Fondane[v=]

Pagina 3 din 3 Înapoi  1, 2, 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.06 10:38

Rezumarea primului mesaj :

BENJAMIN  FONDANE-
Adevărurile sunt erori care au biruit.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.11.15 19:06, editata de 21 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Restitutio Benjamin Fondane

Mesaj Scris de Admin la data de 22.01.08 20:16

Restitutio Benjamin Fondane

Lunea existentiala si Duminica Istoriei (V)
Benjamin FONDANE

Intr-o nuvela a lui Turgheniev (Povestirile unui vinator), in chiar clipa in care eroina sa, Maria Ilinisa, cade lata pe podea, medicul locului striga ingrozit: „Un doctor! repede, un doctor!“. Ca si acesta, filozoful este, la rindu-i, atit de putin pregatit sa abordeze problemele existentului, incit cel mai adesea ar trebui sa strige: „Repede, un filozof! Unul adevarat!“. Dar daca un medic de tara ar putea crede cu adevarat ca un alt medic, cu un cap mai sus, un medic judetean, sa spunem, ar putea fi mai priceput decit el, Hegel, insa, stie bine ca nu este nimic de facut impotriva caracterului profund serios al Istoriei; ca orice strigat in ajutor nu este decit „vorbarie“.

Cel pe care trebuie sa-l vindecam, de altminteri, nu este bolnavul; dupa cum nu este vorba nici sa vindecam „natura“ de elementul sau discontinuu; filozoful, savantul trebuie indepartat de la nelinistea continua a exceptiilor. Bolnavul striga: „Dati-mi posibilul!“, dar strigatul lui este acoperit de vocea filozofului care-i ofera „inteligibilul“. Este adevarat ca nu exista suficient „posibil“ pentru a-i astimpara setea celui dintii; dar nici pentru cel de-al doilea nu se gaseste inteligibil pe masura. Fiinta ii scapa mereu printre degete; ajunge o infima „nefericire“, cea mai neinsemnata „discontinuitate“, pentru ca Spiritul, care nu vrea sa-si apartina decit siesi (acel autarcheotatos al lui Aristotel), sa simta cum ii fuge pamintul de sub picioare; caci un Dumnezeu pentru care „totul este posibil“ inseamna sfirsitul filozofiei asa cum a fost ea mostenita de la greci. Trebuie fara doar si poate sa-l impiedicam pe eroul tragic sa-si intoarca fata de la filozofie, indreptind-o spre cineva care poate sau macar ar putea. Trebuie sa-l impiedicam sa descopere, alaturi de cunoasterea care ii satisface spiritul, pe aceea care il duce la disperare.
[...]

Altfel spus, nu este vorba citusi de putin, in gindirea existentiala, de un abandon al cunoasterii, de un sacrifizio del intelleto, ci de cautarea, la urma urmei, a unei cunoasteri veritabile, care sa nu intoarca spatele nici unui aspect a ceea ce este, nici chiar „nefericirii“ ori „discontinuitatii“. Iar atunci cind stiinta ii ofera un univers comandat in intregime de necesitate sau, mutatis mutandis, de adevarurile eterne si necreate care s-ar fi strecurat, dupa zisa lui Leibniz, in intelectul lui Dumnezeu, fara consimtamintul vointei sale, nu se vede prea bine de ce gindirea existentiala nu ar avea – la rindu-i! – dreptul de a gindi ca „natura“ a lasat astfel o intrebare fara raspuns sau mai degraba ca noi am pus prost intrebarea si sa se intrebe, si ea, daca nu ar fi cazul sa lasam deoparte intrebarile care au dat nastere unei atari reprezentari. Nu este nici un pericol ca o asemenea metoda de cunoastere sa fie mai antropomorfa decit o metoda de cercetare care nu-i pretinde adevarului decit sa-l „linisteasca“ pe cel ce a pornit sa-l caute sau sa corespunda ideii pe care omul si-a facut-o despre perfectiune. Daca faptul de a cunoaste tine de intelect, de ce anume va fi tinind „cunoasterea faptului ca nu cunosti“? „Ne-stiinta“ misticului nu este ignoranta; este un mod anume de a sti; pina si faptul de „a se timpi“ este tot o operatie a inteligentei!

Orice am face, nu putem gindi in afara filozofiei; sa taci, sa-i intorci spatele sau sa treci peste ea inseamna tot a filozofa. Dar poti refuza o definitie sau alta a filozofiei; poti sa nu vrei sa apartii acestei bresle; poti refuza sa te pliezi uneia sau alteia dintre tehnicile, regulile sau servitutile care o domina – ca, de pilda, obligativitatii principiului noncontradictiei – mereu, pretutindeni, oricind: chiar si cele mai minunate lucruri isi au propriile limite. Pe scurt, orice gindire pe care o preocupa posibilul si imposibilul, sursele si scopurile lucrurilor, realitatea sau irealitatea acestora, binele si raul pe care ele vi le rezerva este, indiferent de optiune, o gindire filozofica. Ideea care a apasat vreme indelungata asupra traditiei noastre voia ca filozoful sa fie recunoscut ca atare doar dupa faptul ca este constrins de ceva, incepind cu fenomenele. Or, spune Nietzsche, „adevaratii filozofi au drept misiune sa comande si sa impuna legea. Ei spun: «Asa trebuie sa fie!»“.* Iar pentru filozoful care comanda, adevarul nu seamana nici pe departe cu „natura“ hegeliana: una nu poate, iar cealalta nu vrea, pesemne, sa atinga conceptul.

––––––––––––––
* Dincolo de bine si de rau
––––––––––––––
Referinta originala:
Benjamin Fondane, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, suivi de La philosophie vivante, Éditions du Rocher, Paris

Selectie, note si traducere din limba franceza de Luiza PALANCIUC si Mihai SORA

(volum in pregatire la Editura Limes, Seria „Benjamin Fondane“ – Opere Complete)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 15.01.08 19:27

Restitutio Benjamin Fondane

Lunea existentiala si Duminica Istoriei (IV)
Benjamin FONDANE

Sa traiesti intr-o categorie – sa gindesti in alta; aceasta este critica adusa filozofiei speculative, investite cu marca gindirii existentiale autentice! Sintem departe de Hegel, departe de philosophia perennis! Dar philosophia perennis, la rindu-i, formuleaza obiectii serioase impotriva gindirii existentiale, cu atit mai serioase, cu cit ele se sprijina si se consolideaza prin experienta bunului-simt. Nu este citusi de putin nevoie sa fii „savant“ pentru a-ti da seama ca dorintele noastre nu au nici o influenta asupra realului sau ca, oricum, isi ating foarte repede limita! Si ca, daca nu ne este cu putinta sa aranjam lucrurile dupa voia noastra, sintem, in schimb, liberi sa renuntam la ele si la guvernarea dorintelor noastre!

Ne-am lovit cu totii de cite o imposibilitate si, cu usurinta bunului simt, am decis imediat ca tot ceea ce ne aparea imposibil asa si era, in realitate; de aici pina la a dispretui facultatile intelectuale carora li se opunea marturia simturilor, nu mai era decit un pas; care a si fost facut. Mai raminea, desigur, o resursa: de omnibus dubitandum! Sa ne indoim de faptul ca experienta noastra obisnuita s-ar atinge de structura lucrurilor, s-ar izbi cumva de principiile prime! Dar aceste structuri, aceste principii se afla sub protectia filozofiei. Iar, in acest caz, nu ar fi mai bine sa taci? Caci nu putem combate discursul decit prin mijlocirea unui alt discurs; si cadem, in felul acesta, intr-un cerc vicios.
Obiectii serioase!

Si nici nu ma gindesc sa le contest forta! Sa nu micsorezi, sa nu nesocotesti sau sa subestimezi evidentele ratiunii, aceasta este tocmai regula de baza a oricarei filozofii existentiale. Ba ea are chiar tendinta de a le supraestima, mai degraba, de a le considera indiscutabile. Pentru ca se intelege de la sine ca sint discutabile! Este discutabil, in primul rind, dreptul filozofiei prime de a recurge la verificarea prin experienta si la prestigiul enorm al acestei experiente asupra convingerilor naive cind, pe punctul de a se stabili principiile metafizice si de a li se gasi o intemeiere, aceasta experienta a fost discreditata cu buna stiinta, fiind denuntata ca „iluzie a sensurilor“. Este discutabil, de asemenea, pentru a salva marturia simturilor, recursul la prestigiul unor principii care au fost elaborate in afara, ba chiar impotriva oricarei experiente! Desigur, Stiinta obtine, in felul acesta, si numai in felul acesta, dreptul ca adevarul ei sa fie constringator; dar procedeul este lipsit de eleganta. Si totusi, filozofia existentiala (datorita revelatiilor angoasei) inclina sa vada in aceasta atitudine altceva decit o tactica de razboi. in aceasta paradoxala coluziune intre stiinta primelor principii si experienta bunului-simt, ea crede ca se ascunde o manevra care depaseste viclenia lui homo philosophicus si care s-ar putea sa depinda de o putere tainica – anume aceea a Neantului! – care, dupa spusele lui Heidegger si ale lui Hegel, intemeiaza metafizica. Neantul, altfel spus Puterea magica, cea care „neantizeaza“ existentul, transforma contingentul in necesar si nu ne acorda decit dreptul de a-l sluji – sau de a tacea. Sintem prizonieri ai Discursului; din el nu putem iesi.

[...]
Ce se va intimpla, asadar, cu vocea existentului care striga ca-i este imposibil sa traiasca daca intrebarile lui nu sint luate in seama, acest rasunator strigat al mizeriei si al suferintei omenesti de-a lungul vremurilor, aceasta risipa continua de nadejde si deznadejde, al caror ecou cit de neinsemnat il cautam zadarnic in toata istoria filozofiei? Nu este deloc cazul sa dramatizam aceasta tema; ea este indeajuns de dramatica prin ea insasi. Maledicta dies in qua natus sum, striga profetul (Ieremia, XX, 14). Iar poetul, Shakespeare, ii raspunde: „Viata este o istorie povestita de un idiot, plina de zgomot si de furie, si care nu inseamna nimic“ (Macbeth, actul V, scena 5). Acestia sint oamenii care nu au reusit sa se inchipuie fericiti! Se va spune ca sint rari; ca cei mai multi dintre noi izbutim; aproape toti... Cu toate acestea, unii nu izbutesc; sa trebuiasca, oare, sa admitem ca apartin unei alte rase metafizice? Sa-i scoatem, oare, din rindul oamenilor care gindesc? Sa folosim impotriva-le spusa lui Aristotel, atit de des invocata: „Poetii mint mereu“? Ne dam seama, insa, ca asa ceva nu ar fi drept nici pentru profet, nici pentru poet. Sintem stingheriti de prezenta lor, incurcati in fata intrebarii lor; prin „sintem“ inteleg, desigur, filozoful. Dar exista mereu o solutie pentru a iesi dintr-o incurcatura; ne vom inchipui, asadar, ca poetul si profetul sint fiinte rezonabile care nu pot ramine insensibile la argumentele noastre. Si le vom servi pe cele ale lui Leibniz, de pilda: ca raul privat nu are loc decit in vederea celui mai mare bine al ansamblului; ca Dumnezeu nu poate denatura ordinea si economia universului, rod al intelepciunii sale supreme, pentru a satisface bunuri particulare care ar fi daunatoare bunului general etc.
http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=19140&xrubrica=ARTICOLE&return=pescurt
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 25.12.07 8:20

Restitutio Benjamin Fondane

Lunea existentiala si Duminica Istoriei (III)
Benjamin FONDANE

Va trebui, oare, sa atribuim aceasta pierdere in nisip a fluviului existential vreunei forme de rezistenta sau doar lipsei de limpezime a maestrilor existentiali? Nu incape indoiala ca prea limpezi nu erau; si ei au dat din colt in colt in fata exigentelor „ratiunii universale“; cel care pune Neantul in locul pacatului stramosesc nu poate avea pretentia sa-i scape. Dar ei au spus, totusi, ce aveau de spus. Cu toate acestea, urmasii lor au stiut sa fructifice aceasta obscuritate involuntara; s-au lasat sedusi de descoperirea Neantului; dar nu au putut sa reziste atractiei irezistibile a „ratiunii universale“.

Asa se face ca un tinar scriitor francez, pornind din Kierkegaard si din Sestov, a carui prima carte a trezit un interes profund, ajunge la o conceptie a „absurdului“ existentei care ar putea fi, eventual, rezumata astfel: „existenta este o pasiune inutila“. El isi intituleaza cartea Mitul lui Sisif (un titlu existential); dar le reproseaza maestrilor sai ca si-au tradat, de fapt, filozofia, fugind de absurdul pe care tocmai ni-l revelasera. Sa fi parasit ei, oare, absurdul pentru vreo forma de inteligibil? O alta fuga este greu de conceput, cita vreme intre absurd si absurd nu exista interval! Cu toate acestea, nici vorba de asa ceva. Caci ceea ce dl Camus reproseaza fugii lor este de a se sustrage unei „fidelitati“: probitate intelectuala, „onoare metafizica“ – restabilind, astfel, in fata Neantului, fiinta, siesi identica, a Spiritului. Dar daca exista Spirit, macar si numai sub forma „constiintei intelectuale“, nu exista absurd in lume, iar destinul lui Sisif devine intru totul inteligibil.

Nici o filozofie, dupa cite stiu, nu s-a ostenit sa conteste absurditatea aparenta a istoriei si neantul existentului; dar daca seriozitatea exista: ratiune, spirit sau onoare metafizica –, atunci pretentiile, exigentele si lamentarile individului nu sint decit „vorbarie goala“, care trebuie sa taca in fata seriozitatii. Nu poti institui Absurdul cu asentimentul ratiunii universale; acest asentiment trebuie lasat deoparte, trebuie sa pui la zid „seriozitatea“; si iata de ce, atit pentru Sestov, cit si pentru Kierkegaard, Absurdul nu este dincoace, ci dincolo de Ratiune; nu de absurd fug ei; dar tot atit de inexact ar fi sa pretinzi ca ar fugi de ratiune sau de „seriozitate“; caci ei duc o lupta impotriva acestora, facind apel la cineva care transcende seriozitatea. Putem, desigur, ca toata lumea, sa refuzam sa-i urmam pe Kierkegaard si pe Sestov pe calea aceasta; dar atunci nu putem sa nu-l urmam pe Hegel; si cum sa pastram, in acest caz, „Absurdul“ in vecinatatea lui? Asa incit, nu fara umor, dl Camus face apel la „onoarea metafizica“; nu fara umor, ne invita sa nu luam in tragic destinul Sisifului sau si sa invatam, din experienta acestuia, lectia sa inteligibila. „Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit“, scrie el in rindul de incheiere al cartii sale.

Dar tocmai aici este toata dificultatea! Si chiar din aceasta dificultate a luat nastere gindirea existentiala. Ceea ce cere gindirea platoniciana, stoica, hegeliana este doar ca Sisif se inchipuie fericit. Ce altceva ii cere Spiritul, ratiunea universala sau mai stiu eu ce, decit ca el sa consimta sa „se inchipuie“ fericit? Prin aceasta, el ar dovedi ca nu este un misolog, un dispretuitor al ratiunii, si ca renunta la absurd. Dar ce se intimpla, in toate acestea, cu mitul lui Sisif? Sisif insusi a devenit un mit! S-a evaporat – in favoarea ratiunii universale. Caci lucrul de care se teme ratiunea este tocmai un Sisif care ar refuza sa se inchipuie fericit, care ar fi disperat in fata „seriozitatii“, care ar invoca tocmai Absurdul! Orice acceptare, orice fidelitate, orice resemnare alunga absurdul din realitate sau il incarca de inteligibilitate. Este adevarat ca dl Camus nu merge chiar pina acolo; vom vedea, ceva mai departe, ca nici Hegel: nu lui Sisif ii cer ei sa se inchipuie fericit, ci noua ne pretind sa-l imaginam ca atare. Este si mult mai simplu! Iar aceasta ne lasa posibilitatea unei filozofii care sa porneasca „in cautarea pacii“ intorcind spatele, dupa cum spunea Jaspers, „neincetatei nelinisti“ a Sisifilor – fie ei Kierkegaard sau Nietzsche. dl Camus isi incheie cartea printr-o lovitura de maestru; dar, pentru asa ceva, trebuia sa nesocoteasca tocmai parerea lui Sisif.
[...] Intre toate actele noastre intelectuale, este sigur ca doar mirarea are darul de a ne deschide calea catre filozofia speculativa, asa cum este ea inteleasa pina in zilele noastre.

Dar ce! Mirarea nu mai este o intrebare; ea este raspunsul insusi; accepta evenimentul, se multumeste cu el, il socoteste necesar; prea putin conteaza, de acum inainte, ce raspuns va fi dat acelui „de ce“ al sau. Daca, in ciuda acestui lucru, exista, totusi, un sentiment de opresiune, atunci tendinta existentului de a voi sa inlature aceasta prezenta (sau aceasta absenta) intolerabila este cu atit mai spontana, cu cit este mai naturala pentru spirit tendinta de a cauta o unealta sau un sprijin, un mijloc de a lupta impotriva acestui flagel; mai imediate decit mirarea vor fi cautarea unei iesiri, descoperirea neputintei noastre, precum si raportarea acestei neputinte la ceva care poate cu adevarat. Vom avea destula vreme dupa aceea sa ne intrebam „de ce“, cind pericolul va fi trecut, cind opresiunea va fi fost inlaturata. Acest dupa aceea este momentul privilegiat al filozofiei speculative; ea va gindi incheiatul, gata-facutul in care nimic nu mai este previzibil de vreme ce chiar viitorurile contingente vor fi incetat sa fie viitoruri: ea va face drum intors, va extrage legi din ceea ce a fost, va desena o harta ne varietur. Dar filozofia existentiala se ocupa cu gindirea existentului care sta sub semnul lui in-vreme-ce, angajat intr-un real fara forma, nici structura. Ea este, ea insasi, prinsa in acest in-vreme-ce, preocupata de solutiile sale. Fie ca este vorba despre teama, avind un obiect precis (husari, cu sabia scoasa din teaca) sau de angoasa care nu are asa ceva (...Nimicul!), ea lupta in cautarea unei iesiri, nu are timp pentru mirare. Putem, fara indoiala, sa ne-o imaginam fericita! Dar, prin aceasta, ii suprimam problemele.

––––––––––––––
Referinta originala:
Benjamin Fondane, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’histoire, suivi de La philosophie vivante, Éditions du Rocher/ Jean-Paul Bertrand Éditeur, Collection „Alphée“, Paris, 1990

Selectie, note si traducere din limba franceza de Luiza PALANCIUC
si Mihai SORA


http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=19105&xrubrica=INTERNATIONAL&return=pescurt
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ultima scrisoare

Mesaj Scris de Admin la data de 11.12.07 18:17

Ultima scrisoare

Drancy, 1944
Benjamin Fondane

29 mai

Puiul meu, abia am apucat sa-ti trimit citeva rinduri, si iata inca unul: fii curajoasa. Stii bine, ti-am mai spus, exista, in alcatuirea destinului nostru, lucruri care nu pot fi schimbate.
Drumetul n-a ajuns la capatul drumului, am scris cindva.
Ei bine, aveam dreptate. Continui. Va fi miine. Si de-adevaratelea. Fii tare, puiul meu, cred ca totul va lua sfirsit in curind si ca ne vom revedea. As fi vrut sa te imbratisez, sa-ti mingii parul, sa-ti sarut miinile. Nu e cu putinta. Nu mi-e teama pentru mine, nici pentru Toca; nu ma ingrijoreaza viitorul: doar absenta ta ma apasa – si ca nu pot sa-ti opresc lacrimile.
Nu ai nevoie sa-ti mai spun ca te iubesc; nici eu nu am nevoie sa mi-o spui; dar pastreaza-mi cu sfintenie ceea ce este al meu, si eu voi face tot asa pentru tine.

In clipele de tihna, facusem citeva insemnari in legatura cu manuscrisele mele; nu am timp sa le revad; citeste-le tu. De altfel, aici este prea cald pentru a gindi cum se cuvine. Prea cald pentru a scrie.
Iar inima grea – nu la gindul plecarii, ci la acela al departarii care se va asterne intre noi.
Micuta mea draga Vivi, fii curajoasa. E greu, foarte greu, dar altii au avut de indurat si mai mult. Filmul de groaza pe care l-am vazut aici. Dar, in ce ma priveste, am facut totul pentru a potoli, a usura aceasta lamentabila suferinta. Vom mai vorbi noi odata despre asta, poate la gura sobei. Deoarece cred ca sfirsitul e aproape. Asa cum ti-am spus. Saluta-i pe toti prietenii nostri – pe Lica, Stéphane, Jeanne, Corti, pe toti ceilalti pe care nu-i mai pomenesc – si stringe-l tare in brate pe Albert din partea mea. Mi-e greu sa ma despart de tine, dupa o despartire atit de indelungata.
Pe curind, puiul meu, puiul meu pui.

Al tau Mielouchon

Traducere din limba franceza de Luiza Palanciuc si Mihai Sora
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Nota biobibliografica

Mesaj Scris de Admin la data de 11.12.07 18:15

Nota biobibliografica


Nascut in 1898 la Iasi, ca fiu al lui Isaac Wechsler si al Adelei Schwarzfeld, parinti cu ascendenta intelectuala, Benjamin urmeaza cursurile primare la Scoala Trei Ierarhi, apoi studiile secundare la „Alexandru cel Bun“ si la „Liceul National“; obtine bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab“ din Bucuresti. Intre 1916 si 1918, colaboreaza cu regularitate la Rampa, Revista critica, Chemarea, dupa ce debutase, in 1914, la reviste mai putin cunoscute: Absolutio, Zari senine, precum si la reviste iudaice: Hatikvah, Lumea Evree, Bar Kosba, Hasmonaea etc. In 1918 publica drama metafizica Tagaduinta lui Petru, la Editura ieseana Chemarea. In 1919 se inscrie la Facultatea de Drept din Iasi, pe care o abandoneaza dupa trei ani. Colaboreaza la revistele Umanitatea, Adevarul literar si artistic, Contimporanul, Sburatorul literar. In 1921 publica volumul Imagini si carti din Franta, mult discutat in epoca. Un an mai tirziu fondeaza teatrul de avangarda „Insula“, care isi va inceta activitatea dupa citeva luni.

In 1923 semnaleaza si comenteaza, intr-o suita de articole publicate in Adevarul literar si artistic, cartea lui Leon Sestov, Les révélations de la Mort. Intilnirea cu ideile lui Sestov il va marca pentru tot restul vietii. In luna decembrie a aceluiasi an pleaca la Paris, unde va locui, in apartamentul lui Rémy de Gourmont, ca bibliotecar al acestuia. Tot la Paris va avea loc si intilnirea reala cu Sestov, la Jules de Gaultier. In 1925 este corespondent strain, alaturi de Ilarie Voronca, la revista bucuresteana Integral, fondata de F. Brunea-Fox. Tot atunci incheie redactarea unei prime forme a cartii Faux traité d’esthétique. In aprilie 1928 ii apare cea dintii carte in limba franceza, Trois scénarii. Ciné-poèmes, cu o fotografie semnata de Man Ray. In 1929 publica, in revista Europe, studiul „Edmund Husserl et l’œuf de Colomb du réel“. In luna iulie pleaca in Argentina, ca invitat al Victoriei Ocampo, redactor-sef al revistei Sur, pentru o serie de conferinte la Universitatea din Buenos-Aires, unde va vorbi pentru prima oara despre opera lui Sestov, in studiul „Léon Chestov et la lutte contre les évidences“. Tot atunci ii apare, in Cahiers de l’Étoile, un text referitor la Constantin Brancusi. In 1930 iese de sub tipar volumul romanesc Privelisti, continind poeme publicate in periodice intre 1917 si 1923. Este angajat la studiourile cinematografice Paramount din Joinville-le-Pont, ca scenarist si asistent de regie.

Se casatoreste, la 28 iulie 1931, cu Geneviève Tissier, pe care o cunoscuse, in 1926, la o casa de asigurari unde fusese anterior angajat. In aceeasi perioada are primele contacte cu revista Cahiers du Sud, unde va trimite cu regularitate cronici la carti de filozofie, incepind cu un articol despre Heidegger: „Sur la route de Dostoïevski: Martin Heidegger“.
In 1932 publica primele fragmente din volumul de versuri franceze Ulysse, in Journal des Poètes de la Bruxelles. Anii 1933-1935 sint marcati de nenumarate colaborari, uneori cu lucrari de mare amploare, precum eseul Rimbaud le voyou, aparut la Denoël, studiul Cinéma 33; adapteaza pentru ecran romanul lui Ramuz, La Séparation des races, pe care il si realizeaza, sub titlul Rapt; il intilneste pe Martin Buber in 1934; polemizeaza, in 1935, cu Jean Wahl, dupa ce acesta publicase articolul „Héraclite le Pauvre. Nécessité de Kierkegaard“. In 1936 ii apare La Conscience malheureuse, culegere de studii consacrate lui Kierkegaard, Husserl, Heidegger, Sestov, Bergson, Gide etc.; revine in Argentina, unde realizeaza filmul Tararira; pe vaporul de la intoarcere, face cunostinta cu sotii Jacques si Raïssa Maritain, pe care ii va pastra ca prieteni apropiati, precum si cu Giuseppe Ungaretti.

In 1937 publica, in Cahiers du Journal des Poètes, de la Bruxelles, poemul Titanic, iar in Revue de Philosophie ii apare o ampla recenzie la cartea lui Sestov: Kierkegaard et la philosophie existentielle. Semneaza, in continuare, articole la rubrica „La philosophie vivante“ a revistei Le Rouge et le Noir. Apare, in 1938, la Editura Denoël, volumul Faux traité d’esthétique. In luna noiembrie a aceluiasi an, se stinge din viata Leon Sestov, marele sau prieten. Un an mai tirziu ii va incredinta Victoriei Ocampo un exemplar din manuscrisul Rencontres avec Chestov, care va aparea post mortem. Este mobilizat, in 1940, in regimentul de infanterie de la Sainte-Assise, linga Fontainebleau; prizonier, evadeaza, este prins si reinchis, dar eliberat, in cele din urma, din motive de sanatate si spitalizat la Val-de-Grace; publica, in Cahiers du Sud, „Au seuil de l’Inde“, iar in Revue Philosophique, studiul „Lévy-Bruhl et la métaphysique de la connaissance“. In 1941 revine acasa, la Paris, unde, in iarna lui ’41-’42, lucreaza la eseul Baudelaire et l’expérience du gouffre, ramas neterminat; fragmente din eseu vor fi publicate, in 1943, in revistele Cahiers du Sud si Domaine français. Este perioada in care incep legaturile sale cu Lescure, Cioran, Lupascu (despre care si scrie, in Cahiers du Sud). Lucreaza la poemele Le Mal des fantômes si L’Exode.

Ultimul sau text, un text filozofic, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, este predat Editurii Gallimard, care nu il va putea publica, insa, decit in 1945, intr-un volum intitulat L’Existence, aparut sub ingrijirea lui Jean Grenier. In urma unui denunt, este arestat la data de 7 martie 1944, impreuna cu sora sa Lina, care nu dobindise inca cetatenia franceza. Amindoi sint trimisi in lagarul de la Drancy. O seama de prieteni, intre care Cioran, obtin eliberarea lui Fondane. Acesta, insa, refuza sa paraseasca lagarul fara Lina.
La 30 mai 1944 sint deportati impreuna la Auschwitz. Urma sorei sale se pierde. Fondane va fi gazat in 2 sau 3 octombrie 1944.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Restitutio Benjamin Fondane

Mesaj Scris de Admin la data de 11.12.07 18:11

Restitutio Benjamin Fondane

Argument
Luiza PALANCIUC si Mihai SORA

Piatra de incercare, recuperarea lui Benjamin Fondane in cultura romana este, inainte de toate, revansa Verbului si a Sensului. Caci ea trimite la un topos-geopolis, la rupturi, fragmentari, dar si regasiri, (re)impliniri: a alege cuvintul la sursa si a reface itinerarul unei voci, care sa nu fie nici pathos, nici calatoria destinsa printre manuscrise si circumstante.
Litera textelor lui Fondane apartine ordinii evenimentelor: este deopotriva asumarea unei istorii, salt cu ochii deschisi in abis; „fals tratat“, dar si intilniri cu poeticul, in care intra lasind parca deoparte aparatul traditional al fictiunii, pentru a nu se concentra decit pe principiul articularii dintre limbaj si ceea ce acesta numeste.

Estetica lui este experienta umana: obsesie, perceptie a unghiului mort al rostirii, premonitie a disparitiei, a pierderii, a gindului fara glas: „Doar murmurul unei constiinte/ pragul rostirii./ Inaintez si simt ca-mi suna-n palme/ povara lumii.“ (Ulysse) .
La Fondane, indoiala submineaza de fiecare data harul, ca si cind orice incantatie ar trebui sa fie invalidata in numele unei luciditati superioare. Puterea cuvintului, desigur, insa doar pe fondul unei renuntari la fiat lux. De altminteri, insasi traiectoria lui Fondane este, deopotriva, aventura intelectuala si spirituala.

Adevaratii poeti nu sint doar cei care (re)prezinta realul ori vocatia lor proprie de a-l numi, ci mai cu seama cei care isi dezvaluie – cu sufletul in palma, ar spune Baudelaire, le cœur mis à nu, in nuditatea (i.e. sinceritatea) expresiei – insasi traiectoria vietii. Opera lui Benjamin Fondane este o trecere-revenire perpetua intre eul care se rosteste pe sine fara a se autodesemna si un tu caruia i se adreseaza direct. O articulatie ce pune in miscare toate resursele poemului si ale filozofiei deopotriva. Exercitiu de revelatie. Pe ruinele Turnului Babel. Ruina de inteles intr-un sens dublu: drept ceea ce (mai) ramine din Babel – posibilitate a discursului sau rezerva a lui, dar si prabusire – cind cuvintul devine imposibil intrucit barbaria moderna i-a suprimat orice suport ontologic, i-a retezat toate legaturile cu realul contingent. La Fondane nu intilnim o estetica a tragicului, nici vreun pathos al sfirsitului lumii: sta marturie chiar si ultima scrisoare trimisa din lagarul de la Drancy, in 29 mai 1944, catre sotia sa, Geneviève Tissier.
Intr-un anume sens, se poate spune ca ne aflam, prin Fondane, in centrul gindirii fiintei umane despre sine si soarta ei in lume, dureros confruntati cu explicitarea unei problematici, cu articulatia sa ideatica, dar mereu in miscare. Mai mult decit un simplu exercitiu fenomenologic: o filozofie existentiala care implica si declanseaza infruntarea dintre eu si lume, un eu risipit in palimpseste ireductibile.

Orice subiectivitate este traita sub forma unei rupturi. Cea a lui Fondane reprezinta mai mult decit atit: este dispersie, dislocare, sfisiere. Tot ce se inlantuieste, la Fondane decurge din aceste disociatii originare, care dezvaluie Angoasa, dar fara sa predice Neantul. Existentialismul lui Fondane nu este un discurs despre existenta, spre deosebire de acela al lui Heidegger, pe care, de altfel, Fondane il si analizeaza in trecere, aratind cum se produce alunecarea de la senzatia de opresiune spre sentimentul mirarii, care ajunge sa se dizolve in obiectivarea limbajului. Or, la Fondane, nu este citusi de putin vorba despre o asemenea obiectivare, ci despre strigatul, geamatul prin care existenta se reveleaza siesi.
Omul singular: eu, tu, el, ea... In carne si oase. Aici este punctul tare al filozofiei lui Fondane si al intregii sale opere. Aici si lectia. O lectio difficilior, fara nici o indoiala. Caci nu exista nicaieri, la Fondane, om generic, reprezentant impersonal al umanitatii...
La urma urmei, dusmanul filozofiei existentiale autentice este tocmai abstractia ipostaziata, aceasta progenitura a ratiunii exclusiviste. Cea care uita omenescul pina la renegare. Daca nu pina la crima.

Testamentul filozofic
Lectura lui Fondane nu este simpla. Fondane nu este dintre acei autori care sint, spontan, intelesi. Dar „neintelegerea“ aceasta poate fi salutara, caci ea ne invita sa regindim continutul unui mesaj, sensul sensului, dupa expresia lui Steiner; ea responsabilizeaza, de fapt, cititorul.
Am ales Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire pentru a inaugura seria „Restitutio Fondane“ din Observator cultural deoarece acesta este testamentul filozofic al lui Fondane, scris chiar inainte de deportarea sa la Auschwitz. Este concentrata aici intreaga filozofie existentiala a lui Benjamin Fondane, in care nu exista generalitate, ci doar unicitatea fiintei umane. Aceasta unicitate se cade a fi restituita culturii romane, iar triadei Eliade, Ionescu, Cioran trebuie sa i se adauge si Benjamin Fondane.
Dupa trei fragmente din Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, vor urma Poemele franceze, eseurile despre intilnirile cu Sestov, fragmente din corespondenta sa, din teatru si din scrierile sale despre cinematografie.
Cartile lui Benjamin Fondane vor aparea, in traducere romana, la Editura Limes, intr-o serie speciala care ii este consacrata, prin grija directorului editorial Mircea Petean. Seria va incepe in ianuarie 2008, cu volumele Constantin Brancusi, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, Écrits pour le cinéma, Rencontres avec Chestov si volumele de poeme Ulysse, Le mal des fantômes, Titanic, L’Exode. Super flumina Babylonis, Au temps du poème.

Multumiri
Proiectul Restitutio Benjamin Fondane nu ar fi posibil in absenta sprijinului Societatii de Studii „Benjamin Fondane“, al revistei Observator cultural si al Editurii Limes, prin entuziasmul si generozitatea citorva persoane: Michel Carassou, Michael Finkenthal, Eric Freedmann, Monique Jutrin, Olivier Salazar-Ferrer (Société d’Études „Benjamin Fondane“, http://www.fondane.org), Carmen Musat (Observator cultural), Mircea Petean (Editura Limes).
Le multumim cu toata caldura.


=====
Restitutio Benjamin Fondane
Lunea existentiala si Duminica Istoriei (II)
Benjamin FONDANE

Filozofia nu a pierdut, asadar, niciodata din vedere existenta; ea si-a luat mereu sarcina de a transforma acest neant in fiinta; s-a considerat intotdeauna pe sine drept Pozitivul insusi, iar existentul drept Negativul insusi. Daca filozofia existentiala isi asuma aceeasi misiune, atunci care mai este diferenta dintre ea si ceea ce a precedat-o? Daca ea considera in continuare existentul drept negativ, iar ratiunea universala drept singurul pozitiv, la ce bun, atunci, o filozofie existentiala?



http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=19035&xrubrica=IN ACTUALITATE&return=pescurt


Ultima editare efectuata de catre in 18.12.07 19:31, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

La centenarul Fundoianu

Mesaj Scris de Admin la data de 22.08.07 16:49

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Spectacol poetic Benjamin Fondane la Paris

Mesaj Scris de Admin la data de 21.07.07 12:01

Spectacol poetic Benjamin Fondane la Paris

O seara exceptionale dedicata poeziei romanesti este programata pentru aceasta luna in orasul francez Avignon.Luni, 23 iulie, de la ora 22.30, Teatrul „Les Ateliers d’ Amphoux“ va fi gazda spectacolului poetic „Dincolo de finalitatea umana“ dedicat poetului roman Benjamin Fondane (foto). Spectacolul este pus in scena de catre Guila Clara Kessous, si ii are in distributie pe Daniel Mesguish si Guila Clara Kessous. Spectacolul va fi precedat de o sedinta de „Introducere in opera poetica a lui Benjamin Fondane“, care va avea loc duminica, 22 iulie, de la ora 11.00, in Curtea Casei Jaen Vilar, in prezenta lui Daniel Mesguish si Guila Clara Kessous.
Pretul biletului de intrare la spectacolul de luni este de 20 de euro, iar rezervarea este obligatorie si se poate face la numarul de telefon 04 90 86 17 12. Pentru abonati tarfiul este de 16 euro.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

ICR acorda Premiul Benjamin Fondane

Mesaj Scris de Admin la data de 19.03.07 17:12

ICR acorda Premiul Benjamin Fondane
Paris, Franta/Romanian Global News
In cadrul celei de-a doua editii a Zilei Internationale a Francofoniei, Institutul Cultural Roman din Paris va decerna luni, 19 martie, Premiul Benjamin Fondane pentru literatura francofona.
Creat in 2006 de catre ICR Paris, acest premiu se acorda in fiecare an unui scriitor care s-a remarcat in timpul ultimilor cinci ani in domeniul poeziei, prozei poetice si al eseului, care scrie in limba franceza, dar care nu are nationalitate franceza. In 2006 acest premiu i-a fost acordat lui Petr Kral, scriitor francofon de origine ceha. Cu ocazia ceremoniei, o parte a Orchestrei Nationale Franceze de Flaut va sustine un concert sub bagheta lui Pierre-Yves Artaud. In program se afla piese de Antonio Vivaldi, Sophie Landemore, Doina Rotaru. Soliste vor fi Ana Chifu si Magda Popa.
Evenimentul va fi organizat cu incepere de la ora 19.30, la Salonul de Aur al Hotelului Behague, resedinta Ambasadei Romaniei la Paris, beneficiind de sprijinul institutiei diplomatice.
Intrarea se face exclusiv pe baza invitatiilor personale, in limita locurilor disponibile.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

..Le mal de fantomes.. prezent

Mesaj Scris de Admin la data de 18.01.07 19:28

Institutul Cultural Roman saluta, printr-o conferinta programata pentru data de 18 ianuarie, lansarea in limba franceza a volumului “Le mal de fantomes” al poetului de origine romana Benjamin Fondane (foto).Lansarea acestei carti, aflata in librariile din Franta din data de 9 noiembrie, va fi ocazia unei prezentari a vietii si operei de mare anvergura intelectuala a acestui autor care este tot mai comentat si re-editat in Franta.
La prezentare, care va avea loc joi, 18 ianuarie de la ora 19.30, la Sala de Conferinte a Institutului Cultural Roman, vor participa si editorii si scriitorii Michel Carassou si Patrice Beray, cei care s-au ocupat de versiunea actuala, precum si Henri Meschonnic. Lectura poemelor lui Fondane va fi realizata de actorul Daniel Mesguich. Seara se va incheia cu o sesiune de autografe pe carti ale lui Fondane si despre acesta.
http://www.rgnpress.ro/content/view/19321//
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

B. Fundoianu (Benjamin Fondane) și gazarea sa la Auschwitz

Mesaj Scris de Admin la data de 26.10.06 15:27

60 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului
B. Fundoianu (Benjamin Fondane) și gazarea sa la Auschwitz
Cu merite incontestabile în literatură română și europeană, poet și eseist bilingv, B. Fundoianu (1898-1944) avea să trăiască tragedia exterminării, a „soluției finale”, pusă în acțiune de nazism, fiind arestat de Gestapo în Franța, în 1944, deportat la Auschwitz și gazat la 2 octombrie 1944, cu puține luni înainte de eliberarea lagărului de către armata sovietică. Cu studii de Drept la Iași, cu o bogată creație poetică sub semnul literaturii de avangardă, precum și o bogată publicistică, eseistică, începută în țară, continuată în Franța, unde se stabilise din 1923 (Paris, o casă veche în Cartierul Latin, Rue Monge, 19), cu o prezență fecundă în revistele vremii, românești și franceze, cu numeroase volume, B. Fundoianu rămâne pentru noi, botoșănenii, un „zugrav” al Herței copilăriei, târg al Moldovei noastre de altădată și al fostului județ Dorohoi – „În târg miroase-a ploaie, a toamnă și a fân. / Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân, / și fetele așteaptă în ulița murdară / tăcerea care cade în fiecare seară, / și factorul cu gluga pe cap, greoi și surd. / Căruțe fugărite de ploaie au trecut, / și liniștea în lucruri de mult mucegăiește. / În case oameni simpli vorbesc pe ovreiește” („Herța I”). B. Fundoianu a redat ca nimeni altul priveliștile Herței, fixându-le într-o icoană neștearsă, spre a rămâne. Aici, la Herța, „auzi tăcerea lungă și gri care e toamnă / și diligența care vine din Dorohoi” (idem). Peisajul agrar îi stăruie mereu poetului – „Pustiu, din șes, se urcă cirezile de boi, / și cum mugesc, cu capul întors, de parc-ar suge - / - cu ochii roșii, târgul, cuprins de spaimă, muge” (idem), dar și „Suișu-i greu la casă pe ațe de poteci; / de sânge drumu-i galben unde-au scuipat dovleci / și-i creștere de sfeclă, de mărării, de ceapă” („Herța II”). Târg evreiesc, în bună parte, Herța, cu sinagogi, cu prăvăliile evreilor, cu atmosfera din casele lor, cu rugăciunile bunicilor dă prilej poetului, întru rememorare – „Seara, un murmur negru creștea din sinagogi: / cerea desigur – altfel ai fi voit să rogi - / ca să-i ferească cerul, cum le-a ferit strămoșii, / de panica adusă din câmpurile roșii” („Herța V”). Și, continuă poetul – „Bunicul între flăcări de sfeșnic se ruga: / „Să-mi cadă dreapta, limba să se usuce-n mine / de te-oi lua vreodată-n deșert, Ierusalime!” (idem). Scriitorul Isaiia Răcăciuni avea să spună, la rându-i – „mă impresionează în chip deosebit vremurile ce trădează dragostea care-l lega de meleagurile copilăriei din preajma satului Fundoaia” (n.n. de aici, și numele poetului) și Herța. B. Fundoianu și Auschwitz, o legătură nefastă. O dramă și o lecție. (Ionel BEJENARU)


http://www.jurnalulbtd.ro/afarticol.php?nrarticol=42&id=467
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fundoianu si duminica istoriei

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.06 10:40

Fundoianu si duminica istoriei
Astazi – duminica, 21 mai 2006 – a fost inaugarata Piata „Benjamin Fondane“ „… (dans) l’espace public commençant au numéro 2 et finissant au numéro 4 de la rue Rollin, dans le cinquième arrondissement de Paris“. As fi vrut sa particip si eu la acest eveniment, impreuna cu prieteni si colegi, membrii ai Societatii de Studii „Benjamin Fondane“ care, incurajati de entuziasmul necontenit al doamnei Monique Jutrin, au reusit sa convinga Primaria Parisului sa faca acest gest.

Din pacate, n-am putut participa la ceremonialul petrecut in umbra Panteonului (strada Rollin pe care a locuit Fondane la Paris mai bine de zece ani si de unde a fost deportat in 1944, mai intii la Drancy, apoi la Auschwitz, este foarte aproape de celebra rue Mouffetard, la citiva pasi de cladirea veche a Sorbonei; la un colt al strazii, cel dinspre rue Monge, regasim casa in care a locuit cu sute de ani in urma Pascal, putin mai departe, in partea opusa, a locuit la Paris, in anii douazeci, Hemingway); nici la masa rotunda organizata la Mémorial de la Shoah, in dupa-amiaza aceleiasi zile, n-am ajuns. In camera mea de lucru din Columbia am recitit, resemnat, Scriitorul in fata Revolutiei si alte articole „politice“ ale lui Fondane.
De ce articole politice si nu poeme sau pagini de proza filozofica sau de critica literara ale poetului? La vara, la Peyresq, in cadrul intilnirilor anuale ale Societatii Fondane, subiectul dezbaterilor va fi Falsul (sau) tratat de estetica. Acolo, izolati de lume, vom relua si vom discuta cu pasiune intrebarile pe care si le punea Fondane in legatura cu originea si definitia actului poetic. Acum insa, in contextul tumultuos al dezbaterilor legate nu de estetici – false sau reale –, ci de concretul responsabilitatilor sociale si politice readuse in actualitate de procesul, oarecum tardiv, al comunismului, imi vin in minte mai curind scrierile cu tenta politica ale lui Benjamin Fondane.

Institutul Cultural Roman a publicat in anul 2004 o cartulie, intitulata Scriitorul in fata revolutiei, care ma tem ca a trecut cam neobservata la vremea aparitiei sale. Textele incluse (citeva dintre ele traduse din franceza de Ion Pop) reproduc aproape intreaga publicistica politica a poetului. Studiul introductiv al lui Mircea Martin discuta in profunzime pozitiile politice ale poetului si pune in evidenta refuzul acestuia de a imbratisa ideologiile la moda. Acest refuz nu l-a indepartat insa de opinia sau de judecata politica; Fondane recunostea, in discursul nerostit la marea reuniune a scriitorilor de stinga, care a avut loc in 1935 la Paris, ca „justa relatie facuta de Marx intre spirit si structura economica a societatilor este un fapt cistigat. Spiritul nu va putea darima niciodata de unul singur peretii despartitori asezati intre oameni, daca n-au fost suprimate, mai inainte, inegalitatile economice“. Dar, daca „din punct de vedere practic, economicul trebuie sa aiba primul loc, sacestat nu spoate fi insat si scazult din punct de vedere teoretic“.

Aceasta remarca a lui Fondane este pe cit de subtila, pe atit de consistenta din punct de vedere intelectual (si practic), deoarece „chiar daca economicul e o sursa de valori spirituale, el nu este cea dintii si cea mai inalta… A inlatura lanturile spiritului nu inseamna a crea spirit“!
Or, spiritul, ideea, gindirea teoretica, infrastructura, cum o numeau marxistii, are un rol esential, fiindca „legile economice trebuie sa fie observate, adunate, comparate, dirijate… a trebuit ca ele sa fie supravegheate, iar atunci cind, viclene, au vrut sa contrazica dialectica – prin nasterea fascismelor, pe care ea nu le-a prevazut – sa ridice forte umane pentru a opune digului orb ponderea lor spirituala“. Fondane refuza rolul de robot intelectual al celui care teoretizeaza: infrastructura nu este o reflexie pasiva a „bazei“, ea nu creeaza doar o imagine a ei, ci o modifica, o re-modeleaza.

Poetul-filozof a inteles foarte bine in 1935 deja ca batalia esentiala dintre cele doua ideologii extreme ale interbelicului se petrecea in planul ideilor, tot atit de mult ca si in acela al concretului politic, social sau militar, in cele din urma.
„Pozitia intelectualului in societate“ apare ca un corolar al acestei constatari. Capitolul care poarta acest titlu in discursul nerostit de Benjamin Fondane incepe cu intrebarea „va fi fiind scriitorul o «rasfringere» a societatii in care traieste?“ si continua cu o deconstructie subtila a „opiniei simplificatoare a lui Marx ca nu exista activitate revolutionara decit pe plan economic si ca revoltele spiritului nu sint decit o «rasfringere» a tendintelor de clasa“.

Citind exemple numeroase, de la Voltaire la Nietzsche si de la Pascal la Dostoievski, Fondane arata ca lipsa de rezonanta cu socialul la majoritatea spiritelor care au dominat cultura europeana moderna provine nu din refuzul intelectualului de a considera realitatea acestuia, ci, mai degraba, dintr-o „atractie devoranta si exhaustiva pentru conflictele care lucreaza in regiunea sa intima, o excludere a pasiunilor de suprafata in beneficiul pasiunilor profunde“. Intr-un climat intelectual extrem de polarizat, Fondane a avut curajul sa afirme adevaruri simple, sa spuna lucrurilor pe nume: scriitorul este „mostenitorul fabulelor si al miturilor s…t el are nevoie sa-si reinnoiasca aceste fabule; sa inlature patina care le acopera, sa le sparga coaja si sa se imbrace in camasa lui Nessus – prilej de a vedea daca frige cu adevarat“. El nu vrea sa moara pe baricade, dar se teme sa-si dezvaluie frivolitatea, se da adesea drept ceea ce nu este. Drama scriitorului consta in a „ignora pina si faptul ca usuratatea si nu eroismul sau se afla in centrul contradictoriu si dramatic al destinului nostru“.

Scriitorul traieste simultan in doua lumi: cea a eticului si cea a esteticului. Pozitia sa precara provine din faptul ca „in vreme ce eticul vorbeste limbajul ratiunii discursive, artistul lucreaza pe un plan de irationalitate lirica“. Arta „elibereaza“, serveste de supapa, dar pentru ca „artistul sa-si poata indeplini functia de desfundator de canale, el trebuie sa ia asupra sa trairea framintarilor, a nelinistilor, a crimelor oamenilor“. Aceste „crime ale oamenilor“ pe care scriitorul trebuie sa le traiasca pentru a le re-povesti sint manifestari ale „omenirii torturate de interdictiile constringatoare ale eticii“. Pentru a ramine fidel misiunii sale, poetul, scriitorul, artistul trebuie sa traiasca conflictele create si impuse de legile eticii, ceea ce duce uneori la indiferenta fata de acestea sau chiar la transgresarea lor. Concomitent, el este chemat sa vegheze asupra perenitatii legilor moralei.

Iata doua citate, extrase din acelasi discurs nerostit, care exprima perfect acest paradox: „Aceasta explica de ce tocmai Baudelaire, sadicul, necrofilul, farsorul inveterat, dandyul, opiomanul a fost si este maestrul nostru si nu Hugo, apostolul, exilatul, cintaretul progresului si al multimii“. Si, in acelasi timp, „din punct de vedere etic, daca el (intelectualul) nu este un lacheu sau un nebun, el nu poate decit sa combata fascismul si sa doreasca instaurarea unei societati socialiste, a unei societati care, resorbind contradictiile economicului, promite in acelasi timp ceva mai multa dreptate si ceva mai multa durata“.

http://www.observatorcultural.ro/INTERSECTII.-Fundoianu-si-duminica-istoriei*articleID_15466-articles_details.html


Ultima editare efectuata de catre Admin in 15.11.08 9:49, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.06 10:38

BENJAMIN  FONDANE-
Adevărurile sunt erori care au biruit.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.11.15 19:06, editata de 21 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135921
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 3 Înapoi  1, 2, 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum