Steinhardt[v=]

Pagina 3 din 3 Înapoi  1, 2, 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Steinhardt[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.10.06 11:41

Rezumarea primului mesaj :

NICOLAE  STEINHARDT-
12]De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.
11]Poate că definiția eroismului și a sfințeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil.
10]Prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat.
9]Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.
8]Biruinta nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.
7]Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi.
6]Trebuie să avem mintea aspră și inima blîndă.
5]Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.
4]Credinta ne da bucurie pentru ca ne pune brusc de acord cu ce este real.
3]Prin cuvinte oamenii isi comunica idei, sentimente, informatii. Si acel extaz in fata binelui, frumosului si adevarului care nu-ti ingaduie sa taci.
2]Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc
1]Prieten se numeste acel om care te ajuta fara ca verbul a ajuta sa ie urmat de un complement circumstantial de timp, de loc sau de mod.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.11.15 8:36, editata de 28 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


O evocare a lui N. Steinhardt - de Gheorghe Grigurcu

Mesaj Scris de Admin la data de 28.04.08 0:04

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia

Mesaj Scris de Admin la data de 28.03.08 17:27

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Din istoria familiei Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.08 17:49

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

BIFURCATII. Lungul drum al Damascului

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.08 20:00

BIFURCATII. Lungul drum al Damascului
Liviu ORNEA

Cred ca, dincolo de indiscutabilul sau har de scriitor, Nicolae Steinhardt este atit de iubit si pentru ca s-a convertit. El reprezinta „evreul bun“, cel care a vazut si a inteles. E un caz aproape singular Steinhardt. Arareori sint convertitii acceptati atit de pe de-a-ntregul de cei in rindul carora intra: persista, de obicei, macar o umbra de suspiciune asupra sinceritatii convertirii, asupra asumarii ei depline (situatia maranilor spanioli e elocventa). Steinhardt e unul dintre foarte putinii, cel putin in cultura romana, care a reusit sa convinga: a fost nu doar acceptat, a fost crezut. Si mai important: a fost iertat de vina de a fi fost, intii, evreu. Contraexemple stau, oricind, la indemina.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cititorii maghiari, pasionati de Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 23.11.07 17:42

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE......

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.07 19:03

Botezul
Acest eveniment înlătură "orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire" (Primejdia mărturisirii, p. 178) și grăbește luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoți uniți și unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. Jurnalul fericirii).
Jurnalul fericirii
Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.
Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului.
Nicolae Steinhardt si rasismul
Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește trista aderență a autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor in Transnistria: "Printre țigani. Rasismul este o demență, dar - cum să spun'? -nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însușirile ei, este o nerozie. Sunt mai ales certăreți, rostul vieții lor e gâlceavă, harță: gălăgioși; fără de larmă și tărăboi se asfixiază și pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoși, mințim cu toții, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Și găsesc de cuviință să-și întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.
Și nu le poți intra în voie. Oricât de frumos le vorbești: orice umilință, orice fățărnicie: deopotrivă de inutile. Leneși, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Și nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înșirate alături și puradeii roată; o niaidanofilie, un exhibiționism, o nostalgie a bâlciului; și un jind al ocării, țipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul țopăitor. Cărora Coșbuc le-a găsit nume atât de potrivite și care-n infern își fac din cur o goarnă."
Eliberarea
Este supus rigorilor detenției din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în urma grațierii generale a deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Darvari, își desăvârșeste taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii.
Reluarea activității literare
După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc. În urma acestor colaborări vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică literară: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primește Marele Premiu al Criticii literare).
Perioada de mănăstire
După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian Chira de la Maramureș. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar în paralel își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.
Moartea
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturisește: "Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereții mele". Iar Părintele Mina îi răspunde: "Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște nici acum".
Boala se agravează și este obligat să-și întrerupă călătoria și să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare căteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.
În ajunul morții sale, Ioan Pintea și Virgil Ciomoș au trecut pe la mănăstire și au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea și alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.
La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptățile regimului comunist.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nicolae Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 14.09.07 19:01

Nicolae Steinhardt (n. 1912 - d. 1989) a fost doctor în drept constituțional, scriitor, publicist și critic literar, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină în închisoarea de la Jilava, își va lua numele de fratele Nicolaie, și se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice din literatura română, Jurnalul fericirii.
Viața
29 iulie 1912 se naște în comuna Pantelimon de lângă București, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea militară.
Studiile
Între anii 19191929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la școala "Clementa"), și ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a. Singurul elev de confesiune mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creștină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care de mai multe ori spunea clasei: "decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e" (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Își ia bacalaureatul în 1929.
După 1929 frecventează cenaclul literar "Sburătorul" al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.
Își ia licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar în 1936 își susține la București doctoratul în drept constituțional, cu lucrarea Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în același an.
Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră "până la botez, evenimentul cel mai de seamă" (Jurnalul fericirii, p. 121).
Începutul activității literare
În 1934 publică,sub pseudonimul Antisthius - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyère -, volumul parodic În genul ... tinerilor, în 1935 – Essai sur la conception catholique du Judaisme, iar în 1937 Illusion et réalites juives. Ultimele două lucrări sunt realizate în colaborare și sub influența lui Emanuel Neuman.
Între anii 1934-1935 publică diverse articole la Revista burgheză.
Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul de cunoștințe.
În 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la "Revista Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea și Viața românească. Printre scriitorii săi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.
După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privațiuni, alături de pleiada intelectualității românești interbelice.
Arestarea
În 1958 este arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică sub acuzația de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Inchisoarea lui Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 04.08.07 15:57

Inchisoarea lui Steinhardt
Dosarul de penitenciar arata ca temnita i-a scurtat viata. Ieri ar fi trecut de 95 de ani.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Romulus Bucur, O nouat lectura

Mesaj Scris de Admin la data de 24.06.07 18:41

Romulus Bucur, O noua lectura a lui Steinhardt
Avem, în cartea de față*, o nouă interpretare a operei lui Steinhardt, ceea ce nici nu pare prea greu, de vreme ce e a doua abordare de dimensiunile unei cărți.Ideea centrală a ei, apartenența la generația 27 este pe deplin probată, chiar dacă, pentru un cititor atent al lui Steinhardt, numărul referirilor elogioase la Noica, Cioran, Eliade, ca și datele biografice, ar putea face ca acest lucru să constituie o evidență uneori, lucrul cel mai greu de demonstrat îl reprezintă tocmai evidențele.
N. Steinhardt, ni se spune, „se numără printre personalitățile situate pe sprânceană de către cititori în cercul select al scriitorilor ce nu au, deocamdată, parte de detractori” (p. 12) și acest lucru reprezintă o constatare corectă, incontestabilă, cu rezerva lui deocamdată, care dezvăluie fie o proastă părere despre natura umană, sau e o avertizare asupra unor neîntîrziate represalii, în cazul în care orice gest de manifestare a unei rezerve față de maestrul asumat pînă la capăt de către discipol ar putea fi interpretat drept denigrare, atac etc.
Lucrul acesta se vede în poziția față de Marta Petreu, care i se pare a lansa o ipoteză „bizară și nepotrivită” despre Eugen Ionescu (p. 18), rezerva autorului sugerînd dezavuarea unei anumite direcții interpretative, iar respingerea are loc mai degrabă cu acuzații decît cu argumente, părînd a reflecta mai curînd o poziție de grup (ideologic) v. textul lui Sorin Lavric, Fețele Martei Petreu, «Idei în dialog», nr. 4 / 2006. De asemenea, alăturarea Martei Petreu și a Alexandrei Laignel-Lavastine, în aceeași notă (108) și pe aceeași pagină (106) poate părea cel puțin tendențioasă.
Atunci cînd e în dezacord cu un autor, nu-l citează pînă la capăt (cu menționarea paginii) – și dăm din nou exemplul Martei Petreu, cu observația că nu e de recuzat ideea de interpretare generală a cărții, dar aceasta poate fi ușor confundată cu o preconcepție, cu o interpretare gata făcută. De asemenea, atunci cînd e vorba de cartea lui G. Ardeleanu, referirile sînt sumare și neargumentate (p. 104, n. 65): „Curioasă argumentație…”
Se mai pot face observații; ne limităm la două, una de redactare, notele sînt puse la finalul cărții, ceea ce face urmărirea lor destul de anevoioasă și o mică inexactitate / imprecizie de formulare: [N. Steinhardt] „moare, făcând un infarct în drum spre București” (p. 15). Autorul surprinde corect (pp. 12-13) trăsăturile creației steinhardtiene, cu rezerva formulei „scriitor creștin”, care ni se pare reducționistă: Steinhardt a fost, pe lîngă scriitor creștin, și scriitor român, și scriitor evreu, și, în general, scriitor pur și simplu și e de văzut dacă una din aceste ipostaze o înlătură pe alta – personal, nu cred acest lucru. Pe de altă parte, dimensiunea evreiască a operei (și vieții) lui Steinhardt este ocultată: vehementa Epistolă despre convertire a lui Alexandru Sever («Apostrof», VIII, nr. 9 (88) / 1997, pp. 12-24) nu este menționată, deși probabil că îi este cunoscută (Ioan Pintea, care pare a fi mentorul autorului, o pomenește în Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt, Pitești, ed. Paralela 45, 2007, p. 51).
Avem de-a face cu o personalitate complexă, care și-a găsit împlinirea în religia creștină și în monahism, dar mi se pare o exagerare să subordonăm acestui fapt tot restul operei; mai degrabă, e vorba de imaginea unui arbore, cu o rădăcină, dar și cu crengi divergente pornind de la un trunchi, crescut din rădăcina respectivă; a susține întîietatea uneia sau alteia mi se pare o problemă de opțiune personală.
Cartea aduce în prim plan o viziune nu tocmai potrivită pentru abordarea literaturii ca literatură – din nou, problemă de opțiune:
„Dincolo de canonul rigid, care înregistrează mai degrabă structurile în care dospește textul, decât jocul halucinant al sensurilor posibile, critica și eseistica lui Steinhardt funcționează ca un ochi neobosit, cu un entuziasm ce pare conectat la un generator etern” (p. 13) ca să nu mai vorbim de faptul că, din punctul de vedere al teoriei literare, fraza de mai sus suferă de o anumită obscuritate.
În capitolul Duhovnicul trăirist (majusculele și cursivele cu greu pot distinge un capitol de un subcapitol), menționează „desele momente de exaltare steinhardtiană, atunci când vine vorba de generația ’27” (p. 15), ca și „de bucuria de a face parte dintr-o așa-zisă ’generație trăiristă’” (p. 15); probabil că explicația lui Matei Călinescu, referitoare la Mihail Sebastian și aceeași generație ’27 și relațiile din interiorul acesteia se aplică și aici: e vorba de „un anume cult familiar al prieteniei dincolo de ideologie, care a înflorit într-o atmosferă de frivolitate sofisticată (o frivolitate, s-ar putea spune, sub spectrul catastrofei de a cărei apropiere puțini erau conștienți), frivolitate care era apanajul unor oameni foarte inteligenți într-un colț uitat de Europă, într-o cultură predominant provincială, cu o mică (deși extraordinar de talentată) elită” (Generația 1927 în România: Opțiuni ideologice și relații personale, în Sebastian sub vremi. Singurătatea și vulnerabilitatea martorului, Caiet Cultural (Cool al revistei «Realitatea evreiască», București, Universal Dalsi, f. a., p. 12)
Întrebarea pe care și-o pune (retoric, pentru că întreaga carte îi răspunde) e dacă „dincolo de ’norocul și onoarea’ de a le fi fost contemporan, nu cumva avem de-a face cu o adevărată obsesie a memorialisticii steinhardtiene, care este această generația – instituție, prin vitraliile căreia răzbat polifonice evanghelii ale paradoxului” (p. 15); deranjează în citatul anterior stilul bombastic, ca și o curioasă formulare ce încheie paragraful: „devin adevărate clișee, ori mai bine spus, elemente de recurență în discursul steinhardtian” (ibid., loc. cit.)
O altă posibilă pistă de discuție, pe care n-o dezvoltăm aici ar fi următoarea: elementele negative ale ideologiei / acțiunii generației ’27 nu există, sau sînt escamotate / minimalizate? Nu pot fi ele deduse din premisele enunțate, ca o consecință, nu generală, dar totuși prezentă?
Cuplul viață-cultură, i. e., angajamentul existențial total, în măsura în care e greșit, poate compromite și opera / receptarea acesteia. Iar a contraargumenta cu angajamentul de partea ideologiei opuse, comuniste, al altor scriitori / intelectuali, presupune un proces de intenție: de unde știm dacă acela care face rezerva în cauză nu și-a luat / își ia distanța necesară și față de celălalt extremism, cu alte cuvinte dacă nu cumva avem de-a face cu critica unui extremist de către altul?
În ceea ce privește dezacordul (unicul, după cum s-a și semnalat) cu Steinhardt, asupra vocației monahale a lui Eliade, există o sursă din interiorul generației care i-ar fi dat dreptate acestuia din urmă: Constantin Noica și splendidul eseu, Cei șapte pași ai lui Buddha. Un înțeles pentru destinul lui Eliade, («Viața Românească», LXXVIII, nr. 5 / mai 1983, pp. 52-59), pe care, dacă nu-l citează, probabil că nu l-a citit; în același număr, găsim și un text de N. Steinhardt, deci e imposibil ca el să nu fi cunoscut textul noician.
Pînă la urmă, avem, într-o carte de 130 de pagini (cu tot cu cuprins, prefață și postfață) o binevenită precizare asupra apartenenței lui Steinhardt la una din cele mai vii, din cele mai discutate generații din cultura română.


* Adrian Mureșan, Hristos nu trage cu ochiul. N. Steinhardt & Generația ’27, Cluj-Napoca, Editura „Limes”, 2006.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Alegerea lui Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 03.05.07 21:18

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Masca de fier de pe chipul unei biografii

Mesaj Scris de Admin la data de 25.03.07 18:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cazul Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 27.01.07 20:50

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un portret al fericirii: N. Steinhardt

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 18:41

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Evreul Steinhardt si bestsellerurile credintei crestine

Mesaj Scris de Admin la data de 24.12.06 7:59

Evreul Steinhardt si bestsellerurile credintei crestine "Trei volume noi descriu martiriul evreului convertit la ortodoxie, printre care se remarca "Eseuri despre iudaism".
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

N. Steinhardt - inedit: Autobiografie

Mesaj Scris de Admin la data de 29.11.06 18:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Steinhardt[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 04.10.06 11:41

NICOLAE  STEINHARDT-
12]De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.
11]Poate că definiția eroismului și a sfințeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil.
10]Prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat.
9]Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.
8]Biruinta nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.
7]Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi.
6]Trebuie să avem mintea aspră și inima blîndă.
5]Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.
4]Credinta ne da bucurie pentru ca ne pune brusc de acord cu ce este real.
3]Prin cuvinte oamenii isi comunica idei, sentimente, informatii. Si acel extaz in fata binelui, frumosului si adevarului care nu-ti ingaduie sa taci.
2]Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc
1]Prieten se numeste acel om care te ajuta fara ca verbul a ajuta sa ie urmat de un complement circumstantial de timp, de loc sau de mod.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.11.15 8:36, editata de 28 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Steinhardt[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 3 Înapoi  1, 2, 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum