Iisus[v=]

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.12.14 11:57

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.08.14 9:52

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.04.14 15:36

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.03.14 9:42

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.12.13 20:00

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.11.13 21:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 10.10.13 17:46

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.13 18:40

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 15.05.13 9:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.13 15:45

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10100/20/

Dupa descoperirea unui osuar pe care s-ar fi aflat gravat numele lui Iisus, apoi a unor fragmente de papirus in care se pomenea despre sotia Mantuitorului, acum iese la iveala o noua poveste, de data asta intr-un text egiptean. Amanuntele sunt stupefiante. O scriere egipteana, redactata in limba copta, veche de peste 1.200 de ani, a fost recent descifrata si ea a dus la o concluzie bizara, nemaiintalnita pana acum, cel putin in scrierile vechi: Iisus Hristos putea sa-si schimbe infatisarea! De fapt e vorba despre doua descoperiri uimitoare.

Documentul decriptat amintit vorbeste si despre faptul ca Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, si cel care a autorizat in cele din urma, dupa o prima tergiversare, crucificarea lui Iisus, s-ar fi oferit in timpul Ultimei Cine de dinaintea Rastignirii a Mantuitorului sa-i salveze viata, sacrificandu-si propriul fiu in locul lui Iisus! Pilat catre Iisus: "atunci bine, a venit noaptea, ridica-te si pleaca, si cand dimineata va sosi si ei ma vor acuza din cuza ta, le voi da singurul meu fiu pentru ca i sa-l omoare in locul tau". Asta scrie situl Live Science si povestea devine chiar tulburatoare. Tulburatoare pentru ca intra in paradigma celebrei intrebari existentiale "Ce ar fi fost daca...". Cu alte cuvinte, ce ar fi fost daca acest lucru s-ar fi petrecut, adica daca Pilat si-ar fi crucificat fiul in locul Mantuitorului?
Tulburatoare pentru ca daca s-ar fi intamplat asa ceva, si Mantuitorul ar fi fost salvat, tot esafodajul pe care s-a ridicat religia si apoi Biserica crestina n-ar mai fi existat! Este cunoscut faptul ca in afara de cele patru Evanghelii considerate sfinte au mai existat vreo alte 30 de Evanghelii considerate de Biserica apocrife. Si in acestea exista o multime de povesti despre Pilat, despre Iisus sau despre Maria (din Magdala) Magdalena, dar o oferta a lui Pilat pentru sacrificarea pe cruce a propriului fiu nu mai este intalnita, dupa cum a declarat profesorul Roelof van den Broek, de la Universitatea din Utrecht, Olanda.
Si revelatiile documentului nu se opresc aici. Un moment deosebit in Evangheliile oficiale este scena sarutului lui Iuda. Numai ca o noutate a textului egiptean consta in faptul ca el stia ca Mantuitorul are capacitatea de a-si schimba infatisarea! In fine, in documentul recent descifrat se mai specifica un amanunt care ar da peste cap Biserica crestina si ar ruina cronologia Sarbatorii Pastelui: e vorba de ziua arestarii lui Iisus care nu a fost cea de joi, ci una de marti! "Ultima Cina cu apostolii si arestarea lui Iisus, a avut loc marti pe cand in Evangheliile canonice aceste lcururi se petrec joi seara", spune van den Broek. Unde au fost descoperite aceste texte tulburatoare? Este vorba despre copii ale textului original egiptean gasite in doua manuscrise aflate, unul la Muzeul si biblioteca Morgan din New York, dupa care s-a si facut descifrarea si traducerea, si altul la Muzeul Universitatii Pennsylvania (SUA), care in cea mai mare parte este ilizibil.
Iisus a devenit incorporal!
Au fost publicate si cateva mostre din descifrarea si traducerea textului epiptean. Dupa analiza acestora se poate banui ca fac parte dintr-o Evanghelie apocrifa, din acelea care au fost respinse de Biserica, dar deocamdata nu se poate spune cu precizie din care anume fac parte. Acest lucru s-ar fi intamplat dupa o cina pregatita insa nu de Discipoli, ci de Pilat insusi! Apare in text: "Fara alte formalitati, Pilat a pregatit o masa si a mancat cu Iisus, in a cincea zi a saptamanii. Iar Iisus l-a binecuvantat pe Pilat si intreaga lui casa". Interpretat altfel, este vorba despre umanizarea lui Pilat, dar si a lui Iisus. Umanizare care continua in textul egiptean prin alte cuvinte ale lui Iisus: "Oh, Pilat, ai fost considerat demn de a avea un mare har deoarece ai dovedit un mare caracter pentru mine".
Exprimari care par a fi rodul unui scriitor contemporan cu noi, care doreste sa rastoarne toate intelesurile transmise de cele patru Evenghelii oficiale, transformandu-l pe Pilat intr-un sfant! Textul egiptean mai noteaza: "Pilat, apoi, s-a uitat la Iisus si el a devenit incorporal: Pilat nu l-a mai vazut pentru o lunga perioada de timp", desi se mai spune ca Pilat si sotia sa au avut, amandoi, viziuni, cum ca un vultur (reprezentandu-l pe Iisus) era ucis. Cu toate acestea, cuvintele nu sunt rodul fanteziei unui scriitor contemporan, faptul ca Pilat este umanizat reprezinta mai degraba mentalitatea bisericilor copta si etiopiana care-l priveau pe Pilat din Pont ca pe un adevarat sfant. Cu totul altfel este vazut guvernatorul Iudeei in Evangheliile canonice, dar si apostolul Iuda care are o pecete rusinoasa: Iuda il tradeaza pe Iisus in schimbul unei pungi cu 30 de arginti, folosindu-se de sarut drept marca de identificare a lui Iisus, facand astfel posibila arestarea lui. In textul egiptean, cuvintele sunt altele: "Atunci iudeii i-au zis lui Iuda: cum il vom aresta pe el (Iisus), pentru ca el nu are o singura infatisare, el si-o schimba. Uneori el este rumen, uneori este alb, uneori este rosu, uneori are culoarea graului, uneori este palid ca ascetii, uneori este tanar, uneori este batran".
In aceste conditii, gestul lui Iuda, sarutul de identificare, pare superfluu si el pare mai degraba un truc salvator decat o tradare. Punand mari probleme de autenticitate, textul original se spune ca s-ar fi aflat in urma cu 1.200 de ani in biblioteca Manastirii Sf. Mihai din Hamuli, in partea de vest a orasului Faiyum, in desertul egiptean. El ar fi fost un dar de la "parintele Pavel" care l-ar fi oferit "prin eforturi proprii". Problema proasta, pentru identificarea in sine, este ca aceasta manastire si-a incetat existenta undeva pe la inceputul secolului al X-lea. De atunci, textul a fost considerat disparut mai bine de zece secole, pana in anul 1910, cand a fost descoperit de o persoana care, un an mai tarziu, in decembrie 1911, i l-a vandut bancherului J. P. Morgan. Colectiile acestuia au fost donate mai tarziu Muzeului si bibliotecii Morgan din New York. Aceasta ar fi pe scurt istoria unui manuscris stravechi egiptean care dezvaluie lucruri incredibile necunoscute pana acum. Povesti reale sau inchipuiri?
"Descoperirea din text nu inseamna ca aceste evenimente au avut loc, ci mai degraba faptul ca unii oameni care traiau in acel timp par sa fi crezut in ele", spunea profesorul Roelof van den Broek.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.13 17:05

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.11.12 9:24

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.12 10:36

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.05.12 9:38

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 11.04.12 9:49

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 27.10.11 11:47

Noi indicii despre cei implicați în răstignirea lui HristosO descoperire importantă pentru istoria religiei din perioada lui Iisus Hristos a fost făcută în apropierea Ierusalimului. Aceasta constă într-o casetă de înmormântare, veche de 2.000 de ani, inscripționată cu indicii despre Caiaphas, preotul menționat în Biblie, ce a fost implicat în crucificarea lui Iisus.

O casetă de înmormântare, veche de 2.000 de ani, care a fost salvată de la jefuitorii de antichități ar putea oferi o nouă legătură cu răstignirea lui Iisus Hristos, susțin oamenii de știință, informează Daily Mail.

O casetă veche - sau un osuar - se crede că ar dezvălui localizarea familiei Caiaphas, marele preot implicat în crucificarea lui Hristos. Cercetătorii din Israel spun că aceasta ar putea dezvălui casa familiei acestui personaj important din Biblie, înainte de exodul din Galileea.

În Biblie, Caiaphas este unul dintre preoții care participă la interogarea lui Iisus. În timp ce Iisus rămâne tăcut, Caiaphas îi cere să confirme că este Hristos.

Acum trei ani Autoritatea pentru Antichități din Israel a confiscat un osuar, care avea o inscripție rară, de la jefuitorii de antichități. Această a apelat la experții de la Departamentul de arheologie al Universității din Tel Aviv, pentru a autentifica descoperirea.

Acum echipa de cercetători a anunțat că artefactul este autentic. "Inscripția de pe această casetă este extraordinară", a spus Yuval Goren, unul dintre cercetători. Cuvintele sculptate nu dau numai detalii despre cel decedat, dar și alte trei nume din alte generații și o posibilă localizare a familiei.

Inscripția completă conține următoarele: "Miriam, fiica lui Yeshua, fiul lui Caiaphas, preot de la Maaziah din Beit Imri". Beit Imri ar putea face referire la un ordin preoțesc, spun cercetătorii sau eventual la o localizare geografică, probabil a familiei lui Caiaphas.

Osuarul provine de la un cimitir din Valea Elah, în sud-vestul Ierusalimului, locul legendar al luptei dintre David și Goliat. Beit Imri a fost probabil situat pe pantele muntelui Hebron.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 01.10.11 12:06

Pe urmele lui Iisus
Galerie Foto Situat în Orientul Mijlociu, pe coasta Mării Mediterane, Israelul... Citeste articolul
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.09.11 8:49

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Noi indicii despre cei implicați în răstignirea lui...

Mesaj Scris de Admin la data de 01.09.11 8:50

Noi indicii despre cei implicați în răstignirea lui...

O descoperire importantă pentru istoria religiei din perioada lui Iisus Hristos a fost făcută în apropierea Ierusalimului. Aceasta constă într-o casetă de înmormântare, veche de 2.000 de ani, inscripționată cu indicii despre Caiaphas, preotul menționat în Biblie, ce a fost implicat în crucificarea lui Iisus.

O casetă de înmormântare, veche de 2.000 de ani, care a fost salvată de la jefuitorii de antichități ar putea oferi o nouă legătură cu răstignirea lui Iisus Hristos, susțin oamenii de știință, informează Daily Mail.

O casetă veche - sau un osuar - se crede că ar dezvălui localizarea familiei Caiaphas, marele preot implicat în crucificarea lui Hristos. Cercetătorii din Israel spun că aceasta ar putea dezvălui casa familiei acestui personaj important din Biblie, înainte de exodul din Galileea.

În Biblie, Caiaphas este unul dintre preoții care participă la interogarea lui Iisus. În timp ce Iisus rămâne tăcut, Caiaphas îi cere să confirme că este Hristos.

Acum trei ani Autoritatea pentru Antichități din Israel a confiscat un osuar, care avea o inscripție rară, de la jefuitorii de antichități. Această a apelat la experții de la Departamentul de arheologie al Universității din Tel Aviv, pentru a autentifica descoperirea.

Acum echipa de cercetători a anunțat că artefactul este autentic. "Inscripția de pe această casetă este extraordinară", a spus Yuval Goren, unul dintre cercetători. Cuvintele sculptate nu dau numai detalii despre cel decedat, dar și alte trei nume din alte generații și o posibilă localizare a familiei.

Inscripția completă conține următoarele: "Miriam, fiica lui Yeshua, fiul lui Caiaphas, preot de la Maaziah din Beit Imri". Beit Imri ar putea face referire la un ordin preoțesc, spun cercetătorii sau eventual la o localizare geografică, probabil a familiei lui Caiaphas.

Osuarul provine de la un cimitir din Valea Elah, în sud-vestul Ierusalimului, locul legendar al luptei dintre David și Goliat. Beit Imri a fost probabil situat pe pantele muntelui Hebron.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 24.04.11 8:51

Isus în Islam Pentru creștini Isus este Fiul lui Dumnezeu, pentru...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.11 17:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.11 9:21

Judecarea și condamnarea lui Iisus - reevaluare judiciarăUna dintre cele mai mari religii ale lumii, cu vocație universală, Creștinismul, nu s-ar fi născut dacă nu ar fi avut loc procesul judiciar soldat cu condamnarea la moarte și crucificarea fondatorului său, Iisus din Nazaret (cca 6 î.e.n. - cel mai probabil 30 e.n.). Pentru a i se înțelege pe deplin semnificațiile și a-i surprinde rolul biblic conferit, este nevoie de plasarea lui în ansamblul evenimentelor legate de existența Mântuitorului.


I. Preliminarii
Din această perspectivă, procesul, în sens judiciar, cu cele două faze ale sale: una religioasă, iudaică, derulată în fața și de Sahhedrin, și o alta laică, politică, realizată de procuratorul roman Pontiu Pilat (26 - 36 e.n.), desfășurat cu respectarea aproximativă a canoanelor și regulilor juridice ale timpului, de la arestarea lui Iisus în grădina Ghetsimani și până la executarea pedepsei capitale pronunțate, pe Golgota, nu este decât preludiul concret, uman, dar indispensabil, al simbolului teologic, de credință reprezentat de Învierea și ridicarea la ceruri a lui Christos. După cum Patimile ne arată, pe de o parte, la suprafața vizibilă, superficială, istoria destul de simplă a unui om nevinovat, trădat de ai săi și abandonat de mai toți, condamnat la moarte în urma unei judecăți care a avut loc, cum am spune astăzi, politically correct, și astfel eliminat fizic printr-un supliciu infamant și crud: crucificarea (dar, în sens profetic, prin "spânzurarea pe lemn"). Pe de altă parte, ca semnificație primordială, este vorba de ceva extrem de profund și esențial: modul în care Dumnezeu, prin sângele acestui Om, care este Fiul său, a reconciliat universul, în centrul căruia este reîmpăcarea omului însuși, a noastră, a tuturor de pretutindeni și pentru totdeauna. Aceste două aspecte definitorii ale Patimilor, având ca instrument de realizare faptică procesul judiciar și valorificând consecințele sale, sunt indispensabile unul altuia, interdependente, dar cu implicații diferite. Dacă Iisus nu ar fi fost condamnat la moarte și ucis conform Legii, nu ar mai fi avut loc răscumpărarea păcatelor, respectiv reconcilierea cu Dumnezeu.
Totodată, dacă nu ar exista Dumnezeu, nu am fi avut nevoie de răscumpărare, pentru că nu ar fi existat păcate, acestea nefiind altceva decât o ofensă adusă de om, Divinității. În afara unei atari ecuații, Patimile nu ar rămâne decât ca o pagină de literatură emoționantă, ca atâtea altele, iar procesul lui Iisus o altă eroare judiciară, printre multe asemenea.
Situată astfel deasupra firii și desfășurată așa precum a fost dat să fie, Judecarea lui Iisus a contribuit, în același timp, la crearea bazelor creștine ale procesului judiciar modern, formulând idei, devenite ulterior reguli juridice sacrosante, precum: libertatea cuvântului, respectul drepturilor apărării, motivarea de către judecător, oricare ar fi el, și indiferent de condiții a măsurilor luate, principiile: oralității, contradictorialității ori publicității oricărui proces și, nu în ultimul rând, supunerea necondiționată, în sens socratic, față de lege și hotărârile justiției, oricare ar fi ele, strâmbe sau drepte.


Mereu în actualitate
Și dintr-o altă perspectivă, preponderent istorico-morală, Procesul lui Iisus își păstrează mereu actualitatea, efectele sale fiind prezente și astăzi, sub diferite forme și cu o anumită intensitate. Așa cum remarca un autor, această "cea mai gravă denaturare a dreptății" care a avut loc vreodată (deoarece Iisus a fost cel mai bun dintre oameni, "Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost" (Luca, 23; 47), iar legea s-a aplicat conjunctural a pervertit ulterior, prin impactul și semnificațiile sale, justiția umană în mai multe feluri:
- a reprezentat cel dintâi precedent al încălcării oricărei legi de către judecător, atât de cunoscut, încât a deschis calea justificării oricăror abuzuri, torturi, vărsări de sânge și opresiuni comise de-a lungul veacurilor și chiar mileniilor, sub masca justiției și în numele legii;
- judecarea și răstignirea lui Iisus au devenit un caz cu valoare de simbol de crimă legală ancestrală și perpetuă; spre deosebire de crima juridică obișnuită, de eroarea judiciară, adesea datorate unei greșeli omenești și chiar scuzabile a judecătorilor, cauza uciderii lui Iisus nu a fost o eroare, ci o forțare intenționată a magistratului de către mulțimi rebele, manipulate interesat, de a denatura, cu bună știință, dreptatea, împotriva voinței celui chemat să o împartă, o coerciție la care s-a recurs pentru a îndeplini un plan anterior stabilit;
- persecuțiile împotriva evreilor, de la cele judiciare la cele politico-rasiale au fost considerate, adeseori, ca o pedeapsă pentru vina lor în răstignirea lui Iisus; teoria purității sângelui (limpienza de sangre) apărută în Spania Inchiziției (sfârșitul veacului al XV-lea) s-a bazat pe ideea că orice evreu, chiar convertit, are sânge impur în venele sale, pentru că a contribuit la crucificarea lui Iisus, iar rasismul religios astfel descoperit se va regăsi, mai târziu, în fenomene socio-politice precum Protocolul Înțelepților Sionului și antisemitismul rasial nazist;
- procesul a fost considerat, de către unii, din punct de vedere formal, ca unul pe deplin legal, în cadrul căruia s-au respectat toate competențele și procedurile, nimeni neavând nici un fel de vină, rămânându-i astfel numai semnificațiile profetice, biblice.
În orice caz, indiferent de convingeri și credințe, Procesul lui Iisus nu poate fi privit la fel ca oricare alt eveniment judiciar de acest gen, indiferent de problemele pe care le-ar ridica și spectacolul pe care l-ar oferi; cine vrea, poate desigur să o facă, asumându-și însă riscurile aferente.


Imposibila revizuire

După proclamarea statului Israel, în mai 1948, s-a lansat ideea rejudecării, în sensul revizuirii Procesului lui Iisus, pe motivul că osândirea și crucificarea "Fiului lui Dumnezeu" avuseseră loc în Iudeea ocupată de romani, de o justiție care nu era suverană, iar atunci, la peste 1918 ani, sosise timpul să se facă în deplină libertate și din perspectiva experiențelor istorice. Scopul urmărit era evident acela de a încerca astfel să se pună capăt disputelor milenare pe tema vinovățiilor și blestemului biblic ori, cel puțin, să se realizeze un compromis rezonabil pentru cele două părți (comunități) etern implicate: creștinii și evreii. Inițiatorii unui asemenea demers au fost un grup de preoți creștini din Olanda, Germania și Anglia, precum și inginerul olandez R.Groskamp și se pare că s-a bucurat chiar de sprijinul șefului guvernului și comandantul armatei Israelului de atunci, David Ben Gurion.
Totuși, toate cererile de acest gen au fost respinse de Tribunalul Suprem din Ierusalim prin invocarea și admiterea excepției lipsei de competență a instanței, pe motivul întemeiat că blasfemia, pretinsa mesianitate și pângărirea Templului nu puteau fi judecate de o instanță civilă ci, eventual, de una religioasă, cu limitele respective.
Încercând să depășească acest inconvenient procedural insurmontabil și insistând asupra subiectului, Schalom Ben Chorin scria în 1967: "Cred că azi ar fi necesar ca un sanhedrin nou din Ierusalim să revizuiască procesul lui Iisus. Problema nu este dacă marele preot Caiafa și Sanhedrinul au judecat sau nu într-adevăr în modul descris în Evanghelii, ci dacă a trebuit să procedeze în felul acesta. Prin clarificarea acestei probleme și printr-un răspuns autoritar s-ar putea contribui mai mult la purificarea atmosferei, care azi este înspăimântător de încărcată de divergențe, de păreri și de resentimente". (Bruder Jesus, der Nazarener in judischer sicht, München, 1967).
În 1967, avocatul francez Jacques Isorni publica lucrarea Le vrai procés de Jésus în care considera că adevăratul vinovat pentru moartea lui Iisus ar fi procuratorul Pilat și, deci, poporul evreu nu poate fi acuzat de popor deicid. Abatele de Troyes, Georges de Nantes, reacționează și îl etichetează pe autor drept "creștin renegat" și "apărător pe nedrept al evreilor". În cadrul procesului care a urmat și s-a soldat cu declararea ca vinovat a abatelui și condamnarea lui simbolică la plata a 1 franc francez cu titlu de daune morale, pentru prima dată prin sentința dată, un tribunal modern rejudeca, într-un fel "prin ricoșeu", procesul de acum aproape 2000 de ani, susținând că, atunci autoritățile evreiești din Ierusalim au exercitat presiuni pentru ca Iisus să fie condamnat de Pilat, ceea ce nu înseamnă însă că toți evreii sunt responsabili de moartea acestuia. Rejudecarea (revizuirea) Procesului lui Iisus este per se un proiect imposibil. Nimeni nu mai poate să rescrie istoria și să întoarcă vremurile din cursul lor derulat implacabil. Nimic nu ne împiedică însă a medita în permanență asupra semnificațiilor a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape 2000 de ani, în căutarea eternității destinului uman. Printre acestea se numără, indiscutabil, și perspectiva juridică a Procesului lui Iisus. Dar dacă rejudecarea sa este imposibilă, reevaluarea și reconstituirea juridico-istorice ale procesului lui Iisus sunt nu numai posibile, dar și perpetuu necesare.

O dispută istorică

Din punct de vedere istoric, principalele semnificații și consecințe ale Procesului lui Iisus au rezultat din concluzia că "Fiul lui Dumnezeu" a fost condamnat la moarte și crucificat pe nedrept, iar ca responsabili de acestea, evreii au devenit un popor deicid. Autoculpabilizarea iudeilor în fața lui Pilat, consemnată în Evanghelia după Matei: "Și tot poporul a răspuns și a zis: Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri" (Matei 27, 25) asumată ca o povară, a fost extinsă asupra tuturor generațiilor acestui popor, de pretutindeni, considerate vinovate, împreună cu strămoșii lor de la anul 30 al e.n., de uciderea fondatorului religiei creștine. Pe fond, evreii nu puteau să accepte divinitatea lui Iisus ca om creat de Dumnezeu fără să abandoneze dogma centrală a credinței lor, iar creștinii nu puteau să accepte că Iisus era mai prejos de Dumnezeu, fără să repudieze esența și scopul credinței lor; dacă Hristos nu era Dumnezeu, creștinismul nu exista, după cum dacă Hristos era Dumnezeu, atunci iudaismul era fals. Din această incompatibilitate exclusivistă au apărut divergențele, disputele și acuzele dintre cele două comunități, creștină și evree. Pretextul mai mult sau mai puțin construit - procesul lui Iisus în sens larg - a generat polemici religioase interminabile, care scoase din contextul lor istoric au devenit fundament pentru o condamnare generală din partea creștinilor a poporului evreu. S-a afirmat de multe ori că această acuzație ar fi generat și susținut antisemitismul în lume, care ar fi atins forme paroxistice în evul mediu al Inchiziției sau în secolul al XX-lea, prin Soah-ul nazismului.
S-a replicat însă că antisemitismul a apărut cu mult înainte de Hristos și a fost cauzat, printre altele, de intransigența religioasă a fiilor lui Israel în scopul protejării și conservării monoteismului propriu și a speranței lor mesianice, considerându-se poporul ales, exclusivismul lor, manifestat prin interzicerea căsătoriilor mixte cu nemozaicii, refuzul de a participa la viața socială a celorlalte popoare cu care veneau în contact sau conviețuiau (de la frecventarea băilor publice, a spectacolelor, a circului și până la a sta la masă cu străinii), disprețul afișat pentru divinitățile altor popoare. Toate acestea au generat, mai ales la greci și romani o reacție de adversitate, aferentă evaluării lor ca dușmani și pericol pentru oameni și zei. Desigur, acest "antisemitism timpuriu" nu a avut, din perspectivă istorică nici o legătură directă și expresă cu procesul lui Iisus, dar a putut fi continuat și amplificat sub acest pretext. O atare percepție și rol apar pentru prima dată cu ocazia unui alt proces, cel al apostolilor.
După condamnarea lui Iisus, discipolii săi au început să-i răspândească învățăturile cu tot mai mult succes, astfel că repede au născut îngrijorări printre căpeteniile iudaice care, drept consecință, au interzis activitatea de prozelitism. Încălcând interdicția absolută, apostolii au fost aduși spre judecată Sanhedrinului, în fața căruia arhiereul a întrebat, zicând: "Oare nu cu poruncă v-am poruncit noi vouă să nu mai învățați în numele acesta? Și iată, ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aduceți asupra noastră sângele acestui om!" (Faptele Apostolilor, 5, 27-28). La care Petru și apostolii, răspunzând au spus: "Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Dumnezeul părinților noștri L-a înviat pe Iisus pe Care voi L-ați omorât spânzurându-l pe lemn" (Faptele Apostolilor, 5, 30-31). Și puțin mai departe "Iar ei, auzind, mai tare se mâniau și se sfătuiau să-i omoare" (idem, 5; 33). Intervenția (Sfatul) înțeleptului rabin Gamaliel a dus, pentru moment, la salvarea lor dar persecuțiile au continuat. Prigoana autorității evreiești împotriva creștinilor cunoaște astfel episoade dramatice, precum cel al arhidiaconului Ștefan, ucis cu pietre ori judecarea și condamnarea la moarte, speculând absența, pentru un scurt timp, a unui procurator pentru Iudeea, a lui Iacob cel Drept, conducătorul comunității creștine din Ierusalim. Un moment important al conflictului îl constituie răscoala evreilor din 66 e.n.; creștinii refuză să se implice, iar în anul 70 e.n. romanii înăbușesc revolta, Templul din Ierusalim este distrus și autoritățile evreiești desființate. Parcă se împlinea profeția lui Iisus față de soarta acestor "ziduri mărețe": "Piatră pe piatră nu va rămâne din ele, care să nu se risipească" (Marcu 13; 2). O pedeapsă divină pentru faptele de a fi determinat judecarea și răstignirea Mântuitorului și, desigur, Dumnezeu nu poate pedepsi pe cel drept! O dovadă certă a vinovăției iudeilor.
Acum adversitățile între cele două comunități se transformă în ură generală, de neîmpăcat, mergându-se până într-acolo încât până și în rugăciunea "Shemone Esre" pe care fiecare evreu o spunea de trei ori pe zi, se introduce un blestem contra ereticilor creștini! Mai precis, în timpul domniei lui Raban Gamaliel II (cca 80 - cca 115 e.n.) a Douăsprezecea binecuvântare, sau Birkat ha-Minim (Binecuvântarea cu privire la eretici) a fost reformulată pentru a fi aplicată și creștinilor, acesta fiind momentul în care adepții evrei ai lui Hristos au fost alungați definitiv din sinagogă. La rândul lor creștinii cultivă cu ardoare învinuirea de deicid, astfel că în scrierile lor din secolele II-IV e.n. se generalizează culpabilizarea pentru uciderea "Fiului lui Dumnezeu", care se referă la toți evreii și nu numai la "mulțimea și mai-marilor" care au cerut în fața lui Pilat crucificarea lui Iisus. Epitete precum "țara" sau "casa lui Iuda", "fii ai diavolului", "cei ce se opun învățăturii lui Iisus", "ucigașii Mântuitorului" devin utilizate frecvent. Pe de o parte, se accentuează rolul iudeilor în proces, iar pe de alta se diminuează contribuția procuratorului roman în condamnarea la moarte a Mântuitorului. Creștinii din Orient au reproșat mai ales evreilor de a fi singurii vinovați de uciderea lui Iisus, iar cei din Occident au preferat să insiste mai mult pe nevinovăția lui Pilat.
Un exemplu îl reprezintă, în acest sens, așa-numita Evanghelie după Petru (apocrifă de pe la începutul veacului II e.n.) în care se susține că Iisus a fost condamnat la moarte de o instanță formată numai din evrei, prezidată de tetrarhul Galileei și Perei, Irod Antipa și tot iudeii au pus-o în executare "îmbrâncindu-l în fugă și târându-l" până la locul crucificării, zicând "Să-l schingiuim pe Fiul lui Dumnezeu, căci toată puterea lui este în mâinile noastre!" După accea l-au îmbrăcat în purpură și l-au așezat pe scaunul judecătorului, zicându-i "Să judeci cu dreptate rege al Israelului!" (Petru III, 6,7). Triunghiul personajelor pozitive cuprinde pe Iisus, Iosif și Pilat, acesta din urmă fiind procuratorul inocent și blând, ocupantul/ păgânul de treabă. Dimpotrivă, întreaga vină a condamnării și uciderii lui Iisus aparține lui Irod și evreilor. Tot așa, în ciclul de scrieri creștine din primele secole cunoscute, în mod semnificativ sub numele de Actele (Faptele) lui Pilat, (Acta sau Gesta Pilati reia) procuratorul Iudeei este prezentat într-o lumină favorabilă, drept un judecător riguros și integru, indus în eroare de evreii care doreau și au impus condamnarea la moarte a lui Iisus. Evanghelia lui Nicodim, de exemplu, îl prezintă pe Pilat ca pe un ins blajin, naiv uneori, manipulat și chiar un fel de avocat al lui Iisus; el este contrapus, ca poziție intrigilor iudaice. Un păgân, un venetic, crescut în afara Legii pare a intui mai bine decât cei care se pretindeau și erau oficial experți în interpretarea ei, de partea cui era dreptatea lui Dumnezeu. Mai mult chiar, Tertulian îl consideră pe Pilat "aproape creștin", iar în secolul al VI-lea Biserica coptă din Abisinia (etiopiană) îl canonizează pe Pilat, alături de soția sa Claudia Procla (Procula), pe care îi sărbătorește în fiecare an, la 25 iunie.
În același context, se afirmă o tradiție care îl consideră sfânt pe Longin sutașul, cel de la crucea Domnului, respectiv ostașul roman care a participat la crucificarea lui Iisus și l-ar fi împuns cu sulița spre a constata moartea. Principalul merit al său ar fi fost acela că a propăvăduit învierea lui Hristos, ca martor direct și nu s-a lăsat cumpărat cu bani mulți de către arhiereii și bătrânii evreilor să tăinuiască acest adevăr. Totuși, cum pentru dovedirea acelor fapte de sfințenie nu s-a găsit nici un document, în calendarul creștin revizuit, Sfântul Longin nu mai este amintit. Replica evree nu a întârziat să apară și o găsim, de pildă, în vechea scriere Baraitha, unde Iisus este acuzat de vrăjitorie, de instigare și de ademenire, toate pedepsite cu moartea, și chiar de apropiere de autoritățile romane. Mai precis, referirea era următoarea: "În ajunul Paștelui au vrut să-l omoare pe Iisus; și un crainic a anunțat acest lucru cu 40 de zile înaintea sărbătorii: că trebuie lapidat cu pietre pentru că a făcut farmece și i-a ademenit pe evrei, a instigat și a indus în eroare pe Israel - și, dacă cineva știe despre Iisus ceva care să fie în favoarea lui, să vină și să spună. Și nimeni nu l-a apărat, și l-au spânzurat în ajunul Paștelui. Și a întrebat Ulla: ar fi putut cineva să vină să-l apere și să spună ceva de bine despre Iisus? N-a fost oare Iisus un ademenitor dintre acei pe care-i condamnă legea divină? Dar ei au răspuns: "Cu Iisus lucrurile erau deosebite, pentru că el era protejat de stăpânirea romană"". Totuși, este de remarcat că asemenea texte, deși se bucurau de o anumită credibilitate în primele secole ale mileniului I al e.n., din cauza exagerărilor și denaturărilor pe care le cuprindeau, nu au fost incluse în textele oficiale (cea mai controversată scriere evreiască Baraitha, citată mai sus, nu a fost preluată în Talmud), fiind chiar dezavuate [cum s-a întâmplat cu Evanghelia lui Petru, în secolul V e.n., din partea Papei Gelasius I (492-496)ș.
Disputele și controversele cunosc un nou moment de escaladare, odată cu ridicarea creștinismului la statutul de religie de stat, în urma Edictului de la Milan, din 313 e.n. al împăratului Constantin cel Mare, acordându-se libertate deplină creștinilor și punându-se capăt persecuțiilor împotriva lor, astfel că din anul 340, creștinismul a dobândit caracteristicile unei biserici de stat. Mai mult decât atât, mama împăratului, Elena inițiază în Palestina operațiunile de identificare a urmelor materiale ale existenței lui Iisus, prin descoperirea lemnului Sfintei Cruci, a mormântului Mântuitorului, identificarea locului nașterii lui Iisus la Bethleem și locului crucificării și ridicării la Cer de pe muntele măslinilor; sunt îndepărtate construcțiile păgâne, ridicate în cinstea idolilor și înălțate biserici rămase celebre, care au devenit locuri de pelerinaj, iar semnificațiile lor, ale "locurilor sfinte" au stat la baza unor evenimente importante precum cruciadele de mai târziu. Tot din această perioadă datează primele edicte împotriva cultelor păgâne. Treptat, creștinismul devine o religie de masă, iar la sfârșitul veacului al IV-lea, o normă a întregului imperiu roman.
Dimpotrivă, începând cu anul 70 e.n. și mai ales după 135 e.n., iudaismul a încetat să mai fie o religie națională, iar treptat evreii s-au risipit în diaspora. La finele secolului IV și în veacul al V-lea, evreilor care trăiau în societățile creștine li s-au retras majoritatea drepturilor comunitare și toate privilegiile. Prozelitismul și căsătoriile mixte cu creștinii erau pedepsite cu moartea.
Desigur, atitudinile nu erau la unison. Așa de pildă, marele teolog latin Sfântul Augustin (354-430) susținea că evreii, prin simpla lor existență, făceau parte din planul lui Dumnezeu, atâta vreme cât erau martori ai adevărului creștinismului, eșecul în umilirea lor simbolizând triumful bisericii asupra sinagogii; prin urmare era nimerit a se îngădui supraviețuirea unor comunități evreiești mici în condiții de degradare și neputință. Se pare că teologii greci nu erau la fel de îngăduitori; la începutul secolului V, Ioan Chrisostomul (Gură de Aur) (354-407) a ținut opt "Predici împotriva evreilor", în Antiohia, care sunt considerate un model de triade antievreiești. Astfel, peste multe calomnii păgâne și zvonuri aberante, s-a grefat un antiiudaism specific creștin, care îi pezenta pe evrei drept ucigași ai lui Hristos, inaugurându-se un îndelungat ciclu de persecuții și discriminări, culminând cu binecunoscutele expulzări în masă ale evreilor, în numele fanatismului religios, din unele țări vest-europene precum: Franța (1182), Anglia (1290), Spania (1492). Treptat însă, tezele și practicile absurde ale vinei colective, ereditare și perpetue se atenuează, mai ales sub impactul apariției doctrinei drepturilor omului, prigoana contra evreilor se oprește (mai întâi în Olanda, apoi în Anglia, Franța ș.a.) și se adoptă legi împotriva discriminărilor. Experiența tragică a legislației și practicilor antirasiale și antisemite, cu milioane de victime și experiențe precum lagărele fasciste de exterminare din deceniile 3-4 ale secolului trecut au zdruncinat profund conștiințele și au generat o reacție puternică de respingere și de reevaluare, inclusiv a concepțiilor și ideilor religioase aferente. Bisericile creștine au condamnat antisemitismul, în lucrările scriitorilor creștini învinuirea evreilor de deicid este arătată ca o reminiscență, dar și ca un exces regretabil, iar ceea ce este al istoriei și al religiei este dat definitiv domeniilor respective.
Dacă afirmațiile și practicile antirasiale, antisemite și orice fel de discriminări pot face astăzi chiar obiectul aplicării unor sancțiuni de ordin penal, disputele teoretic-istorice, juridice ori teologice continuă, adăugând noi aspecte și dimensiuni problematicii Procesului lui Iisus. Dintre diversele viziuni astfel continuu promovate, trei ni se par mai interesante: cea a Bisericii creștine (catolice), perspectiva evreiască și, respectiv, a teologilor contemporani.

Perspectiva catolică (mesianică)

Deși procesul propriu-zis ocupă un rol relativ secundar în exegeza înalților prelați asupra lui Iisus, el prezintă o semnificație aparte și este înscris în explicația generală a dogmei creștine. Am optat și preluat în demersul nostru abordarea formulată în acest sens în lucrarea actualului Papă Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) Iisus din Nazareth1, ca fiind nu numai cea mai recentă dar și pentru că provine de la un reputat teolog.
Potrivit viziunii generale a acestuia, există și o ipostază istorică, biografică a lui Iisus, inaugurată de relatarea botezului în Evanghelia după Luca, prin care se marchează și debutul activității publice a lui Hristos. "Iar în al cincisprezecelea an de domnie a împăratului Tiberius, pe când Pontiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, și Filip, fratele său, tetrarh al Itureii și al ținutului Trahomitidiei și Lisanias, tetrarh al Abilenei, în vremea arhiereilor Anna și Caiafa..." (3, 1-2).
Această referință la împăratul roman îl situează pe Iisus în cadrul temporal al istoriei universale; activitatea lui nu trebuia să aparțină unui timp mitic oarecare, ce putea semnifica deopotrivă întotdeauna și niciodată. Desigur, nu este vorba de o simplă datare istorică; Împăratul și Iisus personifică două ordini de realitate diferite, care nu se exclud în mod obligatoriu și care, puse față în față, ascund un potențial conflict privind probleme fundamentale ale umanității și existenței omului.
Cele două ordini (lumi) nu se exclud reciproc ci, dimpotrivă, coexistă: "Dați-i Cezarului pe cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu", spune Iisus (Marcu, 12, 17).
Dar atunci când împăratul se definește pe sine însuși ca divin, ceea ce presupune actul lui Augustus de a se prezenta pe sine precum cel care aduce pacea lumii și salvarea umanității, iar creștinul trebuie să "se supună lui Dumnezeu mai degrabă decât oamenilor" (Ac. 5, 29), atunci creștinii devin "martiri", mărturisitori ai lui Hristos, el însuși mort pe cruce în timpul lui Pontiu Pilat, ca "martor fidel". Cu citarea numelui procuratorului roman, umbra crucii se profilează de la începutul activității publice a lui Iisus și se anunță, de asemenea, în numele lui Irod, Ana și Caiafa.

Prioritatea mesianismului divin

Din perspectivă mesianică, potrivit lui J. Ratzinger, ceea ce a scandalizat și a justificat soluția în procesul lui Iisus din fața Sanhedrinului, nu a fost ordinea mesianismului politic - care exista la Baraba și mai târziu la Bar Kochba, amândoi găsind partizani care i-au urmat, iar mișcările lor fiind reprimate de către puterea romană -, ci, fără îndoială, cea care ținea de divin: faptul că el părea a se plasa pe un picior de egalitate cu Dumnezeu.
Ceea ce credința strict monoteistă a evreilor nu putea admite, iar fără a rupe unitatea credinței într-un Dumnezeu unic, acesta impregna mesajul său întreg și constituia noutatea, particularitatea și unicitatea noii învățături. Numai pragmatismul saducheilor, care au exploatat împrejurările juridico-politice ale timpului și locului, a făcut astfel din procesul roman unul împotriva mesianismului politic.
Așa se face că, dacă însuși Pilat simțea că, în realitate, era în joc un cu totul alt lucru și că, dacă era vorba de un adevărat "rege" purtător de promisiuni în plan politic, lui îi fusese adus numai spre a fi condamnat și executat, nu spre a fi judecat cu adevărat.

Iisus versus Barabas, mesianism divin contra mesianism politic

În derularea Procesului, alegerea între Iisus și Barabas ar putea fi considerată drept punctul culminant (Ratzinger, p. 60).
Într-adevăr, unul dintre ei urma să fie eliberat și, prin aceasta, cursul evenimentelor era înrâurit în mod hotărâtor. Dar cine era Barabas? Aprecierile evangheliilor sunt aparent diferite, însă dispunem de date suficiente spre a surprinde adevărata sa față. Astfel, potrivit lui Ioan, "Acest Barabas era un tâlhar (bandit)" (18, 40). În împrejurările politice ale Palestinei timpului, cuvântul grec folosit pentru "bandit" avea o conotație particulară, diferită de accepțiunea comună a tâlharului, însemnând mai degrabă "luptător al rezistenței". Evanghelia după Marcu (15, 7) ne arată un Barabas "închis împreună cu niște răsculați, care în răscoală săvârșiseră omor" și, în acest context, era "aruncat în temniță pentru răzmerița făcută în cetate și pentru omor" (23, 19-25). Când Matei scrie că Baraba era un "întemnițat vestit" (27, 16), aceasta înseamnă că faptele lui erau binecunoscute de toți și, în același timp, el fusese unul dintre capii răscoalei, dacă nu adevăratul său conducător.
Altfel spus, Barabas era o figură mesianică. Pornind de la aceste date, J. Ratzinger își construiește propria teză, considerând că alegerea între Iisus și Barabas nu era una întâmplătoare, ci semnifica o opțiune între figuri mesianice, între două forme de mesianism opuse.
Acest fapt ar deveni și mai evident dacă avem în vedere că "Bar-Abbas" înseamnă fiul tatălui, o desemnare tipic mesianică, numele religios al unui lider eminent al mișcării mesianice ultimul mare război mesianic al evreilor având loc în 132 și fiind condus de Bar-Korehba, fiul stelei. Numele este format în același mod, iar aceeași invenție este afișată.
De asemenea, ar pleda în același sens și faptul că la origine găsim un alt amănunt interesant: în mai multe manuscrise ale Evangheliilor, până în secolul al III-lea, persoana respectivă era numită "Iisus Baraba", Iisus fiul tatălui, fiind prezentat astfel ca un alter ego al lui Iisus, care revendică aceeași pretenție, dar de o manieră foarte diferită.
Din această perspectivă, alegerea, ca soluție ultimă a procesului, înseamnă, în realitate, una între un Mesia care este în fruntea unei lupte, care promite libertatea și propriul său regat și acest misterios Iisus, care propovăduiește împărăția cerurilor și proclamă a se da pe sine însuși pentru a găsi calea către viață. Iar concluzia lui Benedict al XVI-lea e pe deplin explicativă: "Să ne mai mirăm atunci că nebunii l-au preferat pe Barabas?
Așa cum era de așteptat, respectând întru totul litera și spiritul Evangheliilor, J. Ratzinger îmbrățișează explicația devenită clasică a creștinismului referitor la judecata lui Cristos, acceptând rolul determinant al evreilor în provocarea condamnării la moarte și a crucificării acestuia și cel de cvasicomplezență al autorităților romane, în frunte cu procuratorul Pilat din Pont, în executarea sa. Prin mesianismul său divin, Iisus se plasa pe picior de egalitate cu Dumnezeu și amenința cu ruperea unității credinței. Legea mozaică prevedea pedeapsa cu moartea pentru orice tentativă de schimbare a cultului stabilit; prin noile învățături, acesta era atacat și amenințat cu distrugerea.
Orice reformator, chiar dacă își susținea doctrina prin miracole, trebuia răstignit și lapidat. Cum ar spune E. Renan, omul care s-a oferit de bunăvoie să abroge legea veche cu o alta nouă, a trebuit, înainte de toate, să i se supună. Un alt accent pe care îl găsim în lucrarea actualului Papă: rolul "pragmaticilor saduchei" în exploatarea situației create de a-l elimina pe Iisus care, prin faptele și învățăturile sale devenise o preocupare pentru toți și o amenințare pentru Lege.
Se cuvine amintit aici că în cadrul marilor și îndelungatelor, interminabilelor dezbateri pe această temă s-a formulat și teza că în orchestrarea eliminării lui Iisus și a inițierii și desfășurării Procesului, saducheii, mai pragmatici decât fariseii, mai cruzi, legați de politica timpului și de interesele momentului, au avut rolul determinant. Acolo unde este relatată judecata lui Hristos, fariseii nu sunt amintiți și s-a vorbit chiar de o lege a evreilor saduchei, ale cărei prevederi nu s-au păstrat și care, în acest spirit mai lax, pragmatic, ar fi permis o mai mare suplețe în derularea procesului religios, explicând astfel așa-zisele "abateri" ale Evangheliilor de la reglementările legale stricte ale procedurilor tradiționale iudaice.

Poziția Bisericii Catolice

Explicațiile Papei continuă poziția formulată explicit și afirmată constant de Biserica Catolică, începând de la mijlocul veacului trecut asupra interpretărilor abuzive care legau "vinovățiile" din procesul lui Iisus de rezonanțele antisemite de-a lungul secolelor, și în special, de mari tragedii istorice precum cea a Soah-ului.
Mai întâi, în capitolul despre ebraism al Declarației despre libertatea religioasă și despre relațiile Bisericii cu cultele necreștine (1963) s-a relevat faptul că nu se poate imputa poporului evreu ca atare nici responsabilitatea și nici vina colectivă pentru moartea lui Cristos; totodată s-a încercat eliminarea oricărui semn de antisemitism, prezent și printre creștini. Ura dezlănțuită în timpurile recente împotriva poporului evreu a fost considerată absolut necreștină și că nu trebuie confundată cu manifestările populare antisemite "creștine" de odinioară.
Problema Procesului lui Iisus și a responsabilităților în condamnarea la moarte și răstignirea acestuia a fost preluată, din punct de vedere teologic, și în contextul abordării raportului dintre Vechiul și Noul Testament de documentul "Poporul evreu și Sfintele sale Scripturi în Biblia Creștină", elaborat de Comisia Biblică Pontifică și publicat în 2001 .
Răspunsul la întrebarea: prezența iudeilor și a poporului evreu în Noul Testament a contribuit la crearea unei anumite ostilități față de acest popor, ostilitate care să fi favorizat ideologia celor care vroiau să-l suprime, a cunoscut în acest context precizări importante.
Unul îl formulează în prefața volumului Joseph Cardinal Ratzinger: "Documentul arată că reproșurile adresate în Noul Testament evreilor nu sunt nici frecvente, nici mai aspre decât acuzele împotriva lui Israel aflate în Lege și la Profeți, așadar în interiorul Vechiului Testament. Ele aparțin limbajului profetic al Vechiului Testament și trebuie, ca atare, interpretate ca fiind cuvintele unor profeți. Ele pun în gardă în legătură cu devierile din prezent, dar prin natura lor sunt întotdeauna temporare și presupun în același timp noi posibilități de mântuire".
Analiza relatărilor aferente în cele patru evanghelii aduce, la rândul său, concluzii importante.
Evanghelia lui Matei, mai mult decât celelalte lucrări sinoptice este considerată o evanghelie a împlinirii - Iisus nu a venit să nimicească, ci să ducă la plinătate - și insistă deci asupra continuității dintre cele două Testamente; situația de tensiune dintre cele două comunități - creștină și evree - a aparținut acelui moment istoric, iar schimbarea radicală a acesteia, de-a lungul timpului impune ca polemica să nu mai existe și să prevaleze aspectul de continuitate și complementaritate, iar creștinii trebuie să evite cu desăvârșire să extindă această responsabilitate la generațiile următoare ale poporului evreu și să nu uite că după o pedeapsă divină Dumnezeu nu încetează niciodată să deschidă noi perspective pozitive.
A susține că, potrivit Evangheliei lui Marcu, responsabilitatea morții lui Iisus trebuie atribuită poporului evreu, este rodul unei interpretări eronate; acest tip de interpretare, care a avut consecințe dezastruoase de-a lungul istoriei, nu corespunde autenticei perspective a evangheliei, care opune de mai multe ori, atitudinea poporului sau a mulțimii atitudinii autorităților ostile lui Iisus. Se ignoră, totodată, faptul că și ucenicii acestuia făceau parte din poporul lui Israel. Ar fi vorba, prin urmare de un transfer abuziv de responsabilitate, lucru de care istoria umană este, din păcate, plină de exemple.
Potrivit teologilor catolici, Pătimirea lui Iisus face parte dintr-un plan tainic al lui Dumnezeu, plan de mântuire, deoarece acesta a venit "să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți" (10, 45) și a făcut din sângele său vărsat un "sânge al Legământului" (14, 24).
Relatarea Patimilor de către Evaghelia lui Luca nu este foarte severă cu autoritățile evreiești, tonurile polemice întâlnite în celelalte scrieri sinoptice fiind mai estompate; mesajul acesteia ar fi, mai degrabă, acela de a-i chema pe creștini să-i binecuvânteze pe cei care-i blesteamă, să facă bine celor care îi urăsc și să se roage pentru cei care-i maltratează (6, 27-28).
Cea de-a patra Evanghelie, cea a lui Ioan, conține afirmația cea mai pozitivă în absolut și Iisus însuși este acela care o rostește în dialogul său cu Samariteanca: "Mântuirea vine de la iudei" (4, 22); activitatea lui Iisus trezise o opoziție crescândă din partea autorităților evreiești care, în final, au hotărât să-l dea pe acesta pe mâna autorităților romane ca să fie omorât. Fundamentală rămâne însă revelarea "darului lui Dumnezeu" (4, 10; 3, 16) oferit tuturor în Iisus Hristos, în special celor care "l-au străpuns" (19, 37).
Concluzia documentului asupra problemei rămâne tranșantă și specifică interpretării actuale venită din partea Bisericii Catolice:
"Evangheliile arată că realizarea planului lui Dumnezeu implica în mod necesar o confruntare cu răul, care trebuia să fie stârpit din inima omului. Acest fapt l-a făcut pe Iisus să intre în conflict cu clasa conducătoare a poporului său, așa cum se întâmplase deja cu profeții din vechime. Încă din Vechiul Testament poporul evreu se prezenta sub două aspecte antitetice: pe de o parte, ca un popor chemat să fie perfect unit cu Dumnezeu; pe de alta, ca un popor păcătos. Aceste două aspecte nu puteau să nu se manifeste în timpul activității lui Iisus. În momentul pătimirii, aspectul negativ părea că prevalează, chiar și, în atitudinea celor Doisprezece. Dar învierea arată că în realitate iubirea divină biruise și dobândise pentru toți iertarea păcatelor și o viață nouă".
Stabilind că sunt răspunzători (într-o anumită măsură) de condamnarea și moartea lui Iisus numai evreii contemporani evenimentului, cei care au participat direct și nemijlocit la desfășurarea Procesului, Biserica creștină (catolică) a făcut, în mod evident, maximum de compromis posibil din partea sa. Rămâne astfel ca și alții, în frunte cu evreii de astăzi, să înțeleagă, așa cum se cuvine, deopotrivă istoria și dogma și să reacționeze ca atare, la această miză esențială pentru viitorul lumii contemporane. Mai mult ca oricând, mondializarea în curs oferă, prin reconciliere, posibilitatea victoriei depline, urbi et orbi, a spiritului divin atotbiruitor.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.11.10 18:04

[FOTO] Cea mai inalta statuie a lui Iisus

Cea mai inalta statuie din lume care il reprezinta pe Iisus Hristos, a fost inaugurata in localitatea poloneza Swiebodzin
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 02.11.10 16:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Iisus[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.10 12:04

Declarație șoc: Iisus era bolnav de SIDA
Un reverend din Africa de Sud a dat naștere unor reacții vehemente din cauza unei predici intitulate "Iisus a avut HIV pozitiv", pe care a susținut-o în fața enoriașilor în încercarea de a combate stigmatizarea la care sunt supuși cei bolnavi de SIDA, potrivit Sky News.
"Responsabilitatea mea ca pastor este să zugrăvesc imaginea unui Dumnezeu care are grijă de oameni și le dorește binele, nu unul care îi judecă și căruia îi este rușine cu ei", a declarat pastorul sud-african Xola Skosana.
Declarațiile sale au fost apreciate de organizațiile anti-SIDA, însă unii creștini l-au acuzat că leagă imaginea lui Iisus de promiscuitatea sexuală.
Totuși, în apărarea sa, pastorul spune că de multe ori, în Biblie, Dumnezeu se pune el însuși în postura de bolnav și marginalizat. El a solicitat bisericilor să fie abordată problema HIV în predici pentru a se pune capăt stigmatizării legate de acest virus.
Biserica Catolică din Africa de Sud evită însă discuțiile despre SIDA, continuând să se opună utilizării prezervativelor.
Se estimează că aproximativ 1.000 de persoane mor pe zi de boli legate de SIDA, în Africa de Sud.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum