Artzi[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Artzi[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.07.11 18:45

Dreptii intre Popoare - "Un licar in bezna"

Interviu cu avocatul Itzhak Artzi, presedinteie Comisiei pentru acordarea titlului
de Hasidei Umot Haolam, regiunea Tel Aviv,
neevreilor care au salvat evrei in timpul Holocaustului
~~~~~~~~~~~~~~~~~~
** Cum a fost creat Institutul Yad Vashem ** Se discuta publicarea unei carti despre cei 57Drepti intre Popoare din Romania ** Noi date despre actiuni de salvare a evreilor de catre doi diplomati romani ** O taranca a facut un ascunzis in padure a ascuns o familie de evrei ** Astfel de fapte de omenie nu pot justifica insa crimele regimului antonescian Intr-un articol pe care l-ati publicat de curand v-ati referit la faptul ca lucrati in cadrul Comisiei pentru Drepti intre Popoare de la Institut Yad Vashem la un dosar pentru acordarea titlului de Drept intre popoare fostului diplomat roman Florian Manoliu. Dl. Meir Wagner, un evreu nascut in Romania care locuieste in Elvetia, a scris o carte despre Dreptii intre popoare din Elvetia si a lansat-o si in Israel. Acum doua saptamani, la Ierusalim s-a discutat proiectul publicarii unei carti despre Dreptii intre popoare din Romania. Intrucat faceti parte din Comisia Yad Vashem care acorda titlul de Drept intre popoare, va rog sa ne povestititi despre aceasta distinctie si istoricul ei.
- Holocaustul a fost cea mai mare nenorocire, cea mai mare crima din istoria omenirii comisa impotriva poporului evreu. Evreii nu au fost exterminati pentru ca au declarat razboi Germaniei si au pierdut razboiul. Ei au fost exterminati exclusiv pe motive rasiale si religioase - pentru ca au fost evrei. Acesta a fost singurul lor pacat. Sase milioane de evrei au fost lichidati, printre ei peste un milion de copii. Dupa crearea Statului Israel, Knessetul a luat cateva hotariri pentru pastrarea de-a lungul veacurilor a memoriei acestei nenorociri care a secereat o treime din poporul evreu. Astfel, Knessetul a adoptat Legea Yad Vashem, pe baza careia a fost organizat Instititul de stat Yad Vashem de la Ierusalim, menit sa perpetueze memoria victimelor Holocaustului. In aceiasi perioada a fost adoptata si o alta lege care spunea ca poporul evreu va pedepsi pe acei care au comis crime impotriva evreilor si vor fi descoperiti de-alungul anilor. In virtutea acestei legi a fost organizat procesul Eichmann. Knessetul a hotarit, de asemenea, sa onoreze cu titlul "Drept intre Popoare" (“Hasid Umot Olam“) pe acei putini care se descopera ca au salvat evrei in timpul razboiului, cu riscul vietii lor, fara nici o remuneratie.
Incepand din anii 1950 au inceput sa soseasca marturii despre acesti salvatori. Pana acum s-au adunat peste 16.000 marturii din intreaga lume. Intre aceste marturii – 57 sunt din Romania. Desigur, sunt putine, dar fiecare om care, in conditiile despre care am vorbit, riscandu-si viata, a salvat viata unui evreu e, din punctul nostru de vedere, un erou si trebuie onorat de poporul evreu. La nici un alt popor nu exista un asemenea titlu. Exista si eroi evrei care si-au riscat vietile si au salvat pe fratii lor, dar ei nu pot primi aceasta distinctie, pentru ca titlul onorific Drept intre Popoare se acorda numai neevreilor. De aceea, el are o asemenea greutate.
- Cati Drepti intre Popoare au fost recunoscuti de Yad Vashem?
- In ultima vreme au aparut multe marturii noi. De ce? Pentru ca au cazut barierele spatiului comunist. O serie de evrei care au trait sau traiesc acolo abia in ultimul deceniu au inceput sa povesteasca cazurile lor. Anterior au fost situatii in care salvatori de evrei nu au vrut sa se stie ca au salvat vieti de evrei, pentru ca fusesera unii care le-au reprosat: “De ce ati salvat evrei? Pacat ca nu i-ati omorit…”. Asemenea fenomene au fost inregistrate mai ales in Polonia… Studiul dosarelor e dificil, in majoritatea cazurilor nu mai sunt martori oculari, au murit atat cei salvati cat si salvatorii lor. Folosim marturii de la rude, prieteni, din carti, documente si de acea intocmirea dosarelor e mult mai complicata. Se lucreaza acum si la o enciclopedie care va cuprinde numele tuturor celor recunoscuti de Yad Vashem.
acest sens

- Ce s-a discutat la sedinta de la Ierusalim in legatura cu aceasta problema?
- Dl. Meir Wagner, nascut la Cernauti – autor al unei recente carti despre Asireii Umot Olam din Elvetia – a spus ca are mijloace pentru a scoate o carte si despre Dreptii intre Popoare din Romania. Cartea sa despre Dreptii intre Popoare elvetieni apare in contextul in care Elvetiei i se aduc reprosuri in legatura cu modul in care s-a comportat fata de evrei in perioada celui de-al doilea razboi mondial - refuzul de a permite intrarea in tara a mii de evrei care au vrut sa se salveze in Elvetia si au fost retrimisi nazistilor, diverse facilitati acordate nazistilor, cazul conturilor bancare ale victimlor Holocaustului… Nu pot sa uit cum s-au comportat fata de Joseph Schmidt, un geniu al muzicii, l-au lasat sa moara de penumonie intr-un lagar, fara sa-i faciliteze sa se trateze... Cartea d-lui Wagner, publicata in limba engleza, vrea sa arate ca in Elvetia au fost si salvatori de evrei... Cartea pe care vrea sa o publice despre Dreptii intre Popoare din Romania ar urma sa apara in in romana si engleza. In cadrul intalnirii de la Ierusalim s-a discutat si despre faptul ca editarea cartii va fi nu numai un gest de recunostiinta fata de acesti Drepti intre Popoare, dar va arata ca actele lor de omenie au fost cu atat mai valoroase cu cat au avut loc in contextul atat de multor acte de neomenie.
- La ce concluzie s-a ajuns la intalnirea de la Ierusalim?
- Nu s-a ajuns la o concluzie definitiva. Mai intai trebuie concentrat materialul. Apoi se vor lua hotariri definitive cu privire la proict.
- Dl Wagner ofera si materialul sau pune la dispozitie doar mijloacele financiare?
- Nu cred ca dl Wagner personal se va ocupa de scrierea cartii. Probabil va cere ca cineva sa-l ajute, sa mearga la arhive. Eu am propus ca daca se va publica lucrarea sa se cerceteze si cum s-a reflectat aceasta actiune in Romania, pentru ca acum exista deja arhive deschise. Ce s-a scris de pilda despre acesti oameni sub regimul comunist, ce adauga istoria – lucruri pe care nu le stim. Se cunoaste, de pilda, ca Traian Popovici, primar al Cernautiului, Drept intre Popoare, prin interventia lui a contribuit la oprirea deportarilor din Cernauti. Poate ca se vor gasi noi documente despre activitatea sa, despre relatiile sale cu guvernatorul Transnistriei. Poate se vor gasi noi documente si despre interventiile Reginei Mama Elena. Unii au spus ca de fapt ea nu si-a riscat viata intervenind lin favoarea evreilor, ca nu ar fi fost condamnata la moarte, ca si-a riscat doar viata buna. Cand am intocmit dosarul ei ne-am adresat si fostului sef rabin Alexandru Safran si numai dupa ce am primit marturia domniei sale comisia a propus sa se acorde distinctia.
http://www.isro-press.net/Dreptiintre/Artzi.Drepti..htm
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Artzi[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 20.04.09 20:53

Aparitia unei astfel de carti va starni probabil ecouri... - Exista insa o primejdie, in Romania mai mult decat in alte parti. Si anume ca, pe baza faptului ca exista aceste cateva zeci de cazuri de romani care si-au riscat viata ca sa salveze evrei, unii istorici vor spune ca iata, am salvat evrei, e o dovada ca suntem un popor de omenie, un popor bland… e o dovada ca nu a existat Holocaust. Eu spun in mod cat se poate de clar: Au fost oameni de omenie, toata cinstea si consideratia pentru ei! Dar nici un fel de iertare si nici un fel de conciliere cu cei care au fost criminali, pentru ca ceea ce a facut un om in mod pozitiv nu justifica crima nici unui fel de criminal. Nu ne ocupam acum de filozofia popoarelor. In fiecare popor sunt oameni buni si sunt oameni rai, din pacate numarul acelora care au facut actiuni de bunatate e mic iar numarul celor ce au fost criminali si ne-au omorit e mare. O carte despre Dreptii intre Popoare nu trebuie sa devina un document care anuleaza sau usureaza raspunderea istorica pentru Holocaust. Raspunderea istorica inseamna ca o tara in numele caruia s-au facut crime si in care doar foarte putini s-au ridicat contra acestor crime – dimpotriva, foarte multi au colaborat in diverse domenii - nu se poate apara pentru ca a avut un numar de oameni buni care sunt Drepti intre Popoare. Celor Drepti intre popoare li se cuvine toata onoarea dar acei care au fost criminali trebuie sa se spuna despre ei adevarul… Acest lucru nu poate sa fie un element pentru negarea Holocaustului. In Romania de astazi, din nefericire, atmosfera care prevaleaza este atmosfera de negare a Holocaustului, de laudare a maresalului Antonescu..
- Au aparut in ultimii ani numeroase documente, studii, materiale pe Internet ...
- Istoricii specialisti in materie de la Institutul Yad Vashem de la Ierusalim si de la Muzeul Holocaustului de la Washington – unde nu sunt numai evrei si care e muzeu de stat – pe baza documentatiei care o au la dispozitie (sute de mii de documente din arhive romanesti si neromanesti, care se refera la Romania) au dovezi ca evreii au fost omoriti la Dorohoi, la Iasi, au fost deportati in Transnistria - exista cifre exacte. citate de istoricul Jean Ancel. Exista carti de amintiri - intre care si cartile despre Transnistria scrise de Sonia Palty - in romana, cu traduceri in ebraica si germana, Felicia (Steigman) Carmelly si Ruth Glaserg - in engleza. Pentru ca in Romania nu a fost Auschwitz, nu au fost arsi evrei, asta nu inseamna ca in Romania nu a fost Holocaust. Holocaust se cheama “Nimicirea evreilor". Cei ce neaga Holocaustul refuza sa recunoasca faptul ca armata romana inaintand in Basarabia si in Ucraina a lichidat zeci de mii de evrei si ca numarul evreilor care au fost omoriti in timpul razboiului in Romania si in teritorii controlate de Romania a ajuns, dupa calculului Jean Ancel, la 270.000. Calcul bazat pe arhive, pe rapoarte ale armatei, pe rapoarte civile. La care trebuie sa-i adaugam pe cei 150.000 evrei aflati in teritoriile romanesti ocupate de Ungaria si care si-au pierdut viata in lagare de exterminare naziste – si de moartea carora este vinovat regimul fascist din Ungaria. Studiul lui Radu Ioanid de la Muzeul Holocaustului din Washington ajunge la aceleasi concluzii ca si Ancel.
In cuvantarea rostita la inceputul anului la Templul Coral din Bucuresti, cand au fost comemorate victimele rebeliunii legionare din Ianuarie 1941, presedintele Ion Iliescu a opiniat ca
numarul victimelor Holocaustului din Romania ar fi in realitate mai mic, unii istorici evrei marind numarul victimelor pentru a determina un ecou mai mare in viata publica. Domnia sa nu a folosit cuvantul "Holocaust" ci "Nebunia". Presedintele Iliescu a spus ca e cazul sa se faca o socoteala obiectiva. Eu spun acelasi lucru. Acelasi lucru il spun multi evrei care cred ca mine. Sa cerceteze istoricii romani documentele invocate de istoricii evrei, sa aduca ei si alte documente, sa se discute impreuna, nu pur si simplu sa se spuna "Nu, n-a fost Holocaust" sau "Au fost mai putine victime", dar fara sa se aduca probe. Exista chiar si istorici romani care nu contesta afirmatiile istoricilor evrei. As vrea sa spun ca pe presedintele Ion liescu – pentru care am toata consideratia - l-am cunoscut in primul sau termen prezidential, cand am fost la Bucuresti cu o delegatie care a adus ajutoare in Romania si ne-a primit la resedinta sa prezidentiala. Am fost alaturi de dansul si in 1991 cand, vizitand oficial Israelul, a fost la si Institutul Yad Vashem.
- In cartea dv "De ce sionist" povestiti cum ati fost tratat de legionari...
- Da, exista inca supravietuitorii, cei ce au trait si cunoscut acele vremuri si eu sunt un supravietuitor al Holocaustului, am fost arestat, batut si chinuit in timpul rebeliunii legionare. Am fost cu Horia Carp la inchisoare, el era dupa Filderman liderul nr. 2 al evreilor din Romania, un om batran. Am vazut cum l-au tratat legionarii pe acest batran. Din intamplare nu am fost omorit. In cartea mea am povestit despre ce mi-au facut legionarii, nu o sa mai repet. Eu am fost in Transnistria ca sa scot copiii orfani de acolo si am vazut ce a fost in lagare. Eu vorbesc despre lucruri pe care le-am vazut cu ochii mei, mi-am pierdut acolo familia, rude. Eu am fugit din Siret, am trait cu acte false, le mai am, si asa am scapat. La rugamintea mea, un istoric roman mi-a scos o serie de extrase din ceea ce scria Siguranta despre mine in timpul razboiului...
- Se discuta despre faptul ca la Bucuresti nu se recunoaste oficial ca in Romaniei a avut loc un Holocaust. Exista totusi o declaratie a fostului presedinte Emil Constantinescu facuta la Washington in care se recunoaste existenta Holocaustului. Iar declaratiile din Ianuarie ale presedintelui Iliescu nu neaga ca ar fi fost ucisi evrei...
- Desi trec anii si generatia care a suferit in perioada Holocaustului va disparea, Romania nu va putea sa continue sa traiasca in pozitia de echivoc in care traieste acum. Documentele, interesul, vreau sa spun si interesul politic, istoria – vor crea la un moment dat o situatie in care oamenii politici romani vor trebui sa faca ceea ce au facut alti lideri politici, sa recunoasca raspunderea morala a tarilor lor si sa faca un act de a cere iertare pentru suferintele pricinuite evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial, asa cum a procedat Willy Brandt cand a venit la Auschwitz si a ingenunchiat, cum a facut presedintele Poloniei cand a fost aici, cum a facut Papa, cand a vizitat anul trecut Israelul. Deci un act prin care se cere poporului evreu iertare, se recunoaste greseala si prin acest lucru se spune popoarelor “Sa stiti ca asa nu mai trebuie sa va comportati!” Aceasta este valoarea morala a declaratiei. Cei morti nu vor invia, crimele care au fost comise raman inscrise in istorie. .
- Ce parere aveti despre manifestarile de antisemitism din Romania?
- Eu sunt un om care crede ca antisemitismul nu poate sa dispara. Spre regretul meu, in multi oamneni care nu sunt evrei traieste ceva antisemit. Exista un antisemitism ofensiv, exista un antisemitism de sentimente. Pentru ca de 2000 de ani bisericile au preconizatca evreii sunt un popor blestemat, jidovul ratacitor, si ei sunt pedepsiti pentru ca l-au rastignit pe Cristos. In Germania, pana astazi sunt in fiecare an serbari in care mii si zeci de mii de oameni vin sa vada Obergammergauspiele un spectacol care arata rastignirea de catre evrei a lui Isus Cristos. Aceste idei au fost absorbit sute de ani de zile, au generat un sentiment, o prejudecata - asa cum fiecare om are in el anumite prejudecati. Insa trebuie facuta o distinctie intre antisemitismul - steag care se ridica si preconizeaza prigonirea sau chiar lichidarea evreilor si un antisemitism in care oamenii isi exprima din cand in cand o parere batjocoritoare sau o parere negativa despre evrei. In clipa in care antisemitismul devine un element in politica - asa cum este acum in Romania, unde o treime din alegatori au votat pentru o lista ai caror lideri in mod clar invinovatesc poporul evreu - el seamana furtuna, seamana ura contra evreilor si trebuie combatutfara mila energic, inteligent, cu argumente de care nu ducem lipsa.Accelasi lucru despre un antisemitims agresiv – unde sunt atacati evrei, sunt devastate cimitire, sunt arse sinagogi - acesta este antisemitismul agresiv. Asa cum omenirea, cel putin declarativ, lupta pentru a fi mai buna, mai morala,pentru respectarea dreptului, in aceiasi masura trebuie combatut antisemitismul, un venin care otraveste relatiile dintre oameni, care da legitimatie ideologica atacarii unui popor anumit – in cazul acesta evreii. Acuma, daca intrebi daca trebuie facut un caz din articolele profesorului Ion Rotaru nu stiu, daca ma intrebi daca trebuie publicata cartea lui Mircea Eliade – nu stiu, nu am o parere clara. Dar am o parere clara in ceea ce priveste faptul ca Wagner nu trebuie cantat in Israel pentru ca el a scris ca poporul evreu otraveste cultura, otraveste muzica si trebuie lichidat.
- Cum credeti ca ar trebui combatut antisemitismul?
- Antisemitismul trebuie combatut prin lamurire, care trebuie sa inceapa in scoli, prin lamurire prin biserici; biserica, mai ales in Europa rasariteana, are o mare influenta. E bine ca actualul Papa s-a dezis de antisemitism, a venit in tara noastra, corecteaza teza istorica conform careia evreii sunt un popor blestemat. Faptul ca a aparut statul israelian si poporul evreu a reinviat ca popor cu o tara a lui reprezinta una din marile negatii ale tezei crestine ca evreii sunt blestemati sa fie jidovul ratacitor. Lamurirea printre si de catre intelectuali, combaterea oricarei actiuni care are un caracter antisemit. Aceasta este o lupta spirituala permanenta si trebui sa fim intotdeauna in alerta pentru ca antisemitismul este asa de adanc inradacinat incat daca apar probleme negative primii vinovati sunt evreii. In Polonia, unde sunt milioane de oameni care in viata lor nu au vazut un evreu - in Polonia au fost trei milioane, acum sunt doar sase mii de evrei – cand Lantzman a facut filmul lui si a stat de vorba cu oameni simpli a intrebat Care e parerea voastra? I s-a raspuns: Da, evreii sunt vinovati! Ai vazut vreodata un evreu? a mai intrebat el. Raspunsul a fost "Nu"! Aceasta este situatia si trebuie trase concluzii chiar daca ele nu sunt comode si placute...Un popor care nu are trecut nu are nici viitor. Istoria este acumularea faptelor si experientei fiecarui popor. Istoria evreiasca este plina de actiuni contra poporului evreu. La Beit Hatfutzot exista un album creat dupa modelul pericopei saptamanii; in fiecare saptamana se citeste o alta portiune despre biblie. Albumul cuprinde pericopa saptamanala a suferintelor evreiesti, a nimicirii evreilor. Nu exista o saptamana in istoria evreilor in care undeva in lume sa nu se fi inregistat in lume o actiune antievreiasca! In Ucraina, in Rusia, in Romania si in alte tari. Deci, aceasta incercare de nimicire o ducem cu noi. Si astazi sunt tari arabe care declara in mod oficial ca scopul lor e distrugerea Israelului, lichidarea evreilor. Nu se poate ca Holocaustul sa fie uitat. Noi nu am uitat iesirea din Egipt, noi nu am uitat distrugerea Templului, nu vom uita nici Holocaustul. Holocaustul a fost declansat de unul din cele mai civilizate popoare, care a convietuit cu evreii, in tara in care evreii au dat mari scriitori, mari creatori... Sunt zile de aduceri aminte. Sunt unii care nu pot sa uite niciodata si sufera din cauza asta, sunt altii care comemoreaza pe plan national de Ziua Holocaustului, cand lumea isi concentreaza amintirea. Nu tin minte in fiecare zi iesirea din Egipt, e o data anumita cand o evocam, asa se face si cu Ziua Holocaustului, cu Ziua eroilor
- Cum vi se pare aliaua romana? Sunt peste 20 de organizatii ale originarilor din Romania
- Intr-o tara democrata e normal sa fie multe organizatii, mai ales ca multora le place sa fie presedinti...
- Ce-mi puteti spune de Itzhak Artzi, bucovineanul?
- Am fost intotdeauna in doua lumi, pentru ca sunt originar din Bucovina si am absolvit in primii ani ai vietii mele cultura germana, acolo am invatat germana, am capatat un bagaj intelectual german si nu am vrut sa ma despart de el niciodata. Am fost crescut de fapt in scoala romana, am facut universitatea romana, nu am trait prea mult in Romania - dupa eliberare. Sase ani de Bucuresti au fost anii cei mai frumosi ai tineretii mele, am lucrat, am activat acolo ca sionist, am riscat, a fost o viata frumoasa, bogata, m-a "copt", am vazut evreii plecand, am facut parte din organizarea iesirii, a exodului cel mare. Pentru acei pe care i-am educat avem o organizatie Hanoar Hatzioni a originarilor din Romania. Unii spuneau ca nu ma pot considera originar din Romania pentru ca sunt bucovinean si conduc o organizatie a bucovinenilor – de aceea nu am putut colabora cu HOR. E o prostie. Apare o revista a bucovinenilor, citita de circa 10.000 oameni din Israel si numeroase alte tari. Si acum primesc scrisori din diferite tari de la originari din Romania, care cer carti sau reviste despre evreii din Bucovina.
- Ce proiecte aveti?
- Cat timp mai pot fi activ vreau sa lucrez in organizatia supravietuitorilor Holocaustului, al carei vicepresedinte sunt. Am organizat de curand o seara dedicata marcarii a 50 de ani de activitate a acestei organizatie care a adus supravietuitorilor Holocaustului in lume100 miliarde de marci – sunt bucuros ca la aceasta activitate am putut aduce si eu o contributie. Mai am un vis. Sa public o carte de amintiri, despre personalitati cu care m-am intalnit.. Zigu Ornea, directorul Editurii Hasefer, mi-a spus ca ar fi dispus sa publice o asemenea carte a mea. Poate si o carte despre agentul dublu elvetian Hans Welty – am scrisori ale lui pe care ni le-a trimis si pe care, in acelas timp. le-a transmis si Gestapoului, de la care a primit bani. Autoritatile elvetiene l-au dat in judecata. Astept sa mai primesc materiale suplimentare despre el. Vreau sa scriu si despre asemenea oameni, care au fost tradatoi, excroci, exploatatori ai suferintelor noastre...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Artzi[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 14.02.06 5:58

Itzhak


Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.07.11 18:44, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Artzi[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum