Alexandru cel Mare[v=]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.04.15 15:06

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 03.03.15 18:50

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.01.15 17:08

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 16.07.14 8:15

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 30.01.14 11:19

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 12.01.14 10:53

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 08.01.14 10:11

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.13 10:09

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 29.04.13 19:47

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 06.02.13 18:30

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9888/8/

A trait 33 de ani si a domnit 13 ani. De la 21 de ani, in calitate de rege al Macedoniei, a plecat de acasa sa cucereasca lumea si nu s-a mai intors niciodata. A creat un imperiu colosal, de la Marea Ionica si pana la poalele masivului Himalaya. Elev al lui Aristotel, a raspandit teroare dar si cultura elenistica. Si, mai presus de toate, a fost un barbat frumos ca un zeu si s-a purtat ca un trimis divin pe Pamant. De aceea s-a acoperit de glorie si de legende.

Fiul lui Zeus infrunta oracolul
Cand mama lui Alexandru, Olimpia, ii spune fiului sau ca tatal sau nu este Filip al II-lea ci insusi Zeus, atunci copilul creste cu convingerea ca va fi un atotputernic. Educat spartan, Alexandru (356-323 i.Ch.) are drept tutore pe Aristotel. Citeste "Iliada" si se crede noul Ahile. Inteligent si excelent razboinic (spunea ca va cuceri Asia doar cu o sulita), el se inchina la mausoleul lui Ahile si Patrocle. Garda sa de corp, generalul Hefestion, il insoteste peste tot. Poate ca cei doi au fost si iubiti, asa cum se obisnuia in Grecia antica... In 335 i.Ch. pleaca la razboi si o intalneste pe Pythia in Frigia. Preoteasa refuza sa consulte oracolul si, speriata de faima lui Alexandru, ii spune: "Nimeni nu-ti va sta in cale!" Si asa a si fost. Tot in Frigia (pe teritoriul Turciei de azi), o alta legenda spune ca l-a intalnit pe Gordio, regele. Nodul de la carul sau cu boi era de nedesfacut si se spune ca cine-l desface va fi stapanul lumii. Alexandru l-a taiat cu sabia ("nodul gordian") si apoi a indeplinit profetia.
In marsul sau triumfal, garnisit numai cu victorii, ajunge sa fie considerat faraon, in Egipt. Cucereste Ierusalimul, dar ii cruta pe evrei si le respecta religia. Inteleptul rege macedonean a respectat, de altfel, toate traditiile popoarelor cucerite si a durat focare de cultura greaca. Dupa Siria, in fata lui statea Persia, cu Darius al III-lea si uriasa sa armata. In prima confruntare, strategia lui Alexandru si cavaleria sa usoara infrang rezistenta persanilor. In mainile sale cade familia lui Darius si "zeul" se poarta galant cu sotia si fiicele sale. In acea perioada, inainte de confruntarea decisiva, in sprijinul lui Alexandru vine insasi regina amazoanelor, Thalestris, aducandu-i plocon 300 de luptatoare. Dar legenda spune ca regina, indragostita de "zeu", doarme cu el 14 zile pentru a fi tatal unui copil. Nu se stie rezultatul tentativei, dar curand, in 331 i.Ch., Alexandru cucereste Persia. Darius fuge si este ucis de un apropiat, iar "zeul" il omoara pe acel asasin, caci dorea sa-l crute. Se casatoreste cu una din fiicele persanului, Roxana, care va naste, dupa moartea lui, un fiu, Aegus, care va fi ucis. In acea perioada, calul sau celebru, Bucefal, moare ranit si Alexandru ridica o cetate cu numele Bucefalia (Afganistan).
Succesele din Asia incep sa-i umbreasca sanatatea. Deja avea probleme cu oamenii sai, caci le cerea sa adopte cutume persane. Cronicile spun ca aroganta "zeului" devenea insuportabila. El incepe sa bea foarte mult alcool si are crize de paranoia, manifestandu-se violent si razbunator. Obosit si dusmanit chiar si de marele sau general, Parmenion, Alexandru se retrage din India la Babilon, cu gandul sa cucereasca si Arabia. Dar frigurile il tintuiesc la pat. El moare dupa un ospat, fie otravit, fie din cauza febrei.
Inmormantarea lui este ultima legenda. Imbalsamat, pus in sarcofag de aur plin cu miere de albine, corpul lui este deturnat de mai multe ori. Nici astazi nu se stie unde a ajuns, la Alexandria sau la Memphis, dar se stie ca aurul a fost topit. Locul de veci al ramasitelor sale ramane un mister. Poate ca unii din generalii sai sa-l fi dus pe ascuns inapoi, in Macedonia, dupa ce l-au furat din Siria sau Egipt.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 31.08.12 16:32

Olympia – ambițioasa mamă a lui Alexandru Macedon


Deși avea un trecut de mai multe secole, Macedonia, țara lui Filip al II-lea și a lui Alexandru cel Mare, a rămas mult timp necunoscută, în noaptea istorică a lumii balcanice. Macedonia și-a făcut loc în spațiul egeean, atunci când orașele grecești, după dezastrele aduse lor de războiul peloponeziac (431— 404 î.e.n.) au intrat într-o perioadă de acută criză politică, economică și socială. În veacul al IV-lea, Macedonia, o țară considerată „barbară” până atunci, ieși brusc pe primul plan în Peninsula Balcanică. Filip al II-lea (359—336) ajunse treptat stăpânul întregii Peninsule Balcanice, iar fiul său, Alexandru Macedon (336—323), atinse Indul cu armatele sale.

Relieful Macedoniei cuprinde două regiuni distincte. Către mare, o câmpie numita Emanthia, era ținutul cel mai fertil și poarta de pătrundere a influențelor grecești. Mai spre nord se întindea Macedonia muntoasă, străbătută de văi adânci și locuită de o populație de păstori și vânători. Regimul climateric oferă o împletire de climă mediteraneană și continentală. Contrastele dintre anotimpuri se remarcă prin veri excesiv de calde, urmate de ierni cu zăpadă bogată și răscolită de vânturi. Cerealele, vița de vie, pomii fructiferi și păstoritul ofereau hrana de bază unei populații eterogene, puternic diferențiată din punct de vedere social-economic. În Macedonia, o țară de răscruce, și-au dat întâlnire, din punct de vedere lingvistic și cultural, populațiile trace, ilirice și grecești. A existat totuși o limbă macedoneană pe care o folosea și Alexandru, atunci când vorbea în fața armatei.

Obișnuiți cu asprimea climei și viața modestă, cultivatorii țărani sau păstorii aspri din munți au iubit cu pasiune vinul, calul și războiul. Din rândurile lor, regii macedoneni au putut recruta o excelentă armată de infanterie și de cavalerie. Cultura greacă a atins mai mult nobilimea și așezările agricole apropiate de coasta egeeană.

Originele statului macedonean se pierd în secolul al VII-lea î.e.n. În veacurile VI și V se cunosc mai mulți regi macedoneni, prieteni sau dușmani ai coloniilor grecești din Peninsula Calcidică. Archelaos I (419—400) este prezentat de istoricul Tucidide ca un mare „reformator” și protector al culturii grecești. În palatul construit în noua sa capitală, Pella, el a primit artiști și poeți eleni.

După moartea lui, Macedonia a stagnat, din cauza multor lupte cu vecinii iliri, traci și greci, până ce tronul a fost acaparat de către Filip al II-lea (359—336), în calitate de regent al nepotului său Amyntas, în curând înlăturat de el. Regele Filip al II-lea a barat triburilor trace și ilirice drumul invaziei prin Macedonia și a deschis țării, la Marea Egee, o largă fereastră economică și politică, în dauna coloniilor grecești calcidice și a intereselor Atenei. După ce și-a întins controlul militar până la Dunăre, Adriatică și Bizanț, el s-a amestecat în certurile grecești, și în ultimii ani de domnie controla întreaga Eladă. Nu a putut realiza ultima etapă a marelui său program politic, cucerirea Orientului, fiind asasinat la Pella. Această cucerire s-a îndeplinit cu succes de către fiul său, Alexandru Macedon.

Domnia celor doi mari regi a fost mult tulburată de Olympia, soția lui Filip și mama lui Alexandru. Era o prințesă epirotă, autoritară, vijelioasă, ambițioasă și orgolioasă, al cărei suflet fusese mult răscolit de practica unor culte mistice, orfice și dionisiace. De la mama sa, Alexandru va moșteni o violență a pasiunilor, dragostea pentru literatură și ambiția fără margini de a depăși mereu culmile gloriei.

Olympia adusese în Macedonia un spirit demoniac, ancestral în țara sa natală, Epirul. În anumite momente, regina a apărut ca un geniu nefast pentru soț și fiu, prin atrocitățile și anarhia pe care le provoca în Macedonia. O ambiție constantă o împingea mereu să încerce a ocupa primul loc oficial în treburile statului. Asemenea veleități politice erau închise femeilor din acea vreme. Natura aspră și sălbatică a țării sale natale lăsase adânci amprente în sufletul ei năvalnic.

Epirul este brăzdat de o mulțime de văi, despărțite prin șiruri de munți ce se detașează din lanțul Balcanilor, formând o regiune dintre cele mai sălbatice și având la Adriatică o singură ieșire mai importantă, la golful Ambracia. Ținutul acesta calcaros și lipsit de izvoare apare astăzi dezolant ca înfățișare, din cauza despăduririlor, dar în antichitate fusese dominat de codri uriași și de o climă plăcută. Toate neamurile care au trăit în văile epirote sălbatice au fost influențate de natura locului, în ceea ce privește structura lor sufletească și obiceiurile. Multe au practicat un cult deosebit pentru izvoare și arbori. Acolo se afla oracolul de la Dodona; acolo exista credința că foșnetul frunzelor de copaci nu este altceva decât glasul misterios al lui Zeus, transmițând celor ce veneau să afle voința divină, gândurile creatorului suprem.

Triburile grecești indo-europene, în timpul migrațiunilor lor spre sud, au zăbovit multă vreme în mijlocul acestor văi izolate, unde au creat frumoase mituri oglindind natura misterioasă a Epirului. Dorienii, ca fii ai lui Heracles, au pornit din ținutul păduros al Epirului ca să se reverse în veacul al XH-lea î.e.n. asupra Peloponesului, unde au stabilit statul spartan.

După scurgerea ultimelor neamuri grecești din Epir, locul lor a fost ocupat de triburi ilirice, venite dinspre nord, în frunte cu populațiile de molossi și chaonieni. În cadrul acestor confederații tribale, prin veacul al VII-lea î.e.n. s-au impus molossii, stabiliți în partea sudică a ținutului. Sub raport etnic și geografic, în Epir, situația era asemănătoare cu aceea din Macedonia, până în momentul când cultura greacă, venită dinspre Tessalia și de la Adriatică, pătrunse puternic printre epiroți. Elenizarea făcu progrese importante, mai întâi în mijlocul nobilimii, apoi și în rândurile meșteșugarilor și negustorilor.

Pentru unitatea sufletească, economică și politică a epiroților, sanctuarul de la Dodona avea un rol important. Deși preoții de acolo erau greci, riturile îndeplinite de ei se moșteniseră din fondul credințelor străvechilor autohtoni. Ca preoții să ajungă buni prezicători, Zeul de la Dodona, din țara molossilor, le cerea să doarmă pe pământul gol, îmbrăcați în piei de animale nerase, și să nu se spele niciodată pe picioare.

Molossii, populația epirotă din care se trăgea și Olympia, căutau să demonstreze insistent originea lor elenică și prin faptul că, după legendă, dinastia lor avusese ca fondator pe homericul erou Achile. Curtea regală și aristocrația epirotă fuseseră, într-adevăr, mult influențate de cultura și civilizația greacă, dar populația de jos nu-și pierduse limba și moravurile ei ilirice.

Aceea care avea să devină regină a Macedoniei se născuse în jurul anului 375 î.e.n., la Ambrakia, în ținutul stăpânit de tatăl său, Neoptolemos, rege al molossilor. În copilărie, pe domeniile părintelui său, Olympia purtase alte trei nume: Myrtale, Polixenia și Stratonice. Până la căsătoria sa cu Filip al II-lea nu se cunosc prea multe știri despre copilăria și tinerețea ei. Căsătoria avu loc în toamna anului 357, deoarece în anul următor, în noaptea când nebunul Herostrat incendia templul Artemidei din Ephes, se născu fiul lor, Alexandru Macedon. Întâlnirea, îndrăgostirea celor doi, căsătoria lor și nașterea cuceritorului lumii au fost împletite de Plutarh într-o serie de povestiri și miracole.

„Se spune că Filip s-a inițiat în misterele din Samotrake o dată cu Olympia. El era atunci un băiețandru, iar ea o copilă orfană. Filip de cum a văzut-o s-a îndrăgostit de ea și a pus la cale căsătoria, după ce mai întâi a căpătat învoirea lui Arybbas, unchiul ei”.

Dar istoricii moderni sunt de părere că această căsătorie, considerată „romantică”, a fost în realitate o uniune de interese politice, procedeu de care Filip s-a folosit adesea, ca să-și extindă teritoriile și influența diplomatică. Atunci când se realiza căsătoria sa cu Olympia, regele avea deja multe alte soții „diplomatice”. Phila, o principesă macedoneană, făcând parte din neamul Elymiotis, o ramură colaterală a dinastiei regale, îi devenise soție; concomitent mai luase în căsătorie pe principesa iliră Audata-Euridice, ca să-și consolideze stăpânirea în nord. După unele calcule, în haremul lui Filip al II-lea se puteau număra până la cincizeci de femei din Tracia, Iliria, Tessalia și din toată lumea grecească. Una dintre aceste „soții”, Philinna din Larisa, a fost mama imbecilului Filip Arrhidaios, ajuns totuși la domnie, după moartea ilustrului său frate vitreg, Alexandru.

Poligamia era admisă de legile macedonene. În cazul lui Filip al II-lea, cunoscut ca afemeiat și ca „ginere al tuturor regișorilor traci și iliri“, căsătoriile au avut totdeauna un substrat politic, ca și în cazul Olympiei. Dintre aceste numeroase regine una ocupa însă locul principal și oficial. Pe acesta l-a deținut și Olympia, până în momentul când a intervenit o nouă căsătorie a regelui, de mai mare interes politic. Amorul puternic pentru o regină ținea deci atâta timp cât durau și combinațiile politice ale regelui cu țara respectivă.

Amiciția și mai apoi stăpânirea Epirului îi puteau înlesni lui Filip să-și creeze acolo o bază de pornire pentru luptele cu triburile ilirice din nord și cu orașele grecești din sud. Se crede că Olympia, deși rămasă orfană, domnea peste molossi în momentul când mîna ei fu cerută de regele Macedoniei. Tratativele au fost duse cu Arybbas, tutorele, unchiul și cumnatul Olympiei, care conducea în numele minorei.

Noua soție deveni repede principala regină la Pella, datorită unor evenimente de seamă. Philinna, care deținuse până atunci situația de primă regină, deși tânără, muri pe neașteptate. În curând, Olympia îi născu lui Filip, pe Alexandru, copil de care regele s-a atașat de îndată, apoi o fiică, pe Cleopatra, de asemenea dragă monarhului macedonean. Primii ani ai căsniciei lor au cunoscut o puternică afecțiune și armonie conjugală, deși motive de neînțelegere se găseau destule. Filip nu se arăta un soț cu o bună conduită, iar Olympia dăduse frâu liber firei sale violente și orgolioase, de îndată ce devenise mamă.

Plutarh leagă ziua de naștere a lui Alexandru și de unele știri însemnate ce i-au sosit lui Filip în aceeași zi, la Potideea, colonie greacă din Calcidica pe care o asedia. Generalul său, Parmenion, îl înștiința că înfrânsese dârzenia triburilor războinice ale dardanilor, iar un curier venit în grabă de la jocurile olimpice i-a comunicat că, acolo, carul său de luptă ieșise învingător.

Olympia, ca și soțul său, credea că Epirul devenise prin căsătoria dinastică un domeniu al lor, fără ca acesta să fi atașat Macedoniei. După plecarea ei, rămăsese a domni acoio Arybbas, care se temea de o anexare a Epirului de către Filip. Era, mai ales, îngrijorat de faptul că nepoata sa păstra strânse legături cu locurile natale. Dușmănia apăru mai întâi între Olympia și Arybbas, apoi interveni și Filip în acest conflict, bineînțeles, alături de regină. În anul 351, macedonenii organizară o primă campanie în Epir; Arybbas fu bătut și i se impuse o dependență totală față de Macedonia. Peste nouă ani, din motive pe care nu le cunoaștem îndeajuns, dar care au avut desigur ca autor moral tot pe Olympia, Filip interveni iarăși în Epir. Arybbas, bătut și alungat din țară, fu înlocuit pe tron cu Alexandru din Epir, fratele Olympiei, un tânăr în vârstă de 20 de ani. În realitate, Epirul își pierduse acum întreaga independență, deoarece Alexandru Epirotul devenise unealta docilă a surorii sale și executa numai ceea ce i se ordona de la Pella.

Ambiția reginei mărise statul Macedoniei. Filip se putea considera fericit, deoarece politica sa expansionistă găsise un bun susținător în persoana dârzei regine. La Pella, tânăra regină continua unele practici religioase oculte, de esență orfică, precum și unele orgii dionisiace, pe care le cunoscuse din copilărie, la ea acasă. Plutarh ne informează că:

„Olympia căuta să-și piardă cumpătul cu mai multă ardoare decât celelalte și se străduia să se dea beției divine cu mai multă patimă. De aceea, la thiasuri (serbări dionisiace) aducea cu ea șerpi mari îmblânziți, iar șerpii ieșeau uneori din coșurile sfinte, împodobite cu iederă și se încolăceau în jurul tirșilor (sceptrul lui Dionysos) și coroanelor purtate de femei, iar bărbații când îi vedeau erau cuprinși de groază”. Practica unor asemenea rituri excentrice se potrivea cu firea mistică și sbuciumată a reginei, ieșită și ea, ca și cultele respective, dintr-o lume primitivă și „barbară”. Ele nu puteau crea un dezacord între soți.

Până la vârsta de 13 ani, copilul Alexandru a stat sub supravegherea directă a mamei. Primul pedagog al principelui a fost Leonida, o rudă săracă a Olympiei, adusă din Epir. Profesorul epirot îi aplică o instrucție de tip „spartan”, extrem de severă în ceea ce privește disciplina și cumpătarea. Mulți ani după aceea își va reaminti Alexandru de loviturile de vergi primite de la Leonida. Odată încheiată misiunea lui Leonida, în formarea intelectuală a lui Alexandru interveni Filip, aducîndu-i ca profesor pe celebrul filozof Aristotel. Nu cunoaștem relațiile dintre Olympia și noul profesor, dar în nici un caz, n-au fost ostile.

Buna înțelegere dintre Filip și epirotă și-a arătat primele fisuri pe măsură ce „haremul” soțului continua să se populeze. În anul 342, Filip deveni ginere și al regelui trac Cothelas, a cărui fiică, Meda, nu a putut totuși să ia locul Olympiei, ca primă regină. Doi ani mai târziu, unele scrisori schimbate între Filip și Olympia se rătăciră la Atena, de unde au fost trimise nedeschise, la Pella, ca să fie menajate relațiile cu Macedonia. Amical, s-a rezolvat de asemenea și descoperirea la Pella a unui spion atenian, capturat de Filip. Cel arestat declara că venise cu cumpăraturi alese din Atena pe care dorea să le dăruiască Olympiei și totul fu uitat.

Neînțelegerile familiale ale lui Filip veniră cu timpul și din partea lui Alexandru, nemulțumit și el de prea multele „căsătorii și amoruri” ale tatălui, cu femei ce aduceau dezbinare. Olympia, soție „răutăcioasă, certăreață și mânioasă”, îmbătrânea și se vedea cu timpul dată la o parte de aceste intruse mai tinere, de aceea își încuraja feciorul împotriva tatălui.

Discordia cea mare în familia lui Filip s-a produs în toamna anului 337 î.e.n. La acea dată, Alexandru, în vârstă de 19 ani, se impusese la curte, în urma bravurilor sale din bătălia de la Cheroneea (338), când atacul cavaleriei, condusă de el, adusese o strălucită victorie asupra coaliției grecești. Cearta s-a iscat la ospățul de nuntă a lui Filip cu o nouă soție, Cleopatra-Euridice, o nobilă macedoneană foarte frumoasă, „de care, fecioară fiind ea, Filip, cu toată vârsta sa înaintată, se îndrăgostise și o adusese în casă” (Plutarh). Unchiul miresei, puternicul nobil macedonean Attalos, consilier de seamă al regelui, înfierbântat de băutură, îndemnă pe comeseni să se roage zeilor, ca din căsătoria Filip — Cleopatra să se nască, în sfârșit, un fiu legitim, demn de domnie. Alexandru care se afla de față, se înfurie și trânti o cupă în capul insolentului, zicând: „Dar ce, eu sunt bastard, smintitule? (Plutarh). Condus de aburii vinului, Filip a încercat să se năpustească cu pumnalul asupra fiului, dar s-a împleticit din cauza beției și a căzut.

După această întâmplare a urmat ruptura. Alexandru și mama sa, umilită, înlocuită acum de o rivală periculoasă în inima regelui și în ceea ce privește întâietatea feminină de la curte, s-au autoexilat în Epir, pe lângă unchiul și fratele lor. Se spune că Olympia ar fi încercat să-l determine pe Alexandru din Epir să întreprindă o campanie împotriva lui Filip. Acela și-a dat seama însă de slăbiciunea armatei sale față de cea macedoneană și nu s-a aventurat în războiul de răzbunare, dorit de Olympia. Om cu multă chibzuință, Alexandru Epirotul folosi serviciile corintinianului Demarat, ce era oaspete al casei sale, ca să ajungă la o înțelegere cu Filip. La Pella, solul îl dojeni prietenește pe Filip pentru dezbinarea și tulburarea din casa sa și-l convinse să recheme pe Olympia și pe fiu. Sfaturile mediatorului n-au convins însă și pe violenta Olymipia, care a refuzat să revină în Macedonia. Despărțindu-se de fiul său, ea îi atrăgea atenția asupra primejdiilor ce-l pot aștepta din partea Cleopatrei-Euridice și a lui Attalos. Olympia credea și ea că este bine ca Alexandru să stea mereu la Pella, pentru a nu-și periclita succesiunea la tron.

După reîntoarcerea lui Alexandru în Macedonia, înțelegerea dintre tată și fiu nu s-a arătat deplină, mărul discordiei aruncându-l, de departe, tot Olympia. Satrapul Cariei, Pixodoros, dori să perfecteze înțelegerea dintre el și Filip și printr-o căsătorie, oferind pe fiica sa lui Filip Arrhidaios. Luând cunoștință de aceste proiecte, Olympia îl îndemnă pe fiul său să solicite el mâna fiicei lui Pixodoros. Fără să-și înștiințeze părintele, Alexandru ascultă sfatul mamei sale, ceea ce îl supără profund pe Filip, de îndată ce prinse firul intrigilor epirotei.

În primăvara anului 336 î.e.n., avangărzile macedonene, sub comanda lui Parmenion și Attalos, ocupaseră un mare cap de pod dincolo de Hellespont și așteptau semnalul pentru invadarea Imperiului persan. Filip se pregătea și el să treacă strâmtorile cu grosul trupelor sale, dar în ajunul plecării se simți îngrijorat din cauza urzelilor Olympiei, care, în lipsa sa și nesupravegheată, îi putea provoca dificultăți în Macedonia. Ca să împiedice uneltirile fostei sale regine, el puse la cale o nouă căsătorie dinastică cu casa regală epirotă. Reuși să logodească pe fiica sa Cleopatra cu Alexandru al Epirului, fratele Olympiei. Nunta trebuia să aibă loc în toamna anului 336 în orașul Aegae.

Dar nu mult timp după aceasta, Filip căzu sub pumnalul nobilului macedonean Pausanias. Acesta fusese jignit de Attalos, fără ca regele să-i ia apărarea. Asasinatul apărea deci ca o răzbunare personală, dar toată lumea știa că Olympia nu era străină de acest omor, profund detestat de Alexandru. Vina Olympiei se poate deduce din faptul că ea singură a dat cinstirea funebră cuvenită asasinului, care fusese crucificat din ordinul lui Alexandru. Toată lumea rămăsese convinsă că numai Olympia ațîțase pe Pausanias să săvârșească această crimă și că Alexandru nu avusese nici un amestec. Justinus relatează că regina pregătise caii pentru fuga lui Pausanias, că pe capul mortului pusese apoi o coroană și s-a îngrijit de incinerarea acestui ucigaș.

După dispariția lui Filip, Olympia sosi ca o furtună din Epir la Pella, setoasă de răzbunări și vărsări de sânge. Primele ei victime au fost Cleopatra-Euridice și fiica sa, Europa, născută cu câteva luni înainte de asasinarea lui Filip. „Cleopatra — povestește Justinus — pe care Filip o luase în căsătorie (punând-o) în locul ei (al Olvmpiei), își văzu fiica sugrumată în brațele ei, ea însăși fu silită apoi să se spânzure și rivala sa, contemplându-i corpul neînsuflețit, își satisfăcu privirea printr-o răzbunare plătită cu cele mai înspăimântătoare crime. În sfârșit, ea consacră lui Apollo, sub numele de Myrtale, pe care-l purtase în copilărie, pumnalul cu care fusese lovit Filip și părea că dorește să arate la toată lumea prin asemenea acte că asasinarea soțului său fusese pusă la cale de ea”.

Metodele sângeroase folosite pentru uciderea acestora au stârnit oroarea lui Alexandru. El își iubea foarte mult mama, dar avea nevoie de multă stăpânire de sine ca să îndure cu resemnare faptele ei nesăbuite.

Atunci când a fost asasinat Filip, Alexandru, găsindu-se în capitala Macedoniei, a pus imediat mâinile pe frânele guvernării și nimeni n-a mai îndrăznit să-i conteste dreptul de succesiune la tron. Armata îl recunoscu prin glasurile celor mai de seamă generali ai ei, Parmenion și Antipater. Eventualii pretendenți la tron, frați vitregi, veri, unchi și alte rude apropiate au fost masacrate fără milă. Prima victimă a fost insolentul Attalos. S-a făcut o excepție numai pentru fratele său vitreg, Filip Ahrhidaios, considerat inofensiv din cauza debilității sale mintale.

Campania din Orient se deschise oficial în primăvara anului 334 î.e.n., după ce Alexandru, prin trei expediții fulger, adusese Grecia la ascultare și potolise neamurile „barbare”, până la Istru. Plecând pentru un război îndelungat, el hotărî să lase locțiitor regent, în Macedonia, pe bătrânul general Antipater, un excelent comandant și om de stat cu experiență. Numirea o supără pe Olympia care se socotea îndreptățită să ocupe ea acest important post. Apărea ca ceva straniu, pentru acele vremuri, ca o femeie să guverneze o țară și să comande oștile. Alexandru cunoștea destul de bine apucăturile despotice ale reginei, gata oricând să-i producă greutăți în Macedonia. Dragostea purtată mamei l-a silit mereu pe fiu să o menajeze și să o domolească cu valoroase cadouri însoțite de scrisori pline de afecțiune. Dar, în ceea ce privește problemele de guvernare și cele politice, a ținut-o mereu departe de ele. Din prăzile persane au beneficiat, în afară de Olympia, Cleopatra, Leonida și mulți prieteni din Macedonia.

Încă înainte de a trece Alexandru în Asia, certurile dintre Olymipia și Antipater au izbucnit violent și au continuat până la moartea cuceritorului Orientului. În timp ce Alexandru obținea victorii după victorii în Orient, lupta se desfășura dârz între Olympia și Antipater. În drumul său de la Hellespont pîâă la Indus, regele a fost continuu hărțuit de scrisorile Olimpiei și ale lui Antipater care se acuzau reciproc. Regentul era învinuit că urzește răsturnarea puterii lui Alexandru în Europa, că abuzează de puterile ce i s-au încredințat, că nu arată nici un fel de respect față de mama-regină. La rândul său, Antipater îi comunica lui Alexandru toate încercările puse la cale de către ambițioasa mamă, ca să împartă guvernarea în două. Cuceritorul Imperiului persan, la început, nu a pus la îndoială fidelitatea bătrânului general, fiindcă știa prea bine ce fel de mamă are. Pentru siguranța persoanei lui Antipater, l-a autorizat pe acesta să-și angajeze o gardă personală. Prin cuvinte pline de respect, îi arăta mamei sale ca nu are dreptul să se amestece în exercitarea mandatului de guvernator și comandant de oști încredințate aceluia.

Raporturile dușmănoase dintre Olympia și Antipater sunt astfel prezentate de istoricul Arrianus:

„Drept este că Alexandru primea necontenit scrisori de la cei doi. Antipater se plângea de atitudinea arogantă a Olympiei, de temperamentul ei arțăgos, oricînd gata să țeasă o intrigă,
foarte nepotrivită pentru o femeie care era mama lui Alexandru. O dată, ascultând ultimele vești privitoare la ea, Alexandru exclamase chiar : «Cumplit preț trebuie să mai plătesc pentru cele nouă luni de zile…». Pe de altă parte, Olympia îi scria că poziția lui în societate și onorurile făcuseră din Antipater un încrezut, care uita cui datorează această situație și care găsea că i se cade preeminența, atât în Macedonia cât și în Elada. În ce-l privește pe Alexandru, acesta înclina acum să dea mai multă crezare învinuirilor îndreptate împotriva lui Antipater, învinuiri al căror conținut constituia, de altfel, un mai mare pericol pentru tronul său. Cu toate acestea, nimic în atitudinea ori în cuvintele lui Alexandru n-a lăsat vreodată să se întrevadă vreo schimbare de sentimente față de persoana lui Antipater”.

Plutarh (Alexandru, 39) ne-a transmis și el destule detalii referitoare la acest conflict. Într-o scrisoare, mama îi recomanda fiului : „îndeobște, fă bine prietenilor și cată să ai prieteni încărcați de glorie. Dar acum tu prea îi faci pe toți deopotrivă cu regele lor, le pregătești multe prietenii, iar pe tine te lipsești”. Aluziile vizau pe Antipater și pe fiii săi, care se găseau în armata lui Alexandru. Regele primea multe asemenea scrisori de la mamă, dar nu le arăta prietenilor. Numai o dată, după ce îi sosise de la Olympia o scrisoare plină de acuzații împotriva lui Antipater, chemă pe Hephaistion, cel mai intim dintre amicii săi și o citiră împreună. După lectura depeșei, Alexandru își scoase din deget inelul-pecete și—l puse pe gura lui Hephaistion, ceea ce însemna că tăcerea și discreția lui fuseseră sigilate pentru totdeauna. Se mai spune că altă dată, primind o scrisoare similară de la Antipater, ar fi exclamat după citirea ei : — „Antipater uită că o singură lacrima a mamei mele șterge zece mii de scrisori”.

Veninul din scrisorile Olympiei împotriva regentului a avut ecou și la cartierul lui Alexandru, pe când acesta se întorcea victorios, de la Indus la Babilon. Doi copii ai lui Antipater se găseau pe lângă rege, Iolas, în calitate de paharnic, și Cassandros, ca ofițer de gardă. Ultimul a luat în derâdere pe perșii ce îngenunchiau în fața regelui, obicei neuzitat în Grecia și Macedonia. Alexandru s-a înfuriat, l-a apucat de gât pe insolent și l-a trântit cu capul de perete. Mulți ani mai târziu, Cassandros, domnind ca rege peste macedoneni și greci, va dovedi că nu a uitat lecția primită de la Alexandru, căci ori de câte ori vedea statui ale cuceritorului începea să tremure. Se crede de asemenea că executarea lui Lyncestis, ginerele lui Antipater, din ordinul lui Alexandru, s-a produs tot din cauza acuzațiilor epistolare ale Olympiei. La șase ani după moartea lui Alexandru, din ordinul Olympiei au fost deshumate oasele lui Iolas și aruncate, deoarece ea credea că acesta, ca paharnic, îi dăduse otravă fiului său.

Învrăjbirile de la Pella o determinară pe certăreața regină ca în anul 331/330 să părăsească Macedonia și să se retragă lângă fratele său, în Epir, acum și ginere al său, prin căsătoria cu fiica sa, Cleopatra. Spera ca acolo să ducă o politică mai liberă și să fie respectată ca mamă a unui mare erou, dar în același timp să poată continua liber urzirea intrigilor împotriva lui Antipater, rămas deplin stăpân la Pella.

În acel moment, regele Alexandru al Epirului se găsea plecat cu oastea în Italia sudică, chemat de orașul Tarent, atacat de către lucani și bruți, populații din interiorul peninsulei (334 î.e.n.). Campania purtată de epirot se termină cu un mare dezastru în iarna anului 330. Regele a fost asasinat de către un lucan, iar armata sa fu total distrusă la Pandosia. În timpul acestei nenorociri, Olympia se găsea în Epir. În absența soțului plecat în Italia, treburile Epirului fură suplinite de către Cleopatra, care deveni apoi regentă pentru fiul său minor.

Față de sora sa Cleopatra, Alexandru Macedon arăta aceeași afecțiune, ca și pentru mamă, îi trimitea și ei daruri din Orient, de aceea aproba regența ei. Cleopatra se bucura de mare stimă, atât în Epir cât și în Macedonia și Grecia. La moartea soțului său, o solie ateniană îi prezentase condoleanțe sincere.

Raporturile dintre casa regală a Macedoniei și a Epirului ajunseseră excelente și ar fi continuat să se dezvolte în chip fericit, dacă, și de astă dată, nu ar fi intervenit nesăbuitele ambiții ale Olympiei. Mama lui Alexandru credea că are drepturi mai mari asupra tronului Epirului și nu se împăca cu regența fiicei sale. În mod cu totul abuziv se amestecă în treburile politice, interne și externe ale țării. Într-o scrisoare adresată orașului Atena tuna și fulgera împotriva faptului că acesta restaurase și înfrumusețase sanctuarul oracolului de la Dodona, fără consimțămîntul ei. După spusele sale, ea era singura ce deținea calitatea de stăpână legală peste țara molossilor, în care se afla templul.

La un moment dat, relațiile deveniră atât de încordate, încât Cleopatra părăsi Epirul și căută protecție lângă Antipater, în Macedonia. Alexandru nu reuși să le împace pe cele două văduve — mamă și fiică — întărâtate una împotriva alteia. Deplin satisfăcută rămase Olympia. Acum domnea în Epir de una singură și de acolo ticluia cu mai multă libertate intrigile împotriva lui Antipater. Autoritatea ei se simți imediat în Epir și Macedonia: Rechemă pe lângă ea pe Aiakides, fiul fostului său unchi și tutore, Arybbas, cu intenția de a-l face rege. Când află că Harpalos, vistiernicul lui Alexandru Macedon, se refugiase de la Babilon la Atena cu o parte din tezaur, scrise imediat atenienilor să i-l predea ei pe fugar, împreună cu banii furați. Or, Atena intra în domeniul de control politico-militar al lui Antipater, ceea ce dovedea din partea mamei lui Alexandru un amestec fățiș și abuziv în treburile Macedoniei.

Cu toate că Arrian și Plutarh subliniază că atitudinea binevoitoare a lui Alexandru față de Antipater a rămas neschimbată până la moartea sa, există unele dovezi contrarii, în legătură cu tulburarea relațiilor dintre guvernator și rege, ca rezultat al scrisorilor Olympiei. Înainte de moartea sa, Alexandru lăsase la vatră zece mii de veterani care reveneau din Orient în Macedonia, sub comanda lui Crateros și Polyperchon, doi valoroși generali ai săi. Crateros aducea cu el și un ordin al regelui pentru înlocuirea lui Antipater care, odată demis, trebuia să plece în Orient cu noi întăriri pentru armată. Olympia nu putu gusta bucuria destituirii și îndepărtării marelui său dușman, deoarece Alexandru muri pe neașteptate, la Babilon în iulie 323 î.e.n. Roxana, soția celui dispărut, era gravidă, foștii generali ai lui Alexandru Macedon își împărțiră guvernarea statului.

Moartea fiului, marele său protector, a provocat adevărata tragedie a vieții Olympiei. Atinsese vârsta de cincizeci de ani și, în pragul bătrîneței, rămânea la discreția hrăpăreților generali ai lui Alexandru, ajunși prin împărțirea teritorială stăpânii giganticului imperiu cucerit de sabia fiului său. Alexandru fusese mândria întregii sale existențe; nu putea plânge cel puțin la capul lui, deoarece Ptolemeu, satrapul Egiptului, îi dusese resturile pământești la Alexandria Egiptului. Peste tot întâlnea numai dușmani, iar Antipater, scăpat de primejdia de a fi înlocuit, triumfase asupra ei. Plină de durere, îndoliata mamă gemea spunând:

— „Nefericit copil ! Tu crezi că vei merge între zei, dar tu nu te bucuri cel puțin de ceea ce-i hărăzit fiecărui mort: puțin pământ și un mormânt”.

Dar setea ei de răzbunare și dorința de a domni nu o părăseau, cu toate nenorocirile ce se abătuseră asupra ei și multele primejdii ce o asaltau de pretutindeni. Deoarece se răspândise zvonul că moartea lui Alexandru s-ar fi produs din cauza otrăvii dată lui de fiii lui Antipater, toată furia ei se abătu timp de șase ani asupra acestei familii. Nicanor, fiul cel mare al regentului a fost executat; oasele celui de-al doilea fiu, Iolas, au fost profanate. Scăpă din masacrul provocat de Olympia numai Cassandros, după ce o sută dintre prietenii acestuia căzură sub sabia călăului Olympiei.

Antipater continua însă să păstreze postul său de guvernator al Greciei și Macedoniei. Până să nască Roxana, rămasă gravidă la moartea soțului său Alexandru, imbecilul Filip Arrhidaios, despre care se spunea că otrăvurile Olympiei îi tulburaseră mintea în copilărie, ocupă postul de regent, sub tutela lui Perdiccas, ales cancelar al imperiului de către generalii lui Alexandru. În învălmășeala atâtor evenimente ce au urmat după moartea lui Alexandru, Olympia nu a putut să-și mențină decât stăpânirea asupra Epirului. Dar și acolo, autoritatea ei începea să se clatine. La Atena trăia încă unchiul său Arybbas care dorea să ajungă el rege al Epirului. Când grecii se răsculară împotriva lui Antipater, Arybbas obținu ajutorul Atenei și încercă să o alunge pe nepoată din țara sa natală.

Într-o situație atât de disperată, izolata Olympie luptă să se pună sub protecția unuia dintre puternicii diadohi — guvernatorii satrapi ce-și împărțiseră imperiul. Spre această soluție nu se putea merge decât prin căsătorii „dinastice”. Se împăcă repede cu fiica sa Cleopatra, disponibilă pentru căsătorie după moartea soțului său Alexandru din Epir. Mama încercă mai întâi să-și recăsătorească fiica cu puternicul general Leonnatos, proaspăt întors din Orient. Acest prim proiect a eșuat, deoarece acela căzu ucis de grecii răsculați, în lupta de la Lamia. Atunci Olympia își oferi fiica regentului Perdiccas, dar într-un moment destul de delicat pentru regent. Din motive politice, Perdiccas ducea deja tratative de căsătorie cu Nicaia, fiica lui Antipater. Fu pus în mare încurcătură, deoarece o uniune cu sora lui Alexandru Macedon îi surâdea mult mai mult. El căută să dea o dublă lovitură: scrise Olympiei să o trimită pe fiică la Sardes pentru căsătorie, dar, în același timp, deveni ginerele lui Antipater și cumnatul puternicului Cassandros. Nu mult după aceasta, bunele relații dintre Antipater și Perdiccas se destrămară, deci se ivise un moment favorabil de a o repudia pe Nicaia. Expedie imediat, cu daruri bogate, la Sardes, pe Eumene — fostul secretar al cancelariei lui Alexandru Macedon —, ca să-i comunice Cleopatrei apropiatul său divorț de fiica lui Antipater și hotărârea de a o lua în căsătorie pe ea. Însă fiica Olympiei, jignită de comportarea nesinceră a lui Perdiccas, ezită, apoi renunță la căsătorie. Al doilea plan matrimonial al Olympiei eșua definitiv, în anul 321, când Perdiccas fu asasinat. Mama-regină se găsea acum și mai izolată.

După dispariția lui Perdiccas, șefii militari din fosta armată a lui Alexandru se întruniră la Triparadeisos, în Syria. Ca regent în locul lui Perdiccas a fost ales Antipater, deci cel mai înverșunat dușman al Olympiei. El aduse în Macedonia pe Filip Arrhidaios cu soția sa Euridice și pe Roxana însoțită de micul Alexandru. Pentru mama lui Alexandru Macedon nu mai era loc la Pella. Stătu liniștită în Epir, timp de doi ani (321—319), până ce află satisfăcută vestea morții lui Antipater (ajuns la vârsta de 80 de ani). Era o mare bucurie pentru ea, dar și o nenorocire pentru liniștea Macedoniei (319). Testamentul lăsat de Antipater era redactat împotriva ambițiilor de domnie ale Olympiei. Bătrînul numea ca succesor-regent pe generalul Polyperchon, om popular în Macedonia, iar cancelar, pe fiul său Cassandros, personaj autoritar, răzbunător și crud. Acela nu putea uita instigațiile făcute cândva împotriva lui, prin scrisorile Olympiei, trimise la Babilon, când Alexandru Macedon îl lovise cu capul de perete.

Între generalii lui Alexandru Macedon care își împărțiseră imperiul în calitate de satrapi guvernatori, așteptând majoratul fiului Roxanei, se formaseră două tabere. Unii doreau menținerea unității imperiului și a dinastiei (Polyperchon, Eumene etc), dar cei mai mulți (Ptolemeu, Seleucos, Antigon, Lysimah etc.) se gândeau la împărțirea definitivă a statului și la înlăturarea urmașilor lui Alexandru. Perdiccas și Antipater luptaseră pentru păstrarea moștenirii lui Alexandru, iar acum Polyperchon trebuia să continue această idee. Noul regent nu avea însă calitățile necesare pentru îndeplinirea unei atare sarcini. Trebuia ca cineva, cu un prestigiu mai mare, să-l tuteleze și pe el. Se gândi la mama aceluia ce cucerise lumea și-i scrise, rugând-o să vină în Macedonia, ca tutore al fiului lui Alexandru Macedon. Pentru Olympia invitația apărea extrem de atrăgătoare, dar și periculoasă; ambițioasa regină urma să reintre în viesparul din Macedonia, unde lăsase triste amintiri. Mai înainte de a lua o hotărâre, ea scrise lui Eumene, în Asia, om de încredere al ei și atașat sincer față de interesele urmașilor lui Alexandru Macedon. Pe acest grec inteligent îl întrebă dacă în acele momente de mare nestabilitate politică este bine sau nu să meargă în Macedonia, pentru a se ocupa de educația unui nepot expus multor pericole. Eumene reflectă serios și-i răspunsese sincer, sfătuind-o să rămână deocamdată în Epir, deoarece lupta dintre diadohi, pentru stăpânirea imperiului fiului său, se arăta din ce în ce mai înverșunată. În cazul când se va hotărî să nu-i asculte părerea, el o îndemna pe Olympia ca, odată ajunsă în Macedonia, să fie atentă la primejdiile ce o așteaptă acolo și pe care le poate evita, dacă va înceta cu răzbunările personale. Concomitent, credinciosul Eumene scria lui Polyperchon, cerându-i să o apere pe ilustra mamă a lui Alexandru. În tratatul încheiat la Nora de către Eumene cu alți rivali (320), el a cerut ca, alături de numele celor doi regi ai Macedoniei, unul debil mintal (Arrhidaios) și altul minor (Alexandru), să figureze și numele Olympiei, deoarece „ea reprezintă pentru armată ideia de dinastie și de imperiu unitar”.

Deocamdată, Olympia ascultă sfaturile lui Eumene și rămase în Epir. Chemă însă acolo pe Roxana și pe micul Alexandru, ca să-și poată îndeplini sarcina de tutore și educator pentru nepot. Dar prin această chemare se scindase dinastia, deoarece un rege se găsea în Macedonia iar altul în Epir, fiecare supus unor influențe politice divergente, pe timpul luptelor dintre diadohi. Având lângă ea pe urmașul legitim al lui Alexandru Macedon, fără a dispune de învestitură, Olympia se considera îndreptățită să se amestece în treburile politice din Europa și Asia. Atunci când se iscă lupta dintre Eumene și Antigon, ea „dădu ordin” ca toți generalii să-l susțină pe grec, căci, în Orient, acesta era reprezentantul legal al regentului Polyperchon. Scrise de asemenea generalului Nicanor ce comanda în Attica armatele lui Cassandros, ajuns între timp stăpân al Macedoniei și în conflict cu Polyperchon, să lase pe seama atenienilor portul Pireu și cetățuia Munichia. Cum Nicanor tărăgăna îndeplinirea ordinului, Olympia veni ea însăși la Atena și eliberă Pireul, câștigându-și astfel simpatia atenienilor.

Divizarea dinastiei mări discordia dintre generalii ce-și disputau posesiunile din jurul Mării Egee. Lupta se ducea acum între Polyperchon, aliat cu Eumene, pe de o parte, și Cassandros, aliat cu Antigon Monoftalmul (Chiorul), stăpânul Asiei, pe de altă parte. A doua partidă găsise sprijin în Macedonia, din partea lui Filip Arrhidaios, condus de soția sa Euridice. Polyperchon și Eumene primeau îndemnuri din partea Epirului, unde se găsea Olympia cu nepotul și nora. Cele două părți ale dinastiei macedonene intrară indirect într-un conflict acut.

În Atena și Pelopones, Cassandros avu succes deplin împotriva armatei lui Polyperchon, iar în Asia, Antigon era de asemenea victorios. Ca să slăbească poziția Euridicei și a lui Cassandros în Macedonia, Polyperchon îi ceru Olympiei sa părăsească Epirul. Aflând despre apropiata reîntoarcere a mamei lui Alexandru în Macedonia „de îndată, Euridice, geloasă pe puterea ce i se oferea rivalei sale și profitînd de sănătatea precară a soțului său, a cărui putere o uzurpase, scrise lui Polyperchon, în numele lui Arrhidaios, ca să predea lui Cassandros armata, deoarece acesta fusese ales regent. Încurajat de Euridice, Cassandros deveni sclavul acestei femei îndrăznețe” (Justinus).

În timp ce Cassandros se găsea prins în luptele din Pelopones, cu spartanii, Polyperchon, de comun acord cu Aiakidas, regele Epirului, aduse pe neașteptate în Macedonia pe Olympia (anul 317). Euridice și Arrhidaios avizară pe Cassandros și încercară să se opună reîntoarcerii moștenitorilor direcți ai lui Alexandru Macedon în patrie, ceea ce produse indignare printre macedonenii ce se alăturară Olympiei din respect pentru Alexandru Macedon, și-l reconfirmară ca regent pe Polyperchon. După șase ani de domnie, Arrhidaios și Euridice aveau și ei destui dușmani la Pella. Se spune că Euridice pornise cu armata sa spre granițele Epirului, ca să bareze drumul Olympiei. Cele două femei s-ar fi întâlnit călare, față în față, pe câmpul de luptă de la Euia, localitate situată la sud de lacul Ohrida. Olympia îmbrăcase un costum de bacantă și înainta în mijlocul unui taraf de țimbale care făceau un zgomot asurzitor, pe când Euridice se prezenta în armură de luptă macedoneană. Cuvintele șirete ale epirotei ar fi determinat soldații dușmanei sale să o părăsească. Arrhidaios a fost prins pe loc, iar Euridice, însoțită de Polycles, consilierul său, în fuga sa grăbită spre orașul Amphipolis, ca să se salveze, a fost ajunsă din urmă. Deocamdată cei doi prizonieri fură închiși sub pază severă, în așteptarea unor suplicii pe care numai o Olympie, care nu cunoștea nici un fel de clemență, se pricepea să le pregătească cu mare cruzime.

Olympia își ajunsese visul. Capturase doi mari rivali, iar acum era stăpâna Macedoniei și regentă în numele nepotului său Alexandru. Polyperchon îi cedă întreaga putere. Dar și de data aceasta lipsa de măsură puse stăpânire pe firea ei violentă. Se deslănțui pătimaș ca și atunci când se reîntorsese în Macedonia după moartea lui Filip al II-lea. Eumene nu mai era în viață ca să-i trimită noi sfaturi de clemență. Căzuse și el în lupta cu Antigon Monoftalmul și, o dată cu acesta, dispărea ultimul sprijin al ideii unității fostului imperiu al lui Alexandru.

Nefericiții Arrhidaios și Euridice se găseau închiși în mizere celule strîmte, unde primeau hrană prin cîte o ferestruică și aveau o groapă într-un colț, pentru nevoile zilnice. Nenorocirea lor înduplecă populația care pretinse Olympiei să le acorde un tratament mai uman. Aceste proteste grăbiră însă sfârșitul captivilor. Din ordinul Olympiei, mai mulți mercenari traci din garda sa îl străpunseră cu lancea prin ferestruică pe inocentul Arrhidaios, după ce domnise șase ani și patru luni. Euridice se trăgea din sângele lui Amyntas, minorul rege, căruia Filip al II-lea îi uzurpase tronul. Ea rămase demnă până în ultimul moment. Pe ferestruică căuta să-și strige drepturile asupra tronului și să o insulte pe epirotă. În cele din urmă, Olympia o sili să se sinucidă. Îi trimise pentru acest act un pumnal, o sfoară și o cupă cu otravă, ca să-și aleagă singură felul de a muri. Înainte de a se stinge, Euridice în fața gardienilor o blestemă pe tirana regină, dorindu-i ca zeii să-i trimită și ei aceleași instrumente pentru moarte. Apoi, ea se spânzură, cu cordonul de la rochie, fără să verse o lacrimă.

Bătrâna regină nu se mulțumi numai cu aceste jertfe. Cruzimea ei se abătu apoi asupra rudelor, partizanilor și prietenilor lui Cassandros. Sute de oameni, unii nevinovați, căzură sub sabia
călăilor Olympiei, din cauza pornirilor criminale ale unei femei, aproape dementă. „Femeie răzbunătoare și nu regină, ea a vărsat sângele nobililor fără milă, ceea ce făcu ca dragostea supușilor săi să se transforme în ură” (Justinus). Mulți își aduceau aminte de avertismentele date de Antipater pe patul de moarte, când spusese : — „Fiți atenți ca nici o femeie să nu se urce pe tron” (Diodor).

Cassandros nu putuse opri răzbunările Olympiei, fiind ocupat cu războiul din Pelopones. Acolo primi știrile despre atrocitățile Olympiei. Chemat de ai săi cu disperare, în Macedonia, glecă imediat spre nord, găsi strâmtoarea Termopile închisa de etolieni, aliații Olympiei, și trecu pe mare în Tessalia. Ocupă apoi cea de-a doua strâmtoare, Tempe, mai înainte de a lua contact cu forțele Olympiei, comandate de Aristonous. Mulți partizani ai reginei, înspăimântați de atrocitățile ei și de apropiata răzbunare a lui Cassandros, o părăsiră.

Mama lui Alexandru împreună cu nora sa, Roxana, și cu minorul Alexandru, se retraseră între zidurile puternice ale orașului macedonean Pydna, însoțite de Deidamia, fiica regelui Aiakidas și sora lui Pyrrhus, de Thessalonike, o fiică vitregă a Olympiei, care a adus numai cinste numelui tatălui său Filip, și de multe alte femei de înalt rang, „un cortegiu mai mult strălucit decât util” (Justinus). Orașul-cetate fu blocat pe mare și pe uscat de forțele lui Cassandros și astfel începu un lung asediu. La apelul Olympiei, regele Aiakidas al Epirului porni cu trupele sale, ca să despresoare Pydna. Dar soldații săi se revoltară și pactizară cu Cassandros, sub influența căruia se instala în Epir o altă guvernare, susținută acolo de trupele lui Cassandros. În Macedonia oștile lui Polyperchon, ce se pregăteau și ele să-i sprijine pe asediați, au fost de asemenea corupte de promisiunile și banii lui Cassandros. Toate ajutoarele sperate de dârza regină se spulberaseră. Mica sa garnizoană de apărare ducea lipsă de alimente alături de întreaga populație, deoarece orașul nu avea depozite de hrană. Voința de fier a Olympiei îi sili pe toți să reziste până în primăvara anului 316. O încercare de a evada pe mare nu-i reuși. Foametea era așa de mare în orașul asediat, încât se ajunsese la canibalism.

Ea capitulă numai după ce primi asigurări din partea lui Cassandros că va fi lăsată în viață. Protestă împotriva arestării sale și pretinse să apară în fața unui tribunal special de judecată, demn de rangul ei, unde să se poată disculpa. Dar Cassandros nu-i acordă această favoare, temându-se de puterea ei de convingere față de judecători. Ce a urmat, ne povestește Justinus:
„însă Cassandros convocă o adunare a poporului pentru a-l consulta în ceea ce privește soarta reginei captive. În secret, el determină familiile victimelor ei să apară în haine de doliu la adunare și să o acuze pe Olympia de cruzime. Ațâțați de acest spectacol, macedonenii nu mai ținură seamă de măreția rangului său de odinioară: ei o condamnară la moarte. Uitară că prin vitejia soțului și a fiului său trăiseră fără frică în mijlocul atâtor dușmani puternici, că au putut strânge pentru ei atâtea bogății și că au cucerit un imperiu mondial. Văzându-i pe acești oameni înarmați că înaintează amenințători spre ea, Olympia îi întîmpină sprijinită de două sclave ale sale, acoperită de podoabele regale. Impresionați de aspectul reginei și frământați de amintirile unui strălucit trecut legat de atâția regi pe care ea îi reprezenta acum, asasinii se opriră în fața ei. Însă alți călăi împinși de Cassandros, o loviră în sfârșit; ea nu se dădu înapoi înaintea săbiilor ridicate să o străpungă, nu scoase nici un strigăt care să-i arate slăbiciunea feminină. Primi moartea cu un curaj demn de ilustrul său neam și, în ultima suflare a mamei, fu recunoscut Alexandru. Se spune că în momentul prăbușirii la pământ și-a acoperit picioarele cu rochia și cu părul, ca nimic să nu ofere privirilor un spectacol impudic”.

Diodor ne informează că, după condamnare, spionii lui Cassandros i-ar fi propus reginei să fugă cu o corabie, astfel pregătită de ei încât să se scufunde în largul mării. Regina a refuzat această ofertă, bazându-se pe respectul ce-l mai deținea printre unii macedoneni.

Felul cum a murit Olympia apare, de asemenea, controversat. După Justinus ar fi fost omorîtă cu sabia, după Diodor, ea ar fi fost sugrumată, iar Pausanias vorbește de o ucidere a ei cu lovituri de pietre. Se pare că versiunea lui Pausanias este cea mai apropiată de adevăr.

După capitularea orașului, Roxana cu fiul său deveniră ostaticii lui Cassandros. El le fixă domiciliu forțat în cetățuia Amphipolis.

Mama celui mai mare căpitan al lumii antice murise cu curaj, în urma unor acte de cruzime pe care le practicase ea însăși, fără remușcare. Fire demoniacă și sălbatică, Olympia nu a fost condusă de rațiune, ci de pasiuni violente. Nu posedăm un portret realist și bine identificat al acestei faimoase regine. Bustul ei apare numai pe unele medalioane macedonene, bătut într-o formă cu totul idealizată și tinerească. Se crede însă că Olympia era cu adevărat una dintre cele mai frumoase principese ale timpului său. O dată cu unele aspecte bune sau rele ale caracterului său, ea a transmis fiului și trăsăturile nobile ale feței sale.

Alexandru Macedon fusese atașat sufletește mai mult de mama decât de tatăl său, care era o fire mai ponderată. De la mama sa moștenise neliniștea care îl mâna să realizeze noi cuceriri. Avea în el, după cum spuneau ofițerii din suita sa, „demonul ce-l ațâța”, atunci când pornea la luptă. Istoricii vechi vorbesc adesea despre corespondența afectuoasă ce se schimba între mama, rămasă în Europa, și fiul ce pătrunsese adânc în Orient. Pe măsură ce gloria lui creștea se deștepta și mai puternic în el orgoliul mamei. După ce consultase oracolul lui Amon-Ra din Egipt, Alexandru ajunsese să creadă că tatăl lui nu fusese Filip al II-lea, ci Zeus — Amon-Ra. Într-o scrisoare către mama sa folosi titulatura : „Regele Alexandru, fiul lui Zeus — Ammon, către mama sa Olympia, sănătate !” Mama i-ar fi răspuns sub o formă ironică : — „Fii bun, fiul meu și taci, nu mă denunța Herei; se va răzbuna crunt pe mine, dacă tu mărturisești prin scrisoarea ta că eu i-am fost rivală.” Această blândețe a unei femei culte și înțelepte față de fiul ei orgolios îi atrăgea lui Alexandru în chip fin și delicat atenția să părăsească încrederea deșartă — pe care i-o cultivaseră marile victorii, complimentele lingușitorilor și succesele nesperate, — că el este fiul lui Zeus. (Aulus Gellius, Nopțile attice).

Atât pe Olympia, cât și pe Alexandru, firea și cursul vieții i-au dus spre prăpastia unor mari tragedii. Mama se profilează pe ecranul istoriei ca o femeie stăpânită de cele mai bizare pasiuni, zguduită de ambiții fără limite și gata oricând să înfigă pumnalul sau să ofere cupa cu otravă dușmanilor săi. A săvârșit crime înfiorătoare în timpul vieții sale conjugale nefericite, iar după moartea fiului său, mâinile ei nu se mai puteau curăți de atâta sînge vărsat. Simpatia ce i s-a păstrat de-a lungul veacurilor se datorește numai faptului că a fost mama lui Alexandru Macedon.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Alexandru cel Mare a cucerit lumea ghidându-se de astrologie

Mesaj Scris de Admin la data de 12.10.09 10:51

Alexandru cel Mare a cucerit lumea ghidându-se de astrologie Alexandru al III-lea – cel Mare, fiul lui Filip – rege al Macedoniei (356-323 î.e.n.) a fost cel mai mare conducător al antichității. A fost instruit în toate științele, inclusiv în astrologie, de către cel mai mare geniu în viață pe atunci – Aristotel Stagiritul. Înainte...
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fascinanta viata a lui Alexandru cel Mare, intr-un roman bi

Mesaj Scris de Admin la data de 07.01.09 17:52

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Oameni celebri în fața morții

Mesaj Scris de Admin la data de 05.12.08 17:25

Oameni celebri în fața morții



Autor : ISABELLE BRUCARD
ALEXANDRU CEL MARE (Alexandru al Macedoniei, zis Rege al Macedoniei) Data morții: 13 iunie 323 (la 33 de ani) Cauza: malarie Locul: Babilon, Mesopotamia (Irak) Înhumat: Alexandria (Egipt), unde pînă în zilele noastre mormîntul său nu a fost descoperit. După o orgie la Medius, unul dintre efebii săi favoriți, pe 3 iunie, Alexandru a fost curpins de febră. Cu cîteva zile înainte, navigînd pe Eufrat, își pierduse diadema luată de o pală de vînt. Un vîslaș a sărit după ea în apă și, ca să înoate mai ușor înapoi, și-a pus diadema pe cap. Gestul a fost interpretat ca un semn rău, care prevestea că imperiul avea să-și schimbe stăpînul. Sta rea regelui s-a înrăutățit rapid. Pe 10 iunie își pierdu cunoștința și în seara de 13 iunie, în a zecea zi de boală, muri în palatul său. Ca întotdeauna în cazul morții subite a unui suveran, s-a vorbit de otrăvire. Crima ar fi fost plănuită de Antipater, locotenentul lui Alexandru, și înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus, care era paharnicul regelui. Băutura mortală ar fi fost apa înghețată luată din izvorul rîului Styx, din Arcadia. Apa era pusă într-o copită de măgar, de cal sau catîr, căci orice al vas din lut, fier sau bronz ar fi crăpat din pricina răcelii și acidității apei. Ipoteza otrăvirii, acceptată de îndată de mama lui Alexandru, Olimpia, i-a oferit bătrînei regine, veșnic pusă pe represalii, un motiv de răzbunare. Dar adevărul era mult mai simplu. Clima caldă a Babilonului în pragul verii, mlaștinile care înconjurau orașul, țînțarii: existau toate condițiile îmbolnăvirii de malarie. Alexandru delira deja cînd unul dintre generalii săi i-a pus întrebarea decisivă: cui îi lăsa imperiul? „Celui mai bun“, ar fi răspuns el. După alții, răspunsul ar fi fost: „Celui mai puternic“ sau: „Celui mai vrednic“, și, scoțîndu-și inelul, l-a pus pe degetul lui Perdiccas. Se poate bănui cine a născocit acest scenariu. Dar i se poate da crezare? Mărturiile oficiale atestă faptul că, începînd cu 10 iunie, bolnavul, foarte slăbit, n-ar mai fi putut rosti cuvintele care i-au atribuite. Este însă o tactică bineștiută ca, în scopuri politice și pentru a influența opinia publică, să li se atribuie postum suveranilor aflați pe patul morții tot felul de cuvinte.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=18480
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nestiutul mormant al lui Alexandru Macedon

Mesaj Scris de Admin la data de 13.01.08 17:08


Nestiutul mormant al lui Alexandru Macedon


Viata si faptele lui Alexandru cel Mare, ca si moartea si inmormantarea, au devenit legende pentru generatiile ce i-au urmat, legende raspandite mult peste granitele taramurilor cucerite de el. Caci despre viteazul Macedonean exista astazi mituri din China si pana in Islanda, iar figura sa este considerata divina de un trib din Afganistan, ce-l considera pe fiul lui Filip al II - lea drept zeul si stramosul lor. Odata cu trecerea timpului, un val de mister a acoperit tot mai mult disparitia lui Alexandru si astazi ne este greu sa distingem adevarul istoric de legenda. Nu se stie, din pacate, nici unde se afla locul unde si-a aflat vesnica odihna neastamparatul cuceritor...
Trupul cufundat in miere
Strabon, Plutarh si Pausanias, precum si alti autori antici, mentioneaza ca trupul sau neinsufletit ar fi fost inhumat la Alexandria, intr-un mausoleu numit Soma, termen ce inseamna, in greaca veche, „mormant”. Un sarcofag de aur si o constructie grandioasa, menita sa-l adaposteasca pe eroul zeificat care unise lumile greaca si orientala au fost construite cu acest prilej. Cum a ajuns insa cadavrul lui Alexandru, mort la Babilon, tocmai aici?
Potrivit lui Diodorus Siculus, trupul a fost imbalsamat si cufundat in miere, pentru a scapa neatins de caldurile toropitoare ale desertului si, dupa o calatorie de doi ani, convoiul funerar a sosit in sfarsit in Egipt. In fruntea sa se afla fratele nevolnic la minte al lui Alexandru, Filip Arhideus, pe care generalii macedoneni il alesesera succesor la tron. Care era destinatia finala a convoiului este greu de spus. Unii sustin ca ar fi fost oaza Siwah, unde oracolul lui Ammon confirmase, cu cativa ani in urma originea divina a lui Alexandru.
Dar cel mai probabil este vorba de Alexandria egipteana, unde Ptolemeu Lagos sustine ca ar fi fost inhumat, poate si pentru a implini astfel profetia prezicatorului favorit al lui Alexandru, Aristander, ce spusese candva „tara unde trupul lui va fi inmormantat va deveni cea mai prospera din lume”.
Cautari zadarnice
Cert este ca, atunci cand procesiunea funerara a ajuns in Siria, o armata trimisa de generalul Perdicas a interceptat-o, cautand sa fure trupul lui Alexandru, spre a-l duce la Aigai, in Macedonia. A avut loc o lupta, in urma careia oastea lui Perdicas a fost infranta si convoiul si-a continuat drumul spre apus, ajungand in cele din urma la tinta finala a calatoriei, Alexandria. Putem localiza Soma pe harta stravechiului oras?
Unii arheologi au sugerat ca ar fi fost la intersectia strazilor Horreya si Nabi Daniel, anticele L1 si R5, potrivit hartii intocmite din porunca beiului egiptean Mahmud el Falaki, pe la mijlocul veacului XIX, la sugestia lui Napoleon III. Desi in ultimul secol au fost intreprinse numeroase sapaturi arheologice, totusi abia in 1960 o expeditie poloneza a primit dreptul de a cerceta subteranele centrului asezarii. Au fost descoperite numeroase artefacte greci si romane, bai imperiale, apeducte, si, la nivele superioare, doua necropole, case si ateliere arabe. Nu s-a gasit insa nici urma de mormant macedonean. Recent, reputatul arheolog Adriani a sugerat ca Soma s-ar fi putut afla in partea de nord-est a orasului antic, zona mai apropiata de Cartierul Regal.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Cum au murit unii oameni celebri

Mesaj Scris de Admin la data de 30.10.07 17:54

Cum au murit unii oameni celebri (I)

http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=10769

Alexandru Macedon





Alexandru Macedon, fiul lui Filip al II-lea, regele Macedoniei, s-a nascut în anul 356 î. Chr. În copilarie l-a avut ca dascal pe Aristotel, iar arta militara a învatat-o de la tatal sau, alaturi de care a luat parte la mai multe batalii. A luat tronul Macedoniei în anul 336 î. Chr. si s-a remarcat ca un mare comandant de osti si un bun conducator de stat. Dupa cucerirea cetatilor grecesti, a organizat o mare expeditie împotriva Imperiului persan, învingînd la Granicus (334 î. Chr.), la Issos (333 î. Chr.) si la Gaugamela (331 î. Chr.) ostile persane. A ajuns pîna în India si a întemeiat un mare stat, care se întindea de la Dunare pîna la fluviul Ind, formatiune care s-a destramat dupa moartea sa. La vîrsta de 33 de ani, cînd se afla în plina glorie, a cazut în patima betiei, alcoolul afectîndu-i grav sistemul imunitar. Odata, dupa un chef zdravan, a început sa aiba frisoane, a facut temperatura si a simtit o slabiciune în tot corpul. Din cauza slabirii sistemului imunitar si a climatului de desert din Babilon, Alexandru Macedon s-a îmbolnavit de malarie tropicala, tipica regiunii respective, si dupa opt zile a murit, în 323 î. Chr.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Natura l-a ajutat pe Alexandru Macedon!

Mesaj Scris de Admin la data de 16.05.07 12:41

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Descendentii din Asia ai lui Alexandru cel Mare

Mesaj Scris de Admin la data de 20.09.06 17:19

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 07.06.06 20:52

Alexandru


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.03.15 18:51, editata de 10 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Alexandru cel Mare[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum