ISTORIE=CHINA

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:39

Rezumarea primului mesaj :

Cixi - imparateasa neinduplecata
Impunator, straniu, elegant si primitor în acelasi timp, Orasul Interzis din capitala Chinei nu este doar o fosta resedinta regala, ci si un loc încarcat de istorie, de traditii si de taine. Fiecare pavilion poarta un nume, fiecare a avut rolul sau într-un ansamblu de ritualuri, pe cat de ciudate pentru noi, pe atat de fascinante. Unul dintre acestea este Palatul Chuxiugong (Palatul Elegantei Acumulate), cunoscut drept resedinta a concubinelor dinastiilor Ming si Qing. Tot aici a locuit imparateasa Cixi, care a condus tara vreme de 48 de ani, dupa venirea la putere în 1861.Citeste mai departe...


Ultima editare efectuata de catre in 02.02.07 19:44, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 08.05.14 14:16

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 27.03.14 16:23

Iata unde a aparut primul ziar din lume
 
In China secolelor II si III d.Hr. circulau in randul oficialilor foi cu stiri, iar mai tarziu, intre anii 713...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 16.03.14 12:56

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 13.03.14 19:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.02.14 22:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.02.14 22:26

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 07.02.14 23:40

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.14 22:45

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 06.01.14 10:57

Descoperire extraordinara: Un alt zid chinezesc, mai vechi decat Marele Zid
 
Descoperirea Marelui Zid Chinezesc al dinastiei Qi, care a fost construit in secolul al V-lea i.Hr., a fost facuta...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.13 17:46

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.13 17:59

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 09.11.13 20:41

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 12.09.13 15:19

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.07.13 17:49

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10328/33/
Uriasele grupari de statui intitulate "Soldati pedestri si cavalerie" si supranumite "Armata de teracota" au fost descoperite la 11 iulie 1974 de catre un grup de localnici din zona Lington, provincia Shaan-Xi. Era vorba despre o imensa necropola a imparatului chinez Qin Shi Huang, realizata intre 210-209 i.Ch. pentru a-l proteja dupa moarte.
 A fost o descoperire colosala pentru arheologia chineza si mondiala, deoarece asemenea dimensiuni ale artei funerare nu mai fusesera gasite. In cele trei mari galerii unde sunt amplasate armatele de teracota se afla peste 8.000 de soldati. Dar exista si personaje non-militare care acompaniaza acel ansamblu, cum ar fi functionari si actori de circ (acrobati, oameni superputernici, echilibristi, muzicieni etc.). Imparatul Qin nu-si alesese intamplator aceasta necropola sub muntele Li. In acea regiune se aflau o mina de aur si o mina de "jad frumos". Numeroasele artefacte arata ca acolo au lucrat multi artizani, care trebuiau sa umple o piramida subterana de pamant care sa imite palatul imperial. De altfel, suveranul chinez s-a gandit ca dupa moarte are nevoie de toti functionarii de la Curte, asa ca in jurul piramidei imperiale sunt birouri, holuri, dormitoare...
 Pentru o astfel de lucrare, specialistii au estimat ca au fost folositi peste sapte mii de muncitori si ca timpul de realizare a fost de cel putin 11 ani. La miile de soldati doar picioarele par sa fie facute la fel, caci parul si expresia fetei, uniforma si inaltimea corespund rangului avut in armata. La toti se constata ca a existat un fel de control de calitate si fiecare atelier de productie avea marca sa proprie. In aceste conditii, toate personajele sunt impecabile in ceea ce priveste realismul si acuratetea uniformelor. Imparatul Qin (domnie 221-210 i.Ch.) trebuia sa-si recunoasca armata cu care trecea la cele vesnice.
 Expozitiile care s-au organizat cu "Armata de teracota" au avut un mare succes, la British Museum chiar mai mare decat ca faraonul Tutankhamon. In SUA, organizatorii compara interesul pentru aceste artefacte cu cel pentru ramasitele de pe nava Titanic.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.13 21:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.13 21:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 15.05.13 9:25

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 18:18

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9904/20/

Istoria Chinei stravechi fascineaza si astazi, cand ne-am obisnuit cu produsele ambalate in staniol colorat. Praful de pusca, matasea sau acupunctura sunt realitati nascute in China inca de pe vremea cand in Europa nu erau decat colibe din lemn. Arheologii continua si azi sa dea la iveala o lume nebanuita, mereu surprinzatoare, care vorbeste despre una dintre cele mai stralucite civilizatii pe care le-a cunoscut Pamantul. China antica se confunda cu imparatii ei care i-au adus faima si posteritate. Cu mii de ani in urma se credea ca imparatul ceresc isi avea palatul purpuriu pe imuabila Stea Polara. Pe partea cealalta de lume, pe Pamant, imparatul isi conducea imperiul din curtea sa larga, unde oamenii de rand nu puteau intra fara a avea permisiunea expresa a atotputernicului conducator.

Despotici, autoritari, imparatii nu si-au expus doar pasiunea pentru putere si averi, ci au lasat mereu ceva grandios in urma lor, daca ar fi sa ne gandim la Marele Zid Chinezesc, Marele Canal (cel mai lung rau artificial din lume), sau la Zijin Cheng, Orasul Purpuriu Interzis. Intrigile la curtea imperiala, razbunarile, s-au impletit cu planurile marete pentru un imperiu pe masura. Ceva din maretia de atunci ajunge azi si la noi gratie unor descoperiri arheologice.
Recent, un grup de cercetatori chinezi a scos la iveala ruinele unui palat vechi de peste doua mii de ani in apropierea sitului unde a fost descoperit faimosul mormant al primului imparat chinez Qin Shi Huangdi, inconjurat de mii de soldati din teracota in marime naturala. Ceea ce demonstreaza ca, dincolo de dorinta lui de a fi protejat de armata ingropata, acest suveran spera ca va continua sa traiasca in acelasi fast imperial si in lumea de dincolo, plasata undeva pe Steaua Polara.
Palatul descoperit recent "este cea mai mare constructie descoperita vreodata in acest sit funerar si adaposteste mormantul primului suveran al dinastiei Qin, care a domnit din anul 221 pana in 207 i.Hr.", a tinut sa explice pentru agentia de presa chineza Xinhua, Sun Weigang, cercetator la Institutul de Arheologie din provincia Shaanxi, unde se afla si situl amintit. Qin Shi Huangdi a unificat China si si-a fondat imperiul la putin timp dupa ce i-a invins pe ultimii suverani independenti. El a comandat construirea Marelui Zid, reunind tronsoanele deja ridicate de suverani pentru a-si proteja teritoriile. Un exemplu care demonstreaza eficienta unei maini de fier centralizatoare in fata tendintelor centrifuge, cu interese mereu divergente. In ceea ce-l priveste pe Qin Shi Huangdi, istoricii scriu ca el era un om superstitios care a cautat de-a lungul intregii lui vieti elixirul nemuririi, probabil ca orice atotputernic imparat. Palatul din apropierea mormantului "demonstreaza dorinta imparatului de a continua sa traiasca in acelasi fast imperial si dupa ce va ajunge in lumea cealalta". Dupa parerea arheologului Sun Weigang si judecand dupa dimensiunile fundatiilor scoase la lumina pana acum, palatul descoperit pe situl mausoleului imparatului ar putea masura 690 m in lungime si 250 m latime, ceea ce ar insemna cam un sfert din suprafata Orasului Interzis din Beijing.
A opta minune a lumii antice
In urma cu mai multe decenii, presa mondiala a facut valuri prezentand cititorilor ceea ce avea sa fie cunoscuta sub numele de armata imperiala a soldatilor de teracota. Peste 8.000 de soldati si 130 de care de lupta cu peste 600 de cai; aceasta este Armata de teracota pe care Imparatul Qin Shi Huang a gandit-o pentru a-si apara nemurirea.
Zacand sub pamant timp de peste 2200 de ani, povestea acestei impresionante armate a fost adusa la viata in 1974, cand un fermier chinez a descoperit situl arheologic care adapostea armata soldatilor de teracota. Un an mai tarziu, arheologii anuntau ca au descoperit trei morminte ce adapostesc nu mai putin de 6.000 de soldati din lut. De atunci, numarul soldatilor s-a tot marit, iar surprizele nu par sa se opreasca aici. Uimitor este faptul ca nici un soldat nu seamana cu altul, nici uniformele, nici trasaturile fetei, nici parul si nici detaliile armurilor. Si totusi, un punct comun exista la toata aceasta armata: toate figurinele sunt realizate in marime naturala si recreeaza o armata adevarata de la soldati, de la generali, la cavalerie si fanfara.
De curand, arheologii chinezi au descoperit alti 110 luptatori apartinand deja celebrei armate din teracota, ingropati in apropierea mausoleului imparatului Qin Shi Huangdi. "Escavarile s-au intins pe o suprafata de 200 de metri patrati si au permis scoaterea la lumina a unui total de 110 figurine din teracota", declara pentru AFP Shen Maoshenh, director adjunct al departamentului de arheologie al muzeului ridicat pe locul sitului, din apropierea orasului Xian. Dincolo de descoperirea in sine, important nu este faptul ca armata soldatilor de teracota creste numeric, ci faptul ca, dupa afirmatiile arheologului chinez, "de data aceasta, vestigiile descoperite se dovedesc a fi foarte bine conservate, fiind acoperite cu picturi colorate". Printre obiectele scoase la iveala in urma sapaturilor se numara, de asemenea, arme si elemente ale carelor de lupta. Urmeaza a fi integral dezgropati alti 11 soldati din teracota, si acestia tot de inaltimea unui barbat adult.
Istoria retine putine lucruri, si, de fiecare data, lasa in uitare faptele marunte. In privinta imparatului Qin Shi Huangdi, el a ramas pana azi drept unificatorul imperiului chinez si fondator al dinastiei Qin (221-206 i.Hr). In ceea ce priveste celebra sa armata din soldati de teracota, descoperirea ei reprezinta una dintre cele mai importante evenimente arheologice ale secolului trecut, care poate fi numita, fara ezitare, cea de-a 8-a minune a lumii antice. De vazut, soldatii au fost vazuti de multi turisti, dar putini au trait emotia rara de se apropia de ei. Regina Elisabeta a II-a a Angliei se numara printre putinii straini care au primit permisiunea de a merge printre sirurile de soldati din teracota.
GEORGE CUSNARENCU
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.12 13:18

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9489/7/

Când vorbim sau ne gândim numai la China, ne vin in minte pagode si gradini, gonguri de bronz si dragoni infricosatori, Marele Zid, evantaie si matasuri. Ne trece prin fata ochilor o intreaga istorie plina de evenimente fascinante prin ciudatenia si dramatismul lor. Unul dintre cele mai interesante episoade ale acestei istorii este domnia imparatului Shi Huang, o mare personalitate a Chinei, primul imparat al Chinei Unite. Devenit rege al Statului Qin, in anul 247 i.Hr., la numai 13 ani, intr-o vreme când in China existau o multime de state feudale, a facut ca acela condus de el sa devina cel mai puternic dintre toate, practicând un militarism brutal, un regim autocratic cu legi stricte si pedepse severe. Sub conducerea tânarului, care initial se numea Zheng, statul a repurtat o victorie dupa alta.

In anul 221 i.Hr. a devenit imparat a intregii Chine si si-a schimbat numele in Shi Huang. Spirit pragmatic si hotarât, a inceput un sir de reforme beneficiind totodata de ajutorul unui consilier inteligent si devotat, Li Si. ~mparatul a creat o administratie centrala puternica, a obligat familiile nobile sa se mute in capitala tarii, Xianyang, a standardizat masurile pentru greutate, lungime, monede, a intarit fortificatiile, a reconstruit si a marit Marele Zid Chinezesc. ~n ciuda calitatilor sale de organizator a fost teribil de superstitios si bântuit toata viata de spaima de moarte, cu atât mai mult cu cât avusesera loc trei atentate la viata lui. Avea la Curte, 300 de astrologi si a finantat, evident inutil, o expeditie in cautarea elixirului nemuririi.
Traind permanent groaza sfârsitului, imediat cum a devenit rege, a poruncit sa-i fie zidit mausoleul. Sute de mii de lucratori au muncit la construirea mormântului. Asa cum relata un cronicar din vremea dinastiei Han, pe tavan erau pictate imagini sclipitoare iar jos a fost creata o harta tridimensionala a domeniului imperial, cu machete ale cladirilor, toate asezate intr-un peisaj strabatut de râuri de mercur, miscate printr-un mecanism special. Erau instalate arbalete cu declansare automata pentru a-i opri pe jefuitori si mormântul era „pazit” de mii de soldati de lut, depasind marimea naturala.
Soldatii erau lucrati din pamânt procurat din zona, aveau trunchiuri goale pe dinauntru, asezate pe picioare masive. Capetele si bratele erau confectionate separat si atasate ulterior. Fetele lor erau diferite una de cealalta si erau „imbracati” in armuri a caror severitate era indulcita de esarfele din jurul gâtului. Se crede insa ca uriasul mormânt a fost jefuit cândva pentru ca soldatii nu mai aveau arme.
S-au gasit totusi in mormânt lanci, sabii, unelte de fier. Existau de asemenea cai si carute de bronz. Soldatii erau asezati in formatie de lupta, element care dovedeste atât gradul de disciplina al acestora, cât si resursele pe care le avea armata. ~mparatul, bolnav, s-a stins din viata in anul 210 i.Hr. dupa ce ii trimisese la moarte pe toti cei care au lucrat la mausoleu pentru ca taina acestuia sa fie pastrata. Aceeasi soarta au avut-o si familiile constructorilor si chiar concubinele lui Shi Huang. Moartea lui a insemnat sfârsitul dinastiei Qin. Fiul cel mic i-a urmat la domnie dar a fost detronat in 206 i.Hr. in urma unor rascoale, facând loc dinastiei Han.
Mormântul imparatului a ramas ascuns peste 2000 de ani. Colina artificiala sub care se afla cel mai magnific mausoleu din China nu fusese explorata. Abia in 1974, taranii care sapau o fântâna au descoperit armata de 6000 de soldati. S-a dezgropat doar o parte din complexul funerar, iar restul, unde se presupune ca se afla si mormântul propriu-zis al imparatului, a ramas acoperit de vegetatie.
A urmat o minutioasa munca de restaurare, continuata si in zilele noastre. Descoperirea taranilor chinezi, cunoscuta ca Groapa I, a devenit unul dintre cele mai indragite muzee din China, frecventat de mii de turisti din toate colturile lumii, dornici sa retraiasca o farâma de istorie reprezentata prin uriasa armata de teracota.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 29.03.12 9:59

De ce mai multe țări asiatice se ceartă de câteva...


În ultimul an, tensiunile în Marea Chinei de Sud – poate cea mai militarizată zonă maritimă din lume – au cunoscut o creștere îngrijorătoare. În acest context, penultimul număr al revistei BBC History oferă un scurt istoric al conflictelor din zonă dintre China, Vietnam, Filipine ș.a., explicând de ce un grup de insulițe și recife aparent nesemnificative ar putea sta la baza unui război.

Mai multe insulițe nelocuite și recife se află în centrul unei crescânde furtuni politice și potențial militare născute din pretențiile națiunilor riverane. Într-o cursă pentru controlul de teritorii, de-a lungul anilor, șase țări/guverne au ocupat în mod arbitrar zeci și zeci de insule, fără a obține însă și recunoașterea internațională a drepturilor de proprietate asupra acestora. China, Taiwan, Vietnam, Filipine, Malaezia și Brunei se află într-o competiție acerbă pentru controlul insulelor și resurselor maritime aferente, iar posibilitatea ca o confruntare militară să aibă loc crește pe zi ce trece.

Această criză are origini complexe. Problema fundamentală este că, până în anii '30 ai secolului trecut, aceste insule nu aveau o populație permanentă și nicio țară nu putea emite pretenții de necontestat asupra lor. La început, insulele nu au fost percepute ca având o prea mare importanță. Ba mai mult decât atât, în anumite contexte, China și Vietnamul (pe atunci aflat sub administrație franceză) au negat că ar stăpâni aceste insule atunci când situația le-o cerea.

În secolul al XIX-lea și la mijlocul secolului XX, drepturile de proprietate asupra unora dintre aceste insule erau atât de vagi încât unii aventurieri și-au înființat propriile lor mini-state aici. Primul a fost un căpitan britanic în deceniul al optulea al secolului XIX, iar fenomenul a continuat până după 1950: în 1956, un om de afaceri filipinez, pe nume Tomas Cloma, a întemeiat în unele dintre aceste insule propriul micro-stat.

Confuzia privind drepturile de proprietate asupra insulelor și zonelor maritime e și o consecință a impreciziei organizațiilor internaționale responsabile cu stabilirea unor reguli jurisdicționale de bază. În 1887, o comisie franco-chineză însărcinată cu rezolvarea problemelor de frontieră stabilea granițele terestre dintre China și teritoriile indochineze stăpânite de francezi, dar nu stabilea exact cine are jurisdicție asupra insulelor din Marea Chinei de Sud. Două generații mai târziu, la conferința de la Cairo din 1943 (privind acordurile teritoriale postbelice), insulele – stăpânite atunci de Japonia – nu au fost nici măcar menționate. Iar la conferința internațională de la San Francisco din 1951, privind fostele teritorii ocupate de japonezi, încercarea sovieticilor de a atribui insulele Chinei nu a avut succes, iar în cele din urmă statutul insulelor nu a mai fost stabilit. Apoi, în 1975, după o conferință ONU, formulările vagi din ceea ce avea să devină Legea Mărilor au contribuit și mai mult la escaladarea tensiunilor.

Micile insule și recife pe care China și alte națiuni din Asia de Sud-Est au vrut să le ocupe în ultimele decenii sunt cu adevărat importante doar dintr-un punct de vedere, anume drepturile asupra apelor din jurul lor, ape bogate în pește și, eventual, petrol. Problema este că legea mărilor nu specifică exact ce tipuri de insule conferă aceste drepturi de exploatare proprietarilor. Spre exemplu, conform legii, pentru ca o insulă să poată beneficia de dreptul de exploatare în zona economică exclusivă (stabilită la 200 de mile împrejurul insulei), ea trebuie să fie capabilă să susțină o activitate economică și o populație. Însă această definiție este percepută ca putând fi interpretată în mai multe feluri. Iar în mijlocul acestor confuzii, națiunile din regiune emit pretenții asupra tuturor insulelor din Marea Chinei de Sud, indiferent de mărimea acestora.

Dar de ce este Legea Mărilor atât de vagă? Răspunsul se află într-un conflict de interese ce a marcat Conferința ONU din 1975, dintre țările-insulă/arhipeleag și alte națiuni. Primele doreau să obțină jurisdicția asupra unor vaste zone din ocean, iar cele din urmă considerau că aceste mici state-insulă încercau să obțină o porție prea mare din resursele maritime ale lumii. Disputa cerea un compromis, ceea ce a rezultat în formularea vagă a textului de lege. De fapt, imprecizia acordurilor internaționale – din anii 1880 și până azi – nu a fost neapărat o probelmă atâta vreme când insulele din Marea Chinei de Sud nu prezentau interes. Dar de la începutul secolului XX, ele au devenit din ce în ce mai importante.

În 1911, într-o vreme în care China cunoștea o intensificare a avântului naționalist, autoritățile au luat măsurile necesare pentru exercitarea jurisdicției asupra arhipeleagului Paracel din nordul Mării Chinei de Sud. Apoi, în anii '20, imperiul Japonez (care ocupase mare parte a insulei Taiwan în 1895) s-a arătat interesat de același grup de insule. Neliniștite de expansiunea japonezilor, autoritățile coloniale franceze din Vietnam au emis propriile pretenții asupra insulelor din zonă (inclusiv arhipeleagul Paracel și un alt arhipeleag aflat mai la sud, Spratly). China și Japonia au avut obiecții cu privire la pretențiile francezilor, dar Franța a ocupat oricum insulele. Începând cu 1938 însă, japonezii au început să ocupe pe rând insulele respective. Apoi, mai bine de un deceniu mai târziu, a apărut o nouă amenințare politico-militară: blocul comunist, care venea la rândul lui cu pretenții asupra insulelor din Marea Chinei de Sud.

Începând cu anul 1947, China a dezvoltat o politică potrivit căreia mare parte din Marea Chinei de Sud (și insulele aferente) aparțineau jurisdicției sale. Asta a condus la o evoluție bizară în anii '50, când guvernul Vietnamului de Nord, țara care avea cele mai solide argumente de ordin istoric pentru a pretinde proprietatea asupra insulelor, părea că le oferă Chinei.

De-a lungul istoriei, relațiile dintre China și vietnamezi au fost de regulă tensionate. Însă la un moment dat în timpul războiului rece, interesele comuniștilor chinezi și vietnamezi au coincis. În 1954, conferința internațională de la Geneva împărțea Vietnamul în două zone: Vietnamul de Nord și cel de Sud, primul controlat de comuniști, cel de-al doilea de anticomuniștii sprijinți de francezi (ulterior de americani). Planul de la Geneva concepea o împărțire temporară a Vietnamului, ce urma să dureze până la organizarea unor alegeri care trebuiau să producă un guvern național cel târziu până la mijlocului anului 1956. Însă sudul anticomunist a refuzat să implementeze acest plan din cauza temerii că gruparea comunistă ar câștiga alegerile. În același timp, Nikita Hrușciov lansa o nouă politică externă bazată pe coexistența pașnică cu Occidentul. Asta a dus, treptat, la apropierea dintre Vietnamul de Nord și China, primul temându-se că nu va fi posibilă coexistența pașnică cu inamicul din Sud. Astfel, dornici de a intra în grațiile noilor aliați de la Beijing, nord-vietnamezii au recunoscut, verbal doar, că insulele din Marea Chinei de Sud aparțineau Chinei. Transferul insulelor către China a fost confirmat de facto doi ani mai târziu, în 1958. Contextul geopolitic mai larg a obligat Vietnamul să acționeze în acest fel. Politica de coexistență pașnică lansată de Uniunea Sovietică i-a împins pe comuniștii vietnamezi înspre China, căci aveau nevoie de sprijinul politico-militar. Iar la acel moment, imediat după lansarea Marelui Salt Înainte, China devenise foarte critică la adresa relativei liberalizări încercate de Hrușciov.

În același timp, americanii se mobilizau împotriva Stângii din Orientul Mijlociu, acțiune care a lansat noua doctrină Eisenhower privind acordarea de sprijin oricărei țări amenințate de pericolul comunist. Mao a răspuns prin lansarea unui atac militar împotriva avanposturilor guvernului chinez naționalist, sprijint de americani, ce avea baza în Taiwan. Atacurile chinezilor au provocat o adevărată criză internațională, iar Vietnamul de Nord, temmându-se că un război mai larg avea să izbucnească, ceea ce putea duce la destabilizarea situației interne, a simțit că trebuie să sprijine pretențiile teritoriale ale chinezilor. În cele din urmă, în anii '60, războiul avea într-adevăr să izbucnească în Vietnam, confirmând temerile comuniștilor; în plus, s-a dovedit că aceștia aveau nevoie de sprijinul chinezilor pentru a putea ieși victorioși dintr-un asemenea război.

După victoria finală asupra Sudului, din 1975, relațiile Vietnamului reunit cu China s-au deteriorat rapid. În doar trei ani de zile, un Vietnam din ce în ce mai naționalist a ajuns să ignore vechea „donație” către China, declarând că încă stăpânea insulele din Mrea Chinei de Sud. Un an mai târziu, China s-a decis să dea o lecție Vietnamului (după ce acesta ocupase Cambodgia) și a lansat o invazie neprovocată în cursul căreia 20.000 de vietnamezi au fost omorâți.

China și Vietnamul nu sunt singurele țări care pretind a avea drepturi asupra insulelor din Marea Chinei de Sud, fapt deloc surprinzător având în vedere resursele petroliere ce zac sub fundul mării. Autoritățile filipineze au trimis trupe pe unele insule în 1968; în 1971, Malaezia a pretins anumite insule, iar în următoarele decenii toate aceste s-au întrecut în ocuparea restului insulelor.

China dă impresia că pretinde cea mai mare zonă din Marea Chinei de Sud, iar celelalte națiuni o percep ca fiind principala amenințare la adresa aspirațiilor lor teritoriale. În realitate, poziția Chinei e una neclară. Ea pretinde toate insulele și apele adiacente, dar nu definește precis întinderea acestor ape. Dar de ce adoptă China această poziție? Răspunsul stă în faptul că, în timp ce vecinii săi sunt motivați de naționalism și de dorința de a-și rezerva o parte din bogăția maritimă, atitudinea Chinei are la bază ceea ce ea percepe ca fiind principalul său obiectiv politic, anume apărarea integrității teritoriale. Din moment ce China susține de atâta timp că insulele îi aparțin, îi este mult mai greu să dea înapoi din moment ce are foarte multe de pierdut de pe urma oricărei schimbări a granițelor. Având în vedere pretențiile secesioniste din Tibet și nu numai, China privește cu neliniște orice amenințare, reală sau nu, la adresa integrității sale teritoriale, chiar și atunci când e vorba doar de câteva insulițe din Marea Chinei de Sud.

Și având în vedere invazia chineză din Vietnam din 1979 și faptul că ambele națiuni au organizat anul trecut exerciții militare în regiune, rivalitățile din Marea Chinei de Sud pot cunoaște evoluții periculoase pentru întreaga regiune.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 11.02.12 11:21

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-inva-china-lec-ia-revoltei-taiping

În urmă cu 100 de ani, pe 12 februarie 1912, ultimul împărat Qing, în vârstă de 6 ani, abdica și punea capăt tradiției milenare de conducere imperială în China. Dar acest moment de răscruce nu va fi sărbătorit în Republca Populară. Climatul politic de la Beijing e tensionat, Partidul Comunist pregătindu-se pentru o tranziție discretă către noua generație de lideri urmând a fi condusă de actualul vice-președinte, Xi Jinping. Amintirile despre vechile schimbări de regimuri și despre sfârșitul unor dinastii nu sunt binevenite în China.

Evident, actualul guvern nu se teme de exemplul din 1912. Dinastia Qing, fondată în 1644 de manciurienii care au cucerit China dinpre nord, și-a întâlnit sfârșitul în urma unei mișcări revoluționare foarte bine organizate, sprijintă financiar și militar din exterior, care a beneficiat și de o ideologie de guvernare coerentă bazată pe naționalismul republican. Partidul Comunist de astăzi nu se confruntă cu așa ceva. În schimb, trebuie să facă față unor neliniști riscante la nivel rural. Latura întunecată a creșterii economice a Chinei a constat în lărgirea șocantă a prăpastiei dintre prospera zonă de coastă și interioul țării lovit de sărăcie și o înfloritoare corupție la nivelul oficialilor locali. Guvernul a recunoscut existența a mii de ”incidente de masă” anuale, de la protestul câtorva bătrâni împotriva unei piețe imobiliare corupte, până la revolte comunitare deschise (precum cea din satul Wukan) și conflicte etnice violente, ca cele din Mongolia Interioară sau provincia Xinjiang.

În acest sens, mai degrabă Rebeliunea Taiping – care aproape că a detronat dinastia Qing cu jumătate de veac înainte de 1912 – oferă cele mai multe avertismente pentru guvernul actual. Revolta, în urmă căreia au murit cel puțin 20 de milioane de oameni înainte de a fi înăbușită – fiind astfel cel mai sângeros război civil din istorie, e un avertisment la precauție pemtru cei care speră la izbucnirea unei răzvrătiri populare azi, la un fel de primăvară chinezească.

Rebeliunea Taiping a izbucnit în sudul Chinei la începutul anilor 1850, într-o perioada marcată, ca și vremurile de azi, de probleme economice, corupție și un vid moral. Sărăcia rurală înflorea; oficialii locali erau foarte corupți, iar guvernul de la Beijing era atât de distant față de aceste comunități sărace încât parcă nici nu exista. Revolta a fost declanșată de conflictele etnice sângeroase dintre chinezii vorbitori de cantoneză și minoritatea Hakkas. Mulți Hakkas se alăturaseră unui cult religios construit în jurul unui vizionar pe nume Hong Xiuquan, care credea că este fratele mai tănâr al lui Iisus. Când oficialii guvernamentali locali au luat partea fermierilor chinezi, i-au provocat pe Hakkas să pună mâna pe arme și să se revolte împotriva guvernului.

Rebeliunea Taiping este remarcabilă, și cu atât mai tulburătoare, cu cât s-a răspândit spontan cu o viteză impresionantă. Nu a depins de ani de eforturi ”revoluționare” (precum cea din 1912 care a înlăturat monarhia, sau cea din 1949, care i-a adus pe comuniști la putere). Și în timp ce adepții lui Hong au fost baza revoltei, odată ce secta a rupt cordonul imperial militar și s-a îndreptat spre nord, conflictul a atras mii și mii de alți țărani. Aceștia aveau nemulțumirile lor și nu aveau nimic de pierdut dacă se alăturau revoltei. Mineri fără slujbe, fermieri săraci, bande criminale și tot soiul de alte grupuri de numulțumiți au dat naștere unei mari armate care, până în 1853, număra deja 500.000 de recruți și voluntari. Aceștia au cucerit orașul Nanjing în acel an și au masacrat întreaga populație manciuriană. Nanjing a fost baza și capitala revoluției timp de 11 ani, până la sfârșitul războiului civil.

Elevii din China anilor 1950-'60 învățau la școală că revolta Taiping a fost precursoarea mișcării comuniste, iar Hong strămoșul spiritual al lui Mao. Analogia a căzut acum în desuetudine. Căci guvernul Chinei nu mai e revoluționar în niciun sens. Așa că e oarecum logic faptul că, în ultimii ani, revolta de acum 150 de ani e prezentată negativ, ca o violență sectantă, o amenințare la adresa ordinii sociale. Generalul chinez care a înăbușit revolta Taiping, Zeng Guofan, a fost, timp de generații, prezentat ca un trădător de rasă pentru că i-a sprijint pe manciurieni. În prezent, el a fost reabilitat și a devenit una din cele mai cunoscute figuri istorice din China, un model de autodisciplonă și loialitate confucianistă. În mod convenabil pentru stat, principala sa contribuție la istoria Chinei a fost înăbușirea nemiloasă a disidenței violente.

Beijingul și-a învățat lecțiile din trecut. Vedem asta în rapida și nemiloasa suprimare a mișcării Falun Gong și a altor secte religioase care se aseamănă celei Taiping, înainte de a fi militarizate. O vedem în numărul ”incidentelor de masă” de azi. Conform unei estimări, vorbim de 180.000 de incidente în 2010, dar numărul arată doar că disidența nu e organizată și (încă) nu s-a coagulat în ceva ce poate fi o amenințare la adresa statului. Partidul Comunist Chinez preferă aceste zeci/sute de mii de mici incidente separate în locul unei insurgențe unificate. Cea mai mare problemă a guvernului nu e că aceste numeroase disidențe violente există; problema ar fi ca acestea să se unească.

Revolta Taiping poate oferi lecții și Occidentului. Conducătorii Chinei din secolul al XIX-lea, ca și cei de azi, nu se bucurau de o imagine bună în Vest. Manciurierii erau văzuți ca despoți corupți și aroganți care puneau piedice comerțului și îi urau pe străini. În schimb, rebelii erau considerați eliberatorii poporului chinez. Un american misionar aflat la Shanghai în anii războiului civil spunea că ”americanii sunt prea mult atașați de principiile pe baza cărora guvernul lor a fost fondat și a înflorit pentru a putea refuza simpatia unui popor eroic ce luptă împotriva unei sclavii impuse de străini”.

Vice-președintele Chinei urmează să viziteze Statele Unite săptămâna viitoare, iar de curând senatorul John McCain l-a avertizat pe adjunctul ministerului de externe chinez că ”primăvara arabă vine în China”. Ideea dominantă din presei occidentale în problemele privind China este că Partidul Comunist își va primi într-un final ”răsplata” pentru corupția sa, pentru proasta administrare a zonelor rurale, pentru indiferența sa față de drepturile omului și democrație. Și probabil că mulți se gândesc, în tăcere, că și-ar dori să vadă Partidul Comunist Chinez răsturnat de propriul popor.

Dar trebuie să fim atenți ce ne dorim. În ciuda disperțului Occidentului față de guvernanții Chinei secolului al XIX-lea, Marea Britanie a fost cea care a intervenit pentru a-i menține la putere. Economia britanică depindea mult de piața chineză la acel moment (mai ales după pierderea piețelor amerincane după 1861), astfel că englezii nu puteau să-și asume riscurile unei schimbări. Cu încurajarea americanilor, Marea Britanie a furnizat arme și ofițeri guvernului manciurian, ajutându-l să încline balanța în favoarea sa.

Astăzi, situația nu este practic prae diferită. Având în vedere starea economiei de azi și dependența comerțului american cu cel chinez, te poți întreba dacă, în ciuda condamnărilor la adresa guvernului chinez cu privire la drepturile omului, în cazul unei revoluții din interior, chiar și una condusă de o coaliție ce luptă pentru democrație, unii nu și-ar dori ca această revoluție să eșueze.

Sursa: www.nytimes.com
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Admin la data de 15.01.12 17:45

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9167/33/

Penultimul imparat al Chinei, provenind din dinastia manciuriana Qing, a fost Guang-Xu (1871-1908), a fost titularizat la varsta de patru ani (1875) cu sprijinul matusii sale, imparateasa Dowager Cixi. Acesta fusese concubina imperiala si devenise cel mai puternic om in stat prin relatiile sale familiale. Desi oficial domnia lui Guang-Xu (sub regenta pana la 18 ani, in 1889) a durat pana in 1908, influenta matusii sale a fost coplesitoare.
Zbuciumatul destin al acestui imparat (care a murit la 37 de ani) este unul mai rar intalnit in istoria monarhiilor. Cand a iesit de sub regenta, Guang-Xu a inceput o politica de reforme a statului chinez, el fiind un mare admirator al dezvoltarii social-politice din Japonia. Numai ca matusa Cixi, care-l adoptase drept fiu si se autonumise "imparateasa mama", era o conservatoare, opunandu-se permanent schimbarilor. Guang-Xu a deschis legaturile Chinei cu Occidentul, iar in 1898 a elaborat "Reforma celor o suta de zile", in care erau prevazute modificari moderne ale legilor, ale vietii sociale si culturale. In acel moment, Cixi da o lovitura de palat cu ajutorul armatei si-l izoleaza pe imparat intr-o insulita apropiata de Orasul Interzis, intr-un arest la domiciliu suprinzator. Ea nu voia sa declanseze o criza politica (Guang-Xu era recunoscut in continuare de Occident), asa ca nu l-a fortat sa abdice. De jure, el a ramas imparat pana la moarte (1908), dar de facto tara era condusa de "imparateasa-mama" Cixi. Acesta i-a mai impus si o nevasta, dar imparatul avea doua concubine preferate (una dintre ele a fost ucisa de Cixi).
In ciudatul sau arest la domiciliu, imparatul Guan-Xu era pazit de o garda de eunuci fideli lui Cixi. Aceasta stia ca suveranul de drept avea aliati in tara si in strainatate, unde se formase un fel de guvern in exil. Guang-Xu (pasionat de reparatul ceasornicelor) astepta moartea lui Cixi, caci nu putea complota impotriva ei. Sfarsitul acestei bizare povesti monarhice a fost la fel de ciudat. Imparatul Guang-Xu moare otravit la 14 noiembrie (1908), iar in ziua urmatoare moare si Cixi! Istoricii spun ca ea stia ca e pe moarte si a pus un eunuc sa-l otraveasca cu arsenic. I-a urmat la tron un nepot, Puyi, ultimul imparat al Chinei (1908-1912). Istoria Chinei il pretuieste pe imparatul Guang-Xu ca pe un prim mare reformator al tarii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Începutul tragediei chineze: revoluția care n-a...

Mesaj Scris de Admin la data de 10.10.11 17:26

Începutul tragediei chineze: revoluția care n-a...

China sărbătorește în aceste zile centenarul Revoluției din 1911 care a dus la înlăturarea dinastiei manciuriene și, implicit, la sfârșitul vechiului imperiu chinez. Care este istoria acestei revoluții? La o analiză a evenimentelor din anii 1911-1912 și a celor de mai târziu, ajungem la concluzia că, de fapt, revoluția n-a schimbat prea multe. Dar de ce?


Revolta care a pus capăt celui mai îndelungat imperiu din istorie a pornit dintr-un accident (deși tensiunile existau de câteva decenii): o bombă a explodat în biroul unor soldați revoluționari în partea rusească a orașului Hankou din centrul Chinei. Poliția rusească a venit să investigheze și a descoperit o listă a membrilor unei grupări clandestine ce dorea detronarea dinastiei Qing. Cum rușii puteau să predea cazul autorităților chineze, membrii grupului au fost obligați să treacă rapid la acțiune și să renunțe la continuarea activității secrete.



În aceeași zi, poliția chineză a descoperit unul din locurile secrete de întâlnire ale radicalilor din același oraș. Au arestat 32 de oameni, dintre care trei au fost executați în public dimineața următoare. În cadrul unui al treilea incident, doi soldați au împușcat un ofițer care îi întrebase de armele pe care le purtau fără autorizație. Colegii lor de batalion staționați la Wuchang s-au revoltat. Așa a început revoluția chineză. Patru luni mai târziu, la 12 februarie, ultimul împărat – Puyi – abdica. Din moment ce acesta abia împlinise șase ani, mama sa, împărăteasa Dowaer Longyu, a acceptat schimbare regimului în numele său.

În luna aceasta se sărbătorește centenarul revoluției atât în Republica Populară Chineză, cât și în Taiwan. Un portret imens al primului președinte al republicii, Sun Yat-sen, e expus în Piața Tiananmen, în inima Chinei comuniste. În același timp, regimul din Taiwan insistă asupra faptului că poate stabili o legătură directă cu rebelii care au pus capăt imperiului ce data încă din anul 221 d.Hr.

Epoca de Aur

Dar revoluția nu a fost un proces simplu (sunt vreodată revoluțiile simple?); ea a creat probleme care au persistat de-a lungul secolului XX și nu numai. Dar era clar faptul că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, dinastia Qing, ai cărei strămoși veniți din Manciuria au înlăturat dinastia Ming în 1644, rămăsese fără autoritate și fără timp.

Marii împărați Qing, în special Kangxi (1661-1722) și Qianlong (1736-1795), au condus China în timpul celei mai prospere perioade ale imperiului milenar. Ei au extins frontierele imperiului până la granițele Chinei de azi. Pe lângă reușitele militare, Kangxi a fost și un conducător cultivat care a pus bazele unei agriculturi prospere capabile să hrănească populația în creștere. Qianlong, savant și patron al artelor, a condus expediții pentru cucerirea Tibetului. În vremea domniei sale, se estimează că în China se afla o treime din bogățiile întregii lumi. Când regele George al III-lea a trimis o misiune în Beijin în 1792, Împăratul a dat deoparte produsele revoluției industriale ce i-au fost prezentate cadou, spunând că „Nu văd nicio valoare în obiecte ciudate și ingenioase, și nu am nevoie de manufacturile țării voastre”.

Totuși, vistieria imperială era secătuită din cauza campaniilor militare ale lui Qianlong, de cheltuielile extravagante de la curte (printre care și construcția Palatului de Vară), și de hoțiile coruptului Heshan, favoritul împăratului, despre care se spune că ar fi acumulat o avere estimată azi la un miliard de lire sterline. În plus, populația mereu în creștere solicita din ce în ce mai mult economia.

Succesorii lui Qianlong nu s-au putut ridica la standardele acestuia. Ei s-au confruntat cu numeroase revolte cauzate de sărăcia din provincii, precum rebeliunea Taiping din 1850 condusă de Hong Xiuquan, un fost profesor care susținea că este fiul lui Hristos. Apoi, au avut de-a face cu incursiunile europenilor după ce britanicii au început Războiul Opiumului „în numele” comerțului liber. Curtea conservatoare, condusă în a doua jumătate a secolului de Împărăteasa Dowager Cixi (1835-1908), nu putea face față schimbărilor sociale, nu putea susține economia și nici să se ocupe de modernizarea unei țări rămase în mare parte blocată în trecut.

Declinul și nevoia schimbării


În 1894-1895, China a suferit o înfrângere dezastruoasă în fața Japoniei care adoptase tehnologia militară occidentală. În 1898 o haotică încercare de reformă a Împăratului Guangxu a fost înăbușită după 100 de zile de mătușa sa, Cixi. Împăratul a ajuns apoi să fie ținut prizonier la Palatul de Vară. Doi ani mai târziu a avut loc răscoala Boxerilor.

Tinerii din spatele mișcării boxerilor credeau că ritualurile lor le acordau imunitate în fața gloanțelor și că misionarii creștini trebuie alungați din China. Ei au mărșăluit spre Beijing și au asediat cartierul ambasadelor din capitală. Acest lucru a dus la expediția militară a europenilor, americanilor și japonezilor. Familia imperială a trebuit să fugă din capitală și a petrecut 18 luni rătăcind prin nordul Chinei în timp ce străinii impuneau condiții grele asupra țării și obțineau noi concesii din partea imperiului slăbit.

(Poza de mai sus: Împărăteasa Cixi, personificarea curții conservatoare, a condus țara timp de 47 de ani)


Cixi moarte în noiembrie 1918, la o zi după moartea împăratului Xianfeng. Au existat zvonuri potrivit cărora ea și eunucul șef l-ar fi otrăvit pentru a-l împiedica să promoveze noi reforme. Totuși, până la momentul răscoalei Boxerilor, China cunoscuse multe schimbări. Adminstrația fusese modernizată, industria și comerțul erau încurajate, calea ferată dintre Beijing și Yangtze fusese terminată, o reformă a armatei adoptase noi arme și grupurile ce militau pentru drepturile femeilor se înmulțeau în toate orașele. Dar cea mai mare problemă a dinastiei Qing era că era manciuriană și nu parte a majorității Han. Înlăturarea conducătorilor străini fusese ideea principală din spatele rebeliunii Taiping, ce acuza dinastia Qing de dorința de a reduce numărulor Hanilor. Deși au adoptat cultura și tradițiile chinezești, familia Qing îi obliga pe non-manciurieni să poarte coadă de cal ca semn clar al dominației lor asupra tuturor.

Sun Yet-sen, liderul revoluționarilor, provenea din provingia Guangdong. Studiase medicina la Hong Kong și se ocupa cu organizarea revoltelor și campaniilor internaționale împotriva dinastiei Qing. El a pus un foarte mare accent pe această chestiune a diferenței rasiale. „Expluzarea manciurienilor” era un slogan atrăgător pe toată lumea.

Revolte aveau loc în toată țara, dar adevărata amenințare provenea de la populația urbană și ofițerii armatei modernizate. Nobilii urbani erau nemulțumiți de faptul că erau excluși din procesul de dezvoltare a țării, contractele (cele de cale ferată de exemplu) fiind oferite investitorilor din Belgia, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite și Franța care puteau umple vistieria. În plus, susțineau ei, dinastia Qing era pe punctul de a lăsa puterile străine să-și împartă China între ei.

După moartea lui Cixi, curtea a trecut sub controlul tatălui lui Puyi, Prințul Chun (1883-1951), acesta devenind regent. El a permis înființarea unor adunări provinciale, urmând ca o adunare națională să se întrunească la Beijing. Puterile acordate acestor adunări au fost însă foarte limitate. Un decret din 1908 a anunțat că întrunirea unui parlament complet este amânată pentru nouă ani. Totuși, deși aceste adunări nu au avut nicun rol practic în politica statului, ele au reprezentat un impuls de acțiune pentru cei nemulțumiți. Întrunirea unei adunări la Beijing la sfârșitul anului 1909 a dus la nașterea unei grupări ce a ajuns ulterior partid politic: Prietenii Constituției. Scopul principal al acestui partid era recuperarea drepturilor de concesiune acordate străinilor, mai ales cele pentru căile ferate.

În acest timp, se înmulțeau și nemulțumirile față de monarhie în general, unele fiind de natură economică. Competiția din India și Japonia a lovit puternic producția de ceai autohtonă, iar importurile ieftine de fier au distrus producția internă. Societăți secrete din provincie organizau revolte foarte des, iar câteva dezastre naturale au produs foamete în mai multe provincii. Prețurile la grâu au crescut, iar proprietarii fermelor de opium protestau împotriva campaniei de eradicare a drogului.

Desfășurarea revoluției



Acesta este fundalul pe care s-au produs evenimentele din Hankou în octombrie 1911 care au dus la izbucnirea revoluției. Cei 3.600 de soldații rebeli i-au învins pe cei 3.000 de loialiști Qing și au reușit astfel să ocupe sediul guvernului. În unele locuri, manciurienii au fost masacrați. Sun era în Statele Unite la acel moment, iar revoluționarii l-au ales pe un anumie Li Yuanhong drept lider. Revolta s-a răspândit în șapte provincii, iar la scurtă vreme după ce revoluționarii s-au impus în Shanghai, Chen Qimei, membru al grupării conduse de Sun Yat-sen, a fost numit guvernator militar.

Revolta s-a răspândit atât de repede pentru că dinastia se înstrăinase de populație foarte mult în ultimii ani, dar și pentru că nobilimea simpatiza cu ideea de schimbare a regimului. Nu putem vorbi de o revoltă populară, ea a fost una predominant urbană, sprijintă de clasa negustorilor, dar și de ofițerii noii armate instituite de dinastie în încercarea de modernizare. Și deși Sun Yet-sen vorbea de naționalism, democrație și bunăstarea poporului, problema socială nu era punctul central al revoltei. Principalul scop era înlăturarea dinastiei Qing și întârirea rolului nobilimii și armatei modernizate.

La aflarea veștilor despre izbucnirea revoltei, Sun Yet-san era într-o călătorie de strângere de fonduri în America. În loc să se întoarcă imediat în China, el a mers în Europa pentru a convinge guvernele britanic și francez să nu intervină de partea dinastiei. A plecat apoi pe mare spre Shanghai, unde ajunge la sfârșitul anului. Pe 29 decembrie, o adunare națională formată din reprezentanții a 17 provincii l-a numit pe Sun primul președinte al Republicii Chineze. În noaptea de 1 ianuarie 1912, el a fost inaugurat în funcție în noua capitală republicană, Nanjing, și a jurat să detroneze guvernul despotic al manciurienilor, să consolideze republica și să pună la punct un plan pentru asigurarea bunăstării poporului.

Yuan Shikai, Salvatorul

În acel moment, revolta ajunsese și în centrul și sudul țării, dar și în provincia vestică Sichuan, unde guvernatorul imperial a fost decapitat. Dar membrii dinastiei erau încă pe tron la Beijing și tocmai obținuseră o victorie militară importantă în China centrală. Aceasta a fost opera generalului Yuan Shikai, un apropiat al fostei împărătese Cixi. Deși era inamic al regentului Chun, el a fost numit în fruntea armatei pentru că părea a fi singurul om capabil să salveze dinastia. Pentru a prelua această funcție, el a impus regentului o serie de cerințe stricte, printre care comanda tuturor forțelor armate ale țării și promisiunea unei reforme politice. După victoria împotriva insurgenților, el a fost numit prim-ministru în fruntea unui guvern format din 10 membri Han și unul singur manciurian. Prințul Chun a renunțat la funcția de regent, în timp ce noul om forte a Chinei insista asupra necesității unei monarhii constituționale.

Dar Yuan urmărea un joc dublu, încercând să devină indispensabil dinastiei și, în același timp, intrând în legătură cu insurgenții din regiunea Yangtze și trimițând un agent la republicanii din Shanghai și Nanjing. Pe 16 ianuarie 1912, el a mers în Orașul Interzis cu o cerere de abdicare a împăratului minor. Nu a primit un răspuns imediat, dar a fost promovat la rangul de Marchiz pentru loialitatea față de dinastie. Dar la plecarea sa, patru bombe au explodat lângă trăsura cu care mergea. Yuan însă nu a murit.



Prinții manciurieni și mongoli au discutat despre petiția propusă de Yuan, dar forțele armate ale revoluționarilor s-au impus la Beijing. 42 de comandanți ai armatei au mers la curte pentru a cere abdicarea lui Puyi. Pe 12 februarie a fost anunțat acul de abdicare, dar imediat a apărut o problemă: o frază introdusă în decretul de abdicare îl făcea pe Yuan responsabil de unitatea țării și fondarea republicii. Dar exista deja o republică, declarată de la adunarea națională la Nanjing.. Știind că nu se va putea impune în fața lui Yuan, Sun Yet-sen a renunțat voluntar la funcția de președinte pe 1 aprilie. Yuan a fost numit președinte, iar Li Yuanhong vice-președinte.

Revoluția care n-a schimbat practic nimic

Când Sun a renunțat la președinție, l-a numit pe Yuan „prieten al republicii, devotat servitor al cauzei”. Noul președinte s-a dedicat modernizării Chinei și centralizării puterii, dar n-a renunțat la vechile metode arbitrare. A încercat să-l țină pe Sun departe de viața politică a țării, și când Song Jiaoren a obținut victoria opoziției în alegerile legislative din august 1912, a ordonat asasinarea acestuia în martie 1913, în ziua când ar fi trebuit să preia funcția de premier. În plus, Yuan a interzis organizațiile secrete (ceea ce putea însemna orice grupare ce-i displăcea), și s-a autoproclamat împărat (a trebuit însă să renunțe la această idee din cauza opoziției). Moartea sa în 1916 n-a întristat pe nimeni, dar faptul că nu numise un succesor clar a dus la 10 ani de conflict național pentru acapararea puterii. Sun a condus o campanie pentru unitatea națională, dar a murit în 1925 înainte de a-și vedea visul împlinit. Dar succesorul său, Chiang Kai-shek, a reușit să se impună și pus bazele regimului naționalist care a rezistat până în 1949, când a fost învins de comuniști și exilat în Taiwan.

În concluzie, revoluția din 1911 nu a dus schimbările pentru care au luptat insurgenții. Bunăstarea poporului de care vorbea Sun a rămas un ideal, căci eliminarea manciurienilor a adus bunăstare doar străinilor și „baronilor” locali. Schimbarea a venit doar la nivelul regimului, nu și pe plan social, iar străinii au păstrat concesiunile în China, astfel că țara a rămas mult în urma noii puteri asiatice, Japonia. Instituțiile republicane au fost slabe din start, au existat foarte multe revolte la nivel regional, iar apoi țara s-a confruntat cu invazia Japoniei și cu războiul. Abia în 1949 a izbucnit adevărata revoluție în China, iar țara a devenit terenul experimentelor pentru planurile „mărețe” ale lui Mao: Marele Salt Înainte de la sfârșitul anilor '50, Marea Foamete cu cele peste 40 de milioane de victime, și cei zece ani ai Revoluției Culturale. Țara și-a revenit abia în vremea lui Deng Xiaoping. Reformele economice au redresat China și i-au redat un anume nivel de normalitate, dar represiunea politică a continuat.

Întrebarea de bază este dacă o țară atât de mare precum China, cu deficitul democratic de care a suferit întotdeauna, poate fi condusă și de un alt regim în afară de unul autoritar. Ceea ce rămâne totuși clar este că, în ciuda tuturor manifestărilor de comemorare a revoluției care au loc zilele acestea în China, evenimentele din 1911-1912 nu au adus practic nicio soluție reală și au lăsat țara în pragul a decenii de suferință.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ce ar trebui să știți despre ... Marele Zid Chinezesc

Mesaj Scris de Admin la data de 30.09.11 11:24

Ce ar trebui să știți despre ... Marele Zid Chinezesc

Impresionant prin grandoara sa dar și prin legendele apărute de-a lungul secolelor, Marele Zid Chinezesc, rămâne și astăzi una dintre destinațiile turistice preferate. Vă prezentăm, în continuare, 10 lucruri pe care ar trebui să le știți despre Marele Zid Chinezesc.


  1. Contrar tuturor vorbelor existente în jurul Marelui Zid Chinezesc, acesta nu se poate observa de pe lună cu ochiul liber. Acest lucru se datorează cromaticii izbitor de asemenătoare cu elementele geografice naturale care îl înconjoară. Legenda conform căreia Marele Zid Chinezesc s-ar vedea de pe lună cu ochiul liber a apărut pentru prima dată într-o serie de benzi desenate americane , Ripley`s Believe it or Not.
  2. Marele Zid Chinezesc definește o serie de fortificații construite de-a lungul câtorva sute de ani.
  3. Primele fortificații au fost construite înainte de crearea Imperiului Chinez. Acestea aveau drept scop apărarea împotriva atacurilor reciproce dintre triburi.
  4. Construcția a ceea ce numim noi astăzi, Marelui Zid Chinezesc a început în timpul dinastiei Qin și avea drept scop protejarea de nord de Chinei de atacurile populației nomade Xiongnu.
  5. Dupa înfrângerea împotriva populatiei oirat (triburi mongole) în Bătălia de la Tumu (1449), conducătorii Dinastiei Ming au reînviat conceptul zidurilor de aparare
  6. Zidul începe din zona de est, de la trecătorea Shanhaiguan și pe întinde până în zona de vest a țării, în zona de lacuri Lop Nur , pe o distanță de 6.400 de km.
  7. În timpul utilizării acestuia ca fortificație, Marele Zid Chinezesc avea pentru acele vremuri, un sistem avansat de comunicații. Sistemul folosea fumul și focul pentru a transmite diverse mesaje între turnuri.
  8. Cea mai celebră legendă din jurul construirii monumenalului Zid este aceea a unei femei care a mers în vizită la soțul ei care lucra la construierea marelui zid. Legenda spune că, omul era decedat în momentul când aceasta a ajuns acolo iar colegii neputând să ii spună adevărul despre soțul ei, i-au spus că „se află în următorul turn”. Aceasta a mers din turn în turn până la capătul zidului. La finalul zidului aceasta a aflat ceea ce i se întâmplase soțului ei , a început să plângă atât de tare încât lacrimile ei au creat o breșă în Zid. Astazi, acolo este un templu in cinstea ei.
  9. Există un maraton care se desfășoară de-a lungul și chiar pe Marele Zid Chinezesc. Maratonul presupune urcarea și coborârea a cel putin 3.700 de scări de către participanți.
  10. Din păcate, Marele Zid Chinezesc, se află, pe anumite porțiuni, într-o avansată stare de degradare. Degradarea se datoareză factorilor naturali : vânt, cicluri repetate de îngheț-dezgheț dar și oamenilor care îl vandalizează sub diverse forme : vânzarea de porțiuni mici din zid sub formă de suvenir.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=CHINA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum