ISTORIE=SCANDINAVIA

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 14:26

Rezumarea primului mesaj :

Ultimul dintre vikingi - Harald Hardrada
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 23.02.14 10:09

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10784/7/
In secolele VIII-XI vikingii sau „oamenii nordului”, locuitori ai Norvegiei, Suediei si Danemarcei, traiesc un avânt fara precedent, ceea ce ii face sa cutreiere marile in cautarea altor teritorii, altor bogatii. Exista multe prejudecati privitoare la acesti calatori pe marile lumii. Se spunea ca aveau o infatisare inspaimântatoare, ca nu se spalau, ca nu dadeau nicio atentie felului in care aratau si mai ales ca purtau acele inspaimântatoare palarii cu coarne cu care ne-au obisnuit unele productii cinematografice.
 Toate au fost infirmate de descoperirile ulterioare, care au dovedit ca barbatii erau teribil de preocupati de tunsorile lor, ca femeile erau mari amatoare de panglici, ca exista o adevarata traditie a unor bai cel putin saptamânale, in afara spalatului zilnic – ce-i drept mai sumar – ca hainele lor aveau o croiala eleganta, iar palariile cu coarne sunt de-a dreptul o nascocire inspirata de costumele folosite in operele lui Wagner.
 Vikingii puteau fi tarani harnici, descoperitori de pamânturi, poeti, negustori de sclavi dar mai ales luptatori neinfricati si asediatori de cetati. Motivele pentru care au cutreierat marile erau cât se poate de diferite. Unii au jefuit manastiri lipsite de aparare, locasuri crestine sau cetati care se credeau inexpugnabile. Altii se ocupau de comert oferind amatorilor: sclavi, blanuri, fildes de foca sau peste sarat. Multi dintre ei cautau locuri in care sa se stabileasca si le-au gasit in Groenlanda, insulele Scotiei si o parte din nord-vestul Frantei care, din 911, a devenit cunoscuta sub numele Normandia. Se pare ca au atins chiar coastele Americii de Nord.
 Corabiile lor usoare le-au permis navigarea pe Loira, Sena, Rin si au traversat Marea Baltica ajungând pâna la Marea Caspica, in drumul lor fiind fondatori ai oraselor Novgorod si Kiev. Au ajuns chiar la Constantinopol, unde au intemeiat Garda Varegiana a imparatului Bizantului. Aproape trei secole au terorizat Europa si succesul lor s-a bazat nu doar pe curaj ci si pe corabiile lungi, usoare si rapide, lesne de manevrat. O mare distinctie se face intre navele comerciale si cele militare. Acestea din urma erau la rândul lor diferite fiind numite suekkja (subtire), skeid (care taie apa) si drekar (dragon – dupa capul de dragon pe care il aveau sculptat la pupa). Navele comerciale erau mai scurte si late, cu o punte inalta, depinzând in mare parte de vânt in vreme ce navele militare erau mai lungi si mai subtiri, cu un numar mai mare de vâsle.
 Ele aveau un rol esential atât in viata de fiecare zi cât si in ritualurile de inmormântare destul de diferite de la o regiune la alta. Corabia apare ca un ultim loc de odihna a celui mort, fie ca era una autentica sau una mica, simbolica, ingropata sau incinerata. Unele dintre aceste corabii erau arse inainte de a fi ingropate, altele ramâneau intacte dar toate erau incarcate cu bunuri despre care se credea ca ii sunt necesare celui mort in lumea de dincolo. Unele morminte, in care erau depuse corabiile, arse sau nu, erau marcate de pietre asezate vertical sub forma de corabie. Cele mai multe erau tumuli care, din nefericire, au cazut de-a lungul vremii prada jefuitorilor.
 Nu acesta este si cazul corabiei de la Oseberg, depusa in Muzeul Corabiilor Vikinge din Oslo. Tot aici exista alte doua corabii descoperite in morminte regale. Cea mai bine conservata este cea de la Gokstad, dar cea din Oseberg este cea mai frumoasa. Pe ea s-au gasit osemintele a doua femei, una mai in vârsta, probabil slujnica celeilalte, aceasta având in jur de 25-30 ani si despre care se crede ca este chiar regina Asa, bunica lui Harald cel cu Par Frumos. Corabia era incarcata cu alimente si tot felul de obiecte: sanii, galeti, butoaie, arme si chiar un car cu patru roti. Vasul era puternic ancorat de o piatra si cercetatorii au sugerat ca acest lucru nu reprezinta pregatirea pentru calatoria cea mare ci asteptarea unei zile a reinvierii.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 19.02.14 9:25

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 29.12.13 15:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 26.11.13 21:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.11.13 17:58

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.13 10:48

Nebunia războinicilor vikingi
Imaginea vikingului ca luptător feroce, lipsit de orice fel de cultură, care spulberă pur și simplu totul în cale, un veritabil sălbatic, este una dintre cele mai des întâlnite mistificări istorice, cu rădăcini mai mult în tradiții literare decât în realități propriu-zise. Avem de-a face într-adevăr cu o civilizație în... » citeste mai mult
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.08.13 18:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.13 8:37

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 28.06.13 10:44

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 17.02.13 17:56

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.12 14:20

Cea mai veche asezare a vikingilor a fost descoperita in nordul Germaniei

Ruinele unui oras vechi de 8 secole au fost dezgropate de arheologi in nordul Germaniei. Cercetatorii cred ca aceasta este una dintre cele mai vechi asezari de vikingi descoperite pana in prezent.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 23.05.12 9:38

Mituri din lumea nordicã


http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/mituri-lumea-nordica

Religia omului scandinav avea câteva particularitãți importante. Acesta nu cunoștea sensul unei legãturi între lumea realã și universul spiritual, așa cum reiese ea și etimologic (religere= a lega), nici nu concepea un ideal spre care sã tindã sufletul, nu avea noțiunea de absolut, neant. Ceea ce știa el este cã destinul este condus de o fortã supremã, perceputã colectiv, care trebuie înduplecatã prin ofrande. Abstracțiunile, metafizica nu erau punctul forte al germanicului. Religia omului nordic se reducea în mare mãsurã la cult.

Ca surse majore în aceastã privința îi avem pe Saxo Grammaticus cu Gesta Danorum și pe Snorri Sturluson cu Edda în prozã, dar sã nu uitãm cã ei practicã de multe ori interpretarea faptelor prezentate. În rest, este greu de separat autenticul de ceea ce este inventat, plus cã nici nu se poate identifica total credința nordicului cu cea a germanicului continental. Orice generalizare este problematicã, mai ales cã majoritatea documentelor parvin din mediul islandez, unde suferã și de impregnarea cu elemente celtice sau creștine.

Scandinavii suferã indo-europenizarea completã în 3000 a.Hr., intrã în epoca bronzului pe la 1800 a.Hr., cea a gravurilor rupestre, iar epoca fierului (400 a.Hr.-800) este influențatã pe rând de celți, romani și germanicii continentali. Epoca vikingilor dureazã cam între 800 și 1100. Nordicii, fiind o populație relativ instabilã, au putut asimila influențe din alte medii culturale. Celții le-au dat arta narativã, romanii spiritul legilor, iar germanicii de pe continent tradiția cãlãtoriilor. În plus, fiind comercianți, au preluat influențe de la clienții cu care aveau contact.

Nordicul, apropiat de fel de naturã, se concentreazã pe o axã de tip natural. El trãiește o conexiune foarte profundã cu forțele care guverneazã lumea. Cu frigul aspru, cu pãdurile bogate, cu apele tulburi, cu lumina binefãcãtoare. Soarele (Sol) este o entitate prietenoasã, rareori prezentã în forma mai crudã. Un obiect interesant în acest sens este carul din Trundholm (Danemarca), ce reprezintã un cal de bronz aurit care ce trage un car cu roata solarã. Divinitatea arhaicã cu numele de Sol este pomenitã și de Snorri.

Apa are și ea un rol fundamental. Cultul izvoarelor, cascadelor, lacurilor are o importanțã atestatã și de izvoare negermanice. Obiceiul de a arunca victimele umane în puțuri sacrificiale sau mlaștini (blotkelda) are o istorie îndelungatã. Mosefolk, oamenii turbãriilor (în special in Jylland, Danemarca), sunt dovezi ale unor mesaje adresate divinitãților. Existã și toponime care indicã cultul mlastinii. De altfel, religia nordicã avea și un zeu, pe Aegir, echivalentul lui Okeanos.

Pãmântul justificã cultul munților, stâncilor sau roadelor solului. Credința în pãmântul-mamã se exprimã prin existența a landvoettir, divinitãți tutelare ale locului ce trebuiau îmbunate. Dragonul de pe prova vasului viking avea scopul de a alunga aceste entitãți de pe pãmântul pe care acosta. În schimb, figura era înlãturatã când corabia ajungea pe pãmânt prietenos. Nordicii au cunoscut o divinitate femininã, pe Jörd/Erde?Earth, dar entitatea care exprimã cel mai bine legãtura cu pãmântul este marele frasin Yggdrassil, arborele lumii.

Aerul este personificat de cãtre figuri înaripate, Loptr și Völundr (Icar), precum și de walkirii. Aceastã grilã de lecturã a mitologiei nordice poate fi extinsã.

La începuturile istoriei par sã fi dominat uriașii – marile personificãri ale naturii: Aegir, Snior (zãpada), Logi (flacãra), Helgi (sacrul), forțele brute din care vor descinde zeii. Ei sunt cei care dețin cunoașterea primordialã, iar Odin nu va ezita sã-i cearã sfatul lui Vafthrudnir pentru accesul la marile taine. Ymir este fondatorul lumii, pentru cã tot ce existã a fost creat din pãrțile trupului sãu. Uriașii sunt și creatorii neamurilor, regale, divine și omenești. În strânsã legãturã cu ei sunt piticii, un posibil simbol al morților. Dvergr (nor.) mai înseamnã și contorsionat, aluzie deci la poziția fetalã. Nu se știe sigur dacã originile religiei nordice sunt de gãsit la uriași sau la morți, marii strãmoși divinizați în timp. Piticii, lucrând sub pãmânt, dețin cunoașterea secretã. În Alvissmal Thor cere sfatul unui pitic pentru a compune poezie scaldicã. Ar mai fi de precizat alfii, creature primitive, care ar fi stãpânit facultãțile mentale. In poemele eddice apar egali cu asenii și vanii.

În epoca bronzului lucrurile se mai limpezesc datoritã reprezentãrilor rupestre. Este atestatã cosmogonia solarã – calul heliofor, securea de rãzboi (stridyxa) și securea naviformã (batyxa). Dar apar și simboluri telurice – șerpi, dragoni, omuleți, consacrați unui rit falic. Sunt și numeroase reprezintãri ale nunții sacre, hieros gamos,amintiri ale cultului zeiței-Mamã. Epoca fierului marcheazã o fixare sociologicã – centrare pe familie, politicã – împãrțirea teritoriilor, lingvisticã – se naște urnordisk, cea mai veche formã a limbilor scandinave, culturalã – mãrci speicifice nordului. Apare ideea de zei (gud, regin, bond – zei ai legãturilor). Apar triadele: Odin, Thor, Freyr, cei care creeazã bãrbatul și femeia; precum și Odin, Vili și Ve, zeii-uriași fundamentali.

Tot acum apare ideea destinului atotputernic, care va rãmâne adânc înrãdãcinatã în mentalul omului Nordic. De altfel, și Tacitus observa cã “auspiciile și sorții nu au observatori mai atenți”. variantele natural sesizate mai devreme se pot remarca și aici: ca element al aerului, Völundr inspirã walkiriile, Sol pe Tyr (tiuaz), imaginea zeului primordial, apa stã la originea vanilor, în special a lui Njördr (Nerthus la Tacitus, crae presupunea un cult marcat de cufundarea într-un lac). Puțurile pentru ofrande sunt atestate în toatã aria expansiunii germanice. Din pãmânt descind Frigg, soția-mamã, Idunna, cea cu merele tineretii, și Matres, de influențã celticã.

O altã temã importantã este cea a regelui sacru. Konungr, termen înrudit cu kyn (familie) trebuie sã aparținã anumitor familii, este ales de anumiți demnitari, în primul rând servește drept preot sacrificator în cadrul ceremoniilor publice și trebuie sã-și încredinteze supușii de ai cu rod și pace (funcția de fecunditate). Intervențiile și harul sãu au puterea de a ocroti viața.

În epoca vikingilor beneficiem de primele surse sigure de informații și de conturarea definitivã a imaginii omului nordic despre lume. Islandezii sunt cei care au adus cele mai mari contribuții, prezentând și versiuni de mituri ce pot suporta comparația cu altel mai cunoscute și integrand influentele din afarã. De aceea avem un numãr mare de zeitãți, prezenți în rune, antroponime, toponime, texte scaldice. Trifuncționalismul lui Dumezil (care presupunea cã zeitãțile pot avea trei funcții – magico-juridicã, marțialã și vegetativã) se dovedește în mare mãsurã inaplicabil pentru cã funcțiile se tot combinã– doar Freyr își asumã oarecum o funcție, restul au derapãri funcționale sau nu se încadreazã deloc.

Dacã ar fi sã realizãm un portret al omului nordic, s-ar distinge ca trãsãturã aparte a mentalitãții germanice dragostea pentru ordine, lege, cod, organizare. Și lumea miticã o reflectã pe cea umanã. Iubeau ordinea în mai multe variante: ordine prin lege, cea prin dreapta mãsurã a lucrurilor, cea prin organizarea lumii prin științã și cea prin fecunditate-fertilitate.

Elaborare pe cele 4 elemente:

Varianta solarã: Tyr este cel care echilbreazã pt cã își sacrificã mâna dreaptã pentru a-l ucide pe Fenrir (Tyr este zeu al pactului), astfel garanteazã ordinea lumii, onoarea, valoarea umanã. Și Sigurd simbolizeazã dreptatea, la fel Baldr, zeul erou de o justețe atât de strãlucitoare încât nu poate fi privit. Și Thor este un alt aspect al ordinii, este ordinea instauratã dupã violarea sa, este zeul care eliminã forțele ostile cu ciocanul Mjölnir (“zdrobitorul”, zãlog al fertilitãții), mai natural decât Tyr cãci își petrece timpul cu fapte concrete precum uciderea de uriași. Dar nu reprezintã doar o brutã, ci și un cãutãtor de mari taine ale poeziei scaldice. Pentru vechii germani pare caracteristic principiul dihotomic: ordine + dezordine (ultima categorie fiind întruchipatã de Surtr, zeu-gigant ce va declanșa apocalipsa și Hodr, anti-zeul, voința distructivã). Sunt uriașii din etapa anterioarã.

Varianta aerianã: simbol al existenței spirituale. Suflul creeazã sau distruge, de aceea dominã aici o figurã enigmaticã, Loki/ Loptr/ Logi. Loki dubleazã marile divinitãți: anti-Tyr pt cã tempereazã rigorile legii; anti-Odin pt cã se ridicã deasupra dogmei. Este zeul care împiedicã lumea sã se roteascã, pentru cã nu crede în perfecțiunea sa, este farsorul, șarlatanul, sabotorul obiectelor și ființelor sacre atunci când de exemplu îl pãcãlește pe zeul orb sã-l ucidã pe Baldr. În același timp este și Satana Trismegist, vinovat de terminarea destinului forțelor supreme, o creaturã complexã, capabilã sã se prefacã în orice, în iapã de exemplu pentru a-i da naștere lui Sleipnir, calul lui Odin. Völundr este și el un personaj ambiguu, transcende regnurile cãci zboarã, este arhaic pentru cã are multe corespondente în domeniul indo-european.

Varianta lichidã: Odin este reprezentantul lui Odr/ Wut/ furor, acea stare care îl poate cuprinde pe om în împrejurãri conflictuale, sexuale, poetice sau magice care îl îndeamna sã sãvârșeascã fapte incredibile. Este furiosul invincibil (berserk), amantul nestatornic, scaldul de neîntrecut, vrãjitorul suprem. Nu este cu nimic umbrit de urâțenia sau de bãtrânețea sa. Inițial zeul morților se pare, maestrul necromant, el îi strânge în Valhöl/ Walhalla pe einherjar, rãzboinicii care se luptã, mor și reînvie. Cunoașterea esotericã provine din comunicarea cu morții și din arta scaldicã, artã considerate științã absolutã. Este zeul cunoașterii supreme, frodr, termn care include savantul, pedagogul, fecundul. Lasã ochiul ca zãlog lui Mimir. Are doi corbi, Munnin (memoria) și Hunnin (gândul). Este marele zeu șaman, care intrã în extaz. Simuleazã spânzurarea pt a-și exersa ritualul, de aceea mai ne este prezentat și ca zeul spânzuraților. Precum șamanul care-și leagã bastonul de stâlpul colibei, Odin (Yggr-temutul) își leagã bidiviul de trunchiul arborelui, pe care-l cresteazã cu 9 tãieturi (cele 9 lumi). Se poate preface în animal. Este doar zeul victoriei, Sigtyr. Este crud, viclean, misogin, dar inteligent. Zeul supreme, asenul atotputernic, alfödr (pãrintele a toate), încarnarea știintei.

Varianta teluricã: onorarea puterii fertilitãții. De menționat este personajul bisexuat Fjorgyn(n), mama lui Thor și amantul lui Frigg, cel care potențeazã viața. Vanii sunt prin excelențã zeii telurici și agrari: Njordr (Nerthus), Freyr și Freyja, dar și soția lui Njördr, Skadi, de unde provine probabil și termenul de Scandinavia. Sunt forțe mobile, acordã întâietate valorilor de acțiune.

În ceea ce privește cosmogonia, dispunem în acest sens de cel mai remarcabil text al Eddei, și anume Volüspa, profețiile vizionarei, care relateazã începuturile lumii. Acestea sunt illustrate de genunea primordialã– Ginnungagap. La nord este tãrâmul negurilor – Niflheim, iar la sud țara focului – Muspellsheim. Din contopirea lor se naște uriașul hermafrodit, Ymir, hrãnit de vaca Audhumbla și zãmislește pe uriașii de promoroacã. Fiii lui Bur, Odin, Vili și Ve îl ucid, apoi creeazã și primii oameni din doi bușteni (Askr și Embla). Zeii își asuma apoi organizarea lumii: Asgard – tãrâmul zeilor, Midgard – cel al oamenilor, Utgard – tãrâmul exterior unde se aflã șarpele primordial care își mușcã coada. Când dinții sãi o vor elibera, atunci va fi sfârșitul (Ragnarök). Midgardsomr are rolul orizontal al lui Yggdrassil. Dar arborele este simetric, ține 3 lumi aeriene și 3 orizontale și 3 subterane, de unde avem o imagine sfericã.

Suntem în afara granițelor istorice pânã acum, în epoca de aur. Vin apoi divinitãțile destinului, Nornele, Urd, Verdandi și Skuld, care se instaleazã la poalele arborelui lumii. Are loc un eveniment capital care va pune capãt timpului mitic: sperjurul de care se fac vinovați zeii din cauza lãcomiei unei femei (gullveig) care reprezintã cupiditatea. Confruntarea dintre aseni și vani este prima bãtãlie din lume, cea prin care destinul își face loc în istorie. Îndreptarea spre Ragnarök înseamnã nevoia de purificare universalã, în virtutea simetriei. Oamenii renasc datoritã unui cuplu: Lif (viața) și Lifthrasir (dornic de viațã), care au supraviețuit la adãpostul lui Yggdrassil.

Yggdrassil, axis mundi, are un rol cosmic fundamental. Este posibilã o identitate cu Heimdall, misteriosul zeu care semnificã stâlpul lumii. Copacul este fãrã îndoialã ideograma miticã a lumii germanice. Arborele vieții. Suma ideilor germanicului despre lume. Izvorul destinului și cunoașterii, izvoare ce curg la bazele trunchiului. La baza sa este și izvorul memoriei, Mimir, care îi furnizeazã cunoașterea lui Odin. Are mai multe nume: laeradr (protectorul), Mimameidr (stâlpul lui Mimir), Mjotvidr (arborele care judecã). Este forța vitalã. Nu cunoaște absurdul sau neantul, ci simbolizeazã la modul absolut viața naturalã.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 19.03.12 18:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.12 21:24

VIKINGII : DISTRUGATORI SAU CONSTRUCTORI ?
Oamenii din Nord au raspandit panica si frica in toata Europa. La sfarsitul sec. VIII, corabiile lor lungi, ornate cu un dragon rosu, urcau silentios estuarele si fluviile, aducand cu ele foc, violuri si jafuri. In anul 793, manastirea din Lindisfarne, pe coasta de nord-est a Angliei, ...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-conce

Mesaj Scris de Admin la data de 04.01.12 8:45

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-conceptii-gresite-vikingi

Când ne gândim la vikingi, avem de foarte multe ori înrãdãcinatã în
minte imaginea unor barbari blonzi, violenți, care pradã totul în cale
lãsând în urmã praf și pulbere. Multe dintre aceste idei sunt însã
stereotipii nerealiste. Vikingii au dominat peisajul european în
secolele VIII-XI, iar scurta lor istorie a avut un impact considerabil
asupra civilizației occidentale. Care sunt cele mai mari concepții
eronate despre ei?

1) Vikingii purtau coifuri cu coarne. Trebuie sã fie prejudecata de
cea mai largã rãspândire. Nu exoista nicio dovadã cum cã astfel de
coifuri ar fi existat cu adevãrat. Toate reprezentãrile vikingilor din
perioada în care aceștia au activate aratã coifuri simple și singura
piesã autenticã nu are așa ceva. O explicație plauzibilã ar fi
adãugarea acestui detaliu de cãtre creștinii contemporani, pentru a-I
face sã parã și mai fioroși și pãgâni. Zeul Nordic Thor purta un coif
cu aripi, care seamanã oarecum cu coarnele.

2) Vikingii trãiau doar de pe urma jafurilor. De fapt un procent
destul de redus din populație se ocupa cu rãzboiul, majoritatea fiind
fermieri, meșteșugari și comercianți. Pentru vikingii care trãiau mai
mult pe mare, jafurile erau doar unul dintre scopuri. Ei s-au stabilit
în mod pașnic în foarte multe locuri, ca de pildã Islanda sau
Groenlanda, erau comercianți de rang internațional la vremea lor,
fãcând negoț aproape în toate regiunile cunoscute atunci.

3) Vikingii erau neobișnuit de sãlbatici. Raidurile întreprinse erau
într-adevãr foarte violente, dar era în sine era violentã, iar
întrebarea ar fi dacã armatele non-vikinge arãtau mai multã
compasiune. Charlemagne, contemporan cu ei, a exterminate practice
întreaga populație de avari. La Verdun a ordonat decapitarea a 4500 de
saxoni. Ceea ce îi diferenția pe vikingi este faptul cã distrugeau
obiectele religioase și ucideau oameni ai Bisericii, ceea ce sigur a
amplificat ura creștinilor într-o epocã a fervorii mistice. Probabil
cã vikingii se bucurau de reputația câștigatã; oamenii erau atât de
speriați încât adesea își pãrãseau orașele în loc sã le apare în fața
atacatorilor.

4) Vikingii erau urâți pretutindeni. S-ar putea crede cã toatã lumea
avea o aversiune enormã fațã de ei din pricina raidurilor, dar
vikingii se bucurau și de respect. Regele francez Carol al III-lea
(cel Simplu) le-a oferit pãmântul pe care deja îl colonizaserã în
Normandia și chiar i-a dat-o pe fiica sa în cãsãtorie regelui Viking
Rollo. În schimb vikingii protejau Franța de atacurile unor confrați
și mai violenți. De asemenea erau apreciați la Constantinopol pentru
forța lor, atât de mult încât garda imperialã în secolul al XI-lea era
alcãtuitã din varegi (vikingi originari din Suedia de azi).



5) Vikingii trãiau doar în Scandinavia. Într-adevãr acolo aveau
originile, dar cu timpul colonizeazã multe regiuni, ajungând inclusiv
în Africa de Nord, Rusia, Constantinopol și America de Nord. Sunt
diverse teorii în privința acestor migrații, cea mai comunã
rezumându-se la suprapopularea zonelor agricole din Scandinavia. O
altã ipotezã ar fi aceea cã vechile rute comerciale din Occident și
Eurasia au suferit un declin când Imperiul Roman de Vest a cãzut în
secolul al V-lea, fortându-i pe vikingi sã deschidã noi cãi pentru a
profita de pe urma comerțului internațional.

6) Vikingii se foloseau de arme rudimentare. Sunt adesea reprezentați
purtând arme nu prea sophisticate, de pildã mãciuci sau securi simple,
dar de fapt vikingii erau fierari foarte talentați. Utilizând procedee
de sudurã puteau realiza sãbii foarte ascuțite și flexibile. Conform
poveștilor saga, o metodã de testare consta în plasarea armei într-un
izvor rece și apoi apropierea unui fir de pãr. Dacã era tãiat, sabia
trecea drept bunã.

7) Vikingii beau din cranii. Originea acestei legende se leagã de
cronica lui Ole Worm, “Reuner seu Danica literatura antiquissima” din
1636, în care scrie cã rãzboinicii danezi beau din bucãți curbate de
craniu, referire cel mai probabil la corn, traducere eronatã în
latinã. Fapt este ca nu s-au desoperit cãni din cranii care sã dateze
din epoca vikingilor.

Cool Vikingii erau toți mari și blonzi. Sunt înfãțișați mai intotdeauna
ca rãzboinici masivi, rigizi, cu pãr lung și bãlai, dar documentãrile
istorice aratã cã de fapt media de înãlțime era de 1, 70, ceea ce nu
însemna foarte mult în acea vreme. Pãrul blond reprezenta un ideal în
cultura vikingã, foarte mulți și-l decolorau cu un sãpun special. Dar
germanicii se pricepeau la asimilarea populațiilor, asa încât mulți
dintre cei capturați ca sclavi deveneau parte a comunitãților vikinge.
Mai întâlnim deci populații latine sau rusofile, un grup foarte divers
construit în jurul nucleului viking dintr-o anume zonã.

9) Vikingii erau toți murdari și sãlbatici. Este o imagine recurentã
în multe benzi desenate, desene animate și filme, dar se pare cã
germanicii erau foarte vanitoși în ceea ce privește înfãțișarea.
Pieptenele, lama, penseta se încadreazã în cele mai întâlnite
artefacte excavate. În Anglia vikingii chiar se remarcaserã prin
obiceiul unei curãtenii exaggerate, pentru cã obișnuiau sã se spele o
data pe sãptãmânã (sâmbãta). Obiceiul s-a pãstrat în memorie prin
limbã, astfel în toate limbile nordice sâmbãta înseamnã “ziua
spãlatului” (laugardagur/laurdag/lordag/lördag), dar înțelesul
original s-a pierdut. “Laug” mai înseamnã totuși “baie” sau “piscinã”
în islandezã.

10) Vikingii erau o națiune. Nu putem vorbi despre așa ceva, ci despre
mai multe grupuri formate din rãzboinici, exploratory și comercianți
conduși de o cãpetenie. În timpul erei vikinge fiecare astfel de șef
beneficia de o autoritate asupra unei regiuni restrânse. Termenul de
vking nu se referã la o etnie, ci desemneazã în nordica veche o
persoanã care se ocuoã cu expedițiile pe mare.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cine erau și cum trãiau vikingii?

Mesaj Scris de Admin la data de 17.09.11 19:43

Cine erau și cum trãiau vikingii?
Este greu de dat un rãspuns clar întrebãrilor legate de civilizația vikingã întrucât majoritatea surselor scrise din vremea vikingilor sunt puțin concludente. Cu excepția câtorva inscripții runice greu de descifrat nu avem la dispoziție decât surse din spațiul cultural central-european, bizantin sau arab, care într-adevãr oferã o imagine relativ precisã despre marile raiduri vikinge, dar destul de puține date referitoare la aspectele culturale și politice caracteristice civilizației lor.

În Scandinavia limba latinã devine cunoscutã odatã cu creștinarea care are loc în secolul al 11-lea, premise pentru dezvoltarea unei istoriografii proprii care înflorește în secolele urmãtoare și în care predecesorii sunt ridicați adesea la rang de eroi. Profesorul de scandinavisticã din Bonn Rudolf Simek vorbește chiar despre dezvoltarea unui ‘Wikingermythos’, mitul Viking care s-a perpetuat pânã astãzi. În general ni-i reprezentãm ca pe niște rãzboinici de temut, cu coifuri încornorate și sãbii grele, niște rãzboinici solizi și mândri care se desfatã dupã lupte însângertae cu râuri de mied și mese copioase. Mergând de la imagistica bogatã dar stereotipicã din cinematografie, festivalurile tematice de tipul “Zilele vikinge” din Schleswig, benzile desenate ce-l au ca protagoniste pe Wickie, pânã la instrumentalizãrile național-socialiste, constatãm cã este dificil sã ieșim din acest imaginar colectiv pentru a contsrui o reprezentare diferențiatã a vikingilor, care sã corespundã mcar parțial realitãții istorice.

Razboinici si calatori


Principalul leagãn de civilizație este desigur Scandinavia, unde se practicã agricultura în areale mai ferrite și pe lângã fiorduri. Casele sunt dispersate, între ele dezvoltându-se mici terenuri agricole. Orașele apar ca rezultat al activitãților comerciale, deși sunt puține deoarece comunitãțile sãtești preferã economia închisã, autarhicã. Pentru cã exista pericolul ca aceste orașe sã fie predate, necesitau o localizare favorabilã, de pildã Birka, ridicat pe o insulã în Mälarsee, Suedia, sau Haithabu al capãtul unui braț maritim în Schleswig-Holstein, multã vreme cel mai important nod comercial din Europa de nord.
Vikingii dominã nordul European între 800 și 1050, angajându-se într-o migrație ale cãrei motive sunt în continuare subiect de dezbatere. Cel mai probabil este vorba despre o epuizare a resurselor solului, o extindere a comerțului (vikingii suedezi urmãrersc cursul râurilor din zona rusã, atingând chiar și Bizanțul, fãcând schimb de piei, dinți de morsã și pene pe articole deluxe precum mãtase, aur sau vin, întemeind așezãri precum Novgorod la gurile râurilor), dar și expedițiile de pradã. Câteodatã este invocate chiar și o migrație târzie a popoarelor, dar oricum ar fi, vikingii ajung sã strãbatã în lung și-n lat apropare toatã lumea cunoscutã de atunci.



Vikingii iau în stãpânire Insulele Faeroe ocupate atunci de cãlugãri irlandezi, apoi ocupã și Islanda din cauza suprapopulãrii Norvegiei (istoria colonizãrii o gãsim în “Cartea Islandei” scrisã de Ari Thorgilsson). Spre deosebire de Norvegia în Islanda nu are reședința un rege, ci guvernarea se face prin Althing, un fel de adunare legislativã care se întrunește din 930, ale cãrei colecții de legi sunt transpuse în scris în 1118. vechea ‘republicã' islandezã își pãstreazã independența pânã în 1262, când se supune regelui Norvegiei. Și introducerea creștinismului în insulã se decide tot în Althing, dar obiceiurile pãgâne precum consumul cãrnii de cal sau sacrificiul cãtre zeii din vechime se pãstreazã. Sfârșitul erei vikinge este asociat înscãunãrii primului episcop în 1056. Colonizarea Groenlandei este pusã pe seama lui Eric cel Roșu, care o exploreazã doi ani și gãsește în nord întinderi verzi și roditoare. În 985 pleacã 25 de corãbii în direcția insulei,d ar doar 14 ajung la destinație. Colonia are drept centru curtea lui Eric de la Bratahlid lângã Eiriksfjord.

În ceea ce privește colonizarea Lumii Noi, “Istoria arhiepiscopilor de Hamburg”, terminatã de cãtre cãrturarul german Adam din Bremen în anul 1075, prezintã în cartea a patra, intitulata “Descrierea insulelor din nord”, colonizarea de cãtre vikingi a pãmânturilor din Lumea Noua. El a cules aceste informatii de la curtea danezã în anul 1060, fiindu-i povestite de cãtre regele Svein al II-lea Estridsson (1047-1074), nepotul regelui Canut cel Mare. Alte surse, “Analele islandeze” (1121-1127) consemneaza urmatoarele: La sud de Groenlanda se aflã Hellulanda și apoi Marklanda (sau Tara împãduritã, America de Nord) și, nu departe de acolo, Vinlanda. Tragem concluzia cã islandezii erau foarte siguri pe sursele diverselor Sagas și cã știau desigur de existența Vinlandei, cu mult înainte de informația lui Adam din Bremen. Este povestea descoperirii Peninsulei Labrador, o țarã situatã la sud-vest de Groenlanda. “Saga groenlandezilor” ne trimite pe urmele primilor coloniști scandinavi de origine norvegiana. Un anume Bjarni Herjolfsson obisnuia, ca impreuna cu tatal sau sa-si petreaca iernile in Norvegia si Islanda, in zonele sudice cu un climat mai bland. Dar într-o iarnã, tatãl sãu este nevoit sã plece in Groenlanda, însoțit de Eric cel Rosu. Bjarni, pornește pe urmele tatãlui, însã vânturi puternice din Nord și cețuri dense i-au facut pe membrii echipajului sã se îndeparteze de ruta inițialã spre Nord, iar când s-a fãcut senin, au descoperit alte ținuturi diferite. Leif Eriksson, fiul lui Eric cel Roșu, curios din fire, reface traseul lui Bjarni si exploreazã ținuturile noi. Era primul european ajuns in Lumea Nouã.



În anul 793, în Cronica anglo-saxonă este menționat primul atac viking asupra Britaniei, la mânăstirea Lindisfarne. Totuși, este știut că până atunci vikingii deja se stabiliseră în Orkney și Shetland, și probabil că avuseseră loc și alte multe raiduri înainte de această prima menționare. De asemenea, cronicile arată că primul atac viking asupra insulei Iona a avut loc în 794. Sosirea vikingilor a tulburat grav ordinea politică și socială a Britaniei și a Irlandei. Victoria lui Alfred cel Mare de la Edington din 878 a avut o importanță considerabilă, cu toate că, Northumbria se destrămase deja în regatul Berniciei și un regat viking, Mercia, de asemenea se divizase și Anglia de Est își incetase existența ca regat anglo-saxon, iar numeroase regate ale irlandezilor, ale scoților și ale picților avuseseră aproximativ aceeași soartă. În nordul Britaniei, apărarea în fața vikingilor a fost motivul pentru care a fost întemeiat regatul Alba, cunoscut mai târziu sub numele de regatul Scoției. După nenumărate raiduri, vikingii au început să se stabilească în Anglia. O importantă zonă controlată de către vikingi erau împrejurimile orașului York, vikingii numindu-l Jorvik. Așezările daneze din estul Angliei, zonă numită la vremea respectivă Danelaw și cele norvegiene din nordul Scoției și Irlanda au avut un impact îndeajuns de semnificativ pentru a lăsa o anumită amprentă asupra limbii engleze; multe dintre cuvintele de bază ale limbii engleze moderne sunt derivate din scandinava veche; de asemenea, multe dintre toponimele din Anglia, care fuseseră așezări daneze sau norvegiene și-au păstrat numele de origine scandinavă, ca exemplu, Sutherland.

Invaziile în direcția estică au fost opera suedezilor - care din secolul al VIII-lea era un stat unitar și puternic - cunoscuți sub numele de varegi. Suedezii fac parte din categoria negustorilor și exploratorilor și pot fi întâlniți încă din secolul al VI-lea pe coasta estică a Balticii. De acolo ei urcă cursul fluviilor și lacurilor Câmpiei Ruse, ducându-și bărcile pe interfluvii, până la Nipru și Marea Neagră, schimbând aici sclavi și blănuri pe produse orientale, servind uneori și ca mercenari în favoarea bizantinilor și a locuitorilor orașelor slave presărate în drumul lor : Novgorod, Smolensk, Kiev. Drumul varegilor din Scandinavia spre Constantinopol (“Drumul mare de la varegi la greci”) trecea prin golful finic, pe Neva, lacul Ladoga, Volhov, lacul Ilmen, râul Lovat, mai departe pe Nipru până la Marea Neagră. Tradițiile lor afirmă că fondatorii orașelor-state sau cnezate Novgorod și Kiev (862) au fost scandinavi dintre cei care se numeau varegi sau ‘rus’ conduși de Rurik.



Societatea vikingã


În genere societatea era împãrțitã în trei clase. Cea mai de sus o alcãtuiau Jarl, urmați de karl și de thrall. O veche poezie mitologicã, Rigsthula, atribuie originea lor zeului Heimdall, poezie pãstratã în Edda lui Snorri. Pe scurt, zeul se întrupeazã într-un om pe nume Rig și viziteazã trei cupluri, care vor da naștere claselor. În cadrul clasei așa-numiților ‘oameni liberi’ se aflau și cei mai privilegiați, Goden, cel puțin în Islanda. Fiecãrui district în care era împãrțitã îi corespundea un Gode, care se îngrijea de treburile administrative și organizatorice. Mai mult, dispunea și de funcții preoțești. Proprietarii de pãmânt reprezentați de Gode se împãrțeau în funcție de bogãție și de mãrimea proprietãții, se bucurau de multe privilegii legislative, având dreptul de a purta arme și de a-și exprima opinia în adunare. Comercianții aveau același statut ca și proprietarii obișnuiți, deși practic nu dețineau bunui imobile. De menționat ar fi și baza de sclavi destul de dezvoltatã, sclavi cu statut de proprietate mobilã, fãrã niciun fel de drepturi și de o importanțã comercialã deosebitã, mulți provenind din zona slavã și cea occidentalã, unde vikingii conduceau raiduri constante. În afara societãții îi enumerãm pe cerșetori, pelerini, vrãjitori și profetese.

Restructurările care au avut loc în cadrul societății vikinge până în secolul al IX-lea au determinat accentuarea tensiunilor și conflictelor în cadrul acesteia. Este de remarcat că denumirea adunării poporului - thing -, forul social suprem în comunitățile vikinge, vine de la un cuvânt care înseamnă judecată, funcția sa principală fiind mai ales de instanță judecătorească superioară. Din thing făceau parte toți bărbații liberi în stare să poarte arme. Paralel a existat și un sfat al nobilimii ce a avut în prima fază a democrației militare, atribuții destul de restrânse, dar care, pe măsură ce această categorie socială și-a extins puterea, s-a suprapus tot mai mult autorității thing-ului. Într-o societate cu o stratificare socială și cu așezări răzlețe este de așteptat să nu întâlnim un sistem de legi aplicabil uniform întregii regiuni, ci mai degrabă o serie de aspecte zonale și regionale ale unor structuri legislative comune, derivate din religia comună întregii populații ce locuia în Peninsula Scandinavică. Sistemul de legi care guverna această societate ne este cunoscut mai ales din colecțiile de coduri de mai târziu și în general putem presupune o schemă general răspândită pe baza unui schelet comun, diferențierile fiind date de partea procedurală sau de nivelul pedepselor acordate.



Religia vikingã


Panteonul zeilor în religia scandinavilor era populat de zeități antropomorfe, fiecare cu propriul său simbol, fiind divizați în două grupuri distincte: ‘Asenii’, zeii aristocrației războinicilor și ‘Wanii’, divinitățile agricultorilor și păstorilor, ai fecundității și fertilității, protectorii păcii și ai bogăției. Zeul suprem al tuturor germanilor, regele Asenilor, era Odin/Wotan, având ca simbol o suliță; la origine zeul furtunilor, Odin era în primul rând zeul furiei războinice, înconjurat de ceata sa formată din luptătorii cei mai aprigi și era singura divinitate căreia i se aduceau sacrificii umane.. Tot el stabilea care dintre războinici vor fi conduși de fecioarele războinice (“walkirii”) în Walhalla- locul celor căzuți pe câmpul de luptă. Al doilea zeu, foarte popular, era Thor, zeu al tunetului și al furtunii aducătoare de ploaie binefăcătoare recoltelor, reprezentat cu un ciocan, uneori în asociație cu un topor. Alături de aceste zeități panteonul era completat de numeroși alți zei principali (Freya, zeița fertilității, Loki, zeul focului, s.a.) și secundari.
În ceea ce privește concepția nordicã asupra lumii, avem ca principalã sursã de referințã “Völuspá” (Profeția clarvãzãtoarei), în care profetesa ii dezvãlui lui Odin devenirea și sfârșitul lumii. Cea mai veche versiune a cântului provine din Codex Regius , secolul al 13-lea, dar se estimeazã cã dateazã cel puțin cu douã secole mai devreme. Deși infiltrate cu elemente creștine, poemul se adreseazã totuși prin conținut unor oameni de formație pãgânã clarã. Alte lucrãri ce pot fi încadrate tot în scrieri cosmogonice sunt “Cântecul lui Grimnir”, Grimnismal, “Cântecul lui Vafthrudnir”, Vafthrudnirsmal, și poeme conținute în Snorra-Edda precum Gylfaginning.

În cosmogonia nordicã existã la început doar un gol uriaș: Ginnungagap. În sud întâlnim însã Muspellsheim, strãlucirea și cãldura, un loc infernal dominat de uriașul Surtr. La polul opus întâlnim Niflheim, întunericul și frigul, din centrul cãruia izvorãște Hvergelmir, care-și varsã apele în Ginnungagap. Acolo apele îngheațã și se topesc, procesul rezultând în nașterea uriașului Ymir. Din brațele uriașului hermafrodit iau naștere prima femeie și primul bãrbat. Uriașul se hrãnește cu laptele vacii Audhumbla, care linge promoroaca de pe pietre și astfel se naște o altã creaturã, Buri, pãrintele zeilor. Buri are un fiu, Borr, care se însoarã cu Bestla, fiica uriașului Bolthorn și are cu aceasta trei copii: Odin, Villi și Ve, primii zei. Aceștia îl ucid pe Ymir și îneacã în sângele sãu pe ceilalți uriași, mai puțin pe Bergelmir, care întemeiazã noul neam al uriașilor. Cei trei carã trupul uriașului în Ginnungagap și fãuresc pãmântul din el, din sângele sãu mãrile și din oasele sale munții. Odin, Villi și Ve creeazã din douã buturugi pe primii oameni care sã populeze pãmântul denumit Midgard: Askr și Embla.

Ca acte de cult scandinavii cunoșteau rugăciunile, formulele magice cântate (baldr), ofrandele și sacrificiile sângeroase. Practicau toate felurile de magie; îndeosebi magia imitativă era la baza riturilor de fecunditate și fertilitate. Ospățul ritual era momentul religios esențial al ceremoniei sacrificiului: Toți cei care luau parte se credea că absorb și asimilează misterioasa influență divină de care era pătrunsă carnea animalului sacrificat.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 02.06.11 9:42

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 15.04.11 11:41

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.03.11 18:30


Piatra magica a vikingilor

Stapani de necontestat ai marilor, strabatand intinderile albastre si inspumate in formidabilele lor drakkare, vikingii au lasat o amprenta de nesters in istoria omenirii, furia lor razboinica nefiind intrecuta poate decat de cea a hunilor sau a mongolilor. Navigatori innascuti, razboinici fara teama, ei au cutreierat indelung lumea, descoperind, poate, Lumea Noua, fara sa stie, cu sute de ani inaintea lui Columb. Vreme de secole, savantii s-au intrebat care a fost metoda gratie careia oamenii Nordului au reusit sa navigheze atat de precis, in conditiile in care ei nu cunosteau busola. Un posibil raspuns la aceasta intrebare a reusit sa fie dat doar de curand.Un artefact misterios

O straveche legenda vikinga vorbeste despre o stralucitoare „Piatra a Soarelui” care, indreptata spre cer, dezvaluia pozitia astrului zilei chiar si pe vreme mohorata. Mult timp, s-a crezut ca e vorba despre o legenda, dar oamenii de stiinta, analizand proprietatile luminii solare, spun ca anumite cristale cu capacitati de polarizare – functionand in acelasi mod ca legendara piatra – i-ar fi putut ajuta pe navigatorii de odinioara sa strabata nordul Atlanticului. Evident, vikingii preferau sa plece pe mare in timpul sezonului cald, cand ziua polara le permitea sa strabata intinderi vaste de apa, sub razele Soarelui, prezent aproape permanent pe cer.
Dar mai multe saga islandeze, despre eroul Sigurd, sugereaza ca ei ar fi avut la dispozitie si un alt instrument – solasteinn – Piatra Soarelui. Una dintre aceste povesti descrie cum intr-o zi innorata, cand o mazariche rece cadea din cer, regele Olaf, aflat pe nava lui, a luat o Piatra a Soarelui, a indreptat-o spre cer si a vazut in ea locul precis unde se afla Soarele, dincolo de perdeaua groasa de nori. Abia in zilele noastre, savantii au avansat ideea ca miraculosul artefact ar fi putut fi o varietate de feldspat islandez.

O „busola” bazata pe razele Soarelui

Dupa cum se stie, lumina consta in unde electromagnetice care oscileaza perpendicular pe directia pe care calatoreste lumina. Cand oscilatiile sunt indreptate in aceeasi directie, lumina este polarizata. Un cristal de polarizare, precum calcitul, permite doar luminii polarizate in anumite directii sa treaca prin el si poate aparea stralucitor sau intunecat, in functie de cum e indreptat fata de lumina. Arheologul danez Thorkild Ramzskou este de parere ca, inaltand un cristal de calcit spre cer si rotindu-l, spre a observa directia de polarizare a luminii care trece prin el, vikingii puteau deduce cu precizie pozitia Soarelui, chiar si cand acesta se afla ascuns de nori sau de ceata, ori chiar cand trecuse deja de linia orizontului.
In ultimele luni, Gabor Horvath, specialist in optica la Universitatea Eotvos, Budapesta, si Susanne Akesson, istoric la Universitatea Lund, Suedia, au testat aceste idei, efectuand mai multe experimente. Mai intai, ei au cerut unui lot de voluntari sa estimeze pozitia Soarelui intr-o zi noroasa, dar erorile de pana la 95% i-au determinat sa creada ca vikingii nu se bazau, in nici un caz, pe ochiul liber, pentru a stabili aceasta pozitie. Au incercat apoi mai multe tipuri de cristale de polarizare si au remarcat ca feldspatul islandez permite ca modelul de polarizare a luminii sa fie similar, pe cer innorat, ca si pe cer senin! „Polarizarea nu este la fel de puternica, dar era probabil suficienta pentru a oferi vikingilor suficiente informatii referitoare la navigatie”, afirma Horvath.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.03.11 10:56

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vikingii au adus o femeie amerindiană în Islanda, în jurul a

Mesaj Scris de Admin la data de 21.11.10 15:56

Vikingii au adus o femeie amerindiană în Islanda, în jurul anului 1000
Prima persoană născută pe continentul american care a ajuns în Europa a fost, probabil, o femeie amerindiană pe care vikingii au adus-o în Islanda, în urmă cu peste 1.000 de ani, potrivit unui studiu realizat de cercetători spanioli și islandezi.
Concluziile acestui studiu certifică teoria potrivit căreia vikingii au ajuns pe continentul american cu câteva secole înainte ca exploratorul Cristofor Columb să descopere Lumea Nouă.
Reprezentanții Consejo Superior de Investigaciones Científicas (CSIC) au declarat că analizele genetice realizate pe 80 de persoane provenind din patru familii islandeze au relevat faptul că acestea aveau în structura ADN-urilor lor o secvență care nu se regăsește decât în codul genetic al amerindienilor și al persoanelor născute în Asia de est.
„Am crezut, la început, că ADN-ul provenea de la familii asiatice care s-au instalat recent în Islanda", a declarat Carles Lalueza-Fox, cercetător în cadrul CSIS.
„Însă, atunci când am studiat arborele lor genealogic, am descoperit că cele patru familii descind din strămoși care au trăit între 1710 și 1740 și care locuiau în aceeași regiune din sudul Islandei", a adăugat cercetătorul spaniol.
Secvența genetică descoperită, denumită C1e, este mitocondrială, ceea ce înseamnă că această genă a fost introdusă în Islanda de o femeie.
„Ținând cont de faptul că insula a fost virtual izolată începând din secolul al X-lea, ipoteza cea mai plauzibilă este aceasta: genele provin de la o femeie de origine amerindiană, adusă de pe continentul american de către vikingi în jurul anului 1000", a explicat Carles Lalueza-Fox.
Cercetătorii au analizat datele obținute de compania deCODE Genetics, cu sediul în Reykjavik.
Oamenii de știință speră să găsească aceeași secvență ADN de origine amerindiană și la alte persoane din Islanda, începând din regiunea situată în jurul ghețarului Vatnajokull din sudul țării.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un viking nobil si un voievod gospodar: Knut cel Mare si Aht

Mesaj Scris de Admin la data de 06.04.10 20:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Vikingii, războinicii lumii care s-au convertit la religia p

Mesaj Scris de Admin la data de 13.10.09 21:53

Vikingii, războinicii lumii care s-au convertit la religia păcii După căderea Imperiului Roman de Apus, Europa a suferit mai multe lovituri. Cele mai puternice au fost din partea popoarelor scandinave, care, în sec. VIII d.Hr., au început o serie de expansiuni teritoriale. Acești marinari războinici sunt cunoscuți sub numele de vikingi sau nordici. Principala...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ultima lupta a vikingilor

Mesaj Scris de Admin la data de 11.10.09 11:03


Ultima lupta a vikingilor



Stapani de necontestat ai marilor, strabatand intinderile albastre si inspumate in formidabilele lor drakkare, vikingii au lasat o amprenta de nesters in istoria omenirii, furia lor razboinica nefiind intrecuta poate decat de cea a hunilor sau mongolilor. Navigatori innascuti, razboinici fara teama, ei au cutreierat indelung lumea, descoperind, poate, Lumea Noua, fara sa stie, cu sute de ani inaintea lui Columb. La capatul a aproape patru secole de navaliri cumplite, rastimp in care jefuisera Europa in lung si-n lat, puterea vikingilor a decazut insa, cantecul lor de lebada constituindu-l, fara doar si poate, batalia de la Stamford Bridge, din 1066.
O amenintare iminenta
In luna septembrie a acelui an, intreaga suflare a Angliei privea cu teama spre coastele sudice ale insulei, anticipand invazia normanda, venita de peste Canalul Manecii. Dar o surpriza neplacuta pentru anglo-saxonii ce se pregateau de aparare a venit din nord: o flota de peste 300 corabii vikinge aparuse din nord-est, purtand la bord circa 9000 de razboinici dornici de prazi si masacre. Dupa ce mai multe targuri si orasele au fost trecute prin foc si sabie de catre vikingi, a devenit clar ca ei constituiau prima amenintare careia localnicii trebuia sa-i faca fata.
Simpla prezenta a comandantului normand era suficienta sa insufle groaza: vestitul Harald Hardada (Harald cel Cumplit), regele Norvegiei, un razboinic de cariera, ce-si petrecuse ultimii 35 de ani din viata in toate zonele de conflict ale continentului, de la Kiev la Bizant. Luptand sub temutul sau stindard, landwaster („teroarea tinuturilor”), ce infatisa un corb negru pe fond alb, vikingii au zdrobit trupele contilor Edwin de Mercia si Morcar de Northumbria, ce le iesisera in intampinare. Triumfator, suveranul viking a impus localnicilor un tribut impovarator si a ramas sa astepte plata banilor la Stamford Bridge, un pod de lemn, pe raul Derwent, la intersectia a patru stravechi drumuri romane.
Sase picioare de pamant pentru fiecare invadator
Intre timp, regele anglo-saxon Harold se afla intr-o situatie dificila. Apropiindu-se secerisul, el a fost nevoit sa lase militiile cetatenesti la culesul recoltei si sa trimita la Londra flota si trupele de huscarli – mercenari de origine daneza care fusesera garzi de corp ale regilor Angliei inca din vremea lui Canute cel Mare. Afland despre invazia vikinga, regele nu s-a descurajat ci a convocat toti ostasii de care dispunea, pornind in mars fortat spre nord. Au ajuns la Tadcaster, langa orasul York, unde facusera tabara vikingii, in doar patru zile, strabatand aproape 300 km, o performanta absolut remarcabila.
Se spune insa ca Harold a fost chinuit dupa aceea de dureri atroce de picioare, care l-au tinut treaz o noapte intreaga. Spre ziua insa a intrat intr-un fel de transa, in care ar fi avut, sustinea el, viziunea victoriei asupra vikingilor. Armata lui Hardrada nici nu banuia ca anglo-saxonii sunt la doi pasi de ei si abia cand au zarit norii de praf starniti de oamenii lui Harold, indreptandu-se in viteza spre ei, au realizat gravitatea situatiei. Povestile scandinave afirma ca la asfintitul Soarelui, Harold, deghizat in mesager, ar fi condus o delegatie la podul Stamford, vorbind personal cu Hardrada. El i-ar fi transmis, ca din partea suveranului anglo-saxon, atunci cand vikingii au cerut pamanturi in Anglia, ca nu le va da decat sase picioare de pamant, cat sa le fie ingropate trupurile, dar lui Harald, fiindca era mai inalt, ii va da sapte!
Pe viata si pe moarte
Ambele parti au inteles indata ca podul peste raul Derwent este un punct strategic crucial si au pornit sa-l cucereasca. Primul a ajuns un urias razboinic viking, care a tinut singur piept, potrivit cronicarilor vremii, ostii anglo-saxone, asteptand venirea celorlalti vikingi. Dar, dupa ce a ucis peste 40 de saxoni cu toporul sau imens, el a fost ucis prin viclenie: un soldat al lui Harold s-a strecurat sub pod si i-a infipt razboinicului o sulita in vintre, printre scandurile de lemn. Imediat, saxonii au luat cu asalt podul si l-au cucerit. Vikingii au format atunci un zid de scuturi in fata lor, zid de care anglo-saxonii s-au izbit de mai multe ori, ca valurile de o stanca, fara sa-l poata darama.
Confruntarea a fost sangeroasa si in cele din urma englezii, fiind mai numerosi, au inceput sa clinteasca zidul viking din loc. Hardrada a trimis un mesager spre orasul Riccall, sa cheme in ajutor pe Orri Eistein, o capetenie vikinga plecata dupa prazi. El spera ca venirea acestuia, in momentul decisiv al bataliei, ar putea inclina balanta victoriei in favoarea sa. Cele doua osti s-au luptat cu inversunare pana seara, regele viking aflandu-se permanent in primul rand si croindu-si partie printre dusmani. O sageata venita aparent de nicaieri i s-a infipt insa in beregata, provocandu-i o sangerare masiva. Fara sa mai poata vorbi, Harald s-a prabusit, nu inainte de a-si indemna compatriotii sa continue lupta.
Cand doi se cearta, al treilea castiga
Marinimos, Harold a propus vikingilor ramasi in viata si depasiti numeric in mod clar de catre soldatii lui, sa se predea, promitandu-le ca le va cruta vietile si-i va lasa sa se intoarca la corabii. Calculul regelui era bine motivat: el stia cum lupta vikingii la disperare si isi dadea seama ca prelungirea bataliei ar fi adus moartea altor zeci sau sute dintre oamenii lui. Or, nu-si mai putea permite si alte victime, stiind ca in sud, normanzii condusi de ducele William debarcasera deja, indreptandu-se spre el. Avea nevoie de fiecare om si ar fi acceptat orice conditii, spre a incheia pacea. Dar vikingii, condusi acum de printul Tostig, au respins cu trufie propunerea. Ei au format asa-numitul „cerc al mortii”, in jurul regelui ucis, ceea ce insemna ca erau dispusi sa moara luptand decat sa se predea.
Si intr-adevar, anglo-saxonii au fost nevoiti sa se dueleze cumplit cu ei, pana ce au reusit ca pe ultimii vikingi sa-i impinga in apele raului si sa-i inece, dupa ce Tostig pierise, aproape despicat in doua de o lovitura de sabie. Sosirea lui Orri (numita, in legendele norvegiene „furtuna lui Orri”) n-a reusit sa aduca victoria vikingilor, asa cum sperase Harald. Insusi Orri a fost ucis si putini dintre soldatii sai au reusit sa mai ajunga la corabii, hartuiti de oamenii lui Harold. Dintre cele 300 de corabii ale flotei de invazie, doar mai putin de 20 au mai parasit tarmurile engleze.
Dar Harold s-a dovedit un cavaler, permitand fiului mezin al lui Hardrada, Olaf, ca si contilor de Orkney sa plece liberi, fara a cere rascumparare pentru ei ci doar obligandu-i sa jure ca nu vor mai calca niciodata pamanturile Angliei. Aparatorii n-au apucat sa se bucure prea mult de victorie. Pe 28 septembrie, ducele William debarcase in golful Pevensey, incepand o campanie de jaf in regiune. Iar pe 14 octombrie 1066, soarta Angliei se va schimba, pentru totdeauna, dupa ce trupele anglo-saxone, epuizate de lupta cu vikingii si de marsurile neincetate, au cedat in fata mult mai puternicilor razboinici normanzi. La doar cateva zile dupa ce vikingii, invinsi la Stamford Bridge, ieseau practic din istorie, anglo-saxonii erau cuceruti la randul lor...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cum a descoperit America un navigator viking, cu 500 de ani

Mesaj Scris de Admin la data de 10.10.09 17:32

Cum a descoperit America un navigator viking, cu 500 de ani înaintea lui Columb Leif Ericsson (970-1020) sau Leif Norocosul era fiul lui Eric Thorvaldson sau Eric cel Roșu, un norvegian mare și vesel care își petrecea timpul liber omorând câțiva vecini. Leif era un băiat înalt și frumos, tipul de viking, iar fetele observaseră treaba asta, așa că trebuia să acționeze...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=SCANDINAVIA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum