ISTORIE=AMERICA

Pagina 8 din 9 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

ISTORIE=AMERICA

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 14:19

Rezumarea primului mesaj :

Misterul descoperirii AmericiiFenicienii, descoperitorii Americii?
În vara anului 1968, revista americană „Life” a publicat un senzațional articol, în care făcea cunoscută descoperirea unei inscripții feniciene la Paraiba, în Brazilia. Ulterior, întreaga presă americană a reluat vestea, care a făcut până la urmă ocolul Pământului. Prin urmare, nu Columb descoperise America și nici măcar sângeroșii vikingi, ci câțiva temerari navigatori fenicieni. Cum au putut ajunge ei până în America de Sud rămânea o extraordinară enigmă.
Lumea specialiștilor s-a împărțit în două tabere. Unii erau convinși de autenticitatea faptului și încercau să explice modul în care au trecut fenicienii Atlanticul, printre ei aflându-se și celebrul Thor Heyerdahl, care a și încercat traversări ale Atlanticului pe plute din papirus, pentru demonstrarea posibilității unei asemenea călătorii în antichitate. Alții aveau puternice îndoieli.
Deslușirea inscripției din piatră
Profesorul Frank Moore Jr. de la Universitatea din Cambridge – Massachusetts (S.U.A.), ca și arheologul francez H. Lehmann și-au propus să facă lumină asupra acestei întunecate istorii. Ei au cerut mai întâi profesorului P.I. Cross, un erudit cunoscător al limbii feniciene, să analizeze textul inscripției și să-l traducă exact. Acesta, dând curs rugăminții, l-a transpus în limba engleză, după facsimilul pus la dispoziție de către Muzeul Național din Rio de Janeiro. Textul, pe opt rânduri, istorisea călătoria pe apă, făcută de 12 bărbați, și trei femei, timp de doi ani, de la Ezion-Geber de lângă Marea Roșie, pe noul continent.
Profesorul Cross a fost surprins să constate că textul fusese scris cu caractere împrumutate din diverse forme ale alfabetului fenician, utilizate în epoci situate la distanțe foarte mari una de alta, ca și cum scribul ar fi anticipat forma grafică a unor litere necunoscute la vremea când textul în cauză fusese dăltuit în piatră. Mai mult, toate literele erau perfecte și frazele expuse gramatical, lucru de necrezut pentru nivelul de cunoștințe al unui simplu marinar, sau chiar scrib; chiar în țara de baștină nefiind decât rarisime asemenea performanțe și numai în texte de două-trei rânduri. Prin urmare, o nouă enigmă?
Falsul din inscripție
Dat publicității, raportul profesorului Cross a declanșat o adevărată goană după adevăr. Un grup de cercetători englezi a demonstrat foarte curând că textul feniciano-american conținea propoziții biblice, luate din Cartea Regilor, transcrise din ebraică în feniciană. Apoi, H. Lehmann a găsit că tema textului fusese împrumutată de la Herodot. În fine, profesorul F. Moore Jr. a găsit o greșeală fundamentală în text, anume faptul că autorul acestuia menționa că era supusul regelui Hiram din Sidon. Or, Sidonul nu a fost cârmuit niciodată de un asemenea rege, ci Tyr-ul.
De fapt, inscripția din piatră nu mai există…
Toate acestea au sugerat ideea unui fals arheologic. Drept urmare, prof. Moore Jr. a cerut Muzeului Național din Rio de Janeiro să-i acorde posibilitatea cercetării pietrei care purta înscripția în cauză. Stupoare! După luni de tăcere, instituția braziliană răspunde că nu a putut stabili locul unde se află piatra, fiind doar în posesia unei transcrieri pe hârtie a textului fenician, făcută de către o persoană necunoscută. Ancheta întreprinsă de către echipe internaționale de specialiști, la fața locului, s-a soldat cu o concluzie fermă: textul era o mistificare făcută de o persoană necunoscută. Istoria descoperirii Americii de către fenicieni era deci un fals. Dar cine putea produce totuși un asemenea fals?
Bănuielile au căzut asupra semitologului american Cyrus Gordon care încerca să acrediteze ideea colonizări Americii de către evrei, îndată după fuga lor din Palestina. Somat să dea socoteală, acesta a scos în vileag o scrisoare a doctorului brazilian Netto, întocmită în 1871, adresată directorului „Institutuo Historico e Geografici Brasileiro”, în care era reprodus textul. Cum Netto era un adept convins al vizitării Americii de către fenicieni, dar fără a se sprijini pe dovezi, nimeni la vremea lui nu i-a luat în serios „inscripția”, pe care, de altfel, niciodată nu a putut-o arăta în original, în tot timpul vieții sale. Din păcate, nici Gordon și nici reporterul revistei „Life” nu cunoșteau această poveste, care a răscolit câțiva ani lumea științifică, până ce adevărul a ieșit la lumină.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 02.07.15 20:20, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Jack Daniel's, secretul unui caracter de succes

Mesaj Scris de Admin la data de 05.09.07 17:18

Jack Daniel's, secretul unui caracter de succes

Are culoarea chihlimbarului, aroma de vanilie si caramel, este bine filtrat, despre gust (ca si voi, cred!) nu pot sa am decat cuvinte de lauda si a fost creat in Tennessee. Jack Daniel's este usor de recunoscut in orice loc de pe pamant datorita stilului sau unic impus de insusi creatorul brandului, Mr. Jasper Newton "Jack" Daniel din Lynchburg.
Reteta acestuia este respectata cu sfintenie si astazi si este o dovada a pasiunii lui Mr. Jack pentru calitate. Sunt interesante si povestile legate de numele bauturii, dar poate si mai interesant este ca de 100 de ani ne tot incanta simturile si parca tot nu ne-am satura.
As incepe cu a fost odata ca niciodata..., dar acesta nu este un basm. Eu vorbesc aici, cat se poate de serios, (cat se poate de serios, dupa ce ai gustat produsul), despre Jasper "Jack" Newton Daniel din Lynchburg, parintele celui mai cunoscut whisky american, care este in acelasi timp si un personaj faimos peste tot in lume.
Spirit liber in adevaratul sens al cuvantului, Jasper "Jack" Newton Daniel s-a dovedit a fi un adevarat vizionar. S-a nascut in 1850, intr-o familie cu 13 frati. La 7 ani, cand a ramas fara mama, iar tatal sau s-a recasatorit, Jack a plecat de acasa si s-a angajat ca ajutor la o mica distilerie, unde, datorita caracterului puternic, s-a facut repede remarcat.
A invatat tot ce trebuia sa stie de la angajatorul sau, Dan Call, si, la doar 13 ani, a devenit proprietarul distileriei lui Call, cand acesta s-a hotarat sa vanda.
Mr. Jack a fost intotdeauna un spirit independent si hotarat, in ciuda staturii sale de numai 1,66 m. In 1866, cand guvernul federal a decis regularizarea si impunerea de taxe pe fabricarea whisky-ului, a fost primul producator care si-a inregistrat distileria. In ciuda vremurilor grele, a continuat sa produca bautura dupa metode traditionale, folosind filtre speciale si celebra apa fara fier de Tennessee, ceea ce a facut ca produsul sa fie de doua ori mai scump, dar mult mai rafinat.
Cand toti cei din jur au inceput sa foloseasca pentru imbuteliere sticle rotunde, Jack a ales una patrata care, in timp, a devenit sinonima cu whisky-ul Jack Daniel's din Tennessee. Distileria de aici a devenit faimoasa in 1904, cand proprietarul sau a decis sa participe la Targul International de la St. Louis, Missouri. Dintre cele 20 de marci prezente din intreaga lume, Jack Daniel's a fost singura recompensata cu medalia de aur si distinctia de Cel mai bun whisky din lume, recunoscandu-i-se astfel pasiunea lui Jasper Newton "Jack" Daniel pentru calitate. A fost prima din cele sapte medalii de aur obtinute de Jack Daniel's de-a lungul timpului.
http://www.revistaflacara.ro/index.php?an=2005&luna=noiembrie&nr=11&articol=Jack_Daniels_secretul_unui_caracter_de_succes.xml


Ultima editare efectuata de catre in 09.09.07 11:34, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

28 octombrie 1919 - introducerea prohibitiei in SUA

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.07 19:06

28 octombrie 1919 - introducerea prohibitiei in SUA

Interdictia care a imbogatit Mafia!



Cand prohibitia a intrat in vigoare, americanii aveau deja o experienta in procedeele necesare ocolirii prevederilor legale si transformarii acestora intr-un avantaj. Viciul, nelegiuirea si coruptia se nascusera cu mult timp inainte, dar cei 14 ani de dupa declansarea prohibitiei au reprezentat o faza deosebita. Noua lege nu a facut altceva decat sa ofere adeptilor si maestrilor crimei organizate prilejuri nevisate de imbogatire, servite in butoaie.



Prohibitia nu s-a abatut pe neasteptate asupra americanilor cu drag de pahar, ci isi pregatise “intrarea in scena” cu mult timp in urma. Acesta este motivul pentru care americanii au acceptat legea aproape fara sa o bage in seama. Adeptii prohibitiei sperau ca va fi inaugurata o “era a gandirii limpezi si a vietii curate” (dupa cum sustinea Liga impotriva carciumilor). Efectul a fost invers: cei 14 ani de prohibitie au reprezentat una dintre cele mai alcoolice perioade din istoria SUA. Milioane de americani, multi dintre acestia putin interesati de consumul de alcool, s-au transformat in petrecareti, producatori de alcool si “purtatori clandestini” de sticle plate.



O natie alcoolica



In istoria Americii a existat o perioada in care s-a baut mai mult decat in cea a prohibitiei. Vreme de 100 de ani, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, bautura a fost “moneda americana, alaturi de paine si bani,. Primele ordonante coloniale oficiale o numeau “creatia Domnului”. In perioada respectiva, un negru tanar si musculos putea fi achizitionat cu douazeci de galoane de rom, wisky-ul fiind rezervat tranzactiilor cu cereale.
O buna parte a economiei coloniale se baza pe producerea si valorificarea bauturilor spirtoase. A bea cat mai vartos era o rutina nesupusa nici unei restrictii. “Toata lumea bea, barbati si femei de toate varstele, indiferent de conditia sociala”, consemneaza o enciclopedie americana. A fost un secol chefliu. Erau inventate tot felul de cocteiluri pline de imaginatie: sfichiul negru (rom cu melasa), diavolul ucigas (gin cu bere), rom-flip (rom, bere si zahar) si sillabub (porto sau madera cu lapte si zahar). Toate amestecurile alcoolice erau servite in localuri de betie, taverne si carciumi sordide, dotate cu alambicuri pentru productia de gin. Cresterea profitului rezultat din afacerile cu alcool a mers in paralel cu transformarea betiei endemice intr-o problema sociala nationala.



Cruciada
antialcoolica



In 1840, impotriva acestei stari generalizate s-a dezlantuit o reactie cristalizata intr-o miscare religioasa. Forta propulsiva a fost Biserica Metodista pentru ca, paradoxal, un numar foarte mare de pastori metodisti erau ahtiati dupa bautura (de altfel, numerosi clerici din Noua Anglie au murit alcoolici). Cu timpul, 24 de state au instituit legi prohibitioniste.
La inceputul secolului XX, au militat pentru prohibitie Andrew J.Volstead din Minnesota (membru al Camerei Reprezentantilor si autorul Legii Volstead) si senatorul Marris Sheppard din Texas (autorul amendamentului al XVIII-lea). Pana si in Biblie s-au operat cateva schimbari: in loc de “must” a aparut “suc” si in loc de “cana cu vin” s-a scris “turta cu struguri”.
Doua dintre cauzele care au dus la adoptarea unui adaos (Legea Volstead) la Constitutia americana erau mai importante: vechiul obicei de a bea fara masura, din vremea pionierilor colonizarii, si puritanismul, parte componenta a psihologiei unei bune parti din populatia Statelor Unite ale Americii. Primul stat care a adoptat masuri prohibitive a fost Georgia (in 1907), urmat de Carolina de Nord, Tennesse, Mississippi, Virginia de Vest si Oklahoma.
In 1917, amendamentul al XVIII-lea, privitor la introducerea prohibitiei, a fost adoptat de Senat si de Camera Reprezentantilor, dupa discutii care au durat doar cateva ore. In ianuarie 1919, 36 de state americane, numarul necesar pentru obtinerea majoritatii, au acceptat hotararea Congresului si astfel, la 28 octombrie 1919, Constitutia americana a fost sporita cu un amendament. Legea senatorului Volstea trecuse toate obstacolele, inclusiv peste neasteptatul veto al presedintelui Woodrow Wilson. Au fost putine proteste, dar era prea tarziu. Dupa optzeci de ani de cruciada impotriva alcoolului, “prohibitia a insemnat trantirea unei usi care fusese impinsa putin cate putin decenii in sir”, dupa cum afirma un istoric american.



Profetia falsa



“Legea aceasta va fi respectata in orase si sate, iar acolo unde nu va fi respectata, va fi impusa! Legea spune ca este interzisa fabricarea alcoolului pentru consum. Vom veghea pentru a nu fi fabricat, nici vandut, nici daruit, nici incarcat pe vreun mijloc de transport, pe pamant, sub pamant sau in aer”, sustinea John F.Kramer, Inalt comisar pentru prohibitie. Rareori s-a intamplat ca o profetie sa fie atat de falsa.
In foarte scurt timp, chiar si fostele localuri in care se serveau bauturi nealcoolice si cafenelele au inceput sa comercializeze bauturi alcoolice. Lor li s-au alaturat mii de spelunci clandestine, in care se intra printr-o usa situata la subsol si prevazuta cu un vizor, sau erau amenajate in spatele unor pravalii cu fatade nevinovate.
In New York, unde functionasera inainte de prohibitie 15.000 de baruri cu autorizatie legala, au aparut 32.000 de baruri clandestine, iar in Chicago s-au deschis mii de carciumi deghizate, baruri ascunse in subsoluri si berarii clandestine, fara sa mai punem la socoteala cateva sute de baruri care si-au continuat existenta anterioara, in dispretul legii.
Numeroase reviste publicau articole in care erau explicate diferite mijloace prin care se putea produce alcool in bucatarie, folosind cratite si cazane de rufe. Chiar si in publicatii oficiale, unele tiparite de Departamentul Agriculturii, apareau vechi retete coloniale privitoare la arta de a distila alcool din dovleci, pastarnac si coji de nuca.



Delir bahic



Fabricarea ilicita de alcool si contrabanda cu bauturi spirtoase au luat proportii fantastice. S-au deschis magazine specializate in vanzarea de hamei, malt, drojdie de bere, faina de cereale, tevi de arama, butoiase, dopuri, oale de lut si cazane, adica toate materiile prime si utilajul necesar pentru cei care-si fabricau alcool acasa. Inca din prima saptamana de dupa promulgarea legii, au inceput sa se vanda in toata America alambicuri portabile de diferite marimi, avand o capacitate 1-5 galoane.
Mii de locuinte americane s-au transformat in distilerii, fabrici de bere in miniatura si locuri de petreceri bachice, ale caror puncte de atractie erau camerele de baie. Aici se pregatea ginul menit sa intepeneasca limbile si sa arda stomacurile invitatilor. In scurt timp, a aparut un nou obicei in randurile petrecaretilor americani: acela de a bea cat mai mult in cel mai scurt timp posibil.
Pe langa tavernele clandestine, tutungii, farmacisti si bacani vindeau gin si wisky cu amanuntul, pe sub tejghea. Multi americani isi procurau de la medicii de familie retete prin care demonstrau ca alcoolul le era necesar in scop medical. Pe masura ce crestea febra alcoolului, varsta initierii scadea in proportie inversa si astfel au aparut baruri clandestine in jurul scolilor si liceelor. Bauturile vandute de traficanti adolescentilor contineau multe substante toxice, chiar amestecuri pe baza de acid sulfuric. Cateva picaturi dintr-o astfel de bautura puteau sa atace chiar si smaltul unui lighean.



“Ucigasul” prohibitiei!



In 1933, americanii se saturasera de “epoca de gandire limpede si de viata curata” si erau scarbiti de toate porcariile pe care le dadusera pe gat timp de 14 ani. Presedintele Franklin D. Roosevelt (in fotografie) a cerut Congresului sa modifice Legea Volstead. In februarie 1933 a fost prezentat Congresului decretul de revocare ce trebuia ratificat de 36 de state. Utah a fost cel de al 36-lea stat care a ratificat decretul. La 5 decembrie 1933, prohibitia si-a dat obstescul sfarsit in mod oficial, iar la miezul noptii a inceput o petrecere frenetica pe tot cuprinsul Statelor Unite. Pana la primele ore ale diminetii, barurile au fost arhipline. Americanii au trait o noapte de carnaval, oarecum ireala, in care au savurat satisfactia de a trage la masea fara teama de a fi arestati sau otraviti cu cine stie ce substante.
Femeile se lasau fotografiate in fata barurilor, ridicand paharul pentru toasturi triumfatoare. Pana si agentii de politie erau prea preocupati sa-si consume portia lor de alcool autorizat pentru a mai fi preocupati cu arestarea scandalagiilor. Chefliii isi aduceau aminte cu nostalgie de riscurile si pericolele prin care au trecut, precum si de stratagemele pe care le-au inventat pentru a bea un paharel de wisky contrafacut. Singurii care nu sarbatoreau erau gangsterii care pierdeau prin ingroparea prohibitiei principala lor sursa de venituri.



Alcool “spalat”
in sange!



Traficantii de bauturi alcoolice obtineau venituri anuale de 4 miliarde de dolari, dezvoltand cea mai mare industrie din America. Orasele au intrat in stapanirea a circa 50 de bande de contrabandisti si criminali, care actionau in complicitate cu autoritatile. Ciocnirile sangeroase intre bande s-au inmultit; numarul crimelor din Los Angeles era mai mare decat al celor savarsite in intreaga Anglie (ca sa nu mai vorbim de cele savarsite de banda lui Al Capone in Chicago).
Cei care luptau pentru un regim “uscat” incercau sa se convinga ca prohibitia functiona. “Rezultatele sunt cu totul remarcabile. (
) In general, oamenii, atat strainii cat si ceilalti, au acceptat cu seninatate noua lege, si cei care se dedau acum traficului clandestin cu bauturi alcoolice constituie o minoritate neglijabila”, afirma un naiv: Inaltul comisar Roy A.Hayness. In realitate, intr-un singur an de prohibitie s-au consumat in SUA 200 de milioane de galoane de bauturi spirtoase tari, 684 de milioane de galoane de bere si 118 milioane de galoane de vin!



Sclavii beau “Dezbraca-la-piele”



Indeosebi romul (prescris de medici) era sorbit in toate casele, de dimineata si pana seara, si aproape nu se stia ce inseamna copilasi care sa planga, fiindca acestia stateau in leaganele lor, in permanenta buimaci din cauza dozelor de opiu amestecate cu rom care li se dadeau. In Sud, alcoolul de menta era o bautura luata la desteptare, la fel cum se bea astazi sucul de portocale, deoarece se considera ca invioreaza si intareste organismul. Alcoolismul era atat de generalizat (
) incat imbiba de beatitudine caracterul natiunii. Pana si puritanii, care tunau si fulgerau impotriva tuturor placerilor trupesti ce puteau fi interzise in mod practic, nu combateau acest aliment de baza, desi in mod formal condamnau betia. Oricum, ei insisi beau la fel de zdravan si aveau acelasi entuziasm, ca si oricare alt cetatean. Ginul si rachiul de mere, sau Fulgerul din Jersey (cunoscut sub porecla populara de “Prapadul albastru” sau “Dezbraca-la-piele”) erau bauturile obisnuite ale sclavilor si servitorilor .
Kenneth Allsop.



Bilant tragic!


In 1920, 282.000 de persoane au fost arestate pentru alcoolism l In 1924, 664.000 de persoane au fost arestate pentru acelasi motiv l 230.000 de americani au fost condamnati la 33.000 de ani de inchisoare pentru incalcarea prohibitiei l 35.000 de oameni au murit din cauza bauturilor spirtoase otravitoare, mii de oameni au orbit sau au ramas infirmi din pricina unor leziuni ale sistemului nervos l Legea prohibitiei a contribuit la raspandirea coruptiei si criminalitatii l Pierderile materiale produse de gangsteri populatiei SUA sunt apreciate la 12 miliarde de dolari pe an (cat venitul national al Germaniei in 1925, n.red.) l Cercetatorii au semnalat ca anii de prohibitie au contribuit la raspandirea deprinderii de catre natiune de a consuma bauturi alcoolice l In 1960, aproximativ 4% din populatia in varsta de peste 20 de ani erau alcoolici. - Raportul Comisiei guvernamentale Wickersham



Ioan BOTIS

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=991
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un punct de vedere Jeffersonian asupra Razboiului Civil

Mesaj Scris de Admin la data de 24.08.07 16:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

16 august 1896 - Incepe „goana dupa aur”

Mesaj Scris de Admin la data de 19.08.07 10:40


16 august 1896 - Incepe „goana dupa aur”


Ramasa in istorie ca unul dintre cele mai bizare evenimente, „goana dupa aur” din Alaska a dus la o veritabila invazie a pamanturilor inghetate din regiunea Klondike. Totul a inceput in luna august a anului 1896, cand trei localnici, Jim Skookum, Charlie Dawson si Patsy Henderson, au plecat in cautarea sorei lui Skookum, Kate, si a sotului acesteia, George Carmack, care se ratacisera in munti.Dupa ce i-au aflat, ajunsi pe malul raului Klondike, Kate a gasit, in dimineata zilei de 16 august, o pepita de aur si le-a aratat-o si celorlalti. Imediat, Carmack a intuit importanta descoperirii si, mergand mai departe, pe Rabbit Creek, a gasit si alte pepite. Regiunea parea a fi incredibil de bogata in zacaminte aurifere si, dupa toate probabilitatile, bogatiile ascunse in nisipul raurilor de aici le depaseau cu mult pe cele din California, locul precedentei „goane dupa aur”.
In iulie 1897, vestea despre aurul din Alaska a ajuns in Statele Unite, declansand o veritabila isterie, abil intretinuta de presa. Ca vrajiti, zeci de mii de mineri profesionisti sau amatori au luat cu asalt vapoarele catre Alaska, si in 1898, populatia din Klondike depasise 40.000 de locuitori, fapt care, date fiind conditiile vitrege de trai si lipsa alimentelor ameninta sa declanseze o foamete cumplita. Criminalitatea era tinuta cu greu sub control, intrucat metalul galben luase mintile tuturor.
„Goana dupa aur” nu a tinut insa prea mult, caci, desi abundente, zacamintele s-au epuizat aproape complet in cativa ani. Se poate spune ca singurii care au facut averi din aceasta teribila dorinta de imbogatire au fost proprietarii localurilor si cazinourilor din zona, unde minerii isi pierdeau noptile si banii. De asemenea, o inegalabila glorie literara va obtine, descriindu-si experienta de cautator de aur la Klondike, unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, Jack London.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Statul New Mexico

Mesaj Scris de Admin la data de 30.07.07 8:50

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Războaiele pierdute ale Americii: Vietnam

Mesaj Scris de Admin la data de 06.07.07 16:32

Războaiele pierdute ale Americii: Vietnam

Războiul din Vietnam s-a soldat cu pierderea a milioane de vieți omenești, cu mari pagube materiale și dezastre ecologice fără precedent, cu destine umane sfărâmate sau alienate și cu apariția unei noi maladii în mentalul colectiv: sindromul vietnamez. În junglele sud-estului asiatic, America a înregistrat o înfrângere militară istorică. La Washington, în cartierul rezidențial, se află un monument unic în lume: Memorialul închinat celor 58.000 de militari americani care au căzut, pentru țara lor, pe un câmp de luptă aflat la zeci de mii de kilometri depărtare de casă. Monumentul este unic pentru că, spre deosebire de toate celelalte, nu se ridică spre cer, ci se află construit sub nivelul solului.

Războiul din Vietnam a ajuns ca, la un moment dat, să scindeze până la paroxism societatea americană, antrenată într-o mare dezbatere pro și contra și a făcut ca un președinte al SUA, Lyndon Johnson, să piardă bătălia electorală pentru reînnoirea mandatului prezidențial.

America încearcă și astăzi să-și vindece rănile razboiului, se străduiește să-l uite, dar mulți dintre cei care au fost implicați direct în această aventură nu-și pot afla liniștea memoriei. Conștiința colectivă a Americii și conștiințele individuale ale multor americani apelează încă destul de frecvent la lecția Vietnamului. Un veteran de război, colonelul David H. Hackworth, amintea, în săptă- mânalul „Newsweek“ că „unele dintre greșelile pe care le-am făcut în Somalia sunt aproape identice cu cele din Vietnam: dependența excesivă de puterea de foc a armelor și de tehnologie; neputința de a-l înțelege pe inamic; eșecul operațiunilor serviciilor secrete și aroganța liderilor războiului, de la cei aflați la Casa Albă și Pentagon până la generalii de pe câmpul de luptă“. În Vietnam s-au perindat, în anii războiului, 2,7 milioane de americani sub arme.

Povestea aventurii vietnameze începe pentru America în anul 1961. Președintele J.F. Kennedy tocmai eșuase în tentativa de răsturnare a regimului Castro. Simțea nevoia de a executa un nou asalt împotriva comunismului. Căci debarcarea pe coastele cubaneze, în Golful Porcilor, de către vase ale lui US Navy, a 1.500 de exilați instruiți de CIA și înzestrați cu arme americane s-a soldat cu un fiasco umilitor pentru superputerea democratică a lumii. Kennedy avea de refăcut imaginea citadelei democrației și a ales ca teatru de operațiuni junglele sud-estului Asiei. Predecesorul lui Kennedy la Casa Albă acordase un miliard de dolari ca ajutor regimului Ngo Dinh Diem din Vietnamul de Sud, care trebuia să facă din această țară un bastion al Occidentului. Dar, în ciuda măsurilor represive ale lui Diem împotriva „subversivilor“ (30.000 dintre ei fiind închiși în lagăre), situația economică dezastruoasă a Vietnamului de Sud a compromis regimul până la cote alarmante. La Saigon, opoziția populară creștea, în provincie mișcarea naționalistă de stânga (Frontul Național de Eliberare, FNE - Vietcong), sprijinită de Partidul Comunist din Vietnamul de Nord, a trecut la acțiuni de gherilă, care aveau să se transforme în război civil.

În Vietnam s-au perindat, în anii războiului, 2,7 milioane de soldați americani
Prima mișcare a noii strategii americane a fost trimiterea în Vietnamul de Sud a 100 de militari din trupele speciale, care să se alăture celor 700 de consilieri militari implicați deja în sprijinirea regimului Diem în acțiunile sale de reprimare a FNE. Curând, după aceea s-a decis trimiterea în Vietnam a unui corp expediționar american numărând 150.000 de militari. În scurt timp s-a ajuns la cifra de 250.000, iar numărul consilierilor s-a ridicat la 16.000. Bugetul implicării, până în 1963, s-a triplat. Locuitorii din zonele de gherilă au fost instalați în „sate strategice“, încercuite de sârmă ghimpată. Cu toate acestea, ac- țiunile Vietcongului căpătau amploare.

Momentul începerii celui mai controversat război din istoria Americii nu este fixat de o declarație oficială de război, ci de o rezoluție a Congresului SUA, adoptată la 7 august 1964. Cu două zile înainte, două distrugătoare americane aflate în golful Tonkin fuseseră atacate de nave nord-vietnameze. După ce a ordonat raiduri de bombardament ca represalii, președintele Johnson a cerut Congresului mână liberă pentru a ac- ționa. Aprobarea forului legislativ a fost cvasiunanimă. Urmarea a fost declanșarea bombardamentelor sistematice asupra Vietnamului de Nord și trimiterea, în Sud, a pușcașilor marini cu misiuni de luptă. Ceea ce a nu a împiedicat ofensivele impetuoase ale Vietcongului, care a ajuns să controleze jumătate din teritoriul Vietnamului de Sud. Puterea de la Saigon, coruptă și instabilă, consemna o succesiune de lideri efemeri. Acuzațiile la adresa președintelui Johnson, căruia i se reproșa că „a pierdut“ Vietnamul, au început să devină tot mai puternice în societatea americană.

În 1968, nivelul trupelor americane în Vietnam depășise 500.000 de militari, iar avioanele US Air Force lansaseră mai multe bombe decât trupele aliate în cel de-al doilea Război Mondial. În zadar. Lyndon Johnson nu a mai fost reales președinte, iar mișcările populare de protest împotriva războiului din Vietnam au devenit capul de afiș al actualității americane. Mai ales după ce pierderile de vieți în rândul corpului expediționar american au început să se acumuleze în mod dramatic.

Dramatic scădea și moralul militarilor angajați în operațiunile „Caută și distruge“ din junglele Vietnamului.

Convins că America nu va câștiga războiul împotriva partizanilor din junglă, noul președinte Nixon și-a început mandatul reducând efectivele și intensificćnd bombardamentele. În ianuarie 1969, în Vietnam erau 543.000 de militari; în decembrie, erau retrași 75.000. Nixon a promis că în următorii trei ani va obține o „pace în onoare“. Convorbirile de pace, demarate la Paris, băteau pasul pe loc. Acțiunile antirăzboinice din America antrenau milioane de protestatari.

În aprilie 1969, pierderile americane în luptă se ridicau la 33.650 de morți, depășindu-le pe cele din întregul război din Coreea. Moralul combatanților se deteriora dramatic. Consumul de droguri și dezertările deveniseră fapt cotidian.

În martie 1972, 120.000 de militari nord-vietnamezi au pătruns în Vietnamul de Sud. Trupele americane și sudvietnameze au fost luate prin surprindere. Cei numai 60.000 de militari americani rămași în Vietnam, ca urmare a politicii de „vietnamizare“ (a războiului) au demonstrat, prin neputința lor, eșecul acestei politici. Nici bombardarea masivă a Vietnamului de Nord, inclusiv a capitalei Hanoi și a portului Haifong, nu mai putea schimba soarta războiului. Trupele Nordului ocupaseră deja Sudul când, la 27 ianuarie 1973, pacea era semnată la Paris, pe un document ce consfințea acceptarea de către SUA a condițiilor puse de Vietnamul de Nord. Nixon a afirmat că a obținut, în sfârșit, „pacea în onoare“. Dar - consemnează almanahul american al secolului, „Our Times“ - „cel mai lung război al Americii s-a încheiat cu prima sa înfrângere militară (de către o țară slabă, înapoiată din punct de vedere tehnologic) și cu pretul a peste 57.000 de vieți americane“.

În pofida asistenței americane, guvernul de la Saigon a fost învins de comuniști
Guvernul de la Saigon a fost învins de către comuniști doi ani mai târziu, la 30 aprilie 1975. Contrar experiențelor asiatice, SUA au deschis un nou front în Irak. În 1991, SUA au orchestrat primul război împotriva Irakului, urmat de peste 12 ani de sancțiuni. Potrivit UNICEF, sancțiunile împotriva Irakului au dus la moartea a 500.000 de copii irakieni sub 5 ani.

UNICEF a estimat că mortalitatea sub 5 ani în Irak, în 2001, a fost de 109.000, la o populaț ie de 24 de milioane, comparativ cu aproximativ 1.000 în Australia, care are o populație de 20 de milioane. A urmat al doilea război al SUA împotriva Irakului, care a fost condamnat și contestat de mulți experți politici și militari.

Ca și în cazul Vietnamului, acest război a fost pornit urmare a distorsionă- rilor administrației Bush prezentate Congresului și opiniei publice. Nu militarii au dorit inițierea unui război în Irak, ci oficialii civili de la Casa Albă și Pentagon. Asemenea soldaților din Vietnam și cei din Irak vor disprețui misiunea de ocupare din cauza riscurilor la care sunt expuși. Trupele americane au staționat în Vietnam timp de nouă ani, deși le era clar multora, încă din primul an, faptul că acest război nu putea fi câștigat. Istoria se repetă în Irak, iar eliminarea lui Saddam nu a făcut diferența, deoarece nu acesta coordona forțele insurgenței. Probabil că Statele Unite își vor mai menține trupele în Irak atâta timp cât americanii vor mai fi dispuși să accepte pierderea de vieți omenești.

Președintele Bush a fost superficial în ceea ce privește războiul din Irak, a declarat Lawrence Wilkerson, fostul șef al cabinetului condus de către secretarul de stat Colin Powell. Decizia președintelui american de a ataca Irakul, în martie 2003, a fost și încă este contestată de mulți lideri ai Națiunilor Unite, cât și de personalități marcante din Statele Unite.

La scurt timp după atacul terorist din 11 septembrie 2001, administrația Bush a început să promoveze ideea unei acțiuni militare în Irak, acuzându-l pe președintele Saddam Hussein că țara sa are la dispoziție arme de distrugere în masă și că Hussein reprezintă o amenințare la securitatea Statelor Unite. Bush a încercat inițial să obțină aprobarea ONU pentru declanșarea unui conflict militar în Irak, dar, datorită opoziției dure întâmpinate, a renunțat la această idee și, împreună cu mai multe țări (unele care s-au retras pe parcurs) a declarat război Irakului.

Totuși, decizia președintelui Bush nu a fost bine primită de toți membrii administrației de la Casa Albă, secretarul de stat Colin Powell sfătuindu-și colegii să evite un război fără aprobarea specifică a ONU.

În această campanie, forțele armate americane desfășoară operațiuni complexe îndreptate împotriva fenomenului terorist, grevat pe insurgența irakiană și pe sentimentul populației de respingere, în general, a Forței Multinaționale.

Toate acțiunile SUA din Irak s-au soldat, conform unor date statistice publicate de Associated Press, cu cel puțin 3.351 de militari uciși de la începutul războiului din Irak. America a înregistrat, de asemenea, 25.100 de răniți în rândurile trupelor proprii din Irak.

Sfidând evidențele deloc îmbucură- toare și dorința poporului american de a-și aduce soldații acasă, președintele George W. Bush persistă în hotărârea de a continua războiul din Irak și de a-l termina, probabil, în aceeași notă ca și celelate situații beligerante în care armata SUA a fost antrenată de factorul politic de la Washington.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cetatea Libertății

Mesaj Scris de Admin la data de 04.07.07 15:56

Cetatea Libertății

Istoria Americii a început cu sosirea primilor imigranți din Asia peste strâmtoarea Bering, cu aproximativ 12.000 de ani în urmă. Acești indieni americani au lăsat urme ale existenței lor prin petroglife și alte artefacte. E estimat că 2-9 milioane de oameni au locuit, până la sosirea europenilor, pe teritoriul care astăzi aparține Statelor Unite. Cercetările arheologice au evidențiat existența unor societăți avansate, cum ar fi Anasazi din Sud-Vest, sau Indienii de Păduri (Woodland), aceștia construind chiar și un oraș, Cahokia, situat lângă St. Louis, care a avut o populație de 40.000 în anul 1200 î.Hr. Fără a minimaliza în niciun fel numeroasele date din preistoria teritoriului pe care se află azi Statele Unite ale Americii, trebuie să consemnăm că adevărata istorie a acestor pământuri a început odată cu sosirea europenilor, cu câteva secole înainte de marea călătorie a lui Cristofor Columb. Este vorba despre acea fascinantă teorie confirmată de dovezi incontestabile, potrivit căreia primii europeni care au pus piciorul pe pământurile viitoarei Americi au fost vikingii.

Colonizarea europeană
Dar pentru simplificarea acestei succinte introspecții în istoria Amercii, vom cădea de acord că istoricele călătorii de sub comanda lui Cristofor Columb au atras atenția asupra acestor teritorii. Drept urmare, putem vorbi de o colonizare europeană abia după secolele al 15-lea și al 16-lea, când națiunile europene au început să exploreze America Centrală și America de Sud. Astfel, spre finele secolului al 16-lea și începutul secolului al 1 7 - l e a , spaniolii au ocupat sudv estul Statelor Unite și Florida. Prima colonie engleză care a avut succes a fost Jamestown în Virginia, în 1607. Pe parcursul următoarelor decenii au apărut și unele colonii olandeze, ca New Amsterdam (predecesorul orașului New York), pe teritoriul ocupat în modernitate de New York și New Jersey. În 1637, suedezii au creat o colonie numită Christina (în Delaware), dar au trebuit să cedeze colonia în 1655 olandezilor, care, la rândul lor, aveau să cedeze englezilor toate aceste întinse teritorii pentru a prelua zona actualului Surinam. Afacere mai proastă pentru Compania Indiilor de Est, o megaafacere a bancherilor olandezi, nici că se putea. Dar să nu uităm că, la vremea aceea, comerțul cu sclavi era în floare și cel mai apropiat pământ de țărmurile Africii, de unde erau aduși sclavii, era actualul Surinam. Le-a lipsit olandezilor, în acest schimb de terenuri, ceea ce astăzi s-ar numi percepția viitorului. La finele acestor încă neclare evenimente, istoricii comentându-le și analizându-le încă, pentru deplina lor deslușire, s-a pornit marea colonizare engleză, cu adevărat intensivă a coastei de est. Colonizatorii din Marea Britanie și-au extins supremaț ia și asupra Canadei și a Marilor Lacuri, teritorii preluate din Franța. Până la „marele război al ceaiului“, care avea să declanșeze Războiul de Independență, nu mai era decât un pas.

Crearea națiunii

La capătul unui eoric, dar și crâncen război, în care s-au implicat multiple forțe externe, avea să se nască națiunea numărul unu a lumii, cea a Satelor Unite ale Americii. Actul de constituire a Statelor Unite l-au semnat 13 colonii care, în 4 iulie 1776, aveau să-și proclame independența față de Marea Britanie. Structura administrativă inițială a țării a fost o confederaț ie fondată în 1777, în 1781 fiind ratificată baza sa - Articles of Confederation. După dezbateri îndelungate, acest document a fost înlocuit de către Constituția Statelor Unite ale Americii în 1789. Ieșită victoariosă dintr-un război cu cel mai mare imperiu al lumii, națiunea americană avea să se confrunte cu ea însăși într-un alt război, mult mai cumplit decât cel cu Marea Britanie.

Războiul Civil
Prosperitatea statelor din Sud, considerate a fi cele mai bogate din Confederație, s-a bazat pe munca sclavilor aduși din Africa. Nu bogăția acelor state o tânjeau nordicii, cât mai ales mâna de lucru, abundentă în Sud. O contribuție importantă la declanșarea devastatorului conflict între Nord și Sud aveau să o joace, în subsidiar, și ideile progresiste ale vremii, dar ele mascau caracterul strict economnic al confruntărilor. Se cuvine să punctăm că, până la mijlocul secolului al 19-lea, conflicte asupra drepturilor statelor și lărgirea sclaviei au continuat să crească în intensitate. Ele au început să domine viața și politica internă a Statelor Unite. Statele nordice au condamnat sclavia, în timp ce statele sudice considerau că acest sistem era necesar pentru continuarea cu succes a agriculturii lor bazate pe mari culturi de bumbac. Mai mult decât atât, statele din Sud militau pentru introducerea sclaviei și nou-înființatele state din Vest. Pentru aplanarea disputelor ideologice și, totodată, economice, unele legi federale, cum au fost Compromisul Missouri și Compromisul din 1850, au reușit să treacă prin congres. Dar conflictul se acutiza și avea să explodeze prin criza din 1861, când șapte state sudice au părăsit Statele Unite și au format Statele Confederate ale Americii, o acțiune care s-a terminat cu Războiul Civil American. Imediat după începutul războiului, încă patru state sudice au intrat în noua Confederație. În timpul războiului, Abraham Lincoln a proclamat independența tuturor sclavilor în statele rebele în Proclamația de Emancipare, cu toate că emanciparea completă a sclavilor a avut loc doar în 1865, după sfârșitul Confederației, cu adoptarea Amendamentului al 13-lea al Constituției SUA. Războiul civil a răspuns și la întrebarea despre dreptul statelor de a părăsi Uniunea și e considerat un punct focal în istoria țării, când guvernul național a acaparat puteri noi și extinse.

Cucerirea Vestului Sălbatic
Pe parcursul secolului al 19-lea, națiunea s-a extins rapid, adăugând multe state noi. Destinul Manifest a fost o filozofie care a încurajat extinderea Statelor Unite înspre Vest, deoarece popula- ția statelor din Est creștea și imigranți noi intrau în țară. A început, cu alte cuvinte, marele exod spre Vest sau, altfel spus, Cucerirea Vestului Sălbatic. Urmare acestui fabulos proces, SUA au ocupat teritoriile indienilor americani. Aceste acțiuni continuă să aibă implicații politice și astăzi, deoarece unele triburi încă mai cer acele pământuri înapoi. Cu toate că unii declară că Statele Unite nu au fost o putere colonială, după ce au acaparat teritorii străine în Războiul Spaniol-American, controlul exercitat de SUA asupra pământurilor în America de Sud a fost unul de natură strict colonială. În altă ordine de idei, în această perioadă, țara a devenit o putere industrială și un centru pentru inovație și dezvoltare tehnologică.

Secolul american
Secolul XX a fost uneori numit „Secolul american“ din cauza influenței exercitate de către această țară asupra întregii lumi. Influența sa a sporit și din cauză că Europa, slăbită de cele două războaie mondiale, își pierduse întâietatea. Despre contribuția esențială a SUA în timpul celor două războaie mondiale s-au scris tomuri întregi. Cert este că, prin participare la ambele războaie, SUA au ieșit, ca atâtea alte țări, din crizele economice care au zguduit-o. O astfel de criză a fost cea din perioada interbelică, cel mai important eveniment numindu-se Marea Depresie (1929 - 1939). La fel de cert este că războiul a adus pagube enorme majorității participanților, însăși SUA suferind pierderi însemnate, mai ales umane. Din punct de vedere economic însă, SUA au ieșit întărite din ambele războaie, cel de-al doilea priindu-i cu adevărat. Un argument în acest sens este faptul că, în 1950, mai mult de jumătate din economia globală industrială se afla în SUA. De pe această poziție, în Războiul Rece, declan- șat imediat după cel de-a doilea război mondial, SUA au fost un participant-cheie în absolut toate disputele politice și ideologice. A fost, în contrapunct cu URSS, superputerea mondială care a schimbat fața lumii, contribuind din plin la căderea comunismului în Europa. A fost perioada cu cea mai mare exapansiune economică a SUA și, odată cu încetarea existenței juridice a Uniunii Sovietice, a devenit un centru mondial economic și militar, cu o pondere ce sporește zi de zi. Statele Unite ale Americii este o țară din America de Nord, situată între Canada, Mexic, Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Este o republică federală, cu capitala la Washington, D.C.. Teritoriul Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României. El măsoară peste 4.800 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la Est) până la Oceanul Pacific (la Vest) și se întinde pe aproape 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la Nord) până la cea mexicană (la Sud). Federația este alcătuită din 50 de state, dintre care 48 sunt state continentale (enclave), iar două state (Alaska și Hawaii) sunt exclave, fiind situate în exteriorul teritoriului amintit. La aceste state se adaugă districtul federal Columbia, pământ federal obținut prin donație, în proporții egale, de către statele Maryland și Virginia.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Americani in varsta de... 60.000 de ani!

Mesaj Scris de Admin la data de 01.07.07 17:45


Americani in varsta de... 60.000 de ani!


Noile datari (ale pietrelor taiate) si ipoteze au plasat colonizarea continentului in urma cu 30.000 de ani. Sau chiar 60.000 de ani! Uneltele din piatra (unii specialisti contesta faptul ca ar fi fost taiate de mana omului, considerandu-le rodul unui fenomen natural) proveneau din cele mai vechi straturi geologice din Pedra Furada, fiind compatibile cu cele din urma cu 30 sau 40.000 de ani gasite in alte parti ale lumii, in estul Asiei sau in Africa.Sapaturile efectuate prin anii 1960-1970 in Valsequillo, in apropiere de Puebla, au scos in evidenta probe ale prezentei umane stravechi dar problemele stratigrafice legate de tipul de sedimente au impiedicat datarea acestora. In 2003 sunt reluate sapaturile, fiind descoperite in aceasta zona si alte situri stravechi in care s-au semnalat urme de pasi umani conservate in cenusa vulcanica. Urme conservate datorita protectiei sedimentelor lacustre (situl se afla langa un lac vulcanic) lasate dupa ce apele lacului au crescut. Datarile cu metodele OSL (luminiscenta stimulata optic) si ESR (rezonanta de spin electronic) au situat vechimea urmelor in urma cu peste 38.000 de ani.
Alte descoperiri intaresc ipoteza prezentei umane in acea epoca. De pilda, cele din insula Espiritu Santo, unde s-a semnalat prezenta umana in urma cu 40.000 de ani. Inventarul descoperirilor in siturile mexicane a mai pus in evidenta resturi alimentare sau de vetre. Cat priveste osemintele, cele mai vechi descoperite nu au mai mult de 15.000 de ani. Acestea nu sunt asemanatoare cu cele ale actualilor indivizi ai populatiilor amerindiene, lucru confirmat de analizele sistematice de morfologie compa-rata intreprinse in ultimii 20 de ani.
Cele mai vechi oseminte umane au apartinut populatiilor paleoamericane. Populatiile indiene actuale ar fi avut originea in stramosi care au trait in urma cu doar cateva mii de ani si care nu au avut legaturi cu populatiile anterioare. Morfologia amerindienilor ar fi foarte apropiata de cea a locuitorilor din estul Asiei, adica a populatiilor mongoloide. Scheletele mai vechi de 9000 de ani studiate in America de Sud au caracteristici comune cu cele ale australo-melanezienilor si ale africanilor moderni. De unde ipoteza unei duble migratii, conform careia doua populatii distincte ar fi intrat in Lumea Noua in doua momente diferite.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Americani in varsta de... 60.000 de ani!

Mesaj Scris de Admin la data de 01.07.07 17:45


Americani in varsta de... 60.000 de ani!


Noile datari (ale pietrelor taiate) si ipoteze au plasat colonizarea continentului in urma cu 30.000 de ani. Sau chiar 60.000 de ani! Uneltele din piatra (unii specialisti contesta faptul ca ar fi fost taiate de mana omului, considerandu-le rodul unui fenomen natural) proveneau din cele mai vechi straturi geologice din Pedra Furada, fiind compatibile cu cele din urma cu 30 sau 40.000 de ani gasite in alte parti ale lumii, in estul Asiei sau in Africa.Sapaturile efectuate prin anii 1960-1970 in Valsequillo, in apropiere de Puebla, au scos in evidenta probe ale prezentei umane stravechi dar problemele stratigrafice legate de tipul de sedimente au impiedicat datarea acestora. In 2003 sunt reluate sapaturile, fiind descoperite in aceasta zona si alte situri stravechi in care s-au semnalat urme de pasi umani conservate in cenusa vulcanica. Urme conservate datorita protectiei sedimentelor lacustre (situl se afla langa un lac vulcanic) lasate dupa ce apele lacului au crescut. Datarile cu metodele OSL (luminiscenta stimulata optic) si ESR (rezonanta de spin electronic) au situat vechimea urmelor in urma cu peste 38.000 de ani.
Alte descoperiri intaresc ipoteza prezentei umane in acea epoca. De pilda, cele din insula Espiritu Santo, unde s-a semnalat prezenta umana in urma cu 40.000 de ani. Inventarul descoperirilor in siturile mexicane a mai pus in evidenta resturi alimentare sau de vetre. Cat priveste osemintele, cele mai vechi descoperite nu au mai mult de 15.000 de ani. Acestea nu sunt asemanatoare cu cele ale actualilor indivizi ai populatiilor amerindiene, lucru confirmat de analizele sistematice de morfologie compa-rata intreprinse in ultimii 20 de ani.
Cele mai vechi oseminte umane au apartinut populatiilor paleoamericane. Populatiile indiene actuale ar fi avut originea in stramosi care au trait in urma cu doar cateva mii de ani si care nu au avut legaturi cu populatiile anterioare. Morfologia amerindienilor ar fi foarte apropiata de cea a locuitorilor din estul Asiei, adica a populatiilor mongoloide. Scheletele mai vechi de 9000 de ani studiate in America de Sud au caracteristici comune cu cele ale australo-melanezienilor si ale africanilor moderni. De unde ipoteza unei duble migratii, conform careia doua populatii distincte ar fi intrat in Lumea Noua in doua momente diferite.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Valurile de migratii in America

Mesaj Scris de Admin la data de 01.07.07 17:44


Valurile de migratii in America


Populatia biologica originara de pe continentul american ar fi conservat tipul morfologic al primilor oameni moderni aparuti in Africa subsahariana in urma cu 200.000 de ani, inainte de a se raspandi spre est acum 70.000 de ani si de a ajunge in America. Cel de-al doilea val, cu caracteristici mongoloide, ar fi provenit din nord-estul Asiei (tipul mongoloid) inlocuind, in urma cu 12.000 de ani, primul val de emigranti paleoamericani.O ipoteza atacata de o recenta descoperire care a avut loc la Muzeul National din Mexico. Este vorba despre 30 de cranii atribuite indienilor pericu, care ar fi trait izolati la sud de Sierra de La Laguna, pana la sosirea conchistadorilor (1535). Analiza acestor cranii realizata de cercetatorii din Barcelona a relevat faptul ca morfologiile paleoamericane ar fi supravietuit pana in perioada sosirii grupurilor mongoloide. Lucru confirmat si de alte fosile provenind din zona Bogotei (Columbia) in care cele doua tipuri morfologice, ar fi coexistat inca 3000 de ani!
Cat priveste studiile genetice, bazate pe variatiile ADN-ului in cazul actualilor amerindieni, acestea nu au permis evidentierea a doua componente biologice distincte. Efectuate asupra populatiilor actuale (din Chile, Brazilia, Columbia...), analizele atesta preeminenta asiatica. Pe de alta parte, cercetarile de antropologie genetica s-au efectuat asupra unui mic numar de schelete, operatiuni foarte costisitoare (prelevarile sunt extrem de sofisticate), pe care putine tari din America de Sud si le pot permite.
Doua alte evenimente au adus un plus de informatii in cercetarea antropologica. Este vorba despre „omul din Kennewick”, un craniu vechi de 9400 de ani descoperit in 1996 pe malul fluviului Columbia (Statul Washington). Apoi, despre datarea in 2003 cu radiocarbon a craniului femeii din Penon, descoperita in Mexic in 1959, relicva veche de 15.000 de ani. Cele doua cranii, care nu aveau trasaturi mongoloide, au determinat emiterea catorva teorii insolite.
Una dintre ele se refera la faptul ca primele grupuri umane ar fi venit din Europa. O teorie care se sprijina pe similitudini intre modul de prelucrare a pietrei si a formelor realizate in Clovis si Solutré. Solutreenii ar fi ajuns in America pe gheturile Atlanticului de Nord, ocean partial inghetat, in urma cu 12000 de ani. Nici noile descoperiri, nici teoriile mai vechi si mai noi nu reusesc insa sa raspunda marilor intrebari legate de originea populatiilor care in trecutul indepartat au colonizat America.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fratia ultrasecreta, presedintele Americii si indienii

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.07 16:36

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cand a pus omul prima oara piciorul in America?

Mesaj Scris de Admin la data de 10.06.07 17:21

Cand a pus omul prima oara piciorul in America?

Oamenii de stiinta n-au reusit sa lamureasca problema vechimii prezentei umane pe continentul american. Preocuparile in acest sens debuteaza in secolul XVI, locuitorii acestui pamant fiind considerati descendenti ai lui Adam si Eva, ai lui Noe, descendenti ai unor triburi din Israel, ai fenicienilor, vikingilor, bascilor, ba chiar si ai atlantilor...Indienii Americii au cunoscut o serie de paternitati extravagante atribuite unor mari calatori sau oamenilor de stiinta. In ultimii zeci de ani s-au facut descoperiri arheologice importante care au dat nastere unor ipoteze realiste dar enigma n-a putut fi rezolvata. Cu intreaga sa suita de intrebari. Cand a pus omul piciorul pentru prima oara pe continentul american? De unde venea? Pe ce ruta? Poate prin stramtoarea Bering? Au venit intr-un singur val sau in repetate randuri?
Intrebari care ar putea gasi raspunsuri in Statul Piaui din Brazilia, celebru prin sutele de situri preistorice descoperite de o echipa de arheologi franco-braziliana, incepand cu anul 1978. In decembrie 2006, cativa preistorici europeni si din America Latina au continuat cercetarile in aceasta zona reinvestigand, totodata, exponatele din Muzeul Omului american din Sao Raimundo Nonato.
Cum ar fi, de pilda, unele de peste 30.000 de ani, printre cele mai vechi descoperite in America. Numerosi cercetatori brazilieni si internationali s-au intalnit in acest muzeu pentru a-si prezenta si dezbate studiile, legate de popularea continentului american si pentru a studia obiectele preistorice. O mare parte dintre ele au fost descoperite in falezele rosii din Nordeste (probabil cel mai vechi sit preistoric din America), ai caror pereti sunt ornati cu mii de picturi rupestre.
La inceputul secolului XX, s-a conturat o teorie ce avea sa devina dominanta si care situa venirea primilor oameni pe continent in urma cu 13.000 de ani. In diferite epoci, legate de alternanta perioadelor reci si temperate, mici grupuri de vanatori plecati din Asia, ar fi profitat de reculul gheturilor pentru a atinge podul continental din zona actualei stramtori care avea o latime de 1000 de km. Primii americani ar fi venit din Mongolia sau din Siberia.
Au inaintat apoi de-a lungul versantului oriental al Muntilor Stancosi pentru a popula intregul continent american. Dar oare, acesti „vanatori din Clovis”, despre care s-a vorbit mereu in nordul continentului, ar fi fost singurii stramosi ai locuitorilor Americii?
Descoperirile arheologice din ultimele decenii tind sa demonstreze contrariul, propunand candidati mai vechi, din urma cu 15.000, 17.000 si 31.000 de ani (si poate chiar mai mult) ale caror urme au fost semnalate in zeci de situri aflate in cea mai mare parte in zonele sudice.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Istorie - Jamestown în Virginia

Mesaj Scris de Admin la data de 28.05.07 20:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Aniversarea primei colonii engleze din Lumea Nouă

Mesaj Scris de Admin la data de 14.05.07 11:19

Aniversarea primei colonii engleze din Lumea Nouă Statele Unite aniverseaza astazi 400 de ani de la fondarea orasului Jamestown, prima colonie anglofona din Lumea Noua. Presedintele George W. Bush, care a vizitat vestigiile arheologice ale fostei asezari, a declarat ca Statele Unite sunt mandre de a fi principalul promotor al democratiei si libertatii in lume, in special in Irak si Afganistan.

La 14 mai 1607, 107 barbati si copii, veniti la bordul a trei nave dupa o lunga si dificila traversare a Oceanului Atlantic, au debarcat intr-o zona mlastinoasa si infestata de tantari de pe coasta Virginiei.

Acolo, ei au intemeiat prima colonie engleza din Lumea Noua, Jamestown, numita astfel in cinstea regelui Angliei din acea perioada, James I. Colonistii, care venisera aici in speranta ca vor gasi aur, au avut de luptat nu doar impotriva foamei, molimelor si perioadelor de seceta, ci si cu ostilitatea indigenilor.

In discursul rostit la Williamsburg, aflat la doar cativa kilometri de Jamestown, Bush a elogiat eforturile temerarilor colonisti care au pus fundatiile viitoarei democratii americane.

El a reamintit, insa, ca acest act fondator a fost insotit de lovitura teribila data amerindienilor, care odata cu expansiunea britanica in Lumea noua, si-au pierdut pamanturile. La aceasta s-au adaugat si suferintele sclavilor negri, adusi in America incepand din 1619.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

50 de ani de la moartea ..nasului..

Mesaj Scris de Admin la data de 08.05.07 15:12

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

12 octombrie 1933

Mesaj Scris de Admin la data de 28.04.07 21:05

12 octombrie 1933 – “ziua de nastere” a Noului Alcatraz
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=979
Alcatraz, Insula Diavolului

Insula Alcatraz are un aer misterios, creat de filme si carti. Tacerea specifica insulei incarca cu o semnificatie mai adanca expresia: “daca zidurile ar putea vorbi
” In inchisoarea de pe insula Alcatraz au fost incarcerati cei mai periculosi detinuti din sistemul penal american: spargatori de banci, violatori, spioni sau criminali. De-a lungul timpului, Alcatraz a dat nastere la numeroase legende, devenind unul dintre polii magnetici ai turismului din San Francisco (cu peste 1 milion de turisti pe an).
Insula a fost botezata in anul 1775, cand exploratorul spaniol Juan Manuel de Ayala, care cartografia zona, a botezat-o La Isla de los Alcatraces (in traducere Insula Pelicanilor). In afara de curenti extrem de puternici, putina vegetatie si pamant sterp, mica insula nu oferea nimic. La 72 de ani distanta de la botezul “nasului” Manuel de Ayala, armata SUA a declarat insula ca valoare militara.
In 1848, descoperirea aurului in California a adus pe coasta de vest a Americii numeroase vase pline cu mineri din toata lumea, veniti in cautarea pretiosului metal, dar guvernul SUA a invocat masuri de securitate pentru protejarea resurselor minerale in fata altor state. Din 1853, topografii au facut masuratorile necesare si, inginerii armatei americane au inceput constructia unei fortarete.
Dupa cativa ani de construire laborioasa si inzestrare cu armament greu (tunuri de otel cu bataie lunga si mitraliere Rodman, capabile sa distruga vase ostile oricat de mari, la distanta de 3 mile), Alcatraz s-a impus ca simbolul puterii americane din vest. In cateva decenii, rolul de fortareata militara a inceput sa paleasca si apararea a devenit invechita in fata armamentului modern.
Datorita izolarii sale naturale si a curentilor reci si puternici existenti intre insula si tarm, Alcatraz a fost considerata o locatie ideala pentru detentia prizonierilor. In 1861, insula a inceput sa primeasca prizonierii din razboiul civil, iar in timpul razboiului americano-spaniol (1898) numarul prizonierilor a creascut de la 26 la peste 450. Dupa cutremurul care a zguduit San Francisco (in 1906), sute de detinuti au fost transferati pe insula pentru a fi tinuti in siguranta. Din 1921, a fost construit un mare spatiu pentru celule in partea centrala a insulei (cea mai inalta), iar de la sfarsitul anilor ’20, alte trei structuri au intregit constructia.

Flori la Alcatraz
Alcatraz incepuse sa-si construiasca reputatia de inchisoare in care domina o disciplina de fier. Detinutii erau impartiti in trei categorii, in functie de crimele comise si de comportamentul lor. Spre exemplu, detinutii din cea de a doua categorie nu aveau dreptul la materiale scrise, la vizite sau la scrisori. In plus, a fost instaurata o regula stricta a tacerii. Detinutii care incalcau aceste reguli erau aspru pedepsiti: primeau doar apa si paine, erau pusi la munci deosebit de grele si mentinuti in izolare. La Alcatraz erau selectionati prizonieri si pentru munci mai usoare: bucatarii si cei insarcinati cu curatenia. De asemenea, pe insula existau si cateva familii de chinezi, angajati ca servitori.
La inceputul istoriei inchisorii, lipsa unei stricte supravegheri i-a facut pe cativa detinuti sa spere ca vor gasi o cale de evadare. Drumul spre libertate s-a dovedit insa prea greu; cele mai multe evadari n-au reusit, de obicei evadatii intorcandu-se singuri pentru a se salva din apele inghetate. Altii, mai putini ca numar, s-au inecat.
Populatia din San Francisco nu vedea cu ochi buni vecinatatea cu inchisoarea care li se parea ca strica frumusetea locului. Urmarea a fost ca detinutii au devenit... gradinari! Acestia au plantat numeroase varietati de flori si plante decorative pentru a oferi locuitorilor de pe continent o imagine mult mai placuta.
La sfarsitul anilor ’20, activitatile prizonierilor erau in mare parte relaxante. Prizonierilor li s-a permis sa-si faca un teren de baseball si sa-si confectioneze echipament sportiv. Se organizau si meciuri de box intre detinutii selectati din Baraca Disciplinara. Aceste lupte au devenit in scurt timp atat de populare, incat locuitorii continentului, care primeau invitatii, asistau la confruntarile sportive.

Noul Alcatraz

In 12 octombrie 1933, din cauza costurilor ridicate, Armata a decis, sa inchida inchisoarea si proprietatea a fost cedata Departamentului de Justitie. Coincidenta a facut ca, in plina criza economica, criminalitatea sa creasca. America a intrat intr-o noua era a crimei organizate, a bandelor de gangsteri, o era dominata de violente fara precedent si de coruptie a autoritatilor. In plus, criminalii periculosi care erau arestati reuseau de multe ori sa evadeze. Era nevoie de o noua inchisoare de maxima siguranta si Alcatraz era solutia ideala pentru rezolvarea problemei.
Autorii proiectului au fost Sanford Bates, seful Inchisorilor Federale, si Homer Cummings, procurorul general al SUA. Robert Burge a fost cel care a primit sarcina de a face proiectul pentru noua inchisoare. Celulele din 1906 au fost renovate si suplimentate cu altele noi.
In aprilie 1934, a inceput munca pentru a da inchisorii militare o noua fata si o noua identitate. A fost introdus curentul electric in fiecare celula si au fost adoptate masuri de siguranta sporite: garzile inarmate erau despartite de un gard de sarma de detinuti; turnuri de paza au fost amplasate strategic in jurul intregului perimetru al inchisorii si au fost achizitionate detectoare magnetice de metale. Introducerea acestor masuri, combinate cu izolarea naturala a insulei, faceau din Alcatraz o inchisoare gata sa-i primeasca pe cei mai periculosi criminali ai Americii.
Printre primii sositi la Alcatraz au fost Al Capone, Doc Barker (ultimul supravietuitor din celebra banda Ma Barker), George “Machine Gun” Kelly, Robert “Birdman of Alcatraz” Stroud, Floyd Hamilton (soferul lui Bonnie si Clyde) si Alvin “Creepy” Carpis. In total, au fost transferati 11 detinuti de la inchisoarea McNeil Island, 43 de la Penitenciarul Federal din Atlanta si 102 de la Leavenworth din Kansas.
In 1972, Congresul american a decis includerea insulei in Parcul National, iar in 1973, insula a fost deschisa publicului. De atunci, anual, peste un milion de turisti viziteaza Alcatrazul. Insula este considerata astazi o rezervatie ecologica si casa a uneia dintre cele mai mari colonii de pescarusi de pe coasta Californiei.

“Evadati” din Alcatraz

In cei 29 de ani de functionare a inchisorii federale, 36 de oameni au fost implicati in 14 tentative separate de evadare. 23 au fost capturati, 6 au fost impuscati mortal in timpul evadarii si 2 s-au inecat. Dintre cei care au fost prinsi, 2 au fost executati (gazati in inchisoarea San Quentin, a statului California) pentru ca au omorat un ofiter in timp ce incercau sa evadeze. Oficial, nimeni nu a reusit sa evadeze din Alcatraz.
Cinci prizonieri au fost dati disparuti si se presupune ca s-au inecat. In 16 decembrie 1937, Theodore Cole si Ralph Roe (in fotografia din stanga jos) au reusit sa indeparteze gratiile de otel de la o fereastra, sa coboare zidul si sa se arunce in apele golfului. Trupurile lor n-au fost gasite niciodata (evadarea s-a produs in timpul unei mari furtuni si se pare ca au fost inghititi de apa). In 11 iunie 1962, Frank Norris si fratii John si Clarence Anglin au disparut din celule si n-au mai fost vazuti niciodata. Pentru a nu li se observa lipsa, cei trei au folosit capuri de manechine pe care le-au pus sub paturi (in fotografia din dreapta), au iesit printr-o gaura din peretele celulei si apoi prin gurile de ventilatie. Dupa cateva saptamani, un corp imbracat in uniforma inchisorii a fost descoperit in apropiere de San Francisco, dar cadavrul era atat de descompus, incat a facut imposibila identificarea.
Violente!
O publicitate negativa a facut ca Alcatrazul sa inceapa sa fie cunoscut ca “Insula Diavolului”. Cei mai multi detinuti au stat doar o perioada la Alcatraz, dupa care au fost transferati la alte inchisori pentru a-si ispasi restul de pedeapsa. Mass-media a reusit cu greu sa gaseasca oameni care au fost la Alcatraz, motiv suficient pentru a da nastere unor legende legate de inchisoare. Cand presa a luat legatura cu fostii detinuti, acestia au inventat povesti de groaza despre oribilele batai la care au fost supusi, brutalitatile inimaginabile pe care le-au suportat, masurile disciplinare rigide si extrema izolare pe care le-au indurat.
Sinistra mitologie a fost sporita de cazul Henry Young. Prizonier la Alcatraz, acesta a fost judecat pentru uciderea lui Rufus McCain (un coleg de puscarie si fost complice la o tentativa de evadare). Profitand de o clipa de neatentie a garzilor, Young l-a injunghiat pe Rufus, care a murit cinci ore mai tarziu. Avocatul lui Young a sustinut ca acest comportament violent al clientului sau a fost cauzat de pedepsele inumane la care acesta a fost supus si de cei trei de ani de izolare in care a fost tinut. Aparatorul lui Young cerea clementa pentru un om care, sustinea el, nu era responsabil de faptele lui.
Mai multi detinuti au sustinut ca au fost si ei batuti de garzi si au cunoscut oameni care, in urma batailor primite la Alcatraz, “si-au pierdut mintile”. Juriul i-a marit lui Young pedeapsa doar cu cativa ani. Transferat in mai multe inchisori federale, Young a fost eliberat pe cuvant in 1972, dupa aproape 40 de ani de detentie, dar povestile despre regimul draconic de la Alcatraz au tinut treaz interesul publicului.
Programul
Rutina din inchisoare era rigida si se desfasura monoton. Desteptarea se dadea la ora 6,30. Detinutii aveau la dispozitie 25 de minute pentru aranjarea celulei si pentru a se prezenta la numaratoare. La 6,55 erau deschise usile celulelor individuale si detinutii se deplasau pe un singur rand in sala de mese. Aveau doar 20 de minute pentru a manca, dupa care erau dusi la munca. Programul, care prevedea ore exacte pentru toate celelalte activitati ale zilei, nu a fost incalcat niciodata. Spre deosebire de de alte locuri de detentie, unde un gardian supraveghea 12 detinuti, la Alcatraz exista un gardian pentru fiecare 3 detinuti. Datorita numarului relativ mic de prizonieri (n-au existat niciodata mai mult de 300) toti gardienii ii cunosteau pe detinuti dupa nume.

Indieni “piromani”
In 21 martie 1963, dupa 29 de ani de functionare, inchisoarea Alcatraz a fost inchisa. Decizia i-a apartinut procurorului general Robert Kennedy. Motivatia a fost ca, in urma efectului coroziv al apei de mare, cladirile erau afectate (5 milioane de dolari fiind necesari renovarii inchisorii), iar cheltuielile pentru intretinerea detinutilor erau prea mari. Asa ca a fost abandonata cladirea.
Unii au sustinut ca, pe insula, ar trebui ridicata o replica a Statuii Libertatii, altii au fost de parere ca se puteau construi un centru comercial si un complex hotelier. In 1969, un grup de amerindieni s-a asezat in Alcatraz, sustinand ca insula este proprietatea lor. Acestia sperau sa dezvolte pe insula un Centru Cultural al Nativilor Americani, intrand in atentia presei si a guvernului. Oficiali federali nu au ajuns la o intelegere cu indienii referitor la problemele sociale ale acestora si, in scurt timp, insula a devenit un paradis pentru indienii fara adapost. Insa cresterea populatiei de pe insula a confirmat vechile probleme presupuse de administrarea insulei: lipsa totala a resurselor locale si faptul ca hrana si apa trebuiau aduse de pe continent, ceea ce presupunea cheltuieli mari. Pentru a face rost de bani pentru mancare, indienii au inceput sa vanda cuprul din instalatiile inchisorii. La 1 iunie 1970, un incendiu accidental a adus mari pagube inchisorii, in principal cladirii construite in 1854, iar tensiunile dintre indieni si federali s-au accentuat. Opinia publica si presa, care ii sustinusera pana atunci pe indieni, s-au intors impotriva lor. Un an mai tarziu, 20 de serifi federali au asistat Paza de Coasta care a mutat indienii de pe insula.

Seful inchisorii
James A.Johnston a fost o alegere ideala pentru functia de sef al inchisorii Alcatraz, pentru ca avea 12 ani de experienta in domeniu, ocupand aceeasi functie la inchisorile San Quentin si Folsom. Noul sef era interesat de o reforma a penitenciarelor. Nu credea in folosirea lanturilor, ci in faptul ca detinutii trebuiau sa presteze o munca pentru care sa fie respectati si recompensati prin reducerea pedepsei. Johnston tinea la o disciplina stricta. Toate vizitele trebuiau aprobate personal de Johnston si erau limitate la una pe luna. In primele trei luni de detentie la Alcatraz, nu era acceptata nici o vizita. Primirea sau trimiterea de scrisori erau considerate privilegii, iar scrisorile erau cenzurate de oficialii inchisorii. Munca (implicit, reducerea pedepsei) era considerata un privilegiu si nu un drept, la care aveau dreptul doar detinutii cu o conduita corespunzatoare. Fiecare detinut avea propria celula si un minim necesar asigurat: mancare, apa, haine, pasta de dinti si medicamente.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

22 martie 1933 - Sfarsitul prohibitiei

Mesaj Scris de Admin la data de 25.03.07 17:59

22 martie 1933 - Sfarsitul prohibitiei
Incepand cu 1920 „producerea, vanzarea si transportul licorilor continand alcool, importul si exportul acestora pe intreg teritoriul Statelor Unite si in regiunile aflate in jurisdictia lor, sunt interzise”, dupa cum suna decretul oficial, intrat in vigoare pe 16 ianuarie acel an, decret numit „Amendamentul 18 la Constitutie”. Masura a fost implementata, initial, cu mare avant dar curand se va dovedi falimentara si insusi presedintele Roosevelt, unul dintre cei mai responsabili sefi de stat pe care i-a avut America, va cere anularea ei.Asa se face ca Amenamentul 18 va fi abrogat si inlocui – situatie unica in istoria SUA – de Amendamentul 21, valabil din 5 decembrie 1933. Chiar in acest conditii, restrictia privind vanzarea bauturilor alcoolice se va mentine, in unele state ale Uniunii, multa vreme, in Mississippi, de pilda, interdictia fiind ridicata abia in anul 1966!
Oricum, data de 22 martie 1933, cand presedintele Franklin D. Roosevelt a semnat actul privind legalizarea vanzarii si detinerii de bere si vin cu continut scazut de alcool, este considerata sfarsitul oficial al prohibitiei. In Statele Unite a fost atunci o veselie generala, masura dand nastere unor chefuri de amploare, soldate insa cu numeroase scandaluri, pagube materiale si victime umane.
Singurii care au avut de pierdut in urma ei au fost, paradoxal, tocmai membrii lumii interlope, care controlasera vreme de mai bine de un deceniu piata neagra a bauturilor alcoolice si, sfidand legea, acumulasera averi de sute de milioane de dolari. Cel mai cunoscut dintre gangsterii imbogatiti astfel a fost temutul Al Capone, dar alaturi de el au strans bani grei si numerosi alti mafioti si politicieni, autoritatile inchizand ochii, contra cost, desigur, la multe matrapazlacuri comise in cursul acestei campanii impotriva alcoolului.
GABRIEL TUDOR
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Prabusirea imperiului

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.07 16:13

Prabusirea imperiului
http://www.revistamagazin.ro/content/view/5097/30/
Cea de-a doua ipoteza a declinului maiasilor se refera la conflictele armate. Maiasii nu erau un popor pacifist. Erau antrenati frecvent in razboaie. Se stie ca practicau sacrificiile umane (nu se stie insa cu ce ocazii si cu ce frecventa) si e de presupus ca adversarii lor constituiau viitoarele ofrande, alimentand sacrificiile destinate „imbanzirii” Universului, fortelor sale ascunse. E greu insa de presupus ca aceasta ar fi unica motivatie a razboaielor purtate. Arheologii americani au scos in evidenta evenimente de o violenta considerabila care s-ar fi derulat incepand cu anul 760 in jurul cetatii Seibal.
Acolo au fost descoperite „urme ale unor fenomene militare” (printre care ale unor baricade). Ar fi fost vorba de razboaie endemice intre micile regate locale dar si de infruntari intre cele doua mari capitale ale lumii maiase: Calakmul si Tikal. Texte epigrafice asociate cu date arheologice confirma faptul ca, in urma conflictelor, aceasta zona a fost practic rasa de pe harta. Dar, avand in vedere faptul ca zona nu masura mai mult de 50/50 km, ar fi imprudent ca aceasta explicatie sa fie aplicata si in restul lumii maiase. Aceste razboaie au creat instabilitate, insecuritate si fragilitate. Mai ramane de aflat anvergura acestei situatii la sfarsitul secolului al VIII-lea.
Cea de-a treia ipoteza care ii seduce pe unii specialisti, se refera la bulversari climatice. In aceste regiuni ale lumii prehispanice agricultura se practica fara sisteme de irigatie, depinzand de abundenta ploilor si de regularitatea lor. Pentru asigurarea recoltelor, pamantul avea nevoie de 600 mm apa pe an. In urma unor lungi perioade de seceta, recoltele ar fi fost compromise. Studiind concentratiile de saruri minerale in sedimentele lacurilor si concentratiile de oxigen din cochiliile gasteropodelor prelevate din lagune, geologii de la Universitatea din Florida au putut sa demonstreze existenta unor grave probleme climatice, in special a unei perioade de seceta intre anii 800-1000.

Consecintele asupra agriculturii au fost catastrofale (Porumbul, o planta cunoscuta pentru sensibilitatea sa, atat la seceta cat si la exces de umiditate, ar fi disparut). Criza alimentara a afectat dramatic populatia maiasa care abandoneaza zonele afectate. La sfarsitul secolului al VIII-lea, Tikal pierde 90% din populatie. Si asta pe fondul unei cresteri demografice, a despaduririlor prin eroziunea solului, a confruntarilor armate si a incapacitatii conducatorilor de a rezolva problemele populatiei. Nu doar maiasii au disparut ci si alte populatii din Mezo-America. Cea din Teotihuacan sau olmecii.

Prabusirea civilizatiei clasice maiase (adica disparitia unui mare numar de situri intre anii 800-900) s-ar fi datorat unui ansamblu de fenomene dispersate in timp si spatiu si foarte diverse in amploarea lor. Unele dintre ele au afectat regiuni intregi, altele, doar cateva cetati. Mai tarziu, (in perioada prabusirii post-clasice) ultimele doua cetati, Chichen Itza (1221) si Mayapan (1450) vor fi si ele abandonate. De-a lungul secolelor, cea mai mare parte a cetatilor din piatra s-au naruit, fiind incetul cu incetul, devorate de padurea luxuriante.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Aztecii, războinicii nemiloși

Mesaj Scris de Admin la data de 01.03.07 19:36

Aztecii, războinicii nemiloși
Populația aztecă a fost cea mai bogată cultură existentă în America de Nord, înaintea venirii europenilor. Cu o populație de aproape 20 de milioane de locuitori, aztecii au ocupat un teritoriu foarte mare și au cucerit numeroase triburi mici, sacrificând prizonierii pentru a convinge soarele să răsară în fiecare dimineață. Nucleul culturii aztece, capitala Tenochtitlan, a supraviețuit până astăzi, pe ruinele acestui măreț oraș fiind construită capitala mexicului, Mexico City.

Aztecii au avut o cultură complexă, bazată pe tradițiile mitologice și religioase pe care le respectau fără nici un fel de abatere. Ei vorbeau o limbă numită „nahuati“. În ciuda faptului că există persoane care mai vorbesc această limbă și se declară azteci, istoricii au acceptat ideea că nicio comunitate aztecă nu a mai supravieț uit, actualii mexicani având origini atât aztece, cât și spaniole. Aztecii își mai spuneau și „mexica“, de unde provine și numele actualei populații care ocupă pământul aztec: mexicanii.

Originea cuvântului „mexica“ este necunoscută. Unii sunt de părere că aceasta ar fi fost prima denumire dată de azteci soarelui, astru de o importanță vitală în cultura lor ori că ar fi provenit din numele unuia dintre conducătorii poporului aztec: Mexitli. Cercetătorul Miguel Leon Portilla a explicat că „mexica“ ar fi putut însemna „buricul lunii“. Numele de azteci însemna în limba nahuati „cel ce vine din Aztlan“ (Aztlan fiind un oraș mitic al aztecilor). Adevărata origine a aztecilor este necunoscută. Legendele mexica spun că această populație ar fi venit din orașul Aztlan. Deși mulți cercetători au încercat să localizeze așezarea, însă fără succes. Unii au fost de părere că Aztlan era numai un oraș mitic, numele său fiind tradus ca „locul de origine“.

S-a putut stabili că aztecii ar fi ajuns în zona Mexicului de astăzi, în jurul anului 1248. La acea vreme, în Mexic existau numeroase orașe puternice, printre care Caulhuacan și Azcapotzalco. Aztecii au reușit, în numai 100 de ani, să formeze o alianță cu două mari orașe, Texcoco și Tlacopan, dominând Valea Mexicului pentru mai mult de un secol. Aztecii au cucerit numeroase așezări, dar au reușit să mențină pacea în tot imperiul lăsându-i pe conducătorii locali în funcții. Ei nu se amestecau în problemele triburilor atâta timp cât taxele pe care le impuneau erau plătite. Aztecii foloseau mai multe tipuri de „bani“ cea mai populară monedă fiind boabele de cacao, utilizate pentru cumpărăturile de zi cu zi. Pentru cumpă rături mai valoroase, „moneda“ era o bucată de material din bumbac, tăiat după o mărime standard.

Călătoriile se făceau pe jos, toate drumurile fiind supravegheate constant pentru a-i proteja pe trecători de hoți. Chiar și femeile mergeau singure între două orașe, lucru care i-a uimit pe europeni. Aztecii îl venerau pe zeul Huitzilopochtli, personificarea soarelui și a războiului, centrul panteonului aztec. Sacrificiile umane erau un lucru perfect normal pentru azteci. În vreme ce acest tip de sacrificii era practicat și în America de Sud și în America de Nord, aztecii omorau oameni în ceremonii la un nivel fără precedent. Pentru ceremonia de sfințire a marii piramide din Tenochtitlan, aztecii au sacrificat nu mai puțin de 84.400 de prizonieri.

Educația era foarte importantă pentru azteci, copiii studiind alături de părinți până la vârsta de 14 ani, fiind supravegheaț i de preoții locali. Ei învățau zicale ale bătrânilor și informații despre religie. La 15 ani mergeau la școală. Aztecii au fost printre primele popoare din lume care au introdus educația pentru toți copiii, indiferent de rasă, sex sau clasă socială. Superba cultură aztecă s-a prăbușit în timpul lui Motezcuzma Xacayotzin, cunoscut sub numele de Montezuma. În timpul domniei acestuia, spaniolii, conduși de Hernan Cortes, au ajuns în Valea Mexicului.

Deși spaniolii au fost, inițial, oaspeții aztecilor, ei s-au aliat în scurt timp cu dușmanii lor, confederația Tlaxcala, cucerind capitala Tenochtitlan. În iunie 1520, ostilitățile dintre azteci și spanioli au atins un punct culminant. Deși aztecii au reușit să-i alunge pe spanioli din capitală, europenii s-au întors, în 1521, distrugând Tenochtitlanul, în data de 13 august. Pe ruinele capitalei aztece a fost construit Mexico City, care astăzi este una dintre cele mai mari capitale ale lumii.

http://www.atac-online.ro/descoperă-magazin_25/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Drumul spre cel de-al patrulea cerc

Mesaj Scris de Admin la data de 24.02.07 17:59

Drumul spre cel de-al patrulea cerc
Constantin Corneanu.pe larg
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.07 21:21

Din culisele Operatiunii Furtuna Desertului
=====
Episodul X[17.02.2007]
Episodul IX [03.02.2007]
Episodul VIII [11.11.2006]
Episodul VII [04.11.2006]
Episodul VI[21.10.2006]
Episodul V [07.10.2006]
Episodul IV [30.09.2006]
Episodul III [15.07.2006]
Episodul II [01.07.2006]
Episodul I [27.05.2006]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Indienii care au generat Thanksgiving Day, recunoscuți ofici

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.07 15:37

Indienii care au generat Thanksgiving Day, recunoscuți oficial abia acumTriburile de indieni Mashpee Wampanoag, din statul american Massachusetts, care și-au împărțit hrana cu pelerinii sosiți în America în 1620, pe vasul Mayflower, și care i-au învățat pe europeni să cultive porumb au fost recunoscute oficial abia acum, la 387 de ani distanță. Pe un teren de lângă Cape Cod, în 1621, în semn de recunoștință, europenii i-au chemat pe indieni să-și împartă cu ei prima recoltă. Totuși, abia acum, în urma unui proces deschis în urmă cu 32 de ani, acești indieni au fost recunoscuți drept „o națiune suverană americană". Decizia a fost emisă de „Biroul pentru Afacerile Indienilor", din Washington DC, și prin acest act guvernul federal american recunoaște că indienii triburilor Mashpee Wampanoag au locuit în Massachusetts din 1620 și până astăzi. Acest act le dă drepturi depline asupra pământului pe care îl dețin, ei fiind liberi să emită o constituție proprie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Comertul cu negri — Un tabu?

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 18:58

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=AMERICA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 14:04

15 februarie 1898 - Scufundarea navei USS Maine
Razboiul hispano-american (21 aprilie - 13 august 1898) a reprezentat un punct de cotitura in istoria Statelor Unite, marcand transformarea acestei tari intr-o putere mondiala. Incidentul care a declansat acest conflict, explozia navei USS Maine, ancorata in portul Havana, pe 15 februarie 1898, este insa si astazi invaluit in mister, deoarece nu se stie ce anume l-a provocat.Trebuie spus ca tensiunile dintre Statele Unite si Spania durau deja de cativa ani, provocate de faptul ca americanii sprijineau tentativele de eliberare ale Cubei de sub dominatia coloniala. Prima insurectie cubaneza, dintre 1868 si 1878, s-a incheiat insa cu un esec, in ciuda sprijinului primit de la americani. A doua insurectie a inceput in aprilie 1895, fiind inabusita in sange de generalul Valeriano Weyler, supranumit „Macelarul”.
Incidente grave au avut loc la Havana si, spre a proteja cetatenii americani de aici, a fost ancorata in rada portului nava de razboi USS Maine. Pentru a nu da nastere la discutii, capitanul Charles Sigsbee a interzis echipajului sa coboare pe tarm. Situatia parea sa se calmeze, cand in seara zilei de 15 februarie o explozie puternica a zguduit Havana: munitia aflata la bordul lui USS Maine sarise in aer, distrugand complet prova navei americane, care s-a scufundat apoi in scurt timp. 266 de marinari au fost ucisi si ancheta derulata de autoritatile de la Washington a stabilit ca dezastrul fusese provocat de o mina.
Presedintele McKinley a cerut Congresului sa declare razboi Spaniei, razboi din care Statele Unite au iesit victorioase. Dar investigatiile ulterioare au eliminat posibilitatea unui factor extern care sa fi provocat explozia. Incidentul a fost generat, se pare, de aprinderea spontana a prafului de carbune din sala motoarelor. Nu au lipsit nici vocile care sa sustina ca amerianii isi aruncasera singuri vasul in aer, spre a avea motiv de intrare in razboi. Oricare ar fi fost adevarul, este cert ca distrugerea vasului USS Maine a insemnat pentru Statele Unite un cassus belli perfect...
http://www.revistamagazin.ro/Astazi-in-istorie/15-februarie-1898---Scufundarea-navei-USS-Maine.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=AMERICA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 8 din 9 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum