Fondane[v=]

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 05.06.06 10:38

Rezumarea primului mesaj :

BENJAMIN  FONDANE-
Adevărurile sunt erori care au biruit.


Ultima editare efectuata de catre Admin in 03.11.15 19:06, editata de 21 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos


Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 17.11.09 17:12

Momentul acestei întîlniri e esențial: Wechsler împlinise 13
ani și scria versuri de pe la 8 ani, Groper avea 21 de ani. Nici unul nu
publicase nimic. Vor debuta amîndoi în 1914, Groper în revista Licht, Fundoianu
în revista Valuri.

Între 13 și 16 ani se situează probabil configurarea
tiparului de gîndire caracteristic viitorului scriitor. Este o perioadă
frămîntată, nonconformistă, cu totul singulară a fragedei sale vieți:

„Era o vreme cînd îmi căutam calea înainte, mirat că
îndărătul meu nu era nici un trecut și că temperamentul meu cerea o tradiție.
Aveam nevoie de un țărm pietros și dințat de pe care să ridic, neagră, ancora.
Aveam nevoie de un părinte, de o tradiție, de o ereditate.

Atunci a intervenit Groper. El își știe tradiția și practică
cu fervență zeii casei. [...]

Groper m-a luat de mînă și m-a dus la portretul bunicului
meu: Beniamin Schwarzfeld. Am înțeles că acolo era tradiția. Am revenit la
origine și la Biblie. Am revenit imediat nu la sionism, ci la iudaism.Sionismul e numai o finalitate politică. Iudaismul – una
vitală. Sentimentalul reușise să convingă un logic (ceea ce nu înseamnă că am
încetat să fiu sofist)“.



Învățăcelul va refuza sentimentalismul și exaltarea
emoțională

Fundoianu se va considera toată viața un sofist. Cum definea
el un sofist?


„Cînd ideea persană de bine și de rău începu, grație
războaielor lui Alexandru, să fie ventilată în Grecia, spiritul fundamental
elen reacționă viguros: atunci se născură sofiștii. Ei nu admiteau nici o serie
de valori. Ei puseră pe același plan binele și răul și susținură că contrariul
unui adevăr e tot un adevăr.

Sofiștii erau în masculina tradiție elenă, și creștinul
Socrate, care-i bîrfea în numele moralei antielene, și-a meritat pe drept
moartea“ ( Iudaism și elenism II, Mântuirea, an I, nr. 172, 9 august 1919, p.
1; reprodus în ediția citată, p. 100).

Astăzi numim gîndirea care admite valabilitatea adevărurilor
contrare paradoxală și o considerăm esențială pentru dezvoltarea mentalității
moderne. Am încercat să arăt în altă parte că fascinația paradoxului rămîne
esențială atît pentru Fundoianu, cît și pentru Fondane.

Două tipuri de acțiuni formative inițiază Groper spre a
consolida conștiința tradiției spirituale iudaice a adolescentului precoce
Wechsler: îl provoacă la un dialog continuu, obligîndu-l să se delimiteze și
să-și argumenteze opiniile și îl orientează spre traducerea unor texte din
literatura idiș.

„Dialogul e condiționat de existența a doi indivizi
diferiți, a două diferențe. În clipa cînd unul din cei doi gîndește ce și
celălalt gîndește, dialogul s-a apropiat de obștescul capăt. Groper era și este
un sentimental. Un umanist. Sufletul lui transfigura. Suferința umană găsise în
el un interpret viforos. El voia marea transformare socială. Calculul
posibilităților nu-l speria. Avea iluzia că revoluția suferinței va aduce
scăderea ei. Purces din rasa creatorilor religiei monoteiste, el prețuia, fără
să știe, iluzia. Pentru că e creatoarea de activitate. În dialog, celălalt eram eu: sofistul.“



Cu un sofist, remarcăm, dialogul pote fi nesfîrșit, de vreme
ce sofistul susține coexistența adevărurilor contrare. Tînărul sofist Wechsler
învăța însă din plin tehnica argumentării și învăța să se situeze față de
problemele existenței. Ucenicia de critic literar și de filozof existențialist,
cu Groper a început-o. Și cum cultura filozofică și literară a acestuia era cu
totul remarcabilă, interlocutorul trebuia să țină pasul și citea cu pasiune.
Delimitîndu-se prin contrast, învățăcelul va refuza, teoretic, sentimentalismul
și exaltarea emoțională. Care vor fi
absente din viitoarea lui operă. În practica zilnică însă, vom vedea, lucrurile
stăteau exact invers, cum se și cade unui sofist.„I-am făcut propunerea de a-l traduce românește în versuri.
Groper m-a ajutat. M-a ajutat și cînd pentru Hatikwah am tradus din Reisen, din
Bialik, din Schneyer. Așa l-am cunoscut pe Groper. În veșnică neputință
materială de a crea. Groper avea continuu temperamentul unui școlar studios pe
băncile unei ieșive. Groper ar fi putut trăi ani izolat printre rafturi; inteligența
lui trebuia să învețe din texte arameiana sau caldeia.“



Primele texte publicate de viitorul poet sînt, fără
îndoială, traduceri din Groper. Pseudonimul indică fără greș lucrul acesta:
I.G. Ofir. I.G.= Iacob Groper. Ofir, ca și Hașir mai tîrziu, spune Leon
Volovici în ediția citată, sînt nume ebraice. Nu ni se dezvăluie însă și
semnificația lor. În 1912, cînd debutează sub un pseudonim comun, nici unul din
cei doi nu mai publicase ceva. Pseudonimul comun, de tipul A. Mirea pentru
Anghel și Iosif, maschează imposibiltatea de a delimita contribuția fiecăruia
dintre autori. Este de presupus că rolul lui Groper, intelectual format și
formator, a fost mai important: el a oferit textele de bază în idiș, el a ales
probabil pseudonimul, el a ajutat la traducerea brută în limba română. Dar
textul românesc poartă, indelebilă, pecetea tînărului versificator Wechsler.
Acesta se afla în epoca eminescianizării acute. Citise nu numai poeziile
antume, ci și postumele, cîte apăruseră în ediția din 1902 a lui Nerva Hodoș,
iar spiritul lui poetic selectase fără greș modelul. De altfel, așa va citi
scriitorul toată viața : selectiv, autorii în care se regăsește. Iar modelul
său creator acesta va rămîne: personalitate proprie manifestată în tiparele
spirituale ale unui autor selectat prin afinitate. În perioada lui de
activitate în limba română principalele modele supuse afinităților elective vor
fi, în poezie – Francis Jammes, în poemul în proză –, poemele în proză ale lui
André Gide, în comentariul literar – impresionismul cu încărcătură poetică
personală al lui Remy de Gourmont. Este modelul care se regăsește în relația
primă, cea cu Groper.

De copil, scriitorii cu care nu consuna psihic îi erau
străini și imposibil de asimilat, chiar
dacă școala îi impunea. Într-o pagină memorialistică publicată de Paul Daniel,
Fondane rememorează cu umor scena în care distinsa sa mamă, cititoare de
Goethe, Heine, Lenau, Coșbuc, Bolintineanu și Alecsandri, vine la școală
(școala fiind întemeiată de tatăl ei), să se intereseze de copil. Pe care copil
îl găsește pedepsit să stea în genunchi în prima bancă pentru că, a nu știu
cîta oară, nu fusese în stare să memorizeze pastelul Semănătorii de Alecsandri.
Rușinată, mama începe să recite ea în locul recalcitrantului:




Semănătorii harnici, cu sacul subsuoară,

Pășesc în lungul brazdei pe fragedul pămînt... [Manuscriptum, 1976 (23), nr. 2,

p. 81-91].




Cu Eminescu lucrurile stăteau cu totul altfel. Eminescu era
o pasiune, și tînărul Wechsler, cînd scrie poezii, ca Eminescu ar vrea să le
scrie. Și atunci cînd traduce din Groper, tot ca Eminescu încearcă să scrie:




Peste ape

Peste ape nici un zgomot

Și copacii dorm ușor,

Te aștept să vii, iubito,

Printre florile ce mor.




Dintre roze și liane

Surîzînd te văd venind,

Și întind a mele brațe...

Vai, fantomele din gînd!




Ai uitat acele zile,

Nu ți le-amintești, o știu!

Peste apele în murmur

Cerne pace de sicriu.




N-o să vie, n-o să vie!

Spune codrul înțelept,

Și eu stau la țărm de ape

Și aștept. Ce mai aștept?

.....................................

Peste ape nici un
zgomot,

Nici o șoaptă de zefir,

Nu se bate-n depărtare

Nici o frunză, nici un fir.



I.G. Ofir

(Floare-albastră, an I, nr. 1, 15 mai 1912, p. 13)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Roxana SORESCU - B. Fundoianu anii de ucenicie

Mesaj Scris de Admin la data de 17.11.09 17:11

Roxana SORESCU - B. Fundoianu – anii de ucenicie (I)
Data debutului poetic al lui B. Fundoianu este acceptată
astăzi a fi 1 mai 1914, cînd în publicația Valuri de la Iași apare sonetul Dorm
florile, semnat B. Fondoianu. Au rămas cu un statut destul de neclar textele:
Noapte de vară, Peste ape (apărute în revista Floare-albastră, Iași, 15 mai
1912), semnate I.G. Ofir, Creație (Floare-albastră, Iași, 15 iunie 1912),
semnat tot I.G. Ofir; Cîntare (Absolutio, Iași, 25 ianuarie 1914), semnat I.
Hașir. Unii cercetători atribuie pseudonimele Ofir și Hașir viitorului poet
Fundoianu, alții le atribuie poetului Iacob Groper. Paul Daniel, editor al
poeziei lui Fundoianu și cumnat al acestuia, cunoscător din interior al
biografiei scriitorului, în Tabelul cronologic al ediției B. Fundoinau, Poezii,
Editura Minerva, colecția „B.P.T“, București, 1983, consideră primele două
titluri traduceri din Groper, sub pseudonimul I. Ofir (sic!), pseudonim care
i-ar aparține tînărului Beniamin Wechsler, iar poezia din revista Absolutio o
consideră originală, semnată cu pseudonimul Hașir, tot al acestuia.

Rolul lui Iacob Groper



O cercetare mai amănunțită a anilor de formare ai viitorului
poet B. Fundoianu situează în prim-plan relația acestuia cu Iacob Groper,
relație care poate lumina și situația pseudonimelor și a primelor texte semnate
de Beniamin Wechsler.Iacob Groper (1890-1968), născut la Mihăileni (Botoșani), a
fost un poet de limbă idiș, care a trăit în România pînă în 1964, cînd a
emigrat în Israel. După știrea mea, a fost singurul poet din România care a
scris, în epocă, exclusiv în idiș, deși cunoștea bine limba română. A publicat
în România un singur volum, de 60 de pagini format mic, cu poeme scrise în idiș
și tipărite cu caractere ebraice, În umbra unei lespezi, 1934. Publicul căruia i se adresa este, cum se
vede, chiar mai restrîns decît cel al vorbitorilor de idiș. A mai publicat
cîteva texte în Antologia poeziei evreiești noi (Antologhie fin der naier
idișer dihtung), Iași, 1945. O ediție amplă a operei sale a apărut post-mortem,
îngrijită de Eliezer Frenkel, în 1975, la Askelon, orașul în care a trăit în
Israel. Numeroase date biografice,
însoțite de o evocare a personalității scriitorului – un ciudat –, se găsesc în lucrarea lui Marcel
Marcian, Legendă la strada Iacob Groper din Askelon, 1980, Askelon, ediție de
autor pentru biblioteci și cercetători.



Iacob Groper a fost probabil omul care a jucat cel mai mare
rol în modelarea personalității lui Beniamin Wechsler, pînă pe la 17-18 ani.
Rolul său formativ, de frate mai mare cu opt ani, a fost poate la fel de
important ca și acela al lecturilor intense, alese după criterii personale, din
această perioadă. După 1917, între cei doi va interveni o răceală, dacă nu
chiar o ruptură, cu consecințe în activitatea literară a celui ce începuse a fi
cunoscut ca B. Fundoianu. Istoria relației sale cu Iacob Groper o face
Fundoianu în articolul „Cuvinte despre un prieten...“, apărut în publicația
Lumea evree, din 1 noiembrie 1919, și republicat foarte repede de „cotidianul
național evreesc“ Mântuirea (director A.L. Zissu), din 11 noiembrie 1919.
(Textul este reprodus în B. Fundoianu, Iudaism și elenism, ediție îngrijită,
note și prefață de Leon Volovici și Remus Zăstroiu, Editura Hasefer, București,
1999.) Cum articolul a apărut chiar în preajma zilei de naștere a lui Fundoianu
(14/26 noiembrie 1898), care împlinea 21 de ani, pe atunci vîrsta majoratului,
el poate fi socotit ca prima mărturisire autobiografică importantă a unui tînăr
care își făcea bilanțul evoluției. Geneza articolului spune și ea multe despre
etapa de evoluție intelectuală în care se afla Fundoianu. În Mântuirea (1919) au apărut, din august pînă în octombrie, o serie de foiletoane ale lui
Gala Galaction, colaborator constant al publicației intitulate Ghetto cultural,
consacrate culturii evreiești din Moldova. Foiletoanele lui Galaction se
publicau alternativ cu acelea ale tînărului Fundoianu, intitulate Iudaism și
elenism, care se vor constitui în primul său studiu mai serios de antropologie
culturală comparată. Este epoca în care Fundoianu se definește, într-un stil
precipitat, de mare urgență intelectuală, în raport cu spiritualitatea și
cultura iudaică. Destinul face ca aceste foiletoane ale definirii de sine să se
întretaie cu foiletoanele lui Galaction, în centrul cărora se afla
personalitatea lui Iacob Groper, inițiatorul tînărului Wechsler în
spiritualitatea iudaică. Galaction se mărturisește a fi un mare admirator al
lui Groper:

„I-am citit poeziile într-o traducere românească de multe
ori interesantă și fluidă, dar desigur nu la înălțimea originalului.
șTraducerea îi aparținea lui G. Poria.ț Subt haina de împrumut am găsit însă
imagini, avînt, forță de rechemare și un cer de dar și de lumină cari sînt
semnele adevăratelor talente. Mi-am propus, de dragul acestui poet, să-i cer
originalul idiș și să caut să-l înțeleg.“ [...]

Primele istorii ale mișcării culturale evreiești



Deocamdată, Iacob Groper, salutat de marele Bialik drept
poet care face onoare idișului de pretutindeni, petrece printre noi, purtat
încoace și încolo de valurile vieței, astăzi mai prozaice decît oricînd. [...]
Iacob Groper se adapă cu roua florilor, se hrănește cu strălucirea stelelor
și-și acordă ospățuri mărețe din tainele infinitului“ (Gala Galaction, „Iacob
Gropper“ [sic!], Mântuirea, an I, nr. 180, 17 august 1919, p. 1).

Seria de foiletoane Ghetto cultural constituie una dintre
primele istorii ale mișcării culturale evreiești din România:

„Nu sînt prea mulți ani de cînd evreii din România s-au
simțit destul de liberi și de strînși între sine ca să cuteze să înceapă o
mișcare culturală proprie. Iașii, de unde au pornit pentru români cîteva
curente cu durată și cu urmări puternice, au fost și pentru evrei centru de
fermentare și de iradiere. [...]Atîta cît știu, intelectualii evrei din Iași au început să
se adune și să se regăsească gîndind și simțind evreiește în zilele acelor
Toynbeehall, al căror merit și persistență se datoresc zelosului și învățatului
rabin Dr. Niemirower. Participanți la aceste întruniri și colaboratori la munca
de însuflețire începută erau, în jurul d-rului Niemirower, mulți evrei de
inimă, printre cari mi-au fost numiți următorii: Dr. Lipps, Dr. Burștin,
Șaraga, d-na Schoenberg, A.L.Zissu, poetul Iacob Gropper (sic!) și alții.



Din căldura și contribuția sufletească adusă de aceste
Toynbeehall-uri au născut în 1914 mișcarea și gruparea din jurul revistei
Licht“ (Gala Galaction, „Ghetto cultural II“, Mântuirea, an I, nr. 222, 20
septembrie 1919, 5 Tischri 5680, p. 1).

Foiletoanelor lui Galaction le va replica Fundoianu în
articolul memorialistic „Cuvinte despre un prieten“. Ceva l-a cam nemulțumit pe
tînărul simbolist la Galaction. Deși el nu spune niciodată ce, nu e prea greu
să deducem: probabil nu i-a prea plăcut tonul sfătos de predică și excesul de
sentimentalism cu care evoca părintele Galaction atmosfera de început de veac
în nordul Moldovei, starea idilică a școlilor religioase evreiești, ca și
comparația între poezia lui Groper, nelipsit din evocările lui Galaction, și
atmosfera liric nostalgică din scrierile moldovenilor. Fundoianu e politicos,
dar limpede – bunul preot nu prea cunoaște opera lui Groper, iar în descrierea
atmosferei e mai mult subiectiv decît obiectiv: „Citesc cu plăcere și multă luare aminte articolele
prietenului nostru Galaction despre Groper. Galaction, sub fraza lui de epic,
sub stilul lui nemilostiv și șdeț piatră, ascunde un liric. El a trecut pe
lîngă Groper, și pentru că Groper avea cîntece cu atîtea petale s-a oprit
înduioșat să le asculte. Cine ascultă numărul valurilor, și tot ce tace frunza,
și tot ce spune tăcerea? Citind incomplet pe Groper, prietenul Galaction a
rămas clătinat sufletește, cum rămîi după o singură notă scăpată din clavir, cu
rezonanță.



Pretexte... Statornicind pe o copertă de lucrări critice
titlul acesta, André Gide fixa cel mai inteligent titlu de carte de la
memoriile, Dichtung und Wahrheit, ale lui Goethe. Goethe a văzut ascuțit că la
o vîrstă de toamnă, viața lui, de la obîrșie povestită, nu va putea fi
numaidecît adevăr. De aceea a adăugat «și poezie». Adică și fals. Și deformare.
[...] Gide, în însuși titlul cărței de critică, a explicat: nu scriu despre
voi. Scriu despre mine. Citind articolul lui Galaction despre Groper, am citit
ce scrie Galaction despre sine“ (Mântuirea, an I, nr. 261, 11 noiembrie 1919, p. 1).

(Trebuie spus că Fundoianu va mai scrie despre Galaction,
foarte elogios, și că Galaction nu se va supăra de îndrăzneala tînărului, dar
nu va uita, și își va intitula primul articol de susținere a acestuia „Un
Veniamin cutezător“, în Adevărul literar și artistic, 26 iunie 1921.)Fundoianu are astfel prilejul, la 21 de ani, să-și
recapituleze începuturile. Micul lui articol spune lucruri esențiale despre
relația cu Groper, dar nu spune chiar tot. Cei doi s-au întîlnit în Sala de
conferințe Toynbee șnumită astfel după Arnold Toynbee (1852-1883), economist,
unchiul istoricului englezț, probabil în toamna anului de grație 1911.



„L-am cunoscut pe Groper – la Toynbeehall din Iași – într-o
seară cu sală sărăcăcioasă și cu public puțin, fugărit de ploaie. Era toamnă și
Groper citea versuri. Știam atît jargonul cît îl cunoaște astăzi Galaction. Și
am avut subit intuiția că pe catedra de pe care Groper citea prost și monoton
se revela cineva.“


Ultima editare efectuata de catre Admin in 24.11.09 15:48, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Poetul în camera de gazare

Mesaj Scris de Admin la data de 11.11.09 12:37

Poetul în camera de gazare
Expoziția „Benjamin Fondane“ este deschisă la Muzeul „Mémorial de
la Shoah“ din Paris. Poetul B. Fundoianu (Benjamin Fondane) și-a găsit
sfârșitul în lagărul de la Auschwitz, la începutul lunii octombrie 1944.


Benjamin Wechsler, fiul negustorului Isaac Wechsler din Herța
Bucovinei, a început să colaboreze, din 1912, la reviste evreiești și
românești. Sub pseudonimul B. Fundoianu, a publicat, în 1914, la vârsta
de 16 ani, în revista „Viața Nouă“ a lui Ovid Densușianu. După trei ani
de studii la Facultatea de Drept din Iași, s-a stabilit la București.
Numele lui apare în reviste importante ale vremii, ca „Rampa“,
„Adevărul literar și artistic“, „Sburătorul literar“. A semnat poezii
și articole critice.

A intrat în cercurile avangardei românești, împrietenindu-se cu Ion
Vinea, Sașa Pană, Marcel Iancu și Brunea-Fox. În 1922, a fondat la
București, împreună cu Armand Pascal, cumnatul său, care va deveni ceva
mai târziu regizor la Théâtre de Champs-Elysée, teatrul de avangardă
„Insula“, cu un program inspirat de cele ale lui Copeau și Georges
Pitoeff.

Cei doi au tradus chiar unele piese, cum ar fi „Doctorul zburător“ de
Molière sau „În fața porților de aur“ de Dunsany. Fundoianu a și jucat
în unele piese, alături de sora sa Lina Fundoianu-Pascal și de alți
actori importanți ai perioadei.

Simbolul evreului rătăcitor

În 1923 Fundoianu s-a hotărât să se stabilească la Paris și a devenit
Benjamin Fondane. Familiarizat cu avangarda românească, prieten cu
Tristan Tzara, Constantin Brâncuși, Ilarie Voronca, Victor Brauner, va
continua să colaboreze la reviste românești, cum ar fi „Integral“,
„unu“, dar și la publicații franceze ca „Discontinuité“ sau „14 rue du
Dragon“.

A cunoscut cercurile suprarealiste, dar a filtrat avangarda europeană
prin propria personalitate, prin propriile concepții despre lume și
artă. Ideile lui apar în articole despre Paul Eluard, Louis Aragon,
Cocteau, Tzara, într-un număr din „Integral“ dedicat poeziei franceze,
dar și despre Brâcuși sau Chagall în publicații franțuzești.

Benjamin Fondane este, în primul rând, poet. A scris în limbile română
(„Făgăduința lui Petru“ – 1918, „Imagini și cărți“ – 1922, „Priveliști“
– 1930) și în limba franceză („Ulysse“ - 1933, „Rimbaud le Voyou“ –
1933, „La conscience malheureuse“ – 1937,„Faux traité d’esthétique –
1938, „Baudelaire et l’experiénce du gouffre“, apărut postum, în 1947).
Poemele sale îl au ca figură dominantă pe călătorul Ulise, simbol al
intelectualului veșnic cercetător și al evreului rătăcitor. Ele sunt
impregnate de filosofia existențialistă, a acestui emul al lui Șestov
și admirator al lui Kirkegaard, care era Fondane.

Film și muzică

Personalitate complexă, artistul a fost interesat de posibilitățile
filmului, mai ales ale celui mut. A semnat, încă din 1925, cronici și
analize cinematografice. S-a oprit asupra unor pelicule realizate de
René Clair, asupra umorului unor Mack Sennet, Chaplin, Buster Keaton
sau Harry Langdon.

A fost, timp de mai mulți ani, scenarist la studiourile Paramount și a
realizat filmul „Tararira“ la Buenos Aires, în 1936, o producție cu
aventuri comice interpretate de Cvartetul Aguilar, celebru în epocă, pe
muzica transpusă pentru flaut de Paco Aguilar, după Mozart, Haydn,
Albeniz, Ravel, Brahms sau melodii idiș. Din păcate, toate copiile au
dispărut.

A semnat, de asemenea, trei „Cinepoeme“, o încercare de fuziune între
scenariu și poezie, ilustrate de Man Ray. „O parte din mine, pe care
poezia o respinge, și-a găsit în cinema un debușeu de nădejde“, afirma
Benjamin Fondane.

Soldat și nearian

În 1938, Benjamin Fondane a devenit cetățean francez, iar în 1940 a
fost mobilizat și a participat la luptele din Seine-et-Marne. A fost
făcut prizonier, a evadat, a fost prins și apoi eliberat. Din motive
medicale a fost demobilizat în 1941. Revenit în Parisul ocupat, a
întreținut relații, în această perioadă, cu Emil Cioran, Stephane
Lupasco, Paulhan.

Denunțat ca evreu, a fost arestat de poliția franceză în martie 1944 și
închis în lagărul de la Drancy, împreună cu sora sa Lina. La
intervenția lui Cioran și a lui Lupasco, i s-a obținut eliberarea,
argumentându-se că „este soțul unei ariene“. Refuză să părăsească
lagărul fără sora sa. Deportat la Auschwitz, este gazat în primele zile
ale lunii octombrie.

Contemporanul Fondane

Expoziția de la Paris cuprinde, pe lângă portrete ale lui Fondane
semnate de Man Ray, Victor Brauner sau Constantin Brâncuși, fotografii,
imagini din albumul lui cu foto-poeme, lista convoiului cu care a
plecat la Auschwitz, cărți cu scrierile sale, apărute antum sau postum.
După război, numele lui Benjamin Fondane a intrat într-un con de umbră.
Opera lui a început să fie reeditată în 1965, de Claude Sernet, alt
scriitor francez originar din România.

Dar, adevărata redescoperire a ei, atât în Franța, cât și în România,
s-a produs abia în jurul anului 1980. În deceniul următor, a fost
constituită la Paris Societatea de Studii Benjamin Fondane, care
publică anual „Les Cahiers Benjamin Fondane“, iar un spațiu din strada
Rollin, unde a locuit scriitorul, a primit numele lui.

Expoziția „Benjamin Fondane, a fost, de altfel, organizată de „Memorial
de la Shoah“, în colaborare cu această societate și cu sprijinul
Institutului Cultural Român de la Paris. Ea este menită să evoce
personalitatea unui artist excepțional, cu deschidere către toate
ideile lumii, dispărut din cauza unei paranoice intoleranțe etnice.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ticu GOLDSTEIN - Inedit Fondane

Mesaj Scris de Admin la data de 12.08.09 6:47

Ticu GOLDSTEIN - Inedit Fondane
Aceste inedite nu au apărut decît
în volumul Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et
Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Paris,
Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Ca­chet
Volant“, 1997. Necuprinderea lor în volumele postume
publicate, dată fiind importanța acestora, ar provoca o nedumerire
și ar pretinde o explicație. Sînt de presupus două motive.
Caracterul lor de revoltă cutezătoare și solitudinea absolută,
amintind de cu­vintele biblice: „Doamne, Doamne, de ce m-ai
pă­răsit?!“ ale celui răstignit și chiar depă­șindu-le
în temeritatea lor.

Geneviève a ezitat să le dea
publicității, părîndu-i-se prea dure, și le-a încredințat
lui Jacques Maritain. „Erezia“ acestor texte inedite trebuie să
ne readucă în memorie acele tribunale rabinice medievale, de
care trebuie să fi știut Fondane, unde era judecat Dumnezeu însuși,
pentru moartea pe ruguri a sute de nevinovați, lichidați pentru
credința lor nestrămutată. La limită, să ne mai reamintim și de
blestemele mamelor românce la adresa Cerului, atunci cînd,
în vremea secetei, mureau de foame copiii nevinovați. Un
strigăt sfîșietor, poate ultimul..., deoarece nu știm exact
cînd l-a pus și pe hîrtie!



Azi plîngerea mea e amară (Iov)



„Plîngerea mea e astăzi amară

angoasa aproape de sufletul meu

albia torentelor e atît de
secată,

încît pot s-o străbat cu
piciorul.

Iar ochii mei sînt grei și
secați,

iar durerea lumii trece prin ei.

Să vină vremea ploilor!

și-o lacrimă pe genele mele...



Atîtea lucruri care se tocesc

și atîtea lucruri care mă rod.

Cei ce mor de foame, Doamne,

și cei ce mor de nedreptate!

Noaptea mea e populată de ochii lor

ziua mea e populată de plăgile lor.

Trebuie să strig pentru moartea lor?

Trebuie să apăr dreptatea lor?



Vreau să vorbesc despre mine,

Da, pur și simplu, despre mine.

Dar de unde să-mprumut o lacrimă

de unde să apuc să strig cît de
cît?

Vidul mă apasă și mă tulbură

mă dublează precum o oglindă –

dacă tu nu poți să mă asculți

cum îi vei înțelege pe
ceilalți?



Omul a venit pînă la mine,

el a plîns sub subțiorii mei

îi era foame, îi era sete,

era gol sub pielea sa.

Și-a pus capul rece

pe picioarele mele

ca un copil.

Știa el oare, ca și mine,

cît de crudă e absența Ta?



Am făcut rău ca toată lumea

iubirea, angoasa și insomnia

am adunat idoli

acel Aur invizibil ca Tine.

Am avut încredere în viață

și am renegat prezența ta,

am coborît atît de jos

cît poate coborî
amărăciunea.



Dar am mușcat îngrozit piatra,

am băut chiar neputința

și m-am culcat cu pietrele

care hohoteau în rîu.

Ți-am cerut eu viața?

Ți-am cerut eu moartea?

De mă-nec – te afectează?

Dacă mor – te bucuri?



Nu-mi trebuie Justiția ta!

Dar unde-i oare mila ta?

Nu-mi trebuie dreptatea ta!

Unde-i suferința ta?

Și unde-i așadar iubirea ta?

N-am avut nici un păcat.

Aș fi meritat iertarea ta?



Știu că iubeam viața –

cum aș fi putut iubi moartea?

Viața era plină și interesantă

moartea, găunoasă și amară.

Iată-mă, vin către Tine

nu-mi plec capul.

Nu te pot implora

vin la Tine ca adversar.

Oare trăim într-o lume

Unde doar puterea contează?

Oare în Justiție și în
Iubire

Doar Forța decide?

În balanța ta

O lacrimă nu cîntărește

Mai greu decît toată
înțelepciunea

Mai greu decît toate virtuțiile?“



„Feriți-vă de umilință. Dintre
orgolii, e cea mai rea. Toate defectele oamenilor nu contează pe
lîngă o «umilință» spirituală! Toate viciile nu
sînt nimic pe lîngă superbia lui Dumnezeu! Nu există
decît un singur fel de umilință: să vrei și să nu poți,
să nu știi cum să ajungi la Dumnezeu! E un fel de tortură reală;
să-ți măr­turisești neputința, să admiți sentința: «Căile
Domnului sînt de nepătruns!».

Toate celelalte torturi, macerații,
flagerări sînt «gingășii», cum ar spune Epicur;
acestea sînt delicii, torturi care ne oferă autoguvernarea și
fac din noi zei! Să nu fii decît un vierme, laș, vicios și
neputincios – și totuși să-l iubești pe Dumnezeu –, asta e
cea mai îngrozitoare dintre torturi, adică să «porți
crucea» și să te urăști!“

(extras din Note asupra misticii)



Notă: Aceste două texte, însoțite
de o fotografie a lui Fondane, au fost, probabil, remise de către
sora lui Fondane, Marie, lui Jaques Maritain, atunci cînd l-a
vizitat la 21 august. Într-adevăr, pe plicul ce cuprinde
aceste texte stă scris: „Geneviève – La Solitude – 21
août 1949“. Cele două texte sînt inedite.
Extrase și traduse din volumul
Fondane- Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève
Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Paris, Éditions
Paris-Méditerranée, Co­llection „Cachet Volant“,
1997, pp. 170-172
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Scriitorul Benjamin Fundoianu

Mesaj Scris de Admin la data de 15.11.08 9:44

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Editarea operei lui Fundoianu. O polemica paguboasa

Mesaj Scris de Admin la data de 03.11.08 18:40

Editarea operei lui Fundoianu. O polemica paguboasa
(de ziua Holocaustului)
(ANDREI OISTEANU)
n-a fost sa fie", tipic romaneasca.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Exodul, la Festivalul de Teatru de la Avignon

Mesaj Scris de Admin la data de 25.07.08 17:00

„Exodul”, la Festivalul de Teatru de la Avignon
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=7184
Spectacolul „Exodul” de Benjamin Fondane va fi prezentat în cadrul sectiunii OFF a Festivalului de Teatru de la Avignon, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris. Regizat de Yves Sauton, produs si coordonat de Eric Freedman, „Exodul” va fi oferit de compania Théâtre de la Mouvance la Ateliers d’Amphoux din Avignon, în perioada 22 iulie si 22 august.
Benjamin Fondane a fost un mare poet, filosof si eseist român care si-a scris operele fundamentale în limba franceza. El a murit gazat, la Auschwitz, în 2 octombrie 1944. „Exodul” este poemul nesfârsitului exil al acestui spirit liber. ICR Paris acorda din anul 2006, Premiul anual de literatura francofona „Benjamin Fondane
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE>>>>>

Mesaj Scris de Admin la data de 20.07.08 18:01

Iata de ce nu este cazul sa ne inselam in ce priveste intelesul revendicarilor sale tocmai atunci cand, cerand garantii pentru libertatea sa, el pare a pune conditii. Ar fi o greseala, o dovada de nepricepere psihologica sa se creada ca, prin libertate, el intelege dreptul de a se impotrivi societatii socialiste; nici prin minte nu-i trece sa ceara, pentru scriitorul fascist, dreptul de a sabota Statul; indiferenta sa fata de aspectul social este cea mai sigura garantie a bunelor sale intentii. Cerand libertatea, el nu se gandeste decat la propria-i libertate: adica, la dreptul de a-si asigura, fara rest, in Statul socialist, statutul sau de scriitor. Ar trebui sa fie ceva cat se poate de simplu si usor de acceptat, daca in spatele Statului comunist nu s-ar afla un intreg corp de doctrine nespus de respectabile, dar care, fiind nascute dintr-o exigenta etica, fac o confuzie criminala intre valorile etice, pe de o parte, si valorile artistice si culturale, pe de alta.

Libertatea, asa cum o intelege scriitorul, nu reprezinta decat restabilirea unei deosebiri intre aceste doua feluri de activitate umana, cat se poate de diferite, atat in privinta scopului urmarit, cat si a mijloacelor de exprimare. Etica, profitand de prezenta sa intensa in sanul miscarii revolutionare, s-a vazut acoperita de o multime de privilegii, acordandu-i-se un fel de intaietate, in virtutea principiului, general admis, al identitatii continutului operei de arta cu insusi continutul social; dar pentru arta, in ceea ce o priveste, cel mai important este sa se obtina cat mai repede cu putinta o separare a puterilor; dupa cum etica poate, mai pe ocolite, sa intalneasca opera de arta, la fel si arta, tot pe ocolite, ajunge sa raspunda cel mai adesea exigentelor eticii.

Dar trebuie sa procedam in asa fel incat sa fie respectat principiul insusi al acestui fel ocolit care presupune un limbaj autonom; misiunea artistului este de a explora strafundul fiintei individuale; el este un creator de valori psihologice (trimitand, deopotriva, spre mitologie, spre faptul religios si spre problematica sexuala), nicidecum un detinator al indemanarii nevoite sa dea glas unui continut dinainte stabilit, oricat de mare importanta ar prezenta, de altfel, pentru el, respectivul continut, din punct de vedere sentimental sau pasional, de care nici o clipa nu-i trece prin gand sa se lepede... Dupa cum foarte bine se stie, exprimarea artei se deosebeste radical de felul in care ajung sa fie exprimate valorile sociale, chiar atunci cand cea dintai este identica, din punct de vedere etic, cu aceasta din urma. Odata ce estetica a fost admisa ca mod de actiune si de cunoastere, sare pana si in ochii celor naivi ca ea nu poate cu nici un chip sa adopte limbajul eticii, decat daca accepta sa-si compromita propria-i cauza.

Intre aceste doua moduri de activitate a spiritului se iveste o dubla ruptura: 1) morfologica, 2) functionala. In timp ce etica se exprima in limbajul ratiunii discursive, artistul lucreaza pe un plan al irationalului liric care face ca, pana si atunci cand vrea sa puna in valoare binele, sanatatea, bucuria, curajul, libertatea, iubirea aproapelui, tot sub forma aparenta a raului, a bolii, a disperarii, a lasitatii o face; sau, ceea ce sporeste si mai mult neintelegerea, sub forma umorului, care incurca si cele din urma valori limpezi in sentimentul etic al artei pe care il impartasim. Ca umorul, ironia, lirismul sunt categorii ale artei si ca artei ii este cu neputinta sa vorbeasca limba multimii de rand o limba a eticii , iata ce trebuie, fara intarziere, sa puna in lumina artistul.

Cand spun: activitate functionala a artei, inteleg sa numesc necesitatea profunda, irationala, care face ca arta sa nu poata fi altceva decat ceea ce este, ca si cum ar fi purtatoarea unei misiuni al carei inteles trebuie neaparat sa ne scape, si, in primul rand, sa-i scape artistului insusi.

Acest element "demonic", de multe ori dibuit in opera de arta (fara a putea vreodata sa fie definit cu strictete), suntem liberi, dupa ce-l vom fi prins, sa-l interpretam in sensul cel mai convenabil. Cu toate acestea insa totul se petrece ca si cum arta ar indeplini o functie sociala asadar civilizatoare , iar continutul ei demonic, departe de a fi dispretuit, ar implica, pana la urma, tocmai acea actiune sociala care poate transforma individul. De retinut ca, acolo unde etica ne predica: fii bun, iubeste-ti aproapele, Lautramont va spune: fiti vampiri, iar Baudelaire: femeia este o fiinta a naturii si, ca atare, este infama. Iar acolo unde etica ne sfatuieste sa ne resemnam in fata mortii, Rimbaud ne va cere sa ne revoltam impotriva ei. Acest dezacord va trebui sa-l consideram drept diferenta specifica dintre cele doua feluri, in vigoare si diferite, de a cauta aceleasi valori, pentru a atinge aceeasi tinta.

Intr-adevar, activitatea sociala a eticii intra in disputa cu instinctele anarhice sau antisociale ale individului, refulandu-le cu forta, intr-un mod mai mult sau mai putin brutal; ea se exercita sub forma constrangerii, a intimidarii sau stanjenelii... Ca instinctele refulate nu sunt, prin aceasta, si suprimate, si ca esti nevoit sa le intalnesti altundeva, in multimea simptomelor care nu reprezinta decat satisfacerea, prin substituire, a instinctelor refulate, lucrul acesta l-am aflat cu de-amanuntul de la Freud. Dar aceste simptome, pe care psihanaliza se straduieste sa le vindece, si pe care aceste uriase explozii numite razboaie nu le elibereaza decat in parte, sunt nimica toata fata de ceea ce ar putea fi daca nu ar exista o functie susceptibila de a duce mai departe realizarile eticii si a vindeca fiinta omeneasca de rana adanca sortita sa se invenineze pe zi ce trece; aceasta functie este asumata, pe de o parte de catre rolul vindecator al rasului, pe de alta parte de catre rolul vindecator al cruzimii: ambele ating cea mai inalta expresie a lor tocmai prin functia artistica.

Asadar, totul ne face sa credem ca rolul eticii se margineste la interzicerea cu orice pret a instinctelor antisociale, chiar daca fiinta omeneasca ar avea crancen de suferit de pe urma unei asemenea interdictii, si chiar daca, sub apasarea unei asemenea suferinte, ar cauta mijloace dubioase, viclene si ipocrite de a-i impiedica efectele. Si chiar atunci cand, luand cai laturalnice, va refuza sa-si duca pana la capat sadismul, nu va putea decat sa-l indrepte impotriva lui insusi, creand in felul acesta un izvor de suferinta sociala la fel de grav ca si cel dintai. Arta, dimpotriva, in loc de a te face sa refulezi, te elibereaza; ea il face pe spectator/cititor sa retraiasca nenumarate senzatii sadomasochiste si, in felul acesta, il descarca de un enorm potential de agresivitate innascuta; un om care rade in hohote, spune Carlyle , nu poate fi cu adevarat rau; acelasi lucru se poate spune despre cineva care a ucis alaturi de Sade ori a luat parte la o "liturghie neagra" alaturi de Huysmans.

Dar, pentru ca arta sa poata servi de supapa, pentru ca artistul sa-si indeplineasca functia de "gunoier" , el trebuie sa-si asume nelinistile, angoasele, crimele neamului omenesc; trebuie sa traiasca pana in strafunduri sado-masochismul umanitatii torturate de interdictiile absolute ale eticii: in aceasta consta, in buna parte, explicatia demonismului sau. A spune cum sustinea Gorki ca Dostoievski gasea o "justificare instinctelor bestiale, animalice ale omului" e totuna cu a nu intelege catusi de putin functiile artei, care nu vindeca instinctele decat dupa ce le-a trezit, tot asa cum psihanaliza trezeste in cel bolnav, pentru a-l vindeca de ele, toate evenimentele traumatice uitate sau inconstiente care il muncesc. Procedand in felul acesta, Dostoievski aduce servicii de nepretuit societatii si rolului ei civilizator, servicii pe care nu i le pot aduce scriitorii, cand, slujitori ai eticii, ei se multumesc sa interzica in loc sa vindece. Acest ultim rol si l-a asumat Tolstoi cand a pornit lupta impotriva lui Shakespeare, in numele moralei, fireste, tocmai atunci cand el insusi incetase sa fie artist, pentru a deveni predicator .

Daca asa arata la fata arta, atunci artistul este, potrivit eticii, un soi de monstru, un individ subversiv, dubios, un magician, cam trasnit de felul sau, cu o sensibilitate bolnavicioasa, cu un temperament tenebros, si aceasta este chiar explicatia totalei lui indiferente in privinta cadrului social sau, dimpotriva, a conformismului sau exagerat. Intr-unul din ultimele sale Jurnale, Andr Gide, analizandu-se, cu privirea sa necrutatoare, se intreba, tocmai legat de acelasi Tolstoi, daca activitatea morala de care daduse dovada la asfintitul vietii, nu se datora unei scaderi a personalitatii sale artistice si daca el insusi, Gide, nu se daruia atunci cu o asemenea inflacarare unei cauze politice decat pentru ca, in strafundul sau, artistul simtea ca-l lasasera puterile. Tin sa aduc aici un omagiu perspicacitatii si curajului care isi gasesc deplina masura intr-o asemenea analiza introspectiva.

Ipoteza aceasta a lui Gide, banuiala abia mijita, ilustreaza mai bine decat orice altceva chiar ipoteza noastra: anume ca artistul nu coboara in arena morala sau sociala decat silit, in vremuri tulburi si agresive, si ca plateste aceasta coborare cu tributul diminuarii propriei activitati creatoare. Dar diminuarea activitatii creatoare presupune, totodata, o suspendare a activitatii de terapeut, a efortului civilizator, iar societatea trebuie sa inteleaga ca are tot interesul sa-l dezlege cat mai iute de o misiune care ii este straina si care nu poate fi exercitata decat in dauna cetatii. Daca, asa cum spune tot Gide, "drumul catre Iad este pietruit cu intentii bune", pentru a ajunge la concluzia ca poti scrie carti proaste avand intentii bune, nu este prea tarziu sa atragem atentia celor animati de cea mai mare buna-credinta din lume, care isi inchipuie astfel ca ne fac sa slujim mai bine cauza revolutiei, ne indeamna sa parasim drumul intunecat si rau pietruit al artei pentru bunele intentii al caror rezultat putem de pe acum sa-l vedem ca fiind daunator revolutiei insesi.

Pomeneam de frivolitatea artistului; poate ca cititorul a strambat din nas vazand aceste randuri. Poate ca va intelege acum sensul acestei frivolitati; si ca el tine piept seriozitatii vietii, a eticii, cu o disperare si o tenacitate care ar merita sa fie numita altfel decat "frivolitatate", frivolitate fata de social, dar infinit mai serioasa decat seriozitatea cea mai grava. Acest fapt explica de ce Baudelaire, sadicul, necrofilul, mistificatorul inrait, dandy-ul, opiomanul, a fost si este maestrul nostru, iar nu Hugo, apostolul, exilatul, cantaretul progresului si al multimii. Acest lucru explica de ce pionierului ii revine rolul de a muri pe baricade, insa poetului de a desavarsi, intr-o singuratate care este a operei sale, un loc absolut, in care vor fi traite cele mai groaznice zbateri omenesti. Aceasta explica de ce sfantul nostru, in secolul al XIX-lea, a fost Mallarm, si nu Zola sau Vals. Asemenea saltimbancului de la Notre-Dame, fara ca nimeni sa banuiasca, nici chiar noi insine, dam o mana de ajutor, in felul nostru, evolutiei societatilor. Ca aceasta jonglerie, ca aceasta frivolitate contin o clipa de vesnicie sau cea mai disperata dintre credintele in fiinta umana o veti fi inteles si singuri, de buna seama.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Benjamin Fondane - Scriitorul in fata Revolutiei

Mesaj Scris de Admin la data de 20.07.08 18:00

Benjamin Fondane - Scriitorul in fata Revolutiei
Traducere din limba franceza, introducere, note, comentarii si anexe de Luiza Palanciuc si Mihai Sora, Studiu de Louis Janover, in curs de aparitie la Editura Limes, Cluj-NapocaScriitorul in societate

Sa fie, oare, scriitorul o simpla "oglindire" a societatii in care traieste? In cazul acesta, cuvantul "libertate" n-ar mai putea avea nici un inteles: oglinda nu este decat un lacheu al chipului nostru; nu are putinta de a refuza imaginea care se proiecteaza in ea; nici pareri nu are care sa fie ale sale. Dar sa nu confundam scriitorul considerat ca "oglindire" cu scriitorul care tine capul plecat, nici cu scriitorul-lacheu. Cine spune "supunere" spune, vrand-nevrand, si "libertate", deoarece supunerea implica anumite conditii, precum constrangerea, interesul, avantajul; ea este contrariul unei alegeri vii si spontane: dati la o parte constrangerea sau interesele (care sunt un fel de constrangeri deghizate) si supunerea scriitorului dispare odata cu ele. Pentru ca vocabula "supunere" sa-si capete adevaratul inteles, trebuie sa existe un dezacord intre doua sau mai multe forte si mai trebuie ca fiecare dintre acestea sa aiba constiinta deplina a insemnatatii dezacordului. Nu poate constrange decat acela care stie de ce anume constrange (vointa de putere, interese materiale etc.); nu se simte constrans decat acela care refuza in mod constient continutul ideatic al constrangerii.

Or, in societatile puternice, in societatile echilibrate, cuvantul "constrangere" era necunoscut, tot asa cum necunoscut era si contrariul sau, cuvantul "libertate"; autoritatea nu insemna constrangere; oricat de false ne-ar putea parea ideile care au stat la baza acestor societati, ele erau vazute ca adevarate nu doar de catre aceia care profitau de pe urma lor, ci si de cei care le trageau ponoasele. Asa stand lucrurile, se poate vorbi despre o organizare ierarhica a societatii oamenilor, dar nu si de existenta claselor: clasele n-au inceput sa existe decat din clipa in care noi valori au patruns in constiinte, cand autoritatea indivizibila a ajuns sa fie inlocuita cu forta pumnului, singura capabila, de acum inainte, sa mentina o stare de lucruri existenta, dar care incetase sa mai fie acceptata cu spontana incredere. In chiar clipa in care s-a produs aceasta fisura intre realitate si legalitate pana atunci identice , in chiar acea clipa au inceput sa iasa la lumina perioadele revolutionare: democratia ateniana, rascoala lui Spartacus, crestinismul, Reforma etc.

Prin urmare, doar perioadele revolutionare ajung sa cunoasca in ce anume consta exercitarea constrangerii si, drept consecinta, aceea a libertatii. Ajunge ca o revolutie sa izbuteasca pentru ca tabla ei de valori sa se impuna de-a lungul unei intregi perioade istorice; si nu pe baza unor constrangeri abuzive, deoarece nimanui nu i-ar trece prin gand sa puna la indoiala legalitatea Autoritatii, caci, oricum, libertatea ca atare este lipsita de continut. Trebuie sa evitam eroarea de a judeca o epoca istorica in functie de ideile noastre, si nu de ale sale; caci au fost epoci in care pana si sclavii puteau crede ca exista un temei pentru legile sclaviei; nu doar stapanilor, dar nici macar sclavilor nu le trecea prin minte ca aici era o nedreptate. Insa, intr-o perioada revolutionara, precum secolul al V-lea grecesc, Socrate, condamnat la moarte, stia cat se poate de bine ce nedreapta fusese aceasta condamnare; pentru el, termenii de "libertate" si "constrangere" existau cu adevarat, iar faptul de a se fi supus sentintei judecatorilor sai nu a fost decat o supunere aparenta: ea nu scoate in evidenta supunerea lui fata de legile cetatii decat pentru a-i da o cat mai mare stralucire pe planul revolutionar al spiritului, asa cum il concepea el, voind ca dispretul propriei sale vieti sa reprezinte actul suprem al libertatii spiritului.

Cazul lui Socrate deschide o lunga serie de fapte care dezmint parerea simplificatoare a lui Marx ca n-ar exista activitate revolutionara decat pe plan economic si ca revoltele spiritului, manifestarile libertatii sale nu ar fi decat o "oglindire" a tendintelor de care sunt animate clasele. In anumite epoci, se intampla ca scriitorul sa se revolte impotriva starii sociale si a constrangerii la care este supus spiritul; i se intampla sa fie, deopotriva, revoltat si revolutionar: cazul lui Voltaire, al lui Rousseau, al lui Nietzsche, al lui Rimbaud, al scriitorilor socialisti sunt edificatoare in acest sens. Dar tot la fel de bine se poate intampla ca scriitorul cel mai conformist pe plan social sa fie un revoltat pe plan spiritual: asa stau lucrurile in cazul lui Pascal, al lui Fnelon, al lui Baudelaire, Mallarm, Lautramont, al ereticilor crestini. Si exista si scriitori cat se poate de conformisti pe plan spiritual care sunt revolutionari pe plan social: este cazul liberalilor burghezi, de la Zola pana la Barbusse, si aceasta pare a fi, ma tem, conceptia oficiala pe care statul sovietic incearca s-o impuna scriitorilor sai.

Oricat de neplacut ar fi, adevarul este urmatorul: in general, scriitorul este, pe plan social, cea mai conformista dintre fiinte; a fost monarhist, feudal, burghez, cu o usurinta care lasa sa se prevada ca, in curand, va deveni comunist, dupa cum bate vantul; conformismul sau social nu este insa o trasatura de caracter plina de servilism, este, mai degraba, revelatoare a caracterului cu totul aparte a esentei sale.

Merita sa ne aplecam o clipa asupra urmatoarei reflectii a lui Walter Pater in legatura cu Leonardo da Vinci: "Pare, multa vreme, ca putin ii pasa de geniul sau... Si totusi, intr-atat este de posedat de propriu-i geniu, incat, in prezenta evenimentelor celor mai tragice pentru patria si pentru prietenii sai, ramane impasibil, asemenea cuiva care s-ar fi gasit acolo din intamplare, pentru a duce la indeplinire cine stie ce misiune secreta." Este prea usor sa-l acuzi pe scriitor ca e las si fricos "clapon", cum spune despre el insusi Montaigne fara sa tii seama de faptul ca stie si sa traiasca printre pericole, punandu-si la bataie insasi viata. Racine, care nutrea pentru Ludovic al XIV-lea o admiratie ce ni se pare noua iesita din minti (intocmai lui Dostoievski, in Casa mortilor: "Imi scrieti ca toata lumea il iubeste pe tar; eu, unul, il ador"), a riscat totusi sa fie dizgratiat de rege din clipa in care s-a ivit cazul Port-Royal; la fel se intamplase si cu scriitorii protestanti din vremea Reformei.

Desi pare de neconceput, scriitorii au avut parte, mai degraba, de crize spirituale si, mai ales, religioase, decat de vreo criza cu tenta politica. Pascal, Fnelon, de pilda, au fost persecutati pentru ideilor lor religioase si nu, precum Voltaire, pentru ideile sale antireligioase; Nietzsche, Dostoievski si-au indreptat imprecatiile impotriva unei idei religioase; chiar si Rimbaud revendica "libertatea in privinta mantuirii"; dar fara indoiala ca stiti toate acestea... Cei mai mari dintre scriitorii pe care ii ridicam in slavi un Rousseau ori un Ruskin nu intruchipeaza, in luptele lor impotriva civilizatiei sau a masinismului, decat tipuri reactionare din punct de vedere social. Ca ar trebui sa stabilim o legatura de dependenta intre aceste revolte spirituale izolate, pe de o parte, si, pe de alta, miscarea revolutionara a claselor care urca sau coboara pe scara istoriei, si sa nu vedem aici decat simple oglindiri pasive ale luptelor economice intre clasele sociale, iata la ce ne invita sa luam parte doctrina lui Marx. Desigur, aceasta ipoteza poate seduce spiritul nostru devenit din ce in ce mai determinist; dar, sa afirmam ca ea reprezinta adevarul exact, nu ne-am incumeta. Gide, nu scria el, oare, referindu-se la Dostoievski, aceste randuri substantiale: "Evenimentele vietii lui Dostoievski, oricat de tragice ar fi fost, raman evenimente de suprafata. Pasiunile care il framanta par a-l macina pana in strafunduri, dar, dincolo de aceasta regiune a intimitatii, mai ramane una pe care nici evenimentele, nici pasiunile nu o pot atinge."?

Sa fie, oare, vorba de ura scriitorului fata de categoria socialului? Nu de ura este vorba, ci de indiferenta, scriitorul fiind cuprins de o atractie devoratoare si totala pentru conflictele care il mistuie in insasi intimitatea sa, intorcandu-si interesul de la pasiunile de suprafata spre cele de adancime. Daca artistul zilelor noastre, sacait de social, pare, nitam-nisam, sa-i acorde atentie, lucrul acesta se datoreaza agitatiei exagerate a socialului, care il mentine la suprafata pasiunilor, impiedicandu-l sa-i intoarca spatele si sa se scufunde in zonele de adancime ale intimitatii sale. Pentru ca el sa se poata lasa in voia conflictelor sale launtrice, trebuie neaparat ca societatea in care i se petrece viata sa fie bine asezata, sa se bucure cat de cat de echilibru; el are neaparata nevoie de acest echilibru social pentru a-si putea regasi intacta indiferenta fata de pasiunile de suprafata, care, doar ea, ingaduie intrarea in scena a pasiunilor lui de adancime.

Adeziunea artistului la miscarile revolutionare se simte legitimata din motive cu totul deosebite de cele care, indeobste, ii pun in miscare pe oameni. Acest scurt antract, cand artistul se arunca orbeste in valtoarea actiunii, reprezinta, pentru el, tot atata timp pierdut; nimic mai legitim decat faptul ca o societate constienta profita de pe urma lui; dar sa-i acorzi acestei participari trecatoare o importanta exagerata inseamna sa-ti furi caciula: mimetismul scriitorului este cat se poate de inselator; scriitorului ii place "s-o faca pe eroul"; iar lauda lingusitoare ii place si mai mult: pana si geniile cele mai pure ascund in strafunduri un cabotin. Hotarat, nu: scriitorul nu este un om de actiune; vreau sa spun ca nu este un om care sa aiba priza directa la social, care sa actioneze direct asupra pasiunilor de suprafata; activitatea sa tinteste departe; este mediata si nu se adreseaza socialului, ci individului; iar, individului, i se adreseaza nu de la pasiune superficiala la pasiune superficiala, ci de la regiune de adancime la regiune de adancime. Doar in acest sens avem dreptul de a sustine ca artistul este uman; notiunea de umanist nu i se potriveste deloc.

Nietzsche spunea ca poetul este o fiinta frivola, iar eu gandesc la fel: ca este o fiinta ba usuratica, bezmetica, ba curajoasa in zadar, ba temandu-se si de umbra lui. Mostenitor al fabulelor, al miturilor, al povestilor nemuritoare, poetul simte nevoia, clipa de clipa, sa-si reinnoiasca aceste povesti, sa le inlature patina, sa le sparga cochilia si sa imbrace tunica lui Nessus de n-ar fi decat ca sa vada cu ochii lui daca ia intr-adevar foc. Tocmai, dimpotriva: nu-i plac defel nici actiunea, nici revolutia, nu tine catusi de putin sa moara pe baricade lucruri pe care, de altfel, stie ca nu le poate face, desi vorbeste adesea despre ele, chiar cu o anumita redundanta. Ca se da drept ceea ce nu este, ca se teme sa ne arate cat de frivol poate fi, ca "o face pe eroul" iata inca un semn al frivolitatii sale. Iar el nesocoteste pana si faptul ca tocmai frivolitatea, si nu eroismul, sta pitita in centrul contradictoriu si dramatic al destinului nostru.

Scriitorul, spuneam, simte nevoia unei societati asezate, a unor valori sociale tinandu-se in echilibru, a unui pamant solid sub picioare, a unei suprafete cat mai putin agitate. In calitatea lui de scriitor si numai daca arta sa nu e pusa sub semnul intrebarii , i-ar fi totuna daca societatea ar deveni fascista sau comunista. Insa cum nu-i este ingaduit sa fie scriitor in vremuri tulburi, si se face apel la calitatea lui de fiinta omeneasca, iata-l pus in situatia de a trebui sa dea frau liber exigentelor sale etice. Din punct de vedere etic, afara de cazul ca ar fi un lacheu sau un nebun, s-ar vedea moralmente obligat sa lupte impotriva fascismului si sa doreasca instaurarea unei societati socialiste, a unei societati care, resorbind contradictiile palierului economic, promite, in acelasi timp, mai multa dreptate pe o durata mai lunga.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Premiul „Benjamin Fondane“ pentru Nimrod

Mesaj Scris de Admin la data de 01.04.08 19:50

Premiul „Benjamin Fondane“ pentru Nimrod


Nimrod, scriitor originar din Ciad, a primit vineri, 21 martie, la Palais de Béhague din Paris, Premiul International
de literatura francofona „Benjamin Fondane“, acordat
de Institutul Cultural Roman din Paris. Ceremonia
s-a desfasurat sub patronajul ambasadorului Romaniei
in Franta, Teodor Baconsky, si al directoarei ICR Paris, Magda Carneci. Premiul „Benjamin Fondane“ a fost creat
in 2006 de ICR Paris, in colaborare cu Asociatia „Printemps des poètes“ si Societatea de studii „Benjamin Fondane“,
si se acorda in fiecare an unui scriitor francofon a carui limba materna nu este franceza.
http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=19624&xrubrica=INTERNATIONAL&return=arhiva&xnrrevista=416
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Restitutio Benjamine Fondane. Fondane – Maritain

Mesaj Scris de Admin la data de 01.04.08 19:45

Restitutio Benjamine Fondane. Fondane – Maritain

Corespondenta


Jacques Maritain catre Geneviève Fondane

Paris, Hotel Astra
10 decembrie 1944

Draga prietena,

Va multumesc din tot sufletul pentru scrisoarea dumneavoastra din 5. Nu am putut sa va raspund imediat, din pricina lucrului care ma doboara. Am trimis de indata cele doua notite catre Éveline si Andrée Jacob – sa speram ca ele va vor putea da vesti, fac, oricum, tot ce le sta in putinta, desi depling mereu dezordinea care domneste in minister.
Am fost nevoit sa va cer cartea Raissei1 pentru a o putea imprumuta urgent cuiva care avea deja volumul al doilea. Cum le primesc inapoi pe amindoua, va voi trimite si cel de-al doilea tom.

Nici nu pot sa va spun cit sint de tulburat de tot ce imi scrieti, ce emotie pentru mine sa-mi dau seama ca ma aflu intr-o asemenea comuniune de gindire cu dumneavoastra. Si mai este ceva – extraordinarul sentiment in fata a ceea ce a harazit Domnul in sufletul dumneavoastra si a felului in care ati raspuns acestui har, a curajului admirabil de care dati dovada. Oh, pasnica noblete a Frantei pe care o purtati! Fondane are, mai mult decit niciodata, motive sa fie mindru.
Tin foarte mult sa va vad. Cum sa fac, oare, cu toate obligatiile care imi dau dureri de cap? Poate duminica viitoare, pe 172? Oricum, va telefonez pina atunci.
Complimente sorei3 – sper ca s-a insanatosit.
Va rog sa primiti alesele mele sentimente de prietenie.

Jacques Maritain


Geneviève Fondane
catre Jacques si Raïssa Maritain

Paris
19 ianuarie 1945

Scumpii mei Prieteni,

Sint fericita la gindul ca va aflati, in sfirsit, reuniti4. Eu sint, iata, si mai singura, caci cui as putea acum sa-i vorbesc despre ceea ce ma apasa atit pe inima? Dar voi mi-ati lasat un lucru care imi este de mare pret: putin, si enorm totodata, din prezenta voastra, a amindorura, in cartea Les Grandes Amitiés. Aproape ca mi se face rusine sa va marturisesc cit de mult tin la cartea aceasta. Iata cum pasesc, incetul cu incetul, in viata voastra, cea a prietenilor vostri, cu bucuria de a descoperi o lume intreaga de credinta, de puritate, de truda, pe care le voi fi presimtit deja inainte. Uneori, parca mi-e si frica, draga Doamna Maritain. Lucrurile despre care vorbiti sint lucruri atit de intime, de sfinte, incit ma iau fiorii cind le vad date in public. Dar, prin nu stiu ce miracol de simplitate, de tact si, mai cu seama, de sinceritate dezarmanta, ajungeti sa ocoliti la timp capcana. insa cum sa va povestesc toate acestea intr-o scurta scrisoare, care mai e si deschisa, pe deasupra... Ma despart cu greu de cartea dumneavoastra, insa trebuie sa ma gindesc si la ceilalti prieteni.

Va transmit documentatia pe care am primit-o de la serviciul Crimelor de razboi. Nu este chiar ceea ce asteptam, sper sa pot sa aflu ceva mai multe. Adaug si doua povestiri5 care mi-au fost inminate personal, de catre martorii insisi.
Ma gindesc sa plec la tara pentru doua saptamini, ca sa ma odihnesc putin. Astept, de altfel, cu mare nerabdare plecarea. Voi avea nevoie nu doar de odihna, ci si sa ma regasesc singura cu mine. Toata aceasta pe-rioada de surmenaj a fost o adevarata incercare, iar singuratatea imi apare plina de promisiuni. Aceeasi angoasa cind ma gindesc la ai mei, absenti. Vi-i las in grija. Sa nu-i uitati. Pe voi trei ma bizui. Oh, dragii mei prieteni, ce mult imi lipsiti, cit ma gindesc la voi, si mai ales la hotarirea pe care trebuie s-o luati6. As fi fericita sa primesc un cuvintel de la voi, daca aveti vreme. Vreau sa va scriu, de la tara, o scrisoare mai lunga, de trimis cu vaporul. Dar cind o veti primi oare? Ramas bun, dragii, scumpii mei Prieteni, gindurile mele sint adesea alaturi de voi.

Geneviève Fondane


Geneviève Fondane
catre Jacques Maritain

sParist
Duminica seara s15 aprilie 1945t


Scumpul meu prieten,

Dupa plecarea dumneavoastra7, am deschis ambele carti8. Prinsa de grija de a nu va face sa intirziati, abia daca apucasem sa arunc o privire in ele. Ce tulburata am fost cind am citit, in dedicatii, numele sotului meu! Este un act de credinta in reintoarcerea lui; este, in acelasi timp, si afirmatia prezentei lui statornice printre noi, orice ar fi dat sa se intimple. Va multumesc pentru afectiunea pe care i-o purtati. Va multumesc pentru tot ce faceti sa-mi alinati nelinistea, si, mai cu seama, pentru tot ce faceti, poate fara voia voastra, pentru drumul meu spiritual. Nu stiu ce pudoare m-a impiedicat sa va vorbesc, pina astazi, despre toate acestea. intre toate lucrurile pe care mi le-ati spus de la prima noastra intilnire, citeva cuvinte au capatat o asemenea importanta pentru viata mea interioara, incit am impresia ca nu le voi putea trece sub tacere.

Mi-ati spus ca ati fost surprins de lucrarea harului in mine. Trebuie sa va marturisesc ca nu am fost, pina de curind, constienta de ea. Iar de cind sint, in fiecare zi, cu toata luciditatea, cu toata ardoarea chem, imi doresc acest har, ma straduiesc sa-i las deschis tot sufletul meu. Mi-ati spus si ca, inainte de orice altceva, ceea ce trebuie sa fac pentru sotul meu este sa ma-ngrijesc de propria mea desavirsire – , iar convingerea aceasta a devenit deopotriva un stimulant pentru munca interioara si un motiv de liniste, atunci cind, lasindu-ma cu totul in voia lui Dumnezeu, ajung sa uit de angoasa, si tocmai uitarea aceasta a sotului meu ma apropie mai mult de el.
in sfirsit, la rugamintile voastre, am incetat sa ma mai torturez imaginindu-i mereu pe sotul meu si pe cumnata mea sub cizma unor oameni care ar fi in stare sa-i faca sa-si piarda fiinta, sa-si piarda controlul asupra lor. M-ati convins ca Dumnezeu i-a salvat de asa ceva, si ma rog pentru ei mai usurata si mai linistita.

Vedeti ca aveam dreptate atunci cind, atit de departe de dumneavoastra si de Doamna Maritain, va chemam in ajutor, convinsa sa aflu in voi aceasta viata interioara care ma cerea la ea, iar, in iubirea voastra omeneasca – iubirea pentru Dumnezeu. Si imi doresc atit de mult ca Dumnezeu sa ne ingaduie si noua sa o implinim pe-a noastra.
Iertati-ma ca va scriu toate aceste lucruri cu o asemenea naivitate. As mai adauga doar atit: uneori, am impresia ca ma considerati precum acele suflete inflacarate si generoase care va stau in preajma. Ceea ce ma nelinisteste si ma umileste in acelasi timp. Tin sa va spun ca sint atit de inapoiata in viata spirituala, incit oricui i s-ar face mila. Nu am nimic de daruit lui Dumnezeu, in afara doar de suferinta si de angoasa mea, de o bunavointa asa de des pusa la incercare de lasitate. Si daca ati sti ce eforturi fac, cit de greu imi este sa ma apropii de Dumnezeu.
Nu trebuie sa uit ca motivul acestor rinduri este a va ruga sa veniti poimiine, marti, impreuna cu secretarul dumneavoastra, daca este de acord, fara nici o grija pentru provizii. Am aranjat deja totul si as fi fericita sa va primesc pe toti trei9. Este totdeauna reconfortant pentru mine sa ma intilnesc cu evrei convertiti; cu atit mai mult dupa tot ce mi-ati povestit despre parintele acesta.
Scumpul meu prieten, pe marti seara, la ora 20.
Va rog sa primiti alesele mele sentimente de prietenie adinca si respectuoasa.

Geneviève Fondane

Telegrama: Domnului Jacques Maritain, Hotel Lancaster, rue de Berri, Paris.

––––––––––––––––
1. Este vorba despre Grandes Amitiés, din care Geneviève Fondane nu avea decit primul volum. Cel de-al doilea, intitulat Les aventures de la grace, a aparut la New York, in 1944. Cele doua volume vor fi reunite intr-unul singur in editia franceza publicata, in 1948, la Desclée de Brouwer; cartea va fi premiata cu Prix du renouveau français si va cunoaste nenumarate reeditari.
2. Din carnetele lui Jacques Maritain, rezulta ca acesta a revazut-o pe Geneviéve Fondane pe 17 decembrie. Pe 23 decembrie, ia cina la ea; o revede iarasi pe 28, in ajunul intilnirii sale cu generalul de Gaulle. Dupa aceasta intilnire care il ingrijora, Maritain va accepta, in cele din urma, sa devina reprezentantul Frantei pe linga Sfintul Scaun.
3. Jeanne Tissier.
4. Maritain a parasit Parisul in 30 decembrie, catre Statele Unite, unde se aflau Raïssa si Vera.
5. Cele doua marturii nu s-au pastrat.
6. Geneviéve Fondane nu este inca la curent cu faptul ca Maritain isi daduse incuviintarea, inainte de a pleca din Paris, dupa intilnirea cu generalul de Gaulle, sa devina ambasadorul Frantei pe linga Sfintul Scaun.
7. Maritain soseste la Paris pe 3 aprilie, impreuna cu abatele Jean-Marie de Menasce (evreu egiptean convertit), pe care il va chema ca secretar particular la Roma. Vor pleca spre Roma in data de 19.
8. Este, probabil, vorba despre cele doua carti de filozofie care tocmai aparusera la New York, in limba franceza: De Bergson à Thomas d’Aquin si Principes d’une politique humaine.
9. impreuna cu abatele de Menasce si Antoinette Grunelius, venita la Paris sa-l intilneasca pe Maritain. Antoinette Grunelius (1908-1944), fina lui Jacques Maritain, si sotul acesteia, Alexandre (Lexi), erau prietenii alsacieni din Kolbsheim, care i-au gazduit pe sotii Maritain in nenumarate rinduri.

––––––––––––––––
Referinta originala:

Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997, 217 p. in 8°, pp. 55-61.

Selectie si traducere din limba franceza de Luiza Palanciuc

(volum in pregatire la Editura Limes, seria „Benjamin Fondane“ – Opere complete franceze)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Premiul Benjamin Fondane se decerneaza la Paris

Mesaj Scris de Admin la data de 18.03.08 16:31

Premiul Benjamin Fondane se decerneaza la Paris
Cu prilejul Zilei Internationale a Francofoniei, va avea loc inmanarea premiului editiei a treia a Premiului international pentru literatura francofona Benjamin Fondane, transmite Romanian Global News. Premiul a fost infiintat in 2006 de Institutul Cultural Roman din Paris impreuna cu Societatea de Studii B. Fondane si asociatia Le Printemps des Poètes, in amintirea lui Benjamin Fondane (1898-1944), poet, eseist si filosof de origina romana, disparut in mod tragic la Auschwitz, a carui opera principala, marcata de gandirea existentialista, a fost scrisa in limba franceza. Premiul se decerneaza anual unui scriitor care s-a ilustrat in ultimii cinci ani in domeniul poeziei, prozei poetice sau eseului, care scrie in limba franceza dar nu este de cetatenie franceza. In 2006, premiul i-a fost acordat lui Petr Kral, scriitor ceh, iar in 2007 lui Abdelwahab Meddeb, scriitor tunisian.
Ceremonia, ce va avea loc joi, 20 martie, la Salonul de Aur al Palatului Behague, resedinta Ambasadei Romaniei la Paris, va fi innobilata de un program de muzica clasica propus de fundatia Pro Piano din Bucuresti. Vor concerta foarte tineri solisti romani ce au repurtat premii internationale, mari sperante ale scolii muzicale romanesti. Sub conducerea muzicala a Stelei Avesalon, Francesca Sarbu (pian), Cornelia Giurgea (vioara), Giulia Gaga (pian), Ioana Valentina Cojuharov (pian) vor interpreta piese de C. Debussy, G. Enescu, Ch. Gounod, C. Silvestri, P. Constantinescu. Evenimentul este organizat in colaborare cu ambasada Romaniei in Franta si OIF – Organizatia Internationala a Francofoniei.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Scrisoare din Paris Fondane - Rimbaud - de Lucian Raicu

Mesaj Scris de Admin la data de 17.03.08 8:07

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fondane .Maritain

Mesaj Scris de Admin la data de 11.03.08 18:50

Fondane – Maritain,,,,,,,
http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=19498&xrubrica=ARTICOLE&return=arhiva&xnrrevista=413
Fara indoiala, dumneavoastra nu puteati face altcumva decit sa ne aratati solutia crestina; iar, in acest punct, s-ar putea ca eu sa ma indepartez putin de gindirea dumneavoastra. As zice ca nefericirile si „pribegia“ Israelului printre natiuni au inceput cu mult inainte de venirea si moartea lui Hristos, ca Deuteronomul pomeneste deja aceasta amenintare; „vestea cea buna“ il surprinde risipit deja la Roma si la Atena; si deja rau vazut, batjocorit, dupa cum o prevazuse Cartea. Este chiar o contradictie, intrucitva, sa-i reprosezi Israelului ca nu se lasa induplecat, cind trebuia sa aiba o inima impietrita pentru a salva natiunile, ori sa-i reprosezi (cum o fac unii) moartea lui Hristos, cind trebuia ca Dumnezeu sa moara pentru pacatele noastre. Nu ca as refuza orice credit solutiei crestine, dar a o lua ca atare inseamna, de fapt, a admite ca exista o solutie la problema Israelului si ca aceasta solutie este in miinile noastre. Acesta este lucrul de care ma indoiesc.

Vad foarte limpede tot ce spune Biblia despre soarta noastra, dar gasesc ca explicatiile de acolo sint obscure. Vechiul Testament spune clar ca nenorocirile Israelului provin din faptul ca el si-a nesocotit Dumnezeul si a adus jertfe altor zei –, iar daca Israelul de azi s-ar afla deasupra acestui repros, ar trebui mers mai departe si ajuns pina la textele Sfintului Pavel. Dar sintem la fel de straini de Iehova, ca si de Hristos. Israelul se mindreste cu etica sa, dar l-a uitat pe Dumnezeu. Si citi idoli nu venereaza! incit – nu-i asa? – este destul de greu sa decizi. Dar am atitea lucruri de spus in aceasta privinta, iar intr-o simpla scrisoare, este asa de complicat! Poate ca ar fi la fel de greu chiar cu voce tare sau intr-un studiu! Nimic nu este prea limpede aici, totul apare incilcit si confuz; totusi, fara doar si poate, singurul lucru limpede este faptul ca dezlegarea enigmei se afla in Scriptura. Daca nu cumva in miinile Domnului.

Multe ar fi de zis si despre psihologia Israelului – , de cele mai multe ori intr-atit de patrunzatoare; dar cred ca, in ce-l priveste pe Sestov, va inselati. Conceptia sa nu este specifica evreului, ci gindirii evreiesti, de vreme ce Kierkegaard, Luther, chiar si un Tertulian gindesc adesea exact ca el. Vointa tangibilului, a finitului nu poate fi dibuita in strigatele lui Iov, ci, dimpotriva, in efortul teologiei de a-si asigura o lume de structuri, de principii, de certitudini pentru a evita „arbitrarul“ lui Dumnezeu. Concupiscenta a realitatilor spirituale tangibile, pe de o parte, care limiteaza puterile lui Dumnezeu si il supun adevarurilor eterne, si, pe de alta parte, credinta ca lui Dumnezeu totul ii sta in putinta, chiar si sa intervina in finit – care nu este intotdeauna atit de trupesc pe cit credem. Dar si aici – cite probleme ar fi de dezbatut! Fiti bun, asadar, si cititi Athènes et Jérusalem!, nu din simpatie, ci din spirit de dreptate! Si de pietate!
Va multumesc inca o data pentru studiul dumneavoastra cu adevarat admirabil. Nu as spune acelasi lucru despre cel al dlui Schwob2, care m-a umplut, pur si simplu, de indignare; cel al lui Pierre Gastineaud3 mi s-a parut cinstit. Si va rog sa ma iertati ca am crezut ca va pot face sa intelegeti, in doar citeva cuvinte, gindul meu – care, desigur, va va fi parut foarte incilcit.
Oricum, ramin prietenul dumneavoastra devotat si afectuos,

Fondane

*
* *

Benjamin Fondane
catre Jacques Maritain

sParist

Luni
s21 noiembrie 1938t

Draga Prietene,

Nu cititi ziarele rusesti, iar cele franceze nu au pomenit nimic; familia nu a trimis nici un ferpar. Deci nu ati aflat inca faptul ca prietenul nostru Sestov s-a stins ieri dimineata. Nu stiu daca sinteti la Paris4 si daca veti putea asista, inainte de plecare, la inmormintarea care va avea loc marti, la ora 9, in noul cimitir din Boulogne-Billancourt, bulevardul Moulineaux, in fata strazii Thiers. Metroul St.-Cloud, apoi autobuzul 126.
Va rog sa primiti sentimentele de adinca prietenie ale lui Benjamin Fondane.

_____________

1. Les Juifs sEvreiit, Paris, Éditions Plon, „Présences“, 1937, lucrare colectiva care cuprinde, intre altele, contributiile lui Paul Claudel, Pierre Gastineaud, Jacques Maritain, René Schwob. Studiul lui Maritain a fost reluat recent in Jacques Maritain, L’Impossible Antisémitisme, precedat de „Jacques Maritain et les Juifs“, de Pierre Vidal-Naquet, Paris, Desclée de Brouwer, 1994, si in Œuvres complètes, XII, pp. 439 si urm. in aceeasi perioada, pe 5 februarie 1938, Maritain a sustinut, la Teatrul Ambasadorilor, o conferinta intitulata Les Juifs parmi les nations, in care denunta raspindirea antisemitismului in Europa. Aceasta conferinta i-a adus nenumarate atacuri din partea extremei drepte.
2. René Schwob, evreu convertit la catolicism, prieten al lui Maritain. Contributia sa, intitulata „Être chrétien“ s„A fi crestin“t, din acelasi volum, Les Juifs, foarte ambigua in privinta antisemitismului, ii socase si pe sotii Maritain si a dus la intreruperea relatiilor lor.
3. „Réactions devant Israël“, in volumul Les Juifs, de „un francez care nu apartine mediilor literare“. Pierre Gastineaud era om de afaceri si catolic.
4. Maritain se afla, in acel moment, in Statele Unite, impreuna cu Raïsa si Vera, pentru o serie de conferinte la Universitatea din Chicago.


_____________

Referinta originala:

Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997, 217 p. in 8°, pp. 37-40.

Selectie si traducere din limba franceza de Luiza Palanciuc

(volum in pregatire
la Editura Limes, seria „Benjamin Fondane“ – Opere complete franceze)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fondane – Maritain

Mesaj Scris de Admin la data de 05.03.08 18:39

Fondane – Maritain

Corespondenta Jacques Maritain catre Benjamin Fondane


Hôtel des Thermes
Bagnoles de l’Orne
Orne

22 august 1937


Draga prietene,

Iertati-ne pentru aceasta tacere indelungata. Nu se datora decit ingrozitorului surmenaj de la sfirsitul anului, sporit de toate grijile care vin din tot ce am incercat sa fac pentru Basci si pentru medierea in Spania1; au aparut si probleme de sanatate, caci va scriu de la Bagnoles; sintem aici de cincisprezece zile, medicul i-a prescris Raïssei sa faca o cura, de altfel foarte obositoare, dar care se desfasoara normal. Credem ca ne vom intoarce la Meudon cam in zece zile.

Ne pare rau si va rugam sa ne iertati daca tacerea noastra v-a facut sa va nelinistiti. De cite ori n-am vrut sa va scriu, si nici chip! Am fost nevoit sa renunt la corespondenta regulata (afara doar de cea par avion, cu Buenos Aires, unde au avut loc polemici violente in ce ma priveste2). Am fost foarte miscat de articolul dumneavoastra despre Humanisme si va multumesc din inima pentru el. Tocmai pentru ca voiam sa va scriu mai pe indelete pe aceasta tema intirziam mereu. Cit despre Raïsa, starea ei de oboseala o impiedica si o impiedica in continuare (pina la sfirsitul tratamentului) sa scrie. Stiti ca avem o mare si adevarata afectiune pentru voi doi, pentru voi trei. Sper ca, imediat ce ne vom intoarce la Paris, sa ajungem sa ne vedem mai des. Transmiteti sotiei si sorei calda noastra afectiune3.

Jacques Maritain

Vera a ramas la Meudon. Cred ca v-a trimis, din partea mea, un exemplar din Degrés du savoir.

***
Benjamin Fondane
catre Jacques Maritain

31 octombrie 1937

BENJAMIN FONDANE
Adreseaza multumiri pentru trimiterea cartii lui Mendizabal4 si mai cu seama pentru rindurile referitoare la acesta, in conferinta de pe Champs-Élysées5. Admirabila aceasta conferinta pe care o va fi urmarit cu un interes cu atit mai mare, cu cit aceleasi probleme i-au retinut atentia in studiul sau „Poetul si schizofrenul“6, anuntat de citeva luni pentru aparitia in Cahiers du Sud.
A asteptat la iesire cu speranta de a-i stringe mina, lui si Raïssei. Pe cind7?
Al dumneavoastra,
Fondane

Benjamin Fondane
catre Jacques Maritain

Paris
Luni, 27 XII 37

Ce bucurie imensa mi-a adus scrisoarea dumneavoastra8, dragul meu Maritain. Cu cit va citesc mai mult (de trei saptamini sint cufundat in Degrés du savoir), cu atit sint mai miscat de prietenia si afectiunea pe care binevoiti a mi le arata – si cu atit sint mai surprins de sentimentele mele pentru dumneavoastra –, intr-atit este de mare, la prima vedere, distanta care ne desparte. Si, cu toate acestea, desi ideile dumneavoastra ma irita (dupa cum ale mele va infurie), va citesc cu pasiune, cu dorinta de a ma lasa convins, atit sint de profunde, pure, hotarite credinta, forta, onestitatea gindirii dumneavoastra. Iar faptul ca nu va pot urma si ca trebuie sa va consider un adversar este impotriva vointei mele; dar dumneavoastra simtiti, desigur, ca sint insufletit de aceeasi buna-credinta, cautind, in felul meu, ceea ce cautati si dumneavoastra, ceva care nu poate ramine fara cautare, in modul acesta in care cautam. Pregatesc o carte voluminoasa pentru anul viitor9 si mi se intimpla sa ma iau adesea de dumneavoastra –, dar de fiecare data revin asupra lucrurilor scrise, de teama sa nu va ranesc, de teama ca nu fac suficiente distinctii, ca nu arat indeajuns de bine datoria pe care o am de a face aceste distinctii. Daca dumneavoastra ati arata violenta si chiar nedreptate fata de modul meu de a privi lucrurile, eu as tot gasi acest lucru drept, fara ca el sa atinga prietenia noastra; dar mi-e teama mereu ca reactiile dumneavoastra nu ar fi ca ale mele.

Ce minunat ca ma puneti la curent cu dialogurile avute cu parintele Claverie10 si ca imi trimiteti scrisoarea sa! Sint atit de fericit, mai mult pentru Sestov decit pentru mine – caci el nu tine atit sa fie urmat, cit ca ideile sale sa fie auzite! Nu s-ar plinge daca ar fi dezaprobat, atacat, fie chiar si in mod violent; dar sufera pentru ca lucruri de o asemenea importanta nu ajung nici macar sa-i mai irite tocmai pe cei care ar trebui sa le poarte in suflet. Cartea sa Jérusalem et Athènes11 va aparea peste citeva zile – rod al multor ani de munca si de tensiune intelectuala; se va gasi, oare, cineva care sa-l ia in serios si sa-i raspunda? Iata de ce sint bucuros ca articolul meu12 a putut sa provoace un oarecare interes in mediile tomiste – poate ca acest lucru va face pe cineva sa intre pina in inima problemelor sestoviene; intotdeauna ii ramine adversarului ceva din tulburarea pe care tocmai a infatisat-o si a combatut-o. Iar aceasta inseamna deja mult.
Ii voi raspunde, desigur, parintelui Claverie, cu bucurie. Se petrec lucruri atit de stranii! Credeam ca ma adresez doar laicilor, rationalistilor – si iata ca exista urechi si inimi care bat acolo unde ma asteptam cel mai putin. Ceea ce imi rastoarna ideile – dar sint fericit de aceasta rasturnare, de aceasta simpatie care se anunta a fi reciproca, intr-o lume care mi se parea inchisa si intunecata. M-ati ajutat enorm sa pasesc in ea. Va multumesc.
Astept cu nerabdare sa hotariti cind veti petrece o seara la noi, dupa anul nou – si vom fi fericiti toti trei sa va vedem acasa. Dati-ne un semn cit de repede. Salutari celor din preajma dumneavoastra si cele mai bune urari pentru noul an.
Va rog sa primiti alesele sentimente de prietenie adinca si plina de respect ale lui

Benjamin Fondane


–––––––––––––––

Referinta originala:
Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997.

Selectie, note si traducere din limba franceza de Luiza Palanciuc

(volum in pregatire
la Editura Limes, seria „Benjamin Fondane“ – Opere complete franceze)



–––––––––––––––
1. Maritain era foarte activ in „Comitetul francez pentru pacea civila si religioasa in Spania“, pe care il crease impreuna cu niste prieteni. Manifestul „Pentru poporul basc“, publicat in La Croix din 8 mai, ca reactie la bombardamentul din Guernica, precum si prefata la cartea lui Mendizabal, „Aux origines d’une tragédie“, se afla la originea nenumaratelor atacuri impotriva lui Maritain, provenind din mediile catolice (Claudel, Institutul Catolic din Paris, prelatii din Canada si din America Latina).

2. In timpul calatoriei sale in America Latina, Maritain se ciocnise deja de fascisti, foarte numerosi printre catolici. In articolul sau despre cartea Humanisme intégral, Fondane, care se afla in Argentina in aceeasi perioada, evoca „publicul si presa dezlantuita“. Luarile de pozitie ale lui Maritain impotriva lui Franco, foarte popular in Argentina, exacerbau polemicile.
3. Lina Pascal locuia, de la moartea sotului sau Armand Pascal, in 1930, pe strada Rollin, impreuna cu sotii Fondane.
4. Alfredo Mendizabal, Aux origines d’une tragédie. La politique espagnole de 1923 à 1936, Paris, Desclée de Brouwer, „Courrier des Iles“, 1937. Cartea a iesit de sub tipar in septembrie 1937. Jacques Maritain, care publica aceasta carte intr-o colectie pe care o coordona la Desclée de Brouwer, a scris si o prefata ampla, ocazie in care si-a exprimat refuzul cel mai categoric in fata ideologiei cruciadei si a razboiului sfint, in care se voia a fi inrolata lumea catolica, sub conducerea generalului Franco (Œuvres complètes, VI, pp. 1215-1255).

5. Situation de la poésie, conferinta sustinuta la Comédie des Champs-Élysées, pe 30 octombrie 1937. Anul urmator, ea da titlul unei lucrari semnate de Jacques si Raïssa Maritain (Desclée de Brouwer, „Courrier des Iles“, 1939), iar, in aceasta carte, corespunde cu primul eseu al lui Jacques Maritain, De la connaissance poétique, text in care Fondane este intr-adevar citat in legatura cu Rimbaud (Œuvres complètes, VI, p. 857).
6. „Le poète et le schizophrène: la conscience honteuse du poète“ a aparut in doua numere consecutive din Cahiers du Sud, XVI, 550-569 si XVI 522-650, 1937. Acest text constituie o prima redactare a capitolelor I, II, IV, V si VII din Faux traité d’esthétique, Paris, Denoël, 1938.
7. Cuplul Fondane ia cina la Meudon, in casa sotilor Maritain, pe 10 noiembrie, impreuna cu muzicianul rus Arthur Lourié si diplomatul Jean Mouton.
8. Aceasta scrisoare nu a fost regasita.
9. L’être et la Connaissance. Aceasta lucrare nu va fi terminata. Un fragment a fost editat in introducerea la Rencontres avec Léon Chestov (Paris, Plasma, Saint-Nazaire, Arcane 17, 1982). Un alt fragment, „Essai sur Lupasco“, este in curs de editare. Fragmentul consacrat lui Lévy-Bruhl a ramas in stadiul de ciorna.

sL’être et la connaissance – Essai sur Lupasco a aparut, intre timp, la editura Paris-Méditerrané, cu o prezentare de Michael Finkenthal, in 1998 (n. tr.)t
10. Maritain fusese, in 2 decembrie, la manastirea dominicana de la Saint-Maximin (Var), unde isi avea sediul Revue Thomiste. Il intilnise acolo pe parintele Claverie, pe care il incurajase sa-i scrie lui Fondane. „Am intirziat putin cu redactarea scrisorii de simpatie catre Fondane, ii scrie parintele Claverie lui Maritain pe 19 decembrie. Nu trimit explicit decit la lucrari, dar va multumesc ca mi-ati indicat orientarea gindirii sale. Si alatur si rugaciunile mele alor dumneavoastra pentru ca Sfintul Toma si Pascal sa-si sporeasca forta in sufletul acesta plin de bunavointa. Sper ca harul impaciuitor al ieslei va lucra in el...“
11. Cartea se numeste Athènes et Jérusalem.
12. „À propos du livre de Chestov: Kierkegaard et la philosophie existentielle“, in Revue de philosophie.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Organisme... care sprijina programul Restitutio Benjamin Fon

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 5:37

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Ce inseamna Restitutio Benjamin Fondane?

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 5:36

avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fondane – Maritain Corespondenta

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 5:35

Fondane – Maritain Corespondenta
Luiza Palanciuc
Cartea lui Jacques Maritain din 1936, Humanisme intégral, a devenit, intr-un timp fulgerator de scurt, referinta unor generatii intregi de filozofi crestini. Lucrul se datoreaza, desigur, continutului propriu-zis al cartii si deschiderilor acesteia, dar si citorva detalii biografice, intre care angajamentul dreyfusard din tinerete, apropierea de Maurras, pina la condamnarea militantismului din Action française. Este de inteles, prin urmare, ca Fondane acorda o mare atentie acestui volum si ca ii face recenzia in revista Le Rouge et le Noir, un saptaminal bruxellez nonconformist, liber si pluralist.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 5:31

Benjamin Fondane: urme, scrisori, marturii
Luiza Palanciuc
Sa te nasti in Moldova, in blinda, in dulcea Moldova... Si sa sfirsesti in cuptoarele de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, in mireasma atitor podgorii si livezi, in murmurul Bistritei si al Ozanei... Si sa sfirsesti in flacarile si fumul de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, in blinda, in dulcea Moldova: – Nu stiu altii cum sint, dar eu, cind ma gindesc la locul nasterii mele... Si sa sfirsesti in cuptoarele de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, in blinda, in dulcea Moldova: – Sara pe deal buciumul suna cu jale... Si sa sfirsesti in flacarile si fumul de la Auschwitz.
Sa te nasti in Moldova, cu darul de a fi poet: – in tirg miroase a ploaie, a toamna si a fin... Si sa sfirsesti in cuptoarele de la Auschwitz.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 5:30

Restitutio Benjamin Fondane. Dialog epistolar Fondane – Maritain

Jacques Maritain catre Benjamin Fondane

Meudon,
10, rue du Parc

11 iunie 1936
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Fondane ....Maritain. Corespondenta

Mesaj Scris de Admin la data de 26.02.08 5:28

Fondane – Maritain. Corespondenta
Michel Carassou

Fondane – Maritain
Préface par Michel Carassou, in Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997, 218 p
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE.............

Mesaj Scris de Admin la data de 12.02.08 19:56

Restitutio Benjamin Fondane
Lunea existentiala si Duminica istoriei (VIII)
Benjamin Fondane

Sa fie, oare, prea mult daca ii ceri filozofului sa recunoasca (nu este nevoie sa si aprobe) existenta, in chiar inima filozofiei, a acestor probleme, precum si ivirea, la granitele ei, acolo unde incepe no man’s land, a unui nou tip de filozofie, cu totul altfel inzestrat din punct de vedere „tehnic“, de vreme ce este rezervat unui alt tip de explorare? Sa fie, oare, prea mult daca ii ceri filozofului ca, atunci cind se izbeste de ininteligibil, de „nenorocire“, sa nu le intoarca spatele, sa nu le taxeze drept „vorbarie“ si, mai cu seama, sa nu „interpreteze“ problemele pe care le intilneste numai pentru a obtine cit mai repede „satisfactia mintii“, care era cit pe ce sa-i scape?
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE.............

Mesaj Scris de Admin la data de 07.02.08 19:34

Restitutio Benjamin Fondane

Lunea existentiala si Duminica istoriei (VII)
Benjamin Fondane

Nu mi-am propus aici nimic altceva decit sa deosebesc ceea ce este de ceea ce nu este filozofia existentiala. Dar acest proiect ramine el insusi strins legat de nenumarate alte probleme si de obiectii pe care nu le pot nici formula, nici rezolva in aceste pagini. Daca, totusi, mi s-ar ingadui sa scot la vedere citeva semne particulare, facind posibila recunoasterea acestei filozofii, as sustine ca ele sint sensibile la reactia cuiva in fata unei propozitii metafizice, precum cea a lui Leibniz, de pilda, care, in definitia monadei, afirma ca, aceasta fiind inchisa, nu are nici usi, nici ferestre pe unde sa poata intra din afara „specii mesagere“. O atare afirmatie va linisteste, oare?

Va alina ea moralmente? Va umple ea spiritul de satisfactie? Daca da, atunci sinteti cu siguranta un filozof; dar nu sinteti sau nu mai sinteti sau inca nu sinteti un existent – potrivit intelesului existential al acestui cuvint. Dupa cum nu sinteti nici daca va multumiti sa visati la aceste porti si aceste ferestre interzise: „Nu trebuie, nota Kierkegaard in Jurnalul sau, ca povestea mea sa se evapore in poezie“; iar ceea ce intelegea el prin aceasta era filozofia hegeliana (el insusi nu a dat intotdeauna curs propriului sfat; caci tocmai gindirea sa evaporata a fost cauza principalelor neintelegeri ale filozofiei existentiale).

Daca, dimpotriva, limita este resimtita ca „o tortura si o provocare“, daca esti dintre cei care, de nu chiar mereu, dar macar o singura data, au sustinut tare si raspicat ca logica nu poate tine piept unui om care vrea sa traiasca; daca te inabusi intr-o lume fara usi si ferestre, si-ti trece prin gind ca rolul metafizicii ar fi tocmai acela de a le face sa iasa la iveala, atunci, si numai atunci, vei fi stapinit de o pasiune existentiala. Se intelege de la sine ca o atare pasiune nu ajunge pina la concept; dar nu ar fi cel putin riscant sa sustii ca este din neputinta? Ar insemna sa emiti, astfel, o judecata de valoare; dar ce sa caute valoarea intr-o judecata ontologica? Oricare ar fi originea structurilor monadei, exista, in intimitatea acesteia, si o secreta vointa de a sfarima aceste structuri, vointa de care Leibniz a crezut ca poate sa nu tina seama; iar actul care rezista nu are mai putina forta ontologica decit cel care refuleaza.

Fiecarei noi vointe de refulare el ii va opune, iarasi si iarasi, vointa lui de a o stavili, si tot asa, la nesfirsit, afectind pe vecie metafizica inchiderii printr-o metafizica de ruptura, de libertate, de absolut, gata sa treaca la atac odata cu cea mai mica destindere, cea mai mica neatentie a adversarului. Mereu diese impertinente Unruhe, diese heilige Hypochondrie!
Impertinenta neliniste, sfinta ipohondrie sa fie, oare, nu doar „stari ale sufletului“, aidoma pacii, satisfactiei spirituale, inteligibilului, ci si unelte de cercetare, prolegomene ale metodei? Mentinerea nelinistii in existent – aceasta sa fie, oare, menirea filozofului? Dar acest lucru nu inseamna, totusi, a acorda prea mult unei filozofii incapabile sa ne invete ceva, de vreme ce nu stie propriu-zis nimic, si care ne lasa cu miinile goale? Ce ne aduce noua – care nu sintem niste exceptii! – o filozofie din care Istoria nu a retinut decit esecul? Bine gindit!

Si fara replica. Dar sa fie, oare, atit de greu de inteles ca filozofia existentiala nu incepe inainte, ci doar dupa clipa in care invatatura si-a spus ultimul cuvint, in care Stiinta nu mai poate da raspunsuri la intrebarile noastre, in care husarii cu sabiile scoase au invins odata pentru totdeauna? Este limpede ca, atita vreme cit invatatura este buna de ceva, atita vreme cit Stiinta raspunde la intrebarile pe care ni le punem si sta inca in puterea noastra sa tinem piept husarilor, atita vreme cit ne aflam inca in imparatia lucrurilor masurabile, a bolilor cu leac cunoscut, a razboaielor din care mai putem totusi sa iesim invingatori, atita vreme cit nimic esential nu a fost pierdut odata pentru totdeauna, ei bine, sintem in domeniul posibilului, tarimul absolut al filozofiei pozitive. Este o imparatie in care exceptia nu s-a ivit inca; imparatie colosala, dar fragila: la discretia celui mai neinsemnat dezastru. N-are decit sa fie! Acestei filozofii sa-i fie dat, oare, sa masoare, dupa propriile criterii, intreaga intindere a realului? Si sa proclame de netrecut limitele dincolo de care ea insasi nu poate sa treaca? De aici mai departe – insa doar de aici – incepe filozofia neconditionata, istorica, cea care nu este valabila pentru toata lumea si care, prin chiar faptul de a fi, instituie critica teoriei cunoasterii, asa cum a fost ea formulata de filozofia pozitiva, fixindu-i, in acelasi timp, limitele.

Referinta originala:
Benjamin Fondane, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, suivi de La philosophie vivante, Éditions du Rocher, Paris, Éditions du Rocher/Jean-Paul Bertrand Éditeur, Collection „Alphée“, 1990

Selectie, note si traducere din limba franceza de Luiza PALANCIUC si Mihai SORA

(volum in pregatire la Editura Limes, Seria „Benjamin Fondane“ – Opere Complete)

Portretul lui Fondane: © Perahim (n. 1914)
Redactia multumeste doamnei Marina Perahim pentru generosul acord dat publicarii acestui portret.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

CONTINUARE.............

Mesaj Scris de Admin la data de 07.02.08 19:32

Restitutio Benjamin Fondane

Lunea existentiala si Duminica istoriei (VI)
Benjamin FONDANE

S-ar putea, de asemenea, ca filozofiei sa nu-i fie dat sa cunoasca un adevar care este, odata pentru totdeauna, ci un adevar susceptibil de a se schimba, de a se face si desface, ba chiar de a se plictisi; s-ar putea, de asemenea, ca noi sa avem o oarecare putere asupra-i; iar a iubi, a urla, a se ruga sau chiar a se revolta ori a se resemna sa fie tot atitea acte capabile de a o preschimba, cit de cit. S-ar putea atunci ca, in graba ei de a se supune, mereu si mereu, filozofia sa nu fi apucat macar sa se intrebe daca nu cumva adevarul nu va fi fiind ceea ce ea insasi va fi facut din el, daca adevarul constringator nu va fi fiind altceva decit progenitura setei noastre de servitute – pe scurt, daca nu cumva ar exista posibilitatea nu a unei morale, ci a unui adevar – cel al stapinilor. Daca mi-as ingadui sa incropesc cu propriile mele cuvinte un rezumat al gindirii lui Sestov in aceasta privinta, cred ca as pu-tea sa ma aventurez imprumutindu-i o intorsatura indrazneata: „Nu omul a fost facut pentru adevar, ci adevarul pentru om“. Vechea filozofie existentiala, cea a Profetilor, a lui Iisus, a Sfintului Pavel, a lui Luther, atinge, in acest punct, maximum de indrazneala – speculativa. Cu toate acestea, ea a iesit in intregime din cele doua propozitii prime, care concentreaza in ele doua milenii: „Lui Dumnezeu totul ii este posibil!“ si Dii estis et filii excelsi omnes, „Dumnezei sinteti si toti fii ai Celui Preainalt“.

– Dar sintem noi, oare, zei cu adevarat? Sau trebuie sa mai apelam la autoritatea batrinei Carti? Fara indoiala ca nu, desi Kierkegaard recurge la ea de nenumarate ori, si aproape mereu in contrasens; de pilda, pentru a pune proptele gindirii lui Socrate si eticii lui „Trebuie“, care ar putea, de altfel, foarte bine sa se lipseasca de ele. Dar de fiecare data cind gindirea lui Kierkegaard se smulge din strinsoarea socratica (cea care, printre altele, ii marcheaza scrierile edificatoare, „crestine“), el recurge la filozofie, nicidecum la autoritatea Cartii; prea putin inseamna pentru el istoricitatea acesteia, izvorul din care tisneste – autentice sau doar pretinse astfel; numai gindirea acesteia are, in ochii lui, insemnatate. Despre Kierkegaard se poate spune, intocmai ca despre Sestov, ca si-a gasit acolo propria filozofie, din capul locului implinita, ca sa spunem asa; adica raspunsul la propria intrebare; in timp ce, chiar de-ar fi fost proclamata de insusi Dumnezeu (si oare nu fusese de catre cel din Delfi?), filozofia lui Socrate, aceea a Atenei, lasa intrebarea fara raspuns, abandona existentul fara aparare in fata husarilor cu sabia scoasa ai Istoriei. Intre toate cartile, doar Cartea tisneste sub presiunea unei posibilitati infinite, deschise Omului, a unui Absurd gata oricind sa spulbere „seriosul“, a unei Puteri la care sintem poftiti sa luam parte; doar Cartea ne dezvaluie sensul, importanta si solutia misterului care face din existent un alienat impins, fara putinta de impotrivire, sa cada prada magiei – care are drept izvor Neantul, drept motor Pacatul si drept vehicul Stiinta autonoma. Desigur, credinta in revelatiile istorice ale Dumnezeului-celui-viu sta la temelia Cartii; dar filozofia sa, metafizica acesteia pot fi considerate in ele insele si pot chiar figura intr-o Istorie a Filozofiei, fara a antrena, prin aceasta, obligatia unei adeziuni.

Stim, de pilda, ca gindirea crestina a reusit sa separe fara gres autoritatea revelatiei de filozofia ei; a urmat-o pe cea dintii, fara a se inregimenta in cea de-a doua; s-a atasat, in schimb, gindirii grecesti, desi acesteia ii lipsea autoritatea revelatiei. Nici Sestov, insa, nici Kierkegaard nu au procedat astfel: daca Dumnezeu li s-ar fi aratat, in Bhagavad-gita, drept cel ce dispune nu de autoritate, ci de Putere, este mai mult decit probabil ca adeziunea lor ar fi mers inspre filozofia brahmanica.
Enigmatica filozofie! Lipsita de terminologie, de metoda, de tehnica! Care nu ne ofera Reguli pentru a stabili adevarul; in care „eul“ nu se arata a fi o ratiune a carei legislatie nu mai depinde de nimic; care suporta sa fie luata drept vorba goala si metafora poetica; ba chiar se lauda cu asta! Si totusi, din clipa in care se iveste pe lume o gindire existentiala, fie si numai un germen, si chiar daca s-ar considera laica, ea nu face altceva decit sa dea tircoale, precum un fluture de noapte, acestei filozofii: a libertatii, a posibilului, a absurdului.

Fie ca vrea, fie ca nu, ea este fiica, sau macar ruda, a gindirii profetice, aceasta gindire existentiala a lui Kafka, la sfirsitul Procesului, cind eroul cartii este dat pe mina calailor (husarii cu sabia scoasa) pentru o crima de care nu are habar si care ii este ascunsa („Seriosul“ Istoriei): „Mai exista, oare, vreun recurs? Sa mai fi fost, oare, obiectii care nu apucasera sa fie invocate? Nu incape indoiala ca mai erau. O fi logica de neclintit, dar ea nu poate rezista unui om hotarit sa traiasca“. In mod limpede, universul acesta al gindirii lui Kafka nu se trage de la Atena, irezistibil oprimat de o magie – care interzice libertatea fara a preveni evaziunea, care ne impiedica sa trecem dincolo de pragul unor usi ramase totusi deschise, care nu ne ingaduie sa primim mesaje ce fusesera totusi trimise, care ne tine inchisi in temnite fara gratii, care ne face sa intoarcem spatele unui izvor din care nu bem, desi ne este pe-aproape.

Referinta originala:
Benjamin Fondane, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, suivi de La philosophie vivante, Éditions du Rocher/Jean-Paul Bertrand Éditeur, Collection „Alphée“, Paris, 1990, 207 p. in 8°, ISBN 2-268-00889-4, pp. 55-59.

Selectie, note si traducere din limba franceza de Luiza PALANCIUC si Mihai SORA

(volum in pregatire la Editura Limes, Seria „Benjamin Fondane“ – Opere Complete)
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005

Vezi profilul utilizatorului http://talusa1946.forumculture.net

Sus In jos

Re: Fondane[v=]

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum