ISTORIE=ANGLIA

Pagina 6 din 15 Înapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 10 ... 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

RAZBOIUL ROZELOR

Mesaj Scris de Admin la data de 17.01.07 10:58

Rezumarea primului mesaj :

Episodul I
=====
Episodul II
=====
Episodul III
=====
Razboiul Rozelor (Ultimul episod)
=====


Ultima editare efectuata de catre in 24.02.07 10:14, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 16.10.13 18:16

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 10.09.13 18:51

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 04.09.13 22:20

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 25.08.13 15:41

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10415/8/
S-a scris enorm despre „Printesa Inimilor” sau „Printesa Poporului” (cum le placea britanicilor s-o alinte), celebra si mult iubita „Lady Di”. Pâna la casatoria cu printul Charles, ea a fost Diana Frances Spencer, nascuta într-o familie cu blazon nobiliar de multe secole. Tatal sau a fost contele Altrop Spencer al VIII-lea, descendent al regelui Charles al II-lea. Bunica din partea mamei a fost baroneasa Ruth Burke Roche, doamna de companie a reginei-mama a Marii Britanii. Aceasta linie genealogica a determinat educatia aleasa si comportamentul adecvat al Dianei. În consecita, nu întâmplator s-a casatorit cu Printul Charles în 1981. Pe perioada casniciei, titlul sau a fost „Alteta sa regala...”, iar dupa divortul din 1996, din ordinul reginei Elizabeta a II-a, ea a fost numita doar „Printesa de  Wales”. În momentul despartirii oficiale (se separasera din 1992), s-a nascut o controversa cu privire la apartenenta ei de Casa Regala Britanica. Regina le trimisese scrisori în care îi sfatuia sa „divorteze rapid”.
 Prim-ministrul si Consiliul de Coroana au fost de acord. Printesa Diana a primit 17 milioane de lire sterline, dar si „ordin de nedivulgare de detalii presei”. Trebuie spus ca a trecut un timp pâna ce regina a fost de acord ca „Lady Di”  sa fie considerata în continuare membra a Casei Regale. Si asta pentru ca ea era mama celor doi mostenitori directi la tron, fiii William si Henry.
Suspiciuni si contradictii
 În acest articol nu vom aborda circumstantele decesului Dianei, caci ne vom ocupa separat de acest subiect voluminos. Vom încerca sa evidentiem de ce regina Elizabeta a II-a era suparata în legatura cu mariajul dintre Charles si Diana, si de ce nu o mai vedea cu ochi buni pe nora sa. Astfel, la scurt dupa separarea cuplului princiar, printul Charles o angajeaza ca guvernanta (în 1993) pentru cei doi fii pe o anume Tiggy Legge-Bourke (nascuta în 1965), care provenea dintr-o familie respectabila de ofiter în Garda regala. Dupa scurt timp, Diana îi scrie omului sau de încredere, Paul Burrell, fostul majordom de care era foarte apropiata. Printesa credea ca Charles era îndragostit de guvernanta Tiggy. Era anul 1993, cînd Diana a decis sa se retraga din viata publica. Numai ca iubita printesa a facut, pâna la divortul din 1996, doua afirmatii care în mod cert au deranjat-o pe regina.
    La 20 noiembrie 1995, printesa Diana a acceptat cu mare greutate sa acorde un interviu la BBC. Din cuvintele ei s-a desprins clar ca neîntelegerile cu Charles sunt insurmontabile. Însa a mai facut o declaratie greu de digerat de Coroana. Ea a spus ca „în mariajul sau fusesera trei persoane, deci era cam aglomerat” (BBC). Presa a sugerat ca Diana se referea la Camilla Parker Bowles (nascuta în 1947, iubirea lui Charles înainte de casatoria cu Diana si actuala lui nevasta). În ianuarie 1996, Diana este acuzata de regina ca a pus în circulatie un zvon, si anume ca Tiggy guvernanta a ramas însarcinata cu Charles si a facut avort... Pâna la oficializarea divortului, la 28 august 1996, Diana si-a mai aratat nemultumirea fata de faptul ca fiii sai îi arata multa afectiune guvernantei Tiggy...  De altfel, reprezentantul printului Charles a fost nevoit, prin 1995, sa explice de ce majestatea sa o pupa pe obraji pe Tiggy, în anumite circumstante.
 Supararea printesei Diana era cauzata si de ideea ca dupa ce ea a avut un fel de „menaj în trei”, acelasi gen de legaturi exista în continuare si ca fostul ei sot o iubeste neoficial pe Tiggy si oficial pe Camilla. Înainte de divort, ambii soti recunoscusera ca au avut relatii extraconjugale.
PAUL
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 18.08.13 18:23

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.07.13 11:34

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.13 8:38

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 14.07.13 8:38

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 25.06.13 17:30

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 23.06.13 15:07

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10282/33/
Fiica a printului Edward, duce de Kent, si nepoata a regelui George al III-lea, Victoria accede la tron la 18 ani, la 20 iunie 1837, si va avea o domnie fabuloasa de 63 de ani si sapte luni - cea mai lunga in cadrul monarhilor englezi si cea mai lunga domnie feminina din lume. De la 1 mai 1876, ea a mai purtat si titlul de imparateasa a Indiei. Regina Victoria a fost ultima reprezentanta a casei de Hanovra. Regimul care exista in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei era monarhie constitutionala.
 Viitoarea regina Victoria s-a nascut la Londra, in Palatul Kensington. Printre nasii sai s-a numarat si tarul Alexander I al Rusiei. Pana a ajunge mostenitoare la tron, se poate spune ca Victoria a "beneficiat" de mai multe decese ale fratilor sai mai mari. Dupa accederea la tron, pentru noua regina s-au facut mai multe planuri de casatorie. Dar inima tinerei suverane s-a oprit asupra printului Albert de Saxa-Coburg si Gotha, nepotul regelui Leopold al Belgiei. S-au casatorit in 1840 si a fost un mariaj fericit, cu noua copii. Toti s-au casatorit in mai multe tari ale Europei, de aceea Victoriei i se mai spunea si "Bunica Europei". Ea a fost primul monarh care a locuit la palatul Buckingham.
 In timpul primei perioade de domnie, regina Victoria (care nu avea atributii foarte importante in politica interna) a fost tinta mai multor atentate si a fost afectata de foametea din Irlanda (1845), cauzata de o boala a cartofului. A avut relatii speciale cu Franta (condusa de Napoleon al III-lea)... la finele anului 1861, printul Albert moare de febra tifoida si regina este profund zdruncinata. Ea refuza sa mai iasa in public si sa mai participe la unele evenimente. Cu toate acestea, se spune ca a avut o legatura aparte cu un valet personal, scotianul John Brown. Nu se stie exact natura acelor legaturi, dar in Jurnalul personal publicat de regina acel scotian este pomenit in mod expres.
 Desi bolnava de reumatism, regina Victoria a participat la Jubileul de Aur (1887) si apoi la Jubileul de Diamant (1897), adica la aniversarea a 50 si respectiv 60 de ani de domnie. In pofida vederii din ce in ce mai slabe, Victoria a mai domnit pana la 29 ianuarie 1901. Ea avea deja pe atunci 42 de nepoti.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 16.06.13 10:12

Naseby, bătălia care a schimbat istoria Angliei
 La 14 iunie 1645, la Naseby, aproape de Northhampton, in centrul Angliei, a avut loc batalia dintre trupele regaliste conduse de regele Carol I si fortele parlamentare aflate sub comanda lui Sir Thomas Fairfax. Victoria armatei Parlamentului a insemnat infrangerea cauzei regaliste in razboiul civil englez, eveniment care avea sa modifice istoria Angliei, caracterul statului si al societatii engleze.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 26.05.13 10:45

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10234/8/

Spumoasa si eleganta viata de la Curtile regale ale secolelor trecute scotea in evidenta, cu predilectie, intrigile uzurpatorilor si increngaturile amoroase. Mai rar ne dezvaluie cronicile numele spionilor de care se foloseau capetele incoronate in scopuri personale si, cand era cazul, pentru aflarea de informatii despre inamicul care ameninta teritoriul tarii respective. Exista mai multe nume de legenda ale spionilor din "vecurile de capa si spada" care si-au ajutat stapanii cu intelepciune, fie prin actiuni personale, fie prin retele bine organizate de minti luminate.

Creierul si secretarul reginei
Un personaj celebru in Anglia datorita istetimii cu care a organizat o retea de informatii in aproape intreaga Europa este cel al lui Sir Francis Walsingham (1532-1590), un barbat cu pregatire elevata (studii de drept), cunoscator de limba straine si care a ajuns in exceptionala functie de secretar principal al reginei Elizabeth I (functie pe care a a exercitat-o nu mai putin de 17 ani, incepand din 1573). Iar cand a primit acea insarcinare prestigioasa a devenit si "creierul spionilor reginei". Si asta pentru ca suverana i-a apreciat legaturile multiple pe care le avea in tari precum Franta, Italia sau Elvetia, pe unde Walsingham traise aproape douazeci de ani. Reteaua lui de informatori era bine platita, iar pe seful spionilor il interesau doua lucruri esentiale: comploturile catolice interne impotriva reginei protestante Elizabeth I si pregatirile de razboi impotriva Angliei duse de Coroana Spaniei, o mare putere romano-catolica.
In ambele demersuri, Francis Walsingham a reusit sa obtina informatii eficiente si prompte. Atunci cand sursele lui au ajuns chiar in ambasada Spaniei din Londra, seful spionilor a depistat un complot in urma caruia a facut o mutare istorica: regina Scotiei, Mary I, a fost arestata si a urmat un proces care s-a finalizat cu executia ei in 1587. Anglia era curatata de conspiratorii catolici, iar Walsingham, bolnav s-a retras din functie.
Si Napoleon Bonaparte a avut mai multi spioni personali, foarte utili in conditiile in care Franta era inconjurata in acea perioada (Revolutia franceza si razboaiele care au urmat) de multi dusmani. Cel mai cunoscut a fost un austriac, Karl Schulmeister (1770-1853), care a spionat pentru Austria, apoi pentru Franta. Printre succesele lui se numara prinderea lui Louis Henri de Bourbon (ruda a regelui) si informatii decisive pentru armata coalitiei care au condus la victoria de la Austerlitz a lui Napoleon, in decembrie 1805.
Cavalerul care era... femeie
Un caz special de spion din cercul de agenti ai regelui Ludovic al XV-lea a fost Chevalier Éon de Beaumont (1728-1810), care in primii 49 de ani ai vietii a trait ca barbat, iar in ultimii 33 de ani a fost femeie! Este greu de crezut ca nimeni n-a stiut cu adevarat cine a fost Cavalerul Beaumont, cu toate ca de la 26 de ani a fost cooptat in cercul de spioni personali ai regelui numit "Secretul suprem". Dupa moartea lui Ludovic al XV-lea s-a exilat la Londra si s-a intors in Franta numai dupa ce i s-a acceptat statutul de femeie si o "pensie de spion". Acea persoana a sustinut in apropierea mortii ca tot timpul fusese femeie, dar numai barbatii erau acceptati in spionaj...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 19.05.13 10:29

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 16.05.13 20:01

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 02.05.13 10:41

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 25.04.13 17:21

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 21.04.13 18:30

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 31.03.13 16:08

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10087/33/

Al doilea monarh din partea Casei Lancaster care devine rege, Henry al V-lea s-a nascut la Monmouth, }ara Galilor, in 1386 si a murit la doar treizeci si sase de ani, de dizenterie. Tatal sau a fost Henry al IV-lea, iar mama a fost Mary de Bohun, care a murit inainte ca sotul sau sa acceada la tron. Henry s-a dovedit a fi din adolescenta o fire militaroasa. A fost aproape de tatal sau in momentele dificile ale diverselor rebeliuni din regat, inca de la 16 ani. In timpul Bataliei de la Shrewsbury, dintre armata regelui Henry al IV-lea si cea a rebelului Henry Hotspur (1403), viitorul rege Henry al V-lea a fost grav ranit de o sageata, care i s-a infipt in obraz.

Cronica spune ca a rezistat cu barbatie acelei incercari si ca rana nu i-a fost fatala datorita doctorului John Bradmore, caruia i-a ramas recunoscator toata viata. Acesta i-a ingrijit plaga adanca cu miere de albine, evitand infectia mortala. Dar a ramas o cicatrice serioasa pe obrazul stang. Tineretea lui Henry a fost impregnata cu mai multe disensiuni politice, caci el devenise un critic dur al Parlamentului de la Londra inca inainte de incoronare. Tatal sau moare la 20 martie 1413, iar in ziua urmatoare devine rege al Angliei. Se spune, fara dovezi clare, ca tatal sau ar fi murit de lepra, urmare a unui blestem din partea unui arhiepiscop de York pe care l-a ucis... Henry al V-lea a domnit doar noua ani, pana la 31 august 1422. Cu toate acestea, el s-a implicat foarte activ in luptele din Franta, atat pentru posesiunile engleze, cat si pentru clarificarea liniei dinastice la tronul acelei tari. Lucrurile erau complicate, pentru ca Henry al V-lea era casatorit cu fiica regelui Charles al VI-lea al Frantei, Catherine de Valois.
In urma unor negocieri indelungate, suveranul Frantei il accepta ca mostenitor la tron pe Henry al V-lea, prin Tratatul de la Troys, din 1420. Insa anul 1421 il prinde pe rege participand la campania de la Meaux (in apropierea Parisului). Dar in timpul asediului se imbolnaveste de dizenterie si moare subit. Fiul sau devine Regele Henry al VI-lea al Angliei, care va fi pretendent la tronul Frantei (unde a si fost incoronat in 1431). Monarhia duala Anglia-Franta a alimentat conflictele din "Razboiul de 100 de ani" - care a durat intre 1337 si 1453.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 19:22

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9906/33/

Dupa finalizarea celei de-a treia Cruciade, Richard Inima de Leu, regele Angliei, este retinut de Leopold al V-lea, duce de Austria, la 20 decembrie 1192. Incepea o captivitate care va dura aproximativ doi ani, timp in care Richard a fost si prizonierul lui Henry al VI-lea, imparatul Sfantului Imperiu Roman. La prima vedere, arestarea acestui suveran care s-a remarcat in cruciada, in luptele contra vestitului sultan Saladin, pare absurda. Numai ca Richard a comis mai multe gesturi care au afectat relatiile cu liderii europeni: cucerirea Ciprului (s-a declarat rege acolo) si apoi asasinarea lui Conrad de Montferrat, care trebuia sa devina regele Ierusalimului. De aceea, Richard a pornit inapoi spre tara deghizat in cersetor, dar s-a dat singur de gol dupa ce i-a fost observat inelul de la mana stanga.

In prima parte a detentiei a stat la castelul Dürstein (Austria) si apoi la castelul Trifels (Germania). Papa Celestin i-a excomunicat pe suveranii care l-au retinut, dar asta nu l-a impiedicat pe Henry al VI-lea sa ceara o rascumparare astronomica pentru eliberarea lui. Suma ceruta a fost 150.000 de marci, echivalata astazi la 2 miliarde lire sterline! S-au facut eforturi foarte mari pentru a strange acea avere colosala si in cele din urma Richard a fost eliberat.
Intoarcerea in Normandia (el a stat foarte putin in Anglia, necunoscand limba engleza) s-a soldat cu inceperea conflictelor pentru recucerirea unor teritorii si fortarete ocupate in perioada detentiei. In timpul unui asediu (cel al castelului din Chalus) el este ranit in umar de o sageata trasa de Pierre Basile, un tanar francez care si-a razbunat astfel tatal ucis de rege. Rana s-a infectat si Richard Inima de Leu a murit in 1199. El il iertase pe acel tanar si chiar ii daduse o suma pentru a-si intemeia o familie... Inima lui a fost ingropata la Rouen (Normandia), iar trupul la Chalus.
Richard Inima de Leu a fost unul dintre foarte putinii regi ai Angliei care nu a fost retinut in istorie dupa numar, ci dupa porecla. El s-a remarcat ca excelent militar inainte de a deveni suveran, inca de la 16 ani, cand si-a aparat tatal (Henry al II-lea) de o rebeliune izbucnita la Poitou (vestul Frantei). El ura Londra, pentru ceata si ploaia permanente.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 19:19

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9876/33/

Destinul acestui rege englez a fost, probabil, cel mai intortocheat si mai involburat din istoria monarhiilor din Anglia. A avut doua perioade de domnie, a fost inchis de doua ori in Turnul Londrei, a fost incoronat si rege al Frantei, a avut perioade de nebunie cu pierderea tronului si, mai presus de orice, in timpul vietii lui a izbucnit celebrul Razboi al Celor Doua Roze. Henry al VI-lea - Casa de Lancaster - s-a nascut la 6 decembrie 1421 si la numai noua luni, in 1422, devine rege sub regenta, dupa moartea subita a tatalui sau, Henry al V-lea.

Regenta se termina in 1437, cand avea 16 ani. Disensiunile nobiliare sunt in crestere si pentru a linisti relatiile cu Franta (legate de suveranitatea in Normandia), el este casatorit cu Margaret de Anjou (15 ani) in 1445. Parea un mariaj de forma, dar regina consort s-a dovedit a fi foarte energica si iubitoare. Regele era timid si usor de influentat. Disensiunile cu Casa de York, reprezentata de ducele de York ating apogeul cand Henry al VI-lea intra intr-o perioada de "slabiciuni mentale".
In 1455 izbucneste Razboiul Rozelor (Alb-York si Rosu-Lancaster). Henry al VI-lea este inchis in Turnul Londrei in 1461, dar sotia sa se refugiaza in Franta unde face aliante pentru revenirea pe tronul ocupat de Edward al IV-lea de York. Cu ajutorul lui Ludovic al XI-lea, Margaret isi repune sotul pe tron, in 1470. Dar urmeaza batalia decisiva de la Tewkesbury, din 1471, in care fiul lui Henry al VI-lea este ucis. Casa Lancaster pierde iarasi tronul si Henry al VI-lea este din nou inchis in Turn, unde moare in conditii suspecte in 1471, la 49 de ani. Edward al IV-lea de York revine pe tron.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 28.01.13 17:05

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 04.12.12 8:37

William Marshal, cel mai faimos cavaler

William Marshal a prestat servicii mai multor suverani englezi. Cel care a rămas în istorie drept “cavalerul cel mai de succes” al evului mediu a reușit chiar să devină regentul teritoriului britanic.

Ascensiunea aparent de neoprit a lui Richard Inimă-de-Leu spre stăpânirea Angliei aproape că este definitiv zădărnicită în ziua de 12 iunie 1189. Fără cămașa lui de zale greoaie și însoțit doar de câțiva călăreți, Richard îl hăituiește pe drumul care ducea de la Le Mans la Fresnaj pe tatăl său fugar, Henric al II-lea, pe care voia să-l detroneze. Curând oamenii lui Richard ajung din urmă ariergarda regelui. Li se împotrivesc doi exponenți ai cavaleriei grele. Unul dintre aceștia îl atacă pe însuși Richard, care nu avea nicio șansă cu armura sa ușoară. Pretendentul la tron cere îndurare.

Paznicul lui Henric îi răspunde că nu îi va lua viața, ci îl lasă pe diavol să o facă. El se multumește doar să-I străpungă calul cu lancea. Astfel Henric al II-lea reușește să scape, iar ambițiosului său fiu îi rămâne onoarea de a fi fost înfruntat de nimeni altul decât William Marshal, pe care odinioară arhiepiscopul de Canterbury îl numise “cel mai bun cavaler al tuturor timpurilor”.

Dar la numai o lună după această întâmplare moare Henric și în sfârșit Richard se poate așeza pe tronul Angliei. Acesta, în loc să se răzbune pe Marshal, îl include în cercul persoanelor sale de nădejde. Marshal devine unul dintre regenții care trebuie să se ocupe de administrarea ținutului, atâta vreme cât regele este plecat în cruciadă. Totodată i se promite și o soție de rang înalt, Isabela de Striguil. “Mareșalul”, cum i se mai spunea, a știut încă o dată cum să intre în grațiile unui monarh prin intermediul virtuților sale militare și diplomatice, un talent care mereu i-a garantat supreviețuirea și succesul.

Primul monrah englez care cedează farmecului cavalerului fără frică și fără pată este Stephan de Blois. În anul 1152 acesta asediază în timpul unui război civil cetatea din Newbury. Se ajunge la un armistițiu, și pnetru a-l asigura pe rege că își va îndeplini obligațiile, castelanul John Marshal își lasă fiul, pe William, drept gaj regelui. Dar John nu avea deloc de gând să-și respecte promisiunile, iar când regele aude despre planurile sale de rebeliune îl amenință cu executarea lui William. Nici de data aceasta castelanul nu pare a fi impresionat, declarând că poate zămisli fii mai buni decât el. Spre marele noroc al copilului, regele prinsese drag de el și îl lăsă în viață.

Fiind al patrulea fiu al lui John Marshall, William nu moștenește nicio bucată de pământ și este nevoit să se facă remarcat prin virtuțile cavalerești. În ierarhia nobiliară se află pe un loc codaș. După o perioadă petrecută pe la curțile din Franța, William își descoperă o pasiune care îi va aduce o glorie și o avere de neînchipuit: turnirul. Turnirurile medievale erau un fel de amestec între sport, amuzament și exerciții militare. Destul de des deznodământul putea fi fatal. Țelul principal consta însă în capturarea de prizonieri, care apoi se răscumpărau – o activitate pe care William Marshal a transformat-o într-o veritabilă artă, învingând se pare undeva pe la 500 de oponenți în cadrul turnirurilor.

Promițătorul și perseverentul tânăr luptător atrage și atenția casei regale. Henric al II-lea îl angajează în 1170 ca profesor pentru prințul Henric. Când acesta moare 13 ani mai târziu, cei dpoi deja dezvoltaseră o amiciție foarte strânsă, de altfel atât de strânsă încât cavalerul se oferă să ducă la bun sfârșit jurământul prințului de a lua parte la războaiele sfinte din orient. Nu se știu foarte multe despre campaniile lui William din Tara Sfântă, dar oricum, este unul dintre ultimii vizitatori ai acestor ținuturi înainte ca statele latine să fie anihilate de către armatele lui Saladin.

Fie că este vorba de Henric, Richard sau urmașul său, John, William reușește să se facă indispensabil fiecărui monarh. Dificultățile politice și intrigile de la curte îl aduc nu doar o dată în situații problematice. Grație însă personalității sale și talentului său diplomatic, care îi pun în umbră chiar rezultatele excelente de la turniruri, el izbutește să depășească orice criză.

Steaua norocoasă a lui William îi strălucește cel mai puternic când acesta se află deja în cel de-al șaptelea deceniu al vieții sale. In noaptea lui 19 octombrie 1216 moare regele John, care îi lasă fiului său Henric o țară sfâșiată de războaie civile. Nobilimea regalistă cade de acord să-l numească pe William regent. Cavalerul sărac și rătăcitor de altădată este acum vârful de lance al statului englez – și are grijă de poziția sa. Chiar în anul următor acesta învinge o coaliție de lorzi rebeli și pe aliații lor francezi. Cu această ocazie își etalează iarăși talentul militar, în pofida vârstei inaintate. Urmează un tratat de pace foarte favorabil, care îi asigură lui Henric al III-lea coroana.

În timpul care îi mai rămâne, William încearcă să stabilizeze relațiile politice ale Angliei. Astfel confirmă și prelucrează Magna Charta, prin care în 1215 regele John le acordă unele privilegii nobililor locali. Documentul este considerat un fundament al monarhiei constituționale. În altă cinjuctură însă, William pare mai puțin liberal. Nimeni nu se aștepta ca tocmai el, celebritatea luptelor medievale, să interzică jocurile care i-au adus faima. Dar în atmosfera tensionată a conflictelor civile lui William i se părea că turnirurile ar fi amplificat violențele.

“Cavalerul rătăcitor era acum supus omului de stat”, comenta biograful său, Sidney Painter. A fost printre ultimele măsuri luate de către regent. William Marshal, a cărui traiectorie tumultoasă îl purtase prin focul a zeci de bătălii, moare pașnic pe 14 mai 1219, în sânul familei sale.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 25.11.12 19:57

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 06.11.12 18:42

Complotul prafului de pușcă

Cea mai faimoasă conspirație din istoria Angliei , „complotul prafului de pușcă” a vizat aruncarea în aer a clădirii Parlamentului din Londra, în ziua ceremoniei de deschidere a lucrărilor acestuia, la 5 noiembrie 1605, și uciderea în acest mod a regelui Iacob I și a întregii aristocrații protestante, al căror loc la conducerea țării urma să fie luat de catolici.



Începând cu anul 1603, când regina Elisabeta I a Angliei a murit, englezii catolici au sperat că succesorul la tron le va arăta mai multă toleranță religioasă. În ziua morții Elisabetei I, o mare neliniște a cuprins Anglia. Marinarii protestanți se pregăteau să oprească o invazie papistă venită din Flandra. Spiritele s-au liniștit la aflarea veștii că Iacob al VI-lea, calvinistul, avea să sosească din Scoția pentru a fi încoronat ca Iacob I al Angliei.

În partea a doua a domniei Elisabetei I, catolicii romani suferiseră din pricina prigoanei pe care războiul cu Spania și conspirațiile iezuite au înăsprit-o. Nu aveau acces la nici o funcție locală sau națională; nu aveau voie să se îndepărteze de pământul lor fără un permis semnat de judecătorul de pace. Erau supuși la amenzi foarte grele (care în realitate nu erau percepute) dacă nu asistau la slujba religioasă anglicană.

Elisabeta I le-a impus supușilor săi un conformism la fel de riguros ca odinioară biserica romană. Toți trebuiau să facă o mărturie de credință, cu privire la cele treizeci și nouă de articole; clerul nu putea folosi decât Cartea de rugăciuni oficială, iar comisiile ecleziastice se dovedeau tot atât de severe ca odinioară tribunalele catolice.

La începutul domniei lui Iacob I, adepții bisericii romane nu mai reprezentau decât a douăsprezecea parte a populației Angliei. Urcarea pe tron a fiului Mariei Stuart le-a inspirat catolicilor mari speranțe în acordarea unei mari libertăți religioase. Regele nu a făcut acest lucru și, în acest context, un grup de catolici fanatici a decis că o acțiune violentă este legitimă, chiar mandatată de situația cultural-religioasă a țării.

La începutul secolului al XVII-lea, catolicii din Anglia se simțeau frustrați din cauza intoleranței religioase pe care le-o arătau protestanții și, cu toate eforturile lui Iacob I de a mulțumi pe toată lumea, opiniile religioase diferite alimentau mereu reacțiile conflictuale ale nobilimii engleze. Unii dintre catolici au văzut în violență singura cale de a obține din nou tolerarea religiei lor, deși mulți nu erau de acord cu această cale de rezolvare a situației. Un grup restrâns de catolici a pus la cale complotul prafului de pușcă, încercând să arunce în aer clădirea Parlamentului în ziua ceremoniei de deschidere a lucrărilor acestuia, la 5 noiembrie 1605. Majoritatea istoricilor cred că cei implicați în complot voiau să-l omoare pe rege, să producă o revoltă populară și să readucă pe tron un monarh catolic sau pe fiica regelui, Elisabeta.

Conspiratorii au început prin a săpa un tunel, dar au descoperit, din întâmplare, o încăpere situată exact sub Camera Lorzilor, ceea ce i-a scutit să mai sape o galerie.

Nu sunt cunoscute în întregime circumstanțele în care a fost descoperit complotul și există mai multe teorii privind modul în care au fost prinși conspiratorii. O variantă a acestei istorii spune că doar cu câteva ore înainte de punerea sa în aplicare complotul a fost descoperit cu totul întâmplător de către Sir Thomas Knyvet, care l-a găsit pe unul dintre liderii rebelilor, Guy Fawkes, ascuns într-o pivniță care se întindea sub clădirea Parlamentului. Suspectând că la mijloc e ceva necurat, Sir Thomas Knywet a ordonat percheziționarea locului, prilej cu care au fost descoperite nu mai puțin de douăzeci de butoaie pline ochi cu praf de pușcă (după alte variante, treizeci și șase sau chiar patruzeci și trei), o cantitate suficientă pentru distrugerea întregului edificiu. S-a vorbit de aproximativ 800 de kilograme de praf de pușcă.

Arestat și torturat, Fawkes a dezvăluit ițele întregii conspirații, astfel încât majoritatea complicilor săi a fost arestată chiar în dimineața zilei de 5 noiembrie 1605, când complotul urma să fie pus în practică.


Procesul a opt dintre conspiratori a început la 27 ianuarie 1606. Principalii lideri ai conspirației, în frunte cu Fawkes, au fost condamnați la spânzurătoare, urmând ca înainte de a fi uciși să fie spintecați, iar măruntaiele lor arse. Nedorind să treacă prin supliciul la care a fost condamnat, în ziua execuției, 31 ianuarie 1606, Fawkes a profitat de un moment de neatenție al călăilor și, în timp ce urca scara eșafodului, s-a aruncat în cap, rupându-și gâtul și murind pe loc. Ceilalți condamnați n-au fost la fel de norocoși și au sfârșit în chinuri cumplite. Printre aceștia s-au numărat John Whynniard, Robert Catesby și Thomas Wintour. În același an, Parlamentul a stabilit ca ziua de 5 noiembrie să fie „zi de mulțumire națională”. Complotiștii au fost rupți în două de cai, după ce le-au fost arse organele genitale și intestinele. A fost executat și starețul iezuiților englezi, Henry Garnet, care a fost acuzat că a dat ideea complotului, cu toate că, spun istoricii, aceștia ar fi fost străin de conspirație.


În fapt, complotul prafului de pușcă a fost condus de un bărbat pe nume Robert Catesby, Guy Fawkes, cel care a rămas în memoria colectivă ca principalul autor al acțiunii, fiind doar cel care a pregătit și plantat explozibilul în Parlament. Complotul a fost pus la cale de un grup de catolici britanici. În preziua atentatului, Lordul Monteagle, catolic și el, a primit o scrisoare de avertisment din partea acelor complici care se temeau pentru viața lorzilor catolici din Parlament. Lordului i se recomanda prin respectiva scrisoare să nu participe la deschiderea oficială a sesiunii parlamentare. Cel suspectat că ar fi scris această scrisoare era Francis Tresham, cumnatul lui Monteagle, care fusese invitat să se alăture conspiratorilor, dar refuzase oferta.

Monteagle a arătat scrisoarea regelui, iar acesta a ordonat inspectarea subsolului Parlamentului. După o altă versiune Monteagle l-a informat pe Robert Cecil, conte de Salisbury. La primele ore ale zilei de 5 noiembrie 1605, a fost trimisă o patrulă care a cercetat subsolurile Parlamentului. Acolo a fost descoperit Fawkes și depozitul său de praf de pușcă.

O teorie alternativă sugerează că Salisbury a aflat despre complot cu ceva vreme înainte ca scrisoarea de avertizare să fie trimisă – este posibil ca scrisoarea lui Monteagle să fi fost fabricată de oficiali ai guvernului pentru a-i prinde în capcană pe conspiratori. După ce au descoperit complotul, oficialii guvernului au permis continuarea acestuia, urmărind să-i prindă în flagrant pe cei care îl puseseră la cale.

Unul dintre motivele sugerate pentru această conspirație a fost acela că Salisbury își dorea ca regele să ia măsuri mai aspre împotriva catolicilor. Ca urmare, a permis complotului să continue pentru a-l împiedica în ultima clipă, punându-i pe catolici într-o lumină și mai proastă. Totodată, se crede că el ar fi intenționat să se folosească de acest episod pentru a se pune într-o lumină pozitivă în ochii regelui, jucând în fața sa rolul celui care i-a salvat viața în ultima clipă.

Mai există și cercetători care sugerează chiar că întreaga conspirație a fost inspirată de Salisbury însuși, astfel încât el să dețină controlul deplin asupra desfășurării și să se asigure că apare în cea mai bună lumină posibilă după „descoperirea” complotului. Una din cele mai convingătoare probe în acest sens este faptul că ar fi fost foarte dificil pentru conspiratori să facă rost de praf de pușcă într-o perioadă în care toate depozitele erau controlate de guvern. Salisbury, pe de altă parte, ar fi avut succes mult mai ușor la stocurile de praf de pușcă pe care i le-ar fi transferat ulterior, în secret, lui Fawkes și celorlalți.


Au apărut și întrebări legate de motivul pentru care beciurile Palatului Parlamentului, care nu mai fuseseră cercetate niciodată de soldați, au devenit brusc subiectul unei investigații atât de amănunțite – efectuată mai întâi de gărzile lui Salisbury, apoi de oamenii regelui. Ce alt motiv ar fi existat pentru a le cerceta, dacă Salisbury nu ar fi știut de existența complotului? Exista cineva care nu voia ca secretele sale să fie dezvăluite? Era acea persoană Salisbury? Probabil că adevărul nu va fi cunoscut niciodată cu certitudine. Dar de un lucru putem fi siguri și anume că Fawkes și cei care au conspirat împreună cu el au fost executați public la 31 ianuarie 1606 la Westminster, exact sub zidurile clădirii pe care intenționaseră să o arunce în aer.


După 1673, pe 5 noiembrie, a devenit un obicei în Anglia din a arde o efigie, de obicei a papei, sau a unor figuri notabile care au devenit ținte pentru public, cum ar fi Paul Kruger sau Margaret Thacher. Cele mai multe efigii destinate arderii au rămas însă cele ale lui Guy Fawkes. Astăzi, ziua de „Guy Kawkes” este sărbătorită într-un mod inedit pe tot teritoriul Angliei, spre comemorarea complotului: oamenii aprind uriașe ruguri, lansează artificii și ard efigii ale lui Fawkes, sărbătorind astfel triumful protestantismului în această țară.


Complotul prafului de pușcă a atras după sine, pentru o vreme îndelungată, prăbușirea catolicismului în Anglia. În mintea oamenilor, papismul se asocia cu sumbrele imagini ale complotului contra siguranței statului; timp de un secol, om politic, orice suveran

suspectat că are vreo legătură cu Roma, a fost condamnat de opinia publică.


„Conducătorul” complotiștilor


Guy Fawkes a fost născut și educat în York. A fost al doilea din cei patru copii dintr-o familie de funcționari publici cu un nume neobișnuit pentru Anglia acelor vremuri. Tatăl său a murit când Fawkes avea opt ani, după care mama sa s-a căsătorit cu un dizident catolic. Fawkes s-a convertit la catolicism și a plecat pe continent să lupte de partea Spaniei catolice împotriva olandezilor protestanți, devenind militar de carieră. A călătorit în Spania să caute sprijin pentru o rebeliune catolică în Anglia, dar nu a avut succes. Întors în Anglia, i-a fost prezentat lui Catesby, după care viața sa a fost marcată de ceea ce s-a numit „complotul prafului de pușcă”.

Un preot iezuit l-a descris pe Fawkes ca fiind „plăcut, sociabil, vesel și loial prietenilor săi.” Un fost coleg de școală spunea despre el că a fost „un om cu înaltă calificare în materie de război” și că acest amestec de pietate și profesionalism i-a inspirat pe colegii lui conspiratori. Antonia Fraser îl descrie ca fiind „un bărbat înalt, puternic construit, cu păr gros roșu-brun, o mustață care curge în tradiția timpului, și o barbă stufoasă, maro-roșcată” și că era „un om de acțiune... capabil de argumente inteligente, rezistent fizic, oarecum spre surprinderea dușmanilor săi.” Despre el englezii spun în glumă că este „singurul om care a intrat vreodată în Parlament cu intenții oneste”.

st1:*{behavior:url(#ieooui) }
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Admin la data de 19.10.12 18:13

Problema succesiunii la tron a femeilor în Anglia...


În Anglia Evului Mediu, ideea unei femei-monarh era extrem de controversată și trezea amintiri foarte neplăcute privind ce se întâmplase în secolul al XII. Atunci, pretențiile Matildei, fiica lui Henric I, de a accede la tron după moarta tatălui ei, au aruncat țara într-un lung și sângeros război civil. În secolul al XVI-lea, situația părea să fie pe cale să se repede, după moartea tânărului Edward al VI-lea. Cu toate acestea, a fost posibil atunci ca tronul să revină unei femei.

În secolul XXI, ne este ușor să ne imaginăm o regină medievală puternică, având-o bineînțeles în minte pe Elisabeta I. Iar pentru englezii contemporani, care trăiesc de șase decenii sub conducerea Reginei Elisabeta a II-a, predecesoarea sa reprezintă un adevărat icon cultural, și încă unul și mai important decât Henric al VIII-lea.

Anglia a fost condusă de regi până la jumătatea secolului al XVI-lea, când Ccoroana a revenit unor femei: Mariei, prima fiică a lui Henric al VIII-lea, și Elisabetei, care avea să devină unul dintre cei mai importanți monarhi din întreaga istorie a țării. Însă în prima jumătate a secolului al XVI-lea, nimeni – nici Henric, nici miniștrii sau supușii săi – nu își imaginea ce avea să urmeze. Pentru Henric al VIII-lea, cât și pentru strămoșii săi, Coroana trebuia să revină, fără niciun fel de discuție, unui bărbat. Regele trebuia să păstreze ordinea în regat în calitatea sa de judecător suprem și trebuia să meargă la război pentru protejarea țării împotriva amenințărilor externe. Iar în mintea tuturor, aceste sarcini nu puteau fi îndeplinite de o femeie. Sarcinile reginei erau cu totul altele, după cum ne arată și originile cuvântului. Queen își are originile în cuvântul anglo-saxon cwén, care înseamnă doar „soția regelui”, nicidecum omologul său feminin.



De aceea își dorea Henric al VIII-lea atât de tare un fiu. Fiind al doilea monarh al unei dinastii noi și încă fragile carescosese Anglia dintr-un îndelungat război civil, era datoria sa de a da țării o dinastie glorioasă. Fiicele nu intrau în planul său decât în ideea că ele puteau contribui la întârirea dinastiei și a poziției internaționale a statlui prin alianțele matrimoniale. Henric a refuzat pe parcursul vieții să se gândească la posibilitatea ca una dintre fiice să-i succeadă la tron, și asta în pofida faptului că femeilor nu le era interzis în mod explicit, ca în Franța, să preia Coroana. În alte țări, precum în Spania, au existat precedente care au favorizat venirea la tron unor femei. În Castilia, exemplul domniei Reginei Urraca, din secolul al XII-lea, a fost folosit pentru a asigura ascensiunea la tron, 300 de ani mai târziu, a Isabelei, prima soarcă a lui Henric. La rândul său, această experiență a convins-o pe fiica Isabelei, Catherine de Aragon, că fiica ei, Mary, este demnă de tronul englez.

Însă în Anglia, istoria venea cu exemple negative. Pretențiile Matildei, fiica lui Henric I, de a moșteni tronul la moartea tatălui său nu au dus la prima domnie a unei regine, ci la 18 ani de război civil. În cele din urmă, dreptul Matildei de a asigura succesiunea a fost recunoscut prin Tratatul de la Winchester, însă prin venirea la tron a fiului ei. Astfel, era acceptată posibilitatea ca succesiunea să fie asigurată și pe linie feminină (nu ca în Franța).

Evident, Henric nu și-ar fi dorit să moară câtă vreme unicul său fiu era încă minor. În 1547, la moartea sa, Edward – noul Edward al VI-lea – avea doar 9 ani și nu era cu nimic mai capabil ca surorile sale mai mari să-și exercite rolul. Totuși, Henric al VIII-lea a lăsat în testament dispoziții privind situația tragică în care i s-ar întâmpla ceva lui Edward. Henric declara că moștenitorii din sângele lui trebuie să aibă prioritate; astfel, fetele sale ar trebui să moștenească tronul în ciuda faptului că erau copii ilegitimi. Faptul că această contradicție nu a fost niciodată contestată în timpul vieții sale se datorează autorității puternice de care s-a bucurat Henric al VIII-lea.

După urcarea pe tron, Edward avea alte idei. Deși foarte tânăr, cu puțin timp înainte de moartea sa, el a propus propria regulă de succesiune, neacceptând – din motive religioase – ideea unei femei monarh. Tot din motive religioase, el a refuzat din start posibilitatea ca sora sa, Mary, care era de religie catolică, să poată moșteni Coroana. Problema era că pe linia Tudorilor nu exista niciun moștenitor masculin. Henric al VII-lea avusese trei băieți, dar doar unul supraviețuise, cel care a devenit Henric al VIII-lea. Iar surorile acestuia au lăsat doar moștenitori de sex feminin: Mary, Regina Scoției, era moștenitoarea Margaretei, sora mai mare a lui Henric, iar fiica acesteia, Frances Brandon, Ducesă de Suffolk, avea la rândul ei doar trei fete: Jane, Katherine și Mary Grey.

Edward le-a exclus pe surorile lui vitrege din ecuație pentru că nu erau copii legitimi, iar vărul său scoțian nu era protestant. Astfel, verișoarele sale - Jane, Katherine și Mary Grey - reprezentau, în opnia lui, singura opțiune. Inițial, dispoziția privind succesiunea pe linia surorilor Grey spunea că tronul trebuie să revină moștenitorilor de sex masculin ai lui Jane (the Lady Jane’s male heirs), cea mai mare dintre surori. Însă această dispoziție a fost modificată, devenind the Lady Jane and her male heirs. Jane Grey devenea astfel moștenitoarea Coroanei. Această chestiune a fost decisă cu doar câteva săptămâni înaintea morții tânărului rege.

Jane Grey a fost proclamată regină – prima din istoria Angliei – pe 10 iulie 1553. Ea va deveni cunoscută însă drept „Regina de 9 zile”, căci domnia sa se va sfârși la doar nouă zile de la proclamarea ei ca regină.

Poziția ei, oricum controversată, era acceptată doar ca parte a unei strategii prin care Edward urmărise să păstreze linia de regi protestanți. În plus, se punea problema dacă Edward avusese dreptul de a nu ține cont de testamentul tatălui său și de legile adoptate anterior de Parlament. Mai mult decât atât, modalitatea arbitrară prin care Edward impusese modul de succesiune a fost privită drept un posibil precedent foarte periculos. De aceea, în scurtă vreme, a devenit clar că moștenitorul legitim – inclusiv în viziunea populației – era Mary, fiica mai mare a lui Henric al VIII-lea.

Ea a fost proclamată regina Angliei pe 19 iulie 1533, iar problema privind dreptul unei femei de a moșteni tronul a fost decisă definitiv dintr-un singur motiv: pur și simplu nu exista altă variantă. Singura controversă din jurul lui Mary se datora religiei sale: ea era catolică și era decisă să restaureze catolicismul în Anglia.

Imediat, s-a pus și problema succesiunii. Mary avea 37 de ani și nu era căsătorită. Era, deci, foarte important să găsească un soț cât mai repede, căci nu putea concepe ca, în cazul morții sale, tronul Angliei să ajungă în mâinile fiicei bastarde - și, poate mai important chiar, prostestatne! - ale Annei Boleyn.

Problema era că, potrivit tradiției, soțiile trebuiau să se supună soților. Dar dacă soția era regină?! Însemna asta că, prin căsătoria lui Mary, țara ar fi câștigat un rege care ar fi avut mai multă autoritate decât regina? De aceea, mulți considerau că Mary trebuie să se căsătorească cu un englez, căci un soț dintr-o dinastie străină s-ar fi amestecat în probleme interne ale țării. Mary a decis însă că nu se poate căsători cu un englez, căci acesta ar fi fost supusul ei și nu putea iubi un om, și nici nu i se poate supune în calitate de soție, care nu-i este egal. De aceea, trebuia să-și caute un soț al cărui statut să fie la același nivel cu al ei. Astfel, la 25 iulie 1554, Mary se căsătorește cu vărul ei, Regele Filip al II-lea al Spaniei. Povtrivit înțelegerilor încheiate, Filip avea să poarte titlul de rege al Angliei, fără a avea însă niciun fel de autoritate în această calitate.

Dacă Mary ar fi avut vreun moștenitor, viitorul Angliei ar fi putut consta într-o uniune cu teritoriile spaniole din Țările de Jos. Dacă ar fi trăit mai mult, catolicismul pe care a încercat să-l restaureze în Anglia ar fi putut prinde rădăcini mai puternice. Însă Mary a murit la 42 de ani, în noiembrie 1558, iar Coroana a revenit surorii sale mai tinere, Elisabeta, care beneficiase de oportunitatea de a observa îndeaproape problemele cu care s-ar putea confrunta în calitate de regină a Angliei. Elisabeta a fost proclamată regină pe 17 noiembrie 1558, iar la acel moment nimeni nu bănuia că această tânără de 25 de ani avea să influențeze într-atât istoria țării sale încât să dea numele unei epoci.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: ISTORIE=ANGLIA

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 6 din 15 Înapoi  1 ... 5, 6, 7 ... 10 ... 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum