ISTORIE=UNGARIA

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

In jos

ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 19.10.06 13:32

Rezumarea primului mesaj :


Gabriel ANDREESCU: Revolutia din Ungaria, 1956 (I)
=====
Gabriel ANDREESCU: Revolutia din Ungaria, 1956 (II)
Ziua de 26 octombrie 1956 a inceput cu lupte in mai multe orase din Ungaria, moment in care unele trupe locale s-au asociat razvratitilor. La ora 13:00 s-a anuntat acceptarea de catre Imre Nagy a unui program care cerea parasirea tarii de catre...
=====


Ultima editare efectuata de catre in 17.01.07 9:49, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.13 17:47

Matei CORVIN, ultima mare personalitate regală a Ungariei medievale
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 23.10.12 15:19

Revoluția ungară din 1956


Azi, 23 octombrie, Ungaria comemorează împlinirea a 56 de ani de la faimoasa revoluție din 1956, considerată una din marile tragedii ale țării. Revolta, născută aproape spontan, a fost îndreptată împotriva abuzurilor Partidului Comunist aflat la putere și a politicii sovietice care adusese țara în pragul dezastrului.


Ea a început cu un protest studențesc desfășurat la Budapesta în data de 23 octombrie, a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară, și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kadar, omul sovieticilor, a înăbușirii revoluției.

Demonstrația pașnică a studenților din 23 octombrie a atras rapid mii de oameni în marșul prin centrul Budapestei. Aceștia s-au îndreptat spre clădirea Radioului Budapesta pentru a se adresa, prin intermediul radioului, națiunii și pentru a-și face publice cererile. Însă clădirea radioului era păzită de AVH, Poliția Secretă, care – atunci când demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire – a deschis focul. Acest fapt a dus la escaladarea revoltei în capitală și, apoi, în toată țara. În capitală și în alte orașe importante simbolurile comunismului – cel mai cunoscut fiind statuia lui Stalin din Budapesta – au fost distruse. În acea noapte, Erno Gero, secretarul general al partidului, a cerut Uniunii Sovietice să intervină militar pentru înăbușirea revoltei.

După căderea guvernului comunist a fost format unul nou, sub conducerea fostului prim-ministru Imre Nagy. Noul guvern național a avut o durată de viață scurtă, de doar 10 de zile, dar în acest timp a adoptat o politică fermă vis-a-vis de calea pe care Ungaria trebuia să o adopte. Instituția securității a fost desființată, iar Nagy a anunțat intenția de retragere a Ungariei din Pactul de la Varșovia. Mulți prizonieri politici au fost eliberați, iar vechi partide politice care fuseseră interzise de comuniști au reapărut și s-au alăturat mișcării lui Nagy. Până la sfârșitul lui octombrie, luptele aproape încetaseră. Dar după ce anunțase deja posibilitatea negocierilor pentru retragerea forțelor sovietice din țară, Biroul Politic al URSS s-a răzgândit și a decis să înăbușe revoluția. La 4 noiembrie soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării. Eroica rezistența ungară a cedat în final pe 10 noiembrie.



În zilele imediat următoare, mii de maghiari au fost arestați. Ulterior, 26.000 au fost aduși în fața tribunalelor, 22.000 au fost primit diverse condamnări, 13.000 au ajuns în închisori, iar câteva sute – în frunte cu Nagy – executați. Alte câteva sute de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică, mulți fără niciun fel de dovezi și urme. Și, nu în ultimul rând, circa 200.000 de oameni au fugit din țară pentru a se refugia în Occident.

Declarația de neutralitate a Ungariei citită la radio de Imre Nagy la 1 noiembrie:

”Poporul ungar, guvernul național profund conștient de responsabilitatea sa față de popor și față de istorie, exprimă voința unanimă a milioane de unguri proclamând neutralitatea Republicii Populare Ungare. Poporul ungar dorește să întrețină, în conformitate cu spiritul Carte Națiunilor Unite, în deplină independență și egalitate, o amiciție sinceră cu vecinii săi, cu Uniunea Soivietică și cu toate popoarele lumii. Poporul ungar dorește să consolideze și să dezvolte rezultatele obținute prin revoluția sa națională, fără a intra într-unul sau altul dintre blocurile conduse de marile puteri. Visul secular al poporului ungar este pe cale de a se realiza. Lupta revoluționară purtată de poporul și eroii ungari a făcut să triumfe în final cauza libertății și independenței. Grație acestei lupte eroice țara noastră își poate reconsidera relațiile cu celelalte state în funcție de interesul său fundamental: neutralitatea. Noi cerem vecinilor noștri, țărilor mai apropiate sau mai îndepărtate să respecte decizia irevocabilă a poporului nostru [...].

Raportul Comitetului Special al ONU

”Studierea mișcării de trupe sovietice în Ungaria în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie arată că în ciuda asigurărilor date domnului Nagy, președintele Consiliului, de către personalități politice sovietice, există un plan precis de recucerire și aservire militară a Ungariei. Acest plan a fost integral executat. Contrar a ceea ce pretinde guvernul sovietic, după care revoluția ungară de inspirație capitalistă a fost indusă din exterior, Comitetul este obligat să conchidă că rezistența Ungariei la cea de-a doua intervenție sovietică a reprezentat eroica demonstrație a voinței poporului ungar de a lupta pentru independența sa națională. ”

Decizia Moscovei de a interveni împotriva revoluției din Ungaria; relatare a ambasadorului Iugoslaviei la Moscova, V. Micunovic, despre întrevederea liderului comunist Hrușciov cu Tito (1956)

”Hrușciov a declarat că evenimentele din Ungaria deviază spre contrarevoluție. A început cu mânie, fără a prezenta evoluția evenimentelor, spunând că în Ungaria comuniștii sunt uciși, strangulați, spânzurați. El a mențional apelul lansat de Imre Nagy către ONU și către cele patru puteri, precum și retragerea din Pactul de la Varșovia. Era vorba de restaurarea capitalismului în Ungaria. Nagy este o simplă unealtă, sau chiar un agent al imperialismului? Pentru moment este dificil de spus, important este cursul luat de evenimente, și acesta se îndreaptă spre restaurarea capitalismului. Ce ne rămâne de făcut? întreba Hrușciov referindu-se la URSS. Dacă cedăm, Occidentul va spune că suntem idioți, sau slabi – ceea ce este același lucru. De aceea noi nu putem în niciun caz să le permitem, noi, atât în calitate de comuniști internaționali, cât și ca URSS ca stat. Capitaliștii ar putea ajunge la frontierele URSS. Trebuie să intervenim fără nicio ezitare.”

Discurs al lui John F. Kennedy de prima aniversare a Revoluției:

”23 octombrie 1956 este o zi care va trăi pentru totdeauna în analele oamenilor liberi și ale națiunilor. A fost o zi a curajului, conștiinței și triumfului. Nicio altă zi de la începutul istoriei nu a arătat mai clar eterna forță a dorinței omului de a fi liber, indiferent de șansele de succes, indiferent de sacrificiile necesare.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 22.03.12 20:40

Moh�cs sfarsitul Ungariei medievale
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.03.12 11:29

Matia Corvin: și ungur, și român
Aducem în prim-plan, în ediția lunii martie a revistei „Historia“, figura regelui Ungariei, Matia Corvin. Ce știm noi, românii, despre el? Că este un grup statuar la Cluj care îl reprezintă și mai este o controversă între români și maghiari legată de o inscripție de pe soclul statuii.


Mai știm că Matia Corvin a avut un conflict cu Ștefan cel Mare, diferend soluționat de domnitorul Moldovei prin victoria de la Baia. Nici raporturile cu Vlad Țepeș nu au fost dintre cele mai cordiale, voievodul muntean fiind întemnițat mai bine de zece ani la porunca regelui maghiar.

Dar unul dintre cele mai importante lucruri legate de marele rege al Ungariei este mai puțin scos în evidență. Bineînțeles, știm cu toții că Matia Corvin este fiul lui Iancu de Hunedoara, deci român după tată. Mama sa, soția lui Iancu, este unguroaică, Elisabeta Szilagy. Însă am preferat, de-a lungul vremurilor, să-l privim pe Matia Corvin ca pe un invadator, un inamic al lui Ștefan cel Mare și al lui Vlad Țepeș. La rândul lor, nici ungurii nu au vrut să insiste asupra originii marelui rege din motive lesne de înțeles. În epocă nu conta originea etnică, ci descendența nobiliară. Dezavantajat că nu provenea dintr-o familie domnitoare în Europa, precum regii maghiari de dinaintea sa, Matia s-a lovit de problema originii sale. Iar răspunsul pe care l-a găsit a fost că se trage din romani, tocmai datorită faptului că valahii sunt urmașii Romei. A fost un curent de gândire promovat la curtea sa, curent preluat mai târziu cu atâta fervoare de intelectualii ardeleni.

se încheie cu această întrebare: „De ce nu putem depăși clișeele și refuzăm să îl asumăm pe Matia Corvin în Panteonul Istoriei Românilor, la fel cum am făcut cu tatăl său, Iancu de Hunedoara?“ A fost ungur și rege al Ungariei, dar a fost și român.

Din păcate, clișeele sunt încă foarte puternice. Într-o lume pe care ne-o dorim fără frontiere, o plăcuță pusă pe soclul unei statui poate deranja sensibilitățile etnice. Într-o Europă cât mai integrată, vorbim despre separarea universităților, despre autonomie, tot pe criterii etnice. Figura lui Matia Corvin, unul dintre marii regi europeni, a suferit în posteritate din cauza unei dispute căreia nu i s-a găsit soluție: ungur sau român? Istoria ne poate da un răspuns, dar în primul rând ar trebui să o cunoaștem mai bine. O istorie în limba română a lui Matia Corvin ar fi benefică, afirmă autorul dosarului, profesorul Marius Diaconescu. Și nu numai. O istorie sau mai multe în limba română despre maghiarii sau despre nemții din Transilvania ar fi un lucru cum nu se poate mai bun. Iar răspunsul corect despre Matia Corvin este: și român, și ungur. Sau invers.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 16.03.12 11:13

Matia Corvin, românul de pe tronul Ungariei


La 24 ianuarie 1458, pe Dunărea înghețată, între cele două orașe, Pesta și Buda, peste 15.000 de oameni aclamau entuziaști numele noului rege: Matia, fiul lui Iancu de Hunedoara. Pentru prima dată în istoria Regatului Ungariei era ales rege un nobil fără ascendență în familiile regale europene. Matia a fost primul rege național al Ungariei. Gloria și renumele tatălui său, românul Iancu de Hunedoara, care a dominat viața politică a Regatului Ungariei între 1446-1456, au croit ascensiunea politică a lui Matia. Nobilii provinciali l-au aclamat datorită memoriei tatălui său, în timp ce baronii l-au ales cu speranța că îl vor putea ușor manipula pe adolescentul de 15 ani. Nimeni nu bănuia puternica personalitate a celui căruia i-au încredințat coroana unuia dintre cele mai mari regate europene de la finele Evului Mediu.



După moartea lui Iancu de Hunedoara, proaspăt biruitor asupra turcilor la Belgrad, soarta fiilor săi a fost determinată de ambițiile politice ale familiei lui Iancu, aflate în conflict cu regele Ungariei și cu susținătorii acestuia.

Ladislau, fratele mai mare a lui Matia, în vârstă de 23 ani, a vrut să se impună în fruntea vieții politice a regatului, sperând să moștenească poziția dominantă a tatălui său. Pentru a-și împlini ambițiile, Ladislau de Hunedoara nu a pregetat să îl asasineze pe contele Ulrich de Cilli, apropiat al regelui, la Belgrad, în 9 noiembrie 1456. Apoi l-a luat prizonier pe regele Ladislau al V-lea, l-a dus la Timișoara și i-a smuls pentru sine demnitatea de căpitan general, pe care o avusese și tatăl său, precum și promisiunea că el și familia sa nu vor fi pedepsiți pentru uciderea contelui de Cilli. Planul a fost dejucat prin prefăcătoria regelui, susținut de majoritatea aristocrației, îngrozită de asasinat.

În 14 martie 1457, ambii fii ai lui Iancu de Hunedoara au fost arestați la Buda: Ladislau a fost decapitat în piața centrală din cetate, iar fratele său Matia, fiind minor (14 ani), a fost iertat. Era cât pe ce să fie la rândul său decapitat, dar regele Ladislau al V-lea a fost înduplecat de vârsta sa fragedă. Așa că Matia a fost dus ca prizonier la Praga, unde regele își stabilise temporar reședința.



Matia, de la eșafod la tron


Cât timp Matia a fost în prizonierat la Praga, mama sa și fratele ei, Mihail Szilágyi, au organizat și condus o rebeliune împotriva regelui. Nu era ceva nou în regatul Ungariei; după moartea regelui Sigismund de Luxemburg, în 1437, au fost dese situațiile în care facțiuni nobiliare se sustrăgeau autorității centrale, nemulțumite fiind de pierderea poziției în viața politică a regatului.

Luptele au fost indecise între tabăra Hunedoreștilor și trupele regale. Vestea morții regelui la Praga, în 23 noiembrie 1457, a oprit confruntarea militară. Ultimele două decenii fuseseră marcate adesea de anarhie din cauza soluțiilor succesorale la care s-a ajuns. Nobilimea nu mai era atrasă de regi din familia Habsburgilor austrieci sau din cea a Jagellonilor polonezi. Dorea un rege al ei, care să conducă din țară, nu să rezideze aiurea și astfel să permită dominația uneia sau alteia dintre facțiunile nobiliare. Pentru prima oară în istoria Ungariei s-a pus în discuție alegerea ca rege a unui nobil al regatului, renunțându-se astfel la practica aducerii unui membru al unei familii regale din Europa. Memoria colectivă păstra încă amintiri despre războaiele civile de la începuturile epocii angevine sau din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg.

Singurul candidat la tron a fost Matia, fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara. Unanimitatea în alegerea sa a fost obținută atât prin presiunea militară a rudelor sale, conduse de Mihail Szilágyi, cât mai ales datorită prestigiului tatălui său, a cărui amintire era încă vie; un lider care știuse să stopeze anarhia. Fusese deja uitat faptul că Iancu acaparase aproape toată puterea politică și uzurpase pentru sine multe venituri regale... Nobilii erau sătui însă de război civil. Aristocrații au crezut că adolescentul de 15 ani, Matia, va fi ușor de manipulat. Unchiul său după mamă, Mihail Szilágyi, și-a arogat titlul de guvernator pentru cinci ani, iar palatinul Garai, pentru a-și păstra poziția dominantă în viața politică, a condiționat sprijinul său de căsătoria fiicei sale cu viitorul rege. Guvernatorul Boemiei, Gheorghe Podiebrad, l-a eliberat din prizonieratul din Praga după ce a obținut și el promisiunea că fiica sa îi va deveni soție. Niciunul dintre cei care sperau să îl controleze pe regele adolescent nu au bănuit ce puternică personalitate are Matia!

Matia a fost înscăunat la Buda, în 14 februarie 1458, fără coroana Sf. Ștefan, care era de mulți ani în custodia lui Frederic al III-lea de Habsburg. La câteva săptămâni după ce și-a ocupat tronul, adolescentul de 15 ani a preluat în modul cel mai serios posibil frâiele regatului Ungariei. Palatinul Garai a fost înlocuit, Matia a desființat regența unchiului său și, din cauza opoziției sale, l-a arestat. A numit în demnități oameni fideli. După cum a remarcat un mare istoric maghiar, Engel Pál: „Începând de atunci și până la moarte, nu a mai lăsat din mâini guvernarea țării. A acționat cu aceeași fermitate, rapiditate și determinare, atât acasă, cât și în politica externă. Numai datorită acestor însușiri a reușit ca regatul său, care, de la moartea lui Sigismund, trecea dintr-o criză în alta, să devină în câțiva ani, din nou, o mare putere a Europei Centrale” (Engel Pál, Regatul Sfântului Ștefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526, trad. Aurora Moga, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006, p. 320).



Obiectivele politicii externe a lui Matia în centrul Europei: coroana Boemiei și cucerirea Austriei


Modelul lui Matia pentru politica externă a fost Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei între 1387-1437). A fost interesat în primul rând să obțină cât mai multe titluri și coroane și să își extindă autoritatea peste cât mai multe țări. A sperat chiar să ajungă împărat al Imperiului Romano-german, ca și modelul său. În ciuda obstacolelor, și-a urmat cu consecvență proiectele. Biograful său, Antonio Bonfini, a caracterizat foarte plastic politica lui Matia: „spre a putea domni acasă în pace, a stârnit războiul în străinătate” (Ut domi quiete viveret, foris bellum alebat). Armata de mercenari pe care își baza puterea militară trebuia să aibă o ocupație și, mai ales, trebuia să își poată completa veniturile din jafuri.

Pentru început a fost nevoit să recupereze de la Frederic de Habsburg coroana Sf. Ștefan. În Ungaria, era recunoscută ca validă doar încoronarea cu coroana atribuită întemeietorului regatului, sfântul rege Ștefan. Coroana fusese sustrasă în 1440 de regina văduvă Elisabeta (fiica lui Sigismund, soția lui Albert de Habsburg), pentru a opri încoronarea regelui polon Vladislav Jagello în Ungaria, în locul lui Ladislau al V-lea, noul ei născut. Astfel, coroana Sf. Ștefan ajunsese în custodia lui Frederic III de Habsburg, care ridica și el pretenții asupra tronului Ungariei, deși ajunsese între timp împărat al Sfântului Imperiu Romano-german. În urma tratativelor mediate și de Papa Pius al II-lea, care dorea să pornească o cruciadă antiotomană condusă de regele Ungariei, conflictul s-a aplanat în 1462-1463 și coroana Sf. Ștefan a ajuns la Matia.

O țintă pe care a urmărit-o Matia consecvent a fost coroana Boemiei, probabil și ca răzbunare pentru perioada de arest anterioară înscăunării. Mai ales că mariajul cu fiica regelui ceh fusese de scurtă durată, din pricina decesului Ecaterinei Podiebrad.

Sub pretextul cruciadei împotriva husiților din Boemia, sprijinit de Papă și de aristocrații catolici boemi, după lupte conduse personal între 1468-1470, Matia a ocupat Moravia și Silezia, adică partea cea mai mare a regatului Boemiei. În 1471 a intervenit și Polonia în chestiunea Boemiei, iar aceasta a constituit pentru câțiva aristocrați maghiari, printre care și fostul educator al regelui Matia, Ioan Vitéz, un prilej de a încerca răsturnarea sa de pe tron. Puciul a fost dejucat, iar alianțele polono-austriece, anihilate. În cele din urmă, prin pacea din 1474, Matia, care stăpânea Moravia, Silezia și Lausitz, adică partea cea mai mare a teritoriilor supuse coroanei cehești, a fost recunoscut ca rege al Boemiei; titlu pe care îl purta și adversarul său, Vladislav Jagello, care stăpânea restul teritoriilor.

Pe de altă parte, neînțelegerile cu Frederic de Habsburg au persistat și au degenerat într-un război derulat în mai multe etape între 1477 și 1487. Matia a fost învingător și a ocupat cea mai mare parte a Austriei de azi, inclusiv Viena, unde a rezidat adesea în ultimii ani de viață. L-a obligat pe împăratul Frederic de Habsburg să îl recunoască în calitatea sa de rege al Boemiei, să îi plătească despăgubiri de război și să îi cedeze Austria de Jos și Stiria.



Sistemul statelor-tampon dintre Regatul Ungariei și Imperiul Otoman, distrus de Mahomed al II-lea


Profitând de criza din Ungaria și de dificultățile începutului de domnie ale lui Matia, sultanul Mahomed al II-lea a distrus în câțiva ani sistemul de state-tampon pe care l-a susținut regele Sigismund de Luxemburg după 1396. După înfrângerea cruciaților la Nicopole în 1396, regele Ungariei înțelesese că politica cea mai bună față de turci este una defensivă și crease un sistem de state-tampon între Regatul Ungariei și Imperiul Otoman. Potrivit acestui proiect, regele Sigismund s-a străduit să aibă în Țara Românească, Serbia, Bosnia și Herțegovina principi vasali, care să asigure granițele sudice ale regatului.

Mahomed al II-lea, deși înfrânt la Belgrad în 1456 de Iancu de Hunedoara, a conștientizat dificultățile prin care trecea Ungaria și a profitat. A cucerit treptat Serbia și a transformat-o în pașalâc în 1459, în 1462 l-a înlocuit pe Vlad Țepeș în Țara Românească cu un domn fidel, cu Radu cel Frumos, în 1463 a făcut din Bosnia provincie turcească, iar în 1466 a ocupat Herțegovina.

Reacția lui Matia a fost lentă. În Țara Românească nu a intervenit, deși a adus armata până la Brașov. A preferat să îl aresteze pe Vlad Țepeș și a acceptat tacit instalarea lui Radu cel Frumos. A sacrificat idealul cruciadei planificate la Mantova, căreia i s-a raliat și Vlad Țepeș, în interesul său și al regatului. A evitat o confruntare directă, de amploare, cu turcii. De fapt toată politica sa față de turci s-a bazat pe evitarea confruntărilor mari. Probabil că a învățat din eșecurile tatălui său în războaiele cu otomanii (Engel Pál, op. cit., p. 322). În Bosnia a intervenit doar după retragerea sultanului, în toamna anului 1463. De remarcat și că sultanul a evitat confruntarea directă. În vara anului 1464 a încercat să recucerească o parte a Bosniei eliberată de Matia în 1463, dar s-a retras când se apropia oastea maghiară condusă de rege. Probabil că amintirea eșecului de la Belgrad era încă vie.



Matia: declarații propagandistice despre cruciada antiotomană


Discursul antiotoman al lui Matia a fost doar propagandă pentru întreținerea unei imagini favorabile în Europa și la Curia papală. Era conștient că nu putea să facă față singur turcilor într-o campanie ofensivă, lecțiile de la Nicopole (1396) și Varna (1444) fiind încă vii în memoria colectivă a nobilimii maghiare. Probabil era conștient că planurile de cruciadă erau doar vorbe frumoase, deoarece principii europeni evitau să se angajeze real pe plan militar împotriva turcilor, fiecare preferând să dea atenție preocupărilor de acasă și nu pericolului otoman. După Conciliul de la Florența din 1438-1439, în care s-a decis organizarea unei cruciade care să îi scoată pe turci din Europa, s-au desfășurat campaniile ofensive conduse de Iancu de Hunedoara. Matia nu a uitat că Ungaria a fost aproape singură împotriva turcilor. Prudența lui Matia față de turci se explică tocmai prin înțelegerea propagandei antiotomane desfășurate sub egida papalității: îndemnuri, planuri, ceva bani și în rest promisiuni. Interesul regelui era de a păstra integritatea regatului, nu de a periclita siguranța și bunăstarea locuitorilor săi.

Asupra lui Matia plana bănuiala că ar fi încheiat pace sau un armistițiu cu turcii, în ciuda declarațiilor sale propagandistice despre cruciada antiotomană. Începând cu anul 1469 până în 1490, turcii au jefuit de 11 ori Carniolia și Carintia, provincii habsburgice la care puteau ajunge doar trecând prin Croația și Slavonia, supuse lui Matia. În timpul acestor jafuri otomanii au cruțat teritoriile coroanei maghiare. Cel puțin două delegații turcești au fost în Ungaria în 1465 și 1468, când se presupune că s-au încheiat tratate secrete de pace sau armistițiu.



Moartea sultanului a oprit ascensiunea războiului cu Matia


Liniștea de la hotarele maghiaro-otomane a dispărut la sfârșitul anului 1473, când pacea nu a mai fost reînnoită de Mahomed al II-lea. În primăvara anului următor, o oaste turcească a jefuit centrul Ungariei, incendiind Oradea și luând peste 16.000 de captivi. Deja nu mai exista cale de întoarcere la vremurile de pace, fie ea și secretă. Succesiunea evenimentelor sugerează reorientarea turcilor spre planuri europene după succesul asupra lui Uzun Hasan în Asia: după victoria asupra turcmenilor, nu a mai fost prelungită pacea cu ungurii, iar turcii au jefuit Ungaria. Este oare o simplă coincidență că exact în aceeași perioadă au degenerat relațiile lui Ștefan cel Mare cu turcii?

Cert este că Matia i-a trimis în ajutor lui Ștefan cel Mare, la bătălia de la Vaslui, trupe ardelene conduse de voievodul Transilvaniei, Balázs Magyar. Matia a trecutapoi la ofensivă în Serbia și a încercat să ocupe cetatea Smederevo, fosta capitală a statului sârb. A reușit doar cucerirea cetății Sabac, o cetate de lemn și pământ de mai mică importanță. Însă trubadurii de curte ai lui Matia, în stilul epocii, au cântat acest succes ca pe o victorie fără seamăn asupra turcilor. Aceasta, deși în momentul venirii unei oaste conduse personal de Mahomed, Matia se retrăsese, evitând, ca de obicei o confruntare decisivă. După campania sultanului în Moldova, pe care nu a cucerit-o, doar a supus-o jafului, cei doi suverani au reluat din nou discuțiile despre pace.

Între 1479 și 1481 s-au consumat alte etape ale războiului dintre turci și unguri. Otomanii împreună cu românii din Țara Românească au jefuit Transilvania în toamna anului 1479, dar au fost înfrânți lângă Orăștie. În paralel, turcii au jefuit și Croația. În replică, Matia a intrat în Bosnia până la Sarajevo, iar un căpitan al său a jefuit Serbia. Moartea sultanului Mahomed al II-lea, care pregătea o campanie de represalii în Ungaria, a oprit ascensiunea războiului. Matia a încheiat în 1483 și 1488 pace cu sultanul Baiazid al II-lea, ceea ce a stabilizat pentru o vreme granița sudică a regatului. În paralel, a reformat sistemul de apărare, prin unificarea conducerii militare a frontierei în mâna unui căpitan suprem al părții de sud, care administra cetățile sudice de la Belgrad la Turnu Severin și încasa taxele din 14 comitate pentru acoperirea cheltuielilor militare. Totodată, a colonizat mii de familii de sârbi emigrați din pașalâcul turcesc, acordându-le scutiri de taxe în schimbul slujbei militare.



Relațiile lui Matia cu Vlad Țepeș și Radu cel Frumos: perfidie și interes


Regii Ungariei au pretins întotdeauna dreptul de suzeran asupra domnitorilor români. Revendicau această relație de suzeranitate în virtutea stăpânirii maghiare asupra unor părți ale teritoriilor de la sud și est de Carpați înainte de întemeierea Țării Românești și Moldovei, când cnezi și voievozi români plăteau tribut coroanei maghiare. În ciuda perioadelor de independență câștigate prin victorii asupra oastei maghiare de Basarab I sau Bogdan I, pretențiile au fost reiterate ori de câte ori contextul internațional era defavorabil domnitorilor români. De la Sigismund de Luxemburg, regele Matia a învățat să promoveze sistemul dublei suzeranități asupra statelor vecine în perioadele de pace sau armistițiu cu turcii. Acest sistem s-a aplicat asupra Țării Românești și mai târziu asupra Moldovei, deoarece celelalte state balcanice au fost transformate de turci în pașalâc. Acest regim al dublei suzeranități, aplicat pentru prima oară în jur de 1429-1430, consta în plata tributului de către domnitorul român față de turci și recunoașterea în paralel a regelui maghiar ca suzeran al său.

Vlad Țepeș a ajuns pe tron cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara înainte de bătălia de la Belgrad, dar curând după moartea protectorului său a acceptat plata tributului către turci. În condițiile planificării cruciadei la Mantova și sub presiunea morală a transformării Serbiei în pașalâc, Vlad Țepeș a denunțat suzeranitatea otomană și a încetat plata tributului, având încredere în sprijinul suzeranului său, regele Matia. În acest context a desfășurat campania de jaf din sudul Dunării, în iarna anului 1461-1462, când a omorât peste 24.000 de turci, a căror evidență într-un registru împreună cu steagurile capturate le-a trimis în capitala Ungariei în martie 1462. Acțiunea domnitorului român a fost de altfel singura acțiune serioasă împotriva turcilor în cadrul cruciadei proclamate la Mantova.

Matia a mobilizat armata maghiară și a ajuns până la Brașov, e drept că după ce Vlad Țepeș dăduse lupte cu turcii la fel ca moldovenii lui Ștefan cel Mare. Punerea pe tron a lui Radu cel Frumos de către sultan i-a retras lui Vlad Țepeș sprijinul boierilor munteni, fără de care lupta era imposibilă. Sperând într-o revanșă cu ajutorul lui Matia, domnitorul român a venit la Brașov.

Pentru un rege pentru care perfidia era o armă politică, atitudinea lui Matia era firească în discursul politic al epocii. A plănuit oficial trecerea armatei maghiare peste munți în Țara Românească, în timp ce Matia cu sașii brașoveni organizau arestarea lui Vlad Țepeș. Între timp, mesajele sosite de la Radu cel Frumos, domnul pus de sultan, erau suficient de liniștitoare pentru Matia ca să evite o confruntare directă. Granița sudică a Transilvaniei era ferită de pericolul imediat al unei expediții de jaf otomane. În aceste condiții, Vlad Țepeș a fost arestat sub acuzația unei trădări și a fost închis la Visegrad timp de peste un deceniu. După ce s-a căsătorit cu o verișoară a lui Matia și a adoptat religia catolică, a fost eliberat și a luptat ca și căpitan în oastea maghiară împotriva turcilor în zona Serbiei și Dalmației.

Desigur că din perspectivă românească, perfidia lui Matia este de acuzat, însă nu trebuie să uităm că interesele regelui maghiar erau mai mari decât planurile viteazului nostru voievod. Chiar dacă încă nu a apărut într-un text politic scris, ideea „scopul scuză mijloacele” era deja un dicton la curtea regilor Europei și, cu atât mai mult, la Matia. Analizând întreaga politică antiotomană a lui Matia se observă că el a evitat o confruntare de amploare cu turcii, învățând lecția războaielor anterioare. Cel puțin până în momentul acutizării relațiilor dintre unguri și turci, la finele anului 1473, putem presupune că relațiile lui Radu cel Frumos cu Matia au fost normale pentru perioadele de pace dintre cele două puteri: domnitorul român a plătit tribut turcilor, dar l-a recunoscut suzeran și pe regele maghiar.

Relațiile lui Matia cu Ștefan cel Mare: tensiune și conflict


Chestiunea relației cu Ștefan cel Mare este mult mai complexă, dar trebuie analizată fără părtinire și fără discursul patriotic generalizat în istoriografia română. În primul rând, trebuie să acceptăm că Matia ridica pretenții de suzeran în virtutea exercitării acestui drept de către antecesorii săi în diverse perioade. Iancu de Hunedoara a fost, de altfel, cel care a restaurat suzeranitatea maghiară asupra Moldovei în 1448, prin susținerea pe tron a lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare.

Dintre toate faptele de arme pentru care a fost lăudat Iancu de către regele Ladislau al V-lea, readucerea Moldovei și a Țării Românești la ascultare față de coroana Ungariei este cea mai lăudată în documente. Aceasta arată că Iancu se mândrea cu acest succes politic și, din corespondența cu polonii, este evident că Matia a conștientizat meritele tatălui său și în acest domeniu al politicii externe (A. Veress, Acta et epistolae relationum Transylvaniae Hungariyeque cum Moldavia et Valachia, I, Budapest, 1914, nr. 5, p. 6). Matia a moștenit, așadar, o atitudine de suzeran față de Ștefan cel Mare de la tatăl său, care a fost suzeranul lui Bogdan al II-lea. Chiar dacă Ștefan cel Mare a jurat să fie vasal regelui Poloniei în 1459 și plătea tribut turcilor, relațiile dintre el și regele maghiar nu au fost de la bun început încordate. Dovadă este un document din 1462, în care Ștefan este menționat ca și contribuabil pentru strângerea sumei de 80.000 florini, ce trebuia plătită lui Frederic de Habsburg pentru coroana Sf. Ștefan. (Șt. S. Gorovei, Maria Magdalena Szekely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare, Putna, 2005, p. 44).

Raporturile dintre cei doi au devenit conflictuale în momentul în care Ștefan cel Mare a cucerit cetatea Chilia. Acolo se afla din timpul lui Iancu de Hunedoara o garnizoană maghiară. Nu se știe exact cum această cetate a ajuns în stăpânirea lui Vlad Țepeș, iar de la el în cea a succesorului său, Radu cel Frumos. În 1467, când Matia a venit în Transilvania ca să înăbușe o răscoală a sașilor și a nobililor ardeleni din cauza unui nou sistem de impozitare, campania a fost prelungită împotriva lui Ștefan cel Mare. Succesul lui Ștefan cel Mare la Baia a fost un moment cheie în domnia lui: a reușit să lichideze opoziția boierilor săi și a impus respectul regelui Matia, care era cât pe ce să moară în acea ambuscadă nocturnă. Cel puțin pentru o vreme regele maghiar nu a mai ridicat pretenții asupra Moldovei.



Trei documente atestă că Ștefan cel Mare a acceptat să devină vasalul lui Matia


Situația s-a schimbat în 1474. Probabil că inițial a fost doar o promisiune de vasalitate și astfel se explică sprijinul dat de Matia în lupta de la Vaslui, din ianuarie 1475, când voievodul Transilvaniei, Balázs Magyar, a condus oastea maghiară trimisă în ajutorul domnului Moldovei. Sub presiunea pericolului unui atac de amploare din partea otomană, Ștefan cel Mare a acceptat să presteze jurământul de omagiu și astfel să devină vasalul lui Matia. Sunt cel puțin trei documente care atestă prestarea omagiului de către Ștefan cel Mare față de Matia: o scrisoare a lui Ștefan din 12 iulie 1475, în care recunoaște că domnii Moldovei au fost supuși regilor Ungariei și, ca atare, și el, Ștefan, făgăduiește credință veșnică (I. Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, București, 1913, nr. CXLVI, p. 331-332); scrisoarea regelui Matia din 12 iulie 1475, în care acceptă supunerea Moldovei (ibidem, p. 334-335) și un raport al solilor regelui Matia despre solia lor în Moldova și primirea jurământului lui Ștefan cel Mare.

În ciuda acestor dovezi scrise, istoricii români refuză să admită relația de vasalitate a lui Ștefan cel Mare față de Matia, regele Ungariei. Vasalitatea este caracteristica esențială a Evului Mediu. Acceptarea de către istoricii români a acestei realități istorice nu îi scade cu nimic meritele domnitorului moldovean.

Merită discutat un episod al relațiilor internaționale din 1484 pentru a înțelege corect mecanismele care guvernau aceste raporturi politice în epoca medievală. În 1483, Ungaria a încheiat pace pe cinci ani cu Poarta. Imediat ce Baiazid al II-lea a ocupat cele două cetăți moldovene, Chilia și Cetatea Albă, în 1484, Matia a trimis un emisar la sultan amenințându-l cu război deoarece a încălcat tratatul de pace prin atacarea Moldovei. Replica sultanului a fost promptă: l-a invitat pe regele Matia să citească tratatul, în care nu era nicio clauză referitoare la protecția Moldovei! Dar a promis că se va limita doar la cele două cetăți și satele din jur. Matia l-a luat la întrebări pe arhiepiscopul de Esztergom, cel care a condus tratativele din partea Ungariei cu ocazia semnării tratatului cu turcii. Deoarece acesta nu a inserat în tratat niciun paragraf referitor la Moldova și Țara Românească, a fost aspru pedepsit de rege: arhiepiscopul, cea mai înaltă față bisericească din Ungaria, a fost arestat și închis până la moartea lui Matia, în 1490. În viitoarele tratate dintre Ungaria si Poartă întotdeauna s-au introdus clauze referitoare la protecția Moldovei și Țării Românești. Atunci, în 1484, Matia a mobilizat oastea maghiară la Oradea doar pentru o demonstrație de forță.



Ștefan cel Mare a devenit cel mai mare proprietar din Transilvania


Nemulțumit de implicarea lui Matia în recuperarea efectivă a celor două cetăți moldovene, Ștefan cel Mare a prestat personal omagiul față de regele polonez, rupând vasalitatea față de Ungaria. Sprijinul polonez a fost ineficient și, în cele din urmă Ștefan a revenit la relația de vasalitate față de Matia. Cu medierea Ungariei și Veneției, Moldova a încheiat pace cu turcii în 1487 în schimbul unui tribut. Ștefan cel Mare a primit de la Matia două domenii feudale în Transilvania: cetatea Ciceu cu circa 70 de sate și Cetatea de Baltă cu 12 sate. Cu cele circa 80 de sate, Ștefan a devenit astfel cel mai mare proprietar din Transilvania. Data donației este incertă, cei mai mulți istorici avansând o dată după 1485. Conform unor revendicări ale foștilor proprietari ai acelor domenii, cel puțin Cetatea de Baltă și domeniul aferent au fost dăruite în 1476. Tradiția de la curtea maghiară consemna la mijlocul secolului al XVI-lea că proprietățile au fost date în compensație pentru pierderea celor două cetăți ocupate de turci. Dreptul de proprietate asupra acelor domenii a fost deplin, Ștefan completându-le cu cumpărări de sate. Urmașii săi, până la Petru Rareș, au moștenit acele domenii. Pe domeniul Ciceului, la Vad, Ștefan a înființat o episcopie pentru românii ortodocși de pe stăpânirea sa transilvană, pentru a-i scoate astfel de sub jurisdicția Mitropoliei Feleacului, care se formase ca urmare a adoptării Unirii de la Florența.

Ca fapt divers, prin 1517, unii juni nobili din Ungaria se străduiau să obțină mâna unei nepoate a lui Ștefan (în document apare greșit ca fiică), prin intermediul intrigantului arhiepiscop Toma Bakóczi, în speranța că cele două domenii vor constitui zestrea fetei (Arhivele Naționale Maghiare, DL 38738). Singurul izvor păstrat nu ne oferă și alte informații despre acea prea frumoasă fată (pulcherimina), nepoata voievodului transilvănean Bartolomeu Dragfi și a lui Ștefan cel Mare.



Biblioteca lui Matia Corvin, a doua ca mărime după biblioteca Vaticanului


Sub influența mentorului său spiritual, Ioan Vitéz, Matia a iubit cărțile și arta. Știa mai multe limbi străine – germana, ceha, italiana și foarte bine latina. Citea foarte mult. Uneori purta discuții elevate de filosofie la masa lui cu umaniștii de care se înconjurase. A sprijinit orice tânăr care era orientat spre cunoaștere și învățătură, nu doar fii de aristocrați, ca Nicolae Báthory, dar și fii de târgoveți ca Petru Várdai sau simpli țărani ca Toma Bakóczi. A adus la Buda un astronom, pe Johannes Regiomontanus, care a construit un observator pentru Matia, a făcut calcule și tabele astronomice și a realizat instrumente astronomice pentru rege.

Încă de la începuturile domniei a colecționat manuscrise. Mereu a cumpărat cărți noi, a făcut schimb de manuscrise cu colecționarii și anticarii italieni. A avut chiar și un atelier propriu cu vreo 30 de copiști. La sfârșitul domniei, biblioteca lui Matia cuprindea în jur de 2.000 de volume, fiind a doua ca mărime în Europa acelor vremuri, după biblioteca Vaticanului. Nicolaus Olahus povestește la mijlocul secolului al XVI-lea că biblioteca era împărțită în două săli ale palatului regal din Buda, una pentru manuscrisele grecești, cealaltă pentru cele latinești.

Din păcate turcii au distrus biblioteca prin incendierea palatului regal în 1541. Din renumita Bibliotheca Corvina se cunosc azi 216 manuscrise păstrate în diverse biblioteci din lume. Manuscrisele și incunabulele din biblioteca lui Matia cuprindeau lucrări literare, filosofice, teologice, de istorie, medicină, științele naturii etc. Practic, aici se afla aproape tot ceea ce reprezenta nivelul cunoașterii în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Lorenzo de Medici a fost influențat de biblioteca lui Matia și a început să adune și el cărți și să formeze o valoroasă colecție de cărți grecești și latinești. Nu doar dimensiunea impresionantă a bibliotecii, ci și operele de artă pe care le-a patronat, mai ales construcțiile sau extinderea unor palate, precum și protejarea la curte a unor umaniști italieni, arată dimensiunea culturală a marelui rege.

Pasiunea pentru cultură a regelui Matia contrasta cu ignoranța și analfabetismul majorității absolute a nobilimii și aristocrației maghiare, care nici măcar să se iscălească nu știa. Nobilii analfabeți făceau mereu glume pe seama lui Nicolae Báthory, pe care îl vedeau tot timpul cu o carte în mână. Este remarcabilă caracterizarea mecenatului renascentist al lui Matia făcută de istoricul Engel Pál: „curtea renascentistă a lui Matia a fost o insulă mică în mijlocul oceanului unei culturi străine: inițiativa deosebită a unei personalități extraordinare care nu avea nimic în comun cu nivelul cultural al elitei și mai puțin cu al țării, asupra cărora nici nu a avut vreo influență.” (Engel Pál, op. cit., p. 339). Același autor consideră Renașterea din epoca lui Matia drept „o enigmă a istoriei culturii, a cărei explicație nu o putem căuta decât în personalitatea deosebită a regelui” (ibidem, p. 337).



Originea românească a lui Matia




Matia Corvin a fost fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara. Acesta a fost fiul românului Voicu, care în 1409 a primit de la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, moșia Hunedoara. Despre originile familiei lui Voicu istoricii discută cel puțin două ipoteze: imigranți din Țara Românească sau originari din mediul românesc din Țara Hațegului. Voicu a fost căsătorit cu o româncă din familia Mursinai. Deci ambii părinți ai lui Iancu au fost români. Până în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Românul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fără rezerve despre originea românească a lui Iancu de Hunedoara (A.A. Rusu, Ioan de Hunedoara și românii din vremea sa. Studii, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, p. 23-24). După ce Iancu a devenit cunoscut în viața politică a regatului în locul etniconului Oláh s-a folosit ca nume de familie moșia de origine, Hunedoara (Hunyadi). De obicei moșia de reședință a devenit nume de familie pentru nobili.

Iancu a fost căsătorit cu Elisabeta Szilágyi, cu o unguroaică. În epoca respectivă nu conta originea etnică, ci averea și poziția socială. Toți nobilii erau locuitori ai regatului Ungariei, cu drepturi și șanse egale în ascensiunea politică în epoca respectivă. Din rândul nobililor români s-au ridicat mulți, mai ales în secolul al XV-lea, în funcții publice importante. Pentru nobilii care l-au ales pe Matia ca rege al Ungariei nu a contat originea românească a lui Matia. Era nobil ca și ei, adică regnicolar (cetățean). Inamicii au încercat să îi minimizeze rolul prin invocarea peiorativă a originii românești. De exemplu Frederic de Habsburg, cu care s-a aflat mereu în conflict, îi reproșa că nu era originar dintr-o familie regală, ci era născut dintr-un tată român (natus a Valacho patre). Puținii nobili care îndrăzneau să facă glume pe seama puternicului rege îi vor fi dat porecla „crăișorul românilor”.

Matia nu se ferea de originea sa românească. Problema originii sale a devenit spinoasă doar în momentul în care a vrut să se recăsătorească cu cineva dintr-o familie regală. Atunci i se reproșa că nu are origini regale și i se refuza mâna prințeselor curtate. Pentru a răspunde criticilor că nu se trăgea din sânge regal, a invocat originea romană a românilor. Probabil că la el era o conștientizare a originii romane a românilor datorită lecturilor sale. În orice caz nu îi erau străine ruinele dace și romane din apropierea reședinței din Hunedoara. Umaniștii italieni care au fost întreținuți la curtea sa regală au scris în versuri sau proză despre originea romană a românilor și au lăudat originea romană a lui Matia (A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Editura Enciclopedică, București, 1993, p. 66-72). Frecvența cu care umaniștii de la curtea lui Matia invocă originea romană a românilor arată că aceasta era un subiect discutat destul de des în palatul regal din Buda. Producțiile literare și istoriografice în care umaniștii italieni au invocat originea romană a românilor sunt mai numeroase în jurul curții renascentiste a lui Matia Corvin. Astfel Matia a jucat un rol foarte important în susținerea originii romane a românilor în literatura și istoriografia epocii, care a generat preluări succesive de către alți autori care au citit producțiile generate în jurul lui Matia.

Era la modă în epocă fabricarea unor genealogii care duceau uneori până la Adam și Eva. În consonanță cu spiritul epocii, pentru a răspunde caselor regale care îi reproșau că nu are sânge albastru, la curtea lui Matia s-a conceput o legendă despre originea lui Matia într-o veche familie nobilă romană Corvina, ai căror urmași au venit din Țara Românească în Transilvania în timpul lui Sigismund de Luxemburg. Astfel s-a explicat și prezența corbului pe stema Hunedoreștilor. Începând cu Antonio Bonfini și Pietro Ransano, care au promovat această „legendă” a originii aristocratice romane a lui Matia, s-a folosit numele Corvinus (corb) alături de Matia. De aceea astăzi se folosește mai mult numele Matia Corvin, doar ungurii preferând numele Matia de Hunedoara (Hunyádi).

Moștenirea lui Matia Corvin




În perioada lui Matia regatul Ungariei a cunoscut un avânt economic fără precedent. S-a dezvoltat extracția aurului și argintului, s-a extins creșterea bovinelor care erau vândute pe piețele externe, iar din producția viticolă o parte se exporta. S-au dezvoltat târgurile, pentru prima oară manifestându-se fenomenul de migrație de la sate la târguri, istoricii folosind termenul de „urbanizare rurală” pentru acest proces. La moartea lui Matia, Ungaria își exercita autoritatea din centrul Austriei de azi până în Transilvania, din Silezia până la Belgrad și Marea Adriatică. Ba mai mult domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, îl recunoștea ca vasal. Probabil în aceleași raporturi se afla și cu domnul Țării Românești.

Pe plan internațional Matia s-a impus în fața unor inamici puternici ca Habsburgii austrieci și Jagellonii polonezi. Ambasadele sale au cutreierat toată Europa, numele lui era cunoscut și respectat la toate curțile europene. Umaniștii îl lăudau pretutindeni pentru mecenatul său în cultură. Soarta i-a creat însă o mare problemă acasă: nu a avut moștenitori legali, care să îi asigure succesiunea. În ciuda presiunilor pe care le-a făcut asupra nobilimii ca fiul său nelegitim, Ioan Corvin, să îi fie recunoscut succesor, după moartea lui Matia aristocrația a vrut să înlăture dominația familiei Hunedoreștilor. Țara cunoscuse un avânt economic deosebit, de mult nu a mai fost anarhie în regat, iar capii nobilimii declarau că s-au săturat de tiranie, după cum calificau domnia lui Matia după decesul regelui. În aceste condiții au preferat să îl aducă pe tron pe Vladislav II Jagello, despre care se spunea că putea fi manipulat. La puțin timp după moartea lui Matia habsburgii au recuperat teritoriile austriece stăpânite de acesta. La fel în câteva săptămâni, Boemia s-a reîntregit și stările boeme au refuzat să plătească Ungariei suma de 400.000 de florini conform înțelegerilor anterioare. Practic Ungaria s-a restrâns la vechile ei hotare. În perioada Jagellonilor (1490-1526), Ungaria a intrat treptat într-o criză structurală. Aristocrația nu mai dorea o domnie autoritară și au preferat controlul excesiv al autorității regale. Dominând viața politică, marea nobilime a uzurpat o mare parte a averilor micii nobilimi, dispărând astfel baza socială a armatei regale. Pauperizarea micii nobilimi a avut două consecințe majore: participarea ei la răscoala din 1514 și, mai important, a dus la eșecul militar al Ungariei la Mohács în 1526.

Pentru români, Matia a lăsat cel puțin două importante moșteniri. Creațiile literare și istoriografice generate la curtea sa despre originea romană a românilor au fost preluate în epocile următoare și au jucat un rol important în geneza teoriei continuității. Mesajul lansat de Matia prin umaniștii săi a fost un model pentru liderii mișcării naționale a românilor din Transilvania: românii sunt urmașii romanilor, deci au origini nobile. Tot corifeii mișcării naționale a românilor ardeleni au conștientizat rolul jucat de Matia Corvin, de Iancu de Hunedoara și de alți mari români în viața politică a Ungariei medievale și au invocat modelul lor politic, susținând că în epoca medievală românii au beneficiat de drepturi politice, dar le-au fost uzurpate de unguri în epoca principatului. Originea românească a lui Matia și locul său în Panteonul românilor nu au fost niciodată contestate de românii ardeleni angajați în lupta de emancipare politică în secolele XVIII-XIX.





De ce românii trebuie să fie mândri că Matia a fost regele Ungariei?




Matia a fost rege al Ungariei, deci a fost și regele românilor din Transilvania și restul regatului, din Maramureș până în Banat sau Croația. Nu degeaba se spunea în epocă, mai mult sau mai puțin peiorativ, că Matia era „crăișorul valahilor”. Această poreclă reflectă o conștientizare de către românii din regatul Ungariei a originii comune românești. Și sigur era o mândrie a românilor că din sângele lor românesc cineva a ajuns pe treapta cea mai de sus a ierarhiei sociale și politice din regat: tatăl, Iancu, a ajuns guvernator, iar fiul, Matia, a fost rege.

Istoricii maghiari laudă domnia și personalitatea lui Matia Corvin. Dimensiunea europeană a politicii sale externe, excentricitatea preocupărilor sale culturale într-o epocă a ignoranței și a analfabetismului, stabilitatea politică a regatului în cei 32 de ani de domnie în contrast cu perioadele de anarhie, orice caracteristică a domniei îl impune pe Matia Corvin printre cei mai mari și importanți regi ai Ungariei medievale.

Din păcate, majoritatea istoricilor maghiari refuză să discute despre originea românească a lui Matia pentru că îi deranjează. Obișnuiți să scrie despre românii din Ungaria doar ca iobagi și păstori, ei uită că din mijlocul românilor s-au ridicat personalități politice importante, ca Balc și Drag (nepoții lui Dragoș, întemeietorul Moldovei și strămoșii familiei Dragfi), Iancu de Hunedoara, Matia Corvin, Nicolaus Olahus, Ștefan Josika și alții. Ba mai mult, e probabil rușinos pentru o istoriografie maghiară care exagerează mereu importanța ungurilor în istoria universală, în spiritul cronicii lui Thuróczy (care scria de genul „ungurii depășesc cu mult celelalte popoare în vitejie și virtuți militare”), uitând caracterul cosmopolit al Regatului medieval al Ungariei. Cum să recunoască istoricii maghiari că un român, Matia Corvin, a fost mai cult și mai citit decât toată aristocrația maghiară la un loc? De aceea, ei vor insista mereu că Matia Corvin a fost ungur, a fost regele ungurilor. Perfect adevărat, Matia a fost regele ungurilor. Dar în aceeași măsură în care a fost și regele românilor, al croaților, al slovacilor sau rusinilor din regatul Ungariei. Fiecare naționalitate componentă a regatului Ungariei și-l poate revendica. Noi românii avem însă un argument în plus pentru a-l revendica pe Matia și pentru istoria românilor: originea sa românească!

Păcat că istoricii români nu promovează imaginea lui Matia Corvin. Pus în contrast cu Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș, Matia este prezentat doar ca un opresor, un cuceritor, ca un ungur, fără să fie înțeleasă corect poziția sa ca rege al Ungariei și importanța originii sale românești. Astăzi, dacă un urmaș al unui emigrant român stabilit în America sau Franța face o mare descoperire științifică sau ajunge o mare personalitate, obișnuim să ne lăudăm cu originea sa românească și presa este plină de titluri de genul: un român lucrează pentru Casa Albă, un român la Hollywood etc. Sau, și mai amuzant, citim prin cărțile românești că un român din Sibiu a inventat racheta cu explozie în trepte, uitându-se că acel inventator era sas, deci și-l revendică și germanii, ba chiar și ungurii. Atunci de ce nu putem depăși clișeele și refuzăm să îl asumăm pe Matia Corvin în Panteonul istoriei Românilor, la fel cum am făcut cu tatăl său, Iancu de Hunedoara?

Este mai mult decât necesară o istorie a lui Matia Corvin scrisă în limba română pentru publicul român. O istorie corectă, scrisă fără părtinire, care să arate cititorului dimensiunea și importanța lui Matia Corvin în istoria Românilor și în istoria universală, care să trezească în fiecare român mândria că un român a fost regele Ungariei. Și, de ce nu, atunci când uită, să le putem aminti conaționalilor și vecinilor unguri că un român a fost cel mai mare rege al Ungariei: Matia Corvin.

Eu sunt mândru că un român, Matia Corvin, a fost regele Ungariei!



Dr. Marius Diaconescu, lector universitar,

Facultatea de Istorie, Universitatea București
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 04.02.12 18:06

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/chinezul-din-oastea-lui-matia-corvin-252271.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

55 de ani de la Revoluția din Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de 22.10.11 12:03

55 de ani de la Revoluția din Ungaria
Duminică, 23 octombrie, Ungaria comemorează împlinirea a 55 de ani de la faimoasa revoluție din 1956, considerată azi una din marile tragedii ale țării. Revolta, născută aproape spontan, a fost îndreptată împotriva abuzurilor Partidului Comunist aflat la putere și a politicii sovietice care adusese țara în pragul dezastrului. Ea a început cu un protest studențesc desfășurat la Budapesta în data de 23 octombrie, a evoluat într-o revoltă a muncitorilor din întreaga țară, și s-a terminat pe 11 noiembrie odată cu proclamarea, de către Janos Kadar, omul sovieticilor, a înăbușirii revoluției.

Demonstrația pașnică a studenților din 23 octombrie a atras rapid mii de oameni în marșul prin centrul Budapestei. Aceștia s-au îndreptat spre clădirea Radioului Budapesta pentru a se adresa, prin intermediul radioului, națiunii și pentru a-și face publice cererile. Însă clădirea radioului era păzită de AVH, Poliția Secretă, care – atunci când demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire – a deschis focul. Acest fapt a dus la escaladarea revoltei în capitală și, apoi, în toată țara. În capitală și în alte orașe importante simbolurile comunismului – cel mai cunoscut fiind statuia lui Stalin din Budapesta – au fost distruse. În acea noapte, Erno Gero, secretarul general al partidului, a cerut Uniunii Sovietice să intervină militar pentru înăbușirea revoltei.

După căderea guvernului comunist a fost format unul nou, sub conducerea fostului prim-ministru Imre Nagy. Noul guvern național a avut o durată de viață scurtă, de doar 10 de zile, dar în acest timp a adoptat o politică fermă vis-a-vis de calea pe care Ungaria trebuia să o adopte. Instituția securității a fost desființată, iar Nagy a anunțat intenția de retragere a Ungariei din Pactul de la Varșovia. Mulți prizonieri politici au fost eliberați, iar vechi partide politice care fuseseră interzise de comuniști au reapărut și s-au alăturat mișcării lui Nagy. Până la sfârșitul lui octombrie, luptele aproape încetaseră. Dar după ce anunțase deja posibilitatea negocierilor pentru retragerea forțelor sovietice din țară, Biroul Politic al URSS s-a răzgândit și a decis să înăbușe revoluția. La 4 noiembrie soldații sovietici au invadat capitala Ungariei și alte regiuni ale țării. Eroica rezistența ungară a cedat în final pe 10 noiembrie.

”DACĂ CEDĂM, OCCIDENTUL VA SPUNE CĂ SUNTEM IDIOȚI SAU SLABI - CEEA CE ESTE ACELAȘI LUCRU”

În zilele imediat următoare, mii de maghiari au fost arestați. Ulterior, 26.000 au fost aduși în fața tribunalelor, 22.000 au fost primit diverse condamnări, 13.000 au ajuns în închisori, iar câteva sute – în frunte cu Nagy – executați. Alte câteva sute de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică, mulți fără niciun fel de dovezi și urme. Și, nu în ultimul rând, circa 200.000 de oameni au fugit din țară pentru a se refugia în Occident.

Declarația de neutralitate a Ungariei citită la radio de Imre Nagy la 1 noiembrie:


”Poporul ungar, guvernul național profund conștient de responsabilitatea sa față de popor și față de istorie, exprimă voința unanimă a milioane de unguri proclamând neutralitatea Republicii Populare Ungare. Poporul ungar dorește să întrețină, în conformitate cu spiritul Carte Națiunilor Unite, în deplină independență și egalitate, o amiciție sinceră cu vecinii săi, cu Uniunea Soivietică și cu toate popoarele lumii. Poporul ungar dorește să consolideze și să dezvolte rezultatele obținute prin revoluția sa națională, fără a intra într-unul sau altul dintre blocurile conduse de marile puteri. Visul secular al poporului ungar este pe cale de a se realiza. Lupta revoluționară purtată de poporul și eroii ungari a făcut să triumfe în final cauza libertății și independenței. Grație acestei lupte eroice țara noastră își poate reconsidera relațiile cu celelalte state în funcție de interesul său fundamental: neutralitatea. Noi cerem vecinilor noștri, țărilor mai apropiate sau mai îndepărtate să respecte decizia irevocabilă a poporului nostru [...].
Raportul Comitetului Special al ONU


”Studierea mișcării de trupe sovietice în Ungaria în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie arată că în ciuda asigurărilor date domnului Nagy, președintele Consiliului, de către personalități politice sovietice, există un plan precis de recucerire și aservire militară a Ungariei. Acest plan a fost integral executat. Contrar a ceea ce pretinde guvernul sovietic, după care revoluția ungară de inspirație capitalistă a fost indusă din exterior, Comitetul este obligat să conchidă că rezistența Ungariei la cea de-a doua intervenție sovietică a reprezentat eroica demonstrație a voinței poporului ungar de a lupta pentru independența sa națională. ”


Decizia Moscovei de a interveni împotriva revoluției din Ungaria; relatare a ambasadorului Iugoslaviei la Moscova, V. Micunovic, despre întrevederea liderului comunist Hrușciov cu Tito (1956)


”Hrușciov a declarat că evenimentele din Ungaria deviază spre contrarevoluție. A început cu mânie, fără a prezenta evoluția evenimentelor, spunând că în Ungaria comuniștii sunt uciși, strangulați, spânzurați. El a mențional apelul lansat de Imre Nagy către ONU și către cele patru puteri, precum și retragerea din Pactul de la Varșovia. Era vorba de restaurarea capitalismului în Ungaria. Nagy este o simplă unealtă, sau chiar un agent al imperialismului? Pentru moment este dificil de spus, important este cursul luat de evenimente, și acesta se îndreaptă spre restaurarea capitalismului. Ce ne rămâne de făcut? întreba Hrușciov referindu-se la URSS. Dacă cedăm, Occidentul va spune că suntem idioți, sau slabi – ceea ce este același lucru. De aceea noi nu putem în niciun caz să le permitem, noi, atât în calitate de comuniști internaționali, cât și ca URSS ca stat. Capitaliștii ar putea ajunge la frontierele URSS. Trebuie să intervenim fără nicio ezitare.”
Discurs al lui John F. Kennedy de prima aniversare a Revoluției:


”23 octombrie 1956 este o zi care va trăi pentru totdeauna în analele oamenilor liberi și ale națiunilor. A fost o zi a curajului, conștiinței și triumfului. Nicio altă zi de la începutul istoriei nu a arătat mai clar eterna forță a dorinței omului de a fi liber, indiferent de șansele de succes, indiferent de sacrificiile necesare.”
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 30.04.11 18:11

Imre Nagy: Erou sau asasin?
În Ungaria, Imre Nagy, conducătorul Revoluției din 1956, este considerat drept un adevărat erou național. Rușii ...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.09.10 8:32

De ce se sinucid ungurii?
La începutul acestui an EUObserver anunța că cea mai mare rata a sinuciderilor în Europa rămâne în continuare în Ungaria. Conform unei statistici întocmite în luna aprilie de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare din Europa (OECD), în ciuda faptului că nivelul de viața în Ungaria este unul ridicat, 21 de unguri din 100.000 au preferat să își încheie singuri socotelile cu viața în anul 2009. De ce preferă ungurii sinuciderea este o întrebare care îi frământă pe experții si scriitorii de la Budapesta de mai bine de un secol.
Din acest punct de vedere Ungaria depășește până și Japonia, unde au fost înregistrate în 2009 doar 19 sinucideri la 100.000 de locuitori. Aceeași cifră este în Finlanda de 18 sinucigași la 100.000 de locuitori, 14, 2 în Franța, 14 în Elveția, 13,2 în Polonia și 12,6 în Austria (ultimele două fiind țări catolice). Statele cu cea mai scăzută rata a sinuciderilor în Europa sunt: Grecia (2,9), Italia (4,Cool și Marea Britanie (6,1).
În România, rata sinuciderilor este 12,9 la 100.000 de locuitori – însă trebuie menționat faptul că această cifră este influențată de prezența a 1,5 milioane de etnici maghiari în România. Astfel, județul Harghita a fost înregistrată în anul 2008 o rată de 28,8 sinucideri la 100.000 de locuitori, cu mult mai mare decât media pentru întreaga Românie.
În secolul al XX lea, Ungaria a avut o istorie tristă a sinuciderilor. Conform statisticilor oficiale, rata sinuciderilor a început să crească abrupt în anii '50 pentru ca în anii '70 – '80 să atingă un maxim de 45 de sinucideri la 100.000 de locuitori. Rata mare a sinuciderilor în Ungaria s-a păstrat și în anii '90, însă a început să scadă dupa anul 2000 în urma desfășurării unor programe guvernamentale destinate combaterii acestui flagel. Totuși Ungaria și-a păstrat primul loc între statele europene.
O boală veche
În Budapesta metoda favorită a sinucigașilor este să sară de pe impresionantele poduri care traversează Dunărea. De multe ori acest gest are o mare componentă exhibiționistă: sinucigașul anunță posturile de știri (care în anii '90 se întreceau în transmiterea în direct a săriturii mortale) și de cele mai multe ori iși dă foc înainte de saltul în gol.
Însă aceste gesturi nu constituie o noutate la Budapesta. La sfârșitul secolului al XIX lea în Budapesta a fost inaugurat podul Sfânta Margareta – care a fost imediat preluat de ungurii care decideau să își incheie socotelile cu viața. Pe 22 august 1877, poetul Janos Arany chiar a dedicat un poem sinucigașilor care se înghesuiau pe podul Sfânta Margareta, poem însoțit de o gravură sugestivă realizată de Mihaly Zichy.
O explicatie genetica
În anul 2001, psihiatrul sloven A. Marusic a lansat teoria conform căreia maghiarii sunt mai înclinați spre sinucidere datorită moștenirii lor genetice uralo-altaice, publicată în British Journal of Psychiatry.
Marusic pornește de la constatarea ca în Europa țările cu cea mai mare rata a sinuciderilor sunt Ungaria și Finlanda, ai căror locuitori mai împărtășesc o caracteristică: faptul că 90% din genele lor sunt europene și 10% sunt uralice. Din punct de vedere istoric, actualul teritoriu al Ungariei a fost ocupat în secolul al IX -lea de 100.000 până la 300.000 de migratori veniți din Asia Centrala, alcătuind un procent de 10-25% din populația existentă în acel moment.
În Europa exista o puternică tradiție a fabricării și consumului de alcool (sub forma vinului, berii sau cidrului) – însă populațiile din Asia Centrală nu cunoșteau alcoolul. Teoria lansată de Marusic susține că membrii triburilor uralo-altaice veniți în Europa, a căror structură genetică nu era compatibilă cu consumul de alcool, sunt strămoșii popoarelor care în prezent înregistrează rate ridicate de sinucidere.
Genele amintite sunt responsabile pentru o procesare greșită a alcoolului care duce la instalarea rapidă a alcoolismului și la dezvoltarea de tulburări mentale care favorizează sinuciderea.
Gena ADH2-2 este una extrem de comună printre ruși, iar cercetătorul Ogurtsov a demonstrat în anul 2001 că există o legătura directă între această genă și dependența de alcool și ciroza. Datele statistice au mai indicat faptul că purtătorii acestei gene sunt mult mai predispuși unor răspunsuri emoționale negative (agresivitate si depresie). Aceeași genă pare să fie prezentă la maghiari, rușii dobândind-o în urma faptului că au fost dominați mai bine de 300 de ani de tătari, la rândul lor o populație uralo-altaică.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Admin la data de 07.09.10 21:15

Mohács sfarsitul Ungariei medievale
* La 29 august 1526, fortele regatului Ungariei, conduse de regele Ludovic al II-lea, au fost invinse de trupele otomane conduse de sultanul Soliman Magnificul. Victoria otomanilor a avut ca rezultat impartirea Ungariei pentru o lunga perioada de timp intre otomani si austrieci. In secolul al XVI-lea, Imperiul otoman devenise o putere militara semnificativa, care controla Balcanii, Asia Mica, litoralul Marii Negre, estul Mediteranei si mare parte a Orientului Mijlociu pe larg [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Condamnarea unor participanți la revoluția maghiară (1956),

Mesaj Scris de Admin la data de 19.05.10 10:03

Condamnarea unor participanți la revoluția maghiară (1956), anulată,

Fostul președinte al UDMR Mureș, avocatul Kincses Elod, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că a obținut, la Curtea de Apel Cluj, anularea sentinței prin care, în 1958, au fost condamnați, de Tribunalul Militar Cluj, peste 50 de participanți la revoluția ungară din 1956.

Potrivit lui Kincses, ca urmare a sentinței penale din 1958, pronunțată inițial de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Nord Cluj și menținută de Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române, un număr de 57 de participanți la revoluția din 1956 au fost condamnați, zece din lotul cunoscut sub numele inculpatului principal, Szabaszlay Aladar, fiind condamnați la moarte și executați.
Avocatul a precizat că solicitarea sa privind revizuirea sentinței din 1958 a fost respinsă, inițial, de Curtea de Apel Cluj, în martie 2009, dar a formulat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a retrimis dosarul spre soluționare primei instanțe - Curtea de Apel Cluj -, iar aceasta a dat o sentință favorabilă.
"Am obținut atât admiterea în principiu, cât și, ulterior, admiterea în fond a cererii de revizuire formulată de sora lui Szabaszlay Aladar. A fost anulată sentința din 1958 și s-a dispus achitarea tuturor inculpaților", a
spus Kincses. El a adăugat că "în sfârșit justiția și-a făcut datoria".
"S-a obținut achitarea tuturor inculpaților, plus repunerea în gradul de locotenent colonel a inculpatului Constantin Drăgăniță, tatăl celebrului handbalist Cezar Drăgăniță. Și mama și tatăl acestuia au fost condamnați în acel dosar. Persoanele respective au fost condamnate în baza articolului 211
din Codul Penal, care sancționa insurecția armată", a declarat Kincses, menționând că nu a fost însă vorba despre așa ceva.
Avocatul a arătat că și-a bazat pledoaria pe faptul că regimul comunist a fost calificat ca inuman prin Raportul Tismăneanu, iar justiția militară era, în acele timpuri, aservită regimului.
"Nu a fost folosită pentru stabilirea adevărului, ci pentru înăbușirea opozanților, pentru distrugerea fizică a celor care îndrăznesc să gândească altfel", a declarat Kincses.
El a adăugat că, din cunoștințele sale, în prezent mai sunt în viață doar trei din cele 57 de persoane condamnate - călugărul Ferenc Erwin, starețul mănăstirii din Lăzarea (Harghita), Orban Peter, din Miercurea Ciuc, și sora acestuia, Etelka.
După revoluția ungară din 1956, mai mulți membri ai comunității maghiare din Transilvania, care s-au solidarizat cu acțiunile de la Budapesta, au fost arestați și condamnați. La Miercurea Ciuc, zece persoane au murit, iar 30 de tineri sași, 30 de români și 77 de tineri maghiari au ajuns după gratii.
Un număr de 57 de persoane au fost condamnate, printr-o sentință penală a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Nord Cluj din 30 mai 1958, la pedepse grele, sentința fiind confirmată și de Tribunalul Suprem al RPR, în 24 iulie același an. Zece dintre inculpați - Szoboszlai Aladar, Fântânaru Alexandru, Abraham Arpad, Huszar Jozsef, Konya Istvan, Lukacs Istvan, Orban Istvan, Orban Karoly, Tamas Dezso și Tamas Imre - au fost condamnați la moarte, fiind executați în 1 septembrie 1958.
Ceilalți inculpați au primit pedepse între cinci ani de închisoare și muncă silnică pe viață.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de anita47 la data de 15.04.10 14:20

Elizabeth Báthory, contesa-monstru de care s-a ingrozit istoria...
==========================================
Adevarul despre Elizabeth Bathory este poate chiar mai ciudat si intrigant decat toate legendele, speculatiile si miturile populare infioratoare care s-au nascut in jurul ei. Contesa a fost una dintre cele mai crude, de temut si sangeroase personalitati ale tuturor timpurilor si un criminal in serie atat de feroce cum rar se consemneaza in istorie.

Realitatea nu este intotdeauna numai lapte si miere asa cum ne-am dori. Istoria are si pagini mai putin curate. Istoria are si modelele ei negative, antieroii a caror viata ne fac sa ne apreciem si mai mult eroii si ne inspira in crearea povestilor de groaza. Oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par. Dincolo de un chip frumos si de o educatie aleasa, dincolo de aura de delicatete si fragilitate degajata de statutul de femeie, sub aparenta mastilor si a intrigilor politice, a pozitiei sociale sau a dorintei de a da uitarii faptele, exista fapte care cutremura prin malitiozitatea si cruzimea lor, exista comportamente care nu pot decat sa iti provoaca fiori pe sira spinarii. Se spune despre fascinanta si temuta contesa Elizabeth Bathory ca a fost una dintre cele mai crude si sangeroase personalitati ale tuturor timpurilor si un criminal in serie atat de feroce cum rar se consemneaza. Si s-ar putea ca totul sa fie adevarat...
Istoria nu se bazeaza insa pe legende cusute cu fir de minciuna si povesti de adormit copiii, are nevoie de fapte, dovezi, de realitate, de evenimente care au avut loc in timp si fapt. Adevarul despre Elizabeth Bathory este poate chiar mai ciudat si intrigant decat toate legendele, speculatiile si miturile populare infioratoare care s-au nascut in jurul ei. Cu siguranta ca Elizabeth Bathory nu a fost femeia vampir ce sugea sangele oamenilor si nici femeia canibal ce isi potolea foame cu carne proaspata de om, poate ca inclinatiile sale sexuale sunt incerte, poate ca practicile sale de magie si tehnicile cu care isi tortura victimele sunt doar un mit, insa mai mult ca sigura ca in numele dorintelor sale a curs mai mult sange decat i-a fost dat vreunei fiinte umane sa verse. Marturiile victimelor care i-au supravietuit dovedesc acest lucru, cadavrele si ramasitele umane mutilate gasite pe proprietatile din jurul castelului in care locuia contesa reprezinta fara doar si poate o dovada imposibil de contestat.

Ar fi putut avea totul…

Ce cuvinte neexagerate, “la limita normalitatii” ar putea fi spuse despre Elizabeth Bathory pentru a o pune si intr-o lumina favorabila inainte de a arunca asupra ei stigmatul de “femeie monstru”? Elizabeth Bathory a fost si mama, avand un baiat si 3 fete (alti 2 copii ai sai au murit la varsta infantila). Din scrisorile cu valoare documentara datand din acea perioada reiese ca Elizabeth se folosea frecvent de puterea sa pentru a interveni in favoarea vaduvelor de razboi din Ungaria aflate in pragul unei saracii cumplite. Ceea ce o face cu adevarat cea mai interesanta si “de neinteles” femeie din istorie este faptul ca era o femeie frumoasa, talentata, extrem de inteligenta, instruita si culta, o persoana care avea totul si… societatea acelei vremi la picioare pentru a fi daca nu fericita, atunci cel putin multumita. Intr-un timp in care multi dintre nobili erau iliterati (chiar si barbatii despre care se presupunea ca sunt mai scoliti decat femeile), tanara contesa era capabila sa converseze ireprosabil in 3 limbi; limba maghiara, latina si greaca, beneficiind totodata de o educatie aleasa.

Mai mult, Elizabeth Báthory (Erzsébet Báthory) s-a nascut in august 1560 in sanul uneia dintre cele mai nobile, vechi, influente si bogate familii din Ungaria. Rudele sale beneficiau de putere sociala si politica – in familie existau mai multi printi, un cardinal, un var care prim-ministru al Ungariei. O alta ruda faimoasa era Istvan (Stefan Bathory), print al Transilvaniei, duce de Lituania si ulterior rege al Poloniei.

Omeneste vorbind, avea totul: tinerete, frumusete, avere. Insa pronia cereasca a uitat sa adauge si alte ingrediente vitale pentru a putea fi fericit: iubire, armonie, bunatate. Elizabeth a fost crescuta astfel incat temperamentul sau rece, impulsiv si crud sa avanseze treptat spre stadiile supreme ale rautatii. Personalitatea sa s-a dezvoltat intr-un mediu din care nu erau excluse comportamentele sexuale deviante, lesbianismul, libertinismul sexual si nici practicile de magie neagra si satanism. Inclinatiile sale spre promiscuitate manifestate de la o varsta destul de frageda au fost incurajate de personajele din jurul sau. La numai 14 ani, jucandu-se de-a dragostea cu baiatul unor tarani ramane insarcinata, insa copilul nascut ii este luat si dat spre crestere parintilor baiatului.

Fetita fiind, era egoista si de o insensibilitate iesita din comun, asistand cu mult sange rece la scenele brutale de justitie pe care cei din familia sa le aplicau servitorilor care comiteau greseli. O anecdota populara descrie un incident in care un sarac acuzat de furt a fost cusut in pantecul unui cal pe moarte si lasat sa moara, fiindu-i lasat doar capul afara. Se spune ca la varsta de 4-5 ani suferea de convulsii insotite de scurte accese de furie si de pierderi are control, ceea ce ar fi putut trada fie epilepsie, fie afectiuni neurologice, fie alta boala ce ar putea justifica comportamentul psihotic si deviant de mai tarziu.

La varsta de 11 ani, Elizabeth este promisa lui Ferenc Nasdy, razboinic renumit caruia i se prezicea o glorioasa cariera militara, chiar daca nu era tocmai un om erudit. La 15 ani se marita cu Ferenc Nasdy, de acum inainte contele urmand sa-i poarte numele. Casatoria celor doi s-a dovedit a fi, asa cum se presupunea, o afacere profitabila. Cu timpul, bogatia lor atinge un nivel atat de mare incat pana si regele Ungariei, Mathias al II-lea, din cauza costurilor ridicate ale razboiului, a imprumutat sume imense de bani de la cei doi soti. Contele si-a dorit razboiul, preferand campul de batalie unei vieti domestice. “Eroul negru al Ungariei” a facut sa curga mult sange pe campul de lupta. La fel insa si sotia sa. Ramasa singura la castelul Csejthe (Cachtice), aflat in vechiul regat al Ungariei (astazi teritoriu al Slovaciei) unde locuia, contesa a inceput sa-si viziteze matusa, contesa Karla Bathory. Despre matusa se spune era lesbiana si ca, impreuna, au luat parte la mai multe orgii cu femei…

Oglinzi, sange de om si… obsesia mortala a unei frumuseti eterne

Ce anume ai face pentru frumusetea ta? Pana unde ai fi dispusa sa mergi? Ti-ai plati propria frumusete cu un pret atat de mare… pretul vietii altora? Pana unde poate ajunge obsesia frumusetii eterne? Pana la varsarea de sange… Pana aici. Elizabeth Bathory a mers insa mai departe. Prea departe. Fara limite. Pana la nebunie si dementa. Pana la crima… Crime odioase comise in numele unei tinereti imposibile…

Se spune depre contesa Bathory ca era o femeie extrem de vanitoasa si de o frumusete deosebita (desi nicio persoana traind in acea perioada nu ar fi indraznit sa afirme contrariul despre o persoana de origine atat de inalta). In unele documente istorice este descrisa drept o persoana cu cosite lungi, de un negru abanos si o piele alba ca lapte, cu un trup voluptos, cu ochi de culoarea chihlimbarului ce straluceau noaptea precum ochii de pisica. Obisnuia sa se imbrace cu gust, fastuos, dupa moda si eticheta vremii, pe masura numelui sau sonor, scotand in evidenta ceea ce avea mai frumos. Intreaga existenta a lui Elisabeth a stat insa sub semnul narcisismului. Obisnuia sa se priveasca vreme indelungata in oglinda si era obsedata de propria imagine. Imbatranirea este insa inevitabila, iar cosmeticele vremii nu au putut stopa aparitia ridurilor.

Pe masura ce imbatranea si zi dupa zi frumusetea si prospetimea sa incepea sa se vestejeasca, atingand varsta de 40 de ani, Elizabeth devenea din ce in ce mai geloasa si invidioasa pe frumusetea si fragezimea pielii fetelor tinere care serveau la curtea sa. Si cu cat se inconjura mai mult de femei tinere, cu atat mai rea, mai cruda, mai sadica devenea. Era capricioasa, superficiala si niciodata nu puteai sa ii intuiesti starile de spirit. Orice greseala din partea servitorilor, cat de mica, era pedepsita fara mila, prin torturi bizarre, printr-o ingeniozitate si un machiavelism care nu puteau fi descrise in cuvinte. Oamenii sopteau in colturi ca prin vene nu ii curgea sange, ci rautatea, obsesia pentru frumusete fara de moarte si ca prin gesturile ei vorbeste diavolul…

Nu stim cand s-a privit prima oara Elizabeth in oglinda si a realizat ca frumusetea ei se vestejeste. Nu stim cum a ajuns la concluzia ca sangele pur de fata neprihanita ii poate sterge anii, cruzimea si ridurile inscrise pe fata... desi se spune ca irationalitatea a fost declansata in momentul in care i-a adresat o palma uneia dintre slujnicele care o pieptana si sangele a indraznit sa tasneasca pe nas... Poate a fost de vina lumina inselatoare caci privindu-se in oglinda a observat ca sangele are un efect miraculos si ca acolo unde i-a atins pielea ridurile au disparut. Nu se stie daca l-a vazut ca pe un miracol, revelatie sau o promisiune de vesnica tinerete si frumusete. Nu se stie cat adevar exista in speculatiile conform carora contesa se folosea de un mecanism bizar numit “iron maiden” (fecioara de metal) pentru a stoarce sangele din trupul fetelor virgine, daca torturile sale erau insotite si de ritualuri de magie neagra, daca obisnuita intr-adevar sa se scalde in sangele acestora sau chiar sa-l bea, daca credea cu adevarat in nemurirea promisa de sange. Anumite fapte, chiar si cele prezentate in istorie drept reale, nu pot fi verificate. Se pare insa ca de aici a inceput totul si ca de acum incolo de sub chipul de femeie-inger a iesit la iveala monstrul…

Fata cruda a istorie: “Doamna sangeroasă din Èachtice” si torturile sale infioratoare

Contesa Bathory isi batea slujnicele, le musca de obraji, fata si gat sau de diferite parti ale corpului pana la sangerare, le mutila si le amputa membrele, le taia degetele cu foarfeca, le ungea trupurile cu miere si le expunea afara insectelor, le infometa pana mureau, le batea, le tortura cu metale incinse, ceara topita, cutite, cuie, ace, le punea sa se dezbrace si sa-si continue activititatile domestice obisnuite sub privirile barbatilor, etc. O slujitoare de la castelul sau a initiat-o in tainele si ritualurile magice. Se spune ca Dorottya Szentes, Darvulia si majordomul pitic Johannes Ujvary ii inlesneau comiterea crimelor, ajutand-o sa gaseasca fecioarele si participand la atrocitati.

Nimic din toate acestea nu i-au adus inapoi tineretea fizica, insa atrocitatile sale au continuat si dupa 1604, dupa moartea sotului sau, atragand atentia autoritatilor vremii (crimele au avut loc pe o perioada de peste 20 de ani). Cu toate incercarile si stradaniile de a apara renumele unei aristocratii iubite, faptele contesei au fost prea izbitoare si evidente ca sa poata fi tinute sub tacere. Au existat in jur de 600 de victime, servitoare, fete umile, fete de taran, dar si fete nobile (610 conform jurnalului contesei, 650 conform altor surse). In ciuda acuzatiilor de vrajitorie, crime si alte atrocitati, gratie pozitiei sale inalte din societate si pentru evitarea unui scandal de proportii, contesa nu a fost nici decapitata, nici spanzurata, nici arsa pe rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la propriul proces. Nu putini sunt cei care sustin ca multe dintre atrocitatile comise de contesa sunt de fapt un produs al intrigilor politice si al conflictelor pentru putere, rivalitatea dintre familia Bathory si dinastia Habsburgica fiind considerata un potential motiv pentru conspiratiile impotriva-i. Contesa a fost intemnitata pe viata in propriul castel si izolata in propria camera printr-un zid, nepermitandu-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost ingropata in castelul in care planuia cum sa fure tineretile si vietile altora. In august 1614, Elizabeth Bathory a fost gasita moarta in camera sa. Avea 54 de ani. In ciuda tuturor jertfelor de sange, nu mai era nici tanara, nici frumoasa Mainile sale nu au strans in mana nicio cruce. De ce? Poate pentru ca era protestanta, veti spune… Buzele ei nu au rostit nicio rugaciune… De ce? Poate pentru ca nu credea in Dumnezeu, veti raspunde. In mintea ei nu a existat nicio clipa cainta, remuscarile, regretul sau indoiala ca tot ce a facut a fost gresit. Buzele si sufletul ei nu au cerut niciodata iertarea. De ce?... Va las pe voi sa raspundeti unor intrebari in fata carora pana si istoria da perplexa din umeri...

http://www.garbo.ro/articol/Lifest
avatar
anita47

Numarul mesajelor : 1296
Data de inscriere : 04/11/2006

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Demontarea mitului Sfintei Coroane maghiare

Mesaj Scris de Admin la data de 01.11.09 19:56

Demontarea mitului Sfintei Coroane maghiare
=====
Ideologie oficiala
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ipostazele unui cameleon. András Sütő justifica represiunea

Mesaj Scris de Admin la data de 16.11.08 10:31

Ipostazele unui cameleon. András Sütő justifica represiunea sângeroasă a Revoluției ungare
În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, trupele sovietice, chemate la 4 noiembrie 1956 de János Kádár, intrau în Budapesta pentru a înăbuși în sânge Revoluția ungară. Chiar în acele zile de groază în care tancurile „fraților de la răsărit” striveau sub șenile lupta pentru libertate a ungurilor, la 7 noiembrie, în cotidianul Elöre, oficiosul în limba maghiară al Partidului Muncitoresc Român, apărea editorialul „Bizalom” (Încredere) - semnat de scriitorul András Sütő, laureat al Premiului de stat. După o deșănțată apologie a Marii Revoluții din Octombrie și a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, articolul justifica reprimarea armată a celor care luptau pentru suveranitatea națională a Ungariei și a sechestrării poporului ungar într-un sistem politic străin și neviabil. El dovedește că pentru a cunoaște trecutul cuiva nu este neapărat necesară scotocirea dosarelor securității, ci doar consultarea colecțiilor ziarelor vremii... (În foto, András Sütő și Nicolae Ceaușescu, la sfârșitul anilor ’60, parteneri de vânătoare în pădurile Gurghiului)

Încredere (Bizalom)

„Într-o scrisoare trimisă lui Alexandru cel Mare, Parmenion îl avertiza să nu aibă încredere în Filip, medicul său preferat, pentru că Darius, împăratul perșilor l-a cumpărat pe acesta ca să-l otrăvească. Alexandru cel Mare a citit scrisoarea și, în timp ce înghițea leacul pe care medicul i-l pregătise, i-a întins-o lui Filip ca s-o citească și el. În legătură cu această mică istorie, se spune că, năpădit de emoție, Jean-Jacques Rousseau a exclamat: «Ce extraordinară mărturisire de credință a fost înghițirea acelei doctorii!». Încrederea reprezintă mărturisirea credinței. Încrederea necondiționată față de cel cu care ai încheiat un legământ pentru a porni pe drumuri necunoscute, îndepărtate, periculoase. Încredere față de acela pe care l-ai primit în inima ta și care te-a primit în inima lui. Există, oare, putere mai mare decât încrederea? Îmi pun această întrebare acum, când meditez asupra învățămintelor istorice ale zilei de 7 Noiembrie, sărbătoarea noastră stelară. Vorbesc despre învățăminte, întrucât roadele le cunoaștem: trăim, vibrăm în ființa noastră, amplificăm, spre fericirea poporului nostru, mesajul acestei zile. Trăim această mare zi deoarece proletariatul rus a repurtat împotriva capitalismului o victorie fără pereche până astăzi în istoria universală, preschimbând legitatea fizică a lanțului reacțiunii. Marea Revoluție din Octombrie a stimulat victoria revoluției în China și dorința de libertate a tuturor popoarelor lumii. Această revoluție a făcut să strălucească pentru clasa noastră muncitoare, ca și pentru muncitorii din toate țările lumii, speranța în victoria ei sigură. Aș dori să evoc, în gama sentimentelor fiecărui luptător, puterea încrederii ca pe cea mai prețioasă învățătură. Deoarece revoluția lui Lenin a fost un salt în necunoscut. Atunci când partidul lui Lenin a afirmat că «acum însă, arma criticii trebuie înlocuită cu critica armelor ca o garanție a victoriei finale» (s.n.), în marea hotărâre, în rândul mulțimilor, a strălucit încrederea față de Lenin. În bătăliile câștigate sau pierdute, în prima salvă de tun, sau în momentele grele ale intervenției străine, a trăit în inimile luptătorilor acea credință că adevărul partidului este și adevărul lor și invers: adevărul lor este și adevărul partidului. Căci legătura de nezdruncinat este încrederea. Nemurirea lui Lenin și tăria partidului său se pot rezuma probabil cel mai bine în cuvântul încredere. Forța maselor făuritoare de istorie, credința și maturitatea lor au constat în încrederea comunistă. Această lege a creației reprezintă forța eliberatoare a capacității poporului. Cu această credință au pornit la luptă comuniștii din țara noastră și cu aceasta vom duce la victorie dreptatea poporului: socialismul”. (András Sütő, laureat al Premiului de stat)

András Sütő, justifica folosirea „criticii armelor”

Articolul, al cărui manuscris dactilografiat în limba maghiară s-a păstrat (vezi galerie foto), a fost scris chiar în zilele teribile în care trupele sovietice înecau în sânge Revoluția ungară iar poetul Juan Jimenes, laureat al premiului Nobel, împreună cu alți șapte laureați ai premiului Nobel protestau împotriva intervenției militare. Și mai trebuie spus că, în același timp cu András Sütő, cel care justifica, în numele „victoriei finale”, folosirea „criticii armelor” față de cei care erau de același sânge cu el, au existat în România numeroși maghiari curajoși și cinstiți care au fost solidari cu Revoluția ungară. Se numără printre ei poetul și scriitorul Géza Páskándi, studenții Benedek Nagy, György Koczka, Kálmán Kelemen, Gyula Dávid, Lajos Vastag, Irén Péterffy, pentru a-i aminti doar pe câțiva, sau universitarii dr. István Dobai și dr. János Dobri. Toți au făcut ani grei de temniță.

Condamnări la moarte și ani grei de temniță
Au fost și 13 condamnări la moarte în procesele grupurilor Szoboszlay și Valea lui Mihai. A fost condamnat la moarte și românul Teodor Mărginean, locotenent major în regimentul de tancuri de la Prundul Bîrgăului, pentru că a plănuit să pornească împreună cu unitatea sa să-i elibereze din penitenciarul din Gherla pe cei care fuseseră arestați. Mulți români, îndeosebi studenți, au înfundat pușcăriile pentru curajul de a fi simpatizat cu revoluționarii din '56. La Timișoara lui Aurel Baghiu și Caius Muțiu li s-au confiscat tinerețea și viitorul pentru „vina” de a fi organizat adunările studenților, iar la București studenții - viitorii scriitori - Paul Goma și Alexandru Ivasiuc au avut aceeași soartă pentru curajul de nu fi fost de acord cu baia de sânge din Ungaria. Colegul lor Ștefan Negrea nu a rezistat torturilor la care a fost supus în închisoare și s-a sinucis.

András Sütő a pășit în nomenclatură
În ceea ce îl privește pe András Sütő, acum plecat într-o lume poate ceva mai bună, el a „evoluat” devenind membru supleant al CC al PMR, membru al Marii Adunări Naționale și beneficiar în consecință al tuturor avantajelor rezervate nomenclaturii comuniste. Recitind acest text, scris cu evidentă jubilație estetică de fostul laureat al premiului de stat, oricine își poate da seama că nu talentul sau cultura îi lipseau, dimpotrivă, ci doar caracterul și capacitatea de a se rușina.

După ‘90, virulent anticomunist
Ceea ce explică probabil și faptul că după 1990 devine virulent... anticomunist. Iată una dintre mărturiile sale: „Niciodată nu i-am putut ierta pe colegii mei artiști care pentru o sclipire estetică și-au sacrificat propria mamă.” András Sütő – „Hunnia”, nr. 4, decembrie 1995. Mai mult, reciclat în „cel mai reprezentativ cărturar al maghiarimii transilvane” ajunge chiar președinte de onoare al Uniunii Mondiale a Ungurilor. Calitate în care, în 1996, când se împlineau patru decenii de la izbucnirea Revoluției ungare, anunță – cinism sau inconștiență? - că este necesară depistarea și strângerea într-o culegere a tuturor documentelor apărute în Ungaria, Transilvania și Subcarpatia ucraineană care au legătură cu tragedia din 1956 și publicarea lor.

În sprijinul președintelui Ungariei
Republicarea editorialului din Elöre vine, chiar dacă cu întârziere, în întâmpinarea acestei inițiative. Este necesară cu atât mai mult cu cât toate bazele de date de pe Internet care se referă la activitățile ziariștilor și oamenilor de cultură maghiari din Transilvania, ca și cele referitoare la Revoluția ungară din 1956, „filtrează” cu deosebită grijă orice informație referitoare la acest articol odios. Publicarea facsimilului este și în spiritul președintelui Ungariei László Sólyom, care a cerut în cursul recentei sale vizite în județele Mureș, Harghita și Covasna dreptate pentru cei care, în România acelor timpuri, au suferit pentru curajul de a fi aderat la spiritul Revoluției Ungare din 1956. Credem, însă, că dreptate înseamnă și dezvăluirea duplicității tuturor celor care s-au alăturat cu entuziasm călăilor acestei Revoluții.
http://www.gardianul.ro/index.php?


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.05.10 10:04, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Budapesta – Muzeul de Istorie Nationala

Mesaj Scris de Admin la data de 04.11.08 5:47


Budapesta – Muzeul de Istorie Nationala

Considerata una dintre cele mai frumoase asezari din Europa, capitala Ungariei, Budapesta, inalta spre soare o multime de statui, de parcuri, de biserici si palate. Printre acestea din urma se numara Muzeul de Istorie Nationala, al carui inceput poate fi datat in anul 1802 cand contele Ferenc Széchény a donat natiunii intreaga colectie de monede, manuscrise, carti rare, antichitati si cateva portrete, obtinand in acest scop aprobarea si sprijinul imparatului Franz Joseph.
La inceput, exponatele au fost gazduite in vechea manastire Paulina pentru ca apoi sa fie mutate la Universitate. In 1867 Dieta accepta statutul din institutie nationala pentru muzeu si donatiile publice se inmultesc. In 1832 se hotaraste alocarea sumei de o jumatate de milion pentru construirea unui nou sediu al muzeului.
Lucrarea este incredintata arhitectului Mihály Pollack si munca se desfasoara intre 1837-1847. Constructia a fost intrerupta in 1938 in timpul unei inundatii catastrofale, dar a fost gata la timp pentru a sluji ca fundal adunarii populare din 15 martie 1848, care a marcat inceputul revolutiei. Cu aceasta ocazie marele poet Sandor Petöfi recita imnul national si exemplare ale acestuia sunt impartite in public, momentul fiind considerat adevarata inaugurare a cladirii, mai presus decat orice alta ceremonie oficiala. De atunci muzeul a devenit un simbol al libertatii nationale pentru ca in parcul din fata lui se aduna locuitorii orasului pentru diverse adunari si pentru a sarbatori ziua nationala.
Muzeul are o inaltime de 24 metri, ocupa o suprafata de 7894 mp si o fatada cu coloane corintiene. Timpanul a fost realizat de sculptorul Raffael Monti din Milano si reprezinta o alegorie sugestiva. In centru se afla Pannonia avand la dreapta Stiinta si Arta si la stanga Istoria si Faima. Sculptura din coltul drept reprezinta Dunarea iar cea din coltul stang, Drava. Interiorul a fost realizat in stil clasic. Peretii si tavanul scarilor principale prezinta impresionante fresce alegorice opere ale lui Károly Lotz si Már Thau.
La parterul muzeului sunt expuse bijuteriile Coroanei Ungare, insemne ale puterii incepand cu coroana Sfantului Stefan si cea bizantina a imparatului Mihail Ducas. Tot aici se afla un tron de marmura rosie, obiecte de cult, arme si piese de mobilier. Sunt evocate domnia regelui Mathias, Rascoala lui Gheorghe Doja, batalia de la Mohács, perioada intunecata de dominatie otomana.
Salile de la etaj continua sa evoce istoria zbuciumata a tarii, de o importanta deosebita fiind cele inchinate anilor 1848, 1867, 1918. In parcul muzeului multe personalitati maghiare: scriitori, oameni de stiinta, artisti au propriile lor memoriale. In fata intrarii se afla monumentul poetului János Arany, ridicat in 1893 din bronz, pe un soclu de calcar.
Organizat cronologic si tematic, muzeul iti ofera o imagine ampla a istoriei Ungariei reprezentand munca unor echipe de istorici, arheologi, muzeografi, pe parcursul a doua secole de lupte si rasturnari spectaculoase. Cu toate distrugerile suferite in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Muzeul de Istorie Nationala si-a recapatat stralucirea de odinioara, impresionand atat prin eleganta constructiei si aerul ei impunator, cat si prin valoarea exponatelor acoperind secole de convulsii si de viata.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Naționalitățile din Ungaria și 1956

Mesaj Scris de Admin la data de 01.03.08 21:47

Naționalitățile din Ungaria și 1956
Desfigurarea politicii din anii 50-60 din Ungaria a condus la probleme asemănătoare și in randul naționalităților din țară. Revoluția Ungară din 1956, din perioada guvernării lui Nagy Imre, a influențat in mod divers aceste comunități. Cele patru naționalități: germanii, sarbii, slovacii și romanii au reacționat foarte diferit la mișcările pornite in toamna anului 56.
Aspirații
Printre revoluționarii din Budapesta care tanjeau pentru un trai și viitor mai bun, dorință care de fapt reprezenta voința tuturor cetățenilor asupriți de dictatura comunistă, se aflau nu doar unguri ci și tineri de alte naționalități. Revoluția nu a avut un aparte scop al naționalităților, insă speranța libertății a atras și atenția acestor grupuri etnice din Ungaria. Unele naționalități se retrăgeau de la orice fel de activitate revoluționară și se așezaseră pe o poziție de așteptare, iar altele aleseseră asimilația cu poporul majoritar. In timp ce tinerii revoluționari luptau pentru libertate in străzile Budapestei, naționalitățile iși așezau pe hartie programul aspirațiilor lor.
Pană cand germanii se fereau de activități, slovacii cereau desființarea predării in mod obligatoriu a limbii slovace in școli, sarbii, prin publicarea apelului intitulat "Ce vrea naționalitatea sarbă din Ungaria", cereau remedierea persecuțiilor recent trecute și alegerea in mod democratic a unei conduceri in fruntea uniunii lor, care să-și manifeste activitatea bazată pe organizațiile locale. In același timp, romanii erau nemulțumiți cu revista editată de Uniunea Democratică a Romanilor din Ungaria, intitulată Libertatea Noastră, și au pregătit publicarea unui ziar nou cu titlul Gazeta Romană, care a recunoscut preoții ca și conducători spirituali, preoți care pană atunci erau desconsiderați, și au considerat importantă intelectualitatea pentru menținerea identității naționale care era pe-atunci cam subțirică.
"Către cititorii noștri"
Acest titlu il poartă editorialul "Comitetului de Redacție al Gazetei Romane", care apare in felul următor: O națiune trăiește prin limbă, a spus marele poet maghiar, Kolcsey Ferenc. Adevărul acesta și pentru noi e valabil. Pentru romanii din Ungaria cultivarea limbii materne nu e numai o necesitate, ci chiar o datorie. Iată de ce trebuie să ținem la gazeta noastră, al cărei scop principal este tocmai popularizarea și răspandirea limbii in randurile populației de naționalitate romană din țară. "Gazeta Romană" și-a propus să se deosebească cu totul de fosta gazetă "Libertatea Noastră". Să informeze mai conștiincios și mai cinstit tabăra cititorilor. Să publice știrile și evenimentele cele mai interesante din țară și străinătate, și natural localitățile cu populație romană din țara noastră. Noul Comitet redacțional va da o importanță deosebită limbajului in care va fi scrisă "Gazeta". Vom scrie pe ințelesul tuturor intr-o limbă neaoș romanească evitand maghiarismele, dar și expresiile necunoscute de majoritatea poporului de aici. Știrile și articolele pe care le vom publica vor avea scopul să contribuie la ridicarea culturală a poporului, și a apăra interesele, iar nu a minți și inșela. Natural munca noastră numai atunci va da roadele așteptate dacă vom fi ajutați de toți oamenii de bună credință din țară (Ungaria, n.n.): pedagogi, plugari, meșteșugari, preoți, funcționari, cu un cuvant toți aceia care constituie naționalitatea romană din Ungaria și privesc cu bucurie răspandirea limbii noastre.
Sperăm că vor fi mulți cei care ințeleg chemarea noastră.
Gazeta Romană a apărut la 7 decembrie 1956, la Jula, acesta fiind primul și ultimul număr al revistei, care de fapt nu avea o atitudine revoluționară impotriva conducerii Ungariei, ci autorii ei au vrut să-și exprime nemulțumirea față de mentalitatea "Libertății Noastre", organ al Uniunii Democratice a Romanilor din Ungaria.
Naționalitățile au rămas devotate
Desfigurarea politicii din anii 50-60 a condus la probleme asemănătoare și in randul naționalităților, prin care s-a ajuns la scăderea și regresarea acestor grupuri. Istoricii maghiari susțin că după victoria trupelor sovietice in Ungaria, guvernul lui Kádár János, care se numea Guvernul maghiar revoluționar muncitoresc-țărănesc, nu a condamnat naționalitățile pentru comportamentul lor din timpul revoluției, insă naționalitățile intimidate au văzut de bine să-și exprime devotamentul față de partid in timpul terorii după stingerea revoluției. Evenimentele după revoluție au avut și o victimă din randul romanilor din Ungaria. Elisabeta Maniu a fost acuzată cu abuzul port armelor, a fost condamnată la moarte și a fost impușcată pe 2 februarie 1957, la Bichișciaba. Deoarece activitatea ei nu avea legături cu cerințele romanilor din Ungaria - vroia doar să se impotrivească trupelor sovietice - comunitatea romanească nu a semnalat să fi fost interesată in această cauză.
Revoluția și contra-revoluția au avut efectele lor asupra conducerii naționalităților, conducătorii uniunilor de naționalitate fiind schimbați. Conducătorul Uniunii Democratice a Romanilor din Ungaria a devenit Petru Silaghi. Revistele acestora nu au fost publicate timp de un an, abia in toamna anului 1957 au apărut cu nume noi: Neue Zeitung (german), Narodne Novine (sarb), Ludove Noviny (slovac) și Foaia Noastră.
Rita Pătcaș (Foaie romanească - Ungaria)
http://www.curentul.net/continut/articol.php?


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.05.10 10:11, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Victimele revolutiei ungare de la 1956, comemorate in Harghi

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.07 18:52

Victimele revolutiei ungare de la 1956, comemorate in Harghita

MIERCUREA CIUC - Citeva zeci de persoane au participat, joi 23 octombrie, pe o ploaie torentiala, in centrul municipiului Miercurea Ciuc, la comemorarea victimelor revolutiei ungare din 1956. La manifestare au fost prezente autoritatile locale si judetene, parlamentarii UDMR, senatorul Sogor Csaba si deputatul Raduly Robert, elevii scolilor cu predare in limba maghiara din localitate si reprezentanti ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici Harghita. In centrul municipiului Miercurea Ciuc au fost depuse coroane si jerbe de flori la monumentul ridicat in onoarea fostilor detinuti. Ceremonialul s-a incheiat prin intonarea imnului Ungariei. Manifestari similare au avut loc si la Odorheiu-Secuiesc si Gheorgheni, orase locuite preponderent de etnici maghiari.(
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Osemintele lui Janos Kadar .. de vânzare pe interne

Mesaj Scris de Admin la data de 04.09.07 8:19

Osemintele lui Janos Kadar.. de vânzare pe internet


http://www.gandul.info/caleidoscop/osemintele-janos



Poliția ungară va cerceta dacă osemintele care au fost puse în vânzare pe internet îi aparțin într-adevăr lui Janos Kadar, liderul comunist al Ungariei. La începutul lunii mai, mormântul lui Janos Kadar a fost vandalizat, piatra a fost ridicată și au fost luate oseminte, precum și craniul celui înhumat. A dispărut și urna în care s-a aflat cenușa soției lui Kadar. În urmă cu câteva zile, pe internet au apărut trei anunțuri, unul oferă osemintele lui Kadar în schimbul „unor relicve cu aceeași valoare”, celălalt cere 500.000 de forinți, iar al treilea anunț le-ar da în schimbul unui scrin, relatează cotidianul „Népszava”


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.05.10 10:05, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Anul 1956 în destinul Uniunii Sovietice, al tărilor aflate î

Mesaj Scris de Admin la data de 29.07.07 18:54

Anul 1956 si urmările sale în lagărul socialist
Anul 1956 în destinul Uniunii Sovietice, al tărilor aflate în sfera de influentă sovietică, în destinul însusi al ideologiei marxist-leniniste reprezintă un moment de cotitură. Importanta, amplitudinea evenimentelor nu pot fi sub nici un chip separate de implicatiile pe care moartea lui I.V. Stalin, la 5 martie 1953, le-a avut. După 21 de ani de exercitare a functiei supreme în partid, cea de secretar general al Comitetului Central, si după 12 ani în care s-a aflat în fruntea guvernului, Stalin a reusit în asa măsură concentrarea puterii în mâinile sale, încât moartea a creat un gol care se resimtea umplut. Asa începe în partid lupta pentru ocuparea functiei de secretar general care practic însemna functia cea mai înaltă din Uniunea Sovietică.

Un alt moment care va avea un puternic efect de recul în desfăsurarea evenimentelor anului 1956 îl reprezintă Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovetice (PCUS), ale cărui lucrări au loc în perioada 14 – 25 februarie 1956. Acestea au culminat cu cunoscutul raport secret citit de Nikita Hrusciov în noaptea din 24 spre 25 februarie, în care se condamnă excesele cultului personalitătii lui Stalin. Cei trei ani care s-au scurs de la moartea lui Stalin si până la lucrările congresului al XX-lea reprezintă o perioadă extrem de tulbure în care evenimentele au curs ghidate doar de logica luptei pentru putere. Aspiratiile lui Hrusciov erau în egală măsură si aspiratiile lui Molotov, Beria, Malenkov. Se pare că Congresul al XX-lea poate fi interpretat si ca un episod decisiv în serialul luptelor pentru conducerea partidului. Acum este momentul în care Hrusciov scoate instrumentul cu care a temporizat aspiratiile de putere din partid: destalinizarea. Experimentul derulat în interiorul zidurilor Kremlinului se dorea a fi aplicat si celorlalte tări aflate sub apăsarea metodei staliniste de exercitare a puterii. Ceea ce trebuie mentionat este că, în ciuda încercărilor de uniformizare a stalinizării prin metode care au inclus aproape întotdeauna exercitarea violentei extreme, statele din blocul sovietic cunosteau intensităti diferite ale stalinismului. România făcea parte din categoria tărilor în care stalinismul era împietrit si părea să reprezinte un modus vivendi al elitei politice. Evident, nu acesta era cazul Ungariei (sau al Poloniei) unde destalinizarea s-a confundat – e adevărat, într-un mod aproximativ – cu aplicarea programului de reforme economice în timpul primului ministeriat al lui Imre Nagy (1953 – 1955), cunoscut si sub numele de „Noul curs”.
Congresul al XX - lea al PCUS a lansat totodată două importante concepte: „conducerea colectivă” si „coexistenta pasnică”. „Conducerea colectivă” a reprezentat, în principal, exercitarea functiei de sef al guvernului si de secretar general al partidului de către persoane diferite, altfel spus o încercare (voită sau nu) de reducere a efectelor personalizării puterii. „Coexistenta pasnică” viza relatiile pe care tările socialismului urmau să le dezvolte cu tările capitaliste, argumentul principal fiind cel al competitivitătii economiilor socialiste. De fapt, întreaga perioadă hrusciovistă poate fi privită si ca o restaurare a economiei ca instrument de mentinere în sfera Kremlinului a statelor lagărului socialist, în detrimentul fortei fizice, militare. În termeni ideologici, acest lucru semnifică revenirea la marxism-leninismul originar, după aventura stalinistă care nu reprezintă altceva decât apogeul terorii. În functie de această viziune, au loc ample dezbateri legate de introducerea conceptului de „diviziune a muncii”, precum si de cresterea în importantă a CAER-ului, structură economică creată pe modelul Comunitătii Economice Europene (la fel cum Tratatul de la Varsovia a reprezentat o constructie în oglindă a Organizatiei Atlanticului de Nord).

Asadar, avem momentul mortii lui Stalin (martie 1953) si citirea raportului secret în timpul Congresului al XX-lea al PCUS (februarie 1956) ca posibile chei de întelegere a revoltei de la Poznan (iunie 1956) si, finalmente, a revolutiei din Ungaria (octombrie – noiembrie 1956). Pentru a întelege implicatiile profunde ale evenimentelor analizate, vor fi abordate liniile de profil a două cazuri sugestive de răspuns la imperativul destalinizării care poate fi firul conductor al perioadei hruscioviste, cunoscută si sub numele de „obsedantul deceniu”.

Cazul ungar. Revolutia de la Budapesta pe care o comemorăm în acest an a început initial ca miscare de solidaritate cu manifestatiile de la Varsovia. Între 19 si 21 octombrie în capitala Poloniei a avut loc cea de-a VIII-a plenară a CC a PMUP la care a participat însusi Nikita Hrusciov. În contrast cu vointa politică exprimată la prezidiu si întărită de prezenta lui Hrusciov si a tancurilor sovietice aflate în drum spre Varsovia, miscările de stradă îl sustineau pe Wladislaw Gomulka, unul din comunistii polonezi care se încadra cel mai bine în curentul reformist. Începute pe 23 octombrie, amplele manifestatii de solidarizare vor degenera rapid în ceea ce se poate numi sustinerea propriilor interese (ale Ungariei) în raport cu Uniunea Sovietică. Evenimentele s-au precipitat si prin înlocuirea lui Gero Erno cu János Kádár de la secretariatul general al partidului si readucerea ca prim-ministru a lui Imre Nagy. În cazul Ungariei, la fel ca si în cel al Poloniei, miscările de stradă au exercitat o puternică presiune asupra liderilor comunisti reformatori. Reprezentativ este Imre Nagy care, pornind de la un program reformist relativ timid (care nu părea să iasă foarte mult din ceea ce presupunea destalinizarea în versiunea Kremlinului), ajunge către seara zilei de 3 noiembrie (cu putin înainte ca tancurile sovietice să ajungă în Budapesta) să avanseze solicitări de neimaginat pentru conducerea politică de la Moscova. Cuvintele de ordine ale curentului revizionist maghiar, sustinut continuu de mase mari de oameni, au fost: suveranitate (sustinută de cererea retragerii Ungariei din Tratatul de la Varsovia), democratie, libertate.

Cazul românesc. În conditiile în care moartea lui Stalin a însemnat o infuzie de curaj în procesul destalinizării, ceea ce a făcut diferentele dintre state a fost metoda folosită. În Polonia si partial în Ungaria, destalinizarea s-a realizat prin selectarea secretarului general al partidului sau a sefului guvernului dintre reprezentantii revizionismului marxist. Aflată între Ungaria si URSS, România a folosit principiul continuitătii ca metodă de „destalinizare”. Între două tări în care dezghetul era o realitate, România rămânea în înghet. Cine crede că statul român a reprezentat o situatie paradoxală în contextul evenimentelor din 1956 nu greseste prea mult. Pe de o parte, România este cea de-a treia tară unde revolta socială se propagă aproximativ cu aceeasi intensitate, dar pe de altă parte România este printre putinele tări în care destalinizarea este cea mai lipsită de consistentă. Acest paradox nu o împiedică să obtină cele mai consistente profituri de pe urma revoltei maghiare. Dacă Ungaria a pierdut aproximativ 3000 de cetăteni în luptele din timpul revolutiei pentru retragerea armatei sovietice de pe teritoriul său (armată care nu se va retrage decât târziu, către anul 1989), în România dezideratul retragerii sovieticilor se împlineste la nici doi ani de la revolutia maghiară (în 1958), fără a se trage măcar un glont. Ce a făcut posibilă această atitudine cu totul specială în blocul sovietic?

Cercetătorii trecutului recent au construit câteva modele explicative, însă de departe ceea ce a constituit firul conducător al răspunsului oficial la evenimentele în derulare a fost vointa nestrămutată a prim-secretarului CC al PMR (si a celor dimpreună cu el) Gheorghe Gheorghiu-Dej de a se mentine la putere cu orice pret. Atitudinea politică a lui Dej a reliefat un profil politic complex în care abilitatea, puterea de a specula situatiile create au fost trăsăturile esentiale. După ce destalinizarea lansa o actiune care în mod sigur nu-l putea evita, Dej s-a simtit permanent în pericol. Prins între dependenta de Moscova si dorinta personală de a rămâne la putere, solutia de compromis s-a bazat pe tactica asteptării; dintre toate partidele comuniste, după ce liniile directoare ale politicii sovietice au fost trasate în timpul Congresului al XX - lea al PCUS, PMR este ultimul care-si tine congresul. Despre ceea ce se vorbise la Congresul din februarie 1956 nu s-a vorbit decât în termeni foarte generali, iar planul politic al lui Dej a vizat înlăturarea focarelor de conflict la nivel social (vocile critice ale intelectualilor care au dat scânteia revolutiei în Ungaria au fost abil anihilate în mare parte cu ajutorul Uniunii Scriitorilor, dar în mod evident si cu ajutorul fortei – după octombrie 1956 va urma un nou val de arestări, iar mai târziu doleantele economice ale muncitorilor au fost satisfăcute prin măsuri punctuale si pe termen scurt) si, în egală măsură, la nivel politic. Pe acest din urmă palier, era foarte limpede că posibila amenintare nu putea veni decât din rândul celor care formaseră delegatia română care a audiat raportul secret al lui Hrusciov si care intuise fără nici o dificultate care va fi tendinta pe termen scurt. Alianta între doi vechi stalinisti ai PMR (Iosif Chisinevski si Miron Constantinescu), sudată doar de vointa celor doi de a-l înlătura pe Dej, avea să fie anulată fără mari dificultăti după ce Lucretiu Pătrăscanu, personalitatea comunistă care se potrivea cel mai bine profilului revizionist, fusese executat în urma unui proces sumar încă din 1954.

Gura de oxigen pe care Dej a primit-o pentru a-si asigura supravietuirea politică a venit din chiar revolutia maghiară. Având granită comună cu Ungaria, ocupând o geografie care-i permitea Uniunii Sovietice trecerea către tările rebele si prezentând cel mai ridicat potential de conflict datorită prezentei minoritătii maghiare în Transilvania, România a avut ocazia de a-si demonstra nu doar utilitatea extraordinară, dar si obedienta fată de Hrusciov. Este singura tară care sustine în mod fătis necesitatea interventiei militare, după cum este singura care se implică efectiv în afacerile revolutionare (după înfrângerea ultimelor focare de rezistentă, către sfârsitul lunii noiembrie delegatia oficială a României se implică în restructurarea Securitătii, desfiintată de guvernul de 14 zile al lui Imre Nagy).
Asumarea laudelor si gratulatiilor liderului sovietic a motivat conducerea politică la formularea unor pretentii pentru care altii sacrificaseră vieti omenesti. România nu doar că a obtinut promisiunea retragerii trupelor, dar a manifestat o atitudine foarte critică privitor la aprofundarea rolului pe care CAER urma să-l aibă în noua dinamică socio-politică din Estul si Centrul Europei. Faptul că România urma să devină „o grădină de zarzavat” a sferei socialiste nemultumeste liderii comunisti care fără o industrie siderurgică puternică nu puteau garanta independenta tării pe care o conduceau. Ceea ce avea să însemne în 1964 „declaratia de independentă” începe în sedinta furtunoasă a CAER-ului din 1960, tinută la Bucuresti, unde s-a punctat în mod evident că divizarea muncii trebuie să tină cont de vointa unui stat suveran si independent1. Nu este deloc greu de intuit că independenta, în contextul evolutiilor foarte imprevizibile la Kremlin, a fost o altă măsură de asigurare a continuitătii politice si a păstrării stalinismului căruia fatalmente i se confereau nuantele nationale (un implant pur si simplu pe teritoriul României nu ar fi fost deloc reusit fără a se tine cont de particularitătile geografice, sociale si culturale ale tării).

Concluzii. Am observat deci că vointa de a rămâne la putere, indiferent de pretul pe care-l aveau de plătit, a fost singurul principiu călăuzitor. Comportamentul duplicitar al lui Dej nu este străin nici lui Hrusciov despre care s-a vorbit deseori ca de „un om, două fete”2.
Pe de altă parte, revolutia maghiară, cincizeci de ani mai târziu, trebuie să fie un prilej de reflectie asupra naturii totalitarismului, dar mai ales asupra greselilor pe care Occidentul le-a făcut în raport cu cealaltă parte a Europei, aflată sub Cortina de fier. De ce lumea liberă nu a avut o reactie fermă, tratând revolutia maghiară mai curând ca pe un moment de „bucătărie internă” a socialismului (ca si cum acesta nu ar fi reprezentat un potential pericol) este desigur o altă temă de discutie, însă nu trebuie scăpat din vedere faptul că evenimentele tulburi din 1956 au avut puterea de a arăta (încă din acele clipe) că fisura în totalitarism apare mai degrabă în interior decât din exterior.
Nu în ultimul rând, revolutia maghiară este un act de curaj al intelectualilor si muncitorilor care, în virtutea cel putin a vecinătătii geografice, nu poate lăsa fără reflectie România. Reprezintă teroarea si amăgirea populatiei cu măsuri pe termen scurt singurele explicatii pentru starea de calm care a cuprins intelectualitatea românească? Există o nuantă specifică a intelectualitătii românesti care poate exprima susceptibilitatea unei reactii similare (de pasivitate si concentrare mai mult pe propriile proiecte decât pe cele de contact cu societatea) în fata altor situatii care reclamă prezenta ei? Iată câteva întrebări care pot sugera schita unei viitoare dezbateri, cu strânse afinităti în lectia revolutiei maghiare si a tulburărilor poloneze din 1956.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Revolta din ‘56, aripa militara

Mesaj Scris de Admin la data de 28.06.07 17:52

Revolta din ‘56, aripa militara
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Federalism și naționalism in monarhia austro-ungar

Mesaj Scris de Admin la data de 01.05.07 16:53

http://193.226.7.140/~leonardo/n11/Neumann1.htm


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.05.10 10:07, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Uralo-altaicii si Europa de Est

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.07 18:36

Uralo-altaicii si Europa de Est
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Frunda vrea deshumarea condamnatilor la moarte dupa Revoluti

Mesaj Scris de Admin la data de 25.03.07 11:32

TIRGU MURES – Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat pe 15 martie, ca a cerut ministrului Justitiei deshumarea osemintelor celor condamnati la moarte si executati dupa Revolutia anticomunista din 1956 si restitutirea trupurilor acestora familiilor lor, pentru a fi inmormintati crestineste, relateaza Mediafax.

In opinia senatorului UDMR, acest gest ar trebui sa fie urmat si de atribuirea numelor acestora unor strazi sau parcuri, intrucit sint eroi ai luptei anticomuniste.

Potrivit senatorului UDMR, Ministerul Justitiei a fost solicitat sa identifice toate sentintele de condamnare la moarte pronuntate in perioada 1956-1960, locul unde sint acestia ingropati (posibil gropi comune), stabilirea identitatii lor prin teste ADN. Trupurile acestora ar trebui sa fie restituite familiilor, pentru ca eroii anticomunisti sa fie inmormintati crestineste.

Frunda a adaugat ca la Timisoara au fost executate zece persoane, dar locul in care se afla trupurile acestora este inca secret de stat. Recent, avocatul tirgumuresean Kincses Elod a formulat cereri de revizuire a sentintelor celor condamnati politic in urma acelor evenimente.

TIRGU MURES – Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat pe 15 martie, ca a cerut ministrului Justitiei deshumarea osemintelor celor condamnati la moarte si executati dupa Revolutia anticomunista din 1956 si restitutirea trupurilor acestora familiilor lor, pentru a fi inmormintati crestineste, relateaza Mediafax.

In opinia senatorului UDMR, acest gest ar trebui sa fie urmat si de atribuirea numelor acestora unor strazi sau parcuri, intrucit sint eroi ai luptei anticomuniste.

Potrivit senatorului UDMR, Ministerul Justitiei a fost solicitat sa identifice toate sentintele de condamnare la moarte pronuntate in perioada 1956-1960, locul unde sint acestia ingropati (posibil gropi comune), stabilirea identitatii lor prin teste ADN. Trupurile acestora ar trebui sa fie restituite familiilor, pentru ca eroii anticomunisti sa fie inmormintati crestineste.

Frunda a adaugat ca la Timisoara au fost executate zece persoane, dar locul in care se afla trupurile acestora este inca secret de stat. Recent, avocatul tirgumuresean Kincses Elod a formulat cereri de revizuire a sentintelor celor condamnati politic in urma acelor evenimente.

http://www.divers.ro/index.pl/actualitate_ro?


Ultima editare efectuata de catre Admin in 19.05.10 10:09, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Revoluția maghiară, repovestită

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 10:50

Revoluția maghiară, repovestită
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Afacerea Imre Nagy:

Mesaj Scris de Admin la data de 26.12.06 16:44

Afacerea Imre Nagy:
"Sa se manifeste fermitate si generozitate" (ALEKSANDR STIKALIN)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=UNGARIA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum