Forum Informativ

Istoria evreilor in Romania interbelica, actualitate evreiasca si...lucruri mai putin cunoscute din istoria si cultura romana[si...mondiala].
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  InregistrareInregistrare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  Conectare  
Distribuiti | 
 

 ISTORIE=STATELE UNITE ALE AMERICII

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 11, 12, 13  Urmatorul
AutorMesaj
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: 20 ianuarie ziua investirii presedintilor americani   26.03.09 20:44

20 ianuarie ziua investirii presedintilor americani
Presedintele Statelor Unite ale Americii este ales in urma unui proces electoral complex, bazat pe doua componente: voturile obtinute de candidati de la alegatorii inregistrati (scrutinul electoral) si voturile electorilor (votul electoral). Acest sistem alambicat a facut posibil ca Al Gore sa piarda alegerile din 2000, desi a avut cu circa 540.000 de voturi mai mult decat George W.Bush.
Din vremea lui Franklin D. Roosevelt, cel mai puternic om al planetei este ales toamna, dar investirea lui in functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii se face abia in ziua de 20 ianuarie a anului urmator. “Ma rog cerului sa binecuvanteze aceasta Casa si pe toti cei ce o vor locui. Sa faca astfel incat de sub acest acoperis sa nu conduca decat oameni onesti si intelepti”, spunea, cu multa vreme in urma, presedintele John Adams. Cineva, acolo, sus, nu l-a ascultat.
Franklin Delano Roosevelt a fost singurul presedinte american ales de patru ori in aceasta functie. A devenit presedinte al Statelor Unite in 1932, intr-un moment in care natiunea americana numara 12 milioane de someri. Cu sprijinul “trustului creierelor”, un grup restrans de intelectuali extrem de bine pregatiti, a pus la punct politica New Deal, menita sa scoata America din criza.
Unii istorici au lansat teza potrivit careia Roosevelt stia de atacul iminent al avioanelor japoneze de la Pearl Harbour, din decembrie 1941. Serviciile secrete avertizasera Casa Alba de iminenta atacului japonez, dar presedintele s-a hotarat sa lase sa se produca agresiunea, pentru a convinge opinia publica americana de necesitatea intrarii in razboi. Se pare ca nu intamplator vasele si portavioanele cele mai performante din flota Pacificului nu erau la Pearl Harbour in ziua atacului. Lui Roosevelt i se mai reproseaza ca i-a facut lui Stalin numeroase concesii si ca, impreuna cu Winston Churchill, i-a vandut “ca pe niste vite” 120 de milioane de oameni din Europa centrala si rasariteana.
Cu toate ca a suferit un atac grav de poliomelita, care i-a redus capacitatea de a-si folosi picioarele, Roosevelt a ramas suficient de valid ca sa intretina doua relatii extraconjugale: prima cu secretara sa, “Missy” Le Hand, iar cea de a doua cu printesa Marta a Norvegiei, care in timpul celui de al doilea razboi mondial a trait la Casa Alba.
A doua zi dupa intrarea hitleristilor in Paris, la 15 iunie 1940, a dat dispozitii sa se inceapa cercetarile in vederea crearii bombei atomice. Fondurile au fost alocate in secret, pe baza ordinului si raspunderii personale a presedintelui.
Lui Truman i-a urmat Dwight David Eisenhower, generalul care a coordonat debarcarile fortelor aliate in Africa, Sicilia si Normandia. In coordonarea fazei finale a razboiului din Europa, Eisenhower, mai preocupat se pare de relatia amoroasa cu Kay Summersby, a luat decizia atat de controversata de a lasa in seama sovieticilor sarcina de a cuceri Berlinul, fara a ceda presiunilor britanicilor care au cerut inaintarea cat mai la rasarit posibil. La sfarsitul razboiului, a fost guvernator militar in Germania, dupa care l-a inlocuit pe G.C.Marschall in functia de sef al Statului Major al armatei. Ulterior a fost numit comandant suprem aliat al NATO in Europa. Ca presedinte al Americii, a luat primele masuri concrete impotriva discriminarii rasiale, trimitand armata in Arkansas pentru a garanta admiterea afro-americanilor in scolile rezervate pana atunci albilor. “America este mare pentru ca America este buna. In clipa in care America va inceta sa mai fie buna, ea isi va pierde maretia”, afirma Eisenhower.
In 1959, l-a invitat pe Hrusciov la Camp David. Doborarea unui avion de spionaj american care zbura deasupra teritoriul spatiului sovietic a dus la esecul unei noi intalniri intre cei doi si anularea vizitei lui Eisenhower la Moscova. In timpul sau, SUA a cunoscut ridicola “vanatoare de vrajitoare” declansata de senatorul Joseph McCarthy impotriva unor ipotetici comunisti.
James Earl Carter, mai cunoscut sub numele de Jimmy Carter, a reactionat la ocuparea Afganistanului de catre Uniunea Sovietica prin boicotarea Olimpiadei de la Moscova. Esecul dezastruos in incercarea de a-i elibera pe ostaticii americani din ambasada de la Teheran (1979) a contribuit substantial la infrangerea sa in intrecerea electorala cu Reagan.
Printre succesele sale se numara promovarea acordurilor de pace israeliano-egiptene de la Camp David si intarirea legaturilor cu China de dupa Mao. A fost de mai multe ori reprezentant special al presedintilor americani sau al ONU in numeroase misiuni diplomatice, una dintre ultimele astfel de misiuni fiind cea din Bosnia, din 1994.
John Fitzgerald Kennedy a fost cel mai tanar presedinte din istoria SUA si primul de religie catolica. Membru al uneia dintre cele mai bogate familii ale natiunii, absolvent al Universitatii Harvard, Kennedy a devenit presedinte obtinand aprecierea unei minoritati pestrite din care faceau parte negri, evrei, catolici, femei, tineri si intelectuali. A incercat sa introduca o legislatie avansata pentru integrarea rasiala si drepturi civile, dar a intalnit opozitia de netrecut a Congresului si a guvernatorilor statelor din Sud. A reusit sa faca fata crizei provocate de construirea zidului Berlinului si de cea a rachetelor sovietice din Cuba, dezafectate dupa ce a impus insulei lui Castro un embargou sustinut de marina americana. Frenezia lui sexuala, pusa pe seama efectelor tratamentului urmat pentru maladia Addison de care suferea, s-a tradus in aventuri cu nume celebre, ca Marilyn Monroe sau Angie Dickinson, ori cu altele obscure, inclusiv cu secretarele de la Casa Alba. Toate infidelitatile casnice ale celorlati presedinti americani palesc in fata celui mai tanar si mai iubit presedinte al Statelor Unite. Cineva, totusi, nu l-a iubit in mod deosebit. Kennedy a fost asasinat la Dallas.
Moartea lui Kennedy l-a transformat pe Lyndon Baines Johnson in presedinte al Statelor Unite. Fostul conducator al grupului democrat din Senat si vicepresedinte al SUA a luptat pentru afirmarea egalitatii juridice si integrarii afro-americanilor. Cetatenii din Republica Dominicana ii datoreaza o interventie armata, iar cele doua secretare ale sale, una blonda si cealalta bruneta, cateva momente placute in Biroul Oval al Casei Albe, un birou pastrator de traditii peste ani. In razboiul din Vietnam a dus la angajarea maxima a armatei americane, folosindu-se de strategia “covorului de bombe” asupra Hanoiului. In urma criticilor aduse si a cresterii opozitiei in fata razboiului, a inceput dialogurile de pace de la Paris (1968) si a renuntat, in acelasi an, sa-si depuna candidatura pentru un nou mandat.
George Herbert Walker Bush si George Walker Bush, tata si fiu, fac parte dintr-o familie texana cu tendinte dinastice. Batranul Bush a intrat in politica cu ajutorul banilor pe care tatal sau, Prescott Bush, i-a agonisit in timp ce facea afaceri profitabile cu un austriac ce conducea la vremea aceea Germania si pe care-l chema Adolf Hitler. Urmand traditia familiei, George H.W.Bush i-a sprijinit pe talibanii afgani, clanul ben Laden, pe dictatorul Noriega si pe un tip caruia arabii i se adresau cu numele de Saddam Hussein si despre care nimeni nu mai stie nimic de o vreme. Fostul alcoolic si consumator de cocaina la Camp David, pe vremea cand tatal sau era presedinte, George W.Bush i-a plans la Auschwitz pe evreii care i-au imbogatit bunicul si s-a apucat sa se razboiasca cu cei pe care tatal sau i-a sustinut vreme indelungata. Saracul John Adams...
Ronald Wilson Reagan, un fost actor de cinema, s-a hotarat la un moment dat sa intre in politica. A fost ales de doua ori guvernator republican al Californiei, dupa care omul a prins curaj si a candidat pentru functia de presedinte al Statelor Unite. Chestia asta i-a iesit de doua ori. Reafirmarea suprematiei internationale americane a fost sustinuta in timpul administratiei sale de interventia militara americana in Grenada, bombardarea oraselor Tripoli si Bengazi cu scopul de a rasturna regimul libial al lui Khaddafi, sustinerea gruparilor de contras antisandinisti din Nicaragua si instalarea “eurorachetelor”. Reagan a adoptat SDI (Initiativa de Aparare Strategica), un sistem de aparare antiracheta combinat Terra-spatiul cosmic, denumit “scut spatial”. Intalnirile sale cu Gorbaciov au insemnat inceputul procesului de dezarmare si destindere intre cele doua superputeri mondiale, care va culmina cu incheierea Razboiului Rece.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: 24 ianuarie 1848 descoperirea aurului californian   04.04.09 16:45

24 ianuarie 1848 descoperirea aurului californian

El Dorado, goana dupa aur

Descoperirea zacamintelor de aur in California a declansat o perioada de isterie colectiva. Multi dintre aventurierii care au migrat in California in speranta ca vor gasi comori au gasit doar atata aur cat sa-si plateasca cheltuielile cotidiene. In general, goana dupa aurul californian este considerata ca fiind incheiata in 1858, moment in care incepe o noua aventura: goana dupa aurul din Colorado.
Dupa cucerirea Texasului de catre americani, presedintele Polk a trimis cativa agenti in California si a ordonat flotei sa ocupe San Francisco in caz de razboi cu Mexicul. California era o provincie indepartata a Mexicului, slab legata de guvernul central, a carei populatie se ridica la vreo 10.000 de spanioli, 24.000 de indieni, 500 de americani si aproximativ 100 de englezi. In 1845, John Louis O’Sullivan a introdus in vocabularul politic american teoria “destinului vadit”, afirmand ca expansiunea americana urmarea “sa implineasca un destin… Destinul nostru vadit este de a ne raspandi si de a lua in stapanire intregul continent pe care Providenta ni l-a dat…”
Agentii americani au organizat o mica “rascoala” in California, dupa care au votat alipirea Republicii California la Statele Unite ale Americii. Cu sprijinul fortelor navale americane, rasculatii au ocupat intreaga provincie. La 7 august 1846, SUA anuntau printr-o proclamatie anexarea Californiei si restabilirea “pacii si armoniei”. La mai putin de doi ani, descoperirea zacamintelor de aur in California a electrizat lumea intreaga.
James Marshall era tamplarul sef al fabricii de cherestea a lui John Sutter (un excentric care avusese ideea utopica de a crea un imperiu agricol in California), situata la 56 km de New Helvetia, pe albia lui American River, langa localitatea Coloma. La 24 ianuarie 1848, el a descoperit granule de aur pe fundul raului. Desi Sutter si Marshall au cazut de acord sa devina parteneri, incercand sa pastreze monopolul asupra descoperirii, au fost curand asaltati de mii de aventurieri in cautarea norocului. Acestia si-au instalat taberele in imprejurimi, locuind in conditii pe care doar promisiunea descoperirii aurului le putea compensa. Muncitorii lui John Sutter au abandonat munca pamantului, pornind in cautarea aurului.
In San Francisco, vestile despre descoperirea aurului au fost considerate la inceput exagerate de catre cei 800 de rezidenti. Cu toate acestea, la scurt timp dupa anuntarea descoperirii, in San Francisco sosea primul vas cu emigranti chinezi. Acestia au fost urmati de mii si mii de cautatori ai norocului din SUA, Europa, Asia si Australia.
1849 avea sa fie anul celei mai spectaculoase migratii umane pe pamant american. “The 49’ers (sintagma americana avand un inteles asemanator cu cea romaneasca ce ii numeste pasoptisti pe revolutionarii de la 1848) sau argonautii anului 1849 erau in marea lor majoritate barbati necasatoriti, veniti din estul Statelor Unite. Lor li s-au adaugat zeci de mii de emigranti europeni, asiatici si sud-americani, ridicand numarul argonautilor la peste 100.000. Dintre acestia peste 40.000 au traversat cu carutele campiile Statelor Unite, aproape 10.000 au venit prin America Centrala, Panama si Nicaragua, iar alti 50.000 au sosit pe calea apei, multi din Asia”, afirma Bogdan Barbu in “Argonautii anului 1849”.
In 1851, la doi ani dupa declansarea goanei dupa aur, in rada portului San Francisco, erau ancorate 800 de nave parasite de echipajele lor. Hoarde de mineri aveau ca tinta centura aurului, tinutul Mother Lode, care se intindea pe o zona lunga de 250 km si lata de circa 10 km, acoperind California centrala si dealuri ale Sierrei Nevada, de-a lungul districtelor Mariposa, Toulume, Calaveras, Amador, El Dorado, Place si Nevada.
Cei mai multi dintre aventurieri doreau sa-si asigure o cantitate cat mai mare de aur cu care sa se intoarca in locurile de unde plecasera, pentru ca viata in California era dura si adeseori violenta. In taberele miniere linsajul lua uneori locul unui sistem de justitie organizat, iar in orasele din jur situatia era asemanatoare. In San Francisco, spre exemplu, intre 1849 si 1856 s-au inregistrat 1.400 de omoruri, doar trei dintre ucigasi fiind pedepsiti. Taberele primeau nume sinistre, precum Hell’s Half Acre (Jumatatea de acru a iadului) sau Hangtown (Orasul spanzuratorii), in amintirea grozaviilor petrecute acolo.
In primul an al goanei dupa aur, conditiile de locuit inadecvate, mancarea proasta si lipsa medicamentelor au cauzat moartea a circa 10.000 de oameni, majoritatea din cauza dezinteriei. Cei ajunsi in Mother Lode in 1849 descopereau o lume a haosului, mizeriei si a preturilor astronomice. Un ou se vindea cu 1 dolar (echivalentul a 25 de dolari la nivelul anului 1998!), o masa costa 5-10 dolari (125-250 dolari 1998), iar o lopata 20 de dolari (450 dolari 1998). Cum dolarii erau putini, nisipul aurifer devenise moneda de schimb.
S-a gasit aur in alte cateva locuri din California, dar fiecare noua descoperire era comparativ cu cea din 1849 un foc de paie. Scenariul era mereu acelasi: la 2-3 luni dupa ce se afla despre filoane de aur, apareau in zona respectiva cateva targuri alcatuite, de obicei, dintr-o singura ulicioara pe care erau aliniate siruri de case de lemn, din care cel putin jumatate erau hoteluri, tractire si case de joc. Minerii incercau, dar nu prea reuseau, sa mentina ordinea si legea, deoarece fiecare descoperire de aur presupunea aparitia in zona a unor indivizi care nu se dadeau inapoi de la nici o faradelege.
In aceste conditii, nu au fost multi mineri care au reusit sa se imbogateasca cu adevarat. Unii s-au intors acasa cu ceea ce reusisera sa agoniseasca, dar cei mai multi au ramas in California, devenind fermieri sau practicand diverse alte “meserii”: prospectau, vanau, asezau curse pentru animale, manau vite, calauzeau uneori diligente cu calatori sau mai adesea le atacau, faceau recunoasteri pentru fortele armate, transportau sau insoteau incarcaturi de valoare, jucau carti, se imbatau, faceau comert cu indienii sau se bateau intre ei.
Cei mai inspirati au fost aceia care si-au dat seama rapid ca se poate castiga foarte bine din vanzarea de alimente, unelte si alte produse de stricta necesitate. Acesta a fost cazul “celor patru mari” ai Californiei: Leland Stanford, Charles Crocker, Collis P.Huntington si Mark Hopkins, care au facut averi de pe urma comertului in Sacramento.
Goana dupa aur s-a incetinit pe masura ce minele cele mai bogate au fost golite.
Dupa 1856, taberele in care domnea haosul si violenta au fost inlocuite cu asezari permanente, cu o conducere organizata, legi bine stabilite si forte suficiente pentru apararea ordinii. Asezari precum Sacramento, San Francisco sau Los Angeles, in care aurul a fost folosit pentru stimularea altor activitati economice, au devenit orase dinamice si prospere. Colonizarea lor a continuat in ritm sustinut si dupa incheierea goanei dupa aur. In acelasi timp, localitatile dependente exclusiv de minerit au fost treptat parasite, transformandu-se in orase ale fantomelor (ghost towns), dupa ce minele au fost epuizate. Astazi pot fi vizitate in zona Mother Lode astfel de asezari parasite, devenite puncte de atractie turistica, iar pe locul morii lui Sutter, de langa Coloma, a fost deschis parcul istoric Marshall.
Goana dupa aur a dinamizat viata economica si sociala a Californiei, care in secolul XX avea sa devina unul dintre cele mai bogate si mai populate state ale Uniunii. Luandu-se in calcul valoarea dolarului la nivelul anului 1998, intreaga cantitate de aur extrasa din minele californiene intre 1848 si 1858 a fost evaluata la circa 2 miliarde de dolari.
Raportul dintre argint si aur fusese stabilit la 16 la 1, dar dupa descoperirea aurului din California pretul aurului a scazut si, intrucat dolarul de argint era rar (s-au batut numai 8.000.000 de dolari de argint intre 1792 si 1873), moneda de argint a fost tezaurizata, in circulatie ramanind doar cea de aur.
Pe de alta parte, triburile de indieni din California au fost exterminate cu cruzime; intr-un deceniu, dupa descoperirea aurului in California, prospectorii si aventurierii au decimat populatia indiana, reducand-o de la 150.000 la 30.000 de suflete. Supravietuitorii au fost goniti spre desert.
O data cu construirea liniei ferate transcontinentale a inceput si exterminarea in masa a turmelor de bizoni. In doar trei ani au fost vanati in jur de 9 milioane de bizoni. Turmele de bizoni au disparut din Sud, iar cele care au mai ramas in Nord s-au refugiat in padurile californiene.
Minerii de la 1849 au devenit unul din subiectele preferate ale literaturii populare americane, un exemplu fiind Povestirile argonautilor, publicate in 1875 de scriitorul Bret Harte. Acelasi subiect a devenit ceva mai tarziu o mina de aur pentru producatorii de la Hollywood. Viata aventuroasa si violenta a Vestului salbatic – cu cowboy, cu largi sombrerouri, cu hoti de vite, serifi si cete inarmate, cu cavalcade spectaculoase si lupte cu indieni – a intrat in spiritul si mitologia americana, dupa cum afirma J.Frank Dobie.
In 1925, Charles Chaplin a regizat una dintre capodoperele cinematografiei universale: “Goana dupa aur”, film in care, alaturi de Chaplin, jucau Georgia Hale si Mark Swain si pe care “vagabondul” l-a reeditat in varianta cu sunet. Filmul a devenit celebru gratie catorva scene antologice: cina de Ziua Recunostintei, in timpul careia Chaplin “savureaza” o gheata fiarta, casa suspendata intr-un echilibru precar pe o stanca si dansul chiflelor. Dar, cu toate acestea, “ceea ce impresioneaza mai mult nu sunt secventele antologice, ci raportul exact intre tandrete si amaraciune, dintre cruzime si ras care caracterizeaza singuratatea personajului”, afirma Tristan Renaud.
In 5 decembrie, presedintele american James Knox Polk s-a prezentat in fata Congresului, aducand cu el si 230 de uncii de aur californian. Presedintele a confirmat zvonurile despre existenta unei mari cantitati de aur pe coasta de Vest. In urma discursului presedintelui Polk, febra aurului s-a raspandit pe tot teritoriul Statelor Unite si chiar in alte parti ale lumii.
Levi Strauss, un evreu care a emigrat din Germania in Statele Unite, a petrecut cativa ani la New York invatand si facand comert cu postavuri. In 1875, Levi s-a mutat in California impreuna cu sora si cumnatul sau. Acolo si-a deschis un magazin cu unelte pentru mineri, in care a adus si un balot de panza foarte rezistenta, intetionand sa o vanda celor care vroiau sa-si confectioneze coviltire sau corturi. La scurt timp, un comerciant l-a vizitat si i-a sugerat ca ar trebui sa produca pantaloni din aceasta panza, pentru ca erau foarte utili celor care cautau aur in mine. Levi Strauss a inceput sa produca pantaloni care au avut un succes nemaipomenit printre mineri. Singura obiectie a acestora era ca pantalonii respectivi erau foarte aspri. Strauss a inlocuit panza cu o alta mai moale, denumita “panza de doc” pe care a adus-o din Franta. O alta problema erau buzunarele care se rupeau foarte repede. Un client, Jacob Davis a avut ideea de a folosi capse din cupru pentru ca sa prinda buzunarele de pantaloni mai bine. Ideea a fost patentata de cei doi in 1872.
In mai 1848, Sam Brennen, patronul ziarului local The California Star, a calatorit la Coloma pentru a verifica informatiile. S-a intors cu saci cu praf de aur, strigand: “aur, aur din American River!” Curand, aproape intreaga populatie masculina din San Francisco isi facea bagajele. La mijlocul lunii iunie, ziarul lui Brennen si-a suspendat aparitia pentru ca intreaga echipa redactionala renuntase la slujbe pentru a merge sa caute aur. Frenezia a cuprins rapid intreaga Californie. Mii de oameni se indreptau spre zona miniera, lasand recoltele sa putrezeasca pe camp sau dezertand din armata, precum soldatii de la fortul Monterey. In lunile urmatoare, californienilor li s-au adaugat mineri veniti din Oregon, Utah, Hawaii, Mexic si America de Sud. In luna august, stirile despre descoperirea aurului au ajuns pe coasta de Est, dar reactia initiala a fost una de scepticism.

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=1067
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: 6 lucruri fascinante despre maiasi   01.10.09 14:14

6 lucruri fascinante despre maiasi


http://www.askmen.ro/6_lucruri_fascinante_despre_maiasi-a7896.html

Maiasii sunt o civilizatie Mesoamericana, cunoscuti pentru abilitatile de scriere a limbii americane pre-columbiane, ca si a artei, arhitecturii si a sistemelor matematice si astronomice. Existe multe idei preconcepute gresite despre maiasi, lucru ce ar trebui sa ia sfarsit. O sa va detaliez o lista cu cateva lucruri pe care nu le stiati despre aceasta civilizatie antica.

Cultura continua

Exista numerosi maiasi care inca locuiesc in zonele lor de bastina. De fapt sunt 7 milioane de maiasi care traiesc in zonele de bastina. Unii s-au adaptat culturii moderne a zonei in care sunt, altii si-au pastrat traditiile, continuand chiar sa vorbeasca propria limba, ca limba de baza. Cea mai mare populatie de maiasi se gaseste in Yucatan, Campeche, Quintana Roo, Tabasco si Chiapas, dar si in Belize, Guatemala si in partea de vest din Honduras si El Salvador.

Foarte buni medici

Maiasii au niste tehnici medicale excelente. Sanatatea si medicina in perioada maiana antica era un amestec complex al mintii, trupului, religiei, rutualurilor si stiintei. Medicina era practicata de cativa care primisera o educatie aleasa. Acesti barbati numiti shamani erau un fel de medium intre lumea fizica si cea a spiritelor. Din moment ce medicina era atat de strans legata de religie si vrajitorie, era esential ca shamanii maiasi sa aiba cunostinte vaste si abilitati.

Este cunoscut faptul ca maiasii suturau ranile cu par uman, reduceau fracturile si aveau cunostinte de a face operatii dentare, facand proteze din jad si turcoise.

Sacrificiu cu sange

Unii maiasi inca mia practica acest tip de sacrificiu. Se stie ca maiasii practicau sacrificiul din motive religioase si medicale, dar ceea ce majoritatea nu stiu este ca maiasii inca mai practica acest sacrificiu. Sangele de pasare a fost inlocuit cu cel uman.

Calmante

Maiasii foloseau calmantele. In ritualurile religioase foloseau droguri halucinogene, dar si in viata de zi cu zi pentru a calma durerile. Anumite tipuri de ciuperci, tutun si diferite plante sunt folosite pentru a face substante alcoolice.

Saunele

Maiasii foloseau saunele. Un element purificator la maiasii antici erau baile fierbinti. Asemanatoare saunelor din zilele noastre, baile erau construite din pereti si tavane din piatra cu o mica deschidere in varful tavanului. Apa pusa pe rocile fierbinti ale stancilor din camera creau aburi, oferind un loc in care sa se elimina impuritatile. Regii maiasi aveau un obicei din a merge la aceste saune, pentru ca se simteau mai revitalizati, mai curati.

Misterul maias

Nimeni nu stie ce a cauzat cu adevarat colapsul culturii maiase. Unele teorii sustin ca declinul populatiei maiase a fost cauzat de suprapopulatie, invazie straina, revolta taranilor. Mai sunt cateva ipoteze care includ dezastrul mediului inconjurator, epidemii, schimbarea climei. Unii invatati aclama ca din cauza unei secete de 200 de ani civilizatia maiasa a suferit colapsul.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: America poart, pe nedrept, numele unui ho i negustor de m   13.10.09 19:30

America poart, pe nedrept, numele unui ho i negustor de murturi Faptul c nu unul, ci dou continente – America de Nord i de Sud – au fost numite dup Amerigo Vespucci, acest comerciant-explorator italian, se datoreaz probabil abilitii acestuia de a mini. Pretinznd c a descoperit continentul...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Statuia Libertatii   15.11.09 14:30


Statuia Libertatii

Simbol nu doar al orasului ci si al Statelor Unite, in general, Statuia Libertatii, situata in Golful Superior New York, reprezinta o deschidere catre Lumea Noua. Inalta de 46 metri, masurand 96 de la baza, ingloband soclul si piedestalele, dintre care cel mai mare este in forma de stea, monumentala statuie daruita de poporul francez, cu ocazia implinirii a o suta de ani de independenta americana, a fost ideea lui Edouard-Ren Lefebvre, important specialist in drept si politician francez. Statuia s-a numit initial „Libertatea care ilumineaza lumea” si este opera sculptorului Frdric Auguste Bartholdi.
Este placata cu cupru si reprezinta o femeie infasurata intr-o roba clasica, avand pe cap o coroana cu sapte colturi, simbolizand cele sapte continente si la picioare lanturile rupte ale sclaviei. In mana dreapta, ridicata, tine o torta, iar in mana stanga o carte pe care scrie data Declaratiei de Independenta – 4 iulie 1776. Banii necesari intr-o prima etapa au fost stransi de poporul francez si sculptorul a inceput sa lucreze din 1875.
A construit mai intai o macheta din teracota si apoi a realizat trei versiuni din ce in ce mai mari si, in cele din urma modele din lemn, in marime naturala, reprezentand fragmente din statuie. Au fost imbracate in ghips iar dulgherii au realizat mulajele din lemn. In mulajele respective au fost asezate fasii de cupru, batute pentru a lua forma dorita, dupa care au fost fixate pe un cadru suport. Dupa ce statuia a fost ridicata in marime naturala, a fost demontata si impachetata in 214 lazi care au sosit la New York, la 17 iunie 1885.
Ridicarea statuii prezenta probleme speciale pentru ca, data fiind suprafata extinsa care inchidea un interior gol, era vulnerabila in fata vanturilor. Pentru rezolvarea acestora, Bartholdi a apelat la ajutorul lui Gustave Eiffel, care a proiectat sistemul de sustinere intern. Eiffel a optat pentru un cadru structural, cu un turn central alcatuit din patru coloane verticale legate intre ele prin trevee orizontale si diagonale.
Dupa mai multe intarzieri cauzate de lipsa banilor, statuia a fost terminata in 1886, costul ei ridicandu-se la 800.000 de dolari, o suma uriasa pentru vremea respectiva, din care mai mult de jumatate a reprezentat donatia statului francez. Statuia cu cele 354 de trepte in interior, cu 300.000 de nituri care prind invelisul exterior, alcatuit din aproximativ 300 de placi din cupru, cu o greutate totala de 204 tone, a fost dezvelita la 28 octombrie 1886, in cadrul unei parade impresionante.
Au luat parte la festivitati presedintele Grover Cleveland si membrii cabinetului sau, reprezentanti ai guvernului francez si ai Uniunii Franco-Americane. Devenita repede o emblema a tarii, statuia a suferit de-a lungul anilor o serie de schimbari minore. Astfel, flacara tortei, creata de Bartholdi din cupru masiv, acoperit cu foita de aur, a fost prevazuta cu hublouri, iar Gutzon Borglum, sculptorul Muntelui Rushmore, a creat un semnal luminos prin introducerea unor portiuni mari de sticla. Vanturile, ploile si aerul sarat au actionat asupra monumentului cauzand atat o deplasare a structurii, cat si o distrugere a invelisului exterior.
Programul de reparatii, initiat in 1983, a avut in vedere repararea tuturor acestor pagube. Au fost inlocuite placi, au fost fixate noi garnituri si nituri si statuia a fost curatata inlaturandu-se sapte straturi de vopsea cu care a fost invelita de-a lungul anilor. A fost, de asemenea, corectata alinierea capului si conectat cadrul care sustine bratul drept, iar torta si flacara complet inlocuite. S-a avut in vedere si imbunatatirea serviciilor pentru turisti: lumini, lifturi de sticla, sistemul de ventilatie. Evenimentele tragice de la 11 septembrie au dus insa la interzicerea accesului in statuie, pentru o vreme, dar ea continua sa arate celor care o privesc o cale spre lumina si libertate semanand speranta in sufletele tuturor.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Marea prbuire a Bursei americane din 1929, rezultatul lco   21.01.10 16:32

Marea prbuire a Bursei americane din 1929, rezultatul lcomiei capitalismului “Trebuia s stai la coad ca s gseti un loc de unde s te arunci pe fereastr, i speculanii vindeau locuri pentru trupuri n East River” (Umoristul Will Rogers, comentnd consecinele prbuirii Bursei din 1929) Coada se ntindea de-a lungul coridorului, trecea prin...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Cand America isi ucidea betivii   18.04.10 20:25


Cand America isi ucidea betivii

Perioada Prohibitiei a fost prezentata in filme, carti si jurnalele de actualitati de cele mai mult ori fals, ca o epoca romantica in care rebelii sfidau autoritatile spre a putea ciocni cu pahar cu whisky iar „baietii destepti”, ca de pilda Al Capone, au stiut sa faca avere din contrabanda cu spirtoase, pe sub nasul sau adesea cu complicitatea oficialitatilor. De fapt, realitatea a fost mult mai dura si impotriva Prohibitiei s-a luptat nu de fatada, ci intr-un mod foarte real si foarte violent. Printre metodele folosite, si de care s-a vorbit foarte putin, pentru ca reprezinta un episod nu prea placut din istoria celei mai mari democratii a planetei, se numara si otravirea deliberata a sticlelor de bautura.
Epidemie de Craciun
Anul 1926. Seara de Ajun. Strazile din New York sunt pline de zapada si lumini multicolore. Cate un trecator intarziat se grabeste spre casa, pentru a-si petrece sarbatoarea in sanul familiei. Brusc, pe usa spitalului Belevue da buzna un barbat care se clatina pe picioare si spune ca Mos Craciun il urmareste cu o bata de baseball in mana. Inainte ca personalul spitalului sa-i acorde primul ajutor, barbatul moare insa. La cateva ore, un alt individ, tot in stare de ebrietate, se prezinta cu dureri groaznice la camera de garda. Nici el nu va mai putea fi salvat. Pana la ziua, vor mai veni cateva zeci de betivi, dintre care opt vor sucomba. In urmatoarele doua zile, alti 23 de locuitori ai metropolei vor muri, din cauza bauturii.
Presa a scris despre aceasta ciudata „epidemie” dar nimeni nu s-a mirat, fiindca in zilele Prohibitiei, numarul victimelor provocate de bauturile alcoolice fabricate din tot felul de substante toxice sau continand impuritati si metale grele a fost foarte ridicat. Dar de asta data, lucrurile stateau altfel. Pentru ca decesele, vor realiza curand investigatorii, se produsesera cu largul concurs al guvernului american. Frustrate sa-si vada eforturile de interzicere a bauturii luase in ras, caci populatia continua sa bea pe rupte, oficialii federali au recurs la o abordare mai „pragmatica”. Ei au dispus introducerea de otravuri in alcoolul fabricat in industria chimica din SUA, si care era furat cu regularitate de contrabandisti, pentru producerea de bauturi contrafacute. Ideea era de a teroriza consumatorii, determinandu-i sa nu se mai atinga de sticlele oferite pe sub mana. Rezultatul a fost insa cu totul altul: peste 10.000 de oameni au pierit otraviti, cazand victime patimii pentru alcool, tentatia fiind in cazul lor mai puternica decat instinctul de conservare...
Coada lunga a CIA
„Razboiul chimistilor impotriva Prohibitiei” ramane una dintre cele mai stranii si mai letale decizii din istoria Americii. Asa cum spunea unul dintre cei mai inversunati oponenti ai sai din anii ’20, Charles Norris, legistul-sef al orasului New York in acea perioada, „a fost experimentul nostru national in materie de exterminare”. Un episod socant si dezavuat de administratiile ulterioare, care s-au straduit sa-l faca uitat. Dar faptul ca guvernele de la Washington au condamnat un asemenea experiment nu le-a impiedicat sa-l repete: in 1970, campurile de la Paraquat, cultivate cu marijuana, au fost stropite cu erbicid, cu intentia distrugerii recoltelor; scopul nemarturisit a fost insa de a „da o lectie” traficantilor: daca ar fi murit cativa narcomani, dupa consumarea de droguri otravite, exemplul lor i-ar fi facut pe altii sa renunte la viciu, au considerat guvernantii.
In cele din urma, proiectul a fost intrerupt, din cauza scandalului declansat in presa, dar au persistat zvonurile legate de posibila implicare a CIA in otravirea drogurilor introduse in inchisori – dupa ce numerosi detinuti au murit brusc si fara o cauza aparenta. In anii Prohibitiei insa, tocmai ziarele au fost cele care au sustinut programul de otravire a bauturii. Intr-un editorial publicat in 1927 in Chicago Tribune se scria: „In mod normal, nici un guvern american n-ar trebui sa se angajeze intr-o asemenea actiune. Dar fanatismul celor ce nu se pot dezlipi de alcool merita o lectie si astfel de masuri, chiar daca par barbare, sunt pe deplin justificate”. In ziarul Omaha Bee, un ziarist ii acuza pe cei ce se opuneau masurilor „barbare” ca ar fi mana in mana cu contrabandistii.
Razboiul chimistilor
Toata povestea incepuse odata cu ratificarea Amendamentului 18 la Constitutia americana, prin care se interzicea fabricarea, transportul sau consumul de bauturi alcoolice in SUA. Legea Volstead, votata la presiunea opozantilor alcoolului, a dus la intrarea in vigoare a Prohibitiei, la 1 ianuarie 1920. Dar oamenii au continuat sa bea, si inca in cantitati si mai mari. S-au deschis numeroase localuri ilegale – doar in New York, in 1930 existau peste 30.000 de asemenea stabilimente, multe in apartamente de bloc sau in subsoluri. Raspunsul sfidator al natiunii fata de noile legi i-a socat pe cei care crezusera sincer ca amendamentul va deschide o era de comportament integru. S-a reusit blocarea contrabandei cu alcool de peste granite dar sindicatele crimei au inceput sa fure cantitati masive de alcool industrial, folosit la fabricarea vopselurilor si a solventilor, la combustibili si echipament medical, alcool care era redistilat, spre a-l face comestibil.
Pe la 1925 guvernul de la Washington recunostea ca peste 240 milioane de litri de alcool industrial erau furati anual. In replica, presedintele Calvin Coolidge a hotarat sa ia masuri mai agresive, apeland la chimie: in alcoolul industrial au fost introduse substante toxice letale. Gangsterii nu s-au lasat nici ei: au angajat propriii chimisti pentru a „curata” alcoolul si a-l face baubil. Autoritatile federale au facut atunci alcoolul si mai periculos, adaugand alte substante, ce nu mai puteau fi filtrate. O simpla enumerare a unora dintre „ingredientele” acestui cocktail mortal e suficienta sa ne ingrozeasca: kerosen, benzina, cadmiu, iod, zinc, saruri de mercur, nicotina, eter, formaldehida, cloroform, camfor, acid carbolic, acetona. In plus, s-a adaugat mai mult alcool metilic – ajungand ca acesta sa reprezinte 10% din produsul final. Rezultatele au fost imediat vizibile, incepand cu acel Craciun fatidic al anului 1926.
Ziarele au demarat campanii de presa incercand sa atinga atentia populatiei asupra pericolului la care se expune. „Practic, toate bauturile alcoolice vandute la ora actuala in New York sunt otravite”, scria New York Times in 1928. Iar fiecare deces provocat de alcool era mediatizat pe larg. Autoritatile locale au permis chiar toxicologului Alexander Gettler ca, dupa confiscarea unei mari cantitati de alcool contrafacut, sa dea publicitatii compozitia chimica a licorii: substantele nocive din componenta bauturii ar fi putut ucide si un elefant! Nimic nu i-a determinat insa pe adeptii lui Bachus sa se predea: in New York, sute de oameni mureau in fiecare an dar in ciuda acestui lucru si a faptului ca otravurile folosite erau tot mai puternice, numarul consumatorilor de bauturi contrafacute crestea. Oficial, programul de otravire a alcoolului a incetat odata cu anularea Amendamentului 18, in decembrie 1933 si ca prin farmec, presa americana a incetat sa mai dea vreo atentie acestui grav fenomen social. O tacere care continua sa fie pastrata si astazi, pentru ca nepotii Unchiului Sam au bunul obicei de a-si spala pana si cele mai murdare rufe in familie...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: 16 aprilie 2007 - Masacrul de la Virginia Tech   18.04.10 21:15






16 aprilie 2007 - Masacrul de la Virginia Tech
Cel mai sangeros incident petrecut vreodata intr-o institutie de invatamant din Statele Unite a avut loc in statul Virginia, in primavara anului 2007 si a reaprins dezbaterile privind legalitatea vanzarii si folosirii de arme de foc – fapt garantat de sute de ani, printr-un amendament la Constitutia SUA. Primul atac a avut loc la ora locala 7:15, in West Hambler Johnston Hall, un camin locuit de 900 de studenti. Doua persoane au fost ucise, studenta Emily J. Hilscher si supraveghetorul Ryan Clark.
Potrivit ziarului Washington Post, studenta ar fi fost ucisa de fostul ei iubit iar autoritatile au calificat acest atac un „incident domestic”, fara sa ia nici o masura de securitate in afara inchiderii cladirii unde avusesera loc crimele. Doua ore mai tarziu, alte impuscaturi au inceput sa se auda la Noris Hall, o cladire aflata in partea opusa a campusului. In decurs de doar 9 minute atacatorul a tras nu mai putin de 170 de gloante, ucigand 26 de studenti si patru profesori. Politistii au ajuns la fata locului in trei minute si au reusit sa intre in cladire doar cinci minute mai tarziu, deoarece ucigasul blocase usile. Ultimul foc de arma, prin care criminalul s-a sinucis, s-a auzit cand politistii urcau scarile.
Expertizele balistice au confirmat ca si pistolul folosit in primul atac ii apartinea tot criminalului, un student pe nume Cho Seung-hui, nascut in Coreea de Sud dar crescut in SUA. Postul de televiziune NBC a primit, doua zile mai tarziu, un colet postal pe care criminalul il trimisese intre cele doua atacuri, dupa cum dovedeste timbrul atasat. Pachetul cuprindea o scrisoare de 1800 de cuvinte, fotografii si inregistrari video. Intr-una dintre fotografii Cho era infatisat purtand doua arme iar in scrisoare coreeanul se proclama aparator al celor slabi si-si declara admiratia fata de autorii masacrului de la Colombine. Printre cei ucisi s-au numarat si profesorul de origine Liviu Librescu, care a fost impuscat in timp ce-si tinea cursul, dar a reusit sa-si salveze studentii de la moarte.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Cum a fost ucis temutul „Billy the Kid!“   21.05.10 6:14

Cum a fost ucis temutul „Billy the Kid!“


Vntoarea ntreprins de eriful Pat Garrett mpotriva rufctorului „Billy the Kid“ este una dintre povetile clasice ale Vestului Slbatic. Aproape de finalul secolului al XIX‑lea un erif devine celebru prin faptul c‑l ucide pe unul dintre cei mai tineri criminali ai locului.
n calitate de erif n Lincoln, Pat Garrett a fost nsrcinat cu capturarea i arestarea unui fost tovar de‑al su de frdelegi, Henry McCarty, alias Henry Antrim, alias William Harrison Bonney, cunoscut ns cel mai bine sub denumirea de „Billy the Kid“ („Billy Putiul“). Acesta, la nici 21 de ani mplinii, se remarcase ca un uciga cu snge rece, alimentnd i lsnd s circule legenda c n 21 de ani nfptuise 21 de crime.
Se pare c numrul real al crimelor svrite s‑ar situa undeva ntre patru i nou. Remarcndu‑se n timpul „Rzboiului din districtul Lincoln“ (1877‑1878) prin jafurile i crimele comise, Billy the Kid a strnit mnia guvernatorului Lew Wallace, care a oferit o recompens de 500 de dolari pe capul su.
n ianuarie 1880, Billy the Kid l‑a ucis la masa de joc pe Joe Grant. Acesta, netiind cu cine joac poker, s‑a ludat c l va ucide pe Billy the Kid de ndat ce l va ntlni. La care Billy the Kid, zmbitor i dezinvolt, i‑a declinat identitatea. Imediat, Grant a scos pistolul, a tras i a ratat.
n noiembrie, o poter care era pe urmele lui l‑a ajuns din urm i a ncolit banda lui Kid n zona „White Oaks“, la o ferm aparinnd unui bun prieten al acestuia, James Greathouse. Un membru al poterei, James Carlyle, a intrat n ferm, cu un steag alb n mn, pentru a negocia predarea panic a bandei. Concomitent, Greathouse a ieit din ferm i s‑a alturat inamicilor. Conform unei versiuni a evenimentelor, Carlyle a auzit o mpuctur, tras de afar.
Convins c unul dintre membrii poterei a tras i l‑a mpucat pe Greathouse, a scos la rndu‑i pistolul, a tras, dup care a srit pe geam. Oamenii lui Billy the Kid au tras i ei, iar Carlyle a fost omort. O lun mai trziu, Pat Garrett a adunat o poter cu care a pornit n urmrirea i capturarea lui Billy the Kid. La 19 decembrie, potera a prins banda ntr‑o ambuscad, la Fort Sumner. Kid a reuit s scape, n schimb unul dintre locotenenii si, Tom O’Folliard, a fost ucis. La 23 decembrie, banda urmrit a campat, la lsarea nopii, ntr‑o locuin prsit, la Stinking Springs.
Peste noapte, potera lui Garrett a nconjurat casa, ns nu a atacat‑o, ateptnd ivirea zorilor. n dimineaa urmtoare, un membru al bandei, Charlie Bowdre, a ieit afar s aduc ap i s dea de mncare cailor. Poteraii, creznd c au de‑a face cu nsui capul bandei, au tras fr somaie i l‑au ucis. Imediat bandiii au pus mna pe arme i au ripostat. Pat Garrett i‑a somat s se predea ns acetia nu l‑au ascultat, schimbul de focuri a continuat, iar pn la sfritul zilei, proscriii, nfometai i nsetai, au fost nevoii s se predea.
Luat prizonier, Billy the Kid a fost transportat mai nti la Las Vegas, unde a acordat chiar un interviu unui jurnalist de la „Las Vegas Gazette“. A urmat transferul la nchisoarea din Santa Fe, unde a petrecut trei luni. n acest interval, i‑a trimis patru scrisori guvernatorului Lew Wallace, solicitndu‑i clemena.
Guvernatorul a refuzat s intervin, iar n aprilie 1881 a avut loc, la Mesilla, New Mexico, procesul lui Billy the Kid. La 9 aprilie 1881, a fost dat verdictul: Billy the Kid a fost gsit vinovat de uciderea erifului Brady, n cursul „rzboiului din comitatul Lincoln“. Patru zile mai trziu, la 13 aprilie, a urmat sentina: judectorul Warren Bristol l‑a condamnat la moarte prin spnzurare.
S‑a decis ca execuia s aib loc la 13 mai, n comitatul Lincoln. Aflat sub paza a dou ajutoare de erif ale lui Pat Garrett, James Bell i Robert Ollinger, Kid a fost transportat la nchisoarea districtual. La 28 aprilie, cnd Pat Garrett nu se afla n ora, Billy the Kid a reuit s evadeze. Fugarul s‑a ndreptat spre Fort Sumner, New Mexico.
La 14 iulie, nsoit de dou ajutoare, Poe i McKinney, Garrett a ajuns la reedina lui Pedro Maxwell, situat n apropiere de Fort Sumner. Ceea ce a urmat povestete chiar eriful: „Am decis s merg i s am o discuie cu Peter Maxwell, om n care eram sigur c puteam avea ncredere. Am clrit la o mic distan de pmnturile lui Maxwell cnd am vzut un om care tocmai campase i ne‑am oprit. Spre marea surpriz a lui Poe, el l‑a recunoscut pe acela care i ntinsese tabra ca fiind un vechi prieten i fost partener din Texas, pe nume Jacobs. Am desclecat i noi, am servit o cafea i, mergnd pe jos, am intrat ntr‑o livad care se ntindea din acel punct pn la un ir de cldiri vechi.
Ne‑am apropiat cu pruden de acele case i am auzit voci conversnd n limba spaniol. Dintr‑o dat un brbat i‑a fcut apariia, ns era destul de departe pentru a putea fi recunoscut. Dup ce a rostit cteva cuvinte, care pentru urechile noastre au fost doar un murmur, s‑a ndreptat spre gard, l‑a srit i s‑a ndreptat pe jos ctre casa lui Maxwell.
Atunci cnd „Putiul“, nerecunoscut deocamdat de mine, a prsit livada, m‑am deplasat la tovarii mei i mpreun ne‑am retras pe o scurt distan i, pentru a evita persoanele pe care le‑am auzit la casele lor, am mers pe un alt drum, apropiindu‑ne de casa lui Maxwell din direcia opus. Cnd am ajuns la porticul din faa cldirii, i‑am lsat acolo pe Poe i pe McKinney, dup care am intrat.
Era aproape miezul nopii, iar Pete se afla n pat. Am mers pn la capul patului i m‑am aezat lng el. L‑am ntrebat apoi cam pe unde ar putea fi „Putiul“. Mi‑a spus c „fusese cu siguran pe acolo, ns nu tia dac plecase sau nu. n acel moment, un brbat a nit cu iueal pe u, privind napoi, dup care ntreb de dou ori, n limba spaniol:
Cine e acolo?
Nimeni nu i‑a rspuns, iar el a intrat. Dup pai mi‑am putut da seama c era descul i c inea un revolver n mna dreapt i un cuit de mcelrie n mna stng.
Dup care s‑a ndreptat direct spre mine. nainte de a ajunge la pat, i‑am optit lui Pete:
Cine este, Pete?

Pentru moment, nu am primit nici un rspuns. Am crezut atunci c ar putea fi cumnatul lui Peter, Manuel Abreu. Intrusul s‑a apropiat de mine, i‑a aezat ambele ­mini pe pat, aproape atingndu‑mi genunchiul cu mna dreapt, i a ntrebat, cu voce joas:
Cine sunt ei Pete?
n aceeai clip, Maxwell mi‑a optit:
El este!
Simultan, probabil c Putiul trebuie s fi vzut, ori simit, prezena unei a treia persoane la capul patului. i‑a ridicat cu repeziciune pistolul. Retrgndu‑se din camer cu rapiditate, a urlat:
Cine este?
Dup care totul s‑a dezlnuit, n minutul urmtor. Cu iueala fulgerului mi‑am scos revolverul din toc i am tras, apoi m‑am aruncat ntr‑o parte i am tras din nou. A doua mpuctur a fost inutil. Putiul era deja mort.“
Billy the Kid a fost nmormntat n cimitirul militar din Fort Sumner, ntre fotii si tovari de arme i frdelegi, Tom O’Folliard i Charlie Bowdre.
Nici omul legii, eriful Pat Garrett, nu a avut parte de o moarte fireasc: la 29 februarie 1908, la vrsta de 58 de ani, a fost mpucat pe la spate de un vecin, Wayne Brazel.
Acesta, care nici mcar nu era un rufctor, i‑a recunoscut vina, a fost arestat, judecat i achitat. Dup 28 de ani, Billy the Kid era rzbunat.
"Billy the Kid"
„Billy the Kid“ s‑a nscut la 23 noiembrie 1859, ntr‑un cartier irlandez din New York City. Dac tatl su biologic, Patrick McCarty, rmne o figur obscur, mama sa a fost Catherine McCarty. Aceasta s‑a mutat cu cei doi fii ai si, Henry i Joseph, n 1868, n Indianapolis. Acolo l‑a ntlnit pe William Antrim, de care s‑a ndrgostit i cu care a trit pn la moarte, n 1874.
n anul 1873, cei doi s‑au cstorit la Prima Biseric Presbiterian, n Santa Fe, dup care s‑au stabilit n Silver City. La scurt vreme dup aceea, soul va deveni dependent de alcool i de jocurile de noroc. Singur acas, fr nici un sprijin i cu doi copii de crescut, Catherine McCarty ctiga ceva bani splnd vase, fcnd prjituri la cuptor sau nchiriind din cnd n cnd o camer. Toate acestea pn la moartea sa, survenit n septembrie 1874.
Billy, n vrst de 14 ani, a fost luat n ngrijire de nite vecini inimoi, care i‑au gsit de lucru ntr‑un hotel. Proprietarul hotelului s‑a declarat satisfcut att de munca prestat de biat, dar mai ales, de faptul c „a fost singurul tnr care a lucrat pentru el i nu i‑a furat nimic.“ Obligat s caute o nou locuin, Billy s‑a mutat ntr‑o cas de la marginea oraului, cu reputaia de sla al bandiilor.
Primele delicte

Un an mai trziu, eriful Harvey Whitehill, din comitatul Grant, l‑a arestat pe Henry McCarty, pentru culpa de a fi furat o bucat de brnz. Acesta a fost primul su delict. La 24 septembrie 1875, era din nou arestat, dup ce s‑a descoperit c tinuia haine i arme de foc furate de un alt bandit, tovar de‑al su.
n nchisoare, McCarty nu va sta dect o singur zi, evadnd pe hornul nchisorii. Iari fugar, McCarty se va stabili, n 1876, n sudul statului Arizona, lucrnd ca supraveghetor la turmele de oi sau ca ngrijitor de ferme. Acolo s‑a nhitat cu John R. Mackie, care l‑a iniiat n furtul de cai. Aici i s‑a spus prima oar lui McCarty „Kid Antrim“. Iar n anul urmtor, Billy a angajat o altercaie cu un fierar irlandez din Fort Grant, Frank „Windy“ Cahill.
Dup un schimb dur de replici de ambele pri, Cahill i‑a pierdut cumptul i l‑a trntit pe Billy la pmnt. Acesta s‑a ridicat imediat, a scos pistolul i l‑a mpucat. Dup care, de teama unei rzbunri a tovarilor, Billy a trecut n New Mexico. La nceput se va stabili n Apache Tejo, unde, alturndu‑se unei bande de hoi de vite, a prdat, o vreme, turmele magnatului local, John Chisum.
Negocierea cu guvernatorul

n toamna anului 1877, McCarty, care ncepuse s se autonumeasc William H. Bonney, s‑a stabilit n Lincoln, unde a prestat, la nceput, munci cinstite: angajat la o fabric de brnzeturi, muncitor pe la diverse ferme.
Ceea ce s‑a numit mai trziu „Rzboiul din comitatul Lincoln“ l‑a gsit pe Billy the Kid supraveghetor al cirezii de vite i totodat lucrtor la ferma moierului John Tunstall. Acesta l avea drept partener pe avocatul Alexander McSween. Interese antagonice de afaceri au dus la izbucnirea unui conflict ntre cei doi i ali doi negustori cu tradiie, din comitat, Lawrence Murphy i James Dolan. Ultimii doi au angajat patru pistolari care, la 18 februarie 1878, l‑au pndit i l‑au ucis pe John Tunstall.
Dup omoruri, reglri de conturi i rzbunri de ambele pri, n toamna anului 1878, Lew Wallace, guvernatorul statului New Mexico, proclam imediat o amnistie general. Billy the Kid, aflat n statul Texas, s‑a neles cu guvernatorul s se ntoarc, cu condiia s nu fie ntemniat, ns s depun mrturie n faa Marelui Juriu.
Negocierea dintre el i guvernator a avut loc n martie 1879, n districtul Lincoln, i, dei guvernatorul i‑a promis imunitate, Billy s‑a nfiat la discuia cu el cu un pistol ntr‑o mn i cu o carabin Winchester n cealalt. Guvernatorul i va ine cuvntul, iar McCarty va fi liber s plece dup proces.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Cum a fost ucis temutul Billy the Kid!   11.06.10 8:12

Cum a fost ucis temutul „Billy the Kid!“
Vntoarea ntreprins de eriful Pat Garrett mpotriva rufctorului „Billy the Kid“ este una dintre povetile clasice ale Vestului Slbatic. Aproape de finalul secolului al XIX‑lea un erif devine celebru prin faptul c‑l ucide pe unul dintre cei mai tineri criminali ai locului.
n calitate de erif n Lincoln, Pat Garrett a fost nsrcinat cu capturarea i arestarea unui fost tovar de‑al su de frdelegi, Henry McCarty, alias Henry Antrim, alias William Harrison Bonney, cunoscut ns cel mai bine sub denumirea de „Billy the Kid“ („Billy Putiul“). Acesta, la nici 21 de ani mplinii, se remarcase ca un uciga cu snge rece, alimentnd i lsnd s circule legenda c n 21 de ani nfptuise 21 de crime.
Se pare c numrul real al crimelor svrite s‑ar situa undeva ntre patru i nou. Remarcndu‑se n timpul „Rzboiului din districtul Lincoln“ (1877‑1878) prin jafurile i crimele comise, Billy the Kid a strnit mnia guvernatorului Lew Wallace, care a oferit o recompens de 500 de dolari pe capul su.
n ianuarie 1880, Billy the Kid l‑a ucis la masa de joc pe Joe Grant. Acesta, netiind cu cine joac poker, s‑a ludat c l va ucide pe Billy the Kid de ndat ce l va ntlni. La care Billy the Kid, zmbitor i dezinvolt, i‑a declinat identitatea. Imediat, Grant a scos pistolul, a tras i a ratat.
n noiembrie, o poter care era pe urmele lui l‑a ajuns din urm i a ncolit banda lui Kid n zona „White Oaks“, la o ferm aparinnd unui bun prieten al acestuia, James Greathouse. Un membru al poterei, James Carlyle, a intrat n ferm, cu un steag alb n mn, pentru a negocia predarea panic a bandei. Concomitent, Greathouse a ieit din ferm i s‑a alturat inamicilor. Conform unei versiuni a evenimentelor, Carlyle a auzit o mpuctur, tras de afar.
Convins c unul dintre membrii poterei a tras i l‑a mpucat pe Greathouse, a scos la rndu‑i pistolul, a tras, dup care a srit pe geam. Oamenii lui Billy the Kid au tras i ei, iar Carlyle a fost omort. O lun mai trziu, Pat Garrett a adunat o poter cu care a pornit n urmrirea i capturarea lui Billy the Kid. La 19 decembrie, potera a prins banda ntr‑o ambuscad, la Fort Sumner. Kid a reuit s scape, n schimb unul dintre locotenenii si, Tom O’Folliard, a fost ucis. La 23 decembrie, banda urmrit a campat, la lsarea nopii, ntr‑o locuin prsit, la Stinking Springs.
Peste noapte, potera lui Garrett a nconjurat casa, ns nu a atacat‑o, ateptnd ivirea zorilor. n dimineaa urmtoare, un membru al bandei, Charlie Bowdre, a ieit afar s aduc ap i s dea de mncare cailor. Poteraii, creznd c au de‑a face cu nsui capul bandei, au tras fr somaie i l‑au ucis. Imediat bandiii au pus mna pe arme i au ripostat. Pat Garrett i‑a somat s se predea ns acetia nu l‑au ascultat, schimbul de focuri a continuat, iar pn la sfritul zilei, proscriii, nfometai i nsetai, au fost nevoii s se predea.
Luat prizonier, Billy the Kid a fost transportat mai nti la Las Vegas, unde a acordat chiar un interviu unui jurnalist de la „Las Vegas Gazette“. A urmat transferul la nchisoarea din Santa Fe, unde a petrecut trei luni. n acest interval, i‑a trimis patru scrisori guvernatorului Lew Wallace, solicitndu‑i clemena.
Guvernatorul a refuzat s intervin, iar n aprilie 1881 a avut loc, la Mesilla, New Mexico, procesul lui Billy the Kid. La 9 aprilie 1881, a fost dat verdictul: Billy the Kid a fost gsit vinovat de uciderea erifului Brady, n cursul „rzboiului din comitatul Lincoln“. Patru zile mai trziu, la 13 aprilie, a urmat sentina: judectorul Warren Bristol l‑a condamnat la moarte prin spnzurare.
S‑a decis ca execuia s aib loc la 13 mai, n comitatul Lincoln. Aflat sub paza a dou ajutoare de erif ale lui Pat Garrett, James Bell i Robert Ollinger, Kid a fost transportat la nchisoarea districtual. La 28 aprilie, cnd Pat Garrett nu se afla n ora, Billy the Kid a reuit s evadeze. Fugarul s‑a ndreptat spre Fort Sumner, New Mexico.
La 14 iulie, nsoit de dou ajutoare, Poe i McKinney, Garrett a ajuns la reedina lui Pedro Maxwell, situat n apropiere de Fort Sumner. Ceea ce a urmat povestete chiar eriful: „Am decis s merg i s am o discuie cu Peter Maxwell, om n care eram sigur c puteam avea ncredere. Am clrit la o mic distan de pmnturile lui Maxwell cnd am vzut un om care tocmai campase i ne‑am oprit. Spre marea surpriz a lui Poe, el l‑a recunoscut pe acela care i ntinsese tabra ca fiind un vechi prieten i fost partener din Texas, pe nume Jacobs. Am desclecat i noi, am servit o cafea i, mergnd pe jos, am intrat ntr‑o livad care se ntindea din acel punct pn la un ir de cldiri vechi.
Ne‑am apropiat cu pruden de acele case i am auzit voci conversnd n limba spaniol. Dintr‑o dat un brbat i‑a fcut apariia, ns era destul de departe pentru a putea fi recunoscut. Dup ce a rostit cteva cuvinte, care pentru urechile noastre au fost doar un murmur, s‑a ndreptat spre gard, l‑a srit i s‑a ndreptat pe jos ctre casa lui Maxwell.
Atunci cnd „Putiul“, nerecunoscut deocamdat de mine, a prsit livada, m‑am deplasat la tovarii mei i mpreun ne‑am retras pe o scurt distan i, pentru a evita persoanele pe care le‑am auzit la casele lor, am mers pe un alt drum, apropiindu‑ne de casa lui Maxwell din direcia opus. Cnd am ajuns la porticul din faa cldirii, i‑am lsat acolo pe Poe i pe McKinney, dup care am intrat.
Era aproape miezul nopii, iar Pete se afla n pat. Am mers pn la capul patului i m‑am aezat lng el. L‑am ntrebat apoi cam pe unde ar putea fi „Putiul“. Mi‑a spus c „fusese cu siguran pe acolo, ns nu tia dac plecase sau nu. n acel moment, un brbat a nit cu iueal pe u, privind napoi, dup care ntreb de dou ori, n limba spaniol:
Cine e acolo?
Nimeni nu i‑a rspuns, iar el a intrat. Dup pai mi‑am putut da seama c era descul i c inea un revolver n mna dreapt i un cuit de mcelrie n mna stng.
Dup care s‑a ndreptat direct spre mine. nainte de a ajunge la pat, i‑am optit lui Pete:
Cine este, Pete?

Pentru moment, nu am primit nici un rspuns. Am crezut atunci c ar putea fi cumnatul lui Peter, Manuel Abreu. Intrusul s‑a apropiat de mine, i‑a aezat ambele ­mini pe pat, aproape atingndu‑mi genunchiul cu mna dreapt, i a ntrebat, cu voce joas:
Cine sunt ei Pete?
n aceeai clip, Maxwell mi‑a optit:
El este!
Simultan, probabil c Putiul trebuie s fi vzut, ori simit, prezena unei a treia persoane la capul patului. i‑a ridicat cu repeziciune pistolul. Retrgndu‑se din camer cu rapiditate, a urlat:
Cine este?
Dup care totul s‑a dezlnuit, n minutul urmtor. Cu iueala fulgerului mi‑am scos revolverul din toc i am tras, apoi m‑am aruncat ntr‑o parte i am tras din nou. A doua mpuctur a fost inutil. Putiul era deja mort.“
Billy the Kid a fost nmormntat n cimitirul militar din Fort Sumner, ntre fotii si tovari de arme i frdelegi, Tom O’Folliard i Charlie Bowdre.
Nici omul legii, eriful Pat Garrett, nu a avut parte de o moarte fireasc: la 29 februarie 1908, la vrsta de 58 de ani, a fost mpucat pe la spate de un vecin, Wayne Brazel.
Acesta, care nici mcar nu era un rufctor, i‑a recunoscut vina, a fost arestat, judecat i achitat. Dup 28 de ani, Billy the Kid era rzbunat.



"Billy the Kid"
„Billy the Kid“ s‑a nscut la 23 noiembrie 1859, ntr‑un cartier irlandez din New York City. Dac tatl su biologic, Patrick McCarty, rmne o figur obscur, mama sa a fost Catherine McCarty. Aceasta s‑a mutat cu cei doi fii ai si, Henry i Joseph, n 1868, n Indianapolis. Acolo l‑a ntlnit pe William Antrim, de care s‑a ndrgostit i cu care a trit pn la moarte, n 1874.
n anul 1873, cei doi s‑au cstorit la Prima Biseric Presbiterian, n Santa Fe, dup care s‑au stabilit n Silver City. La scurt vreme dup aceea, soul va deveni dependent de alcool i de jocurile de noroc. Singur acas, fr nici un sprijin i cu doi copii de crescut, Catherine McCarty ctiga ceva bani splnd vase, fcnd prjituri la cuptor sau nchiriind din cnd n cnd o camer. Toate acestea pn la moartea sa, survenit n septembrie 1874.
Billy, n vrst de 14 ani, a fost luat n ngrijire de nite vecini inimoi, care i‑au gsit de lucru ntr‑un hotel. Proprietarul hotelului s‑a declarat satisfcut att de munca prestat de biat, dar mai ales, de faptul c „a fost singurul tnr care a lucrat pentru el i nu i‑a furat nimic.“ Obligat s caute o nou locuin, Billy s‑a mutat ntr‑o cas de la marginea oraului, cu reputaia de sla al bandiilor.
Primele delicte

Un an mai trziu, eriful Harvey Whitehill, din comitatul Grant, l‑a arestat pe Henry McCarty, pentru culpa de a fi furat o bucat de brnz. Acesta a fost primul su delict. La 24 septembrie 1875, era din nou arestat, dup ce s‑a descoperit c tinuia haine i arme de foc furate de un alt bandit, tovar de‑al su.
n nchisoare, McCarty nu va sta dect o singur zi, evadnd pe hornul nchisorii. Iari fugar, McCarty se va stabili, n 1876, n sudul statului Arizona, lucrnd ca supraveghetor la turmele de oi sau ca ngrijitor de ferme. Acolo s‑a nhitat cu John R. Mackie, care l‑a iniiat n furtul de cai. Aici i s‑a spus prima oar lui McCarty „Kid Antrim“. Iar n anul urmtor, Billy a angajat o altercaie cu un fierar irlandez din Fort Grant, Frank „Windy“ Cahill.
Dup un schimb dur de replici de ambele pri, Cahill i‑a pierdut cumptul i l‑a trntit pe Billy la pmnt. Acesta s‑a ridicat imediat, a scos pistolul i l‑a mpucat. Dup care, de teama unei rzbunri a tovarilor, Billy a trecut n New Mexico. La nceput se va stabili n Apache Tejo, unde, alturndu‑se unei bande de hoi de vite, a prdat, o vreme, turmele magnatului local, John Chisum.
Negocierea cu guvernatorul

n toamna anului 1877, McCarty, care ncepuse s se autonumeasc William H. Bonney, s‑a stabilit n Lincoln, unde a prestat, la nceput, munci cinstite: angajat la o fabric de brnzeturi, muncitor pe la diverse ferme.
Ceea ce s‑a numit mai trziu „Rzboiul din comitatul Lincoln“ l‑a gsit pe Billy the Kid supraveghetor al cirezii de vite i totodat lucrtor la ferma moierului John Tunstall. Acesta l avea drept partener pe avocatul Alexander McSween. Interese antagonice de afaceri au dus la izbucnirea unui conflict ntre cei doi i ali doi negustori cu tradiie, din comitat, Lawrence Murphy i James Dolan. Ultimii doi au angajat patru pistolari care, la 18 februarie 1878, l‑au pndit i l‑au ucis pe John Tunstall.
Dup omoruri, reglri de conturi i rzbunri de ambele pri, n toamna anului 1878, Lew Wallace, guvernatorul statului New Mexico, proclam imediat o amnistie general. Billy the Kid, aflat n statul Texas, s‑a neles cu guvernatorul s se ntoarc, cu condiia s nu fie ntemniat, ns s depun mrturie n faa Marelui Juriu.
Negocierea dintre el i guvernator a avut loc n martie 1879, n districtul Lincoln, i, dei guvernatorul i‑a promis imunitate, Billy s‑a nfiat la discuia cu el cu un pistol ntr‑o mn i cu o carabin Winchester n cealalt. Guvernatorul i va ine cuvntul, iar McCarty va fi liber s plece dup proces.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Dou valuri migratoare diferite au populat continentul ameri   19.06.10 8:50

Dou valuri migratoare diferite au populat continentul american

Un studiu morfologic realizat pe scheletele primilor amerindieni indic diferene anatomice importante, care atest faptul c dou valuri migratoare diferite au populat continentul american, informeaz AFP.
Mai muli experi de la universitile din Tubingen (Germania), Catolica del Norte (Chile) i Sao Paulo (Brazilia) au examinat o serie de schelete, descoperite n America de Sud, vechi de 7.500 - 11.500 de ani.
„Diferenele observate ntre grupurile de indieni americani din prima migraie i cei dintr-o perioad ulterioar confirm ipoteza existenei a dou valuri migratoare.

Citeste articolul
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Epava navei Doty, descoperit dup mai bine de 100 de ani de   27.06.10 10:36

Epava navei Doty, descoperit dup mai bine de 100 de ani de cutri VIDEO
http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/epava-navei-doty-descoperita-mai-bine-100-ani-cautari-video

Un vapor foarte mare din lemn, care s-a scufundat n urm cu mai mult de un secol, n urma unei furtuni violente, n Lacul Michigan, a fost gsit de-a lungul litoralului n zona Milwaukee, dup cum anun Associted Press.
Scafandrii spun c nava pare intact, aceasta pstrndu-se ntr-o stare perfect de conservare n tot acest timp. Descoperirea vaporului de mari dimensiuni, L.R. Doty, este foarte important deoarece aceast nav de lemn a fost singura care a mai rmas trecut n inventarul construciilor de acest fel, dup cum a anunat Brendon Baillod, preedintele Universitii de Arheologie i Scufundri Marine din Wisconsin.
"Este cea mai mare descoperire n care am fost implicat", a declarat Baillod, care a luat parte la zeci de astfel de evenimente. "Ceea ce am vzut aici a fost un lucru cu adevrat uimitor", a mai spus preedintele Universitii de Arheologie i Scufundri Marine din Wisconsin.

Conform Associted Press, vaporul Doty a efectuat, n octombrie 1898, o curs ntre Chicago i Ontario, avnd la bord o ncrctur de porumb. "A avut loc atunci o furtun teribil, cu lapovi i cu zpad, cu vnturi foarte puternice i valuri de pn la 30 de metri. Dei era destul de rezistent, corabia nu a fcut fa condiiilor atmosferice de atunci", a mai adugat Brandon Baillod.
Istorii spun c toi cei 17 membri ai echipajului, aflai pe nav, au murit, iar cutrile trupurilor acestora ar fi durat aproximativ patru luni. Nimeni nu a tiut, la vremea respectiv, care a fost locul exact al naufragiului. Despre nav s-a anticipat c s-ar fi scufundat la 40 de mile sud de Milwaukee, n apropiere de Oak Creek.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Bonnie i Clyde, ucii cu 50 de gloane   16.07.10 15:37

Bonnie i Clyde, ucii cu 50 de gloane


Bonnie a fost prins de poliie la nceputul anului 1932, dup un jaf ratat, i a fost condamnat la cteva luni de detenie. n timp ce ea era la nchisoare i i scria iubitului, Clyde a fost cooptat pentru un jaf armat asupra unui magazin, n timpul cruia proprietarul a fost ucis. Soia victimei l-a indicat pe Clyde ca fiind cel care a tras, dei el ndeplinise doar rolul de ofer n aceast operaiune i rmsese n main.

n august 1932, Clyde i tovarii lui se aflau ntr-un local din Oklahoma, cnd au fost abordai de eriful C. Maxwell i adjunctul su, Eugene C. Moore. Clyde a deschis focul i l-a omort pe Moore. n urmtorii doi ani, a mai ucis opt poliiti. Dintr-un total de 13 victime, nou erau poliiti. Acest lucru avea s-l nscrie pe Clyde n capul listei cu „inamicii publici numrul 1”.
Bonnie i-a stat alturi i pe aceast list, dei mpotriva ei nu exista nicio prob c ar fi tras cu arma. Autoritile din ntreaga ar i-au unit forele pentru a-i captura, vii sau mori. Punctul slab al cuplului Bonnie i Clyde l-a constituit familia. Niciodat, n de­cursul anilor de hituire, nu au renunat s-i viziteze rudele. Pe acest lucru s-au bazat autoritile cnd le-au pregtit capcana. Bonnie se ducea s-i viziteze mama.
Cu ceva timp n urm, i spusese c, dac avea s fie ucis, trupul ei s fie adus acas. Poliitii, anunai de un informator, i ateptau ascuni. Cei doi n-au sosit n ziua anunat, ci dou zile mai trziu, pe 23 mai 1934. Poliitii au deschis focul asupra mainii. n total, 187 de gloane, dintre care 50 i-au atins pe cei doi. Presa i-a criticat dur pe poliiti pentru modul n care au acionat, campania ducnd la impunerea procedurii de a trage cu somare i foc de avertisment.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Adevratele cauze ale rzboiului american de secesiune   12.08.10 8:13

Adevratele cauze ale rzboiului american de secesiune
Rzboiul civil din 1861-1865 este studiat marginal n spațiul universitar romnesc, ca, de altfel, ntreaga istorie a continentului american. Istoria modern universal studiat de subsemnatul pe bncile facultții s-a rezumat la continentul european și la nesfrșitele rzboaie care-au animat secolele XVII și XVIII. n materie de istorie american cred ca am trecut nefiresc de rapid peste momentul 1776, dar att.
Practic, n sistemul universitar romnesc, absolventul de istorie rmne cu pete albe n ceea ce privește istoria altor continente. Pun acest neajuns pe lipsa de competențe specifice a cadrelor universitare… dar nu asta este subiectul discuției noastre. Gndindu-m c rzboiul de secesiune este cunoscut de romni din romanul “Pe aripile vntului” și din ecranizarea acestuia, am considerat oportun s discutam un pic despre acest conflict ndeprtat. Și, binențeles, vom ncepe cu cauzele…
Subiectul este unul extrem de dezbtut de istoriografia american, crendu-se adevrate tradiții istoriografice n analiza cauzelor. Perspectiva tradițional, care invoc percepția asupra conflictului a contemporanilor, afirm ca principala cauz a rzboiului a fost sclavia. Aceast perspectiv, care a beneficiat de o puternic susținere din partea istoricilor, trebuie nuanțat n raport cu accepțiunea actual asupra fenomenului “sclaviei”, relateaz athenian-legacy.com
n 1860 puțini americani ar fi acreditat ideea egalitții rasiale dintre albi și africani. Superioritatea rasei albe era un principiu firesc n epoc, orice alt opinie fiind considerat cel puțin extravagant, ca s folosesc un eufemism.
Abraham Lincoln nsuși, un susțintor ndrjit al eliberrii sclavilor, era un rasist sadea, n accepțiunea modern a termenului. De asemenea, membri ai cabinetului de Rzboi nordist au fost proprietari de sclavi pe toat durata conflictului. Așadar, diferențele de percepție ntre susțintorii nordului și cei ai sudului erau minime din acest punct de vedere. Se poate afirma, “off the record”, c perspectiva nordist asupra sclavilor era una condescendent. Trebuie totuși amintit c de multe ori, n timpul rzboiului, Lincoln s-a prevalat de principiul egalitții ntre oameni, statuat de Constituția american.
Tabra confederat (sudist), prin vocea președintelui Jefferson Davis, a contrazis aceast perspectiv. Mulți sudiști au considerat c lupt pentru drepturile lor cetțenești, pentru dreptul lor de a obține suveranitatea statal. Președintele Davis nota:
“Ne-am luptat pentru aprarea unui drept moștenit, inalienabil… acela de a se retrage dintr-o uniune n care, n calitate de comunitți suverane, intraser voluntar… Existența servituții africane nu era n niciun caz cauza conflictului, ci doar un incident”.
Astfel c, mulți sudiști au perceput conflictul ca o lupt pentru aprarea drepturilor lor cetțenești. Viziunea istoriografic care a avut ca argument pivotal sclavia a fost dominant pn la nceputul secolului XX, cnd s-a afirmat o nou școal istoriografic – cea progresist.
Progresiștii argumenteaz c nu sclavia, sistem care coexistase pentru o perioad bun de timp cu principiile Constituției americane, a fost cauza principal a conflictului ci mai degrab disensiunile economice, ntre un sistem agrar, susținut de o forț de munc extrem de ieftin și ambițiile industriale ale nordului. Școala progresist indic ca principal conflict disensiunea economic, comercial (pe taxe, tarife, etc). Au fost destui cei care au susținut aceast viziune care, pe lng dimensiunea principial (conservarea drepturilor cetțenilor din sud), consacra și o dimensiune tradițional, ce ținea de conservarea unui mod de viaț.
La nceputul anilor ’70 a ieșit la ramp o nou școal istoriografic, care nega ambele teze exprimate pn n acel moment. Așadar, nu sclavia și nici disensiunile economice nu au fost cauzele… de fapt, nu au existat cauze, susțin revizioniștii. Aceștia considera ca rzboiul civil a fost unul redundant, inflamat de radicalii ambelor prți ( aboliționiștii agresivi din nord și retrograzii secesioniști din sud). Școala revizionist consider c sclavia nu putea fi o miz real a conflictului deoarece anacronismul ei ar fi fcut-o s dispar de la sine, n viitor și c liderii din Sud și cei din Nord ar fi putut evita conflictul, dac ar fi reușit s dialogheze mai mult.
Trebuie menționat c, n prezent, se observ un reviriment al teoriei clasice (sclavia, cauza a conflictului) și pe fondul dispariției exponenților școlilor progresiste și revizioniste. Ca o perspectiv personal, sclavia, coroborat cu o serie de frustrri acumulate n timp ntre cele dou prți, sunt argumente solide ale declanșrii conflictului.
Sistemul socio-economic sudist a nceput, odat cu intrarea n epoca industrial, s decad. A devenit productiv și demografic inferior Nordului… și a nceput s decad n plan politic, plan dominat n prima jumtate a secolului XIX. De asemenea, marii cultivatori din sud manifestau un oarecare dispreț pentru noii mbogțiți din nord. Așadar, nu o cauz ci un cumul de cauze a stat la baza conflictului.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
Admin
Admin


Numarul mesajelor: 121841
Data de inscriere: 15/12/2005

MesajSubiect: Re: ISTORIE=STATELE UNITE ALE AMERICII   22.09.10 19:44

148 de ani de la abolirea sclaviei n America
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net
 

ISTORIE=STATELE UNITE ALE AMERICII

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 5 din 13Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 11, 12, 13  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Forum Informativ :: -