ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Pagina 10 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... , 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 0:05

Rezumarea primului mesaj :



Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.08.13 8:48, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:18

++Teleologia discursului antisemit

(1) "Antisemitism fara antisemiti"nota 1 sau dublu discurs
Ciudatenia acestui discurs antisemit este aceea ca
emitatorii sai nu se considera citusi de putin… antisemiti. In
consecinta, ei protesteaza violent atunci cind sint catalogati ca
antisemiti. Trucul acesta este vechi, il gasim si la multi antisemiti
din perioada interbelica, dar in post-comunism el a devenit cu
adevarat imperativ. Motivele unei asemenea abjurari nu sint greu de
detectat. In postumitatea Holocaustului, a se recunoaste cineva ca
antisemit comporta riscuri sensibile. Antisemitismul este interzis
prin legea fundamentala si, totodata, incriminat de Codul penal. Este
poate una din ratiunile pentru care in Romania post-comunista nimeni
nu se declara antisemit, desi, dupa cum am vazut, ideile antisemite
nu lipsesc.

Este aceasta, s-ar parea, o tipica "fuga de situatie",
cum spun psihanalistii. Incape atunci, ne-am putea intreba, vreun
mecanism de auto-respingere in aceasta reactie? Nicidecum.
Dimpotriva, ea devine un alt prilej de hetero-respingere, altfel spus
o noua ocazie de antisemitism, confuz, chinuit, dar adesea
paroxististic. "Intoarcerea refulatului" se petrece adesea cu o
viteza uluitoare si poate avea efecte devastatoare. "Logica" acestei
reveniri rapide a ceea ce tocmai paruse a fi fost refulat rezida
asadar in consecventa...

Antisemitismul strident al unor publicatii ar fi,
potrivit autorilor lui, un fel de produs involuntar sau de efect
pervers, imputabil exclusiv receptorului, care ar rastalmaci in acest
fel un discurs public inocent. Ba chiar, se sustine adesea,
antisemitismul trebuie atribuit celor care vad antisemitism acolo
unde acesta nu trebuie vazut. In consecinta, antisemiti sint
considerati – de catre discursul antisemit – Moses Rosen sau Elie
Wiesel, cel din urma fiind taxat si "celebru apologet al
holocaustului"nota 2. Si ca lucrurile sa fie pe deplin clare,
discursul antisemit sustine ca pur si simplu "antisemitii sint evreii
insisi" sau ca "antisemitismul este produs de evrei asa cum bila este
secretata de ficat"nota 3.

Cit ii priveste pe autorii acestui discurs, ei nu numai
ca nu se recunosc antisemiti, dar neaga orice antisemitism care s-ar
atribui romanilor. Bizareria este insa ca, uneori, mesajul manifest
de negare a antisemitismului nu exclude un mesaj latent de admitere a
sa. Se poate gasi o asemenea situatie in unele texte ale lui C. V.
Tudor. Iata un exemplu, ales practic la intimplare:

"Aici nu este vorba de antisemitism sau de xenofobie, pe care si noi
le condamnam, ci de apucaturile unora de a invinovati cu orice pret
poporul nostru, care este cel mai vechi si cel mai nobil popor din
Europa – singurul popor nascut crestin. Noi pretuim sincer poporul
evreu, asa cum pretuim orice popor al Domnului, si nu meritam atita
ingratitudine."nota 4

Se intelege de la sine cum poate pretui C. V. Tudor
celelalte popoare in conditiile in care al sau este "cel mai nobil
din Europa". In sintagma utilizata de retorul nationalist sint vii
toti germenii discriminarii. Ideea "nobletii" poporului roman ca
urmare a genezei sale "crestine" ia alteori forme foarte apasate:

"in Romania nu a fost, nu este si nu va fi niciodata antisemitism,
fiindca romanii sint un popor nobil si crestin"nota 5,

decreteaza C.V. Tudor intr-un alt discurs.

Dincolo insa de acest aspect, interesant este ca multi
antisemiti simt nevoia sa-si afiseze pretuirea pentru poporul evreu.
Nu numai liderul PRM procedeaza astfel, ci si alti nationalisti
radicali. Spre exemplu, intr-un articol cu vizibile tente antisemite,
Gheorghe Dumitrascu, istoric si senator PDSR, scrie
despre "suferintele pe care poporul roman le-a avut de suportat din
partea unor evrei, mai ales in ultima suta de ani", pentru ca peste
citeva rinduri sa afirme: "toata viata am fost un pretuitor si un
prieten al evreilor si nici azi nu sint altfel"nota 6.

Situatii de acest gen se pot intilni la tot pasul in
presa care cultiva discursul nationalist radical. Intr-un articol
extrem de xenofob, care indeamna pur si simplu la violenta rasiala si
etnica, aparut intr-un alt periodic, se spune totusi: "Repetam, noi
nu sintem nici rasisti, nici fascisti"nota 7. Autorul crede probabil
ca, facind aceasta precizare, va putea dejuca acuzatia pe care singur
a creat-o.

Alteori, contradictia logica se vede mai bine din
ansamblul materialelor unei publicatii.

"Pentru cine are urechi sa auda: noi, romanii, nu am fost niciodata
legionari, comunisti, nazisti, fascisti ori altceva, ci am fost
intotdeauna o Natiune care a luptat pentru independenta
nationala"nota 8,

se sustine intr-un alt text din Romania Mare. In ciuda acestei
inocente declamate, in acelasi numar de publicatie, este gazduit un
articol care afirma nu numai contrariul, dar care vede chiar in
liderul PRM un legionar, indemnindu-i pe toti legionarii sa-l
sprijine; si cum semnatarul se declara el insusi legionar, s-ar
deduce ca el stie ce spune: C. Vadim Tudor – scrie acesta, si Romania
Mare e de acord, din moment ce-l publica –

"este SINGURUL al carui program, ca sa nu zic doctrina, se acopera cu
gindirea si simtirea legionara. Vadim e nationalist, ca si voi, Vadim
e crestin, ca si voi, Vadim isi iubeste Țara si stramosii, ca si voi.
Vadim are aceiasi dusmani, ca si voi, adica: banditii, canaliile,
vindutii, neromanii si toata scursoarea levantina care se lafaie din
nou pe pamintul Țarii [majusculele aut. – n.m.]"nota 9.

Publicatiile antisemite, pentru a convinge ca nu sint
antisemite, nu se marginesc numai la a clama "nu sintem antisemite".
Faptul acesta se poate dovedi si prin alte mijloace. Inexistenta
antisemitismului intr-un periodic ca Romania Mare (si, implicit, in
cadrul PRM) este "probata" prin publicarea frecventa a unor scrisori
laudative (indeosebi pentru liderul PRM) venite din …Israel si
semnate, evident, de "evrei cinstiti"nota 10, cu nume evreiesti cit
mai neaose. Expeditorul din Tel Aviv al unei asemenea scrisori
sustine: "e o neghiobie sa se afirme ca dl TUDOR ar fi antisemit, el
e doar roman patriot [majusculele aut. – n.m.]"nota 11. Cititorul
urmeaza sa deduca: daca un evreu sustine ca liderul PRM nu este
antisemit, neindoielnic ca asa este.


Ultima editare efectuata de catre in 25.11.07 22:49, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:16

++„sionistii au recurs la o diversiune cu totul originala: au
provocat crime si veritabile masacre antievreiesti, ca si cum acestea
ar fi fost provocate si organizate de forte antisemite din tara
respectiva, pentru a-i infricosa astfel pe evrei si a-i determina sa
plece in Israel"nota 13.

Ion Coja, caci lui ii apartine acest text, ar fi putut
sti ca aceasta ipoteza este in mod evident absurda, daca ar fi avut
in vedere cronologia fenomenului imigrarii evreilor in Israel,
directiile si, mai ales, valurile lui, dar „spectaculosul" formulei
garaudyene este suficient pentru a-i paraliza chiar si bunul simt.

Dar nu numai „argumentatia" lui Garaudy este preluata de
literatura antisemita romaneasca de azi, spre a putea anula
Holocaustul. Discursul public antisemit foloseste si „argumentul
stiintific" occidental, menit sa „demonstreze" in chip desavirsit,
pentru a spulbera orice indoiala posibila, ca Holocaustul n-a existat
sau, de a existat, el nu trebuie individualizat in chip expres,
pentru ca tragedii de genul lui sint cu duiumul in istorie. Astfel,
apar nume precum cel al lui Fred Leuchter, care – se sustine in
aceste texte – ar fi „dovedit" cu ajutorul probele chimice ca la
Auschwitz, Birkenau sau Majdanek n-au existat urme de
cianura, „proba" ca „solutia finala" ar fi o inchipuire ideologica;
sau cel al lui Léon Degrelle, care ar fi „demonstrat" imposibilitatea
tehnica a proportiilor „solutiei finale" aplicate de nazisti
evreilornota 14. in alte publicatii sint invocate si alte „autoritati
stiintifice" occidentale (Paul Rassinier, Arthur R. Butz, David
Irving ori Norman Finkelstein), carora li se rezuma ideile in formule
de genul „minciuna gazarii evreilor in lagare"
sau „pretinsul «holocaust» nazist"nota 15, „mitul camerelor de
gazare"nota 16 ori, minimalizator si ironic, „industria
Holocaustului". in aceste texte, negarea Holocaustului este fara
drept de apel, fie cu referinta expresa la fenomenul ca atare (care n-
ar fi avut loc), fie cu referinta la semnificatia sa (Holocaustul ar
fi existat intr-o oarecare masura, dar el ar fi astazi
instrumentalizat in scopuri materiale de catre evrei, fiind astfel
exagerat). Cit despre faptul ca unii dintre acestia au fost
condamnati de justitie, cum e cazul elvetianului Jürgen Graf, care a
primit nu demult o pedeapsa de 15 luni inchisoare pentru negarea
Holocaustului, sau cazul mai recent al istoricului britanic David
Irvingnota 17, negationistii romani n-au decit cuvinte de ocara
pentru justitia in cauza.

In acelasi timp, sint si texte care par sa admita ca
nazistii au comis masacre impotriva evreilor, dar ca acest lucru –
sustin acestea mai departe, deschis ori deliberat confuz – nu este
citusi de putin reprobabil. Ideea aceasta se intilneste in discursul
antisemit cel mai radical, de certa sorginte nazista. Acest discurs
extrem pare sa „rationeze" cam in felul urmator: daca nazistii au
recurs la „solutia finala", aceasta s-a intimplat exclusiv din
pricina vinilor evreiesti, fiind, prin urmare, legitima. Un exemplu
in acest sens il reprezinta textele lui Radu Theodoru in care
este „teoretizata" chestiunea „solutiei finale". Iata un „model" de
discurs antisemit nazist extras dintr-una din cartile acestui autor:

„Se pot aprecia Germania interbelica si national-socialismul ca
factori de reactie ai nationalului la agresiunea totalitarista a
imperialismului iudeu si de mentinere a echilibrului european.
Desigur ca asa-zisele democratii occidentale ar fi disparut daca
ramura iudaica insarcinata de Sanhedrinul mondial ar fi reusit sa
duca pina la capat iudeo-bolsevizarea Germaniei, dupa ce iudeo-
bolsevizase Rusia si Ungaria."nota 18

Hitler apare astfel ca un salvator al... democratiei
occidentale. „Solutia finala" a salvgardat – se poate intelege –
civilizatia apuseana. in aceste conditii ideologice, in care se face
practic apologia genocidului comis de nazisti, minimalizarea sau
negarea Holocaustului sustinute in alte parti devin, prin contrast,
simptoame intrucitva benigne. Cu un asemenea precedent, nazismul se
simte in drept de a se manifesta deschis. Un articol
intitulat „Nimicirea minoritatilor periculoase sau pierderea
statului"nota 19 poate astfel sa apara in presa scrisa in anul de
gratie 1998.


Ultima editare efectuata de catre in 25.11.07 22:46, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:15

++(9) Negarea/minimalizarea Holocaustului



Negarea ori minimalizarea Holocaustului in general sau,
dimpotriva, apologia Holocaustului tin, desigur, de „logica" temelor
precedente, aparind ca o consecinta „fireasca" a acestor alegatii.
Desigur, nu toate discursurile antisemite ajung sa se raporteze in
acest fel la Holocaust, dar parte semnificativa din acestea o fac.

Cu toate ca sint discursuri in care tragedia evreilor in
timpul celui de-al doilea razboi mondial este recunoscuta ca reala,
admitind chiar si termenul de Holocaust, multe sfirsesc totusi prin a-
l relativiza. Iata o mostra discursiva in acest sens:

„Comemorarea Holocaustului le-a oferit greu incercatilor evrei un nou
prilej de a-si absolutiza suferintele istorice (Holocaustul ramine o
mare tragedie, fara sa fi fost nevoie de proportiile delirante ce i s-
au dat ulterior) si de a culpabiliza retroactiv popoare intregi."nota
1

Ideea „culpabilizarii popoarelor", enuntata doar in
exemplul de mai sus, isi gaseste insa in alte discursuri
antisemite „rationalitatea economica" de care avea nevoie pentru a
nega completamente genocidul suferit de evrei. Corneliu Vadim Tudor
are aceasta „revelatie":

„Inclin sa cred ca Holocaustul n-a fost decit o stratagema sionista,
pentru a stoarce Germania cam de 100 miliarde de marci, in 40 de ani,
si pentru a tine sub teroare pe oricine nu e de acord cu jugul
evreiesc"nota 2.

„Argumentul" acesta „financiar" este folosit si de alti
retori antisemitinota 3, el fiind – sa spunem asa – compatibil
cu „imaginea" istorica a evreului, cu prejudecatile si stereotipurile
formate demult si care circula inca pe seama sa.

Ioan Buduca amanunteste acest „argument". Pentru aceasta,
mai intii invoca „vina istorica a evreimii fata de Germania celui de-
al doilea Reich" (sic!). Astfel, referindu-se la temerile pe care
evreii le-au incercat deindata ce Hitler a ajuns la putere, eseistul
scrie:

„Se simteau [evreii din Germania – n.m.] amenintati de ideologia
nationalista a noului cancelar. Dar ce motive serioase ar fi avut
seful nazistilor sa-i persecute? Aveau vreo musca pe caciula? Aveau.
Au contribuit la infringerea Germaniei in primul razboi mondial."nota
4

Mai mult, evreii ar fi conspirat impotriva „miracolului
economic hitlerist", a „socialismului de tip national" pe care Hitler
il testa cu succes urias, ceea ce contravenea intereselor economico-
financiare ale evreimii. Cum nazismul promitea sa fie o izbinda
deplina, evreii au facut tot ceea ce au putut ca sa-l compromita. Dar
el era „inocent". Holocaustul, se poate deduce, e o inventie
ideologica, al carei dedesubt este unul financiar. Altminteri, cum
spune Radu Thedoru, Hitler ar fi fost „un analist lucid al efectelor
si consecintelor actiunilor plutocratice sioniste"nota 5, idee la
care Ioan Buduca subscrie fara indoiala. Si nu numai el. Führer-ul
reprezinta un model atractiv si pentru altii, chiar daca faptul e
sugerat citeodata sibilinicnota 6.

Discursul minimalizator sau negator al Holocaustului
depaseste insa adesea „rationalitatea economica" de mai sus,
introducind alte variabile „explicative":

„In al doilea razboi mondial au fost sacrificati 600 de mii (si nu 6
milioane cum pretinde de peste 50 de ani propaganda iudaica) de evrei
europeni care puteau fi salvati din lagarele de concentrare daca s-ar
fi acceptat oferta lui Hitler din 1941, facuta prin intermediul lui
Adolf Eichmann, de a oferi 1 milion de evrei europeni in schimbul a
10 mii de camioane de transport americane. Evreimea internationala a
refuzat, deoarece altele erau planurile criminale ale Sanhedrinului
(Guvernul mondial evreiesc, cu sediul la New York). Sanhedrinul este
un Guvern dictatorial terorist, care prin intermediul cahalurilor
(Guverne evreiesti, bineinteles secrete, din toate Tarile lumii) ii
terorizeaza chiar pe evrei, ajungind pina la asasinarea celor gasiti
vinovati de nerespectarea ordinelor primite."nota 7

Negarea adevaratei naturi a Holocaustului se serveste
insa si de „argumente" noi, imprumutate din literatura antisemita
internationala. in acest sens, discursul anti-semit din Romania post-
comunista nu putea sa nu se inspire din Roger Garaudy. Cartea
acestuia, Miturile fondatoare ale politicii israeliene, si-a gasit
rapid admiratori in Romania, dispusi sa-i popularizeze „invataturile"
(in Puncte Cardinale, Adevarul, chiar in Romania literara). Una din
editiile romanesti (se pare ca sint doua pina acum), cu un tiraj –
dupa toate indiciile (se poate cumpara aproape la orice stand de
carti) – dintre cele mai mari, are inscrisa chiar pe prima coperta o
fraza „ademenitoare" si definitorie pentru Roger Garaudy:

„Nu este vina mea daca cei care ma acuza sint tocmai aceia care au
organizat o afacere mondiala din vinzarea ciolanelor bunicilor
lor."nota 8

Editorul incearca astfel sa acroseze cititorii, sa le
aduca la cunostinta ca le-a sosit „marfa" dorita sau „drogul"
asteptat. Care vine in forme din ce in ce mai clare. Lui Roger
Garaudy i s-a publicat in romaneste nu demult o noua carte, in care
negationismul este de data aceasta la el acasanota 9. Filosoful,
marxist cindva, tagaduieste in acest text nu numai cifra de 6
milioane de evrei morti in Holocaust, ci si realitatea istorica a
camerelor de gazare si, mai ales, a existentei „solutiei finale"
naziste in sensul vehiculat astazinota 10. Daca se adauga si
invinovatirea evreilor pentru ascensiunea lui Hitler la putere in
Germania, acuzarea lor ca ar fi colaborat cu Hitler, alegatiile
potrivit carora Talmudul ii indeamna pe evrei la crima (exemple
fiindu-i Ygal Amir si Baruch Goldstein, „ambii asasini de drept
divin"nota 11 iudaic), se va putea vedea ca fostul ideolog comunist
nu este doar un antisionist, asa cum putea sa para in ochii unora
care citisera Miturile fondatoare ale politicii israeliene, ci un
antisemit militantnota 12 (chiar daca, retoric, el condamna
antisemitismul).

Narcoticul acesta tare reprezentat de cartile lui Roger
Garaudy a avut efecte imediate asupra discursului antisemit din
Romania, in a carui textura s-a dizolvat cu usurinta, facindu-l
adesea neidentificabil. Citeodata, totusi, el poate fi izolat. Iata
un asemenea exemplu de idee antisemita inspirata de fostul ideolog al
Partidului Comunist Francez convertit astazi la islamism:


Ultima editare efectuata de catre in 25.11.07 16:21, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:13

++Alti autori, precum Ion Coja, admit – in discursuri
rostite chiar in Parlament – ca evreii din Romania au avut intrucitva
de suferit, ca unii din ei, citiva numai, mai ales din Basarabia si
Bucovina, au fost ucisi, dar asta nu-l impiedica sa nege categoric
orice responsabilitate romaneasca: "Am respins intotdeauna ideea de
holocaust in Romania, holocaust provocat de romani, din doua motive:
aprioric, cunoscind bine firea omenoasa a romanului, si aposterioric,
din cercetarea faptelor istorice, care m-au dus la concluzia ca
evreii care au patimit in acei ani [1940-1944 – n.m.] au platit
astfel nu apartenenta lor la o credinta religioasa, la o etnie, ci au
platit exclusiv ratacirea lor ideologica, cea care i-a facut sa
inlocuiasca steaua lui David cu steaua rosie in cinci colturi, a
iluziei si a crimei comuniste. Au patimit si unii chiar au murit nu
pentru ca erau evrei, ci pentru ca erau comunisti, luptatori cu sau
fara uniforma inrolati in Armata Rosie"nota 56. Concluzia care se
poate deduce dintr-un asemenea discurs, admitind chiar ca faptele
invocate ar fi reale (ceea ce e departe de adevar), este ca omorul in
numele anticomunismului este legitim. Nu este limpede daca autorul
realizeaza aceasta consecinta logica, cu atit mai mult cu cit, in
alte texte, el sustine raspicat ca nu este anticomunist ("Eu,
domnilor, nu sint anticomunist"nota 57) si chiar ca "ideea comunista"
n-a murit si nici nu trebuie sa moaranota 58. Alta este insa tinta
acestui autor, anume sa sustina foarte categoric ca "in Romania nu a
existat holocaust" (subl. autorului) si sa "explice" persistenta
ideii opuse: "cei care acuza armata romana si autoritatile romanesti
de holocaust in Basarabia si Transilvania, in mod constient sau nu
fac astfel jocul mistificator al Moscovei bolsevice, iar nu al
Israelului, cu atit mai putin al adevarului!"nota 59.

Aceeasi idee este sustinuta si de istoricul Gheorghe
Buzatu: "nu putem si nu trebuie sa uitam (asasinatele – n.m.) comise
de comunisti in solda Moscovei". Si cum comunistii, atit de la
Moscova cit si de la Bucuresti, erau majoritar evrei, suferintele pe
care le-a indurat minoritatea evreiasca erau intr-un fel inevitabile,
de nu chiar juste. In concluzie, nu evreii sint cei care au suferit
in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ci romanii; mai mult,
romanii au fost in postura victimei, iar evreii in cea a
calaului: "adevaratul Holocaust a fost initiat si realizat de ei (de
comunistii evrei – n.m.) impotriva poporului roman"nota 60, afirma
istoricul.

In presa extremista, ideea capata contururi apasate: "In
Romania niciodata nu a existat holocaust (sic!). Adica, vezi bine, el
a existat, dar faptasii sint barbarii de nemti nu poporul meu cel
blind si nascut crestin."nota 61 Daca acestea par judecati generale,
vizind o epoca destul de lunga, lucrurile nu se schimba nici atunci
cind articolele vizeaza evenimente precise. Bunaoara, intr-un
asemenea articol se sustine cu tarie ca la Dorohoi, in 1940, "nu a
fost pogrom, ci razboi"; cit priveste masacrul de la Odesa din anul
urmator, acelasi articol sustine ca totul este o inventie a
denigratorilor poporului roman, mai precis, a unor "reprezentanti ai
evreilor [care – n.m.] au un talent innascut in a falsifica
documentele"nota 62.

Ideea unui Antonescu "protector si salvator al evreilor"
si al averilor lor isi cauta surse de legitimare si printre
reprezentanti ai evreilor. In scop demonstrativ, discursul uzeaza
deci si de "argumentul" "autoritatii evreiesti" in materie, nume ca
Al. Safran, Oliver Lustig, Dr. W. Filderman fiind folosite fie pentru
a nega martiriul evreilor in perioada guvernarii antonesciene fie,
mai frecvent, pentru a-i reduce proportiile pina la insignifianta sau
la inevitabilnota 63. Nu de putine ori insa acest apel este selectiv
si, in ultima instanta, mistificator. Discursul retine doar ceea ce-i
convine din marturiile personalitatilor evreiesti, ignorind suveran
ceea ce contravine vederilor sale (bunaoara, din memoriile fostului
Sef Rabin al Romaniei, Al. Safran, acest discurs nu retine decit
aprecierile flatante la adresa poporului roman sau "dialogul
civilizat" avut cu Capitanul, nu insa si amintirile sale privind, sa
spunem, crimele suferite de evrei in ianuarie 1941). Si, in aceeasi
ordine de idei, ar mai fi de aratat ca teza unui Antonescu "salvator
al evreilor" isi cauta sprijin in opinii care, aprioric, nu pot fi
citusi de putin suspectate de antisemitism, dimpotriva. De pilda,
cind o asemenea parere este sustinuta de o personalitate romana
careia statul Israel i-a acordat titlul de "Drept intre Popoare"
(pentru a fi salvat evrei din Transilvania de nord ocupata de armata
horthysta), cum este Raoul Sorbannota 64, discursul acesta capata o
noua dezlegare pentru a putea face afirmatiile care ii convin.

In concluzie, acest discurs intretine o continua disputa
in jurul cifrei victimelor, grija lui de capatii fiind aceea de a o
reduce pina la irelevanta. Presedintele Federatiei Comunitatilor
Evreiesti din Romania, Nicolae Cajal, raspunzind unuia dintre
animatorii acestui revizionism, il intreba pe buna dreptate: "De la
ce cifra de ucisi incolo numai pentru ca apartineau etniei evreiesti
socotiti Dvs. […] ca se poate vorbi de genocid?"nota 65 Daca si-ar
pune mai mult aceasta intrebare capitala, discursul public din
Romania postcomunista ar avea o sansa in plus de a evita deriva
antisemita.


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 21:04, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:12

++In sprijinul tezei privind inocenta legionara sint aduse
si alte "argumente", unele din acestea de o inventivitate de-a
dreptul uimitoare. Bunaoara, surprinzatorul "argument"
al "filosemitismului legionar". Infiintarea teatrului Baraseum in
timpul guvernarii legionare este prezentata ca o proba zdrobitoare in
acest sens (uitindu-se ca ratiunile politice ale acestei initiative
tineau mai mult de izolarea si ghettoizarea vietii culturale
evreiesti). Acesteia i se adauga "dialogul civilizat"nota 38 dintre
Capitan si rabinul Al. Safran sau prieteniile din inchisorile
antonesciene dintre evrei si legionari (marturisite de Nicolae
Steinhardt)nota 39. Alteori, acest "argument" este dublat de un
altul: cel al "autoritatii istorice" occidentale, citindu-se in acest
sens marturia pro-legionara a vreunui obscur "om de stiinta" din
Europa "democrata"nota 40.

Antisemitismul real, faptic al legionarilor este respins
si cu ajutorul propriei lor imagini ideologice. "Onoarea"
sau "educatia legionara" sint prezentate ca incompatibile cu barbaria
sau violenta antisemita. Realmente, sustin aceste texte, legionarii
nu puteau intreprinde orori impotriva evreilor pentru ca un asemenea
comportament ar fi contravenit "moralei legionare" sau inaltei lor
idei despre "spiritualitate"nota 41. Judecata de valoare privind
excelenta politica, spirituala, morala a liderilor legionari, in
special a lui Corneliu Zelea Codreanu ("Capitanul")nota 42, dar si a
lui I. Mota, Vasile Marin s.a. ("martirii")nota 43, devine, in mod
curios, judecata de existenta, un fel de axioma empirica ce nu va
putea sa lipseasca din silogismul inocentarii Miscarii in ansamblul
ei.

Dar teza inocentei funciare a Legiunii are la indemina,
la acest capitol, o "proba" inca si mai concludenta, care se sprijina
pe un consens cultural redutabil (ceea ce nu e cazul cu liderii ei).
Cum se poate "demonstra" mai convingator o asemenea teza decit
invocind "calitatea umana exceptionala" a oamenilor de cultura care s-
au inregimentat in Miscare sau au simpatizat cu ea si au incurajat-o
moral (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cioran, Petre Tutea etc.)? Cum ar
fi putut asemenea minti exemplare sa impartaseasca barbaria
antisemita? "Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Radu Gyr,
Petre Tutea si foarte multi altii, au fost legionari"nota 44,
aminteste un publicist, dind a intelege ca orice acuza la adresa
Miscarii se va lovi si se va sparge de zidul format de aceste nume
celebre. In alte contexte, aceasta idee capata accente inca si mai
demonstrative: "daca Miscarea aceasta a avut un asemenea rasunet in
epoca (…) si continua sa aiba ecouri vii pina azi, faptul se
datoreaza si numeroaselor `capete stralucite' ale culturii noastre
contemporane (…) pe care a stiut sa si le atraga (ca membri sau
simpatizanti) si care, principial vorbind, o vor `gira' in
eternitate"nota 45, scrie Razvan Codrescu. Si, pentru ca lucrurile sa
fie limpezi, acelasi autor mai noteaza: "Aici e miezul problemei:
dreapta culturala legitimeaza, fie si indirect, dreapta politica. De
aceea, anumite cercuri intelectuale ale stingii democratice au dus si
continua sa duca o campanie sustinuta impotriva lui Eminescu, a
unor «virfuri» ale culturii noastre interbelice (Nichifor Crainic,
Nae Ionescu, Lucian Blaga, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica, Petre
Tutea etc.) sau a unor mari personalitati ale exilului postbelic
(Mircea Eliade)."nota 46

Aceasta este, in linii mari, "rationalitatea" care sta la
baza inocentarii Miscarii legionare. Ea este truvabila intr-un fel
sau altul nu numai intr-o abundenta literatura, semnata de
supravietuitori legionari sau de simpatizanti mai mult sau mai putin
tineri, ci si in discursuri rostite la diverse simpozioane consacrate
Miscarii legionarenota 47.



(Cool Reabilitarea/apologia maresalului Antonescu si,
implicit, negarea martiriului evreilor in perioada antonesciana sint
fetele publice ale unei alte teme cultivate, si inca extrem de
frecvent, de discursul antisemit post-comunist. Ea nu este, desigur,
fara legatura cu precedenta. Totusi, ea are o anumita autonomie in
discursul antisemit, ceea ce justifica tratarea ei separata.

Tema aceasta are conotatii politice mult mai ample decit
cele care se impun la prima vedere. Este motivul pentru care in jurul
ei s-au mobilizat, incepind cu 1990 si continuind pina astazi, forte
redutabile, mergind de la veterani ai ultimului razboi mondial si
pina la istoricinota 48 si politicieninota 49 sau chiar autoritati
politice romanesti. Unul din motivele acestei masive mobilizari
rezida, dupa toate indiciile, intr-o miza politica imediata, mai
precis in antiteza automata pe care o antreneaza: Antonescu – regele
Mihai. Reabilitarea lui Antonescu inseamna acuzarea regelui Mihai,
ceea ce echivaleaza – din punct de vedere politic – cu o victorie
a "republicanilor" in dauna "monarhistilor" (cel putin cita vreme
fostul suveran al Romaniei traieste). Abdicarea (fortata) a regelui
Mihai la 30 decembrie 1947 apare astfel ca un act "drept"
si "necesar", calificative care isi mentin si astazi valabilitatea
pentru unii actori ai vietii politice. Forma de guvernamint
republicana de astazi isi gaseste astfel legitimitatea in "republica
populara" (mai apoi "socialista") de ieri. Intre "republica
socialista" si "republica" post-comunista nu mai pot fi operate
disocieri semnificative, continuitatea fiind trasatura fundamentala.
Nu intimplator deci partizanii lui Antonescu din zilele noastre sint
in mare masura tocmai cei care, pina in decembrie 1989, slujisera cu
zel "idealurile" national-comunismului. Daca astfel stau lucrurile,
atunci figura lui Antonescu este utilizata de cele mai multe ori ca
un bun pretext spre a accede la o alta tinta. Altfel spus,
reabilitarea maresalului nu este scop in sine, ci un mijloc – cinic,
dar eficient – de a atinge un cu totul alt scop (nemarturisit). Intr-
un cuvint, figura lui Antonescu este deseori folosita de discursul
public in scopul manipularii. Strazile cu numele maresalului,
busturile si statuile care i s-au ridicat in diverse orase, filmele
care i s-au consacrat sau incercarile de reabilitare juridica au, in
cele mai multe cazuri, si acest substrat manipulator.

Marea problema a discursului proantonescian este, ca si
in cazul celui prolegionar, cea a anularii sau macar a
diminuarii "palmaresului" antisemit al guvernarii Antonescu. In acest
sens, s-a format un punct de vedere care-l prezinta pe maresalul
Antonescu nu ca un persecutor al evreilor, ci, dimpotriva, ca
un "salvator si protector" al acestora. Ciudatenia este ca o asemenea
valorizare a lui Antonescu contravine reprezentarilor comune, care
vehiculeaza o imagine mult mai aproape de adevar: un "Conducator"
drept, dar si crud, avind un plan de purificare etnicanota 50;
dealtfel, tocmai pentru aceste calitati este maresalul inca masiv
apreciat de o buna parte a opiniei publice: un sondaj efectuat de
IRSOP in 1995 releva ca 62% din romani au o "parere buna" despre
maresalul Antonescunota 51.

O expresie concisa a "bunului Conducator" ii apartine lui
Adrian Paunescu, caruia i se pare "evident ca Antonescu nu a dus o
politica de exterminare a evreilor si ca, mai mult, el s-a opus lui
Hitler de fiecare data cind acesta ii cerea sa-i trimita pe evreii
romani la exterminare in lagarele de concentrare"nota 52. Dupa altii,
generozitatea lui Antonescu fata de evrei viza nu numai vietile, ci
si bunurile lor, pentru ca, sub guvernarea sa, acestea "au fost puse
sub un regim de administratie tranzitoriu care (…) le asigura
pastrarea in scopul restituirii la momentul potrivit"nota 53.

Cit priveste evidenta ca la sfirsitul razboiului numarul
evreilor din Romania era mai mic cu sute de mii, "explicatia" este de
o inventivitate deconcertanta: "In ce priveste `disparitia'
(ghilimele cu tilc – n.m.), ea este doar o mare specialitate a
evreilor: asa cum au `aparut' la noi in secolul trecut si inceputul
secolului acestuia, cu sutele de mii, au `disparut' din multe
parti…"nota 54

In discursul public apar insa si atitudini
mai "realiste": "Ca au existat si la noi unele excese antievreiesti
nu contesta nimeni. Ele n-au avut insa nici proportiile si nici
sustinerea oficiala pe care au cunoscut-o in alte tari. Ba mai mult:
in timpul regimului antonescian, sute de mii de evrei au fost salvati
prin Romania de urgia hitleristo-horthista (asa cum altadata gasisera
scapare in Romania de persecutiile din Rusia si Galitia)."nota 55


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 18:47, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:11

++Natura criminala a evreilor mai poate fi dovedita si prin
proba numita Iisus Hristos. Fie si numai faptul ca "evreii sint
vinovati de rastignirea lui Iisus"nota 14, si ar fi indeajuns –
"rationeaza" discursul antisemit – pentru a vedea in evrei niste
criminali fara pereche. Dar ei sint chiar mai mult decit atit, ei
sint literalmente "un popor deicid"nota 15, vina de neiertat, care va
justifica in veci antisemitismul.

Mai sint apoi crimele istorice recente comise de evrei,
dar care sint puse deliberat in circa neevreilor pentru a-i
culpabiliza sau extorca de bani si, in felul acesta, pentru a-i
domina. Evreii l-au inventat chiar si pe Hitlernota 16, care a fost o
simpla marioneta in mina lor, si, "logic", Holocaustul este tot o
inventie de-a lor, cu scopul de a scoate cit mai multi bani de la cei
culpabilizati pe nedreptnota 17 si a-i face obedienti la comanda
evreiasca. Alteori, Holocaustul este prezentat ca o actiune subterana
sionista, menita sa bage spaima in evreii din diaspora pentru a-i
determina in felul acesta sa se mute in Israelnota 18.

Creind o asemenea imagine terifianta a evreilor,
demonizarea lor capata accente totale. Cind Radu Theodoru scrie
despre "problema capitala a evreimii ca plaga cancerigena a
umanitatii"nota 19, concluzia "solutiei finale", desi nu este trasa
explicit, pluteste totusi in aer. Daca nu cumva exista chiar ca atare
in aceste cuvinte, caci, dupa cum se stie, cancerul nu este o boala
vindecabila.

Pentru a incheia aceasta tema, trebuie mentionat ca
uneori in sprijinul ei sint puse "argumente" oferite chiar
de "competenta evreiasca". Israël Shahak, de pilda, este considerat
de cite un discurs antisemit ca o autoritate si, pe cale de
consecinta, invocat pentru a legitima convingeri antisemite.
Manipularea informatiei de acest ordin in scopuri apasat antisemite
nu lipseste, dupa cite ne putem da seama. Lucrul acesta se poate
vedea cu destula precizie dintr-un artificiu publicistic: cartea lui
Israël Shahak, Histoire juive – Religion juive. Les poids de trois
millénaires, e tradusa selectiv si prezentata tendentios de un
periodic romanesc, titlul insusi sub care aceasta este adusa la
cunostinta publicului – O radiografie evreiasca a "iudeo-
nazismului"nota 20- fiind graitor pentru intentia manipularii. Dar,
cu asemenea "argumente", discursul antisemit spera sa convinga.

Finalmente, imaginea publica a evreului pe care incearca
sa o creioneze discursul antisemit este cea a demonului. Caracterul
primitiv al acestei substitutii este mai mult decit izbitor. Cu toate
acestea, originea ei nu tine doar de o mitologie arhaica, ci si de
una – sa-i spunem asa – culta. Reprezentari intelectuale de acest fel
ale evreului pot fi gasite in trecutul Romaniei cu relativa usurinta
(de la Eminescu si pina la legionari si Antonescu). Interesant este
insa ca demonizarea evreilor si-a procurat, mai apoi,
noi "argumente", reinterpretarea revizionista a istoriei, in speta a
Holocaustului, fiind o culme a rastalmacirii si a falsificarii.



(7) Inocentarea ideologiei legionare si a legionarilor
este o tema cultivata de multe periodicenota 21 si cartinota 22.
Interesant este ca in aproape toate aceste publicatii, autorii nu se
revendica legionarinota 23 (desi, la rigoare, impartasesc toate
credintele politice ale acestora), ci doritori de a face lumina intr-
o chestiune extrem de mistificata, de a "restabili adevarul" istoric,
intrucit "legionarii au fost victima unor diversiuni dintre cele mai
perfide si mai ticaloase"nota 24. Ideea ca "legionarismul, la
rigoare, nu poate fi asimilat fascismului"nota 25 si aceea ca
legionarii au fost pe nedrept inculpati se dezvolta de regula
apologetic, subliniind in final grandoarea unica a proiectului lor
politic. Pentru ei, aprecierea plastica, dar justa, a lui Alexandru
George ca legionarii au fost "bolsevicii nostri"nota 26 este de
asemenea un sacrilegiu. Daca acesta ar fi cadrul general
al "dezbaterilor" care vor "sa restabileasca adevarul" despre
legionari, hopul lor cel mare, de care se cramponeaza cu
regularitate, este "chestiunea evreiasca". In exercitiul retoric de
inocentare a legionarismului si a legionarilor, aceasta este, in
ultima instanta, problema cruciala.

In general (nu insa pretutindeni), in toate aceste texte
nu se neaga antisemitismul discursiv al legionarilor, ci cel
actional. Retorica legionara antisemita este motivata si justificata
si azi prin stereotipul binecunoscut al "pericolului
evreiesc": "comunistii vremii erau evrei, iar coruptia celor
insarcinati cu treburile tarii era terenul unde cel mai abil lucrau
tot evreii"nota 27; altfel spus, in reprezentarile aparatorilor
legionarilor apare acelasi dublu – chiar daca contradictoriu –
"pericol": economic, evreii erau exponenti ai capitalismului, iar
politic, exponenti ai comunismului. Cu toate acestea, antisemitismul
legionar – se afirma in aceste texte – s-a consumat doar la nivelul
discursului, nu al faptei. "Antisemitismul legionar nu a facut rau
nimanui, a ramas pe hirtie si in cintece"nota 28, se spune intr-un
loc, considerindu-se, desigur, ca un discurs anti-semit nu poate avea
nici o urmare practica, fiind o simpla gimnastica intelectuala si
culturala, cu efecte – de ce nu? – benefice. Cit priveste legislatia
antisemita edictata de "statul national-legionar", finalitatea
politica evidenta a acestui discurs, ea e trecuta sub tacere.

Ion Coja are insa in aceasta privinta o opinie diametral
opusa: "Nu numai in fapta, dar nici macar in vorbe legionarii nu au
fost antisemiti", neexistind "nici un text legionar antisemit"nota
29. Autorul acestor afirmatii enorme uita in chip miraculos dovezile
contrare care se afla chiar intre copertile cartii sale (Carticica
sefului de cuib, a lui C.Z. Codreanu, in care antisemitismul este
izbitor, este amplu reprodusa aici). Nu uita, in schimb, legislatia
antisemita, pentru care insa domnia sa are o "explicatie" mai mult
decit ingenioasa. Ion Coja sustine ca decretele antievreiesti ar fi
avut un caracter benign si chiar – culme a "logicii" antisemite –
favorizant pentru evrei: "aceste legi au fost deseori resimtite de
romani ca pozitiv discriminatorii, ca privilegii acordate
evreilor"nota 30. Afirmatia ulterioara a aceluiasi autor privind
faptul ca "in Romania nici macar legionarii nu au fost
antisemiti"nota 31 are, s-ar spune, consecventa "logica". Si, ducindu-
si pina la capat rationamentul, autorul deduce ca "legionarii nu au
ucis nici un evreu! Nici macar in ianuarie 1941"nota 32.

Argumentele folosite in sprijinul unor astfel de
afirmatii sint variate. Inexistenta proceselor juridice care sa aiba
ca acuzati legionari, in urma rebeliunii legionare (desi e cunoscut
ca, dupa inabusirea acestei revolte, legionarii principali au primit
protectia Germaniei hitleriste, unde s-au refugiat) sau faptul ca
Nürenberg-ul nu i-a vizat pe legionari (caci ei nu aveau cum sa faca
obiectul acestui proces, intrucit iesisera din scena politica inainte
de intrarea Romaniei in razboi) devin pentru multi probe irefutabile
ale inocentei legionare. "Nu legionarii au fost faptasii acestor
nelegiuiri, nu ei au fost autorii acelor crime (rebeliunea legionara
din ianuarie 1941 – n.m.)! Dar a fost si este un mare interes sa
planeze asupra legionarilor aceste invinuiri.( …) Interesul acesta
(…) l-au avut si Antonescu, si evreii, si comunistii"nota 33

Cine au fost atunci faptasii? Acelasi text
raspunde: "Tiganii din Dudesti, precum si alti feluriti raufacatori,
au profitat de anormalitatea situatiei si au provocat acele dezordini
si violente. Orice derbedeu putea sa imbrace o camasa verde (…) si,
cu un pistol in mina, sa bage spaima in evrei si sa faca ravagii"nota
34. Sint insa si alte pareri despre identitatea autorilor acelor
atrocitati. Ion Coja, de pilda, retinind ideea "tiganilor si
vagabonzilor", inainteaza totodata ideea ca acestia erau "imbracati
in camasi de fabricatie sovietica": pogromul la care au fost supusi
evreii in ianuarie 1941 ar fi fost pus la cale de serviciile secrete
sovietice si savirsit de comunistinota 35. Ba mai mult, aceleasi
servicii sint responsabile chiar si de unele din victimele atribuite
legionarilor ("persoanele care l-au ucis pe Nicolae Iorga nu erau
propriu-zis legionari, ci agenti ai URSS introdusi in miscarea
legionara"nota 36).

Alti apologeti legionari accepta un firav bilant criminal
al Miscarii, subliniind insa imediat caracterul motivat si legitim al
omorurilor comise de legionari (Manciu, prefect al politiei din Iasi,
I.G. Duca, prim-ministru al Romaniei, Armand Calinescu, ministru de
interne, au fost asasinati "pe drept", intrucit "miinile lor erau
murdare de singe"), ca si faptul ca numarul victimelor legionare este
coplesitor mai mare nota 37. Ei fac, la rigoare, un elogiu al
terorismului.


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 17:30, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:10

++(6) Demonizarea evreilor apare ca un derivat logic al
temelor de mai sus. Ea nu este insa numai o consecinta a acestor
alegatii, ci are – am putea spune – propria ei autonomie. E motivul
pentru care ea poate fi tratata ca o alta tema de sine statatoare a
discursurilor antisemite.

Aceasta tema comporta o varietate de forme si
de "argumente". Inainte insa de a intra in analiza acestora, trebuie
aratat ca, spre deosebire de temele precedente, care ar putea intra
intr-o mitologie politica moderna, in sensul lui Raoul Girardet,
aceasta pare sa fie izvorita din vechi eresuri folclorice, din
practici magico-rituale demult apuse, din reprezentari populare ale
evreului de genul celor de care s-au ocupat Lazar Saineanu sau Moses
Schwarzfeld. Acestea sint insa – in discursul pe care il analizam –
in general "rationalizate", luind uneori chiar si o forma "erudita".
De aceea, privita din perspectiva contemporana, aceasta tema comporta
mai degraba o dimensiune ideologica accentuat rasista. Pina atunci,
sa vedem care sint "judecatile" – de care uzeaza acest discurs – care
stau la baza concluziei ca evreul este intruchiparea demonului.

Un prim "argument", nu foarte frecvent, dar nu si absent
din toate discursurile antisemite, ar consta in aceea ca evreilor le-
ar lipsi calitatile creatoare autentice in ordinea spiritului. Evreul
ar fi, pe scurt, inferior spiritualiceste neevreului. O expresie a
acestei idei o da Radu Theodoru: "Fara forta, fara patul germinativ
al ethosului, fara forta proteica (sic!) a culturii si artelor
populare, talente speculative si interpretative, evreii nu inseamna
mai nimic in domeniul creatiei; dar prin critica incearca sa distruga
creatia nationala si s-o substituie cu manufactura iudaica din
Romania, dar mai ales de peste hotare"nota 1. Trecind peste
galimatiasul acestei fraze (prezent de altfel abundent in textele
acestui scriitor prolific), ar fi de retinut ca evreii, neavind har
creator, incearca sa suplineasca lipsa acestuia prin exercitiul
steril si distructiv al criticii, ceea ce ar fi un semn de
inferioritate spirituala. Cvasi-raritatea acestei aprecieri in
discursul antisemit de azi ii reduce totusi din relevanta.

Dupa altii, "handicapul" evreilor intr-ale spiritului si
intr-ale creatiei s-ar datora lacomiei lor negustoresti. De parerea
aceasta este, de pilda, Ion Rotaru: "Cam la toti evreii literatura,
preocuparile livresti sint cumva «comercioase» [sic!]. Indata
dupa «Eliberare», s-au aruncat asupra marxism-leninismului si,
crezind a putea continua si la noi ceea ce facusera evreii lui Trotki
(Leiba Bronstein) in Rusia sovietica, au facut cariera, chiar
lucrativa. Ca este asa o dovedeste si faptul ca, in momentul cind
marxism-leninismul n-a mai mers, evreii ideologi au intors-o «ca la
Ploiesti», dind-o pe idealismul occidental uneori."nota 2 Asa stind
lucrurile, nici scriitorii evrei nu puteau si nu pot excela in
creatia literara. Acelasi Ion Rotaru o spune fara echivoc: "Pina la
urma, evreii tot negustoreste s-au comportat si fata de literatura
[…]."nota 3 Mai mult, ei i-ar fi silit pe liderii comunisti sa
pretuiasca financiar literatura si, in plus, i-ar fi deprins la
naravul banilor si pe scriitorii neaosi romani: "Toti au facut bani
cu… literatura. Si Mircea Dinescu s-a infruptat din asa ceva, spre a
nu mai pomeni de Nichita Stanescu si, mai ales, de Adrian Paunescu.
Insumi care scriu astea acum am profitat oarecum – foarte putin
totusi, dar pacatul tot pacat ramine, oricit de neinsemnat
cantitativ – de imprejurarea ca regimul comunist platea literatura.
Este efectul «negutatoriei» ovreiesti, un pic cam altceva, ceva mai
fin decit bisnita tiganeasca…"nota 4 Iata, s-ar putea deduce,
spiritul corupator al evreilor: el i-a contagiat si pe literatii
romani de boala pecuniara…

Demonizarea evreului decurge mult mai consistent, cel
putin in ordinea frecventei, din consideratii de alta natura. In
acest sens, exista un nivel – sa-i spunem asa, superficial (avind in
vedere gravitatea altor acuzatii) – unde apar din plin atribute
negative ale evreului: in consideratiile de ordin moral. Discursul
antisemit il prezinta pe evreu ca fiind funciar necinstit, trisind in
afaceri, pus doar pe capatuiala si pe inselaciune. "Acolo unde un
jidan este implicat intr-o afacere, totul pute a necinste"nota 5,
afirma cu brutalitate un text. Implicarea evreilor, din Israel sau de
aiurea, in economia romaneasca dupa 1989, la apelul – se intelege –
al statului roman, doritor de investitii straine si de colaborare,
este prezentata ca o hotie sau ca un jafnota 6. In consecinta,
discursul antisemit sfatuieste pe cei ce iau decizii in acest sens sa
aiba in vedere acest pericol si sa opreasca influxul evreiesc in
economia Romaniei.

Acuzata imoralitate a evreilor nu se reduce insa numai la
comportamentul lor economic. Evreii au, sustine discursul antisemit,
si alte tare de ordin etic, nu mai putin grave. Ba chiar, se sustine,
acestea sint mult mai periculoase, mult mai daunatoare. De pilda, ei
sint homosexualinota 7 sau, si mai rau, se folosesc de
homosexualitate ca de un mijloc cu ajutorul caruia sapa temelia
moralei crestine; evreii sint prezentati ca initiatorii, aparatorii
si promotorii homosexualitatii pe plan mondial. Dar evreii nu se
servesc numai de aceasta arma pentru a-si atinge scopurile de
dominatie planetara, ci de un intreg arsenal marcat de un caracter
malefic unic. "Drogurile, SIDA, armele parapsihologice etc." sint
astfel de instrumente ale mortii, aflate in miinile evreilor si
utilizate de ei pentru "distrugerea identitatii nationale, ruinarea
fizica si psihica a indivizilor"nota 8. Evreii sint deci, potrivit
acestui discurs, funciarmente distructivi in raport cu umanitatea, cu
popoarele, cu neevreii: "Spiritul evreu are tendinta de a distruge,
de a demola tot ce nu este al lui"nota 9, scrie negru pe alb intr-un
asemenea text. In asemenea conditii, este limpede de ce – deduce
acelasi text mai departe – "evreii se fac insuportabili peste tot".
Altfel spus sau, mai bine zis, tradus, pentru ca autorul nu are
curajul sa-si duca gindul pina la capat, antisemitismul devine
singurul raspuns adecvat acestor nefaste imprejurari.

Si totusi demonizarea evreilor nu si-a atins inca, prin
aceste afirmatii, culmea. Punctul culminant al discursului antisemit
pare atins atunci cind ii prezinta pe evrei ca pe un popor
criminogen. Natura criminala a evreilor si a iudaismului se poate
proba, sustin unii, prin argumente irefutabile, luate chiar din
invatatura iudaica. Talmudul, de exemplu, este prezentat ca fiind o
carte in care se face apologia omorului, prin care evreii sint
indemnati in mod imperativ sa ucida pe cei de alta credinta
religioasa. Cu o asemenea "invatatura", evreii – sustine Radu
Theodoru – se dedau lesne la "CRIMA POLITICĂ conform poruncii
talmudice Tob sebegoim harog (pe cel mai bun dintre crestini, ucide-
l!)"nota 10 (grafia autorului). Caracterul "sanghinar" al evreului,
truvabil cindva in folclor este nu numai reactualizat, ci
si "demonstrat" cu "argumente" savante.

Ideea aceasta este reluata si de alte texte, care-i
adauga – pentru a-i crea credibilitate – un inchipuit corolar
statistic: "Evreii sint capabili de orice crima. Supunindu-se unui
dictat din Talmud («Pe cel mai bun dintre goimi – neevrei – omoara-
l!») evreii au asasinat, numai in ultimele doua secole, peste 200
milioane de neevrei, fie direct, fie prin revolutiile si razboaiele
provocate de ei: revolutia americana din 1776, revolutia franceza (cu
600 de mii de asasinate in 1789-1793), primul razboi mondial,
revolutia comunista din Rusia, extinsa la Europa orientala, al doilea
razboi mondial si revolutia comunista din China, Coreea de Nord,
Vietnam, Laos, Cambodgia, Angola, Spania, Mozambic etc. Aceeasi
evreime criminala pregateste acum cel de-al treilea razboi mondial,
al carui scop initial, de a omori doua treimi din populatia planetei,
a fost modificat in ultimii doi ani (1995-1996) in sensul ca in
viitorul razboi, pregatit cu ajutorul Chinei comuniste, sa fie
distruse noua zecimi din populatia lumii."nota 11

O alta publicatie, care se considera "erudita",
reinterpreteaza, si aceasta numai pentru a demoniza cu mai multa
eficienta, chiar si sensul unora din poruncile biblice. Celebrul
verset "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Levitic 19;
18) este rastalmacit, sustinindu-se ca "este inteles de iudaismul
clasic (si ortodox) actual ca porunca de a-ti iubi aproapele tau
evreu si nu oamenii in general"nota 12. In sprijinul acestei radicale
reinterpretari este adusa insasi "autoritatea evreiasca" (Israël
Shahak).

Evreii au, asadar, potrivit acestui discurs, o veritabila
vocatie criminala. Acuzatiile aduse lor sint de o gravitate
incomensurabila: "Evreimea i-a asasinat pe Mihai Eminescu, pe regele
Carol I, pe I.C. Bratianu, pe Octavian Goga, pe Corneliu Zelea
Codreanu si pe cei 13 conducatori ai Miscarii Legionare, pe Maresalul
Ion Antonescu, pe national comunistul Nicolae Ceausescu (…)"nota 13


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 17:22, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Subiect: TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:09

++Antinationala" masonerie a aparut, asadar, intr-un chip
foarte curios, adica inaintea aparitiei natiunilor. Mai mult, cum
totusi natiunile s-au dezvoltat (o constatare istorica la indemina
oricui), inseamna una din doua lucruri (sau ambele): ori masoneria nu
are scop antinational ori importanta care se acorda acestei
organizatii este de departe exagerata, ea neputind sa influenteze in
mod semnificativ evolutia istorica. Cit priveste celalalt scop
presupus al masoneriei, „pervertirea […] universalismului crestin"
sau anti-crestinismul, este iarasi la indemina oricui sa constate
ca „marea schisma" este mult anterioara masoneriei si ca, in plus, nu
este sesizabila nici un fel de diminuare a locului si rolului
crestinismului in societatile contemporane. Or, toate aceste simple
constatari pot indica faptul ca masoneria nu reprezinta un factor
relevant in istorie (ar putea fi unul, dar in nici un caz unul
hotaritor), ca a incerca sa explici istoria prin aceasta variabila
este o tentativa care risca sa sfirseasca – in cel mai bun caz – in
comic.

Ideea „conspiratiei iudeo-masonice" este, afirma acest
discurs, pe cit de veche pe atit de staruitoare si de inventiva.
Potrivit unora din aceste texte, chiar si revolutia bolsevica si-ar
fi avut originea intr-o conspiratie internationala evreiasca, la care
au luat parte, de-a valma, bolsevici si capitalisti. „A existat – se
sustine intr-un text – o stranie alianta (colaborare) intre
comunistii bolsevici din Europa, pe de o parte, si marea finanta
americana sau liderii politici occidentali, pe de alta parte. Ceea ce
i-a unit pe toti acestia a fost nationalitatea evreiasca."nota 27
Or, daca in puternica Rusie bolsevicii au cucerit puterea prin
asemenea manevre conspirative internationale evreiesti, regimul
comunist in Romania nu putea fi instaurat decit printr-o aceeasi
retetanota 28. Acelasi discurs vede insa o actiune complotista si in
prabusirea comunismului, dupa cum am vazut. Iata inca o
proba: „Perestroika? Este instrumentul adus de conspiratia evreiasca
pentru a face tabula rasa URSS-ul si Europa de est"nota 29.

Cum? ar putea fi o intrebare. Nu e prea limpede, dar,
oricum, nu prin metode clasice (razboi). Perversa „Oculta" ar fi
planificat, dupa Dan Zamfirescu, ca in anul 2004 Romania sa aiba
numai 7 milioane de locuitorinota 30 (de la cei aproape 23 milioane
existenti azi). Pentru aceasta, printre metodele folosite de „Oculta
Internationala" se numara, sustine Cristian Negureanu, „infectarea
populatiei cu HIV"nota 31. Cei ce imagineaza asemenea scenarii
fantasmagorice vorbesc chiar de „UN MARE RAZBOI AL FORTELOR OCULTE
INPOTRIVA NATIUNILOR LUMII". De pilda, intr-un articol, semnat cu
autoritatea unui „doctor in istorie", sta scris: „a doua etapa
a «razboiului sfint» avea ca obiectiv ANIHILAREA PINA LA DESFIINTARE
A NATIUNILOR LUMII [majusculele autorului – n.m.]"nota 32, natiunea
romana fiind vizata, se intelege, prioritar. Romania, se sustine in
alta parte, este „tinta unui al treilea razboi mondial"nota 33.

Se cuvine insa aratat ca in complexa ecuatie a acestei
conspiratii mondiale, factorul evreiesc este adesea dublat de
factorul american. Multe din aceste texte imagineaza o combinatie
americano-israeliana. Acest tandem nu trebuie insa luat ca atare,
pentru simplul motiv ca – dupa cum decreteaza Corneliu Vadim Tudor –
„America e colonia Israelului"nota 34 … O asemenea idee nu este un
accident publicistic, caci ea este reluata, in alte expresii, si de
altii. Radu Theodoru, bunaoara, sustine ca „iudaizarea statului
american si subordonarea lui intereselor iudaismului
international"nota 35 este o opera veche, inceputa inca de George
Washington si continuata de foarte multi presedinti, cu ajutorul
staff-ului lor, care a avut mereu – si are si in zilele noastre – o
compozitie majoritar evreiasca. Casa Alba de astazi este deci pusa cu
totul in slujba sionismului, a Israelului, a
iudaismului, „presedintele Clinton fiind emanatia evreimii americane,
principalii lui colaboratori politici si privati fiind evrei"nota 36.

Dar nu numai America este controlata de evrei, ci si…
Biserica Catolica. Numai aceasta conspiratie a putut face – sustine
acelasi discurs antisemit – ca „pe tronul Vaticanului sa fie suit un
evreu, Ioan Paul al II-lea, de fapt un Karol Voityla Katz"nota 37.

Daca avem in vedere ca semnatarul acestui citat crede si
in extraterestriinota 38, o asemenea idee n-ar trebui sa mire prea
mult. Numai ca nu e singurul care gaseste asemenea dedesubturi
decisive ale istoriei pe care o traim. Evreii au penetrat insidios in
toate marile structuri de decizie ale planetei, fie direct, ca in
cazul Papei, fie indirect, ca in cazul fostului secretar general al
ONU; „sotia d-lui Boutros Ghalli e evreica, aceasta si explica
alegerea acestui egiptean (…) ca secretar general"nota 39, sustine
presedintele PRM. Si cum evreii controleaza planeta, sustine acelasi
om politic si director de opinie, „sa nu ne miram ca prin anul 2000
planeta noastra nu se va mai numi Pamint, ci Israel"nota 40.

Aceeasi idee este lansata si sub alte forme:

„ONU, CONSILIUL DE SECURITATE, NATO, FONDUL MONETAR
INTERNATIONAL, COMUNITATEA STATELOR EUROPENE [sic!], PIATA COMUNA
[sic!], PARLAMENTUL EUROPEAN[,] constituie cadrul organizatoric,
juridic, economic, financiar si militar al REPUBLICII UNIVERSALE
condusa de Sanhedrinul iudaic, caruia politicienii subordonati
puterii oculte ii spun NOUA ORDINE MONDIALA"nota 41 [majusculele
autorului – n.m.].

„Mina jidaneasca"nota 42 are deci la dispozitie multiple
instrumente pentru a-si pune in aplicare planurile de stapinire a
lumii. Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord este, dupa cum am
vazut mai sus, unul dintre acestea. NATO-ul, se sustine deschis intr-
un alt text, conspira pentru distrugerea Romaniei ca stat prin
intermediul minoritatilor nationale, Romania fiind „urmatoarea
tinta"nota 43, dupa Serbia. Romania nu are cum sa li se sustraga, s-
ar parea.

In fine, inainte de a pune punct analizei acestei teme,
ar trebui remarcat un caracter psihologic care pare comun autorilor
avuti in vedere. Toti par a se considera niste „clarvazatori":
ei „vad" ceea ce toti ceilalti nu pot vedea, „vad" partea nevazuta a
lumii, asadar inaccesibila celor multi, si, in consecinta, au un soi
de revelatie, traindu-si extrem de intens „ideea". Se percep pe ei
insisi, si aici este un paradox al gindirii conspirationale, ca pe
niste „alesi". „Iluminati" fiind, ei manifesta – cind si cind – o
stridenta trufie.

Ceea ce ei refuza insa cu obstinatie sa vada este
omologia deplina dintre o asemenea viziune si sistemul politic
totalitar. La rigoare, numai intr-un sistem totalitar avem de-a face,
pe de o parte, cu „laboratoare secrete", exterioare societatii, si,
pe de alta parte, cu cei multi ce le sufera stoic efectele. Gindirea
conspirationista isi are radacinile intr-un model politic trait pina
la ultimele lui consecinte, nu in „revelatie". Fiind, probabil,
singura paradigma politica pe care o cunosc sau singura in care au
incredere, pe care o cred viabila, autorii in cauza numai astfel
pot „deslusi" sensul evenimentelor care se petrec in lume.


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 14:43, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:07

++Dar acuzele acestui discurs tintesc si in „cripto-evrei",
intru deplina lamurire a cititorului, toti acestia fiind si
ei „vinzatori de Tara", in solda intereselor straine, antiromani prin
definitie. Ei sint, de regula, oameni politici dintre cei mai
importanti (dar si oameni de cultura) in Romania post-comunista.
Bunaoara, Romania Mare isi informa recent cititorii, inca de pe prima
pagina, ca primul ministru roman aflat in functie in acel moment
(Victor Ciorbea) si actualul presedinte al Romaniei (Emil
Constantinescu) sint evrei. Este vorba de o declaratie a unui
consatean, anonim, desigur, al fostului premier, care este consemnata
in urmatorii termeni: „sa stiti ca nu-i mot, nici roman. Parintii lui
erau laptari bogati si toata comuna noastra (…) le spune, de zeci de
ani, «Jidanii». Abia acum am inteles noi de ce l-a ales Emil
Constantinescu, care e tot evreu, pe tac-su il chema Pataievici."nota
13 Ceea ce pare a fi un fapt divers inventat, nu lipsit de
turpitudine, desigur, devine insa in cuprinsul aceluiasi
numar „adevar" verificat de „o serie de surse independente,
credibile": „Emil Constantinescu este agent in slujba unor servicii
straine de spionaj; de origine etnica straina – evreu rus"nota 14, se
sustine cu certitudine in cuprinsul publicatiei. Avem aici de-a face
cu – pentru a relua exacta expresie a lui Paul Zawadski –
„«iudaizarea» obiectelor urii"nota 15.

Formele „antiromanismului" (care, trebuie recunoscut, nu
e in toate cazurile numai evreiesc) sint deci variate si, citeodata,
insesizabile, perfide. Dar auditoriul acestui discurs nu mai poate fi
inselat de aici inainte: „am descoperit cu totii ca pe lumea asta nu
exista numai antisemitism, anticomunism si antifascism. Exista si un
foarte activ anti-romanism! Si nu de ieri, nici de alaltaieri! Iar
tinta principala a vastului program antiromanesc este caracterul
national romanesc al statului roman!"nota 16.

De aceeasi parere este si Cristian Tudor Popescu, pentru
care „antiromanismul" unor evrei se „explica" tot printr-un soi de
demonologie. Acestia, de pilda, ar voi sa acrediteze teza – vadit
falsa, dupa C. T. Popescu – potrivit careia in Romania ar exista
oarece antisemitism, si pentru a o putea face se dedau la tot felul
de „malversatiuni". "Exista insa si evrei – sta scris intr-un
editorial din Adevarul – care actioneaza cu metoda si perfidie tenace
pentru a inventa cu orice pret antisemitismul acolo unde n-a reusit
sa prinda niciodata radacini la nivel de masa: in Romania.
Malversatiunile acestor insi cred ca sunt facute inadins atat de
strigatoare la cer incat sa te scoata din sarite si sa scapi o
injuratura. Exact asta le trebuie ca sa poata zbiera linistiti:
antisemitule!"nota 17

Asa ca atunci cind unii congresmeni americani se lasa
ingrijorati de antisemitismul din Romania, ei trucheaza. „Daca
Congresul SUA tot se uita dupa fenomene anti in Romania, e de mirare
ca nu descopera unul autentic si devastator: antiromanismul.
Etnicilor evrei n-am auzit sa le fie atacate in Romania miturile,
traditiile, cultul religios. In schimb miturile fondatoare ale
Istoriei [sic!] romanilor, precum si Biserica lor ortodoxa, pe
punctul de a fi lipsita de atributul «nationala», sunt tintele unor
echipe teroriste in toata regula..."nota 18 „Antiromanism" deci,
exista, antisemitism insa nu, cel putin in Romania. Asa crede
redactorul-sef de la Adevarul. Si asa ar crede si cititorii acestui
ziar. Potrivit unei asemenea opinii „se improasca asupra Romaniei si
poporului roman dinspre o anumita parte a Congresului SUA o sumedenie
de acuzatii nefondate, prin care se incearca discreditarea Romaniei
si a natiunii noastre"nota 19. Se subintelege ca „partea" in cauza a
congresmenilor ce dau dovada de „antiromanism" este cea evreiasca.

Denuntarea „antiromanismului" evreiesc are, se pretinde
adesea, ratiuni patriotice: „Merg pe linia apararii intereselor
nationale asa cum au facut-o intelectualii patrioti ai acestei tari,
oferind cititorilor un punct de vedere larg asupra fenomenului
evreiesc, a [sic!] sionismului universal, dupa parerea mea
constituind pericolul mortal caruia Romania tradata i-a cazut victima
dupa razboiul electronic si lovitura de stat din decembrie 1989."nota
20 Acelasi angajament national, animat doar de „iubirea arzatoare de
Tara", se intilneste frecvent in discursurile lui C. V. Tudor, Ilie
Neacsu, Gheorghe Funar, Gh. Dumitrascu s.a. Cu totii merg pina la
confiscarea patriotismului in beneficiul lor exclusiv, interzicindu-l
altora. Cind partizanii „romanismului" se opun vehement unei legi
privind retrocedarea bunurilor evreilor, de care acestia au fost
deposedati abuziv de catre regimul comunistnota 21, ei o fac, s-ar
parea, avind in vedere „antiromanismul" funciar al evreilor. Acesta
este, de cele mai multe ori, o alta denumire a ceea ce inainte de
razboi se numea „pericolul evreiesc".



(5) Complotul evreiesc international impotriva Romaniei,
ca si impotriva altor tari din zona si – in general – din lume, este
o alta tema preferata a discursului in chestiune. Tema anterioara
este astfel, la rindul ei, inglobata intr-un „model explicativ" mai
larg.

De ce se exercita aceasta conspiratie impotriva Romaniei?
ar putea fi o intrebare justificata in descendenta acestor afirmatii.
Un „raspuns autorizat" privind asaltul asupra tarii l-a oferit Jean
Marie Le Pen, liderul Frontului National din Franta, cu ocazia
vizitei sale in Romania (la invitatia omologului sau ideologic roman,
C. V. Tudor), raspuns consemnat cu promptitudine de revista
Politica: „Imi pare foarte rau ca trebuie sa v-o spun, dar acest
pamint este prea frumos si prea bogat ca sa-l puteti pastra fara
lupta; vi-l vor lua."nota 22 Un astfel de "raspuns", facind apel la
un lucru ce se poate verifica empiric, inlatura supozitia ca am avea
de-a face, in aceste texte, cu un simplu complex de persecutie.
Totusi, o a doua intrebare se impune: cine anume? Nu e deloc limpede
din acest text. Ceea ce nu inseamna ca alti autori de discursuri
radical-nationaliste nu au certitudini cu privire la identificarea
adversarului Romaniei.

„Complotul iudeo-masonic", „oculta
internationala", „imperiul invizibil", „Noua Ordine
Mondiala", „Republica Universala", „Statul Planetar", „Mafia
Transnationala", „Guvernul Mondial
Evreiesc", „globalizarea", „mondializarea"nota 23 etc. etc. sint
astfel de identificari curente. Desi toate acestea sint mai degraba
metafore sau concepte abstracte decit nume exacte, discursurile
antisemite nu par constiente de acest lucru. Ele dau dovada de o
inventivitate nemarginita, necazind de acord asupra unei denumiri
unice. Aceste diferente nu le separa totusi, ci mai degraba le
uneste. Desi toate aceste metafore aproximeaza, ele indica totusi un
acelasi proiect demonic si secret, de sorginte eminamente evreiasca.

In consecinta, discursul antisemit afirma ca exista
o „Mafie Transnationala" activa si neobosita, care unelteste continuu
impotriva Romanieinota 24 . Motivatia economica a acestei organizatii
malefice nu e pusa la indoiala. Totusi, ea nu este numai atit.
Potrivit acestor texte, Romania este o tinta intre altele
pentru „conspiratia iudeo-masonica", deznationalizarea si
decrestinarea generale ale omenirii fiind de fapt scopurile ultime
ale acestei organizatii planetare ultra-secrete. Argumentul crestin
apare de aceea cu frecventa la cei ce s-au inrolat in aceasta
cruciada. Iata-l intr-o formulare data de C.V. Tudor: „eu sint un
crestin convins si de aceea am sa lupt cu toate fortele impotriva
oricaror cabale francmasonice menite sa rupa legatura organica dintre
Dumnezeu si suprema sa creatie, Omul"nota 25.

La argumentul crestin este adaugat de regula argumentul
national. Iata un exemplu: „Masoneria moderna, structurata in prima
jumatate a secolului al XVIII-lea, este o organizatie internationala
fundamental oculta, imuabila in principii, dar proteica in forme, ce
are drept scop dizolvarea ordinii traditionale si inlocuirea ei cu
o «noua ordine mondiala», anticrestina si antinationala (toate
formele de stingism politic si de anarhism revolutionar au crescut
din aceasta radacina). Dinspre sfirsitul secolului al XIX-lea si pina
spre jumatatea secolului XX, a circulat curent sintagma de «iudeo-
masonerie», motivata prin prezenta masiva a elementelor iudaice in
ideologia, simbolistica, ritualurile si ierarhiile masonice, de
existenta unor loji masonice exclusiv evreiesti (precum faimoasa
B'nai B'rith) si de «divulgarea» asa-numitelor Protocoale ale
Inteleptilor Sionului (a caror paternitate evreiasca a fost insa
contestata). […] Se poate recunoaste in cosmopolitismul si
internationalismul masonic pervertirea premeditata a universalismului
crestin."nota 26


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 9:22, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:06

++(4) „Antiromanismul" evreilor
Daca, in discursul antisemit, criza post-comunista pe
care o cunoaste in prezent Romania este „explicata" prin factorul
evreiesc, nu altfel stau lucrurile in trecut. Dintotdeauna evreii s-
au dovedit a cultiva – ceea ce autorii acestui discurs numesc –
„antiromanismul", motivat in general politic si economic, dar si
cultural si psihologic.

Citeodata, „antiromanistilor" le este atribuit un
determinism utilitar. Ar fi in interesul evreilor, se afirma, ca
romanilor sa le mearga rau. Ilie Neacsu, de exemplu, este de aceasta
parere. Adresindu-se unui minoritar evreu, deputatul PRM ii spune
acestuia: „multi coreligionari de-ai matale […] n-au avut, nu au si
nici nu vor avea vreodata vreun interes ca Romania sa prospere"nota
1. Potrivit unei asemenea judecati, cu cit romanilor le merge mai
rau, cu atit evreilor le-ar merge mai bine, de unde concluzia ca
starea critica a Romaniei de azi este efectul unor sustinute
activitati antiromanesti a evreilor. Ion Coja crede de asemenea
ca „tot haosul acesta din economia romaneasca este un proces bine
controlat, planificat si proiectat cu grija"nota 2 de catre o putere
ascunsa, cu o identitate tulbure-secreta, dar cu o mereu presupusa
dimensiune evreiasca.

Discursul acesta nu justifica insa niciodata de ce intre
interesul romanilor si cel al evreilor trebuie sa existe o relatie de
invers-proportionalitate. E motivul pentru care motivul „utilitar" se
dilueaza adesea pina la inconsistenta. Finalmente, evreii ar
practica „antiromanismul" din cauza demoniei care-i caracterizeaza.

Asa cel putin s-ar putea intelege de ce „antiromanismul"
evreilor este mai mereu presupus ca fiind traditional si programatic.
El ar fi existat deci in toata istoria moderna a Romaniei, cind
manifest cind pervers, cind vizibil cind invizibil, dar mereu activ.
A vorbi – asa cum o face Traian Romanescu intr-un serial antisemit
publicat in Romania Mare – de „Istoria [sic!] cumplitelor tradari ale
Romaniei de catre evrei"nota 3 inseamna a da expresie
tezei „antiromanismului". Exemplul acesta nu este nicidecum
singular. „Autorul constata – sta scris in alta parte, mai precis in
capitolul introductiv al unei carti antisemite – ca sionismul nu si-a
schimbat cu nimic metodele folosite impotriva Romaniei de la 1866,
metode prin care si-a asigurat stapinirea economica si politica a
tarii, inrobirea poporului, incercarea de a-i distruge institutiile
fundamentale, cultura si spiritualitatea."nota 4 „Autorul" in cauza
nu realizeaza contradictia in care se plaseaza prin asemenea
afirmatie: anume aceea ca sionismul a aparut la citeva zeci de ani
dupa 1866 si ca, potrivit logicii obisnuite, nu avea cum ca actioneze
inainte de a exista… Dar, in paradigma conspirationista, orice e
posibil. In consecinta, ceea ce s-a intimplat cu Romania incepind cu
22 decembrie 1989 constituie, potrivit acestui discurs, inca un
episod care ilustreaza aceasta veche legitate: „Drama, decaderea si
deriva temporara a Romaniei de astazi este finalizarea a doua secole
de lupta a evreimii prin razboiul atipic declarat direct tarii, prin
lovitura de stat din 1989, contrarevolutie, masonizarea si iudaizarea
virfurilor puterii contrarevolutionare" nota 5 [sic!].

Aceasta pornire programatica si tenace a evreilor contra
romanilor si a Romaniei s-a manifestat plenar in timpul celui de-al
doilea razboi mondial, cind devenisera stridente – dupa cum am vazut
si la temele anterioare – „manifestarile de antiromanism la care s-au
dedat unii evrei in momentul in care Rusia a somat administratia
romaneasca sa paraseasca nordul Bucuvinei si Basarabia"nota 6.

In perioada de instaurare a regimului
comunist, „antiromanismul" era, dupa cum ne-am fi putut da seama inca
de la prima tema, izbitor, tintind direct – sustin aceste publicatii –
la deznationalizarea romanilor: „Fara a fi antisemit, nu pot trece
peste faptul ca doi evrei, slugi ale emigrantilor din Transnistria,
au vrut sa ne slavizeze: Mihai Roller in istorie si Alexandru Graur
in lingvistica"nota 7, scrie un fost procuror – „faimos" pentru
erorile sale profesionale – intr-un articol care, aparent, nu avea
nici o legatura cu „chestiunea evreiasca"; rechizitoriul lui nu se
opreste insa doar la aceste doua nume, fraza urmatoare cuprinzind
altele (Ana Pauker, Walter Roman), pentru a sugera amploarea
epidemica a fenomenului.

Dar „antiromanismul" evreiesc s-a manifestat chiar si in
perioada de „valahizare" a regimului comunist, prin infiltrarea
insidioasa a unor evrei in structuri esentiale ale statului roman,
prin spionaj, incercind astfel sa dejoace vigilenta eroica a politiei
politice. Iata, de pilda, cum descrie o publicatie un asemenea
caz: „Mafia sionismului international reusise, sub ochii vigilenti ai
Securitatii, sa-si introduca un ochi si in acest sector important al
economiei. Acesta fusese unul din canalele prin care Centrala
Internationala era informata zi de zi despre efortul Romaniei de a-si
plati datoria externa. Fapt ce a nemultumit profund finantele
internationale si a contribuit major la hotarirea de a distruge
economia romaneasca"nota 8.

Discursul antisemit nu este, nici din acest punct de
vedere, consecvent, ci contradictoriu: o data afirma ca evreii au
fost indepartati din structurile de putere in timpul regimului
national-comunist, altadata afirma o idee contrara (in sensul, cel
putin, ca ei si-au pastrat reprezentanti in sectoare-cheie si ca
acestia aveau un rol informativ si distructiv). Aceasta din urma idee
ia uneori o forma radicala, in sensul ca subliniaza „omnipotenta
evreiasca" intr-o etapa in care, aparent, purificarea nationala a
puterii politice reusise pe deplin. Ion Coja, de pilda, sustine ca nu
autocratul de pina in 1989, Nicolae Ceausescu, ci sef rabinul Moses
Rosen era atunci „omul cel mai puternic din Romania"nota 9. Daca asa
stateau lucrurile atunci, in glorioasa perioada de „valahizare", se
intelege ca, dupa 1989, „omul cel mai puternic din Romania" este
tot „evreul", si faptul acesta ar fi, chipurile, izbitor.

Uneori nu se procedeaza la generalizare sau la
inventariere, ci doar la numirea unui evreu „exemplar"
sau „reprezentativ" pentru „antiromanismul" sau, numire urmata de un
veritabil bombardament verbal. Atacuri josnice la adresa unor
personalitati de origine evreiasca, pe motivul ca acestea sint un
element strain sau chiar dusman in corpul national, apar cu
regularitate in publicatiile care cultiva nationalismul radicalnota
10. Se intimpla insa ca asemenea gazari verbale sa apara si in
publicatii considerate democratice. De exemplu, ziarul Adevarul, prin
pana redactorului sau sef, Cristian Tudor Popescu, „portretiza"
astfel un om de cultura roman de origine evreiasca: „Romanul asta de
aeroport (…), rozatorul asta de burse pe-afara, emanatul din spuma
murdara a asa-zisei «elite» fara de tara, homunculul crescut pe
spinarea unui popor nefericit"nota 11. „Tradatorul" (X), „vinzatorul
de tara" (Y), „ponegritorul de neam" (Z) etc. sint alte identificari
uzuale in acest tip de discurs, care lupta astfel din rasputeri cu
nefastul „antiromanism" evreiesc. Iar „vinderea" sau „tradarea de
tara" se fac intotdeauna, dupa acest discurs, contra unei plati mai
mult sau mai putin simbolice (cei „30 de arginti" sint insa invocati
cel mai frecvent, fixatie purtatoare de semnificatii ample).

Alteori, evreul omnipotent din Romania post-comunista nu
are o infatisare personala precisa, nu are chipul unui sau unor
indivizi, dar are totusi un nume. Fondul Monetar International sau
Banca Mondiala, Consiliul Europei sau NATO sint, in viziunea acestor
discursuri, numele unor institutii sub care se ascund, de fapt, multi
evrei, ce ocupa, in cadrul lor, posturi-cheie. „Mergem din rau in mai
rau, caci asta este scopul evreimii mondiale si al celor din Tara
pentru a distruge credinta noastra ortodoxa si chiar Poporul
Roman."nota 12


Ultima editare efectuata de catre in 24.11.07 8:00, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:04

++Criza post-comunista pe care o cunoaste Romania primeste
astfel o "explicatie" ce se considera solida. "Elicopterele Cobra,
Privatizarea Hotelului Bucuresti si Afacerea Kaplan, toate trei fiind
tilharii evreiesti"nota 23, se sustine intr-un numar din Romania
Mare, dupa care urmeaza un set de injurii si de blesteme, ce se
incheie cu sugestia cuptoarelor naziste. "Evreii – mari investitori
ai FPS. Cu banii sfeterisiti de la statul roman au ajuns sa cumpere
fabrici"nota 24 sau "Flota ocupata de jidani"nota 25, titluri
elocvente ale unor articole, intra, desigur, in aceeasi formula
discursiva. Cu asemenea proiectii asupra realitatii, "mafia
evreiasca"nota 26 este o sintagma curenta in aceste publicatii.

Una din tehnicile eficiente de insusire a bunurilor din
patrimoniul national poarta – cum se poate deja observa – un nume
menit sa creeze aparentele legalitatii si sa insele: "privatizare".
Ideea este exprimata pe larg de acelasi Radu Theodoru intr-o alta
carte intitulata semnificativ Romania ca o prada. "Atrag atentia
opiniei publice romanesti – se afirma concluziv in acest text – ca se
intimpla astazi o vinzare masiva a patrimoniului national sub
firma «privatizarii», ca printr-o varietate abila de metode fostii
posedanti evrei reintra in stapinirea acestui patrimoniu si ca, din
nou[,] Romania este destinata de a deveni baza strategica a evreimii
mondiale in general si [a] Israelului in special."nota
27. "Privatizarea" este astfel prezentata ca truc cu ajutorul caruia
se opereaza transferul de proprietate de la statul roman la evrei.

Miza economica n-ar fi insa decit partea vizibila a
iceberg-ului. In reprezentarile celor care clameaza ca evreii sint
profitorii revolutiei din 1989, miza politica este sensibil mai
consistenta, mai obsesiva. Ea ar fi cu adevarat in masura sa
defineasca esenta fenomenului post-comunist, ocupind locul prim intr-
o evaluare a primejdiilor care ameninta Romania. Radu Theodoru da
expresie acestui gind: "Presiunile asupra Romaniei spre a se realiza
aici un nou Israel sint de natura politica, financiara, economica si
psihologica."nota 28. O formulare succinta a aceluiasi autor,
exprimata in cealalta carte citata, configureaza pregnant teza sa
antisemita: "Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, Romania a
cazut din nou sub stapinirea evreilor [...]."nota 29.

Obsesia aceasta se intilneste si in scrierile altor
autori, chiar daca forma in care ea este expusa atenueaza citeodata
din asperitatile antisemite de genul celor prezente in multe texte
ale lui Radu Theodoru. Viorel Roman, de exemplu, vorbeste frecvent
de "partidul evreiesc (PD – FSN)"nota 30 sau de faptul ca la
conducerea Romaniei dupa 1989 s-a aflat "troica evreiasca Brucan-
Roman-Severin [sic!]"nota 31. Colaboratorul de la Romania Mare,
profesor universitar si consilier academic la Universitatea din
Bremen, dupa cum se mentioneaza mereu sub semnatura sa, este mereu
urmarit de acest gind al prezentei evreiesti in puterea politica
romaneasca. "Le Juif est partout!" – pare sa gindeasca si el.
Profetiile sale despre alegerile din Romania (dar si din Rusia) din
anul 2000 ii developeaza paradigma conspirationista cu ajutorul
careia "explica" istoria romaneasca moderna: "La Bucuresti, alegerea
presedintelui sta de doua secole [sic!] sub consemn rusesc si de
aceea ascensiunea sefului Partidului Evreilor, Petre Roman, nepotul
rabinului de Oradea, este tot asa de probabila ca instalarea la
putere a Anei Pauker, fiica de rabin, in anii '40."nota 32.

Omnipotenta politica evreiasca dupa 1989 nu este
identificata insa doar in cazul Romaniei. "Consemnul rusesc" acuzat
mai sus este in fapt, dupa privirea iscoditoare a aceluiasi consilier
academic, evreiasca: "Evreii Evgheni Primakov, primul ministru al
Rusiei, si Petre Roman, presedintele Senatului Romaniei, acced spre
Imparatie, spre Despotie, semnul lui Dumnezeu pe pamint pentru oi,
iar patriarhii Alexei si Teoctist pastoresc o turma in deruta.". In
acest context, Viorel Roman il citeaza afirmativ pe deputatul Albert
Makasov, membru al CC al Partidului Comunist Rus, care ar fi
declarat: "Evreii sint vinovati de dezastrul din Rusia, sug singele
bastinasilor si ar trebui inlaturati din functiile publice.".
Concluzia politica e clara: "dupa '89, rolul evreilor este dominant.
Asta explica atit complexul de inferioritate fata de Occident, cit si
antisemitismul ortodox."nota 33.

Atacul antisemit are, deci, dupa cum deja s-a putut vedea
deja, si tinte foarte precise, nominalizate, cum ar fi noii lideri ai
Romaniei post-comuniste. Intr-o scrisoare deschisa adresata lui Ion
Iliescu, presedintele Romaniei in acel moment, semnata de liderii
Partidului Romania Mare, se spune:

"Evreii v-au adus la putere, evreii va cheama la ordine,
evreii va mentin in scaun cu pretul ruinarii din temelii a Romaniei.
Noi nu putem uita sleahta care a pus jugul pe tara dupa 22 decembrie
1989 si de la care incepe toata tragedia noastra: primul ministru al
Romaniei a fost evreul Petre Roman, calaul lui Ceausescu a fost un
client permanent al sinagogilor, Gelu Voikahn [grafie simptomatica a
numelui de Voican – n.m.], ideologul sef a fost evreul kominternist
Silviu Brucan, primul dvs. consilier a fost evreul Mihai Bujor Sion,
pe care l-ati crescut in casa de copil mic, sefii diplomatiei au
devenit evreii Sergiu Celac si Corneliu Bogdan, presedintele
Radioteleviziunii a fost evreul Aurel Dragos Munteanu, posturile de
ambasadori, de bancheri si de sefi culturali au fost ocupate tot de
evrei etc."nota 34

Dincolo de inexactitatile identitare din acest text,
fixatia pe "problema evreiasca" arata limpede ce "explicatie" dau
acesti politicieni, directori de opinie, "istorici" nu numai rupturii
politice pe care Romania a cunoscut-o in 1989, ci si declinului care
i-a urmat. Dealtfel, identitatea evreiasca a lui Petre Roman,
niciodata asumata public de acesta (dimpotriva), a fost si este o
tinta preferata de mai toti antisemitiinota 35 si un "argument"
pentru tezele lor.

In concluzie, teza potrivit careia dupa 1989 "guvernul
este ocupat de evrei iar principalele functii publice sint ocupate
tot de urmasii lui Iuda"nota 36 rezuma modul esential in care evreii
ar fi principalii profitori ai prabusirii comunismului in Romania.


Ultima editare efectuata de catre in 23.11.07 21:50, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:03

++Radu Theodoru nu este singurul care gindeste astfel. Ion
Coja isi insuseste si el cauzalitatea financiara a celor intimplate
acum mai bine de un deceniu si, in plus, aduce detalii
noi, "revelatoare", care configureaza o apasata, chiar maniacala –
pentru a folosi o expresie consacrata – "viziune politista asupra
istoriei". Potrivit profesorului de lingvistica de la Universitatea
din Bucuresti, Nicolae Ceausescu a fost si un imbatabil finantist,
capabil sa zdrobeasca chiar si "marea finanta mondiala". Ion Coja
sustine aceasta judecata cu ajutorul mai multor "probe". Faptul ca
fostul "Conducator" a reusit rambursarea completa si anticipata a
datoriilor externe ale statului roman este, in opinia lui Ion Coja,
edificator pentru prodigioasele sale virtuti "financiare". Daca se
adauga si amanuntul ca Romania ceausista, neindatorata fiind, avea in
schimb "de incasat citeva miliarde de dolari pe niste creante", se
poate deduce ca "situatia financiara era extrem de roza!"nota 9. Dar
ceea ce a nelinistit cu adevarat plutocratia mondiala a fost legea
adoptata de regimul ceausist prin care i se interzicea guvernului si
statului roman sa mai faca imprumuturi externe. "O asemenea lege nici
macar in cele mai urite vise nu-si inchipuisera marii bancheri ca s-
ar putea vreodata vota in vreo tara de pe planeta noastra!"nota 10.
Mai precis, marii bancheri se speriasera pentru ca era "o lege care
submina temeiurile sistemului financiar mondial"nota 11. Mai mult,
Ceausescu – sustine Ion Coja – pusese la cale infiintarea unei
puternice banci internationale, impreuna cu presedintele Libiei,
Gadhafi, si cu ayatolahul Iranului, care ar fi provocat – daca ar fi
fost deschisa, asa cum se preconiza, in martie 2000 – un "adevarat
cutremur financiar mondial" si ar fi fost practic "inceputul
sfirsitului […] sistemului financiar care domina si controleaza lumea
de aproape doua secole"nota 12. Astfel definite lucrurile, devine
inteligibil cum "Ceausescu intra inevitabil intr-un conflict pe viata
si pe moarte cu finanta mondiala"nota 13. Concluzia se impune atunci
irezistibil: "finanta mondiala era cea interesata in asasinarea lui
Ceausescu"nota 14.

Dar cum in Romania a avut totusi loc o "revolutie" sau –
sa acceptam – o "contrarevolutie", pe scurt, o revolta populara de
proportii, de care autorii in cauza stiu bine ca nu pot face
abstractie daca vor sa-si convinga cititorii, ei o "rationalizeaza"
prin introducerea unei variabile la fel de fictive. Revolta s-ar fi
produs din pricina unei demonice manipulari din exteriorul tarii, mai
precis prin "razboi psihologic" si prin "razboi psihotronic"nota 15.

Fictiunea cunoaste insa si alte expresii, dar continutul
ramine acelasi. Asadar, potrivit acestor autori, in 1989 nu s-a
petrecut o revolutie, ci o lovitura de stat orchestrata dinafara, de
la un "centru" de putere, cam ubicuu uneori, dar nu imposibil de
localizat totusi cu precizie. "Moscova? Washington? Viena? Sau… Tel
Aviv?"nota 16, intreaba retoric un ziarist. De cele mai multe ori,
lucrurile sint spuse raspicat: "Revolutiile «spontane» din Estul
Europei [au fost – n.m.] pregatite cu minutiozitate in laboratoarele
din Washington, Moscova, Paris, Budapesta, Tel Aviv"nota 17. Tel Aviv
are de fiecare data, dupa cum se poate vedea, un loc special, astfel
incit accentul sa cada pe el. Instrumentul cu ajutorul
caruia "centrul" misterios a declansat si a dirijat iesirea sutelor
de mii de oameni in strada pe 22 decembrie 1989 este in strinsa
legatura cu formatia "profesionala" a acestor ziaristi: spionajul.
Cum intre o asemenea cauza si un asemenea efect legatura logica este
totusi dificil de facut, acesti ziaristi isi imagineaza ca Romania a
fost in decembrie '89 tinta unui fel de exod al spionilor sau, poate,
a unei invazii in masa a spionilor, ei fiind aceia care au aprins
focul revoltei si l-au intretinut la Timisoara si la Bucuresti.
Spionii, straini, se intelege, dar incognito totusi in calitatea lor
profesionala, patrunzind in tara ca "turisti"nota 18, au fost deci
cauza rupturii politice din Romania. Numai ca in acest fel tinta
antisemita a acestor discursuri jurnalistice se departeaza prea mult
(spinonii-turisti trebuind sa fie, prin forta lucrurilor, veniti din
URSS sau din Ungaria, tarile limitrofe si "adverse") si ele risca sa
cada intr-o contradictie logica. Discursul antisemit lamureste insa
cum stau lucrurile: Mossadul si KGB lucreaza mina in mina... Asa ca
tinta discursului lor, evreii, nu este nici o clipa abandonata.

Citeodata, aceasta tema isi face aparitia, cu timiditate,
si in curentul "intoarcerii radicale". Ideea revolutiei din decembrie
1989 este negata, punindu-se in locul ei teza "loviturii de stat", ai
carei protagonisti sint identificati in interiorul partidului
comunist. Originea etnica evreiasca a unora din acestia iese in prim-
plannota 19. "Lovitura de palat" este prezentata de aceste discursuri
ca fiind comandata din exterior (de la "Malta" sau de la Moscova), in
mare masura asemanator tezei sustinute de "continuatorii radicali".
Dat fiind insa anticomunismul apasat al acestui curent, discursul sau
este, de regula, destul de eliptic si de incurcat din punct de vedere
ideologic, pentru ca admiterea unei contributii evreiesti la
rasturnarea regimului comunist il pune in situatia sa valorizeze
totusi un adversar, ceea ce, evident, nu este dispus sa faca.

Unii insa simuleaza o rezolvare a acestei antinomii,
retragind strategic blamul retoric abundent la altii si inlocuindu-l
cu un fel de constatare obiectivista. Procedeaza in acest fel, de
exemplu, Viorel Roman: "Sub sovietici, evreii s-au pus cu arme si
bagaje in slujba dictaturii de dezvoltare, a modernizarii, au fost
poate chiar elementul determinant pina la venirea lui Ceausescu. Ei
au contribuit la eliberarea «orasului parazitar» interbelic, iar la
Revolutia din 1989, din nou in misiune moscovita si occidentala, au
fost la cirma Frontului Salvarii Nationale si au deschis larg
granitele capitalismului fara frontiere etc."nota 20. Numai ca, asa
cum se poate constata, fixatia autorului pe factorul evreiesc pentru
a explica cele petrecute in Romania de la al doilea razboi mondial
incoace este indeajuns de simptomatica pentru a face superflua
strategia obiectivista adoptata.



(3) Asertiunea "evreii sint vinovati de prabusirea
comunismului" antreneaza in chip automat, daca nu chiar indisociabil,
o alta: evreii sint "principalii profitori" (citeodata chiar unicii)
ai noii situatii politice romanesti de dupa 1989. Altfel spus,
regimul post-comunist a fost din capul locului, si este si astazi, in
slujba si profitul evreilor.

Daca evreii au fost autorii sau regizorii rasturnarii
regimului comunist, afirma acest discurs, este logic ca ei au facut-o
cu un interes precis: acela de a-i culege roadele. "In Romania,
primii, la coliva si la ciolan s-au aflat, ca de obicei,
reprezentantii minoritatilor evreiesti. Imediat dupa lovitura de stat
din decembrie 1989, dragii nostri jidani, indepartati pe drept de Dej
si Ceausescu din structurile fundamentale ale societatii romanesti, s-
au instalat din nou in fruntea Romaniei"nota 21.

Miza rasturnarii politice se prezinta, deci, intr-o prima
ipostaza, ca fiind esential economica. Bulversarea politica ar fi
creat climatul pentru ca raptul economic in beneficiu evreiesc sa se
poata produce. Acuzele de acest gen sint abundente in, de
pilda, "opera" lui Radu Theodoru. Iata un exemplu luat practic la
intimplare: "Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, Romania
traieste tragic efectele noii invazii evreiesti sub formula ei iudeo-
nazista. Marile si modernele capacitati industriale ale tarii, care-i
asigurau independenta[,] au fost scoase de piata concurentei prin
falimentare deliberata si vindute la preturi derizorii unor
investitori straini, majoritatea evrei."nota 22.


Ultima editare efectuata de catre in 23.11.07 21:40, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:02

++(2) "Evreii sint vinovati de prabusirea comunismului" din
Romania, dar si din celelalte tari ale fostului bloc sovietic, ar
putea fi propozitia care rezuma o a doua tema antisemita in discursul
public post-comunist. Cind se vorbeste de "lovitura de stat masono-
sionista din decembrie 1989"nota 1, asa cum o face un fost colonel al
armatei romane, sau cind se sustine, de catre un fost ofiter de
securitate devenit, dupa 1989, conducator de publicatie si, mai apoi,
deputat PRM, ca la "Revolutia din 1989 rolul evreilor a fost
dominant"nota 2, ne aflam, desigur, in fata unei "explicatii" a
prabusirii comunismului si, totodata, in fata unei "atitudini" fata
de acest eveniment.

Evreii ar fi deci vinovati nu numai de instaurarea, ci si
de prabusirea acestei ordini politice care paruse, pina acum, a fi
fost un produs eminamente evreiesc. Cum se exprima Ion Coja, "atit
instaurarea comunismului, in 1917, cit si prabusirea acestuia, in
1989, amindoua sint opera unei manipulari a istoriei, a unei
diversiuni la scara planetara, care s-a facut de catre mare finanta
mondiala!"nota 3. Iar pentru autorul Marelui manipulator compozitia
predominant evreiasca a "marii finante mondiale" nu e un secret.
Dubla invinovatire pare, insa, insolubila, cel putin in acest moment.
Caci daca "evreii au adus comunismul" este o acuza, atunci
propozitia "evreii au demolat comunismul" ar trebui sa fie o lauda.
Dar asa ceva nu e de deloc in intentia celor ce fac asemenea
asertiuni.

Tema "evreilor vinovati de prabusirea comunismului" este
sustinuta cu tenacitate – cum se poate deja constata – de catre acei
extremisti de sorginte national-comunista care de regula au lucrat in
cadrul Securitatii sau au colaborat strins cu aceasta institutie.
Europa, Romania Mare, Politica au fost si unele sint inca saptaminale
in care fosti activisti de partid, ofiteri superiori, chiar generali
de securitate sau de armata, informatori si colaborationisti de tot
felul – multi din acestia indeletnicindu-se cu preamarirea
fostului "Conducator" comunist si laudind "culmile de progres si de
civilizatie" atinse de Romania de dinainte de 1989, iar unii facind-o
si astazinota 4 – incearca perseverent sa acrediteze aceasta idee.
Teza a fost insa cultivata si de alte publicatii, astazi disparute,
cum ar fi Totusi iubirea sau Vremea.

Ilie Neacsu, Radu Theodoru, Angela Bacescu, Corneliu
Vadim Tudor, Dan Zamfirescu, Ion Coja s.a. cred – sau incearca sa
faca pe altii sa creada – ca demolarea regimului comunist nu a avut
citusi de putin cauze interne, ci doar externe. In cadrul acestora
din urma, ratiunile evreiesti ar fi mai mereu decisive, chiar daca nu
intotdeauna singure.

Asa se explica de ce "lucratura" evreiasca este constant
denuntata, uneori explicit, alteori implicit. Iata o mostra de
denunt, cu aere stilistice care produc un irezistibil umor
involuntar: "Iar rivnitorii de a ne lua Tara [sic!] cu bogatiile ei,
minati de iudaiceasca meteahna a specularii, prin herziene unde si
gutenbergice tiparituri, tot momeau la un clocot. A si rabufnit intr-
un mijloc de decembrie."nota 5

Cei ce-au instrumentat in acest chip perfid "revolutia"
romana, evreii adica, aveau, se sustine, "motive" sa actioneze
astfel. Acestea ar fi reductibile la doua categorii. In primul rind,
ar fi vorba de procesul de "valahizare" – pentru a folosi limbajul
lui Radu Theodoru – a partidului comunist, in perioada ceausista mai
ales, proces considerat de catre evrei inacceptabil, de vreme ce a
insemnat eliminarea lor din structurile de putere ale statului roman
comunist. In al doilea rand, ar fi vorba de reusita interna
exceptionala – economica, financiara, sociala, culturala – a
regimului ceausist ("maretele realizari"), ceea ce – se considera de
catre conspirationisti – contravenea scopurilor profunde ale evreimii
mondiale, dornica sa domine economic toata planeta, deci implicit si
Romania. Intre cele doua categorii de "motive" exista, se poate
intrevedea, o puternica legatura cauzala: numai "romanizarea" ar fi
permis performanta economica irezistibila si de exceptie a Romaniei
comuniste.

Dupa acesti autori, intre 1965 si 1989 Romania a reusit
sa stopeze aservirea istorica, traditionala a tarii in fata
strainilor, ceea ce, desigur, nu putea fi pe placul
acestora. "Singura perioada din istoria moderna a romanilor cind
Romania n-a fost jefuita de straini si mai ales de evrei s-a situat
intre anii 1965-1989 in epoca socialismului totalitar-administrativ,
cind intreaga avutie nationala a servit intereselor si dezvoltarii
Romaniei"nota 6, se precizeaza intr-un text semnat de Radu Theodoru,
dar pe care l-ar putea semna mai toti colaboratorii de la
publicatiile sus amintite. Ideea cunoaste si alte expresii, inca
mai "patriotice", care frizeaza citeodata un veritabil delir de
grandoare. E cazul, bunaoara, al lui Dan Zamfirescu, care a sustinut
ca Romania anului 1989 era nici mai mult nici mai putin decit… "a
patra putere mondiala". Or, cum lesne se poate deduce, cei pusi pe
cucerirea lumii nu puteau sa ramina pasivi in fata acestei ascensiuni
exceptionale.

Adincind un pic lucrurile, pentru a vedea in ce anume
consta excelenta economico-financiara a Romaniei national-
comuniste, "rationalizarea" "puciului evreiesc" prinde cu bruschete
contur. Iat-o intr-o formulare concluziva a, poate, celui mai
antisemit autor din Romania anilor `90 : "O buna parte din statele
lumii sunt datoare ocultei financiare evreiesti suma uriasa de 1
milion 500 miliarde dolari [sic!]. Nicolae Ceausescu, obligind
poporul roman la o viata austera, de munca si renuntari, punind in
valoare patrimoniul national, a eliberat Romania de datoria externa,
inrobitoare, asigurind stabilitatea monedei nationale, a vietii
sociale, prosperitatea economica, independenta si suveranitatea
patriei. Actul a fost o sfidare fatisa a iluminatilor, costindu-l
viata pe presedintele patriot, iar pe romani aruncarea lor in haosul
deliberat conform unei strategii destabilizatoare extrem de bine pusa
la punct"nota 7. Concluzia antisemita are si forme mai directe: "Pe
masura ce Nicolae Ceausescu platea Fondului Monetar International
datoriile si dobinzile acestor datorii, evreii din tara ramasi in
anumite posturi de conducere, fie ca erau francmasoni sau nu, au
organizat un complot vast impotriva sefului statului"nota 8.
Revolutia romana din decembrie '89 ar fi fost, de fapt, o
revolutie... evreiasca, pricinuita fundamental de ratiuni financiare.


Ultima editare efectuata de catre in 22.11.07 15:53, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:01

++Dealtfel, potrivit studiilor istorice intreprinse,
ponderea evreilor in PCR in perioada interbelica nu era majoritara,
chiar daca era semnificativa, importanta. Dupa Dinu C. Giurescu, in
1933 evreii alcatuiau 18,2% din totalul membrilor PCR, romanii fiind
in proportie de 22,7%; majoritari in PCR erau, atunci, minoritarii
luati impreuna (ungurii, evreii, rusii si ucrainenii)nota 30 .
Compozitia aceasta avea insa sa se schimbe rapid dupa 23 august 1944,
cind PCR resimte nevoia de a fi reprezentant al majoritarilor, drept
pentru care duce o "politica de cadre" pe masura, incercind sa se
romanizeze rapid. Nici compozitia etnica a Securitatii in prima faza
a existentei sale nu probeaza gravele acuzatii aduse evreilor. Dupa
Marius Oprea, care a studiat arhivele Securitatii si a descoperit
statistici edificatoare facute de Directia Generala a Securitatii
dupa infiintare, mai precis in august 1948, "din 60 de ofiteri
superiori (de la maior in sus) aflati in structurile de comanda ale
Directiei Generale, 38 erau romani, 15 evrei, 3 unguri, 2 ucraineni,
un ceh si un armean."nota 31 . Citeva luni mai tirziu, mai precis in
februarie 1949, un raport confidential intocmit la virful Securitatii
arata de asemenea compozitia etnica a intregului personal al
Securitatii, compozitie deja "imbunatatita" din perspectiva
etnica: "83% romani, 10% evrei, 6% maghiari, iar restul de 1% alte
nationalitati"nota 32 . Proportia evreilor continua sa fie
importanta, mai mult decit dubla in raport cu ponderea minoritatii
evreiesti in ansamblul populatiei Romaniei, dar era totusi foarte
departe de ceea ce clameaza Radu Theodoru sau George Danescu.

In perioada instaurarii regimului comunist in Romania
(si, in general, in tarile Europei de Est), evreii, dupa cum arata si
aceste date, erau intr-adevar suprareprezentati in partidul comunist
si in politia politica. Dar aceasta suprareprezentare, dupa cum se
poate vedea din aceleasi date, nu era nici la nivelul pe care-l
afirma unii si nici nu avea sensul pe care-l pretind altii (deseori
aceiasi)nota 33 . Cum bine scrie Andrei Roth: "Sociologic vorbind,
aceasta supraprocentualitate [a evreilor in structurile de putere
comuniste – n.m.] nu inseamna insa nici ca majoritatea evreilor ar fi
fost comunisti, nici ca majoritatea comunistilor ar fi fost evrei, ci
ca printre comunisti evreii se gaseau intr-un procent mai mare decit
era ponderea lor in ansamblul populatiei tarii […]."nota 34
Suprareprezentarea aceasta nu era nici macar o noutate, cum bine
remarca acelasi sociolog: evreii fusesera de mult timp acuzati de
dominare a unor domenii (presa, stiinta, arta, economie etc.).
Fenomenul pe care-l constituiau aceste supradimensionari ale evreilor
in unele domenii nu e insa deloc misterios, ci are cauze istorice
precise (excluderea politica a evreilor din multe domenii s-a corelat
cu o "aglomerare" relativa a lor in altele, aceasta pe fondul unei
culturi evreiesti – caracterizate, intre altele, din pricini
religioase, de cvasi-absenta analfabetismului – care i-a ajutat
sensibil sa obtina performante competitive in unele profesiuni
liberale). Dealtfel, aceste suprareprezentari erau raspunsuri
adaptative ale evreilor in cauza la societatile in care traiau, date
fiind atitea subreprezentari la care erau condamnati politic.

Exista si alte aspecte complet ignorate de discursul
antisemit, cum ar fi, de pilda, faptul ca, imediat dupa al doilea
razboi mondial, s-a petrecut o puternica vizibilizare a evreilor in
conducerea politica a Romaniei in primul rind prin contrast cu
situatia dinaintenota 35 . In practica politica romaneasca de pina
atunci nu existase nici o traditie a prezentei evreilor printre
guvernanti. Noutatea aceasta este considerata si astazi – in
discursul public cu orientare antisemita – ca un fel de imixtiune in
viata politica romaneasca sau, si mai rau, ca un fel de cucerire
malefica a tarii, desi evreii aveau in acel moment toate drepturile
politice, inclusiv pe acelea de a se afla printre cei ce guverneaza
Romania. Ideologia etnocratica acuza insa o asemenea situatie care,
principial, este absolut normala. Dar ea ignora si realitatea sociala
a timpului, trecind cu vederea persecutiile suferite de multi evrei
in acea perioada, suferinte care au culminat cu numeroase intemnitari
(in general sub acuzatia de sionism, dar nu numai). In aceste
circumstante, care este suportul acuzatiei ca "evreii au adus
comunismul"? Discursul in cauza tace la acest capitol.

O formulare de genul "dictatura comunista adusa de evrei
pe tancurile sovietice"nota 36 nu satisface insa pe deplin
antisemitismul fanatic, ea cerind imediat o completare lamuritoare:
pentru ca "Romania sa cada sub dictatura sionista"nota 37 . Or,
sionistii, atunci, plecau in masa din Romania. Daca evreii ar fi fost
atit de atasati de regimul comunist si daca ei ar fi fost
beneficiarii lui, asa cum sustine acest discurs, atunci emigrarea lor
in masa din Romania in Israel dupa cel de-al doilea razboi mondial
apare ca un fenomen absurd, complet incomprehensibil. Or, fenomenul
nu numai ca a existat, si nu numai ca a avut o amploare
considerabila, dar a avut si o rationalitate sociologica
transparenta, la indemina oricui doreste sa inteleaga ceea ce s-a
petrecut cu multi evrei romani dupa razboi. Bunaoara, numai intre 15
mai 1948 si 1951, adica imediat dupa ce "evreii" – nu-i asa? – s-au
instalat la putere in Romania, nu mai putin de 116.500 de evrei
romani sosesc in Israel in cadrul a ceea ce se numeste "aliaua in
masa" ("aalia hamonit" in ebraica); tocmai proportiile acestui exod
determina autoritatile de la Bucuresti sa stopeze, incepind cu 1951,
emigrarea. Alti 106.200 de evrei parasesc Romania si se stabilesc in
Israel intre 1958 (cind autoritatile comuniste permit din nou
emigrarea in Israel) si 1966nota 38 . Daca antisemitii refuza sa ia
in seama aceste date, omisiunea lor e, desigur, cu tilc, caci datele
acestea singure submineaza intregul esafodaj antisemit.

Intr-un asemenea context, acuza "evreii au adus
comunismul in Romania" devine cumva benigna, inconsistenta, chiar
superflua, daca avem in vedere ca, in general, autorii cu asemenea
convingeri au indeajuns de multe aprecieri superlative pentru
comunismul "valah". Dar cu aceasta trecem deja la cea de-a doua tema
a discursului public antisemit din Romania post-comunista.


Ultima editare efectuata de catre in 22.11.07 12:44, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 16:00

++Tema cunoaste citeodata complicatii teoretico-istorice
care iau forma paroxistica a ceea ce se poate numi, cu un termen din
psiho-patologie, delir sistematizat. Radu Theodoru este un "campion"
in acest sens, avind in vedere multimea de texte prin care incearca
sa acrediteze ideea "culpei jidanilor" nu numai in istoria Romaniei,
ci si in istoria mondiala. Toate revolutiile pe care le-a cunoscut
modernitatea, de la cea franceza de la 1789 la cea bolsevica, sint,
dupa el, cauzate de evrei. "Revolutia franceza a fost opera evreimii
franc-masonice"nota 20 , scrie acest autor, desi astazi e de
notorietate ca participarea evreiasca la acest eveniment istoric a
fost cvasi-nula. "Demn de remarcat – scria Léon Poliakov, un istoric
reputat al antisemitismului – este cine nu a fost invinuit pentru
Revolutia franceza, la epoca respectiva, anume evreii."nota 21
Astfel stind lucrurile, este de inteles de ce, in epoca, nimanui nu i-
a trecut prin minte sa-i acuze pe evrei ca ar fi fost autori(i) ai
Revolutiei Franceze. Atunci, asemenea acuze ar fi fost complet
neviabile, de vreme ce evreii erau complet marginalizati si, politic,
exclusi din societatea franceza a timpului; mai mult, pot fi gasite
mai multe motive care sa indice ca o asemenea rasturnare nu era
dorita – la sfirsitul secolului al XVIII-lea – de evrei. Abia dupa un
veac, in 1889, Liga Antisemita din Franta ii "acuza pe evrei ca au
acaparat puterea in tara lor prin intermediul revolutiei
franceze"nota 22 . Acuzatia astfel formulata va face cariera in
secolul XX, ajungind, iata, si la Radu Theodoru.

Ciudatenia este insa ca pina si revolutia national-
socialista germana are o aceeasi determinare dupa acelasi
autor: "Doctrina hitlerista n-a fost decit o adaptare germanica a
doctrinei rasiale evreiesti" si, de fapt, benigna, intrucit "rasismul
german a actionat intr-o perioada istorica limitata la un deceniu,
[in vreme ce – n.m.] rasismul iudeu actioneaza perseverent din zorii
istoriei umane"nota 23 . Texte de acest gen, literalmente
incomprehensibile, se gasesc insa si in alte parti. Iata un extras
dintr-o revista: "Evreii au luat puterea in Rusia in 1917. Toate
posturile de conducere ale revolutiei erau ocupate de evrei, de
sionisti, de nazisti evrei. Cel mai important: ceea ce-i unea era
ideologia fascismului si a nazismului."nota 24

Intr-un asemenea scenariu, Romania nu putea fi altceva
decit o "prada" politica pentru evrei. "Teroarea iudeo-
kominternista"nota 25 si "Evreii, asasinii conducatorilor
Romaniei"nota 26 sint titlurile unor capitole dintr-o carte care
spun singure totul, facind citatele de prisos.

Or, daca evreii domina lumea de atita vreme, inclusiv
prin intermediul instrumentului comunist, cum ar fi putut Romania sa
scape acestei fatalitati? Infiltrarea evreilor in structurile de
comanda ale partidului comunist si ale politiei politice de la
Bucuresti tinea, s-ar zice, de un fel de legitate a istoriei.

*

Se intelege ca animatorii ideii ca evreii aveau o
irezistibila propensiune comunista ignora cu desavirsire faptul ca in
rindul lor erau destui aceia (dupa toate indiciile, majoritari) care
aveau evidente interese – si idei – politice de a prezerva o ordine
politica liberal-burgheza, de a fi partizani ai economiei libere de
piata, ai proprietatii private, ai libertatii cuvintului etc., pe
scurt, ai unor valori diametral opuse celor comuniste.

Daca s-ar avea in vedere un alt fapt istoric netagaduit
(nici macar de autorii unor asemenea discursuri), anume dimensiunile
reduse ale PCR in momentul in care acesta incepe operatia de
comunizare a Romaniei (cvasi-totalitatea istoricilor apreciaza ca
numarul celor inscrisi in partid nu depasea nicicum cifra de 1000 de
persoane in momentul in care trupele sovietice au patruns pe
teritoriul Romaniei), atunci ar fi mai mult decit evident ca
populatia evreiasca era in zdrobitoare majoritate necomunista.
Admitind, pentru necesitatile demonstratiei, ipoteza, vadit absurda,
ca toti cei 1000 de comunisti ar fi fost evrei, si raportindu-i la
cei 400.000 evrei care supravietuisera razboiului, rezulta ca
ponderea evreilor comunisti era de 0,25%! Nimeni insa din cei care
propaga ideea ca "evreii au adus comunismul" nu face aceasta
elementara, dar edificatoare, operatie aritmetica. Motivul este
simplu: micimea acestui procentaj ar demola unul din "argumentele"
considerate forte ale acestui tip de discurs. Iata de ce toate
publicatiile extremiste reiau incontinent aceasta acuzatie, devenita
un fel de litanie a discursului public care clameaza ca "evreii au
adus comunismul". Ea este de regula sprijinita de invocarea citorva
nume de evrei plasati la virful partidului comunist sau al politiei
politice dupa 23 august 1944, in frunte cu Ana Pauker, Leonte Rautu,
Iosif Chisinevschi, Stefan Voicu, Mihail Roller, Alexandru Nikolski
s.a. Faptul ca "e vorba de evrei care nu isi recunosteau originile,
apartenenta religioasa; de aceia care isi negasera provenienta
sociala spre a avea un dosar cit mai curat ori isi renegasera
familia, parintii, sotii si copiii"nota 27 , dupa cum arata un
istoric, nu are nici un fel de importanta pentru cei patrunsi
de "adevarul" propozitiei "evreii au adus comunismul". Ei striga mai
departe: "in cadrul genocidului comunist contra neamului romanesc, s-
au remarcat prin salbaticie, cruzime si sete de singe romanesc, o
serie de figuri precum Hannah Robinsohn-Pauker, Burah Tescovici alias
Teohari Georgescu [sic!], Nikolski alias Grümberg, Zeller, Dülberger
si alti romani mai romani decit Stefan cel Mare si Mihai Viteazu la
un loc."nota 28

Or, optiunea ideologica a unor evrei pentru comunism nu a
fost facuta in numele evreitatii lor, ci, mai degraba, impotriva
acesteia. In asemenea situatie, stigmatizarea evreitatii este o
operatie lipsita de sens. Conditia transnationala pe care viziunea
comunista o presupune e ea singura indeajuns de lamuritoare. Dar nu e
numai atit. Pusa intr-o paradigma mai larga, adoptarea viziunii
comuniste de catre unii evrei poate revela si altceva. Meditatia unui
intelectual evreu din Romania ca Arnold Schwefelberg asupra optiunii
comuniste a celor doi copii ai sai (poeta Veronica Porumbacu fiind
unul din acestia) merita retinuta: "Aceasta [optiunea comunista a
copiilor – n.m.] desigur datorita si faptului ca primisera o educatie
universal-umana, iar nu una evreiasca, astfel ca nu activasera pe
teren national evreiesc, necum sionist."nota 29


Ultima editare efectuata de catre in 22.11.07 8:06, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:59

++Cu toate acestea, dupa alti sustinatori ai ideii potrivit
careia "evreii au adus comunismul", rafuielile nu s-ar fi produs
totusi, si aceasta gratie maresalului Antonescu, care, sustin aceste
voci, fiind animat de umanism, a evitat acest lucru prin decizia de a-
i interna pe evrei in lagarele din Transnistria. Ion Coja, de pilda,
foloseste cu perseverenta acest poncif in mai multe scrieri. Si chiar
daca incearca, uneori, sa-si nuanteze intrucitva pozitia, admitind ca
nu toti evreii din Romania pot fi invinovatiti de colaborationism cu
Armata Rosie, profesorul de lingvistica de la Universitatea din
Bucuresti nu rezista totusi tentatiei de a justifica practicile
antisemite din timpul razboiului tocmai prin existenta
acestor "stiri". Pornind de la faptul, considerat mereu
incontestabil, ca "au fost impuscati soldati romani aflati in
retragere, altii au fost umiliti in diverse feluri" (de catre
acesti "evrei"), ca "au existat evrei printre partizanii sovietici
care au actionat in spatele frontului, in zona ocupata de armata
romana", acest autor conchide: "Este in firea lucrurilor ca, in
replica justificata la aceste atacuri neloiale, armata romana sa nu-i
fi atins pedepsitor doar pe cei propriu zis vinovati! A la guerre
comme a la guerre totusi"nota 11 .

Acuza "evreii au adus comunismul" se bazeaza in general,
cel putin ca frecventa a aparitiei in discursurile publice, pe
constatarea empiric-istorica a suprareprezentarii minoritatii
evreiesti in structura etnica a celor care compuneau Partidul
Comunist din Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale
si, mai ales, in perioada in care tara a fost comunizata. In acest
ultim caz, prezenta in structurile de comanda ale partidului si ale
politiei politice (Securitatea) a mai multor persoane de origine
evreiasca devine obsesiva si, prin derivare, un cap de acuzare
irezistibil.

Suprareprezentarea in cauza este, dupa datele istorice,
de netagaduit, numai ca ea este in mod evident rau evaluata si
interpretata. "Regimul comunist din Romania – se sustine intr-un lung
serial publicat de Romania Mare – a fost, inca de la aparitia lui, in
totalitate opera evreilor si a masoneriei. In 1944, cind trupele
sovietice, cu sprijinul aviatiei anglo-americane, au bombardat zi si
noapte Tara [sic!], au invadat Romania, Partidul Comunist avea circa
400 de membri, toti aflati in inchisori, cu exceptia evreilor, care
reusisera sa ascunda cu dibacie secretul ca formau, de fapt,
adevarata masa comunista a Tarii. In citeva luni, Partidul Comunist a
atins cifra de 200.000 de membri activi, in marea lor majoritate
evrei, care au luat, astfel, in miinile lor destinele Romaniei dupa
interventia violenta a lui Visinski din 6 martie 1945."nota 12

Instaurarea regimului comunist in Romania capata astfel o
consistenta "explicatie": "Partidul Comunist Roman era instrumentul
comunitatii evreiesti locale. Membrii guvernului, evrei, si cei din
celelalte functii ale statului erau, toti, la ordinele Kahal-ului
evreiesc, adevaratul stapin al Romaniei."nota 13 La fel ar fi stat
lucrurile si in privinta compozitiei etnice a organelor de represiune
ale noului regim: "Politia comunista din Bucuresti era formata din
evrei, de la portarul inarmat pina la directorii si
sefii «Securitatii»."nota 14 Cit despre institutia din urma,
Securitatea, se afirma fara echivoc ca "membrii acestui trust
terorist erau in totalitate evrei"nota 15 .

Mai mult, in opinia colaboratorului de la Romania Mare,
evreii care faceau parte din structurile de putere comuniste isi
pastrasera religia, in timp ce "comunistilor crestini" (sic!) li s-ar
fi interzis identitatea religioasa. "In felul acesta evreii
formau «un stat separat» in interiorul Statului Roman, prin
intermediul Partidului Comunist. Pe sclavia, teroarea, foametea si
mizeria generala a crestinilor romani se cladeau fericirea si
viata «nationala» a unei minoritati evreiesti, care intotdeauna a dus
o existenta parazitara pe spinarea societatii noastre."nota 16
Autorul acestor idei maimutareste obiectivitatea la acest capitol,
luind in considerare si structura ne-evreiasca a noii puteri
comuniste, careia ii aplica insa o solutie caracterizata de
consecventa antisemita: "Bineinteles ca erau si multi ne-evrei in
cadrul camarilei comuniste de la Bucuresti, dar acestia nu erau decit
niste oameni de paie in miinile evreilor. De cite ori un crestin se
afla intr-o functie importanta, pentru a arata poporului ca si
crestinii ocupa posturi-cheie, acest «mameluc» era sfatuit de
un «secretar» sau «consilier» evreu, care detinea, de fapt, adevarata
putere."nota 17

"Dominatia totala a evreilor" in primii ani de dupa cel
de-al doilea razboi mondial, nu numai in Romania ci in intregul bloc
comunist est-europeannota 18 , nu poate fi "inteleasa", insa, dupa
cum deja se poate intrevedea, in absenta convingerilor
conspirationiste. Autorul citat invoca un fel de cauza prima sau
fundamentala a "dominatiei evreiesti", care lamureste singura de ce s-
au petrecut evenimentele astfel: "Superguvernul Mondial Iudaic".
Acesta, se afirma in acelasi loc, dar si in multe altele, ar exista
de multa vreme in istorie, el fiind responsabil de tot ceea ce s-a
intimplat semnificativ in acest secol (si nu numai) pe intreg
mapamondul. Evreii ar fi provocat, bunaoara, criza economica din
1929, ei avind in mina pirghiile de a genera oricind asa ceva, daca
le va fi lor convenabil. Originea blocului sovietic este "explicata"
la fel: "Roosevelt si Churchill au cedat Tarile [sic!] noastre
tiraniei rosii din ordinul direct al lui Bernard Baruch, seful evreu
al Consiliului Imperial al Marii Masonerii Universale."nota 19


Ultima editare efectuata de catre in 22.11.07 8:03, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:57

++Reprosul adresat evreilor prin aceasta tema pleaca
frecvent de la ideea "evreului revolutionar", cel mai frecvent
imaginat in ipostaza "evreului comunist". Este o idee care are o
traditie venerabila, si nu numai in cultura romaneasca. A invoca,
paradigmatic, "marxismul «iudaic»", asa cum face Razvan Codrescunota
4 , tine intr-un fel de o filosofie politica deopotriva traditionala
si raspindita. Este o filosofie care pune in centru, ca agent
determinant al politicii si al istoriei (moderne), un "evreu mitic"
infailibil si malefic, pus pe rasturnarea ordinii lumii. Potrivit
unei asemenea imagini, evreul ar avea o propensiune spre extreme,
indeosebi spre extrema stinga, ceea ce ar face din el sinonimul
revolutionarului si, mai ales, al comunistului. Altfel spus, fara
evrei, omenirea n-ar fi avut nici revolutii si nici comunism, ambele
fiind produse intelectuale si politico-istorice funciar
evreiesti. "Originile iudaice ale comunismului, preponderenta
evreilor in toate revolutiile comuniste europene, structura evreiasca
notorie a atitor guverne rosii"nota 5 , toate acestea "tulbura bunul
simt" si, astfel, se poate deduce, ofera cheia veritabila a istoriei.

Consideratiile de acest tip sint de regula in directa
filiatie cu reflectia politica de extrema dreapta din Romania
interbelica. Ideea ca ideologia comunista avea sorginte si sustinere
eminamente evreiesti, cultivata atunci indeosebi (dar nu numai) de
legionari, este astazi resuscitata ca atare, iar autorii ei –
idolatrizati. Bunaoara, Traian Braileanu sau Traian Herseni, avocati
ai acestei idei in perioada interbelica, sint invocati ca surse de
referinta, ca autoritati ale antisemitismului motivat de considerente
anticomuniste, scrieri ale acestora fiind republicate sau comentate
apologetic in periodice ca Miscareanota 6 sau in carti precum cele
semnate de Grigore Traian Pop, unde "lupta impotriva comunismului
jidovesc"nota 7 este considerata definitorie pentru Miscarea
Legionara, constituind esenta sa ideologica si, pe cale de
consecinta, legitimind-o.

Aceasta idee isi atinge paroxismul in perioada razboiului
mondial ultim, cind propaganda legionara si antonesciana a intoxicat
opinia publica romaneasca cu "stiri" privind colaborationismul
populatiei evreiesti cu armata bolsevica, "stiri" redescoperite
astazi cu voluptate si reutilizate de multi ad litteram.
Antisemitismul "rationalizat" astfel (pe ratiuni anticomuniste)
capata automat greutate, intrucit aceste "stiri" pretind a descrie
fapte, evenimente, intimplari, realitati. Falsitatea acestor "stiri"
este astazi notorie, ceea ce nu-i impiedica insa pe unii sa le acorde
inca un credit nealterat.

"Evreii – sta scris intr-un numar din Romania Mare –
trebuie sa recunoasca un adevar: vina cea mai mare pentru psihoza
antisemita care s-a creat o data cu agresarea Romaniei in 1940, li se
datoreaza lor. In timpul retragerii Armatei Romane din Basarabia,
evreii au insultat si au umilit Armata Romana."nota 8 Spus direct:
antisemitismul de atunci a fost ceva justificat, evreii avind parte
de tratamentul pe care il meritau.

Cum insa puteau niste civili sa atace o armata? se poate
intreba pe buna dreptate cititorul. Discursul care cultiva
tema "evreilor (care) au adus comunismul" nu are de obicei un raspuns
la aceasta chestiune. Intrebarea, dealtfel, de cele mai multe ori
nici macar nu este pusa. Cind insa se intimpla sa fie formulata,
raspunsul se dovedeste "ingenios", caci el rezida in a afirma ca la
mijloc ar fi fost un siretlic al evreilor: "Rostul evreilor nu era
acela de a ataca unitatile Armatei Romane, rostul lor era acela de a
provoca o riposta din partea romana, pentru ca sa poata interveni
sovieticii. Sovieticii au cautat cu luminarea pretextul ca sa
declanseze un conflict militar, deoarece scopul urmarit de ei era
acela de a trece Prutul si de a ajunge la Carpati."nota 9 S-ar zice
ca sovieticii aveau scrupulul – superior, s-ar putea intelege – de a-
si legitima umanitar atacul impotriva Romaniei, evreii oferindu-le
ajutorul prin acte deliberat sinucigase. Iar pe fiecare din acesti
hartuitori ai armatei romane scria, pesemne, cu litere de-o
schioapa "EVREU", pentru ca nu cumva sa fie confundati.

Logica violentei anti-romanesti, sustine acelasi autor,
nu se putea opri la armata romana. "In afara de agresarea si de
insultarea soldatilor romani care se retrageau, evreii au comis crime
impotriva populatiei romanesti aflata sub ocupatia sovietica. Au fost
ucisi invatatori, preoti, fruntasi ai romanilor, se cunosc numele
lor, ca si numele evreilor care i-au macelarit, uneori in chip
salbatic."nota 10 Alegatiile acestea ameninta cu darea in vileag a
numelor criminalilor, dar, din pricini evidente, discursul in cauza
nu aduce nici o identificare. Scopul lui e doar acela de a arata ca
razbunarea romanilor pe "tortionarii si calaii" lor era, cum s-ar
zice, "logica".


Ultima editare efectuata de catre in 21.11.07 16:02, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:56

++Cele doua directii ultranationaliste majore depistate
anterior, cea traditionalista si cea national-comunista, nu se
deosebesc prea mult sub aspectul temelor antisemite. Si una si
cealalta configureaza frecvent acelasi antisemitism militant sau
activ. Acesta se caracterizeaza in primul rind prin aceea ca uzeaza
de o multitudine de teme care iau forma – fie si numai din pricina
repetitiei exasperante – a cliseelor izbitoare, in ciuda faptului ca
credintele antisemite sint frecvent "rationalizate". Chiar daca sint
cazuri in care juxtapunerea stereotipurilor antisemite nu este
totala, in sensul ca unele teme sint cultivate de un autor si
ignorate sau chiar respinse de un altul, suprapunerea este insa mai
intotdeauna larga. Dealtfel, intre multe din aceste teme exista o
legatura "logica" puternica, una antrenind de regula o alta. Este
motivul pentru care nu de putine ori multe teme antisemite sint
exprimate nediferentiat, identificarea lor putind fi facuta, in
aceste cazuri, doar prin analiza de continut a discursului. Agregarea
acestor teme intr-un tot, interdependenta lor, existenta unei
derivari "logice" dau de altfel masura agresivitatii antisemite a
discursului in cauza. Intre numarul de teme sustinute, exprimate fie
distinct fie nediferentiat, si antisemitism exista o
proportionalitate directa.

Desigur, sint cazuri in care antisemitismul se
construieste pe o singura tema, si acest fapt nu face automat
discursul respectiv mai putin antisemit. Conteaza adesea la fel de
mult si stilul discursiv, care este o marca precisa a
intensitatii "credintei" antisemite. Cind acesta rezida in violenta
verbala, cind "trairea" unei teme e mare, atingind fanatismul, atunci
alte teme, desi pot ramine neatacate explicit, sint prezente intr-o
forma implicita, semne ale acestora fiind totusi detectabile – ca pe
un palimpsest – in constructia discursiva. Alteori avem de-a face cu
texte cu un grad mai mare de codificare, cu o incifrare a mesajului
antisemit, nu cu o absenta sau o respingere, greutatea antisemita
nefiind astfel micsorata; mai mult, intr-o noua situatie discursiva a
unui asemenea autor, acest potential antisemit poate deveni manifest.
Aceasta e totusi o situatie relativ rara, un discurs de aceasta
factura fiind de regula militant si construindu-se de obicei pe mai
multe teme (chiar daca nu pe toate). Iata de ce se poate vorbi,
tematic, de un nucleu dur al acestui discurs. Forma discursului este,
apoi, dependenta intr-o anumita masura de continutul acestuia.
Desigur, din perspectiva analizei comunicarii politice, a eficientei
cu care mesajul antisemit ajunge de la emitator la receptor, codul
este adeseori mai important decit continutul (temele). Cind codul
cultural este mai sofisticat, mai intelectual (trimitind, de pilda,
la Talmud, la hassidism, la scrierile lui Israël Shahak, ale lui M.
Zimmermann, Nichifor Crainic sau Roger Garaudy), mesajul antisemit
devine mult mai criptic si, din punct de vedere social, sansa lui
persuasiva este sensibil redusa. Cind, dimpotriva, codul cultural
este simplu, vulgar, "pe intelesul poporului", sansa mesajului de a
fi receptat este considerabil mai mare.

Cu toate acestea, natura discursului este data de teme,
de continut. Dincolo de stilurile, de codurile diferite pe care le
folosesc, discursurile publice radicale cu continut antisemit
transmit receptorului acelasi mesaj: deprecierea, majora sau
semnificativa, a comunitatii evreiesti sau a evreilor ca indivizi.
Este motivul pentru care mai intii voi inventaria aceste teme si le
voi analiza in "logica" lor interna, exemplificindu-le de fiecare
data. Ele sint, potrivit analizei de continut pe care am facut-o pe
periodice si pe cartile antisemite aparute in Romania dupa 1990, intr-
un numar insemnat, nu insa nelimitat.



(1) Prima dintre acestea, nu numai in cronologia post-
comunista, ci si ca frecventa si intensitate, este cea referitoare
la "contributia decisiva a evreilor la instaurarea regimului comunist
in Romania" (si, rareori se omite acest lucru, in celelalte tari din
estul si centrul Europei). "Evreii au adus comunismul in Romania"
este propozitia-laitmotiv, propozitia-titlunota 1 , din care decurg
grave acuzatii – uneori constiente, alteori inconstiente – la adresa,
in general, a intregii comunitati evreiesti. Lipsite, de regula, de
orice nuanta, prin folosirea cu predilectie a pluralului cu articol
hotarit ("evreii") sau – mai rar – a sintagmei "unii evrei" (avind
insa intelesul de "numai evrei" sau de "eminamente evreiesc"), aceste
discursuri opereaza cu o imagine standard, cu un portret-robot al
evreului, pe scurt, cu "evreul imaginar". "Evreii au adus comunismul"
sau "unii evrei au adus comunismul" sint, in cele din urma, identice.
Fie intr-o forma, fie in cealalta, aceasta idee este un fel de
vulgata istorica, de care uzeaza, cind explicit, cind implicit, o
multime de intelectuali, lideri de opinie, oameni politici. Ea nu
caracterizeaza deci numai discursul net antisemit, ci, citeodata, se
insinueaza si in discursuri cultural-politice a caror tinta nu pare a
fi citusi de putin antisemitismul. Este, una peste alta, cea mai
curenta si, poate, mai adinca si mai greu de eradicat prejudecata a
opiniei intelectuale si publice din Romania.

Cei se sustin ca "evreii au adus comunismul"
generalizeaza deci, adesea fara nici o retinere, atribuind astfel
cind intregii populatii evreiesti din Romania cind unei parti
semnificative a ei, definita sau subinteleasa ca majoritara sau
reprezentativa, responsabilitatea pentru destinul politic comunist al
tarii. Ideea "metafizica" a "comunismului iudaic", a unui fel de
tropism evreiesc spre comunism se crede adesea verificata empiric,
evreii fiind acuzati – cum o face Razvan Codrescu – ca, desi "au fost
mai pretutindeni principalii «artizani» ai revolutiilor marxiste", ei
totusi "nu sint dispusi sa-si recunoasca nici macar o minima
responsabilitate"nota 2 . Enuntarea si sustinerea acestei teme este
de obicei insotita de culpabilizarea globala a evreilor, gasiti
responsabili pentru soarta politica tragica pe care Romania a
cunoscut-o dupa cel de-al doilea razboi mondial. Comunismul este
vazut adesea fie ca o "afacere evreiasca" pura, fie, mai rar, ca
o "afacere esential evreiasca", la care au luat parte si
reprezentanti notorii ai capitalismului occidental. Exprimarea
acestei teme capata in unele publicatii nu numai un caracter
programatic, ci si pornografic, menit sa intoxice opinia publica.
Europa, Romania Mare, Politica au consacrat acestui subiect rubrici
permanente sau articole serializate intr-un lung sir de numerenota
3 , in care "argumentul istoric" este intarit cu expresia licentioasa
(bunaoara, folosirea notiunii de "jidan" si a celor derivate din ea
era un procedeu frecvent in Europa sau in Atac la persoana).


Ultima editare efectuata de catre in 21.11.07 10:11, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:55

++Discursul antisemit "pur", adica acela construit exclusiv
pe teme antisemite, este relativ rar in spatiul public romanesc de
dupa 1989. Antisemitismul apare de cele mai multe ori ca o
componenta, strins legata de altele, indisociabila la rigoare, intr-o
constructie discursiva mai complicata tematic: discursul
ultranationalist. Este vorba de un discurs care grosso modo imbina
doua categorii de atitudini: una "pozitiva"/"afirmativa", constind in
exaltarea calitatilor nationale si a atasamentului total la "neam",
si alta "negativa", constind in respingerea, adesea brutala,
a "intrusilor", adica a minoritarilor si strainilor. Se intelege ca
temele antisemite apar in cadrul acestui ultim tip de atitudini.

Totusi, numai aparent ele sint usor disociabile. Temele
antisemite in discursul ultranationalist sint asemenea caramizilor
care alcatuiesc un zid: nu pot fi extrase fara ca prin aceasta
constructia sa nu sufere. Temele antisemite nu sint deci reductibile
la un numar de cuvinte (desi sint si asa ceva) izolabile si fara
efecte asupra restului discursului. Dimpotriva, cuvintele antisemite
penetreaza intregul discursului si au consecinte decisive asupra
acestuia. Chiar daca, in unele cazuri, conotatiile antisemite par –
la prima vedere – simple ingrediente stilistice, luind doar forma
unor motive pasagere, ironice sau aluzive (gen "ovreiasul nostru" sau
gen "Iuda" celor "treizeci de arginti" etc.), nu a unor teme (care
presupun o idee), si in multe texte asa se intimpla, "sensul"
acestora se transmite asupra intregului. Analiza mai atenta a acestor
texte extrem-nationaliste pune in lumina – asa cum vom vedea mai
departe – ca, pentru multe din acestea, miza lor reala, fundamentala
este tocmai antisemitismul, conjunctura fiind menita doar sa insele,
sa creeze o perdea de fum inapoia careia loviturile se pot aplica cu
mai multa tarie. Cam acelasi rol il joaca si codul – nu intotdeauna
acelasi – in care este transmis mesajul antisemit. Toate acestea nu
inseamna ca nu sint si texte pentru care antisemitismul constituie
insasi structura lor de rezistenta sau chiar unica materie din care
sint facute. Articolele si cartile lui Radu Theodoru sint exemple de
netagaduit de antisemitism – sa-i zicem asa – "pur", de discurs
public antisemit.
Temele

Prin teme ale unui discurs, oricare ar fi acesta, inteleg
acele unitati ideatice simple, considerate de regula axiomatice sau
inatacabile, folosite, cel mai adesea, ca argumente destinate sa
sustina o sanctiune, pozitiva sau negativa, explicita sau implicita,
ori o judecata de valoare. Temele sint deci enunturi sau asertiuni,
reductibile la ceea ce putem numi premise logice, presupuse valide
prin uzanta sau prin consens, dar adesea in afara deplinului control
logic sau istoric. "Uzanta" sau "consensul" nu exclud insa ca, in
unele cazuri, sa fie prezenta si o evidenta operatie
de "rationalizare". Concret, in cazul temelor antisemite vehiculate
de discursul public se intilnesc adesea tot felul de "argumente"
("fapte", "intimplari", "autoritatea" unor nume,
consideratii "metafizice" sau "teologice" etc. etc.), acestea
prezentindu-se ca fiind, chipurile, o "constructie logica" riguroasa,
derivata irezistibil din "premise".

Se intelege ca o tema are in general statutul unei
alegatii, ea fiind invocata pentru a sprijini un mesaj inca mai
radical. De cele mai multe ori, temele sint elemente analitice (de
continut) ale constructiei discursive, dar nu de putine ori se
intimpla ca intregul esafodaj discursiv sa se reduca la o singura
tema; dar si intr-o asemenea situatie, "morala" discursului este mai
larga decit tema atacata. Forta persuasiva a temelor este direct
proportionala cu "validitatea" lor subinteleasa, derivarea concluziei
intarind si mai mult convingerea/credinta in sensul initial detectat
al probelor. Ceea ce arata ca un discurs de acest tip pleaca de
obicei, dar fara sa o recunoasca, de la concluzie, in tiparul si in
sprijinul acesteia fiind apoi modelate/turnate
premisele, "argumentele", "probele". Mai simplu spus, avem de-a face
mai intii cu "credinta" in ceva, si abia dupa aceea se produce – nu
insa intotdeauna, ci numai atunci cind se petrece saltul de la
stereotip la ideologie – "rationalizarea" credintei.

La rigoare, nici un discurs nu scapa complet acestui cerc
vicios: el pare sa traga o concluzie din argumente "independente"
si "obiective", truvabile ca atare in realitate, dar acestea sint ele
insesi consecinta unei constructii "epistemologice" si, asadar,
incarcate aprioric de sensul concluziei, initial latente sau ascunse,
uneori chiar si inconstiente. Nici un discurs nu este deci intru-
totul liber de credintele si valorile autorului sau. Cu alte cuvinte,
orice discurs poarta o pecete ideologica, mai mult sau mai putin
vizibila, mai mult sau mai putin detectabila, mai mult sau mai putin
constienta, dar niciodata inexistenta. Daca acest viciu este
detectabil, la limita, in orice discurs public, in discursul animat
de teme antisemite el devine o regula izbitoare.

Discursul public cu teme antisemite se construieste mai
intotdeauna din acest fel de idei "de-a gata", de poncife, de
prejudecati, de stereotipuri, pe care niciodata nu le supune
examenului critic (sau, daca pare sa o faca, totul este doar un
exercitiu de simulare, caci consta doar in inventarierea si
retinerea, frecvent deformata, a acelor probe ce par favorabile
temei). Caracterul sau ideologic il priveaza de buna credinta si il
face sa sfideze chiar si evidentele. Bunaoara, o carte precum
Protocoalele inteleptilor Sionului este luata ca atare, ad litteram
de retorul antisemit, devenind argument irefutabil al convingerii
antisemite, desi atentionarile si argumentele asupra falsului
grosolan pe care-l constituie aceasta carte sint de notorietate
publica. Intr-un asemenea caz, concluzia antisemita, chiar daca nu
este trasa in mod explicit (si, de cele mai multe ori, asa se
intimpla), ramine intotdeauna la indemina receptorilor. Chiar
latenta, ea are aceeasi valoare depistata mai inainte: de a augmenta
sensul detectat initial al "probelor", de a intari convingerea ca
interpretarea data (antisemita) este cea "corecta", intr-un cuvint,
de a falsifica "probele". Antisemitii nu sint antisemiti ca urmare a
unui rationament, adica a posteriori acestuia, ci rationamentul in
cauza este urmarea antisemitismului lor aprioric. Desi ei sint
produsul unei ideologii, de care dealtfel se servesc din plin, pe
baza careia isi construiesc reprezentarile, perceptiile,
sentimentele, credintele si ideile, aceasta filiatie este – pare-se –
prea putin constientizata (nu in sensul ca nu utilizeaza o intreaga
bibliografie, mereu selectiva, menita sa sustina credinta antisemita,
dimpotriva, adesea o fac, ci in sensul ca nu realizeaza capcanele
acesteia).


Ultima editare efectuata de catre in 21.11.07 8:23, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:53

++La toate acestea, ar mai fi de adaugat diversele cercuri
nationaliste, national-comuniste, legionare,
antonesciene, "spiritualiste", ortodoxiste s.a.m.d. care au
proliferat in anii din urma si unde ultra-nationalismele, desi mai
mult de "uz intern", nu lipsesc. Fundatia Rezistentei Armate Anti-
Comuniste, Liga Maresal Antonescu, Asociatia Nationala a Patriotilor
din Securitate, Centrul de documentare si activitate legionara,
Asociatia "Vatra Romaneasca", Fundatia "Romania Mare", Fundatia
Anastasia, Fundatia Culturala "Franta-Romania" (FRONDE), Asociatia
Pro Basarabia si Bucovina, Fundatia prof. George Manu, Asociatia
Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR) etc. sint asemenea
medii culturale care cultiva radicalismul ideologic nu numai in
interiorul lor, ci, in unele cazuri, si in exterior, prin
publicatiile pe care le editeaza nemijlocit sau le
sponsorizeaza/premiaza. Animate, unele, de fosti legionari sau de
convertiti la radicalismul legionar, altele de exponenti – mai mult
sau mai putin obscuri – ai national-comunismului, uneori de
antonescieni fanatici, alteori de antonescieni improvizati (apararea
maresalului fiind forma radicala de exprimare a sentimentelor lor
anti-monarhice, acestea fiind de fapt decisive), aceste grupuri
structurate se vor veritabile "scoli" de nationalism radical, unde
istoria este rescrisa ideologic si insusita ca atare. In ciuda
proliferarii lor ca numar, este greu insa de precizat daca ele se
bucura sau nu de audienta sociala; oricum, pare destul de cert ca
multe din acestea se limiteaza la cercul insusi al animatorilor lor,
ceea ce nu inseamna ca nu sint si cazuri in care simpatiile sociale
se dovedesc destul de extinse (bunaoara, un spectacol cultural-
folcloric pus sub patronajul "Vetrei Romanesti" face de regula o sala
arhiplina; este totusi dificil de apreciat daca cei ce vin aici o fac
pentru "Vatra Romaneasca" sau, dimpotriva, o fac pentru spectacol).
Apoi, unele din aceste asociatii si fundatii au ca virfuri de lance
partide politice reputat nationaliste sau/si xenofobe: "Vatra
Romaneasca" isi afla prelungirea politica in Partidul Unitatii
Nationale Romane (PUNR), Fundatia "Romania Mare" – in partidul omonim
(PRM). Corespondentele sint insa mai complicate: Liga Maresal
Antonescu isi ofera sprijinul atit PUNR-ului cit si PRM-ului, intr-o
situatie asemanatoare fiind si Asociatia Nationala a Patriotilor din
Securitate.

Cam acestea ar fi principalele canale si principalii
emitatori de discurs public cu continut – explicit sau implicit,
regulat sau accidental – antisemitnota 11. Modelul, calitatea,
frecventa, amplitudinea sociala ale acestui discurs nu sint in toate
cazurile aceleasi. Din punctul de vedere al continutului, mesajele
antisemite se deosebesc in citeva privinte, fie sub aspectul tematic,
fie sub aspectul accentului pus pe unele teme. Bunaoara, discursul
din Puncte Cardinale sau din Permanente accentueaza foarte mult, si
valorizeaza ca atare, anticomunismul Miscarii Legionare sau al lui
Antonescu, ceea ce pentru Romania Mare sau Politica nu este tocmai
compatibil, dat fiind atasamentul acestor publicatii la "valorile"
national-comunismului. Cu toate acestea, in revistele conduse de C.V.
Tudor nu lipsesc accentele anticomuniste de factura celor dinainte:
daca sint considerate utile, ele sint folosite, fara complicatii de
constiinta sau de ideologie. Aprecierea ca Puncte Cardinale
publica "articole si studii nationaliste de inalta tinuta, care arata
ca aici exista un colectiv al adevaratei drepte romanesti"nota 12,
dupa cum scrie in Romania Mare, nu trebuie deci sa surprinda.

La fel, pro-legionarii si pro-antonescienii, desi refuza
programatic comunismul, totusi, uneori, sint nevoiti sa accepte unele
virtuti presupuse ale acestei ideologii ca si unele practici politice
comuniste, dovedind astfel ca, la rigoare, elementele comune
(credintele antidemocratice) sint mai puternice decit ceea ce separa
pe radicalii intoarcerii de radicalii continuitatii. Sint si
publicatii in care lucrurile se amesteca pina la indistinctie totala:
Atac la persoana, bunaoara, este, dupa imprejurari, o publicatie
simultan pro-comunista si anticomunista, pro-legionara si anti-
legionara, alaturi de unii extremisti si impotriva altora etc.,
singura constanta fiind xenofobia, indreptata predominant spre
maghiari, dar si spre romi si evrei. In consecinta, desi accentele
cad diferit si temele antisemite au reliefuri diferite, obsesiile
tematice antisemite sint in linii mari aceleasi pentru cele doua
curente nationaliste majore. A identifica aceste obsesii inseamna a
deconstrui acest discurs si a vedea din ce se compune. Ingredientele
ideologice comune justifica ipoteza ca avem de a face – cel putin in
cazul celor doua curente ultranationaliste (al "continuitatii
radicale" si al "intoarcerii radicale") – cu un singur model de
discurs antisemit, si nu cu o varietate, asa cum poate ar lasa sa se
inteleaga diversitatea canalelor si a emitatorilor.

Ceea ce separa insa cele doua categorii este stilistica
diferita a discursului antisemit. "Continuatorii radicali" cultiva cu
predilectie – atunci cind ataca – sarjarea caricaturala,
zeflemeaua "populara", calomnia, procesul de intentie, violenta
verbala de sorginte suburbana s.a.m.d., adica ceea ce ei
numesc "pamflet". In schimb, atunci cind este vorba de ceea ce
chipurile apara, ei uzeaza de stilul solemnitatii bombastice, de
flateria paroxistica, bizantina, de kitsch-ul lexical (dar si
sintactic si gramatical) deprins in perioada comunista, toate pentru
a face cultul "Natiunii" si al "Tarii" (in aceiasi termeni si dupa
aceeasi gramatica dupa care faceau cultul "Conducatorului"). Acest
eclectism stilistic pare o arma care tinteste social destul de bine,
constituind "deliciul" unei insemnate categorii de cititori si
totodata provocindu-le "simtamintele patriotice" laolalta cu
cele "estetice". Intr-un cuvint, audienta sociala a acestui discurs,
cultural de cea mai joasa calitate, este destul de ridicata.

In schimb, stilistica celuilalt discurs antisemit, al
partizanilor "intoarcerii radicale", este uneori diametral opusa.
Urbanitatea, respectul adversarului si al formelor, apelul
bibliografic, polemica la obiect (in sensul reproducerii ideii supusa
criticii) nu sint complet straine acestui discurs, cel putin in
comparatie cu celalalt, ceea ce nu inseamna insa ca limbajul coroziv
si violent lipseste intotdeauna din acest discurs. Filiatia culturala
a autorilor in cauza (teologica, filosofica) ar putea fi o explicatie
in acest sens. Mesajul antisemit este insa mai criptic, pentru ca
este "impachetat" intr-un cod cultural mai complicat, si, in
consecinta, audienta este mult mai scazuta. Toate acestea nu
impiedica insa acest discurs de a fi, in esenta lui, la fel de
militant si de activ cum este cel descris mai sus.


Ultima editare efectuata de catre in 21.11.07 8:15, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:52

++Pe linga aceste cotidiane, saptaminale, lunare, si-au
facut aparitia in ultimul timp citeva publicatii cu ritm trimestrial
(preconizat, dar in fapt neverificat), cu tinuta "academica", mimata
prin afisarea "eruditiei" si a "obiectivitatii", care incearca sa
reactualizeze – si sa uneasca intr-un singur tot – tezele
protocronist-nationaliste de la fostele Luceafarul si Saptamina si
poncifele antidemocratice ale generatiei interbelice de intelectuali.
Noua revista romana, Ethos romanesc, Euxin, Scara (revista de
oceanografie ortodoxa) sint asemenea reviste in care protocronistii
din vechiul regim isi continua opera ideologica prin aproprierea
ideilor politice radicale sustinute de Iorga, Nae Ionescu, Eliade
etc. (printre acestia, Ilie Badescu, Valentin F. Mihaescu, Mihai
Ungheanu, Dan Zamfirescu s.a., dublati de citiva tineri – indeosebi
sociologi – convertiti). Adresindu-se unui public mai "cultivat" si,
prin forta lucrurilor, mai restrins, fiind mai degraba doctrinare
decit ideologice, avind, apoi, serioase probleme de difuzare, aceste
publicatii au un impact social insignifiant.

Nu chiar la fel stau lucrurile in cazul acelora care
anima revizionismul istoric. Cei mai multi din reprezentantii
acestuia sint de formatie ideologica national-comunista, dar sint in
aceasta categorie si fosti legionari sau veterani de razboi, acestia
din urma facindu-si un program din reabilitarea maresalului Ion
Antonescu. Gheorghe Buzatu, Petre Turlea, Gheorghe Dumitrascu,
Gheorghe Romanescu, Manole Neagoe, Iosif Constantin Dragan sint
reprezentanti binecunoscuti ai acestei "scoli"nota 4. Se cuvine
observat ca unii din acestia fac parte din partide cu greutate in
viata politica romaneasca, pe care le reprezinta in parlament
(Gheorghe Dumitrascu este senator din partea PDSR, Petre Turlea este
deputat din partea PUNR).

Am trecut astfel de la periodice la carti. Acestea din
urma au cistigat, in ultimii ani, tot mai mult teren in difuzarea
mesajelor nationaliste si antisemite. Au aparut edituri profilate pe
acest gen de literatura sau care publica intr-un mod destul de
regulat carti din aceasta familie ideologica. Este vorba, cel mai
adesea, de edituri obscure, care par a fiinta doar pentru a publica
texte extremiste: Editura Fundatiei Buna Vestire, Editura Imago,
Editura Elisavaros, Editura Gama, Editura Majadahonda, Editura
EURASIA, Editura Kogaion, Editura FRONDE, Editura ALMA, Editura
Aurelia, Editura Globus, Editura "Roza Vanturilor", Editura Rev.
Fundatiei Dragan, Editura FF Press, Editura Intact, Editura Miracol,
Editura Crater etc. La aceste case editoriale au fost scoase carti
legionare sau pro-legionare, extremiste, unele direct antisemite,
altele doar conspirationiste, semnate de autori romani: Fascismul, de
Vasile Marin; Legionarii nostri, de Ion Coja; Romania ca o prada si
Nazismul sionist, ambele de Radu Theodoru; Garda, Capitanul si
arhanghelul din cer, carte in trei volume, de Grigore Traian Pop;
Evocari si Fara capitan, semnate de legionarul Constantin Papanace;
Destinul miscarii legionare, de Stefan Aparaschivei; Istoria miscarii
legionare scrisa de un legionar [sic!]; Din luptele tineretului
roman, de Duiliu Sfintescu; Miscarea Legionara si evreii, de Flor
Strejnicu; un mare numar de romane semnate de Pavel Corut (un fost
ofiter de Securitate care exploateaza, prin fictiunea romanesca,
mitul excelentei patriotice a Securitatii, etc.) etc. Literatura de
acest gen nu este insa doar autohtona. Texte "celebre" ale unor
autori straini sint materie prima pentru mai multe edituri: Mein
Kampf de Adolf Hitler; Jurnalul lui Goebbels; Protocoalele
inteleptilor Sionului, in traducerea lui Ioan Mota; Miturile
fondatoare ale politicii israeliene, de Roger Garaudy; Organizatia.
Organizatiile criminale ruse conduse de etnici evrei cuceresc lumea.
Ei ucid asa cum respira, de Alain Lallemand; Organizatiile secrete si
puterea lor in secolul XX, de Jan von Helsing; etc. Asemenea carti
cunosc tiraje, citeodata, dintre cele mai mari (dupa observatiile
mele, caci nu sint date oficiale in acest sens, Romania ca o prada
sau Protocoalele inteleptilor Sionului au cunoscut pina acum mai
multe editii sau mai multe tiraje), multe titluri dovedindu-se
afaceri lucrative sigure. In acest sens, e de remarcat trucul
Editurii Antet, care, dupa toate indiciile, pentru a-si difuza
asemenea produse se serveste de alte etichete editorialenota 5.

Alte case editoriale ajung la publicarea unor lucrari din
aceasta categorie prin derivare ideologica. De exemplu, Editura
Anastasia, o editura axata pe literatura crestin-ortodoxa, cunoaste
cind si cind derapaje ortodoxiste si legionaroide (a tradus, de
pilda, Penele Arhanghelului, de Claudio Mutti, dar a publicat si
Spiritul dreptei, de Razvan Codrescu, un tinar "spiritualist", care a
semnat si cu numele de Adolf Vasilescu sau Adolf Crivat-Vasile
articole aparute in Puncte Cardinale, Gazeta de Vest, Romania libera,
Romania literara etc.). Alte edituri, unele din acestea de stat, fac
ceea ce ele considera a fi un necesar act de restituire, publicind,
de exemplu, Ortodoxie si etnocratie, de Nichifor Crainic, sau
Nationalism dezrobitor, de Octavian Goga (act apartinind Editurii
Albatros).

Si alte edituri isi justifica asemanator productiile
xenofobe si antisemite. Editura Crater, de pilda, reediteaza o
lucrare profund antidemocratica precum Manifestul revolutiei
nationale, de Sorin Pavel, Petre Tutea si Nicolae Tatu, din care
cititorii afla – fara ca lucrul sa fie in vreun fel corectat – ca
evreii "urmaresc disolutia completa a natiunilor care-i primesc in
sinul lor" sau ca "nationalismul s-ar putea defini scurt:
antisemitism"nota 6. Si ca antisemitismul sa capete si o justificare
metafizica, cititorul mai afla (iarasi fara replica): "Acest popor
[evreu – GV] invins de Dumnezeu nu se pocaieste; il gasesti peste
tot – oriunde se conspira impotriva ordinii creaturale – cu facla,
care pune focul, in mina. In lupta contra lui Dumnezeu ovreii sint
capabili de sacrificii."nota 7

Desi mai putin evidente decit in publicatiile scrise,
mesaje politice radicale nu lipsesc totusi nici din presa audio-
vizuala. Acestea, de cele mai multe ori, patrund accidental pe aceste
canale. Asa se explica probabil cum chiar la televiziunea publica se
difuzeaza cind si cind emisiuni, mai ales de factura istorica, in
care e vizibila tentativa de reabilitare a unor miscari si ideologii
antidemocraticenota 8. Fapte asemanatoare s-au putut constata si la
alte televiziuni, cum ar fi, de pilda, Antena 1 (de pilda, in cadrul
emisiunii Hai Romania, realizata in anul 1998 de Sergiu Nicolaescu,
apareau frecvent invitati cu vederi apasat pro-legionare, cum ar fi
Serban Suru, liderul "familiei de cuiburi Fapta", celula a Legiunii
Arhanghelului Mihail aflata in statu nascendi).

In fine, un alt canal public in care antisemitismul
incepe sa se manifeste este reteaua electronica de comunicatie
globala, adica internetul si posta electronica. Desi accesul la
internet in Romania este inca limitat, comparativ cu tarile
dezvoltate, el cunoaste un progres rapid. Se estima ca, in 1997, in
Romania erau aproximativ 100.000 de conexiuni la internetnota 9. E de
presupus ca, intre timp, cifra s-a triplat. Gazeta de Vest si-a
instalat inca de la inceputul anului 1997 o pagina proprie (homepage)
pe internet, astfel putind fi citita in intreaga lume. In aceeasi
retea electronica si-a facut aparitia, la mijlocul anului trecut, o
publicatie neo-legionara, al carei program rezida in reabilitarea
miscarii si ideologiei gardiste: Pagina Romaniei Nationaliste. Pe
linga aceste homepages, pe internet si-au facut aparitia diverse
grupuri de discutii cu orientare nationalista si xenofoba. Intre
acestea se remarca grupul "Societate. Cultura. Romanii". "Pe aceasta
cale s-au difuzat, in ultimul timp, nenumarate materiale de
propaganda legionara, texte apologetice dedicate lui Antonescu, dar
si defaimari indreptate impotriva evreilor, romilor si
homosexualilor"nota 10, constata William Totok, un observator foarte
atent al acestui fenomen.


Ultima editare efectuata de catre in 19.11.07 15:46, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:51

++II. Canale si emitatori
Daca in contextul social post-comunist avem de-a face cu
o resurectie a antisemitismului, faptul se explica in mare masura
prin aceea ca el – ca orice ideologie extremista – are propria
sa "logica", intr-o considerabila masura independenta de imprejurari,
care-i asigura inertia in timp, durabilitatea, auto-reproducerea.
Fireste, el nu este lipsit de o anume dinamica, de schimbari formale
si de continut, dar, la rigoare, el isi conserva acelasi "nucleu
dur"nota 1 si, mai ales, aceleasi functii politice (fundamental:
instituirea unui proiect politic antidemocratic, intolerant).

Din punctul meu de vedere, fondul cultural-istoric este o
variabila esentiala pentru explicarea resurectiei antisemitismului in
discursul public post-comunism. La acesta se adauga, desigur, gravele
probleme sociale pe care tranzitia le-a cunoscut si le cunoaste, ceea
ce faciliteaza "explicatiile" antisemite. Mai intotdeauna discursul
public cu teme antisemite "explica" celor multi de ce o duc rau,
aratind cu degetul "cauza". In plus, reactia nu intotdeauna adecvata
a puterii politice si a liderilor de opinie si, mai ales, paralizia
puterii judiciare in fata unor acte incriminate de legea penalanota
2 "legitimeaza" si ele intr-un fel discursul public de acest tip.

Esential pare a fi totusi trecutul cultural. Michael
Shafir, analizind discursurile extremei drepte post-totalitare,
observa cu justete ca acestea se impart in doua categorii, dupa
temele pe care le cultiva (dar si dupa autorii acestora), teme care
pot fi puse in legatura directa cu cele doua straturi istorice, cel
recent (comunist) si cel vechi (pre-comunist): cea a "continuitatii
radicale" si, respectiv, cea a "intoarcerii radicale"nota 3. Aceste
doua forme de extremism se regasesc in mare masura intacte, bine
diferentiate, formind doua categorii distincte si intrucitva
contradictorii. Acestea au in comun citeva obsesii, dar, in acelasi
timp, deosebirile sint destul de marcate cel putin in privinta
felului de a valoriza mostenirea ultra-nationalista. In privinta insa
a antisemitismului pe care il cultiva, deosebirile sint mult mai
estompate, atingind adesea indistinctia (deosebirile sint mai degraba
stilistice, formale; continutul, adica obsesiile tematice, este in
linii mari acelasi).

Discursurile publice cu tenta nationalista si, prin
extensie, antisemita se propaga in cea mai mare masura prin
periodice. Inca din primavara anului 1990, au aparut primele ziare si
reviste puternic nationaliste: Romania Mare (condusa de Corneliu
Vadim Tudor), Europa (condusa de Ilie Neacsu), Gazeta de Vest
(director: Ovidiu Gules), Puncte Cardinale (redactor-sef: Gabriel
Constantinescu), Natiunea, Renasterea banateana (ultimele doua sub
controlul grupului de presa patronat de Iosif Constantin Dragan).
Unele din acestea rezista pina astazi (Romania Mare, Puncte
Cardinale), altele – cum ar fi Europa – fiind nevoite, in general din
motive economice, sa-si inceteze aparitia. Celor ramase li s-au
adaugat pe parcurs altele: Politica (sub comanda lui C. V. Tudor),
Miscarea (condusa de Marian Munteanu), Noua Dreapta (avind in frunte
pe Radu Sorescu), Permanente (publicatie pro-legionara al carei
redactor-sef este Mircea Nicolau), Timpul (condus de Adrian Rizea),
Atac la persoana (avindu-l ca redactor sef pe Dragos Dumitriu),
Vremea dreptei national-crestine (director: Nicolae Henegariu). Ele
au avut un destin asemanator: unele rezista inca (de pilda, Politica,
Atac la persoana), altele au sucombat (Miscarea, Noua Dreapta), din
aceleasi ratiuni comerciale.

De notat este ca unele din aceste publicatii au fost sau
sint in general "organe" ale unor miscari politice: prin Politica
(dar si prin Romania Mare, cu toate ca aceasta publicatie se pretinde
independenta) s-a exprimat si se exprima Partidul Romania Mare (PRM),
prin Noua Dreapta si-a transmis mesajele catre public Partidul
Dreptei Nationale (PDN), iar prin Miscarea isi facea auzit glasul
partidul Miscarea pentru Romania (MpR). Sefii acestor publicatii
sint/au fost si liderii partidelor respective. Daca ultimele doua
partide sint astazi cvasi-inexistente, cel putin din punct de vedere
electoral, ceea ce explica disparitia organelor lor de presa, PRM, in
schimb, beneficiaza de un suport electoral in crestere, ceea ce se
reflecta in dainuirea oficialului si oficiosului lui. In treacat fie
spus, nu este exclus ca aceste doua publicatii – Politica si Romania
Mare – sa fi intarit sensibil PRM; dealtfel, si partidul si
publicatiile in cauza sint conduse de Corneliu Vadim Tudor. Cind fac
aceasta afirmatie am in vedere ca PRM este singurul partid din
Romania care dispune de organe de presa puternice, care si-au pastrat
ritmul de aparitie preconizat si care, dupa toate indiciile, chiar si-
au extins tirajele. Ambele publicatii sint, in cuvintele lui Michael
Shafir, ale "continuitatii radicale", cultivind national-comunismul
desavirsit de ultimul lider al partidului comunist roman, Nicolae
Ceausescu, admirind "politica de cadre", bazata pe criteriul etnic, a
acestuia (in principal, in partid si in politia politica).

Celelalte publicatii periodice nu par afiliate politic la
prezent, ci la trecut. Multe din acestea (Gazeta de Vest, Puncte
Cardinale, Permanente, Noua Dreapta) si-au facut un program din
reabilitarea Miscarii Legionare, fie in varianta codrenista fie in
cea simista, sau/si din reabilitarea maresalului Ion Antonescu,
sau/si din glorificarea angajamentului de extrema dreapta al
intelectualilor romani din perioada interbelica (Nae Ionescu, A.C.
Cuza, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Tutea
etc.). Unele (Puncte Cardinale, de pilda) sint in strinsa legatura cu
cercurile legionare din afara tarii (din America si Europa), de unde
obtin adesea colaborari, si, e de presupus, chiar importante ajutoare
financiare, menite sa le asigure supravietuirea (toate au tiraje
reduse, aproape confidentiale, fiind din punct de vedere economic
perdante). Sint periodice care pun un accent puternic pe ceea ce ele
numesc "spiritualitate" (in speta, pe ortodoxia crestina), ceea ce
explica intr-un fel stilistica lor discursiva diferita. Ele se
delimiteaza sever de experienta comunista (se definesc ca fiind
eminamente anticomuniste) si, implicit, de
protagonistii "continuitatii radicale" (in al caror discurs,
experienta comunista, mai precis ceausista, se bucura in general de o
buna apreciere, ca si Securitatea, pretuita pentru angajamentul ei
national), avind consideratie exclusiv pentru trecutul legionar si
nationalist al Romaniei.

Daca publicatii precum cele aratate mai sus sint patent
ultranationaliste si, adesea, antisemite, aceste trasaturi conferindu-
le identitate, mesaje radicale, nationaliste si/sau xenofobe, se pot
intilni si in alte ziare si reviste al caror program pare sa fie
altul, uneori chiar in gazete considerate ca fiind democratice. Intr-
o prima categorie, ar putea intra, de pilda, astazi apusele Vremea si
Totusi Iubirea (al caror redactor-sef, Adrian Paunescu,
binecunoscutul poet de curte al lui Ceausescu, a fost o buna perioada
si prim-vicepresedinte al Partidului Socialist al Muncii, partid cu
puternica filiatie national-comunista), Dimineata (oficios al
Partidului Democratiei Sociale din Romania), Evenimentul zilei,
National, Jurnalul national, Ziua, etc., in care au aparut cu
oarecare frecventa articole pro-antonesciene, pro-legionare, in unele
chiar pro-ceausiste; in alte cazuri, acestea isi pun cu regularitate
spatiul la dispozitia unor colaboratori al caror extremism este de
notorietate (bunaoara, in Vremea si-a publicat Ion Coja multe din
opiniile sale pro-legionare si antisemite), alteori – si de cele mai
multe ori – aceste mesaje par a patrunde in aceste publicatii din
ratiuni utilitare politic (in Dimineata, de exemplu, care exprima
pozitia PDSR, revizuirea istorica a perioadei antonesciene este
considerata – dupa cit se pare – rentabila electoral) sau din ratiuni
comerciale (senzationalismul acestor mesaje este presupus ca fiind
vandabil). Romania libera si Adevarul, Romania literara si
Contemporanul – ideea europeana, Cuvintul si Jurnalul literar etc.,
publicatii considerate in general democratice, ar putea intra intr-o
alta categorie, in care derapajul e contextualizat la unele subiecte.
De pilda, Romania libera a publicat saptaminal, pe durata mai multor
ani, o "pagina crestina", unde adesea se intilneau puncte de vedere
ortodoxiste, vizibil fixate in traditia ideologica a extremei drepte
romanesti interbelice; mai apoi, ziarul al carui director onorific
este Octavian Paler editeaza un supliment saptaminal, Aldine, in care
puncte de vedere pro-legionare sau pro-antonesciene sint consistent
reprezentate. In schimb, Adevarul-ui nu-i este straina o anumita
xenofobie, fata de maghiari, in principal, dar si, citeodata, fata de
evrei (in acest ziar s-a dus o adevarata campanie de presa in
favoarea lui Roger Garaudy si a cartii sale Miturile fondatoare ale
politicii israeliene; aceeasi publicatie, alteori, s-a facut
remarcata prin atacuri dure la adresa unor intelectuali romani de
origine evreiasca). In Romania literara, Contemporanul sau Cuvintul,
Ioan Buduca publica eseuri politice in care e strident montajul
revizionist – uneori chiar negationist – in privinta Holocaustului.
Jurnalul literar, pe de alta parte, isi asuma nationalismul radical
interbelic, inclusiv puseele xenofobe ale acelor intelectuali romani
deveniti mai apoi celebritati internationale. Toate aceste publicatii
au insa si obsesii comune, cum ar fi, de pilda, "holocaustul
comunist" sau "holocaustul rosu", ori identitatea fascism-comunism,
ceea ce nu e lipsit de semnificatie din perspectiva acestui studiu.


Ultima editare efectuata de catre in 19.11.07 9:24, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:49

++Tatonarile comunistilor romani in directia unui suport
national dateaza mai explicit, pare-se, din 1956, geneza lor fiind
legata de evenimentele politice din Ungaria vecina. Revolutia
maghiara adresa un limpede mesaj de alarma tuturor celor ce guvernau
nesocotind pe guvernati. Dar aceste tatonari nu au fost nici de data
aceasta concludente, fiind dublate de reculuri teribile, explicabile
prin dependenta totala fata de Moscova. Vechile aprehensiuni si
reflexe nu puteau fi depasite usor. Incercarile acestea au fost
reluate ceva mai tirziu, dupa retragerea trupelor sovietice din
Romania si in contextul presiunilor de destalinizare exercitate de
Kremlin asupra comunistilor romani. Acestia au raspuns intr-o maniera
deviata acestor presiuni, chestiunea destalinizarii fiind abil
ocolita si aminata sine die. Comunistii romani au speculat
dificultatile cu care se confrunta Hrusciov, gasind astfel ragaz
pentru a-si elabora solutia proprie. Bucurestiul, pentru a-si crea un
minim spatiu de manevra in contextul sufocant al blocului sovietic,
si-a redefinit apoi relatiile cu Belgradul si Beijingul, ceea ce nu
putea fi decit de ajutor pentru noua ideologie national-comunista
care se profila. Asa se face ca guvernantii romani au raspuns in cele
din urma la somatia destalinizarii prin altceva: prin cautarea unei
legitimitati de tip nationalist. In 1964 aceasta dimensiune a
politicii Bucurestiului era in linii mari definita, sacrosancte
devenind "principiul neamestecului in treburile interne ale altui
partid" si cel al "specificului national in construirea
socialismului". Din acel an, Romania comunista a inceput sa se
diferentieze in contextul blocului sovietic, Nicolae Ceausescu –
devenit liderul partidului in 1965 – nefacind altceva decit sa duca
mai departe ceea ce Dej incepuse spre sfirsitul perioadei sale.

Dincolo de ambivalenta acestei diferentieri, este de
remarcat ca, din punctul de vedere al guvernantilor romani, aceasta
manevra politica se dovedea extrem de ingenioasa, ea aducindu-le
imediat, dar numai pe termen scurt, un triplu profit. Mai intii, ea
ocolea destalinizarea "elitei" comuniste, perpetuind astfel aceiasi
lideri. In al doilea rind, ea era aducatoare de un anumit prestigiu
international, prin iesirea Romaniei din anonimatul blocului
sovietic, si chiar de sensibile avantaje de ordin economic, prin
reorientarea comertului exterior si a colaborarii economice
internationale (cu efecte benefice in interior). In sfirsit, aceasta
schimbare politica se dovedea a fi benefica pentru guvernanti si in
interior, aducindu-le o oarecare legitimitate, un oarecare sprijin
national. Anul 1968, cu protestul energic al comunistilor romani fata
de invadarea Cehoslovaciei de catre trupe ale Tratatului de la
Varsovia, a fost probabil momentul de virf al acestei legitimitati de
tip nationalnota 7 (in simbioza sui generis cu indatinata
legitimitate ideologica). Sta marturie in acest sens o intreaga
cohorta de intelectuali care s-au inscris voluntar in partid, unii
din acestia – ca Paul Goma, binecunoscutul disident de mai tirziu –
avind chiar stagii importante in inchisorile comuniste. Nu mult dupa
aceea a devenit insa tot mai evident ca apelurile nationale ale
comunistilor romani erau deopotriva un trompe l'oeil, o stratagema
menita mai mult sa conserve puterea decit sa o transforme. Semne ca
la mijloc era mai mult o "tactica" decit o politica s-au putut vedea
imediat (bunaoara, amnezia mediilor de informare fata de invazia
Cehoslovaciei s-a instalat in citeva zile, aspect discordant in
raport cu modul prompt si masiv in care ele reactionasera la
evenimentnota Cool.

Intr-o asemenea ecuatie "tactica" isi face loc treptat
ideologia national-comunista. "In Romania lui Ceausescu – observa
Katherine Verdery – existau doua seturi de idiomuri pe care centrul
tindea sa le gaseasca legitime: initial era doar limbajul marxism-
leninismului, pe care regimul se sprijinea in mod evident, la care s-
a adaugat apoi limbajul valorilor nationale, care a coexistat cu el
si l-a inlocuit din ce in ce mai mult."nota 9 Daca discursul
nationalist "pozitiv" s-a cristalizat destul de rapid, fiind
recognoscibil ca atare (in general in varianta triumfalista, exaltind
calitatile natiunii), discursul nationalist "negativ" s-a instaurat
cu mai mare greutate, chinuit, codificarea sa fiind mai complexa.
Altfel spus, ingredientele xenofobe si antisemite din discursul
national-comunist nu erau intotdeauna usor depistabile. Acest discurs
in general mai mult invaluia decit dezvaluia, caci el propunea o
solutie teoretica destul de contradictorie, de ambarasanta ideologic.
Raportat la constringerile internationaliste si uniformizatoare
initiale, acest discurs, chiar distorsionat, parea curajos, ceea ce
antrena un sentiment de satisfactie in ordine ideologica. Raportat
insa la exigentele nationaliste ale autorilor, el nu putea fi pe de-a
intregul multumitor.

In aceasta tensiune ar trebui, probabil, cautata geneza
protocronismului romanescnota 10, o doctrina aparuta spre mijlocul
anilor '70 menita sa altoiasca nationalismul triumfalist pe trunchiul
originar (stalinist) al comunismului. Preocupat exclusiv sa gaseasca
intiietati culturale si stiintifice romanesti, discursul
protocronist – gazduit in publicatii precum Luceafarul si Saptamina,
dar si in Scinteia, ziarul partidului comunist – aparea in prim plan
ca un inventar al unor nesfirsite prioritati nationale, redactat insa
nu intr-un stil contabil, ci intr-unul encomiastic. Autori obscuri,
contributii culturale si stiintifice romanesti de valoare incerta,
adesea ale unora cu un terifiant palmares de intoleranta (cum a fost
cazul lui Nicolae Paulescu, om de stiinta in domeniul medicinii,
considerat "descoperitorul insulinei", dar si un antisemit notoriu,
acest ultim aspect fiind trecut sub tacere, dar jucind, probabil,
rolul decisiv in valorizarea protocronista), faceau adesea continutul
acestor discursuri. Discutiile in jurul "protocronismului romanesc",
extrem de abundente in anii '80, au prilejuit deci tot atitea ocazii
pentru discursuri patent nationaliste. Dezbaterile se
voiau "culturale", dar derapajele nationalist-extreme le purtau intr-
o cu totul alta directie; "cultura" era doar cuvintul-cod
sau "parola" de recunoastere, altminteri, ea nu era decit un paravan
pentru a putea preintimpina eventualele acuzatii care ar fi tintit la
natura politica a acestor texte.

Regimul national-comunist isi gasea astfel in
protocronism un aliat ideologic potrivit, o sursa de argumente si un
model de "rationalizare". Chiar daca, etiologic, protocronismul a
fost un derivat sau un produs al ideologiei national-comuniste, cu
timpul lucrurile au parut mai degraba sa se inverseze. In ultima
parte a anilor '80 protocronismul devenise, daca se poate spune asa,
doctrina, in vreme ce national-comunismul devenise ideologia.

Constringerile formale la care era supus discursul
nationalist nu erau insa intotdeauna confortabile pentru autorii lor,
de aceea tentatia de a le sfida era cind si cind irepresibila.
Editorialul antisemit din revista Saptamina de la inceputul
anilor '80 intitulat "Idealuri", nesemnat, dar scris dupa toate
probabilitatile de Corneliu Vadim Tudor, este o proba elocventa in
acest sens:

"Aceasta este linia romaneasca si nu vom abjura niciodata
de la ea. Fireste, nu sintem datori a da socoteala nimanui de ceea ce
facem; sintem liberi, majoritari si stapini in tara noastra, optiunea
istorica spre comunismul de tip romanesc a fost facuta si insusita de
milioane de fii loiali ai acestei tari. Si totusi, acelora care ne
mai acuza din te miri ce, le vom spune ca daca a-ti iubi patria mai
presus decit orice inseamna nationalism, atunci sintem nationalisti.
[…] Noi, oamenii de cultura din Romania, iubim partidul comunist nu
numai pentru noua viziune si spiritul proaspat pe care le-a intronat
in evolutia de ansamblu a societatii romanesti […], ci si, in egala
masura datorita curajului sau cu adevarat revolutionar de a fi
inteles ca o natiune nu se poate edifica decit pe oamenii locurilor,
care s-au nascut aici de sute si mii de ani si care nu parasesc
frontul muncii cind dau de greu. Partidul stie toate acestea, si
multe altele, fapt care reprezinta temelia politicii sale de cadre.
El stie, bunaoara, ca onorurile cele mai inalte trebuie sa le
primeasca cei ce savirsesc fapte patrioticesti, dupa cum spunea
cronicarul, nu vizitatorii avizi de cistig, dascali de tarantela
democratica, invesmintati in tartanul lor rau mirositor, irozilor
straini intereselor acestei natii, cei care zornaie din pintenii
trufiei si-i ametesc pe unii cu patriotismul lor gheseftar. Noi n-
avem nevoie de leneviti profeti, de iude care nu au dimensiunea
jertfei romanesti in singele lor usor de cumparat."nota 11

Jonctiunea dintre nationalism, in varianta sa "negativ"
radicala (xenofoba, antisemita), si comunism (desigur, cu nuantele
sale bizantine, dar pastrind nucleul dur stalinist) este evidenta.
Acest text nu facea dealtfel decit sa extinda tema exaltarii
nationale in directia ei "fireasca": xenofobia deschisa si, intr-o
expresie mai criptica, dar perfect inteligibila, antisemitismul.
Textul relua un intreg dictionar legionar ("irozi straini", "profeti
leneviti", "iude", "jertfa", "singe" s.a.) pentru a
reactualiza "pericolul evreiesc" (chiar daca aceasta ultima sintagma
era ocolita), dictionar impletit cu vocabule de sorginte comunista
alese cu grija pentru a servi edificiul totalitar. Comunismul
romanesc devenea astfel fascism. Desi fenomenul avea o
particularitate romaneasca destul de pregnanta, el intra totodata
in "logica" comunismului real. Asa se explica de ce el s-a putut
intilni, in alte forme, dar cu acelasi continut, si in alte tari,
unde functionau regimuri comuniste mult mai ortodoxe, ca, de pilda,
in Bulgaria. Michael Shafir, analizind aceste derapaje fasciste din
Romania si Bulgaria, propunea conceptul – numai aparent oximoronic –
de "comunism xenofob"nota 12.

"Pericolul evreiesc" pe care acest text il clama, intr-o
forma aparent sibilinica, dar in fapt enuntat fara echivoc, era deja
incomprehensibil. Realitatea demografica din Romania cunoscuse deja
schimbari colosale, cel putin in privinta reducerii comunitatii
evreiesti, proces care a inceput inca in anii '50 si a continuat
accelerat in ultima decada a regimului comunist. Guvernantii
comunisti romani pusesera demult in aplicare o veritabila purificare
etnica prin incurajarea emigrarii in masa a evreilor (dar si a
germanilor). Ceea ce dorisera ardent, zgomotos, violent antisemitii
dinainte de razboi au reusit guvernantii comunisti, intr-o
maniera "diplomatica", tacuta, secreta, dar extrem de decisa si, pe
deasupra, "pragmatica", soldata si cu un important cistig valutar.
Caci emigrarea evreilor din Romania s-a facut sub forma "exportului
de evrei", guvernantii de la Bucuresti vinzind literalmente pe cei ce
voiau sa paraseasca o tara in care numerus valachicus devenise un
criteriu esential (nu insa singurul) al "politicii de cadre". In
felul acesta, minoritatea evreiasca din Romania numara, la sfirsitul
perioadei comuniste, 8.955 persoane, conform datelor oficialenota 13;
si chiar daca cifra populatiei evreiesti este mai mare, ajungind,
potrivit celor mai optimiste estimari la 20-25.000, drama ramine in
linii mari aceeasi. Raportind numarul evreilor de astazi la numarul
evreilor de ieri (la cei aproximativ 400.000 de evrei care
supravietuisera celui de-al doilea razboi mondial sau la cei 767.000
de evrei din perioada interbelica), cifra de astazi comunica oricui o
drama de proportii inspaimintatoare. Visul celor care clamau in
perioada interbelica "pericolul evreiesc" si
imperativul "deparazitarii" s-a implinit prin Holocaust si, mai apoi,
prin emigrare. Intr-o asemenea situatie, "argumentele"
si "silogismele" clasice ale antisemitismului se vad completamente
prabusite, lipsite de orice viabilitate.

Ca antisemitismul nu se bazeaza pe argumente, ci pe
inventarea de "argumente" este probat din plin tocmai de aceasta
realitate demografica din Romania. "Antisemitismul fara evrei",
pentru a folosi sintagma aceasta care a facut cariera din 1990
incoace, marturiseste limpede ca evreofobia tine eminamente de o
patologie culturala sau, altfel spus, de o mitologie politica, poate
chiar de o contra-cultura politica. Evreul avut in vedere de
antisemiti este, cum remarca un reputat cercetator, un "evreu
mitic"nota 14, sau, altfel spus, un "evreu imaginar", un "evreu
fictiv", construit ideologic pentru a deveni insasi "imaginea
dusmanului". "Antisemitismul fara evrei" este cea mai buna dovada ca
discursurile politice radicale se substituie totalitar realitatii. Si
daca lucrurile stau asa, atunci nu exista nici un motiv pentru a
crede ca inainte de razboi lucrurile stateau altfel: si atunci a
functionat aceeasi substitutie (a evreilor reali, diversi si
ireductibili cu un prototip, cu un evreu-robot multiplicat).
Discursul comunist, la rindul lui, a pretins aceeasi
valoare "ontologica". Din acest punct de vedere, discursurile publice
radicale – chiar si atunci cind, substantial, sint adverse – seamana
simtitor intre ele: toate folosesc aceeasi metoda prin care pretind
ca epuizeaza realitatea.

Discursul antisemit tine, deci, fundamental, de fictiune,
ca toate discursurile radicale. A proiecta pe realitate o imagine si,
apoi, a lua aceasta imagine drept realitate este, desigur, o capcana
intelectuala perversa, in care pot cadea chiar si cei de buna
credinta. In definitiv, nimeni nu este scutit de eroare. Dar
constiinta erorii e cruciala in aceste cazuri. Ea ofera sansa
salvgardarii, cita vreme subiectul in cauza admite relativitatea
demersului sau. Ce se intimpla insa atunci cind o asemenea constiinta
nu exista? Se va vedea, sper, in cele ce urmeaza.


Ultima editare efectuata de catre in 18.11.07 22:48, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC-continuare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:48

++Modelul comunist – radacini national-comuniste

Perioada comunista a parut, cel putin in prima ei parte,
sa puna sfirsit acestei traditii culturale. Chiar daca, mai tirziu,
in faza national-comunista, reziduuri ale acestei culturi au devenit
tot mai vizibile in ideologia oficiala, impresia generala era mai
degraba ca acestea erau simptoame relativ izolate, puseuri
neconcludente, accidentale, insuficiente pentru a le putea integra
intr-un diagnostic unitar. Reaparitia insa dupa 1989 a discursurilor
publice asumat nationaliste, marcate adesea de teme xenofobe si
antisemite, a fost de natura sa arate ca "solutia comunista" nu
rezolvase absolut nimic. Dealtfel, nici n-ar fi avut cum, din moment
ce n-au existat nici un fel de dezbateri, problema fiind doar
clasata, din ratiuni strategice, nicidecum rezolvata. "Solutia
comunista" a fost doar o eludare, o aminare sine die, o eliminare de
pe agenda dezbaterilor publice a acestei chestiuni ambarasante
ideologic, pe considerentul ca, daca nu se discuta despre ceva, acel
ceva nici nu exista. Ideologia comunista concepea realitatea in
termeni discursivi: ea exista numai in masura in care aparea in
discursul ideologic unic, si numai asa cum aparea in
acesta. "Sterilizarea" discursului public prin impunerea unor tabuuri
s-a dovedit insa o strategie (daca a fost astfel conceputa, pentru ca
exista multiple motive de indoiala in aceasta privinta)
perdanta. "Teoria congelarii", care s-a aplicat perioadei totalitare
pentru a explica resuscitarea post-comunista a unor teme ce parusera
pina atunci moarte ("inghetate"), da si ea o expresie
capacitatii "ontogenetice" a discursului comunist. Ea pare in linii
mari verificabila, desi nu fara amendamente (cel putin pentru cazul
Romaniei, unde – cum se va vedea mai departe – demonii
nationalismului radical fusesera reanimati, selectiv, inca din
anii '60; dar corectia e valabila nu numai pentru Romania). E cumva o
evidenta ca regimurile comuniste au functionat si ca un "congelator"
al multor probleme, al acelora ideologic ambarasante, intre acestea
figurind, desigur, si problemele nationale. Acestea, s-ar zice, au
fost puse la "conservat" asa cum erau ele definite in anii '30 si la
inceputul anilor '40, regimurile comuniste nestiind sau neputind sa
faca ceva pentru rezolvarea lor; "inghetarea" nu a insemnat insa
decit aminare, caci dezghetul post-comunist a antrenat fatalmente si
trezirea demonilor adormiti zeci de ani.

Intuitiva "teorie a congelatorului" abia spune insa ceva
despre "memoria" unei societati, despre mecanismele politice ale
recesivitatii culturale. Atit cit spune este totusi lamuritor pentru
recurenta post-comunista a ideilor radicale. Amploarea acestora a
fost, insa, citeodata, pur si simplu exploziva, aminarea insemnind
acumulare sporita de tensiuni. Ultra-nationalismele care s-au
developat nu numai in discursul public, ci, uneori, si in actiunea
politica, in unele zone din estul european, au parut sa tina de
un "blestem al istoriei", de o fatalitate tragica. Asemenea
cutremurelor de pamint, ele par animate de ratiuni tectonice,
localizabile in straturile adinci ale istoriei. Dar, desigur, geneza
acestora nu se reduce la atit.

Ratiuni ideologice si strategice au facut, asa cum am
aratat mai inainte, ca intr-o prima faza a regimului comunist
antisemitismul sa nu-si poata gasi loc in discursul public. Aceasta
lipsa de expresie in plan public nu a echivalat insa cu inexistenta
oricarui puseu nationalist si xenofob in cadrul practicilor
comuniste. Este suficient sa ne amintim ca inca din 1952 Gheorghe
Gheorghiu-Dej a recurs la eliminarea unor vechi aparatcici de origine
evreiasca (Ana Pauker, Vasile Luca) din structurile de comanda ale
Partidului Muncitoresc Roman, pentru a avea un indiciu al tentatiei
comunistilor romani in directia nationalismului si xenofobiei. In
plus, faptul acesta era congruent cu ceea ce se intimpla atunci pe
alte meridiane comuniste, semn ca lucrurile erau intr-un fel
concertatenota 6. Desi acest eveniment a ramas pentru mult timp
izolat, fara continuitate, el fiind generat – dupa toate indiciile –
mai mult de lupta pentru putere care se dadea la virful partidului
intre "grupul autohton" (condus de Gheorghiu-Dej) si "grupul
moscovit" (condus de Ana Pauker), lupta cistigata de "grupul
autohton", nu insa fara concursul – desigur, decisiv – al lui Stalin,
faptul nu e lipsit totusi, privit retrospectiv, de un sens
nationalist. Astazi este evident ca simptomul avea o semnificatie mai
larga, constituind inceputul unei patologii mai complexe, dar care,
pentru a se dezvolta, necesita o perioada de incubatie mai lunga.
Aceasta interpretare se bazeaza pe ceea ce avea sa se intimple mai
tirziu. Caci nu intreaga perioada comunista a fost complet
prohibitiva cu discursul nationalist, inclusiv cu ipostaza sa
antisemita. Acesta si-a gasit cu timpul, dupa indelungi tatonari, un
cod de exprimare sui generis. Intre ideologia comunista si ideologia
nationalista, recte antisemita, s-au creat cu timpul zone de
convergenta destul de extinse, interferente tematice, suprafete mari
de consens.


Ultima editare efectuata de catre in 18.11.07 22:45, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.06 15:44

++TEME ANTISEMITE IN DISCURSUL PUBLIC

Regasirea libertatii de expresie in Romania dupa 1989 a
insemnat si redescoperirea unor teme indelung prohibite in perioada
comunista. Discursurile publice post-comuniste au cunoscut schimbari
tematice si stilistice capitale. Ele au cautat deindata sa compenseze
deficitul de expresie de pina atunci, atit sub aspectul continutului
cit si al formei. Pe scurt, ele au incercat sa umple amplele goluri
din perioada comunista, renuntind totodata la corsetul "limbii de
lemn".

In descendenta unui regim totalitar caracterizat, intre
altele, de instituirea unor multiple si varii tabuuri sau, acolo unde
acestea erau suspendate, de instituirea unei forme "canonice" de
abordare, schimbarile acestea sint usor comprehensibile. "Zonele
interzise" discursului public, pe de o parte, si stilistica rituala
(eminamente ideologica) a "zonelor permise" (ceea ce, la rigoare,
inseamna tot prohibire), pe de alta parte, dau o imagine –
schematica, adevarat, dar nu si falsificatoare – a peisajului
cultural romanesc din perioada comunista, in linii mari asemanator
celui din celelalte tari ale blocului sovietic.

Disparitia cenzurii dupa 1989 si libertatea de expresie
adiacenta au fost, fara doar si poate, benefice, chiar salutare
pentru societatea romaneasca. Circulatia libera a ideilor,
pluralismul de opinie, multiplicarea canalelor publice de informare
(o puzderie de periodice, de edituri, de posturi de radio si
televiziune, internetul, cluburi de reflectie si de formare a
opiniilor) au marcat din start perioada post-comunista. Dar, desi
procesul acesta a fost – si este – necesar si salutar, el nu a fost
lipsit – sociologic, nici n-ar fi avut cum – de ambivalente. Intr-o
asemenea ecuatie social-politica s-a plasat si reaparitia
intolerantei, in general, a antisemitismului, in special, in
discursul public. Caci fenomenul tinea, intr-un sens larg,
de "logica" schimbarilor politice, fiind intrucitva – in acelasi sens
larg – inevitabil. Inevitabilitatea pe care o afirmam are in vedere,
desigur, simptomul reprezentat de acest discurs, nicidecum amploarea
lui.



I. Radacini istorice



Modelul cultural clasic – radacini pre-comuniste

Explicatia unui asemenea fapt rezida intr-un set de
credinte, idei, prejudecati, valori cu traditie, din care obsesia
antisemita este indisociabila. Avem in vedere, desigur, cultura
romana – sa-i spunem asa – "inalta", care, inca de la inceputurile ei
moderne si pina la apogeul interbelic, s-a caracterizat – in cazul
multora din principalii ei exponenti – printr-o orientare puternic
nationalista, cu – in general – puternice accente xenofobe si
antisemite, ceea ce nu putea sa nu se reflecte la nivelul – a ceea ce
am putea numi de data aceasta – al culturii "joase"nota 1. Eminescu,
Hasdeu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cioran – pentru a
ne margini doar la aceste nume din panteonul culturii romane – s-au
inscris cu totii, in grade mai mult sau mai putin radicale, pe
acelasi coridor nationalist, conferind prestigiu si rezistenta in
timp unor idei politice patent radicale. "Pericolul evreiesc" clamat
de o pleiada de intelectuali romani (unii dintre acestia, nu insa
toti, aureolati de prestigiu), "motivat" in general prin argumente
demografice (minoritatea evreiasca din Romania interbelica depasea
750.000 de persoane) si "rationalizat" economic si politic
(acreditind ideea ca evreii controlau hegemonic presa, economia,
finantele, puterea politica), devenise un laitmotiv al multor
discursuri publice. Si cum intelectualitatea romana si-a asumat
deschis si un rol pedagogic national, reflexele politice ale unei
asemenea ideologii erau de asteptat. Ele s-au manifestat plenar in
perioada interbelica, cind aceasta "cultura otravita" s-a tradus –
ajutata si de contextul ideologic si politic international – in
miscari politice de extrema dreapta (culminind cu Miscarea Legionara)
si, mai apoi, in regimuri politice net antidemocratice (cu apogeul in
regimul antonescian). Solutiile politice imaginate pentru a
rezolva "problema evreiasca" (retragerea cetateniei romane si a
drepturilor civile si politice, instituirea unui numerus clausus sau
numerus nullus, "romanizarea" institutiilor si a economiei,
expulzarea evreilor din Romania etc.), "opera" initial eminamente
intelectualanota 2, devenisera in cele din urma o realitate politica.

Intr-adevar, regasirea memoriei culturale, gest absolut
firesc in descendenta unui regim totalitar de durata, a devenit
astfel un imperativ identitar coplesitor deindata ce regimul comunist
s-a prabusit. Reconstructia trecutului cultural nu putea sa nu
descopere si acest filon masiv al traditiei intelectuale si nu avea
cum sa nu cada in capcanele ei. Discernamintul nu avea cum sa fie
prezent, in toate cazurile, dupa o jumatate de secol in care
examinarea critica autentica a ideilor fusese abolita. Recuperarea
trecutului cultural se impunea deci ca o sarcina identitara vitala.
Astfel stind lucrurile, exigenta evaluativa parea – in multe cazuri –
un lux de nepermis, neavenit, ba chiar insultator. Perioada comunista
se caracterizase prin aproprierea tendentioasa, nu de putin ori chiar
falsificata a trecutului cultural, prin valorizarea selectiva si
deseori mistificatoare a acestuia, prin impunerea unor imagini
publice partinitoare si adesea deformate ale oamenilor de cultura si
ale ideilor lor, intr-un cuvint, prin manipularea ideologica a
mostenirii culturale, incit operatia de restituire bruta parea a fi
singura legitima.

Dar mai era ceva, nu mai putin important: complexul
cultural de inferioritate, resimtit de mai toti intelectualii, in
fata a ceea ce lor li se parea ca fiind excelenta culturala a
Romaniei de dinaintea perioadei comuniste. Cultura normativa
("inalta") pre-comunista, adica jurnalistica, literatura, filosofia,
sociologia, istoria, parea exemplara. Idei si personalitati culturale
si politice ocultate sau valorizate deformat o buna perioada de timp
erau indeajuns de fascinante, de seducatoare, prin raportare la
penuria intelectuala comunista si imediat post-comunista, pentru a fi
insusite si tratate ad litteram, cu un respect care atingea adeseori
pragul obedientei. Numele asezate in panteonul culturii romane, de la
Eminescu la Noica, erau imune la orice demers criticnota 3; cine nu
respecta acest comandament cultural era acuzat de erezie intr-o
maniera inchizitoriala de cei ce-si redescopereau radacinile intr-un
trecut considerat in toate aspectele sale excelent, fara cusur, dar –
se vede acum cu ochiul liber – in fapt mistificat tocmai prin aceasta
judecata de valoare.

Asa se explica, probabil, de ce mai multe edituri au
inceput inca din 1990 reeditarea masiva a textelor "politice", pina
in acel moment intruvabile, ale generatiei ce l-a avut ca mentor pe
Nae Ionescu (Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea
Vulcanescu, Petre Tutea etc.). Operatia de reeditare era, desigur,
necesara, cu atit mai mult cu cit raspundea unei cereri sociale de
proportii, numai ca aceste texte au aparut atunci fara nici un aparat
critic, fara prefete sau studii introductive care sa ofere
cititorului o initiere, fie si minimala, in contextul cultural al
epocii, daca nu o examinare critica pertinenta a ideilor sustinute in
cuprinsul lor. Reeditarea aceasta bruta a unor carti datate, de
orientare net antidemocratica a echivalat, in opinia intelectuala si
publica, cu o cautionare neconditionata a unor viziuni aflate la
antipodul a ceea ce Romania acelui moment cauta sau, mai bine zis,
tatona politic. Nu este deci de mirare de ce mediile intelectuale
romanesti din acea prima etapa post-comunista au fost atit de
confuze, publicatii de orientare democratica (22, Romania libera,
Cuvantul etc.) gazduind puncte de vedere encomiastice fata de
personalitati care au cultivat idei aflate in flagrant dezacord cu
programul ideologic al acestor periodice.

Un asemenea trecut cultural, apreciat – critic si social –
ca deosebit de prestigios, nu avea cum sa nu fie redescoperit si
reinsusit de o cultura ce cauta sa-si regaseasca obirsiile.
Reconectarea parea legitima apoi si din alte puncte de vedere.
Implinirea unora din aceste personalitati in perioada postbelica,
ajunse la notorietate internationala in democratii occidentale
(Eliade, Cioran), parea in ochii multora a fi un argument irefutabil
in favoarea legitimarii lor integrale, inclusiv deci a metabolizarii
ideilor lor politice in noul context al Romaniei post-comuniste, cu
atit mai mult cu cit personalitatile in cauza nu se distantasera in
mod neechivoc de "pacatele tineretii"nota 4, omitindu-se sistematic
amanuntul ca reputatia lor occidentala avea cu totul alte ratiuni.

Cit priveste destinele culturale ale celor care n-au
emigrat (Noica, Tutea), acestea pareau de asemenea a avea in ele ceva
exemplar. "Rezistenta prin cultura", retragerea in "marea" cultura
(luind uneori chiar forma fizica a recluziunii voluntare, cum a fost
cazul "scolii de la Paltinis"), elitismul cultural ca solutie de
existenta la uniformizarea totalitara, apolitismul programat si – in
general – consecvent, toate acestea pareau de asemenea, in contrast
cu colaborationismul intelectual endemic din perioada comunista, a fi
trasaturile unui stil intelectual exceptional, ale unei moralitati
exemplare, ale unei conduite intru-totul nobile, adica ale unor
destine referentiale, meritind respectul adinc al urmasilornota 5. Si
cum nici aceste personalitati nu si-au revazut angajamentele
ideologice extremiste din tineretea lor, pastrind o tacere – in unele
cazuri, totala – asupra acestora, concluzia nu putea fi decit aceea
ca nu aveau ce-si reprosa si ca, prin urmare, sint valorizabile prin
intreaga lor opera.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 07.07.11 19:33, editata de 6 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 10 din 11 Înapoi  1, 2, 3 ... , 9, 10, 11  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum