ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Pagina 11 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 9, 10, 11

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 0:05

Rezumarea primului mesaj :



Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.08.13 8:48, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Discurs despre iertare - Negutatorul din Venetia

Mesaj Scris de Admin la data de 08.09.06 18:11

Discurs despre iertare - Negutatorul din Venetia Venetia secolului al XVI-lea. Emigrantii din fostul Imperiu Bizantin si comerciantii arabi dau o culoare cosmopolita celebrei cetati.
Scolastica si-a retras dis-cursurile intre zi-durile manasti-rilor, lasand loc apanajului stra-lucitor al cate-dralelor ornate de frescele ma-estrilor renascentisti si mutand treptat centrul de greutate al vietii dinspre sacru spre pro-fan. Poporul pare sa traiasca intr-o perpetua sarbatoare, car-navalurile, mu-zi-ca, mastile cre-eaza o sta-re de frenezie generala. Coabi-tarea, in spatiul restrans al cetatii-port, a natii si religii diferite favorizeaza aparitia ,liberalismului", a unei legislatii flexibile, care sa garanteze sigu-ranta schimbului de marfuri si de valori. Si totusi, in spatele convivialitatii se ascunde o te-mere nemarturisita: teama de celalalt, de cel de alt sange si, mai ales, de alta religie. Pana la un punct, circumspectia fata de ,celalalt" exprima tendinta de conservare a identitatii co-munitare, neamestecul cu ,ne-cre-dinciosii" este un sfat evan-ghelic dat celor slabi. In-drumarile Torei sunt si-mi-lare, daca nu chiar mai categorice. Pre-ceptul nodal al moralei cres-tine, iubirea aproa-pe-lui (fun-da-men-tat, la ran-dul sau, pe iubirea de Dumne-zeu), se retra-ge timid in fata neamurilor ,pagane", mai ales cand aces-tea poarta in istoria lor isto-ria vietii pa-mantene a lui Hristos. Ne-pri-ce-perea improprierii sen-ti-men-tului religios naste ma-rile confruntari, ghetto-urile si alte politici de segregare, pogromurile de orice culoare, razboaiele vazute si nevazute. Disputa crestino-iudaica este fundalul ales de Shakespeare pentru desfasurarea dramei sale (catalogata, uneori, comedie) Negutatorul din Venetia, adusa pentru prima data pe ecran de regizorul-scenarist Michael Radford. Ca mai intotdeauna in teatrul shakespearian (mai ales in tragedii), la baza conflictului sta inflexibilitatea unui personaj puternic, a carui disputa de idei (fixe, eventual maladive, dar maiestrit argumentate) cu ceilalti eroi si, evident, cu des-tinul garanteaza dinamismul spectacolului. Pe Hamlet, pe Othello, pe Shylock, chiar daca suntem sau nu de acord cu ei, nu-i putem uita niciodata. Ei sunt marii purtatori ai ideilor fixe (citeste: conceptelor tipologice), marii volitivi (sau marii medi-tativi), ,marii paranoici" ai Thaliei, emblemele categoriale ale sanctuarului teatral. Familiarizat cu teatrul shakespearian si cu rolurile de forta, Al Pacino se achita exemplar de sarcina de a-i da viata camatarului evreu Shylock, cel jignit de negustorul crestin Antonio, cel stigmatizat, impreuna cu intregul sau grup consanguin, de societatea vene-tiana a vremii, cel ce cauta (prin viclesug) un mijloc legal (cand segregarea e lege) ca sa se razbune cu multa cruzime (ca pentru toti ai sai) pentru ocara suportata si isi face din aceasta scopul suprem. Con-flictul Shylock-Antonio, para-fat cu cumplitul legamant ras-cumparabil cu sange de om (sangele lui Antonio, pentru intarzierea platii datoriei), se intretese cu alte modele com-portamentale, in vizibila anti-teza: prietenia pana la sacrificiu dintre Antonio si Basario, iu-birile-pereche Portia-Basanio si Nerissa-Gratiano (ambele, nesfi-dand sistemul de casta) ori cea necanonica dintre crestinul Lorenzo si Jessica, fiica lui Shylock. Acestea, brodate in jurul ghicitorii ce-lor trei cufere ale Portiei, alcatuiesc at-mos-fe-ra gracila, ba-ro-ca cu iz oriental a dra-mei, precum si sur-sa umo-rului, ce con-tra-ba-lan-seaza intu-necimea con-flictului axial. Jeremy Irons, interpretul lui Antonio, creioneaza un personaj sentimental, tern si aparent pasiv, a carui singura forta este jertfelnicia in numele prieteniei. Treptat, aceas-ta forta, initial impro-babila, capata expunere prin acceptarea neconditionata a mortii din iubire si contureaza toata demnitatea (aproape su-praumana) a eroului. Toate acestea sunt regizate in ritm alert, atent la culoarea locala si echilibrat, cu atentia orientata pe secventa judecatii la curtea dogelui, moment cand atitudinea in fata iertarii restabileste, asemenea unei oglinzi launtrice, destinul eroilor si identitatea lor cu ei insisi.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

PAREREA UNUI EDITOR DESPRE EVREITATE SI ANTISEMITISM

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.06 7:26

http://www.observatorcultural.ro/PAREREA-UNUI-EDITOR-DESPRE-EVREITATE-SI-ANTISEMITISM*articleID_15700-articles_details.html
Prima carte publicata de Editura EST a fost Après coup/Dupa soc de Maurice Blanchot. În prezentarea pe care o faceam pe coperta a patra, aratam ca nu era deloc un hazard faptul ca aceasta carte era prima din colectia „Biblioteca internationala“. Editura EST isi incepea activitatea editoriala publicind o carte care punea in chestiune existenta de dupa Auschwitz si programul sau exterminator. Era un inceput, dar nu stiam atunci ca voi continua. Eram in mai 1995. În paralel, prima carte publicata in romaneste a lui Albert Cohen, Cartea mamei, aparea si ea. Necunoscuta, ca si cea a lui Maurice Blanchot, cartea lui Albert Cohen a avut nevoie de timp ca sa se impuna in fata publicului. Subiectul cartii trateaza, intr-o maniera deschisa, pudica si tandra, dragostea unui fiu pentru mama lui. A autorului, in cazul de fata. Înca o data, pe coperta a patra, scriam ca aceasta carte este o „rugaciune evreiasca“. Dintre primele cinci carti publicate in acelasi timp (celelalte trei erau de Beckett, Pessoa si Ecovoiu) – pentru al treilea tirg de carte Bookarest organizat de Mihai Oroveanu si de echipa sa – doua aveau ca subiect – intr-un anumit fel – lumea evreiasca. De unde incapatinarea asta inca de la primele carti publicate? Nu stiu, dar am simtit ca lumea aceea era ignorata in totalitate. Astazi este mai putin ignorata, dar ramin inca atitea de facut. Am folosit termenul „ignorata“. Da, ignoranta ucide!

A ignora inseamna obligatoriu a cadea in frica de celalalt. Frica de celalalt da nastere sarcasmului, sarcasmul da nastere criticii negative, critica negativa da nastere dispretului, dispretul genereaza ura si ura provoaca crima. Crima permisa, bineinteles, si colectiva, se intelege de la sine. A fost cazul pogromurilor de la sfirsitul secolului XIX in Rusia si din secolul XX in Romania, la Iasi. Textul lui Isaac Chiva, aparut pentru prima oara in limba romana, este exemplar pentru romanii care vor sa-si inteleaga istoria. Si eu stiu ca sint multi, pentru ca vorbesc adesea cu ei la tirgurile de carte. În acest sens, cenzura de difuzare in librarii a cartii Alexandrei Laignel-Lavastine este revelatoare pentru o stare de spirit pe care o putem califica drept retrograda. Sa impiedici lectura unei lucrari stiintifice pentru ca deranjeaza prejudecatile si pentru ca indrazneste sa puna intrebari arata o lipsa de demnitate de a fi. O sa revenim in cele ce urmeaza asupra acestei carti.

Pina in 2000, n-a existat nici o aparitie in acest domeniu in afara de minunatul roman al lui Albert Cohen, Frumoasa Domnului. Aici sint pe larg evocate lumea evreiasca si antisemitismul, insa cartea este, inainte de toate, o poveste de dragoste. Si in cartile lui Henry Miller e evocata lumea evreiasca, asa-numitul sau filosemitism fiind binecunoscut, iar portretele realizate sint adesea foarte ascutite.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.07.11 18:21, editata de 4 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ENIGMA INTELECTULUI EVREU

Mesaj Scris de Admin la data de 09.07.06 18:06

ENIGMA INTELECTULUI EVREU
ALATURI DE marii oameni ai Torei, ale caror talente rare ne sunt cunoscute si al caror nivel intelectual este stiut prin scrierile lor, de-a lungul tuturor generatiilor avem dovada multiplicarii individualitatilor evreiesti care se disting prin realizarile lor intelectuale (stiintifice, filozofice, literare, sociale etc…) in cadrul societatii occidentale si ne-occidentale moderne. Procentul evreilor care au reusit in cultura sociala si in lumea spiritului, continua sa fie cel mai ridicat raportat la populatia mondiala. Si se pare ca aceste individualitati apartin succesului evreiesc colectiv si exprima geniul (putere de creatie teoretica exclusiva) poporului in expresia sa cea mai stralucitoare.
Numarul evreilor din lume este in prezent de cca.14 milioane, adica 0,4% din populatia mondiala care numara circa 6 miliarde de oameni. Arabii musulmani reprezinta un procent foarte ridicat: 20%, adica aproape 1,2 miliarde de oameni. Cate Premii Nobel credeti ca numara natiunea araba? Din 1901 – anul crearii fundatiei care decerneaza prestigiosul Premiu Nobel, dupa numele omului de stiinta suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, si care a lasat mostenire fundatiei toata averea sa- si pana in 2002? Se constata ca numai 5 laureati, si printre acestia Yasser Arafat…
Proportia evreilor in cultura generala este mare si diversa, in special ca urmare a aclimatizarii evreilor in societatile ne-evreiesti, si a integrarii lor in economia celor mai multe tari in care locuiesc. Numerosi evrei se gasesc in toate domeniile reflexiei si ale artei, multi dintre ei castigand o importanta recunoastere internationala, si, deasemenea, un mare numar de evrei sunt printre laureatii celui mai prestigious premiu pentru grandioasa lor mostenire spre binele umanitatii, Premiul Nobel.

Simplul fapt ca printre cei 270 de laureati ai Premiului Nobel, de la inceput si pana in prezent, 124 sunt evrei: adica 45% din laureatii Premiului Nobel sunt evrei. Si sunt cercetatori, care sunt de parere ca au fost decernate 600 Premii Nobel, caci Premiul este decernat la mai multi laureati sau unui grup de cecetare. Ceea ce inseamna ca proportia evreilor nu este decat 25% din laureati. C-o fi mai putin, c-o fi mai mult, este intr-adevar un fapt care incita reflexia. Mai mult de 30% din laureatii americani in stiintele naturale sunt evrei. Peste 80% din laureatii evrei din lume provin din familii sarace. Aproape 90 % din laureatii ne-evrei provin dintr-o familie bogata. (Datele sunt calculate pornind de la informatiile furnizate de site-ul Fundatiei Nobel).
Printre persoanele si celebritatile cele mai remarcabile, Albert Einstein, geniul care a revolutionat fizica moderna (a castigat Premiul in 1921 nu pentru legea relativitatii, ci pentru progresele in domeniul fizicii cuantice si descoperirea efectului fotoelectric!) avea obiceiul de a se prezenta ca un om fara talente deosebite. “Nu sunt decat un curios entuziast”. Cunoasteti, oare, vreun evreu care sa nu fie o incarnare a curiozitatii entuziaste? Se pare ca dupa propria definitie a lui Einstein, fiecare evreu dezvolta un talent de indrazneala si de curiozitate intelectuala potentiala. In 1922, Einstein a tinut o conferinta la universitatea franceza Sorbona, in care afirma cu umorul care-l caracterizeza ca “ca daca legea relativitatii se va verifica, Germania va afirma ca sunt german, iar Franta ca sunt cetatean al lumii. Si daca se va constata ca m-am inselat, francezii vor pretinde ca sunt german iar germanii vor declara ca sunt evreu”…
Prestigioul Premiu Nobel nu este caracteristica unica dar cu siguranta o caracteristica remarcabila. In egala masura si prestigiosul premiu ce poarta numele jurnalistului american Joseph Pulitzer (al carui tata era evreu!). Premiul, decernat in Statele Unite in fiecare an in diferite domenii ale jurnalisticii si culturii (literatura, biografie si stiinte), indica un numar de laureati evrei si un procent de reusita mare raportat la numarul minoritar al evreilor in populatia americana. Conform datelor pe care le-am cules de pe site-ul dedicat prestigioaselor distinctii, se pare ca din anul 1917 – primul an de decernare – si pana in prezent, printre cei 171 laureati ai premiului in diverse domenii, 17, adica 10% din laureatii Premiului Pulitzer, sunt evrei. Este un fapt uimitor, daca avem in vedere ca procentul populatiei evreiesti in cei 85 de ani a oscilat intre 0,5% si 2%!
Si in prezent, in ciuda numarului mic, evreii ocupa stupefiant de multe posturi de conducere in toate domeniile academice si stiintifice din lume. Se dovedeste ca evreii au mai mult tendinta de a alege profesiuni care necesita aplicabilitate si dezvoltarea creierului. Nu numai in traditia ebraica dezvoltarea intelectuala devanseaza dezvoltarea corporala. Societatea evreiasca a cultivat o relatie de respect fata de patura oamenilor instruiti. Este o societate care a avut grija sa transmita prin modul sau de viata strict, prin relatia organizata, respectul pentru eruditie, perseverenta, pentru studiul intelectual si continuitate.
A propos, tocmai din acest motiv, exista foarte putini sportivi evrei cunoscuti in lume. Pentru ca daca te ocupi de lucruri mecanice, care nu cer gandire si creativitate, exista, pur si simplu, riscul atrofierii creierului.
Astazi, din punct de vedere statistic, evreii reprezinta 60% din absolventii prestigioasei universitati Yale din SUA, 26 % din profesorii de drept, 40% din avocatii marilor barouri din New-York si Washington. Aproape 60% din posturile cheie din studiourile de la Hollywood sunt in mainile evreilor, si o treime din miliardarii americani sunt evrei.
Cele trei mari retele de televiziune din Statele Unite, ABC, CBS, si NBC sunt conduse de evrei. Publicatii ca “Times”, Newsweek”, “Washington Post”, “New-York Times”, “Wall Street Journal”, sunt proprietatea evreilor, si o proportie considerabila din redactori, corespondenti, editorialisti sunt de religie mozaica. In 1997, evreii constutiau 14% din cabinetul presedintelui Clinton. Si aceasta in ciuda faptului ca evreii nu reprezinta decat 2 % din populatia Americana. Intre cei 280 milioane locuitori ai SUA, numai 6,8 milioane sunt evrei, adica numai 2%.
Se pare ca nu numai in Occident (Europa Occidentala) dar si in Orient (Europa orientala) – sub despotismul regimului comunist din ex.Uniunea Sovietica – anumiti evrei au reusit succese intelectuale depasind cu mult media “dictata” de proportia evreilor in populatie. Aceasta rezulta in primul rand din numarul premiilor purtand numele lui Vladimir Ilici Lenin, acordate evreilor.
Evreii s-au distins in toate domeniile, si influenta lor asupra genului uman este semnificativa; in primul rand Moise, rabinul Maimonide (Moise Ben Maimon, supranumit “marele vultur”), Hagaon Rabbi Eliahou din Vilna (Hagra), si – fara echivalent – Sigmund Freud, Karl Marx, Trotsky si Albert Eistein. Chiar Iisus si Spinoza erau evrei. Evrei care s-au convertit si de aceea au fost excomunicati pentru totdeauna…
Iata numele personalitatilor evreiesti cele mai cunoscute: literatura: Shay Agnon, Shalom Aleichem, Franz Kafka, Issac Asimov, Hermann Broch, Philip Roth, Saul Below, Marcel Proust, Herman Wouk, Elie Wiesel, Primo Levi (si cu aceasta n-am spus ultimul cuvant); creatia muzicala: Yasha Hefetz, Itzhak Perlman, Wladyslaw Szpilman, Leonard Bernstein, Isaac Stern, Arnold Schonberg, Arthur Rubinstein si multi altii; lingvistica (Noam Chomsky), medicina (Jonas Salk), fizica (Albert Einstein, Richard Feynmann, Niels Bohr), regizori (Woody Allen, Steven Spielberg, David Mamet, Claude Lanzmann), lumea afacerilor (Rotschild, Reichmann, George Soros, Ralph Lauren), psihologie (Sigmund Freud, Victor Frankl, Alfred Adler), filozofie (Franz Rosenzweig, Karl Popper, Isaiah Berlin, Lugwig Wittgestein, Emmanuel Levinas), istorie (Bernard Lewis, Theodore Zeldin, Daniel Goldhagen), diplomatie (Leon Trotsky, Benjamin Disraeli), politicieni (Pierre Mendes-France, Leon Blum – prim-ministri ai Frantei), pictura (Marc Chagall, Amedeo Modigliani, Chaim Soutine), dramaturgie (Arthur Miller), arhitectura (Eric Mendelsohn, Oscar Niemeyer), si in multe alte domenii…
O lumina aparte arunca asupra acestora cuvintele actorului britanic Sir Peter Ustinov, care a spus: “Contributia evreilor la geniul uman depaseste orice proportie, raportat la numarul lor. Cred ca sunt un popor imens. Nu numai ca au dat lumii doi giganti precum Iisus Hristos si Karl Marx, dar si-au permis si luxul de a nu urma nici pe unul, nici pe altul.” Adevarul din cuvintele sale se refera la crestinatate si socialism, care n-au crutat nici un mijloc pentru a-si atinge scopul lor “sfant”, evreii inteligenti neurmand “dumnezeului care i-a deceptionat”.
As mentiona, de asemenea, ca aceasta evidentiere a evreilor nu este caracteristica numai timpurilor moderne. Asa se intampla si in Evul Mediu, dupa cum o arata cele cinci volume monumentale ale lucrarii “Prefata la istoria stiintelor” de George Sarton. El a constatat ca 41% din savantii din Spania, inainte de expulzare, erau evrei, desi evreii nu reprezentau decat 2,7% din populatie. In sec. XIV, doar 1% din populatie erau evrei, insa unul din 5 savanti provenea din aceeasi etnie. Mai tarziu intre anii 1819-1935, evreii au condus ca.20% din activitatea economica internationala a Germaniei, desi reprezentau mai putin de un procent din populatie.
In 1952, din studentii de la Harvard, 24% erau evrei, la Yale 23% iar la Princeton 20%, desi evreii reprezentau numai 1,6% din populatia Statelor Unite. Astazi, situatia in marile universitati americane se caracterizeaza printr-o “vanatoare a creierelor” evreiesti.
In lumina adevarurilor statistice, putem sa ne intrebam: cum e posibil sa polemizezi cu cifrele care vorbesc de la sine? Si cum reuseste un popor atat de mic sa dea nastere la atata de multe genii? Este, oare, posibil sa pretinzi ca “poporul lui Israel este un popor normal ca toate celelalte popoare?” Nu cumva sionismul laic, care a incercat sa normalizeze poporul evreu asa cum exista prin el insusi in starea lui suverana ca oricare alt popor si natiune, a comis o eroare de optica!?
La inceputul secolului XIX, Mark Twain (1835-1910), unul din marii scriitori clasici americani, a facut distinctie intre afirmarea evreiasca si particularitatea sa istorica. In articolul sau monumental “Referitor la evrei”, publicat pe 6 septembrie 1899 in “Harper’s Magazine” spunea: “Daca statisticile sunt exacte, evreii constiuie numai un procent din rasa umana, ceea ce sugereaza slaba adiere nebuloasa a unui praf de stele pierdut in stralucirea Caii Lactee. Logic, nici n-ar trebui sa auzim vorbindu-se de evreu, dar auzim vorbindu-se, si totdeauna s-a auzit vorbindu-se. El ilumineaza aceasta planeta nu mai putin decat oricare alt popor, importanta sa comerciala este iesita din comun prin raport cu numarul sau redus. Contributiile evreilor la lista mondiala a marilor nume din literatura, stiinta, arta, musica, finante, medicina, stiinte umane sunt de asemenea disproportionate fata de numarul lor mic. Le este permis sa se laude cu aceasta.”
Tora a dezvaluit enigma fenomenului intelectului evreu, inainte ca realitatea s-o confirme. Moise promite si spune: “Ea nu poate sa fie decat inteleapta si inteligenta, aceasta mare natiune”. (Deuteronom 4:6). Vor declama si vor arata spre noi natiunile lumii. Tora a stabilit prin aceasta ca poporul evreu este un popor ce se caracterizeza prin specificitatea sa eterna, si o parte a expresiei acestei specificitati este creierul evreu si absenta unei norme care-l defineste. Asa cum am vazut deja statisticile confirma si acrediteaza ideea ca evreii sunt diferiti si mai inteligenti decat alte rase, intr-o maniera aparte.
Reiese ca ideea vocatiei istorice impuse poporului evreu – in calitate de “popor ales, incarnare a “luminii pentru goimi”, mai ales din punct de vedere moral – nu este perimata si nu s-a alterat in epoca modernista si post-modernista. Poporul evreu poarta pe umerii lui jugul existentei evreiesti conform importantei specificitatii lui “Voi veti fi lumina pentru goimi” (Isaia 42:2). O parte a poporului evreu continua sa poarte continuitatea istorica in necesitatea sa, in ciuda inradacinarii in natiunile lumii.

http://ro.altermedia.info/opinii/enigma-intelectului-evreu_2956.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cum poate fi combatut anti-semitismul?

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.06 10:35

Cum poate fi combatut anti-semitismul?
Centrul Regional "Project on Ethnic Relations - PER" pentru Europa Centrala, de Est si de Sud-Est a organizat saptamina trecuta o dezbatere despre "utilizarea antisemitismului in scopuri politice". Chiar daca nu a oferit un raspuns la intrebarea din titlu seminarul, la care au participat reputati cercetatori si oameni politici a reusit sa puna in discutie numeroase subiecte si sa lanseze idei interesante.

Principalul invitat al dezbaterii PER a fost Konstanty Gebert, jurnalist, editor al publicatiei lunare Midrasz si fost membru al miscarii "Solidaritatii" poloneze. Acesta a opinat ca desi antisemitismul e o forma de rasism printre multe altele, ceea ce il individualizeaza e ca in numele sau au fost omorite circa 6 milioane de evrei in timpul Holocaustului. Antisemitismul ramine o problema de actualitate daca se ia in calcul doar faptul ca numarul incidentelor e in continua crestere (anul trecut au fost cu 20% mai multe incidente in Europa, indeosebi in Rusia si Ucraina, dar si in occident) si ca adesea e folosit ca un instrument politic. Gebert a mentionat in acest sens recenta initiativa a consilierilor premierului britanic Tony Blair, care l-au sfatuit pe acesta sa inlocuiasca comemorarea zilei Holocaustului cu una de marcare a genocidelor, pentru a menaja astfel sensibilitatea comunitatii musulmane, cu o tot mai numeroasa pondere electorala in Regatul Unit. Ce putem face in acest context, s-a intrebat intelectualul polonez? "Antisemitismul nu ar trebui sa fie problema evreilor liberali, ci a non-evreilor. Opinia publica europeana ar trebui sa inteleaga ca o societate unde unii din cetatenii sai nu se simt in siguranta nu e o societate sigura", a spus Gebert. "Sint un promotor al libertatii de expresie si nu sint de acord, spre exemplu, cu inchiderea librariilor ce vind literature anti-semita. Mi-ar placea insa ca nu statul sa intervina in aceasta chestiune, ci oamenii sa iasa in strada si sa picheteze acele librarii".
Un punct de vedere diferit a prezentat istoricul militar Mihai Ionescu, numit recent Director al Institutului Holocaustului din Romania. "Manifestarile antisemite ascund in Romania, tot mai adesea, sentimente si tendinte antiamericane si anti-israeliene. Cred ca e necesara o actiune ofensiva, de combatere a acestor tendinte, iar aici rolul statului e decisiv". Ionescu a adaugat: "Contextul politic actual e asemanator celui din anii 30, promovindu-se o politica de appeassement, a concilierii. A evita caderea in antisemitism e o chestiune de securitate nationala a Romaniei".
La rindul sau, cercetatorul Andrei Oisteanu a spus ca Romania se confrunta cu manifestari rasiste si antisemite care pot fi controlate, care nu au atins marja de alarma, ci doar un nivel de ingrijorare. "Statul da semne, adesea formale, ca gestioneaza aceste probleme in mod corect. Sint legi, dar care nu se aplica. Sint institutii, dar care nu functioneaza. Se scoate cite un manual despre Holocaust pentru a fi aratat pe la ambasadele straine". Pe de alta parte, a mai remarcat Oisteanu, societatea civila raspunde si ea, fie prin actiuni simbolice, fie prin articole de presa, fie prin mese rotunde organizate de ONG-uri. Chiar daca s-a constat caracterul ritualic al unor intilniri precum cea organizata de PER, unde cam aceiasi oameni, repeta aproape acelasi lucru de fiecare data, participantii au apreciat ca rasismul si antisemitismul au forme perverse de manifestare, iar acestea trebuiesc cunoscute pentru a putea fi combatute mai usor.


http://www.divers.ro/initiative_ro?func=viewSubmission&sid=2989&wid=37619
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

STUDII CULTURALE. Esther Benbassa, Jean-Christophe Attias

Mesaj Scris de Admin la data de 08.04.06 20:10

STUDII CULTURALE. Esther Benbassa, Jean-Christophe Attias; Evreul si
celalalt

Esther Benbassa, Jean-Christophe Attias.
Evreul si celalalt.
Traducere din franceza de Andreea Vladescu,
Editura EST, Bucuresti, 2005

„Ambiguitatea figurii celuilalt, ca o constructie socioculturala,
trimite la ambiguitatea celui care o creeaza; pentru ca, de fapt,
celalalt este si nu este un alt sine insusi“. Discursul nostru despre
ceilalti spune enorm si despre noi, nu doar despre ceilalti. in oglinda
pe care avem impresia ca o punem in fata celorlalti se rasfringe de
fapt si propria imagine.

Cum functioneaza insa acest mecanism in cazul iudaismului? Daca evreul
este celalalt prin excelenta, intr-o societate care il condamna practic
la acest statut, cum se construieste totusi relatia sa, a evreului,
practicant sau nu, cu celalalt? Cine este acel altul in raport cu care
se defineste evreul, cine este strainul care devine, implicit, punct de
reper pentru constituirea unei identitati a sinelui?
Caci a fi evreu inseamna, practic, a fi celalalt, iar aceasta relatie
de echivalenta nu se naste doar din privirea Occidentului catre cel
care este altfel, strain si necrestin totodata, ci isi are originea in
chiar Vechiul Testament. Plecind dinspre Caldeea inspre Canaan, Abraham
isi asuma conditia alteritatii. Radacinile istoriei poporului lui
Abraham „sint in plecare“, ceea ce conduce la asumarea unei ambigue
conditii a alteritatii: „alteritate a unui nou pamint: alteritate a
unui vechi pamint: alteritate ciudat de primordiala, pe care nu
incetezi sa o porti in tine, pina la raportul in sine“.

Apoi, iudaismul isi construieste frontierele culturale prin intermediul
celorlalti, specificitatea sa morala si religioasa se naste opunindu-se
politeismelor. Astfel, apare eroarea religioasa, trecerea de la
politeism la monoteism aduce cu sine acest concept caruia pina la urma
ii va cadea prada iudaismul insusi, in raporturile sale cu
crestinismul. Daca in variile politeisme zeitatile sint relativ
intersanjabile, nasterea monoteismului va crea distinctia intre creator
si creatie: Dumnezeul iudaic este creatorul, in timp ce zeii pagini
reprezinta, de fapt, creatiile – idolatria, care constituie, in
realitate, alteritatea si negativitatea absoluta, poate fi privita in
cadrul iudaismului din doua perspective: pe de o parte, este vorba de
„cultul stelelor si al constelatiilor“, pe de alta, idolatria este
„cultul strain“.

Asadar, alteritatea in raport cu evreii o gasim la inceput in persoana
filistinilor si a canaaneenilor. Totodata insa, poporul evreu continua
sa-si fie propria alteritate: „Respingerea celuilalt, constituent al
eului colectiv, religios si national, presupune la origine cea mai
puternica apropiere. Pentru a exista, nu mai ramine decit «parasirea»
acestui celalalt, fara a-i pierde astfel si urmele“.
Evreul si celalalt, carte scrisa de doi profesori de la Sorbona,
reprezinta, in fond, o cautare a acestor urme, o explicare si o
desfasurare a lor, a ambiguitatii pe care o genereaza aceasta relatie
echivoca intre evreu si alteritate. O explorare care isi gaseste ritmul
in textul Bibliei, in versete reluate si repetate, caci Pentateucul
este atit „textul in jurul caruia se reuneste comunitatea evreiasca“,
cit si „textul celuilalt“, „pe care si l-a apropriat si crestinatatea“.

Mai intii Geneza, povestea facerii, consumata intre divin, omenesc si
feminin, poveste ce sta sub semnul alteritatii inca de la inceput. Nu
doar exilul ca eterna conditie a evreitatii si a umanitatii (caci Adam
si Eva sint si ei izgoniti din Eden), ci si omul in calitatea sa de
copie imperfecta a divinului, alaturi de absolutul alteritatii divine,
sint subiecte de interogatie. La fel si problema conditiei feminine:
„Binecuvintat fii tu, cel Vesnic, Dumnezeul nostru… care nu m-ai facut
femeie“. Paradoxala binecuvintare, care, rostita alaturi de o alta, in
care termenul „femeie“ este inlocuit de termenul „goy“ (neevreu),
fundamenteaza diferentierea, distinctia valorica – precum distinctia
intre un plan principal si un plan secund –, instituie o alteritate
teribil de apropiata.

Ca o exigenta intemeietoare a identitatii iudaice, gasim aceasta
exigenta, de natura etica in esenta ei, a despartirii si a
diferentierii. Dumnezeul iudaic este un Dumnezeu despartitor, desparte
pamintul de ape, ziua de noapte, barbatul de femeie. Alteritatea se
naste din aceasta natura primordiala, pentru ca apoi sa se propage in
tot mai multe alteritati. „Sa nu chinuiesti pe strain si sa nu-l
asupresti, caci si voi ati fost straini in tara Egiptului“ – sta scris
in Exod. Celalalt nu trebuie urit sau dispretuit pentru ca granita
intre sine si alteritate este fragila – exigenta diferentierii
intemeiaza acest hotar, care insa se poate anula in chip paradoxal.
„Daca pe pamintul Canaanului, evreul si strainul sint egali in fata
Celui Vesnic, inseamna ca evreul in ochii lui Dumnezeu, pina si in
locul care i-a fost harazit, pina si pe pamintul unde prezenta lui
este, in fine, pe deplin legitima, ramine un strain“.

Dumnezeul despartitor desparte pina la un anumit punct, unde aparentele
contrarii devin una si aceeasi, dar nu in haos, ci intr-o anumita
ordine. Ambiguitatea termenilor „alteritate“ si „identitate“ indica
tocmai aceasta suprapunere a lor intr-un plan al transcendentei, unde
evreul devine strain, tot asa cum, in fond, si strainul devine evreu.
in planul mundan insa, care se ghideaza dupa principiile
diferentiatoare ale Creatorului, rolurile nu sint inversabile decit sub
amenintarea pedepsei. Exista alimente care pot fi mincate si alimente
care nu pot fi mincate, comportamente specifice barbatilor,
comportamente specifice femeilor. intre nevoia de supravietuire
identitara si contopirea detaliilor in cadrul ordinii divine, primeaza
cea dintii. „Constant reafirmate, idealul separarii, exigenta
diferentierii vizeaza asigurarea perenitatii lui Israel in insasi
fiinta lui. Iar, in acelasi timp, aceasta perenitate impune compromisul
si se nutreste din negociere. Ca si cum nu ai putea sa fii si sa ramii
evreu decit fiind impotriva celuilalt si, in acelasi timp, cu celalalt.“

Si intru implinirea acestui paradox al conditiei evreiesti (si, mai
mult de atit, poate chiar al conditiei umanitatii intregi), gasim in
Levitic porunca iubirii aproapelui. Strain sau „fiu al neamului“? Cit
de larg poate fi „orizontul iubirii impuse“? „Daca este adevarat ca un
Dumnezeu unic a creat o omenire unica, aproapele este prezent intru
totul in intreaga omenire“. Alteritatea si identitatea se intilnesc,
asadar, in acest umanism universalist iudeo-crestin.
Evreul si celalalt este, deci, un eseu despre conditia evreului ca
celalalt si ca sine totodata, despre celalalt non-evreu, despre
viziunile care se completeaza reciproc: viziunea Occidentului asupra
evreului, viziunea evreului asupra siesi, viziunea evreului asupra
celuilalt.

http://www.observatorcultural.ro/STUDII-CULTURALE.-Esther-Benbassa-Jean-Christophe-Attias;-Evreul-si-celalalt*articleID_13319-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CARTI INCOMODE

Mesaj Scris de Admin la data de 08.04.06 13:47

CARTI INCOMODE

Cartea a generat o furtuna de controverse la prima sa publicare, in 1993. Este povestea a ceea ce s-a intamplat la finalul celui de-al doilea razboi mondial, cand sovieticii au recrutat sute de evrei pentru a conduce lagare de concentrare pentru germani. Un capitol uitat, dar semnificativ, in istoria Holocaustului.



http://ro.altermedia.info/cultura/carti-incomode-vi_2372.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreii, lumea și banii

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.06 19:25

Evreii, lumea și banii

O carte având un titlu considerat
de critică "brutal" - "Evreii, lumea și banii" de Jacques Attali, Ed.
Fayard, 2002 - poate trezi prin simpla citare (și fără citirea ei de
lectorul dezbrăcat de prejudecăți) vechi fantasme și stereotipurile
unui antise-mitism ce dă semne de revigorare în unele părți ale lumii.
Autorul, cunoscutul eseist francez născut în Algeria, într-o familie
evreiască, este conștient de acest pericol, pe care-l evocă în primele
pagini ale cărții. (Cezar Straton)


Deși impozantul volum (638 pagini) privilegiază aspectul
financiar, el cuprinde o incursiune în zbuciumata istorie a evreilor.
Attali realizează un paralelism cronologic între cele cinci scrieri
sfinte ebraice și lungul "traseu" al poporului evreu, de la nașterea sa
și fuga în Egipt, locul primului său exil, trecând prin plecarea spre
Europa, în jurul anului o mie, prin vicisi-tudinile trăite până la
revoluțiile sfârșitului de secol XVIII și terminând cu apariția
sionismului și reîntoarcerea în Țara Promisă. "Iudaismul începe cu o
călătorie" observă Attali, care relevă permanentul sentiment al
repetării acestui pas inițial care domină întregul destin al poporului
evreu. Evreii sunt cei ce au inventat sistemul monetar, iar ulterior,
scrisorile de schimb bănesc, cecul, creditul. A fost, într-un fel, o
șansă a supra-viețuirii: un popor călător nu poate transporta averi,
bogății voluminoase în expresie materială. Patrimoniul, "memoria" sa
este de altă natură: dacă nu poți stăpâni spațiul, trebuie să pui la
lucru, în folosul tău, timpul, de pildă prin dobândă la banii pe care
îi împumuți altora, o altă esențială "invenție" evreiască. Această
practică, interzisă creștinilor și musulmanilor - religia primilor
elogiază sărăcia și consideră banul steril, asociindu-l aceluiași
dispreț cu care e privită sexualitatea, prohibită în afara căsniciei -
este permisă evreilor, ale căror scrieri sfinte consideră bogăția ca
"un mijloc de a-l servi pe Dumnezeu și pe ceilalți" și recomandă
îmbogățirea, cu condiția ca averea să fie creată și nu obținută în
detrimentul altuia. De-a lungul secolelor, evreii au devenit
"cămătarii" Europei, de la simpli cetățeni la capete încoronate.
Această "specializare" va duce la ostracizarea comunității evreiești și
la temeinica instalare în conștiița comună a unor fantasme seculare:
evreii ar practica ritualuri satanice, ar răpi și ucide copii, ar bea
sânge omenesc. Con-secințele acestor prejudecăți au fost, se știe,
tragice. Nu vom încheia înainte de a consemna că Attali contestă un
"tabu" științific: teoria lui Max Weber, datând din 1904, care atribuie
apariția relațiilor capitaliste credinței și eticii protes-tante. Fals,
protestează ferm eseistul francez! Teza lui Weber e greșită, iar
succesul ei se datorează faptului că ea legitima supremația economică
anglo-saxonă. În realitate, "legile" și practicile evreiești sunt cele
ce au permis apariția relațiilor economice bazate pe investiții și pe
profit cu mult înainte de Reformă. Dacă scrutez, fie și de la distanță,
lumea financiar bancară a epocii de azi, parcă nu-mi prea vine să-l
contrazic pe Jacques Attali...


http://www.nordlitera.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=243
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O cutremuratoare carte-document

Mesaj Scris de Admin la data de 20.03.06 18:15



O cutremuratoare carte-document

“Ce putem spune, de exemplu, despre secolul al XX-lea, de care abia ne-am despartit? Ca a fost un stadiu culminant al stradaniilor de progres si civilizatie, pe un traiect inceput in urma cu mai multe mii de ani pe malurile Nilului, Eufratului si tarmurile Mediteranei? Ca a fost intervalul de timp privilegiat in care performantele tehnologice si achizitiile spiritului stiintific au dat adevarata masura a puterii creatoare salasluind in om? Or, dimpotriva, ca a fost un veac de fantasme, orori si conflagratii devastatoare, populat de forte malefice, o vreme a Raului absolut, o acolada in mersul presupus ascendent al umanitatii?”.
Mai cu seama la aceasta ultima intrebare incearca si reuseste, cu uneltele istoricului, ale cercetatorului si ale scriitorului, Mihai Milca in cartea sa, aparuta in Editura “Ager”, intitulata “Holocaust” si purtand subtitlul caracterizant pentru lucrarea sa “Radiografia unui genocid”. Intre doua repere istorice plaseaza autorul notiunea mai larga de genocid: “Auschwitz - locul blestemat unde nazistii au ucis metodic, cu mijloace industriale, milioane de evrei, slavi, tigani, doar pentru “vina” de a nu raspunde standardelor rasiale ariene, imaginate de stapanii celui de-al treilea Reich” si “Hirosima - locul desemnat aleatoriu de strategii celei mai mari puteri militare si tehnologice a lumii pentru a face demonstratia fortei nimicitoare a celei mai teribile arme inventate vreodata - bomba atomica - in urma careia un intreg oras a fost calcinat in cateva secunde”.
In primul capitol al cartii, “Genocidul - un fenomen recurent”, autorul defineste cu exactitate ce semnifica acest cuvant: “Termenul de genocid a fost imediat asimilat in vocabularul juridic, dar el a intrat nu mai putin in limbajul comun, desemnand o forma de asasinat colectiv, planificata, organizata si adusa la indeplinire de structuri institutionalizate, precum statul”. Dar, genocidul dincolo de orice limite - precizeaza Mihai Milca - este concretizat in holocaust sau shoah. Iata si argumentele de rigoare. “Intre 1941 si 1945, pe fundalul celei de a doua conflagratii mondiale, milioane de persoane din randul populatiei evreiesti din Europa, fara nici o deosebire de sex, varsta, religie, conditie sociala, cetatenie sau nationalitate declarata, au fost asasinate de catre cel de-al treilea Reich hitlerist, singurul considerent luat in seama de tortionarii nazisti fiind acela ca rasa evreiasca reprezenta un pericol mortal pentru rasa ariana.
Pentru evreii insisi, aceasta perioada cumplita, cu toate antecedentele ei determinate de instaurarea regimului national-socialist in Germania la 30 ianuarie 1933, reprezinta cel mai tragic capitol al istoriei lor, purtand denumirea de Holocaust (catastrofa) ori Shoah.
In cartea-document semnata de Mihai Milca se succed, apoi, capitole de sistematica analiza, cum ar fi “Flagelul antisemitismului”,
“Mecanismele terorii”, “Solutia finala”, “Calai, victime, spectatori angajati sau neangajati”. Pentru a le scrie si sistematiza, autorul a apelat la o impresionanta bibliografie, publicata la sfarsitul cartii.
Cel mai sec, dar si cel mai impresionant capitol mi s-a parut “Statisticile holocaustului”, tocmai pentru ca se bizuie pe cifre si fapte care nu mai au nevoie de comentarii. In capitolul final, “Dilemele epocii post-holocaust”, Mihai Milca trage un indreptatit semnal de alarma: “Holocaustul poate inspira noi si cumplite paradigme genocidare, poate conditiona catastrofe umane carora, astazi, inca nu le-am gasit un nume.
Dar care isi pot revendica o genealogie nefasta perpetuand ciclul infernal al urii si vindictei permanente”.
Fiind un indemn la neuitare, cartea lui Mihai Milca - “Holocaust” - este, deopotriva, un avertisment lucid pentru o viitorime care ar putea, intr-o forma sau alta, sa repete ororile istoriei.
http://www.cronicaromana.ro/o-cutremuratoare-carte-document.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Despre noul Muzeu al Holocaustului

Mesaj Scris de Admin la data de 18.03.06 12:13

Despre noul Muzeu al Holocaustului

Noul Muzeu al Holocaustului va avea doua dimensiuni, una
informationala, iar cealalta empirica. In cadrul sau vor fi folosite
numeroase artefacte, marturii, surse arhivistice, filme, arta, chiar
si muzica. Muzeul detine peste 280 de lucrari de arta - schite si
picturi, unele dintre ele semnate de artisti cunoscuti ca Felix
Nussbaum, Marcel Janco, Charlotte Solomon.

In cadrul noului complex al muzeului, pe langa Muzeul de Istorie a
Holocaustului, mai exista si un Muzeu al Artei Holocaustului, ce
contine cel mai mare depozit de arta din perioada Holocaustului, cu o
prima baza de date dedicata acestei arte - un pavilion de expozitii,
o sinagoga, un centru de invatare si un centru vizual, care va fi
deschis publicului la sfarsitul lui martie.

Fondurile pentru noul complex muzeal vin din partea unor donatori
particulari din cadrul Societatii Americane `Yad Vashem` si a altor
societati `Yad Vashem` din Israel si din intreaga lume, precum si din
partea guvernului israelian.



Inaugurarea noului Muzeu al Holocaustului

Astazi, la Ierusalim, are loc inaugurarea noului muzeu consacrat
istoriei Holocaustului. Acesta va inlocui muzeul actual de istorie a
Holocaustului de la Yad Vashem, fiind de patru ori mai mare (circa
4200 de metri patrati). Cel care a proiectat cladirea este arhitectul
Moshe Safdie.

Ceremonia de inaugurare se va desfasura in prezenta a peste 35 de
delegatii formate din sefi de stat si de guvern, si numerosi
demnitari, precum si a secretarului general al ONU Kofi Annan, carora
li se vor alatura presedintele Israelului, Moshe Katzav, primul
ministru israelian Ariel Sharon, ministrul afacerilor externe Silvan
Shalom si ministrul educatiei Limor Livnat.

Aceasta ceremonie va fi urmata maine, de o reuniune speciala
intitulata `Amintirea trecutului, modelarea viitorului`. Vor lua
cuvantul atat presedintii statelor, care au participat la ceremonia
de inaugurare, cat si gazdele israeliene, precum si o serie de
intelectuali israelieni.

Yad Vashem reprezinta memorialul Israelului inchinat celor sase
milioane de evrei care au fost ucisi in cadrul Holocaustului nazist.
Numit oficial `Memorial al Holocaustului si al Eroilor`, Yad Vashem a
fost infiintat in 1953, printr-un act aprobat de Knesset, pentru a
marca legatura intre victime si noul stat Israel.
RADOR
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreul inteligent, evreul afacerist , evreul bun

Mesaj Scris de Admin la data de 10.03.06 19:07

Evreul inteligent, evreul afacerist , evreul bun

A. Evreul inteligentMajoritatea cliseelor care compun portretul robot al
"evreului imaginar" sint negative. Nu lipsesc, totusi, stereotipurile pozitive,
dar acestea nu sint mai putin false, iar mentalitatea care opereaza cu ele nu este mai
putin nociva. Mai ales ca, asa cum vom vedea, unele dintre aceste clisee sint doar aparent
pozitive, ele subliniind, de fapt, explicit sau implicit, trasaturi de caracter
negative.Un bun exemplu de stereotip (aparent) pozitiv este "proverbiala"
inteligenta a evreului. Exclamatii admirative, de genul "Destept ovreiu’!"
sau "Cap de jidan!", erau atit de obisnuite printre neevrei, incit au fost
preluate de evreii insisi, in incercarea de a-si defini propria lor identitate. Este drept
ca expresia omoloaga in limba idis, "Idischer Kopf!", nu exprima atit
inteligenta evreului, cit caracterul speculativ al mintii sale, un anume fel –
specific – de a aborda si de a rezolva o problema intelectuala.Caracterul
generalizator al stereotipului rezulta cit se poate de limpede dintr-un proverb popular
romanesc: "Grec politicos, ovrei prost si tigan cinstit nu se poate" (1, p. 44).
Un proverb identic este atestat si in paremiologia maghiara (18, p. 120), dar zicale mai
mult sau mai putin similare se regasesc si in folclorul altor popoare europene: "Nici
evreu prost, nici iepure lenes (nu se poate)" (proverb spaniol), "Numai un evreu
poate intelege ceva din incilceala asta" (zicala germana) (1, p. 67), "Intelept
ca un evreu" (10, p. 91) sau "Destept ca un rabin" (ultimele doua, zicale
poloneze) (21, p. 180). In 1892, Moses Schwarzfeld incerca sa demonstreze faptul ca acest
cliseu privitor la "evreul imaginar" este, de fapt, o trasatura autentica a
"evreului real". In acest sens, in studiul sau de "psichologie
populara" el aducea citeva argumente mai mult sau mai putin discutabile. Schwarzfeld
sustinea ideea ridicola conform careia evreul ar beneficia de o "inteligenta
atavista", adica ar avea "o predispozitie naturala", care ar face din el
"un om inteligent si abil". Cu mai mult de un secol inainte, Voltaire facea cam
aceeasi eroare, chiar daca dintr-o perspectiva opusa, iudeofoba. In 1771, el explica
viciile evreilor cu aceeasi metoda "atavista" cu care Schwarzfeld le explica
virtutile. Pentru filosoful francez, evreii sint "din fire" rai, fanatici si
chiar ignoranti, "tot asa cum bretonii si teutonii se nasc blonzi". In al sau
Dictionar filozofic (1756), Voltaire afirmase deja ca "evreii sint o natie de
ignoranti" si ca au si alte defecte, dar, "cu toate acestea, n-ar trebui sa fie
arsi pe rug". In aceeasi epoca, un alt "enciclopedist", d’Holbach,
scria si el despre "prostia" si "imbecilitatea" evreilor
("Hébreux stupides", "frénétiques imbéciles", "Asiatiques
laches et dégradés" etc), dar nu acest cleseu negativ a prevalat, ci acela
(aparent) pozitiv privind "inteligenta evreului".In al doilea rind, pentru a
explica presupusa inteligenta a evreului, Moses Schwarzfeld aducea in discutie
"cultura, ce fiecare (evreu) se sileste a-si insusi". "De veacuri –
comenta el, de data aceasta, cu destula indreptatire – obligativitatea instructiei
primare a intrat in obiceiurile evreului". Intr-adevar, oricit de saraci sau umili ar
fi fost, instructia religioasa a baietilor evrei – de cum incepeau sa vorbeasca
– tinea de o traditie imuabila. "Stii cum e la noi – explica un locuitor al
mahalalei evreiesti, din Dorohoiul inceputului de secol XX –, de cum incepe copilul a
misca limba, trebuie sa invete a citi, ca sa stie a se ruga…" (11).In fine,
Moses Schwarzfeld aducea ca argument faptul ca evreul a fost obligat de conditiile
istorice specifice in care a trait sa-si "ascuta inteligenta"; aceasta fiind
"singura arma de aparare" a evreului fata de "popoarele ce-l dispretuiau si
prigoneau"; in caz contrar, el ar fi fost "amenintat a peri in noianul de
dusmani si hartuieli." (1, p. 44). Cu zece ani inainte, in 1882, incercind sa
determine trasaturile "etnico-psichologice" ale evreului, asa cum reies ele din
"literatura populara israelita", Schwarzfeld sustinuse aceeasi idee, altfel insa
formulata: "In timpul cruntelor persecutii din Evul Mediu caracterul evreiesc s-a
otelit. Mintea cea vecinic atintita asupra loviturilor, ce trebuiau evitate, l-au facut pe
evreu mai patrunzator si mai in stare de a judeca darurile intelepciunii; de a distinge
intre bine si rau, intre adevarata fericire si nefericire. El, care a suferit atita,
[…] considera lenea si prostia ca cel mai mare rau si dusman al omului. In special,
nimic nu e mai aspru judecat si osindit ca prostia". Printre altele, M. Schwarzfeld
exemplifica ultima sa afirmatie cu doua proverbe evreiesti: "Prostul e un necaz
vecinic" si "La venirea lui Mesia orice beteag se va vindeca, numai prostul nu,
caci el nu-si cunoaste cusurul" (3).Cel mai adesea insa, aceasta virtute
("Evreul e inteligent") se transforma intr-un viciu: "Evreul e
viclean". El este "istet", dar "cotcar" – zice taranul din
Maramures, cu un soi de invidie ascunsa (12, p. 259). Cliseul pozitiv basculeaza in
contrariul sau, pastrindu-si totusi caracterul stereotip. "Evreul este destept",
se spune, dar isi foloseste aceasta calitate pentru a-i insela pe altii, "pentru
Gescheft", pentru a se imbogati; caci, pentru evrei – zice un proverb german
–, "destept este cel bogat" (1, p. 67). Intr-un straniu clasament pe
natiuni, evreul (vesnicul camatar, circiumar si negustor necinstit) pare sa ocupe primul
loc la proba inselarii altora, cel putin conform urmatoarei zicale romanesti: "Un
ovreu inseala doi armeni, un armean doi greci, un grec doi romani" (1, p. 47). In
conformitate cu aceasta insolita ecuatie etnico-etica, viciul de capatii al evreului ar fi
frauda, pe care ar practica-o de doua ori mai bine decit armeanul, de patru ori mai bine
decit grecul si de opt ori mai bine decit romanul. Proverbe similare se regasesc la
polonezi ("Pe polonez il inseala neamtul, pe neamt italianul, pe italian spaniolul,
pe spaniol jidanul, pe jidan insa numai dracul"), la macedo-romani ("Un ovrei
inseala zece greci, un grec inseala zece albanezi") si la rusi ("Un evreu face
cit doi greci, un grec cit doi armeni, un armean cit doi nobili din Poltava") (1, pp.
71-72). Fiind destept si bun afacerist, evreul este, la rindul lui, greu de pacalit:
"Daca vrei sa inseli un evreu – spune un proverb polonez – trebuie sa te
scoli foarte devreme" (10, p. 91). Mai rar sint atestate si proverbe care se refera,
dimpotriva, la corectitudinea evreilor la bani: "Sa ne iubim ca fratii, dar sa ne
tinem socotelile ca evreii" (21, p. 179).Trebuie aduse aici corectiile de rigoare.
Veronika Görög-Karady este indreptatita sa sublinieze faptul ca, pentru mentalitatea
populara, "a insela era parte integranta a activitatii de comert, in mod traditional
perceputa ca opunindu-se muncii cinstite. Taranii, precum si majoritatea muncitorilor,
identificau munca cu efortul fizic; de aici aversiunea lor fata de gulerele albe."
(18, p. 122). A spus-o si Moses Schwarzfeld, la sfirsitul secolului al XIX-lea:
"Explicatia acestei credinte false nu trebuie cautata numai in conceptia gresita a
poporului, ca evreul ar fi de felul sau prefacut si siret si deci predispus spre
inselaciune, ci si intr-un motiv istoric, intr-o erezie a veacurilor trecute, ce mai are
rasunet puternic in prezent, adica: in considerarea negotului ca o hotie patenta" (1,
p. 47).Expresia amintita deja, "Are cap de jidan!", nu are doar un sens
admirativ, ci si – foarte adesea – unul peiorativ. Dupa Iuliu Zanne, ea s-ar
aplica unei persoane care "umbla cu inselaciuni" (2, p. 178). In limba maghiara
exista o zicala similara; despre un negustor necinstit, care ii trage pe sfoara pe altii,
se spune: "Inseala ca un evreu" (18, p. 120). Zicala romaneasca "Ovrei
prost nu se poate" are si un revers, la fel de uzual: "Ovrei cinstit n-am
vazut" (1, p. 46). Fiind imposibil de gasit, evreii cinstiti au devenit un fel de
fiinte fabuloase, cu semne fiziologice neumane: "Evreii cinstiti – spune un
proverb german – au par in palma" (1, p. 69). Problema este prezentata in
termeni de supravietuire: "Ovreiu’ pina nu inseala nu maninca", consemneaza
Anton Pann in a sa "culegere de proverburi", care au fost "de prin lume
adunate" in prima jumatate a secolului al XIX-lea (Povestea vorbei, 1847). Se
subintelege ca evreul trebuie sa insele un non-evreu. De regula, acest fapt este formulat
in mod explicit, ca intr-o carticica populara, Ruhala si Mesia, cam din aceeasi epoca:
"ei sint indatorati de Talmudul lor ca sa nu manince in ziua in care nu vor putea sa
insele un crestin" (1, p. 46). Sau intr-o alta formulare, in care
"crestinul" capata identitate etnica: "Ovreiul nu maninca pina n’o
insela pe un roman", cum apare aceasta zicala in colectia de snoave populare, culese
de Petre Ispirescu in a doua jumatate a aceluiasi secol XIX . In forme foarte
asemanatoare, proverbul apare si in cultura folclorica a polonezilor: "Pina nu
inseala, evreul nu maninca micul dejun" (21, p. 178), dar acest fapt nu-l
indreptateste pe Moses Schwarzfeld sa afirme – invocind si parerile lui P. Ispirescu
si Al. Odobescu – ca acest proverb ar fi "ori o traducere din vreo limba
straina, ori mai mult ca rarisim".


http://www.dntb.ro/sfera/arhiva/nr60/articole/articol9text.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 10.07.11 21:35, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Comemorarea Holocaustului:de ce abia acum?

Mesaj Scris de Admin la data de 07.03.06 18:19

Comemorarea Holocaustului:de ce abia acum?


60 de ani au asteptat cele un milion si douãsute de
mii de victime (din care peste 95% au fost evrei), transformate în fum,
sapun, sau praf si pulbere, omagiul ce le era datorat de tarile
europene precum si recunoasterea acestora ca partase prin comisiune sau
omisiune, la marele macel planificat cu scrupulozitate germana de
nazisti.

Ca multi altii, mi-am pus si eu întrebarea "de
ce abia dupa atîta timp?".
Am gasit cîteva raspunsuri, de genul "marele popor francez dotat cu
sentimente umanitare", sau "rodul activitatii educationale a
institutiei "Iad va-sem", sau "era ultima ocazie de comemorarea unei
cifre rotunde în prezenta fostilor detinuti, care depasesc acum 80
ani", explicatii poate reale, poate posibile, dar care nu constituie un
raspuns coherent si suficient argumentat, privind cauzele care au
determinat amploarea mondiala a acestei comemorari.

Fara a avea pretentia de a da un raspuns
complect, în cele ce urmeaza voi încerca sa exprim cîteva supozitii.
Dincolo de afirmarea politicoasa, diplomatica si uneori de circumstanta
a sentimentelor de solidaritate cu victimele si legamîntul ca astfel de
fapte sa nu se mai repete, actul în sine are un profund caracter
politic.Iar în politica, nu se cunosc sentimente, ci doar interese,
care în cazul de fata, prin jocul hazardului, au coincis.
Singura mare putere mondiala, U.S.A, are un
presedinte hotarît sa nu mai accepte inadvertentele (ca sa ne exprimam
diplomatic) repetate ale unor conducatori de state europene, care au
uitat de ajutoarele americane esentiale primite în timp de pace si mai
ales pe timp de razboi. Aceste state cred ca pot deveni hegemonice
folosind O.N.U, politica concilianta fata de amenintarea terorista si
opozitia constanta la initiativele americane de lupta antiterorista, de
instaurare a democratia în unele state musulmane.

Se impunea un mesaj-avertisment
politico-diplomatic, iar comemorarea holocaustului era un moment extrem
de potrivit, acum la începutul unui nou mandat prezidential: a li se
aminti popoarelor si conducatorilor Europei despre vinovatia ce nu se
poate prescrie, privind responsabilitatea sacrificarii a sase milioane
de evrei, proprii lor cetateni, dar mai ales, ca atitudinea de fronda
politica, risca sa produca un nou cataclism mondial, cu consecinte
imprevizibile.

Cu putin timp înainte, o comemorare
asemanatoare a avut loc la O.N.U, bastion al antisemitismului si
anti-israelismului concretizat în nenumaratele rezolutii de condamnare
(sprijinite automat de mai toate tarile europene) a politicii statului
iudeu, vinovat ca îndrazneste sa-si apere existenta si independenta.

Kofi Anan, dirijorul corului anti-israelian,
prins cu fraude de drept comun, cerseste izbavire de la Statele Unite
si presedintele american, încît comemorarea holocaustului era un moment
extrem de potrivit de a-si dovedi echidistanta fata de membrii
organizatiei pe care o conduce.În asa fel, ca de rîndul acesta a tinut
o cuvîntare de-dreptul înduiosatoare privind neamul evreilor, daca nu
s-ar cunoaste adevaratele lui sentimente antisemit-anti-israeliene,
dovedite prin fapte.
Si tot cu putin timp înainte, cancelarul
german a pledat, în Japonia fiind, despre vointa si dreptul Germaniei
de a face parte din Consiliul de Securitate al O.N.U., dupa ce se
opusese vehement politicii internationale americane. Comemorarea
holocaustului era un moment extrem de potrivit pentru a se aminti
adeziunea cvasi-unanima a poporului german la politica hitleriana si ca
din susnumitul for nu pot face parte decît tarile care au participat la
distrugerea masinii de razboi nemtesti.

Noul stapîn al Rusiei, Putin, care tînjeste
dupa gloria apusa a fostului imperiu comunist, abia definitivase cu
Asad al Siriei urzelile privind mentinerea starii de încordare la
frontiera de nord a Israelului.Comemorarea holocaustului era un moment
extrem de potrivit, de a aminti lumii întregi, rolul Armatei Rosii,
care în drumul spre Berlin, a descoperit si eliberat lagarul de la
Auschwitz-Birkenau (un rod al pactului Molotov-Ribentrop).

A fost prezent si Chirac, comandantul-sef al
razmeritei antiamericane, cel care si-a pus consilierii sa elaboreze
planurile de reparare a "acelei erori istorice, numita statul Israel",
care prevede masurile ce vor duce la stergerea lui de pe harta prin
anii 2015.

Realegerea presedintelui Bush, l-a trezit din
visul grandorii napoleoniene de a face din Franta prima putere din
lume, si-a restructurat comportamentul agresiv, a recunoscut
contributia tarii sale la masacrarea propriilor ei cetateni de neam
evreu si a folosit comemorarea holocaustului ca un moment extrem de
potrivit, pentru a semnala întregei lumi, pioasa dorinta de
reconciliere cu democratia americana.

Uniunea Europeana, luînd pilda de la corifeii
sai, dupa ce acceptase sa devina o unealta a tendintelor
supremationiste franco-germane, dupa ce asigurase fonduri anuale de
sute de milioane de euro folosite de Autoritatea palestiniana pentru
intensificarea atacurilor teroriste, si-a încolonat pletora de
organisme, prezentîndu-se frumos aliniati la comemorarea holocaustului,
moment extrem de potrivit de exprimare a condamnarii antisemitismului,
care creste an de an în mai toate tarile U.E.

Si au mai fost prezenti presedinti de stat si
sefi de guverne din tarile apusene si foste comuniste, - dintre care
unele au avut forta si curajul de a admite contributia guvernantilor
din epoca respectiva la genocidul comis în propriile lor tari (Polonia,
Romania, Ungaria), facînd din comemorarea holocaustului un moment
extrem de potrivit de exprimare a vointei de a curma din radacini
manifestarile antisemite si xenofobe,
- si altele care nici pîna azi nu si-au recunoscut propria participare
la holocaust, cum este cazul Austriei, Belgiei, Olandei, Croatiei,
Greciei, care îsi imagineaza ( din marginire politica si o rau
înteleasa mîndrie nationala) ca simpla si formala lor prezenta la
comemorarea holocaustului este un moment extrem de potrivit de a se
spala definitiv de pacatele trecutului din tarile lor.

Pentru Israel, lectia holocaustului este unica:
a fost necesara sacrificarea a 6 milioane de evrei pentru a se
reconstitui un stat propriu, pe vechiul lui teritoriu, care constituie
o garantie ca istoria nu se ve mai repeta nicaieri în lume.

P.S. Multi si-au pus poblema lipsei
presedintelui Bush la un eveniment de asemenea amploare.
Îmi permit sa cred ca semnificatia este destul de transparenta: a se
lua la cunostiinta ca presedintele Statelor Unite ale Americii a
considerat ca participarea sa implica întîlniri cu diferiti sefi de
state sau guverne, pe care la momentul respectiv le-a socotit ca
premature sau nepotrivite.

Prof. Dr. Mihael Elias



http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer4_07.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaust si Gulag

Mesaj Scris de Admin la data de 28.02.06 21:19

Holocaust si Gulag
Chestiunea comparatiei, asocierii sau asimilarii dintre Holocaust si Gulag reprezinta de mult un punct nevralgic al relatiilor intelectuale dintre lumea occidentala si Estul Europei. In majoritatea tarilor din partea noastra de lume, care au cunoscut sistemul penitenciar de tip sovietic, tema unicitatii Holocaustului este resimtita ca o insulta personala, ca o impietate grava fata de victimele comunismului.
In general, problema relatiei dintre cele doua forme de odioasa crima ideologica este abordata cu sentimentul ca ar fi posibila o comparatie a evenimentelor si a conjuncturilor in sine, in baza statutului lor ontologic „obiectiv“, si ca numai lipsa de buna-credinta, de onestitate intelectuala sau anume „interese oculte“ ar fi cauzele care impiedica sesizarea adevarului evident. Adica, in perceptia est-europeana, recunoasterea identitatii de esenta dintre Holocaust si Gulag.

In opinia mea, incercarea de a compara cele doua tragedii din perspectiva a ceea ce ar reprezenta „in-sinele“ lor „obiectiv“ reprezinta o aspiratie complet neverosimila. Asemenea traume ale constiintei colective nu pot fi abordate cu mijloace empirice, fapt dovedit de sentimentul de jena si de derizoriu pe care ni-l produce orice tentativa de a uza de cifre si statistici pentru a „masura“ monstruozitatea unuia sau a celuilalt dintre regimurile totalitare pe care le-a cunoscut secolul trecut. Dar cifrele nu sint numai jignitoare pentru sensibilitatea morala, ele sint si esentialmente irelevante. Fiindca, de fapt, ceea ce intra intr-un fel de disputa polemica, intr-un fel de stranie competitie, ajungind fatalmente pe terenul comparatiilor, nu sint cele doua tragedii ca atare, ci modul cum se reflecta ele in constiinta urmasilor. Or, pentru a putea aborda acest foarte complex blocaj de comunicare, este necesar sa intelegem premisele, structurile, mecanismele constiintelor care reflecta suferinta. Cu alte cuvinte, pentru a intelege modul in care se construieste imaginea sacrificiului si a unicitatii sale, de o parte si de cealalta a fostei Cortine de Fier, este necesar sa reconstruim modul in care cele doua lumi isi reprezinta valorile lor fondatoare.

Observatiile de mai jos pornesc de la premisa ca ratiunea profunda a non-comunicarii dintre Vestul si Estul Europei in privinta raportului Holocaust-Gulag este o foarte semnificativa diferenta in ceea ce priveste cursul pe care l-a luat procesul de secularizare in aceste lumi invecinate, dar cu o istorie extrem de diferita.
Trebuie, de asemenea, sa precizez ca imi voi limita consideratiile la imaginea occidentala a Holocaustului si la imaginea est-europeana a Gulagului, ceea ce reprezinta doar o parte a tabloului tensiunilor legate de aceasta sfera tematica si simbolica. O explicatie cu pretentii, chiar vagi, de completitudine ar trebui sa tina cont, deopotriva, de imaginea occidentala a Gulagului si de cea est-europeana a Holocaustului si, evident, de intreaga dinamica de influente nascuta din toate interferentele posibile in acest perimetru. Faptul ca nu discut decit foarte putin aceste aspecte nu inseamna ca nu le-as considera importante, ci doar ca luarea lor in calcul ar crea un nivel de complexitate pentru care nu cred ca as avea, in cadrul prezentului eseu, solutii conceptuale credibile.

II.

In Europa occidentala, linia de demarcatie intre religios si laic este trasata cu toata claritatea si vigoarea, dar consecintele acestei distinctii evidente pentru toata lumea nu sint intotdeauna la fel de evidente, in toata amploarea lor.
Sa vedem, mai intii, care este impactul relatiei dintre secularizare si semnificatia Holocaustului asupra conditiei comunitatilor religioase. Ne vom referi in primul rind la comunitatea iudaica, aceea care pastreaza memoria crimei comise impotriva evreilor ca eveniment cu semnificatie explicit religioasa. Din perspectiva comunitatii iudaice, tragedia Holocaustului este unica, fiindca se integreaza intr-o straveche istorie sacra, in care suferinta colectiva, insuflata cu semnificatia purificarii spirituale, joaca un rol central.


http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=12120


Ultima editare efectuata de catre Admin in 18.07.11 16:43, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Despre evreul de curte si curelele de transmisie

Mesaj Scris de Admin la data de 27.02.06 20:26

Despre „evreul de curte“ si „curelele de transmisie“


Exista realitati istorice care „sar in actualitate“. Una dintre ele
este cea a „evreului de curte“. Conceptul, important in istoria
evreilor, se refera la o personalitate de succes, de obicei bancher sau
intreprinzator (foarte des e negustor de arme, dar nu numai!), care
devine de neinlocuit pentru Putere (rege, principe, potentat local
etc.).
El batea moneda, el aduna impozitele (activitate de importanta
exceptionala pentru Putere si, in acelasi timp, foarte rentabila pentru
respectivul evreu!). Uneori, el este si intermediar politic (cunoaste
limbi si obiceiuri straine, are relatii, de multe ori de familie, fapt
firesc pentru un popor silit din cind in cind – uneori foarte des –
sa-si faca bagajele…).
Puterea lui creste, in multe situatii (cele mai multe!) devine
conducatorul din umbra al treburilor publice. Ce-i drept, de multe ori
respectivul personaj are un sfirsit nefericit, asupra lui
focalizindu-se nemultumirile generale.
In ce priveste raporturile lui cu propria comunitate, lucrurile prezinta un anume interes.

Conform eticii iudaice, care guverneaza organizarea comunitara, „evreul
de curte“ nu primeste un statut special, privilegiile care-i vin din
afara lumii evreiesti nu schimba pozitia respectivului in propria sa
lume!
Aceasta in teorie! Caci, in fapt, Puterea dispune de diverse mecanisme
pentru a-si impune favoritul. Astfel, el devine un „aparator“ al
Comunitatii – si trebuie sa recunoastem ca de multe ori i-a adus
servicii importante! Dar, odata impus lider, „evreul de curte“ sparge
traditia democratica a alegerii conducerii comunitare (e drept, o
democratie oligarhica, dar democratie!) si, mai mult decit atit, ii
afecteaza, prin activitatea sa, autonomia. Implicit – asa cum observa
istoricul israelian Jacob Katz, cel mai mare specialist in istoria
comunitatii evreiesti –, cu „evreul de curte“ incepe criza Comunitatii.
Nu e scopul acestor rinduri sa faca un tablou pozitiv sau, dimpotriva,
cenusiu al acestui tip de personalitate. Am considerat intotdeauna ca
el este legat de anumite momente istorice, in conditiile in care
statele nu erau guvernate de principii democratice, iar statutul
evreilor era precar.
Am considerat ca tipul „evreului de curte“ nu poate functiona intr-un
sistem democratic, in care populatia evreiasca nu mai este tolerata, ci
este, pur si simplu, parte a corpului social, cu indatoriri si drepturi
egale.
Si totusi, se poate vorbi de persistenta acestui tip si in
contemporaneitate, mai ales in unele tari, care traverseaza o perioada
numita, in mod ciudat, „de tranzitie“.

Fireste, nu este exact acelasi lucru ca in secolul XVIII, sint anume
deosebiri, lumea evreiasca, la fel ca si cea neevreiasca, s-a
emancipat, „evreul de curte“ poate fi si „evreica de curte“, egalitatea
femeii cu barbatul fiind axiomatica.
Sigur, „evreul – sau evreica – de curte“ nu mai bate moneda, nu mai
stringe impozite, existind metode moderne pentru efectuarea acestor
operatii, dar anumite relatii internationale, un unchi la Los Angeles
(tot ce e legat de marea putere de peste Ocean are prioritate!), o
matusa la São Paulo sau chiar si un modest var la Haifa pot sa fie de
ajutor Puterii, in acest inceput de secol XXI.
In noua conceptie a unei Puteri aflate intr-o perioada denumita ciudat
„de tranzitie“, „evreul de curte“ trebuie sa fie in primul rind… evreu
sau aproape evreu. Apoi el trebuie sa fie patriot! Ce inseamna patriot:
sa spui ca in tara respectiva – nu importa care, de tranzitie sa fie! –
nu exista antisemitism sau, daca exista, el este atit de fragil, de
slab, incit... trebuie ocrotit (!!!).

„Evreul de curte“ poate si trebuie sa popularizeze acum o anume istorie
a respectivei tari, in care totul trebuie sa fie „roz“, senin, ca
intr-o pictura cu soare, pasuni, ciobanei si turme de oi. Si, daca se
poate, e indicat sa prezinte un tablou cenusiu din istoria unei anume
tari vecine, mai ales daca in relatiile dintre cele doua tari exista un
anume contencios secular.
Dar, mai ales, „evreul de curte“ trebuie sa aiba aceeasi culoare
politica cu Puterea. Sigur, nu intotdeauna declarat, dar in fapt. In
termeni moderni, se spune ca el trebuie sa fie „echidistant“. Fireste,
nu intr-un sens „mecanicist“, ci strict geometric. In conceptia
Puterii, „echidistant“ inseamna „de-al nostru“, dupa cum, de exemplu,
tot „de-al nostru“ insemna „neutru“ in perioada lui Hrusciov!
Nu e rau ca la o discutie cu o cunostinta din strainatate sa aprecieze
„cit de frumos“ a vorbit ministrul X si mai ales presedintele, din
pacate nu indeajuns inteles de propriul popor sau de o „anumita parte a
presei“. Si daca „evreul/evreica de curte“ pot cautiona guvernul in
cadrul unor simpozioane, al unor organizatii evreiesti internationale –
nu intotdeauna foarte informate, poate citeodata chiar dezinformate –,
e un lucru bun! Adica… patriotic!

In schema prestabilita, „evreul – sau evreica – de curte“ trebuie sa
aiba o memorie foarte redusa. De exemplu, sa nu tina minte ca o
personalitate guvernamentala – sa spunem, de exemplu, ministrul
Culturii – a negat la un moment dat existenta Holocaustului in acea
tara, sa uite si alte asemenea fenomene de amnezie. Asta il (sau o!)
recomanda. Si atunci, acel „evreu“/acea „evreica“ pot fi folositori.
Pot fi consilieri ministeriali, ambasadori etc. Sau pusi sa conduca
structuri care vehiculeaza bugete si editeaza publicatii care pot fi
citite in cele patru zari ale planetei.
Dar, in acelasi timp, „evreul/evreica de curte“ pot deveni – precum in istorie – lideri comunitari. La fel ca in secolul XVIII.
Dar – o sa va intrebati, si autorul acestor rinduri s-a intrebat,
intr-un moment de naivitate trecatoare – de ce ar fi interesata Puterea
de structurile comunitare, intr-o tara in care numarul evreilor e de
citeva mii, din care activi citeva sute?! Ce forta reprezinta aceasta
Comunitate?
„Curat“ naivitate, dupa formula unui clasic dintr-o astfel de tara „de tranzitie“!

Politicienii Puterii, oameni cu informatie larga, ministri,
academicieni (unii si una, si alta!) au consultat o bibliografie
speciala, din care nu au lipsit Protocoalele Sionului, in diversele
variante. Acolo scrie negru pe alb cum ca „evreii“ domina lumea! Acolo
au aflat ca prin evrei poti sa obtii orice: bugete, ca doar ei
(evreii!) conduc economia lumii, poti sa intri in NATO sau sa… iesi din
NATO… Nu e o problema pentru ei (ei, adica evreii!). Ei pot face pe
oricine presedinte de tara etc. De aceea e important sa controlezi
Comunitatea: pentru ca, Doamne fereste!, sa nu fie dominata de evrei
„din ceilalti“, adica independenti. Astia sint niste „evrei rai“. Ei
sint nepatrioti si seamana al dracului de mult cu prietenii lor
neevrei, independenti si ei de Putere. Impreuna, ei nu fac altceva
decit sa „clampaneasca“ tot timpul (expresia nu e a mea, ci a unei
personalitati guvernamentale dintr-o tara „de tranzitie“).
Deci, n-ar fi rau ca „evreul de curte“ sa fie promovat in fruntea Comunitatii.
Dar mai exista un motiv al celor de la Putere. Ei au invatat, in
special in tinerete, ca, daca esti la Putere, trebuie sa controlezi
totul. Atunci se folosea un cuvint special, mai putin brutal decit „sa
controlezi“: se spunea „sa indrumi“. Fireste, in sensul dorit de
Putere. Nu chiar aceeasi, atunci si acum, dar oarecum asemanatoare ca
mentalitate. Atunci, diverse structuri ale populatiei, fie ingineri,
mame eroine sau oameni de teatru, erau „curele de transmisie“ ale unui
partid conducator, dupa formula lui Lenin.
Acum, ce-i drept, a fost demontata statuia lui Lenin, cartile lui au
fost ascunse bine de tot, ca si portretele lui si ale altora. Au ramas…
doar „curelele de transmisie“.

Astfel, auzeam de curind ca, intr-o anume tara „de tranzitie“, partidul
de guvernamint ar fi impus in conducerea unor organizatii de creatie
oameni apropiati ai sai, ba la una din acestea, cunoscuta pentru o
anume indisciplina cronica, ar fi numit chiar un membru al conducerii
acestui partid!
Dar sa ne intoarcem la „evreul de curte“ contemporan. Fireste, are
multe asemanari cu cel din secolul XVIII, dar are si… caracteristici
speciale! El trebuie sa corespunda unui anume „portret–robot“. Astfel,
el trebuie sa aiba o anume legatura, chiar vaga, cu o mare putere
mondiala, de preferinta Statele Unite. Asta pentru ca „laborantii“
Puterii au invatat in tineretea lor ca lumina vine numai de la Rasarit.
Iar acum e la fel, doar ca… invers!
Si mai e o caracteristica speciala a „evreului de curte“ contemporan,
de ordin sentimental. Sa aiba o legatura, familiala, colaterala,
oarecare, dar sa aiba o legatura cu vechea nomenclatura din acel stat
„de tranzitie“. Nu cu cea compromisa, legata de represiuni, de torturi.
Nu, cu nomenclaturistii „de omenie“, care au facut „doar bine“!!!

Nu, sa nu credeti ca exista o motivatie ideologica! Ideologia e si ea
ascunsa – se vede linga busturile lui Lenin! Nu, nimic ideologic! E
vorba de „sfinte“, „legitime“ si foarte „omenesti“ sentimente umane!
Parca ai mai multa incredere intr-un fost coleg sau intr-o fosta colega
de scoala – eventual o scoala in care se preda, cindva, in limba rusa–,
sau in cineva cu care te intilneai la un anume strand, in care se intra
cu o anume legitimatie – si, in treacat fie zis, si apa era mult mai
curata decit in alte locuri! Si cu totii stim ce important e „in ce ape
te-ai scaldat“!
Poate fi vorba de cineva care s-a operat de apendicita in acelasi
spital in care veneai sa-ti vezi tatal sau socrul, spital in care tot
cu o legitimatie speciala intrai etc. Ca doar oameni sint si cei aflati
la Putere in tara de tranzitie despre care vorbeam si au si ei
sentimente omenesti!
Iar „evreul/evreica de curte“ e o persoana simpatica, vorbeste despre
toata lumea de bine, e prietenos/prietenoasa, poti avea incredere in el
sau in ea. Te poate ajuta cu o carte primita din Londra, cu un
medicament de la Geneva sau iti imprumuta un disc de la cea mai buna
casa de discuri din Milano.
Faptul ca nu prea e legat/legata de adevarata Comunitate sau, mai ales,
ca nu are afinitati speciale cu societatea civila a acelei tari „de
tranzitie“ nu e un impediment. Dimpotriva!

In schimb, respectivul/respectiva impresioneaza prin cunoasterea
numerelor de telefon – sau a adreselor de e-mail – ale puternicilor
zilei, pe care ii aminteste cu nonsalanta pe numele mic, cu exceptia
unuia, care e pentru toti domnul X, un soi de „parinte“ al tuturor. In
asta se vede o anume democratizare a istoriei: caci Samuel de
Openheimer nu i se adresa regelui Frederic al II-lea pe nume, oricit de
luminat era acesta!
Deci, un anume motiv de optimism avem!
Multi se intreaba la ce foloseste istoria azi, in perioada
tehnicizarii. Poate nu la multe, dar, totusi, …mai da de gindit! Si
asta nu e rau.
http://www.observatorcultural.ro/Despre-evreul-de-curte-si-curelele-de-transmisie*articleID_11552-articles_details.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Revolutia antisemita

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 18:15

Revolutia antisemita

"Capitalistii sunt atat de prosti,
spune una din faimoasele vorbe de duh ale lui Lenin, incat vor ajunge
sa vanda comunistilor pana si funia cu care acestia ii vor spanzura."
Unul din cele mai bune argumente ale tezei ca nu exista progres in
istorie ar putea fi tocmai acesta, constatarea ca, dupa aproape un
secol, capacitatea noastra de a recunoaste o amenintare fundamentala la
adresa ordinii libere nu pare sa se fi imbunatatit.
In ziua de astazi, lectura anumitor stiri s-a transformat intr-un
exercitiu suprarealist. Vedem mereu atentate sinucigase sau
demonstratii ale unor multimi fanatice si ni se spune ca este vorba de
"militanti islamici". Aceasta e o eroare, nu pentru ca in sine ar fi
incorect, ci pentru ca lasa la o parte ceva esential. E ca si cum am
descrie regimul nazist pur si simplu drept "guvernul german", fara nici
o alta calificare, o cale sigura pentru a nu intelege nimic din
ideologia si din intentiile sale.
A crede ca ceea ce se intampla in lume este doar expresia unui
"fundamentalism islamic" este, in acest sens, o iluzie. Terorismul
islamic nu urmareste doar sa impuna o anumita intelegere a Islamului.
El nu urmareste doar teluri politice limitate, cum ar fi retragerea
trupelor americane din Arabia Saudita.
El este avangarda unei mari revolutii care se petrece de cateva decenii
in lumea islamica. Aceasta revolutie are ca scop principal anihilarea
natiunii evreiesti.
Antisemitismul extrem
Daca facem efortul minim de a-i asculta pe cei care vorbesc si
actioneaza in numele acestor grupari, vom descoperi ca principiul lor
vital este antisemitismul extrem. Atunci cand, acum cateva luni, cativa
americani au fost ucisi bestial la Falujah, in Irak, iar corpurile lor
au fost dezmembrate, televiziunile au evitat sa ne prezinte direct
imaginile macabre. Astfel, putini au putut vedea ca alaturi de
ramasitele atarnate de un pod erau afisate sloganuri si simboluri
antisemite. Restrictiile editoriale explica si de ce, in cazul
executiei inregistrate pe video a ziaristului Daniel Pearle, in
Pakistan, publicul nu a putut sa afle ca ceea ce i-a pecetluit soarta
acestuia a fost faptul ca era evreu (care s-a repetat si in cazul altui
evreu, Nicholas Berg, primul strain decapitat in Irak, a carui executie
a fost filmata de grupul lui Al-Zawahiri). Nu e nevoie insa de asemenea
evidente. Tot ce trebuie sa facem este sa tragem concluzii din fapte
care sunt accesibile tuturor.
Al-Qaeda si gruparile afiliate nu au facut niciodata un secret din
faptul ca au declansat un jihad global impotriva "evreilor si
cruciatilor", dupa cum afirma, repetat, comunicatele date publicitatii.
Un atac cu rachete antiaeriene a ratat un avion al companiei El-Al care
decolase din Kenya, iar cateva sinagogi si centre evreiesti in Tunisia,
Maroc si la Istanbul au fost devastate de atacuri sinucigase.Cateva atentate au fost dejucate in aceeasi perioada de autoritatile
din Franta, Belgia si Italia. Atacurile asupra teritoriului Statelor
Unite sunt inteligibile doar daca tinem seama de ideologia antisemita a
instigatorilor si executantilor lor. In cazul primului atentat de la
World Trade Center, din 1992, intentia initiala era aceea de a pregati
un atac in cartierul evreiesc din New York. Cei care au fost trimisi in
recunoastere au raportat apoi ca multi evrei lucreaza in
blocurile-turn, ceea ce l-a determinat pe Ramzi Yousef si pe complicii
sai sa se gandeasca ca au gasit o tinta mai buna. Ceea ce ei nu au
reusit a reusit grupul de atentatori condusi, la 11 septembrie 2001, de
Mohammed Atta, un egiptean care era convins, impreuna cu Khalid Shaik
Mohammed, organizatorul direct al conspiratiei, ca World Trade Center
era centrul finantei mondiale evreiesti.Inca de la nasterea sa, terorismul islamic a fost animat de
antisemitism. In anii '70 acesta era vehiculat de "revolutia islamica"
a lui Khomeini. Antiamericanismul acestuia era animat in buna masura de
antisemitism, el fiind incredintat ca "Marele Satan" (America) este
controlat de o conspiratie evreiasca. Lupta impotriva agentilor Satanei
este o datorie religioasa, iar scopul drept-credinciosilor este de a
instaura, prin forta, Islamul. Razboiul e necesar, iar cei care cred
altceva sunt "nebuni, peste care scuip cu dispret", mai arata Khomeini.
De la finele anilor '70 regimul iranian a sustinut terorismul siit, in
special pe acela din Liban. Lupta impotriva "sionismului" insemna,
pentru cei care urmau linia trasata de la Teheran, doar un capitol din
lupta impotriva "necredinciosilor", in special a evreilor. Un grup
inspirat si, posibil, finantat de Iran, a organizat la finele anilor
'80 o serie de atentate soldate cu peste o suta de morti impotriva unor
obiective evreiesti din Argentina. Mai recent, clericul siit irakian
Moqtada Al-Sadr, conducatorul unei revolte inarmate impotriva celor
care vor sa impuna o constitutie scrisa de "maini ne-islamice", a
anuntat ca evreii au un plan de a instaura un stat al lor de la Nil
pana la Eufrat. Reteaua influentelor e stransa in aceasta zona a
terorismului siit. Conducatorul Hezbollah-ului, seicul Nasrallah, a
studiat in 1976 cu tatal lui Moqtada, Mohammed Al-Sadr, la Najaf. O
data intors in Liban, el s-a alaturat militiilor Amal, intemeiate de
unchiul lui Al-Sadr, Musa. Actualmente, Al-Sadr este socotit omul
ayatollahului Henri, unul din extremistii de vaza din Iran.
Extremismul siit probabil nu avea insa cum sa devina o amenintare
globala, pentru simplul motiv ca siitii sunt o minoritate si sunt
priviti cu rezerve in lumea islamica. Metodele terorismului siit au
ajuns insa degraba intre suniti. Al-Qaeda este varful de lance al
acestui radicalism sunit. Punctele de contact dintre cele doua directii
au fost multiple. Mai intai, influentele s-au propagat prin radicalii
palestinieni si libanezi. Jihadul Islamic palestinian, spre exemplu, a
fost finantat de iranieni. Dar mai importanta a fost nu influenta
directa, ci puterea exemplului.
Islamismul radical
Intrebarea care se pune acum este de ce anume acest terorism
sunit a devenit o forta globala. Cheia intelegerii acestui fenomen este
antisemitismul extrem.
E adevarat ca "insurgentii islamici" au declansat un razboi impotriva
nu doar a evreilor, ci impotriva necredinciosilor in general. Astfel,
ei au organizat atentate impotriva australienilor in Bali (insula
majoritar hinduista), au atacat ONU, Parlamentul indian, pe catolicii
filipinezi si indonezieni si au starnit tulburari in Thailanda, tara
predominant budista. Ocazional, i-au vizat pe musulmanii siiti, in
atentate sangeroase organizate la Kerbala sau in Pakistan. Dar
principalul punct de atractie al acestor grupari este pozitia lor fata
de ceea ce foarte multi, in lumea araba si musulmana, socotesc ca este
principalul pericol: evreimea.Incepand mai ales cu anii '80, lumea sunita a mobilizat mari resurse
financiare pentru a propaga o versiune radicala a Islamului. Arabia
Saudita, in special, a contribuit masiv la formarea unei retele de
predicatori si activisti extremisti. Razboiul din Cecenia, ca si acela
din Afganistan inaintea sa, a dat impresia ca activitatile acestor
grupuri ar fi unele locale sau nationale. Ceea ce s-a pierdut cu
vederea a fost caracterul global al acestei revolte a islamismului
radical, care nu a pierdut prea mult timp in a identifica adevaratii
inamici: crestinii si, mai ales, evreii. Terorismul algerian a fost un
prim produs al acestei tendinte, curmate cu mana de fier de
autoritatile franceze, nu inainte ca acesta sa fi incercat, in 1994, sa
prabuseasca un avion Airbus incarcat cu pasageri in centrul Parisului.
Terorismul egiptean, mai ales ramasitele Jihadului Islamic egiptean
care s-au refugiat in Sudan, a fost sursa principala, dupa toate
aparentele, a liderilor terorismului sunit care au declarat ca inamicul
ultim nu sunt regimurile seculare din lumea islamica, ci este acela de
la Washington, New York si Tel-Aviv.Exista o continuitate in lumea araba si islamica ce ne va permite sa
intelegem mai bine natura doctrinei islamismului militant contemporan.
In anii '30, in Europa s-au instaurat o serie de regimuri autoritare,
unele fasciste, care au sustinut, in diferite faze ale lor, un
antisemitism brutal. Regimul stalinist, la randul sau, a avut puseuri
antisemite. Unul dintre aceste regimuri, cel nazist, a facut insa din
antisemitism cheia de bolta a crezului sau politic.
Mai putin cunoscut este faptul ca aceste regimuri si doctrine au avut
un ecou considerabil in lumea araba. Khomeini a venit in contact, in
tinerete, la Najaf, cu nazismul, care era influent in Irak prin
miscarea lui Ali Guilani. Intors in Iran, el a intretinut relatii cu
ayatollahul Kashani, care fusese exilat din Palestina de catre englezi
din cauza activitatilor sale pro-naziste. In Egipt multi intelectuali
sustineau deschis nazismul. In 1943, Haj Amin, marele muftiu din
Ierusalim, se adresa imamilor din legiunea bosniaca a SS-ului, afirmand
ca nazismul si islamismul au puncte comune, printre care lupta
impotriva evreilor. In 1944, acelasi personaj indemna de la microfonul
radioului din Berlin: "Ucideti evreii oriunde dati de ei!".
Antisemitismul islamist este anterior intemeierii Israelului
Acestea nu au fost doar influente conjuncturale, explicabile
prin climatul de razboi. In vreme ce nazismul a fost invins iar
antisemitismul a fost discreditat in Europa, grupurile antisemite au
ramas influente in lumea islamica. Mai mult, unele dintre ele au ajuns
la putere, punand in aplicare politici brutale impotriva evreilor. Dupa
al doilea razboi mondial, comunitatile evreiesti din Orientul Apropiat
si Mijlociu au fost practic nimicite, fiind fortate sa se exileze.
Algeria si Marocul au pierdut astfel sute de mii de locuitori. Poate ca
cea mai grava ca amploare a fost distrugerea comunitatii evreilor
persani, dupa instaurarea lui Khomeini. Represiunea indreptata
impotriva "necredinciosilor" a lovit si alte comunitati, cum ar fi cele
crestine din Egipt, kurde din Turcia si Irak, sau cele animiste din
Sudan sau Niger. Insa intotdeauna evreii au un loc special in aceasta
istorie.Acest lucru nu este explicabil decat in mica parte prin existenta
statului Israel. Las la o parte acum daca nu cumva negarea dreptului
evreilor de a avea un stat nu este in sine o forma de antisemitism, cu
toate protestele celor care sustin ca ar exista o diferenta intre
acesta si "antisionism". Chiar daca am admite o asemenea distinctie,
tot trebuie sa constatam ca antisemitismul islamist este anterior si
independent de intemeierea Israelului. El dateaza de altfel dinaintea
celui de-al doilea razboi mondial si a primit un impuls decisiv o data
cu difuzarea Protocoalelor inteleptilor din Sion, falsul intocmit de
politia secreta tarista pentru a acredita ideea unei conspiratii
evreiesti mondiale. Chiar si in prezent, Protocoalele au o larga
circulatie in lumea araba, unde majoritatea publicului le socoteste
autentice si unde au existat incercari oficiale de a le promova ca
documente ce reflecta adevarul istoric.
Prima miscare islamista de masa a fost Fratia Musulmana, intemeiata in
1928. De la inceput, ideologia acestei organizatii identifica pe evrei
ca pe principalul inamic. La finele anilor '30, ea a promovat
sacrificiul de sine in lupta pentru eliminarea evreilor de pe pamantul
islamic. Aceasta nu era o doctrina inspirata de nazismul si fascismul
antisemit european mai curand decat de Islamul traditional. Adeptii
Fratiei Musulmane marsaluiau in formatii paramilitare si au organizat,
in 1938, o razmerita antievreiasca ce includea devastarea sinagogilor
si boicotul magazinelor evreiesti. Doi fosti membri ai Fratiei, Nasser
si Sadat (care au devenit presedinti ai Egiptului), au publicat
Protocoalele inteleptilor din Sion, iar mai aproape de zilele noastre,
Fratia Musulmana palestiniana, cunoscuta publicului sub numele Hamas,
arata in Carta sa ca lupta impotriva "sionismului mondial" si ca evreii
sunt indaratul tuturor relelor din lume, cum ar fi Revolutia franceza
sau Primul Razboi Mondial.Ceea ce anima actiunile atator grupuri, de la Al-Qaeda la Hezbollah sau
la atentatorii sinucigasi palestinieni, este ideea ca, pentru a
instaura o societate pura, necredinciosii, in primul rand evreii si
agentii lor, trebuie eliminati. Aceasta este doctrina in numele careia
islamistii au declarat razboi total lumii occidentale. Depinde de noi
acum sa intelegem acest lucru si sa percepem consecintele.
In 1938, Neville Chamberlain, primul-ministru britanic de atunci, s-a
intors de la München, pretinzand, in aplauzele pacifistilor, ca a
reusit sa obtina pacea de la "guvernul german". Un om in Anglia stia
insa mai bine cu cine avea de-a face. "Trebuia sa alegem intre rusine
si razboi", a spus Churchill atunci. "Am ales rusinea si ne vom alege
cu razboiul".
* Catalin Avramescu (n. 1967) este doctor in filozofie al
Universitatii Bucuresti. A fost membru al unor institute printre care
Netherlands Institute for Advanced Study (Wasenaar), Institute for
Advanced Study in Humanities (Edinburgh) si Center for 17th and 18th
Century Studies (UCLA). Este autor al cartii Filozoful crud. O istorie
a canibalismului (Humanitas, 2003). In prezent este cercetator la
Facultatea de Litere si Istorie a Universitatii din Ferrara.


http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1392&nr=2004-12-29
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

EMBARGOU TOTAL AL ONU ASUPRA REVIZIONISMULUI

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 18:11

EMBARGOU TOTAL AL ONU ASUPRA REVIZIONISMULUI

PE 1 NOIEMBRIE 2005, unanim si fara vot, reprezentantii celor 191 de natiuni din ONU au adoptat – sau au lasat sa fie adoptata – o rezolutie inaintata de Israel, care proclama ziua de 27 ianuarie drept “Ziua Internationala de Comemorare a victimelor Holocaustului”. Mai mult, rezolutia “respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, in intreg sau in parte”. Revizionismul istoric isi vedem, asadar, existenta recunoscuta de intreaga lume, ceea ce probeaza ca este activ, insa, in acelasi timp, aceasta decizie inseamna ca revizionistii se gasesc in situatia de a fi reprobati de toate tarile lumii. Cat despre “statul” Vatican, care nu are reprezentare la ONU, acesta declarase anterior, in 1992: “nu exista revizionism istoric care poate aduce in discutie abisul inuman al Holocaustului” (L’Osservatore Romano, 7 nov. 1992).

Istoria comunitatilor sociale umane si a religiilor este bogata in interdictii, expulzari, excomunicari, insa, in timp ce in ultima perioada victimele au putut, cel putin in principiu, spera sa gaseasca un refugiu in afara tarii sau grupului de origine, in acest caz condamnarea este, pentru prima data, universala. Astfel se confirma ca revizionismul istoric este un fenomen de o natura exceptionala si ca evreii, inca o data, au putut obtine privilegii exorbitante.

O prestidigitatie evreiasca

Delegatia israeliana a reusit sa “treaca” aceasta rezolutie printr-o prestidigitatie. A procedat in aceeasi maniera in care anumite asociatii, care in Franta, sub acoperirea unei campanii contra pedofiliei, au obtinut o lege care interzice, pe internet, comunicarea legata de pedofilie si…revizionism! Pentru inceput, ei au intrebat: “nu este pedofilia o oroare in sine?” Raspunsul a fost “da”. Al doilea pas a fost sa adauge: “nu trebuie sa fie pedofilia pe internet prohibita printr-o anumita lege?” Raspunsul, o data in plus, a fost: “da”. Si asociatiile au conchis: “sa luptam, asadar, sa obtinem o lege impotriva pedofiliei si a revizionismului [pe care ei il numesc 'negationism']“.


Din partea sa, Presedintele Adunarii Generale ONU, suedezul Jan Ellasion, a avut dexteritatea sa intrebe (oral) pe 1 noiembrie daca exista cineva care se opune rezolutiei destinata sa confinteasca comemorarea “Holocaustului”. Nici o mana nu s-a ridicat, a conchis el, si astfel, fara recurs la vot de orice fel, rezolutia a fost adoptata, textul ei continand intr-una din prevederi, condamnarea oricarei forme de revizionism al “Holocaustului”. Proiectul a fost aprobat de catre SUA in total dispret fata de garantiile libertatii de opinie furnizate de Primul Amendament al Constitutiei sale. Si, mai remarcabil inca, textul israelian a fost acceptat de tarile arabo-musulmane, inclusiv de Iran. Toti cei prezenti au aprobat, sau au lasat sa fie aprobat cu mici observatii, o rezolutie care merge atat de departe incat condamna libertatea expresiei pe un subiect istoric!

ONU isi asuma doar un caracter politic si nu unul juridic. Totusi, daca Secretarul sau General va trebui sa raporteze asupra masurilor luate, in urma adoptarii rezolutiei, revizionistii vor avea motive sa se teama de consecinte de natura administrativa si juridica, asa cum ar fi spre exemplu cele legate de autorizarea de intrare sau sedere intr-o anumita tara sau chestiunea emiterii/acordarii de vize. Rezolutia va servi moralmente pentru a justifica si facilita masuri de extradare impotriva revizionistilor. Nu lipsesc precedentele: 1). mandantul European de arestare; 2). extradarea de catre Serbia a revizionistului René-Louis Berclaz catre Elvetia; 3). extradarea de catre SUA, Canadei si de Canada, Germaniei a revizionstului Ernst Zündel; 4). extradarea de catre Olanda, autoritatilor germane, a revizionistului belgian Siegfried Verbeke; 5). extradarea revisionistului Germar Rudolf de catre Germania in SUA. In Austria, pe 11 noiembrie 2005, semi-revizionistul David Irving, cetatean britanic, a fost arestat de politia rutiera pe autostrada si acum se afla in detentie in Viena.

Pentru orice revizionist cat de cat cunoscut este riscant sa paraseasca tara natala, sub amenintarea unei cereri de extradare facuta catre tara de tranzit de Israel sau Germania. In acest moment, in Knesset [legislativul israelian, n. AM] exista un proiect de lege care va autoriza autoritatile de la Tel Aviv sa ceara extradarea oricarui revizionist pentru a-l aduce in fata unei instante din Israel, care il va judeca conform cu legea israeliana antirevisionism din 1986!

Ofensiva statului evreu

De curand, Philippe Bolopion, corespondent la ONU pentru Le Monde, a scris un interesant articol asupra succesului obtinut la ONU de autoritatile evreiesti incepand cu iunie 2004 (“L’offensive de charme d’Israël à l’ONU rencontre un certain succès”, Le Monde, 4 nov. 2005). El a trecut in revista recentele realizari ale statului evreu: 1) in iunie 2004, Kofi Annan a chemat la recunoasterea faptului ca “datele despre revizionism ale ONU nu au fost duse la capat”; 2). in octombrie acelasi an, o rezolutie condamnand antisemitismul a fost adoptata; 3). in ianuarie 2005, o sesiune speciala a Adunarii Generale a marcat cea de-a 60-a aniversare a “eliberarii lagarelor mortii”; 4). in iunie, un ambasador israelian a fost ales vice-presedinte al Adunarii Generale – primul israelian in 53 de ani de existenta a ONU; 5). in septembrie, intr-o vizita la ONU pentru a participa la o intrunire a sefilor de state si guverne, Ariel Sharon si-a strans mainile cu presedintele pakistanez Pervez Musharraf, in timp ce delegatia israeliana a stabilit numeroase noi contacte; 6). in octombrie, Consiliul de Securitate a fost rapid in a condamna afirmatiile presedintelui iranian cu privire la stergerea Israelului de pe harta.

Aceste succese sunt cu atat mai izbitoare cu cat nici o natiune in lume nu si-a batut joc de ONU atat cat a facut-o Israelul, un stat care, totusi, isi datoreaza crearea Organizatiei. Israelul a aruncat la cosul de gunoi un numar record de rezolutii ale ONU. Violand legea internationala, acest stat, fondat pe colosala minciuna a “Holocaustului”, practica colonialismul, rasismul, apartheidul, ocupatia militara si tortura. Si putem adauga posesia armelor nucleare, doar in ultimii ani fiind aprovizionata de Germania, pe gratis, in numele aceluiasi “Holocaust”, cu trei submarine ultradotate pentru lansarea de incarcaturi nucleare. Cardasia intre, pe de o parte, statul evreu si fortele armate si, pe de alta, statul german si fortele sale armate, a devenit de asa natura incat posta germana a lansat un timbru de uz curent infatisand, in stanga, steagul israelian, in drepta, steagul german si, in fine, o imagine cu cele doua steaguri legate intre ele cu sarma ghimpata, simbol al “holocaustului perpetuu”. Germania devine Guantanamo al Israelului…

Pe 5 octombrie 2003, ambasadorul israelian la ONU, Dan Gillerman, i-a avertizat pe membrii Consiliului de Securitate ca Dumnezeul evreilor “ii priveste” si, pe 16 iulie 2004, enervat de comportamentul anumitor state arabe, a aruncat catre colegii sai din Adunarea Generala observatia ca lucrurile au “atins un punct in care internatii cauta azil”. Pe de alta parte, pe 31 octombrie acelasi an, el s-a aratat “miscat” in timp ce dadea citire textului referitor la “Ziua Holocaustului”. El a declarat: “ma simt miscat si privilegiat sa va prezint aceasta rezolutie istorica azi, ca evreu, ca israelian, fiinta umana si copil al unei familii victime a Holocaustului”. Este de inteles. In ziua urmatoare, “adoptarea” rezolutiei sale a marcat triumful imposturii “Holocaustului”.

Aceasta rezolutie ONU extraordinara constituie dovada ca revizionismul istoric este o realitate care nu mai poate fi trecuta cu vederea, negata sau minimalizata. Notorietatea sau a devenit globala. Totusi, permiteti-ne sa remarcam ca savantii revizionisti ramasi sunt doar o mana de oameni si, cu fiecare an ce trece, viitorul lor e tot mai intunecat. (trad. si adaptare BIS)


Dr. Robert Faurisson (foto) este cel mai cunoscut revizionist european in problema holocaustului. A urmat Universitatea din Paris Sorbonne, lucrand apoi ca profesor asociat la Universitatea Lyon din 1974 pana in 1990. Este specialist recunoscut in analiza textelor si documentelor. Dupa ani de studii si cercetari private, Dr. Faurisson si-a facut pentru prima oara publice viziunile sceptice asupra versiunii oficiale a holocaustului intr-o serie de articole publicate in 1978 in cotidianul Le Monde. Scrierile sale asupra holocaustului au fost grupate in doua volume si numeroase alte articole, multe dintre ele vazand lumina zilei in Journal of Historical Review editat de Institute for Historical Review. Va invitam sa cititi un alt articol de acelasi autor, pulicat de AlterMedia: Romania cedeaza in fata santajului organizatiilor evreiesti
http://ro.altermedia.info/antisistem/embargou-total-al-onu-asupra-revizionismului_3205.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

"Spiritul evreiesc" si revolutiile culturale

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 7:09

"Spiritul evreiesc" si revolutiile culturale, stiintifice si politice
ale secolului XX

Au inventat evreii avangarda?

Prezenta evreilor in renovarea intelectuala si artistica de la inceputul si din prima jumatate a secolului XX este un fenomen extrem de vizibil. Putem sa ne referim, spre a exemplifica, la avangarda artistica sau literara propriu-zisa, la inovatia in stiinta sau filosofie, la artistii grupati in jurul unor curente, precum Dada, suprarealismul, sau Bauhaus, Cercul de la Viena, ori la personalitati independente, greu de clasat exact, precum Kafka, Freud, Martin Buber sau Franz Rosenzweig.


Bineinteles, trebuie sa amintim si subiectul mult mai putin agreabil, uneori, al implicarii evreilor in politica. Theodor Herzl sau Leon Trotki sunt doua exemple celebre, cumva contrare. Nu vom sta insa sa insiram nume sau sa lungim liste. Desigur, notiunea de "evreu" este complexa si echivoca in aceasta perioada, cand majoritatea evreilor care au devenit celebri erau profund asimilati, precum chiar Theodor Herzl; ori, pe deasupra, complet atei, precum Freud, sau au redefinit iudaismul in mod aparte, precum Franz Rosenzweig. Mai mult, s-ar cuveni sa vorbim in acest context si despre evrei care s-au botezat, precum Mahler, sau proveniti din familii evreiesti botezate, ca Wittgenstein.

Intrebarea este: exista la toate aceste personalitati evreiesti sau de origine evreiasca - de la Einstein la Otto Neurath si de la Tristan Tzara la Husserl si Freud, de la Marc Chagall, Victor Brauner sau Chaim Soutine sau Walter Gropius la Wittgenstein, de la Otto Bauer la Trotki si Ana Pauker - ceva comun, ceva "iudaic", "evreiesc", ceva specific, caracteristic? Deopotriva, antisemitii, dar si nationalistii evrei s-au grabit intotdeauna ca, dupa ce au redactat o lista mai lunga sau mai scurta de personalitati evreiesti marcante, sa le sublinieze reprobator, respectiv aprobator, indicand cu degetul: asta este, iata spiritul iudaic, conserva de evreitate pura, specificul identitar - malefic ori benefic - dat in vileag! De unde si concluzia tuturor acestora, azi pronuntata mai curand in soapta, ori cumva politically correct: renovatia gandirii, a stiintei, a politicii, a artei si literaturii este intr-o mare masura (in prea mare masura, ofteaza unii, ori exulta altii) o afacere evreiasca interna.

Au "inventat", asadar, evreii nu numai comunismul - cum li se atribuie de catre antisemiti -, ci si avangarda, arhitectura moderna, fizica relativista, psihanaliza, cateva dintre noile teorii ale limbajului etc., si asta in acelasi sens, in care, in secolul I, tot ei au inventat crestinismul?

"Invinsa Iudee a dat legile sale invingatorului"

Crestinismul, intr-adevar, a fost "o afacere interna evreiasca", cel putin la inceputurile sale, iar aceasta in nu mai putin de doua sensuri: mai intai, prin aportul uman determinant si masiv al evreilor ca intemeietori si organizatori ai sectei - Iisus, Petru, Pavel, Iacob si restul apostolilor, Maria, evanghelistii, imensa majoritate a membrilor bisericii primitive. Un fel de secte iudaice eretice, bisericile pana in secolul II s-au dezvoltat in majoritate pe seama convertirii unor evrei sau a unor prozeliti din diaspora, iar reteaua densa de comunitati evreiesti din Imperiul Roman a constituit substratul pe care s-au implantat primele comunitati crestine. Dar aportul iudaic la crestinism a mers mult dincolo de acest prim contingent uman - e adevarat, esential. Fiindca, pe de alta parte, ca sa spunem asa, nu numai Iisus a fost evreu, ci si Dumnezeu!

Vreau sa spun cu aceasta ca iudaismul si Vechiul Testament au constituit fundamentul de neinlaturat si indelebil al crestinismului si al Noului Testament.

Conceptia despre divinitate, despre mantuire si Mesia, despre facerea lumii si sfarsitul ei, despre timp, despre raportul trup-suflet-spirit a ramas, in crestinism, intemeiata pe iudaism, chiar daca diferite elemente pagane sau tinand de metafizica platoniciana au fost altoite pe trunchiul originar. Conceptia sumbra a lui Nietzsche despre infestarea Europei cu "morbul" iudaismului sub camuflaj crestin, oricat de reprobabila ar fi prin negativismul si antisemitismul ei metafizic, exprima indiscutabil o realitate obiectiva, pe care deja unii scriitori romani, precum Tacit ori Seneca, o formulasera: invinsa Iudee a dat legile ei invingatorului!

Putem atunci observa ceva asemanator in secolele XIX si XX, in momentul cand aportul uman al evreilor la reformularea culturii europene redevine, pentru prima data dupa 1800 de ani, din nou masiv?

Iata intrebarea care ne preocupa si vom incerca sa sugeram un raspuns la ea, distingand, la fel ca si in cazul crestin, intre prezenta umana a evreilor si prezenta spirituala a iudaismului.

Absenta iudaismului

Prezenta umana a evreilor sau a celor proveniti din familii evreiesti in toate miscarile de renovare intelectuala, sociala, economica si politica europeana din secolul XIX si mai ales XX, cum aminteam, a fost masiva si evidenta si, intr-adevar, pentru a gasi ceva asemanator, trebuie sa coboram in istorie tocmai in secolul I.

Daca insa vrem sa vorbim despre o prezenta spirituala a iudaismului ca atare, lucrurile stau diferit: asa cum spuneam, in secolul I, iudaismul, fie si reformulat, aseaza bazele crestinismului care cucereste lumea antica. In vremea noastra, dimpotriva: nu iudaismul s-a implicat in avangarde, ci mai curand absenta lui, abandonarea lui. Iisus nu se adresa decat "oilor pierdute din casa lui Israel", iar Paul se mandrea ca este iudeu din neam de fariseu. El vedea noua comunitate crestina ca pe un "nou Israel", legat de Dumnezeu printr-o "noua Alianta", care nu o substituia, ci o completa pe cea veche. Nimic asemanator, sa zicem, la Marx sau Freud. Primul este de-a dreptul antisemit si se inspira din Hegel si scientismul contemporan; al doilea considera religia si mai ales religia mozaica drept o nevroza, iar despre Moise crede ca e egiptean. Ce este iudaic in teoria relativitatii a lui Einstein? Sau in dadaismul lui Tzara? Sau in comunismul lui Trotki? Sau in suprarealismul lui Victor Brauner? Evident, absolut nimic, cu exceptia originii umane a autorilor.

Iudaismul e in farame, de asemenea, in opera lui Kafka, Husserl sau Bergson, este redus la imponderabile la Modigliani sau Gropius. Dar, se va spune, e prezent la Chagall sau la Buber.

Desigur, dar, intr-un caz, ca nostalgie profunda a originilor mai curand pierdute, iar in celalalt este vorba despre o reformulare atat de personala si de influentata de existentialism (dar si de crestinism) incat ar fi greu de construit o regula pe acest caz. Situatia unui Herzl si a sionistilor este iarasi semnificativa: acestia inventeaza un nationalism evreu, mai mult, inventeaza o natiune noua pe principii care nu au nici o legatura cu Legea scrisa sau cea "orala" si, in general, cu religia. Ei depind ideologic sub toate aspectele de ideologia nationala a secolului XIX si XX care, in fondul ei, este nu numai profund non-iudaica, dar si non-crestina, cand nu anti-crestina. Pe drept, Allan Janik si Stephen Toulmin il caracterizeaza pe Herzl astfel: "Sionismul sau a fost, de fapt, rezultatul propriului antisemitism initial si al esecului sau de a scapa, cum a dorit-o grozav, de constiinta iudaica" (Viena lui Wittgenstein, Bucuresti, 1998, p. 55). Cat despre socialistii si comunistii de origine evreiasca, evident ca nimic din iudaism nu e preluat de ei, ci, dimpotriva, ceea ce ii motiveaza de obicei este vointa de a scapa de ceea ce considerau a fi stigmatul iudaismului.

Iisus, crucificat de romani, tradat de Sanhedrin si adorat de poporul din Ierusalim, a murit ca "rege al iudeilor", conditie pe care cumva si-a asumat-o recitand cu ultima suflare din psalmii lui David; pana azi, orice crucifix poarta literele fatidice INRI, marturisind prezenta continua in crestinism a unui complex mesianic-politic specific iudaismului secolului I. Paul a fost luat in deradere de filosofii atenieni in momentul cand le-a vestit doctrina traditional iudeo-fariseica a invierii mortilor cu trupul. Ceva mai tarziu insa, aceasta doctrina evreiasca a ajuns parte din dogma oficiala a Bisericii universale, articol din Crezul recitat de orice crestin in fiecare zi, iar a o contrazice a devenit o erezie.

Dar ce avem similar in secolul XX, ce doctrina caracteristica iudaismului patrunde in psihanaliza, de pilda? Faptul ca Freud a declarat odata ca iudaismul l-a eliberat de prejudecati nu poate fi luat in serios din acest punct de vedere.

Creatorul psihanalizei, sau acela al fizicii moderne, al romanului absurd, sau acela al Armatei Rosii nu era deloc obligatoriu sa fi fost evreu, dar creatorul crestinismului nu putea fi decat un evreu.

Sau ce este iudaic sau evreiesc in muzica cu care Gustav Mahler sau Arnold Schönberg au cucerit Viena? Nelinistea - vor spune unii. Nelinistea de a fi evreu, sau aceea de a nu mai fi, sau de a nu mai putea in nici un fel fi? (In fapt, Mahler s-a convertit la catolicism, iar Schönberg la protestantism.) Ce ramane, deci, evreiesc la un evreu secular, ateu, sau crestinat, care, in plus, nu e nici sionist, nici nu vorbeste nici idis, nici ebraica si care creeaza in arta, stiinta sau e un reformator social sau un radical politic? Ceva infinitezimal - sustin unii - ori, poate, mai curand memoria abandonurilor existentiale succesive parcurse de el si ai sai. Nu stiu in ce fel ramai evreu si atunci cand nu mai vrei sa fii, nu mai poti sa fii sau ai uitat sa fii. Un lucru e sigur: daca a avut ghinionul sa traiasca intr-o anumita epoca si sub regimurile fasciste, naziste, legionare, antonesciene etc., evreul respectiv a fost discriminat de legile rasiale si chiar, poate, a sfarsit in camerele de gazare nu numai pentru evreitatea pe care o avea inca, ci si pentru aceea pe care o pierduse, o abandonase sau o uitase.

O dubla criza identitara

S-a descris adesea criza identitara prin care trec evreii in secolele XIX si XX, stransi intre asimilare si antisemitism, intre nostalgia originii si tentatia noului, intre integrarea in societatea burgheza si subminarea revolutionara a acesteia. Or, dupa parerea mea, exista o fatala suprapunere intre aceasta criza - interioara evreitatii europene si mai ales central-europene - si criza de ansamblu a modernitatii. Evreii supusi asimilarii au problema lor - cine sunt, care le sunt valorile, ce vor sa devina; mai ales, ei sunt pusi in fata unor solutii partiale, precare si care, foarte adesea, sunt in fond esecuri ori deschid alte crize: asimilarea, emigrarea, sionismul, comunismul. Modernitatea in ansamblu, de la sfarsitul secolului XIX, traieste insa o criza asemanatoare: cine si ce mai este omul, ce mai sunt traditia, valorile, arta, limbajul, cum si pe ce noi temeiuri se pot acestea reconstrui - se intreaba ea neincetat si cu infrigurare -, iar solutiile oferite par, de asemenea, precare, provizorii si ele deschid mereu noi si grave crize. Or, este o ipoteza plauzibila ca in viata unui om cu resurse intelectuale peste medie suprapunerea dintre o problema existentiala personala si una mai generala, a societatii sale si a timpului sau, poate conduce nu numai la un spor de creativitate, dar si la transformarea creatorului respectiv in "personalitate reprezentativa" pentru societatea si epoca sa.

Or, tocmai aceasta suprapunere dintre drama personala si colectiva a asimilarii, proprie evreului care isi abandoneaza voluntar radacinile, si drama culturala a modernitatii care isi abandoneaza si ea temeiurile si isi deconstruieste fundatia - este ceea ce cred ca explica participarea masiva si atat de plina de succes a evreilor in revolutiile spirituale si politice ale secolului trecut si mai ales explica cumva "reprezentativitatea" acestei participari. Dar tocmai de aceea sustin si ca nu mai exista o forma mentis iudaica, o "esenta pozitiva" evreiasca in toate aceste evenimente revolutionare: spre deosebire de secolul I, cand o religie abrahamica cucereste Imperiul Roman, acum nu o "filosofie" (ideologie etc.) iudaica (fie si sub o forma eretica) invadeaza Europa; ca sa spunem asa, evreitatea tinde sa devina nu "un plin", ci "un gol", nu o doctrina, ci uitarea uneia. Sau este vorba despre un destin comun si dramatic si, astfel, nu iudaismul sau un fragment important al sau, ci obsesia de a abandona, de a uita sau chiar de a "deconstrui" iudaismul se reuneste, in chip neasteptat, cu obsesia Europei culturale, politice si intelectuale de a se parasi, de a se uita, de a "se anula" pe sine.

Probabil ca, statistic vorbind, era relativ probabil ca un "rasturnator de valori" sa provina dintr-o familie evreiasca asimilata, sau botezata, care traise nemijlocit experienta dilemelor existentiale si identitare. Geniul personal nu ajunge intotdeauna pentru a infrange rezistentele intelectuale, sociale, culturale ale unei societati, devenite instanta de cenzura interioara. Dar, daca insul respectiv este conditionat, ca sa spunem asa, la rebeliune intelectuala datorita unei dramatice si deloc noi incertitudini existentiale personale, familiale si de grup, care reduce cenzurile interioare si relativizeaza neclintirea si certitudinea traditiei, rebeliunea sa va avea sanse bune sa fie mai vehementa si, mai ales, "mai reprezentativa" pentru intreaga sa epoca, si nu doar pentru tribul sau, ci pentru toate triburile lumii. Caci, daca intr-o lume veche, stabila si stationara, "nelinistea evreiasca" putea ramane relativ izolata, exotica, intr-o lume noua, avantata ea insasi intr-o dinamica ametitoare, ea a putut deveni model.

Criza identitara prin care trec, deopotriva, evreii confruntati cu asimilarea si cu antisemitismul, dar si modernitatea in ansamblu poate fi exprimata atunci, sumar, in felul urmator:
- o criza de definitie: cine sunt, ce sunt, care este locul meu - al poporului meu, al disciplinei mele, al artei, al muzicii, al limbajului, al filosofiei, al omului in univers. Evreul care se intreaba asupra legitimitatii statutului sau se intalneste, in chip fericit pentru creativitatea spirituala, cu artistul, revolutionarul sau savantul, care se intreaba asupra legitimitatii statutului, disciplinelor respective si al fundamentelor acestor discipline sau ale societatii;
- o rasturnare a valorilor traditionale - religioase, sociale, morale, estetice, stiintifice, politice. Aceasta rasturnare este adesea resimtita, deopotriva, de evrei, dar si de omul modern si postmodern ca o "dezradacinare", o pierdere a securitatii si a confortului spiritual si afectiv. Intoarcerea pe dos a lumii si a sensurilor sale parcurge campul tuturor revolutiilor stiintifice, artistice, culturale si politice, dar ea este traita in chip direct, existential, si de nenumarate familii evreiesti, obligate sau doritoare sa renunte la traditie si sa se faca acceptate intr-o societate burgheza "normala", care le privea, deopotriva, cu suspiciune, admiratie si invidie;
- lipsa unei solutii clare si sigure pentru criza sau "rezolvarea" crizei printr-o alta criza. Asimilarea nu impiedica Auschwitz-ul, comunismul nu salveaza de antisemitism, iar sionismul si statul Israel nu-i fac pe evrei sa-si afle tihna pana astazi. La fel, de partea cealalta, modernitatea nu-si solutioneaza pentru un rastimp mai indelungat crizele, asa cum reusisera sa faca epocile anterioare; ea nu mai reajunge la echilibru si nu mai redescopera un nou clasicism, ci largeste si amplifica neincetat crizele, dilemele, incertitudinile; putem spune chiar ca le paraziteaza, traind si prosperand pe seama lor.

Un "nou Israel" sau un non-Israel?

Sustinem asadar ca, daca asimilam modernitatea cu ruptura radicala de traditie, la sfarsitul secolului XIX si in prima parte a secolului XX, evreii sunt de doua ori moderni: o data, la modul general, ca oameni ai epocii lor care vor sa scape de principiile ei ancestrale iudeo-crestine si greco-romane, si a doua oara, propriu-zis ca evrei care vor sa-si submineze evreitatea lor sau, in cel mai bun caz, sa o dilueze la maximum sau sa o adapteze epocii. Sau, formulat altfel, modernitatea radicala este de doua ori antiiudaica: intai fiindca, la modul general, isi reneaga zgomotos radacinile iudeo-crestine si, in al doilea rand, fiindca se lasa cucerita cultural sau politic de multi evrei care, la randul lor, au abandonat sau au uitat intr-o masura mai mare sau mai mica iudaismul.

Gustav Mahler se lamenta: "Sunt de trei ori lipsit de patrie. Ca boemian in Austria, ca austriac printre nemti si ca evreu in lumea intreaga". Formula ar putea desemna motto-ul nu numai al evreitatii asimilate si secularizate, dar si, schimband ceea ce e de schimbat, al conditiei spirituale "dezradacinate", cosmopolite, voluntar rupte de traditiile nationale, religioase, culturale, politice sau stiintifice, conditie tragica uneori, ironica alteori, proprie creatorului modern in genere.

Crestinismul a inceput prin a fi o erezie iudaica, un "nou Israel", marturisindu-l neincetat pe cel vechi prin insasi ambitia de a polemiza cu el. El a ramas asa de-a lungul veacurilor, in pofida ostilitatii bine cunoscute a Bisericii. Aproape doua mii de ani mai tarziu, contributia spirituala a evreilor la cultura europeana redevine iarasi masiva, reprezentativa si decisiva. Dar, de data aceasta, paradoxal, ea este opera unor evrei care au lasat in urma iudaismul sau care se sileau sa-l lase in urma. A apartinut, asadar, nu unor evrei pur si simplu, nici macar unor evrei eretici, ci unor "fosti" evrei.

Rezultatul a fost ca aportul evreiesc in revolutiile intelectuale, artistice si politice din ultima suta si ceva de ani s-a manifestat mai curand in rasparul decat in continuitatea religiei si traditiei Vechiului Testament sau Talmudului.

Printre marii creatori ai epocii, au fost multi evrei - straluciti, celebri, profund reprezentativi; dar, intr-un fel, vocatia majoritatii lor nu a mai fost aceea de a-l exprima cu adevarat pe Israel, nici macar de a reprezenta, ca odinioara, un "nou Israel", ci - parca mai curand - un "non-Israel"...
(Comunicare prezentata la simpozionul international Identitatea evreiasca si antisemitismul in Europa Centrala si de Sud-Est, care a avut loc la Institutul Goethe din Bucuresti intre 9-11 decembrie 2002)
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=347&nr=2003-02-10

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Shoah-ul - parte integranta din istoria popoarelor

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 6:02

Shoah-ul - parte integranta din istoria popoarelor
In aceasta primavara se implinesc 60 de ani de la eliberarea lagarelor de exterminare naziste si 90 de ani de la genocidul armenilor. Cum comemoreaza aceste evenimente Scoala de Inalte Studii Iudaice din Franta, al carei director sunteti?
Sub egida acestui centru de cercetari- numele lui este Evrei, armeni si crestini din Orient -, organizam in luna iunie cel mai important congres din Franta pe aceasta tema. Intitulat De la genocidul armenilor la Shoah. Tipologia masacrelor secolului XX, el va reuni peste 40 de savanti din lumea intreaga (in special din Armenia si din Israel, dar si din alte tari, din Romania, Polonia, Rusia, Belgia, Italia, Elvetia, Grecia, America) si va aborda patru teme: fenomenul genocidar ca atare, negationismul, invatamantul Shoah-ului si genocidului armenilor si memoria Shoah-ului.
Un prim aspect al congresului consta in problematica terminologiei utilizate pentru a descrie aceste fenomene. De exemplu, se foloseste sintagma genocidul armenilor, dar, in epoca cand acesta a avut loc, cuvantul genocid nu exista. Asadar, ce termen trebuie utilizat pentru a exprima nimicirea iudaismului european in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in conditii atroce? Si ce s-a intamplat cu armenii, dar si cu asirocaldeenii sau alti crestini din Orient, si, pe langa evrei, cu romii sau cu alte categorii umane pe care nazistii le considerau inferioare? S-a incetatenit - in Occident, in special in America, dar acum si in Romania - termenul de Holocaust. Personal, nu il utilizez niciodata deoarece nu denota o realitate - cuvantul Holocaust are un sens metafizic important: ardere de tot a unei victime. Ca istoric, prefer cuvantul ebraic Shoah, care inseamna cataclism si care intr-adevar reflecta nimicirea poporului evreu din cel de-al doilea razboi mondial. Trebuie spus ca radacinile genocidului armenilor se regasesc la sfarsitul secolului al XIX-lea, in cadrul a ceea ce noi, istoricii, numim "chestiunea Orientului". Congresul de la Berlin din 1878 s-a incheiat cu decizii nefavorabile in privinta armenilor si deja din 1894 pana in 1896 mai multe grupuri de armeni au fost masacrate. Dar adevaratul genocid al acestora s-a petrecut in timpul primului razboi mondial: in mai-iunie 1915 au fost deportati locuitorii din provinciile armene propriu-zise, iar apoi, la sfarsitul lui 1915 si in 1916, armenii din provinciile occidentale ale axei minore. Data de inceput a acestui genocid este 24 aprilie 1915, cand au fost arestati sute de notabili armeni din orasul Constantinopol. Deja incepand cu legile de la Nürnberg din 1935, se da definitia rasiala a evreului. Cine este evreu? Orice persoana care are trei bunici de religie evreiasca. O a doua lege era cea pentru apararea sangelui si onoarei poporului german, care interzicea relatiile dintre armeni si evrei, casatoriile mixte. Din acel moment, se va instala un antisemitism de stat, care va cunoaste o evolutie rapida. Dupa legile de la Nürnberg, cand evreii "devin" indigeni si sunt fara drept alungati din functiile publice s.a., 1938 este anul mutatiilor, al rupturilor - aceleasi legi antisemite se vor aplica Austriei, ocupata de nazisti. De exemplu, legea numelui: in vara lui '38, femeile trebuiau sa adauge prenumelui lor cuvantul Sarah, iar barbatii, cuvantul Israel. Deci erau deja marcati. Odata cu atacarea Poloniei, vom asista la inceputul unor persecutii acerbe ale evreilor: se reiau anumite obiceiuri medievale, de exemplu insemnarea lor cu steaua galbena - rotita din evul mediu - , apoi ghetoizarea (la Cracovia, Varsovia s.a). Dupa atacarea Uniunii Sovietice de atunci, dupa impartirea Poloniei, in mod sistematic va avea loc masacrul, ceea ce numim Shoah. Pana nu demult, in istoriografia clasica se sustinea ca la conferinta de la Wannsee, din Berlin, s-a decis "solutia finala" a poporului evreu: "deportarile" - spre Rasarit, spre o destinatie necunoscuta sau in lagare de munca s.a. Mult timp s-a crezut ca atunci s-a luat aceasta decizie, dar faptele, documentele infirma acest lucru. Incepand din vara lui 1941, incep masacrele pe teritoriul Uniunii Sovietice. Eu, in cartea mea Shoah in Romania, am aratat ca ambasadorul de atunci al Frantei la Bucuresti, Jacques Truell, transmitea misive si rapoarte la Vichy, si datorita lui suntem la curent, in timp real, cu teribilele masacre din regiunile orientale ale Romaniei, Basarabia, Bucovina si Transnistria. El utilizeaza termeni teribili, precum: "suntem in prezenta unui plan de epurare etnica" sau "a unui plan de exterminare pus la cale de guvernul lui Antonescu". Comunicarea pe care o voi tine in cadrul congresului se intituleaza chiar Marturia lui Jacques Truell.
Apoi, problematica negationismului. Definitia Conventiei pentru a preveni crima de genocid a fost adoptata de ONU in 1948 si a fost semnata chiar si de Turcia. Din pacate, aceasta tara nici pana in ziua de astazi nu a recunoscut oficial ceea ce s-a intamplat in 1915. Nimeni nu spune astazi ca turcii poarta o vina colectiva, cum nu spune nici despre germani, despre nici un alt popor; dar nu se poate nega ca aceste fapte tragice au existat. Problema negationismului Shoah-ului este bazata pe o credinta irationala, care spune ca acesta este o inventie a carei functiune ar fi de a suscita un sentiment de compasiune sau de culpabilitate in Occident, astfel ca evreii sa poata reclama indemnizari Germaniei si altor tari care au colaborat cu Germania, dar si ca sa justifice crearea statului Israel - ceea ce n-are nici o legatura cu Shoah-ul. Desi negationistii nu sunt prea numerosi, din pacate retorica lor este foarte nociva, deoarece neaga politica de exterminare a nazistilor, masacrul iudaismului european, care ar fi fondat pe o minciuna colosala ai carei singuri beneficiari ar fi evreii din ziua de astazi.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1726&nr=2005-05-12


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.07.11 18:39, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Conventia pentru prevenirea si reprimarea

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 5:42

Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid
adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea generala a Natiunilor Unite
Definitia Genocidului: Termenul a fost introdus în 1943 de avocatul evreu de origine poloneza Raphael Lemkin, si provine din grecescul "genos"(rasa, trib) si latinescul "cide"(a ucide). Din 1951 Natiunile Unite recunosc acuzatia de genocid drept crima potrivit legislatiei internationale.
http://www.bbc.co.uk/romanian/special_milosevic/1.shtml
Genocidul: (latina GENUS "neam" si caedo "tai, distrug"-una dintre cele mai grave crime impotriva umanitatii, pentru prevenirea si combaterea careia la 8 decembrie 1948, sub egida O.N.U. s-a incheiat in acest sens o conventie. Codul penal roman, in titlul XI, art. 357, partea speciala, incrimineaza infractiunea de genocid care face parte din grupul infractiunilor contra pacii si omenirii. Infractiunea consta in savarsirea in scopul de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre urmatoarele fapte: uciderea membrilor colectivitatii sau grupului; vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului; supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica; luarea de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului; transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau unui grup, in alta colectivitate sau alt grup.

http://www.preventgenocide.org/ro/conventia.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

RĂZBOIUL UNUI INOCENT PRIVIT PRIN OCHIUL UNEI OGLINZI

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 5:22

RĂZBOIUL UNUI INOCENT PRIVIT PRIN OCHIUL UNEI OGLINZI CU INIMĂ DE COPIL

În Orient se spune cã adevãrul are atîtea fete cîti ochi cautã sã priveascã spre el. Este unul singur, numai drumurile cãtre el sînt diferite. Pe un palier metafizic, relativ la istorie, occidentul are o viziune destul de diferitã, poate una dintre cele mai limpezi si concise ilustrãri apartinînd lui Voltaire: cu trecerea timpului adevãrul se dilueazã. Holocaustul, viata din vremea lui Hitler (cînd S.S. Obersturmbannfürher Karl Adolf Eichmann spunea: O sutã de morti înseamnã o catastrofã, cinci milioane nu reprezintã decît o statisticã iar Himmler decreta: vom rãmîne sãnãtosi si rezistenti atîta vreme cît nu vom cãdea în democratie), în care panica, aerul prin care teama curgea aidoma unui fluviu cãtre inimile tuturor, prin ochii tuturor, s-a nãscut din nou, din fericire numai în lumea cuvîntului, prin ochii unui om care cautã sã îmbrace încã o datã, peste ani, haina copilãriei.
Nu erau vremuri în care sã se mai poatã naste, printre evrei, vreun Fiu al Stelelor . Viata, în timpurile cînd se citeau Mein Kampf sau Mitul secolului XX , nu mai curgea dupã regulile normale. Nici în România din vremea celor trei dictaturi succesive (carlistã, legionarã, antonescianã) treburile nu erau tocmai limpezi. În vremurile noastre, în care interesele estompeazã prin sofisticate procedee manipulatorii realitatea creînd melting pot -uri convenabile, istoria este încîlcitã. Este dificil de înteles acea epocã si pentru cei care au trãit-o, darãmite pentru cei care s-au nãscut mai tîrziu! „Adevãrurile” se bat cap în cap, „intrepretãrile” de tot felul, strivite de mormane de justificãri teoretice (Ginzburg), riscã sã îngroape în uitare realitatea. Un istoric francez scria, în 1962, cã politica vestului de a nu arãta realitatea din democratiile populare instaurate sub teroarea comunistã este un refugiu într-o obiectivitate aparentã, adicã rezultatul unui compromis politicos. Cum spuneam si altãdatã , este si acesta un mod de a recunoaste, indirect, esecul colectiv de proportii în a reflecta corect lumea în care trãim. Cîtã dreptate avea Blaise Pascal, pentru care orice istorie care nu e contemporanã e suspectã!
Nu putem sã nu ne amintim cum erau atunci privite de oamenii tîrîti într-un cataclism imposibil de încadrat în tipare rationale, locuri care, pentru multi dintre noi, au o rezonantã mai curînd culturalã. Buchenwald (aproape de Weimarul prin care se preumblau cãtre viitor Goethe si Charlotte Buff, unde a poposit Martin Luther, a stat Lucas Cranach, este legat de Bach, Lizst, Schiller etc.), sînt Ravensburck, Auschwitz (unde a functionat sinistrul membru al N.S.D.A.P. care avea carnetul de partid nr. 5.574.974 din 1937 ) sau alte atîtea lagãre, deasupra portii cãrora scria Jedem das seine . Nume care urcã din nou din istorie cãtre noi, ca niste etichete sinistre legate de o cumplitã deraiere a secolului XX . Si nume ca Bucuresti, Galati, trãiesc din nou, altfel decît le stim, reînvie cu tot corolarul sinistru dãruit de vremuri de restriste, dar si dragostea care rãsare în inima unui copil. Lipsa cliseelor, maniera în care sînt prezentate imaginile acelei întunecate epoci, sporesc, din punctul de vedere al lectorului, calitatea cãrtii.
Sub pseudonimul Calmo Rose, un publicist cunoscut trãieste din nou anii copilãriei sale de evreu prins de vîrtejul istoriei în România regimului Ion Antonescu . Datoritã persecutiilor, dar si mînati de zvonurile despre raiul evreiesc din Uniunea Sovieticã, familia lui Licã îsi lichideazã afacerile (cum este numitã, cu umor de nuantã amarã, biata cizmãrie a tatãlui) si este aruncatã de soartã în Galati unde, în loc de un popas de cîteva zile, rãmîne cîtiva ani (iarna lui 1941- vara lui 1944). S-a mai scris pe aceastã temã mult, lucrãri de o valoare mai mare sau mai micã, din punct de vedere documentar sau literar. Rãzboiul unui inocent este, în primul rînd, o carte despre oameni, si evrei si români, nici mai buni nici mai rãi, si unii si altii, decît vremurile în care trãiesc. Nu toate autoritãtile române sînt lipsite de omenie, printre evrei se gãsesc unii care se strecoarã, negociind cu de toate, în fel si chip. Un vecin, nea Vasile, nestiind cã tatãl lui Licã era evreu, vine sã-l ia sã meargã sã prade niste case de evrei împreunã cu legionarii, cã poate s-aleg cu ceva - aflînd adevãrul, ia toatã familia la el ca sã o protejeze; un învãtãtor (care avea un copil legionar) pentru care valoarea copilului era singurul criteriu, si nu rasa, dar si oameni care protestau împotriva evreilor, uitau sã le plãteascã – o galerie de personaje de un colorit aparte contureazã peisajul unei lumi nicidecum monocromã, departe de ternul alb sau negru. Dimpotrivã, imaginea eliberatorului sovietic este cea a unui sãlbatic, aproape fãrã nici o brumã de omenie, de moralã. Cînd un medic evreu (Ghersenshon, alias Ivanov), care era cu trupele rusesti, le povesteste despre conditiile cumplit, reale în care trãiau evreii în Uniunea Sovieticã, despre prigoana la nivel de partid si de stat care îi determina pe evrei, ca un prim pas, sã-si schimbe numele si cîte si mai cîte despre Birobidjan, teritoriul zis-national al evreilor, care era un fel de mare lagãr, sperantele se destramã.
Dar Licã avea lumea lui. Rãzboiul era si el prezent, dar, înainte de toate, era Ea, Luta. Mic-pitic, cîrn, usor pistruiat, ambitios nevoie mare, chinuit de lectiile de vioarã, întîi ale basarabeanului Katevman, apoi ale gãlãteanului Leibovici, Licã se îndrãgosteste si lumea capãtã alte contururi si alte culori, mai vii, mai îmbietoare, mai calde. Cu ochiul ironic al adultului, care nu se crutã nici pe sine, folosind penelul înmuiat în cernelurile amintirii, autorul ne înfãtiseazã o lume privitã dintr-o perspectivã în care dramaticul, tragismul, se îngemãneazã cu hilarul, ironia, visul si calvarul cu durerea si nebunia. Totul în jur se clatinã, rusii bombardeazã de-a valma cartierele de locuinte, teama îmbracã privirile, chipurile oamenilor, numai Licã este fericit – nu mai face lectii de vioarã. Un episod ca cel al nasturilor furati de la paltoanele doamnelor de cãtre Dulce (un prieten care îl însotea adesea în zilele în care pîndea urmele Lutei) si Licã, duce pe eroul nostru de la sublim la ridicol, de la agonie la sperantã. Un eveniment care, pentru întreaga comunitate, capãtã proportii apropiate de divin – un concert pentru armatã care ar fi aruncat în umbrã zvonurile privitoare la o deportare în Transnistria, pentru Licã este o adevãratã catastrofã. Fiind membru în orchestrã, nu poate sã ajungã la o zi de primire a Lutei, la o întîlnire obtinutã pe cãi întortocheate dupã tot felul de interventii ale prietenilor.
Totul se terminã în ton cu vremurile acelea de nebunie Luta si ai ei reusesc sã plece din tarã, la Viena si, peste ani, Licã aflã cã ea trãia în Israel, se cãsãtorise cu Dulce, care… o iubea din copilãrie. Doamne, cum stii tu sã le faci si sã le desfaci pe toate!
O carte scrisã cu talent, un altfel de tablou, convingãtor, veridic, al unei realitãti crude, reflectat prin ochiul unei oglinzi cu inimã de copil tinutã în palmele de suflet de peste ani ale adultului, care o aratã un pic anapoda, sugubãt si trist, dramatic si încoltind a tot pasul a sperantã – astfel este Rãzboiul unui inocent.

Calmo, Rose, Rãzboiul unui inocent, Editura Evenimentul Românesc, 2002

http://convorbiri-literare.dntis.ro/MARIUSiun3.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 5:22

Iti recomand o afacere in 10 pasi .

1. Iti infiintezi un ziar saptaminal .
2. Faci lansarea in circa 1000 ~ 2000 de exemplare.
3. Adopti o politica editoriala antisemita si antiamericana in raport de 2 la 1 . Sustii cauza paletiniana , maretia pan-arabismului si tot bulshitul corespunzator .
4. Ataci oamenii politici si ii acuzi ca sint evrei la origine .
5. Transcrii in limba romana diverse articole de pe Net , avind ca sursa siteurile islamiste .
6. Organizezi interviuri cu atasatii "culturali" de pe la ambasadele statelor Iran , Siria , Libia , Palestina , Emirate , etc Le servesti la fileu intrebarile si ii lasi sa abereze in voie . Din cind in cind , privind in ochii lor , dai din cap aprobator . Trimiti gratis fituica la toate ambasadele lumii , ministere , institurii publice , biblioteci , emisiunilor de televiziune care fac revista presei , radiourilor , sindicatelor , etc . Te lauzi ca esti citit de elitele patriotice .
7. Reactionezi furibund la orice actiune Israeliana si ignori orice act terorist infaptuit de islamisti . Trebuie sa dai impresia ca vorbesti in numele pacii si ca esti in asentimentul "maselor largi" .
8. Provoci scandal in media , arunci stiri bomba , ii provoci pe ceilalti ziaristi si ii tracasezi . Incerci sa devii un fel de paria si sa pari a fi oprimat de sistem ( te plingi ca nu ai bani , sistemul este contra ta pentru ca te lupti pentru adevar , jidanii aflati la putere vor sa iti inchida gura dar tu lupti pina la ultima picatura de singe , etc )
9. Trimiti scrisori la ambasadele statelor arabe si comuniste , cerind ajutor financiar pentru marirea tirajului ziarului . Te plingi ca daca nu primesti fonduri , vei fi nevoit sa te lasi invins de complotul ticalosit care va mai invinge inca o data .
10. Incepi sa primesti "ajutoare" , donatii , premii , burse de studii la universitatile din Sahara (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) , scoli de vara platite de donatori anonimi , etc .

http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=85938&st=360


Ultima editare efectuata de catre Admin in 29.07.11 4:22, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

GRINCH, EVREUL CARE A FURAT CRĂCIUNUL

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 0:16

GRINCH, EVREUL CARE A FURAT CRĂCIUNUL
NU CREDEAM că o să trăiesc ziua în care Crăciunul să devină un cuvânt obscen. Credeti că nu-i asa? Atunci de ce li se interzice oamenilor să-l pronunte în societatea civilizată, de teamă că ar putea să ofenseze?
Scolile sînt obligate să înlocuiască în programele lor tipărite “vacanta de Crăciun” cu “pauză de iarnă”. La Macy’s, cuvântul este interzis cu toate că firma făcut milioane de dolari de pe urma portretizării ei favorabile din clasicul film de Crăciun, “Miracol pe Strada 34″. Colindele, chiar si în versiunile instrumentale, sunt interzise în anumite locuri. Un important serviciu de curierat nu numai că le-a cerut soferilor angajati să-si scoată caciulile de “Mos Crăciun” dar le-a si ordonat să nu-si decoreze camioanele cu coroane de Crăciun.
Cineva ar putea să se intrebe cum de se întâmpla asa ceva într-o natiune crestină? Si dacă aveti obiectii în privinta folosirii acestei denumiri, veti nega oare că India este o tară hindusă, că Pakistanul este musulman, că Polonia este catolică? Nu înseamnă că aceste natiuni sunt teocratii. Dar când majoritatea covârsitoare a populatiei unei tări apartine unei religii, si aproape 90 la sută dintre americani se întâmplă să fie într-un fel sau altul crestini, numai un nebun ar nega evidenta.
Nu cu mult timp în urmă, dei pare că a trecut mai mult de-atunci, oamenii care veneau aici din alte părti ale lumii făceau tot posibilul să se adapteze. Asimilarea nu era o amenintare pentru nimeni; era ceea ce reprezenta Statuia Libertătii. E pluribus unum, “unul din cei multi”, era motto-ul nostru. “Creuzetul lumii” era porecla noastră. Asta nu însemna că fiecare grup de oameni trebuia să-si prezinte la control obiceiurile, cultura sau specificul culinar. Însemna că ei, si mai ales copiii lor, învătau limba engleză si învătau să trăiască si să lase si pe altii să trăiască.

Probabil ati observat că lucrurile s-au schimbat. Si pentru asta dau vina pe tovarăsii mei evrei. Când vine vorba de promovarea agendei multiculturale, anticrestine, veti găsi în prima linie judecători evrei, jurnalisti evrei si Uniunea Americană pentru Drepturi Civile (ACLU).
Trebuie să declar că, fiind la rândul meu evreu, în familia mea nu s-a sărbătorit niciodată Crăciunul. Dar ce putea să nu-ti placă la această sărbătoare? În primul rînd, oferea o binevenită pauză de scoală de două săptămâni. Brazii împodobiti arătau frumos, iluminatia era minunată, ”It’s a Wonderful Life” a fost un film grozav, si chiar unele dintre cele mai frumoase colinde au fost compuse de evrei.
Dar micul secret murdar din America este că antisemitismul nu mai reprezintă o problemă în societate; el a fost înlocuit cu un anti-crestinism furibund. Spre exemplu, ura proiectată împotriva lui George W. Bush are mult mai putin de-a face cu deciziile lui politice decât cu religia lui. Evreii nu-si exprimă îngrijorarea atunci când un Bill Clinton sau un John Kerry au aparitii intens mediatizate în bisericile baptiste ale negrilor sau când pozează alături de Rev. Jesse Jackson, pentru ca toti îsi dau seama că asta-i doar politică. Ei nu protestează decât atunci când politicienii merg la biserică din motive religioase.
Tovarăsii mei evrei, care pun deseori în fruntea prioritătilor supravietuirea Israelului atunci când e vorba de alegerea unui presedinte, i-au acordat lui Bush numai 26 la sută din voturile lor, desi acesta este cu sigurantă cel mai pro-israelian presedinte din câti au trecut prin Biroul Oval.
Organizatia care conduce ofensiva împotriva crestinismului în America este ACLU, care este în proportie covârsitoare evreiască în ceea ce priveste membrii si fondurile. Ei sunt cei care i-au păcălit pe multi că expresia “separarea dintre biserică si stat“ chiar ar exista pe undeva prin Constitutie.
Poate ati observat totusi că aceeasi ACLU este extrem de selectivă când vine vorba de intolerantă religioasă. Acelasi grup de escroci ipocriti care, la prima urare de “Crăciun fericit” îti si trântesc o actiune în justitie, vor lupta pentru dreptul unui indian american de a se droga cu peyote sau al unei femei musulmane de a-si acoperi fata în poza de pe permisul de conducere.
Întâmplător, dispretuiesc oamenii agresivi si bigoti. Mă enervează atunci când reprezintă majoritatea, dar tot atât de mult atunci când reprezintă o minoritatate infima, asa cum sunt evreii în America.
Am impresia că foarte multi evrei nu vor fi fericiti până când nu vor reusi să impună propria lor versiune despre Inchizitia spaniolă, fortându-i pe crestini fie să-si renege credinta si să se convertească la agnosticism, fie să suporte consecintele.
Trebuie să subliniez că multi dintre acesti oameni detestă iudaismul tot atât de mult cât detestă crestinismul. Ei se comportă ca si cum ateismul ar fi o vocatie. Ei o iau razna dacă cineva spune In God we trust (”Credem în Dumnezeu”) sau mentionează că Declaratia de Independentă face referire la un Creator cu C mare. Deja sunt surprins că nu au început o campanie de eliminare a duminicii ca zi de odihnă. La urma urmei, doar din ratiuni religioase – ratiuni crestine – a fost desemnată duminica, si nu martea sau miercurea, zi de odihnă.
Asta e o natiune crestina, prieteni. Si toti suntem norocosi ca ea este asa, si ca atât de multi americani au ales să traiasca după cele mai înalte precepte ale religiei lor. Ca membru al unui grup minoritar – si încă al unuia dintre cele mai mici – spun că se cade ca cei care nu-l acceptăm pe Iisus Hristos ca mântuitorul nostru , să fim recunoscători fată de cei care o fac, si să începem să respectăm valorile si traditiile majoritătii covârsitoare a concetătenilor nostri, asa cum si noi insistăm ca ei să ni le respecte pe ale noastre.
Crăciun fericit!

http://ro.altermedia.info/opinii/grinch-evreul-care-a-furat-crciunul_3165.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 0:05



Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.08.13 8:48, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pagina 11 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... 9, 10, 11

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum