ORDINE/SECTE

Pagina 5 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ORDINE/SECTE

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 11:12

Rezumarea primului mesaj :

Misterele cavalerilor templieri

Ordinul Templului, numit la inceput Ordinul religios si militar al Templului din Ierusalim, se situeaza intre realitate si mit. Cavalerii templieri, calugari si ostasi in acelasi timp, discipoli spirituali ai Sfantului Bernard, abatele manastirii Clairvaux, eroi ai Cruciadelor, intemeietori de cetati, constructori de catedrale, diplomati si bancheri, au marcat spiritualitatea crestina pana in epoca noastra.

Istoria Templierilor incepe la mai putin de doua decenii dupa prima cruciada (1096-1099), lansata de Papa Urban al II-lea pentru eliberarea Sfantului Mormant si izbavirea crestinatatii rasaritene cazuta sub stapanire islamica.
In 1118, noua cavaleri francezi s-au stabilit la Ierusalim, locul de intalnire a celor trei religii monoteiste: iudaica, crestina si musulmana. Botezati la inceput „Sarmanii Cavaleri ai lui Hristos”, cei noua cavaleri fondatori ai Ordinului au fost: Hugues de Payns, André de Montbard, Payen de Montdidier, Geoffroy de Saint-Omer, Archambaud de Saint-Amand, Geoffroy Bisol, Goudemar, Rossal si Hugues de Champagne.
Oficial, cavalerii venisera sa ocroteasca drumul pelerinilor, tot mai numerosi, porniti spre Sfantul Mormant, dar se pare ca aveau si o misiune secreta, incredintata lor de Sfantul Bernard, staretul manastirii Clairvaux, a carui manastire se afla chiar pe mosia contelui Hugues de Champagne, pe atunci o feuda independenta de coroana Frantei.
Cei noua nu s-au indreptat direct spre Ierusalim, ci s-au oprit mai intai la Efes, oras al carui prim propovaduitor si episcop fusese Sfantul Apostol Ioan, iar pe atunci era pastorit de mitropolitul Theocletes. Sub obladuirea lui, cavalerii s-au calugarit.

Cresterea puterii templiere

Dupa ce si-au stabilit sediul in apropierea Templului din Ierusalim - distrus de imparatul roman Titus in anul 70 - cei noua cavaleri au disparut vreme de noua ani, timp in care se poate presupune ca au luat contact cu celelalte religii inconjuratoare, sau chiar cu unele curente mistice mult mai indepartate, deoarece insemnele lor, sapate in piatra catedralelor gotice, sugereaza cunoasterea Vedelor indiene. Templierii si-au ales locul pentru sediul lor pe culmile muntelui Moriah pentru ca acolo se afla o stanca, loc simbolic ce uneste combatantii celor trei religii monoteiste. Pe aceasta piatra ar fi trebuit sa se desfasoare sacrificiul lui Avraam, pentru crestini o prefigurare a jertfei lui Hristos; tot aici Solomon, regele iudeilor, a cladit Templul; si tot din acest loc, conform islamului, profetul Mahomed, venit sa se reculeaga, a fost inaltat la cer de catre Alah.
La intoarcerea in Ierusalim, cavalerii-calugari nu mai erau noua, ci trei sute si se aflau in fruntea unei armate de trei mii de oameni. Printre acestia se numarau fosti talhari la drumul mare, pacatosi, excomunicati, oameni care incercau sa-si redobandeasca in lupta cu necredinciosii iertarea lui Dumnezeu si reintegrarea sociala.
In 1128, un Conclav general al Bisericii Catolice s-a reunit la Troyes, capitala feudei lui Hugues de Champagne, pentru a recunoaste Ordinul si a-i da o Constitutie. In toata istoria cavaleriei europene nu exista o solemnitate similara. Templierilor le-au fost asigurate o seama de privilegii lumesti substantiale. Nu plateau impozite, dar puteau percepe impozite de pe mosiile lor. Nu erau supusi nici unei autoritati judiciare, ci aveau propriile lor tribunale. Aveau o ierarhie proprie, fara a mai da nici un fel de socoteala episcopilor, cardinalilor si nici macar papei, in ceea ce priveste alegerea demnitarilor Ordinului. Gratie acestor avantaje, Templierii au devenit in scurta vreme nespus de puternici si au agonisit o avere imensa. O jumatate de secol mai tarziu, ei posedau, pe langa sediul principal de la Ierusalim, numeroase alte Comanderii in Antiohia, la Tripoli, in Franta, Anglia, Scotia, Portugalia, Spania si Ungaria. Se pare ca ar fi ajuns si in Transilvania, unde ruinele uneia din asezarile lor ar fi dainuit multa vreme in preajma minelor aurifere din Muntii Abrudului.
Templierii au inventat scrisorile de credit, devenind bancheri de incredere si numarand printre clientii lor capete incoronate, inclusiv pe regele Frantei.

Vineri, 13

La moartea celui de-al douazecilea Mare Maestru, templierii s-au retras in Cipru, ducand cu ei le beaucéant, alcatuit din romburi albe si negre, simbol al bivalentei. In 1307, Jacques de Molay, cel de-al douazeci si doilea Mare Maestru, a hotarat sa paraseasca sediul insular provizoriu si sa se instaleze la Paris, in maretul lacas pe care Templierii si-l ridicasera in cartierul Marais.
Ordinul avea deja un imens tezaur din aur, intr-o vreme in care pe tot intinsul lumii cunoscute atunci metalul pretios era destul de rar. Dar nu atat averea, cat mai ales zvonul ca Ordinul Templier ar avea doua fete, ca ar fi ascuns inca de la bun inceput un scop tainic, anumite „secrete”, a provocat pofta si invidia dusmanilor sai.
Credinta ca Templierii aveau ritualuri neobisnuite exista inca de la inceputurile Ordinului, dar fiind forta cea mai puternica si mai respectata a crestinatatii, au fost aproape imuni la speculatii. Chiar secretul ritualurilor a oferit un motiv excelent pentru ca falsele acuzatii sa para credibile.
La vremea respectiva, in Franta domnea Filip cel Frumos, un suveran vesnic aflat in cautare de bani, dator cu sume mari catre vistieria Ordinului. Templierii ii imprumutasera regelui banii pentru zestrea fiicei sale si Templul din Paris ii asigurase regelui un refugiu de cateva zile, cand o rascoala a parizienilor scapase de sub control.
Intr-o zi de vineri, 13 octombrie 1307, a inceput in toata Franta o uriasa razie poruncita de rege si condusa de Nogaret Guillaume, primul jurist si sfetnic al regelui. Nogaret trimisese ordine sigilate tuturor senesalilor din Franta cu trei saptamani inainte de 13 octombrie, cu instructiuni clare ca nu trebuie deschise inainte de 12 octombrie.
Inchizitiei i s-au dat ordine sa stoarca marturisiri si chiar sa foloseasca tortura pentru a atinge acest obiectiv. Un templier a fost dus in fata Curtii ca sa marturiseasca, tinand in maini o cutie care continea oasele innegrite care i s-au desprins de la picioare in timp ce acestea ii erau arse.
Inca din primele zile, numerosi Templieri au pierit sub tortura, refuzand sa deconspire locul in care era ascuns tezaurul Ordinului, o comoara a carei taina a ramas ascunsa pentru totdeauna.
Procesul Templierilor a durat sapte ani, cu toate ca sentinta era cunoscuta dinainte. Papa Clement al V-lea, instalat de Filip cel Frumos la Avignon, a excomunicat Ordinul, iar bunurile sale lumesti, cele care au putut fi confiscate, au fost atribuite Ordinului de Malta, acesta cunoscand de atunci inainte o mare putere si inflorire.

Ceremonia macabra

La 18 martie 1314, in capitala Frantei a avut loc o macabra ceremonie: arderea pe rug a Marelui Maestru Jacques de Molay, impreuna cu un companion al sau, Geoffroy de Charnay. Pe drumul spre rug, Jacques de Molay s-a dezbracat de toate hainele, gestul sau avand un anume inteles: vesmintele Ordinului Templier nu trebuiau date prada focului, ele fiind fara pata si fara vina.
Executia s-a desfasurat pe Insula Iudeilor, loc in care mai multi evrei fusesera arsi pe rug, dupa ce Nogaret le-a inventat mai multe procese masluite si le-a confiscat averile. Pentru ca supliciul sa dureze cat mai mult, cei doi au fost arsi incet, la un foc mistuitor. Mai intai le-au fost arse picioarele, apoi organele genitale. De la fereastra palatului sau regal, Filip cel Frumos a urmarit sinistrul oficiu.
Martorii oculari au sustinut ca Jacques de Molay i-a chemat in fata judecatii lui Dumnezeu pe Clement al V-lea si Filip cel Frumos, dandu-le si termene limita: patruzeci de zile pentru Papa si cel mult un an pentru rege. Patruzeci de zile mai tarziu, Clement al V-lea murea pe neasteptate, in mari dureri, provocate se pare de piatra la rinichi. Filip cel Frumos a murit in acelasi an, pe 29 noiembrie, coltii unui mistret rasturnandu-l din sa, o moarte considerata umilitoare la acea vreme.
Persecutiile din Franta n-au putut distruge in intregime Ordinul Templier. O parte din flota templiera se afla in portul La Rochelle, de unde templierii s-au indreptat spre Scotia, Portugalia si un tinut indepartat caruia ii spuneau La Merica. La scurta vreme, in toata Franta au inceput sa apara Militii cavaleresti si Ordine noi, care si-au manifestat discret apartenenta templiera. Numeroase societati oculte contemporane, confundand adesea aparenta cu esenta, ii revendica mostenirea, de cele mai multe ori fara nici un fel de justificare.

Marele Maestru si giulgiul de la Torino

Marele Maestru Jacques de Molay (in imagine) a fost torturat sub directa supraveghere a Marelui Inchizitor al Frantei, Guillaume Imbert. Molay a fost biciuit cu bice pentru cai, avand la capete bile de metal, dupa care a fost crucificat dupa modelul oferit de crucificarea lui Isus. Marele Maestru a cedat torturii si a marturisit crime pe care nu le-a comis, desi a retractat imediat dupa aceea. Se pastreaza o confesiune a lui Molay in care acesta marturiseste ca l-a negat pe Iisus si crucea, dar nega cu vehementa celelalte acuzatii. Se pare ca giulgiul in care a fost infasurat dupa crucificare este celebrul „Giulgiu de la Torino”. Datarea cu carbon a giulgiului a demonstrat ca acesta nu poate fi mai vechi de 1260 de ani, ceea ce exclude posibilitatea ca el sa-l fi acoperit pe Hristos. In mod ciudat, rezultatele datarilor cu carbon au fost date publicitatii intr-o zi de 13 octombrie. „Imaginea pe care lumea crestina a invatat sa o iubeasca drept fata Domnului este de fapt fata unui om torturat si ucis in numele Domnului, nu de catre romani, ci de un rege francez avid de bani, ajutat de biserica romano-catolica”, afirma Christopher Knight si Robert Lomas.

Acuzati de sodomie!

Principalele acuzatii care au fost aduse Templierilor, fabricate din marturia unui ex-templier, Squin de Flexian, erau urmatoarele: in momentul in care erau admisi, templierii jurau sa nu paraseasca Ordinul si sa-i apere interesele prin orice mijloace, bune sau rele; liderii Ordinului erau in alianta secreta cu sarazinii si aveau o credinta mai degraba islamica decat crestina, fiecare novice trebuind sa scuipe si sa calce pe cruce. Aceeasi conducatori erau acuzati de erezie, cruzime si profanari; se zicea ca ucid orice novice care incearca sa paraseasca Ordinul si ca le indemnau pe femeile insarcinate cu ei sa faca avort si sa-si ucida in secret copiii nou-nascuti. Inchizitorii sustineau ca nici un viciu sau crima, comise in beneficiul Ordinului, nu era considerat pacat de catre Templieri, ca acestia erau dependenti de cele mai infame excese de desfranare, ca dispretuiesc autoritatea Papei, autoritatea Bisericii si cele sfinte, mai ales penitenta si spovedania si ca multe statui ale Ordinului erau nelegiuite, profane si contrare crestinismului. Templierii au mai fost acuzati de sodomie, deoarece emblema lor infatisa doi calareti pe un singur cal, pacat pe care, oricat au fost torturati, acuzatii nu l-au recunoscut. Ei pretextau ca cei doi stand in sa ar fi fost doar un simbol al modestiei traiului lor. In realitate, era vorba de o alegorie a dublului aspect, esoteric si exoterix, al spiritualitatii templiere.

Adevarata misiune a Templierilor

Templierii sunt cel mai faimos ordin de calugari razboinici crestini care a existat in lumea medievala sau in orice alta perioada. Timp de aproape 200 de ani, Templierii au fost mai puternici decat regii. Existenta controversata a Ordinului si moartea spectaculoasa a acestuia au contribuit la crearea unui aure legendare in jurul lui. Aparitia lor misterioasa, hotiile imense care le-au fost atribuite, influenta si decaderea brusca si totala din gratii, pe 13 octombrie 1307, toate acestea au ramas subiecte de dezbatere si speculatie.
Potrivit traditiei, regele Baldwin al II-lea al Ierusalimului a ajutat Ordinul imediat dupa constituirea acestuia, asigurand cavalerilor locuinte in partea estica a palatului care se invecina cu fosta moschee Al-Aqsa, situat pe locul Templului lui Solomon. Exista istorici care sustin ca adevarata misiune a Templierilor nu era aceea de a asigura protectie fluxului crescut de pelerini, care calatoreau intre portul de coasta Jaffa si Ierusalim. „Adevarata sarcina a celor noua cavaleri era sa realizeze o cercetare in zona pentru a obtine relicve si manuscrise, care contineau esenta traditiilor secrete ale iudaismului si Egiptului antic, unele dintre ele datand din vremea lui Moise”, sustine istoricul francez Gaetan Delaforge. Mai multi arheologi sustin ca Templierii au facut sapaturi sub ruinele Templului, cautand ceva misterios. Unii autori au speculat ca poate au cautat comorile pierdute ale Templului, Sfantul Graal, sau chiar Chivotul Sfant.

Organizarea Ordinului Templier

Cei noua cavaleri initiali nu au vrut sa primeasca noi recruti, dar nevoia de fonduri suplimentare i-a facut sa-si schimbe atitudinea. Noul lor regulament cerea ca membrii noi sa fie intr-o perioada de proba in primul an si le cerea sa faca un juramant de saracie, astfel incat un „frate” nou trebuia sa cedeze intreaga avere Ordinului. Toti candidatii trebuiau sa fie nascuti in urma unei casatorii, sa fie nobili, eliberati de orice juramant si sanatosi. Ordinul nu era format numai din cavaleri. Mai existau doua categorii, in afara fratilor deplini. Prima era cunoscuta drept sergenti si erau recrutati din ceea ce numim astazi clasa muncitoare. Ei erau grajdarii, bucatarii, santinelele si ajutoarele de trupa ale Ordinului. Ca si cavalerii, ei purtau o cruce rosie pe mantie, dar mantia lor era maro inchis si nu alba, ceea ce semnifica lipsa lor de puritate comparativ cu cavalerii Ordinului. Celalalt grup cuprindea clericii care se ingrijeau de necesitatile spirituale ale cavalerilor. Erau singurii membri ai Ordinului care stiau sa scrie si sa citeasca. Uneori, foloseau in scriere coduri foarte complexe. Mantia lor era de culoare verde.


http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=2632


Ultima editare efectuata de catre Admin in 27.06.11 19:01, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Ordine monastice apusene in Tara Sfanta

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.07 21:27

Ordine monastice apusene in Tara Sfanta
=====
Templierii (IV) [11.03.2006]
Templierii (III) [25.02.2006]
Templierii (II) [11.02.2006]
Templierii (I) [28.01.2006]
Ioanitii (II) [21.01.2006]
Ioanitii (I) [14.01.2006]
Teutonii (II) [07.01.2006]
Teutonii (I) [17.12.2005]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Templierii au donat carti la Nanesti

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.07 10:23

Templierii au donat carti la Nanesti
Biblioteca din comuna vrânceana Nanesti, greu incercata de inundatiile din ultimii ani, a fost inaugurata zilele trecute in prezenta cavalerului Mare Cruce, Dan Vasiliu, Marele Prior Magistral al Organizatiei Templierilor din România. Biblioteca, distrusa in urma inundatiilor catastrofale din 2005, a fost reabilitata de autoritatile locale, iar fondul de carte a fost refacut prin donatia primita de la Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim, denumirea oficiala a Templierilor. Au fost donate circa doua mii de carti, un televizor, un videocasetofon, precum si un calculator pe care sa fie tinuta evidenta volumelor imprumutate. „Unele carti sunt nou-noute, cumparate din librarii, iar altele sunt donatii de la membrii nostri. Sunt carti de povesti, literatura universala, foarte bune, iar unele nici nu se mai gasesc in ziua de astazi. Am mai adus si rafturile, iar daca tot am luat cartile, am mai completat cu un televizor si un video, cu câteva casete cu povesti pentru copii si un calculator, prin care sa se tina evidenta. Cred ca vom mai colabora cu primaria din Nanesti pentru ca sunt oameni deschisi si vad ca se bucura de ceea ce au primit“, ne-a declarat Dan Vasiliu, Marele Prior Magistral al României.

Vrancea nu are cavaleri ai Ordinului Templului
Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim (O.S.M.T.H.) este recunoscut drept mostenitor legitim al spiritului si traditiilor celebrului Ordin al Templului. În România, ordinul numara peste 400 de membri. Desi exista un Ballivat al Moldovei (ballivatul este o structura administrativa regionala a ordinului), in Vrancea nu exista nici o comanderie cu cavaleri ai O.S.M.T.H.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cavalerii de Malta, un mister spulberat

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.07 8:07

Ceremonialul secret al numirii in ordin a fost, in premiera, filmat si fotografiat pas cu pas

Cavalerii de Malta, un mister spulberat

Ceremonia, pana acum secreta, a fost transmisa in direct de Realitatea TV
Sute de credinciosi au asediat, ieri, la ora 10.30, Catedrala Metropolitana “Sfantul Iosif “ pentru a asista la ceremonialul primirii a cinci cavaleri in Ordinul Suveran Militar de Malta (OSMM). Evenimentul a fost public pentru prima oara in Romania; transparenta a fost perceputa si ca o replica la un ceremonial similar, organizat pe 27 ianuarie la Suceava de catre o alta organizatie ce sustine ca ar reprezenta Ordinul de Malta in Romania. Ad-hoc, lacasul sfant s-a transformat intr-un studio pentru cameramani si fotoreporteri, iar ceremonia s-a derulat timp de doua ceasuri, sub privirile curioase ale participantilor.

Consulul onorific al Romaniei la Nisa, printre cei “unsi”

Cinci dintre cei 12 cavaleri de Malta si-au ocupat locurile la doi pasi de altar, pe bancute rezervate cu ajutorul monseniorului Robu.
Imbracati in robe negre, cu maneci largi, pe care doar crucea alba din piept facea contrast, cavalerii pareau figuri medievale, a caror unica legatura cu prezentul erau doar ochelarii de vedere.
Decanul de varsta al ordinului in Romania, academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici, ambasadorul OSMM, Franz Reichhgraf von Hartig, membrii vechi, dar si cei noi, cu totii au stat in mijlocul preotilor catolici pe toata durata evenimentului. Dupa o scurta slujba de inceput, un cavaler de Malta a citit din Vechiul Testament, fiind urmat la pupitru de alti doi membri ai ordinului. Concluzia citatelor din cele trei discursuri a fost trasa de arhiepiscopul Ioan Robu, care le-a urat noilor membri ai OSMM sa nu uite de sprijinirea credintei si a oamenilor sarmani.
Ceremonia de numire mult asteptata a durat insa doar cateva minute, timp in care viitorii cavaleri - trei catolici si doi ortodocsi - si-au spus numele, au spus in cor ca stiu care le sunt indatoririle si au primit distinctiile. Unul dintre cei cinci cavaleri este Stefan de Fay, consulul onorific al Romaniei la Nisa. Slujba de duminica a continuat apoi cu un singur moment de pauza, in care cavalerii si credinciosii s-au imbratisat la indemnul de a impartasi pacea.

Balaceanu-Stolnici: “Membrii celuilalt ordin sunt niste impostori”

Dupa ceremonialul numirii celor cinci cavaleri si slujba preotilor catolici, academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici a negat ca evenimentul a fost organizat ca o replica la cel similar de la Suceava. “Cei de acolo sunt niste impostori. Nu fac parte din Ordinul Cavalerilor de Malta, ci doar urmaresc niste interese financiare. Nu avem ce sa le facem acestor escroci decat sa luam o anumita pozitie, ceea ce am si facut de cateva ori”, ne-a declarat academicianul, primul ortodox care a fost numit cavaler de Malta, in 2003. Falsul ordin de care vorbeste Balaceanu-Stolnici este Ordinul Suveran “Sfintul Ioan de Ierusalim”, cunoscut ca Ordin al Cavalerilor de Malta. La Suceava, pe 27 ianuarie 2007, in acest ordin au fost investiti opt cavaleri, printre care printul Dimitrie Sturdza si actorul Jean Constantin.
Balaceanu-Stolnici a precizat ca numirea a noi membri in adevaratul Ordin al Cavalerilor de Malta dureaza cateodata si ani de zile, iar decizia finala este luata doar la Roma, acolo unde este sediul central al OSMM.

16 cavaleri si 1.200 de voluntari

Regele Ungariei Bela al IV-lea a fost cel care i-a invitat pe membrii Ordinului de Malta sa se stabileasca in Banat, candva la inceputul secolului al XIII-lea. Fara a exista o dovada clara, se considera ca primul spital din Romania a fost fondat, la Sibiu, in 1929, de Cavalerii Ioaniti de la Oradea, asa cum au mai fost numiti cei din OSMM.
Relatiile diplomatice dintre Ordinul de Malta si Romania au fost stabilite in 1932, dar comunismul a facut ca activitatea membrilor sa fie dusa in exil pana in 1990. In 1991, secretarul de stat pentru afaceri externe al Ordinului Suveran Militar de Malta a semnat un protocol cu insarcinatul cu afaceri al Romaniei in Italia. Acesta este inceputul noilor relatii dintre OSMM si Romania. In prezent, in Romania exista 16 cavaleri ai OSMM si peste 1.200 de voluntari.
Cei care doresc sa intre in ordin sunt admisi pentru merite deosebite fata de Biserica si nu trebuie sa uite deviza OSMM: “Apararea Credintei a celor nevoiasi”.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

..Stalpul de foc.. al catolicismului[IEZUITII]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.07 8:01

..Stalpul de foc.. al catolicismului[IEZUITII]

31 iulie 1556 - moartea lui Ignatius de Loyola, fondatorul Ordinului iezuitilor

Ignatius de Loyola si-a consacrat aproape intreaga viata luptei in favoarea credintei catolice, a carei stralucire a vrut s-o refaca pentru a-i atrage pe intelectualii europeni, deseori tentati de Reforma. Convertirea lui a fost atat de profunda incat si-a orientat toate energiile spre lupta impotriva „necredinciosilor musulmani” si a „ereticilor reformati”.

In anul 1491, la Loyola, in Tara Bascilor, a vazut lumina zilei Ignatius, cel care avea sa devina „stalpul de foc” al Bisericii Apusene, fondatorul „temutului ordin iezuit”. Ignatius s-a nascut intr-o familie nobila, fiind ultimul din cei treisprezece fii ai lui Beltran Ibanez de Onaz si ai Marinei Sanchez de Licona, stapanii castelului Azpeitia, o bijuterie arhitectonica in pitorescul tinut alpin al bascilor. Conform uzantelor vremii, copilul a fost trimis in lume pentru a-si desavarsi mai intai educatia, apoi spre a-si alege o cariera diplomatica sau militara.
In 1506, orfan de ambii parinti, se afla la Arevalo, in compania ministrului de finante al regelui Ferdinand Catolicul, Juan Velazquez de Cuellar, ca paj al acestuia. Ignatius s-a afirmat intr-o epoca de prosperitate pentru regatul Spaniei, al carui renume s-a extins peste mari, in Lumea Noua, in urma expeditiilor incununate de succes ale lui Cristofor Columb.

Arme si carti mistico-ascetice

Catre anul 1515, mostenind domeniile parintilor sai defuncti, a fost acuzat de delicte grave comise in timpul carnavalului orasenesc de la Azpeitia. Nu stim cum s-a finalizat procesul, dar, doi ani mai tarziu, dupa moartea primului sau protector, Juan Velazquez de Cuellar, Ignatius s-a stabilit la castelul lui Antonio Manrique, duce de Najera si vicerege de Navarra, unde a ramas pana la 26 de ani.
Imbratisand cariera armelor, Ignatius a dus o viata frivola de petreceri, aventuri si dueluri. Ambitii rivale au impins regatul Spaniei spre un razboi nedorit cu puternicul vecin de la rasarit, Franta. La asediul orasului fortificat Pamplona, Ignatius a fost ranit grav de un obuz, scos din lupta si nevoit sa se retraga in manastirea benedictina de la Montserrat, pentru a-si reface fortele.
In timpul convalescentei, Ignatius s-a dedicat lecturii cartilor mistico-ascetice. Neavand la indemana cartile care descriau romantat faptele de arme din vremea Reconquistei, atat de gustate in epoca de catre tineretul provincial, Ignatius a citit cu patos doua lucrari celebre: „Viata lui Hristos” si „Leggenda aurea” sau „Vietile Sfintilor”. Cu siguranta ca aceste lecturi i-au schimbat perceptiile despre lumea razboinica din jur, la acestea adaugandu-se influentele Sfantului Dominic si Sfantului Francisc.

Vremea pelerinajelor

Urmand pilda altor semeni, dupa obiceiurile vremii, pe deplin refacut dupa perioada convalescentei, in 1522 Ignatius a inceput un pelerinaj la locurile sfinte din Spania: Aranzaza (sanctuar situat langa localitatea sa natala) si la Montserrat (nu departe de Barcelona), loc unde se va spovedi la abatia benedictina. De acolo, a pornit spre Manreza in rugaciune si penitenta. Tot atunci a inceput sa compuna „Exercitiile spirituale”, prima sa opera. La raul Cardoner a primit „o mare lumina”, experienta din care a iesit profund transformat.
Un an mai tarziu, in 1523, a sosit la Roma, chiar in Duminica Floriilor, cu gandul de a pleca mai departe spre Tara Sfanta, nu inainte de a fi binecuvantat de insusi suveranul pontif, Papa Adrian al VI-lea. La Roma, Ignatius s-a dedicat si intemeierii de institutii religioase, sociale si culturale, intre care Colegiul Roman (cu scoli gratuite de gramatica si doctrina crestina) si Colegiul Germanic, unde erau formati preotii de limba germana destinati sa combata protestantismul.
De la Venetia s-a indreptat spre Tara Sfanta. A vizitat Ierusalimul, Sfantul Mormant, Betania, Bethleem, Iordanul si Muntele Maslinilor. Cu toate ca a dorit sa ramana in acele locuri, la insistentele Superiorului Franciscanilor, s-a intors in Europa. Prin Venetia si Genova s-a intors la Barcelona, unde a inceput, la varsta de 33 de ani, sa studieze gramatica limbii latine.

Fondarea si ascensiunea Ordinului iezuitilor

Urmand exemplul tinerilor nobili de atunci, Ignatius s-a inscris la renumita Universitate hispanica de la Alcala, in anul 1526, frecventand cursurile de filozofie si teologie. In jurul sau s-a format un grup de prieteni si ucenici: Calixt de Sa, Juan de Arteaga, Lope de Caceres si francezul Jean de Reynald. Nemultumit probabil de calitatea cursurilor, Ignatius a incercat fara succes sa se transfere la cea mai mare universitate a timpului, cea din Salamanca.
Dupa o vreme, Ignatius a luat calea exilului francez si, in 1528, s-a stabilit la Paris, unde a ramas pana in 1535, obtinandu-si doctoratul in filozofie. Alaturi de noua prieteni (printre altii Francois Xaveriu, Salmeron, Rodriguez), captivati fara indoiala de idealurile sale inalte, Ignatius a facut un juramant de castitate si saracie la 15 august 1534, in capela de pe colina Montmartre.
Ignatius si tovarasii sai si-au oferit serviciile Papei Paul al III-lea. Acesta a acceptat oferta lor si ca o prima misiune i-a trimis sa faca cateheza tuturor copiilor din scolile Romei. Ignatius a celebrat prima sa liturghie in noaptea de Craciun a anului 1538, in capela Nasterii Domnului din Bazilica Sfanta Maria Maggiore. Acelasi suveran pontif a aprobat un an mai tarziu Formula noului Institut, iar la 27 septembrie a luat fiinta Societatea lui Isus prin decretul pontifical „Regimini Militantis Ecclesiae”. A urmat perioada de ascensiune a Ordinului, cu precadere dupa 1541, an in care Ignatius a fost ales cu unanimitate de voturi, la 8 aprilie, Superior General al Societatii. Ignatius a cerut o noua votare, precedata de trei zile de rugaciune. Rezultatul votului a ramas neschimbat.
Datorita trecutului sau de soldat, Ignatius si-a organizat Ordinul pe care-l conducea ca pe o armata. In acest spirit, a hotarat sa organizeze aceasta structura, adaptata crizei religioase a timpului sau, punand accentul pe pedagogie si puterea exemplului. Timp de aproape un an s-a supus unor cazne fizice, apoi, obsedat de viziuni violente, s-a hotarat sa se cultive pentru a-si intari credinta din punct de vedere intelectual.
Dand camarazilor sai exemplul unui ascetism riguros si impunandu-si privatiuni extraordinare, Ignatius a inceput sa fie luat drept sfant. A inceput sa recruteze in ordinul sau - bazat pe supunerea fata de Papa, rigoare morala si grija pentru recucerirea mintilor ratacite de islam, protestantism si paganism - intelectuali, profesori si studenti.
In 1553, la indemnul fratilor sai din Ordin, Ignatius si-a redactat „Memoriile”, lucrare cunoscuta sub numele de „Autobiografia”.
Grav bolnav, Ignatius a fost obligat sa se retraga intr-o casa de pe colina Aventin, dupa care a fost obligat sa-si schimbe domiciliul langa capela Sfintei Fecioare a Strazii, unde a decedat in plina glorie la 31 iulie 1556. La moartea sa, acest ordin de educatori militanti numara deja o mie de membri triati printr-un noviciat implacabil, o adevarata elita chemata sa se inmulteasca de-a lungul istoriei Bisericii. Beatificat in 1609, Ignatius de Loyola a fost canonizat in 1622.

Raspandirea iezuitilor in lume

Ordinul Compania lui Isus a fost structurat de Ignatius in sens riguros piramidal, avand la varf un general ales pe viata, in timp ce cu „exercitiile spirituale” se propunea o precisa si originala amprenta spirituala. Iezuitii s-au raspandit rapid in Spania, Portugalia si Italia, deschizand numeroase institutii educative („colegii”) pe baza unui sistem pedagogic unitar, definitiv sanctionat prin „Ratio studiorum”, din 1599. Misiunea educativa a iezuitilor a fost indreptata in principal asupra mediilor nobile si a clasei conducatoare, iezuitii devenind un pilon important al Contrareformei. Actiunea iezuitilor a patruns dincolo de Europa: in China, Japonia, dar mai ales in India, s-a remarcat Sf.Francisc Xavier, care a inaugurat o linie misionara atenta la culturile locale si de o enorma importanta pentru cunoasterea civilizatiilor extraeuropene, continuata in China de M.Ricci. In America Latina, in special in Paraguay, iezuitii au pus bazele unei originale experiente misionare.

Desfiintarea si reinfiintarea Ordinului

Incepand cu jumatatea secolului al XVIII-lea, iezuitii au facut obiectul unor crescande masuri represive din partea statelor care acceptau greu forta si influenta politica a ordinului. In 1759, guvernul Pombal a confiscat bunurile companiei si i-a expulzat pe iezuiti din Portugalia. Acest exemplu a fost urmat in 1762 de Franta, unde tendintele antiiezuite erau de mai multa vreme puternice, de Spania, in 1767 si rand pe rand de alte state europene. In acest context, Papa Clement al XIV-lea a consimtit la suprimarea Companiei in 1773. Iezuitii au ramas acceptati oficial doar in Prusia si in Rusia Alba, chiar daca nu au lipsit alte tentative mai mult sau mai putin clandestine sau tolerate de a mentine viu spiritul Ordinului. In 1814, Ordinul a fost restaurat de Papa Pius al VII-lea. Alaturi de activitatea educativa, de predicare si misionara, condusa de generalul J.Rohan (1829-1853), iezuitii au desfasurat si o intensa activitate culturala in campul filozofic si al analizei problemelor sociale si politice.
In felul acesta, iezuitii au fost protagonistii avantului miscarilor catolice si a doctrinei sociale a Bisericii. In secolul XX, iezuitii au crescut continuu ca numar (pana la 36.000 de membri in 1956) si si-au perfectionat contributia la cercetarea biblica si teologica, gratie unor studiosi ca P.Teillard de Chardin, H.De Lubac si J.Daniélou. Sub conducerea generalului P.Arrupe, iezuitii s-au angajat intr-un delicat efort de reinnoire si de deschidere sociala in anii succesivi Conciliului Vatican II.

Date statistice

* 1579 - anul in care au sosit pe teritoriul Romaniei primii iezuiti.
* 143.480 - sunt cei care au trait si murit ca iezuiti in perioada 1540-1995.
* 19.564 - numarul total al iezuitilor la 1 ianuarie 2006 (actualmente, Societatea lui Iisus este cel mai mare ordin religios din cadrul Bisericii calice).
* 29 - numarul Superiorilor Generali din istoria Societatii (ultimul dintre acestia este parintele Peter-Hans Kolvenback, un iezuit olandez care a lucrat timp de 25 de ani in Orientul Mijlociu; a fost ales in aceasta functie in septembrie 1983, la cea de-a 33-a Congregatie Generala de catre delegatii iezuiti din toate provinciile si regiunile Societatii). In prezent, Ordinul are 72 de episcopi, 12 arhiepiscopi, 10 cardinali, 42 de sfinti, 139 de fericiti, peste 200 in proces de beatificare, peste 1.100 de martiri si marturisitori de credinta, 56 de universitati in 19 tari, cu peste 400.000 de studenti.

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4493


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.09.11 23:05, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Intoarcerea iezuitilor

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.07 8:01

Intoarcerea iezuitilor.Parintele Olivo Bosa, seful iezuitilor din Romania
Unul dintre cele mai prestigioase ordine catolice calugaresti a revenit in Transilvania. Prima oara, iezuitii au fost chemati de regii catolici ai Ungariei, ca sa dezvolte institutiile de educatie, dar au fost goniti de nobilii protestanti din Transilvania. A doua oara ei au fost chemati de imparatii catolici ai Austriei, pentru a consolida Contrareforma, dar au fost goniti de autoritatile comuniste. A treia oara au venit chemati de vocatia lor misionara si nu vor sa se mai lase goniti niciodata. Ctitorii primei universitati Prezenta iezuitilor in Romania se leaga de infiintarea, in 1581, la Cluj, a Colegiului Iezuit, prima institutie de invatamant superior de pe teritoriul romanesc recunoscuta pe plan european. Azi ea se numeste Universitatea “Babes-Bolyai” si este cea mai mare din Romania. De asemenea, in anul 1700 iezuitii au contribuit in mod esential la realizarea unirii Bisericii romanilor din Transilvania cu Biserica Romei, act din care s-a nascut Biserica Greco-Catolica. Provincia Romania a Societatii lui Isus a fost reinfiintata oficial in 1990, dupa ce ordinul a fost suprimat de comunisti in 1948. Provincialul Ordinului, adica seful calugarilor iezuiti din Romania, este parintele Olivo Bosa. El detine acest post din anul 1995, iar sediul central se afla la Cluj-Napoca, unde, in anul 2000, iezuitii au ridicat Centrul “Manresa”. Acesta a fost botezat dupa numele unei localitati din Spania, unde Sfantul Ignatiu de Loyola, patronul iezuitilor, a avut o revelatie divina. Pana la deschiderea centrului, manastirea iezuita a functionat intr-un apartament de bloc, in cartierul Manastur. Oaza de liniste in expansiunea urbana Centrul “Manresa” se gaseste in cartierul clujean Europa. Inconjurat de ziduri care aduc aminte de descinderea medievala a Ordinului, unitatea este o oaza de liniste intr-o zona in plina expansiune urbana. Simplitatea iezuita se regaseste in fiecare colt al asezamantului, de la holurile austere si cumintenia calugarilor la prezenta discreta, dar extrem de activa a acestora in societate. Ideea deschiderii acestui centru a pornit tot de la lucrul cu studentii. Comunitatea iezuita, formata in prezent din sase persoane, adica patru preoti (un diacon si un frate, cu o identitate cosmopolita, ce include doi maghiari, un polonez, un roman si un italian si cu apartenenta la riturile catolice latin si bizantin), a acordat o atentie deosebita formarii spirituale a studentilor, indiferent de confesiune ori etnie. Multiculturalism si sensibilitati sociale Spatiul de miscare, abundenta vegetatiei, lacul racoros, dar si caldura semineului predispun la meditatie. Scopul iezuitilor este de a indruma omul sa isi castige pacea sufleteasca si sa revina in societate cu dorinta de a-si ajuta semenii. In afara intalnirilor pe care acestia le au cu studentii romani si maghiari, in care se discuta pe teme biblice si se fac proiectii de film ori au loc iesiri la munte sau intreceri sportive, actiunile sociale au o importanta deosebita pentru Ordin. Asa ar fi formarea si integrarea tinerilor in societate, dezvoltarea de proiecte care sa ajute saracii din mediul rural sa mearga la scoala. O relatie speciala s-a format si intre Alcoolicii Anonimi si “Manresa”. Periodic, grupuri de persoane dependente de alcool vin la centru sa se roage. De asemenea, iezuitii dau dovada de ospitalitate si fata de alte initiative spirituale, cum ar fi carismaticii, un grup religios catolic care practica vorbirea in limbi pierdute si profeseaza actiunea spiritului ce anima sufletul si comunitatea. Primul Colegiu Iezuit, la Cluj Inca de la sosirea membrilor Societatii lui Isus (Ordinul Iezuit) in Transilvania, in anul 1579, la invitatia regelui Stefan Bathory, iezuitii au dus o munca asidua pentru ridicarea unor scoli si colegii catolice in spatiul intracarpatic, in contextul in care reforma se extindea in toata Europa. Iezuitii au infiintat, in 1581, un Colegiu Catolic la Cluj pentru functionarea si intretinerea caruia au primit sase sate cu 500 de iobagi. Pe 12 mai 1581, regele Stefan Bathory le-a acordat acestora un privilegiu prin care a ridicat Colegiul la rangul de Academie. Astfel, iezuitii au beneficiat de jurisdictia directa a principelui Transilvaniei, Christophor Bathory. Colegiul s-a ridicat la nivelul celorlalte institutii academice din Europa si a acordat titluri de baccalaureus, magister si doctor, recunoscute pretutindeni in lume. Limba de predare a fost latina, iar printre materiile studiate s-au aflat umanistica, greaca si latina, artele frumoase, catehismul si retorica. Studentii de aici au fost atat de confesiune catolica, cat si protestanti. La numai patru ani de la deschiderea Colegiului, numarul celor care studiau in cadrul institutiei s-a ridicat la 130, o cifra considerabila la acea vreme.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ORDINE/SECTE

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 11:12

Misterele cavalerilor templieri

Ordinul Templului, numit la inceput Ordinul religios si militar al Templului din Ierusalim, se situeaza intre realitate si mit. Cavalerii templieri, calugari si ostasi in acelasi timp, discipoli spirituali ai Sfantului Bernard, abatele manastirii Clairvaux, eroi ai Cruciadelor, intemeietori de cetati, constructori de catedrale, diplomati si bancheri, au marcat spiritualitatea crestina pana in epoca noastra.

Istoria Templierilor incepe la mai putin de doua decenii dupa prima cruciada (1096-1099), lansata de Papa Urban al II-lea pentru eliberarea Sfantului Mormant si izbavirea crestinatatii rasaritene cazuta sub stapanire islamica.
In 1118, noua cavaleri francezi s-au stabilit la Ierusalim, locul de intalnire a celor trei religii monoteiste: iudaica, crestina si musulmana. Botezati la inceput „Sarmanii Cavaleri ai lui Hristos”, cei noua cavaleri fondatori ai Ordinului au fost: Hugues de Payns, André de Montbard, Payen de Montdidier, Geoffroy de Saint-Omer, Archambaud de Saint-Amand, Geoffroy Bisol, Goudemar, Rossal si Hugues de Champagne.
Oficial, cavalerii venisera sa ocroteasca drumul pelerinilor, tot mai numerosi, porniti spre Sfantul Mormant, dar se pare ca aveau si o misiune secreta, incredintata lor de Sfantul Bernard, staretul manastirii Clairvaux, a carui manastire se afla chiar pe mosia contelui Hugues de Champagne, pe atunci o feuda independenta de coroana Frantei.
Cei noua nu s-au indreptat direct spre Ierusalim, ci s-au oprit mai intai la Efes, oras al carui prim propovaduitor si episcop fusese Sfantul Apostol Ioan, iar pe atunci era pastorit de mitropolitul Theocletes. Sub obladuirea lui, cavalerii s-au calugarit.

Cresterea puterii templiere

Dupa ce si-au stabilit sediul in apropierea Templului din Ierusalim - distrus de imparatul roman Titus in anul 70 - cei noua cavaleri au disparut vreme de noua ani, timp in care se poate presupune ca au luat contact cu celelalte religii inconjuratoare, sau chiar cu unele curente mistice mult mai indepartate, deoarece insemnele lor, sapate in piatra catedralelor gotice, sugereaza cunoasterea Vedelor indiene. Templierii si-au ales locul pentru sediul lor pe culmile muntelui Moriah pentru ca acolo se afla o stanca, loc simbolic ce uneste combatantii celor trei religii monoteiste. Pe aceasta piatra ar fi trebuit sa se desfasoare sacrificiul lui Avraam, pentru crestini o prefigurare a jertfei lui Hristos; tot aici Solomon, regele iudeilor, a cladit Templul; si tot din acest loc, conform islamului, profetul Mahomed, venit sa se reculeaga, a fost inaltat la cer de catre Alah.
La intoarcerea in Ierusalim, cavalerii-calugari nu mai erau noua, ci trei sute si se aflau in fruntea unei armate de trei mii de oameni. Printre acestia se numarau fosti talhari la drumul mare, pacatosi, excomunicati, oameni care incercau sa-si redobandeasca in lupta cu necredinciosii iertarea lui Dumnezeu si reintegrarea sociala.
In 1128, un Conclav general al Bisericii Catolice s-a reunit la Troyes, capitala feudei lui Hugues de Champagne, pentru a recunoaste Ordinul si a-i da o Constitutie. In toata istoria cavaleriei europene nu exista o solemnitate similara. Templierilor le-au fost asigurate o seama de privilegii lumesti substantiale. Nu plateau impozite, dar puteau percepe impozite de pe mosiile lor. Nu erau supusi nici unei autoritati judiciare, ci aveau propriile lor tribunale. Aveau o ierarhie proprie, fara a mai da nici un fel de socoteala episcopilor, cardinalilor si nici macar papei, in ceea ce priveste alegerea demnitarilor Ordinului. Gratie acestor avantaje, Templierii au devenit in scurta vreme nespus de puternici si au agonisit o avere imensa. O jumatate de secol mai tarziu, ei posedau, pe langa sediul principal de la Ierusalim, numeroase alte Comanderii in Antiohia, la Tripoli, in Franta, Anglia, Scotia, Portugalia, Spania si Ungaria. Se pare ca ar fi ajuns si in Transilvania, unde ruinele uneia din asezarile lor ar fi dainuit multa vreme in preajma minelor aurifere din Muntii Abrudului.
Templierii au inventat scrisorile de credit, devenind bancheri de incredere si numarand printre clientii lor capete incoronate, inclusiv pe regele Frantei.

Vineri, 13

La moartea celui de-al douazecilea Mare Maestru, templierii s-au retras in Cipru, ducand cu ei le beaucéant, alcatuit din romburi albe si negre, simbol al bivalentei. In 1307, Jacques de Molay, cel de-al douazeci si doilea Mare Maestru, a hotarat sa paraseasca sediul insular provizoriu si sa se instaleze la Paris, in maretul lacas pe care Templierii si-l ridicasera in cartierul Marais.
Ordinul avea deja un imens tezaur din aur, intr-o vreme in care pe tot intinsul lumii cunoscute atunci metalul pretios era destul de rar. Dar nu atat averea, cat mai ales zvonul ca Ordinul Templier ar avea doua fete, ca ar fi ascuns inca de la bun inceput un scop tainic, anumite „secrete”, a provocat pofta si invidia dusmanilor sai.
Credinta ca Templierii aveau ritualuri neobisnuite exista inca de la inceputurile Ordinului, dar fiind forta cea mai puternica si mai respectata a crestinatatii, au fost aproape imuni la speculatii. Chiar secretul ritualurilor a oferit un motiv excelent pentru ca falsele acuzatii sa para credibile.
La vremea respectiva, in Franta domnea Filip cel Frumos, un suveran vesnic aflat in cautare de bani, dator cu sume mari catre vistieria Ordinului. Templierii ii imprumutasera regelui banii pentru zestrea fiicei sale si Templul din Paris ii asigurase regelui un refugiu de cateva zile, cand o rascoala a parizienilor scapase de sub control.
Intr-o zi de vineri, 13 octombrie 1307, a inceput in toata Franta o uriasa razie poruncita de rege si condusa de Nogaret Guillaume, primul jurist si sfetnic al regelui. Nogaret trimisese ordine sigilate tuturor senesalilor din Franta cu trei saptamani inainte de 13 octombrie, cu instructiuni clare ca nu trebuie deschise inainte de 12 octombrie.
Inchizitiei i s-au dat ordine sa stoarca marturisiri si chiar sa foloseasca tortura pentru a atinge acest obiectiv. Un templier a fost dus in fata Curtii ca sa marturiseasca, tinand in maini o cutie care continea oasele innegrite care i s-au desprins de la picioare in timp ce acestea ii erau arse.
Inca din primele zile, numerosi Templieri au pierit sub tortura, refuzand sa deconspire locul in care era ascuns tezaurul Ordinului, o comoara a carei taina a ramas ascunsa pentru totdeauna.
Procesul Templierilor a durat sapte ani, cu toate ca sentinta era cunoscuta dinainte. Papa Clement al V-lea, instalat de Filip cel Frumos la Avignon, a excomunicat Ordinul, iar bunurile sale lumesti, cele care au putut fi confiscate, au fost atribuite Ordinului de Malta, acesta cunoscand de atunci inainte o mare putere si inflorire.

Ceremonia macabra

La 18 martie 1314, in capitala Frantei a avut loc o macabra ceremonie: arderea pe rug a Marelui Maestru Jacques de Molay, impreuna cu un companion al sau, Geoffroy de Charnay. Pe drumul spre rug, Jacques de Molay s-a dezbracat de toate hainele, gestul sau avand un anume inteles: vesmintele Ordinului Templier nu trebuiau date prada focului, ele fiind fara pata si fara vina.
Executia s-a desfasurat pe Insula Iudeilor, loc in care mai multi evrei fusesera arsi pe rug, dupa ce Nogaret le-a inventat mai multe procese masluite si le-a confiscat averile. Pentru ca supliciul sa dureze cat mai mult, cei doi au fost arsi incet, la un foc mistuitor. Mai intai le-au fost arse picioarele, apoi organele genitale. De la fereastra palatului sau regal, Filip cel Frumos a urmarit sinistrul oficiu.
Martorii oculari au sustinut ca Jacques de Molay i-a chemat in fata judecatii lui Dumnezeu pe Clement al V-lea si Filip cel Frumos, dandu-le si termene limita: patruzeci de zile pentru Papa si cel mult un an pentru rege. Patruzeci de zile mai tarziu, Clement al V-lea murea pe neasteptate, in mari dureri, provocate se pare de piatra la rinichi. Filip cel Frumos a murit in acelasi an, pe 29 noiembrie, coltii unui mistret rasturnandu-l din sa, o moarte considerata umilitoare la acea vreme.
Persecutiile din Franta n-au putut distruge in intregime Ordinul Templier. O parte din flota templiera se afla in portul La Rochelle, de unde templierii s-au indreptat spre Scotia, Portugalia si un tinut indepartat caruia ii spuneau La Merica. La scurta vreme, in toata Franta au inceput sa apara Militii cavaleresti si Ordine noi, care si-au manifestat discret apartenenta templiera. Numeroase societati oculte contemporane, confundand adesea aparenta cu esenta, ii revendica mostenirea, de cele mai multe ori fara nici un fel de justificare.

Marele Maestru si giulgiul de la Torino

Marele Maestru Jacques de Molay (in imagine) a fost torturat sub directa supraveghere a Marelui Inchizitor al Frantei, Guillaume Imbert. Molay a fost biciuit cu bice pentru cai, avand la capete bile de metal, dupa care a fost crucificat dupa modelul oferit de crucificarea lui Isus. Marele Maestru a cedat torturii si a marturisit crime pe care nu le-a comis, desi a retractat imediat dupa aceea. Se pastreaza o confesiune a lui Molay in care acesta marturiseste ca l-a negat pe Iisus si crucea, dar nega cu vehementa celelalte acuzatii. Se pare ca giulgiul in care a fost infasurat dupa crucificare este celebrul „Giulgiu de la Torino”. Datarea cu carbon a giulgiului a demonstrat ca acesta nu poate fi mai vechi de 1260 de ani, ceea ce exclude posibilitatea ca el sa-l fi acoperit pe Hristos. In mod ciudat, rezultatele datarilor cu carbon au fost date publicitatii intr-o zi de 13 octombrie. „Imaginea pe care lumea crestina a invatat sa o iubeasca drept fata Domnului este de fapt fata unui om torturat si ucis in numele Domnului, nu de catre romani, ci de un rege francez avid de bani, ajutat de biserica romano-catolica”, afirma Christopher Knight si Robert Lomas.

Acuzati de sodomie!

Principalele acuzatii care au fost aduse Templierilor, fabricate din marturia unui ex-templier, Squin de Flexian, erau urmatoarele: in momentul in care erau admisi, templierii jurau sa nu paraseasca Ordinul si sa-i apere interesele prin orice mijloace, bune sau rele; liderii Ordinului erau in alianta secreta cu sarazinii si aveau o credinta mai degraba islamica decat crestina, fiecare novice trebuind sa scuipe si sa calce pe cruce. Aceeasi conducatori erau acuzati de erezie, cruzime si profanari; se zicea ca ucid orice novice care incearca sa paraseasca Ordinul si ca le indemnau pe femeile insarcinate cu ei sa faca avort si sa-si ucida in secret copiii nou-nascuti. Inchizitorii sustineau ca nici un viciu sau crima, comise in beneficiul Ordinului, nu era considerat pacat de catre Templieri, ca acestia erau dependenti de cele mai infame excese de desfranare, ca dispretuiesc autoritatea Papei, autoritatea Bisericii si cele sfinte, mai ales penitenta si spovedania si ca multe statui ale Ordinului erau nelegiuite, profane si contrare crestinismului. Templierii au mai fost acuzati de sodomie, deoarece emblema lor infatisa doi calareti pe un singur cal, pacat pe care, oricat au fost torturati, acuzatii nu l-au recunoscut. Ei pretextau ca cei doi stand in sa ar fi fost doar un simbol al modestiei traiului lor. In realitate, era vorba de o alegorie a dublului aspect, esoteric si exoterix, al spiritualitatii templiere.

Adevarata misiune a Templierilor

Templierii sunt cel mai faimos ordin de calugari razboinici crestini care a existat in lumea medievala sau in orice alta perioada. Timp de aproape 200 de ani, Templierii au fost mai puternici decat regii. Existenta controversata a Ordinului si moartea spectaculoasa a acestuia au contribuit la crearea unui aure legendare in jurul lui. Aparitia lor misterioasa, hotiile imense care le-au fost atribuite, influenta si decaderea brusca si totala din gratii, pe 13 octombrie 1307, toate acestea au ramas subiecte de dezbatere si speculatie.
Potrivit traditiei, regele Baldwin al II-lea al Ierusalimului a ajutat Ordinul imediat dupa constituirea acestuia, asigurand cavalerilor locuinte in partea estica a palatului care se invecina cu fosta moschee Al-Aqsa, situat pe locul Templului lui Solomon. Exista istorici care sustin ca adevarata misiune a Templierilor nu era aceea de a asigura protectie fluxului crescut de pelerini, care calatoreau intre portul de coasta Jaffa si Ierusalim. „Adevarata sarcina a celor noua cavaleri era sa realizeze o cercetare in zona pentru a obtine relicve si manuscrise, care contineau esenta traditiilor secrete ale iudaismului si Egiptului antic, unele dintre ele datand din vremea lui Moise”, sustine istoricul francez Gaetan Delaforge. Mai multi arheologi sustin ca Templierii au facut sapaturi sub ruinele Templului, cautand ceva misterios. Unii autori au speculat ca poate au cautat comorile pierdute ale Templului, Sfantul Graal, sau chiar Chivotul Sfant.

Organizarea Ordinului Templier

Cei noua cavaleri initiali nu au vrut sa primeasca noi recruti, dar nevoia de fonduri suplimentare i-a facut sa-si schimbe atitudinea. Noul lor regulament cerea ca membrii noi sa fie intr-o perioada de proba in primul an si le cerea sa faca un juramant de saracie, astfel incat un „frate” nou trebuia sa cedeze intreaga avere Ordinului. Toti candidatii trebuiau sa fie nascuti in urma unei casatorii, sa fie nobili, eliberati de orice juramant si sanatosi. Ordinul nu era format numai din cavaleri. Mai existau doua categorii, in afara fratilor deplini. Prima era cunoscuta drept sergenti si erau recrutati din ceea ce numim astazi clasa muncitoare. Ei erau grajdarii, bucatarii, santinelele si ajutoarele de trupa ale Ordinului. Ca si cavalerii, ei purtau o cruce rosie pe mantie, dar mantia lor era maro inchis si nu alba, ceea ce semnifica lipsa lor de puritate comparativ cu cavalerii Ordinului. Celalalt grup cuprindea clericii care se ingrijeau de necesitatile spirituale ale cavalerilor. Erau singurii membri ai Ordinului care stiau sa scrie si sa citeasca. Uneori, foloseau in scriere coduri foarte complexe. Mantia lor era de culoare verde.


http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=2632


Ultima editare efectuata de catre Admin in 27.06.11 19:01, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ORDINE/SECTE

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 5 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum