ISTORIE=ANGLIA

Pagina 15 din 15 Înapoi  1 ... 9 ... 13, 14, 15

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

RAZBOIUL ROZELOR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 10:58

Rezumarea primului mesaj :

Episodul I
=====
Episodul II
=====
Episodul III
=====
Razboiul Rozelor (Ultimul episod)
=====


Ultima editare efectuata de catre in 24.02.07 10:14, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Mohamad Fayed - dat in judecata pentru disparitia unor bijut

Mesaj Scris de Admin la data de 14.03.07 7:23

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Povestea bolului de punch

Mesaj Scris de Admin la data de 06.03.07 19:43

Povestea bolului de punch
C ând spui prohibiție, te gândeș ti în primul rând la America începutului de secol XX. Dar, dacă istoria o atestă, prima prohibiție din lume a avut loc pe pământul Daciei străvechi, atunci când regele Burebista a ordonat arderea viilor și vărsatul butoaielor cu vin în apa Mureșului. Un alt exemplu de luptă împotriva alcoolismului l-a oferit Anglia, la începutul secolului XIX, unde primul-ministru de atunci, ilustrul duce de Wellington, învingătorul lui Napoleon la Waterloo, emitea o ordonanță (dar nu de urgență, după cum se obișnuiește pe la noi), prin care taxele asupra vânzărilor de băuturi „tari“ erau majorate de mai multe ori. Măsura, luată în 1830, viza un dublu scop: să reducă consumul de gin și brandy și să încurajeze, în același timp, consumul de bere și cidru de mere, băuturi tradiționale ale spațiului celtic insular.

Nu știm exact ce rezultate a obținut ducele prin legea sa prohibitivă, dar din romanele lui Charles Dickens, un atent cronicar al vremurilor sale, aflăm că restricțiile în consumul de alcool au avut ecou și în sânul bisericii. În opoziție cu reprezentanții Bisericii Anglicane, adepți ai berii, catolicii reclamau că whisky-ul și băuturile din fructe, tipice pentru oamenii Nordului, sunt puse la index. Prin băuturi cu fructe se înțelegea de fapt renumitul punch, atât de popular iarna, de Revelion sau la carnavaluri. În cele din urmă, toate pasiunile iscate de războiul băuturilor au fost curând uitate după plecarea lui Wellington de la putere.

Așa că englezii, cu verii lor scoțieni și irlandezi, au putut să-și bea liniștiți tăriile. Și să soarbă din nou din bolul aburind de punch. Căci, în mod tradițional, punch-ul se bea fierbinte, dar este la fel de bun și rece. Punchul suedez, de exemplu, se găsește gata preparat în comerț și se bea numai răcit la gheață și cu pai. De unde vine numele de punch (românizat, punci)? Din persană, panstch, și înseamnă cinci, deoarece băutura conținea cinci ingrediente de bază: lămâia, alcoolul, zahărul, apa și scorțișoara. Pentru că nu stimulează digestia, punch-ul nu se servește înainte de masă. Mai degrabă la desert și, eventual, alături de gogoși sau de clătite. Oricum, este excelent atât într-o zi friguroasă, cât și într-o seară senină... de martie !

http://www.atac-online.ro/hobby_37/
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Un bastard pentru Anglia - William Cuceritorul

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.07 16:03

Un bastard pentru Anglia - William Cuceritorul
http://www.revistamagazin.ro/content/view/5106/8/
Nascut in jurul anului 1028, William era fiul nelegitim al ducelui Robert I de Normandia si al Arlettei, fiica unui tabacar. La moartea tatalui sau, in 1035, William a fost recunoscut de familia acestuia mostenitor, desi astfel se incalcau legile medievale ale succesiunii. Unchiul lui William a guvernat ducatul, pana cand tanarul a ajuns la varsta barbatiei, varsta la care suveranul sau, regele Henric I al Frantei l-a numit cavaler.Cand nu implinise inca 20 de ani, William a trebuit sa faca fata numerosilor rivali la conducerea ducatului – majoritatea rude de-ale lui, ce pretindeau a fi mai in masura sa conduca tara decat el, un „bastard”. De altfel, in timpul vietii, William nu a fost numit altfel de contemporani decat „Bastardul”, dar desigur, ca nimeni nu indraznea sa-i spuna acest lucru in fata...

Succesele militare ale lui William l-au ajutat sa negocieze o casatorie extrem de profitabila, cu Matilda, fiica contelui Baudoin al Flandrei. La data invaziei Angliei, in 1066, William era deja un comandant incercat si neindurator. El a pretins tronul Angliei sustinand ca in 1051, regele acestei tari, blajinul Eduard Confesorul, i-ar fi promis tronul, dupa moartea sa, ceea ce era cu totul fals, intrucat regele il desemnase succesor pe Harold, un suveran la fel de bland si de intelept.
In lunile august si septembrie ale lui 1066, vanturile nefavorabile i-au impiedicat pe normanzi sa plece la drum, dar acest lucru se va dovedi, in cele din urma, in avantajul lor: la finele lui septembrie, cand flota normanda a reusit in sfarsit sa strabata Canalul Manecii si sa debarce fara probleme la Pevensey, Harold era deja ocupat in nord. De ce? Pentru ca regele Norvegiei, Harald Hardrada, invadase si el Anglia, dorind pentru sine coroana acestei tari.
Lui William, conflictul dintre saxoni si vikingi ii convenea de minune, pentru ca indiferent cine l-ar fi castigat, ar fi iesit din el cu pierderi grele. Si intr-adevar, desi saxonii au invins, in lupta desfasurata la Stamford Bridge pierzandu-si viata chiar suveranul scandinav, ei au fost apoi nevoiti sa intreprinda un mars fortat epuizant, spre a-l opri si pe William. Au avut de strabatut aproape 500 de kilometri in doar noua zile, pentru a face fata noului inamic. Batalia s-a dat nu la Hastings, asa cum eronat se crede pana in zilele noastre, ci langa un sat din apropiere, la Senlac, pe 14 octombrie 1066.
Armata istovita a lui Harold a avut de infruntat cavaleria normanda, proaspata, precum si temutii arcasi normanzi. Batalia a fost crancena. William a dat dovada de vitejie si trei cai au fost ucisi sub el. In timpul uneia dintre sarje, Harold, care de asemenea s-a batut ca un leu, in primele randuri, a fost lovit in ochi de o sageata si apoi un cavaler normand i-a retezat capul cu sabia. Demoralizate, trupele anglo-saxone au fugit de pe campul de batalie.
Domnia lui „zgarie-branza”
In ciuda opozitiei unora dintre membrii Wotanului – adunarea nobililor locali – William a fost incoronat in ziua de Craciun a anului 1066, la Westminster Abbey. Trei luni mai tarziu, el era suficient de increzator in noii sai supusi incat sa se intoarca in Normandia, lasand doi regenti spre a administra proaspata cucerire. In 1068, fiii lui Harold au devastat coasta de sud-vest a Angliei si in zona mlastinoasa a }arii Galilor, in Devon si Cornwall, au izbucnit revolte, reprimate cu mana de fier de catre William, care a numit aici in functie de conducere barbati aspri si fara mila.
In nord, regele Scotiei, Malcolm al III-lea invada adesea tinuturile engleze. Spre a-i veni de hac, William s-a indreptat spre el, conducand personal fortele de pe uscat, in vreme ce un corp expeditionar englez s-a pus in miscare pe mare. Inconjurat, Malcolm al III-lea a fost infrant si, pentru a pecetlui impacarea, s-a vazut nevoit sa-l trimita pe fiul sau cel mare ca ostatic la curtea lui William.
Suveranul englez a inteles insa ca invaziile, venite din nord sau de peste mare, vor continua si a demarat un vast program de fortificare a Angliei. Castele puternice au fost construite in punctele strategice. Initial, aceste castele nu erau decat turnuri de lemn ridicate in varful unor movile de pamant si inconjurate cu palisade, dar multe dintre ele au fost reconstruite, ulterior, din piatra. La sfarsitul domniei lui William, peste 80 de asemenea fortarete fusesera construite, de-a lungul si de-a latul regatului.

Pentru a intretine o armata, cu ajutorul careia sa poate mentine ordinea in interior si face fata atacurilor externe, William a apelat la o practica frecventa in evul mediu: acuzandu-i de sperjur pe nobilii care luptasera pentru Harold, el le-a confiscat pamanturile, vanzandu-le apoi cavalerilor normanzi ce-l insotisera peste Canalul Manecii. Consecinta a fost crearea unei clase puternice de feudali, care de multe ori erau capabili sa intretina propriile armate, fapt ce va avea urmari dramatice in viitor.
In permanenta nevoie de bani, avand impresia ca este furat de supusii sai, care recurg la subterfugii spre a nu-si plati taxele, William a ordonat un recensamant de amploare – faimosul „Domesday Book”. Proportiile, viteza, eficienta si finalizarea acestui recensamant au fost remarcabile pentru acele timpuri si concluziile sale, reunite in cadrul a doua volume groase, constituie si astazi un model pentru statisticieni.
Si pentru ca, orice ar fi facut, avea impresia ca banii tot nu sunt suficienti, el a recurs la aplicarea de amenzi bizare. Scriptele visteriei regale dovedesc cu prisosinta acest lucru: „Walter de Caucy a dat cincisprezece livre pentru permisiunea de a se casatori cand si cu cine va voi... Sotia lui Hugo de Neville – prizonier al lui William la data respectiva – da regelui doua sute de livre „pentru permisiunea de a se culca cu barbatul sau”!? Lacomia regala nu a scutit pe nimeni: episcopul de Salisbury trebuie sa ofere regelui un splendid armasar pentru a putea avea un iarmaroc in orasul sau. Pescarii platesc un bir pentru ca, in marea sa milostivire, regele sa le permita sa sareze pestii...
Zgarcenia lui nu a cunoscut margini atunci cand a fost vorba despre impartirea domeniilor forestiere din Anglia. El a decretat ca toate padurile din sud se vor constitui in domeniul de vanatoare al regelui, interzicand categoric si altora sa mai vaneze aici. Mai mult, cum in Normandia el avea uriase paduri, unde obisnuia sa vaneze mistreti si cerbi, a poruncit ca aproape de Winchester, orasul ales spre a-i fi capitala, sa se planteze o padure – Padurea Noua. Au fost rase de pe fata pamantului zeci de sate, au fost daramate bisericii si lasate in paragina ogoare manoase, iar mii de oameni au ramas muritori de foame.
O istorie macabra
William a petrecut ultimele luni de domnie in Normandia, luptand contra regelui Filip, care voia sa anexeze un domeniu al acestei provincii Coroanei franceze. Pe cand asedia orasul Mantes, a fost victima unui accident absurd: calul i-a alunecat, pe o panta inverzita, si regele s-a lovit puternic cu burta de oblancul seii, suferind o contuzie interna, ce i-a provocat o hemoragie fatala. Pe 9 septembrie 1087, regele si-a dat obstescul sfarsit.
Refuzand sa fie dus dupa moarte in Anglia, William a cerut sa-si afle odihna vesnica in Normandia natala, fiind inhumat la temelia abatiei „Sfantul Stefan” din Caen. Din cauza caldurii, corpul neinsufletit al regelui s-a umflat peste masura, facand sa plezneasca sicriul, spre oroarea celor prezenti – dintre care tocmai fiii Cuceritorului lipseau, avizi sa-si dobandeasca mai repede mostenirea. Astazi, locul unde se presupune ca s-ar mai afla osemintele lui William este acoperit cu o simpla lespede alba, ce nu da nimanui de inteles ca dincolo de ea s-ar putea afla resturile pamantesti ale omului care a schimbat pentru totdeauna destinele Angliei...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Printul Charles, audiat pentru moartea Dianei

Mesaj Scris de Admin la data de 04.03.07 7:57



Printesa Diana si Dodi Al Fayed
Printul Charles, audiat pentru moartea Dianei
Printul Philip si Printul Charles ar putea fi audiati in cadrul anchetei privind moartea Printesei Diana.

Inalta Curte de Justitie din Londra a admis recursul formulat de Mohammed Al Fayed. Rezultatele celei de-a patra anchete privind moartea Printesei Diana nu vor fi analizate de un singur judecator, ci de un juriu popular. Hotararea Curtii londoneze anuleaza decizia initiala a baronesei Elizabeth Butl [...]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Moartea Printesei Diana. Juratii vor avea ultimul cuvant

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.07 18:24

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Audieri cu jurati in cazul mortii printesei Diana

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.07 9:39

Rasturnare de situatie la Londra

Audieri cu jurati in cazul mortii printesei Diana
Inalta Curte de Justitie a Marii Britanii a hotarat ieri ca audierile in controversatul caz al mortii printesei Diana si a iubitului ei, Dodi Al Fayed, sa se desfasoare in prezenta unui juriu. Instanta suprema britanica a respins decizia pronuntata in luna ianuarie de judecatoarea Elizabeth Butler-Sloss, care anuntase ca va prezida singura audierile, si i-a dat satisfactie tatalui lui Dodi, Mohamed Al Fayed, care a cerut ca ancheta sa fie publica.
Cei trei judecatori ai Inaltei Curti de Justitie britanice si-au motivat decizia afirmand ca este posibil ca un accident similar celui in care a murit in 1997 "Printesa Inimilor" sa se repete, cazul fiind de interes public. "Nu doar membrii familiilor regale, ci toate celebritatile sunt vulnerabile" la incidente de acest tip, fiind urmarite tot timpul de paparazzi, a scris in motivatia sentintei judecatoarea Janet Smith.
Milionarul egiptean Mohamed Al Fayed, tatal lui Dodi si proprietarul magazinului Harrods din Londra, a declarat ca decizia Curtii Supreme "nu este capatul drumului, dar reprezinta un pas important". Mohamed Al Fayed sustine ca Diana si Dodi au fost ucisi intr-un complot pus la cale de serviciile secrete britanice, la ordinul casei regale, stanjenita de relatia printesei cu un musulman. Potrivit teoriilor conspiratiei, Diana ar fi fost insarcinata si urma sa isi anunte logodna cu Dodi.
Anchetele politiei franceze si britanice au dus la concluzia ca responsabilitatea pentru accidentul din noaptea de 31 august 1997, de la Paris, ii apartine soferului limuzinei Mercedes in care se aflau Diana si Dodi, Henri Paul (decedat si el in accident), care avea o concentratie de alcool in sange de 1,74 grame (de doua ori limita admisa) si a pierdut controlul masinii, dupa ce a accelerat pentru a scapa de paparazzi care ii urmareau, pe motociclete, pe cei doi indragostiti. Limuzina a intrat in pilonul de sustinere cu numarul 13 al tunelului Alma din Paris. Aceasta explicatie nu i-a satisfacut insa pe Mohamed Al Fayed si pe unii dintre admiratorii printesei Diana din intreaga lume, care au alimentat teoriile conspiratiei.
Mohamed Al Fayed il acuza pe sotul reginei Elisabeta a II-a, printul Philip, ca ar fi "comandat" asasinarea celor doi si a cerut ca acesta sa fie chemat sa depuna marturie, impreuna cu mostenitorul tronului britanic, printul Charles, fostul sot al Dianei.

Raportul Stevens

Pe 14 decembrie anul trecut au fost date publicitatii concluziile anchetei conduse de seful politiei metropolitane, lordul Stevens. Pe baza investigatiilor proprii, a 20.000 de documente si a depozitiilor a 1.500 de martori si a sefilor MI5 si MI6, ancheta a exclus orice implicare a serviciilor secrete britanice si a casei regale, confirmand culpa soferului Henri Paul. In "Raportul Stevens" s-a precizat ca Diana nu era insarcinata si ca Dodi Al Fayed cumparase, intr-adevar, un inel. O alta concluzie a expertilor a fost ca Diana, Dodi si soferul ar fi scapat cu viata daca ar fi purtat centurile de siguranta.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Enigma cainilor fantoma

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.07 18:21

Enigma cainilor fantoma


http://www.revistamagazin.ro/Paranormal/Enigma-cainilor-fantoma.htm
De-a lungul istoriei au fost semnalate, de prin cele mai diverse colturi ale lumii, numeroase relatari privind observarea unor aparitii inexplicabile menite sa provoace groaza martorilor - asa-numitii „cainii fantoma”.In insulele britanice, asemenea aparitii, inregistrate cu sutele in ultimele veacuri, au devenit aproape un fapt comun. Pana si in zilele noastre, exista oameni, cu precadere din zonele de sud ale Angliei si din Scotia, care sustin ca s-au aflat, la un moment dat, fata in fata cu tenebroasele fiare. Descrierile lor par sa coincida: acesti caini sunt mult mai mari decat cei obisnuiti si intotdeauna au blana neagra si ochii fosforescenti, injectati de sange.
De obicei, apar doar pentru cateva momente, spre a disparea apoi in neant, lasandu-i pe martori muti de spaima si uimire. Din cele mai vechi timpuri, ei au fost asociati cu moartea sau cu diavolul, deoarece multe relatari stravechi ii prezinta ca fiind insotiti de un personaj aparent uman, mascat de o gluga de asemenea neagra.
O fiara diabolica?
Un fapt straniu pus in legatura cu aceste creaturi este atacarea de catre ele a bisericilor, cu precadere in Evul Mediu. Cronicile povestesc ca, in secolul XII, un asemenea exemplar a patruns in interiorul unei biserici din Essex, pe o furtuna teribila, parand sa caute acolo „ceva sau pe cineva”. Conform altei surse, pe 4 august 1577, la Bongay, in Anglia, un imens caine negru a intrat in biserica si s-a napustit asupra enoriasilor, ucigand doi dintre ei si ranindu-l grav pe un altul, inainte de a se face nevazut!
Multe rapoarte contemporane, provenind chiar de peste Atlantic, amintesc despre aparitia „cainilor fantoma” in fata masinilor, cu precadere noaptea. Ei raman acolo, in lumina farurilor, iar cand conducatorul auto incetineste, pentru a evita animalul aparut pe carosabil, acesta dispare in bezna... Numeroase sunt cazurile cand „cainii fantoma” au fost observati in cimitire - de altfel unii parapsihologi chiar sustin ca acestia pot indeplini in asemenea imprejurari rolul de „paznici” ai mormintelor. In tarile slave (Bulgaria, Iugoslavia), este inca larg raspandita credinta in existenta unor caini fara cap care se plimba noaptea pe aleile cimitirelor.
Vestitorul mortii
O alta anomalie pusa tot pe seama unor „caini negri” este capacitatea lor de a prevesti - precum cucuvelele, in traditiile romanesti - moartea oamenilor. In folclorul celtic, cainii negri apar in preajma caselor unde va muri in curand cineva. Un raport din 1880 semnaleaza cazul unei familii din comitatul Cornwall, care a inceput sa fie vizitata de un urias caine negru, aparut parca de nicaieri. Copilul, de numai cinci ani, al respectivei familii, s-a imprietenit pe data cu animalul iar curand si parintii si bunicii lui s-au atasat de acesta.
Dar, dupa numai o saptamana, comportamentul cainelui, linistit pana atunci, s-a modificat: patrupedul se agita, scotea urlete prelungi si parea intruna nelinistit. A doua zi, bunicul copilului a suferit un atac de cord, dar, transportat la un spital, si-a revenit. Acasa, cainele urla insa si mai tare. Batranul a facut un alt infarct si a murit. In aceeasi zi, cainele a disparut din preajma casei unde se aciuise si nu a mai fost vazut de nimeni, niciodata.
In ultimele decenii, un nou fenomen se face remarcat: asocierea, mai ales in Anglia, a aparitiilor de „caini fantoma” cu observatiile OZN. Sa fie toate acestea doar simple fabulatii, izvorate din spaimele ancestrale ale oamenilor, zavorate in subconstient, sau sa faca parte dintr-o unica realitate, intangibila inca pentru noi, pamantenii?...
GABRIEL TUDOR
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

O problema controversata-Henric al VIII-lea si Biserica Angl

Mesaj Scris de Admin la data de 20.02.07 21:22

O problema controversata-Henric al VIII-lea si Biserica Anglicana
=====
EpisodulII [13.05.2006]
Episodul I [06.05.2006]
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ingerul disident

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 13:45

Ingerul disident


Cand în spiritul unei singur om coexista talentul poetului si cel al artistului plastic, atunci personalitatea cu pricina ar trebui sa aiba o viata iesita din orice tipare. Asa s-a întamplat cu bizarul si controversatul William Blake, un englez care a bulversat conservatorismul Albionului. Nascut la Londra, într-o familie de „disidenti religiosi”, William Blake (1757-1827) a fost considerat de propriii parinti drept un „rebel incurabil” înca de la varsta de 4-5 ani.Micul William le povestea parintilor cum vede „îngeri stralucind pe crengile copacilor” si cum îi „aude cantand”. Îi vedea si-i auzea numai el, de aceea mama sa a decis sa nu-si dea odrasla la scoala. Tatal sau, James, si-a sfatuit sotia sa-l instruiasca acasa, în spiritul Bibliei. Asa se face ca viitorul poet si gravor de exceptie nu a ajuns la o institutie de învatamant decat atunci cand s-a înscris la Academia regala de arte, pe cand avea douazeci si doi de ani.
Acest lucru extraordinar a fost posibil datorita talentului exceptional pe care Blake l-a dovedit în atelierele de desen si de gravura pe care le-a frecventat. Din punct de vedere intelectual, el a fost un autodidact. Instruindu-se singur, acest personaj pitoresc al Londrei din acele vremuri a dobandit o personalitate uluitoare, devenind treptat adversar al tuturor conventiilor sociale si religioase ale societatii engleze din secolul XVIII.
Disidenta ganditorului William Blake, pe alocuri vehementa, atingea probleme considerate pe atunci tabu: egalitatea în fata divinitatii, egalitatea tuturor raselor, egalitatea sexuala a femeii cu barbatul. Se manifesta împotriva oricarei forme de superioritate a vreunui om fata de altul - ajunsese sa-i considere pe soldatii regelui niste „sclavi”, fapt pentru care a fost la un pas de a fi condamnat.
De asemenea, se pronunta împotriva restrictiilor dure din Vechiul Testament si a fost un adversar al „Regimului terorii” impus de Robespierre. Temperament vulcanic, Blake a luat parte la o revolta de strada împotriva celor care administrau închisoarea Newgate din Londra. Mistic si romantic, vizionar si admirator al „marilor spirite libere” precum Dante, Raphael si Michelangelo, William Blake scrie si îsi ilustreaza propriile carti: „Cantecele inocentei si ale experientei”, „Ierusalim”, „Casatoria paradisului cu infernul” etc. Este un caz unic în care un om de cultura stapaneste cu aceeasi forta a talentului ideea exprimata prin cuvant si prin imagine. Evident, Blake a facut o lunga cariera de ilustrator de texte celebre ale poetilor englezi si ale lui Dante Alighieri.
Am lasat pentru final amintirea relatiei acestui „nebun frumos” cu o femeie analfabeta: Cathrine Boucher. Pe actul de casatorie, aceasta n-a fost în stare decat sa puna un „X”, dar ulterior, într-un menaj care a durat aproape 45 de ani, ea a devenit inspiratoarea si sustinatoarea sotului ei. Îl numea „îngerul” pentru ca îi împartasea toate viziunile sale mistice. Blake a murit în bratele ei, dupa ce o anuntase ca va pleca pe lumea cealalta, chiar în dimineata zilei în care „transferul” s-a petrecut, la ceas de seara. Ulterior, Cathrine a supravietuit prin vanzarea operelor „Ingerului”. Biograful artistului, Peter Ackroyd, afirma ca sfioasa vaduva „se consulta cu defunctul sot în cadrul unor sedinte persoale de spiritism...”.
http://www.revistamagazin.ro/Terra-X/Ingerul-disident.htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Duelul fratilor de sange albastru

Mesaj Scris de Admin la data de 18.02.07 10:43



Ultima editare efectuata de catre Admin in 25.06.13 17:30, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cine ar fi fost regele Angliei dacă William Cuceritorul ar f

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.07 15:40

Cine ar fi fost regele Angliei dacă William Cuceritorul ar fi fost
Experții au descoperit moștenitorii-"alternativă" la tronul britanic Un inginer pensionar din Tyneside și un director financiar din Berkshire au fost numiți moștenitori-„alternativă" la tronul englez. Albert Turnbull și Mark Golledge au fost identificați în urma unei campanii care și-a propus să descopere cine ar fi fost rege dacă William Cuceritorul ar fi fost învins.
Pretendenților li s-a cerut să-și dovedească arborele genealogic până în 1066. Peste 500 de persoane au răspuns provocării. Reclamanții trebuiau să dovedească legături de rudenie fie cu regele Harold, fie cu Edward the Confessor, Edgar the Aetheling sau Alfred cel Mare.
150 de persoane ar avea dreptul de a sta pe tron

Numai 150 de pretendenți au fost admiși, între ei fiind și persoane din SUA, Australia sau Norvegia. Albert Turnbull, de pildă, a reușit să-și traseze ascendența până la William Cuceritorul, ceea ce înseamnă că ar fi putut avea pretenții, indiferent de rezultatul bătăliei de la Hastings. Domnul Turnbull a spus că prințul de Wales nu trebuie să-și facă griji, pentru că nu va revendica tronul. "Charles este cel de-al 23-lea verișor al meu. Pare să aibă simțul umorului. Sper să ia toate acestea în glumă". Mark Golledge a reușit să-și traseze ascendența doar până la Alfred cel Mare. British Heritage a ținut să precizeze că toate cercetările și-au propus să marcheze deschiderea unui nou centru pentru vizitatori pe locul unde a avut loc, în 1066, bătălia de la Hastings. William, primul rege normand al Angliei
William Cuceritorul (1066-1087) a fost duce al Normandiei și a devenit regele Angliei după bătălia de la Hastings. El a fost fiul nelegitim al lui Robert, duce de Normandia, și al concubinei lui, Arlette. Deși avea mai mulți copii, ducele l-a desemnat pe William moștenitor, când avea numai șapte ani. La 20 de ani era deja un conducător abil. În 1051, vărul său, Eduard Confesorul, rege al Angliei, care nu avea moștenitori direcți, i-a promis că îl va lăsa moștenitor. Totuși, pe patul de moarte, Eduard i-a încredințat regatul lui Harold Godwinson, care provenea din cea mai importantă familie nobiliară a Angliei. Atunci, William a invadat Anglia.El l-a învins pe Harold la Hastings și a fost încoronat în ziua de Crăciun a anului 1066 drept primul rege normand al Angliei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

8 februarie 1587 - Decapitarea Mariei Stuart

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.07 10:28

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

1 februarie 1327 - Incoronarea lui Edward III al Angliei

Mesaj Scris de Admin la data de 05.02.07 17:55

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

30 ianuarie 1649 – moartea regelui Angliei, Carol

Mesaj Scris de Admin la data de 30.01.07 20:11

30 ianuarie 1649 – moartea regelui Angliei, Carol I Primul rege judecat si executat
La 30 ianuarie 1649, Regele Angliei, Carol I, a fost decapitat. O coincidenta ciudata a facut ca tot in 30 ianuarie, dar 1661, Oliver Cromwell, omul care invinsese armatele regale si insistase ca regele sa fie executat, sa fie deshumat, la trei ani de la moartea sa, judecat pentru regicid si spanzurat.

In prima jumatate a secolului al XVII-lea, Anglia condusa de Carol I Stuart se afla in pragul revolutiei. Intre un Parlament, care stia ca-i convocat cu parere de rau, si un rege care nu credea in drepturile Parlamentului, conflictele erau inevitabile. Casatoria regelui cu o catolica de doar 15 ani, Henrieta-Maria, fiica cea mai mica a regelui Frantei, Henric al IV-lea a acutizat tensiunile. Englezii protestanti credeau ca o regina franceza n-a adus niciodata o mare fericire Angliei. O domnie nepopulara Parlamentul din 1628, ales intr-o atmosfera invrajbita, i-a reamintit regelui ca era dator sa respecte legile regatului. Parlamentarii au intocmit celebra Petitie a Drepturilor, a carei originalitate a constat in faptul ca ea a incercat sa stabileasca o limita precisa intre puterea regala si puterea legii. Petitia a devenit una din legile fundamentale ale regatului. Ea restrangea extrem de mult prerogativele regelui. Printre altele, nu-i mai ingaduia sa intretina o armata permanenta. Conflictul dintre regele catolic si Parlamentul protestant a avut in mare masura un caracter religios. In 1629, o rezolutie a Parlamentului a decretat ca oricine va indemna sa se perceapa impozite neacordate de Parlament va fi considerat inamic public. Carol a raspuns arestand noua membri ai Camerei Comunelor, fiind hotarat sa se lipseasca de Parlament. Scrierile si predicile au inceput sa fie cenzurate, intrunirile interzise. Cu toata nepopularitatea acestor masuri, multa vreme nu s-a produs nici o revolta serioasa. Acestui popor atat de preocupat de legalitate si obisnuit in secolul dinastiei Tudor sa-l respecte pe suveran ca pe un personaj sfant, o rascoala impotriva regelui i se parea un act monstruos. Printre vechile impozite pe care oamenii regelui le-au reinviat s-a numarat si acela numit ship money, impozitul naval. Ca un impozit sa fie acceptat de englezi, acesta trebuia votat de Parlament, lucru care nu s-a intamplat. Conflictul dintre rege si Parlament devenise manifest. Cu toata severitatea cenzurii, au inceput sa circule pamflete impotriva curtii. Reactia a fost dura. Unui pamfletar i s-au taiat urechile si acelasi tratament a fost aplicat unui pastor protestant si unui doctor. Publicul din Londra a privit cu indreptatita oroare tratamentul barbar aplicat celor trei gentlemeni. In clipa in care calaul s-a apropiat de ei, un imens strigat de manie s-a ridicat din multime. Creste mania poporului englez, fenomen grav intr-un stat in care singura forta a suveranului consta in dragostea poporului fata de el. Legea, mai tare decat regele Suprema nebunia a fost pretentia de a le impune scotienilor, atat de indarjiti in a-si apara biserica lor presbiteriana, rugaciunile si ritualul anglican. Scotienii s-au revoltat. Regele a luat hotararea de a trimite o armata impotriva lor, dar pentru a obtine banii necesari intretinerii unei armate, regele a fost nevoit sa convoace in 1640 Parlamentul. Dupa o sesiune de numai optsprezece zile, timp in care parlamentarii nu numai ca nu au acceptat cererea regelui, dar l-au si criticat, „Parlamentul scurt” a fost dizolvat. Fara bani, fara soldatii din comitatele din nord, Carol a fost nevoit sa convoace un nou parlament, tot in 1640. Noul Parlament a fost format din gentilomi, proprietari, oameni seriosi, religiosi, cultivati, care doreau sa revina cat mai curand posibil la domeniile lor familiale. Departe de a fi ostili institutiei monarhice, ei nu concepeau alta, dar aveau de rezolvat cu Carol doua conflicte, unul politic si unul religios, conflicte care otraveau viata Angliei de la urcarea pe tron a dinastiei Stuart. Parlamentarii au reusit sa-i impuna regelui mai multe acte. Regele nu mai putea guverna fara parlament si nu mai putea percepe impozite fara votul parlamentului. Legea devenea mai tare decat regele. Carol I nu a gasit nicio solutie pentru a iesi din aceasta dilema: sau sa restabileasca prin forta autoritatea sa, sau sa devina o umbra de rege. Razboiul civil era fatal, pentru ca nici un minister responsabil nu se interpunea intre rege si Parlament si astfel cele doua puteri se ciocneau. Regele a agravat tulburarile, facand un joc dublu. Confirma cu docilitate legile votate de parlament, iar in secret conspira impotriva legilor si a Parlamentului. El se considera insa in stare de razboi, in care totul este permis. Razboiul civil In aceste conditii, venise timpul ca fiecare englez sa opteze pentru una dintre tabere. Nordul catolic si vestul erau mai curand aproape de rege, sudul si estul alaturi de Parlament, dar frontierele acestea nu au fost niciodata bine delimitate. In 1642, regele a parasit Londra. Nimeni din tabara parlamentara nu dorea, la inceputul razboiului, sa-l doboare pe Carol Stuart. Nimeni nu-si imagina ca ar putea sa se lipseasca de el. Ideea despre caracterul sacru al regalitatii, pe care secole de-a randul de respect fata de ea o intiparise in mintile oamenilor, ramanea intacta. Cele doua armate erau total nepregatite, dupa o indelungata perioada de pace de sub domnia dinastiei Tudor. Carol avea un plan, acela de a inconjura Londra; Parlamentul n-avea nici unul, in afara doar de a-l prinde pe rege viu. Inceputul razboiului s-a aratat favorabil regelui, care, in urma unei batalii indecise, la Edgehill, a putut concentra trei armate impotriva Londrei. Daca ar fi avut bani si daca ar fi dus o politica mai sincera, Carol ar fi putut invinge, dar regele a incercat sa negocieze in acelasi timp si cu scotienii, si cu Franta (prin intermediul reginei), si cu Parlamentul. Alianta pe care parlamentarii au reusit s-o realizeze cu scotienii le-au adus, in 1644, victoria de la Marston Moor, datorata unui mic nobil din Hungtinton, Oliver Cromwell, un om cu o profunda credinta religioasa. Cromwell a recunoscut superioritatea cavaleriei regale si necesitatea, in cazul in care armata parlamentara voia sa iasa invingatoare, de a o recruta dintre soldatii devotati cauzei si nu dintre mercenari sau insi nepasatori. „Un numar mic de oameni cinstiti valoreaza mai mult decat o multime”, credea Cromwell, care voia sa formeze un batalion sacru, o trupa de soc. A creat 14 escadroane formate din oameni uniti printr-o disciplina comuna – „coastele de otel”. Acestea au obtinut victoria decisiva de la Naseby, din 1645. Regele a decis sa se predea scotienilor, dar acestia l-au predat Parlamentului. Carol a reusit, la 11 februarie 1647, sa fuga din Londra intr-o ambarcatiune pe Tamisa si s-a refugiat in castelul Carisbrooke. O scrisoare a lui catre regina, scrisoare care a fost interceptata, releva ca regele Carol incerca sa aduca o armata scotiana in Anglia. Cromwell a repurtat o victorie rapida si completa, regele redevenind prizonierul Parlamentului in Londra. Regicidul La 20 ianuarie 1649, s-a deschis procesul regelui. Acuzarea spunea: „Carol Stuart, rege al Angliei, primind o putere limitata, aceea de a guverna in baza si conform legilor regatului, si nu altmintrelea, in mod miselesc si cu rea-vointa, a declarat razboi Parlamentului si, ca provocator al acestui razboi, s-a facut vinovat de toate tradarile, omorurile si jafurile comise in timpul zisului razboi”. Era o inculpare fara valoare legala, dar regele a fost condamnat la moarte. La 4 ianuarie 1649, Camera Comunelor s-a declarat exponenta puterii supreme in Anglia. Declarand ca poporul este „izvorul oricarei puteri legale” si considerand ca ei exprima vointa acestuia, membrii Camerei au declarat ca in stat ei reprezinta „puterea suprema, ale carei hotarari au putere de lege, fara consimtamantul regelui si al lorzilor”. Tribunalul a fost format din 135 de oameni. Multi comisari nici nu s-au incumetat macar sa participe la un asemenea „proces nemaiauzit” si sa-l judece pe „unsul lui Dumnezeu”. La prima sedinta a tribunalului, au fost prezenti doar 53 de membri ai tribunalului. Unul dintre comisari, Ludlow, a cerut pedeapsa cu moartea, caci „tara se va curata de sangele varsat doar prin sangele aceluia care l-a varsat”. Printre membrii tribunalului existau si din aceia care ridicau cu hotarare obiectii impotriva sentintei de condamnare la moarte. Cromwell s-a straduit sa le arate judecatorilor, care sovaiau, importanta istorica a executarii regelui. Daca regele ramanea in viata, atunci lucrurile vor merge ca inainte, daca nu mai rau. Binele poporului cerea moartea regelui. „Savarsiti o opera de scurta durata, dar dreapta. Domnul Dumnezeu va porunceste acum sa-l pedepsiti pe acest asupritor al Angliei. Fapta aceasta va fi pomenita in vremurile ce vor veni cu respect de toti crestinii si cu groaza de toti tiranii lumii”. La 26 ianuarie 1649, tribunalul a pronuntat in sfarsit sentinta: Carol Stuart, tiran, ucigas si dusman declarat al statului englez, urma sa fie executat „prin despartirea capului de trunchi”. Sentinta a fost semnata doar de 59 de comisari. La 30 ianuarie 1649, calaul a taiat capul regelui, in fata unei multimi imense. Ironia istoriei a facut ca la 30 ianuarie 1661, cadavrul lui Cromwell sa fie deshumat, la trei ani de la moartea sa, judecat, condamnat pentru regicid si spanzurat.

Un rege trist si lipsit de imaginatie
„Cine priveste atent, in portretele lui Van Dyck, tristul si frumosul chip al lui Carol I se mira mai putin de nenorocirile care au dat peste dansul. Exista in trasaturile sale noblete, cinste, timiditate, dar si un fel de sumbra incapatanare. Regele Carol I era un barbat cast si pios. Rosea cand auzea un cuvant nelalocul lui si ramanea tacut cand nu-i placea vreo atitudine. Lipsit de imaginatie, nu prevedea niciodata reactiile supusilor sai. Cand reactiile acestea ii erau ostile, se simtea surprins, si o violenta oarba – violenta timizilor – il cuprindea. Avea sincera dorinta de a face lucrurile cum trebuie, dar se fixase la un sistem de idei pe care nici discutiile, nici experienta nu le-au putut modifica vreodata. A murit repetand afirmatiile pe care le facuse toata viata” – André Maurois

Marele invingator al regelui
„Melancolic, prada cosmarurilor, o buna parte a vietii lui se scurgea in stari de comuniune mistica. Se lasa in voia emotiilor mai mult decat un englez obisnuit si-i vedeai deseori lacrimi in ochi. Cand era vorba sa-si apere credinta, Cromwell putea sa fie dur, dar era de o blandete nemarginita fata de acei crestini care nu cereau altceva decat sa traiasca in deplina curatenie sufleteasca. De multe ori, in preajma unei mari batalii sau a unei importante hotarari, a fost fugind de oameni, inchizandu-se undeva cu Biblia in mana si rugandu-se vreme indelungata. Limbajul sfintei carti devenise stilul lui firesc” – André Maurois

Ioan BOTIS
ibotis@gazetademaramures.ro


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.03.10 13:30, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ciudateniile razboinicilor celti

Mesaj Scris de Admin la data de 24.01.07 16:07

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

18 ianuarie 1778 - Capitanul Cook descopera insulele Hawaii

Mesaj Scris de Admin la data de 21.01.07 17:54

18 ianuarie 1778 - Capitanul Cook descopera insulele Hawaii
Nascut pe 27 octombrie 1728, intr-o familie de origine modesta, James Cook este considerat cel mai mare navigator englez, fiind pretuit si pentru meritele sale ca explorator si cartograf. Cook a efectuat trei calatorii in Pacific, fiind primul european ce a atins coasta estica a Australiei, insulele Hawaii si primul care a cartografiat tarmurile Noii Zeelande. Cariera sa a inceput in adolescenta, cand s-a angajat ca mus pe o corabie comerciala. La 27 de ani, se inroleaza in Marina Regala si participa, in calitate de combatant, la Razboiul de Sapte Ani, remarcandu-se la asediul Quebecului, stapanit de francezi.
Din aceasta perioada dateaza si primele sale incercari de cartografiere a cursului fluviului Saint Lawrence, incercari care s-au dovedit de mare folos armatei engleze si l-au adus pe tanarul Cook in atentia Amiralitatii si Societatii Regale. Convinsi de calitatile sale, inaltii demnitari englezi i-au incredintat comanda navei HM Endeavour, cu care, in 1766, Cook pleaca in prima dintre calatoriile ce-i vor aduce gloria.
Cook se remarca acum prin acuratetea hartilor intocmite si prin priceperea ca navigator, nu in ultimul rand prin temeritatea ca explorator, atunci cand se lanseaza in cercetarea marilor Antarctice si a Marii Bariere de Corali. Adulat de oamenii sai, Cook a stiut sa isi impuna vointa unor echipaje adesea indisciplinate, aducandu-si intotdeauna cu bine matelotii acasa. La 18 ianuarie 1778, Cook este primul european ce pune piciorul pe insulele Hawaii, pe care le considera „paradisul pe pamant”, numindu-le „Insulele Sandwich”, in cinstea primului Lord al Amiralitatii, Sandwich.
Revenit in Hawaii peste un an, atras de frumusetea locurilor, Cook imparte destinul tragic cu un alt navigator de exceptie, portughezul Magellan, fiind ucis, la 14 februarie 1779, intr-o confruntare cu localnicii.
http://www.revistamagazin.ro/Astazi-in-istorie/


Ultima editare efectuata de catre Admin in 28.03.10 13:29, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Lisa Clayton - prima femeie care a facut inconjurul lumii

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 17:17

Lisa Clayton - prima femeie care a facut inconjurul lumii
Ambitia de a te intrece pe tine insuti a inceput sa cuprinda din ce in ce mai multi temerari pasionati de navigatie pe mare. Astfel ca, dupa performantele unui Magellan, Cook, Drake sau Soclum, prezentate in episoadele anterioare ale serialului nostru, alte nume s-au inscris in galeria celor care s-au autodepasit. Cine este primul om din lume care a navigat solitar in jurul lumii, sau prima femeie care s-a incumetat sa dea piept cu marea, puteti afla citind ultima parte din seria „Calatori celebri ai marii”.


Onoarea de a fi primul om ce a navigat in jurul lumii de unul singur, cu o singura oprire, i-a revenit lui Francis Chichester (1902-1972) - foto 1. In anul 1966, la vârsta de 64 de ani, Chichester a plecat cu „Gypsy Moth IV”, din England. Cu ajutorul mecanismelor diferentiale, a spulberat cei 3.700km (2.300 mile) spre Australia. Imediat dupa plecarea din Sydney, „Gipsy” s-a rasturnat, dar si-a revenit singur. Un alt hop pe care temerarul navigator a trebuit sa-l treaca l-a intâmpinat in zona Capului Horn. Valuri de 15 metri inaltime au lovit cu putere ambarcatiune. In 1960, Chichester era câstigator al cursei transatlantice. In 28 mai 1967, dupa 226 de zile petrecute pe mare, navigatorul a fost salutat de o jumatate de milion de oameni, la intoarcerea in Plymouth (Anglia). Dupa aceasta isprava, englezul a mai facut si primul zbor solitar foarte lung intr-un hidroavion, pornind din Anglia si oprindu-se tocmai in Australia.
Chay Blyth (foto 2), poreclit „omul de otel”, a devenit unul dintre cei alesi când a navigat impotriva vântului in jurul lumii, de la est la vest, la bordul lui „British Steel”, in 1971, terminând calatoria in 302 zile. Doi ani mai târziu, francezul Alain Colas a facut ocolul celor trei mari Capuri, având nevoie de numai 129 de zile pentru a termina calatoria.
Prima femeie care a navigat in jurul lumii este englezoaica Lisa Clayton (foto 3). Aceasta a plecat de la Dartmouth la bordul lui „Spirit of Birmingham”, pe data de 17 septembrie 1994, terminând obositorul voiaj 285 de zile mai târziu.
La rândul sau, Jonathan Sanders s-a incumetat sa realizeze un ocol solitar al globului, de cinci ori. De asemenea, el a mai realizat si remarcabilul ocol triplu, fara oprire, al lumii in perioada mai 1986 - martie 1988, acoperind 128.000 km (80.000 de mile). Cu timpul, ocolul lumii a devenit o obsesie, fiind organizate curse speciale cu scopul de a dobori recorduri dupa recorduri. Francezul Philippe Jeantot a fost cel care a lansat ideea unei intreceri intr-o cursa solitara fara oprire, in jurul lumii
http://www.ultima-ora.ro/#Monden
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Francis Drake, urmasul lui Magellan

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 17:16

Francis Drake, urmasul lui Magellan
Pastrând o ordine cronologica a faptelor, in episodul de astazi a venit rândul prezentarii altor calatorii celebre. Daca aventura lui Francis Drake este considerata ca fiind al doilea ocol al lumii, calatoriile lui James Cook si Joshua Slocum reprezinta alte doua temerare incercari de navigatie duse la bun sfârsit.
Un fost pirat, metamorfozat in explorator, a reusit sa surprinda lumea acelei perioade cu un ocol al lumii având la dispozitie o flota de sase nave, mai mare decât a lui Magellan. Englezul Francis Drake (1540-1596) - foto 1 - a fost trimis, in secret, de regina Elisabera a II-a, in Spania, cu intentia de a hartui aceasta tara. Pe data de 13 decembrie 1577, Drake a plecat de la Plymouth (Anglia) cu sase corabii sub comanda sa. In septembrie 1578, cinci dintre nave s-au intors din Strâmtoarea lui Magellan, in timp ce Drake a plecat mai departe cu Golden Hind. Un an mai târziu, in iunie 1579, a atins coastele Californiei de astazi, ajungând chiar pâna aproape de granita de azi Canada-SUA. Dupa ce a calatorit prin Indii, peste Oceanul Indian si in jurul Capului Bunei Sperante, Drake a intrat in Plymouth in septembrie 1580 cu Golden Hind, plina de aur si mirodenii, fiind primul capitan ce a facut inconjurul lumii.
Alt nume celebru ce a facut ocolul lumii a fost James Cook (foto 2). A ridicat pânzele din Anglia pe data de 25 august 1768, la bordul lui Endeavour, având la bord un echipaj de 94 de marinari si oameni de stiinta. Pâna in aprilie 1770, Cook a explorat Tahiti, Noua Zeelanda, Australia, Java, trecând de Capul Bunei Sperante. In 13 iulie 1771, exploratorul intra in Dover, fiind numit Comandor al Marinei de catre regele George III.
Joshua Slocum, nascut in 1844 in Noua Scotie, a devenit cetatean american si capitan la 25 de ani. Pe 24 aprilie 1895, la 51 de ani, Slocum a plecat din Boston la bordul unui vas de pescuit remodelat, pe care l-a botezat „Spray”. Slocum a traversat Atlanticul spre canalul de Suez, odata ajuns in Gibraltar, fiind avertizat despre pericolul piratilor din Mediterana. A pornit inapoi peste Atlantic si s-a indreptat de-a lungul coastelor Braziliei, prin infernala Strâmtoare a lui Magellan. Trecând cu brio prin fatalii curenti, apoi de coastele stâncoase si de marile incarcate de alge, pe când naviga in jurul Australiei, Capului Bunei Sperante si peste Atlantic, Joshua Slocum a intrat in Newport, Rhode Island, pe data de 27 iunie 1898, dupa trei ani de calatorii ce au insumat 74.000 de km (46.000 de mile). Americanul de origine scotiana a devenit astfel primul om care a navigat solitar in jurul lumii. Incredibila sa incursiune este povestita in cartea sa „Navigând in Jurul Lumii”.
http://www.ultima-ora.ro/#Monden
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Batalia de la St. Albans

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 17:09

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Arthur - legendarul urs fioros al Britania

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 16:37

Arthur - legendarul urs fioros al Britania
Intr-o epoca intunecata si plina de razboaie si tradari, un rege a adus prosperitatea si pacea tarii sale, a aparat-o de fiecare primejdie ce o ameninta si i-a marit hotarele, cum nici un alt inaintas al lui nu o mai facuse: Arthur Pendragon. De poruncile sale ascultau zeci de cavaleri, gata oricand sa-i protejeze pe cei slabi impotriva abuzurilor celor puternici si sa infrunte orice pericol in cautarea celei mai sacre relicve a crestinatatii - Sfantul Graal. Desi regina si cel mai bun dintre cavalerii sai ii vor insela asteptarile, desi insusi fiul sau il va ucide, desi regatul maret pe care-l faurise se va prabusi in ruina, modelul inspirat de Arthur va ramane cel dupa care se vor calauzi toti conducatorii lumii, vreme de multe secole...Citeste mai departe...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Moartea regelui Arthur și Războiul celor Două Roze

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 14:28

Moartea regelui Arthur și Războiul celor Două Roze
Pare și astăzi incredibil că vreme de patru secole, de la Geoffrey of Monmouth (născut în jur de 1100), Robert Wace, Layamon (Lawman), Chrétien de Troyes sau Wolfram von Eschenbach până la Thomas Malory (mort în 1471), istoriile și romanele despre regele Arthur și cavalerii mesei rotunde au reușit să țină cu sufletul la gură publicul occidental, de la regi și magnați până la burghezi și popor.
În teza sa de doctorat, publicată în 2003 la prestigioasa editură a lui Derek Brewer, profesor de engleză medie la Cambridge*, Raluca Rădulescu analizează resemantizarea "materiei bretone" în contextul dramatic al Războiului celor Două Roze (1455-1487) și receptarea sa de către clasa socială a gentry, aflată pe atunci în plină ascensiune. Conferențiar (lecturer) la Universitatea țării Galilor (Bangor) și fondatoare a unui centru de studii medievale la această universitate, Raluca Rădulescu a fost doctorandă a Universității din Manchester și cercetătoare în mai multe centre europene (New Europe College-București, Trinity College-Dublin, Maison des Sciences de l'Homme-Paris). Specialistă confirmată în domeniul arthurian, Rădulescu are la activ câteva zeci de studii și coordonarea a trei volume colective consacrate diverselor aspecte ale ciclului arthurian în literatura engleză medie (ca. 1150-1550).
Lucrarea de față este dedicată ultimului mare roman arthurian, Morte Darthur ("Moartea lui Arthur"), compus, după unele teorii, de Sir Thomas Malory în închisoare, undeva înainte de 1471. Ca în cazul lui Shakespeare, savanții nu au ajuns încă la un consens asupra identității lui Malory, dar cei mai mulți înclină, pe urmele lui Eugene Vinaver, înspre persoana Cavalerului de Newbold Revel, parlamentar în 1456, fidel sprijinitor al lui Richard Neville, Conte de Warwick (poreclit "the Kingmaker") și condamnat în mai multe rânduri pentru crimă și alte infracțiuni. Biografia lui Malory este așadar destul de tulbure, ca multe vieți din această epocă de continuu război civil, și totodată caracteristică pentru un membru al clasei gentile', așa-numita (landed) gentry. Până la revoluția industrială, dacă nu și mai târziu, în Anglia gentry denumea clasa socială a micilor boiernași rurali, care nu își lucrau singuri pământul ci îl arendau. Aceștia se situau între yeomen (răzeși), țărani liberi care se ocupau cu agricultura și peers, nobilimea ereditară. Deși unii membri ai gentry erau înnobilați (knighted) și purtau arme, iar mulți aveau funcții importante la curte, ei nu erau considerați aristocrați. Firește însă, asemenea burgheziei, prinsă între lumpenime și aristocrație, membrii gentry năzuiau spre ascensiunea nu doar financiară, ci mai ales socială. Din perspectivă culturală, ei imitau aristocrația în gusturile literare, artistice sau vestimentare care o distingeau de clasele inferioare. Rolul unor mari familii provenite din gentry a crescut în timpul Războiului celor Două Roze, după cum arată Raluca Rădulescu (pp. 7-14), în principal datorită nevoii de sprijin armat și financiar a fiecărei tabere.
Teza Ralucăi Rădulescu urmărește să pună în lumină, din perspectiva teoriei receptării, modul în care Morte Darthur putea fi citită de către gentry, investigând totodată, în perspectivă neo-istoricistă temperată, influența contextului politic și social asupra creației lui Malory. Pentru a-și atinge scopul, Rădulescu ne propune o cercetare de istorie intelectuală și de istorie a lecturii în primele două părți ale lucrării sale, unde investighează două mari tipuri de texte: corespondența câtorva importante familii din gentry (Paston, Stonor, Plumpton, Armburgh) și antologiile compilate la comanda unor patroni din această clasă. Analiza scrisorilor pune în relief principalele griji, ambiții și valori morale ale membrilor acestor importante familii. Destul de previzibil, principala virtute urmărită era onorabilitatea (worship), iar valorile de căpătâi ale acestei lumi erau prietenia, fidelitatea și tovărășia (fellowship), toate de inspirație aristocratică. Nu are cum să ne mire că virtuți esențiale ale comitatus-ului germanic, identificate încă din epoca romană de Tacitus, și transmise din timpul invaziilor germanice până la începutul epocii burgheze, caracterizează în egală măsură lumea lui Arthur și pe cea a caselor de York și Lancaster.
A doua parte a lucrării Ralucăi Rădulescu analizează idealurile politice și gusturile literare ale marilor familii de gentry prin prisma antologiilor pe care le comandau acestea (pp. 39-81). Așa-numitele grete bokes (mari cărți') erau un fel de miscelanee de literatură cavalerească (arthuriană), de cronici (John Hardyng etc.), tratate de cavalerie (Vegetius, De re militari etc.) sau opuscule cu subiect politic (Lydgate, The Serpent of Division etc.). Majoritatea acestor texte au în centru, după cum argumentează Rădulescu, ideile de governance (guvernământ', am putea spune) și counsel (sfat'). Într-o epocă instabilă și o țară neguvernabilă, e firesc ca texte despre buna guvernare să fie extrem de căutate. Totodată, după cum va demonstra autoarea și în cazul romanului arthurian unde Gawain, Aggravain și Mordred joacă rolul răilor sfetnici, grăbind astfel sfârșitul lui Arthur și al mesei rotunde , proasta consiliere a regilor și intrigile sfetnicilor constituiau o preocupare în secolul XV, așa cum reiese și din textele antologate în diversele grete bokes.
În fine, după ce izolează principalele preocupări și valori ale gentry, Raluca Rădulescu pornește la identificarea lor în Morte Darthur, "punând în lumină acele elemente din povestea arthuriană care ar fost cele mai atrăgătoare pentru gândirea politică a cititorilor din gentry în secolul XV" (p. 83). Cu un drum, autoarea urmărește și diversele accente puse de Malory pe ideile de bună guvernare și consiliere, în ton cu preocupările veacului său. În cheie neo-istoricistă, Rădulescu dorește (și reușește, cred) să demonteze afirmația lui Larry D. Benson, unul din marii specialiști în Chaucer și literatură engleză medie, după care Morte Darthur ar fi un text rupt de realitatea epocii lui Malory. Argumentația Ralucăi Rădulescu este limpede, documentată, convingătoare deși, după cum recunoaște și autoarea, membrii gentry imitau în mare măsură gusturile și lecturile aristocraților. Totodată, e imposibil de demonstrat că, în deceniile Războiului celor Două Roze, chestiuni precum buna guvernare sau fidelitatea ar fi preocupat mai mult clasa emergentă a gentry decât nobilimea ereditară. Este așadar destul de greu de tras o linie de demarcație clară între gusturile și preocupările acestor două clase, aflate în contact permanent la curte, la țară și sub arme. Datorită eforturilor mimetice ale gentry, atât corespondența lor cât și gusturile trădate de grete bokes, veritabile antologii de best-seller-uri' medievale, vădesc idealuri aristocratice. Popularitatea materiei arthuriene până la sfârșitul evului mediu dovedește, la urma urmei, perenitatea modelului aristocratic, curtenesc, și valoarea sa exemplară într-o epocă în care se anunță deja decăderea marii aristocrații.
Pentru cei interesați de unul din ultimele mari romane medievale, precum și de istoria socială și intelectuală a Angliei veacului al XV-lea, lucrarea Ralucăi Rădulescu este un text deopotrivă savant și pasionant, care dovedește din plin calitățile de filolog și istoric ale uneia din figurile în plină afirmare ale "arthurianisticii" mondiale.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Sultan pentru o zi si jumatate

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 11:24

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

RAZBOIUL BURILOR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 10:59


Albii din Africa de Sud
http://ro.novopress.info/?p=164
=====
Razboiul burilor

* 11 octombrie 1899 – inceputul unui conflict umilitor pentru britanici
Burii sunt urmasii albilor emigrati in anul 1653 in Africa de Sud, in special din Olanda si Germania. Acestia s-au simtit mereu adevaratii stapani ai Africii de Sud. Prin confruntarea cu britanicii, comerciantii stabiliti mai tarziu pe acest teritoriu si care ridicau, la randul lor, pretentii asupra Africii de Sud, s-a ajuns in perioada 1899-1902 la declansarea razboiului burilor.
Razboiul burilor
=====


Ultima editare efectuata de catre in 17.01.07 16:23, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

RAZBOIUL ROZELOR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 10:58



Ultima editare efectuata de catre in 24.02.07 10:14, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135923
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 15 din 15 Înapoi  1 ... 9 ... 13, 14, 15

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum