Dreyfus[V=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 09.10.15 9:37

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.15 12:55

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.06.14 9:41

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.04.14 11:31

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 23.09.13 15:35

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.07.11 19:18

Un Dreyfus din Est
Se numea Menahem Mendel Beilis si era un evreu din Kiev, in anii premergatori primului razboi mondial. Nu avea avere si isi castiga existenta ca administrator al unei fabrici de caramizi. Nu era religios si se considera un bun cetatean al Imperiului Tarist. Convingerile sale erau mai degraba socialiste sau, in orice caz, dadea dovada de omenie fata de muncitorii din fabrica. Fiind un om milostiv, deloc fanatic din punct de vedere religios, a dat caramizi din fabrica pe care o administra pentru ridicarea unui orfelinat, pe langa o biserica ortodoxa. Fiul sau cel mare mergea la gimnaziul imperial, sustinut de sacrificiile materiale ale familiei, si era un elev eminent. In ziua de 21 iulie 1911, insa, totul avea sa fie dat peste cap. Beilis se trezeste arestat si invinuit ca ar fi comis o crima ritualica. Un baiat de 13 ani, Andriusa Iuscinski, fusese gasit mort intr-una din grotele de la marginea Kievului. Dar ceea ce parea, la inceput, un asasinat a fost transformat de justitia tarista, cu sprijinul unor organizatii extremiste, intr-o acuzatie de omor ritualic, ce intentiona sa arunce o lumina odioasa nu numai asupra evreului Menahem Mendel Beilis, ca om, ci si asupra intregii comunitati evreiesti din Kiev si din Imperiu.
***
Aceasta este povestea, adevarata si tragica, de la care Octavian Sava, cunoscut realizator de televiziune, umorist si prozator, a pornit in recentul sau roman Cazul Beilis, subintitulat Filmul unei faradelegi (publicat de excelenta Editura Hasefer). Romanul este deopotriva documentar - in sensul ca autorul a scotocit cu pasiune arhive si documente de epoca, spre a reconstitui dedesubturile acestei “afaceri Dreyfus a Imperiului Tarist” -, dar si de fictiune - intrucat informatiile neutre furnizate de documente au fost “animate” de scriitor, intr-o naratiune care reconstituie atmosfera si psihologiile participantilor la acesta drama. Scriitorul se foloseste de o conventie narativa foarte inspirata: spre a capta atentia unor cititori din vremea noastra, asupra unor intamplari petrecute cu aproape un secol in urma, Octavian Sava creeaza o varianta originala a vechii conventii a manuscrisului gasit. El inventeaza o poveste, a unui ziarist din Kiev, Brazul Bruskovski, care ii propune industriasului evreu Ionah Zaitev sa finanteze un film despre soarta lui Beilis, film al carui scenariu... e chiar romanul pe care il citim!
***
Soarta lui Beilis seamana foarte mult cu cea a lui Dreyfus, eroul (fara voie) al unui proces care a zguduit Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea si, intr-un fel, prin victoria dreyfusarzilor, a consolidat ideea de toleranta in lumea occidentala. Este acuzat pe nedrept de o crima ritualica, dar nu in nume individual (caci Beilis era un om obisnuit), ci spre a arunca povara acestei acuzatii, pe cat de groaznice, pe atat de nedrepte, asupra etniei sale si comunitatii din care facea parte. Iar autoritatile statului, in loc sa faca dreptate (desi stiau prea bine ca religia iudaica interzice si condamna omorul, de orice fel), s-au pretat la manipulari si pervertiri ale justitiei, deoarece, ca si in Franta sfarsitului de secol XIX, blamarea comunitatii evreiesti constituia, in Imperiul Tarist din preajma primului razboi mondial, vai!, o trista ratiune de stat. Cazul lui Beilis face si el valva, dar primul razboi mondial acopera, cu grozaviile sale colective, aceasta drama individuala si aproape nimeni nu isi mai aminteste, astazi, de el. Insa lumea contemporana, cu noile fenomene ale terorismului international si cu aceasta resuscitare a xenofobiei si antisemitismului, ne obliga sa luam aminte la lectiile trecutului. Este ceea ce face prozatorul Octavian Sava in recentul sau roman. Reface povestea lui Beilis, pentru ca din ea cititorul sa poata trage invataminte. O face fara pedanterie, fara coloratura ideologica, respectand adevarul care reiese din documente.
***
Cred ca o calitate eminenta a acestui roman este absenta tezismului. Autorul nu doreste cu tot dinadinsul sa demonstreze ceva, ci lasa (cu multa arta a brevilocventei) faptele sa vorbeasca de la sine. De asemeni, este preocupat cu adevarat sa refaca o epoca, in toate implicatiile ei. Or, ca si in cazul Dreyfus, adevarul este ca in cazul Beilis nu toti au fost rinoceri. Sigur ca bietul administrator de fabrica de caramizi a patimit, nevinovat, toate chinurile la care l-a supus politia si justitia unui imperiu care n-a excelat niciodata la aceste capitole. A stat doi ani si jumatate in puscarie, asteptand un proces care nu mai venea. A suportat mizeria desavarsita a inchisorii si, odata cu ea, si mizeria morala desavarsita a unor semeni de-ai sai, care s-au pretat la cele mai josnice turpitudini pentru ca, in loc sa fie gasiti si pedepsiti adevaratii criminali, sa fie infundat Beilis. Si, odata cu Beilis, toti evreii. Prozatorul este, insa, preocupat ca, punand in evidenta umbrele grave ale constiintelor unor personaje, sa reliefeze si (sau mai ales) luminile din sufletele celor care au refuzat sa accepte minciuna. De la ziaristul care a scris, in ciuda amenintarilor, adevarul despre procesul lui Menahem Mendel Beilis si pana la juratii anonimi care, desi au fost manipulati de politie si parchet, il achita pe Beilis. Aceste oaze de omenie, pe care acuzatul le gaseste in sanul comunitatii sale, dar si printre cetatenii rusi, cunoscuti si necunoscuti, ii dau taria sa reziste si sa spere.
***
Foarte importanta mi se pare si punerea in evidenta a unora dintre cauzele antisemitismului, si mai ales a radacinii lui anti-umaniste si, in fond, anti-crestine. Organizatiile extremiste care militau pentru condamnarea lui Beilis - si, pe cale de consecinta, a intregii obsti evreiesti - se revendicau de la pravoslavie. Insa, incercand sa-i acopere pe adevaratii criminali si sa arunce vinovatia asupra celor nevinovati, ei impiedicau chiar infaptuirea dreptatii. Esenta criminala a antisemitismului se tradeaza, de la bun inceput, prin esenta lui imorala. Sau, cum randuieste prozatorul faptele: cine este om, cel care se bate cu pumnul in piept ca il urmeaza pe Hristos, sau cel care, nestiut de nimeni, doneaza caramizi pentru o biserica? Acela care provoaca suferinta, sau acela care o suporta si, suportand-o, isi pastreaza omenia? Intrebari obligatorii azi, in veacul fundamentalismelor, cand atatia semeni ai nostri cred ca omorurile sunt placute in fata lui Dumnezeu...
***
Inchei aceste succinte insemnari despre romanul Cazul Beilis, al lui Octavian Sava, spunand ca mi-a placut foarte mult si increderea autorului in puterea artei. Rezultand din fiecare pagina care reface, cu pasiune si cu minutiozitate, calvarul lui Menahem Beilis, acesta incredere ca arta poate afirma si chiar face sa invinga adevarul se adauga, ca o profesiune de credinta, celorlalte calitati ale textului .Acest roman dovedeste ca marii umoristi sunt, de fapt, niste tragici autentici, care percep, in spatele zambetului de zi cu zi (care, nu-i asa?, vindeca), neputintele si suferintele conditiei umane. Cazul Beilis, ca roman, si cazul Beilis, ca tragica ipostaza a antisemitismului, ne avertizeaza ca, daca nu suntem atenti, cosmarele istoriei se pot intoarce. Daca ar sta in puterea mea, as face un film din aceasta carte, autentic cine-roman, scris cu verva si cu o remarcabila limpezime.

P.S. Spre a risipi unele confuzii, care am vazut ca au aparut si in comentariile postate pe editia electronica a ziarului, fac - spre lamurirea prietenilor si a neprietenilor - cateva precizari.
Am parasit, de bunavoie, conducerea ziarului “Cronica Romana”, deoarece vine o varsta la care trebuie sa iei niste decizii, dureroase, dar necesare pentru viitorul tau. Intrucat activitatea mea universitara si stiintifica a devenit din ce in ce mai solicitanta, am decis, in perfect acord cu patronatul ziarului si cu echipa care constituie osatura lui editoriala, sa ma retrag de la conducerea administrativa a publicatiei si trustului de presa. Voi continua sa imi sustin rubricile in cadenta obisnuita si, desigur, sa fac parte din echipa care este alaturi de dl Dan Olteanu, in dificila munca de a edita un cotidian Precizez ca dl Olteanu se bucura de increderea mea si voi fi foarte bucuros daca ziarul caruia i-am dedicat patru ani din viata - si la care voi continua sa scriu ca si pana acum - va creste. In privinta echipei, este evident ca ea a ramas aceeasi ca si in vremea directoratului meu: la fel de tanara si, cred, de entuziasta. Sper ca reactia publicului va fi favorabila elementelor de noutate pe care le va aduce timpul.


http://www.cronicaromana.ro/vitraliiun-dreyfus-din-est.html
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Noua afacere Dreyfus?

Mesaj Scris de Admin la data de 20.05.11 10:50

Noua afacere Dreyfus?
Scandalul Strauss-Khan ar putea deveni o altă afacere Dreyfus? Afacerea Dreyfus a dat naș-tere, la sfârșitul secolului al XIX-lea, unui conflict social și politic care a contribuit la formarea clivajului stânga-dreapta așa cum a fost el cunoscut în secolul trecut. „Afacerea" a bulversat societatea franceză, divizând-o în susținătorii egalității de tratament între toți cetă-țenii fără deosebire de origine socială și etnică și cei ai dife-rențelor fondate pe comunitatea etică și culturală. Prin contagiune culturală, modelul, care avea deja fundamentele puse încă de Revoluția de la 1879, s-a extins apoi, și în alte părți ale Europei. Să devină acum, la începutul secolului al XXI-lea, scanda-lul DSK un fel de epilog al afacerii Dreyfus? Un sfârșit al stângii?
Atunci totul se juca în jurul mi-tului „trădării": căpitanul Dreyfus, cetățean francez originar din Alsacia (la acea dată germană), dar de confesiune iudaică, era acu--zat de trădare în favoarea Germaniei. După ce a fost condamnat și umilit pentru că era „străin", chiar și după ce s-a dovedit că nu era vinovat, după o luptă politică de un deceniu care a dus la apariția celor două „popoare", cel de stânga și cel de dreapta, Drey-fus a fost reabilitat. Dar rănile produse de acea confruntare nu s-au vindecat definitiv nici până astăzi. Însă după scandalul Dreyfus amalgamul între stânga și dreapta nu s-a mai putut face până când, în zilele noastre, xenofobia a început să fie promovată din nou de oameni ce se revendică de la „stânga, precum Thilo Sarrazin, care, deși membru al Partidului Social-Democrat german, nu ezită să promoveze teze rasiste.
Poate și din acest motiv scandalul DSK apare ca un fel de afacere Dreyfus pe dos. Stereotipurile rasiste sunt însă și acum, ca și atunci, activate, chiar dacă cu mai multă prudență decât acum un secol. Cu stilul său de viață, cu priceperea sa în domeniul finanțelor, cu aplombul său politic, Strauss Khan trimite la stereotipul „evreului". De altfel, într-o discuție de la sfârșitul lunii aprilie, în care se referea și la un posibil scenariu de compromitere a sa cu o înscenare de viol orchestrată de inamicii săi, DSK le spunea ziariștilor de la Liberation că dificultățile pe care le va avea de surmontat sunt „banii, femeile și originea evreiască". Or, cum este deja considerat violator din oficiu de mass-media internațională și în SUA cazul său este privit ca un fel de revanșă juridică la „evadarea" lui Roman Polanski, un alt evreu violator, DSK este prins într-un angrenaj mediatic care funcționează, nu totdeauna involuntar, după tiparul stereotipurilor antisemite clasice rafinate și adaptate epocii internetului.
Cât despre spectacolul justiției americane oferit spre deliciul publicului larg, acesta nu poate fi privit, cel puțin din România, fără a aminti ipocrizia juridică americană și dublul standard din cazul Theo Peter. Protejarea sergentului Christopher Van Goethem, care, deși a omorât într-un accident de mașină în cen-trul Bucureștiului, în decembrie 2004, două persoane, printre care și Theo Peter, a fost preluat de reprezentații ambasadei americane și transportat în America, unde a fost absolvit de orice vină, este dovada dublei măsuri.
Cât despre stânga franceză, ca și cea europeană, ambiguitatea poziției sale, mai ales în plină criză mondială, o duce într-un impas ideologic pe care scandalul DSK nu face decât să îl scoată la iveală.
Cristian Pîrvulescu este analist politic
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Afacerea Dreyfus, cazul care a șocat Franța

Mesaj Scris de Admin la data de 30.10.09 17:32

Afacerea Dreyfus, cazul care a șocat Franța

Marie Basitian, femeie de serviciu la Ambasada Germană din Paris în 1894, era totodată un agent de rang inferior în cadrul Section de Statistiques et de Reconnaissances Militaires, o unitate de stat-major din cadrul Armatei Franceze preocupată de spionajul și contraspionajul extern. Misiunea femeii era să-i trimită intermediarului ei francez conținuturile coșurilor de hârtii ale ambasadei. Printre documentele descoperite de ea s-a numărat o scrisoare în care ofițerul principal de spionaj al ambasadei, locotenent colonelul Maximilien von Schwartzkoppen, se referea la planuri de război obținute de la „acel ticălos de D”.
Apoi, în septembrie 1894, șeful contraspionajului francez, colonelul Jean-Conrad Sandherr, a primit un borderou, sau un memorandum explicativ, scris de mână pe hârtie transparentă. El o primise de la ajutorul său, maiorul Joseph Henry, ofițerul de legătură al lui Marie Basitian. Mai jos, în traducere, este reprodus începutul borderoului:
Pentru că nu mi-ați dat de știre că ați dori să ne întâlnim, vă trimit totuși, domnule, câteva informații interesante:
1. O notă despre frâna hidraulică a [tunului de] 120 [milimetri] și despre modul în care a funcționat piesa.
2. O notă despre trupele sub acoperire (unele modificări vor fi introduse în planul nou.)
3. O notă despre modificarea diviziilor de artilerie.
4. O notă despre Madagascar.
5. Ciorna manualului de tragere pentru artileria de câmp (14 martie 1894).

Ultimul document este extraordinar de greu de procurat și îl voi avea la dispoziție în câteva zile. Ministerul de Război a trimis un număr fix de copii regimentului, iar acesta este responsabil pentru ele. Fiecare ofițer aflat în posesia unei copii trebuie s-o returneze după manevre. Dacă, prin urmare, luați din ea ceea ce vă interesează și apoi o păstrați la dispoziția mea, eu o voi cere. Asta în caz că nu doriți să o copiez în detaliu și să vă trimit copia.
Plec la manevre”.

Cum a fost arestat evreul Dreyfus
În dimineața zilei 15 octombrie 1894, căpitanul Alfred Dreyfus a intrat în Ministerul de Război din Paris. Dreyfus, care era evreu, urmase Ecole Polytechnique înainte de a intra în armată. La vârsta de 35 de ani, părea destinat unei cariere militare. Însă, dat fiind antisemitismul virulent din armata franceză, se confrunta cu un obstacol dificil.
I s-a dat ordinul enigmatic de a purta haine civile în acea zi. Odată ajuns la minister, a fost condus de un ofițer în biroul șefului de stat-major. Un ofițer s-a apropiat de Dreyfus și i-a spus: „Generalul ajunge în curând. În timp ce-l așteptăm, eu am de redactat o scrisoare, dar mă doare degetul, așa că n-ai vrea s-o scrii dumneata în locul meu?” Imediat ce Dreyfus a terminat de scris scrisoarea, ofițerul a aruncat o privire peste ea și apoi a strigat: „În numele legii, te arestez! Ești acuzat de înaltă trădare!” Dreyfus a fost dus imediat la închisoare și plasat singur într-o carceră. Așa a început Afacerea Dreyfus, un scandal care a zguduit Franța.

Un tribunal militar l-a judecat pe Dreyfus în spatele ușilor închise în decembrie 1894. Singura dovadă împotriva lui a fost acel borderou. Experți cu o calificare dubioasă au depus mărturie că Dreyfus scrisese borderoul, deși scrisul era diferit de monstra pe care Dreyfus o oferise fără să știe în ziua arestării sale.
După judecată, în vreme ce judecătorii cumpăneau verdictul, un ofițer de spionaj din cadrul Armatei Franceze le-a prezentat un dosar cu documente falsificate sau ambigue, adunate pentru a demonstra vina lui Dreyfus. Nici Dreyfus și nici avocatul său nu știau de acest dosar.
Degradarea militară a lui Dreyfus
Convinși de dosarul secret, judecătorii l-au condamnat pe Dreyfus, pentru trădare, la închisoare pe viață. Pe 5 ianuarie 1898, în curtea interioară a Colegiului Militar Francez, în fața a sute de soldați, Dreyfus a fost degradat oficial: butonii, insignele, decorațiile și panglicile i-au fost smulse de pe uniformă, iar sabia i-a a fost ruptă în două. Dreyfus a ridicat mâna dreaptă și a strigat: „Jur și declar că degradați un om nevinovat. Trăiască Franța!”
A fost ținut timp de o lună în Franța, apoi trimis în cunoscuta colonie de pe Insula Diavolului, în Guyana Franceză. În timpul coșmarurilor avute în celula sa solitară el a strigat: „Singura mea vină e aceea de a mă fi născut evreu.” Părea destinat să moară pe insulă.
Cazul Dreyfus redeschis
La doi ani după degradarea lui Dreyfus, locotenent-colonel Georges Picquart a devenit șeful serviciului de spionaj din armată. Picquart a redeschis cazul, începând cu borderoul. Era convins că bărbatul care scrisese borderoul era maiorul Ferdinand Walsin-Esterhazy, un veteran al armatei papale și al Legiunii Străine Franceze care lucrase în birourile statului-major traducând documente din limba germană. Picquart a adunat destule dovezi pentru a-l aduce pe Esterhazy în fața curții marțiale în 1898. Acesta a fost achitat. Picquart a fost trimis în Tunisia, iar mai târziu „lăsat la vatră pentru purtare nepotrivită în cadrul serviciului”. Informațiile oficiale despre nevinovăția lui Dreyfus au dus la o operațiune de acoperire care a atins cele mai înalte niveluri ale armatei.
Emile Zola acuză armata de înscenare în cazul lui Dreyfus
În 1898, romancierul Emile Zola a scris J’Accuse, o scrisoare deschisă către președintele francez, în care acuza armata de înscenarea procesului lui Dreyfus. Tensiunea de la nivelul opiniei publice a crescut, cerându-se reexaminarea cazului. Dreyfus a fost adus înapoi în Franța pentru un nou proces în fața curții marțiale. A doua sa condamnare pe bază de dovezi falsificate a șocat Franța, generând organizarea de demonstrații ce au avut drept rezultat iertarea sa de către Președintele Republicii. Esterhazy a fugit în exil în Anglia, unde ulterior a mărturisit că, fiind înglodat în datorii, câștigase bani spionând pentru Germania.
Dreyfus a fost reprimit în armată în 1906
Dreyfus a luptat pentru a fi reprimit în armată, lucru pe care l-a obținut în 1906. I s-a acordat gradul de maior și a fost făcut cavaler al Legiunii de Onoare. S-a retras în 1907, însă și-a oferit serviciile în mod voluntar pe durata Primului Război Mondial. Fiul său, Pierre, a fost căpitan de artilerie pe front și a fost decorat cu Crucea de Război.
Afacerea Dreyfus: rezultatul antisemitismului francez
Afacerea Dreyfus a frământat Franța mai mulți ani, demascând antisemitismul care afectase întreaga națiune. În 1898, reacționând la cazul Dreyfus, ziarul catolic La Croix du Midi a susținut că bazele legitime ale antisemitismului reprezintă: „efortul francezului de a-și recuceri pământul natal”. În 2006, o ceremonie desfășurată în curtea în care a fost degradat a marcat un secol de la reintegrarea lui Dreyfus în rândurile armatei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Admin la data de 18.09.06 18:02

Alfred
Julia


Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.06.15 12:59, editata de 7 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Dreyfus[V=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum