a explicat purtătorul de cuvânt al grupului ortodox gay Havruta.

David Jonas a explicat că famiile în care mama lipsește pot deveni disfuncționale. Pe de altă parte, el arată că cel mai important lucru este ca cei doi parteneri să țină unul la celălalt- mai ales că este vorba de un gay și o lesbiană.

"Copiii vor simți dacă nu se iubesc, fie că părinții sunt sau nu gay. Dacă ești homo și nu există iubire între parteneri, copiii vor ști", a precizat Jonas.

În ultimii șase ani, Arelah Harel a celebrat căsătorii de unul singur, însă, din septembrie, rabinul vrea să creeze un serviciu matrimonial online. La înscrierea pe site, oamenii vor plăti 42 dolari, iar, dacă își descoperă perechea și vor să-și pună pirostriile, vor plăti aproximativ 430 dolari.

"Cei mai mulți sunt foarte fericiți, au copii, au ceea ce își doresc, locuiesc împreună, ca un fel de familie, ca un fel de cuplu. Nu e o familie obișnuită, dar e ceva...", a explicat rabinul pentru revista Time.

Totuși, reporterii au intervievat 12 cupluri căsătorite de Harel- formate din gay și lesbiene, iar unul dintre bărbați, căsătorit de 2 ani și jumătate, a recunoscut că și-a înșelat partenera de trei ori până acum.

Rabinul arată că infidelitatea poate apărea în orice căsnicie, inclusiv în cele gay-lesbiene. "Dacă el vrea să meargă cu alt bărbat sau ea cu altă femeie, o vor face. Eu nu sunt de acord, dar nu este treaba mea", a spus Harel.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O familie israeliană a cerut să fie recoltate ovule din ovar

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.11 17:48

O familie israeliană a cerut să fie recoltate ovule din ovarele fiicei lor moarte

O curte de judecată din Israel a aprobat o petiție prin care, pentru prima dată în istorie, o familie cerea permisiunea de a recolta ovule din ovarele fiicei lor moarte, potrivit publicației israeliene Haaretz, în varianta online.

Familia lui Hen Aida Ayash, o tânără de 17 ani care a murit după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada, a cerut, printr-o petiție, ca ovulele ei să fie recoltate și congelate. Aprobarea petiției aduce în discuție posibilitatea ca, pentru prima dată, o femeie să devină mamă după moartea ei. Acest lucru ridică o serie de întrebări de natură legală și etică ce vor da bătăi de cap conservatorilor din Israel și din întreaga lume.

Puține țări au o legislație care vizează recoltarea post-mortem a ovulelor, deși recoltarea post-mortem a spermei de la bărbați care și-au dat acordul înainte de a muri a devenit o procedură des întâlnită. Anul trecut, în Statele Unite, judecătorii și doctorii au respins o petiție asemănătoare pe motiv că femeia decedată nu își exprimase dorința de a avea copii înainte de a suferi un infarct.

Problema consimțirii a fost foarte importantă și în cazul tinerei Hen Aida Ayash. Curtea a aprobat petiția doar după ce au putut fi siguri că aceasta își dorea copii. Surse medicale au declarat că familia dorea să fertilizeze ovulele cu spermă donată și să le congeleze ca embrioni, dar spitalul a refuzat să fertilizeze ovulele fără o hotărâre judecătorească. Deocamdată, judecătoria a refuzat să aprobe fertilizarea, dar aceasta nu este o hotărâre permanentă.

Familia fetei a hotărât, de asemenea, să îi doneze organele. Sora mai mare a lui Hen, Noy, a refuzat să comenteze decizia familiei de a recolta ovulele, dar i-a încurajat pe cei din jur să doneze organele celor dragi, „pentru că organele oamenilor care sunt în moarte cerebrală pot salva viețile altor oameni," a spus aceasta.

Legile israeliene nu abordează subiectul recoltării ovulelor de la femei decedate, însă sunt mai clare în ceea ce privește recoltarea spermei: o soție are dreptul de a recolta sperma soțului ei decedat dacă dorește să fertilizeze un ovul. Părinții care doresc să recolteze sperma fiului lor trebuie să obțină o hotărâre judecătorească.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Prosperitatea singuratică a Israelului

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.11 17:25

Prosperitatea singuratică a Israelului

E greu să nu rămâi frapat de contrastul dintre energia „asiatică" a economiei și societății civile din Israel și natura strict defensivă a raportării la schimbările politice interne și externe. O lege recentă interzice cetățenilor israelieni să susțină boicoturile occidentale care își propun să schimbe politica de colonizare și să sprijine un stat palestinian independent. Israelul nu a fost niciodată atât de bogat, dinamic și încrezător, dar nici nu a fost vreodată atât de izolat la nivel internațional.

Israelul ar fi putut saluta Primăvara arabă ca pe o oportunitate, în loc să o perceapă ca pe un risc grav. Dacă cetățenii arabi pot transforma cultura umilinței într-una a speranței, poate că vor fi în stare să se împace și cu existența Israelului. Dar liderii israelieni au reacționat strict negativ la revoltele din lumea arabă. Ei estimează că un mediu regional complex a devenit acum și mai periculos, de aceea prudența e prioritatea numărul 1.

Pentru Israel, despoții de ieri, precum fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, erau mai previzibili decât „masele arabe". Israelienii par să spună așa: chiar dacă unii dintre demonstranți ar putea fi animați de idealuri democratice, haideți să nu ne iluzio-năm - forțele islamiste vor fi singurele care vor câștiga în cele din urmă, iar ele sunt mult mai ostile față de Israel și Occident decât erau predecesorii lor.

Desigur, având în vedere masacrele comise de regimul sirian împotriva propriilor cetățeni, există voci în Israel care spun că suferința locuitorilor din Gaza pălește prin comparație, de aceea cauza acestora nu mai atrage aceeași simpatie ca anul trecut. Dar asta nu ar trebui să obtureze tabloul diplomatic general în relație cu Israelul, care rămâne unul în esență negativ.

Una dintre evoluțiile ironice care decurg din schimbarea configurației politice din regiune este că Israelul identifică acum o convergență strategică în relație cu Arabia Saudită. În pofida diferențelor profunde dintre sistemele lor politice, ambele țări preferă un statu quo regional și împărtășesc o suspiciune obsesivă față de Iran.

Dar de ce nu ar visa la un nou triunghi strategic, format din Israel, Arabia Saudită și Turcia, așa cum israelienii visau odinioară la un un triunghi nonarab între Israel, Turcia și Iranul Șahului? Reacția revoltată a turcilor la comportamentul brutal al regimului din Siria creează o oportunitate pe care Israelul ar trebui să o exploateze pentru a încerca să refacă relația privilegiată cu guvernul lui Recep Tayyip Erdoğan, existentă înainte de blocada din Gaza. Dar asta ar presupune un mic gest față de palestinieni, pe care israelienii îi consideră atât de divizați, încât nici un fel de progres în direcția unui acord de pace nu pare posibil. Liderii israelieni par să vrea să câștige timp atât pe planul tactic, prin rezistența la presiunea blândă a administrației președintelui american Barack Obama, cât și pe cel strategic, prin faptul că își pregătesc țara pentru o nouă lume, în care puteri emergente precum China joacă un rol tot mai important.

Această lume va fi însă una în care Israelul nu va mai putea conta pe sentimentele de vină induse de Holocaust pentru a influența marile puteri. Va fi o lume în care rivalitățile monoteiste se vor disipa într-un ocean de credințe politeiste și în care Israelul se va putea baza doar pe meritele sale comparative în ochii unor actori realiști și cinici, care îl vor judeca doar prin prisma proprilor interese naționale.

Israelul poate că e de „extracție europeană", iar principalul său aliat îl va constitui poate mulți ani de acum Statele Unite, dar liderii israelieni trebuie să înceapă să reflecteze la modul în care țara lor poate prospera într-o lume post-occidentală. Cea mai recentă „Conferință a președintelui", organizată în iunie la Ierusalim, sub patronajul președintelui Shimon Peres, a avut valoare simbolică din privința acestei evoluții. În deschidere, Dennis Ross, trimisul special al lui Obama, a fost primit cu o liniște asurzitoare când a transmis participanților urările de bine ale șefului său. În schimb, ministrul chinez al Culturii a fost întâmpinat cu căldură când a vorbit, de o manieră tipică, despre nevoia tot mai mare de „armonie" globală.

În mintea câtorva strategi israelieni, țara lor trebuie să mai reziste ferm încă două sau trei generații, până când va deveni o realitate ireversibilă în regiune și un „fapt împlinit" legitim în sistemul internațional. În acel moment, cine ar mai vrea să boicoteze o țară a cărei performanță tehnologică este râvnită peste tot în lume?

În acest context, ideea unui acord de pace cu palestinienii pare mai abstractă ca oricând. Într-adevăr, actualul statu quo pare confortabil. Poate că decalajul dintre bogații și săracii din Israel aduce cu cel din Brazilia, dar cine mai ține minte idealurile social-democrate inițiale ale sioniștilor?

Prosperitatea țării este pur și simplu copleșitoare. Din Tel Aviv la Ierusalim, penthouseurile luxoase se înmulțesc. Unde suntem, la Singapore, Hong Kong sau São Paulo? De ce să înlocuiești certitudinile prezentului cu incertitudinile viitorului?

Dar Israelul nu a devenit doar mult mai prosper; s-a plasat decisiv la dreapta. E posibil ca a doua Intifada să se fi dovedit fatală pentru stânga israeliană. Capitalismul triumfător, idolatria pământului și confortul unui statu quo produc un cocktail euforizant. Dar, amețiți de beneficiile globalizării și așteptând cu un amestec de nerăbdare și neliniște venirea unei noi ordini postoccidentale, israelienii dansează pe marginea unui vulcan.

Dominique Moisi este autorul cărții „The Geopolitics of Emotion
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Viața scumpă i-a scos pe evrei și pe arabi în stradă

Mesaj Scris de Admin la data de 01.08.11 18:18

Viața scumpă i-a scos pe evrei și pe arabi în stradă

Peste 150.000 de persoane au protestat în marile orașe din cauza creșterii vertiginoase a prețurilor. Cabinetul de coaliție al premierului Benjamin Netanyahu se confruntă cu cea mai gravă criză de la instaurarea guvernului.

Paradoxal, nu este vorba de procesul de pace din Orientul Mijlociu sau de iminenta declarație de independență a viitorului stat palestinian împotriva căreia premierul și ministrul său de externe, Avigdor Liebermann, s-au angajat într-un demers viguros de lobby. Ei au încercat să convingă cât mai multe state europene (inclusiv România) să nu susțină la Adunarea Generală a ONU inițiativa palestiniană. Dar nu aceste probleme i-au scos pe israelieni în stradă, ci creșterea prețurilor.

Prețurile locuințelor au explodat

Peste 150.000 de persoane au ieșit la sfârșitul săptămânii pe stradă în 11 orașe israeliene, protestând în primul rând împotriva prețurilor locuințelor. Sloganul sub care au mărșăluit demonstranții a fost „poporul cere justiție socială" și „vrem justitție, nu caritate". Pentru prima dată după 16 ani, la Nazaret, evreii și arabii au demonstrat împreună.

Protestele, mai reduse ca dimensiuni, au început în urmă cu două săptămâni când pe bulevardul Rotschild din Tel Aviv tinerii au creat „un oraș" al corturilor. Ei au vrut astfel să-și manifeste nemulțumirea față de creșterea vertiginoasă a chiriilor și prețurilor caselor. Nimeni nu a avut curajul să le demoleze sau să ia măsuri administrative împotriva organizatorilor. Un alt aspect interesant este faptul că, deși cercurile guvernamentale au vrut să le prezinte drept acțiuni ale stângii, s-a constatat la fața locului, potrivit „Haaretz", că printre demonstranți s-au aflat în aceeași măsură simpatizanți sau chiar alegători ai Likud, partidul premierului.

Potrivit ultimului sondaj, premierul a scăzut la 30%, cetățenii fiind nemulțumiți de modul în care a abordat problemele economice și sociale.

De la brânza de vaci la manifestații

Deși Israelul a înregistrat în ultimii șapte ani o rată de creștere de 4,5%, iar șomajul s-a redus de la 11% la 6%, se înregistrează un decalaj din ce în ce mai mare între bogați și săraci, unul dintre cele mai mari din lumea occidentală. În 2011, țara s-a situat pe locul cinci în această privință printre statele membre ale OECD. Protestele s-au declanșat la începutul verii prin acțiunea de boicotare a brânzei de vaci, ca reacție la prețul din ce în ce mai mare al acestui produs. Necesitatea concurenței care să regleze prețul a fost menționată de premierul Netanyahu și în timpul recentei sale vizite la București.

Personalul medical, nemulțumit

Ieri, la Ierusalim, în fața Knessetului zeci de mii de medici și rezidenți au protestat cerând soluționarea crizei din sistemul de sănătate care, potrivit participanților, este subfinanțat. Președintele Shimon Peres s-a întâlnit cu președintele Asociației Medicale Israeliene, aflat în greva foamei de o săptămână și a promis că va încerca să negocieze o soluție.

Celulă de criză

Premierul a decis organizarea unei celule de criză, care să găsească soluții pentru a reduce costurile vieții. Deși, Netanyahu și-a manifestat părerea de rău față de difiultățile cu care se confruntă populația țării, el a avertizat asupra consecințelor unor măsuri „iresponsabile și populiste" care ar determina înrăutățirea situației generale a țării. El a prezentat un program vizând accelerarea construcțiilor de locuințe, mai ales apartamente pentru studenți, oferind gratuit sau la prețuri mici terenuri guvernamentale pentru a determina reducerea prețurilor locuințelor. Măsura ar trebui să ducă la construirea a 50.000 de apartamente. Protestatarii și-au manifestat neîncrederea în acest proiect și au declarat că vor continua demonstrațiile.

Grevă generală

Organizatorii mișcărilor de protest nu exclud ideea lansării astăzi a unei greve generale. O altă măsură preconizată este retragerea masivă, la 8 august, a unor depuneri în băncile israeliene pentru a protesta față de costurile3 ridicate ale administrărtii depozitelor și cardurilor.

" Suntem conștienți de greutățile vieții de zi cu zi din Israel. Unele cereri ale protestatarilor sunt justificate, altele, nu."

Benjamin Netanyahu

premierul Israelului

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Paradoxul secolului XXI. Extrema dreaptă europeană, aliata I

Mesaj Scris de Admin la data de 31.07.11 11:03

Paradoxul secolului XXI. Extrema dreaptă europeană, aliata Israelului


Partidele islamofobe din Europa și-au creat o rețea care se întide din Italia până în Finlanda, însă recent au ajuns să se apropie și de conservatorii din Israel, unii dintre ei aliați ai actualului premier Benjamin Netanyahu, scrie ediția în limba engleză a publicației Der Spiegel. Cu toate acestea, susțin analiștii, aceste partide își păstrează orientarea antisemită și mizează pe cartea Israelului pentru a părea "acceptabile social".

Printre oficialii israelieni care au legături cu extrema dreaptă europeană se numără Ayoob Kara, viceministru al Dezvoltării, responsabil pentru provinciile Negev și Galileea. "Caut căi de a slăbi influența Islamului în lume. Cred că există nazism adevărat în această lume. Sunt alături de oricine crede în existența acestui război", spunea Kara într-un interviu acordat publicației Maariv, în iunie.

Viceministrul israelian, membru al partidului Likud, condus de Netanyahu, s-a întâlnit la Berlin cu un cunoscut milionar neo-nazist german, Patrick Brinkmann. Acesta susține că nu este antisemit, cu toate că a facut parte din Partidul Național Democrat din Germania, de extremă dreapta. Șeful comunității evreiești din Viena și o pare a presei isareliene au cerut demisia lui Kara în urma acestei vizite.

Un alt exemplu este Eliezer Cohen, fost membru al Knesset-ului, membru al partidului Yisrael Beitenu, o formațiune naționalistă condusă de ministru de Externe, Avigdor Lieberman (născut în actuala Republică Moldova). "Politicienii europeni de dreapta sunt mai atenți la pericolele care pândesc Israelul. Ei vorbesc aceeași limba cu Likud și alte partide de dreapta din Israel. Sperăm ca dreapta să câștige în Europa", a spus Cohen în cadrul unui eveniment la care a participat și Geert Wilders, liderul extremei-drepte olandeze.

Ce cred despre această apropiere politicienii europeni? "Vedem acum mari revoluții care au loc în Orientul Mijlociu. Dar nu putem fi foarte siguri că în spatele lor nu este altceva, care, în cele din urmă, va face să vedem teocrații islamiste înconjurând Israelul și Europa", spune Heinz Christian Strache, liderul Partidului Libertății din Austria, de extremă dreapta. "De decenii, politicienii europeni au ignorat evoluția demografică și acum sunt în situația de a trăi islamizarea Europei. Nu vrem să devenim o societate islamică", spune Strache.

La rândul său, olandezul Geert Wilders, care a lansat un fim profound antimusulman în 2008, a promovat o relație populistă cu Israelul, o țară pe care a vizitat-o de foarte multe ori. În decembrie, Stracher, Wilders, Kent Ekeroth (liderul Democraților Suedezi) și Rene Stadtkewitz (fondatorul partidului islamofob german Libertatea) au fost în Israel. Ei au fost primiți de liderul unei organizații a coloniștilor evrei.

Vizita a fost întoarsă imediat de Ayoob Kara, care a sosit la Viena. În aprilie, o delegație a unei mișcări neo-sioniste a participat la Berlin la conferința unei mișcări populiste de extremă dreapta din Germania, Pro-NRW. Ei speră ca în Europa să se nască o mișcare politică care să sublinieze că valorile Israelului sunt un bastion al rezistenței în fața Islamului, scrie Der Spiegel.

"Sunt situații în care europenii nu trebuie să doarmă, în care nu pot rămâne tăcuți. Israelul este în pericol de a fi distrus. Dacă aceasta se va întâmpla, atunci Europa își va pierde fudamentul existenței sale", spune Strache, liderul naționaliștilor austrieci.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Admin la data de 24.07.11 12:07


21 iulie 1774 - Incheierea Tratatului de la Kuciuk-Kainargi

Numit astazi Kainargea si situata in provincia bulgareasca Silistra, oraselul Kuciuk-Kainargi a fost locul unde s-a semnat, in vara anului 1774, pacea dintre Imperiul Otoman si Rusia. Cei care au condus negocierile, maresalul Romiantev, din partea tarinei Ecaterina, si Musul Zade Mehmed Pasa, din partea sultanului turc, au pus astfel capat unui razboi pustiitor, care a afectat cu precadere Principatele Romane, Valahia si Moldova. Prin aceasta pace, Rusia inapoia aceste tari otomanilor, dar primea in schimb titulatura de „protectoare a crestinilor din Imperiul Otoman” si dreptul de a interveni in Principate daca turcii ar fi abuzat de puterea lor. Desi Crimeea a fost declarata independenta, sultanul ramanea liderul religios al tatarilor de aici.
Rusia a dobandit o parte din Caucaz, a primit suveranitatea nelimitata asupra portului Azov si porturile Kerci si Enikale, din peninsula Kerci, ca si teritoriul cuprins intre raurile Bug si Nipru. Astfel, tarina Ecaterina a reusit sa indeplineasca visul lui Petru cel Mare, obtinand iesire la Marea Neagra, care nu mai era un „lac turcesc” si, implicit, la Marea Mediterana. Mai mult decat atat, comertul rusesc cunostea un imbold spectaculos, vaselor negustorilor rusi permitandu-li-se sa strabata, nestingherite, stramtorile Bosfor si Dardanele. Tratatul prevedea si dreptul crestinilor ortodocsi din Balcani de a naviga sub pavilion rusesc si, totodata, construirea unei biserici rusesti la Constantinopol (din cauza evolutiilor ulterioare, edificiul n-a mai fost construit).
Acordul de la Kuciuk-Kainargi a reprezentat o grea lovitura pentru puterea otomana. Ulterior, Rusia isi va intari prezenta in sud-estul Europei, anexand Hanatul Crimeei, in 1783 si intervenind cu indrazneala in afacerile interne ale Principatelor Romane, in timpul ultimelor domnii fanariote si dupa razboiul de independenta al grecilor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Poetul Andrei Fischof, la Cluj

Mesaj Scris de Admin la data de 24.07.11 10:37

Poetul Andrei Fischof, la Cluj
Înainte de masă întâlnire cu Clubul Generației de Aur de la Comunitatea Evreilor din Cluj, la miezul zilei primire la Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și după amiaza invitat la emisiunea Transilvania Policromă de la TVR Cluj – iată punctele de reper ale zilei de luni, 11 iulie, petrecută în orașul de pe Someș, de poetul Andrei Fischof.
Lucrurile s-au potrivit de minune, grație poetei Persida Rugu, care a făcut toate diligențele ca poetul transilvan, turdean prin naștere, clujean prin studii și apartenență la USR Cluj, să-și revadă prietenii și confrații și să se întâlnească cu iubitorii de poezie.
Clubul Vârstei de Aur de la Comunitatea Evreilor din Cluj avea în program prezentarea cărții „Evreii clujeni, o succintă istorie” – de Francisc Pap și o dezbatere a triplei identități culturale ardelene. Andrei Fischof - în calitatea sa de evreu transilvănean și de traducător din maghiară în română – s-a încadrat perfect în profilul tematic și i-a bucurat pe participanți (printre care erau și cunoștințe vechi) atât prin relatările despre parcursul său literar, cât și prin poeziile prezentate de cunoscuta eseistă Júlia Szilágyi.
Întâlnirea cu scriitorii clujeni, la sediul USR – filiala Cluj (o ambianță care primește cu drag scriitorii din Țara Sfântă),
s-a desfășurat într-o atmosferă cordiala și de dialog cald între participanți. Au fost de față numeroși scriitori, dar și cadre didactice de la Universitatea Babeș-Bolyai, doctoranzi, masteranzi și studenți, membri ai cenaclului literar-artistic Vox Napocensis.
La reuniunea condusă de scriitoarea Irina Petraș, președinta USR Cluj, s-a discutat despre situația actuală a literaturii, în general, și a celei din România, în special. S-a vorbit cu apreciere despre creația lui Andrei Fischof, fiind scoasă în evidență originalitatea expresiei artistice a poemelor sale.
Au fost recitate versuri din volumele sale, iar actorul Ruslan Bârlea, de la Teatrul Național din Cluj, a realizat un recital din poeziile publicate în volumele: “Izgonirea din iad”, “Prefăcuta liniște”, “Umbletul îndoielilor”, “Atingerea umbrei” și altele. Acestea au fost completate de alte versuri, în lectura autorului.
O fericită coincidență a făcut ca vizita să aibă loc într-o zi de luni, când se difuzează în direct emisiunea Transilvania Policromă. Poetul a răspuns cu amabilitate invitației mele de a participa, iar telespectatorii transilvăneni au avut posibilitatea să cunoască un autor special, care creează în două limbi: română și ebraică, slujind și opera altor poeți și scriitori, prin traducerile sale din maghiară, română și ebraică. Au fost prezentate câteva din cărțile lui Andrei Fischof și s-a lansat în eter informația despre un frumos proiect care are ca obiectiv publicarea de traduceri din opera tinerilor poeți din Israel și România, spre o mai bună cunoaștere reciprocă. Un minunat demers al celui care aparține simultan literaturilor și uniunilor scriitorilor din ambele țări.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Opinii pro și contra declarației unilaterale a statului pale

Mesaj Scris de Admin la data de 24.07.11 10:28

Opinii pro și contra declarației unilaterale a statului palestinian

Septembrie se apropie cu pași repezi și în același timp se intesifică activitatea de lobby a palestinienilor și israelienilor. Miza, după cum se știe, este obținerea la Adunarea Generală a ONU a cât mai multor voturi de susținere a recunoașterii statului palestinian, inclusiv de către Consiliul de Securitate, fără negocieri prealabile. De aceea, urmând exemplul lui Netanyahu și a ministrului său de externe care au efectuat turnee în Europa – primul vizitând România și Bulgaria și având programate Ungaria și Polonia - președintele palestinian, Mahmud Abbas, va merge în Norvegia, Spania și Turcia. Dacă scopul lui Netanyahu a fost să convingă statele respective să nu susțină cauza palestiniană, în mod firesc, Abbas dorește inversul.

Teoretic, el are de-acum câștig de cauză, cel puțin în Adunarea Generală unde 140 de țări i-au promis sprijinul. În schimb, la Consiliul de Securitate va pierde din cauza veto-ului Statelor Unite. Și fără acest vot, viitorul stat palestinian nu va obține calitatea de membru plin al organizației internaționale. Statele Unite și numeroase țări europene susțin punctul de vedere israelian de a se ajunge la declararea statului palestinian prin negocieri, așa cum prevăd acordurile de la Oslo. Din păcate, nimeni, nici măcar cvartetul pentru Orientul Mijlociu (SUA, Rusia, ONU și UE), nu a reușit să readucă cele două părți la masa negocierilor. Un eșec a fost înregistrat la ultima întâlnire a cvartetului, unde cei patru s-au împiedecat de respingerea de către unele state a recunoașterii Israelului ca stat evreu și de includerea (de către SUA) în declarația finală, a scrisorii adresate în 2004 de președintele George Bush premierului de-atunci, Ariel Sharon. În document se stipulează că viitoarele granițe nu trebuie să fie cele din 1967, ci să reflecte schimbările demografice care au intervenit de-atunci. O astfel de formulare nu va fi niciodată acceptată de palestinieni -au afirmat ceilalți membri ai cvartetului, opoziția cea mai vehementă fiind manifestată de Catherine Ashton (UE) și de către Rusia. Insuccesul celor patru l-a stimulat mai mult pe Abbas să-și continue demersurile.Palestinienii nu se vor mai adresa Consiliului de Securitate, numai Adunării Generale. Ei compară situația cu cea din noiembrie 1947 când Adunarea Generală a votat rezoluția 181 în care s-a aprobat împărțirea Palestinei, iar în mai 1948 Israelul și-a declarat independența.
Dar ce se va întâmpla dacă Adunarea Generală va vota ceea ce doresc palestinienii? Interesant este că opiniile sunt împărțite și în rândul oamenilor politici evrei și israelieni, dar și în rândul conducerii palestiniene. Recent, la Ierusalim, s-a desfășurat Conferința Convenției Internaționale a Parlamentarilor Evrei, o organizație care-i include pe parlamentarii evrei din diferite țări ale lumii. Problema declarării unilaterale a statului palestinian a fost dezbătută pe larg, s-a adoptat și o rezoluție de sprijin în favoarea unei soluții negociate de către ambele părți , dar părerile au fost împărțite. Unii parlamentari au afirmat că în cazul în care se va declara statul palestinian, chiar dacă unilateral, acesta va trebui să se supună unor reguli internaționale. A fost o idee susținută la București și de fostul ministru israelian de externe, Shlomo Ben Ami. La Ierusalim, parlamentarii pro-stat palestinian, au dat drept exemplu situația atacurilor cu rachete împotriva sudului Israelului. Dacă un stat recunoscut face acest lucru, încalcă o serie de prevederi internaționale și statul atacat - în acest caz Israelul – are dreptul să ia măsuri de apărare, fără să i se mai reproșeze ceva, așa cum se întâmplă acum. De asemenea, chiar în Knesset, au existat păreri că un stat palestinian ar putea prelua pe arabii din Israel, reducând astfel presiunea demografică. (Alții, în schimb, au susținut că, deși există nemulțumiri, o bună parte a arabilor din Israel nu va renunța la cetățenia israeliană.) În Israel, arabi dar și evrei au demonstrat în favoarea statului palestinian. John Bolton, fost ambasador american la ONU, a declarat - în cadrul unei recente vizite în Israel – că , oricum, recunoașterea de către ONU a statului palestinian nu înseamnă mare lucru fără negocieri și că nu ar trebui să i se acorde o așa mare atenție.
Dar mult mai mulți, în primul rând guvernul israelian, văd lucrurile altfel și dacă știu că, formal, Bolton probabil că are dreptate, este vorba de valoarea simbolică a unei rezoluții de recunoaștere, de presiunea exercitată apoi de comunitatea internațională, chiar de izolarea Israelului și de continuarea de către inamicii statului eveu a delegitimizării statului evreu.pe termen lung. O astfel de deciziae ar putea încuraja islamiștii radicali să organizeze noi atacuri teroriste. De aceea, Israelul continuă demersurile pentru a obține cât mai multe voturi de nesusținere a rezoluției, mai ales din partea statelor cu un rol important pe plan internațional. Pe de-altă parte, nici în cadrul Autorității Palestiniene nu există unanimitate, premierul Fayad pronunțându-se împotriva declarării unilaterale a statului.
Este mare păcat că s-a ajuns aici, că - după atâta timp - suspiciunile, neîncrederea reciprocă, o lipsă de compromisuri de ambele părți, lipsa unor măsuri curajoase - de teama propriei opinii publice -au împiedecat un demers logic și normal care să ducă la existența celor două state. Poate primăvara arabă ar fi trebuit să-i stimuleze în sens bun pe palestinieni și israelieni. Nu s-a întâmplat așa. Peste nici două luni vom vedea cum vor evolua lucrurile,
Romania isi vinde votul pentru un blid de linte?
O stire plină de rele intenții a circulat zilele trecute in presa internațională. Se afirma că România și Bulgaria ar fi acceptat să susțină Israelul la Adunarea Generală în schimbul a câte…1000 de locuri de muncă în Israel. Sursa știrii a fost palestiniană, se pare că Fatah-ul. Informația este cu atât mai falsă cu cât poziția exprimată de Emil Boc si de președintele Băsescu -stat palestinian pe bază de negocieri- nu este nouă, dimpotrivă, s-a formulat cu decenii în urmă, încă pe vremea când Ceaușescu a încercat să fie intermediar între israelieni și palestinieni, în speranța că va obține Nobel-ul pentru pace. Iar în ceea ce privește cele 1000 de locuri de muncă, relațiile economice dintre România și Israel sunt de mult mai mare anvergură, Israelul fiind unul dintre marii investitori în România. În ceea ce ne privește, depinde de noi cum investim în Israel, piața israeliană este deschisă. De fapt, cel mai bun răspuns la acest zvon a fost dat de ambasadorul Israelului în România. Întrebat la un post de radio, domnia-sa a spus că a vorbi despre 1000 de locuri de muncă în schimbul votului e pur și simplu o jignire pentru România. Hai să zicem dacă ar fi fost vorba de un milion…
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evrei... naziști!

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.11 18:39

Evrei... naziști!


http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=18282

LE FIGARO (Franța), 24 noiembrie 2008 - Opt tineri, printre care trei minori, s-au ales cu pedepse de la 1 an la 7 ani pentru că au comis acte rasiste și violente împotriva imigranților, homosexualilor și a evreilor. Duminică, 8 tineri originari din fosta URSS au fost condamnați de tribunalul de la Tel-Aviv la închisoare de la 1 an la 7 ani pentru „activități neo-naziste” săvîrșite în Israel. Membrii acestui grup, care au pledat vinovați, au fost judecați pentru o serie de delicte rasiste și acte violente comise între 2005 și 2007. Victimele lor erau muncitori imigranți de origine asiatică, drogați, homosexuali, dar și evrei ultra-ortodocși. Grupul, care își spunea Patrula 36 și avea ca emblemă un craniu, a fost găsit vinovat că a susținut agresarea grupurilor punk, cu ajutorul explozibilelor, și că au profanat sinagoga Petah Tikva, de la periferia Tel-Aviv-ului. Șeful bandei, Eli Bunyatov, numit și „Ely Nazistul“, s-a ales cu o pedeapsă de 7 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat că l-a comemorat pe Adolf Hitler într-o ceremonie în timpul căreia membrii grupului său au jurat că vor apăra „rasa albă pînă la ultima picătură de sînge”. Este vorba de „un fenomen grav, șocant și oribil care ne amintește de cele mai sumbre evenimente ale Nopții de cristal. Faptul că ei sînt evrei proveniți din fosta URSS și că au simpatizat cu teoriile rasiste este teribil”, consideră judecătorul Tsvi Gurkinkel. În momentul în care au fost arestați, în august 2007, au fost găsite asupra lor fotografii care îi arătau pe punctul de a face salutul nazist. Ancheta a arătat că membrii grupului, pe atunci cu vîrste cuprinse între 16 și 21 de ani, aveau legături cu alte grupuri neo-naziste, în special din Rusia. Cu ocazia percheziției au fost găsite uniforme neo-naziste, portrete ale lui Hitler, un revolver și explozibil. Într-o înregistrare, condamnații pot fi văzuți cum obligă un tînăr evreu drogat să stea în genunchi și să ceară „iertare poporului rus pentru că este evreu și drogat”. „Unii membri ai familiilor lor sînt evrei, dar nici unul dintre ei nu este considerat evreu din punct de vedere religios”, spunea anul trecut comisarul Révital Almog, care a condus ancheta, făcînd referire asupra faptului că iudaismul nu se transmite decît pe linie maternă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

La un an si doua luni dupa "batalia de pe Mediterana", Israe

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.11 16:13

La un an si doua luni dupa "batalia de pe Mediterana", Israelul intentioneaza sa prezinte scuze Turciei

Guvernul de la Ankara si-a rechemat atunci ambasadorul de la Tel Aviv din cauza uciderii a noua cetateni turci aflati pe nava Mavi Marmara, interceptata de marina israeliana in timp ce se indrepta spre Fisia Gaza.

Oficiali din cadrul serviciilor de securitate din Israel apreciaza ca tara ar trebui sa prezinte scuze fata de Turcia pentru a inchide cazul Mavi Marmara, care a afectat relatiile dintre cele doua tari, relateaza publicatia Haaretz. La 31 mai 2010, un comando israelian a atacat acest feribot care incerca sa forteze blocada maritima impusa Fisiei Gaza in cadrul unei flotile militare, provocind moartea a noua pasageri.

Potrivit cotidianului, in cadrul discutiilor din ultimele saptamini intre Ministerul israelian al Apararii si cel al Justitiei, oficialii au sugerat ca Israelul sa isi prezinte scuze cu prudenta, pentru a scuti armata israeliana de eventuale urmariri judiciare lansate de organizatiile turce impotriva ofiterilor sai. Ministerul israelian al Apararii nu a putut fi contactat pentru moment.

Dupa raidul impotriva Mavi Marmara, Turcia si-a rechemat ambasadorul de la Tel Aviv si a dat asigurari ca relatiile bilaterale nu vor mai fi "niciodata la fel". Potrivit unei surse oficiale israeliene, recentele discutii pe aceasta tema la New York intre reprezentanti turci si o delegatie israeliana au esuat si nu a fost fixata nici o alta reuniune.

Pentru a analiza o reapropiere, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a cerut recent Israelului sa renunte la blocada maritima impusa Fisiei Gaza, sa isi prezinte scuze pentru interceptarea navei Mavi Marmara si sa plateasca indemnizatii familiilor celor noua turci ucisi in timpul asaltului.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Tabara de corturi in centrul Tel Aviv in semn de protest fat

Mesaj Scris de Admin la data de 18.07.11 16:11

Tabara de corturi in centrul Tel Aviv in semn de protest fata de pretul ridicat al caselor si chiriilor
Sute de tineri israelieni au ridicat un sat de corturi in centrul Tel Aviv pentru a protesta fata de costul ridicat al chiriilor si locuintelor in Israel. Mii de simpatizanti s-au raliat spontan manifestantilor, vizitind vineri si simbata aceasta vasta tabara instalata pe bulevardul Rothschild, in apropiere de Teatrul national Habimah, intr-un cartier scump din Tel Aviv. Asociatia nationala a studentilor a decis sa sustina miscarea si a cerut formarea unor tabere similare, in special in apropiere de Universitatea din Beersheva, in desertul Negev (sud), in apropiere de Netanya (la nord de Tel Aviv) si Kyriat Shmona, in apropiere de frontiera cu Libanul. Pretul locuintelor in Israel a crescut considerabil in ultimii doi ani, in special la Tel Aviv, generind temeri privind o "bula imobiliara", determinind cresterea vertiginoasa a chiriilor si facand imposibil accesul la proprietate pentru tinerele cupluri. In urma cu citeva saptamini, o revolta impotriva cresterii preturilor si inegalitatilor sociale in Israel a demarat la apelul unui boicot lansat pe Facebook impotriva brinzei albe - un element de baza al regimului

alimentar israelian - si a condus la scaderea pretului de vinzare al acesteia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul și Libanul se ceartă pe zăcămintele de gaze

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.11 17:46

Israelul și Libanul se ceartă pe zăcămintele de gaze
Israelul anunță că se va adresa Consiliului de Securitate al ONU, solicitând ca traseul maritim care delimitează zona economică din Marea Mediterană să fie în conformitate cu reglementările internaționale.


foto: greenprophet.com


Duminică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat oficial liniile zonei economice exclusive din Mediterana, traseu care va fi prezentat Consiliului de Securitate al ONU, ca reacție la plângerea Libanului cu privire la zăcămintele de gaz natural, transmite Radio România Actualități.
Premierul Netanyahu a indicat că linia prezentată de Beirut în plângerea de la ONU este în contradicție cu toate acordurile semnate de Liban cu Cipru în urmă cu patru ani.
Conform legislației internaționale, se face distincție între apele teritoriale obișnuite și apele teritoriale economice, care pot fi la o distanță mai mare de țărmul unui stat, problema fiind reglementată prin acorduri între statele riverane implicate.
Ministrul israelian de externe, Avigdor Lieberman, a declarat că Libanul, sub presiunea Hezbollah, provoacă fricțiuni, dar Israelul nu va renunța la nicio parcelă din ceea ce îi revine.
Ministrul libanez al energiei, citat de France Press, a replicat că dacă Israelul respectă dreptul internațional nu este nicio problemă, însă a insistat că Libanul nu va accepta să renunțe la resursele sale energetice și nici la drepturile sale maritime.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pacea între Israel și Palestina, „semnată" pe Facebook

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.11 10:40

Pacea între Israel și Palestina, „semnată" pe Facebook
http://www.romanialibera.ro/tehnologie/internet/pacea-intre-israel-si-palestina-semnata-pe-facebook-230782.html
În timp ce oficialii de la Tel Aviv și Ramallah încearcă de ani buni să găsească soluții pentru criza dintre Israel și Autoritatea Palestiniană, mai mulți tineri din cele două teritorii încearcă se se cunoască și să se înțeleagă cu ajutorul rețelei de socializare Facebook.

"Verificați acest lucru pe Facebook - YaLa Young leaders. Tineri arabi și evrei într-o mișcare pentru pace! Oferiți-le sprijinul!", scria în urmă cu câteva zile pe Twitter cântăreața israeliană Achinoam Nini. Îndemnuri similare sunt cu miile pe rețeaua de socializare și vin atât de la israelieni, cât și de la arabii din țările Orientului Mijlociu. Toate trimit către o pagină de pe Facebook - YaLa Young leaders (http://www.facebook.com/yalaYL), unde mai mulți tineri din Israel și din Palestina încearcă să găsească răspunsul la mai multe întrebări menite să conducă la o soluție de pace între cele două națiuni.
Peste 22.000 de utilizatori cu vârste între 15 și 30 de ani se întâlnesc zilnic pe web, unde, pe lângă politicile celor două administrații în ceea ce privește pacea, se discută despre fotbal, muzică și fotografie.
Moad Arquob, un absolvent de facultate palestinian, a descoperit pagina de pe Facebook într-o zi când naviga pe internet. Tânărul a declarat pentru ziarul american The New York Times că a fost plăcut surprins și atras de ce a citit pe respectivul site. „M-am alăturat imediat tinerilor deja înscriși pentru că acum - fără un proces de pace și cu israelienii și palestinienii separați fizic - este foarte important pentru noi să interacționăm fără bariere", a declarat Moad pentru publicația americană.
Într-o lună de zile pagina de Facebook a devenit extrem de populară, înregistrând peste 90.000 de afișări. Aproximativ 60% din utilizatorii activi sunt arabi, palestinieni în principal, iar apoi egipteni, iordanieni, tunisieni, marocani, libanezi și saudiți. Restul de 40% din utilizatori sunt evrei, atât din Israel, dar și oameni care locuiesc în afara țării.
Discuții fără frontiere
Mulți dintre palestinieni au intrat pentru prima dată în contact cu israelieni prin intermediul acestei pagini de Facebook. „Este primul meu contact cu israelieni", spune Lyth Sharif, un student palestinian în vârstă de 18 ani. Acesta a aflat de pagină de la un prieten și crede că este un lucru foarte bun pentru ambele părți aflate în conflict. „Mă ajută foarte mult să înțeleg diferențele dintre Israel și ocupație."
Spre deosebire de cei din generația părinților săi care au avut ocazia să muncească în Israel, să învețe limba ebraică și să se uite la posturile tv israeliene, Lyth nu a fost niciodată în Israel sau în Ierusalim, acest fapt fiind rezultatul barierelor de securitate și al reglementărilor impuse de administrația de la Tel Aviv.
Majoritatea mesajelor scrise pe pagina YaLa sunt în limba engleză, însă există și unele în arabă sau ebraică. La o primă vedere, cei mai activi oameni sunt locuitorii din Tel Aviv și Ramallah. Însă, prin intermediul paginii, mulți au ajuns să se împrietenească și cu oameni din alte țări. Hamze Awawde, un tânăr de 21 de ani ce locuiește în Ramallah, spune că și-a făcut prieteni și din Egipt și Maroc. „L-am întrebat pe un egiptean de ce m-a contactat și de ce m-a adăugat ca prieten pe Facebook și de ce se implică pe pagina YaLa. Mi-a răspuns că după revoluție totul este permis și că își dorește să afle cum sunt israelienii", a explicat Awawde pentru The New York Times.
Dicționar de diferențe culturale
„Credeți-mă, tinerii aceștia nu știu nimic unii despre alții", declară cu tărie Salah al-Ayan, un oficial al Autorității Palestiniene, care s-a implicat activ în promovarea paginii de Facebook YaLa Young leaders. Al-Ayan suține că nivelul de comunicare între israelieni și palestinieni este extrem de scăzut și este o problemă care trebuie rezolvată. Oficialul spune că oamenii ar trebui să vorbească pentru început despre lucruri din viața lor de zi cu zi, pentru a se cunoaște mai bine.
„Principalul nostru scop este să-i facem pe oameni să înceapă să interacționeze vorbind despre artă și sport. Din moment ce israelienii și palestinienii nu se mai întâlnesc față în față, acesta este un loc virtual de întâlnire", a mai spus oficialul.
Unul dintre tinerii activi pe site spune că unul dintre cele mai bune lucruri este că discuțiile nu sunt moderate și că fiecare poate pune întrebările la care vrea să afle răspunsuri sau poate spune orice gândește. „Nu discutăm despre ce este mai bine: dacă este mai bine să avem un singur stat sau două state, ci despre ce înseamnă să fi tânăr în Israel sau Palestina. Experiențele fiecăruia sunt, evident, diferite, dar împărtășim cu toții aceeași frustrare despre marile puteri care ne restricționează pe noi", explică Nimrod Ben Ze'ev, un tânăr de 25 de ani care studiază cultura Orientului Mijlociu la Universitatea din Tel Aviv.
Cine se află în spatele YaLa
Ideea de a crea această pagină pe Facebook, care să fie folosită ca intermediar în comunicarea între tinerii israelieni și palestinieni, aparține unui fost negociator pentru pace în anii '90, Uri Savir. Acesta a fost și director în cadrul Ministerului de Externe israelian și membru al Parlamentului. Diplomatul a mărturisit pentru The New York Times că nu a fost niciodată mai încântat de un proiect cum este de această pagină de Facebook. „Toate subiectele de comunicare sunt astăzi pe internet - sex, război, afaceri -, de ce nu și pacea?", se întreabă retoric Savir, care este astăzi directorul Centrului pentru pace Shimon Perez din Tel Aviv.
Israelianul consideră că nici una dintre cele două părți implicate în conflict nu are lideri puternici. „Așadar, mă uit către noua generație, către generația din Piața Tahrir și către generația Facebook", a mai spus acesta. „Trebuie să depășim Tunisia. Ținta mea este să avem 100.000 de oameni implicați în proiecte comune, care i-ar face pe liderii noștri să grăbească procesul de pace."
Susținere oficială din ambele părți
Când intră pe pagina YaLa utilizatorul este întâmpinat de două mesaje - cel al președintelui israelian Shimon Peres și cel al președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. Ambele mesaje au fost publicate în trei limbi - engleză, ebraică și arabă. „Primăvara arabă poate deveni primăvara întregului Orient Mijlociu dacă și tinerii se vor implica activ în coabitarea pașnică", spune în mesajul său președintele israelian. Peres mai spune că tinerii palestinieni, israelieni, egipteni și iordanieni trebuie să le arate tuturor drumul spre pace. „Războiul, teroarea și ocupația nu sunt opțiuni. Faceți din pace singura alternativă", mai spune președintele. În mesajul său, Mahmoud Abbas spune că cea mai importantă lecție pe care cele două administrații o au de învățat este că „vântul schimbării nu poate fi oprit atunci când oamenii, în special tinerii, se luptă să șteargă toate granițele care nu-i lasă să gândească liberi, care le alterează sentimentul de demnitate și simpla lor existență ca ființe umane egale în propriile societăți".
Un tânăr israelian se întreabă ce s-ar întâmpla dacă prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, ar fi închiși timp de o săptămână în aceeași cameră. Răspunsul nu a întârziat să apară și a venit de la un palestinian: „Ar realiza că amândoi au urechi, ochi, mâini și câte o gură, un moment de relevație că amândoi au aceleași calități înainte de a fi palestinian, israelian, evreu, musulman sau ortodox". Un alt răspuns, ceva mai înțepător: „Nu deschideți ușa!".
Canal pe YouTube
Mișcarea YaLa are și un canal oficial pe YouTube - http://www.youtube.com/user/YaLaYLM. În singurul clip încărcat, sunt prezentați un israelian și un palestinian, la început prieteni, apoi despărțiți de o râpă formată după un cutremur. Însă, o minge de fotbal îi readuce împreună, chiar dacă sunt în conti-nuare separați. Mesajul de final spune că „este timpul ca generația tânără din Orientul Mijlociu să depășească prejudecățile și să conducă regiunea către un viitor al păcii și cooperării".
În același timp, pe pagina de Facebook, realizatorii paginii web i-au provocat pe utilizatori la un concurs de fotografie care a avut ca temă „Orașul meu, viața mea".
Concursul a fost menit să-i facă pe israelieni și palestinieni să-și prezinte viața de zi cu zi din orașele în care locuiesc și să discute pe această temă. Cei doi câștigători ai concursului, un israelian și un palestinian, vor merge în această lună la New York. De asemenea, surse apropiate Centrului pentru Pace Shimon Peres susțin că președintele israelian a discutat telefonic, despre eforturile depuse pe Facebook, cu Mark Zuckerberg, fondatorul rețelei de socializare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 14 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9 ... 14  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum