ISTORIE=SPANIA/PORTUGALIA

Pagina 4 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5  Urmatorul

In jos

ISTORIE=SPANIA/PORTUGALIA

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 14:34

Rezumarea primului mesaj :


Legendele Sevillei


Aflata in sud-vestul tarii, pe malurile Guadalquivirului, scaldata de razele soarelui si inmiresmata de multimea portocalilor, Sevilla este incarcata deopotriva de taine si legende. Una dintre aceste legende spune ca orasul a fost intemeiat de Hercule insusi si oamenii par sa creada chiar aceasta poveste, fiind mandri de ea. De-a lungul anilor ei au impletit realitatea cu fantezia si au nascocit alte povesti.
Unele insa sunt dureros de adevarate. Multe sunt si de o stranietate unica, uneori chiar de neinteles pentru cei care traiesc mai departe de aceste locuri. Asa sunt cele care plutesc deasupra districtului Santa Cruz. In aceasta parte a orasului, renumita pentru micile sale piatete, acoperite de flori, exista o strada numita „Strada Susonei” sau „Strada mortii”.
Aici a locuit in secolul al XV-lea un bancher evreu, numit Diego Susón, care avea o fata deosebit de frumoasa, pe care cei din oras o strigau Susona. Indragostita de un tanar crestin, fata a aflat ca tatal ei facea parte dintr-o conspiratie, planuind sa preia puterea orasului cu ajutorul musulmanilor si sa-i alunge pe crestini, omorandu-i pe unii dintre ei. Printre cei vizati era si iubitul tinerei. Aceasta si-a denuntat tatal care a fost executat. Susona a fost izgonita din cartierul evreiesc si repudiata de toti ai ei.
S-a convertit la crestinism, dar niciun tanar crestin nu a mai vrut sa o ia de nevasta. Asa ca a trebuit sa intre in manastire, ca o calugarita penitenta. In cele din urma a parasit asezamantul si, dupa moarte, capul i-a fost atarnat de usa casei, ca un exemplu pentru femeile care isi pierd ratiunea cand sunt indragostite. Capul, sau ce a mai ramas din el, a atarnat acolo pana in secolul al XVIII-lea.
Aceasta poveste, usor macabra, amintind pana la un punct „Balada spaniola” a lui Feuchtwanger, ne conduce spre o alta, legata tot de un cap. Intr-o nisa din acelasi district, poate fi admirat bustul regelui Pedro I. Se spune ca intr-o noapte, tarziu, regele a ucis un nobil dupa care a fugit de la locul faptei. Familia nobilului a cerut regelui sa caute si sa pedepseasca ucigasul. Suveranul a incercat sa-i linisteasca spunandu-le ca acesta va fi demascat de capul celui ucis. De aceea a pus capul respectiv intr-o cutie pe care a plasat-o intr-o nisa inchisa cu un grilaj de fier, interzicand tuturor sa-l deschida. Dupa moartea suveranului cutia a fost deschisa si in ea a fost gasit portretul regelui alaturi de capul celui ucis.
Desigur ca acest gen de povesti tragice ne impresioneaza, dar locuitorii au si altele, complet diferite. Pe langa multimea gradinilor cu banci de piatra si umbrire de palmieri, pe langa asezaminte plina de lumina cum este „Spitalul Venerabililor”, pe langa bisericile si palatele impunatoare au ridicat un monument inchinat lui Cristofor Columb, dar si o statuie a celebrului Don Juan.
In Piata Alfaro se gaseste „balconul Rosinei” eroina imortalizata de piesa lui Beaumarchais si de muzica lui Rossini. De aici se spune ca vorbea tanara cu istetul Figaro sau indragostitul conte de Almaviva. In apropiere exista casa lui Murillo, inconjurata de gradini, facand o concurenta serioasa magnoliilor Catalinei Ribero. Curtile interioare sunt o alta mandrie a orasului presarat de coloane, porti monumentale, cruci si lampioane, multe purtand semnaturi ilustre si ascunzand povesti inca nestiute de nimeni.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.08.08 19:35, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


1 noiembrie 1755 - Marele cutremur de la Lisabona

Mesaj Scris de Admin la data de 04.11.07 20:14


1 noiembrie 1755 - Marele cutremur de la Lisabona


Ramas in istorie drept unul dintre cele mai groaznice dezastre naturale, seismul declansat in dimineata zilei de 1 noiembrie 1755 la Lisabona a rapus intre 60.000 si 100.000 de oameni. Urmat de un tsunami gigantic si un incendiu de proportii, cutremurul a dus la distrugerea aproape totala a capitalei portugheze, accentuând tensiunile politice si dând o grea lovitura ambitiilor Portugaliei, de a fi considerata o mare putere coloniala.Incidentul a fost discutat indelung de filosofii Epocii Luminilor si, fiind primul cutremur studiat stiintific, a dus la nasterea seismologiei moderne. Geologii moderni au estimat ca seismul a avut o magnitudine aproximativa de 9 grade pe scara Richter si epicentrul in Oceanul Atlantic, la circa 200 km sud-vest de Capul St. Vincent.
Rapoartele contemporane sustin ca miscarile tectonice au durat sase minute, provocând gigantice fisuri, largi de pâna la cinci metri! Putinii supravietuitori s-au refugiat, ingroziti, pe malul marii, pentru a fi martorii unui fenomen neobisnuit: oceanul s-a retras spre larg, sute de metri in adâncime, dând la iveala numeroase epave, esuate in ultimele secole. La circa 40 de minute dupa incetarea cutremurului, un enorm tsunami a maturat coasta, ucigând majoritatea supravietuitorilor.
In zonele neatinse de acest val urias, au izbucnit incendii care au durat zile in sir. Miscarile seismice au fost simtite insa nu doar in Portugalia, ci chiar pâna in Finlanda si nordul Africii. Valuri inalte de peste 20 metri au distrus asezarile de pe tarmurile Africii de Nord dar si a insulelor Martinica si Barbados. Regele Joao I a avut un noroc fabulos, scapând cu viata fiindca plecase din Lisabona in ziua precedenta, la rugamintea fiicei mezine, dornice de o vacanta la tara...
Dupa catastrofa, regele nu a mai acceptat niciodata sa doarma intr-o cladire, ci doar intr-un cort mare de matase! Refacerea orasului devastat de seism s-a datorat priceperii si talentului organizatoric al ministrului lui Joao, marchizul de Pombal, gratie caruia Lisabona a renascut din propria-i cenusa, dupa doar câtiva ani.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Minunile si misterele de la Fatima

Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.07 18:46

Minunile si misterele de la Fatima





La 13 mai 1917, trei copii din satul portughez Fatima, sat situat la aproximativ 120 de kilometri de Lisabona, au avut o revelatie in urma careia mica localitate portugheza a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din toata crestinatatea. Aparitiile Fecioarei de la Fatima s-au realizat in prezenta a trei copii: Lucia (de 10 ani), Francisco (9 ani) si Jacinto (7 ani) pe larg [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Escorialul, castelul-manastire

Mesaj Scris de Admin la data de 26.08.07 16:05


Escorialul, castelul-manastire


Aflat la poalele muntilor Sierra Guadarrama, in nord-vestul Madridului, Escorialul este un simbol al puterii regilor Spaniei, manastire, palat si necropola imperiala. Uriasul edificiu a fost ridicat de catre Filip al II-lea (1556-1598), care a avut sansa sa-l vada terminat in timpul vietii sale.Intentia regelui a fost sa inalte un mausoleu pentru tatal sau, imparatul Carol al V-lea, dar si pentru sine si urmasii neamului. Era asadar vorba de un mausoleu amplasat in interiorul unei manastiri inchinate Sfântului martir Laurentiu, venerat de rege din copilarie. In acest fel voia sa multumeasca Sfântului pentru victoria obtinuta asupra francezilor in 1557, in ziua in care era praznuit, Sfâtul Laurentiu, respectiv la 10 august. O veche legenda spune chiar ca temelia asezamântului a fost inspirata de gratarul pe care a fost martirizat Sfântul.
Ansamblul continea de asemenea si un palat regal care ocupa cam un sfert din planul parterului pe laturile de est si nord-est. Locul ales pentru constructie a fost catunul Escorial sau Escurial la o altitudine de 1125 m, unde Curtea se putea retrage in timpul verii, pentru a se pune la adapost de caldura Madridului. Tot aici urma sa functioneze un colegiu inchinat educatiei religioase, un spital si o farmacie.
Planurile au fost executate de arhitectul Juan Banstista Alfonsis de Toledo (circa 1515-1567), care vreme de 11 ani, a indeplinit functia de arhitect regal si inginer in serviciul viceregelui din Napoli, dupa ce a lucrat o vreme si la Catedrala Sfântul Petru din Roma. Lucrarile incepute de acesta au fost continuate dupa moartea sa de catre Juan de Herrera, dar documentele vremii mentioneaza si alti arhitecti care au contribuit la ridicarea constructiei revazând si imbunatatind proiectele initiale. Totul s-a desfasurat intre anii 1563-1584.
Biserica, inaltata dupa modelul cruce greceasca seamana intrucâtva cu Basilica Sfântul Petru din Roma. Are o cupola deasupra navei centrale iar exteriorul este de o frumusete severa. Fatada este inchisa de doua turnuri intre care se afla un frontispiciu triunghiular decorat cu statui de bronz reprezentându-i pe Filip al II-lea si sase regi din Vechiul Testament. Coloanele dorice coboara de sub cornisa incadrând cele trei intrari. Interiorul emana o deosebita eleganta si multa, foarte multa bogatie.
Altarul de marmura are o inaltime de 30 metri, statuile lui Carol al V-lea, Filip al II-lea si ale altor membri ai familiei regale poarta semnaturile unor mesteri ilustri. Fresca de pe tavanul bibliotecii apartine lui Tizian si in mausoleu se odihnesc 26 de regi si regine din Spania. Impresionant este cavoul lui Carol al V-lea, construit in stil baroc, impodobit cu sculpturi de marmura, jasp si bronz, având o forma hexagonala accentuata de coloanele duble si putând fi accesat prin 34 de trepte de marmura. Dintre curtile interioare ale palatului trebuie amintita Curtea Evanghelistilor, decorata cu statuile celor patru evanghelisti care inconjoara fântâna din centru. Aceasta se leaga de fatada sudica printr-o rotonda cu doua etaje sustinuta de coloane dorice si ionice.
Intregul ansamblu este reprezentativ pentru barocul spaniol (desornamentado) având influenta covârsitoare asupra constructiilor de mai târziu.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Holocaustul vrajitoarelor

Mesaj Scris de Admin la data de 12.08.07 17:18


Holocaustul vrajitoarelor


Desi prima bula papala care autoriza uciderea vrajitoarelor a fost data de papa Grigore IX inca de pe la 1200, multa vreme tintele Inchizitiei au ramas ereticii si evreii. Abia in anul 1484, papa Inocent VII emite o bula prin care se stipula ca vrajitoarele exista si trebuie reprimate fara mila. Ascultatori, inchizitorii si-au insusit „directiva”, aplicand-o cu un exces de zel care a produs milioane de victime, constituind un rusinos capitol din istoria Bisericii Catolice.Ciocanul vrajitoarelor
Indiferent ca suntem sau nu fanii scriitorului american Dan Brown, trebuie sa recunoastem ca religiozitatea feminina, manifestata printr-o veneratie excesiva a Fecioarei Maria sau a Mariei Magdalena, nu a fost privita cu ochi buni de Inchizitia medievala. O femeie din insulele Canare, de pilda, a fost deferita Inchizitiei doar pentru ca a zambit la auzul numelui Maria. Mai marii Bisericii se temeau ca o astfel de abordare religioasa, ce punea aproape semnul egal intre Iisus si femeile ce i-au fost alaturi in viata sa pamanteana, parea mai degraba apropiata de politeismul pagan decat de severul monoteism pe care crestinismul medieval voia sa-l impuna.
Ca atare, imaginea femeii a fost demonizata constant si, pe considerentul ca sunt sursa pacatelor si o permanenta ispita, milioane de femei au fost ucise. Prin intermediul unor torturi atroce, ele au fost silite sa recunoasca participarea la Sabat, zborul pe coada de matura, intretinerea de relatii sexuale cu demoni, transformarea in animale, practicarea de procedee magice si alte asemenea fantezii. Isteria generala, intretinuta de Biserica, i-a facut pe oameni sa le considere pe femeile banuite de vrajitorie ca si-ar fi vandut sufletul lui Satan si ca se aflau in slujba acestuia, pentru a submina societatea crestina.
Apogeul acestei isterii de masa a fost atins odata cu publicarea faimoasei lucrari Malleus Maleficarum (Ciocanul vrajitoarelor), de catre calugarii dominicani Jakob Sprenger si Heinrich Kramer. In loc sa mai fie considerate tamaduitoare pricepute sau intelepte depozitare ale unor cunostinte ancestrale, vrajitoarele erau tratate ca niste creaturi diabolice, ce nu meritau sa traiasca, pentru ca si-ar fi extins influenta asupra „bietilor crestini”, incercand sa-i transforme si pe acestia in unelte ale lui Satan. Adevarul este ca, daca totusi mai existau vrajitoare care detineau cunostintele oculte ale antichitatii, transmise din generatie in generatie, ele erau politeiste sau panteiste si in nici un caz nu se inchinau unui singur zeu, fie el si Satan - de altfel o inventie a traditiilor monoteiste.
Si totusi, campania vehementa dusa de Biserica a dat roade, cel putin la nivelul constintelor, „vanatoarea de vrajitoare” unindu-i in jurul oamenilor in sutana pe oamenii simpli, care erau astfel convinsi ca fac un lucru demn de morala crestina, luptand din toate puterile impotriva fortelor Intunericului. S-a creat un veritabil folclor in privinta comportamentului vrajitoarelor, acuzate ca ar batjocori riturile crestine. Spre deosebire de enoriasi, care se inchinau in genunchi, vrajitoarele s-ar fi prosternat in fata lui Satan stand in cap. Sfanta Impartasanie era parodiata printr-o „liturghie neagra”, cu conotatii scabroase, in care sacramentele catolice erau inlocuite cu excremente. Desi nimeni nu asistase vreodata la astfel de spectacole dezgustatoare, toata lumea le dadea crezare.
Neprihanitii calugari, obsedati de sexualitatea feminina
Supunerea totala a femeii in fata barbatului a fost o tema comuna in primele scrieri crestine, data de exacerbarea atitudinilor patriarhale si de natura extrem de ierarhizata a Bisericii insesi. Din pacate, perceptia femeilor, ca fiind inferioare barbatilor, si posibil ca inamice ale ordinii religioase si sociale, s-a perpetuat in multe miscari fundamentaliste crestine, pana in zilele noastre.
Ar fi o greseala sa credem ca persecutiile intreprinse de papalitate, prin instrumentul ei, Inchizitia, impotriva vrajitoriei n-ar fi decat o tentativa de a suprima influentele feminine din societate. In acelasi timp insa, este greu de subestimat rolul pe care atitudinile misogine si sexualitatea masculina represata a slujitorilor Bisericii l-a avut in persecutia vrajitoarelor. Psihologii sustin chiar ca, daca aceste fenomene nu ar fi existat, extrema violenta indreptata impotriva femeilor nu ar fi aparut.
Este uimitor cum celibatarii din sanul Bisericii au devenit obsedati de sexualitatea feminina. „Toate vrajitoriile vin din desfraul carnal, care este de nestavilit la femei”, se scrie in „Malleus Maleficarum” iar filosoful Boetius in Consolarile filosofiei, adauga „femeia este un templu cladit pe o cloaca”. Confesiunile acuzatelor, smulse sub tortura, ni se par astazi aberatii greu de crezut, dar inchizitorii de acum cateva secole le priveau cu toata seriozitatea. In Spania, o anume Maria din Ituren a admis, sub tortura, ca impreuna cu sora ei se transformasera in armasari salbatici si zburasera spre Sabat.
Intr-o regiune din Franta, peste 600 de femei au recunoscut ca au avut relatii sexuale cu demoni. Ca urmare a unor asemenea situatii absurde, asezari intregi au fost depopulate de femei. Nici chiar copiii acuzatelor nu erau scutiti, ei fiind chinuiti pentru a depune marturie impotriva mamelor lor, fiind acceptate chiar si depozitiile unor copii de 3 ani! Interogatoriile vrajitoarelor urmau proceduri standard, stabilite prin Malleus Maleficarum. Ele erau dezbracate, li se radea tot parul de pe corp si apoi erau intepate cu ace lungi si ascutite, crezandu-se ca astfel „stigmatele” diavolului vor iesi la iveala.
Pe zonele genitale si pe sani, acuzatele erau arse cu fierul rosu, aceste zone erogene exercitand o atractie speciala asupra calailor, care adesea abuzau sexual de ele, in cele mai inimaginabile chipuri. Dar, excitatia sexuala a calugarilor sau preotilor ce participau la torturi era pusa tot pe seama invinuitelor, care voiau astfel, cu ajutorul demonilor, sa-i atraga in pacat pe neprihanitii celibatari...
Noua milioane de victime
Daca arderea pe rug era metoda preferata de executie in Europa continentala, in insulele britanice si ulterior in America, vrajitoarele erau spanzurate, judecatorii adoptand fara ezitare versetul biblic „Pe vrajitoare sa n-o lasi sa traiasca” (Exodul 22:18). Spre deosebire de ereticii obisnuiti, care adesea erau iertati, daca se pocaiau, vrajitoarele erau ucise in cvasitotalitatea cazurilor, cu atat mai mult cu cat ele recunosteau acuzatiile (din cauza torturilor cumplite la care erau supuse nici nu era greu). Biserica catolica dovedea aceasta severitate intrucat vedea in insasi existenta vrajitoarelor o amenintare pentru societatea crestina, ce trebuia eliminata complet, intocmai unei plagi cancerigene, care este excizata total, pentru a nu distruge intregul organism.
Unele surse sustin ca, in timpul veacurilor de persecutii religioase, nu mai putin de noua milioane de femei au fost ucise ca vrajitoare, un holocaust ce-l depaseste, ca amploare, pe cel la care au fost supusi evreii, in timpul lui Hitler. Probabil ca dintre ele o fractiune infima s-a ocupat intr-adevar cu practicile oculte si cu siguranta nici una nu se inchina lui Satan, ci zeitatilor pagane sau spiritelor elementale. De altfel, am putea spune fara teama de a gresi ca existenta gruparilor sataniste, din zilele noastre, a fost determinata indirect chiar de Biserica, din dorinta ei de a identifica o cauza a Raului acolo unde ea nu exista.
Ca o comparatie, in cele mai bine de patru secole cand Inchizitia a taiat si spanzurat in Occidentul Europei, doar 40.000 de barbati au platit cu viata pentru acuzatiile de vrajitorie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Aventura medievala pe "Drumul Cidului"

Mesaj Scris de Admin la data de 09.08.07 16:24

Aventura medievala pe "Drumul Cidului"
La 800 de ani de la aparitia celebrului mit, turistii au ocazia sa viziteze cetati medievale si locuri incarcate de istorie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CEA MAI MARE PERSONALITATE SPANIOLA DIN ISTORIE

Mesaj Scris de Admin la data de 24.05.07 17:40

CEA MAI MARE PERSONALITATE SPANIOLA DIN ISTORIE
Regele Juan Carlos s-a situat pe primul loc in topul celor mai mari personalitati spaniole din istorie, fiind urmat de scriitorul Miguel Cervantes si exploratorul Cristofor Columb, in urma voturilor acordate de telespectatorii postului de televiziune spaniol Antena 3. Postul de televiziune a intervievat peste 3.000 de persoane pentru a afla care este "cea mai mare personalitate spaniola din istorie" si a anuntat castigatorul in timpul unui spectacol care a fost difuzat marti seara. Regele a reusit sa dejoace o lovitura de stat militara pusa la cale de armata in 1981, in care soldatii au amenintat tanara democratie spaniola dupa ce au detinut pentru o perioada scurta de timp controlul Parlamentului si al Radiodifuziunii spaniole. Regina Sofia s-a situat pe locul al patrulea in acest top, in timp ce printul mostenitor Felipe a ocupat locul al saptelea.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Spania între Legenda Neagra si Era descoperirilor

Mesaj Scris de Admin la data de 06.05.07 17:10

Spania între Legenda Neagra si Era descoperirilor
Am încercat, în numerele anterioare, sa construiesc o imagine a celui care a fost Hernán(do) Cortés, primul conchistador spaniol care nu doar ca a pus piciorul în ceea ce numim noi astazi Mexic, dar a si reusit performanta ca doar în cateva luni sa distruga o civilizatie straveche, durand de sute de ani, e vorba despre imperiul Aztec.Încercarea poate fi catalogata oarecum literara, mai exact un amestec de documentar si fictiune, atata vreme cat informatiile despre Cortés sunt în general controversate si zgarcite. Orice am face, e greu de construit o imagine definitiva despre personalitatea sa sau despre motivatiile reale care l-au facut sa paraseasca Spania la tinerete si sa se aventureze în Lumea Noua descoperita de Columb, poposind mai întai în Cuba, acolo unde ar fi ramas un ilustru anonim daca, la un moment dat, împins de aventura si de inconstienta tineretii, n-ar fi fortat soarta si nu s-ar fi dus în Mexic, în fruntea unei mici slehte de aventurieri mai marunti decat el.
Lumina în care l-am prezentat nu este una favorabila: un aventurier, manat de dorinta de îmbogatire, poate si de marire, un scelerat inteligent care a trecut prin foc si sabie populatia unui imperiu mult prea fragil în fata violentei bine înarmate. Dar am încercat sa îl imaginez si ca pe un barbat tanar, si deloc prost, care traia în efervescenta descoperirii lui Columb si care, avand atuul varstei de partea lui, a fost tentat de aceasta aventura sublima care era America.
Sa nu uitam însa ca a fost o vreme cand aceste bande de „razboinici” sangerosi, fata de care chiar si temuta Inchizitie spaniola închidea ochii, au fost glorificate, într-un proces care s-a numit „eroificarea conchistadorilor”. Cu alte cuvinte, s-a încercat acreditarea ideii ca ei erau reprezentantii societatii occidentale „civilizate”, straveche si deci democratica, crestina si nu pagana, dezvoltate si nu primitive, care avea tot dreptul sa-si însuseasca pamanturile noi si pe locuitorii acestora.
Pare ciudat, dar sa nu ne miram ca aceeasi mentalitate este vie si azi la marile puteri care rastoarna „tirani” pentru a aduce o „democratie occidentala” acolo unde nu este defel specifica. Faptul ca sub acest pretext se ascund interese economice este o alta poveste, la fel de adevarata cum era si pe vremea conchistadorilor lui Cortés. Dupa „eroificarea conchistadorilor” era firesc sa apara si o alta tendinta, aceea de reconsiderare a caracterului acestora, de data aceasta în contextul modern al sentimentului anti-colonial si al discutiei despre drepturile omului si al „Legendei Negre”.
Dar ce este „Legenda Neagra”? La Leyenda Negra este descrierea spaniolilor drept niste indivizi însetati de sange, cruzi, intoleranti, lacomi si fanatici. „Legenda” a fost batuta în cuie de un anume Julián Juderías în cartea sa La leyenda negra y la verdad histórica (Legenda Neagra si adevarul istoric) publicata în anul 1914, în care el descria perioada de dominare a Spaniei imperialiste si revizuia, din perspectiva religiei sale protestante, rolul istoric al Inchizitiei.
Natura Spaniei si a politicilor ei interne si externe a fost mereu prilej de dispute chiar între spanioli, de la scriitorul manierist Gongora, (1561-1627), pana la „Generatia 98”. Lucrarea lui Julián Juderías a avut succes, fiind folosita de nationalistii din regiunile non-Castiliei ca o arma politica împotriva guvernului central de la Madrid. Ca o contra-balansare, a existat si o „Legenda Alba”, termen care descrie istoria Spaniei ca fiind una mai umana, mai virtuoasa, mai toleranta si în general mai buna decat a altor state europene.
Cum-necum, cu legende albe sau negre, istoria este asa cum a fost si faptul ca Expozitia de la Sevilla din 1992, care a celebrat 500 de ani de la descoperirea Americii de catre Columb, a stat sub semnul „Erei Descoperirii” si nu al Colonizarii sau Cuceririi, este un semn ca unele idei din „Legenda Neagra” au fost însusite oficial.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Viteazul Cid Campeador

Mesaj Scris de Admin la data de 15.04.07 20:36

Viteazul Cid Campeador
Cui nu i-au incintat copilaria legendele despre viteazul Cid Campeador, neinfricatul cavaler care a tinut piept cu vitejie cumplitilor invadatori ai tarii sale, declansand lupta poporului spaniol impotriva ocupatiei maure - Reconquista? Putini stiu insa ca Cidul, eroul faimoasei epopei spaniole „Canto del Mio Cid”, a fost un personaj care a existat in realitate, desi multe dintre ispravile sale nu sunt autentice, ci mai curand rod al imaginatiei populare.Asupra supranumelui sau - Cid Campeador, specialistii in istorie si lingvistica sunt pe deplin edificati: primul termen deriva din cuvantul arab (mai precis din dialectul andaluz arab) al-sidi - „stapan”, „domn”, pe cand al doilea i-a fost dat de crestini si este astfel explicat de istoricul britanic Henry Edwards Watts: „campeadorul era un luptator ales din cadrul unei armate care infrunta un alt razboinic, din tabara adversa, in prezenta celor doua osti. De multe ori, aceste dueluri erau suficiente pentru rezolvarea conflictului si in urma lor, armata al carei reprezentant pierdea se retragea de pe campul de batalie”.
Lupte fratricide
Data nasterii lui Rodrigo Diaz de Bivar - acesta era adevaratul nume al Cidului - nu este cunoscuta. Pe baza faptului ca el era foarte tanar cand a participat la batalia de la Graus, in 1063, istoricii presupun ca ar fi putut sa se fi nascut intre 1043 si 1045, in satucul Bivar, la circa zece kilometri nord de Burgos. Marturiile scrise, datand din acea perioada, demonstreaza ca el era fiul unui anume Diego Lainez, un nobil de rang inferior (infanzon) din Castilia. Copilaria lui Rodrigo nu a fost, probabil, diferita de a altor reprezentanti ai micii nobilimi iberice. Ajuns la varsta adolescentei, el a deprins mestesugul armelor, care devenise, in acele vremuri tulburi, o necesitate.
Rodrigo a fost primit la curtea castiliana, intrand in serviciul printului Sancho, fiul regelui Ferdinand cel Mare. In 1065, cand Ferdinand a murit, printul, care a domnit ca Sancho al II-lea, a continuat opera de recucerire a teritoriilor iberice de la arabi, recuperand orasele Zamora si Badajoz. In 1063, Rodrigo a primit botezul sangelui, participand la apararea orasului Graus, aflat in stapanirea emirului Zaragosei, Al-Muqtadir, alaturi de un mic detasament castilian. Cetatea era asediata de fratele vitreg al regelui Ferdinand, Ramiro I de Aragon; razboaiele fratricide erau in voga.
Lupta a fost crunta si Ramiro a fost ucis, iar trupele sale risipite de crestinii aliati cu musulmanii. Peste patru ani, insa, aliantele se vor schimba: Sancho, avandu-l alaturi pe don Rodrigo de Bivar, va asedia Zaragosa si-l va supune pe Al-Muqtadir. Pentru vitejia dovedita in lupte, don Rodrigo a fost numit de Sancho alferez - purtatorul de stindard al regelui, rang ce implica practic, comanda trupelor castiliene. Se parea ca Sancho este imbatabil si ca va reusi sa-si duca visul de unificare a Spaniei la indeplinire. Dar, pe 7 octombrie 1072, pe cand asedia Zamora, orasul surorii sale mai mici, Urraca, el a fost ucis de un asasin aflat in slujba acesteia. Aproape imediat, nobilii castilieni l-au rechemat din exil pe fratele lui Sancho, Alonzo, spre a fi rege al Leonului si al Castiliei.
Un precursor al razboiului psihologic
Inainte de batalie, Cidul ordona ca soldatilor sa li se citeasca din cartile clasicilor greci si latini, spre a-i imbarbata si a le insufla razboincilor curajul unui Achile sau Scipio. Totodata, in seara care preceda lupta, Rodrigo de Bivar isi convoca toti comandantii in cort si, cu piese de lemn reprezentand armatele, in miniatura, stabilea planul tactic, hotarand cine sa atace si in ce ordine. Adesea, el va folosi ceea ce strategii moderni numesc „razboiul psihologic”, terorizandu-si adversarul prin hartuiri si atacuri de noapte, astfel ca, inaintea bataliei principale, acesta era deja complet demoralizat.
In timpul bataliei de la Cabra, din 1079, profitand de deruta care pusese stapanire pe mauri, Cidul si-a adunat cavaleria si a pornit in urmarirea emirului Abd Allah al Grenadei si a aliatului acestuia, Garcia Ordonez. Aceasta expeditie, neautorizata de Alfonso, a provocat mania suveranului si se pare ca intre cei doi a avut loc un conflict, in urma caruia Rodrigo de Bivar a ales sa se autoexileze. Istoricii moderni considera insa ca responsabila de exil ar fi fost atitudinea dispretuitoare manifestata de Cid fata de ceilalti nobili si predilectia lui de a-i infrunta pe granzii spanioli, fara a tine seama de puterea si de influenta acestora.
Parasind Castilia, Cidul se transforma intr-un mercenar, punandu-se in slujba celor care vor apela la serviciile sale. Initial, s-a indreptat spre Barcelona, dar suveranul de aici, Ramon Berenguer II, a refuzat sa-l primeasca; mai intelept se va dovedi emirul de Zaragosa, Al Mu'tamin, pe care-l va servi timp de cativa ani, cu amaraciune in suflet ca nu-si poate pune sabia in slujba unui rege crestin.
„Fugiti, caci Cidul n-a murit...”
In 1086, a inceput marea invazie almoravida. Condusi de Iusuf ibn Tushafin, almoravizii, de origine berbera, au trecut stramtoarea Gibraltar, venind in ajutorul maurilor din Spania, care nu mai puteau face fata singuri asalturilor neincetate ale regelui Alfonso. Pe 23 octombrie 1086, la Sagrajas a avut loc o batalie sangeroasa, care i-a opus pe mauri armatelor din Castilia, Leon si Aragon. Crestinii, lipsiti de aportul Cidului, au fost zdrobiti. Regele Alfonso a reusit sa scape fugind, la caderea noptii, spre Toledo, cu doar 500 de cavaleri.
Abia atunci, trufasul rege a inteles ca fara Rodrigo de Bivar, orice eforturi de a-i alunga pe mauri sunt zadarnice. De aceea, l-a chemat pe viteazul comandant din exil. Prezenta acestuia la curtea castiliana este consemnata intr-un document din iulie 1087. Dar Cidul, desi s-a supus cererii regelui Alfonso, avea alte planuri. El isi crease o armata alcatuita si din crestini, si din musulmani, gata sa-i indeplineasca fara cracnire ordinele, si a cautat sa-si intemeieze propriul fief, in regiunea Valenciei.
L-a avut de infruntat pe acelasi Ramon Berenguer, pe care l-a invins din nou, la Tebar, in mai 1090, luandu-l prizonier si eliberandu-l contra unei rascumparari platite de fiul acestuia, numit tot Ramon, care, spre a pecetlui pacea, a luat-o in casatorie pe fiica lui don Rodrigo, Maria. In octombrie 1092, in Valencia, condusa de emirul Al-Qadir, a avut loc o revolta, in fruntea careia se afla cadiul orasului, Ibn Jahhaf, care a facut apel la don Rodrigo. Era ocazia asteptata de acesta. In fruntea unei armate, el s-a indreptat spre Valencia si a asediat orasul, timp de doi ani!
In mai 1094, aparatorii, epuizati si infometati, s-au predat, iar cuceritorul s-a purtat cu marinimie fata de ei. Desi guverna in numele lui Alfonso, Cidul devenise practic stapanul incontestabil al intregii regiuni valenciene. El a numit un episcop de Valencia, pe calugarul francez Jerome, si a transformat in biserici cele noua moschei din oras. Legenda Cidului are unul dintre cele mai inaltatoare finaluri din intreaga literatura medievala. Aflat pe patul de moarte, in orasul asediat de mauri, eroicul comandant nu vrea sa se desparta de viata inainte de a mai savarsi o fapta menita sa-i aduca gloria vesnica. El cere ca, dupa ce va muri, sa fie legat de o scandura si pus astfel in saua credinciosului sau armasar, Babieca.
Impresia pe care aparitia sa o face maurilor, care erau convinsi ca temutul Cid a murit, este formidabila. Acestia parasesc campul de lupta, urland: „Fugiti, caci Cidul n-a murit! Se pravaleste-asupra noastra!” si oastea crestina, pornita in urmarirea lor, ii macelareste. Adevarul istoric este cu totul altul. Cidul a murit pe patul sau, pe 10 iulie 1099, dar nu a fost nevoit sa duca nici o lupta dupa moarte. Dar almoravizii, prinzand de veste despre moartea Cidului, au pornit din nou asupra Valenciei. Dona Jimena a fost nevoita sa se refugieze la curtea lui Alfonso.
Pe 5 mai 1109, condusi de Masdali, almoravizii au intrat in Valencia, de unde nu vor mai fi alungati decat dupa mai bine de un secol. Corpul neinsufletit al Cidului a fost dus de vaduva marelui razboinic in Castilia, la manastirea San Pedro de Cardena, in prezent el aflandu-se la impresionanta catedrala din Burgos.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Spania a vrut America si a avut-o!

Mesaj Scris de Admin la data de 01.04.07 19:51

Spania a vrut America si a avut-o!
Sa lasam capatul estic al lumii, mai exact China unde a ajuns Sf. Xavier, dornic a semena semintele crestinismului si a culege roade bogate, si unde am ajuns în episodul anterior, si sa ne întoarcem de unde am plecat în aventura noastra virtuala, la începutul secolului al XVI-lea si la Europa acelor vremuri.La vremea marilor descoperiri geografice, dar si a marilor invazii armate pentru cucerirea noilor teritorii si exploatarea bogatiilor acestora. Este vorba despre vremea dramaticei ciocniri dintre civilizatii care s-a produs între 1492 si 1600. Spre deosebire de „razboiul civilizatiilor” proiectat azi si desfasurat sub ochii nostri, razboaiele de acum cinci sute de ani au dus la disparitia unor civilizatii stravechi, necunoscute de europeni pana la acea data.
Ca si în cazul invaziilor din est, atribuite portughezilor, contactul cu civilizatiile din vest s-a produs tot sub spectrul armelor si nicidecum în cadrul unei operatiuni de integrare a culturilor si cooperare. Numai ca în vestul Europei de peste Atlantic, raspunzatori pentru acest mod brutal si distructiv de abordare au fost spaniolii, cealalta putere navala a acelor timpuri. Doar Cristofor Columb, spaniolul, fusese cel care descoperise America pe care el o credea India!
Asadar, „ce-am gasit al meu sa fie”, principiul care era valabil si în jocurile copilariei noastre. Un principiu extrem de avantajos pentru invadatori, chiar daca pentru invadati a fost o pacoste cu consecinte tragice. Putin conta asta în anul 1500. Cinci zone geografice din cele doua Americi au fost afectate de aceste invazii si o sa încerc sa le amintesc pe toate, împreuna cu consecintele lor istorice si culturale.
Deocamdata sa începem prin a spune ca documentele vremii arata ca indienii, descoperiti de spanioli pe „cel de-al patrulea continent” care avea sa se numeasca mai tarziu America, i-au întampinat calduros pe europenii sositi de peste ocean: le-au oferit hrana si apa, ba, mai mult, crezandu-i naufragiati si vazandu-i mai neputinciosi în fata vicisitudinilor unor spatii noi, i-au învatat chiar si tehnici de supravietuire numai de ei stiute.
Numai ca sub masca unor insi neajutorati, se ascundeau oameni dominati de pofte de furt si îmbogatire si patroni de suflete. Veneau doar dintr-o Europa „civilizata” si era normal sa doreasca sa supuna „primitivii” iesiti în cale. Eventual sa-i extermine, chiar daca acei „primitivi” faceau parte din civilizatii stravechi si înfloritoare despre care europenii habar nu aveau.
În fata necunoscutilor, indienii s-au comportat ca în fata reprezentantilor unei puteri divine, unii chiar s-au gandit ca prin tehnologia noilor sositi ar putea rezolva conflictele mai vechi cu triburile dusmane. Conceptie care, evident, le-a fost fatala. Altminteri, situatia se perpetueaza si azi, daca nu la capitolul divinitate, cel putin la speranta ca reprezentantii „democratiilor civilizate” pot deveni aliati în luptele locale cu triburile adverse. Conceptie la fel de fatala azi, cum a fost si acum cinci sute de ani.
E drept ca indienii de la începutul secolului al XVI-lea nu aveau lansatoare de rachete ca azi, nu aveau nici macar tunuri sau pusti asa cum aveau armatele de invadatori spanioli, dar, cu toate acestea, unii au înteles repede cu cine au de a face si i-au tratat ca pe inamici, încercand sa le reziste sau sa-i tolereze cu sila. În scurt timp, indienii, si cei naivi si cei suspiciosi, si-au dat seama de consecintele invadarii spatiului lor nativ si au învatat pe pielea lor ce înseamna tradarea si cruzimea cetatenilor europeni pe care ei îi primisera cu bratele deschise.
Pana la învataminte, sa amintim ca europenii, ca si azi, de altfel, au venit peste civilizatiile din America încarcati cu tehnologie noua, cu idei noi, cu plante si animale necunoscute în America, dar si cu ceva ce avea sa transforme viata celor de pe acolo: pusti si tunuri. De asemenea, au mai adus cu ei boli si infectii împotriva carora populatia indigena nu avea nici un fel de aparare. Ceea ce a urmat a fost o transformare a vietii, o interactiune continua si un mozaic de relatii între indieni, africani si europeni. Dar si un dezastru, asa cum vom vedea în episoadele urmatoare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Pe urmele misiunii iezuite a Sf. Xavier

Mesaj Scris de Admin la data de 25.03.07 16:06

Pe urmele misiunii iezuite a Sf. Xavier
Dupa trei ani de frustrari petrecuti în Japonia, considerand ca aici nu va avea succes, Sf. Francis Xavier si-a întors privirile spre China. Ca el avea altceva în cap decat militarii portughezi, cam saraci cu duhul, ne-o dovedesc cuvintele acestui om pentru care zdranganitul armelor nu însemna decat iad: „În partea opusa Japoniei se afla China, un imperiu imens care se bucura de pace si e superior statelor crestine în practicarea justitiei si a echitatii”.Exceptionale cuvinte scrise acum mai bine de 400 de ani si care dovedesc nu doar o gandire profunda si exacta, ci si faptul ca din cuvintele lui nici unul din statele civilizate de azi, hranite de aceeasi aroganta, nu au învatat nimic. Sa ne amintim ca la curtea regala portugheza, pe la începutul celui de-al XVI-lea secol, opinia dominanta a militarilor era ca imperiul chinez este unul de carton, unul slab, care poate fi cucerit în cateva zile, o opinie venita din incultura si incompetenta, placuta pentru urechile regelui avid de bogatiile de peste mari si tari, dar si o opinie care avea sa se dovedeasca falimentara în practica atunci cand navele portugheze au fost spulberate de armata chineza, cum aminteam în episodul anterior.
Ca sa nu mai zic ca statele din Occident, nici azi nu au ajuns la un nivel al justitiei si echitatii pe care China îl atingea, dupa cum spuneau negustorii portughezi ai vremii pe la 1515. „Sper sa ajung în China înca în cursul acestui an”, mai scria Sf. Francis Xavier, era anul 1552, „si sa ajung chiar pana în fata Împaratului. China e un fel de împaratie în care o data ce semeni samanta Evangheliei, ea este împrastiata rapid si pretutindeni”.
În privinta propagarii masive si totale a crestinismului în China, lucurrile nu au stat asa cum si le-a închipuit Sf. Xavier care, desi a ajuns la Shang-ch’uan în luna decembrie a anului 1552, n-a mai apucat sa contemple nici opera însamantarii pe care o întrevedea si nici fata împaratului Chinei si asta numai din pricina faptului ca avea sa moara rapid, dupa numai o saptamana de la sosirea pe insula, fara sa fi apucat macar sa puna piciorul pe pamantul Chinei, rapus de febra galbena.
Astfel, misiunea Iezuita în China a trebuit sa se multumeasca doar cu un esec. Pana la urma, Francis Xavier a fost si el un aventurier care, chiar daca nu a descoperit „lumea noua” sau ruta maritima spre India, se poate multumi cu titlul de „cel care a convertit la crestinism cei mai multi oameni dupa Sf. Paul” cum îl numeste Biserica Romano-Catolica. S-a nascut în Spania pe 7 aprilie 1506, în vremea efervescentei produse de descoperirile geografice ale lui Cristofor Columb si Vasco da Gama, si a fost, asa cum scriam si anterior, co-fondator al „Societatii lui Iisus”, mult mai cunoscuta sub denumirea de „Ordinul Iezuitilor”.
Cu toate ca are un memorial la Nagasaki, în Japonia, sederea lui în aceasta tara descoperita din întamplare de niste negustori naufragiati a fost scurta si nepotrivita vremurilor politice din acea perioada. Iar cand a întrezarit marea crestinare din China în cadrul unui proiect grandios, visele i-au fost spulberate de o moarte grabita. Cat a trait în acea parte de lume, e vorba de Asia, însa, a avut ideea „Inchizitiei din Goa”, asta ca sa se înteleaga ca era si el produsul acelor societati „civilizate” ale Europei democratice.
N-a apucat sa-si vada transpus în viata nici aceasta idee, dar sase ani dupa moartea sa, proiectul a prins viata si a însemnat convertirea fortata la catolicism prin torturarea si uciderea a mii de hindusi, musulmani, evrei indieni si crestini indieni non-catolici
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Doua imperii, fata in fata

Mesaj Scris de Admin la data de 11.03.07 17:55


Doua imperii, fata in fata

O data acceptata ideea abordarii Chinei, dinspre care circulau în epoca tot felul de povesti referitoare la bogatii nemasurate, suficiente aceste zvonuri pentru a aprinde imaginatia avida de îmbogatirea oricarui suveran din secolul al XVI-lea, nu mai ramanea pentru Portugalia decat sa gaseasca metodele prin care ea putea fi supusa.Acum, ca portul Malacca fusese cucerit, pasul urmator al portughezilor a fost prezentarea nu a unei oferte de colaborare economica, ci prezentarea oficiala a pretentiilor financiare. Asa se face ca în 1516, vice-regele portughez din Malacca a emis pretentia ca un procent din veniturile comerciale ale Chinei sa fie varsat Portugaliei. Dijmuirea comertului Chinei era la acea vreme, un semn al arogantei si nicidecum rodul unei activitati comerciale bilaterale. Pentru a obtine aceasta parte din banii Chinei, vice-regele l-a însarcinat pe Tomé Pires, un foarte experimentat negustor portughez, despre care se stia ca este si un om de afaceri prosper si plin de succes, pentru a conduce o delegatie comerciala în vederea initierii unor discutii la Canton, „portul în care intreg regatul Chinei îsi descarca toate marfurile, în cantitati uriase, sosite atat din interiorul tarii cat si de pe mare”, cum spunea un text al vremii.
La început, ambele tabere s-au privit cu dispret. Chinezii „n-au aratat portughezilor nici un pic de respect, de vreme ce ziceau ca ei nu au nici o idee cum se lupta pe uscat, ca sunt ca pestii, cum i-ai scos din apa, îsi dau imediat duhul”. Observatia nu era departe de adevar, avand în vedere numeroasele esecuri ale armatei portugheze, despre care am amintit în episoadele anterioare, ori de cate ori a fost nevoita sa duca lupte în interiorul unor teritorii cucerite, dar care se dovedisera imbatabili atunci cand bombardau cu artileria de pe vasele ancorate în port.
Dispretul a mers pana acolo încat Împaratul Chinei i-a refuzat lui Pires o audienta atunci cand acesta a sosit la Nanking. Portughezii, la randul lor, nu dadeau doi bani pe China despre care, în egocentrismul lor european, erau convinsi ca aceasta tara era extrem de slaba si foarte usor de cucerit. Înca o data, conceptia razboinica a curtilor europene iesea la iveala: în locul unei implicari si a unei integrari, în ambele sensuri, într-un comert stravechi cu beneficii reciproce, singura idee era cucerirea teritoriilor si apoi spolierea bogatiilor. Pentru asta, spada, tunurile si focul erau suficiente.
În acelasi timp, opinia lor despre China, ca rezultat al unei arogante alimentata de ignoranta, era complet gresita. China nu era nici pe departe o tara slaba, dimpotriva, si nici usor de cucerit. Sa ne amintim ca America, despre care în 1492 Cristofor Columb credea ca este India, fusese descoperita cu aproape un secol înainte de o flota chinezeasca condusa de amiralul Zheng He, care bantuise marile lumii candva între 1405 si 1435, prilej cu care desenase si o harta a lumii, pe la 1418, în care apare si continentul american. Inutil sa mai spun ca europenii la vremea marilor descoperiri geografice de la sfarsitul secolului al XV-lea nu aveau o asemenea harta. Nici macar la birourile de documentare...
În aceste conditii, de totala necunoastere a istoriei, a civilizatiei si a fortei acestui urias imperiu, nu mai mira pe nimeni faptul ca flota chineza a spulberat-o pe cea portugheza la Canton. Chiar celebrul om de afaceri Pires a murit în închisorile chinezesti în 1524, ducand cu el aroganta unui imperiu mititel si plapand precum si sperantele lui de îmbogatire. Dar, în ciuda animozitatilor initiale si a pretentiilor exagerate venite dinspre partea portugheza, odata cu moartea lui Pires nu a murit si viitorul comertului bilateral, portughezo-chinez.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SPANIA/PORTUGALIA

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.07 16:08

China, urmatoarea tinta a portughezilor

http://www.revistamagazin.ro/content/view/5100/21/
Ca si predecesorii lor din imperiul roman, portughezii, visand la propriul lor imperiu, s-au lovit de problemele ridicate de controlul exercitat pe spatii întinse. Nici nemtii nu s-au descurcat bine în secolul al XX-lea, nici americanii nu par a face fata în noul secol acestei imense provocari. Problemele sunt numeroase si mai întotdeauna fac loc concesiilor nu de fiecare data fericite.
Cand s-au înfiintat în Golful Persic drept stapanii jocului si al comertului cu mirodenii dinspre India, portughezii au dat destul de repede de opozitia Venetiei care-si reclama dreptul de „primul venit” într-o zona în care se misca bine de cateva secole.
Fara complexe, portughezii i-au scos de pe tabla de joc pe venetieni, în ciuda faptului ca nu aveau nici o experienta în domeniu. Dar negustorii venetieni, care aveau sa-si revina din uluiala destul de repede, nu erau singura îngrijorare pentru navele portugheze care patrulau atat pe coasta de vest a Indiei, cat si în stramtoarea Malacca. Vasele musulmanilor continuau sa faca un intens comert cu mirodenii din India pe care le aduceau pe sub nasul patrulelor portugheze din Molucca prin stramtoarea Sunda spre Atjeh, în nordul Sumatrei, si apoi direct în Marea Rosie si de acolo la Alexandria.
Si în tot acest timp, de lupte surde pentru suprematia marii si controlul negotului cu mirodenii, planurile imperiale prevedeau o diversificare a activitatilor. Portugalia nu se putea cantona la o zona fie ea si foarte importanta, cum era Golful Persic si coastele vestice ale Indiei. Harta era mare si avea înca destule necunoscute, la fel de mari în est ca si în vest unde, dupa descoperirile lui Cristofor Columb, se dezlantuise campania de anexare a noilor teritorii.
Specializati pe partea estica a planetei, destul de îndepartata de Lisabona, portughezii, neabandonand ideea controlului asupra Marii Rosii, au hotarat sa mearga mai departe spre est. Pentru acest deziderat au fost din nou convocati marii aventurieri, descoperitorii de profesie, specialistii în rute nestiute, cunoscatorii. Acestia au primit sarcina de a studia posibilitatea incorporarii Chinei în posesiunile portugheze de peste mari si tari.
Cu atat mai mult cu cat dinspre China veneau tot felul de stiri care nu vorbeau deloc despre stravechea civilizatie si cultura ei, ci despre ceva mult mai pamantean si anume despre bogatii fabuloase care au aprins imediat imaginatia financiara a curtii regale de la Lisabona. Si dorinta ca aceste bogatii sa intre în visteria curtii regale a fost atat de puternica încat nimic nu împiedica planificarea unor expeditii avand ca tinta China si ca deziderat verificarea acelor zvonuri aiuritoare pentru orice minte avida de bogatii.
Planurile unor asemenea expeditii pe mare au existat înca de prin 1508, dar ele au trebuit sa astepte auspicii favorabile. Si conditiile au devenit favorabile în momentul în care portughezii au cucerit portul Malacca. Atunci, pana si cele mai înflacarate asteptari ale negustorilor europeni au fost pe departe depasite de uriasele profituri obtinute. Este vorba despre profituri care depaseau 2.000 la suta pentru bunurile achizitionate, profituri care exista cu siguranta si azi în anumite zone de activitate.
Banii care intrau în visteria regala portugheza au constituit o puternica încurajare de a se demara actiunile de explorare a teritoriilor încununate cu aura bogatiei uriase si cu cea a posibilei preluari rapide. Mai ramanea de rezolvat micul obstacol al contactelor „diplomatice” între parti, contacte care, cum am vazut, în India au fost dezastruoase atat pe vremea lui Dom Admiral Vasco da Gama, cat si sub regimul lui Albuquerque.
Privind astazi istoria ca pe o poveste fara zane, era de asteptat ca si abordarea Chinei sa se faca la fel de grosolan, cu o diplomatie europeana semanand cu baletul unor hipopotami în mijlocul unui lighean. Ca de obicei, aceasta diplomatie însemna aroganta „civilizatiei” europene si pretentii economice înjositoare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

UN REFORMATOR APUSEAN: SFANTUL IGNATIU DE LOYOLA (1491-1556)

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.07 21:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Anii de glorie ai lui Alfonso de Albuquerque

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 13:42

Anii de glorie ai lui Alfonso de Albuquerque

Marile descoperiri geografice de la sfarsitul sec. al XV-lea au fost motorul propice pentru marile campanii de cucerire a teritoriilor noi, nu printr-o abordare culturala, ci prin agresiune militara. Fie ca a fost vorba de cuceririle din Vest, unde popoarele „primitive” au fost supuse pe calea armelor, fie ca a fost vorba despre India, descoperita prin intermediul rutei maritime spre Est, ce a deschis calea colonizarii unor teritorii incluse de mult într-o retea comerciala zonala.
Pentru portughezi, ca si pentru spaniolii care au distrus civilizatia inca, strategia era una singura, dar eficace: obtinerea bogatiilor prin jaf si crima. Dupa cucerirea portului Goa, care a fost trecut prin foc si sabie, adversarii de la Lisabona ai lui Alfonso de Albuquerque au încercat sa-l discrediteze, lansand ideea ca mentinerea sub control a portului nu era decat o risipa de resurse materiale si umane, un pret prea scump platit doar pentru a apara Goa de armata lui Yusaf Adil Shah.
Numai ca una spuneau detractorii si altceva credea regele Manuel. El era de acord cu Albuquerque atunci cand acesta spunea ca Portugalia are nevoie de o baza permanenta pe coasta indiana si ca Goa este alegerea perfecta, de vreme ce portul era perfect plasat pentru o eficienta aparare dispunand, în plus, de conditii excelente pentru adapostirea navelor. Ideea bazei militare plasate în partea cealalta a lumii a avut castig de cauza în fata regelui, asa cum are si azi în cadrul strategiei militare a marilor puteri.
Si, înca o data, Albuquerque a avut dreptate în fata detractorilor sai de la curte, pentru ca demonstratia de forta, agresivitatea criminala a soldatilor portughezi, i-a facut pe conducatorii vremii din zonele aflate în vecinatatea portului Goa sa fie mult mai pregatiti si mai îngaduitori cu portughezii, atunci cand a venit momentul negocierii unor tratate comerciale. O miscare bine gandita de Albuquerque, o tehnica bine pusa la punct si azi, cand activitatea comerciala se desfasoara de multe ori în zgomot de arme. Albuquerque nu avea timp de scrupule si, în fond, nu pentru asa ceva fusese trimis în zona.
Pe harta, lucrurile se vad mult mai bine decat la curtea regala. Asa ca n-a trebuit sa treaca mult timp de la atacarea portului Goa, pentru ca atentia lui Albuquerque sa fie atrasa de un alt punct pe harta: îndepartatul Malacca. Asa se face ca, reusind sa-si stranga toate fortele de care dispunea, vreo 1.400 de oameni, plus vreo 600 de javanezi infanteristi, plasati în 18 vase, Albuquerque a luat cu asalt Malacca în luna mai a anului 1511, pe care l-a cucerit relativ fara probleme.
Aici a instalat un guvern portughez, care avea rolul de a trata prieteneste cu vecinii din zona, dupa principiul, eficient si azi, „daca sunt dusmanii musulmanilor, sunt prietenii nostri”. Între timp, Albuquerque a trimis trei corabii sa dea de urma Insulelor Moluce, cunoscute în epoca sub numele de „insulele mirodeniilor”. La întoarcerea în Goa, Albuquerque a descoperit ca în lipsa stapanului, adica a lui, inamicii prinsesera curaj si se pusesera pe asaltat portul, pentru a-l recuceri din mainile portughezilor.
Nu a fost nevoie de prea mult timp ca, preluand comanda ostilitatilor, Albuquerque sa puna lucrurile la punct si pe asediatori pe fuga. Încalzit de actiunile care tocmai se încheiasera cu succes, Albuquerque a mai facut si o mica incursiune în Marea Rosie, fara sa se implice în cine stie ce înclestari, dar urmatoarele 12 luni avea sa si le dedice consolidarii pozitiei Portugaliei în India, o idee care avea tot sprijinul si aprobarea regelui Manuel.
Au fost anii de glorie ai lui Albuquerque, care i-au încununat activitatea militara, dar gloria e trecatoare, ca si frumusetea. În ciuda faptului ca a mai facut o incursiune la Hormuz, fortareata pe care a cucerit-o, dupa ce cu ani în urma fusese obligat sa o paraseasca, Albuquerque s-a vazut detronat la un moment dat de pe scaunul de vice-rege. Ironia sortii a facut ca înlocuitorul sau, lucru pe care Albuquerque trebuie sa-l fi digerat cu noduri, sa fie chiar cel mai mare inamic al sau, si anume un oarecare Lopo Soares de Albergaria. Nu se stie daca de suparare sau de sabie, cert este ca marele Albuquerque a murit în timp ce se întorcea la Goa în vara lui 1515.
http://www.revistamagazin.ro/Starea-de-veghe/Anii-de-glorie-ai-lui-Alfonso-de-Albuquerque.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

* 26 august 1533 – asasinarea lui Atahualpa, ultimul Mare

Mesaj Scris de Admin la data de 10.02.07 19:24

* 26 august 1533 – asasinarea lui Atahualpa, ultimul Mare Inca

Trimisi de Creatorul luminii sa-l rapuna pe Fiul Soarelui



In septembrie 1532, conchistadorii sarbatoreau intemeierea primei asezari spaniole pe pamant incas: San Miguel de Piura. La scurt timp, Francisco Pizzaro a pornit spre interiorul tarii in fruntea unei mici armate formate din 62 de calareti si 106 infanteristi. Intentia de a cuceri Imperiul incas parea o nebunie, dar conditii exceptionale au permis realizarea visului nebunesc al spaniolilor.



Imperiul incas era macinat de luptele pentru tron intre fiii lui Huayna Capac: Huascar si Atahualpa. Timp de cinci ani, Atahualpa (care era fiul lui Huayna Capac si a unei concubine a acestuia) s-a aratat fidel fratelui sau, dupa care, trei generali (Chalcuchima, Quisquis si Ruminahui) au reusit sa-i trezeasca ambitia de a deveni Mare Inca.
Atahualpa s-a revoltat impotriva autoritatii centrale si a inceput sa-si omoare toti fratii. Pe unul dintre acestia, Atoc, l-a tras in teapa si a pus sa i se confectioneze din craniul lui o cupa impodobita cu aur.



Trimisii
lui Viracocha



Incasii credeau despre spanioli ca ar putea fi trimisii lui Viracocha, zeul creator al luminii. Necunoscutii purtau aceeasi barba ca si zeul si venisera de peste oceanul in care Fiinta suprema disparuse cu multa vreme in urma.
Viracocha (Huiracocha) era un zeu demiurgic preincas, din epoca arhaica peruana. In perioada incasa, Viracocha a fost confundat cu zeul soarelui preincas, Pachacamac. Dupa un mit preincas – in care era numit Kon Tiki (Omul Soare) si Illa Tiki (Omul Foc) – Viracocha, supravietuind unui mare conflict militar, a plecat cu un grup de prieteni si s-a pierdut in apele Pacificului.
Acum, trimisii zeului se intorsesera din apele oceanului pentru a intra in stapanirea Imperiului inca. Sosirea acestor straini albi si barbosi, stapani ai fulgerului, urcati pe animale mari cu picioare de metal, iesiti din apele in care zeul Viracocha disparuse, a provocat o mare tulburare la curtea imperiala de la Tumipampa.
“Atahualpa n-avea pentru spanioli acelasi sentiment de teama, dar un fiu al lui Inca, chiar bastard si sceptic, nu-si putea permite sa se joace cu ceea ce putea fi, cu toate acestea, o aparitie brusca a divinitatii. Prudenta era deci necesara atata vreme cat nu-i cunostea indeaproape pe acesti straini cu vesminte metalice, cocotati pe animale uriase”, afirma Michael Strauss in Maretia Imperiului inca.
Primul ambasador al lui Atahualpa, un nobil incas, i-a adus lui Francisco Pizzaro doua rate umplute, un cadou prea mic pentru niste reprezentanti ai divinitatii. Spaniolul i-a trimis Marelui Inca niste camasi fine de olanda si doua cupe din sticla de Venetia.



Intalnirea
de la Cajamarca



Dupa schimbul de cadouri, conchistadorii au pornit pe un drum incas ce trecea printr-o trecatoare impresionanta a Anzilor (loc in care armata incasa i-ar fi putut macelari) spre Cajamarca. Atahualpa nu a dat insa ordinul de atac.
Castilienii au descoperit soroche (raul de Anzi, provocat de altitudine si de rarefierea oxigenului). Nascuti si crescuti la altitudini joase, spaniolilor le-a fost foarte greu sa se obisnuiasca. Chiar facand economie de miscari, conchistadorii n-au reusit sa evite nevralgiile, palpitatiile, crampele, sufocarea teribila si bataile dureroase ale inimii. Ajunsi in valea Cajamarca, spaniolii au fost intampinati de Atahualpa si impresionanta sa garda formata din 50.000 de incasi.
La intalnirea dintre spanioli si incasi, Marele Inca a fost atat de preocupat de demnitatea sa, incat a ramas impasibil cand Hernando de Soto si-a facut calul sa sara nestapanit atat de aproape de el, incat haina lui a fost murdarita de balele animalului. Toti membrii garzii lui Atahualpa care nu si-au putut stapani o miscare de groaza in fata “monstrului” necunoscut care navalea spre ei au fost executati, impreuna cu familiile lor, chiar in acea seara. Gestul vinovatilor era comparabil cu tradarea, iar aceasta se pedepsea prin torturarea si uciderea vinovatilor, dupa care cadavrele erau jupuite, iar pielea lor era folosita la confectionarea tobelor; din oase se faceau flaute, iar din cranii – cupe de baut.
Pentru Atahualpa, ziua s-a incheiat cu o veste imbucuratoare: oamenii lui il prinsesera pe Huascar.



Arestarea
Fiului Soarelui



Situatia spaniolilor era ingrijoratoare. Asezarea Cajamarca in care fusesera gazduiti era inconjurata de zeci de mii de incasi, fapt care l-a determinat pe Pizzaro sa se gandeasca la arestarea lui Atahualpa. A doua zi, spaniolul trebuia sa se intalneasca cu Inca.
La inceputul dupa-amiezii, Atahualpa, asezat intr-o litiera tapisata cu pene multicolore de papagal, s-a indreptat cu mare pompa spre Cajamarca. Un escadron de incasi imbracati in haine de diferite culori, asezati ca pe tabla de sah, precedau litiera si ridicau orice fir de pai intalnit in cale, maturand apoi solul. Urmau trei grupe de dansatori, cantareti si ofiteri in tinuta de parada.
Abia la apusul soarelui cortegiul a ajuns in piata din Cajamarca. Vincente Valverde, singurul cleric din corpul expeditionar spaniol, a iesit dintr-o cladire si s-a indreptat spre litiera imperiala, cu o Biblie intr-o mana si un crucifix in cealalta. Inca a refuzat propunerea calugarului dominican de a intra in casa unde il astepta Pizzaro.
Valverde a schimbat atunci tactica si pe un ton agresiv i-a cerut lui Inca sa se converteasca la religia crestina si sa se considere un supus al regelui Spaniei, Carol Quintul. Valverde a invocat autoritatea Bibliei pe care Inca, dupa ce a studiat-o cateva clipe, a aruncat-o in tarana.
Gestul lui Atahualpa a reprezentat pentru archebuzierii comandati de Pedro de Candia semnalul declansarii atacului. Acestia au deschis focul, dupa care cavaleria castiliana a aparut cu o rapiditate care i-a surprins pe incasi. Terorizati de galopul cailor si de zgomotul produs de armele de foc, incasii au inceput sa fuga in toate directiile, devenind o prada usoara pentru calaretii spanioli.
In cateva minute, sute de cadavre au acoperit solul pietei. Armamentul incasilor s-a dovedit ineficient in fata armelor de foc si a armurilor spaniolilor; prastiile (arma favorita a incasilor), arcurile, propulsoarele de sageti, ghioagele cu capul ghintuit, topoarele si lancile au fost neputincioase in fata tunurilor, archebuzelor si sabiilor de Toledo.
Peste 50 de ofiteri s-au adunat in jurul litierei lui Inca; acesta, impasibil, ca si cum lupta nu-l privea, contempla macelul. Dupa o jumatate de ora de la declansarea atacului, Atahualpa a fost facut prizonier.



Rascumpararea fabuloasa



Chiar in situatia de captiv, Inca si-a pastrat atributele puterii. Ordinele lui continuau sa fie acelea ale unui monarh absolut. Spaniolii s-au ferit sa-l umileasca suplimentar si i-au dat voie sa-si reconstituie curtea imperiala, cu ofiterii care au supravietuit macelului, femeile si servitorii lui. Incet-incet, sub privirile curioase ale spaniolilor, Atahualpa a reconstituit ritualul dupa care se desfasura viata lui cotidiana.
Dupa primele zile ale detentiei, Inca a remarcat interesul spaniolilor pentru metale pretioase, asa ca le-a promis, in schimbul eliberarii sale, o rascumparare fabuloasa: mii si mii de obiecte de aur, care sa umple o sala de 22 de picioare lungime, 17 latime si 8 inaltime. In argint, Atahualpa propunea sa dea de doua ori volumul acestei camere, plina pana in tavan, totul putand fi livrat in urmatoarele doua luni.
Chiar a doua zi dupa incheierea intelegerii dintre Pizzaro si prizonierul sau, sute de mesageri au plecat din Cajamarca pentru a cere tuturor sefilor inca si tuturor functionarilor imperiului sa adune aurul si argintul pentru rascumparare. Dupa cateva saptamani, au inceput sa apara in Cajamarca lungi caravane de lame ce transportau metale pretioase. Cativa spanioli, la ordinul lui Pizzaro, zdrobeau obiectele depuse in camera etalon, ca sa intre cat mai multe. Acest rau de aur si argint nu a incetat sa se scurga spre Cajamarca decat atunci cand peruvienii au aflat de executia lui Atahualpa. Pretioasele incarcaturi au fost ascunse in munti. Cu toate acestea, Pizzaro a apucat sa primeasca 5.545 kg de aur si 11.904 kg de argint.
Intre timp, Inca, convins ca spaniolii nu reprezentau o amenintare serioasa si ca, dupa eliberare, ii va fi usor sa-i ucida, se gandea doar la consolidarea puterii sale si a dat ordin ca Huascar, prizonier la Andamarca, sa fie ucis. Alti doi frati ai lui Atahualpa, Huaman Titu si Mayta Yupanqui, au fost executati.



Moartea
Marelui Inca



Atahualpa nu a fost constient de situatia in care se afla. Motivand un posibil atac al incasilor, Hernando Pizzaro, fratele lui Francisco, a cerut ca Inca sa fie executat. Pizzaro a ezitat initial, dupa care a acceptat. Nu a avut loc nici un proces. Inca a fost doar instiintat de capul de acuzare si de sentinta. Incasul a fost acuzat ca a mobilizat trupe in vederea masacrarii crestinilor, pretext pentru a fi condamnat la moarte.
La 26 august 1533, Atahualpa a fost dus, cu picioarele si mainile legate, in piata din Cajamarca. Toata dimineata, Dominicanul Valverde a cautat sa-l forteze sa se converteasca la crestinism. S-a folosit de orice argument pentru a-l convinge. Resemnat, Inca a acceptat botezul doar atunci cand calugarul i-a promis ca daca accepta va fi strangulat in loc sa fie ars pe rug.
“Dupa ce a pronuntat ultimele cuvinte si in timp ce spaniolii care-l inconjurau recitau un crez pentru mantuirea sufletului sau, l-au sugrumat rapid”, afirma Pedro Sancho, secretarul lui Pizzaro. Dupa trei zile, Pizzaro si-a dat seama ca zvonul privitor la un iminent atac al incasilor nu avea nici o baza reala.
“L-au ucis pe Inca pentru ca el ar fi mobilizat, asa pretind ei, importante trupe de razboinici pentru a-i ataca pe spanioli. Dupa parerea mea, era necesar sa se dovedeasca vinovatia lui Inca in mod indiscutabil, in asa fel incat nici un dubiu sa nu fie permis, inainte de a se gandi sa execute un om cazut in mainile lor si din partea caruia nimeni, spaniol sau altceva, n-a avut de suferit nici cel mai mic prejudiciu…”, ii scria Gaspar de Espinoza, guvernator in Panama, regelui Carol Quintul.
Obisnuiti cu un regim de ascultare, multimea incasilor nu a facut nici un gest pentru a-l salva pe Marele Inca. Moartea lui Atahualpa deschidea pentru europeni drumul spre cucerirea Imperiului incas.



Prevestirile sfarsitului incasilor


Aparitia strainilor fusese precedata de prevestiri rele: cateva cutremure mai violente ca de obicei provocasera pe mare ingrozitoare valuri seismice. Traznetul lovise palatul imperial si fusesera vazute trecand pe cer comete cu aspect ingrozitor.
Intr-o zi, cand se celebra sarbatoarea Soarelui, un condor urmarit de soimi s-a prabusit in piata din Cuzco. Acest trimis al Soarelui a fost prins si ingrijit, dar nici un leac nu a fost in masura sa vindece pasarea care a murit.
S-a produs apoi un spectacol si mai sinistru: Intr-o noapte foarte luminoasa, Luna a aparut intr-un triplu halo, primul de culoarea sangelui, al doilea de un negru verzui, si al treilea asemanator fumului. Un ghicitor a fost chemat imediat si pus sa interpreteze semnele. Verdictul dat era nefast: sangeriul anunta ca un razboi ii va nimici pe descendentii lui Inca; negrul simboliza ruina religiei si a statului; imperiul, in cele din urma, se va duce ca un fum, asa cum arata ultimul halo.



Tupac Amaru - Sarpele regal


Dupa moartea lui Atahualpa, spaniolii au tolerat cativa pseudo-Inca. Ultimul dintre acestia a fost Tupac Amaru (Sarpele regal). El s-a revoltat in 1571 impotriva autoritatii spaniolilor, dar acestia l-au facut prizonier in momentul in care incerca sa fuga in padurea tropicala.
Pus in lanturi, Tupac Amaru a fost dus la Cuzco, unde a intrat pe jos, urmat de prizonieri si de prada pe care o capturasera oamenii lui Francisco de Toledo. Dupa ce a fost botezat, dupa cat se pare, fara voia lui, in fata unei multimi ingrozite, Tupac Amaru a fost decapitat. Capul lui a fost infipt intr-o sulita de langa esafod. Spaniolii au descoperit ca indienii veneau in fiecare noapte pentru a venera capul Sarpelui regal. Viceregele, care a fost informat de idolatria savarsita de incasi, a dispus ca trupul si capul lui Inca sa fie ingropate intr-o capela a Catedralei din Cuzco.



O civilizatie andina


Incasii dispuneau de o formidabila retea rutiera, Hernando Pizzaro fiind nevoit sa recunoasca ca in toata crestinatatea nu existau drumuri comparabile cu cele incase. Acestea erau surprinzator de late si acoperite cu lespezi de piatra, chiar daca incasii nu aveau vehicule cu roti si nici animale de tractiune. Drumurile treceau uneori prin tunele sapate in Anzi si traversau canioane imense pe poduri suspendate. Un drum mai lung decat cel roman care lega Scotia de Ierusalim, masura 5232 km si urca pana la 5230 m altitudine.
Aceste drumuri erau folosite pentru deplasarea trupelor si de serviciul de curieri postali, extrem de
eficace si bine pus la punct. O stire putea sa ajunga de la Cuzco la Quito in zece zile, dupa ce strabatea 1600 de kilometri, prin intermediul unor alergatori la o distanta de 2-3 km unul de celalalt.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=939
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Confidentul regelui, un mare razboinic

Mesaj Scris de Admin la data de 05.02.07 17:51

Te-ai astepta, atunci cand este vorba despre un confident al regelui, ca acea persoana sa fie exersata în rafinatul joc de curte, în planuri subterane sau intrigi amoroase. Nimic din toate acestea nu se aplica în cazul lui Afonso de Albuquerque care, dimpotriva, am putea spune, se afla la polul opus. Era, adica, un mare om de arme. Nu ne mira de ce regele Manuel al Portugaliei, atunci cand s-a hotarat sa trimita întariri militare în Oceanul Indian, unde viceregele Francisco de Almeida se confrunta cu mari necazuri din partea flotei egiptene, l-a ales pe Afonso de Albuquerque.


Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Reintoarcerea lui Vasco da Gama

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 17:07

Reintoarcerea lui Vasco da Gama
Dupa sosirea lui Cabral din cea de-a doua expeditie portugheza în India, regele Manuel s-a aratat destul de sceptic în privinta rezultatelor, mai ales financiare. Socoteala din palat nu se potrivise cu cea din targ. Asa ca pare normal ca, dupa aceasta încercare nereusita, gandurile regelui sa se îndrepte spre Vasco da Gama, cel care facuse atat de mult pentru umanitate, caci descoperise ruta maritima spre India prin sudul Africii si peste Oceanul Indian, chiar daca atat de putin pentru visteria regatului portughez.Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Expeditia lui Pedro Cabral in India

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 17:00

Expeditia lui Pedro Cabral in India
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Expeditia lui Pedro Cabral in India

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:58

O problema foarte actuala azi in societatile occidentale, aceea a rolului statului in sustinerea economiei, era la ordinea zilei si in secolul al XV-lea, evident, nu sub forma dezbaterilor publice televizate. Daca expeditia lui Vasco da Gama spre India a fost pe de-a-ntregul sustinuta de Coroana portugheza, cea de-a doua calatorie spre India, condusa de Pedro Alvarez Cabral (1464-1520) si de secundul acestuia, Bartolomeu Dias, s-a bucurat si de o sustinuta sponsorizare privata.Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un Orient colcaind de marinari, negustori si marfuri

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:53

Un Orient colcaind de marinari, negustori si marfuri
E greu de crezut ca Vasco da Gama cunostea multe despre cultura orientala, asa ca ne imaginam azi stupoarea ce trebuie sa-l fi cuprins în momentul cînd a descoperit ca oamenii acelor locuri pe care el tocmai le descoperise nu traiau în copaci si chiar vorbeau! Lasand gluma la o parte, surprizele s-au tinut lant pentru da Gama, imediat dupa ce a pus piciorul pe pamantul Calcuttei.
Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Regele care a schimbat filozofia aventurilor pe mare

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:47

Regele care a schimbat filozofia aventurilor pe mare
Suntem putin peste jumatatea secolului al XV-lea, anul în care a murit printul Henric al Portugaliei, 1460, si mantaua sponsorizarilor marilor expeditii urmeaza a fi pusa pe umerii unui nou monarh, Regele Joao al II-lea. Ca orice nou rege, s-a declarat, înca de la suirea pe tron, total nemultumit de veniturile care intrau în visteria Portugaliei de pe urma expeditiilor comerciale. Cu alte cuvinte, se cheltuiau multi bani pe negot si se întorceau prea putini în casa. Era momentul pentru un pas energic, o schimbare de azimut, o noua strategie.
Citeste mai departe
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Guvernatori portughezi pe pamantul Calcuttei

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:38

Guvernatori portughezi pe pamantul Calcuttei
Sa nu care cumva sa cadem în pacatul de a ne închipui ca descoperirea rutei maritime catre India, reusita de Vasco da Gama în 1497-1498, a fost rodul pasiunii arzatoare pentru cunoastere, fiorul reusitei stiintifice, aceea care, de pilda, l-a facut pe Galilei sa priveasca cerul si sa descopere ca Soarele este centrul sistemului nostru solar, si nu Pamantul. Nu, motivele au fost mult mai pamantesti, mai exact spus de-a dreptul pragmatice: dezvoltarea comertului portughez si îmbogatirea negustorilor acelor vremuri. Închipuiti-va ce scena teribila trebuie sa fi fost pentru conducatorul Calcuttei cand, în ziua de 17 mai 1498, a zarit în port panzele unei nave nemaivazute pana atunci!Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Strategia Portugaliei si lupta ei cu Venetia

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:33

Strategia Portugaliei si lupta ei cu Venetia
Sa nu ne amagim: Portugalia n-a aparut pe scena comertului venind de nicaieri. Daca Vasco da Gama a fost extrem de norocos, cum spuneam, atunci cand a descoperit drumul spre India prin sudul Africii si peste Oceanul Indian, averile provenite din comert ale negustorilor portughezi nu s-au datorat exclusiv norocului si nici nu s-au prabusit în fata neasteptatelor tentatii ale îmbogatirii. Interesul negustorilor pentru expeditii maritime si comert n-a început o data cu voiajul lui da Gama spre India. El s-a marit metodic prin crearea rutelor comerciale înca de la începutul secolului, o data cu capturarea Ceutei în 1415. Printul Henric Navigatorul, de la baza sa din Sagres, aflata în sud-vestul Portugaliei, a încurajat sistematic explorarile spre sud. Încurajarile veneau nu din partea reprezentantilor puterii, ci, mult mai pragmatic, sub forma stimulentilor economici si a profitului.Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Negustori in cautare de mirodenii orientale

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:33

Negustori in cautare de mirodenii orientale
Cu certitudine, Vasco da Gama, despre care vorbeam cu cateva saptamani în urma, n-a reusit sa descopere regatul mitic al regelui african crestin Prester John, dar Portugalia, la sfarsitul veacului al XV-lea, parea ca este mai interesata de o ruta maritima spre India si asta nu de dragul descoperirii în sine, ci mai degraba din interese strict comerciale. Asa ca nu e de mirare ca îl descoperim pe Vasco da Gama în portul Lisabona, plecand pe 8 iulie 1497 cu patru vase si o echipa de 170 de marinari, într-o expeditie planificata înca din 1495. Ordinele sponsorilor erau clare: el trebuia sa exploreze Oceanul Indian si, daca era posibil, sa încerce sa ajunga si în India, pe o ruta maritima necunoscuta.
http://www.revistamagazin.ro/Starea-de-veghe/Negustori-in-cautare-de-mirodenii-orientale.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

JOSE ANTONIO PRIMO DE RIVERA (1903 - 20.11.1936)

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 14:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SPANIA/PORTUGALIA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum