ACTUALITATE.....DIVERSE

Pagina 6 din 14 Inapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 10 ... 14  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.06 18:33

Rezumarea primului mesaj :

ESPERANTO
 
Limba
esperanto a fost propusă lumii pentru prima dată în 1887, anul în care
Dr. Lejzer Ludwik Zamenhof a publicat în limba rusă cartea intitulată Limbă internațională. Prefață și manual complet (pentru vorbitorii de limba rusă),
Varșovia, Editura Kelter. Deoarece autorul își semnase lucrarea cu
pseudonimul Doktoro Esperanto (doctorul care speră), numele de
Esperanto a fost adoptat universal. Zamenhof, născut in 1859, a
fost fascinat de ideea unei limbi internaționale încă din adolescență.
Când unchiul său Jozef l-a întrebat într-o scrisoare ce nume
ne-evreiesc și-a ales pentru a trăi în mijlocul gentililor (conform
uzanțelor), Zamenhof, pe atunci în vârstă de șaptesprezece ani, i-a
răspuns că și-a ales numele de Ludwik, deoarece l-a găsit citat, sub
forma de Lodwick (sau Lodowick), într-o lucrare de Comenius (1).
Originea și personalitatea lui Zamenhof au contribuit fără îndoială la
concepția și difuzarea limbii sale. Născut într-o familie evreiască în
Bialystok, în zona lituaniană a Poloniei aflată atunci sub dominația
Rusiei Țariste, Zamenhof și-a petrecut copilăria într-un creuzet de
rase și limbi răscolit continuu de mișcări naționaliste și de valuri de
antisemitism. Experiența opresiunii și, mai târziu, a persecuției
guvenului țarist împotriva intelectualilor, mai ales a celor evrei, a
dus la ideea unei limbi universale și, în același timp, la înțelegerea
între popoare bazată pe o asemenea limbă. În plus, deși Zamenhof era
solidar cu cauza evreilor și dorea întoarcerea lor în Palestina,
religiozitatea lui laică îl împiedica să adere la un sionism
naționalist și, în loc să vadă sfârșitul diasporei evreiești prin
întoarcerea la limba ebraică, el spera ca evreii din lumea întreagă să
devină uniți printr-o nouă limbă.
În timp ce esperanto se răspândea în mai multe țări, mai întâi în
cele slave, apoi în restul Europei, suscitând interesul societăților de
erudiți, filantropilor și lingviștilor și făcând obiectul mai multor
colocvii internaționale, Zamenhof a publicat anonim un pamflet în
favoarea unei doctrine bazate pe fraternitatea universală, numită homaranismo.
Unii adepți ai limbii esperanto au insistat (cu succes) ca mișcarea în
favoarea noii limbi să rămână independentă de orice ideologie,
argumentând că, pentru ca limba esperanto să se impună, ea trebuie să
atragă oameni cu convingeri religioase, politice și filozofice
diferite. Ei au căutat chiar să treacă sub tăcere faptul că Zamenhof
era evreu, dat fiind faptul că, să nu uităm, în acea epocă se formula
în anumite medii teoria "complotului evreiesc".
Cu toate
acestea, deși mișcarea esperantistă a dat dovadă de o neutralitate
absolută, impulsul filantropic și spiritul religios laic care o animau
nu au putut să nu-și exercite influența asupra adepților noii limbi,
numiți în esperanto samideanoj,
adică ”aderenți la aceeași idee”. În plus, încă din anii de început,
noua limbă și susținătorii ei au fost prigoniți de guvernul țarist care
îi suspecta și din cauză că avuseseră șansa - sau neșansa - de a-și fi
câstigat sprijinul pasionat al lui Tolstoi, al cărui pacifism umanitar
era văzut ca o ideologie revoluționară periculoasă. În fine,
esperantiștii din mai multe țări au fost mai târziu persecutați de
nazism. Dar persecuția tinde să întărească o idee: majoritatea
celorlalte limbi internaționale aspirau să se prezinte ca auxiliare
practice, în timp ce esperanto reînvia intensitatea elanului religios
și irenic care caracterizează căutările limbii perfecte cel puțin până
în secolul al XVII-lea.
Limba esperanto a avut mulți
susținători sau simpatizanți iluștri, de la lingviști ca Baudouin de
Courtenay (2) și Otto Jespersen (3), până la oameni de știință ca Peano
(4) sau filozofi ca Russell (5). Dintre mărturiile cele mai
convingătoare, o amintim pe cea al lui Carnap (6), care în Autobiografia
sa evocă cu emoție sentimentul de solidaritate pe care l-a încercat
vorbind o limbă comună cu oameni din diverse țări și calitățile acestei
”limbi vii [...] care îmbină o flexibilitate surprinzătoare a
mijloacelor de expresie cu o structură de o mare simplitate”; ca să nu
mai amintim de lapidara afirmație a lui Antoine Meillet: ”Toute
discussion théorique est vaine: l'Espéranto fonctionne” (”Orice
discuție teoretică este inutilă: esperanto funcționează”).
Ca dovadă a succesului limbii esperanto,
există în zilele noastre o Universala Esperanto-Asocio cu reprezentanți
în principalele orașe ale lumii. Presa esperantistă numără peste o sută
de periodice, operele principale din toate literaturile, de la Biblie
la poveștile lui Andersen, au fost traduse în esperanto și există, de
asemenea, o producție literară originală.
Ca și în cazul limbii volapük,
esperanto a cunoscut, mai ales în primele decenii de existență, lupte
pasionate în vederea introducerii a diverse reforme în lexic și
gramatică; în așa măsură, încât în 1907, Comitetul de Conducere al
Delegației pentru alegerea unei limbi internaționale, al cărui secretar
fondator era Couturat (7), a adoptat o măsură pe care Zamenhof a
considerat-o un ajutor, dar care era o adevărată trădare: a fost
recunoscut faptul că cea mai bună limbă era esperanto, dar ea a fost
aprobată în versiunea ei reformată, cunoscută mai târziu sub numele de Ido
(datorată în mare parte lui Louis de Beaufront [1855-1935], care fusese
totuși în Franța un esperantist pasionat). Cu toate acestea,
majoritatea esperantiștilor a rezistat, recunoscând un principiu
fundamental enunțat înainte de Zamenhof, conform căruia în viitor se
vor putea face adăugiri și, probabil, îmbunătățiri lexicale, dar
păstrând ceea ce se numește ”fundamentul” limbii, stabilit de Zamenhof
în Fundamento de Esperanto, în 1905.

 
http://www.esperanto.ro/eseuri/eseu2.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.02.14 11:01, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Locuință din epoca de piatră, descoperită în apropiere de Te

Mesaj Scris de Admin la data de 16.01.10 10:39

Locuință din epoca de piatră, descoperită în apropiere de Tel Aviv




Ruinele unei locuințe din epoca de piatră, vechi de circa 8.000 de ani, au fost descoperite cu ocazia lucrărilor de construcție a unui imobil cu apartamente în Ramat Aviv, o suburbie a orașului Tel Aviv, a anunțat, ieri, Departamentul israelian pentru antichități.

”Această locuință din neolitic este cea mai veche descoperită vreodată în regiunea orașului Tel Aviv”, a declarat Ayelet Dayan, arheologul care a coordonat săpăturile.

”Este pentru prima oară când obținem dovada unei prezențe atât d
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cea mai veche inscripție în ebraică, descifrată de specialiș

Mesaj Scris de Admin la data de 11.01.10 12:39

http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=2989&format=html
Cea mai veche inscripție în ebraică, descifrată de specialiști!

Cea mai veche inscripție în ebraică, ce datează din Secolul al X-lea înaintea erei noastre, a fost descifrată, a anunțat, joi, departamentul de studii biblice de la Universitatea din Haifa (Israel).
Potrivit unui comunicat al universității, arheologul israelian Gershon Galil a reușit să dovedească faptul că o inscripție scrisă cu cerneală, descoperită pe un fragment de vas de lut datînd din perioada regelui David, este cel mai vechi text ebraic cunoscut pînă în prezent.
Fragmentul, cu dimensiuni de 15 x 16,5 centimetri, a fost descoperit în urmă cu un an și jumătate de un alt arheolog, Yosef Garfinkel, la situl Khirbet Qeyfa, în apropiere de Valea lui Elah, în zona Ierusalimului, unde, potrivit Bibliei, David s-a luptat cu Goliat.
Inscripția se referă la tratamentul care trebuie aplicat persoanelor sărace, sclavilor, străinilor, văduvelor și orfanilor, precizează comunicatul. Cuvintele utilizate sînt specific ebraice și conceptele la care se referă sînt menționate și în Biblie.
La momentul descoperirii inscripției, experții au declarat că aceasta a fost scrisă în urmă cu 3.000 de ani, cu 1.000 de ani înainte de celebrele pergamente de la Marea Moartă. Textul este scris, de fapt, în alfabetul proto-canaanit, un precursor al alfabetului ebraic.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mădălina Vîrtejanu Joubert - Israelieni și palestinieni: des

Mesaj Scris de Admin la data de 29.12.09 10:52

Mădălina Vîrtejanu Joubert - Israelieni și palestinieni: despre artă și memorii în conflict
Pe 20 iulie s-au împlinit 40 de ani de cînd omul a pășit pe Lună. Bănuiesc că o bună parte a planetei a consacrat, ca și mass-media franceză, un spațiu deosebit acestui eveniment care a reconfortat omenirea într-o prometeică imagine de sine, în încrederea că frontierele universului pot fi străpunse și că limitele naturalului pot fi perpetuu învinse. În aceeași lună iulie, cîteva dintre spațiile publicitare de pe străzile și culoarele de metrou pariziene afișau imaginea unui cosmonaut împlîntînd pe Lună drapelul palestinian. Imagine „optimistă“, după spusele Larissei Sansour, protagonista și autoarea acestui stop-cadru extras dintr-un scurtmetraj video intitulat A Space Exodus (Exod spațial, 2008, 5’, aluzie la celebrul 2001: A Space Odyssey de Stanley Kubrick, 1968).

Personal, în absența legendei explicative, nu aș fi interpretat secvența în cheie optimistă, dar mărturia autoarei este determinantă pentru privirea mea de istoric. Așadar imaginea unei „palestieniene în spațiu“ a fost aleasă ca emblemă a expoziției Palestine: la création dans tous ses états. Exposition d’art contemporain (Palestina: creația în toate stările ei. Expoziție de artă contemporană, Institut du Monde Arabe 23 juin – 22 novembre 2009, în seria manifestarilor „Ierusalim 2009 – capitală culturală a lumii arabe“). La mai mult de zece ani de la „primăvara palestiniană“, organizată de același Institut în 1997, manifestare consemnată de noi în presa românească, ce evoluție a înregistrat arta palestiniană? Denotă ea o schimbare în imaginarul colectiv căruia îi este purtătoare? O mulțime de idei te invadează la ieșirea din expoziție. Inevitabil, revin în minte tematici precum sociologia artiștilor participanți, parcursul lor profesional și contactele cu artiștii israelieni, narațiunea memorială palestiniană față în față cu narațiunea memorială israeliană, imaginarul relației cu patria/pămîntul, particularitatea palestiniană a raportului dintre artă și politică.

Expoziția este, pentru un specialist în istorie evreiască, o tulburătoare călătorie în mijlocul unui conflict al memoriilor. Angajamentul politic evident al artei plastice palestiniene, ca și al filmului palestinian prezent concomitent pe ecrane cu trei titluri notabile (Amreeka – Cherien Dabis, 2008; Aniversarea Leilei – Rashid Masharawi, 2008; Timpul care mai rămîne – Elia Suleiman, 2009), dezvăluie privitorului resorturile umane ale stării de fapt din Orientul Apropiat. Să spunem dintru început că o parte dintre artiștii palestinieni selecționați aici își încep traiectoria în școlile de artă israeliene pentru ca apoi să emigreze, fie pe continentul european, fie pe cel american. (Joumana Aboud, Noel Jabbour și Steve Sabella studiază la Ierusalim, Rana Bishara și Sherif Waked la Universitatea din Haifa). Alții întrețin contacte profesionale cu artiști israelieni (este cazul, de pildă, al Larissei Sansour). Astfel, în pofida contactelor cu societatea israeliană, sen-timentul național nu-și încetează consolidarea, iar imaginarul național rămîne puternic individualizat față de cel israelian. Nu asistăm la conturarea unui ethos civic, post-național, ci la accentuarea revendicărilor naționale. Merită menționat în acest context și faptul că Organizația pentru Eliberarea Palestinei nu a instituit un serviciu de presă oficial în limba ebraică decît în acest an (prin intermediul agenției de presă oficiale palestiniene, WAFA), ceea ce denotă că interesul pentru celălalt este încă incipient în discursul politic palestinian.

Memorii parțial simetrice

Cum spuneam, la vizitarea expoziției, sentimentul meu predominant a fost acela al unei incursiuni într-un conflict al imaginariilor istorice și identitare, conflict asupra căruia mi s-a părut că merită reflectat întrucîtva. Să notăm întîi că memoriile celor două părți aflate în conflict sînt parțial construite în oglindă, precum permutațiile unui mit. Astfel, 1) ambele revendică o traumă istorică – Holocaustul de către israelieni, Naqba de către palestinieni; 2) ambele revendică dreptul de întoarcere al diasporei – exilul (galut) milenar pentru israelieni, exodul din 1948 și 1967 pentru palestinieni; 3) ambele se consideră o „cetate asediată“ – prin negarea dreptului la existență statală pentru evrei, prin ocupația teritorială și politică de încercuire (vezi „Zidul de siguranță“) pentru palestinieni; 4) ambele îl identifică pe celălalt drept o încarnare a forței brute – figura teroristului pentru israelieni, figura soldatului pentru palestinieni; 5) ambele au negat celuilalt statutul de națiune – identificarea ca religie pentru evrei, identificarea ca populație aparținînd națiunii arabe pentru palestinieni; 6) în sfîrșit ambele deploră un complex mental stigmatizant – antisemitismul, respectiv denigrarea religiei musulmane și a arabilor în general.



Patria este livada roditoare
Înainte de a ne apleca asupra eventualelor modalități de depășire a acestui imbroglio memorial, mi se pare important de subliniat o diferență fundamentală ce separă imaginarul israelian de cel palestinian, diferență poate determinantă în sînul acestui conflict și care este bine ilustrată în expoziția de artă de la Institut du Monde Arabe: este vorba despre raportarea la Pămînt, la ceea ce înseamnă Țară. În numeroase documente filmice și auditive, recente și mai vechi, legitimitatea palestiniană asupra teritoriului este atestată prin invocarea actelor de proprietate ale diferitelor parcele datînd din perioada Imperiului otoman urcînd uneori pînă în secolul al XVIII-lea. Pămîntul închide astfel în sine o semnificație cît se poate de concretă: aceea a lotului cultivat, grădină sau livadă, ce asigură subzistența comunității și care rezumă prin ea însăși perenitatea vieții, fluxul vital ce se transmite de la înaintași la copii. Distrugerea măslinilor, a portocalilor, a lămîilor sau a cactușilor fructiferi, ce țin și loc de împrejmuire, sînt imagini recurente ale felului în care palestinienii își descriu tragedia resimțită. Să amintim doar filmul video Bayyaratina (Livada cu portocali), semnat de Suha Shoman, și care, timp de opt minute, descrie nașterea și dispariția plantației familiale de 28.000 de copaci, distrusă împreună cu casa în 2002 și 2009. Violența ocupației militare se măsoară în numărul de copaci dezrădăcinați. Lipsește discursul grandilocvent, iar ideologia este una a atașamentului intim față de casă și strămoși. Vocea off a realizatoarei revine lancinant: „Bunicul a plantat portocali toată viața. La rîndul nostru vom continua să plantăm por-tocali. Ne iubim pămîntul (Pămîntul?). Sîntem departe de a ne face nevăzuți“. Același sentiment răzbate din scurt-metrajul Land confiscation order 06/24/T al Larissei Sansour (2006-2007), în care autoarea înceacă să-și protejeze casa natală înconjurînd-o cu un văl negru. Pămîntul natal este și aici simbol nu atît al unei identități naționale, cît al unei identități personale, individuale.

Nu astfel stau lucrurile în mentalul colectiv israelian. Deși au existat tentative de desacralizare a noțiunii de Pămînt, de ecologizare a sa, prin intermediul instituției care s-a ocupat de achiziționarea teritoriilor și care, astăzi, promovează o imagine de agent al dezvoltării durabile și de protector al mediului – Keren Kayemeth Le-Israel, „Fondul pentru Existența Israelului“ –, semnificația politică a Pămîntului nu a dispărut niciodată din gîndirea sionistă, din politica israeliană și din mentalul colectiv. Legitimarea prin invocarea dreptului istoric (dar nu neapărat a dreptului divin) este legată de memoria unei trecute existențe statale – anticul regat al lui David și Solomon, dar mai cu seamă regatul de epocă elenistică al Hasmoneilor –, considerate condiție sine qua non pentru ca o națiune să intre în normalitate. Teritoriul, limba, statul – sînt apanajele acestei normalități. Raportarea la natură nu este una tradițională, de preluare a unui statu-quo, ci aceea a unei intervenții prometeice.



A-i permite adversarului să fie un Altul
Cum se receptează mutual aceste imaginarii telurice? După cunoștința noastră, atitudinea palestiniană este una critică față de gîndirea de ruptură a societății israeliene, iar critica naționalismului evreiesc se exprimă adesea printr-o critică a atitudinii față de pămînt ca resursă naturală. Livada și grădina de zarzavaturi amenințate sînt adesea embleme ale acestui conflict prin prismă palestiniană. Discursul israelian, pe de altă parte, aduce în prim-plan realizările tehnice vizînd extragerea apei și culturile agricole în plin deșert. Filmul israelian, însă, indică faptul că de puțin timp, poate, imaginarul palestinian al pămîntului a pătruns și în percepția israeliană a Celuilalt. Ea este vizibilă în filme precum Livada cu lămîi a regizorului Eran Riklis (2008), autor care abordează frontal această opoziție: frontiera dintre doi vecini, ministrul de interne israelian și proprietara palestiniană a unei livezi cu lămîi, desparte nu doar două teritorii, ci două lumi. Riklis nu este la primul film în care se apleacă asupra vieții cotidiene a celuilalt aflat sub autoritate israeliană. În 2005, Mireasa siriană se petrece tot la o frontieră, aceea cu Siria, frontieră ce trece prin mijlocul unui sat druz și transformă căsătoria transfrontalieră într-o afacere politică. Deși exemplul nu este unic, el este unul dintre cele mai convingătoare privind funcția artei „într-o zonă sinistrată“, așa cum o descrie David Grossman într-un magnific eseu intitulat În pielea Giselei: aceea de a intra „în pielea celuilalt“.

David Grossman, unul dintre cei mai importanți scriitori israelieni, tradus și la noi dar din engleză, ca majoritatea autorilor israelieni, scrie referitor la rolul ficțiunii într-o zonă geografică supusă în permanentă unui stres fizic și moral ca fiind acela de a înlesni „un contact lucid cu cei ce se zbat în conflict, prieteni sau dușmani“, de a stabili „relații nuanțate și complexe cu membrii diferitelor comunități“, de a folosi cu precizie cuvintele și de a descrie atent lucrurile. Doar astfel, spune Grossman, „vor putea poate coexista în mod armonios diferitele istorii contradictorii ale indivizilor sau popoarelor, chiar și dușmani încrîncenați fiind.“ Și mai departe: „A scrie despre adversarul tău cere mai întîi reflecție [...] A reflecta asupra adversarului prin urmare. Îndelung și cu multă atenție. A nu te mulțumi să-l urăști sau să te temi de el. A-l lua în considerație ca persoană, societate sau națiune diferită de noi, cu alte temeri, cu alte speranțe, cu alte credințe, cu un alt fel de a gîndi, cu alte centre de interes și cu alte răni. A-i permite adversarului să fie un Altul, cu tot ceea ce implică acest lucru.“ (p. 96) În fine, încheie Grossman, „vom realiza poate astfel – într-un mod cu totul nou – că acești dușmani mitologici, amenințători și demonici nu sînt în fond decît niște oameni la fel de îngroziți, de torturați și de disperați ca și noi. A înțelege acest lucru constituie, după mine, condiția sine qua non a oricărui proces de dezintoxicare și de reconcilliere.“ (p. 99).



Mărturia lui Grossman are valoare documentară. Constatăm astfel că problema memoriilor în conflict este prezentă în orizontul reflexiv, cel puțin israelian, dacă nu israelo-palestinian. Cum pot fi conciliate discursuri nu doar diferite, dar parțial simetrice? Ce poate să însemne o cale de mijloc? Revenind la Livada cu lămîi, deznodămîntul fimului instaurează soluția pronunțată de Curtea Supremă de Justiție a statului Israel: tăierea copacilor la jumătate (imaginea alăturată). Cum trebuie interpretat acest final: ca o glumă tragică sau ca o soluție, cert precară, dar care exprimă voința de compromis? Societatea israeliană nu a găsit nici ea răspunsul și nu întîmplător toposul drumului și al frontierei (geografice, dar și etice), toposul căutării răspunsurilor și a stabilității de cuplu, revin frecvent în creațiile israeliene.

Iar dacă israelianul este obsedat de drum, de calea de urmat, de cealaltă parte, imaginarul palestinian exprimat artistic denotă exasperarea imobilismului, a non-evenimentului. Acest non-eveniment poate lua forma unui peisaj monoton, a unui timp gol, în care nu se petrece nimic, a plictisului, a unei lipse de proiect. Să amintim, spre exemplu, tablourile lui Hani Zurob, Standby 60 (2007): șase pînze așezate una lîngă alta înfățișează silueta unui om stînd jos, în genunchi sau cu capul lăsat, pe fondul unor pete groase de culoare maronie, neagră sau roșcată. Fotografiile lui Steve Sabella, In exile (2008, imaginea alăturată), aparțin aceleiași viziuni artistice: repetiția pînă la saturație a unuia și aceluiași motiv arhitectonic simbolizînd nevroza indusă de un peisaj neschimbat. Iar în taberele de refugiați și mai cu seamă pentru femei, timpul este dureros de static (vezi interviul realizat de Sandi Hilal cu o femeie palestiniană locuind în tabăra de la Fawwar). În filmul video Jurnal intim, filmat la Gaza de Taysir Batniji (2002 și 2006) viața se scurge cu încetinitorul. Sentiment de încremenire ce contrastează cu neliniștea căutării ce domnește în spațiul israelian.



Cronicile expoziției ce constituie pretextul gîndurilor de față s-au arătat sensibile la cîteva lucrări, care aici nu au fost aduse în discuție. Este vorba despre creația video Chic Point. Fashion for Israeli Checkpoints (2003, 5’27’’) de Sherif Waked, despre instalația Hommage to Childhood de Rana Bishara (2008), de lucrarea Memorial to 418 Palestinian Villages Which Where Destroyed, Depopulated and Occupied by Israel in 1948 de Emily Jacir (2001) și de instalația United States of Palestine Airlines de Khalil Rabah (2007). Acestea pot fi considerate creațiile al căror militantism politic răzbate cel mai pregnant în cadrul expoziției. Chic Point pune în scenă un defileu de modă masculină, în care costumele lasă descoperite părți ale corpului uman – bustul, abdomenul, spatele –, imitînd astfel controalele de securitate de la punctele de trecere israeliene. Hommage to Childhood evocă, prin participarea senzorială a vizitatorului, fragilitatea condiției infantile palestiniene: într-o încăpere roz bombon, stau sute de baloane transparente ce conțin fotografii de copii palestinieni, iar de plafon atîrnă nori de tul și sîrmă ghimpată. Memorialul este în fapt un cort specific taberelor de refugiați palestinieni, pe care este brodat numele celor 418 sate dispărute în 1948. La realizarea acestuia, artista a deschis atelierul tuturor acelora care au vrut să participe la executarea broderiei, palestinieni sau israelieni. În fine, ironia amară este prezentă în sala de îmbarcare goală a companiei United States of Palestine Airlines.



*



Cum am putea încheia rîndurile de față? Cu o pioasă nădejde de pace? Poate aceasta să preceadă pacificarea memoriilor? Conflictul pare să fie important. Va putea, oare, „voința“ să învingă „imaginația“?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Perspective Palestiniene văzute de un locuitor al Tel Aviv-u

Mesaj Scris de Admin la data de 20.12.09 16:27

Perspective Palestiniene văzute de un locuitor al Tel Aviv-ului, de George GROSS:
Declarare unilaterală a Statului Palestinian va duce la crearea acestui Stat?

Recunoașterea de către UE a Ierusalimului ca Capitală a două State - Israel & Palestine, duce la rezolvarea conflictului Israeliano - Palestinian?

Declarația UE privind Ierusalimul înseamnă pentru Israel recunoaterea de facto a orașului, ca Capitală a Statului Israel. Frumos cadou de Hahukkah.

Părerea mea este că în situația politico-economică actuală cel mai avantajos lucru pentru Palestinieni este dezvoltarea structurilor statale - justiție, învățămînt și cultură, asistență socială, asistență medicală (policlinici, spitale); infrastructură - orașe, așezări urbane, șosele, tren electric, centrale energetice solare și eoloiene; dezvoltarea relațiilor economice cu țările arabe vecine - Iordania, Siria, Egipt, ducînd la. modificarea dependenței economico-sociale față de Israel

Aceste lucruri vor duce la formarea Statului Palestinian, cu sau fără recunoașterea lui de către Israel. În privința armatei, este un rău ce nu este necesar (exemplu - Costa Rica).

Conflictul Israeliano-Palestinian, și în general Isaeliano-Arab se va rezolva probabil peste 50-60 de ani, și asta datorită schimbărilor demografice atît în Israel cît și în restul mapamondului.
... citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cel mai vechi caz de lepră a fost descoperit în Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 17.12.09 10:57

Cel mai vechi caz de lepră a fost descoperit în Israel
Urme de lepră au fost izolate în ADN-ul unui om înhumat în secolul I d.Hr. la Ierusalim, acest caz fiind cel mai vechi cunoscut al unui om care a suferit din cauza acestei maladii contagioase, a anunțat miercuri Universitatea Ebraică din Ierusalim, informează AFP.




În același mormânt a fost descoperit și cel mai vechi fragment de giulgiu găsit până în prezent în Ierusalim, datând din epoca lui Iisus Hristos, așa cum se precizează în comunicatul unievrsității.

Spre deosebire de textura complexă a Giulgiului din Torino, considerat de mulți drept giulgiul în care a fost învelit trupul lui Iisus după coborârea sa de pe cruce, giulgiul descoperit este realizat din simple ochiuri de plasă, conform istoricului Orit Shamir, specialist în țesături antice. 'Suntem de părere că acest giulgiu este reprezentativ pentru țesăturile folosite în mod comun în ritualurile de înhumare din epoca lui Iisus, în timp ce Giulgiul din Torino nu a fost realizat la Ierusalim în acea epocă', se precizează în comunicatul universității.

Osemintele și giulgiul ce datează din prima jumătate a secolul I d.Hr, au fost descoperite într-un mormânt din Vechiul Ierusalim, aflat în apropiere de locul în care apostolul Iuda s-a sinucis, conform tradiției creștine. O altă particularitate în acest caz, al bolnavului de lepră, este faptul că, susțin oamenii de știință, cadavrul a fost îngropat doar o dată și nu de două ori așa cum era tradiția în acea perioadă, ceea ce ar putea reprezenta un indiciu că membrii familiei acestui om ar fi știut că suferă de o boală contagioasă.

Unul dintre experții în biologie moleculară din cadrul echipei care a studiat aceste oseminte, Mark Spigelman, susține că deși suferea de lepră, acest om a murit de tuberculoză, după ce a descoperit urmele ADN ale celor două maladii în urma analizării osemintelor.

Răspândită pretutindeni în Europa în perioada Evului Mediu, lepra a fost cvasi-eradicată începând cu secolul XVI. Unii oameni de știință explică dispariția leprei, o boală rareori fatală, prin înlocuirea ei cu tuberculoza, o boală mult mai periculoasă și contagioasă.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Discuții între Israel și Iran pe tema dosarului nuclear

Mesaj Scris de Admin la data de 15.12.09 13:50

Discuții între Israel și Iran pe tema dosarului nuclear
O reprezentantă a Comisiei pentru energie atomică din Israel s-a întâlnit în mod repetat în septembrie cu un oficial iraninan de rang înalt pentru a discuta despre problema nucleară în Orientul Mijlociu, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a comisiei.

"Au avut loc întâlniri între o reprezentantă a comisiei noastre și un oficial iranian într-un cadrul regional", a declarat Yael Doron.
"Aceste întâlniri s-au desfășurat cu ușile închise, iar organizarea lor nu ar fi trebuit să fie dezvăluită, dar Australia, care le organizează, a apreciat drept oportună anunțarea lor", a adăugat aceasta. "Suntem constrânși de ușile închise și nu putem da alte detalii".
Aceste discuții între oficialii israelieni și iranieni sunt fără precedent după Revoluția Islamică din 1979, Iranul nerecunoscând Israelul care consideră la rândul său Republica Islamică drept inamicul său declarat....
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sionism

Mesaj Scris de Admin la data de 23.11.09 17:18

Sionism


Inceputurile sionismului
Un fruntaș sionist, dr. Th.Loewenstein, cunoscut ulterior sub numele de Lavi, a publicat în 1945, la București, ediția a doua a “Istoriei sionismului”(Bibilioteca Hehaluț). Lucrarea era elogiată încă în 1934 de A.L.Zissu . Profesorul Ițhac Fritz Bauer, de la Universitatea din Ierusalim afirma, conform concepției sioniste, că Exilul (Galut) a fost o nenorocire pentru poporul evreu , o pedeapsă care a durat aproape 2000 de ani. A fost o pedeapsă, dar , slavă Domnului , nu a fost capitală. Poporul evreu nu a dispărut. Furror teutonicus, termen introdus de un istoric al Romei antice, s-a declanșat în toată grozăvia sa prin Holocaustul nazist. Desigur, nu se pune un semn de egalitate între vina regimului și existența unui spirit războinic al vechilor teutoni. Dar se poate vorbi de o moștenire a vechilor nomazi, invadatori din primele secole ale primului mileniu, dacă nu și înainte de era aceasta. Ce a însemnat Galut pentru evrei? Discriminare, obligația de a purta un semn distinctiv, excluderea din majoritatea domeniilor de activitate socială și economică, fiscus iudaicus (amenzi, impozite exagerate, dări obligatorii), munca de sclavi (impusă de naziști), expropieri repetate, masacre ( pogromuri, apoi Holocaust), umilințe de tot felul, etc. Sionismul a combătut de la începuturile sale ideea că prin căderea celui de al Doilea Templu, la anul 70 e.a., evreii ar fi încetat să existe ca națiune și trebuiau să-și păstreze etnicitatea numai prin confesiunea mozaică. Opoziția față de asemenea abordare a existat chiar de la acel an fatidic. Răscoala lui BarKochba, din 135 e.a., mișcarea lui Abu Isa, Beniamin din Tveria, Reubeni, apariția periodică a unor falși Mesia, inclusiv Sabatay Zvi, Jakob Frank, a rabinului Gherșon din Kutov, cumnat al lui Baal Șem Tov, a însemnat o rezistență permanentă și dârză față de pericolul unei anihilări prin rugăciuni fără efect concret.
In literatura universală există semnale de simpatie pentru ideea revenirii evreilor în Țara Sfântă. Astfel poetul englez Milton ( 1601-1674) scrie “Paradisul pierdut” despre revenirea celor 12 triburi în patrie. In sec. XVIII, episcopii Thomas Newton și Samuel Horsler, cunoscători ai limbii ebraice, își exprimau convingerea că poporul lui Israel va reveni acasă. In anul 1802 ia ființă Societatea Biblică Anglicană, iar după trei ani , Palestine Association, cu scopul concret de a sprijini emigrarea în Palestina a evreilor. S-ar putea ca în cazul acestora să fi acționat și rațiuni mai puțin dezinteresate, dar conta efectul. Lord Byron, marele poet a scris “Melodii ebraice”, exprimând astfel compasiunea pentru Diaspora evreiască. Primul ministru Palmerstone, influențat și de Moses Montefiore intenționa să anexeze Palestina, de la otomani și a o oferi evreilor. In ziarul guvernamental GLOBE apare, în 1839 un articol despre un proiect de colonizare a Siriei și Palestinei cu evrei din țări europene. Din păcate , Comitetul evreiesc, Board of Deputies respinge priectul propus de Montefiore de colonizare a Palestinei. Deja în 1838 exista un consul englez la Ierusalim. Benjamin Disraeli, mare politician, evreu convertit a asigurat mandatul britanic în zone apropiate de Palestina, dar nu a acționat în direcția construirii unui Cămin evreiesc. Rusia, Austria, Spania numesc consuli la Ierusalim, evreii de acolo se bucură de protecție în fața unor atacuri musulmane. Scriitoarea George Eliot publică în 1876 romanul “Daniel Deronda” cu subiect prosionist. Termenul de sionism nu era încă în circulație, dar se poate vorbi desptre ideea în sine. Montefiore a fost un filantrop care a cumpărat pământ în Palestina. El poate fi considerat un prosionist evreu. In SUA a luat naștere o mișcare de a se crea un stat evreiesc cu numele de ARARAT, dar ideea era nerealistă. In 1860 este creată Alianța Israelită Universală cu sediul în Franța, sub conducerea lui Adolph Cremieux, prima organizație cu o mare influență în politica europeană și mondială. Printre primii sioniști de prestigiu se aflau atât laici, cât și rabini, de pildă Hirsch Kalischer, Eliahu Gutmacher, Moses Hess, L. Pinsker, ș.a. care au fost antemergătorii lui Theodor Hertzl. În 1881, în urma atentatului asupra țarului Alexandru al II –lea, au izbucnit în Rusia pogromuri nemaiântîlnite de la Hmielnițki, din 1648. In ianuarie 1882, studenții evrei din Rusia, înființează la Harkov organizația BILU ( după inițialele cuvintelor ebraice “Casa lui Iaacov să se adune și să pornească la drum” – Beit Iaacov Lehu Venelhu. Este prima organizație sionistă din lume. In ziua de 30 iulie 1882 ia ființă în zona dintre Yaffa(Tel Aviv nu exista încă) și Ierusalim prima colonie agricolă evreiască,Rișon Le Țion, urmată de alte două colonii , Roș Pina și Zihron Iacov, formată de evrei din România (Moinești, și alte locuri). Oizarea și modernizarea sionismului începe cu conferința de la Kattowitz 8 6-11 noiembrie 1884), apoi la Drusgenik, Vilna, în 1887, unde se decară înființarea asociației Hovevei Țion, cu program concret de tratative cu Sultanul Imperiului otoman, dar conflictele interne blochează un timp inițiativa bine pornită. Ahad Haam (1856-1927), pe numele său Ascher Ginsberg, lansează ideea sionismului cultural ca etapă înainte de Alia. Evreii erau îndemnați să învețe cultura ebraică, istoria, tradițiile, literatura, ceea ce era cu totul binevenit. Anul 1897 a fost anul nașterii adevăratului sionist politic, sub conducerea noului lider, jurnalistul vienez Theodor Hertzl, care a fost prezent și la procesul din Franța intentat căpitanului evreu Alfred Dreyfus. Manifestările antisemite dintr-o țară cu pretenții de democrație și civilizație avansate l-au îndemnat să-și reevalueze menirea de jurnalist și de apărător al cauzei sioniste. A scris eseul politic”Statul iudeu”, ca și romanul “Țara veche – Nouă”, piese de teatru, dar a fost totodată un profet al mișcării sioniste.Alături de Hertzl s-au aflat M.Ussischkin, Martin Buber, Nathan Birnbaum, baronul Hirsch, dr. Karpel Lippe, Samuel Pineles, ambii din România, Max Nordau care a avut dispute cu Hertzl, ș.a. După moartzea lui Hertzl, în 1904, au urmat diverși lideri, david Wolfsohn, Otto Warburg, s-au șinut periodic congrese la nivel mondial, la Copenhaga s-a deschis un Birou sionist. În anul 1917, când balanța s-a înclinat în favoarea Antantei, lordul Balfour, ministrul englez de externe a dast publicității declarația de susținere a idealului sionist – înființarea unui Stat evreu.Din păcate, politica marii britanii a fost duplicitară, ceea ce a costat milioane de vieți răpite de Holocaustul nazist. Proclamarea Independenței Statului Israel se datorește mișcării sioniste moderne, de la primii coloniști din secolul XIX, poziției constructive a SUA, URSS ( care urmărea, de fapt, crearea unui stat –satelit al Moscovei), eforturilor unor mari personalități precum Jabotinski, Trumpeldor, Weizman, Ben Gurion, Golda Meir, ș.a., unii dintre ei nemaiapucând să vadă steagul Noului Stat fluturat deasupra Ierusalimului.
La ONU s-a discutat adeseori fără discernământ despre sionism și despre politica Statului Israel, datorită influenței nefaste a reprezentanților fostei URSS și ai unor țări din lumea a treia, care au încercat să acuze pe evrei de rasism, chiar și fascism, după ce , în Holocaust au pierit șase milioane,adică..peste..30% din totalul evreilor trăitori în lume. Astăzi , președintele Iranului cere dispariția Statului Israel.Rolul sionismului nu s-a încheiat, apărarea Israelului este o datorie morală a fiecărui om care își respectă condiția.

Boris Marian Mehr
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Civilizatie si artă iudaică

Mesaj Scris de Admin la data de 23.11.09 16:21

Civilizație și artă iudaică


O privire asupra istoriei civilizației și artei iudaice

Când evreii au ajuns în Canaan erau un popor nomad. Profeteasa Debora se adresa poporului ca unor nomazi ce umblau pe măgăruși , în loc de șei având niște covorașe. Nici vorbă de așezări, de artă decorativă. Vasele pentru mâncare erau din lut, apoi au apărut cele din lemn. Civilizația a evoluat în paralel cu construcția unor așezări, Meggido, Lachis, Jericho, Beth-Shean , ș.a. Podoabele din casele de locuit au luat locul obiectelor făcute fără nici un simț artistic.In al doilea mileniu al erei premoderne ( e.a.), două imperii au influențat evoluția evreilor – Egiptul și Imperiul Hitit. Cuceritorul faraon Tutmes al III-lea a luat în stăpânire cea mai mare parte a Canaanului. O influenă asupra artei timpurii a evreilor a avut-o și cultura cretană. In interiorul Moscheei Omar din Ierusalim se află pietre din vremea când nu era încă un stat organizat, în Canaan. La fel și în Iericho. Un tezaur important s-a descoperit la Meggido – lei sculptați, în miniatură, scarabei auriți, la Beth Shemesh au fost găsite vase din ceramică, artistic executate. Un salt în viața culturală și artistică s-a produs în epoca regilor, în special sub Solomon, constructorul Templului. Un model de templu, în lut a fost descoperit în Cipru. Lemnul adus din Liban ( cedru) a fost folosit la multe construcții. Tot în Cipru a fost găsit un car în miniatură, din bronz. Decorațiunile interioare ale locuințelor din Eretz Israel se complicau cu trecerea timpului, s-a găsit scaune sculptate, împodobite cu figuri de lei înaripați ( de tip babilonian). La Nimrud, în Siria a fost dezgropat un vas de bronz de o mare frumusețe stilisticică. Meggido a fost un loc de asidue cercetări și descoperiri ( sigilii, capiteluri de locuințe, vase pentru diverse folosințe) din timpul primelor secole ale mileniului I î.e.a. După secole de războaie, umulimnțe, dinastia Macabeilor au readus o parte din strălucirea primilor regi ai Iudeei și Israelului.Ruinele palatelor construite în secolele II și I î.e.a. aduc nărturie despre acele vremuri, la fel ca și palatele ridicate de Irozi ( dinastie edomită).Pe Arca lui Titus din Roma apar obiecte de cult în basorieful executat cu măiestri, cine știe, dacă nu de meșteri evrei. In Samaria au fost găsite ruinele unei basilici contruite de evrei. La Kefar Birim, resturile unei sinagogi prezintă frumoase decorațiuni arhitectonice. La fel la Meron, la Kefar Naum ( Capernaum), Siloh ( Silon). Mormântul lui Antagoras dovedește nivelul estetic atins de construcțiile de la începuturile mileniului I e.a. Obiecte de cult di acea vreme au ajuns în muzeele din Berlin, Londra, Siracusa, un mozaic din Malta îi înfățișează pe Samson și Dalila.In Grecia, la Delos, există ruinele unei vechi sinagogi.Milet, Priene au adăpostit sinagogi construite după distrugerea celui de al doilea Templu. Apoi urmează perioadele romană și hispanică. In catacombele Romei se află destule mărturii ale artei meșterilor evrei. In Muzeul Lateran din Roma se pot vedea carcofage din perioada timpurie a așezărilor evreiești. Obiecte de valoare se găsesc și în Muzeul Vaticanului. Arta maură care a înflorit în Spania a influențat construcția sinagogii din Toledo, sute de ani fiind apoi folosită drept biserică, Santa Maria la Blanca. Sinagoga lui Abulafia, din Toledo a devenit biserica El Transito.
Un alt domeniu artistic a fost împodobirea cărților sfinte cu miniaturi, ornamente, artă care a evoluat ca și la execuția cărților creștine. Numeroase muzee ale Europei, în special la Londra, posedă asemenea obiecte. Un exemplu ilustru este Haggada din Sarajevo. Psaltirea lui Ludovic cel Pios, regele Franței, conține ilustrații biblice. La Muzeul din Cluny ( Franța) dispune de mobilier sinagogal, de sute de veacuri. Veneția, Padova au adăpostit vestite sinagogi, împodobite artistic. Remarcabilă este sinagoga din Worms, atât interiorul,cât și portalul de la intrare. In Praga era vestită sinagoga Altneuschule. Sinagoga din Regensburg era construită în stil gotic. La Budaspesta, Nuernberg sunt păstrate, în ciuda distrugerilor din al doilea război mondial, obiecte artistice din patrimoniul evreiesc.Ilustrațiile din Mahzor ( carte de rugăciuni) formează o întreagă galerie de prestații artistice, reprezentând viața comu nităților din diverse epoci. Din secolul XVI ne parvine o iluistrație a interiroului marii sinagogi portugheze din Amsterdam.
Pietrele tombale sunt surse de cercetare în domeniul istoric și artistic. Toată Europa cunoaște prezența vechilor cimitire evreiești, cu excepția celor distruse în secolul XX de barbaria nazistă și de cea sovietică ( din păcate).Unul dintre cimitirele cele mai interesante este cel din Praga.
In secolul XIX apar pictorii evrei, Haskala dându-le șansa de a ocoli interdicția din Decalog „ Să nu-ți faci chip cioplit”. Astfel – Eduard Bendemann, Moritz Oppenheim, Max Liebermann, Joseph Israels,Camille Pissarro, Leonid Pasternak, Isaac Levitan( genial peisagist rus),Lesser Ury, E.M.Lilien, Hermann Struck, după care, în secolul XX, o întreaga pleiadă de moderniști, Modigliani, Chagall, sculptori, arhitecți.


Boris Marian
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Rusia - Israel, colaborare secretă pentru producerea armelor

Mesaj Scris de Admin la data de 04.10.09 11:01

Rusia - Israel, colaborare secretă pentru producerea armelor nucleareRusia - Israel, colaborare secretă pentru producerea armelor nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi efectuat luna trecută o vizită secretă în Rusia, pentru avertiza guvernul de la Moscova cu privire la faptul că oamenii de știință ruși ajută în secret Iranul să construiască o bombă nucleară, susține The Timesși Walla News.




În cursul întâlnirii secrete cu liderii ruși, Netanyahu le-a furnizat o listă de experți nucleari care ar colabora cu Iranul la producerea de focoase nucleare pentru rachetele sale balistice. "Obiectivul vizitei secrete a premierului israelian nu era să provoace stânjeneală la Kremlin, ci să determine conducerea rusă să ia măsuri", a declarat pentru The Times o sursă din Ministerul rus al Apărării.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul, forța și domnia legii

Mesaj Scris de Admin la data de 29.09.09 8:04

Israelul, forța și domnia legii
Pe harta politică a lumii, Israelul e un stat relativ tânăr, a împlinit recent 61 de ani. Dar ceea ce-l diferențiază este situația sa, întrucât de la proclamarea sa ca stat independent - 14 mai 1948 - a fost implicat în mai multe războaie cu țările arabe vecine și nici până azi nu s-a reglementat conflictul său cu palestinienii. Ca și Marea Britanie, Israelul nu are o constituție scrisă, dar se bazează pe Declarația de Independență din mai 1948 și pe cele 14 legi fundamentale adoptate de cei 120 de membri ai Knessetului (Parlamentul).
Este, așadar, o țară cu statut special: pe de-o parte sunt problemele de la granițe, iar, pe de altă parte, pe plan intern, democrația parlamentară este consolidată, asigură stabilitatea și îl face pe cetățean să creadă în forța și în domnia legii. Acestea s-au dovedit cu prisosință îndeosebi când a fost vorba de personalități de prim-plan ale țării, care n-au fost menajate deloc, indiferent de funcția deținută, fie că a fost vorba de deputați, ministru, premier ori președinte.

Dintr-o atare perspectivă, rolul presei a fost capital. De pildă, în cazul lui Ezer Weizman, general și om politic, erou al Israelului, țară în care acest calificativ are deplină acoperire pe frontul de luptă.
Un ziarist a dezvăluit că, înainte să fie ales al șaptelea președinte al țării (1993-2000), Weizman ar fi primit de la un om de afaceri francez, traficant internațional de arme, 453.465 de dolari. Întrucât explicațiile lui n-au fost clare și convingătoare, presa și-a continuat dezvăluirile, el fiind constrâns să demisioneze.

O altă afacere, dezvăluită tot de presă, în care omul politic respectiv n-a fost mai presus de lege a privit familia premierului Ariel Sharon, considerat unul dintre cei mai eficienți prim-miniștri israelieni. Anul trecut, fiul său, Omri (deputat), a făcut șapte luni de închisoare, fiind condamnat în urma unei afaceri de finanțare ilegală a campaniei electorale a tatălui său, din 1999. Atunci, Ariel Sharon viza președinția partidului Likud și, implicit, postul de premier. În investigația afacerii, poliția l-a interogat și pe Ariel Sharon chiar în timpul mandatului său!

În sfârșit, un alt scandal în care presa a fost din nou câinele de pază al democrației și a avut rol decisiv în demascarea lui l-a avut în prim-plan pe Moshe Katsav, al optulea președinte al țării (2000-2007). În 2006, mass-media au dezvăluit că o fostă funcționară a președinției l-a acuzat de viol, în vreme ce alte colaboratoare susțineau că au fost hărțuite sexual.

După mai multe audieri, procurorul general al Israelului a anunțat că intenționează să-l urmărească pe președintele Moshe Katsav pentru viol, obstrucționarea justiției și fraude. Până la urmă, el a demisionat, iar în martie a.c. a fost inculpat oficial pentru viol și hărțuire sexuală. Ceea ce înseamnă până la 16 ani de pușcărie, dacă, desigur, este găsit vinovat la finalul procesului.

Sunt trei cazuri ale unor politicieni israelieni de prim-plan, trei dovezi peremptorii ale supremației legii, indiferent de numele, funcția și calitatea în familie a celui cercetat ori judecat.



http://www.cotidianul.ro/israelul_forta_si_domnia_legii-99460.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Filmul Lebanon, marele câștigător

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.09 15:15

Filmul "Lebanon", marele câștigător
Leul de aur a plecat în Israel pentru filmul "Lebanon" de Samuel Maoz.
Un film de război, altfel decât altele. În primul rând nu e câtuși de
puțin politic; nu are absolut nici o importanță, privind filmul, "cine
cu cine ține", între cine și cine se duce bătălia, unde și de ce. În al
doilea rând, e filmul unui paradox: paradoxul de a fi profund pacifist
și antirăzboinic, dar de a miza tocmai pe violența fizică dusă la
extrem. În al treilea rând, dar nu în ultimul rând, e filmul unei idei
cinematografice interesante: ideea de a face un film întreg într-un
tanc! Dar aici e o întreagă poveste...

În caietul program al
Mostrei venețiene, fiecare regizor se prezintă cu un text pe care îl
consideră reprezentativ despre el, despre viața și cariera lui. De
pildă, Werner Herzog - singurul regizor prezent în aceeași competiție
cu două filme, fapt fără precedent, și care a produs un efect ridicol,
mai ales că nici n-a intrat în palmares în nici un fel! - consideră
important pentru el și pentru filmografia lui faptul că a crescut
într-un sat de munte bavarez, fără filme și fără televizor, și că a dat
primul telefon din viața lui la vârsta de 17 ani. Regizorul israelian
consideră reprezentativ faptul că, în copilărie, a primit cadou o
cameră de filmat de 8 mm, pe care, inspirat de westernurile pe care le
vedea atunci, a așezat-o pe șina unui tren de jucărie ca să filmeze
trenul apropiindu-se; numai că trenul a venit în viteză și i-a făcut
camera praf! Experiența aparatului de filmat pulverizat în timp ce
filmează își arată roadele, iată, în filmul distins cu Leul de Aur. Ai
senzația că zeci de camere de filmat, prizoniere ca și eroii filmului,
într-un tanc, se fac țăndări, pentru că războiul trece peste ele. Mă
întreb ce ar gândi membrii unei comisii de scenarii care ar citi un
asemenea text. Personajele sunt abia schițate, replicile sunt mai mult
ordine și interjecții, povestea e de o simplitate aiuritoare: patru
soldați tineri și un prizonier sunt în tanc, încercuiți de inamic, și
trebuie să scape de acolo. Iar tancurile nu pot zbura. Filmul e
halucinant, o probă în plus că, în cinema, privirea regizorului e
totul. Fără preocuparea de a construi suspans sau psihologii, te
înșfacă în primele minute și te transformă pe tine, privitorul, într-un
prizonier dintr-un tanc destinat morții. Regizorul știe din proprie
experiență, ca fost soldat tanchist, ce înseamnă groaza în fața morții,
oroarea de a apăsa pe trăgaci din instinct de supraviețuire și de a
transforma totul în ruine, carne sfârtecată și sânge. Totul e conceput
cu o disperare paroxistică, cu o senzorialitate șocantă, într-un regim
de catastrofă continuă, ca într-un clip monstruos, de 93 de minute.
Lumea nu se vede decât prin ferestruica prin care trebuie să fixezi
ținta, iar imaginile hidoase care se văd afară (dar și înăuntru!) îți
transmit o stare de oroare și de umilință: așa arătăm noi, oamenii?

Regizorul
își amintește că avea douăzeci de ani în 1982, când s-a trezit în
războiul din Liban. Își amintește că, începând cu acea experiență, "n-a
mai fost om". A fost un șoc devastator. La întoarcere, mama l-a
îmbrățișat fericită că a supraviețuit. "Dar mama nu știa că strânge la
piept un cadavru viu, un corp din care sufletul plecase"... în fine,
după o gestație chinuitoare, de peste douăzeci de ani, fostul soldat
Samuel Maoz a reușit să-și transforme trauma personală în Cinema cu
majusculă.

CONDIȚIA FEMEII MUSULMANE

Leul de
argint a revenit, coincidență sau nu, unui film plasat în aceeași parte
nevralgică a planetei, în Iran (dar e o coproducție europeană), "Femei
fără bărbați", de Shirin Neshat, artistă plastică de origine iraniană,
dar cu o carieră internațională, debutantă în cinema. Condiția femeii
musulmane în contextul anului 1953, lovitura de stat în care a fost
implicată CIA și consecința ei, revoluția islamică...

Premiul
special al juriului a mers în Germania, la un regizor născut aici (în
1973), de origine turcă, Fatih Akin (premiat până acum la Berlin și la
Cannes), pentru "Soul Kitchen", o oază de comedie nebună în contextul
unui festival "serios"; zadarnicele chinuri ale dragostei în Hamburgul
de azi, gaguri și ganguri, muzică, dureri de coloană și lupta unui
tânăr ca să păstreze un restaurant vânat de mafioți. Chiar dacă e unul
dintre filmele minore ale lui Akin, va fi, probabil, filmul lui cu cel
mai mare succes de public. Marele perdant al ediției e americanul Todd
Solondz, al cărui "Life During Wartime", favoritul criticilor, a fost
recompensat doar cu premiul pentru scenariu, deși el strălucește tocmai
prin originalitate regizorală (dar scenariul e scris tot de regizor,
deci a fost, probabil, un mod al juriului condus de Ang Lee de a
încerca să împace cât mai multă lume).

ȘCOALA BRITANICĂ

Premiul
de interpretare masculină (Cupa Volpi) i-a revenit lui Colin Firth,
care are clasa actorilor de școală britanică. Portretul unui profesor
plin de farmec, în ultima zi a existenței sale, în plin flirt cu un
student, după ce suferise trauma pierderii iubitului. Un fel de "Moarte
la Veneția" în mediul universitar american, acest "A Single Man",
filmul de debut al celebrului creator de modă Tom Ford. Iar premiul de
interpretare feminină i-a revenit unei actrițe de o frumusețe aeriană,
de o blândețe înșelătoare, care seamănă cu Medeea Marinescu - Ksenia
Rappoport, pentru rolul unei interlope deghizate într-o cameristă
neajutorată, în filmul de debut al italianului Giuseppe Capotondi, "Ora
dublă". Premiul Marcello Mastroianni pentru un actor la început de
carieră a fost oferit unei tinere actrițe italiene, Jasmine Trinca, în
rolul unei studente în zbuciumatul an '68, în "Marele vis", de Michele
Placido, ex-comisarul Cattani din "Caracatița", care se dovedește din
nou un regizor veritabil.

Premiul secțiunii Orizzonti
(inaugurată de filmul românesc "Francesca" și de acel mic scandal
politic) a fost acordat unui film filipinez (iată, se fac și în
Filipine filme!) despre bătălia dintre două bande rivale de azi, a
căror existență, zice regizorul, e negată de guvern...

Dar
ediția 2009, cea de-a 66-a, a celui mai vechi festival de film al
lumii, va rămâne în istorie ca "ediția Lebanon", pentru că întotdeauna
Leul de Aur e cel care contează cu adevărat.

Când regizorul
victorios se va întoarce acasă, și mama îl va îmbrățișa pentru acest
triumf, de astă dată va îmbrățișa un om care s-a regăsit pe sine. Prin
cinema!
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul, pregătit pentru concesii în schimbul păcii

Mesaj Scris de Admin la data de 12.09.09 14:55

Israelul, pregătit pentru concesii în schimbul păcii
Primul ministru israelian dă asigurări că guvernul său este
pregătit pentru concesii în schimbul păcii în Orientul Mijlociu, dar
subliniază că israelienii nu trebuie luați drept "idioți".


"Am dovedit de mai multe ori că suntem gata să facem concesii pentru
pace", a declarat Netanyahu în timpul unei reuniuni publice la Tel Aviv
a membrilor partidului său, Likud, făcând referință la acordul de pace
semnat cu Egiptul în 1979.

Dar "există un lucru pe care noi nu suntem pregătiți să îl facem, și anume să ne facem iluzii, mai exact, să fim luați drept idioți", a afirmat primul ministru care folosește rar un limbaj atât de familiar.

Potrivit lui Netanyahu, Israelul nu va face compromisuri asupra
securității sale și cere ca palestinienii și țările arabe să recunoască
Israelul ca stat evreu.


Netanyahu a decis să accelereze colonizarea în Cisiordania ocupată și
în Ierusalimul de Est anexat înaintea unui eventual "moratoriu" de mai
multe luni destinat să calmeze comunitatea internațională, cu Statele
Unite în frunte, care cere concesii pentru a permite relansarea
negocierilor cu palestinienii, relateayă Agerpres.

Ministrul israelian al transporturilor, Israël Katz, un apropiat al
primului ministru, a justificat atitudinea acestuia din urmă asupra
colonizării explicând că Washingtonul nu a reușit să obțină 'gesturi'
din partea țărilor arabe în schimbul unor concesii israeliene asupra
colonizării.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Terorismul si medicina

Mesaj Scris de Admin la data de 15.08.09 14:43

Terorismul si medicina"

Numarul pe luna Martie al revistei IMAJ, editata de Asociatia Medicala
a Israelului, este consacrat temei "Terorismul si medicina". In
editorialul acestui numar, semnat de dr. Joshua Shemer - director general al serviciilor medicale Macabi Healthcare si dr. Yehuda Shoenfeld
- redactorul sef al publicatiei, se arata ca atentatele din Statele
Unite din 11 Septembrie 2001 au schimbat in mod irevocabil fata lumii
si ca terorismul contemporan include in arsenalele sale atat arme
conventionale cat si neconventionale de distrugere in masa. Cunoasterea
inamicului, a mijloacelor sale, si propriile noastre temeri este in mod
esential combinata cu inovatii tehnologice care sa permita comunitatii
medicale sa actioneze preventiv, sa ia masuri protective care sa
includa pregatirea personalului medical, diagnostice, tratamente etc.
Cu studiile publicate in acest numar special, se arata in articol, AMI
isi aduce contributia la depozitul de cunoastere al comunitatii
medicale internationale, cu speranta ca impreuna vom putea combate
monstrul.
Cateva din titlurile articolelor din acest
numar special: Variola - o posibila reintoarcere; Organizarea medicala
impotriva atacurilor teroriste; Organizarea medicala in cazul unui
atac bioterorist; Pregatiri in sistemul medical israeliana pentru cazul
unui atac biologic; Piramida epidemiologica a bioterorismului;
Supravegherea pentru detectarea timpurie si monitorizarea bolilor
infectioase asociate cu bioterorismul; "Hemorrhagic Fevers" si
bioterorismul; Apararea impotriva armelor biologice cu toxine
superantigen; Efectele bioterorismului asupra sanatatii mentale; Un nou
mod de infectare cu Hepatita B: Penetrarea unor fragmente de oase
datorita autoexplodarii unui atentator sinucigas; Medicina armelor
neconventionale - Terorismul radioactiv - O sfidare medicala etc
Din comitetul de redactie al revistei face parte si prof. dr. Gabriel Gurman,
seful sectiei de terapie itensiva a Spitaluui Soroka din Beersheva,
profesor la Universitatea Ben Gurion din aceiasi localitate, prozator
in limba romana..

http://www.isro-press.net/Portal/index.php?option=com_content&view=article&id=272%3Abuna-235&Itemid=59
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Admin la data de 14.08.09 4:43

Argumente și contra-argumente teoretice

Obiecția fundamentală care poate fi adusă oricărei limbi a posteriori
este că ea nu pretinde să determine sau să reorganizeze un sistem
universal al conținutului, ci se ocupă cu elaborarea unui sistem de
expresie îndeajuns de ușor și de flexibil ca să poată exprima
conținuturile pe care limbile naturale le exprimă în mod normal. Acest
lucru, care pare să constituie un avantaj practic, poate fi considerat
ca o limitare teoretică. Dacă limbile a priori sunt prea mult filozofice, cele a posteriori sunt prea puțin.
Nici un susținător al unei limbi internaționale auxiliare nu și-a
pus problema relativismului lingvistic sau nu s-a preocupat de faptul
că diferite limbi își organizează conținutul în diferite moduri și fără
o unitate de măsură mutuală. Este de așteptat ca de la o limbă la alta
să existe expresii oarecum sinonime, iar esperanto se poate lăuda cu
marea sa cantitate de traduceri literare care dovedesc completa sa
capacitate de ”efabilitate” (acest punct a fost dezbătut de pe poziții
divergente de doi autori asociați tradițional ca susținători ai
relativismului lingvistic - Sapir și Whorf (9)).
Însă dacă o limbă a posteriori
poate susține ca fiind verificat faptul că există un sistem al
conținutului identic pentru toate limbile, acest model al conținutului
devine în mod fatal modelul occidental: chiar și esperanto, deși
încearcă să se îndepărteze prin unele trăsături de modelul
indo-european, depinde de el în mod fundamental, atât lexical, cât și
sintactic, iar ”lucrurile ar fi stat altfel dacă limba ar fi fost
inventată de un japonez”.
Se poate considera că aceste
obiecții sunt irelevante. Un punct de slăbiciune teoretică poate deveni
un punct de forță practică. Dacă s-ar decide ca dorita unificare
lingvistică să se poată face numai prin adoptarea unui model lingvistic
indo-european, atunci decizia ar fi întărită de fapte, deoarece pentru
moment lucrurile stau astfel, având în vedere că chiar și dezvoltarea
economică și tehnologică a Japoniei se bazează pe acceptarea unei limbi
de comunicare indo-europene, cum este engleza.
Motivele din care s-au impus unele limbi, atât naturale, cât și
de comunicare, sunt în mare parte extralingvistice; în ceea ce privește
motivele lingvistice (ușurință, caracter rațional, economie ș.a.m.d.),
variabilele sunt atât de numeroase încât nu mai există nici un motiv
”științific” pentru a-l combate pe Goropius Becanus (10) și pe
susținătorii lui și a nega că flamanda este limba cea mai ușoară, cea
mai naturală și cea mai dulce și expresivă din univers. Succesul actual
al limbii engleze decurge din anexările în urma expansiunii coloniale
și comerciale ale Imperiului Britanic și din hegemonia modelului
tehnologic al Statelor Unite. Bineînțeles, se poate susține că
expansiunea englezei a fost facilitată și de faptul că este o limbă
bogată în cuvinte monosilabice, capabilă să absoarbă termeni străini și
să formeze neologisme, dar, dacă Hitler ar fi câștigat războiul și dacă
Statele Unite ar fi fost reduse la o confederație de state mici la fel
de slabe și instabile ca cele din America Centrală, n-am putea avansa
ipoteza că pe tot globul s-ar vorbi astăzi cu aceeași ușurință în
germană, iar reclamele pentru tranzistorii japonezi de la duty free shop (altfel spus Zollfreier Waren) de pe aeroportul din Hong-Kong ar fi în limba germană? De altfel, asupra caracterului numai aparent rațional al limbii engleze (sau al oricărei alte limbi naturale de comunicare) a se vedea criticile lui Sapir.
Esperanto ar putea deci funcționa ca limbă internațională din
aceleași motive din care această funcție a fost exercitată de-a lungul
secolelor de mai multe limbi naturale, cum ar fi greaca, latina,
franceza, engleza sau swahili.
O obiecție foarte importantă vine de la Destutt de Tracy (11),
conform căruia o limbă universală este la fel de imposibilă ca
perpetuum mobile și aceasta dintr-un motiv ”peremptoriu”: ”Când toți
oamenii de pe glob ar cădea de acord să vorbească aceeași limbă, în
scurt timp, prin însăși folosirea ei, limba respectivă s-ar altera și
modifica în mii de feluri diferite în diverse țări și ar da naștere la
tot atâtea idiomuri distincte care s-ar îndepărta tot mai mult unul de
altul”.
E adevărat că, din aceleași motive, portugheza din Porlugalia și
cea din Brazilia sunt atât de diferite că o carte străină poate apărea
în două traduceri diferite; și este obișnuit ca unii străini care au
învățat portugheza în Rio să se găsească într-o situație dificilă când
aud aceeași limbă în Lisabona. S-ar putea totuși obiecta că un
portughez și un brazilian se pot înțelege unul pe altul, cel puțin în
ce privește necesitățile vieții cotidiene, fie și numai din cauză că
mijloacele mass media țin la curent vorbitorii unei varietăți
lingvistive cu micile transformări care au loc în rândul vorbitorilor
unei alte varietăii.
Unii susținători ai limbii esperanto, ca Martinet, au considerat
cel puțin naivă pretenția că o limbă auxiliară nu s-ar transforma și
dialectaliza în cursul difuzării sale în zone diferite. Dar dacă o
limbă internațională auxiliară ar rămâne auxiliară și neutilizată în
viața cotidiană, riscurile unei evoluții paralele ar fi reduse.
Activitatea mediilor de informare în masă, care ar difuza hotărârile
unui fel de academii internaționale de control, ar putea favoriza
menținerea unui standard, sau cel puțin evoluția lui controlată.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Admin la data de 14.08.09 4:42

O gramatică optimizată


Alfabetul limbii esperanto are 28 de litere și se bazează pe
principiul "pentru fiecare literă un singur sunet și pentru fiecare
sunet o singură literă". Accentul cade invariabil pe penultima silabă.
Articolul hotărât are o singură formă: la; se spune deci la homo, la libroj, la abelo. Numele proprii nu sunt precedate de articol. Nu există articol nehotărât.
În ce privește lexicul, încă în scrisorile din anii lui de
tinerețe Zamenhof observa că în mai multe limbi europene atât femininul
cât și diferitele derivații urmează o logică sufixală (Buch/Bücherei, pharmakon/pharmakeia, rex/regina, gallo/gallina, heroe/heroine, tsar/tsarina), în timp ce contrariile urmează o logică prefixală (heureux/malheureux, fermo/malfermo, rostom/malo-rostom
în limba rusă, pentru ”înalt/scund”). Într-o scrisoare din 24
septembrie 1876, Zamenhof descrie procesul consultării de dicționare în
diferite limbi pentru a identifica toți termenii care au o rădăcină
comună și care ar putea, deci, fi înțeleși de vorbitorii de limbi
diferite: lingwe, lingua, langue, lengua, language; rosa, rose, roza etc. Erau deja prezente principiile unei limbi a posteriori.
În continuare, când nu va putea recurge la radicali comuni,
Zamenhof va crea proprii lui termeni urmând un criteriu distributiv și
dând întâietate limbilor neolatine, urmate de limbile germanice și
slave. Rezultă că, dacă un vorbitor al unei limbi europene va examina o
listă de cuvinte în esperanto, el va găsi (I) mulți termeni familiari,
din cauză că aceștia vor fi identici sau asemănători cu cei din limba
lui proprie, (II) alți termeni străini pe care îi cunoaște deja într-un
fel sau altul, (III) anumiți termeni dificili la prima vedere dar care,
odată aflat sensul lor, devin recognoscibili și, în sfârșit, (IV) un
număr rezonabil redus de termeni necunoscuți care trebuie învățați ex novo. Câteva exemple pot indica criteriile de alegere: abelo (albină), apud (lângă), akto (act), alumeto (chibrit), birdo (pasăre), cigaredo (țigaretă), domo (casă), fali (a cădea), frosto (îngheț), fumo (fum), hundo (câine), kato (pisică), krajono (creion), kvar (patru).
Substantivele compuse sunt destul de numeroase. Zamenhof nu se gândea, probabil, la criteriile limbilor a priori,
în care compunerea constituie regula, deoarece un termen trebuie să-și
dezvăluiască, ca să zicem așa, formula lui chimică. Dar, chiar cu un
criteriu a posteriori, el avea în fața ochilor exemplul limbilor naturale, în care sunt comuni termeni ca sciaccianoci, tire-bouchons, man-eater,
ca să nu mai amintim de compușii din limba germană. Crearea de cuvinte
compuse ori de câte ori era posibil îi permitea să exploateze la
maximum un număr redus de rădăcini. Regula este de a avea cuvântul
principal după cuvântul secundar: pentru "masă de scris", unde trebuie
atrasă atenția asupra faptului că este vorba în primul rând de o masă
și apoi de faptul că ea servește la scris, avem skribotablo. Flexibilitatea în aglutinarea compușilor permite crearea de neologisme al căror sens este imediat recognoscibil.
Fiind dată rădăcina, formula neutră prevede o desinență -o,
care nu este, cum se crede de obicei, un sufix masculin, ci indică un
substantiv la singular, făra a specifica genul. Forma feminină este
”marcată” prin inserția sufxului -in înaintea desinenței -o: ”tată/mamă” = patr-o/patr-in-o; ”rege/regină” = reĝ-o/reĝ-in-o; ”bărbat/femeie” = vir-o/vir-in-o. Pluralul se obține prin adăugarea desinenței -j la forma de singular: ”tații/mamele” = la patroj/la patrinoj.
În limbile naturale există leme cu forme absolut diferite pentru
fiecare sens. Ca să dăm un singur exemplu, cine învață limba italiană
trebuie să rețină, pentru patru sensuri, patru cuvinte diferite, ca padre, madre, suocero, genitori (tată, mamă, socru, părinți); în esperanto, pornind de la rădăcina patr se poate forma (fără ajutorul dicționarului) patro, patrino, bopatro, gepatroj.
Folosirea regulată a sufixelor și prefixelor este importantă.
Într-o limbă ca italiana, după cum remarcă Migliorini (Cool, trombett-iere (trompetist) și candel-iere (sfeșnic) exprimă două idei complet diferite, în vreme ce idei analoage sunt exprimate prin sufixe diferite, ca în calzolaio (cizmar), trombettiere (trompetist), commerciante (comerciant), impiegato (funcționar), presidente (președinte), dentista (dentist), scalpellino (cioplitor). În esperanto însă, toate profesiunile și activitățile sunt indicate prin sufixul -isto (dacă un vorbitor de esperanto întâlnește cuvântul dentisto, el va ști că este vorba de o profesiune în legătură cu dinții).
Formarea adjectivelor este intuitivă: ele se obțin regulat prin adăugarea sufixului -a la rădăcină: patr-a = ”patern”, și se acordă cu substantivul pe care îl determină (bonaj patroj
= ”tați buni”). Cele șase forme verbale inconjugabile sunt simplificate
și se disting în mod regulat prin sufixe diferite; de exemplu, pentru
”a vedea”: infinitivul este (vid-i), indicativul prezent (vid-as), trecutul (vid-is), viitorul (vid-os), condiționalul (vid-us) și imperativul (vid-u!).
După cum remarcă Alessandro Zinna, dacă limbile a priori
și gramaticile "laconice" încearcă să realizeze cu orice preț un
principiu de economie, limba esperanto vizează mai degrabă un principiu
de optimizare. De exemplu, chiar dacă esperanto nu este o limbă
flexionară, ea păstrează acuzativul, care se obține adăugând un -n la terminația substantivului: la patro amas la filon, la patro amas la filojn.
Motivul este că acuzativul este singurul caz care în limbile
neflexionare nu este introdus de o prepoziție, deci el trebuia scos în
evidență într-un fel. De altfel, limbile care au abolit acuzativul
pentru substantive îl păstrează pentru pronume (IO amo ME stesso = MĂ
iubesc pe MINE însumi). Prezența acuzativului permite, de asemenea,
inversarea ordinii sintactice, fără a prejudicia identificarea cui face
acțiunea și a cui o suportă.
Pe de altă parte, acuzativul
servește la evitarea unor situații echivoce din limbile neflexionare.
Deoarece el este folosit și în cazul mișcării către un punct (la fel ca
în latină), se poate face distincția între la birdo flugas en la ĝardeno (pasărea zboară în grădină) și la birdo flugas en la ĝardenon (pasărea zboară spre grădină): în italiană, sensul lui l'ucello vola nel giardino ar rămâne ambiguu. În franceză, dacă avem o expresie ca je l'écoute mieux que vous,
ar trebui să decidem între (I) eu ascult pe cineva mai bine decât o
face interlocutorul meu, și (II) eu ascult pe cineva mai mult decât îmi
ascult interlocutorul. În esperanto, în primul caz s-ar spune mi aŭskultas lin pli bone ol vi, iar în al doilea mi aŭskultas lin pli bone ol vin.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Atac mortal în fața unui centru al comunității gay din Tel A

Mesaj Scris de Admin la data de 03.08.09 8:43

Atac mortal în fața unui centru al comunității gay din Tel Aviv



Două persoane au fost ucise și alte 11 au fost rănite, după ce un
bărbat înarmat a deschis focul în fața unui centru al comunității gay
din Tel Aviv, au anunțat serviciile de urgență locale.
Un tânăr și o femeie au fost uciși pe loc, iar alte trei persoane au fost grav rănite.
Un necunoscut mascat și îmbrăcat în negru a deschis focul, cu o armă
automată, asupra unui grup de tineri din comunitatea gay, aflat la
intrarea în clădirea situată în centrul orașului Tel Aviv. Martori
oculari au afirmat că, imediat după atac, bărbatul a fugit de la fața
locului.... [continuare]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Masaj cu șerpi la o fermă turistică din Israel

Mesaj Scris de Admin la data de 31.07.09 6:57

Masaj cu șerpi la o fermă turistică din Israel


Masaj corporal cu șerpi sau șobolani dresați care gâdilă
picioarele turiștilor. Acestea sunt două dintre tratamentele speciale
pe care o fermă turistică de lângă Tel Aviv, le oferă vizitatorilor.


“Sunt șobolani australieni, crescuți special pentru a interacționa cu oamenii”, a declarat proprietara pensiunii,
Ada Barak. Ea îi asigură pe oaspeți că rozătoarele sunt foarte blâde și
nu ar răni pe nimeni. Despre masajul cu șerpi, Barak spune că “este o experiență foarte senzuală. Iar unii turiști spun că e chiar mai mult decât atât.“ Ea a povestit experiența unei doamne din Franța care a spus că masajul cu șerpi a făcut-o să se simtă ca în Paradis.


Printre cei interesați de o vacanță în pensiunea Adei, se numără și
celebrități precum Madonna. Asistenții artistei au sunat la fermă în
urmă cu câteva săptămâni și s-au interesat de o sesiune privată de
masaj cu animale. În luna septembrie, cântăreața se va afla la Tel
Aviv, unde va susține un concert în cadrul turneului mondial “Sticky
& Sweet”, care va ajunge și în Romania.

http://www.click.ro/Vacante/Oferte_speciale/masaj-cu-serpi-la-o-ferma-turistica-din-israel
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Trei decade după exodul din America, primii evrei negri devi

Mesaj Scris de Admin la data de 27.07.09 1:15

Trei decade după exodul din America, primii evrei negri devin cetățeni Israelieni




Shimon Peres de întâlnește cu evreii negri la un eveniment într-un sat lângă Dimona în 2008. (Imagini de la Getty)

De Andrew Esensten, Înaintarea

Elyahkeem Ben Yehuda ar putea deveni o altă statistică, tot mai săraci,
negri și fără tată de partea vestică a lui Chicago în timpul anilor
1950.

Dar el nu a fost certat niciodată cu legea, nici nu a văzut interiorul
unei celule de închisoare, până când s-a mutat în Israel pentru a se
alătura comunității Israelite Ebraice Africane. „A trebuit să vin în
Israel pentru a obține prima mea experiență în închisoare,” a spus el.
„Dar în acele zile, aceasta era ca o emblemă de onoare, a fi arestat
pentru Dumnezeu și poporul Său.”







Luna
trecută, Ben Yehuda în vârstă de 62 de ani - tată a 10 copii și soț a 3
femei - a devenit primul membru al comunității sale care a câștigat
cetățenia Israeliană. Privind înapoi la obstacolele pe care le-a învins
încă de la venirea lui în 1971, Ben Yehuda a spus meditativ, „Pot
descrie această călătorie doar în relație cu strămoșii mei,”
referindu-se la Avraam, Isaac și Iacov. „Ei au fost în stare să îndure.
Atâta vreme cât punem pe primul loc împlinirea voii Dumnezeului lui
Israel, nu există nici o provocare pe care nu o putem birui.”

Israeliții Evrei Africani din Ierusalim - sau Evreii Negri, după cum
sunt mai bine cunoscuți (deși nu toți membrii sunt negri) - s-au luptat
cu guvernul Izraelian timp de decenii pentru dreptul lor de a imigra în
Israel sub Legea Întoarcerii. Este un drept pe care ei încă nu îl au.
Dar prevestind reușita lui Ben Yehuda de luna trecută, Israel a
garantat comunității statutul de rezidență permanentă în 2003, oferind
celor 3.000 de membri ai săi o cale de 5 ani pentru a aplica pentru
cetățenie în mod individual. Este un proces pe care mulți alții îl
întreprind acum.

Au trebuit să treacă multe decenii până când Țara Promisă a pus un preș
de bun venit pentru Evreii Negri. Întrebat de un reporter de ziar în
1980 ce s-ar întâmpla dacă guvernul Izraelian ar încerca să dea afară
întreaga comunitate, deoarece aceasta a fost mai mare decât se aștepta,
liderul grupului, Ben Ammi Ben-Israel, a răspuns: „Dacă ei trimit
soldații și poliția, probabil ar putea reuși să ne scoată afară pe două
treimi dintre noi. Cealaltă treime ar trebui să o ucidă.”

Mare parte din existența de 40 de ani în Israel, comunitatea ebraică a
fost supusă inspecției intense și ostile, datorate, în parte,
reputației sale ca un cult, atitudinii sale beligerante față de străini
și secretului său cu privire la metodele uneori ilegale folosite pentru
a-și aduce membrii săi în Israel.

Recent în 2005, Jerusalem Post a raportat că poliția din Israel și
Institutul Național de Asigurare, în coordonare cu FBI, cercetau
declarațiile de fraudă cu asigurări larg răspândite în cadrul
comunității. În cele din urmă investigația nu a dus nicăieri. La acea
vreme, oficialii Israelieni au acuzat natura închisă a comunității
pentru împiedicarea investigației lor, în timp ce liderii comunității
au renunțat la acuzații ca fiind false și investigația a fost motivată
rasial.

Totuși, în contrast cu descrierea din Post a unei secte umbrite,
comunitatea este deschisă azi mai mult decât a fost vre-odată, și
lucrează activ în a promova conștiința culturii sale unice. [Autorul a
fost găzduit în interiorul satului de Evrei Negri? din septembrie 2007
până în noiembrie 2008 în timp ce a condus cercetarea unei părtășii
academice.]

Într-adevăr, comunitatea a trecut de la ciucurii societății Israeliene
la curentul principal, cu corul său evanghelic cântând pentru
președinți de state, și tineretul său înrolându-se la vârsta de 18 ani
în Forțele de Apărare Israeliene. Mai mulți Evrei Negri au participat
la operațiile terestre ale IDF în Gaza în timpul celui mai recent
război împotriva Hamas, potrivit purtătorului de cuvânt Yafah Baht
Gavriel.

Anul trecut a adus o și mai mare acceptare pentru evreii negri. În
august 2008, președintele Israelului, Shimon Peres a sărbătorit a 85-a
aniversare de naștere în Dimona, unde a vizitat așezământul lor, Satul
Păcii, și a fost exuberant în lauda sa față de Ben Ammi și oamenii săi.
„Comunitatea voastră este preaiubită în Israel,” a spus Peres. „Voi
dați țării fericire și cântec și speranță pentru o lume mai bună.” El
i-a asigurat pe Evreii Negri că Israel nu tolerează discriminarea, și
s-a angajat să faciliteze tranziția lor spre cetățenie. „Mâinile
noastre sunt în ale voastre; destinul vostru trebuie să fie destinul
nostru,” a spus Peres.

Fondatorii comunității evreiești sunt negri, în primul rând, din
Chicago, care se identifică pe sine ca descendenți ai Tribului lui Iuda
și privesc Israel ca fiind căminul lor ancestral. Rabinatul Șef nu a
acceptat niciodată pretenția lor față de Iudaism - și ei întotdeauna au
refuzat să se convertească, ca un grup - dar relația lor cu guvernul
Izraelian a evoluat de-a lungul ultimilor 40 de ani.

Comunitatea evreiască s-a născut din mișcarea separatistă-neagră de la
începutul secolului 20, care a respins posibilitatea că Americanii
Africani ar putea trăi egali cu oamenii albi în Statele Unite ale
Americii. Chiar azi, mulți evrei cred că nu este nici un viitor pentru
negrii din America, deși ei conduc misiuni în astfel de locuri precum
Atlanta și Washington.

Ben Ammi Ben-Israel - născut Ben Carter - este un fost metalurgist din
Chicago care spune că îngerul Gabriel i-a apărut într-o viziune în 1966
și l-a instruit să își elibereze poporul din America spre Țara Promisă.
El are acum 69 de ani și trăiește în Dimona cu cele patru soții ale lui.

Primii membri au ajuns în Israel în 1969 prin Liberia, unde ei au
petrecut doi ani și jumătate curățându-se de impurități spirituale în
pregătirea pentru ceea ce ei spun că este o întoarcere profetică spre
Israel pentru a întemeia „Împărăția lui Dumnezeu.” Oficialii la ceea ce
a fost atunci Aeroportul Lod, totuși, nu au știut ce să facă cu ei când
ei au coborât din avion.

Guvernul a decis să trimită grupul inițial de 39 de evrei negri în
orașul sărac Negev din Dimona, așteptându-se ca ei să plece după prima
lor gustare a vieții de deșert. În ciuda izolării lor și a resurselor
limitate, evreii negri au prosperat prin apropierea de altul și de Yah,
Dumnezeul lui Israel, au spus membrii comunității.

Membrii mai noi căutând să se alăture comunității după 1969 au fost
întorși înapoi la graniță și li s-a spus că statutul lor ca evrei era
în dezbatere. Astfel că ei au găsit alte căi de a intra în țară -
într-un caz, pozând ca un grup de turiști creștini și strecurându-se în
Dimona în mijlocul nopții.

Anii 1970 și 80 au fost caracterizați de arestări în masă și deportări
de o parte, și de acuzații de rasism și negări ale legitimității
guvernului Izraelian pe de altă parte. Autoritățile Israeliene l-au
aruncat pe Ben Yehuda și alți membri ai comunității în închisoare în
anul 1973 când este au încercat să renunțe la cetățenia lor americană
la ambasada americană din Tel Aviv. Evreii Negri au sperat să evite
deportarea prin a sta mai mult decât aveau viză temporară prin a deveni
fără stat, dar mulți, incluzându-l pe Ben Yehuda, au fost trimiși
înapoi în America.

De fapt, guvernul a trimis soldați în Dimona în 22 aprilie, 1986. În
timpul a ceea ce a devenit cunoscut de Evreii Negri ca fiind Ziua
Arătării Tăriei, membrii comunității s-a confruntat cu duzine de trupe
care au încercuit satul lor. Îmbrăcați în robe albe, Evreii Negri au
amenințat că vor mărșălui în Israel pentru a atrage publicitate pentru
situația lor grea. În cele din urmă armata a dat înapoi, și marșul
planificat către Ierusalim a fost anulat.

Relațiile au început să se îmbunătățească constant, începând în 1990,
când guvernul le-a permis membrilor comunității să primească vize de
lucru.

Potrivit lui Ben Ammi, mediul acuzat rasial în America, că evreii negri
lăsați în urmă i-a împiedicat să aibă o relație fără complicații cu
Israelienii. „Noi am ajuns aici cu o foiță pe umăr,” a recunoscut el.
„Noi nu eram pregătiți ca vre-un european să ne spună cine suntem.”

Evreii negri resping puternic astfel de etichete precum „sectă” și
„cult,” și insistă că ei nu sunt un grup religios de nici un fel, ci
mai degrabă o comunitate de căutători ai adevărului care trăiesc în
concordanță cu legile lui Dumnezeu, așa cum sunt înregistrate în Torah.
Stilul lor de viață incorporează practici de închinare Baptiste și
elemente din cultura africană tradițională. Guvernul pare să ignore
practicarea de către ei a poligamiei, care este ilegală în Israel. Ei
postesc în Sabat și sunt vegetarieni stricți. De asemenea ei fac
mâncare kosher vegetariană la fabrica lor Dimona.

Ca evrei Karaite, evreii negri păzesc zilele poruncite Biblic dar nu
cele instituite prin decret rabinic, cum ar fi Hanukkah și Purim. De
asemenea ei sărbătoresc propriile lor sărbători, incluzând un festival
anual primăvara numit Paștele Împărăției Noii Luminii. Membri din toate
lumea se întâlnesc în Dimona pentru această comemorare de două zile a
aniversării „exodului” din 1967 din America, pe care ei o numesc „Țara
Marii Captivități.”

Această comunitate evreiască este probabil cea mai cunoscută în afara
Israelului pentru reușitele artiștilor săi - incluzându-l pe Eddie
Butler, care a reprezentat Israelul la competiția internațională de
muzică Eurovision în 1999 și 2006 - și pentru găzduirea unor astfel de
muzicieni populari precum Stevie Wonder și Whitney Houston. Împreună cu
fostul soț Bobby Brown, Huston a vizitat Satul Păcii în 2003.

Totuși, este o vizită a lui Louis Farrakhan în 1975 și îmbrățișarea lui
în public a lui Ben Ammi în 2000 care îi lasă pe mulți evrei în Israel
și America încă este suspicioasă cu privire la comunitate. Farrakhan,
capul grupării de negri naționaliști Națiunea Islamului, este
considerat în mare parte de evrei și mulți alții ca fiind antisemit,
datorită discursurilor sale în care el a condamnat, a discreditat și a
amenințat evreii ca popor.

În timpul discursului său din octombrie la Marșul 2000 Milioane de
Familii din Washington, Farrakhan l-a invitat pe Ben Ammi pe podium și
l-a îmbrățișat retoric ca „fratele” său.

Într-o afirmație către Forward, Ben Ammi a descris relația dintre cele două grupuri ca fiind „cordială”.

„Contactele noastre rămân prin arena socială Africano-Americană, unde
amândouă comunitățile sunt aproape mereu reprezentate,” a explicat el.
„În timpul acelor adunări, subiectul materie trebuie să fie chestiunile
de preocupare pentru comunitatea Africano-Americană în ansamblu.
Dincolo de aceasta, există o înțelegere că noi exprimăm pozițiile
Statului Israel și NOI (Națiunea Islamului) pozițiile lumii Arabe.”

O altă sursă de preocupare a fost asocierea presupusă a comunității de
evrei negri cu taberele mai radicale și adesea rasiste neobrăzate și
violente ale israeliților evrei din Statele Unite ale Americii,
incluzând Națiunea lui Yahweh. Nu există nici o dovadă care să sugereze
că acesta este cazul, și Ben Ammi a negat de multă vreme orice relație
cu astfel de grupuri.

De-a lungul timpului, a spus Ben Ammi, conducerea comunității a învățat
să-și modereze tonul propriu anti-albi și al retoricii anti-Sioniste și
să predice un mesaj mai cuprinzător. Grupul încă aderă la o teologie
care afirmă statutul Americanilor Africani ca fiind descendenții
autentici ai Israeliților originali, despre care ei argumentează că
erau cu pielea întunecată. Dar, a spus Ben Ammi, „Ne-am maturizat.
Mesajul s-a maturizat. Și eu simt că oamenii din țară, cu vizita
Președintelui Peres, s-au maturizat, de asemenea.”

Prezența lor în Israel nu mai este contestată, Evreii Negri au
întemeiat un kibbutz urban numit Shomrey Ha'Shalom (Gardienii Păcii) și
au asigurat o parcelă de pământ în zona Mamshit din Dimona pentru o
nouă așezare care poate găzdui mai bine comunitatea lor rapid
crescândă. O nouă sală de gimnastică va fi construită anul aceste,
lângă școala lor, Beit Sefer Achvah (Școala Frăției), cu bani de la
loteria națională.

Meir Cohen, primarul din Dimona, a spus că acest grup de oameni aduce o
contribuție valoroasă la viața culturală a orașului și a țării.
Întrebat dacă ei erau din Tribul lui Iuda, el a răspuns: „Nu există
nici o îndoială că descendenții din Tribul lui Iuda și alte triburi au
călătorit în jurul lumii. Trebuie doar să-i descoperiți, sau ei trebuie
să se descopere pe ei înșiși.”

Andrew Esensten a primit o bursă de la Universitatea Harvard în
2007 pentru a studia comunitatea evreiască. El a trăit în interiorul
satului lor în Dimona din Septembrie 2007 până în Noiembrie 2008 și în
prezent scrie o carte despre ei.

http://www.voxvocis.us/news/pivot/entry.php?id=5301&w=stiri_internationale
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Mici poticneli pe un traseu dificil

Mesaj Scris de Admin la data de 19.07.09 20:44

Mici poticneli pe un traseu dificil


http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4256053,00.html


Vineri
s-a încheiat vizita Papei Benedict al XVI-lea în Orientul Apropiat.
Supremul Pontif a vizitat rînd pe rînd Iordania, Israelul, ținuturile
palestiniene, s-a oprit la Betleem și la Zidul Plîngerii.



Cine călătorește are ce povesti. Vechea zicală populară
conotează și turneul Papei Benedict al XVI-lea în Orientul Apropiat,
dar ea suportă în cazul dat și o rectificare: Cine călătorește are ce povesti dar are și ce greși.
În Țara Sfîntă, Benedict al XVI-lea a pășit în calitatea sa de urmaș
al Apostolului Petru pe urmele biblicului erou. Calea în această
regiune a lumii, deloc ferită de capcane în care se încîlcesc firele
religiei cu cele ale politicii, nu-l poate feri pe drumeț, oricît ar fi
el de precaut, de a călca și pe de lături.
Iar cum în cei cinci ani ai Pontificatului său, pașii nu i-au fost
totdeauna siguri nici pe potecile ceva mai netede și drepte decît cele
din Orientul Apropiat, poticnelile, ezitările Papei Benedict al
XVI-lea, în vîrstă de 82 de ani, păreau dinainte programate.
Cele cîteva care s-au și produs nu au avut însă nici dimensiunile
discursului de la Regensburg în care, recurgînd la un citat
controversat, Suveranul Pontif sugera ideea că Islamul ar fi o credință
cu un potențial de violență și nici gravitatea intenției de a-l
reabilita pe Episcopul Richard Williamson, un negaționist al
Holocaustului.
În pelerinajul său, Papa Benedict al XVI-lea, ale cărui slujbe
încîntă și înalță spiritele și sufletele credincioșilor, a pășit calm
și sigur sub cupola bisericii. Apelurile lui în favoarea păcii și
reconcilierii, lansate în Orientul Apropiat, au avut un răsunet
global.
Componenta politică a turneului a fost însă cu totul alta. Pontifex
Maximus, a ratat cîteva ocazii care i-ar fi permis să elimine unele
ambiguități.
În discursul rostit la Yad Vashem, memorialul închinat victimelor
Holocaustului, el ar fi trebuit să se refere la asasinarea evreilor și
nu doar la omorîrea lor. Concomitent însă Papa s-a distanțat și cît se
poate de clar de orice formă de antisemitism. Proba credibilității
acestei angajări de durată în respingerea categorică a oricărei forme
de negaționism sau de relativizare a Holocaustului, o va da și modul în
care va fi tratat cazul Williamson.
La Zidul Plîngerii, Papa ar fi putut firește repeta gestul
predecesorului său Ioan Paul al II-lea care, cu nouă ani în urmă, a
recunoscut că și creștinii au purtat o parte de vină în prigonirea
evreilor. Benedict al XVI-lea s-a rugat însă pentru pacea în Orientul
Apropiat, o cauză cît se poate de nobilă și importantă. Dar din partea
unui papă german, accentele ar fi trebuit să fie încă și mai clare.
Interesant este însă că în ținuturile palestiniene, Benedict al
XVI-lea a înțeles pe deplin situația locuitorilor din Cisiordania și
Fîșia Gaza, pronunțîndu-se în favoarea creării unui stat palestinian.
Atitudinea nu este nouă. Dar a critica la Betleem, la umbra zidului de
securitate israelian, această „construcție”, a susține dreptul
palestinienilor la un stat suveran, a critica războiul din Gaza din
ultimul an, a fost un act de curaj. Cuvintele Papei au fost cum nu se
poate mai clare și limpezi.
Roadele unui pelerinaj ca cel pe care Benedict al XVI-lea l-a
absolvit în Țara Sfîntă se lasă așteptate. Este nevoie de timp și
răbdare pentru a observa efectul convorbirilor diplomatice care s-au
consumat în spatele ușilor închise și nu în prezența microfoanelor și a
camerelor de televiziune.
Călătoria Papei în Orientul Apropiat nu a fost punctată de gesturi
mari și de cuvinte memorabile, ceea ce observatorii știuseră încă
înainte ca ea să fi început la fel cum s-a știut că Benedict al XVI-lea
doar cu greu ar fi putut dobîndi aura predecesorului său Ioan Paul al
II-lea, chiar dacă ocaziile, așa cum s-a dovedit ulterior, au existat.
Păcat...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un arab palestinian jurnalist la Jerusalem Post de David

Mesaj Scris de Admin la data de 19.07.09 18:15

Un arab palestinian jurnalist la Jerusalem Post



de David KIMEL



In ziarul National Post care a apărut la Toronto (11 julie 2009) este
un articol semnat de Robert Fulford întitulat “The Palestinian’s man in
Jerusalem”. In acest articol autorul reproduce ideile și simțămintele
unui ziarist Arab-Israelian, Khaled Abu Toameh care are o activitate
jurnalistică de peste 20 de ani și ale cărui vederi diferă mult de ceea
ce lumea expectă să asculte de la cineva provenit din acest mediu.

Dânsul a venit în Toronto săptămâna trecută și a vorbit cu câțiva
jurnaliști. Este un Arab-Musulman provenit dintr-o familie în care
tatăl e un Arab-Israelian iar mama este Palestineană. A studiat
jurnalistica la Hebrew University în Jerusalim după care s-a dus să
lucreze la ziarul “Al-Fajr” al PLO-ului. Dezamăgit că tot ce i-se cerea
să scrie era numai propagandă, a început să lucreze ca corespondent din
Israel pentru presa străină.

In ultimi opt ani de zile lucrează la “Jerusalem Post” ca specialist în
problemele arabe. “Eu sunt un Arab Musulman și singurul loc unde pot
scrie sincer este în a Jewish Paper”, a declarat Khaled Abu Toameh.

In vederea sa, Abu Toameh consideră că procesul păcii început la Oslo
în 1993 a fost o tragică eroare care s-a soldat numai cu câteva
promisiuni și a sucumbat în război. Atât evreii cât și arabii au fost
dezamăgiți, primii pentru că securitatea statului a devenit mai iluzivă
în interior, iar arabii pentru că nu au obținut independența promisă și
nu s-a creeat un guvern onest care lucrează. In present palestinienii
sunt divizați în doua tabere antagoniste: Fatah care deține o fragilă
forță în West Bank și Hamas, care controlează Gaza. Conflictul dintre
ele a costat pe palestinieni aproape 2000 de vieți și nu sunt semne de
încetare. Fatah deține în închisori peste 900 de operativi Hamas,
arestați mai mult pentru a lăsa lumea să vadă că luptă împotriva
terorismului.

Lumea consideră Fatah ca fiind o organizație cu politică moderată,
opusă radical Hamas-ului. Abu Toameh crede că nici unii, nici ceilalți
nu pot fi socotiți moderați. Fatah sună în limba engleză ca moderați,
dar în limba arabă sună tot atât de virulent anti-semită și
anti-americană ca și Hamas. Amândouă fracțiunile opresează orice opinie
moderată venită de oriunde. In opinia sa “aceasta nu e o luptă între
cei buni și cei răi. E o luptă între răi și răi” Ar fi fost de dorit ca
lupta să fie pentru ce e mai bine pentru Palestina și palestinieni.
“Dar ei se luptă numai pentru bani și putere”, a spus Abu Toameh.

Lumea libera cheltuește averi suportând Fatah în schimb pentru căteva
discursuri retorice benigne, dar în interior, Fatah nu se bucură de un
suport popular. Furturile oficialilor din Fatah, numai ocazional sunt
raportate în West, iar locuitorii din West Bank au început să ia
corupția existentă ca lucru normal.

Lumea consideră că șansa păcii este limitată de noile așezări evreești
construite pe teritorile ocupate. Abu Toameh nu e de acord: “Aș fi
dorit ca noile așezări să fie problema” pentru că ea ar fi fost
rezolvată de mult de către evrei. Dacă așezările ar fi fost problema,
atunci Gaza ar fi avut acum pace înca din 2005 când Israelieni și-au
retras forțele. Dar rezultatul a fost război; război între
Palestinieni, război cu Israelul. “Adevăratul obstacol pentru pace nu e
că Israelul construiește noi așezări, ci incapacitatea palestinenilor
de-a avea un guvern. Există un partener din partea Palestineana care să
discute pacea? Nu!”

Ce este de făcut? Abu Toameh gândește că Israelul trebuie să aștepte
până când palestineni vor înceta să se omoare unii pe alții și să
creeze o entitate politică credibilă cu care să discute. Atunci pacea
ar fi posibilă. citeste[...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

A fost descoperită unica plantă din lume care se irigă singu

Mesaj Scris de Admin la data de 11.07.09 9:23

A fost descoperită unica plantă din lume care se irigă singură

Oamenii
de știință au descoperit de curînd, în deșertul israelian Negev, una
dintre cele mai secetoase regiuni de pe planetă, unica plantă din lume
care se irigă singură, notează The Telegraph.
Rubarba
de deșert poate păstra o cantitate de apă de 16 ori mai mare decît
rivalele sale și chiar și‑a dezvoltat abilitatea de a se iriga singură
atunci cînd simte nevoia de umiditate.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Israelul introduce taxa de seceta

Mesaj Scris de Admin la data de 03.07.09 7:17

Israelul introduce “taxa de seceta”Israelul a introdus, ca urmare a secetei prelungite, “taxa de seceta”, menita sa reduca risipa de apa din casele cetatenilor israelieni, relateaza “Yedioth Aharonot”, principalul cotidian israelian. Pretul actual al unui metru cub de apa pentru consum particular este de 7,8 shekeli sau 1,99 dolari iar consumul mediu de apa al unei familii compusa din 4 persoane este de 15 m3 pe luna. Pentru fiecare metru cub de apa consumat peste plafonul de 15 m3 lunar, o familie israeliana urmeaza sa plateasca intre 16-20 de shekeli sau pana la 5 dolari. Majoritatea membrilor Knessetului au formulat obiectii fata de introducerea taxei de seceta, calificand-o drept draconica si nerealista. In locul taxei, deputatii au angajat negocieri cu Autoritatea Hidrologica (AH) in vederea ridicarii plafonului actual de consum la 16-20 de metri cubi lunar.
Membrii cabinetului cauta sa amane intrarea in vigoare a taxei de seceta pana in august sau septembrie in loc de iulie dar AH se opune pe motiv ca nevoia conservarii apei a devenit stringenta si a precizat ca numai o treime a consumatorilor de apa vor fi nevoiti sa plateasca taxa majorata. AH sustine, de asemenea, ca principalul obiectiv urmarit de taxa de seceta il constituie constientizarea populatiei cu privire la cantitatea de apa utilizata si incurajarea luptei impotriva risipei uneia dintre cele mai pretioase resurse naturale. De mentionat ca exporturile israeliene de diamante slefuite au scazut in prima jumatate a anului 2009 cu 58,3 la suta fata de aceeasi perioada a anului 2008, relateaza cotidianul israelian in limba engleza, “The Jerusalem Post”. In cifre reale, exporturile de diamante slefuite au scazut de la 2,17 miliarde de dolari la 1,58 de miliarde, in mare parte datorita efectelor crizei economice mondiale.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Carieră de piatră cu simboluri creștine, descoperită lîngă I

Mesaj Scris de Admin la data de 27.06.09 9:32

Carieră de piatră cu simboluri creștine, descoperită lîngă Ierihon


Cea mai mare carieră de piatră subterană din Israel, veche de circa 2.000 de ani și pe ale cărei ziduri există numeroase simboluri creștine, a fost descoperită de o echipă de arheologi de la Universitatea din Haifa.

Această peșteră are o suprafață totală de 4.000 de metri pătrați și se află la o adîncime de 10 metri, în deșert, în apropiere de străvechiul oraș Ierihon.

"Peștera a fost amenajată
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Așkenazii europeni și sefarzii din lumea arabă, o rivalitate

Mesaj Scris de Admin la data de 26.06.09 16:15

Așkenazii europeni și sefarzii din lumea arabă, o rivalitate care s-a estompat
Puțin a mai rămas din virulentele bătălii culturale și ideologice care au dominat viața politică israeliană din primele decenii de existență. Rivalitatea feroce suscitată de diferențele sociale și economice dintre elitele europene de evrei așkenazi și sefarzii din lumea arabă s-au estompat.

La fel s-a întâmplat și cu breșa ideologică dintre marile partide. Rămâne însă o societate foarte diversă și complexă, formată din triburi cu interese diferite în privința caracterului laic sau religios al statului, a frontierelor sau a relațiilor cu minoritățile și cu vecinii arabi. Calea va fi decisă de cei 5,3 milioane de israeliene convocați marți la urne, notează ziarul El Periodico.
Centrul este disputat de blocul Likud al uliului Beniamin Netaniahu și de formațiunea Kadima a pragmaticei Tzipi Livni, singura șansă pentru continuitatea procesului de pace cu palestinienii. Niciunul nu ar obține însă, potrivit sondajelor, mai mult de 30 de locuri din cele 120 ale Parlamentului. Sondajele indică un grad înalt de indeciși, unul dintre cele mai mari din istoria țării, oscilând între 10% și 29% la sută, potrivit ultimului sondaj realizat de Haaretz. Totuși, 15% reprezintă circa 18 mandate în timp ce diferența marcată de sondaje între Likud și Kadima nu este mai mare de trei deputați.
Analistul ziarului Maariv, Shalom Yerushalmi, a explicat că această întâlnire electorală este de fapt o reeditare a ediției din 1996. 'Atunci, Netanyahu a purtat o luptă foarte strânsă toată noaptea cu Shimon Peres și a sfârșit prin a câștiga'. Șansele dreptei celei mai radicale ar putea fi avantajate de continuarea la scară redusă a focului încrucișat care persistă încă în Gaza, unde nu există zi în care israelienii și palestinienii să nu fie protagoniștii unui incident armat. Luni, de exemplu, un militant al Jihadului Islamic a fost ucis de soldați israelieni. Ministrul de externe a guvernului palestinian, Riad Malki, a declarat că rivalii islamiști ai Hamas încearcă să influențeze alegerile continuând să lanseze rachete. 'Hamas vrea instabilitate. Ne preocupă mult faptul că aceste atacuri ar putea determina electoratul israelian să voteze pentru un guvern contrar păcii'.
Apatia este însă generalizată pe străzi. Adolescenți plătiți împart fluturași cu candidații la porțile caselor sau cluburilor de noapte. Candidați precum Livni, care a văzut că nu poate strânge mai mult de 200 de participanți la mitingurile sale, au decis să caute voturi în discotecile din Tel-Aviv și Ierusalim. Israelul laic, universal și stânga este în declin potrivit sondajelor. 'Partidul Muncii și Meretz nu oferă soluții noi. Îi voi vota pe comuniștii din Hadash pentru că cel puțin mizează pe conviețuirea dintre evrei și arabi', spune Ido, patronul unui bar care organizează concerte și expoziții. Acest tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pus de multe ori problema să plece din Tel-Aviv, ori să părăsească temporar țara din cauza salariilor mici sau asfixierii generate de ponderea religiei.
Pentru prima dată, în 2007, au plecat din Israel mai mulți evrei decât au imigrat, o veste foarte proastă pentru o țară care are nevoie să frâneze imboldul demografiei arabe.De sabbath nu circulă autobuze publice și este greu să găsești un magazin alimentar sau o cârciumă deschise în multe orașe. Unii candidați, precum Livni sau Avigdor Lieberman, vor să limiteze influența ultrareligioșilor, în frunte cu Marele Rabinat din Israel. Ambii mizează pe instaurarea căsătoriei civile și, în cazul ultrareligioșilor să flexibilizeze vânzarea de alimente care nu sunt 'kosher'. Dar populația religioasă, cu tendințele sale teocratice, este în creștere. Sunt deja în jur de 20%. Evreii practicanți, coloniștii mesianici sau ultraortodocșii schimbă fața statului sionist și împiedică și mai mult opțiunile pentru pace.
Pentru ei pământul aparține doar evreilor. Este mare păcat să dai chiar și o bucățică. Majoritatea celor 1,3 milioane de ruși care au venit în Israel după prăbușirea URSS au obiceiuri mai flexibile decât mulți dintre compatrioții lor, dar tind să admire mâna dură împotriva arabilor. Și-au construit pe de altă parte, propriul glob de sticlă. Au două canale de televiziune și mai multe ziare în limba rusă, o limbă la fel de răspândită precum ivritul în Askelon, Ashdod sau Netivot.
Nu tuturor le-a mers însă la fel de bine. Între cei veniți au fost mii de intelectuali cercetători, muzicieni, profesori, dar și multe familii lipsite de mijloace pentru a se putea adapta. La fel se întâmplă și cu arabii, ultrareligioșii sau imigranții etiopieni: mulți fac parte dintre cei 25% de israelieni care trăiesc în sărăcie. Îi unește însă iudaismul și sionismul și, mai ales, o amenințare comună: inamicul arab.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Koor Industries vrea să investească 886 de milioane de dolar

Mesaj Scris de Admin la data de 22.06.09 12:26

Koor Industries vrea să investească 886 de milioane de dolari în acțiuni Carrefour Unul dintre acționarii Carrefour, Koor Industries vrea să investească 886 de milioane de dolari în acțiuni ale lanțului de retail Carrefour, arată agenția Reuters.Compania israeliană a ajuns la un acord de principiu cu banca britanică HSBC pentru extinderea unui credit de 300 milioane de euro. Banii vor fi suplimentați din fonduri proprii pentru a cumpăra acțiuni în valoare de 886 de milioane de dolari.
Koor Industries deține 1,76 milioane de acțiuni Carrefour, sau 0,25% din totalul titlurilor. La momentul cumpărării, compania israeliană a plătit 63 de milioane de euro pentru acestea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ACTUALITATE.....DIVERSE

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 6 din 14 Inapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 10 ... 14  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum